Prevenirea Utilizării Sistemului Financiar în Scopul Spălării Banilor sau Finanțării Terorismului

=== b1a5b48a2de256293f841b85d299791c55110949_470209_1 ===

UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS

FACULTATEA DE ȘTIINTE JURIDICE SOCIALE ȘI POLITICE

SPECIALIZAREA:

MASTERAT – ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

LUCRARE DE SEMINAR

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. /alt grad

NUME:

Prenume :

Masterand :

NUME

Prenume

Galați , 2017

UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS

FACULTATEA DE ȘTIINTE JURIDICE SOCIALE ȘI POLITICE

SPECIALIZAREA:

MASTERAT – ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

LUCRARE DE SEMINAR

Titlu: ,,Prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului’’

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. /alt grad didactic

NUME:

Prenume :

Masterand:

NUME

Prenume

Galați , 2017

Pagina de gardă

CUPRINS

§Cuprins…………………………………………………………………………………………….4

§Introducere……………………………………………………………………………………….5

§Capitolul I . Investigarea infracțiunilor de terrorism și de

Spălare a banilor…………………………………………………………………………………7

§Capitolul II. Studiul aspectelor legislative ………………………………………….9

1 Doctrina și legislația internă…………………………………………………………….13

2.Considerente asupra legislației U.E. în domeniu………………………15

§ Capitolul III. Studiu de caz: …………………………………………………………….20

Concluzii…………………………………………………………………………………………….21

Bibliografie…………………………………………………………………………………………22

Prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului

§INTRODUCERE

„Inventarea” formei moderne a spălării banilor este atribuităgangsterului american Al Capone, care, în perioada anilor 1920-1930, a deschis în S.U.A. spălătorii (curățătorii chimice) prin intermediul cărora introducea în circuitul economic o parte din banii negrii, obținuți din activități infracționale, fiind create aparența de legalitate a fondurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni.

Prima folosire a sintagmei „spălarea banilor” a avut loc în anul 1973, de către ziarul The Guardian, în timpul scandalului „Watergate”, în care a fost implicat fostul președinte american Richard Nixon, care ulterior a demisionat în urma unor acuzații, printre care și cea de spălare de bani. După acest moment, expresia „money laundering” a început să fie folosită pe scară din ce în ce mai largă, ajungând în prezent să fie utilizatăla nivel global.

În prezent, fenomenul spălării banilor afectează toate statele lumii, acesta amenințând transparența, stabilitatea și eficiența sistemelor financiare naționale și internaționale. Sistemele financiare naționale și internaționale sunt vulnerabile nu numai față de activitățile de camuflare a veniturilor obținute din activități infracționale, ci și față de activitățile prin care anumite persoane care sunt dispuse să riște orice, inclusiv viața, finanțeazăactele de terorism.

Amenințarea terorismului este una dintre cele mai întâlnite teme pe agenda internațională, atât din cauza faptului căactele teroriste sunt mai dese ca oricând în lume, cât și din cauza faptului că finanțarea actelor teroriste presupune capitaluri foarte mari (vorbindu-se despre sume de ordinul miliardelor de dolari). Aceste sume de bani provin aproape în totalitate din săvârșirea unor infracțiuni foarte grave, cum ar fi traficul de droguri, traficul de arme, traficul de persoane, lipsirea de libertate, contrabanda. Grupurile infracționale organizate, prin modul lor de structurare, flexibilitatea și capacitatea deosebită de infiltrare a mediilor decizionale constituie unul dintre cele mai mari pericole care pândesc societatea contemporană, fiind practic o sfidare la adresa societății mondiale.

În prezentul studiu ne stabilim obiectivele cercetării faptului dacă cadrul legislativ actual roman este suficient de eficient pliat pe exigențele cadrului infracțional intern și international referitor la spălarea banilor și finanțării terorismului, precum și îmbunătățirea metodelor de investigare a acestor infracțiuni. În final, vom expune un studiu de caz care să exemplifice obiectivele cercetării.

§CAPITOLUL I . INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR DE TERRORISM ȘI DE SPĂLARE A BANILOR

Asigurarea respectării legalității în cadrul anchetei este un principiu cu privire la care nu trebuie făcută nicio concesie indiferent de emoțiile ce pot fi provocate de mediul social ca urmare a săvârșirii unui atentat sau consecințe deosebite –număr mare de victime omenești, distrugerea unor mijloace de transport, clădiri importante, etc.

Deși, prin definiție, cercetarea criminalistică intervine post fatum trebuie acceptat că reacția organelor abilitate să desfășoare activități în domeniu este concepută a se manifesta pe două direcții: prevenirea și corectarea temeinică și completă a manifestărilor teroriste.

Culegerea de informații este una dintree activitățile cu impact major asupra tuturor activităților de anchetă ce se pot desfășura în cadrul investigării criminalistice a acțiunilor teroriste.

În doctrină se afirmă că activitatea de documentare primară- culegerea de informații, condituie 75% iar activitatea de urmărire penală constituie 25% din întregul demers judiciar.

Amenințările la adresa securității naționale a României costituie temeiul legal pentru a se propune procurorului de către organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale. În cazuri justificate, să solicite autorizarea efectuării unor activități în scopul culegerii de informații constând în:

Interceptarea și înregistrarea comunicațiilor.

Căutarea unor informații, documente sau înscrisuri pentru a căror obținere este necesar accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect.

Ridicarea și depunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragera informațiilor pe care acesta le deține , cât și înregistrarea , copierea sau obținerea de extrase prin orice procedee.

Instalarea de obiecte, întreținerea și ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse.

§CAPITOLUL II. STUDIUL ASPECTELOR LEGISLATIVE

Organismul internațional de referință în materia prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului este Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI sau FATF – acronimul din limba engleză –). Deși acest organism nu are atribuții judiciare, este principalul promotor al politicilor pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțarea actelor de terorism care trebuie implementate în sistemul legislativ național, prin adoptarea unor acte cu putere executorie, respectarea standardelor FATF fiind evaluată în principal de către experții MONEYVAL. În materia prevenirii și combaterii spălării banilor, FATF a emis în 1990 o serie de 40 de recomandări în materia spălării banilor, care reprezintă standardul internațional de evaluare a eficienței sistemului de prevenire și combatere a fenomenului de spălare a banilor dintr-un stat. tatele pot să prevadă ca infracțiunea de spălare a banilor să nu se aplice persoanelor care au comis infracțiunea predicat, atunci când acest fapt este cerut de principiile fundamentale ale sistemului național de drept. Totodată, țările trebuie să se asigure că:

a) Intenția și cunoașterea cerută pentru a proba infracțiunea de spălare a banilor sunt în conformitate cu standardele prevăzute în Convențiile de la Viena și Palermo, inclusiv conceptul că un astfel de element intențional poate fi dedus din împrejurări faptice obiective;

b) Răspunderea penală și, în cazul în care aceasta nu este posibilă, răspunderea civilă sau administrativă trebuie să se aplice persoanelor juridice. Aceasta nu înlătură procedurile penale, civile sau administrative care se pot derula în paralel cu privire la persoanele juridice din țările în care există aceste forme de răspundere. Persoanele juridice trebuie să fie subiect al sancțiunilor efective, proporționale cu fapta și descurajante. Astfel de măsuri trebuie să existe fără a se înlătura răspunderea penală a persoanelor fizice.

DOCTRINA ȘI LEGISLAȚIA INTERNĂ

Deși incriminarea faptei de spălare a banilor, ca specie de faptă ilicită, nu datează de multă vreme, în majoritatea statelor lumii ea a fost identificată cu mai multe secole în urmă, fie sub forma favorizării infractorului, fie sub forma tăinuirii.

În țara noastră, prima reglementare care a incriminat „spălarea banilor” a fost Legea nr. 21/1999, lege abrogată după 3 ani de la intrarea sa în vigoare, prin Legea nr. 656/2002, aflată și în prezent în vigoare.

Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 21/1999: „prin spălarea banilor se înțelege faptele prevăzute la art. 23, dacă au fost săvârșite prin intermediul persoanelor juridice sau fizice menționate la art. 8”. Conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 21/1999: „Constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani:

a) schimbarea sau transferul de valori, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unor infracțiuni: traficul de stupefiante; nerespectarea regimului armelor și munițiilor în formă agravantă; nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive; nerespectarea regimului materiilor explozive; falsificarea de monede sau de alte valori; proxenetismul; contrabanda; șantajul; lipsirea de libertate în mod ilegal; înșelăciunea în domeniul bancar, financiar sau de asigurări; bancruta frauduloasă; furtul și tăinuirea de autovehicule; nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri; traficul de animale ocrotite in tarile lor; comerțul cu țesuturi și organe umane; infracțiunile săvârșite prin intermediul calculatoarelor; infracțiunile săvârșite cu cărți e credit; infracțiuni săvârșite de persoane care fac parte din asociații de infractori; nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și de reziduuri; nerespectarea dispozițiilor privind jocurile de noroc; în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora, precum și în scop de tăinuire sau de favorizare a persoanelor implicate în astfel de activități sau presupuse ca s-ar sustrage consecințelor juridice ale faptelor lor;

b) ascunderea sau disimularea naturii reale a provenienței, dispoziției, mișcării proprietății bunurilor sau a dreptului asupra acestora, cunoscând ca aceste bunuri provin din săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la lit. a);

c) dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând ca acestea provin din săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la lit. a)”.

În prezent, infracțiunea de spălare a banilor este reglementată în art. 29 din Legea nr. 656/2002, într-un conținut relativ asemănător cu cel existent în art. 23 din Legea nr. 21/1999.

Cu toate că expresia „spălarea banilor” nu este folosită de mult timp în legislația românească, faptele pe care legiuitorul a înțeles să le includă în conținutul infracțiunii având acest nomen juris au fost și anterior sancționate din punct de vedere penal.

Analizând acțiunile descrise de normele de incriminare cuprinse în Legea nr. 21/1999 și în Legea nr. 656/2002, observăm că acestea ar putea fi încadrate în conținutul infracțiunilor de tăinuire sau favorizarea făptuitorului.

În ceea ce privește actuala formă a normei care incriminează spălarea banilor, apreciem că reprezintă un regres față de cea anterioară, deoarece nu permite delimitarea previzibilă față de infracțiunile de tăinuire și favorizare a făptuitorului.

Prevenirea și combaterea terorismului se realizează în conformitate cu prevederile convențiilor ntcmaționalc privind reprimarea terorismului, la care România este parte, precum și cu respectarea cglcmcntărilor internaționale și a legislației interne referitoare la drepturile omului. In scopul prevenirii și ombaterii actelor de terorism și a faptelor asimilate acestora, autoritățile și instituțiile publice componente lesfașoară activități specifice, individual sau în cooperare. în conformitate cu atribuțiile și competențele lor legale și cu prevederile Protocolului general de organizare și funcționare a Sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, aprobai de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Toate celelalte instituții si persoane juridice – altele decât cele din componența sistemului național de prevenire și combatere a terorismului – precum și persoanele fizice, care au cunoștință despre dale și indicii privind comiterea, favorizarea ori finanțarea actelor de terorism, au următoarele obligații:

=> să sesizeze de îndată autoritățile competente în domeniu;

=> să permită accesul reprezentanților autorităților competente în imobile, precum și la datele și informațiile care au legătură cu actele de terorism;

=> să acorde sprijinul necesar îndeplinirii atribuțiilor pe linia prevenirii și combaterii terorismului, la solicitarea autorităților competente.

Autoritățile și instituțiile publice din cadrul Sistemului național de prevenire și combatere a terorismului pot desfășura. în funcție de competență, activități în domeniul prev enirii precum:

activități informativ-operative:

activități împotriva fluxurilor de alimentare cu resurse umane a entităților teroriste, desfășurate în interiorul și/sau în exteriorul teritoriului național;

activități împotriva fluxurilor de alimentare cu mijloace specifice de acțiune, precum și cu resurse financiare, logistice sau informaționale a entităților teroriste, desfășurate în interiorul și/sau în exteriorul teritoriului național;

activități de pază, protecție și alte forme speciale de descurajare realizate de forțele unor autorități și instituții publice din componența Sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, pentru asigurarea securității principalelor categorii de factori umani și de obiective autohtone ori străine de pe teritoriul național, precum și a principalelor obiective românești din străinătate, potențial vizate de entități teroriste;

activități de pregătire a intervenției in urgențe civile, generate de acțiuni teroriste, în vederea limitării și combaterii efectelor acestora;

activități de informare și relații publice;

activ ități de cooperare internațională;

activ ități de instruire și perfecționare profesională;

activ ități destinate optimizării continue a cadrului legislativ aplicabil categoriilor de misiuni ce revin Sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, inclusiv sub aspect penal și procesual- penal.

în domeniul combaterii vor fi desfășurate următoarele activități":

activități de identificare și alte activități desfășurate, potrivit atribuțiilor autorităților și instituțiilor publice componente ale SNPCT, în vederea tragerii la răspundere, potrivit legii, a persoanelor care inițiază, pregătesc, comit ori fav orizează actele de terorism;

intervenția antiteroristă, în situația iminenței producerii unui atac terorist, și, respectiv, intervenția conlra-tcroristă. când se desfășoară ori s-au produs atacuri teroriste;

operațiuni de combatere a terorismului prin cooperare internațională.

Un capitol aparte în domeniul prevenirii și combaterii actelor de terorism îl constituie prevenirea finanțării actelor de terorism – capitolul III al legii. Acceptând că pentm desfășurarea de activități teroriste sunt nevoie de fonduri importante, legiuitorul s-a preocupat de impunerea unor măsuri speciale cu privire la efectuarea operațiunilor financiar-bancarc reglementând interzicerea, respectiv, autorizarea unor operațiuni financiar-bancarc.

Astfel, sunt interzise – art. 23 din lege – operațiunile financiar-bancarc între rezidenți și nerezidenți, precum și între nerezidenți, constând în operațiuni de cont curent sau de cont de capital, inclusiv operațiunile de schimb valutar, efectuate pentru sau în contul persoanelor fizice ori juridice cu privire la care există suspiciunireferitoare la implicarea în finanțarea de acte de terorism. Activele acestor persoane sunt blocate, fiind interzis orice transfer, prin orice modalitate, inclusiv bancară. Personalul instituțiilor financiar-bancare are obligația de a refuza efectuarea operațiunilor și de a sesiza de îndată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.

Autoritățile și instituțiile publice cu responsabilități în Sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, precum și Oficiul Național al Registrului Comerțului, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor colaborează pentru întocmirea și actualizarea listelor cuprinzând persoanele fizice și juridice suspecte de săvârșirea sau finanțarea actelor de terorism, altele decât cele la care am făcut referire mai sus; operațiunile financiar-bancarc ce pot fi interzise, dacă sunt efectuate pentru sau în contul persoanelor înscrise în aceste liste, sunt supuse autorizării prealabile a Băncii Naționale a României, a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, după caz.

2. CONSIDERENTE ASUPRA LEGISLAȚIEI U.E. ÎN DOMENIU

La nivel european, conceptul de spălare a banilor a fost consacrat în Directiva 91/308/CEE din anul 1991 a Consiliului Europei.

Dintre izvoarele formale cu aplicabilitate europeană, existente în materia prevenirii și sancționării faptelor de spălare a banilor, menționăm:

– Convenția europeană din 8 noiembrie 1990 privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii, încheiată la Strasbourg în 1990, ratificată de România prin Legea nr. 263/2002.

– Directiva nr. 91/308/EEC referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar pentru spălarea banilor.

– Directiva nr. 2001/97/CE de modificare a Directivei nr. 91/308/EEC.

– Directiva 2005/60/CE privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului.

– Directiva 2006/70/EC privind stabilirea măsurilor de implementare a Directivei 2005/60/EC cu privire la definiția „persoanei expuse politic” și a criteriilor tehnice pentru procedurile de cunoaștere simplificată a clientelei, precum și, pentru excepțiile cu privire la activitățile financiare întreprinse ocazional sau foarte limitate;

– Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, adoptată la Varșovia la 16 mai 2005, semnată de România la Varșovia la 16 mai 2005 (ratificată prin Legea nr. 420/2006)

Statul român a transpus în legislația națională toate reglementările din materia spălării banilor la care s-a obligat prin documente internaționale, inclusiv în ceea ce privește incriminarea faptelor de spălare a banilor.

În ultimii zece ani, Uniunea Europeană (denumită în continuare UE) a considerat terorismul ca o amenințare la adresa democrației, 1o exercitarea liberă a drepturilor omului și a development.3 anti socială economică, prin urmare, a adoptat numeroase măsuri specifice care au un impact asupra terorismului și a jucat partea sa deplină în coaliția globală împotriva terorismului, sub egida Organizației Națiunilor Unite, după atacul asupra gemenilor Towers în 2001, Consiliul European a declarat că terorismul este o adevărată provocare pentru lume și pentru Europa și că lupta împotriva terorismul a devenit o prioritate pentru UE, în plus, Consiliul UE a reafirmat determinarea UE de a spori acțiunile pentru prevenirea și reprimarea terorismului, sub egida Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

Între timp, Consiliul de Securitate, considerând terorismul ca o amenințare la adresa păcii și securității internaționale și care acționează în conformitate cu capitolul VII al Cartei ONU, a adoptat deja Rezoluțiile 1267, la 05 octombrie 1999, și 1333, din 19 decembrie 2090, că puternic condamnă utilizarea în continuare a teritoriului afgan, în special zonele controlate de talibani, găzduiți și formarea teroriștilor și planificarea actelor tenorist, și cerea ca IHE taliban rândul său asupra lui Osama Bin Laden autorităților potrivite unei țări în care acesta a fost pus sub acuzare sau în cazul în care el va fi arestat și trimis în judecată. Aceste rezoluții, în scopul de a pune în aplicare această cerere, a pus în aplicare interdicția privind zborurile și înghețarea fondurilor talibanilor din Afganistan; fostul stabilit, de asemenea, talibanii Comitetul pentru sancțiuni (alin. 6), pentru a se asigura că Stales pune în aplicare măsurile adoptate în acest context, și acesta din urmă (para, 8 (c)) instruiți un astfel de comitet pentru a menține o listă actualizată, pe baza informațiilor furnizate de Stales și organizațiile regionale, ale persoanelor și entităților desemnate ca fiind asociate cu bin Laden. După 11 septembrie 2001. Consiliul de Securitate a adoptat, la 28 septembrie, Rezoluția 1373, care prevede că Stales trebuie;

• să completeze cooperarea internațională în domeniile penal și judiciare pentru prevenirea si reprimarea terorismului;

• devin părți la punerea în aplicare cât mai curând posibil, convențiile și protocoalele referitoare la terorism internaționale relevante;

• să stabilească infracțiuni grave ca drept acte interne de terorism, sau participarea la finanțarea, planificarea, pregătirea sau comiterea de acte teroriste, sau în sprijinirea actelor de terorism; și

• să se asigure că orice persoană care participă la aceste activități este adus în fața justiției.

§CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ

C-235/14 (Safe Interenvios) „Trimitere preliminară – Prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului – Directiva 2005/60/CE – Măsuri de precauție privind clientela – Directiva 2007/64/CE – Servicii de plată în cadrul pieței interne”

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 11 alineatul (1) din Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului, coroborat cu articolele 5, 7 și 13 din această directivă, astfel cum aceasta a fost modificată prin Directiva 2010/78/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 (Directiva privind spălarea banilor).

Această cerere a fost formulată de Curtea de Apel Barcelona, Spania, în cadrul unui litigiu între Safe Interenvíos SA, societate care gestionează transferul de fonduri către alte state membre decât cel în care este stabilită sau către state terțe prin intermediul conturilor sale deschise la instituții de credit, pe de o parte, și trei instituții de credit, pe de altă parte, în legătură cu închiderea de către acestea din urmă a conturilor deținute de Safe Interenvíos SA, întrucât aveau suspiciuni legate de spălarea banilor. În fapt, în urma descoperirii unor nereguli cu privire la agenții care transferau fonduri prin intermediul conturilor deținute de Safe Interenvíos SA la instituțiile de credit, acestea au solicitat respectivei societăți informații. Întrucât societatea a refuzat să le furnizeze, băncile au procedat la închiderea conturilor deținute de această societate.

Instanța de trimitere a adresat Curții mai multe întrebări preliminare privind compatibilitatea reglementării naționale de transpunere a Directivei 2005/60 cu dreptul Uniunii.

În hotărârea pronunțată, Curtea a precizat că articolul 5, articolul 7, articolul 11 alineatul (1) și articolul 13 din Directiva 2005/60 astfel cum aceasta a fost modificată prin Directiva 2010/78 trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, care, pe de o parte, permite aplicarea de măsuri standard de precauție privind clientela în măsura în care aceasta este constituită din instituții financiare în cazul cărora respectarea măsurilor de precauție este supusă supravegherii atunci când există o suspiciune de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului în sensul articolului 7 litera (c) din această directivă și, pe de altă parte, impune instituțiilor și persoanelor reglementate de directiva menționată să aplice, în funcție de o analiză a riscului, măsuri sporite de precauție privind clientela în situațiile care, prin natura lor, pot prezenta un risc mai mare de spălare a banilor și de finanțare a terorismului în sensul articolului 13 din aceeași directivă, cum este transferul de fonduri. În plus, chiar și în lipsa unei asemenea suspiciuni sau a unui asemenea risc, articolul 5 din Directiva 2005/60, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2010/78, le permite statelor membre să adopte sau să mențină în vigoare dispoziții mai stricte dacă aceste dispoziții urmăresc să consolideze combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului.

De asemenea, Curtea a hotărât că directiva 2005/60, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2010/78, trebuie să fie interpretată în sensul că instituțiile și persoanele reglementate de această directivă nu pot aduce atingere sarcinilor de supraveghere a instituțiilor de plată pe care autoritățile competente trebuie să le îndeplinească în conformitate cu articolul 21 din Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne […], astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/111/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009, și nu se pot substitui acestor autorități. Directiva 2005/60, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2010/78, trebuie să fie interpretată în sensul că, deși o instituție financiară poate să țină seama, în cadrul obligației de supraveghere care îi revine cu privire la clientela sa, de măsurile de precauție aplicate de o instituție de plată cu privire la propria clientelă, toate măsurile de precauție pe care le adoptă trebuie să fie adaptate la riscul de spălare a banilor și de finanțare a terorismului.

În final, Curtea a statuat că articolele 5 și 13 din Directiva 2005/60, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2010/78, trebuie să fie interpretate în sensul că o reglementare națională adoptată fie în temeiul marjei de apreciere permise statelor membre de articolul 13 din această directivă, fie în temeiul competenței prevăzute la articolul 5 din directiva respectivă, trebuie să fie compatibilă cu dreptul Uniunii și în special cu libertățile fundamentale garantate de tratate. Deși o astfel de reglementare națională, care are ca scop combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului, urmărește un obiectiv legitim care poate justifica o restrângere a libertăților fundamentale și deși faptul de a presupune că transferurile de fonduri efectuate de o instituție reglementată de directiva menționată în alte state decât cel în care este stabilită prezintă întotdeauna un risc mai mare de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului este adecvat pentru a asigura atingerea obiectivului vizat, această reglementare depășește totuși ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului pe care îl urmărește, în măsura în care prezumția pe care o instituie se aplică oricărui transfer de fonduri, fără a prevedea posibilitatea de a o înlătura în cazul transferurilor de fonduri care în mod obiectiv nu prezintă un asemenea risc.

În urma programelor de la Tampere și Haga (din octombrie 1999 și, respectiv, noiembrie 2004), Consiliul European a aprobat, în decembrie 2009, programul multianual privind SLSJ pentru perioada 2010-2014: Programul de la Stockholm. În concluziile sale din iunie 2014, Consiliul European a definit orientările strategice pentru planificarea legislativă și operațională pentru următorii ani în cadrul SLSJ în conformitate cu articolul 68 din TFUE. Unul dintre obiectivele esențiale este o mai bună protecție a datelor personale în UE. O evaluare a orientărilor la jumătatea perioadei va avea loc în 2017.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD) este o autoritate de supraveghere independentă care se asigură că instituțiile și organele UE își respectă obligațiile în materie de protecție a datelor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 45/2001 privind protecția datelor. Principalele atribuții ale AEPD sunt supravegherea, consultarea și cooperarea. Grupul de lucru „Articolul 29” este un organ consultativ independent din domeniul protecției datelor și al vieții private, înființat în conformitate cu articolul 29 din Directiva privind protecția datelor. Acest grup este alcătuit din reprezentanți ai autorităților naționale de protecție a datelor din UE, ai AEPD și ai Comisiei. Grupul emite recomandări, avize și documente de lucru. Grupul de lucru „Articolul 29” va fi înlocuit de Comitetul european pentru protecția datelor în temeiul noului Regulament general privind protecția datelor.

Tratatul de la Lisabona a introdus mai multă răspundere publică și legitimitate în SLSJ. Cu câteva excepții, a generalizat metoda comunitară, care include adoptarea deciziilor cu majoritate de voturi în cadrul Consiliului și procedura legislativă ordinară (cunoscută anterior sub denumirea de codecizie). În ceea ce privește acordurile internaționale, acestea fac obiectul unei proceduri nou-introduse, și anume „aprobarea”. Parlamentul a făcut uz de aceste competențe în februarie 2010, când a respins aplicarea provizorie a Acordului privind Programul de urmărire a finanțărilor în scopuri teroriste (TFTP) (cunoscut anterior drept Acordul SWIFT), cu privire la transferurile de date bancare către SUA în scopul combaterii terorismului. În urma adoptării de către Parlament a rezoluției din 8 iulie 2010, Acordul TFTP a intrat în vigoare în august 2010. În iulie 2011, Comisia a adoptat o comunicare având ca temă principalele opțiuni ale instituirii unui Sistem european de urmărire a finanțărilor în scopuri teroriste (TFTS UE) în legătură cu care Parlamentul și-a exprimat dubiile. În noiembrie 2013, Comisia și-a anunțat intenția de a nu prezenta o propunere privind TFTS UE în această fază.

a 12 martie 2014 Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la programul de supraveghere al Agenției Naționale de Securitate (NSA) a SUA, la organismele de supraveghere din diferite state membre și la impactul acestora asupra drepturilor fundamentale ale cetățenilor UE și asupra cooperării transatlantice în materie de justiție și de afaceri interne. Această rezoluție a finalizat o anchetă de șase luni a Parlamentului cu privire la supravegherea electronică în masă a cetățenilor UE. Ancheta a fost lansată în urma dezvăluirilor făcute în iunie 2013 privind presupusele activități de spionaj ale SUA și ale unor state din UE. În această rezoluție, Parlamentul a solicitat suspendarea principiilor „sferei de siguranță” privind protecția vieții private și a Programului de urmărire a finanțărilor în scopuri teroriste. La 29 octombrie 2015, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la cursul dat Rezoluției sale din 12 martie 2014 referitoare la supravegherea electronică în masă a cetățenilor UE, în care și-a reiterat solicitarea de suspendare a Deciziei privind „sfera de siguranță” și a Programului de urmărire a finanțărilor în scopuri teroriste.

§CONCLUZII

Utilizarea sistemului financiar pentru finanțarea terorismului cum ar fi luarea de ostatici, întocmirea de documente administrative false și conducerea unui grup terorist, reprezintă realități ale societății contemporane, care trebuie combătute cu maximă urgență de către forurile europene și internaționale. Uniunea Europeană a arătat de-a lungul timpului faptul că este preocupată de inițierea și aplicarea unor măsuri de combatere a spălării banilor proveniți din săvârșirea unor infracțiuni. Însă, cu ajutorul unor eforturi susținute prin care să se urmărească creșterea gradului de vigilență a băncilor, a celorlalți actori financiari, implicit a clientelei per ansamblu, se va contribui substanțial la stoparea acestor tipuri de infracțiuni și se va institui un proces de examinare mai rapid al tranzacțiilor suspecte. Aceste eforturi s-au dovedit a fi insuficiente pe fondul actelor teroriste care zdruncină tot mai des societatea în care trăim. Utilizarea sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului aduce zilnic prejudicii grave în ceea ce privește stabilitatea sectorului financiar european. Suntem în favoarea raportului, deoarece luarea de măsuri suplimentare pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului întărește stabilitatea și transparența, contribuind astfel la protejarea și încurajarea economiei legale.

Atacurile teroriste sunt greu de prevăzut și de împiedicat. Pentru monitorizarea activității teroriste, în special în fazele de pregătire ale atacurilor, este necesară o foarte strânsă cooperare între agențiile de securitate ale fiecărui stat și între state. De multe ori, informațiile primite chiar de la cetățeni ajută la identificarea unor posibile acțiuni pregătitoare cu caracter terorist. Ori de câte ori vă aflați în străinătate și observați acțiuni sau elemente suspecte, adresați-vă autorităților locale de poliție sau semnalați aceste lucruri ambasadelor și consulatelor României.

În ultimii ani, acțiunile teroriste au cunoscut o amploare îngrijorătoare în toată lumea, Europa fiind scena unora dintre cele mai sângeroase. Grupările teroriste și-au diversificat atât metodele de acțiune violentă, cât și țintele acestor acțiuni. În prezent, nu se poate afirma cu certitudine că o anumită țară sau regiune din lume se află la adăpost față de activități cu caracter terorist.

Atacurile teroriste petrecute până în prezent nu fost în mod direct orientate spre cetățenii români sau spre instituții ale statului român. Cu toate acestea, mulți cetățeni români au căzut victime ale acestui tip de acțiuni, fie pierzându-și viața, fie suferind răniri grave. Atacul terorist de la New York, din 11 septembrie 2001, a cauzat decesul a doi cetățeni români. Atacul terorist de la Madrid, din 11 martie 2004, a curmat viața a 16 cetățeni români și rănirea altor peste 180. Atacul terorist de la Londra din 7 iulie 2005 a înscris între victime o persoană cu dublă cetățenie, una dintre acestea fiind cea română. Cetățeni români ar fi putut fi prezenți și în alte locuri în care s-au produs atentate teroriste

Acțiunile teroriste au un specific aparte față de alte tipuri de evenimente violente: ele nu disting între persoane cu statut oficial și simpli cetățeni. De cele mai multe ori, aceste acțiuni au impact devastator pe o arie extinsă, frecventată public. Multe dintre atacuri sunt provocate cu scopul de a produce pagube umane și materiale, dar și cu scopul de a atrage atenția publică și de a promova imaginea distructivă a celor care le produc. Este bine ca, oriunde în lume vă aflați, să încercați să evitați, pe cât posibil, zonele aglomerate sau zonele publice din preajma unor instituții.

.

§.BIBLIOGRAFIE

Botoș Ilie, Șpan Remus – Mecanismele de control și documentare a activităților circumscrise terorismului-comunicare științifică susținută la Simpozionul Învățământul românesc de criminalistică și medicină legală la început de mileniu, organizat de Asociația Criminaliștilor și Catedra de Criminalistică din Academia de Poliție Al. I. Cuza, în ianuarie 2005.

Ciobanu P., Prevenirea și combaterea infracțiunii de spălare a banilor, Revista română de drept al afacerilor nr. 5/2003.

Mutu M., Spălarea banilor – aspecte juridico-penale, teză de doctorat, Chișinău, 2005.

Olteanu Gabriel Ion , coordonator, Metodologie criminalistică, Structurile Infractionale și activitășile licite desfășurate de către acestea, Ed. AIT Laboratoires, 2008.

Petre Silvia, ,Protecția penală a sistemului financiar-bancar împotriva infracțiunilor de spălare a banilor, teză de doctorat, București, 2010.

http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.12.8.html.

http://www.inmlex.ro/fisiere/d_1443/Ghid%20combatere%20spalare%20bani_judecatori%20si%20procurori.pdf..

Spălarea banilor – subiectul activ al infracțiunii, 1 iunie 2016 | Mihai Adrian HOTCA, în revisa on-line ,,Juridice´´.

Giuseppe Nesi, International cooperation in counterterorism, Ashgate, England, 2006, pagina 232.

Juridice.ro .

http://www.danielbuda.ro/ro/prevenirea-utilizarii-sistemului-financiar-in-scopul-spalarii-banilor-si-finantarii-terorismului/

https://castellon.mae.ro/node/863.