Prevenirea Si Investigarea Dezordinilor de Masa In Contextul Evenimentelor din Ultimii Ani
Tema: „Prevenirea și investigarea dezordinilor de masă în
contextul evenimentelor din ultimii ani.”
Cuprins:
Introducere
CAPITOLULI. Aspecte generale privind dezordinele de masă.
§ 1.1. Geneza apariției dezordinelor de masă
§ 1.2. Factorii și fazele evoluției dezordinilor de masă
§1.3.Garantarea libertăților fundamentale ale omului la desfășurarea manifestațiilor cu caracter de masă
CAPITOLULII. Dezordinele de masă în contextul evenimentelor din ultimii ani.
§2.1. Dezordinele de masă ca fenomen național și internațional
§2.2.Dezodinele de masă apărute în timpul manifestațiilor sportive
§ 2.3. Atribuțiile și obectivele de activitate a poliției în menținerea ordinii publice în condițiile manifestațiilor publice cu caracter de masă.
CAPITOLULIII. Prevenirea și investigarea dezordinilor de masă.
§ 3.1. Tacticile și metodele aplicate în vederea prevenirii dezordinilor de masă
§ 3.2. Activități de investigații în vederea curmării și descoperirii dezordinilor de masă
§ 3.3. Urmările și efectul prejudiciabil produs de dezordinile de masă
Concluzie
Anexă
Bibliografie
Introducere
Republica Moldova se află la o etapă de integrare europeană, cuprinsă de promovarea valorilor europene, de libera circulație în UE urmată de implimentarea proectelor și reformelor europene în toate structurile statale.
Aceasta implică abordarea unor probleme atît de ordin politic cît și social-economic. Pe lîngă acestea, tot mai des în prezent își confirmă activitatea unele forțe destructive, în scopuri meschine, pot crea starea, în care în baza unor emoții, considerente politice, social-economice, îndeamnă unele elemente la acțiuni violente împotriva oamenilor, organelor de stat, a unei părți de populație, intrigînd vrajbă națională, răscoale și dezordini de masă.
Constituind o crimă îndreptată împotriva ordinei de drept și securității societății, dezordinile de masă trebuie eliminate, prin constituirea și înlăturarea motivelor și factorilor ce favorizează apariția celor mai mici proteste care ar avea o dezvoltare în proporții mari. ,, Un popor mulțumit, o societate liniștită”.
Fenomenul dezordinilor de masă nu a apărut recent. El a apărut și s-a dezvoltat odată cu civilizația umană, atentînd sub diferite forme și mijloace la securitatea statului și ordinea publică.
De-a lungul secolelor ce s-au succedat de la origini și până în prezent practica de stat arată, că ordinea și securitatea publică asigură buna desfășurare a tuturor libertăților fundamentale, determinând calitatea vieții publice și spirituale a individului.
Securitatea și ordinea publică a fost și este un fapt constant care contribuie la stabilitatea și securitatea statului în general. În toate țările și în toate timpurile cu cît omul se dezvoltă și pășește pe calea progresului, cu atât apar probleme și cauze, care dezvoltă în societate spiritul de protest și nemulțumire în vederea unui drept care ia fost încălcat sau altă problemă socială, politică sau de altă natură. De aceea legea penală ocrotește securitatea și liniștea în societate ca fiind valori sociale foarte importante.
Incontestabil este faptul că, activitatea specială de investigații și dreptul penal împreună constitute cele mai eficiente instrumente, cu ajutorul cărora statul formulează și prezintă cerințe juridice față de comportamentul a celor membri ai societății care prezintă pericol pentru ordinea și securitatea publică cît și pentru securitatea statului.
Odată cu lupta împotriva criminalității, forțele de ordine sunt menite să apere liniștea și necesită să fie pregătite de a face față acestor provocări. Tulburările ordinii publice sunt primejdioase pentru buna funcționare a mecanismului statului, duce la degradarea morală publică, tensionează relațiile sociale și frînează progresul de mai departe.
Actualitatea temei
În contextul noilor condiții de dezvoltare a societății și a relațiilor sociale, politica penală a statului prevede anumite direcții fundamentale, aflate în continuă perfectare, modificare și completare, în conformitate cu exigențele timpului și scopurile pe care le urmărește statul la acest compartiment ceea ce implică actualitatea temei date.
Scopul tezei
În lucrarea dată scopul este de a analiza și de a scoate la iveală motivul declanșării dezordinilor de masă, cît și metodele de prevenire, investigare și combatere prin utilizarea măsurilor speciale de investigații efectuate de către funcționarii poliției judiciare.
Obiectivele tezei
Obiectivele de bază ale tezei sunt:
a defini și caracteriza geneza apariției dezordinilor de masă;
a caracteriza factorii și fazele de evoluție dezordinilor de masă;
a evidenția importanța ocrotirii libertăților fundamentale ale omului în timul manifestațiilor publice;
a prezenta actualitatea fenomenului de dezordine în masă în diferite manifestații;
a clasifica activitățile de prevenire și investigare a dezordinilor de mase;
a studia măsurile combatere a dezordinilor de masă;
Suportul metodologic și teoretico-științific al tezei
La baza cercetărilor efectuate se pun în evidență principii cuprinse în legislația țării noastre. Suportul teoretico-științific al tezei de licență îl constituie Constituția Republicii Moldova, Legea privind activitatea specială de investigație și altele de specialitate a autorilor autohtoni și de peste hotare.
La cercetarea temei respective s-au aplicat următoarele metode: metoda analitică, metoda cercetărilor științifice, metoda logică, metoda comparativă și metoda istorică.
Inovațiile științifice
Prezenta lucrare are la bază un studiu vast asupra aspectelor legislative și doctrinare ale infracțiunii de dezordine de mase, precum și asupra bunelor practici internaționale în domeniul dat.
Structura tehnică a tezei
Teza de licență este constituită din introducere în care sunt stipulate accepțiuni introductive privind infracțiunea de dezordine de mase, pe final se remarcă concluzii incluzând propuneri privind prevenirea acestui gen de infracțiuni ,și nu în ultimul rând referințele bibliografice care au stat la baza abordării temei din contextul tezei.
Teza este structurată în trei capitole în care sunt elucidate pe rând obiectivele.
În primul capitol se abordează aspectele generale privind infracțiunea de dezordine în mase, în al doilea capitol sunt redate dezordinile de mase ca fenomen național și internațional și atribuțiile de activitate a poliției în vederea menținerii ordinii publice, în capitolul trei se desfășoară activitatea de prevenire și combatere a dezordinilor în mase.
CAPITOLUL I. Aspecte generale privind dezordinele de masă
§1.1.Geneza apariției dezordinelor de masă .
,,Dezordinea se va potoli prin disciplină și frică, niciodată de la sine”
(Seneca)
Omenirea încearcă să cunoască și să controleze cât mai multe stări de tensiune. Conceptul de ordine generală în lume, regiune și societate semnifică statuarea și respectarea unor norme juridice și reguli prin care se realizează echilibrul necesar menținerii stării de normalitate. Pentru aceasta, societatea umană a fost nevoită să-și formeze o organizație social-politică specială-statul, care este garantul conviețuirii și ordinii sociale, iar instituțiile sale constituie aparatul de administrație al acestei gospodării complexe.
Statul poate fi considerat un administrator strict necesar, față de care oamenii au drepturi și obligații. În consecință, este firesc și necesar ca primordialitatea principiului de ordine să străbată întreaga societate, în toate momentele sale, iar statul să-și elaboreze o politică a ordinii, în cadrul căreia un loc important să-l ocupe activitatea complexă de gestionare a situațiilor de criză.
La un nivel general, conflictul stă la baza existenței și evoluției lumii vii. Putem afirma faptul că, fără conflicte, viața individuală și cea socială nu pot exista. Întreaga evoluție a omenirii a fost marcată de contradicții, de la simplele schimburi de idei, la forme de exteriorizare fizică ce uneori comportau acte de violență. Istoria, privită ca evoluție, schimbările survenite la nivel social, legile dezvoltării, libertatea și drepturile omului sunt de neconceput fără diferențele sau incompatibilitățile percepțiilor umane, ale opiniilor, valorilor, dorințelor, intereselor și nu în ultimul rând, ale imaginilor despre viitor.
Conflictul poate fi definit ca proces care apare la stabilirea relației dintre două părți și definește caracterul interacțiunii dintre acestea. Ca proces social, conflictul apare atunci când indivizi sau grupuri, intrând în contact, consideră că interesele unora vor prejudicia interesele celorlalți. El poate declanșa dorința de eliminare, supunere, asimilare a celui mai puternic față de cel slab. Conflictul este și un rezultat al sentimentului uman de autoprotecție, prin evitarea incertitudinii. Termenul „conflict” desemnează, în general, o opoziție deschisă, o luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunități, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale, divergente sau incompatibile, cu efecte distructive asupra interacțiunii sociale. Etimologic, „conflict” provine din latinescul conflictus, derivat din confligere, care se traduce prin „a lovi unul pe celălalt”.
Rezultatul acestor acțiuni constau din faptul că la comiterea lor se cauzează daune intereselor vitale ale persoanei, drepturile și libertățile ei, valorile materiale și spirituale ale societății, se periclitează suveranitatea și inviolabilitatea teritorială a statului, se încalcă liniștea socială a populației și se subminează autoritatea puterii publice. Cu alte cuvinte, se prejudiciază interesele persoanei, societății și statului. Tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind fapte profund imorale, prezintă implicit un vădit pericol social. Sub aspectul său de atingere adusă bunelor moravuri, fapta este periculoasă tocmai prin „ultragiere”, prin lezarea sentimentului comun de pudoare. Săvârșirea acestei fapte provoacă reacția uneori violentă din partea celor din jur și, în orice caz, tulbură starea de bună conviețuire socială. Tot astfel, sub aspectul de provocare de scandal public, fapta prezintă pericol social prin tulburarea gravă în sfera relațiilor de conviețuire dintre oameni, prin insecuritatea pe care o creează pentru persoanele care iau parte la viața socială. Apărarea prin mijloacele de influențare obștească și prin dezaprobarea din partea opiniei publice nu este suficientă pentru prevenirea și combaterea acestor manifestări, fiind necesară folosirea în acest scop a mijloacelor de drept penal. Așa cum în viața privată omul are nevoie de liniște pentru odihnă și activitatea sa, tot așa în viața publică, adică în public, în relațiile cu ceilalți oameni, membrii colectivității au nevoie de liniște pentru desfășurarea normală a vieții și a îndeletnicirii lor, de un climat de securitate fără de care buna conviețuire socială nu ar fi cu putință. Lezarea acestor valori se produce prin comportări imorale, zgomotoase, alarmante, scandaluri sau tulburări de orice fel în public etc., care provoacă iritarea, indignarea și sentimentul de nesiguranță al membrilor colectivității și care pot determina reacții violente din partea acestora .
În ceea ce privește termenul „ordine publică”, cuvântul „ordine” provine din limba latină „ordo, – inis” și evocă ideea de dispoziție sau de succesiune regulată cu caracter spațial, temporal, logic, moral, estetic, iar în asociere cu alți termeni (juridic, drept, public, stat, Constituție) a dobândit și o semnificație juridică, vorbindu-se despre noțiuni ca: ordine constituțională, ordine de drept, ordine publică. În acest sens, ordinea publică reprezintă starea de legalitate, de echilibru și de pace, corespunzătoare unui nivel socialmente acceptabiii au nevoie de liniște pentru desfășurarea normală a vieții și a îndeletnicirii lor, de un climat de securitate fără de care buna conviețuire socială nu ar fi cu putință. Lezarea acestor valori se produce prin comportări imorale, zgomotoase, alarmante, scandaluri sau tulburări de orice fel în public etc., care provoacă iritarea, indignarea și sentimentul de nesiguranță al membrilor colectivității și care pot determina reacții violente din partea acestora .
În ceea ce privește termenul „ordine publică”, cuvântul „ordine” provine din limba latină „ordo, – inis” și evocă ideea de dispoziție sau de succesiune regulată cu caracter spațial, temporal, logic, moral, estetic, iar în asociere cu alți termeni (juridic, drept, public, stat, Constituție) a dobândit și o semnificație juridică, vorbindu-se despre noțiuni ca: ordine constituțională, ordine de drept, ordine publică. În acest sens, ordinea publică reprezintă starea de legalitate, de echilibru și de pace, corespunzătoare unui nivel socialmente acceptabil de respectare a normelor legale și de comportament civic, care permite exercitarea drepturilor și libertăților constituționale, precum și funcționarea structurilor specifice statului de drept. Gradul prejudiciabil al infracțiunilor contra securității publice și ordinii publice constă în faptul că la comiterea lor se cauzează daune intereselor vitale ale persoanei drepturile și libertățile ei, valorile materiale și spirituale ale societății, se periclitează suveranitatea și inviolabilitatea teritorială a statului, se încalcă liniștea socială a populației și se subminează autoritatea puterii publice. Cu alte cuvinte, se prejudiciază interesele persoanei, societății și statului.
Securitatea publică reprezintă un sistem de reguli ce asigură ocrotirea celor mai importante valori ale persoanei, valorile materiale și spirituale ale societății, autoritatea puterii oficiale, precum și suveranitatea și inviolabilitatea teritorială a țării.
Obiectul generic al dezordinilor de masă sunt considerate bazele ordinii publice și securității și activitatea organelor statale cu privire la garantarea acestora din urmă. Obiecte nemijlocite în cazul dezordinilor de masă pot fi: sănătatea, onoarea și demnitatea cetățenilor și a reprezentanților publici, activitatea normală a organelor statale, dreptul de proprietate a diferitor subiecte de drept, drepturile și libertățile cetățenilor (spre exemplu cum ar fi: dreptul la libera circulație; protestarea pașnică ș.a.).
Capitolul XIII al Codului Penal al Republicii Moldova sancționează toate infracțiunile contra securității publice și a ordinii publice. Prin urmare, articolul 285 al CP al RM definește dezordinile de masă ca acțiuni ce atentează la ordinea și securitatea publică, săvârșite de o grupă de persoane, însoțite de violență asupra persoanelor, pogromuri, incendieri, distrugeri, precum și opunere de rezistență reprezentanților autorităților. În timpul dezordinilor de masă se dezorganizează activitatea normală a transportului, întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor aflate în teritoriul respectiv.
Componența de infracțiune a dezordinii de masă, elementul material se poate exterioriza prin una din activitățile criminale, și anume:
1. Organizarea sau conducerea unor dezordini de masă, însoțite de dezorganizarea activității normale a transportului, întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor sau de opunere de rezistență reprezentanților autorităților (alin. (1) art. 285 CP);
2. Participarea activă la săvârșirea actelor de violență sau la batjocorirea persoanelor, la incendierea sau distrugerea de bunuri în timpul dezordinilor de masă (alin. (3), art. 285 CP);
3. Chemările la nesupunere activă cerințelor legitime ale reprezentanților autorităților și la dezordini de masă, precum și la săvârșirea actelor de violență asupra persoanelor (alin. (4), art. 285 CP) .
Metodele desfășurării activităților organizaționale sunt diverse: adresarea către mulțime, emiterea unor semnale de alarmă, citirea în public a diferitor „petiții”, invocarea unor mesaje specifice situației stabilite cu un conținut ce instigă la dezordini de masă sau înaintarea unor cerințe ultimative către conducerea organelor de stat și/sau administrației.
Organizarea dezordinelor de masă presupune și orice activitate organizațională de genul: chemarea cetățenilor în gloată printr-o metodă sau alta, instigarea mulțimii la pogromuri, distrugeri și alte acțiuni similare prin răspândirea în mulțime a ideilor provocatoare, calomnioase pregătirea dezordinilor de masă printr-o înțelegere prealabilă cu alte persoane: determinarea planului acțiunilor infracționale a participanților la dezordinile de masă, și de asemenea conducerea participanților în cadrul dezordinilor de masă formate.
În literatura de specialitate este răspândită opinia conform căreia componența dezordinilor de masă include acțiunile ce constau în pregătirea lor: producerea și răspândirea unor publicații, cuvântări publice, apeluri lansate pentru adunarea mulțimii și ațâțarea acesteia la realizarea pogromurilor, distrugerilor, incendiilor și altor acțiuni similare. Instigatorii în esență îndeplinesc și rolul de organizatori, deși nu toate acțiunile ulterioare ale mulțimii cuprind scopurile acestora. Astfel, anumite persoane îndeplinesc funcții de conducător și de lider al gloatei.
Cu alte cuvinte, persoanele ce desfășoară activitatea organizațională cu privire la pregătirea dezordinilor de masă sunt responsabili în totalitate de consecințele ce urmează .
Dezordinele evoluiază odată cu societatea, de la simplele mecanizme alcătuite din grupuri mici de persone, fără un scop stabilit concret la protestare, pînă la cele mai complexe adunări desfășurate după planuri bine pregătite și repartizarea pe roluri a tuturor participanților la manifestațiile cu caracter de masă. Acțiunile de protest înregistrate după anul 1989, au evidențiat caracteristici dintre cele mai diverse în psihologia maselor. Evident că aceasta este o problemă foarte sensibilă pentru majoritatea țărilor lumii inclusiv cele care au avut loc în spațiul ex-sovietic (în Georgia – „revoluția trandafirilor”, în Ucraina – „revoluția portocalie”), a revoltelor armate (de exemplu, înlăturarea prin violență de la conducerea statului a expreședintelui Kîrghîstanului A. Akaev), inclusiv pentru Republica Moldova începînd cu Marea Adunare Națională din 27 august 1991 și finalizînd în special cu protestele care au avut loc în luna aprilie 2009 după alegerile parlamentare. Delincvența în formele ei extrem de variate care s-a produs în perioada de referință, a zguduit conștiința întregii societăți prin multiplele ecouri dramatice reflectate în mass-media.
Iar legitimitatea metodelor de cercetare și a pedepselor ori a altor măsuri de reprimare aplicate față de unii protestatari, care se afirmau că au fost aplicate în strictă concordanță cu principiul umanismului, au rămas discutabile până la momentul de față. Din păcate, evenimentele din aprilie demonstrat că conducerea de atunci se axa pe umanism în acțiunile sale doar sub aspect teoretic și declarativ. Evenimentele din 2009, soldate cu acțiuni de violență, inclusiv ciocniri între protestatari și forțele de ordine, victime umane, vandalizarea clădirilor Parlamentului și Președinției Republicii Moldova, au constituit cel mai proeminent fenomen din ultimii ani și poate unul dintre cele mai rare și memorabile din întreaga perioadă de independență a țării noastre. În fapt, la 7 aprilie 2009, zeci de mii de tineri, nemulțumiți de rezultatele scrutinului parlamentar din 5 aprilie, au ieșit la acțiuni de protest pașnice. Concomitent, în mulțime se evidenția și un grup bine organizat de persoane suspecte (ulterior apreciați drept provocatori), care au deturnat mitingul de protest pașnic și au îndreptat protestatarii spre edificiile Președinției și Parlamentului.
Astfel, din conținutul cadrului legal al alin. (1) din art. 285 CP al RM, observăm două categorii de subiecți posibil existenți la infracțiunea dată, și anume organizatorul și conducătorul unor dezordini de masă. Aceasta poate fi o singură persoană, atât organizator, cât și conducător al manifestărilor de masă, fie două sau mai multe persoane, un grup de persoane-organizatori și/sau un grup de conducători ai manifestărilor de masă.
În aceste condiții nu este necesară și existența unui raport de cauzalitate între organizatori și conducători ai manifestărilor care conduc mulțimea la dezordini de masă. Cu alte cuvinte, nu este necesar să existe o înțelegere prealabilă între organizatorii și conducătorii dezordinilor de masă. După datele pe care le prezintă practica judiciară, astfel de manifestări de masă sunt ușor folosite și sunt create practic toate condițiile pentru diverse grupări criminale sau grupări extremiste de a-și realiza intențiile criminale față de autoritățile publice și organele de drept
.În acest sens, Legea privind întrunirile prevede în mod expres procedura de desfășurare a manifestărilor de masă, și anume înștiințarea autorităților publice locale de către organizatori, drepturile și obligațiile organizatorilor și ale autorităților publice; modul de utilizare a echipamentelor speciale de amplificare a sunetului; procedura notificării și a răspunderii pentru încălcarea prezentei legi. Doctrina penală, precum și practica judiciară au elaborat o poziție concretă și atribuie la organizarea dezordinilor de masă pregătirea și răspândirea realizării recrutărilor prin diferite mijloace și procedee menționate în art. 285 CP RM, adunarea mulțimii prin diferite metode, conducerea efectivă a gloatei, instigarea acesteia la săvârșirea pogromurilor și altor acțiuni de acest gen, elaborarea planului săvârșirii dezordinilor, stabilirea locului și timpului comiterii acestora, determinarea obiectului atentării, repartizarea rolurilor între participanți etc. Prezența uneia dintre acțiunile menționate este suficientă pentru recunoașterea persoanei ca organizator al dezordinilor de masă.
Așadar, momentul esențial îl constituie inițiativa privind momentul planificării dezordinilor de masă și realizarea conducerii mulțimii. Infracțiunile primare comise în cadrul dezordinilor de masă sudează gloata și o provoacă la participarea la activități ilegale, implicând cetățenii care niciodată nu au manifestat activități nelegitime. Însă uneori între participanții dezordinilor de masă se constată și neajunsuri în ceea ce privește repartizarea rolurilor organizatorii cumulează concomitent și rolul executorului faptei infracționale. Deseori se constată că scopurile și metodele realizării acțiunilor ilegale ale organizatorilor și ale executorilor nu sunt aceleași. Totodată, dacă la etapa inițială a dezordinilor de masă aceste diferențe nu sunt semnificative, atunci ulterior neconcordanțele menționate contribuie la pierderea controlului asupra executorilor și duc la imprevizibilitatea desfășurării acțiunilor. Referitor la rolul organizatorului dezordinilor de masă, apar dificultăți în ceea ce privește delimitarea activității acestuia de alte forme ale participării cum ar fi instigarea și complicitatea. Necesitatea delimitării este condiționată de faptul că acțiunile organizatorului dezordinilor de masă conțin adesea și semnele participării active, instigării și complicității în realizarea pogromurilor și altor acțiuni.
În legătură cu aceasta, autorii de specialitate au menționat că „de facto organizatorul infracțiunii poate îndeplini și funcția instigatorului, și a executorului, și a complicelui sau concomitent să cumuleze toate aceste funcții”. Activitatea persoanelor care au drept scop ațîțarea persoanelor la comiterea unor fapte ilegale (dacă în acțiunile lor nu sunt prezente semnele activității organizatorice) urmează a fi calificată ca participare la dezordinile de masă sub forma instigării. Persoanele care nu au participat direct la comiterea pogromurilor, distrugerilor, incendiilor și altor activități, dar au favorizat totuși procesul de executare a acestora (ca exemplu, oferirea mijloacelor de transport, păstrarea armelor și altor mijloace ale infracțiunii în locuri sigure, informarea cu privire la obiectul atentării etc.) sau au îndemnat anumiți cetățeni la participarea la dezordinile de masă, urmează a fi recunoscuți ca fiind complici sau instigatori ai dezordinilor de masă.
Totodată, aceste persoane trebuie să conștiintizeze legătura acțiunilor lor cu dezordinile de masă care s-au produs. Prin conducere a unor dezordini de masă se înțeleg acțiunile de îndrumare a grupului de persoane organizat pentru a destabiliza situația într-o localitate. În sensul legii penale, prin noțiunea de „grup de persoane” se înțelege două sau mai multe persoane, totuși în cazul dezordinilor de masă un grup de persoane trebuie înțeles în accepțiunea legii cu privire la întruniri, unde întrunirea organizată cu un număr redus de participanți este o întrunire la care iau parte cel mult 50 de persoane. Astfel, putem deduce că manifestări de masă care au dus la dezordini de masă pot fi considerate săvârșite cu un grup de persoane de la 50 de persoane și mai mult. În caz contrar, considerăm oportună calificarea acțiunilor eventual ca infracțiuni de huliganism, vandalism, terorizm și dezordini de masă etc.
Componența de infracțiune gravă sau deosebit de gravă în cauză nu cuprinde omorurile, violurile în circumstanțele agravante, atentările la viața colaboratorilor de poliție, banditismul comise în cadrul dezordinilor de masă. La săvârșirea acțiunilor menționate mai sus răspunderea vinovatului survine în cazul cumulului de infracțiuni..
Considerăm că pot cădea sub incidența dată și eliberați de răspundere minorii (până la vârsta răspunderii penale) unde prezența lor este motivată mai mult de evenimentele ce se desfășoară și de curiozitatea lucrurilor excepționale ce se produce într-un loc public. Dezordinile de masă pot servi drept temei juridic de introducere a stării excepționale. Cu alte cuvinte, se prejudiciază interesele persoanei, valorile materiale și spirituale ale societății, autoritatea puterii oficiale, precum și suveranitatea și inviolabilitatea teritorială a țării.
În concluzie, este necesar de menționat că ori de cîte ori nu se vor respecta prevederile legislației, inclusiv cele care se referă la căile legale de obținere a puterii sau de menținere oficială a acesteia, cetățenii vor fi limitați în posibilitatea de a-și realiza eficient drepturile politice, iar în consecință, aceasta va constitui o cauză esențială a dezordinilor cu caracter de masă sau a altor tulburări a ordinii și securității publice.
§1.2 Factorii și fazele evoluției dezordinilor de masă
Etapa de integrare europenă, împarte societatea Republicii Moldova în două clase: cei ce sunt pentru, și susțin vectorul european și cei ce critică și susțin vectorul asiatic. Aceasta implică operația unor probleme atît de ordin politic cît și sociale-economic.
Evoluția generală a societății Moldovenești dinamica situației operative, caracterizată prin perpetuarea faptelor infracționale care pun în pericol viața și integritatea persoanei, avutul public și privat, drepturile și interesele legitime ale cetățenilor, impun reevaluarea și aprofundarea reformei la nivelul structurilor și componentelor abilitate în prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, prin prezervarea prioritară a ordinii și siguranței publice.
Lumea a fost creată din haos, iar în viziunea cotidiană cuvîntul haos-dezordine presupune lipsa de legitate și de conducere, cu toate acestea, în urma materialelor prelucrate s-a dovedit că haosul și dezordinele sunt definiții relative. Haosul este permanent determinat în felul său, cu cît este mai haotic sistemul, cu atît se supune legității ma simple, și desigur este mai ușor să-l conduci, dacă și cerințele ei sunt destul de elementare. Iluzia lipsei dirijării apare atunci cînd noi încercăm să ajungem de la un sistem simplu la altul complex și cu părere de rău, acțiunile noastre sunt considerate fără rezultat.
În gloată omul degradează cu cîteva trepte pe scara evoluției sale (susține profesorul G.Lebon) și devine ușor de manipulat. Comportamentul gloatei ori zvonurile par ca niște procese lipsite de legitate și conduită din cauza că majoritatea din noi sunt deprinși de a avea afacere cu echipe, unde sunt potrivite dovezile raționale, coordonări ale opiniilor sau ordine deși formale. În comportamentul de masă spontan sunt realizate mecanizme și legități mult mai primitive. Cei care cunosc aceste mecanizme și au cunoștințele necesare sunt capabili de a prognoza și a gestiona mai eficient evenimentele. Scopurile urmărite devin deseori distructive. Terminologic, nu este corect să numim gloată oamenii care trec pe stradă.
Dar dacă în stradă se întîmplă ceva deosebit, au apărut pe neașteptare niște artiști pentru a realiza o prezentare, ori cum era pe timpurile sovietice, au fost scoase în vînzare mărfuri care lipesesc pe piață sau a căzut un om de la etaj și a decedat, ori ferească Dumnezeu, sau început conflicte însoțite de focuri de armă, a avut loc o explozie puternică… Dacă acțiunea se desfășoară după aceste scenarii (distructive dramatice și chiar catastrofice) există posibilitatea să apară un fenomen șocant psihologic care, cu toată diversitatea lui, are elemente commune ce diferențiază gloata de formele organizate de conduită socială. Reeșind din cele expuse, tragem următoarea concluzie :
Gloata este o adunare a oamenilor care nu este însoțită de comunicarea scopurilor și de o conducere unică organizată, dar avînd în comun oatenție generală și stare emoțională. Pe lîngă aceasta, comun este considerat scopul, atingere căruia de către fiecare participant în cooperare efectivă depinde de atingerea căruia de către fiecare participant în cooperare efectivă depinde de atingerea scopului determinat și de alți participanți, existența scopului asemănător dă naștere la colaborare. De aceea, utilizînd categoriile sociale a agregatului social (majoritatea indivizilor sunt nestructurați ) și a grupului social (a subiectului unic de activitate), gloata poate fi atribuită la prima categorie. Dar, bineînțeles, diferența între ele nu este discretă.
La apariția unor condiții, oamenii deosebindu-se de restul prin anumite trăsături (entice, pătură socială etc.), pot conștientiza unicitatea intereselor de a se uni într-o comunitate istorică sau politică și invers, bine organizat, subiectul social de activitate poate să se degajeze într-un mare socium.
În cazul nostru gloata cîteodată se poate structura și obține calitățile grupului, iar un grup organizat poate degrada în gloată. Uneori comunitatea creată cuprinde calități atît de diverse încît nu poate fi atribuită la o categorie sau alta, și ocupă un loc intermediar între cele enumerate.
De exemplu, o demonstrație de masă bine organizată are în măsură egală calitățile unui grup și ale gloată și invers ține, de asemenea, de interesele ei. Raportul dintre calitățile sistematice și gregare(din grecescul gregus-turmă) în mare parte definește și hotărîrea luată în urma discuțiilor anterioare între psihologii sociali despre faptul că grupul sau individual este supus unor hotărîri destul de extreme. Cîtă vreme în grup sunt create relații normative, ele reglementează dispozițiile extremiste membrilor săi și ia hotărîri destul de bine cîntărite, cînd încep a domina calitățile gloatei, gîndirea radicalizează.
După părerea S.Moscovici, încă politicianul grec din epoca antică Solon susținea că fiecare grec din Atena este o vulpe vicleană, dar adunările populare din Pniks, o turmă de oi. Acest lucru a fost confirmat și de romanii: Senatores emnes boni viri, senatus romanus mala bestia (toți senatorii sunt destoinici, dar senatul roman – un animal răutăcios). Referitor la mecanizmul de formare a gloatei, sunt evidențiate două mecanisme principale: zvonuri și împrejurările emoționale, Așadar, reacția circulară este influiența reciprocă, adică transmiterea stării emoționale la nivelul psiho-fiziologic al contactului dintre indivizi. Bineînțeles, poate să se difuzeze nu numai bucuria, ci și plictiseala ,la fel poate apărea și emoții mult mai periculoase: frica, spaima, groaza, ura etc. Pentru înțelegerea mai profundă a fenomenului reacției circulare, este rațional să-l comparăm cu comunicarea–contactului între oamenii la nivel semantic. În comunicare au loc diferit niveluri de înțelegere reciprocă.
În interpretarea textului, participanții la proces ajung sau nu la un numitor comun, în orice caz, fiecare rămîne o personalitate independentă. Personalitatea individuală se formează în legături comunicative și în mare parte depinde de varietatea căilor în care este inclusă persoana. Și inves, înprejurarea emoțională șterge diferența individuală. Ocazional se micșorează rolul experienței personale, al individualității și al identificării de manipulare, al rațiunii sănătoase. Individul simnte și reacționează ,ca și ceilalți. Are loc de regresia evoluțională.
Deja în anii 1960, după aprecierea experților americani, propaganda cu ajutorul zvonurilor, îndeosebi în activitatea, extrapolitică, după destinația sa era comparată cu propaganda prin publicitate. Mecanizmul răspîndirii zvonurilor era minuțios studiat de FBI, CIA, Pentagon și trupele cu destinație specială ale armatei federale. Pentru studierea acestui fenomen au fost cheltuite multe surse financiare și umane. Importanța acestei studieri este bazată pe trei împrejurări:
Zvonul în primul rînd este o sursă de informație despre părerea societății, situația politică, altitudinea față de conducere, regimul statal, publicitate etc. Mai ales importanța rolului acestei surse crește atunci cînd alte metode de stocare a informației sunt împovărate.
Zvonul în al doilea rînd servesc deseori drept catalizator a dispoziției social-politice, de aceea studierea lor ajută la prognozarea evenimentelor în societate și îmbogățește depășirea modelului situațional.
Zvonul în al treilea rînd este un factor activ de formare a dispoziției, părerii și comportamentului corespunzător al oamenilor și evenimentelor politice create de ei. În acest fel, operarea zvonurilor este un instrument suplimentar al influenței politice.
Pentru Înțelegerea mai eficientă a fenomenului de gloatei, ar trebui de studiat în detaliu tipurile principale de gloate:
Gloata ocazională – este o adunare de oameni care s-au adunat să privească o întîmplare neașteptată. Aceasta este cea mai simplă situație de comportament de masă, pe care a văzuto fiecare om, fie orășean sau sătean.
Gloata convențională – se adună în urma evenimentelor planificate anterior : lupte de cîini și cocoși, un meci de fotbal, box ,lupte, un miting, un concert etc. Aici determină un interes bine determinat și sunt gata să urmeze unele condiții concrete. Sarcina principală le revine organizatorilor care, trebuie să poată prognoza și poseda procedeele adecvate de influiență, pentru ca situația să nu iasă de sub control.
Gloata expresivă – este cea care exprimă ritmic o emoție sau alta: bucuria, entuziasmul, revolta ș.a.m.d. În cazul exprimării ritmice a emoțiilor, gloata poate lua o formă intensivă și atunci apare un fenomen deosebit al extazuluide masă.
Gloata extaziată – este forma extremă a gloatei expresive. În extaz oamenii se biciuesc ei înșiși cu lanțuri pe spate în timpul rugăciunilor de sărbătoate(șahsei,vahșei).
Gloata activă – prezintă cel mai esențial și cel mai periculos tip de comportament extrem. În limetele comportamentului extrem.
Gloata agresivă – a cărei dominație emoțională (furie, ură și mînie) este egală cu o acțiune de îndrumare, exprimată transparent în denumirea sa.
Gloata în panică – este cuprinsă de spaimă, dorința fiecăruia este de a fugi de la pericolul real, ori imaginar.
Gloata afluientă – caracterizează oamenii care au intrat într-un conflict neorganizat pentru a poseda oarecare bunuri, aici emoția dominantă devine, de obicei, lăcomia, dorința de posedare, la care cîteodată se mai adaoăgă și frica.
În zilele de astăzi sunt asigurate destule mijloace de siguranță, cum ar fi: pe acoperișul clădirilor sunt montate aparate de luat vederi sau se expediază grupurile mobile de presă. Acestea contribuie la identificarea indivizilor din gloată și diminuarea efectului colectiv al adunării. În funcție de situația operativă și de resursele alocate, strategia ordinii și siguranței publice stabilește structura, misiunile forțelor componente de ordine și siguranță publică în sistem dual, logistica, modul de conducere și cooperare a acestor forțe.
Siguranța publică exprimă sentimentul de liniște și încredere pe care îl conferă serviciul polițienesc pentru aplicarea măsurilor de menținere a ordinii și liniștii publice, a gradului de siguranță al persoanelor, colectivităților și bunurilor, precum și pentru realizarea parteneriatului societate civilă – poliție, în scopul soluționării problemelor comunității, al apărării drepturilor, libertăților și intereselor legale ale cetățenilor. Starea de ordine și siguranță publică se realizează prin măsuri generale, de natură economică, socială și politică, precum și prin măsuri speciale, cu caracter preponderent preventiv.
Din analiza acesteia rezultă menținerea vulnerabilității siguranței cetățeanului, perpetuarea fenomenului infracțional și dezvoltarea criminalității organizate, deși capacitatea de răspuns a instituțiilor statului de drept la riscurile și amenințările specifice a crescut. Elaborarea strategiei este determinată în principal de situația generată de perioada de tranziție și relativă instabilitate economică, continuarea procesului de reformă economică, socială și instituțională.
Sursele potențiale de instabilitate internă derivă din dificultățile de natură economico-socială și politică, generate (ca fenomene colaterale) de efectele, uneori contradictorii, ale procesului de democratizare și implementare a principiilor economiei de piață, precum și din riscurile cu caracter non-militar din mediul internațional.
În acest context, interesul național vizează menținerea Republicii Moldova într-o zonă stabilă și factor generator de securitate în aria de proximitate geografică, prin întărirea autorității statului și a instituțiilor sale, combaterea eficientă a corupției și a criminalității, restructurarea și modernizarea sistemului de ordine și siguranță publică, în care Ministerul Afacerilor Interne să devină o instituție aptă ,independentă de dirijările politice, să-și exercite pe deplin funcțiile de asigurare a ordinii publice și siguranței cetățeanului, precum și îndeplinirea integrală a obligațiilor asumate pe plan național, european și internațional, condiții esențiale pentru îndeplinirea obiectivului de asigurare a ordinei publice.
În principiu, adunările publice sunt diferite dacă se are în vedere scopul constituirii, starea de spirit, natura și modalitățile de exprimare a atitudinii. Adunările publice se pot constitui în mod convențional, în liniște și ordine, urmărind scopuri legale sau incidentale pentru satisfacerea unei curiozități firești, normale, ca urmarea unui eveniment neașteptat. În astfel de situații nu se regăsește o conducere, însă există agitatori care pot instiga grupul respectiv la acțiuni ilegale. Adunările publice care își desfășoară activitatea așa cum au fost organizate, de regulă, nu pun probleme deosebite pentru forțele de ordine publică, în condițiile în care nu se manifestă factori care să tulbure sfera emoționalului și dacă acestea sunt controlabile.
În cazul adunărilor publice, bine organizate, conduse pe baza unui plan și cu pricepere de către un lider, pentru atingerea unor scopuri, de regulă ilegale, sunt mai greu de a fi ținute sub control.
Forțele de ordine publică sunt obligate să respecte dreptul persoanei de a-se întruni. Atunci cînd adunarea publică nu este direcționată către încălcarea legii, nu sunt tentative de acest gen, acțiunea forțelor de ordine publică nu trebuie să producă efecte negative. În cazul adunărilor publice ilegale sau care încalcă legea, acestea trebuie dispersate în mod pașnic, diplomatic, cu abilitate și calm. În astfel de cazuri forțele de ordine publică pot provoca ele înșele dezordine dacă dău dovadă de lipsă de discernămînt, ostilitate, idei preconcepute, indecizie, intervenție inoportună sau folosirea forței mai mult decît este necesar. Între o adunare neorganizată (spontană) fără caracteristicile proprii violenței și o alta identificată ca violentă, se rețin elemente ale lașității ezitante, cînd o parte din membrii ce o compun au rețineri relative în comiterea de fapte antisociale în ideea că nu vor putea fi depistați și pedepsiți. Lașitatea unor adunări este determinată de lipsa de unitate, concentrarea acțiunilor spre atingerea unui scop ilegal, intenționat, bine definit. O astfel de adunare este caracterizată de un entuziasm relativ pentru a întreprinde acțiuni care implică pericol, este ezitantă și nesigură de finalitatea acțiunilor proprii.
O adunare publică, rău intenționată, aflată sub influența unor stimuli de excitație intensă are ca efect faptul că o parte își pierde sensul colectiv de teamă sau frică. Acest moment reprezintă stadiul de trecere către comiterea unor fapte antisociale. În aceste situații persoanele raționale, respectabile, timide sau chiar lașe, își pierd simțul responsabilității, motivației și fricii atunci cînd spiritul de revoltă, indignare, incitare, cuprind mulțimea. Tendințele de a comite fapte antisociale sunt mult mai evidente și pot lua forma unei nebunii colective acute și într-un timp scurt pot atinge paroxismul. În acest stadiu, adunarea este foarte greu de controlat, deviat. Persoanele din mulțime care ajung în această stare ulterior regretă acțiunile întreprinse cînd revin la simțul responsabilității, la starea normală. Apare astfel cerința ca, pentru a se evita astfel de situații, forțele de ordine să constate (identifice, decripteze) dacă adunarea se poate transforma într-o „gloată” ,care a ieșit de sub control.
O mulțime poate deveni tensionată și din cauza fricii sau urii și să producă violență sau stări negative profunde. Stările tensionate se pot produce și din cauza incitării și actelor nesăbuite ale unor persoane sau a unei grupări oponente. Manifestarea unor stări inconștiente, de naivitate, prin combinare cu frică fără motivație, pot pune stăpînire pe o parte însemnată a adunării cu finalitate într-o panică de grup. Panica unui grup se transmite relativ rapid la celelalte persoane. Instigarea calificată poate să dezvolte progresiv stări latente de nemulțumire, de revendicări, doleanțe care pot fi intensificate pînă la ură și dorință generală de răzbunare. Astfel de momente sunt cel mai des întîlnite când ura și furia vizează pe oricine s-ar interpune în realizarea scopurilor propuse de gruparea(mulțimea) aflată într-o stare tensionată. Atmosfera creată influențează și poate, în multe situații, să creeze stări, trăiri, stres emoțional forțelor de ordine. Remarcile indecente, obscenitățile direcționate spre forțele de ordine ce pot crea resentimente, ca de altfel și contactul sau apropiereaprea mare față de persoanele care au arme, pietre, bîte, lanțuri, pot crea frica.
Luptătorii care se lasă antrenați sau trăiesc asemenea stări emoționale sunt de regulă repede anihilați de mulțime, devenind astfel ineficienți în acțiunile derestabilire a ordinii publice. De remarcat este și faptul că persoanele curioase, spectatorii în așteptare, formează de obicei o mare parte din structura unei adunări dezorganizate, care la început sunt imparțiali, fără a prezenta pericol, devin ulterior atașați la psihologia de acțiuni a mulțimii. Curajul și impertinența membrilor unei adunări spontane, ilegale, dezorganizate sau nu, crește concomitent cu numărul persoanelor care se atașează adunării.
Liderii adunării își proiectează cu consecvență acțiuni pentru convertirea și atragerea persoanelor curioase la starea de spirit a mulțimii. Ura și răzbunarea unei mulțimi ieșite de sub control au ca scop acte antisociale, sunt direcționate prin acțiuni rapide care se pot stopa prin intervenții prompte și ferme ale forțelor de ordine. Indiferent cît de gălăgioasă și amenințătoare este o adunare, dacă este ținută sub control, nu prezintă o amenințare datorită stării colective de lașitate. O adunare relativ pașnică se poate transforma în una violentă, brutală dacă apar situații conflictuale determinate de discursuri mobilizatoare, de apariția unor persoane care sunt tratate cu ostilitate sau de scăderea intensității și densității măsurilor specifice ale forțelor de ordine.
În cazul mitingurilor, demonstrațiilor, manifestațiilor, competițiilor sportive, procesiunilor, care urmează să se desfășoare în piețe, pe căile publice, ori înalte locuri în aer liber este necesară declararea prealabilă a acestora. Conform legii,nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate devizite oficiale, precum și cele care desfășoară în exteriorul său în incinta sediilorori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. În acest caz, organizatori iau obligația să solicite din timp administrațiilor publice, organelor polițienești, sprijin de specialitate dacă se dețin indicii sau date privind degenerarea în acte de violență și dezordine. Organizarea și desfășurarea adunărilor publice sunt interzise în imediata apropiere a gărilor, porturilor, aeroporturilor, spitalelor, obiectivelor militare, unităților economice cu instalații, utilaje sau mașini cu grad ridicatde pericol în exploatare.
La fel și dezvoltarea lumii virtuale (websituri ,filme,organizații onlyne,etc.) contribuie excesiv la formarea a diferitor idiologii ,care instigă populația (îndeosebi tinerii)divizată în grupări, adunări, clanuri, fani, suporteri s.a, la acțiuni ilegale urmate de pogromuri și dezordini de masă. Această dezvoltare influiențiază foarte mult la modul de selectare ,adunare și dirijare a participanților.
În întreaga perioadă de timp în care se desfășoară dezodinile de mase, care pot dezvolta cele mai diverse infracțiuni începînd cu huliganizmul,vandalizm și urmate de o revoluție (lovitură de stat), care pot da naștere unui război spre exemplu Ucraina ,Statele musulmane, Siria s.a, unde este o stare de haos și bîntuie criminalitatea. Gradul de reprezentare socială a unor procese, evenimente, fapte concrete sau imaginate este de regulă scăzut în care tendințele de imitație și sugestie pot genera în contagiune, devianță și panică. Entuziasmul manifestat în raport cu obținerea unei libertăți față de presiunile psihice ale maselor, consumul de alcool, euforia creată pot afecta rețelele de comunicare atît între indivizi, cît și între grupurile de apartenență și cele de referință.
Evoluția structurilor polițienești, ca de altfel pregătirea acestora și dotarea cu mijloace specifice în raport direct cu manifestarea violențelor care pot afecta ordinea publică, plasează uneori efectivele de forță la limita capacității acționale și legale. Astfel, acțiunile ilegale și discriminatorii în restabilirea ordinii publice pot crea stări de anarhie, care ulterior pot fi foarte dificil de gestionat și stopat efectele ce pot urma.
§1.3 Garantarea libertăților fundamentale ale omului la desfășurarea manifestațiilor cu caracter de masă.
Libertatea este dreptul de a face tot ceea ce îngăduie legile; iar dacă un cetățean ar putea face ceea ce legile interzic, el și-ar pierde libertatea, întrucât și ceilalți ar avea o asemenea putere.
În epoca contemporană, recunoașterea libertății persoanei ca drept fundamentalal omului se impune din ce în ce mai puternic, devenind un imperativ universal dictat de necesitățile de progres social. Ca urmare, atît pe plan internațional, în Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a ONU în 1948; în Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice, adoptat de aceeași Adunare Generală în 1966 șiîn Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului, semnată în 1950 care constituie expresii ale legităților, structurilor și proceselor sociale contemporane, ca și pe plan național, în Constituția Republicii Moldova sau în alte acte fundamentale ale statului, libertatea persoanei primește consacrare juridică, chiar dacă uneori recunoașterea libertății ca drept fundamental rămîne sub forma unui simplu principiu de drept, nefiind asigurate și garanțiile materiale și juridice pentru realizarea lor efectivă.
O preocupare constantă pe drumul edificării statului de drept o constituie formularea cu mare acuratețe a dreptului și libertăților omului, încît acestea să răspundă pe deplin standardelor internaționale și să fie create garanții autentice pentru respectarea și traducerea lor în viață. Libertatea persoanei se afirmă ca un drept fundamental al omului, ca o componentămajoră a condiției umane, ca un imperativ dictat de necesitate, de progres al societății contemporane. Ea nu este nici o invenție a juriștilor, nici un tezaural filosofilor, ci rezultă dintr-o relație obiectivă; oamenii sunt aceia care își aleg mobilurile și căile de acțiune dar nu independent de condițiile în care trăiesc. Vorbind despre libertatea persoanei și garanțiile ei constituționale și penale, trebuie să abordăm nu sensul filosofic al naturii de libertate, ci pe cel juridic al libertății ca valoare socială promovată, dezvoltată și ocrotită de normele juridice.
Aceasta pentru că personalitatea omului, în toate dimensiunile și valențele sale, își găsește măsura afirmării sale în libertățile pe care ordinea de drept i le asigură. O legătură de interese indestructibilă se leagă între societate și individ, asigurând echilibrul vieții sociale care, din punctul de vedere al individului, își află expresia în „statutul” său, adică în starea de libertate. Negarea sau suprimarea libertăților individuale echivalează cu oprimarea persoanei și deci cu frînarea evoluției și progresului social. Manifestarea fără niciun fel de limită a persoanei fizice, deci afirmarea și exercitarea în mod absolut alibertăților individuale, creează pericolul anarhiei și duce la destrămarea unității organice reprezentată de viața colectivității. Iată de ce, între aceste două amenințătoare extreme, starea de libertate a persoanei face obiectul reglementării normelorde drept care-i configurează conținutul și-i stabilește întinderea. În acest context, art.40 din Constituția Republicii Moldova statuează că mitingurile, demonstrațiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme.
De altfel, libertatea de întrunire este considerată ca fiind un element esențial al vieții publice necesare pentru sănătatea oricărei democrații. Pe de altă parte, libertatea individuală și siguranța persoanei fiind inviolabile, percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane în mod ilegal constituie infracțiuni ce aduc atingere valorilor fundamentale ale omului, art.24 din Constituția R. Moldova garantează dreptul fundamental al persoanei la viață și la integritate fizică și psihică, care interzice în termeni absoluți tortura și pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante, nefiind prevăzute sau permise anumite excepții sau derogări, chiar și în interesele ordinii publice sau în scopul prevenirii tulburărilor în masă și infracțiunilor Conform art. 18 al legii privind întrunirile, organizatorii au următoarele obligații:
a) să desfășoare întrunirea doar în forma, în locul și în termenul indicate în declarația prealabilă și să nu admită abateri semnificative de la acestea;
b) să desemneze un coordonator al întrunirii și să comunice, în timp util, autorității administrației publice locale numele acestuia.Organizatorul poate să creeze un aparat propriu de menținere a ordinii publice în timpul desfășurării întrunirii, ai cărui membri vor purta însemne distinctive pentru a fi ușor identificați.
Totodată și membrii participanți la întruniri au anumite obligații, și anume:
a) să respecte legislația, ordinea publică și cererile legitime ale organizatorului;
b) să se abțină de la acțiuni care pot împiedica desfășurarea întrunirii și dela incitarea la astfel de acțiuni;
c) să părăsească întrunirea la cererea organizatorului și/sau a reprezentantului autorității administrației publice locale ori a organului de poliție. Dacă în timpul desfășurării întrunirii unii participanți încalcă ordinea publică sau prevederile art.8 ai legii privind întrunirile, organizatorul, în caz de necesitate, împreună cu poliția, îi va îndepărta pe aceștia. Dacă în timpul desfășurării întrunirii au loc acțiuni prin care se încalcă grav prevederile art.8, reprezentantul autorității administrației publice locale va cere organizatorului sistarea imediată a întrunirii.
Aceasta este o măsură excepțională, ce poate fi folosită doar dacă alte măsuri nu sînt suficiente pentru asigurarea desfășurării întrunirii în mod legal. În cazul situației, organizatorul întrunirii nu se supune cererii reprezentantului autorității administrației publice locale sau nu reușește sistarea întrunirii, reprezentantul în cauză va cere dispersarea participanților. La cererea reprezentantului autorității administrației publice locale, participanții la întrunire nu părăsesc locul întrunirii, poliția va avertiza participanții asupra posibilității aplicării mijloacelor speciale și adispersării forțate a întrunirii, acordînd un termen rezonabil conformării acestei cereri, după care va repeta cererea de dispersare a participanților.
După cererea repetată de dispersare, participanții la întrunire nu părăsesc locul întrunirii, la solicitarea reprezentantului autorității administrației publice locale, poliția va întreprinde măsurile legale pentru dispersarea întrunirii. În cazul dispersării forțate a întrunirii, organul de poliție întocmește un proces-verbal, încare indică motivul și temeiul dispersării mulțimii.
Organizatorul poate fi tras la răspundere administrativă pentru desfășurarea întrunirii fără depunerea declarației prealabile în modul stabilit de prezentalege sau pentru desfășurarea întrunirii contrar prevederilor declarației. Organizatorul poartă răspundere pentru acțiunile participanților doar dacă în instanța dejudecată se dovedește că participanții au acționat la chemarea sau instigarea organizatorului. Considerăm că anume aceste dispoziții din lege privind întrunirileau generat în ansamblu reținerile, perchezițiile ilegale, maltratarea și torturarea participanților la manifestările de masă din aprilie 2009 în vederea obținerii de declarații privind instigarea lor din partea anumitor persoane ce se aflau la proteste.
La rândul lor, participanții răspund, după caz, civil, administrativ sau penal pentru acțiunile lor, în conformitate cu legea.Alin. (2) art. 25 din Constituția R. Moldova prevede că „Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege”.
În acest sens, Codul penal al Republicii Moldova reglementează și apără în mod expres aceste valori fundamentale după cum urmează: art. 303 cu titlul ,,Amestecul în înfăptuirea justiției și în urmărirea penală”; art. 308 cu titlul „Reținerea sau arestarea ilegală”; art. 309 cu titlul „Constrîngerea de a face declarații”; art.309 cu titlul „Tortura”; art. 306 cu titlul „Tragerea cu bună-știință la răspunderepenală a unei persoane nevinovate” acest cadru legal prevede răspunderea penală a organelor de drept pentru încălcarea drepturilor și libertăților fundamentaleale cetățenilor.
De la manifestări de masă cu caracter pașnic la cele cu caracter violent sau devastatoare din cele ce am urmărit în perioada lunii aprilie 2009 în mun. Chișinău poate constitui doar existența a unor provocatori, instigatori cu scopuri și sarcinibine determinate la acțiuni violente, la acte de vandalism, distrugeri de bunuri, incendieri și alte acțiuni ilicite ce aduc atingere siguranței, ordinii și liniștii publice. După cum observăm, mecanismele juridice de protecție a valorilor constitu-ționale ale cetățenilor sunt suficiente pentru asigurarea lor pe plan național.
O altă abordare de bază o constituie cauzele și condițiile ce au dus la dezastru social produs în timpul manifestărilor de masă. Abandonarea de către forțele de ordine a edificiilor centrale în folosul protestatarilor nu a fost clară, precum nici acceptarea din partea autorităților publice și a actelor de vandalism produse asupra clădirilor statale. Motivul invocat de autoritățică s-a procedat astfel în scopul evitării vărsarii de sînge este discutabilă. Analizînd mijloacele speciale din dotare a forțelor de ordine, putem să concluzionăm: în primul rînd, doar cu scuturi și bastoane de cauciuc să intervii în forță în mulțime este practic imposibil să nu se aducă daune integrității fizice și psihice participanților violenți, provocați de anumite elemente criminale, la manifestările de masă.
În acest sens, analizînd practica judiciară a statelor ce au o bogată experiență democratică în soluționarea unor astfel de conflicte manifestate prin dezordinide masă, observăm o preocupare mult mai mare față de problemele date la nivel internațional și statal.
Declarația de din 1868 „a fixat limitele tehnice unde necesitățile războiului trebuie să se oprească în fața exigențelor umanității”. Ele prezintă un interes deosebit, atît pentru specialiștii militari, cît și pentru autoritățile împuternicite cu asigurarea respectării legilor, inclusiv combaterea dezordinilor publice de masă. Armele neletale sunt definite ca arme discriminante, special concepute și folosite pentru a incapacita personalul și materialele, cu minimizarea deceselor și a avariilor nedorite bunurilor și mediului.
Deci conceptul de arme neletale cuprinde și armele sau dispozitivele menite de a incapacita mijloacele de luptă prin provoacarea unor daune minime, dar care să le facă inoperante pentru o perioadă de timp. În legătură cu denumirea acestor arme, este de menționat faptul că specialiștii militari mențin denumirea de arme neletale (non-lethal weapons), iar cei din domeniul ordinii publice preferă, în ultimul timp, o denumire mai nuanțată: arme mai puțin letale (less than lethal weapons; less lethal weapons). Armele neletale au la bază tehnologii sau mijloace din cele mai diferite: tehnologia impulsului electromagnetic, tehnologia termobarică (produce simultan lumină, căldură și suprapresiune), generator de șoc electric, generator de microunde, muniții (grenade) cu bile din cauciuc, grenade „zgomot și lumină” (flashbang); spume lipicioase; sisteme de scurt circuitare a liniilor de transport al energieielectrice (bombe cu pulbere de grafit); substanțe iritant-lacrimogene, substanțemalodorante (urât mirositoare) sau cu efect calmant. În dezvoltarea noilor tipuri de armeneletale, se impune evaluarea legalității acestora, conform Protocolului I din 1977 de din 1949. În art. 36 se prevede: „în cercetarea, dezvoltarea, dobândirea sau adoptarea unor noi arme, a unor noi mijloace sau a unor noi metode de luptă. O înaltă parte contractantă are obligația de a determina ca nu cumva întrebuințarea acestora să fie interzisă în anumite împrejurări sau în toate împrejurările de către prevederile prezentului Protocol sau de orice altă regulă de drept internațional aplicabilă acestei înalte părți contractante”.
Convenția obligă statele părți ca niciodată și în nici o împrejurare să nu folosească arme chimice (art. I).În definiția armelor chimice sunt incluse substanțele chimice toxice, cu excepțiacelor destinate pentru scopuri neinterzise de Convenție, atît timp cît tipurile și cantitățile sunt conforme cu asemenea scopuri. Substanțele chimice toxice sunt definite ca substanțe chimice care, prin acțiunea lor chimică asupra proceselor biologice, pot cauza moartea, incapacitatea temporară sau vătămări permanente la om sau la animale. Între scopurile neinterzise, Convenția include „asigurarea respectării legilor, inclusiv combaterea dezordinilor publice”.
Deci substanțele chimice toxice destinate asigurării respectării legilor, inclusiv combaterii dezordinilor publice, nu sunt considerate arme chimice, atît timp cît tipurile și cantitățile sunt conforme acestui scop. De altfel, Convenția definește substanțele (agenții) pentru combaterea dezordinilor publice (art. II, alin. (7)) ca orice produs chimic care poate produce rapid, la om, efecte de iritație senzorială sau incapacitate fizică, care dispar la scurt timp după terminarea expunerii, dar interzice folosirea acestora ca mijloace de război (art. I, alin. (5).
În concluzie, putem menționa că Legea privind întrunirile constituie unact normativ imperfect cu dispoziții ce favorizează într-un mod sau altul săvîrșirea de infracțiuni în domeniul justiției din partea organelor de drept. Aceastase datorează dispoziției alin. (3) art. 23 din legea sus-menționată, ce prevede că „Organizatorul poartă răspundere pentru acțiunile participanților doar dacă în instanța de judecată se dovedește că participanții au acționat la chemarea sau instigarea organizatorului”. Această dispoziție în mod indirect creează condiții caparticipanții manifestărilor de masă să fie intimidați și supuși unor rele tratamentedin partea organelor de drept în vederea obținerii de declarații cu privire la existența acestor chemări și instigări din partea organizatorilor manifestărilor de masă.
Totodată, legea dată, menționează și reglementează drepturile și obligațiile categoriilor de subiecți ai manifestărilor de masă, și anume: organizatorii, participanții activi și persoane ce asistă la întruniri. Dacă referitor la organizatori și participanția activiștilor sunt stipulate anumite drepturi, libertăți și obligații privind desfășurarea întrunirilor de masă, atunci referitor la categoria persoanelor ce asistă la astfel de întruniri nu sunt clare și delimitate limitele asistenței lor, perioada asistării, locul asistării, precum și efectele din această activitate. Dar s-a constatat că anume această categorie a și suferit cel mai mult imediat după declanșarea actelor de vandalism și distrugeri de bunuri în altercație cuforțele de ordine. Toate acestea puteau fi evitate dacă organele de forță dispunea de o dotare corespunzătoare în sensul existenței a mijloacelor de intervenție nonviolente sau cu efect neletal eficient pentru dispersarea mulțimii și acordarea primului ajutor medical imediat după neutralizarea sau excluderea participanților violenți, precum și a celor ce asistă la manifestări de masă.
CAPITOLULII. Dezordinele de masă în contextul evenimentelor din ultimii ani.
§ 2.1. Dezordinele de masă ca fenomen național și internațional.
Mitingurile, demonstrațiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sînt libere și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme (1) art.40 constituia R.M.
Situația social-economică și politică din ultimii ani a condiționat apariția în societate a diferitor situații de conflict în baza divergențelor de interese în domeniul economic, politic, național, religios sau de altă natură. Acestea generează deseori stări de criză, care pot provoca ulterior tulburarea ordinii și liniștii publice prin diferite manifestări cu caracter de mase. Totodată, statul, prin intermediul organelor sale de drept, este obligat să asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, inclusiv cele care se referă la întruniri și manifestări publice și legale.
Urmărind dezvoltarea fenomenului pe plan mondial se oservă că de la sfîrșitul sec.-XX dezordinile au loc tot mai des, uneori avînd ca bază cîteva cauze generatoare de diferit ordin. Concomitent au apărut și alte tipuri de dezordini, cum ar fi cele comise de suporteri sportivi, reprezentanții unor mișcări, menționînd și faptul că nu rareori protestele pașnice ies de sub control organizarorilor și se transformă de către tineretul cu comportament huliganic în dezordini în masă.
În Republica Moldova infracțiunile ce atentează la ordinea și securitatea publică au luat amploare la sfîrșitul anilor ’80 ai sec.XX, iar pe parcursul anilor ulteriori au fost pornite peste zece cauze penale pe acțiunile comise în diferite locuri, inclusiv în penitenciare.
La 10 noiembrie 1989 protestatarii care cereau schimbarea regimului de guvernare au incendiat clădirea Ministerului Afacerilor Interne în legătură cu reținerea de către poliție a unor participanți pentru încălcarea ordinii publice. În noiembrie 1991 și martie 1993, și Comrat, folosind drept motiv faptul rănirii mortale a unui cetățean în izolator de detenție preventivă, reprezentanții lumii criminale au organizat și au declanșat dezordini în masă cu incendierea edificiilor poliției și a judecătoriei. Este semnificativ faptul că rudele, cunoscuții decedaților au participat la încedieri în semn de răzbunare, considerînd acțiunile poliției ca fiind ilegale, iar elementele antisociale acționau în scopul destabilizării situației, neutralizării organelor de drept, creării condițiilor pentru jefuirea depozitelor, magazinelor și săvărșirea altor infracțiuni. Astfel un șir de încălcări în masă au avut loc în perioada respectivă și în partea transnistreană în legătură cu tendințele separatiste. Instabilitatea social-politică, criza economică din au creat și continuă să creeze situații ce generează dezordini în masă.
În luna aprilie a anului 2000, drept temei pentru izbucnirea dezordinilor însoțite de dezorganizarea activității normale a transportului și distrugerea edificiilor Primăriei mun.Chișinău a servit stabilirea taxei pentru călătoria studenților în transportul public.
Începutul secolului XXI este o perioadă în care s-a înregistrat o creștere semnificativă a protestelor și dezordinilor de masă care au avut loc în diferite țări ale lumii, inclusiv în Republica Moldova, Germania, Franța, România, Azerbaidjan, Rusia și în special Ucraina. Iar la capitolul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în asemenea situații de criză, au apărut o serie de probleme încă nerezolvate pînă la momentul actual. Astfel, reținerile și arestările în masă a oamenilor nevinovați, care s-au folosit de dreptul lor legitim la întrunire pașnică, urmate de alte acțiuni ilegale în privința acestora, mulți din ei fiind înjosiți, maltratați, torturați, tratați inuman și degradant, reprezintă o dovadă certă de nerespectare a drepturilor și libertăților cetățenilor.
Dezordinele de masă la nivel național a fost simțit la protestele din aprilie 2009 după publicarea primelor rezultate oficiale de către Comisia Electorală Centrală, conform cărora Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a obținut pentru a treia oară consecutiv majoritatea în Parlament, reprezentanți ai societății civile Asociația Obștască „Hyde Park” și Think Moldova au declarat ziua de 6 aprilie drept „Ziuă Națională de Doliu” și au chemat pe cei interesați să se adune pentru a aprinde lumânări în acest sens. Vestea despre demonstrație s-a răspândit rapid prin mesaje text și pe Internet, prin intermediul serviciilor de mesageriei instantanee și a rețelelor sociale, adunând circa 15 mii de participanți.
Pe 7 aprilie 2009 peste 30 de mii de persoane, susținători ai opoziției au ieșit pe străzile Chișinăului, ca să conteste victoria comuniștilor la alegeri, scandând „Vrem alegeri repetate” și „Jos comuniștii”. Unii manifestanți au pătruns în clădirea Parlamentului și în cea a Președinției și le-au incendiat. În Președinție, datorită pasivității suspecte a forțelor de ordine, manifestanții au pătruns forțând și stricând geamurile cabinetelor de unde au sustras documente importante de stat (care au fost mai târziu arse), mobilier și alte bunuri. Poliția din capitală a intervenit, utilizând tunuri de apă și gaze lacrimogene. În replică, protestatarii au răspuns acțiunii poliției printr-un „bombardament” cu pietre, care a rănit sute de polițiști.
În cursul nopții de 7 spre 8 aprilie, poliția a făcut uz de arme cu gloanțe oarbe și a arestat 193 de studenți. Proteste de solidaritate față de manifestanții din Chișinău au avut loc în Cimișlia, Bălți, Ungheni ș.a., în schimb în unele orașe (mai ales în regiunea autonomă Găgăuzia) au fost condamnate acțiunile protestatarilor din 7 aprilie.
Actualmente s-a ajuns la o etapă cînd se cere impunerea problemei relevării determinantelor acestui fenomen negativ, inclusiv a problemei îndreptățirii oamenilor nevinovați și reparării prejudiciului cauzat victimelor care au suferit în rezultatul acțiunilor ilegale menționate mai sus, astfel încît să fie restabilit echilibrul și echitatea socială corespunzătoare. În legătură cu acest fapt, cetățenii trebuie să primească răspuns la toate întrebările ce se referă la acțiunile tuturor celor implicați în evenimentele respective, la erorile și inacțiunile care au fost admise de conducătorii forțelor de ordine și la impactul acestora asupra consecințelor prejudiciabile survenite.
Numărul de întruniri spontane este în continuare mic. Practica din toamna 2009 dezvăluie următoarele probleme: organizatorii întrunirilor și în special partidele politice nu comunică cu poliția, autoritățile publice locale nu informează în mod corespunzător organele de poliție privind timpul desfășurării întrunirii și organizatorii, există deficiențe în comunicarea dintre autoritățile locale și poliție.
Mișcările de protest care au scos lumea în stradă în țară și peste hotare, începînd de la cîteva zeci pînă la cîteva mii de participanți, între care majoritarii au fost "ultrașii" galeriilor de fotbal, aflați în veche dușmanie cu organele de forță, "revoluționarii" nemultumiți că li s-au redus recent pensiile și restul "protestatari" cu misiune de la partid. Deși "ultrașii" au fost cei care au generat cele mai puternice emoții, urmate de dezordini și implicarea organelor de forță.
Putem spune așa dar că, deși nu reprezintă un fenomen amplu, protestele atestă falimentul moral al actualei clase politice. Mișcările de stradă par să devină o modă, în ultima vreme, atît în Europa, cît și în ne mai vorbind despre Ucraina. În primul rînd, cum am menționat anterior, amploarea protestului este mult mai mică. În Grecia, Spania si Statele Unite, au fost sute de mii de oameni care au iesit în stradă. În afară de mișcarea "Occupy Wall Street" din SUA, care au pornit de la probleme sociale (Rasiale, crize economice, politică,diferite manifestații etc.) ulterior fiind ameliorate cu implicarea forțelor de ordine.
Fenomenul de dezordine în mase devine tot mai actual și popular pe arena internațională în ultima decadă, cîteva din aceste cazuri sunt:
– Evenimentele de din 2001, unde au fost o serie de proteste, care au avut loc în perioada 14 – 17 iunie 2001, , Suedia, cu ocazia summit-ului UE. În timpul celor patru zile au avut loc mai multe manifestații, trei cele mai mari au fost îndreptate împotriva aderării Suediei , împotriva lui George Bush și demonstrații „pentru o altă Europă". Autoritățile au creat forumuri alternative pentru discuții politice în zonele centrale ale orașului. În majoritatea cazurilor protestele au decurs bine și fără incidente, cu excepția cîtorva cazuri care mai tîrziu au fost cercetate și au constituit temei pentru reformarea sistemului de supraveghere a mulțimii în Suedia.
– Cazul din Belarus reflectă evenimentele care s-au desfășurat în seara de 19 decembrie 2010 , cînd mii de oameni s-au adunat în centrul orașului pentru a protesta împotriva a ceea ce ei considerau rezultate frauduloase ale alegerilor prezidențiale din Belarus. Ulterior aceste proteste sau dezvoltat în dezordini în mase bine organizate de opoziție pe Piața Independenței din . Au fost înregistrate atacuri violente asupra clădirilor administrative, în special asupra Casei Guvernului. Implicarea în forță a organelor polițienești au liniștit spiritul mulțimii.
– Pe de cealaltă parte este exemplul Campionatului European de Fotbal din Portugalia din 2004, care este considerat a fi printre cele mai de succes exemple, în ceea ce priveєte nivelul scăzut al dezordinilor și calitatea supravegherii ordinii publice. Acest lucru este deosebit de remarcabil avînd în vedere prezența unui număr mare de microbiști englezi (estimat la 150 000), care sunt cunoscuți a fi principalii „huligani" în timpul meciurilor de fotbal. Implicarea corectă și efectuarea măsurilor de siguranță cu utilizarea celor mai eficiente planuri scheme de siguranță au preîntîmpinat declanșarea unor dezordini publice de rezonanță.
La nivel internațional cea mai actuală problemă unde în urma unor dezordini de mase a unor regiuni din Ucraina (toamna anului 2014), unde în urma unor proteste politice (pro sau contra semnării Acordului de colaborare cu UE), s-a dezvoltat în adevărate pogromuri și calvaruri urmate de vărsări de sînge, care a surpins întreaga societate. Ulterior aceste dezordini sau manifestat ca lovitură de stat nimicind forțele administrative a unor regiuni din țară urmată de demisia Președintelui. Ucraina devenind o țară bîntuită de haos total, în fiecare oraș mare erau declanșate proteste soldate cu ciocniri sîngeroase cu organele de forță, însă cele mai mari fiind cele de la: Kiev, livov, Odessa și Donețk. Organele de forță au suferit cel mai mult fiind puse să apere securitatea și ordinea publică în timp ce poporul protesta agresiv și cu un grad de violență excesivă. Potestatrii erau împărțiți în două tabere (pro-ruși și naționaliștii pro-europeni). Aceste proteste sau dezvoltat în adevărate lupte armate în prezent dintre separatiștii ruși aflați în sudul țării și militarii ucraineni, care luptă pentru integritatea statului Ucrainean.
Baza legislativă internațională ce asigură buna desfășurare a întrunirilor publice este reglementată de următoarele acte normative:
Declarația universală a drepturilor omului din 10 decembrie 1948;
Principiile fundamentale de aplicare a forței și armei de foc, aprobate de congresul ONU în anul 1990;
Codul de conduită a polițiștilor, adoptat prin Rezoluția ONU nr.36/164 din 17.12.1979;
Declarația cu privire la poliție, adoptată prin Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 690 din 1979;
Codul European de Etică al poliției;
Aceste acte reglementează :
Activitatea de înfăptuire a justiției și cea de contribuire la înfăptuirea justiției trebuie să fie strict dimensionată pe respectarea de către autorități a obligației de asigurare a unui tratament uman, cu respectarea drepturilor fundamentale a persoanelor implicate în activități judiciare sau legate de această activitate.
Prevenirea reținerilor și arestărilor ilegale, a torturii, relelor tratamente și a altor ingerințe a drepturilor fundamentale în contextul dezordinilor de masă.
Așadar, principala diferență dintre recentele dezordini de mase din Republica Moldova cele din 2009 și cele care au avut și au loc în alte țări europene stă în gradul lor de incoerență și de dezorganizare. A doua diferență majoră o aflăm în amploarea lor redusă, iar a treia în componența anarhistă slabă și cea mai importantă este implicarea unor puteri de înafara cu scopuri mschineși profund neprevăzute.
2.2.Dezodinele de masă apărute în timpul manifestațiilor sportive
Una din problemele cu care se confruntă în ultimele decenii organele de ordine din diferite țări ale lumii, constituie violența în comportamentul spectatorilor, cu ocazia unor manifestări sportive, în special a grupelor de suporteri.
Spre exemplu, în evoluția lor manifestările de vandalizm de pe stadioane s-au extins de la confruntările suporterilor cu ocazia meciurilor de fotbal din campionatele (ligii) naționale, la cele prilejuite de meciurile internaționale. Istoricul fotbalului în unele țări se scrie paralel cu istoria unor evenimente tragice cum ar fi cele petrecute în 1923, Bolton în 1946, stadionul Heyslei din Bruxelles în 1985, Moscova în 1986, care s-au soldat cu numeroși morți și răniți, precum și cu distrugeri materiale însemnate. Comportamentul deviant al spectatorilor cu ocazia manifestărilor sportive în masă este un subiect care a fost tratat pe larg în cursul ultimilor ani în presă, de populație și de diferite comisii în cadrul unor organisme sportive internaționale. Rezonanța prejudiciilor înregistrate în urma unor astfel de evenimente, cît și sancțiunile dictate sau măsurile de ordin administrativ adoptate în unele țări sau impuse de organismele internaționale (cum ar fi U.E.F.A.), nu au contribuit pînă în prezent la reducerea pericolului tulburărilor ordinii publice pe timpul unor astfel de manifestații.
Totodată, acțiunile unor formațiuni teritoriale, desfășurate cu prilejul manifestațiilor sportive (de exemplu, luarea de ostatici din Statul Olimpic din 1972, germania) impun organele a țărilor gazdă se desfășoare un complex de măsuri operative de prevenire, de pază și ordine, de protecție, vizibile și ,,agresive”, de descurajare în scopul protejării maselor participante la aceste evenimente.
Lumea sportului în general, a fotbalului în particular, creează condiții propice de manifestare a unor fapte antisociale determinate de manipularea unor mari sume de bani în scopuri ilicite, spectatori care se dedau la acte de vandalism, dopajul practicat de unii jucători, activități infracționale colaterale, mediatizarea excesivă a unor fapte legate de evenimentul sportiv. Componentele violente atât în incinta stadioanelor, cât și în afara acestora sunt în general cauzate de rivalitatea grupurilor de suporteri, „aranjamentele” sportive, infrastructura necorespunzătoare, greșelile comise de organizatori etc.
Pe stadioanele de fotbal se manifestă, de regulă, două tipuri de violență:
spontană, declanșată de stările emoționale specifice meciurilor de fotbal, având un grad diferit de periculozitate în raport de o serie de factori ce țin de: nivelul performanței, puterea economică a clubului, rivalitatea tradițională etc.;
premeditată, care nu întotdeauna este legată de evenimentul sportiv în sine.
Din punct de vedere socio-profesional, publicul din stadion, cu excepția tribunei oficiale, este alcătuit în marea lui majoritate din studenți, liceeni, muncitori, mici funcționari, șomeri. În tribuna oficială, publicul provine de regulă din medii relevate, cu profesii diferite. Formele de manifestare a fidelității față de echipa favorită sunt ponderate în tribuna oficială și, de cele mai multe ori, excesive în celelalte tribune.
Privind motivația, se poate aprecia că pasiunea pentru fotbal și plăcerea jocului constituie principalele elemente. Suporterii aceleiași echipe se îmbracă într-o manieră uniformă (jachete, eșarfe, insigne etc.) în culorile clubului favorit, se evidențiază printr-un repertoriu comun de strigăte și cântece de încurajare, ceea ce constituie un sprijin moral acordat echipei favorite. Acest arsenal este întrebuințat cu dublu scop, de a-și susține echipa favorită și de a enerva, demoraliza echipa adversă. În tribune suporterii își atribuie în exclusivitate un teritoriu constituit, precum și în afara stadionului. Grupul de suporteri ca pluralitate de persoane asociate prin legături integrative de natură normativă, comunicativă, efectivă și funcțională devine o structură socială aparte cu propria sa reprezentare socială și rețea de comunicare, cu propria sa istorie prin care se diferențiază psihologic de alte grupuri.
Huliganismul reprezintă un pericol deosebit de grav asupra desfășurării spectacolului sportiv pe un stadion. Raporturile socio-structurale și culturale influențează negativ experiențele și perspectivele unui grup de tineri vulnerabili din punct de vedere social, ceea ce îi transformă în potențiali violenți.
Delincvența juvenilă persistentă de la acumularea socială și psihologică a experiențelor negative în momentul intrării în contact cu instituțiile sociale, puse în evidență cu perspectivele tinerilor, extrem de modeste, îi determină să se integreze unui grup de semeni ce se consideră, de asemenea, drept o categorie dezavantajată din punct de vedere social, grup în cadrul căruia pot câștiga o poziție prin care să provoace compromismul societății. Majoritatea huliganilor din nucleul dur și din rândul începătorilor au cunoscut o carieră școlară scurtă și plină de frustrări. Acești tineri preferă în locul unei identități sociale o identitate negativă și provocatoare, identificându-se cu un club, care înseamnă totul pentru ei. Factorii care direcționează huliganismul spre stadioane:
desfășurarea competiției de fotbal oferă prilejul continuării unei tradiții de violență;
tendința huliganilor autohtoni de a copia comportamentul celor occidentali;
mass-media poate amplifica evenimentele;
huliganii acordă un interes sporit mesajelor difuzate pe seama lor.
Faptul că pot mobiliza forțele de ordine, prin realizarea unor dispozitive de asigurare a ordinii publice pentru însoțirea grupului din care fac parte ca suporteri către de la stadion, este considerat o victorie în fața forțelor de ordine publică. Efectul se plasează într-o excitare culminantă, ca o satisfacție totală. Aceste grupuri compacte de suporteri înglobează ocazional și indivizi deosebit de periculoși (infractori).
Practica activităților de asigurare a ordinii la manifestațiile sportive ori alte activități la care participă un numeros public, a determinat ca necesaă și adoptarea din timp a unui complex de măsuri informativ-operative de cunoaștere a participanților. Această cunoaștere este necesară întrucăt aglomerările de persoane sînt în măsură, de cele mai multe ori, să tulbure ordinea publică, fie că intențiile de participare sînt pozitive și se impun cadrului organizatoric creat.
Actele de dezordine, fenomenul vandalizmului, sînt produsul a numeroși factori excerbați în mediul aglomerărilor de persoane, în special, dacă întrecerea sportivă provoacă excitarea spiretelor. În acest caz, stabilirea disciplinei de grup, fenomenul imitației, aplatizarea notei de personalitate a individului și anonimatului relativ în cadrul mulțimii, sunt premize ale manifestațiilor huliganice. Comportamentul deviant al suporterilor sau spectatorilor este rezultatul acțiunilor adolescenților, deseori îmbrăcați în culorile clubului simpatizat, care acționează în grupuri mari sau mici. În grup ei caută senzații tari și ocazia de a se desfășura în general sub influiența unuia sau unora dintre ei, cu personalitatea mai puternică, care joacă rolul de lider.
Grupurile de suporteri, constituite ad-hoc pe străzi, în pețe, în mijloace de transport, pe stadioane, sau cu intenții declarate, dispun de o dinamică și forță uneori de mari proporții, care lăsate la voia lumii, pot genera evenimente grave de tulburare a ordinii publice. Comportamentul acestora evoluiează de la un studiu la altul, în funcție de: informații, zvonuri, stări efective, percepții interpersonale, influiențe din afar grupului, schimbări atmosferice și nu în ultimul rînd intervenția organelor de forță. Supus observației permanente, grupul de suporteri întărește convingerea că manifestările sale sînt imprevizibile. Fără a exercita o intervenție legendată și motivată de influiențare și de sistare, starea de exercitare a grupului de suporteri și spectatori continuă să crească pînă cînd situația scapă de sub control și se comit acte antisociale grave. Nu trebuie să se creadă că orice suporter care își încurajează echipa cu entuziasm este un turbulent, dar trebuie de luat în considerație că limita dintre conduita rațională și cea irațională este deseori confundată. În general aceste grupuri se mulțumesc să cînte, să urle, să fluiere, să aplaude, să scandeze numele echipei favorite, treptat trecînd însă la înjururi, expresii jignitoare,acostarea persoanelor, ultraj contra bunelor moravuri și autorităților, mici furturi din unitățile comerciale etc.
Desfășurarea unor competiții sportive aflate în interesul direct al masei largi de suporteri, finalizate cu victoria sau înfrângerea echipei favorite (campionat mondial de fotbal, Cupa Cupelor, Cupa Campionilor) pot declanșa violențe spontane de intensitate maximă ca urmare a bucuriei sau nemulțumirii generale. Globalizarea fotbalului și dinamica mutării centrelor de putere ale acestuia (și sportului în general) prefigurează cerințe noi în modalitatea de angajare a forțelor de ordine publică în asigurarea și restabilirea ordinii publice. ,
Fenomenul ieșirii în stradă a persoanelor pentru a-și exprima în mod public sentimentele asupra unor probleme a devenit un fapt comun. Evenimentele legate de proteste, demonstrații, mitinguri sunt de fapt o consecință logică ale libertății și democrației, expresie a libertăților individuale și colective. Managementul ordinii publice pe timpul acestor evenimente devine oarecum dificil atunci când se înregistrează violențe, tulburări și tensiuni, confruntări fizice etc. În astfel de situații, violența în tulburarea ordinii publice are o anumită intensitate care poate fi aplanată într-o mare măsură printr-o atitudine vizibilă și reală de neutralitate a forțelor de ordine. Identificarea acestor situații pe baza unor studii complexe și profunde a situației sociale, economice în unele centre (zone urbane, rurale) concomitent cu aplicarea unor programe ale statului vor conduce desigur la realizarea unui climat optim.
În asemenea situații organele de ordine trebuie să dispună de un plan bine structurat și organizat pe etape ale manifestației sportive, cu plasarea judicioasă a forțelor și mijloacelor participante, în scopul acoperirii unei mari zone adiacente stadionului, evitarea producerii unor tulburări ale ordinii publice, iar dacă totuși asemenea evenimente apar, intervenția promtă ,,agresivă” a forțelor de ordine trebuie să ducă la descurajarea rapidă și restabilirea ordinii în cel mai scurt timp.
§ 2.3. Atribuțiiiile și obectivele de activitate a poliției în menținerea ordinii publice în condițiile manifestațiilor publice cu caracter de masă
Proclamându-se un stat de drept și democratic, Republica Moldova și-a asumat angajamentul vizând promovarea, încurajarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, drepturi și libertăți care urmează a fi puse în aplicare în relațiile autorităților publice cu cetățenii Republicii Moldova, în relațiile dintre cetățeni, formațiuni obștești etc. Datorită locului și rolului în sistemul de protecție a valorilor sociale consfințite în Constituția Republicii Moldova, poliția Republicii Moldova este instituția specializată a autorităților publice care are atribuții privind apărarea vieții, sănătății și libertăților cetățenilor, intereselor societății și ale statului de atentate criminale și de alte atacuri nelegitime.
Menținerea ordinii publice și securității la desfășurarea măsurilor de masă în dependență de destinația și proporțiile lor este organizată de M.A.I., organele orășenești, raioane și de linie ale afacerilor interne.Respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în timpul desfășurării manifestațiilor în masă devine o problemă destul de actuală și importantă, din motiv că în astfel de împrejurări pot fi lezate atât drepturile organizatorilor și participanților la manifestație, cât și cele ale altor persoane, care nu au nimic comun cu întrunirea.
Obiectivul poliției – respectarea statului de drept – este de a realiza două sarcini distincte, dar indisolubil legate: de a supraveghea aplicarea legilor fundamentale ale statului, asigurând o situație generală de liniște publică, ordine și siguranță, precum și de a se limita strict la puterile ce-i sunt conferite, abținându-se de la orice act arbitrar și respectând libertățile și drepturile individuale ale cetățenilor, unul dintre care este dreptul la întrunirile pașnice sau la alte manifestări cu caracter de masă. Fiind în exercițiul atribuțiilor lor pe parcursul desfășurării întrunirilor, funcționarii de poliție trebuie să respecte nu doar drepturile și libertățile consfințite în Constituție, ci și să evite acțiuni arbitrare sau ilegale, să respecte etica profesională, în special astfel de principii ca respectul, nediscriminarea, echidistanța politică, imparțialitatea etc.
Atribuțiile ce revin cadrelor de poliție cu ocazia desfășurare a adunărilor sau manifestațiilor publice sunt:
pe întreaga durată de desfășurare a adunării se va adopta o atitudine total neutră, nu se vor face comentarii și nu se vor utiliza ăn cadrul misiunii, mijloace tehnice de amplificare a vocii ori sonorizare;
se va interveni, în cazul săvîrșirii unor acte de violență, distrugeri de bunuri, furturi, precum și altor infracțiuni comise cu prilejul organizării și desfășurării adunării publice, pentru identificarea împreună cu organizatorul și oamenii de ordine stabiliți de aceștia,a persoanelor vinovate, în vederea tragerii la răspundere potrivit codului penal;
polițistul desemnat să țină legătură permanent cu organizatorii manifestațiilor publice, trebuie să dea dovadă de mult tact și discernămînt în intervențiile sale, spre ai convinge pe participanți de neutralitatea poliției și preocuparea ei numai pentru asigurarea respectării legale a ordinii și securității publice, precum și protejarea participanților;
de regulă, interacțiunea cu masa participanților la adunare trebuie evitată; dacă situația îl impune, acesta trebuie să se facă în prezența oamenilor de ordine stabiliți de organizatori.
Practica internațională și națională a demonstrat, în repetate rânduri, că acținile nehotărâte, intervenția nejustificată sau erorile tactice ale poliției au generat consecințe tragice, soldate cu pierderi umane sau materiale. Reacția întârziată a poliției sau lipsa acțiunilor operative, bine organizate și coordonate, în cazul situațiilor tensionate, a contribuit esențial la creșterea amplorii acțiunilor turbulente.
Cele mai importante sarcini pe care trebuie să le îndeplinească poliția, cu această ocazie, sunt:
supravegherea zonelor și traseelor în care se desfășoară manifestarea;
menținerea ordinii publice;
apărarea drepturilor fundamentale consfințite în Constituție și în alte legi;
paza directă a unor obiecte de importanță deosebită;
colectarea informației veridice și obiective despre posibilele încălcări, despre intențiile de a le comite;
prevenirea extinderii unor încălcări separate sau de grup a ordinii publice la dezordini de masă;
combaterea la timp a încălcărilor de grup;
documentarea acțiunilor ilicite ale participanților;
identificarea organizatorilor, provocatorilor sau executorilor faptelor ilicite;
descoperirea și investigarea infracțiunilor sau contravențiilor flagrante, pe „urme fierbinți”, cu reținerea și tragerea la răspundere, conform legii, a făptuitorilor;
identificarea și eliminarea, în limitele competenței, a cauzelor și condițiilor care pot duce la apariția conflictelor.
Un lucru important, de care trebuie să ținem cont pentru a înțelege mecanismul escaladării conflictului, urmat de diferite încălcări, inclusiv acte de huliganism în grup, ce pot lua amploare, este mecanismul de formare a mulțimii și particularitățile comportamentului individului în mulțime. Dinamica evoluției încălcărilor de grup include câteva etape.
Etapa inițială (incipientă) se caracterizează prin apariția și tensionarea situației de conflict. Aceste situații pot fi diverse, exprimate prin nemulțumire cu ocazia anumitor evenimente, proteste împotriva anumitor acțiuni ale autorităților. Deseori, aceste cerințe sunt legale și întemeiate. Cerințele participanților pot fi diverse: economice, politice, sociale, religioase. Situația de conflict poate să apară atât treptat, cât și spontan, inclusiv din cauza unor acțiuni incorecte ale funcționarilor de poliție.
Deseori, apariția funcționarilor de poliție dotați cu scuturi, bastoane, căști și alt echipament sau mijloace speciale de luptă este percepută ca o limitare de libertăți. Reprezentanții societății civile ce participă la întruniri cu greu cred în intențiile pașnice ale reprezentanților organelor de drept, îndreptate doar spre asigurarea securității publice, când funcționarii de poliție, echipați în acest mod, apar în fața manifestanților sau protestatarilor care nu fac altceva decât să își realizeze un drept constituțional. Numai faptul apariției mulțimii atrage deja curioșii, iar dacă, mai ales, evenimentul este legat de vreun conflict în care participanții își exprimă nemulțumirea sau chiar ura față de cineva sau de ceva, mulțimea crește în mod spectaculos.
În aceste situații, deseori pot apărea provocatorii care răspândesc anumite zvonuri, incită la anumite fapte. Sub influența lor, crește excitarea emoțională a mulțimii, are loc așa-zisa molestare psihică a gloatei, când fiecărei persoane ce face parte din ea îi scade simțul responsabilității pentru acțiunile sale, crește considerabil ura și agresivitatea, caracteristici improprii unui comportament în condiții obișnuite. Înaintând în mod ultimativ cerințele, mulțimea cere satisfacerea imediată a lor, lucru care, de regulă, este imposibil.
Dacă la această etapă nu se intervine, conflictul poate lua proporții și degenerează în dezordini de masă. Etapa activă este perioada când mulțimea agresivă, în cazul în care cerințele sunt respinse, trece la acțiuni. De regulă, acestea au caracter ilicit, iar consecințele sunt grave. Etapa finală se caracterizează prin anihilarea acțiunilor agresive ale mulțimii în urma acțiunilor complexe ale organelor de drept în combaterea și lichidarea consecințelor dezordinilor de masă. Poliția și trupele de carabinieri întreprind operațiuni speciale în scopul dispersării mulțimii, identificării, reținerii și tragerii la răspundere, în baza probelor colectate, a persoanelor vinovate. În timpul intervenției forțelor de ordine în asigurarea ordinii și securității publice, precum și a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în manifestările de grup trebuie să se respecte un șir pe principii atât etice, cât și tactice, specifice activității polițienești.(anexa1,2)
O importanță deosebită în prevenirea încălcării în grup a ordinii publice o are tactica de acțiune a poliției la etapa inițială, atunci când în stradă s-a adunat un anumit număr de oameni care protestează. Protestele și indignările cetățenilor pot să apară ca o reacție firească la diverse evenimente și, deseori, după cum s-a menționat deja, sunt motivate și corecte. De aceea, la această etapă, funcționarii de poliție trebuie să clarifice mai întâi care sunt cauzele ce au determinat nemulțumirea, precum și componența numerică și categoria de cetățeni care fac parte din mulțime. Dacă ei s-au adunat în urma producerii unui eveniment (accident, incident, conflict etc.), e necesar ca poliția să se implice activ și operativ pentru a înlătura cauza care a atras atenția mulțimii și să asigure securitatea persoanelor adunate.
Aceste acțiuni vor contribui la detensionarea și dezamorsarea situației. În caz contrar, lipsa de acțiune a poliției poate duce la tragedii. Este însă mai complicat pentru poliție să acționeze în timpul întrunirilor politice sau ale acțiunilor de protest în masă, deoarece acestea se desfășoară într-o atmosferă psihologică tensionată, iar tactica incorectă de a acționa, în aceste condiții, poate duce la dezastru. În cazul apariției conflictului sau producerii unui incident, imediat se informează Unitatea de Gardă a Inspectoratului de poliție, unde se acumulează și se prelucrează toată informația. Această informație trebuie să includă: motivul și caracterul incidentului, locul și cauza apariției lui; descrierea persoanelor active implicate și numărul aproximativ al acestora; numărul aproximativ al „curioșilor” și atitudinea lor față de evenimentul ce se desfășoară; atitudinea celor adunați față de prezența poliției; date despre tendința dezvoltării conflictului și proporțiile lui. Polițiștii trebuie să evite implicarea emoțională excesivă, vor fi neutri și nu vor face comentarii.
Totodată, acțiunile corecte și coerente, echilibrate, înțelese și echitabile ale polițiștilor se bucură, în majoritatea cazurilor, de susținerea mulțimii, iar aducerea la cunoștința cetățenilor, prin mijloace adecvate de informare, a modului în care se efectuează intervențiile poate determina o reacție de acceptare dacă acțiunile se înscriu în tiparul cunoscut de societate. Polițiștii nu trebuie să intre în dispute și certuri cu participanții sau să se lase provocați.
Trebuie să evite luarea deciziilor pripite privind aplicarea măsurilor de constrângere față de delincvenți. Aceste măsuri necesită a fi amânate pentru altă dată, atunci când condițiile sau circumstanțele sunt mai favorabile. Este important să fie corect analizată și apreciată situația creată, precum și reacția posibilă a persoanelor la acțiunile poliției, ținând cont de particularitățile psihologice ale gloatei.
De aceea, în mod prioritar se impun măsurile ce nu trezesc reacții negative. În cazul pericolului eminent de apariție a unei situații grave de conflict între protestatari și forțele de ordine, trebuie luate toate măsurile posibile pentru evitarea confruntărilor directe și a acțiunilor violente. În practică, în asemenea situații se aplică metoda convingerii, care poate fi exprimată în diverse forme: dialog, adresări, explicații, negocieri, intermedieri. Aceste persoane trebuie să dispună de anumite calități: să se bucure de încredere și autoritate deplină din partea tuturor părților implicate în conflict, să fie oneste și obiective. Intermediatorul trebuie să asculte părțile și să încerce să găsească un compromis, să reducă divergențele, scopul final fiind împăcarea sau refuzul acțiunilor violente.
În calitate de negociatori pot fi implicați celebrități, lideri, sportivi sau artiști cunoscuți, fețe bisericești, uneori chiar autorități din lumea interlopă. Dacă metoda convingerii nu dă rezultate, iar conflictul are un caracter agresiv, însoțit de violențe din partea mulțimii, tactica poliției trebuie să fie alta. În asemenea situații, este justificată aplicarea, în limitele legii, a măsurilor de constrângere. În această situație, condiția principală este că poliția trebuie să fie la maximum ctivă, să preia inițiativa, acțiunile să aibă un caracter ofensiv, dar cu condiția ca daunele provocate integrității corporale, morale sau patrimoniale să fie minime.
Principiul folosirii forței pentru restabilirea ordinii publice se aplică numai în caz de extremă necesitate și numai în măsura în care forța este necesară pentru îndeplinirea obligațiunilor lor, când celelalte mijloace legale pentru menținerea ordinii au fost epuizate și când sunt puse în pericol grav ordinea publică și instituțiile democratice ale statului.
Dacă situația impune intervenția în forță pentru asigurarea ordinii, atunci trebuie să fie respectate cel puțin cu strictețe prevederile Codului de conduită a persoanelor responsabile de menținerea ordinii de drept adoptat la 17 decembrie 1979 la a 106-a Ședință Plenară a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite precum și „Principiile de bază privind folosirea forței și a armelor de foc”, adoptate la cel de-al Optulea Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei și a tratamentului aplicat delincvenților (Havana, Cuba, septembrie 1990), și anume:
1. folosirea forței trebuie făcută în mod excepțional, când alte mijloace nonviolente nu au dat rezultate;
2. folosirea forței să se facă proporțional cu intensitatea și gravitatea atacului;
3. folosirea forței să se facă gradual și numai după ce s-au executat somațiile și avertizarea legală, urmate de semnale sonore și luminoase;
4. încetarea folosirii forței dacă aceasta nu se mai impune și ordinea publică a fost restabilită;
5. folosirea forței pentru restabilirea ordinii publice se face la comanda comandamentului superior și numai după aprobarea scrisă dată de către conducătorul organului afacerilor interne.
În organele afacerilor interne există planuri speciale de acțiuni, care sunt puse în aplicare la apariția dezordinilor de masă, scopul fiind prevenirea, comiterea și lichidarea lor. Conform acestor planuri, se formează Statul-Major Operativ, care preia conducerea forțelor și mijloacelor implicate în menținerea ordinii în condiții deosebite. În el sunt incluși conducători ai diferitor subdiviziuni ale organelor afacerilor interne de diferite niveluri.
Sarcinile de bază ale Statului Major Operativ sunt:
organizarea acțiunilor de prevenire a dezordinilor de masă;
acumularea, prelucrarea, sinteza și aprecierea datelor despre situația operativă, pronosticarea evoluției;
organizarea desfășurării unui complex de măsuri de prevenire, cu implicarea mijloacelor mass-media, liderilor etc.;
informarea operativă a reprezentanților administrației publice locale și centrale despre motivele și cauzele tensionării situației și înaintarea propunerilor pentru înlăturarea lor;
instruirea și repartizează sarcinilor forțelor implicate în asigurarea ordinii;
asigurarea pregătirii de acțiune a forțelor și mijloacelor.
Operațiunea specială este un complex de acțiuni de prevenire, operativ-investigative și de anchetă, de recunoaștere, precum și de intervenție în forță a poliției și forțelor complementare, sub conducerea șefului Statului-Major Operativ, conform unui plan unic în unul sau în mai multe sectoare, pentru a nu admite acțiuni violente din partea gloatei și pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate. În acest scop se formează și se numește componența grupelor mobile de recunoaștere, de negociere și propagandă, de investigare și documentare a ac- țiunilor ilicite, iar pentru organizarea forțelor și mijloacelor implicate se creează grupe informațional-analitice, de legătură operativă și logistică. Pentru a impune anumite interdicții sau restricții de circulație, se formează cordoane, posturi, patrule, care, în funcție de situație, pot fi întărite în caz de necesitate. Pentru intervenția în forță se creează grupe speciale pentru baraj, dispersare, escortă și aplicare a mijloacelor speciale. Sarcinile și componența numerică sunt stabilite în funcție de nivelul ierarhic în instrucțiunile aprobate prin ordinele M.A.I.
Tactica acțiunii în cazul desfășurării operațiunii speciale este de a introduce filtre sau baraje în locul unde au loc dezordini de masă, de a documenta acțiunile ilicite prin fotografiere și filmare, utilizarea mijloacelor speciale pasive și active, dezmembrarea gloatei și dispersarea ei forțată, reținerea organizatorilor sau participanților activi, acordarea asistenței medicale pătimașilor.
Există mai multe prevederi în legislația Republicii Moldova referitor la utilizarea mijloacelor speciale în timpul asigurării ordinii publice în cadrul unui anumit tip de manifestații. Legea cu privire la poliție prevede utilizarea următoarelor mijloace speciale în timpul: a) contracarării tulburărilor în masă și încălcărilor ordinii publice în grup, b) apărării structurilor de stat de atacuri, c) în timpul reținerii forțate a persoanelor care au comis infracțiuni:
Cătușe,
Bîtă/baston,
Mijloace de imobilizare,
Gaze lacrimogene și substanțe colorate,
Mijloace audiovizuale de influențare psihologică a oamenilor,
Mijloace de distrugere a obstacolelor și de stopare forțată a transportului,
Furtun de apă,
Tehnică blindată,
Alte mijloace, precum cîinii de serviciu, etc.
Tipul mijloacelor speciale este stabilit de către polițiști în baza specificului situației, caracterului infracțiunii, precum și a identității infractorului. Descrierea completă a mijloacelor speciale și regulile de aplicare ale acestora sînt aprobate de Guvern. Pentru asigurarea securității polițiștilor aceștia ar putea purta și folosi scuturi, căști, veste anti-glonț și alte mijloace de auto-apărare.(anexa 1)
În plus, utilizarea mijloacelor speciale este reglementată prin Hotărîrea Parlamentului, care divizează mijloacele speciale în active, pasive, precum și mijloace auxiliare de asigurare.
Regulile/normele de aplicare a mijloacelor speciale prevăd mai multe măsuri de siguranță. Aplicarea mijloacelor speciale trebuie să fie precedată de un avertisment privind utilizarea lor care să permită suficient timp pentru o reacție în situații excepționale. În toate cazurile în care folosirea forței nu poate fi evitată, polițiștii sînt obligați să reducă la minim efectele posibile asupra sănătății, moralei, demnității și în cele din urmă să acorde asistență/ajutor medical victimelor.
În caz de vătămare sau de accident ca rezultat al aplicării oricăror mijloace speciale, polițiștii sînt obligați să comunice acest fapt direct superiorului său și ulterior procurorului. Excesul în utilizarea mijloacelor speciale se pedepsește în conformitate cu legislația. Polițiștii ar putea aplica forța fizică în scopul de a preveni infracțiunile, pentru a opune rezistență și a-și îndeplini obligațiile sale de serviciu.
Particularitățile aplicării mijloacelor speciale:
Permisiunea de utilizare a tuturor mijloacelor speciale, cu excepția brigăzilor de pompieri, tehnicii blindate și a elicopterelor, este acordată de către comisarul de poliție (adjunctul său), șeful trupelor de carabinieri și de către persoana responsabilă din partea Ministerului Afacerilor interne. Ministrul și vice-ministrul dau acordul pentru instalarea, distribuirea și aplicarea:
– brigăzilor de pompieri;
vehicole blindate și a elicopterelor;
altor forme de mijloace speciale pentru a reduce grupurile care încălcă ordinea publică.
Este interzisă folosirea mijloacelor speciale auxiliare și a mijloacelor active de apărare în cazul copiilor, persoanelor în vîrstă, cu excepția cazurilor de contracarare a unui atac armat al unui grup de persoane înarmate.
Reieșind din cele relatate, constatăm cu certitudine că succesul poliției în toate domeniile sale de activitate, precum și imaginea acesteia în fața populației depinde foarte mult de faptul dacă aceasta va îndeplini cu strictețe atribuțiile și obectivele menționate și caracterizate mai sus, excluzând abuzurile și încălcările care mai au
loc.
CAPITOLUL III. Prevenirea și investigarea dezordinilor de masă.
§ 3.1. Tacticile și metodele aplicate de în vederea prevenirii dezordinilor de masă.
Perioada actuală a dezvoltării societății se caracterizează prin sporirea spiritului politic al cetățenilor, asocierea lor în diferite mișcări și organizații sociale și politice avînd drept scop apărarea drepturilor și intereselor legitime.
O formă de apărare a drepturilor și intereselor comune este asigurată de Constituția Republicii Moldova (art.40), care prevede dreptul cetățenilor de a se aduna pașnic, fără arme, de a organiza adunări, pichetări, mitinguri, flash-moburi, demonstrații. Însă în condițiile democrației nedezvoltate, sub influiența diferitor factori, astfel de întruniri se desfășoară cu violarea prevederilor legislative privind organizarea adunărilor și se transformă în încălcări în masă a ordinii de drept.
Evenimentele ce au avut loc au demonstrat că în perioada de tranziție criminalitatea și dezordinele în masă ca una din cele mai grave infracțiuni prin care se evidențiază masivitatea, politizarea, dezvoltarea tehnică, profesionalismul participanților și ca urmare sporirea nivelului gravității daunelor aduse.
Conștientizînd de gradul prejudiciabil social și consecințele dezordinilor în vederea efectuării măsurilor preventiv profilactice se vor desfășura acțiuni de peîntîmpinare. Printre multiplele condiții și cauze instigatoare a dezordinilor putem menționa următoarele :
Agravarea situației social-economice în sau într-o unitate administrativ-teritorială;
Creșterea șomajului, în special în mediul tineretului;
Existența tensiunii în relațiile interetnice, deseori provocate artificial de persoane cu proprii ambiții;
Birocrația, abuzul de serviciu, mituirea practicată de către funcționarii de stat;
Ignorarea de către autorități a intereselor cetățenilor, adoptarea deciziilor ce afectează interesele populației;
Erorile și încălcările legislației în activitatea organelor de drept;
Lipsa unui mecanism determinat de soluționarea corectă a contradicțiilor social acute;
Nivelul scăzut al culturii și educației al polulației;
Îndeplinind funcția de luptă cu criminalitatea și menținerea ordinii publice, pentru neutralizarea factorilor sus menționați a încălcărilor în mase și a ordinii de drept, organelle de drept desfășoară acțiuni profilactice de caracter general, precum și măsuri de profilaxie individuală, cum ar fi :
Monitorizarea permanentă a situației operative, stabilirea și reacția la timp la evenimentele și faptele ce pot prevesti tulburări și încălcări în masă a ordinii publice;
Sesizarea organelor, instituțiilor respective privind înlăturarea condițiilor generatoare de situații de conflict;
Desfășurarea activității de identificare relevare și reeducare a indivizilor de la care se poate aștepta organizarea sau participarea activă la încălcările în masă a ordinii publice;
Luarea permanentă a măsurilor de depistare și ridicare a armelor de foc, a munițiilor păstrate ilicit;
Prelucrarea planurilor speciale, pregătirea efectivului și mijloacelor din dotare pentru îndeplinirea sarcinilor legate de combaterea dezordinilor în masă.
Prevenirea încălcărilor ordinii publice este una din sarcinile principale ale activității organelor M.A.I. În desfășurarea activității de prevenire a unor astfel de acțiuni nelegitime sunt implicate toate forțele și mijloacele Poliției și trupelor de carabineri. Fiecare serviciu polițienesc, fiecare funcționar trebuie să resolve zilnic probleme ce stau în fața lui pentru menținerea ordinii de drept pe teritoriul și localitatea deservită de ei. Pe lîngă ofițerii operativi de sector, funcționarii Inspectoratului național de patrulare și trupele de carabineri, la activitatea de menținere a ordinii publice și securității publice, sunt obligați să participe și funcționarii poliției judiciare. Lor le revine rolul principal în vederea relevării factorilor ce favorizează aceste genuri de infracțiune, a persoanelor predispose să comită acțiuni ilicite împotriva membrilor societății și securității publice. Măsurile speciale de investigație efectuate de ofițerii de investigație trebuie să urmărească scopul de :
A scoate la iveală factorii ce favorizează încălcarea ordinei și securității publice;
A identifica persoanele predispose să comită astfel de infracțiuni;
A identifica instigatorii la dezordinile în mase;
A trasa căile de înlăturare a factorilor ce pot provoca astfel de infracțiuni;
A pregăti planuri speciale pentru contracararea dezordinilor de masă;
Pentru acumularea cît mai amplă a informațiilor despre pregătirea unor infracțiuni ce pot atenta la ordinea și securitatea publică ofițerii de investigație trebuie să :
Să studieze informațiile mass-media ce se referă la problema vizată;
Să analizeze informațiile primate de la confidenți despre cauzele și principiile comiterii a unor astfel de acțiuni nelegitime, despre persoanele care instigă sau participă la activități de pregătire a acțiunilor de dezordine în mase ;
Să racoleze noi personae și să organizeze rezidenturi speciale pentru elucidarea acțiunilor ilicite ale persoanelor ce pregătesc astfel de infracțiuni;
Să organizeze și să realizeze cu ajutorul confidenților măsuri speciale de investigație de urmărire și supraveghere a modului de comportament a persoanelor din rîndurile de risc cele anterior atrase la raspunderea administrativă, penală pe infracțiuni similare, cele eliberate recent din penitenciare, cu un comportament antisocial, consumatorii de droguri, alcool, bolnavii psihici și alții.
Dezordinele în mase pot avea loc cel mai des în timpul meciurilor de fotbal, mitingurilor sau alte manifestații publice. Trebuie să menționăm că, de obicei, dezordinile în mase sunt bine organizate și regizate, deseori avînd un caracter politic (din anul 1988-1996, iarna lui 2004, 6-7 aprilie 2009.).
Pentru prevenirea dezordinilor în mase cu caracter politic ofițerii de investigație trebuie să cunoască bine programele de activitate ale partidelor politice sau organizațiilor obștești care activează la momentul dat, care sunt cerințele lor și care sunt liderii.
Referitor la prevenirea dezordinilor în mase ce pot ave loc în locurile de detenție (Instituțiile penitenciare) ofițerii de investigație trebuie să coordoneze permanent activitățile lor cu lucrătorii operativi ai DIP, să-i informeze pe ultimii despre intențiile persoanelor concrete de a organiza acțiuni de dezordine în mase în interiorul penitenciarului și pe teritoriul adiacent al instituției concrete.
Realizarea sarcinii preventive a încălcărilor în masă a ordinii publice presupune conlucrarea activă a funcționarilor poliției cu administrația publică locală, alte organe de stat, organizații obștești, colective de muncă și studenți, reprezentanți ai diferitor cluburi și mișcări. Luînd în considerație datele faptice, și anume, că mai bine de 80% din participanți la dezordinile în mase sunt persoanele tinere (pînă la 25-35 ani) și minori, activitatea de prevenire trebuie îndreptată concret spre acest mediu. Funcționarii poliției trebuie permanent să activeze în lucrul cu prevenții cu elevii, studenții, tinerii, muncitorii sau funcționarii, participînd la sau organizînd diferite convorbiri, lecții, întruniri sportive sau culturale. Aceste măsuri trebuie realizate în școli, instituții studențești, la locurile de muncă și odihnă ale persoanelor tinere, în timpul discotecilor, competițiilor sportive sau alte activități culturale. O atenție sporită merită persoanele tinere ce locuiesc în căminele studențești și cele ale școlilor profesionale, unde deseori locatarii confecționează, păstrează sau vînd arme de foc, explozibile, arme albe, stupefiante, consumă substanțe alcoolice și narcotice.
O activitate deosebită pentru combaterea dezordinilor în mase îi revine pregătirii din timp a planurilor speciale ale poliției cu implicarea forțelor altor structure de stat(Procuratură, SIS, DIP, etc.). Pentru a obține rezultate positive în combaterea acestor genuri de infracțiuni conducătorii subdiviziunilor specializate trebuie să efectuieze permanent antrenamente și aplicații tactice cu tot efectivul din subordine care va fi implicat în stoparea infracțiunilor ce atentează la ordinea și securitatea publică. În caz de primire a informației despre pregătirea a unor dezordini în mase trebuie urgent organizată cît mai eficient paza obectivelor de stat și obștești, magazinele și băncile, instituțiile penitenciare și locuitorii de detenție, întărite posturile polițienești de pază și serviciile de patrulare a locurilor publice, străzilor etc.
Un rol important în combaterea dezordinilor în mase este profesionalismul, inițiativa, fermitatea, promptitudinea, exactitatea și coordonarea activităților persoanelor implicate în desfășurarea acestor activități. Este binevenit cînd conducătorii forțelor implicate în prevenirea sau în combaterea unor astfel de manifestații nelegitime pot stabili relații corecte și legitime cu forțele ,,sănătoase” ale persoanelor din mediul înconjurător, utilizînd ajutorul lor în stoparea și lichidarea dezordinelor în mase.
§ 3.2. Activități de investigații în vederea curmării și descoperirii dezordinilor de masă.
O mare parte a autorilor dezordinilor în mase și încălcărilor în grup a ordinii de drept sunt stabiliți pe urme fierbinți, fiindcă, de obicei, ele sunt comise în situații evidente, deoarece sunt desfășurate în văzul tuturor(publice), și vinovații sunt reținuți în mare parte de colaboratorii de poliție, carabineri sau cetățeni aflați la fața locului. În procesul de investigare infractorii sunt demascați de cele mai dese ori cu ajutorul: martorilor oculari, pătimașilor, înregistrărilor video, fotografii sau alte surse de informații.
Conform cerințelor actelor normative în fiecare organ de poliție de orice nivel se creează statul-major operativ, care asigură elaborarea și realizarea planului de măsuri și acțiuni privind menținerea ordinii publice în procesul desfășurării întrunirilor cu caracter de masă și curmării încălcărilor masive ale ordiinii de drept.
Cauzele nedescoperirii urgente sunt foarte multe și variate:
În timpul dezordinilor în mase este foarte greu de apreciat cine este inițiatorul lor, cine este parte vătămată și cine este făptuitorul;
Este foarte greu de depistat și identificat instigatorii adevărați și apărătorii falși, cine sunt organizatorii și participanții activi la manifestațiile nelegitime, cine sunt martorii și cine este partea vătămată etc.
Pentru descoperirea acestor încălcări organele afacerilor interne sunt obligate să utilizeze posibilitățile Inspectoratului național de patrulă, care activează în locurile unde au fost provocate și înregistrate anterior infracțiuni de acest gen, informațiile ofițerilor operativi de sector, membrii gărzilor populare, martorilor oculari, și nu în ultimul rînd informațiile culese de la aparatul confidențial. Deasemenea un rol în scopul descoperirii dezordinilor în mase îl vor juca măsurile speciale de investigație inițiale efectuate la timp la locul infracțiunii, ele fiind direcționate spre relevarea, identificarea, reținerea și demascarea făptuitorilor.
În timpul dezordinilor în mase, funcționarii poliției sunt obligați să studieze situația operativă în locul desfășurării conflictului, să posede informații despre dispozițiile și aspirațiile persoanelor aflate la locul desfășurării acțiunilor ilicite, mai ales din rîndul celor mai agresivi participanți. Reeșind din situația creată la momentul dezordinilor de mase, funcționarii de poliție sunt obligați :
să identifice istigatorii, provocatorii șe cei mai activi participanți ai grupărilor ce încalcă ordinea publică;
prin intermediul tehnicii audio-video, să documenteze acțiunile nelegitime ale participanților la manifestații;
să fotografieze membrii grupărilor participante la dezordinele de mase;
să stabilească organizatorii, coordonatorii, persoanele de legătură, martorii oculari și alte persoane ce dețin informații despre evenimentele ce au loc.
Un rol important pentru descoperirea operativă și detailată a cazului comis îl poate juca activitatea membrilor grupului operativ în timpul cercetării locului infracțiunii și teritoriului adiacent . Această activitate organizată corect va permite:
de a studia multilateral împrejurările faptei infracționale comise;
de a depista urmele, amprentele, uneltele și probele materiale care ar permite demascarea făptuitorilor;
de a stabili unitățile de transport, armele de foc, armele albe sau alte unelte criminale folosite de făptuitori în timpul manifestațiilor;
de a stabili instigatorii după placardele,lozincele, portetele, revindecările scrise lăsate la locul infracțiunii etc.
Pentru efectuarea acestor măsuri, ofițerii de investigație sunt obligați să utlilizeze tehnica specială și cea criminalistică din dotare; să recurgă la ajutorul funcționarilor Direcției operative, a altor subdiviziuni specializate, Brigăzii cu destinație specială (BPDS,,fulger”) si alții; să implice la maximul posibil confidenții ce stau la legătură. Un factor în plus este în timpul dezordinilor de mase este reținerea și lucrul operativ cu persoanele participante. Conducătorul O.A.I. unde au loc încălcările ordinei de drept trebuie să interacționeze în activitățile desfășurate cu organele respective ale Procuraturii, Serviciului de informații și Securitate, cu organele de poliție ale statelor vecine, cu administrația publică locală și cu populația predispusă la colaborare cu organele de forță.
Rezolvarea celor mai complicate situații din cadrul infracțiunilorce atentează la ordinea și securitatea publică îi revine statului-major operativ al M.A.I, care dirijează acțiunile Detașamentului Mixt Special compus din :
grupe de asigurare a ordinii publice pe perimetrul întrunirii;
grupa de blocare a circulației transportului;
grupa de prevenire, explicare și tratative;
grupa de pază a obectivelor de importanță deosebită;
grupa operativă de documentare a acțiunilor infracționale;
grupa de reținere a delicvenților de mulțime;
grupa mobilă de dispersare a manifestanților;
grupa de cercetare penală a acțiunilor delicvente;
grupul de acumulare a informației operative;
grupul de aplicare a mijloacelor speciale.
După caz pot fi implicate și alte structuri: echipe de pompieri, salvatori, grupa de asistență medicală, grupa de asigurare tehnico-materială și grupul de rezervă.
La etapa inițială se aplică intensiv metoda convingerii care, după caz, poate fi realizată prin dialog, apel, explicare negocieri și mediere. Acest lucru se va înfăptui de persoane competente, calme, cu autoritate, demonstrînd o maximă diplomație, excluzînd amenințări și comportament ce poate provoca agresivitatea mulțimii. Pentru soluționarea evoluției evenimentului este necesar îndeplinirea cerințelor protestatarilor, în baza prevederilor legislației în vigoare. În cazul în care se observă agravări esențiale a situației social-politice și operative exprimate prin chemări la acte ilicite și interprinderea acțiunilor violente de confruntare cu organele de drept, controlul asupra situației este preluată de către statul-major operativ al M.A.I.
Este rațional ca ofițerii de investigație din cadrul subdiviziunilor specializate, împreună cu colaboratorii confidențiali, pe lîngă identitatea persoanelor să răspîndească în mulțime informații care ar contribui la scăderea gradului de agresivitate și părăsirea de către aceștea a locului adunării. Pe lîngă acțiunile de curmare se desfășoară și acțiuni și măsuri speciale de investigații pentru dobîndirea informației cu privire la persoane și fapte ce participă la dezordinile în mase, acestea se realizează de către funcționarii organului teritorial, apoi este preluată de grupul mixt de urmărire penală în cercetarea cazului cu rezonanță sporită. Ofițerii de investigație acumulă informații și din cercetarea dosarele analitice și de urmărire informativă selectînd persoanele puse la riscul de participare sau de organizare a dezordinilor în mase, aceste pesoane fiind: pesoanele anterior judecate pe cazuri de huliganism cu agresivitate sporită, persoanele ce au capacități de lider și implicate în unele mișcări(organizații), secte, cluburi sporive și alții. O mare parte a informațiilor cu privire la infracțiunile contra ordinii și securității publice vine din cadrul aparatului confidențial, mai ales a informației parvenite din cadrul izolatoarelor preventive și din cadrul instituțiilor penitenciare, unde se desfășoară lucrul operativ cu deținuții, în rezultatul cărora apar noi ipoteze și persoane suspecte pe cazurile infracțiunilor nedescoperite de dezordini în mase sau alte infracțiuni ce atentează la ordinea și securitatea publică.
În scopul cercetării depline și obective a dezordinilor, pentru stabilirea autorilor faptelor incriminate de lege și obținerea probelor membrii grupului respectiv înterprind acțiuni și măsuri necesare: stabilirea și chestionarea martorilor, identificarea persoanelor folosind metode legitime, examinarea locului infracțiunii, a teritoriului adiacent și a altor locuri pentru depistarea urmelor și obectelor referitoare la caz (tuburi de cartușe, gloanțe, dispozitive de explodare sau unele părți ale acestora, sticle cu lichid inflamabil etc.) executarea cercetărilor comparative, numirea de expertize, publicarea adresărilor de către populație în mass-media etc.
O sursă importantă de informație privind autorii, victimele și martorii dezordinilor dezordinilor prezintă înregistrările audio-video, executate de către membrii grupului de documentare, ridicate din diferite locuri, precum și cele efectuate de către cetățeni și prezentate la solicitarea organelor de drept. În procesul acțiunilor de procedură penală și măsurilor speciale realizate în perioada inițială a cercetării are loc acumularea probelor în privința autorilor dezordinilor de masă. În astfel de cazuri ofițerii de investigații în cadrul dosarelor de cercetate a infracțiunii cu autor neidentificat, vor desfășura măsurile speciale de investigație autorizate de procuror, asigurînd susținerea special-investigativă a procesului penal. Însă cum demonstrează practica, în unele cazuri în perioada inițială din diferite cauze comiterea dezordinilor în mase pe perioada nocturnă, de către persoane mascate sau care se află pe teritoriul dat în trecere sau temporar.
În asemenea condiții nu se reușește identificarea infractorilor și corespunzător nu are loc descoperirea infracțiunii. De aceea funcționarii de poliție judiciară vor elibera și vor înfăptui acțiunile procesuale și măsuri speciale de ulterioare în baza planului comun, precum șe cele trasate în planul eliberat pe dosarul de cercetare a infracțiunii cu autor neidentificat.
Acțiunile de curmare și de descoperire a dezordinilor în masă se vor desfășura în coordonare cu Serviciul de Securitate și Informație, Departamentul Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției și în strînsă legătură cu societatea civilă.
§ 3.3. Urmările și efectul prejudiciabil produs de dezordinile de masă
Atunci cînd trăim într-o societate democratică, cu o mare diversitate de opinii, singura posibilitate ca acea societate să funcționeze eficient este ca ea să manifeste toleranță și înțelegere față de semenii săi, orientată spre respectarea liberei exprimări în raport cu noile aspirații legate de normele convețuirii sociale.
În ansamblul complex de probleme ce preocupă la etapa actuală societatea, promovarea și respectarea drepturilor și libertăților omului trebuie să rămână o prioritate, pornind de la importanța lor în calitate de instrumente care permit fiecărei persoane să-și dezvolte și să-și folosească cât mai eficient calitățile: fizice, intelectuale, morale și spirituale. Numai prin respectarea drepturilor și libertăților fiecărei persoane problemele contemporanietății își pot găsi o temeinică și durabilă soluționare.
Deci evoluția libertăților individuale, în comun cu evoluția generală politică și socială a comunității, a dus la apariția și la cristalizarea conceptului de drept al omului. Pentru ca un sistem democratic să fie funcțional, oricare membru al societății trebuie să se simtă parte din sistem, motivat, pe de o parte, să dispună de drepturi și libertăți, iar pe de altă parte, să respecte accesul neîngrădit al celorlalți membri la acestea. În măsura în care acest exercițiu nu determină restrângerea drepturilor altora, el trebuie să fie acceptat eventual să devină motorul unor relații care să excludă tensiuni, dispute sau conflicte de interes.
Recunoscând importanța majoră a drepturilor și libertăților omului, legiuitorul constituțional i-a consacrat un întreg titlu în Constituția Republicii Moldova. Astfel, Constituția utilizează termenul de „drept” atunci când consacră dreptul la viață, dreptul la apărare, dreptul la libera circulație, dreptul la informație etc. În același timp, Constituția folosește termenul „libertate” atunci când reglementează libertatea individuală, libertatea opiniei și a exprimării, libertatea întrunirilor (art. 40) etc. Prin urmare, exercitarea drepturilor naturale ale fiecărui om nu are alte limite decât cele care asigură celorlalți membri ai societății folosirea de aceleași drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decât prin lege. Legea nu are dreptul să interzică decât acțiunile dăunătoare societății.
În acest sens, legiuitorul stabilește și unele limitări în ce privește exercitarea drepturilor și libertăților omului în scopul respectării drepturilor celorlalți indivizi. În cazul nerespectării acestor norme-limită, legiuitorul stabilește și unele sancțiuni celor care în scopul exercitării drepturilor lor lezează drepturile celorlalți membri ai societății.
De obicei, într-o societate civilizată, fiecare individ pretinde respectarea drepturilor sale sub diferite forme cum ar fi: întrunirile, manifestările în masă, mitinguri care presupun niște activități în comun și care deseori înregistrează încălcări de conduită, dezordine ce îngrădește drepturile altor persoane. În această ordine de idei, în scopul evitării dezordinilor și haosului, statul instituie anumite norme prin intermediul actelor legislative în vederea reglementării răspunderii pentru dauna cauzată în comun în timpul manifestărilor în masă, subiect important pe care îl vom analiza în continuare. Astfel, în scopul reglementării legale a fenomenului prejudiciabil cauzat în comun pe timpul realizării dreptului la libera exprimare prin intermediul manifestărilor de masă, legiuitorul instituie un șir de norme ce vin să preîntâmpine încălcările comise de ceilalți participanți având scopul de intimidare și dezorganizare. Codul civil al RM, în art. 1414 confirmă aceste reglementări, și anume prin răspunderea pentru dauna cauzată în comun, unde alin. (1) conține norma conform căreia, dacă dauna a fost cauzată în comun de mai multe persoane, acestea poartă răspundere solidară. Deci cauzarea daunei în comun generează, în virtutea legii, răspunderea solidară a coautorilor.
Această împrejurare îi face pe coautori codebitori în cadrul obligației solidare pasive de reparare a prejudiciului. Prin obligația solidară pasivă înțelegem acea obligație cu mai mulți debitori, la care debitorul este îndreptățit să ceară oricărui codebitor executarea integrală a prestației (repararea daunei) care formează obiectul obligației. Obligația solidară pasivă a coautorilor care au cauzat o daună în comun este numită „răspundere solidară”. Adică, în cazul în care un participant la protest este prejudiciat de un grup de participanți, față de aceștia se angajează răspunderea solidară și respectiv victima poate cere repararea prejudiciului moral și material de la o singură persoană ce face parte din grupul delincvenților cauzatori de daune în timpul manifestărilor de masă.
Din punct de vedere legal, suntem de acord cu reglementarea de față, deoarece acțiunile comune în timpul manifestărilor prezintă un grad prejudiciabil sporit exprimat prin incendieri, aruncarea obiectelor dure, care uneori pot fi fatale și care întrunește mai multe scopuri comune ilicite. În contextul celor expuse mai sus, este necesar de concretizat formele participației, cine are calitatea de participant și în ce măsură răspunde fiecare. Conform art.1414 alin. (2) al Comentariului civil al RM, poartă răspundere nu doar autorul faptei ilicite, ci și instigatorul sau susținătorul lui.
Instigator este persoana care, prin orice metode, determină o altă persoană să săvârșească o faptă ilicită. Susținător este persoana care contribuie la cauzarea prejudiciului prin sfaturi, indicații, consultații, furnizarea de informații etc. Persoana care în mod conștient a beneficiat de un folos în urma daunei cauzate altuia va răspunde împreună cu autorul. Cuantumul din despăgubire ce va reveni acestor persoane va fi mai mic decât cel ce revine autorului faptei prejudiciabile, deoarece fapta lor nu este cauza apariției prejudiciului, ci numai o condiție care a contribuit la producerea lui.
O parte a reglementărilor în situația de față revine și Codului penal, luând în considerație că faptele comise în comun pe timpul manifestărilor de masă manifestă un grad prejudiciabil sporit, uneori pot fi mascate unele infracțiuni grave și deosebit de grave. Arena manifestărilor de masă constituie o împrejurare ideală pentru comiterea infracțiunilor premeditate și organizate, fiind realizate intențiile criminale ale participanților care de fapt nu participă în scopul realizării drepturilor consfințite de Constituție, ci în scopul răfuelii fizice cu semenii lor, apărute din perspectiva conflictelor de interese religioase sau etnice. În vederea angajării răspunderii pentru dauna cauzată în comun este necesar de făcut o delimitare între categoriile de participanți, precum și modalitatea răspunderii pentru fapta acestora. Deci, în virtutea prevederilor Codului civil, nu va fi angajată răspunderea solidară a părinților, tutorilor sau curatorilor și a altor persoane pentru prejudiciul cauzat de minori sau persoane incapabile, deoarece răspunderea solidară se angajează numai atunci când prejudiciul a fost cauzat prin fapta comună a coautorilor, și nu prin cea a persoanelor obligate, potrivit legii, să repare prejudiciul.
Această reglementare pune în lumină gradul de răspundere a reprezentanților legali, aceștia poartă răspundere doar pentru nerespectarea obligațiilor personale prevăzute de lege (ignorarea normelor de educare și supraveghere), aceștia vor răspunde solidar numai în cazul în care au calitatea de instigatori sau susținători ai minorilor sau în cazul în care vor instiga minorul la activitate criminală.
În această ordine de idei, ne vom referi și la modalitățile tragerii la răspundere pentru acțiunile comune cauzatoare de daune.
În toate cazurile va fi angajată răspunderea penală și răspundera civilă delictuală. În continuare vom analiza natura juridică a răspunderii civile delictuale pentru dauna cauzată în comun, precum și definirea prejudiciului cauzat.
Astfel, conform art.1398 al Codului civil al RM, cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, și prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune. Oricât de condamnabilă ar fi o faptă ilicită și oricât de gravă ar fi culpa autorului, răspunderea civilă delictuală nu poate interveni decât dacă, prin fapta ilicită și culpabilă, s-a cauzat un prejudiciu cuiva. Deci prejudiciul este nu numai condiția răspunderii, dar și măsura ei, în sensul că autorul răspunde numai în limita prejudiciului cauzat.
Prejudiciul este definit uneori ca „orice vătămare adusă unui bun ocrotit de drept” sau ca orice „atingere adusă unei persoane”. Întrucât vătămarea, atingerea sunt fapte al căror rezultat este prejudiciul, considerăm că este mai potrivită definiția după care prejudiciul este rezultatul atingerii aduse drepturilor ocrotite de lege.
În concepția tradițională, prejudiciul ar trebui să constituie vătămarea unui drept subiectiv dobândit sau într-o altă formulare a unui interes juridic ocrotit, ceea ce revine la a cere ca vătămarea să atingă tot un drept subiectiv. Nu poate exista răspundere delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu. Prejudiciu constituie consecințele negative cu caracter patrimonial sau moral al faptei ilicite apărute ca urmare a lezării drepturilor subiective. Fapta ilicită este fapta prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, se lezează drepturile subiective sau drepturile persoanei.
Fapta ilicită poate apărea sub forma acțiunii sau inacțiunii. Ea apare sub forma inacțiunii în acele situații în care, potrivit legii, o persoană este obligată să îndeplinească o activitate sau să săvârșească o anumită acțiune. Ținând cont de faptul că în cadrul manifestărilor de masă se pot afla și persoane a căror activitate este legată de întreprinderea unor activități ce ar duce la curmarea faptelor ilicite, în cazul abținerii de la aceste activități sau de la săvârșirea acțiunii de la normele imperative constituie o faptă ilicită. Identitatea de esență dintre răspunderea civilă a fiecărei persoane și obligația fiecăruia de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat altuia este ilustrată cu o deosebită precauție de împrejurarea ca regulile pe care practica juridică și literatura juridică le consideră a fi principii de bază ale răspunderii civile.
În concluzie, ne vom referi la esența răspunderii pentru dauna cauzată în comun din perspectiva pericolului pe care îl poate cauza persoanelor care în mod pașnic își exercită drepturile constituționale. În situația în care un stat de drept promovează democrația și aspiră la dezvoltare în toate direcțiile (economie, cultură, politică), atunci respectarea drepturilor la libera exprimare și securitatea cetățenilor rămâne a fi o prioritate pentru acel stat. Cu atât mai mult, în contextul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Încheiere
În măsura în care omul este liber, el se poate bucura pe deplin de toate drepturile asigurate de Constituția Republicii Moldova. Prin dreptul la libertate înțelegem dreptul de a valorifica în practică toate însușirile, atributele, interesele și dorințele legitime și raționale ale omului, singura limtă fiind acea a legii, a normei care impune respectul datorat aceluiași drept recunoscut semenilor săi.
Fiind în același timp o valoare socială și un atribut esențial al persoanei, drepturile și libertățile sunt ocrotite sub toate aspectele sale și prin intermediul normelor de drept penal.
Orice atentat la libertatea sau la securitatea publică constituie și un atentat împotriva persoanei, la onoare și demnitate, la drepturile acestuia de ai fi protejat integritatea corporală și sănătatea și uneori constituie un atentat însăși la viața persoanei.
În ultimul timp infracțiunile ce atentează la securitatea și ordinea publică devin tot mai populare și mai agresive, care succed în dezordini de mase, și acestea la rîndul său în războaie civile sau pogromuri de proporții, soldate cu multe pierderi atît financiare cît și omenești.
Infracțiunile de acest gen au un caracter social sporit, aduc o pagubă materială, fizică deseori și morală imensă participanților la întruniri, manifestîndu-se prin: a) îndemnarea la război de agresiune, la ură națională, rasială, etnică sau religioasă; b) incitarea la discriminare sau la violență publică; c) subminarea securității naționale sau a integrității teritoriale a țării, săvârșirea infracțiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralității publice, a drepturilor și a libertăților altor persoane ori punerea în pericol a vieții sau a sănătății acestora.
În majoritatea cazurilor dezordinile de masă duc la crearea unei stări de instabilitate și haos în întreaga societate, creînd condiții favorabile pentru criminalitate.
Reieșind din datele expuse mai sus, este necesar de menționat faptul că teza dată prezintă un interes sporit atît pentru lucrătorii practici cît și pentru studenții Academiei „Ștefan cel Mare”. Luînd în considerație faptul că fenomenul dezordinilor de masă este în continuă creștere și metodele de pregătire și comitere sunt din ce în ce mai noi, așadar de aici reiese și faptul că actualitatea temei este de o importanță sporită. Actualitatea temei mai reiese și din faptul că ofițerii speciali de investigații sunt acei care trebuie să asigure preîntâmpinarea acestui gen de infracțiuni.
Pentru preîntimpinarea lor ofițerii de investigații trebuie sistematic să petreacă măsuri de prevenție generală și individuală, mai ales printre tineri, să țină sub control persoanele, predispuse să comită astfel de infracțiuni, să lucreze permanent cu aparatul confidențial, în locurile unde pot fi comise și motivele apariției, să ducă un lucru enorm în propagarea legilor în vigoare.
La 22 aprilie 2008, în Moldova intră în vigoare Legea 26-XI privind întrunirile. Această lege oferă mai multe avantaje și libertăți participanților: nu mai este necesară obținerea autorizației de la organele publice locale, au dreptul să fie organizatori ai întrunirilor și persoanele străine, și minorii, începând cu vârsta de 14 ani, precum și persoanele declarate incapabile, însoțite de o persoană cu capacitate deplină de exercițiu; întrunirile se fac doar cu notificarea administrației publice locale, iar dacă la întrunire participă până la 50 de persoane, nici această notificare nu este obligatorie. Și acest lucru este corect, deoarece legea veche, nr. 560, prevedea solicitarea unei autorizații cu 15 zile înainte de desfășurarea întrunirii. Pentru poliție însă, apar unele dificultăți la realizarea sarcinilor ce îi stau în față, în special de a asigura ordinea publică, din cauza unor omisiuni. Bunăoară, în legea nouă, spre deosebire de cea abrogată, nu mai există prevederea că la întruniri nu pot participa persoane cu fețe mascate; iar întrunirile se pot desfășura în orice loc deschis publicului, în afara clădirilor sau în afara altor spații închise accesului liber. Legea veche interzicea întrunirile: a) la o distanță mai mică de 50 de metri de sediul Parlamentului, de reședința Președintelui Republicii Moldova, de sediul Guvernului, al Curții Constituționale, al Curții Supreme de Justiție; b) la o distanță mai mică de 25 de metri de sediul organelor administrației publice centrale de specialitate, al autorităților administrației publice locale, al instanțelor judecătorești, procuraturii, poliției, instituțiilor penitenciare și de reabilitare socială, al unităților și obiectivelor militare, de gări, aeroporturi, spitale, unități economice cu instalații, utilaje sau mașini având un grad ridicat de pericol în exploatare, instituții diplomatice. Acum aceste prevederi nu mai sunt, fapt care face ca acțiunile de prevenire ale poliției să fie mai dificile. Legea nr. 26-XI din 22.02.2008 privind întrunirile prevede că, dacă în timpul desfășurării întrunirii unii participanți încalcă ordinea publică sau se atestă: a) îndemnarea la război de agresiune, la ură națională, rasială, etnică sau religioasă; b) incitarea la discriminare sau la violență publică; c) subminarea securității naționale sau a integrității teritoriale a țării, săvârșirea infracțiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralității publice, a drepturilor și a libertăților altor persoane ori punerea în pericol a vieții sau a sănătății acestora, organizatorul, în caz de necesitate, împreună cu poliția, îi va îndepărta pe aceștia. Chiar dacă anumite atribuții în vederea asigurării ordinii publice în timpul întrunirilor le revine și altor subiecți, bunăoară: organizatorul poate să creeze un aparat propriu de menținere a ordinii în timpul desfășurării întrunirii, ai cărui membri vor purta însemne distinctive pentru a fi ușor identificați, iar autoritatea administrației publice locale are obligația să creeze toate condițiile pentru desfășurarea pașnică a întrunirii, să desemneze un responsabil pentru desfășurarea legală a întrunirii și să comunice organizatorului și organului de poliție numele și datele de contact ale acestuia sau să interzică, pe durata întrunirii, comercializarea și consumarea băuturilor alcoolice în locul de desfășurare a întrunirii și/sau în imediata apropiere a acestuia, poliției îi revin cele mai importante responsabilități în prevenirea și combaterea încălcărilor de grup sau dezordinilor de masă.
Anexă: 1( pg.54 );
Anexa 1.1 Condițiile și limitările întrunirilor
Legea veche Legea nouă Legea nouă
dec 2007 – 21 apr 2008 22 apr – dec 2008 ian – dec 2009
Perioada
În baza legii vechi, majoritatea restricțiilor sau condițiilor se impuneau anterior desfășurării evenimentului, doar 7% de condiții fiind înaintate în timpul desfășurării întrunirii. Majoritatea condițiilor au fost impuse în cadrul procedurii de autorizare. În baza actualei legi, proporția a fost inversată. inițial, în primele 2 luni, s-au impus doar 77 % de restricții, iar ulterior 100 % pe perioada desfășurării întrunirilor.
Anexa 1. 2 Condițiile și limitările întrunirilor întruniri pașnice și violente
Anexă: 1( pg.54 );
Anexa 1.1 Condițiile și limitările întrunirilor
Legea veche Legea nouă Legea nouă
dec 2007 – 21 apr 2008 22 apr – dec 2008 ian – dec 2009
Perioada
În baza legii vechi, majoritatea restricțiilor sau condițiilor se impuneau anterior desfășurării evenimentului, doar 7% de condiții fiind înaintate în timpul desfășurării întrunirii. Majoritatea condițiilor au fost impuse în cadrul procedurii de autorizare. În baza actualei legi, proporția a fost inversată. inițial, în primele 2 luni, s-au impus doar 77 % de restricții, iar ulterior 100 % pe perioada desfășurării întrunirilor.
Anexa 1. 2 Condițiile și limitările întrunirilor întruniri pașnice și violente
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Prevenirea Si Investigarea Dezordinilor de Masa In Contextul Evenimentelor din Ultimii Ani (ID: 129043)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.