Prevenirea Si Combaterea Traficului de Fiinte Umane

Capitolul 3

Prevenirea și combaterea traficului de ființe umane

Infracțiunea de trafic de persoane reprezintă o violare gravă a drepturilor fundamentale ale omului, supunând victimele la abuzuri și tratamente care lasă o amprentă adâncă atât la nivel psihologic cât și la nivel fizic. Obligația organelor cu atribuții în domeniul aplicării și respectării legii este aceea de a implementa măsuri de combatere a acestui fenomen, pentru a se evita situațiile degenerate, mult mai greu de controlat. Astfel, ofițerii de poliție și nu numai au misiunea și obligația de a proteja și a sprijini pe cei mai vulnerabili membri ai societății, instituțiile naționale fiind principalii adversari ai traficului de persoane. Înainte de a analiza metodele cele mai eficiente în combaterea acestui fenomen, trebuie să ne oprim puțin atenția asupra activității instituțiilor cu atribuții în domeniul combaterii traficului de ființe umane.

3.1. Natura activității instituțiilor cu atribuții în domeniul combaterii traficului de persoane

Trebuie să începem această secțiune prin a exprima faptul că în scopul săvârșirii acestei infracțiuni, sunt implicați diferiți autori, care acționează pe mai multe planuri, începând de la acțiuni cu desfășurare spontană, săvârșite de infractori individuali, până la filiere internaționale de trafic, cu un grad complex de organizare. Astfel, cercetările de profil au identificat un număr de trei categorii de rețele sau filiere de trafic: una dintre acestea este reprezentată de rețelele particulare (acestea sunt grupuri mici care își desfășoară activitatea în cadrul unor comunități etnice sau în cadrul familiilor. Când există solicitări din partea comunităților din străinătate, aceste rețele particulare, livrează o victimă sau două, cel mai frecvent pentru bordeluri sau rețele de prostituție, traficanții migranți folosindu-se de contactele lor etnice din țara de origine sau de contactele familiale pentru a transmite solicitări sau mesaje și pentru a identifica noi potențiale ,,mărfuri”. Aceste rețele particulare își desfășoară activitatea în zonele de graniță dintre țara de origine și țara de destinație dar și în cadrul unor comunități etnice) la care se adaugă activitatea rețelelor organizate pe o scară mai mare.

Când vine vorba de acest din urmă tip de organizații, în contextul traficului de ființe umane, aceste entități sunt cele care controlează toate aspectele și etapele traficului de persoane, de la recrutare, transport și până la manageriatul prostituatelor de stradă sau a celor care lucrează în bordeluri. Astfel, traficul de persoane este asemănător unei firme, care e împărțită pe sectoare și secții, cum ar fi "secția de recrutare”, “ secția de transport" sau departamente cu atribuții extrem de precise.

Pe de altă parte, în cadrul acestor rețele regionale, activitatea traficanților este una bine întocmită, ei își iau în serios rolul, dând dovadă de "profesionalism". Ei se impun prin brutalitate pentru a menține ordinea și disciplina, iar femeile traficate sunt privite asemeni unor mărfuri; prin intermediul lor, aceștia fac comerț, existând o asemănare între acest tip de infracțiune și comerțul cu sclavi. Originea acestui tip de rețea infracțională, provine din Ucraina, Rusia, Bulgaria, și tipologia se extinde înspre întreg Estul și Centrul Europei.

La entitățile descrise anterior se adaugă și rețelele de distribuție – rețelele de crimă organizată recrutează și transportă femei dintr-o țară în alta, punându-le în vânzare către bordeluri și rețele de prostituție din alte țări, care își desfășoară activitatea la nivel local. Toate aceste trei tipuri de rețele funcționează în mod paralel, sunt profesioniste și foarte bine organizate. Estul și Centrul Europei au una dintre cele mai dinamice rate de creștere a traficului de persoane, reprezentând o pătrime din traficul mondial de persoane și asta datorită faptului că destabilizarea economică și politică, tranformă aceste zone într-un teren fertil.

Împotriva acestor grupuri infracționale este nevoie de o multitudine de efective care să își coordoneze eforturile în vederea reducerii efectelor negative pe care le are criminalitatea organizată și implicit traficul de ființe umane asupra contextului social național și regional. Tocmai de aceea există un număr de instituții și organizații care pot ajuta și asista poliția în combaterea traficului de persoane. Acest lucru trebuie luat în considerare în toate activitățile de prevenire și combatere, dacă un polițist nu ține cont de această abordare multi-instituțională, înseamnă că el nu a înțeles natura traficului de persoane și singura modalitate prin care poate fi combătut.

Autoritățile partenere în acest proces de cooperare, de exemplu diferitele secții de poliție și alte servicii similare, procurori, departamente inter-ministeriale, organizații internaționale neguvernamentale, vor juca un rol-cheie în apărarea intereselor victimelor traficate, după ce organizația va fi destructurată. Astfel, în scopul identificării, asistării și protecției victimelor traficate, se vor crea mecanisme de referință la nivel național în fiecare din țările regiunii care se confruntă cu asemenea fenomene de criminalitate organizată. Aceste mecanisme vor facilita accesul principalilor factori de decizie la rețelele locale, naționale și regionale, pentru a eficientiza cooperarea.

Abordarea multi-instituțională este deosebit de importantă în procesul de colectare a informațiilor. Din experiență s-a constatat că multe instituții dețin informații de foarte bună calitate privind traficul de persoane, dar colectarea și analizarea coordonată a acestor informații se realizează numai sporadic. În cazurile de trafic de persoane, principala grijă a anchetatorilor este salvarea și protecția victimelor. În ceea ce privește obținerea de informații generale despre acest tip de infracțiuni, organele de urmărire penală nu se pot baza pe victime, ci trebuie să elaboreze metode pentru obținerea din alte surse a informațiilor și a mijloacelor de probă.

3.1.1. Rolul culegerii și analizei informațiilor

Pentru a obține profituri din traficul de persoane, traficantul trebuie să aducă femeile pe "piața" locală și să facă reclamă pentru ele. Tocmai acesta este punctul nevralgic al traficantului, deoarece el este obligat să se conformeze la această regulă a comerțului. Rolul poliției este de a studia și supraveghea industria sexului, atât la nivelul prostituției de stradă, al bordelurilor, hotelurilor, cât și al barurilor cu animatoare, al agențiilor de escortă etc. Asfel, principiile care stau la baza acestui lip de activitate sunt simple: atâta vreme cât clientul o poate găsi pe prostituată, înseamnă că și poliția o poate găsi și dacă poliția descoperă locul unde are loc actul, îl va descoperi și pe traficant. Totuși una dintre principalele probleme din ziua de astăzi este că, în multe regiuni, politia a pierdut contactul cu dinamica industriei locale a sexului. Ofițerii de poliție trebuie încurajați să întrețină relații corecte din puncte de vedere profesional și etic cu prostituatele și să cunoască industria locală a sexului, ceea ce înseamnă obținerea unor surse de informații mult mai eficiente. Dezvoltarea unor relații de bază este simplă și nu este costisitoare.

Metoda prezentată mai sus este o metodă deschisă care nu implică ascunderea identității ofițerului de poliție. La acestea se mai adaugă și informațiile culese de agenții (subofițerii) de poliție în urma activităților zilnice de rutină. De aceea, poliția trebuie să realizeze potențialul agenților (subofițerilor) de a culege și transmite mai departe informațiile obținute în timpul activităților de patrulă, prin simplul act de a constata și analiza tot ce se petrece în jurul lor, de a-și concentra atenția asupra unui anumit subiect, de a dezvolta relații cu cetățenii cu care intră în contact. Prin activitățile lor zilnice de patrulă, aceștii agenți de poliție de pe "linia de front" pot avea o contribuție crucială în combaterea traficului de persoane. Din experiență s-a constatat că deseori informația-cheie sau mijlocul de probă decisiv au fost furnizate de polițistul de patrulă, chiar dacă, pe moment, el (sau ea) nu și-a dat seama de importanța contribuției sale la rezolvarea cazului. Tocmai aceste experiențe subliniază necesitatea instruirii polițiștilor de pe "linia de front" privind rolul lor în combaterea traficului de persoane.

Tocmai datorită rolului extreme de important pe care îl joacă acești actori instituționali de rând în combaterea traficului de finite umane este deosebit de important ca acestora să li se pună la dispoziție informații despre infracțiunile de traffic care s-au petrecut în zona respectivă și să fie instruiți cum să recunoască potențialele victime traficate și traficanții suspectați, dacă îi vor vedea. Totodată, este necesar ca agenții să fie instruiți cum să își dezvolte la maximum capacitatea de a culege informații în timpul patrulărilor zilnice, ca mai apoi să li se explice cum să consemneze și să evalueze informațiile, urmând a le transmite mai departe colegilor.

La baza acestor activități stă un principiu simplu, care poate fi exprimat în axiomul 'informațiile reprezintă putere". De calitatea informațiilor culese și transmise mai departe depinde gradul de putere, respectiv de eficiență a forțelor polițienești. Datele și informațiile pot fi culese dintr-o serie întreagă de surse: de la victimele traficate, de la agenții de poliție de pe "linia de front", poliția de frontieră, prin studierea reclamelor la diverse locuri de muncă/activități, de la persoanele care lucrează în industria sexului, din sesizările venite din partea populației, prin informatori plătiți și chiar și din bazele de date ale organizațiilor internaționle de cooperare a forțelor de poliție, cum ar fi Interpol, Europol, Centrul SECI. Masa de Lucru pentru Marea Baltică, Cooperarea economică a Mării Negre, și alte baze de date relevante ale diferitelor autorități de stat, precum: departamentele pentru migrație, vama, poliția de frontieră, bazele de date ale ministerelor de externe privind cererile și acordarea vizelor, evidențele ministerelor de interne referitoare la cererile și acordarea permisiunilor de ședere, cererile de azil sau de cetățenie, evidențele altor ministere cu atribuții în domeniul sănătății, al ocupării forței de muncă etc, reprezintă resurse importante de natură informațională care pot fi folosite în combaterea traficului de ființe umane.

Dintr-o altă perspectivă, după ce activitatea ilegală a fost descoperită mai apare un impediment și anume comportamentul organelor abilitate, a căror capacitate de intervenție este redusă de normele internaționale și uneori chiar și de reglementările locale. Asta deoarece, orice demers al forțelor de ordine trebuie să fie în conformitate cu principiile democrației și să fie operate în asentiment cu spiritul acestora, altfel spus respectându-se regulile comportamentale impuse de regulamente și prevederi. În mod evident, de multe ori asemenea aspecte limitează activitatea polițienească și face ca efortul de combatere să fie disproporționat masiv în raport cu instrumentele de protecție pe care le au coordonatorii sau membrii rețelelor.

Organele de poliție, ca profesioniști, trebuie să cunoască principiile democrației și să opereze în spiritul acestora, să respecte regulile de comportament profesionist. În activitatea lor, organele polițienești trebuie să dea dovadă de respect față de demnitatea umană și de drepturile fundamentale ale cetățenilor îndeplinindu-și atribuțiile într-o manieră nediscriminatorie. Activitatea polițienească este în slujba cetățeanului, poliția poate fi trasă la răspundere de opinia publică pentru modul în care își îndeplinește atribuțiile.

În mod concret, în interacțiunea dintre poliție și cetățeni intervin șapte aspecte care țin de respectarea drepturilor omului. De aceea în analizarea modului în care organele polițienești își îndeplinesc atribuțiile, se vor lua în considerare următoarele puncte: legalitatea acțiunii, nediscriminarea unor indivizi, necesitatea intervenției, proporționalitatea conferita de doza de forță/violență utilizată, responsabilitatea organelor judiciare, echitatea și umanismul. Tocmai de aceea, organele de poliție nu trebuie să încalce drepturile cetățenilor decât în cazuri de strictă necesitate și numai în limitele legii și ale scopului legitim urmărit prin intervenția respectivă. Poliția va acționa cu integritate și respect față de populație și va ține cont în mod special de situația persoanelor care aparțin unor grupuri sociale vulnerabile, cu grad înalt de risc.

Pe de altă parte, dacă victima urmează să fie expulzată sau repatriată, vor fi luate în considerație unele măsuri de asistență, indiferent dacă victima cooperează sau nu cu poliția. Ea rămâne totuși o victimă a unei infracțiuni, este vulnerabilă și are dreptul la asistență. Se cunosc multe exemple, foarte bine documentate, în care victimele repatriate au fost întâmpinate la sosirea lor acasă de aceeași traficanți și retraficate foarte curând.

3.2. Repatrierea și reintegrarea victimelor

Majoritatea țărilor de destinație nu oferă drept de ședere victimelor traficate. Drept consecință, victimele sunt expulzate sau se întorc de bună voie în țara de origine. În drum spre casă, victimele pot întâmpina probleme serioase. De multe ori, aceste femei nu sunt în posesia unor documente de călătorie sau de identitate, întâmpinând obstacole în țările de tranzit sau când încearcă să intre în țara lor de origine.

Dacă victimele călătoresc singure, există pericolul ca ele să cadă din nou în mâna traficanților. Femeile care au lucrat în "industria sexului" și se reîntorc în țara lor de origine, sunt cuprinse în primul rând de neliniștea de a nu fi stigmatizate și respinse de familiile lor sau de societate. Ele nu au unde să domicilieze și necesită atât cazare cât și sprijin financiar.

Pentru integrarea sau reintegrarea lor în câmpul muncii este deosebit de important ca ele să fie ajutate în găsirea meseriei potrivite, să participe la programe de formare profesională și să fie sprijinite în căutarea unui loc de muncă. Prin asistența primită, situația victimelor se ameliorează atât din punct de vedere fizic cât și psihologic, așa încât ele se pot întoarce la o viață normală și își pot face planuri pe termen lung.

Tocmai de aceea poliția, organizațiile, dar și victimele însele trebuie să colaboreze într-o atmosferă de încredere la pregătirea repatrierii victimelor. Călătoria spre țara de origine necesită o bună organizare, iar poliția trebuie să joace un rol important în acest proces.

3.3. Statutul victimelor

Din perspectivă practică, rolul pe care îl joacă victimele este unul deosebit de important. Pentru că modul în care acestea acționează și felul în care ele se raportează la agresori fac ca activitatea de combatere și prevenție a fenomenelor de trafic de ființe umane să fie mai eficientă. Pe de altă parte, din perspectivă legislativă, automat victima are un statut. Acesta diferă în funcței de mai multe lucruri. De exemplu, intrarea ilegală într-o țară sau părăsirea unui stat fără acord, practicarea și implicarea în activități de prostituție, încălcarea legii în mod neintenționat sau intenționat, în cunoștință de cauză sau cu neștiință și orice alt aspect infracțional pe care o persoană îl înfăptuiește în postura de victimă a traficului de ființe umane îi conferă acesteia statutul de infractor pe suprafața statului în cauză. Mai mult, în context european acest statut se extinde la nivelul întregii comunității în cazul în care sunt încălcate prevederi comunitare sau care impun acest lucru.

Paralel cu acest statut, funcționează și statutul de cetățean străin fără permisiune de ședere în țara respectivă. Această perspectivă impune un anumit set de măsuri, în timp ce cea prezentată anterior implică alte instrumente de utilizat. Toate aceste problem trebuiesc a fi rezolvate în conformitate cu principiile și recomandările Înaltului Comisariat ai Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCHR), care interzic criminalizarea și “revictimizarea” persoanelor traficate.

Problema identificării persoanelor care sunt într-adevăr victime ale traficului se pune cel mai des în cazurile când poliția sau organele de control al frontierei intervin în mod direct, sau când se efectuează expulzări, respectiv în orice situații în care un organ de poliție intră într-un prim contact cu o victimă. În ceea ce privește tratarea victimelor ca infractori, poliția și autoritățile similare sunt deseori confruntate cu o serie de reproșuri, uneori aduse pe bună dreptate. Pe de altă parte însă, organele de urmărire penală au obligația de a asigura respectarea legilor statului respectiv, de a apăra granițele țarii și de a investiga dacă o infracțiune a fost comisă sau nu.

În majoritatea cazurilor de trafic de persoane, infracțiunile comise de victime sunt în sine o parte componentă a traficului. Este clar că și victimele traficate au comis infracțiuni: trecerea frauduloasă a frontierei, practicarea prostituției, posesia unor documente de identitate falsificate sau furate etc. Există însă și persoane care nu sunt victime ale traficului de persoane și care comit infracțiuni similare – mai mult ca sigur, aceste persoane vor încerca să se sustragă de la un eventual proces, pretinzând că au fost traficate.

Pentru a se preveni astfel de situații poliția și celelalte autorități similare trebuie să acționeze cu mult tact, iar când intră prima oară în contact cu o persoană care afirmă că este victimă a traficului de persoane, organul de urmărire penală trebuie să accepte această afirmație, să trateze persoana respectivă ca pe o victimă și să ia toate măsurile pentru ca ea să poată beneficia de serviciile de asistență oferite de organizațiilor OIG-ONG. În această fază, victima nu trebuie să fie reținută sau arestată ca suspect, deoarece arestarea ei ar reprezenta o criminalizare și o “revictimizare” și ar duce la încălcarea principiilor și recomandărilor standardelor internaționale privind drepturile omului, menționate mai sus.

În cazul în care o femeie afirmă că a fost traficată, ea va fi pusă în libertate pe perioada anchetei care se va face în legătură cu afirmațiile ei. Dacă în cadrul acestei anchete se descoperă că femeia a încercat să inducă în eroare pe anchetator, ea poate fi judecată ulterior pentru infracțiunile comise, folosindu-se ca probă împotriva ei și inducerea în eroare a poliției. Situația este mult mai complicată când victima refuză să facă declarații sau nu face nici o referire la faptul că a fost traficată, cu toate că există indicii în această direcție. Multe victime autentice nu vorbesc, dintr-un sentiment de frică, dar arestarea sau punerea lor sub acuzație ar fi totuși o nedreptate. Anchetatorii trebuie să rețină și faptul că, la un eventual proces intentat împotriva unei victime autentice, avocatul care o apără poate invoca o stare de necesitate sau de constrângere, pentru a încerca să justifice comiterea de către victimă a unor infracțiuni legate de traficul de persoane. În această situație, anchetatorul trebuie să ia o decizie în funcție de informațiile de care dispune în momentul respectiv, dar ținând cont de prioritățile umanitare. El va lua în considerație toate aspectele, iar dacă are îndoieli, considerentele umanitare trebuie să prevaleze, ceea ce înseamnă punerea în libertate a victimei.

Eliberarea victimei nu constituie o problemă sau un risc real pentru poliție. Bineînțeles că unele presupuse "victime" care au fost puse în libertate se vor sustrage de la urmărirea penală imediată, dar poliția le poate aresta mai târziu, pentru a le deferi justiției. Aceasta este o alternativă mult mai preferabilă decât situația în care o femeie nu este identificată de poliție ca victimă autentică – în loc să-i ofere ajutor și protecție, poliția o arestează, iar ea nu îndrăznește să solicite ajutor. A doua problemă constă în rezolvarea statutului de rezident temporar, în funcție de legislația și procedurile din fiecare țară în parte. Ambele probleme trebuie soluționate în mod transparent, așa încât să nu apară acuzații ulterioare de complicitate. Răspunsul de natură legislativă la traficul de ființe umane variază de la o țară la alta. Multe țări au ratificat Protocolul ONU și au promulgat legi speciale anti-trafic în conformitate cu acesta, iar alte țări sunt în procesul de elaborare și implementare a unor astfel de măsuri. Unele țări aplică legile și construiesc mecanisme specifice de coordonare pentru a rezolva problema, altele sunt încă într-o fază preliminară.

În țările în care nu există prevederi exprese anti-trafic în legislație, absența unei astfel de legislații este percepută ca fiind un obstacol în calea punerii sub acuzare. Cu toate acestea, chiar dacă o lege specială ușurează investigațiile și punerea sub acuzare a cazurilor de trafic, aplicarea legislației existente este de obicei suficientă pentru inculparea traficanților pentru actele comise, întrucât infracțiunea de trafic presupune întotdeauna comiterea unei alte fapte grave pe care legislația națională o prevede deja. Traficul nu trebuie să fie văzut ca o infracțiune separată: acolo unde nu există încă o legislație specială care să o combată, ar trebui inculpate diferitele elemente ale infracțiunii. Sancțiunile pentru faptele penale asociate sunt întotdeauna cuprinse în codurile penale, cum ar fi infracțiunile de abuz sexual și fizic, proxenetism, răpire, sclavie, sechestrare, producerea și posesia de documente de identitate și călătorie falsificate, contrabanda cu migranți etc. Diferitele tipuri de constrângere folosite de traficanți, precum și corupția și infracțiunile de natură financiară trebuie să fie luate separate pentru fiecare caz, pentru a căuta circumstanțe agravante.

Tocmai din această perspectivă, infracțiunile conexe traficului de ființe umane enunțate in Noul Cod Penal sunt: corupție, spălare de bani, evaziune fiscală, muncă forțată, sclavia cauzată de îndatorare, căsătorie forțată, provocarea forțată a avortului, sclavie, tortură, tratamente crude, degradante sau inhumane, viol, agresiune sexuală, vătămare corporală, omor, rapier, exploatarea muncii, sechestrarea, falsificarea de documente, traficul de organe și țesuturi și tortura.

3.4. Cadrul legislativ național și internațional

Primul act normativ din dreptul intern care abordează traficul de ființe umane ca formă distinctă de criminalitate și care incriminează activitățile susceptibile de a contribui la realizarea lui îl constituie Legea nr. 678/2001 cu modificările și completările ulterioare, privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, în cuprinsul căreia infracțiunile privind traficul de persoane sunt prevăzute în Capitolul 3, Secțiunea 1 (art.12 -16).

Legea nr. 678/2001 este principalul instrument de politică penală în materia traficului de ființe umane astfel încât ea conține, pe lângă norme de incriminare și dispoziții care definesc termenii și expresiile utilizate, dispoziții care privesc prevenirea traficului de persoane, cu indicarea instituțiilor responsabile în acest segment, norme de incriminare a unor infracțiuni aflate în legătură cu traficul de persoane, dispoziții speciale în materia confiscării, impunității, reducerii pedepselor, dispoziții speciale privind procedura judiciară, dispoziții privind protecția și asistența victimelor traficului de persoane și dispoziții referitoare la cooperarea internațională.

Elaborarea legii a constituit un obiectiv al Planului național de acțiune pentru combaterea traficului de ființe umane aprobat prin H.G. nr. 1216/2001, cadrul legislativ în materie fiind ulterior întregit prin prevederile Regulamentului de aplicare a Legii nr. 678/2001.

Până la incriminarea traficului de persoane prin Legea nr. 678/2001, normele care prevedeau și sancționau activitățile ilicite în legătură cu exploatarea și traficarea persoanelor nu asigurau o prevenție și o combatere eficace a fenomenului în întreaga lui complexitate.

Fenomenul traficului tindea spre un caracter transnațional și organizat, interfera cu alte forme de criminalitate, expunea subiecți din categorii sociale și de vârstă vulnerabile, cu o multitudine de implicații grave și avea forme de exprimare ce excedau conținutului constitutiv al infracțiunilor reglementate de Codul penal, respectiv lipsirea de libertate în mod ilegal, sclavia, supunerea la muncă forțată sau obligatorie, prostituția și proxenetismul.

O premisă a adoptării legii a constituit-o și existența unor multiple și importante instrumente juridice internaționale care consacră standarde, principii, proceduri și modalități de cooperare în materia traficului de ființe umane, avute în vedere la incriminarea faptelor ce constituie, potrivit art. 12-15, infracțiuni privind traficul de persoane.

Conform Art.210 din Noul Cod Penal, traficul de persoane reprezinta
„recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârșită: prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane„ și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Conform art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001 care descriu modalitățile de realizare a acțiunilor de traficare și formele de exploatare a victimelor, rezultă că subiect pasiv al infracțiunii este persoana împotriva căreia este îndreptată acțiunea infracțională a traficanților și care poate fi un minor ori persoană adultă, indiferent dacă este femeie sau bărbat.

Dacă activitatea de traficare a vizat mai multe persoane, există un subiect pasiv multiplu, iar în practica judiciară s-a ridicat problema, sub aspectul încadrării juridice, dacă recrutarea mai multor persoane în același timp și loc, în baza unei rezoluții infracționale unice, pentru exploatarea acestora în diverse moduri în vederea realizării de foloase materiale, constituie câte o singură infracțiune de trafic de persoane, ori atâtea infracțiuni câți subiecți pasivi au fost recrutați în acest scop.

Mai mult, se consideră că exploatarea persoanelor traficate se poate face prin diferite modalități, acestea fiind menționate și explicate în art.182 al Noului Cod Penal.

Astfel, prin exploatarea unei persoane se înțelege: executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate; ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; prelevarea de organe; efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului, multe dintre aceste aspecte fiind discutate în paginile anterioare.

Scopul reglementărilor pe care legea le aduce este acela de prevenire și combatere a traficului de persoane cât și de protecție și asistență a victimelor unui astfel de trafic, care constituie o violare a drepturilor persoanei și o atingere a demnității acesteia.

Dezvoltarea economică explozivă a unor țări sau regiuni, atrage drept consecință creșterea veniturilor personale a majorității locuitorilor din aceste țări și regiuni. Prin dezvoltarea mijloacelor de comunicare informaționale rapide a crescut și aria potențialilor cumpărători/consumatori de carne vie provenind din alte țări sau regiuni sărace, ajungându-se la un adevărat comerț internațional cu persoane în diferite scopuri – prostituție, pornografie, prelevări de organe, etc.