Prevenirea Si Combaterea Criminalitatii

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………4

Capitolul I. Generalități privind prevenirea și combaterea criminalității

Secțiunea 1. Apariția și dezvoltarea criminalității…………………………………..7

Secțiunea 2. Particularitățile criminalității…………………………………………..10

Secțiunea 3. Consecințe ale apariției și dezvoltării criminalității………………14

Capitolul II. Manifestarea criminalității în societate

Secțiunea 1. Prezența criminalității în societate…………………………………….18

Secțiunea 2. Prevenirea eficientă a criminalității……………………………………22

Secțiunea 3. Criminalitatea și efectele sale……………………………………………25

Capitolul III. Măsuri pentru combaterea criminalității

Secțiunea 1. Supravegherea constantă a fenomenului criminalității…………….27

Secțiunea 2. Programe de informare cu privire la criminalitate………………….30

Secțiunea 3. Rolul sancționator al statului referitor la criminalitate…………….32

Capitolul IV. Studii de caz referitoare la prevenirea și

combaterea criminalității……………………………………………………………………35

Concluzii…………………………………………………………………………………………69

Bibliografie………………………………………………………………………………………73

Introducere

În prezent, criminalitatea constituie o problemă majoră și un fenomen care a evoluat foarte mult cu trecerea timpului.

Criminologia analizează aspectul cantitativ al tuturor fenomenelor sociale, caracterul calitativ- psihic al persoanelor, frecvența unor acte agresionale, precum și raportul existent între factorii sociali și acele forme infracționale concrete.

Interesul doctrinei criminologice este acela de a conceptualiza acele tendințe ale fenomenului criminogen, adică de a include o ordine explicativă în dezordinea de acte umane, și de anumite fenomene criminogene incoerente.

Abordarea modernă a criminalității se adresează anumitor contexte comportamentale în care sunt prezente infracțiunile și atitudinile prevalente care fac delictele mai ușor de săvârșit.

Criminalitatea o bună perioadă de timp era analizată prin raportare la numărul persoanelor care executau anumite pedepse privative de libertate, apoi în raport de numărul infracțiunilor care s-au înregistrat de către poliție.

S-a observat că eforturile pentru creșterea competenței sociale și stima de sine a populației în totalitatea sa, au efecte benefice, care sunt extinse direct și dincolo de indivizii care se găsesc în situații de risc.

Toate programele de prevenire a criminalității demarate sunt de o mare diversitate pentru tineri aflați în pericol și pentru acei infractori versați.

Reiese că, criminalitatea constituie o serie de procese în care se produc anumite raporturi între persoane, fenomene experimentate de aceștia (cadrul asociației umane și disasociația), în legătura lucru- subiect- mediu social.

De asemenea, configurația instabilă a corelației dintre anumite grupuri, asociații și organizații nuanțează polidimensionalitatea, precum și acel caracter integralist al tuturor fenomenelor criminale.

Pe baza acestora este efectuată acea întrepătrundere între toate principiile operaționale (crimă, prostituție, traficul excesiv de stupefiante, comerțul clandestin, precum și falsificarea de monedă).

Totuși, la acest moment, nu se cunoaște un model solid și acceptabil în caracteristicile fundamentale cu privire la acea criminalitate organizată, ci doar anumite coordonate de bază.

Mai mult, criminalitatea organizată de tipul Mafia, s-a desprins puternic ca orientare monopolistă în Statele Unite ale Americii la începutul secolului al XX- lea și s-a remarcat prin exercitarea unei presiuni considerabile în acea perioadă a prohibiției.

Pe de altă parte, anii postbelici au marcat o potențare aparte a societății criminale, care își construiește propria economie, și asigură funcționarea eficace a mecanismelor sale.

Reiese că, potențarea aparte a societății criminale care s-a realizat este orientată spre anumite direcții empirice. Aceste direcții empirice sunt utilitariste printr-o dominare puternică a marilor monopoluri și a anumitor instituții statale.

Astfel că, raporturile existente între organizațiile criminale și cele statale prin coruperea personalului oficial constituie acel element dinamic care deosebește noua structură a mafiei.

De asemenea, aceste raporturi existente între organizațiile criminale și cele statale fac posibilă obținerea unor rezultate economice speciale.

Prin urmare, toate organizațiile au adoptat o serie de tehnici moderne pentru a realiza investigații clandestine.

Prin intermediul tuturor investigațiilor clandestine efectuate, s-a reconstituit o ,,altă viață socială’’ în care au fost incluse noi valori în fluxul economic, insuficient delimitate în concret.

Prezenta ,,mafiotizare’’ a statului este datorată unor cauze speciale, cauze precum: extrema concentrare a capitalului, acapararea aparatului de stat de monopolul existent, acea destabilizare economică internațională, precum și contopirea eficientă a capitalului bancar cu cel industrial.

În cadrul Congresului al II- lea, cu privire la combaterea criminalității, s-a propus formarea unui Institut mondial de criminologie, sub egida Organizației Națiunilor Unite, și constituirea unei Uniuni mondiale a juriștilor.

Mafia are controlul asupra tuturor pârghiilor de conducere ale statului, și încredințează reprezentanților săi toate instrumentele de dominație.

În domeniul financiar, sistemul bancar al statului oferă sprijin anumitor instituții mafiote garantându-le secretul și siguranța operațiilor contra riscurilor, și le acordă unele avansuri sub rezerva garanțiilor politice.

În aparență, cheltuielile acestor unități par a fi realizate în interesul statului, care oferă ajutoare sub diferite forme.

În schimbul acelui sprijin economic oferit statului ,,Cupola’’ Mafiei din Sicilia a obținut subordonarea tuturor instituțiilor statale la politica proprie.

Se precizează că, Italia a avut tot timpul guverne apreciate de oligarhia mafiotă, care s-a transformat adesea în inspiratoarea politicii guvernamentale.

Astfel că, capitalurile tuturor organizațiilor mafiote au pătruns rapid în toate sectoarele economiei mondiale.

Prin urmare, prevenirea criminalității presupune derularea anumitor programe care să furnizeze toate informațiile necesare referitor la fenomenul complex al criminalității.

Capitolul I.

Generalități privind prevenirea și combaterea criminalității

Secțiunea 1.

Apariția și dezvoltarea criminalității

În ultimii ani, se constată o schimbare deosebită atunci când este apreciată evoluția și structura aparte a criminalității.

O lungă perioadă de timp, criminalitatea era analizată în raport de numărul persoanelor care executau anumite pedepse privative de libertate, apoi în funcție de numărul infracțiunilor care s-au înregistrat de către poliție.

În prezent, au fost înregistrate o serie de infracțiuni de către poliție prin intermediul unor studii care s-au efectuat pe grupuri de populație referitor la dimensiunile victimzării.

În acest sens, criminologul canadian Waller în lucrarea sa ,,Crime victims: Doing justice to their support and protection’’, face anumite precizări esențiale legate de problematica victimelor în lumea contemporană.

O primă precizare a criminologului Waller este aceea că, în Africa și America Latină, anual, mai mult de 15% din adulți reprezintă victime, procent care este cu aproape jumătate mai ridicat decât în anumite țări bogate. De asemenea, 44% din infracțiuni sunt comise asupra a 4% din victime (adică avem victimizare repetată). Un studiu comparativ recent cu privire la numărul victimelor din anul 1999 a indicat că unul din 9 adulți este victimă în Statele Unite ale Americii, Canada, Franța și Onlanda, iar doar unul din 4 în Anglia și Australia.

Examinând frecvența infracțiunilor în anumite țări, s-a observat o situație specială:

1) comiterea unui furt prin efracție la 56 de adulți în Statele Unite ale Americii, la 36 de adulți în Anglia, la 100 în Franța și 53 Onlanda, la 43 în Canada și 26 în Australia.

2) Săvârșirea unui furt din automobile la 200 de persoane în Statele Unite ale Americii, la 48 de persoane în Anglia, la 59 în Franța și 250 Onlanda, la 71 în Canada și 53 în Australia.

3) De asemenea, s-a observat comiterea unei agresiuni la 29 de indivizi în Statele Unite ale Americii, la 16 indivizi în Anglia, la 24 în Franța și 29 Onlanda, la 19 în Canada și 16 în Australia.

Prin urmare, în anul 1993, costurile sociale și cele referitoare la suferințele cauzate victimelor au totalizat 425 de miliarde de dolari în Statele Unite ale Americii și 87 de miliarde de dolari în Anglia și Țara Galilor (din care 9% anumite sisteme de securitate privată, 20% cheltuielile realizate cu poliția, instanțele precum și închisorile, iar 71% pierderile suportate de victime și slăbirea coeziunii comunității actuale.

Reiese că, evoluțiile din ultimul timp legate de amploarea și structura criminalității impun abordarea fenomenului complex al criminalității care constituie un fenomen social, la cele mai ridicate niveluri de decizie.

Astfel că, Guvernul și Parlamentul României au considerat că prezentul progres social și statul de drept presupun existența unui anumit sistem coerent de instituții de control social, sistem care este capabil să răspundă modificărilor din societatea românească. Costurile actuale ale criminalități sunt uriașe în toate țările și perceperea structurii acestora va impune în plus urgența descoperirii unor măsuri eficiente pentru prevenirea și supravegherea constantă a criminalității.

În principal, analizarea costurilor totale ale criminalității presupune mai multe elemente, deoarece o estimare precisă nu este posibilă. Rezultă că, este importantă determinarea exactă a costurilor criminalității și particularitățile acestor costuri.

În acest sens, un prim element al criminalității îl reprezintă acele costuri angajate de stat pentru funcționarea instituțiilor care acționează direct în reprimarea criminalității.

Dintre instituțiile importante care sunt direct implicate în reprimarea criminalității amintim: poliția, jandarmeria, parchetele, tribunalele, precum și penitenciarele.

De asemenea, mai figurează ca element fundamental al criminalității cheltuielile ocazionate instituțiilor implicate constant în prevenirea fenomenului criminalității, respectiv: gardienii publici, protecția tuturor victimelor și a martorilor, probațiunea, precum și unele structuri specializate din cadrul poliției și jandarmeriei.

La toate aceste aspecte privind criminalitatea este adăugată garantarea securității în cele mai variate situații: firmele pentru pază și transportarea anumitor valori, serviciile de pază din marile magazine, asigurările împotriva furturilor de automobile, casele de bani, sistemele de alarmă, precum și costurile avocaților în materie penală.

Prezentarea aceasta generală a costurilor criminalității este una impresionantă, deoarece criminalitatea afectează foarte mult bunăstarea unei populații. Toate soluțiile pentru combaterea criminalității nu sunt ușor de descoperit, astfel că, se impun o serie de comentarii când tratăm problematica costurilor criminalității. Reiese că, sunt prezente costuri a căror contribuție la prevenirea urmărilor actelor infracționale este evidentă.

Secțiunea 2.

Particularitățile criminalității

În societatea actuală, criminalitatea este un fenomen social care se remarcă printr-o structură complexă și specială.

Această structură a criminalității este raportată la realitatea empirică, care generează anumite construcții și modele teoretice care implică o definire precisă și exhaustivă pentru a putea realiza o evaluare precisă și statistică a acestora.

În terminologia criminologică, strategia determinării unei structuri a criminalității stabilește sistemul acesteia.

Prin urmare, elaborarea unei anumite metode cu caracter abstract clarifică în mod special fenomenele criminologice constatate pentru a se determina procesele concrete, precum și relațiile și modificările ulterioare în evoluția fenomenului criminalității.

Examinarea structurală a grupului de fenomene criminologice evidențiază semnificația faptelor brute prin raportare la circumstanțele globale ale apariției acestora.

În acest sens, le permite măsurarea prin utilizarea formulelor matematice și alcătuirea unor modele de reprezentare (perfecte ori imperfecte) având caracter de sistem, care vor fi supuse unui tratament strict.

Ca atare, vor fi reprezentate acele structuri în care apar infractorii distribuiți ,,în clanuri’’ criminologice stabilite în funcție de sex: delincvența masculină și feminină; de vârstă: delincvența juvenilă și delincvența majorilor; de organizare: delincvența aparentă (neorganizată, inconștientă) și acea delincvență profundă (adică organizată, conștientă).

De asemenea, ,,clanurile’’ criminologice vor mai fi determinate în raport de natura factorilor criminogeni: criminalitatea în ,,gulere albe’’, acea criminalitate de violență (mafia, violență transnațională); de teritoriu: criminalitatea la nivel național și criminalitatea la nivel transnațional.

Referitor la criminalitatea la nivel transnațional, aceasta presupune criminalitatea cu privire la stupefiante, falsificarea de monedă, contrabanda, precum și ,,practica acelui preț de transfer’’.

Examinarea cazurilor individuale, descoperirea și izolarea acestora cu ajutorul criminologilor impune determinarea unui model pentru mai multe tipuri de infracțiuni.

De asemenea, prezentarea cazurilor individuale sub forma anumitor modele, ale căror elemente fundamentale sunt oferite de personalitatea criminalului, de istoria sa individuală, și de calitățile variatelor grupuri primare și secundare din care a făcut parte, impune stabilirea unui anumit model pentru variate tipuri de fenomene criminogene.

Prin urmare, evoluția criminalității se va măsura prin procedeele statistico-matematice în raport de elementele independente care rămân la fel într-un anumit interval de timp.

Acestea fac posibilă interpretarea comparativă și supunerea ipotezelor unui număr suficient de situații pentru emiterea unor judecăți decisive, care să constituie drept sistem de referință.

Fenomenele criminalității conservă caracteristicile și proprietățile fenomenelor sociale, iar structura lor aparte determină utilizarea tipurilor cunoscute, reversibile dar și inventarea unor tipuri noi speciale, care depind de alte categorii.

Reiese că, aceste tipuri noi fac posibilă analiza și reducerea la acele proprietăți formale.

Mai mult, distribuția spațială a fenomenului criminogen acordă modele analogice cu privire la difuzarea calitativă, care se măsoară în ,,micro sau macrospațiu’’.

Rezultă că, distribuția fenomenului criminogen acordă modele analogice referitoare la modul în care criminalitatea este distribuită pe hartă și constantele care reies din prezenta distribuție, în interiorul unor comunități criminogene complexe (comunități mici și mari).

Pe de altă parte, configurația instabilă a corelației dintre grupurile, asociațiile și diversele organizații criminale prin raportare la aspectele precise ale vieții sociale, sunt aproximativ constante în dimensiunea lor absolută.

Astfel că, faptele sociale agresionale constituie rezultatul unor acțiuni contrare anumitor exigențe educative și morale.

Motivația acestora presupune exercitarea unui control social prin care sunt adoptate o serie de măsuri de restabilire a echilibrului destructurat, de reformare socială a tuturor subiecților agresionali.

De asemenea, climatul de familie, organizarea socială și practica individuală constituie criteriul de identificare al comportamentului deviant și al limitelor sale agresionale.

Mai mult, organizarea socială și practica individuală reprezintă mai ales criteriul de identificare al elementelor comune și elementelor distincte în universul delincvenței masculine și al delincvenței feminine.

Toate aceste domenii nu sunt suprapuse, deși metodele de analiză sunt destul de apropiate, astfel că, acestea își mențin autonomia și ordinea specială de preocupări.

La acest moment, actul criminogen este studiat de agresologie. Prin intermediul agresologiei, este denumită forma cazurilor particulare de agresiune (agresiunea în genere) conștientizate de autorii lor.

Astfel că, diversitatea comportamentului este determinată de structura personalității, astfel încât modul atipic de comportare se consideră deviant.

Mai mult, crima și criminalitatea există în raport de concepția asupra raportului fundamental dintre indivizi și societate.

Reiese că, analiza tuturor factorilor sociali relevă în principal valoarea evoluției anumitor fenomene, realitate socială care este dependentă de acel regim politic și economic.

În acest sens, se realizează o afirmare directă a caracterului explicativ al cercetării cauzale a faptelor precum și a tuturor elementelor subiective care interesează foarte mult individul, pentru a fi deduse consecințele care se răsfrâng puternic asupra socialului.

De asemenea, sunt prezente o serie de concluzii cu privire la producerea criminalității, modul de operare al infractorilor, precum și la zonele unde ei își desfășoară activitatea infracțională.

În principal, tendințele prezente ale infracționalității, crima organizată și amploarea tuturor faptelor penale de natură economică implică o orientare flexibilă a strategiilor de acțiune.

Formele variate de criminalitate nuanțează greutățile metodologice privind reconcilierea între anumite procedee de abstracție și cele de deducție, prin raportare la diversitatea metodelor de investigație.

În concluzie, criminalitatea este nuanțată prin intermediul caracteristicilor și particularităților sale, care o delimitează eficient de alte fenomene.

Secțiunea 3.

Consecințe ale apariției și dezvoltării criminalității

Apariția și dezvoltarea fenomenului criminalității produce o multitudine de consecințe importante.

Se precizează că, criminalitatea are drept urmare transformarea individului obișnuit în infractor, adică acea persoană care comite, în anumite situații, diverse infracțiuni.

De asemenea, infractorul poate fi și o persoană bolnavă, caz în care trebuie analizat în circumstanțe diferite.

Fiecare om se bucură de o personalitate proprie, care este exprimată prin specificul bio-psiho-social. Rezultă că, din totalitatea cercetărilor nu se poate reține că infractorul are anumite trăsături specifice.

Din studiul realizat până la acest moment, reiese că factorii principali de influențare a oricărei persoane sunt cei biologici, psihici și sociali.

Prin urmare, dezvoltarea criminalității este determinată de mai mulți factori care diferă de la caz la caz.

Controlul criminalității nu poate fi realizat eficient de multe ori, deoarece fenomenul criminalității este o problemă majoră care nu se poate lăsa doar în seama statului.

În acest sens, instituțiile abilitate, comercianții, școlile și toți locuitorii trebuie să adopte măsurile care se impun pentru a nu se expune direct la anumite infracțiuni.

Acest lucru trebuie realizat, deși Guvernul este cel care are îndatorirea fundamentală de a apăra viețile și proprietățile tuturor persoanelor, și de a micșora posibilitatea ca oamenii să ajungă victime ale infracțiunilor.

Astfel că, oamenii trebuie să colaboreze eficient cu instituțiile statului pentru a preveni și combate direct fenomenul criminalității, fenomen care a crescut foarte mult.

Se constată faptul că, s-a realizat o schimbare esențială: de la acea poziție în care publicul aștepta să fie apărat prin intermediul instituțiilor statului la implicarea activă a tuturor persoanelor în a rezista amenințărilor directe ale criminalității.

La acest moment, putem constata tot mai mult că prevenirea criminalității s-a transformat în prevenirea victimizării.

Motivele pentru care victimele criminalității apelează la organele de poliție sunt variate: 55% vor bunurile înapoi, 45% doresc ca făptuitorul să fie capturat, iar 36% doresc ca cel vinovat să fie privat de drepturile sale cetățenești.

În cazurile în care victimele nu recurg la poliție pentru a face plângere, 31% dintre ele motivează respectiva atitudine prin faptul că, infracțiunea comisă nu o cred gravă, 21% că poliția nu ar mai putea rezolva ceva, iar 16% că, oricum, poliția nu va face nimic.

O consecință importantă a apariției și dezvoltării criminalității o constituie prezența unui comerț clandestin și a anumitor servicii, care aduc profituri mari pentru lumea interlopă, care sunt dificil de cuantificat în termenii acelor prejudicii sociale. Prin urmare, ne referim la traficul de persoane, proxenetism ori stupefiante.

Rezultă că, nu sunt cunoscute realele dimensiuni ale criminalității, iar cifra infracțiunilor înregistrate de poliție va fi mereu mai scăzută decât cea a infracțiunilor trăite efectiv de indivizi.

Astfel că, sunt prezente costuri a căror contribuție la prevenirea urmărilor actelor infracționale variază de la un an la altul în raport de amploarea fenomenului criminalității.

Actul criminogen în ansamblul său este studiat de agresologie. Prin intermediul agresologiei, este numită forma cazurilor particulare de agresiune (agresiunea în genere) conștientizate de autorii lor.

Diversitatea comportamentului este generată de structura personalității, astfel încât modul atipic de comportare se consideră deviant.

Acest concept important de devianță constă în acea tendință a comportamentelor umane de abatere de la normele socio-morale-politico-legale, norme care sunt motivate de un grad de cultură special, pentru care legea impune direct adoptarea unei anumite pedepse ori a unor sancțiuni cu caracter penal.

Mai mult, actul deviant este dependent de reprobabilitatea anumitei receptări și evaluări negative a unei reacții comportamentale, sprijinită pe prezența unor motive ori scopuri.

În principal, tendințele actuale ale infracționalității, crima organizată și amploarea tuturor faptelor penale de natură economică implică o orientare flexibilă a strategiilor de acțiune.

Toate strategiile de acțiune sunt impuse direct în activitatea poliției la schimbările intervenite în societate.

Prin urmare, mai multe instituții politice duc o luptă grea pentru combaterea fenomenului complex al criminalității.

Toate aceste instituții politice îmbină o serie de norme juridice, care reglementează direct alcătuirea, organizarea și funcționarea organelor împuternicite a exercita puterea (adică suveranitatea statului).

Așadar, se analizează intens problema cauzalității prin evidențierea cauzelor criminalității ca fenomen social complex, precum și a cauzelor actului infracțional concret.

Reiese că, criminalitatea este determinată de factorii economici, demografici, culturali, precum și politici.

Prin raportare la aceste aspecte se precizează că, dezvoltarea fenomenului criminalității produce efecte importante pentru societatea actuală, efecte care sunt interpretate diferit.

Pe de altă parte, se impune abordarea individuală a factorilor criminogeni, care trebuie canalizată spre un scop bine determinat, și anume acela de a nuanța corelațiile existente între o condiție ori o diversitate de condiții, precum și criminalitate.

Uneori, starea economică a unui stat poate determina unele comportamente umane, inclusiv comportamentul infracțional.

De asemenea, s-a dezvoltat foarte mult criminalitatea ecologică, care a generat urmări importante.

Prin urmare, criminalitatea ecologică a devenit tot mai intensă, și a produs anual la nivel global o cifră de afaceri care se estimează între 18 și 24 miliarde de Euro, în special, prin anumite activități de depozitare ilegală de deșeuri periculoase, și prin traficul de substanțe toxice care sunt interzise.

Globalizarea a extins criminalitatea environmentală și în statul român, constatându-se o serie de importuri ilegale de substanțe toxice și numeroase acte de poluare a mediului, care generează profituri ilegale de milioane de Euro.

Prin urmare, este clar pentru toată lumea faptul că noul model social este obligat să trateze matur fenomenul complex al criminalității, cu tot ce reiese din acest lucru.

Prin raportare la aceste aspecte se precizează că, apariția și dezvoltarea fenomenului criminalității produce consecințe variate care sunt vizibile din orice punct de vedere.

În concluzie, fenomenul criminalității s-a dezvoltat foarte mult cu trecerea timpului.

Capitolul II.

Manifestarea criminalității în societate

Secțiunea 1.

Prezența criminalității în societate

În societatea actuală, crima și criminalitatea există în raport de concepția asupra raportului fundamental dintre indivizi și societate. Prin urmare, analiza factorilor sociali relevă valoarea evoluției anumitor fenomene, realitate socială care este dependentă de acel regim politic și economic.

Criminologia analizează aspectul cantitativ al tuturor fenomenelor sociale, caracterul calitativ- psihic al persoanelor, frecvența unor acte agresionale, precum și raportul existent între factorii sociali și acele forme infracționale concrete.

Mai mult, fapta și fenomenul criminal, având rolul de factori socio-umani, sunt tratați și de alte discipline științifice, precum: dreptul penal, psihologie, economie.

În prezent, predomină acțiunea și inacțiunea umană, iar sub aspectul consecințelor individuale ori generale, pot fi determinate, explicate și aplicate toate mijloacele complexe, prin utilizarea unei sinteze de procedee pentru scăderea criminalității.

De asemenea, criminalitatea constituie o multitudine de procese în care se produc anumite raporturi între persoane, fenomene experimentate de aceștia (cadrul asociației umane și disasociația), în legătura lucru- subiect- mediu social.

Astfel că, are loc afirmarea directă a caracterului explicativ al cercetării cauzale a faptelor precum și a tuturor elementelor subiective care interesează foarte mult individul, pentru a fi deduse consecințele care se răsfrâng puternic asupra socialului.

Un concept des folosit este cel de ,,criminalitate convențională’’ care constituie rezultatul unei analize deductive care s-a obținut prin constatarea fenomenelor criminogene obișnuite care reies din proprietățile normale acceptate direct prin convenție, ale tuturor acțiunilor agresionale.

Interesul doctrinei criminologice este acela de a conceptualiza acele tendințe ale fenomenului criminogen, adică de a include o ordine explicativă în dezordinea de acte umane, și de anumite fenomene criminogene incoerente.

Prin urmare, înțelesul termenului de ,,criminalitate convențională’’ este pur terminologic. În acest sens, sunt definite acele acte criminogene comise în mod frecvent, dintr-o anumită practică mecanică cunoscută, acceptată și folosită de infractori, iar realizarea acestora variază cu împrejurările speciale în care apar (furtul, jaful).

Pe de altă parte, definiția criminalității convenționale este diferențiată de structura acelui concept de criminalitate organizată prin descrierea structurală și prin cea fenomenală.

Reiese că, noțiunea de criminalitate convențională este diferită de criminalitatea organizată întrucât se bucură de o baza comparativă de date care permite formarea unor criterii aplicabile în analiza criminalității globale.

Cercetările legate de criminalitatea convențională se remarcă printr-un anumit nivel al realității criminogene care reduce eficient individul la un simplu raport al relațiilor și acelui proces de producție, iar individul acționează ca subiect responsabil, participant efectiv al acelor practici individuale, criminogene.

Prin urmare, criminalitatea convențională este prezentă în societate și presupune un grad de formalizare diferit, grad care permite formarea de modele coerente și eficace pentru studiul criminogen complex prin conceptualizarea acelei realități imediate, care este trăită potrivit unor reguli speciale a actului agresional.

Un al concept utilizat este acela de ,,criminalitate organizată’’ care este prezentată prin raportare la toate concepțiile prezente despre autonomia variatelor forme de criminalitate.

Aceste forme de criminalitate relevă greutățile metodologice cu privire la reconcilierea între anumite procedee de abstracție și cele de deducție, prin raportare la nominalizările criminogene, precum și la diversitatea mijloacelor de investigație și a tuturor instrumentelor de analiză.

Aceste mijloace de investigație se bazează pe măsura individuală ori a cantităților globale. Totuși, comparativ cu obiectul criminogen luat drept element social, instrumentele, anumite procedee și metode folosite în diversitatea fenomenului infracțional, probează că o astfel de distincție este mai mult aparentă (doctrinară) decât reală.

Deosebirea dintre criminalitatea convențională și criminalitate organizată s-a remarcat în analiza statistică și a practicii prezentului fenomen infracțional realizată de Donald Cressey. Acest a pus foarte mult accentul pe organizarea eficientă a grupului criminogen, a funcționării prin repartizarea anumitor atribuții și coordonarea acțiunilor potrivit unui plan adecvat.

Mai mult, cercetarea structurii sociale a contribuit la evoluția organizării acțiunilor criminogene potrivit unor principii interne de repartizare a tuturor fondurilor organizației.

Cercetarea integrării acelui sistem de criminalitate organizată de tip mafiot în realitatea socială probează lupta aprigă între indivizi, între indivizi și grupuri, pentru obținerea puterii care se va folosi în beneficiul clanului, și în detrimentul adversarilor.

În acest sens, este acreditată concluzia că, toată structura socială (partide, administrație) este interesată în menținerea organizației criminale, care are ca finalitate păstrarea conflictelor pentru a se realiza profitul dorit de organizația dominantă. De asemenea, sistemul instituit de criminalitatea organizată prezintă un caracter aproape complet.

Acest caracter este determinat prin determinarea compoziției conducerii eterogene (religioasă, ideologică), și prin dorirea transformării din acele organizații locale în organizații regionale.

Se precizează că, prin crearea unui anumit sistem izolat este constituit un ,,stat’’ în miniatură, și este explicată viabilitatea climatului determinat de criminalitatea organizată.

Criminalitatea o bună perioadă de timp era analizată prin raportare la numărul persoanelor care executau anumite pedepse privative de libertate, apoi în raport de numărul infracțiunilor care s-au înregistrat de către poliție.

Se specifică faptul că, costurile prezente ale criminalități sunt foarte mari în toate țările și perceperea structurii acestora va impune în plus urgența identificării unor măsuri foarte eficiente pentru prevenirea și supravegherea constantă a criminalității. Astfel că, soluțiile pentru combaterea criminalității nu sunt ușor de descoperit, și se impun o multitudine de comentarii când analizăm problematica costurilor criminalității.

În concluzie, la acest moment crima și criminalitatea sunt prezente în societate, iar ele sunt particularizate prin raportare la factorii sociali, care relevă valoarea evoluției acestor fenomene.

Secțiunea 2.

Prevenirea eficientă a criminalității

Pentru prevenirea pe termen lung a criminalității, trebuie adoptate o serie de măsuri eficiente.

Abordarea modernă a criminalității se adresează anumitor contexte comportamentale în care sunt prezente infracțiunile și atitudinile prevalente care fac delictele mai ușor de săvârșit.

S-a observat că eforturile pentru creșterea competenței sociale și stima de sine a populației în totalitatea sa, au efecte benefice, care sunt extinse direct și dincolo de indivizii care se găsesc în situații de risc.

În acest caz, este necesară o prezentare a utilității programelor de prevenire a criminalității, pentru a furniza toate informațiile necesare, dar și pentru a se realiza prevenirea unor abuzuri din partea unor impostori.

Modelul medical de prevenire s-a arătat fecund și pentru criminologie. În domeniul medicinii, prevenirea primară urmărește să reducă incidența bolilor prin prevenirea apariției de noi situații.

Pe de altă parte, prevenirea secundară dorește să descopere mult mai devreme tulburarea pentru a acorda un tratament eficient acesteia, iar prevenirea terțiară caută să elimine apariția unor incapacități și handicapuri care pot fi asociate eficient bolii de bază.

Privite individual, toate programele de prevenire a criminalității sunt de o mare amploare- pentru minori și familie, dar și pentru unele comunități mai mari ori mai mici.

Rezultă că, criminalitatea este un fenomen care a evoluat mult cu trecerea timpului, dar poate fi prevenit prin folosirea anumitor metode.

De asemenea, programele de prevenire a criminalității demarate sunt de o mare diversitate pentru tineri aflați în pericol și pentru acei infractori versați, dar la o examinare prin intermediul obiectivului urmărit, programele de prevenire sunt orientate spre infractor, spre victimă, spre mediu ori spre comunitate.

Astfel că, programele centrate pe infractor pot fi ,,foarte dure’’ (închisoarea este eficace pentru toți recidiviștii) ori ,,blânde’’ (mediere, reparație, muncă în beneficiul comunității).

Specificul tuturor programelor de prevenire a criminalității constă în aceea că sursa acelui comportament infracțional se află la nivelul individului, în cadrul structurii personalității sale.

Rezultă că programele centrate pe infractor variază de la caz la caz, acestea fiind prezentate detaliat.

Pe de altă parte, programele care sunt centrate pe victimă doresc protecția acesteia ori a bunurilor sale cu ajutorul unor măsuri fizice, achiziționarea de anumite dispozitive, precum și evitarea acelei expuneri directe la contactul cu infractorii.

Reiese că toate programele care sunt centrate pe victimă sunt extrem de importante deoarece acestea urmăresc să ofere o protecție sporită victimei, ori bunurilor sale.

Mai mult, este pus accentul pe cazurile în care victima se găsește în locuri publice (în piețe, la bănci, în unele magazine, precum și în parcuri).

Astfel că, sfaturile pentru prevenirea criminalității se învârt direct în jurul crimei publice.

În acest sens, poliția și sistemul justiției penale încep să se implice mai mult, dar chiar și așa, violența privată rămâne în continuare concepută ca ceva distinct față de violența publică.

Rezultă că, sfatul pentru prevenirea criminalității include multe din acele sfaturi pentru evitarea agresiunii sexuale, care este focalizată direct pe domeniul public.

Astfel că, este mai ușoară acordarea de sfaturi cu privire la verificarea banchetei din spate a unei mașini, decât descoperirea unor modalități eficinte pentru a sfătui femeile să nu aibă prea multă încredere în bărbații așa-numiți ,,de încredere’’.

De asemenea, pentru a preveni și combate eficient criminalitatea, efectivele Poliției derulează permanent diverse acțiuni și controale.

Prin urmare, există unele aplicații informatice care sunt funcționale la nivelul Poliției Capitalei, iar una dintre ele o constituie ,,Evidența Grafică a Faptelor Penale, în care sunt cuprinse informații cu privire la infracțiunile comise’’.

Prin raportare la baza de date respectivă sunt efectuate, ori de câte ori este nevoie, anumite analize care acordă informații grupate după tipurile de date implementate în sistem.

Reiese că, se rețin o serie de concluzii cu privire la producerea criminalității, modul de operare al infractorilor, precum și la zonele unde ei își desfășoară activitatea infracțională.

În principal, tendințele actuale ale infracționalității, crima organizată și amploarea tuturor faptelor penale de natură economică presupun o orientare flexibilă a strategiilor de acțiune.

Toate aceste strategii de acțiune se impun în activitatea poliției la schimbările produse în societate.

Prin urmare, prevenirea criminalității presupune derularea anumitor programe care să furnizeze toate informațiile necesare referitor la fenomenul criminalității și urmările acestuia.

Secțiunea 3.

Criminalitatea și efectele sale

În prezent, criminalitatea este un fenomen complex care a evoluat foarte mult și care a generat o serie de efecte importante.

La acest moment, predomină acțiunea și inacțiunea umană, iar referitor la consecințele individuale ori generale ale criminalității, ele se pot determin, explica și aplica prin intermediul unor mijloace complexe.

De asemenea, consecințele individuale ori generale ale criminalității mai pot fi stabilite prin utilizarea unei sinteze de procedee, pentru a se diminua rapid criminalitatea.

În acest sens, criminalitatea reprezintă o multitudine de procese în care se produc anumite raporturi între persoane, și apar unele fenomene experimentate de aceștia în legătura lucru- subiect- mediu social.

Mai mult, cercetările legate de efectele produse de criminalitate se remarcă printr-un anumit nivel al realității criminogene.

Prezentul nivel al realității criminogene reduce eficient individul la un simplu raport al relațiilor, iar individul acționează ca participant efectiv al tuturor practicilor individuale, criminogene.

Toate formele de criminalitate evidențiază greutățile metodologice cu privire la reconcilierea între anumite procedee de abstracție și cele de deducție, prin raportare la diversitatea metodelor de investigație și a tuturor instrumentelor de analiză. Rezultă că, victimele fenomenului criminalității trebuie să primească ajutorul necesar pentru a depăși toate traumele psihice. Totuși, criminalitatea este în continuare o problemă majoră.

O preocupare principală a anumitor programe de acțiune este prevenirea criminalității locale.

Se precizează că, Consiliul sprijină extrem de mult o asemenea activitate locală prin oferirea îndrumării necesare.

De asemenea, Consiliul realizează informarea tuturor reprezentanților semnificativi cu privire la program, precum și la participarea la luarea deciziilor care se impun referitor la suportul financiar acordat de Ministerul Justiției al Finlandei.

Politica pentru acțiune constă în măsurile destinate să reducă oportunitățile infracțiunilor, precum și, în anumite măsuri care au rolul de a preveni transformarea rapidă a unor indivizi în infractori.

De asemenea, sunt prezente unele măsuri care sunt destinate opririi unei activități infracționale care deja a demarat.

Un rol important în prevenirea criminalității îl are și Consiliul Național Suedez pentru Prevenirea criminalității, care constituie o agenție în subordinea Ministerului de Justiție.

Acest consiliu răspunde de toate statisticile oficiale juridice, deoarece el reprezintă un centru de informare referitor la criminalitate, care aprovizionează Guvernul Suedez și Parlamentul.

Se specifică faptul că, măsurile de prevenire a criminalității, toate infracțiunile cu violență, cele referitoare la droguri, economice, resiste, precum și acele infracțiuni zilnice au întâietate.

Prin urmare, criminalitatea care presupune un grad de formalizare diferit produce o multitudine de efecte esențiale, efecte care o particularizează în raport cu alte fenomene.

Capitolul III.

Măsuri pentru combaterea criminalității

Secțiunea 1.

Supravegherea constantă a fenomenului criminalității

Referitor la supravegherea fenomenului criminalității, sunt impuse anumite modele de reacție socială contra criminalității.

Reacția socială contra criminalității se asociază cu denumirea luptei contra criminalității prin intermediul unor mijloace specifice protejării valorilor sociale, și anume prin acele mijloace penale.

Ceea ce frapează în totalitatea mijloacelor utilizate pentru a combate criminalitate este faptul că, s-a realizat punerea lor în aplicare fără a fi prezentă o veritabilă o preocupare de cunoaștere pe anumite baze științifice a izvoarelor acestui fenomen variat.

Cu privire la concordanța dintre reacția socială și criminalitate, a fost acordat un spațiu larg în cadrul tuturor dezbaterilor, care s-au realizat cu ocazia acelor reuniuni științifice naționale și internaționale din ultimul timp.

Termenul ,, reacție’’ desemnează un mod aparte de a reacționa, de a răspunde la o acțiune apărută din afară, dar și o modalitate de a răspunde unei reacțiuni cu o contrareacțiune care se impune.

Un prim model de reacție socială contra criminalității îl constituie modelul represiv, astfel că, o lungă perioadă de timp reacție socială antiinfracțională s-a bucurat de un caracter strict represiv.

Prin urmare, sunt relevante toate reglementările juridice inscripționate care conformă prezența răzbunării private nelimitate, acele forme ale răzbunării private limitate, precum și ale compoziției. Reiese că, toate reglementările juridice inscripționate sunt foarte importante pentru societatea actuală.

Mai mult cutumele justiției private opinează că, este necesar ca orice ofensă adusă unui grup să fie repercutată automat asupra clanului căruia îi aparține, iar responsabilitatea ripostei este a întregului grup.

De asemenea, responsabilitatea individuală pentru fapta care a fost săvârșită devine colectivă.

Pe de altă parte, răzbunarea privată limitată resfrânge puternic acea ripostă existentă la nivelul grupului, și o concentrează direct asupra făptuitorului, fiind echivalentă cu răul produs (acea lege a talionului ,,ochi pentru ochi’’).

Sub imperiul acelei răzbunări divine, conducătorul (după un timp, judecătorul) avea posibilitatea de a impune aplicarea legii. Prin urmare, edificator a fost ,,Codul Regelui Hammurabi’’, cod care s-a preluat și de alte legislații penale orientale (egiptene și ebraice).

În Europa, prezenta civilizație antică a avut mai influențe referitor la sistemele de justiție penală din Grecia.

Ultima formă a reacției represive a fost o represiune etatizată care s-a sprijinit pe ,,ideea retributivă’’.

Prezenta concepție a fost criticată puternic de Platon, care considera ca reacție la nerespectarea legii să nuanțeze utilitatea socială și anume, scopul pedepsei trebuie să-l reprezinte prevenirea specială (drept efect de intimidare al pedepsei) și prevenirea generală (drept exemplu pentru ceilalți).

Despre utilitatea socială pe care o prezintă pedeapsa, vor preciza în ideile lor filosofii antici: Aristotel, Seneca, precum și filosofii moderni (iluminiștii francezi).

J. Bentham opinează că, pedeapsa are ca valență prevenirea comiterii infracțiunilor, și determinarea infractorului pentru săvârșirea unei fapte mai puțin gravă când prevenirea nu s-ar efectua. Reiese că, pedeapsa prezintă o serie de funcții importante și se remarcă prin anumite valențe.

Un alt model de reacție socială contra criminalității îl reprezintă modelul preventiv, care este al doctrinei pozitiviste de la sfârșitul secolului al XIX- lea.

Fondatorul acestei doctrine a fost juristul Enrico Ferri, care a contestat direct sistemul represiv care a fost conceput de școala clasică.

Școala pozitivistă a susținut mai multe idei fundamentale, care s-au evidențiat prin claritatea conținutului lor. Dintre ideile respective amintim: importanța comportamentului infracțional în cauză pentru instanța de judecată, individualizarea pedepsei în raport de personalitatea infractorului, precum și evidențierea acelor factori ereditari și de mediu, care au influențat evoluția comportamentului infractorului.

Prin urmare, modelul preventiv presupune abordarea anumitor idei importante cu privire la criminalitate. Un ultim model de reacție socială împotriva criminalității este modelul curativ, care constituie un model special. Modelul acesta de politică penală se bazează direct pe rezultatele cercetării științifice în criminologie.

În acest sens, fundamentarea științifică aparte a tendinței non-represive în politica penală a fost încurajată și de evoluția benefică a criminologiei în perioada interbelică. Reiese că, modelul curativ reprezintă un model care presupune axarea politicii penale pe ideea importantă a resocializării infractorului, și pe adoptarea anumitor metode de tratament care să contribuie la readaptarea socială a individului respectiv. În concluzie, sunt impuse direct toate aceste modele de reacție socială contra criminalității pentru a se realiza supravegherea fenomenului criminalității.

Secțiunea 2.

Programe de informare cu privire la criminalitate

Toate persoanele trebuie să fie informate cu privire la existența unor programe de prevenire a criminalității. Mai mult, este necesară informarea prin toate mijloacele posibile a tuturor indivizilor referitor la privire la fenomenul criminalității, și la consecințele grave pe care acesta le produce în societate.

Astfel că, se impune o acționare mult mai intensă a poliției în mijlocul oamenilor, deoarece există zone unde lipsa polițiștilor sporește un anumit sentiment de insecuritate.

Sunt prezente o multitudine de programe care au ca scop principal prevenirea eficientă a criminalității. Cel mai renumit program de prevenire a criminalității este ,,Proiectul Zonei Chicago’’ (Chicago Area Project), program care a fost inspirat foarte mult de teoria ecologică a ,,Școlii din Chicago’’.

În concordanță cu acesta, rata criminalității poate fi diminuată ca efect direct al ameliorării mediului social (prin intermediul anumitor îmbunătățiri de ordin social, economic și cultural, și prin schimbări majore atitudinale prin implicarea tuturor cetățenilor la reducerea fenomenului criminalității). Deși a fost contestat, Proiectul Zonei Chicago a generat o scădere semnificativă a delincvenței în acel oraș.

Un rol important în delimitarea criminalității și informarea persoanelor privind criminalitatea îl are doctrina apărării sociale, care a încercat îmbinarea anumitor concepții (ale școlii clasice și pozitiviste) și a acordat dreptului penal o nouă finaliate, și anume: apărarea socială care s-a realizat prin prevenire și represiune directă.

După al doilea război mondial, prin reprezentanții de marcă Filippe Grammatica (Italia), Marc Ancel (Franța), și Thorsten Sellin (Statele Unite ale Americii), Școala apărării sociale s-a dezvoltat foarte mult.

Mai mult, prezenta doctrină a apărării sociale s-a explicat foarte bine de Marc Ancel în lucrarea complexă ,,La défense sociale nouvelle’’ (Noua Apărare Socială). Ideile principale ale acestei doctrine afirmau că ,,apărarea socială’’ vizează protejarea societății contra criminalității și informarea indivizilor referitor la criminalitate, iar protecția este realizată prin intermediul unor măsuri penale și extrapenale de natură a neutraliza direct delincventul (prin acea aplicare a unor metode emotive și educative ori prin eliminare).

De asemenea, tot ideile prezentei doctrine susțineau că, apărarea socială sprijină o politică penală care oferă prioritate (prevenirii directe a crimei și tratamentului adecvat al delincventului (prezentând drept principal obiectiv resocializarea infractorului). Pe de altă parte, important este și examenul psiho-individual.

Prima încercare s-a realizat în Argentina în 1907, prin formarea unui cabinet de psihologie clinică și experimentală în interiorul penitenciarului național. Apoi, câștigă mai mult teren aplicarea respectivului examen psiho-individual și în Brazilia, Chile, Belgia, Germania, Austria, precum și în Franța.

De asemenea, se remarcă ideea tratamentului post-penal, care se referă la sprijinirea infractorului la părăsirea penitenciarului, astfel încât acesta să ocolească toate situațiile criminogene și să atenueze eficient procesul de stigmatizare. În concluzie, se impune o informare eficientă a tuturor indivizilor care trăiesc în societatea actuală privind fenomenul criminalității, și urmările acestuia.

Secțiunea 3. Rolul sancționator al statului referitor la criminalitate

În societatea actuală, este necesară o acționare eficientă a statului pentru prevenirea și combaterea criminalității.

Reiese că, statul trebuie să sancționeze corespunzător criminalitatea. În acest sens, pedeapsa reprezintă o sancțiune fundamentală de drept penal, care este evidențiată drept o măsură eficace de constrângere.

Mai mult, pedeapsa se mai remarcă drept un mijloc eficient care contribuie la reeducarea condamnatului pentru prevenirea comiterii de către acesta a unor noi infracțiuni. Astfel că, scopul pedepsei este prevenirea comiterea unor noi infracțiuni.

În principal, prin intermediul promptitudinii și corectitudinii pedepsei, infractorul va fi stopat în atitudinea sa de sfidare a unor reguli sociale importante, așa încât va urma o conduită corespunzătoare total acelor imperative sociale și morale.

Prin urmare, pedeapsa care este aplicată referitor la criminalitate prezintă unele funcții importante. Toate aceste funcții ale sancțiunii se află în legătură strânsă cu fundamentul filosofic sau pragmatic, care mereu atribuit dreptului de a pedepsi.

Prima funcție a pedepsei este de răsplată, iar nerespectarea regulilor de conviețuire socială generează un prejudiciu societății care reacționează prompt.

Inițial, reacția socială este una personală a victimei, care este dominată de nevoia legitimă de răzbunare pentru garantarea onoarei.

De-a lungul timpului, riposta socială s-a transformat în atributul exclusiv al statului și a primit o formă instituționalizată.

Ca urmare a criminalității, se produce o stare de pericol justificată pentru unele persoane, mai ales pentru femei care adesea devin victime sigure ale criminalității.

Fenomenul criminalității presupune un număr mare de indivizi, și se remarcă prin anumite implicații de ordin social și politic, implicații care au un impact deosebit referitor la anumite persoane. Mai mult, făptuitorii sunt implicați activ în manifestarea criminalității pentru înțelegerea daunelor produse victimei, în scopul identificării expectativelor acestora privind reparația daunelor.

De asemenea, pentru prevenirea criminalității au fost derulate o serie de programe pentru sensibilizarea opiniei publice a persoanelor.

Aceste programe derulate pentru prevenirea criminalității privesc totalitatea riscurilor la care se supun tinerii care pleacă în străinătate pe ,,încredere’’ cu persoane, care sunt de fapt periculoase.

Astfel că, fenomenul prevenirii criminalității a cunoscut de-a lungul timpului o serie de conotații de ordin social și economic. Prin urmare, fenomenul criminalității a probat încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, transformându-se într-o problemă majoră. În societatea prezentă, actul de justiție este realizat prin compararea prejudiciului suportat direct de societate cu gradul de pericol social al faptei ilicite în speță.

Prin raportare la toate aceste considerente se precizează că, Poliția se remarcă prin strategiile urmate în lupta pentru prevenirea și combaterea fenomenului criminalității.

Prin urmare, ceea ce frapează în ansamblul mijloacelor utilizate pentru a combate criminalitate este faptul că, s-a realizat punerea lor în aplicare fără a exista o veritabilă preocupare de cunoaștere pe baze științifice a izvoarelor fenomenului criminalității.

Un concept des folosit este cel de ,,criminalitate convențională’’ care constituie rezultatul unei analize deductive care s-a obținut prin constatarea fenomenelor criminogene obișnuite care reies din proprietățile normale acceptate direct prin convenție, ale tuturor acțiunilor agresionale.

În acest sens, sunt definite acele acte criminogene comise în mod frecvent, dintr-o anumită practică mecanică cunoscută, acceptată și folosită de infractori, iar realizarea acestora variază cu împrejurările speciale în care apar (furtul, jaful).

Un al concept utilizat este acela de ,,criminalitate organizată’’ care este prezentată prin raportare la toate concepțiile prezente despre autonomia variatelor forme de criminalitate.

Abordarea modernă a criminalității se adresează anumitor contexte comportamentale în care sunt prezente infracțiunile și atitudinile prevalente care fac delictele mai ușor de comis.

Toate formele de criminalitate evidențiază greutățile metodologice cu privire la reconcilierea între anumite procedee de abstracție și cele de deducție, prin raportare la diversitatea metodelor de investigație și a tuturor instrumentelor de analiză.

Prezentul nivel al realității criminogene reduce eficient individul la un simplu raport al relațiilor, iar individul acționează ca participant efectiv al tuturor practicilor individuale, criminogene.

Mai mult, poliția și sistemul justiției penale încep să se implice mai mult, dar chiar și așa, violența privată rămâne în continuare concepută ca ceva distinct față de violența publică.

Reiese că, statul trebuie să sancționeze eficient criminalitatea și să adopte anumite măsuri pentru prevenirea directă a criminalității.

Capitolul IV.

Studii de caz referitoare la prevenirea și combaterea criminalității

Prezentul capitol conține o serie de cazuri practice care prezintă caracteristicile criminalității și urmările acesteia.

Criminalitatea constituie o multitudine de procese în care se produc anumite raporturi între persoane, fenomene experimentate de aceștia în legătura lucru- subiect- mediu social.

1. Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia numărul 1196 din 2012

În speță, prin intermediul sentinței penale numărul 888 din 22 noiembrie 2010, care s-a pronunțat, Tribunalul București, secția I penală, a dispus următoarele: în temeiul legii, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpații: O.O.V., S.A.C., B.A.G., S.L.M. și S.C.A. din infracțiunea reglementată de articolul 323 alineatul (2) Cod penal, în acea infracțiune reglementată de articolul 323 alineatul (1) Cod penal.

De asemenea, în virtutea articolului 334 Cod penal s-a realizat schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpații: O.O.V., B.A.G. și S.A.C. din infracțiunea reglementată de articolul 25 din Legea numărul 365/2002, cu aplicarea articolului 41 alineatul (2) Cod penal, iar pentru inculpatul S.L.M. din infracțiunea reglementată de articolul 26 Cod penal, prin raportare la articolul 25 din Legea numărul 365/2002.

Astfel că, în temeiul articolului 24 alineatul (1) din Legea numărul 365/2002 cu aplicarea articolului 41 alineatul (2) Cod penal, se condamnă inculpatul O.O.V., la o pedeapsă care constă în 5 ani închisoare; în virtutea articolului 65 Cod penal îi este aplicată inculpatului acea pedeapsă complementară a interzicerii anumitor drepturi, care sunt reglementate de articolul 64 litera a) teza a II-a și litera b) Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale; iar în temeiul articolului 25 din Legea numărul 365/2002, s-a dispus condamnarea același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Pe de altă parte, în temeiul articolului 27 alineatul (1) din Legea numărul 365/2002 cu aplicarea articolului 41 alineatul (2) Cod penal, se condamnă respectivul inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare; în virtutea articolului 323 alineatul (1) Cod penal se dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

De asemenea, în baza articolului 33 litera a) și articolului 34 litera b) Cod penal, s-a realizat contopirea pedepselor care s-au aplicat în prezenta cauză, iar inculpatul O.O.V. va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare sporită cu 1 an, în total 7 ani închisoare în regimul detenției; iar în considerarea articolului 71 alineatul (1) Cod penal s-a dispus aplicarea referitor la inculpat a acelor pedepse accesorii reglementate de articolul 64 litera a) teza a II-a și litera b) Cod penal pe acea durată a executării pedepsei principale rezultante.

Ulterior, în temeiul articolului 116 Cod penal i se interzice direct inculpatului să stea în municipiul București pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante de 7 ani închisoare; în virtutea articolului 11 punctul 2 litera a) prin raportare la articolul 10 alineatul (1) litera a) Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului B.A.G. pentru infracțiunea reglementată de articolul 25 din Legea numărul 365/2002. Mai mult, în virtutea articolului 33 litera a) și articolului 34 litera b) Cod penal s-a realizat contopirea acelor pedepse care s-au aplicat în prezenta cauză, iar inculpatul B.A.G. va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare sporită cu 6 luni, în total 5 ani închisoare în regimul detenției.

În considerarea articolului 88 Cod penal, s-a dedus în pedeapsa care s-a aplicat inculpatului acea prevenție de la 8 iulie 2009 la 23 iunie 2010; iar în baza articolului 11 punctul 2 litera a) s-a dispus achitarea inculpatului S.C.A. pentru infracțiunea reglementată de articolul 25 din Legea numărul 365/2002. Ulterior, în virtutea articolului 118 Cod penal litera b), c) Cod penal, se dispune confiscarea de la inculpatul O.O.V. a anumitor bunuri: un dispozitiv important de culoare gri în forma baghetei pentru a se realiza copierea codului PIN; alt dispozitiv de formă dreptunghiulară pentru copiat carduri bancare; acel dispozitiv de culoare argintie având inscripția Nokia.

De asemenea, s-a confiscat un cablu de conectarea computerului dotat la unul dintre capete cu o mufă care este construită artizanal, ce dispune de un număr de patru pini; o bucată din plastic având forma dreptunghiulară mărime de aproximativ 4×8 cm; trei role scoci având culoarea roșu, alb și albastru; o pensetă; două cabluri de adaptare pentru laptop; un mouse performant și minihub cu seria CZ71812469; precum și un laptop marca Sony Vaio, model PCG – 7Y1M, având seria 282043655002460.

Apoi, este dispusă restituirea către inculpatul O.O.V. a altor bunuri decât cele precizate, bunuri precum: o șapcă de culoare neagră cu inscripția „Adidas"; portmoneul având culoare neagră; un card de fidelitate MOL și un card bancar care s-a emis de ING Bank, ambele pe numele O.O.V. În plus, se mai restituie perechea adidas având culoare albă; un ghiozdan de culoare albastră, cu inscripția „Nike Air"; un mini CD având inscripția CD Driver; un Curriculum Vitae pe numele P.A.; un carnet de student pe numele O.O.V.; rovigneta care s-a emis la 10 iunie 2009; un formular MoneyGram; un rucsac Rompetrol; trei ambalaje cosmote pentru anumite numere de apel; trei perechi de adidas mărcile Puma, Levis și Lacoste; pașaportul care este emis pe numele O.O.V; 42 CD-uri și DVD-uri; precum și discheta neagră cu seria K 3105045.

În acest sens, se mai dispune instituirea unui sechestru asigurător cu privire la autoturismul marca Audi A6; o brățară și un lanț din material metalic având culoare galbenă; dispozitivul bluetooth marca EDNET; telefonul mobil marca Nokia având serie IMEI , precum și referitor la toate bunurile mobile și imobile, prezente și viitoare ale inculpatului O.O.V. în favoarea lui SC B.P. SA, până la concurența unie sume de 1.368.872,32 lei, precum și până la concurența acelei dobânzi legale care este calculată până la data plății efective, și în favoarea SC R.F.B. SA, până la concurența unei sume de 16.092 lei.

Mai mult, se dispune restituirea către inculpatul B.A.G. a anumitor bunuri, cum ar fi: bricheta de culoare albastră; o șapcă culoare albă; suportul de cartela SIM pentru numărul de apel; precum și cele 36 CD-uri și DVD-uri. Astfel că, în temeiul articolului 118 litera b), c) Cod penal, se mai dispune confiscarea de la inculpatul S.A.C. a anumitor bunuri, bunuri precum: un laptop marca NEC cu seria 103128570131; trei minicamere cu conectare USB; un pistol de lipit; o pungă ce cuprinde fibra de sticlă; un dispozitiv electronic tip MSR206 având de culoare albă cu cabluri de conectare și alimentator; precum și două cabluri USB modificate la capete.

Se mai dispune restituirea inculpatului S.C.A. a cardului bancar BRD și cardului bancar ING, și se instituie un sechestru asigurător referitor la laptop-ul marca Toshiba cu seria Y7336006k; telefonul mobil marca Nokia, precum și cu privire la toate bunurile mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpatului S.C.A. în favoarea lui SC B.P. SA, până la concurența unei sume de 1.368.872,32 lei. Ulterior, în temeiul articolului 14 prin raportare la articolul 346 Cod procedură penală, s-a dispus obligarea în solidar a inculpaților O.O.V., B.A.G., S.A.C., S.L.M. și S.C.A. la plata către SC B.P. SA a unei sume de 1.368.872,32 lei, cu o dobândă legală care se calculează până la data plății efective, având titlu de despăgubiri civile, și la achitarea lui SC R.F.B. SA a unei sume de 16.092 lei, având titlu de despăgubiri civile.

În acest sens, se ia act de faptul că partea vătămată SC B.R.D. – G.S.G. SA nu s-a constituit parte civilă. Prin urmare, se dispune obligarea inculpaților B.A.G., S.A.C., S.L.M. și S.C.A. la achitarea a câte 4500 lei fiecare, iar a inculpatului O.O.V. la achitarea sumei de 5500 lei, constituind cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru pronunțarea prezentei hotărâri, prima instanță reține în esență că, începând cu decembrie 2007, s-au înregistrat o serie de plângeri prin care anumiți titulari de carduri bancare, care s-au emis de băncile din România au sesizat faptul că din conturile lor de card le-au fost retrase de anumite persoane necunoscute unele sume de bani. Ca urmare a verificărilor realizate, s-a observat că pe mai multe ATM-uri model NCR, care aparțin mai multor bănci comerciale din București, în special B.P., s-au montat anumite dispozitive confecționate artizanal de copiere a cardurilor.

Aceste dispozitive constau în unui dispozitiv electronic, care era menit să rețină toate datele care apăreau înscrise pe banda magnetică, și în instalarea în partea superioara a displayului a unui dispozitiv diferit, menit înregistrării video a momentului tastării acelui cod de securitate PIN. Astfel că, toate informațiile obținute se prelucrau și inscripționau pe diferiți suporți cu bandă magnetică, în principal cartele Metrorex. În cauză, inculpații O.O.V. și S.A.C. au obținut anumite dispozitive de copiere a cardurilor pentru ATM-uri tip NCR, după care inculpații s-au deplasat în București, unde le-au instalat pe anumite ATM-uri NCR.

Ulterior, inculpații au prelucrat acele datele descărcate prin intermediul unui dispozitiv MSR pe cartele de metrou, cu care s-au deplasat în uenle orașe din România, unde au efectuat o serie de retrageri frauduloase. Prezenta activitate s-a derulat, cu unele întreruperi, aproximativ din decembrie 2007 până în iunie 2009.

În perioada cât nu a acționat cu inculpatul S.A.C., inculpatul O.O.V. i-a cooptat pe inculpații S.C.A., B.A.G. și S.L.M., cu care a comis activitatea infracțională până la 8 iulie 2009, când inculpații O.O.V. și B.A.G. au fost prinși în flagrant la bancomatul B.P. din București, sector 6, în timp ce luau de pe acesta toate dispozitivele de skimming.

Din toate imaginile și înregistrările video care se găsesc dosarul cauzei reiese că, în perioada decembrie 2007 – iulie 2009, inculpații au realizat instalarea unor dispozitive de copiere a cardurilor la ATM-uri model NCR care sunt ale unor sucursale ale B.P., B.R.D. și R.F.B. În drept, tribunalul a opinat că faptele comise de inculpatul O.O.V. îndeplinesc elementele constitutive ale infracțiunilor reglementate de Legea numărul 365/2002. Mai mult, Tribunalul a opinat că deținerea de inculpatul O., de anumite echipamente și dispozitive cu scopul de a le utiliza la falsificarea instrumentelor de plată electronică reprezintă o infracțiune continuă, iar nu continuată, deoarece nu poate fi vorba de realizarea în mod repetat, în virtutea aceleiași rezoluții infracționale, a elementului material al respectivei infracțiuni, ci de prelungirea în mod natural a prezentei acțiuni care reprezintă elementul material al infracțiunii care s-a reținut în sarcina inculpatului.

Prin urmare, în temeiul articolului 334 Cod procedură penală, Tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul O.O.V. de deținere de anumite echipamente și dispozitive, cu scopul de a le utiliza la falsificarea instrumentelor de plată electronică, din infracțiunea reglementată de articolul 25 din Legea numărul 365/2002 cu aplicarea articolului 41 alineatul (2) Cod penal, în infracțiunea reglementată de articolul 25 din Legea numărul 365/2002.

Ulterior, contra acestei hotărâri s-a formulat apel, în termen legal, de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații S.L.M., S.A.C., S.C.A., B.A.G. și O.O.V., care au criticat soluția aceasta a instanței pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel că, motivul de apel care s-a invocat de către inculpați, cu privire la nerespectarea, în faza de urmărire penală, a prevederilor referitoare la competența după materie a fost cercetat prioritar celorlalte motive de apel de ordin substanțial, observându-se că problema de drept invocată de către apelanți antamează aspectul nulității absolute a hotărârii. De asemenea, Curtea a observat că necompetența materială a Parchetului de pe lângă Tribunalul București de a realiza urmărirea penală în prezenta cauză a constituit și obiectul cenzurii instanței de fond.

În acest sens, s-a observat că soluția care s-a dispus prin intermediul încheierii din 5 martie 2010 relevă o interpretare greșită a prevederilor articolului 12 alineatul (1) litera a) și h) din Legea numărul 508/2004 (privind constituirea, organizarea și funcționarea în interiorul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism) cu privire la competența materială a respectivei structuri specializate.

Curtea reține că expresia „asociații ori grupări formate în scopul comiterii de infracțiuni" s-a interpretat de către instanța de fond într-o corelație care se impunea cu formularea inclusă în prevederile articolului 12 litera a), concluzionându-se că, în situația infracțiunilor cu privire la comerțul electronic, D.I.I.C.O.T. are competența de a realiza urmărirea penală numai dacă se reține concomitent, și incidența acelor infracțiuni reglementate de articolul 7 ori articolul 8 din Legea numărul 39/2003.

Mai mult, opțiunea de a acorda D.I.I.C.O.T competența de a realiza urmărirea penală, fără a conta dacă asocierea sau gruparea de persoane are prezintă ori nu caracteristicile unui grup infracțional organizat, este justificată și din punctul de vedere al specificului acestei categorii de infracțiuni. Prin urmare, Curtea a opinat că, este rezonabil ca ori de câte ori se conturează comiterea unor infracțiuni la legea comerțului electronic de către o pluralitate formată, D.I.I.C.O.T să realizeze urmărirea penală. Prin raportare la aceste considerente, Curte a concluzionat că încheierea din 5 martie 2010 este întemeiată pe unele argumente fundamental eronate. În raport de toate considerentele precizate, Curtea de apel București prin Decizia penală din 2011 admite acele apeluri formulate de Ministerul Public și inculpații S.L.M., S.A.C., S.C.A., B.A.G. și O.O.V. De asemenea, Curtea de apel București desființează încheierea din 5 martie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, și, prin urmare, sentința penală care s-a apelat.

Mai mult, se menține măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, care s-a dispus în cursul judecății față de inculpații S.A.C., S.C.A., B.A.G. și O.O.V., și se respinge ca neîntemeiată cererea care s-a formulat de inculpatul S.C.A. de constatare a acelei încetări de drept a măsurii obligării de a nu părăsi țara. Ulterior, contra prezentei decizii s-a formulat, în termen legal, recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de apel București. Pentru susținerea recursului formulat s-a invocat cazul de casare reglementat de articolul 385 alineatul (1) punctul 1 Cod procedură penală.

Ca urmare a analizării deciziei recurate, din punctul de vedere al criticilor formulate, Înalta Curte observă că recursul nu este fondat. De asemenea, Înalta Curte opinează că textul articolului 12 alineatul (1) litera h) din Legea numărul 508/2004 nu se poate interpreta în acel sens care s-a invocat în motivele de recurs.

Prin raportare la toate considerentele anterioare, observând neîntemeiate criticile formulate, cazul de casare invocat nefiind incident, în virtutea prevederilor articolului 3851 punctul 1 litera b) Cod procedură penală, Înalta Curte respinge recursul parchetului ca nefondat.

În concluzie, Înalta Curte respinge ca nefondat recursul care s-a declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București contra deciziei penale numărul 300/A din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu privire la inculpații S.L.M., S.A.C., S.C.A., B.A.G. și O.O.V.

2. Curtea de Apel Pitești

Decizia penală numărul 74/A din 11 septembrie 2008

Acest caz practic vizează trăsăturile criminalității, dar și consecințele determinate de criminalitate.

În cauza de față, se iau în examinare, pentru rezolvare, toate apelulurile care s-au declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, și de inculpatul P. U., domiciliat în N., str. Primăverii, Sc. A, Ap.1, jud. A, contra sentinței penale numărul 200 din 22 aprilie 2008, care s-a pronunțat de Tribunalul Argeș, Secția penală.

Astfel că, la apelul nominal realizat în ședință publică nu au răspuns părțile în cauză.

Prin urmare, procedura este una legal îndeplinită, astfel că s-a realizat referatul cauzei de grefier, după care, Curtea observă că, toate dezbaterile în fond privitor la cauză au avut loc în ședința din 4 septembrie 2008, iar concluziile părților s-au consemnat în încheierea de ședință din data respectivă.

Încheierea de ședință din acea dată constituie parte integrantă din decizia de față, apoi ca urmare a deliberării, instanța a pronunțat o soluție promptă.

Astfel că, Curtea observă că, prin sentința penală numărul 200 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Argeș a dispus condamnarea inculpatului P.U., fiul lui E. si J., născut la 24.03.1974 in comuna S, jud. A, domiciliat în N., str. Primăverii, Sc. A, Ap.1, jud. A, CNP 2870208150042, la :

– 1 an închisoare și 2 ani interzicerea anumitor drepturi reglementate de articolul 64 litera a) și b) Cod penal, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane reglementată de articolul 12 alineatul 1 din Legea numărul 678/2001 cu aplicarea articolelor 74 și 76 litera c) Cod penal;

-8 luni închisoare și 2 ani interzicerea anumitor drepturi reglementate de articolul 64 litera a) și b) Cod penal pentru comiterea infracțiunii de proxenetism reglementată de articolul 329 alineatul 1 Cod penal cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal și articolele 74, 76 litera d) Cod penal.

În temeiul articolului 33, 34 Cod penal s-a realizat contopirea pedepselor, și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea anumitor drepturi reglementate de articolul 64 litera a și b Cod penal, în condiții de penitenciar, potrivit articolului 57 și 71 din Codul penal.

Ulterior, s-a dedus detenția preventivă și s-a păstrat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, care s-a luat față de inculpat prin încheierea din 6.11.2007 a Curții de Apel Pitești.

De asemenea, în temeiul articolului 19 alineatul 1 din Legea numărul 678/2001 prin raportare la articolul 118 litera e Cod penal, s-a confiscat de la inculpat suma de 17.420 Euro prin obligarea acestuia la achitarea către stat a echivalentului în lei.

Mai mult, în virtutea articolului 1605 alineatul 4 litera e Cod procedură penală, se dispune restituirea cauțiunii în sumă de 10.000 lei achitată pentru inculpat conform chitanței numărul 15/1/17.10.2006, și se respinge cererea de ridicare a sechestrului asigurător.

De asemenea, s-a observat că, părțile vătămate nu s-au constituit părți civile. Astfel că, s-a dispus obligarea inculpatului la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

În acest sens, pentru pronunțarea prezentei sentințe, prima instanță reține faptul că, în perioada anilor 2004-2005, inculpatul P. (…) a preluat direct de la numitul S. J.- care fusese condamnat pentru trafic de persoane într-o cauză diferită – pe părțile vătămate E. E. (…), majora și pe – acele părți vătămate E. N. și U.

Inculpatul le-a cazat pe acestea într-un apartament închiriat în Spania și le-a obligat să se prostitueze.

Astfel că, pentru derularea activității infracționale respective, inculpatul a recrutat părțile vătămate printr-o serie de mijloace de înșelăciune, asigurându-le de primirea unor locuri de muncă cinstite și, mai mult, le-a obligat să se prostitueze prin luarea pașapoartelor.

Apoi, părțile vătămate au fost de acord să se prostitueze la îndemnul inculpatului, și au câștigat diverse sume de bani care s-au remis inculpatului.

Așadar, inculpatul nu a recunoscut comiterea infracțiunilor de care este acuzat direct, și s-a apărat în sensul că în perioada care s-a reținut în rechizitoriu el se găsea în Spania, dar nu s-a ocupat cu U. de unele persoane, ci a cântat la anumite terase în schimbul obținerii mai multor sume de bani.

Ulterior, se reține în drept că, faptele comise de inculpatul P., așa cum au fost prezentate mai sus, reprezintă acele infracțiuni de trafic de persoane majore și minore și proxenetism, infracțiuni reglementate de articolele 12 alineatul 1, articolul 13 alineatul 1 și 2 din Legea numărul 678/2001, precum și de articolul 329 alineatul 1 Cod penal. Toate acestea sunt textele legale în temeiul cărora s-a condamnarea sa.

Astfel că, la determinarea și individualizarea pedepselor, instanța de fond s-a raportat la prevederile articolului 72 Cod penal, care evidențiază gradul de pericol social concret al tuturor infracțiunilor și comportarea neonestă a inculpatului pe parcursul procesului penal, dar și prezența unor circumstanțe atenuante judiciare, lipsa antecedentelor penale, precum și comportarea corespunzătoare a inculpatului anterior comiterii infracțiunii.

Totuși, se apreciază că, scopul preventiv și educativ al pedepsei reglementate de articolul 52 Cod penal, poate fi atins prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, pedeapsă care este coborâtă sub acel minim special reglementat de lege, cu executare în condiții de penitenciar potrivit articolului 57 și articolului 71 din Codul penal.

Contra respectivei sentințe, în termen legal s-a declarat apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul P.

Astfel că, în apelul pe care l-a declarat, Parchetul a adus critici hotărârii pentru netemeinicie, deoarece pedeapsa care s-a aplicat inculpatului de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea anumitor drepturi reglementate de articolul 64 litera a și b Cod penal este dotată nepotrivit, în sensul că, orientarea acesteia sub acel minim special (în anumite condiții ale reținerii circumstanțelor atenuante reglementate de articolele 74 și 76 litera c Cod penal) se află în contradicție cu gravitatea faptelor comise, care constă în recrutarea tuturor părților vătămate pe care prin înșelăciune le-a convins să se deplaseze în Spania pentru practicarea prostituției.

De asemenea, se afirmă în continuare că prin raportare la natura faptelor săvârșite – față de persoane minore și majore, la persoana inculpatului, precum și la acel caracter continuat al infracțiunilor săvârșite de inculpat, se impune să se aplice anumite pedepse mai severe, pedepse care să corespundă total scopului legii penale.

Pe de altă parte, în toate susținerile orale Parchetul a invocat nelegala aplicare a dispozițiilor articolului 64 litera a) și b) Cod Penal.

Prin urmare, parchetul a cerut în virtutea articolului 379 alineatul 2 litera a) Cod procedură penală, să se admită apelul, să se desființeze sentința, și pe fond să se aplice o pedepsă mai severă.

Ulterior, în apelul său, inculaptul a cerut achitarea în temeiul articolului 11 punctul 2 litera a Cod procedură penală prin raportare la articolul 10 litera c Cod procedură penală, afirmând că el nu se face vinovat de comiterea acelor infracțiuni care s-au reținut în sarcina sa.

De asemenea, el a mai invocat în apărare probele dosarului, din care reiese că părțile vătămate continuă și acum să practice prostituția în Spania în nume propriu ori prin intermediul unor proxeneți și, că în perioada incriminată, el se găsea în Spania.

În cazul condamnării sale, inculpatul a cerut să-i fie aplicată ca modalitate de executare prevederile articolului 86/1 din Codul penal, și anume, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Ca urmare a examinării apelurilor prin intermediul motivelor invocate și din oficiu, potrivit articolului 371 alineatul 2 Cod procedură penală, Curtea observă că apelurile sunt fondate doar în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice, iar acest aspect reiese din situația de fapt, care probează și vinovăția inculpatului.

Astfel că, în baza probelor administrate în cauză a reieșit, într-adevăr, că în luna iunie 2004 partea vătămată Escu. E a fost transportată în Spania de T. J., unde s-a asigurat cazarea acesteia într-un apartament închiriat de inculpatul P. (…) ( zis E.), căruia i-a fost predată pentru exercitarea prostituției.

Din declarația părții vătămate reiese că, în perioada când a practicat prostituția pentru inculpat, nu a fost amenințată de către acesta, dar a evidențiat faptul că i-au fost opriți toți banii.

Astfel că, pe parcursul procesului penal, persoana vătămată H. O. nu a putut fi identificată și audiată, deoarece nu se găsea în țară.

Mai mult, din declarația părții vătămate minore, U. (…) H., reiese că aceasta a fost racolată și încurajată să practice prostituția în Spania de martorul T. J.. Pe de altă parte, ea declară că în drumul spre Spania a fost însoțită de inculpatul P., pe care l-a auzit vorbind cu T. J. despre femeile pe care le aveau că în Spania.

Astfel că, din acele declarații ale surorilor E. N. (minora) și E. G. a reieșit că prin intermediul lui T. J. l-au cunoscut pe inculpat, care le-a asigurat de anumite locuri de muncă decente într-un restaurant din Spania. În principal, partea vătămată E. N. a povestit că în primele două luni inculpatul le-a oprit toate sumele câștigate din practicarea prostituției, iar apoi, a început să le acorde o sumă mică din banii astfel câștigați, diferența luând-o inculpatul P. (…) și T. J..

Prin urmare, prin raportare la această situație prezentată, referitor la primul motiv de apel, se observă că inculpatul P. (…) este vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de persoane minore și majore, față de persoanele vătămate majore E.scu E. (…) și H. O. și legat de persoanele vătămate E. N. E. N. si U. (…) H..

Pentru a fi reținută comiterea celor două infracțiuni în formă continuată, nu are importanță, pentru infracțiunea reglementată de articolul 12 din Legea numărul 678/2001, că persoana vătămată H. O. nu a fost audiată în prezenta cauză, deoarece era în străinătate și, deci nu a declarat că a înțeles să participe în procesul penal ca parte vătămată, asa cum solicită dispozițiile articolului 24 Cod procedură penală.

De asemenea, Curtea constată că inculpatul a cumpărat pe toate părțile vătămate, inclusiv pe E. N. de la alte persoane (T. J., zis J. și E. H. B.), achitând în acest scop o anumită sumă suma de bani.

În această speță, nu este justificată reținerea infracțiunii de proxenetism, infracțiune reglementată de articolul 329 din Codul penal.

În acest sens, Curtea a reținut că, prin intermediul deciziei XVI din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a prevăzut cu titlu obligatoriu pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept, că doar atunci când la început era prezent un acord al victimelor de a se prostitua și apoi a intervenit obligarea lor, va fi reținut concursul de infracțiuni proxenetism și trafic de persoane.

Prin raportare la aspectele prezentate, Curtea statuează că, încadrarea juridică corectă a acestor fapte, așa cum au fost prezentate mai sus este aceea de trafic de persoane reglementat de articolul 12 alineatul 1 din Legea numărul 678/2001, cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal legat de persoanele vătămate majore, E.scu și H. și reglementate de articolul 13 alineatul 1 și 2 legat de persoanele vătămate minore E. N., E. N. si U. (…) H., texte de lege în virtutea cărora se va dispune condamnarea inculpatului P. (…) la pedeapsa închisorii, iar scopul acesteia este atins doar prin executarea ei în regimul detenției (articolul 57 Cod penal).

Pentru aceste aspecte, prin schimbarea încadrării juridice Curtea va elimina condamnarea inculpatului pentru infracțiunea reglementată de articolul 329 Cod penal și va dispune condamnarea inculpatului pentru acea infracțiune de trafic de persoane reglementată de articolul 12 din Legea numărul 678/2001 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal.

Mai mult, inculpatul nu prezintă antecedente penale, și are copii minori în întreținere, iar unul din aceștia are anumite probleme de sănătate.

În concluzie, Curtea admite apelurile care s-au declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de inculpatul P. U., contra sentinței penale numărul 200 din 22 aprilie 2008, care s-a pronunțat de Tribunalul Argeș, Secția penală, și dispune desființarea în parte a sentinței, adică, schimbă acea încadrare juridică a faptelor din infracțiunea reglementată de articolul 12 alineatul 1 din Legea numărul 678/2001, articolul 13 alineatul 1 și 2 din Legea numărul 678/2001 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal, și articolul 329 alineatul 1 Cod penal cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal, în acel articol 12 alineatul 1 din Legea numărul 678/2001 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal, și articolul 13 alineatul 1 și 2 din Legea numărul 678/2001 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal.

De asemenea, Curtea elimină condamnarea inculpatului pentru acea infractiune reglementată de articolul 329 alineatul 1 Cod penal cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal, iar în virtutea articolului 12 alineatul 1 din Legea numărul 678/2001 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal și articolelor 74, 76 Cod penal, dispune condamnarea inculpatului P. (…) la pedeapsa închisorii de 2 ani, precum și la 2 ani interzicerea anumitor drepturi reglementate de articolul 64 litera a, b Cod penal.

Pe de altă parte, Curtea în temeiul articolelor 33 litera a, 34 litera b și 35 alineatul 3 Cod penal, dispune contopirea acestei pedepse cu pedepsele care s-au aplicat prin sentință pentru infracțiunea reglementată de articolul 13 alineatul 1 și 2 din Legea numărul 678/2001 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal și articolelor 74, 76 Cod penal, și urmează ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și pedeapsa de 2 ani interzicerea anumitor drepturi reglementate de articolul 64 litera a, b Cod penal, iar pedeapsa principală se va executa potrivit articolului 57 Cod penal.

Prin urmare, Curtea păstrează liberarea provizorie pe cauțiune, astfel cum s-a modificat prin încheierea din 6 noiembrie 2007 a Tribunalului Argeș, și mai păstrează în rest toate dispozițiile sentinței de față.

3. Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia numărul 10 din 2014

Prezenta decizie se referă la incriminarea faptelor reglementate de articolul 8 din Legea numărul 39/2003.

În acest sens, se ia în examinare sesizarea care s-a formulat de către Curtea de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori, prin care, în temeiul articolului 475 din Codul de procedură penală, se cere Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru a se realiza dezlegarea unei anumite probleme de drept.

Astfel că, completul pentru dezlegarea anumitor chestiuni de drept în materie penală a fost format conform prevederilor articolului 476 alineatul (6) din Codul de procedură penală și articolului 274 din Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu toate modificările și completările ulterioare.

În speță, prin încheierea din 2 aprilie 2014, care s-a pronunțat în temeiul articolului 475 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Brașov—Secția penală și pentru cauze cu minori dispune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a respectivei probleme de drept, în sensul dacă infracțiunile reglementate de articolul 323 din Codul penal anterior și articolul 8 din Legea numărul 39/2003 își au corespondent în articolul 367 alineatul (1) din Codul penal ori, dimpotrivă, sunt dezincriminate întrucât legiuitorul a înțeles să incrimineze în prevederile articolului 367 alineatul (1) doar infracțiunea prevăzută de articolul 7 din Legea numărul 39/2003.

Astfel că, la 17 februarie 2014 Comisia pentru evaluarea incidenței aplicării legii penale mai favorabile din interiorul Penitenciarului Codlea, formată conform prevederilor Hotărârii Guvernului numărul 836/2012 cu privire la formarea și atribuțiile comisiilor de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, în situația persoanelor găsite în executarea pedepselor și acelor măsuri educative privative de libertate din punctul de vedere al noilor reglementări penale și procesual penale, precum și pentru determinarea unor măsuri în vederea funcționării optime a instanțelor pe parcursul desfășurării activității acestor comisii, a sesizat Tribunalul Brașov pentru dispunerea referitor la aplicarea legii penale mai favorabile în privința condamnatului A.A.M.

Conform tuturor înscrisurilor care s-au atașat sesizării, condamnatul se găsește în executarea pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare determinată prin Sentința penală numărul 569/2011 a Tribunalului Dolj, definitivă prin neapelare. Prezenta pedeapsă prezintă drept pedepse componente pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii reglementate de articolul 8 din Legea numărul 39/2003 cu trimitere la articolul 2 punctul 18 din Legea numărul 39/2003 și articolul 323 din Codul penal anterior, și pedeapsa de 2 ani închisoare care s-a aplicat pentru comiterea infracțiunii reglementate de articolul 25 din Legea numărul 365/2002 cu privire la comerțul electronic.

Pe de altă parte, pentru infracțiunea reglementată de articolul 25 din Legea numărul 365/2002 condamnatului i s-a aplicat și pedeapsa complementară reglementată de articolul 64 alineatul 1 litera a) și litera b) din Codul penal anterior.

În fapt, s-a reținut că acesta a susținut un anumit grup infracțional neorganizat format din inculpații V.L.I., T.A.C și învinuiții S.N. și I.C. pentru falsificarea unor instrumente de plată electronice.

Ulterior, prin intermediul sentinței penale numărul 69/S din 28 februarie 2014 care s-a pronunțat se admite cererea Comisiei pentru evaluarea incidenței aplicării legii penale mai favorabile din interiorul Penitenciarului Codlea cu referire la A.A.M. și, în consecință:

S-a realizat descontopirea pedeapsei principale de 3 ani închisoare care s-a aplicat, prin Sentința penală numărul 569 din 19 decembrie 2011 a Tribunalului Dolj definitivă prin neapelare, în acele pedepse componente:

— pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii reglementate de articolul 8 din Legea numărul 39/2003 cu referire la articolul 2 punctul 18 din prezenta lege, și la articolul 323 din Codul penal anterior;

— pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea reglementată de articolul 25 din Legea numărul 365/2002.

Mai mult, s-a observat că, în prezent, Codul penal nu mai reglementează infracțiunea înscrisă în articolul 323 din Codul penal anterior, iar Legea numărul 39/2003 nu mai reglementează infracțiunea prevăzută de articolul 8, infracțiune care nu s-a preluat nici de acele dispoziții ale Codului penal în vigoare, faptă pentru care a fost dispusă condamnarea numitului A.A.M. fiind astfel dezincriminată și, prin urmare, nu se mai realizează executarea sancțiunii aplicate pentru aceasta.

De asemenea, s-au eliminat toate prevederile articolului 33 litera a), articolului 34 litera b) și articolului 35 din Codul penal anterior.

În principal, se dispune executarea în continuare a pedepsei de 2 ani închisoare care s-a aplicat condamnatului pentru infracțiunea reglementată de articolul 25 din Legea numărul 365/2002, faptă care se reia în articolul 314 alineatul (2) din Codul penal, dar și a pedepsei complementare de 2 ani reglementate de articolul 66 alineatul (1) litera a) și litera b) din Codul penal, aplicată conform articolului 6 alineatul (5) din Codul penal pentru această infracțiune.

S-a mai realizat aplicarea articolului 71, articolului 64 alineatul 1 litera a) teza a II-a și litera b) din Codul penal anterior, și s-a dedus din acea durată a pedepsei de 2 ani închisoare perioada arestării preventive și care s-a executat de la 7 octombrie 2010 la 14 octombrie 2010, și de la 20 noiembrie 2012 la zi. Totuși, se dispune ca la data rămânerii definitive a prezentei, să se anuleze mandatul vechi de executare din 3 ianuarie 2012, și să se emită un nou mandat de executare a pedepsei potrivit hotărârii în cauză.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a observat că, în prezent, infracțiunile reglementate de articolul 323 din Codul penal anterior și, respectiv, articolul 8 din Legea numărul 39/2003 s-au dezincriminat în noul Cod penal, în acele prevederi ale articolului 367 din noul Cod penal, și este incriminată numai infracțiunea reglementată de articolul 7 din Legea numărul 39/2003.

Contra sentinței de față s-a formulat contestație de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — DIICOT Brașov care a cerut desființarea Sentinței penale numărul 69/S/2014 a Tribunalului Brașov și, pe fond, să se respingă sesizarea Comisiei din cadrul Penitenciarului Codlea, deoarece în infracțiunea reglementată de articolul 367 din noul Cod penal legiuitorul a înțeles să incrimineze atât acea infracțiune reglementată de articolul 7 din Legea numărul 39/2003, cât și acea infracțiune reglementată de articolul 8 din Legea numărul 39/2003 cu trimitere la articolul 323 din Codul penal anterior.

Astfel că, instanța care a sesizat Înalta Curte cu prezenta chestiune de drept supusă dezlegării și-a exprimat propriul punct de vedere, afirmând că, în prevederile articolului 367 alineatul (1) din Codul penal, legiuitorul a înțeles să incrimineze acea infracțiune reglementată de articolul 7 din Legea numărul. Pe de altă parte, referitor la infracțiunea reglementată de articolul 8 din Legea numărul 39/2003 cu privire la inițierea ori constituirea sau aderarea, precum și susținerea unui grup care nu este un grup infracțional organizat, aceasta este dezincriminată, și nu se poate considera că se regăsește incriminată în prevederile articolului 367 din noul Cod penal.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia numărul 633 din 20 februarie 2014, a menținut soluția de condamnare a inculpatului C.E.C, pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea comiterii de anumite infracțiuni.

Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare este cerută, conform articolului 4 din Codul penal legea penală nu este aplicată faptelor comise sub legea veche, dacă nu mal sunt reglementate legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a tuturor măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, care s-au pronunțat în baza legii vechi, încetează ca urmare a intrării în vigoare a legii noi.

Mai mult, pentru a răspunde problemei de drept care s-a ridicat de Curtea de Apel Brașov, se necesită o analiză a conținutului constitutiv al infracțiunilor reglementate de articolul 323 din Codul penal anterior, și articolelor 7 și 8 din Legea numărul 39/2003, dar și a noii infracțiuni din articolul 367 din Codul penal.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție admite sesizarea care s-a formulat de Curtea de Apel Brașov — Secția penală și pentru cauze cu minori, în scopul pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept, și stabilește faptul că, faptele reglementate de articolul 323 din Codul penal anterior și articolul 8 din Legea numărul 39/2003, sunt regăsite în incriminarea din articolul 367 din Codul penal, nefiind dezincriminate.

4. Consiliul Superior al Magistraturii

Hotărârea numărul 819 din 28 noiembrie 2007

Acest caz practic vizează acea discriminare care s-a determinat de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în materia referitoare la gradul profesional al procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și acelei Direcții de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

În speță, prin intermediul hotărârii numărul 791/28.11.2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-au respins cererile  de recunoaștere a acelui grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prezentele cereri s-au formulat de 69 de procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Pe de altă parte, prin hotărârea numărul 819/28.11.2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-au respins acele cereri de recunoaștere a gradului profesional care este corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Toate cererile s-au formulat de 54 de procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Pentru motivarea hotărârilor numărul 791 și numărul 819/28.11.2007, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii reține, în esență, anumite aspecte.

Un prim aspect se referă la faptul că, toți procurorii vizați de hotărâri prezintă grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Judecătorie, Tribunal ori Curte de Apel și nu au participat la vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile reglementate de articolul 44 alineatul 1 litera c) din Legea numărul 303/2004, republicată, cu toate modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, se precizează că, Direcția Națională Anticorupție constituie o structură diferită de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă aceasta funcționează optim în cadrul acestuia; iar Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism reprezintă o structură diferită de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă funcționează în interiorul acestuia, unde desemnarea procurorilor la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu se poate confunda cu acea promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în acele condiții ale Legii numărul 303/2004;

Mai mult, prin oferirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorilor desemnați la Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, s-ar eludate toate dispozițiile cu privire la promovarea prin concurs în acele funcții de execuție imediat superioare, care constituie „o recunoaștere a tuturor performanțelor profesionale ale magistraților și constituie o componentă importantă a carierei lor, cu caracter permanent”.

De asemenea, obținerea acelui grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de un procuror având grad profesional de parchet de pe lângă Judecătorie (cu vechime în funcție de 6 ani), doar prin desemnarea la Direcția Națională Anticorupție ori Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ar genera o situație discriminatorie, dezavantajoasă, față de restul procurorilor din cadrul Ministerului Public, care, pentru promovarea la acele parchete imediat superioare, ar trebui să participe la anumite concursuri.

Contra hotărârii acesteia s-au formulat recursuri de cei 123 de procurori, soluțiile date fiind irevocabile, și se necesită admiterea recursurilor și a tuturor cererilor recurenților de recunoaștere a unui grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Această situație a fost subsecvent replicată cu anumite ocazii, iar toate hotărârile de respingere de către Consiliul Superior al Magistraturii a tuturor cererilor noi de oferire a gradului profesional care s-au formulat de alți procurori ai Direcției Naționale Anticorupție ori Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt constant anulate prin intermediul secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a exercitării recursului reglementat de articolul 29 alineatul 7 din Legea numărul 317/2004 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

Pentru a se motiva soluția instanței supreme, se reține (exemplificativ în situația procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, acele considerente valabile servatis servandis și referitor la procurorii Direcției Naționale Anticorupție), că este de necontestat aspectul că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism aparține Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar acest fapt reiese în mod expres din prevederile acelui articol 1 alineatul 1 din Legea numărul 508/2004.

Potrivit acestor prevederi „Prin prezenta lege se formează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, drept o structură cu personalitate juridică, care este specializată în combaterea tuturor infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în interiorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

De asemenea, mai probează, Înalta Curte că nu se poate realiza o confuzie între numirea procurorilor la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din interiorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și promovarea acelor procurori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție conform procedurii reglementate prin Legea numărul 303/2004. Ar rezulta în opinia Curții, că prin hotărârea care s-a recurat se realizează o confuzie între efectele acestei instituții a promovării procurorilor și cele ale instituției desemnării acestora.

Prin raportare la modalitatea de înființare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și de desemnare a procurorilor în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Înalta Curte înlătură apărarea intimatului Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la o posibilă discriminare ce s-ar naște în raport cu acei procurori, care pentru accederea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au respectat procedura de promovare reglementată de Legea numărul 303/2004.

A mai probat Curtea că Regulamentul privind transferul și acea detașare a judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, precum și desemnarea judecătorilor pentru funcția de procuror și a procurorilor pentru funcția de judecător, s-a aprobat inițial prin hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Sub acest aspect, Curtea observă că plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin hotărârea numărul 878 din 13 decembrie 2007, a realizat definirea gradului profesional ca constituind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia tuturor parchetelor, drept care poate fi obținut prin numire, promovare ori transfer, cu respectarea tuturor prevederilor legale ce reglementează cariera magistraților”, iar prin prezenta hotărâre este recunoscut gradul profesional al unui procuror. Or, în cauză este de necontestat faptul că s-a realizat transferarea recurentului.

Pe de altă parte, nerecunoașterea acelui grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, cu nerecunoașterea competenței care aparține procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în exercitarea tuturor atribuțiilor specifice structurii acesteia din interiorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură formată ca atare prin lege.

Mai mult, trebuie reținut faptul că, în prezenta materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce semnifică faptul că, nu poate fi făcută abstracție de acea practică care deja există la nivelul instanței.

În acest sens, în raport de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care constă în deciziile invocate de recurent, o altă soluție decât cea a admiterii cererii de recunoaștere a acelui grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea anumitor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie), ceea ce ar constitui o nerespectare a dreptului fundamental la un proces echitabil, garantat de articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la susținerea intimatului privind deciziile pronunțate anterior în această materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că ele nu sunt obligatorii, aceasta se va înlătura pentru o serie de considerente: un prim considerent se referă la acel rol al unei jurisdicții supreme, cum este situația Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal în prezenta materie, rolul ei fiind ,,de a regla anumite contradicții ale jurisprudenței”.

Cu privire la menținerea acestor soluții în aceste cauze similare, aceasta este de natură a garanta o interpretare și aplicare unitară a legii pentru evitarea ivirii unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea drept efect formarea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică (mutatis mutandis, Sovtransavto Holding contra Ucrainei).

Referitor la critica soluției Înaltei Curți de Casație și Justiție, se precizează că prezenta soluție care s-a impus cursiv de normele legale, ocolite de construcția aparte a Înaltei Curți, este de respingere a acestor recursuri, pentru argumentul suprem că legiuitorul a identificat posibila discuție cu privire la statutul special al procurorilor vizați, tranșând-o a priori în favoarea acelui caracter temporar al poziției procurorului la Direcția Națională Anticorupție ori Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, nefiind de acord cu permanetizarea unei funcțiuni particulare.

Rezultă că în intenția legiuitorului, statutul inițial al procurorului nu se modifică, doar în această ipoteză se poate vorbi despre o revenire la nivelul profesional inițial.

Oprindu-se aplicarea acestor texte exprese, prin utilizarea unor subterfugii ivite din alte norme nepertinente, poate fi văzută drept o fraudă la lege clasică.

Prin urmare, soluția pe care o sprijinim reiese chiar din examinarea prevederilor articolului 43 alineatul 1 din Legea numărul 303/2004, conform cărora promovarea judecătorilor și procurorilor se realizează doar prin concurs organizat la nivel național, în limita acelor posturir vacante prezente la tribunale și curți de apel ori după caz, la parchete.

Secția de contencios administrativ a instanței supreme a ignorat acele texte care reglementează revenirea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la acea situație profesională inițială cu ajutorul unor chestiuni periferice, fără legătură cu acea linie principală de raționament.

Mai mult, textul analizat prezenta următorul cuprins: „promovarea în acea funcție de judecător în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii, dintre acele persoane care au avut funcția de judecător în ultimii 2 ani la tribunale ori curți de apel, au primit calificativul “foarte bine” la ultima evaluare, nu s-a dispus sancționarea lor disciplinară, s-au remarcat foarte mult în activitatea profesională, și se bucură de o vechime în funcția de judecător ori procuror de minim 12 ani.”

Astfel că, Curtea Constituțională reține statutul identic al judecătorilor și procurorilor sub aspectul că, Ministerul Public s-a instituit, prin intermediul articolelor 131 și 132 din Constituția României, drept acea magistratură componentă a autorității judecătorești, care are rolul fundamental de a reprezenta în activitatea judiciară toate interesele generale care aparțin societății și de a proteja ordinea de drept, precum și toate drepturile și libertățile cetățenilor.

Prin  urmare, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție numărul VI/2007, obligatorie conform dispozițiilor articolului 329 alineatul 3 teza finală din Codul de procedură civilă, este admis recursul în interesul legii și, pentru stoparea oricărei discriminări, s-a determinat ca drepturile salariale reglementate în dispozițiile articolului 11 alineatul (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului numărul 177/2002, cu privire la salarizarea și alte drepturi ale magistraților, revin tuturor magistraților, nu doar procurorilor în discuție în acest studiu.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție îi recunoaște petentului gradul de procuror care corespunde Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care s-a echivalat automat în practica Consiliului Superior al Magistraturii cu acela judecător în cadrul curții de apel, iar acesta a primit astfel automat gradul profesional de judecător în cadrul curții de apel, fără a lua parte la vreun concurs, așa cum sunt obligați să ia parte toți judecătorii.

5. Curtea de Apel Oradea

Decizia penală numărul 34/R din 26 ianuarie 2010

Cazul practic prezent se referă la greșita restituire a cauzei la parchet (articolul 13 alineatul 1 litera a din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 43/2002).

Astfel că, fapta constă în acea propunerea care s-a realizat referitor la un ofițer de poliție cu privire la remiterea cu titlu de folos material al prezentei infracțiuni de luare de mită, a sumei de 20 euro pentru fiecare bax de tigari, iar cuantumul sumei astfel acordate ca mită ajunge la peste 10.000 de euro, reprezentând infracțiunea de luare de mită reglementată de Legea numărul 78/2000.

Reiese că, este ilegală o restituire a cauzei la parchet pe fundamental că urmărirea penală s-a realizat de un organ necompetent, conform legii.

Prin intermediul sentinței penale numărul 249 din 7 decembrie 2009, care s-a pronunțat în dosarul numărul 4287/83/2009, Tribunalul Satu Mare a hotărât urmatoarele: în virtutea articolului 300 indice 2 Cod procedură penală admite sesizarea din oficiu, astfel că, în temeiul articolului 160 indice b Cod procedură penală păstrează starea de arest a inculpaților: CIP, HM, DN, DM, CN.

Inculpații CIP, HM, DN, DM, CN., au fost arestati prin încheierea numărul 29 din 21 august 2009, care s-a pronunțat de Tribunalul Satu Mare, pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită, reglementată și sancționată de articolul 255 Cod penal, cu aplicarea articolului 6 și 7 din Legea numărul 78/2000, care reprezintă aderarea la un grup infractional organizat în scopul comiterii de anumite infracțiuni grave, reglementată și sancționată de articolul 7 din Legea numărul 39/2003, contrabandă calificată, reglementată și sancționată de articolul 270 prin raportare la articolul 274 din Legea numărul 86/2006 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal, comise în condițiile articolului 33 litera a Cod penal.

De asemenea, în temeiul articolului 139 Cod procedură penală se respinge acea cerere cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive care s-a formulat de inculpați; în virtutea articolului 332 alineatul 1 și 2 Cod procedură penală se restituie cauza penală cu privire la inculpații în cauză pentru a se reface urmărirea penală, iar în temeiul articolului 332 alineatul 3 Cod procedură penală se menține starea de arest a inculpaților, precum și toate măsurile asigurătorii care s-au luat în cursul urmăririi penale.

Pentru pronunțarea prezentei hotărâri prima instanță reține anumite aspecte. Un prim aspect vizează acele cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive, legat de cererea de restituire a cauzei la procurorul abilitat pentru a reface urmărirea penală și referitor la unele sesizații din oficiu privind prelungirea stării de arest preventiv, care s-au luat față de inculpații care se găsesc în prezenta stare.

În principal, Tribunalul Satu Mare a fost investit prin acel rechizitoriu realizat de Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea cu rezolvarea cauzei penale privind pe inculpații CIP care s-a trimis în judecată pentru comiterea acelor infracțiuni de dare de mită, reglementată și pedepsită de articolul 255 Cod penal, cu aplicarea articolelor 6 și 7 din cadrul Legii numărul 78/2000; constituirea unui grup infracțional organizat pentru comiterea anumitor infracțiuni grave, reglementată și sancționată de articolul 7 din Legea numărul 39/2003, contrabandă calificată, reglementată și sancționată de articolul 270 prin raportare la articolul 274 din Legea numărul 86/2006 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal.

Mai mult, s-a dispus trimiterea în judecată a lui HM pentru comiterea acelor infracțiuni de dare de mită, reglementată și sancționată de articolul 255 Cod penal, cu aplicarea articolelor 6 și 7 din Legea numărul 78/2000; contrabandă calificată, reglementată și sancționată de articolul 270 prin raportare la articolul 274 din Legea numărul 86/2006 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal; și a inculpatului DN pentru comiterea infracțiunilor de aderare la un grup infractional organizat pentru comiterea de infracțiuni grave, reglementată și sancționată de articolul de articolul 7 din Legea numărul 39/2003; contrabandă calificată, reglementată și sancționată de articolul 270 prin raportare la articolul 274 din Legea numărul 86/2006 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal.

De asemenea, și inculpatul CN s-a trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de aderare la un grup infractional organizat pentru comiterea de infracțiuni grave, reglementată și sancționată de articolul de articolul 7 din Legea numărul 39/2003, contrabandă calificată, reglementată și sancționată de articolul 270 prin raportare la articolul 274 din Legea numărul 86/2006 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal cu aplicarea acelui articol 33 litera a Cod penal.

Se precizează că, prin actul acesta de sesizare s-au mai trimis în judecată în acea stare de libertate și inculpații MCD, pentru comiterea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat pentru comiterea de infracțiuni grave, reglementată și sancționată de articolul de articolul 7 din Legea numărul 39/2003, contrabandă calificată, reglementată și sancționată de articolul 270 prin raportare la articolul 274 din Legea numărul 86/2006 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal cu aplicarea acelui articol 33 litera a Cod penal; și inculpatul CBA pentru comiterea infractiunilor de aderare la un grup infractional organizat pentru săvârșirea de infracțiuni grave, reglementată și sancționată de articolul de articolul 7 din Legea numărul 39/2003. Cu referire la cererea de restituire a cauzei la procurorul competent, existent fiind faptul că urmărirea penală s-a efectuat de un alt organ decât cel competent conform legii, deliberând referitor la cerere Tribunalul a apreciat-o ca legală și o va admite.

Cu ocazia analizării actului care s-a aflat la baza prezentului dosar, respectiv denunțul realizat de numitul Stroi Ionel la data de 1 iulie 2009, prezent la fila 46 a volumului I al urmăririi penale, se constată că, acesta relatează în scris faptul că: ,,Din contextul tuturor discuțiilor a reieșit că CIP și cei doi cetățeni ucraineni sunt interesați să introducă anumite cantități de țigări pe acea frontieră verde, și au recurs la mine cerându-mi să le acord sprijin’’.

În continuarea denunțului realizat se fac anumite aprecieri privind suma despre care denunțătorul știe că se oferă de către contrabandiști pentru operațiuni de acest gen, și realizând un calcul sumar ajunge martorul la concluzia că suma ce urmează să fie oferită este mai mare de 10.000 Euro.

Mai mult, se realizează mențiune în continuarea denunțului la aspectul că inculpatul a informat martorul denunțător că ,,dorește o colaborare de durată, subliniind că prima tranșă de țigări în cuantum de 200.000 euro constituie doar începutul, și că pe viitor va fi plătit în raport de numărul de baxuri introduse’’.

Realizând în cauză aplicarea prevederilor articolului 332 alineatul 3 Cod procedură penală care stabilește obligația instanței de a se pronunța privind acele măsuri preventive și asigurătorii care s-au dispus până la momentul restituirii, și apreciindu-se că prezenta măsură a arestării preventive s-a luat legal, această măsură se va menține. Prin raportare la aspectele prezentate, apreciind ca întemeiată critica care s-a formulat de apărătorii inculpaților privind necompetența materială a Direcției Naționale Anticorupție în această cauză, se dispune trimiterea cauzei la DIICOT pentru a se reface urmărirea penală.

Contra prezentei hotărâri s-a declarat recurs, în termenul legal de acea Direcție de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârii care s-a atacat, și trimiterea cauzei acesteia spre rejudecare primei instanțe – Tribunalul Satu Mare. În motivele de recurs se probează că, hotărârea instanței de fond este nelegală, iar Direcția Națională Anticorupție a instrumentat cauza cu respectarea dispozițiilor articolelor I3 litera ,,a’’ și ,,b’’ din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 43/2002.

Analizând hotărârea care s-a atacat cu recurs, prin raportare la motivele invocate cât și din oficiu, potrivit prevederilor articolului 385/6 alineatul 2 Cod procedură penală, Curtea observă că aceasta este nelegală, iar recursul care s-a formulat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea se prezintă întemeiat și, prin urmare, în temeiul prevederilor articolului 385/15 punctul 2 litera c Cod procedură penală se va admite.

Rezultă că, această soluție a instanței de fond este nelegală, în contextul în care din examinarea întregului material și al acelor lucrări de la dosarul cauzei s-a evidențiat că Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea a realizat instrumentarea fazei procesual a urmăririi penale cu respectarea dispozițiilor articolului 13 litera a și b din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 43/2002.

Prin raportare la toate considerentele prezente, Curtea a opinat că este nelegală soluția care s-a adoptat de către prima instanță, și a admis acel recurs care s-a declarat de Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea în virtutea articolului 385/15 punctul 2 litera c Cod de procedură penală, a casat hotărârea care s-a atacat și a trimis-o spre judecarea în fond, cu eliminarea dispoziției de restituire a cauzei la procuror, în virtutea prevederilor articolului 332 alineatele 1, 2 Cod de procedură penală.

Concluzii

Tema ,,Prevenirea și combaterea criminalității’’ este o temă de actualitate care se remarcă prin anumite aspecte.

O lungă perioadă de timp, criminalitatea era analizată în raport de numărul persoanelor care executau anumite pedepse privative de libertate, apoi în funcție de numărul infracțiunilor care s-au înregistrat de către poliție.

În terminologia criminologică, strategia determinării unei structuri a criminalității stabilește sistemul acesteia.

Capitolul I al lucrării denumit ,, Generalități privind prevenirea și combaterea criminalității’’ prezintă apariția și dezvoltarea criminalității, particularitățile precum și consecințele criminalității.

Potrivit capitolului, la acest moment s-au înregistrat o serie de infracțiuni de către poliție prin intermediul unor studii care s-au efectuat pe grupuri de populație referitor la dimensiunile victimzării.

Costurile actuale ale criminalități sunt uriașe în toate țările și perceperea structurii acestora va impune în plus urgența descoperirii unor măsuri eficiente pentru prevenirea și supravegherea constantă a criminalității.

Dintre instituțiile importante care sunt direct implicate în reprimarea criminalității amintim: poliția, jandarmeria, parchetele, tribunalele, precum și penitenciarele.

De asemenea, mai figurează ca element fundamental al criminalității cheltuielile ocazionate instituțiilor implicate constant în prevenirea fenomenului criminalității, respectiv: gardienii publici, protecția tuturor victimelor și a martorilor, probațiunea, precum și unele structuri specializate din cadrul poliției și jandarmeriei.

Astfel că, criminalitatea este un fenomen social care se remarcă printr-o structură complexă și specială raportată la realitatea empirică, care generează anumite construcții și modele teoretice care implică o definire precisă și exhaustivă pentru a putea realiza o evaluare precisă și statistică a acestora

Capitolul II al lucrării ,, Manifestarea criminalității în societate’’ tratează prezența criminalității în societate, prevenirea eficientă a criminalității și efectele sale.

În societatea actuală, crima și criminalitatea există în raport de concepția asupra raportului fundamental dintre indivizi și societate. Prin urmare, analiza factorilor sociali relevă valoarea evoluției anumitor fenomene, realitate socială care este dependentă de acel regim politic și economic.

Interesul doctrinei criminologice este acela de a conceptualiza acele tendințe ale fenomenului criminogen, adică de a include o ordine explicativă în dezordinea de acte umane, și de anumite fenomene criminogene incoerente.

Se specifică faptul că, costurile prezente ale criminalități sunt foarte mari în toate țările și perceperea structurii acestora va impune în plus urgența identificării unor măsuri foarte eficiente pentru prevenirea și supravegherea constantă a criminalității.

Astfel că, soluțiile pentru combaterea criminalității nu sunt ușor de descoperit, și se impun o multitudine de comentarii când analizăm problematica costurilor criminalității.

De asemenea, programele de prevenire a criminalității demarate sunt de o mare diversitate pentru tineri aflați în pericol și pentru acei infractori versați, dar la o examinare prin intermediul obiectivului urmărit, programele de prevenire sunt orientate spre infractor, spre victimă, spre mediu ori spre comunitate.

Prin urmare, prevenirea criminalității presupune derularea anumitor programe care să furnizeze toate informațiile necesare referitor la fenomenul criminalității și urmările acestuia.

Al treilea capitol intitulat ,,Măsuri pentru combaterea criminalității’’ evidențiază supravegherea constantă a fenomenului criminalității, anumite programe de informare privind criminalitatea, și rolul sancționator al statului referitor la criminalitate.

Referitor la supravegherea fenomenului criminalității, sunt impuse anumite modele de reacție socială contra criminalității.

Reacția socială contra criminalității se asociază cu denumirea luptei contra criminalității prin intermediul unor mijloace specifice protejării valorilor sociale, și anume prin acele mijloace penale.

Termenul ,, reacție’’ desemnează un mod aparte de a reacționa, de a răspunde la o acțiune apărută din afară, dar și o modalitate de a răspunde unei reacțiuni cu o contrareacțiune care se impune.

Un prim model de reacție socială contra criminalității îl constituie modelul represiv, astfel că, o lungă perioadă de timp reacție socială antiinfracțională s-a bucurat de un caracter strict represiv.

Un alt model de reacție socială contra criminalității îl reprezintă modelul preventiv, care este al doctrinei pozitiviste de la sfârșitul secolului al XIX- lea.

Fondatorul acestei doctrine a fost juristul Enrico Ferri, care a contestat direct sistemul represiv care a fost conceput de școala clasică.

Școala pozitivistă a susținut mai multe idei fundamentale, care s-au evidențiat prin claritatea conținutului lor.

Prin urmare, modelul preventiv presupune abordarea anumitor idei importante cu privire la criminalitate.

Un ultim model de reacție socială împotriva criminalității este modelul curativ, care constituie un model special. Modelul acesta de politică penală se bazează direct pe rezultatele cercetării științifice în criminologie.

Ultimul capitol ,,Studii de caz referitoare la prevenirea și combaterea criminalității’’ aduce în prim plan anumite cazuri practice care prezintă importanța prevenirii și combaterii eficiente a criminalității.

Primul caz practic arată caracteristicile criminalității și urmările acesteia. Reiese că, criminalitatea constituie o multitudine de procese în care se produc anumite raporturi între persoane, fenomene experimentate de aceștia în legătura lucru- subiect- mediu social.

Al doilea caz vizează trăsăturile criminalității, dar și consecințele determinate de criminalitate în societate.

Un al treilea caz practic se referă la incriminarea faptelor reglementate de articolul 8 din Legea numărul 39/2003.

Al patrulea caz are în vedere acea discriminare care s-a determinat de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în materia referitoare la gradul profesional al procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și acelei Direcții de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Ultimul caz practic se raportează la greșita restituire a cauzei la parchet (articolul 13 alineatul 1 litera a din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 43/2002).

Astfel că, fapta constă în acea propunerea care s-a realizat referitor la un ofițer de poliție cu privire la remiterea cu titlu de folos material al prezentei infracțiuni de luare de mită, a sumei de 20 euro pentru fiecare bax de tigari, iar cuantumul sumei astfel acordate ca mită ajunge la peste 10.000 de euro, reprezentând infracțiunea de luare de mită reglementată de Legea numărul 78/2000.

În concluzie, la acest moment crima și criminalitatea sunt prezente în societate, iar ele sunt particularizate prin raportare la factorii sociali, care relevă valoarea evoluției acestor fenomene.

BIBLIOGRAFIE

1. Tudor AMZA, Cosmin Petronel AMZA. Criminologie tratat și politică criminologică, Editura Lumina Lex, București, 2008.

2. Tudor AMZA, Cosmin Petronel AMZA. Criminologie tratat și politică criminologică. Studii de caz, Editura Lumina Lex, București, 2008.

3. Ion CHIPĂILĂ, Criminologie generală, Editura Sitech, Craiova, 2009.

4. H. DIACONESCU, Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea, Editura All Beck, București, 2005.

5. David P. FARRINGTON, The Oxford Handbook of Criminology, Third Edition, Oxford University Press, 2002.

6. I. IACOBUȚĂ, Criminologie, Editura Junimea, Iași, 2002.

7. Remus IONESCU, Criminologie. Note de curs, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2011.

8. Gabriel PARASCHIV, Daniel Ștefan PARASCHIV, Elena PARASCHIV, Criminologie. Evoluția cercetărilor privind cauzalitatea și prevenirea infracțiunilor, Editura Pro Universitaria, București, 2014.

9. Gabriel PARASCHIV, Daniel Ștefan PARASCHIV, Elena PARASCHIV, Criminologie. Evoluția cercetărilor privind cauzalitatea și prevenirea infracțiunilor. Aplicații practice, Editura Pro Universitaria, București, 2014.

10. C. PĂUNESCU, Agresivitatea și condiția umană, Editura Tehnică, București, 1994.

11. Rodica Mihaela STĂNOIU, Emilian STĂNIȘOR, Constantin SIMA, Aura PREDA, Vasile TEODORESCU, Marea criminalitate în contextul globalizări, Editura Universul Juridic, București, 2013.

12. Iancu TĂNĂSESCU, Gabriel TĂNĂSESCU, Camil TĂNĂSESCU, Compendiu de criminologie, agresologie, victimologie, detentologie, Editura Sitech, Craiova, 2002.

13. Iancu TĂNĂSESCU, Gabriel TĂNĂSESCU, Metacriminologie, Editura CH Beck, București, 2008.

14. Irvin WALLER, Crime victims, Doing justice to their support and protection, Heuni, Publication Series no 39, Helsinki, 2003.