Prevenirea Poluarii Si Epurarea Apelor Uzate Ca Masuri de Protectie a Calitatii Apelor

CUPRINS

INTRODUCERE

Odată cu modernizarea societății contemporane s-a simțit o creștere importantă a consumului de apă, a volumului de ape uzate, a numărului și complexității poluanților din aceste ape.

Cerința de apă este în continuă creștere și de aceea evacuarea unor cantități mari de ape uzate în emisari, obligă la aplicarea unor procedee eficiente și la folosirea unor echipamente și instalații performante, care să asigure depoluarea efluenților înainte de a fi deversate în apele de suprafață.

Resursele de apă ale planetei sunt limitate, deoarece doar aproximativ 2% din volumul total de apă este disponibil pentru a fi utilizat. Așadar menținerea indicilor de calitate a apei în limitele naturale sau a celor standardizate, limite reglementate legal, reprezintă o necesitate indispensabilă vieții.

CAPITOLUL I – PREVENIREA POLUĂRII ȘI EPURAREA APELOR UZATE CA MĂSURI DE PROTECȚIE A CALITĂȚII APELOR

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], poluarea reprezintă introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al unei activității desfășurate de om, de substanțe, de vibrații, de căldură și/sau zgomot în aer, în apă ori în sol, care pot adduce prejudicii sănătății umane sau calității mediului, care pot dăuna bunurilor material ori pot cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.

Tot în aceeași lege, poluantul este definit ca orice substanță solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori de energie (radiație electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrații) care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenților acestuia și al organismelor vii și aduce daune bunurilor materiale.

POLUAREA APELOR

Orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o limita admisibilă, inclusiv depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activități umane, care o fac improprie pentru o folosire normală, în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea reprezintă definiția data poluării apei în [NUME_REDACTAT].

Poluarea apei se manifestă prin introducerea directă sau indirectă (ca rezultat al activității umane), a unor substanțe sau a căldurii, care pot dăuna sănătății umane precum și calității ecosistemelor acvatice sau celor terestre dependente de cele acvatice, activități care pot conduce la pagube materiale ale proprietății, sau care pot dăuna sau obstrucționa serviciile, precum și alte folosințe legate de apă.

Menținerea indicatorilor de calitate a apelor de pe Terra reprezintă o necesitate esențială indispensabilă vieții. Resursele de apă sunt limitate și în plus de asta sunt distribuite total neuniform pe glob (Gavrilesecu E., 2007).

Clasificarea surselor de poluare a apei se face în raport cu diferite criterii (naturale, artificiale, permanente, accidentale, fixe, mobile etc.).

Sursele naturale cele mai importante de poluare au intrat în multe zone ale globului în ceea ce se numește specificul cadrului natural local (ape bogate în zăcăminte de sare, de sulfați etc.) (Barbu H., Moise C., Pavel P., 2008).

Adevăratele surse de poluare care trebuie luate în considerare sunt cele create de activitatea umană și care pot fi de proveniență: industrială, agricolă, agrozootehnică, din centrele urbane și de la marile depozite neamenajate de deșeuri sau reziduuri solide aflate sub cerul liber. Toate aceste surse generează o gamă largă de agenți poluanți care pot fi clasificați în funcție de apele pe care le poluează, în poluanți ai apelor de suprafață și subterane.

Sursele de poluare sunt în general aceleași pentru cele două mari categori de receptori: apele de suprafață (fluvii, râuri, lacuri etc.) și apele subterane (straturi acvifere, izvoare etc.). (Gavrilesecu, 2007)

Impurificarea apelor de suprafață sau subterane este favorizată de următoarele elemente (Manescu, 2002):

– starea lichidă a apei la variații mari de temperatură, ceea ce face ca ea să antreneze în curgerea sa diferite substanțe impurificatoare;

– apa e un mediu propice pentru realizarea a numeroase reacții fizico-chimice (ca de exemplu dizolvarea unor substanțe naturale sau artificiale, sedimentarea suspensiilor etc.);

– faptul că în natură apa se găsește sub forme diferite (inclusiv gaze și vapori) îi mărește sensibil domeniul de aplicare;

– apa este unul din factorii indispensabili vieții pe Pământ.

După acțiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi:

– surse de poluare permanente;

– surse de poluare nepermanente;

– surse de poluare accidentale.

După modul de generare a poluării, sursele de poluare pot fi împărțite în:

– surse de poluare naturale;

– surse de poluare artificiale, datorate activității omului, care, la rândul lor, pot fi subdivizate în ape uzate și depozite de deșeuri.

Referitor la apele subterane, sursele de impurificare provin din:

– impurificări cu ape saline, gaze sau hidrocarburi, produse ca urmare a unor lucrări miniere sau foraje;

– impurificări produse de infiltrațiile de la suprafața solului a tuturor categoriilor de ape care produc în același timp și impurificarea surselor de suprafață;

– impurificări produse în secțiunea de captare, din cauza nerespectării zonei de protecție sanitară sau a condițiilor de execuție.

Sursele naturale de poluare a apelor sunt, în cea mai mare parte a lor, surse cu caracter permanent. Ele provoacă adesea modificări importante ale caracteristicilor calitative ale apelor, influențând negativ folosirea lor. Cu toate că, în legătură cu aceste surse, termenul de poluare este oarecum impropriu, el trebuie considerat în sensul pătrunderii în apele naturale a unor cantități de substanțe străine, care fac apele respective improprii folosirii.

Cauzele poluarii apei sunt diverse, între care amintim:

 Scurgeri accidentale de reziduuri de la diverse fabrici, dar și deversări deliberate a unor poluanți;

 Scurgeri de la rezervoare de depozitare și conducte de transport subterane, mai ales produse petroliere;

 Pesticidele și ierbicidele administrate în lucrările agricole care se deplasează prin sol fiind transportate de apa de ploaie sau de la irigații până la pânza freatică;

 Îngrăsămintele chimice și scurgerile provenite de la combinatele zootehnice;

 Deșeurile și reziduurile menajere;

 Sarea presărată in timpul iernii pe sosele, care este purtată prin sol de apa de ploaie și zapada topită;

 Depunerile de poluanți din atmosferă, ploile acide.

Poluanții apei sunt produsele de orice natură care conțin substanțe în stare solidă, lichidă sau gazoasă, în condiții și în concentrații ce pot schimba caracteristicile apei, facând-o dăunătoare sănătății.

EPURAREA APELOR UZATE

Procesul de epurare constă în îndepartarea din apele uzate asubstanțelor poluante în scopul protecției calității apelor și în general a mediului înconjurător. Epurarea constituie unul din aspectele poluării apei. Stabilirea comportării multiplelor substanțe care poluează apele de suprafață, precum și efectele lor asupra organismelor vii fac obiectul epurării apelor. Epurarea apelor uzate se efectuează în construcții și instalații grupare într-o anumită succesiune tehnologică în cadrul unei stații de epurare. Mărimea stației de epurare va depinde de cantitatea și calitatea apelor uzate și ale receptorului și de condițiile tehnice de calitate care trebuie să le îndeplinească amestecul dintre apa uzată și a receptorului în aval de punctul de deversate a apelor uzate, astfel încât folosințele din aval să nu fie afectate. Metodele și schemele tehnologice diferă după proveniența apelor uzate, respectiv după calitatea lor care exprimă concentrația lor în diferite substanțe poluante. (Dima M., 2005)

Costurile de realizare a unei stații de epurare implică investiții mari și costuri de exploatare ridicate.

În vederea epurării apelor uzate și a micșorării costului de epurare, în afară de măsurile luate prin preepurarea unor ape uzate, care conduc, în final, la ușurarea epurării acestora, mai trebuie avute în vedere:

folosirea la irigații a apelor uzate orășenești sau industriale, procedeu de epurare cere conduce la sporirea recoltelor;

recircularea apelor uzate epurate, care are ce rezultat reducerea investițiilor aferente stațiilor de tratare și de epurare a apelor;

reținerea și refolosirea unor substanțe valoroase, antrenate de apele uzate (fibre de lemn, produse petroliere etc.) sau rezultate la epurarea apelor (nămoluri, gaze etc.);

înlocuirea unor sunstanțe greu degradabile, care fac parte din procesul tehnologic al unor industrii, cu altele, mai ușor degradabile, pentru simplificarea procesului de epurare și reducerea costurilor de epurare;

folosirea capacității de autoepurare a emisarilor, în scopul reducerii instalațiilor de epurare etc. (Ionescu G., 2010)

COMPOZIȚIA ȘI CARACTERISTICILE APELOR UZATE

Pentru a determina dimensiunile stațiilor de epurare, cât și calitatea apelor de suprafață, trebuie cunoscută compoziția apei uzate, stabilindu-se astfel procedeul și schema de epurare a stației.

Compoziția apelor uzate și a celor de suprafață se stabilește prin analize de laborator, care:

a). determină cantitatea și starea materiilor, de orice fel, conținute în apă și, în special, prezența materiilor specifice apelor uzate (materii în suspensie, azot, grăsimi, cloruri etc.);

b). ajută la urmărirea procesului de descompunere a apelor uzate sau de suprafață (prin determinarea CBO5, O2, pH etc.);

c). stabilește prezența și felul organismelor din apă, în scopul cunoașterii stadiului de epurare, în diferite trepte ale stației de epurare. (Ionescu G., 2010)

Recoltarea probelor de apă uzată reprezintă o etapă foarte importantă în procesul de analiză fizică, chimică și bacteriologică a apei.

Compoziția și caracteristicile apei uzate sunt variabile în timp și spațiu. Momentul recoltării, locul și frecvența acesteia se stabilesc în funcție de proveniența apelor uzate și de natura determinărilor ce urmează a fi efectuate.

COMPOZIȚIA APELOR UZATE

Din punct de vedere a stării fizice, materiile și substanțele poluate din apele uzate se împart în:

– materii insolubile aflate in apă sub forma unor suspensii grosiere, decantabile cu diametrul particulelor de ordinul zecimilor de mm și sub forma de suspensii, emulsii și spuma;

– particule coloidale cu dimetrul de la 0,1 pană la 0,01µ, fiind formate din suspensii care au sarcină electrică negativă;

– substanțe dizolvate care se află în apă sub forma particulelor molecular dispersate care nu formează o fază distinctă, sistemul devenind monofazic, adică soluție reala. (Dima M., 2005)

Din punct de vedere a naturii lor, substanțele poluante pot fi minerale, organice, bacteriologice și biologice. (Gavrilescu E., 2008)

Poluanții minerali provin din soluțiile sărurilor minerale, soluțiile de acizi și de baze, uleiurile minerale, particulele argiloase, particulele de minereuri, de zgură, nisip etc.

Poluanții organici pot fi de provenientă vegetală și animală.Cei de natură vegetală au ca element chimic principal carbonul și se referă la:resturi de plante, fructe, legume, hârtie, uleiuri vegetale etc. Cei de natura animală, caracterizați chimic printr-un conținut ridicat de azot, sunt specifici apelor fecaloid-menajere, precum și în resturile țesuturilor musculare și adipoase ale animalelor, substanțe din industria piscicolă etc.

Poluanții de natură bacteriologică și biologică reprezintă microorganisme de diferite specii; ciuperci de drojdie și mucegai, alge marunte și bacterii, inclusiv bacteriile patogene (agenți ai tifosului intestinal, ai dizenteriei etc). Acest gen de impurificare este caracteristică apelor menajere și anumitor categorii de ape uzate industriale (abatoare, spitale de boli contagioase, fabrici de prelucrare a pieilor, industrii de medicamente etc). Din punct de vedere chimic acesti poluanți pot fi inclusi în categoria celor organici, dar, datorită interacțiunilor cu celelalte categorii de poluanți, pot fi categorisiți într-o grupă specială.

CARACTERISTICILE FIZICE

Turbiditatea apelor uzate și a emisarilor indică conținutul de particule foarte fine aflate în suspensie, care nu sedimentează în timp.

Turbiditatea se măsoară în grade pe scara silicei. Apa uzată menajeră are în general o turbiditate cuprinsă între 400-500° în scara silicei.

Analizele de laborator se exprimă în grade de turbiditate, 1 grad de turbiditate corespondând la 1mg SiO2/dm3 de apă.

Temperatura apelor uzate influențează majoritatea reacțiilor fizice și biochimice care au loc în procesul de epurare (coagularea substanțelor în suspensie, procesele biologice etc).

De obicei temperatura apelor uzate orășenești este cu 2-3°C mai ridicată decât cea a apelor de alimentare, cu excepția cazului de deversări de ape calde tehnologice sau când în rețea se infiltrează ape subterane.

Culoarea apelor uzate proaspete este cenușiu deschis, iar odată cu începerea procesului de fermentare a materiilor organice existente în aceste ape, aceasta devine mai închisă. Prezența altor nuanțe de culori indică pătrunderea în rețeaua de canalizare a unor ape industriale puternic uzate, colorate (ape verzi de la industriile de legume, ape galbene de la industriile de clor, ape roșii de la uzinele metalurgice etc.).

Mirosul apelor uzate proaspete este aproape imperceptibil. Intrarea în fermentație a materiilor organice este indicată de mirosuri de hidrogen sulfurat, de putregai sau de alte mirosuri de produse de descompunere.

CARACTERISTICILE CHIMICE

pH-ul sau concentrația de ioni de hidrogen al apelor uzate poate fi un acid sau alcalin și constituie o cauză importantă în activitatea microorganismelor, precipitărilor chimice etc. Valoarea pH-ului trebuie să fie în jur de 7. Pentru determinarea pH-ului apei se folosesc metode colorimetrice și electrocolorimetrice.

Aciditatea apelor uzate este determinată de prezența dioxidului de carbon liber, a acizilor minerali și a sărurilor acizilor tari cu baze slabe. Ea se exprimă în ml substanță alcalină normală pentru neutralizarea unui dm3 de apă.

Alcalinitatea apelor uzate este dată de prezența bicarbonaților, carbonaților alcalini și a hidroxizilor. Apele uzate menajere sunt ușor alcaline, cu o valoare a pH-ului în limitele de 7,2-7,6. În laborator această caracteristică se determină prin neutralizarea unui dm3 de apă de analizat cu o soluție de HCl diluat la 0,1N exprimată în ml.

Potențialul de oxidoreducere, potențialul Redox sau rH, furnizează informații cu privire la puterea de oxidare, sau de reducere, a apei sau a nămolului, în scara Redox. Scara de măsurare a potențialului Redox are ca valori extreme 0 și 42, valorile sub 15 caracterizând faza de oxidare anaerobă, iar peste 25, faza de oxidare aerobă.

Azotul total este alcătuit din amoniac liber, azot organic, nitriți și nitrați.

Apele uzate proaspete au un conținut ridicat de azot organic și unul scăzut de amoniac liber.

Nitriții din apa uzată provin din oxidarea incompletă a amoniacului în prezența bacteriilor nitrificatoare, deci prezența nitriților indică o apă proaspătă în curs de transformare.

Nitrații din apa uzată provin din mineralizarea substanțelor organice poluante de natură proteică sau de fertilizatori și pesticide ce conțin azot.

Sulfurile sunt rezultatul descompunerii substanțelor organice sau anorganice și provin din apele uzate industriale.

Clorurile sub formă de ioni de clor din apa uzată menajeră provin în special din urina de origine animală și umană, ca urmare a consumului în alimentație de clorură de sodiu.

Metalele grele prezente în special în apele uzate industriale, sunt toxice pentru microorganismele care participa în procesul de epurare a apei, de aceea limitele admisibile din aceste substanțe sunt evidențiate în STAS 4706-88.

Produsele petroliere, grăsimile și uleiurile formează o peliculă la suprafața apei care împiedică oxigenarea apei, colmată filtrele biologice, inhibă procesele anaerobe din bazinele de fermentare etc.

Oxigenul dizolvat este un indicator care arată în mod global gradul de poluare al apelor cu substanțe organice. Conținutul de oxigen din apa uzată indică gradul de prospețime al apei brute, precum și stadiul descompunerii substanțelor organice în instalațiile biologice.

Consumul biochimic de oxigen exprimat în mg/dm3, exprimă cantitatea de oxigen consumat de către bacterii și alte organisle pentru descompunerea biochimică, în condiții aerobe a substanțelor organice biodegradabile la temperatura standard de 20°C timp de 5 zile, notat CBO5.

Consumul chimic de oxigen, CCO măsoară conținutul de carbon din toate categoriile de materie organică, prin stabilirea oxigenului consumat de bicarbonatul de potasiu în soluție acidă.

Consumul total de oxigen, CTO determinat pe principiul cromatografiei în faza gazoasă evidențiază toate substanțele organice și anorganice existente în proba de ape uzate care intră în reacții chimice până la nivelul de oxizi stabili.

CARACTERISTICILE BIOLOGICE ȘI MICROBIOLOGICE

Diferitele organisme care se întalnesc în apele uzate au dimensiuni foarte mici, virusuri, bacterii. Organismele mai mari sunt reprezentate de ciuperci, alge, protozoare, larve de insecte, viermi, melci etc.

Determinarea concentrației diferitelor tipuri de bacterii din apă se face în scopul identificării gradului de impurificare a apei și pericolul de infectare.

Absența bacteriilor dintr-o apă poate fi un indiciu clar al prezenței unor substanțe toxice.

LEGISLAȚIA PRIVIND EPURAREA APELOR UZATE

În cazul în care compoziția apelor uzate, element determinant la stabilirea schemei tehnologice a stației de epurare, nu este cunoscută, ea trebuie determinată prin măsuratori și efectuare de analize de laborator. [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] a emis niște reglementări în acest sens, după cum urmează:

-NTPA 004/1997 – Ghid de stabilire a programelor de prelucrare și analizare a probelor de ape uzate;

-NTPA 005/1997 – Metodologie de prelucrare a probelor de ape uzate din efluenți finali;

-NTPA 006/1997 – Normativ privind dotarea cu aparatură, materiale și sticlarie a laboratorului de profil din cadrul unitaților de gospodărire a apelor.

Apele uzate orașenești, definite conform STAS 1846-90, reprezintă amestecul dintre apele uzate menajere, apele uzate tehnologice proprii sistemului de alimentare cu apă și de canalizare și a apelor industriale, respectiv agrozootehnice, preepurate sau nu, astfel încat caracteristicile lor fizice, chimice, biologice și bacteriologice să respecte valorile indicate în NTPA 002/2002 “Normativ privind condițiile de evacuare a apelor uzate în rețelele de canalizare ale localitaților” aprobat prin [NUME_REDACTAT] României nr. 288 din 28 februarie 2002.

CAPITOLUL II – PROCESE ȘI PROCEDEE DE EPURARE A APELOR UZATE

Combaterea poluării apelor se realizează prin măsuri ce urmăresc, în primul rând, prevenirea poluării apelor. Pentru multe ramuri industriale, pentru zootehnie și diverse activități sociale, modalitatea cea mai eficientă de combatere și limitare a poluării este epurarea apelor uzate înainte de evacuare. Prin această operație, apele uzate sunt supuse unor tratamente succesive, prin care conținutul de poluanți este diminuat, astfel încât, în urma diluării cu apele râurilor în care ajung să înregistreze concentrații cât mai mici.

2.1. AUTOEPURAREA APELOR

Ansamblul proceselor autonome, de natură fizico-chimică și biologică, ce redau unei ape infestate cu materii de orice fel (organice, minerale toxice etc.) puritatea inițială se numește autoepurare. (Ionescu G., 2010)

Capacitatea unui curs natural de a primi și purifica efluenți de ape uzate este funcție de:

Gradul de diluție, definit ca raport între debitul cursului natural și debitul efluentului, cu valori superioare cifrei de 20.

Regimul hidraulic de curgere al râului care influențează procesele de sedimentare la viteze mici sau de reantrenare a depozitelor formate atunci când crește debitul și deci se majorează capacitatea de transport în suspensie a cursului natural.

Insolația cu variațiile ei diurnă și sezonieră influențează direct reacțiile chimice și biochimice constituind o sursă de energie pentru procesul de fotosinteză.

Temperatura este principalul factor care influențează cinetica proceselor chimice și biochimice, regimul oxigenului în apă, vitezele de sedimentare ale particulelor etc. (Robescu L., 2011)

2.2. PROCESE DE EPURARE A APELOR UZATE

Procesele ce intervin în timpul epurării apelor uzate sunt de natură mecanică (fizică), chimică și biochimică.

Procesele de natură fizică au la bază fenomenul de separare lichid-solid, constituind unele dintre cele mai importante procese ce intervin în cadrul epurării apelor uzate.

Procesele de natură chimică intervin în cazul dezinfectării apelor uzate sau al coagulării materiilor solide în suspensie cu ajutorul reactivilor.

În timpul proceselor de natură biochimică se produce descompunerea (mineralizarea) materiilor organice din apele uzate prin procese aerobe sau anaerobe.

2.3. PROCEDEE DE EPURARE A APELOR UZATE

Procedeele de epurare a apelor uzate care au ca bază procesele enunțate anterior pot fi mecanice, mecano-chimice sau mecano-biologice.

Indiferent de procedeele folosite, epurarea apelor uzate cuprinde două grupe de operații și anume:

Reținerea substanțelor poluante sau a celor ce pot fi valorificate ulterior;

Prelucrarea depunerilor rezultate din epurarea apelor.

Procedeele de epurare mecanică, bazate pe procese de epurare mecanică, au ca scop:

Reținerea corpurilor și suspensiilor mari, operație realizată de instalații de grătare, cominutoare și dezintegratoare;

Flotarea (separarea) grăsimilor și uleiurilor, realizată în separatoare de grăsimi și în decantoare, cu despozitive de reținere a grăsimilor și uleiurilor;

Sedimentarea sau decantarea pentru separarea materiilor solide în suspensie din apa uzată, prin instalații de deznisipare, decantare, fose septice și decantoare cu etaj;

Prelucrarea nămolurilor.

Procedeele de epurare mecano-chimică se bazează pe acțiunea substanțelor chimice asupra apelor uzate și au ca scop:

Epurarea mecanică, descrisă anterior;

Coagularea suspensiilor din apă, realizată în camerele de preparare si dozare a reactivilor, de amestec și de reacție;

Dezinfectarea apelor uzate, realizată în stațiile de clorinare și bazinele de contact.

Procedeele de epurare mecano-biologică se bazează pe acțiunea comună a proceselor mecanice și biologice, având ca scop:

Epurarea mecanică;

Epurarea naturală a apelor uzate și a nămolurilor, realizată în filtre biologice, bazine cu nămol activ, aerofiltre, filtre biologice scufundate etc. (pentru apă), iar pentru nămoluri, fose septice, îngroșătoare de nămol, platforme pentru uscarea nămolului, filtre vacuum și presă, incineratoare etc.

CAPITLUL III – ANALIZA GOSPODĂRIRII APEI UZATE ȘI A NĂMOLULUI LA STAȚIA DE EPURARE MOHU, JUDEȚUL SIBIU

Prima formă organizată de epurare a apelor uzate a fost consemnată în 1906 o dată cu punerea în funcțiune a decantării orășenești. În fapt o stație de epurare mecanică unde se realiza o decantare gravitațională a substanțelor poluatoare. La ora actuală, alimentarea cu apă a zonei și epurarea apelor reziduale sunt efectuate de către S.C. APĂ-CANAL S.A. Sibiu.

Obiectivul strategic principal al SC [NUME_REDACTAT] SA Sibiu este furnizarea apei potabile 24 de ore/zi către toți clienții conectați la sistem și conformarea cu standardele de calitate și cerințele directivelor [NUME_REDACTAT] în conformitate cu planul național de conformare, incluzând reconstrucția și modernizarea facilitățiilor existente sau construirea de noi sisteme unde este necesar.

Societatea are rolul de a trata apa brută în vederea potabilizării, de a o distribui către consumatori, de a colecta apa uzată și de a o epura în vederea redării ei curate în natură. Pentru aceasta există în organizarea societății servicii de apă și canal și servicii anexe necesare în asigurarea bunei desfășurări a activității.

Apa brută captată la sursă (barajele de la [NUME_REDACTAT] și de la Sadu), este tratată într-o uzină de tratare, unde este trecută succesiv prin diferite metode și procedee de tratare în vederea potabilizării.

Apa potabilizată se distribuie prin intermediul rețelei de distribuție în orașul Sibiu și în localitățile învecinate, asigurându-se astfel alimentarea cu apă a întregului areal.

Apa rezultată în urma folosirii se numește apa uzată. Ea poate fi apă uzată menajer sau industrial. Apa uzată este colectată într-o rețea de canalizare în care este colectată și apa pluvială.

Apele uzate astfel colectate în rețeaua de canalizare sunt transportate la Stația de Epurare în vederea epurării. Practic se realizează o curățare de impurități și substanțe poluatoare prin trecerea apei prin diferite metode și procedee succesive, în funcție de tipul impurităților, sau substanțelor poluatoare care se doresc a fi eliminate. După această operație apa se redă curată în circuitul natural (se deversează în râul Cibin).

3.1. AMPLASAMENT ȘI CONCEPT

Stația de epurare se găsește pe teritoriul comunei Șelimbăr, amonte de confluența râurilor Cibin cu Seviș. Deversarea apelor epurate se face în râul Cibin la 200 de metri amonte de confluența cu râul Seviș.

Prima stație de epurare a fost concepută și realizată la sfârșitul anilor 60 și a fost pusă în funcțiune în anul 1970, după care au urmat mai multe etape de extindere, de mai mică anvergură.

Suprafața de teren ocupată de Stația de Epurare este de 7,5 ha. la care se mai adaugă aproximativ 3,5 ha. spațiu destinat depozitării reziduurilor rezultate în urma desfășurării procesului de epurare.

Față de prima etapă pusă în funcțiune în anul 1970, Stația de Epurare a fost extinsă treptat pentru acoperirea nevoilor crescânde ale arealului deservit.

La momentul actual apele uzate colectate sunt transportate la Statia de [NUME_REDACTAT]-Mohu printr-un canal principal din beton armat ovoid 120/180 cm și clopot 240/152 cm, în lungime de 5,3 km. La intrarea în stația de epurare, debitele de vârf ce depășesc capacitatea instalată a stației pot fi descărcate direct în râul Cibin, printr-un deversor construit în acest scop.

Capacitatea proiectată a Stației de Epurare este de 890 l/s.

Epurarea apelor uzate se realizează în Stație de epurare mecano-biologică Mohu, compusă din:

• treapta de epurare mecanică, cu o capacitate proiectată de 890 l/s pentru timp uscat și 1276 l/s pentru timp ploios, grătare rare și dese, desnisipator cu separator de grăsimi și canal Parshall;

• treapta de epurare biologică, cu o capacitate proiectată de 890 l/s pentru timp uscat și 1276 l/s pentru timp ploios,: bazine de aerare (3 buc.), decantoare secundare (5 buc.), stația de ventilare și stația de pompare pentru recircularea nămolului activ SP2, By – pass stație, distribuitoare (2 buc), stații de pompare nămol activ (stație intermediară pentru apă + nămol activ, 3 stații de pompare nămol activ recirculat, și în exces);

• linia de prelucrare a nămolurilor: concentratorul gravitațional, rezervorul de nămol fermentat, rezervor de fermentare a nămolului (1 metantanc de 4000mc), clădire de deshidratare a nămolului, gazometru (1×1000 mc), arzător al surplusului de biogaz, centrala termică, platforme de uscare (10 buc.) și halda de depozitare;

• construcții și spații anexe: birouri, laboratoare, vestiare, ateliere etc.

3.2. SCHEMA TEHNOLOGICĂ DE TRATARE A APEI UZATE

Pretratarea este ansamblul procedeelor care se execută în stația de epurare, în faza inițială de tratare a apei, cu scopul de a înlătura rezidurile, nisipul și grăsimile, de a colecta apele uzate din stație și de a le repompa în circuitul de epurare. Această etapă este necesară în vederea asigurării bunei funcționări a instalațiilor din celelalte trepte de tratare. Pretratarea apei se realizează în mod continuu. Aceste instrucțiuni țin cont de analizele de laborator și de anotimp.

Pretratarea cuprinde urmatoarele obiecte și instalații:

– stăvilarul de by-pass și stăvilarul de pe intrare;

– stăvilarele de intrare – iesire în camera grătarelor;

– grătarul manual, grătarele medii și grătarele dese cu ajutorul cărora se îndepărtează rezidurile;

– instalația de transport încărcare rețineri grătare;

– clasorul de nisip cu ajutorul căruia se spală și se separă nisipul de apă;

– stăvilarele de intrare în desnisipator;

– instalația desnisipator – separator de grăsimi;

– instalație aer de la separatorul de grăsimi;

– pompe de evacuare grăsimi;

– pompe de evacuare nisip;

– cămine de sortare grăsimi;

– stații de pompare.

Accesul apei în Statia de Epurare se realizează printr-un sistem de batardouri precedate de o cameră de manevră care permite by-pass-area efluentului stației dacă apar întreruperi de curent, defecțiuni și/sau reparații.

Debitul apelor uzate intrate în stație este măsurat cu ajutorul unor debitmetre montate pe canalul Parshall și pe canalul de evacuare a apei epurate.

3.2.1. TREAPTA DE EPURARE MECANICĂ

Stãvilarul C61 (căminul de by pass – Fig.1 ) – are rolul de by-pass-a influentul stației de epurare, atunci când sunt necesare intervenții la obiectele din stație, când debitul apei depășește capacitatea stației (limita maximã admisã) sau în cazul întreruperilor de curent. Scopul este de a evitarea inundarea acesteia. Deschiderea și închiderea stăvilarului poate fi acționată manual prin intermediul unui reductor cu manivelă sau prin sistemul SCADA (din camera de comandă). Acesta este dimensionat pentru un debit de 3.500 m3/h, surplusul deversând automat peste el. Este acționat de un motoreductor.

Stăvilarul de intrare are rolul de by-pass a influentului din locațiile Selimbăr și Cisnădie atunci când sunt necesare intervenții la obiectele din stație, când debitul apei depășește capacitatea stației (limita maximă admisă) sau în cazul întreruperilor de curent pentru evitarea inundării acesteia. Este acționat manual.

Grătarul rar manual (Fig. 2) este o construcție metalică cu rolul de a reține și evacua, din apa uzată, suspensiile grosiere cu dimensiuni mai mari de 10 cm. Curatarea gratarului se face manual de la partea inferioara, prin tragerea greblei cu coadă lungă, la partea superioară pe toată suprafața grătarului și se descarcă rezidurile în jgheabul colector. Reziduurile din jgheab se încarcă în roabă cu lopata, dupa care aceasta se descarcă în container.

Instalația de aer pentru separatorul de grăsimi (Fig. 3) are rolul de a realiza aerarea în instalație prin intermediul a 2 suflante. Suflantele funcționează continuu, câte una pe săptămână conform programului lunar de funcționare. Pornirea și oprirea suflantelor se face manual sau automat.

Fig. 3 Instalația de aer pentru separatorul de grăsimi (foto original)

Stăvilarul de intrare în camera grătarelor are rolul de a opri accesul apelor uzate pe culoarul pe care actionează, atunci când sunt necesare intervenții la obiectele din camera grătarelor sau în cazul întreruperilor de curent. Se acționează manual sau automat prin intermediul unui motoreductor.

Grătarele medii (Fig. 4) au rolul de a reține și evacua mecanic, din apa uzată, suspensiile medii cu dimensiuni mai mari de 2,5 cm. Curățarea lor se face automatizat. Sunt în numar de două, având posibilitatea de a dirija apele uzate de pe un culoar pe celălalt în caz de avarie. Pornesc în functie de nivelul apei în amonte de acestea.

Reziduurile se descarcă în jgheabul colector al instalației de transport rețineri grătare și de aici, prin intermediul unui șnec, sunt depozitate în containerul de 5,5 metri cubi.

Instalația de transport încărcare reziduri grătare poate funcționa o dată cu grătarele, dar și independent de acestea prin comandă manuală, acționate de două motoreductoare Flender.

Grătarele dese (Fig. 4) au rolul de a reține și evacua manual suspensiile fine cu dimensiuni mai mari de 6 mm, pentru realizarea unui grad ridicat de curãțire a apei înainte de decantare. Rezidurile se descarca în jgheabul colector al instalației de transport rețineri grătare, actionată de două motoreductoare și de aici, prin intermediul unui șnec, sunt depozitate în containerul de 5,5 metri cubi. Sunt acționate în funcție de diferența amonte – aval față de grătar.

Fig. 4 Grătarele medii și dese (foto original)

Instalațiile de transport încărcare rețineri grătare medii și dese (Fig. 5) au rolul de a colecta, transporta, presa, deshidrata și de a stoca în container deșeurile rezultate la grătarele medii și dese. Reziduurile se descarcă în jgheabul colector al instalației de transport rețineri grătare și de aici, prin intermediul acestuia, sunt depozitate în containerul de 5,5 metri cubi.

Fig. 5 Instalația de transport-încărcare rețineri grătare medii și dese (foto original)

Exploatarea cuprinde următoarele etape:

– reziduurile se descarcă în jgheabul colector al instalației de transport încărcare rețineri grătare și de aici sunt depozitate în container;

– instalația de transport încărcare reziduuri grătare poate funcționa o dată cu grătarele, dar și independent de acestea prin comandă manuală;

– reziduurile sunt depozitate în containerele de reziduuri și sunt transportate cu ajutorul camionului;

– înainte de schimbarea containerului plin se curăță jgeabul în partea superioară și se închide clapeta de evacuare;

– se schimbă containerul, apoi se deshide clapeta de evacuare.

Clasorul de nisip (Fig. 6) are rolul de a spăla și de a separa nisipul de apa provenită din desnisipator. Nisipul este colectat de podul desnisipator și prin intermediul a două pompe tip (câte una pe fiecare culoar) este pompat în instalația de spălare, de acolo prin intermediul unui șnec este depozitat în container.

Stăvilarul de ieșire din camera grătarelor are rolul de a opri accesul apelor uzate pe culoarul pe care acționează, atunci când sunt necesare intervenții la obiectele din camera grătarelor sau în cazul întreruperilor de curent. Se acționează manual.

Stăvilarul de intrare în desnisipator – separator de grăsimi are rolul de obtura accesul apelor uzate pe culoarul pe care acționează atunci când sunt necesare intervenții la obiectele de la desnisipator – separator de grăsimi. Se acționează manual.

Desnisipatorul – separator de grăsimi (Fig. 7) este o construcție din beton armat, cu 2 culoare, cu rolul de a reține și evacua nisipul și grăsimile din apă. Evacuarea nisipului se face cu ajutorul unui pod curățitor prevăzut cu instalație de elevare cu aer prin care nisipul depus în jgheabul de fund al desnisipatorului este raclat de către raclorul de fund spre baza colectoare a nisipului de unde este pompat de către pompele de nisip spre clasorul de nisip. Aici se face sepărarea nisip – apă (având loc în paralel și spălarea nisipului). Apa reintră în circuit iar nisipul este colectat în pubele. Reglajul distribuției apei în desnisipator se face prin acționarea manuală a stăvilarelor de intrare și iesire în funcție de încărcarea stabilită prin analizele de laborator și debitul mediu intrat în stație.

Separatorul de grăsimi are rolul de a separa particulele de ulei și grăsimi din emulsii și de a reține pelicula de grăsimi de pe suprafața apei. Sistemul de aerare aflat pe mijlocul bazinului crează curenți turbionali care separa particulele de grăsimi și împinse către canalele colectoare de unde sunt raclate de către raclorul de suprafață a podului (Fig. 8) înspre bazele de colectare a grăsimilor. Pentru o funcționare optimă a desnisipatorului și a separatorului de grăsimi se urmărește asigurarea vitezei apei de aproximativ 0,03m/s.

Pompele de grăsimi au rolul de a dirija grăsimile spre bazinul de stocare grăsimi. Acestea se află în capătul culoarelor separatorului de grăsimi. Se pornesc când baza de grăsimi este umplută la trei sfertuiri din capacitate. Grăsimile colectate în baze sunt trimise în bazinul de stocare grăsimi și de acolo sunt vidanjate.

Căminele de sortat grăsimi au rolul de a sorta grăsimile colectate de podul de la desnisipator – separator de grăsimi. Grăsimile pompate sunt stocate în primul bazin, iar apa drenată reintră în circuitul de epurare prin prea-plinul din al doilea cămin. Golirea lor se realizează cu ajutorul autovidanjezei.

Pretratarea apei este urmată de tratarea biologică a acesteia. (Dima M., 2005)

Acesta este procedeul de eliminare biologică, din apa pretratată mecanic, a substanțelor poluatoare de natură organică sub formă dizolvată. Este un procedeu de tratare mixt aerob și anaerob, utilizat pentru eliminarea carbonului organic și parțial a azotului organic din apa uzată menajeră și industrială.

Procesul presupune două faze distincte:

1. faza de formare a nămolului activ – presupune introducerea volumului de apă brută, recircularea unui debit de nămol din decantorul secundar mai mare decât debitul de apă brută și supra-aerarea amestecului, pentru o perioadă de două-trei săptămâni, până la formarea nămolului activ. Volumul de apă introdus crește treptat proportional cu creșterea volumului de nămol produs până la atingerea volumului maxim de apă ce poate fi tratată biologic, iar volumul de nămol recirculat rămâne constant, moment în care se trece în faza a doua, faza de funcționare propiu-zisă;

2. faza de funcționare propiu-zisă, presupune tratarea prin efectuarea de reglaje continue în funcție de analizele de laborator privind calitatea apei brute și parametrii de funcționare stabiliți în regulamentul de exploatare. Funcționarea în această fază are loc în mod continuu până la apariția unor factori perturbatori care readuc sistemul în prima fază de funcționare. În aceastî fază are loc extragerea de nămol în exces. Cantitatea de nămol extrasă se stabileste de către inginerul tehnolog pe baza analizelor de laborator.

3.2.2. TREAPTA DE EPURARE BIOLOGICĂ

Tratarea biologică cuprinde următoarele instalații și echipamente:

Camera de distribuție nr.1 are rolul de a asigura omogenizarea amestecului compus din apa uzată, nămol activ și a apei reziduale rezultate din procesul tehnologic și repartizarea acestui amestec spre bazinele de aerare.

Camera de distribuție nr. 2 are rolul de a asigura repartizarea apei tratate în bazinele de aerare spre camera de distribuție nr. 3 pentru decantoarele 1 și 2 (53% din debit) și spre stația de pompare nr. 1 pentru a fi pompată în decantoarele secundare 3, 4 și 5 (47% din debit). Reglarea se face cu ajutorul unor stăvilare, poziția acestora fiind stabilită în urma rezultatelor de laborator.

Camera de distribuție nr. 3 are rolul de a asigura repartizarea apei tratată în bateriile de aerare spre decantoarele secundare 1 și 2. Reglarea se face cu ajutorul unor stăvilare, poziția acestora fiind stabilită în urma rezultatelor de laborator. Pot fi acționate manual, prin comandă automată locală sau din camera de comandă, automatizat prin sistemul SCADA.

Camera de distribuție nr. 4 are rolul de a asigura repartizarea apei tratată în bateriile de aerare spre decantoarele secundare 3, 4 și 5. Reglarea se face cu ajutorul unor stăvilare, poziția acestora fiind stabilită în urma rezultatelor de laborator.

Bazinele de aerare (Fig. 9) au rolul determinant în epurarea biologică a apelor reziduale. Fiecare baterie de aerare are în componență 4 culoare. Primul culoar este zona anoxică unde sunt amplasate câte 6 mixere și 2 stăvilare de intrare în baterie. Celelalte 3 culoare reprezintă zona aerobă a bateriei de aerare și au în componență difuzorii pentru oxigenarea apei. Bazinele sunt dotate cu stăvilare de intrare și iesire și cu mixerul de recirculare internă a nămolului de pe culoarul 4 către culoarul 1.

Mixerele de pe primul culoar al fiecarei baterii de aerare și mixerele de recirculare internă de pe culoarul 4 funcționează continuu și sunt supravegheate de operatorul de pe linia de exploatare a nămolului.

Instalația de aerare. Patru ventilatoare produc aerul necesar menținerii în viață a bacteriilor din nămolul activ.

Reglajele privind distribuția aerului se face manual din toate vanele și automat din vanele principare prin sistemul SCADA.

Stația de pompare retur SP1 are rolul de a pompa 47% din volumul de apa rezultată din bateriile de aerare spre decantoarele secundare 3, 4 și 5.

3.3. LINIA NĂMOLULUI

Decantoarele secundare 1 și 2 au rolul de a separa nămolul activ de apă, din amestecul omogen rezultat în bazinele de aerare, prin crearea condițiilor de viteză și timp de staționare în vederea sedimentării. Sunt construcții monolit din beton armat cu diametrul de 35 m, de tip radial cu distribuirea centrală a apei și colectarea apei decantate într-un jgheab periferic. Nămolul depus pe fundul decantorului este antrenat spre conul central cu ajutorul unui pod raclor radial cu lamă colectoare, de unde este eliminat prin sifonare către stația de recirculare nămol activ de unde are loc repomparea lui în proces sau extragerea ca nămol în exces, iar apa rezultată (apa epurată, convențional curată) este evacuată spre receptor.

Stația de recirculare a nămolului activ și de pomparea nămolului în exces SP-2 are rolul de a recircula nămolul activ sedimentat în decantoarele secundare 1și 2 spre bazinele de aerare și de a pompa nămolul în exces în rezervorul de pe linia de deshidratare a nămolului în rezervorul de îngroșare gravitațional.

Decantoarele secundare 3, 4, și 5 au rolul de a separa nămolul activ de apă, din amestecul omogen rezultat în bazinele de aerare, prin crearea condițiilor de viteză și timp de staționare. Apa rezultată este evacuată spre receptor, iar nămolul este colectat, absorbit și evacuat către stațiile de recirculare nămol activ SP3, SP4 și SP5.

Stațiile de recirculare a nămolului SP3, SP4 și SP5 au rolul de a pompa nămolul din decantoarele secundare 3, 4 și 5 în camera de distribuție 1.

Linia de prelucrare a nămolurilor SP2

Stația de pompare a nămolului activ în exces funcționează în vechea incintă care a fost reabilitată. Pentru realizarea pompării stația a fost dotată cu un număr de 2 pompe recirculare nămol activ și 2 pompe pentru nămol în exces. Pompele de recirculare nămol activ funcționează non-stop pompând nămolul în camera de distribuție și de acolo spre bazinul de aerare, iar cele de nămol în exces atunci când se constată prin analize de laborator că nămolul nu mai corespunde din punct de vedere al calității este pompat spre concentratorul gravitațional.

Concentratorul de nămol

În interiorul lui nămolul în exces provenit din decantoarele secundare este supus unei decantări în urma căreia se separă supernatantul (partea lichidă) de masa de nămol (Fig. 10 ). Supernatantul reintră în circuitul apei, iar nămolul este trimis în clădirea de deshidratare a nămolului. Concentratorul are o capacitate de stocare de 1500 m3. Nămolul în exces care este introdus în concentrator ajunge la o concentrație de minim 1,5 %, fără pretratare chimică.

Clădirea de deshidratare a nămolului este dotată cu 2 prese de nămol cu capacitatea de 7 m3/h, timp de operare de 14 ore /zi. Pe conducta de transport dinspre concentrator este montat un dozator care introduce în conductă polimeri pentru a stabiliza nămolul în exces (Fig. 11). Nămolul stabilizat este pompat spre benzile filtrante care separă nămolul de apă. După separare, nămolul este depozitat într-un bazin aflat în subsolul cădirii și de aici este pompat în rezervorul de fermentare a nămolului.

[NUME_REDACTAT] de fermentație anaerobă mezofilă au rolul ca în anumite condiții de temperatură (30 – 35) și pH = 6,8 – 7,2 să realizeze fermentația metanică a nămolului (timp de retenție – 20 de zile). Metantancurile sunt construcții din beton alcătuite dintr-un rezervor de formă cilindrică la mijloc și tronconică la capete, de 4000 m3 și un corp anexă ce adăpostește instalațiile care concură la funcționarea rezervoarele de fermentare.

Nămolul în exces este pompat în metantanc din bazinul de stocare a clădirii de deshidratare prin partea superioară a acestuia. În pauzele dintre alimentările cu nămol primar are loc încălzirea nămolului existent prin recircularea acestuia cu ajutorul a 2 pompe și a unui schimbător de căldură. Rezervorul este prevăzut cu un hidroelevator cu melc cu rolul de a distruge crusta de nămol de la suprafașa metantancului.

Din fermentarea nămolului rezultă o serie de gaze dintre care cele mai importante sunt CH4, H2S, CO2.

Controlul fermentării se face prin determinarea procentului de substanțe volatile și a acizilor volatili indicatori ai procentajului de metan în raport cu celelalte gaze și ai fermentării în general.

Rezervorul de nămol fermentat

Are rolul de echilibrare a alimentării metantancului și a clădirii de deshidratare a nămolului. Nămolul este eliminat gravitațional din metantanc, stocat în rezervorul de nămol fermentat și introdus în clădirea de deshidratare a nămolului unde este din nou polimerizat și este introdus în presa de nămol. Are o capacitate de stocare de 1500 m3, funcționând pe vechiul amplasament al rezervoarelor de fermentare.

[NUME_REDACTAT] fermentarea nămolului în rezervorul de fermentare se elimină biogaz care este dirijat către rezervorul de stocare a biogazului (balon din cauciuc cu membrană dublă cu o capacitate de 1000 m3 – Fig. 12). Biogazul obținut asigură alimentarea generatorului de electricitate și căldură a unității de cogenerare. Gazometrul este prevăzut cu supapă de siguranță pentru evitarea creșterii presiunii peste limitele admise. Pentru surplusul de biogaz există un arzător care asigură arderea acestuia evitându-se eliminarea biogazului în admosferă în stare brută.

Unitatea de cogenerare

Aceasta este prevazută cu 2 motoare pe gaz care produc energie electrică și asigură încălzirea agentului termic necesar procesului de fermentare a nămolului (Fig. 13 ). Ele asigură o fucționare permanentă, unul din motoare fiind rezervă. Unitățile de cogenerare au o putere de 254 kW, eficiență de 35,5% și pot funcționa atât pe biogaz (112 m3/h), cât și pe gaz natural (76 m3/h).

Păturile de uscare sunt folosite pentru depozitarea nămolului după deshidratarea mecanică. Acestea se găsesc pe vechiul amplasament și au fost reabilitate refacându-se pereții laterali și sistemul de drenaj. Sunt în numar de 10 cu o capacitate totala de 6000m3. Acestea vor fi folosite și ca soluție de depozitare a nămolului atât în timpul defecțiunilor apărute pe linia de deshidratare a nămolului, cât și pe timpul iernii când nu se poate efectua transportul acestuia la halda de nămol.

Radierul păturilor de uscare este prevăzut în lungime cu jgheaburi drenante ce adăpostesc tuburi de beton perforate acoperite cu un filtru invers și pietriș și nisip prin care este eliminată apa din nămolul fermentat. Tuburile drenante sunt în legătură cu canalizarea stației care este racordată la stația de pompare a apelor de drenaj de la pături, aceasta fiind pompată în camera de distribuție 1. Evacuarea nămolului dezhidratat se face prin încărcarea mecanică (cu un IFRON) în remorci auto și transportarea spre depozitare în halda de nămol.

În momentele în care drenajul se colmatează, inainte de golirea completă a patului, apa de nămol este evacuată cu autovidanjele. La golirea unui pat este necesară spălarea lui și înlocuirea sau completarea filtrului de nisip și pietriș în vederea creeării unui filtru corespunzator (Rojanschi V., 1997).

Stația de pompare a apei menajere proprii

Apa menajeră de la pavilionul administrativ este canalizată spre camera umedă a stației de pompare și evacuate în circuitul apei uzate la intrarea în stația de epurare.

Rezervorul de colectare a nămolului provenit de la stația de tratare a apei potabile este o construcție din beton cu volumul aproxim de 75 m3 are rolul de a stoca nămolul provenit de la decantarea apelor de spălare a filtrelor. Nămolul din acest rezervor este trimis în clădirea de deshidratare a nămolului.

Halda de depozitare nămolului deshidratat este amplasată în exteriorul stației pe malul stâng al râului Cibin la aproximativ 50 – 75 m de aceasta.

Volum haldei (Fig. 14 ) este de aproximativ 65.000 m3, realizat prin excavare și înălțare a unor diguri de pământ de 5,5 m. Pentru evitarea poluării solului halda este căptușită cu folie de PEHD de 2mm. Segmentele de membrană (6 x 50 m) se sudează între ele prin procedee termic. Dispunerea straturilor de protecție este următoarea:

strat de sol nisipos argilos compactat și uniformizat

folie geotextilă (densitatea de 300 gr/mp)

geomembrană PEHD 2 mm

folie geotextilă (densitatea de 300 gr/mp)

strat de sol 10 cm

Pe radierul haldei peste straturile de protecție există șanturi în care sunt amplasate conducte de drenaj (Dn 150 mm) cu rolul de a colecta levigatul scurs din nămolul depus. Întreg șantul până la cota radierului haldei este umplut cu pietriș sort 16/32. Geomembrana este ancorată pe partea exterioară a digurilor, marginea membranei fiind acoperită cu pământ.

Descărcarea nămolului în haldă se face de pe 4 platforme de descărcare.

Halda este marginită de șanturi de gardă pentru evitarea intrării apelor meteorice de pe versant în halde. Periodic se procedează la curățirea rampei de descărcare. Pe haldă se depun doar deșeurile grosiere provenite de la grătare, nisip și nămolul provenit de la păturile de uscare.

Halda are o capacitate de stocare pe o perioadă de aproximativ 10 ani.

3.4. PARAMETRII DE CALITATE A APEI EPURATE

// o să adaug analizele ce le voi face când voi merge la stația de epurare.

CAPITOLUL IV – SISTEMUL DE AUTOMATIZARE A STAȚIEI DE EPURARE MOHU, JUDEȚUL SIBIU

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

[NUME_REDACTAT]-Horia, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]-Petronela, Surse și agenți de poluare, Suport de curs, Sibiu, 2008;

[NUME_REDACTAT], Epurarea apelor uzate urbane, Ed. Tehnopress, Iași, 2005;

[NUME_REDACTAT], Surse de poluare și agenți poluanți ai mediului, Ed. Sitech, Craiova, 2007;

[NUME_REDACTAT]-Constantin, Sisteme de epurare a apelor uzate, Ed. [NUME_REDACTAT], București, 2010;

Legea apelor nr. 107 din 25 septembrie 1996;

LEGEA nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului;

Mănescu, M. Dimache, Al. Poluarea apelor subterane, Ed. [NUME_REDACTAT], Timișoara, 2002;

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și co, Controlul automat al proceselor de epurare a apelor uzate, Ed. Tehnică, București, 2008;

[NUME_REDACTAT]-Diana, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]-Nicolae, Tehnici de epurare a apelor uzate, Ed. Tehnică, București, 2011;

Rojanschi, V. [NUME_REDACTAT]. Cartea operatorului din stații de epurare a apelor uzate, Ed. Tehnică, București, 1997;

Anexa 1

Indicatori de calitate pentru diferite categorii de ape

Anexa 2

Indicatori de calitate ai apelor uzate evacuate în rețelele de canalizare ale localităților

Anexa 3

Valori limită de încarcare cu poluanți a apelor uzate industriale și urbane evacuate în receptori naturali