Prevenirea Craparii Fructelor LA Cires

PREVENIREA CRĂPĂRII FRUCTELOR LA CIREȘ

CUPRINS

1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1. IMPORTANȚA CULTURII CIREȘULUI

1.2.SITUAȚIA CULTURII PE PLAN MONDIAL

1.3. SITUAȚIA CULTURII CIREȘULUI ÎN ROMÂNIA

1.4. TEHNOLOGII DE CULTURĂ A CIREȘULUI

1.4.1.Producerea materialului săditor

1.4.2. Înființarea unei plantații de cireș

1.4.3. Întreținerea culturii

1.4.4. Combaterea și prevenirea bolilor și dăunătorilor la cireș și vișin

1.4.5. Recoltarea și valorificarea fructelor

2. INFORMAȚII DIN LITERATURA DE SPECIALITATE DESPRE FENOMENUL CRĂPĂRII CIREȘELOR

3. CADRUL NATURAL ȘI AMPLASAREA EXPERIENȚELOR

3.1.STUDIUL CLIMATIC

3.1.1 Temperatuta aerului

3.1.2 Precipitațiile atmosferice

3.1.3 Durata de strălucire a soarelui

3.1.4. Nebulozitatea

3.1.5. Regimul eolian

3.1.6 Calamități naturale

3.2.SOLURILE DIN JUDEȚUL CLUJ

4. MATERIAL ȘI METODĂ

4.1. DESCRIEREA MATERIALULUI BIOLOGIC

4.1.1 Boambe de Cotnari

4.1.2 Germersdorf

4.1.3 Hedelfinger

4.1.4 Stella

4.1.5 Van

4.2.AMPLASAREA EXPERIENȚELOR

4.3 ORGANIZAREA EXPERIENȚEI

5. REZULTATE ȘI DISCUȚII

6. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1. IMPORTANȚA CULTURII CIREȘULUI

După anul 1989, în România, suprafețele ocupate cu livezi au scăzut an de an, ceea ce a dus la scăderea producției pomicole,astfel fructele au devenit din ce în ce mai greu accesibile cumpărătorilor. Fiind bogate în săruri minerale, vitamine, glucide și acizi, fructele constituie un aliment de bază în alimentația umană. Cerințele pieței au determinat înființarea de noi livezi, asigurându-se astfel necesarul de fructe pentru populația țării noastre. Un eveniment care subliniază afirmațiile anterioare a fost Congresul Național ”Strategii ale dezvoltării pomiculturii” care a dezbătut problemele refacerii sectorului pomicol pentru următorii 30-40 ani.

Cu această ocazie a fost acreditată ideea de a reface patrimoniul pomicol, ”după principiul: o țară bogată cu pomicultori bogați” (Isac 2002).

Cireșul, este o importantă specie în cadrul sâmburoaselor și prezintă însușiri deosebite datorită cărora ocupă un loc de cinste în pomicultură. Fructele pot fi consumate în stare proaspătă, sau sub formă de compoturi, dulcețuri, gem, sirop, suc, fructe congelate, fructe deshidratate, distilate. Literatura de specialitate menționează cultivarea acestei specii, între paralelele 40-600 latitudine nordică, dar izolat cireșul se regăsește pe întregul continent (Corneanu, 1997).

Pe lângă timpurietatea sa, prezintă și o valoare alimentară și terapeutică importantă. Este unul din primele fructe ce apar la sfârșitul primăverii – începutul verii (din luna mai până la sfârșitul lunii iunie), urmând soiurile timpurii de căpșuni.

Valoarea alimentară a cireșelor este dată de acea multitudine de elemente chimice, care îmbunătățesc starea de sănătate a omului. Datorită conținutului bogat în apă se încadrează în grupul fructelor perisabile, mai precis este una din cele mai perisabile fructe după căpșuni, zmeur și mur. Cireșele conțin: 7,7–18,8% zahăr total, 0,49–1,37% acizi organici, 0,06–0,39% substanțe pectice, 0,54–1,63% proteine, vitamine: provitamina A, C (7-8 mg100 g), B1(50 mg100 g), B2(20 mg100 g), E (5,3 mg100 g) , săruri minerale: Ca (16 mg100 g), Fe, K (174 mg100g), P (20 mg100 g) (Mitre, 2001).

Valoarea terapeutică este dată și de conținutul ridicat în vitamine și minerale și nu în ultimul rând de conținutul de apă, care ajută la eliminarea toxinelor din organism. Au acțiune antiinfecțioasă, antireumatică, sedativă pentru sistemul nervos, prezintă efect laxativ, eliminând constipațiile, ajută la regenerarea țesuturilor, determină efecte pozitive asupra ficatului și rinichilor, previn guta etc. (Mocann, Eaducanu, 1989).

Cireșele prezintă și alte efecte benefice, cum ar fi: previn bola numită hiperurichimia, care apare după anotimpul rece, datorită comsumului ridicat de cărnuri, reducând pH-ul sanguin. Au efect hemodializic la un consum de 250 g fruct în stare proapătă pe zi timp de o săptămână. Neutralizează efectul citopatic a radicalilor liberi și enzimele țesutului conjunctiv determinând întinerirea pielii. Este antiinflamator și previne artrita datorită conținutului mare de bioflavonoide. Leagă toxinele și anumite grăsimi în organismul uman și astfel, acestea pot fi eliminate cu ușurință (www.okoriegeszseg.shp.hu).

Nu doar fructul ci și pedunculii sunt utilizați în domeniul medicinei naturiste, ceaiul preparat din aceștia are efect detoxifiant, diuretic și este folosit ca medicament pentru tratarea bolilor de inimă (www.vitaminsziget.com).

Datorită multitudinii de efecte benefice, cunoscute de foarte mult timp, în antichitate cireșele erau considerate ”hrana zeilor”.

Se recomandă consumul fructelor de cireșe la copii cu probleme de creștere, în cazul unor stări de oboseală sau la persoane demineralizate. Datorită conținutului de provitamina A, care se transformă în organism în vitamina A, au efect benefic asupra văzului. Sucul de cireșe are scopul de a curăța intestinele și căile urinare (Asănică, 2010).

Din punct de vedere economic cultura cireșului capătă o importanță din ce în ce mai mare. Poate aduce un profit ridicat, chiar și în sezon, datorită încadrării în grupul fructelor delicatese, timpurietății, tehnologiei simple de cultură și pentru că este un fruct căutat de consumatori. În anul 2009 poducția mondială a fost de 2.150.000 tone, (Nyeki și colab, 2011) și este în continuă creștere.

Cireșele au o importanță economică deosebită fiind o marfă destul de solicitată la export.

Alături de fructe importanță economică are și lemnul cireșului, fiind foarte apreciat în industria mobilei. Seamănă mult cu lemnul de vișin dar cel de cireș are o desitate mai mare. Prezintă o nuanță roz-cenușie care cu timpul se ”matureză”, astfel devine mai intens colorat. Pe lângă fabricarea mobilei se mai folosește la obținerea parchetului și a diferitelor sculpturi pentru decor interior, instrumente muzicale, etc. Alături de lemnul de mahon se încadrează în grupa lemnelor de preț ridicat (www.arboris.md/ro).

Datorită portului înalt și frumos, vom regăsi cireșul și în arhitectura peisageră, folosit ca plantă ornamentală, în aliniamente, în parcuri și diferite amenajări, ca arbore solitar sau în grup heterogen. Înflorește timpuriu, prezintă inflorescențe cu 2-4 flori de culoare albă, roz deschis sau închis.

1.2.SITUAȚIA CULTURII PE PLAN MONDIAL

Originea cireșului este localizată între Marea Neagră și Marea Caspică, de unde s-a răspândit în Europa și Asia (China). A fost introdus în cultură în urmă cu 2500 ani, prima dată în Asia, apoi în Europa de către romani (Mitre, 2001). Din totalul producției mondiale de fructe,cireșul reprezint 0,7% (F.A.O. 2001).

Producția de cireșe ocupă locul 5 în clasamentul internațional al producției de fructe, primul loc fiind ocupat de mere, urmat de pere, nectarine și piersici și căpșuni. În anul 2005 producția ajunge și chiar depășește 1,8 milioane tone pe o suprafață de 400 mii ha. (FAO, 2006)

Dintre țările enumerate în tabelul nr. 1, România se încadrează pe locul 13. Primele cinci țări dau 42-45% din producția mondială, dar cea mai mare cantitate de cireșe este produsă de Europa (48,87%), urmată de Asia (36,14%), America de Nord și Centrală (11,73%), America de Sud (2,3%), Africa (0,4%) (F.A.O. 2006).

Situația cireșului în Europa în anul 2005 arată că prima țară, cu cea mai mare cantitate de cireșe este Germania, cu aproximativ 120 mii tone. O altă țară mare producătoare de cireșe este Italia, unde producția totală a fost de 108 mii tone, urmată de Spania cu 90 mii tone și Ucraina cu 85 mii tone (FAO, 2006).

Analizând suprafața ocupată de cireș, s-a stabilit o creștere a terenurilor ocupate de această specie, în ultimii 10 ani. În Europa, Spania deține cea mai mare suprafață, 49112 ha, urmată de Germania cu 33000 ha. România se găsește pe locul opt privind suprafața ocupată de cireș și anume 9317 ha (Asănică, 2010).

Analizând țările europene, se constată faptul că cele din Vest dețin o producție mult mai mare decât cele din Est, ultimele producând cantitate mai mare de vișine.

Tabelul nr. 1.1

Producția de cireșe la principalele țări cultivatoare (mii tone)

Sursa:ZMP, FAO*

În anul 2003 România se afla pe locul 4 în ceea ce privește producția de cireșe la nivel European, realizând o producție de 98,5 mii tone, dar după acest an producția a scăzut din ce în ce mai mult, ajungând în anul 2005 la 30 mii tone (Asănică, 2010).

Această scădere bruscă a afectat economia țării, iar în ultima perioadă se încearcă refacerea patrimoniului pomicol, mulți pomicultori înființând livezi de cireș pe diferite suprafețe, într-un sistem de cultură intensiv sau superintensiv. Aceste livezi vor da producții mai mari la unitatea de suprafață comparativ cu cele clasice.

În majoritatea țărilor producția stagnează, dar în unele, cum ar fi: Turcia, Iran, USA, Chile, Rusia, România, Ucraina apar suprafețe noi cultivate de cireș, se intensifică înființarea livezilor intensive și superintensive ocupate deaceastă specie. Dar totuși, livezile moderne se găsesc în marea majoritate în țările din Vestul Europei (Spania, Italia, Germania, Franța) (F.A.O. 2005).

1.3. SITUAȚIA CULTURII CIREȘULUI ÎN ROMÂNIA

La începutul cultivării sale, plantațiile de cireș se găseau ca și pomi individuali în grădinile caselor particulare sau în apropierea orașelor, în grupuri mici. Din această producție se asigura necesarul de fructe proaspete pe piețele locale.

Odată cu creșterea populației orașelor, nevoile au devenit din ce în ce mai mari. În această perioadă apar primele livezi comerciale în Banat, de-a lungul râului Timiș.

Pentru satisfacerea nevoilor crescute apar primele centre pomicole și anume: Iași, Râmnicu-Sărat, Sibiu, Leordeni-Topoloveni (Corneanu, 1997).

Referințele statistice din România au marcat o suprafață de 184 mii ha de pomi fructiferi în jurul aniilor 1950, iar în 1970 această suprafață a fost mult îmbogățită, ajungând la 428 mii ha (Asănică, 2010).

În perioada colectivizării s-au înființat livezile comerciale pe suprafețe mari, care prezentau o problemă majoră, și anume cea a recoltării fructelor. Această verigă tehnologică presupunea un consum de forță de muncă ridicat, astfel rentabilitatea culturii era în scădere.

Din nefericire, până în anul 2000 suprafața ocupată de pomii fructiferi a fost înjumătățită, datorită îmbătrânirii și defrișării livezilor. Din 240 mii ha, total suprafață pomicolă, cireșul ocupa 7150 ha, o suprafață mult scăzută față de ultimii ani (FAO, 2005).

Nivelul producției este unul scăzut , în 2005 producția a fost de 32 mii tone, o producție mult redusă față de 2003, când recolta a ajuns la 98,5 mii tone. Cel mai bun an din România, maximum în ultimii 10 ani, s-a realizat în 1993, cu o producție de 106,4 mii tone. Producția cea mai mică s-a înregistrat în anul 2005(FAO, 2005).

Se mai cultivă aproximativ 7000 ha de cireș cu o producție de 60000 tone, din care 74% pentru consum în stare proaspătă, 24% pentru prelucrare industrială, iar 2% se exportă (Corneanu, 1997).

În România, cireșul ocupă 3% din suprafața pomicolă totală, ceea ce presupune aproximativ 4 milioane de pomi (Mitre, 2001).

În anul 2006 după datele statistice FAO cireșul și vișinul ocupă o suprafață de 9317 ha. Această suprafață este mult diminuată față de anul 1996 când cireșul se cultiva pe aproximativ 13000 ha. Din suprafața ocupată astăzi mai mult de jumătate reprezintă cultură intensivă.

Soiurile de cireș cultivate până în anii 1980 erau cele autohtone, de exemplu: Boambe de Cotnari, Pietroase negre, Bășicate, alături de cele intoduse în țară: Germersdorf, Hedelfinger, Ramon Oliva, etc. Cu câțiva ani în urmă pomicultorii încep să introducă în cultură soiuri noi de cireș sau soiuri îmbunătățite de amelioratori, care dau producție mult mai mare, fructele fiind de calitate supee de 106,4 mii tone. Producția cea mai mică s-a înregistrat în anul 2005(FAO, 2005).

Se mai cultivă aproximativ 7000 ha de cireș cu o producție de 60000 tone, din care 74% pentru consum în stare proaspătă, 24% pentru prelucrare industrială, iar 2% se exportă (Corneanu, 1997).

În România, cireșul ocupă 3% din suprafața pomicolă totală, ceea ce presupune aproximativ 4 milioane de pomi (Mitre, 2001).

În anul 2006 după datele statistice FAO cireșul și vișinul ocupă o suprafață de 9317 ha. Această suprafață este mult diminuată față de anul 1996 când cireșul se cultiva pe aproximativ 13000 ha. Din suprafața ocupată astăzi mai mult de jumătate reprezintă cultură intensivă.

Soiurile de cireș cultivate până în anii 1980 erau cele autohtone, de exemplu: Boambe de Cotnari, Pietroase negre, Bășicate, alături de cele intoduse în țară: Germersdorf, Hedelfinger, Ramon Oliva, etc. Cu câțiva ani în urmă pomicultorii încep să introducă în cultură soiuri noi de cireș sau soiuri îmbunătățite de amelioratori, care dau producție mult mai mare, fructele fiind de calitate superioară, cu aspect atrăgător. Aceste soiuri cultivate cu succes sunt: Van, Stella, Bing, Rubin, Bigarreau Burlat, etc.

În anul 2000 s-a produs material săditor pentru o suprafață de 100 de ha, deși erau nevoi de material pentru o suprafață de 500-600 ha la export (Isac, 2002).

Dintre județele cultivatoare de cireș amintim: Iași, Vaslui, Botoșani, Neamț, Vrancea, Cluj, Argeș, Galați, Bacău, Arad, etc. Mai apar livezi și în zone colinare, în partea de Nord-Est a țării, în Subcarpații orientali, Subcarpații de Curbură, Subcarpații Meridionali (Corneanu, 1997).

Bazinele și centrele de cultură a cireșului din România:

Bazinul Iași cu centrele: Comarna, Răducăneni, Cotnari

Bazinul Hordeni-Topoloveni (jud. Argeș)

Bazinul Severinului cu centrele: Zăpujeni, Peștera

Alte centre de cultură: Cireșoaia (lângă Dej), Coșoveni (lângă Craiova), Cisnădie (lângă Sibiu), Sânicolau-Mare (jud. Timiș), Bistrița-Năsăud, etc. (Mitre, 2001).

1.4. TEHNOLOGII DE CULTURĂ A CIREȘULUI

Particularitățile de cultură a cireșului abordează toate verigile tehnologice de la producerea materialului săditor până la recoltarea, condiționarea și valorificarea fructelor.

În cele ce urmează se vor prezenta pas cu pas particularitățile de cultură a cireșului, pentru obținerea unei producții de calitate superioară.

1.4.1.Producerea materialului săditor

Soiurile de cireș se înmulțesc prin altoire. Pentru reușita unei culturi se recomandă folosirea unor altoi și portaltoi de calitate superioară, în așa fel încât altoiul să prezinte afinitate cu portaltoiul.

După Mitre, 2001, portaltoii utilizați pentru obținerea materialului săditor sunt:

Cireșul sălbatic: în ultima perioadă utilizarea acestuia este mai redusă, deoarece imprimă vigoare mare și nu asigură o uniformitate în plantație. Este un portaltoi longeviv și rezistent la ger, folosindu-se în grădini familiale,

Cireșul franc: prezintă aceleași caractere negative ca cireșul sălbatic, dar se poate utiliza ca intermediar în cazul incompatibilității unor altoi – portaltoi,

Vișinul comun: materialul altoit pe vișin comun formează o talie mai redusă, este longeviv, rezistă la asfixierea rădăcinilor, imprimă precocitate. Singurul dezavantaj este faptul că drajonează puternic,

Vișinul turcesc: imprimă productivitate mare, rezistență la ger și precocitate. Materialul altoit pe mahaleb, poate fi plantat pe soluri calcaroase, nisipoase,

F12/1: primul portaltoi vegetativ dar cu caractere mai puțin pozitive: foarte viguros și totodată este sensibil la cantitatea ridicată de apă din sol,

F4/13: prezintă însușiri asemănătoare cu F12/1; singura diferență fiind producția dublă

Malling Colt: materialul săditor va avea vigoare scăzută,

I. P. –C1: pentru înființarea livezilor intensive, obținut la ICPP Pitești Mărăcineni,

După Asănică, 2010, pe lângă portaltoii utilizați anterior, se mai recomandă:

Colt: portaltoi obținut prin încrucișarea soiurilor P. aviumși P. pseudocerasus. Are vigoare mare, este sensibil la secetă dar și la exces de umiditate. Avantajul acestui portaltoi este că tolerează calcarul activ din sol și oboseala solului,

Grupul Gisella: acestea au fost obținute prin încrucișări interspecifice între soiuri de cireș cu vigori diferite:

Gisella 1 este un portaltoi triploid care imprimă pomilor vigoare redusă. Pomii altoiți pe acest portaltoi prezintă precocitate și productivitate foarte bună. Este sensibil la viroze și incompatibil cu anumite soiuri,

Gisella 3 avantajul acestuia este că imprimă ramurilor unghiuri de inserție mai deschise, port redus, precocitate, toleranță la virusuri. Este recomandat pentru livezi intensive,

Gisella 4 Prezintă vigoare mică, dar este sensibil la viroze,

Gisella 5 portaltoi triploid cu o precocitate și productivitate ridicată. Sunt adaptați la soluri grele și umede. Necesită înființarea sistemului de susținere,

Gisella 6 un portaltoi recomandat de specialiși datorită vigorii reduse și precocității, productibilitate ridicată. Singurul neajus fiind executarea tăierilor puțin mai severe pentru stimularea creșterii părții vegetative,

Gisella 7 Față de Gisella 6, Gisella 7 prezintă creșteri vegetative viguroase, este sensibil la virusuri și drajonează puternic,

Gisella 8 deși formează șarpante larg deschise, este sensibil la virusuri,

Gisella 10 este sensibil la viroze, drajonează puternic, dar prezintă un port redus,

Gisella 11 și 12 au caractere asemănătoare, imprimă precocitate, port redus și productibilitate, diferența fiind că Gisella 11 prezintă sensibilitate la viroze și G. 12 este tolerant,

1.4.2. Înființarea unei plantații de cireș

Pe terenul destinat înființării se execută următoarele lucrări tehnologice: fertilizarea de bază cu o cantitate de 300-400 kg P2O5, 200-300 kg K2O, 40-60 t gunoi de grajd și în cazul unor acidități ridicate se execută și amendarea, în funcție de cartarea agrochimică. Această doză se încorporează în sol prin desfundat la o adâncime de 50-60 cm apoi se nivelează terenul (Mitre, 2001).

Se recomandă ca înființarea plantației să se realizeze după cinci ani după ce s-a eliberat terenul de sâmburoase, dar după semințoase se poate înființa fără a lăsa solul să se odihnească.

Înainte de plantare se realizează drenajul excesului de umiditate, pentru prevenirea asfixierii rădăcinilor. Trebuie asigurată apă pentru stropiri, fertilizări și nu în ultimul rând pentru irigare (Mitre, 2001).

Cireșul se plantează preferabil toamna, iar dacă nu este asigurat materialul săditor necesar toamna, plantarea se va realiza primăvara.

Fiind o specie autosterilă (sunt și soiuri autofertile: de exemplu Stella) este necesară plantarea polenizatorilor, în raport de 5:6, 1:2 (Mitre, 2001).

În teren nedesfundat se sapă gropile de dimensiuni: 1,25/1,25/1 m pe terenuri grele, 1/1/0,8 pe terenuri mijlocii și ușoare și 0,6/0,6/0,4 m pe terenuri desfundate (Ropan, 2008).

Se pregătește materialul după depozitarea în condiții corespunzătoare, se fasonează rădăcinile la 30 cm cu executarea tăierilor oblice, mocirlirea rădăcinilor și se plantează la următoarele distanțe:

Vigoare mare: 6,5-7,0 m între rânduri, 4,5-5 m între plante pe rând în cazul unei forme de coroană Vas ameliorat, Leader modificat

Vigoare mijlocie: 6,0-6,5 m între rânduri, 3,5-4,5 m între plante pe rând în cazul aceleași forme de coroană

Vigoare mică: 5,5-6,0 m între rânduri, 3,0-3,5 m între plante pe rând în cazul aceleași forme de coroană(Mitre, 2001).

Într-o cultură superintensivă cireșul se plantează la distanță de 4 m între rânduri și 1-1,2 m între plante pe rând, realizând o densitate de 2500-2084 plante la ha.

Plantarea se execută prin stabilirea direcției pomului, fixarea adâncimii și tasarea acestuia. Punctul de altoire trebuie să fie deasupra pământului. În cazul plantării de toamnă, coletul se protejează cu un mușuroi de pământ (Ropan, 2005).

1.4.3. Întreținerea culturii

Această verigă tehnologică presupune lucrări complexe, care afectează într-un mod direct cantitatea și calitatea produsului.

Solul. Întreținerea solului are ca scop asigurarea spațiului necesar dezvoltării rădăcinilor. Prin lucrări se realizează echilibrul între partea aeriană, hidrică și cea solidă, încât rădăcinile pot beneficia mai ușor de apă și elementele minerale. Se distrug buruienile pentru a nu concura pentru hrană cu rădăcinile plantei de cultură. Livezile se vor amplasa pe ternuri cu pante reduse. Solul se va mențineca ogor negru, mai ales în plantațiile tinere, dar și în cazul livezilor pe producție este recomandat, deoarece în ultimul caz se pot aplica erbicide pentru distrugerea buruienilor, ușurând întreținerea solului. Se realizează 3-4 discuiri pe an. Dacă întâlnim zone cu precipitații ridicate (peste 700 mm/an) sau pante mari, se înierbează alternativ sau total suprafața solului dintre rânduri. În acest caz, se execută 3-4 cosiri pe an (Mitre, 2001).

Spațiul dintre rânduri se mai poate cultiva cu legume, dar până în momentul în care pomii intră pe rod. Erbicidele se aplică din anul V de la plantare, când pomul este fortificat, lemnul maturat îndeajuns, ca erbicidele să nu afecteze negativ pomul.

Irigarea culturii. Este necesară în zone cu precipitații scăzute ( sub 550 mm/an), dar pentru o producție uniformă și de calitate se recomandă irigarea în toate livezile de cireș, astfel se realizează o uniformitate a cantității de apă dată.

Se vor executa 2-3 udări cu 200-250 m3 în plantațiile tinere, iar la cele pe rod 4 udări cu 300-400 m3. Ca și în cazul fiecărui soi, și cireșul are faze critice față de nevoia de apă, și anume: înainte de înflorit, la întărirea endocarpului, după recoltatul fructelor și la diferențierea mugurilor de rod. (Mitre, 2001)

După alți autori se execută 3-5 udări, din care două se vor executa după recoltarea fructelor cu 400-500 m3/ha. În toamnele cu deficit de apă se realizează o udare suplimentară (Asănică, 2010).

O importanță deosebită are momentul aplicării irigării precum și cantitatea de apă folosită deoarece poate apărea pericolul fenomenului crăpării cireșelor, în momentul maturării fructelor.

Fertilizările. Sunt necesare pentru reușita culturii. Cireșul fiind pretențios la microelemente pe lângă azot, fosfor, potasiu se va administra și magneziu, calciu, zinc, etc. De exemplu la o plantație pe rod se recomandă : 20-30 t gunoi de grajd (la 2-3 ani), 80 kg N, 80 kgP2O5, 60 kg K2O. Însă la o plantație tânără îngrășămintele se administrează sub proiecția coroanei, cantitatea folosită fiind: 5-6 kg gunoi de grajd, 10-15 g/m2 N, 5-8 g/m2 P2O5, 5-8 g/m2 K2O (Mitre, 2001).

Cercetările realizate de alți specialiști recomandă ca în primii trei ani de la plantare să se administreze doar azot. O livadă în anul III consumă: 45 kg N; 11,5 kg P; 22,1 kg K; 42 kg Ca; 10 kg Mg; 229 g Fe; 101 g Mn; 117 g Zn; 66 g Bo. Din aceste date reiese faptul că cireșul este o specie consumatoare de elemente minerale, rezultă că administrarea elementelor nu poate fi neglijată, pentru o producție considerabilă atât cantitativ cât și calitativ(Asănică, 2010).

La 1 ha de livadă se aplică următoarele doze de îngrășăminte: 120-140 kg N în trei reprize, 80-120 kg P2O5, 140-180 kgK2O, odată la 3-4 ani 40-60 t/ha gunoi de grajd (Asănică, 2010).

Pentu stimularea legării fructelor se aplică îngrășământ foliar pe bază de bor 1%, de regulă Borax sau Făgăraș, care poate duce la creștera producției cu 26-63%.

O cercetare realizată pe baza aplicării îngrășămintelor foliare cu bor, mai exact utilizând substanța Făgăraș de 0,6%, la SCPP Iași, a demonstrat obținerea unei sporiri la legarea fructelor în cazul soiului Boambe de Cotnari și Bigarreau Moreau (Asănică, 2010).

Tăierile de formare. Acestea se referă la tăierile executate pentru obținerea formei de coroană aleasă. Începe din anul plantării, când se va scurta varga la înălțimea trunchiului și distanța dintre primele două șarpante. Formele de coroană recomandate sunt cele aplatizate.

Materialul săditor necesită o atenție accentuată în ceea ce privește manipularea acestuia. Datorită mugurilor mari, specifici soiului, care sunt depărtați de ramură, se rup ușor, reducând calitatea materialului sau chiar distrugând-l . Este de dorit ca materialul să nu formeze lăstari anticipați în pepinieră (Mihăiescu, 1996).

După Mihăiescu, 1996, în livezile intensive sunt recomandate gardurile fructifere:

Palmeta etajată cu brațe oblice: la soiurile cu vigoare medie și slabă (exemplu soiul Van)

Drapel Marchand: se folosește în puține livezi în țara noastră, dar este folosit Medgidia

Gard fără formă: această formă dă rezultate mai bune decât palmeta. Vergile de rod se scurtează la 80 cm din care 60 cm este trunchiul. În anii 2-3 ramurile pentru șarpante se vor înclina sub un unghi de 50-60. Ramurile care depășesc în lungime 80 cm se scurtează pentru a spori numărul formațiunilor de rod. Când pomul a ajuns la 4-4,5 m înălțime se va suprima axul principal.

Soiurile de vigoare redusă se pot conduce sub formă de tufă. Nu se practică la noi în țară, dar la Universitatea din California-Davis, s-a demonstrat că producțiile sunt ridicate și de calitate bună condus sub formă de tufă, coroanele unindu-se și formând un gard fructifer. Pe un portaltoi se regăsesc 3-6 altoi, fiecare formând o șarpantă. Altoiul are o înălțime de 60 cm. Tăierile se fac în anul IV, dar pomul produce din anul III, producția devenind constantă din anul IV. Avantajul conducerii sub formă de tufă este că lucrările se execută mai ușor mecanizat și recoltarea se poate realiza cu ajutorul scuturătoarelor (Mihăiescu, 1996).

După Mitre, forma de coroană recomandată într-o livadă de densitate mare este fusul subțire. Această formă s-a realizat pentru soiuri altoite pe portaltoi care imprimă vigoare redusă pomiilor. În acest caz trunchiul prezintă aproximativ 40 cm. 3-4 șarpante formeză primul etaj,cu o distanță de 15-20 cm între ele, fiecare șarpantă fiind îmbrăcată cu formațiuni de rod. Deasupra etajelor se găsesc ramuri de semischelet, iar în apropierea vârfului axului formațiunile de rod sunt inserate direct pe ax. La dezvoltarea deplină pomul are o înălțime de 1,8-2,5 m, iar lățimea acestuia este de 1-1,2 m, ceea ce permite înființarea unor livezi de densitate mare și foarte mare. Inițial această formă a fost realizată pentru soiurile de măr și păr, dar în ultima perioadă s-a extins in majoritatea plantațiilor.

Tăierile de întreținere. Aceste lucrări se execută pentru menținerea coroanei în limitele stabilite anterior, la formarea acesteia. Sunt mai reduse tăierile de rărire și fructificare, dar nu trebuie neglijate. Scopul este acela de a menține un echilibru între creștere și fructificare și realizarea condițiilor de lumină în interiorul coroanei, îndepărtarea ramurilor rupte, vătămate, bolnave (Mitre, 2001).

În momentul executării lucrărilor de întreținere se ține cont de vârsta, vigoarea, capacitatea de ramificare a pomilor.

Tăierile de întreținere se împart în 3 categorii:

De fructificare: se referă la normarea rodului. În primii ani de la plantare se execută redus sau chiar deloc, dar din momentul intrării pe rod sunt necesare pentru a preveni degarnisirea, îndepărtarea rodului spre periferia coroanei. Pentru că buchetele de mai au o creștere monoaxială se fac tăieri de reducție.

De regenerare: apar la pomii îmbătrâniți. Se reduce semischeletul pomului, lemn de 3-6 ani, fără să se îndepărteze mai mult de 1/3 din coroană.

În verde: se execută vara, după recoltarea fructelor (Mitre, 2001).

Prin tăierile de fructificare se realizează poducții constante și de calitate superioară.

Creșterea anuală a ramurilor de cireș este de 35-60 cm. În cazul creșterilor mai slabe de 30 cm se vor realiza tăieri severe pentru stimularea creșterii, dar când acestea depășesc 60 cm tăierile se reduc viguros. Raportul între formațiunile de rod și creșterile vegetative nu trebuie să depășească și să scadă sub 1:3 (Asănică, 2010).

La o coroană dezechilibrată, în care la bază creșterile sunt reduse, degarnisită, dar în partea superioară creșterile sunt normale, se vor executa tăieri severe în partea inferioară, iar superior tăierile vor fi cele obișnuite (Mihăiescu, 1996).

Fructele de cireș sunt relativ mici, nu apare fenomenul de supraîncărcare iar având și o maturare timpurie refacerea coroanei este relativ rapidă în așa fel excluzând alternanța de rodire.

Rănile se cicatrizează greu și astfel s-a decurs la executarea tăierilor de vară și în cazul ramurilor mai groase se folosește mastic pentru grăbirea refacerii rănilor.

Tăierile se pot executa:

● înainte de recoltare, care presupune ciupitul lăstarilor la 15-25 cm stimulând creșterea noilor lăstari și ramificarea. Noii lăstari se vor ciupi la fel, la 10-20 cm. Ciupitul se va executa înainte de 1 august, pentru ca lăstarii tineri să se fortifice înainte de venirea temperaturilor scăzute.

● odată cu recoltarea, metodă răspândită în Italia și Franța; în țara noastră nu se execută. Stau la bază aceleași lucrări ca cele descrise la metoda anterioară.

● după recoltat, acestea înlocuiesc tăierile din perioada de repaus, tăieri care se execută în luniile august-septembrie (Mihăiescu, 1996).

1.4.4. Combaterea și prevenirea bolilor și dăunătorilor la cireș și vișin

În tabelul nr 1.4.1 se va prezenta bolile și dăunătorii cireșului și vișinului, cu substanțele pentru prevenirea și combaterea acestora.

Tabelul nr. 1.4.1

Prevenirea și combaterea nolilor și dăunătorilor la cireș și vișin

Sursa: Mitre, 2001

1.4.5. Recoltarea și valorificarea fructelor

Este cea mai costisitoare lucrare tehnologică din ansamblul verigilor, și astfel necesită o atenție sporită. Este o lucrare pretențioasă, necesitând un mare consum de forță de muncă manuală. Constituie 70-80% din necesarul total de forță de muncă manuală într-o perioadă de vegetație. Un alt fapt care îngreunează recoltarea este că aceasta nu se poate realiza printr-o singură trecere ci în 2-3 reprize, deoarece cireșul se maturează eșalonat, dar în parctica pomicolă, în cazul livezilor mari se realizează dintr-o singură trecere (Asănică, 2010).

Stabilirea momentului optim de recoltare este cea mai importantă din această verigă, deoarece după recoltare fructele nu își mai continuă maturarea. Pentru stabilirea momentului se iau în considerare: mărimea, culoarea,fermitatea, vârsta fructelor (50-60 zile de la înflorit), suma gradelor de temperatură: 900-1390C de la înflorit; calitățile gustative și cantitatea de zahăr, caracteristice soiului. Se poate recolta cu cel mult 2-3 zile înainte de maturarea deplină. La cireș nu există supramaturare după recoltarea fructelor, automat declanșându-se procesul de degradare. Întârzierea recoltării fructelor cu maturare timpurie este atât de periculoasă ca și recoltarea timpurie a soiurilor cu maturare târzie (Nyeki și colab, 2011).

Pentru ca recoltarea să fie una eficientă, rolul principal îl are înălțimea coroanei pomilor. Cel mai indicat este ca operația de recoltare să se poată realiza fără ajutorul unor mijloace ca: scări, platforme cu elevatoare, etc. Pentru aceasta, înălțimea maximă a coroanei nu trebuie să depășească 2 m.

Recoltarea începe dimineața după ce se ridică roua, se execută manual, cu peduncul. Se prind fructele dintr-o inflorescență și printr-o mișcare de torsionare se rup din pom, fără a răni ramura.

Un muncitor poate recolta 40-100 kg fructe în funcție de încărcătura pe pom și de forma de coroană (Mitre, 2001).

Fructele nerecoltate nu cad din coroană ci se stafidesc, ceea ce îngreunează recoltatul mecanizat.

Se poate recolta și mecanizat cu ajutorul scuturătoarelor, dar datorită perisabilității nu este recomandat. Mare parte a producției suferă vătămări, și prelucrarea lor este mai greoaie.

Cea mai mare cantitate de fructe se distruge în momentul transportării.

Tehnologia modernă permite păstrarea fructelor un timp mai îndelungat. Se pot păstra 14-16 zile la o temperatură de 0C și 85% umiditatea relativă a aerului. Cu cât temperatura crește, numărul zilelor de păstrare scade. În atmosferă controlată se păstrează și 30 de zile, care presupune 3% O2, 5% CO2, 0C,85% umiditatea relativă a aerului (Asănică, 2010).

Cea mai modernă tehnologie de păstrare este cea ”Wiew Fresh” descoperită în USA și distribuită în Europa de Teknoterm și în Norvegia, care presupune ambalarea fructelor în pungi speciale de plastic, în interiorul cărora compoziția de gaze este modificată (Asănică, 2010).

Ambalarea fructelor se face în lădițe de diferite mărimi, confecționate din lemn sau material plastic, cuo capacitate de 6-10 kg, cele mai recomandate fiind de 5-6 kg (Bujoreanu, 2010).

INFORMAȚII DIN LITERATURA DE SPECIALITATE DESPRE FENOMENUL CRĂPĂRII CIREȘelor

Fenomenul de crăpare a cireșelor presupune o ruptură relativ adâncă și lungă pe suprafața fructelor, care poate afecta pielița, dar de multe ori crăpătura devine mult mai adâncă, chiar până la sâmbure.

Determinată de ploi însemnate cantitativ în perioada de maturare a fructelor, crăparea ridică o problemă importantă în toate țările cultivatoare de cireș, cu care se confruntă fermierii an de an, indiferent de climatul țării respective.

Crăparea fructelor apare la toate speciile din categoria sâmburoaselor, dar cea mai periculoasă este la cireș; poate compromite aproape în totalitate recolta, datorită faptului că pe cireșele crăpate se instalează cu ușurință boli, prezintă mediul propice pentru dezvoltarea acestora.

Kertesz și Nobel studiază pentru prima dată fenomenul crăpării în anul 1935, observând că acest fenomen este dat de cantitate relativ mare de apă absorbită de fruct prin cuticula lui. Acest studiu prezintă bazele cercetării de azi, prin care oameni de știință încearcă să determine toate cauzele crăpării (Nyeki și colab, 2011).

Cercetările realizate de Leo K. Jedlow și Larry E. Schrader (2005) subliniază faptul că fenomenul apare în perioada de recoltare a cireșelor, fiind o sursă majoră de pierdere a producției industriale. Crăparea apare adesea în zona cavității pedunculare, unde indiferent de mărimea adânciturii se acumulează o cantitate de apă, dar poate să apară în orice altă zonă pe suprafața cireșelor. Rezultatul este același: fructele nu pot fi valorificate în stare proaspătă, pierzând valoarea comercială, în unele cazuri nici petru industrializare nu mai prezintă interes.

Din publicațiile Centrului de Cercetare și Extindere a Pomilor Fructiferi-Wenatchee (Tree Fruit Research and Extension Center- Wenatchee) se înțelege că această problemă mult studiată în ultima perioadă prezintă mult mai multe cauze decât cele enumerate mai sus.

Există una genetică, soiurile prezintă predisponibilitate mai accentuată sau mai puțin accentuată la crăparea fructelor, ce poate varia de la soi la soi. Cercetările caută explicații pentru comportarea diferită între soiuri. Fenomenul apare în special la soiurile cu maturare târzie, cele timpurii și mijlocii nu sunt predispuse (Andris, 2003).

Cauzele majore care influențează fenomenul crăpării cireșelor:

Clima: temperaturile medii din perioada de vegetație, cantitatea de precipitații și temperatura din perioada de maturare a fructelor,

Caracteristicile soiului: perioada de maturare, cantitatea de zahăr acumulat, caracterele morfologice ale soiurilor, caracterele fructelor privind: forma, mărimea cavității caliciale, greutatea, consistența, flexibilitatea cuticulei, capacitatea de absorbție a apei, caracteristicile mezocarpului și densitatea lenticelelor,

Aspectele plantației (organizarea livezii): microclimatul, distanța între rânduri, distanța între plante pe rând, orientarea rândurilor, desimea frunzelor în coroană, raportul între numărul frunzelor și a fructelor,

Tehnologia de cultură aplicată: agrotehnică, irigare, aplicarea gunoiului de grajd, momentul și modul tăierilor, rărirea fructelor, prevenirea crăpării fructelor, prevenirea contactului îndelungat cu apă a fructelor, uscarea fructelor prin ventilație, etc. (Nyeki și colab, 2011).

Alte cauze: în cazul umidității ridicate în combinație cu temperaturi ridicate se crează o presiune asupra fructului în urma căruia scade flexibilitatea cuticulei. Acest fenomen se manifestă la diferențe de presiuni osmotice pe suprafața și interiorul fructului. Există alte teorii care explică mecanismul absorbiței apei de cuticulă: diferite varietăți reacționează diferit la aceeași cantitate de apă; unele permit absorbția unor cantități mai mare de apă, altele mai puțină. În așa fel poate să difere și elasticitatea cuticulei de la soi la soi (Asănică, 2010).

În urma experiențelor făcute de cercetătorii din Wenatchee s-au observat micro-crăpături pe suprafața cuticulei, crăpături care pot să prezinte o sursă de crăpare a fructelor la maturitate.

Sunt în general 3 categorii de crăpări:

Crăpări mici, cu formă de semilună sau forme concentrice în partea superioară a fructului

Crăpări circulare sau sub formă de semicerc care se găsesc la baza fructului

Crăpări lungi, mari, neregulate.

De regulă le întâlnim pe primele două variante (Andris, 2003).

Cum s-a amintit anterior, crăparea apare din cauza mai multor factori, dar un alt element important este cantitatea de zahăr acumulată de fruct. Cu cât zahărul crește în pulpa fructului cu atât crește și potențialul de crăpare a cireșelor, deoarece permite intrarea și circularea mai ușoară a apei în fruct (Andris, 2003).

În trecut teoria acceptată era că fenomenul apare din cauza ploilor abundente, apa absorbită de către rădăcini era transportată la fruct, care nu mai poate absorbi apa neavând elasticitatea necesară. Cercetările din ziua de astăzi au demonstrat că, cantitatea mare de apă este aborbită de fruct.

Pielița fructului la cireș are trei părți: cuticula, epiderma și hipoderma. Cuticula, fiind partea exterioară prezintă cea mai mare importanță, pe suprafața ei fiind un strat de ceară. Deasupra cuticulei se află un strat de celule, lipit de aceasta cu o substanță pectică, aceasta fiind epiderma. Pe suprafața epidermei se găsesc lenticele, care permit schimbul de gaze cu exteriorul. Prin acestea se realizează și eliminarea apei prin transpirație. Între epidermă și pulpă legătura o face hipoderma, alcătuită dintr-un singur strat subțire de celule (Andris, 2003).

Prevenirea crăpării cireșului se poate realiza prin îndepărtarea apei de pe suprafața cireșelor cu ajutorul elicopterelor sau atomizoarelor. Dar aceste metode fiind scumpe, nu se prea utilizează. O altă metodă fizică ar fi montarea perdelelor deasupra rândurilor de pomi, care împiedică contactul apei provenite din ploi cu fructul. Aceasta fiind și costisitoare , întârzie maturarea și poate reduce și intensitatea culorii fructelor (Jedlow și Schrader 2005).

Primele cercetări efectuate pentru prevenirea crăpării fructelor de cireș s-au realizat în anul 1956, când Ackley a tratat fructele prin imersie în soluție de CaCl2 și a constatat că procentul fructelor crăpate a scăzut cu 15-30%.

Un alt experiment, tot în acest scop s-a realizat în California, UC Davis, pornit de la observația lui K. Urin, că fenomenul negativ al crăpării a fost redus, după ce aspersoarele deasupra pomiilor au fost pornite înainte de ploaie. A presupus că sărurile din apa de irigare s-au depus pe suprafața fructului, împiedicând intrarea aceleiași cantități mari de apă în fruct. Același fenomen l-a observat și Ackley și Kruger în 1980. Toate acestea au determinat cercetarea realizată la Michigan din 1994. Au instalat un sistem de aspersoare deasupra pomilor și au pulverizat soluție de CaCl2 de diferite concentrații de la 0,5-1,0%, sperând că acest strat se va depune pe suprafața fructelor, reducând pierderile cauzate de crăpare. Experimentul a fost unul cu succes, a urmat testarea în diferite stații de cercetare. În Michigan în anii 1994 până în 1996 rezultatele au fost bune. Au reușit reducerea crăpării de la 33% la 11%. În Washington se executau două studii în paralel: în primul caz crăparea s-a redus de la 20% la 4%, iar în cazul al doilea de la 8% la 2%. Rezultatele fiind foarte bune, demonstrările au continuat și în alte stații.

Metodele chimice presupun cheltuieli mai reduse, în funcție de numărul de aplicare al acestora, dar prin uscarea soluțiilor pe suprafața fructului rămân pete, care îi conferă un aspect neplăcut. Pulverizarea sărurilor minerale (CaCl2), cu atomizoare sau cu microaspersoare se pot aplica chiar și în timpul ploii. Prin încorporarea în fruct a calciului, crește rezistența și în așa fel și integritatea celulelor, reducând absorbția apei de ploaie. Singurul neajuns al acestei metode fiind petele rămase în urma aplicării tratamentelor, acestea se pot reduce printr-o spălare după recoltare (Rupert și colab.).

S-au creat diferite soluții care trec peste barierele chimiei, la demonstrarea utilității acestora au apărut probleme în ceea ce privește: reducerea schimbului de gaze, dezvoltarea redusă a soluției solubile din fruct, în principal a zaharurilor. Cercetătorii Centrului de Cercetare și Extindere a Pomilor Fructiferi-Wenatchee au furnizat informații promițătoare în legătură cu o asemenea soluție care previne crăparea fără a prezenta dezavantaje. Rezultatele cercetării arată și o îmbunătățire a calității fructelor recoltate, fiind mai ferme și menținând apa în pulpă o perioadă mai lungă de timp în cazul depozitării (Jadlow, Schrader, 2005).

Fenomenul de crăpare a cireșelor poate fi redus cu irigări moderate de apă, fără fluctuații bruște în ceea ce privește cantitatea de apă; cu fertilizări reduse de azot în pricipal în perioada creșterii fructelor; utilizarea îngrășămintelor pe bază de fosfor sub formă de sulfat și nu clorură, pentru că cel din urmă poate mări sensibilitatea la crăpare,proiectând forme de coroană aerisite, cu o bună luminozitate, executând tăierile de rodire și răritul fructelor. Tratamentele pe bază de calciu, cupru și aluminu sunt de asemenea benefice pentru obținereaunei producții sănătoase (Asănică, 2010).

Reducerea pierderilor mari de producție se pot realiza prin recoltarea cât mai rapidă a fructelor după ploi abundente, dacă fructele au ajuns la maturitate. Dacă nu se află încă în perioada de recoltare, se elimină o cantitate cât mai mare de apă de pe suprafața fructului. Uscarea fructelor se poate realiza prin intermediul diferitelor mașini și mecanisme: utilizarea pulverizatoarelor de viteză, elicoptere, avioane, etc. care pot fi de mare ajutor și în funcție de cantitatea de apă (Jadlow, Schrader, 2005).

Aplicarea substanțelor chimice înainte de ploaie, de exemplu gibereline, poate întări cuticula cireșului dar având un mare neajuns, întârzie maturarea cu câteva zile. Câțiva fermieri au început să utilizeze această metodă, dar în varianta înbunătățită: folosesc plăci metalice cu reflexie pentru grăbirea maturării (Andris, 2003).

Elementul care dă elasticitate membranelor celulare este borul. Prin aplicare la sol a acestui element cu 2 săptămâni înainte de recoltare se reduce crăparea fructelor cu 25-50%

Încă din anii 1930 a fost demonstrat faptul că soluțiile pe bază de Ca sunt benefice în prevenira crăpării fructelor la cireș. Prin aplicări repetate cu clorură de calciu se pot preveni crăpările, acestea întărind cuticula fructului, cu condiția ca soluția să fie deja pe suprafața fructului înainte de începerea ploii. Diferențele sunt minime în ceea ce privește modul de aplicare al soluției, cu pulverizatoare sau cu microaspersoare montate deaspra pomiilor (Rupert și colab.)

Folia de polietilenă întinsă deasupra livezii, nu numai că este o metodă foarte costisitoare, dar prezintă și unele neajunsuri: întârzie maturarea fructelor cu 3-5 zile, necesită ventilare laterală, pentru prevenirea condensului și apariției putregaiului (Jadlow, Schrader, 2005).

CADRUL NATURAL ȘI AMPLASAREA EXPERIENȚELOR

Experiența a fost amplasată la SC Agroindustriala SA Cluj-Napoca, județul Cluj, într-o plantație înființată în anul 1992. Livada de cireș este o plantație de tip clasic, cu o distanță de plantare între rânduri de 5 m, respectiv distanța între pomi pe rând de 5 m, astfel rezultă o plantație cu o densitate de 400 de pomi pe hectar. Pomii, altoiți pe mahaleb, au fost conduși sub formă de piramidă etajată rărită.

3.1.STUDIUL CLIMATIC

Clima județului Cluj, cum s-a precizat și în capitolul anterior, este caracteristică zonelor de deal.

Pentru reușita unei livezi de cireș, se analizează detaliat fiecare elemet al climei, cum ar fi: temperatura aerului, precipitațiile atmosferice, umiditatea relativă a aerului, durata de strălucire a soarelui, regimul nebulozității, regimul eolian, ceața și grindina.

3.1.1 Temperatuta aerului

Relațiile dintre temperatură și plantă au o importață majoră mai ales în ceea ce privește importanța practică a acestora. Influențează toate procese vitale ale pomilor.

Cel mai important element meteorologic care exprimă viteza cu care particulele de aer realizează mișcări provocate de starea termică a volumului de aereste temperatura aerului. Măsurarea temperaturii aerului se realizează cu ajutorul scării Celsius.

O importanță majoră în osilațiile temperaturii aerului, au prezența suprafețelor de apă, formele de relief și vegetație. Temperatura aerului la nivelul standard se măsoară la 2 m deasupra solului, care prezintă diferențe de câteva grade între estul și vestul țării.

Media temperaturii aerului primăvara crește cu 5-5,5ºC față detemperaturile din iarnă. Temperatura crește cu o viteză mai mare în zonele de deal decât în cele montane.

Variațiile temperaturilor medii lunare diferă în fiecare an în funcție de altiudine și anotimp.În așa felse constată faptul că iarna oscilațiile de temperatură sunt mai reduse.

Este important cunoașterea numărul de zile cu diferențe de temperaturi. Numărul zilelor de îngheț este 140-160 sau 130-140 în funcție de altitudine sau chiar 120-130 în zone cu altitudine mai scăzută. Numărul zilelor de vară: 20-50 până la 50-70 zile, în funcție de altitudine. (MORARIU și SAVU, 1970).

Temperatura medie anuală din ultimii 10 ani este de 9,52oC. Din 2001 până în 2010 se poate observa o creștere a temparaturii aerului.

Analizând temperaturile medii anuale din Cluj-Napoca, anul cu cea mai mare medie a fost în 2007, (10,35oC) și cea mai mică, în anul 2005 (8,71oC).

Anul 2007 de la început, adică din luna ianuarie prezintă temperaturi mai ridicate față de alți ani, în așa fel comportându-se până la sfârșitul anului.

Luna aprilie a anului 2010, nu prezintă temperaturi mai ridicate față de alți ani, dar media lunară a lunii mai, în perioada de dezvoltare a fructelor la cireș este mai ridicată, ceea ce în condiții de umiditate atmosferică mare, poate produce scăderea producției, datorită favorizării apariției unori boli periculoase, si anume moniloiza (Moniliania fructigena). (Tabel Nr. 3.3.1)

Figura nr. 3.1.1, Temperaturi medii anuale ale aniilor 2001-2010

Sursa: Laboratorul Meteorologic al Stațiunii de Cercetare Pomicolă Cluj-Napoca

Temperaturile medii anuale, din graficul numărul 3.1.1, demonstrează că anul 2007, a întrecut mult media celor zece ani (9,52 C), depășind-o pe aceasta cu 0,83 C, iar anul 2005 fiind un an mai răcoros, având media mai mică cu 0,81 C.

În prezenta temă de cercetare, cele mai importane momente ale temperaturii, se regăsesc în lunile mai și iunie, perioada de maturare a fructelor de cireș. Cum s-a menționat la începutul capitolului, temperatura intervine și definește activitatea vitală a plantelor. Acest lucru fiind identic și în cadrul soiurilor de cireș, temperatura determină gradul și viteza de avansare a fructelor în fenomenul coacerii.

3.1.2 Precipitațiile atmosferice

Apa, element indispensabil pentru viață, își prezintă rolul în procesele fiziologice și biochimice, determină creșterea și dezvoltarea plantelor. Constituie, mediu de reacție biochimică și fiziologică, vehiculant al substanțelor minerale și are un rol foarte important, este regulator termic (transpirație și evapotranspirație). Acest element este cel mai simplu de manipulat în domeniul horticol și agricol.

Nevoia de apă a unui pom este de 10 l de apă/zi, conținutul plantelor și mai ales a fructelor fiind mare.1 fruct, care este de 6-10 g are un conținut de 75,4–89,2% apă, acel fruct reprezintă o parte extrem de mică față de întreaga plantă.

Conținutul în apă a plantelor tinere este mai mare față de cele mature. (Ciofu și colab., 2003)

Precipitațiile atmosferice înglobează nu doar apa provenită din ploi și ninsori, ci și a produselor care cad de obicei din nori și ajung la suprafața pământului. Repartiția precipitațiilor, depinde de caracterul mișcărilor aerului, datorită acestui fapt precipitațiile au un caracter discontinuu, determinarea prognozelor fiind greoaie.

Cantitatea, durata și momentul precipitațiilor este influențat puternic de relieful tării noastre. Prezența Munțiilor Carpați în România, modifică deplasarea curenților de aer, poate accentua sau ridica viteza de circulație a aerului. (www.meteoromania.ro)

Discontinuitatea și neunifirmitatea precipitațiilor se poate observa și pe teritoriul județului Cluj. Singura generalitate în acest sens este că precipitații mai bogate se înregistrează în zonele cu altitudini mai mari: în regiunea de deal, cantitățile de precipitații anuale sunt între 600 și 700 mm și în zona muntoasă de la 800 mm până la 1200-1400 mm.

În anii cu precipitații de intensitate mare, cantitățile pot depăși 1400 mm în sectorul muntos, 1000 mm în zonă de deal (1215 mm la Cluj).

În cazul secetelor, precipitațiile sunt foarte scăzute, comparativ cu anii ploioși: 500-600 mm în regiune de munte, 350-450 mm în zonă de deal.

O neuniformitate se poate constata în ceea ce privește diferența de precipitații între anotimpuri. Desigur nu va cădea aceeași cantitate iarna, ca și vara, de altfel, cele mai mari diferențe se înregistrează în aceste două anotimpuri. Iarna cad aproximativ 15% din totalul de precipitații înregistrate pe un an, iar primăvara circa 25%. Vara, fiind anotimpul cu temperaturile cele mai mari, cantitatea de vapori de apă formată este mult mai ridicată față de alte anotimpuri, care contribuie la formarea norilor, rezultând cele mai abundente precipitații pe an; ajung la 40% din totalul apei ajunse pe suprafața solului.

Precipitațiile nu arată o continuă scădere sau creștere lună de lună, cantitatea este distribuită neuniform. În general se poate spune că cea mai mare cantitate de precipitații sunt în luna iunie, iar cea mai redusă, în luna februarie.

În tabelul numărul 2.2.3 sunt prezentate cantitățile de precipitații în mm, din 2001 până în 2010, repartizate pe luniile anului, în localitatea Cluj-Napoca.

În Câmpia Transilvaniei și Podișul Someșan au căzut cele mai mari precipitații în 24 de ore: 65-70 mm și au depășit 100 mm în Depresiunea Turda – Câmpia Turzii.

S-au înregistrat 140-170 zile cu precipitații în zonă de munte, iar în zona de deal 120-130 zile, care includ, bineînțeles și ninsorile din perioada iernii.

Cantitatea de precipitații anuale arată diferențe foarte mari de la an la an. Se poate observa că cele mai mari precipitații în Cluj-Napoca s-au înregistrat în anul 2010, și anume 807,78 mm, iar cele mai scăzute au fost în anul 2001, 364,2 mm precipitații. Se poate afirma că anul 2010 a fost unul ploios, iar 2001 unul secetos. Cantitatea de precipitații din anii analizați arată o creștere continuă de la an la an. Dacă repartizarea acestora este una favorabilă, se reduce consumul de apă folosită pentru irigații în cazul culturilor de câmp.

Comparând precipiațiile din luna cu cea mai scăzută rată, cu lunile când se maturează fructele cireșului, constatăm că luna iunie (colorat cu albastru) prezintă o cantitate foarte ridicată comparativ și cu luna mai (colorat cu roșu). Coloanele de culoarea verde reprezintă precipitațiile din luna ianuarie, cu cele mai reduse sume a precipitațiilor.

3.1.2.1 Umiditatea relativă a aerului

Umiditatea relativă a aerului specifică gradul de saturare a aerului cu vapori de apă. Umiditatea relativă medie anuală este diferențiată în cele două regiuni ale județului Cluj. În zone mai înalte aceasta arată o cifră de 80%, iar în zonele de deal scade, fiind doar 75%.

Dacă se compară aceste date cu alte regiuni ale țării noastre, rezultă că zona Clujului prezintă o umiditate mai ridicată, decât zonele din Vest.

În luna decembrie umiditatea relativă a aerului arată valorile maxime, ajungând aproape la 90%, iar valorile minime se încadrează în jurul valorii de 65% în lunile iulie-august.

Analizând valorile medii a celor zece ani (2001-2010), umiditatea relativă se încadrează între 55,9% și 91,5%.

Flucutațiile valorilor medii anuale a umidității relative a aerului sunt prezentate în figura nr 2.2.5, de unde reiese faptul că în anul 2003 înregistrările arată cifre scăzute (69,23%), iar în 2006 se ating cele mai mari valori (80,49%).

Frigura nr.2.2.6 demonstrează că cele menționate mai sus, se adeveresc în realitate, adică valorile cele mai ridicate se înregistrează în luna decembrie (88%), iar cele mai mici, în luna aprilie (64.4%). Lunile mai și iunie, prezintă valori medii: 66.5-68.91%

Media umidității atmosferice pe cei 10 ani este 75,28%.

3.1.3 Durata de strălucire a soarelui

Intervalul de timp, din cursul unei zile, când soarele strălucește se numește durata de strălucire a soarelui (se exprimă în ore și minute). Cele mai mari valori în țara noastră sunt înregistrate pe litoralul Mării Negre, fiind peste 2300 de ore anual.

Datorită circulației maselor de aer, durata de strălucire diferă de la regiune la regiune. De exemplu: în Câmpia Română, însumează peste 2100 de ore. În Câmpia de Vest sub influența circulației oceanice, variază între 2047 de ore la Satu Mare și 2178 de ore în Sâmnicolau Mare.

Zona Subcarpaților fiind protejată de regiuni mai înalte, beneficiază de o durată mai lungă a strălucirii soarelui, în unele cazuri depășind chiar 2000 ore.

În zonele de deal datorită prezenței fenomenului de ceață, numărul zilelor însorite se vor reduce, în așa fel se reduce și indicatorul de durată de strălucire a soarelui (1900 ore).

În tabelul 3.1.4. sunt prezentate datele din ultimii zece ani, în ceea ce privește orele de strălucire a soarelui. Se poate observa că în lunile cu temperaturi mai scăzute, și această valoare este mai scăzută, în medie fiind aproximativ 67 de ore în lunile ianuarie și puțin mai ridicată în lunile decembrie, circa 69 de ore. Aceste valori sunt mici, pentru cultivarea plantelor, doar cele de zi scurtă se comportă bine la valorile respective.

Acest indicator, este de folos în ceea ce privește determinarea acumulării zahărului în fructe. Cu cât numărul orelor de strălucire a soarelui crește, cu atâta și conținutul în zahăr a fructelor va fi mai ridicată.

Medialunară a duratei de strălucire a soarelui, indică, ca luna august prezintă cele mai mari valori, urmată de luna iulie. O creștere bruscă se poate observa din aprile până în iunie, readată în cifre, durata crește de la139.76 ore la 224.96 ore.

3.1.4. Nebulozitatea

Gradul de acoperire al cerului cu nori reprezintă nebulozitatea. Norul fiind un sistem coloidal este alcătuit din picături de apă sau cristale de gheață.

Nebulozitatea are valori cuprinse între 1/8-8/8 (nivelul de acoperire a cerului cu nori). Dacă pe bolta cerească se găsesc puțini nori, valoarea va fi de 1/8 iar când cerul este acoperit în totalitate, valoare va fi 8/8. În funcție de înălțimea bazei norilor, sunt 3 categorii de nori: joși, medii și înalți. Sunt menționate trei etaje în funcție de observabilitatea norilor în atmosferă: etajul superior, mijlociu și inferior. Astfel înălțimile sunt în etajul inferior de 2 km, etajul mijlociu între 2 și 7 km, iar în etajul superior de la 5 la 13 km. (www.meteoromania.ro)

Nebulozitatea influențeză variația celorlalte elemente ale climei, existând diferențe mari între valorile acesteia în regiunea de munte și zona de deal. În zona de munte valoarea nebulozității depășește 6 zecimi, în zonele de deal, aceasta scade la 5,5 zecimi.

Fenomenul de neuniformitate apare și în cazul nebulozității, în regiunea de deal sunt 110-120 de zile senine anual și în zona înaltă,valorile scad la 80 de zile. Perioada înnorată este de 110 zile în podișul Someșan și 100-110 zile în Câmpia Transilvaniei (Morariu și Savu, 1970).

în tabelul nr. 2.2.5 este prezentată valoarea nebulozității pe ultimii zece ani, adică din 2001 până în 2010. Valorile sunt destul de ridicate dar luând în considerare că județul Cluj se încadrează într-o zonă cu altitudine mai mare, fiind prezentă și zona de munte, nu sunt valori neobișnuite.

În luniile mai și iunie ale anului 2010, valorile nu sunt cele mai mari, acest fapt având caracter benefic în ceea ce privește maturarea fructelor la cireș, care se poate dezvolta între parametri normali, fără a afecta culoarea pieliței.

3.1.5. Regimul eolian

Vântul presupune un fenomen fizic, fiind o circulație dirijată de aer în atmosferă. Aerul se mișcă continuu dintr-o regiune in alta, fără repaus. Vântul este o mișcare orizontală față de suprafața pământului.

Cele mai importante caractere de analizat în ceea ce privește vântul, sunt: direcția și viteza acestuia.Direcția vântului este raportată la punctele cardinale, dată de direcția de unde suflă. Viteza vântului este dată de distanța parcursă de aer în unitatea de timp. Este exprimat prin m/s sau în km/h. Viteza vântului se măsoară la 10 m înălțime de la nivelul solului. Un rol hotărâtor îl prezintă Munții Carpați, care influențează puternic direcția și viteza de deplasare a vântului.

Un vânt slab este benefic plantelor horticole, ajută la uscarea suprafețelor, după ploi, în așa fel reduc dezvoltarea agenților patogeni pe suprafața fructului, dar mai poate ajuta la scăderea temperaturii plantelor.

Un vânt puternic însă poate fi caracterizat doar negativ, din partea specialiștilor. Poate produce pagube însemnate, prin ruperea frunzelor, ramurilor, chiar și a șarpantelor. Acestea însumează pierderi foarte mari. Deshidratează suprafața solului, stigmatul florii și poate interveni negativ în polenizarea entomofilă a plantelor. (Ciofu și colab., 2003).

Vânturile din perioada de iarnă au o influență negativă asupra iernării pomilor datorită faptul ca spulberă zăpada, rădăcinilie pomilor nu mai sunt protejate, care duc la înghețarea acestora.

Vitezele medii anuale ale vântului sunt aproximativ 8 m/s la altitudini de peste 2000 m și 4-6 m/s în zonele cu altitudini de 1400-1600 m.

Județului Cluj, aflându-se în partea de nord-vest al țării, este influențat preponderent de masele de aer vestice, dar este influențat și de formele de relief caracteristice zonei. În zona reședinței de județ direcțiile predominante sunt Nord-Vest și Vest.

Media anuală a vântului din 2010, comparativ cu alți ani analizați, este mai redusă. Nu este anul cu cea mai redusă viteză a mișcării aerului, dar nu afectează negativ vegetația. Lunile mai și iunie arată valori mai reduse decât lunile martie și aprilie. Vânturile ridicate din lunile primăverii pot afecta polenizarea, dar nu au fost prezente intr-un mod accentuat.

3.1.6 Calamități naturale

În pomicultură, ca și în alte ramuri ale horticulturii pot apărea accidente climatice, care reduc semnificativ sau chiar total producția de fructe. Acestea se pot defini prin manifesări dezastruoase ale particularităților climei, care produc pagube mari.

Din categoria accidentelor climatice fac parte următoarele: îngeț și brume târzii de primăvară, și târzii de toamnă, grindină, polei, furtuni, etc.

Ceața și grindina, datorită unor curenți de aer,au o frecvență redusă în zona Clujului. Prin urmare se capătă concluzia că zona Clujului este încadrată în regiune cu risc foarte redus de periclitare a culturilor din cauza grindinei.

Furtunile sunt calamități care produc pagube prin forța mecanică de rupere, producând ruperea ramurilor sau dezrădăcinarea pomilor, scuturarea prematură a fructelor. Județul Cluj este protejat de furtunile datorită masivelor muntoase.

Grindina este cel mai păgubitor accident climatic, prin lovirea elementelor pomului produce leziuni, răni, mediu propice pentru instalaea bolilor. Lovind și fructele acestea devin depreciate calitativ, dar în cazuri mai accentuate, poate compromite recolta în totalitate. Caracteristic zonei analizate în cercetare, grindina apare primăvara cu ploi, mai ales în luna mai.

După pornirea în vegetație a pomilor fructiferi, există un risc mare, de apariție a brumelor, cu îngețurile târzii de primăvară. După dezmugurire rezistența florilor și frunzelor este mult mai scăzută.Brumele și îngehțurile târzii nu apar des în bazinul pomicol al Clujului, dar dacă își fac aparența, realizează pagube mari.

3.2.SOLURILE DIN JUDEȚUL CLUJ

Solul reprezintă elementul de bază al producției horticole.Cunoașterea solului ca întreg cât și a însușirilor caracteristice presupune folosirea lui rațională pentru obținerea unei recolte consistente, corespunzătoare (Blaga, 2004).

Fiind cea mai importană sursă de hrană pentru plante, prezintă o activitate continuă, datorită microorganismelor existente în sol, cu ajutorul cărora schimbul de elemente este în permanentă funcțiune. Deține o cantitate mare de energie care este pusă la disponibilitatea plantei, fiind în continuă reînnoire. Cantitatea de materie organică prezentă în sol determină valoarea acesteia. (Rusu și colab., 2005)

Tipurile de sol din județul Cluj sunt următoarele: soluri brune și brune podzolite 36,5%, cernozion 17,9%, podzol 9,7%, soluri aluvionare 9%, soluri negre, sărături, soluri de pajiști subalpine etc., 26,9%.

În cazul zonelor de deal, sunt prezente tipuri de sol din 2 serii:cernoziomurilor levigate și solurilor brune de pădure.Sunt frecvente solurile foarte erodate, întinse pe suprafețe mari, acestea fiind suprafețele despădurite.

Din totalul solurilor din județul Cluj, 45% sunt erodate, din care 18% sunt puternic și excesiv, adică de gradul IV și V (Morariu și Savu, 1970).

Proprietățile chimice ale solului, pe teritoriul județului Cluj, presupun o reacție fiziologicăslab alcalină, cu valoarea pH-lui între 7,52-8,12, cantitate mare de humus până la 30 cm profunzime, bine aprovizionat cu potasiu mobil și fosfor.

Suprafața fermei este ocupată de soluri argiloase, grele, fiind situată într-o zonă de deal. În așa fel 80% este reprezentat de soluri negre de fânețe, iar 20% fiind soluri erodate.

Solul negru de fânațe se caracterizează printr-un exces de umiditate în orizontul An. Cantitatea ridicată de apă este provenită din precipitații (600-800 mm/an), dar totodată se datorește și nivelului ridicat de apă freatică. Formarea acestor soluri este completată de temperaturi medii anuale relativ reduse: 7-9C, de roci cu textură fină: argile marnoase, marne argiloase și marne propriu-zise și apariția izvoarelor de coastă.

Solul este alcătuit în profil din următoarele orizonturi: Amw – Bvwg-C sau Cgo.

Orizontul Amw are o grosime de 40-60 de cm, de culoare neagră sau cenușie închisă, textura: luto-argișloasă, structura este granulară, fin poroasă, activitatea microbiologică este bună.

Orizontul BvwG de 30-60 de cm, de culoare cenușie foarte închisă, pot apărea pete gălbui. Textura este poliedrică, fin poroasă, cu o compactitate medie. Se găsesc pete de oxidare datorită gleizării și pseudogleizării.

Orizontul C sau Cgo este reprezentat de rocile mamă de natură argiloasă, cu un nivel ridicat ce carbonat de calciu, cu fenomene de gleizare și pseudogleizare.

Soluri negre de fânațe au o textură fină, compactitate mare, fiind soluri reci. Conținutul în humus este de 4-8%, cu un pH de peste 6.

Solurile negre de fânațe au ca subtipuri: solurile tipice cu orizonturile Amw-Bvw-C sau Cgo, argiloiluviale cu orizonturile Amw-BtwG-Bt-C și solurile vertice cu orizonturile Amw-Bvyw-Bvy-C.

Deși fertilitatea solurilor din această categorie nu este pe primul loc, nu sunt recomandări pentru înființarea livezilor pe astfel de terenuri, dar se pot utiliza cu reușită, cu condiția ca să se realizeze desecarea terenului.

MATERIAL ȘI METODĂ

4.1. DESCRIEREA MATERIALULUI BIOLOGIC

Materialul biologic utilizat în experiența realizată la SC Agroindustriala SA, Cluj Napoca în anul 2010, este reprezentat de cinci soiuri de cireș: Bombe de Cotnari, Van, Stella, Germersdorf și Hedelfinger.

Acestea sunt soiuri cu maturare târzie, astfel prezintă predisponibilitate la fenomenul de crăpare a cireșului. Fiind soiuri valoroase, atât din punct de vedere biologic cât și comercial se încearcă prevenirea degradării fructelor, pe cât este posibil.

4.1.1 Boambe de Cotnari

Soiul provine din apropierea localității Cotnari. Este, deci, un soi autohton, foarte vechi, răspândit în zona de origine, dar și în restul zonelor din întreaga țară.

Pomii prezintă o creștere viguroasă, intră mai greu pe rod, dar dau o producție mare și constantă. Un pom ajuns la maturitate deplină produce aproximativ 100-120 kg de fructe anual. Nu prezintă pretenții mari față de condițiile de mediu, fiind rezistent la secetă, bolile și dăunătorii speciei. Singurul neajuns al soiului este că mugurii sunt sensibili la gerurile târzii de primăvară, deoarece înflorește timpuriu.

Fiind un soi autosteril, necesită polenizator. Cele mai recomandate soiuri în acest scop sunt: Ramon Oliva, Timpurii de mai. Portaltoi recomandat este mahalebul. Soiul la maturitate deplină poate ajunge la 8-9 m înălțime, având trunchiul drept, scoarța de culoare cenușie cu crăpături superficiale.

Coroana este piramidală în perioada juvenilă, după care devine globuloasă. În ceea ce privește ramurile de rod, predomină buchetele de mai, dar fructifică și pe ramuri mijlocii care se află în principalla periferia coroanei. Frunzele sunt oval-lanceolate sau obovate, vârful limbului fiind arcuit iar marginile sunt dublu dințate. Pețiolul este mijlociu de lung, de culoare roșie-violacee. Se găsesc 3-4 flori, de culoare albă într-o inflorescență, într-un bucet de mai fiind 3-6 inflorescențe. Fructul este mare, aproximativ 6,5-7 g, sferic alungit, ușor turtit dorso-ventral. Culoarea fructului este galbenă cu roșu-carmin în funcție de gradul de însorire. Pedunculul este lung, prezintă la extremități o colorare în roșu, fiind bine prins de fruct. Cavitatea pedunculară este mijlociu de adâncă, largă. Pielița este elastică iar pulpa de culoare gălbuie, crocantă și suculentă, cu gust dulce.

Boambe de Cotnari se maturează în decada a II-a a lunii iunie.

4.1.2 Germersdorf

Este un soi originar din Germania, din comuna Germersdorf, unde a fost obținut din sămânță. Datorită valorii sale ridicate s-a răspândit în toate țările din Europa, inclusiv în România, unde regăsim soiul în toate bazinele pomicole. Se altoiește pe cireș sălbatic, cu unele varietăți de mahaleb are afinitate scăzută, formând la punctul de altoire gâlmă. Este un soi rezistent la ger și la secetă, dar sensibil la excesul de umiditate. Soi autosteril, are nevoie de polenizatori, cum ar fi: Hedelfinger, Pietroase Napoleon, Ramon Oliva, etc. Are sensibilitate ridicată la monilioză și la atacul musculiței cireșului.

La începutul fructificării produce puține fructe dar de mărime mare; după ce și-a atins maturitatea deplină, produce mai multe fructe dar de mărime mai redusă. Din această cauză e greu de determinat producția generală a unui pom.

Pomul ajunge la o înălțime de 9-10 m. Scoarța este cenușie, cu crăpături superficiale, cu lenticele mari. Coroana este la început fus, după care devine larg-piramidală. Fructifică atât pe ramuri mijlocii cât și pe buchete de mai. Frunzele sunt mari, eliptice sau oval-alungite, vârful acuminat și marginile limbului serate.

Pețiolul este de mărime mijlocie, capătă o nuanță violacee pe partea însorită. Prezintă flori mari, albe, dar pot fi și de culoare roz, 2-3 într-o inflorescență.

Fructul este mare, în medie 7,5 g. Are o formă cordiform-obtuză, turtit dorso-ventral. Caracter de recunoaștere fiind faptul că partea ventrală a fructului prezintă a teșitură evidentă, de la jumătatea fructului până la vârf. Este de culoare roșie, roșie-închisă la maturitate deplină. Pe suprafața cuticulei apar dungulițe subțiri și scurte, dând un aspect marmorat fructului. Prezintă o cavitate pedunculară largă și adâncă, spre partea dorsală închisă.Pielița fructului este relativ groasă, dar elastică. Pulpa este de culoare deschisă, gălbuie, dar în jurul sâburelui prezintă o nuanță de roz. Are un gust dulce-acrișor, răcoritor. Sâmburele are șanțurile ventrale înguste și superficiale. Maturitatea soiului: în a II-a decadă a lunii iunie.

4.1.3 Hedelfinger

Soiul Hedelfiger, pâna să ajungă pe teritoriul țării noastre, prezintă o mică istorie. Obținut din sămânță în localitatea Hedelfinger din Württemberg. Din această localitate a ajuns la Hohenheim, dar sub altă denumire: Wahlerkirsche. De aici a fost înmulțit și apoi răspândit în întreaga Europă, sub numele care se cunoaște și astăzi.

Este un soi viguros și longeviv, care poate fi altoit atât pe cireș sălbatic cât și pe mahaleb, comportându-se la fel de bine. Prezintă rezistență la ger și la unele boli și dăunători, excepție făcând musculița cireșelor. Nu este un soi foarte pretențios, dar preferă solurile ușoare. Florile prezintă reistență la înghețurile târzii de primăvară. Trebuie amintit faptul că mugurii pot să înghețe în iernile cu temperaturi foarte scăzute.Fiind și acest soi unul autosteril, sunt necesari polenizatorii, aceștia sunt: Germersdorf, Ramon Oliva, Pietroase Napoleon. Deși intră mai târziu pe rod, produce la fel ca și Boambe de Cotnari, constant și abundent. Producția de fructe poate ajunge și la 160 kg într-o perioadă de vegeteție. Are fructe rezistente la transport, pricipaladestinație fiind cea a cosumului în stare proaspătă, rar se folosește pantru industrializare. Conținutul în zaharuri este destul de mare: 9,30%, 0,63% acizi, 3,3 mg vitamina C. În cazul producției ridicate, scade cantitatea de zahăr, gustul devine acrișor, aromele mai puțin puternice.

Înălțimea pomului ajunge la 8-9 m la maturitate, formând un trunchi fără torsiuni, drept, până la 50 cm diametru. Coroana este globuloasă la o vârstă mai înaintată a pomului. Prezintă 3-4 ramuri de schelet într-un etaj. Scoarța are o culoare cenușiu-roșiatică cu lenticele mari și alungite. În ceea ce privește ramurile de rod, predominant apar buchete de mai, dar apare rod și pe ramuri mijlocii. Mugurii vegetativi sunt mari și conici, iar cei floriferi sunt ovoizi și bombați. Frunzele sunt de mărime mare oval-alungite sau chiar obovate. Vârful limbului este acuminat iar marginile sunt dublu serate. Limbul aprare sub forma unui jgheab, partea inferioară fiind foarte vizibilă, cu o nuanță argintie de la distanță. Pețiolul are o lungime medie, cu o nuanță de roșu-violet pe partea însorită. Florile sunt de dimensiune mare, de o culoare albă.

Fructul mare, de 6,7 g cu o formă ovoid alungită, rotunjită la vârf,având partea dorsală bombată, iar cea ventrală plată. Brazda ventrală are o culoare roșie mai închisă decât culoarea pieliței în general, fiind foarte vizibilă în momentul intrării în pârgă. Culoarea fructului este roșu-închis, aproape negru la maturitatea deplină. Se pot observa dungulițe mici de culoare mai deschisă pe fruct. În momentul smulgerii fructului de pe peduncul nu apare picătura de suc.Cavitatea pedunculară este largă, adâncă, cu deschidere dreptunghiulară spre partea dorsală. Pielița este aderentă la pulpă, prezentând un luciu puternic. Pulpa este roșie, crocantă, tare și suculentă. Sucul obținut din acest soi deși este foarte intens colorat, nu pătează. Prezintă sâmbure destul de mare, cu șanțuri evidente. Fiind un soi foarte valoros, se recomandă înființarea livezilor cu acesta.

4.1.4 Stella

Soi creat de K. O. Lapins, la Stațiunea de Cercetări Summerland, Columbia Britanică, Canada. Este primul soi autofertil obținut prin hibridarea soiurilor Lambert și John Innes Seedling 2420, în anul 1956. A fost omologat în anul 1964, autorizat la noi în țară în 1979.

Din anul omologării s-a răspândit în întreaga Europă, fiind de valoare foarte ridicată. În România a fost recent introdus soiul. Este caracterizat printr-o precocitate și productibilitate foarte ridicată. Cele mai bune rezultate se obțin pe terenuri fertile.

Pomul, de vigoare mare, formeză o coroană largă, foarte bine ramificată, cu formațiuni de rod dese. Prin încrucișare a obținut avantajul foarte important: rezistența ridicată la ger. Frunzele sunt intens colorate, pe suprafața limbului apar perișori mărunți și deși.

Înflorirea se produce timpuriu, fiind bun polenizator altor soiuri, care necesită polen străin. Fiind autoferil, nu necesită polenizare încrucișată.

Fructul este mare, în perioada de intrare pe rod, produce puțin dar de calitate foarte bună, fructele fiind de 8-9 g; mărime care odată cu avansarea pomului în vârstă, ajunge la 6,5-7 g. Forma fructului este cordiformă, de culoare roșie. Pielița este lucioasă. Pulpa semipietroasă, cu o fermitate ridicată, cu suc abundent, dulce dar totodată acidulat. Este neaderentă la sâmbure.Peduncului este lung. Sâmburele în schimb este foarte mic, prezintă doar 5% din totalitatea fructului.

Soiul este foarte sensibil la fenomenul de crăpare a fructelor: după un experiment realizat prin scufundarea fructelor în apă 78% din fructe au crăpat în 6 ore.

Se recoltează în a III-a decadă a lunii iunie.

4.1.5 Van

Este un soi obținut din polenizarea liberă a soiului Împărăteasa Eugenia în anul 1936 la Stațiunea de Cercetări Summerland, Britanică, Canada, de către A.J. Mann. Omologarea soiului s-a realizat abia în anul 1944, după slecție.

Denumirea soiului provine de la J.R. Van Haarlem, cercetător de la Stațiunea Experimentală Horticolă Vineland, Ontario, Canada.

Van este un soi precoce, din anul II începe să producă, dar în anul IV producția devine constantă. Datorită acesteia este considerat cel mai precoce soi de cireș. Producția este ridicată cantitativ, deci intră și în categoria soiurilor productive.Având o plasticitate ecologicămare, a devenit un soi foarte răspândit. Are o rezistență foarte bună la ger.

Pomul are o vigoare medie spre mare, formând o formă de coroană larg piramidală, rară, asigurând o luminozitate foarte bună în interiorul coroanei. Ramurile de schelet sunt solide și foarte bine garnisite cu formațiuni de rod, majoritatea producției obținute pe buchete de mai. Frunzele sunt mari, colorate în verde intens cu vârful ascuțit. Pețiolul este gros. Înfloritul durează mult timp, între 10-14 zile, ceea ce presupune o scară largă a polenizatorilor, fiind utilizate soiurile: Stella, Hedelfinger, Bigarreau Napoleon.

Fructele sunt mari, de 7,5-8,3 g la începutul rodirii. Mai târziu, la maturitate deplină, greutatea fructului scade la 6,5-7 g. Forma acestora este tronconică, ușor turtită. Pielița este de culoare roșie-vie, strălucitoare. Pulpa fructului este una consisitentă de culoare roz, pietroasă, cu un suc slab colorat. În compoziția fructului cantitatea de zahăr și acid sunt în echilibru, îtrucât prezintă un gust excelent. Pedunculul este foarte scurt, aproximativ 3 cm. Sâmburele redus în dimensiune, 3% din greutatea fructului, este neaderent la pulpă.

Soiul este mai rezistent la crăpare decât soiul Stella, în condiții de scufundare 6 ore în apă, crapă 49%. Recoltarea se execută în decada a II-a a lunii iunie.

4.2.AMPLASAREA EXPERIENȚELOR

Județul Cluj se află în nord-vestul Transilvaniei, între paralelele: 23o39’47’’ și 47o28’44’’ latitudine nordică și între 23o39’22’’ și 24o13’46’’ longitudine estică.

Figura nr. 4.2.1, Harta județului Cluj

Sursa:www.comune.ro

Județul Cluj are o suprafață de 6665 km2, încadrânduse pe locul al 13-lea din țară.

Este un județ de munte și deal, nu prezintă zone care să se încadreze în categoria de câmpie.

În regiunea de dealuri clima prezintă oscilații mai ales în ceea ce privește precipitațiile: variază între 600 și 800 mm, râuri mari, care permit asigurarea apei de irigat pentru horticultură. Soluri sunt brune de pădure, cernoziomuri levigate, populație și așezări numeroase.

Trăsătura caracteristică județul Cluj este relieful de deal pe o suprafață mare, aproximativ 65%. Câmpiile lipsesc, dar se regăsesc lunci și terase: văile Someșului, Arieșului inferior etc. Datorită reliefului diversificat se observă diferențele de climă. De exemplu durata de strălucire a soarelui este mai mare în regiunea de deal cu 170-180 ore decât în regiunea de munte. (Morariu și Savu, 1970).Județul Cluj se află în sectorul cu climă continentală moderată.

Reședința județului Clujeste municipiul Cluj-Napoca, situat în Centrul Transilvaniei, la o altitudine de 345-360 m.

ORGANIZAREA EXPERIENȚEI

Experiența a fost una bifactorială:

factorul A, cu cinci graduări: 1.) Boambe de Cotnari

2.) Van

3.) Stella

4.) Germersdorf

5.) Hedelfinger

Factorul B, cu patru graduări: 1.) Martor (tratat cu apă)

2.) Clorură de calciu 0,5%,

3.) Zeamă Bordeleză 0,5%

4.)CAMPFO 000 Ca

În varianta martor, nu s-au aplicat tratamente chimice pentru prevenirea crăpării fructelor. În varianta a doua pomii au fost tratați cu Clorura de calciu 0,5% (CaCl2). În cazul variantei numărul trei, tratamentul s-a executat cu Zeamă Bordeleză cu o concentrație de 0,5%. În varianta a patra tratamentul a fost îngrășământul CAMPFO 000 Ca.

Campfo 000 Ca, este un îngrășământ foliar omologat de Viorel MITRE în 2007 în colaborare cu un colectiv de autori de la Facultatea de Chimie a Universității Babes Bolyai, din Cluj.

Tabelul nr. 4.3.1

Conțunutul în elemente a îngrășământului foliar CAMPFO 000Ca

Conținutul bogat a îngrășământului CAMPFO 000 Ca, ajută la întărirea texturii fructului, dar datorită prezenței unor elemente minerale, îmbogățește consistența fructului.

Tratamentele s-au executat în patru reprize: în datele de 15.05.2010, 26.05.2010, 09.06.2010, 23.06.2010, fiind detaliat în tabelul numărul 3.2.2.

Tabel nr. 4.3.2

Data aplicării tratamentelor și numărul de tratamente

Efectuarea tratamentelor s-a realizat mecanic, cu ajutorul tractorului din grupa de 45 CP și Atomizor Bagram.

Pentru determinarea procentului de fructe crăpate s-a procedat la examinare vizuală și numararea fructelor de pe șarpante rezultatele obținute exprimâdu-se procentual față de totalul fructelor de pe șarpantă.

Rezultatele în urma cercetării au fost prelucrate și interpretate cu ajutorul testului Duncan. Metoda comparațiilor multiple a fost dezvoltat de David B. Duncan în anul 1955, prin modificareametodeiNeoman-Kleus.

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Prima jumătate a anului climatic 2010 s-a caracterizat printr-un volum mare de precipitații, mai ales în lunile mai și iunie.

Analizând datele din tabelul numărul 5.1, constatăm că dacă în luna mai suma precipitațiilor căzute la Cluj-Napoca este oarecum aceeași cu cea din ultimii trei ani, în luna iunie au căzut de cca. patru ori și jumătate mai multe precipitații față de anul trecut și de 6,5 ori mai mult ca în 2008.

Tabel nr. 5.1

Suma precipitațiilor din luna mai și iunie, din anul 2005 până în 2010 (mm)

( Stația meteo USAMV Cluj, Napoca)

Sursa: Laboratorul Meteorologic al Stațiunii de Cercetare Pomicolă Cluj-Napoca

De altfel suma precipitațiilor lunilor mai și iunie din anul 2010 a depășit de două ori și jumătate pe cele ale unui an normal la Cluj.

În aceste condiții care favorizează puternic fenomenul crăpării cireșelor am efectuat tratamente cu diferite substanțe.

Figura nr. 5.1, Suma precipitațiilor din luna mai și Iunie, anul 2005-2010

Sursa: Laboratorul Meteorologic al Stațiunii de Cercetare Pomicolă Cluj-Napoca

Urmărind modul de comportare a variantei martor, fără tratamente specifice anticrăpare, constatăm că soiul cu cea mai mare sensibilitate la crăparea fructelor este soiul Van ( 71,3 % fructe crăpate ) urmat de soiul Boambe de Cotnari ( 63,3 % fructe crăpate) , apoi de soiul Germarsdorf ( 58 % fructe crăpate )(Fig.4.2.). Soiul Stella s-a dovedit a fi cel mai rezistent la crăpare, astfel acesta, fără nici un tratament anticrăpare, înregistrează doar 36 % fructe crăpate.

Figura nr. 5.2, Sensibilitatea soiurilor de cireș la fenomenul de crăpare la SC Agroindustriala SA, Cluj-Napoca, anul 2010

Tabelul nr. 5.2

Influența diferitelor tartamenete chimice și a soiului asupra crăpării fructelor determinate de ploi înseminate cantitativ în perioada maturării fructelor la cireș (% fructe crapate)

DS5%soi=0,34-0,38

DS5%trat=0,27-0,30

DS5%int soiXtrat=1,37-1,72

Analizând datele din tabelul numărul 5.2, rezultă că soiurile, indiferent de tratamente, prezintă diferențe asigurate statistic. Astfel soiul Van, prezintă cel mai mare număr de fructe crăpate, pe 49.75% din producție, se poate observa căfenomenul de crăpare afectează aproximativ jumătate din producției, urmat de soiul Boambe de Cotnari, cu un procent de 44.67, soiul Germersdorf și Hedelfinger. Se poate afirma, că soiul Stella este cel mai rezistent soi, la crăparea fructelor, 28.42% din producție a fost crăpată. Diferențele dintre soiuri se datorează diferențelor genetice dintre acestea.

Indiferent de soiuri, tratamente prezintă diferențe asigurate statistic. Cele mai multe fructe crăpate apar în cazul în care nu s-a executat tratament, stropirile fiind realizate doar cu apă. Mai mult de jumătatea producției (56.33%) este depreciată de fenomenul crăpării cireșelor. În cazul tratamentului cu Zeamă Bordeleză, apar 41.60% fructe crăpate și în urma tratamentelor cu Clorură de calciu procentul de crăpare este 37.80. Tratamentul care asigură, indiferent de soi, cea mai bună rezistență la crăparea fructelor este îngrășământul CAMPFO 000 Ca, în acest caz s-a înregistratprocentul de 21.27 fructe crăpate.

Datele din interiorul tabelului prezintă influența combinată a celor doi factori, a soiurilor și a tratamentelor. Astfel,soiul Van în varianta martor, prezintă cel mai mare procent de fructe crăpate și anume, 71.33, ceea ce presupune, că dintre soiurile analizate, acesta este cel mai sensibil la crăpare. Soiurile Van, Boambe de Cotnari prezintă 66.33% fructe crăpate. Soiul Stella prezintă cea mai mare rezistență la crăpare, în varianta martor, având cel mai mic procent de fructe crăpate: 36.00%. Clorura de calciu a redus fenomenul de crăpare în cazul soiului Stella cu 7% ( de la 36.00% la 29.00%). Dar o diferență semnificativă se poate osbserva în cazul aceluiași soi tratat cu CAMPFO 000 Ca, unde s-a redus numărul fructelor crăpate cu 17.67%, față de varianta netratată. Soiurile Hedelfinger, Germesdorf și Stella, în cazul tratamentului cu CAMPFO 000 Ca au cele mai reduse procente, dintre acestea Hedelfinger fiind soiul care manifestă doar 15.67% apariția acestiu fenomen.

Diferențe neasigurate statistic prezintă soiurile Hedelfinger și Germersdorf, în cazul tratamentului cu CAMPFO 000 Ca, fiind procente de 15.65 și 16.33. Un alt caz asemănător prezintă soiul Boambe de Cotnari tratat cu CAMPFO 000 Ca și soiul Stella tratat cu Zeamă Bordeleză, în ambele cazul 30.33% reprezintă fructe crăpate. Soiul Boambe de Cotnari tratat cu Clorură de calciu, soiul Germersdorf tratat cu Zeamă Bordeleză, prezintă diferențe neasigurate statistic, în primul caz 40.00% din fructe sunt crăpate, iar în cazul al doilea 41.67%. Aceleași procente se pot observa în cazul soiului Hedelfinger netratat și soiului Van tratat cu Zeamă Bordeleză, acesta fiind de 53.00% în ambele cazuri.

6. CONCLUZII

Ploile abundente din perioada de dinaintea recoltării provoacă crăparea în masă a fructelor la cireș, fenomen ce duce la diminuarea puternică sau chiar compromiterea recoltei;

Soiurile de cireș cu pulpa mai groasă și mai elastică sunt mai rezistente la crăpare;

Dintre soiurile studiate cel mai rezistent soi la crăpare a fost Stella urmat de Germersdorf, iar cel mai sensibil a fost soiul Van;

Calciul diminuează procentul de fructe crăpate la cireș, întărind pereții celulelor.

Clorura de calciu diminuează procentul de fructe crăpate dar pătează fructele, lăsând reziduuri pe acestea.

Aplicarea a patru stropiri cu Campfo 000 Ca, cu cca o lună înainte de recoltat, la intervale egale duce la diminuarea procentului de fructe de peste două ori și jumătate.

Campfo 000 Ca fiind un fertilizant foliar, duce implicit și la creșterea producției și calității fructelor.

BIBLIOGRAFIE

Andris H., 2003, ”Preventing cherry cracking challange for State's growers, UC Cooperative Extension, Fresno Country

Ardelean Marin, Radu Sestraș, Mirela Cordea, 2007, ”Tehnică experimentală horticolă”, Editura Academicpress, Cluj-Napoca,

Blaga Gheoreghe, 2004, ”Pedologie: alcătuirea, geneza și proprietățile solurilor”, Editura Academicpress, Cluj-Napoca, București

Bujoreanu Nicolae, 2010, ”Formarea direcționată a fructelor pentru păstrare îndelungată”, Editura Magna-Princeps, Chișinău,

Ceapoiu N., 1994, ” Înființarea unei plantații pomicole”, Editura Ceres, București

Cepoiu N., 2001, ”Pomicultură aplicată”, Editura Științelor Agricole, București

Chira Adriana, 2005, ”Pomi fructiferi. Lucrări de înființare și întreținere a plantațiilor”, Editura M.A.S.T., Chișinău

Chira Lenuța și Asănică Adrian, 2010, ”Cireșul și vișinul”, Editura M.A.S.T, Chișinău

Ciofu Ruxandra și colab, 2003, ”Tratat de legumicultură”, Editura Ceres, București

Cireașă V., 1995, ”Pomicultura generală”, curs lito., Universitatea Agronomică Iași

Corneanu G., 1997, ”Cercetări privind tehnologia de obținere a pomilor”, Iași, vol. 2

D. Blaja, S. Bobeanu și colab., 1965, ”Pomologia Republicii Socialiste românia – vol. IV”, Editura Academiei Socialiste România,

Donică Ilie, Ceban Ecaterina, Rapcea Mihail, Donică Andrei, 2005, ”Cultura cireșului”, Tipografia A.Ș.M., Chișinău,

DrăgănescuEmil, Eugen Mihuț, 2005, ”Cultura speciilor pomicole”, Editura Waldpress, Timișoara,

Drobotă Mari, Ann 1995, ”Pomicultură – îndrumător de lucrări practice”, lito, U.A.I.

Ghena N., Braniste N., 2003, ”Cultivarea specială a pomilor”, Editura Matrix Rom,

Ghena N., Braniște N., Stănică F., 2004, ”Pomicultură generală”, Editura Matrix Rom,

Grădinariu G., Istrate M., Dascălu M., 1998,”Pomicultură”, Editura Moldova.

Hoza D., 2000, ”Pomologie”, Editura Prahova, Ploiești

http://epp.eurostat.ec.europa.eu

http://ucce.ucdavis.edu/files/repositoryfiles/ca5105p35-67695.pdf

Ilarie Isac, 2002 ”Pomicultura României. Fundamenterea strategiei de dezvoltare – Ediția a II-a revizuită”, Editura Pământul, Pitești,

Jedlow L., L. Schrader, 2005, ”Fruit cracking and Splitting”, Publishd in: Whiting, M.D, Producing Premium Cherries, Pacific Northwest Fruit School Cherry Shortcourse Proceeding, Chapter 10, pp. 65-66,

Mihaescu Grigore, 2007, ”Pomicultura de la A la Z”, Editura Asab, București

MihăiescuGrigore, 1996, ”Formarea și întreținerea coroanei la pomi”, Editura Ceres, București,

Mihăilescu Grigore, 1977, ”Pomicultură specială”, Editura Ceres, București

Mitre Viorel, 2007, ”Pomologie”, Editura Todesco, Cluj-Napoca,

Mitre Viorel, 2001, ”Pomicultură specială”, Editura Academicpress, Cluj-Napoca,

Mitre Viorel, 2008, ”Pomologie”, Editura Todesco, Cluj-Napoca,

Mitre Viorel, Gavrilă Ropan, Ioana Mitre, 2001, ”Pomicultură aplicată”, Editura Academicpress, Cluj-Napoca,

Morariu Tiberiu, Savu Alexandru, 1970, ”Județul Cluj”, Editura Academiei, București,

Nyéki József, Soltész Miklós, Szabó Zoltán, 2011, Intenzív cseresznyetermesztés, Kiadja Debreceni Egyetem, Debrecen,

Oprea Ștefan, Gavrilă Ropan, 2010, ”Pomicultură generală”, Editura Academicpress, Cluj-Napoca,

Popescu M. și colab., 1992, ” Pomicultură generală și specială”, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Popescu M. și colab., 1992, ”Pomicultură generală și specială”, Editura Didactică și Pedagogică, București

RoamanIoana, Gavrilă Ropan, 2009, ”Tehnologii pomicole”, Editura Academicpress, Cluj-Napoca,

RomanIoana, Gavrilă Ropan, 2008, ”Pomicultură generală, Editura Academicpress, Cluj-Napoca,

RopanGavrilă, Nastasia Pop, 1991, ”Lucrări practice de pomologie”, Tipografia Agronomia, Cluj-Napoca,

Rupert M., S. Southwick, K.Weis, J. Wikupitz, J. Flore, H. Zhon, ”Calcium clorhidride reduces rain cracking in sweet cherries”

Rusu Mihai, 2005, ”Tratat de agrochimie”, Editura Ceres, București,

Scheau Viorel, Laslo Vasile, 2003, ”Biometrie și tehnică experimentală”, Editura Universității din Oradea, Oradea,

Serge Trocmé, Rajmond Gras, 1977, ”Solul și fertilizarea în pomicultură”, București,

Simon, G., 2006, ”Review on rain included fruit cracking of sweet cherries (Prunus avium L.), its causes and the possibilities of prevention”, International Journal of Horticultural Science, 12: 27-35,

Stănică Florin și Braniște Nicolae, 2011, ”Ghid pentru pomicultori”, Editura Ceres, București

www.agrarkutatas.hu

www.arboris.md/ro

www.fao.org

www.okoriegeszseg.shp.hu

www.vitaminsziget.com

www.westernfarmpress.com

BIBLIOGRAFIE

Andris H., 2003, ”Preventing cherry cracking challange for State's growers, UC Cooperative Extension, Fresno Country

Ardelean Marin, Radu Sestraș, Mirela Cordea, 2007, ”Tehnică experimentală horticolă”, Editura Academicpress, Cluj-Napoca,

Blaga Gheoreghe, 2004, ”Pedologie: alcătuirea, geneza și proprietățile solurilor”, Editura Academicpress, Cluj-Napoca, București

Bujoreanu Nicolae, 2010, ”Formarea direcționată a fructelor pentru păstrare îndelungată”, Editura Magna-Princeps, Chișinău,

Ceapoiu N., 1994, ” Înființarea unei plantații pomicole”, Editura Ceres, București

Cepoiu N., 2001, ”Pomicultură aplicată”, Editura Științelor Agricole, București

Chira Adriana, 2005, ”Pomi fructiferi. Lucrări de înființare și întreținere a plantațiilor”, Editura M.A.S.T., Chișinău

Chira Lenuța și Asănică Adrian, 2010, ”Cireșul și vișinul”, Editura M.A.S.T, Chișinău

Ciofu Ruxandra și colab, 2003, ”Tratat de legumicultură”, Editura Ceres, București

Cireașă V., 1995, ”Pomicultura generală”, curs lito., Universitatea Agronomică Iași

Corneanu G., 1997, ”Cercetări privind tehnologia de obținere a pomilor”, Iași, vol. 2

D. Blaja, S. Bobeanu și colab., 1965, ”Pomologia Republicii Socialiste românia – vol. IV”, Editura Academiei Socialiste România,

Donică Ilie, Ceban Ecaterina, Rapcea Mihail, Donică Andrei, 2005, ”Cultura cireșului”, Tipografia A.Ș.M., Chișinău,

DrăgănescuEmil, Eugen Mihuț, 2005, ”Cultura speciilor pomicole”, Editura Waldpress, Timișoara,

Drobotă Mari, Ann 1995, ”Pomicultură – îndrumător de lucrări practice”, lito, U.A.I.

Ghena N., Braniste N., 2003, ”Cultivarea specială a pomilor”, Editura Matrix Rom,

Ghena N., Braniște N., Stănică F., 2004, ”Pomicultură generală”, Editura Matrix Rom,

Grădinariu G., Istrate M., Dascălu M., 1998,”Pomicultură”, Editura Moldova.

Hoza D., 2000, ”Pomologie”, Editura Prahova, Ploiești

http://epp.eurostat.ec.europa.eu

http://ucce.ucdavis.edu/files/repositoryfiles/ca5105p35-67695.pdf

Ilarie Isac, 2002 ”Pomicultura României. Fundamenterea strategiei de dezvoltare – Ediția a II-a revizuită”, Editura Pământul, Pitești,

Jedlow L., L. Schrader, 2005, ”Fruit cracking and Splitting”, Publishd in: Whiting, M.D, Producing Premium Cherries, Pacific Northwest Fruit School Cherry Shortcourse Proceeding, Chapter 10, pp. 65-66,

Mihaescu Grigore, 2007, ”Pomicultura de la A la Z”, Editura Asab, București

MihăiescuGrigore, 1996, ”Formarea și întreținerea coroanei la pomi”, Editura Ceres, București,

Mihăilescu Grigore, 1977, ”Pomicultură specială”, Editura Ceres, București

Mitre Viorel, 2007, ”Pomologie”, Editura Todesco, Cluj-Napoca,

Mitre Viorel, 2001, ”Pomicultură specială”, Editura Academicpress, Cluj-Napoca,

Mitre Viorel, 2008, ”Pomologie”, Editura Todesco, Cluj-Napoca,

Mitre Viorel, Gavrilă Ropan, Ioana Mitre, 2001, ”Pomicultură aplicată”, Editura Academicpress, Cluj-Napoca,

Morariu Tiberiu, Savu Alexandru, 1970, ”Județul Cluj”, Editura Academiei, București,

Nyéki József, Soltész Miklós, Szabó Zoltán, 2011, Intenzív cseresznyetermesztés, Kiadja Debreceni Egyetem, Debrecen,

Oprea Ștefan, Gavrilă Ropan, 2010, ”Pomicultură generală”, Editura Academicpress, Cluj-Napoca,

Popescu M. și colab., 1992, ” Pomicultură generală și specială”, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Popescu M. și colab., 1992, ”Pomicultură generală și specială”, Editura Didactică și Pedagogică, București

RoamanIoana, Gavrilă Ropan, 2009, ”Tehnologii pomicole”, Editura Academicpress, Cluj-Napoca,

RomanIoana, Gavrilă Ropan, 2008, ”Pomicultură generală, Editura Academicpress, Cluj-Napoca,

RopanGavrilă, Nastasia Pop, 1991, ”Lucrări practice de pomologie”, Tipografia Agronomia, Cluj-Napoca,

Rupert M., S. Southwick, K.Weis, J. Wikupitz, J. Flore, H. Zhon, ”Calcium clorhidride reduces rain cracking in sweet cherries”

Rusu Mihai, 2005, ”Tratat de agrochimie”, Editura Ceres, București,

Scheau Viorel, Laslo Vasile, 2003, ”Biometrie și tehnică experimentală”, Editura Universității din Oradea, Oradea,

Serge Trocmé, Rajmond Gras, 1977, ”Solul și fertilizarea în pomicultură”, București,

Simon, G., 2006, ”Review on rain included fruit cracking of sweet cherries (Prunus avium L.), its causes and the possibilities of prevention”, International Journal of Horticultural Science, 12: 27-35,

Stănică Florin și Braniște Nicolae, 2011, ”Ghid pentru pomicultori”, Editura Ceres, București

www.agrarkutatas.hu

www.arboris.md/ro

www.fao.org

www.okoriegeszseg.shp.hu

www.vitaminsziget.com

www.westernfarmpress.com