PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR PRIN PROGRAME SOCIALE [626533]

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași
Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice
Specializarea Asistență Socială

LUCRARE DE LICENȚĂ
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR PRIN PROGRAME SOCIALE

Coordonator:
Prof. Dr. Rădoi Mihaela Candidat: [anonimizat]
2017

CUPRINS

I. Școala ca mediu de dezvoltare fizică, psihică și profesională a elevului
1.1. Mediul de învățare în raport cu dezvoltarea fizică și psihică a elevului
1.2. Probleme ale mediului școlar și exigențele școlare în raport cu elevul
1.3. Dificultăți ale perioadei școlare
1.3.1. Absenteismul
1.3.2. Abandonul școlar și factorii care -i influențează apariția
1.4. Perspectiva istorică a abandonului școlar
1.5. Resursele umane ale școlii care in fluențează scăderea abandonului școlar
1.6. Resursele asistenței sociale care contribuie la reducerea abandonului școlar . Rolul
asistentului social și al programelor sociale în prevenirea abandonului școlar
II. Teorii explicative ale abandonului școlar
2.1. Abandonul școlar din perspectivă socială
2.2. Abordarea psihosocială și perspectiva interacționistă
2.3. Teoria constrângerii externe și teoria excluderii
2.4. Perspectiva sistematică și perspectiva puterii
2.5. Practica bazată pe teoria behavioristă și pe cea familială
III. Prevenirea abandonului școlar prin programe sociale
3.1. Cadru conceptual cu privire la programele sociale
3.2. Programele sociale în prevenirea abandonului școlar . Sugestii și propuneri
3.3. Măsuri de prevenire a abandonului școlar prin programe sociale
IV. Cercetare cantitativă cu privire la percepția profesorilor Fundației Speranță și
Solidaritate cu privire la influența programelor sociale asupra prevenirii abandonului
școlar în caz ul elevilor din centrul de zi „Sfânta M arina” iași
4.1. Scopul cercetării și ipotezele sale
4.2. Descrierea instrumentului de investigare
4.3. Rezultatele cercetării și interpretarea rezultatelor
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Anexe

3
INTRODUCERE

În secolul XXI, secol descris de o puternică influență a dezvoltării tehnologice asupra
tuturor domeniilor de activitate, școala reprezintă mediul în care un elev reușește să se dezvolte
grație numeroaselor mijloace prin care poate obține accesul la informație . Cu toate acestea,
educa torii și profesorii se confruntă cu o problemă de gestionare a sistemului educațional în
raport cu elevii . Exigențele școlare contribuie la dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală a
elevului însă, dacă sunt prea numeroase, ele nu reușesc să facă decât contrariul . Barierele puse în
calea învățării sunt nenumărate, însă, ele apar odată cu multiplicarea cerințelor cărora trebuie să
se supună elevii . Unii copii, traumatizați și neînțeleși, aleg să nu mai privească instituția de
învățământ cu plăcere și să s e îndepărteze, acest fapt concretizându -se în forme grave de
absenteism școlar sau abandon timpuriu . Umplerea golurilor pe care elevii le manifestă vis -à-vis
de mediul școlar poate fi realizată doar prin intermediul unor practici educaționale special
conce pute pentru a ajuta tinerii predispuși abandonului școlar . Aceste practici se concretizează în
mai multe forme, cele mai eficiente dovedindu -se a fi programele sociale prin care elevii sunt
stimulați să aprecieze valorile educaționale și rolul instituției de învățământ în viața lor .
Absenteismul, alături de abandonul școlar, reprezintă una dintre cele mai frecvente acte
de repulsie față de școală manifestate de elevi . Statisticile cu privire la abandonul școlar din
România, conform Institutului Național de Statistică (INS), arată faptul că, indiferent de stadiul
sau ciclul de învățământ în care este înscris elevul, rata de abandon este destul de ridicată . Astfel,
conform INS, în anul școlar 2015 -2016, rata abandonului școlar a fost, în învățământul primar ș i
gimnazial de 1,5 procente, în învățământul liceal de 7,9%, iar în învățământul postliceal și în
școlile de maiștri, rata abandonului înregistrată a fost de 2,9% . Iată că, deși natalitatea în
România este în continuă scădere, rata de abandon școlar crește vertiginos, fapt care duce la
ideea că pe termen lung, această problemă poate afecta în masă sistemul educațional din țară .
În acest context, al unei probleme re ale a sistemului educațional românesc, p rezenta
lucrare are menirea de a aduce în prim plan acest fenomen social din sfera educațională, care
persistă încă din cele mai vechi timpuri: abandonul școlar . Deși îmbracă mai multe forme,
abandonul școlar reprezi ntă pentru unii elevi un fel de a -și exprima trăirile, de a -și manifesta
repulsia față de școală și de materiile de studiu . Lucrarea își propune să creeze o analiză
pertinentă și amănunțită asupra acestui fenomen educațional și, de asemenea, să creioneze c ele

4
mai importante forme ale sale . În profunzime, în capitolele pe care le voi prezenta în continuare,
voi vorbi despre abandonul școlar și despre particularitățile sale, iar punctul de plecare al
descrierii va fi reprezentat de influența pe care o au programele sociale în prevenirea
abandonului școlar . Încă din cele mai vechi timpuri, abandonul școlar a reprezentat linia de start
a unor schimbări masive ale percepției pe care societatea o are asupra educației . Primele mari
centre de învățare din Antichitat e au cunoscut abandonul școlar, căci, acei tineri care nu aveau
suficiente cunoștințe, nu făceau față în rând cu elita . Începuturile acestui fenomen social este
strâns legat de familie și de membrii acesteia, în condițiile în care elevul cunoaște primele
noțiuni de la părinți sau de la persoana care -i are în întreținere . Dacă modelul educațional nu este
unul suficient de bine construit, elevul tinde să se înroleze în acțiuni alunecoase în raport cu
unitatea de învățământ pe care o parcurge .
Ontogenetic, de zvoltarea umană cunoaște mai multe stadii, fiecare dintre acestea fiind
marcate de anumite caracteristici proprii . Stadiul diferitelor perioade prin care trec elevii de
diferite vârste sau, cu alte cuvinte, al copiilor din mediul școlar , perioada de la pub ertate la
adolescență, este marcată de schimbări importante manifestate la nivel fizic și psihic . Lucrarea
de față își are fundamentul în lucrări teoretice al căror rol este acela de a evidenția consecințele
mediului problematic al adaptării școlare în rân dul acestor elevi și reflexia acesteia în forme de
abandon școlar . Mediul școlar presupune, pentru elevi, posibilitatea de a îmbina educația formală
cu cea de tip informal, pe care aceștia o va cunoaște odată cu integrarea în grup sau colectivitate .
Vârsta , de obicei frgedă a elevilor îi supune la diferite schimbări și la crearea identității,
apartenenței și atașamentului față de ceea ce este în jur . În școală, cel mai adesea, majoritatea
elevilor are nevoie de sprijin, în afară de acela pe care ei îl prime sc de la părinți, familie sau
colegi . Ei au nevoie și de afecțiunea profesorilor îndrumători sau a altor persoane care alcătuiesc
corpul didactic, dar și a unor programe sociale menite să rezolve problemele cu care se
confruntă . Mediul educațional poate aduce alternative copiilor care întâmpină anumite obstacole;
perioada schimbărilor nu este una deloc ușoară, iar vârsta elevilor de gimnaziu îi împiedică pe
aceștia să trateze această perioadă din perspectiva unui adult . Mediul școlar, pentru a veni în
ajutorul elevilor cu probleme, propune existența unor programe sociale care se implementează
pentru a putea preveni orice astfel de stări schimbătoare ale elevilor . Din acest punct de vedere,
programele sociale care pot veni în sprijinul elevilor ar tr ebui să reprezinte o prioritate pentru
mediul de învățare, în virtutea dezvoltării unor indivizi stăpâni pe sine, încrezători în forțele

5
proprii și conștienți de propriul potențial . În realizarea temei am pornit de la un fundament
teoretic prin aprofundare a literaturii de specialitate, iar mai apoi, dorindu -mi să verific gradul de
aplicabilitate al teoriei în practică, m -am rezumat la identificarea unor unor factori de influență
ale programelor sociale care contribui e la ajutorarea elevilor și la prevenirea creșterii cauzelor de
abandon școlar . Ajutorul extern mediului școlar în cadrul procesului de învățare reprezintă un
pilon care are o influență uriașă asupra a ceea ce vor deveni elevii . De aceea, imperios necesar
este ca unitățile de învățământ să invest ească în permanență în astfel de programe sociale , dar și
în perfecționarea continuă a acestora, deoarece , prin intermediul lor, mediul școlar poate să
insufle elevilor ideea de necesitate a școlii și a procesului educațional , ei renunțând la a mai privi
abandonul școlar ca pe o soluție salvatoare .
Intitulat școala ca mediu de dezvoltare fizică, psihică și profesională a elevului , primul
capitol al lucrării , are menirea de a trasa elemen tele care definesc conceptele referitoare la
modurile în care elevul se dezvoltă în cadrul unei instituții de învățământ . Este necesar acest
preambul cu privire la mediul școlar, pentru a putea stabili cu certitudine factorii interni și
externi care contribuie la creșterea, menținerea sau scăderea ratei de abandon școlar . Mediul
școlar românesc se află într -o continuă metamorfoză de mai bine de două decenii, el gestionând
ineficient situația factorilor de influență negativă care se răsf râng asupra elevilor și a rezultatelor
școlare ale acestora . Din acest punct punct de vede re, primul capitol al lucrării viz ează abordarea
ideii de factori de influență determinanță în dezvoltarea și perfecționarea școlară a copilului . Pe
de altă parte, același capitol suprinde principalele probleme și exigențe cu care se confruntă
mediul de în vățare . Una dintre acestea este abandonul școlar, o cauză a influenței mai multor
factori de natură psihică, financiară și socială . Traversând perioade grele ale vieții de copil,
elevul începe să devină cotă parte a anturajelor negative, a faptelor de natu ră delicventă și, astfel,
riscul de abandon școlar crește semnificativ .
Al doilea capitol al lucrării vizează teoriile explicative ale abandonului școlar și are ca
principali piloni teoretici utilizarea literaturii de specialitate în care se reflect ă maniera de
gestionare a educației în mediul școlar în situație de risc . Teoriile explicative cu privire la
abandonul școlar sunt analizate în acest capitol, prin intermediul lor reușind să identificăm
principalele aspecte ale declanșării fenomenului de a bandon școlar . Gradul de originalitate al
prezentei lucrări este redat, de departe, de capitolul al treilea și al patrulea , acolo unde mi -am
propus să abordez din diferite unghiuri analiza mai multor tipuri de programe sociale și

6
contribuția acestora în pr evenirea abandonului școlar și, respectiv o cercetare cantitativă, bazată
pe ancheta prin chestionar . Astfel , în ultimul capitol , prin intermediul unui set de 19 de itemi cu
răspuns închis, deschis și prin intermediul scalelor de valori, mi -am propus să an alizez percepția
pedagogilor din cadrul centrului de zi Sfânta Marina din Iași cu privire la factorii definitorii ai
programelor sociale care influențează scăderea ratei de abandon școlar în rândul elevilor de
gimnaziu . În urma stabilirii tendințelor de răspu ns, se va constata în ce măsură, în opinia
profesorilor din Centrul de Zi „Sfânta Marina” Iași, programele sociale pot contribui la
prevenirea abandonului școlar .
Programele sociale care luptă împotriva abandonului școlar prin diferite metode și tehni ci
sau instrumente pe care le utilizează, aduce un aport semnificativ soluționării acestei probleme
cu care se confruntă copiii, părinții, profesorii, psihologii și asistenții sociali . Deși poate părea un
lucru mic, în raport cu rata elevilor înscriși în s istemul educațional, abandonul școlar reprezintă o
problemă îngrijorătoare . Programele sociale care vin în prevenirea abandonului școlar se
fundamentează pe anumite structuri menite să intervină în fața elevilor, a părinților și a cadrelor
didactice cu pro puneri și soluții care să stopeze sau să diminueze acest element nociv mediului
școlar . Un copil fără educație poate fi un copil fără viitor, fără carieră, fără reușite profesionale .
De aceea, programele sociale, definite ca pe acele instrumente care vin î n sprijinul indivizilor
pentru a -i ajuta să depășească anumite probleme cu care se confruntă, joacă un rol deosebit de
important în remedierea situației cu privire la abandonul școlar . În prezenta lucrare, analiza unor
anumite categorii de programe sociale , dar și propunerea câtorva dintre cele mai eficiente, este
poziționată și descrisă atent, prin identificarea principalelor elemente definitorii care le compun .
Prezentarea structurii lucrării reprezintă un preambul al unor situații de ordin teoretic și pr actic
pe care urmează să le expun . Fenomenul de abandon școlar se amplifică de la zi la zi . În pofida
declinului vertiginos al cazurilor în care elevii sunt convinși să -și continue studiile, există o
sumedenie de metode, tehnici și instrumente prin care ac este situații pot fi prevenite încă din
instituția de învățământ . Din p unctul meu de vedere, situația mediului școlar românesc cu privire
la abordarea publică a acestui subiect în vederea rezolvării problematicii sale tinde să se
transforme în mit , fapt care le oferă mai mult credit instituțiilor de asistență socială și celor din
domeniul pedagogic . Am ales această temă tocmai pentru a putea identifica factorii care
contribuie permanent la creșterea ratei de abandon școlar în mediul școlar , care pentru mu lți
părinți sau elevi ce se regăsesc în această postură, tinde să devină un subiect tabu .

7
CAPITOLUL I
ȘCOALA CA MEDIU DE DEZVOLTARE FIZICĂ, PSIHICĂ ȘI PROFESIONALĂ A
ELEVULUI

Nu putem vorbi despre o evoluție școlară și profesională a unui elev fără să ne oprim
asupra factorilor care -l determină să urmeze o anumită specializare sau o anumită instituție de
învățământ . În ultimii ani, dezvoltarea tot mai accentuată a noilor tehnologii asigură elevului,
părintelui, dar și profesorului, accesul la numeroase informații de ordin didactic care pot ușura
munca din anii de studiu . Cu toate acestea, dezvoltarea integrală a elevului este condiționată de
mai mulți factori de influență, printre care mediul familial, anturajul sau implicarea profesorilor
din instituția de învățământ . Neadaptarea elevului la mediul educațional poate avea repercursiuni
cu impact sever pe termen lung asupra acestuia, iar ele se pot manifesta prin absenteism,
abandon școlar sau chiar prin dificultăți viitoare de adaptare la mediul profesion al.

1.1. Mediul de învățare în raport cu dezvoltarea fizică și psihică elevului

Dezvoltarea socială a elevului se contopește indiscutabil cu depășirea egocentrismului .
Pentru a putea discuta cu adevărat despre o dezvoltare socială a elevului, trebuie mai întâi să
specificăm faptul că în cadrul acestei etape a vieții, individul caută să fie parte componentă a
unui grup, a unui colectiv . Prieteniile care se leagă la vârst a în care mediul școlar este deosebit de
important, deși cel mai adesea sunt temporare, au rolul de a -i clădi individului încrederea în sine
și în forțele proprii . Grupurile de prieteni care se formează în mediul școlar sunt strict parte a
afectivității de care are nevoie copilul, ele fiind guvernate de reguli foarte bine stabilite de la
început . Elevul care nu respectă regula, fără doar și poate va fi exclus din grup și, în acest fel el
își va dărâma stima de sine construită până în acel moment . Același im pact îl au și poreclele pe
care elevii și le atribuie în mediul școlar, indiferent dacă ele au o conotație pozitivă sau negativă .
A avea o poreclă presupune a fi popular și, de asemenea, implică atragerea tenției celorlalți în
ceea ce te privește ca identi tate socială . Copiii care nu au porecle nu sunt considerați importanți,
centrul de interes compozițional al fiecărui grup de școlari fiind poreclitul, cel care este
important și care, de cele mai multe ori, are o poziție de lider al grupului (Golu, 2010, p . 151).
Conform cercetătorilor, copiii care dețin o poreclă au un statut social mai bine poziționat, o stimă

8
de sine mai puternică și sunt ajutați, inconștient, să -și construiască o realitate socială ca un
preambul sănătos pentru viața adevărată care îi aș teaptă, aceea de adult . În ceea ce privește
conștiința de sine , literatura de specialitate este de părere că aceasta se fundamentează pe
imaginea corporală, cea care „devine din ce în ce mai centrată în preocupările elevului,
încorporându -se în conștiința de sine și începând să fie tratată ca atare” (Suciu, 2015, p . 7).
Schaffer (2005) este de părere că „primul pas în făurirea sinelui este conștiința de sine, cea care -l
ajută pe copil să își definească propria identitate” (p . 311). Conform acestei definiții oferite de
Rudolph Schaffer, putem concluziona faptul că în mediul școlar, copilul începe să adauge câte o
cărămidă la temelia omului care va deveni la vârsta adultă . Fiecare dintre implicațiile de natură
conștientă îi vor aduce un aport de cunoștințe adu ltului ce va avea o conștiință de sine ridicată .
În esență, conștiința de sine explicită se referă la un anume sentiment de sine prin
intermediul căruia elevul este sau devine capabil să aprezieze modul său de existență . În ceea ce
privește acest aspect, pute diviza discuția în două direcții, prima dintre acestea făcând trimitere la
o schemă corporală și, mai apoi, la o imagine a propriului corp . Pentru a putea vorbi despre
schema posturală sau despre schema corporală, tr ebuie să aducem în discuție maniera în care
aceasta se formează . Conștiința de sine se fundamentează, înainte de toate, pe cunoașterea
propriului corp . La tinerii care își petrec mare parte în mediul școlar, această cunoaștere se
realizează în baza simțuri lor, cele prin intermediul cărora ei pot aproxima poziția lor în raport cu
ceilalți . De exemplu, prin raportarea elevului la mediu, el își va da seama dacă este asemănător
celorlalți indivizi care -l înconjoară sau dacă, dimpotrivă, el este mai înalt, mai s cund, mai gras
sau mai slab . Această etapă de recunoaștere a propriei scheme corporale realizată prin comparație
cu ceilalți duce în aceeași direcție cu identificarea personală .
Referitor la imaginea propriului corp , putem spune că ea se formează „odată c u
identificarea și recunoașterea propriei persoane în oglindă” (Cosmovici, 2005, p . 89) și că
aceasta devine critică pentru dezvoltarea ulterioară a elevului . Vârsta fragedă și dezvoltarea
stimei de sine poate avea urmări semnificative în viitorul adultulu i care se va forma . Unii dintre
autorii citați în pasajele anterioare dezvoltă și confirmă această idee, afirmând că aceasta este
etapa în care elevii „stau mai mult în baie, se privesc în oglindă; identifică anumite amănunte
ignorante ale frunții, ale gât ului, ale ochilor, ale zâmbetului, dar își conturează și sinele social
făcând grimase, zâmbind, încruntându -se, căutând expresii faciale cât mai diferite”
(Piscoi&Șchiopu, 1982, p . 290). Iată că, vederea cu probleme (chiar dacă minore), dinții nu

9
tocmai al bi și defectele sau micile imperfecțiuni ale feței îl fac pe elev să devină tot mai atent la
detalii, dramatizând și considerându -se greșit construit . Sinele sau eul este alcătuit din trei
elemente subsidiare acestuia, fiecare dintre ele având o semnificaț ie aparte și fiind caracterizată
de anumite trăiri . În virtutea parcurgerii acestor criterii diferențiale, le enumerăm și analizăm:
 eul fizic este cel care, în mare parte, a fost descris anterior, el făcând referire la
dezvoltarea și acceptarea propriei im agini . Atunci când vine vorba despre elev în
raport cu mediul școlar , acest aspect, al îmbunătățirii eului fizic , devine centrul de
interes compozițional al fiecărei acțiuni în parte .
 eul cognitiv face referire la maniera în care elevul captează informați ile despre
sine și despre mediul său . Cel mai adesea, în această etapă a dezvoltării umane,
putem vorbi despre o inhibare sau extrovertire a propriei păreri vis -à-vis de sine .
De pildă, unii elevi preferă să fie inhibați, în timp ce alții, în vederea creșterii
stimei de sine, devin extrovertiți, deschiși la nou și în aflarea unor noi informații;
 eul emoțional este cel care face trimitere la sentimentele față de sine și de
persoanele care -i înconjoară . La nivelul eului emoțional , elevii dezvoltă
sentimente de afecțiune, de iubire, de ură sau dispreț;
 eul social sau interpersonal este acel tip de sine care vizează dimensiunea propriei
personalități pe care suntem dispuși să o dezvăluim celor din jurul nostru . Elevii
sunt tentați să fie sociabili cu ceilalți doar în cazul în care stima lor de sine este
suficient de crescută;
 eul spiritual reprezintă totalitatea abilităților și aptitudinilor unui individ, dar și
valorile existențiale ale unei anumite persoane (Gherguț, 2013, pp . 14-15).
Prima etapă a construirii sinelui este aceea a momentului de recunoaștere în oglindă . Pornind de
la acest aspect, putem spune că evolutiv, individul ajunge să atingă anumite puncte ale
dezvoltării umane, pe care ulterior să le materializeze la cote ma xime în perioada adultă .
Dezvoltarea socială se află într -o strânsă legătură cu dezvoltarea conștiinței de sine . De multe
ori, putem spune că implicarea sinelui ne poate ajuta în rezolvarea unor probleme de adaptare,
acest fapt fiind probat de specialiști . De exemplu, încrederea celor din jurul elevilor aflați într -o
continuă dezvoltare socială se câștigă doar prin „cucerirea progresivă a mediului social, proces
acompaniat de o figură de atașament care reprezintă o extensie a sferei de interacțiune a copilu lui
cu persoanele din mediul său de viață” (Muntean, 2006, p . 222).

10
1.2. Probleme ale mediului școlar și exigențele școlare în raport cu elevul

Mediul școlar și situația educațională de astăzi sunt profund influențate de nenumărate
aspecte ce devin îngreunătoare pentru procesul de predare -învățare -evaluare . În acest fel, elevii
devin mult mai predispuși să abandoneze școala și să nu -și continue studiile . Din punctul meu de
vedere, cei mai importanți factori care contribuie la dezvoltarea unei situați i problematice a
mediului școlar sunt: expectanțele prea mari, programa școlară prea încărcată, lipsa dotărilor
din școli . Alături de alți factori, aceștia contribuie la creșterea ratei de abandon școlar .
Atunci când vorbim despre influența factorilor care planează asupra mediului școlar, este
necesar să specificăm faptul că aceștia pot fi analizați din perspectiva mai multor unghiuri .
Astfel, există o analiză a factorilor organizaționali , cât și una a celor sociali și psihologici . Din
punct de vedere al managementului organizațional și economic al mediului școlar predispus la a
îngreuna situația elevilor , trebuie să ne raportăm la analiza factorilor sociali, tehnologici,
economici și politici, parte integrantă a mediului extern al unei instituții de învățământ (factori
STEP) . Ulterior acestei analize, ne putem referi și la raportul școală -profesor -elev, raport care are
implicații profesionale, psihologice, sociale și emoționale .
Factorul social face referire, înainte de toate, la dictarea trendurilor în materie de
educație . În acest sens, învățământul este considerat un generator de noi perspective cu privire la
viitorul elevilor care sunt înscriși într-o astfel de formă de învățământ . Factorul socio -cultural
vizează și atitudinile și opiniile elevilor și a familiilor lor cu privire la activitatea educațională în
care sunt implicați . Cel mai important aspect, atunci când vorbim despre factorul social al
mediului școlar este schimbarea pe care acest sistem o aduce comunității . Schimbare a constă în:
 schimbarea percepției membrilor comunității cu privire la rolul educației în
asigurarea unui viitor strălucit;
 schimbarea atitudinii față de educație și de mijloacele de asimilare a cunoștințelor
(laboratoare, biblioteci, resurse informaționale etc.);
 schimbarea viziunii cu privire la relațiile interetnice și la maniera în care etniile
diferite pot conviețui în aceeași comunitate ;
 schimbarea stilului de viață al elevilor, prin prisma contactului cu un personal
didactic pregătit și dispus să promoveze standarde europene de trai și de studiu;

11
 schimbarea demografică , cea care an de an este determinată de numărul mare de
absolvenți .
Factorul tehnologic care domină în mediul școlar este, fără doar și poate, apariția și
necesitatea conexiunii la mijloace virtuale și la instrumentele de laborator care facilitează
procesul educaționa l (Zorlențan, Burduș, Căprărescu, 1999, p . 21). Mai mult decât atât, în ceea
ce privește factorul tehnologic, este important de specificat faptul că se impune ca mediul școlar
să fie în permanență la curent cu legislația din domeniul tehnologiilor și nu numai . Mai departe,
în ceea ce privește factorul economic , amintim ca influențe specifice faptul că:
 economia națională influențează în mod direct mediul școlar . Acest lucru este
posibil prin prisma faptului că în mare parte, acest sistem educațional este finanțat
de bugetul statului și, creșterile sau diminuările economice pe care Statul le
înregistrează, afectează direct situația economică a școlii ;
 modificările apărute la nivelul cererii reprezintă un alt element de influență
economică asupra mediului școlar , deoarece, cu cât mai mare cererea privind
ocuparea locurilor din instituțiile de învățământ, cu atât mai mare probabilitatea
unei dezvoltări economice durabile;
 numărul de salariați și șomeri influențează direct rezultatele unei instituții de
învățământ , deoarece piața muncii în prezent este în continuă dezvoltare, ocuparea
locurilor de muncă disponibile fiind condiționată de absolvirea studiilor medii .
Factorul politic al mediului școlar face trimitere la faptul că țara noastră este una care
pregătește an de an absolvenți dispuși să iasă în câmpul muncii sau să studieze în țară sau în
străinătate pentru a -și asigura o sursă de venit permanentă sau provizorie . În acest sens, în
prezent, în țara noastră se investește foarte mult în educație, motivul fiind dorința de a asigura
condiții decente elevilor și studenților . Factorii politici legislativi influențează mediul școlar atât
din punct de vedere pozitiv , cât și din punct de vedere negativ . Dintr -o perspectivă pozitivă,
învățământul este influențat de sfera politico -legislativă în sensul unei legislații adaptive
activității educaționale, astfel, sistemul educațional , reușind să ofere elevilor noi oportunități de
studiu . Perspectiva negativă se referă la ofertele de studiu în străinătate pe care unii părinți sau
elevi le aleg pentru continuarea studiilor celor implicați în actul educațional . Astfel, elevii
continuând studiile în afara graniței, mărimea comunității educate în mediul școlar româ nesc
scade . O altă problemă cu care se confruntă mediul școlar și care îi afectează în mod direct pe

12
elevii predispuși abandonului școlar este percepția subiectivă a fiecărui profesor în parte cu
privire la fiecare dintre elevii unei clase . De exemplu, p erioada gimnaziului este marcată de
schimbări și interacțiuni descrise din punct de vedere al performanței . În ceea ce privește teoria
formării grupurilor vis -à-vis de perioada de maturizare a elevilor, putem susține ideea conform
căreia cele mai important e evenimente, amintiri și creări de identități se manifestă în mediul
școlar . De partea cealaltă a baricadei stă percepția pe care profesorii sau coordonatorii școlari și –
o fac cu privire la elevii pe care -i au în grijă . De pildă, evaluarea unui elev la te starea dată la
matematică „îl poate influența pe profesorul evaluator să -i ofere o notă preferențială elevului
despre care se știe că este olimpic la fizică ” (Golu, 2015, p . 126); în acest caz, se poate discuta
despre cauzele pe care profesorul le poate in voca, factorii accidentali pe care acesta îi găsește
trimițând spre ideea conform căreia performanța elevului cu siguranță ar fi fost la o cotă înaltă
dar, cu siguranță, acesta a avut o zi mai proastă .
Discrepanțele care apar între școlari din cauza terți lor (în cazul de față profesorul
evaluator) pot duce la o inhibare, la o teamă care nu poate fi descrisă . Aceste situații pot ridica la
nivelul copilului semne de întrebare cu privire la propriile capacități, el nemaiavând încredere în
forțele proprii . Dacă un elev a obținut nota 5 (în condițiile în c are s -a pregătit intens ) deoarece la
toate examinările de până acum nota a oscilat în jurul acestei valori, atunci, cu siguranță, data
viitoare nu va mai învăța pentru evaluare, el devenind conștient că va prim i aceeași notă .
Din punct de vedere al stimei de sine, „elevul cu o stimă de sine scăzută și care nu are
încredere în propriile aptitudini va avea performanțe mai scăzute, va fi mai puțin activ la lecții și
va evita să își exprime ideile, chiar și atunci când cunoaște răspunsul, nivelul aspirațiilor este mai
scăzut” (Golu, 2010, p . 199). Elevul care se supraestimează, „va fi sigur pe sine și va avea un
comportament agresiv în relațiile cu ceilalți, determinând un comportament negativ al acestora”
(Ibidem ). Prejudecățile și stereotipurile în mediul școlar afectează elevii , mai ales în condițiile în
care această perioadă este una extrem de fragilă, cu un rol edificator în crearea unui viitor adult
stăpân pe sine . De multe ori, profesorii au o optică prestabil ită prin care văd situația elevilor, iar
stereotipurile nu fac decât să încline balanța spre o involuție a acestora , în final contribuind la
creșterea ratei de absenteism sau de abandon școlar .
Distribuția metriilor de studiu reprezintă un alt subiect dem n de luat în seamă, mai ales
atât timp cât poate interveni sexismul și lipsa valorilor feminine în știință . De pildă, o fată nu
poate să -și aleagă un model în știință în afară de Marie Curie, spre deosebire de băieți, cei care

13
își pot propune să devină un al doilea Einstein sau Newton . Din acest punct de vedere, consider
că situația mediului școlar poate fi echilibrată prin implicarea unor resurse umane foarte bine
pregătite în lucrul cu elevii .
Problemele identificate în mediul școlar românesc se contope sc cu multe din cele regăsite
în sfera internațională, însă, în țara noastră, se insistă cu precădere asupra programei școlare ca
factor de influență principal asupra deficiențelor înregistrate la nivelul acestui sistem de
învățământ . Predarea la clasă pri n raportarea la anumite manuale și curriculumuri constituie o
problemă reală ce necesită a fi analizată, însă, aceasta, se pare, nu este singura cu care se
confruntă mediul școlar românesc . De natură psihologică, socială sau economică, problemele
acestui s istem persistă de zeci de ani, dispariția lor fiind imposibilă până la schimbarea
mentalității profesorilor, pe de o parte și a elevilor și părinților, pe de altă parte .
Programa școlară reprezintă prima dintre problemele identificate de specialiști în mediul
școlar și este considerată principalul factor care determină abandonul școlar timpuriu, alături de
sărăcie și integrarea în colectiv a elevului . V olumul mare de studiu, materiile predate, dar și
atitudinea cadrelor didactice îi determină pe elevi și p e familiile acestora să găsească o
alternativă a parcurgerii studiilor, mai mult sau mai puțin eficientă . Astfel, în termeni moderni,
putem găsi ca alternative home schooling -ul (practicat de tot mai multe familii prin retragerea
copilului din învățământul clasic în favoarea unui stil de învățare modern, prin metode
autodidactice direct de la domiciliu), iar în termeni tradiționali, găsim ca alternativă abandonul
școlar în favoarea unui loc de muncă . Desigur, există și o altă categorie a factorilor care
determină învățatul de acasă (dizabilități locomotorii sau de altă natură) și abandonul școlar
(bullying -ul, sărăcia etc .). Revenind la programa școlară, observăm că tot mai multe studii arată
cu privire la mediul școlar românesc că are lacune în abordare a unor tehnici de învățare axate
mai mult pe calitate și nu pe cantitate . De pildă, profesorul Mihai Maci precizează că „adevărata
problemă a sistemului educațional de astăzi este conținutul manualelor și a curriculei, deoarece
materia este mult prea stufoasă, iar elevilor din ziua de astăzi li se cere să devină multilateral
dezvoltați, ceea ce nu dă roade decât la o mică parte dintre elevi” (Maci, 2016, p . 251). Din acest
punct de vedere, putem spune că volumul de studiu pe care un elev trebuie să îl parcurgă este
foarte ridicat, el trebuind să performeze în mai multe arii ale cunoașterii: limbă și literatură,
matematică, geografie, istorie, biologie etc (Ibidem ).

14
O altă problemă a actualului sistem de învățământ este redată de resursele umane din
sistemul educațional . În mare parte cu o pregătire peste medie, cadrele didactice deservesc
sistemul educațional întocmai cum li se cere, însă, cu siguranță putem spune că există și
profesori a căror menire nu este cea de a educa, de a dezvolta și de a reuși să ati ngă performanța
cu elevii . O parte dintre cei care alcătuiesc resursa umană a mediului educațional se rezumă la
predarea lecției și la evaluarea elevilor, fără a ține cont de pasiunile și competențele fiecărui elev
în parte, lucru care determină notarea și catalogarea superficială a elevului . Acest fapt poate lăsa
urme vizibile asupra elevului și îi poate modifica percepția despre sine, dar și maniera în care
este văzut de colegii de clasă . Un elev cu performanțe maxime în sistemul educațional pe care -l
urmează va da întotdeauna mai mult randament în comparație cu cel care este determinat să
creadă că se află la un nivel mediocru .
Lipsa dotărilor din instituțiile de învățământ , deși aparent nu atât de importantă,
afectează calitatea procesului educațional d in mai multe puncte de vedere . Putem analiza dotările
tehenologice – fără de care școala nu ar putea ține pasul cu modernizarea și cu actualizarea
resurselor necesare (accesul la calculatoare, videoproiectoare, Internet, săli de sport dotate și
funcționabil e, laboratoare cu toate instrumentele necesare studiului), dotările strict necesare unui
mediu optim învățării – căldură, apă curentă, toalete în incinta școlii, dar și dotările cu resurse
umane (profesori instruiți, psihologul școlii/consilier școlar, prof esori titulari etc .).
Perfecționarea cadrelor didactice reprezintă o problemă mereu actuală pentru educatori
și, implicit, pentru întreg sistemul educațional . După cum se știe deja, învățământul reprezintă
unul dintre cele mai mobile domenii ale activităț ii omenești, deoarece „el trebuie să răspundă
unor cerințe sociale aflate într -o continuă schimbare și transformare” (Jinga, 1993, p .123). Pentru
a ține pasul cu provocările pe care le lansează de la an la an sistemul de învățământ, cadrele
didactice trebu ie să se afle în permanență în contact cu informația sistemului educațio nal, lucru
destul de dificil, ți nând seama de faptul că acestea se ocupă atât de organizarea clasei de elevi și
a orelor de studiu, cu gestionarea problemelor și a soluțiilor pe care l e identifică în clasa de elevi,
dar și cu adaptarea la cerințele zilnice pe care profesia le impune .
Tendința de abandon școlar reprezintă o altă problemă a sistemului actual de învățământ,
deoarece, la inițiativa elevilor sau a familiilor acestora, decizia de a renunța la studii dovedește
că există o problemă pe care copiii nu o pot depăși (Melrose, 2006, p . 155). În continuare voi
aborda o amplă discuție despre abandonul școlar .

15
1.3. Dificultăți ale perioadei școlare

Consider că intervenția de mai sus pentru explicitarea principalilor factori din mediul
școlar care pot contribui la creșterea ratei de abandon în rândul elevilor este imperios necesară,
deoarece influențele care pot determina un elev să renunțe la studii sunt nenumărate . Astfel, în
cele ce urmează propun o incursiune analitică ale celor mai frecvente dificultăți ale persioadei
școlare, marcate de absenteism și de a bandonul școlar .

1.3.1. Absenteismul școlar

Nu putem stabili ca probleme ale mediului școlar doar acele ipoteze care privesc
programa școlară, materia încărcată sau lipsa de profesionalism a unor cadre didactice . Lacunele
învățământului există și din cauza elevilor sau a părinților or tutorilor acestora, cu precădere
manifestate în zonele rurale, în cele cu risc ridicat de sărăcie sau în cele afectate de alți astfel de
factori . Printre problemele pe care le genere ază elevii, amintim absenteismul , principalul factor
care precede, cel mai adesea, abandonul școlar . Încadrat în categoria actelor de delicvență
juvenilă, absenteismul este definit de literatura de specialitate ca fiind „crearea repetată a unor
absențe nem otivate de la școală, fără știrea părinților și fără anunțarea prealabilă a profesorilor”
(Pânișoară, 2011, p . 100). Este important de specificat faptul că absenteismul practicat în mod
frecvent poate conduce la ceea ce specialiștii numesc fobie școlară , adică manifestarea unui
sentiment de repulsie pentru tot ceea ce înseamnă mediu școlar, o teamă față de școală, atât din
punct de vedere al procesului educativ, cât și din punct de vedere al sferei sociale . Fobia școlară
poate lua cele două forme amintite m ai sus, teama de școală (manifestată în general la elevii cu
vârsta până în 8 -9 ani, cei care trebuie să traverseze separarea de părinți, mutarea școlii sau a
domiciliului etc .). Cu precădere se regăsește forma socială a fobiei școlare, cea care presupune
influența mai multor factori (care adesea duc la absenteism sau abandon școlar):
 copilul manifestă frica de a se afla în centrul atenției;
 elevul se teme să fie observat sau privit în momentul desfășurării unei activități
(de pildă, ieșitul la tablă, citit ul lecției în fața clasei, prezentarea temei etc .);
 elevii manifestă teama de a fi criticați sau tachinați;
 copiii prezintă frica de a se umili (se împiedică, sparg un obiect etc .);

16
 elevul poate manifesta frica de a se înroși și de a fi observat (pentru un ii tineri,
jena este cu atât mai inconfortabilă dacă este sesizată de ceilalți) ( Ibidem ).
Absenteismul școlar reprezintă primul pas spre abandonul școlar, una dintre cele mai mari
probleme cu care se confruntă mediul școlar .
În tratarea conceptului de absenteism școlar, există numeroase domenii care se implică
pentru a preveni dezvoltarea lui . Dintre acestea, amintim psihologia, consilierea, asistența socială
prin intermediul programelor specifice de prevenire, dar și managementul instituțional rigid .
Absenteismul școlar „se dovedește a fi o deficiență a mediului edicațional greu de înlăturat . O
evidență relevantă a situației frecvenței școlare românești din ultimii ani arată că din numărul
total al elevilor înscriși într -o formă de învățământ la zi, doar jumătate frecventează cu strictețe
cursurile elementare” (Crivăț, 2004, p . 515). În aceeaș i manieră, autorii care au studiat
îndeaproape fenomenul de absenteism școlar, Mihaela Jigău și Mihai Surdu (2002), sunt de
părere că „absenteismul școlar reprezintă un fenomen de amploare care își pune amprenta asupra
calității pregătirii elevilor și, ast fel, este determinat de condițiile de viață din famili e, de
alimentația insuficientă și necorespunzătoare din punct de vedere al diversității și calității, dar și
de starea de sănătate a copiilor și de gradul lor de dezvoltare psiho -intelectuală ” (p. 32). Din
punctul meu de vedere, absenteismul școlar nu reprezintă decât un cumul al factorilor de
influență socială, psihologică și educațională care se răsfrânge asupra elevului . Putem spune că
prin intermediul acestor factori, un rol esențial al școlii este c el de a analiza problemele specifice
vârstei și pregătirii elevilor: adaptarea școlară, motivația școlară, deprinderile de studiu,
absenteismul, eșecul și abandonul școlar . Odată identificați a fi vulnerabili în raport cu acești
factori, elevii ar trebui s ă fie îndrumați, de cadrele didactice și de părinți, prin „observarea și
evaluarea performanțelor școlare, comportamentul și dezvoltarea permanentă a elevului, oferirea
de intervenții cu caracter suportiv, în situații de criză, elevilor care se confruntă c u dificultăți în
mediul școlar, prin utilizarea de instrumente de investigare a personalității etc .” (Pânișoară,
Sălăvăstru, Mitrofan, coordonatori , 2016, p . 291). Pentru a înțelege de ce absenteismul școlar
este considerat principalul factor care determin ă abandonul școlar, care în ujltimii ani se arată a fi
tot mai frecvent, este necesar să amintim că literatura de specialitate îl asociază cu un „factor
definitoriu al unui comportament deviant al elevului ce presupune lipsa repetitivă și nemotivată
de la orele de curs într -o anumită perioadă a etapei educaționale pe care elevul o parcurge ”
(Ogie n, 2002, p . 124). Mai mult decât atât, c onceptul de absenteism este definit ca fiind „o

17
problemă socială, fiind explicat mai mult prin caracteristicile socio -culturale ale mediului de
proveniență și apare mult mai frecvent în mediul urban și în familiile sărace ” (Ibidem ). Din
punctul de vedere al specialiștilor care au anlizat de -a lungul timpului fenomenul de absenteism
școlar, reiese faptul că acest com portament pe care -l manifestă elevii este unul deviant, care este
subsidiar unei consuite evazioniste, care reflectă în linii mari lipsa de interes a elevului față de
mediul școlar, lipsa motivației pentru a obține rezultate bune la învățătură sau lipsa de încredere
în valorile și ideile pe care le furnizează sistemul educațional în care este înrolat . Adesea asociat
cu temenul de chiul sau cu fuga de la ore , absenteismul școlar determină o serie de modificări
psihice, fizice și comportamentale ale elevului ce trece prin astfel de etape: „ reveria, retragerea
temporară într -o lume imaginară ; închiderea în fața informațiilor provenite din exterior, refugiul
în atitudinea de pasivitate și apatie ; regresia, adoptarea unor comprtamente infantile; dezvoltarea
obisn uinței de a se izola, solitudinea și refuzul de a comunica; dezvoltarea fobiei de școală;
reacțiile somatice: migrene, febră, dureri de stomac; puseurile de bulimie: mănâncă și bea
exceisv; toxicomania; descurajarea, deprimarea și ideația suicidară ” (Pâniș oară, 2011, p . 100).
Literatura de specialitate atenționează cu privire la faptul că intențiile repetate de absenteism
manifestate de elev nu se rezumă doar la influența factorilor din mediul școlar .
De asemenea, o influență extraordinar de mare o are și mediul familial din care provine și
în care conviețuiește elevul: părinții și -au pierdut interesul de a verifica situația școlară a elevului
sau devalorizează situația școlară a acestuia – nu au recție la absențele nemotivate ale copiilor lor,
tendință care se remarcă în cazurile în care familia se așteaptă să aibă avantaje materiale în urma
educației copilului (bursă de merit, alocație, ajutor social etc .); părinții sunt factor declanșator al
absenteismului, ei obligând copilul să meargă la muncă sau în alt e părți care pot genera un venit
suplimentar familiei; p ărinții sunt bolnavi cronici, dependenți de alcool sau droguri sau se află în
detenție, nefiind disponibili în ceea ce privește controlul frecvenței și al a ctivității școlare ale
copiilor; p ărinții su nt hiperanxioși sau imaturi și, din diverse motive reale sau imaginare, țin
copilul acasă pentru a -l proteja . Atitudinea comunității față de acest fenomen este și ea
importantă: indiferența membrilor comunității față de copiii care, dată fiind vârsta lor ș i
moemntul zilei ar trebui să fie la școală, dar sunt prezenți în alte locuri publice, facilitează și
consolidează absenteismul . Există și alți factori precum sănătatea, obligațiile familiale,
importanța pe care o prezintă pentru elev activitățile activită țile extrașcolare, normele școlare și
presiunile instituției educative .

18
1.3.2. Abandonul școlar și factorii care -i influențează apariția

Abandonul școlar apare în discuțiile specialiștilor în domeniu încă din perioada în care
abia apăreau universitățile sau centrele de educație superioară . Încă de pe atunci, abandonul
școlar era asociat cu incapacitatea indivizilor de a face față cerințelor și exigențelor instituțiilor
de învățământ . Astăzi, abandonul este asociat mai mult cu factori de nivel social decât cu cei de
nivel intelectual, adică putem spune că mai degrabă sărăcia poate împinge la abandonarea
studiilor decât clasarea într -o poziție mediocră a elevului în clasă . În ceea ce privește trăsăturile
primordiale ale abandonului școlar, spunem că acesta reies e din „legătura directă cu sistemele
educaționale, cu factorii socioeconomici, cu spațiile culturale și cu sistemele de guvernare sau
opțiunile politice ale unei societăți” (Dumitrașcu, 2012, p . 296). Abandonul școlar are implicații
numeroase, directe sau indirecte, pe termen scurt sau lung . Mai mult decât atât, atunci când
vorbim despre această formă de abandon, facem referire la un viitor eșec socio -profesional al
unui elev care abandonează studiile sau la o integrare anevoioasă în societate și familie . O
definiție amplă a acestui fenomen este atribuită autorului George Neamțu (2003) , cel care
consideră că abandonul școlar reprezintă „conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea
frecventării școlii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de ni velul la care s -a ajuns, înaintea
obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de
studii început” (p. 199).
În dezvoltarea fenomenului de abandon școlar intervin factori principali și secundari, cu o
influe nță mai mică sau mai mare asupra elevului, printre care amintim: sărăcia, dezavantajele
sociale, condițiile din familie, lipsa facilităților și existența unor condiții precare în școli,
presiunea testelor și a altor forme de evaluare, încărcătura programel or școlare, lipsa metodelor
de învățare adecvate, motivația scăzută . Factorii de risc ai abandonului școlar, așa cum am
precizat și anterior, au multiple cauze . Cercetările în domeniu arată că „școala, ca instituție, prin
calitatea instruirii, prin modul d e organizare a cursurilor, prin propriul climat, prin structurile
sale, prin calitatea corpului profesoral influențează experiența școlară a elevilor” (Ibidem ).
În ceea ce privește factorii sociali și familiali , se identifică influența familiilor
monoparentale, a nivelului scăzut de educație al membrilor familiei, sărăcia, dar și relațiile
familiale conflictuale . Astfel, putem spune că în cazul unei familii în care predomină actele de

19
violență (indiferent de natura lor – fizică, verbală, psihică), e ste mai predispus ca elevii ce
conviețuiesc într -un astfel de mediu în care există un agresor și o victimă să abandoneze studiile .
Pentru a preveni situațiile tot mai dese de abandon școlar, copiii trebuie susținuți și
încurajați de mediul educațional, pri n puterea resurselor sale, trebuie determinați să -și dorească
formarea unui viitor și a unei cariere post -absolvire . Profesorii și cadrele didactice din mediul
școlar ar trebui să utilizeze diverse tehnici și metode pentru a identifica elevii care sunt
predispuși să abandoneze școala, să îi sprijine în procesul de adaptare cu mediul educațional, să
îi consilieze atât pe elevi, cât și pe părinți, să medieze elegant conflictele instaurate între elevi și
cadrele didactice, dar și să identifice resursele școlar e și ale comunității care sunt necesare
desfășurării eficiente a procesului educațional . Literatura de specialitate diferențiază și câteva
grupuri de risc în ceea ce privește abandonul școlar . În primul grup, cu cel mai mare nivel de risc
se încadrează copiii cu handicap psihic sau fizic, care, cel mai adesea nu sunt înscriși la o formă
de învățământ, iar în cea de -a doua categorie amintim copiii de etnie rromă, al căror risc de
abandon este de 6 -7 ori mai ridicat decât în cazul copiilor de alte etnii . În opinia autorilor de
specialitate, „o creștere semnificatică a riscului de abandon este determinată și de următoarele
situații: familia săracă, rezidența în mediul rural, lipsa mamei din gospodărie, părinții cu nivel de
instrucție redus, părinții tineri, agr icultori sau lucrători pe cont propriu, gospodăria numeroasă”
(Hatos, 2006, p . 135). În cele ce urmează, îmi doresc să realizez o analiză a principalelor
probleme cu care generația tânără se confruntă în mediul școlar și, mai mult decât atât, o sinteză
a factorilor sociali care influențează activitatea și implicarea școlară a acestora și care determină
în mare parte creșterea ratei de abandon școlar . Ulterior sistematizării tuturor acestor elemente,
voi încerca să explic fiecare dintre aceste probleme prin raportare la specificul vârstei și la
necesitățile pe care elevii le prezintă . Literatura de specialitate observă obstacolele pe care elevii
le întâmpină și, în acest sens, le atribuie acestora manifestări precum „retragerea în sine,
autoclaustrarea, medit ația morbidă asupra propriilor stări sufletești, a căror consecință ar fi fuga
de lume, de realitate, tristețea fără motiv, pesimismul” (Zisulescu, 1968, p . 48). Pornind de la
acest fundament teoretic am demarat trasat nevoile și obstacolele elevului conte mporan prin
raportare la sfera sistemului actual de învățământ .
În cele mai multe cazuri, elevii se confruntă cu probleme similare, ele fiind redate fie de
mediul din care provin, fie de influența factorilor școlari, fie din motive sociale sau psihologice .

20
Cel mai frecvent întâlniți astfel de factori care contribuie la creșterea ratei de abandon școlar,
explicați în termeni uzuali sau în cuvintele copiilor, sunt:
 sărăcia sau, explicată în cuvintele lor, neajunsurile de acasă și faptul că părinții
nu le asigură constant o sumă de bani de buzunar;
 bullying -ul sau teroarea instalată de ceilalți colegi mai mari în clasa de curs sau
în curtea școlii;
 severitatea profesorilor sau, așa cum o numesc elevii, obținerea notelor prea
mici;
 lipsa maternității sau a paternității sau elemente asociate muncii în străinătate a
părinților lor;
 lipsa independenței, tradusă în termenii elevilor prin prea multe reguli și pedepse
la școală și acasă .
Aceste cinci aspecte asunt cele mai frecvente cauze declanșatoare ale abandon ului școlar, dar și
cele mai frecvente probleme cu care se confruntă în prezent elevii, alături de lipsa de înțelegere
din partea profesorilor, lipsa unor persoane care să îi ajute la teme, orarul prea încărcat, prea
puține excursii și activități desfășura te în aer liber .
Sărăcia , cea mai frecventă problemă cu care elevii se confruntă și care îi determină să
renunțe la studii, își are baza în incapacitatea familiei de a le oferi acestora tot ceea ce își doresc .
Studiile arată că la această vârstă, nu se p oate identifica fenomenul de sărăcie, ci doar se
conturează o idee despre aceasta prin raportare la bunurile materiale pe care le dețin ceilalți
(Turliuc, 2014, p . 11). Trăim într -e epocă a tehnologiei, acolo unde de la cele mai fragede vârste
copilul știe să utilizeze gadget -urile și, de cele mai multe ori, aceștia învaț ă înaintea părinților . La
elevi , sărăcia, prin compararea bunurilor celorlalți este un factor destabilizator al unei dezvoltări
psihice și cognitive normale . Este absolut explicabil faptul că elevul care nu are un smartphone,
de pildă, râvnește la bunul colegului de clasă care deține unul deja . Indiferent de
incomensurabilitatea eforturilor pe care părinții copiilor le fac pentru a le oferi totul, aceștia nu
pot conștientiza acest aspect, la nivelul mentalului lor instalându -se doar dorința de a avea și ei .
Bullying -ul reprezintă una dintre cele mai accentuate fo rme de agresivitate prezente în
mediul școlar și reprezintă un dintre cele mai frecvente cauze ale abandonului școlar . Motivul
agresorului este acela de a se impune, de a căpăta respect și de a -și crește stima de sine . Deși
copiii sunt, în mare parte, terorizați de agresivitatea colegilor mai mari, și în cazul celor mai mici

21
se manifestă această formă de agresivitate, ea petrecându -se sub incidența necesității elevilor de
a se face remarcați și de a ieși în evidență arătându -și supremația în fața celor mai slabi . Conform
literaturii de specialitate, bullying -ul poate fi definit ca fiind „prezența repetată a actelor
terorizante sau viol ente venite din partea unuia sau a mai multor colegi de clasă, reprezentată de
acțiuni negative ce se manifestă asupra unui elev” (Sanders, 2004, p . 4). Tot literatura de
specialitate ne arată și studiile sau cercetările făcute în acest sens, constatându -se recent, în anul
2014, că bullying -ul se manifestă în școli din cauza „rasismului, a sexismului, a discriminării în
general sau a discriminării pe tema orientărilor sexuale” (Smith, 2014, p . 22). Cel mai adesea,
motivul pentru care colegii de clasă sau cei din clasele mai mari îi terorizează pe elevi, este
necesitatea de a se afirma și de a căpăta o poziție de lider . Astfel, cei agresați sunt luați în
derâdere aruncându -li-se obiectele de pe pupitru sau din ghiozdan, furându -li-se mâncarea sau
banii cu care vor să -și cumpere ceva de la magazinul școlii .
Severitatea profesorilor , ar spune unii, nu ar trebui luată în seamă, deoarece toți copiii se
plâng c ă au foarte multe teme pentru acasă, astfel nemaiajungându -le timpul pentru a se distra,
pentru a ieși cu prietenii sau pentru a se juca, fapt care îi determină să renunțe la studii . Din
punctul meu de vedere, această situație este una dramatică, întrucât pargurgerea programei
școlare ar trebui făcută prin adaptarea materiei la capacitățile fiecărui copil în parte . Lipsa unui
personal special izat care să îi ajute pe elevi să parcurgă toată materia , lasă semne vizibile în
dezvoltarea emoțională și educaționa lă a acestora . Luând exemplul părinților plecați în
străinătate, putem spune că, deși copiii care se află în această situație sunt lăsați în grija bunicilor
sau a altor rude, timpul și capacitățile unei persoane care nu are răbdare cu elevul va duce la o
delăsare completă în ceea ce privește învățătura . Problemele elevilor continuă să apară de la an la
an, fiecare generație de elevi identificând, în mare parte, aceleași dificultăți în mediul școlar
(Turliuc, 2014, p . 13). În final, lipsa independenței este redată de copii ca fiind factor
primordial , deoarece ei se află la vârsta la care vor să fie înțeleși, sprijiniți dar, cel mai important,
tratați ca niște adulți . Dorința unei maturizări precoce duce, de cele mai multe ori, la o variabilă
negativă a compo rtamentului manifestat de elev atât în mediul școlar, cât și în mediul familial .
Toate aceste elemente pot conduce în trei direcții: fie elevul nu este afectat , iar toate aceste
influențe intra sau extra școlare nu îi modifică în niciun fel comportamentul vis-à-vis de școală,
fie începe să manifeste un comportament repulsiv față de procesul de învățare și școală în sine,
fie elevul de simte depășit de influența tuturor acestor factori și renunță la continuarea studiilor .

22
1.4. Perspectiva istorică a abandonului școlar

Fiecare problemă cu care se confruntă sistemul educațional din România are ca
fundament o cauză socială cu care s -a confruntat populația la un moment dat . Asemeni altor
probleme sociale, abandonul școlar reprezintă un efect al cauzelor care îi determină pe indivizi să
aibă o concepție diferită de a majorității în ceea ce privește sistemul de învățământ ( Grecu,
Rădulescu, 2003, p . 211). În România, literatur a de specialitate vorbește despre abandonul școlar
în perspectivă istorică și socială ca fiind „eșecul școlar pe care -l cunoaște un elev prin renunțarea
în participare la orele de studiu cu normă obligatorie a sistemului educațional” (Mihăilescu,
1996, p . 91), fapt care confirmă ideea de încălcare socială a unei norme impuse de sistemul de
învățământ . Din punct de vedere istoric, putem vorbi despre o amplificare vizibilă a abandonului
școlar începând cu anul 1965, atunci când numeroși specialiști în sociolo gie și educație au
început să studieze mai atent fenomenul . Astfel, Lucius Cervantes un renumit sociolog de la
Universitatea St . Louis din America, în anul 1965 spunea despre abandonul școlar că „educatorii
și criticii sociali au dat naștere termenului de dropout – abandon școlar , deoarece încep să apară
tot mai multe disfuncționalități între sistemul de învățământ și elevi, care, cel mai adesea
abandonează studiile deoarece sunt delicvenți, dependenți de droguri sau sunt influențați de
sistemul guvernamenta l ori de părinți iresponsabili” (Dorn, 1996, pp . 3-4).
Despre abandon școlar putem vorbi ca fiind o mare problemă socială, care apare cu
precădere în mediul rural, deși în mediul urban are, de asemenea, cote alarmante . România se
situează, conform statisticilor emise de Institutul Național de Statistică, în top 5 al statelor
europene al căror sistem educațional se confruntă cu această problemă , după Spania, Malta,
Turcia și Irlanda . Aceleași statistici arată că 1 din 5 tineri care împlinesc vârsta majoratului
renunță la studii în favoarea obținerii unui loc de muncă în țară sau în străinătate . Încă din cele
mai vechi timpuri, abandonul școlar este asociat cu o serie de cauze care -l determină, iar acestea,
constituie pers pectiva istorică a abandonului școlar, strâns legată de perspectiva psihologică sau
socială a acestui fenomen . Din punct de vedere istoric, putem asociala abandonul școlar cu cauze
sociale, deoarece, încă din trecut, familiile determinau copiii să renunțe la studii pentru a putea
munci sau ajuta la obținerea veniturilor familiei dar, în aceeași măsură, neajunsurile (lipsa
pachetului pentru la școală, lipsa hainelor, condițiile locative precare) au determinat apariția
acestui fenomen atât de răspândit în ins tituțiile de învățământ românești de astăzi .

23
1.5. Resursele umane ale școlii care influențează scăderea abandonului școlar

Dacă am analizat factorii care influențează abandonul școlar, trebuie să ne oprim și
asupra unui aspect care poate reduce rata de abandon școlar, ba chiar poate contribui la creșterea
performanței elevilor în instituțiile de învățământ . Acest factor este cel care descrie resursa
umană din mediul școlar, definită de cadrele didactice și personalul auxiliar care intră în contact
cu ele vii. Luând în considerare toate aceste aspecte, menționăm că s -au identificat trei tipuri de
categorii de copii care au părăsit timpuriu școala:
 „dispăruții (the disappeared) – cei care nu reușesc niciodată să se adapteze școlii,
copii ai populației nomade sau ai refugiaților, dar și copii care pur și simplu dispar din
statistici sau copii care, deși sunt încă în statistici, nu mai frecventează școala;
 nemulțumiții (disaffected) – cei care nu mai sunt motivați, care nu mai văd sensul de a
mai merge la școal ă sau pentru care valoarea dată de educație lipsește sau este
neclară;
 dezavantajații (disadvantaged) – copiii care intră în sistemul educațional cu un
dezavantaj economic, social, aparțin grupurilor dezavantajate (copiii rromi)”
(Proiectul „Parte de Carte ”, Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu câmpul
muncii , Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013, Studiu -diagnostic privind
situația abandonului școlar și părăsirea t impurie a școlii în mediul rural , p. 14).
Profesorii au un rol edificator în scăderea ratei de abandon școlar, iar cu cât un cadru
didactic se implică mai mult în evoluția și performanța elevului, cu atât acesta va deveni mai
motivat să continue studiile ș i să reușească să -și găsească un țel în viață . Cadrele didactice sunt
atât de importante în procesul de scădere a ratei de abandon școlar deoarece aceștia pot facilita
procesul de învățare atât în timpul cursurilor propriu -zise, cât și ulterior finalizării acestora, prin
intermediul orientării și consilierii școlare . În ceea ce privește resursele umane ale mediului
școlar, putem spune că resursele umane joacă un rol extrem de important în influențarea elevilor
pe cale să abandoneze studiile, iar acest lucru este posibil prin prisma faptului că ele au nivelul
de pregătire necesar în a persuada, echilibra și motiva elevul ce este predispus să abandoneze
studiile . Din punct de vedere al instituției de învățământ, putem spune că el, în sine, reprezintă un
factor de decizie în ceea ce privește diferite activități cu caracter intern, menite să asigure buna

24
desfășurare a activității instituției de învățământ . Din punctul meu de vedere, un rol important îl
are în acest context comportamentul profesorilor diriginți, c ei care cunosc cel mai bine situația
fiecărui elev în parte, situația familială, educațională, aptitudinile și competențele . Nu departe de
descrierea profesorului diriginte stă și comportamentul consilierului școlar, din punctul meu de
vedere, cel mai impo rtant element în reducerea ratei de abandon școlar în cadrul unei instituții de
învățământ . Spun acest lucru deoarece, copiii sunt mult mai deschiși în a se destăinui unei
persoane care nu ia atât de des contact cu familia precum dirigintele sau, totodată, unei persoane
care printr -o multitudine de metode poate îmbunătăți vizibil și permanent situația elevului .
În ceea ce privește consilierul școlar și implicare sa în reducerea ratei de abandon școlar
dintr-o instituție de învățământ, putem porni o lungă discuție, deoarece influența acestui element
stabilizator și facilitator între elev și școală este greu desciptibilă în cuvinte . Cu studii de
specialitate în domeniul psihologiei și al asistenței socia le, consilierul școlar se ocupă de
consilierea elevilor în probleme de natură diversă, care -i preopcupă ce aceștia . Indiferent că îi
ajută să aibă note mai mari, să nu renunțe la școală sau să se orienteze cu succes în carieră,
consilierul școlar poartă ro lul de pacificator al situațiilor problemă . Abordarea teoretică a
mijloacelor prin care consilierea școlară ar putea fi sau nu benefică pentru mediul de învățare
este importantă, întrucât, fundamentele teoretice ale acestor abordări au menirea de a ajuta l a
dezvoltarea elevilor și de a -i face să iubească școala, astfel, neajungându -se niciodată la ideea de
abandon școlar . Putem pleca de la o afirmație pe care un renumit psiholog o face cu privire la
mediul școlar și la necesitatea unui consilier, „școala ha bar n -are ce rol trebuie să aibă un astfel
de om în viața ei” (David, 2014, p . 132).
Rolul consilierului școlar în prevenția apariției unei rate crescute de abandon școlar este
unul majoritar, întrucât elevii resimt nevoia de a fi sprijiniți și nu blamați atunci când deja dau
semne că nu ar mai fi interesați să frecventeze cursurile . Indiferent de situație, fiecare elev în
parte ar trebui să beneficieze de consiliere școlară, ea reprezentând un mijloc de îndrumare,
alinare și confesare a aces tora. Pentru ca elevii să poată să se dezvolte în parametri normali din
toate punctele de vedere, ei au nevoie de îndrumare, sfaturi și de sprijin, iar, în mediul școlar, cu
atât mai mult în lipsa părinților sau a altor rude care să -i ajute pe cei la nevoi e, consilierul școlar
poate purta cu siguranță rolul de părinte . Deși se presupune că rolul diriginților este acela de a -i
susține pe elevii clasei pe care o coordonează, prezența unui consilier școlar schimbă
perspectivele preadolescenților cu privire la destăinuire, întrucât dirigintele clasei se situează pe

25
un teren minat în relația cu elevii . Consilierea școlară , în afară de contribuția la scăderea ratei de
abandon școlar, mai face refe rire și la grupurile defavorizat e, la persoanele marginalizate de gr up
sau cu o situație financiară deosebită însă, în egală măsură cu aceștia, toți elevii ar trebui să
beneficieze de astfel de servicii . Pentru personalul specializat din mediul școlar este foarte
necesară funcția empatică . Prin intermediul acesteia, atât c onsilierul școlar, dar și celelalte cadre
didactice pot înțelege cu adevărat stările și trăirile, emoțiile și sentimentele pe care le traversează
elevi i. De pildă, putem spune că în vederea satisfacerii activității unui consilier școlar, este
necesar ca ac esta să înțeleagă modul în care elevii sunt afectați de faptul că părinții lor sunt
plecați în străinătate (Sava, 2013) .
Funcția empatică ar trebui să se dezvolte la fiecare dintre membrii personalului didactic
al unei școli, iar asta deoarece se resimte o nevoie accentuată a elevilor de a fi înțeleși . Nu ar
trebui să se adopte o manieră subiectivă în ceea ce îi privește pe elevi și lucrul cu aceștia ci,
dimpotrivă, ar trebui să se păstreze un anumit nivel de echidistanță între ei.
În linii mari, abandonul școlar constă în încetarea frecventării școlii, în părăsirea timpurie
a sistemului educativ, indiferent de nivelul de pregătire al elevului în momentul în care decide să
renunțe , înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea
încheierii ciclului de studii inceput . Din mediul intern al unei clase de elevi se remarcă
indisciplina ca factor de influență a abandonului școlar, adică situația prin intermediul căreia
interesele elevului intră în conflict cu interesele grupulu i și cu exigențele pe care mediul școlar le
impune . În mediul școlar, indisciplina poate fi tratată în termeni de antiteză între „conduita unui
elev care îi împiedică pe colegi și pe profesori să participe la procesul de predare -învățare –
evaluare” (Gnajez, 1968, p . 28). Pe de altă parte, delicvența juvenil ă sau devianța școlară , fac
referire la un comportament al minorului înscris într -o formă de învățământ, care contravine
legilor firești ale instituției de învățământ sau actelor normale în societate: furt ul, acte le de
vandalism și de violență școlară sunt cele mai întâlnite forme ale delicvenței juvenile .
În același context, ca factor declanșator al unei situații de abandon școlar, putem trata și
devierile de conduită , cele care „ alcătuiesc o categorie di stinctă în cadrul tulburărilor de
comportament, se caracterizează prin reversabilitate și includ o gamă extrem de diversă de
manifestări, de la fobii, anorexie până la acte de vandalism . În contextul vieții școlare,
principalele devieri de conduită ar fi: izolarea socială, nesupunerea, obrăznicia față de profesori,
violența față de colegi, absenteismul, chiulul, instabilitatea, lenea, min ciuna, fuga și

26
vagabondajul, fur tul, conduitele perverse (Străchinaru, 1969, p . 34). Tulburările de
comportament, la rând ul lor, alături de conceptele de inadaptare sau de dezadaptare, au un rol
deosebit de important în analiza factorilor care contribuie la creșterea ratei de abandon școlar,
deoarece, aceste elemente desemnează devierile pe care le cunoaște copilul de la stă ri de
normalitate la stări care încalcă regulile psihomorale ale mediului școlar .
Abandonul școlar este, de departe , marcat de devierea de conduită a elevului în mediul
școlar, caracteristicile celor două forme de inadaptare la regulile instituției de învățământ,
ajungând să se suprapună . Devierea de conduită a fost definită de profesorul Străchinaru (1969)
drept „forma de dezichilibru psihic sau de echilibru parțial, care presupune modificări ce
predomină în sfera emoțional -volitivă a personalității, ca rezultat al unei structuri morbide de
natură sociogenă sau al unor tulburări morfofuncționale ale activității creierul ui, obiectivate în
atitudinile persoanei față de societate și sine” (p. 35).
Despre c onduitele deviante putem vorbi și în ceea ce -i privește pe profesori . Ele formează
o categorie distinctă, și au un anume raport de influență asupra dinamicii devianței școlare .
Există câteva concepte care sunt corelate și a căror semnificație se întrepă drunde , oferindu -ne o
imagine asupra fenomenului de devianță școlară, cea care cuprinde: „comportamentul deviant,
delincventa juvenilă, devianța în școală și devianța școl ară, iar relația dintre ele poate fi redată
prin următoarea diagramă” (Neamțu, 2003, p . 27).

F

Figura 1 . Relația conceptelor care contribuie la devianța școlară

27
1.6. Resurse le asistenței sociale care contribuie la reducerea abandonului școlar . Rolul
asistentului social și al programelor sociale în prevenirea abandonului școlar

Conform cadrului legislativ în vigoare, în speță Legea 466/2004 emisă de Guvernul
României cu privire la Statutul Asistentului Social, titlul acestei profesii, precum și drepturile și
obligațiile ei pot fi deținute de orice persoană absolventă de studii superioare de lungă durată
care a obținut o dimplomă de specializare în domeniu, orice persoană care este în posesia unei
diplome de asistent social nominale echivalată, acreditată și validată prin raportare la cadrul legal
și, de asemenea, orice persoană care deține o astfel de diplomă „ eliberată sau acreditată ori
recunoscută de țările membre ale Uniunii Europene sau de Confederația Elvețiană” (Programul
Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013, Axa prioritară 6 „Promovarea
incluziunii sociale”, 2013, p . 20).
Obiectivul prior itar al programelor sociale este acela de a asigura continuu creșterea
calității vieții indivizilor . Acest obiect poate fi dus la bun sfârșit numai în condițiile existenței
unui mijloc de îmbunătățire a bunăstării sociale , cea care este privită de autorii literaturii de
specialitate ca fiind „deplina coordonare a activităților voluntare sau guvernamentale cu scopul
de a preveni, trata sau contribui la soluționarea sau ameliorarea unor probleme sociale
recunoscute ca atare și având scopul de a crește starea de bine a indivizilor” (Sandu, p . 17).
Specialiștii în domeniu demonstrează faptul că principala atribuțiune pe care un asistent social ar
trebuie s -o aibă în lucrul cu beneficiarii este perfecționarea propriei creativități (Dumitrașcu,
2012) . Acest fapt e ste susținut de ideea conform căreia un elev predispus abandonului școlar
poate fi adesea un beneficiar dificil . Atunci când elevul sau părințele ori tutorele acestuia
consideră că anumite aspecte nu se potrivesc relației dintre el și asistentul social, ac esta
manifestă un comportament diferit față de cel anterior unei astfel de situații . De aceea, asistentul
social trebuie să știe cum să se comporte cu copiii și cum să își utilizeze creativitatea pentru a le
asigura acestora un program social decent și cal itativ .
Asistentul social, prin prisma profesiei sale are rolul de a asigura beneficiarului accesul la
o tehnică specializată, continuă, în vederea obținerii de noi standarde ale calității vieții . Atunci
când vorbim despre lucrul cu elevii care se află în tr-o situație de risc privind mediul școlar, ținem
cont de faptul că aceștia trec printr -o schimbare fizică, afectivă, psihică și comportamentală
masivă și, de aceea, asistentul social trebuie să fie în permanență pregătit pentru a face față

28
acestor schimb ări. Acesta este unul dintre motivele pentru care asistentul social trebuie să dea tot
ceea ce este mai bun din punct de vedere profesional pentru a ajuta la îmbunătățirea situației
elevului și pentru a reduce posibilitatea ca acesta să abandoneze studiile . Relația dintre asistentul
social și beneficiarul său trebuie să se fundamenteze în baza unor caracteristici bine stabilite,
general valabile indiferent de natura programului social pe care -l parcurge și indiferent de
problema beneficiarului:
 asistentul social trebuie să fie neutru din punct de vedere emoțional;
 asistentul social trebuie să -și canalizeze atenția nu asupra satisfacerii
intereselor proprii, ci asupra atingerii unui maximum de performanță în
ceea ce privește serviciile pe care le oferă (Dumi trașcu, 2012) .
Procesul de îngrijire și de protecție a elevilor în situație de risc privind abandonul școlar trebuie
realizat în conformitate cu valorile generale ale asistenței sociale . Beneficiarului trebuie să îi fie
respectate pe deplin drepturile de c are dispune, așa cum el este obligat să respecte anumite
condiții impuse de contractul de prestare al serviciilor sau programelor sociale . Printre drepturile
elevului pe care asistentul social și instituția pe care o reprezintă ar trebui să le respecte,
indiferent de situația școlară și generală pe care o are în momentul intervenției sistemului de
servicii sociale, se numără:
 dreptul la respect presupune faptul că beneficiarul trebuie tratat cu
respect, ca pe o persoană demnă, integră, morală și rațională, care are
drepturi și libetăți inalienabile ;
 dreptul la bunul său renume presupune existența libertății beneficiarului
de a nu își da consimță mântul în ceea ce privește anumite aspecte ale
situației sale;
 dreptul la confidențialitate îi îngrădește asistentului social sau instituției
care oferă servicii sociale libertatea de a face anumite specificații cu
privire la situația beneficiarului;
 drept ul la politețe și considerație pe care beneficiarul îl are, presupune ca
din partea asistentului social să primească respect și bună purtare;
 dreptul la noninterferență se referă la faptul că asistentul social trebuie să
fie foarte atent la maniera în care își desfășoară activitatea profesională
care-l vizează pe beneficiar . De exemplu, asistentul social nu trebuie să -și

29
încalce limitele și să ofere consiliere sau terapie pe care doar un psiholog
acreditat o poate face, de altfel, asistentul social nu poate pătrunde în casa
beneficiarilor care au solicitat servicii de asistență decât în cazul în care
acesta este invitat în casă sau în baza unui mandat; în condițiile în care
asistentul social este primit în casă, el nu are dreptul de a eticheta,
comenta sau p ovesti condițiile de viață ale beneficiarului de servicii de
asistență socială (Dumitrașcu, 2012) .
 dreptul de a spune adevărul;
 dreptul de a accepta responsabilități face referire la sfera
comportamentului prosocial și înseamnă că elevul sau familia acestu ia are
dreptul de a beneficia de anumite îndatoriri sau responsabilități sociale .
Responsabilitatea principală a asistenților sociali specializați în lucrul cu elevii ajunși în
pragul situației de abandon școlar este aceea de a contribui la evoluția stării de bunăstare a
acestora . Ceea ce asistentul social ar trebui să știe că este prioritar în acest domeniu, este faptul
că interesele elevilor au prioritate, indiferent de felul în care ei cataloghează aceste interese .
Asistentul social trebuie să țină seama întotdeauna și de contextul etic pe care trebuie să fie
discpus să îl aplice . Acest context al acțiunii asistentului social „determină analiza valorilor și
forțelor care constituie condițiile îngrăditoare ale acțiunii specialistului . Ca principiu etic,
asistenții sociali sunt persoane de încredere, iar valoarea acestora constă în competență” ( Hatos,
2006 , p. 9). În acest fel, instituția angajatoare trebuie să se asigure de faptul că asistentul social
își dedică timpul beneficiarilor pe care -i îngrijește și , cel mai important, că o va face într -o
manieră obiectivă care se fundamentează pe un criteriu disciplinar . De cele mai multe ori,
asistentul social care lucrează cu copii, trebuie să: determine și să identifice necesitățile elevului
și să traseze obiecti ve specifice în vederea unei bune ameliorări a situației; respecte drepturile
beneficiarului, precum și calitatea sa de client, fie ea și temporară; aibă un comportament
proactiv și participativ și să urmărească satisfacerea nevoilor beneficiarilor; elabor eze
programul social al fiecărui beneficiar în parte, împreună cu specificațiile aferente; trebuie să
țină cont de dorințele beneficiarului și de modul în care acestea pot fi atinse; semnaleze evoluția
sau involuția stării fizice, psihice, afective și comp ortamentale a beneficiarului pe care -l
îngrijește; să păstreze contactul cu familia beneficiarului și să o înștiințeze de involuția sau
evoluția semnalată .

30
În lucrul cu acest tip de beneficiar , asistentul social are menirea de a „redeschide socialul,
de a-l face accesibil, de a pune la dispoziții spații pentru experiențe sociale” ( Dörner, Plog,
Teller, Wendt , 2014, p . 50). Ținând seama de această afimație, ne putem întoarce la ideea de
facilitator a asistentului social . Acest rol pe care asistentul îl are în crearea unui climat optim de
dezvoltare pentru beneficiar ne determină să înțelegem faptul că rolul lui fundamental este acela
de a schimba nivelul de trai al beneficiarului sau de a -i proiecta acestuia o nouă perspe ctivă
asupra calității propriei vieți .
National Association of Social Workers (NASW) descrie asistentul social ca fiind un
pilon important în creșterea calității vieții beneficiarilor de servicii sociale și, totodată, face
referire la șase caracteristici pe care asistentul social ar trebui să le întrunească în vederea
desfășurării unei activități etice și corecte în câmpul profesional . Aceste aspecte fac trimitere la
comportamentul și conduita de profesionist cu care este învestit asistentul social;
respo nsabilitatea și valoarea etică pe care asistentul social ar trebui s -o manifeste în relația cu
beneficiarul; responsabilitatea și valoarea etică pe care asistentul social ar trebui s -o manifeste în
relația cu personalul instituției la care este angajat; re sponsabilitatea și valoarea etică pe care
asistentul social ar trebui s -o manifeste în relația cu organizațiile angajatorilor și ale angajaților;
responsabilitatea și valoarea etică pe care asistentul social ar trebui s -o manifeste în relația cu
propria sa meserie; responsabilitatea și valoarea etică pe care asistentul social ar trebui s -o
manifeste în relația cu societatea (Dumitrașcu, 2012, apud Neamțu, 2003) . Fiecare dintre aceste
aspecte trebuie respectate de asistentul social, întrucât ele sunt în perf ectă concordanță cu Codul
Deontologic al profesiei de Asistent Social . Din punct de vedere profesional, etica face referire la
moralitatea unei acțiuni care, „prin caracterul ei bun sau rău, trebuie să fie judecată în funcție de
măsura în care ea include ș i integrează scopurile și asigură dezvoltarea potențială a acestor
scopuri pentru toți oamenii implicați în acțiunea respectivă sau care ar putea fi afectați de ea”
(Newsom, 2003, p . 300). Privind prin prisma asistenței sociale, această moralitate face tri mitere
la totalitatea normelor de conduită pe care asistentul social le întrunește . Ceea ce literatura de
specialitate, dar și cadrul juridic în vigoare ne aduce în prim -plan este dimensiunea complexă a
atribuțiunilor asistentului social . Misiunea asistent ului social constă în asigurarea unui minim de
viață decentă pentru beneficiari, respectarea profesiei și aplicarea întocmai a normelor sale, dar și în
participarea la soluționarea tuturor problemelor pe care le identifică alături de clienții săi .

31
CAPITOLUL II
TEORII EXPLICATIVE ALE ABANDONULUI ȘCOLAR
2.1. Abandonul școlar din perspectivă socială

Abandonul școlar, odată cu emanciparea maselor, a instituțiilor de învățământ, dar și
simultan cu dezvoltarea tot mai accentuată a dehnologiei, a reușit s ă spargă granițele unei
probleme instituționale și a devenit o problemă socială, care îi împiedică pe tinerii zilelor noastre
să urmeze o specializare și să se perfecționeze într -un anumit domeniu . Sociologii definesc
problema socială ca fiind „un proces s ocial, o caracteristică, o situație despre care societatea sau
un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat” ( Ghid de bună practică . Metode și tehnici
folosite de asistentul social . Document supus dezbaterii publice comunității asistenților sociali ,
2014, p . 9). Pe de altă parte, mai complex spus, problema socială reprezintă „o condiție nocivă
pentru societate, care provoacă îngrijorarea populației și captează atenția publică, generând
preocupări și controverse ce pot determina, în final, acțiuni cole ctive de soluționare” (Hogaș,
2010, p . 39). Ținând seama de acest aspecte, putem spune cu certitudine că una dintre cele mai
importante probleme sociale cu care sistemul de învățământ din România se confruntă în ultima
perioadă este abandonul școlar . Istoricul abandonului școlar sub forma unei probleme sociale și –
a avut începutul în jurul anilor 1960 -1970, atunci când aceasta reprezenta deja subiectul unor
dezbateri publice, scopul principal fiind acela de a prezenta învățăcelul ca pe o persoană care
încear că din răsputeri să obțină merite educaționale . Principalul factor extern mediului școlar
care contribuie la determinarea apariției abandonului școlar în rândul tinerilor este f amilia, adică
„celula de bază a societății și cel mai important factor de susți nere și îndrumare a tinerilor”
(Dumitrașcu, 2012, p . 67). O astfel de poziție rămâne doar la nivel ideologic astăzi, întrucât,
datorită instituțiilor specializate, a mediatizării acerbe și a dezinhibării maselor, abandonul școlar
și repercursiunile sale a devenit unul dintre cele mai abordate subiecte ale instituțiilor
educaționale și nu numai, scopul ultim fiind acela de a rezolva problemele elevilor aflați în impas
și, de asemenea, de a preveni extinderea acestui fenomen .
Statistica actuală prezintă un număr foarte mare de tineri care au abandonat școala , dar,
cu toate acestea, spunem că fiecare dintre acești tineri trebuie să aibă o cauză, un factor
declanșator, chiar dacă orice motiv considerat pertinent sau foarte bine întemeiat nu este su ficient
pentru a argumenta abandonul școlar . Cel mai important factor care poate fi supus analizei este

32
acela de personalitate a individului, acesta acționând în funcție de caracteristicile sale definitorii .
Alți factori numiți declanșatori ai abandonului școlar mai sunt considerați comportamentul
deviant, consumul de alcool în familie , resursele sociale scăzute, sistemele conflictuale sau
nivelul de cultură (Mândrilă, 2009, p . 185). Alți factori care determină abandonul școlar pot fi:
 conflictele intrafamiliale . Conform acestui factor, se presupune că acele elemente care
generează o stare de bine membrilor familiei (dragostea, afecțiunea, intimitatea etc .)
sunt deopotrivă și elemente componente ale declanșării conflictelor . Fiecare dintre
conflicte le pe care membrii unei familii le împărtășesc se pot transforma într -un stil
de viață pe care copilul nu îl poate îmbina cu rezultate bune la învățătură, fapt care
duce, ireversibil, la abandon școlar .
 normele culturale din familie . Deși dificil de înțel es, conform acestui factor
declanșator, de multe ori, se presupune că abandonul școlar apare în rândul tinerilor
din cauza modelului pe care îl au de la ceilalți membri ai familiei . Un elev al cărui
frate/părinte nu a absolvit școala generală, nu va fi la fel de determinat să continue
studiile asemenea unui copil care provine dintr -o familie ai cărei membri au absolvit
studii superioare .
 prezența exemplelor în societate . Din punctul meu de vedere, mass media este
principalul responsabil pentru ceea ce se pe trece la nivelul societății cu cazurile de
abandon școlar (din cauză că promovează astfel de valori – oameni care au reușit în
viață fără școală, care au o situație financiară stabilă fără să fi urmat anumite cursuri) .
Exigența părinților poate fi, suprinz ător de altfel, o cauză a apariției abandonului
școlar în râdul tinerilor . Acest lucru este posibil deoarece, fiecare dintre părinți a fost crescut
într-un anumit mediu, după anumite reguli și conform unui anumit plan de educare . Atunci
când două persoane au unul sau mai mulți copii împreună, fiecare dintre aceștia dorește să -i
modeleze și să -i educe conform propriilor criterii de evaluare, astfel născându -se
discrepanțele între stilurile de creștere și educare ale celor doi . Spre exemplu, tatăl consideră
că băiatul său, elev în clasa a XI -a, trebuie să învețe mult mai mult decât o face, iar mama, cu
o iubire molipsitoare, consideră că învață suficient și că acesta necesită puțină intimitate și
timp mai mare de recreere , lucru care -l induce în eroare pe copi l, decizând că trebuie să
învețe după propriul stil . Presiunile prea mari puse asupra copilului contribuie, cel mai
adesea, la adoptarea unui comportament deviant în raport cu mediul școlar .

33
2.2. Abordarea psihosocială și perspectiva interacționistă

Abordarea psihosocială consideră că atitudinea persoanelor care au abandonat șco ala
diferă de cele ale persoanelo r care și -au continuat studiile, fapt care se datorează trăsăturilor de
personalitate diferite . Când vorbim de spre educație , vorbim de spre rolul motivației, al
inteligenței și al imaginii de sine care influențează procesul învățării (Rășcanu, 2004, p . 112).
Psihosocialul reprezintă îmbinarea caracterelor și elementelor psihologice cu a celor sociale care
determină abandonul școlar în rândul elevilor . Din punct de vedere al amprentei
comportamentale și a evaluării personalității persoanelor predispuse abandonului școlar,
literatura de specialitate spune că „un individ care prezintă tulburări de comportament care nu
convin normelor impuse de so cietate, este predispus la a avea un comportament modificat în
orice situație” (Crețu, 2010, pp . 21-22), cu precădere în cazul instituțiilor de învățământ pe care
le parcurge, deoarece normele acestora sunt bine stabilite, iar cine nu se integrează în tipa rul
impus, pierde . În acest caz, vorbim de acele persoane care consideră urmarea cursurilor școlare
„o pierdere de timp ”. De-a lungul timpului , „cercetătorii au urmărit să demonstreze că aceia care
abandonează școala diferă de cei care -și finalizează studiile în ceea ce privește unul sau mai
multe atribute psihosociale sau trăsături de personalitate; numeroase studii din această factură au
investigat rolul motivațiilor, inteligenței, imaginii de sine și agresivității în decizia de a abandona
școala ” (Proiect Edu .ro, Managementul situațiilor critice, p. 21). Pe de altă parte, perspectiva
interacționistă se referă la „interacțiunile care au loc între carateristicile individuale ale elevului
și cele ale mediului educațional ” (Ibidem ). În momentul în care apar anumite disfuncționalități în
interacțiunea dintre cele două medii poate determina abandonul școlar . Abandonul este
considerat a fi rezultatul unei interacțiuni personale insuficiente cu ceilalți membrii ai
colectivității , de exem plu, elevul nu poate ține pasul cu materia predată .
Din punct de vedere al acestei perspective interacționiste , spunem că elementele
definitorii ale celor două medii care intră în conflict sunt extrem de important de precizat . Din
punct de vedere social, caracteristicile individuale ale individului sunt redate de mediul din care
acesta provine, de obiceiurile sale și de maniera în care educația primită survine valorilor sale . Pe
de altă parte, mediul școlar este caracterizat ca fiind acel loc în care timpul și spațiul sunt redate
de anumite norme ce trebuie respectate . De pildă, perspectiva interacționistă poate fi
exemplificată prin mai multe stări de fapt: putem lua exemplul unui elev de clasa a opta care

34
provine dintr -o famil ie săracă, ce nu -i poate oferi toate condițiile pe care le au colegii . Mai mult
devât atât, elevul este unul mediocru din punct de vedere al rezultatelor școlare, iar atitudinea sa
este, în general, marcată de un comportament flegmatic, bazat pe ieșiri vul canice . Clasa a opta și
absolvirea ciclului gimnazial reprezintă pentru acest elev un mijloc de a -și manifesta frustrările
alimentate de volumul mult prea mare de studiu, de sărăcie și de inadaptare . Sub presiunea
examenului de capacitate, elevul renunță s ă mai meargă la școală și, în final, abandonează
studiile . În acest fel poate fi exemplificată perspectiva interacționistă, prin implicarea trăsăturilor
individuale ale tânărului și a caracteristicilor mediului școlar .

2.3. Teoria constrângerii externe și teoria excluderii

Această teorie a firmă că „abandonul școlar nu este numai un efect al sărăciei populației,
dar și ca o consecință a presiunii factorilor de mediu pe care individul nu îi poate controla . În
consecință, abandonul școlar este determinat atât de factori psihosociali cât și de factori externi
ce acționează asupra individului ” (Ibidem ). Un exemplu de factor extern poate fi cel al lipsei
unităților școlare în anumite comune sau sate, acestea aflându -se la distanțe foarte mari ce
împiedică elevul să meargă la școală . Printre acești factori, care au un început deosebit asupra
menținerii elevilor în șc oală, se numară factorii de sănătate și obligațiile profesionale și familiale .
Dacă acceptăm că perspectiva interacționistă o subsumează pe cea psihosocială, paradigma
abandonului școlar se va baza pe două componente: una localizează forțele ce promovează
abandonul în contextul educațional, punând accentul pe lipsa unei interacțiuni sociale
satisfacatoare în cadrul instituției școlare, din cauza anumitor caracteristici psihosociale ale
elevului; cealaltă consideră mediul extrașcolar un factor determinant al abandonului, părăsirea
școlii fiind un răspuns la conflictul între obligațiile nonșcolare și cele școlare . Considerând că
principalul actor determinant al abandonului școlar este chiar școala prin politicile care le
promovează, anumite practici școlare, c um ar fi: exmatricularea fără drept de înmatriculare în
instituția res pectivă sau eliminarea temporară din instituția de învăță mânt . Toate aceste aspecte
descurajează elevul în procesul învățării, ajungându -se la stigmatiza rea și marginalizarea
elevului . Dezangajarea se referă la procesul prin care atât școala cât și elevul manifestă
dezinteres unul față de altul . Dezangajarea are loc prin scăderea investiției afective, intelectuale,
materiale a elev ului față de mediul școlar . Însă astă zi putem vorbi și de lipsa implică rii
profesorilor în procesul educativ în mediul rural, tocmai prin lipsa cadrelor didactice calificate .

35
2.4. Perspectiva sistemică și perspectiva puterii

Această perspectivă este utilizată tot mai des deoarece , prin intermediul ei, se urmă rește
menținerea unei cercetări pe dinamica interacțiunii dintre mai multe sisteme care afectează
comportamentul elevilor . Sistemul cu risc de abandon școlar cuprinde mai multe subsisteme:
familia, școala, personalitatea elevului . Între aceste elemente tre buie să existe o relație unitară,
elementele îmbinându -se armonios, deoarece f iecare componentă este situată la un anumit nivel
și este într -o anumită măsură afectat de toate celelalte . De exemplu , dacă un copil este victima
violenței domestice, el nu va f i atent la școală , nu își va mai face temele, va fi neglijent ș i
reticent, se va închide în el și, cu siguranță, nu va mai comunica .
Perspectiva puterii se bazează pe forțele elevului în procesul de schimbare . Se urmărește
valorificarea resurselor deja existente sau descoperirea altora noi pe baza cărora să se producă
schimbarea . Reducerea abandonului școlar este posibilă prin găsirea unor resurse precum
comunicarea părinți -școală, părinți -copil, valorificarea capacităților intelectuale ale copilului sau
abordarea unor metode didactice potrivite fiecărei personalități a copilului .

2.5. Practica bazată pe teoria behavioristă și pe cea familială

Practica bazată pe teoria behavioristă presupune ajutorarea familiei copilului, elevului
sau a caderelor didactice implicate în procesul de predare -învățare -evaluare să învețe noi
comportamente și să înlăture comportamentele supărătoare . Putem întări stima de sine a copilului
prin lauda lui atunci când obține rezultate școlare mai bune . Aceste laude este recomandat să
provină atât din partea părinți lor, cât și din partea profesori lor, care pot manifesta acest
comportament apreciativ chiar în fața clasei . Acordarea diferitelor premii în domenii î n care
elevii manifestă interes reprezintă un alt stimul care contribuie la modificarea percepției pe care
o are elevul în raport cu situația sa școlară, dar și în raport cu maniera în care este per ceput de
colegii de clasă . Astfel, copilul își va îmbunătăț i sau menține comportamentul pentru care este
recompensat și va reuși să renunțe la cel care nu este recompensat sau pedepsit . Privind din altă
perspectivă, atunci când vorbim despre practica bazat ă pe terapia familială , facem referire la
faptul că l ucrul cu familia ca subsistem și schimbarea sau m odificarea tipurilor de interacț iuni
dintre membrii familiei reprezintă scopul principal al acestei teorii, care poate conduce la
modificarea percepției c opilului asupra importanței educației în viața sa .

36
CAPITOLUL III
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR PRIN PROGRAME SOCIALE

Așa cum am specificat și în capitolele anterioare, abandonul școlar reprezintă una dintre
principalele probleme cu care se confruntă astăzi sistemul de învățământ din țara noastră, iar
prevenirea creșterii ratei de abandon școlar rămâne unul dintre cele ma i provocatoare obiective
pe care mediul școlar și social luptă să le atingă. În afară de metodele clasice de prevenire a
abandonului școlar (ședințe cu părinții, întâlniri informale cu familia elevului predispus să
abandoneze școala, proiecte tematice în c adrul instituțiilor de învățământ etc.), există o serie de
programe sociale prin intermediul cărora prevenirea abandonului școlar ar deveni mult mai
ușoară. Pe parcursul acestui capitol îmi propun să explic și analizez prin puterea teoriei și a
exemplului, capacitatea programelor sociale de a reduce rata de abandon școlar.

3.1. Cadru conceptual cu privire la proiectele sociale

Literatura de specialitate ne face cunoscut conceptul de program special printr -o serie de
definiții aplicative în marea majoritate a cazurilor sociale ce au nevoie de o rezolvare. De pildă,
în concepția autorului Gabriel Mățăuan (1999), programele sociale reprezintă „un ansamblu
planificat și coordonat de resurse (materiale, f inanciare, umane) și activități alocate, respectiv
desfășurate, pentru o perioadă determinată de timp sau până la atingerea unui obiectiv clar
stabilit, în scopul satisfacerii unei nevoie sociale (sau a unui set de astfel de nevoi sociale) sau al
preveniri i și rezolvării acesteia/acestora” (p. 35). Aceste programe sunt instrumentele care ajută
la transpunerea în practică a obiectivelor politicii sociale. Programele reprezintă, pe de altă parte,
într-o concepție internațională, „acel set de elemente prin car e se impune alocarea unor fonduri
federale și furnizarea unor direcțiuni administrative pentru atingerea unui set de obiective
prestabilite, prin conducerea unor activități specificate” (Wholey, Joseph, 1996, p. 230).
Componența politicii sociale este reda tă de două elemente: programele sociale și proiectele
sociale ca element subsidiar al programelor. Programele sociale pot fi aplicate în mai multe
domenii în care se simte necesară o astfel de intervenție. Cel mai adesea, programele sociale
servesc domenii lor precum sănătatea, nutriția, educația, incluziunea socială, ocuparea forței de
muncă, delicvența. În Revista Română de Sociologie, autorul Ioan Mărginean ne face cunoscut

37
faptul că n ecesitatea existenței proiectelor sociale este redată de faptul că, spr e deosebire de
programele sociale, acestea își găsesc aplicabilitatea la nivel local, acolo unde se semnalează
necesitatea implementării lor, în timp ce programele reflectă măsurile stabilite la nivel național
cu privire la o problemă socială (2004, p. 35) .
Gradul de realizare al programelor sociale este redat de câteva etape care trebuie
parcurse în vederea atingerii obiectivelor stabilite. Astfel, deși exprimate diferit de numeroși
autori ai domeniului, etapele programelor sociale sunt (Mățăuan, 1999, pp. 55 -57):
 identificarea și conceperea programului social – această etapă presupune definirea
programului și a contextului aplicării sale, precum și obținerea acordului părților
interesate cu privire la necesitatea implementării proiectului. În faza aceast a
preliminară, programul social cunoaște realizarea analizei de context, stabilirea
grupului țintă, identificarea problemei pentru care se demarează un program
social, dar și stabilirea obiectivelor generale și specifice ale proiectului social ;
 pregătirea programului social – această etapă face referire la mijloacele de
realizare ale tuturor condițiilor necesare pentru a demara proiectul social.
Activitățile specifice ale acestei etape sunt: elaborarea programului, identificarea
resurselor necesare, planificarea și marketingul programului ;
 implementarea programului social – se referă la aplicarea propriu zisă a
programului prin transformarea unui anumit număr de input -uri într -un număr
specific de output -uri, prin intermediul unor activități și a unui set de obiective
specifice programului. În cadrul acestei etape identificăm mai multe activități
distincte, precum: realizarea activităților, mobilizarea resurselor implicate,
monitorizarea actvităților pentru identificarea programelor care apar și
adoptar ea de măsuri de corectare a acestora, precum și revizuirea programului ;
 evaluarea programului social reprezintă ultima dintre etape, ea făcând referire la
estimarea impactului sau a eficienței programului implementat. În acestă etapă se
disting și instrume ntele utilizate în procesele de monitorizare și evaluare.
În ceea ce privește această ultimă etapă a programelor sociale, spunem că reprezintă unul
dintre cele mai importante aspecte care trebuie mnționate, deoarece, în urma implementării,
trebuie să se s tabilească cu certitudine dacă atingerea obiectivelor a fost efec tuată și dacă
rezultatele prevăzute au fost atinse. Astfel, în cadrul etapei de evaluare a programelor sociale, se

38
remarcă necesitatea de a răspunde la câteva întrebări esențiale: „sunt sufic iente fondurile folosite
pentru atingerea obiectivelor? Poate fi implementat programul prin utilizarea unor costuri
reduse? Pot fi rezultatele exprimate în costuri monetare? Este succesul programului social
implementat sortit succesului asemenea altor proi ecte care au dispus de fonduri mai mici sau
asemănătoare ca valoare?” (Preoteasa, 2009, p. 117).
Literatura de specialitate face referire la evaluarea programelor sociale sau a serviciilor pe
care acest domeniu le oferă ca la o „ evalu are a serviciilor primare și specializate de asistență
socială, precum și la evaluarea celorlate servicii sociale, în acord cu definiția și tipologia
serviciilor sociale prevăzute în legislația românescă aflată în vigoare, cât și conform accepțiunii
consacr ate a termenului în literatura internațională de specialitate” (Neamțu, 2010, p. 31) .
Evaluarea programelor sociale trebuie făcută într -o manieră profesională, prin „ respectarea
exigențelor științifice asigură soluționarea unor situații problematice, îmbun ătățirea serviciilor și
a modului de funcționare, contribuind la elaborarea unor politici sociale eficiente și conectate la
realitate” (Holunga, 2013, p. 5). Un alt punct de vedere în ceea ce privește definiția eva luării este
cel al profesorului Istrate care, în 1998 evidenția faptul că evaluarea face referire la „ aprecierea
sistematică a operațiilor sau a rezultatelor unui program sau unei politici, raportate la un set de
standarde explicite sau implicite, un mijloc care contribuie la îmbunătățirea program ului sau
politicii ” (Istrate, 2004, p. 12 apud Weiss, 1998) . Literatura de specialitate trasează principalele
scopuri ale programelor sociale : creșterea calității serviciilor, oferă rezultate relevante și
eficiente pentru rezolvarea anumitor probleme ident ificate, găsește argumente pertinente în
vederea obținerii resurselor necesare bunului demers al programelor sociale (Cojocaru, 2010) .
În linii mari, evaluarea acestor programe se realizează prin intermediul unei cercetări, fie ea
calitativă sau cantitativ ă, scopul principal al acesteia fiind acela de a răspunde prompt
solicitanților (cel mai adesea, cei care evaluează programele și serviciile de asistență socială sunt
autoritățile sau finanțatorii). Cercetarea în vederea evaluării trebuie să răspundă anumi tor cerințe
care, cel mai adesea, sunt fundamentale în vederea obținerii unui rezultat eficient. J. T. Sullivan
(1992) face referire la cele mai importante aspecte pe care o cercetare evaluativă în domeniul
asistenței sociale ar trebui să le atingă: planif icarea programului; designul programului;
monitorizarea permanentă a programului; evaluarea rezultatelor ; eficiența economică.
Primele două etape fac referire la maniera în care programul se desfășoară și la felul în
care acesta își propune să atingă obict ivele stabilite. În această parte a evaluării se stabilește dacă

39
programul social evaluat se încadrează în parametrii optimi în vederea realizării sale depline.
Etapa de monitorizare are menirea de a identifica pașii desfășurării programului social și modu l
în care aceștia se aplică și evoluează. În cadrul acestei etape, principalul scop este acela de a
verifica dacă existența programului îi ajută pe cei cărora acesta li se adresează, în speță elevii
predispuși abandonului școlar. Evaluarea rezultatelor implică ceea ce se propune la demararea
proiectului și evaluarea manierei în care acele propuneri au fost adoptate și dacă au fost eficiente
sau nu. În privința eficienței economice , Sullivan (1992) se referă la implicațiile financiare
privind implementar ea proiectului și la raportul cost -beneficiu pe care acesta îl atrage după sine.
În aceeași ordine de idei, putem spune că această etapă stabilește care sunt prețurile aplicării
programului, dacă merită investiția și dacă „programul ar putea fi făcut mai e ficient din punct de
vedere economic” (p. 142). Procesul de evaluare a programelor sociale poate fi de mai multe
feluri, fiecare dintre acestea diferențiindu -se de celelalte prin scop și obiective. Evaluarea poate
fi: sumativă, formativă, raportată la obie ctive, prestabilită, cu obiective fixate, fără obiective,
naturistă, centrată pe utilizare, evaluare diferențiată, evaluarea adaptată, metaevaluarea și
analiza previzională. Evaluarea programelor poate fi aplicată și prin raportare la resursele
umane și la maniera în care acestea contribuie la îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor.
Departe de a se situa la limita perfecțiunii, în ziua de astăzi, programele sociale sunt privite ca pe
o provocare și foarte rar ca pe o dominantă plăcută a profesionalis mului social. Pentru ca
eficiența evaluării să fie adusă la un nivel de randament maximum, aceasta trebuie să se preteze
unor date exacte și corecte, care, cel mai adesea, provin de la beneficiari, de la angajații din
cadrul programului social, de la furni zori, din documente ofici ale sau din rapoarte statistice.
Sullivan (1992) precizează faptul că datele în evaluarea programelor se culeg, de obicei, prin
„anchete, interviuri, focus grupuri sau utilizând înregistrările organizațiilor” (p. 143). Pentru a fi
evaluată starea calitativă a programelor sociale și a serviciilor acordate beneficiarilor, trebuie să
ne raportăm la un anumit obiectiv și la mijloacele prin care acesta își propune să fie atins. În ceea
ce privește abandonul școlar, prin intermediul progr amelor sociale, elevii trebuie să ajungă atingă
un standard ridicat al calității educaționale prin raportare la situația anterioară devenirii predispus
la abandon școlar. Acest fapt poate fi materializat numai prin implicarea deplină a resurselor
umane imp licate și a instituțiilor, deopotrivă. În acest sens, pentru prevenirea abandonului școlar
prin programe sociale, elevii trebuie îndrumați în dobândirea unei mai mari conștiințe de sine;
conectarea la noi resurse sociale/ profesionale; procesul de luare a d eciziilor (Dumitrașcu, 2012).

40
3.2. Programele sociale în prevenirea abandonului școlar . Sugestii și propuneri

Abandonul școlar este considerat ca fiind o problemă socială înainte de a fi o problemă
individuală a tânărului deoarece lipsa educației complete pe care un individ ar trebui s -o aibă va
afecta societatea și bunul demers al acesteia. Consider că acestă problemă socială es te una demnă
de analiză, întrucât cheltuielile făcute cu învățământul se irosesc nefiresc și, mai apoi, societatea
se află în fața unui fapt împlinit ce -i aduce o proporție prea mare de tineri fără calificare sau
specializare într -un anumit domeniu. Astfel , în ceea ce privește câmpul muncii, și acesta va fi
afectat, deoarece angajatorilor le va fi foarte greu să găsească personal calificat pentru postul pe
care-l oferă, iar în acest fel, standardele acestora se vor ridica foarte mult, imposibil de a se
anga ja fiindu -le și celor care au terminat liceul. În aceeași situație putem vorbi și despre creșterea
economică, cea care va fi, de asemenea, afectată în condițiile inexistenței unor tineri calificați
într-un anumit domeniu. Putem spune că principalul factor care influențează abandonul școlar în
marea majoritate a cazurilor este sărăcia . Abandonul survine prin prisma acestei probleme
sociale deoarece părinții nu au bani suficienți pentru a oferi elevului mai multe rânduri de haine,
ceea ce duce la situația în care colegii râd de el. Dacă acesta se simte jenat în fața colegilor, va
ajunge să creadă că nu mai poate continua școala, deoarece asta ar presupune să mai
conviețuiască o perioadă cu colegii de clasă care -i îngreunează situația. Iată că abandonul școlar
poate fi privit din mai multe unghiuri, iar factorii care -l determină pot fi in terni, de natură
psihologică, adică cei ce țin de motivație, implicare, capacitate de învățare, sau externi, cei care
fac referire la situația materială a elevului sau la influența anturajului.
Obiectivele unui program social care să reflecte tematica pre venirii abandonului școlar
fac referire la o serie de elemente ce trebuie atinse. Înainte de toate, obiectivele unui program
social trebuie să îndeplinească regula criteriilor SMART. Criteriile SMART sunt cele care fac
posibilă analiza fiecărui obiectiv pr opus în parte, ele făcând referire la anumite calități cărora
obiectivele ar trebui să se supună. Așadar, obiectivele propuse trebuie să fie Specifice,
Măsurabile, Abordabile, Realizabile și încadrate în Timp. Pentru ca abandonul școlar să poată fi
preveni t, este necesară implementarea unor programe pentru un anumit număr de elevi vizați.
Acești elevi alcătuiesc grupul țintă al programului social și trebuie să aibă o cauză specifică.
Putem lua exemplul neajunsurilor financiare , ceea ce presupune că programu l social trebuie să
identifice un număr de elevi cu probleme financiare pe care să -i includă în proiect, în scopul

41
prevenirii apariției abandonului școlar. Acest tip de program social poate avea succes și își poate
atinge scopul final prin parcurgerea a câ teva etape. Ca propuneri, în cazul unui program social de
acest fel, putem aminti:
 suplimentarea unui anumit număr de școli care au înregistrat cea mai mare rată de
abandon școlar din România cu personal specializat (psiholog, logoped , asistent
social, as istent medical ), pe o perioadă anume de timp.
 suplimentarea numărului de burse sociale și de merit pentru stimularea elevilor cu
note medii pe o perioadă calendaristică dinainte stabilită, pentru a vedea dacă acest
surplus financiar motivează elevii să -și continue studiile;
 implicarea unui număr de X asistenți sociali pe o perioadă de X luni calendaristice
pentru a discuta cu familiile copiilor expuși riscului de a abandona școala.
Aceste trei propuneri de obiective ale unui program social menit să prevină abandonul
școlar, au rolul de a exprima în ce măsură programul social poate contribui la scăderea ratei de
abandon. Astfel, un program social bine gândit, va atrage după sine rezul tatele și efectele
scontate. Aplicarea programului social prin atingerea obiectivelor de mai sus ar putea fi realizată
prin activități precum : tinerii predispuși abandonului școlar vor fi selectați pentru a fi cotă parte
a programelor sociale în derulare ș i prin acest aspect, ei vor fi informați, îndrumați, ajutați să
înțeleagă rolul educației și necesitatea obținerii unei calificări la finalul studiilor; elevii cu o
situație financiară precară predispuși abandonului școlar vor fi, în baza unui dosar care s ă
cuprindă documente doveditoare a stării financiare, ajutați cu sume de bani pentru a -și putea
cumpăra îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite etc. Elevii predispuși abandonului școlar pot
primi materiale informative privind efectele abandonului școlar, bro șuri, insigne, dar vor
beneficia și de și consilieri de grup la orele de dirigenție; unii elevi vor fi selectați , în funcție de
statusul financiar al familiei din care provin pentru a beneficia de o sumă de bani oferită pentru a
putea să se întrețină pe pe rioada studiilor (aici putem oferi ca exemplu Programul Social Bani de
Liceu , care, în funcție de situația financiară și școlară a unor elevi a alocat sume sub formă de
burse pentru a -i stimula pe aceștia să continue studiile și să aibă rezultate deosebite ; de
asemenea, în același context putem aminti și Programul Social Euro 200, prin intermediul cărora
elevii cu o situație financiară precară beneficiază de ajutor din partea Statului, în valoare de 200
euro, pentru a -și putea achiziționa un calculator, ins trument necesar unei pregătiri și informări
continuje și permanente care vine în sprijinul actului educațional la orice nivel).

42
Prin suplimentarea personalului din instituțiile învățământ , prin intermediul unui
program social propus, se poate urmări implic area unui personal specializat în vederea trasării
cauzelor și efectelor abandonului școlar și evidențierea incapacității de a găsi un loc de m uncă
fără studii finalizate; elevii pot beneficia de ședințe gratuite cu psihologul școlii, individual sau
în gru p, sub forma unor activități interactive; se recomandă plasarea unui număr de X de
psihologi în școli, deoarece acest lucru va face posibilă reducerea apariției fenomenului de
abandon școlar prin informa re, consiliere și îndrumare; X elevi pot fi îndemnați prin intermediul
programului social să-și continue studiile: ei vor realiza, împreună cu psihologul școlii activități
și ședințe prin care se vor automotiva să -și urmeze studiile.
Ultimul obiectiv propus poate lua forma mai multor activități ce ar putea contribui la
scăderea ratei de abandon școlar. De pildă, elevii care prezintă o situație financiară nefavorabilă
achiziției celor necesare pentru continuarea studiilor, dar care au rezultate excepționale la
învățătură și nu depășesc un număr de 10 absențe nemotivate/semestru li poate oferi o bursă de
sprijin; elevii care vor fi selectați pentru a obține o bursă vor beneficia de sprijin profesional din
partea specialiștilor și vor fi ajutați la teme (acolo unde este cazul) sau la procesul de învățare; un
număr de X elevi vor beneficia de burse de merit în cuantum individual de X lei lunar, cuantum
total al programului social de X lei, pentru a fi determinați să nu abandoneze școala și să obțină
rezultate de excepț ie în cadrul orelor de curs; elevii vor benefi cia de câte un spațiu amenajat în
fiecare dintre orașele vizate, acolo unde va fi în permanență un specialist pentru a -i ajuta pe
aceștia să î nvețe și să -și scrie temele.
Prin i mplicarea unui număr de X asistenți sociali pe o perioadă de X luni calendaris tice
pentru a discuta cu familiile copiilor expuș i riscului de a abandona școala, programul social
poate să vizeze: asistenții sociali vor crea o legătură cu familiile copiilor care sunt predispuși
abandonului școlar, astfel realizându -se un proces motivaț ional care va pleca din interiorul
familiei și care se va materializa în prezența tânărului la orele de curs; asistenții sociali pun la
dispoziția părinților mijloace de legătură (adresă, număr de telefon) pentru a putea menține
contact ul în permamență cu aceștia; un număr de X asistenți sociali vor fi implicați în situația a
X familii a căror copil elev este predispus abandonului școlar. Prin intermediul acestor etape, se
presupune că fiecare asistent social va reuși să stabilească legătura cu X familii al căror copil este
aflat în situația de a renunța la studii și le va determina pe acestea să mențină o relație favorabilă
cu copilul și să -l îndrume spre ca lea continuării studiilor.

43
Următorul pas al unui program social de succes ar fi operaționalizarea obiectivelor în activități.
Din acest punct de vedere, spunem că î n urma stabilirii obiectivelor, pentru ca fiecare dintre
acestea să poată fi atinse, fiecare pas făcut se concretizează în tr-o anumită activitate desfășurată :
 instruirea di riginților cu privire la orele de dirigenție pe care trebuie să le țină
pentru reducerea ratei de abandon la fiecare clasă;
 informarea elevilor cu privire la importanța urmării cursurilor la orele de dirigenție,
cu ajutorul dirigintelui și a psihologului din școală, utilizându -se broșuri, scheme de
calcul, videoproiectoare, filmulețe motivaționale sau teste individualizate care să
reflect e necesi tatea urmării cursurilor ;
 ieșiri în diferite locuri în vederea motivării elevilor de a finaliza studiile și de a
obține o diplomă pe care ulterior o vor folosi pentru urmarea unei alte forme de
învățământ: biblioteci, universități, muzee etc.;
 crearea unor jocuri de societate cu elevii predispuși abandonului școlar;
 realizarea unor întâlniri cu tematică în care fiecare elev să-și aducă aportul cu
privire la părerea sa despre școală și despre influența acesteia asupra sa;
 existența ședințelor cu psihologul ș colii într-un cadru informal, pentru a exclude
inhibarea tinerilor;
 efectuarea unor întâlniri didactice în scopul eficientizării procesului de predare –
învățare -evaluare: sprijin în redactarea temelor pentru acasă sau pentru parcurgerea
unor texte sau exerc iții matematice pentru a spori plăcerea de a rezolva cerințele;
 înscrierea celor mai buni dintre copii la concursuri sau olimpiade școlare pentru a -i
ajuta să -și crească stima de sine și pentru a -i determina să se regăsească în mediul
academic , astfel școa la contribuind la prevenirea abandonului școlar ;
 implicarea tuturor elevilor unei clase în activități sociale pentru a determina
apropierea dintre cei marginalizați din grup – vizite la grădina zoologică, la grădina
botanică, la muzee, concerte, teatru sau operă;
 implicarea și stimularea familiilor în a discuta cu copiii lor care prezintă riscul de
abandon școlar.

44
3.3. Măsuri de prevenire a abandonului școlar prin programe sociale

Legea în vigoare cu privire la sistemul educațional din România (Anexă ), face referire în
mod explicit la maniera în care instituțiile guvernamentale se implică în procesul de prevenire a
abandonului școlar. Astfel, prin prisma literelor de lege expuse de organizația Guvernului
României, observăm că este deosebit de importan t să tratăm măsurile de prevenire ale
abandonului școlar ca pe o soluție salvatoare a elevilor care se află în impas. Mediul școlar este
unul poprice dezvoltării de programe sociale. Din punctul meu de vedere, acest domeniu este cel
în care trebuie să se i nvestească cel mai mult, deoarece elevii reprezintă viitorul, iar ei trebuie să
aibă toate condițiile necesare procesului de învățare, care, din păcate, în sistemul educațional
românesc, încă nu există, spre deosebire de restul spațiului european, cu mici excepții.
Pentru ca un program social să poată răspundă cerințelor impuse de actul prevenirii
abandonului școlar, este nevoie să fie parcurși câțiva pași esențiali, precum:
 identificarea elevilor aflați în abandon sau risc de abandon școlar în vederea
menținer ii acestora în sistemul învățămâ ntului guvernamental de zi;
 implicarea sistemului familial în reabilitarea școlară și socială a elevului;
 creșterea gradului de implicare a comunității locale în soluționarea situațiilor de
abandon școlar sau a situa țiilor ce prezintă risc de abandon școlar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul școlar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenție bine organizat, ce
se desfășoară pe o perioadă foarte îndelungată. Dacă amintim măsurile de prevenire a
abandonului școlar prin intermediul programului social, atunci, cu siguranță face referire la :
măsuri psihopedagogice și psiho sociologice , care urmăresc cultivarea unor relații interpersonal e
adecvate pentru realizarea unei inserții socio -familiale pozitive; măsuri socio -profesionale , ce
decurg din măsurile psihopedagogice și psihos ociale; măsuri psihiatrice , adică cele care constau
în depistarea precoce a elevilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale, emoționale,
tendinte agresive; măsuri juridico -sociale , adică acele măsuri care permit creșterea gradului de
influențare socială prin popularizarea legilor și prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învățământului , cadrul didactic are , de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre școală. Rolul ac estuia este nu numai de a -i informa cu privire la școală, ci și
de a-i face să conștientizeze importanța pe care o deține pregătirea educațională în viața unui

45
individ. Un alt element care este utilizat în programele sociale de combatere a abandonului școlar
este participarea tuturor copiilor la programul educativ, fiecare după forța și posibilitățile sale.
Copiii sunt diferiți, capacitățile lor sunt diferite, grad ul lor de adaptare și percepere este diferit,
dar în grupul din mediul școlar fiecare poate avea un loc, un statut, un rol și o valoare, fapt ce îi
determină pe elevi, într -un final, să îndrăgească mediul școlar. Evaluarea pe care o poate face
cadrul didac tic se referă la competențele și capacitățile educaționale ale fiecărui copil. Trebuie
plecat de la premisa că fiecare elev are valoare și este unic și că fiecare elev poate învăța,
indiferent de nevoile lui sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonul ui școlar , trebuie
cunoscute aptitudinile și nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educație , fie el de religie
sau etnie diferită față de restul copiilor.
În cazul copiilor de etnie diferită, spunem că integrarea în colectiv și în mediul școlar es te
puțin mai dificilă, din cauza stereotipiilor care iau naștere. Cel mai dificil îi este să se adapteze
etniei r rome, iar pentru a putea preveni abandonul școlar în cazul acestei etnii, cadrul didactic
trebuie să aibă suficiente atuuri în cunoașterea obic eiurilor și tradițiilor acestori elevi aflați în
minoritate etnică , el trebuie să vadă, de asemenea, fața necunoscută și neb ănuită a existenței
membrilor familiei elevului de etnie rromă, pentru a putea pune în valoare ceea ce ei înșiși nu mai
știu ori nu a u reușit să răzbată (de aceea, se presupune că membrii unei familii care nu au reușit
să ajungă undeva, caută imperativ în copilul lor să reușească) . Copiilor le oferă identitate și
apartenență la neam, le redă mândria de descendenți ai poporului lor, răsp ândit prin numeroase
teritorii, le crează o „unicitate pozitivă”, adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor
caracteristice unui popor. „Unicitatea pozitivă” care în esență arată demnitatea neamului lor, se
opune aceleia „negative”, aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la
izolare. Așadar, c opilul fie că este integrat într -un sistem de învățământ preprimar, primar,
gimnazial, liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenție cum evoluează cum se
menține în sistemul educativ , făcându -l cât mai eficient prin intervenții oportune atât din partea
părinților, cadrelor didactice, cât și a comunității din care provine copilul pentru o mai mare
siguranță în prevenirea abandonului școlar.
Literatura de specialitate conchide că „e ducația pentru toți e ste o nevoie a epocii noastre,
dar, d epinde de fiecare cadru didactic în parte, de responsabilitatea și implicarea tuturor ca ea să
devină o realitate din care fiecare să învețe și să se dezvolte și să nu uităm că educația depinde
foarte mult de familie ” (Kumar, Kennedy, 2010, p. 209) .

46
Așa cu m am observat pe parcursul întregii lucrări, proble matica abandonului școlar poate
fi analizată dintr -o sumedenie de perspective: din punct de vedere al elevului și a performanțelor,
aptitudinilor, atitudinii, situației financiare ale sale, din punct de ve dere al mediului educațional:
dotarea cu resurse, pregătirea personalului didactic, din punct de vedere social: prin raportarea
elevului la anturaj, la familie, la colectivul din școală, la implicațiile asistentului social. Este
important să specificăm fap tul că toate aceste proiecte contribuie la realizarea programelor
sociale menite să prevină abandonul școlar. Mai mult decât atât, programele sociale care fac
referire la această problemă socială, fac trimitere și la echitate, prin faptul că oferă egalitat e de
șanse tuturor elevilor aflați într -o situație de risc. Programele sociale trebuie să se adreseze
tuturor elevilor care se încadrează în grupul țintă, deoarece selectarea acestora nu trebuie să aibă
tentă discriminatorie, elevii putând fi parte a progr amului social indiferent de gen, vârstă, etnie și
naționalitate. Viziunea care stă la baza programelor sociale de prevenire a abandonului școlar ar
trebui să se axeze pe generarea egalității de șanse, deoarece acest aspect garantează succesul
programului, dar și atingerea obiectivelor pe care și le propune.
Conform recomandărilor Consiliului European, o strategie completă pentru reducerea
părăsirii timpurie a școlii ar trebui să combine măsuri de prevenire, intervenție si compensare
si să se c oncentreze, mai a les, pe intervenții la nivelul școlilor ș i al elevilor. Măsurile de
prevenire sunt menite să reducă riscul de părăsire tim purie a ș colii înainte de debutul
problemei, prin asigurarea unei baze solide, timpurii, copiilor, în ved erea dezvolt ării
potențialului ș i înlesnirii pro cesului de integrare în mediul ș colar. Măsurile de int ervenție au
rolul de a preveni ș i/sau corecta fen omenul părăsirii timpurii a ș colii prin îmb unătățirea
calității educației ș i formării profesionale la nivelul institu țiilor de învățământ, prin
reacționarea la semnele de avertizare timpurie ș i prin furnizarea de sprijin specific elevilor sau
grupurilor aflate în situație de risc de părăsirea timpurie a școlii. Măsurile de compensare sunt
menite să îi sprijine pe cei car e au părăsit scoala timpuriu pentru a reveni în educație, oferind
rute de reinserție în învățământ, de formare profesională si de dobândire a unei calificări.

47
CAPITOLUL IV
CERCETARE CANTITATIVĂ CU PRIVIRE LA PERCEPȚIA PROFESORILOR
FUNDAȚIEI SPERANȚĂ ȘI SOLIDARITATE CU PRIVIRE LA INFLUENȚA
PROGRAMELOR SOCIALE ASUPRA PREVENIRII ABANDONULUI ȘCOLAR ÎN
CAZUL ELEVILOR DIN CENTRUL DE ZI „SFÂNTA MARINA” IAȘI
3.1. Scopul cercetării și ipotezele sale

Obiectiv general : identificarea percepției profesorilor Fundației Speranță și S olidaritate cu
privire la influența programelor sociale asupra prevenirii abandonulu i școlar în cazul
elevilor din Centrul de zi „Sfânta Marina” I ași
Obiective specifice :
 identificarea factorilor care predispun copiii la abandon școlar timpuriu;
 identificarea opiniilor profesorilor cu privire la rolul lor în formarea și motivarea
copiilor în vederea continuării studiilor;
 identificarea necesității de implementare a unor pr ograme privind scăderea ratei
de abandon școlar și formularea de recomandări privind modul în care sistemul de
învățământ poate fi îmbunătățit din acest punct de vedere .
Ipoteze de cercetare:
H1: cu cât elevii sunt prezenți la cât mai multe ore de curs, cu atât probabil itatea ca
aceștia să abandoneze timpuriu studiile scade .
H2: cu cât există programe sociale stabile și eficiente care se implică în toate formele de
susținere și motivare a elevului, cu atât atitudinea față de mediul de învățare acestuia din urmă se
îmbunătățește;
H3: cu cât programul social satisface exigențele educaționale , cu atât elevii vor fi mai
atrași de mediul de învățare și nu vor lua în calcul ideea de a abandona studiile .
Abordarea metodologică pentru analiza propusă presupune utilizarea unei metode de
cercetare cantitative care să asigure obținerea de date de la profesorii care activează în cadrul
Fundației Solidaritate și Speranță . Schema generală de implementare: documentarea și
elaborarea instrumentelor de culegere a datelor; colectarea de date cantitative de la nivelul
instituției de învățământ .

48
3.2. Descrierea instrumentului de investigare

Indiferent dacă este vorba de un sondaj de opinie publică, de o anchetă sociologică sau de
o cercetare de teren, chestionarul se dovedește a fi una din tehnicile cele mai frecvent utilizate în
științele socioumane . Datele sunt cât se poate de concludente, o analiză mai amănunțită
distingând între chestionare cu întrebări deschise, închise și ierarhizate, a arătat că cel mai des
utilizate sunt chestionarele cu întrebări închise (precodificate) . Definirea chestionarului ca
instrument și tehnică de cercetare în științel e socioumane nu este deloc o operație simplă . Nici
terminologia nu este unanim acceptată: „chestionar”, „formular”, „test”, „inventar”, „scală”,
„probă” etc . Avem de -a face cu o succesiune de întrebări sau imagini (desene, fotografii) fixate
în scris, graf ic. Însă, înțelesul termenului de chestionar se lărgește . Nu este vorba numai de
întrebări . Ca stimuli pot servi și imaginile; mai mult, există posibilitatea combinării stimulilor
verbali cu cei grafici: întrebări și fotografii sau desene .
În cadr ul chest ionarului, întrebările au funcție de indicatori . Combinarea și succesiunea
stimulilor trebuie să fie logică, dar și psihologică . Pentru ordonarea logică a întrebărilor se ia
drept criteriu timpul: subiectul este pus în situația de a răspunde mai întâi desp re trecut, apoi
despre prezent și, în final, despre viitor . În cazul cercetării de față, am utilizat un chestionar
împărțit în trei sec țiuni diferite. Prima secțiune vizează datele demografice, cea de -a doua se
axează pe profilul cadrului didactic responsa bil în raport cu deciziile luate de elevi, iar cea de -a
treia conduce spre identificarea percepției cu privire la factorii care influențează abandonul
școlar timpuriu . Prima parte a chestionarului este relevantă deoarece stabilește profilul socio –
demografi c al respondentului, astfel cercetarea putând identifica sexul și vârsta respondentului,
vechimea în învățământ sau vechimea în instituția de învățământ în numele căreia oferă
răspunsuri . A doua parte a chestionarului face referire la profilul elevilor și la materia școlară .
Acest demers urmărește să identifice gradul de armonizare al programei școlare cu situația
elevilor predispuși abandonului școlar (în cadrul Centrului de Zi se regăsesc în proporție de 90%
elevi de gimnaziu și, de aceea, cercetarea se v a referi la această populație) . Ultima parte a
chestionarului se referă la tema propriu -zisă a cercetării, adică la o cercetare cantitativă cu
privire la percepția profesorilor Fundației Speranță și S olidaritate cu privire la influența
programelor sociale asupra prevenirii abandonulu i școlar în cazul elevilor din Centrul de Z i
„Sfânta Marina” I ași .

49
CHESTIONAR

Bună ziua! Numele meu este Emanuel Constantin și sunt student la Facultatea de Filosofie și
Știinte Social -Politice, specializarea Asistență Social ă, an terminal. În acestă perioadă efectuez
un studiu referitor la percepția dumneavoastră cu privire la influența programelor sociale în
prevenirea abandonului școlar și, privind prin prisma rolului dumneavoastră de dascăl , atât într -o
unitate de învățămâ nt din Iași, cât și în cadrul Centrului de Zi „Sfânta Marina” din Iași , vă solicit
amabilitatea de a -mi răspunde la câteva întrebări. Răspunsurile dumneavoastră sunt confidențiale
și vor fi folosite doar în vederea unor înregistrări și prelucrări de ordin statistic. Vă mulțumesc!
Q1. Vârsta dumneavoastră:

 20 -25 ani
 26 -30ani
 31 -40 ani
 41 -50 ani
 peste 50 ani
Q2. Sex
 F
 M
Q3. Care este vechimea dumneavoastră în învățământ?
 0-3 ani
 3-5 ani
 5-7 ani
 7-9 ani
 9-11 ani
 peste 11 ani
Q4. Care este vechimea dumneavoastră ca profesor în cadrul Fundației Solidaritate și
Speranță ?

50
 0-3 ani
 3-5 ani
 5-7 ani
 7-9 ani
 9-11 ani
 peste 11 ani
Q5. Cum considerați că influențează sistemul educațional din învățământul româ nesc situația
școlară a elevilor? Argumentați răspunsul.
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________________________________ ___________________________________
______________________________________________________________________________
Q6. Care considerați că sunt elementele Fundației Solidaritate și Speranță ce contribuie la
dezvoltarea optimă a elevilor care frecventează Centrul de Zi „Sf. Marina”? Răspuns
multiplu.

 dragostea dascăl ilor față de materie și elevi
 comunicarea dint re cadrele didactice și elevi
 indulgența cadrelor didactice
 pregătirea și documentația profesorilor
 programa școlară accesibilă
 implicarea școlii în diferite parteneriate
 buna relație cu părinții elevilor
 maniera de abordare a tehnicilor de predare -învățare -evaluare
 exigența dascălilor
 altceva ___________________________________________

Q7. Considerați că rezultatele elev ilor pe care -i ajutați , sunt:

51
 foarte bune
 bune
 slabe
 foarte slabe
Q8. Ce părere aveți despre învățământul românesc în ceea ce privește materiile de studiu
(răspuns multiplu)?

 volumul de studiu este prea mic
 volumul de studiu este prea mare
 materiile multe sunt benefice elevului
 materiile multe îngreunează memoria elevilor inutil
 materiile acoperă noțiuni fundamentale pe care elevul ar trebui să le aibă
 materiile de studiu conțin prea multe informații, de cele mai multe ori inutile
 altceva ________________________________________________________

Q9. Pe o scală de la 1 la 10, acolo unde 1 reprezintă într-o foarte mică măsură, iar 10 într-o
foarte mare măsură , cum apreciați că influențează resursele umane ale instituției d e
învățământ pe care o reprezentați performanțele școlare ale elevilor?

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Într-o foarte Într-o foarte
mică măsură mare măsură

Q10. Sunteți de părere că prezența școlară a elevilor pe care îi ajutați este constantă?
 da
 nu

52
Q11. În ce fel credeți că prezența elevilor la 100% dintre cursurile destinate materiilor de
studiu reprezintă o șansă mai mare de a avea succes la finalizarea studiilor gimnaziale?
Argumentați răspunsul.
___________________ ___________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_________________________________________ _____________________________________
______________________________________________________________________________

Q12. În ce măsură considerați că absenteismul determină abandonul școlar?

 determină în foarte mare măsură
 determină în mare măsur ă
 determină în mică măsură
 determină în foarte mică măsură
Q13. Considerați că existența unor programe sociale în derulare poate influența decizia
elevilor de a continua sau abandona timpuriu studiile?
__________________________________________________ ____________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
________________________________________________________________________ ______
Q14. Care considerați că sunt elementele care influențează elevii să abandoneze studiile?
Răspuns multiplu.
 situația financiară precară
 număr mare de membri în familie
 lipsa inteligenței
 volumul de studiu
 exigența profesorilor
 teribilismul

53
 conviețuirea cu un alt membru decât părintele (bunici, unchi, tuturi legali etc.)
 altceva ______________________________

Q15. Vă propun să discutăm despre programele sociale în raport cu abandonul școlar. Aș
dori să vă gândiți și s ă-mi spuneți care credeți că sunt instrumentele (materiale sau
imateriale) pe care le utilizează programele sociale pentru a scădea rata abandonului
școlar.
______________________________________________________________________________
_____________________ _________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________

Q16. Ce ar trebui să presupună program ele sociale pentru a stimula prezența la cursuri și
atractivitatea pentru procesul de predare -învățare -evaluare ?

 să genereze indulgență din partea profesorilor
 să se bazeze pe cursuri de psihologie a educației
 să îi implice pe elevi în activit ăți extracurriculare
 să determine o permanent ă legătură a școlii cu familia sau apropiații elevilor
 să o relație de colaborare între școală și familie
 să colaboreze cu personal specializat în domeniul psihologiei educației
 să se bazeze pe un management instituțional pentru ca resursele implicate să
poată dobândi abilități în gestionarea și adaptarea la diferite situații ce pot
interveni în mediul școlar
 altceva ___________________________________________________

Q17. Ce alt e resurse, în afară de programele sociale, din mediul de învățare considerați că
i-ar putea determina pe elevi să nu abandoneze studiile?

54

 personalul școlii, altul decât cadrele didactice titulare (secretar, director etc.)
 colegii de clasă
 prietenii din alte clase
 profesorii suplinitori
 altceva ________________________________________________________

Q18. Puteți sugera câteva tehnici utilizate de profesori prin intermediul cărora elevii ar fi
motivați să continue studiile?
_______ _______________________________________________________________________
______________________________________________________________________________

Q19. În final, aș dori să -mi spuneți, prin intermediul unei scale de răspuns de la 1 la 10,
acolo unde 1 reprezintă insesizabilă și 10 reprezintă îngrijorătoare, cum apreciați situația
abandonului școlar a elevilor din cadrul Centrului de zi „Sfânta Marina” Iași?

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
insesizabilă îngrijorătoare

NUME, PRENUME: ___________________________________________________________
DISCIPLINA PREDATĂ: ______________________________________________________
PROFESOR TITULAR  DA  NU
PROFESOR DIRIGINTE  DA  NU

VĂ MULȚUMESC PENTRU TIMPUL ACORDAT!

55
3.3. Rezultatele cercetării și interpretarea lor
Q1. Vârsta dumneavoastră

Graficul 1 . Distribuția pe categorii de vârstă a respondenților

Chestionarul cu 19 de itemi menit să se axeze pe identificarea percepției profesorilor din
cadrul Fundației Solidaritate și Speranță cu privire la capacitatea de prevenire a abandonului
școlar prin programe sociale asupra elevilor din cadrul Cantrului de Zi „Sfânta Marina” Iași, a
cules o serie de informații foarte importante pentru cercetarea de față, fiecare i tem având un scop
bine delimitat în identificarea pecepției respondenților .
Distribuția pe vârstă a respondenților surprinde o persoană cu vârsta cuprinsă între 26 ș i
30 de ani (10%), 5 persoane a u vârsta cuprinsă între 31 și 40 de ani (50%) și câte doi respondenți
care au vârsta cuprinsă în intervalul 41 -50 (20 %) și peste 50 de ani (20%) . În ceea ce privește
vechimea în învățământ a persoanelor din populația studiată, o regăsim distribuită după cum
urmează: 1 persoană are vechime cuprinsă între 3 și 5 a ni (10%) 3 persoane sunt în acest
domeniu de o perioadă cuprinsă între 5 și 7 ani (30%), 1 persoană activează în domeniu de o
perioadă cuprinsă între 7 și 9 ani (10%), 1 respondent are vechimea cuprinsă între 9 și 11 ani
(10%) și cei mai mulți membri ai po pulației studiate (40%), activează în învățământ de mai mult
de 11 ani . 015
2 2
0123456
Vârsta respondentului20-25 ani
26-30 ani
31-40 ani
41-50 ani
peste 50 ani

56
Q2. Gen

Graficul 2 . Distribuția pe gen a respondenților

În proporție de 80%, adică 8 din totalul de 10 respondenți, persoanele sunt de gen
feminin și au vârsta cuprinsă între 26 și 50+ ani .

Q3. Care este vechimea dumneavoastră în învățământ?

Graficul 3 . Distribuția în funcție de vechimea în învățământ a respondenților 013
1 14
00.511.522.533.544.5
Vechimea în învățământ a respondentuluiVechimea în învățământ a respondentului
0-3 ani
3-5 ani
5-7 ani
7-9 ani
9-11 ani
peste 11 ani8
2
0123456789
Genul respondentuluiGenul respondentului
Femeie
Bărbat

57
Fiecare dintre respondenți are o vechime mai mare de 3 ani în învățământ, ceea ce
sugerează că respondenții au deja o bază experiențială formată în domeniul educațional . 4 dintre
persoanele chestionate (40%) spun că activează în învățământ de peste 11 ani, în timp ce cu o
experiență de lucru cuprinsă între 9 și 11 ani se regăsește doar un responden t (10%) . În intervalul
7-9 ani de experiență în domeniul educațional se regăsește un singur respondent, (10%), la fel ca
și în intervalul 3 -5 ani (10%) . Al doilea mare procentaj poziționaează 3 respondenți (30 %) într –
un interval de vechime cuprins între 5 și 7 ani .

Q4. Care este vechimea dumneavoastră în cadrul Fundației Solidaritate și Speranță ?

Graficul 4 . Distribuția în funcție de vechimea în cadrul fundației a respondenților

În ceea ce privește statutul de profesor în cadrul Fundației, implicit în Centrul de Zi ,
vechimea respondenților este distribuită astfel: 5 respondenți (50%) sunt membri ai acestui
colectiv de o perioadă cuprinsă între 0 și 3 ani, 2 (20%) persoane act ivează ca vechime în
instituție în intervalul 3 -5 ani, un respondent se încadrează în perioada 9 -11 ani (10%), iar 2
(20%) dintre ei au o vechime în fundație de la începuturile ei, adică de peste 11 ani .
5
2
12
0123456Vechimea ca profesor în cadrul Fundației Solidaritate
și Speranță a respondentului
0-3 ani
3-5 ani
5-7 ani
7-9 ani
9-11 ani
peste 11 ani

58
Q5. Cum considerați că influențează sistemul educațional situația școlară a elevilor?

Graficul 5 . Percepția respondenților cu privire la influența
sistemului educațional asupra elevilor

Q5, item cu răspuns deschis, suprinde percepția respondenților cu privire la influența
sistemului educațional asupra învățământului românesc . Invitația de a răspunde la acest item a
generat răspunsuri multiple, care variază în funcție de percepția proprie a respondentului . Așadar,
s-au notat răspunsuri precum: sistem ul nu tratează elevii în mod egal, sistemul nu generează
stabilitate, sistemul nu pune accent pe practică, ci doar pe teorie, sistemul nu oferă suficient
material didactic, sistemul influențează prin ritmul alert de predare sau sistemul influențează în
mod negativ învățământul din cauza materiei mult prea încărcate . Acest răspuns din urmă a fost
preponderent majoritar în 30% din cazuri, 3 dintre respondenți invocând această problemă .
Celelate răspunsuri au fost echidistante ca proporție, fiecare respondent oferind un răspuns
diferit . Parcurgând răspunsurile primite la acest item, constatăm că 100% dintre respondenți
consideră că sistemul educațional influențează, prin elementele sale (negative) calitatea
învățământului, de unde putem deduce că poate fi ident ificat riscul de abandon timpuriu din
partea elevilor de gimnaziu . 1 1 1 1 13
1 1
00.511.522.533.5
Influența sistemului educațional asupra elevilor de
gimnaziuSistemul nu tratează toți elevii în
mod egal
Sistemul nu generează stabilitate
Sistemul influențează negativ
Sistemul furnizează doar
teorie, mai puțin practică
Sistemul nu oferă suficient
material didactic dezvoltării
elevilor
Sistemul educațional este
influențat negativ de materia
încărcată
Sistemul influențează elevii prin
ritmul prea alert de predare
Sistemul influențează prin
oferirea unui mediu propice
studiului

59
Q6. Care considerați că sunt elementele Fundației Solidaritate și Speranță ce contribuie la
dezvoltarea optimă a elevilor care frecventează Centrul de Zi „Sf. Marina” ? Răspuns multiplu .

Graficul 6 . Percepția respondenților cu privire la elementele instituționale
care au impact asupra dezvoltării elevilor de gimnaziu

Cele mai multe răspunsuri întregistrate la întrebarea cu privire la elementele fundației și
ale centrului de zi care contr ibuie la dezvoltarea optimă a elevilor , conduc la două variante de
răspuns de top, pe care 100% din respondenți le -au menționat – pregătirea și profesionalismul
cadrului didactic din școala în care învață elevii și dragostea acestora față de materia pe care o
predau . Celelalte variante de răspuns, cu excepția programei școlare accesibile (unde procentajul
a fost): comunicarea dintre cadrele didactice și elevi a fost menționată de 9 respondenți (90%),
indulgența cadrelor didactice – 2 respondenți (20%), implicarea școlii în parteneriate didactice –
7 respondenți (70%), la fel ca în cazul manierei de abordare a conținutului didactic (70%), buna
relație a cadrelor didactice cu părinții elevilor a fost menționată de 4 ori (40), în timp ce 2 (20%)
respondenți au oferit un alt răspuns, considerând că printre elementele care contribuie la
dezvoltarea elevilor se află și varietatea materialelor didactice și a conținutului interactiv al
lecțiilor . 10
9
210
7
47
2
024681012
Elementele instituționale care contribuie la
dezvoltarea elevilor de gimnaziuDragostea dascălilor față de materie
și elevi
Comunicarea dintre cadrele
didactice și elevi
Indulgența cadrelor didactice
Pregătirea și documentația
profesorilor
Programa școlară accesibilă
Implicarea școlii în diferite
parteneriate
Buna relație cu părinții elevilor
Maniera de abordare a tehnicilor de
predare -învățare -evaluare
Exigența dascălilor
Altceva

60

Q7. Considerați că rezultatele elevilor pe care -i ajutați , sunt:

Graficul 7 . Percepția respondenților cu privire la rezultatele obținute de elevii pe care îi au în grijă

În proporție de 100%, respondenții au afirmat că rezultatele elevilor din centrul de zi sunt bune ,
niciunul dintre aceștia catalogându -le ca fiind foarte bune, slabe sau foarte slabe .

Q8. Ce părere aveți despre învățământul românesc în ceea ce privește materiile de studiu?

Graficul 8 . Percepția respondenților cu privire la materiile de studiu din învățământul românesc 100%
0
00.20.40.60.811.2
Foarte bune
Bune
Slabe
Foarte slabe
8
234
0123456789
Materiile de studiu din învățământul românesc în
percepția respondențilorVolumul de studiu prea mic
Volumul de studiu este prea mare
Materiile multe sunt benefice
elevului
Materiile multiple îngreunează
memoria elevilor inutil
Materiile acoperă noțiuini
fundamentale pe care elevul
trebuie să le aibă

61
Itemul Q8 are menirea de a stabili cu exactitate percepția respondenților cu privire la
materiile de studiu din învățământul românesc și la volumul acestora în raport cu capacitățile
elevilor de gimnaziu pe care îi au în vizor . Astfel, 8 respondenți (80%) consideră că volumul de
studiu este mult prea mare, nicunul dintre cele 10 persoane chestionate considerând că volumul
de studiu este prea mic . 2 respondenți (20%) consideră că materiile multiple îngreunează
memoria copilului inutil, 3 (30%) dintre ei cred că materiile, deși stufoas e, acoperă cu succes
noțiunile fundamentale pe care elevul trebuie să le aibă în parcurgerea ciclului gimnazial, iar 4
(40%) dintre respondenți consideră că materiile predate în învățământul românesc sunt încărcate
cu informații inutile elevului .
Q9. Pe o scală de la 1 la 10, acolo unde 1 reprezintă într-o foarte mică măsură, iar 10 într-o
foarte mare măsură , cum apreciați că influențează prezența programelor sociale performanțele
școlare ale elevilor?

Graficul 9 . Percepția respondenților cu privire la influența programelor sociale asupra performanțelor
elevilor din centrul de zi 15
4
0123456
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10

62
În ceea ce privește opinia respondenților cu privire la influența programelor sociale
asupra performanțelor elevilor din centrul de zi , observăm o tendință majoritară a unor note mari
obținute prin intermediul scalei de valori, oferite de respondenți . Astfel, influența programelor
sociale a primit de la un respondent o notă de 7 (10 %) , 5 au oferit nota 8 (50%), iar 30 % (3
respondenți) din respondenți au oferit nota 9 . Doar unul dintre respondenți nu a oferit acestui
item nota maximă (10%) .
Q10. Sunteți de părere că prezența școlară a elevilor pe care -i aveți în grijă este constantă?

Graficul 10 . Percepția respondenților cu privire la frecvența școlară a elevilor îngrijiți

9 respondenți (90 %) consideră că prezența la cursuri a elevilor este constantă, un singur
respondent declarând că nu poate aprecia situația (10%) .
Q11. În ce fel credeți că pr ezența elevilor la 100% dintre cursurile destinate materiilor de studiu
reprezintă o șansă mai mare de a avea succes la finalizarea studiilor gimnaziale? 9
1
012345678910
Este constantă
Nu este constantă
Nu pot aprecia

63

Graficul 11 . Percepția respondenților cu privire la importanța prezenței integrale a elevilor la cursuri
2 respondenți (20 %) consideră importantă prezentarea elevilor de gimnaziu la 100%
dintre cursuri, motivând că prin acest aspect se urmărește o rată mai mare de atingere a
succesului școlar . Alți 2 respondenți (20 %) consideră că prezența integral ă la orele de curs
stimulează evitarea lacunelor în materie de educație . 3 respondenți din poopulația studiată (30 %)
motivează că a fi prezent la 100% dintre cursuri generează elevilor o mai mare arie de cunoștințe
școlare . 2 repondenți (20%) consideră că prezența 100% la materiile din gimnaziu asigură
elevilor o parcurgere mai puțin anevoioasă a conținutului lecțiilor . În final . 1 respondent (10%)
ne asigură că prezența la toate cursurile, fără a face absențe, generează elevului o ușurare a
muncii pe care o depune în timpul anilor de învățământ gimnazial .
Q12. În ce măsură considerați că absenteismul determină abandonul școlar?
Graficul 12 . Percepția respondenților cu privire la legătura dintre absenteism și abandon școlar 2 23
2
1
00.511.522.533.5
Necesitatea prezenței de 100% a elevilor la
orele de curs în percepția respondențilorReprezintă o șansă mai mare de
succes
Ajută la evitarea lacunelor în
învățare
Susține cumularea unei arii largi
de cunoștințe
Prezența 100% înseamnă a
înțelege lecțiile din
clasă, explicate de profesor
7
3
012345678
Absenteismul și legătura cu abandonul școlar în opinia
respondențilorDetermină într -o foarte mare
măsură
Determină în mare măsură
Determină în mică măsură
Determină în foarte mică măsură

64

7 respondenți (70%) consideră că absenteismul contribuie foarte mult la creșterea ratei de
abandon școlar timpuriu, în timp ce 3 (30%) dintre aceștia susțin contrariul .
Q13. Considerați că existența unor programe sociale în derulare poate influența decizia elevilor
de a cont inua sau abandona timpuriu studiile?

Graficul 13 . Percepția respondenților cu privire la influența programelor sociale asupra deciziilor elevilor de a
abandona timpuriu studiile
În ceea ce privește percepția respondenților cu privire la influența programelor sociale
asupra deciziilor elevilor de a abandona timpuriu studiile, observăm că majoritar, respondenții
susțin că programele sociale pot influența majoritar decizia elevului de a abandona studiile . De
această părere sunt 4 dintre respondenți (4 0%). 3 dintre aceștia consideră că un program social
derulat influențează decizia elevului de a nu abandona școala doar prin prisma faptului că
încearcă să clădească o relație de încredere cu elevul . 1 respondent (10%) susține că un program
social în deru lare poate influența elevul să -și continue studiile prin rolul său de comunicator și un 34
1 1 1
00.511.522.533.544.5
Programul social poate influența
decizia prin stimularea apropierii
elevilor de școală
Programul social poate influența
decizia prin oportunitățile
financiare oferite elevilor
Programul social poate influența
decizia prin stimularea abilităților
și talentelor elevului
Programul social poate influența
decizia prin rolul său de
comunicare
Programul social poate influența
decizia prin menținerea legăturii
cu familia elevului

65
altul (10%) susține că programul social poate influența scăderea ratei de abandon școlar în rândul
elevilor doar prin contribuția adusă menținerea unei relații apropiat e cu familia elevului .
Q14. Care considerați că sunt elementele care influențează elevii să abandoneze studiile?

Graficul 14 . Percepția respondenților cu privire la factorii de influență
care intervin asupra deciziilor elevilor de a abandona timpuriu studiile

9 respondenți, adică 90 % din populația studiată, pun ca principal factor de decizie în
abandonarea timpurie a studiilor sărăcia . 3 (30%) dintre respondenții chestionați mai fac referire
și la lipsa inteligenței de care ar trebui să beneficieze copiii pentru a -și putea duce la bun sfârșit
studiile . Un respondent (10%) percepe ca principal factor de abandon școlar volumul mare de
studiu, iar un altul (10%), exigența exagerată a profesorilor de la clasă . Jumătate dintre
respondenți (50%) argumentează că principalul factor al abandonului școlar este teribilismul, iar
3 dintre aceștia (30%) adaugă și influența conviețuirii elevului cu un alt membru al familiei,
diferit de părinte . 6 respondenți au simțit ne voia să completeze lista variantelor (60%), adăugând 9
3
1 15
36
012345678910
Elementele care influențează elevii să abandoneze
studiile în opinia respondențilorSituația financiară precară
Numărul mare de membri ai
familiei
Lipsa inteligenței
Volumul de studiu
Exigența profesorilor
Teribilismul
Conviețuirea cu alt membru al
familiei, diferit de părinte
Altceva

66
ca factori de influență comoditatea elevilor în fața exigențelor școlare, distanța dintre casă și
unitatea de învățământ și, de asemenea, modelul de educație avut în familie .
Q15. Vă propun să discutăm despre programele sociale în raport cu abandonul școlar . Aș dori să
vă gândiți și să -mi spuneți care credeți că sunt instrumentele (materiale sau imateriale) pe care le
utilizează programele sociale pentru a scădea rata abandonului școlar .

Graficul 15 . Percepția respondenților cu privire la influența programelor sociale asupra deciziilor elevilor de a
abandona timpuriu studiile
La această întrebare, 3 dintre respondenți (30%) afirmă că stimularea unei bune
colaborări a școlii cu elevii este cheia care determină programele sociale să devină un factor
stabilizator al scăderii ratei de abandon școlar . 4 dintre aceștia (40%) consideră că pentru a face
elevii să continue studiile, este necesară generarea de noi opotunități pentru lecții atractive și
existenț a unei educații parentale prin programe coerente (50%) . Alte două instrumente pe care
respondenții le percep ca fiind eficiente sunt monitorizarea permenentă a activității școlare (10%)
și prezența activităților extrașcolare (10%) . 345
1 1 1
0123456
Stimularea unei bune colaborări a
școlii cu elevii
Generarea interesului pentru
lecții atractive
Stimularea unei relație apropiate
a școlii cu elevul și cu familia lui
Educarea părinților pentru muncă
prin programe coerente și
restricții financiare
Monitorizarea frecvenței școlare
Generarea de noi oportunități
pentru activități extrașcolare

67
Q16. Ce ar trebui să presupună programele sociale pentru a stimula prezența la cursuri și
atractivitatea pentru procesul de predare -învățare -evaluare?

Graficul 16 . Percepția respondenților cu privire la ceea ce ar trebui să presupună programele sociale pentru a
stimula prezența la cursuri și atractivitatea pentru procesul de predare -învățare -evaluare

Doar 10% (1 respondent) din populația studiată a afirmat că programele sociale pot
stimula prezența la ore doar prin generarea de mijloace prin care profesorii își pot î mbunătăți
comunicarea cu elevii, în timp ce 30 de proc ente consideră că aceas tă stimulare poate interveni
doar dacă programele sociale i -ar face pe profesori mai indulgenți . De asemenea, 30% (3
respondenți) consideră că diriginții programele sociale contri buie prin implicarea elevilor în
activități extracurriculare , 70% (7 respondenți) pun acest aspect pe seama legăturii pe care
programele sociale o pot realiza între școală și famili e, 60% (6 respondenți) considerând că
programele sociale desfășurate în col aborare cu personal specializat în domeniul psihologiei
educației contribuie la scăderea ratei de abandon . 2 respondenți (2 0%) spun că programele
sociale, pentru a deveni eficiente, trebuie să aibă la bază noțiuni de management instituțional. 3 379 9
6
2
1
012345678910
Să genereze indulgență din partea profesorilor
Să se bazeze pe cursuri de psihologie a
educației
Să îi implice pe elevi în activități
extracurriculare
Să determine o permanentă legătură cu familia
sau apropiații elevilor
Să genereze o relație de colaborare între școală
și familie
Să colaboreze cu personal specializat în
domeniul psihologiei educației
Să se bazeze pe un management instituțional
Altceva

68
Q17. Ce alte resurse, în afară de programele sociale, din mediul de învățare considerați că i -ar
putea determina pe elevi să nu abandoneze studiile?

Graficul 17 . Percepția respondenților cu privire la resursele alternative programelor sociale ce pot influența elevii
în decizia lor de a abandona școala

3 respondenți (30%) afirmă că personalul diferit din cadrul școlii poate influența elevii, 7
respondenți (70%) îi văd pe colegii de clasă ca factor stabilizator, 4 respondenți (40%) îi
amintesc pe prietenii elevilor din alte clase de studiu, 2 respondenți (20%) pe profesorii
suplinitori, iar 2 (20%) pe părinți și bunici .

Q18. Tehnici utilizate de profesori prin care elevii ar fi motivați să continue studiile .

Graficul 18 . Percepția respondenților cu privire la tehnici utilizate de profesori pentru stimularea continuării
studiilor 37
4
2 2
012345678
Resurse umane alternative programelor sociale
care pot determina elevii să nu renunțe la studiiPersonalul diferit de cadrele
didactice ale școlii
(secretar, director etc.)
Colegii de clasă
Prietenii din alte clase
Profesorii suplinitori
Altceva
23
11112
1
00.511.522.533.5
Tehnici utilizate de profesori care ar motiva
elevii să continue studiileRelația apropiată elev -profesor
Încurajarea elevilor în permanență
Biblioteca vie, o tehnică ce permite
copiilor să vorbească despre traseul
educațional
Atragerea către anumite discipline
Organizarea vizitelor în alte
instituții școlare
Tabere tematice și de creație

69
Cele mai multe răspunsuri oferite de 3 dintre respondenți (30%) conduc spre ideea
conform căreia încurajarea și susținerea elevilor constituie un element deosebit de important în
convingerea și determinarea elevilor de a -și continua studiile . Alți 2 respondenți (20%) atribuie
acest element relației de colaborare dintre profesor și elev, 2 (20%) recompenselor pe care elevii
le primesc -stimulente, la ude etc ., în timp ce restul de 40% este distribuit în 4 răspunsuri diferire:
organizarea vizitelor în alte școli, tabere tematice și de creație, atracția față de anumite materii
de studiu și utilizarea noului concept școlar, Biblioteca Vie .
Q19. În final, aș dori să -mi spuneți, prin intermediul unei scale de răspuns de la 1 la 10, acolo
unde 1 reprezintă insesizabilă și 10 reprezintă îngrijorătoare, cum apreciați situația abandonului
școlar în ceea ce -i privește pe elevii din Centrul de Zi „Sfânta Marina” din Iași .

Graficul 21 . Percepția respondenților cu privire la situația abandonului școlar
A elevilor din Centrul de zi „Sfânta Marina” Iași

Jumătate dintre respondenți (50%) au notat situația abandonului cu nota 1, care reflectă
un grad insesizabil de abandon școlar, 2 respondenți (20%) au notat cu nota 2, 1 respondent
(10%) cu nota 4, iar 2 dintre aceștia (20%) cu nota 5 .
5
2
12
0123456
Aprecierea situației abandonului școlar din instituție cu note, de la
insesizabilă la îngrijorătoare1 2
3 4
5 6
7 8
9 10

70
SPECIALIZAREA PROFESORULUI CHESTIONAT

Graficul A . Distribuția respondenților în funcție de materia
în care sunt specializați profesorii chestionați

2 respondenți (20%) predau limba română, 2 dintre aceștia (20%), matematică, restul de
60% fiind distribuit în materii precum (6 respondenți, fiecare câte 10%) religie, geografie, limba
engleză, chimie -fizică, educație fizică și sport, biologie .

NORMA PROFESORULUI

Graficul B . Statutul de profesor titular al respondentului într-o instituție de învățământ din Iași
Doar un respondent (10%) este profesor suplinitor, restul de 90% fiind titulari . 1 12
12
1 1 1
00.511.522.5
Disciplina predată de respondentBiologie
Religie
Limba Română
Geografie
Matematică
Limba engleză
Chimie -fizică
Educație fizică
și sport
Titular
90%Suplinitor
10%Procentajul profesorilor titulari și al
suplinitorilor din populația studiată

71
STATUTUL DE DIRIGINTE AL UNEI CLASE DE ELEVI

Graficul C . Distribuția în funcție de statutul de profesor -diriginte a respondentului într-o instituție de învățământ
din Iași

Dintre cei 10 r espondenți, 4 dintre ei (40%) nu au încă o clasă de elevi în sprijin, în
schimb, 6 dintre aceștia (60%) au deja statutul de profesor diriginte .
În urma aplicării acestui chestionar celor 10 profesori care activează atât într -o instituție
de învățământ din Iași, cât și în cadrul Centrului de zi „Sfânta Marina” , s-a constatat tendința de
necesitate a implementării unor programe sociale eficiente, ele garantând, în opinia
respondenților, accesul la egalitate de șanse pentru toți elevii . În urma analizei și cercetării
făcute, cele trei ipoteze ale studiului au fos t confirmate, astfel cercetarea având un grad de
acoperire foarte mare asupra ideilor salvatoare ce pot contribui la reducerea ratei de abandon
școlar prin implementarea programelor sociale . În majoritatea cazurilor, populația studiată a
afirmat că un program social bine fundamentat are rolul de liant între prezența la clasă și
activitatea la orele de curs la care participă elevii . În urma cercetării, mai putem concluziona și
că familia elevului, dar și priet enii acestuia contribuie majoritar la decizia ace stuia cu privire la
necesitatea continuării studiilor . Conchidem că abandonul școlar reprezintă doar o stare de fapt
care reiese din existența unui număr prea mare de factori declanșatori . Însă, în ceea ce privește
aplicarea programelor sociale , spunem că devin indispensabile în schimbarea statisticilor cu
privire la abandonul școlar timpuriu . Cu statut de
diriginte
6
60%Fără statut de
diriginte
4
40%Procentajul profesorilor titulari și al suplinitorilor din
populația studiată

72
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Abandonul școlar a reprezentat întotdeauna unul dintre motivele pentru care părinții,
familia sau cadrele didactice care intră în contact c u elevul conturează metode, tehnici și
instrumente prin care să atingă un maximum de performanță în ceea ce privește orientarea
școlară și continuarea stud iilor elevului. Odată cu identifi carea unor factori care contribuie la
creșterea ratei de abandon șco lar, conchidem că resursele programele sociale joacă un rol
definitoriu în determinarea unei atitudini proactive a elevului față de integrarea, performanța și
dezvoltarea educațională. Concluziile arată că în perioada de parcurgere a ciclurilor de învățare ,
la fel ca în alte stadii ale dezvoltării umane, elevul cunoaște o serie de schimbări pe care trebuie
să le urmărim pentru a nu -l lăsa să devieze de la propriul drum. Acest lucru poate fi susținut
deoarece perioada școlară reprezintă perioada în care elev ii cunosc tainele educației, ale
materiilor educaționale , își fac prieteni, socializează, înțeleg adevăratele roluri pe care le au în
societate, familie și școală. Neadaptarea corespunzătoare la toate exigențele acestor medii duc la
schimbări majore pe car e elevul le poate traversa și, de aceea, are nevoie de un real sprijin în
parcurgerea tuturor stărilor prin care trece.
Ținând seama de faptul că un elev își petrece, în medie, 50% din totalul unei zile în
mediul școlar, considerăm că este mai mult decât necesară implicarea resurselor sociale precum
familia , profesorii, asistenții și a programelor sociale în descoperirea și susținerea elevului, în
virtutea dezvoltării optime a unui viitor adult educat și stăpân pe sine. Lucrarea de față,
structurată în pat ru capitole, are rolul de a evidenția această necesitate a implementării
programelor sociale în prevenirea abandonului școlar.
Programele sociale reprezintă „un ansamblu planificat și coordonat de resurse (materiale,
financiare, umane) și activități aloca te, respectiv desfășurate, pentru o perioadă determinată de
timp sau până la atingerea unui obiectiv clar stabilit, în scopul satisfacerii unei nevoie sociale
(sau a unui set de astfel de nevoi sociale) sau al prevenirii și rezolvării acesteia/acestora”
(Mățăuan, 1999, p. 35). Pornind de la această definiție, lucrarea de față a început să analizeze
necesitatea implementării unor astfel de programe, în raport cu mediul educațional în care elevul
petrece cea mai mare parte din timp, în raport cu exigențele și problemele școlare care
determină absenteismul și abandonul școlar, dar și prin raportare la rolul profesorului și al
asistentului social în procesul de predare -învățare -evaluare. Pe parcursul lucrării s -a constata

73
faptul că profesorii care joacă dublu ro l- de cadru didactic și de asistent social, sunt de părere că
existența unor programe sociale eficiente este imperios necesară pentru obținerea unui rezultat
optim al obiectivelor pe care și le propune mediul școlar românesc de la an la an.
Parte integra ntă a sistemului social, elevii se regăsesc în diverse situații care, de cele mai
multe ori, nu pot fi rezolvate de familie sau de cei apropiați. În acest sens, se observă cu
precădere necesitatea tot mai mare a existenței serviciilor și programelor social e care să vină în
ajutorul lor, cu atât mai mult în obținerea unei finalități corecte a procesului educațional. Din
acest punct de vedere, abandonul școlar, ca problemă cu care tinerii noii și vechii generații se
confruntă, reprezintă un domeniu care ar tr ebui să se bucure de un real interes din partea
asistenței sociale. Primele trei capitole ale lucrării au vizat un concept teoretic ce s -a fundamentat
în baza literaturii de specialitate naționale și internaționale, cuprinzând o vastă arie de descriere a
fenomenului de abandon școlar, dar și a conceptelor definitorii ale personalității elevilor
predispuși să abandoneze școala. Cel de -al treilea capitol apare ca o propunere personală cu
privire la maniera în care ar trebui abordate programele sociale în pers pectiva prevenției
abandonului timpuriu al școlii, nu înainte de a prezenta fundamentul teoretic al noțiunii în sine.
Ultimul capitol al lucrării apare se reflectă într -o cercetare cantitativă, bazată pe un
chestionat alcătuit din 19 itemi cu răspuns înc his, deschis sau semi -închis. Am ales să aplic acest
chestionar unora dintre cele mai importante persoane din cadrul Fundației Solidaritate și
Speranță din Iași, care are în componența sa un centru de zi, ce poartă numele Sfintei Marina.
Cei 10 respondenți cărora le -a fost aplicat chestionarul colaborează cu fundația pentru a asigura
copiilor din centrul de zi accesul la egalitate de șanse și la rezultate deosebite la învățătură.
Astfel, deși ei sunt cadre didactice în diferite instituții de învățământ din Iași (Școala Normală
„Vasile Lupu”, Liceul „Vasile Alecsandri”, Școala Generală „Otilia Cazimir” etc.), activează și în
cadrul acestei instituții, ca voluntari în regim After School. Am aplicat chestionarul prezentat
pentru a afla percepția respondenților cu privire la influența pe care o poate avea implementarea
de programe sociale asupra elevilor predispuși să abandoneze timpuriu studiile, însă, cu
precădere m -am axat pe itemi care reflectă situații diverse în raport cu abandonul școlar. Am
pregătit între bări în mai multe direcții de răspuns, tocmai pentru a putea identifica toți factorii
educaționali și sociali care contribuie la creșterea sau scăderea ratei de abandon școlar. Toate
ipotezele propuse au fost confirmate, concluzia generală fiind că program ele sociale au o
importanță foarte mare în prevenirea abandonului școlar timpuriu.

74
BIBLIOGRAFIE

CĂRȚI DE SPECIALITATE

1. Cosmovici, Andrei, Psihologie generală , Editura Polirom, Iași, 2005.
2. Crețu Romeo, Amprenta comportamentală și evaluarea personalității, Editura Polirom,
Iași, 2010.
3. Crivăț, Elena, Anuarul Institutului de Istorie George Bariț din Cluj Napoca , Seria
Historica, Volumul 43, Ediția a doua, Editura Academiei Române, Cluj -Napoca, 2004.
4. David, Daniel, Dezvoltare personală și socială. Eseuri și convorbiri despre viață cu
psihologul Daniel David, Editura Polirom, Iași, 2014.
5. Dorn, Sherman, Creating the Dropout: An Institutional and Social History of School
Failure, Praeger Publication Pres s, New York, 1996.
6. Dumitrașcu, Hanibal Dinu, (coord.), Consilierea în asistența socială, Editura Polirom,
Iași, 2012.
7. Gherguț, Alois, Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene
de obținere a gradelor didactice , Ediția a III -a, Editura Polirom, Iași, 2013.
8. Gnajez, W.J., The Psycology of Discipline in the Classroom , Ed. Maccmillan Publishing
Co. Inc., New York, 1968.
9. Golu, Florinda, Manual de psihologia dezvoltării. O abordare psihodinamică., Editura
Polirom, Iași, 2015.
10. Golu, Flo rinda, Psihologia dezvoltării umane , Editura Universitară, București, 2010.
11. Grecu, Florentina, Rădulescu, Sorin M., Delicvența juvenilă în societatea contemporană,
Editura Lumina Lex, București, 2003.
12. Hatos, Adrian, Sociologia educației, Ediția a II -ua revăzută și adăugită, Editura Polirom,
Iași, 2006.
13. Istrate, Ioana, (coord.) , Comunități în mișcare: Programe și intervenții sociale , Editura
Agata, București , 2004.
14. Jigău, Mihaela, Surdu, Mihai, Participarea la educație a copiilor rromi: probleme, soluții
actori, Editura MarLink, București, 2002.

75
15. Jinga, Ioan, Manual de Management Instrucțional, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1993.
16. Kumar, Miron, Kennedy, Kerry J., Out of School, Ethni c Minority Young People , New
Clifornia University Press, New York, 2016.
17. Maci, Mihai, Anatomia unei imposturi. O școală incapabilă să învețe, Editura TREI,
București, 2016.
18. Mățăuan, Gabriel, Evaluarea programelor sociale, Editura FIMAN, București, 1996.
19. Mândrilă, Carmen Gabriela, Violența în familie – o realitate dramatică , Ediția a II -ua
revizuită și adăugită, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, Iași, 2009.
20. Melrose, Regalena, Elevii problemă – traumă și eșec școlar, Editura Trei, Iași, 2006.
21. Mihăilescu, Ioan, The System of Higher Education in Romania, Editura Alternative,
București, 1996.
22. Muntean, Ana, Asistența Socială a dezvoltării umane, Ediția a II -a revizuită și adăugită,
Editura Polirom, Iași, 2006.
23. Neamțu, Cristina, Devianța școlară. Ghid de intervenție în cazul problemelor de
comportament ale elevilor. Ed. Polirom, Iași, 2003, p. 27
24. Ogien, Albert, Psihologia devianței , Editura Polirom, Iași, 2002.
25. Pânișoară, Gheorgeta, Sălăvăstru, Dorina, Mitrofan, Laurențiu, Coopilăria și
adolescența . Provocări actuale în psihologia educației și dezvoltării, Editura Polirom,
Iași, 2011.
26. Piscoi, Viorica, Șchiopu, Ursula, Psihologia generală și a copilului , Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1982.
27. Preoteasa, Ana -Maria, Cercetare politicilor s ociale, Editura Lumen, Iași, 2009.
28. Rășcanu, Ruxandra, Alcool și droguri: „virtuți” și capcane pentru tineri. O abordare
psihosocială, Editura Universității din București, București, 2004.
29. Sanders, Cheryl E., Phye, Gary D., Bullying. Implications for the C lassroom. , Elsevier
Academic Press, California, 2004.
30. Sava, Florin A., Psihologia validată științific , Editura Polirom, Iași, 2013.
31. Shaffer, H. Rudolph, Introducere în psihologia copilului , Editura ASCR, București, 2005.
32. Smith, Peter K., Understanding Sc hool Bullying. Its nature and Prevention Strategies ,
Editura SAGE, Londra, 2014.

76
33. Străchinaru, I., Devierile de conduită la copii, Ed. Didactică și Pedagogică, București,
1969.
34. Suciu – Zlagov, Lucreția, Impactul percepției imaginii corporale asupra stimei de sine, a
suportului social perceput și a stilului de umor la adolescenți , Editura Universității Babeș
Bolyai, Cluj -Napoca, 2015.
35. Sullivan, J.T., Applied Sociology. Research and Critical Thinking , Macmillan Publisher,
Londra, 1992.
36. Turliuc, Maria Nicoleta, Măirean, Cornelia, Psihologia traumei , Editura Polirom, Iași,
2014.
37. Wholey, Joseph S., Fundamentele evaluării programelor sociale. Teorii ale practicii,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996.
38. Zisulescu, Ștefan, Adolesce nța, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1968.
39. Zorlențan, Tiberiu, Burduș, Eugen, Căprărescu, Gheorghiță, Managementul organizației,
Volumul I, Editura Holding Reporter, București, 1999.

REVISTE DE SPECIALITATE

1. Revista Română de Sociologie, Academia Română a Institutului de Sociologie, Anul XV,
Numărul XIV, București, 2004.

PROIECTE ȘI PROGRAME GUVERNAMENTALE

1. Proiectul „Parte de Carte”, Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu câmpul muncii ,
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013, Studiu -diagnostic privind situația
abandonului școlar și părăsirea timpurie a școlii în mediul rural

77

ANEXE

78
LEGE PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA ABANDONULUI ȘI EȘECULUI
ȘCOLAR

Notă de fundamentare

Resursa umană este principala bogăție a oricărei națiuni și dezvoltarea ei trebuie să
reprezinte principala preocupare a statului. Preocupările existente în Uniunea Europeană pentru
prevenirea, combaterea și reducerea abandonului și eșecului școlar impun promovarea măsurilor
legislative adecvate și eficiente pentru alinierea României la efortul general în această direcție.
Existența unui act normativ în acest domeniu are rolul de a unifică și coordona eforturile care se
fac pe diferite paliere ale societății, de a lega evaluarea și salarizarea din sistemele de educație și
formare profesională de rezultatele privind incluziunea, prevenirea, combaterea și reducerea
aban donului și eșecului școlar.
Prezența propunere de act normativ vine în completarea Legii Educației Naționale și preia bunele
practici validate de rezultate remarcabile în unele țări ale Uniunii Europene.

Art. 1
(1) Se instituie Registrul Național al Educ ației Preuniversitare, conform metodologiei elaborate
de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, numit în continuare Registrul.
(2) Registrul va conține, în format informatic, un număr unic de identificare pentru fiecare nou
născut (N UI), datele de stare civilă ale tuturor copiilor, prezența lor în sistemul educațional,
începând cu educația timpurie și până la sfârșitul studiilor liceale. Evidență în Registru încetează
la împlinirea vârstei de 18 ani.
(3) Constituirea și gestionarea datelor Registrului revin Inspectoratelor Școlare Județene,
respectiv ale sectoarelor municipiului București, care asigura comunicarea operativă cu
instituțiile și asociațiile interesate, efectuează analize anuale privind evoluția fenomenului
abandonului și eșecului școlar și coordonează activităților din unitățile școlare.
(4) Funcționarii desemnați cu gestionarea Registrului monitorizează copiii cu tendințe de
abandon școlar de la primele semne de declin educațional, controlează și evaluează derularea și
eficientă programelor remediale, în colaborarea și coperare cu unitățile școlare și direcțiile de
resort ale primăriilor și Consiliilor Județene.

79
Art.2 Toate Organizațiile Non Guvernamentale care derulează programe naționale și europene
privind prevenir ea, combaterea și reducerea abandonului și eșecului școlar primesc calificarea
„de utilitate publică”, iar cofinanțarea locală cerută de proiectele europene, precum și alte alocări
de fonduri sunt asigurate de către Guvernul României de la bugetul de stat , prin Hotărâre de
Guvern trimestrială.
Art. 3 Evaluarea unităților școlare, a managementului, în vederea acordării calificativelor și
salarizării diferențiate, a indemnizației de diriginte și gradatiilor de merit, conține criterii cu
pondere semnificat ivă care cuantifica activitatea în vederea incluziunii, prevenirii, combaterii și
reducerii abandonului și eșecului școlare.
Art. 4 În învățământul secundar inferior condiția de promovabilitate a anului școlar este media
generală șase, indiferent de mediil e pe fiecare disciplină de studiu. În cazul neobtinerii mediei
generale șase, elevii aleg disciplinele la care doresc să susțină examene de corigente pentru a -și
mari media generală.
Art. 5
(1) Plata alocației de stat pentru copii se face de către unităț ile școlare, prin diriginți, conform
unei metodologii comune a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și
Ministerului Finanțelor Publice.
(2) Conducerile de unități școlare analizează și pot decide amânarea plății alocației școlare
părinților ai căror copii se află în situația de abandon școlar, până la rezolvarea situației care a
provocat amânarea plății alocației.
Art. 6
(1) La nivelul fiecărei unități școlare se constituie Comisia privind abandonul școlar (CAS),
condusă de direct orul școlii, care analizează și propune Consiliului de Administrație soluții
privind rezolvarea cazurilor de abandon școlar, în colaborare și consultare cu Inspectoratul
Școlar, cu Direcțiile de Învățământ ale primăriilor sau Consiliilor Județene, sau cu a lte instituții
sau asociații cu preocupări în domeniu.
(2) Membrii CAS primesc o indemnizație specială pentru activitatea în cadrul Comisiei. CAS
dispune de fonduri speciale provenite din bugetul de stat, bugetul local, bugetul județean,
venituri extrabu getare, fonduri necesare pentru rezolvarea situațiilor de abandon școlar, inclusiv
pentru burse sociale, pentru rechizite, manuale și alte bunuri și servicii necesare păstrării în
școală a elevilor proveniți din familii fără resurse materiale.

80
(3) CAS al cătuiește o strategie și un raport anual privind situația abandonului școlar rezultate pe
baza analizelor de caz, a informărilor sintetizate de către diriginții claselor. O atenție deosebită se
acordă elevilor proveniți din familii destrămate, cărora li s e acordă un plus de atenție și de sprijin
social și material.
Art. 7
(1) Curriculumul școlar conține cel puțin patru arii de interes: conceptual -teoretică, aplicativă,
interdisciplinară și de obținere a abilităților de învățare continuă.
(2) Curriculumu l școlar are trei nivele de complexitate, pentru fiecare disciplină: minimal, mediu
și de aprofundare. Elevii, părinții și profesorii optează pentru oricare dintre nivele.
(3) Conducerile de școli întreprind măsurile prevăzute de Legea Educației Naționa le pentru a
asigura flexibilitatea curriculară, adecvarea curriculumului la particularitățile elevilor și le
interesele de dezvoltare locală și regională, construirea un mediu atractiv de învățare, respect și
sprijin individual pentru elevii cu nevoi spec iale, conform planurilor și programelor proprii.
(4) Existența programelor speciale axate pe: combaterea abandonului școlar prin intervenții
preventive, flexibilizarea curriculară, atractivitatea proceselor educaționale prin utilizarea
preponderență a ariei aplicative și interdisciplinare ale curriculumului, pe sprijin individual,
meditații și mentorat pentru elevii cu CES (cerințe educaționale speciale), programe de educație
sexuală și pentru viață de cuplu, explicarea consecințelor mariajului timpu riu, constituie criterii
de acordare a finanțării de la bugetele centrale și locale, criterii în concursurile de angajare a
managerilor și cadrelor didactice și capitole în evaluarea periodică și tematică.
(5) Unitățile școlare au obligația de a introduc e în procesul de predare -învățare cel puțin
următoarele metode moderne: modelul „proiectului” (învățare prin realizare de proiecte),
modelul „rezolvării de probleme”, modelul „exercițiului” (învățare prin exersare, reproductivă
sau creativă), modelul obser vației sistematice (învățarea prin observație sistematică, jurnalul de
observații), modelul experimentului (învățării bazate pe experiment), modelul „proiectului de
diplomă” (învățare prin „lucrări practice”), modelul investigației (învățare bazată pe
investigație), modelul studiului de caz, modelul dezbaterii (unei moțiuni), modelul jocului de rol.
Unitățile școlare au obligația de a folosi cabinetele de informatică și terenurile de sport că
resurse eficiente de atragere și păstrarea elevilor în unități ș colare.

81
(6) Cadrele didactice cu atitudini agresive și/sau de respingere a elevilor cu probleme de
adaptare la mediul școlar pot fi sancționate de către Consiliul de Administrație al unității,
inclusiv cu rezilierea contractului de muncă.
(7) Unitățil e școlare inițiază programe de petrecere a timpului liber, programe de tip „școală
după școală”, excursii, activități lucrative pe grupe mici, programe de suport adresate bătrânilor
și caselor de copii, programe pentru făurirea unui ethos al școlii.
(8) Inspectoratele Școlare asigura cazarea și masă elevilor fără resurse materiale și/sau proveniți
din familii destrămate sau plecate la muncă în alte state la internatele școlare existente, folosind
în acest scop resurse financiare speciale puse la dispoz iție de către bugetul de stat.
(9) Consiliul de Administrație al unității și Poliția Comunitară asigura condițiile de securitate în
incinta și în zona școlii.
Art. 8 Pentru creșterea participării la educația preșcolară statul asigura, din bugetul de stat, plata
integrală a serviciilor educaționale din creșe sau grădinițe de stat sau private, la nivelul costului
standard.
Art. 9
(1) Unitățile școlare cu un procent de abandon școlar mai mare de 10%, conform evidențelor
Inspectoratelor Școlare, intră în supravegherea specială a unei comisii decise prin Ordin de
Ministru. Nereducerea procentului de abandon la sub 10% poate avea drept consecințe
închiderea unității școlar e și redistribuirea elevilor la alte unități.
(2) Raportările false, pentru obținerea de fonduri bugetare sau pentru completarea Registrului,
constituie infracțiuni și se pedepsesc conform legii penale referitoare la fals și uz de fals în
înscrisuri ofi ciale.
Art. 10
(1) Diriginții claselor, psihologul școlar și reprezentanții Consiliului Reprezentativ al Părinților
au obligația de a consilia pe părinții elevilor cu tendințe de abandon sau aflați în situația de
părăsire a școlii, inclusiv prin dep lasări la domiciliile acestora, prin colaborare cu primăriile,
Direcțiile Județene de Învățământ, Poliția Locală și asociațiile interesate, această activitate fiind
prevăzută în fișa postului și constituind criteriu pentru acordar ea indemnizației de diri ginte.
(2) Reprezentanții părinților participa la toate deciziile privind activitatea școlii, inclusiv în CAS,
comisia de abandon școlar.

82
(3) Unitățile școlare au obligația de a colabora cu toate instituțiile statului și organizațiile
nonguvernamentale având preocupări în domeniul prevenirii și combaterii abandonului școlar.
(4) Unitățile școlare au obligația de a primi și încadra voluntari aparținând organizațiilor
nonguvernamentale în activitatea internă, mediatori școlari, în programe care se ocupă d e
prevenirea și combaterea abandonului școlar.
Art. 11
(1) Se autorizează unitățile școlare să inițieze cursuri de recuperare și de remediere de tip „a două
șansă”, de obținerea de competențe generale, de formare profesională sau mixte, cu finanțare de
la bugetul de stat pentru tinerii în vârstă de până la 18 ani și din alte surse pentru persoane
implicate în învățarea și formarea continuă. Conținutul, organizarea și perioada cursurilor rămân
la decizia unităților școlare, de stat sau private, având că pr incipale obiective obținerea de către
educabili a competențelor de comunicare, informatice și sociale, de formare profesională
continuă, de optimizare și certificare a competențelor obținute în educația nonformală și
informală, precum și a capacităților de exercitare a unor meserii fără complexitate deosebită.
(2) Unitățile școlare se autorizează să emită diplome de școlarizare care să certifice parcurgerea
acestor cursuri și obținerea de competențe educaționale generale, conform unei metodologii
elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
(3) Profesorii care lucrează cu tinerii din programele remediale au libertatea de a utiliza
alternativă educațională pe care o consideră optimă, stilul formal, non -formal sau informal, în
funcț ie de necesitățile predării și învățării eficiente.
Art. 12
(1) Psihologii școlari, împreună cu diriginții au sarcina de a identifica și monitoriza elevii cu
tendințe de abandon școlar și de a propune conducerilor de școli soluții individualizate de
soluț ionare a cazurilor existente în unitățile școlare respective.
(2) Aceste activități, alături de acelea de orientare școlară și profesională, de descoperire a
talentelor și potențialităților excepționale ale elevilor, constituie principalul criteriu de eva luare
anuală a psihologilor școlari și a dirigintilor, precum și un criteriu important de salarizare a lor.
Art.13 Unitățile școlare sunt autorizate să aplice parteneriate public -private cu agenți economici
din țară și din Uniunea Europeană, pentru form are profesională pe baza de contracte de
școlarizare incluzând burse de studii și asigurarea locurilor de muncă absolvenților participanți la
program, în scopul atragerii și inserției profesionale a elevilor cu tendințe de abandon școlar.

83
Art. 14 Guvern ul va finanța schimbul de persoane și programe între România și alte țări ale
Uniunii Europene, pentru cunoașterea și asimilarea bunelor practici din Uniunea Europeană, în
vederea î ndeplinirii obiectivelor din pla nul Europa 2020.
Art. 15
(1) Școlile din z one defavorizate, cu populație refractară la educație, vor primi finanțare
suplimentară, peste aceea prevăzută de costurile naționale per elev, pentru a derula programe
speciale adecvate mediului social în care activează. Fondurile vor fi alocate individua lizat,
semestrial, prin Hotărâre de Guvern. Gestiunea lor revine Consiliilor de Administrație și este
supusă verificării organelor de evaluare instituțională.
Art. 16 Posturile naționale de radio și televiziune au obligația de a găzdui programe săptămânal e
de cel puțin 3 -4 ore având tematică abandonul școlar și soluțiile pentru combaterea și reducerea
acestuia. Emisiunile vor prezența exemple de bune practici, situația lunară la nivelul țării, studii
de caz, cazurile de cadre didactice și școli cu reușite notabile.
Art. 17 Ministerul Educației gestionează pe portalul propriu o secțiune dedicată exclusiv
problematicii abandonului școlar în care prezintă situația la nivelul țării și pe județe, exemple de
bune practici din țară și din alte țări, de școli, de directori și de profesori cu rezultate notabile în
domeniu, precum și exemple de județe și școli cu rezultate negative.
Art. 18 Autoritățile locale asigura transportul elevilor din localitățile fără unități școlare proprii
la unitățile din zonele apropiat e. Nerespectarea acestei obligații constituie neîndeplinirea cu rea
credință a sarcinilor de serviciu și se pedepsește conform legii. Prefectura poate interveni și
trimite în judecată primarii care nu se achita de această obligație.