Prevalenta In Depresie la Diferite Varste

Conform definiției din Dicționarul Medical depresia este o stare mentală care se caracterizează prin tristețe patologică, dezinteres, o stare de anxietate care este asiciată cu o încetinire psihomotorie (bradipsihie, akinezie, abulie etc.), autodevalorizare, pesimism și pot aparea simptome somatice (constipație, anorexie etc.)

O persoană care suferă de depresie este descurajată, se simte vinovată de anumite acțiuni sau evenimente din trecut sau din prezent, și resimte atât de profund acest sentiment încât nu este capabilă să treacă peste aceste impedimente, motiv care îi provoacă durere (lăuntrică sau chiar fizică), de asemenea această stare poate crea sentimente de vinovăție sau de lipsă a oricărei speranțe care poate să ducă până la sinucidere.

În ceea ce privește structura acestui capitol, tipurile depresiei vor fi împărțite în două mari părți. Prima parte va fi structurată în funcție de abordarea medico-psihiatrică, și mai exact va cuprinde tulburarea clinică în funcție de clasificarea din DSM IV: Axa1, Axa2, Axa3, Axa4 și Axa5; iar partea a doua a acestui capitol va descrie clasificarea depresiei în funcție de abordarea psiho-emoțională, care va cuprinde situațiile/ stările emoționale subclinice, modelul ABC, depresia ușoară și stările de tristețe în urma unui eveniment.

abordarea medico-psihiatrică

În ceea ce privește DSM IV, acesta permite stabilirea unui diagnostic nosologic, lucru care înseamnă că același pacient poate să fie încadrat simultan în una sau mai multe categorii, ținând însă cont într-un mod foarte strict de posibilele tulburări clinice, tulburări de personalitate, condițiile medicale generale, și/ sau retardarea mintală, precum și de stresorii psiho-sociali. Aceste sistem multiaxial permite o evaluare pe mai multe axe, iar fiecare axă poate să ajute clinicianul în elaborarea planului de tratament deoarece informațiile obținute se referă la un domeniu diferit de informații la care poate să ajungă acesta prin această metodă dacă se ține cont de toate criteriile de încadrare înt-o anumită axă. Pentru încadrarea într-o anumită categorie a depresiei dacă folosim structura din DSM IV consform celor cinici axe avem următoarele categorii:

Axa 1: Tulburările clinice sunt diagnosticate de regulă încă din perioada de sugar, în copilărie sau în adolescență, cu excepția retardului care se încadrează pe axa II. Această axă conține diagnosticul principal, adică tulburările psihice care sunt întâlnite la individ, excepție fiind situațiile în care după ce se face înregistrarea pe axa II apare specificarea ”Motivul consultației”, ”Tulburări ale impulsului nespecificate”. Este posibil ca în unele cazuri la acest nivel să apară în același timp mai multe diagnostice, însă se consideră primul ca fiind principal; pe această axă se încadrează și sunt înregistrate toate tulburările care sunt prezente, cu excepția ”Retardului mintal”, ”Tulburări ale impulsului nespecificate” și cu excepția ”Tulburărilor de personalitate”. Tulburările clinice care intră în această categorie, sunt: deliriumul, demența, tulburările amnestice și tulburările cognitive, tulburările în legatură cu o substanță, tulburările mentale datorate unei condiții medicale generale, schizofrenia și alte tulburări psihotice, tulburări afective, tulburări anxioase, tulburări somatoforme, tulburări factice, tulburări disociative, tulburări sexuale și de identitate sexuală, tulburări de comportament alimentar, tulburări de somn, tulburările controlului impulsului neclasificat în parte, tulburările de adaptare și alte condiții care se pot afla în centrul atenției clinice. Dacă una sau mai multe dintre aceste tulburări sunt prezente atunci bolnavul va fi încadrat cu diagnosticul în axa I.

Axa II conține înregistrările tulburărilor de personalitate, retardul mental, mecanismele

de coping dezadaptative, care sunt cel mai frecvent utilizate, trăsaturile de personalitate dezadaptative. Faptul că s-a creat o axă destinată special problemelor legate de tulburările de personalitate si retardului mental, face ca acestea să fie mult mai ușor de depistat, căci dacă nu li s-ar fi acordat un timp special de analiză a acestora era foarte probabil ca în unele cazuri acestea să fie trecute cu vederea, lucru care poate determina punerea unui diagnostic greșit și acordarea unui tratament neadecvat categoriei în care acesta se încadrează cu adevărat. Conform clasificării din DSM IV, tulburările de personalitate și retardarea mintală pot fi împărțite în: tulburarea de personalitate paranoidă, tulburarea de personalitate schizoidă, tulburarea de personalitate antisocială, tulburarea de personalitate schizotipală, tulburarea de personalitate bordeline, tulburarea de personalitate histrionică, tulburarea de personalitate narcistică, tulburarea de personalitate evitantă, tulburarea de personalitate dependentă, tulburarea de personalitate obsesivo-compulsivă, tulburarea de personalitate fără altă specificație și retardarea mintală.

Axa III înregistrează acele condițiile medicale generale care sunt potențial relevante pentru înțelegerea tulburării mentale și a tratamentului a individului. Scopul deosebirii condițiilor medicale generale este de a încuraja aprofundarea evaluării și de a crește gradul de comunicare și colaborare între cei care se ocupă de îngrijirea sănătății, toate aceste lucruri pentru a se crea o punte care să faciliteze recuperarea sau cel puțin stoparea evoluției bolii individului. Condițiile medicale generale pot să fie puse în legătură cu tulburările mentală și uneori acestea agravează starea individului. Condițiile medicale generale se împart în: maladii infecțioase și parazitare, neoplasmele, maladii endocrine, de nutriție și metabolice, și tulburări imunologice, maladiile sângelui și organelor hematopoietice, maladiile sistemului nervos și organelor de simț, maladiile aparatului circulator, maladiile aparatului genitourinar, complicatiile sarcinii, nașterii și puerperiumului, maladiile pielii și țesutului subcutanat, traumatisme și otrăviri, malformații congenitale, anumite condiții survenind în perioada perinatală, simptome, semne și condiții rău definte, maladiile sistemului musculoscheletal și ale țesutului conjunctiv. Dacă se consideră că tulburarea psihică este consecința directă a unei condiții medicale generale, atunci aceasta se înregistrează pe axa I, iar afecțiunea somatică se trece și pe axa III.

Axa IV cuprinde atât stresori negativi, cât și pozitivi, dacă se consideră că aceștia sunt sau conduc la o problemă. De obicei, condițiile care sunt înregistrate sunt cele care au apărul cu cel mult un an înainte de declanșarea simptomatologiei, însă pot să fie notate și problemele care sunt din trecut, cu condiția ca acestea să fie relevante. Ceea ce trebuie reținut este faptul că problemele psiho-sociale și de mediu sunt notate de obicei pe axa IV, însă aceste pot sa fie notate și pe axa I dacă sunt cauze directe ale tulburării psihice. Când un individ are multiple probleme de mediu sau psihosociale, clinicianul are libertatea de a nota atâtea câte consideră el că sunt relevante în cazul de fată. Pentru a fi mult mai ușor, problemele au fost structurate și grupate îmreună și astfel s-au format următoarele categorii: probleme cu grupul de suport primar (moartea unui membru a familiei, probleme de sănătate în familie, destrămarea familiei prin divorț, abandon sau înstrăinare, abuzul sexual sau fizic), probleme în legătură cu mediul social (moartea unui prieten, suport social inadecvat, dificultăți de aculturație, a trăi singur, discriminare), probleme educaționale (analfabetism, probleme școlare), probleme profesionale (șomaj, amenințare cu pierderea locului de muncă, orar de lucru stresant, insatistacție profesională, neânțelegeri cu patronul sau cu colegii de serviciu), probleme cu locuința (lipsa locuinței, locuință necorespunzătoare, veânțelegeri cu vecinii), probleme economice (finanțe insuficiente, datorii), probleme cu accesul la serviciile de asistență medicală (servicii de asistență medicală inadecvate, asigurare de sănătate necorespunzătoare), probleme în legătură cu interacțiunea cu sistemul legal/penal (arest, victimă a unei infracțiuni), alte probleme psihosociale și de mediu (expunearea la un dezastru, război sau alte ostilități, neânțelegere cu îngrijitorii care se ocupă de individ și nu fac parte din familie, precum un avocat, asistent social sau medic).

Axa V cuprinde evaluarea globală a funcționării și este destinată raportării opiniei clinicianului cu privire la nivelul global de funcționare al individului. Acest lucru este foarte util în vederea planificării tratamentului și pentru măsurarea impactului sau în vederea predicției rezultatului. În acest sens, cotarea se face doar legat de funcționarea /adaptarea psihologică, socială și ocupațională, și nu sunt incluse dificultățile care sunt datorate limitărilor fizice sau cele care țin de mediu. Ceea ce este absolut necesar de reținut în cazul tuturor tulburărilor este: în primul rând trebuie să se evalueze impactul afecțiunilor somatice concomitente și a consumului de substanțe, și în al doilea rând este necesar să se rețină că doagnosticul clinic presupune funcționarea și capacitatea de adaptare a individului în viața familială, socială și/ sau profesională să fie sever afectate.

Prevalența în depresie la diferite vârste

Copilăria

Deprsia în rândul copiiilor și al adolescenților este definită de Elena Bonchiș ca fiind o tulburare de dispoziție care îi determină pe aceștia să se simtă triști sau să fie irascibili o lungă durată de timp.

Cele mai des întâlnite manifestări ale depresiei la copii sunt: iritabilitate crescută; prezintă un temperament violent; acuză dureri inexplicabile precum ar fi dureri de stomac sau dureri de cap; aceștia prezintă dificultăți în gândire și în procesul de luare a deciziilor; prezintă somnolență sau insomnie pe o perioadă care este mult mai lungă decât cea nomală; se pot observa modificări în ceea ce privește obiceiurile alimentare, lucru care poate duce la creșterea sau scăderea în greutate; poate să îi scadă respectul de sine, să nu mai aibă încredere în propriile forțe; apare sentimentul de vinovăție sau de deznădejde; este obosit tot timpul și nu are energie; se retrage de la activitățile de zi cu zi, din viața socială și poate apărea chiar și lipsa interesului față de prieteni; un alt element foarte grav este posibilitatea de apariție a gândului de sinucidere și de moarte. Trebuie să se țină cont cu strictețe de faptul că depresia care nu este tratată și care este lăsată să își înfingă rădăcinile și mai adânc poate să ducă la sinucidere. Semnele care indică dorința de sinucidere se modifică o dată cu vârsta, la copii incluzând preocuparea pentru moarte sau faptul că recent a încetat relațiile de prietenie.

Copiii cu tulburări de atenție și hiperactivitate (TAH) sunt mult mai predispuși la deprsie juvenilă decât copiii care nu suferă de această tulburare, iar în aceste situații depresia este mult mai greu de depistat, motivul principal fiind că la copiii nu este la fel de evidentă ca la adulți. Depresia se instalează de obicei în jurul vârstei de șapte-opt ani și se tot adâncește până în momentul în care problemele care s-au creat sunt cu adevărat serioase, acest lucru se întâmplă undeva în jurul clasei a IV-a. Pe lângă faptul că la acești copii atenția este deja scăzută din cauza tulburării de care suferă, această scădere este accentuată și mai mult de această deprsie juvenilă, lucru care conduce la slăbirea capacității copilului de a se concentra, de a-și aduce aminte de anumite lucruri sau evenimente, de a gândi sau a judeca limpede. Toate aceste evenimente înmagazinează o mare cantitate de mânie în copil, lucru care poate crea atitudini și comportament de tip pasiv-agresiv la acești copii. Un lucru regretabil este faptul că mulți percep copilul cu tulburări de comportament ca fiind leneș, încăpățânat sau cred ca acesta face pe prostul, lucru care ne face să onservăm că aceste persoane nu pot să înțeleagă faptu că acești copii nu percep informațiile din mediul înconjurător cum o fac ceilalți copii. Adulții care acuză acești copii trebuie să învețe să accepte și să înțeleagă faptul că aceștia înțeleg lumea distorsionat. Copilul care nu este înțeles de părinți, iar el este furios pe el însuși pentru că el nu poate să iși facă lecțiile precum le fac ceilalți colegi sau prieteni de vârsta lui și astfel datorită faptului că pe lângă dezamagirea pe care acesta o are cu privire la propria persoană se adaugă și lipsa de înțelegere din parte părinților acesta ajunge să nu se simtă înțeles de proprii părinți, de cei care ar trebui să îl sprijine și să îl ajute în această etapă dificilă a vieții lui, iar datorită faptului că el este perceput ca fiind diferit, ajunge să nu se înțeleagă nici cu colegii de clasă și ajunge să se simtă izolat de întreaga comunitate. În momentul în care acesta ajunge la adolescență, va avea tulburări emoționale și de comportament grave.

De obicei când părinții își dau seama că copilul lor are cu adevărat o problemă și că și-au făcut păreri preconcepute cu privire la acesta, ajung să dea vina unul pe celălalt, apoi îl duc la un specialist și în unele situații se întâmplă ca aceștia să se auto-izoleze, deoarece ei cred ca nimeni nu îi poate ajuta și le este frică să nu fie judecați de cei din jurul lor. Lucru care de cele mai multe ori crează și mai multă tensiune în jurul copilului, care se sperie de întraga situație și devine și mai deprimat. Odată ce părinții apelează la specialiști și primesc informațiile necesare cu privire la copilul lor și despre modul în care aceștia trebuie să îl trateze, atât părinții cât și copiii își recapătă speranța și situația creată începe să capete noi orizonturi, suferința creată în viața copilului de depresie și mânie începând să fie remediată.

Elena Bonchiș afirmă că aproximativ 15% din copiii și adolescenții care au fost diagnosticați cu depresie dezvoltă ulterior tulburări bipolare, adică prezintă simptome contradictorii, precum ar fi alternanța între depresie și buna dispoziție exagerată. Trebuie însă specificat faptul că în depresie pot să se întâlnească simptome care sunt întâlnite și în rândul altor afecțiuni. În ceea ce privește modelele sociale de depresie sugerează că, dacă o mamă are un comportament incompetent, acest lucru va avea un efect depresiv asupra copiilor ei. Însă dacă părintele va fi mai responsabil și îl va ajuta pe copil în perioadele de tranziție ale vieții acesta va putea să iasă mult mai ușor din aceste perioade ”negre” care îi răpesc copilăria.

Adolescența

În această perioadă se produc o serie de schimbări în viața adoloescentului, transformări care se produc în întreaga structură a personalității acestuia și care nu rămân fără urmări, iar acestea sunt foarte variate și necesită o atentă examinare și acordarea unei atenții sporite. Aceste posibile urmări trebuie foarte bine cunoscute de persoanele apropiate și trebuie să se încerce să fi prevenite sau să fie acceptate într-un mod favorabil de către acesta și trebuie ajutat să privească aceste schimbări ca pe o etapă normală a vieții.

Mulți adolescenți trăiesc sentimentul că nu sunt înțeleși, iar din acest motiv aceștia sunt rezervați în a avea încrederea de a se destăinui adulților și profesorilor, și din acest motiv aceștia nici nu îndrăznesc să le ceară sfaturi cu privire la ceea ce îi frământă. Iar în ceea ce îi privește pe părinți și pe profesori, tocmai asta trebuie ei să caute, să le demonstreze că experiența lor de viață îi poate ajuta și pe ei și ca pot să aibă încredere în ei, iar cea mai bună cale pentru a obține această încredere este dialogul. Încă la această vârstă adolescenții au o nevoie sporită de afectivitate din partea părinților, iar de multe ori lipsa acesteia îi poate provoca adolescentului adevărate probleme afective care pot să ducă până la sentimentul că nu este dorit, înțeles, iubit și ajungând până la stări depresive cu gânduri sau tentative de suicid.

În articolul publicat de Raluca Cocriș cu privire la depresia în rândul adolescenților este un lucru care trebuie subliniat, și anume faptul că la aceștia nu se poate pune un diagnostic precis, doar în funcție de ceea ce povestesc ei sau ce spun specialiștilor, deoarece aceștia pot să fie afectați de schimbările hormonale specifice vârstei lor și astfel pot să prezinte schimbări de dispoziție. Pe lângă toate acestea, cercetătorii spun că adolescenții sunt extrem de vulnerabili în fața depresiei și este absolut necesar să se ia masuri cat mai repede posibil petru tratatrea acesteia. De asemenea, doamna doctor în psihiatrie, Eva Redei, cea care a coordonat studiul privind ”Depistarea depresiei la adolescenți printr-un test de sânge” a declarat că în momentul de față depresia este tratată cu ajutorul unor proceduri care deja sunt învechite, lucru care face să fie tratați necorespunzător situației în care aceția se află.

Depresia la adolescenți se caracterizează de obicei printr-unul sau mai multe dintre următoarele simptome: tristețe fără nici un motiv, plânge fără motiv, diminuarea interesului sau a plăcerii față de aproape toate activitățile, pierdere sau creștere în greutate semnificativă, insomnie sau somnolență pe parcursul unei perioade neobișnuit de lungi, agitație sau lentoare psihomotorie prezentă aproape zilnic, oboseală sau pierderea energiei zilnic, prezența sentimentelor de devalorizare sau de culpabilitate excesivă, se poate observa diminuarea aptitudinii de gândire și de concentrare, expunerea la substanțe toxice, consumul repetat de alcool, consumul repetat de droguri, pot să apară idei suicigașe sau tentativele de suicid, poate apărea autodevalorizarea, autoînvinuirea pentru lucruri care nu țin de ei, sentimentul de neutința de a merge mai departe; toate aceste lucruri ar trebui să le dea de gândit celor din jur și în momentul în care le sesizează să apeleze la specialiști pentru un tratament adecvat.

În ceea ce privește nivelul de îngrijorare al părinților care tocmai au efectuat o tentativă de suicid, Wagner și colaboratorii săi au efectuat în anul 2000 un studiu în care analizează reacția afectivă și verbală a acestor părinți. Studiul a cuprins 34 de părinți: tați, tați vitregi, mame sau mame vitrege ale unor adolescenți care în perioada apropiată au încercat o tentativă de a-și lua viața, și mai exact 23 de tineri, cu vârsta medie de 15,5 ani. Autorii studiului au observat la părinții adolescenților, așa cum ne-am și așteptat, sentimente de îngrijorare și de tristețe, aceste sentimente sunt întâtlinite imediat după tentativa adolescentului, însă în perioada următoare cercetătorii au remarcat faptul că 50% dintre acești părinți exprimă sentimente de ostilitate, izolare față de copiii lor, iar cu timpul acestea persistă și de amplifică semnificativ de mult. Acest studiu confirmă constatarea clinicianului, faptul că o tentativă de suicid în cadrul unei familii este o amenințare pentru echilibrul interacțiunilor din cadrul acesteia. Aceste remarci subliniază neceseitatea implicării anturajului și a adolescentului în perioada de recuperare după un asemenea eveniment și nu ignorarea sau marginalizarea lui.

Într-un studiu realizat în anul 2010 de către Butnaru și alți cercetători aceștia susțin că depresia a fost prezisă negativ de autonomie la elevii de clasa a șaptea și la cei de clasa a opta și a fot prezisă pozitiv de respingerea din parte părinților, iar într-un studiu ulterior realizat de Gherasim, Burtnaru, Gavreliuc și alți cercetători în anul 2013 s-a dovedit că acest lucru se întâmplă indiferent de apartenența lor etnică și de cea regională.