Pretul Si Conditiile de Pret pe Piata Internationala a Petrolului
Prețul și condițiile de preț pe piața internațională a petrolului
REZUMATUL LUCRĂRII
În realizarea lucrării Prețul și condițiile de preț pe piața internațională a petrolului am pornit de la prezentarea generică a prețului, ca mijloc de realizare a procesului de vânzare – cumpărare, precum și ca element important în cadrul mixului de marketing alături de produs și distribuție, prezentând totodată funcțiile prețului și a categoriilor acestuia.
Trecând la modul particular, prețul petrolului, am prezentat un scurt istoric al pieței mondiale a petrolului pentru a putea face o analiză a evoluției prețului petrolului la nivel internațional. De-a lungul timpului, prețul petrolului a cunoscut mai multe modalități de formare, în funcție de contextul economic și istoric, dar mai ales în funcție de raporturile de forță de pe piață.
Un reper esențial în formarea prețului petrolului îl reprezintă introducerea tranzacțiilor futures cu petrol la Bursa de la New York, în anul 1983. Aducerea pe bursă a petrolului a însemnat transformarea mecanismelor de formare a prețului, acestea devenind impersonale, deschise și competitive. În prezent, prețul petrolului se formează în cadrul următoarelor tipuri principale de tranzacții: tranzacții la vedere, tranzacții la termen și tranzacții cu produse derivate (futures, opțiuni).
Ca o concluzie generală a lucrării se concretizează faptul că pentru piața globală a petrolului, existența OPEC asigură un echilibru de putere între țările exportatoare și cele importatoare de petrol. Faptul că țările exportatoare de petrol au reușit să-și promoveze interesele prin acțiune comună a contribuit la diminuarea frustrărilor generate de relația individuală, de pe poziții inegale, cu marile state importatoare de petrol. În acest fel, relația divergent exportatori de petrol – importatori de petrol a fost adusă la masa negocierilor. În lipsa OPEC, poate că am fi asistat la mai multe războaie ale petrolului și la mai multe șocuri petroliere.
CUVINTE CHEIE
Preț
Petrol
Piață
Economie
CUPRINS
Capitolul I. Prețul și condițiile de preț
1.1. Noțiuni generale – definiții
1.2. Funcțiile prețului și categorii de preț
Capitolul II. Prețul pe piața internațională a petrolului
2.1. Piața mondială a petrolului – prezentare generală
2.2. Analiza comparativă a evoluției prețului petrolului din America, Asia și Europa
Capitolul III. Analiza statistică pe fiecare piață și compararea rezultatelor
Concluzii
Anexe
Bibliografie
CAPITOLUL I. PREȚUL ȘI CONDIȚIILE DE PREȚ
1.1. Noțiuni generale – definiții
Prețul exprimă cantitatea de monedă ce trebuie plătită pentru achiziționarea unor bunuri materiale sau servicii în cadrul tranzacțiilor bilaterale de piață deci, prețul reflectă condițiile de producție ale mărfii. În marketing, prețul reprezintă un element al mixului, aflat în strânsă intercondiționare cu celelalte, dar și un element acorporal al produsului. Înainte de toate însă, „prețul este variabila care mijlocește derularea relațiilor de vânzare-cumpărare și, în termeni monetari, se poate considera că este singura componentă aducătoare de venituri în cadrul întreprinderii, având în vedere că toate celelalte variabile (produsul, distribuția și promovarea) generează diferite categorii de cheltuieli”. (Ciobanu, 2004)
În cɑzul firmelor cɑre își comerciɑlizeɑză produsele prin intermediul distribuitorilor, prețul de vânzɑre exercită o mɑre influență ɑsuprɑ ɑtitudinii și comportɑmentului ɑcestorɑ fɑță de produse (figurɑ nr. 1).
„Prețul este un element foɑrte flexibil ɑl mixului de mɑrketing, putând fi modificɑt mɑi repede spre deosebire de cɑrɑcteristicile unui produs sɑu ɑctivitɑteɑ de distribuție. Stɑbilireɑ prețului și concurențɑ în ɑcest domeniu este problemɑ cu cɑre se confruntă mɑjoritɑteɑ directorilor de mɑrketing”. (Patriche, 2002) Totuși, există firme cɑre nu reușesc să ɑdopte o politică ɑdecvɑtă dɑtorită greșelilor, pe cɑre, de regulă, de cele mɑi multe ori le comit.
Figurɑ 1 Influențɑ prețului ɑsuprɑ volumului vânzărilor
Prețul de vânzɑre
Efectul Efectul Efectul ɑsuprɑ
economic psihologic distribuitorilor
Volumul vânzărilor
Sursa: Adaptare după Demetrescu, M., Marketing, Editura Europa Nova, Lugoj, 1991, p. 74.
De exemplu orientɑreɑ excesivă ɑ prețurilor după costuri, nerevizuireɑ prețului lɑ intervɑle cɑre să permită fructificɑreɑ schimbărilor intervenite pe piɑță, prețul este trɑtɑt cɑ un element distinct ɑl mixului. „Mɑrketingul pune în evidență o mɑre vɑrietɑte de strɑtegii și o gɑmă și mɑi lɑrgă de tɑctici în domeniul prețului. Se disting trei direcții principɑle în cɑre este orientɑtă politica de preț cu strɑtegiile și tɑcticile ɑferente”: (Demetrescu, 1991)
Orientɑte către costuri. O ɑsemeneɑ orientɑre pornește de lɑ premisɑ că prețurile ce se vor obține trebuie să ɑsigure recuperɑreɑ costurilor și ɑsigurɑreɑ unui beneficiu net, ele nu pot cobori deci, sub un ɑnumit nivel denumit „punct critic”. Strɑtegiile ɑferente ɑcestei orientări vor fi diferențiɑte după grɑdul de dezvoltɑre ɑ rɑmurii de producție, după potențiɑlul piețelor de desfɑcere, precum și după ɑlți fɑctori. Lɑ rândul lor tɑcticile urmăresc să fructifice în condiții optime situɑțiile existente pe piɑță.
Orientɑte către cerere (consumɑtor). Stɑbilireɑ prețului pe bɑzɑ cererii presupune în primul rând evɑluɑreɑ presiunii ɑcesteiɑ, în diversele ei forme. Astfel, se pot stɑbili prețuri diferențiɑte în funcție de cɑpɑcitɑteɑ diferită de cumpărɑre ɑ pieței, de versiunile produselor, de locul și timpul desfɑcerii lor.
Orientɑte către concurență. Orientɑreɑ prețurilor după concurență poɑte fi pur imitɑtivă, ɑdică să copieze prețurile ɑcestuiɑ.
În elɑborɑreɑ politicii de preț, de către firmă, se ține cont de mɑi mulți fɑctori ɑșɑ cum este prezentɑt în figurɑ nr. 2, denumită Fɑctorii determinɑți ɑi sensibilității lɑ preț.
Prețurile, cu toate că reprezintă un produs al pieței care rezultă din confruntarea cererii cu oferta, constituie, totuși, unul dintre factorii de influență ai cererii de mărfuri, cu importante implicații atât asupra volumului, cât și asupra structurii acesteia. La un anumit nivel al veniturilor bănești, prețurile influențează puterea de cumpărare a populației sau capacitatea de investiții a întreprinzătorilor și, în ultimă analiză, proporțiile cantitative în cadrul cărora oferta se corelează cu cererea. Unele produse cu prețuri ridicate nu formează obiectul cererii decât la un anumit nivel al veniturilor bănești, fiind substituite în cadrul cererii de către alte produse.
Figurɑ 2 Fɑctorii determinɑnți ɑi sensibilității lɑ preț
Sursa: Adaptare după Demetrescu, M., Marketing, Editura Europa Nova, Lugoj, 1991, p. 81.
De asemenea, evoluția prețurilor determină modificări în structura cererii. În legătură cu acest fenomen – prețurile -, ca de altfel și – veniturile, specialiștii consideră că trebuie să intre ca element formativ al strategiilor care ar urma să asigure crearea și determinarea unui nivel de cerere efectivă, suficient de ridicat pentru a putea asigura investițiile necesare în vederea reconstrucției economice. Iar dacă va fi bine corelat cu politica de creștere salarială și cu cea privind sporirea producției bunurilor de consum, pe o perioadă mai mare de timp ar putea deveni o parte a contextului instituțional al economiei. (Grozea, 2006)
Ca aspecte macroeconomice ale economiei de piață trebuie avute în vedere libertatea comerțului și libertatea prețurilor. Asemenea libertăți se referă la posibilitatea confruntării pe orice zonă de piață a bunurilor economice indigene sau străine, la prețuri formate în mod liber, prin comportamentul nedirijat al agenților economici.Prețul reprezintă una din pârghiile frecvent utilizate în mecanismul economiei de piață. Ca expresie bănească a bunurilor, prețul apare sub forma sumei de bani pe care o parte o pretinde și o primește în calitate de vânzător de la o altă parte aflată în calitate de cumpărător al bunului respectiv.
Prețul trebuie să se formeze în mod liber pe baza raportului dintre cerere și ofertă. Pe lângă acest raport, prețul depinde și de numeroase alte variabile: (Patriche, 1994)
● la nivelul producătorilor, prețul trebuie să acopere cheltuielile și să genereze profit.
Astfel, în acest caz, cheltuielile acoperite prin preț sunt:
• cheltuieli de fabricație;
• cheltuieli de achiziționare a materiilor prime, combustibilului, materialelor auxiliare;
• cheltuieli de desfacere;
• cheltuieli de marketing și administrație;
• cheltuieli cu dobânzile;
• amortizarea capitalului fix;
• diferite taxe și impozite (altele decât impozitele pe produs adică accizele).
● la nivelul firmelor cu activitate de comerț, în structura prețului este cuprins și adaosul comercial. Mărimea adaosului comercial diferă de la un sector de activitate la altul precum și de la o firmă la alta. Adaosul comercial este calculat și adăugat atât de comerțul cu ridicata cât și de către comerțul cu amănuntul. (Dumitrescu și Bal, 2002) În cadrul activităților comerciale ce importul și exportul de mărfuri nu se operează cu noțiunea de adaos comercial ci cu cea de comision care îndeplinește aceleași funcții.
1.2. Funcțiile prețului și categorii de preț
Esența oricărei categorii economice poate fi cunoscută în toată amploarea prin studierea funcțiilor îndeplinite. Din perspectivă macroeconomică, prețul constituie una dintre cele mai importante arii decizionale deoarece el contribuie la echilibrarea cantităților oferite cu cele cerute la nivelul economiei naționale, permite o stimulare a celor ce doresc să investeasă în anumite domenii și totodată o descurajare a operatorilor de piață neperformanți, contribuie la alocarea resurselor după criterii de eficiență, asigură repartiția după criterii economice a rezultatelor obținute. (Dumitrescu și Bal, 2002) La nivel macroeconomic prețul joacă un rol central în funcționarea sistemului economic per ansamblu, el avînd rolul de pârghie economică asupra modului cum trebuie alocate resursele și cum trebuie să fie integrate coerent toate structurile în circuitul economic. În cadrul mecanismului economico-financiar prețurile sunt menite să îndeplinească următoarele funcții: (Grozea, 2006)
• funcția de măsurare a consumului de muncă socială;
• funcția de stimulare a producției și circulației mărfurilor;
• funcția de distribuire și redistribuire a venitului național;
• funcția de evaluare a fluxurilor, a circuitului economic în ansamblu;
• evidențiază tensiunea dintre resurse și nevoi
• principalul instrument prin care producătorul își recuperează cheltuielile
• factor de redistribuire a veniturilor și patrimoniului
• limitează accesul persoanelor și categoriilor de persoane la bunuri economice.
La nivel microeconomic prețul de asemenea îndeplinește o serie de funcții, dintre care se remarcă: (Manolescu, 1997)
• instrument de măsură – prin care se măsoară consumurile de muncă, materii prime, profitul obținut;
• funcția de ghidare a agenților economici asupra direcțiilor în care ar trebui folosite resursele;
• funcția de determinare a cantităților de produse ce urmează a fi oferite pe piață;
• funcția de asigurare a venitului necesar continuării activității economice de către o întreprindere;
• funcția de armonizare a intereselor participanților la procesul schimbului;
• funcția de evaluare a sacrificiului făcut de către consumator în schimbul obținerii beneficiilor oferite de produs;
• funcția de informare a consumatorilor asupra valorii oferite de un produs.
Factorii ce determină reducerea prețurilor: creșterea producției; progresul tehnic; reducerea costurilor de producție și de realizare; creșterea productivității muncii; concurența; cote mici de impozitare; dezvoltarea infrastructurii de comercializare a producției fără implicarea intermediarilor.
Factorii ce determină creșterea prețurilor: scăderea producției; instabilitatea economică; existența monopolurilor; cererea mare; majorarea masei monetare aflate în cireducerea prețurilor: creșterea producției; progresul tehnic; reducerea costurilor de producție și de realizare; creșterea productivității muncii; concurența; cote mici de impozitare; dezvoltarea infrastructurii de comercializare a producției fără implicarea intermediarilor.
Factorii ce determină creșterea prețurilor: scăderea producției; instabilitatea economică; existența monopolurilor; cererea mare; majorarea masei monetare aflate în circulație; cote mari de impozitare; creșterea salariilor; majorarea profitului întreprinderii, sporirea calității mărfurilor; eficiența redusă a capitalului, utilajului, forței de muncă, a pământului.
Reunind cele expuse putem scoate în evidență următorii factori principali care influențează procesul formării prețurilor, nivelul și dinamica lor: Oferta (cantitatea oferită de marfă, concurența dintre producători); Cererea (comportamentul consumatorilor, elasticitatea cererii față de variația prețului); Concurența; Costurile de producție; Reglementarea de stat (inflația, impozitele etc.) Dreptul de decizie cu privire la preț revine producătorilor, prețul final urmînd să fie stabilit prin intermediul negocierii dintre consumatori și producători. (Ciobanu, 2004)
Sistemul mixt de prețuri – se formează prin interacțiunea cererii și ofertei sub influența conjuncturii pieței, statul intervenind în situați ide dezechilibru, pericol de inflație. Deosebirea esențială dintre stabilirea centralizată a prețurilor și cea liberă este că, în primul caz, procesul de fundamentare are loc în cadrul procesului de producție iar în al doilea caz – la etapa de realizare sub influența factorilor pieții. Dreptul de decizie cu privire la preț le revine producătorilor, prețul final urmând să fie stabilit prin intermediul negocierii.
În anumite situații, în economie autoritățile intervin în mecanismul pieței și stabilesc un preț minim sau maxim de vânzare. Prețul maximal se stabilește din dorința de a-l proteja pe consumator. Un astfel de preț va avea numai dacă el este inferior prețului de echilibru (PE). Dacă PM > PE atunci intervenția nu are nici un efect deoarece acțiunea de echilibru a pieței nu este împiedicată să se formeze. Dacă PM < PE atunci are loc protecția consumatorului, care implică următoarele efecte – penuria pentru produsul respectiv datorită cererii care depășește oferta, apariția cozilor, specula – piața neagră. În concluzie datorită efectelor secundare, astfel de măsuri se iau temporar și numai în situații excepționale. Prețul minimal va fi eficient numai în situația în care este mai mare decât prețul de echilibru (PE). (Crețoiu, Cornescu, Bucur, 2008) Are ca scop protejarea producătorilor (PAC – UE) efectul fiind crearea unui excedent de produse pe piață, pentru că cererea efectivă este în funcție de echilibrul real al pieței. O situație particulară, dar cu aceleași consecințe este garantarea salariului minim.
În procesul circulației mărfurilor prețul este întâlnit atât cu ocazia cumpărării, achiziționării sau aprovizionării cât și cu ocazia vânzării produselor. Pentru a se putea obține profit, prețul de vânzare va trebui să fie mai mare decât prețul de cumpărare.
● Prețurile de aprovizionare:
• preț de achiziție prestabilit
• preț negociat la achiziționarea produselor agricole
• preț cu ridicata
• preț de import
● Prețurile de vânzare – cuprind 4 mari tipuri: (Crețoiu, Cornescu, Bucur, 2008)
• Prețul cu ridicata – la care producătorii industriali vând produsele fabricate. Structura prețului este identică cu prețul cu ridicata tratat la prețul de aprovizionare, aceasta deoarece vânzătorul este producătorul, iar pentru el acest preț este un preț de vânzare. În structura prețului respectiv, suma TVA cuprinsă în prețul facturat se compune din următoarele elemente:
– suma TVA anterioară generată de procesul de aprovizionare cu materii prime, materiale, echipamente necesare activității de producție (TVA deductibil);
– suma TVA generată de valoarea adăugată de producători în timpul procesului de producție (TVA colectat).
Prima sumă a fost inclusă în prețul de achiziționare iar cea de-a doua sumă va fi adăugată la prețul de vânzare. În majoritatea cazurilor, prețul cu ridicata este un preț negociat.
• Prețul de vânzare practicat de importatori (preț de livrare al importului). Structura prețului de livrare practicat de importator conține toate elementele menționate la prețul de aprovizionare pentru produsele de import plus câteva elemente specifice fiecărei firme. Astfel, structura completă a acestui tip de preț este: (Crețoiu, Cornescu, Bucur, 2008)
– Valoarea mărfii declarată în vamă;
– Valoarea cheltuielilor de transport și asigurare pe parcurs extern;
– Valoarea cheltuielilor de încărcare-descărcare, manipulare și orice alte cheltuieli efectuate pe parcurs extern;
– Taxa vamală;
– Accizele;
– Comisionul punctului vamal;
– TVA;
– Cheltuieli interne directe ( dacă nu sunt suportate din comision);
– Comisionul firmei importatoare (suma absolută a acestuia se calculează înmulțind cota procentuală a comisionului cu suma care reprezintă baza de calcul a TVA plătită de importatori).
• Prețul de vânzare practicat de comerțul cu ridicata – apar două situații: (Crețoiu, Cornescu, Bucur, 2008)
– Pentru produsele indigene – prețul cu ridicata cuprinde în plus față de elementele arătate anterior (la prețul de aprovizionare cu ridicata) adaosul comercial și TVA aferentă adaosului comercial
– Pentru produsele de import – apare în plus (pe lângă elementele anterioare)
a. Comisionul firmei;
b. TVA aferentă comisionului;
c. Plus alte cheltuieli suportate în afara comisionului.
• Prețul de vânzare cu amănuntul – este prețul la care se vând produsele către consumatorul sau utilizatorul final. În această situație vor apărea în plus:
– Adaosul comercial practicat de firma detailistă;
– Suma TVA generată de acest adaos
CAPITOLUL II. PREȚUL PE PIAȚA INTERNAȚIONALĂ A PETROLULUI
2.1. Piața mondială a petrolului – prezentare generală
„Industria petrolului este una dintre cele mai instabile sectoare de afaceri, extrem de vulnerabilă la periculoasele oscilații de prețuri și total dependentă de petro-statele corupte, despotice, cu un viitor incert”. (Popescu, 2014) Petrolul pur ușor al Libiei este mai util decât petrolul greu al Arabiei Saudite, mai mult petrol ce poate fi rafinat în produse, ceea ce înseamnă că nu există un substitut exact disponibil imediat pe piață. Influența politicii externe și a celei interne asupra lanțului de aprovizionare sunt fațete critice pentru evaluarea „securității energetice” la nivel național, regional și global. Instabilitatea politică este doar unul din factorii determinanți pe care analiștii îi analizează atunci când evaluează securitatea energetică a unei națiuni sau regiuni.
Situația pieței internaționale a petrolului a fost marcată de creașterea tot mai accentuată a cererii de petrol de după cel de-al doilea război mondial, în același timp cu mutarea centrului de greutate al producției de petrol din emisfera vestică în Orientul Mijlociu. Creșterea cererii în SUA și nevoia foarte mare de energie pentru reconstrucția economiilor devastate de război ale Europei (ajutată și de planul Marshall) și Japoniei au făcut ca cererea pentru petrolul din Orientul Mijlociu să crească într-un ritm accentuat.
Sub aspectul acțiunii punctuale, sunt de reținut trei evenimente: (De Launay, Charlier, 1984) naționalizarea petrolului iranian, criza Suezului și reducerile de prețuri operate de companiile petroliere. În Iran, petrolul era exploatat în baza unui acord de concesiune încheiat între guvern și compania Anglo-Iranian Oil Company – AIOC (actuala British Petroleum), în care pachetul majoritar de acțiuni era deținut de guvernul de la Londra. Comparativ cu profiturile AIOC, care deținea monopolul exploatării petrolului, veniturile încasate de statul iranian sub formă de redevențe erau mici. Acesta a fost motivul principal care a determinat guvenrul de la Teheran să solicite modificări ale acordurilor de concesiune, în sensul creșterii redevențelor plătite de compania britanică. Pozițiile de negociere fiind imposibil de armonizat, după trei ani de discuții continue, guvernul a naționalizat industria de petrol, în mai 1951. (De Launay, Charlier, 1984)
La inițiativa Guvernului britanic, petrolul iranian a fost supus unui boicot internațional, la care au luat parte și companiile americane prezente în Orientul Mijlociu. Cu sprijinul SUA, britanicii au reușit în anul 1954 schimbarea guvernului iranian. Deși naționalizarea petrolului a eșuat, în anul 1957 Parlamentul iranian a votat legea petrolului, care prevedea că subsolul este proprietate a statului și că orice contract de concesiune va fi încheiat pe principiul împărțirii în proporții egale a beneficiilor, atât din activitatea de producție cât și din comercializarea petrolului. (Sedillot, 1979)
Canalul de Suez a fost naționalizat de Egipt în anul 1956, acțiune care a provocat reacția armată a Angliei, Franței și Israelului. Conflictul a cauzat blocarea traficului prin canal, iar vasele care aduceau petrol în Europa a trebuit să fie dirijate pe la Capul Bunei Speranțe, ceea ce a provocat ruperea ritmului de aprovizionare. Statele europene au fost nevoite să raționalizeze timp de câteva săptămâni consumul și să apeleze la rezervele americane de petrol. (Hirsch, Bezdek, Wendling, 2005) Criza Suezului este un moment important deoarece a fost pentru prima dată când un eveniment petrecut în afara unei țări producătoare de petrol a determinat coalizarea statelor arabe exportatoare. S-a înregistrat primul embargo asupra petrolului destinat Angliei și Franței.
Ceea ce a constribuit însă decisiv la coalizarea statelor exportatoare de petrol au fost reducerile operate în prețul petrolului de către marile companii petroliere începând cu anul 1947. Forțate de existența unei oferte mai mari decât cererea și confruntând-se cu o competiție din ce în ce mai intensă din partea URSS și a unor companii independente mai mici, marile societăți petroliere au redus prețul de vânzare a petrolului de la 2,22 dolari pe baril în 1947 la 1,78 de dolari pe baril în 1960, cu un minim de 1,60 dolari pe baril înregistrat în anul 1953. În acest fel, veniturile țărilor exportatoare de petrol au avut de suferit. (De Launay, Charlier, 1984)
Aceste succesiuni de evenimente au determinat ideea convocării a unui congres al miniștrilor petrolului din țările exportatoare de petrol. Congresul s-a desfășurat la Bagdad în septembrie 1960, iar rezultatul său a fost înființarea Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC). Membrii fondatori ai OPEC sunt Arabia Saudită, Iran, Irak, Kuweit și Venezuela. Ulterior, la Organizație au aderat alte state: Qatar (1961), Libia (1962), Emiratele Arabe Unite (1967), Algeria (1969), Nigeria (1971), Ecuador (1973) și Angola (2007). Aceste douăsprezece țări sunt membrii actuali ai OPEC. (Arabinda, 1983)
Organizația este condusă de Conferința Ministerială, la care participă miniștrii petrolului din țările membre. La aceste întâlniri se stabilește, printre altele, prețul petrolului oferit de OPEC. Organul executiv al OPEC este Secretariatul, condus de un Secretar General desemnat de Conferință. Alte organe și organisme ale OPEC sunt Consiliul Guvernatorilor, Comisia Economică, Fondul OPEC pentru Dezvoltare Internațională, fiecare cu atribuții specifice prevăzute în Statutul Oragnizației.
Dacă în primii zece ani de existență singura realizare majoră a OPEC a fost împiedicarea unor noi reduceri în prețul petrolului, deceniul 1970 – 1980 a reprezentat perioada de glorie absolută a Organizației. Acesta a fost deceniul primelor șocuri petroliere. Profitând de un context favorabil reprezentat de creșterea cererii globale de petrol, declinul producției de petrol a SUA, creșterea ponderii OPEC în oferta globală și declanșarea la 7 octombrie 1973 a celui de-al patrulea război arabo – israelian, statele OPEC au reușit să impună creșteri continue ale prețului petrolului. (Arabinda, 1983) În acest scop, țările arabe membre ale Organizației au recurs la impunerea unui embargou asupra livrărilor de petrol către țările importatoare occidentale care sprijineau Israelul.
Izbucnirea războiului, cu atmosfera de incertitudine inerentă, embargoul impus de țările arabe și lipsa unor alternative de aprovizionare (având în vedere că Statele Unite și alți producători din afara OPEC funcționau la capacitate deplină) au cauzat o criză energetică în țările consumatoare. OPEC a reușit asfel să impună un preț al petrolului de 5,12 dolari/baril în octombrie 1973 și de 11,65 dolari/baril în ianuarie 1974, față de nivelul de 2,18 dolari/baril înregistrat în februarie 1971. Prețul de 11,65 dolari pe baril a devenit efectiv în ianuarie 1974 și marchează primul șoc petrolier. (Sedillot, 1979)
Pe parcursul deceniului opt al secolului trecut, deprecierea dolarului, moneda în care se vinde petrolul, a determinat țările OPEC să urmărească constant creșterea prețului petrolului. În decembrie 1978, prețul proiectat pentru sfârșitul anului 1979 a fost de 13,54 dolari/baril. Încercările lor au primit un ajutor semnificativ în anii 1979 și 1980, odată cu declanșarea Revoluției Islamice în Iran și respectiv cu începutul războiului dintre Irak și Iran. (Buzatu, 2009)
Odată cu majorarea accentuată a prețurilor internaționale ale petrolului la peste 100 $/baril a revenit în actualitate și problema subvențiilor la combustibilii fosili, în special pentru benzină și motorină. Statele în curs de dezvoltare se încadrează în trei mari categorii, în funcție de tipul de subvenții. În primul rând, există un grup de țări în care liberalizarea prețului la utilizatorul final este în mare măsură inexistentă. Guvernele mențin subvenții generoase indiferent de prețurile internaționale, cu scopul de a menține inflația sub control și a cultiva loialitatea politică și stabilitatea socială, chiar dacă acest lucru implică o povară fiscală în creștere, precum și o risipă imensă. Arabia Saudită și Venezuela sunt două exemple reprezentative.
Consumatorii din Venezuela se bucură de cele mai mici prețuri din lume, la benzină și diesel – ambele situându-se cu aproximativ 98% sub nivelurile de preț din SUA (care sunt un exemplu ilustrativ de prețuri „pure” de piață datorită taxelor reduse). Arabia Saudită, datorită rezervelor sale imense de hidrocarburi este capabilă să subvenționeze puternic carburanții de transport, cu veniturile/profiturile provenind din vânzările de petrol brut.
Un al doilea grup de țări beneficiază de o liberalizare parțială, cu unele prețuri urmând mai mult sau mai puțin tendințele pieței, iar altele plafonate, reflectând dilema incomodă de a opta între deficite fiscale în creștere sau a controla presiunile inflaționiste nepopulare. Acesta este cazul multor țări asiatice precum Bangladesh, India, Indonezia, Iran, Pakistan și Sri Lanka. Bangladesh și Sri Lanka, de exemplu, permit anumite ajustări ale prețurilor la benzină, dar mențin dieselul puternic subvenționat pentru a-și proteja agricultorii. Indonezia are intenția de a-și reduce consumul și importurile de benzină, prin alocarea de subvenții exclusiv vehiculelor de transport public și motocicletelor. Iranul a majorat semnificativ prețurile benzinei și motorinei și a ajustat sistemul său de cote, dar prețurile ambilor carburanți se situează încă, cu mult sub nivelurile internaționale. India a liberalizat prețurile benzinei, dar continuă să subvenționeze prețurile motorinei – o măsură menită să încurajeze achizițiile de vehicule cu motoare diesel. În ianuarie, Pakistanul, a majorat prețurile celor două produse, le-a redus câteva zile mai târziu și le-a mărit încă o dată, la începutul lunii martie 2011, înainte de a le reduce la jumătate.
În sfârșit, există țări în care prețurile au fost liberalizate în mod formal, dar în care guvernul exercită încă o influență considerabilă, moderând de facto mișcările de preț. Acest lucru se realizează fie prin întârzierea ajustărilor la prețurile en-gros (ca în China sau, într-o anumită măsură, India)
Potrivit unui raport din martie 2011, aparținând Erste Group, prețul țițeiului va avea un trend ascendent și în lunile următoare, iar traiectoria acestuia va reflecta atât incidența unor factori indubitabili de stimulare a creșterii dar și o serie de elemente de incertitudine, care vor acționa ca factori de frânare. La capitolul intitulat „Perspective pentru 2011” Erste apreciază că prețul petrolului va crește până la 150 $/baril, după care anticipează inversarea trendului, în a doua jumătate a anului 2011. Conform analiștilor de la Erste, în 2011 prețul mediu al țițeiului Brent a fost de 124 dolari/ baril.
Unul din factorii cei mai importanți de influență a prețurilor țițeiului, și anume, instabilitatea politică din Orientul Mijlociu figurează și printre cei mai puțin previzibili. Erste consideră că majoritatea riscurilor se află aproape de un punct maxim în ceea ce privește prețul petrolului. Scânteia revoltelor social-politice s-ar putea extinde și mai mult și ar putea determina noi creșteri ale prețului petrolului, în special în prima jumătate a anului. Pe de altă parte, un preț ridicat al țițeiului este, în mod clar, o amenințare la adresa creșterii economice. Conform unei metode de estimare empirică, o creștere cu 10% a prețului petrolului, determină o scădere cu aproximativ 0,25 p.p. a PIB-ului SUA. Potrivit Agenției Internaționale a Energiei (AIE), în 2010, factura petrolieră la nivel mondial a reprezentat 4,1% din PIB-ul global.
Raportul Erste mai arată că, dacă în 2011, prețul petrolului va depăși 100 $/baril, pentru o perioadă mai îndelungată de timp, ponderea petrolului în PIB-ul global ar putea atinge aproape 5%, care reprezintă deja, un nivel critic pentru economie. La un preț mediu de 120 dolari/baril pentru Brent, ponderea valorică a țițeiului în PIB ar fi de 6%, iar la 150 dolari/baril, ponderea ar crește la 7,5% din PIB. De îndată ce prețul unui baril de țiței depășește 100 dolari pe o perioadă mai îndelungată, ar trebui ca OPEC să își intensifice operațiunile de extracție pentru a evita sufocarea economiei. Dar, OPEC se arată, deocamdată, reticent să satisfacă solicitările statelor dezvoltate de majorare a ofertei, deoarece consideră că oferta actuală de țiței este suficient de amplă, fapt pentru care nu va recurge la noi majorări, mai devreme de luna iunie 2011.
Un alt factor de susținere a creșterii prețului va fi majorarea cererii mondiale de țiței cu 1,5% în 2011, la 87,8 milioane barili/zi, conform unei prognoze a FMI. China și India vor continua să asigure grosul cererii suplimentare de pe piață. În aceste economii, eforturile de majorare a eficienței energetice sunt depășite de efectele continuării politicii de subvenții la produsele petroliere utilizate drept combustibili și de impactul creșterii economice susținute.
În timp ce cererea de țiței din partea Chinei și a Indiei va continua să evolueze într-un ritm rapid, oferind suport prețurilor țițeiului, suspendarea măsurilor de stimulare financiară în țările dezvoltate și limitarea potențialului de acordare a unor noi ajutoare, din cauza creșterii restricțiilor fiscale, vor constitui factori semnificativi de contracarare a impactului cererii. Cererea OCDE va înregistra un declin modest de 0,2 milioane barili/zi din cauza economiilor încă nerecuperate din criză, a creșterii eficienței energetice și a substituirii combustibililor convenționali cu etanol și biocarburanți. În paralel, investitorii financiari vor acționa destul de precaut.
Perspectivele prețurilor includ, ca un factor important de incertitudine, ritmul mai lent de relansare economică în raport cu estimările specialiștilor. Între cauzele acestei încetiniri pot fi menționate o prematură restricționare a politicii monetare și o încetinire mai pronunțată a ritmului de creștere a economiei Chinei. De asemenea, fluctuații mai accentuate ale dolarului pot avea un impact semnificativ asupra volatilității prețului țițeiului. Analiștii consideră că există o probabilitate destul de mare ca situația tensionată din MENA216 să nu se prelungească dincolo de trimestrul II 2011. Dacă tensiunile din zona MENA încep să dea semne de stingere, prețul țițeiului ar trebui să sufere o corecție în scădere, iar principalul factor de influențare a prețurilor în trimestrul III, să redevină starea de sănătate a economiei globale. Prețul țițeiului va putea să se mențină la un nivel de peste 100 dolari/baril, doar în măsura în care ce creșterea economică se va îmbunătăți.
„Combustibilii constituie o parte importantă în cursul economiei unei țări, deci, tot ce este relaționat cu aceasta ar trebui să-i preocupe atât economiști, cât și pe fiecare cetățean activ. Mai mult decât de diminuarea volumului rezervelor de combustibili din lume, noi suntem preocupați de prețurile în continuă creștere, doar pentru că, în fiecare zi, ne confruntăm cu următoarea realitate: prețurile la combustibili cresc foarte repede, chiar dacă, uneori, ne așteptăm, dimpotrivă, la o scădere”.
Discrepanța dintre necesar și producție proprie (evidentă la majoritatea țărilor industrializate, dar și la multe țări mici și mijlocii) este compensată de activitatea de import (fig.1.) Asia și Oceania a devenit cea mai mare regiune importatoare de petrol, evidențiindu-se Japonia, care importă 3,953 miln. barili/zi, 96% din totalul petrolului importat fiind din țările membre OPEC. Europa de Vest și America de Nord de asemenea sunt mari importatoare de petrol, în special Germania (2,107 miln. barili/zi în 2013), Franța (1,607 miln.), Italia (1,610 miln.) și SUA. După cum se vede din figura , în mare majoritate, aceste regiuni și țări importă petrol din țările membre OPEC. Ponderea țițeiului arab în Italia de exemplu, este de 62%, Germania – 18%, Franța – 40%, iar SUA – 60%.
Figura 1 Importul de țiței pe regiuni și țări
Sursa: Oil Market Report, OPEC, 2014
Având în vedere faptul că resursele tradiționale de energie, în speță, cele de petrol, se găsesc în regiuni diferite față de cele de consum, de organizarea unor fluxuri comerciale continui va depinde, în final, dezvoltarea economică. Principalele zone, ce furnizează țitei, sunt localizate în Orientul Mijlociu, Rusia, America Centrală și Africa, în timp ce principalii consumatori se găsesc în America de Nord, Asia–Pacific și Europa. Astfel, principalii actori în cadrul fluxurilor cu petrol sunt SUA, Asia–Pacific și UE, la un capăt, iar la celălalt capăt se găsesc țările OPEC și Rusia.
Conform datelor specialiștilor, în timpul de față circa 40-45% din volumul total mondial revine țărilor OPEC. O mare parte a capacităților industriei prelucrătoare aparține țărilor industrial– dezvoltate (SUA – 21%, Europa de Vest – 20%, Japonia – 6%). În ultimele decenii uzine gigante de prelucrare a țițeiului au fost construite în țările din Orientul Mijlociu și Răsăritul Apropiat. Ca rezultat ponderea capacităților de producere a țărilor în dezvoltare a crescut până la 40%. În viitor participarea țărilor OPEC în fluxurile de petrol după opinia specialiștilor va fi diferită. În cazul unor prețuri ridicate, participarea OPEC în cadrul fluxurilor internaționale cu petrol urmează să atingă nivelul de 65% în anul 2025, iar în cazul înregistrării unor prețuri mici, exporturile din Golful Persic vor atinge nivelul de 75% din totalul exporturilor.
În ceea ce privește importurile SUA, acestea sunt preconizate să creasca de la 4,9 mil.bbl/zi în anul 2001 până la 20,9 mil.bbl/zi în anul 2025. Creșterea va fi mai abruptă după anul 2015. Țițeiurile din țările OPEC vor constitui până în anul 2019 mai puțin de 50% din totalul importurilor americane de țiței, urmând să depășească după acest an pragul de 50%. Astfel, pe întreaga perioadă importurile din OPEC vor crește de la 46% din totalul importurilor americane până la 54%.
2.2. Analiza comparativă a evoluției prețului petrolului din America, Asia și Europa
În anul 2010, prețurile țițeiului Brent215 pe piața spot internațională din Rotterdam au fluctuat pe o plajă cuprinsă între 75 și 80 dolari/baril, înregistrând o medie anuală de 80,18 dolari/baril, cu 28,6% mai mare comparativ cu anul precedent, când prețul mediu a fost de 62,35 dolari/baril.
În cadrul marjei de 75 – 80 dolari/baril, volatilitatea prețurilor a rămas relativ ridicată, deoarece, începând din luna aprilie 2010, s-au intensificat preocupările referitoare la soluționarea problemei deficitelor bugetare și a celor legate de competitivitate, în economiile vulnerabile din Zona euro. Abia în toamna anului 2010, prețul țițeiului a prezentat semne de stabilizare, către limita superioară a marjei de 80 dolari/baril, cu unele abateri ocazionale în plus sau minus față de valorile limită menționate.
Susținute de vremea extrem de rece din Emisfera Nordică, prețurile au înregistrat, în ianuarie 2010, un maxim al ultimelor 15 luni, de 80,67 dolari/baril, ceea ce reprezintă o creștere cu 15% față de decembrie 2009. Cu toate acestea, la începutul lunii februarie 2010, prețurile și-au inversat sensul evoluției și au scăzut cu aproximativ 14%, la 69,50 dolari/baril, sub influența temerilor referitoare la posibila încetinire a redresării economice, ca urmare a instabilității financiare și, implicit, al riscurilor de faliment din cauza crizei datoriilor suverane în Zona euro precum și a stopării premature a politicilor de stimulare fiscală, promovate de economiile puternic dezvoltate (inclusiv de China).
Spre sfârșitul lunii februarie 2010, prețurile au revenit pe un trend ascendent, care s-a menținut până la începutul lunii mai, când au atins un nou „vârf” de 88,09 dolari/baril. Această redresare poate fi atribuită boom-ului de pe piețele internaționale de capital (bursele de valori), generat de optimismul piețelor referitor la continuarea procesului de redresare economică și de puternica dezvoltare a economiilor emergente, în frunte cu China și India, care au creat o perspectivă mai favorabilă pentru cererea de țiței. Ecarturile de cracare mai mari (diferența dintre prețul țițeiului și cel al fracțiilor ușoare rezultate din cracarea catalitică) au susținut cererea și prețurile țițeiului. În plus, în sfera geopolitică, creșterea tensiunilor politice în unele state mari exportatoare, cum ar fi Iranul și Irakul, a intensificat temerile referitoare la posibile întreruperi ale ofertei.
În cursul lunii mai 2010, prețurile țițeiului au scăzut, din nou, cu 23%, atingând un nivel de 67,61 dolari/baril, la sfârșitul intervalului, ca urmare a continuei instabilități de pe piețele financiare, alimentată de criza datoriilor din Grecia. În perioada iunie – iulie 2010, spirala descendentă a prețurilor s-a oprit, deoarece guvernele UE, aflate în dificultate, au beneficiat de suport financiar pentru atenuarea datoriilor lor publice. Mai mult, prețurile și-au reluat creșterea, odată cu redresarea constantă a piețelor de capital, sub amenințarea unor întreruperi ale livrărilor în sezonul de uragane din SUA și a declinului dolarului. (Bloomberg)
După ce, la începutul lui august, au atins un nivel de 85,28 dolari/baril, prețurile au scăzut, din nou, în septembrie, sub influența declinului piețelor de acțiuni, ca urmare a menținerii unui nivel ridicat al ratei șomajului în SUA și a revenirii îndoielilor în legătură cu procesul de redresare economică. Pe fondul unui trend ascendent, prețul țițeiului a încheiat trimestrul IV la cea mai ridicată valoare medie lunară din cursul anului 2010, respectiv, 92,25 dolari/baril. Evoluția cererii de țiței, în anul 2010, a reflectat tendințele ratei de creștere a economiei globale. În timpul crizei, cererea a scăzut de la 86 mil.barili/zi în 2008, la 84,7 mil. barili/zi în 2009, dar a crescut, din nou, la 87,9 mb/d, în 2010 (+3,4% sau +2,9 mil. barili/zi, pe o bază anuală) pe fondul semnalelor preponderent pozitive, de redresare a economiei mondiale.
Conform Agenției Internaționale a Energiei, valoarea țițeiului consumat în anul 2010, în activitatea economică, a reprezentat 4% din PIB-ul global. Cererea de țiței a statelor membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OCDE, care dețin o cotă-parte de 54% în cererea globală a scăzut cu 4,6% în 2009, dar a crescut modest, cu 0,4% în 2010. Economiile ne-OCDE au înregistrat, dimpotrivă, creșteri succesive de 2,3% în 2009 și de 4,3% în 2010. (Bloomberg)
Producția mondială de țiței a crescut, în prima jumătate a anului 2010, cu 2,6%, la 86,7 mil. barili/zi, acoperind aproape în totalitate creșterea cererii. Circa jumătate din cuantumul majorării producției mondiale s-a datorat sporirii cu 2,4 %, la 52,6 mil.barili/zi, a ofertei în țările nemembre ale Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol fără a lua în considerare declinul producției în Marea Nordului și în Mexic. Această înviorare a producției ne-OPEC s-a datorat stimulentelor oferite de prețurile ridicate ale țițeiului, care au asigurat baza majorării producției, inclusiv prin utilizarea unor tehnici de recuperare îmbunătățită – acolo unde a fost posibil – cât și a costurilor încă reduse ale serviciilor petroliere, care au sporit impactul acestor stimulente. Majorarea producției de condensate petroliere lichide a OPEC, categorie de produse nesupusă limitărilor prin cote de producție, a contribuit de asemenea, într-un cuantum substanțial, la creșterea producției în 2010. Pe ansamblul anului 2010, producția de țiței a OPEC a crescut în medie cu 450.000 barili/zi, în pofida ratei scăzute de utilizare a capacității nominale de producție de către unii mari producători.
Începând cu toamna anului 2008, OPEC a operat reduceri importante ale producției, ca răspuns la declanșarea crizei globale. Inițial, gradul de respectare (de către statele membre) a noului plafon al producției a fost relativ ridicat, de 75 – 78%, iar producția OPEC s-a redus de la 31,2 mil.barili/zi în 2008, la 28,7 mil.barili/zi în 2009. Majorarea prețurilor țițeiului și nevoia sporită de venituri au determinat mai multe state membre să încalce, unilateral, gradul de respectare a plafonului diminuat al producției OPEC, ceea ce a dus la majorarea producției efective a OPEC, la 29,164 mil. barili/zi, în 2010. Acest fapt nu a afectat decât marginal capacitatea suplimentară de producție a OPEC, care s-a menținut la un nivel relativ ridicat, de aproximativ 17,3% din potențial.
Țările OPEC au continuat să-și majoreze producția și în 2014, în aceeași manieră neoficială. La începutul anului 2014, rata de aliniere la plafonul producției OPEC era de numai 48%. Majorarea producției de către Rusia a incitat mai multe state OPEC să ignore cotele și să-și maximizeze producția (Venezuela, Angola, Nigeria, Iran, Ecuador). OPEC asigură puțin sub 40% din producția mondială și 80% din rezervele totale. Oferta de țiței la nivelul statelor ne-OPEC a rămas staționară în timpul crizei economice (2008, 2009) la 50,9 mil. barili/zi. Din trimestrul II 2010, oferta ne-OPEC a crescut la 52,6 mil. barili/zi, creșterea fiind asigurată de statele în curs de dezvoltare exportatoare de petrol.
Pe ansamblul OCDE, producția a rămas practic, neschimbată, în condițiile în care în America de Nord, aceasta a crescut ușor, iar în Europa (Marea Nordului), a continuat să scadă. Ca o dovadă suplimentară a faptului că piața a fost foarte bine aprovizionată, stocurile totale de țiței ale OCDE s-au menținut la niveluri relativ ridicate ,în trimestrul II 2010, respectiv la 95 de zile/consum. Escaladarea tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu și Africa de Nord a injectat un grad ridicat de volatilitate atât pe piețele spot, cât și pe piețele la termen, încă de la începutul anului 2014, determinând fluctuații zilnice în medie de 3 dolari/baril și tranzacționarea țițeiului de referință Brent la valori de 128 – 129 dolari/baril, la finele lunii aprilie, cu circa 35-36 dolari/ baril mai mult comparativ cu nivelul de la sfârșitul anului 2013.
Reducerea cu peste 1 mil. barili/zi a ofertei de țiței provenită din Libia, țară în pragul războiului civil, a alimentat în mod deosebit, creșterea prețului, potențată și de efectele cutremurului catastrofal din Japonia și al tsunami-ului care i-a urmat. Dezastrul natural din Japonia a avut un puternic impact de-a lungul întregului lanț de surse de energie, deoarece a provocat oprirea a aproximativ unei treimi din rafinăriile țării și a 20% din centralele nuclear-electrice și a impus găsirea rapidă de surse de compensare a deficitului local de produse petroliere și de energie electrică de origine nucleară. Dar, cel mai important efect l-a constituit decizia de închidere temporară a unor centrale nucleare în Germania, dublată de hotărârea guvernului acestei țări de a descuraja dezvoltarea energiei nuclear-electrice, în favoarea unor centrale electrice bazate pe surse convenționale, în principal, gaz natural și cărbune.
Eforturile internaționale de a izola regimul politic din Libia au condus la noi sancțiuni care au restricționat sever fluxurile de export de țiței și produse ale acestei țări. Dar, cel puțin până la sfârșitul lunii martie, acest deficit nu a fost resimțit, decât în mică măsură, datorită stocurilor ample de țiței ale OCDE și a lucrărilor sezoniere de revizii la rafinăriile din Europa și SUA, care au redus temporar producția rafinăriilor, limitând cererea de țiței precum și impactul asupra prețurilor țițeiului Brent. Practic, prețurile Brent-ului au crescut de la 97 dolari/baril, în ianuarie, la 114,9 dolari/baril, în martie 2014, ceea ce reprezintă o creștere de 18,6%. În aprilie, trendul ascendent s-a accentuat, astfel că majorarea prețurilor în primele 4 luni s-a ridicat la 32%.
Deficitul de țiței libian ușor, cu conținut redus de sulf a fost resimțit, în principal, în plan calitativ de rafinăriile din Marea Mediterană, care prelucrează 85% din țițeiul exportat de Libia, în sensul că le-a afectat randamentul în distilate medii. În februarie, Arabia Saudită și-a majorat producția proprie, la peste 9 mil.barili/zi pentru a substitui țițeiul din Libia, dar și-a redus-o la 8,3 mil.barili/zi, în martie, invocând ca motiv faptul că oferta de pe piața este suficientă. În momentul în care prețul petrolului a atins 150 dolari/baril, în 2008, blamul a căzut în întregime asupra operațiunilor speculative și nu asupra factorilor fundamentali ai pieței. În ultimii ani, inclusiv la începutul anului 2015, piața țițeiului s-a caracterizat printr-o volatilitate sporită și prin mișcări de preț fără precedent, care au putut fi asociate schimbărilor în raportul cerere-ofertă.
China rămâne factorul motrice al cererii mondiale de țiței. Recenta majorare a ratei dobânzii de referință și numeroasele intervenții în sensul majorării rezervelor minime obligatorii ale băncilor comerciale chineze au avut ca scop să tempereze creșterea economică și rata inflației, fără a avea succesul scontat.
China nu este însă, singura forță de antrenare a economiei mondiale și de majorare a cererii de petrol, deoarece s-a constatat o creștere puternică a consumului și în unele state mari producătoare de țiței, care a determinat scăderea cotelor de export. State precum Venezuela, Norvegia, Mexic, Anglia, Argentina, Yemen par să fie atins un vârf al producției, în timp ce cererea locală este în creștere.
Costurile actuale ale produselor derivate din petrol, de la benzină la motorină pentru încălzire și jet-kerosen reprezintă de fapt un „impozit” pe creșterea economică, într-un moment când perspectivele de redresare în țările din Zona euro sunt atât de fragile. În timp ce puțini analiști consideră posibilă revenirea la un preț de 100 dolari, atins în 2009, din cauza refacerii capacității excedentare de producție, mai ales la nivel OPEC, prețurile țițeiului pot reprezenta o amenințare la adresa economiei globale și în special a celei europene, la niveluri chiar cu mult sub cel menționat. (Bloomberg,)
Analiștii de la Merrill Lynch consideră că „ori de câte ori, ponderea sectorului energetic în economia mondială atinge 9 %, înseamnă că s-a intrat într-o criză majoră”. Acest lucru s-a întâmplat în anii ’80 și în 2008. În prezent, acest procent este de 7,8 %, iar la peste 100 – 120 dolari pe baril, se ajunge la acel nivel de 9%. Creșterea prețurilor petrolului ar putea mări presiunea asupra Băncii Angliei de a ridica ratele dobânzilor, pentru a compensa inflația deja ridicată. Slăbiciunea monedei euro, cauzată de criza datoriilor suverane din unele state UE va face, de asemenea, ca prețul petrolului să fie mai greu absorbit de economiile slabe, cum ar fi Grecia, Irlanda, Portugalia și Spania. Prin contrast, Elveția și unele țări din Europa de Est vor fi capabile să susțină presiunile la care sunt supuse monedele puternice, pentru a atenua efectele exprimate în dolari ale prețurilor petrolului în creștere.
Un preț al țițeiului de 100 dolari/baril ar adăuga aproximativ 1 p.p. la rata inflației din Marea Britanie, cea mai mare parte a impactului provenind dintr-o creștere abruptă a facturilor de utilități, deoarece prețurile gazelor naturale sunt legate de cele ale petrolului. Pentru țările periferice din Zona euro, creșterea prețurilor petrolului nu poate duce la un risc crescut al planurilor financiare de salvare, deoarece o inflație mai mare ar putea spori PIB-ul nominal, eventual ajutând la reducerea raportului dintre datoria suverană și PIB. Inflația va submina, totuși, încercările de recâștigare a competitivității în țări precum Portugalia sau Spania.
Ministrul economiei din Germania, Rainer Bruederle, a declarat ca nu vede nicio amenințare imediată pentru Germania și Europa în general. Julian Callow, economist-șef la „Capital Barclay's”, a apreciat că PIB-ul Zonei euro s-ar putea diminua cu 0,2 puncte procentuale, dacă prețurile petrolului ar staționa un timp mai îndelungat la nivelul actual. Cu toate acestea, e posibil să nu asistăm prea curând, la oprirea cursei ascendente a prețurilor, deoarece acest fapt se întâmplă, de regulă, fie în recesiune, fie când are loc o înăsprire semnificativă a politicii monetare – dar niciuna dintre cele două situații nu se întrevede într-un orizont de timp apropiat. Printre țările cel mai puțin afectate de prețul petrolului se numără Elveția care, în ultimele șase luni, pe fondul unei inflații scăzute, a înregistrat o apreciere cu 16 % a francului față de dolar.
Valutele puternice vor ajuta, de asemenea, Polonia, Ungaria, Slovacia și Republica Cehă. Analiștii au pus în evidență un impuls pozitiv de creștere, în special în țările emergente din Europa care beneficiază enorm de pe urma creșterii economice germane. Prețurile internaționale la petrol și-au continuat trendul descendent început în luna iunie 2014. În trimestrul IV 2014, prețul petrolului de marcă Urals a consemnat valoarea de 55.3 dolari SUA/baril, reducându-se în medie cu 25.3 la sută comparativ cu trimestrul anterior. Cea mai semnificativă scădere s-a înregistrat în luna decembrie, când pretțul mediu al petrolului s-a tranzacționat la burse în medie cu 22.0 la sută mai puțin decât cu o lună în urmă.
Situația din luna decembrie a fost provocată în primul rând de rezultatele summitului OPEC de la sfârșitul lunii noiembrie, unde țările membre OPEC, dar și alți producători mari de petrol nu au ajuns la un numitor comun privind diminuarea producției de petrol, astfel în totalizări invocându-se plasarea prețurilor la petrol exclusiv ca rezultat al contrabalansării cererii și ofertei de petrol. Totodată, deși datele preliminare ale Administrației SUA privind Informația Energetică denotă că în luna decembrie s-a înregistrat un deficit de aproximativ -0.2 milioane barili pe zi, acesta a fost ineficient în comparație cu surplusurile semnificative înregistrate lunar de la sfârșitul anului 2013.
Efectele surplusului de petrol de pe piața internațională asupra prețurilor au mai fost suplimentate și de aprecierea dolarului SUA, dar și de diminuarea prognozelor privind creșterea mondială în anul 2015. De menționat că, începând cu mijlocul lunii ianuarie, prețurile la petrol au înregistrat la burse o ușoară creștere generată de diminuarea rezervelor de petrol din SUA și diminuarea prognozelor OPEC privind volumul producției de petrol din țările non-OPEC în anul 2015. Totodată, prognozele Administrației SUA privind Informația Energetică denotă că în anul 2015 producția de petrol din țările non-OPEC va crește, deopotrivă cu cea din țările OPEC.
În anul 2014, evoluția prețului petrolului a fost unul din factorii care a bulversat economia mondială. La începutul anului 2014, trendul prețului petrolului promitea a fi unul ascendent și superior pragului de 100 dolari SUA/baril. Deși prevalau factorii cu tentă negativă, precum încetinirea economiilor emergente, participanții pieței s-au concentrat pe factorii ce duc la majorarea prețului petrolului: diminuarea rezervelor de petrol din Statele Unite ale Americii și agravarea conflictului ucrainean. Valoarea maximă din anul 2014 de 115.1 dolari SUA/baril pentru marca Brent a fost atinsă la mijlocul lunii iunie, după care prețul petrolului a intrat în declin, diminuându-se la 56.4 dolari SUA/baril sau cu aproximativ 50.9 la sută spre sfârșitul anului. Comparativ cu începutul anului, prețul petrolului de marcă Brent s-a diminuat cu aproximativ 47.6 la sută (graficul nr.1).
Figura 2 Evoluția preț petrol 2014
Sursa: Bloomberg
Factorul principal al declanșării declinului prețului la petrol a constituit surplusul de petrol la nivel mondial. Începând cu luna decembrie 2013, oferta mondială de petrol a depășit consumul mondial de petrol, însă abia în luna mai 2014 aceasta s-a transformat într-o preocupare importantă pentru participanții pieței. Reluarea producției de petrol de către Libia și majorarea exporturilor de către Iran a condus la majorarea producției OPEC, în condițiile în care alte țări membre OPEC și-au menținut cotele de producție. Totodată, creșterea exploatării șisturilor bituminoase în Statele Unite ale Americii a determinat diminuarea importurilor de petrol din alte țări, respectiv micșorarea cererii externe. De asemenea, un rol aparte a avut temperarea peste așteptări a creșterii economice în anul 2014, mai ales în economiile emergente. Astfel, în anul 2014, oferta de petrol a depășit în medie cererea cu 0.5 milioane de barili pe zi (mbz) (graficul nr.2).
Figura 3 Evoluții pe piața internațională a petrolului
Sursa: FMI, Administrația SUA privind informația energetică, calcule BNR
Deși, per ansamblu, avansarea producției de petrol din țările non-OPEC a fost mai semnificativă decât a țărilor OPEC (graficul nr.3), în momentul apariției factorului de risc, participanții la piață au încercat într-o oarecare măsură să invoce rolul OPEC în economia mondială, și anume cel de reglator al cererii și ofertei de petrol. Însă, contrar comportamentului din ultimii ani, când țările OPEC reglau producția în corelație cu evoluția prețurilor mondiale, în anul 2014 țările lidere OPEC au optat pentru menținerea cotelor pe piața internațională, deși în urma diminuării prețului la petrol, unele dintre acestea înregistrează pierderi. În luna decembrie 2014, prețurile la petrol au scăzut și mai mult, după ce la summitul OPEC de la sfârșitul lunii noiembrie membrii participanți nu au ajuns la un numitor comun privind reducerea surplusului de petrol de pe piață, menționând încă o dată disponibilitatea permiterii formării prețului exclusiv ca urmare a contrabalansării cererii și ofertei.
Figura 4 Ritmul anual de creștere a producției de petrol
Sursa: FMI, Administrația SUA privind informația energetică, calcule BNR
Un alt factor care a contribuit la micșorarea prețului petrolului în anul 2014 a fost și aprecierea dolarului SUA. Finisarea programului de procurare a activelor de către Sistemul Rezervelor Federale și evoluția pozitivă a economiei americane, percepută prin diminuarea ratei șomajului până la nivelul de 5.6 la sută în luna decembrie, au constituit pilonii aprecierii dolarului SUA în anul 2014. Relația dintre prețurile la petrol și dolarul SUA este definitivată de faptul că petrolul este tranzacționat în dolari SUA și cum ambele variabile reprezintă poziții tranzacționate la burse, interdependența acestora este și mai evidentă. Corelația dintre prețul la petrol (Brent) și indicele USD este una medie (minus 0.5), însă există perioade când cauzalitatea dintre aceste două variabile este semnificativă, ceea ce poziționează dolarul SUA ca un factor important în analiza evoluției prețurilor internaționale la petrol (graficul nr.4).
Domeniul petrolier rămâne cel mai important în bilanțul energetic mondial. Această supremație are motive tehnice: polivalența produselor petroliere care pot satisface toate necesitățile, inclusiv rezervele de electricitate pe de o parte , iar pe de altă parte flexibilitatea extremă a acestui domeniu capabil să răspundă foarte repede la o creștere a cererii de energie, chiar dacă capacitățile de producție au fost ținute în loc. Aceasta rezultă că, pe piața internațională, prețurile petrolului brut sunt considerate prețuri conducătoare la combustibil. Pe măsură ce prețul petrolului atinge niveluri minime record, analiștii consideră că numai condiții speciale ar duce la inversarea tendinței.
Figura 5 Creșterea prețului petrolului marca Brent
Sursa: Bloomberg, FMI, calcule BNR
Importanța petrolului pentru economia contemporană nu se rezumă, la faptul că acesta a devenit principala resursă energetică. El constituie, totodată, materia primă a unui complex de ramuri industriale – petrochimia – precum și a altor industrii (mase plastice, farmaceutică), deține primul loc între mărfurile ce formează obiectul schimburilor comerciale internaționale, iar petrolierele au ajuns să reprezinte, în momentul de față 40 la sută din tonajul flotei comerciale mondiale.
Figura 6. Dinamica prețului mediu la importul petrolului în țările OCDE (USD/baril).
Sursa: Prelucrare după Key world energy statistcs, International Energy Agency, 2014
CAPITOLUL III. ANALIZA STATISTICĂ PE FIECARE PIAȚĂ ȘI COMPARAREA REZULTATELOR
În Europa, după ce a fluctuat în ultimii patru ani în jurul unei valori medii de 110 dolari SUA/baril, prețul petrolului Brent a scăzut semnificativ începând cu a doua jumătate a anului 2014, iar la finele lunii ianuarie 2015 un baril de petrol era cotat pe piața internațională ușor sub 50 dolari SUA. Episodul recent de ajustare a prețului petrolului se datorează, în principal, unui șoc de ofertă. În anul 2014, producția de petrol cumulată a statelor OPEC și a SUA a crescut în medie cu 1,2 milioane barili/zi, exclusiv datorită majorării peste așteptări a producției SUA (+16,4 la sută față de 2013), ca urmare a operațiunilor cu fracturare hidraulică.
Figura 7. Evoluția prețului petrolului și carburanților
Sursa: Bloomberg, INS, calcule BNR
Creșterea ofertei de țiței a survenit în contextul unei dinamici modeste a consumului global de combustibili lichizi, determinată de performanța sub așteptări a activității economice la nivel global – pe fondul intensifi cării tensiunilor geopolitice și al încetinirii avansului economiei europene, estimarea FMI privind creșterea economiei mondiale pentru anul 2014 a fost revizuită descendent cu 0,4 puncte procentuale, până la 3,3 la sută.
În ultimii 45 de ani au existat numai cinci astfel de episoade de scădere amplă a cotațiilor țițeiului, generate de tensiuni geopolitice, crize economice și financiare sau de decizia OPEC de a majora cotele de producție. Un episod similar cu ajustarea recentă este cel din 1986 când prețul petrolului a scăzut cu peste 60 la sută într-un semestru ca urmare a deciziei OPEC de a-și majora cota de piață în detrimentul statelor din afara organizației. Gradul sporit de incertitudine privind atât evoluția cererii, cât mai ales a ofertei de petrol la nivel internațional a accentuat volatilitatea prețului petrolului, valorile acesteia înregistrate pe parcursul lunii ianuarie 2015 fi ind cele mai ridicate de la declanșarea crizei fi nanciare. Într-un asemenea context, predictibilitatea evoluției viitoare a cotațiilor este foarte scăzută.
Date fiind resursele enorme de gaze și țiței de șist estimate la nivel mondial și existența tehnologiilor pentru exploatarea lor, nimic nu pare să stea în calea unui boom global al producției, cu efectul destructurării actualelor sisteme de dominație comercială și politică de pe piețele petrolului. Și totuși există obstacole majore:
• O lipsă acută de echipament adecvat și de forță de muncă calificată. Maugeri notează că „în 2012, în Statele Unite erau active 1.919 sonde de foraj, adică aproape 60% din totalul activității la nivel mondial. Canada se situa pe locul al doilea, cu 356 de sonde de foraj. Pe de altă parte, erau doar 119 sonde de foraj în întreaga Europă (excluzând Rusia), dintre care doar o treime erau echipate pentru realizarea forajelor orizontale.”
• Cadrul legal în S.U.A., prin care proprietarul terenului deține și resursele subsolului, creează un sistem fără egal de motivații antreprenoriale, stimulând investițiile companiilor petroliere.
• Densitate de populație relativ scăzută din America de Nord în regiunile acoperite de formațiunile geologice de hidrocarburi de șist îngăduie o densitate de foraj ce nu poate fi replicată în UE.
• America de Nord găzduiește instituții financiare sofisticate, dispuse să investească în inovații tehnologice și modele de business fără de care industria petrolului de șist nu s-ar fi putut dezvolta. Piețele financiare au îngăduit companiilor producătoare să-și finanțeze operațiunile prin vânzarea producției pe mai mulți ani înainte.
• Boom-ul producției de hidrocarburi de șist a fost favorizat de „infrastructura midstream și dowstream (conducte, capacitate de stocare, rafinării), precum și de cantități suficiente de apă, care în multe țări – inclusiv China sau Australia, sunt insuficiente.”
• Unele țări cu resurse mari de gaze de șist nu au un mediu de business suficient de stabil. De exemplu, faptul că guvernul argentinian menține prețuri reglementate ale gazelor naturale la niveluri nesustenabile, că interzice periodic expatrierea valutei sau că are o tradiție a exproprierii companiilor străine ridică riscul politic al investițiilor.
• Percepția unor riscuri semnificative de mediu atribuite operațiunilor de producție a gazelor de șist este răspândită la nivel internațional și în special în Europa. De răspunsul la îngrijorările publicului (mai cu seamă ale comunităților locale) depinde chiar soarta dezvoltării gazelor de șist la nivel global. IEA (2012) a elaborat un set de norme de natură să minimizeze riscurile de mediu ale producției gazelor de șist, să garanteze sănătatea publică a comunităților afectate și să reducă la minimum consumul resurselor de apă. Recâștigarea încrederii publice va depinde atât de implicarea stakeholder-ilor în fiecare etapă a dezvoltării resurselor, cât și de calitatea sistemelor de reglementare.
Costul mic al energiei oferă un prețios avantaj competitiv industriilor energointensive – siderurgie, petrochimie, industria cimentului și a hârtiei – în S.U.A. față de UE sau Asia de Est. De altfel, colosul petrochimic german BASF a investit în ultimii ani peste $5,7 miliarde în Statele Unite. Într-un articol de opinie, Lakshmi Mittal, CEO al grupului siderurgic ArcelorMittal, denunță efectul anticompetitiv al politicilor energetice și de mediu ale UE: „Dacă am plăti prețuri americane la uzinele noastre europene, costurile ar scădea cu peste $1 miliard pe an. Într-un moment în care cererea pe piață este cu 25% sub nivelul din 2007, este de importanță critică să fie eliminat acest dezechilibru.”
Dar ideea că prețul energiei subminează competitivitatea economică a UE este contestată. De exemplu, Neuhoff et al (2014) arată, bazându-se pe date din economia Germaniei, că pentru 92% din sectorul manufacturier, costurile energiei sunt doar cca. 1,6% din venituri. Argumentul e că, în afara industriilor energointensive, prețurile ridicate ale energiei sunt, de regulă, compensate prin creșterea eficienței energetice. Altminteri, majoritatea țărilor europene oferă regimuri preferențiale de susținere a competitivității companiilor din industriile energofage.
Contractele pe termen lung ale câtorva mari companii de utilități din Germania, Italia și Franța (Eni, E.On Ruhrgas, RWE, Wintershall, GDF Suez) cu Gazprom au fost, timp de zeci de ani, solide și lucrative, permițându-le să opereze ca monopoluri pe piețele naționale. Ele includeau însă clauze care, aproape brusc, au devenit intolerabile: indexarea prețului gazelor la cel al țițeiului, take-or-pay (obligația de a plăti minimum 85% din cantitatea contractată anual, indiferent dacă e sau nu consumată), și „clauza de destinație” (gazele importate pe o piață nu pot fi reexportate). În 2009, presiunea asupra importatorilor vesteuropeni devenise de nesuportat: sub concurența furnizorilor locali, care achiziționau gazul mai ieftin de pe piețele spot, obligația de a achiziționa volume mari de gaz la preț ridicat a făcut companiile de utilități necompetitive. Ca urmare, ele au solicitat și au obținut de la Gazprom reduceri de preț și de volum obligatoriu – uneori prin renegociere, alteori prin decizii ale curților internaționale de arbitraj.
În Asia ministrul Energiei din Emiratele Arabe Unite, a afirmat că piața „are nevoie de timp pentru a absorbi surplusul” de petrol existent în prezent și că prețurile petrolului ar putea depinde de creșterea producției din statele din afara Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC). Qatar, țară membră a OPEC, a estimat că surplusul global de petrol se ridică la 2 milioane de barili pe zi.
Prețurile petrolului au scăzut cu 48% în 2014, consemnând cel mai mare declin de la criza financiară din 2008 până în prezent, în condițiile în care OPEC a decis să nu reducă producția de petrol, pentru a nu pierde cota de piață pe care o deține la nivel global în favoarea producătorilor din Statele Unite. OPEC furnizează 40% din necesarul de petrol la nivel mondial. Economiile net importatoare de petrol ca cele din Zona Euro, Japonia și Statele Unite ale Americii vor fi marii beneficiari ai scăderii prețurilor petrolului, dar efectele nu se vor face simțite uniform în toate sectoare economice. Unele companii mari nu vor simți beneficiile imediat din cauza faptului că au folosit instrumente de hedging pentru a se proteja de riscul creșterii prețului petrolului sau pentru că au contracte pe termen lung cu furnizorii lor.
Figura 8. Variația prețului țițeiului Brent în perioada 1 aprilie 2014 – 27 martie 2015
Sursa: Intercontinental Exchange (ICE)
În Orientul Mijlociu, instabilitatea alimentată de conflictele perpetue ale regiunii are un impact evident asupra piețelor de energie. Asfel, dezvoltarea gazelor de șist este propulsată de nevoia de surse de stabile petrol. Așa cum remarca inspirat Nick Butler în Financial Times, „industria gazului de șist nu ar putea avea un sergent de recrutare mai bun decât Președintele Bashar al-Assad”.
State exportatoare de gaze naturale, precum Qatar și Rusia, și-au văzut piețele și modelele de business sever afectate. Gazprom a pierdut nu doar din cota de piață europeană, ci și din încasări (prin scăderea prețului); dar, mai ales, a trebuit să accepte restructurarea contractelor de livrare în favoarea cumpărătorilor. Printr-un efect de dizlocare a ofertei la scară globală, gazul de șist a dat substanță politicilor de liberalizare a piețelor de gaze promovate de Comisia Europeană (CE) și a mărit securitatea energetică a UE.
Arabia Saudită și Irakul au sprijinit măsura de a nu reduce producția, saudiții mizând pe forțele economiei de piață astfel încât producătorii americani de petrol de șist să fie scoși de pe piață prin acest joc economic. În schimb, state precum Venezuela, Algeria și Iran – și ele membre OPEC – cer reducerea producției pentru a sprijini astfel cotațiile bursiere. Aceste state au nevoie ca barilul de țiței să fi tranzacționat la peste 100 de dolari pentru a-și echilibra bugetele naționale. „Nu este în interesul producătorilor din OPEC să reducă producția, indiferent de preț. Indiferent dacă scade la 20, 40, 50 sau 60 de dolari. Nu este relevant“, a declarat acum o săptămână Ali al-Naimi, ministrul Petrolului din Arabia Saudită, liderul de facto al OPEC. Ministrul a arătat că OPEC a renunțat la politica să tradițională, potrivit căreia obișnuia să mențină prețurile petrolului la un nivel ridicat prin limitarea volumului producției.
În SUA datorită creșterii îngrijorătoare a rezervelor de petrol, cu aproximativ 700.000 de barili, datorită producției de petrol de șist și încetinirii industriei la nivel global, prețul petrolului Brent cu livrare în luna februarie a scăzut până la 49,92 de dolari pe barili la Londra. De asemenea, prețul petrolului West Texas Intermediate cu livrare în februarie a coborât cu până la 1,8%, la 47,09 dolari, pe bursă de la New York.
Figura 9. Producția de petrol brut
Sursa: EIA
După ce trei ani la rând prețurile mari și relativ stabile ale petrolului, slăbirea fundamentelor pieței din a doua parte a lui 2014 a depășit, în cele din urmă, ca importanță, incertitudinea geopolitică, fapt care a generat scăderea prețurilor la produse petroliere cu mai mult de 50% și încetinirea activității de tranzacționare spre sfârșitul anului. China, al doilea mare consumator de petrol la nivel mondial, nu va determina revenirea pieței în 2015, întrucât importurile vor încetini, potrivit unui raport al grupului bancar Citi. Analiștii Citigroup estimează că importurile de petrol ale Chinei vor crește cu 3,3% în acest an, prin comparație cu avansul de 8,9% din 2014.
În octombrie 2012, Hillary Clinton, atunci Secretar de Stat, accentua implicațiile geostrategice ale reașezării pieței americane de energie: „Monopolurile energetice creează riscuri. Oriunde în lume, când o națiune este supra-dependentă de o alta din punct de vedere energetic, aceasta poate pune în pericol independența sa economică și politică. De aceea NATO a identificat securitatea energetică drept o problemă cheie a securității în zilele noastre. Și tot de aceea am creat Consiliul Energetic S.U.A.-UE, pentru a adânci cooperarea noastră în probleme energetice strategice. Nu e doar o chestiune de competiție economică, oricât de importantă ar fi aceasta. Este, deopotrivă, o chestiune de securitate națională și internațională.”
Figura 10. Evoluția prețului petrolului Brent
Sursa: Bloomberg
Cu alte cuvinte, politica energetică externă a S.U.A. trebuie pusă în perspectivă geopolitică, privilegiind interesele strategice ale țărilor prietene și partenere. Dar aici nu e vorba atât de un primat decizional al considerentelor politice, cât de consecințele neintenționate, dar favorabile, ale mecanismelor de piață liberă. În fond, chiar și în lipsa exporturilor de gaze sau a implementării tehnologiei de extracție în afara Americii de Nord, boom-ul producției de gaze din argile gazeifere are deja vaste urmări la nivel global.
Producția de petrol din SUA a crescut cu 1,2 milioane de barili pe zi în 2014, ajungând la 8,7 milioane de barili cotă zilnică. Este cea mai mare expansiune a petrolului în America de când au început să se țină evidențele în 1900 și este practic cea mai mare expansiune înregistrată vreodată. Iar diagrama care analizează schimbările anuale în producția de petrol din SUA din 1960 până acum. Aprovizionarea cu petrol în întreaga lume depășește cererea în modul cel mai incomod pentru industria petrolieră. Unii dau vina pe OPEC sau Arabia Saudită în special, pentru că nu a încetinit producția. Dar, așa cum arată analiza EIA, este într-adevăr un boom al petrolului american, care a inundat această piață.
Ca procentaj din producția totală de petrol, saltul de 16% înregistrat anul trecut a fost cel mai mare din 1940 până acum. Înainte de asta, creșteri anuale de 15 procente sau mai mult erau comune, în condițiile în care industria petrolieră americană încerca să țină pasul cu creșterea industriei auto din SUA. Producția de petrol din SUA și-a extins în fiecare dintre ultimii șase ani, după un sfert de secol de declin aproape neîntrerupt. Creșterea bruscă a producției americane a determinat OPEC să blocheze prețurile petrolului și a făcut din Statele Unite cel mai mare producător din lume. Chiar și după prețurile petrolului au scăzut cu mai mult de 50% anul trecut, boom-ul din SUA continuă. Producția va crește cu 8,1% în acest an și cu 1,5% anul viitor, potrivit EIA.
Figura 11. Producția de țiței brut a SUA în perioada 1960 -2014
Sursa: IEA
O potențială tendință de piață cu efecte geopolitice semnificative este utilizarea gazului natural drept combustibil în sectorul transporturilor, ceea ce ar reduce și mai mult dependența economiei de țiței. După cum calculează Levi, folosind date ale Departamentului Energiei, în următorii 25 de ani S.U.A. vor produce cca. 400 mmc anual, ceea ce este echivalent energetic cu 400 milioane de tone de benzină pe an, adică aproape întreg consumul național.
Desigur, există bariere economice și culturale în calea unei astfel de tranziții, dar datorită costurilor mai mici pe unitatea de energie decât în cazul benzinei, probabil că un procent important din producția de gaze va fi valorificat în transporturi – fie direct, prin tehnologii bazate pe gaz comprimat sau lichefiat (în cazul vehiculelor rutiere mari sau al transportului maritim), fie indirect, prin producția de energie necesară vehiculelor electrice. Într-o evaluare optimistă, Myers Jaffe și Morse se așteaptă ca „cel puțin 2 milioane de barili/zi din cererea prognozată de țiței să fie substituite de gazul natural până în 2020, slăbind și mai mult perspectivele cererii globale de țiței.”
„Furnizând alternative la îndemână la livrările politizate de energie, Statele Unite își pot folosi influența pentru a democratiza piețele globale de energie, la fel cum smartphone-ul și rețelele de socializare au subminat controlul asupra informației și comunicațiilor de către guverne represive și mari
corporații multinaționale sau de stat.”
La nivel macroeconomic, și economia ar beneficia, practic, de un stimulent de creștere, datorită costurilor mai mici cu energia. Revoluția șisturilor Începutul anului trecut a marcat creșterea puternică a producției realizate de către companiile americane în zăcăminte neconvenționale, ceea ce a determinat Organizația Statelor Producătoare și Exportatoare de Petrol (OPEC) să recurgă în noiembrie la un „război al prețurilor“ pentru a-și conserva cota de piață în fața concurenței. Deși o serie de state precum Venezuela și Algeria au cerut reducerea producției, cartelul OPEC – care extrage 40% din producția mondială – a refuzat acest lucru, din dorința Arabiei Saudite de a a da o lovitură economică producătorilor care extrag petrol din zăcăminte neconvenționale.
Eliminarea interdicției de export ar crea condiții egale pentru producătorii americani, care în prezent sunt dezavantajați de faptul că nu pot vinde produsul lor pe piețele externe. Majoritatea țițeiului de șist american este de mai bună calitate decât West Texas Intermediate, etalonul american, și Brent, etalonul global curent pentru țiței. Dacă ar fi exportat, țițeiul de șist american s-ar vinde la prețuri mai mari decât ambele etaloane (WTI și Brent). Exporturile americane ar oferi mai multe oportunități pentru comerțul mondial, deoarece va crește fungibilitatea și va amplifica securitatea energetică. Țițeiul de șist american ar putea re-desena harta mondială comercială a petrolului, iar, în acest context, comerțul liberalizat va fi esențial pentru Statele Unite. Președintele Obama și membri ai Congresului SUA au fost deja contactați de reprezentanții industriei petroliere (d.ex., ConocoPhillips, Exxon Mobil și Pioneer Natural Resources) în vederea ridicării interdicției de export de țiței brut. Țările europene care depind de petrolul rus cer de asemenea ca SUA să re-intre pe piața exporturilor pentru a reduce dependența de Rusia pentru nevoile lor energetice. Ambasadorii Ungariei, Poloniei, Slovaciei și Republicii Cehe și-au exprimat public suportul lor pentru creșterea exporturilor de GNL (gaz natural lichefiat).
CONCLUZII
Cele mai mari influențe asupra prețului petrolului le au cererea și oferta de țiței și produse petroliere sau derivate din produse petroliere. Un alt factor ce influențează oferta de petrol este cel de mediu. De exemplu, după dezastrul ecologic provocat în primăvara anului 2010 de către British Petroleum (BP) în Golful Mexic, prețul petrolului cu livrare în 2018 a crescut cu 10 dolari/baril, determinat de diminuarea ofertei. Condițiile meteorologice influențează, la rândul lor, oferta de țiței. În perioada uraganelor din Golful Mexic prețul petrolului este, de asemenea, extrem de volatil, atâta timp cât fenomenele meteo împiedică buna desfășurare a activității rafinariilor situate în acestă zonă, ceea ce influențează oferta de produse petroliere.
Un impact important asupra prețului îl au valutele, în special cursul dolar/euro. Datorită faptului că petrolul este cotat în dolari americani, mulți dintre factorii care influențează dolarul au un impact important și pe piața petrolului. În general, prețul petrolului evoluează invers proporțional cu întărirea dolarului (având în vedere și că SUA sunt cea mai puternică economie a lumii). Un dolar mai puternic înseamnă că este nevoie de mai puțini dolari pentru a cumpăra un baril de petrol. Atunci când dolarul este relativ puternic în raport cu alte valute, un baril de petrol care valorează 100 dolari este avantajos pentru producătorii de petrol și dezavantajos pentu consumatori. Totuși, dacă 100 dolari reprezintă doar 64 euro (adică un dolar slab), un preț ridicat al petrolului nu mai înseamnă atât de mult pentru producători, atâta timp cât profiturile lor în dolari înseamnă mai puțin în altă valută.
O altă componentă ce influențează prețul final al produselor petroliere (carburanții) este reprezentată de taxe. În Uniunea Europeană, taxele dublează prețul carburanților, în timp ce influența acestora în prețul combustibililor în SUA, conform OPEC, este de doar 15% (0,1 dolari/litru). Petrolul influențează economia mondială, tocmai pentru că este principala resursă energetică: 39% din nevoile globale de energie sunt acoperite de petrol. Transporturile depind în proporție de 90% de țiței, iar produsele petrochimice (din care se obțin îngrășăminte, pesticide, medicamente, cosmetice, componente pentru autoturisme, calculatoare, telefoane etc) – în proporție de 100%.
Conform estimărilor Agenției Americane de Observație Geologică rezervele mondiale certe de petrol sunt de 1.700 miliarde de barili (ce pot fi exploatate maxim 80%), la care se adaugă 700 miliarde de barili de țiței ce pot fi recuperate din zăcăminte abandonate. La rezervele certe și recuperabile se adaugă țițeiul nedescoperit încă – estimat de agenția americană la 900 miliarde de barili,. Astfel, oferta mondială de țiței ar fi, în total, de 2.700 miliarde de barili. Cum, astăzi, se consumă circa 85 milioane de barili pe zi, dar se preconizează o majorare a consumului la 110 milioane barili/zi în anul 2035 , ar mai fi petrol pentru circa 40 de ani, adică până în 2050.
Companiile de petrol și gaze din întreaga lume caută în prezent modalități de generare a veniturilor și de îmbunătățire a nivelurilor de costuri în actualul context al scăderii prețului petrolului. Este posibil ca acesta să scadă și mai mult în absența unor schimbări pe termen scurt în balanța petrolieră la nivel global, dar așteptările sunt ca piața să se consolideze și activitatea de tranzacționare să se intensifice până în a doua jumătate a lui 2015. Creșterea prețurilor nu va fi suficientă pentru un succes durabil. Gestionarea eficientă a transformărilor structurale din prezent în sectorul de petrolul și gaze necesită un grad mare de flexibilitate financiară, operațională și de portofoliu.
Pe măsură ce investitorii continuă să evalueze consecințele scăderii prețului petrolului cu începere din luna iunie 2014 , o serie de analiști avertizează că „nivelul de incertitudine nu poate fi subestimat întrucât această dinamică a prețului petrolului se răsfrânge asupra prețului mărfurilor, valutelor, și coșurilor consumatorilor din întreaga lume, cu implicații vaste asupra piețelor și economiilor”. Iar în mijlocul incertitudinii crescute, prețul petrolului poate varia extrem de rapid în orice direcție: de exemplu, săptămâna trecută, criza din Yemen a dus la o creștere intempestivă a prețului per baril. Totuși, nu trebuie uitat că, cel puțin în ultimele patru luni, petrolul s-a mișcat în zigzag, într-un interval de $15; a ajuns la limita de jos, s-a ridicat, iar a scăzut, iar s-a ridicat, într-o mișcare de tip W multiplu. Analiștii financiari și reprezentanții industriei așteaptă acum noua mișcare a prețului și încearcă să detecteze semnalul care i-ar putea scoate din intervalul menționat.
Și în timp ce analiștii cred că noul preț de echilibru pentru petrol este $65/baril pentru WTI (West Texas Intermediate) și $70/baril pentru Brent, analiza riscurilor pare să indice prețuri care ar putea fi mai mici. Ca să se adeverească, previziunile indicate implică un câștig de cel puțin 21% pentru țițeiul Brent față de nivelurile curente în jur de $58, și o creștere ce circa 30% pentru WTI, care se comercializează în prezent în jur de $50. Cu toate acestea, și într-un mod semnificativ, prețurile vor rămâne cu mai mult de 30% sub nivelurile de vârf de peste $100/baril (Grafic 1) pentru contractele viitoare de petrol (futures), și asta chiar fără să se considere îngrijorările legate de supra-producția americană, care a tras prețurile în jos.
Agenția Internațională a Energiei (International Energy Agency – IEA) a spus anul trecut că o economie chineză încetinită și boom-ul producției SUA de țiței de șist au marcat începutul unei noi ere a petrolului. Mai mult, IEA consideră că este foarte greu să nu acceptăm că boom-ul american al țițeiului de șist a sfidat, de la începuturile sale, toate așteptările. Este încă o dovadă în sprijinul afirmației mele că fracturarea hidraulică din Statele Unite este o idee transformată într-o inovație disruptivă.
Strategii industriei de petrol atrag atenția asupra unor factori care sugerează că piețele petrolului vor fi caracterizate prin incertitudine și volatilitate în următoarele luni. Acești factori includ:
• riscuri geopolitice, de tipul situației recente din Yemen;
• posibilitatea unei cantități de peste 1 milion barili/zi pompate pe piață de Iran, dacă se va ajunge la un acord nuclear cu țările vestice, în urma căruia actualele sancțiuni ar fi ridicate. De exemplu, luni s-a înregistrat o nouă scădere a prețului petrolului cu 2$ pe baza posibilei finalizări a discuțiilor de la Lausanne dintre țările vestice și Iran;
• posibilitatea creșterii în continuare a producției de țiței de șist din Statele Unite.
Practic, este vorba de o mulțime de variabile care, introduse în ecuația preț-cerere-ofertă, ar putea afecta soluția (prețul imediat) pentru o lungă perioadă de timp. De exemplu, dacă vor fi ridicate sancțiunile împotriva Iranului, ce și cât vor putea aduce ei pe piață? Nu este un secret pentru nimeni că dușmanii lor multiseculari, Arabia Saudită, nu agreează deloc ideea că petrolul iranian ar putea invada piața, care este și așa inundată de țițeiul de șist american. Desigur, nici producătorii americani nu se bucură de apariția concurenței iraniene. Strategia geopolitică a administrației Obama trebuie să țină seama de aceste considerente, întrucât Arabia Saudită, (ca și Israelul –un alt inamic al Iranului), este un aliat esențial al SUA în Orient.
Cei care vor dori să speculeze prin parierea pe prețurile viitoare ale petrolului trebuie să înțeleagă că înoată într-o mare de incertitudini. Dacă privim astăzi la ETF-urile pentru petrol (Exchange Traded Products), vedem un interes uriaș de cumpărare, în ciuda scăderii prețurilor petrolului. De ce? Pentru că există un mare număr de jucători ne-consumatori, care joacă la bursă doar pentru câștig financiar și această situație va crea mai multă volatilitate pe măsură ce prețurile merg în sus și în jos. Consider că, așa cum s-a mai întâmplat deja, prețul petrolului ar putea ajunge în jur de $40/baril și să stabilizeze acolo și această posibilitate ar trebui considerată de „speculanții” de la NYMEX.
Astfel, scăderea prețului petrolului cu începere din iunie anul trecut a fost acompaniată de o apreciere considerabilă a monedei americane în comparație cu toate monedele importante, și de o cădere corespunzătoare în prețurile altor mărfuri tranzacționate curent pe piață (d. ex., metale, îngrășăminte naturale). În consecință, monedele folosite pentru aceste schimburi comerciale – dolarul australian și pesos-ul chilian, s-au devalorizat și ele în raport cu moneda americană. Aceste dinamici valutare au pus o presiune suplimentară asupra prețurilor mărfurilor și, în schimb, au confirmat și accentuat încă o dată creșterea economiei SUA și întărirea dolarului american cauzată de scăderea prețului petrolului.
Consider că, pe baza argumentelor prezentate, se poate vorbi de o „nouă ordine a petrolului” în care balanța puterii energetice experimentează schimbări tectonice, cu Statele Unite ale Americii în centrul lor. Fracturarea hidraulică a argilelor petrolifere a transformat SUA într-un swing producer, a răsturnat vechea ordine impusă și controlată de OPEC multe decenii la rând, iar creșterea producție de țiței de șist a fost atât de mare încât a creat o criză de stocare și a făcut ca riscul geopolitic al alimentării cu petrol să devină o parte a trecutului. Petrolul pregătește să introducă o nouă ordine mondială, așa cum a mai făcut-o o dată în 1901.
Drumul Statelor Unite către independența energetică a devenit scurt și drept.
BIBLIOGRAFIE
Amuzegar, Jahangir, „Managing The Oil Wealth, OPEC’s Windfalls And Pitfalls”, I.B. Tauris Publishers, New York, 1999.
Arabinda, Gosh, „OPEC, the Petroleum Industry, and United States Energy Policy”, Quorum Books, 1983.
Birnbaum, Michael, European industry flocks to U.S. to take advantage of cheaper gas, Washington Post, 1 aprilie 2013.
Butler, Nick, Syrian crisis strengthens the case for shale gas, în „Financial Times”, 28 aug. 2013.
Buzatu, Gheorghe, „O istorie a petrolului românesc”, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2009.
Ciobanu, Gheorghe (coordonator), „Tranzacții economice internaționale”, Ed. Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca, 2004.
Clinton, Hillary Rodham, Energy Diplomacy in the 21st Century, discurs la Universitatea Georgetown, 18 oct. 2012, Washington, D.C.: Department of State.
Coudert, Virginie, Mignon, Valérie, Penot, Alexis, „Oil Price and the Dollar”, Centre d'Etudes Prospectives et d'Informations Internationales (CEPII), 2008.
Crețoiu, Gh., Cornescu, V., Bucur, I., „Economie”, Ed. a II-a, revăzută, adăugită și actualizată, Editura C.H. Beck, București, 2008.
De Launay, Jaques, Charlier, „Jean Michel, Istoria secretă a petrolului, 1859 – 1984”, Ed. Politică, București, 1984.
Demetrescu, M., „Marketing”, Editura Europa Nova, Lugoj, 1991.
Dudău, Radu, National Interest and Foreign Policy Decision-Making. Energy Security in the Wider Black Sea Region, lucrare de doctorat, Facultatea de Științe Politice, SNSPA, 2013.
Dudău, Radu, Opțiunile de securitate energetică a României: Prioritățile anului 2014, în „Revista 22”, 6 ian. 2014.
Dumitrescu, Sterian și Bal, Ana, „Economie Mondială”, Editura Economică, București, 2002.
Făt, Condruța Maria, „Contracte futures și opțiuni”, Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2009.
Grozea, C., „Elemente de tehnologie comercială”, Editura Muntenia, Constanța, 2006.
Hirsch Robert L., Bezdek, Roger, Wendling, Robert, „Peaking Of World Oil Production: Impacts, Mitigation, & Risk Management”, US Department of Energy, februarie 2005.
Kissinger, Henry, „Diplomația”, Ed. Bic All, București, 2003.
Levi, Michael, The Power Surge: Energy, Opportunity, and the Battle for America’s Future, Oxford University Press, 2013.
Manolescu, Gheorghe, „Politici economice”, Editura Economică, București, 1997.
Maugeri, Leonardo, The Shale Oil Boom: A U.S. Phenomenon, Discussion Paper 5/2013, Belfer Center for Science and International Affairs, Harvard Kennedy School, Harvard University, iunie 2013.
Mittal, Lakshmi, Rewrite energy policy and reindustrialize Europe , în „Financial Times”, 20 Ianuarie, 2014.
Neuhoff, Karsten et al, Staying With the Leaders: Europe’s Path to a Successful Low-Carbon Economy, în „Climate Strategies”, februarie 2014
Patriche, D., „Protecția consumatorului în economia de piață”, Editura Academia Universitară Athenaeum, Colecția Universitar, București, 1994.
Patriche, D., „Economia comerțului”, Editura Uranus, București, 2002.
Popescu, Maria-Floriana, „Energy security”, în „Managementul Intercultural”, Volumul XVI, Nr. 2 (31), 2014.
Reuters, „Introducere în studiul piețelor de mărfuri, energetice și transporturi”, Editura Economică, București, 2002.
Sandrea, Ivan (StatoilHydro), Sandrea, Rafael (IPC), „Global Oil Reserves – Recovery Factors Leave Vast Target for EOR Technologies”, „Oil & Gas Journal”, Part 1: November 05, 2007, Part 2: November 12, 2007.
Sedillot, Rene, „Istoria petrolului”, Ed. Politică, București, 1979.
Verleger, Philip K.., The Amazing Tale of the U.S. Energy Independence, în „International Economy”, primăvara 2012.
Yergin, Daniel, „Premiul – despre petrol, bani și putere”, Vol. I, II, Adevărul Holding, Bucureșți, 2007.
IEA Golden Rules for a Golden Age of Gas: World Energy Outlook Special Report on Unconventional Gas, Paris: OECD/IEA, 2012.
Association for the Study of Peak Oil and Gas, www.peakoil.net.
Bloomberg, http://www.bloomberg.com.
Investopedia, http://www.investopedia.com.
Lumea, colecția anilor 2004-2014.
Oil and Gas Journal, aprilie-mai 2011, www.ogj.com.
Stratfor Global Intelligence, http://www.stratfor.com.
Yahoo Finance, http://finance.yahoo.com/news
Ziarul Financiar, www.zf.ro.
http://www.incont.ro/international/reuters-pretul-petrolului.html.
http://www.insse.ro/cms/files/arhiva_buletine2012/bsp_2.pdf.
http://www.energyreport.ro.
http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/criza-petrolului-sistemul-economic-mondial-risca-shut-down.
http://www.analiza-2007-2015-pretul-petrolului-oscilatii-majore-a-puterii-de-cumparare-a-carburantului/.
http://www.oecd.org.
.
BIBLIOGRAFIE
Amuzegar, Jahangir, „Managing The Oil Wealth, OPEC’s Windfalls And Pitfalls”, I.B. Tauris Publishers, New York, 1999.
Arabinda, Gosh, „OPEC, the Petroleum Industry, and United States Energy Policy”, Quorum Books, 1983.
Birnbaum, Michael, European industry flocks to U.S. to take advantage of cheaper gas, Washington Post, 1 aprilie 2013.
Butler, Nick, Syrian crisis strengthens the case for shale gas, în „Financial Times”, 28 aug. 2013.
Buzatu, Gheorghe, „O istorie a petrolului românesc”, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2009.
Ciobanu, Gheorghe (coordonator), „Tranzacții economice internaționale”, Ed. Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca, 2004.
Clinton, Hillary Rodham, Energy Diplomacy in the 21st Century, discurs la Universitatea Georgetown, 18 oct. 2012, Washington, D.C.: Department of State.
Coudert, Virginie, Mignon, Valérie, Penot, Alexis, „Oil Price and the Dollar”, Centre d'Etudes Prospectives et d'Informations Internationales (CEPII), 2008.
Crețoiu, Gh., Cornescu, V., Bucur, I., „Economie”, Ed. a II-a, revăzută, adăugită și actualizată, Editura C.H. Beck, București, 2008.
De Launay, Jaques, Charlier, „Jean Michel, Istoria secretă a petrolului, 1859 – 1984”, Ed. Politică, București, 1984.
Demetrescu, M., „Marketing”, Editura Europa Nova, Lugoj, 1991.
Dudău, Radu, National Interest and Foreign Policy Decision-Making. Energy Security in the Wider Black Sea Region, lucrare de doctorat, Facultatea de Științe Politice, SNSPA, 2013.
Dudău, Radu, Opțiunile de securitate energetică a României: Prioritățile anului 2014, în „Revista 22”, 6 ian. 2014.
Dumitrescu, Sterian și Bal, Ana, „Economie Mondială”, Editura Economică, București, 2002.
Făt, Condruța Maria, „Contracte futures și opțiuni”, Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2009.
Grozea, C., „Elemente de tehnologie comercială”, Editura Muntenia, Constanța, 2006.
Hirsch Robert L., Bezdek, Roger, Wendling, Robert, „Peaking Of World Oil Production: Impacts, Mitigation, & Risk Management”, US Department of Energy, februarie 2005.
Kissinger, Henry, „Diplomația”, Ed. Bic All, București, 2003.
Levi, Michael, The Power Surge: Energy, Opportunity, and the Battle for America’s Future, Oxford University Press, 2013.
Manolescu, Gheorghe, „Politici economice”, Editura Economică, București, 1997.
Maugeri, Leonardo, The Shale Oil Boom: A U.S. Phenomenon, Discussion Paper 5/2013, Belfer Center for Science and International Affairs, Harvard Kennedy School, Harvard University, iunie 2013.
Mittal, Lakshmi, Rewrite energy policy and reindustrialize Europe , în „Financial Times”, 20 Ianuarie, 2014.
Neuhoff, Karsten et al, Staying With the Leaders: Europe’s Path to a Successful Low-Carbon Economy, în „Climate Strategies”, februarie 2014
Patriche, D., „Protecția consumatorului în economia de piață”, Editura Academia Universitară Athenaeum, Colecția Universitar, București, 1994.
Patriche, D., „Economia comerțului”, Editura Uranus, București, 2002.
Popescu, Maria-Floriana, „Energy security”, în „Managementul Intercultural”, Volumul XVI, Nr. 2 (31), 2014.
Reuters, „Introducere în studiul piețelor de mărfuri, energetice și transporturi”, Editura Economică, București, 2002.
Sandrea, Ivan (StatoilHydro), Sandrea, Rafael (IPC), „Global Oil Reserves – Recovery Factors Leave Vast Target for EOR Technologies”, „Oil & Gas Journal”, Part 1: November 05, 2007, Part 2: November 12, 2007.
Sedillot, Rene, „Istoria petrolului”, Ed. Politică, București, 1979.
Verleger, Philip K.., The Amazing Tale of the U.S. Energy Independence, în „International Economy”, primăvara 2012.
Yergin, Daniel, „Premiul – despre petrol, bani și putere”, Vol. I, II, Adevărul Holding, Bucureșți, 2007.
IEA Golden Rules for a Golden Age of Gas: World Energy Outlook Special Report on Unconventional Gas, Paris: OECD/IEA, 2012.
Association for the Study of Peak Oil and Gas, www.peakoil.net.
Bloomberg, http://www.bloomberg.com.
Investopedia, http://www.investopedia.com.
Lumea, colecția anilor 2004-2014.
Oil and Gas Journal, aprilie-mai 2011, www.ogj.com.
Stratfor Global Intelligence, http://www.stratfor.com.
Yahoo Finance, http://finance.yahoo.com/news
Ziarul Financiar, www.zf.ro.
http://www.incont.ro/international/reuters-pretul-petrolului.html.
http://www.insse.ro/cms/files/arhiva_buletine2012/bsp_2.pdf.
http://www.energyreport.ro.
http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/criza-petrolului-sistemul-economic-mondial-risca-shut-down.
http://www.analiza-2007-2015-pretul-petrolului-oscilatii-majore-a-puterii-de-cumparare-a-carburantului/.
http://www.oecd.org.
.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Pretul Si Conditiile de Pret pe Piata Internationala a Petrolului (ID: 144882)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.