Pretul Informatiei

Capitolul I – Informația

Un capitol purtând titlul de mai sus nu poate începe decât cu întrebarea elementară: „ce este informația ?“

Dificultățile pe care le ridică răspunsul la această întrebare au fost abordate de mai mulți autori. Cea mai importantă o constituie probabil aceea de a găsi un concept de o și mai largă generalitate (genul proxim), la care să fie raportat cel ce ne interesează.

Din punct de vedere fizic, respectiv tehnic, problema a fost rezolvată, o dată cu răspunsul dat de autori ca Shannon, Wiener ș.a., potrivit căruia informația este o „măsură a ordinii" (respectiv a dezordinii). Am putea adăuga că este vorba despre ceea ce se transmite în cadrul unei relații emițător-receptor, în condițiile în care principala preocupare o constituie economicitatea și siguranța procesului și în care semnificația mesajului este total indiferentă. Se recunoaște ușor că în această formulare avem de-a face cu aspectul metric al informației, lipsit practic de orice legătură cu semnificația ei.

1.1. Conceptul de informație

În știința comunicării, "informația" în general este "ceea ce se comunică într-unul sau altul din limbajele disponibile". Cu alte cuvinte, informație trebuie considerată ca o combinație de semnale și simboluri. Semnalele ne pot duce cu gândul la undele sonore emise pe care le emitem în actul vorbirii, la undele radio sau cele de televiziune. Purtătoare de informație, semnalele sunt în sine lipsite de semnificație. Ele pot însă purta semnificații care — datorită unor convenții sociale — pot fi decodate. Culoarea roșie în signaletica rutieră poate fi un exemplu: roșul stabilește consensul general, este simbol al interdicției. Altfel spus, semnificația unui simbol este dependentă de un consens în practica socială. Indiferent care este natura semnalelor folosite de emițător, pentru ca influențarea receptorului să se producă și să se obțină efectul scontat, ambele instanțe — atât emițătorul, cât și receptorul – trebuie să atribuie aceeași semnificație semnalelor utilizate.

Trei aspecte ale conceptului de „informație"

Pasajele anterioare au pregătit introducerea în discuție a celor trei aspecte pe care le presupune conceptul de „informație". În primul rând, este vorba de aspectul sintactic al informației, de succesiunea impusă semnalelor grafice, auditive ori electrice. Succesiunea o impune emițătorul. În al doilea rând, este vorba de aspectul semantic al informației, de semnificația care le este acordată semnalelor pe baza convențiilor sociale. Semnificație care nu are cum să fie absolut identică pentru toți cei ce participă la actul comunicativ. Este important, de aceea, să facem distincția dintre informația semantică intențională (informația pe care emițătorul vrea să o transmită) și informația semantică realizată (informația pe care receptorul o desprinde din mesajul receptat). Termenul „semantic" este deosebit de complex. Latura semantică a informației cuprinde, în cele din urmă, transmiterea unui orizont de cunoaștere. Cine studiază acest aspect al informației trebuie să găsească sau măcar să caute ceea ce mesajul îi spune receptorului despre existență. Un al treilea aspect al informației este aspectul pragmatic, ceea ce se întâmplă cu informația primită sau efectul acesteia asupra receptorului. Comunicarea pornește de la emițătorul care intenționează să transmită informația și care, pentru a-și atinge scopul, folosește coduri. Actul comunicării se încheie cu implicațiile pragmatice pentru receptor, etapa finală a transferului de informație.

1.2. Raportul informație – acțiune

Eficiența activității umane — care poate fi apreciată în funcție de măsura în care contribuie la dezvoltarea autorului ei, privit atît ca individ, cît și ca specie — și, deloc paradoxal, chiar sănătatea psihică presupun un anumit echilibru, o justă proporționalitate a segmentelor informație și acțiune. Raportul în cauză, în ciuda termenului, nu poate fi exprimat cantitativ: dacă dispunem de o unitate de măsură pentru aspectul metric al informației (care, totuși, este foarte departe de a constitui o măsură adecvată pentru tot ceea ce înseamnă termenul), ne lipsește o asemenea posibilitate de măsurare pentru acțiune. A spune, de exemplu, că în baza cantității de informație X un anumit individ a întreprins o acțiune constând în parcurgerea unei distanțe y este aproape total irelevant, dacă nu cunoaștem semnificația mesajului (aspectele semantic, structural și pragmatic al informației), precum și conținutul concret al acțiunii.

În lipsa posibilității de a exprima cantitativ raportul optim al informației și acțiunii, putem face unele deducții cu privire la acesta, pornind de la analiza a două dintre fenomenele care constituie un gen de patologie a activității: informația neurmată de acțiune (sau) excesul de informație) și acțiunea nefundamentată pe informație.

Trecerea de la informație la acțiune se efectuează prin intermediul procesului decizional. care constă în alegerea unei variante de acțiune — investită automat cu caracterul de optimă — dintr-o multiplicitate posibilă.

Analiza variantelor de acțiune are ca rol diminuarea riscului, a probabilității ca rezultatele acțiunii să nu coincidă cu cele scontate, și, dimpotrivă, apropierea cât mai mult de acestea. Mai precis, procesul decizional trebuie să tindă să se suprapună schemei actului predeterminat, însușit prin învățarea și acumularea de experiență, care nu mai comportă alegere („la semnalul x se va declanșa acțiunea y“). Una dintre căile prin care se poate ajunge în această situație constă în acumularea de informație suplimentară, astfel încît să se identifice un (eventual) model de acțiune prestabilit. Dar sporirea volumului de informații reclamă timp, apărînd pericolul ratării momentului optim al acțiunii. Pe de altă parte, este necesară sublinierea faptului că procesul căutării, respectiv al obținerii de (noi) informații poate continua indefinit, ajungîndu-se la un exces sufocant, în condițiile căruia acțiunea nu se mai poate declanșa. Astfel din observațiile asupra conduitei cotidiene reiese că există oameni care în situații complexe de viață cumpănesc îndelung argumentele pro și contra unui curs de acțiune, până într-atât încât practic nu mai reușesc să întreprindă ceva, sau acționează prea târziu.

La diminuarea segmentului acțional se poate ajunge nu numai datorită nehotărârii — ca particularitate a structurii psihice — ci și prin evoluția mijloacelor de producție și modificarea stilului de viață pe care îl impune aceasta. Revoluția proceselor de producție provocată de introducerea și perfecționarea mașinilor — proces care continuă și astăzi — a determinat o continuă reducere a componentei fizice a actului de muncă. Omul a încetat să fie principala sursă de energie în procesul de muncă, acest rol fiind preluat de mașină. Pe de altă parte, în multe domenii actul de muncă a căpătat un pronunțat caracter stereotip — cum se întâmplă la lucrul pe bandă. Desigur, există puternice rațiuni economice — în primul rând productivitatea ridicată — care impun, acolo unde este posibil, lucrul pe bandă. Aceasta nu împiedică însă constatarea că în asemenea condiții ambele segmente ale activității – informația și acțiunea — devin sărace, imprimînd ansamblului caracteristici de monotonie, de lipsă de varietate, antrenând diminuarea eficacității unor funcții psihice, ca spiritul de observație, atenția, coordonarea mișcărilor, vigilitatea. O soluție pentru prevenirea acestor efecte negative constă în schimbarea periodică â echipelor, respectiv a operațiilor ce urmează a fi îndeplinite pe bandă.

Uniformizarea nu s-a limitat însă la actul de muncă — în producția industrială și chiar, datorită introducerii diferitelor tipuri de calculatoare, în așa-numita muncă de birou — ci s-a extins, mai ales în marile orașe, asupra ansamblului vieții oamenilor. Francezii întrebuințează pentru a denumi acest efect formula „metro-boulot-dodo“ (metro, respectiv călătoria spre și de la locul de muncă, lucrul ca atare — subînțelegîndu-se, fără entuziasm — și perioada petrecută acasă, dedicată în special somnului). Acest „tipar“ de viață, împărțit riguros în trei perioade, se desfășoară fără modificări notabile, indiferent de anotimp, în condițiile în care asupra oamenilor din Megalopolisul capitalist se revarsă un torent nestăvilit de informații — prin diversele mass-media (presa scrisă, radio, televiziune, panourile publicitare). Cele mai multe dintre informațiile respective nu sînt urmate, potrivit ciclului activității, cu rădăcini ancestrale, de acțiuni, păs- trind numai caracterul de „zgomot de fond”. Cele mai uzitate modalități de a ieși din acest cadru deosebit de strimt al vieții moderne le reprezintă turismul, sportul și participarea, cel puțin ca spectator, la viața cultural-artistică. Nevoia de acțiune se manifestă însă, din păcate, și prin agresivitate în relațiile interpersonale, delincvență etc.

A doua dintre formele despre care am notat că reprezintă un gen de patologie a activității constă în acțiunea nefundamentată pe informație. Aceasta îmbracă o mare varietate, de la actele impulsive în relațiile cu ceilalți oameni, pînă la hotăririle luate de unii conducători de colective fără analiza temeinică a situațiilor cu care sunt confruntați.

Desigur, nu pot fi date rețete pentru îmbinarea optimă a segmentelor informație și acțiune. La aceasta se ajunge prin învățare — pe cont propriu sau cu ajutorul altora — și acumularea de experiență. Cea mai fericită îmbinare a lor se realizează în actul de creație, pe linia marilor valori și idealuri ale umanității, care contribuie atât la dezvoltarea individului, cât și a societății. Aceasta presupune apelul constant la știință, cunoașterea și aplicarea a tot ceea ce este mai valoros în experiența înaintașilor și profunda identificare cu interesele colectivității.

1.3. Valoarea informației

"Noutatea" depinde de improbabilitate. Ideea poate fi întâlnită în considerațiile teoretice privind determinarea cantității de informație sau a valorii informative a mesajelor. Cea mai importantă dintre aceste toerii aparține lui Shannon și a lui Weaver. Cei doi sunt autorii renumitei Teorii matematice a comunicării (1949) care a exercitat o influență deosebită asupra modalităților — mai ales de factură tehnică — de abordare a comunicării. Posibilitățile de comensurare a valorii informative au cunoscut o evoluție spectaculoasă (în telecomunicații sau în tehnologia calculatoarelor). Dincolo de consecințele tehnologice, teoria matematică a informației are meritul — după cum se va vedea — de a fi oferit o paradigmă semanticii și pragmaticii comunicaționale. Pentru a determina valoarea informativă în actul comunicării, Shannon și Weaver se plasează în postura receptorului, împrumutîndu-i incertitudinile în ceea ce privește capacitatea mesajului de a-i spune ceva cu claritate. Teza lor este următoarea: cu cât incertitudinea receptorului privind mesajul despre situația X este mai mare, înainte ca situația să se fi produs, cu atât mai mare este valoarea informativă a mesajului care reușește, ulterior, să elimine incertitudinea inițială.

Dubiile receptorului în legătură cu situația propriu-zisă depind de gradul său de cunoaștere. Cunoașterea și incertitudinea sunt, în această concepție, invers proporționale: cu cât cunoașterea unei situații este mai largă, cu atât incertitudinea legată de această situație este mai redusă. Aici este vorba doar de cunoaștere într-un sens relativ, de cantitatea de cunoștințe privind „extensia" și „adâncimea“ situației vizate. În termenii folosiți de Shannon și Weaver, este necesar să se țină seama de numărul rezultantelor posibile sau — cu alte cuvinte — de numărul variantelor în care mesajul despre situația X ar putea fi interpretat. Numărul variantelor posibile este direct proporțional cu incertitudinea anticipativă pe care o resimte receptorul și deci cu valoarea informativă de care dispune mesajul care elimină aposteriori incertitudinea. Tabelul 1.1 ilustrează acest lucru.

Tabelrs proporționale: cu cât cunoașterea unei situații este mai largă, cu atât incertitudinea legată de această situație este mai redusă. Aici este vorba doar de cunoaștere într-un sens relativ, de cantitatea de cunoștințe privind „extensia" și „adâncimea“ situației vizate. În termenii folosiți de Shannon și Weaver, este necesar să se țină seama de numărul rezultantelor posibile sau — cu alte cuvinte — de numărul variantelor în care mesajul despre situația X ar putea fi interpretat. Numărul variantelor posibile este direct proporțional cu incertitudinea anticipativă pe care o resimte receptorul și deci cu valoarea informativă de care dispune mesajul care elimină aposteriori incertitudinea. Tabelul 1.1 ilustrează acest lucru.

Tabelul 1.1. Incertitudinea privind situația X: rezultantele posibile înainte de receptarea mesajului

În exemplul 1, incertitudinea anticipativă a receptorului este maximă: el trebuie să țină seama de faptul că situația X se poate produce în patru feluri (A, B, C șiD). Incertitudinea în cazul celui de al doilea exemplu este mai redusă: în două din cele patru cazuri este vorba de varianta A, în celelalte două apare varianta B. Nu există nici un dubiu asupra exemplului în care mesajul „S-a petrecut situația X“ dispune de o mai mare valoare informativă. Acesta este exemplul 1, în care incertitudinea a fost în prealabil mai mare. Variantele pot fi catalogate și pe bază de cifre. În teoria informației fondată de Shannon și Weaver se întrebuințează unitatea de măsură hit (binary digit), provenind dintr-un sistem binar care cunoaște doar două cifre: O și 1. În acest sistem, se lucrează cu întrebări de înjumătățire. Cu alte cuvinte, cu întrebări care nu pot primi decît două răspunsuri: ori da, ori nu (O sau 1). Datul cu banul nu cunoaște, spre exemplu, decât două rezultante. Pentru a afla care a fost rezultatul, este suficientă o întrebare: ce a fost, cap sau pajură? Conform teoriei informației, rezultatul acestui joc oferă ca informație 1 bit. Cantitatea de informație poate fi corelată cu numărul de întrebări de înjumătățire necesare pentru a afla rezultanta finală. În exemplul 1, sunt necesare două întrebări de înjumătățire: ce a fost, A B sau C D; iar dacă este vorba de A B, a fost A? Informația conține 2 biți. În al doilea exemplu (având în vedere echivalarea dintre A și B și cea dintre C și D), este suficientă o întrebare de înjumătățire (a fost A ?), informația conținînd 1 bit. Abstract formulat, valoarea informativă a unui mesaj este egală cu cifra cu care 2 trebuie ridicat la putere pentru a obține un rezultat egal cu numărul rezultantelor. Deci: 4=22 rezultante înseamnă informație de 2 biți; 8=23 rezultante corespunde la 3 biți, iar 16=24 la 4 biți. În general, cantitatea de informație este redată ca logaritmul în baza Z al numărului rezultantelor posibile:

I = log2N,

unde I este valoarea informativă a mesajului, iar N numărul rezultantelor posibile.

Acest lucru este valabil doar în situațiile în care toate rezultantele dispun de șanse egale. Ambele exemple din tabelul 1.1 fac parte din această categorie: fiecare rezultantă are o șansă de 25% (exemplul 1) sau de 50% (exemplul 2). Dar, în realitate, lucrurile stau deseori altfel. Șansele nu sunt întotdeauna egale (incertitudinea este mai mare la un meci dintre Ajax și Barcelona, decât la un meci dintre Ajax și o echipă de amatori. Ca atare, valoarea informativă a rezultatului din primul caz este mai mare decât din al doilea. Teoria infromației dispune de o formulă de stabilire a valorii informative pentru situațiile în care șansele sunt inegale.

Capitolul II – Prețul. Marketingul informației

2.1. Conceptul de preț

Definit în termenii cei mai generali, prețul reprezintă o sumă de bani primită sau plătită pentru cedarea, respectiv obținerea unui bun sau serviciu. Sub aspect economic, prețul este expresia bănească a valorii bunurilor sau serviciilor care fac obiectul schimbului și constituie o categorie economică.

Prețul exprimă relațiile bănești care apar și se derulează între agenții economici, între aceștia și populație, între cetățeni, între diferite firme și state etc., cu privire la exprimarea în bani a valorii mărfurilor care fac obiectul schimbului.

În condițiile contemporane prețul este un instrument al pieței reprezentând cantitatea de monedă pe care cumpărătorul este dispus și poate să o ofere producătorului în schimbul bunului pe care acesta poate sa i-l ofere pe piață și exprimă, în cea mai mare măsură sub aspect calitativ și structural, un ansamblu de informații furnizate reciproc de către participanții la schimb, în funcție de raportul dintre cerere și oferta, pe de o parte, și în cadru legislativ, pe de alta parte, având caracter dinamic, divers și reglementat.

O definiție a prețului, unanim acceptată este cea formulată încă din antichitate de către Aristotel și Xenofon care reprezintă prețul ca o cantitate de monedă pe care cumpărătorul este dispus și o poate oferii producătorului (vânzătorului) în schimbul bunului pe care acesta i-l prezintă pe piață. Acesta este prețul absolut. De obicei prețul este exprimat în termeni bănești (preț absolut), dar poate fi exprimat în termenii cantității din alt bun la care trebuie să renunțe pentru procurarea produsului necesar (prețul relativ).

Indiferent de optica sub care este privit, prețul măsoară ceva. La întrebarea “ce măsoară prețul” principalele școli economice au dat explicații diferite cunoscute ca teorii ale prețului.

2.2. Concepții teoretice despre preț

Prețul nu reprezintă un simplu aspect de suprafață, ci el se prezintă ca un fenomen de complexitate deosebită, care este rezultatul interpretării unei multitudini de factori dinamici.

Așa cum în domeniul valorii economice se confruntă cu toate elementele de convergență teoriile obiective și teoriile subiective și în domeniul prețurilor se manifestă o varietate de idei. Concepția obiectivă după care la baza prețurilor stă valoarea-munca a fost elaborată de W. Petty, de economiști clasici A. Smith, J.B. Ricardo, J.S. Mill, precum și de K. Marx.

Pentru școala clasică, „În toate timpurile și în toate locurile este scump ceea ce se obține cu greutate sau constă mult munca pentru a se dobândi și ieftin ceea e se obține ușor sau cu foarte puțină muncă” (A. Smith, Avuția națiunilor).

Potrivit teoriei obiective, prețul est expresia monetară a valorii mărfurilor, iar formarea prețurilor este rezultatul acțiunii a patru factori generali: valoarea mărfi, capacitatea de cumpărare a monedei („valoarea banilor”), raportul cerere – ofertă și politica economică. Ca expresie monetară a valorii, prețul este direct proporțional cu mărimea valorii.

În raport cu moneda mărimea prețului este invers proporțională cu valoarea, monedei sunt factori fundamentali ai formării prețurilor, iar raportul cerere-ofertă constituie doar un factor de adaptare corectă a preșului la exigențele circulației, ale pieței.

La rândul ei politică economică este un factor subiectiv de influențare care este promovată de întreprinzători și/sau de stat prin intermediul căreia sunt utilizați acești factori.

Concepția după care valoarea – munca stă la baza prețurilor a fost prezentă și în literatura românească interbelică – Virgil Madgearu scria că „fără a ne îndepărta prea mult de realitate se poate afirma că în anumite condiții, proporția de schimb între mărfuri corespunde cheltuielilor de muncă incorporată în fiecare din ele”. Evident producătorii trebuie să-și recupereze prin preț cheltuielile materiale și cele salariale și de asemenea să obțină un profit.

Explicația prețurilor pe baza teoriei obiective a valorii a întâmpinat încă de la sfârșitul secolului trecut adversității înverșunate. Astfel E. Von Bohn-Bawerk unul din reprezentanții școlii austriece, susținea că „teoria ratei medii a profitului ți a prețului de producție nu poate fi reconciliată cu teoria valorii”. În consecință a fost dezvoltată teoria subiectivă a valorii potrivit căreia „prețul exprima utilitatea marginală a produsului convertită în unități monetare”. Acestea își concentrează atenția asupra rarității bunurilor disponibile, respectiv asupra măsurii în care acestea direct sau indirect satisfac nevoile. În acest context prețul apare ca un „indice de raritate”.

Potrivit teoriei marginaliste, unității succesive dintr-o marfă prezintă grade diferite de însemnătate, iar interesul se îndreaptă spre efectele generate de adăugarea sau pierderea unei ultime unități denumită marginală. Alegerea de către consumator a bunurilor necesare se bazează pe legea unității descrescătoare, iar echilibrul în alocarea unui anumit venit se atinge odată cu maximizarea utilității ceea ce presupune că utilizarea marginală pe unitate de cheltuială este aceeași la toate produsele ce urmează a fi cumpărate.

Concepțiile asupra prețului bazate pe utilități au evoluat în direcția abandonării subiectivismului. Curbele de indiferență ale lui V. Pareto sau rața marginală de substituire a lui J.K. Hicks reprezintă contribuții însemnate la studiul procesului de formare al prețurilor pornind de la bunuri reale. P.A. Samulson, în determinarea prețurilor, are în vedere mai mulți factori, alături de muncă ce include unitatea, cererea și oferta, raritatea. „Nici în socialismul planificat, nici în capitalismul de piață nu putem avea succes în derivarea prețurilor mărfurilor doar din necesitate de muncă neluând în considerare modelul gusturilor și cererii și efectele lui asupra rarității factorilor non-muncă”, spunea Paul A. Samuelson în Economics.

În general, prețul exprimă cantitatea de monedă ce trebuie plătită pentru achiziționarea bunurilor economice în cadrul tranzițiilor bilaterale de piață. Nivelul și dinamica prețului nu se formează în afara forțelor pieței, cererea și ofertă.

Relațiile cerere – ofertă – preț trebuie considerate în ambele sensuri: modificarea raportului cerere ofertă poate fi cauza schimbării prețului după cum o modificare a prețului poate determina modificarea cererii și ofertei.

În ultimă instanță prețul constituie rezultatul confruntării intereselor economice ale purtătorilor cererii și ofertei formate sub influența condițiilor de producție și ale pieței.

Deci prețul care se formează pe piață reflectă atât estimarea valorii de către cumpărător prin prisma utilității cât și estimarea rarității de către producători prin prisma costurilor. Prețul apare, deci ca un factor de echilibru care se impune tuturor agenților economici. Ca singurul element ce asigură egalizarea prin concurență a cantităților oferite și respectiv cerute de piață.

Prețul de echilibru al unui produs este indicat de punctul de intersecție intre curba crescândă a ofertei și curba descrescândă a cererii, astfel încât prețul de vânzare al unui bun trebuie să devină egal cu costul marginal al întreprinderilor care fac oferta.

Când prețul de vânzare este superior costului marginal, ce corespunde unui volum dat de producție, producătorul sporește producția, și din contră o micșorează în situație inversă.

În raport cu prețul de echilibru, prețul pieței poate fi diferit numai pe perioade scurte, deoarece oferta se adaptează la exigențele cererii solvabile, asigurându-se astfel echilibrul atât pe piața bunurilor de consum cât și pe cea a factorilor de producție.

Unii economiști consideră că teoria marginalistă este prea abstractă și nu oferă răspunsuri valabile la o serie de probleme de mare importanță în sfera relațiilor de schimb. Așa se explică de ce teoria marginalistă a prețurilor nu a pătruns în practica întreprinderilor din țările cu economie de piață. În practica economică de stabilire a prețurilor în loc de a se folosi scheme ce decurg din teoria marginalistă, se recurge la principiul empiric al lui „full cost” care constă în calcularea costurilor medii și de a adăuga la acestea procentaje pentru acoperirea cheltuielilor generale fixe și asigurarea profitului.

Într-o economie de piață, prețurile pieței sunt cele care se impun. Orice producător își stabilește un anumit nivel de preț pentru propriile bunuri. Stabilește acest preț pe baza estimării costurilor și aprecierilor privind profitul cuvenit în funcție de o serie de factori, între care nu lipsesc comparațiile cu alte întreprinderi. Fundamentarea prețurilor, pornind de la situația ofertantului, subliniază faptul că producția poate să se desfășoare și să continue dacă prețul se menține la nivel considerat suficient pentru remunerarea producătorului.

Economia de piață contemporană este mult schimbată în raport cu modelul de piață al unei concurente perfecte. În viziunea lui Francois Perroux, „piețele acestui sfârșit de secol sunt foarte impure și foarte imperfecte, ceva mai mult, toate aceste forme monopoliste sunt influențate de către puterile publice, în cazul unei economii mixte în care sectoarele publice și cele particulare se combină și se influențează reciproc, rețeaua de relații care rezultă din aceasta nu are nici o legătură cu echilibrul microeconomic de concurență completă, care rămâne totuși baza de referință fundamentală a gândirii neoclasice. A interpreta lumea contemporană în termeni de concurență completă constituie o sfidare a spiritului științific”. Economistul francez considera că rețeaua schimburilor pure este înlocuită cu un sistem combinat format din rețeaua schimburilor propriu zise de elemente de influență și de putere.

În aceste condiții, prețurile devin instrumente de putere prin intermediul cărora se realizează anumite obiective ale firmelor dar și ale organismelor guvernamentale. Prețurile sunt sustrase fluctuațiilor pieței, ele devin prețuri administrate, prețuri rezultate pe baza înțelegerii dintre acestea și obținerea acordului guvernamental, fie prin încheierea unor acorduri în cadrul unor organizații interstatale, fie prin încheierea unor acorduri între producători și cumpărători.

2.3. Politica de preț

Având în vedere larga folosire a noțiunii de preț, în accepțiunea mixului de marketing, considerăm utilă păstrarea acesteia și în domeniul marketingului serviciilor și implicit al bibliotecii.

Conform definiției lui P. Kotler, prețul reprezintă cantitatea de bani cerută pentru un produs sau serviciu, este suma valorilor pe care consumatorii le oferă în schimbul avantajului de a avea sau de a utiliza produsul sau serviciul dorit.

Prețul exprimă totalitatea beneficiilor furnizate de un serviciu în care se includ pe de o parte costurile efectuate de bibliotecă, iar pe de altă parte eforturile făcute de utilizator în timpul folosirii serviciului.

Spre deosebire de produs și canalele de distribuție, prețul poate fi modificat rapid. În același timp, prețul sau concurența prin prețuri reprezintă problema principală cu care se confruntă mulți specialiști în marketing. Prețul este numai unul din elementele de marketing pe care o organizație îl folosește pentru a-și atinge obiectivele, iar deciziile referitoare la preț influențează și sunt influențate de deciziile privind serviciul, plasamentul și promovarea. Deciziile legate de preț trebuie atent coordonate cu celelalte elemente ale mixului, atunci când se realizează programul de marketing.

2.4. Factorii care influențează deciziile unei instituții de stabilire a prețului

Deciziile unei instituții în stabilirea prețului sunt influențate de o mulțime de factori cum ar fi:

1. Factori interni:

– obiectivele de marketing;

– strategia de marketing;

– costurile;

– organizarea procesului de stabilire a pieței;

2. Factori externi:

– natura pieței și a cererii;

– utilitatea serviciilor;

– prețurile și ofertele concurenților;

– condițiile economice;

– măsurile guvernamentale.

Obiectivele de marketing

În formarea unei strategii de preț, biblioteca pornește de la obiectivele pe care dorește să le atingă prin practicarea politicii de preț:

_ utilizarea la maximum a capacității bibliotecii;

_ atragerea unui număr cât mai mare de utilizatori;

_ obținerea unor fonduri suplimentare .

Strategii de îndeplinire a obiectivelor

După stabilirea obiectivelor, următorul pas al strategiei este la nivel instituțional.

Strategii de îndeplinire a obiectivelor sunt:

_ strategia de penetrare a pieței (determină clientul să utilizeze mai multe servicii prin practicarea unor reduceri sau a unor prețuri avantajoase);

_ strategia dezvoltării pieței (atragerea de noi utilizatori pentru serviciile și produsele bibliotecii);

_ strategia dezvoltării serviciilor și produselor (crearea de noi servicii și produse pentru utilizatorii actuali);

_ strategia diversificării gamei de servicii și produse (crearea de noi servicii și produse pentru potențialii utilizatori).

Costurile

În stabilirea prețului, alături de costurile specifice (de achiziție, de prelucrare a documentelor care fac obiectul serviciilor de bibliotecă), trebuie luate în considerare și o serie de alte elemente pe care utilizatorul le are în vedere când apelează la un anumit serviciu și pe care le asociază acestuia. Aceste elemente exprimă, în general, contribuția utilizatorului la prestarea serviciului, contribuție dictată de caracteristicile serviciului.

Aceste elemente sunt:

_ timpul este un „cost" suportat de utilizator și care, fiind limitat, este alocat cu grijă pentru prestarea unui serviciu;

_ efectele senzoriale (zgomot, miros, căldură, frig) sunt elemente de care utilizatorii țin seama când „calculează" prețul unui serviciu;

_ „costurile" psihice sunt adesea atașate utilizării unui serviciu cu eforturi psihice deosebite, sentimente de incertitudine;

_ eforturi fizice necesare obținerii unui serviciu, întâlnite mai ales când prestarea presupune accesul liber la documente.

Piața

După stabilirea strategiei de marketing, biblioteca scoate serviciul, îl pregătește pentru piață și piața pentru a primi serviciul respectiv. Cercetează potențialul pieței, determină dacă serviciul sau produsul este dorit și la ce preț este acceptat de utilizatori. Apoi se realizează segmentarea publicului utilizator în grupuri care ar putea reprezenta potențiali „cumpărători" ai serviciului.

În funcție de tipul pieței, ofertantul poate practica un preț care să se apropie mai mult sau mai puțin de cel dorit. Utilizatorul este cel care stabilește dacă biblioteca a stabilit corect prețul. El raportează prețul la valoarea de întrebuințare a serviciului. Dacă prețul depășește această valoare, utilizatorul nu achiziționează serviciul respectiv. Când se calculează mărimea ofertei și a cererii se trasează așa-numita curbă a cererii care indică volumul de servicii care s-ar achiziționa într-o perioadă pentru niveluri diferite de prețuri.

Prețurile și ofertele concurenților

Atunci când se achiziționează un serviciu, orice utilizator compară ceea ce primește cu ceea ce oferă, nu numai din punctul de vedere al costurilor, ci și al utilității. Comparațiile vizează evident și serviciile oferite de concurenți.

Utilizatorii compară prețul unui serviciu cu prețurile practicate de concurență.

Biblioteca trebuie să cunoască bine:

– calitatea serviciilor și produselor concurenților;

– caracteristicile acestora; – mixul de serviciu al acestora;

– serviciile oferite utilizatorilor;

– politica de prețuri;

– modul de plasament al serviciilor și produselor;

– programele de promovare și publicitate a serviciilor și produselor.

Prețurile practicate de concurenți pentru servicii similare influențează politica de preț a bibliotecii. Cu cât mai mare va fi numărul serviciilor concurente similare oferite pe piață și mai accesibile utilizatorilor, cu atât mai mare va fi efortul bibliotecii de a practica un preț de același nivel, sau mai scăzut, sau să continue să ofere serviciile gratuit.

Utilitatea

Un termen care trebuie analizat la stabilirea prețului este utilitatea, care reprezintă pentru fiecare utilizator altceva: pentru unii ea este asimilată unor servicii gratuite sau unor prețuri scăzute, în timp ce pentru alții aceasta este exprimată de caracteristicile pe care le așteaptă de le serviciul respectiv.

Se recomandă utilizarea noțiunii de utilitate netă, definită ca sumă a beneficiilor primite minus suma costurilor făcute de utilizatori. Rezultă astfel că, cu cât va fi mai mare diferența beneficii-costuri, cu atât mai mare va fi utilitatea netă.

Dacă prețul plătit pentru un serviciu este mai mare decât beneficiul obținut, utilizatorul va percepe negativ valoarea serviciului și nu va repeta achiziționarea serviciului respectiv. Când utilizatorul evaluează valoarea serviciilor, evaluează, de fapt, utilitatea netă.

Când utilizatorul apelează la un serviciu și descoperă nu numai că prețul este mai ridicat decât se aștepta, dar îi oferă și mai puține beneficii decât anticipa, el consideră utilitatea serviciului mediocră.

Condițiile economice

Introducerea prețurilor pentru serviciile de bibliotecă este îngreunată de condițiile economice ale țării. Având în vedere că un procent destul de mare al populației trăiește în condiții precare, introducerea prețurilor creează utilizatorilor senzația că își pierd, datorită situației materiale, până și dreptul la serviciile de bibliotecă la care, până de curând, aveau acces gratuit. Mai ales că mulți dintre utilizatori sunt cetățeni cu venituri mici (elevi, studenți, pensionari etc.).

Strategia de stabilire a prețului

Obiectivele politicii de stabilire a prețurilor serviciilor și produselor variază, în principal, în funcție de conjunctura și condițiile pieței de servicii de informare, ca și de personalitatea angajaților bibliotecii. În formarea și promovarea politicii de preț, multe din conceptele aplicate în domeniul bunurilor materiale sunt utilizate și în cazul serviciilor, motiv pentru care, din punctul de vedere al particularităților, acesta se plasează pe o poziție secundară în cadrul mixului.

Diferențierile care apar se regăsesc în conținutul și alternativele folosite și sunt determinate, în special, de particularitățile serviciilor și ale plasamentului lor. Conținutul diferit al politicii de preț are la bază un mod specific de formare a acestuia, datorită în special participării clientului la prestarea serviciilor. Strategiile de preț adoptate depind de scopul bibliotecii și de specificul ei dar și de cerere sau de concurență.

Strategia prețurilor diferențiate

În stabilirea prețului serviciilor se pleacă de la puterea de cumpărare a populației. Nu întotdeauna un preț ridicat duce la succes. În cazul introducerii serviciilor cu plată în biblioteci este necesară o abordare diferențiată a anumitor categorii de utilizatori. Ar putea beneficia de servicii gratuite sau de prețuri reduse elevii, studenții, bursierii, șomerii, pensionarii, persoanele cu handicap etc.

Pentru alte categorii de utilizatori se pot practica prețuri libere, dar important este să se asigure concurența între biblioteci; la început se vor stabili prețuri în funcție de calitatea serviciilor, iar în viitor un număr tot mai mare de biblioteci se vor specializa în culegerea informațiilor unice când, probabil, vor fi necesare măsuri monopoliste.

Concurența între biblioteci este posibilă dacă se face reclamă serviciilor și posibilităților bibliotecii. Dacă această condiție va fi îndeplinită, atunci în unele biblioteci prețurile vor fi destul de mari și astfel se va întâmpla ca adversarii comercializării biblioteconomiei să se teamă cel mult de renunțarea utilizatorilor la serviciile bibliotecii.

Diferențierea tarifelor se face în funcție de mai multe criterii:

_ Cantitate. Un „mare" utilizator beneficiază de condiții mai avantajoase decât un utilizator oarecare. Este cazul politicii degresive; în funcție de numărul de ore de conectare, de numărul cererilor de informare, de numărul bibliografiilor la cerere adresate serviciilor specializate pe astfel de servicii.

_ Utilizator. Un profesionist plătește, de exemplu, mai mult decât un student.

_ Vechime. Un utilizator nou, de exemplu, va plăti pe un timp limitat mai puțin, pentru a aprecia serviciul sau produsul respectiv.

_ Timp. O cerere urgentă este facturată mai mult decât o cerere normală.

În ciuda caracterului aparent non-democratic, o politică de prețuri diferențiate prezintă, adesea, avantaje pentru:

– bibliotecă, ce are avantajul să-și lărgească piața, să-și mențină și să-și amelioreze calitatea serviciilor și produselor oferite;

– utilizatori, care au posibilitatea să plătească servicii și produse în funcție de resursele și motivațiile lor.

Strategia tarifelor diferențiate

Instituția își va ajusta prețurile de bază pentru a permite diferențierea utilizatorilor, a serviciilor, a produselor sau amplasamentului. Folosind această strategie, structura comercializează un serviciu sau un produs utilizând două sau mai multe prețuri, chiar dacă diferențierea acestor prețuri nu își găsește corespondență în diferențierea costurilor.

Avem astfel mai multe tipuri de prețuri:

– prețuri diferențiate pe categorii de utilizatori. Aceștia plătesc prețuri diferențiate pentru același serviciu sau produs;

– prețuri diferențiate pe tipuri de servicii și produse;

– prețuri diferențiate în funcție de amplasament. Pentru amplasamente se practică prețuri diferite, chiar atunci când costurile sunt identice;

– prețuri în funcție de momentul prestării serviciului, în funcție de lună, zi, oră.

Maximizarea profitului

Prețurile sunt fixate la nivelul profitului maxim. Veniturile sunt mai mari decât cheltuielile. Sub acest nivel, consumul este mai ridicat, dar beneficiul unitar (per serviciu/produs) este mai scăzut. Peste acest nivel, beneficiul unitar este ridicat, dar nu compensează diminuarea veniturilor datorate unui consum scăzut.

Trebuie avută în vedere o marjă a profitului, considerată ca satisfăcătoare în privința compensării investițiilor, care poate fi obținut prin:

– un tarif inferior celui care maximiza profitul. Marja redusă pentru fiecare serviciu sau produs distribuit este compensată prin valoarea consumului;

– un tarif superior; consumul mai scăzut este compensat printr-o marjă unitară mai ridicată.

Maximizarea cantităților distribuite

Se fixează un preț suficient de scăzut pentru a atrage cea mai mare parte a utilizatorilor potențiali. O asemenea politică este posibilă în condițiile în care biblioteca dispune de resurse independente față de cele obținute prin facturarea serviciilor și produselor.

Strategia tarifelor unice

Toți utilizatorii plătesc aceleași sume pentru servicii și produse unice.

Capitolul III – Prețul informației în bibliotecă

Având în vedere largă folosire a noțiunii de preț, în accepțiunea mixului de marketing (combinație de 4 elemente: produse, preț, promovare, plasament), considerăm utilă păstrarea acesteia și în domeniul marketingului serviciilor și implicit al bibliotecii.

Conform definiției lui P. Kotler, prețul reprezintă cantitatea de bani cerută pentru un produs său serviciu, este suma valorilor pe care consumatorii le oferă în schimbul avantajului de a avea sau de a utiliza produsul său serviciul dorit.

Pentru utilizatorul bibliotecii prețul exprima totalitatea beneficiilor furnizate de un serviciu în care se includ pe de o parte costurile efectuate de instituție, iar pe de altă parte eforturile făcute de acesta în timpul folosirii serviciului. Prețul nu înseamnă numai bani ci și timp. Din perspectiva utilizatorului costurile pot include oricare sau toți acești factori:

1. Este necesar timp și transport pentru a ajunge la bibliotecă;

2. Spații de parcare limitate;

3. Program nepotrivit de funcționare al instituției;

4. Prea mult zgomot în sălile de lectură;

5. Spații pentru oferta serviciilor prea mici și prea aglomerate.

Prețul este singurul element al mixului de marketing care aduce venituri; toate celelalte elemente reprezintă costuri. Prețul este, de asemenea, unul dintre cele mai flexibile elemente ale mixului.

Spre deosebire de produs și plasament, prețul poate fi modificat rapid. În același timp, prețul sau concurența prin prețuri reprezintă problema principală cu care se confrunta mulți specialiști în marketing.

Prețul este numai unul din elementele de marketing pe care instituția îl folosește pentru a-și atinge obiectivele, iar deciziile referitoare la preț influențează și sunt influențate de deciziile care au în vedere serviciul, plasamentul și promovarea. Deciziile legate de preț trebuie atent coordonate cu celelalte elemente ale mixului, atunci când se realizează programul de marketing.

3.1. Prețul informației

Cauza principală a crizei în domeniul informării este absența prelungită a unei politici. Nimeni nu contestă că și la noi tranziția la economia de piață va duce, inevitabil, la apariția sectorului particular în domeniul informării. Este nevoie însa de o nouă ideologie de utilizare a informațiilor, pe baza căreia să se formuleze o nouă cerere.

Ramură informării se poate dezvolta haotic, fără sarcini și scopuri formulate pertinent și legal, fără sprijin serios din partea statului și un management abil. Nu trebuie așteptat că piețele să se autoregleze.

Informarea este o verigă importantă a „lanțului” economic. Multe sarcini urgențe de reformare a economiei nu pot fi soluționate fără sprijinul ei.

Se constată o interesantă, dar și o frustrantă contradicție în modul în care specialiștii, profesioniștii în informare și „publicul informat” se raportează la informație și la serviciile de informare. Pe de o parte, se recunoaște importanță economică și cea a mutațiilor profesionale care au loc în acest domeniu; citim peste tot despre informație ca mijloc strategic pentru afaceri și industrie, ca sursa de creștere a competitivității și internaționalizării, despre „revoluția informațională” și „societatea informațională”. Pe de altă parte se remarcă o surprinzătoare lipsa de atenție asupra detaliilor privind aspectele majore și abordarea lor din diverse puncte de vedere care ar putea oferi soluții alternative.

Informația că marfa prezintă unele particularități care o fac unică. Se pune întrebarea: cum să fie stabilite cât mai corect și real prețurile acestor „mărfuri”? Răspunsul poate avea implicații enorme pentru fiecare dintre noi. Dacă s-ar taxa, de exemplu, per unitatea de informație conținută într-un document, cât ne-ar costa oare ziarul pe care îl citim zilnic?

Se recunoaște, în general, ca gratuitatea informației este efemeră, că este o amăgire. În obținerea, difuzarea și stocarea ei se depune o muncă socialmente utilă, cu cheltuieli substanțiale.

În general, primirea gratuită a informației a fost interpretată de beneficiari ca ceva ce li se cuvine. Mai devreme sau mai târziu s-a înțeles, totuși, ca informația trebuie plătită.

În prezent, economia pentru profit conduce lumea și, la o scară mai mică, întreprinderile și serviciile, iar bibliotecile nu scapa regulilor acestui joc.

Bibliotecile trebuie să-și concilieze misiunea de serviciu public și noțiunea de gratuitate asociată acesteia cu importantele funcții economice. Însa nu poate trece de la o extremă la alta.

Ideea informației că bun public are în continuare susținători puternici. Ca omologi ai brokerilor individuali, în multe biblioteci se înființează servicii de informare cu plată ce practica tarife diferențiate sau mențin gratuitatea pentru anumite categorii de utilizatori.

Există o oarecare îngrijorare că noțiunea tot mai populară de informație că marfa vandabilă va conduce la apariția unor servicii și produse costisitoare pentru că piețele specializate vor și pot să plătească la nivelul cerut, ceea ce financiar este imposibil pentru serviciile din sectorul public.

Serviciile publice, de o calitate mai slabă, dar și cu un preț mai scăzut (dacă nu gratuite), pot fi eliminate de serviciile scumpe și calitativ superioare. Spre deosebire de alți factori de pe scena informației, bibliotecile sunt bugetare și le lipsește tradiția de a realiza produse cu valoare adăugată sau servicii proprii pentru piață deschisă.

Creșterea explozivă a industriei informației on-line cu filozofia aferenta a platii pe loc sau prin abonament lansează promisiunea informației rapide și individualizate, pe măsură ce intrăm în noua etapa a inițiativelor care au ca obiectiv beneficiarul.

Dezvoltarea comerțului cu informație de afaceri servește la cuantificarea livrărilor de informații și întărește noțiunea de informație că arma strategică în obținerea avantajului economic și competitiv.

Actualul potențial (biblioteci, centre de informare și documentare, institute de documentare) nu trebuie și nici nu poate fi înlocuit exclusiv cu structuri bazate pe profit. Este de la sine înțeles că nu se pune problema trecerii de la totala gratuitate la totul contra cost.

3.2. Introducerea taxelor în bibliotecă

Tendința actuală a bibliotecilor este de a-și mări venitul suplimentar prin introducerea diferitelor taxe.

Se percep taxe pentru înscrierea la bibliotecă, practicându-se tarife diferențiate pe categorii de utilizatori: elevi, studenți, cadre didactice, cercetători etc. și pe tipuri de servicii: împrumutul la domiciliu, împrumutul interbibliotecar, consultarea documentelor în spațiul special amenajat de biblioteca, redactarea de bibliografii la cerere, bibliografii pentru lucrări de diploma și pentru proiecte de cercetare, accesul la baze de date sau la resursele web, servicii de informare on-line etc.

Bibliotecile percep taxe pentru serviciile aduse clienților din afară universității, taxe pentru clienții din interiorul universității, prestarea unor servicii contra cost (de exemplu, fotocopierea).

În cazul pierderii permisului de biblioteca se percep taxe suplimentare, în cazul în care accesul este gratuit, sau aceleași taxe ca la înscriere, pentru eliberarea unui nou permis.

Pentru nerestituirea la timp a documentelor împrumutate, biblioteca percepe taxe pentru fiecare document pe zi de întârziere. Astăzi se pune problema introducerii unei taxe de înscriere la bibliotecă sau plată pentru fiecare utilizare a serviciului de bibliotecă. Cum plata pentru fiecare utilizare a serviciului ar fi mult prea costisitoare, utilizatorii accepta varianta platii unei taxe de înscriere. Totuși, dacă utilizatorii au de ales între a plăti o taxă de înscriere și a opta pentru serviciile unei biblioteci care oferă acces gratuit, majoritatea utilizatorilor acceptă cea de-a doua variantă. Aceștia apelează la serviciile altei biblioteci care oferă acces gratuit, fără a lua în considerare ofertele de servicii pe care cele două tipuri de biblioteci le oferă utilizatorilor. Singura modalitate de a rezolvă această situație este introducerea de către orice bibliotecă a unor taxe, astfel încât nici una să nu-și piardă utilizatorii în favoarea alteia.

În general, bibliotecile care percep taxe oferă anumite servicii care nu se regăsesc în oferta bibliotecilor cu acces gratuit: consultarea unui catalog on-line, accesul la diferite baze de date, accesul la Internet, și totuși, cei mai mulți utilizatori nu percep favorabil acest lucru. Ei aleg varianta gratuității, în ciuda avantajelor pe care le oferă plata unei taxe, de multe ori simbolice, în schimbul accesului la o gamă de servicii variate, calitative și rapide. Varietate, calitate, rapiditate, acestea sunt calitățile serviciilor pe care un utilizator și le dorește în această „societate informațională”, dominată de un număr exorbitant de informații furnizate prin diferite canale de distribuție, disponibile gratuit sau cu plata, calități pe care, dacă nu le regăsește la serviciile structurii de informare pe care acesta o frecventează, cu siguranță le va regăsi în ofertele altor structuri, adică la concurenții bibliotecii.

3.3. Introducerea serviciilor cu plată în bibliotecă

În prezent, activitatea de bibliotecă și de informare se afla într-o etapa de dezvoltare explozivă dominată de tehnologia informațională, ciocnindu-se și fiind confruntată cu aceasta, dar mergând „mâna-n mâna”. Termeni că „accesul utilizatorului”, „prelucrarea distribuită”, „autonomie informațională” semnifica mutarea accentului de la instituție la consumator. Utilizatorii bibliotecii constituie obiectul principal asupra căruia este îndreptata activitatea ei.

Bibliotecarul trebuie să se îngrijească nu numai de satisfacerea cererilor, dar și de faptul că influențează optimizarea procesului științific de producție și poziția utilizatorului în colectivitate. Astăzi, numai o astfel de abordare poate asigura autoritatea bibliotecii și numai o autoritate reală asigură posibilitățile materiale ale acesteia și însăși durata ei de existență. În ciuda existenței legii gratuității serviciilor de bibliotecă, o serie întreaga de tari (Marea Britanie, S.U.A., Franța, Germania, Danemarca, Olanda) au introdus plata serviciilor. Profesorul francez Bernard Lemennicier de la Universitatea din Paris, în urma unui studiu pe tema plății serviciilor de bibliotecă în Franța și în alte țări europene dezvoltate, a ajuns la următoarele concluzii:

– Bibliotecile universitare din Anglia cauta soluții pentru diversificarea surselor de finanțare prin unele servicii cu plată;

– În Germania, din cauza crizei economice și a șomajului s-au reintrodus serviciile cu plata în bibliotecile publice, iar, în prezent, pentru public este ceva normal să plătească;

– În schimb, în Finlanda unde bibliotecile sunt susținute de stat au fost păstrate principiile fundamentale ale cooperării, ale accesului gratuit la informații și dezvoltării rețelelor.

Numeroși autori, în special din SUA, care s-au ocupat pe larg de aceasta dezbaterea, public său privat, gratuitate sau cost, aduc și alte argumente pentru taxe:

– Tarifele ameliorează accesul la sursele de informare;

– Încurajează mai bună gestionare a resurselor în favoarea clienților;

– Dorința de a plăti pentru un serviciu este un indiciu al nevoii reale și al calității serviciilor;

– Plata valorizează percepția asupra serviciilor și bibliotecii;

– Gratuitate nu exista, în realitate cineva plătește;

– Tarifarea furnizează resurse complementare;

– Serviciile gratuite favorizează intermediarii privați care exploatează în interesul lor finanțele colectivității;

– Gratuitatea poate fi o sursă de concurență neloială;

– Plata unui serviciu obliga bibliotecă la calitate.

Cauzele practicilor de tarifare a serviciilor din biblioteci ar fi în opinia acestor autori următoarele:

– Creșterea costurilor legate de dezvoltarea noilor tehnologii necesare automatizării bibliotecilor;

– Restricțiile subvențiilor publice începând cu anii 70;

– Conștientizarea valorii informației în special în domeniul științific și economic;

– Implementarea marketingului care tratează bibliotecă în termeni financiari și introduce o politică de cercetare și anticipare a cererilor utilizatorilor;

– Influența curentului neo-liberal din anii 80 care pune accentul pe factorii ideologici și pe mișcarea de privatizare.

Devine din ce în ce mai evident faptul că numai din banii alocați de stat sau de alte organisme de finanțare nu este posibil să se asigure nivelul necesar al serviciilor, să se satisfacă dorințele mereu crescânde ale utilizatorilor.

Bibliotecile nu au acces liber la informație deoarece ele trebuie să plătească pentru cartea adăugata colecției, dacă nu sunt biblioteci depozitare, și trebuie să plătească pentru utilizarea serviciilor on-line și pentru împrumutul interbibliotecar.

În cazul bibliotecilor „accesul liber” înseamnă că acestea sunt libere să achiziționeze orice carte sau să utilizeze orice serviciu, cu condiția să vrea și să poată plăti contravaloarea. „Accesul liber la…” este un lucru caracteristic democrației. Libertatea de utilizare este cu totul altceva, în special când gama completă a serviciilor on-line implica și un produs final: listing, înregistrarea electronică ce intra în posesia solicitantului.

Informația nu mai poate fi gratuită. Chiar dacă, acum, este în general gratuită, apar unele costuri la tipărire și la distribuție, înainte de a o oferi utilizatorilor, uneori la indexare și abstractizare. De fapt, acesta este conceptul de valoare adăugată implicat în prelucrarea și distribuția informației.

Satisfacerea contra cost a cererii exprimate și potențialul tehnologiei de a da satisfacție solicitanților pun bibliotecile în fata dimensiunilor apreciabile a setei de informare și consumului de informații într-o diversitate tot mai mare de modalități. Prin metode specifice, biblioteca satisface nu numai cererile utilizatorilor, ci și necesitățile de contact și autoafirmare.

Biblioteca este interesată astăzi să-și vândă serviciile unui cerc larg de persoane și organizații, de aceea ea poate folosi elemente ale marketingului. Prin prezenta marketingului în biblioteca se subliniază importanta ofertei de servicii, prioritatea acestui proces înaintea tuturor celorlalte. Marketingul presupune studierea tuturor producătorilor de servicii analoge și o evaluare comparativă a eficienței acesteia și pe aceasta baza, validarea șanselor sale de reușită. Biblioteca poate opta pentru una din variantele:

– De a produce și de a vinde servicii și produse de sine stătătoare;

– De a produce și de a vinde servicii și produse în cooperare cu alte organizații;

– De a refuza vinderea serviciilor.

Se studiază amănunțit piața de desfacere; se efectuează un studiu sociologic privind cerințele în serviciul dat; se încheie contracte, se introduc abonamente cu plata pentru o serie de servicii, numai după toate acestea se determina volumul optim al muncii ce va da o eficiență economică.

În condițiile introducerii serviciilor suplimentare plătite, trebuie prevăzută reacția utilizatorilor la această măsura. Mercantilizarea serviciilor de biblioteca poate duce la pierderea utilizatorilor și poate să nu aducă nici un venit suplimentar. Serviciile plătite nu pot avea un caracter forțat, ci acestea trebuie stabilite numai pe baza unui contact cu utilizatorii. Ei au dreptul să stabilească ce servicii doresc să obțină contra cost, chiar dacă inițiativa vine din partea bibliotecii. Totodată, fiecărui utilizator trebuie să i se aducă la cunoștința faptul că ceea ce a primit înainte gratuit poate primi și acum, în aceleași condiții. Contra cost, el primește dreptul suplimentar pentru acele servicii pe care astăzi societatea le considera gratuite.

Concomitent trebuie să se îmbunătățească servirea tradițională gratuită.

În condițiile pieței se va urmări tot mai mult delimitarea activității bibliotecilor speciale de bibliotecile de masă. Primele sunt orientate spre satisfacerea cerințelor informaționale profesionale speciale, celelalte se vor eliberă de funcția nespecifică lor de satisfacere a unor nevoi speciale. Pentru bibliotecile de masă va apărea posibilitatea concentrării eforturilor asupra satisfacerii nevoilor informaționale de cultura generală. Bibliotecile publice își vor organiza activitatea într-o măsură tot mai mare pe principiul acoperirii cheltuielilor din venituri proprii sau din alte finanțării parțiale pe

seama altor componente din centrele de informare.

Pe de altă parte dintr-o sinteză a mai multor articole pe aceeași temă autori precum Cartmill, Dupuy sau Maass au extras și numeroase argumente pentru gratuitate (8):

– Biblioteca este un serviciu public, deci gratuitatea este un principiu fundamental;

– Tarifarea este discriminatorie, doar cel ce plătește are acces la informație;

– Tarifarea serviciilor publice este o dublă taxare;

– Tarifarea antrenează bibliotecile să se concentreze asupra calității serviciilor cu plata în detrimentul celor gratuite;

– Taxele nu sporesc resursele financiare ale bibliotecii, ci pe cele ale forurilor tutelare;

– Fondurile obținute din taxe sunt de obicei derizorii, insuficiente;

– Taxele nu sunt adecvate, ele nefiind rezultatul unor analize pertinente, ci al imitării sau tradiției.

În concluzie apare opoziția acces gratuit-informația ca marfă dar și conturarea unor poziții de mijloc care vorbesc de o partajare între acestea două.

Capitolul IV – Studiu de caz

4.1. Alegerea temei

Era informațională propune inovații de infrastructură dar în același timp dezvoltă instituții tradiționale, precum biblioteca, pentru stocarea memoriei umanității. Biblioteca mileniului trei va fi biblioteca noastră dar și a generațiilor viitoare, care vor ști ce înseamnă cartea, dar mai ales vor integra folosirea calculatorului în viața de zi cu zi.

Extraordinara dezvoltare cunoscutã de tehnologiile informãrii și comunicãrii a schimbat aproape radical societatea în care trãim și, implicit, mediul în care își desfãșoarã activitatea structurile info-documentare, în mod special bibliotecile.

Mediul electronic are consecințe și asupra rolului profesioniștilor din domeniul informãrii, dar și asupra pregãtirii pe care aceștia trebuie sã o aibã. Ei trebuie sã ținã pasul cu mediul informațional aflat într-o continuã și rapidã schimbare, sã facã fațã nevoilor privind educația continuã a utilizatorilor 1 .

În ultimele decenii, educația utilizatorilor s-a conturat ca o nouã zonã de intensã cercetare și de noi responsabilitãți pentru biblioteci și pentru specialiștii din domeniul informãrii. Întreaga comunitate de utilizatori ai structurilor info-documentare se confruntã cu o cantitate de informații în permanentã creștere și toatã acestã masã de informații este difuzatã și este disponibilã pe diverse suporturi. Din acest motiv, structurile info-documentare trebuie sã acorde o atenție tot mai mare educației utilizatorilor, mai exact educației utilizatorilor în scopul perfecționării competenței informaționale. Au fost realizate, de asemenea, multe instrumente care oferã posibilitatea de a învãța despre sursele de informare relevante și despre modalitãțile de accesare a acestora.

Tinerii care se formează acum știu și înțeleg din ce în ce mai mult că a învăța, a putea să te informezi cât mai repede și cât mai bine, înseamnă progres pentru ei și pentru societate.

Cerința de informare este obiectivă. Biblioteca trebuie să fie aptă pentru a răspunde acestei cerințe, trebuie să furnizeze fiecărui utilizator informația de care are nevoie în forma pe care acesta o dorește.

Biblioteca vine și ea în întâmpinarea necesității, specific umane, acute și permanente de informație documentară.

4.2. Ipoteza de lucru

Pentru o bună funcționare a bibliotecii trebuie să existe o bună organizare a activității, ce implică, din punctul nostru de vedere și o eficientă informare a cititorului.

Ne-am propus să urmărim aceste aspecte la beneficiari, dar și la personalul din instituția bibliotecii.

Biblioteca analizată – Biblioteca Universității de Vest Eugen Todoran Timișoara

Serviciile oferite

1. Informare bibliografică și îndrumări privind utilizarea instrumentelor de informare și a lucrărilor de referință.

2. Consultarea cataloagelor tradiționale și electronice on-line, în bibliotecă la fișierul electronic OPAC sau prin INTERNET (http://alpha.bcut.r:4330/ALEPH)

3. Consultarea în sălile de lectură sau bibliotecile filiale a tuturor publicațiilor pe care le posedă biblioteca, cu excepția documentelor din cadrul Depozitului legal și a celor de patrimoniu, pentru care este nevoie de aprobarea conducerii bibliotecii.

4. Împrumutul cărților, din colecțiile bibliotecii, la domiciliu. Împrumutul la domiciliu se face de la ghișeul de împrumut și de la unele filiale, dacă regulamentul acestora permite acest lucru. Fac excepție publicațiile unicat, cărțile de patrimoniu și cele din colecțiile speciale.

5. Consultarea publicațiilor electronice online, pe CD-ROM, sau DVD, abonate de bibliotecă (baze de date, periodice, cărți electronice, produse multimedia) alte surse de informare (la Biblioteca Multimedia).

6. Consultarea bazelor de date ProQuest, MatSciNet (la Biblioteca Multimedia și din rețeaua UVT).

7. Consultarea bazei de date LEGIS, cu legislația din Romnia (la Biblioteca Multimedia).

8. Vizionarea, casetelor video din colecția bibliotecii (la Biblioteca Multimedia). Salvare pe dischetă, CDROM, scanarea, tipărirea informației din publicațiile bibliotecii, LEGIS, bazele de date ProQuest, MatSciNet sau INTERNET, cu respectarea Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe (la Biblioteca Multimedia)

9. Fotocopierea unor fragmente din publicațiile bibliotecii, cu respectarea Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe. Fotocopierea este permisă dacă starea publicațiilor este bună. Nu se pot fotocopia manuscrisele, corespondență, cărțile rare, de patrimoniu, bibliofile.

10. Împrumut interbibliotecar intern și internațional. Taxele de corespondență și de transport sunt achitate de solicitanți.

11. Bibliografii la cerere din bazele de date ale bibliotecii.

Biblioteci-filiale din oraș

În sediile unor facultăți ale Universității de Vest sunt organizate următoarele biblioteci filiale:

Biblioteca de arte plastice

Biblioteca de chimie – biologie

Biblioteca de drept

Biblioteca de educație fizică și sport

Biblioteca de muzică

Biblioteca de științe economice

Biblioteca de teologie ortodoxă

Biblioteca Austria , constituită cu sprijinul Consulatului Austriei, prin fondurile ei, completează nevoile de informare ale utilizatorilor B.C.U.T.

4.3. Instrumentele de lucru și populația cercetării

Pentru problemele pe care ne-am propus să le analizăm am efectuat un sondaj sociologic. Aceasta pentru că una dintre particularitățile sondajului sociologic este posibilitatea că acesta se poate elabora și realiza și în instituții mai mari în rândul cărora se situează și biblioteca noastră. Având în vedere modalitatea relativ simplă de lucru cu sondajul sociologic, acesta poate fi realizat, conform opiniei sociologilor, nu numai de specialiști, ci și de către bibliotecari, în cazul nostru.

Sondajul sociologic s-a realizat, în analiza de față, utilizând metoda anchetei cu ajutorul chestionarului. Ancheta, ca metodă științifică, presupune "un schimb de informații, mai exact o comunicare între cercetător și anumite elemente (indivizi umani) ale realității sociale investigate".

Ancheta se poate realiza în două moduri:

pe cale orală (ancheta directă)

în scris (ancheta indirectă) În lucrarea de față am utilizat anchetă în scris, prin completarea unui chestionar, care are ca obiectiv producerea unei cunoașteri științifice.

Chestionarul rigid sau standardizat rămâne instrumentul cel mai curent în cadrul unei anchete, el este de un ajutor eficace atât anchetatorului cât și anchetatului, în rolurile lor respective, astfel funcția lui centrală este dublă. În primul rând, el pune toate persoanele interogate în aceeași situație psihologică, ceea ce constituie un fapt capital. În al doilea rând, printr-un sistem de notații simple, el asigură comparabilitatea răspunsurilor.

4.4. Motivația alegerii instrumentelor de lucru

Am realizat această anchetă pe baza unui chestionar pentru că metoda este operativă, permite dezvoltarea și elucidarea problemelor într-un timp scurt și, prin urmare, rezultatele căpătate vor fi mai reale, mai operative și pot fi folosite mai eficient în practică.

Pentru a ușura prelucrarea statistică a datelor în lucrarea noastră am utilizat un chestionar ce conține întrebări cu mai multe variante de răspuns.

Eșantionul intervievat

Pentru cercetarea comportamentului consumatorului vom recurge la eșantionarea aleatoare fixă fără restricții. Aceasta va duce la construirea unui eșantion fără a impune nici o restricție prealabilă, fiecare componentă fiind extrasă din colectivitatea considerată în totalitatea ei. Astfel vom obține un eșantion care tinde să aibă o repartiție a caracteristicilor studiate similară cu cea existentă în cadrul colectivității.

Pentru stabilirea mărimii eșantionului vom folosi formula:

În care: n – mărimea (numărul componentelor) unui eșantion;

t – coeficientul care corespunde probabilității cu care se garantează rezultatele;

p – proporția componentelor din eșantion care posedă caracteristica cercetată (deoarece, de obicei, valoarea lui “p” nu se cunoaște, ea se consideră egală cu 0,5, pentru a face ca dispersia să aibă valoarea maximă posibilă);

Δω – eroarea limită acceptabilă.

În cazul de față s-a stabilit: Probabilitatea de garantare a rezultatelor de 96% t coeficientul care corespunde probabilității cu care se garantează rezultatele de 2,05

Δω – eroarea limită acceptabilă de 4%;

Având în vedere că în prezenta lucrare se realizează o anchetă pilot, datorită lipsei timpului și a fondurilor necesare pentru realizarea unei cercetări de marketing, chestionarul va fi aplicat unui eșantion de 200 de persoane (175 de cititori și 25 persoane din cadrul personalului bibliotecii).

4.5. Rezultatele cercetării

La întrebarea 1. Cum apreciați biblioteca din punct de vedere al dotării cu manuale suport pentru cursuri și lucrări practice (număr, ani de apariție, etc.) ? , cititorii au răspuns în proporție de 80% cu punctajul maxim, adică foarte bine și 20% cu bine. Personalul biblioteciia răspuns în prorpoție de 100% cu varianta maximă, însemnând foarte bine.

La întrebarea 2. Cum apreciați biblioteca din punct de vedere al dotării cu publicații pe suport print (noi apariții editoriale românești și străine) ?, răspunsurile au fost dintre cele mai variate: dintre cititori 100 au susținut varianta foarte bine, 50 bine, 10 nici bine nici rău, iar 15 rău. Dintre persoanele angajate în cadrul bibliotecii: 15 au răspuns foarte bine, iar 10 bine.

La întrebarea 3. Cum apreciați bazele de date on-line din punct de vedere al calității și noutății articolelor full-text, al utilității acestora în redactarea referatelor și al pregătirii profesionale ?¸ cititorii au răspuns în proporție de 90% cu varianta foarte bine și 10% bine, iar personalul în totalitate foarte bine.

La întrebarea 4. Cum apreciați profesionalismul personalului bibliotecii în acordarea serviciilor de bibliotecă (imprumut, acordarea de informații, efectuarea de bibliografii la cerere, etc.), cititorii au răspuns după cum urmează: 70 au ales varianta "foarte bine", 60 "bine", 20 "nici bine nici rău" și 25 "rău". Personalul angajat a ales în totalitate varianta "foarte bine".

La întrebarea 5. Cum apreciați dotarea cu echipamente electronice a bibliotecii?, cititorii au răspuns cu foarte bine în număr de 80, cu bine în număr de 75 și cu nici bine nici rău în număr de 20. Personalul a apreciat cu foarte bine în număr de 25, deci 100%.

La întrebarea 6. Estimați gradul de confort oferit de sălile de lectură (mobilier, iluminare, climat, etc). , cititorii au răspuns cu foarte bine în număr de 100 și cu bine în număr de 75.

Personalul a apreciat cu foarte bine în proporție de 100%.

La întrebarea 7. Care credeți că sunt punctele slabe ale instituției noastre?, răspunsurile au fost următoarele:

Cititori

– prețul ridicat al legitimației: 80 respondenți

– durata scurtă a timpului de împrumut: 50 respondenți

– imposibilitatea cititorilor externi de a împrumuta cărți acasă: 30 respondenți

– nu există: 15 respondenți.

Personal

Formarea personalului (lipsa de instruire):10 respondenți

Raport inegal între serviciile prestate și cele remunerate: 15 respondenți.

La întrebarea 8. Care credeți că sunt punctele tari ale instituției noastre ?, răspunsurile au fost precum urmează:

Cititori

– sistemul informatizat: 75 respondenți

– materialele noi, proaspete: 55 respondenți

– simplitatea procedurilor: 25 respondenți

– amabilitatea personalului: 20 respondenți.

Personal

sistemul informatizat: 12 respondenți

personalul bine pregătit: 8 respondenți

spațiul bine amenajat: 5 respondenți.

La întrebarea 9. Ce aspecte ale instituției noastre ar trebui îmbunătățite?, răspunsurile sunt:

Cititori

prețul: 120 respondenți

pregătirea personalului: 55 respondenți

Personal

salariul: 25 respondenților.

Concluzii

Cartea, care are un rol important în dezvoltarea noastră ca oameni și ca element component al culturii unei națiuni, face parte din acele bunuri a căror valoare se definește prin relația ei cu cititorii.

Biblioteca are un rol foarte important pentru că reprezintă accesul la informație, la știință, și la cultură.

Toate acestea reprezintă drepturile fundamentale ale omului, care împreună cu dreptul la educație sunt recunoscute peste tot în lume ca elemente cheie atât ale unei dezvoltări durabile a umanității cât și a progresului economic și social.

O bibliotecă nu este un depozit inert, o comoară înghețată de valori nebănuite cuprinse sau expuse sistematic în rafturi, un templu babilonic care s-a înălțat de la unicatele manuscriselor, până la milioanele de exemplare, pe care le numără acum orice mare instituție similară din lume.

O bibliotecă este un templu al lecturii, al discursului în tovărășia celor mai de seamă spirite ale culturii universale, de la îndepărtata antichitate până la ultimii contemporani.

Se impune revitalizarea rolului bibliotecii, ca instrument important al dezvoltării umane.Mutațiile din domeniile economic și social se reflectă și la nivelul beneficiarilor serviciilor de lectură.

O idee importantă este că accesul la o colecție diversă și mare din bibliotecă este unul din elementele esențiale în încurajarea oamenilor să citească și faptul că motivația lecturii este determinată de cunoașterea acelor cărți care au rol moderator asupra comportamentului.

Faptul că bibliotecile pierd teren în raport cu mijloacele comode de informare, chiar dacă informația care se poate obține într-o bibliotecă e incomparabil mai complexă.Pentru a menține interesul oamenilor cred că fiecare instituție de acest fel trebuie să-și adapteze activitățile specifice la noile tipuri de gândire, de trăire spirituală sau materială.

O carte rămâne un mijloc de informare ;iar dacă internetul este condiționat de existența unui calculator și a unei rețele, biblioteca rămâne în principiu accesibilă tuturor.

Activitatea unei biblioteci este uriașă, iar memoria umană se dezvoltă ca orice organ al corpului prin exerciții la care cititul este de o importanță covârșitoare.

Lucrarea de față a dorit să evidențieze faptul că, deși prețul informației crește, oamenii sunt dispuși să-l plătească în schimbul unei mai bune logistici, organizări, dotări cu noi materiale, precum și în schimbul unui personal calificat care să le ghideze pașii în drumul către acest tărâm minunat, al cărților.

BIBLIOGRAFIE

AHMED, PERVAIZ K., RAFIQ, MOHAMED, Internal Marketing: Tools and Concepts for Customer-Focused Management, The Chartered Institute of Marketing, Elsevier, 2009.

Bawdin, David. Information and digital literacies: a review of concepts // Journal of Documentation [on-line]. -2001.

BRUCE, CHRISTINE. The seven Faces of Information Literacy . – Adelaide: Auslib Press, 1997.

ENACHE, I. Marketingul in structurile infodocumentare. Ed. Universitatii, 2006.

ENACHE, I. Economia structurilor infodocumentare. Ed. Universitatii, 2011.

FISK, P. Geniu in marketing. Meteor Press, 2008.

KOTLER, Philip. Managementul markentingului. Teora, 2008.

KOTLER, P. ; KARTAJAYA, H. ; SETIAWAN, I. Marketing 3.0. Publica, 2010.

KOTLER, Philip. Principiile marketingului. Teora, 2008.

KOTLER, Philip. Marketing in sectorul public, Meteor Pess, 2008.

OLTEANU, Valerica. Marketingul serviciilor: teorie si practica. Uranus, 2001

OLTEANU, Valerica. Marketingul serviciilor: o abordare manageriala. Ecomar, 2005

MCDONALD, Malcolm. Planificarea de marketing prin exemple. Ed. C.H. BECK, 2010.

MOLDOVEANU, Maria; IOAN-FRANC, Valeriu. Marketing și cultură. București: Editura Expert, 1997.

14. PURCÃREA, A., PURCÃREA, TH. – Cercetãri de marketing: Rolul celor “7P în determinarea satisfactiei oferite de calitatea serviciului prestat (I), în “Monitorul Comerțului Românesc”, nr. 9-10/2004

SALAÜN, Jean Michel. Marketing des bibliotheques et des centres de documentation. Paris: Editions du Cercle de la Librairie, 1992.

SCOTT, David Meerman. Noile reguli de marketing si PR. Publica, 2010.

STANCIU, Sica. Introducere în marketingul organizațiilor non-profit. București: Editura Universității din București, 1999.

ALA Association of College and Research Libraries. Information Literacy Competency Standards for Higher Education [on-line]

http://www.hasdeu.md/bibliopolis/informatia/teorie_si_practica.html

www.bcut.ro