Prescriptia Extinctiva

CUPRINS:

CAPITOLUL I – NOȚIUNEA ȘI EFECTUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE …….pag.

SUBCAPITOLUL 1 – NOȚIUNE ȘI REGLEMENTARE ……………………………pag.

1.Noțiunea de „prescripție extinctivă” și natura juridică a acesteia………………pag.

2.Delimitarea prescripției extinctive de alte instituții juridice……………………..pag.

2.1.Delimitarea prescripției extinctive față de prescripția achizitivă…………..pag.

2.2. Delimitarea prescripției extinctive față de decădere………………………….pag.

2.3.Delimitarea prescripției extinctive față de termenul extinctiv………………..pag.

3. Reglementarea prescripției extinctive………………………………………………pag.

4. Prescripția extinctivă în reglementarea Noului cod civil – instituție de ordine privată…………………………………………………………………………………………pag.

SUBCAPITOLUL 2 – EFECTUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE……………………pag.

CAPITOLUL II – DOMENIUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE………………………pag.

SUBCAPITOLUL 1 – PRESCRIPȚIA EXTINCTIVĂ ÎN CAZUL DREPTURILOR PATRIMONIALE…………………………………………………………………………….pag.

1. Drepturile de creanță……………………………………………………………..pag.

1.1. Principiul prescriptibilității drepturilor de creanță………………………..pag.

1.2. Excepții de la principiul prescriptibilității drepturilor de creanță…………pag.

2. Drepturile reale ……………………………………………………………………pag.

2.1. Acțiuni reale prescriptibile extinctiv…………………………………………pag.

2.2. Acțiuni reale imprescriptibile extinctiv:…………………………………….pag.

SUBCAPITOLUL 2 – PRESCRIPȚIA EXTINCTIVĂ ÎN DOMENIUL DREPTURILOR NEPATRIMONIALE…………………………………………………………………………pag.

1. Principiul imprescriptibilității drepturilor personale nepatrimoniale…………pag.

2. Drepturi nepatrimoniale prescriptibile extinctiv………………………………..pag.

CAPITOLUL III – INVOCAREA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE ȘI RENUNȚAREA LA PRESCRIPȚIE ……………………………………………………………………………pag.

SUBCAPITOLUL 1 – INVOCAREA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE – PERSOANELE CARE POT INVOCA PRESCRIPȚIA ……………………………………………………pag.

SUBCAPITOLUL 2 – RENUNȚAREA LA PRESCRIPȚIE …………………………pag.

1. Natură juridică. Obiectul renunțării…………………………………………….pag.

2. Felurile renunțării…………………………………………………………………pag.

3. Efectele renunțării la prescripție…………………………………………………pag.

4. Întinderea renunțării la prescripție………………………………………………pag.

CAPITOLUL IV – TERMENELE DE PRESCRIPȚIE EXTINCTIVĂ – ANALIZĂ COMPARATIVĂ – DECRETUL NR.167/1958 – NOUL COD CIVIL …………………..pag.

SUBCAPITOLUL 1 – TERMENELE GENERALE DE PRESCRIPȚIE EXTINCTIVĂ ..

SUBCAPITOLUL 2 – TERMENELE SPECIALE DE PRESCRIPȚIE EXTINCTIVĂ …

CAPITOLUL V – CURSUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE ……………………….pag.

SUBCAPITOLUL 1 – ÎNCEPUTUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE ………………pag.

1. Regula generală privind începutul prescripției extinctive ……………………..pag.

2. Reguli speciale privind începutul prescripției extinctive – analiză comparativă….

SUBCAPITOLUL 2 – SUSPENDAREA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE – ANALIZĂ COMPARATIVĂ ……………………………………………………………………………pag.

1. Noțiune și justificare……………………………………………………………….pag.

2. Cauze generale și cauze speciale de suspendare a prescripției extinctive………pag.

3. Efectele suspendării prescripției……………………………………………………pag.

SUBCAPITOLUL 3 – ÎNTRERUPEREA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE – ANALIZĂ COMPARATIVĂ …………………………………………………………………………….pag.

1. Noțiune și justificare………………………………………………………………..pag.

2. Cazurile de întrerupere…………………………………………………………….pag.

3. Efectele întreruperii prescripției…………………………………………………..pag.

SUBCAPITOLUL 4 – REPUNEREA ÎN TERMENUL DE PRESCRIPȚIE ………….pag.

1. Noțiune și justificare………………………………………………………………..pag.

2. Termenul pentru repunerea în termenul de prescripție extinctivă……………pag.

3. Efectul repunerii în termenul de prescripție extinctivă…………………………pag.

SUBCAPITOLUL 5 – ÎMPLINIREA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE – CALCULUL PRESCRIPȚIEI ………………………………………………………………………………pag.

1. Noțiune……………………………………………………………………………….pag.

2. Regulile de stabilire a momentului împlinirii prescripției extinctive…………….pag.

Cazan Mihaela. Introducere

INTRODUCERE

La alegerea lucrării de licență am optat pentru tema „Prescripția extinctivă” , principalul

argument al alegerii fiind acela al importanței acestei instituții de drept civil , iar mai apoi, provocarea de a analiza în ansamblu reglementarea prescripției în conjunctura actuală a aplicării în timp a legilor succesive, ce presupune aplicarea atât a reglementării vechi pentru prescripțiile începute înainte de intrarea în vigoare a Noului cod civil cât și a noilor norme, pentru cele începute după data de 01.10.2011.

De aceea am înțeles să abordez o analiză comparativă a instituției menționată , așa cum

apare în reglementarea Decretului nr.167/1958 , cu noile norme din același domeniu din Noul cod

civil , cu evidențierea elementelor de noutate , a tendinței legiuitorului de modificare a naturii juridice a instituției , prin transformarea acesteia dintr-o instituție de drept public într-una de drept privat.

Am structurat lucrarea pe 5 capitole și anume: capitolul I – Noțiunea și efectul prescripției extinctive; capitolul II – Domeniul prescripției extinctive; capitolul III – Invocarea prescripției extinctive. Renunțarea la prescripție; capitolul IV – Termenele de prescripție extinctivă. Analiză comparativă Decretul nr.167/1958 – Noul cod civil și capitolul V – Cursul prescripției extinctive.

La rândul lor , capitolele sunt structurate pe subcapitole și subpuncte, după caz , așa cum le voi analiza în continuare pe scurt.

Capitolul I , având denumirea Noțiunea și efectul prescripției extinctive, este structurat pe două subcapitole , respectiv subcapitolul 1 cu denumirea Noțiune și reglementare și subcapitolul 2 Efectul prescripției extinctive.

În subcapitolul 1 am definit noțiunea de prescripție extinctivă , importanța acesteia în asigurarea stabilității și securității raporturilor juridice și înlăturarea incertitudinii din circuitul civil, am arătat existența în literatura juridică aferentă vechii reglementări a unei controverse în privința naturii juridice a prescripției extinctive și faptul că această controversă a fost înlăturată prin reglementarea actuală, care încă din definiție arată că prin prescripție se stinge dreptul material la acțiune , iar nu dreptul subiectiv propriu zis și obligația corelativă.

În același subcapitol , la punctul 2 , am făcut o delimitare a instituției prescripției extinctive de alte instituții apropiate , acestea fiind prescripția achizitivă , decăderea și termenul

Cazan Mihaela. Introducere

extinctiv , arătând atât asemănările cât și deosebirile, în special în privința efectului produs, ce se deosebește de efectele celorlalte instituții analizate.

La punctul 3 am făcut o analiză a reglementării instituției prescripției extinctive în decursul timpului , pornind de la aceea a Codului civil de la 1864 și apoi referindu-mă la cadrul normativ general al prescripției extinctive până la apariția Noului cod civil, și anume , Decretul nr.167/1958, iar, actualmente , reglementarea din Noul cod civil în art.2500 – 2544.

Am făcut precizarea că , deși constituie cadru general al prescripției extinctive , aceste norme nu sunt singurele în materie , existând și dispoziții cuprinse în legi speciale, referindu-mă la prescripția dreptului de a obține executarea silită reglementată de Codul de procedură civilă.

La acest subcapitol am introdus punctul 4, având denumirea marginală „Prescripția extinctivă în reglementarea Noului cod civil – Instituție de ordine privată” în cuprinsul căruia am remarcat aspectul esențial al noii reglementări al acestei instituții juridice , acela că prescripția nu mai are caracterul unei instituții de ordine publică, ci acela al unei instituții de ordine privată.

Această transformare presupune faptul că prescripția nu mai operează de drept și nici nu mai poate fi invocată din oficiu , că debitorul are doar un drept de a refuza îndeplinirea obligației și de a invoca beneficiul prescripției, acest drept având o natură potestativă , cu consecința că acesta are posibilitatea renunțării la prescripție , că legea dă posibilitatea părților de a modifica prin acord expres durata , termenul de prescripție sau cursul acesteia ori cauzele legate de suspendare sau întrerupere, evident cu limitele prevăzute de lege.

În subcapitolul 2 m-am referit la efectul prescripției extinctive arătând că acesta constă în transformarea unui drept subiectiv ce se bucură de protecție judiciară, într-unul care nu se mai bucură de o asemenea protecție , cu referire la ceea ce am arătat anterior asupra naturii juridice a instituției prescripției de ordine privată, ce lasă la latitudinea beneficiarului prescripției invocarea sau nu a acesteia.

Capitolul II al lucrării se referă la domeniul prescripției extinctive , respectiv analizează incidența acestei instituții în sfera diferitelor categorii de drepturi subiective civile.

Pentru aceasta , am pornit de la principala clasificare a drepturilor civile în drepturi patrimoniale și drepturi nepatrimoniale , cu subclasificarea primei categorii în drepturi de creanță și drepturi reale.

Am arătat că în cazul drepturilor de creanță din sfera drepturilor patrimoniale regula este aceea a prescriptibilității acestora , arătând și excepțiile de la această regulă.

Cazan Mihaela. Introducere

În cazul drepturilor reale, am arătat că , deși regula ar fi că acestea sunt prescriptibile extinctiv , sunt mai puține cele prescriptibile decât acțiunile reale imprescriptibile extinctiv pe care le-am enumerat (acțiunea în revendicare , acțiunea de partaj , acțiunea negatorie , acțiunea în grănițuire , petiția de ereditate).

Spre deosebire de drepturile patrimoniale, în cazul drepturilor nepatrimoniale regula este aceea a imprescriptibilității acțiunilor privind protecția acestor drepturi și justificarea constă în caracterul perpetuu al drepturilor nepatrimoniale și legătura inseparabilă a acestora de persoana fizică sau juridică.

Ca în orice domeniu , de la regula menționată există și excepții pe care le-am enumerat: acțiunea în nulitatea relativă a căsătoriei , acțiunea în nulitatea relativă a recunoașterii copilului , etc. , enumerarea nefiind limitativă.

La același capitol , în final , m-am referit la aspecte speciale privind domeniul prescripției extinctive reglementate de Noul cod civil în art.2503, art.2504, art.2505.

Am introdus în lucrarea de față un capitol III în conținutul căruia m-am referit la invocarea prescripției extinctive și la un aspect de noutate al reglementării actuale , acela al renunțării la prescripție.

În privința invocării prescripției extinctive și al persoanelor care pot invoca prescripția am arătat că , spre deosebire de regimul instituit de Decretul nr.167/1958 , în normele reglementate de Noul cod civil se arată că prescripția nu se mai aplică din oficiu și că aceasta poate fi opusă numai de către cel în folosul căruia curge, iar din punct de vedere procedural, având un caracter relativ , prescripția nu poate fi invocată decât în fața instanței de fond , prin întâmpinare sau în lipsa întâmpinării , până cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Referitor la renunțarea la prescripție , am arătat că această reglementare este caracteristică naturii de ordine privată a prescripției și noua reglementare reintroduce această instituție care exista în Vechiul cod civil , în art.1838 , 1839 și 1840 , fiind înlăturată prin Decretul nr.167/1958.

M-am referit în continuare la felurile renunțării în sensul că poate fi expresă sau tacită însă cu arătarea condiției renunțării tacite , la efectele renunțării la prescripție și la întinderea acesteia.

În capitolul IV am făcut o analiză comparativă a termenelor de prescripție extinctivă , comparația fiind făcută între reglementarea din Decretul nr.167/1958 și cea din Noul cod civil. Am pornit de la definiția termenului de prescripție extinctivă referindu-mă în cele două

Cazan Mihaela. Introducere

subcapitole la termenele generale de prescripție extinctivă și , respectiv , la termenele speciale de prescripție extinctivă din ambele reglementări.

Am subliniat faptul că , spre deosebire de reglementarea anterioară , termenele de prescripție nu mai sunt esențialmente legale deoarece , potrivit dispozițiilor art.2515 Cod civil , în limitele prevăzute de lege , părțile pot reduce sau mări termenele de prescripție extinctivă legale.

Am precizat în ce constă distincția dintre termenul general de prescripție extinctivă și cel special de prescripție extinctivă , primul fiind acel termen ce se aplică ori de câte ori , într-un anume caz dat , legea sau părțile nu au convenit un alt termen.

Referitor la termenele speciale de prescripție extinctivă , am făcut o analiză a celor mai importante , enumerarea fiind însă nelimitativă și termenele speciale putând fi întâlnite și în cadrul altor instituții ale Codului civil , cât și în alte acte normative.

Ultimul capitol al lucrării a fost consacrat analizei cursului prescripției extinctive , pornind cu momentul de început al termenului și până la împlinirea acestui termen (calculul prescripției) , cu analiza incidentelor din cursul termenului constând în: suspendare , întreruperea prescripției și repunerea în termenul de prescripție.

În subcapitolul 1 m-am referit la începutul prescripției extinctive deoarece pentru calculul termenului de prescripție este esențial să se cunoască momentul începutului cursului prescripției , pentru ca după aceea să se adauge termenul scurs , să se aplice regulile privind efectele unei eventuale suspendări sau întreruperi și , după caz , a repunerii în termen , pentru a se calcula momentul final al împlinirii prescripției.

Am arătat că în privința începutului prescripției extinctive noul cod instituie regula generală în sensul că „prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau , după împrejurări , trebuia să cunoască nașterea lui” (art.2523 Cod civil).

Regula generală menționată este diferită de cea prevăzută în reglementarea anterioară la art.7 alin.1 care consacra momentul începerii prescripției ca fiind „data nașterii dreptului la acțiune”.

În afara regulii generale al cărei specific presupune faptul că se aplică ori de câte ori nu-și găsește aplicabilitatea o regulă specială , am arătat că , atât în reglementarea veche cât și în cea nouă , sunt stipulate reguli speciale privind începutul cursului prescripției extinctive , făcând o analiză comparativă a celor mai importante ipoteze de drepturi pentru care sunt instituite reguli speciale privind începutul prescripției extinctive.

Cazan Mihaela. Introducere

În subcapitolul 2 m-am referit la suspendarea prescripției extinctive , făcând de asemenea o comparație a acestei instituții în cele două reglementări.

Am arătat că justificarea suspendării constă în aceea că nu este corect ca efectul sancționator al prescripției să se producă în condițiile în care anumite împrejurări ori cauze l-au împiedicat pe titularul dreptului să acționeze.

Am analizat în mod comparativ cauzele generale și cauzele speciale de suspendare a prescripției extinctive din Decretul nr.167/1958 și din art.2532 și art.2533 din Codul civil , concluzionând că , spre deosebire de vechea reglementare , Noul cod civil nu mai stabilește în mod limitativ cazurile de suspendare a prescripției , menționând la punctul 10 al art.2532 și posibilitatea existenței altor cazuri de suspendare prevăzute de lege.

În continuare , am arătat cazuri speciale de suspendare prevăzute de Codul civil în afara celor enumerate la art.2533 în materie succesorală.

Referitor la efectele suspendării prescripției , am constatat că nu există diferențe în cazul celor două acte normative analizate comparativ , în ambele , efectul fiind același și anume „oprirea cursului prescripției extinctive” cu consecința că intervalul de timp situat între momentul apariției cauzei de suspendare și momentul încetării acestei cauze , nu intră în calculul termenului de prescripție.

Atât în Decretul nr.167/1958 cât și în reglementarea Noului cod civil sunt prevăzute efecte speciale , respectiv acel efect constând în neîmplinirea prescripției mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data când suspendarea a încetat , cu excepția prescripțiilor de 6 luni sau mai scurte care nu se vor împlini decât după expirarea unui termen de o lună de la încetarea suspendării (art.2534 Cod civil; în mod similar art.15 alin.2 din Decretul nr.167/1958).

În subcapitolul 3 am analizat instituția întreruperii prescripției extinctive , tot în mod comparativ între cele două reglementări , referindu-mă la noțiunea și justificarea acestei instituții , cazurile de întrerupere și efectele întreruperii prescripției.

Justificarea întreruperii prescripției constă în aceea că titularul dreptului iese din pasivitate sau debitorul abandonează împotrivirea față de creditor prin recunoașterea datoriei sale. Cazurile de întrerupere a prescripției sunt similare , reglementarea nouă fiind însă în mod real îmbunătățită.

Cazan Mihaela. Introducere

În ceea ce privește efectul întreruperii prescripției , am arătat că , în general , acestea constau în ștergerea prescripției extinctive începute înainte de apariția cauzei de întrerupere și începerea după întrerupere a cursului unei noi prescripții extinctive.

Instituția repunerii în termenul de prescripție a existat și anterior și a fost definită ca fiind un beneficiu acordat de lege titularului dreptului la acțiune care , din anumite motive temeinice , nu s-a putut adresa justiției înăuntrul termenului de prescripție , fără a i se reproșa acestuia o conduită culpabilă.

Odată cu această posibilitate legiuitorul a instituit și un termen în care se poate cere repunerea în termenul de prescripție , respectiv înainte de împlinirea a 30 de zile socotit din ziua în care cel care solicită repunerea în termen a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depășirea termenului de prescripție.

În legislația anterioară , respectiv în art.19 alin.2 din Decretul nr.167/1958 acest termen era de o lună.

Efectul repunerii în termenul de prescripție constă în socotirea prescripției ca neîmplinită, deși termenul de prescripție a expirat.

Așa cum s-a arătat mai sus împlinirea prescripției extinctive constă în determinarea momentului în care expiră termenul și presupune: cunoașterea termenului aplicabil în cazul dat; data de la care începe să curgă acest termen ; dacă a intervenit sau nu o cauză de suspendare sau întrerupere a prescripției și regulile de calcul al termenului de prescripție.

În actuala reglementare regulile prin care se determină momentul împlinirii termenelor de prescripție extinctivă sunt prevăzute de art.2551 – 2556 Cod civil , referindu-se la termenele pe săptămâni , luni sau ani , termenele pe zile și termenele stabilite pe ore , cu mențiunea că aceste reguli se aplică oricărui termen , indiferent de natura și izvorul lui , iar nu numai termenului de prescripție extinctivă.

Cazan Mihaela. Capitolul I Noțiunea și efectul prescripției extinctive

CAPITOLUL I

NOȚIUNEA ȘI EFECTUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE

SUBCAPITOLUL 1

NOȚIUNE ȘI REGLEMENTARE

Noțiunea de „prescripție extinctivă” și natura juridică a acesteia

Trecerea timpului ca realitate ce se reflectă pe plan social în diferite moduri , capătă o semnificație juridică prin prisma calității de „fapt juridic” care poate după caz genera , modifica sau stinge drepturi și obligații.

Referitor la noțiunea de prescripție aceasta cuprinde două varietăți în raport de efectul ce se poate concretiza fie în dobândirea unui drept subiectiv , fie în stingerea acestuia.

Deosebirile dintre cele două varietăți sunt fundamentale în sensul că , dacă prescripția achizitivă are ca efect dobândirea dreptului de proprietate asupra unor bunuri corporale , prescripția extinctivă are ca efect stingerea ori pierderea unui drept subiectiv , respectiv a posibilității titularului acestuia de a-l acționa în justiție pe debitorul obligației corelative dreptului prescris extinctiv și de a obține concursul puterii statale pentru exercitarea acestui drept în sens material.

Instituția prescripției extinctive a fost cunoscută și reglementată din cele mai vechi timpuri, reprezentând o modalitate eficientă de asigurare a stabilității și securității în raporturile juridice menită să asigure înlăturarea incertitudinii din circuitul civil.

Dacă în vechea reglementare și în literatura de specialitate aferentă exista o controversă în privința naturii juridice a prescripției extinctive, în sensul că în anumite opinii, se considera că prescripția stinge însuși dreptul subiectiv și obligația civilă corelativă , în timp ce opinia majoritară era în sensul că prescripția stinge doar dreptul la acțiune în sens material , neafectând dreptul subiectiv și obligația corelativă , în noua reglementare, această controversă a fost înlăturată pornindu-se de la însăși definiția prevăzută la art.2500 alin.1 din Noul cod civil , în sensul că

Cazan Mihaela. Capitolul I Noțiunea și efectul prescripției extinctive

„dreptul material la acțiune , denumit în continuare drept la acțiune , se stinge prin prescripție , dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”.

Rezultă așadar , că prescripția extinctivă este înțeleasă ca acea sancțiune care stinge dreptul la acțiune , neexercitat înăuntrul termenului prevăzut de lege.

Mai mult decât atât , legiuitorul detaliază în alin.2 al art.2500 noțiunea de „drept la acțiune” ca fiind „dreptul de a constrânge o persoană să execute o anumită prestație , să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice sancțiune civilă , după caz”.

Delimitarea prescripției extinctive de alte instituții juridice

2.1.Delimitarea prescripției extinctive față de prescripția achizitivă.

Dacă în privința asemănărilor dintre cele două noțiuni se poate spune că ambele sunt instituții de drept civil și că se înfățișează ca sancțiuni de drept civil pentru titularii drepturilor subiective civile ce stau în pasivitate , deosebirile dintre acestea sunt legate în primul rând de efecte , iar apoi de termene și de reguli aplicabile cursului prescripției.

Astfel , ca efect principal , prescripția extinctivă stinge dreptul la acțiune în sens material , în timp ce prescripția achizitivă conduce la dobândirea unui drept real principal; ca reguli aplicabile cursului prescripției se observă că fiecare prescripție are reguli proprii de suspendare și întrerupere și de asemenea termenele sunt diferite de regulă termenele de prescripție achizitivă sunt mai lungi si mai puține , iar termenele de prescripție extinctive sunt mai scurte și mai multe.

Delimitarea prescripției extinctive față de decădere

În timp ce prescripția extinctivă stinge dreptul la acțiune în sens material , decăderea are ca efect stingerea dreptului subiectiv civil neexercitat în termen sau după caz , împiedicarea efectuării actului unilateral după împlinirea termenului.

O altă deosebire constă în aceea că, cu anumite excepții, Noul cod civil prevede regula că termenele de decădere nu sunt supuse suspendării sau întreruperii așa cum este cazul în privința termenelor de prescripție extinctivă (art.2548 alin.1 Cod civil).

Delimitarea prescripției extinctive față de termenul extinctiv

Cazan Mihaela. Capitolul I Noțiunea și efectul prescripției extinctive

Deosebirile dintre cele două instituții sunt în esență legate de efecte , în sensul că , dacă prescripția extinctivă stinge dreptul la acțiune , termenul extinctiv marchează stingerea dreptului subiectiv și obligației civile corelative , iar suspendarea , întreruperea și repunerea în termen sunt proprii numai termenului de prescripție. Între cele două instituții juridice există și asemănări , mai ales în reglementarea actuală a prescripției extinctive în sensul că părțile pot stabili sau modifica convențional termenele de prescripție , în ambele cazuri, spre deosebire de vechea reglementare din Decretul nr.167/1958 în care stabilirea și modificarea convențională a termenelor de prescripție nu era posibilă.

3.Reglementarea prescripției extinctive

Inițial , instituția prescripției extinctive a fost reglementată de Codul civil de la 1864 în Titlul XX „Despre prescripție” , reglementarea privind atât prescripția achizitivă cât și prescripția extinctivă.

În ceea ce privește prescripția extinctivă , prin apariția Decretului nr.167/1958 care a devenit cadrul normativ general în materie , au fost abrogate dispozițiile legale din Codul civil , referitor la această instituție.

În momentul de față , în condițiile Noului cod civil , instituția prescripției extinctive se bucură de o amplă și necesară reglementare în Titlul I al cărții a VI-a a codului civil (art.2500 – 2544) la care se adaugă dispoziții cuprinse în legi speciale. Prin intrarea în vigoare a Noului cod civil au fost abrogate în mod expres și în totalitate prevederile Decretului nr.167/1958 privind prescripția extinctivă , aceste prevederi continuându-și însă aplicabilitatea în condițiile aplicării în timp a legii civile , reglementate de art.6 alin.4 din Noul cod civil.

Astfel , potrivit textului de lege menționat „prescripțiile , decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.

Potrivit dispozițiilor art.2516 alin.2 din Codul civil „prescripția dreptului de a obține executarea silită a unei hotărâri judecătorești sau arbitrale , ori a altui titlu executoriu este supusă dispozițiilor codului de procedură civilă”.

Cazan Mihaela. Capitolul I Noțiunea și efectul prescripției extinctive

În noul cod de procedură civilă prescripția dreptului de a obține executarea silită este reglementată de capitolul V al cărții a V-a , respectiv de art.705 – 710 cu mențiunea că aceste dispoziții se completează cu dispozițiile codului civil privitoare la prescripția extinctivă.

4. Prescripția extinctivă în reglementarea Noului cod civil – instituție de ordine privată

La finalul acestui subcapitol este necesar să remarcăm un aspect esențial al noii reglementări a acestei instituții juridice , în sensul că , spre deosebire de reglementarea anterioară , prescripția extinctivă nu mai are caracterul unei instituții juridice de ordine publică ci acela al unei instituții de ordine privată.

Dacă în fostul art.18 din Decretul nr.167/1958 organul de jurisdicție competent era obligat ca din oficiu să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris , în noua reglementare nu se mai poate aplica prescripția din oficiu , așa cum se arată în art.2512 alin.2 din Codul civil.

Mai mult decât atât , la alin.3 al aceluiași articol se stipulează în mod expres faptul că prescripția nu poate fi invocată din oficiu nici măcar în acele situații în care ar fi în interesul statului sau al unităților sale administrativ teritoriale.

Alte consecințe ale caracterului de ordine privată se regăsesc în posibilitatea renunțării la prescripție (art.2507 – 2511 Cod civil) precum și în posibilitatea acordată părților , care au capacitate deplină de exercițiu , de a modifica , prin acord expres , durata termenelor de prescripție sau cursul prescripției prin fixarea începutului acesteia , ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare sau întrerupere(art.2515 alin.3 Cod civil) , evident cu limitele dispuse de lege alin.4 și 5 ale art.2515 Cod civil.

Prin excepție de la caracterul de ordine privată al instituției prescripției extinctive, în noua reglementare există și dispoziții legale de ordine publică , cum ar fi dispoziția din alin.2 al art.2515 Cod civil, care interzice orice clauză prin care, direct sau indirect ,o acțiune ar fi declarată imprescriptibilă , deși potrivit legii , aceasta este prescriptibilă sau invers , precum și cea prevăzută la alin.6 al aceluiași articol privind sancționarea cu nulitatea absolută a oricărei convenții sau clauze contrare dispozițiilor art.2515.

Cazan Mihaela. Capitolul I Noțiunea și efectul prescripției extinctive

Viziunea autorilor Noului cod civil se îndepărtează de influențele aduse normei juridice în perioada regimului comunist pliindu-se pe principiul rezolvării diferendelor fără intervenția justiției și acordând mai multă greutate voinței părților și mai multă libertate deopotrivă.

Prescripția extinctivă nu mai operează de drept și nu mai poate fi invocată din oficiu , debitorul având doar un drept de a refuza îndeplinirea obligației drept de natură potestativă care poate fi valorificat sau nu.

Este de menționat că , în reglementarea Vechiului cod civil se regăsește aceeași viziune a naturii juridice de ordine privată a prescripției extinctive , în art.1841 arătându-se că „în materie civilă judecătorii nu pot aplica prescripția dacă cel interesat nu va fi invocat acest mijloc” , ceea ce echivalează cu interdicția constatării din oficiu a prescripției , iar în art.1838 și 1839 se reglementează instituția renunțării la prescripție, înlăturată de Decretul nr.167/1958 și reintrodusă prin normele referitoare la prescripția extinctivă din Noul cod civil.

SUBCAPITOLUL 2

EFECTUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE

Având în vedere faptul că prescripția extinctivă stinge numai așa numitul „drept la acțiune în sens material” precum și schimbarea de optică legislativă în sensul menționat mai sus – al transformării instituției dintr-una de ordine publică într-una de ordine privată , cu consecința că prescripția nu operează de drept (prin simpla împlinire a termenului) și nici din oficiu ci numai la cererea persoanei interesate (în folosul căreia curge prescripția) , aceasta având posibilitatea de a se prevala sau nu de prescripție – se desprinde o consecință importantă și anume , supraviețuirea, după împlinirea termenului de prescripție , a dreptului subiectiv civil și a obligației civile corelative.

Întrucât organul de jurisdicție nu mai poate invoca din oficiu prescripția extinctivă , dreptul subiectiv poate obține protecție juridică pe cale de acțiune ori de câte ori prescripția extinctivă nu este invocată în termenul prevăzut de lege, care sub aspect procedural , conform art.2513 Cod civil, presupune invocarea numai în primă instanță prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Cazan Mihaela. Capitolul I Noțiunea și efectul prescripției extinctive

Este evident că, dacă dreptul subiectiv beneficiază de protecție judiciară pe cale de acțiune cu atât mai mult acesta se bucură de protecție pe cale de excepție , în sensul că , în cazul în care obligația corelativă a fost executată de bună voie după ce termenul de prescripție s-a împlinit , nu se va putea cere restituirea , chiar și atunci când , la data executării , cel în folosul căruia a curs prescripția nu știa că termenul de prescripție era împlinit (art.2506 alin.3 Cod civil).

Regimul juridic al efectelor prescripției extinctive , ca urmare a liberalizării sale , se manifestă până acolo încât – așa cum prevede alin.4 al art.2506 – „recunoașterea dreptului făcută printr-un act scris , precum și constituirea de garanții în folosul titularului dreptului a cărui acțiune este prescriptibilă sunt valabile , chiar dacă cel care le-a făcut nu știa că termenul de prescripție era împlinit. În aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renunțarea la prescripție”.

În aceeași configurare a caracterului de ordine privată a prescripției extinctive, legea permite celui în folosul căruia curge sau a curs prescripția, să renunțe la beneficiul termenului scurs pentru prescripția începută și neîmplinită sau , după caz , la prescripția împlinită.

Art.2507 Cod civil reglementează această posibilitate denumită renunțarea la prescripție , condițiile acesteia fiind arătate în articolele următoare , respectiv 2508 – 2511 din Codul civil.

Legat de efectul prescripției extinctive este de remarcat faptul că acesta este guvernat de două principii care au existat și în reglementarea anterioară și anume: principiul potrivit căruia odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept subiectiv principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii , afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel (art. 2503 alin. 1 Cod civil) și principiul potrivit căruia , în cazul obligațiilor constând în prestații succesive , dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită , chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestațiile datorate , cu excepția cazului în care prestațiile succesive alcătuiesc prin finalitatea lor rezultată din lege sau convenție , un tot unitar (art. 2503 alin. 2 și 3 Cod civil).

De la primul principiu există o excepție reglementată de art. 2504 alin. 1 teza I Cod civil, care prevede în limitele menționate în teza a II-a că „prescripția dreptului la acțiune privind creanța principală nu atrage și stingerea dreptului la acțiunea ipotecară”.

Cazan Mihaela. Capitolul II Domeniul prescripției extinctive

CAPITOLUL II

DOMENIUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE

Prin domeniul prescripției extinctive se înțelege categoriile de drepturi subiective ce pot fi afectate de aplicarea acestei instituții.

În analizarea domeniului prescripției extinctive este necesar a se avea în vedere două aspecte: în primul rând clasificarea generală a drepturilor subiective civile în drepturi patrimoniale și drepturi nepatrimoniale , cu subclasificarea primei categorii în drepturi reale și în drepturi de creanță și , în al doilea rând , caracterul prescriptibil sau neprescriptibil al drepturilor ce se includ în categoriile menționate.

SUBCAPITOLUL 1

PRESCRIPȚIA EXTINCTIVĂ ÎN CAZUL DREPTURILOR PATRIMONIALE

1. Drepturile de creanță

1.1. Principiul prescriptibilității drepturilor de creanță

În principiu, drepturile de creanță indiferent de izvorul lor, sunt supuse prescripției extinctive. Această regulă rezultă din art. 2501 alin.1 Cod civil potrivit căruia „drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel”.

1.2. Excepții de la principiul prescriptibilității drepturilor de creanță

De la acest principiu există unele excepții , cum ar fi de exemplu, situația reglementată de art. 2237 din Codul civil vizând drepturile asiguraților asupra sumelor rezultând din rezervele tehnice care se constituie la asigurările de viață pentru obligații de plată scadente în viitor , care nu sunt supuse prescripției.

Cazan Mihaela. Capitolul II Domeniul prescripției extinctive

2. Drepturile reale

2.1. Acțiuni reale prescriptibile extinctiv

Raportat la dispozițiile art. 2501 alin.1 Cod civil menționat mai sus ar rezulta că și drepturile reale principale sunt supuse prescripției extinctive , dacă legea nu dispune altfel. Cu toate acestea în cazul drepturilor reale , există prevederi legale care declară că unele dintre acestea sunt imprescriptibile extinctiv.

Printre acestea se pot enumera:

acțiunea în revendicare imobiliară în cazul avulsiunii (art.572 Cod civil);

acțiunea confesorie pentru apărarea dreptului de uz sau abitație supusă termenului general de prescripție de 10 ani prevăzut de art. 2518 alin.1 pct.1 din Codul civil.

2.2. Acțiuni reale imprescriptibile extinctiv:

– acțiunea în revendicare (imobiliară sau mobiliară) întemeiată pe dreptul de proprietate publică (art. 865 alin.3 cu referire la art. 563 alin.2 Cod civil);

– acțiunea în revendicare (imobiliară sau mobiliară) întemeiată pe dreptul de proprietate privată (art. 563 alin.2 Cod civil);

– acțiunea de partaj (art. 669 Cod civil);

– acțiunea negatorie , prin care proprietarul bunului cheamă în judecată pe cel care pretinde că este titularul unui drept real asupra bunului respectiv (art. 564 alin.2 Cod civil);

– acțiunea confesorie de superficie , prin care se urmărește apărarea unui drept de superficie (art. 696 alin.2 Cod civil);

– acțiunea în grănițuire;

– petiția de ereditate.

SUBCAPITOLUL 2

PRESCRIPȚIA EXTINCTIVĂ ÎN DOMENIUL DREPTURILOR NEPATRIMONIALE

Principiul imprescriptibilității drepturilor personale nepatrimoniale

Cazan Mihaela. Capitolul II Domeniul prescripției extinctive

Regula în domeniul drepturilor nepatrimoniale este aceea a imprescriptibilității acțiunilor privind protecția acestor drepturi pe calea acțiunii în justiție consacrată expres de art. 2502 alin.2 pct.1 din Codul civil , care însă admite și excepții sub rezerva existenței unei dispoziții legale exprese.

Principiul este justificat pe caracterul perpetuu al drepturilor nepatrimoniale și de legătura inseparabilă a acestora de persoana fizică sau juridică.

Cu titlu de exemplu pot fi menționate: acțiunea privind apărarea dreptului la nume sau a dreptului la pseudonim (art. 254 alin.2 și 3 din Codul civil); acțiunea în contestarea existenței împrejurărilor care să facă aplicabilă prezumția de paternitate (art. 434 Cod civil); acțiunea în contestarea recunoașterii voluntare de maternitate sau de paternitate (art. 420 Cod civil); acțiunea în stabilirea filiației față de mamă (art. 423 alin.4 Cod civil); acțiunea în stabilirea paternității introdusă în timpul vieții copilului (art. 427 alin.1 Cod civil); acțiunea în tăgada paternității introdusă de către copil (art. 433 alin.2 Cod civil) sau de către cel care se pretinde tată biologic (art. 432 alin.2 teza I Cod civil); acțiunea privind înregistrarea tardivă a nașterii , etc.

2. Drepturi nepatrimoniale prescriptibile extinctiv

Prin excepție de la regula menționată mai sus unele acțiuni , deși au un obiect nepatrimonial sunt , totuși prescriptibile extinctiv:

– acțiunea în nulitatea relativă a unui act juridic civil nepatrimonial (art.1249 alin.2 Cod civil);

acțiunea în nulitatea relativă a căsătoriei (art. 301 alin.1 Cod civil);

acțiunea în nulitatea relativă a recunoașterii copilului (art. 419 alin.2 Cod civil);

acțiunea în tăgăduirea paternității atunci când este introdusă de soțul mamei sau de moștenitorii acestuia (art. 430 Cod civil);

acțiunea în stabilirea filiației față de mamă atunci când este pornită după decesul copilului de către moștenitorii acestuia (art. 423 alin.5 Cod civil).

În noul cod civil sunt reglementate și aspecte speciale privind domeniul prescripției extinctive cum ar fi:

situația drepturilor accesorii – cu privire la care art. 2503 dispune că acestea sunt supuse aceluiași regim ca și dreptul principal dacă prin lege nu se dispune altfel;

Cazan Mihaela. Capitolul II Domeniul prescripției extinctive

situația dreptului la acțiune în cazul prestațiilor succesive – reglementată de alin.2 al art. 2503 în sensul că , dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită , cu excepția cazului în care prestațiile succesive alcătuiesc prin finalitatea lor rezultate din lege sau convenție , un tot unitar;

situația dreptului la acțiune privind creanța garantată – reglementată de art. 2504 alin.1 potrivit căruia prescripția dreptului la acțiune privind creanța principală nu atrage și stingerea dreptului la acțiunea ipotecară , în acest din urmă caz putându-se urmări bunurile ipotecate însă numai în limita valorii acestor bunuri;

situația compensației și dreptului de retenție – reglementată de art. 2505 care arată că prescripția nu împiedică stingerea prin compensație a creanțelor reciproce și nici exercitarea dreptului de retenție dacă dreptul la acțiune nu era prescris în momentul în care s-ar fi putut opune compensarea sau dreptul de retenție , după caz.

În finalul acestui capitol este necesară referirea la unele probleme speciale privind domeniul prescripției extinctive , după cum urmează:

valorificarea dreptului subiectiv civil pe calea excepției:

De esența dreptului subiectiv civil este posibilitatea titularului acestuia de a recurge în cazul încălcării sau nesocotirii acestui drept , la forța coercitivă a statului pentru realizarea sau recunoașterea dreptului.

Această posibilitate poate fi considerată o cale ofensivă și se realizează pe baza acțiunii însă , ocrotirea dreptului poate fi făcută și pe cale defensivă a excepției cu precizarea că , în acest context excepția reprezintă o apărare de fond neputând fi privită ca o excepție procesuală.

În această situație , valorificarea dreptului subiectiv civil pe calea excepției , presupune că titularul dreptului , fiind chemat în judecată , se prevalează de acel drept spre a obține respingerea pretenției formulate împotriva sa , fără a se urmări obligarea adversarului procesual de a executa o anumită prestație.

În doctrină s-a pus problema situației în care , dacă valorificarea dreptului pe cale de acțiune este supusă prescripției extinctive se poate spune același lucru despre valorificarea dreptului pe cale de excepție.

În doctrina corespunzătoare reglementării anterioare nu a existat un punct de vedere unitar în această privință iar Noul cod civil nu conține o dispoziție cu caracter general care să rezolve această problemă , ci doar unele dispoziții speciale.

Cazan Mihaela. Capitolul II Domeniul prescripției extinctive

Cu toate acestea opinia majoritară este aceea că , valorificarea dreptului subiectiv civil pe cale de excepție este supusă prescripției extinctive în aceleași condiții ca și valorificarea dreptului respectiv pe cale de acțiune (1).

acțiunea în constatare – a fost definită ca fiind acea acțiune în justiție prin care

reclamantul solicită instanței doar să constate existența unui drept subiectiv al său față de pârât , ori după caz , inexistența unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.

În jurisprudența și doctrina corespunzătoare reglementării anterioare s-a adoptat soluția imprescriptibilității acțiunii în constatare , aceasta decurgând din imprescriptibilitatea dreptului la acțiune în sens procesual dar și din împrejurarea că dreptul subiectiv există ca atare și nu se pierde prin prescripție , astfel încât , trebuie recunoscută posibilitatea constatării existenței sau inexistenței acestui drept oricând.

În reglementarea Noului cod civil se prevede în mod expres imprescriptibilitatea acțiunii în

constatarea existenței sau inexistenței unui drept (art. 2502 alin.2 pct.2 Cod civil).

– acțiunile mixte – sunt considerate acele acțiuni prin care reclamantul urmărește ocrotirea în același timp a unui drept real și a unui drept de creanță ce sunt efectul aceleiași cauze sau între care există o strânsă legătură (2) .

Astfel de acțiuni sunt cele vizând anularea , rezoluțiunea , rezilierea sau , după caz , revocarea unui act juridic prin care s-a constituit ori s-a transmis un drept real , precum și acțiunile prin care se solicită executarea unui act juridic constitutiv sau translativ de drepturi reale.

S-a constatat că prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea acestor acțiuni nu depinde de calificarea lor ci urmează a se determina în funcție de situația concretă, cum ar fi de exemplu, în cazul acțiunii în nulitate, care este prescriptibilă sau nu după cum nulitatea este relativă sau absolută.

– dualitatea de acțiuni – se întâlnește în situația în care titularul dreptului subiectiv are la dispoziție două acțiuni pentru protecția dreptului său și anume, pe de o parte o acțiune bazată pe contract (deci o acțiune personală supusă prescripției extinctive), iar pe de altă parte, o acțiune

_______________________

(1) (Gabriel Boroi , Liviu Stănciulescu – Instituții de drept civil, Editura Hamangiu București 2012, pagina 287).

(2) (V.M. Ciobanu, Tratat de procedură civilă, vol.I, Teoria generală, Editura Național București 1996, pagina 299-300).

Cazan Mihaela. Capitolul II Domeniul prescripției extinctive

reală în revendicarea bunului imprescriptibilă extinctiv.

S-a observat însă , că în realitate nu este vorba de același drept subiectiv ocrotit prin două acțiuni distincte , ci de un drept de creanță izvorât din contractul de depozit , de comodat , de locațiune etc. (dreptul la restituirea bunului) și care este apărat printr-o acțiune patrimonială și personală prescriptibilă extinctiv , precum și de un drept de proprietate asupra aceluiași bun, apărat printr-o acțiune reală imprescriptibilă extinctiv (3) .

– drepturile potestative – consacrate de literatura de specialitate ca fiind acele drepturi subiective care ca regulă nu dau nașteri direct unui drept la acțiune , cum ar fi dreptul de alegeri în cazul unei obligații alternative , dreptul de denunțare unilaterală a unui contract etc.

Întrucât nu dau naștere direct și imediat unui drept la acțiune , drepturile potestative (secundare) sunt apreciate ca fiind imprescriptibile extinctiv , totuși efectele prescripției extinctive se vor produce indirect anume în ceea ce privește dreptul la acțiune care se naște din raportul juridic referitor la care s-a exercitat dreptul potestativ;

– acțiunea în repararea prejudiciului moral – este imprescriptibilă extinctiv dacă este vorba de o reparare nepatrimonială (art. 253 alin.1 și art. 2502 alin.2 pct.2 Cod civil) și este prescriptibilă extinctiv atunci când se solicită repararea (compensarea) patrimonială a acestui prejudiciu (art. 253 alin.4 Cod civil).

Alte probleme speciale referitoare la domeniul prescripției extinctive vizează acțiunile în materie de carte funciară, acțiunile în materie succesorală.

Referitor la acțiunile în materie succesorală s-a arătat că termenul de opțiune succesorală prevăzut de art. 1103 din Codul civil, nu este un termen de prescripție ci de decădere , deoarece se stinge însuși dreptul respectiv.

În această materie se întâlnesc o serie de acțiuni care sunt prescriptibile extinctiv cum ar fi: acțiunea în anularea acceptării sau renunțării la moștenire (art. 1024 Cod civil); acțiunea în revocarea judecătorească a legatului (art. 1070 Cod civil); acțiunea în reducțiunea liberalităților succesive (art. 1095 alin.1 și 2 Cod civil) etc. , însă există și acțiuni imprescriptibile extinctiv , cum ar fi acțiunea de partaj (art. 1143 alin.1 Cod civil) , acțiunea privind constatarea masei succesorale a calității de moștenitor sau a cotelor succesorale, invocarea excepției de reducțiune a liberalităților excesive (art. 1095 alin.3 Cod civil).

________________________

3) (M. Nicolae, Tratat de prescripție extinctivă, Editura Universul Juridic București, 2010, pagina 431).

Cazan Mihaela. Capitolul III Invocarea prescripției extinctive și renunțarea la prescripție

CAPITOLUL III

INVOCAREA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE ȘI RENUNȚAREA LA PRESCRIPȚIE

SUBCAPITOLUL 1

INVOCAREA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE – PERSOANELE CARE POT INVOCA PRESCRIPȚIA

Spre deosebire de regimul instituit de fostul Decret nr.167/1958 în condițiile art. 2512 alin.2 Cod civil , organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu , aceasta nemaifiind o chestiune de ordine publică , chiar dacă invocarea prescripției ar fi în favoarea statului sau a unităților administrativ teritoriale.

Astfel , potrivit alin.1 al art. 2512 Cod civil , „prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge , personal sau prin reprezentant și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună credință”.

Este de menționat faptul că redactorii Noului cod civil au revenit sub acest aspect la viziunea existentă în reglementarea Vechiului cod civil , care în mod similar , arată în art. 1841 că „în materie civilă judecătorii nu pot aplica prescripție dacă cel interesat nu va fi invocat acest mijloc”.

Expresie a caracterului său relativ, intervenția prescripției nu poate fi invocată decât în fața instanței de fond , prin întâmpinare sau , în lipsa întâmpinării, până cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Reiese așadar , că excepția prescrierii unui drept la acțiune este mai degrabă o apărare de fond , care nu mai poate fi invocată în orice fază a procesului, dobândind regimul juridic procesual al excepțiilor relative.

Spre deosebire de această situație , în reglementarea Vechiului cod civil anterioară intrării în vigoare a Decretului nr.167/1958 , prescripția putea fi invocată până la pronunțarea unei hotărâri definitive (art. 1842 Cod civil).

Cazan Mihaela. Capitolul III Invocarea prescripției extinctive și renunțarea la prescripție

SUBCAPITOLUL 2

RENUNȚAREA LA PRESCRIPȚIE

1. Natură juridică. Obiectul renunțării

Noul codul civil introduce instituția renunțării la prescripție. Pornind de la caracterul de instituție de ordine privată a prescripției extinctive , ce presupune că prescripția nu operează de drept ci doar în măsura în care partea în folosul căreia a curs o invocă , se reglementează posibilitatea renunțării la prescripția dobândită , stabilindu-se prin art. 2507 Cod civil că „nu se poate renunța la prescripție cât timp nu a început să curgă , dar se poate renunța la prescripția împlinită , precum și la beneficiul termenului scurs pentru prescripția începută și neîmplinită. Dat fiind efectul acestuia , constând în stingerea dreptului de a invoca prescripția , actul renunțării este la fel de grav ca și situația înstrăinării unui bun , astfel încât legiuitorul a stabilit exigențe specifice actelor de dispoziție , reglementând în art. 2509 Cod civil imposibilitatea renunțării la prescripție a celui lipsit de capacitatea de a înstrăina sau , după caz , de a se obliga.

Instituția nu este nouă , deoarece era prevăzută anterior intrării în vigoare a Decretului nr.167/1958 , de normele vizând prescripția din Codul civil de la 1864.

Astfel , în art. 1838 se arată că „nu se poate renunța la prescripție decât după împlinirea ei” iar în art. 1839 se reglementează că „renunțarea la prescripție este sau expresă sau tacită”.

Art. 1840 instituie interdicția renunțării la prescripție în privința persoanelor care „nu pot înstrăina” adică în privința acelor persoane care nu pot efectua acte juridice de dispoziție.

2. Felurile renunțării

Renunțarea la prescripție , deși supusă exigențelor menționate specifice actelor de dispoziție , poate fi expresă sau tacită , așa cum dispune art. 2508 alin.1 Cod civil , însă , în cazul renunțării tacite , pentru a fi valabilă și producătoare de efecte juridice , alin.2 al aceluiași articol stabilește condiția ca aceasta să fie neîndoielnică și să rezulte din manifestări neechivoce.

3. Efectele renunțării la prescripție

Potrivit dispozițiilor art. 2510 din Noul cod civil efectul renunțării la prescripție constă în aceea că după renunțare începe să curgă o nouă prescripție de același fel iar în cazul în care partea

Cazan Mihaela. Capitolul III Invocarea prescripției extinctive și renunțarea la prescripție

îndreptățită renunță la beneficiul termenului scurs până la acea dată , sunt aplicabile dispozițiile privind întreruperea prescripției prin recunoașterea dreptului.

4. Întinderea renunțării la prescripție

În privința întinderii efectelor renunțării , art. 2511 arată că renunțarea la beneficiul prescripției nu poate fi opusă decât autorului ei , neputând fi invocată împotriva codebitorilor solidari ori ai unei obligații indivizibile sau împotriva fideiusorilor.

Aceeași situație (a imposibilității invocării renunțării) este recunoscută și creditorilor care pe calea acțiunii oblice ar putea oricum ataca renunțarea frauduloasă făcută de debitorul lor.

În acest sens , art. 2514 Cod civil arată că „codebitorii unei obligații solidare sau indivizibile și fideiusorii pot invoca prescripția chiar dacă unul dintre debitori ar neglija să o facă , ori ar renunța la ea. Tot astfel o pot face creditorii celui interesat, precum și orice altă persoană interesată”.

Cazan Mihaela. Capitolul IV Termenele de prescripție extinctivă – analiză comparativă – Decretul nr.167/1958 – Noul cod civil

CAPITOLUL IV
TERMENELE DE PRESCRIPȚIE EXTINCTIVĂ – ANALIZĂ COMPARATIVĂ – DECRETUL NR.167/1958 – NOUL COD CIVIL

SUBCAPITOLUL 1

TERMENELE GENERALE DE PRESCRIPȚIE EXTINCTIVĂ

Termenul de prescripție extinctivă este definit ca fiind intervalul de timp stabilit de lege sau chiar de părți (în cazul reglementării actuale din noul cod civil) înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune sub sancțiunea stingerii dreptului material la acțiune.

Spre deosebire de reglementarea anterioară , termenul de prescripție extinctivă nu mai este un termen esențialmente legal , deoarece în condițiile art. 2515 Cod civil , părțile pot reduce sau mări termenele de prescripție extinctivă prevăzute de lege.

Cu toate acestea , alineatul 4 al art. 2515 instituie niște limite în care convenția părților poate opera în această materie , stipulând că „termenele de prescripție pot fi reduse sau mărite prin acordul expres al părților , fără însă ca noua durată a acestora să fie mai mică de un an și nici mai mare de 10 ani , cu excepția termenelor de prescripție de 10 ani ori mai lungi , care pot fi prelungite până la 20 de ani”.

Există și o interdicție a libertății de modificare a acestor termene menționată în alin.5 al aceluiași articol și instituită în cazul drepturilor la acțiune de care părțile nu pot să dispună sau în cazul acțiunilor derivate din contractele de adeziune , de asigurare și a celor supuse legislației privind protecția consumatorului.

Pe de altă parte , pe lângă posibilitatea modificării termenului de prescripție prin acordul expres al părților , există și un caz de prorogare legală a termenului reglementat de art. 1394 cod civil care dispune că „ în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă , termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică și dreptului la acțiunea în răspundere civilă”.

Cazan Mihaela. Capitolul IV Termenele de prescripție extinctivă – analiză comparativă – Decretul nr.167/1958 – Noul cod civil

Prin termen general de prescripție extinctivă se înțelege acel termen care se aplică ori de câte ori nu își găsește aplicația un termen special de prescripție extinctivă într-un anume caz dat sau părțile nu au convenit un alt termen.

În vechea reglementare , termenul general de prescripție extinctivă în cazul acțiunilor personale derivând din drepturile subiective civile de creanță era cel de 3 ani , instituit de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.

În materia acțiunilor care însoțesc drepturile reale principale prescriptibile extinctiv , termenul general era de 30 de ani , fiind stabilit de art.1890 din Vechiul cod civil.

Practic , acest termen de 30 de ani , se aplica doar acțiunii în revendicare mobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate privată și acțiunii confesorii (4).

În reglementarea actuală , termenul general de prescripție extinctivă aplicabil tuturor acțiunilor personale cu excepția cazurilor în care există termene speciale de prescripție sau părțile au convenit un alt termen , este acela de 3 ani , instituit de art. 2517 din codul civil.

Acest termen general de prescripție extinctivă se aplică și acțiunilor vizând drepturi nepatrimoniale prescriptibile extinctiv pentru care legea nu stabilește un termen special de prescripție extinctivă (cum este cazul acțiunii în nulitate relativă a recunoașterii copilului – art.419 alin.2 cod civil).

Legea nouă nu mai reglementează alte termene generale de prescripție , așa cum în reglementarea veche se vorbea de caracterul general al termenului de prescripție de 30 de ani , aplicabil acțiunilor reale care însoțesc drepturile reale principale prescriptibile extinctiv.

Deși s-a apreciat a fi un termen special de prescripție extinctivă , s-ar putea considera că termenul de prescripție de 10 ani instituit de art.2518 Cod civil este tot un termen general de prescripție aplicabil drepturilor reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile.

Acest termen ar putea fi considerat special doar în celelalte două cazuri , respectiv al acțiunii în repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte de barbarie sau , după caz , a celui cauzat prin violență ori agresiuni sexuale comise contra unui minor sau asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința și acțiunilor în repararea prejudiciului adus mediului înconjurător.

_____________________________

(4) (Gh. Beleiu – Introducere în dreptul civil, 1992).

Cazan Mihaela. Capitolul IV Termenele de prescripție extinctivă – analiză comparativă – Decretul nr.167/1958 – Noul cod civil

SUBCAPITOLUL 2

TERMENELE SPECIALE DE PRESCRIPȚIE EXTINCTIVĂ

În afară de termenele generale de prescripție , atât în codul civil cât și în alte acte normative , sunt instituite o serie de termene speciale de prescripție extinctivă. Făcând o analiză comparativă am putea enumera printre termenele speciale prevăzute de Decretul nr.167/1958 următoarele termene:

termenul de 2 ani aplicabil unor raporturi de asigurare prevăzut de art.3 alin.2;

termenul de 6 luni aplicabil acțiunii în răspundere pentru viciile ascunse fără viclenie prevăzut de art.5;

termenul de 3 ani aplicabil unor sume aflate în depozit prevăzut de art.23 alin.1;

termenul de 60 de zile prevăzut de art.24 referitor la sumele de bani încasate din vânzarea biletelor pentru spectacole care nu au mai avut loc.

În vechiul cod civil erau prevăzute o serie de termene speciale, respectiv:

termenul de 6 luni aplicabil dreptului de opțiune succesorală prevăzut de art.700 alin.1;

termenul de un an prevăzut de art.334 vizând acțiunea vânzătorului pentru complinirea prețului și a cumpărătorului pentru scăderea prețului;

termenul de 6 luni stabilit de art.1903, vizând „acțiunea maiștrilor și institutorilor de științe sau arte pentru lecțiile ce dau cu luna , a ospătarilor și găzduitorilor , pentru nutrirea și locuirea ce procură , și a oamenilor cu ziua pentru plata zilelor, a materiilor de dânșii procurate și a simbriilor”;

termenul de un an reglementat de art. 1904 vizând „acțiunea medicilor , a chirurgilor și apotecarilor pentru vizite , operații și medicamente…”.

În materia acțiunilor reale vechiul cod civil prevedea termenele speciale , respectiv , termenul de un an prevăzut de art.498 Cod civil în cazul avulsiunii.

În noua reglementare a codului civil sunt stabilite mai multe termene speciale de prescripție extinctivă dintre care enumerăm:

Termenul de prescripție de 10 ani prevăzut de art.2518 referitor la:

Cazan Mihaela. Capitolul IV Termenele de prescripție extinctivă – analiză comparativă – Decretul nr.167/1958 – Noul cod civil

– drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse altui termen de prescripție;

– repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte de barbarie sau , după caz , a celui cauzat prin violență ori agresiuni sexuale comise contra unui minor sau asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința;

– repararea prejudiciului adus mediului înconjurător.

Termenul special de prescripție de 2 ani prevăzut de art.2519 referitor la:

– dreptul la acțiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare;

– dreptul la acțiune privitor la plata remunerației cuvenite intermediarilor pentru serviciile prestate în baza contractului de intermediere.

Termenul de prescripție de un an prevăzut de art.2520 aplicabil dreptului la acțiune în cazul:

– profesioniștilor din alimentația publică sau hotelierilor , pentru serviciile pe care le prestează;

– profesorilor , institutorilor , maeștrilor și artiștilor , pentru lecțiile date cu ora , cu ziua sau cu luna;

– medicilor , moașelor , asistentelor și farmaciștilor , pentru vizite , operații sau medicamente;

– vânzătorilor cu amănuntul , pentru plata mărfurilor vândute și a furniturilor livrate;

– meșteșugarilor și artizanilor , pentru plata muncii lor;

– avocaților , împotriva clienților , pentru plata onorariilor și cheltuielilor;

– notarilor publici și executorilor judecătorești , în ceea ce privește plata sumelor ce le sunt datorate pentru actele funcției lor. Termenul prescripției se va socoti din ziua în care aceste sume au devenit exigibile;

– inginerilor , arhitecților , geodezilor , contabililor și altor liber-profesioniști , pentru plata sumelor ce li se cuvin. Art. 2.521 prevede și alte cazuri de aplicare a termenului de prescripție de un an , respectiv:

– dreptului la acțiune privitor la restituirea sumelor încasate din vânzarea biletelor pentru un spectacol care nu a mai avut loc;

Cazan Mihaela. Capitolul IV Termenele de prescripție extinctivă – analiză comparativă – Decretul nr.167/1958 – Noul cod civil

– dreptului la acțiunea izvorâtă dintr-un contract de transport de bunuri terestru , aerian sau pe apă , îndreptată împotriva transportatorului. Referitor la acest din urmă caz , alineatul 2 al aceluiași articol arată că , „termenul de prescripție este de 3 ani , atunci când contractul de transport a fost încheiat spre a fi executat succesiv sau , după caz , combinat , cu același mijloc de transport sau cu mijloace de transport diferite”.

Alte termene speciale reglementate de codul civil sunt:

termenul de 3 ani aplicabil acțiunii proprietarului terenului prin care se solicită superficiarului încetarea dreptului de superficie sau repunerea în situația anterioară , în cazul modificării de către acesta a structurii construcției (art.695 Cod civil);

termenul de 10 ani aplicabil dreptului de uzufruct prevăzut de art.746 alin.1 Cod civil;

termenul de 10 ani aplicabil uzului și abitației (art.754 și art.746 Cod civil);

termenul de 10 ani aplicabil servituților (art.770 alin.1 lit.”f” Cod civil).

Cu titlu exemplificativ arătăm că termenele speciale de prescripție extinctivă sunt instituite și prin alte acte normative:

– termenul de 3 ani aplicabil în revendicarea imobilului adjudecat în cadrul procedurii de urmărire silită imobiliară (art.520 alin.2 Cod procedură civilă);

termenul de 18 luni prevăzut de art.506 alin.2 Cod procedură penală pentru acțiunea în repararea pagubei în cazul condamnării sau luării unei măsuri preventive pe nedrept;

termenul de 6 luni prevăzut de art.11 alin.1 din legea nr.554/2004 pentru acțiunile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual;

termenele de prescripție extinctivă de 30 de ani și de 10 ani stabilite de art.12 alin.1 din Legea nr.703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare.

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

CAPITOLUL V

CURSUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE

SUBCAPITOLUL 1

ÎNCEPUTUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE

1. Regula generală privind începutul prescripției extinctive

Calificarea unei norme ca regulă generală în această materie a începutului prescripției extinctive este dată de ideea că această regulă își găsește aplicare practică ori de câte ori nu se aplică o regulă specială editată pentru un anumit caz particular.

În reglementarea anterioară , potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 regula generală era aceea că prescripția începea să curgă la data nașterii dreptului la acțiune.

Este de menționat că și în consacrarea legislativă a vechiului cod civil, în art. 1886 se instituia aceeași regulă generală potrivit căreia „nicio prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere”.

Spre deosebire de această regulă generală, noul cod civil instituie o regulă semnificativ diferită. Potrivit dispozițiilor art. 2523 Cod civil „prescripția extinctivă începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau , după împrejurări , trebuia să cunoască nașterea lui”.

Data nașterii dreptului la acțiune nu trebuie confundată sau identificată cu nașterea dreptului subiectiv , în realitate dreptul la acțiune se naște în momentul în care a fost încălcat , nesocotit dreptul subiectiv apărând astfel și posibilitatea de a cere protecția lui pe calea justiției , cu restabilirea situației anterioare.

Această regulă stabilește două momente alternative de la care prescripția poate începe să curgă și anume: un moment subiectiv , constând în data la care titularul a cunoscut nașterea dreptului la acțiune și un moment obiectiv , subsidiar , constând în data la care , după împrejurări , titularul trebuia să cunoască nașterea dreptului său la acțiune.

Specificul de regulă generală presupune faptul că ori de câte ori nu își găsește aplicarea o regulă specială se va aplica regula menționată anterior.

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

2. Reguli speciale privind începutul prescripției extinctive – analiză comparativă.

Așa cum s-a arătat în cele ce preced , atât vechea reglementare a instituției prescripției extinctive cât și reglementarea nouă , conțin anumite reguli speciale privind începutul cursului prescripției extinctive , unele dintre acestea concretizând regula generală la cazuri particulare , altele fiind derogatorii de la regula generală.

În doctrina aferentă Decretului nr.167/1958 erau enumerate situațiile în care sunt instituite reguli speciale , după cum urmează:

– Ipoteza dreptului subiectiv civil pur și simplu – prescripția începea să curgă de la data nașterii raportului juridic (art.7 alin.2);

– Ipoteza dreptului subiectiv civil afectat de un termen suspensiv ori de o condiție suspensivă – prescripția începea să curgă la data împlinirii termenului ori realizării condiției (art.7 alin.3);

– Ipoteza răspunderii civile pentru fapta ilicită și cazurile asimilate – prescripția începea să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia , ori putea să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea (art.8);

– Ipoteza acțiunii în anulabilitate – potrivit art.9 din Decretul nr.167/1958 prescripția începe să curgă din momente diferite în funcție de cauza de nulitate relativă , respectiv în caz de violență de la data când aceasta a încetat iar în caz de viclenie ori eroare sau celelalte cazuri de anulare prescripția începe să curgă de la data când cel îndreptățit , reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviințeze actele , a cunoscut cauza anulării , însă cel mai târziu de împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.

Se observă că această regulă reglementată de Decretul nr.167/1958 cuprinde două momente alternative și anume , un moment subiectiv al cunoașterii cauzei de anulare și un moment obiectiv , al expirării celor 18 luni de la data încheierii actului.

Cu deosebirea constând în aceea că , în această situație este cunoscută data ce reprezintă momentul obiectiv (18 luni raportat la data încheierii actului) această regulă specială se aseamănă cu regula generală reglementată de art. 2523 din Codul civil , însă în acest din urmă caz nici momentul subsidiar obiectiv nu este în mod obiectiv determinat ci este stabilit în raport de anumite împrejurări față de care „titularul trebuia să cunoască nașterea dreptului său la acțiune”.

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

– Ipoteza răspunderii pentru viciile lucrului , lucrării sau construcției prescripția începe să curgă de la data descoperirii viciilor , însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrării (art.11 din Decretul nr.167/1958);

– Alte reguli speciale privind începutul prescripției extinctive: data când urma să aibă loc spectacolul în cazul prescripției dreptului la acțiune privitoare la sumele de bani încasate din vânzarea biletelor pentru spectacole ce nu au mai avut loc; data deschiderii succesiunii în cazul termenului de prescripție, a dreptului de opțiune succesorală; data primului act de tulburare a posesiei în cazul prescripției acțiunii posesorii.

În noua reglementare a codului civil sunt prevăzute de asemenea , ipoteze ce instituie reguli speciale privind începutul cursului prescripției extinctive , după cum urmează:

– Ipoteza dreptului la acțiunea în executarea obligațiilor de a da sau de a face (art. 2524 Cod civil) – dacă prin lege nu se prevede altfel , în cazul obligațiilor contractuale de a da sau de a face prescripția începe să curgă de la data când obligația devine exigibilă și debitorul trebuia astfel s-o execute.

Această regulă specială se aplică în principiu în cazul drepturilor subiective pure și simple , în cazul drepturilor subiective afectate de un termen extinctiv precum și a celor afectate de o condiție rezolutorie.

În cazul în care dreptul este afectat de un termen suspensiv , prescripția începe să curgă de la împlinirea termenului sau , după caz , de la data renunțării la beneficiul termenului stabilit exclusiv în favoarea creditorului.

Dacă dreptul este afectat de o condiție suspensivă , prescripția începe să curgă de la data când s-a îndeplinit condiția.

– Ipoteza dreptului la acțiunea în restituirea prestațiilor (art. 2525 Cod civil):

Prescripția dreptului la acțiune în restituirea prestațiilor făcute în temeiul unui act anulabil ori desființat pentru rezoluțiune sau altă cauză de ineficacitate începe să curgă de la data rămânerii definitivă a hotărârii prin care s-a desființat actul ori , după caz , de la data la care declarația de rezoluțiune sau reziliere a devenit irevocabilă.

– Ipoteza dreptului la acțiunea în executarea prestațiilor succesive – în cazul prestațiilor succesive , prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă , iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar , de la data la care ultima prestație devine exigibilă (art. 2526 Cod civil).

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

– Ipoteza drepturilor la acțiune născute din raporturile de asigurare (în cazul asigurării contractuale) – prescripția începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de părți pentru plata primei de asigurare , respectiv pentru plata indemnizației sau , după caz , a despăgubirilor datorate de asigurător (art. 2527 Cod civil).

– Ipoteza acțiunilor în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită – art. 2528 Cod civil arată că prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba , cât și pe cel care răspunde de ea.

Potrivit alin.2 al aceluiași articol , aceeași regulă se aplică , în mod corespunzător , și în cazul acțiunii în restituire întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză , plata nedatorată sau gestiunea de afaceri.

Este de observat că această regulă specială de determinare a începutului prescripției extinctive în cazul acțiunii în răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate pentru fapte ilicite , presupune stabilirea a două momente alternative de la care prescripția poate începe să curgă și anume , pe de o parte un moment subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea și care poate fi stabilit prin orice mijloc de probă , și un moment obiectiv ce urmează a fi determinat de către instanță , acela al datei la care păgubitul putea ori trebuia să cunoască aceste elemente.

O aplicație a regulii prevăzută la alin.1 al art. 2528 Cod civil se regăsește în art. 316 alin.2 Cod civil privind actele încheiate de unul dintre soți care prejudiciază grav interesele familiei și când soțul neparticipant la întocmirea actului respectiv poate cere anularea acestuia în termen de un an de la data la care a luat cunoștință de existența actului.

În materia acțiunilor în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită se întâlnesc și reguli speciale reglementate de alte acte normative , care chiar dacă sunt anterioare intrării în vigoare a Noului cod civil , au rămas în continuare aplicabile , nefiind abrogate.

Astfel , o nuanțare întâlnim în cazul prevăzut de art.11 din Legea nr.240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte , republicată , care dispune că „dreptul la acțiune pentru repararea pagubei ce decurge din prevederile prezentei legi se prescrie în termen de 3 ani , care curge de la data la care reclamantul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de existența pagubei , a defectului și a identității producătorului , iar acțiunea pentru repararea pagubei nu poate fi introdusă după împlinirea a 10 ani de la data la care producătorul a pus produsul respectiv în circulație”.

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

O altă particularitate întâlnim în art.12 din Legea nr.11/1991 pentru combaterea concurenței neloiale , unde se arată că „dreptul la acțiune prevăzut de art.9 se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o , dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei”.

Este de remarcat că semnificația termenului de 10 ani la care se referă art.11 din Legea nr.240/2004 și a termenului de 3 ani la care se referă art.12 din Legea nr.11/1991 este aceea de termen limită înăuntrul căruia trebuie introdusă cererea de chemare în judecată sub sancțiunea stingerii dreptului la acțiune fiind termen de decădere.

Tot în materie întâlnim în privința acțiunii în răspundere civilă pentru daune nucleare, art.12 din Legea nr.703/2001 , care , după ce stabilește în alin.1 momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă de 30 de ani sau , după caz , 10 ani , și anume data producerii accidentului nuclear , stabilește în alin.2 un termen limită până la care trebuie introdusă acțiunea , anume 3 ani de la data la care victima daunei nucleare a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și identitatea operatorului responsabil , fără ca termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art.12 alin.1 să fie depășit.

 – Ipoteza dreptului la acțiunea în anularea actului juridic.

Potrivit art.2529 alin.1 Cod civil , prescripția dreptului la acțiunea în anularea unui act juridic începe să curgă:

    a) în caz de violență , din ziua când aceasta a încetat;

    b) în cazul dolului , din ziua când a fost descoperit;

   c) în caz de eroare ori în celelalte cazuri de anulare , din ziua când cel îndreptățit , reprezentantul său legal ori cel chemat de lege să îi încuviințeze sau să îi autorizeze actele a cunoscut cauza anulării , însă nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului juridic.

  Dacă nulitatea relativă este invocată de o terță persoană (atunci când această situație este permisă) , prescripția începe să curgă , dacă prin lege nu se dispune altfel , de la data când terțul a cunoscut existența cauzei de nulitate.

   – Ipoteza dreptului la acțiunea în răspundere pentru vicii aparente.

Potrivit art.2530 alin.1 Cod civil , dacă prin lege nu se prevede altfel , prescripția dreptului la acțiune izvorât din transmiterea unor bunuri sau executarea unor lucrări , cu vicii aparente , în cazurile în care legea sau contractul obligă la garanție și pentru asemenea vicii ,

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

începe să curgă de la data predării sau recepției finale a bunului ori a lucrării sau , după caz , de la data împlinirii termenului prevăzut de lege ori stabilit prin procesul-verbal de constatare a viciilor, pentru înlăturarea de către debitor a viciilor constatate.

  Dispozițiile alin.1 menționate mai sus , se aplică și în cazul lipsei calităților convenite ori al lipsurilor cantitative , însă numai dacă oricare dintre aceste lipsuri puteau fi descoperite , fără cunoștințe speciale , printr-o verificare normală.

 – Ipoteza dreptului la acțiunea în răspundere pentru vicii ascunse.

Potrivit disp.art.2531 Cod civil , dacă prin lege nu se prevede altfel , prescripția dreptului la acțiune pentru viciile ascunse începe să curgă:

  a) în cazul unui bun transmis sau al unei lucrări executate , alta decât o construcție , de la împlinirea unui an de la data predării ori recepției finale a bunului sau a lucrării , în afara cazului în care viciul a fost descoperit mai înainte , când prescripția va începe să curgă de la data descoperirii;

b) în cazul unei construcții , de la împlinirea a 3 ani de la data predării sau recepției finale a construcției , afară numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte , când prescripția va începe să curgă de la data descoperirii.

Alineatul 2 al acestui articol derogă dispunând că , pentru executarea unor lucrări curente, termenele prevăzute la alin. (1) sunt de o lună , în cazul prevăzut la lit. a) , respectiv de 3 luni , în cazul prevăzut la lit. b).

Alte reguli speciale privind începutul prescripției extinctive.

Noul cod civil se referă la acțiunea prin care se cere restituirea darurilor primite în

considerarea logodnei sau pe durata acesteia, în considerarea căsătoriei (art.268 Cod civil) precum și la acțiunea în despăgubiri exercitată împotriva părții care rupe logodna în mod abuziv (art.269 Cod civil), instituind un termen de prescripție extinctivă de un an care începe să curgă de la data ruperii logodnei (art.270 Cod civil).

Acțiunea în stabilirea maternității pentru ipoteza în care copilul a decedat înainte de a introduce acțiunea se poate introduce în termenul de prescripție extinctivă de un an care începe să curgă de la data decesului acestuia (art.423 alin.5 Cod civil).

De asemenea, moștenitorii copilului pot introduce acțiunea în stabilirea paternității în termenul de prescripție extinctivă de un an care începe să curgă de la data decesului acestuia (art.427 alin.2 Cod civil și art.423 alin.5 Cod civil).

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

Acțiunea în despăgubire exercitată de mama copilului împotriva pretinsului tată pentru plata a jumătate din cheltuielile nașterii, ale lehuziei și cele efectuate cu întreținerea ei în timpul sarcinii și în perioada de lehuzie, se prescrie în termen de 3 ani, care începe să curgă de la nașterea copilului (art.428 alin.3 Cod civil).

Acțiunea în tăgada paternității exercitată de către soțul mamei se prescrie în termen de 3 ani care începe să curgă de la data la care soțul a cunoscut că este prezumat tată al copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumția nu corespunde realității (art.430 alin.1 Cod civil).

Pentru acțiunea în tăgada paternității exercitată de moștenitorii copilului , în cazul în care acesta a decedat înainte de a introduce acțiunea, termenul de prescripție de un an începe să curgă de la data decesului (art.433 alin.3 Cod civil și art.423 alin.5 Cod civil).

Acțiunea în revendicare pentru avulsiune este supusă unui termen de prescripție de un an care începe să curgă de la data la care porțiunea de teren este smulsă de mal și alipită la terenul altui proprietar riveran (art.572 Cod civil).

În cazul acțiunii în revendicarea animalelor domestice rătăcite pe terenul altuia, termenul de prescripție de 30 de zile începe să curgă de la data declarației făcute la primărie de către proprietarul terenului (art.576 alin.1 Cod civil).

Acțiunea în despăgubire exercitată de proprietarul fondului aservit împotriva proprietarului fondului dominant este supusă unui termen de 3 ani care începe să curgă din momentul stabilirii dreptului de trecere (art.620 alin.1 Cod civil).

În cazul acțiunii posesorii termenul de prescripție de un an începe să curgă de la data tulburării sau deposedării (art.951 alin.1 Cod civil).

Acțiunea în revocarea donației pentru ingratitudine este supusă prescripției într-un termen de un an care începe să curgă din ziua în care donatorul a știut că donatarul a săvârșit fapta de ingratitudine (art.1024 alin.1 Cod civil) iar dacă donatorul a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare, moștenitorii acestuia pot introduce acțiunea în revocare în termen de un an de la data decesului (art.1024 alin.3 Cod civil.

Acțiunea în revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii se prescrie în termen de 3 ani care începe să curgă de la data la care sarcina trebuia executată (art.1027 alin.3 Cod civil).

Termenul de prescripție de un an pentru acțiunea revocatorie (pauliană) începe să curgă la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul din actul atacat (art.1564 Cod civil).

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

În ipoteza acțiunii prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, termenul de prescripție de 6 luni curge de la data la care contractul trebuia încheiat (art.1669 alin.2 Cod civil).

Pentru contractul de cont curent art.2190 Cod civil prevede că dreptul la acțiunea în restituirea soldului creditor rezultat la închiderea contului curent se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii contului curent. În cazul în care contul curent a fost închis din inițiativa instituției de credit, termenul de prescripție se calculează de la data la care titularul său a fost notificat în acest sens prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, la ultimul domiciliu sau sediu adus la cunoștință instituției de credit.

SUBCAPITOLUL 2

SUSPENDAREA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE – ANALIZĂ COMPARATIVĂ

1. Noțiune și justificare

Prin suspendarea prescripției extinctive se înțelege acea modificare a cursului acesteia ce constă în oprirea de drept a curgerii termenului de prescripție pe timpul cât durează situațiile care îl pun pe titularul dreptului la acțiune în imposibilitate de a acționa (5).

Justificarea suspendării cursului prescripției extinctive își găsește esența în aceea că, pentru a se produce efectul său sancționator este necesar ca titularul dreptului la acțiune să aibă pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală efectivă de a solicita protecția juridică a dreptului său subiectiv.

Realitățile vieții au dus la concluzia că, în timpul curgerii prescripției pot interveni anumite împrejurări ori cauze care îl pot împiedica pe titularul dreptului la acțiune să acționeze.

În aceste situații, dacă cursul prescripției extinctive nu ar fi oprit s-ar ajunge la producerea efectului extinctiv fără a i se putea imputa pasivitatea sau neglijența celui îndreptățit să

_____________________________

(5) (Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, Instituții de drept civil, Editura Hamangiu București 2012, pagina 310).

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

acționeze, deturnând această instituție de la finalitatea ei.

Tocmai de aceea legiuitorul a reglementat atât instituția suspendării cursului prescripției extinctive cât și împrejurările care pot constitui cauze de suspendare fiind necesar însă ca aceste împrejurări să apară în timp ce prescripția extinctivă este în curs, adică a început să curgă și mai înainte de împlinirea termenului de prescripție extinctivă.

Dacă aceste împrejurări intervin mai înainte de începerea cursului prescripției efectul produs nu va fi de suspendare ci de amânare (întârziere a începutului prescripției extinctive).

Noul cod civil reglementează aceste două noțiuni distincte încă din preambulul art.2532 Cod civil care arată că „prescripția nu începe să curgă iar dacă a început să curgă, ea se suspendă… „.

2. Cauze generale și cauze speciale de suspendare a prescripției extinctive

În reglementarea Decretului nr.167/1958 cauzele de suspendare erau prevăzute expres și limitativ în art.13 și 14.

Potrivit art.13 din actul normativ menționat, prescripția este suspendată:

– cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere;

– pe timp cât creditorul sau debitorul face parte din forțele armate ale României iar acestea sunt puse pe picior de război;

– până la rezolvarea reclamației administrative făcute de cel îndreptățit cu privire la despăgubiri sau restituiri în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de poștă și telecomunicații, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de 3 luni, socotit de la înregistrarea reclamației.

Potrivit art.14 din Decretul nr.167/1958, prescripția se suspendă între părinți sau tutori și cei ce se află sub ocrotirea lor; între curatori și acei pe care-i reprezintă, precum și între orice altă persoană care în temeiul legii sau al hotărârii judecătorești administrează bunurile altuia și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate cât timp socotelile nu au fost date și aprobate.

De asemenea, prescripția nu curge împotriva celui lipsit de capacitate de exercițiu cât timp nu are reprezentant legal și nici împotriva celui cu capacitate restrânsă cât timp nu are cine să-i încuviințeze actele, iar în alineatul final al art.14 se prevede că „prescripția nu curge între soți în timpul căsătoriei”.

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

În Noul cod civil cauzele de suspendare sunt reglementate în articolele 2532 și respectiv 2533, primul reglementând cazurile generale de suspendare a prescripției, iar cel de-al doilea cazuri speciale de suspendare.

Art.2532, așa cum rezultă și din denumirea marginală, prezintă cazurile generale de suspendare a prescripției extinctive arătând că „prescripția nu începe să curgă iar dacă a început să curgă, ea se suspendă:

1. între soți, cât timp durează căsătoria și nu sunt separați în fapt;

2. între părinți, tutore sau curator și cei lipsiți de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă ori între curatori și cei pe care îi reprezintă, cât timp durează ocrotirea și socotelile nu au fost date și aprobate;

3. între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătorești sau al unui act juridic, administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat și socotelile nu au fost date și aprobate;

4. în cazul celui lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o dispoziție legală contrară;

 5. cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existența datoriei sau exigibilitatea acesteia;

 6. pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți, însă numai dacă acestea au fost ținute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție;

 7. în cazul în care cel îndreptățit la acțiune trebuie sau poate, potrivit legii ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamația administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanșarea procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen;

  8. în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a încălcat face parte din forțele armate ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război. Sunt avute în vedere și persoanele civile care se găsesc în forțele armate pentru rațiuni de serviciu impuse de necesitățile războiului;

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

   9. în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripția este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare; forța majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de suspendare a prescripției decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție;

10. în alte cazuri prevăzute de lege”.

Este de observat că în noua reglementare , cazurile generale de suspendare a prescripției, sunt similare celor prevăzute în Decretul nr.167/1958, cu excepția celor de la punctele 5, 6 și 7 care au caracter de noutate și cu precizarea că, potrivit art.203 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Codului civil, dispozițiile art. 2.532 pct. 6 și 7 din Codul civil privitoare la suspendarea cursului prescripției se aplică și în cazul prescripțiilor începute înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, dacă împrejurările care atrag suspendarea s-au produs după această din urmă dată.

Aceasta reprezintă o derogare de la neretroactivitatea legii noi și o excepție de la dispozițiile art.6 alin.4 din Codul civil privind aplicarea în timp a legii civile.

Analizând comparativ cazurile generale de suspendare a prescripției extinctive în cele două acte normative prezentate se observă că , spre deosebire de vechea reglementare , Noul cod civil nu mai stabilește în mod limitativ cazurile de suspendare a prescripției, menționând la punctul 10 al art.2532 și posibilitatea existenței altor cazuri de suspendare prevăzute de lege.

De asemenea , în art.2533 sunt prevăzute 3 cazuri speciale de suspendare a cursului prescripției extinctive, în materie succesorală, după cum urmează:

– 1) Prescripția nu curge contra creditorilor defunctului în privința creanțelor pe care aceștia le au asupra moștenirii cât timp aceasta nu a fost acceptată de către succesibili ori, în lipsa acceptării, cât timp nu a fost numit un curator care să îi reprezinte.

– 2) Prescripția nu curge nici contra moștenitorilor defunctului cât timp aceștia nu au acceptat moștenirea ori nu a fost numit un curator care să îi reprezinte.

– 3) Prescripția nu curge, de asemenea, contra moștenitorilor, în privința creanțelor pe care aceștia le au asupra moștenirii, de la data acceptării moștenirii și până la data lichidării ei.

Ar mai putea fi enumerate printre cauzele speciale de suspendare:

situația prevăzută de art.430 alin.2 din Codul civil, termenul de prescripție în privința acțiunii, în tăgada paternității de către soțul mamei necurgând pe perioada de incapacitate a acestuia;

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

situația prevăzută în materia accesiunii imobiliare artificiale (art.591 alin.1 Cod civil), prescripția acțiunii autorului lucrării privind plata îndemnizației necurgând cât timp el este lăsat de proprietar să dețină imobilul;

situația prevăzută de art.1395 alin.2 Cod civil care împiedică curgerea prescripției dreptului la acțiune cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea integrității corporale sau sănătății, ori prin decesul unei persoane, până la stabilirea pensiei sau a ajutoarelor ce s-ar cuveni, în cadrul asigurărilor sociale, celui îndreptățit la reparații.

3. Efectele suspendării prescripției

Potrivit dispozițiilor art.2534 Cod civil: „De la data când cauza de suspendare a încetat, prescripția își reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului și timpul scurs înainte de suspendare”.

Rezultă așadar că pe durata cauzei de suspendare efectul constă în oprirea cursului prescripției extinctive, deci intervalul de timp situat în momentul apariției cauzei de suspendare și momentul încetării acestei cauze, nu va intra în calcul termenele de prescripție extinctivă.

Înainte de apariția cauzei de suspendare nu se produce nici un efect juridic și , de asemenea , nici ulterior încetării cauzei de suspendare , când cursul prescripției extinctive este reluat din momentul în care fusese oprit.

În alineatul 2 al aceluiași articol , este prevăzut un efect special al suspendării cursului prescripției extinctive conform căruia, „Prescripția nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data când suspendarea a încetat, cu excepția prescripțiilor de 6 luni sau mai scurte, care nu se vor împlini decât după expirarea unui termen de o lună de la încetarea suspendării”.

Rezultă că efectul special al suspendării nu se produce în toate cazurile ci numai atunci când până la împlinirea termenului de prescripție au rămas mai puțin de 6 luni (dacă termenul de prescripție extinctivă este mai mare de 6 luni sau mai puțin de o lună dacă termenul de prescripție extinctivă este de 6 luni sau mai scurt).

Efectul special al suspendării constă în prorogarea momentului împlinirii termenului de prescripție, așa cum s-a arătat în cele ce preced.

Este de precizat că, potrivit disp.art.2535 Cod civil, suspendarea prescripției poate fi invocată numai de către partea care a fost împiedicată să facă acte de întrerupere, afară de cazul în

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

care prin lege nu se dispune altfel însă, în cazul invocării, suspendarea nu trebuie pronunțată de organul de jurisdicție ci efectele acesteia se produc de drept.

În cazul în care obligația corelativă a dreptului suspus prescripției extinctive a fost garantată de un fideiusor, art.2536 Cod civil prevede că suspendarea prescripției față de debitorul principal, ori față de fideiusor, produce efecte în privința amândurora.

În cazul obligațiilor indivizibile, indiferent dacă este o indivizibilitate activă sau pasivă, suspendarea prescripției față de unul dintre creditori sau, după caz, debitori produce efecte și față de ceilalți (art.1433 alin.1 Cod civil).

De asemenea, în cazul obligațiilor solidare, suspendarea prescripției unuia dintre creditorii solidari poate fi invocată și de către ceilalți creditori solidari (art.1441 alin.1 Cod civil) iar suspendarea prescripției față de unul dintre debitorii solidari produce efecte și față de ceilalți codebitori (art.1449 alin.1 Cod civil).

Analizând comparativ reglementarea efectelor suspendării prescripției remarcăm că nu există deosebiri esențiale între vechea reglementare din Decretul nr.167/1958 și noua reglementare.

Conform Decretului nr.167/1958 , efectul general al suspendării prescripției era prevăzut de art.15 alin.1 și era același cu cel reglementat de art.2534 alin.1 din Noul cod civil, iar efectul special prevăzut de art.15 alin.2 din Decret se regăsește în mod similar în reglementarea prevăzută la alin.2 al art.2534 din Noul cod civil.

SUBCAPITOLUL 3

ÎNTRERUPEREA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE – ANALIZĂ COMPARATIVĂ

1. Noțiune și justificare

Întreruperea prescripției extinctive poate fi definită ca fiind modificarea cursului acesteia constând în înlăturarea prescripției scurse înainte de apariția unei cauze întreruptive și începerea unei alte prescripții extinctive.

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

Justificarea acestei instituții juridice este dată pe de o parte de înlăturarea a două prezumții, aceea de pasivitate a titularului dreptului și aceea de considerare a poziției în fapt a debitorului ca fiind conformă dreptului.

Înlăturarea acestor prezumții duce la concluzia că producerea efectului prescripției extinctive nu se mai justifică. Această înlăturare a justificării curgerii prescripției se face în două cazuri și anume, atunci când titularul dreptului la acțiune iese din pasivitate, ori atunci când debitorul abandonează împotrivirea față de creditor, prin recunoașterea datoriei sale.

Ca și în cazul suspendării, în cazul întreruperii prescripției extinctive este necesar ca împrejurările ce constituie potrivit legii sau acordului expres al părților cauze de întrerupere să intervină după ce prescripția extinctivă a început să curgă și mai înainte de împlinirea termenului de prescripție extinctivă

Totuși, recunoașterea dreptului prin act scris sau constituirea de garanții după împlinirea termenului de prescripție produce același efect ca și întreruperea (art.2506 alin.4 Cod civil și art.2510 alin.1 Cod civil).

2. Cazurile de întrerupere

În Decretul nr.167/1958 cauzele de întrerupere a prescripției erau prevăzute la art.16, fiind în număr de 3 și anume:

recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția;

introducerea unei cereri de chemare în judecată, ori arbitrare chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească necompetentă;

intervenirea unui act începător de executare.

Se arăta însă că prescripția nu este întreruptă dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.

În noul cod civil, potrivit art.2537, prescripția extinctivă se întrerupe:

1. printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția;

2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanței la masa credală în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererii de intervenție în

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori ori prin invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a cărui acțiune se prescrie;

3. prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată până la începerea cercetării judecătorești; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripției, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă;

4. prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere;

5. în alte cazuri prevăzute de lege.

În legătură cu recunoașterea dreptului art.2538 alin.1 precizează că aceasta se poate face unilateral sau convențional și poate fi expresă sau tacită prevăzându-se însă la alin.2 al aceluiași articol că recunoașterea tacită trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existența dreptului celui împotriva căruia curge prescripția, enumerându-se cu titlu de exemplu ca acte de recunoaștere tacită: plata parțială a datoriei, achitarea în tot sau în parte a dobânzilor sau penalităților, solicitarea unui termen de plată, etc.

Referitor la cazurile de întrerupere prevăzute la art.2537 punctele 2 și 3 Cod civil, art.2539 face o serie de precizări. Astfel, se arată că prescripția este întreruptă chiar dacă sesizarea a fost făcută la un organ de jurisdicție ori de urmărire penală necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă de formă.

Totuși, prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolvenței sau a urmăririi silite a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă.

Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă.

Potrivit dispozițiilor art.204 din Legea nr.71/2011 „Dispozițiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplică și în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după intrarea în vigoare a Codului civil”, aceasta constituind de asemenea o derogare de la neretroactivitatea legii civile.

Aceeași lege de punere în aplicare a codului civil prevede la art.2051 că dispozițiile menționate mai sus (art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil) sunt aplicabile inclusiv în cazul

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

în care prin hotărârea rămasă definitivă s-a luat act de renunțarea la judecată ori s-a constatat perimarea.

Potrivit alin.3 al art.2539, prescripția nu este întreruptă nici dacă hotărârea judecătorească sau arbitrală și-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.

În acest caz însă, dacă dreptul de a obține obligarea pârâtului este imprescriptibil sau nu s-a prescris încă, se va putea face o nouă cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, fără a se putea opune excepția autorității de lucru judecat.

În fine, alin.4 al art.2539 arată că dispozițiile acestui articol se aplică, în mod corespunzător, și atunci când prescripția a fost întreruptă prin invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a cărui acțiune se prescrie.

Referitor la cazul de întrerupere prin punerea în întârziere, art.2540 din Codul civil arată că, „Prescripția este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripția numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere”.

3. Efectele întreruperii prescripției

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor alin.1 și 2 ale art.2541 rezultă că, întreruperea cursului prescripției produce două efecte juridice și anume:

ștergerea prescripției extinctive începute înainte de apariția cauzei de întrerupere;

începerea după întrerupere a cursului unei noi prescripții extinctive.

Se observă că reglementarea efectului întreruperii prescripției este similară cu aceea din art.17 alin.1 și 2 din Decretul nr.167/1958.

Noul cod civil conține însă reglementări inexistente în Decretul nr.167/1958 referitoare la natura noii prescripții extinctive care începe să curgă după ce a apărut întreruperea și care se diferențiază în raport de cauza de întrerupere a prescripției extinctive.

Astfel, dacă întreruperea s-a produs ca urmare a recunoașterii, va începe să curgă o prescripție extinctivă de același fel cu cea înlăturată (art.2541 alin.3 Cod civil), deci tot o prescripție extinctivă a dreptului material la acțiune.

În cazul întreruperii ca urmare a introducerii unei cereri de chemare în judecată sau arbitrare, noua prescripție va avea un alt obiect și anume prescripția extinctivă a dreptului de a

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

obține executarea silită dacă acțiunea a fost admisă și a rămas definitivă (art.2541 alin.4 Cod civil).

În cazul întreruperii prin intervenția făcută prin procedura insolvenței, sau a urmăririi silite, va începe să curgă o prescripție extinctivă de același fel de la data la care există din nou posibilitatea legală de valorificare a creanței rămase neacoperite (art.2541 alin.5 Cod civil).

În cazul în care prescripția a fost întreruptă potrivit art.2537 pct.3 întreruperea operează până la comunicarea ordonanței de clasare, a ordonanței de suspendare a urmăririi penale, ori a hotărârii de suspendare a judecății sau până la pronunțarea hotărârii definitive a instanței penale. Atunci când repararea pagubei se face din oficiu potrivit legii, întreruperea operează până la data când cel împotriva căruia a început să curgă prescripția, a cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea definitivă a instanței penale prin care ar fi trebuit să se stabilească despăgubirea.

În ambele ipoteze după întrerupere începe să curgă tot o prescripție a dreptului material la acțiune, în afară de cazul în care instanța penală a soluționat latura civilă, situație în care noua prescripție care va începe după întrerupere are o natură diferită fiind o prescripție a dreptului de a obține executarea silită.

În privința beneficiului întreruperii prescripției, în art.2542 se arată că, efectele întreruperii prescripției profită celui de la care emană actul întreruptiv și nu pot fi opuse decât celui împotriva căruia a fost îndreptat un asemenea act, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Dacă prescripția a fost întreruptă prin recunoașterea dreptului de către cel în folosul căruia curgea, efectele întreruperii profită celui împotriva căruia a curs și nu pot fi opuse decât autorului recunoașterii.

În art.2543 Cod civil se prevede o derogare de la regulile privind beneficiul efectului întreruptiv în sensul că, în ipoteza în care obligația corelativă dreptului supus prescripției extinctive a fost garantată de un fideiusor, întreruperea prescripției împotriva debitorului principal sau contra fideiusorului produce efecte în privința amândurora.

SUBCAPITOLUL 4

REPUNEREA ÎN TERMENUL DE PRESCRIPȚIE

Noțiune și justificare

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

Repunerea în termenul de prescripție poate fi definită ca fiind un beneficiu acordat de lege titularului dreptului la acțiune care, din anumite motive temeinice, nu s-a putut adresa justiției înăuntrul termenului de prescripție, fără a i se putea reproșa acestuia o conduită culpabilă.

S-a arătat în doctrină că repunerea în termenul de prescripție are o dublă natură juridică fiind pe de o parte un beneficiu al legii și pe de altă parte, o piedică în calea producerii efectelor restricției extinctive (6).

Justificarea reglementării ține de finalitatea instituției prescripției extinctive care presupune sancționarea conduitei culpabile a titularului dreptului subiectiv, constând în inactivitatea acestuia, situație premisă care nu există în cazul unor motive temeinice, astfel încât, producerea efectelor prescripției extinctive ar deturna această instituție de la finalitatea ei.

În vechea reglementare, repunerea în termenul de prescripție era prevăzută la art.19 din Decretul nr.167/1958, potrivit căruia „instanța judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii, ori să încuviințeze executarea silită”.

Cu toate acestea , se instituiau reguli speciale privind repunerea în termen, în sensul că, cererea de repunere în termen putea fi făcută numai în decurs de o lună de la încetarea cauzelor care justificau depășirea termenului de prescripție.

Un caz particular de reglementare specială a unei situații de repunere în termenul de prescripție se întâlnește în legea fondului funciar nr.18/1991 care, în art.12 alin.2 (în forma inițială) dispune că „moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil sunt repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei”.

În Noul cod civil repunerea în termenul de prescripție extinctivă este consacrată cu caracter general de art.2522 alin.1, potrivit căruia „cel care din motive temeinice nu și-a exercitat în termen dreptul la acțiune supus prescripției, poate cere organului de jurisdicție competent, repunerea în termen și judecarea cauzei”.

____________________________

(6) (Gheorghe Beleiu, Introducere în dreptul civil, București 1992, pagina 238).

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

Spre deosebire de cauzele de suspendare și de întrerupere ale prescripției extinctive care sunt indicate de lege, cauzele de repunere în termenele de prescripție extinctivă nu mai sunt menționate în mod expres, precizându-se generic că este vorba de „motive temeinice” acestea fiind lăsate la libera apreciere a organului de jurisdicție căruia i se solicită repunerea în termenul de prescripție extinctivă.

S-a apreciat însă că , prin „motive temeinice” care să justifice repunerea în termenul de prescripție extinctivă trebuie să se înțeleagă doar acele împrejurări care, fără a avea caracterul forței majore sunt exclusive de culpă. Este deci vorba de piedici relative iar nu absolute pentru că, pe de o parte dacă există forța majoră cursul prescripției extinctive ar fi suspendat pe toată durata acesteia, iar în cazul culpei s-ar deturna instituția prescripției extinctive de la finalitatea ei.

În literatura de specialitate s-a spus pe bună dreptate, referindu-se la repunerea în termen că „domeniul ei începe unde încetează culpa și încetează unde începe forța majoră” (7) .

2. Termenul pentru repunerea în termenul de prescripție extinctivă

În mod similar reglementării din art.19 alin.2 din Decretul nr.167/1958, art.2522 alin.2 din Codul civil stabilește atât durata termenului de repunere în termenul de prescripție extinctivă cât și începutul acestui termen, dispunând că „repunerea în termen nu poate fi dispusă decât dacă partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depășirea termenului de prescripție”.

În doctrina anterioară apariției Noului cod civil natura juridică a termenului de o lună prev.de art.19 alin.2 din Decretul nr.167/1958 era controversată.

Într-o opinie acest termen era socotit un termen de decădere și de procedură (8) .

În cealaltă opinie termenul menționat era calificat ca fiind termen de prescripție extinctivă, cu toate consecințele decurgând din această calificare, respectiv supunerea la regulile privind

_______________________________

(7) (A.Ionașcu, Drept civil partea generală, 1963, pag.185-186).

(8) (V.M. Ciobanu, Notă II la Decizia nr.93/E/1985 a Tribunalului Județean Iași în RRD nr.8/1986, pagina 50-54).

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

suspendarea și întreruperea prevăzute în Decretul nr.167/1958 (9) .

În privința naturii juridice a termenului de 30 de zile prevăzut de art.2522 alin.2 Cod civil s-a arătat că acesta este un termen de prescripție extinctivă iar nu de decădere, concluzie derivând din aplicarea criteriului instituit de art.2547 Cod civil (10) .

3. Efectul repunerii în termenul de prescripție extinctivă

Efectul repunerii în termenul de prescripție extinctivă constă în socotirea prescripției ca neîmplinită, deși termenul de prescripție a expirat.

Mai precis s-ar putea spune că, prin repunerea în termen este anihilat efectul extinctiv al prescripției, organul de jurisdicție având astfel posibilitatea să treacă la soluționarea cauzei în fond.

Cu toate acestea, spre deosebire de suspendarea sau întreruperea prescripției extinctive, instituții ale căror efecte se produc de drept (organul de jurisdicție doar constatând intervenirea unei cauze de suspendare sau de întrerupere), repunerea în termenul de prescripție extinctivă are caracter judiciar, deci presupune pronunțarea unei hotărâri de către organul de jurisdicție prin soluționarea cererii de repunere în termen.

Spre deosebire de vechea reglementare, în cea actuală repunerea în termenul de prescripție extinctivă nu mai poate fi dispusă din oficiu de către organul de jurisdicție ci trebuie solicitată de titularul dreptului la acțiune supus prescripției.

SUBCAPITOLUL 5

ÎMPLINIREA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE – CALCULUL PRESCRIPȚIEI

1. Noțiune

Prin împlinirea prescripției extinctive se înțelege determinarea momentului în care expiră

_________________________

(9) (I. Deleanu, Gh. Beleiu, Repunerea în termen în condițiile art.19 din Decretul nr.167/1958 RRD nr.9 – 12.1989 pagina 33, pagina 40-44).

(10) (Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu , Instituții de drept civil, Editura Hamangiu, București 2012, pagina 321).

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

termenul de prescripție.

Această determinare implică cunoașterea următoarelor elemente:

termenul de prescripție aplicabil în cazul dat;

data de la care începe să curgă acest termen;

dacă a intervenit sau nu vreo cauză de suspendare sau de întrerupere a prescripției extinctive;

regulile de calcul al termenelor de prescripție.

2. Regulile de stabilire a momentului împlinirii prescripției extinctive

În actuala reglementare regulile prin care se determină momentul împlinirii termenelor de prescripție extinctivă sunt prevăzute de art.2551 – 2556 Cod civil cu precizarea că acestea se aplică oricărui termen indiferent de natura și izvorul lui, iar nu numai termenelor de prescripție extinctivă.

a) În cazul termenelor stabilite pe săptămâni, luni sau ani art.2552 Cod civil arată că se împlinesc „în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.

 Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni.

Alin.3 al aceluiași articol precizează că „Mijlocul lunii se socotește a cincisprezecea zi”, iar alin.4 prevede că „Dacă termenul este stabilit pe o lună și jumătate sau pe mai multe luni și jumătate, cele 15 zile se vor socoti la sfârșitul termenului”.

b) În cazul termenelor pe zile, art.2553 Cod civil arată că atunci când termenul se stabilește pe zile, nu se ia în calcul prima și ultima zi a termenului.

Alin.2 al aceluiași articol instituie regula că termenul pe zile se împlinește la ora 24,00 a ultimei zile.

 Ca excepție, în alin.3 se arată că „Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie îndeplinit într-un loc de muncă, termenul se va împlini la ora la care încetează programul normal de lucru”.

Potrivit disp.art.2554 Cod civil „Dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârșitul primei zile lucrătoare care îi urmează”.

c) În cazul termenului stabilit pe ore, art.2555 Cod civil arată că nu se iau în calcul prima și ultima oră a termenului.

Cazan Mihaela. Capitolul V Cursul prescripției extinctive

În sfârșit, art.2556 Cod civil dispune că actele de orice fel se socotesc făcute în termen, dacă înscrisurile care le constată au fost predate oficiului poștal sau telegrafic cel mai târziu în ultima zi a termenului, până la ora când încetează în mod obișnuit activitatea la acel oficiu, această dispoziție aplicându-se și în cazul prevăzut de art.2553 alin.3 Cod civil menționat mai sus.

Cazan Mihaela. Concluzii

CONCLUZII CU PRIVIRE LA INSTITUȚIA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE

Prescripția extinctivă reprezintă o instituție de o importanță deosebită în toate ramurile

dreptului necesară oricărui sistem juridic , deoarece reprezintă o modalitate eficientă de asigurare a stabilității și securității în raporturile juridice menită să asigure înlăturarea incertitudinii din circuitul civil.

Relațiile sociale s-au transformat în decursul timpului, s-au modernizat și odată cu ele și raporturile juridice au devenit mai complexe atât prin diversificare cât și prin specializare.

În viziunea autorilor Noului cod civil reglementarea instituției prescripției extinctive a realizat o creștere calitativă, o adaptare la realitatea vieții sociale și , nu în ultimul rând , o ruptură față de influențele aduse normei juridice în perioada regimului comunist.

Se admite în mod unanim că normele noi sunt de ordine privată datorită tendinței de a

acorda mai multă greutate voinței părților și mai multă libertate deopotrivă, de a plia norma pe principiul rezolvării diferendelor fără intervenția justiției.

Dincolo de importanța instituției analizate, de natura juridică a acesteia, consider că analiza acestei instituții în lucrarea de față a constituit pentru mine o oportunitate și totodată o provocare, dat fiind atât faptul că în materie au apărut destul de puține studii și lucrări în legătură cu noul cadru normativ al prescripției extinctive.

Așa cum am arătat , am abordat această instituție prin comparație între reglementarea anterioară și aceea din Noul cod civil, evidențiind progresul noii reglementări , tendințele actuale însă, menționarea vechilor norme fiind impusă de faptul că acestea sunt încă aplicabile în momentul de față prescripțiilor începute anterior intrării în vigoare a Codului civil.

Sintetizând , aș sublinia faptul că modificările aduse prin noua reglementare , ce conferă

prescripției extinctive o natură juridică „de ordine privată” , constituie un veritabil progres. Cu alte cuvinte, putem spune că , deși prescripția extinctivă este în primul rând o „sancțiune” a comportamentului nediligent al titularului dreptului la acțiune, această sancțiune se aplică numai la voința persoanei căreia îi profită, și care, dacă apreciază ca fiind echitabilă executarea obligației în aceste condiții, are posibilitatea de a nu invoca prescripția sau, după caz, de a renunța la ea.

BIBLIOGRAFIE

Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu – Instituții de drept civil, Editura Hamangiu București 2012.

V.M. Ciobanu, Tratat de procedură civilă, vol.I, Teoria generală, Editura Național București 1996.

M. Nicolae, Tratat de prescripție extinctivă, Editura Universul Juridic București, 2010.

Gheorghe Beleiu – Introducere în dreptul civil, Editura Șansa 1992.

A. Ionașcu, Drept civil partea generală, 1963.

V.M. Ciobanu, Notă II la Decizia nr.93/E/1985 a Tribunalului Județean Iași în RRD nr.8/1986.

I. Deleanu, Gh. Beleiu, Repunerea în termen în condițiile art.19 din Decretul nr.167/1958 RRD nr.9 – 12/1989.