Presa Si Televiziunea din Romania

“Trăim într-o lume în care volumul, diversitatea, viteza și libertatea de circulație a informației reprezintă indicatori de bază ai stadiului dezvoltării unei societăți. Acești factori au ajuns să exprime, într-o relație de directă proporționalitate, performanțele economice ale statelor, precum și gradul lor de democrație”.

Conform unor sociologi, societatea noastră a primit denumirea de “societate informatizată” și nu “societatea post-industrială”, cum era denumită odată și asta datorită faptului că toate zonele importante ale vieții sociale, precum politicul, economicul, învătământul, cultura, etc., sunt marcate și condiționate foarte puternic de ofensiva informației. Un rol foarte important în tot acest proces îl are comunicarea de masă. Mass-media adună tot ceea ce înseamnă informației dintre toate sursele posibile și o transmite catre opinia publică.

“Nevoia de informație este una dintre datele fundamentale ale întregii vieți omenești”

1.1 Evoluția presei în România

“Presa este unul din fenomenele cele mai caracteristice ale acestei faze a istoriei pe care toți sociologii și filozofii o caracterizează ca pe o epocă a maselor, presa este expresia tipică a participării maselor la viața publică”.

1.1.1 Presa la nivel mondial

Între anii 1438 și 1454, Johann Gutenberg (1400-1468) a creat la Strasbourg și la Mainz, mașina de tipărit. Această invenție a luat amploare destul de repede în cea de-a doua jumătate a secolului al-XV-lea. Mașina de tipărit a permis copierea a aceluiași text și față de manuscris, a oferit scrisului șansa unei difuzări. Mulți cercetători au relevat importanța acestei descoperiri, dar McLuhan a făcut-o într-un mod strălucitor și memorabil: “Odată cu Gutenberg, Europa intră în faza tehnologică a progresului, fază în care schimbarea însăși devine norma arhetipală a vieții sociale. Tipografia a tins să transforme limbajul dintr-un mijloc de percepție și explorare într-un bun de consum transportabil. Tiparul nu este numai o tehnologie, ci el însuși este un izvor de materie primă sau o materie primă, ca bumbacul, lemnul sau radioul; ca orice materie primă, el structurează nu numai raporturile intersenzoriale ale individului, ci și modelele interdependenței colective”.

Totuși periodicele tipărite au apărut peste un secol și jumătate după inventarea tiparului. În anul 1460 Gutenberg, împreună cu alți doi colegi, au tipărit pentru prima oară o Biblie dedicată Papei Nicolas V., și a fost considerată prima carte tipărită.

Printre primele tipărituri periodice s-au aflat almanahurile, apărute în Germania, cronologiile, recenziile anuale sau semestriale, apoi anualele între anii 1611-1648. Primul periodic atestat a apărut în anul 1605, în Olanda, la Anvers sub numele de Nieuwe Antiwershe Tijdinghe (“Știrile recente”).

Datorită circulației mărfurilor și în special a oamenilor, ideea a revoluționat în cele mai dezvoltate orașe ale epocii, și fiecare a dorit să aibă propria publicație. Așadar au apărut periodice, aproape concomitent, în Strasbourg, Hamburg, Berlin, Amsterdam, Bâle, Koln, Frankfurt, Praga, Stuttgart. Primul săptămânal s-a tipărit la Strasbourg în august 1609, cu titlul Aviso-Relation oder Zeitung. Totuși, în marile capitale Londra și Paris, presa și-a făcut apariția mai târziu.

În Franța, în anul 1611, a fost tipărit Mercure Français, care a avut o periodicitate anuală iar în Londra primul săptămânal englez s- a publicat în anul 1622. În anul 1650, a apărut la Leipzig cotidianul Einkommende Zeitung, și a fost considerat primul ziar tipărit de șase ori pe săptămână. Secolul al-XVIII-lea a fost puternic infuzat de înflorirea presei cotidiene.

1.1.2 Presa românească

Marian Petcu consideră că “istoria presei române este, printre altele, și o istorie a conflictelor, uneori mai frecvente, alteori mai rare, care au pus în evidență riscurile profesiei de jurnalist”.

Primele cotidiene care au apărut în Moldova și Țara Românească în anul 1829, au fost Albina Românească la Iași, sub conducerea lui Gheorghe Asachi, și Curierul Românesc, care a apărut la București și a fost condus de Ion Heliade Rădulescu. În Transilvania, în anul 1838, a apărut prima publicație înființată de Gheorghe Barițiu și intitulată Gazeta de Transilvania. În anul1840, a apărut Dacia literară, revistă condusă de Mihail Kogălniceanu. Victor Vișinescu e de părere că “ odată cu apariția la Iași a primei reviste literare gândite pe câteva coordonate fundamentale ale ideii de unitate națională, se inaugura în cultura română un spirit nou, potrivit căruia imitațiile de orice fel, aduse de oriunde, deveniseră o manie primejdioasă, care omoară în doi duhul național”. Împreună cu Vasile Alecsandri și Ion Ghica, în anul 1844, Kogălniceanu a publicat revista Propășirea, cu subtitlul Foaie Științifică și Literară iar în anul 1855, ziarul Steaua Dunării. C.A Rosetti a editat în anul 1848 primul ziar, după ce guvernul revoluționar a preluat puterea la București, și s-a intitulat Pruncul Român. La Iași, în anul 1855,sub conducerea lui Vasile Alecsandri, a apărut România Literară, Concordia a apărut în anul 1857, publicație periodică înlocuită de Românul și editată de C.A. Rosetti. Un an mai târziu, Dimitrie Bolintineanu a scos publicația Dâmbovița. Revista Convorbiri Literare a fost înființată și condusă de Iacob Negruzzi în anul 1867. Mai tarziu, în anul 1876, a fost înființat ziarul Timpul, un ziar al conservatorilor, unde Mihai Eminescu, Ioan Slavici și I.L. Caragiale au ridicat mult calitatea scrisului și stilistica ziarului. În anul 1884, apare la Iași publicația Lupta, sub conducerea lui Gheorghe Pann iar mai târziu, în anul 1888, apare ziarul Adevărul, condus de Alexandru Beldiman, cu o puternică orientare antidinastică. În același an, a apărut la București, ziarul Universul înființat de negustorul de origine italiană, Luigi Cazzavillan. Între anii 1892 și 1894, apare ziarul Epoca, sub conducerea lui Grigore Păucescu și revista Vatra condusă de I.L. Caragiale, Ioan Slavici și George Coșbuc.

“După multele bătălii până aici parcurse, presa română intră în secolul al XX- lea înarmată cu mijloce de luptă care să o facă tot mai eficace în drumul încă plin de dificultăți al misiunii ei de mesageră a marilor idealuri ale întregului popor”. În anul 1906, Constantin Stere înființează revista Viața Românească. După o perioadă de întrerupere, revista a reapărut în anul 1948, după cel de-al Doilea Război Mondial, unde la cârma publicației se aflau Camil Petrescu, Zaharia Stancu, Tudor Arghezi, Geo Bogza, etc.

Majoritatea publicațiilor politice din perioada comunistă au avut ca scop propaganda politică, dar revoluția populară din anul 1989, a răsturnat acel regim. Peter Gross ne spune că „Legea comunistă a presei, ca și alte legi speciale care vizau radioul, televiziunea și agenția națională de știri au fost abrogate”.

1.2 Istoria televiziunii

Eugenia Grosu Popescu ne spune că primele încercări pentru transmiterea imaginii la distanță au apărut în secolul trecut.” În 1877 sunt consemnate strădaniile lui Seulecq de a crea un sistem de televiziune în mozaic. În 1884, Paul Nipkow, cu vestitul său disc perforat în spirală, „scana” imagini, în Germania. Mai apoi , Sutton și Baird în Anglia, Jenkins în Statele Unite ale Americii și alții, despre care s-a scris, sau nu s-a scris nimic și de aceea n-am aflat de ei, au avut la rânducare, contribuția sa meritorie la nașterea televiziunii”. Au fost doua categorii de cercetători: unii care au descoperit și au studiat existența proceselor și fenomenelor și alții care au folosit descoperirile prin inventarea echipamentelor și procedurile de punere în practică.

Pionierii televiziunii moderne au inventat și au testat continuu dispozitive tehnice iar trecerea de la televiziunea electromecanică la cea electronică s-a produs înainte de cel de-al doilea Război Mondial. După anul 1920 au început experimentele de transmitere a unor imagini la distanță. Primele cereri de licență pentru statții de televiziune au avut loc în 1945, după terminarea celui de-al doilea Război Mondial.

Televiziunea a stârnit însă, interesul oamenilor de afaceri, prin prisma căreia au avut posibilitatea să-și promoveze și să-și vândă produsele .

1.2.1Televizunea în România

În România, televiziunea a fost un concept și începând cu anul 1925, prin intermediul revistelor Radio România și Radio-fonia, informațiile asupra televiziunii au căpătat o circulatie mai largă. La sfârșitul anului 1937, s-a realizat la Facultatea de Științe din București, o emisiune de televiziune cu sprijinul firmei olandeze Philipps, și un an mai târziu prezența publicului a fost părtașă la experiențe asemănătoare cu cea din anul precedent. Ecoul acestor experimente a fost foarte puternic întrucât presa a cerut instalarea unui post experimental de televiziune în Capitală și anul ce a urmat, mai exact în 1939, s-au experimentat și alte emisiuni de televiziune cu aparatură Telefunken în sala Dallas din București. Timp de șase ani, din cauza războiului, televiziunea a dispărut din preocuparile societății. „La numai cinci ani după naționalizare – în1953- încep probele unui emițător pentru ca la 23 August 1955 să intre în funcțiune stația experimentală de televiziune din București. Concomitent cu emisiunile experimentale –transmise regulat- se pregătește cadrul legal și organizatoric al viitorului post de televiziune, sarcina conducerii lui revenind Radiodifuziunii care se transformă astfel în Radioteleviziunea Română”. La 31 Decembrie 1956, a fost inaugurat studioul național de televiziune în fostele studiouri cinematografice. Noaptea de Revelion a fost transmisă în direct. Emisiunile erau transmise în direct iar jurnalele de actualități erau realizate de cinematografe.

Studioul de producție avea 460 mp iar cel de actualități măsura 80 mp. Mai exista și un studio de crainic și doua instalații de transmitere a filmelor pe 35 mm. Un emițător de 20 kw și o antenă de emisie au fost montate pe pilonul din vîrful Casei Scânteii, actualmente Casa Presei Libere iar legătura între studiouri si emițător era realizată printr-un cablu subteran. Primul car de reportaj TV a apărut în anul 1957 iar la Casa Scânteii s-a realizat stația de recepție a emisiunilor din exterior. În luna Februarie a aceluiași an s-a transmis concertul lui Yves Montanda (cântăreț și actor de film francez, de origine italiană, unul din interpreții de frunte ai genului muzical "chanson réaliste" francez târziu din a doua jumătate a secolului al XX-lea) din Sala Floreasca iar în luna Mai 1957 s-a făcut prima transmisie sportivă. Cel dintâi reportaj care s-a realizat cu primul laborator de film, a fost improvizat în anul 1958, aparatul de filmat fiind un Pentaflex nemțesc.

În același timp cu apariția mașinii de copiat film (negativ-pozitiv) a apărut posibilitatea realizării primelor copii pentru schimbul internațional de programe în anul 1959. „Treptat, echipamentul tehnic se completează și se modernizează. Apar studiouri de sincronizare și dublaj, înregistrările sau copierile pe peliculă de telerecording, mesele de montaj pentru filmele fară sunet. Aparatura se importă din Anglia, din Germania. Orele de emisie ajung, de la 600 pe an (în 1956), la 2000 pe an (în 1968)”. Noul centru de Televiziune din Calea Dorobanți și-a făcut debutul în anul 1968. Avea disponibile trei studiouri de producție de capacitate mare, un studio de actualități, un studio de capacitate medie pentru înregistrări musicale, două studiouri de prezentare, grupuri de telecinematograf, înregistrări și montaj. Un an mai târziu s-au achiziționat grupuri de înregistrare și montaj magnetic destul de moderne și totodată s-au extins rețelele de emițătoare și linii de radiorelee precum și cele de receptoare tv. Numărul abonaților a crescut în anul 1970 cu 10% față de 1965. Din 2 Mai 1968, televiziunea a emis pe două programe, iar spre anii 1980, durata totală a programelor de televiziune era de o sută de ore pe săptămână. În anul 1983, s-a făcut prima transmisie în culori iar spre anul 1990, echiparea color a luat amploare.

Televiziunea digitală a început în România în anul 1995, prin punerea în funcțiune a primelor care de reportaj digitale și prin importarea primului grup de montaj care a utilizat această tehnică. La 1 Decembrie 1995, un noupost de televiziune, „Tv România Internațional” a inaugurat transmisiile prin satelit unde telespectatorii din Europa de Vest, Nordul Africii și Orientul apropiat și mijlociu au beneficiat de trei ore și jumătate de program zilnic. O îmbunătățire substanțială a modului de transmitere a informațiilor de actualitate, era printre prioritățile televiziunii publice “o acoperire territorială mai mare, o viteză crescută de transmitere a noutăților sunt necesare pentru informarea promptă, obiectivă și operativă a populației cu o gamă mult mai larga de noutăți utile”.

Din punct de vedere al jurnalismului de televiziune, lucrurile au stat și bine și rău. Televiziunea Română a beneficiat de oameni talentați și muncitori dar ulterior s-au produs rupturi si „ne-munca” și “ne-talentul” au învins adevăratele merite. Atmosfera de lucru, relațiile interumane și dotarea tehnică depind în realizarea sau eșuarea în profesie a unui tânăr talentat, bine intenționat și pregătit professional.

Televiziunea este un canal care a reușit să revoluționeze comunicarea de masă și civilizația umană. “Apariția și dezvoltarea televiziunii au grăbit lucrurile, tranformând circulația informației intr-un fenomen exploziv, cu nuanțe de agresare a individului și a societății”

Televiziunea ne transportă atât cu gândul cât și cu imaginea în locuri nemaivăzute și atunci când păsim în acele locuri avem impresia ca de fapt, noi am fost acolo. Se spune despre televiziune că este comercială, convențională și conservatoire. Ea creează un cadru omenesc de comunicare, mai apropiat de viața noastră de fiecare zi.

“Televiziunea informează, formează, și delectează, folosește cazuri concrete, din viața reală, pe care le prezintă într-un stil conversațional și dramatic în același timp”

1.3 Rolul și funcțiile mediilor în societate

În societatea actuală, mass-media, însemnând presa, radioul, televiziunea, cinematograful și telecomunicațiile, joacă un rol important în viața socială. Prezenta lor activă se simte în viața financiar- bancară, în dezvoltarea industriei, în evoluția tehnologiei, în viața politică, dar și în viața cotidiană, construind la rândul lor o industrie proprie. „Nimeni nu poate contesta faptul că presa răspunde unor nevoi și aspirații, clare sau difuze, ale indivizilor și colectivităților fiind modelată, astfel, de solicitările sau de așteptările acestora – și că simultan, ea exercită o seamă de influențe asupra vieții sociale, modificând acțiunile indivizilor și grupurilor”.

Mass media sunt în general definite de Jean Claude Bertrand „ca suporturi tehnice ce servesc la transmiterea mesajelor către un ansamblu de indivizi separați”. De mult timp mass media se adresează unui public țintă.

Legătura dintre mass-media și societate se poate pune în termeni de consecințe generale, adică funcțiile presei, de influențe, cum ar efectele presei sau de misiuni globale atribuite acestor sisteme, mai exact rolurile presei.

Mihai Coman, în „Introducere în sistemul mass-media” ne spune că expresia „funcția de informare a presei” poate fi tradusă prin trei sintagme diferite, si anume:

drept urmare a activității presei, publicul este informat – funcție;

presa are rolul de a informa publicul – rol;

prin informațiile pe care le distribuie, presa influențează gândirea și comportamentul publicului – efect.

În Dicționarul de Sociologie, funcția este definită prin “contribuția pe care un element o aduce la satisfacerea unei cerințe a sistemului din care face parte , ajutând la menținerea și dezvoltarea acestuia”.

Deseori se afirmă că funcțiile mass mediei sunt acelea de a informa, a educa și a distra publicul consumator. Media își asumă roluri numeroase și diverse, oscilante în funcție de mediul politic. Au existat patru regimuri de presă, dintre care două despotice și două democratice.

Regimul autoritar

Acest tip de regim a predominat în lume până la mijlocul secolului al XIX lea. În secolul XX statul fascist a reluat obiceiurile monarhiste. În același timp cu apariția tiparului, autoritățile regale și religioase au limitat utilizarea prin mijloace clasice: autorizări, monopol, cenzură, proces, amendă, închisoare, exil, execuție, etc.. Cu alte cuvinte, media era controlată sever de autorități. Având în vedere că atât informarea cât și divertismentul ar fi putut fi periculoase, ele au fost cenzurate, la fel și orice fel de dezbatere politică a fost exclusă.

Regimul comunist

În acest regim, media au fost trecute în proprietatea statului ca si armata, de altfel. Acest regim a fost instaurat în Rusia la începutul anilor ' 20 și după cel de-al doilea război mondial a fost impus și în Europa de Est. Ulterior, după anul 1949, s-a impus și în China, ca după anii '60 să fie instaurat în numeroase tări din lumea a treia. Fiind contrar dezvoltării economice, expansiunii cunoașterii, a bunăstării sociale, a democrației politice dar și a păcii în lume, regimul comunist a început să fie pe cale de dispariție începând cu secolul XXI.

Regimul liberal

Fiind adoptat în toate tările democratice, regimul liberal a devenit norma internațională datorită articolului 19 din Declarația Dreptului Omului de la ONU, adoptată în anul 1948. “Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și a exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”. A fost suficient ca toate faptele să fie raportate cu obiectivitate și opiniile să apară pe o piață a ideilor iar omul să fie apt pentru a discerne adevărul si să-l folosească țn comportamentul său.

Regimul de „responsabilitate socială”

Regim conceput de universitari și anumiți profesioniști ai mass media, această doctrină a fost extinsă prin asocierea libertății și a calității mijloacelor de informare. Era de preferat ca mijloacele de comunicare în masă să nu aparțină statului și nici să nu fie sub controlul său dar să aibă responsabilitate fată de diverse grupuri care alcătuiesc societatea, să reacționeze atunci când cetățenii sunt nemulțumiți de serviciile puse la dispoziție.

Cu toate acestea cele patru regimuri de presă nu au existat în stare pură. În țările autoritare, publicul a avut acces la presa care circula clandestin.

Mass-media pot fi considerate ca fiind importante instrumente ale stabilității unei societăți. În istorie, se poate costata că, deși au suferit continuu ameliorări, modernizări ori chiar salturi tehnologice, mijloacele de comunicare de masă, pe importante perioade de timp, n-au fost transformate radical, constituind sisteme relativ stabile. Funcțiile pe care sistemul mass-media le oferă la nivel social consolidează, deci, stabilitatea sa și, atâta vreme cît societatea le reclamă drept necesare, cu oricâte shimbări tehnologice ale unor mijloace, cu oricâte modificări impuse de noi realități științifice dedicate comunicării, sistemul mediatic va supraviețui. Televiziunea, pentru că deocamdată ocupă încă prim-planul mediatic și atrage atenția în cel mai provocator grad, este considerată de mulți cercetători drept principal sintetizator și interpret al ideologiei dominante, influențând astfel “modul în care oamenii descifrează chiar și cele mai fundamentale trăsături ale societății lor.

Deși au evoluat în ultima perioadă, prin modernizări și ameliorări din punct de vedere tehnologic, mijloacele media si-au păstrat o stabilitate în viaîa socială și joacă un rol funcțional și important în viața oamenilor.

În ceea ce privește rolul presei în societate, Mihai Coman ne aduce la cunoștință că mai mulți sociologi, printre care H. Lasswell, C.R. Wright, R.K. Merton, etc., care datorită deferitelor „cercetări sau eseuri consacrate mass-mediei au condus la identificarea unor serii de funcții”, și cele mai importante pentru societate sunt:

Funcția de informare

Funcția de interpretare

Funcția de legătură

Funcția de culturalizare

Funcția de divertisment

a) Funcția de informare

Este prima funcție a mass- mediei. Rolul cel mai important al presei este acela de a informa. Media aduce publicului receptor informații diverse de interes general sau specigic asupra realității înconjurătoare. Televiziunea are program de 24 de ore din 24, unde sunt prevăzute minim cinci- șase emisiuni informative și datorită acestui lucru populația are acces la o sursă de informații oricând. Astfel, la un interval de două, trei ore, televiziunea transmite informații noi, apărute pe parcurs. Așadar, orice fel de emisiune poate fi întreruptă oricând, pentru a face loc unei informații deosebit de importante.

Publicul poate deveni martor și participant la un eveniment sau un fapt petrecut în acel moment, oriunde, datorita transmisiei directe.

Fluxul continuu de informație transmis de către emițător spre receptor a devenit indispenasabil pentru populație. Datorită programelor matinale și informațiilor pe parcursul zilei cu privire la starea meteo, suspendări sau devieri ale unor mijloace de transport în comun, noutăți în materie de spectacol, manifestări sportive etc., ajută, informează și îndrumă publicul receptor. „ Faptul că o mare parte din aceste informații sau anticipative, contribuie și mai mult la transformarea canalului audiovizual într-un factor esențial al organizării programullui individual de viată la scara de masă”.

Calamitățile naturale precum cutremure, inundații, uragane dar și pericole provocate de grupuri și indivizi, fac ca această funcție să fie și mai importantă pentru siguranța catățenilor. Uneori viteza cu care se desfășoară informația nu corespunde cu receptarea în cele mai bune condiții a celui interesat de o anumită informație utilitară și nu o regăsește în tronsonul orar pe care este dispus să-l urmărească din programul TV. De aceea, audiovizualul și-a creat teletextul, o ofertă proprie de informații stabile și mereu actualizate în permanență.

Prin apariția unor canale TV dedicate exclusiv știrilor, au întărit și mai mult demonstrarea faptului că funcția informativă are rolul privilegiat fată de celelalte funcții și aceste canale au înregistrat un succes extraordinar pe toate continentele.

b) Funcția de interpretare

Această funcție este legată de organizarea activității colective. Conform afirmației lui Ioan Drăgan, „această funcție este inseparabilă de eforturile pentru dezvoltarea economică și socială”.

. Funcția de interpretare a avut mereu drept caracteristice interpretarea și judecata de valoare a faptelor și întâmplărilor din viața reală. Sunt interpretate anumite informații și evenimente diverse pentru publicul receptor. Oamenii au nevoie ca tot ceea ce-i înconjoară să fie prezentat într-un mod ordonat și coerent, pentru ca să poată lua anumite decizii mult mai ușor. Presa poate comenta și explica tot ce se întâmplă în jurul nostru prin comentarii, editoriale, cronici, emisiuni documentare, caricaturi, sinteze cu privire la anumite evenimente. Mass-media transmite un punct de vedere și oferă posibilitate oamenilor de a-și clarifica și confrunta părerile personale cu alte opinii.

c) Funcția de legătură

Facilitează participarea individului, a grupului și colectivului la viața publică. Prin socializare dobândim înțelegerea necesară interpretării lumii pe care o percepem, ne adaptăm oricărui mediu și ne raportăm la semeni. Dar socializarea, să nu uităm, asigură stabilitatea societății ca sistem. Comunicarea este fermentul acestui proces, de aceea mass-media sunt considerate a fi agenți ai socializării. Datorită mediilor, audienței impresionante, consumului de produse mediatice, oamenii se află într-o relație, se află “în legătură” unii cu alții, chiar dacă nu se cunosc între ei. Așadar, dacă se urmărește aceeași emisiune, se ascultă același post de radio sau se citește același ziar, indiferent de distanța între receptori, aceștia sunt legati între ei prin împărtășirea stărilor personale. “Mulți sociologi susțin că presa exercita o acțiune de coagulare a societății, considerând-o un adevărat ciment social, o forță care apropie, unifică și dă coerență colectivităților din lumea modernă”

Funcția de culturalizare

În general, lumea intelectuală a acceptat că întreg comportamentul uman este ghidat de norme culturale. Mass-media influențează indirect conduita umană.

Media „transmit de la o generație la alta moștenirea culturală a grupului sau a națiunii, ideologia ei: o anumită viziune asupra trecutului, prezentului și a viitorului lumii. Aceasta este un amalgam de mituri, de tradiții, de valori și de principii care îi conferă individului o identitate etnică sau națională”.

Emisiunile Tv cu anumite subiecte menite să aducă un strop de cultură telespectatorului, propun întotdeauna, ca pe lângă succesiunea faptelor să dezvăluie numele eroilor evenimentului respectiv, să expună opiniile și considerațiile specialistului în măsură, și mai ales să ofere imagini de la locul care găzduie respectivul eveniment.

d)Funcția de divertisment

În societatea modernă, o categorie tot mai largă a populației a început să folosească mass-media ca principal furnizor de bunuri destinate ocupării timpului liber. În ultimul timp, un număr cât mai mare de indivizi are nevoie de relaxare, de evadare din cotidian, de odihnă si de aceea “mass-media se impune drept cea mai importanta furnizoare de divertisment în societatea modernă”.

Teatrul Tv, filmul, serialul, desenul animat, spectacolul de operă, emisiunile muzicale contribuie la împlinirea funcției de divertisment. Publicațiile care oferă subiecte de lectură pentru timpul liber, sunt destinate integral relaxării și amuzamentului.

Funcția de divertisment acoperă nevoia individului de a se relaxa, de a evada din cotidian, de a găsi un refugiu imaginar.

CAPITOLUL 2. TELEVIZIUNEA ȘI DIVERTISMENTUL

“În timp ce știrile și informația destinate consumatorilor sunt virale pentru o viață democratică, divertismentul ocupă în mod clar cea mai mare parte a spectrului transmisiunilor mediatice și a producțiilor cinematografice, precum și o bună parte din media tipărite. Divertismentul, cu toată valoarea sa relaxantă, contribuie mult la educație și socializare”.

Cei mai mulți dintre receptori nu frecventează mediile pentru a se informa sau pentru a-și urmări care le sunt drepturile, ci pentru a-și petrece timpul liber într-un mod mult mai comod. Dacă înainte individual era era avid de informație, acum este devorator de divertisment. Astfel ei se eliberează de nemulțumirile și frustările cumulate peste zi. De aceea mediile își iau rolul de a distra lumea, de a-i ajuta să evadeze din mediul cotidian, de a le ocupa timpul fără să-i plictisească. Pentru un raiting ridicat, audiovizualul produce plăcere prin desenele animate pentru copii, telenovele pentru femeile casnice și pentru pensionari, emisiuni mondene pentru un public cât mal larg, filme și muzică pentru tineri. Aceste categorii formează marele nucleu și fidel al audiențelor audiovizualului. Mass-media vând ceea ce se cere și nu ceea ce ar trebui să se caute.

Dacă mass-media ar dispărea, cu siguranță societatea nu ar supraviețui în aceleași forme de organizare și s-ar produce mutații ireversibile și orice alte mijloace de legătură interumană ar trebui sa fie create în locul lor.

2.1. Cultura mediatică și Televiziunea

Presa este ea însăși un fenomen cultural. Așa cum comunicarea prin audiovizual a devenit principala rută informațională a societății moderne, la fel și substanța culturală a fost prelucrată și transmisă de sistemul mass-media. Și totuși, concurența pentru audiență a scăzut încărcătura de natură culturală și funcția de transmitere a culturii a devenit „un fel de apendice, sau o formalitate ce ține blazonîn ziarele și, mai ales, în televiziunile actuale”. Televiziunea este mijlocul de comunicare de masă cu un impact mare asupra societății și cel mai ieftin din punctul de vedere al receptorilor. Orice om aflat în posesia unui televizor, are acces aproape gratuit la informatie. Televiziunea este astăzi omniprezentă și nu solicita prea mult intelectul telespectatorilor. De cele mai multe ori este exhaustivă și explică cu lux de amănunte o situație, un eveniment și astfel facilitează, într-un mod deosebit, asimilarea explicațiilor de către cei care nu au o opinie formată sau de către cei care nu dispun de alte informații pentru a le putea permite o analiză proprie a problemei. Informațiile pot fi receptate de persoane cu un grad de pregătire intelectuală avansată sau redusă dar și de persoane pentru care lectura presupune un efort deosebit și aici intră persoanele în vârstă, preșcolari sau persoanele cu dizabilități.

Bourdieu afirmă că “televiziunea deține un monopol de facto asupra modelării creierelor unei părți foarte importante a populației”.

“Conceptul de “cultură mediatică” definește, în esență, o cultură a divertismentului, o simplificare a formelor culturale ce sunt reduse, condensate, comprimate, repovestite, resemnificate. Mass-media creează această cultură; ele încetează astfel a fi un canal prin care se transmit celelalte componente culturale și devin ele însele un sistem cultural în sine, modelator pentru cel autentic cultural”. Astfel, unei opere cinematografice valoroase și transmisă prin intermediul micului ecran, i se contestă eficiența din punct de vedere educațional față de impactul pe care îl are atunci când este receptată în sala de cinema. La fel se întâmplă și în cazul spectacolului teatral chiar dacă nu sunt diferențe între versiunea scenică și cea televizată. Unii cercetători consideră că orice devine emisiune TV, mesajul artistic este unul degradant asupra receptorului, deoarece sala de spectacol atrage de la sine nivelul de concentrare iar deplasarea către sală s-a dovedit a fi un act de informare culturală, pe când intimitatea apartamentului unde este recepționat mesajul, transformă vizionarea într-o receptare doar parțială a sensurilor acelui spectacol.

„Cultura media ajută la modelarea viziunii generale asupra lumii și asupra lumii și asupra valorilor primordiale: definește ceea ce se consideră a fi bun sau rău, pozitiv sau negativ, moral sau imoral”. Cultura media este destinată unui public larg, în funcție de gen, care respectă formule, coduri și replici convenționale. Alfabetizarea este o sursă importantă pentru individ de a învăța modul de a face față mediului cultural. Cu cât individul are capacitatea de descifrare, este critic și rezistent în fața manipulării media, cu atât este mai puternic în relația cu media și cultura dominantă. Douglass Kellner definește cultura ca fiind „o formă de activitate profun participativă, cu ajutorul căreia oamenii își creează societatea și identitățile. Cultura îl modelează pe individ, scoțându-i la iveală și cultivându-i potențialul și capacitatea de a vorbi, acționa și crea” (Douglas, Kellner, 2001, pg.14, 15).

Peter Dahlgren și Colin Sparks ne spun că termenul de cultură “în studiile culturale se referă la preocupările motivate sociologic și antropologic pentru practicile activității umane”.

Televiziunea prin cablu și satelit, aparatele video, calculatorul și alte tehnologii multimedia au pus un accent pe culturalizarea mediei și au accelerat fenomenul de diseminare. Televiziunea comercială a fost constuită ca un mijloc de divertisment iar fondatorii săi consideră că receptorii sunt mult mai amuzați de narațiuni, de povestiri despre personaje familare și ușor de recunoscut, de subiecte, convenții și mesaje dar și de genuri familiare. Așadar, această sărăcie estetică a mediului, este răspunzătoare pentru disprețul venit din partea teoreticienilor “culturilor înalte” și desemnarea sa ca un fiind un “pustiu cultural” de către cei care au alte gusturi și alte valori estetice. Publicul selectează diferite emisiuni și evenimente și există public care vizionează constant un serial sau o vedetă, care au cunoștințe despre un subiect fascinant pentru ei încât își modelează comportamnetul, stilul și atitudinea în funcție de imahinile transmise de televiziune. Reclamele, de asemenea, au și ele un rol important în influențarea cererilor de consum. Telespectatori diferiți privesc la televizor în mod diferit. Pentru unii dintre telespectatori, televizorul nu este altceva decât un colaj de imagini și folosesc telecomanda pentru a comuta de la o emisiune la alta și privesc doar pe fugă ceea ce se întâmplă.

Cultura media are avantajul de a sugera că fără îndoială, cultura este o cultură mediatică iar mass-media au întemeiat cultura ca fiind un proces principal de distribuire si răspândire, au înlocuit expresiile culturale anterioare precum cartea și cuvântul vorbit și ne-a demonstrat că traim într-o lume în care media domină atât divertismentul cât și cultura. Așadar cultura media este forma dominantă și scena culturii în societățile contemporane.

Rhea Cristina este de părere că „mass-media nu sunt mijloacele culturii de masă, ci mijloacele de masă ale culturii. Televiziunea răspândește în masă cultura unei epoci, obține și funcția de culturalizare, de formare a unei culturi individuale, modelează componența culturală a indivizilor”.

Atât televiziunea cât si formele culturii media joacă un rol important în strucurarea identității și conturarea gândirii și comportamentului.

2.2 Tabloidizarea presei

Termenul „tabloid” conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române reprezintă următoarele definiții: „publicatie cu format de dimensiuni reduse față de cele obișnuite”, “ publicație cotidiană, de format redus, de mare tiraj, punând accent pe știri de senzație” și „cotidian care are jumătate din formatul tradițional al unui ziar”. Informația este definită ca o „comunicare, veste, știre care pune pe cineva la curent cu o situație” iar pentru a oferi texte jurnalistice de calitate, ziariștii ar trebui să cunoască valoarea de informație a evenimentelor, corectitudinea faptelor.

Rolul ziarului este de a afla informații de interes pubic și de a transmite cititorului într-un timp cât mai scurt și “cu cât mai multă acuratețe posibil, în mod cinstit și echilibrat”.

S-a constatat că publicul receptor din România citește presa de tip tabloid. Dintre cele mai vândute zece ziare din țară, se numără trei tabloide, două publicații de sport și cinci ziare quality. Calculând tirajul celor cinci ziare quality, acestea ajung să se apropie de tirajul celui mai vândut ziar tabloid, iar tirajul celor două publicații de sport nu atinge tirajul tabloidului mai slab din top. De câțiva ani buni, s-a observat fenomenul de tabloidizare a presei și ziare importante precum Cotidianul, Ziua sau Gardianul, au părăsit scena publicațiilor în favoarea tabloidelor Click, Libertatea și CanCan.

Tabloidele sunt lider pe piață față de ziarele quality, potrivit datelor publicate de Biroul de Audit al Tirajelor (BRAT). Așadar, conform statisticilor, ziarul Click se află pe primul loc cu 131.589 de exemplare pe apariție, pe locul al doilea ziarul Libertatea cu un număr de 94.530 de exemplare vândute iar locul al treilea este ocupat de ziarul quality România Liberă cu 32.530 de exemplare urmat de Gazeta Sporturilor, CanCan și Adevărul.

Într-un interviu acordat ziarului Jurnalul, Mircea Vasilescu, redactor-șef la Dilema Veche și conferențiar doctor la Facultatea de Litere a Universității București, afirma că tabloidizarea presei la nivel general se întâmplă în toată lumea de ani întregi și că acest fenomen s-a observat chiar și în cazul ziarelor cu tradiție de 100-200 de ani. Tabloidizarea este un subiect despre care se discută mult în ultima vreme. Se observă că în ultima perioadă, nu doar tabloidele prezintă subiecte tip bârfă sau poze cu vedete, chiar și restul ziarelor tratează astfel de subiecte, dintre cele mai ușoare“

Întrebat dacă fenomenul tabloidizării are legătură cu faptul că advertiserii aleg cantitatea în fața calității, jurnalistul Cristian Tudor Popescu afirma că există o legătură cu faptul că ratingul, tirajul, audiența au devenit factori determinatori. Despre tabloidizarea presei scrise, acesta consideră că, “în condițiile de recesiune continua a presei scrise, care a inceput inainte de declansarea acestei crize economice – un fenomen separat – si care va continua si dupa eventuala rezolvare, ameliorare a recesiunii, una din modalitatile de supravietuire este tabloidizarea”. Jurnalistul e de părere că astfel e mai ușor de asigurat un public fata de un ziar quality, care in clipa de fata nu mai poate sa traiasca in mod real decât dacă este susținut sustinut de catre un trust sau de catre un patron puternic. Iar din punct de vedere deontologic, problemele presei de azi se datorează ziariștilor care nu sunt rezistenți în fața presiunii patronale. Este aproape imposibil ca un ziar de calitate să supraviețuiască din vânzări de spațiu publicitar și tiraj, abonamente și vânzare liberă.

Titlurile și subiectele scandaloase, pozele incitante, concursurile cu premii atrăgătoare sunt cele care cresc vânzările sau audiențele presei tabloid.

Pe de altă parte, în România, “presa tabloidă e considerată onorabilă”, așa cum afirmă Cezar Paul Bădescu într-un articol pe blogul său. Nu de puține ori se observă oameni oameni citind în metrou publicații cu imagini explicite, având copiii prin preajmă. Românii par să nu se simtă jenați să se afișeze în public cu ziare în care se regăsesc multe imagini care conțin nuditate. “E adevărat, peste tot presa tabloidă se vinde în mai multe exemplare decât cea quality, dar nicăieri ziarele serioase nu o duc așa de rău ca la noi, de ajung să recurgă ele însele, sperând că mai pot salva ceva, la tabloidizare”.

Tabloidul a prins destul de bine în România și diferența dintre quality și tabloid are tendința de a se anula pe zi ce trece. Ziarele importante din România, pentru a nu-și pierde cititorii, au făcut tot ce le-a stat în putință, astfel încât, subiectele de tip quality au fost tratate în stil tabloid. Cu toate ca au pus cultura în sfera dezinteresului, s-a constat că festivalul lui George Enescu a strâns peste 20.000 de oameni în câteva ore și asta pentru faptul că era de calitate. Și totuși acești spectatori ar putea da dovadă că sunt inteligenți pentru presa cotidiană, dacă aceasta ar transmite și altceva decât gandire tip tabloid.

Mihai Coman a afirmat într-un interviu acordat cotidianului Ziua de Constanța că fenomenul de tabloidizare nu are loc doar în țara noastră iar tendința de dumbing down a marcat atât audiovizualul cît și presa scrisă. Autorul s-a arătat impresionat de analiza lui Colin Sparks, și de cele șapte tipuri de tabloid ale lui. Unele dintre ele sunt acele tabloide care îmbină minciuna cu faptele, care exagerează și care încalcă dreptul la viață. Iar în timp, publicul se plictisește și abandonează și pentru a rezista în fața acestora, pentru a rămâne în picioare, se recurge la senzațional, dramatism păstrând o anumită limită, deoarece fac parte din trendul general. El este de părere că pentru anumite televiziuni, pentru a scăpa de presiunea politicului, au recurs la tabloidizare iar despre ceea ce se întâmplă în presa locală, din nefericire nu se știe, nu sunt informații. “România nu se reduce la presa din București. Nu știm dacă și aici trendul de tabloidizare a fost la fel de puternic sau dacă deja s-a găsit un echilibru. Pe online nu se poate tabloidiza atât de ușor, fiindcă omul va vedea încă o crimă și încă una și nu va mai da click. Cred că tendința de tabloidizare va marca, încetișor, un reflux. În general, publicul este deștept”.

2.3 Tabloidizarea televiziunii

Mass-media se adresează unui public foarte numeros. Orice post TV apărut se manifestă în regim concurențial pentru a rezista pe piață, pentru a cuceri publicul, trebuie să-și adapteze oferta la gusturile, preferințele, așteptările și interesele publicului său.

David Randall consideră că “prima datorie a presei este să obțină cele mai noi și mai corecte informații despre evenimentele vremii și, dezvaluindu-le de îndată, să le împărtășească întregii națiuni”.

Există jurnalism doar de bună calitate și de proastă calitate. Jurnaliștii buni sunt cei care au o gazetărie inteligentă, onestă, bazată pe fapte, cei care servesc cu discernământ adevărul clar pentru toți receptorii.

Prin informație, ei îi ajută pe cetățeni să devină mai puternici. Reporterul și editorul sunt eroii jurnalismului deoarece ei sunt cei care află faptele și care au curajul să le publice. Dar există, de asemenea, și limite ale jurnalismului de calitate și una dintre cele mai mari ipocrizii este dictată de stilul ziarului și de valoarea de informare iar jurnaliștii se folosesc de elementele marcate pentru a decide evenimentele și realitățile interesante pentru publicul lor. Mogulii de presă pretend că respectă adevărul, virtutea și onestitatea, dar în realitate aceștia sunt avizi să facă bani și propagandă. “Acestea sunt obiectivele lor, fie că este vorba de stat, administrație locală, partied politice, companii multinaționale, firme mixte, întreprinderi independente, bănci, companii petroliere, bogătași sau sponsori”.

Acuratețea și corectitudinea este învinsă detașat de senzațional, de subiectele care au impact puternic asupra publicului. Anumiți autori sau reprezentanți ai opiniei se tem pentru faptul că televiziunea are un impact masiv și direct asupra publicului din cauza mesajelor care degradează viața culturală, încalcă sistemul de valori. Telespectatorul are tendința de a prelua din ceea ce i se oferă, noțiuni care îi întărește propria alegere și nu pe cele care i le modifică.

Realitatea cotidiană este mascată în presa noastră de știri sau de simple informații, care prezintă cu lux de amănunte divorțurile, scandalurile, violențele verbale și fizice din viața cotidiană a multor personaje.

Goana după raiting fac ca din ce în ce mai multe televiziuni să se bazeze pe sex, scandal și șoc. Televiziunile generaliste au prins gustul banilor și tot mai multe personaje sunt invitate pentru a face raiting. Invitații din emisiunile de divertisment sunt pionii principali în amuzamentul moderatorilor făra ca aceștia să realizeze. Acest gen de emisiuni au ajuns să monoplizeze televiziunea.

Mass media a creat o lume a ei proprie de bârfă, senzație, convențional, sex și a reușit să distragă atenția de la problemele cotidiene.

Tabloidizarea pune foarte mare accent pe senzațional, mult mai mult decît ar trebui să ofere informații vitale necesare fiind pentru sfera de informare a publicului.

Televiziunea ar putea fi o afacere dificilă, deoarece toate emisiunile de tip tabloid au formatul asemănător și pentru a fi în top, să deții concurența, trebuie să te miști încontinuu și să te perfecționezi. Trebuie să afli ce place publicului și mai ales cum și să oferi ceea ce dorește, emisiuni cu mai multe informații din interior. “De asemenea, “interior”, înseamnă mult mai mult decât bârfă.

Subiectele presei de scandal se află undeva intersectate între viața publică și cea privată, stilul lor este când sceptic, când serios și moralist, iar tonul este populist. În aceste show-uri de scandal, “viețile unor oameni obișnuiți pătrund în domeniul public al legii și ordinii sau al siguranței populației.

”Din nevoia de eveniment și de vedetă, televiziunea are tendința să fabrice evenimente și vedete, când acestea nu există sau să dilate proporțiile și semnificația celor existente”.

Un fapt banal poate deveni subiect de televiziune, prin gonflare artificială, și poate deveni un fapt important sau eveniment, în timp ce anumite fapte cu adevărat importante, nu sunt mediatizate, sunt inexistente pentru opinia publică. Lansarea unei cărți modeste, unde câțiva invitați într-o librărie, împreună cu autorul și editorul, și filmată la insistențele autorului, devine un important eveniment cultural, iar veritabilele evenimente culturale nu sunt asaltate de echipele de filmare.

Diferențele dintre importanța faptelor reale reflectate și aceea care s-a dobândit prin mediatizare fie ea excesivă sau nulă, a început să devină o problemă socială de maxim interes. Anumiți oameni au devenit capete de afiș peste noapte, și nu pentru faptul că au adus merite societății, și acest lucru a provocat distorsionarea gravă a valorilor sociale din partea canalului audiovizual, în timp ce adevăratele valori sociale care împing știința, arta, tehnica, cunoașterea umană, etc., reușesc extreme de rar să apară pe sticlă și să constituie modele.

CAP. 3 VÂNĂTORII DE AUDIENȚĂ – STUDIU DE CAZ

3.1 Format, temă și conceperea emisiunii

Din ce în ce mai mulți telespectatori preferă anumite tipuri de emisiuni, iar televiziunile le redau cu o frecvență mult mai mare decât în trecut. În ziua de astăzi tot mai multe posturi TV câștigă audiențe ridicate prin difuzarea acestor tipuri de emisiuni care sunt pe placul publicului, care le cresc ratingul, indiferent sacrificile de ordin etic la care se expun.

Există un top al emisiunilor, mai precis al tipului de emisiuni TV care înregistrează audiențe din ce în ce mai mari și în aceasta categorie intră un numar foarte mare de emisiuni care pot fi urmarite la TV, pe diverse posturi, la ore de maxima audienta. Dintre acestea, fac parte emisiunile Mireasa pentru fiul meu, Romanii au talent, MasterChef, Vocea Romaniei, Acces Direct, Teo Show sau La Măruță care înregistrează ratinguri record, dincolo de orice asteptari. Desi exploatand situatii obisnuite, maniera in care acestea au fost si sunt abordate conferă acestor emisiuni de divertisment un aer deosebit care atrage telespectatorii.

Dintre emisiunile care atrag un număr foarte mare de spectatori, se remarcă cele de tip tabloid ca Acces Direct, La Măruță și Teo Show care obțin audiențe record prin expunerea pe tapet a vieții unor persoane.

La Măruță este o emisiune de divertisment în care Cătălin Măruță este atât prezentator cât și moderator. Aceasta este difuzată de Luni până Vineri începând cu ora 17:30, până la ora 19:00, fiind lider de audiență în acest interval orar. Alături de Cătălin Măruță sunt prezente două formații de muzică, trupa Zero compusă din 5 băieți, Alex la tobe, Papu la chitară, Laur-voce și Vlad la bas și trupa Red Blonde alcătuită din două fete, Alina și Mădălina, care formeză Band-ul lui Măruță. Aceștia sunt nelipsiți din platou iar prin energia și veselia lor acompaniază muzical fiecare invitat în parte, cu versurile destinate situației, deschid fiecare emisiune și dau tonul distracției chiar și în momentele când Măruță transmite de pe teren și nu din platou.

Carierele celor doua formații sunt în plină asscensiune și totuși destinele lor artistice sunt strâns legate de evenimentele care se petrec în emisiune. Au fost martori la ceea ce s-a petrecut în showbiz, au fost părtași la dramele și situațiile neplăcute și tensionate ale invitaților, s-au bucurat alături de cei care au avut anumite reușite și au susținut cauzele celor care au cerut ajutorul prin intermediul emisiunii.

Măruță este o persoană spontană, naturală și nu se folosește tot timpul de textele introduse mecanic și pe parcursul emisiunii aduce în atenția publicului subiecte interesante si mondene din showbiz. Discursul de începere al emisiunii este citit de pe prompter, unde încearcă să stârnească interesul telespectatorului cu titlurile subiectelor ce vor fi dezbătute în emisiune, arată despre perspectivele tratării subiectelor prin sugerarea tonului evenimentului, fie grav, dramatic sau ironic, după caz și descrie contextul evenimentului.

În general, invitații în emisiune sunt vedete autohtone și pe parcursul emisiunii discută despre subiectele apărute în presă despre aceștia.

Acces Direct, unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, își cucerește telespectatorii cu subiecte inedite și de actualitate. 

3.2 Biografiiale prezentatorilor Happy Hour, Acces Direct și Teo Show

Cătalin Măruță este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori din Romînia. El s-a născut Târgu-Jiu pe 27 Ianuarie 1978 într-o familie respectabilă, tatăl său fiind judecător iar mama fiind o importantă femeie de afaceri din oraș. A terminat liceul pedagogic "Spiru Haret" din Târgu-Jiu și primul său job a fost cel de DJ la Rdio Târgu-Jiu. Adolescent fiind, a dorit să urmeze exemplul tatălui sau și a mers în București pentru a urma cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu. Ajuns în București, Cătalin a fost izbit de zarva Bucureștiului și de rapiditatea modului în care oamenii se mișcau. Odată cu înscrierea la facultate a dorint să fie și el în pas cu moda, și anume să fii student dar să și pentru asta, a mers la un interviu pentru a deveni prezentator de emisiune TV. Spre marea lui surprindere a fost selectat pentru a lucra ca om de radio. Foarte mulțumit de reușită, Cătălin și-a împărțit timpul între cursuri și muncă. După ce a cunoscut toate tainele radioului, lui Catalin i s-a propus sa lucreze la postul TV NOVA. El n-a practicat avocatura deoarece deja lucra în televiziune la terminarea facultății. Nu dupa mult timp a avut sansa sa se prezinte la un casting pentru postul de prezentator la emisiunea „Trupa DP 2” din cadrul Televiziunii Romane, în paralel lucrând la postul de radio Activ Fm. În perioada cât a lucrat la TVR 2, a prezentat mai multe emisiuni. A fost coprezentator al selecției naționale pentru Eurovision 2006, alături de el fiind Luminița Anghel și a moderat dezbaterea de după selecție. A fost prezentator si entertainer (gazdă, persoană amuzantă care distrează) al caravanei TVR 50 unde a fost present la Timișoara, Craiova, Iași, Cluj și a filmat alături de Medeea Marinescu pentru emisiunea 50 de ani de divertisment in 50 de emisiuni. Vreme de două luni Cătalin Măruță a prezentat emisiunea matinală „Trezește-te la realitate cu Cătălin Măruță” ce a avut loc pe postul de televiziune Realitatea TV. După două luni de colaborare, Cătălin s-a întors la televiziunea ce l-a consacrat, pentru a modera emisiunea „Tonomatul DP 2”. Pe tot parcursul timpului în care a moderat această emisiune, ce s-a bucurat de un mare success, a câștigat numeroși fani și în același timp și-a făcut foarte mulți prieteni din rândul oamenilor celebri pe care i-a avut invitați în emisiune.

Între timp a urmat și cursurile facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București dar încă nu și-a luat licența nici până în prezent.

In toamna anului 2007 Cătălin Măruță s-a angajat la Pro TV ca moderator al emisiunii „Happy Hour”, unde, încă își desfășoară activitatea pe platourile de la Buftea.

Cătălin Măruță se consideră un om normal, jovial, echilibrat, îi place să călătorească mult, este colecționar de ceasuri și cumpără obiecte deosebite de oriunde se duce. Deși a terminat Facultatea de Drept, a descoperit că audiovizualul îl reprezintă cel mai bine. Din anul 1999, de când face televiziune a învățat și a descoperit zilnic oameni, fapte și lucruri surprinzătoare, “în acești ani de televiziune, am învățat să privesc lucrurile din cât mai multe unghiuri, să ma pun în locul omului din fața mea, să înțeleg o situație în profunzime și am învățat un lucru neprețuit: că poți trata prin zâmbet și prietenia, dar și ostilitatea cuiva”.

Simona Gherghe este una dintre cele mai apreciate figuri din mass-media locala. S-a născut la Iași la 31 octombrie 1977 și a absolvit Facultatea de Litere, specializarea Franceza-Engleza, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Când era mică, Simona Gherghe își dorea să devină profesoara de franceză. Ea s-a intersectat pentru prima oară cu televiziunea în anul 1998, atunci când a participat la o preselecție pentru postul de prezentator de știri la Pro TV Iași, dar a fost respinsă din cauza faptului că nu era telegenică. Debutul ei in media l-a avut din anul doi de facultate, cand a intrat în echipa Radio Nord-Est Iași, ca și editor-prezentator știri. Din 2001 a intrat în echipa Intact, fiind editor prezentator de știri la TV BIT Iași, statia locala a Antenei 1, timp de 1 an. In 2002 a fost chemată la București și a abținut funcția de editor-prezentator al Observatoarelor 13:00 și 17:00 în perioada 2002-2004, respectiv editor-prezentator al Observatoarelor 13:00 și 16:00 în perioada 2006-2009. Ca și reporter, a realizat sute de transmisiuni în direct, având si relatări de la anumite evenimente majore. În 2007 a cochetat pentru prima dată cu zona de divertisment, fiind gazda a patru gale Geniali, un show de excepție marca Valeriu Lazarov. De-a lungul carierei de jurnalist, a realizat interviuri cu numeroase personalități din țară și străinătate: James Blunt, Patricia Kaas, The Scorpions, Juan Pablo Montoya, Snap, Shaggy, Michel Montignac, Goran Bregovic, Salman Rushdie etc. În 2009, după opt ani petrecuți la postul de televiziune la Antena 1, Simona Gherghe, știrista de la orele 13.00 și 16.00, a renunțat la acest program și a preluat Observatorul din weekend.

După aproape nouă ani în care a prezentat știri, după patru ediții speciale ale emisiunii Geniali, vedetă a ales să facă o schimbare. Din 30 august 2010, frumoasă prezentatoare a ocupat locul lui Madalin Ionescu în emisiunea „Acces Direct” și în present este editor-prezentator al acestei emisiuni.

Deși a petrecut aproape 10 ani de când apare la TV, Simona Gherghe este una dintre puținele vedete care și-au păstrat modestia și nu se consideră o vedetă. Nu-i place să vorbească despre ea și are o viață absolut normală. „Sunt mândră că nu am făcut niciun compromis în cariera mea, în condițiile în care știu foarte multe care au făcut compromisuri grave ca să ajungă acolo unde sunt, adică pe sticlă. Pot să mă uit în oglindă și să nu am nicio problemă de conștiință”.

Teo Trandafir s-a născut pe 2 iunie 1968 în Pitești, județul Argeș. A terminat Colegiul Național Nicolae Bălcescu din Brăila. A urmat cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, secția arabă-engleză.

A debutat în media ca prezentatoare de știri la postul de radio 2M+ și ulterior a prezentat o emisiune alături de Cristin Tocan. Teo Trandafir are la activ mai multe emisiuni de televiziune, cum ar fi: Bună Dimineața România alături de Mircea Badea (în 1994 pe Tele 7abc), ca mai apoi cei doi să mai colaboreze odată în 1997, lucrând pentru Antena 1 la emisiunea matinală Dimineața devreme. În 2001 Teo a mers la ProTV unde a realizat de-a lungul anilor mai multe emisiuni printre care și emisiunea care îi purta numele Teo. La același post a mai realizat emisiuni estivale: “Bilet de vacanță”, “5 săptamâni în balon”, “Vine Teo” și “Teo și vedete cu sacu’”.

Activitatea de la Pro TV a propulsat-o printre cei mai bine cotați realizatori TV din România.

În 2004-2005, a realizat alături de Andi Moisescu, în fiecare sâmbătă, „Teo și Andi Show”.

În perioada 2005-2006, a realizat caravana „Vrei Teo, ai Teo!”.

În 2006 a  părăsit postul ProTV (în urma unor discuții aprinse cu Adrian Sârbu) pentru postul de televiziune Romantica, unde a devenit director și realizator al propriului show. Teo a inregistrat audiente record, mai ales la ProTV, fiind apreciata pentru originalitatea si umorul ei, care au dus la compararea ei cu celebra moderatoare tv din Stetele Unite, Oprah Winfrey și a creat un stil in televiziune, a cucerit milioane de oameni prin umor, inteligenta si vointa.

În 2007, a prezentat TeoViziunea, la Romantica.

În 2007 și-a încheiat colaborarea cu Romantica și a plecat spre postul de televiziune Prima TV, unde a realizat emisiunea de scurtă durată Teo Live Show.

În anul 2008 a prezentat pentru cateva luni emisiunea „Momentul adevarului” la același post de televiziune.

În 2009 a realizat emisiunea Teo Show, produsă de Local Tv Network și difuzată la peste 25 de stații locale din toată țara.

În primavara lui 2010, Teo a surprins pe toata lumea cand a decis să intre în politică și, ulterior, a fost aleasă deputat din partea Partidului Democrat-Liberal.

La începutul lui 2012 Teo Trandafir a primit un rol în serialul de televiziune Pariu cu viața, difuzat de ProTV, iar pe 3 februarie 2012 și-a anunțat demisia din Parlamentul României.

În iulie 2013 Teo Trandafir a anunțat că va realiza o nouă emisiune, de această dată la postul de televiziune Kanal D.Pe 25 noiembrie 2013 Teo Trandafir și-a deschis o revistă online, intitulată "Revista TEO".

Teo a cochetat cu muzica. A cantat pentru „Cutiuta Muzicala“ a Lilianei Stefan, dar si impreuna cu Narcisa Suciu pe albumul „Etnic“ al acesteia.

ARTICOLE INTERESANTE

http://dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/vrem-o-presa-tabloid-interviu-ioana-avadani

http://www.ghidjurnalism.ro/tabloid-sau-quality