PRESA INTERBELICĂ DIN ROMÂNIA- CONCEPTE, IDEOLOGII ȘI POLITICI DE PARTID [305523]

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA                        . UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA         . Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării              . [anonimizat], IDEOLOGII ȘI POLITICI DE PARTID

Teză de licență de cercetare

Conducător științific: BOGATU PETRU, , lector, conferențiar universitar

Autor: FURDUI NICOLETA

Chișinău, 2018

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………4

CAPITOLUL 1: REPERE TEORETICE DESPRE PRESA INTERBELICĂ DIN ROMÂNIA

1.1 Caracterul liber al presei interbelice din România(1918-1938)…………….11

1.2 Presa interbelică de după1938 de la liberalism la propagandă………………………………………………………………………………………………18

CAPITOLUL 2: EXPERIENȚELE DEMOCRATICE ALE PRESEI DEMOCRATICE DIN ROMÂNIA: STUDIU DE CAZ…………………………….22

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI……………………………………………………………52

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………55

ANEXE…………………………………………………………………………………………………….57

Introducere

Actualitatea temei

Deși există o [anonimizat] i-ar lipsi o [anonimizat]. Jurnalismul românesc a avut o experiență bogată de dezvoltare în cardul unui regim liberal. De la Unirea Principatelor(1918) în a doua jumătate a [anonimizat], presa românească modernă s-a format și s-a consolidat în condițiile unei monarhii constituționale. O etapă extrem de benefică din acest punct de vedere l-a constituit perioada interbelică până în anul 1938, când a fost instaurată dictatura carolistă. Tradiția democratică a fost întreruptă ulterior și de instaurarea regimului comunist. [anonimizat]-un fel influențează practicile mediatice actuale.

.Presa din România în perioada dintre cele două războiae mondiale (1918-1939) a fost în general o [anonimizat].[anonimizat]. Printre aceștia se numără desigur Marea Unire de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia și mărirea aproape de 2 ori a numărului de locuitori(de la peste7 milioane la peste 15 milioane), încoronarea regelui Ferdinand cu Regina Maria(21octombrie 1921), prevederile luate în urma abrogării unei noi Constituții democratice(1923), apoi a uneia autoritare (1938), reforma agrară din (1921), ideologiile diferitor partide(de dreapta si de stânga) existente pe atunci (PNL, PNȚ, Liga Națiunilor, Garda de Fier), cât și evenimentele ce au precedat începerea celui de-al Doilea Război Mondial.Multe dintre aceste probleme mai pot fi întâlnite și în zilele noastre, doar că sub alte forme,cum ar fi, nerespectarea unor prevederi scrise în Constituția României sau probleme economice.Deși majoritatea articolelor/materialelor de presă reflectau anume aceste probleme, e adevărat că nu întotdeauna redarea în presă a unui subiect abordat dintr-un anumit unghi de vedere,corespundea întocmai realității propriuzise și asta pentru că, la fel ca și în zilele noastre, existau ziare/reviste, agenții de presă care aparțineau unor anumite instituții.

În cadrul prezentei teze mi-am propus să analizez prin ce se caracteriza libertatea presei , care dintre problemele istoriei interbelice românești erau cele mai abordate în presa din acea vreme și cum erau ele tratate spre deosebire de realitatea propriuzisă. De asemenea, voi analiza și descrie care sânt principalele cauze ale tratării inadecvate a unui subiect în presa interbelică română și cum poate influența acest fapt societatea actuală.

Pentru a putea trage toate aceste concluzii mi-am propus să realizez o analiză de conținut în care voi monitoriza frecvența unor anumite ziare și reviste din acea perioadă,materialele jurnalistice ce corespundeau și arhitectonica unor materiale de presă de pe atunci.

Actualitatea lucrării respective consider că este determinată în mare măsură,anume de lipsa unui studiu mai profund asupra materialelor de presă română din perioada interbelică din perspectivă comparativă cu presa din zilele noastre.

Dat fiind faptul că multe dintre subiectele și problemele discutate în presă pe vremea aceea,mai pot fi întâlnite și în zilele noastre, consider că acestea sunt și vor rămâne încă pentru o lungă perioadă de timp actuale.Acestea sunt aspectele principale pe care ne-am propus să se bazeze această lucrare.

Obiectivele lucrării

La elaborarea prezentei teze mi-am propus să realizez următoarele obiective:

Studierea abordărilor teoretico-conceptuale ale presei interbelice românești

Studierea problemelor și fenomenelor cu care se confrunta presa românească în acea perioadă

Analiza cantitativ-calitativă a celor mai importante materiale de presă cu care se confrunta mass-media românească din perioada dată.

Determinarea frecvenței apariției genurilor de presă cu caracter liber prezente în perioada interbelică.

Elaborarea recomandărilor practice în vederea eficientizării jurnalismului social din Republica Moldova

Scop:Identificarea ariei tematice si a caracterului liber al presei românești din perioada interbelică.

Ipoteza:Presa interbelică din România reflectă caracteristici și particularități ale ale unui regim liber caracteristic României democratice și prezintă analiza din diferite unghiuri de abordare a unor probleme cu care se confrunta România în perioada respectivă.

Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării:

Pornind de la ideile cercetătorilor,istoricilor care au studiat arhitectonica materialelor de presă din România interbelică, am realizat propriile noțiuni și concluzii pe care le voi utiliza drept piatră de temelie a tezei ce urmează să o realizez. Metodele pe care le voi folosi în cercetarea mea sunt:metode de cercetare teoretice și empirice. Dintre metodele teoretice voi utiliza analiza, sinteza,deducția și inducția,iar dintre cele empirice voi utiliza analiza de conținut.

Gradul de cercetare a temei: Tema respectivă,având în vedere că are o tentă istorică,dar e legată de presă, a fost cercetată de mai mulți istorici, doctori conferențiari în istorie,dar și jurnaliști care au fost interesati de aspectele ideologice ale acesteia printre care și Aurelia Lăpușan, Vlad Mihăilă . Cu toate acestea,chiar dacă în prezent în România se discută foarte mult la capitolul presă interbelică și cum a pus aceasta bazele actualei mass-media,trebuie să recunoaștem că foarte puțini sunt acei cercetători care au analizat toate aspectele presei române și a materialelor jurnalistice ce erau transmise de ziare/reviste sau agenții de presă de pe atunci.

Noutatea temei de investigație:

Având în vedere că aspectele materialelor de presă din România interbelică au un caracter liber dar nu sânt studiate din perspectivă multiplă cred că anume studierea lor din mai multe unghiuri de abordare ar reprezenta elementul inovator al acestei teze.

Structura și volumul lucrării:

Prezenta teză de licență are următoarea structură:

Introducerea care include argumentarea actualității și oportutunității temei investigate, prezintă baza teoretico-metodologică, ipoteza,scopul, obiectivele cercetării, reliefează gradul de studiere a temei și a problemei, descrie în ce constă suportul metodologic pe care se bazează cercetarea, descrie metodele teoretice și empirice care vor fi utilizate în lucrare.

Capitolul I va prezenta materialul teoretic al lucrării: Va oferi definiții ale diverșilor autori, istorici, experți în domeniu și va descrie specificul materialelor de presă, și a mass-mediei interbelice din România în general.

Acest capitol va cuprinde:definții,tipuri de materiale jurnalistice, încadrare a ziarelor și revistelor interbelice românești conform mai multor criterii, arhitectonica materialelor,caracterul presei în diverse județe

Capitolul II va cuprinde studiu de caz, materialul empiric desfășurat în baza principiilor metodologico-teoretice expuse în capitolul precedent, respectiv o analiză de conținut a unora dintre principalele ziare și reviste ale vremii, timp de o perioadă de 22 de ani. De asemenea capitolul cuprinde concluziile de final,bibliografia și anexele.

Volumul tezei – 50 pagini.

REPERE TEORETICE DESPRE PRESA INTERBELICĂ DIN ROMÂNIA

Conform Dicționarului Enciclopedic al limbii române 1 termenul de presă e explicat drept o totalitate de publicații cotidiene și periodice care cuprinde ziare și reviste prin care se realizează informarea publică. De asemenea,Dicționarul etimologic Român 2 ne spune că acest cuvânt:presă provine din limba franceză „prése”, ceea ce înseamnă tipar sau gazetărie.

Conform mai multor autori români prin « presă » se înțelege:3 „ totalitatea modalităților de comunicare care pot ajunge la un număr foarte mare de oameni.Aceștia sunt de părere că presa este o formă de exprimare a libertății de gândire care contribuie la formarea  opiniei publice și la schimbul de idei, inclusiv pluralismul acestora.”

Valeriu Butulescu spunea:4„Ziarul e mai mult decât un mijloc de informare!… E un drog, iar omenirea e dependentă de presă, ca de aer!”

În mare măsură se pare că avea dreptate, având în vedere că, chiar și atunci când nu era încă înființat tiparul, sau când în circulație erau așa-zisele foi volante, lumea era dependentă să afle mereu principalele noutăți ce se petreceau în lume. Din această cauză au fost înființate ziarele ,revistele, agențiile de presă, care la început prezentau știri generaliste, iar mai apoi au fost specializate pe domenii.

În cadrul actualei lucrări, voi face o cercetare despre principalele ziare, reviste și agenții de presă ce existau în perioada interbelică, iar pentru acest lucru am hotărât să aflu mai întăi ce cred unii istorici că reprezintă perioada interbelică pentru lumea mass-mediei și prin ce se caracterizează aceasta.

Cu toții cred că în momentul în care auzim „”perioadă interbelică , în mintea noastră se formează imaginea câtorva evenimente cruciale ce au marcat acest răstimp de la 1918 la 1939.Cu siguranță ne amintim imediat de Marea Unire din 1918, de tratatele încheiate cu principale state ale Europei( Tratatul de la Versailles,Trianon,București sau Saint-Germain), de Marea Depresiune , acea criză economică ce a pornit în Sua,dar s-a extins în toate țările, de New Deal a lui Roosevelt din1933, sau de Pactul Molotov-Ribentrop semnat între cei doi lideri politici Hitler și Stalin.

Pentru început am fost curioasă să aflu ce înseamnă perioada interbelică în viziunea mai multor istorici și cercetători români.

Astfel, istoricul Vlad Mihăilă ne spune în articolul său:”Reclamele din presa interbelică-oglindă a păturii bogate a societății românești”:5 „Perioada interbelică reprezintă una dintre cele mai intens rememorate și idealizate perioade istorice”.

În viziunea sa presa interbelică din România se baza pe publicitate la diferite mărfuri, chiar mai mult decât pe evenimente istorice în sine. El se exprimă vizavi de acest lucru în următorul fel :5 „Fiecare număr al ziarului abundă în reclame:unele de mici dimensiuni, alcătuite aproape exclusiv dintr-un corp textual, altele ocupând o pagină întreagă, bogat ilustrate și conținând informații-cheie după care cititorii pot identifica brand-ul prezentat.”

Un articol de pe Digi 24 spune că:6” Libertatea cuvântului și a presei era un principiu consacrat în România regală încă de la Constituția din 1866 a lui Carol I. ”Din acest lucru constatăm că tradiția democratică se respecta fiindcă fără o libertate a presei și a exprimării libere nu există libertatea cuvântului. De asemenea articolul mai precizează că în afară de toate aceste lucruri câte un ziar aparte avea fiecare partid, iar cu excepția lor existau încă diverse suplimente. Cu toate acestea articolul menționează „Ziarul „Universul” drept unul dintre cele mai importante ziare românești pe care îl descrie în felul următor:6 „ …un etalon nu numai în materie de jurnalism, dar și în proiecte sociale. „ 
De asemenea articolul vorbește despre legea votului universal, care a devenit un subiect destul de dezbătut în presă. Dimitrie Gusti, socioolog se exprima în felul următor cu privire la acest subiect: 6„…principiul dat nu este cu adevărat democratic și că ar trebui să voteze numai cei care prin pregătirea și venitul lor arată că își aduc cu adevărat contribuția la binele public. „

De asemenea articolul mai asemuiește presa interbelică cu o oglindă a conflictelor dintre mai multe partide și ideologii diferite: 6„După moartea regelui Ferdinand și apoi a lui Ionel Brătianu, în perioada Regenței pentru micul rege Mihai, au existat controverse aprinse cu privire la reîntoarcerea în România a prințului Carol. Sub numele de Carol Caraiman, acesta renunțase la tron în decembrie 1926. „

Un alt articol care se spune că e preluat din revista Dilema Veche și a fost analizat pe blogul analistului Andrei Peșu ne spune despre articolele care prind mai mult la ochiul cititorului:7 „Articolele care prind cel mai mult – care nu se cer, poate, dar care se gustă – sînt cele care lovesc (…), care acuză.“ Avem, fiecare, ceva polițienesc în noi. Exercițiul a cărui însărcinare ne-o luăm cel mai lesne este descoperirea vinovatului și denunțarea lui. „

Un alt subiect abordat este libertatea în presă :7 „ Libertatea noastră de a scrie nu vrea să însemne decît libertatea noastră de a acuza.“ … și azi „realizatorii“ lor pendulează, ca ton, între miliție și procuratură. Atacul a căpătat însă o componentă nouă ,voluptatea. Și moderatorii, și invitații savurează aproape obscen „racilele“ pe care le denunță. „

Un alt aspect caracteristic presei din acea vreme, pe care o desprindem din acest articol este impunerea cenzurii, iar odată cu aceasta nerespectarea statutului presei: 7„ …gazetăria e degradantă, riscantă pedagogic, nerespectuoasă cu propriul ei statut. Iar dacă o spui, ești acuzat că subminezi „libertatea de expresie, nimeni nu ne poate face răul pe care ni-l facem zi de zi noi înșine, la noi acasă, de la instituție la instituție, de la om la om, de la „patriot“ la patriot…”

Un alt articol de pe www.gândul.info e structurat pe mai multe segmente și ne spune că presa în perioada interbelică abundă în reclame, apare într-un tiraj mare:8 „Între cele două războaie, presa românească începe să adere la idealul ziarului modern: preț de copertă scăzut, tiraj mare și finanțare din reclamă (la înghețată, la cremă de bătături, la boiangerii „care desfid concurența” și franzelării „în condiții higienice”, la pantofi: „Reputația încălțămintei «Mociornița» se datorește atât confecțiunii trainice cu mașinile de cusut americane «Good Year», cât, mai ales, tălpii de calitate superioară, fiind tăbăcite prin sistemul lent.”

Articolul menționează de asemenea că nu lipsea nici propaganda politică în presa din acea perioadă, iar diversele orientări politice existau numaidecât: 8„Propaganda politică, manifeste politice, îndemnuri electorale și critica acțiunilor adversarilor politici erau nelipsite din ziare.„

Pentru a avea un sceptru mai larg de observare am ales spre analiză în cadrul studiului de caz ziare cu orientări politice diverse . Spre exemplu, am ales ziarul « Adevărul » pentru că reprezintă unul dintre cele mai importante ziare ale timpului și este de centru- stânga, « Universul », care este de centru-dreapta, « Curentul », care este de extrema dreaptă.

Un alt aspect ce ține de limbaj este corectitudinea frazelor și semnele de punctuație în articolele de presă interbelică. Astfel, de multe ori greșelilor de sens li se atribuiau și terminologie literară. Aproape toți scriitorii, intelectualitatea era preocupată în acea vreme de aceste aspecte. Spre exemplu chiar ziaristul prin intermediul unui articol Geo Bogza critica paginatorii și corectorii de ziare :9 „Unde ești tu, paginator genial cu zâmbet de drac, cu suflet de înger, scăpărând din degete miracolul unei ironii depășind hotarele? Dacă în noaptea paginației ai fost conștient de actul pe care îl săvârșești, cât te invidiez…”

În anii pe care îi analizăm, 1932 și 1936, se făcea publicitate la o gamă extrem de variată de produse și servicii:de la aparate radio și foto la produse de igienă orală, de la medicamente și cosmetice la țigări, de la automobile și carburant la magazine celebre în epocă.

Istoricul mai face chiar o analiză comparativă dintre reclamele la diverse produse ce apăreau în presă în anii Marii Crize Economice(1929-1933), și după ce deja aceasta se finisase. El a realizat în urma studiului său că publicitatea din ziare era cu mult mai numeroasă în anii Marii Depresiuni și după decât înaintea acesteia .

În acest sens consider că oricine care cunoaște câtuși de puțin istoria ar putea fi de acord cu faptul că, publicitatea la diverse produse este cu mult mai mare în perioada când țara trece printr-o criză de supraproducție.În urma analizei istoricului Vlad Mihăilă se face de asemenea o diferență la nivel de tipul de produse recomndate.Astfel el mai spune că dacă în perioada crizei majoritatea produselor la care se făcea publicitate erau medicamentele(unele dintre acestea,existând și azi ex:Aspirina), după ce aceasta trecuse deja,produsele cele mai des întâlnite pe paginile ziarelor au devenit fardurile și produsele de igienă(săpunul, pasta de dinți).Astfel,în anul 1932 existau 82 de magazine la care fac referire mesajele publicitare, în timp ce în anul 1936 numărul acestora crește la 112.

Profesorul Florin Muller,istoric român și expert în istoria interbelică ,spunea despre presa din acele vremuri că aceasta era bazată pe evenimentele politicii interne a României din acea perioadă. Astfel,el spunea despre presă următorul lucru:4 „Aveam o presă extrem de diversificată, cele mai importante ziare erau considerate de la centru Universul, un ziar de dreapta, Adevărul ,  și Dimineața, ziar de centru-stânga”.

În legătură cu temele ce erau cel mai des abordate, Florin Muller vorbește și despre acestea :4 ”Teme – desigur, prioritar erau cele interne: tot ceea ce ținea de raportul între Parlament și Guvern, între Guvern și Monarhie, tot ceea ce ținea de scandalul politic, tot ceea ce ținea de mobilizarea politică curentă, declarațiile curente ale politicienilor. Desigur mai erau și chestiuni legate de adminstrația statului, de dificultățile structurale din noile provincii.”

O altă opinie este cea a lui Marian Petcu, doctor conferențiar la Universitatea din București.Acesta, vorbește în monografia „Presa Română interbelică între mitologizare și recuperare critică” despre presa românească în general. El ne spune că:4 ”De multe ori, când am studiat presa română, am fost tentat să cred că profesia de ziarist a evoluat la noi, într-o oarecare izolare.Un aer provincial pare să caracterizeze producția jurnalistică., o anumită lipsă de rigoare, un aspect nu prea îmbietor.”

În acest sens,el oferă o serie de motive concrete ce completează spusele sale și demonstrează că presa românească în perioada interbelică s-a dezvoltat separat de cea străină, însă a avut interferențe și colaborări cu aceasta.Printre motivele pe care Marian Petcu le enumeră se numără ocaziile oficiale și cele neoficiale de a merge în mai multe state și de a observa cum lucrează presa acolo,care sânt diferențele și similititudinile dintre acestea.

1.1 Caracterul liber al presei interbelice din România(1918-1938)

Analizând mai multe surse ce vizează drept subiect principal caracterul presei interbelice din România am ajuns la concluzia că majoritatea ziarelor și revistelor ce existau în acea perioadă posedau un caracter liber specific unui stat democratic, cum era de altfel și România pe atunci.

Am analizat articole, știri, ,înștiințări publicate în ziare cum ar fi:”Universul”, „Facla”, „Curentul”, „Gândirea”, „Porunca Vremii”, „Adevărul” și am dedus o serie de caracteristici ale libertății presei din acea perioadă.

În primul rând am observat diversitatea de genuri și domenii care se aborda în știri, uneori chiar se făceau anumite critici la adresa unor lideri politici sau guvernanți.Astfel am realizat că una dintre particularitățile presei din acea perioadă era faptul că strângerea, publicarea și transmiterea către publicul larg a oricărui tip de informație se făcea fără intervenția guvernului.Astfel erau promovate practicile sociale ale democrației, pieței libere și investigației științifice și jurnalistice..

Pe de altă parte observăm în această perioadă accesul neîngrădit la informații și la surse.Acest lucru consider că este unul esențial pentru presa de atunci anume pentru faptul că astfel ziariștii analizau problema, evenimentul din mai multe unghiuri de vedere, se asigurau de veridicitatea surselor, iar informația pe care o transmiteau către public era una verificată și echidistant.

Jurnalista Sonia Cristina Stan ,scria într-un articol din „Ziarul Financiar” 27 august din anul 2007 despre presa interbelică română:10” Aceasta se prezenta în conformitate cu condițiile economice, sociale și politice ale vremii care, în ciuda acțiunilor de propagandă, a manifestelor politice și a îndemnurilor electorale care găseau cu ușurință o platformă de expresie. Astfel presa era considerată ca fiind "o presă vie, în continuă mișcare, nuanțată, îmbrățișând întreg spectrul de ideologii, orientări, gusturi, preferințe, preocupări, profesiuni" de către unii publiciști.”

Prin acest articol Cristina Stan dovedește încă o dată caracterul liber al presei din România interbelică. Ea mai relatează de asemenea că majoritatea prevederilor emise în Constituția din 1923 au fost respectate inclusiv libertatea presei.

Caracterul liber al presei interbelice, după cum am scris și mai sus este demonstrat uneori și prin critici la adresa unor oameni politici, parlamentari dacă acestea sânt justificate.

În acest sens un articol despre presa interbelică românească de pe siteul www.gândul.ro informează despre un articol în care erau criticați senatorii:11

„În articole precum „Bătaie de joc de banul nostru”, miniștrii erau certați pentru   că-și luaseră pălării de la Londra. În alt loc citim că „Ședința începând la o oră nepotrivită, după-masă, doi senatori s-au absentat, preferând ca astăzi să doarmă acasă”. Presa interbelică demonstrează cu documente că, în 1933, primarul Protopopescu atribuie pavarea unei străzi din București, fără licitație, unor apropiați, familia Rudenberg, fără ca până atunci firma familiei respective să mai fi făcut o asemenea lucrare în capitală.”

O altă caracteristică a presei interbelice românești era faptul că în revistele și ziarele de pe atunci apăreau multe afișe publicitare.În acest sens istoricul Vlad Mihăilă scrie într-un articol de pe Historia.ro:12

„…reclamele din presa scrisă reprezintă o importantă sursă de informații cu privire la mentalitățile, obiceiurile, gusturile și activitățile populației României Mari. Oglindă a compoziției socio-culturale a publicului cititor de ziare, dar și vehicul prin care se urmărea occidentalizarea unei pături cât mai mari a populației României, reclamele din presa interbelică uimesc astăzi prin elementele grafice de o reală valoare artistică, textele atent articulate și prin grija neîntreruptă de a comunica direct, personal, cu cititorul. Deși au o vechime de aproape opt decenii, reclamele interbelice au o vitalitate impresionantă, fiind mult mai actuale decât o mare parte din corespondentele lor din prezent.”

De aici constatăm că nu doar diversitatea de genuri, accesul liber la diverse surse, permisiunea de a aduce critici la adresa cuiva sânt caracteristici ale presei interbelice românești, dar și afișele publicitare care apăreau aproape în fiecare număr de ziar sau revistă.

Conform Articolului 25 din Constituția adoptată în martie 1923 libertatea presei este garantată : 13 „ libertatea de a comunica si publica ideile si opiniunile lor prin grai, prin scris si prin presa, fiecare fiind răspunzător de abuzul acestor libertăti in cazurile determinate prin Codicele penal, care nici intr'un caz nu va putea restrange dreptul in sine.Nici o lege exceptionala nu se va putea infiinta in aceasta materie. » De asemenea Nici un ziar sau publicatiune nu va putea fi suspendat sau suprimat.” Cu toate acestea articolul mai conținea și unele condiții atât în ceea ce privește publicațiile periodice cât și cele neperiodice:

Astfel, despre publicațiile periodice acesta stipula că orice ziar sau revistă e obligatoriu să fie conduse de două persoane: un director și un redactor.Aceștia vor trebui să colaboreze între ei, iar în cazul în care directorul nu va fi prezent, răspunderea să treacă pe umerii redactorului.Ambilor li se acordă drepturi civile și politice, iar numele lor trebuie să fie scrise mereu pe prima pagină a oricărui număr de ziar sau revistă. De asemenea articolul mai stipulează că înainte de apariția fiecărei publicații, denumirea acesteia trebuie scrisă și trimisă de către proprietar la tribunalul de comerț. De asemenea, proprietarul era în totalitate responsabil de anumite plăți sau despăgubiri.

Constituția nu vorbea doar despre publicațiile periodice, ci și despre cele neperiodice. Referitor la publicațiile neperiodice Articolul 26 din Constituție avea următoarele cerințe:13 „In ce priveste publicatiunile neperiodice, raspunzator de scrierile sale este autorul, in lipsa acestuia editorul; patronul tipografiei raspunde cand autorul si editorul nu au fost descoperiti.”

Și totuși cu toate că era o presă liberă existau și anumite delicte stipulate clar în Constituție:13

Delictele ce s'ar comite impotriva Suveranilor tarii, Principelui Mostenitor, membrilor Familiei Regale si Dinastiei, Sefilor Statelor Straine si reprezentantilor lor;

indemnurile directe la omor si rebeliune, in cazurile cand nu au fost urmate de executiune;

Calomniile, injuriile, difamatiile aduse particularilor sau functionarilor publici oricari ar fi, atinsi in vieata lor particulara sau in cinstea lor personala. »

De asemenea se stipula că :13 « arestul preventiv în materie de presă nu era permis » ceea ce însemna că Constituția opta totuși pentru o presă liberă și independentă.

Dacă e să ne referim la etimologia expresiei „libertatea presei”în general atunci enciclopedia „Wikipedia” ne spune următorul lucru13:

„ Expresia "libertatea presei" precedă într-o măsură substanțială apariția industriei moderne a presei scrise – un fenomen al sfârșitului anilor 1800 și începutul anilor 1900 – și pare să fi apărut pe la jumătatea secolului XVII in Marea Britanie de astăzi, referindu-se literalmente la dreptul general al oricărei persoane de a avea acces și de a face uz de o presă (dispozitiv fizic) fără intervenția cenzorilor și nu un privilegiu acordat branșei jurnalistice, care nu exista în acea perioadă. Această interpretare este considerată importantă de către cei care susțin că internetul servește astăzi același rol pentru societate și necesită aceeași protecție.”

Analizând opiniile mai multor autori cu privire la presa liberă am constatat că această expresie „libertatea presei” în general este alcătuită din două substraturi:Pe de o parte se referă la accesul liber al cetățeanului la orice publicație și orice gen de presă, iar pe de altă parte consider că se referă la accesul liber al jurnaliștilor la orice fel de surse și dreptul acestora de a publica orice informație(fie ea chiar și o critică la adresa cuiva ) dacă aceasta e veridică.

După cum am descris mai sus, o caracteristică principală ce ne demonstrează faptul că în România interbelică exista o presă liberă este anume diversitatea etinică lingivistică și tematică.Și deși aceasta era o particularitate a presei interbelice românești în general am observat că în fiecare județ ziarele și revistele erau remarcate prin niște particularități:

Astfel Ion Zainea, profesor dr. La Universitatea din Oradea în articolul său”Presa Orădeană interbelică” descria presa interbelică din Oradea drept una:14”…deosebit de bogată(cuprinzând cotidiene, săoptămânale, bilunare și lunare), diversificată, pe de o parte din punct de vedere etnic și lingvistic(presă în limbile română, germană și maghiară), iar pe de altă existînd presă angajată politic, presă cu specific literar-cultural, economic, juridic, religios, administrativ și sportiv.”

Printre cele mai importante ziare și reviste orădene ce au marcat perioada interbelică se numără:revista”Familia” apărută în 1918, Cotidianul de știri magiare” Nagyváradi Napló” în traducere Jurnalul orădean, „Legea românească” prima publicație românească cu caracter religios apărută în 1921,”Magazinul economic” apîrut în 1922,revistele umoristice „Ghimpele” și „Vulturul”(1922-1924), publicația pedagogică-culturală”Școala Bihorului”(1929-1937), „Cuvântul nostru”etc.

Despre presa interbelică din Constanța dr. Constantin Cheramidoglu în articolul „Ziariști și ziaristică în Constanța interbelică” spune următorul lucru:15”Perioada interbelică a fost una fertilă pentru presa constănțeană, atât prin numărul mare de publicații apărute, cât și prin calitatea acestora, prin nivelul lor de acomodare la nivelul evoluției societății constănțene din acel timp.”

De asemrenea acest articol relatează și despre faptul că din cau anume în Constanța la începutul perioadei interbelice pentru prima oară ziariștii conștientizează rolul pe care îl are presa în viața socială.

Astfel în ziare și reviste încep să apară tot mai multe articole ce vizează:15 „deontologia profesională a jurnaliștilor, necesitatea selectării și verificării informațiilor care urmau să fie publicate, nevoia reglementării meseriei de ziarist și apariția unor forme de organizare a zisriștilor constănțeni.”

Un aspect negativ al presei constănțene este totuși faptul că anume aici au apărut primele tabloide, știri de scandal bazate pe senzațional care, după cum ne spune și autorul articolului:15 „cultivau șantajul și calomnia dirijată , iar după două- trei zile erau dezmințite”.

Printre principalele publicații constănțene din perioada interbelică se numără:” revista Ziua Strălucitorului” condusă de Alecu Demetriad, ziarul „Dobrogea Sportivă”(1926), ziarul „Marea Neagră”(1930) etc.

Dacă în Oradea articolele de presă se remarcau prin diversitatea lingvistică, în Constanța acestea erau populare anume prin faptul că au ridicat standartul profesional al ziariștilor români și au conștientizat importanța veridicității faptelor jurnalistice ăn viața socială.

Pentru Târgul Mureș anul 1918 este anul ce a marcat apariția întregei prese ardelene anume pentru că până atunci, din cauza faptului că întreaga Transilvanie se afla în componeța Imperiului Austro-Ungar, apariția și evoluția presei în întregul Ardeal era practic grevată.

Debutul presei românești pentru Transilvania poate fi considerata anul 1920 după cum spune și jurnalista și profesor la Universitatea”Petru Maior” din Târgul Mureș, Angela Măgherușan Precup în cartea”Publicațiile periodice Mureșene 1795-1972”

Astfel ea spune despre presa interbelică mureșeană următorul lucru:16”Adevăratul debut al presei mureșene în limba română se produce în anul 1920, când la Târgul Mureș apărerau 22 de periodice în limba maghiară și când în toate celelalte orașe importante ale Ardealului presa românească izbutise de ani buni să învingă piedicile regimului politic Austro-Ungar.”

Principalele publicații ale presei mureșene sunt:revista juridică:”Murăș- Turda „(1919-1949), ziarul agricol „Ogorul”(1920), care a fost declarat și primul ziar românesc apărut în Ardeal, revista literară”Gândul Românesc”(1933) apărută la Cluj, revista”Mureșul”(1922-1927), revista „Scânteia” care apare în 1923, iar în 1927 își schimbă numele în revista „Îndemnul”.

În concluzie presa mureșeană după cum ne spune și autorul Cornel Moraru în cartea lui Melinte Șerban:”Cultura mureșeană în memoria cărților” e caracterizată prin prezența articolelor cu caracter ad-hoc bazate pe naționalism.

Astfel Cornel Moraru precizează următorul lucru:16 ”că începtul presei mureșene poate fi pe alocuri nesigur pe aspectele tehnice ale profesiei, pe alte locuri prea grăbit pentru a recupera timpul pierdut, dar mereu a generat colecții fascinante și profiluri jurnalistice memorabile.”

Drept o precizare de final a presei din Ardealo voi cita pe jurnalista Angela Măgherușan Precup care precizează într-un articol de-al său numit:17”Presa românească mureșeană.Ultima reductă a gazetăriei interbelice românești”.Ea spune că:”Presa interbelică mureșeană e caracterizată prin prezența așa-zisă a generației de gazetari ad-hoc, care au exersat naționalismul și toleranța din mers, onorându-și misiunea consacrării scrisului românesc de presă pe un teren viran.”

Ea mai precizează de asemenea că:17 „…acești gazetari au avut modele naționale de valoare la îndemână și au beneficiat de libertatea expresiei, iar această școală va reuși să se afirme cu adevărat în ultimul deceniu interbelic”.

Dacă în celelalte județe pe care le-am descris până acum presa punea accent pe publicații informative, atunci Buzăul și Râmnicu Vâlcea în perioada interbelică se axa mai mult pe reviste și ziare pedagogice, științifice și cu caracter școlar.

Acestea apăreau într-un număr tot mai mare anume pentru a demonstra lumii întregi că societatea românească se caracterizează printr-o cultură puternică lăsată de strămoși și care se baza pe valori naționale, limbă, tradiții, obiceiuri, scrieri lăsate de strămoși etc.

Un exemplu de revistă cu caracter pedagogic apărută la Buzău a fost revista „Munca Intelectuală”.Aceasta a apărut la data de 1 octombrie 1919 și a activat până la finele anului 1926.Cea mai mare popularitate a acestei reviste a fost în rândurile de elevi.În cadrul ei se puteau analiza: cronici științifice, materiale bibliografice, poezii și articole de critică literară.

Astfel , ziaristul Corneliu Ștefan, scria despre această publicație într-un articol din revista „Viața Buzăului”: 18…”Munca Intelectuală” e o publicație ce nu doar pune în valoare faptele locuitorilor ci și scoate în evidență energiile tăinuite și relicvele ținutului.”

Mircea Eliade, scriitor și membru al Societății Scriitorilor Români menționa despre presa cu caracter pedagocic într-un articol al revistei „Vlăstarul”: 19”Revistele școlare au o mare valoare.Ele sunt un stimulent pentru citit și pentru scris.Din colaboratorii lor se vor recruta ziariștii și scriitorii de mâine,iar cititorii revistelor școlare vor prinde acel obicei să citească și după terminarea liceului. Prin aceste spuse el demonstra încă o dată importanța culturii unui popor și perpetuarea acesteia

Dacă e să vorbim despre Oltenia atunci din cele studiate am observat că principala caracteristică a presei interbelice din acest județ era anume caracterul enciclopedic al revistelor care apăreau atunci.

Astfel principala publicație cu caracter enciclopedic din Oltenia din perioada interbelică este revista „Arhivele Olteniei”.Aceasta apare la Craiova în 1922 și este alcătuită din comunicări, documente, cronici, cultură și recenzii.

Fiecare număr este structurat corespunzător și cuprinde informații care au drept scop să culturalizete, să educe și să distreze publicul.

Camelia Zăbavă, istoric și arhivist din Craiova spune următoarele despre revista”Arhivele Olteniei”:20”…această revistă a fost și continuă să fie cea mai importantă publicație periodică din aria geografică a Olteniei prin caracterul său enciclopedic.Revista posedă un caracter multidisciplinar și publică materiale originale din diverse domenii:arheologie, istorie, etnografie, filosofie, sociologie, economie și drept.”

Dacă până acum am vorbit despre județe acum vom vorbi despre principalele publicații ce au apărut în România în perioada interbelică.

Una dintre cele mai importante reviste românești ale perioadei interbelice este „Floarea de Foc”.Aceasta a fost o revistă cu caracter religios fondtată de către Sandu Tudor alături de ziarele „Credința” și „Rugul Aprins”.

Bbliograful Ileana Stanca Denisa a scris un articol dedicat revistei „Floarea de Foc” în care menționează despre aceasta:21”A fost o revistă frumoasă care a adăpostit idei interesante, imagini artistice, filosofie, credință, dispute literare și politice.A avut o viață zbuciumată cu sistări și repartiții, cu polemici și articole înțelepte, cu frumoase reproduceri ale operelor artiștilor plastici în formare simboliști și nu numai.Prin schimbarea profilului său de multe ori a reflectat parcă viața de căutări a celui care i-a dat viață, ziaristul Sandu Tudor.”

Aceasta o cataloghează drept fiind:”…o revistă cunoscută de cei mai importanți intelectuali români”.

Un alt ziar bucureștean care este unul dintre cele mai importante din perioada interbelică este ziarul „Universul”.Acesta a fost fondat încă din (20 august) 1884, dar a existat până în anul 1953.

„Universul”, conform site-ului: www.certitudinea.ro, este catalogat drept primul ziar care aborda subiecte cu fapt divers: 22„Fiind prima publicație din presa autohtonă care aborda subiecte de „fapt divers”, tabloid in zilele noaste, precum crime, violuri, furturi, sinucideri, „Universul“ a crescut spectaculos în tiraj, deoarece avea un mare succes la public. »

Așa s-a și întâmplat, de altfel, nu după mult timp de la apariția ziarului, acesta devenise cea mai citită publicație românească a vremii respective și din această cauză avea un tiraj imens, dacă e să comparăm cu celelate ziare și reviste ale timpurilor.Un avantaj al acestei publicații era costul foarte scăzut ( de doar 2 lei) și diversitatea subiectelor abordate.

În timpul perioadei interbelice, ziarul a fost condus de Stelian Popescu și a avut o orientare de centru-dreapta,. După naționalizarea din 1948, ziarul a continuat să apară doar că acesta era sub conducerea unui "comitet de direcție" care răspundea de el.

Un alt ziar important apărut în 1937 la București,”Vestitorul” scria despre „Universul” și întemeietorul său Luigi Cazzavillan următoarele:23

„Universul a ajuns ziarul cel mai popular grație destoiniciei întemeietorului său, Luigi Cazzavillan. El l'a ieftenit, i-a înmulțit rubricile, a dezvoltat reportajul, l'a pus la îndemâna celor mulți cu o uimitoare repeziciune. Pe timpul celebrului proces Dreyfus, el își instalează legătură directă cu Parisul pentru a aduce în aceeași zi știrile ce pasionau mulțimea. A instituit și premii de cercei, braslete, ceaso1rnice, etc. pentru abonați. În acest chip ajunsese să aibă de pildă într-un orășel ca Mizil peste o mie de abonați.”

Un alt ziar bucureștean care este unul dintre cele mai importante din perioada interbelică este ziarul”Curentul”.Acesta a apărut în anul 1928 sub conducerea lui Pamfil Șeicaru.

Potrivit articolului „Gândul” scris de Alina Alexe în cartea „Presa interbelică românească”: „Publicația avea orientare de dreapta sau, uneori, de extremă dreaptă.

1.2 Presa interbelică de după 1938 de la liberalism la propagandă

Chiar dacă până la 1938, presa a posedat un caracter liber, după instaurarea unei noi Constituții și a monarhiei autoritare a lui Carol al II-lea de la 10 februarie lucrurile s-au schimbat radical.Astfel a fost instaurată cenzura și propaganda.Respectiv, la data de 3 octombrie 1939 a fost creat Ministerul Propagandei Naționale. Acest minister a jucat un rol foarte important în coordonarea tuturor actiunilor de propaganda care aveau menirea de a-i confectiona Regelui o fata de "bun conducator". Astfel mass-media devine o adevărată armă propagandistă.

Printre aceste reviste se numără reviste cum ar fi:”Vameșul”, „Farsierul” sau „Prietenul Ostașului”.

Chiar și anumite ziare existente deja și-au schimbat denumirea și au început să promoveze știri propagandiste în favoarea regelui.

La prima vedere majoritatea drepturilor legate de libertatea presei continuau să existe conform Articolului 10 din Constituție care relata următorul lucru: „…românii se bucură de libertatea conștiinței, de libertatea muncii, de libertatea învățământului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociație și de toate libertățile din care decurg drepturi, în condițiunile statornicite prin legi.”

Cu părere de rău aceste libertăți existau doar la nivel teoretic. În realitate noua Constituție abrogată de regele Carol al II-lea la data de 20 februarie 1938, nu reprezenta decât opusul tuturor libertăților, drepturilor democratice stipulate în vechea Constituție din 1923 fiindcă:

Aceasta vorbea mai întâi despre datoriile cetățenilor români față de stat și rge, apoi despre drepturi

Toate drepturile stipulate erau permise doar în conformitate cu respectarea tuturor îndatoriilor scrise la început

Dacă la început existau trei puteri în stat( legislativă, executivă și judecătorească), acum toată puterea stătea în mâinile regelui.

Dreptul la vot a devenit foarte limitat( doar pentru persoanele care aveau peste 30 de ani și știau carte)

Numărul alegătorilor scăzuse foarte mult(de la 4,6 milioane în 1937 la 2 milioane în 1939)

Nimeni nu avea dreptul să aducă vreo critică la adresa statului sau a regelui, fiindcă acesta putea dizolva oricând Parlamentul( care și așa nu avea prea mare autoritate).

A fost instituită cenzura în presă

Viața privată și protecția surselor nu mai erau respectate.

În concluzie pot să menționez că perioada interbelică pentru presa Românească a fost una destul de controversată anume datorită evenimentelor istorice, politice, soociale ce aveau loc și a schimbărilor de legi, Constituție, regim.

Astfel perioada de după Marea Unire a fost o perioadă de tranziție atât lingivistică, cât și la nivel de genuri jurnalistice și tematici.

Respectiv fiecare autor, istoric, jurnalist din cei pe care i-am studiat a descris aspecte pe care le-a observat în presă în această perioadă, iar eu, studiindu-le pe fiecare în parte am realizat că de fapt acestea se completează una pe cealaltă.

De asemenea analizănd spusele mai multor autori am realizat că, deși până la 1938, presa avea un caracter liber, exista echidistanța, imparțialitatea, în fiecare județ în parte ziarele, revistele, mass-media în general se identifica și se deosebea de celelalte prin nițte aspecte, pe care presa din alt județ nu le avea.

Diferențele radicale au apărut după 1938.Respectiv toate drepturile și libertățile expuse în Constituția din 1923 au fost încălcate și înlocuite cu îndatoriri, iar primul lucru pe care l-am obserbat atunci când am făcut comparație între cele două Constituții a fost faptul că în momentul când am deschis Constituția din 1923, erau scrise negru pe alb drepturile cetățenilor români.În schimb, în Constituția de pe vremea domniei lui Carol la început erau scrise îndatoriile fiecărui român, iar abia în a doua parte, drepturile. Un alt lucru pe care l-am observat a fost că, după aproape fiecare drept expus era stipulată o condiție, și anume că drepturile se acordă doar dacă sânt respectate ăndatoriiile față de stat.

Astfel, dacă ar fi să comparăm presa de la 1918 și cea de la 1938 aș putea spune că s-a trecut de la o presă liberă, democratică, la una cenzurată, impusă și propagandistă.Cu tote acestea, practicile democratice ale presei din perioada interbelică au fost cât se poate de reale și influențează și astăzi mass-media românească modernă, ajutând-o să se integreze în contextul european.

2.EXPERIENȚELE DEMOCRATICE ALE PRESEI DEMOCRATICE DIN ROMÂNIA: STUDIU DE CAZ

Studiul de caz al acestei lucrări se bazează pe analiza principalelor ziarele și reviste existente în România în perioada interbelică și a caracterului acestora. Pentru acest lucru voi efectua metoda analizei de conținut. Astfel am ales mai multe numere ale celor mai importante ziare și reviste din România ale anilor respectivi. De asemenea am ales drept criterii de analiză câteva obiective pe care le-am extras din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel voi analiza cum a fost respectată libertatea de exprimare în articolele românești de presă interbelică, viața privată și drepturile omului în general. Drept analiză am ales ziarele:Universul, Monitorul Oficial al României, Adevărul, Gândirea, Cuvântul și Bilete de Papagal.

Scopul studiului de caz este de a evidenția gradul la care se respectau sau nu aceste norme în materialele de presă. De asemenea analiza de conținut va servi pentru a compara caracterul, frecventa aparitie unui ziar cu altul.

Universul a fost unul dintre primele cotidiene de informație românești, care apărea la București. A fost fondat la 20 august 1884de către Luigi Cazzavillan, un jurnalist italian venit în Vechiul Regat al României din anul 1877, în calitate de corespondent de război. Ziarul a apărut în două etape, cu o pauză în Primul Război Mondial, și anume 20 august 1884-5 noiembrie 1916 și 31 noiembrie 1918-20 iulie 1953

Pe prima pagină alături de titlu erau două vignete, statuia lui Mihai Viteazul și un dorobanț în stânga, și respectiv statuia lui Ștefan cel Mare în dreapta și două devize „Dreptate pentru toți” în stânga și „Toți pentru dreptate” în dreapta. Subtitlul a fost „Foaie politică ilustrată”, apoi „Curierul dimineții”, înlocuit cu „Cele din urmă știri din lumea întreagă”, care a rămas până în 1953.

Una din cauzele succesului ziarului a fost faptul că apărea dimineața, în timp ce toate celelalte cotidiene apăreau după-amiaza, iar alta a fost introducerea rubricii „Faptul divers” în paginile sale, lucru ce a contribuit favorabil la tirajul ziarului. Universul a fost unul din primele ziare românești care a introdus mica publicitate, prin rubrica specială numită „Micul anunțător”

Cotidianul ,,Universul’’, fiind conectat la condiții de imprimare și de difuzare moderne (rotativă, servicii telegrafice directe), a fost un precursor al presei de marcă industrială.

Ziarul Vestitorul din 1 noiembrie 1937 scria următoarele:

Universul a ajuns ziarul cel mai popular grație destoiniciei întemeietorului său, Luigi Cazzavillan. El l-a ieftenit, i-a înmulțit rubricile, a dezvoltat reportajul, l'a pus la îndemâna celor mulți cu o uimitoare repeziciune. Pe timpul celebrului proces Dreyfus, el își instalează legătură directă cu Parisul pentru a aduce în aceeași zi știrile ce pasionau mulțimea. A instituit și premii de cercei, braslete, ceasornice, etc. pentru abonați. În acest chip ajunsese să aibă de pildă într-un orășel ca Mizil peste o mie de abonați.

A editat suplimentele: „Ilustrațiunea română", „Universul copiilor", „Universul literar", „Universul ilustrat", „Universul", „Duminica Universului", „Ziarul științelor populare și al călătoriilor", „Hoțul", precum și o colecție de romane și diverse alte scrieri de autori români și străini. La „Universul literar”, în perioada 1938-1946, Ștefan Baciu era redactor al rubricii „Cântece noui”, unde debutează, printre alții pe Ștefan Augustin Doinaș, Ion Caraion și Ion C. Pena.

După moartea lui Cazavillan, în 1903, soția sa a moștenit averea familiei și a devenit, implicit, proprietara celui mai mare cotidian al Capitalei. „Coana Tudorița” s-a recăsătorit în 1909 cu Nicolae Dumitrescu Câmpina, acesta preluând directoratul ziarului până la divorțul acestora, în 1914.

În perioada interbelică (1918-1943) ziarul a fost condus de Stelian Popescu și a avut o orientare de centru-dreapta.

Acesta conținea de asemenea diverse știri, înștiințăări ca și Adevărul care se petreceau în țară.

Acesta se încadra formatului A3 și conținea articole și înștiințări despre evenimentele ce se petreceauîn România. Spre exemplu un articol de pe prima pagină se numea: Ultimile clipe și descria perfect renunțarea la drepturi și libertăți în cazul în care Carol al II-lea va urca pe front.

Următoarele numere ale ziarului aduceau venerație regelui Carol al II-lea, iar mai apoi fiului său Mihai I care crescuse și venise la domnie.

Primul ziar pe care l-am ales spre analiză este Adevărul. Ziarul Adevĕrul a fost primul ziar românesc care a introdus caricatura de presă; a publicat o telegramă directă din străinătate; primul ziar cu palat redacțional; prima instituție de presă care a introdus mașina de cules, adică linotipul; prima publicație cu editură, cantină, secție de desen și pictură, bibliotecă și arhivă; cu tiraje imense pentru vremurile acelea și cu salarii mari și sigure pentru ziariștii angajați.

În anul 1938 Adevărul a fost suspendat fiindcă era considerat antinațional.Acesta a reapărut abia după cel de-al doilea Război Mondial când lucrurile s-au mai calmat.

Am ales acest periodic intenționat, în primul rând pentru că este unul dintre cele mai importante ziare românești, a avut o activitate destul de îndelungată(din 1871 pina in prezent) fiind suspendat de mai multe ori, are o mulțime de suplimente și redă perfect imaginea evenimentelor pe care m-am bazat în această lucrare.

Faptul ca ziarul a fost suspendat in anul 1916 și apoi în 1938 este de asemenea un argument pe care m-am bazat când am ales acest ziar. Am analizat câteva numere din 1919 și 1925 si am observat că știrile, materialele conținute spuneau lucrurilor pe nume fără ocol și promovau tradiția democratică pe care o prevedea Constituția din 1923.(inclusiv libertățile prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Până în anul 1923 ziarul era supus încă unei anumite cenzuri care era resimțită încă de pe vremea când România pierduse teritorii cum ar fi Basarabia, Bucovina, iar în urma acestor pierderi intrase în Primul Război Mondial de partea Antantei (în anul 1916) pentru a le dobândi înapoi.

Astfel în numerele ziarului din anul 1919 am observat că libertatea presei și dreptul la libera exprimare nu eru totale , dar se lupta pentru acest lucru. Am analizat 10 numere ale ziarului din luna ianuarie 1919, iar în dreptul multor articole scria:”cenzuart în 5 rânduri” sau „cenzuat în 7 rânduri”. Cu toate acestea chiar și aceste articole promovau lupta jurnaliștilor pentru o limbă română corectă, o tradiție democratică, o cultură deplină și complexă și o libertate a opiniei publice,a vieții private și a drepturilor omului.

După reapariție ziarul are formatul A1 și conține doar 4 pagini care includ știri,scrisori, dări de seamă din toate domeniile.

În ediția de marți 22 ianuarie 1919 am întâlnit un articol, structurat în forma unei telegrame și denumit”Scrisoare deschisă” adresată după cum ne spune autorul( jurnalistul Constantin Gheorghe Costa-Foru) „domnului de la censură”.Aceasta critică aspru conducerea ce încalcă dreptul la libera exprimare, libertatea la o presă deschisă, și împiedică România să perpetueze tradiția democratică. Astfel jurnalistul spune:”Cât de bucuros și grăbit mi-aș expune viața pentru o idee – precum bunioară libertatea presei- pe când cu neputință mi-ar fi să sufăr vreo atingere morală și să mă mulțumesc în a trăi trupește cu renunțare la libertate.”.Astfel ziaristul își exprimă dragostea și devotamentul său pentru un stat de drept democratic și un sistem liber. Chiar dacă nici însăși autorul materialului nu cunoaște numele persoanei de la conducere care e împotriva valorilor democratice el îi presupune o identitate”Se zice că ești fostul prefect de poliție, fiul vechiului și distinsului liberal, carele a avut onoarea să colaboreze cu generația care îi datorăm libertățile noastre constituționale, împotriva cărora dumneata nu roșești azi…” și îi critică atribuțiile, funcția , iar înspre final îi cere să treacă de partea dreptății și a tradiției democratice:…”dă-ți demisia și vino să-mi anunți acest act de deșteptare morală, am reintra atunci în legitatea națională și recunoscător ți-aș strânge mâna la fel ca mai înainte”.

Un alt articol al aceleași ediții se numește „Oboiul tuturora”.Acesta vorbește despre cum economia României s-a schimbat odată cu înfăptuirea Marii Uniri .

Am observat de asemenea mai multe articole sau imagini care lipsesc în totalitate, iarn în locul lor spațiul este liber și e scris îngroșat: „Textul sau imaginea este suprimată de cenzură”.Acest lucru denotă faptul că deși se lupta pentru libertatea presei și a exprimării exista încă cenzura care nu permitea publicarea fiecărui text, imagine sau caricatură în ziar.

„Adevărul” 1919

Încă din primul număr de ziar analizat am observat că lipsesc apropapre de tot interviurile, și pot să inntuiesc acest fapt. Probabil din motivul că se simțea încă destul de mult cenzura, iar majoritatea materialelor erau de opinie și criticau adepții acesteia, iar de aflat răspunsuri liber, măcar de la vreun expert, dacă nu politician nici nu mai poate fi vorba.

În numărul din 15 februarie 1919 a ziarului Adevărul am analizat un editorial al ziaristului Dinu Cesianu în care se vorbește despre dorința cetățenilor români de a locui într-un stat de drept democratic în care se respectă drepturile și libertățile oamenilor și este perpetuată tradiția. Editorialul se numește „Sfârșitul cenzurei”.Prin acest material autorul dovedește încă o dată că deși cenzua exista încă în acea vreme, cetățenii și mai ales intelectualitatea luptau pentru ca cenzura să fie înlăturată.Această luptă era resimțită de asemenea și în presă. Ziaristul, prin acest articol își exprimă revolta amplanată de faptul că într-un stat de drept democratic, în care era respectată tradiția democratică presa ar trebui să fie liberă și în a aduce lauri, persoanelor care merită, însă și în a critica atunci când e cazul, iar cenzura oprește acest lucru.El se exprimă în felul următor:”Nu vrem în a critica un lucru corect,ci vrem să criticăm vreun decret lege, să dăm în vileag un abuz, o ilegalitate, o păcătoșenie, să pecetluim pe cei vinovați, însă cenzura ne stă în cale.Crtitica îi displace.”

Jurnalistul mai spune că, nici chiar cenzura nu va lăsa tradiția democratică să dispară iar cetățenii vor lupta în continuare pentru respectarea drepturilor și libertăților: „Degeaba cenzura încearcă să ne răpească drepturile ce stau înscrise în Constituție.Sluțite aceste drepturi le vom apăra cu îndârjire căci a tolera regimul bunului plac ar fi să abdicăm orice conștiință, orice demnitate.”

Într-un final ziaristul spune că România ar trebui îndreptată spre o reală democrație cu valori și tradiții așa cum a fost promis în ziua Marii Uniri Naționale (1 decembrie 1918): „Noua Românie întreagă tinde înfrigurată spre acel soare răsare al unei adevărate și reale democrații cu păstrare de tradiție, de care va avea neapărat parte.”

„Adevărul” 1920

Dacă e să fac o comparație cu anul 1919 mari scchimbări nu identific.Pot să spun doar că rândurile materialelor de opinie ce lipseau din text și erau suprimate de cenzură au început să scadă.Am luat intenționat un articol din ziarul „Adevărul” din 10 martie 1919 și am făcut comparație cu numărul din 7 aprilie 1920. Rândurile lipsă au scăzut de la 25 la 17. Pe de altă parte numărul materialelor de opinie au crescut și a criticilor la fel.

„Adevărul” 1921

În numerele anului 1921 numărul interviurilor au scăzut și mai mult.Dacă în unele numere de ziar din anul 1920 se puteau întâlni 2 sau trei interviuri, în 1921, doar în numărul din 10 mai am întâlnit 2 interviuri: unul despre situația politică, iar al doilea despre reforma agrară.

„Adevărul” 1922

În numărul din 3 ianuarie 1922, dacă e să mă refer la tematică , am realizat că predominau mai mult materialele cu tentă economică care informau cititorii despre ultinmile schimbări făcute în cursul valutar, despre cum a evoluat situația economică în România de la 1918, când România a ieșit din Primul Război Mondial și până în 1922, despre cum au influențat evenimentele politice asupra economiei și despre cum Societatea Națiunilor în frunte cu Nicolae Titulescu a restabilit în mare parte ordinea în țară.Astfel , un editorial denumit „Prăpastia economică” realizează o conexiune între viața politică cu cea economică:” Criza politică cu pasionatele ei percepții, a deturnat parcă preocupările obștești de la cealaltă criză, cea economică”,însă adevărata problemă a ceasului de față nu e cum se va rezolva criza politică, ci cea economică”.

De asemenea articolul mai relatează și despre rolul lui Titulescu în vederea ameliorării acestei dileme:

„După o amenințătoare scădere leul a urcat iarăși și asta datorită reformelor întreprinse de „Societatea Națiunilor”, sau cel puțin de faptul că avea grijă de păstrarea ordinii și menținerea păcii în stat.”

În numerele din următoarele luni predomină la fel materialele informative și cele de autor însă majoritatea au tentă economică.Astfel se vede clar o îmbunătțire a situației dacă e să comparăm cu numărul din 3 ianuarie 1922. Astfel în numărul din 23 iulie 1922 se vede clar un progres economic față de începutul anului.

„Adevărul” 1923

În anul 1923 se vede iarăși clar o scădere a nivelului de trai, și o scădere economică spre deosebire de rezultatele de la sfârșitul anului precedent. Astfel am realizat că în acest an , materialele oscilau între economie și social.

În primul număr pe care l-am ales spre analiză, cel din 6 ianuarie 1923 majoritatea erau materiale de opinie printre care se numărau comentarii, cronici și editoriale.

Predomina sfera economică care alterna cu sfera socialului. Spre exemplu, în numărul din 6 ianuarie 1923 am întâlnit una dintre cronici critica discrepanța dintre cele două clase principale existente pe atunci în România: aristocrații și țărănimea.Prin acest material autorul Vagaonescu cerea ca și clasei săraci să i se acorde anumite drepturi și libertăți, fiindcă aceasta era doar exploatată, în opinia autorului în pofida instaurării reformei grare din anul 1921..Cronica nu se numea întâmplător ”Există ori nu luptă și privilegii de clasă”.

„Adevărul” 1924

Odată cu abrogarea Noii Constituții numărul șttirilor, informațiunilor, înștiințărilor în numerele de ziar aproape că s-a dublat, iar majoritatea erau despreaplicarea în practică a acestor libertăți, deși am observat în numărul din 6 martie 1924 un articol denumit „Constituția între adevăr și formalitate”Acesta critica Constituția și spunea că este doar formală și nu va emplementa cele menționate în cadrul acesteia:”Noi nu ne hrănim cu vorbe, ci cu fapte, nu credem în Constituție ci în adevăr pur”, mai menționa autorul spre final.

„Adevărul” 1925

Spre deosebire de anii precedenți numărul publicităților, a reclamelor un pic scade, în schimb cenzura nu mai intervine deloc, jurnaliștii încep a scrie echidistant, iar criticii,publică articole fără inhibiții sau frică. În concluzie, libertățile Constituției încep să se simtă în practică, inclusiv în articolele „Adevărului”.

„Adevărul” 1926

Dacă e să fac o retrospectivă a anului 1926 articolele oscilau între pro și contra fașă de Constituția abrogată în 1923 cu tot cu libertățile acesteia. Astfel unii ziariști considerau că se respectă din plin prevederile, pe când alții încă erau sceptici. Cu toate acestea adevărul era la mijloc.Acesta demonstra că deși mai existau încă pericole de genul că unele prevederi nu erau respectate la gradul așteptat de cetățeni presa era în totalitate liberă, independentă, iar materialele de critică creșteau simțitor, de la lună la lună. Spre exemplu dacă în numărul din 25 ianuarie am întâlnit 28 de materiale de opinie, în numărul din 4 februarie numărul lor a crescut la 37.

„Adevărul” 1927

Un lucru pe care l-am observat și mi-a atras atenția a fost că nu există o armoniesau oricare criteriu cronologic când vine vorba de plasarea publicității în ziarul „Adevărul”.Astfel, în numărul din 1 ianuarie 1927 spre exemplu am numărat în total 39 de reclame, acestea fiind din toate domeniile” începând de la evenimente culturale ce au loc, până la periuțe de dinți și alte lucruri casnice”. Pe de altă parte în numărul din 27 august 1927 a ziarului Adevărul nu am întâlnit decât 12 reclame, deși spațiul de plasare era cam același. Acest lucru mi-a dat de înțeles că nu există o evidență a numărului de reclame apărute, în schimb produsele nu se schimbă.

„Adevărul” 1928

Un lucru pe specific ziarului pentru anul 1928spre deosebire de ceilalți ani este creșterea numărului de materiale informative, și scăderea aproape la zero a numărului de interviuri prezente.De asemenea scade și numărul reportajelor.Plasarea publicității rămâne la același nivel și nu diferă de ceilalți ani, nici la nivel cantitativ, nici calitativ.Întâllnim multe materiale de opinie, iar majoritatea sunt semnate.

„Adevărul” 1929

„Adevărul” 1930

În acest an am observat o diferență la nivel de tematica informațților.Se simte deja un pericol de înlăturare a libertăților, a democrației, a libertății de a scrie și publica materiale în presă.Spre sfârșitul anului am analizat un număr al „Adevărului” și am observat că se pune mai mult accent pe știrile externe(inclusiv se informează despre efectele Marii Depresiuni și despre cum ar putea ele afecta România) .

„Adevărul” 1931

Se vede o creștere considerabilă a numărului materialelor de opinie și analiză de la începutul anului la sfârșitul acestuia.

„Adevărul” 1932

Tematica materialelor oscilează între politic și social.

„Adevărul” 1933

Numărul materialelor de autor, a articolelor scade semnificativ și crește numărul paginilor de publicitate.

„Adevărul” 1934

Numărul și formatul afișelor publicitatre crește considerabil, iar numărul materialelor de opinie se micșorează de la lună la lună.

„Adevărul” 1935

„Adevărul” 1936

„Adevărul” 1937

Tipul de articol(„Adevărul” 1919)

Tipul de articol(„Adevărul” 1920)

Tipul de articol(„Adevărul” 1921)

Tipul de articol(„Adevărul” 1922)

Tipul de articol(„Adevărul” 1923)

Tipul de articol(„Adevărul” 1924)

Tipul de articol(„Adevărul” 1925)

Tipul de articol(„Adevărul” 1926)

Tipul de articol(„Adevărul” 1927)

Tipul de articol(„Adevărul” 1928)

Numărul imaginilor fără text a devenit mai mare, drept consecință a faptului că cenzura nu se mai resimțea.

Tipul de articol(„Adevărul” 1929)

Tipul de articol(„Adevărul” 1930)

Tipul de articol(„Adevărul” 1931)

Tipul de articol(„Adevărul” 1932)

Tipul de articol(„Adevărul” 1933)

Tipul de articol(„Adevărul” 1934)

Tipul de articol(„Adevărul” 1935)

Tipul de articol(„Adevărul” 1936)

Tipul de articol(„Adevărul” 1937)

Concluzii:

Predominau articole fără poze

După 1923 a început să crească numărul articolelor cu poze

Textele simple erau dificil de găsit

Domenii abordate

Majoritatea articolelor și materialelor de presă ale ziarului Adevărul din acea perioadă sunt știrile(înștiințări) care povestesc cum, unde și când s-a întâmplat vreun eveniment important și editorialele prin care autorul își spune punctul de vedere cu privire la un anumit subiect abordat.

În majoritatea numerelor de ziar am întâlnit editoariale care criticau viața politică, conducerea, anumite principii, anumite caracteristici ale vreunui regim de care România a fost influențată în trecut și tindeau spre păstrarea în continuare a tradiției democratice cu toate aspectele ei incluse.

Un alt aspect pe care l-am observat a fost faptul că majoritatea articolelor sunt lipsite de imagine, iar în dreptul unor știri e scris:”Imaginea a fost suprimată de cenzură”

De asemenea ziarul Adevărul conținea diverse rubrici cum ar fi: rubrica Adevăruri, rubrica economie, teatru și muzică, publuicitate , critică și politică (de multe ori acest spațiu e liber din cauza cenzurei) sau chiar evenimente la care lumea ar putea merge( ex: spectacole de teatru sau concerte de muzică clasică).

Formatul ziarului este A1, iar de multe ori chiar și manșetaera suprimată de cenzură. Spre exemplu închiar în numărul din 15 februarie 1919 a ziarului, în rubrica Adevăruri de pe prima pagină jos am găsit o mică înștiințare cu privire la acest lucru. Astfel era scris sus cu litere îngroșate și subliniat cu negru titlul micii înștiințări: „Manșeta”, iar mai jos textul: „Manșeta de eri a „Adevărului” a fost tăiată complet de inteligentul șef al cenzurei.Noi știam până acum că îi place cenzorului să umble fără mănuși, dar nu știam că are oroare și de manșete.” Acest a îl consider încă o dovadă că presa căuta a-și revendica dreptul la o mass-media liberă și independentă.

Am căutat de curiozitate numărul din 14 februarie 1919 a ziarului Adevărul și am observat cu mirare că manșeta chiar lipsea.

Pe ultima pagină a ziarului am observat de asemenea mai multe rubrici printre care: ultimile informațiuni, ultima oră, teatrul liric sau anunțuri.Majoritatea erau fie despre cuvântările ținute în cadrul ceremoniei Marii Uniri, fie despre revendicarea drepturilor de neam, sau tipografii și alte lucruri de vânzare.

În numărul din 14 februarie 1919 al ziarului Adevărul am descoperit pe prima pagină , în rubrica economică un articol lipsit de lead care se numea simplu: „Fără cap”.Acesta descria pagubele economice prin care a trecut România și care urmează să le mai sufere încă: „Se știe că în timpul ocupațiunii am suferit pagube multe, întreprinderi industriale, comerciale, petroliere…Pagubele acestea nu au fost provocate numai de armatele sau de administrațiile dușmane din teritoriul ocupat.Ba mai mari sunt pagubele pricinuite în interesul strategiei militare și a operațiunilor de luptă de armatele aliate României.”

Un alt articol care cerea ca Drepturile Omului să fie respectate l-am analizat în acest număr din 14 februarie 1919 a ziarului Adevărul. Acesta se numește: „Guvernul incapacității” și vorbește despre sutele de mii de români ce au murit pentru revendicarea drepturilor naționale în timpul ocupației de către Imperiul Austro-Ungar: „Românii nu au fost scutiți de nici o jertfă, de cei de cari au fost cotropiți, iar sângele românesc a stropit din belșug granițele drepturilor noastre. Dar când asiști la această purtare a ungurilor, îți vine a crede că nu neamul românesc s-a jertifit , nu oastea românească a trebuit să se pună în calea puhoiului nemțesc. Pare că ungurii sunt învingătorii, iar noi învinșii!”

Majoritatea articolelor se bazau pe conferințele de la Paris, Trianon sau Saint- German și pe cuvântările diverșilor intelectuali care au luptat pentru drepturi, libertăți și statalitatea națională.

După anul 1923 situația s-a schimbat iar pe paginile Adevărului nu am mai observat nici în dreptul vreunui articol „n rânduri suprimate de cenzură sau imaginea suprimată de cenzură”.Acest lucru denotă faptul că în urma adoptării Constituției din 27 martie 1923 cenzura a fost desființată.

Am analizat de asemenea câteva numere ale ziarului din anul 1923, înainte ca Constituția să fie adoptată și am realizat că majoritatea articolelor erau îndemnuri și cereri asupra libertăților ce mai apoi au fost implementate o dată cu schimbarea Constituției.

Spre exemplu un articol al ediției din 24 ianuarie 1923 vorbește despre drepturile femeilor, iar drept subtitlu ca o completare vine textul:” În preajma discuțiilor asupra dreptului de vot”.

Articolul cere o revendicare a dreptului femeilor de a vota și spune în felul următor: „… dar s-au schimbat vremurile.Femeia deșteptându-se și-a scuturat cătușile ignoranței- multe veacuri, o pretinsă necesitate socială și astăzi își revendică drepturile…”

Spre deosebire de anul 1919, în ziar au apărut mai multe rubrici, se scrie mai liber despre alte state, iar presa parcă a prin o altă abordare, cenzura nu se mai vede, ceea ce mă face să cred că începe spă se respecte atât viața privată, libertatea presei cât și drepturile în general.

Am ales de curiozitate să analizez un număr al ziarului Adevărul din 26 martie 1923, exact cu o zi înaintea adoptării noii Constituții.

Un articol numit ”Libertatea presei restrânsă de o camdată!” spunea: „Libertatea presei a fost votată și de Cameră, după cum, acum câteva zile o votase și Senatul, dar rămâne încă restrânsă.De aceea încă mai rămâne de luptat pentru libertatea presei.Un lucru totuși e sigur: nici măcar majoritatea actuală, cum e ea alcătuită n-a putut face tot ce a cerut guvernul cu privire la presă”

Autorul articolului înștiințează populația că încă mai e mult de luptat pentru o presă absolut liberă și independentă, dar speră că odată cu instituirea noii Constituții toate aceste lucruri vor fi implementate în viața statului.El se exprimă în felul următor: „ Din sânul majorității, atât la Cameră cât și la Senat, s-au ridicat glasuri care să ceară libertatea absolută care sperăm că odată cu instizuirea noii Constituții va fi pusă în practică.

Unul dintre penultimile numere ale ziarului Adevărul pe care am reușit să-l găsesc și să-l analizez înainte ca acesta să fie desființat a fost cel de pe data de 29 decembrie 1937.

Spre deosebire de alți ani pot să spun că am vazut multișoare schimbări pozitive în modul de abordare a problemelor în presă.În primul rând situația politică, despre care la început nu se scria aproape deloc, sau ddacă se scria ceva ce nu convenea autorităților, textul nu mai era publicat, iar în dreptul său era un spațiu liber în care scria : „text suprimat de cenzură”. Acum însă am văzut că se vorbea despre fiecare eveniment în parte mult mai liber, mai deschis ceea ce demonstrează că exista o libertate, o independență a presei.Drepturile omului la început observasem că tot erau încălcate, dar după

adoptarea Constituției cu caracter democratic lucrurile s-au schimbat: se respecta libertatea presei, era respectată viața privată a persoanelor( se încălca doar în cazul în care acțiunile anumitei persoane influențau viața statului), se respecta dreptul la vot care devenise posibil și pentru femei.

Un alt ziar pe care am decis să-l analizez este „Monitorul oficial al României”. Monitorul Oficial al României este publicația oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituție, legi, hotărâri, moțiuni, decrete, ordonanțele de urgență, acte normative și alte acte menționate de legea de organizare și funcționare a Monitorului Oficial.

Editarea Monitorului Oficial al României constituie un serviciu public asigurat de către Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, care funcționează sub autoritatea Camerei Deputaților.

Primul număr a apărut, în baza Regulamentului organic, pe 8/20 decembrie 1832, sub redactarea lui Ion Heliade-Rădulescu; se numea Buletin gazetă administrativă și era un săptămanal tipărit cu litere chirilice, de format 19 x 24 cm. În 1839 începe publicarea Monitorului cu litere latine, cele chirilice dispărând complet.

Foaia oficială a statului român este martora evoluției acestuia – un adevarat breviar al principalelor evenimente istorice, politice și culturale care au dus la apariția și dezvoltarea României moderne.

Ziarul apărea în fiecare zi , avea formatul paginii A3 și era alcătuit din două părți:Partea oficială și partea neoficială.

Patrea oficială cuprindea decrete și rapoarte ale diferitor ministere( Ministerul de razboi, ministerul de interne, ministerul lucrărilor publice, ministerul de justiție, ministerul agriculturii și domeniilor și ministerul de finanțe.)

Partea neoficială cuprindea comunicate, anunțuri ministeriale, judiciare și particulare.

„Monitorul Oficial”1918

Anunțurile aveau de obicei un caracter liber și nu se supuneau niciunei cenzuri. Un articol care demonstrează că se respecta viața privată l-am întâlnit în ediția Monitorului din data de 18 decembrie 1918.

Aici putem întâlni informații despre noii șefi de ministere, despre regulile și libertățile unui anumit minister, diverse decrete emise,diverse anunțuri privind drepturile cetățenilor.

Spre exemplu un articol emis de ministerul cultelor și instrucțiunei ne spune despre artistul Constantin Notara că i se acordă o anumită funcție.:”Constantin Notara, artist societar se numește membru în comitetul de lectură al Teatrului Național din București ca reprezentant al artiștilor societari, pe termen de 5 ani cu începerea de la 1 decemvrie 1918.”

Am observat că fiecare articol începea cu fraza: „Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, rege al României…”

Am analizat de curiozitate un număr din Monitorul Oficial din anul 1938, 24 octombrie și am putut observa anumite schimbări. Spre deosebire de numărul din 1918 acesta avea alt format și se baza mai mult pe reguli, decrete emise de rege, și nu de ministere, sumarul era refăcut, au apărut rubrici noi, iar în partea de sus a ziarului scria” Regatul României”.

„Monitorul Oficial”1938

În concluzie pot să spun că „Monitorul Oficial” era un ziar periodic care se ocupa cu transmiterea unor reguli emise de ministere sau rege(după 1938) și cudescrierea principalelor persoane care obțineau vreo funcție.

O altă revistă pe care am ales-o spre analiză a fost „Bilete de Papagal. Revista era de foarte mici dimensiuni, fiind publicată în 4 pagini cu dimensiunile de 32×12 cm.

Bilete de papagal a fost o revistă scoasă în data de  2 februarie 1928 de Tudor Arghezi, dedicată în special, tuturor scriitorilor consacrați, dar și tinerelor talente.

Revista era de foarte mici dimensiuni, fiind publicată în 4 pagini cu dimensiunile de 32×12 cm. Primele numere ale Biletelor de papagal au fost tipărite în tipografia instalată în curtea casei lui Tudor Arghezi, pe locul căreia se află în prezent Casa memorială Tudor Arghezi.

Primele două numere ale revistei au fost integral scrise de Tudor Arghezi. Începând cu al treilea număr, apar colaborările. Astfel, în numărul 3, George Topîrceanu a semnat două parodii (“Psalm” și “Utrenie”), după două poezii semnate de Arghezi în volumul Cuvinte potriviteprecum și alte două parodii originale. Numărul 4 a fost scris de Otilia Cazimir iar numărul 5 de Felix Aderca. Numărul 9 a fost scris de Ionel Teodoreanu, iar numărul 16 de Urmuz, împreună cu directorul publicației.

Seria întâi a Biletelor de papagal, cu apariție zilnică s-a încheiat cu nr 460, din 9 august 1929.

În anul 1930, la 15 iunie, reapare revista Bilete de papagal, cu același format, dar numai pentru o scurtă perioadă de timp, ultimul număr al seriei a II-a apărând la 5 octombrie 1930.

În iunie 1937 apare seria a 3-a a revistei Bilete de papagal, cu un alt format și o altă prezentare grafică, cu apariție săptămânală.

Nu am ales aleatoriu nici această revistă. Am observat că majoritatea intelectualității care scria, lupta pentru respectarea drepturilor omului, a vieții private , a opiniei publice, iar o dată cu 1938, când regimul a devenit unul cenzurat bazat pe propagandă.

În această revistă se publicau materiale literare și de critică. Tocmai din această cauză aceasta a fost suspendată odata cu instaurarea dictaturii și a regimului lui Carol al II-lea.De obicei se publicau și poezii, și editoriale. Și tocmai pentru că în acea perioadă, în afară de lupta pentru păstrarea unei tradiții democratice, împotriva cenzurii, pentru respectarea vieții private, pentru respectarea opiniei publice, dar și pentru limbă, care mai păstra încă unele elemente din timpul când a fost influențată de ImperiUL Rus și Habsburgic.Astfel în acest număr al revistei am întâlnit un articol care se numește: „Am înviat!” și se referă la meritul poporului român de a vorbi și a scrie o limbă corectă cu o gramatică la fel de corectă.Autorul articolului se exprima astfel: „Trebuie să fie un pedagog înăscut unul dintre acei apostoli jertfiți gratuit pentru știință și care te halucinează și te obsedă.”Autorul folosește intenționat astfel de cuvinte stâlcite pentru a da în obraz conducerii ce acceptă un astfel de limbaj și a intelectualilor care sunt de acord cu el: „ Zic obsedă și nu obsedează ca să nu-și facă o părere afară din cale de rea despre limbajul meu- pe care ar trebui să-l scriu cu i scurt ca să nu fie citit din eroare grafică limbagiului, dar nu găsesc semne în tipografie.”

Ziaristul descrie acest limbaj vorbit drept o adevărată catastrofă: „ Am început să văd în ce catastrofală eroare au căzut scriitorii limbii românești și câtă enciclopedie ne desparte de adevăratul nostru scris și de adevărata noastră rostire.”

Autorul este de părere că poporul român nu poate avea o gramatică cum se cade fără ortografie: „Pe bună dreptate am găsit tipărit negru pe alb că nu putem avea gramatică atâta timp cât nu avem ortografie.Căci ce fel de ortografie e asta, să scrii cum vorbești, când limba latină stă de față și ne arată nu numai că scrim, dar și vorbim ca niște țigani.”

În acest sens autorul oferă chiar și exemple: „… zici pătură și scrii tot pătură.Nici nu zici bine, nici nu scrii bine. Corect este petură , scris cu o căciulă întoarsă deasupra lui e” sau alt exemplu „… ploaie se scrie ploie, și nu poate să fie într-altfel, pui numai o căciulă pe o sau cum îi zicem noi , ticăloșii de limba Franciei, un accent ascuțit.”

Într-un final autorul vine cu un îndemn spre toți de a vorbi corect dar în același timp își exprimă și revolta: „ oare de unde vine cuvântul rădăcină… Sunt sigur că dacă te-aș întreba pe dumneata ai spune rădăcină.Fals! Trebuie să zici rădecină.Și pentru numele lui Dumnezeu! Ziceți rătecire, nu rătăcire Vorbiți corect!”

Bilete de Papagal” aprilie 1930 nr. 33

Un alt ziar pe care am decis să-l analizez este Viitorul Vâlcei. Motivul pentru care l-am ales este în primul rând faptul că promnova niște idei liberale, sau cum spunea Gheorghe Duca(cel care a inițiat acest ziar) Viitorul Vâlcei ”…răspândea viitorul și lumina în rândul țărănimii vâlcene”.De asemenea, un motiv aparte pentru care am optat pentru acest ziar, chiar dacă nu se referă la întreaga țară, ci doar la județul Vâlcea este că acesta a existat pe aproape toată perioada interbelică, fără a fi reprimat, mai exact din anul 1920 și până în anul 1938, când a fost interzis de regim.

Paradoxal mi se pare totuși faptul că la început, conform mai multor manuale de istorie din care m-am documentat ziarul a apărut și era folosit drept un instrument de propagandă. Respectiv existau cele două partide proaspăt formate împreună cu politicile pe care acestea le promovau. Partidul Național Țărănesc promova politica: „Prin noi înșine!” care se referea la obținerea veniturilor , a capitalului pe baza resurselor ce le avea statul, iar Partidul Național Liberal promova politica”Porților Deschise!” , care se baza pe obținerea de capital folosind atât resursele proprii ale statului, dar mai ales cele de din afară. Poate că și din această cauză PNȚ avea mai mulți simpatizanți,majoritatea țărani.Cu toate acestea, cele două partide, promovând concepții diferite, erau mereu rivale și născoceau diverse metode de a atrage lumea să-i voteze.Astfel se presupune că la început ziarul Viitorul Vâlcei nu era nimic mai mult decât un instrument de propagandă folosit de PNL pentru a atrage de partea sa cât mai multe persoane.

„Viitorul Vâlcei” 10 octombrie 1920

Astfel am analizat ediția din 10 octombrie 1920 al ziarului „Viitorul Vâlcei”.Sub titlu am putut observa scris cu litere negre și îngroșate: „Foaie pentru popor a Partidului Național Liberal”.Formatul ziarului era A3 și conținea 4 pagini. Articolele din primul număr erau majoritatea despre beneficiile Partidului Național Liberal pentru popor și de ce lumea ar trebui să voteze cu acesta.

Așa cum se scrie și în frontispiciul ziarului,acesta apare sub conducerea unui comitet.Astfel primul comitet de care era condus acest ziar era format din la fel liberale (intelectualitate: profesori, avocați, învățători , comercianți, preoți, doctori.

Ziarul Viitorul Vâlcei a apărut într-o perioadă de avânt a presei liberale interbelice.

„Viitorul Vâlcei” 14 ianuarie 1920

..La data de 14 ianuarie 1920 era încă considerată stare de asediu în România, se resimțea încă cenzura impusă de pe vremea când România intrase în Primul Război Mondial (1916), astfel se stăruia să revină la un regim politic mai permuisiv și la o presă liberă și independentă (conform Legii presei din 1862 și a Constituției din 1866). Astfel, orice încălcare a libertății presei era imediat semnalată de liberali în acest ziar.Imediat însă după ce PNȚ a câștigat alegerile și a venit la putere au început să se resimtă restricții în respectarea libertății presei.

„Viitorul Vâlcei” 15 august 1929

Spre exemplu în numărul din 15 august 1929 a ziarului am găsit o știre care spunea astfel: „După un an de la confiscarea de către țărăniști a ziarelor Epoca și Lumina Satelor pentru că promovau un regim mult prea liber după părerea lor, președintele Lăzărescu a anunțat să fie arestați toți cei ce citesc ziarul ”Viitorul Vâlcei”.

„Viitorul Vâlcei” 15 august 1929

I

În numărul din 1 septembrie 1929 am găsit o mică înștiințare pe prima pagină jos unde scria în felul următor: „ De acum înainte ziarul nostru a fost strict interzis, iar șefii țărăniști amenință cu închisoarea pe cei care scriu la gazeta partidului nostru „.Prin acest mod țărăniștii vroia să-și arate încă o dată puterea și supremația, iar orice abatere de la regulă era pedepsită.

Un alt articol pe care l-am analizat din numărul de pe data de 10 octombrie 1920 a ziarului Viitorul Vâlcei este semnat de Gheorghe Duca și se numește „Program”.

Articolul vorbește despre scopul de bază și interesele ziarului. Acesta relatează în felul următor: „Scopul acestui ziar este de a răspândi în țărănimea vâlceană credințele Partidului Național Liberal. PNL este acela căruia țărănimea îi datorește toate îmbunătățirile ce s-au adus până astăzi în soarta ei. Exproprierea, de pe urma căreia se împroprietăresc acum atâția săteni, votul obștesc , de pe urmă căreia politica a trecut din mâinile câtorva, în mâinile poporului întreg..

O va face fără patimă și fără atacuri personale.Toate părerile nepărtinitoare le va primi și le va discuta în chip cinstit, fiindcă așa înțelege să facă în regimul votului obștesc educațiunea cetățenească..Insultele, ori de unde vor veni le va respinge cu dispreț. Ele sunt armele de luptă ale unor vremuri ce trebuie să înceteze.

Pe lângă toate acestea ziarul nostru având de gând să slujească toate interesele generale ale județului Vâlcea, cere cititorului lui să-i semnaleze deosebite nevoi și revendicări ale populației rurale.Rugăm toți oamenii de bună credință să comunice ziarului nostru și nedreptățile ce se fac și îmbunătățirile ce se reclamăț.Pe toate le vom cerceta și apăra, nu într-un sprijin meschin de partid, ci cu sincera grijă a binelui obștesc.

De asemenea Viitorul Vâlcei va da țărănimii sfaturi de tot felul în privința agriculturii, a creșterii vitelor, precum și a îndrumării higienice.

O viață politică nu poate izvorî decât dintr-o țărănime economicește și trupește puternic organizată. Cine urmărește una trebuie prin urmare să pregătească și pe cealaltă.Va căuta să cultive și sufletul țărănimii prin întărirea școalei și bisericii.”

Astfel spunea Gheorghe Duca într-unul dintre articolele sale.Astfel el știa că majoritatea populației erau țăranii și simpatizau Partidul Național Țărănesc .Din această cauză se străduia în ai atrage de partea liberalilor și a păstra în continuarea libertățile prevăzute de Constituția din 1923 (inclusiv libertatea la o presă liberă și independentă).

O altă revistă pe care am decis să o analizez în cercetarea mea este „Marea Noastră”.

Marea Noastră este o publicație ce apare sub egida Ligii Navale Române (LNR).
Revista publică subiecte referitoare la marina civilă, forțele navale, navigație, literatură și artă, sporturi nautice, informații și noutăți navale din țară și străinătate, cronica evenimentelor din viața Ligii Navale Române.

Publicația urmărește orientarea tineretului spre profesii nautice, promovarea în societatea românească a unei stări de spirit favorabile marinei.

Revista Marea Noastră a apărut în noiembrie 1931 la inițiativa scriitorului Jean Bart, comandorul de marină Eugeniu Botez. A apărut până în anul 1934 sub numele de România Maritimă și Fluvială, când a devenit Marea Noastră.

În perioada 1931-1949, seria veche a revistei fondată de comandorul Eugeniu Botez, avea un tiraj de peste 4.000 de exemplare și a fost editată în apariții lunare. Articolele revistei au fost semnate de savanți precum Nicolae Iorga, Simion Mehedinți, Grigore Antipa, de scriitori printre care Ion Minulescu, Dimitrie Anghel, Apostol D. Culea, Emanoil Bucuța, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, Hortensia Papadat Bengescu ș.a., dar și de personalități importante ale Marinei militare și civile, prestigioși amirali și ofițeri de marină.

În perioada aprilie 1938 – august 1943, tot sub egida L.N.R. s-a tipărit și revista Marea Noastră pentru Tineret, care concentra informații ce se adresau, în special, acestei categorii de cititori. După Decembrie 1989, revista își schimbă titlul în România Maritimă și Fluvială. Magazin.

Revista Marea Noastră este suspendată între anii 1949-1990, iar arhiva Ligii Navale Române, împreună cu majoritatea revistelor și documentelor care au atestat funcționarea și activitatea ei au fost distruse în aceeași perioadă.

Din 1991 se editează seria nouă a revistei, în 4-6 numere pe an, cu un tiraj de 700…1.000 exemplare.
Marea Noastră se difuzează prin filialele Ligii Navale Române precum și prin Autoritatea Navală Română, unde se află în prezent sediul revistei.

Dar să ne referim la numerele revistei din perioada interbelică, fiindcă acestea le-am luat de altfel spre analiză.Poate că această revistă nu pare la prima vedere la fel de importantă ca Bilete de Papagal sau unele ziare ale timpului cum ar fi :Universul sau Adevărul.Motivul pentru care am ales să o iau spre analiză este în primul rând pentru că am observat că aproape toate materialele publicate aici erau editoriale(asta înseamnă că mi-aș putea forma mai ușor o părere despre concepțiile intelectualității din acea perioadă ).Chiar dacă este o revistă ce se orienteză mai mult spre marină ea conține largi segmente ale opiniei publice ce se urmărește a fi conectate la diverse probleme din diferite sfere ale vieții. „Marea noastră” conține materiale cu un specific bine conturat și o personalitate distinctă.Tocmai din aceste motive ea nu poate fi încadrată nici în presă locală, nici regională, ci națională fiindcă temele dezbătute în cadrul ei vizează acțiuni de importanță națională.

Revista „Marea Noastră” 1928

Într-un editorial al numărului din 23 noiembrie 1928 am observat un articol ce se numea „Tradiții navale românești”.Acesta prezenta un cadru mai larg al preocupărilor propagandistice ale Ligii Navale Românești..

Într-un alt articol numit :”Primul cuvânt” se face un scurt istoric al periodicelor Marinei Române iar spre final se spune că: „Nu se pot tăgădui marile foloase aduse de acestepublicații în diferite cercuri, dar ele se adresau la un mic cerc de specialiști, având în general un caracter tehnic și nu de popularizare. Revista de față se adresează marelui public pentru popularizarea cunoștințelor navale.”

Despre propagandă tot se vorbește:” Numai printr-o continuă propagandă în toate păturile sociale se poate forma o conștiință, o doctrină navală românească ajungând până la acea politică pe care geniul politic al marelui om de stat Mihail Kogălniceanu, de acum un veac, o prevăzuse.”

În concluzie revista „Marea Noastră” se încadra perfect în aspectul unei enciclopedii științifice și culturale cu materiale valoroase, dar avea și unele articole de serviciu.Cu toate acestea , chiar și dacă mai conținea unele greșeli de redactare, sau exprimare „Marea Noastră” a fost și va rămâne un produs editorial distinct care a promovat tradiția democratică în presa românească interbelică.

Concluzii

Perioada în care a fost cel mai mult respectată tradiția democratică în jurnalismul interbelic au fost anii 1923-1937.

Desigur că tradiția democratică a început să fie respectată încă de după MareaUnire de la Alba Iulia (1 decembrie 1918). Și totuși în România în perioada de până la 1923 se mai resimțeau urmele și efectele regimurilor la care a fost supusă, și de care a fost influențată în anii Primului Război Mondial.Chiar dacă Imperiile Rus și cel Austro- Ungar se destrămaseră încă din anul 1917, influența lor se resimțea în România în toate sferele vieții, inclusiv în presă. Drept dovadă servesc articolele din uiarele „ Adevărul”, Monitorul Oficial al României, Protestarea în care lipseau articole întregi , în locul lor fiind doar o bucată de foaie albă iar pe ea scris cu îngroșat:” Articol suprimat de cenzură”. De asemenea se lupta pentruo libertate și o indenpendență a presei, viața privată nu era întotdeauna respectată( ex în ziarul Protestarea puteai întâlni unele articole despre crimăîn care se spunea direct localitatea și numele victimei:(Ziarul Protestarea ianuarie 1918:” Un țăran de 78 de ani din județul Dolj a fost ucis cu cruzuime astăzi de către vecinul său în vârstă de 45 de ani, cu care împărțea același lot de pământ.”) În cazul respectiv, chiar dacă nu e vorba de numele victimei, ziaristul nu ar fi avut dreptul să dezvăluie localitatea și vârsta. În acest caz presa încalcă viața privatî a persoanei.

Cu timpul, dar în special după ce a fost înfăptuită MareaUnire , cenzura încă mai exista, doar că, în loc de întregul articol puteau lipsi doar 17 rânduri și să scrie:” 17 rânduri cenzurate”

Având în vedere că crimele și alte ilegalități se pedepseau prin lege cu închisoarea tind să cred că Drepturile Omului erau respectate.

Și totuși mai era încă mult de lucru. După ce a fost instaurată Constituția situația s-a schimbat.Presa a devenit liberă și independentă iar asta am identificat-o prin apariția mai multor piloni în jurnalism:

Ziariștii începeau să trateze subiectul obiectiv

Șabloanele după care se conduceau dispăruseră în vreo câteva luni.

Limbajul devenise unul mai corect, inclusiv scrisul

A început să fie respectată cu strictețe viața privată a persoanei

Cenzura a fost înlocuită cu autonomia

Numărul publicațiilor periodice s-a dublat aproape.

M-am străduit ca toate ziarele și publicațiile ce le –am ales să fie generaliste și să arate exact felul cum se scriau articolele de presă pe vremea respectivă.Am încercat să iau ziare și liberale, și care aparțineau extremei stângi sau drepte.Cu toate acestea am obsevat că în perioada interbelică exista foarte multă presă cu caracter literar, cultural.Acestea încercau să promoveze desigur tradiția literară și un fel de implicare a elitor în presă.

Un alt lucru pe care l-am observat este că, chiar și în perioada când în jurnalismul românesc se păstra tradiția democratică, de multe ori lipsea obiectivitatea și imparțialitatea.De obicei obiectivitatea în jurnalism, după cum am învățat la cursuri este păstrarea distanței față de anumite evenimente și oferirea cuvântului la același grad a tuturor părților implicate. Astfel toți jurnaliștii trebuie să trateze subiectul imparțial și să aibă grijă ca toate părțile implicate să-și regăsească poziția în relatarea realizată, lucru pe care în cazul multor publicații din anii interbelici nu l-am observat, sau l-am observat doar în anii când România era monarhie constituțională.

Spre exemplu chiar și în cazul ziarului Universul, până la 1936 acesta ținea cont de obiectivitatea subiectului, iar jurnaliștii erau imparțiali și echidistanți. Odată ce România a devenit regat și a fost instituit un regim despotic practic libertatea , echidistanța în presă a dispărut complet, tradiția democratică nu mai era cea promovată și a fost înlocuită cu cenzura, monarhia autoritară în care regele era conducătorul suprem. Cei care nu i se supuneau erau pedepsiți conform legilor pe care tot el le promulga.

Un motiv pentru care echidistanța în presă lipsea după anii 1938 era faptul că nu exista autonomia jurnalistică.Aceasta înseamnă că atunci când jurnalistul nu se bucură de autonomie profesională, materialul realizat va fi dezechilibrat și nu va servi adevărului, ci va fi o complicitate a uneia dintre părțile implicate în subiectul dat.

Un alt lucru pe care l-am observat în presa de după anii 1938 a fost existența unor stereotipuri: Toate publicațiile, indiferent de politica lor editorială trebuiau să aducă cel puțin câte un cuvânt de venerare regelui, sau dacă nu o făceau, cel puțin să nu îl critice, de alt fel publicația era desființată, iar persoana respectivă putea fi chiar aspru pedepsită.

Cu toate acestea în majoritatea anilor perioadei interbelice s-a păstrat tradiția democratică și au fost respectate drepturile și libertățile omului promovate de Constituția din 27 martie 1923.

Majoritatea temelor ce erau abordate în presă în perioada respectivă priveau politica externă și evenimentele culturale. Critica literară, de teatru, cronicile muzicale sunt aproape nelipsite, inclusiv în presa de partid.

Un lucru pe care l-am observat a fost publicitatea. Uneori chiar întâlneam pagini întregi de publicitate într-o publicașie periodică.Într-un ziar apăreau în jur de 30 sau chia 40 de reclame.

Și totuși nu pot să nu termen pe o notă pozitivă lucrarea mea fiindcă în pofida unor idei preconcepute potrivit cărora mass-mediei de limba română i-ar lipsi o tradiție democratică, acest lucru nu este adevărat. jurnalismul românesc a avut o bogată experiență de funcționare în condițiile democrației care a început odată cu Unirea Principatelor în a doua jumătate a secolului XIX-lea. O etapă extrem de benefică din acest punct de vedere a constituit-o perioada interbelică până în anul 1938, când fusese instaurată dictatura carlistă. Tradiția presei libere a fost întreruptă ulterior și de cele câteva decenii de regim comunist. Cu tote acestea, practicile democratice ale presei din perioada antebelică influențează și astăzi mass-media românească modernă, ajutând-o să se integreze în contextul europe.

BIBLIOGRAFIE

În limba română:

Cifor Lucia Dicționar Enciclopedic.Chișinău, editura Cartier, 2004( ediția a V-a) pag.725

Alexandru Ciorănescu Dicționar Etimologic al limbii române,București, editura Saeclum pag. 309

Aurelia Lăpușan „Presa Română interbelică între mitologizare și recuperare critică” Constanța 2011 (monografie)

Marian Petcu „Relațiile externe ale asociațiilor de presă din România” pag 24

„Ziarul Financiar”.Publicație periodică.27.08.2007

Ion Zainea „Presa orădeană interbelică”.Oradea

Corneliu Crăciun „Viața cotidiană în Oradea interbelică”,editura Primus 2010

Constantin Cheramidoglu „Ziariști și ziaristică în Constanța interbelică”

Noua Constituție votată de adunarea constituantă în ședințele de la 26 și 27 martie 1923.București.Librăria Nouă 1923.

Dumitru Constantin- Zamfir, Octavian Georgescu „Presa Dobrogeană.Bibliografie comentată și adnotată.Constanța pag 17-18.

Angela Măgherușan Precup „Presa româneascp mureșană.Ultima redută a gazetăriei interbelice românești”

Viața Buzăului.Publicație periodică.

Vlăstarul.Publicație periodică

Camelia Zăbavă „Arhivele Olteniei.Istoria unei publicații cu profil enciclopedic”

Arhim Plicarp Chițulescu”Izvoarele filozofice ale Rugului Aprins” editura Lumina .București pag 12

„Adevărul”(publicație periodică 1919-1936), „Universul”(publicație periodică 1936),”Monitorul Oficial al României(1918-1940),”Bilete de papagal”(1929-1935), „Marea Noastră”(revistă navală 1925), „Viitorul Vâlcei”(1930-1932)

Surse electronice în limba română:

Amarinei Liviu” Definirea Presei” Disponibil https://ru.scribd.com/document/40095905/Definirea-presei (vizitat 28.12.2017)

Citatepedia Disponibil http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=248331 (vizitat 23.02.2018)

Vlad Mihăilă „Reclamele din presa interbelică-oglindă a păturii bogate a societății românești” Disponibil https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/reclamele-din-presa-interbelica-oglinda-a-paturii-bogate-a-societatii-romanesti (vizitat 23.02.2018)

Digi 24 „Cum se descurca presa interbelică și ce teme aborda?” Disponibil https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/coroana-de-otel/cum-se-descurca-presa-interbelica-si-ce-teme-aborda-753588 (vizitat 25.02.2018)

Andrei Pleșu Dilema Veche. „Presa românească de ieri și azi” Disponibil http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/presa-romaneasca-de-ieri-si-azi (vizitat 25.02.2018)

Gândul.info „Presa interbelică românească” Disponibil http://www.gandul.info/stiri/presa-interbelica-romaneasca-883313 (vizitat 30.02.2018)

Constituția României 1923 Disponibil:https://ro.wikisource.org/wiki/Constitu%C8%9Bia_Rom%C3%A2niei_(1923) (vizitat 03.03.2018)

Istoria ziarului „Universul” Disponibil http://www.certitudinea.ro/de-la-lume-adunate/view/istoria-ziarului-universul (vizitat 30.03.2018)

Anexe:

1

2

3

4

5

6

7

8