Presa In Societate

În societatea actuală, mass-media joacă un rol crucial în viața socială, devenind, de-a lungul timpului, o putere crescândă și indispensabilă, cu o influență puternică asupra segmentelor societății. Prezența lor activă se simte în viața financiar- bancară, în dezvoltarea industriei, în evoluția tehnologiei, în viața politică, dar și în viața cotidiană, construind la randul lor o industrie proprie.

Într-un stat democratic, ele au rolul de a informa, comenta și critica, fiind considerate „centrul vital al vietii publice”.

În limbajul uzual și chiar în unele opere de specialitate, mass-media este considerată sinonimă cu noțiunile de comunicare de masă și cea de mijloace de comunicare în masă. Termenul de „mass-media” s-a format prin sinteza dintre cuvântul anglo-saxon "mass", cu sensul de masă, căruia i s-a adaugat latinescul „media”, cu forma sa de plural, insemnând mijloace. Prin urmare, mijloacele media sunt, în general, definite ca „suporturi tehnice care servesc la transmiterea mesajelor cître un ansamblu de indivizi”. Cu ajutorul acestor mijloace, se stabilește o relație de comunicare între creatorul de mesaj și receptorul sau, purtând numele de comunicare mediată, deoarece se foloseste de acel instrument de mediere pentru a permite unuia sau mai multor emițători să difuzeze informații către unul sau mai mulți receptori. Altfel spus, medierea se referă la „acele suporturi care se interpun în actul comunicării, între emițător și receptor”.

Conceptul de comunicare de masă poate fi definit ca „orice formă de comunicare în care mesajele, având un caracter public, se adresează unei largi audiențe, într-un mod indirect și unilateral, utilizandu-se o tehnologie de difuzare”. Astazi, caracterul unilateral este diminuat prin incercarea de a susține o relație de interacțiune între cele două părți prin feed-back.

Dimensiunea industrială a comunicării de masă a dus la crearea unei „culturi de masă”, care a avut drept consecință standardizarea produsului, simplificarea conținuturilor, eliminarea dimensiunilor intelectuale în favoarea atributelor afective și valorizarea după criteriul economic, adică profitul. „Cultura de masă este definită nu de faptul că este cultura maselor sau că este produsă pentru a fi consumata de mase, ci de faptul că ei îi lipsește atât caracterul reflexiv și subtilitatea culturii "înalte" a elitelor sociale, culturale și academice, cât și simplitatea și concretețea culturii folclorice din societatea tradiională”.

Ca efect al culturii de masă, produsele mediatice au început să fie variate, caracterizate de accesibilitate și afectivitate excesivă. Acestea se orieteaza în funcție de preferințele „omului mediu", așa cum l-a numit Adolphe Quotelet: „omul mediu este, pentru o națiune, ceea ce este centrul gravitațional pentru un corp; aprecierea tuturor mișcărilor sau a echilibrului unei națiuni trebuie să se raporteze la el”. În consecință, stilul, structura și conținutul unui astfel de produs mass-media trebuie asamblate astfel încât să fie înțeles de un public cât mai larg, cu acces simplu și direct. Produsele mediatice sunt fabricate și multiplicate după principiul bandei rulante, fiind privite ca un bun comercial. Pe de altă parte, acestea au un caracter perisabil din cauza nevoii permanente a auditoriului de a consuma ceva nou, îmbunătățit și frumos „ambalat”, dar și de a fi la curent cu evoluția sistemelor societății actuale, aflate într-o permanentă schimbare și producere de fluxuri de informații și evenimente care trebuie transmise.

O altă caracteristică a comunicării de masă este canalul de transmitere. Prin dezvoltarea tehnologiei, modalitățile de transmitere a mesajelor s-au diversificat. Prin apariția audiovizualului și posibilității de a transmite cu rapiditate informațiile, mijloacele media au ajuns să fie caracterizate de simultaneitatea cu evenimentul. Astfel, timpul dintre momentul aflării unei informații sau desfășurării unui eveniment și receptarea lor a ajuns să fie foarte scurt, uneori chiar nul. Posibilitatea transmiterii în direct captează atenția publicului și păstrează interesul, ajungându-se, la o dependența de mijloacele media. Chiar dacă este vorba despre televizor, radio sau internet (new media), oamenii caută în permanență să-și satisfacă nevoia de informare, de acces la cultură sau de divertisment pentru a-și ocupa timpul liber. Desigur că această dependență s-a creat și din cauza rutinei zilnice și a comodității cu care omul actual se mulțumește. În accepțiunea freudiană, oamenii își impun singuri aceste ritualuri, având tendința înnăscută de a reveni la situația inițială, la repetarea acelorași gesturi sau situații. Mass-media au o contribuție puternică la crearea și păstrarea ritualurilor pentru că ele semnalează și amplifică evenimente de rutină. Însă privind ideea din altă perspectivă, putem spune că este doar o problemă de decizie: „acești oameni consumă un produs mass-media în urma unei decizii liber asumate”, în ciuda faptului că ei au la îndemână o mulțime de alte modalități de relaxare și de petrecere a timpului.

Mass-media reprezintă sistemele de legătură între individ și societate. Ele răspund astfel unor nevoi și aspirații ale indivizilor sau colectivităților și, la rândul lor, sunt modelate de acestea.

Rolul și funcțiile presei în societate

Deși de-a lungul timpului au evoluat prin modernizări sau ameliorări la nivel tehnologic, mijloacele media și-au păstrat o stabilitate în viața socială și joacă un rol funcțional în viața oamenilor. Ele și-au dovedit capacitatea de a produce funcții în cadrul societății. Denis McQuail a observat ca noțiunea de funcție se folosește cu sensul de "scop, de consecință ori de cerință sau așteptare – și poate căpăta și alte înțelesuri". Între funcții, efecte și roluri există o aparentă sinonimie, însă diferența semnificației este evidentă. Funcția este considerată consecința relației dintre ceea ce produce și oferă mass-media și nevoile societății, în timp ce rolul reprezintă misiunea deja declarată a acțiunilor sale. Într-un sistem liberal, misiunea este aceea de a facilita accesul la informații și divertisment, dar și de a fi în serviciul public prin informarea corectă, formarea și promovarea educației, a culturii. De asemenea, observă și critică domeniile societății, precum cel economic, politic, social etc..

Funcția de informare.

Indivizii simt în permanență nevoia de a controla mediul înconjurător, pentru a acționa și a lua decizii în funcție de realitatea imediată. Funcția de informare vine în sprijinul nevoii societății, grupurilor și a indivizilor de a controla mediul înconjurător. Oamenii evaluează, pe baza informațiilor pe care le primesc, importanța evenimentului ce ar putea să-i afecteze în mod direct, anticipează unele tendințe și iau, în cunoștință de cauză, anumite decizii.

Cele mai multe dintre mesajele mediatice receptate zilnic, din cadrul interacțiunii continue cu mass-media, sunt informații generale, care se adresează mai puțin sensibilității ori nevoilor curente. Din cauza pătrunderii mijloacelor de comunicare în relația dintre individ și mass-media, oamenii își îmbogățesc bagajul de cunoștințe prin aceste informații mediatice.

Informațiile utilitare sunt cele prioritare pentru public. Fie că este vorba despre programul la cinematograf sau la teatru, de situația transportului urban, starea vremii sau cotațiile bursiere, oamenii își orietneaza activitatea zilnică în funcție de ele și controlează mediul imediat.

La fel, informațiile de prevenire sunt și ele importante. Unele dintre ele au întrebuințare utilitară, pe când altele pot anticipa catastrofe naturale, crize, accidente sau evenimente neașteptate. Astfel, viziunea prospectivă a mass-media poate ajuta populația la mobilizarea colectivă, la ameliorarea daunelor sau prevenirea unor evenimente neplăcute. După cum se poate observa, mass-media oferă o gamă largă de informații cu privire la preocupările, cerințele și interesele de tot felul ale publicului.

Funcția de "legătură" (de comunicare)

Mass-media răspunde nevoii oamenilor de comunicare, de implicare în comunitate și de identificare cu o anumită cauza, temă sau subiect. De aceea, această funcție poartă și numele de integrare socială. Nivelul la care acționează mijloacele media poate fi unul local, național sau global. Însă, indiferent de diferența dintre receptori (naționalitate, religie sau cultură), aceștia au în comun consumul aceluiași produs mediatic, bazat pe proximitatea informațională. Sloganul unei campanii publicitare, o știre de ultima oră sau subiectul controversat al unui talk- show pot face oricând subiectul unei discuții cu cei apropiați și nu numai. Astfel, mijloacele media ajută la socializarea în interiorul unei comunități.

În oricare dintre aceste contexte, unul dintre efectele mass-media este de a ajuta la dezvoltarea relațiilor interumane și interculturale prin crearea de legături între membrii comunităților sau între diferite comunități. Ele căpăta o forță unificatoare, creează o viziune globală și apropie diferite culturi, generând un sentiment de solidaritate în rândul oamenilor.

Funcția educativ- culturală

Mass-media a preluat din rolul social al familiei și al instituțiilor de învățământ în procesul de educare a copiilor. Ele transmit valori și modele culturale ale societății și au un rol important în formarea gândirii și comportamentului indivizilor, în special, în rândul tinerilor. Mijloacele media au posibilitatea de a face să circule diferite modele de comportament general acceptate de societate, răspunzând nevoii de perpetuare a valorilor comunității. Ele transmit de la o generație la alta mituri, tradiții și principii "care îi conferă individului o identitate etnică sau națională". Prin transmiterea valorilor, "mass-media contribuie la realizarea stabilității sociale și la menținerea, în timp, a structurilor culturale". Din păcate, produsele culturale reprezintă un procent scăzut din grila de programe, exceptând cazul în care canalul mediatic este specializat în acest domeniu.

Funcția de interpretare.

Informațiile trec prin mai multe etape înainte de a fi prezentate publicului. Pe de o parte, ele necesită un proces de selecție, realizat după anumite criterii, apoi sunt ierarhizate în funcție de importanța sau urgența lor. Pe de altă parte, informațiile ajung să fie analizate și discutate. Dar pentru că goana dupa senzațional, a câștigat teren în fața dezbaterilor, s-au dezvoltat genuri jurnalistice specializate care permit auditorilor să aibă acces la mai multe opinii, de multe ori ale unor specialiști, pentru a-și putea forma o părere de ansamblu. De asemenea, telespectatorii sau ascultătorii pot participa la discuție prin telefonul în direct.

Funcția de divertisment.

Într-o lume a vitezei și a provocărilor continue, mass-media răspunde nevoii oamenilor de a se deconecta de la viața cotidiană. Indiferent dacă este vorba de un film, o emisiune de divertisment la tv sau un talk-show la radio, oamenii privesc mijloacele media că pe o modalitate de petrecere a timpului liber, de relaxare, dar și un mod de evadare. Consumatorii de divertisment vor să scape de presiunea cotidianului și să între într-o lume imaginară, lipsită de grijile și problemele zilnice, pentru a trăi imaginar evenimente, experiențe sau sentimente pe care în viața reală nu au posibilitatea să le încerce, nu îndrăznesc sau nu ar ajunge să le trăiască niciodată. Privit din perspectiva costurilor, divertismentul mediatic este cel mai puțin costisitor, iar accesul este imediat, doar la un buton distanță.

Funcția de vorbire și de limbaj ale mass-media.

Supuși în permanență mesajelor mediatice, tindem să împrumutăm cuvinte sau sintagme din limbajul mediatic în comunicarea interpersonala. Consumul produselor mediatice influențează atât limbajul, cât și vocabularul nostru. Astfel, ele creează noi termeni, expresii, arhetipuri și extind înțelesurile unor termeni deja existenți sau substituie noi înțelesuri. În timp, ele ajung să construiască un vocabular simbolic.

Efectele mass-media asupra publicului

În fiecare zi, oamenii petrec mult timp în fața televizorului, ascultă postul de radio preferat sau citesc presa. Mijloacele media au ajuns să aibă un impact puternic asupra indivizilor și să contribuie la procesul de educare și culturalizare. Influența lor, fie puternică, fie limitată, constituie o preocupare majoră a cercetătorilor în Științele Comunicării de multe decenii. Efectele observate în rândul indivizilor conduc la o mulțime de întrebări: citirea regulată a ziarelor impune ideologia clasei dominante? Aparițiile repetate ale oamenilor politici la televiziune provoacă schimbări de opinie sau de intenție de vot în rândurile electoratului? Copiii care privesc multe scene de violență pe micul ecran sunt oare înclinați mai mult decât alții să adopte un comportament agresiv? Sunt întrebări care dovedesc cât de necesar este astăzi studiul efectelor, reale sau presupuse, ale mass-media. Cunoștințele în materie încep să se înmulțească, deși uneori răspunsurile oferite de specialiști în legătură cu acest subiect nu sunt foarte clare, date fiind părerile lor atât de diferite.

Efectele mass-media au fost prima data observate în timpul primului război mondial. Dacă până atunci populațiile civile nu fuseseră implicate în război, de această data mass-media a reușit să mobilizeze populația, să mențină moralul și să convingă oamenii să se alăture armatei. Din cauza apariției și formării societății de masă, se simțea nevoia creării unor legături afective între oamenii, bazate pe solidaritate. Societatea de masă era văzută ca o "trecere de la un sistem social tradițional și stabil, în care oamenii erau strâns legați unul de altul, la unul de o mai mare complexitate, în care indivizii erau izolați din punct de vedere social ".

Efectele directe și pe termen scurt

Cercetătorii au considerat multă vreme că efectele produse de mass-media sunt directe și au o acțiune imediată. Stimulii transmiși prin mass-media erau percepuți în același mod de către toți cetățenii, iar reacția pe care o provocau era mai mult sau mai puțin uniformă pentru toți membrii societății. Această primă perspectivă, denumită teoria glonțului magic, spune că mesajele sunt receptate în mod uniform de către fiecare membru al publicului, iar stimulii declanșează reacții imediate și directe, dorințe interioare, emoții sau alte procese asupra cărora individul avea foarte puțin control voluntar. Rezultatul era influența puternică a mass-media prin apelul la mesaje emoționale, de sensibilizare.

Însă, cercetătorii au abandonat aceste idei și au continuat cercetarea în teoriile comunicării de masă, în încercarea de a fundamenta bazele empirice ale domeniului. Teoriile recente despre mass-media se concentrează mai mult pe factorii sociali și culturali care intervin în relația societății cu mijloacele de comunicare.

Noile teorii ale comunicării de masă prezintă ipoteze fundamentale despre comportamentul uman. Acestea își au originea în paradigma psihologică cognitivă de bază, dezvoltată în domeniul psihologiei. Ele sunt numite teoriile influenței selective, însă constau în trei formulări distincte: teoria diferențelor individuale, teoria diferențierii sociale și teoria relațiilor sociale. Obiectivul acestora era să înțeleagă motivul pentru care indivizii reacționează, se comportă sau se adaptează, conform unor pattern-uri și în urma unor stimuli ai comunicării de masă.

Teoria diferențelor individuale a fost descoperită prin cercetarea psihologică a comportamentului. Personalitatea fiecărui individ era văzută ca fiind unică, asemenea unei amprente: „Deși indivizii aveau în comun pattern-urile de comportament ale culturii lor, fiecare din ei avea o structură cognitivă de necesități diferită, obiceiuri de percepție, crezuri, valori, atitudini, abilități.”

Drept urmare, la începutul secolului al XX-lea s-a declanșat o dispută privind opoziția „natură-educație”, ca sursă de diferențe individuale.

Cercetătorii influențați de perspectiva evoluționistă a lui Charles Darwin considerau că ființele umane sunt o specie animală, iar pentru a înțelege comportamentul lor, trebuie studiat comportamentul animal. Cei care susțineau educația, erau de părere că structura cognitivă individuală este deprinsă și că se poate învăța în urma experienței în societate. Ei considerau că ființele umane își dobândesc caracteristicile și abilitățile individuale din experiențele proprii și în mediul în care trăiesc, prin procesul de învățare.

De asemenea, teoria diferențelor individuale a presupus înlocuirea termenului de instinct cu cel de atitudine, definită de William. I. Thomas și Florian Znaniecki ca "proces de conștiință individuală care determină activitatea reală sau posibilă a individului în lumea socială"

Rolul diferențelor individuale este semnificativ în modelarea reacțiilor față de comunicarea de masă. Însă ele nu sunt suficiente în expunerea relației dintre ființele umane și mass-media. În completarea imaginii se alătură și teoria diferențelor sociale, o altă direcție de gândire, bazată pe studiile empirice asupra unor comunități, care nu studieaza doar structura psihologica a indivizilor, ci și structura socială din care provin.

Apariția societății urban-industriale a adus noi schimbări în relațiile dintre indivizi. Legăturile tradiționale puternice, cum ar fi cele familiale, prieteniile durabile și loiale, s-au transformat în relații mai puțin intime și personale. Pentru unii, industrializarea însemna progresul, în timp ce pentru alții reprezenta o mișcare către o existența deprimantă și izolată și către o creștere a individualismului.

Importanța relațiilor sociale informale a dus la descoperirea unei noi viziuni asupra procesului comunicării de către Katz și Lazarsfeld. Fluxul de comunicare în doi pași presupune circulația informației prin două etape. În primul rând, direct, către persoanele care urmăresc frecvent comunicările media și, apoi, de la aceste persoane către indivizii expuși indirect la mass-media. Cei dintâi au fost numiți lideri de opinie, deoarece s-a observat că ei nu transmit pur și simplu informațiile, ci oferă interpretări asupra mesajelor media.

Expunerea oamenilor la mass media se face, în permanență, într-o manieră selectivă. De aceea, semnificația contemporană a teoriilor influenței selective se bazează pe patru principii care guvernează acțiunile publicului, influențat de modalitățile de selectare, interpretare și reținere a mesajelor din mass-media.

Principiul atenției selective. Mesajele captează atenția oamenilor în mod diferit. Deoarece fluxul informațional continuu al mass-media care invadează consumatorii în fiecare zi este foarte greu de urmărit și imposibil de memorat, oamenii filtrează toate aceste informații. Ei se arată mai receptivi față de mesajele care îi interesează și urmăresc emisiunile care le plac. În plus, oamenii caută în permanență confirmarea părerilor preexistente. De aceea, ei sunt mai degrabă dispuși să asculte mesajele care se aseamănă cu direcția lor de gândire și care le întăresc propriilor idei, gânduri sau păreri. În mod similar, apartenența la o anumită categorie socială determină atenția selectivă a anumitor tipuri de produse mediatice.

Principiul percepției selective. Și percepția mesajelor se face în funcție de caracteristicile psihologice, diferențele culturale și apartenențele sociale. Oamenii cu structuri cognitive diferite, făcând parte din categorii sociale diferite și păstrând relații sociale cu semenii lor, percep stimulii în mod diferențiat. Interesele, convingerile, cunoștințele anterioare, atitudinile, necesitățile și valorile determină o percepție diferită asupra produselor mediatice.

Principiul reamintirii selective. Anumite conținuturi din mass-media vor fi ușor reținute de către anumiți indivizi și pe o perioadă îndelungată, în timp ce alții le pot uita foarte repede. Rolul semnificativ îl are impactul mesajului asupra publicului, dar și corelarea acestui principiu cu cele menționate mai sus este important. De aceea, publicitatea își bazează strategia de promovare pe numărul ridicat de repetări, prin toate mijloacele de comunicare posibile și prin suporturi diverse, tocmai pentru a se asigura că mesajul va fi reținut de către publicul țintă și nu numai.

Principiul acțiunii selective. Ca și consecință a urmăririi mesajelor mass-media, a percepției semnificațiilor și a reținerii conținutului acestora, consumatorii de produs mediatic acționează selectiv. Anticiparea reacțiilor este foarte dificilă, deoarece acțiunea este influențată și ea de trăsăturile cognitive, categoriile sociale și de legăturile sociale.

Efecte indirecte si pe termen lung

Teoriile influenței selective ale mass-media s-au ocupat cu studiul efectelor directe, care au o putere limitată și imediată. Însă, pentru a înțelege cauzele și efectele mass-media, este necesară îndreptarea atenției și către consecințele indirecte și pe termen lung ale comunicării de masă. Diferențele de comportament ale oamenilor și rolurile lor tradiționale se explică prin evoluția în cadrul culturilor din care provin și sunt produsul socializării. Individul este modelat de propriul mediu prin procesul de învățare, iar experiențele învățării pot avea influențe pe termen lung asupra structurii cognitive a individului.

Socializarea și teoriile influenței indirecte se bazează tocmai pe aceste acumulări de efecte întârziate, observate în cadrul activităților și relațiilor sociale umane. Cercetătorii pornesc de la premisa că atitudinile, convingerile și comportamentul membrilor societății sunt modelate de sistemele socio-culturale.

Socializarea este fenomenul prin care ființele umane întrețin o relație cu semenii lor în cadrul social, prin care ei dobândesc anumite principii cu ajutorul cărora interpretează lumea înconjurătoare, se adaptează la mediu și de raportează la ceilalți. De asemenea, socializarea „reprezintă eticheta unui set de relații de comunicare complexe, pe termen lung și multidimensionale, între indivizi și duferiti agenți ai societății, care au că rezultat pregătirea individului pentru viață, într-un mediu socio-cultural.” Aici, mijloacele de comunicare în masă joacă rolul de agenți ai socializării. Ele au o importanță crescândă în educarea publicului. Mass-media îi sugerează publicului ce comportament să adopte, cum să acționeze și ce anume să înțeleagă dintr-un conținut mediatic. De aceea, atenția se îndreaptă asupra studiului influențelor indirecte asupra individului și ale societății.

Ca agenți ai socializării, mijloacele de comunicare în masă contribuie la furnizarea de informații despre modelele sociale de comportament. Însă ceea ce îi preocupa pe cercetători este dacă aceste modele prezentate de mass-media sunt sau nu în concordanță cu regulile morale ale societății și dacă ele sunt apropiate de realitatea ca atare. De reținut că la astfel de imagini sunt supuși zilnic consumatorii de media, iar repetarea lor continuă poate determina efecte puternice asupra comportamentului lor. Intenționat sau accidental, oamenii învață din conținuturile mediatice, iar informațiile deprinse pot dezvolta sau modifica modalitățile de interacțiune socială.

Teoria modelării a fost inițial formulată de către Albert Bandura ca parte componentă a teoriilor de învățare socială. Scopul era să se observe modalitatea prin care oamenii dobândesc noi forme de comportament în cadrul social. Procesul de învățare presupune, în primă instanță, observarea modelului comportamental înainte de a-l adopta și apoi, prin imitare, însușirea lui. Identificându-se cu respectivul model sau aspirând la el, individul poate considera- conștientizând sau nu – că acel model este funcționabil, iar în momentul în care se confruntă cu o situație similară, el își amintește modelul și îl imită. Dacă în momentul aplicării, modelul a dus la rezolvarea unei probleme sau la obținerea unei satisfacții, se ajunge la consolidarea relației dintre stimul și răspuns prin obținerea acestor gratificații sau recompense. Drept urmare, șansele ca respectivul model de comportament să fie adoptat în mod repetat sunt în creștere datorită efectelor pozitive obținute. De multe ori însă, oamenii renunță la interpretarea și analizarea informațiilor venite din spațiul mass-media, iar punctele de vedere prezentate de acestea despre ce este normal, ce este bine sau ce trebuie acceptat sunt preluate de către public în concepțiile lor fără a trece printr-un filtru personal de semnificații

Pentru a înțelege efectele în urma expunerii la mass-media este nevoie însă de îndreptarea atenției și către cadrul social în care individul interacționează. De această direcție se ocupă teoria expectațiilor sociale, văzute ca reguli acceptate reciproc, care definesc modul în care oamenii trebuie să se comporte în interacțiunea socială cu semenii lor. Activitățile umane se desfășoară în funcție de anumite reguli, tradiții și legi comune care stabilesc ordinea socială. Conceptele fundamentale după care funcționează ordinea socială sunt: normele, rolurile, ierarhiile și sancțiunile.

Normele sunt reguli generale înțelese și urmate de toți membrii unui grup, care trebuie cunoscute și respectate de aceștia în comportamentul social.

Rolurile se aplică în organizarea activității de grup. Ele permit oamenilor să acționeze în grup, într-o manieră coordonată, pentru realizarea unor obiective.

Ierarhiile au și ele un rol important, deoarece acestea fac deosebiri pe criterii de autoritate, putere, prestigiu, dar și privilegii și recompense. Statutul în cadrul oraganizarii sociale este necesar pentru buna funcționare a structurilor sociale.

Sancțiunile se aplică în cazul abaterii de la normele sociale, cu scopul de a menține ordinea socială și de a-i pedepsi pe cei care nu își îndeplinesc rolurile sau nu respectă ierarhizarea. Sancțiunile pot fi și pozitive pentru cei care se conformează. În urmare, teoriile expectațiilor sociale pun accent mai mult pe legăturile dintre oameni, decât pe caracteristicile lor psihice

Prin urmare, mijloacele media nu acționează doar asupra individului, oferind modele de comportament care pot fi adoptate prin învățare, ci au efecte și asupra culturii, volumului de cunoștințe, valorilor și normelor unei societăți, precum și a relațiilor sociale umane.

Televiziunea

Constituindu-și o structură specifică, determinată de impunerea și de dezvoltarea presei scrise, stilul publicistic cunoaște, de mai bine de jumătate de secol, și o variantă audiovideo, consecință a dezvoltării altor mijloace de comunicare: radioul și televiziunea, cărora li se adaugă în prezent presa electronică. Autorul canadian Marshall Mc. Luhan era de părere că mijlocul de transmitere a informației exercită, pe un alt plan decât informația propriu-zisă, o influență a receptorului prin faptul că îi modifică deprinderile de percepție și structura spirituală, indiferent de conținutul comunicat.

„Presa de hârtie” are avantajul de a-i oferi cititorului libertatea de alegere a informației: cel care citește ziarul are posibilitatea de a selecta și de a decide singur asupra unui anumit subiect, în funcție de propriile convingeri și interese imediate; televiziunea și radioul impun consumatorului de informație o anumită ordine în receptarea acesteia. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere, prestigiul pe care-l are cuvântul scris față de cel vorbit. Fără a intra în detalii care apropie sau diferențiază cele trei mijloace de comunicare și care constituie, în ultimă instanță, trei „vârste” ale stilului publicistic, există în prezent tendința de a extinde conceptul de stil și asupra radioului și televiziunii, așa încât unii autori vorbesc și de un „stil al radioului” sau de un „stil al televiziunii”. Aceste două stiluri – susține Victor Vișinescu – se individualizează diferențiat „potrivit încărcăturii estetice, muzicii și altor elemente iconografice” (autorul a avut în vedere exclusiv criteriul canalului de transmisie).

Stilul publicistic actual este rezultatul dezvoltării și modernizării presei scrise, care s-a impus, în raport cu celelalte medii (radioul și televiziunea), ca un sistem clasic de comunicare, de interpretare și de influențare. Presa scrisă are și o prioritate genetică față de celelalte două: radioul s-a instituit ca o replică vorbită a presei scrise, iar televiziunea și radioul folosesc unele genuri publicistice (reportajul, interviul etc.), care s-au constituit și s-au afirmat mai întâi în presă.

Lexicul folosit în varianta scrisă a stilului publicistic și, în general, structurile morfologice și sintactice coincid celor din varianta orală (diferențele nu sunt semnificative și privesc mai ales nivelul fonetic, nerelevant în varianta scrisă), nu pot fi admise existența a două „stiluri”: unul al radioului și altul al televiziunii. Mai degrabă pot fi considerate două (sub)variante „interne” ale aceluiași stil funcțional, alături de (sub)varianta scrisă. Deosebirile dintre cele trei (sub)variante ale stilului publicistic privesc, în primul rând, mijloacele tehnice de transmitere a informației, care, este adevărat, exercită și ele, pe un alt plan decât informația propriu-zisă, o influență asupra receptorului prin aceea că îi modifică parțial deprinderile de percepție, structura spirituală, atitudinile și comportamentele.