Presa Feminina Si Miscarea DE Emancipare A Femeilor In Perioada Comunista Studiu DE Caz Revista Femeia

PRESA FEMININĂ ȘI MIȘCAREA DE EMANCIPARE A FEMEILOR. PERIOADA COMUNISTĂ.

STUDIU DE CAZ: REVISTA „FEMEIA” (1948-1965)

1. INTRODUCERE

Tema privind presa de gen este una frecventă în ziua de azi. Piața presei feminine este invadată în permanență de reviste care se adreseaza femeilor. Dar, tematica și modul de compoziție pe care îl adoptă este asemănător. Dat fiind faptul că există numeroase publicații feminine, acesta este un „câmp minat”, deoarece publicurile pot migra de la o revistă la alta, care le satisface nevoia de infotainment.

Am ales această temă, deoarece, consider că fiecare femeie trebuie să știe ce a reprezentat mișcarea de emencipare a femeilor, care a fost aportul femeilor la câștigarea drepturilor pe care le au în prezent, dar și care sunt caracteristicile presei care li se adresează. Un al doilea motiv care m-a determinat să aleg această temă, este faptul că citesc foarte mult presă femină, în jur de 3-4 publicații pe lună și, mi s-a părut interesant de descoperit cât de largă era sfera de teme pentru femei în altă persioadă istoriacă.

Nu este prima teză care abordează acestă temă. Însă ceea ce diferențiază cercetarea istorică pe care îmi propun să o realizez de alte lucrări, este studiul de caz pe care l-am ales. Corpusul lucrării mele de licență este alcătuit din revista „Femeia”, din perioada 1948-1965. Voi analiza câte două numere din fiecare an din perioada pe care se desfășoară analiza. Revista „Femeia”a început prin a fi editată de Uniunea Femeilor Democrate din România.

În principal, voi observa ceea ce se scria la acea vreme într-o revistă pentru femei. În interiorul revistei voi căuta informații legate de politică și de cultură. Voi analiza ce genuri jurnalistice apar cu preponderență: reportaj, portret, anchetă, pamflet etc. Voi căuta semnăturile colaboratorilor, pentru a vedea cine publica în „Femeia” frecvent. Voi căuta informații despre femeia în diferite ipostaze (femeia-mama, femeia-muncitoare, femeia-artist, femeia-profesor, femeia-doctor, femeia-deputat, adică tot ceea ce înseamnă femeia în noi profesii), precum și despre femeile din lagarul socialist. Astfel, voi putea trage o concluzie cu privire la publicul căruia se adresează.

De aceea, pot afirma că este o cercetare în premieră, care nu a mai fost realizată până în acest moment. Principala mea preocupare este urmărirea subiectelor care apăreau în acea vreme în revistele pentru femei, fiind, după cum știm, o perioadă în care în presă apăreau numai acele subiecte care erau pe placul conducătorilor.

Fac precizarea că această revistă este editată și astăzi, iar pentru aceast lucru, lucrarea va cuprinde un capitol distinct cu referire la revista „Femeia” în 2009 (martie – aprilie).

Pentru acoperirea părții teoretice a lucrării, voi lucra cu o bibliografie proprie, din care fac parte, cu preponderență autori români, printre care amintesc: Mihaela Miroiu, Ștefania Mihăilescu, Gisea Bock, Daniela Rovența Frumușani, Oana Balută, Laura Grunberg, Marian Petcu. Acesști autori au urmărit îndelung fenomenul mișcării de emancipare a femeii, scriind nenumărate lucrări cu privire la acest subiect.

Au existat, însă, și anumite dificultăți în realizarea tezei. În primul rând, am întâmpinat greutați în găsirea unui corpus pentru lucrarea de licență, întrucât am dorit să aleg o revistă sau un ziar care nu a mai făcut până în prezent obiectul unei cercetări. Însă, la Biblioteca Județeana I.N.Roman Constanța am găsit destul de greu ceea ce căutam.

În al doilea rând, dificultăți există și în momentul de față, tot în ceea ce privește corpusul. După ce am ales revista „Femeia” pentru cercetare, am observat că din colecția de la bibliotecă lipsesc cinci ani, a căror analiză neputând fi realizată. Este vorba de anii 1947, 1949, 1951-1953.

O a treia dificultate a apărut în sensul că nu este foarte clar anul în care a fost publicată pentru prima dată revista. În fișa de la bibliotecă scrie că a apărut în 1948, pe când în cartea Ștefaniei Mihăilescu, „Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948)”, apare un articol din revista „Femeia”, datând din data de 7 martie 1947. În plus, în nici una din cărțile pe care doamna conf.dr. Aurelia Lăpușan mi le-a indicat pentru a le consulta în vederea realizării fișei revistei, aceasta nu este menționată.

În realizarea acestei cercetări, pornesc de la ipoteza conform căreia: „Dacă există presă femină în perioada comunistă, atunci subiectele care apar în aceste publicații se adresează ele femeilor?”. Voi incerca testarea acestei ipoteze, pentru ca ulterior sa pot face o comparație între revista „Femeia” din perioada comunistă și revista „Femeia” din 2009.

Metodele de cercetare ce vor fi utilizate pentru testarea ipotezei sunt cele calitative, adică analize care explorează și decupează o temă, epuizându-i semnificațiile în același timp. Rezultatele lor nu pot fi generalizate. Ca metodă de cercetare calitative, va fi utilizată analiza istorică, cea a documentelor. Documentele analizate sunt numerele din revista „Femeia”. Așadar, putem vorbi de o cercetare secundară, prin analiza de documente, ziare, date etc.

2. CONCEPTE TEORETICE

3. PRESA FEMININĂ

3.1. Presa feminină în lume

Definiția presei feminine este una relativ simplă. Potrivit lui Marian Petcu, în lucrarea „Tipologia presei românești”, care îl citează pe R.Cayrol, presa feminină este compusă din <<„publicațiile care se proclamă ca fiind destinate unei clientele feminine și ale căror anchete demonstrează că cititorii fideli sînt efectiv femeile” (CAYROL, R., 1991, 232 )>>. Atfle spus, aceste publicații cuprind subiecte de interes feminin, sunt scrise de către și pentru femei.

Presa feminină își face apariția în secolul al XVIII-lea, în Franța, odată cu dubutul a numeroase publicații, precum: „Le Courrier de la Nouveauté” (1758), „Le Petit Echo de la Mode” – aspecte practice, „La Veillée des Chaumiéres” – aspecte sentimentale, „L’art et le Monde” – aspecte ce țin de lux. În secolul XIX, în Statele Unite ale Americii, începe să se dezvolte presa feminină modernă.

Presa ce are drept public femeile,poate fi încadrată în categoria presei periodice, care grupează, atât magazinele (termen ce aparține terminologiei franceze), revistele lunare (în marea lor majoritatea, revistele pentru femei au o apariție lunară), săptămânale, dar și cele cu periodicitate zilnică (cotidienele). Revistele pentru femei, periodicele, valorifică funcția de informare prin ilustrații, și mai puțin prin text. Textul avea doar rolul de a explica ceea ce se întâmpla în respectivele imagini (funcția metalingvistocă).

În anii ’70, oferta jurnalistică se afșă în competiție cu evoluția tehnologică, datorată apariției televiziunii. La nivel economic, are loc o criză, iar renumitele reviste cu tiraje uriașe („Look”, „Life”), dispar. În acest nou context economic, periodicele adoptă o nouă strategie: se transformă în news-magazines; vor fi hebdomadare de informare generală: „Times”, „Newsweek”, „Der Spiegel” (Germania), modificându-se așezarea în pagină, modul de redactare și se acordă o mare importanță opiniei.

Dorin Popa în lucrarea „Mass-media astăzi”, afirma cî presa specializată se adresează unui singur public (respectiv, presa feminină, care se adresează femeilor), dar și unui singur subiect (de exemplu, emanciparea femeii).

În 1964, în Franța, apare o schimbare la nivelul prezentării, dezvoltându-se tehnicile de imprimare, policromia, ilustrația („Finance”, „Le Nouvelle Observateur”, „Le Point”, „Madame Figaro”, „Elle”, „Cosmopolitan”, „Marie Claire” etc.). În Germania, în aceeași perioadă, apar 400 de magazine ilustrate și peste 750 de periodice specializate, cu tiraje de peste 140.000 de exemplare: „Zeit”, „Der Spiegel”, „Bayern Kurier”, „Bravo”, „Burda” etc. În Italia, audiența periodicelor este de trei ori mai mare decât cea a jurnalelor.

3.2. Presa feminină în România

În România, au existat foarte multe publicații care au fost conduse de către femei, care au apărut ca urmare a necesității unor publicații care să se adreseze femeilor. Doamna conf.dr.Aurelia Lăpușan, a sustras din Dicționarul presei literare românești, 1790-1990 lui Ion Hangiu, următoarele publicații adresate femeilor:

“Eliade Rădulescu și-a botezat Curier de ambe sexe, în 1837, pentru că „jumătate din omenirea contimporană este de sexul cel frumos și deosebit că și ea poate să-și reclame în soțietate drepturile de om atingătoare la felul său”.

Prima revistă literară în limba română a fost condusă de o femeie, Constanția de Dunca(Schiau) director proprietar. Amiculu familiei. Littere-șciințe-arte-pedagogie-industrie, apare la București, bilunar, 1863-31 octombrie 1865.(6)

În ordine cronologică apăreau: Mama și copilul. Ziar de duminică, București, 4 iulie 1865-24 august 1866, director Maria Rosetti, printre colaboratori V.A.Urechia, Mircea C.Rosetti, D.Bolintineanu.

Femeia română, publicație literară și politică pentru apărarea drepturilor femeilor, București, bisăptămânal, 1 ianuarie 1878-12 aprilie 1881, director Maria Flechtenmacher.

Bucharest mondain. Journal illustre hebdomadaire, litteraire, mandaine, artistique, theatral et sportif, Bucuresti, 15 noiembrie 1892-14 februarie 1893, colaboratori Carmen Sylva și Elena Văcărescu

Dochia, revistă lunară, București, mai 1896-aprilie 1898, sub direcția Adelei Xenopol. Pentru susținerea și apărarea drepturilor femeii, emanciparea ei economică, intelectuală, juridică și politică

Comoara tinerimii. Revistă pentru adevăr, bine și frumos, bilunar, București,1 iulie 1905-30 sept.1906, sub redacția unui comitet în care se aflau Ecaterina Arbore și Sofia nădejde, propunându-și să ajute școala și familia.

O revistă apărută în 1908- Gazeta Feminină – se considera “organ al mișcărei femeniste în literatură, artă, știință, viață socială și economică, modă și sport”,  unul din primele ziare care folosește clar termenul de feminism.

Uniunea femeilor române”, 1908, trăda din titlu editorul,

Dunărea, revistă literară-culturală, Galați, săptămânal 25 mai -16 nov 1919, pentru stimularea energiilor literar artistice locale,

Lumina femeii, revistă lunară, apărea la Cluj, 1 oct 1920-sept-dec.1922, secretar red. Elena Georgescu Tistu, semnează texte Elena Văcărescu, Nicolae Iorga, Lucian Blaga, Emanoil Bucuța, Ion Simionescu, Agârbiceanu etc.

Năzuința. Literatură, știință, artă. Revistă tradiționalistă, Craiova, lunar, aprilie 1922-mai 1929, cu un comitet condus de Elena Farago

Mama română. Artă. literatură, educație, Iași, aprilie-iunie 1930, colaboratori: Demostene Botez, Victor Eftimiu, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu

Revista scriitoarei. Literatură, artă, chestiuni sociale. București, lunar, nov 1926-dec.1940, ian.1942-dec.1943. Comitetul de conducere: Margareta Miller Verghy, H.Papadat Bengescu, Aida Vrioni, Claudia Millian, dar și Liviu Rebreanu, Ion Pillat, Adrian Maniu. Este a patra revistă periodică înființată de Adela Xenopol între 1896-1926.

Bis. Artă, teatru, cinema, muzică, apare la București, săptămânal, 19 sept 1943-23 oct.1946, director Sanda Cocărăscu.”

Marian Petcu ne face cunocute în “Tipologia presei românești”și alte titluri de reviste pentru femei: Femeia, jurnal nepolitic, Roman, 1868, Femeia și familia, Sibiu, 1903, Femeia, București, 1928, Femeia elegantă, București 1914.

Pentru perioada 1989-1999, același autor, semnalează prezența a 34 de titluri de presă feminină.

3.3. Ariile ce conferă identitate presei feminine

Același autor ne vorbește despre opt arii ce oferă identitate acestor categorii de presa:

(Petcu, Marian, Tipologia presei românești, Editura Institutul European, Iași, 2000, p. 227)

În cele ce urmează, voi prezenta, succint, fiecare arie de identitate:

Aria de serviciu/informare – însumează acele articole care oferă informații utilitare, presei feminine oferindui-se „funcția de ghid”, din domeniile cele mai diverse: modă, frumusețe, culinar, educația copiilor, sănătate, loisir, sfaturi ale medicilor, psihologiclor etc.

Arera “organ al mișcărei femeniste în literatură, artă, știință, viață socială și economică, modă și sport”,  unul din primele ziare care folosește clar termenul de feminism.

Uniunea femeilor române”, 1908, trăda din titlu editorul,

Dunărea, revistă literară-culturală, Galați, săptămânal 25 mai -16 nov 1919, pentru stimularea energiilor literar artistice locale,

Lumina femeii, revistă lunară, apărea la Cluj, 1 oct 1920-sept-dec.1922, secretar red. Elena Georgescu Tistu, semnează texte Elena Văcărescu, Nicolae Iorga, Lucian Blaga, Emanoil Bucuța, Ion Simionescu, Agârbiceanu etc.

Năzuința. Literatură, știință, artă. Revistă tradiționalistă, Craiova, lunar, aprilie 1922-mai 1929, cu un comitet condus de Elena Farago

Mama română. Artă. literatură, educație, Iași, aprilie-iunie 1930, colaboratori: Demostene Botez, Victor Eftimiu, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu

Revista scriitoarei. Literatură, artă, chestiuni sociale. București, lunar, nov 1926-dec.1940, ian.1942-dec.1943. Comitetul de conducere: Margareta Miller Verghy, H.Papadat Bengescu, Aida Vrioni, Claudia Millian, dar și Liviu Rebreanu, Ion Pillat, Adrian Maniu. Este a patra revistă periodică înființată de Adela Xenopol între 1896-1926.

Bis. Artă, teatru, cinema, muzică, apare la București, săptămânal, 19 sept 1943-23 oct.1946, director Sanda Cocărăscu.”

Marian Petcu ne face cunocute în “Tipologia presei românești”și alte titluri de reviste pentru femei: Femeia, jurnal nepolitic, Roman, 1868, Femeia și familia, Sibiu, 1903, Femeia, București, 1928, Femeia elegantă, București 1914.

Pentru perioada 1989-1999, același autor, semnalează prezența a 34 de titluri de presă feminină.

3.3. Ariile ce conferă identitate presei feminine

Același autor ne vorbește despre opt arii ce oferă identitate acestor categorii de presa:

(Petcu, Marian, Tipologia presei românești, Editura Institutul European, Iași, 2000, p. 227)

În cele ce urmează, voi prezenta, succint, fiecare arie de identitate:

Aria de serviciu/informare – însumează acele articole care oferă informații utilitare, presei feminine oferindui-se „funcția de ghid”, din domeniile cele mai diverse: modă, frumusețe, culinar, educația copiilor, sănătate, loisir, sfaturi ale medicilor, psihologiclor etc.

Aria normativității – însumează informații legate de familie și carieră, în care cititoarele se indentifică cu modelele oferite în paginile respectivelor publicații.

Aria de legitimare – însumează articolele ce fac referire la femei în diferite posturi profesionale, în care numărul femeilor este relativ mic: femeia-manager, femeia-deputat. Pe scurt, este vorba de elemente legate de emanciparea femeii, de asumarea unei poziții egale de către acesta cu bărbatul.

Aria confesionalității – însumează acele articole-confesiune ale diferitelor femei, articole ce fac referiri la experiențele de viață ale acestora (de exemplu, rubrica din revista „Elle”, denumită „Elle curier”).

Aria evaziunii – însumează articolele ce fac referire la modalități de relaxare, de interacțiune în societate, de stimulare a imaginației. În această arie intră și astrologia, horoscopul, numerologia.

Aria ludicului – în acestă categori intră jocurile, concursurile, integramele, rebusurile, anagramele etc.

Aria complemetarității ludicului – reprezintă „o formă de dialog inter-mediatic: eroii din ficțiunile televizuale, celebritățile „electronice”, dau nume unor titluri de reviste – Inimă sălbatică, Alejandra, Macarena, Beverly Hilles, Miss Elle și altele și/sau „consistență” discursului mediatic feminin”. Așadar, conținutul acestor publicații este „extras” din cinematografie, filmologie și televiziune.

Aria publicității – ponderea mare a publicității și ilustrației în revistele pentru femei.

3.4. Caracteristicile presei feminine

Potrivit lui Claude Jean Bertrand, în lucrarea „O introducere în presa scrisă și vorbită”, unul din motivele pentru care aceste publicații au un succes atât de mare este gradul ridicat de adaptabilitate: „din cele zece mari reviste feminine de astăzi, șase datează din anii ’80. Iar informatica le-a ajutat foarte mult”.

Tot acest autor este de părere că aceste reviste nu sunt, totuși, foarte originale, însă, sunt foarte căutate, existând o mare cerere de exportare a acestora. Spre exemplu, Marie Claire, Elle, au, fiecare, câte 20 de ediții în alte limbi, iar Harper’s Bazaar, 24.

Marian Petcu ne propune anumite elemente care conferă succesul acestui tip de presă:

“promovarea spectacularului și a imaginarului” (M. Petcu, 2000, p.233) – “întrețin impresia unei participări la fastul celor puternici și la viața de festivalitate a vedetelor momentelor (BALENDIER, G., 1992, 131)”.

“abordarea temelor imuabile, prin recursul la mit” (M.Petcu, 2000, p.233) – aducerea în prim plan a ideii de simulacru prin ilustrarea în imagini a cotidianului, a unor rituri de trecere, precum: naștere, botez, moarte, căsătorie, oferirea unor “picanterii” din viața celebrităților, ceea ce le îndemnă pe cititoare să imite acest stil de viață de star.

“conținutul specific” (M.Petcu, 2000, p.234) – oferă “iluzia unei inserții în realitate”.

“confortul lecturii” – care se datorează spațiului mare ocupat de fotografii și publicitate (aproximativ 70% dintr-o publicație.)

mediul socio-economic, care duce la insatisfacție, neputință, îndrumând femeile spre așa numita presă de evaziune.

adecvarea la publicuri-țintă, grupuri sociale – aceste publicații se adresează unui public foarte clar stabilit și delimitat, în funcție de politica editorială a fiecărei publicații.

caracterul nonevemențial al conținutului este dat de faptul că aceste publicații au un ciclu de viața mai mare decât celelatle publicații bilunare, săptămânale, cotidiene, prin abordarea de subiecte atemporale. De aici, rezultă capacitatea lor de a fi păstrate pe piață, spre vânzare un timp mai îndelungat.

posibilitatea de “tezaurizare” (M.Petcu, 2000, p.234), datorită faptului că aceste reviste adresate femeilor pot fi păstrate pentru colecție și se poate reveni întodeuna asupra mesajului, care nu este, așadar, unul efemer, dat fiind faptul că oferă informații ce pot fi utile oricând: sfaturi culinare, rețete, sfaturi pentru sănătate, remedii etc.

4. MIȘCAREA DE EMANCIPARE A FEMEII

4.1. MIȘCAREA DE EMANCIPARE A FEMEII ÎN LUME

Mult timp, femeile au fost excluse din viața publică. Erau văzute doar ca obiecte în mâinile bărbaților. Se considera că femeile sunt mai aproape de natură și, prin urmare sunt mai iraționale, iar scopul lor principal se dorea a fi, așadar, procrearea și îngrijirea de familie, de copii și de casă. Se inoculase ideea că dacă o femei tinde să facă parte din viața politică sau chiar publică, și-ar fi abandonat rolul pe care îl avea în cadrul familiei. Vremurile s-au schimbat, femeile au luptat mult timp pentru drepturile lor legitime și, într-un final le-au și obținut, însă drumul a fost lung și anevoios. Mulți li s-au împotrivit și puțini au fost cei care le-au susținut. Dar au reușit. Au obținut “dreptul la vot, la a fi parte contractantă deplină, la proprietate, legalizarea avorturilor, legislația pentru egalitatea de șanse în angajare și în acces la protecție socială (…)drepturile pe care le-au cîștigat femeile trec drept “achiziții naturale” ale evoluției democrației, și nu drept rezultat al mișcărilor feministe”.

Ca femeie, “trăiești după ideile, teoriile, legile și politicile pe care le fac exclusive sau aproape exclusiv bărbații, după interesele și stilul lor. Și astfel, perpetuezi o lume a dependenței femeilor în locul unei lumi a autonomiei și interdependenței”.

Iată, așadar, de ce s-a născut feminismul: femeile s-au săturat a mai fi desconsiderate. O definiție a acestui termen o dă Mihaela Miroiu: “feminismul este o reacție defensivă și ofensivă față de misoginism și sexism, ambele universal răspândite în timp și spațiu (…) feminismul urmărește ca experiențele femeiești și feminine să fie valoric tratate la fel ca și cele bărbătești și masculine. Scopurile politice ale feminismului sunt legate de egalitatea de tratament în fața normelor, instituțiilor și practicilor publice și private, indiferent de gen, de șanse egale la exercitarea autonomiei și în autoafirmarea persoanei”.

Mișcarea feministă continuă să fie o luptă acerbă a femeilor pentru dreptate socială, justiție, dar și “o importantă alternativă la gândirea modernă, logocentrică și instrumentală”.

4.1.2. Apariția termenului de “feminism”

Aparent, feminismul își începe “cariera” în timpul perioadei renascentiste și apoi iluministe, în Franța. Acest fenomen a avut un puternic impact asupra lumii moderne, pe fondul discursurilor despre egalitatea și universalizarea drepturilor. Potrivit Danielei Rovența Frumușani în studiul „Identitatea feminină și discursul mediatic în România post-comunistă”, publicat în lucrarea Brădeanu, Alina, Dragomir, Otilia (coord.), Rovența-Frumușani, Daniela, Surugiu, Romina, Femei, cuvinte și imagini. Perspective feministe, Editura Polirom, Iași, 2002, apariția termenului de „feminism” îi este atribuit gândirii lui Fourier, ulterior fiind regăsit în scrierile lui Dumas fiul și în numeroase articole feministe publicate în Franța și străinătate. Cu toate acestea, mult timp, acest termen a fost resprins, spre exemplu, de multe feministe indiene, considerândul „imperialist”, pentru că evidențiază viața femeilor albe, din clasa de mijloc, americane și europene. Au existat chiar foarte mișcări anti-feminism în lume, spre exemplu mișcarea „Pycho et Po” din Franța, al cărei slogan era „Jos feminismul!”. „Apariția neologismului feminism coincide în Franța cu cea de-a treia Republică și apariția individului-cetățean, altfel spus cu aparenta neutralizare a diferenței sexuale („Femmes, méres, amantes…citozennes! La blouse plébéiennee pour tous, le pnatalon pour tous” – Enfantin, Prédications somptuaires, apud M.Angenot, 1977, p. 168)”.

Cu toate acestea, Mihaela Miroiu are o altă părere cu privire la apariția și utilizarea pentru prima dată a acestui concept. Aceasta consideră că termenul de „feminism”, a fost utilizat, pentru prima dată în istorie, la sfârșitul secolului al XIX-lea, în Marea Britanie, considerată a fi ținutul originar al feminismului modern.

Feminismul este, de fapt, nu numai o luptă nu numai împotriva inegalității femeii cu bărbatul, ci una îndreptată contra multiplelor inegalități care se regăsesc într-o societate: de clasă, rasă, statut social, educație, de gen etc. Așadar, feminismul este o mișcare ce poate fi privită atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere politic. Din punct de vedere politic, feminismul are ca scop schimbarea relațiilor de putere între bărbați și femei la toate nivelurile: fie că este vorba de relațiile de putere din cadrul familiei, fie la locul de muncă.

Și în România, folosirea termenului a întâmpinat foarte multe dificultăți, dat fiind faptul că, pe primul loc erau puse conotațiile negative ale acestuia. Feminismul și-a făcut debutul în spațiul românesc în prima jumătate a secolului al XIX-lea, respectiv în 1815, „înflorind” odată cu cel din țările europene, dar ținând totuși cont de realitățile politice și sociale din țara noastră. În perioada comunistă, adoptându-se un „egalitarism oficial”, prin adoptarea faimoasei zile de muncă duble și a altor strategii prin care femeilor li se implementa ideea că sunt egale cu bărbații, feminismul nu a putut evolua rapid. Însă, o dată cu prăbușirea regimului comunist, feminismul și.a recâștigat locul în domeniul cercetării și în cel cultural.

„Ideologie integrativă – a societății, a eului și a culturii – , feminismul promovează revoluția socială, dar și revoluția limbajului și a codurilor estetice, pe acest din urmă front obținând succese notabile (cf. Și Fr. Ricard, 1994, p. 206)”.

4.1.3. Tipurile de feminism cunoscute în istorie

La scară largă, putem vorbi de mai multe tipuri de feminism: academic, liberal (clasic și contemporan), socialist, marxist, radical, ecofeminism, comunitar, comunist, postfeminism etc. în cele ce urmează, voi realiza o succintă caracterizare a acestor tipuri de feminism, pentru a înțelege diferențele dintre ele și „armele” cu care operează fiecare grupă de feminism.

4.1.3.1. Feminismul academic

Feminismul academic apare ca o „reacție la sexismul din mediile universitare (marginalizare, lipsa accesului la conducerea universitară, poziții și aalarii scăzute ale femeilor care predau în universități)”, dat fiind faptul că mediul universitar era considerat unul dominant masculin, în care femeilor le era foarte greu să intre ca profesoare, dar mai ales pe funcții de conducere. Mediul academic este unul mai putin amical, dată fiind structura sa organizatorică, caracterizată prin autoritarism, ierarhism, competitivitate excesivă.

După părearea Mihaelei Miroiu, nu este de ajuns ca femeile să aibă capacitatea de a se integra în acest mediu „rece”. Ele trebuie să riposteze împotriva acestor principii, valori și practici, tocmai pentru a evita ca acest mediu să devină unul mitic.

Cu toate acestea, la adresa feminismului academic au apărut, de-a lungul vremii, și unele critici. Prima dintre aceasta descrie feminismul academic ca fiind unul elitist, dat fiind faptul că avem de-a face cu un limbaj abstract, specializat, o cunoaștere ezoterică și se adresează unei anumite elite culturale. Cea de-a doua critică este aceea că „feminismul academic are o doză de alienare față de problemele reale, pământești ale femeilor, față de mișcarea femeilor, față de feministele angrenate în acțiuni practice profemeiești. Nu este corelat cu mișcarea feministă și se interesează prea puțin de femeile din grupuri marginale”.

În spațiul academic din America de Nord, Europa deVest, Australia și Noua Zeelandă, tema feminismului a început să fie studiată în deceniile VII-VIII ale secolului XX, spre deosebire de Eudopa Centrală și de Est, unde procesul este mult mai lent, dat fiind că până în 1989, nu a existat nici feminismul ca politică și nici cadrul propice dezvoltării unei oferite pluraliste de instruire. În România, acest proces ia naștere în anii 1992-1993, prin introducerea unor mici cursuri în universitățile din marile centre universitare. O importanță majoră îî este acordată la SNSPA, unde există chiar și un masterat de Gen și politici europene, încă din 1998. În România, „feminismul academic influențează cercetarea relațiilor de gen, cooperează cu organizații interne și internaționale pentru crearea unei cunoașteri adecvate a situției economice, politice, culturale și familiare a femeilor, sprijinind configurarea politicilor de gen”.

4.1.3.2. Feminismul liberal

Mihaela Miroiu prezintă liberalismul ca o doctrină a „emancipării individuale, a detașării de prejudecăți în favoarea libertății și autoafirmării (…) Liberalismul este orientarea politică specifică societăților capitaliste democratice”. Această ideologie se fundamentează pe drepturile omului, cele mai importante dintre acestea fiind libertatea, dreptul la proprietate și la fericire. Statul nu are dreptul de a interveni asupra proprietății private a fiecărui cetățean. Într-un sistem liberal, nimeni nu este mai presus de lege, aceasta având capacitatea de a reglementa norme pentru apărarea drepturilor și pedepsirea nerespectării obligațiilor de către fiecare individ în parte.

Feminismul liberal s-a dezvoltat începând cu secolul al XIX-lea, evoluție datorată greutăților pe care le întâmpină femeile în timpul procesului de industrializare. Practic, acestea nu au putut accede la un statut egal în domeniul muncii pentru a putea obține o sună de bani decentă. Procesul de industrializare a fost creatorul unui tip de femeie inexistent anterior: femeia casnică, preocupată de menaj, de educația copiilor și de fericirea bărbatului.

Feminismul liberal apără și militează pentru egalitatea în drepturi pentru femei și bărbați, pentru recunoașterea drepturilor ce li se cuvin femeilor ca făcând parte din sfera drepturilor omului, dar și pentru posibilitatea de exercitare a acestor drepturi de către femei și în spațiul privat.

Promotoarea acestui tip de feminism a fost Mary Wollstonecraft, de origine britanică. Cea mai cunoscută lucrare a sa și „piatra de temelie” a teoriilor politice feministe este „A Vindication of the Rights of Woman” (în traducere, „O revendicare a drepturilor femeii”). „Ideile cuprinse în A Vindication se înscriu în tradiția liberală inaugurată de John Locke, accentuând egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații la educație și în fața legii. Femeile trebuie tratate ca ființe deplin umane și educate ca viitoare cetățene”.

Potrivit „hienei în fustă”, așa cum au numit-o parlamentarii conservatori pe Mary Wollstonecraft, femeile burgeheze sunt asemenea unor „păsări închise în colivie”, acestea neavând putere de decizie, având o capacitate limitate de exercițiu și de folosință și o emoționalitate sporită datorată educației primite. Aceasta îndemna femeile la raționalitate și independență, și nu la sclavie și supunere doar de dragul bărbaților care le marchează viața.

Alte influențe importante asupra feminismului liberal au venit din partea lui John Stuart Mill (lucrările de notorietate: „Despre libertate”, „Bubjection of Women” – Aservirea femeilor, 1869) și Harriet Taylor Mill, soția acestuia („Enfranchisment of Woman” – Emanciparea politică a femeii, 1851). Ce aduc în plus acești autori față de Mary Wollstonecraft? Ei solicită adăugarea drepturilor politice și civile egale pentru femei, considerate capabile de autoguvernare, de atingerea propriilor interese, dar și ființe autonome. Aceștia încurajează femeile să urmeze o carieră, chiar și în sfera politică și să pună capat dependenței de bărbați pentru supraviețuire.

H.Taylor și Stuart Mill văd egalitatea drept: „a) accesul egal la toate nivelurile și la toate formele de educație; b) parteneriatul între femei și bărbați, la muncă, la câștiguri, pierderi, riscuri; c) împărțirea egală a responsabilităților în crearea și administrarea legilor, în guvernare la toate nivelurile”.

Cu toate acestea, la adresa feminismului liberal, au fost aduce și anumite critici, ca și în cazul celui academic. Cea mai mare contestatară a acestui tip de feminism este Jean Betke Elshtain, prin lucrarea „Public Man, Private Woman” (Bărbatul Public, Femeia Privată), din 1981. Ea ripostează la trei mari idei ale feminismului liberal:

„Ideea că femeile pot să fie ca bărbații dacă își formează mintea în acest sens” (Miroiu, Mihaela, 2004, p. 120) – Jean Betke este de părere că natura fiecăruia nu poate fi schimbată și că există diferențe de mentalitate la fiecare femeie în parte. După părerea ei, nu toate femeile pot să fie asemenea bărbaților, dată fiind educația primită acasă.

„Ideea că cele mai multe femei vor să fie ca bărbații” (Miroiu, Mihaela, 2004, p.121) – Acestă autoare aduce argumentul că sunt foarte multe femei care se mulțumesc și chiar își doresc să fie casnice , să dețină roluri tradiționale. De asemenea, este de părere Jean Betke, că nu se poate susține că toată munca și anii depuși în postura de mamă și soție nu au ajutat la formarea identității personale a respectivelor femei.

„Ideea că femeile ar trebui ca bărbați și să aspire la valorile masculine, să se arate mai puțin emoționale, mai competitive, mai individualiste” (Miroiu, Mihaela, 2004, p.121) – autoarea consideră că dacă femeile ar accede la această idee, acest lucru ar duce la diminuarea capacității femeilor de „a crea și menține comunități”.

Feminismul socialist

Socialismul, ca ideologie, se caracterizează prin: proprietate publică, folosirea banilor publici astfel încât să fie ajutate și persoanele defavorizate, egalitate, prosperitate. Socialismul cuprinde două ramuri: socialism științific (Lenin, Engels, Marx) și socialismul umanitar (revizionist, fabian, utopic). „Feminismul socialist își are originea în socialismul utopic al lui Saint Simon, Charles Fourier și Robert Owen (începutul secolului al XIX-lea)”.

Pentru ce a militat, însă, feminismul socialist contemporan? Acesta a încercat să pună bazele unor cadre legale și instituționale benefice pentru obținerea de oportunități egale în domeniul educației și al muncii; a încercat obținerea unei remunerații egale pentru muncă egală depusă; legalizarea avorturilor și liberalizarea procedurii de încetare a căsătoriilor; obținerea unor poziții de conducere pentru femei și a ajutprului statului pentru educarea și creșterea copiilor. De asemenea, se dorea „îmbunătățirea condiției mamelor, concedii de maternitate și de îngrijire a copiilor, concedii parentale”, dar și diminuarea ratei șomajului.

Feminismul socialist s-a axat mai mult pe ideea de agalitate între bărbat și femeie și, mai puțin pe obținerea unor soluții pentru problemele unor grupuri rasiale, etnice, sexuale defavorizate. Critică nu numai capitalismul, dar și societățile patriarhale, crticică denumită „teoria sistemelor duale” (Miroiu, Mihaela, 2004, p.132), datorită referirilor la o dublă „vătămare” – cea capitalistă și cea patriarhală.

Acest tip de feminism este unul care critică foarte vehement patriarhatul, care poate fi definit ca „un set de relații sociale care au o bază materială și conduc la o relație de interdependență și solidaritate între bărbați, relații care le permit sa domine femeile. Control asupra femeilor înseamnă control asupra facultăților lor productive (inclusiv restrângerea accesului acestora la controlul resurselor) și reproductive (prin căsătoria monogamă heterosexuală, naștere, creșterea copiilor, munca domestică). Femeile depind (economic) de bărbați, de stat și de mulțimea instituțiilor bazate pe relațiile dintre bărbați”.

Feminismul marxist

Feminismul marxist “se bazează pe marxismul clasic, care face critica capitalismului ca societate de clasă marcată de adânci inegalități sociale, și, chiar dacă, astfel, se situază critic față de feminismul liberal, rămâne tot un feminism al egalității. Precum știm, marxismul "original" tratează problematica femeii doar în contextul familiei (spre exemplu Engels în "Originile familiei, proprietății private și statului" (1884), iar munca și clasa muncitoare sunt analizate ca fenomene gen-neutre (spre exemplu în "Capital"ul lui Marx (1877), astfel încât problematica sexualității și a inegalității de gen rămân în afara interesului”.

Pune accentual pe revoluția proletară și pe conceptual de clasă, mai mult decât pe cel de gen, așa cum face cel socialist. Problema pe care se centrează feminismul marxist este cea legată obligarea femeii să-și accepte rolul de casnică și atât. Conturează ideea ca munca domestică întreprinsă de femei în gospodărie și efortul depus pentru educarea copiilor să fie plătite ca orice alt timp de slujbă.

Un rol important în cadrul acestui tip de feminism i se conferă teoriei alienării a lui Hegel, confprm căreia “alienarea este o stare de nonsense. Persoana alienată se simte fără rost și, adesea, fără valoare. După Marx, alienarea se datorează faptului că proletarul este înstrăinat de produsul muncii sale, că munca este resimțită ca ceva neplăcut și dezumanizant (…)”. Potrivit lui Ann Foreman, această teorie este mai potrivită în cazul femeilor, care sunt obligate să trăiască într-o singură lume, cea de gospodină, pe când bărbații trăiesc în mai multe lumi paralele (indistrială, socială, casnică). De aceea, femeile tind să considere că depind de bărbați, iar în momentul în care observă că respectivii nu mai au nevoie de ele, se simt pierdute.

Teoria marxistă este una a eliberării de sub “sclavie”. Feminismul marxist a elaborate doua mari teorii importante, care încearcă să ofere o explicație asupra remunerării diferite dintre bărbați și femei: teoria “dezbină și asuprește” și, respectiv, teoria “forței de muncă de rezervă”. Prima teorie, “dezbină și asuprește”, face referire la faptul că patronilor le convine să mențină o “ruptură” între bărbați și femei, pentru a putea preveni o mișcare compactă a acestora. Cea de-a doua teorie, “forță de muncă de rezervă”, explică faptul că femeilesunt un grup de angajați de rezervă, temporali, care sunt mai ușor de manevrat de către patroni, datorită faptului că își doresc să muncească.

Din punctul de vedere al lui Engels, supunerea femeilor începe o data cu existența familiei monogame, a cărei apariție și dezvoltare se datorează multitudinii de produse existente , dar și proprietății private. Se pune accentul pe o „diviziune sexuală naturală a muncii” (Miroiu, Mihaela, 2004, p. 142), în sensul că bărbații se caracterizează prin producerea de activități productive, iar femeile, în shimb, pe producerea de activități preponderent reproductive. În acest context, ceea ce produce bărbatul este considerat net superior și acceptat ca mult mai important decât producția realizată de către consoartele lor. Femeile sunt văzute ca obiecte sexuale în mâinile bărbaților.

Potrivit lui Engels, emanciparea femeilor trebuie să țină cont de: „a) independența economică a femeilor prin participarea lor directă la munca productivă; b) preluarea publică (de către stat) a creșterii copiilor; c) industrializarea muncii casnice”.

Feminismul radical

Feminismul radical este cel care “face trecerea de la mișcarea pentru drepturile femeilor la mișcarea pentru eliberarea lor și militează pentru diferență (pentru mândria de a fi femeie)”.  Nu este parte a nici unei ideologii clasice, ci apare ca un produs al mișcării civice a anilor ’60 ce a avut loc în America de Nord. Este produsul celui de al doilea val de feminism.Dezvoltă un dicurs radical împotriva misoginismului, sexismului și patriarhatului.

Pe agenda feminismului radical, se disting următoarele idei principale pe care dorește să le combată:

ideea de patriarhat (femeile se află sunt dominația bărbaților; ele sunt sclavele acestora);

femeile sunt cele „însărcinate” cu reproducerea și, prin urmare sunt vîzute de către bărbați doar ca „jucării sexuale”. Acest lucru, în opinia feminismului radical, trebuie să înceteze, deoarece, chiar dacă femeile sunt mai aproape de natură, prin funcția lor de procreare, acest lucru nu înseamnă că nu sunt înzestrate cu inteligență și că nu au dreptul ca autonomie.

„Oprimarea de tip patriarhal este primară în raport cu celelalte forme de dominație și hegemonie, iar toate aceste forme de dominație se vor perpetua atâta vreme cât cea patriarhală nu este abolită”.

Sfera privată este dominată de relații de putere și astfel, ceea ce ține de domeniul personal, ar trebui să devină politic. Mai precis, probleme precum: violul marital, violența în familie, abuzul, hărțuirea sexuală, ar trebui să devină probleme de interes politic, din moment ce relațiile private sunt dominate de putere. Astfel, aceste cazuri ar trebui reglementate prin lege, acordându-se sancțiuni penale în cazul comiterii lor. Astfel, în timp, s-ar ajunge la eliminarea lor.

Pentru rezolvarea unor astfel de probleme, feministele radicale, propun: „construirea unor centre de criză și a unor refugii pentru femeile bătute, mișcări pentru asigurarea libertății de circulație pentru femei, desfășurate sub lozinca „reclaiming the night” („dați-ne noaptea înapoi” – în virtutea lipsei de siguranță prin frecvența atacurilor și violurilor), mișcarea „our bodies, ourselves” („trupurile noatre ne aparțin”) pentru sănătatea femeilor, dezvoltarea grupurilor de „trezire a conștiinței”.”

Feminismul radical a întâmpinat foarte multe critici venite din partea radicalelor culturale, a feministelor postmoderne, a feministelor de culoare, a celor al valului al III-lea, dar și din partea bărbaților feminiști și a feministelor reformiste. Acest tip de feminism este acuzat de esențialism, de „colonizarea discursului despre femei, inclusiv despre cele de culoare” (Miroiu, Mihaela, 2004, p. 167), precum și de diminuarea consecințelor rarismului în comparație cu cele ale patriarhatului, de rigiditatea de care dă dovadă în ceea ce privește prostituția, pornografia, hărțuirea sexuală. De asemenea se critică „poziția prea tranșant negativă a radicalelor în privința caracterului forțat al heterosexualității” (Miroiu, Mihaela, 2004, p.167).

Ecofeminismul

Ecofeminismul a apărut și s-a dezvoltat ca o „alianță” între feminism și ecologie. Acest tip de feminism își propune „revalorizarea experiențelor exclusiv femeiești”, revalorizarea naturii. Cupă cum afirmă Mihaela Miroiu, în lucrarea „Convenio. Despre natură, femei și morală”, „de la feminismul radical ecofeminismul a luat ideea stimei de sine pentru faptul de a fi femeie, iar de la orientările ecologiste, lipsa de reținere pentru statutul de făptură în rând cu alte făpturi”.

Problema „naturalizării femeilor și feminizării” (Miroiu, Mihaela, 2002, p.199) la care face referire ecofeminismul a fost îndelung chestionată, deoarece, de-a lungul timpului, femeile au fost văzute ca fiind mai aproape de natură, iar acest lucru a fost o piedică în considerarea lor drept cetățeni de prim rang, cum sunt considerați bărbați, și nu de rang secundar așa cum erau considerate femeile. „asocierea femeilor cu natura (naturalizarea femeilor) a fost cel mai adesea înțeleasă ca o așezare a lor în afara culturii (mai ales sub aspectul capacității de a crea)”.

Așadar, ecofeminismul încearcă să facă înțeleasă ideea că femeile pot fi incluse din punct de vedere cultural, chiar dacă își asumă ceea ce sunt, ceea ce reprezintă – mai aproape de natură. Ecofeminismul vine să combată ideea potrivit căreia, dacă femeile au mai multe experiențe animalice, naturale decât bărbații, atunci ele se află pe o treaptă mai jos în societate decât aceștia.

Germaine Greer, în „Femeia eunuc”, realizează o caracterizare femeii ce se potrivește cu acest tip de feminism: „Femeia este mai mult suflet decât trup, mai mult suflet decât minte. Ei îi aparține tot ce e frumos, chiar și cuvântul frumusețe. Totul există ca să o înfrumusețeze pe ea”.

Ecofeminiștii se implică, deseori, în discuții referitoare la problemele stringente ale omenirii din ziua de astăzi: fertilizarea in vitro, clonarea, poluarea, globalizarea, încălzirea globală etc.

Nici ecofeminismul nu a scăpat de criticile aduse de alte „ramuri” ale feminismului. Ca și feminismul radical, și ecofeminismul a fost acuzat de esențialism, deoarece femeile au, prin capacitatea lor reproductivă, o natură diferită de cea a bărbaților. De asemenea, este acuzat de „perpetuarea unei culturi care a condus la naturalizarea femeilor (și implicit la poziția lor de inferioritate)” (Miroiu, Mihaela, 2004, p. 176). Altfel spus, ecofeminismul susține relația femeie-natură, situație combătută, datorită faptului că tocmai această asociere este cea care a dus la considerarea femeilor drept oameni de rang secundar din punct de vedere sistemic și, drept non-cetățeni din punct de vedere politic.

Feminismul comunitarian

Comunitarismul are în centrul său comunitatea umană. Cel care dezvoltă acest concept este John Rawls („A Theory of Justice”). Comunitarismul afirmă faptul că individul, fiind născut într-o cumitate, într-un anumit context social și cultural și fiind caracterizat de raționalitate, ar trebui privit din prisma politică diferit și, „mult mai puțin ca un atom singular” (Miroiu, Mihaela, 2004, p. 177). Oamenii trebuie tratați ca membri cu drepturi și obligații ai unei comunități.

Cea mai notorie feministă comunitaristă este Jean Bethke Elshtain („Public Man, Private Woman” – 1981, „Democracy on Trial”-1993). Aceasta este de părere că „drepturile individuale nu pot fi considerate singular, fiindcă multe dintre actele noastre nu sunt derivate din interese, ci pur și simplu din grijă, compasiune, dintr-o anumită înclinație față de un bine public, față de un trai între semeni”.

Aceeași autoare consideră că „puterea” are două laturi:

„puterea asupra”, care este apanajul bărbaților, este legată de stat, de birocrație, de un mediu formal, de domeniul politic și juridic, și

„puterea să”, care este tipică femeilor, fiind legată de un mediu privat, informal.

Astfel, femeile au două opțiuni: fie se lasă manipulate de puterea bărbaților asupra lor, fie au putearea să se masculinizeze și să participe la lupta pentru putere.

O problemă prioritară pentru acest tip de feminism este introducerea îngrijirii, cel puțin parțial, în spațiul public. În mod normal, de-a lungul timpului, aceasta a fost plasată în sfera privată. Ceea ce doresc că obțină feministele comunitariene este ca această problemă să devină una publică, fiind recunoscută și tratată ca atare. Acest lucru ar permite căderea de pe umerii femeilor a acestei poveri, de a-și petrece tot timpul îngrijind bătrâni, persoane cu handicap. Jean Bethke Elshtain consideră că absența serviciilor de îngrijire duce la o mai slabă capacitate de afirmare a femeilor în sfera publică, deoarece ele sunt obligate să se ocupe de aceste persoane defavorizate în mod constant, spre deosebire de bărbați, care nu obișnuiesc să practice astfel de activități.

Feminismul comunist – de ce nu a existat feminism în comunism?!

Când vine vorba despre feminismul comunist, întrebarea care se ivește este următoarea: „a existat sau nu un feminism comunist?”. Mihaela Miroiu, în lucrarea „Drumul către autonomie. Teorii politice feministe”, susține ideea unei inexistențe a acestui fenomen în perioada regimului comunist. Argumentul pe care acesta îl oferă, derivă din însăși natura feminismului: „toate teoriile feministe și ideologiile abordate (…) au ceva în comun: anume faptul că promovează drepturile femeilor ca indivizi și aspiră să contribuie la autonomia femeilor. Cum drepturile individuale și autonomia personală nu sunt valori ale ideologiei comuniste, nu cred că este posibil un feminism comunist, oricâte exemple de politici în favoarea femeilor vom găsi”.

Cu toate acestea, putem vorbi despre o gândire feministă în această perioadă, chiar dacă ea a fost foarte puțin studiată, cât și despre o „concepție despre emancipare, legată fundamental de munca productivă” (Miroiu, Mihaela, 2004, p.186).

Comunismul, din punctul de vedere al teoriilor feministe, trebuie analizat nu doar privind critic asupra politicilor referitoare la economie, relații de clasă și cultură, ci și asupra politicilor care au vizat viața particulară, relațiile de gen și femeile.

Acest regim încearcă crearea „omului nou” (în România) sau a „omului sovietic” (în regimurile de acest gen din lume), care „așa cum spune Sheila Fitzpatrick (…) era „un trăgător de sfori, un manipulator, un slujbaș al vremii sale, un gurist de lozinci și chiar mai mult decât atât. Dar mai presus de toate, el a fost un supraviețuitor”.”. Însă, restul oamenilor normali din Europa de Est, Asia și America Latină din acea perioadă, vedeau comunismul ca pe un regim ce le oferea o poartă spre educație, industrializare, muncă salariată și urbanizare. Comunismul se adresa oamenilor din clasa de mijloc, defavoriuată, reușind să le ofere acestora sprijinul de care aveau nevoie (pe plan educațional, profesional).

Din punctul de vedere al politicilor feministe, comunismul tindea către o emancipare realizată prin muncă și independență financiară a femeilor față de bărbați. Nu se putea dezvolta o mișcare sau teorie feministă în cadrul acestui regim, dat fiind faptul că nu era acceptată o altă ideologie, mișcare decât cea proprie, a partidului, care punea, într-o oarecare măsură, accentul pe rezolvarea tuturor inegalităților prezente în societate (de rasă, sex, naționalitate, religie etc).

Însăși M. Miroiu ne oferă o imagine a ideologiei din acea perioadă: „Ideologia oficială era cea a egalitarismului de gen: nu există bărbați sau femei, ci oameni ai muncii. Practicile erau cele ale patriarhatului de stat la nivel macrosocial și ale patriarhatului tradițional (dar fără „tați” ca unici câștigători ai pâinii) în familie”. „Emancipată“, femeia comunistă obține „dreptul“ dublei zile de muncă, sclavia domestică se completează cu sclavia în cadrul atelierului, al fabricii etc. Atributele Tatălui le preia statul, infantilizând și controlând populația de ambe sexe prin politica sa protecționistă și autoritară. Feminismul este, în comunism, un simplu moft burghez. Legatură cu tradiția mișcărilor revendicative ale femeilor din perioada interbelică e suprimata.

Stalin a istituit modelul, pe care Mihaela Miroiu îl numește o „Shiva stahanovistă”. Ce implica acest model? Femeia era fruntașă în producție „cu o mână pe trung, una pe steag (…) alta pe copil, alta la cratiță, alta pe cârpa de spălat podele și alta la cules recolte în sistemul de muncă patriotică. A decretat ideologia multiplelor datorii pentru femei”. Ceaușescu a preluat acest model în România. Lenin considera feminismul „curat deviaționism burghez” (Miroiu, Mihaela, 2006, p. 214), iar Stalin a interzis organizațiile feministe, chiar dacă acestea erau antifeministe, dar aveau un scop emancipator.

Comunismul susținea creșterea copiilor și depndența atât a bărbaților, cât și a femeilor de partidul-stat. Societatea comunistă era una în care se mima „egalitatea de gen, politic vorbind, dar a ierarhizat toate industriile în chip patriarhal. Comunismul nu a clintit nici o dată patriarhatul din familie și ne-a pricopsit cu dubla zi de muncă a femeilor”.

Se impunea, ca generală, ideologia autosacrificiului. Viața privată devenea publică prin deviza „Nu am nimic de ascuns în fața colectivului”, care implica transparență și care, de asemenea, ducea la trădări, demascări ale rudelor și apropiaților, în care aveai informații că respectivele persoane aveau o atitudine neconformă cu partidul. Era o perioadă în care ppărinții își denunțau copiii și viceversa.

Cea mai mare problemă cu care s-au confruntat femeile în perioada comunistă, a fost politica pronatalistă, avorturile fiind interzise. În situația în care, femeile nu doreau sa aibă mai mulți copii sau urmau să aducă pe lume copii nedoriți, apelau la avorturi clandestine, care se realizau în medii pline de focare de infecție, putând ajunge chiar la moartea sau la înshisoare, dacă erau prinse. De asemenea, medicii care se prestau la un astfel de demers ginecologic erau foarte puțini, deoarece nu doreau să sfârșească în pușcărie.

Astfel, comunismul a dus, așadar, la o emancipare a femeilor prin munca, „în sensul în care profesia era o componentă identitară fundamentală”(Miroiu, Mihaela, 2004, p. 213). În prima decadă a comunismului, femeile nu au mai fost denumite ca mame, soții, fiice, ci au fost identificate cu profesiile în care activau: tractoriste, ceferiste, profesoare, medici, juriste, deputate etc. Ocupația de mamă, soție, fiică era așezată pe un loc secund, după profesie, care ocupa primul loc. Ce toate acestea, această independență a dat naștere la o nouă dependență: cea față de stat, de partid, de conducător. Abia în a doua etapă a comunismului, femeia ca mamă, soție fiică a ocupat primul loc, profesia ajungând din nou pe un loc secundar.

MIȘCAREA DE EMANCIPARE A FEMEII ÎN ROMÂNIA

4.2.1. Apariția feminismului în România

Ca în orice altă țară din Europa, feminismul a pătruns și în țara noastră. În lucrarea „Drumul către autonomie. Teorii politice feministe”, Mihaela Miroiu atestă apariția feminismului în România în prima jumătate a secolului al XIX-lea, respectiv în anul 1815. Mișcarea de emancipare în România s-a dezvoltat odată cu cea din celelalte țări europene. Astfel, pe fondul izbucnirii revoluțiilor burgheze, s-au creat condițiile sociale propice pentru nașterea unei astfel de mișcări.

În lucrarea „Din istoria feminismului românesc. Antologie de texte (1838-1929)”, după analiza documentelor vremii, Ștefania Mihăilescu precizează că „ideile înaintate ale emancipării femeii și-au făcut apariția și în Țările Române, încă din primele decenii ale secolului al XIX-lea, aproximativ în același timp cu răspândirea unor curente de idei asemănătoare în Anglia, Franța, SUA, Suedia și în alte țări industrializate dezvoltate”.

Astfel, în multe ziare ale vremii se făcea referire la emanciparea femeilor și se înființează publicații, fie destinate numai femeilor, fie ambelor sexe. Un exemplu în acest sens este Ion Heliade-Rădulescu, care fondează în 1837, revista „Curier de ambe sexe”, o revistă literară și științifică. El făcea următoarea precizare referitoare la femei: „jumătate din omenirea contimporană este de sexul cel frumos și deosebit că și ea poate să-și reclame în soțietate drepturile de om atingătoare la felul său” (Mihăilescu, Șt., 2002, p.12).

În respectiva perioadă au existat și alte publicații care făceau referire la această mișcare, cum ar fi: „Albina Românească”, „Icoana Lumii”, „Gazeta de Transilvania”, „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. În „Gazeta de Transilvania”, George Barițiu se întreba dacă au reușit românii să își educe fetele în aceeași manieră în care îăși educă băieții.

În Țările Române, inegalitatea in ceea ce privește drepturile femeilor era prezentă atât în viața privată, familială, cât și în cea publică, fiind reglementată de legi care susțineau superioritatea bărbaților prin prevederi umilitoare pentru femei. “Până în 1866, când intră în aplicare noul cod civil, funcționează Legea lui Callimachi (1817) și cea a lui Caragea (1818) care păstrează unele prevederi din Pravila lui Vasile Lupu și cea a lui Matei Basarab. Femeilor le erau impuse restricții în folosirea zestrei, în acțiuni de tutelă, în posibilitatea de a depune mărturie ș.a”. În timpul Revoluției de la 1848, C.A.Rosetti le cerea femeilor să își însușească cauza revoluției ca și când ar fi propria lor cauză. În această perioadă putem vorbi, așadar, de un feminism românesc al valului I, care punea accentul pe drepturile pentru toate categoriile de femei. Codul Civil românesc de sorginte napoloniană (1866) preciza faptul că femeile, pentru a încheia un act de orice tip, trebuiau să aibă fie acordul soțului, fie al organelor judiciare; femeile nu puteau dispune de veniturile personale, nu puteau cere pensie alimentară, nu puteau cere custodia copiilor în cazul unui divorț ș.a.m.d.

În perioada interbelică, mișcarea de emancipare a femeilor ia amploare. Femeile capătă dreptul de vot pentru alegerile locale odată cu Constituția de la 1929, adoptată în timpul lui Carol al II-lea. În 1939, dreptul de vot se instituie pentru femeile trecute de 30 de ani. Cu toate acestea, dat fiind faptul că în acea perioadă era una în care era instituită disctatura carlistă, acest drept nu a putut fi exercitat.

În Constituția din 1946 se acordă votul universal pentru populația de ambele sexe, cu vârsta peste 18 ani. Cu toate acestea, femeile din România „au votat pentru prima oară în condiții de alegeri libere în 1990”. Mișcarea de emancipare a femeii în România este înăbușită în perioada ideologiei legionare, ulterior și în regimul comunist. Se remarcă și importante figuri feministe în această perioadă: Calypso Botez, Alexandrina Cantacuzino, Eleonora Stratilescu, Elena Meissner, Maria Buțureanu.

Dat fiind faptul faptul că în momentul în care apare valul al II-lea al feminismului în România exista regimul comunist, acesta nu a putut găsi condițiile necesare dezvoltării sale. Feminismul valului al II-lea punea „accentul pe neajunsurile patriarhatului, pe legile, cutumele și instituțiile care victimizează femeile”. Între feminism și comunism a existat o incompatibilitate constantă. Feminismul nu s-a putut dezvolta în perioada guvernării Partidului Comunist Român, dată fiind ideologia acestuia, care își propunea să rezolve toate discriminările, neacceptând o astfel de mișcare.

În comunism, așa cum am precizat în capitolul destinat Feminismului Comunist, s-a produs o emancipare prin muncă. Acest regim, așa cum ne arată Mihaela Miroiu în lucrarea „Neprețuitele Femei”, „a preluat o parte din creșterea copiilor. A încurajat dubla zi de muncă pentru femei. A contribuit la independența economică a femeilor, dar nu și la autonomia lor. Diferențele de venituri între bărbați și femei s-au micșorat semnificativ, deși domeniile în care lucrau femeile erau mai prost plătite”.

În momentul în care au început să obțină anumite drepturi și au participat pe listele la alegerile pentru posturi de consiliere, au fost alese “o sută de consiliere din întreaga țară, în peste 50 de orașe și comune”, ocupând chiar și posturi de primar și viceprimar.

Ce au dovedit/ obținut ele?!

au dovedit că sunt competente și că au spirit gospodăresc

au reușit să pună bazele Școlii Superioare de Asistență Socială “Principesa Ileana” din București, la 1 noiembrie 1929

au obținut modernizarea serviciilor de asistență socială

au obținut mărirea bugetului pentru asistență socială de la 36 de milioane de lei la 50 de milioane de lei

au obținut organizarea, pentru prima dată, a unui “serviciu de triere, ajutoare și plasare a șomerelor”

au obținut înființarea, în 1930, a Școlii de Auxiliare Sociale

au obținut inițierea a numeroase anchete, pentru a se asigura că ajutoarele sociale să ajungă la acele familii care realmente nu se puteau întreține altfel

au obținut înființarea unui azil pentru bătrâni și a unuia pentru copii abandonați

au obținut organizarea de cursuri de alfabetizare și de croitorie, precum și înființarea de biblioteci, cât și de cantine pentru copiii nevoiași.

Și multe altele. Cu privire la contribuția femeilor de-a lungul timpului, închei cu o declarație a primarului general anii ’30, Dem Dobrescu, întrebat fiind despre contribuția femeilor consiliere : “Vă dau nota 10 și de-ar fi mai mare ca 10 v-aș da-o.”

4.2.2. Feminismul în presă

Inițial, în momentul apariției sale, feminismul nu și-a găsit loc decât într-o presă proprie. Diferitele asociații ale femeilor de pretutindeni înființau publicații feministe, care erau necesare pentru ca cererile lor să capete glas. Primele asociații ale femeilor „au luat ființă în provinciile românești aflate sub dominație austro-ungară și care aveau să devină curând părți constitutive ale mișcarii de eliberare națională. Pentru a obține autorizații de funcționare, ele au fost constrânse să eludeze scopurile politice urmărite și să înscrie pe primul loc în statutele lor obiective culturale și filantropice”.

În Transilvania, prima asociație a femeilor purta numele de „Reuniunea Femeilor Române pentru ajutorul creșterii fetițelor orfane române mai sărace” și a fost înființată la Brașov, în 1850. În Bucovina, la inițiativa unor feministe, a fost înființată „Societatea Doamnelor Române din Bucovina”, în 1891, la Cernăuți. Această societate își va crea filiale în peste 23 de localități din această zonă. Publicații precum: „Familia”, „Gazeta de Transilvania”, „Foaie pentru minte, inimă și literatură” au acordat spații editoriale permanente preocupărilor acestor organizații și mișcării feministe. În Moldova, „Reuniunea Femeilor Române de la Iași” a fost înființată de Cornelia Emilian, fiind condusă de un comitet alcătuit din 12 membre.

O publicație foarte importantă care a contribuit la „maturizarea” mișcării feministe și a acestor organizații a fost condusă de Maria Flechtenmacher, denumită sugestiv, „Femeia Română” (publicație bisăptămânală). Temele preponderente dezbătute în această publicație ce apărea nu doar pe teritoriul românesc, ci și în Austro-Ungaria, Italia și Franța, erau legate de importanța și rolul mișcării de emancipare a femeii, „atitudinile și concepțiile anacronice privitoare la statutul ei în societate și se lansau apeluri către femeile din toate categoriile sociale să susțină eforturile pentru câștigarea drepturilor lor”.

În revista „Femeia Română” au scris foarte multe feministe cunoscute ale vremii. Spre exemplu, în 1879, Sofia Nădejde, în articolul „Chestiunea femeilor”, scria: „justiția cauzei noastre, barbaria legilor actuale, nu mai pot ramîne suportabile într-o epocă cînd libertatea și principiile autonomiei individuale captivă mințile și înflăcăreaza animile(…)
Oare nu-i rușine pentru secolul nostru, ca jumătate din omenirea, așa numită civilizată, să stea în sclavie? S-au eliberat robii, d-lor; însa noi am ramas.” 44 de ani mai târziu, în aceeași revistă, în 1923, aceeași Sofia Nădejde milita pentru implicarea femeilor în problemele care le privesc în mod direct: „Doamnelor! Daca voim emancipare, trebuie să fim mai întîi demne de ea; și să nu o așteptam de la bărbați, ci să o luăm singure…“(“Starea femeilor și mijlocul prin care se vor putea emancipa”, Femeia romana, Anul II, Nr. 122, 1879 apud. Oana, Feminine/feministe. Cetățeni versus non-cetățene, în Observator Cultural, nr. 214, 30 martie 2004, www.observatorcultural.ro).

Importanți simpatizanți socialiști (cum ar fi: Sofia și Ion Nădejde, Constantin Mille, Panait Mușoiu, Paul Scorțeanu etc.) au sprijinit această mișcare prin articolele publicate în publicații precum: „Drepturile Omului”, „Munca”, „Lumea nouă”, „Contemporanul” ș.a. Aceștia solicitau adoptarea unor reforme democratice, în prim-plan fiind cererea pentru introducerea votului universal.

Ziarul „Contemporanul”, publicație foarte importantă a vremii, îi acuza permanent pe cei care considerau că, prin faptul că femeile au creierul mai mic decât cel al bărbaților nu se pot afirma în spațiul public și politic al vremii. Un important intelectual al vremii, simpatizant al acestei idei, era Titu Maiorescu, cunoscut pentru discursul său misogin. Sofia Nădejde îi oferă replică la aceste considerații inepte, replică publicată în ziarul „Contemporanul”, demonstrând, cu argumente biologice și științifice că, deși creierul femeilor este mai mic decât cel al bărbaților, are o greutate mult mai mare decât al celor de sex opus.

Ulterior, „revistele feministe, ca de exemplu cele aflate sub conducerea Adelei Xenopol: „Dochia” (Iași, 1896-1898), „Românca” (Iași, 1905-1906), „Viitorul Româncelor” (București, 1912-1914), au strâns în jurul lor o seamă de intelectuale și de personalități culturale și politice ale vremii, îndemnând organizațiile de femei să susțină eforturile grupărilor și partidelor politice de restructurare și modernizare ale societății românești”.

4.2.2.1. Asociații feministe și publicațiile lor

„Uniunea Educatoarelor Române” (Iași, 1908), președintă de onoare Emilia Humpel, comitetul de conducere: Aneta Socor, Tereza Stratilescu, Maria C. Buțureanu. Publicația sa, „Unirea Femeilor Române” (Iași, 1909-1916), publică „articole și studii de sociologie feministă, care argumentau că numai prin înfăptuirea reformelor democratice, înainte de toate, a reformei agrare și a celei electorale, puteau fi dobândite drepturile elementare ale femeilor”.

„Unirea Culturală a Femeilor Române”. Publicația: „Revista Noastră” (1905) condusă de Constanța Hodoș. Revista își propunea „să stimuleze creația literară feministă de bună calitate” și urmărea, începând cu 1914, convingerea femeilor de pretutindeni să lupte pentru drepturile lor civile și politice.

„Emanciparea femeii“ înființată de Eugenia de Reuss-Ianculescu, 1911. În 1913 își schimbă numele în „Drepturile Femeii“, iar revista, cu același nume, a asociației susține revendicările feministelor „…noi feministele din jurul societății Emanciparea femeii, nu sîntem nici comuniste și nici nu cerem Maternicatul“. Printre aceste cerințe se numărau: modificarea reglementărilor din Codul Civil privitoare la statutul juridic al femeii, „îndepărtarea incapacității civile“, în privința copiilor „drepturile mamei egale cu a tatalui“, „la muncă egală, salar egal“, „admisiunea femeilor la carierele așa zis liberale: avocat, notar“, „evaluarea în bani a lucrului soției în gospodarie“ etc. Eugenia de Reuss-Ianculescu afirma despre egalitatea socială: “Egalitatea socială vine de la sine atunci când femeia româncă, care nu e inferioară celor din alte țări, se va hotărî să-și arunce orientalismul care i-a ucis nu numai independența voinței, hotărârea energiei, dar și pe cea a judecății.” (Eugenia de Reuss Ianculescu, Drepturile femeii, în “Drepturile femeii”, anul I, nr. 7, iulie 1912).

„Asociația pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeilor din România” (A.E.C.P.F.R.). Denumirea sugerează și scopul acestei asociații, repectiv obținerea de drepturi civile și politice pentru femeile din România, înființată la 20 iulie 1918, în Moldova. Această Asociație își propunea să lupte împotriva prejudecăților de gen „printr-o propagandă activă, prin publicații, articole de jurnal, manifeste, întruniri politice, conferințe, congrese”. Între toamna aceluiași an și în anul următor se formează filiale ale acestei asociații la București, Cernăuți, Brașov, Sibiu ș.a. și se fondează și publicațiile proprii: „Acțiunea Feministă” (Piatra Neamț, 1919-1921), condusă de Valentina Focșa, „Buletinul Trimestrial” (Iași, 1919-1920) sub conducerea Mariei C. Buțureanu, „Ziarul Nostru” (Galați-Constanța, 1925). „Acțiunea Feministă” a întreprins o „amplă anchetă privind atitudinea liderilor diferitelor partide politice, dar și a altor personalități ale vieții publice, referitoare la statutul femeii” (Mihăilescu, Ștefania, 2002, p.38), toți cei intervievați, indiferent de simpatiile politice pe care le aveau recunoscând faptul că emanciparea femeilor a devenit o necesitate în condițiile creării statului modern.

„Gruparea Națională a Femeilor Române” (G.N.F.R.), 1929, condusă de Alexandrina Cantacuzino. Scopul acestei organizații era „educarea” politică a femeilor, astfel încât să-și câștige egalitatea politică și să li se ofere posibilitatea de a colabora la conducerea țării în aceleași condiții ca și bărbații. Publicația: „Graiul Femeii” (Ploiești, 1935-1938).

„Consiliul Național al Femeilor Române” (C.N.F.R.), 8 iunie 1921. Aderă la Consiliul Internațional al Femeilor. Președinta Comitetului Executiv al C.N.F.R. era Calypso C. Botez. C.N.F.R. „avea în vedere interesele vitale ale tuturor femeilor, indiferent din ce categorie socială faceau ele parte” (Mihăilescu, Ștefania, 2002, p.41).

În această perioadă, revista „Femeia Română” publica în mod uzual informații legate de mișcarea de emancipare a femeilor din toate țările din Occident, dar și reproducea în paginile sale diferite dezbateri și rezoluții, cum a fost cazul Congresului Internațional pentru drepturile femeilor ce a avut loc în vara anului 1878, la Paris.

„Asociația pentru protecția mamei și copilului”, fondată în ianuarie 1935. Asociația avea filiale în Cluj, Roman, Chișinău, Iași, Brașov, Galați, Tmișoara. Publicația: „Drumul femeii”.

„Uniunea Femeilor Antifasciste din România” (U.F.A.R.), fondată în 1945. Publicația acestei asociații, „Drumul femeii”, „îndemna femeile să participe la înfăptuirea programului de reforme al guvernului Petru Groza și să susțină eforturile armatei române pentru înfrângerea celui de-al III-lea Reich”.

„Uniunea Femeilor Democrate din România” (U.F.D.R.), februarie 1948, București. Ana Pauker, președinta de onoare, Constanța Crăciu, președinta activă a asociației și Maria Rosetti, Eugenia Rădăuceanu, Coralia Călin, vicepreședinte. Publicație: revista „Femeia”

În 1957, „Consiliul Național al Femeilor din România”, înlocuind U.F.D.R.

Se poate observa, așadar, că fiecare din cele mai importante asociații și uniunii ale femeilor, au hotărât și înființarea unor publicații proprii, feministe, care să fie distribuitoarele discursurilor și mesajelor lor feministe în țară.

Însă, trebuie precizat faptul că articole legate de emanciparea femeilor, de drepturile lor au fost publicate și în paginile altor ziare, care nu aveau o orientare feministă, cum ar fi: „Contemporanul” (de exemplu, articolul Sofiei Nădejde, „Răspuns d-lui Maiorescu în chestia creierului la femei”, anul I, nr.24, 1881-1882), „Munca”, „Drepturile Omului”, „Adevărul” (articolul publicat în numărul din 1 mai 1929 de către Elena C. Meissner, „Femeile nu pot forma un partid politic exclusiv. Rostul pregătitor al recentei Grupări Feminine – Familia și politica”), „Dreptatea” (articolul din numărul din 8 decembrie 1929, „Marea întrunire publică ținută de Gruparea Femeilor Române”), „Dimineața” („Marea întrunire feministă de la Fundația Carol I. Asistența. Discursurile” – 8 ianuarie 1930; „A cincea conferință profesională a Partidului Național Țărănesc. Problema feminismului. Cuvântările rostite”, nr. 10545, 4 mai 1936), „Universul” (Elena C. Meissner – „Asociația femeilor române din Iași protestează contra declarațiilor d-lui Mussolini”, 12 noiembrie 1936), „Cuget Liber” (5 martie 1946 – „Femeile și drepturile lor”, „Femeile din România pornesc pe drumul democrației”, „8 martie. Ziua internațională a femeilor”, redactat de U.F.A.R.; anul III, nr.389 – „D-na Ana Paukera vorbit la Congresul Femeilor Democrate”, „Ziua Internațională a Femeilor la Constanța”; 13 iulie 1946, anul III, nr.435 – „Drepturi pentru femei”; 13 iulie 1946 – „Femeea și dreptul la vot”, autor Radu Tănase) ș.a.

4.2.2.2. Imaginea femeii în presă

De-a lungul timpului, imaginea femeii în presă a întâmpinat mai multe etape: de desconsiderare, etapă în care femeile erau văzute ca cetățeni de rangul al doilea, de susținere, când simpatizanți ai acestei mișcări și feministe cereau, prin intermediul presei, acordarea de drepturi femeilor. Oarecum, aceste două etape se împletesc, întrucât presa publica atât discursuri misogine, dar și răspunsuri feministe la acestea (a se vedea capitolele „Apariția feminismului românesc” și „Asociații feministe și publicațiile lor”).

Ulterior, se ajunge într-o fază de „fals egalitarsim”, reprezentată de perioada comunistă, când emanciparea prin muncă a femeilor face ca presa să publice articole despre femei în noi profesii, despre lupta lor pentru pace, despre imaginea lor ca naționaliste, ca participante la opera de construire a societății românești socialiste și, ulterior, comuniste. Această perioadă, punând accentul pe o „egalitate în folosul statului” duce la prezentarea în presă a femeii-tractorist, „eroină a muncii socialiste, dar și mamă eroină, asigurând creșterea demografică în aberanta politică ceaușistă a natalității”. Presa prezintă, de asemenea, „idealul bolșevic al sexualității oculte (entuziasta muncitoare stahanovistă, căreia i se adaugă modelul rural al supunerii feminine)”.

După căderea comunismului, avem de-a face cu o etapă de „reîncetățenire” (termen folosit de Daniela Rovența Frumușani) cel puțin din punctul de vedere al discursului. Deși în media occidentale apare un nou tip de personalitate feminină (acea femeie ironică, dofisticată, independență), în țările fost comuniste însă avem de-a face cu o „subreprezentare și subapreciere a femeii, efect al respingerii oricărei continuități cu ideologia comunistă (incluzând retorica emancipării feminine)”.

Un studiu realizat în 2005 de către Societatea AnA, Proiectul PNUD, denumit „Aspecte privind stereotipurile de gen în mass-media din România”, condus de Laura Grünberg, ne prezintă ce putem învăța despre femei din publicitate, din reclame, de la televiziune să din prersa scrisă. Mă voi opri un scurt moment asupra aspectelor din presa scrisă:

Știrile privitoare la femei apar în ultimele pagini ale ziarelor sau la faimoasa „pagină cinci”

„Bărbații „vând” cap, competență și perforanță, femeile „vând” corp și servicii sexuale, mâini și servicii de îngrijire” (Miroiu, Mihaela, 2006, p.266)

Femeile apar foarte rar la rubrica dedicată știrilor/evenimentelor sportive, cu toate că tot ele sunt cele care reușesc cele mai multe victorii sportive

În ceea ce le privește pe femei, se pune accentul pe corpul lor și pe grija „erotico-menajeră” (Miroiu, Mihaela, 2006, p.266) pe care acestea o au cu privire la corpurile altora

Triumfă femeile tinere și care sunt considerate ispititoare; femeile mature sunt văzute ca victime (de regulă, ale bărbaților)

Valoarea de relație a femeilor este cea de îngrijitoare

Femeile sunt pasionate de shopping

„Femeile înfățișate „color” sunt frumoase, senzuale, dependente. Cele care studiază, fac carieră și sunt independente sunt „alb-negru”.”

VIP-urile feminine sunt fie soliste, fotomodele, prezentatoare, sportive, fie soții ale politicienilor

Se oferă credibilitate competenței femeilor trecute de 50 de ani, pe când, în cazul bărbaților, aceștia de bucură de credibilitate în ceea ce privește competența lor, indiferent de vârstă

„Bărbații sunt superiori sau egali, femeile sunt subordonate sau egale, cu excepția culturii unde se menține un echilibru constant în privința genului”

Se remarcă faptul că femeile de carieră și studentele apar în paginile ziarelor în proporție de 0,6%, pe când femeile ispititoare, sexy, top-modelele, au o apariție de 81%.

Așadar, iată modelul presei românești actuale!

CONCLUZII

Despre discursul feminist s-ar putea scrie cărți întregi, fără însă a se epuiza pe complet acest subiect. În studiul său, „Identitatea feminină și discursul mediatic în România postcomunistă”, publicat în lucrarea „Femei, cuvinte și imagini. Perspective feministe”, Daniela Rovența-Frumușani ne oferă informații legate de ceea ce urmărește un astfel de discurs, care are ca scop „conștient sau inconsțient, să constituie o altă identitate colectivă care poate actualiza dorința fiecărei femei de a trăi, vorbi, acționa, gândi, visa, iubi și urî…în numele său (M.Marni, apud. O. Caufman-Blumenfeld, 1998, p.26)”.

Astăzi, tematica presei pentru femei este compusă din articole de interes uman, „știri consumeriste, cultură, politici sociale, educație”, iar sursele sunt cu preponderență femeile. Avem de-a face cu o cordializare a discursului, cu o înclinație spre public.

În ceea ce privește identitatea feminină în discursul mediatic, se trece de la „omogenizare forțată” din timpul regimului comunist (de exemplu, bărbații și femeile muncesc împreună, realizează aceeași muncă) la o diferență sexuală liber asumată după 1989, când femeile ajung să își poate exprima liber opțiunea de vot.

În opinia lui Simone de Beauvoir, primul pas spre eliberare este informația. Însă, informația privind identitatea feminină nu este completă, uneori este trucată, negativizată: „Un mit tenace susține că presa este fatalmente reflexul societății în care se înscrie, al evoluției, aspirațiilor, descoperirilor, luptelor și cuceririlor sale. (…) Suntem distruse de conflicte, aspirăm la fericire, la plăcere, armonie, pace, autorealizare. Presa ne menține în violență, agresivitate, teamă, negativ, superficial și ne reține departe de noi însene, de viață, de tot ce ese important pe plan personal și social”.

Teoretic, mass-media apare drept mijlocul privilegiat care poate ajuta la dezvoltarea rolurilor și drepturilor femeilor în societatea contemporană.

5. STUDIU DE CAZ: REVISTA “FEMEIA” (1948-1965)

Corpusul acestei teze de licență este constituit din revista “Femeia”, perioada 1948-1965, perioadă în care statul român stalinist se afla sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Revista “Femeia” apare la începutul instaurării regimului comunist în România. Definitiv, comunismul s-a instalat în anul 1947, “ca urmare a câștigării alegerilor de către comuniști, a abolirii monarhiei prin abdicarea forțată a regelui Mihai și a proclamării Republicii”. Este perioada în care la nivelul presei se instituie cenzura comunistă. Astfel, tot ceea ce se scria era atent controlat și analizat.

Revista „Femeia” se încadrează în sfera presei de tip feminin, care este compusă din „publicațiile care se proclamă ca fiind destinate unei clientele feminine și ale căror anchete demonstrează că cititorii fideli sunt efectiv femeile”. Potrivit “Dicționarului de Jurnalism, Relații Publice și Publicitate”, această revistă ar putea fi încadrată în sfera următoarelor categorii de presă:

Presa marginală – “termenul desemnează publicațiile țintind segmentele restrânse de public, într-un fel sau altul minoritar”. În cadrul acestui segment minoritar căreia se adresează revista, putem încadra cu ușurință femeile care luptă pentru un loc egal cu bărbații în societatea românească, femeile care vor să își depășească simplul rol de femeie casnică.

Presa specializată. Putem vorbi de revista “Femeia” în cadrul presei specializate, deoarece se adreseaza unui anumit segment al populației, și anume femeilor, având rubrici specializate și subiecte care le privesc numai pe ele.

Presa de proximitate – în această categorie intră “1. Presa regională/locală. 2. Presa specializată. 3. Presa care țintește un anumit segment de public: copii, tineret, presă feminină (…)”.

În acestă lucrare, doresc să realizez o analiză a presei pentru femei cu preponderență în timpul regimului comunist, dat fiind faptul că perioada comunistă este considerată a fi una în care, sub o falsă realitate, femeilor li se acordă un loc egal cu cel al bărbaților în societate. Este o perioadă în care în viața femeilor apare dubla zi de muncă: ele lucrau o parte din zi în fabrici, pe ogoare, în diferite instituții ale statului, pentru ca, atunci când ajungeau acasă, istovite, să se ocupe de o altă muncă: întreținerea casei și educarea copiilor. Dar femeile nu s-au plâns niciodată de această situație. Din contră, erau fericite că pot lucra și că se pot face utile pentru societate, în contextul în care în perioada interbelică se considera că dacă o femeie muncește, o să ajungă să își părăsescă îndatoririle de mamă și soție.

Revista se dedică cu prioritate educării femeii, indiferent de profesia sa și de prezentarea în diferitele sale ipostaze: de mamă, muncitoare, tractoristă, ceferistă, profesoară, aviatoare, doctoriță, artistă, judecătoare, arhitectă, cercetătoare, meteorolog etc. De asemenea, acordă o mare importanță femeilor din lagărul socialist și luptei pentru drepturi și emancipare atât din România, cât și din întreaga lume.

Promo-ul din anul 1959 trasează foarte bine publicul-țintă al acestei reviste, dar și subiectele cărora li se acordă prioritate <<„CITIȚI FEMEIA”. Muncitoare, intelectuală, soție și mamă, gospodină, tînără ori vîrstnică, revista „Femeia” ție ți se adresează. În paginile ei găsești: aspecte din viața și munca ta, știri despre evenimente politice, noi descoperiri științifice, schițe, versuri, probleme de educație a copilului, de consolidare a familiei, sfaturi diferite, modă și o pagină pentru cei mici. Revista „Femeia” să nu lipsească din nici un cămin.>>

Revista „Femeia” cultivă o gamă largă de genuri jurnalistice (de la știri culturale și politice, flash-uri, pamflet până la analize de politică externă, reportaje, interviuri, portrete, anchete, comentarii), dar și specii literare (povestiri, schițe, nuvele, versuri). Se face uz de un discurs elegant, elaborat și concis. Se dorește crearea imaginii unei femei puternice, care poate împăca cu brio cariera cu munca de soție și mamă.

5.1. Fișă monografică –revista “FEMEIA”

Revistă dedicată femeilor, „Femeia” își face apariția în martie 1946, fiind condusă de Federația Democrată a Femeilor din România (F.D.F.R.), organizație care se adresa femeilor de pretutindeni, ce le îndruma să se unească pentru a-și apăra drepturile, pentru a contribui la consolidarea instituțiilor democratice și pentru a înlătura răul lăsat de război. În primii doi ani de la apariție, revista încearcă menținerea unui echilibru între valorile burgheze și cele comuniste. Articole legate de cinematografia de la Hollywood, fotografii cu vedete internaționale, pagini pline cu modele vestimentare pariziene, interviuri cu scriitori consacrați ai vremii și rubrica de sexologie îi asigură prestigiul și îi cresc vânzările. Apar treptat reportaje despre eroinele U.R.S.S. și curajul acestor femei într-o lume condusă de bărbați puternici, despre filmele produse în spațiul sovietic.

Începând cu 1948, „Femeia” intră sub administrarea Uniunii Femeilor Democrate din România (U.F.D.R.), organizație ce s-a creat la Conferința pe țară a femeilor, din 14-16 februarie 1948, ce s-a ținut la București, Ana Pauker fiind președintă de onoare a organizației, Constanța Crăciun, președintă activă și Maria Rosetti, Eugenia Rădăceanu și Coralia Călin, vicepreședinte. U.F.D.R. se considera un „organism viu de luptă antifascistă și antiimperialistă care grupând toate muncitoarele, țărăncile, gospodinele și intelectualele progresiste, trebuie să fie unul din factorii principali pe care guvernul proletariatul și țărănimea muncitoare, se vor spijini în drumul lor de dezvoltare a democrației populare și de pregătire a lumii noi”.

Sediul revistei „Femeia” a fost stabilit în București, aceasta fiind o revistă cu o apariție națională. Între anii 1948-1950, revista apărea lunar, fiind editată de U.F.D.R., prețul unei reviste fiind de 25 de lei. În 1954, revista apare o dată la două luni, cu prețul de 1,25 de lei, fiind editată de Comitetul Femeilor Democrate din Republica Populară Română (R.P.R.). Abonamentele puteau fi făcute la oficiile poștale, factorii poștali sau difuzorii voluntari, pentru prețul de 3,75 lei pentru trei numere și 7,50 lei pentru șase numere.

În 1955, când devine din nou revistă lunară, „Femeia” se proclamă „Revistă social-politică și culturală”, având motto „Proletari din toate țările, uniți-vă!”. Revista va fi editată de Comitetul Femeilor Democrate din R.P.R. până în anul 1958, când intră sub conducerea Consiliului Național al Femeilor din R.P.R. Sub administrarea acestui organism se va afla și în 1965. În 1959, revista este pusă în vânzare la prețul de 2,50 lei, iar abonamentele pentru următoarele trei luni se puteau face în ziua de 15 a fiecărei luni prin factorii poștali, prețul unui abonament fiind de 7,50 lei pentru trei luni, 15 lei pentru șase luni și pentru un an, 30 de lei.

În anul I, nr. 8, septembrie 1948, apare primul promo în paginile revistei: „Citiți și răspândiți revista Femeia. Apare lunar cu un bogat meterial ilustrat și supliment pentru copii. Lei 25. Editată de Uniunea Femeilor Democrate din România”. În 1959 (nr.12, decembrie 1959, pg.25), apare în paginile revistei „Femeia”, cel de-al doilea promo, care arăta astfel: <<„CITIȚI FEMEIA”. Muncitoare, intelectuală, soție și mamă, gospodină, tînără ori vîrstnică, revista „Femeia” ție ți se adresează. În paginile ei găsești: aspecte din viața și munca ta, știri despre evenimente politice, noi descoperiri științifice, schițe, versuri, probleme de educație a copilului, de consolidare a familiei, sfaturi diferite, modă și o pagină pentru cei mici. Revista „Femeia” să nu lipsească din nici un cămin.>>

În 1974, revista va fi editată sub îndrumarea Consiliului Național al Femeilor din România, organism ce a servit „drept instrument pentru regimul totalitar în scopul de a „aplauda” condițiile – în opinia comuniștilor – „minunate” create de acesta, ceea ce în realitate a însemnat supraîncărcarea femeii cu sarcini de familie și de altă natură, promovări artificiale și pe temeiul unor criterii politice sau de formală reprezentare etnică și profesională, o politică de natalitate falimentară, mortalitate infantilă ridicată, numeroși copii abandonați etc.”.

În 1989, la 22 decembrie, odată cu marea revoluție din decembrie, regimul comunist este înlăturat și, odata cu el și cultul personalității conducătorului, Nicolae Ceușescu. Drumul presei intră pe făgașul normal, acela de a avea libertate de exprimare, de a descrie realitatea așa cum era ea. De aceea, din 1990, când apare o nouă serie a acestei reviste, „Femeia” se dorește a fi o revistă independentă a femeilor din România. În plus, începând cu numărul 4 din 1990, subtitlul se modifică: Revista „Femeia” nu se considera a fi organul de presă al nici unui partid, organizație politică sau obștească, ci rămâne „o tihnă liberă, independentă a tuturor femeilor din România”. Un an mai târziu, în 1991, subtitlul se modifică din nou: revista „Femeia” se considera revistă a întregii familii și afirma, în continuare că nu este „vocea” nici unui partid politic din România.

O dată cu numărul 8 din 1991, editor al revistei devine Societatea Comercială „Femeia” SRL. Astăzi, revista este editată de trustul Sanoma Hearst România.

5.1.1. Colaboratori și colaboratoare în revista „Femeia”

În revista „Femeia”, apar numele atât ale unor colaboratori, cât și ale unor colaboratoare:

ANUL I, NR. 5, IULIE 1948 – Constanța Crăciun, Lenuș Teodorescu, Tini Dumitrescu, Elisabeta Luca, Eva Dragomir-Deva, Viorela Arghirescu, Ada Bârseanu, Cella Serghi, C. Dobriță, Adina Paul, Olărescu Elena, Renée Roseanu-Branu, Petru Vintilă, Coralia Călin, Stela Moghioroș, Cella Leoneanu-Brateș.

ANUL I, NR. 8, SEPTEMBRIE 1948 – Cella………, Varvara Măgura, Elisabeta Luca, Szekey Francsiszka, Lenuș Teodorescu, Micaela Catargi, N. H. Krupskaia, Coralia Călin, Elena Pop, Adina H. Paul, Ada Bârseanu, Cella Leoneanu-Brateș, Tini Dumitrescu, Tamara Rust, Sanda Diamantopol, Ana C. Moțoc, Renée Roseanu- Branu.

ANUL III, NR. 10, OCTOMBRIE 1950 – Sia Littman, L.Sărățeanu, Ștefania Corbu, M.Ștefănescu, Coca Ștefan, Ada Bârseanu, Etelka Cornișteanu, Maria Alexandrescu, Arady Ana, Dan Deșliu, Nell Cobar (desene).

ANUL III, NR. 11, NOIEMBRIE 1950 – Maria Alexandrescu, Letan Ana, Ada Bârseanu, Coca Ștefan, Maria Galiș, Rada Covalciuc, Petra Duțu, Yollanda Săftoiu, Hella Postran, Eckv-Altmaan, Ioan Zăgan, Luiza Vlădescu, Ina Otilia Ghiulea, Sidonia Drăgușan, Mihnea Gheorghiu.

ANUL VII, NR. 3, MARTIE-APRILIE 1954 – Margareta Willinger, Olga Brateș, Ileana Luchian, M. Alexandrescu, Viorica Holban, Ana Laiu, Cornelia Jijie, Maria Prodea, C.D., Ana Lato, Lidia Vasilescu, Szaniszlo Elisabeta, Luiza Vlădescu, Alina Almașu, Alexandrina Brecu, Olimpia Chiriță, Nicolai Bogdanov, Frida Mitulschi, Florin Petrescu, Judith Budeanu, Eugenia Niculescu, Lucia Duțescu, L. Capon.

ANUL VII, NR.6, SEPTEMBRIE-OCTOMBRIE 1954 – A.Toma, Olimpia Chiriță, Susanne Bidault, Emmy Mayer, Sanda Rangheț, Ranuka Bisman, Pasana Giosanu, dr. Ruzena Pankova, R. Țugulieva, Victoria Nordholm, E.Jianu, C.Pien, Alexandu Vianu, Virgil Teodorescu, Dumitru Th.Neculuță, Elli Alexiu, Viorela Arghiresu, Alina Almașu, Luiza Vlădescu.

ANUL VIII, NR.1, IANUARIE 1955 – Maria Banuș, Ioana Stoicescu, Alina Almașu, Olimpia Chiriță, Tania Tudose, Mircea Postelnicu, Stela Enescu, Elena Stoia, Florența Rusu, Luiza Vlădescu, Olga Brateș, Ileana Luchian, L. Oșanin, A.Novicov

ANUL VIII, NR. 9, SEPTEMBRIE 1955 – Agneta Vas, Mina Berler, Ana Lungu, Maria Prodea, Margaret Lloyd, Olga Brateș, C.Fodoreanu, Luiza Vlădescu, M.Gafița, I. Fîntînaru, Sergei Nikitin, Aurel Son, Tina Val (ilustrații), Vera Frimu, Iosif Sebastian, Ion Daniel, Francisca Meirovici, Nicolae Vîlculescu.

ANUL IX, NR.3, MARTIE 1956 – Ileana Luchian, N. Popescu (ilustrații), Rusalin Mureșan, Irina Volk, Olimpia Chiriță, Lizica Lupan, Luiza Vlădescu, Ileana Măgura, Cela Dinu, Ilie Constantin, Julieta Lamm, Luța Gostin, Ing. I.Popescu, Ana Gavrilaș, Alina Almașu, Tardos Tibor, Delia Dan, Ana Lungu, Sofia Kende, Aurelia Constantinescu, Aurelia Vițelaru, Jud.B.I, Elisabeta Moraru, Erna Albu, Geta Brătescu (desene), Nicolai Jucov.

ANUL IX, NR. 11, NOIEMBRIE 1956 – Elisabeta Moraru, Aggeamal Omarova, Ileana Zeline, M.Roșu, Russe Nedelea, E.K.Osipova, Alina Almașu, Miron Dragu, Z.Luzian, Ceza Nabaraui, M.Mugur, Constanța Fodoreanu, dr. Alfons Fruchter, Valeria Boiculesi, Ana Ciută, Tiberiu Kohn (fotografii), Smara Bolohan, Sanda Noreanu, Olga Brateș.

ANUL X, NR. 6, IUNIE 1957 – Alina Almașu, Georgeta Luculescu- Petrescu, Virgil Teodorescu, Ion Brad, Sanda Faur, Olimpia Chiriță, C. Fodoreanu, Silvia C., Elisabeta Moraru, Stem, Luiza Vlădescu, Al. Gîrneață, A.Arghir, Elena Dragoș, Ana Gavrilaș, Olga Brateș, Agneta Vas, Hilda Jerea, dr.Alfons Fruchter, Burschi (desene), E. Albu, G. Brătescu.

ANUL X, NR. 12, DECEMBRIE 1957 – Ion Serebreanu, Bruno Reinhardt, Elena Udroiu, Olimpia Chiriță, Ana Lungu, V. Moldoveanu, Ana Ioanid, Ioana Tudor, Iren Orosz, Ileana Luchian, S. Tomescu (foto), N.D.Cocea, Mihu Dragomir, N.Dobrescu, Ion Brad, Livia Marin, Luiza Vlădescu.

ANUL XI, NR. 1, IANUARIE 1958 – Olimpia Chiriță, Russe Nedelea, E.Cotton, Ana Aslan, Alla Ghenrihovna Masevici, Ioana Boga Celea, Giuseppe Dozza, Anna Seghers, Renata Vigano, Alice Săvulescu, Olga Brateș, S. Tomescu(foto), Elisabeta Moraru, Adriana Stoica, G. Topîrceanu, Maria Prodea, Elena Livezeanu, Ana Ioanid, d. Vasilescu-Liman, Rada Nedea, Luiza Vlădescu, Elena Ivan, Sanda Noreanu.

ANUL XI, NR. 12, DECEMBRIE 1958 – Victor Bîrlădeanu, Elisabeta Moraru, Maria Pescaru, Rada Faustin,Olga Dumitrache, Ghizela Fișer, Gavril Kadar, Ana Lungu, Ani Bojan, Ileana Măgură, Ana Ioanid, Valentina Levidova, Nana Geles, Ancuța Maican, Vera Crăciun, Georgeta Iordache, Magda Oproiu, L. Zăicescu, Alina Almașu, Luiza Vlădescu, Aneta Ștern-Iosupovici.

ANUL XII, NR. 1, IANUARIE 1959 – Olga Brateș, Maria Pescaru, dr. Raicu Laura, Georgeta Andrei, Dragoș Vicol, Liubov Rîss, Ana Lungu, Ana Gavrilaș, Elisabeta Moraru, Vasile Căbulea, Elena Brătianu, Ioan Meițoiu, dr. Eugen Albu, Ana Ioanid, Spirea Tomescu (foto).

ANUL XII, NR. 12, DECEMBRIE 1959 – Demostene Botez, Mihai Gavril, H.Dona, Elisabeta Moraru, Ileana Măgură, T.Tudose, Olga Brateș, Teodora Alexandu, Liviu Maior, Vasilica Ionescu, Rodica Albulescu, prof. Univ. Călin Popovici, Ana Lungu, ing. Adrian Liseanu, Anca Arghir, Luiza Vlădescu, Mihu V. Ion, Ada Bîrseanu.

ANUL XIII, NR. 7, IULIE 1960 – S.Tomescu, Maria Petrila Manolescu, Alina Wolf, Vasile Iosif, Ada Bîrseanu, Constanța Bude, Aneta Simion, Doina Oltescu, Ion Arieșanu, V.I.Mihu.

ANUL XIII, NR. 10, OCTOMBRIE 1960 – Elisabeta Moraru, Ma Su-Ciang, Liu Cien- Kuo, Tania Tudose, S.Tomescu, Eugenia Busuioceanu, Gh. Iordache, Olga Brateș, Beatrice Johnson.

ANUL XIV, NR. 7, IULIE 1961 – S. Tomescu, Ligia Macovei, Constanța Gligor, V.Radu,Victor Bîrlădeanu, Constanța Bude, Niki Iosub, Aneta Simion, Elena Ivan, Lucian Măgureanu, L. Zăicescu, Constanța Ștefănescu, Florea Cochiță, V. Ciolacu, Varvara Karbovskaia, Ana Lungu, Olga Mănescu, asist.univ. Georgeta Ciompe, Mihai Gavril, Olga Brateș, A. Auerbach.

ANUL XIV, NR. 8, AUGUST 1961 – Dan Deșliu, Radu Boureanu, Elisabeta Moraru, Tania Tudose, Miclea Ion (foto), Ileana Măgură, prof.univ. Călin Popovici, Mia Groza, Niki Iosub, Ianula Ghiță, dr. Constanța Iacob, Lenke Hordath, Haralambie Zincă, Radu Viorel (ilustrație), prof. Ioan N. Chițu, Mircea Codrescu, M. Ghivirigă, Olga Mănescu, Amelia Pavel, Rodica Irimie (asist.univ.), R. Soreanu.

ANUL XV, NR. 10, OCTOMBRIE 1962 – S. Tomescu, Elisabeta Moraru, Tania Tudose, Ioana Costini, Eva Ursula Petereit, L. Popovici, Șerban Nedelcu, D. Negrea (ilustrații), L. Zăicescu, Zamfira Duțulescu, Ioana Cristian, Ioan N. Chițu, Dan Lăzărescu, Em. Roman, Luiza Vlădescu, Nell Cobar (caricaturi), Rodica Irimie, Adrian Mitu.

ANUL XV, NR. 11, NOIEMBRIE 1962 – Maria Prodea, Sabina Wachsmann, Maria Antonescu, Eugen Frunză, Elena Franț, Tania Tudose, L. Zăicescu, Pop Simion, Elisabeta Moraru, I.Clejan, prof. Săvulescu Maria, prof. Ion N. Chițu, Ioana Constantinescu, Constantin Popescu, C.Cărtărescu, N.Scarlat (foto), Olga Mănescu, N.Claudiu (desene), Rodica Irimie, A.L.

ANUL XVI, NR. 9, SEPTEMBRIE 1963 – Elena Creangă, Emilia Căldăraru, Tania Tudose, Varvara Kirilova, Ioana Costin, Tudora Ilie, Elena Gheorghe, Lucia Demetrius, Done Stan (desene), Aneta Simion, Victoria Popovici, Ioan N. Chițu (lector universitar), Elena Buzdugan (profesoară), dr. E.Roisman, I. Niculescu, Petre Codreanu(muzicolog), Tiberiu Stama.

ANUL XVI, NR. 12, DECEMBRIE 1963 – Dan Grigorescu (foto), S. Tomescu (foto), Mihai Beniuc, Anca Vlad Popa, A.Simin, Anca Tiberiu, Elena Ivan, Elena Creangă, Elisabeta Moraru, Niki Iosub, Dragoș Vicol, Eugen Mihăescu (desen), Aneta Simion, Elena Buzdugan, Ioan N.Chițu, Viorel Cosma, V.D.Popa, Sig.Horovitz.

ANUL XVII, NR. 1, IANUARIE 1964 – Tita Chiper, Ioana Costin, E. Dumitru, Elena Ivan, A. Simion, Dan Nicoleta, Vasile Popescu, Mihai Pascu, Ana Lungu, Niki Iosub, Anca Tiberiu, Nicolae Turtă (student), Ing. Emilia Comșa, Varadi Zsuzsa, Magda Fabian, Tania Tudose, Luiza Vlădescu, Liliana Grill (fotografii), Tatiana Iekel, Florin Piersic, dr. Luciana Elisabetha Balenty, Silvia Chicoș.

ANUL XVII, NR.2, FEBRUARIE 1964 – Victor Eftimiu, Gheorghe Oprea, Ion Popescu-Gopo, Mihai Roescu, Gheorghe Crețu, Mihai Beniuc, S.Tomescu (fotografii), Veronica Porumbacu, Nicolae Creangă, Viorel Cosma, Niki Iosub, Ileana Măgură, Gabriela Șerbănescu, Paul Erdos, Anca Tibi, Eugenia Popa, Anca Lungu, Elisabeta Moraru, Eugen Mihăescu (desen), I.Bălan, Aneta Simion, Al.Crețulescu, Arh. V.Dragnea.

ANUL XVIII, NR.10, OCTOMBRIE 1965 – L.Petcu (foto), Victor Mașek, Elisabeta Moraru, E. Bodnariuc, Sanda Faur, Lascăr Sebastian, Romulus Vulpescu, Alberto Moravia, Roni Noel (desene), Tatiana Ulmu (traducere), Ana Lungu, Jack Brutaru, Mihai Stoian, Gross Adolf, Elena Mantu, Rosa Jasovici-Pantaleon, Phan Tha Quyen, Dorel Dorian, Anda Boldur, S. Damian, Alice Mănoiu, Matty, Tiberiu B.

ANUL XVIII, NR. 11, NOIEMBRIE 1965 – Niki Iosub, dr. Adrian Iancovici, Irinel Liciu, Atena Kostandopulos, Eugen Simion, Al.Săndulescu, Ana Lungu, Angi Petrescu Tipărescu (desene), Maria Drăghindă, Elisabeta Moraru, Victor Mașek, Letiția Crăciun, dr.E.Roman, dr.Aurel Voina, Tiberiu B., prof. Elena Buzdugan, prof. Emilia Catrinescu, Marin Mihalache, Viorel Cosma, V.M., Matty.

Pentru mai multe informații despre colaboratorii și colaboratoarele cu renume ale revistei, se recomandă consultarea Anexei 1.

5.2. Ținuta grafică a revistei

Revista are o ținută grafică plăcută, fiind prezente atât fotografii, cât și ilustrații, caricaturi și desene. Ceea ce nu lipsește din nici un număr sunt însă fotografiile:

ANUL I, NR.5, IULIE 1948 = 41 de fotografii

ANUL I, NR.8, SEPTEMBRIE 1948 = 51 de fotografii

ANUL III, NR.10, OCTOMBRIE 1950 = 67 de fotografii

ANUL III, NR.11, NOIEMBRIE 1950 = 56 de fotografii

ANUL VII, NR.3, MARTIE-APRILIE 1954 = 29 de fotografii

ANUL VII, NR.6, SEPTEMBRIE-OCTOMBRIE 1954 = 45 de fotografii

ANUL VIII, NR.1, IANUARIE 1955 = 42 de fotografii

ANUL VIII, NR.9, SEPTEMBRIE 1955 = 40 de fotografii

ANUL IX, NR.3, MARTIE 1956 = 33 de fotografii

ANUL IX, NR.11, NOIEMBRIE 1956 = 52 de fotografii

ANUL X, NR.6, IUNIE 1957 = 44 de fotografii

ANUL X, NR.12, DECEMBRIE 1957 = 74 de fotografii

ANUL XI, NR.1, IANUARIE 1958 = 69 de fotografii

ANUL XI, NR.12, DECEMBRIE 1958 = 26 de fotografii

ANUL XII, NR.1, IANUARIE 1959 = 42 de fotografii

ANUL XII, NR.12, DECEMBRIE 1959 = 51 de fotografii

ANUL XIII, NR.7, IULIE 1960 = 44 de fotografii

ANUL XIII, NR.10, OCTOMBRIE 1960 = 33 de fotografii

ANUL XIV, NR.7, IULIE 1961 = 37 de fotografii

ANUL XIV, NR.8, AUGUST 1961 = 49 de fotografii

ANUL XV, NR.10, OCTOMBRIE 1962 = 34 de fotografii

ANUL XV, NR.11, NOIRMBRIE 1962 = 36 de fotografii

ANUL XVI, NR.9, SEPTEMBRIE 1963 = 40 de fotografii

ANUL XVI, NR.12, DECEMBRIE 1963 = 36 de fotografii

ANUL XVII, NR.1, IANUARIE 1964 = 43 de fotografii

ANUL XVII, NR.2, FEBRUARIE 1964 = 40 de fotografii

ANUL XVIII, NR.10, OCTOMBRIE 1965 = 64 de fotografii

ANUL XVIII, NR.11, NOIEMBRIE 1965 = 57 de fotografii

Cele mai multe fotografii apar în ediția din anul X, nr. 12, decembrie 1957, 74 de fotografii, iar cele mai puține – 26, în ediția din anul XI, nr. 12, decembrie 1958.

Din revistă nu lipsește dialogul cu cititoarele, pus sub forma unei rubrici a cărei denumire a fost schimbată de-a lungul timpului: „Poșta redacției”, „Cititoarele ne spun”, „Ne scriu corespondentele”, „Către Femeia…”, „A sosit poșta!”, „Între prietene”, „Vești de la corespondente”, ”Cititoarele întreabă. Redacția răspunde”, „Corespondentele voluntare ne informează”, „Poșta”. În aceste rubrici, fie sunt publicate fragmente din scrisorile primite de la cititoare, cititori sau corespondente, fie se oferă răspunsuri la scrisorile acestora.

Revista „Femeia” are o tematică ce se adresează femeilor: cuplu, modă, sfaturi culinare, educație estetică etc.

5.3. Concursurile revistei „Femeia”

Din paginile revistei nu lipsesc nici concursurile, însă puține, spre deosebire de multitudinea de concursuri care apar astăzi în revistele pentru femei. Se propune un concurs pentru tinerele talente în anul 1948, intitulat „Concursul revistei Femeia” pentru promovarea tinerelor talente”. Cititoarele care nu erau inițiate în tainele scrisului, erau rugate să trimită la adresa redacției nuvele, schițe, poezii, reportaje, scenete sau corespondențe. Concursul era cu temă liberă, însă trebuia îndeplinită o condiție literară: să prezinte realitatea acelei perioade din Republica Populară Română, temele fiind inspirate din munca, lupta și viața femeilor. Se acordau și premii: premiul I, în valoare de 15.000 lei, premiul II: 10.000 lei, iar premiul III, 5.000 lei, plus 10 mențiuni a câte 2.000 lei.

Un al doilea concurs apare în numărul 3, din martie 1956, intitulat „Nici o curte fără pomi”. Concursul începea la data de 1 februarie și se termina la 31 decembrie a.c., având două etape: de primăvară și de toamnă. Concursul era realizat pentru a determina cititoarele să planteze cât mai mulți pomi, sărind astfel în ajutorul mediului înconjurător. Premiile pentru acest concurs constau în: un aparat de radio și cinci abonamente pe un an la revistă pentru comisia de femei care va îndeplini condițiile concursului; o sută de cărți noi pentru biblioteca de casă și un abomanent pe un an la revistă pentru responsabila circumscripției în care au fost îndeplinite condițiile concursului (și delegatele de grupe din circumscripție urmau să primească câte un abomanent pe un an la revista „Femeia”); un serviciu de ceai și un abonament de un an la revistă pentru gospodina care plantase și îngrijise cei mai mulți pomi.

Al treilea concurs, din numărul 6, iunie 1957, se realiza „Pentru cea mai bună corespondență”, în memoria zilei de 23 august 1944. Se preciza:„Concursul se va defășura pe tema: „Ce este nou în viața fabricii, cartierului, familiei, orașului nostru” și se încheia la 20 august, iar rezultatul se publica în numărul din luna septembrie”. De asemenea, se acorda un premiu ce consta într-o vizită la București (dacă câștigătoarea locuia în București, aceasta urma să facă o vizită într-unul din cele mai importante orașe ale României), 50 de cărți și un abonament pe un an la revista „Femeia”.

5.4. Politicul în revista „Femeia”

5.4.1. Versuri

În paginile revistei „Femeia” este promovat „modelul economic și social sovietic și ideologia comunistă, sub forma stalinismului”, cât și rolul conducătorului (Gheorghe Gheorghiu-Dej), considerat cel mai important om al țării. Nu numai articolele promovează aceste repere, dar chiar și versurile sunt pline de laude la adresa sistemului și a conducătorului:

ANUL III, NR. 11, NOIEMBRIE 1950 – 1. pg.8 – „În dimineața de 7 noiembrie” de Mihnea Gheorghiu – o poezie alcătuită din 7 strofe, ce face referire la ceea ce s-a întâmplat în ziua de 7 noiembrie, când Marea Revoluție socialistă a câștigat lupta: „Noaptea trecută, la Makronisos, a fost împușcată o fată./ In rânduri strânse, deținuții, palizi și gravi, au vorbit despre ea, ce s’a dus./ In zori, Memelaos Ludemis, poetul, rosti cu vocea avântată:/ „E 7 Noembrie, tovarăși! Inima sus!…”/ Soarele toamnei străluci atunci dint’odată pe zid,/ In colțul celei ucise, o inscripție era, cu cărbune:/ ADIO, TOVARĂȘI, TRĂIASCĂ IUBITU-MI PARTID!/ CU STALIN, INAINTE, SPRE PACE ȘI ZILE MAI BUNE! ”

ANUL VII, NR.6, SEPTEMBRIE-OCTOMBRIE 1954 – 1. pg.2 – „Partidului” de A.Toma; 2. pg.19 – „Partidului” de Virgil Teodorescu; 3. pg. 21 – rubrica „Poetul proletar” – „Moment de revoltă” și „Spre țărmul dreptății” de Dumitru Th. Neculuță

ANUL XVI, NR. 12, DECEMBRIE 1963 – pg. 3 – „Sonet de ziua republicii” de Mihai Beniuc

Trebuie făcută precizarea că în revista „Femeia” apar 59 de poezii/cântece, unele integral, iar din altele sunt alese doar câteva strofe sau, chiar numai una.

5.4.2. Articole cu tentă politică

Dat fiind faptul că, începând cu anul 1955, revista se proclamă „revistă social-politică și culturală”, apar foarte multe articole politice, în care este exacerbată peste măsură figura conducătorului și realizările sale, fiind asociat cu binele, iar regimul politic anterior era asociat cu răul. Avem așadar, cum o denumește Daniela Rovența Frumușani, o schemă actanțială simplă, care poate fi identificabilă cu basmul. Numai că, în acest caz, răul este cel care învinge binele, pentru o lungă perioadă de timp. Apar 42 de articole politice în 15 ani, destul de puține am putea spune, dată fiind perioada în care sunt publicate:

ANUL I, NR. 5, IULIE 1948 – 1. pg.2 – „Înainte pentru o viață însorită” – este vorba despre exploatarea poporului român de către capitaliști și despre victoria obținută în ziua de 11 iunie 1948 asupra acestor abuzuri ce au fost, în sfârșit stopate: „Femeilor, care au dat un însemnat ajutor pentru dobândirea victoriilor poporului nostru, le revine și astăzi o parte însumată din această muncă și luptă. În întreprinderi ele vor trebui să sprijine din răsputeri întreaga muncă, atât de însemnată acum , a sindicatelor, mobilizând în mod special femeile la înfăptuirea programelor de producție, la îmbunătățirea muncii și ridicarea nivelului tehnic.”; 2. pg.4 – „Cum au primit vestea cea mare” – titlul articolului reflectă conținutul articolului care se referă la modul în care au primit femeile din uzine și fabrici vestea naționalizării întreprinderilor industriale: „Da, da, prin naționalizare s’a sfârșit, pentru totdeuna cu jugul, cu exploatarea nemiloasă suportată de clasa muncitoare.”; 3. pg.5 – „Un nou mare ajutor pe care ni l-a acordat Uniunea Sovietică” – se vorbește despre cererea guvernului RPR către guvernul Uniunii Sovietice pentru micșorarea datoriilor de război, survenite „ca urmare a distrugerilor provocate de armata română în timpul războiului de agresiune hitleristă, pe teritoriul U.R.S.S.”. Răspunsul URSS: „dorind să ușureze restabilirea cât mai grabnică a economiei naționale a României și ținând seama de relațiile de prietenie ce s’au stabilit în țările noastre, guvernul sovietic a luat hotărârea de a reduce suma ce a mai rămas de plătit drept reparațiuni, cu începerea de la 1 iulie a.c. de 50 %.”; 4. pg.7 – „Grecia eroică” – este redată scrisoarea unui patriot grec, Christos Politis, către soția și copiii lui, care a fost ucis de armatele monarho-fasciste. În plus, sunt prezentate luptele dintre democrații greci și monarho-fasciști: „218 persoane au fost executate în trei zile în Grecia – 80 luptători ai rezistenței, au fost împușcați în insula Egin în Grecia.”

ANUL I, NR.8, SEPTEMBRIE 1948 – 1.pg.2 – „23 August – o cotitură hotărâtoare în viața noastră” – se vorbește despre sărbătorirea celor 4 ani de la răsturnarea dictaturii fasciste, despre ceea ce s-a realizat de la această dată: „Și făcând bilanțul celor realizate de la 23 august 1944 până acum, oamenii muncii din Republica noastră Populară și-au îndreptat întreaga lor recunoștință către marea Uniune Sovietică căreia îi datorăm în primul rând cotitura de la 23 August, precum și toate cele înfăptuite sub conducerea Partidului Muncitoresc Român, de atunci încoace.”; „Azi, mii de femei muncitoare sunt alese în conducerea sindicatelor, mii de femei sunt evidențiate ca inovatoare în producție, ca participante în întrecerile socialiste. 38 de femei au fost decorate cu „Ordinul Muncii”, sute de femei, în calitate de directori conduc cu cinste întreprinderile naționalizate, veghind la bunul mers și desvoltarea lor.”; 2. pg.7 – „Pentru o prietenie mai strânsă” – este vorba despre relațiile româno-maghiare: „Deasemeni îi ațâță pe unii să spună „- De ce să nu arborăm steagul maghiar?”

Noi respectăm steagul maghiar, dar toți cei care trăiesc în țara aceasta în Republica Populară Română, atât Români cât și Maghiari, avem steagul Republicii noastre care simbolizează și egalitatea de drepturi între naționalitățile conlocuitoare.”; 3. „După reforma învățământului, școala își deschide larg porțile sale”: „La propunerea P.R.M-ului, legea reformei învățământului de toate gradele va fi aplicată în toate școlile încă din această toamnă.”; 4. pg.28 – „Nivelul de viață al muncitorilor se ridică necontenit”

ANUL III, NR.10, OCTOMBRIE 1950 – 1. pg.4-5: „Un an de la proclamarea Republicii Populare Chineze”; 2. pg.12 – „Cu mare bucurie” – este vorba despre legea pentru alegerea deputaților și despre ce cred femeile despre această lege.

ANUL III, NR.11, NOIEMBRIE 1950 – 1. pg.1-2 – „A 33-a aniversare a Marei Revoluții Socialiste din octombrie”; 2. pg 20-21 – „În întâmpinarea lui 3 decembrie” – este vorba despre alegerile pentru desemnarea deputaților în Sfaturile Populare.; 3. pg.26-27 – „Așa se fac alegerile în America” – se vorbește despre mafia americană, despre legăturile mafiotului Charles Binaggio cu diverși oameni politici americani (Exemplu: președintele Comitetului Național al partidului, guvernatorul statului Missouri).

ANUL VII, NR.3, MARTIE.APRILIE 1954 – 1. pg1 – „Pentru buna aprovizionare a familiilor noastre” – se face referire la hotărârea Consiliului de Miniștri al RPR și a Comitetului Central al PRM de a extinde și îmbunătăți cultivarea de cartofi, legume și zarzavaturi pe loturi individuale de către muncitori și funcționari în orașe; 2. pg.4-5 – „Un simplu ostaș al partidului” – se face referire la viața grea a Niculinei Răducanu, noua președintă a sindicatului Întreprinderii pentru Creșterea și Îngrășarea Animalelor (I.C.I.A), precum și la realizările ei: „Președinta comitetului de întreprindere cu colectivul ei au izbutit să organizeze cantine bune la unitățile unde înainte se aducea mîncarea, răcită, de la 2 km distanță. La Bragadiru s-a organizat școală de alfabetizare, la Măgurele echipă de dansuri, la Pantelimon cor, în centrală echipă de teatru.”

ANUL VII, NR.6, SEPTEMBRIE-OCTOMBRIE 1954 – pg.8-9 – „Zece ani de rodnică activitate a asociației noastre” – este vorba de Asociația Romînă pentru Legăturile de Prietenie cu Uniunea Sovietică.

ANUL VIII, NR.1, IANUARIE 1955 – 1. pg.2 – „Plini de încredere în forțele păcii” – o retrospectivă a realizărilor din anul ce a trecut; 2. pg. 6-8 – rubrica „Incă un pas spre bunăstare” cu articolele „Ca să avem produse mai ieftine”, „Nevasta brutarului”, „Chiar și câțiva metri pătrați au importanță”; 2. pg.12-13 – „In vizită la cei mai scumpi prieteni” – munca în URSS.

ANUL VIII, NR.9, SEPTEMBRIE 1955 – pg.8 – „Sărbătoarea Bulgariei” – este vorba despre sărbătoarea ce a avut loc pe data de 9 septembrie, când Bulgaria a împlinit 11 ani de când a fost eliberată de sub jugul fasciștilor de către Armata Sovietică.

ANUL IX, NR. 3, MARTIE 1956 – pg.3 – „Un nou mare pas înainte…”

ANUL X, NR. 12, DECEMBRIE 1957 – 1.pg. 5- „Schimburi comerciale intense”; 2. pg. 9 – „Manifestul păcii”; 3. pg. 4 – „Glasul nostru răsună puternic”

ANUL XI, NR. 1, IANUARIE 1958 – pg. 12-13 – „Vom cinsti veșnic memoria dr. Petru Groza” – articol redactat ca urmare a morții dr. Petru Groza

ANUL XI, NR. 12, DECEMBRIE 1958 – 1. pg. 1-3 – „Ani lumină”; 2. pg. 20 – rubrica „Orizont 3600” – „Un nou stat independent în Africa”

ANUL XII, NR. 1, IANUARIE 1959 – 1. „Din expunerea făcută de tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej la ședința plenară a C.C. al P.R.M. din 26-28 noiembrie 1958”; 2. pg. 1 – „În prag de an nou”.

ANUL XII, NR. 12, DECEMBRIE 1959 – pg. 5 – „O mare speranță străbate lumea”

ANUL XIII, NR. 7, IULIE 1960 – 1. pg. 1-3 – „Privire în viitor” – se proiectează imaginea țării noastre în 1975; 2. pg. 4-5 – „Viitorul fericit al poporului nostru” – este vorba despre lucrările celui de-al III-lea Congres al P.R.M, despre raportul C.C. al PRM, prezentat de Gheorghiu-Dej; 3. pg. 9-10 – „Acum 16 ani a început o epocă nouă”

ANUL XIII, NR. 10, OCTOMBRIE 1960 – pg. 1 – „Pacea ne este scumpă”

ANUL XIV, NR. 7, IULIE 1961 – pg.1 – „Statutul femeii în dreptul familiei”

ANUL XIV, NR. 8, AUGUST 1961 – 1.pg. 1 – „1944-1961. După 17 ani”; 2. pg. 9 – rubrica „Îndemn spre noi succese” cu articolele „Vom îndreptăți încrederea partidului” și „Nu vom precupeți nici un efort”

ANUL XVI, NR. 9, SEPTEMBRIE 1963 – pg. 1 – „Pentru creșterea productivității muncii”

ANUL XVI, NR. 12, DECEMBRIE 1963 – pg. 6-7 – „1963” – se prezintă realizările pe plan politic ale țării noastre în anul ce urma a se încheia.

În aceste articole este descrisă relația dintre stat-conducător și popor, legătură ce apare ca una mitică, trainică. Discursurile pe care Gheorghiu-Dej le adresează poporului descriu această perioadă socialistă ca o „epocă de aur”, ca un timp în care binele domină și este amplificat prin ceea ce poporul și conducătorul fac pentru România. Conducătorul era prezentat în timpul vizitelor și cugetărilor sale în mijlocul oamenilor, aceștia preaslăvindu-l.

Se publică cu regularitate fragmente din discursuri, cuvântări, expuneri ale lui Gheorghiu Dej la diferite congrese: „Din expunerea făcută de tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej la ședința plenară a C.C. al P.R.M. din 26-28 noiembrie 1958” (anul XII, nr.1, ianuarie 1959) etc.

5.5. Genurile jurnalistice „cultivate” de revista „Femeia”

Cu privire la genurile jurnalistice adoptate, se regăsesc cu precădere: reportaje (30), portrete (18), interviuri (18), anchete (6).

5.5.1. Reportajele

Dintre tipurile de reportaje cunoscute, sunt abordate cu precădere:

fotoreportajul: „Tovarăș de viață” (anul X, nr.12, decembrie 1957 pg.10), „O seară obișnuită” (anul XI, nr. 1, ianuarie 1958, pg.6-7) , „O mare gospodărie socialistă” (anul XI, nr.12, decembrie 1958, pg.8-9).

reportajul de călătorie: „Treacă trenul fluierând” (anul I, nr. 5, iulie 1948, pg. 3), „O zi printre ucenicele dela Cuibul Dorului” (anul I, nr.8, septembrie 1948), „Prin Ceplenița” (anul III, nr.11, noiembrie 1950, pg.12-13), „In sat la Ceacu” (anul VII, nr. 6, septembrie-octombrie 1954, pg.14-15), „16 zile în Iugoslavia” (anul IX, nr.11, noiembrie 1956, pg.12-13), „Prin țara celor o mie de insule. Nusantara” (anul X, nr.12, decembrie 1957, pg.14-15), „Bun găsit oraș natal” (anul XI, nr.1, ianuarie 1958, pg.8-10), „În orășelul în care nu se îmtîmpla nimic” (anul XII, nr.1, ianuarie 1959, pg.12-13), „Nou ghid pentru Vatra Dornei” (anul XIII, nr.7, iulie 1960, pg. 12-13), „Într-un orășel moldovenesc” (anul XIII, nr.7, iulie 1960, pg.16-17), „Un colț al patriei. Regiunea autonomă maghiară” (anul XIII, nr. 10, octombrie 1960, pg. 2-3, cu continuare în pagina 6), „Popas în Valea Oltului” (anul XIV, nr. 7, iulie 1961, pg.12-14), „Meleaguri maramureșene” (anul XIV, nr. 8, august 1961, pg. 2-4).

reportajul-anchetă: „Covorul – element de cultură” (anul XVIII, nr.11, noiembrie 1965, pg.12-15), „Prin circumscripții sanitare și policlinici” (anul XVI, nr. 9, septembrie 1963, pg.2-3), „Fructe și legume proaspete…în toiul iernii” (anul XV, nr.11, noiembrie 1962, pg.24), „Caravana sănătății” (Anul XIII, nr.10, octombrie 1960, pg.12-14).

5.5.2. Portretele

În ceea ce privește portretele jurnalistice, 18 la număr, acestea au drept subiecte principale femei muncitoare sau artiști/artiste ai/ale poporului:

ANUL I, NR.8, SEPTEMBRIE 1948 – 1. pg. 20 – „Mama Cirica” – mama Cirica este, de fapt, Marina Cirica, controlor economic general pe regiune, lucrând în unul dintre birourile fabricii CORONA, prima Filatură de lână. (portret fizic plus moral); 2. pg. 36 – „Marina Ladânina” – artistă a Republicelor Sovietice.

ANUL III, NR.10, OCTOMBRIE 1950 – pg.25 – „Despre Vasile Ajaev și despre o întâlnire cu el la Moscova”

ANUL VII, NR. 3, MARTIE-APRILIE 1954 – pg. 28 – „Compozitoarea Ana Severa Benția”

ANUL VIII, NR.9, SEPTEMBRIE 1955 – 1. pg.4 – „Ecaterina Vingh”

ANUL X, NR. 6,IUNIE 1957 – pg. 19 – „George Enescu” – articol redactat la împlinirea a doi ani de la moartea marelui compozitor: „Nu știi ce să prețuiești mai întîi în personalitatea marelui muzician: să admiri în el pe violonistul inspirat, neuitatul interpret al operelor lui Bach, pe generosul pedagog care a crescut și educat cu atîta dragoste tineri violoniști, azi celebri în lumea întreagă, pe compozitorul care și-a închinat viața pentru a crea o uriașă operă, atît de adîncă și bogată prin complexitatea ei, pe dirijorul magic, care a cucerit inimile atîtor ascultători, pe pianistul cu totul deosebit, care putea înlocui o întreagă orchestră, cînd se așeza la pian, sau pe omul generos și dăruit care era George Enescu?”

ANUL XI, NR. 1, IANUARIE 1958 – pg. 11 – „Schiță pentru un portret”

ANUL XIV, NR. 7, IULIE 1961 – pg. 20 – rubrica „Schiță de portret” – articolul „Irina Răchițeanu”, actriță.

ANUL XIV, NR. 8, AUGUST 1961 – 1.pg. 7 – „Un nou erou al Cosmosului” – pilotul cosmonaut maiorul Gherman Stepanovici Titov; 2. pg. 20 – „Artista emerită Eugenia Popovici”

ANUL XV, NR. 10, OCTOMBRIE 1962 – 1.pg. 1 – „Inovatoarea Elena Ojog”; 2.pg. 6 – „Un vis împlinit” – portret al Zoiei Șevcenko, artistă a R.A.S.S. Osetia de Nord, dar și strungar; 3. pg.20 – „Dymphna Cusack”

ANUL XV, NR. 11, NOIEMBRIE 1962 – 1. pg. 5 – „Sarodjon Iusupova” de Elena Franț; 2. pg. 20 – „Bojena Nemțova” – scriitoare cehoslovacă.

ANUL XVI, NR. 9, SEPTEMBRIE 1963 – pg. 6 – „Tovarășa mea de muncă”

ANUL XVII, NR.1, IANUARIE 1964 – pg. 4-5 – „Vă facem cunoștință cu: o actriță…și o profesoară”

ANUL XVIII, NR. 10, OCTOMBRIE 1965 – pg. 12 – „Profiluri artistice: Lili Dușescu” – este vorba despre soprana Lili Dușescu

5.5.3. Anchetele

Anchete sunt puține și apar, relativ, destul de târziu în paginile revistei, mai precis în 1955:

ANUL VIII, NR.9, SEPTEMBRIE 1955 – pg.7 – „Ancheta revistei FEMEIA” – obiectivul anchetelor realizate începând cu numărul 7 (iulie) din 1955 al revistei, aveau ca scop „monitorizarea” activităților comisiilor de femei din întreprinderi și de pe lângă sfaturile populare. În ancheta din acest număr participanții la dialog sunt Paraschiva Vasilca (activistă pe lângă sfatul popular din Sibiu), Livia Stoica (responsabila circumscripției de femei nr. 95) și Constantin Nicolaiasa (președintele comitetului executiv al sfatului popular orășenesc din Sibiu).

ANUL IX, NR. 11, NOIEMBRIE 1956 – pg.15 – 16 – „Concluziile revistei la ancheta „De ce a fost respinsă acțiunea de divorț nr. 13.015”.”

ANUL X, NR. 6, IUNIE 1957 – pg. 8-9 – „Ancheta”

ANUL XVI, NR. 12, DECEMBRIE 1963 – 1.pg. 2-5 – rubrica „Ancheta noastră”, ancheta: „Care este lucrul cel mai de seama înfăptuit de dv.în anii Republicii?” – se prezintă realizările mai multor femei, din diferite profesii: muncitoare, laureată a Premiului de Stat pentru lucrări la catedra de mașini hidraulice, colectivistă, conferențiar universitar, impiegat de mișcare, artistă, deputată, cercetătoare la Institutul de Etnografie și folclor al Academiei R.P.R., șef de proiect, președintă comitet orășenesc de femei, vânzătoare, regizor, funcționară la Sfatul Popular, inginer, arhitect, profesoară, poetă; 2. pg. 8-9 – „În ajutorul mamelor”

ANUL XVII, NR. 1, IANUARIE 1964 – pg. 12-13 – „Gînduri despre tovarășul de viață”

5.5.4. Interviurile

O altă specie jurnalistică care apare cu precădere în paginile revistei este interviul. Revista „Femeia” publică interviuri acordate de diferite persoane: de la directoare/director de fabrică, doctoriță la actriță sovietică, interpretă-laureată a premiului de Stat, președintă a Asociației de stânga a femeilor suedeze, secretară generală a comitetului coordonator pentru apărarea patriei din Mexic, inginer, femeie-ostaș, scriitoare:

ANUL VII, NR.6, SEPTEMBRIE-OCTOMBRIE 1954 – pg.7 – „Înaintea timpului”, interviu cu tovarășa Ana Spinrad, directoarea fabricii de tricotaje, boiangerie și spălătorie chimică „Textila Roșie” din Orașul Stalin.

ANUL IX, NR.11, NOIEMBRIE 1956 – pg.2 – „Cînd mi se spune „stea” nu-mi place” – interviu cu actrița sovietică Tamara Makarova.

ANUL XII, NR. 1, IANUARIE 1959 – pg. 3 – „Interviul nostru” realizat cu tovarășul Ion Pățan, directorul Direcției plan economic din Ministerul Industriei Bunurilor de Consum; 2. PG. 5 – „Și-au organizat munca după necesitășile spitalului” – interviu cu doctorița Paraschiva Popa, de la Spitalul nr. 2 din Mediaș.

ANUL XII, NR. 12, DECEMBRIE 1959 – 1. pg.8-9 – „Un cămin plăcut” – interviu cu Dorogan Theodor, directorul fabricii de mobile „Măgura Coldei”; 2. pg. 14 – „Cînd a înțeles Elena că nu trebuie să tacă?” – interviu cu Gina Petrini, laureată a Premiului de stat, interpreta Elenei din piesa „Dacă vei fi întrebat” de Dorel Dorian.; 3. pg. 10-11 – „Pe noi ne-a ales baricada”, interviu cu dr. Andrea Andreen, președinta Asociației de stânga a femeilor suedeze, vicepreședintă a F.D.I.F., laureată a premiului „Lenin” „Pentru întărirea păcii între popoare”

ANUL XIII, NR. 7, IULIE 1960 – pg. 14 – „Am străbătut mări și țări ca să strîngem mîna unor femei care au aceleași idealuri ca și noi”, interviu cu Maria Efraina Rocha Martinez, secretară generală a comitetului coordonator pentru apărarea patriei din Mexic și vicepreședinta societății de prietenie și schimburi culturale mexicano-romîne.

ANUL XV, NR. 11, NOIEMBRIE 1962 – 1.pg. 9 – „Din nou despre articolele de uz casnic” – interviu acordat de inginerul Ion Crăciun, director general al industriei articolelor de uz casnic din M.I.U.; 2. pg. 10-11 – „Femeia – ostaș”

ANUL XVII, NR. 1, IANUARIE 1964 – pg. 14-15 – „De vorbă cu oaspeții noștri”

ANUL XVIII, NR.10, OCTOMBRIE 1965 – 1.pg. 2-3 – „Proiecte și proiectanți”; 2. pg. 4-5 – “Interviu pe tema unor cerințe actuale”

ANUL XVIII, NR.10, OCTOMBRIE 1965 – pg. 30 – „În vizită la Simone de Beauvoir”

ANUL XVIII, NR.11, NOIMEBRIE 1965 – 1. pg. 1-2 – „Cercetătorii studiază: condițiile de muncă ale femeii”, interviu cu doctorița Ana Koppich, conducătoarea unui colectiv științific; 2. pg. 3 – „Legislația socială în ajutorul femeii”; 3. pg.4-5 – „Copilul! Medicii și părinții îi apără sănătatea”; 4. pg. 25 – „Întîlnire cu Mona: Marina Vlady”

5.6. Genuri literare promovate

În ceea ce privește genurile literare adoptate de „Femeia”, apar regular și prin rotație: schițe (17), nuvele (6), povestiri (15). Multe din acestea, sunt scrise de autori/autoare din state comuniste și traduse în românește de colaboratoarele revistei „Femeia”

5.6.1. Povestiri

ANUL I, NR. 5, IULIE 1948 – pg.14 – „Mame și educatoare” – este relatată o povestire de la școală: „Cele două femei se ridică. – „ Atunci, o lași? Întreabă diriginta zâmbind. – „O las, doamnă, răspunde mama cu fața luminată și ea de un zâmbet cald. Între aceste două femei se țese puntea nevăzută și trainică a iubirii pentru copil; mamă și educatoare urcă încet, cu grije, cu atenție, cu dragoste, umăr la umăr și suflet lîngă suflet drumul anevoios, dar atât de minunat al clădirii de suflete, al zidirii de oameni noui viguroși, luminați, sănătoși, oameni noui la țară nouă, la lume nouă.”

ANUL I, NR. 8, SEPTEMBRIE 1948 – pg.3-4 – „Din experiența unei îndrumătoare” – este vorba despre experiența prin care a trecut o îndrumătoare de muncă în cartierul Bogdan din Iași (1948), unde oamenii nu aveau canalizare și trebuiau să aducă apa din vale. Astfel, cu ajutorul acesteia, oamenii au reușit să aducă apă în respectivul cartier. Una din concluziile pe care le-a tras îndrumătoarea în urma muncii depuse a fost: „Iată cum lucrînd pe teren și învățînd din muncă, mi-am dat seama că o îndrumătoare adevărată se apropie cu căldură de femeia care muncește, se sfătuește cu ea, și-i aduce cunoștințe noi folosind fiecare prilej pentru a lămuri politic faptele din jurul lor. Mi-am dat seama ce rol important au școlile de îndrumare, prelucrarea articolelor din Scânteia (…).”

ANUL III, NR.10, OCTOMBRIE 1950 – pg.29 – „Fiul regimentului” – este poveste unui copil sărac care ajunge artilerist: „Nu vom uita pe micuțul artilerist, care în decursul unui atac, se roagă: „Lăsați-mă să trag și eu asupra Germaniei”. Cunoaște el bine pe hitleriști, ei i-au ucis familia, l-au bătut sălbatec în beciurile lor și au deslănțuit pîrjolul asupra pămîntului scump al Patriei.”

ANUL III, NR.11, NOIEMBRIE 1950 – pg.30-31 – „Cu stăruință și răbdare”

ANUL VII, NR.3, MARTIE-APRILIE 1954 – pg.27 – „Ioana” – „A plecat Ioana mea la oraș, la școală. Da-a! Și la școală a ieșit prima, deși eu sînt picher și nu am decît două clase de școală, pe care le-am și uitat. S-a întors înapoi, fata lui moș Achim, picherul, șefă peste acarii de la gară. In ziua despre care mă tot întrebi își făcea serviciul (…).”

ANUL VII, NR.6, SEPTEMBRIE-OCTOMBRIE 1954 – pg.10-11 – „Ea și-a dat viața pentru fericirea poporului” – este vorba despre povestea vieții Doncăi Simo, luptătoare înflăcărată împotriva asupririi și înrobirii, pentru independența națională, pace și prietenie cu toate popoarele.

ANUL IX, NR. 3, MARTIE 1956 – 1. pg. 14-15 – „Trei fetițe cu codițe”; 2. „Ultima boacănă a soacră-mi”

ANUL X, NR. 6, IUNIE 1957 – pg. 11 – „Achibuchi”

ANUL XII, NR. 10, OCTOMBRIE 1960 – pg. 9-10 – „Echipa de fete din expresul nr. 12”

ANUL XIV, NR. 7, IULIE 1961 – pg. 3 – „O fată surîde Bărăganului”

ANUL XV, NR. 10, OCTOMBRIE 1962 – pg. 16 – „Cînd a greșit Ioana?

ANUL XVII, NR. 2, FEBRUARIE 1964 – pg. 14-15 – „Schimbul” de Elisabeta Moraru

ANUL XVIII, NR.10, OCTOMBRIE 1965 – pg. 9-11 – „Cu mine nu-ți merge” de Alberto Moravia

ANUL XVIII, NR.11, NOIEMBRIE 1965 – pg. 9-11 – „În căutare de lucru” de Youen Joice, în românește de Ana Lungu.

5.6.2. Nuvele

ANUL I, NR.8, SEPTEMBRIE 1948 – pg. 5-6 – „Drumul spre fericire” – nuvela vorbește despre Ioana și Petrică Bârsu, soț și soție. Muncitori amândoi, care aveau o căsnicie fericită. Ioana este nevoită să îi dea vestea lui Petrică despre faptul că pleacă pentru 3 luni la școală, temându-se că acesta nu o va mai iubi până la venirea ei înapoi. Finalul nuvelei: „Și uite-o azi. La 21 de ani, Partidul, Republica i-au încredințat o muncă de mare răspundere: trezirea și organizarea femeilor din județ la o viață mai nouă(…)Și imediat după 23 August Ioana s’a alăturat tineretului luptător – tineretului comunist. De atunci ea a găsit drumul adevărat spre fericirea ei, spre fericirea tuturor omaneilor necăjiți și exploatați ca dînsa.”

ANUL III, NR. 11, NOIEMBRIE 1950 – pg.14-15 – „Ceașca albastră” de Z. Liubina – text în care se povestește despre Ana Andrevna, care a dat țării rușilor mii de metri de țesături, despre o ceașcă albastră defectă, cumpărată de ea pentru a încerca să reproducă modelul ceștii pe țesături, dar și despre tristețea aflării știrii despre moartea lui Lenin – „Disdedimineață, Aniutca ieși pe stradă. Pe toți pereții caselor erau afișate lozinci: „Lenin a murit, dar cauza pentru care a luptat trăiește”… „Toți ca un singur om pentru Lenin”… „Muncitori și muncitoare intrați în rîndurile Partidului Bolșevic”.”

ANUL VII, NR.3, MARTIE-APRILIE 1954 – pg. 29 – „Ana Nucului” de Remus Luca – este vorba de o recenzie a cărții „Ana Luca” de Remus Luca, apărută la Editura Tineretului.

ANUL VIII, NR.1, IANUARIE 1955 – pg.18-19 – „100 de minciuni”

ANUL VIII, NR.9, SEPTEMBRIE 1955 – 1. pg.16-17 – „Prăpastia” de Serghei Nikitin; 2. pg. 18-19 – „Tovarășa Mary”

5.6.3. Schițe

ANUL IX, NR. 3, MARTIE 1956 – 1. pg.8-9 – „Un ghiocel” de Luiza Vlădescu; 2. pg. 16-17 – „Casa fierarului” de Ana Lungu.

ANUL IX, NR. 11, NOIEMBRIE 1956 – pg.14 – „Sora de copii” de Z. Luzian

ANUL X, NR. 12, DECEMBRIE 1957 – 1. pg. 6 – „Mesaj de primăvară” de Irina Orosz; 2. pg. 19 – „Primul ceai al Lilianei” de Luiza Vlădescu.

ANUL XI, NR. 12, DECEMBRIE 1958 – pg. 10-11 – „Scrisoare simplă” de Valentina Levidova, traducere de Nana Geles.

ANUL XII, NR. 1, IANUARIE 1959 – 1. pg. 8-9 – „Vrăjitoarea” de Liubov Rîss, în românește de Ana Lungu; 2. pg. 15 – „Convoiul” de Vasile Căbulea.

ANUL XII, NR. 12, DECEMBRIE 1959 – pg. 16-17 – „Dorința cea mare”

ANUL XIII, NR. 7, IULIE 1960 – pg.20 – „Omul de lîngă tine” de Ion Arieșanu

ANUL XIII, NR. 10, OCTOMBRIE 1960 – pg. 17-19 – „Ce să fac?” de Eugenia Busuioceanu

ANUL XIV, NR. 7, IULIE 1961 – pg. 16-17 – „Se însoară Mișa” de Varvara Karbovskaia, traducere în românește de Ana Lungu.

ANUL XIV, NR. 8, AUGUST 1961 – pg. 16-18 – „Prin noapte” de Haralamb Zincă

ANUL XV, NR. 10, OCTOMBRIE 1962 – pg. 8-11 – „Buchetul de garoafe” de Șerban Nedelcu

ANUL XVI, NR. 9, SEPTEMBRIE 1963 – pg. 14-16 – „Spectacolul” de Lucia Demetrius

ANUL XVI, NR. 12, DECEMBRIE 1963 – pg. 14-16 – „Albatros” de Dragoș Vicol

ANUL XVII, NR.1, IANUARIE 1964 – pg. 16-17 – „Revederea” de Varadi Zsuzsa

5.7. Cultura în Revista „FEMEIA”

În 1955, revista se autointitulează revistă social-politică, și culturală. Așadar, apar și articole cu privire la elemente ce țin de cultură, în aproape toate numerele din perioada analizată. Apar chiar foarte multe articole culturale pe număr:

ANUL I, NR.5, IULIE 1948 – 1. pg.1 – „In luna iulie” – scurte informații cu privire la ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei în luna IULIE, pentru cultura generală a cititoarelor; 2. pg.13 – „Ce să citim” – sugestii de cărți de lecturat; 3. p14 – „Expoziția dela Paris” – este vorba despre Expoziția Internațională a Femeii de la Paris (12 iunie), la care au asistat 200 de persoane, printre care foarte multe personalități.

ANUL I, NR.8, SEPTEMBRIE 1948 – pg.35 – rubrica „Ce să citim” – recomandări de lectură

ANUL III, NR.10, OCTOMBRIE 1950 – pg.28 – „O artă plină de bucurie” – despre Confederația Generală a Muncii, care a format un Ansamblu de cântece și dansuri a înființat un conservator, despre primii absolvenți ai Conservatorului, despre primii artiști profesioniști.

ANUL VII, NR.6, SEPTEMBRIE-OCTOMBRIE 1954 – pg. 22 – „Aristofan prieten al păcii” –articol redactat cu ocazia împlinirii a 2.400 de ani de la nașterea lui Aristotel, unul dintre cei mai mari scriitori ai Greciei antice.

ANUL VIII, NR.1, IANUARIE 1955 – 1. pg.10-11 – „Cluj. Oraș cu două universități, două opere și două teatre de stat”; 2. pg. 15 – „Expoziția anuală de stat a artelor plastice”

ANUL VIII, NR. 9, SEPTEMBRIE 1955 – 1. pg.10-11 – „În era luminii”; 2. pg.15 – „Din expoziția de Artă a R.P.Mongole”

ANUL IX, NR.11, NOIEMBRIE 1956 – pg. 11 – „George Călinescu. „Enigma Otiliei”

ANUL X, NR. 6, IUNIE 1957 – 1. pg. 4-5 – „Întâlnire cu Nazim Hikmet”; 2. pg.14 – <<„Jurnalul Annei Frank ” la Teatrul evreiesc de stat din București>>; 3. pg. 15 – „Călin (file de poveste)”; 4. pg. 17 – „Comori ale artei ruse”; 5. pg. 19 – „George Enescu”

ANUL X, NR. 12, DECEMBRIE 1957 – 1. pg. 5 – „Arta romînească în triumf prin capitalele lumii”; 2. pg. 25 – „Imagini de la primul salon internațional de artă fotografică al R.P.R”

ANUL XI, NR.1, IANUARIE 1958 – 1. pg. 11 – „Otilia Cazimir. Reîntîlnire cu o scriitoare iubită”; 2. pg. 17 – „Dragostea, eterna dragoste biruitoare” – Baletul „Lacul lebedelor” de Ceaikovski

ANUL XI, NR.12, DECEMBRIE 1958 – 1. pg.12-14 – „Taina unor succese”; 2. pg. 20 – „Imagini din viața culturală a Albaniei Noi”; 3. pg 21 – rubrica „Curiozități”; pg.22 – rubrica „Știați că…”

ANUL XII, NR. 1, IANUARIE 1959 – 1. pg. 22 – rubrica „Colțul geografic”, cu articolul <<Țara „Munților de foc”>>; 2. pg. 22 – „Aleksei Batalov în plină ascensiune”; 3. pg.23 – rubrica „Drumul progresului” cu articolul „Arhimede”; „40.000 de ani”; „Povestea lămîiului”; 4. pg.24 – „Dincolo de hotarele vieții”

ANUL XII, NR. 12, DECEMBIE 1959 – 1. pg. 19 – „Astfel e viața lor”; 2. pg.20 – „Fața ascunsă a lunii”; 3. pg. 21 – „Cel mai mare turn din lume”; 4. pg.21 – „Prin muzeele noastre. Luchian (1868-1916)”

ANUL XIII, NR. 7, IULIE 1960 – 1. pg. 6-7 – „Expoziția U.R.S.S.”; 2. pg. 17 – „Expoziția micilor artiști plastici”; 3. pg. 19 – „Congo”; 4. pg. 21 – „Th. Aman”; 5. pg. 22 – „Galina Ulanova”; 6.pg. 23 – „Fîntîna care cîntă”

ANUL XIII, NR. 10, OCTOMBRIE 1960 – 1. „Carnet cultural”; 2. pg. 20-21 – rubrica „Prin muzeele noastre…”, articolul „Ion Andreescu”; 3. pg. 21 – rubrica „Orizont 3600” – articolul „Femeie japoneză își amintește de Hiroșima”; 4. pg. 22 – „Însemnări pe marginea piesei „MARIA” ”; rubrica „Colț geografic” – articolul „Nigeria”

ANUL XIV, NR. 7, IULIE 1961 – 1. pg. 2 – „Recomandări pentru cercurile de citit”; 2. pg. 8 – rubrica „Citiți această carte”: „Singur de lume” de Hector Malot; 3. pg. 20 – rubrica „Schiță de portret” cu articolul „Irina Răchițeanu”; 4. pg. 21 – rubrica „Orizont 3600” – articolul „Nicaragua, o colonie americană”; 5. pg. 22 – rubrica „Colț geografic” – articolul „Abu-Bekr-Ibn-Tufeil”; 6. pg.22 – rubrica „Mari maeștri ai artei universale” – „Vecelio Tizian 1476-1576”

ANUL XIV, NR. 8, AUGUST 1961 – 1. pg. 11 – „Recomandări pentru cercurile de citit”; 2. pg. 20 – „Artista emerită. Eugenia Popovici”; 3.pg. 21 – rubrica „Orizont 3600” cu articolul „Mozambic, una din ultimele colonii”; 4. pg.22 – „Goya”; 5. pg. 23 – „Patria Lidice”

ANUL XV, NR. 10, OCTOMBRIE 1962 –1. pg. 17 – „Recomandări pentru cercurile de citit”; 2. pg. 19 – rubrica „Colțul geografic” – „Spania”; 3.pg. 20 – „Dymphna Cusack”; 4. pg. 20 – rubrica „Știați că…”; 5. pg. 21 – „Început de stagiune în capitală” (rubrica „Magazin cultural-științific”); 6. pg.21 – „Medicamentul morții”; 7.pg. 22 – „Fotosinteza – o enigmă biologică pe cale de a fi dezlegată”.

ANUL XV, NR. 11, NOIEMBRIE 1962 – 1. coperta a II-a – „Din expozițiile de artă din Capitală”; 2. pg. 20 – „Bojena Nemțeva 1820-1862”; 3. pg. 21 – „Al III-lea festival al cîntecului, jocului și portului popular din regiunea București”; „Lucia Demetrius-Limpezire”; 4. pg. 23 – „Recomandări pentru cercurile de citit”; 5. pg. 26 – „La Maria Chelsoi acasă”.

ANUL XVI, NR. 9, SEPTEMBRIE 1963 – pg. 20 -24– rubrica „Magazin cultural-științific” – articolul „De la globul cu apă la microscopul electronic”, FILE DE CALENDAR – informații despre Alexandu Vlahuță, Tolstoi, Iulius Fucik; „La repetiție”; recomandări de cărți pentru citit; „Prietene cu poezia”; „Liedul”; rubrica „Mozaic”

ANUL XVI, NR. 12, DECEMBRIE 1963 – 1.pg. 22 – rubrica „Magazin cultural-științific” – cu articolele „O sută de ani de la nașterea unei remarcabile muziciene” și „Noutăți științifice”; 2. pg. 23 – „Recomandări pentru cercurile de citit”

ANUL XVII, NR. 2, FEBRUARIE 1964 – 1. pg. 8 – „Prietene cu arta” ; 2. pg. 16 – „Chipul Parascăi din „Cordovanii” ”; 3. pg. 17 – „Recomandări pentru cercurile de citit”

ANUL XVIII, NR. 10, OCTOMBRIE 1965 – 1. pg. 8 – „200 de ani de la nașterea poetului Horațiu”;2. pg. 12 – <<„Natură moartă cu flori roșii” de Theodor Pallady>>; 3. pg. 30 – „În librării: un nou volum de nuvele Ion Băieșu”; 4. pg. 32 – „Caleidoscop”

ANUL XVIII, NR.11, NOIEMBRIE 1965 – 1. pg. 8 – “Chipuri de femei în opera lui Sadoveanu”; 2. pg.8 – “O puternică personalitate a literaturii noastre” – este vorba despre Liviu Rebreanu; 3. pg. 30 – “Omul își cîștigă omenia”, <<“Figură” de Henri Catargi>>

5.8. Publicistica de evaziune

În paginile revistei „Femeia” apar și jocuri și publicistică de evaziune (integrame, caricaturi, bandă desenată, bancuri) :

ANUL III, NR.1O, OCTOMBRIE 1950 – pg.31 – „Desene anti-imperialiste”de Nell Cobar

ANUL VII, NR.6, SEPTEMBRIE-OCTOMBRIE 1954 – pg.32 – „Jocuri distractive” – rebus și triverbe (literar și literar-științific).

ANUL IX, NR.3, MARTIE 1956 – pg.19 – bandă desenată: La birou/ Acasă, texte: Erna Albu, desene: Geta Brătescu

ANUL X, NR. 6, IUNIE 1957 – 1. pg. 10 – bandă desenată; pg. 23 – rebus „G. Topîrceanu”; anagramă; 3. pg. 25 – bandă desenată;

ANUL X, NR. 12, DECEMBRIE 1957 – 1.pg.11 – pamflet: <<Din literatura antimonarhică „Castelul regal de la Mamaia”>> de N.D.Cocea; 2. pg.24 – „Umor”

ANUL XI, NR.1, IANUARIE 1958 – pg. 18 și pg. 24 – umor, cuvinte încrucișate

ANUL XIV, NR. 7, IULIE 1961 – pg. 24 – careu „Stațiuni balneoclimaterice”

ANUL XV, NR. 10, OCTOMBRIE 1962 – 1.pg. 23 – „Din expoziția de caricaturi: Nell Cobar”; 2. pg. 24 – careu de cuvinte încrucișate

ANUL XV, NR. 11, NOIEMBRIE 1962 – pg. 22 – umor (desene de N.Claudiu).

ANUL XVI, NR. 9, SEPTEMBRIE 1963 – pg. 19 – umor

ANUL XVI, NR. 12, DECEMBRIE 1963 – pg. 25 – „Răvașe pentru anul nou 1964”

ANUL XVII, NR.2, FEBRUARIE 1964 – pg. 19 – desene satirice

ANUL XVIII, NR.10, OCTOMBRIE 1965 – pg. 32 – umor

ANUL XVIII, NR. 11, NOIEMBRIE 1965 – pg. 24 – desene

5.9. Informații referitoare la Constanța

În paginile revistei, am căutat și informații despre Constanța, despre femeile din Constanța. Însă, cu o mare dezamăgire, am constat că apar extrem de puține date despre Dobrogea, doar șapte la număr, în câteva numere:

ANUL III, NR.10, OCTOMBRIE 1950 – „Se oțelesc în munca de constructori” (pagina 3, Sia Littman, U.F.D.R. Constanța) – „Ioana Ionescu însă nu este singura femeie muncitoare căreia marele șantier al Canalului Dunăre-Marea Neagră i-a oferit posibilitatea unei calificări minunate și a unei temeinice și entuziaste încadrări în procesul de producție.”

ANUL VIII, NR.9, SEPTEMBRIE 1955 – pg.8-9 – „Nida Omer” – este vorba de o turcoaică, Nida Omer, din orașul Medgidia, care, în loc să își accepte destinul și să fie o simplă turcoiacă ce poartă văl, se face aviatoare, reușind să obțină consimțământul mamei sale. La 17 ani se înscrie la școala de parașutism din Medgidia, iar apoi, pentru continuarea antrenamentului, s-a înscris, pe perioada vacanței la școala de planoriști, iar apoi ajunge în tabăra sportivilor aviatori-planoriști de la Constanța.

ANUL XI, NR. 12, DECEMBRIE 1958 – pg. 9 – „Grădinița sezonieră din Corbu de Sus” – „Colectivistele mame vor ca programul continuu să înceapă mai devreme, adică din luna mai, ca ele să poată munci nestingherite pentru recolta viitoare a gospodăriei. Dorința lor este firească, și credem că adunarea generală o va soluționa. Tovarășa Alexandrina Turcitu, președinta comitetului de femei din comună, ne-a spus că vor analiza activitatea comitetului de sprijin al grădiniței și vor stabili un plan de muncă mai concret al acestuia. Sperăm că nu se vor mulțumi cu atît și că vor ajuta comitetul de sprijin ca acest plan să capete viață.”

ANUL XII, NR. 1, IANUARIE 1959 – pg. 14 – „…Și au învățat să facă comerț”

ANUL XII, NR. 12, DECEMBRIE 1959 – pg. 15 – în rubrica „Știri despre fapte și cifre”: „CONSTANȚA: La lucrările de pavare a trotuarelor pe o suprafață de 13.830 mp au participat 8.210 femei. În 26.000 ore de muncă patriotică, ele au realizat economii în valoare de 71.400 lei.”

ANUL XIII, NR. 7, IULIE 1960 – pg. 10-11 – „Bilanț și învățămînt” – se face referire și la Constanța, la femeile de acolo, chiar dacă nu tot articolul este dedicat acestora: „Discuții vii s-au purtat și în problema calificării și promovării femeilor. În regiunea Constanța, Timișoara, Galați a existat din partea comitetelor și comisiilor de femei o preocupare mai mare decît în alte regiuni pentru calificarea femeilor din agricultură.”

ANUL XIV, NR.8, AUGUST 1961 – pg. 12-13 – „Vacanță” – „1. Mamaia se întinde astăzi mîndră, strălucitoare, stîrnind admirația vizitatorilor. Mii de oameni ai muncii veniți la odihnă au găsit stațiunile de pe litoral schimbate „de la o zi la alta”.”; „3. Zilele însorite de vară au adus cu sine și zilele vacanței. În tabăra de la Năvodari, 2.000 de copii (într-o serie) își întăresc puterile și-și voinicesc trupurile sub mîngîierea fierbinte a soarelui. Apoi vor alerga voioși în îmbrățișarea răcoroasă a valurilor.”; „7. Iată un tablou firesc. Colectivista Maria Lucaci din Luduș, Margareta Fleptz, moașă, din comuna Valea Lungă și Vasile Orășan, muncitor la funiculare în regiunea Hunedoara au sosit la Eforie în concediu de odihnă.”

5.10. Mărci ale jurnalismului feminin

În revista „Femeia” din timpul guvernării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, apar și alte mărci ale jurnalismului feminin: „viața privată, sănătate, modă, corporalitate, loisir”.

5.10.1. Cuplu

Articole legate de cuplu, de viața ce o împart doi oameni, apar foarte puține, și anume două și, relativ destul de târziu. Primul articol despre viața în doi apare în anul 1957:

ANUL X, NR. 12, DECEMBRIE 1957 – pg. 10 – „Tovarăș de viață”

ANUL XVII, NR. 1, IANUARIE 1964 – pg. 12-13 – „Gînduri despre tovarășul de viață”

5.10.2. Educație estetică

Și articolele cu privire la educația estetică apar foarte rar, datorită faptului că, în acea perioadă se punea accentul pe munca femeii, pe educarea și profesionalizarea ei și, mai puțin pe sfaturi legate de aspectul fizic:

ANUL IX, NR. 11, NOIEMBRIE 1956 – 1. pg.21 – „Romance” – prezentarea unor coafuri; 2. pg. 20 – „Îngrijirea dinților”

– ANUL XI, NR. 1, IANUARIE 1958 – 1.pg. 21 – rubrica „Sănătate și frumusețe” pentru subțierea gleznelor; 2. pg. 23 – „Pe marginea unei parade” – prezentarea unor coafuri.

ANUL XV, NR. 11, NOIEMBRIE 1962 – pg. 23 – prezentarea unor produse cosmetice din gama „Litoral”, „Mărgăritar”, „Anca”, „Roua”.

ANUL XVII, NR. 2, FEBRUARIE 1964 – 1. pg. 21 – „Gimnastică. Lecția 1: mișcări de înviorare” – sunt propuse 6 exerciții și metode de executare a acestora

ANUL XVIII, NR.11, NOIEMBRIE 1965 – 1. pg. 22 – „Băile medicamentoase”; „Estetica și igiena părului”; „Noutăți medicale”

5.10.3. Moda

În schimb, din revistă nu lipsește niciodată pagina ce prezintă moda. De regulă, sunt prezentate modele de haine care sunt confecționate în Uniunea Sovietică sau producția națională de haine.

ANUL III, NR.10, OCTOMBRIE 1950 – pg.30 – „Moda în URSS” – prezentarea a patru modele de îmbrăcăminte de toamnă

ANUL III, NR. 11, NOIEMBRIE 1950 – pg.32 – „Moda jerseurilor în URSS”

ANUL VII, NR.3, MARTIE-APRILIE 1954 – p.33 – „Răspuns cititoarelor” – se oferă câteva modele de haine pe care cititoarele le-au cerut în scrisorile lor, modele ce pot fi purtate primăvara, fiind explicat și modul în care se confecționează: fustă din stofă ecosez, pusă pe fir drept, taior de primăvară, fustă dreaptă cu o cusătură cu tighel lat etc.

ANUL VIII, NR.9, SEPTEMBRIE 1955 – pg.22-23 – „Moda” – sunt prezentate modele de îmbrăcăminte din industria românească de confecții, modele ce au fost prezentate la concursul internațional de modă de la Berlin.

ANUL X, NR. 6, IUNIE 1957 – pg. 23 – se prezintă diferite modele de hăinuțe pentru cei mici

ANUL X, NR.12, DECEMBRIE 1957 – pg. 22-23 – „Moda în Varșovia. Septembrie – Octombrie 1957”

ANUL XI, NR. 1, IANUARIE 1958 – 1. pg. 22-23 – „Modă”- prezentarea unor rochii elegante și a unor pălării.

ANUL XI, NR. 12, DECEMBRIE 1958 – 1. pg. 23 – „Moda” –sunt prezentate trei modele ala întreprinderii de stat „Arta modei”; 2. pg.24 – „Transformări cu ajutorul tricotajului”

ANUL XII, NR.1, IANUARIE 1959 – pg. 20-21 – „Moda”

ANUL XII, NR. 12, DECEMBRIE 1959 – pg. 22-23 – „Modă”

ANUL XIII, NR. 7, IULIE 1960 – pg. 24 – „Țesături de vară” – se prezintă trei tipuri de țesături de in pentru haine de vară

ANUL XIV, NR. 7, IULIE 1961 – pg. 25 – „Moda pentru plajă”

ANUL XIV, NR. 8, AUGUST 1961 – „Moda anului 1961 în U.R.S.S.” – câteva modele lansate de Casa unională a modei din URSS.

ANUL XV, NR. 10, OCTOMBRIE 1962 – 1.pg. 25- „Moda” – modele de rochii de seară și de pardesiuri, confecționate la cooperativele de confecții din regiunea Banat; 2. „Moda” – modele de tricotaje din bumbac, confecționate de Fabrica de confecții și tricotaje București.

ANUL XVI, NR. 9 , SEPTEMBRIE 1963 – pg. 25 – moda

ANUL XVII, NR. 1, IANUARIE 1964 – pg. 24-25 – rubrica „Moda”

ANUL XVII, NR. 2, FEBRUARIE 1964 – 1. pg. 24 – „Moda”; 2. pg.25 – „O toaletă de seară”

ANUL XVIII, NR.10, OCTOMBRIE 1965 – 1. pg. 6-7 – „E totuși vorba de artă…”; pg.16-19 – moda

5.11. Sfaturi pentru educarea copiilor

În 1950 apar sfaturile pentru educarea copiilor, concretizate sub rubrica permanentă „Părinți, cum vă creșteți copiii?”:

ANUL III, NR.11, NOIEMBRIE 1950 – PG.25 – „Familia și școala” – se vorbește despre educația primită de copii acasă, dar și la școală – „(…)pentru educația sănătoasă a copiilor, este nevoie de o strânsă colaborare între școală și familie”; „Elevul nu poate să facă față învățăturii atunci când timpul lui nu este bine împărțit. Unii dorm prea mult, alții dimpotrivă prea puțin, unii când vin dela școală se așează imediat să-și facă lecțiile, fără să se odihnească, alții se dedau jocului și uită de lecții. Toate acestea au influență mare atât asupra purtării, cât și a învățăturii școlarului. Elevul școlii primare trebuie să doarmă 8-9 ore. ”

ANUL VII, NR.3, MARTIE-APRILIE 1954 – 1. pg.13 – „O fărâmă de fetiță” – „Nu-ți drămuiești dragostea față de copil cum își drămuiește spițerul leacurile. Mîngîierile nu-s dăunătoare copilului atunci când ele nu sînt exagerate, ci sînt ca un prinos, ca o răsplată dată lui în urma unei fapte bune. Dimpotrivă, îngăduința nelimitată, răsfățul exagerat și atoateiertător, deformează sufletul copilului. Copilul devine egoist, răutăcios chiar, neîngăduitor față de cel ce nu-i îndeplinește voia.”; 2. pg.16 – „Viitorul de aur al patriei” – se vorbește despre ceea ce a realizat URSS-ul pentru copiii patriei – „Guvernul sovietic a dat copiilor palate minunate, școli spațioase, înzestrate cu cele mai moderne materiale, stadioane uriașe, case de odihnă, tabere de vacanță, tot ce poate să le îmbogățească viața, să le asigure condiții pentru întărirea sănătății, posibilității pentru dezvoltarea armonioasă a talentelor și capacităților lor.”

ANUL VIII, NR.1, IANUARIE 1955 – pg.16-17 – rubrica „Părinți, cum vă creșteți copiii?”, cu articole: „Dragoste de mamă”, „O masă pentru cei mici”, „Gimnastică în fiecare zi”

ANUL VIII, NR.9, SEPTEMBRIE 1955 – pg.20 – rubrica „Părinți, cum vă creșteți copiii?” cu următoarele articole „Din caietul cu însemnări al unei mame”, „Cărți pentru copii” și poezia „Mofturoșii”

ANUL IX, NR. 3, MARTIE 1956 – pg. 15-16 – rubrica „Părinți cum vă creșteți copiii?” cu articolele „Mămica cea mititică”, „Gimnastică medicală pentru copii”

ANUL IX, NR. 11, NOIEMBRIE 1956 – 1. pg. 19 – rubrica „Părinți cum vă creșteți copiii?” – „Cîte ceva despre educația copilului mic (antepreșcolar)”; 2. pg. 9 – „Copii mari Griji mari”

ANUL X, NR. 6, IUNIE 1957 – 1. pg. 18-19 – rubrica „Cum vă creșteți copiii?”; 2. pg. 23 – „Probleme practice ale alimentației copilului mic”

ANUL XI, NR.1, IANUARIE 1958 – pg. 18-19 – rubrica „Părinți cum vă creșteți copiii”

ANUL XI, NR. 12, DECEMBRIE 1958 – pg 18-19 – rubrica „Părinți cum vă creșteți copiii?”

ANUL XII, NR. 1, IANUARIE 1959 – pg.18-19 – rubrica „Părinți cum că creșteți copiii?”

ANUL XII, NR. 12, DECEMBRIE 1959 – pg. 24 – rubrica „Părinți cum vă creșteți copiii?”

ANUL XIV, NR. 7, IULIE 1961 – pg. 16-17 – rubrica „Părinți, cum vă creșteți copiii?” care sunt titlurile articolelor de la această rubrică?

ANUL XIV, NR. 8, AUGUST 1961 – pg. 18-19 – rubrica „Părinți, cum vă creșteți copiii?”, cu articolele „Orientarea profeesională”, „Despre încăpățînarea copiilor” și poezia „Părinți și copii”

ANUL XV, NR. 10, OCTOMBRIE 1962 – pg.16-18 – rubrica „Părinți, cum vă creșteți copiii?” cu povestirea „Cînd a greșit Ioana?”și articolul „De ce mint unii copii?”

ANUL XV, NR. 11, NOIEMBRIE 1962 – pg. 15-17 – rubrica „Părinți, cum vă creșteți copiii?” cu articolele „Poate contribui familia la formarea deprinderilor de muncă ale elevilor, la dezvoltarea dragostei lor pentru munca productivă?”; „Timpul liber al copiilor”; „Biblioteca fiului meu”

ANUL XVI, NR. 9, SEPTEMBRIE 1963 – pg. 18-19 – rubrica „Părinți, cum vă creșteți copiii?” cu articolele „Timp, grijă și răbdare pentru cei mici”, „Prevenirea nervozității la copii”, „Citește tot ce-i cade în mînă”

ANUL XVI, NR. 12, DECEMBRIE 1963 – pg. 20-21 – rubrica „Părinți, cum vă creșteți copiii?” cu articolele „Probleme de…matematică” și „Vizionarea spectacolelor de către copii”

ANUL XVII, NR. 1, IANUARIE 1964 – pg. 20-21 – rubrica „Părinți, cum vă creșteți copiii?” cu articolul „O nobilă misiune”

ANUL XVII, NR. 2, FEBRUARIE 1964 – pg. 18-19 – rubrica „Părinți, cum vă creșteți copiii?” cu articolul „Prietenii noștri mai mari, părinții”

ANUL XVIII, NR. 10, OCTOMBRIE 1965 – pg. 28-29 – „Părinți și copii”

5.12. Sfaturi în bucătărie

Cititoarelor revistei „Femeia” le sunt oferite, începând cu anul 1954, sfaturi practice în bucătărie, dar și rețete pentru diferite sortimente de mâncare, prăjituri, dulcețuri etc:

ANUL VII, NR.6, SEPTEMBRIE-OCTOMBRIE 1954 – 1.pg.33 – „Ce gătim?” – se oferă anumite rețete culinare; 2. pg.33 – „Sfaturi practice” legate de uscarea legumelor.

ANUL VIII, NR.9, SEPTEMBRIE 1955 – pg. 24 – „Arta culinară” – prăjituri de sezon (prăjitură cu struguri, hațegana); „Conserve pentru iarnă” – vinete umplute, salate picante pentru iarnă, peltea de gutui.

ANUL XI, NR.1, IANUARIE 1958 – pg. 24 – „Sfaturi gospodărești”; „Ce putem prepara din cîrnați”; „Prăjituri cu foi cumpărate”

ANUL XVII, NR.1, IANUARIE 1964 – pg. 19 – „Mic laborator culinar”, „Cîteva sfaturi practice”

ANUL XVII, NR.2, FEBRUARIE 1964 – pg. 22 – rubrica „Mic laborator culinar” cu „Specialitatea casei”, „Cum folosim pudra”, „E bine să știți că…”

ANUL XVIII, NR.10, OCTOMBRIE 1965 – pg. 20-22 – rubrica „Mic laborator culinar” – propunerea a numeroase rețete culinare

ANUL XVIII, NR. 11, NOIEMBRIE 1965 – 1. pg. 20-21 – rubrica „Mic laborator culinar”; 2. pg.23 – „Gospodăria vă răpește prea mult timp?”

5.12. Sfaturi pentru amenajarea casei

Sfaturi legate de amenajarea casei unei familii, apar rar, respectiv de două ori în 15 ani și după o mare perioadă de timp, adică în anul 1964, când revista își reorganizează spațiile și rubricile:

ANUL XVII, NR. 1, IANUARIE 1964 – pg. 25 – RUBRICA „Căminul nostru”

ANUL XVII, NR.2, FEBRUARIE 1964 – pg.23 – rubrica „Căminul nostru” cu sugestii pentru amenajarea unei camere de zi și a diverse sfaturi.

5.13. Filmologie pentru cititoare

Pentru timpul liber, femeilor le sunt propuse diferite filme și piese de teatru, nou apărute, atât românești, cât și care apar în Uniunea Sovietică:

ANUL VIII, NR.9, SEPTEMBRIE 1955 – pg.21- „Pe răspunderea mea”

ANUL IX, NR. 3, MARTIE 1956 – pg. 18 – „Poemul pedagogic”, film tehnicolor

ANUL X, NR. 12, DECEMBRIE 1957 – 1.pg. 8 – „Filme noi”; 2. pg. 24 – „Simfonia Leningradului”

ANUL XI, NR.1, IANUARIE 1958 – 1. pg.5 – „Betsy Blair” – filmul „Strada Mare”

ANUL XII, NR. 12, DECEMBRIE 1959 – pg. 26 – „Rămîi cu noi”

ANUL XIII, NR. 7, IULIE 1960 – pg. 22-23 – <<Cronica filmului „Balada soldatului”>>

ANUL XIII, NR. 10, OCTOMBRIE 1960 – „Carnet cultural”

ANUL XIV, NR. 7, IULIE 1961 – pg. 9 – „Fii atentă, bunicuțo!”

ANUL XV, NR. 10, OCTOMBRIE 1962 – coperta a II-a – „Festivalul filmului sovietic” (cu continuare în pg.11).

ANUL XV, NR. 11, NOIEMBRIE 1962 – pg. 22 – „Iarmarocul”, producție a studiourilor din R.F.G.

ANUL XVI, NR. 9, SEPTEMBRIE 1963 – pg. 22 – „Tutunul”

ANUL XVII, NR.2, FEBRUARIE 1964 – pg. 20 – „Omagiu zburătorilor”

ANUL XVIII, NR. 10, OCTOMBRIE 1965 – pg.33 – “Serbările galante”

ANUL XVIII, NR.11, NOIEMBRIE 1965 – pg.25 – Un nou film romînesc “Procesul alb”

5.14. Imaginea femeii în revista „Femeia”

Revista „Femeia”, după cum și numele său ne-o sugerează, alocă un mare spațiu femeii, în diferitele sale ipostaze. Femeile apar ca apărătoare ale păcii (ANUL I, NR.5, IULIE 1948 – 1. pg. 6 – „Dacă voi, femei de pretutindeni, vă veți uni” – este vorba despre a 5-a sesiune a Comitetului Executiv al Federației Democrate Internaționale a Femeilor U.F.D.R, la Roma , în zilele de 15-20 mai 1948, la care a fost prezentă și secretara generală a U.F.D.R, Alexandra Sidorovici – „Trimisele a optzeci și trei milioane de femei au venit să-și afirme hotărârea de a smulge prin lupta lor unită colții fiarei imperialiste ațâțătoare de război pentru ca soarele păcii să încălzească din plin inimile iubitoare de pace și libertate.”; <<„Consolidarea păcii în lumea întreagă este cea mai scumpă speranță a tuturor femeilor, de orice naționalitate, rasă, credință sau opinie politică…Succesul luptei noastre pentru pace și împotriva ațâțătorilor la noui agresiuni depinde de unirea strânsă dintre toate femeile dornice de pace…”. Cuvintele acestea pline de un mare adevăr le-a rostit Nina Popova, reprezentanta femeilor sovietice(…).>>;), ca naționaliste (ANUL I, NR.5, IULIE 1948 – pg.11 – „Umăr la umăr” – se vorbește despre Organizația Județeană U.F.D.R Ilfov: „-Sunt în curs de formare comitete de sprijin pe lângă fiecare spital. La spitalele Zerlendi și Caritas au și început a activa. Numărul activistelor noastre crește pe zi ce trece, angajamentele pe care și le iau sporesc. Și astfel grija pentru ceiace s’a realizat se împletește cu munca ce tinde spre noui realizări. „ÎN ȘCOLILE NOASTRE DIN ÎNTREPRINDERI, 3675 MUNCITOARE ÎNVAȚĂ CARTE .”- îmi spune responsabila culturală.”), fiind mândre de țara condusă de Gheorghiu-Dej. Ele apar ca participante la opera de construire a socialismului.

De asemenea, se arată dorința femeilor pentru educație, cultură, lectură: ANUL I, NR.5, IULIE, 1948 – pg. 15 – „Spre lumină și progres” – este vorba despre Conferința culturală pe țară a U.F.D.R, la care au participat reprezentantele a 60 de organizații județene: „Pentru a putea îndeplini sarcinile mărețe ce stau în fața lor, activistele Uniunii Femeilor Democrate din România, studiază, după munca obositoare, operile marilor dascăli ai muncitorimii și ai întregii omeniri progresiste, Marx, Engels, Lenin, Stalin. Să lărgim și să adâncim studiul individual. Să adâncim învățarea marxist-leninistă, arma cea mai puternică în lupta de eliberare a celor ce muncesc. Să ne înarmăm cu acea învățătură care sa luminat drumul greu, plin de eroism al clasei muncitoare, în frunte cu Partidul Muncitoresc Român, spre eliberarea și independența poporului.”

Femeile se considerau a fi importante, sau li se implementa acestă idee a importanței contribuției lor la realizarea proiectelor propuse de Gheorghiu-Dej: ANUL I, NR. 5, IULIE 1948 – „Înainte pentru o viață însorită” – „Femeile, cu priceperea lor, cu dorința lor de muncă, pot și trebuie să fie de folos în clădirea vieții noi a poporului nostru. Fără participarea activă a femeilor nu e posibilă clădirea unei societăți omenești înaintate și fericită, lipsită de exploatarea omului de către om. Pentru aceasta trebuie să ne străduim și să ridicăm cu multă dragoste și încredere în toate activitățile de răspîndire ale organizației noastre, acele femei care și-au dovedit istețimea și puterea de muncă în cursul luptelor și acțiunilor generale populare și ale organizației noastre îndeosebi. Va trebui să ne clădim munca pe spiritul adâncirii frăției în acțiune și luptă a muncitoarelor, țărăncilor muncitoare și a intelectualelor progresiste de toate naționalitățile, din țara noastră, împotriva încercărilor dușmanilor de a slăbi unitatea noastră prin ațîțări șovine.”

5.14.1. Femeia-cercetător

Femeia apare și în ipostaza sa de om de știință, de cercetător, în ANUL XVI, NR. 12, DECEMBRIE 1963 – pg. 12-13 – „Prietenul invizibil” – este vorba despre oamenii, în special femeile care lucrează la Institutul de cercetări forestiere, mai precis în laboratorul de izotopi radioactivi – „Pe Elena Constantinescu am găsit-o în fața unui aparat ciudat; beculețe roșii se aprindeau și se stingeau cu o repeziciune uimitoare. Alături, era o casetă cu creuzete de dimensiunile jucăriilor, umplute pe jumătate cu o cenușă albă, curioasă. Ochii cercetătoarei urmăreau luminițele neastîmpărate, buzele murmurau cifre tainice, iar mîna înșira aproape simultan rînduri întregi de numere. Analizele de măsurare a radioactivității, așa cum ne-a explicat mai tîrziu, sînt foarte pretențioase. Cer o maximă atenție. Elena Constantinescu ne vorbește despre speciile de arbori, despre solul adecvat, de parcă ar fi silvicultor, despre analizele de laborator cu competența chimistului, și despre multilateralitatea folosirii izotopilor, cu pasiunea atomistului. Acum studiază în mod special nutriția minerală a speciilor forestiere, o lucrare vastă, urmărită în stațiuni diferite, cu condiții diferite.”

5.14.2. Femeia-meteorolog

În această perioadă, ca femeie, a lucra într-un domeniu oarecum nou pentru bărbați și, cu atât mai nou pentru femei, însemna o provocare. Este și cazul meseriei de meteorolog. Dat fiind faptul că exista prejudecata potrivit căreia femeile sunt mai „înclinate” spre științele umane, spre artă, prezentarea muncii pe care o întreprind acestea în diferite centre meteorologice din țară era văzută ca o raritate: ANUL XV, NR. 11, NOIEMBRIE 1962 – pg. 12-13 – „Meteorologii”: „Prin telefon și radiotelegrafie, observațiile meteorologice se adună la centrele din București, Cluj, Constanța, Iași, Arad. Aici meteorologii le interpretează și întocmesc hărțile sinoptice. La centrul de prevedere a vremii din Cluj lucrează și tînăra Natalia Năvodaru. Ea a absolvit cu cinci ani în urmă secția de climatologie a Facultății de geografie din București. Pasiunea pe care o pune în muncă i-a dat putința să realizeze în primăvara acestui an o lucrare științifică de o importanță deosebită pentru protecția navigației aeriene: „Studiul condițiilor fizico-geografice și meteorologice pe ruta de zbor Cluj-Iași”. Iar zecile de buletine meteorologice întocmite de ea în timpul serviciului călăuzesc pe aviatori în zborul lor, îi apără la timp de stihiile dezlănțuite ale naturii.”

5.14.3. Femeia-doctor

Prezența femeilor se face simțită și în domeniul medical, multe dintre acestea ocupându-se, în special de copii, considerați viitorul țării. În paginile reviste apar două articole care prezintă munca acestora, maniera de a se comportă cu pacienții, dar și nemărginita dragoste cu care fac această meserie:

ANUL XII, NR. 1, IANUARIE 1959 – pg. 5 – „Și-au organizat munca după necesitățile spitalului” – interviu cu doctorița Paraschiva Popa, de la Spitalul nr. 2 din Mediaș: „ – Vă rugăm să ne spuneți, care sînt atribuțiile comitetului de sprijin de pe lîngă spitalul dv. și ce relații sînt între personalul sanitar și membrele comitetului? – Comitetul de sprijin este format în cea mai mare parte din femei din cartierul în care se află spitalul. Și întrucît una dintre cele două secții ale spitalului nostru este de copii, pe cele mai multe dintre ele le-am cunoscut, ca medic de copii, încă înainte de a deveni membre ale comitetului și pot spune că sînt dintre cele mai bune gospodine și mame din cartier.”

ANUL XVI, NR. 9, SEPTEMBRIE 1963 – pg. 2-3 – „Prin circumscripțiile sanitare și policlinici” – este vorba despre vizitele întreprinse de echipe de control obștesc în diferite circumscripții sanitare și policlinici din București: „Doctorița Turceanu consultă mai întîi cazurile urgente. Astea sînt însă puține. Prin cabinetul ei se perindă zilnic în medie 20-25 de copii. Unele mame vin cu copiii pentru că aceștia nu au poftă de mîncare(…)Cu răbdare și delicatețe, ea le explică cauzele care provoacă anorexia. Pediatrul este în același timp medic și pedagog. Ca medic de circumscripție, doctorița Magdalena Turceanu vizitează pe micii ei pacienți și la domiciliu. Pe nou-născuți se duce să-i vadă și să-i ia în evidența circumscripției fără a fi chemată.”

5.14.4. Femeie-arhitect

Trei articole prezintă femeia-arhitect, o profesie considerată anterior numai pentru bărbați. Însă, femeile s-au încăpățînat să demonstreze că pot face aceeași muncă pe care o fac bărbații la fel de bine sau poate chiar mai bine, dat fiind faptul că ele se aflau la început de drum și puneau foarte multă pasiune în ceea ce făceau:

ANUL XV, NR. 10, OCTOMBRIE 1962 – pg. 4-5 – „Femeile din Dresda își iubesc orașul”

ANUL XVI, NR. 9, SEPTEMBRIE 1963 – pg. 7 – „Arhitectă și deputată” – „Arhitecta Ianka Dobreva este una dintre cele 65 de femei alese deputate în Marea Adunare Națională a R.P.Bulgaria. Ea provine din rîndurile tinerei intelectualități tehnice formate în anii regimului de democrație populară.”; „Crearea unor instituții sanitare în care să existe toate condițiile de îngrijire medicală pentru oamenii muncii a devenit apoi una dintre preocupările cele mai apropiate inimii tinerei arhitecte. Spitalul orășenesc din Radomir, policlinica din Cneja, sanatoriul balnear din Ovcea-Kupel și încă multe alte proiecte de contrucții au fost elaborate de ea(…)”

ANUL XVIII, NR. 10, OCTOMBRIE 1965 – pg. 2-3 – „Proiecte și proiectanți” – autoarea articolului stă de vorbă cu mai multe inginere, care se ocupă de proiectarea fabricii de tricotaje din lână și cu o arhitectă, Elena Gluck, care se ocupă de proiectul unui centru de colectare și achiziții: „Elena Gluck: M-a preocupat și continuă să mă preocupe crearea unor interioare și exterioare care să impresioneze. Să placă fără a fi nevoie să-ți explici de ce. Pur și simplu să dea ochilor bucurie! Aceasta nu e însă totul. În fabrică stai opt ore pe zi. Mă pun întotdeauna în situația muncitoarei și mă întreb: <<Ce ți-ai dori ca să te simți bine și să muncești cu spor?>>. Lumină, lumină din belșug. Culori vesele, armonioase; chiar și flori. Amănuntul! Știți ce rol mare joacă uneori în viața oamenilor? Muncitoarele mi-au spus că au nevoie de un loc unde să-și țină poșeta sau pachetul cu mâncare. Și aveau dreptate. Vestiarele tip garderobă sînt închise în timpul orelor de lucru. Mi-am bătut puțin capul și am găsit o soluție: în pereții coridoarelor dintre vestiare și sălile de producție am proiectat dulăpioare (casete) înzidite.”

5.14.5. Femeia-profesor

Articolele care prezintă femeia în postura de profesoară sunt în număr de cinci. Acestea prezintă, în marea lor majoritate, păreri sau mărturii ale unor profesoare sau învățătoare care sunt mândre de profesia pe care o exercită:

ANUL X, NR. 12, DECEMBRIE 1957 – „Mă înscriu la cuvânt” – o profesoară din Tg.Mureș povestește ce înseamnă pentru ea ultimii 10 ani – „Mărturisesc că mă simt emoționată, mai ales că acest prilej de a spune cîte ceva despre viața și munca mea coincide cu împlinirea a 30 de ani de cînd sunt profesoară.”; „Faptul că am fost decorată cu medalia muncii la Congresul învățătorilor din 1956 îl datoresc prețuirii de care ne bucurăm în republică, colegilor care m-au ajutat totdeauna și, bneînțeles, sîrguinței elevilor mei.”

ANUL XIV, NR. 7, IULIE 1961 – pg. 4-5 – „Marea poloneză” – autorul articolului, Victor Bârlădeanu vorbește despre călătoria sa, în Polonia, despre întâlnirea cu Kazimira Grobotinska și povestea vieții ei: „Originară din Varșovia, Kazimira Grobotinska a trăit în anii dinainte de război în capitala Poloniei, desfășurîndu-și munca de profesoară într-un liceu somptuos, pentru odraslele de oameni bogți, ducînd o viață îndestulată și liniștită împreună cu soțul ei – inginer și unicul lor copil, un băiat. Pe vremea aceea, orizontul Kazimirei Grobotinska se mărginea la liceu și locuință. Atît. Au venit însă anii cumpliți ai războiului și ai terorii fasciste, care au răsturnat toate valorile ce păreau înainte imuabile, de neclintit. Kazimira Grobotinska împreună cu soțul și cu fiul, care devenise un tînăr puternic și dornic de viață, au înțeles că în fața nenorocirii care le-a lovit patria nu pot sta departe. S-au înrolat toți trei în mișcarea de rezistență. În decurusl marii răscoale varșoviene din 1944 au luptat toți trei pe baricade împotriva cotropitorilor. În aceste lupte au fost uciși și soțul, și fiul. Kazimira a rămas, printr-o adevărată minune, în viață. După eliberarea țării, Kazimira Grobotinska n-a mai putut duce viața de dinainte de război. Deși i s-a oferit un post de directoare într-o școală din Varșovia, a preferat să plece în industriala Silezie și să muncească într-o școală unde învață copii de mineri. Aici, în Silezia, a găsit un nou sens vieții. Nu s-a mulțumit numai să-și ducă în mod conștiincios munca de profesor, dar s-a andrenat cu pasiune și în activitatea obștească. A fost aleasă deputată în consiliul popular voievodal.”

ANUL XV, NR. 10, OCTOMBRIE 1962 – pg. 4-5 – „Femeile din Dresda își iubesc orașul” – „Din mîinile profesoarei Lea Grunding au ieșit numeroase opere de grafică, dintre care unele din timpul călătoriei de studii în Uniunea Sovietică, Cuba, China și Romînia, care de curînd au fost expuse la Dresda într-o expoziție intitulată „Omul – fratele meu”.

ANUL XVII, NR.1, IANUARIE 1964 – 1.pg. 4-5 – „Vă facem cunoștință cu: o actriță și o profesoară”: „Aș umple pagini întregi vorbind despre modesta profesoară, mai apoi directoare, care îi învăța ziua pe copii și seara pe părinți, care făcea parte din echipa de dansuri și de cor, care era bibliotecară și propagandistă.”; 2. pg. 20-21 – articolul „O nobilă misiune” din cadrul rubricii „Părinți, cum vă creșteți copiii?”

5.14.6. Femeia-artist

Articolele care prezintă femei-artist sunt în număr de 12. Trei articole prezintă actrițe din România. Două articole fac referire la cântărețe de operă din România, unul la o soprană din România, unul la muncitoare-cântărețe, unul la o pianistă, unul la o interpretă din România. Sunt prezentate meritele din domeniul artistic și de pe plan internațional: al unei cântărețe din Osetia de Nord, al unei actrițe ruse, al unei actrițe din Bulgaria și al unei regizoare din Grecia:

ANUL X, NR. 12, DECEMBRIE 1957 – „Mă înscriu la cuvînt” – Lella Cincu, cântăreață de operă, vorbește despre ceea ce au însemnat ultimii 10 ani pentru ea: „Titlul meu de cîntăreață la Opera din București este mai tînăr decît republica noastră populară cu 4 ani. Am absolvit conservatorul „Ciprian Porumbescu” în 1951. În cei șase ani care au trecut de atunci am avut fericirea să cuceresc 5 premii internaționale: unul la Festivalul tineretului din 1953, altul la Praga în 1954, două în Belgia în 1957 și ultimul – Medalia de aur – instituit anume pentru mine, la Vercelli, în Italia, tot în acest an.”

ANUL XII, NR. 12, DECEMBRIE 1959 – pg. 14 – „Cînd a înțeles Elena că nu trebuie să tacă?” – interviu cu Gina Petrini, laureată a Premiului de stat, interpreta Elenei din piesa „Dacă vei fi întrebat” de Dorel Dorian.

ANUL XIII, NR. 7, IULIE 1960 – pg. 22 – „Galina Ulanova”, o mare actriță rusă.

ANUL XIV, NR. 7, IULIE 1961 – 1. pg 20 – „Irina Răchițeanu” – actriță: „Destinul unei femei intelectuale înainte și după 23 August a apărut în piesa lui H.Lovinescu „Surorile Boga”, grație puterii de convingere a intrepretării Irinei Răchițeanu, ca o expresie a transformărilor revoluționare pe care le-a trăit intelectualitatea cinstită din țara noastră.”; 2. pg 23 – „Muncitoare și artiste” – este vorba despre trei muncitoare cu talent de cântărețe: „Aristița Neagu s-a angajat la Atelierele „Grivița Roșie” din București, în anul 1953, după ce terminase școala profesioanală. Imediat s-a și interesat dacă aici există club, activitate culturală, pentru a se încadra și ea într-o formație artistică. Și a atras-o formația de mandoline. Se vede însă că i-a fost jenă să-i spună cuiva că are o voce limpede și catifelată și că-i este drag să cînte. În secția unde lucra, cînta tot timpul, iar tovarății ei de muncă nu-i mai spuneau altfel decît „privighetoarea secției.” Pe atunci era călitoare de oțel.”; 3. pg. 24 – „Drumul pînă la poarta cea mare” – este vorba despre cântăreața Ileana Constantinescu: „…Drumul de la cele trei oițe și de la furca de tors bumbac la poarta cea mare a Radiodifuziunii, Ileana Constantinescu l-a străbătut doar în zece ani. Iată și principalele popasuri: estrada căminului cultural din comuna Comani (raionul Drăgănești – Olt)…, concursul căminelor culturale din vara anului 1951, cînd obține premiul întîi pe regiune și premiul doi pe țară…Școala medie de muzică din București, pe care o frecventează ca bursieră, la propunerea Ministerului Învățămîntului și Culturii.”

ANUL XV, NR. 10, OCTOMBRIE 1962 – pg. 6 – „Un vis împlinit” – este vorba despre cîntăreața și strungarul Zola Șevcenko, artistă în R.A.S.S. Osetia de Nord

ANUL XVI, NR. 12, DECEMBRIE 1963 – pg. 22 – „O sută de ani de la nașterea unei remarcabile muziciene” – este vorba despre pianista Maria Taban – „Apariția Mariei Taban în viața artistică romînească a surprins toate cercurile muzicale și a entuziasmat presa de specialitate, care i-a consacrat pagini pline de superlative. Alături de muzicienii noștri de frunte, tînăra pianistă, stabilită în București, i-a oferit publicului cu regularitate seri de muzică de cameră, promovînd un vast repertoriu în primă audiție. A parcurs (fie singură, fie în diverse formații) aproape toată literatura muzicală preclasică, clasică și romantică. A întreprins studii speciale de interpretare a creației lui Chopin, fiind poate cea mai mare tălmăcitoare a noastră dintre anii 1886 și 1895 a lucrărilor genialului fondator al școlii poloneze.”

ANUL XVII, NR.1, IANUARIE 1964 – pg. 4-5 – „Vă facem cunoștință cu: o actriță și o profesoară”: este vorba despre actrița Vasilica Tastaman: „Chipul delicat de ingenuă comică, jocul ei fin, nuanțat și plin de naturalețe, dicțiunea ei deosebit de clară, timbrul și inflexiunile pline de farmec ale vocii ei sînt cunoscute de publicul din filmul <<Răsare soarele>> și din emisiunile de teatru de la televiziune și radio, din numeroase spectacole în care a interpretat roluri de tinere fete, ca în <<Mamouret>> sau <<Hagi Tudose>>, <<Burghezul gentilom>> sau <<Dacă vei fi întrebat>> ș.a. În prezent, cucerește spectatorii jucînd rolul feminin din <<Svejk în al doilea război mondial>>, al Annunțiatei din <<Umbra>> și pentru peste a doua suta oară pe cel al adolescentei Pix din <<Prietena mea Pix>>. Vasile, cum o numesc colegii, are o pasiune deosebită față de profesiunea pe care și-a ales-o. Sînt duminici cînd unii spectatori o văd în spectacolul de dimineață, unii în cel de după-amiază și alții seara. Și care dintre ei știe că ea a jucat de fapt pe scenă ziua întreagă! Desigur, asemenea duminici sînt cazuri excepționale (când s-a îmbolnăvit un actor din alt spectacol care trebuie înlocuit).”

ANUL XVII, NR.2, FEBRUARIE 1964 – pg. 2 – „Vă facem cunoștință cu: Zenaida Pally” – este vorba despre cîntăreața de operă, Zenaida Pally, artistă a poporului: „Într-adevăr, Zenaida Pally – în plină maturitate artistică – învață mereu, muncește cu rîvnă pentru fiecare rol. Un teanc de cărți, reviste și partituri noi vei găsi totdeauna în camera ei de studiu, unde își completează imaginea rolului de la repetiție din teatru. Nici un amănunt nu-i scapă. Pînă și probele de costume își au importanța lor. Aici intervine și <<desenatoarea>> Zenaida Pally. De la schițele de rochii pînă la realizare este un drum lung, parcurs cu migală, fantezie și trudă. <<Costumul trebuie să vorbească spectatorului despre eroină, epocă, situație dramatică>> – remarcă interpreta.”

ANUL XVIII, NR. 10, OCTOMBRIE 1965 – pg. 12 – „Profiluri artistice: Lili Dușescu” – este vorba despre soprana Lili Dușescu: „Dar în acest răstimp Lili a interpretat multe roluri și foarte diferite. Înaltă, zveltă, cu eleganță degajată în mișcări, cu un joc simplu, natural și grațios, completat de o voce expresivă, caldă și plină de farmec, a interpretat roluri de ingenuă, ca, de pildă, Carolina în „Căsătorie secretă”, Marghit în „Întîlnire cu dragostea”, Hannorl în ”Casa cu trei fete”, ca cel al subretei Valencienne din „Văduva veselă” sau de primadonă, ca în Ana Eliza din „Paganini”, Rose Marie sau inginera Daria din „Tîrgul de fete”. În stagiunea aceasta o vom vedea într-o nouă operetă: „Țara surîsului”.”

ANUL XVIII, NR.10, OCTOMBRIE 1965 – pg. 31 – „Prietene din Balcani” – este vorba despre Nevena Kakanova, actriță bulgară: „- Nici n-ar fi fost intereseant pe plan artistic. Prefer un sfîrșit nedefinit, care oferă soluții roze, unui epilog <<lozincă>> de genul <<ei au devenit oameni buni>>. Discuția se anunță interesantă. Tînăra actriță formula opinii despre munca ei și a regizorului cu care a lucrat, despre roluri pe care le îndrăgea sau altele pe care le respingea. Personajul din <<Hoțul de piersici>>, de exemplu, a atras-o prin aparentul liric ușor discret, prin acea melancolie devenită tristețe adîncă, deznădejde, cînd tînăra soție a comandantului lagărului înțelege imposibilitatea realizării în acele condiții a iubirii ei cu prizonierul sîrb” și Lila Kurkulacu, regizoare din Grecia.

5.14.7. Femeia-judecător

Imaginea femeii-judecător apare doar într-un articol, din anul 1956. În acea perioadă, după cum putem observa, cariera de judecător pentru o femeie se afla în stadiul de pionierat:

ANUL IX, NR. 3, MARTIE 1956 – pg. 9 – „Președinta tribunalului”, articol încadrat în rubrica „Femei în profesii noi”: „Au fost multe procese în ziua cînd am cunoscut-o pe președinta Tribunalului raional „23 August”. Tîrziu, cînd sala de ședințe s-a golit, Ioana Șendrea s-a îndreptat spre biroul ei cu un maldăr de dosare la subțioară. Pentru dînsa munca abia începea. Avea să se adîncească din nou în studierea dosarelor, fiindcă ele nu sînt simple hîrtii, iar ea, judecătoarea, nu este un om închistat între paragrafe și articole de lege, care aplică pedepse și sentințe cu sînge rece, fără să clipească măcar. In dosarele acelea e vorba de oameni vii, și ea are datoria să înțeleagă cine este cinstit și cine este dușman.”

5.14.8. Femeia-deputat

Articolele dedicate femeii în postura de deputate, șase la număr, prezintă realizările acestora, proiectele lor pentru viitor sau drumul pe care l-au străbătut pentru a ajunge în această poziție:

ANUL VIII, NR. 9, SEPTEMBRIE 1955 – pg. 12-14 – „U A-po din Șanhai” – U A-po (51 de ani) era deputată în cartierul Pan ție huan. Articolul face referire la viața aceasteia, precum și la lupta de eliberare a Chinei: „Firul povestirii care se întrerupsese pentru o clipă fu înnodat de tovarășa U A-po tot așa de repede precum leagă firul o filatoare cînd a stat ringul. Ocupația japoneză…Prin fața noastră se perindă clipele vitrege ale acestei negre perioade a istoriei moderne a Chinei. Muncitorii Șanhaiului au dus-o mai greu ca oricînd. Dar amintirea zilelor glorioase ale grevelor din martie 1927, rezistența eroică împotriva cotropitorilor japonezi în 1932 și 1937 le dădea tărie și încredere că în Șanhaiul luptelor și victoriilor proletare va suna ceasul libertății. Muncitoarele textiliste, din miile de fabricuțe, știau încă prea puțin despre partidul eliberator. Dar legendele Marșului cel lung, veștile despre victoriile Armatei de Eliberare, cuvintele părintești ale tovarășului Mao, care străbăteau din gură în gură calea lungă de la Yenanul liber la Șanhaiul cotropit, le încălzeau și lor inimile. ”

ANUL IX, NR. 11, NOIEMBRIE 1956 – pg. 7 – „Beate Fredanov ne vorbește despre activitatea ei ca deputată” – Beate Fredanov, artistă la Teatrul Municipal, a devenit și reprezentantă a cetățenilor din circumscripția electorală nr.19 a Sfatului popular raional Lenin – „- Cu toate că munca obștească de deputat îmi cere un timp prețios pe care trebuie să-l răpesc din munca profesională, eu nu-l socot timp pierdut; dimpotrivă, acest contact cu problemele cetățenești îmi îmbogățește experiența de viață, legătura cu diferite aspecte ale muncii din țara noastră – legătură care trebuie să stea la baza oricărei manifestări artistice adevărate.”

ANUL XV, NR. 10, OCTOMBRIE 1962 – pg. 4-5 – „Femeile din Dresda își iubesc orașul” – „La începutul acestui an, adunarea deputaților din orașul Dresda a hotărît printre altele: construirea unui număr de peste 3 000 de apartamente care să fie terminate pînă la sfîrșitul anului, punerea în 1963 a pietrei fundamentale pentru noua casă de cultură în Altmarket, terminarea în 1965 a construcțiilor din strada Thälmann.

Numeroase femei din Dresda, deputate orășenești, au contribuit la întocmirea acestui plan. Și la realizarea lui participă femeile. Tînăra arhitectă Leonie Tothbarth, de exemplu, în cadrul Institutului de proiectări pentru construcții înalte lucrează la noi proiecte pentru locuințe.”

ANUL XVI, NR. 9, SEPTEMBRIE 1963 – pg. 7 – „Arhitectă și deputată” – „Arhitecta Ianka Dobreva este una dintre cele 65 de femei alese deputate în Marea Adunare Națională a R.P.Bulgaria. Ea provine din rîndurile tinerei intelectualități tehnice formate în anii regimului de democrație populară.”; „Crearea unor instituții sanitare în care să existe toate condițiile de îngrijire medicală pentru oamenii muncii a devenit apoi una dintre preocupările cele mai apropiate inimii tinerei arhitecte. Spitalul orășenesc din Radomir, policlinica din Cneja, sanatoriul balnear din Ovcea-Kupel și încă multe alte proiecte de contrucții au fost elaborate de ea(…)”

ANUL XVII, NR.1, IANUARIE 1964 – pg.4-5 – „Vă facem cunoștință cu: o actriță…și o profesoară” – articolul o prezintă pe profesoara Elena Buhai. Aceasta, pe lângă meseria de profesoară, este și deputată:„Anul trecut a constatat că prin părțile Cislăului și Pucioasei, la unele școli, nu se preda întotdeauna la un nivel calitativ superior; și asta din pricină că nu toate cadrele aveau pregătire corespunzătoare. Împreună cu ceilalți deputați din comisie a studiat în mod amănunțit această situație și ce anume s-ar putea face. Ulterior, comisia a prezentat propuneri concrete comitetului executiv prin care să se creeze posibilități de ridicare a pregătirii profesionale a cadrelor didactice.”

5.14.9. Femeia-aviator

O nou domeniu în care doamnele reușesc să pătrundă este cel al aviației. Revista „Femeia” îi dedică femeii-aviator trei articole. Primul articol despre femeia-aviator apare în anul 1955, al doilea un an mai târziu, în 1956, iar al treilea în 1963:

ANUL VIII, NR. 9, SEPTEMBRIE 1955 – pg. 8-9 – „Nida Omer”

ANUL IX, NR. 3, MARTIE 1956 – pg. 7 – „Aviatoarea Eleonora Nicoară” – acest articol este prezentat în cadrul mini-rubricii „Femei în profesii noi” – „Cîteodată Eleonora Nicoară primește misiunea de a transporta cu avionul sânge și medicamente la spitalul din Galați. Atunci bucuria îi este și mai mare. În curtea spitalului zărește de obicei o femeie cu părul cărunt, îmbrăcată în halat alb. E mama ei, soră la spitalul din Galați. Îi face semne cu mîna din avion și apoi lansează parașuta cu medicamente. Se mai rotește cîteva minute deasupra spitalului, în semn de salut sau poate pentru a-și arăta iscusința. Mama strînge la piept parașuta ca și cum și- ar strînge fiica și petrece avionul cu privirea pînă ce se pierde în zare.”

ANUL XVI, NR. 9, SEPTEMBRIE 1963 – pg. 7 – „Voință!” – este vorba despre Maria Nedealkova, femeie-aviator: „Cînd am cunoscut-o pe femeia înaltă, blondă, în uniformă de aviator și, cînd am ascultat emoționanta ei poveste, am înțeles pe loc că într-adevăr i-a trebuit multă voință ca să devină pilot. La clubul aviatic din Sofia construia aeromodele. O atrăgeau însă înălțimile azurului. S-a înscris la școala de aviație (…)A învățat mult, a făcut nenumărate exerciții de zbor, a învins greutățile (…) Organizația de tineret și mai tîrziu organizația de partid, în cadrul căreia a fost primită, au educat-o în spiritul principiilor comuniste, i-au format caracterul.(…)”

5.14.10. Femeia-ceferistă

În revista „Femeia” apare și imaginea femeii-ceferiste, fiind prezentate implicațiile acestei meserii:

ANUL VII, NR.6, SEPTEMBRIE-OCTOMBRIE 1954 – pg. 4-5 – „Drumul ales” – se vorbește despre Constanța Ilie, prima femeie mecanic de locomotivă din regionala C.F.R – Craiova: „- Jinduiam să ajung mecanic de locomotivă încă din primele luni de focărie. De cîte ori, pe cînd mecanicul scruta zarea prin ochiulețul locomotivei, n-am atins eu cu mîini dornice frîna și schimbătorul de care atît de des mă folosesc acum. Tovarășul Fluture și schimbul lui, Titu Ionescu, mă îndemnau mereu: „De ce nu faci cerere pentru școala de mecanici, tovarășă Tanța? Ai putere în mîini și-ți place munca noastră”. Căpătau atunci visele mele întruchipare. Dar visul a rămas viu pînă m-a ajutat partidul să-l împlinesc.”

ANUL XVII, NR. 2, FEBRUARIE 1964 – pg. 2 – „Vă facem cunoștință cu: Gherghina Ștefan”, ceferistă: „Tînăra ceferistă Gherghina Ștefan își cunoaște meseria. Cu cîteva seri înainte, tot pe un întuneric ca cel de acum, a ieșit să întâmpine trenul anunțat de stația vecină. Uitându-se cu atenție de-a lungul șinelor, a zărit legănîndu-se în beznă o arătare ciudată. Fără să-și piardă cumpătul, cantoniera a grăbit într-acolo. O dată cu ea a prins să grăbească și misterioasa umbră. Mergea direct către tren. Poate în clipele acelea, Gherghina avea inima cît un purice, însă de zorit înainte zorea. Și nu e ușor nici ziua s-alergi printre traverse, dar noaptea! Trenul însă nu trebuie să întîlnească nimic în calea sa. Așa spune regulemanetul. Să aibă cale liberă. Așa trebuie să fie. Din partea opusă și-au făcut apariția două luminițe roșii ce creșteau vertiginos. Locomotiva. <<În mai puțin de un minut e aici!>>. Atunci și-a dat cantoniera seama cu ce <<arătare>> are de-a face. Era un cal. Ce căuta noaptea pe linie, de unde apăruse? Cîteva pietre, cîteva chiote, și animalul, speriat, a părăsit linia. În acel moment a trecut și trenul.”

5.14.11. Femeia-mamă

Femeii ca mamă nu i se acordă un spațiu editorial foarte mare, fiind publicate, în 15 ani, doar patru articole pe această temă

ANUL VII, NR.3, MARTIE-APRILIE 1954 – pg.24-25 – „O zi însemnată” – „În calendar nu erau trecute numai aceste fapte din viața bogată a mamei. El cuprindea și însemnări de felul acesta: De cumpărat bocanci schi Radu…De zugăvit bucătăria… De îngrijit cumpărare bilete „Ochiul babei”. Așa e mama. Nu-i scapă niciodată nimic. Năstrușnicele mele planuri de o petrece deosebit o zi atît de mare pentru mine, cum a fost ziua de astăzi s-a irosit. Tot răsfoind calendarul de pe biroul mamei, s-a înserat. Am așteptat-o pe mama. Ea a venit tîrziu. După încetineala cu care și-a dezbrăcat veșmîntul, am înțeles că-i obosită. Dar cîtă lumină în ochii ei. – Ți-a reușit experiența, mamă? Ea a zâmbit din nou cu ochii și m-a corectat. – Ne-a reușit. Pe lîngă succesele mamei, bucuria mea de astăzi mi se părea fără importanță. – Ce viață frumoasă ai tu, mamă! Cîte bucurii. Spune-mi, mamă, care zi din viața ta a însemnat cel mai mult? Mama a cugetat o vreme, netezindu-și părul de pe frunte, de parcă încerca să-și amintească: – N-aș putea să aleg. Intrarea mea în partid a fost ca regăsirea vieții pe care o căutam de mult, a fost răspunsul la toate întrebările pe care mi le pusesem. In mijlocul acestor oameni deosebiți m-am simțit puternică, fiindcă vedeam că acum e nevoie și de mine. Fericită am fost și atunci când pregăteam, prin 1945, bucate într-o nouă creșă ca și în clipa cînd m-am urcat la catedră și am ținut prima prelegere(…).”

ANUL IX, NR. 3, MARTIE 1956 – pg.12-13 – „Pînă vine mama…” – este vorba despre creșa de copii a fabricii de confecții „Gheorghe Gheorgiu-Dej”: „Privirea mamei a învăluit copilul într-o dragoste negrăit de mare. Instinctiv privirea ei s-a îndreptat asupra mea cu mîndrie luîndu-mă parcă mărturie: Vezi cît e de frumos copilul meu? Am încuviințat întru totul încîntarea acestei mame mărunțele cu năframa legată gospodărește sub bărbie. Printr-un geam micuț, o soră a întins brațele voinice și a primit pruncul trecîndu-l dincolo în salonul alb. O urmăream pe fereastră și parcă din mersul ei, din înteaga ei ființă, se desprindea o încredere tihnită: copilul ei e acum în mîini bune.”

ANUL X, NR. 6, IUNIE 1957 – pg. 2 – „Pentru ei” – „ – Mamaaa, mămicăăă!… Femeia tînără a tresărit. Două mînuțe mici stăteau întinse spre ea. Doi ochi, licăr de smoală, o priveanu: „Mamă…mămică…” Femeia a deschis brațele moi ca un leagăn și a prins în ele un pui mic de om, părăsit de cine știe cine, odată, de mult, pe malul unei rîpe. Și așa, Sănducu are acum o familie. „Mama”, femeia din comitetul de sprijin, care l-a îndrăgit pe dată, e ospătară, iar „tata” e însuși zugravul cel colorat de pe scară.”

ANUL XVI, NR. 12, DECEMBRIE 1963 – pg. 18-19 – articolul „Drumul” – este prezentată viața Ecaterinei Crișan, mamă a 12 copii – „De la Ecaterina au luat copiii frumusețea chipului, mlădierea glasului, puterea de a munci, dar mai ales setea aceea cu nimic de potolit, căreia mămăica, în graiul ei simplu, îi spune, sete de carte. Femeia care a împlinit 64 de ani mai păstrează cîteva din puținele ei cărți pe care a învățat la școala primară. Are pentru tipăriturile acestea vechi și rupte un sentiment de evlavie. I-a plăcut mămăicăi să învețe, dar pentru asta n-a avut nici timp și nici bani. Copiii ei însă, toți doisprezece, au învățat, 11 dintre ei au studii superioare. Anii de viață nouă le-au îndreptat și limpezit drumul, chiar și celor mai în vîrstă din frații Crișan…”

5.14.12. Femeia-muncitoare

În schimb, femeii-muncitoare i se acordă cea mai mare importanță. În cinstea acestei femei care prin munca ei ajută la construirea socialismului, sunt publicate 36 de articole. Așadar, putem trage concluziy că, în această perioadă istorică, femeia muncitoare era considerată cea mai importantă.

Ar ocupa un loc foarte mare să prezint toate articole legate de femeia muncitoare, de aceea, o să mă limitez la un număr de șapte:

ANUL I, NR.5, IULIE 1948 – pg.8 – „În loc de arme ucigătoare, mașini de cusut” – „Într-o astmosferă de sărbătoare, secțiunea U.F.D.R a evidențiat mncitoarele cărora, cu acest prilej, le-au fot înmânate carnetele de membre în U.F.D.R. Ca admirație, pentru imboldul dat în muncă, carnetul No.1, i-a fost oferit muncitoarei Maria Moldovan. Femeile și-au luat angajamentul să transforme, alături de toate forțele muncitorești din orășelul lor, cetatea veche a alimentării răsboiului, într-o cetate a păcii.”

ANUL III, NR. 10, OCTOMBRIE 1950 – 1.pg.14-15 – „Munca, chezășia înfloririi gospodăriilor agricole colective” – articolul prezintă munca femeilor pe ogor – „Munca lor n’a fost zadarnică. Coca Elisabeta a fost decorată cu Medalia Muncii, iar acum e șefă de brigadă în gospodărie. Iat-o, chipeșă, alergând ca o sfârlează de colo-colo; e peste tot, cu grije să se înfăptuiască toate cu rost și la vreme.”; 2. pg. 18-19 – „Avânt nou în muncă, prin ridicarea de cadre calificate” – „Pe lângă fiecare fabrică și uzină, pe lângă fiecare întreprindere, mai mică sau mai mare, pe lângă fiecare exploatare petroliferă, carboniferă, funcționează azi școli de calificare, care permit muncitorilor să-și ridice nivelul lor profesional.”; „În rândurile muncitorilor noștri se observă o nestăvilită sete de a învăța, de a stăpâni tehnica. Din ce în ce mai mulți muncitori frecventează cursurile de calificare.”

– ANUL VII, NR.3, MARTIE-APRILIE 1954 – pg.6-7 – „Mai multă grijă față de calificarea și promovarea femeilor în munci de răspundere” – „În multe întreprinderi unde conducerea sprijină și promovează cu încredere cadre din rândurile femeilor în munci mai importante, rezultatele muncii lor au justificat pe deplin încrederea ce li s-a acordat. Iată unul dintre numeroasele exemple luat dintr-o întreprindere din industria grea – „Flamura Roșie” Arad. Muncitoarei Eva Leilich îi era dragă meseria de lăcătuș. Aici, în fabrică, urmînd cursurile de calificare, și-a însușit-o pe deplin. Munca aceasta nu era chiar ușoară, dar ajutată de tovarășii din secția lăcătușerie, care au primit-o cu drag în mijlocul lor, Eva Leilich a început să fie din ce în ce mai sigură pe meseria ei.”; 2. pg. 30 – Grădina lor” – se vorbește despre unirea a 18 familii din cartierul Ferentari, în frunte cu delegata Sofica Pens pentru cultivarea unei grădini de zarzavat: „Trei ani am cultivat noi grădina după cum ne-a tăiat capul, după cum știam din bătrîni meșteșugul grădinăritului. Anul trecut însă, secțiunea agricolă a sfatului popular a inițiat în cartierul nostru un curs miciurinist. Cîte n-am învățat acolo, eu care nu de mult eram neștiutoare de carte! Ne-au predat tovarășii profesori lecții despre felul cum se seamănă și la ce distanțe. Tot acolo am învățat că gunoiul de grajd e cel mai bun îngrășămînt pentru pămînt, că pentru ca morcovii să crească bine e necesar să presărăm cenușă pe locul cultivat cu acest zarzavat.”

ANUL XII, NR. 12, DECEMBRIE 1959 – 1. pg. 8 – „Prietenii omului” – este vorba despre muncitoarele de la atelierul de făcut miezuri dintr-o turnătorie: „La fiecare mașină de făcut miezuri lucrează cîte două femei. Elena Balea, o fată înaltă, mlădie, cu ochi vii, inteligenți, pregătește miezurile pentru talpa colectorului – o piesă a motorului de camion. Ea toarnă nisipul în formă cu atenție să nu cadă pe jos nici un fir. Acesta nu este un nisip oarecare, ci unul preparat cu melasă, ulei de rapiță, parafină și alți lianți. Katița, ajutoarea și prietena ei, bate nisipul din formă cu un ciocan pneumatic de dimensiuni mici.”; 2. pg. 9 – „Totul depinde de noi” – este vorba despre muncitoarele sectorului zootehnic al Gospodăriei agricole de stat „Aradul Nou”: „Livia Mureșanu s-a gîndit atunci să găsească un furaj tot atît de hrănitor ca fînul, dar mai ieftin. S-a aplecat din nou asupra cărților, s-a sfătuit cu cei de la trustul din Timișoara și a găsit ieșirea din impas: fînului i se va substitui un amestec de coceni tocați, borhot și melasă cu aceeași valoare nutritivă și mult mai ieftină. Problema furajării și-a găsit în sfîrșit rezolvarea. Inginera Livia Mureșanu a învins încă o piedică.”

5.14.13. Femei în slujba intereselor femeilor

În 44 de articole, este portretizată munca depusă de femei pentru apărarea intereselor și drepturilor lor, lupta intensă pentru pace în lume, munca depusă de către ele pentru educarea, profesionalizarea, emanciparea femeilor din întrega lume, dar și a celor din România. Așadar, putem observa ce subiect important devenise în acea perioadă mișcarea de emancipare a femeii.

În aceste articole sunt prezentate lucrările diferitelor congrese ale asociațiilor naționale sau internaționale, activitatea și munca în spijinul femeilor a diferite asociații, comisii orășenești: a 5-a sesiune a Comitetului Executiv al Federației Democrate Internaționale a Femeilor U.F.D.R, Roma ,15-20 mai 1948; activitatea organizației județeane U.F.D.R Ilfov; Conferința culturală pe țară a U.F.D.R.; activitățile din cadrul școlii de cadre U.F.D.R din apropiere de Snagov, la marginea satului Țigănești; conferința femeilor din Anglia; al treilea Congres al Uniunii Femeilor din Albania, Tirana, 1-3 octombrie 1950; activitatea femeilor democrate din Austria; activitatea femeilor din Olanda; activitatea femeilor din Republica Populară Ungară; munca diferitelor delegate în diferite activități de interes obștesc; lupta femeilor franceze pentru respingerea tratatului comunității defensive europene (C.D.E) de către parlamentul francez; munca femeilor chineze după eliberarea Chinei; al V-lea Congres al Uniunii Femeilor Franceze; Adunarea Națională a Femeilor din Marea Britanie, veche de 4 ani în momentul respectiv, despre cum a luat naștere, cu ce scop a fost creată, activitățile întreprinse de această organizație; seminar internațional la Moscova la care s-a discutat problema egalității în drepturi a femeilor din URSS; Rezoluția plenarei C.C. al P.R.M. din 28 iunie-3 iulie 1957, adoptată în sprijinul femeilor; sesiunea Consiliului F.D.I.F.,12-15 octombrie, Praga; hotărârea luată de Congresul al III-lea al PRM, cu privire la intensificarea muncii politice în masă, context în care munca mișcării de femei este foarte importantă; lucrările seminarului „Statutul femeii în dreptul familiei” etc.

În cele ce urmează, voi evidenția doar acele articole care prezintă diferite congrese, seminarii, întâlniri ale femeilor:

ANUL I, NR.5, IULIE 1948 – 1. pg. 6 – „Dacă voi femei de pretutindeni vă veți uni” – este vorba despre a 5-a sesiune a Comitetului Executiv al Federației Democrate Internaționale a Femeilor U.F.D.R, la Roma , în zilele de 15-20 mai 1948, la care a fost prezentă și secretara generală a U.F.D.R, Alexandra Sidorovici – „Trimisele a optzeci și trei milioane de femei au venit să-și afirme hotărârea de a smulge prin lupta lor unită colții fiarei imperialiste ațâțătoare de război pentru ca soarele păcii să încălzească din plin inimile iubitoare de pace și libertate.”; <<„Consolidarea păcii în lumea întreagă este cea mai scumpă speranță a tuturor femeilor, de orice naționalitate, rasă, credință sau opinie politică…Succesul luptei noastre pentru pace și împotriva ațâțătorilor la noui agresiuni depinde de unirea strânsă dintre toate femeile dornice de pace…”. Cuvintele acestea pline de un mare adevăr le-a rostit Nina Popova, reprezentanta femeilor sovietice(…).>>; 2. pg. 15 – „Spre lumină și progres” – este vorba despre Conferința culturală pe țară a U.F.D.R, la care au participat reprezentantele a 60 de organizații județene: „Pentru a putea îndeplini sarcinile mărețe ce stau în fața lor, activistele Uniunii Femeilor Democrate din România, studiază, după munca obositoare, operile marilor dascăli ai muncitorimii și ai întregii omeniri progresiste, Marx, Engels, Lenin, Stalin. Să lărgim și să adâncim studiul individual. Să adâncim învățarea marxist-leninistă, arma cea mai puternică în lupta de eliberare a celor ce muncesc. Să ne înarmăm cu acea învățătură care a luminat drumul greu, plin de eroism al clasei muncitoare, în frunte cu Partidul Muncitoresc Român, spre eliberarea și independența poporului.”

ANUL I, NR.8, SEPTEMBRIE 1948 – 1. pg.29 – „Mișcarea femenină în Anglia” – este vorba despre o conferință a femeilor din Anglia, la care a participat și autoarea articolului – „În Anglia sunt un număr mare de organizații de femei și o treime din cele 700 de femei prezente în această conferință erau din aceste organizații. Aceste organizații au caractere foarte diverse: unele sunt pur politice, altele se ocupă de opere de asistență, unele sunt pur femeniste și cele mai multe dintre ele sunt apolitice, ceea ce înseamnă că sunt sub conducere reacționară.”

ANUL III, NR.11, NOIEMBRIE 1950 – 1. pg.18-19 – „Al treilea Congres al Uniunii Femeilor din Albania”, congres ce a avut loc la Tirana, între 1-3 octombrie 1950 – se vorbește despre lupta femeilor din această țară pentru pace în lume, pentru democrație, libertate, dar și progres: „Una din cele dintâi preocupări ala Uniunii Femeilor din Albania a fost aceea de a duce printre femei munca de lămurire, pentru a le face să părăsească acea mentalitate, după care femeia nu trebuie să muncească. Și dela o zi la alta, mereu mai multe femei albaneze se alătură acelora care au pornit la construirea unei vieți nuoi.”;

ANUL VII, NR. 6, SEPTEMBRIE-OCTOMBRIE 1954 – 1. pg.5 – „Luptăm pentru triumful politicii de pace și prietenie”- este vorba despre femeile franceze care au luptat pentru respingerea tratatului comunității defensive europene (C.D.E) de către parlamentul francez: „Afișe tipărite sau scrise la mînăm afișate pe străzi, manifeste sau panouri expuse în piețe și cartiere – toate acestea au antrenat femeile împotriva C.D.E. La 3 și 4 aprilie, Consiliul Național al Uniunii Femeilor Franceze a lansat un Apel solemn către toate femeile din toată Franța. Revista „Femmes Francaises”, săptămînalul Uniunii Femeilor Franceze (U.F.F.), a rezervat întotdeauna un loc însemnat acestei probleme grave și a scos un număr special, difuzat cititoarelor prin activiste, care a arătat pericolul ce amenință zeci de mii de familii.”

ANUL VIII, NR.1, IANUARIE 1955 – pg.14 – „Am fost la Congresul Uniunii Femeilor Franceze” – este vorba despre cel de-al V-lea Congres, la care au luat parte peste o mie de delegate din întreaga Franță: „În primele două zile, lucrările Congresului s-au desfășurat pe comisii. În Comisia Păcii, la care au participat peste 200 de delegate, s-a discutat în primul rînd problema arzătoare a luptei împotriva reînarmării Germaniei, împotriva refacerii mașinii de război care în atîtea rînduri a adus doliu în căminele franceze. Cu acest prilej au ieșit la iveală numeroase forme de luptă folosite de femeile franceze. Chiar în acele zile, ele adunau mii de semnături pe un Apel adresat „aleșilor națiunii” și în care se spunea deputaților: „Nu ratificați acordurile de la Londra și Paris. Cereți guvernului să accepte imediat negocieri în patru în vederea reglementării pașnice a problemei Germaniei”. Ele formează delegații de mame ale militarilor sau ale tinerilor ce urmează a fi încorporați, cerînd autorităților reducerea stagiului militar, cerînd ca fiii lor să nu fie tîrîți într-un nou război.”

ANUL IX, NR.11, NOIEMBRIE 1956 – 1. pg. 17 – „Seminar internațional la Moscova” – seminar la care s-a discutat problema egalității în drepturi a femeilor din U.R.S.S. – „Ele au avut prilejul să viziteze și instituțiile economice, politice, culturale și sociale din U.R.S.S și să cunoască astfel viața femeilor din țara în care se construiește comunismul. Delegatele și-au exprimat convingerea că acest schimb de experiență va contribui la strîngerea legăturilor între popoarele diferitelor țări și la consolidarea păcii.”

ANUL X, NR. 12, DECEMBRIE 1957 – pg. 16 – „Un eveniment important pentru mișcarea de femei din țara noastră” – este vorba despre Rezoluția plenarei C.C. al P.R.M. din 28 iunie-3 iulie 1957, adoptată în sprijinul femeilor – „Pe baza acestei rezoluții, Biroul Politic al C.C. al P.R.M. a eleborat și adoptat „Hotărîrea cu privire la îmbunătățirea activității în rîndul femeilor”, hotărîre care marchează un pas înainte pe drumul dezvoltării mișcării de masă a femeilor din țara noastră. Hotărîrea Biroului Politic al C.C. al P.R.M. pune la baza organizării mișcării de femei din țara noastră principiul centralismului democratic și al conducerii directe de către organele de partid. Conducerea directă de către partid a Consiliului Național al Femeilor din R.P.R. și a comitetelor femeilor va asigura legarea mai strînsă a activității acestora de sarcinile puse de partid și de stat, stimularea și dezvoltarea inițiativei lor, desfășurarea unei temeinice munci de educație a maselor de femei, ceea ce va duce la întărirea și dezvoltarea mișcării de femei.”

ANUL XII, NR. 12, DECEMBRIE 1959 – pg. 6-7 – „Ne-am întrunit în minunatele zile care pot deschide un nou capitol în istoria secolului al XX-lea…” – sesiunea Consiliului F.D.I.F. care s-a ținut între 12 și 15 octombrie la Praga. În paginile articolului se prezintă fragmente din intervențiile câtorva delegate la sesiunea F.D.I.F.:

<<MARIA ROSETTI

Președinta Consiliului Național al Femeilor din R.P.R

„Interese comune leagă femeile din Balcani”

„Dat fiind interesele comune care leagă femeile țărilor din Balcani în ce privește apărarea păcii, a securității căminelor și viitorul fericit al copiilor, reluăm propunerea pe care am făcut-o la Malmö de a organiza o întîlnire a femeilor din aceste țări. Noi sperăm că propunerea noastră va găsi ecou la organizațiile și femeile din țările balcanice și sîntem dispuse să găzduim această reuniune.

Totodată am fi gata să împărtășim – în cadrul unui seminar – din experiența muncii noastre în problema participării femeilor în diverse domenii de activitate și a ocrotirii mamei și copilului. La acest seminar intenționăm să invităm reprezentante ale femeilor dintr-un număr de țări pe care le-ar interesa aceste probleme.>>

ANUL XIII, NR. 7, IULIE 1960 – pg. 14 – rubrica „Din lupta femeilor pentru pace”, interviul „Am străbătut mări și țări ca să strîngem mîna unor femei care au aceleași idealuri ca noi” cu Maria Efraina Rocha Martinez, secretara generală a Comitetului coordonator al femeilor pentru apărarea patriei din Mexic: „Ne-am adresat prietenei Maria Efraina Rocha Martinez, rugînd-o să ne vorbească despre obiectivele actuale ale mișcării de femei din Mexic. – Printre cele dintîi probleme care ne preocupă este aceea de a găsi de lucru, în primul rînd, femeilor care trebuie să-și întrețină singure copiii, pentru că la „bursa muncii” nimeni nu are interesul să le dea întîietate. Pentru aceasta ne străduim să găsim diferite forme prin care să le dăm posibilitatea de a munci. Am organizat „spălătorii” – un fel de cooperativă de muncă –, unde ele pot găsi de lucru, precum și ateliere care să le dea de lucru la domiciliu. Prețurile sînt ridicate la noi, locuințele constituie o problemă, apa potabilă lipsește în mare măsură. Pentru a ușura „bugetul” gospodinelor, am organizat două centre de menaj, unde femeile, pe lîngă gătit, învață croitorie, mode, astfel încît să-și poată confecționa în casă îmbrăcămintea necesară (…).”

ANUL XIII, NR. 10, OCTOMBRIE 1960 – pg. 20 – „Să dăm toată atenția pregătirii și desfășurării cursurilor de îndrumare politică a femeilor” – se vorbește despre hotărârea luată de Congresul al III-lea al PRM, cu privire la intensificarea muncii politice în masă, context în care munca mișcării de femei este foarte importantă. Se vorbește, pentru realizarea acestui articol, cu membrele Comitetului orășenesc al femeilor din orașul Focșani despre „necesitatea pregătirii din timp a cursurilor de îndrumare politică pentru femei”:

„Elena Rotaru, propagandistă:

După părerea mea, 80% din reușita cursurilor de îndrumare depinde de pregătirea propagandistului. Dacă vii nepregătit și doar citești mecanic tema în fața femeilor, n-ai realizat nimic. Cu siguranță, frecvența va scădea. Scopul nostru însă nu este numai frecvența, ci să dăm cursantelor o serie de cunoștințe, să le facem să înțeleagă întreaga politică a partidului și guvernului, să contribuim la ridicarea nivelului lor politic pentru a deveni activiste capabile să mobilizeze masele de femei. Pregătirea nu înseamnă numai posedarea materialului și îmbogățirea lui cu exemple locale sau cu un film, ci și cunoașterea cursantelor și a nivelului lor pentru a ști să ni le apropiem, să ne facem înțelese.”

ANUL XIV, NR. 8, AUGUST 1961 – 1.pg. 6 – „Apelul Biroului F.D.I.F. adresat femeilor din lumea întreagă” ; 2.pg.8 – „Pentru demnitatea femeii” – este vorba despre lucrările seminarului „Statutul femeii în dreptul familiei”: „A existat însă la seminar o unanimitate de păreri în ceea ce privește necesitatea de a i se acorda femeii locul ce i se cuvine în familie și societate ca cetățeană egală în drepturi. Aceasta unanimitate și-a găsit expresia atît în discuții cît și în concluziile adoptate la fiecare punct din ordinea de zi și în raportul general adoptat în ședința de închidere a seminarului. Concluziile și raportul general cuprind, printre altele, de pildă, recomandarea ca vîrsta căsătoriei să corespundă, atît pentru bărbați cît și pentru femei, vîrstei majoratului civil, pentru fete căsătoria să nu se poată înainte de împlinirea vîrsteai de 16 ani. Sau recomandarea că, în conformitate cu art.16 din Declarația universală a drepturilor omului, căsătoria nu trebuie să aibă nici un efect legal asupra condiției personale care să fie contrar principiului egalității în drepturi între soț și soție: fiecare soț să fie liber să-și aleagă numele, domiciliul, profesiunea; căsătoria să nu împiedice femeia să-și exercite drepturile civile.”

ANUL XVIII, NR. 11, NOIEMBRIE 1965 – 1. pg. 26 – „Sesiunea Consiliului F.D.I.F.” – această sesiune a Consiliului Federației Democrate Internaționale a Femeilor a avut loc la Salzburg, în perioada 26-19 octombrie 1965, la care a participat și delegația României: “În numele delegației noastre a luat cuvîntul tovarășa prof.ing. Suzana Gâdea, care a spus printre altele: <<Privind retrospectiv activitatea federației noastre, putem vorbi de unele succese în ce privește lărgirea rîndurilor sale, a sferei de activitate și de influeță, a colaborării cu un număr mai mare de organizații și personalități din diferite țări. Apreciem preocuparea federației de a studia multiplele probleme privind situația femeii muncitoare, a femeii țărance, a copiilor. Subliniem ca pozitive eforturile depuse pentru întărirea solidarității cu femeile, cu popoarele care luptă pentru cucerirea și apărarea independenței naționale, respectarea drepturilor și libertăților democratice, pentru pace. Pe această linie pot fi amintite manifestările de solidaritate cu lupta femeilor din Africa de Sud, Venezuela, Spania, Portugalia, Guatemala, Republica Dominicană și din alte țări; un puternic ecou au trezit acțiunile inițiate și susținute de F.D.I.F. și de organizațiile naționale în sprijinul luptei poporului, a femeilor din Vietnamul de sud>>.”

5.14.14. Femeile din lagărul sovietic

Revista acordă un spațiu editorial relativ mare (șase articole) și muncii femeilor din lagărul sovietic, în contextul influențelor care vin dinspre Uniunea Sovietică:

ANUL I, NR.8, SEPTEMBRIE 1948 – pg.12 – „Femei sovietice” – este vorba de un extras din „Femeile Țării Socialismului” de Nina Popova. Femeile sovietice sunt elogiate prin faptul că au luptat erioc alături de bărbați – „În zilele Marelui război de Apărare a Patriei, femeile sovietice dând dovadă de o uriașă forță și măreție sufletească, și-au apărat libertatea, munca lor constructivă și maternitatea lor fericită, pe care le cuceriseră mulțumită biruninței socialismului în țara noastră (…)Ele au luptat eroic alături de bărbați în rândurile Armatei Sovietice și în detașamentele de partizani.”

ANUL III, NR.10, OCTOMBRIE 1950 – 1. pg. 2 – „Munca femeilor în soviete” – este vorba despre un editorial preluat din ziarul „Izvestia”, referitor la grija acordată promovării în munca obștească acordată de Statul Sovietic – „Marele Lenin ne-a învățat că participarea femeilor – jumătate din populație – la activitatea socială și politică, după victoria revoluției socialiste, capătă un caracter uriaș(…) Aplicînd învățăturile lui Lenin, Puterea Sovietică și Partidul Bolșevic au rezolvat cu succes marea problemă a eliberării femeilor și au făurit din rezerva muncii feminine, o adevărată armată de constructoare active ale nouii societății comuniste.”; 2. pg.6-7 – „Dreptatea va învinge” – se vorbește despre Coreea care fusese atacată de America și de „banditul” Li-Sân-Man – „Dar Americanii s-au năpustit în Sud ca lăcustele care rod pământul pe care îl ocupă. Casa lui Yu Ene Dune a căzut în mâinile americanilor. Pe când Nordul înflorea, Sudul putrezea: 3 milioane de șomeri, 5 milioane de analfabeți, bărbați, femei, copii masacrați în massă (…).”

ANUL III, NR.11, NOIEMBRIE 1950 – pg.4-5 – „O uriașă forță creatoare” – se vorbește despre rolul femeilor ruse în răsturnarea capitalismului, despre ceea ce reprezintă ele pentru poporul rus, despre participarea femeilor ruse la viața politică, socio-culturală și economică – „Partidul lul Lenin și Stalin a fost primul în lume care a văzut ce forță uriașă, forță creatoare, reprezintă femeile și le-a chemat la viață, le-a dat posibilitatea să învețe, să se lumineze, să-și dezvolte posibilitățile de creație. Cu elan nemaipomenit s’au avîntat femeile în viața cea nouă. Sprijinite și îndrumate de Partidul Bolșevic, femeile sovietice s’au înălțat pas cu pas spre viața luminoasă, minunată a vieții socialiste.”

– ANUL VII, NR.6, SEPTEMBRIE-OCTOMBRIE 1954 – pg.12-13 – „Din munca sovietelor de femei” – se vorbește, din nou, despre activitatea femeilor sovietice din stațiunea Odesa-port: „Iată, de pildă, activistele sovietului de femei de pe lîngă depoul de locomotive al stațiunii Odesa-mărfuri. Acest soviet de femei este condus de Maria Lavrentievna Nitco. El a muncit mul pentru îmbunătățirea deservirii culturale a salariaților căii ferate. Astfel, soția mecanicului Borovski și mama ajutorului de mecanic Iureskul au organizat o bibliotecă ambulantă. Ele iau din bogata bibliotecă a palatului de cultură al feroviarilor din Odesa volume de literatură și le împrumută mecanicilor de locomotivă. Cercul citirorilor crește necontenit. Și dacă mecanicii de locomotive din Odesa cunosc îndeaproape operele scriitorilor sovietici și ale celor din străinătate, o parte din merit le revine și membrelor sovietului de femei.”

ANUL IX, NR.3, MARTIE 1956 – pg.5 – „Glorioasele femei ale țării sovietelor” – articol redactat, pentru revista „Femeia” de către scriitoarea sovietică, Irina Volk. În articol sunt prezentate femeile de succes din Uniunea Sovietică sau femeile în profesii în care până atunci nu aveau acces: „În Țara sovietică, titlul de Erou al Uniunii Sovietice și Erou al Muncii Socialiste a fost acordat la 2.373 de femei; 746 de femei au fost distinse cu Premiul Stalin pentru succese deosebite în domeniul științei, al invențiilor, în domeniul literaturii și artei, pentru perfecționarea metodelor de producție. Peste 1.000.000 de muncitoare, colhoznice, femei ingineri, agronomi, lucrători din învățămîntul public, ocrotirea sănătății și culturii au fost decorate cu ordine și medalii ale Uniunii Sovietice. 348 de femei sînt deputate ale Sovietului Suprem și peste 2.000 sînt deputate ale sovietelor supreme ale republicilor unionale și autonome. Peste 1.500.000 de femei au fost alese deputate ale sovietelor locale.”

5.15. Revista FEMEIA astăzi – 2009

Pentru a face o comparație între revista „Femeia” din perioada 1948-1965 și revista „Femeia” 2009, am analizat două numere din 2009, respectiv din luna martie și aprilie.

Începând cu anul 2006, revista este editată de trustul internațional Sanoma Hearst, care mai deține reviste de notorietate, precum: reviste „glossy”: „Cosmopolitan”, „Marie Claire”, „Beau Monde”, „Harper’s Bazaar”, „Story”; reviste de familie: „Femeia de azi”, „Mami”, „Mămica de azi”, „Bucătăria de azi”, „Sănătatea de azi”; reviste pentru bărbați: „FHM”, „Esquire”; reviste de interes special: „National Geographic”, „Traveler”, „Casa și Grădina”, „Villa Design”.

„Sanoma Hearst România și-a început activitatea în 1999. acum pubșlică 17 titluri și operează 15 site-uri web, fiind unul din primele trusturi de presă din România. Misiunea companiei este de a crea și a dezvolta în permanență reviste de o calitate excelentă și extensii multimedia ce oferă profitabilitate și creștere”.

Revista „Femeia”, așa cum apare ea astăzi, se adresează femeilor cu vârsta cuprinsă între 25-40 de ani. Ea se aliniază trendurilor internaționale în materie de reviste. Se observă, așadar, că acest trust cumpără o revistă de renume în România, un nume care este recunoscut de toate femeile în România, tradiționalistă, cum este revista „Femeia” și, o transformă, prin ilustrația folosită și subiectele publicate înr-o revistă ce nu se mai adresează tuturor femeile, indiferent de vârstă, nivel de educație, venit și ocupație, ci doar femeilor moderne, mature, cu o carieră pe o pantă ascendentă, emancipate, cu o familie frumoasă, femeilor stilate, care sunt interesate de noile trenduri în materie de modă și de adaptarea acestor tendințe la stilul vestimentar persoanal. Se adresează acelor doamne care debordează de frumusețe, feminitate și optimism (vezi Anexa 2-Media kit-ul Femeia). De asemenea, se adresează unor femei active, care se bucură din plin de plăcerile vieții și au grijă de ele însele, cât și unor femei sociabile, cărora le place să călătorească și să se relaxeze.

Revista, așa cum apare ea astăzi, are un format original, prin coperțile mate, de calitate și prin rubricile sale fixe, cum ar fi:

Modă și frumusețe:

sfaturi pentru cumpărături

trenduri în modă

sfaturi de frumusețe

Nutriție:

rețete delicioase

proprietățile măncării

Afaceri și carieră:

consultanță financiară și legală

planificarea carierei

Casă și decorații:

case bine întreținute

idei de decorare

Sănătate:

glasul minții și al corpului

îngrijiri medicale

sfaturi ale specialiștilor

Articole legate de viața reală:

femei de succes care au o carieră și o familie minunată

povești ale cititoarelor

editoriale pe probleme de viață

Revista apare lunar, la un preț de 5,9 RON. Cuprinde 112+4 pagini într-un format de 230×275 mm. Dacă privim costurile pentru publicitate publicate în Media Kit-ul revistei, putem observa că „Femeia”, în forma în care apare astăzi, nu mai este nici un sfert din ceea ce însemna revista în anii ei de glorie, când era o producție sută la sută românească și reprezenta o voce a mișcării de emancipare a femeii. „Femeia” 2009 se adresează femeilor deja emancipate. În paginile revistei se regăsește foarte multă pulicitate, lucru care ne duce cu gândul la faptul că aceasta se întreține din câștigurile obținute din publicitate, spre deosebire de autentica „Femeia”, în care publicitatea apare, într-o mică măsură destul de târziu, la sfârșitul anilor 60, începutul anilor 70, ea fiind o revistă editată întotdeauna de o asociație. De asemenea, pentru atragerea cititoarelor, revista oferă foarte multe promoții și diferite concursuri atractive:

martie 2009 – oferirea de mostre gratuite la: crema Nivea Visage Expert Lift; la crema Vichy Liftactiv CXP – zi și noapte; la crema Neutrogena Everyday Repair Body Lotion

aprilie 2009 – oferirea de mostre gratuite la crema Nivea Visage Expert Lift și la crema Solutions a.m./p.m. Total Radiance de la AVON

aprilie 2009 – concursul „Fiecare zi valorează” – „caută codul unic de pe copertă și înscrie-l în concurs” fie prin sms, fie pe site-ul www.femeia.ro, pentru a câștiga un milion pe zi sau alte premii precum: două sejururi de relaxare la Ana Hotels Eforie Nord, zece abonamente Day Time VIP valabil 6 luni la World Class, 15 seturi de produse de îngrijire Dr. Fischer, 15 truse de machiaj Yves Rocher France, 15 parfumuri Comme une Evidence, trei vouchere pentru haine de la NICHI, trei seturi de bijuterii de la Meli Melo, 12 plicuri de la Meli Melo.

Nici numele revistei nu și-a păstrat aceeași formă. În trecut, era scris cu litere mici, iar în prezent este scris cu majuscule. În plus, la sfârsițul numelui s-a adăugat un punct: „FEMEIA.”. Așadar, practic, vorbim despre două reviste total diferite. De fapt, publicația e evoluat spre ceea ce se cere în ziua de azi pe piața presei pentru femei: așa numitele „reviste glossy”, aplecate mai mult spre modă și frumusețe decât pe aspecte ce țin de o mișcare a femeilor.

5.16. Concluzii

Exceptând toate modificările pe care revista „Femeia” le-a întâmpinat de-a lungul timpului, putem trage următoarea concluzie: întotdeauna, această publicație s-a adresat personalității femeilor din fiecare perioadă istorică în care a apărut.

Să exemplific un moment. Spre exemplu, în perioada analizată, 1948-1965, întâlnim comunismul, regim ce a pus accentul pe o emancipare a femeilor prin muncă. Acestea încep să lucreze fie ca cercetătoare, tractoriste, doctorițe, ceferiste, profesoare, fie ca judecătoare, aviatoare, deputate, artiste. Acestea sunt și imaginile pe care presa vremii le ilustrează, pe care „Femeia” le prezintă. În acea perioadă, femeile încep treptat să fie văzute ca cetățene importante pentru interesele statului. Era o perioadă de maturizare a mișcării de emancipare. Astfel, acestea erau femeile cărora publicația analizată li se adresa.

Astăzi, femeile au obținut deja drepturile pentru care luptau în acea perioadă, încât femeile au devenit emancipate, au învățat să lupte din răsputeri pentru a obține ceea ce își doresc. De aceea, pentru a le motiva în continuare și pentru a le arăta femeilor că se poate și se merită să fie independente, „Femeia” oferă poveștile de succes ale unor femei ce au reușit să mențină un echilibru între viața familială și carieră. Astăzi, femeilor, în marea lor majoritate, nu le mai este frică să spună ceea ce gândesc, nu le mai este teamă să lucreze în domenii care înainte erau considerate a se afla sub „stăpânire” bărbătească.

Așadar, există o concordanță între perioada istorică și conținutul publicațiilor feminine sau feministe, pentru că revista „Femeia” obișnuia să fie și pentru femei și despre femei și scisă de acestea. Dar trebuie să ținem cont și de un alt aspect: asociația sau trustul care editează această publicație. În perioada 1948-1965, această revistă a fost editată fie de U.F.D.R., fie de Comitetul Femeilor Democrate din Republica Populară Română sau de către Consiliul Național al Femeilor din R.P.R. Aceste asociații aveau drept scop obținerea de drepturi politice și civile pentru femei. Perosoanele care scriau la această revistă puneau suflet în fiecare paragraf al articolului lor, îndrăgeau această publicație. Pe când, în 2009, această publicație este editată de un trust internațional, care este interesat doar de maximizarea profitului.

Iată, așadar, modelul presei românești de astăzi!

6. BIBLIOGRAFIE

1. Miroiu, Mihaela, Drumul spre autonomie. Teorii politice feministe, Editura Polirom, Iași, 2004

2. Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a doua, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998

3. Brădeanu, Adina, Dragomir, Otilia, Rovența-Frumușani, Daniela, Surugiu, Romina, Femei, cuvinte și imagini. Perspective feministe, Editura Polirom, Iași, 2002

4. Gen și sexualitate în politica identitară în Gen, Societate și Cultură. Cursuri în Studii de Gen, Volumul 1-3, Cluj: Desire, 2004, editat de Enikõ Magyari-Vincze, Petruța Mîndruț (http://magyari-vincze.adatbank.transindex.ro/belso.php?k=44&p=3605)

5. Lăpușan, Aurelia, Publicistica feminină de provincie și spațiul european. Studiu monografic – Ziarul nostru, publicație a Asociației feministe din Galați și Constanța în Mihaela Cîrnu (coord.vol.), Nicoleta Crînganu, Cătălin Negoiță, Cultura și presa în spațiul european. Conferință internațională, Universitatea Dunărea de Jos, Facultatea de Litere, Editura Didactică și Pedagogică, București, România, 2008

6. Bertrand, Claude Jean, O introducere în presa scrisă și vorbită, ed.a 2-a, rev., Editura Polirom, Iași, 2001

7. Miroiu, Mihaela, Convenio. Despre natură, femei și morală, ed. a II-a, Editura Polirom, Iași, 2002

8. Greer, Germaine, Femeia Eunuc, Editura Curtea Veche, București, 2007

9. Miroiu, Mihaela, Neprețuitele femei. Publicistică feministă, Editura Polirom, Iași, 2006

10. Mihăilescu, Ștefania, Din istoria feminismului românesc. Antologie de texte (1838-1929), Editura Polirom, Iași, 2002

11. Baluta, Oana, Feminine/feministe. Cetățeni versus non-cetățene, în Observator Cultural, nr. 214, 30 martie 2004 (www.observatorcultural.ro)

12. Mihăilescu, Ștefania, Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte 1929-1948, Editura Polirom, Iași, 2006

13. Roșca, Luminița, Mecanisme ale propagandei în discursul de informare. Presa românească în perioada 1985-1990, editura Polirom, Iași, 2006

14. Popescu, Florin Cristian, Dicționar explicativ de Jurnalism, Relații Publice și Publicitate, Editura Tritonic, București, 2002

15. Dorin Popa, Mass-media astăzi, Editura Institutul European, Iași, 2002

16. Revista „FEMEIA” 1948-1965

17. Revista „FEMEIA” martie, aprilie 2009

18. Media Kit-ul „Femeia” 2009 (www.sanomahearst.ro)

19. www.wikipedia.ro

20. www.sanomahearst.ro

21. www.femeia.ro