Preparate Dermatocosmetice cu Protectie Solara

PREPARATE DERMATOCOSMETICE CU PROTECTIE SOLARA

CAPITOLUL I

I. Pielea: caracteristici, structură, funcții

I.1. Definitia pielii. Caracteristici

I.2. Structura pielii

I.2.1 Epidermul

I.2.2 Dermul

I.2.3 Hipodermul

I.2.4 Structurile anexe ale pielii

I.3. Functiile pielii

I.3.1.Functia de protectie fata de stimuli externi

I.3.2. Functia exteroreceptoare

I.3.3. Functia de sinteza

I.3.4. Functia secretorie

I.3.5. Functia imunitara

I. PIELEA

I.1 Definitia pielii si caracteristicile acesteia

“Este un înveliș conjunctivo-epitelial ce acoperă în întregime corpul și care se continuă prin semimucoase cu mucoasele cavităților naturale.”

“Denumirea de “piele” provine din latinescul “cutis” care înseamnă tegument, respectiv “derma” , “dermatos”, tradus piele”.

Pielea reprezinta cel mai mare organ al corpului uman, având o suprafață medie cuprinsa intre 1,2-2 m2 la adult,corespunzatoare unei greutati de 3,5-4 kg, ceea ce reprezinta aproximativ 6% din greutatea totala a corpului.

Grosimea variaza intre 0,5-5mm in functie de localizarea acesteia, de exemplu la nivelul palmelor si al plantelor este foarte groasa (2-3 mm), iar la pleoape este subtire (0,7-1 mm), dar variaza si in functie de varsta si sex.

Culoarea este determinate de mai multi factori, cei mai importanti fiind: cantitatea de melanina din epiderm si derm, cantitatea de carotene din stratul cornos si hipoderm, gradul de vascularizare al dermului, precum si concentratia de oxihemoglobina si hemoglobin redusa. Elementul care impune diferentele de culoare este pigmentul. Continutul pielii in pigment variaza in raport cu rasa, varsta , sexul si chiar cu regiunea topografica. De exemplu, pielea de la nivelul areolei mamelonare si din regiunea genitala este mai pigmentata decat in alte regiuni , aceasta pigmentatie este mai pronuntata la femei , indeosebi in perioada de gestatie.

Ph-ul suprafetei pielii este are valori cuprinse intre 4,2-5,6, acesta contribuie la apararea pielii ( “mantaua acida”). Filmul hidrolipidic acid al pielii este dat de acidul lactic, de aminoacizii rezultati din procesul de transpiratie, amestecati cu sebum si cu acidul carbonic provenit din straturile profunde.

Ph-ul difera de la o regiune la alta a pielii.

Tab. 1. Valorile pH-ului pielii in functie de regiunea corporala

“Pielea este considerata organul cel mai eterogen din corp; ea contine:

5 tipuri de celule in epiderm;

4 tipuri de aparate in derm;

o retea speciala de vase sangvine si limfatice;

o retea de nervi periferici;

fibre conjunctive. “

I.2 Structura pielii

Din punct de vedere histologic, pielea este alcaturita din trei straturi principale:

Epiderm

Derm

Hipoderm

Fig. 1. Sectiune verticala prin piele

I.2.1 Epidermul, stratul exterior al pielii, este un epiteliu pavimentos pluristratificat, are ph-ul cuprins intre 4-6,5.La exterior este acoperit cu un film acid hidro-lipidic., cu rol protector, care formeaza o bariera impermeabila pentru apa. Este constituit din 5 straturi de la baza spre exterior:

Stratul bazal

Stratul spinos

Stratul granulos

Stratul cornos

Stratul lucios

Fig. 2. Structura epidermului

Stratul bazal sau germinativ reprezinta stratul intern al epidermului si este alcatuit dintr-un unic strat de celule cilindrice cu axul lung perpendicular pe joncțiunea dermo-epidermică. Printre celulele stratului bazal numite keratinoblaști se mai află și alte celule cum ar fi melanocitele și celulele Langerhans El reprezinta 18% din grosimea epidermului. Stratul bazal reprezinta sediul unei activitati metabolice intense, in care are loc multiplicarea prin diviziune celulara si formarea tuturor celulelor din straturile superioare.

Stratul spinos numit si stratul mucos a lui MALPIGHI este format din 6-20 randuri de celule poliedrice. Reprezinta 5% in grosimea epidermului. Celulele sunt voluminoase, cu nucleul mai mare decat in stratul bazal. Celulele isi modifica forma pe masura ce se apropie de suprafata cutanata. La acest nivel apare bariera de difuzie pentru substantele hidrosolubile si pentru apa.

Stratul cornos reprezinta stadiul terminal al evolutei celulelor. Acestea in faza de tranzitie mor si se transforma in celule cornoase. Celulule moarte raman sub forma de keratina, fara nucleu. Prin oranizarea proteinelor globulare, eliberate din granulele de keratolina in jurul filamentelor de keratina, se formeaza celulele cornoase. Datorita acestui aranjament celular rezulta o retea de proteine insolubila, densa si compacta. Stratul cornos este cel mai extern strat al pielii, inactive metabolic, format din celule keratinizate, dispuse paralel si stratificate compact. Este o formatiune continua. Celulele ajunse la maturitate sunt inlocuite de cele aflate sub ele, prin exfoliere. Aceste straturi nu sunt staționare, ci reprezintă etape de maturare ale keratinocitului de la bază spre suprafață, procesul de reînnoire cutanată – turn over epidermic – realizându-se în aproximativ 28 de zile.

Stratul lucios este prezent doar la palme și tălpi ca o bandă continuă de celule mici.

I.2.2 Dermul este format din țesut conjunctiv bogat în substanță fundamentală, fibroblaști, celule pigmentare, fibre de reticulină, fibre elastice și elemente vasculo-nervoase. Este separat de epiderm printr-o linie sinuoasă cu proeminențe numite papile, dispuse neregulat și mai frecvente în regiunile cu sensibilitate mai mare. În papile se găsesc terminații nervoase cunoscute sub numele de corpusculi tactili.

“Din punct de vedere histologic se disting:

dermul superficial sau papilar, o banda subtire de tesut conjunctiv fin; el emite spre epiderm creste numite papile dermice, care alterneaza cu crestele epidermice. Acest derm este bogat in substanta fundamentala, fibre de reticulina si elastina, celule pigmentare. In papilele dermice gasim terminatii nervoase, corpusculi tactili-senzitivi, vase limfatice si sangvine;

dermul mediu, corionul este msi dens decat dermul superficial, reprezinta 4/5 din dermul total, este format din fibre de reticulate de elastina si din fibre de collagen, dispuse perpendicular si paralel pe suprafata cutanata, rezultand astfel proprietatile de rezistenta si elasticitate ale pielii;

dermul profund este alcatuit din fibre de colagen groase, care penetreaza tesutul gras din hipoderm.”

“Exista trei tipuri de fibre dermice:

fibre proteice de colagen (90%) care datorita structurii lor sunt foarte rezistente la tractiunile mecanice;

fibre de reticulina, de natura glico-proteica, cu structura macromoleculara asemanatoare colagenului, nu sunt elastice, insa asigura rezistenta;

fibre de elastina, acestea sunt subtiri, au o compozitie complexa protein-lipido-mucopolizaharidica”.

Principalul component este elastina, o proteina alcatuita din glicina, prolina, hidroxiprolina, desmozina si izodesmozina.

Principala proprietate este extensibilitatea, isi poate dubla lungimea si sa revina la dimensiunea initiala.

Dermul este bogat in vase sangvine mici si mai ales in numeroase capilare, care nu se prelungesc in epiderm. Acestea au rol important in echilibrul presiunii sangvine si in termoreglare.

I.2.3 Hipodermul, cel mai profund strat al pielii este format din țesut conjunctiv lax bogat în paniculi adipoși cu rol important în depozitarea grasimilor si in termoreglare . În hipoderm se găsesc glomerulii glandelor sudoripare, partea profundă a foliculilor piloși, elementele vasculare și nervoase și în unele regiuni, mușchi. Constituie o rezerva de calorii si amortizeaza variatiile presiunii externe, a socurilor traumatizante , datorita capacitatii sale de a se comporta ca un izolant termic.

Anexele pielii

Glandele sudoripare

Exista doua tipuri si se impart dupa localizare si stuctura in doua formatiuni diferite: ecrine si apocrine.

Glandele sudoripare ecrine au un glomerul situat în dermul profund, se continuă cu un canal sudoripar, ce se deschide la suprafață, independent de orificiul pilar. Sunt numeroase (pana la 5 milioane) și sunt dispuse pe întreaga suprafață cutanată. Secretă un lichid cu reacție puternic acidă și care are rol de apărare a pielii impotriva agenților patogeni (sudoarea), care conține 99% apă și 1% substanțe solubile între care se gasesc urmatoarele substante: ureea, acidul uric, creatinina, acidul lactic, electroliții (Na, Cl, K, Ca, Mg, PO, SO4, Fe), precum și cantități mici de vitamine hidrosolubile si glucoza. Glandele sudoripare apocrine sunt puține, se găsesc grupate în regiunile axilare, perimamelonare, inghinale, perineale, perianală. Se dezvoltă la pubertate și se deschid în partea superioară a unui folicul pilar. Produc mirosul pielii specific individului. Produsul lor de secreție are reacție slab alcalină (pH=6,9), ceea ce favorizează dezvoltarea microbilor la nivelul axilelor și pliurilor inghinale.

Glandele sebacee sunt distribuite neuniform, predominând în ariile seboreice: scalp, frunte, sprâncene, santurile nasogeniene, presternal, interscapular. Lipsesc pe palme și tălpi. Împreună cu firul de păr formează foliculul pilosebaceu, canalul lor deschizându-se în orificiul pilar. Sebumul contribuie la formarea filmului hidrolipidic cu rol: antimicrobian, fungistatic, piloprotector.

“Firul de păr reprezinta o formațiune de natură cornoasă, filiformă, cilindrică și flexibilă,prezinta urmatoarele componente: tulpina, rădăcina, bulbul și foliculul; acestuia din urmă îi sunt anexate un mușchi și o glandă sebacee. Principalul constituient al firului de păr il reprezinta o keratină intermediară la care sunt adaugate lipide, glicogen, pentoze, acid uric și elemente minerale (Fe, Cu, Ca, Mg,P, Zn, S). Viteza de creștere este de 0,3mm/zi. Creșterea este mai rapidă la femei și în perioada martie – octombrie. Normal pe zi cad până la 50 – 70 fire.”

Unghiile sunt lamele cornoase situate pe fața dorsală a ultimelor falange partea proximală, matricea este situată sub pliul cutanat unghial, este zona generatoare a unghiei și are o porțiune vizibilă: lunula (culoare albă și formă convexă). Patul unghial este porțiunea situată sub lama unghială. Între repliul cutanat și lama unghială se află cuticula. “Unghile indeplinesc rol estetic, dar și de protejare a falangei distale, precum și de ajutor la manipularea obiectelor mici. Viteza de creștere a unghiilor este în medie între 0,5 și 1,2 mm/săptămână, astfel încât unghiile de la mâini cresc de la bază la vârf într-o perioadă de 3 – 6 luni, iar cele de la picioare între 6 și 12 luni.”

I. 3. Functiile pielii

1.Functia de protectie fata de stimuli externi

Bariera mecanica- pielea este rezistenta la socuri si la tractiune. Rezistenta mecanica a pielii este data de fibrele de colagen si elastina, care sunt situate in dermul profund.

Bariera microbiana- pielea impiedica microbii sa ajunga in tesuturi, evitand astfel diferite infectii. In mod normal, pe suprafata pielii exista o flora microbiana saprofita bogata. Flora cutanata este reprezentata de:

Flora bacteriana

-permanenta : Micrococcus, Corynebacterium, Streptococcus a-hemolitic

-temporar prezenta: Proteus, Klebsiella, Mima Herella, Pseudomonas

-trecatoare: Staphylococcus aureus

Flora miceliana

-levuri lipofile: Pytirosporum orbicularae, Pytirosporum ovalae,

-levuri nelipofile: Candida albicans

-ciuperci filamentoase: Aspergilius, Penicillium, Alternaria, Cladosporium, Fusarium.

Flora cutanata normal asigura protectia pielii fata de dezvoltarea germenilor patogeni, creand un mediu nefavorabil dezvoltarii microorganismelor straine. Flora cutanata reprezinta principalul mijloc de aparare biologica a pielii, alaturi de ph-ul acid creat de filmul hidrolipidic.

Bariera chimica- datorita filmului hidrolipidic acid si stratului cornos care nu poate fi atacat de numeroase substante. Epiderma impiedica pierderea apei si a electrolitilor din mediul intern si impiedica patrunderea apei si a diferitelor substante din exterior.

Bariera impotriva radiatiilor- radiatiile care pot afecta tesuturile sunt razele UV. Prin actiunea radiatiilor UV asupra melanocitelor de sub epiderm, acestea produc un pigment negru numit melanina. Melanina protejeaza partial pielea. Oamenii cu pielea inchisa au deja pigmentul si sunt mai putin predispusi la arsuri comparative cu cei cu pielea deschisa. Reactiile cornice de agresivitatea a soarelui fata de piele duc la accentuarea procesului de imbatranire, a starii de premalignitate si maligntate.

Bariera electrica- pielea uscara reprezinta un impiediment pentru conducerea curentului electric. Prin indepartarea succesiva a traturilor , se observa ca rezistenta electrica se reduce de 6 ori, de unde rezulta ca stratul cornos este prima sursa pentru bariera electrica. Datorita acestei functii ale pielii, sunt ingreunate investigatii precum electrocardiograma si electroencefalograma, pentru care se utilizeaza electrozi cu suprafata mare.

Bariera termica si de reglare a temperaturii- pielea este principalul organ pentru controlul temperaturii si mentinerea corpului uman ca un sistem izoterm cu o temperature constanta de 37o C. Termoreglarea este asigurata prin: -evaporarea secretiilor sudorale; -modificarea debitului circuitului sangvin.

2 .Functia exteroreceptoare – reprezinta capacitatea pielii de a percepe diferite senzatii: durere, termice (caldura si frigul), tactile (presiune si atingere). Senzatiile sunt transmise catre cortex de terminatiile nervoase libere sau de corpusculii specializati. Permeabilitatea face parte din functiile exteroreceptoare, datorita careia pot ajunge in straturile pielii si in organism, diferite substante medicamentoase, care produc efect local sau sistemic.

3. Functia de sinteza

sinteza keratinei (keratinogeneza) – este efectuata de toate straturile pielii, insa dermul are un rol important, deoarece produce un factor care influenteaza proliferarea celulelor bazale.

Pielea secreta zilnic 0,6-1g keratina. Aceasta este insolubila in apa, acizi, alcali si solventi organici. Keratina este o scleroproteina ce contine 18 aminoacizi. Se deosebesc doua tipuri de keratina:

keratina moale, prezenta in firul de par si epiderm contine: 2,5% cistina (2-3% sulf) si histidina;

keratina dura, prezenta in unghii si cortica firului de par, contine 16-18% cistina (5,2 sulf), lipseste histidina.

sinteza tropocolagenului, a elastinei, a proteinelor globulare si a mucopolizaharidelor, de catre fibroblastii care sunt eliberati in matrita dermului. Substanta fundamentala contine compusi necesari acestor sinteze, sub forma unui gel cu un continut ridicat de apa.

sinteza melaninei (melanogneza) reprezinta capacitatea melanocitelor, aflate in stratul bazal de a sintetiza pigmentul melanocitar, care prezinta rol esential in fotoprotectie.

4. Functia secretorie- reprezinta capacitatea pielii de a elimina reziduurile biochimice prin secretiile glandelor sebacee si sudoripare.

Secretia acestor glande duce la formarea filmului hidrolipidic, care alaturi de stratul cornos mentin homeostazia si ajuta la adaptarea organismului la mediul inconjurator. Astfel pielea are urmatoarele caracteristici:

de tamponare a substantelor cu caracter alcalin sau acid;

efect antifungic si bacteriostatic datorita compozitiei filmului hidrolipidic;

regleaza pierderea de apa prin piele;

5. Functia imunitara – exista o stransa legatura intre sinstemul simunitar al pielii si cel general. Pielea este capabila sa induca, sa inhibe si sa regleze un raspuns imunitar declansat de diferiti factori. Principalii constituent ai sistemului imunitar sunt:

in epiderm:

-celulele Granstein;

-celulele Langerhans;

-keratinocitele;

-limfocitele T epidermice;

in derm :

-histocitele;

-mastocitele;

-fibroblastii.

Bibliografie Capitolul I:

Actualitati in dermatofarmacie si cosmetologie – Dragomirescu Octavia Anca, Timisoara, Editura Victor Babes , 2012

Dermatologie Note de curs – Alin Tatu

Dermocosmetologie – Victoria Hîrjău, Dumitru Lupuleasa, Ana Maria Dumitrescu, Editura Polirom, Iasi, 1998

Dermatofarmacie si cosmetologie – Alexandru Popovici, Editura Medicala, Bucuresti, 1982

Tehnologie farmaceutica (Volumul II)- Dumitru Lupuleasa, Iuliana Popovici, Editura Polirom, Iasi, 2008