Preotia In Marile Religii

.

INTRODUCERE

A fi sau a nu fi religios este o întrebare pe care veacurile au ridica-t-o în fața omului,un ecou tulburător pe care mintea sa l-a stârnit,l-a născocit în frigurile cunoașterii si ale creației.Gândind lumea,omul s-a gândit și pe sine.Învingând fortele naturii în măsura în care izbutea să le domine,dar și mistificându-le când nu le putea supune, el a dat naștere unor acte și idei ca: magie, mit, cult, vrajitorie, superstiție,mantică, zeu,sau Dumnezeu.Totalitatea acestor idei si acte poartă numele de religie1.

În istoria religiilor din toate timpurile și de pe întreaga suprafață a pamântului,preoția a jucat un rol esențial și decisiv.Fara ea nu se poate concepe termenul de religie. De la treptele inferioare ale animismului și fetișismului pâna la stadiile cele mai înaintate ale religiilor universaliste și pâna la Taborul transfigurat al credinței adevarate,preoția reprezintă nu numai firul tradiției rituale si teologice; ea concentrează în sine religia pe care o actualizează continuu.Preoția nu e totdeauna identică cu religia pe care o servește,dar ea exprimă trăsăturile fundamentale ale acesteia,atât cât e cu putință vieții omenești.Daca preoții unei religii se ridică prin evlavia,stiinta si viata lor pâna la piscurile acelei religii,ei intrupeaza cu adevarat idealul acelei credinte si in unele culte naturiste ei ajung chiar la rangul de zei,in religiile superioare la acela de prooroci si intelepti, iar in crestinism la acela de imbunatatiti si de sfinti.istoria preotilor in diferitele religii prezinta un interes stiintific pe care e nevoie sa-l subliniem,aceasta istorie fiind demna de a fi cunoscuta indeosebi pentru aportul practic,real,pe care preotii de pe intreg pamântul l-au adus oamenilor de-a lungul vremii.Preotii,desi cu credinta si mintea arcuite spre cer 2,au trait pe pamânt și intre oameni,au luptat pen-tru alinarea durerilor,pentru imbunatatirea starii sociale,materiale si spirituale a contemporanilor si nu s-au dat inapoi de la sacrificiul vietii inseși pentru realizarea idealurilor mari ale credintei lor religi-oase3.

––––––––––––-

1)S.A.Tokarev,Religia în istoria popoarelor lumii,trad.de I.Vasilescu-Albu,Ed.a-III-a Edit. Politică,București,1982,p.5.

2)Pr.Prof.Ioan G.Coman,Sensul preotiei la Sfintii Părinți, în<S.T.>,nr.9-10/1949,p.739.

3)Constantin Eugen Jurca,Sfânta Taină a Preoției,în <Îndrumător misionar și patrio-tic>,Edit.Mitropoliei Banatului,Timișoara,1988,p.37.

Orice nume ar fi purtat ei-leviți,arhierei,rabini(învățători)ca în iudaism,auguri,profetese ori sacrificatori, ca in religiile greco-roma-ne;druizi ca in religia vechilor gali,etc.-preotii au fost socotiti factori indispensabiliin viata religioasa si totodata investiti cu atributii pre-rogative si puteri exceptionale,in comparatie cu restul credinciosi-lor si erau deci cinstiti ca atare.Mai ales in religiile vechi,slujitorii cultului detineau,cu exclusivitate ,nu numai functiile si puterile sa-cramentale legate de treapta si de situatia lor pe plan religios,ci si calitatea de reprezentanti ai culturii si stiintei vremii in care traiau. Popoarele pagane vedeau si pretuiau in preoti pe initiatii in tainele cerului ca la asiro-babilonieni si la vechii egipteni;pe sacrificatorii, imblanzitorii si intermediarii sau reprezentantii autorizati ai zeilor,ca la greco-romani4,etc.,iar unele popoare asezau pe preotii lor asa de sus incat faceau din ei o casta sau categorie sociala deosebita de restul muritorilor ca la evrei si indieni 5."

E stiut de cata cinste se bucurau in Vechiul Testament arhie-reii,preotii si levitii.In statul roman,imparatului insusi îi placea sa-și ..ribuie prerogativa de preot suprem (Pontifex Maximus)6,pentru a-si spori prestigiul si autoritatea,omagiind astfel,in chip indirect, preotia.Fie ca erau recrutati pe cale electiva,fie ca mosteneau pre-otia pe cale ereditara,preotii au fost priviti si cinstiti totdeauna ca mijlocitori indispensabili intre creatura si divinitate,intermediari sau verigi de legatura intre cer si pamant, reprezentanti ai cerului in mijlocul credinciosilor.Misiunea lor esentiala si originara in toate religiile a fost aceea de a crea si intretine legatura intre divinitatea adorata si credinciosii respectivi,prin indeplinirea ceremoniilor si a riturilor religioase.Aceasta idee a fost formulata si de Sfântul Apos-tol Pavel:"Orice arhiereu, fiind luat dintre oameni,este pus pentru oameni in cele ce-l privesc pe Dumnezeu ca sa aduca daruri si jertfe pentru pacate"(Evrei,5,1)7.Preotii indeplineau o slujba care nu era data decat lor si pe care altii nu si-o puteau insusi de la ei putere;ei savarseau lucruri pe care altii nu aveau nici dreptul,nici puterea si nici stiinta sau priceperea de a le face.

4)Constantin Eugen Jurca,Sfanta Taina a Preotiei,în<Îndrumător misionar și patriotic> , Edit. Mitropoliei Banatului,Timișoara,1988,p.37.

5)Prof.Teodor M.Popescu,Sfințenia și raspunderile preotiei,in <S.T.>,nr.3-4/1952,p.159.

6)Pr.Prof.Ene Braniște, Preoția și chipul preotului după Sfânta Scriptură,în<B.O.R.>nr.5-6/1956 p.484.

7)Constantin Eugen Jurca,loc.cit.,p.38.

De aici și aureola de prestigiu,de respect si de cinstire cu care au fost inconjurati reprezentantii clerului in toate religiile si in toate vremurile, dar si raspunderile legate in chip firesc de misiunea preoteasca.Preotii au avut nu numai drepturi,privilegii si beneficii,dar si obligatii morale,cultura-le si ascetice,adesea greu de indeplinit,care decurgeau din insasi misiu-nea si calitatea lor de preoti,de reprezentanti ai stiintei si intelepciunii sa-cre sau profane,de luminatori,inrdumatori si povatuitori ai credinciosilor in problemele vietii religios –morale,spirituale si chiar sociale8.Unii dintre preotii regiilor pagâne au jucat roluri de seama și au înscris capitole glo-rioase nu numai în istoria religioasa,ci și în cea culturală sau chiar națio-nală a popoarelor lor;amintim,de exemplu,contributia preotilor egipteni la dezvoltarea stiintei astronomice sau rolul jucat de Deceneu si Comosi-cus,amândoi mari preoți și conducatori politici ai poporului lor,în istoria dacilor 9.

––––––––––––

8)Pr.Prof.Ene Braniște,Preoția și chipul preotului după Sfânta Scriptură în <B.O.R.>nr5-6/1956 p.484.

9)ibidem,p.484.

A.PREOȚIA ÎN HINDUISM

Hinduismul este religia marii majoritati a populatiei Indiei,numarand mai mult de Hinduismul este religia marii majoritati a populatiei Indiei,numarand mai mult de 400 de milioane de locuitori.Este insa aproape imposibil de spus in putine cuvinte ce este hinduismul in esenta sa.Ca o opinie unanim acceptata,aceasta religie fara intemeietor,numita si neobrahmanism,este aparitia in forme noi a vechii religii a indienilor din perioadele vedica si brahmanica,zdruncinata de reformatori religiosi ca Jaina si Buddha,dar mereu vie in sufletul credinciosilor indieni10.

Ca si alte domenii de activitate,functia preotiei a avut parte de une-le schimbari pana sa ajunga la forma in care se afla astazi.Datorita aces-tui fapt si pentru a intelege mai bine implinirea sacerdotiului in hinduismul actual,trebuie sa avem in vedere urmatoarele etape(perioade):

1)Perioada vedică

La vechii indieni,preotii nu erau organizati in colegii si nu formau un cler de stat.Ei oficiau cultul in mod liber,pe socoteala celor ce aveau ne-voie de el,insa dupa randuieli bine stabilite.Anumite familii sacerdotale isi transmiteau preotia din tata in fiu.Existau doua categorii de preoti:purohita si ritvijah11.

Purohita era un fel de capelan,un preot care se ocupa cu serviciile religioase ale regelui sau ale vreunui inalt demnitar.Cu vremea,acest pre-ot a castigat o putere echivalenta cu a regelui insusi sau cu a demnitaru-lui pe care il servea.

Ritvijah-ii erau preotii oficianti obisnuiti ai cultului,care aveau denu-mite numiri,dupa functiile speciale pe care le indeplineau in cult.Mentio- nam aici pe cei mai importanti dintre ei:

Hotar(invocatorul)era preotul care adresa zeilor imnele,invitandu-I sa ia parte la sacrificiu.Acesta trebuia sa aiba o voce frumoasa si sa stie pe dinafara foarte multe imne din culegerea Rig-Veda12.

–––––––––

10)Diac.Prof.Univ.Dr.Emilian Vasilescu,Istoria Religiilor,Ed.a-III-a,Edit.Didactică și Pedagogi- că,R.A.,București,1998,p.239.

11)idem,Săvârșitorii cultului în diferite religii,în<G.B.>,nr.7-8/1961,p.640.

12)Rig-Veda,Sama-Veda,Yajur-Veda și Atharva-Veda formează literatura sacră a brahmanis-mului,numită cu numele generic de Veda,care înseamnă știință sau cunoaștere.v.Magistr.Cons- tantin Vizitiu,Sistemul castelor din India,în< S.T.>,nr.3-4/1960,p.183.

Advaryu(maestrul ceremoniilor)era preotul care se ocupa cu execu-tarea sacrificiului,având grijă de materia și de actele necesare îndeplinirii acestuia: iarba,focul sacru,vasele sfinte,tescuitul plantei soma,înjunghi-erea victimei în cazul sacrificiului sîngeros,etc.Toate aceste îndatoriri le făcea murmurând formule speciale transcrise în Yajur-Veda13 și cântând versuri din Rig-Veda.

Udgatar era primul cântăreț dintre preoți.El acompania executarea serviciului cu melodi sfinte pe texte din Sama-Veda14.Eficacitatea sacri-ficiului depindea în mare măsură de cântarea exactă a melodiilor respec-tive.

Brahman era la început un preot secundar,având un rol asemănă-tor cu acela al preotului hotar .Mai tîrziu a devenit un supraveghetor ge- neral al cultului,pentru a repara prin rugăciune(versuri din Atharva-Veda) 15 orice greșeală cât de mică săvârșită de oficianți în executarea ritualu-lui complicat al cultului.El trebuia să cunoască perfect Vedele. Când ma-gia a câștigat o mare importanță în cult,brahmanul a devenit acela care deținea toate tainele riturilor magice și era cel mai important dintre ofici-anții cultului.De remarcat faptul că între ei erau unii care se ocupau și cu videcarea bolilor16.

Elementul esențial al sacrificiilor era vatra,unde se aprindea focul ce urma să primească oblațiile.Vetrele puteau fi înmulțite la marile sacri-ficii(cel mai adesea se aprindeau trei focuri,fiecare slujit de un preot spe-cial).Decisiv pentru înțelegerea procesului liturgic este să amintim că în mitologia vedică Focul este un zeu de primă mărime,numit simplu Agni, cuvântce nu înseamnă altceva decât foc(din latinescul ignis).Agni juca rolul de mesager:el era cel care avea să asigure medierea între oameni și lumea celestă.Chiar la începutul ceremoniei,preotul principal(hotar, invocatorul)se așeza în fața vetrei,cu fața întoarsă spre răsărit( soarele fiind o formă a lui Agni)și pronunța în mod solemn invitațiile:se credea că Agni le aude și duce mesajul în cer,unde sălășluiesc semenii săi.Fumul ce urca de la vetre simboliza drumul parcurs și închipuia calea pe care ar

–––––––––

13)Mircea Eliade/Ioan P.Culianu,Dicționar al Religiilor,trad.de Cezar Baltag,Edit.Humanitas, București,1993,p.170.

14)Diac.Prof. Univ.Dr.Emilian Vasilescu,Istoria Religiilor,Ed.a-III-a,Edit.Didactică și Pedagogi-că,R.A.,București,1998,p.201.

15)Mircea Eliade/Ioan P.Culianu,Dicționar al Religiilor,trad.de Cezar Baltag,Edit.Humanitas, București,1993,p.170.

16)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Savârșitorii cultului in diferite religii,în <G.B.>,nr.7-8/1961, p.640.

fi vanit invitații călăziți de el spre litiera pregătită pentu ei.După aceea,o- frandele principale(carne,grâne)erau aruncate în vatră,iarAgni le mistuia.

Încă din perioada vedică,preoții indieni erau și reprezentanții vieții intelectuale indiene,care-și puneau probleme filozofice și care mai târziu aveau să creeze o vastă literatură filozofică și teologică,precum și minu- nate poeme epice.

2)Perioada brahmanică

În această epocă s-au structurat bazele orânduirii de castă a Indiei, care,după cum se știe,a constituit aproape până în zilele noastre trăsătu-ra specifică a vieții sociale a acestei țări.Această orânduire de castă a fost consfințită prin Legile lui Manu. In antichitate au fost cunoscute patru așa numite caste clasice(în limba sanskrită,varna înseamnă culoare)17; aceste caste străvechi sunt și astăzi denumite varnas,pentru a putea fi deosebite de castele actuale care poartă denumirea de jati 18.Cel patru varnas au fost:

Casta brahmanilor-formată din reprezentanții tradiției religioase și culturale indiene,coloana vertebrală a societății19.

Casta kshatriya20 este aceea a nobililor,a războinicilor.Reprezen-tanții acestei caste,dintre care odinioară se alegeau și regii,sunt oameni culți,dar nu au atribuții religioase și primesc însărcinări administrative și judecătorești.Din această castă,numită și rajanias21 s-au ridicat filozofi și literați de mare valoare.

Casta vaishya(stăpânii casei)22 cuprinde pe agricultori,meșteșu-gari și negustori.Membrii acestei caste reprezintă baza economică a so-cietătii,fiind,în principiu,deținătorii bogățiilor și însărcinați cu relațiile co-merciale.

Casta sudra cuprinde pe nearieni,pe băștinașii subjugați.Aceștia nu

––––––––––

17)Magistr.Constantin Vizitiu,Sistemul castelor din India,în<S-T.>,nr.3-4/1960,p.177.

18)S.A.Tokarev,op.cit.,p.252.

19)Magistr.Constantin Vizitiu,art.cit.,p.178.

20)Francois Chenet,Gândirea fondatoare a Indiei,în Jaqueline Russ,Istoria Filosofiei,vol-I <Gândirile fondatoare>,trad.de Dan-Cristian Cârciumaru,Edit.Univers Enciclopedic,București, 2000,p.163.

21)Magistr.Constantin Vizitiu,art.cit.,p.178

22)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Istoria Religiilor,p.211.

au in principiu nici un drept.Ei trebuie să asculte fără nici o discuție de membrii castelor superioare și să îi servească, implinind cele mai umi-litoare munci.Ei nu au voie să citească Vedele.

Pe o ultimă treaptă a vieții sociale indiene sunt cei în afară de cas-tă,cei care nu pot fi atinși,numiți de portughezi cu un termen general și impropriu,paria. Între aceștia sunt considerați și “barbarii”,adepții altor re-ligii decât cele ale arienilor indieni,ca de exemplu musulmanii și creștinii 23.

Casta dominantă,potrivit Legilor lui Manu,sunt brahmanii(preotii), denumiți și “zeii pământului”24.Iată ce se spune acolo despre privilegiile lor și poziția lor socială:"Brahmanul,născându-se pentru a păzi comorile dharmei (ale legii sfinte) ocupă locul cel mai de sus pe pământ, ca stă-pânitor al tuturor ființelor.Tot ce există pe lume este proprietatea brahmanului ;ca urmare a superiorității lui din naștere,brahmanul este a-cela care are dreptul la toate acestea.Brahmanul mănâncă numai ce este al lui,toți ceilalți oameni există doar din mila brahmanului “25.

După Legea lui Manu (300.î.hr.) viața unui brahman se împărțea în patru stagii (asramas) 26:

Brahmakarin (ucenic).Tânărul brahman e obligat să petreacă o anumită parte a vieții ca ucenic sau elev,sub îndrumarea unui învățător pentru a învăța Vedele.

Grihastha(“gospodar”).Cel care se căsătorește are pe lângă dato-riile față de familie cinci mari îndatoriri:să ofere brahman lectură pioasă,stămoșilor apă și alimente,zeilor jertfe arse în focul domestic,animalelor hrană și oamenilor ospitalitate

Vanaprastha (eremit sau trăitor al pădurilor)27.Lăsând la o parte datoriilefață de lume se retrage singur sau cu soția în pădure,luând cu sine focul sacru și trăind în post si rugăciune și meditație.El trebuie să observe toate îndatoririle religioase.

Sannyasin (călugăr cerșetor).Când simte că i se apropie moartea brahmanul trebuie să părăsească totul să renunțe la familie și la sine însuși și să și petreacă ultimile zile rătăcind din loc în loc,dormind pe unde poate și cerșindu-și hrană.

–––––––––––-

23) )Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Istoria Religiilor,p.211.

24)Magistr.Constantin Vizitiu,art.cit.p.178.

25)Legile lui Manu,Institutul de orientalistică,Moscova,1960,apud.S.A.Tokarev.op.cit.p.253.

26)Drd.Remus Rus,Funcția preoțieiîn marile religii în <Ortodoxia>nr.4/1973,p.554.

27)ibidem,p.554

În această ultimă fază a vieții brahmanul nu mai aduce sacrificii ci,eliberat de toate legăturile pământești,meditează asupra adevărului suprem, așteptând clipa intrării în Brahman; de fapt lăsându-se să moară de foame sau de oboseală.În felul acesta si-a împlinit complet datoria față de legea brahmană.

Datorită poziției superioare a clasei brahmanilor în cadrul societății indiene,ci să se angajeze singuri în ocupații care aparțin claselor inferioare.Astfel,în anumite înprejurări ei potajuta pedomnitori în bătălii,având funcția de “capelanii” și să practice totodată și medicina 28. Unii brahmani au practicat agricultura,creșterea vitelor și comerțul,deși marea parte a activității lor era centrată în jurul vocției de sacerdot, care se materializează în săvârșirea de jertfe,performarea ritualurilor legate de căsătorie și moarte,precum și repetarea și învățarea Vedelor(Adhyayana și Adhyapana)29.

Este interesantde observat că principiul care determină activitatea celor patru caste în care este împărțită societatea hindusă este cel al uni-tății absolute, la creșterii și al plenitudinii(Brahman)30.Funcția castei pre-oțești este aceea de a înțelege și formula natura acestei unități și de a menține într-un tot părțile constitutive lae societății organice, stratificân -du-o în ierarhii .

Într-un astfel de context.brahmanul nu mai este un agent slujitor, sau întruparea vreuniu zeu cu care se pot stabili relații personale, cum ar fi de exemplu în cadrul religiilor din Răsăritul Apropiat Antic,ci este stăpânul sacrificiului care susține universul.Funcția sa se reduce deci la a controla principiul transcendent din care zeii nu fac parte,iar statutul lor este acela al unei elite sacerdotale într-o societate ierarhică strâns integrată 31.

–––––––––––––

28)Rig-Veda IX,CXII,apud Drd.Remus Rus,op.cit.,p.554.

29)Drd.Remus Rus,op.cit.,p.555.

30)Francois Chenet,Gândirea fondatoare a Indiei,în Jacqueline Russ,Istoria Filosofiei, vol.I, <Gândirile fondatoare>,trad.de Dan-Cristian Cârciumaru,Edit.Univers Enciclopedic,București, 2000,p145

31)E.O.James.,Sacrifice and sacrament,Thames and Hudson,Londra,1962,apud Drd.Remus Rus,op.cit.,p.556.

3)Perioada nouă-actualitate

a)Locurile de cult

Spre deosebire de perioada vedică,aceea înmcare riturile se oficiau în casă (cele domestice)sau pe lângă casa sacrificatorului,sau de perioada brahmanică,când existau ac locașuri principale de cult așa numitele stupa 32, în perioada mai nouă a religiei indienilor, apar după secolul al-V- lea templele în aer liber (nu săpate în stâncă)33, construite prin imitație cu ale budiștilor 34.Dintre ele nuemroase sunt de mari proporții și bogat împodobite.sunt îndeosebi interesante tem-plele subterane sau scobite în stânci ca de pildă cele de la Ellora sau cele din insula Elephanta35.

În general,templele hinduiste constau dintr-un naos susținut de coloane,în care au acces credincioșii în timpul ceremoniilor,dintr-un sanctuar în care intră numai brahmanul întimpul serviciului religios și dintr-o cămăruță în care stă închisă statuia zeului. Ziduri puternice împrejmuiesc templele,care sunt totdeauna orientate spre est 36.

Templele au piscine(bazine)pentru spălările rituale și construc-ții anexe pentru divinitățile secundare,pentru locuința și întreținerea preoților. Până în 1930 existau și construcții speciale pentru locuința dansatoarelor sacre (devadasi )37. Decorațiile templelor sunt excesiv de bogate și executate cu multă măiestrie artistică. Ele constau înde-osebi din simboluri religioase:elefanți,tigri,maimuțe,păuni,papagali și alte animale și păsări care trăiesc în India.Idolul insuși este uneori un simbol sau o emblemă. De obicei însă,principali idoli adorați sunt re-prezentați prin statui,care de care mai monstruoase,căutând să redea complicatele speculații filozofice-religioase indiene prin trupuri omenești cu mai multe capete și mai multe brațe sau prin oameni cu capete de animale.Teologii indieni explică înfățișările acestea grotești

––––––––––––-

32)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Locașuri de cult în creștinism și celelalte religii,în <G.B.>, nr.10-11/1955,p.685.

33)Ovidiu Drimba,Istoria culturii și civilizației,vol.I Edit.Saeculum/Vestala,București,2001, p.401.

34)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Locașuri de cult în creștinism și celelalte religii,în <G.B.>,nr.10-11/1955,p.685.

35)ibidem,p.685.

36)idem,Marile religii necreștine actuale.Hinduismul,în <S.T.>,NR.5-6/1974,P.352.

37)”baiadere”este cuvântul portughez care desemneaza dansatoarele sacre,v.Diac.Prof. Emilian Vasilescu,Marile religii necreștine actuale.Hinduismul,în <S.T.>nr.5-6/1974,p.352.

ale zeilor ca simboluri ale puterii lor.De exemplu,mulțimea și mărimea capetelor zeilor;coarnele pe care zeii le poartă uneori pe cap ar simboliza razele soarelui și gloria redată de aceste raze;coloanele de șerpi care împodobesc adesea idolii ar fi simboluri ale veșniciei,etc.Adesea, mai ales prin sate, divinitatea este repre-zentată rin câte o priată de formă cilindrică sau printr-un vas de ala-mă plin cu apă și împodobit cu flori 38.

b)Preoții

Religie cu un marcat caracter popular apărut în urma pătrun-derii în brahmanism a mai multe culte străine,hinduismul considera practica religioasă o problemă personală a individului.Ca atare, hin-duismul n-a construit un sistem teologic precis și rigid și nici n-a dez-voltat o ierarhie clericală bine organizată39.

Astfel, în India actuală,săvârșitorii cultului hinduist sunt tot brahmanii de pe vremuri,foarte numeroși de altfel.Existăși acum așa-numitul purohita,capelanul,însărcinat cu împlinirea ceremoniilor religi-oase,dar locul cel mai de cinste în pseudo-ierarhia clericală indiană îl ocupă guru,un fel de director spiritual și care nu este întotdeauna un brahman și care de obicei stă în fruntea unei secte40.Guru este su-pus la o serie de restricții,între care și aceea de a nu ieși din incinta templului.Credincioșii îl văd numai în rare împrejurări stând solemn la picioarele idolilor.O lată categorie de guru este formată de locuitorii așezămintelor ashram.Departe de lume,aceștia pornesc în căutarea sinelui.Dar în această retragere,lumea vine să li se alăture. Ei pri- mesc discipoli care trec sau rămân,în așa fel încât există o legătură continuă între oamenii din interiorul lumii și cei care trăiesc în afara ei.Guru nu este numai un mediator între om și zei;el însuși este aproape o încarnare a divinității.Fiecare cuvânt al unui guru devine o lege sacră pentru toți discipolii 41.Guru reprezintă un pol de atracție pentru cei care trăiesc în societate,contribuind astfel,din plin,la întreți-nerea idealului eliberări chiar și pentru aceia care rămân prinși în samsara (circuitul universal)42. Când moare un astfel de demnitar, sar-

––––––––––-

38)Diac.Prof. Emilian Vasilescu,Locașuri de cult…,p.686.

39)Ovidiu Drimba,Istoria culturii și civilizației,vol.I Edit.Saeculum/Vestala,București, 2001,p.381.

40)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Săvârșitorii cultului…,p.641

41 S.A.Tokarev,op.cit.,p.260.

42)Michel Hulin/Lakshmi Kapani,Hinduismul,trad.de Bogdan Budeș în Jean Delumeau, Religiile lumii,Edit.Humanitas,București,1996,p.370.

cina sa revine capului familiei sale.

Între diferiții guru există o ierarhie,având în frunte un Mare Gu-ru,care trebuie să fie celibatar.Când acesta moare,se alege un alt Mare Guru dintre membrii consiliului său.

Revenind la brahmani ,putem spune că se deosebesc între ei după sectele cărora aparțin,fiecare purtând insignele sectei respecti-ve.în general ei duc o viață cumpătată,petrecându-și timpul cu citirea cărtilor sfinte ale religiei lor și cu împlinirea cultului public și a celui particular.

c)Riturile

În ceea ce privește riturile zilnice,un brahman (cel de două ori născut) tradiționalist se trezește devreme,înainte ca soarele să răsară și recită asavitri(“laudă stimulentului”)43,adică soarelui,cel care pune lumea în mișcare.brahmanul știe pe de rost această rugăcune,scrisă în metru gayatri.Trebuie să rămână treaz și atent în timpul celor două apusuri:al lunii și al soarelui. Deoarece aceste samdhya (împreunări) ale universului sunt, ca orice împreunare,momente delicate, au nevo-ie de rituri și rugăciuni.Dacă brahmanul dispune de timp,mai recită și un fragment dintr-un text sfânt. El poate să practice și japa (recitarea murmurată)cea a celor 108 mine ale lui Vishnu, de exemplu.

Urmează apoi puja 44.Această puja înseamnă aprinderea focu-

lui sacru în care aruncă substanțe frumos mirositoare și unt topit și

turnarea picătură cu picătură de apă din fluviul Gange,apă socotită purificatoare.După ce va fi trezit zeitatea care dormea în “ imaginea sa “ (murti,pratima),îi oferă acesteia flori,tămâie,lapte,hrană(ofrande pentru foc-agnihotra) 45,rugăciuniiși mai ales se oferă pe sine.Mo-mentul cel mai însemnat al ritualului este acela în care se descriu cercurile de lumină în jurul imaginii.Acesta este ritul lui Arati săvârșit cu camfor aprins la o lampă din lut sau din metal.Apropiind mâna dreaptă de flacără și ducându-o spre față (cu precădere la frunte și la ochi ),se interiorizează lumina.

Ziua începe și prin acordarea atenției necesare obiectelor religioase aflate în casă:linga(însemnul protector al lui Shiva),sala-

–––––––––

43)Pr.Asist.Dr.Alexandru I.Stan,Rugăciunea în creștinism și în alte mari religii,în <Orto-doxia>,nr.4/1983,p.517.

44) Michel Hulin/Lakshmi Kapani,Hinduismul,trad.de Bogdan Budeș în Jean Delumeau, Religiile lumii,Edit.Humanitas,București,1996,p.372.

grama(o piatră de amonit sacră,însemnul lui Vishnu).Nu se omite nici săvârșirea ritualului în cinstea plantei sacre,numită tulasi46,busuiocul regal.În fine,dacă în casă se află oimagine a maestrului spiritual,sau măcar paduka,acestea vor fi și ele venerate asemenea unor zeități. Brahmanul,în plus nu-și va uita nici vaca.Rugăciunile însoțesc toate ceremoniile cultului,constând din formule(incantații)consacrate(man-tras),considerate ca având o putere magică.Mai ales silaba om,care revine necontenit în timpul rugăciunilor,este considerată ca expri-mând adorarea în cel mai înalt grad și ca având o mare eficacitate. Om este exclamația celui copleșit de prezența divină și totodată ul-timul cuvânt pe care se cuvine să-l rostească omul ca ființă însufleți-tă,înaintea despărțirii sufletului de trup și de intrarea sufletului în tăce-rea divină47.De asemenea,hinduiștii consideră că rugăciunile mintale și cele rostite cu glas scăzut au o putere decât cele rostite cu glas ta-re.

Riturile cultului particular se împlinesc,ca pretutindeni,îndeosebi în momentele principale ale vieții:la naștere,în ziua a unsprezecea(a- tunci când se dă numele copilului),la vârsta pubertății,când se oferă adolescentului cordonul sfânt,la căsătorie și la moarte.Între riturile cultului particular sunt unele speciale pentru zeii protectori ai casei. Acestea sunt zilnice, iar o dată pe lună (la lună nouă) sunt împlinite cu o solemnitate deosebită.

Pe lângă această puja domestică se adaugă în împrejurări deo-sebite și puja săvârșite la templu (mandira,devalaya).Alături de ceilalți

credincioși se cântă gloria zeilor și a zeițelor (ca în timpul ceremonii-lor satsang,kirtan,bhajan)48.Dar motivul care îi aduce pe credincioși la templu este,mai ales,vederea zeului față în față (sakshatkara) pen-tru a primi darshan.Este momentul crucial,cel mai însemnat din puja. La sfărșitul ritualului,credincioșii își trec unul altuia lumina (arati) și hrana consacrată (prasada),purtătoare a grației divine.Ultimul act este constituit de înconjurarea templului49.

––––––––––––-

45)Mircea Eliade,Istoria credințelorși ideilor religioase,vol.I (De la epoca de piatră la misterele lui Eleusis ),trad.de Cezar Baltag,Edit.Universitas,Chișinău,1994.p.227.

46)Michel Hulin/Lakshmi Kapani,loc.cit.,p.372.

47) Pr.Asist.Dr.Alexandru I.Stan,Rugăciunea în creștinism și în alte mari religii,în <Orto-doxia>,nr.4/1983,p.516.

48) )Michel Hulin/Lakshmi Kapani,loc.cit.,p.373.

49)ibidem,p.373.

zeul. O a treia variantă o constituie ceremoniile puja anuale dintre care enumerăm:“sărbătoarea focului” la solstițiului de vară-în cinstea lui Agni,holi,la sărbătoarea de primăvară (trecerea prin foc în semn de purificare),divali(“sărbătoarea felinarelor”) care are loc toamna,când se luminează și exteriorul caselor pe timpul nopții,pen-tru ca sufletele morților să nimerească fostele lor locuințe.

În legătură cu ceremoniile cultului festiv sunt și pelerinajele la locurile sfinte (tirtha)50, mult obișnuite la indieni.Acestea se fac la temăple renumite,în ziea specială a sărbători zeului.Între cele mai inportante locuri de pelerinaj putem menționa:Benares,Jagannatha, Pushkar,Gaya,Allahabad,Hardwar.Pelerinajele au și ele un anumit ri-tual,fiind precedate de post,sacrificii (yajna)51,raderea părului capu-lui,băi purificatoare,etc.și sunt socotite ca foarte meritorii.

În ciuda unei relative occidentalizări,vizibile mai ales în marile orașe,India a rămas până în prezent o țară a sărbătorilor religioase strălucitoare.Ca aspect exterior,spectacolul este compus din recitări de texte sacre, rugăciuni și cântece,dans și muzică tradiționale,puneri în scenă ale episoadelor ce amintesc mituri intemeietoare ale practi-cilor rituale.Simultan,trăirea interioară hrănește sentimente de con-templație și de adorație;esteticul și misticul se contopesc spontan în timpul acestor festivități.

–––––––––––

48) )Michel Hulin/Lakshmi Kapani,loc.cit.,p.373.

49)ibidem,p.373.

50) Mircea Eliade/Ioan P.Culianu,op.cit.,p.180.

51)Drd.Remus Rus,Noțiunea de sacrificiu în marile religii,în<Ortodoxia>,nr.1/1974,p.191.

B. PREOȚIA IN BUDISM

După moartea lui Buddha,discipolii săi nu s-au m-ai ințeles in-tre ei,mai ales cu privire la unele rânduieli monahale.Aceste neințele-geri au dus cu timpul la apariția unor schisme și secte a căror istorie este greu de urmărit,drept pentru care vom menționa in cele ce urmează mai pe scurt unele indicații privitoare la acestea.

In budism se pot distinge trei mari direcții,trei vehicule sau mijloace de mântuire și anume:micul vehicul(hinayana),marele vehi-cul(mahayana) și vehiculul de diamant(tantric),numit și vajrayana52.

Hinayana-este acea direcție a budismului care a rămas mai credincioasă invățăturii lui Buddhași care cerea intrarea in comunitatea monastică pentru a obține desăvârșirea(arhat) prin realizarea “drumului nobil cu opt poteci”53.

Adoptând ca limbă sacră dialectul pali,această direcție are a-depți răspândiți in special in Indiaa(deși foarte puțini),Ceylon(Sri Lan-ka),Birmania,Thailanda,Laos,Cambodgia.

Mahayana-cea de-a doua direcție a budismului,a mers mult mai departe pe calea speculațiilor filozofice,ajungând la cele și cele mai subtile și aride speculații metafizice,care au avut o profundă inrâurire asupra dezvoltării doctrinei budiste.In timp ce budismul sudic cunoaște doar o desăvârșire prin sine insuși,budismul nordic susține pe lângă acesta și posibilitatea de desăvârșire cu ajutorul unor bodhi-sattvas,prin contribuția unor buddha cerești54.

La fel cum termenii de Vechiul Testament și Noul Testament nu sunt acceptați decât de cei care au stabilit această distincție,adică de susținătorii celui de-al doilea termen(creștinii),tot așa numele de mare sau mic vehicul(Mahayana,respectiv hinayana) nu sunt recu-noscute decât de adepții marelui vehicul și rămân străine credincio-șilor din celălalt curent::aceștia se desemnează pe sine theravadin(or-todocși)55.Este vorba in orice caz de o distincție intrucâtva savantă:in

52)Mircea Eliade/Ioan P.Culianu,op.cit.,p.70.

53)Nicolae Achimescu,Budism și creștinism,Edit.Junimea,Iași,1999,p.62.

54)ibidem,p.98.

55)Jean Noel Robert/Mohan Kligayaratna,Budismul,trad.de Constantin Lucian in Jean Delu-meau,op.cit.,p.477.

cele mai multe cazuri,credincioșii se vor declara practicanți ai budis-mului,fără nici un calificativ.

Această direcție a adoptat ca limbă sacră dialectul sanskrit și are adepți răspândiți in China,Vietnam,Coreea,Japonia,Afganistan56.

Vajrayana-cea de-a treia direcție a budismului provenită din a-mestecarea budismului nordic cu vechiul păgânism indian.Și credin-cioșii acestei forme de budism vor să intre in nirvana57,dar nu prin meditație,ci prin practici magice și adesea erotice.Budismul tantric a făcut să reinvie adorarea vechilor zeități indiene sub forme monstru-oase și obscene,precum și vrăjitoria populară,condamnată de budis-mul autentic.Această decădere a budismului a contribuit destul de mult ca budismul să se amestece cu hinduismul,sau să dispară cu vremea aproape in intregime din India,locul său de origine.Mongolia și Tibetul sunt țări reprezentative ale lamaismului.

1)Preoția in Hinayana(Sthaviravada)58

a)In India-budismul a dispărut aproape in totalitate.Totuși,a existat și mai există monahism,deși foarte restrâns.

In budismul indian,noțiunea de preoție este identică cu cea de samgha(comunitate monahală)59.Comunitatea budistă cuprindea la inceput numai bărbați,dar Buddha s-a văzut nevoit să admită și femei,deși acest lucru nu era pe placul său.

Intrarea in călugărie era ingăduită oricui,din orice clasă socială,incepând de la vârsta de șapte ani.Existau insă o serie de restricții care interziceau accesul la călugărie criminalilor,schismatici-lor,celor atinși de boli grave,etc.Intrarea in călugărie avea două stadii. Primul stadiu era cel al noviciatului,care dura cinci ani.După pronunțrea formulei de adeziune(“Mă refugiez la Buddha,la doctrina sa,la ordinul său”)60,novicele iși rădea capul și imbrăca haina galbenă de “călugăr cerșetor”(bhikshu).După noviciat,candidatul intra in al doi-

––––––––

56)Francois Chenet,loc.cit.,p.157.

57)stare de conștiință lipsită de premise,v.Nicolae Achimescu,Budism și creștinism,Edit Junimea, Iași,1999,p.63.

58)vehiculul decanilor v.Francois Chenet,loc.cit.,p.157.

59)Drd. Remus Rus,Funcția preoției…,p.556.

60)Diac. Prof. Emilian Vasilescu,Marile religii necreștine actuale.Budismul,in <S.T.>,nr.3-4/1974, p.212.

lea stadiu,putând să poarte numele de călugăr.Ceremonia avea loc in fața a cel puțin zece călugări.Neofitul le cerea admiterea în călugărie și făcea voturile călugărești,obligându-se să trăiască în ca stitate,să nu aibă altă avere decât haina galbenă călugărească,tunica un blid pentru hrana primită de pomană,o cingătoare și un ac,să nu omoare nici o ființă vie și să nu se mândrească niciodată cu bunurile spiritua-le.Aceste voturi,însă,nu obligau pe călugăr pentru toată viața.Dacă la un moment dat voia să părăsească ordinul călugăresc o putea face, rămânând în raporturi prietenești cu foștii săi frați călugări.

În ordinul călugăresc budist nu exista nici o ierarhie.Întâietatea celor bătrâni era datorată numai respectului pentru vârsta lor.Existau, totuși,patru categorii de călugări,după gradul de viață duhovnicesc în care se aflau, începând de la “neofit” și terminând cu”sfântul”,”elibe-ratul” încă în viață fiind61.

În principiu,viața călugărească trebuia trăită sub un regim de crunte privațiuni.Călugarii trebuiau să rătăcească necontenit,fără adă-post stabil și hrănindu-se doar din milostenia laicilor.Faptul că n-aveau un adă post stabil a făcut pe unii să îi numească”asceți rătă-citori”(parivrajaka)62.Mai târziu s-au întemeiat mănăstiri unde își pe-treceau timpul în studii,meditație și având hrana asigurată,așa cum am menționat mai sus,din milostenia laicilor.

Călugărițele(bhikshuni) aveau și ele aceleași îndatoriri pe care le aveau călugării,dar nu formau același ordin cu ei,ci aveau o situație specială,de tutelă din partea călugărilor.Starea înjosită pe care feme-ia o avea în India în general s-a reflectat și în monahismul budist,un-de cele opt reguli principale ale vieții lor se refereau aproape toate doar la supunerea desăvârșită pe care acestea trebuiau să o arate față de călugări.Rânduieli aspre separau viața călugărilor de aceea a călugărițelor.

b)În Ceylon(Sri Lanka)centrele vieții religioase au fost și au rămas mănăstirile,iar cultul constă din îngenucheri în temple gin fața statuilor lui Buddha,oferirea de flori,recitarea din canonul în dialectul pali și predici ocazionale.Un intens cult al relicvelor a caracterizat tot-deauna budismul ceylonez(exemplu:”dintele lui Buddha”).În nume-roase alte locuri sunt adorate ”urme ale lui Buddha”. Călugării budiști

din Ceylon sunt puțin instruiți , duc viață ușoară și nu dau prea multă

––––––––

61)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Marile religii necreștine actuale.Budismul,în <S.T.>,nr.3-4/ 1974,p.213.

62)Mircea Eliade,Istoria credințelor și ideilor religioase,vol.II,De la Gautama Buddha până la triumful creștinismului,trad.de Cezar Baltag,Edit.Universitas,Chișinău,1994,p.83.

importanță comandamentelor ordinului călugăresc budist(vizitatorii spun că în mănăstirile mult vizitate de străini se practică o “nerușinată cerșetorie de bacșișuri”63).Totuși există și călugări instruiți îndeosebi în nordul țării,care își dau osteneala să pună în aplicare regulile vieții monahale.

c)În Birmania,ca și în Ceylon,sunt adorate relicve ale lui Bu-ddha(cele opt fire din barbă de la Rangoon din pagoda Shwe-Dagon 64 și urme ale picioarelor lui).Mănăstirile budiste din Birmania sunt foarte numeroase(aproximativ 20.000)și foarte bogate.Ele sunt situate în apropierea centrelor locuite,pentru a fi ușor accesibile laici-lor.Viața călugărilor budiști din Birmania nu se deosebește mult de a-ceea a călugărilor ceylonezi.Aici,însă,ei au un mare rol în învățământ și sunt deosebit de stimați.În fiecare sat există un templu budist,cu cel puțin un călugăr care trăiește acolo și dă instrucția elementară copiilor de la 9 ani în sus.De obicei,fiecare copil de birman intră,între 7 și 20 de ani pentru un timp(1-4 luni),ca novice,într-o mănăstire.Pri-mirea copiilor în mănăstire se face cu o festivitate solemnă.La ieșirea lor din mănăstire,după ce au dus acolo viață de călugăr,copiii rămân legați sufletește de mănăstiri și respectă pe călugări.În ceea ce privește călugărițele,acestea nu au un rol important în monahismul birman.

d)În Thailanda cultul relicvelor este de asemenea foarte dez-voltat.Relicvele sunt păstrate în pagode,clădiri foarte numeroase,din-tre care unele sunt impunătoare(cea de la Wat Cheng are peste 20 de metri).Există,de asemeni,în Thailanda,temple,relicvarii,dar și mănăstiri destul de multe în care viețuiesc călugări.Monahismul thailandezeste organizzaaat ierarhic,precum și cel birmanez.În frunteaa lui stă un”principe”al comunității monastice,numit sangharaja 65,ales dintre cei patru stareți ai celor patru mănăstiri principale, întreținute de rege.Deoarece monahii nu sunt obligați să împlinească serviciul militar,este o mare afluență de cereri de intrare în mona-hism.De aceea,postulanții au fost supuși,prin lege,la examene preli-minare severe,care ridică prestigiul cultural al monahismului thailan-dez.Călugărițele sunt puține și mai ales femei bătrâne care își petrec

–––––––––––

63)Helmuth von Glasenapp,Der buddhismus in Indien und im fernen osten,apud. Diac.Prof. Emilian Vasilescu,Starea actuală a budismului,în <S.T.>,nr.5-6/1956,p.392.

64)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Starea actuală a budismului,în <S.T.>,nr.5-6/1956,p.393.

65)ibidem,p.393.

ultimele zile în colibele din preajma mănăstirilor.

e)În Laos există,de asemenea,credința în spirite de tot felul și sunt venerate urme ale picioarelor lui Buddha.Numărul mare al pago-delor,al clericilor și al festivităților religioase nu prezintă însă o religiozitate deosebită.Dimpotrivă,aceasta este mai slabă decât la thailandezi și la cambodgieni,iar monahii,mai puțin instruiți,sunt și mai puțin stimați.

f)În Cambodgia,ca și în Laos,călugării(în jur de 40.000) sunt mai puțin instruiți,dar s-au luat măsuri îîgn ultima vreme pentru ridicarea nivelului lor cultural,prin crearea de institute budiste(dintre care primul

în 1930)66,care să dea cadre pentru învățământul ele-mentar din pagodele budiste.

2)Preoția în Mahayana

a)În China locurile de cult ale budismului sunt temple anexate la mănăstirile budiste.Aceste temple ,în număr de peste 270.000 și se pare foarte mult frecventate de credincioși67,sunt uneori de o mare bogăție și frumusețe artistică.Înăuntrul unora dintre ele sunt celebre statui ale lui Buddha,de dimensiuni colosale sau lucrate artistic din metal rar și scump.Preferința artiștilor pentru monstruos și grotesc și-a găsit un mijloc de manifestare în curioasele statui de genii(spirite) din templele budismului chinez 68.

Preoții budiști sunt numiți fa-she,iar călugării propriu-ziși lű-she 69.Cei dintâi fac servicii la temple,iar cei de-al doilea își duc viața în comunitate,dupăvechi reguli monahale.De obicei,însă,în jurul temple-lor budiste se formează comunități monahale,care împlinesc serviciile religioase ale credincioșilor din partea locului.

66)Henri Gourdon,L´Indochine,apud.Diac..Prof.Emilian Vasilescu, Starea actuală a budis-mului,p394.

67)L.L.Mathias,Religionen in neun China,apud.Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Istoria Religii-lor,p.79.

68)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Locașuri de cult…,p.668.

69)idem, Istoria Religiilor, p.79

Călugării budismului chinez,care mai poartă și numele de bonzi 70,umblă cu capul descoperit,cu părul capului ras,cu picioarele goale.În toate mănăstirile budiste starețul își exercită o autoritate aproape absolută.În afară călugării din mănăstiri(vihara)71,există și călugărițe,dar și eremiți,trăitori ai pădurilor.

Ceremoniile pe care le împlinesc preoții budiști sunt zilnice și periodice,fiind rânduite după un ritual foarte amănunțit(în timpul ceremoniilor preotul îmbracă un fel de sutană galbenă cu mâneci foarte largi).Cele mai de seamă ceremonii se desfășoară în luna a șaptea,fiind consacrate morților.De altfel,ceremoniile mortuare sunt specialitatea preoților budiști din China și lor li se adresează credincioșii pentru astfel de oficii,chiar când aparțin altor religii,celei daoiste de exemplu.

b)În Vietnam oficiul principal al călugărilor budiști,ca și al celor chinezi este acela de a face slujbe pentru morți.

c)ÎnCoreea monahismul budist este actualmente în pilnă decadență.Mănăstirile sunt sărace,călugării sunt inculți și unii dintre ei se căsătoresc.Sunt împărțiți în două școli budiste:” Școala învățăturii”(Kyo-Kong) și “Școala meditației”(Syon-Kong),între care în-să nu există conflicte,uneori reprezentanți ai ambelor școli trăind în aceea și mănăstire.

d)În Japonia cultul budismului beneficiază de temple mărețe, dintre care unele bogat împodobite,iaraltele prezentând anumite curiozități,ca de exemplu,statui gigantice ale lui Buddha.În unele temple există relicvarii,în care maiestria artei decorative japoneze se regăsește pe deplin.Ele reprezintă locurile de cult primitive ale bu-dismului și se numesc în limba japoneză to 72.

Dogen,unul din maeștrii zen,este unul din puținii care au scris enorm despre abandonarea lumii și a lucrurilor materiale. El a aplicat cu strictețe disciplina mănăstirească din China în Japonia. Regu-lamentele aduse de acolo sunt foarte detaliate și privesc abținerea dela unele mâncăruri și băuturi,îmbrăcarea cu anumite haine,citirea sutrelor originale 73,interdicția de a ucide,de a fura,de a se deda la

–––––––––––

70)Diac. Prof. Emilian Vasilescu,Săvârșitorii cultului…,p.641

71)Mircea Eliade,Istoria credințelor și ideilor religioase,vol.ll,De la Gautama Buddha până la triumful creștinismului,trad.de Cezar Baltag,Edit.Universitas,Chișinău,1994,p.211

72)Idem,Locașuri de cult…,p.688

73)Arimasa Mori, Mistica budismului japonez, trad.de Andreea Gheorghiu, în Marie Madeleine Davy, Enciclopedia doctrinelor mistice,vol.lV, Edit. Amacord,Timișoara,1999, p.269.

luxură,etc.

Călugării actuali nu respectă prea mult regulile de viață mona-hală ale legii budiste.Beau băuturi amețitoare,mănâncă pește și foar-te adesea se căsătoresc.În principiu,căsătoria este admisă numai monahilor sectei shin,dar nici în celelalte secte budiste din Japonia nu este respectat celibatul monahilor.Numeroși bonzi sunt căsătoriți și locuiesc în afara mănăstirilor cu familiile lor,împlinindu-și totuși la mănăstire obligațiile lor monahale.De altfel,căsătoria monahilor care este în contradicție cu spiritul și litera budismului este îngăduită de legile statului japonez,care n-a făcut altceva decât să legifereze o sta-re de fapt ce exi9sta de mult timp în Japonia.Ca urmare a căsătoriei acestora,au luat naștere adevărate dinastii,iar templul a gnceput să fie transmis ca patrimoniu74.

Asfel,copilul cel mai în vârstă moștenește funcția tatâlui său(cel puțin în secta shin).

Numărul călugărițelor budiste din Japonia(celibatare în totali-tate)este mult mai mic decât cel al călugărilor,ele având o importanță redusă.

Cât privește cultul un rol deosebit îl au lanternele de tot felul, care sunt considerate că servesc la iluminarea căilor pe unde se înapoiază sufletele pe pământ.Riturile cultului budist japonez sunt pompoase și sunt acompaniate de sunete stăruitoare de tobe,flaute și alte instrumente.

3)Preoția în Vajrayana

a)În Mongolia influența lamaismului a fost și este foarte puter-nică mai ales în partea rusească a acestei țări.În Calto există peste 2000 de mănăstiri și capele pentru călugări și călugărițe.În Urga exis-tă și un fel de Munte Athos al budiștilor.Acolo mănăstirile se află mai ales pe colina Gandan,unde accesul femeilor este cu desăvârșire in-terzis.Acolo există și o academie cu patru facultăți:Filozofie,Medicină, Astrologie și Ocultism 75.

Înfatișarea lamaismului mongol s-a schimbat însă mult în ulti-

–––––––––––

74)Jean Noel Robert/Mohan Kligayaratna,Budismul,trad.de constantin Lucian,în Jean Delumeau,op.cit.,p.496.

75)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Starea actuală a budismului,p.400.

ma vreme.Datorită noilor condiții de viață,afluența spre călugărie a slăbit cu totul.

b)În Tibet existau mănăstiri de toate felurile,de la metropole precum Drepung,în apropiere de Lhassa,cu circa 10.000 de călugări (tarpa)76,Sera,Galdung sau Kumbum cu 4.000(adevărate orașe),pâ-nă la cele minuscule având doar un mic templu,o sală de adunare și câteva construcții situate pe piscuri bătute de vânt sau adăpostite în scobitura vreunei văi izolate.Dar în ambele cazuri nu există aproape nici o similitudine între gompa tibetane și mănăstirile creștine, în primele menționate neexistând nici biserică,nici capelă,ci doar vreun templu obscur(Lha Klang),casa zeilor.Totuși,în interiorul comunităților monahale mari există biserici impunătoare și frumos împodobite prin generozitatea excepțională a credincioșilor.

Clerul tibetan era foarte numeros,fiecare familie ținând ca mă-car unul din membrii ei să fie cleric.Se pare că a șasea parte din po-pulația bărbătească a țării era formată din preoți,așa-numiții lama (starețul,superiorul),titlu pe care îl poartă de drept clerul superior,dar care a devenit denumirea generică a tuturor membrilor clerului tibe-tan.

Legat de stareții mănăstirilor,era o vreme când aceștia se căsă-toreau trăiau în adevărate palate,stăpâneau țara sub raport politic și transmiteau descendenților lor funcția și puterea conducătoare.Înce-pând cu secolul al XV-lea,însă,lucrurile s-au schimbat,datorită refor-mei introdusă de un călugăr pe nume Tsong-Ka-pa(“omul din valea cepei”)77,care a reformat călugărismul tibetan,interzicând căsătoria monahilor.În prezent,dacă doar ordinul gelug-pa,numit turbanele gal-bene,impune celibatul călugărilor fără deosebire,în celelalte secte(tur-banele roșii)78,celibatul nu este obligatoriu decât pentru ge-long.Că-lugării căsătoriți trăiesc cu familiile lor în afara mănăstirii,dar au în in-cinta lor un apartament pe care îl ocupă în perioada sărbătorilor reli-gioase sau când doresc să se consacre izolării.

La intrarea în cler sunt o serie de restricții , unele dintre ele fiind foarte curioase . Astfel, de exemplu , tânărul care la vârsta de 7-8 ani

este dus la mănăstire pentru a deveni cleric,este supus în primul rând unui examen medical prin care se urmărește în chip special înlătu-

–––––––––––

76)T.Y.Tokan, Misticismul tibetan,trad.de Giorgiana Lungu, în Marie Madeleine Davy, Enci-

clopedia doctrinelor mistice,vol.lV, Edit. Amacord,Timișoara,1999,p.35.

77)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Istoria Religiilor,p.80.

78)T.Y.Tokan, Misticismul tibetan,trad.de Giorgiana Lungu, în Marie Madeleine Davy, Enci-

iclopedia doctrinelor mistice,vol.lV, Edit. Amacord,Timișoara,1999,p.36.

rarea celor care, eventual, ar fi hermafrodiți.Conducerea mănăstirii se interesează amănunțit asupra familiei viitorului preot , deoarece unele clase inferioare ale societății(argintarii,căldărarii,făurarii,măcelarii,cro-itorii) nu au voie să intre în cler.Noviciatul(bande)79 durează 5-10 ani,

după care urmează a doua treaptă,aceea de get-sul,care poate fi conferită de la 15 sau 20 de ani.Ultimul stadiu,acela de preot cu toate drepturile acestui rang,este acela de ge-long 80,pentru care se cere vârsta de 20-25 de ani.Pe parcursul acestei pregătiri,candidații sunt supuși la examene.Pe lângă multe din principalele mănăstiri se află oracole servite de profeți(choje),onoare rezervatăcelor cu merite deosebite și care nu se dobândește prin cursuri.Numai Dalai-Lama, cea mai înaltă autoritate religioasă și politică a Tibetului,putea să confere titlul de choje 81.Cele trei grade ale monahismului tibetan se deosebesc între ele prin culoarea îmbrăcăminții(novicele poartă o haină brună,get-sul una roșie și ge-long una galbenă) și prin faptul că poartă coafuri diferite.În principalele mănăstiri și colegii lamaiste dom-nește o disciplină severă păstrată cu strășnicie de o armată de funcționari religioși de diferite grade,având în fruntea lor pe khempo (superiorul) 82,care rămâne în funcție doar șpte ani,după care este trecut în altă funcție.Printre alți slujbași,în mănăstirile importante sunt și câte doi geko (lama care fac oficiul de păstrare a ordinii cu ajutorul unor bice mari din piele brută).Mulți lama fac serviciul de preoți de parohie prin sate;alții împlinesc funcția de confesori în familii și astfel au o situație mai bună decât a celor amintiți anterior.

În fruntea ierarhiei sacerdotale a lamaismului stau”încarnările” anumitor divinități sau sfinți(tulku) 83.Sunt în total 180 de astfel de în-carnări sau ”renăscuți” în întregul lamaism și care,sub diverse numiri,se ocupă cu administrația și cu învățământul,având în fruntea lor pe Dalai-Lama și Pancen-Lama 84.Actualmente,conducerea religi-oasă a Tibetului este în mâinile lui Pancen-Lama.

Serviciile religioase din mănăstirile lamaiste se împlinesc cu so-lemnitate,cultul public având loc de mai multe ori pe zi

Ritualul serviciilor religioase lamaiste este rânduit până în cele mai neînsemnate amănunte.Aceste servicii constau din rugăciuni,mu-

zică,ofrande,sacrificii,etc.Jertfele sângeroase de animale nu prea se

79)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Săvârșitorii cultului…,p.642.

80)idem,Religia tibetanilor-lamaismul,în <Ortodoxia>,nr.3/1951,p.675.

81)idem,Săvârșitorii cultului…,p.642.

82)ibidem,p.642.

83)ibidem,p.642.

84)ibidem,p.642.

mai obișnuiesc.Acestea sunt înlocuite în cult prin ofrande de imitații făcute din aluat.O reminiscență a sacrificiilor omenești se păstrează în jocurile misterice de la marile sărbători,când se fac din cocă imitații de cadavre omenești,din care se scot măruntaiele,în timp ce scurgerea sângelui este înlocuită prin scurgerea unui lichid roșu.Zei-lor,după ce sunt chemați la slujbele religioase prin muzică puternică și sunt invitați să ia loc,li se aduce apă de băut,apă pentru spălat pi-cioarele,flori,tămâie,lumină de lămpi,parfumuri,mâncăruri sfinte și mu-zică.Îndeosebi are mare rol în cult oferirea unui anumit număr de lămpi,a unor vase cu orez și a unor cozonaci copți în formă de con și așezați unul după altul,în mai multe rânduri,într-o anumită ordine 85.

Serviciile religioase nu au în vedere numai zeitățile binefăcătoa-re,cărora li se cere protecție sub toate formele,ci și zeităților rău-făcă-toare,a căror mânie trebuie liniștită.Pentru acestea din urmă se dau banchete de mai multe ori pe lună și la împrejurări speciale,folosin-du-se două cupe făcute din cranii,una cu nectar(înlocuit cu vin) și alta cu sânge(înlocuit cu ceai) 86.

Încă din timpurile cele mai vechi există în Tibet eremiți(gom-chen),care trăiesc prin caverne sau colibe lipite de munți,ducând o viață mizeră și nădăjduind ca prin meditație și renunțare să obțină starea de Buddha și să dobândească puteri supranaturule.De fapt,orice lama trebuie să ducă,viață de schimnic timp de trei ani,trei luni și trei zile,pentru a se obișnui cu asceza(tapas) 87,dar foarte rar se întâmplă ca această lege să fie respectată cu strictețe.

Înmormântarea demnitarilor bisericești se face cu o deosebită solemnitate.Cadavrele acestora sunt mumificate.În mormânt sunt a-șezați îmbrăcați în odăjdii. “Reîncarnații” sunt de obicei arși,iar cenușa lor este păstrată în stupa de o mare frumusețe și li se construiesc mausolee 88.

De remarcat este faptul că atunci când interesul apărării patriei și credinței o cere,călugării lamaiști se transformă la repezeală într-o puternică “armată galbenă”,care este chemată de stat să ia parte la război ca a treia încorporare după armata regulată și formațiile de la-ici.Cele mai înalte posturi de comandă militară au fost adesea încredințate unor călugări.De altfel și mănăstirile sunt construite de obicei pe munți și în locuri apărate,încât au aspectul unor adevărate

–––––––––––

85)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Religia tibetanilor-lamaismul,în<Ortodoxia>,nr.3/1951,p.675

86)ibidem,p.676.

87)Mircea Eliade,Istoria credințlor și ideilor religioase,vol.ll,p.236.

88)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Religia tibetanilor…,p.680.

fortărețe,iar în interior au în permanență un număr de mercenari plă-tiți pentru a apăra mănăstirile.

C)PREOȚIA ÎN ZOROASTRISM

Deși nu este o mare religie,ne vom opri și asupra zoroastrismu-lui,datorită curiozităților pe care le prezintă în cult și în atribuțiile clericilor.

1)Locurile de cult

În cartea sacră a zoroastrismului(codicele Avesta),atribuită lui Zarathustra(Zoroastru) 89 nu este menționată existența templelor.Ar-hitecturii persane îi lipsesc,de asemenea,mormintele monumentale (cu excepția mormintelor regale săpate în stâncă).Templele lipsesc pentru că vechii perși considerau că zeului,aparținându-I toată lumea,nu trebuie să fie închis în cadrul unei clădiri.Cultul se mulțumea numai cu altare de mici dimensiuni.Totuși,în timpul aheme-nizilor existau temple ale focului și statui ale lui Ahura-Mazda.Existau temple mari pentru focul rege și numeroase temple mici pentru simplul foc sfânt.În temple era o urnă în care ardea focul,întreținut de preoți.Focul era prezent la cea mai mare parte din rituri,care se împli-neau cu fața spre el.Preoții care oficiau la altarele focului își puneau mănuși și un văl pe față în dreptul nasului și a gurii,ca să nu spurce prin suflarea lor elementul sacru,focul.

2)Preoții

Preoții zoroastrieni formau o castă ai cărei membri,în timpurile mai vechi,nu se căsătoreau decât cu fete aparținând aceleiași caste. Abia mai târziu au început să ia în căsătorie tinere din alte clase so-

––––––––––

89)Victor Kernbach,Miturile esențiale,trad.de , Edit.științifică și enciclopedică,București,1978,p.59.

90)Mircea Eliade/Ioan P.Culianu,op.cit.,p.271.

ciale.

Preoții avestici de răsărit se numeau athravani 90,iar cei din a-pus,magu(magi).Aceștia din urmă s-au numit mai târziu mobed.Preo-ția se transmitea din tată în fiu printr-o dublă inițiere.Prima inițiere,în treapta de herbad 91se făcea înainte de vârsta de 15 ani și dădea dreptul la împlinirea anumitor servicii religioase.A doua inițiere se făcea mai târziu în treapta de mobed și dădea dreptul la săvârșirea celor mai importante servicii religioase.Ceremoniile de inițiere clericală erau foarte complicate.În perioada sasanidă,clasa preoților se bucura nu numai de prestigiul pe care I-l conferea funcția sa spiri-tuală,ci și de o influență cu atât mai mare cu cât ea dispunea de con-siderabile proprietăți imobiliare și de venituri provenite din donații,pre-cum și dintr-un fel de “amenzi religioase” pe care le aplicau în mod arbitrar celor “care păcătuiseră”92.Preoții erau organizați într-o ierarhie precisă și completă,conducându-se după legile lor proprii și deci formând un stat în stat.Prin poziția sa socială și prin puterea sa economică,prin atitudinea,atribuțiile și întreaga sa activitate,clerul-care în epoca ahemenidă a devenit cler al religiei de stat-servea puterea politică centralizată.

Astfel,printre altele,preoții procedau la împărțirea moștenirii (modalitățile partajului erau foarte complicate)în situația în care într-o familie tatăl murea,iar copiii,neajunși la vârsta maturității,erau puși sub tutela văduvei.Dacă defunctul nu lăsa nici o avere,preoții erau cei care se îngrijeau de funeralii și de soarta orfanilor minori.Este cazul să amintim aici și funcția de învățători(profesori)îndeplinită de preoți, care educau copii familiilor bogate,fie în incinta templelor,fie în pro-priile locuințe.

3)Actele de cult

În general,cultul consta din citiri cu glas tare din Avesta și din diferite rugaciuni.Sacrificiile sângeroase,practicate în timpurile mai vechi,au fost interzise de Zoroastru,dar s-au practicat în stil mare în timpul Ahemenizilor și încă și astăzi mai sunt la resturile de zoroastri-

–––––––––––-

91)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Religia Iranului antic,în <S.T.>,nr.9-10/1973,p.668.

92)Cristian Munteanu,Cultura și civilizația persană, http://w.w.w.e-referate.ro/referate/2005-03-18 html.

eni(mazdeeni) 93,urme de astfel de sacrificii.La o anumită sărbătoare se sacrifică în fiecare casă un berbec sau o capră,iar în lipsa acestuia un pui de găină.Sacrificiul haoma(soma la vechii indieni) era înfăptuit de doi preoți:rapsi și zot 94.Interzis de zoroastru datorită dezordinilor produse de această băutură amețitoare,a fost reluat sub o nouă for-mă,aceea de parahom 95,a cărui preparare se făcea cu un ritual deo-sebit.Aproape toate ritualurile în zoroastrism au în centrul lor focul, acesta fiind considerat expresia spiritului justițiar.Există o tradiție conform căreia,atunci când Zoroastru a întrebat pe Dumnezeul su-prem(Ahura-Mazda) ce a mâncat primul om,acesta a răspuns:”El a mâncat foc și a băut lumină.” 96 Întreținerea,purificarea și întemeie-rea focurilor sacre au luat în mazdeism proporții necunoscute altun-deva.Pentru orice rege mazdeean,actul religios prin excelență consta în a întemeia un foc,adică a ridica un templu,a-l înzestra cu venituri și a numi preoți care să-l slujească.97

În ceea ce privește riturile de înmormântare,preoții aveau un rol bine determinat.Cu puțin timp înaintea morții,la căpătâiul muribundu-lui,doi preoți citeau rugăciuni.De asemenea,preoții aduceau și puneau cadavrele în așa-numitele dakhma(“turnuri ale tăcerii”).98

Funcția cultului este extrem de importantă.Potrivit unei interpre-tări recente,oficiantul atinge,prin intermediul ritului(yasna) condiția de maga,adică se bucură de o experiență extatică ce îi dă o iluminare.În timpul acestei iluminări,preotul sacrificator ajunge să-și desprindă esența spirituală(menok) de natura sa corporală(getik) 99;altfel zis re-cuperează condiția de puritate și inocență.Prin urmare,oficiantul con-tribuie la restaurarea situației primordiale,la”transfigurarea lumii”,ope-ra răscumpărătoare inaugurată de preotul exemplar,Zarathustra.

În legătură cu religia vechilor iranieni stau sectele mandeismul și maniheismul.

Cultul mandeean are puține temple(maskena) și acestea sunt mici,în ele intrând numai preoții și păstrându-se obiectele sacre.Cre-dincioșii rămân afară.Ierarhia clericală are trei trepte:scanda-un fel de diaconi aleși de obicei din familiile preoților;tarmidha-preoții și ganzi-

–––––––––––

93) Victor Kernbach,Miturile esențiale,trad.de, Edit.științificăși enciclopedică,București,1978,p.344.

94)S.A.Tokarev,op.cit.,p.294.

95)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Istoria Religiilor…,p.185.

96)Omraan Aivanhov, Practicile apei și ale focului,http://w.w.w.tao/Articole.htm.

97Mircea Eliade,Istoria credințelor…,vol.l,p.344.

98)S.A.Tokarev,op.cit.,p.298.

99)Mircea Eliade,Istoria credințelor…,vol.l,p.331.

bra(vistiernicii)-unfel de episcopi aleși tot dintre preoți.100Și femeile pot fi preotese cu condiția să fi fost virgine înainte de a primi primul grad sacerdotal și de a se fi căsătoirt cu un tarmidha înainte de a pri-mi al doilea grad.În privința riturilor,se observă că mai ales curățenia exterioară este mult prețuită.

Referindu-ne la organizare și cult,în maniheism se distingeau două clase de credincioși:cei aleși sau monahii și auditorii.101Cei din urmă trebuiau să-și plece genunchii și să-I servească pe cei dintâi.Se practica postul și rugăciunea și se recomanda abținerea de la carne, vin și căsătorie.Se practica și un fel de mărturisire a păcatelor.Nu se aduceau sacrificii.Sărbătoarea principală,la care se adunau toți cre-dincioșii era închinată fondatorului și se numea bema(catedra)102, pentru că un scaun gol și încărcat de podoabe reprezenta prezența invizibilă a lui Mani în mijlocul credincioșilor săi.Această mare sărbătoare anuală imita Paștile creștin,fiind considerată ca o come-morare a patimii întemeietorului,prin care acesta a intrat în “Parsdisul luminii”.103

ll.PREOȚIA ÎN RELIGIILE CĂRȚII

Vorbind despre elemente comune între iudaism,islam și crești-nism,trebuie să observăm,în primul rând,că avem de a face cu trei re-ligii monoteiste ,născute în același spațiu cultural,toate trei religii se-mite,apărute în sânul unor popoare semite,populațiile arameene și cananeene pentru vechiul Israel,populația evreiască palestiniană, pentru creștinismul primitiv,populația din Arabia Centrală,pentru is-lam.

O serie de concepții comune asupra lumii,asupra omului,asupra relațiilor sociale dovedesc apartenența la un univers cultural comun. Este semnificativ,poate din acest punct de vedere,faptul căele sunt puse pe același plan de promotorii”noii drepte”care cultivă un”nou pă-gânism”nutrit din teorii antisemute clasice.104

Toate cele trei religii sunt religii”revelate”,religii”profetice”,religii –––––––––––

100)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Religia Iranului antic,în<S.T.>,nr.9-10/1973,p.672.

101)ibidem,p.674.

102)idem,Istoria Religiilor,p.191.

103)ibidem,p.191.

104)Nadia Anghelescu,Introducere în islam,în colecția<Orizonturi spirituale>,Edit.Enciclo-pedică,București,1993,p.126.

nu în care mesajul divin este transmis prin intermediul unei Cărți.Dacă s-a vorbit însă de”trei mesageri pentru un singur Dumnezeu”(cum își intitulează Roger Arnaldez cartea),trebuie spus că mesajele diferă nu numai în literă,ci și în spirit.Sensul Scripturii nu este același pentru creștini și musulmani:în timp ce creștinii consideră cărțile lor”inspirate”,pentru musulmani Coranul este cuvântul lui Dum-nezeu,revelat ca atare,în litera sa.Pentru creștini nu numai Scriptura înseamnă Cuvântul lui Dumnezeu,căci comunicarea Sinelui,încarna-rea Absolutului,Logosul devenit istoric,este Iisus Hristos.În ceea ce privește recunoașterea reciprocă a Scripturilor de către cele trei reli-gii,atitudinile nu sunt paralele:iudismul nu consideră Noul Testament și nici Coranul drept texte inspirate,islamul consideră Scripturile evre-iască și creștină drept texte”falsificate”,iar Coranul revelația definitivă, care le face inutile pe celelalte;creștinismul recunoaște Biblia evreias-că drept cuvântul lui Dumnezeu și nu recunoaște Coranul drept reve-lație divină,cu toate că unele tentative de a vedea în el,sau cel puțin într-o parte din el,Cuvântul lui Dumnezeu există în medii creștine.Iu-daismul,creștinismul și islamul se succed în timp,fiecare dintre religii-le următoare reluând mesajul celei care l-a precedat și afirmând că îl desăvârșește.105

A.PREOȚIA ÎN IUDAISM

Religia evreilor este una din puținele religii naționale ale lumii antice,care s-au păstrat,cu mici modificări până în zilele noastre.Iuda-ismul este numit și religia mozaică,adică religia lui Moise.În istoria ge-nerală a religiilor,iudaismul a jucat un rol deosebit,deoarece a intrat cu o parte foarte substanțială în componența creștinismului și a isla-mului.106

În religia evreilor se deosebesc două perioade principale:una până la dărâmarea Ierusalimului(70d.Hs.)și alta după aceea până în vremea noastră,etapă în care religia evreilor a suferit modificări nelip-site de interes.

–––––––––––

105)Nadia Anghelescu,Introducere în islam,în colecția<Orizonturi spirituale>,Edit.Enciclo-pedică,București,1993,p127.

106)S.A.Tokarev,op.cit.,p.302.

1)Până la dărâmarea Ierusalimului

a)Locurile de cult

În perioada străveche,divinitatea era adorată pe locuri înalte ca: muntele Sinai,Sionul,înălțimea Ghibeonului,Betelul,etc.De asemenea existau arbori,păduri și izvoare sfinte,ca de exemplu stejarul de la Si-chem,pădurea din Mamre,fântâna din Beer-Sheba.Începând însă din timpul lui Moise,în ciuda greutăților create de rătăcirea prin deșert,is-raeliții au avut ca loc sfânt pentru tot poporul Cortul mărturiei.107A-cesta era amplasat în afara taberei.Avea formă dreptunghiulară,era transportabil,iar pereții lui erau confecționați din scânduri de salcâm.Interiorul cortului era împărțit în două:Sfânta(hakodeș) și Sfânta Sfintelor(kodeș kodașim).

În perioada regilor,cultul a cunoscut o mare strălucire exterioa-ră.Apar locașuri de cult ca:

Templul lui Solomon.Construit În șapte ani,templul era o clădire de formă dreptunghiulară,divizată în interior în trei părți:vestibul(ulam) care avea 10 coți ;prima încăpere numită heical(palat sau templu), mai târziu Sfânta(40 coți);a doua încăpere,numită debir ,iar mai târ-ziu Sfânta Sfintelor(20 coți).Sfânta și Sfânta Sfintelor erau despărțite printr-un perete de lemn de cedru gros.Templul a fost amplasat pe muntele Sion,mai precis pe colina Moria.

Templul lui Zorobabel.Construit în timpul domniei lui Darius,edi-ficiul a avut același plan cu cel vechi și probabil că au fost păstrate a-celeași dimensiuni.Din acest templu lipseau cinci lucruri foarte importante și anume:chivotul Legii,focul sacru,norul slavei dumneze-iești,uleiul sfânt și sorții Urim și Tumim.108Lipsea de asemenea Cor-tul Sfânt care se aflase în Sfânta Sfintelor și care a dispărut în împre-jurările năpraznice ale asedierii Ierusalimului(587)109 și distrugerii templului.

Sanctuarele iudaice.Au existat două sanctuare în afara Țării Sfinte și anume:unul pe insula Elefantina din Egipt și unul la Leonto-polis în aceeași țară.A ființat un sanctuar și în Țara Sfântă,dar în afa-ra Iudeii,pe muntele Garizim,în Samaria,aparținând samaritenilor di-

–––––––––––-

107)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Locașuri de cult…,p.689.

108)Pr.Prof.Dr.Dumitru Abrudan/Diac.Prof.Dr.Emilian Cornițescu,Arheologie Biblică, Edit. Institului Biblic și de Misiune al B.O.R.,București,1994,p.218.

109)Victor Kernbach,op.cit.,p.355.

zidenți.

Sinagogile.Originea acestor instituții rămâne încă obscură.Opi-nia predominantă este că ele au apărut pentru prima dată în Babilon, în timpul celor 70 de ani de robie(608-538 î.Hs.) ca un substitut al cul-tului de la templu.

b)Preoția

În limba ebraică,noțiunea de preoție este exprimată prin terme-nul kechuna,care înseamnă reprezentant al cuiva,înlocuitor al cuiva, slujitor sau preot.110

Existența preoției la evrei înainte de Moise este afirmată de scrierile Vechiului Testament,dar nu ca o instituție organizată și per-manentă.Astfel,slujirea preoțească anterioară preoției levitice a fost împlinită prin aducerea de jertfe de către persoane ca Abel și Cain, Noe și în general de capul familiei și de cei întâi născuți de sex băr-bătesc.După legea mozaică,tot cel întâi născut trebuia să fie închinat la templu,ca recunoștință față de Iah-ve care a salvat pe cei întâi năs-cuți la eliberarea din robia Egiptului.În ce consta slujirea aceasta nu se poate preciza,după cum nu se știe nici dacă erau organizați și al-cătuiau o instituție deosebită de popor.De aceea este greu de preci-zat dacă ei îndeplineau o funcțiune preoțească propriu-zisă,sau erau numai ajutători ai capilor de seminție.111

Preoția mozaică,neavând pecetea instituirii divine,cu vremea n-a mai corespuns voii lui Dumnezeu și cerințelor religioase ale poporu-lui,astfel că prin Moise,Dumnezeu a ales o singură seminție,seminția lui Levi,care s-a dovedit plină de zel în păstrarea credinței monoteiste și în respingerea idolatriei.În tribul lui Levi s-a instituit și s-a organizat o preoție specială,sacramentală,sfântă.Iah-ve a ales numai o seminți-e pentru serviciul divin,pentru ca prin unitatea sanctuarului și a sacer-doțiului să se păstreze unitatea religiei și a poporului.

Leviții sau neaaroniții se împărțeau după cei trei fii ai lui Levi: Gherșon,Cahat și Merari în gherșoniți,cahatiți și merariți(Numeri 3,15) Ei au fost rânduiți în îndeplinirea misiunii lor printr-un act special de sfințire. Întâi au fost stropiți de către Aaron,cu”apa curăției”,care nu e-ra altceva decât apă din lavoarul din curtea Cortului Sfânt.Apoi și-au ras cu briciul tot corpul și și-au spălat veșmintele.După îndeplinirea a-

–––––––––––

110)Drd. Emilian Cornițescu,Profeții Vechiului Testament despre preoție,în <S.T.>, nr.7-8/ 1967,p.482.

111)ibidem,p.482.

cestor acte,au fost aduși înaintea Cortului mărturiei și bătrânii poporu-lui,care și-au pus mâinile peste ei.Prin punerea mâinilor fiilor lui Israel asupra leviților se demonstra că păcatele poporului trec asupra lor,ei urmând să le expieze,oferindu-se pe ei înșiși ca sacrificiu sfânt Dom-nului.

Actul final al sfințirii îl forma sacrificarea a doi tauri tineri,dintre care unul era adus ca ardere de tot,iar altul ca jertfă pentru păcat, după ce mai înainte levițiiși-au pus mâinile pe capul victimelor spre a simboliza și de această dată că păcatele lor au trecut asupra acesto-ra.

Ritualul sfințirii sau afierosirii leviților mai cuprindea și rostirea de către Aaron a unor rugăciuni speciale:”S-au curățit deci leviții și și-au spălat hainele,iar Aaron a săvârșit sfințirea lor înaintea Domnului și ș-a rugat pentru ei,ca să fie curați”(Numeri 8,21).

Acest ritual de consacrare a leviților s-a perpetuat și după moartea lui Aaron,fiind împlinit de arhiereul în funcție(Numeri 8,6-22).

Slujba leviților,menționată în Sfânta Scripturâ cu diverse denu-miri(saba,șere,avodai) cuprindea o gamă destul de largă de îndato-riri.112 Leviții erau dați lui Aaron și fiilor lui,adică preoților spre a le sta în ajutor.Datoria lor specială era aceea de a desface și de a mon-ta la loc Cortul Sfânt (Numeri 1,51),de a transporta chivotul legămân-tului și celelalte odoare sfinte.După ce cortul era montat într-un loc și mai târziu,după ce s-a construit templul,leviții erau indatorați să pă-zească obiectele sfinte,să întrețină curățenia lăcașului și a odoarelor sfinte,să prepare pâinile punerii înain-te.Adunau zeciuiala și dările către templu,administrau proviziile și veniturile templului,îi asistau pe preoți la înjunghierea animalelor de jertfă,strângeau banii pentru reparațiile templului(2 Cronici 34,9),îi inspectau împreunăcu preoții pe cei leproși,executau cântarea vo-cală și instrumentală la serviciul divin(2 Cronici15,19)113.

Vârsta la care leviții intrau în funcție șe raportează la două situ-ații total opuse:vârsta minimă de 30 de ani era cerută leviților în pe-rioada de rătăcire a evreilor prin deșert(Numeri 4,3),când se impu-nea transportul cortului dintr-un loc în altul,sarcină ce nu era la fel de ușoară,iar la vârsta de 25 de ani după ce evreii au devenit po-pulație sedentară(Numeri 8,25) și muncile de la lăcașul sfânt s-au ușurat foarte mult,putând fi îndeplinite și de către tineri cu forțe mai puține.

–––––––––––

112)Drd.Remus Rus,Funcția preoției…,p.563.

113)Pr.Prof.Dr.Dumitru Abrudan/Diac.Prof.Dr.Emilian Cornițescu,Arheologie Biblică, Edit. Institului Biblic și de Misiune al B.O.R.,București,1994,p.231.

Leviții afiliați pe lângă preoți și cântăreții au fost împărțiți în 24 de cete,având fiecare în frunte un staroste.Slujirea câte o săptămână la locașul sfânt a fiecărei cete se stabilea prin tragere la sorți.Această împărțire pe cete s-a păstrat până în timpul Mântuitorului.

În calitatea lor de slujitori la locașul sfânt,leviții erau scutiți de serviciul militar și de plata impozitelor.

În lege nu se prevedea ca leviții să poarte un veșmânt liturgic special.Totuși în Vechiul Testament,leviții apar purtând o haină de vison(2 Cronici 5,12).Veșmântul de care e vorba aici nu este altceva decât cămașa lungă,până la glezne,pe care o purtau toți evreii.Singura diferență între această cămașă și cea cu care erau în-veșmântați leviții era materia diferită din care era confecționată.Că-mașa evreilor era din pânză de in,pe când cea a leviților era din vison (bumbac).114

Sursa de existență a leviților provenea din zeciuielile pe care a-ceștia le adunau de la celelalte seminții.Aceste zeciuieli se luau din roadele pământului,din fructele arborilor și din animale.Din ele leviții dădeau a zecea parte preoților(Numeri 18,26).De asemenea,li se fă-cea parte din prăzile de război și participau la mesele organizate la locașul sfânt de către cei care aduceau jertfe.

Preoții constituie o a doua treaptă a sacerdoțiului Vechiului Tes-tament și erau descendenți direcți ai lui Aaron,fiii lui Aaron(Levitic 1,5),această descendență genealogică fiind o condiție ”sine qua non” a slujirii la altar.115

În slujba preoției,cei aleși au fost introduși printr-o sfințire so-lemnă,care a constat din două acte deosebite:un act prin care Aaron și fiii săi au primit dreptul de a săvârși cele sfinte,adică de a fi slujitori la altar(spălarea corpului cu apă curată,îmbrăcarea în veșminte preo-țești și ungerea cu untdelemn sfințit);și un alt act,de investitură,alcătu-it dintr-un triplu sacrificiu sângeros(un taur tânăr,doi berbeci fără de-fecte) și ofrande din grâuși untdelemn prin care preoții au fost introduși în drepturile și în demnitatea slujirii preoțești.(Levitic 8-9)116

Pe lângă descendența aaronită,preoților li se impunea și o altă condiție și anume aceea a integrității corporale.Cei care aveau din naștere unele deficiențe fizice și este de presupus că în egală măsu-ră și deficiențe psihice erau opriți de la exercitarea misiunii preoțești.

–––––––––––

114)Pr.Prof.Dr.Dumitru Abrudan/Diac.Prof.Dr. Emilian Cornițescu,op.cit.,p.232.

115) Drd.Remus Rus,Funcția preoției…,p.564.

116) Drd. Emilian Cornițescu,Profeții Vechiului Testament despre preoție,în <S.T.>, nr.7-8/ 1967,p.484.

O altă cerință imperioasă de care trebuiau să țină seama preoții era aceea a unei înalte ținute morale.Lor le era interzisă căsătoria cu o văduvă sau cu o femeie cu reputație proastă.Se puteau căsători nu-mai cu o fecioară israelită ireproșabilă sau cu o văduvă de preot.Fa-milia preotului trebuia să constituie un model de virtute,cinste și pioșenie pentru credincioși.Se pedepseau cu deosebită asprime aba-terile morale ale membrilor familiei preotului.Astfel,pentru fiica de pre-ot care se dădea desfrâului,legea prevedea uciderea ei cu pietre.

Le erau interzise preoților atingerea de cadavre,ca și sfâșierea veșmintelor sau aplicarea unor semne pe corp în semn de doliu,iar în timpul oficierii la locașul sfânt le era interzis să consume vin și alte băuturi alcoolice.

Și pentru preoți se cerea o anumită vârstă ca să poată fi admiși la îndeplinirea misiunii lor.Sfânta Scriptură nu amintește însă nimic în acest sens,dar se presupune că vârsta minimă obligatorie ar fi fost de 20 de ani.117

Sfințirea preoților se săvârșea după un ritual solemn care cu-prindea ungerea frunții lor cu mir și sacrificarea unui taur tânăr și a doi berbeci fără meteahnă,la care se adăugau și sacrificii de mâncare (pâini și turte unse cu ulei,toate nedospite).Prin sfințire,preoților li se permitea o mai mare apropiere de Dumnezeu decât laicilor.De aceea, ei sunt numiți”cei ce se apropie de Mine”(Levitic 10,4).

Slujirea pe care o îndeplineau preoții se numea avoda(lucrare) 118 și după Deuteronom(Devarim)11933,10 era triplă în interiorul lo-cașului sfânt,în curtea acestuia și în afară,respectiv în mijlocul popo-rului.

Spre deosebire de leviți,care aveau acces numai în curtea loca-șului sfânt,preoții puteau intra în prima parte a cortului și apoi a tem-plului.Aici ei aduceau zilnic,dimineața și seara jertfă de tămâie pe jert-felnicul de aur din fața perdelei ce separa Sfânta de Sfânta Sfintelor, apoi puneau untdelemn în candelele candelabrului cu șapte brațe și le aprindeau(Ieșire 27,21);așezau în fiecare sâmbătă,pe masa punerii înainte,cele 12 pâini și tot acolo le consumau pe cele vechi de o săp-tămână.(Levitic 24,5-9)

În curtea locașului sfânt întrețineau focul neîntrerupt pe altarul de jertfă,curățau altarul de cenușă,aduceau așa numitul sacrificiu per-

–––––––––––

117) Pr.Prof.Dr.Dumitru Abrudan/Diac.Prof.Dr. Emilian Cornițescu,op.cit.,p.234.

118)ibidem,p.236.

119) Mircea Eliade/Ioan P.Culianu,op.cit.,p.209.

petuu,care consta din arderea pe jertfelnic a câte un miel,dimineața și seara,pentru întreg poporul,rosteau binecuvântarea zilnică asupra poporului,aduceau toate sacrificiile sângeroase,sacrificiile publice și particulare.Datoria lor principală,aici în curtea cortului,era vărsarea la baza altarului a sângelui victimei,ungerea coarnelor jertfelnicului cu sânge,arderea victimelor și a părților menite altarului.

Pentru ca sacrificiul divin să nu se întrerupă,preoții au fost îm-părțiți în cete.Fiecare ceată slujea la locașul sfânt o săptămână(din- tr-o sâmbătă în cealaltă sâmbătă) și urmau una alteia după o ordine stabilită prin tragere la sorți(1Cronici 24,7).La sărbătorile mai mari e-rau prezente la locașul sfânt mai multe cete preoțești deodată.În frun-tea fiecărei clase se afla un responsabil,numit“mai marele altarului” sau “mai marele preoților”

Când slujeau la cortul sfânt,preoții purtau veșminte liturgice speciale:

-cămașa albă de in(cutonet) cu mâneci croită dintr-o bucată,care a-jungea până la glezne.Este aceeași piesă vestimentară cu stiharul de azi din creștinismul ortodox.

-pantaloni,tot din in alb,care ajungeau până la genunchi.

-brâu din același material cu restul veșmintelor,lat de trei degete și lung de 32 de coți.Brâul era semnul demnității și puterii preoțești.

-mitra sau învelitoarea pentru cap,care era un fel de turban.Se păstra pe cap și la intrarea în sanctuar,deoarece la evrei descoperirea capului era semn de doliu.

La cultul divin,preoții se prezentau desculți.

Culoarea albă a veșmintelor preoțești indica nu numai slava și cinstea demnității preoțești,dar și puritatea morală și sfințenia care se cuvine să împodobească viața slujitorilor altarului.

Pentru întreținerea lor și a familiilor lor,primeau o parte din căr-nurile victimelor ce se aduceau la altar(procentul primit de preoți depindea de felul jertfei).Din produsele pământului,lor le reveneau toate ofrandele sau primițiile (primele grâne coapte)(Numeri 18,11-13)120;zeciuielile,adică a zecea parte pe care leviții le adunau de la popor.Și fructele pomilor din anul al patrulea de la sădire trebuiau consacrate preoților.Lor le revenea și carnea întâilor născuți de parte bărbătească ai animalelor domestice curate,ca și prețul întâilor năs-cuți ai animalelor necurate(Numeri 18,15).

În afară de acestea,preoții primeau prețul de răscumpărare al

–––––––––––

120) Pr.Prof.Dr.Dumitru Abrudan/Diac.Prof.Dr. Emilian Cornițescu,op.cit.,p.238.

celor de genul masculin dintre oameni,a 500-a parte din prada de război,cât și alte danii oferite de bunăvoie de credincioși(2Cronici 31, 10).121

Partea primită de preoți de la credincioși pentru întreținere se împărțea în ofrande prea sfințite și ofrande sfințite.Din prima catego-rie făceau parte:pâinile punerii înainte,sacrificiile pentru păcat,sacrifi-ciile pentru culpă.Aceste ofrande puteau fi mâncate numai de aaroniți și anumedebărbați în locul sfânt,adică în curtea cortului și mai apoi a templului.Restul ofrandelor,numite sfinte se consumau de către toți aaroniții,bărbați și femei,copii și slujitorii lor.Când le consumau,toți a-ceștia trebuiau să fie curați și să le mănânce în loc curat,dar nu nea-părat în curtea cortului,unde familiile preoților nu aveau acces.

În afară de împlinirea datoriilor sacerdotale,preoții aveau și datoria de a învăța pe fiii lui Israel poruncile legii date de Dumnezeu prin Moise.Tot lor le revenea dreptul la judecată supremă în orice proces,ca un fel de instanță de apel,a cărei hotărâre era definitivă și executorie în chip obligatoriu(Deuteronom 17,8-13).122

Ceva mai mult,preoții Vechiului Testament aveau și alte atribuții extra-religioase,ca de exemplu aceea de a îngriji de sănătatea popo-rului;în lipsa medicilor,lor le revenea datoria și dreptul de a lua măsu-rile cuvenite pentru apărarea colectivității (împotriva răspândirii bolilor epidemice,ca în cazul persoanelor,lucrurilor și case-lor atinse de lepră,pecare ei trebuiau să le identifice după anumite semne și să le izoleze)(Levitic-vayikra-13),iar atunci când era cazul să procedeze la curățirea lor rituală, prealabilă reprimirii lor în comu-nitate sau repunerii lor în folosință(când era vorba de lucruri și de ca-se).123

Ca și leviții,preoții erau scutiți de impozite și de serviciul militar.

Arhiereul (Marele preot)124 deținea identitatea între preoți și deplinătatea preoției.Sfințirea arhiereului era identică cu sfințirea pre-oților,cu deosebirea că lui i se turna uleiul sfânt pe cap.Exigența pri-vind o viață morală fără pată era și mai sporită în cazul arhiereului (hakkonen haggadol)125,care între altele nu avea voie să-și tundă părul în semn de doliu,nici să-și rupă veșmintele126 sau să se atingă

–––––––––––

121) Pr.Prof.Dr.Dumitru Abrudan/Diac.Prof.Dr. Emilian Cornițescu,op.cit.,p.238.

122)Pr.Prof.Ene Braniște,art.cit.,p.488.

123)ibidem,p.488.

124)Pr.Romul Grecu, Marele preot iudaic și episcopul creștin,în <B.O.R.>nr.11-12/1974, p.1385.

125)Drd. Emilian Cornițescu,op.cit.,p.484.

126) Pr.Prof.Ene Braniște,art.cit.,p.488.

de vreun cadavru,fie acela și al părinților săi.Îi era îngăduit să se că-sătorească numai cu o fecioară din neamul său.

În afară de obligațiile pe care le aveau în comun cu ceilalți pre-oți,marele arhiereu mai avea în plus și alte două obligații proprii doar luiși anume:

-aducerea sacrificiului pentru păcat,pentru sine și pentru popor,la săr-bătoarea împăcării,când era unica zi din an în care arhiereul intra în Sfânta Sfintelor.Dacă arhiereului voia să săvârșească cele sfinte în fi-ecare zi,era absolut liber în această privință,dar s-a încetățenit obice-iul ca el să slujească la locașul sfânt mai ales la sărbătorile mai mari.

-a doua obligație a arhiereului era de a consulta voia lui Dumnezeu în momente deosebite,de cumpănă ale comunității lui Israel.

Alte îndatoriri ale arhiereului,pe lângă cele două speciale,amin-tite mai sus,erau să supravegheze oficierea corectă a cultului divin și să păzească tezaurul sfânt (2 Regi 22,4).El decidea în chestiunile sfinte.În timpurile de mai târziu,arhiereul prezida ședințele marelui si-nedriu.Se pare că și ungerea regilor,la încoronarea lor era săvârșită tot de către arhiereu.

Autoritatea moral-religioasă a arhiereului era deosebită.El era socotit fundamentul teocrației și al moralității.

Referitor la vestimentația liturgică a arhiereului,trebuie precizat că el avea îmbrăcăminte dublă,adică cea comună cu toți preoții,pe care o întrebuința doar la ziua împăcării,când intra o singură dată pe an în Sfânta Sfintelor și alta care îi era proprie și consta din:

-meil,un veșmânt pe care îl îmbrăca peste cămașa de in,fiind necu-sut,ci țesut pe de-antregul,cu o deschizătură în partea de sus,fără mâneci și lungă cu ceva peste genunchi,așa încât dedesubt se vedea cutonetul.La poale avea cusut un șnur sau un tiv de care atârnau clo-poței de aur și mere făcute din fire răsucite de in și mătase.Meilul simboliza integritatea spirituală a slujitorului altarului.

-efodul era purtat peste meil.Materialul din care era confecționat era stofă sau in.Efodul se compunea din două părți,una căzând în față,iar cealaltă,în spate.

-pectoralul sau hoșenul se fixa peste efod,la mijlocul pieptului.Avea formă pătrată,cu laturile de aproximativ o palmă.Se fixa cu un lanț de aur pe umeri și la brâu.Pe el erau fixate 12 pietre scumpe,așezate câ-te trei în patru rânduri,pe fiecare din ele fiind săpat numele unuia din-tre cele 12 seminții ale lui Israel.Pectoralul simboliza demnitatea judecătorească a arhiereului.

-mitra,deosebită de cea preoțească prin aceea că avea fixată pe ea, în față o plăcuță de aur:Sfânt lui Iah-ve.127 Mitra sugera sfințenia cugetării și a lucrării arhierești și totodată evlavia profundă față de prezența divină inefabilă.

Veșmintele arhierești și preoțești se păstrau în camerele anexa-te sanctuarului(2 Regi 22,14).Exista un custode care purta de grijă bunei întrețineri a lor.

c)Acțiunile de cult

Acțiunile de cult obișnuite erau jertfele și rugăciunea.

Jertfele se împărțeau în:

-arderile de tot(holocaustele)-cele mai vechi sacrificii,care constau din arderea integrală a jertfelor sângeroase și nesângeroase.O astfel de jertfă au adus Cain,Abel,Noe,Avraam și alții în semn de supunere fa-ță de Dumnezeu,în semn de dependență față de Creator. 128 Holoca-ustul era cel mai folosit în cultul mozaic,întrucât el se aducea dimi-neața și seara,în fiecare zi la locașul sfânt și se numea,din această cauză și holocaustul veșnic,neîntrerupt.

-jertfele pentru păcat au fost rânduite de Iah-ve în legea mozaică cu scopul de a curăți pe omul păcătos de întinăciunea păcatelor pentru a se putea împăca cu Dumnezeu.Se sacrificau animale de ambele se-xe,păsări și unele vegetale.În ziua împăcării se jertfea un vițel pentru iertarea păcatelor arhiereului și ale preoților leviți(Levitic16,11)129

-jertfele pentru culpă sunt poruncite de legea mozaică și trebuie aduse de unele persoane,căzute în cazuri de culpă(neîndeplinirea o-bligațiilor religioase,călcarea poruncilor divine,atingerea de cadavre, jurământul strâmb).Rirualul jertfei pentru vină este asemănător celui pentru păcat.

-jertfele de pace constituie simbolul mărturisirii poporului lui Israel că va păstra comunitatea teocratică a Creatorului său,Căruia îi aduce sincere mulțumiri și laudă pentru binefacerile date,cerându-i totodată ajutorul și pe mai departe.130

Rugăciunea face parte din acțiunile de cult obișnuite și consem- narea ei în Vechiul Testament urmează jertfelor.Având în vedere rolul rugăciunii în viața religioasă,legea mozaică recomandă rostirea ei so-

–––––––––––

127) Pr.Prof.Dr.Dumitru Abrudan/Diac.Prof.Dr. Emilian Cornițescu,op.cit.,p.244.

128)Pr.magistr.Dumitru Soare,Ideea de sacrificiu în religiile monoteiste,în<S.T.>,nr.1-2/ 1959,p.38.

129) Pr.Prof.Dr.Dumitru Abrudan/Diac.Prof.Dr. Emilian Cornițescu,op.cit.,p.268.

130) Drd.Remus Rus,Noțiunea de sacrificiu în marile religii,în<Ortodoxia>,nr.1/1974,p.191.

lemnă în public și într-un loc special destinat cinstirii lui Dumnezeu. Pentru înălțarea rugăciunii în comun au fost desemnate cortul sfânt și templul,care va primi numele de”casă a rugăciunii”.131

Rugăciunile solemne se rosteau în comun la sărbători,ceea ce nu excludea caracterul lor particular specific perioadei patriarhilor.

Acțiunile de cult extraordinare erau:

-circumciziunea,un act de cult instituit de Dumnezeu ca semn al legă-mântului încheiat cu patriarhul Avraam,pe când acesta avea vârsta de 99 de ani(Facere17,1).Acest act de cult consta în îndepărtarea prepuțului copilului la opt zile după naștere.Nerespectarea sa se pe-depsea cu moartea,deoarece însemna încălcarea legământului veș-nic.(Facere17,7)

-sacrificiul legământului,adus în amintirea legământului divin cu popo-rul Israel,sub semnul supunerii și ascultării poruncii și făgăduinței lui Iah-ve.132 Amintește așadar de momentul în care Dumnezeu a dat prin Moise poporului cele 10 porunci pe muntele Sinai.

-sacrificiul vacii roșii.Ritualul consta din alegerea unei vaci tinere,de culoare roșie,fără defecte și jertfirea ei de către preot în prezența u-nor oameni curați.Arderea vacii se făcea în întregime.Cenușa era fo-losită la ritualul purificațiilor levitice.

Având în vedere caracterul prefigurativ al jertfelor în Vechiul Testament,putem spune că și sacrificiul vacii roșii,așa cum afirmă și Sfântul Apostol Pavel(Evrei 9,13-14),preînchipuie jertfa de pe Golgo-ta.133

2)După dărâmarea Ierusalimului

a)Locurile de cult

Sinagogile nu sunt locașuri de cult în înțelesul strict al cuvân-tului ci mai degrabă locuri de adunare pentru predicarea învățăturii zi-ditoare de suflet,pentru lecturi și rugăciuni în comun,care să țină locul Templului îndepărtat.Sinagoga are forma unei săli,îndreptată spre Ie-rusalim. La extremitatea sălii , într-un fel de sanctuar se află o lădiță

–––––––––––

131) Pr.Prof.Dr.Dumitru Abrudan/Diac.Prof.Dr. Emilian Cornițescu,op.cit.,p.251.

132)Drd.Remus Rus,Noțiunea de sacrificiu…,p.197.

Pr.Prof.Dr.Dumitru Abrudan/Diac.Prof.Dr. Emilian Cornițescu,op.cit.,p.261.

(tebah),numită arca 134,ce conține legea sub formă de rulouri,învelit într-o pânză și având în permanență o lampă aprinsă.În fața arcei seaflă un pupitru la care se citește și se cântă,iar în mijlocul sanctuarului se află o estradă,unde se fac de asemenea lecturi și se predică.Pentru femei sunt rezervate locurile de la galeriile gnalte sinagogii,iar pentru bărbați băncile și stalurile de jos.

b)Preoția

Începând de după dărâmarea Ierusalimului,iudaismul nu mai are preoți propriu-ziși.Rabinii nu sunt preoți,ci consilieri și juriști.Ei țin predici și rostesc unele invocări mai solemne.Fiecare casă de rugăciune trebuie să aibă câte un khazan135,oficiant care conduce rugăciunile și cântă bucățile principale și câte un paracliser (ȘAMMAS)care asigură ordinea.136

c) Actele de cult

Slujba religioasă evreiască are un dublu scop:rugăciunea, fireș-te,dar și învățământul sau studiul.De altfel,Talmudul specifică limpe-de că învățarea Torei prețuiește cât tot restul(“we-talmud Tora che-neghed Kulam”)137.

Rugăciunea este bogată și păstrează fidel frumusețea de odinioară a cultului de la Templul din Ierusalim.Conținutul propriu-zis al rugăciunii ebraice depinde pe de o parte de serviciul divin ca atare-ora de oficiere-dar și de sărbătoarea din an în cadrul căreia poporul de închinători este chemat înaintea lui Dumnezeu138.

Din rugăciunea ebraică se desprinde clar că Iahve este Dumnezeul vieții și al Păcii.El dă viață fiecărui credincios al Său în mijlocul și nu în afara comunității poporului Legământului,dar nu îndepărtează nici pe ceilalți,asupra cărora își îndreaptă zilnic și în orice moment purtarea sa de grijă.

Pentru a se face rugăciunile de la sinagogă este nevoie să fie cel puțin zece credincioși de sex bărbătesc trecuți de treisprezece ani

–––––––––––

134) Diac. Prof. Emilian Vasilescu,Locașuri de cult…,p.689.

135) idem,Săvârșitorii cultului…,p.649.

136) ibidem,p.649.

137) Maurice-Ruben Hayoun,Iudaismul,trad.de Carol Litman,în Jean Delumeau,op.cit.,p.234.

138)Pr. Asist. Dr.Alexandru I.Stan.,Rugăciunea în creștinism…,p.519.

(minian)139.Serviciul religios zilnic de la sinagogă are trei părți:una de dimineață până pe la ora nouă,a doua pe la trei după-amiază și a treia după apusul soarelui.

Așa cum am văzut în cele prezentate mai sus,evreii au trecut de la cultul sacrificial la cultul sinagogal(în urma unui foarte lung pro-ces).Această evoluție a conferit cultului rabbinic aspectul său actual. În Pentateuh figurează câteva indicații pe care vechii rabini le-au in-terpretat ca fiind trimiteri clare spre rugăciune.140

Cultul public al iudaismului are o serie de sărbători celebrate cu bucurie și o altă serie de sărbători triste.Dintre cele dintâi fac parte în primul rând cele trei sărbători ale Pelerinajului și anume:Paștile(Pe-sah),Cincizecimea(Șavuot) și Sărbătoarea Corturilor(Sucot).141Din-tre sărbătorile sărbătorile triste fac parte Sărbătoarea Anului Nou (Roș-Ha-Șana) și Iom Kippur,care încheie ciclul celor zece zile de pocăință care urmează sărbătorii Anului Nou.În toate cele zece zile,e-vreul pios postește și caută să se pocăiască,pentru a primi iertarea în ziua de Kippur,când judecata lui Dumnezeu rămâne definitivă.142

Riturile cultului particular sunt mai ales în legătură cu principa-lele momente din viața omului:naștere,căsătorie,moarte.143

În legătură cu nașterea stă actul circumciderii,căruia iudaismul îi acordă o mare valoare și care este prezent în corpusul biblic.

Ceremonia de căsătorie are locde obicei la sinagogă și cuprin-de șapte binecuvântări(șeva berahot) superb declamate de către psaltul sinagogal.144

În momentul morții,evreii caută să facă pe muribund să recite rugăciuni sau pun să se recite rugăciuni la sinagogă.145 În prima vineri de după deces,cei îndoliați merg la sinagogă,unde sunt primiți la intrare de către rabin și unde fac rugăciuni pentru odihna sufletului celui răposat.

–––––––––––

139) Maurice-Ruben Hayoun,Iudaismul,trad.de Carol Litman,în Jean Delumeau,op.cit.,p.232.

140) ibidem,p.231.

141) ibidem,p.242.

142)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Istoria Religiilor,p.379.

143) Maurice-Ruben Hayoun,loc.cit.,p.239.

144) ibidem,p.237.

145) Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Istoria Religiilor,p.380.

B)PREOȚIA ÎN ISLAM

Cea de-a treia religie monoteistă,una din “religiile abrahami- ce” 146 (ultima în ordinea apariției),este islamul,sau religia musulma-nă.Ea este una dintre cele mai răspândite religii,mai cu sea mă în Africa de Nord,Asia de Sud-Vest,de Sud și de Sud-Est.Popoarele de limbă arabă sunt musulmane aproape în totalitate,cele care vorbesc limbile turce și iraniene-în covârșitoarea lor majoritate;există nume-roși musulmani și printre popoarele din nordul Indiei,iar populația In-doneziei este în proporție de 98% islamică.147

1)Preoția înainte de Mahomed

a)Locurile de cult

Arabii nomazi,neavând locuri de cult stabile,își duceau cu ei idolii,adăpostiți într-un cort roșu,care era în același timp și simbolul unității tribale.Acest cort era purtat în lupte și provoca tot felul de cer-turi între membri triburilor care își revendicau drepturi asupra lui. Arabii sedentari ajunseseră totuși să aibă adevărate sanctuare,mai mult sau mai puțin primitive.Sanctuarul însuși era de formă cubică fiind înconjurat de o”împrejmuire sfântă”(hinah)148,care adesea era foarte largă și cuprindea numeroase animale sălbatice și domestice consacrate cultului.Zeitatea principalăera adorată sub formă de pia-tră(meteoritică sau nu),arbore sau lemn.149 În sanctuarul de la Me-cca,se pare că existau 360 de chipuri idolești,pe care coraiștii,stăpâ-nitorii localității și ai târgului anual ce avea loc acolo le arătau noma-zilor și sedentarilor veniți din toată Arabia.

b)Preoții

Sacerdoțiul era organizat mai cu îngrijire numai la Mecca,unde

era încredințat familiilor nobile.Îngrijitorul templului și al tradițiilor se

–––––––––––

146)Christian Jambet, Gândirea fondatoare a islamului, în Jacqueline Russ, op.cit.,p.192.

147) v.Diac.Prof. Emilian Vasilescu, Starea actuală a islamismului,în<S.T.>nr.3-4/1956, p.261.

148) idem,Marile religii necreștine actuale.Islamismul, în<S.T.>nr.1-2/1974,p.14.

149)Mircea Eliade/ Ioan P.Culianu,op.cit.,p.187.

numea sadin.150 Acesta era înconjurat de respect și consultat uneori în chestiunile importante ale tribului.

c)Actele de cult

Arabii preislamici au cunoscut și au practicat sacrificiul din cele mai vechi timpuri,sub forma jertfelor sângeroase oferite diferitelor di-vinități locale.151 La început se aduceau și sacrificii omenești care apoi au fost înlocuite cu sacrificii de oi,boi și mai ales cămile.Sângele victimei era vărsat pe piatra care servea în același timp ca altar și I-dol.Uneori sângele victimei era turnat într-o gaură făcută în pământ.

Dintre ceremoniile mai caracteristice cităm pe aceea care consta din ocolirea locului sfânt.Bărbații și femeile însoțeau această ceremonie pioasă cu strigătul votiv labbaka 152,fiind adesea cuprinși de un puternic entuziasm religios alte ceremonii erau:alergarea între două sanctuare și aruncarea de pietre asupra unei grămezi sfinte for-mată tot din pietre.

Practicile divinatorii erau de asemenea folosite de arabi.De obi-cei,pentru a se afla voința zeilor într-o împrejurare,se trăgea la sorți cu săgeți fără vârf(azlam).Existau și ghicitori(kahin)153,care prezi-ceau cu fața acoperită,pretinzând că se află sub inspirația unui duh superior.Alteori,aceștia cădeau în extaz.

O importanță deosebită aveau la arabi sărbătorile,pelerinajele și unele ceremoni ce se împlineau anual.Cea mai importantă a arabi-lor era aceea care se celebra în apropiere de Mecca,probabil în preajma echinocțiului de toamnă. La această sărbătoare luau parte arabi din toată peninsula,pro fitând de siguranța pe care le-o dădea”pacea religioasă”de patru luni de zile,pace potrivită ca să aibă loc înainte,în timpul sărbătorii și după aceasta.Pelerinii adunați cu acest prilej la Mecca ocoleau de șapte ori sanctuarul cubic(kaaba)154,sărutau piatra neagră,beau apă din izvo-rul numit Zemzen și apoi făceau o cursă între două localități din a–––––––––-

150) Diac.Prof. Emilian Vasilescu, Marile religii necreștine actuale.Islamismul, în<S.T.>nr. 1-2/1974,p.15.

151)Pr.Magistr.,Dumitru Soare,art.cit,p.35.

152) Diac.Prof. Emilian Vasilescu, Marile religii necreștine actuale.Islamismul, în<S.T.>nr. 1-2/1974,p.15.

153) idem,Istoria Religiilor,p.151.

154) Diac.Prof. Emilian Vasilescu, Marile religii necreștine actuale.Islamismul,p.15.

propiere de Mecca.Nu era vorba însă numai de o sărbătoare religioa-să,ci și de un important prilej pentru intense schimburi comerciale, precum și pentru însuflețirea vieții naționale și culturale.Întreaga viață spirituală a arabilor primea cu acest prilej un puternic impuls spre unitate și sub raport religios se ușura calea spre monoteism

2)Preoția după Mahomed

a)Locurile de cult

La începuturile islamismului o moschee(masdgid)155 nu era un edificiu de cult în felul unui templu,al unei sinagogi sau al unei bise-rici,ci un loc de rugăciune care putea să fie sub cerul liber.Profetul spusese:”Acolo unde te afli la ceasul rugăciunii,acolo trebuie să te rogi și locul acela este un masdgid 156,”loc de prostenare”,”loc de ru-găciune”,iar geamia157 este o moschee mai mare unde credincioșii se adună pentru rugăciunea în comun de vineri.Înainte,moscheea nu era un sanctuar în adevăratul sens al cuvântului;nu era nici un lăcaș destinat exclusiv cultului,ci era totodată și un loc de adunare publică unde se aduceau la cunoștință evenimentele zilei și se discutau pro-blemele comunității.În Evul Mediu,moscheea era centrul vieții religi-oase,sociale și intelectuale;incinta moscheii era prin excelență loc de rugăciune,dar putea fi și sediu al tribunalului,al administrației,al tezau-rului și în fine aici putea funcționa și o școală.Numai odată cu domi-nația turcă selgiucidă(sec.XI),moscheea a devenit un adevărat și ex-clusiv loc de rugăciune.

Interiorul moscheii este destul de simplu.Singura parte care este împodobită cu oarecare fast este o nișă numită mihrab 158,par-tea cea mai sacră a moscheii,menită să indice direcția de rugăciune,spre Mecca(qibla).Alături se află un fel de amvon(minbar)-159,unde se așează predicatorul.Există,de asemenea,mici platforme de lemn pe care se așează cei care recită Coranul.

O parte izolată a moscheii este destinată femeilor.Picturile și sculpturile sunt interzise în moschee.Frumusețea acestor locașuri, de

–––––––––––

155)Ovidiu Drimba,op.cit., vol.IV,p.439.

156) ibidem,p.439.

157)Nadia Anghelescu,Introducere în islam,în colecția<Orizonturi spirituale>,Edit.Enciclo-pedică,București,1993,p.52.

158) ibidem,p.53.

159)Ovidiu Drimba,op.cit., vol.IV,p.440.

impresionante dimensiuni uneori,rezidă în arhitectură,în materialele de construcție și mai ales în iluminare.Mari candelabre de sticlă deco-rează întrea ga moschee,iar în mihrab există lămpi speciale,unele de mare valoare.Singura ornamentație a moscheilor constă din”arabes-curi”,decorații formate din linii geometrice,flori și frunze împletite si-metric,deoarece,după tradiție(hadith),160 Mahomed ar fi interzis re-producerea figurii oamenilor și a animalelor.

În afara moscheii există două construcții anexe:minaretul și minha(rezervată latrinelor și băii pentru marea abluțiune).161

Obiceiul-devenit,de la o vreme,general-de a scoate încălțămin-tea la intrarea în moschee nu se referă la o prevedere formulată în legislația canonică.De asemenea,interdicția pentru creștini de a intra în moschee nu este formulată în această legislație.Asemenea obi-ceiuri și interdicții au luat naștere ulterior,pe măsură ce lăcașul tinde să capete un caracter sacru.Expresia baytu(A)llahi 162(casa lui Dum-nezeu) era folosită la început numai pentru kaaba,căci în pură dogmă musulmană,Dumnezeu nu sălășluiește mai mult în moschee decât în orice alt loc de pe acest pământ.Nu sunt prevăzute nici ceremonii speciale de inaugurare,de consacrare pentru moschee,deși,în fapt,au loc ceremonii de purificare atunci când se consideră că moscheea a fost profanată.

b)Preoții

Islamismul nu are un sacerdoțiu propriu-zis.Totuși,există anu-mite funcții ale cultului îndeplinite de unele persoane ca:

Imamul Cuvântul imam înseamnă semn,indicator,model,condu-cător163. Sensul comun,în care îl utilizează toți musulmanii din pri-mele timpuri ale Islamului și până în zilele noastre,este cel de condu-cător al rugăciunii în comun.Având în vedere că rugăciunea rituală cere un anumit bagaj de cunoștințe,cel care o prezidează este cel mai priceput membru al grupării.Deși,în principiu,nu i se cere acestu-ia o calificare specială,în practică,orice comunitate care posedă o moschee își desemnează un imam care este retribuit și care poate

–––––––––––

160)Christian Jambet, Gândirea fondatoare a islamului, în Jacqeline Russ,op.cit.,p.193.

161) Ovidiu Drimba,op.cit., vol.IV,p.440.

162) Nadia Anghelescu,op.cit.,p.54.

163) Nadia Anghelescu,op.cit.,p.88.

avea și unele atribuții legate de administrarea treburilor comunităților

respective.

În Islamul sunnit(ortodox)164,termenul imam se utilizează pen-tru a desemna califul în calitatea sa de conducător spiritual al comu-nității,căruia îi revine și sarcina de a prezida rugăciunea în comun.

În doctrina shiita,imamul este un descendent al lui Ali și al Fati-mei,fiica Profetului,recunoscut drept conducător spiritual și temporal al comunității.165

Pentru toate sectele shiite,imamul,purtător al”luminii mahome-dane” este imprcabil și infailibil.Relația dintre imami nu este o simplă relație de la tată la fiu,căci numai unul dintre fiii unui imam poate deveni el însuși imam:este vorba de o relație spirituală,care face să treacă”lumina”de la un imam la altul și în virtutea căreia fiecare devi-ne impecabil(ma’sum)166 și capătă autoritatea de interpret al legii di-vine.Pentru shiiții din Iran,imamul are o funcție asemănătoare celei a lui Iisus Hristos pentru creștini,doar prin el putându-se obține ade-vărul și mântuirea.

Imamul care conduce rugăciunile publice vineri și de sărbători se numește khatib (un fel de lector sau diacon);cel care predică se numește sheykh,iar cel care,având o voce puternică,se urcă în vârful minaretului și cheamă credincioșii la rugăciune,se numește muezin (muazzin) 167.Imamul care servește(servea) pe sultan și face(făcea) rugăciunile în prezența lui se numește(numea) imam-effendi 168. Moscheile mai mici și cele de prin sate au un singur oficiant,care îndeplinește toate serviciile.

Toți preoții poartă o îmbrăcăminte confecționată dintr-un mate-rial de lână numit soph.Cei ce poartă acest veșmânt se numesc sophi 169 Personalul moscheii,ca și întreaga întreținere a acesteia sunt plătite din”fundații pioase”(waqf)170 și prin contribuția credincioșilor. Legea musulmană oprește pe preoți de a purta îmbrăcăminte de mă-tase,permisă numai sultanului și cameriștilor lui.

Vorbind despre oficianții cultului musulman,Dimitrie Cantemir

–––––––––––

164) Diac.Prof. Emilian Vasilescu, Marile religii necreștine actuale.Islamismul,p.17.

165) Nadia Anghelescu,op.cit.,p.88.

166) ibidem,p.89.

Diac.Prof. Emilian Vasilescu, Marile religii necreștine actuale.Islamismul,p33.

Drd.Nicolae Mitru, Religi mahomedană în opera lui Dimitrie Cantemir,în<S.T.>,nr.3-4/

1973,p.245.

ibidem,p.245.

170) Nadia Anghelescu,op.cit.,p.90.

remarcă faptul că nici un popor nu respectă pe preoți în felul în care îi respectă turcii.Chiar împăratul nu-I poate condamna la moarte,ci nu-mai îi poate exila.Autoritatea de care se bucurau în fața poporului iz-vora din credința că tot ceea ce fac ei este aprobat prin fetva(sentin-ță) de Dumnezeu.171

Ulama(ulema) este un plural pentru alim care înseamnă învă-țat,savant.172 Cu referire la Islam,acest termen înseamnă savant, cunoscător al tradiției,în primul rând jurist și într-o oarecare măsură și teolog.Termenul apare de obicei la plural,pentru că acești învățați se constituie într-un corp căruia îi este delegat “consensul”comunității, deci căruia îi aparține decizia în probleme de dogmă și de legislație. Acești magistrați și teologi erudiți se bucură la musulmani de o mare importanță și apreciere.

Muftiu(mufti) înseamnă”cel care oferă o opinie,o consultație în materie de religie”(fetva).Muftiul(judecătorul) stătea(stă)în fruntea u-nei comunități mai mari.În calitatea sa de Mare Preot,poartă numele de sheykh ulislam(capul adevăratei religii) sau sahibi-fetva(domnul sentințelor judecătorești).173

Conducătorul cultului islamic dintr-o țară se numește Mare Muf-tiu(sheykh-ul-Islam)174,căruia califul îi încredința conducerea tuturor funcționarilor religioși ai capitalei.În trecut se bucura de autoritatea cea mai mare în Imperiu.Fără asentimentul său,nici chiar sultanul nu putea lua vreo hotărâre judecătorească.Dimitrie Cantemir remarca faptul că acest respect pe care îl acorda sultanul muftiului numai la început fusese manifestarea unui sentiment real și a unei convingeri interioare,în timpul său acest lucru fiind o formalitate.Sultanul putea să dispună de funcția și viața muftiului oricând și oricum.175

c)Actele de cult

Îndatoririle inderogabile ale oricărui musulman adult sunt cuprinse în celebra învățătură a”celor cinci stâlpi”(arkan)176-stâlpii care susțin edificiul Islamismului:

–––––––––––

171) Drd.Nicolae Mitru, Religi mahomedană în opera lui Dimitrie Cantemir,în<S.T.>,nr.3-4/

1973,p.244.

172) Nadia Anghelescu,op.cit.,p.90.

173)Drd.Nicolae Mitru,art.cit.,p.245.

174) ibidem,p.245.

175) ibidem,p.245.

176) Ovidiu Drimba,op.cit., vol.IV,p.440.

Prima regulă a cultului musulman este mărturisirea de credință

(shahada).177 Constă în rostirea zilnică-psalmodiată de cinci ori pe zi și de muezin din înălțimea minaretului-a formulei:”Nu este Dumnezeu afară de Allah și Mahomed este profetul său”.Deși apare alături de celelalte patru obligații rituale fundamentale,mărturisirea de credință reprezintă un preambul pentru toate celelalte.

Al doilea act ritual obligatoriu este rugăciunea (salat).178 A-ceasta este rostită de cinci ori pe zi,dimineața înainte de răsăritul soarelui,la amiază,în mijlocul după-amiezii,seara după apusul soare-lui și după căderea întunericului.Momentele în care trebuie rostită rugăciunea sunt anunțate de muezzin din vârful minaretului.Se ros-tește numai în limba arabă,oricare ar fi limba maternă a credincio-sului.

Înainte de rugăciune,musulmanul trebuie să se purifice,să facă o spălare rituală (abluțiune).Aceasta se face cu apă curată și la nevo-ie cu nisip.

Îndată ce a sosit ora stabilită,anunțată de apelul muezzinului, musulmanii aflați într-o colectivitate,fie ea și mai puțin numeroasă, propun unuia dintre ei să le fie imam,care nu este altceva decât un credincios printre alții care îi precede pe ceilalți în efectuarea ges-turilor rituale.179

Un loc deosebit îl ocupă rugăciunea de vineri la amiază.La a-ceastă rugăciune trebuie să participe cel puțin 40 de persoane,care în prealabil trebuie să efectueze abluțiunea mare.În timpul rugăciunii, imamul khatib ține în fața credincioșilor două predici în diferite mo-mente ale așa-zisei slujbe.

Dania este al treilea act ritual obligatoriu,act de responsabilitate și de solidaritate socială.Acest act filantropic constă fie dintr-un impo-zit obligatoriu,dania rituală(zakat),180 fie dintr-o contribuție voluntară (sadaqa).181

Postul(siyam)182 Ramadanului este a patra obligație rituală. Timp de 30 de zile,de la răsăritul până la apusul soarelui toți adulții musulmani,indiferent de sex,sănătoși la minte sunt obligați să se abți-nă a introduce în corp alimente,băuturi,fum și să utilizeze parfumurile.

–––––––––––

177)Azzedine Guellanz, Islamul, în Jean Delumeau,op.cit.,p.293.

178)Pr.Asist.Dr.Alexandru I.Stan,art.cit.,p.521.

179) Azzedine Guellanz, Islamul, în Jean Delumeau,op.cit.,p300.

180) Diac.Prof. Emilian Vasilescu, Marile religii necreștine actuale.Islamismul,p27.

Ovidiu Drimba,op.cit., vol.IV,p.443.

Nadia Anghelescu,op.cit.,p.43.

De asemenea,ei trebuie să se înfrâneze de la împreunarea trupeas-că.

Pelerinajul(hadji)183 cel puțin o dată în viață la Mecca și locuri-le sacre este a cincea datorie pentru musulmanii de ambele sexe,ca-re au posibilitatea materială să-l facă și dacă starea sănătății le-o per-mite.

Mulți teologi musulmani consideră drept al șaselea arkan “răz-boiul sfânt”(djihad)184, care însă n-a fost socotit niciodată printre obligațiile rituale inderogabile.

E cunoscut faptul că succesul islamului,mai ales în lumea ne-grilor se datorează”confraternităților”religioase musulmane care au luat ființă începând cu secolele al XII-lea și al XIII-lea,dintre care unele au caracter monahal.185

O dată pe săptămână(cel puțin),membri confraternităților,care se deosebesc între ei prin îmbrăcăminte și semne distinctive,se adu-nă în anumite clădiri speciale,unde execută,sub comanda sheykh-u-lui,riturile reglementare ale ordinului,care constau din rugăciuni în co-mun,abluțiuni,citiri din Coran,etc.Uneori,aceste rituri comportă învâr-tiri,dansuri și exaltări mistice de tot felul, de unde confraternitățile au primit numirile de “învârtitori”,”dansatori”,”urlători”.186 Sunt cunoscuți îndeosebi “dervișii învârtitori” ai confraternității Maulawîya.Aceștia sunt îmbrăcați în alb,își pun deasupra o mantie neagră și poartă pe cap o tocă de fetru.187 Muzicienii cântă dintr0un flaut de trestie(ney) 188,bat din tobe și din chimvale.Încăperea în care se rotesc dervișii înfățișează universul,planetele rotindu-se în jurul soarelui și în jurul lor.Când ritmul ajunge foarte rapid,sheykh-ul intră în dans și se învâr-tește în centrul cercului,el închipuind soarele.Unele ordine împing atât de departe dansurile extatice și prin acestea exaltarea inițiaților, încât aceștia,pierzându-și sensibilitatea corporală,înghit bucăți de sticlă sau cărbuni aprinși,își fac răni adânci,mănâncă șerpi,etc.Desi-gur că astfel de fapte impresionează mulțimile și asigură,în unele împrejurări,succesul ordinelor musulmane respective în opera lor mi-sionară.189

–––––––––––

Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Istoria Religiilor,p.165.

184)Diac.Prof. Emilian Vasilescu, Starea actuală a islamismului,în<S.T.>nr.3-4/1956, p.269.

185)ibidem,p.265.

186)ibidem,p.263.

187)Mircea Eliade,op.cit.,vol.lll,p.155.

188) ibidem,p.156.

189) Diac.Prof. Emilian Vasilescu, Starea actuală a islamismului, p.263.

C)PREOȚIA ÎN CREȘTINISM

Dintre religiile mondiale,a doua în ordinea apariției este creș-tinismul,în prezent cea mai răspândită religie de pe globul pămân-tesc.A fost întemeiat de Dumnezeul-om Iisus Hristos,Care a trăit pe pământ în Palestina în timpul împăraților romani August(31 î.e.n.-14 e.n.)și Tiberiu(14 e.n.-37 e.n.),190propovăduindu-și acolo învățătura; aceasta a fost transmisă omenirii de către discipolii săi,apoostolii.

1)Mântuitorul Hristos-Preotul cel Mare

sau Arhiereul desăvârșit

Mântuitorul Iisus Hristos își îndeplinește opera de mântuire sub întreit aspect:ca profet sau învățător,ca arhiereu și ca împărat.În centrul operei Sale mântuitoare stă slujirea arhierească,prin care se face legătura harică a omului cu Dumnezeu,191 împăcarea cu Dum-nezeu: “Iisus Hristos trebuia să împace pe Dumnezeu cu omul. Aceasta nu se putea face decât prin slujba preoției.Preotul este cel care stă între om și Dumnezeu și realizează împăcarea prin rugă-ciune și jertfă.”192

Jertfa Mântuitorului de pe cruce se actualizează permanent,pâ-nă la sfârșitul veacurilor,în jertfa euharistică:”aceasta să o faceți spre pomenirea Mea”(Luca 22,19).193 Permanența arhieriei lui Hristos es-te prezentată în psalmul 109,5:”Juratu-sa Domnul și nu-I va părea rău.Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melchisedec.”194

Preoția Mântuitorului,care constituie originea,sursa și temeiul preoției creștine,este mai întâi dumnezeiască,iar nu omenească,întru-cât Mântuitorul Hristos,Arhiereul Suprem sau Marele nostru Preot,es-

te nu numai om,ci și Dumnezeu,ceea ce n-a fost nici un întemeietor

–––––––––––

190)Pr.Prof.Dr.Ioan Rămureanu,Istpria bisericească universală,Edit.Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R.,Ed.all-a,București,2004,p.12.

191)Prof.Dr.Victor Popescu/Pr.Chiril Aionei,Demnitatea lui Iisus Hristos,Edit.Asa Media Grafic,București,2004,p.38.

192)Magistr.Arhim. M.Șuparschi,Superioritatea preoției Noului Testament față de preoția Vechiului Testament după epistola către evrei,în<S.T.>,nr.5-6/1956,p..288.

193)Pr.Prof.Dr.Isidor Todoran/Arhid. Prof.Dr.Ioan Zăgrean,Dogmatica Ortodoxă,Edit.Re-nașterea,Ed.alll-a,București,2000,p.220.

194)Pr.Prof.Dumitru Stăniloae,Iisus Hristos-arhiereu în veac,în <Ortodoxia>,nr.2/1979, p. 218.

sau organizator de religie.

În al doilea rând,ea este întru totul sfântă și fără de prihană,așa cum a fost și divinul ei purtător,Domnul nostru Iisus Hristos,Care n-a avut nevoie,ca alți arhierei,să aducă jertfă pentru Sine,pentru că El nu a avut păcat,deși a fost om întru toate asemenea nouă(Evrei 7,26). 195 Firea omenească cu care El S-a întrupat și pe care a purtat-o pe pământ,a fost sfințită și ridicată de El la înălțimea și valoarea unei jertfe unice și adevărate,o jertfă eficientă și bineplăcută lui Dumnezeu,prin unirea ei ipostatică cu firea dumnezeiască,într-una și aceeași persoană,persoana divino-umană a Mântuitorului.Prin jertfi-rea ei sângeroasă și dureroasă pe cruce,ea a constituit singura jertfă (ierourgeitai) 196 care putea să aducă omenirii ispășirea și mântuirea dorită,pentru că ea nu mai era o jertfă simbolică,ca în iudaism,unde viața animalelor sacrificate înlocuia sau substituia viața omenească,ci una reală,deoarece pe Golgota se jertfește însăși omenirea păcătoa-să de pretutindeni,reprezentată și rezumată în exemplarul ei cel mai înalt și mai sfânt,adică în firea omenească din persoană divino-uma-nă a Mântuitorului.Iar jertfa aceea El n-a adus-o pentru Sine,cum fă-ceau arhiereii Vechiului Testament,ci pentru lume,pentru mântuirea oamenilor,care nu se puteau mântui pe ei înșiși și numai prin ei înșiși. El realizează mântuirea lumii nu prin sânge de țapi și de viței,ca în Vechiul Testament,ci prin propriul său sânge nevinovat(Evrei 9,12-14)

Preoția Mântuitorului este veșnică,netrecătoare;El este arhiere-ul nostru în veac,arhiereul nostru suprem,mijlocitorul nostru ceresc și veșnic pe lângă Dumnezeu;El este întemeietorul unui nou Așezământ și al unui nou cult.Încă înainte de jertfirea Sa pe cruce-momentul cul-minant al activității Sale arhierești și răscumpărătoare-Mântuitorul a anticipat cultul religiei pe care avea să o întemeieze,învățând pe Sfin-ții Săi Apostoli să se roage și dându-le un model desăvârșit de rugă-ciune,care este Tatăl nostru sau Rugăciunea domnească.(Matei 6,9-13)El Însuși se roagă pentru toți cei ce vor crede într-Însul,iar în sea-ra Cinei celei de Taină pune temelia noului cult,instituind Sfânta Eu-haristie.

Ca practicant al rugăciunii,ca sfințitor și jertfitor,Mântuitorul nu este numai întemeietorul cultului religiei creștine,ci și izvorul și teme-

–––––––––––

170)Pr.Prof.Ene Braniște,art.cit.,p.492.

171)Pr.Prof.Dumitru Stăniloae,Iisus Hristos-arhiereu în veac,în <Ortodoxia>,nr.2/1979, p. 218.

lia preoției creștine,sub latura ei sacramentală,liturgică sau sfințitoare. Dar El este și modelul suprem,desăvărșit și ideal al preotului creștin ca păstor de suflete;este”Păstorul cel Mare al oilor”(1Petru 5,4).197

Sfântul Apostol Pavel arată nu numai că Iisus Hristos avea tot ce îi era necesar pentru a fi un desăvârșit mijlocitor între Dumnezeu și oameni,dar că a și împlinit această sarcină:”aducând El în zilele trupului Său cereri și rugăciun cu strigăt tare și cu lacrimi către Cel Ce putea să mântuiască din moarte și fiind auzit pentru evlavia Sa.” (Evrei 5,7)198

Nimeni n-a realizat mai bine și mai integral idealul păstorului celui bun sau chipul adevăratului preot creștin,în stare să se sacrifice pentru turma sa decât Mântuitorul Însuși.El ne-a dat pilda supremă de dragoste pentru omenire, jertfindu-se pentru ea;S-a făcut pildă ne-întrecută de smerenie și de hărnicie;a fost atât Învățătorul dumneze-iesc al mulțimilor,cât și Părintele,ocrotitorul celor mici,slabi,sărmani și fără de apărare,mângâietorul celor îndurerați,hrănitorul celor flă-mânzi.199

Așadar,Iisus Hristos este izvorul,icoana și conținutul preoției creștine.De aceea,potrivit Noului Testament,Iisus Domnul poartă toa-te numirile și slujirile preoției,care erau deja în uz în Biserica primară. El este numit “Apostol și Arhiereu”(Evrei 3,1),”Învățător”(Matei 22,10), ”Preot”(Evrei 5,6),”Profet”(Luca 7,16),”Păstor”(Ioan 10,11),”Episcop” (1Petru 2,25) și chiar “Diacon”(Romani 15)200

Toate aceste însușiri arată că Mântuitorul întruchipează și ră-mâne modelul suprem și ideal al “păstorului cel bun”,chipul desăvârșit al preotului creștin din toate timpurile și din toate locurile.

2)Instituirea Tainei Preoției

Însemnătatea pe care o acordă Hristos preoției trebuie eviden-țiată începând cu chemarea celor doisprezece la apostolie.Investitura harică pe care le-a acordat-o nu se limitează la un moment unic din timpul uceniciei lor,ci totul este o pregătire pentru această slujire ca

–––––––––––

197) Pr.Prof.Ene Braniște,art.cit.,p.494.

198) Magistr.Arhim. M.Șuparschi,Superioritatea preoției Noului Testament față de preoția Vechiului Testament după epistola către evrei,în<S.T.>,nr.5-6/1956,p..290.

Pr.Prof.Ene Braniște,art.cit.,p.496.

Constantin Eugen Jurca,loc.cit.,p.40.

apostoli și preoți.

Și întreaga lor ucenicie pe lângă Hristos a fost o pregătire în ve-derea investiturii supreme.Printr-o exemplară pedagogie divină,îi itroduce treptat în harul și darurile Tainei.

Instituirea Tainei s-a făcut în ziua Învierii în cuvânt și în act: ”Precum M-a trimis pe Mine Tatăl,vă trimit și Eu pe voi.Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis:Luați Duh Sfânt;cărora veți ierta păcatele vor fi iertate și cărora le veți ține,ținute vor fi”(Ioan 22,21-23). 201Dar conținutul misiunii celor astfel aleși și hirotoniți este indicat de Mântuitorul în toate ocaziile când le poruncește și le dă puterea să boteze, să ierte păcatele,să săvârșească euharistia,”să spună,la lumină ceea ce au auzit de la El,la ureche”(Matei 10,27) și ceea ce au văzut la El, să îndemne să fie păzite toate câte a poruncit El(Matei 28,20)202

Dacă,precum arătam,preoția a fost instituită în ziua Învierii,ea se leagă și de Cincizecime,întrucât atunci apostolii au primit ceea ce le-a fost promis de Mântuitorul:”Iată,Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu;voi însă să ședeți în cetate până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus”(Luca,22,49).203 Între Înălțare și Cincizecime,harul Tainei a lucrat lăuntric;au stăruit în rugăciune(Fapte,1,14),s-au pregă-tit.Pogorârea Duhului Sfânt,marea Epicleză,a făcut să inunde harul Tainei în întreaga lor ființă.Din acel moment,preoția lor a devenit lu-crătoare,evidentă;a devenit slujire activă,iar ei au devenit “martori”ai lui Hristos,Care Sa sălășluit “în ei”(Ioan 14,32) și ei,cu “limba de foc a Duhului” au purces la zidirea Trupului Său,a Bisericii,care a intrat de atunci vizibil în istorie.

3)Ierarhia bisericească în epoca apostolică

Conducerea Bisericii în epoca primară a creștinismului stă în strânsă legătură cu începuturile ierarhiei bisericești.Conducerea Bise-ricii a fost exercitată neîntrerupt de către slujitorii bisericești așezați,la început,de către Sfinții Apostoli în cetățile unde luaseră ființă comuni-

–––––––––––

Constantin Eugen Jurca,loc.cit.,p.41.

Pr.Prof.Dr.Dumitru Stăniloae,Teologia Dogmatică Ortodoxă,vol.lll,Edit.Institutului

Biblic și de Misiune al B.O.R.,București,1997,p104.

203) Constantin Eugen Jurca,loc.cit.,pp.42-43.

tățile creștine.Așa cum au primit ei preoția de la Hristos în Duhul Sfânt,au transmis-o mai departe,după cum spune Sfântul Apostol Pa-vel:”V-am dat și eu ceea ce și eu am primit.”(1Corinteni,15,33)

Sfântul Clement Romanul,care a trăit în ultima parte a primului secol creștin și în prima jumătate a secolului al ll-lea,ne păstrează ști-rea că Sfinții Apostoli,când mergeau într-o cetate și înființau o obște creștină,nu plecau de acolo până nu instituiau pe preoți și diaconi:”Pe când vesteau ei(apostolii) în țări și cetăți și botezau pe cei ce ascul-tau de voința lui Dumnezeu,așezau pe cei ce credeau întâi dintre a-ceia,cercetându-I cu duhul ca episcopi,preoți și diaconi,pentru cei ce aveau să creadă în Hristos”204 acest lucru se făcea prin rugăciuni și prin punerea mâinilor(xeirotonia)205 peste cei chemați la vrednicia de urmași ai apostolilor.(Fapte,14,23;2Timotei,1,6)206

Diaconii.În Fapte,61-6 se vorbește de hirotonia unor diaconi. Chiar din numele pe care îl purtau se poate remarca misiunea pe ca-re o aveau de îndeplinit și anume slujirea (diaconia) 207 la mese.

Cum rezultă din înseși cuvintele apostolilor:”Nu este potrivit ca noi, lăsând cuvântul lui Dumnezeu,să slujim la mese”(Fapte,6,2),slujirea aceasta de toate zilele era strâns legată de ospețele comune ale creștinilor,numite mese ale dragostei sau agape.(agapi)208,care a-veau loc,oarecum,în cadrul liturgic,urmând îndată după împărtășirea credincioșilor.În orice caz,această slujire avea caracter religios,nepu-tând fi împlinită de simpli credincioși.

Astfel,diaconii luau parte,ca ajutoare ale preoților,la lucrarea de sfințire a credincioșilor. Fără îndoială,ca și la euharistie,(evharistia) 209 ei împlineau anumite slujiri și la celelalte Taine.Totodată,ei pro-povăduiau adevărul evanghelic.În sfârșit,nu numai prin slujirea la a-gapele frățești,dar,în general,prin purtarea de grijă față de cei în lip-suri și suferințe,participau la lucrarea de păstorire a cerdincioșilor de către preoți.Pe scurt,ei împlineau slujirea preoțească,potrivit treptei lor ierarhice,ca asistenți ai celorlalți slujitori bisericești.

Preoții.Despre slujitorii din treapta a doua a ierarhiei bisericești

–––––––––––

204) Magistr.Sabin Verzan,Cârmuirea Bisericii în epoca apostolică,în <S.T.>,nr.5-6/1955, p.337.

205)Pr.Prof.Dr.Ene Braniște,Liturgica specială,Edit.Nemira,București,2002,p.320.

206) Pr.Prof.Dr.Dumitru Stăniloae,Teologia Dogmatică Ortodoxă,vol.lll,Edit.Institutului

Biblic și de Misiune al B.O.R.,București,1997,p104.

207)Prof.Iustin Moisescu, Ierarhia bisericească în epoca apostolică, Edit.Centrului Mitropo-litan al Olteniei,Craiova,1955,p.17.

208) ibidem,p.21.

209) Pr.Prof.Dr.Isidor Todoran/Arhid. Prof.Dr.Ioan Zăgrean,Dogmatica Ortodoxă,Edit.Re-nașterea,Ed.alll-a,București,2000,p.307.

și anume preoții(prezviteroi)210 se face amintire prima dată în Sfânta

Scriptură la Fapte,11,30.Aici se arată că darurile adunate pentru credincioșii din Antiohia pentru Biserica Ierusalimului-în urma secetei proorocite de Agav și întâmplată pe vremea împăratului Claudiu(45-46d.Hs.) 211-au fost trimise preoților din Ierusalim.Momentul hiroto-niei lor nu îl cunoaștem,dar pentru împlinirea trebuințelor religioase ale obștii din Ierusalim,instituirea lor trebuie să fi avut loc chiar în primele zile ale Bisericii.(Fapte,14,33)

Ei exercitau rolul lor conducător și alte îndatoriri în interiorul comunității,iar hirotonia lor era săvârșită într-un context liturgic,din care nu lipsea postul și rugăciunea.(Fapte,13,3)

Episcopii În Noul Testament aflăm un singur text care ne vorbește de hirotonia unui episcop:”Nu fii nepăsător de harul care es-te în tine,prin proorocie,cu punerea mai marilor preoților”(1Timotei, 4,16).Sfântul Apostol Pavel face în acest text aluzie la hirotonia lui Timotei în treapta episcopatului.

Sensul misiunii episcopilor se întrevede din textul de la Fapte, 20,28:”Drept aceea luați aminte de voi înșivă și de toată turma în care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi,ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu,pe care a câștigat-o cu Însuși sângele Său.”212

Așadar,episcopii erau așezați în cetăți ca ocrotitori,suprave-ghetori,observatori,păzitori ai comunităților înființte de Sfinții Apostoli și totodată păstrători ai tradiției sfinte,apostolice213 și a cuvântului Evangheliei.

Fără îndoială,alături de Iacob,Simeon,Tit și Timotei,amintiți în Noul Testament,au fost hirotoniți de apostoli și alți episcopi.Despre aceștia nu găsim știri în Sfânta Scriptură.Numai Sfântul Evanghelist Ioan,spre sfârșitul epocii apostolice,pomenește despre cei șapte “îngeri “ai bisericilor din Efes,Smirna,Pergam,Tiatira,Sardes,Filadelfia și Laodiceea(Apocalipsa,2-3) 214,care desigur,dacă nu toți,cel puțin unii sunt episcopii acestor cetăți.

Rostul așezării ierarhiei bisericești este acela de a sfinți,de a învăța și de a păstori bisericile până la sfârșitul veacurilor.

–––––––––––

210)Dr.ConstantinPreda,Credința și viața Bisericii primare, Edit.Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R.,București,2002,p.164.

211) ) Magistr.Sabin Verzan,Cârmuirea Bisericii în epoca apostolică,în <S.T.>,nr.5-6/1955, p.338.

212) Dr.ConstantinPreda,Credința și viața Bisericii primare, Edit.Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R.,București,2002,p.165.

213) ibidem,p.165.

214) Prof.Iustin Moisescu, Ierarhia bisericească în epoca apostolică, Edit.Centrului Mitropolitan al Olteniei,Craiova,1955,p.57.

Lucrarea Sfinților Apostoli a fost limitată temporal la primul veac creștin,dar nelimitată spațial.Lucrarea ierarhiei bisericești este,dimpo-trivă limitată spațial,dar nelimitată temporal.Sfinților Apostoli Mântui-torul le-a poruncit să propovăduiască Evanghelia “până la marginile pământului”(Fapte,2,8) și la toate neamurile.(Matei, 28,19).Mântuito-rul,însă,lucrează prin slujitorii bisericești până la sfârșitul veacurilor, după cuvântul Său:”Iată,sunt cu voi în toate zilele,până la sfârșitul veacurilor”(Matei,28,20).215

4)Sensul preoției la Sfinții Părinți

Contactul creștinismului cu viața păgână și iudaică,lupta cu ere-ziile de tot felul,persecuțiile sângeroase din partea statului roman,o-pera misionară a noii credințe până la marginile imperiului și dincolo de acestea,dezvoltarea Bisericii însăși,au pus continuu problema ca-drelor preoțești și a calificării acestor cadre.Documentele creștine din primele opt secole ale erei noastre cuprind nesfârșite nume,fapte, opere și atitudini de preoți care au însemnat și continuă să însemne-ze tot atât de multe cuceriri și comori de sfințenie,de muncă,de gândire,de depășire de sine,de binefaceri față de semeni.216 Epis-copi,preoți și diaconi,din diferite părți ale lumii creștine,apar din docu-mente,participând cu timp și fără timp la munca fără răgaz a Biseri-cii,luând toate inițiativele pentru construirea sau consolidarea continu-ă ale numeroaselor capitole ale vieții bisericești și făcând să pulseze tot mai mult lucrările Sfântului Duh în oameni și între oameni.

Preoții patristici au inițiat sau au susținut prin bogăția”teologhisi-rii”lor sinoadele ecumenice și locale și au rezolvat sau au contribuit la rezolvarea marilor controverse cu eretici,schismaticii și păgânii.Ei au creat și au dezvoltat în cea mai mare parte genurile literaturii creștine.

Epoca patristică,numită pe drept cuvânt”clasicismul creștin”217, a realizat așa cum am spus,performanțe în toate domeniile atinse de noua credință:duhovnicesc,moral și social.Elogiul preoției a fost făcut de unii mari Sfinți Părinți în cărțile de slujbă,în scrieri pastorale cunos-

–––––––––––

215) Magistr.Sabin Verzan,art.cit.,p340.

216) Pr.Prof.Ioan G.Coman,Chipul preotului după Sfânta Scriptură și după Sfinții Părinți,în <S.T.>,nr.3-4/1956,p.162.

217)Pr.Prof.Ioan G.Coman, Sensul preoției la Sfinții Părinți, în<S.T.>nr.9-10/1949,p.742.

cute sau în tratate teologice.218

Patru scriitori de geniu și sfinți mari au turnat în pagini de foc e-sența și misiunea dumnezeiască a preoției:Sfântul Grigorie de Nazi-anz,Sfântul Ioan Gură de Aur,Sfântul Ambrozie și Sfântul Efrem Sirul.

219

Totuși,nu numai aceste tratate special consacrate preoției,ci și multe alte opere ale Părinților și scriitorilor bisericești ne oferă gânduri și realități preoțești de-a lungul primelor veacuri creștine.

Din cuprinsul acestora și din viața generală a Bisericii patristice reiese că preoția este o chemare dumnezeiască și trebuie tratată ca atare.Preotul creștin care a primit preoția fără să aibă chemare preoțească de sus e un profesionist al altarului,nu un slujitor loial al lui Hristos.Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur erau scandalizați de îndrăzneala și nerușinarea preoților care făceau din preoție un simplu mijloc de trai.Preotul fără vocație este un batjoco-ritor de cele sfinte.Preoții sunt datori să se autoexamineze spre a sta-bili dacă au sau nu vocație.Vocația nu exclude,ci impune o pregătire stăruitoare,bogată și mereu controlată.

Având în vedere considerentele menționate mai sus,preoția creștină va trebui recrutată după criterii cu totul diferite față de preoții-le necreștine și anume:

a)Condițiile fizice

Acestea sunt:sănătatea,integritatea corporală,prestanța fizică. ”Dacă trupul nu e robust,ardoarea sufletului rămâne redusă la ea în-săși” spune Sfântul Ioan Gură de Aur.220

Nu toți preoții pot dispune de o robustețe fizică vrednică să în-cununeze pe cea spirituală,dar ea e binevenită și chiar necesară în complicata misiune sacerdotală.Prestanța fizică nu e însă de ajuns. Unii Părinți cer o educație severă a mișcărilor trupului.Sfântul Ambro-zie se arată indignat de gesturile necuviincioase sau nepotrivite ale clericilor:”Unii imită gesturile actorilor,ale celor ce merg solemn în procesiuni”221

–––––––––––-

218)Prof.Teodor M. Popescu, Sfințenia și răspunderile preoției,în <S.T.>nr.3-4/1952,p.158.

219) Pr.Prof.Ioan G.Coman, Sensul preoției la Sfinții Părinți, în<S.T.>nr.9-10/1949,p.742.

220)Sf.Ioan Gură de Aur,Despre preoție,Edit.Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R.,trad. de Pr.Dumitru Fecioru,București,1998,p.45.

221) Pr.Prof.Ioan G.Coman, Sensul preoției la Sfinții Părinți, în<S.T.>nr.9-10/1949,p.745.

b)Pregătirea religioasă și morală

Preotul sfințește pe credincioșii lui prin dragoste,prin rugăciuni, prin Sfintele Taine.Centrul lucrării sale sfințitoare este Sfânta Litur-ghie,iar în aceasta Sfânta Jertfă euharistică.Purtănd pe brațele sale Trupul și Sângele Mântuitorului,preotul se sfințește până la îndumne-zeire,dacă e realmente vrednic să se împărtășească cu Domnul;el sfințește,de asemenea,pe aceia cărora le dă Trupul și Sângele Dom-nului spre împărtășire.

Funcția sfințitoare a preotului,amintită în rândurile de mai sus, cere candidatului și preotului o aleasă și adâncă sensibilitate,un puternic simț al divinului.Indiferentismul și rutina în actele liturgice,sa-cramentale și în evlavia personală vin adesea dintr-o lipsă inițială de vocație și de cultivare a sentimentului religios.

Pregătirea morală e o lege supremă pentru preoție,deoarece curăția morală supremă e sfințenia Părinții consideră că”a fi plin de Duh Sfânt”este o calitate necesară,care se cere candidatului la preoție.Darurile și virtuțile nu pot rămâne ascunse în inima omului, așa că preotul le împărtășește credincioșilor.Responsabilitatea preo-tului în acest sens a fost subliniată de Sfântul Vasile cel Mare:”Su-fletele care au pe Duhul Sfânt în ele,care sunt iluminate de acesta, fiind numiți și cunoscuți ca oameni spirituali,comunică harul lor și ce-lorlalți.”222

Preotul se află pe piscul cel mai înalt al slujirii sacerdotale.Prin harul Duhului Sfânt,la rugăciunea sa se pogoară Dumnezeu în Sfântul Altar 223:”Spuneți,deci unde-l vom pune pe preot când chea-mă Duhul cel Sfânt asupra sa și asupra tuturor credincioșilor,când să-vârșește prea înfricoșătoarea jertfă și când atinge necontenit pe Sfân-tul obștesc al tuturora?Cât de mare curăție,cât de mare evlavie îi vom cere?Gândește-te ce fel trebuie să fie mâinile acelea care slujesc,ce fel trebuie să fie limba care rostește acele cuvinte.”224 Alături de Sfântul Ioan Gură de Aur,care a grăit cele de mai sus,Sfântul Grigorie de Nazianz susținea că preotul,prin slujba lui de liturghisitor și conducător de suflete trebuie să fie în ceea ce privește virtutea și moralitatea mai presus de toți oamenii din lume,el trebuie să fie

–––––––––––

222)Conf.Dr.Nifon Mihăiță, Misiologie creștină, Edit.Asa Media Grafic,București,2002,p.97.

223)Arhim.Dr.Chesarie Gheorghescu,Prooția creștină,o misiune sublimă în viața oameni-lor,în <S.T.>nr.4/1990,p.12.

224) Sf.Ioan Gură de Aur,Despre preoție,Edit.Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R.,trad. de Pr.Dumitru Fecioru,București,1998,p.138.

asemenea îngerilor și arhanghelilor,asemenea făpturilor spirituale 225:”Preotul stă alături de îngeri,preamărește pe Dumnezeu alături de arhangheli,înalță jertfe la jertfelnicul cel de sus,luând parte la slujba împreună cu Iisus Hristos.”226

Preotul trebuie să fie virtuos în toate laturile vieții sale.Se cuvine ca el să fie un buchet de frumuseți morale și duhovni-cești.Acest buchet să fie dominat de crinul dragostei fierbinți pentru Hristos și pentru Biserica Sa.Biserica este Trupul lui Hristos,iar acel căruia i s-a încredințat acest Trup”să se îngrijească de starea lui ex-celentă,să-I dea o frumusețe fără egal și să aibă ochii ațintiți în toate părțile,ca nu cumva o pată,o zbârcitură sau o altă meteahnă de acest fel să-I altereze grația și prestanța.”227

c)Pregătirea intelectuală

În misiunea sa înaltă,preotul nu este numai un liturghisitor,ci și un propovăduitor și tălmăcitor al cuvântului lui Dumnezeu,un director de cunoștințe,un educator,în înțelesul cel mai înalt și mai cuprinzător al cuvântului.228

Preoții trebuie să aibă o cultură vastă,dumnezeiască și profană, pentru a face cât mai vădite,interesante și necesare adevărurile mân-tuirii și ale vieții veșnice.Învățătura preotului trebuie să fie adâncă,va-riată,multilaterală și prezentată metodic și atrăgător.El trebuie să știe să dea răspunsuri diferitelor întrebări care I se pun și a face față situ-ațiilor care se prezintă.În cazuri de controversă,schismă sau erezie, când problemele pot îmbrăca aspecte felurite și neașteptate,preotul e dator să cunoască nu numai doctrina sa,ci și pe a celorlalți.Nu-i este îngăduit,în general,să fie surprins și pus în încurcătură.

Cunoștințele teologice alcătuiesc sectorul cel mai important al culturii preotului și totodată obiectul central al preocupărilor și strădaniilor sale intelectuale.În această privință,Sfântul Grigorie de Nazianz zice:”A-ți propune să înveți pe alții,câtă vreme tu însuți nu ești destul de învățat,sau,cum spune proverbul,să înveți olăria începând a face vase mari, adică să cauți să sădești pietatea în sufle-

–––––––––––

225)Pr.Prof.Spiridon Cândea,Sensul preoției laSfinții Părinți, în <S.T.>nr.3-6/1950,p.191

226)Sfântul Grigorie de Nazianz,Despre preoție,Edit.Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R.,trad. de Pr.Dumitru Fecioru,București,1998,p.216.

227)Sfântul Ioan Gură de Aur,op.cit.,apud Pr.Prof.Ioan G.Coman, Sensul preoției la Sfinții Părinți, p.747.

228) Prof.Teodor M. Popescu, Sfințenia și răspunderile preoției,în <S.T.>nr.3-4/1952,p.165. tele altora,înainte de a o avea tu însuți,mi se pare că este un lucru nebunesc și semeț;nebunesc fiindcă nu-ți dai seama de neștiința ta și semeț pentru că te apuci de un lucru pe care abia îl pricepi” 229 “Care om ar putea primi cu bucurie și cu dragă inimă să stea în fruntea Bisericii lui Hristos,când încă nu s-a îndeletnicit,nici n-a învă-țat să vorbească înțelepciunea lui Dumnezeu cea ascunsă întru tai-nă?”230

Știința și filozofia preotului se cuvin să fie cât mai întinse,cât mai variate.Sfinții Părinți au practicat cu succes agonisirea de nepre-țuite comori spirituale din Sfânta Scriptură și de pe întinsele arii ale culturii profane.Ei studiau nu numai în timpul tinereții,ci și după ce in-trau în cler.Sfântul Grigorie de Nazianz și Ambrozie au stabilit că pre-otul nu are limită în a instrui și a fi instruit.Unii dintre Părinți posedau anumite științe profane ca:medicina,dreptul,filozofia,retorica,gramati-ca,muzica,aritmetica.geometria,științele naturale,etc,în așa măsură că ajungeau maeștri și autorități consacrate la care veneau să învețe profanii înșiși.231

Urmând exemplul lor,preoțimea de azi,trebuie să-și însușească temeinic știința și filozofia contemporană,cât și progresele tehnologi-ce la care lumea asistă necontenit.

Legat de calitățile intelectuaaale ale preotului,Sfântul Ioan Gură de Aur zice:”O cetate,cât timp este bine întărită de jur împrejur din toate părțile,își râde de asediatori,fiindcă se simte în siguranță…Tot așa și cu cetatea lui Dumnezeu.Când înțelepciunea,știința și priceperea păstorului sufletesc o înconjoară din toate părțile,ca niște ziduri puternice,toate meșteșugirile dușmanilor se termină cu rușinea și batjocura lor,iar locuitorii dinăuntrul cetății rămân nevătămați.”232

Cultura,oricât de întinsă și de variată a preotului,rămâne inope-rantă fără concursul vehiculului ei obișnuit:cuvântul.Absența acestui dar și acestei arte,la un preot,e o lipsă mare de care se resimte cel puțin uneori,păstorirea credincioșilor.

Concluzionând cele spuse anterior,preoția este o dregătorie dumnezeiască.Ales și chemat de Dumnezeu la această slujire,preotul trebuie să se dovedească a fi un exemplu de ținută morală,unom de înaltă cultură pe care să o desăvârșească necontenit.

––––––––––––

229) Sfântul Grigorie de Nazianz,Despre preoție,apud Pr.Prof.Ioan G.Coman, Sensul preoți-ei la Sfinții Părinți,p.748.

230) ) Sfântul Grigorie de Nazianz,op.cit., apud. Drd.Corneliu Zăvoianu,Chipul preotului du-pă opera Sfântului Grigorie de Nazianz,în <Ortodoxia>,nr.2/1979,p.337.

231) Pr.Prof.Ioan G.Coman, Sensul preoției la Sfinții Părinți,p.749.

232) Sfântul Ioan Gură de Aur,op.cit.,p.108.

5)Preoția în Ortodoxie

Preoția se păstrează în Biserica Ortodoxă așa cum a fost instituită de Mântuitorul Hristos , așa cum a fost lăsată de Sfinții Apostoli,fără augiri sau împuținări. Potrivit datelor Sfintei Scripturi pe care Biserica Ortodoxă le respectă întocmai, Preoția este Sfântă Taină. Ridicarea la vrednicia Preoției s-a făcut la început și se face și astăzi prin hirotonie,prin care se dăruiește slujitorilor sacerdortali harul Domnului.233

În sânul Sfintei Biserici Ortodoxe există un cin preoțesc,sfințit, îndatorat a învăța,a liturghisi și a conduce pe alții către mântuire.234 Cele trei trepte preoțești,păstrate din epoca apostolică(a episcopu-lui,a preotului și a diaconului) sunt strâns legate între ele,dar dintru început au fost deosebite una de alta.

Episcopul,care este hirotonit de cel puțin doi episcopi constituie centrul puterii spirituale și capul văzut al fiecărei Biserici locale;este condiția indispensabilă de existență a Bisericii,deoarece el pune în treaptă pe preoți și pe diaconi.Episcopii sunt toți egali în-tre ei,precum Sfinții Apostoli au fost egali,nedeținând vreunul dintre ei drepturi în plus ori întâietatea(primatul)asupra celorlalți.Singurele diferențe dintre ei sunt de ordin administrativ-jurisdicțional. La rândul lor, în ciuda marii autorități ce li s-a conferit,episcopii nu pot decide singuri,mai ales în materie de credinta și disciplină,ci doar adunați în sinod,așa cum și Sfinții Apostoli când a trebuit să rezolve probleme mai dificile s-au întrunit toți la un loc( ex:sinodul din anul 50 de la Ie-rusalim-Fapte,15).235

Episcopii sunt recrutați din rândul monahilor,ca model de asceză și profundă rugăciune.

Preoții,primind de la episcop puterea lor spirituală asupra”tr-mei”,îndeamnă pe credincioși și săvârșesc ceea ce săvârșește epis-copul,în afară de hirotonie și de sfințire,antimiselor și bisericilor.

––––––––––

233)Conf.Dr.Nifon Mihăiță,Misiologie Creștină,Edit.Asa Media Grafic,București,2002,p.99.

234)Pr.Pavel Grosu,Preoția-lucrare cerească,în”S.T.”,nr.9-10/1951,p.508.

235)Diac.Prof.Teodor V.Damșa,Preoția în Biserica Ortodoxă,în”Îndrumător bisericesc mi-sionar și patriotic”,Edit.Mitropoliei Banatului,Timișoara,1988,p.70.

Activitatea preotului se desfășoară necontenit pe trei planuri:

-planul sacramental(haric sau teandric),planul moral și planul social.

Activitatea sacramentală a preotului se referă la conducerea

rugăciunii publice,care de cele mai multe ori are loc în biserică.Sluj-

Sfintele Taine și ierurgiile se săvârșesc la diferite momente din viața omului:naștere,căsătorie,boală,moarte sau la anumite nevoi particulare ale omului.

Laudele și liturghiile sunt slujbele săvârșite la anumite date și ore stabilite prin canoane în Biserică.

Sfânta Liturghie constituie cea mai importantă slujbă biseri-cească,având în vedere faptul că în timpul ei are loc săvârșirea Sfin-tei Euharistii,adică prefacerea pâinii și a vinului de pe Sfânta Masă (jertfelnicul din biserică) în Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.Sfânta Euharistie este săvârșită de preoți în amintirea jertfei de pe Cruce a lui Hristos și la porunca lăsată de El Apostolilor Săi la Cina cea de Taină:”Aceasta să faceți întru pomenirea Mea”(Luca,22, 19).236

Datorită celor spuse mai devreme,preotul este dator să aibă o anumită pregătire,sufletească și trupească,pentru a săvârși Sfânta Liturghie.237

Pregătirea sufletească constă în special în săvârșirea pravilei de rugăciune,prin care preotul se pune în legătură cu Dumnezeu.

Pregătirea trupească are mai multe cerințe:

a)abținerea de la împreunarea trupească cu soția cel puțin cu o zi î-nainte,măsură care țintește de altfel tot la desăvârșirea de ordin su-fletesc-moral a liturghisitorului.238

b)ferirea de îmbuibarea pântecelui și chiar ajunarea.

c)curățirea corporală(baia sau spălarea trupului în întregime în ajun)

–––––––––-

236)aceste cuvinte au fost rostite de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină în mo-mentul binecuvântării pâinii și a vinului.

237)Pr.Prof.Dr.Ene Braniște,Liturgica specială,Edit.Nemira,București,2002,p.170.

238)ibidem,p.171.

d)grija pentru o ținută vestimentară decentă și pentru tot ceea ce contribuie la o înfățișare cuviincioasă și vrednică de respect din par-tea credincioșilor.239

Condițiile care privesc lucrarea preotului pe plan sacramental sunt în corespondență deplină cu cele care privesc comportarea sa în latura vieții morale.Preotul care slujește la altarul Domnului trebu-ie să fie idealul smereniei închinat Atotputernicului Dumnezeu,el re-prezentând pe Hristos în fața credincișilor lui.De aceea,el nu este primit la oficierea serviciului liturgic,decât în anumite condiții de mo-ralitate.Sfântul Apostol Pavel amintește în epistolele sale următoare-le calități necesare preotului:buna cuviință,castitatea sau fidelitatea conjugală,cumpătarea,bunătatea,înfrânarea,sinceritatea,etc.240

Preotul nu poate avea succes în lucrarea sa de îmbunătățire și

de desăvârșire a oamenilor,decât dacă el însuși este un îmbunătățit, sau pe cale de a deveni unul.Un proverb latin spune:”Verba docent, exempla trahunt”241Preotul ortodox nu este obligat la asceză,la mortificare,la recluziune;el se bucură de drepturile sale firești ca orice om,dar cu o măsură,un spirit moral,un simț al răspunderii,pe care nu le au în același grad ceilalți oameni.Mulțumirea și satisfacția lui trebuie să fie totdeauna de altă calitate decât cea a omului co-mun,să fie justificată moral.242

Activitatea pe plan social a preotului reprezintă cercetarea pa-rohienilor prin efectuarea de vizite înfăptuite cu dragoste,pentru a construi punți de legătură cu oamenii,de a le înțelege problemele,de a le împărtăși aceste probleme.243

Preoții ortodocși sunt căsătoriți,condiție pe care trebuie să o îndeplineascăpentru a putea fi hirotoniți.Sfântul Ioan Gură de Aur spune:”Căsătoria este ca un azil”.Familia preotului constituie sprijin în cazul greutăților pe care acesta le întâmpină în misiunea sa.

–––––––––-

239)ibidem,p.172.

240)Pr.Conf.Ilie Moldovan,Semnificația și responsabilitatea slujirii preoțești după Sfântul Apostol Pavel,în”Ortodoxia”,nr.2/1979,p.281.

241cuvintele învață,exemplele conving.

242Pr.Prof.Teodor M.Popescu,art.cit.,p.172.

243)Conf.Dr.Nifon Mihăiță,op.cit.,p.115.

Diaconii au avut de la început și încă au rolul de ajutători ai e-piscopilor și ai preoților.Nu pot săvârși nici o slujbă fără episcop sau preo,dar rostesc la sfintele slujbe anumite formule și au dreptul de a atinge sfintele vase și de a se împărtăși la fel ca preoții cu Sfânta E-uharistie.

În Biserica Ortodoxă,monahismul este considerat ca stare ce-rească,răspunzând poruncii formulate de Hristos: ”Fiți desăvârșiți precum și Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârșit este”(Matei,5,48) și Apostolului Pavel,care recomandă:”Rugați-vă neîncetat”(1Tesaloni-ceni,5,17).De aceea,călugărul dispune de trei renunțări ce constituie fondul ascezei lui:ascultarea,fecioria și sărăcia.244

6)Preoția în Biserica Romano-Catolică

Biserica Romano-Catolică,la fel ca Biserica Ortodoxă,socoteș-te Preoția ca una din cele șapte Sfinte Taine.Învățătura de credință despre preoție a celor două Biserici surori este comună până la a-numite aspecte de ordin practic și disciplinar.

Toate cele trei trepte ierarhice ale preoției existente în Biserica

veche sunt întâlnite astăzi și în Biserica Romano-Catolică,dar cu anumite schimbări față de vechea tradiție a Bisericii din primul mileniu creștin.

Cea dintâi remarcă privind preoția la romano-catolici se referă la celibatul preoților,hotărâre luată în anul 1073 în timpul papei Gri-gorie al VII-lea(1073-1085)245

În Biserica Romano-Catolică,treapta diaconiei este numai o treaptă harică,ca treaptă imediată de trecere la preoție,ea dispărând însă o dată cu dispariția ecteniilor din serviciile divine.Abia astăzi, prin dispozițiile recente ale Conciliului II Vatican,se caută restabilirea diaconatului și repunerea în vigoare a drepturilor și funcțiilor pe care aceștia le aveau în Biserica veche.

–––––––––-

244)Jean Pierre Renneteau/Jean Marcadet,Mistica bizantină,în Marie Madeleine Davy, op.cit.,p.13.

245)Pr.Prof.Dr.Ioan Rămureanu,”Istoria bisericească universală”,Edit.Istitutului Biblic și de Misiune al B.O.R.,Ed.a-ll-a,București,2004,p.12.

Cât privește hirotonia episcopului,consacrarea acestuia doar de papă se leagă de tendința episcopului Romei de a concentra în persoana sa întreaga putere spirituală,în timp ce de fapt papa are propria lui jurisdicție regională limitată.Prin ideea de primat și apoi cea de infailibilitate s-au adus schimbări conceptului genuin de pre-oție în general,ideii de episcopat în special246. Episcopii și-au pierdut importanța avută în Biserica primară,rolul lor s-a diminuat, crescând cel al papei,iar colegialitatea episcopală s-a redus la o simplă formalitate.În aceste condiții,însuși rolul sinodului episcopilor este mult diminuat,autoritatea papei suplinind orice altă autoritate în Biserică.

Așezămintele mănăstirești occidentale sunt foarte legate de concepțiile călugărilor din Orient.În viața monahală,nici un efort nu este precupețit în scopul atingerii unității.Monahul,așa cum o su-gerează și numele său(”monos”) este ”unul” și ”singular”,renunțările sale însemnând abandonare succesivă a tot ce înseamnă dualitate în viața exterioară,materială și în cea interioară,spirituală.247

7)Preoția la protestanți și la alte denominațiuni creștine

Bisericile ivite din reforma lui Luther,cunoscute sub numele

general de Biserici Protestante,la care se adaugă într-un fel Biserica Anglicană,precum și grupările generate de protestantism numite neo-protestante și-au format concepția despre preoție pornind de la tezele romano-catolice împotriva cărora s-au ridicat și pe care au vrut să le înlocuiască.Astfel dacă în Biserica Romană-Catolică în materie de preoție s-a ajuns la pretenția unui primat de jurisdicție, străin Bisericii primare,în Protestantism s-a optat pentru un demo-cratism preoțesc împins la ultimele sale limite.

–––––––––-

246)Diac.Prof.Teodor V.Damșa,Preoția în Biserica Romano-Catolică, în ”Îndrumător…” p.76.

247) Marie Madeleine Davy,Mistica monahală occidentală,în op.cit.,p.69.

După Martin Luther și la fel după toți reformatorii,nu există pre-oți sfințiți și cu misiune sfințitoare,întrucât nu e nevoie de mijlocitori între creatură și Creator,ci fiecare credincios e preot pentru sine.Hi-rotonia,apoi,nu este Taină,ci un simplu ritual bisericesc(”ordinațiu-ne”),248asemănătoare fiecărui act formal.

Sistemul de conducere la protestanți și neo-protestanți este democratic:la unii există un sinod alcătuit din clerici și laici,la alții

există consilii bisericești,depinzând de conducători civili,apoi”super-intendenți”249sau chiar episcopi cu rol însă de simpli președinți.

Anglicanii,deși aparțin grupului protestant,fac oarecum excep-ție de la regula generală,prin aceea că au ierarhie cu cele trei trepte: episcopul,preotul și diaconul și originea de la Apostoli prin succesiu-ne neîntreruptă,dacă bineînțeles primul lor episcop,Parker,se dove-dește a fi fost ridicat în treaptă canonică.250

Din cele arătate până aici rezultă că pentru protestanți și neo-protestanți preoția este totuși o funcție pe care comunitatea o atri-buie însă unora dintre credincioși pentru a păstra rânduiala în sânul comunității,nu pentru că acestora li s-ar împărtăși harul Sfântului Duh prin hirotonia săvârșită de un urmaș al Apostolilor.Rolul esențial al pastorilor nu este cel sfințitor,ci acela de a propovădui.

Înțeleasă ca simplă însărcinare pe care o poate împlini oricine, preoția aceasta n-a fost greu să fie atribuită chiar și femeilor.Ast-fel,s-a ajuns ca în protestantism să apară femei-pastor,inovație ab-solut necunoscută Bisericii primare.

Protestanții și denominațiunile creștine,în deplin acord cu vechiul protestantism care a proclamat deosebirea între sacerdoțiu (preoție) și ministerium (slujire preoțească) afirmă despre cea dintâi că aparține de drept divin tuturor credincioșilor,în timp ce a doua es-te numai de drept uman.251

–––––––––

248)Pr.Lect.Dr.Ioan Mihălțan,Preoția la protestanți…,în”Îndrumător…”p.78.

249)Ibidem, p. 78.

250)Ibidem, p. 79.

251)Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran/Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, op. cit., p. 321.

CONCLUZII

Preoția se prezintă în toate marile religii ca o instituție menită să facă legătura între om și divinitate,fie că divinitatea a fost conce-pută politeist,dualist sau monoteist.

Deosebirile privind natura preoției sunt foarte mari.Dacă în hinduism preoții sunt de origine divină,au o structură socială supe-rioară,în budism preoția este deschisă pentru toți credincioșii budiști, care,fără o pregătire prealabilă specială,pot să îmbrățișeze această funcție.Dacă în iudaism preoții au fost aleși de Moise și numiți pă-zitori ai legământului cu Iah-ve,în islamism,preotul rămâne un con-ducător politic,un ales al comunității,care are anumite funcții sacer-dotale.

În ceea ce privește clasele preoțești pe care le-am întâlnit pe parcursul expunerii,am văzut că o clasă importantă este aceea a sacrificatorilor,deoarece sacrificiul apare ca actul principal în toate religiile.La vechii indieni,spre exemplu,sacrificiul era însoțit de for-mule speciale,la mazdeeni cultul focului era nelipsit din aceste ritua-luri,iar la evrei diversitatea sacrificiilor surprinde pe orice cititor.Sa-crificatorul împlinește în cultul religiei naturale acțiunea pozitivă de îmblânzire a zeilor și de atragere a bunei lor voințe pentru a acorda oamenilor toate cele necesare.

O altă categorie de preoți este aceea a monahilor budiști,fiind vestiți pentru contemplația și asceza prin care tind să atingă desă-vârșirea,tind să atingă starea de nirvana.

O a treia clasă preoțească,ce se distinge uneori destul de bine este aceea a preoților cântăreți,cum ar fi udgatar la preoții vedici,ca-re acompania executarea sacrificiului cu melodii sfinte.

În ceea ce privește modul de transmitere a preoției am văzut că la unele religii preoția este ereditară,la altele neereditară,iar la al-tele și ereditară și neereditară(cum este în hinduism).Preoția eredi-tară apare și la poporul israelit,unde tribul lui Levi avea în grijă slujba templului.

În unele religii,îmbrăcămintea preoților era special confecțio-nată(iudaism,creștinism),în altele nu a existat și nu există veșminte preoțești propriu-zise,delimitate de cele ale oamenilor de rând ca în hinduism sau în islamism.

Condițiile pentru primirea și exercitarea funcției preoției se pot împărți în două mari categorii:unele generale,pe care candidații la preoție trebuie să le împlinească în toate religiile și altele speciale fiecărei religii,fiecărui cult.Între cele generale se pot cita:lipsa defectelor trupești,originea cetățenească autentică,lipsa unor delicte care,din punct de vedere religios,atrag după ele o pată trupească, așa cum este de exemplu uciderea.Condițiile speciale pentru pri-mirea și exercitarea preoției au variat și variază extrem de mult de la o religie la alta și de la o epocă la alta.Aceste condiții se referă cum am văzut,îndeosebi la abstinența sexuală,unele religii cerând casti-tate absolută.Alte condiții se referă la vârsta candidaților,în unele re-ligii fiind obiceiul ca să fie consacrați slujirii templului copiii în momentul nașterii.

Ca obligații,am remarcat că preoții n-au împlinit totdeauna numai funcții pur preoțești,de sacrificatori,de exorciști,auguri sau cântăreți,ci au avut și obligații de ordin cultural și educativ,medical și politic ori judecătoresc.

Drepturile și avantajele preoților au variat,de asemenea,foarte mult și variază după religii și vremuri,mergând uneori până la privilegii excepționale,ca la vechii brahmani și până la o formidabilă putere economică și politică,așa cum s-a întâmplat,de exemplu,la musulmani și la zoroastrieni.În general,însă,în toate religiile dom-nește principiul pe care îl găsim și în Noul Testament,după care”cei ce săvârșesc cele sfinte mănâncă de la templu și cei care slujesc altarului au parte de la altar”(1Corinteni,9,13).252

Am văzut că mai în toate religiile slujirea preoțească a constat și constă în primul rând în aducerea de jertfe pentru îmblânzirea zeilor și pentru obținerea de avantaje de tot felul.

Cu totul altfel stau lucrurile în creștinism,unde obligația principală a preotului este aceea de a învăța poporul,având pentru aceasta la îndemână o doctrină perfect închegată și unitară și o morală fundamentată pe această doctrină.Sfântul Apostol Pavel spune:”Hristos nu m-a trimis să botez,ci să binevestesc…și vai mie, de nu voi binevesti”(1Corinteni,9,16).253

Canonul 19 al Sinodului 6 Ecumenic îndatorează pe mai marii Bisericii(în parohie preotul) să predice mai ales în duminici

–––––––––

252)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Săvârșitorii cultului…,p.652.

253)Pr.Prof.Constantin Galeriu,Preoția ca slujire a cuvântului,în”Ortodoxia”,nr.2/1979, p304.

și sărbători,deci mai ales în legătură cu cultul public.Nu mai puțin Sfântul Vasile cel Mare cere”să se socotească un ucigaș de oameni cel care va lipsi de la datoria de a învăța”,iar Sfântul Ioan Gură de Aur(Hrisostom) zice că preoția constă în a învăța și”a binevesti”.254

Jertfa de bunăvoie a Mântuitorului Hristos,perpetuată în Sfântul Altar prin săvârșirea Sfintei Euharistii de către preoții creștini este cea mai sublimă jertfă,pe care n-o găsim în spiritul și în litera ei în nici o altă religie.Se poate spune,deci,că textul sfânt,care privește investitura primită de Sfinții Apostoli la Cina cea de Taină este char-ta sacerdoțiului creștin.255

Preoția creștină,spre deosebire de alte preoții,este o slujire di-vină,fără rang printre dregătoriile pământești.Ea este semnul dra-gostei culminante pentru Hristos și pentru oameni.Ținta ei finală este aducerea omului la îndumnezeire.Preoția creștină a inițiat și a spri-jinit opere considerabile de folos comunitar și de transformări soci-ale. Ea este creatoarea așezămintelor de asistență socială: spitale, a-zile, case de educație,gospodării, școli,etc.

Așadar,există între creștinism și celelalte religii diferențe fundamentale,ființiale,diferențe care în chip necesar apar și pe plan extern,în instituția preoției.Specificul creștinismului,care vădește această religie ca fiind religia revelată prin excelență imprimă și pre-oției creștine un caracter deosebit,o demnitate aparte,o eficacitate practică neîntâlnită în alte religii.

În încheierea acestei expuneri,putem spune că sacerdoțiul religiilor necreștine poate fi considerat numai o umbră a preoției creștine,preoție care-și trage esența din adevărata,universala și veș-nica preoție a Domnului nostru Iisus Hristos,preoție căreia Sfinții Părinți i-au închinat pagini de o rară frumusețe și pe care au admi-rat-o până și dușmani ai creștinismului ca împăratul apostat Iulian (361-363).256

Pe drept cuvânt s-a spus,deci,că preoția creștină este un mira-col permanent în sânul Bisericii și ceva unic în istoria religiilor lumii.

–––––––––––

254)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Săvârșitorii cultului…,p.655.

255)Diac.Prof.Emilian Vasilescu,Săvârșitorii cultului…,p.654.

256) Pr.Prof.Dr.Ioan Rămureanu,op.cit.,p.113.