Preot dr. Achim S ărășan [614924]

Licență

Preot dr. Achim S ărășan [614924]

Byadmin ianuarie 1, 2024

,,
Preot dr. Achim S ărășan

VIATA SI CINSTIREA
MAICII DOMNULUI

EDITURA CRISSERV
MEDIAȘ 2012

Copyright © 2012, Achim S ărășan
Toate drepturile asupra versiunii în limba român ă aparțin
autorului.
Reproducerea integral ă sau parțială a textului din aceast ă carte
este posibil ă numai cu acordul prealabil scris al autorului.

Tehnoredactare: Maria și Achim S ărășan

Coperta: Icoan ă Buna Vestire – Biserica Rus ă

Această lucrare s-a editat prin bun ăvoința:
S.C. BAT MEDIA Ș S.A.
S.C. KONSTA SPLENDID S.R.L. Media ș
S.C. POSADA MED S.R.L. Media ș

1
Cuprins
Cuprins
Partea întâi
CUPRINS …………………………………………………………………………… 1
PREFAȚĂ ………………………………………………………………………….. 3
GENEALOGIA MAICII DOMNULUI …………………………………….. 13
NAȘTEREA MAICII DO MNULUI ………………………………………… 20
INTRAREA ÎN TEMPLU …………………………………………………….. 29
ALEGEREA LU I IOSIF ……………………………………………………… 39
BUNA VESTIRE ……………………………………………………………….. 46
VIZITA LA EL ISABETA …………………………………………………….. 62
ÎNTOARCEREA ACAS Ă. DILEMA LUI IOSIF ……………………… 69
NAȘTEREA DOMN ULUI …………………………………………………… 74
MAICA DOMNULUI ÎN PERIOADA COPIL ĂRIEI LUI IISUS ….. 82
TĂIEREA ÎMPREJUR ………………………………………………………….. 82
ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI …………………………………………………. 86
IISUS LA DOISPREZECE ANI . ÎNGRIJORAREA MAICII DOMNULUI …… 92
MAICA DOMNULUI ÎN TIMPUL ACTIVIT ĂȚII PUBLICE A
MÂNTUITORU LUI …………………………………………………………….. 98
MAICA DOMNULUI AL ĂTURI DE FIUL S ĂU ÎN PERIOADA
PATIMILOR SALE ………………………………………………………….. 107
COBORÂREA DE PE CRUCE A MÂNTUITORULUI ȘI
PUNEREA ÎN MORMÂNT ………………………………………………… 117
ÎNVIEREA DO MNULUI ……………………………………………………. 120
MAICA DOMNULUI DUP Ă ÎNĂLȚAREA FIULUI S ĂU LA
CERURI …………………………………………………………………………. 122 Copyright © 2012, Achim S ărășan

2
Viața și cinstirea Maicii Domnului
ADORMIREA MAIC II DOMNULUI …………………………………….. 135
CRONOLOGIA VIE ȚII MAICII DOMNULUI ………………………… 150

Partea a doua
CINSTIREA MAIC II DOMNULUI ……………………………………….. 153
FECIOARA MARIA – N ĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU ………. 156
PURUREA FECIORIA MAICII DOMNULUI ………………………… 168
1. FECIORIA ÎNAINTE DE NA ȘTERE (ANTE PARTUM ) ………………… 168
2. FECIORIA ÎN NA ȘTERE (IN PARTUM ) ………………………………… 171
3. FECIORIA DUP Ă NAȘTERE (POST PARTUM ) ……………………….. 183
FRAȚII DOMNULUI …………………………………………………………. 186
CINSTIREA MAICII DOMNULUI ÎN CULTUL ORTODOX ……. 199
INSTITUIREA S ĂRBĂTORILOR ÎNCHINATE MAICII
DOMNULUI ……………………………………………………………………. 203
CINSTIREA MAICII DOMNULUI ÎN RUG ĂCIUNI ȘI CÂNTĂRI
(CULTUL MAICII DOMNULUI) …………………………………………. 210
CINSTIREA MAICII DO MNULUI ÎN SFIN TELE ICOANE …….. 220
ZIDIREA DE BISERICI ÎN CINSTEA ȘI POMENIREA MAICII
DOMNULUI ……………………………………………………………………. 234
ALTE MODALIT ĂȚI DE CINSTIRE A MAICII DOMNULUI …… 238
CINSTIREA MAICII DOMNULUI LA CELELALTE CULTE
CREȘTINE ……………………………………………………………………… 240
1. MARIOLOGIA ROMANO -CATOLIC Ă …………………………………… 240
1.1. Imaculata concep ție …………………………………………… 243
1.2. Înălțarea Fecioarei Maria cu trupul la cer ……………… 254
1.3. Fecioara Maria împreun ă-răscumpărătoare
«corredemptrix» cu Hristos a neamului omenesc …………. 261
2. CINSTIREA MAICII DOMNULUI LA PROTESTAN ȚI …………………. 271
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………. 282
ICOANE………………………………………………………………………… 291Copyright © 2012, Achim S ărășan

3
Prefață
Prefață
Maica Domnului este un personaj central în via ța
noastră religioas ă, legătura noastr ă cu ea fiind una de mare
intimitate. O sim țim ca fiind foarte apropiat ă de noi, ca parte
integrantă din familia noastr ă. De aceea o numim „Maica
noastră, a tuturor”.
Ea este perceput ă ca fiind „Ocrotitoarea noastr ă” și
„Mijlocitoarea noastr ă” în rela ția pe care o avem cu
Dumnezeu, iar începând cu Sfin ții Apostoli și continuând cu
Sfinții Părinți și cu creștinii de rând din toate genera țiile, în
cadrul cultului cre știn s-a dezvoltat un întreg ansamblu de
rugăciuni pe care le închin ăm și le adresăm Fecioarei Maria.
În formule liturgice, în imne și cântări duhovnice ști,
Fecioara Maria e numit ă „Născătoare de Dumnezeu” și
„Pururea Fecioar ă”, și aceasta nu numai din secolul al V-lea,
când s-a stabilit „doctrina mariologic ă”, ci de când a luat
naștere Biserica lui Hristos. Este de remarcat îns ă că în
aceste formul ări liturgice, în aceste rug ăciuni pe care le
adresăm Maicii Sfinte, nu îi cerem acesteia „s ă ne
mântuiasc ă”, ci „să ne miluiasc ă”. Aceasta datorit ă faptului
că mântuirea a fost realizat ă de Fiul lui Dumnezeu Întrupat,
Dumnezeu adev ărat și om adev ărat, și numai lui Dumnezeu
îi cerem în rug ăciune „să ne mântuiasc ă”.
De ce avem o leg ătură atât de strâns ă și apropiat ă cu
Maica Domnului? Deoarece o percepem nu numai ca fiind
„Mama Fiului lui Dumnezeu Întrupat, Mântuitorul nostru Iisus Hristos”, ci și ca „Mam ă a noastră”, care ne iube ște și
care ne ajut ă cu rugăciunile sale pentru c ă „mult poate
rugăciunea mamei spre îmblânzirea St ăpânului”. De aceea o Copyright © 2012, Achim S ărășan

4
Viața și cinstirea Maicii Domnului
numim în rug ăciuni „nădejdea noastr ă, întărirea cea tare a
mucenicilor, lauda cea pream ărită a Apostolilor,
povățuitoarea cea tare a c ălugărilor, înfrânarea cea tare a
postitorilor, cur ăția și mărirea fecioarelor, veselia cea lin ă a
maicilor, în țelepciunea și învățătura pruncilor, cârmuitoarea
săracilor și a văduvelor; îmbr ăcăminte celor goi, s ănătate
celor bolnavi, izb ăvirea celor robi ți; liniște celor de pe mare,
liman bun celor învifora ți, povățuitoare neostenit ă celor
rătăciți, mergere u șoară celor călători, odihn ă bună celor
osteniți, acoperământ și scăpare celor asupri ți; celor săraci
bogăție neîmpu ținată, celor întrista ți de-a pururea
mângâiere, celor pe care nu-i iube ște nimeni iubire cu
smerenie; celor p ăcătoși ajutor de mântuire c ătre Dumnezeu;
tuturor cre știnilor îngr ădire tare, ajut ătoare nebiruit ă și
folositoare.” Pentru c ă „prin tine Cel nev ăzut S-a f ăcut
văzut, pentru care aducem rug ăciune ție, noi robii t ăi,
Doamna noastr ă” (Acatistul Bunei Vestiri).
Cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat pe parcursul
timpului. Pornind de la rug ăciuni mai simple, s-a ajuns la
unele mai complexe, precum Acatistele și Paraclisele, toate
aceste rug ăciuni reliefând leg ătura noastr ă sufleteasc ă cu
Maica Sfânt ă și încrederea noastr ă în ajutorul și mijlocirea
ei către Dumnezeu. Aspectul negativ a fost c ă, în anumite
timpuri și locuri, au ap ărut exager ări în cultul și cinstirea
Maicii Domnului. Revers ul la aceste exager ări a fost
negarea rolului Maicii Domnului în procesul de mântuire, și
implicit anularea cultului închinat acesteia. În consecin ță,
s-a creat o vast ă literatură dedicată vieții și cinstirii Maicii
Domnului, literatur ă care se va dezvolta în continuare.
Poate se vor na ște întrebările: Mai era nevoie de
prezenta lucrare? Ce adu ce ea nou în literatura de
specialitate? Ideea acestei lucr ări și concretizarea ei
ulterioară se datoreaz ă dorinței și cerințelor credincio șilor
noștri de a avea la dispozi ție o lucrare sistematic ă în care să Copyright © 2012, Achim S ărășan

5
Prefață
se găsească informațiile fundamentale despre via ța Maicii
Domnului și despre rolul ei în lucrarea de mântuire a
neamului omenesc. Aceste informa ții sunt prezentate în
contextul istoric și religios al timpului când a tr ăit Maica
Domnului.
Pentru o mai bun ă prezentare a materialului, am
împărțit această lucrare în dou ă părți. Partea întâi, Viața
Maicii Domnului , oferă o privire de ansamblu asupra
evenimentelor esen țiale din via ța Fecioarei Maria – nu
izolate, ci strâns împletit e cu evenimentele din via ța și
activitatea public ă a Mântuitorului Iisus Hristos. În partea a
doua, Cinstirea Maicii Domnului este descris ă în diferitele
perioade istorice, începând cu Biserica primar ă și până în
zilele noastre, în lumina hot ărârilor Sinoadelor ecumenice.
De aceea, s-a impus explicarea formul ărilor doctrinare ca
«Fecioara Maria e N ăscătoare de Dumnezeu» și «Maica
Sfântă e Pururea Fecioar ă» – însușiri ce au dus în Biserica
creștină la preacinstirea Maicii Domnului (hiperdulia). A
fost necesar ă de asemenea o analiz ă a modului cum a
evoluat cultul Maicii Domnului și cinstirea ei și din punct de
vedere inter-confesional.
Alcătuirea părții întâi, Viața Maicii Domnului , are la
bază relatările Sfintelor Evanghelii dup ă Matei și Luca.
Acolo unde acestea n-au acoperit paleta informa țiilor, am
apelat la Protoevanghelia lui Iacov . Deși aceasta din urm ă
este considerat ă și declarat ă ca „scriere apocrif ă”, faptul c ă
ea a fost acceptat ă și promovat ă de Sfin ții Părinți m-a
determinat s ă consider c ă poate fi folosit ă ca surs ă
informativ ă. Apoi, am apelat la scrierea Sfântului Maxim
Mărturisitorul Viața Maicii Domnului , datorită renumelui
acestui mare p ărinte bisericesc dar și a faptului c ă el a trăit
într-o perioad ă mai apropiat ă de timpul vie țuirii Maicii
Domnului – argumente care m-au determinat s ă citez destul
de mult din lucrarea amintit ă. Copyright © 2012, Achim S ărășan

6
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Partea întâi începe cu „Gen ealogia Maicii Domnului”,
care a fost întocmit ă pe baza informa țiilor scripturistice și
patristice. Scopul ei este de a aduce un plus de l ămurire în
ce privește „originea împ ărătească davidică a Mântuitorului”
și problema „delicat ă” a leg ăturilor de rudenie ale
Mântuitorului cu Ioan Botez ătorul, cu familia Zevedei și, nu
în ultimul rând, cu a șa-numiții „frați ai Domnului”. Din
genealogie reiese clar și limpede leg ătura de rudenie între
Maica Domnului și dreptul Iosif, precum și cea dintre acesta
și fratele său Cleopa, tat ăl „fraților Domnului”.
În continuare, am alc ătuit pe baza acelora și surse o
„Viață a Maicii Domnului” cursiv ă și fără lacune majore.
Izvoarele amintite le-am privit analitic și critic uneori, ceea
ce a permis formularea și anumitor concluzii, pe care ne-am
străduit să le păstrăm în linia normelor de credin ță ortodoxă.
Viața Maicii Domnului pân ă la momentul Bunei
Vestiri a avut ca surs ă de informa ții, pe lâng ă cele
menționate deja, și scrierile Sfin ților Părinți oglindite în
imnele liturgice de la s ărbătorile închinate Maicii Sfinte.
Toată această perioadă din viața Fecioarei Maria a fost una
de rugăciune permanent ă și de preg ătire pentru marele
moment al Bunei Vestiri. Acestui capitol i-am acordat un spațiu mai mare, având în vedere c ă este momentul din via ța
Maicii Domnului și din istoria mântuirii neamului omenesc
căruia Sfinții Părinți și teologii i-au consacrat cele mai multe
studii, comentarii și analize. Sfântul Maxim M ărturisitorul și
marii noștri teologi au încercat s ă pătrundă chiar dincolo de
informațiile furnizate de Sfintele Evanghelii despre acest
eveniment.
Rolului dreptului Iosif în via ța Maicii Domnului și a
Pruncului Iisus i-am acordat importan ța cuvenită pentru că,
din păcate, pe parcursul timpului și mai ales în ultima
perioadă, unii oameni care se definesc ca
și „creștini” au
indus și induc în continuare ideea c ă Maica Domnului ar fi Copyright © 2012, Achim S ărășan

7
Prefață
avut cu dreptul Iosif, dup ă nașterea Mântuitorului, o via ță
normală ca soț și soție. Am considerat c ă este imperios
necesar s ă răspund acestor enormit ăți izvorâte din min ți
bolnave. Toat ă lumea cre ștină trebuie să înțeleagă că „starea
de sfințenie” este o stare ce te ridic ă deasupra unei vie ți
obișnuite, că ea exclude starea de p ăcat sau gândul p ăcătos.
Starea de sfin țenie este ie șirea din sfera patimilor; este
starea de îndumnezeire a omului. A ne imagina c ă Maica
Domnului a fost un om obi șnuit, supus tenta țiilor și
păcatelor, este o blasfemie.
Viața Maicii Domnului, fiind o via ță comună cu Fiul ei
dumnezeiesc, nu poate fi deci descris ă și analizat ă separat.
Fecioara Maria, tr ăind cu Fiul ei și pentru El, a tr ăit
împreună cu El lucrarea Sa mântuitoare. A încercat mereu
să-I fie de ajutor, sluj indu-I. De aceea, via ța Maicii Sfinte nu
putea fi prezentat ă decât în strâns ă corelație cu activitatea
publică a Mântuitorului, incl usiv în perioada P ătimirilor și
Învierii din mor ți a Domnului.
Capitolele „Maica Domnului dup ă Înălțarea Fiului s ău
la cer” și „Adormirea Maicii Domnului” vin s ă întregeasc ă
imaginea de ansamblu a vie ții Fecioarei Maria.
Am eviden țiat mereu modul în care Mântuitorul Iisus
Hristos a tratat-o pe distinsa Sa mam ă, dragostea pe care i-a
purtat-o, grija și protecția cu care a înconjurat-o. În rela ția
Sa cu Maica Sfânt ă, S-a comportat ca un Fiu iubitor,
cinstind-o și oferindu-i toat ă dragostea Sa – dragoste
reliefată și de modul în care El i-a purtat de grij ă atât în
timpul vie ții Sale pe p ământ, cât și după înălțarea Sa la cer.
Partea a doua a lucr ării, Cinstirea Maicii Domnului , are
la bază hotărârile dogmatice ale Sinoadelor ecumenice III
(Efes, 431) și IV (Calcedon, 451), și anume: „Fecioara
Maria este N ăscătoare de Dumnezeu” și „Maica Domnului
este Pururea Fecioar ă”. Copyright © 2012, Achim S ărășan

8
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Primele capitole din partea a doua sunt dedicate
prezentării și analizei acestor hot ărâri sinodale. Pe baza
acestor dogme s-a structurat întreaga înv ățătură creștină
despre „Cinstirea Maicii Domnului” oglindit ă în cultul
creștin. Totodat ă, am urm ărit mereu s ă evidențiez că
cinstirea Maicii Domnului și cultul închinat ei nu trebuie
privite separat de cinstirea Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că cinstindu-l pe El, ci nstirea aceasta se r ăsfrânge și
asupra Maicii Sale, și invers. Faptul c ă Mântuitorul a fost
declarat „Dumnezeu adev ărat din Dumnezeu adev ărat” a
însemnat extinderea acestei formul ări și asupra Fecioarei
Maria: Ea fiind mama lui Iisu s Hristos, care e „Dumnezeu
adevărat”, implicit ea e „N ăscătoare de Dumnezeu”.
„Pururea Fecioria Maicii Domnului” a suscitat mai
multe păreri și comentarii. Dac ă ortodocșii și catolicii nu
contestă nicidecum aceast ă formulă doctrinar ă, protestan ții
se limiteaz ă în a rămâne la p ărerea că „Maria a fost fecioar ă

înainte de na ștere”, punând sub semnul întreb ării fecioria
Maicii Domnului atât în timpul na șterii, cât și după naștere.
Problema cea mai des adus ă în discu ție de protestan ți și
neoprotestan ți este cea a „fra ților Domnului”, problematic ă
căreia i-am acordat un spa țiu mai amplu.
În continuare, în partea a doua, am abordat problema
cinstirii Fecioarei Mari a din punct de vedere
inter-confesional. Un prim capitol este dedicat „Cinstirii Maicii Domnului în Ortodoxi e”. Pentru început am f ăcut o
prezentare istoric ă a modului în care Maica Domnului a fost
cinstită în Biserica primar ă, cinstire care a îmbr ăcat diferite
forme. Apoi, în capitolele urm ătoare, am prezentat aceste
forme diverse de cins tire a Maicii Sfinte.
Cinstirea Maicii Domnului în cult, în rug ăciuni, în
cântări comune și individuale, a fost modul în care Sfin ții
Părinți, credincio șii și Biserica întreag ă au simțit și trăit
legătura lor spiritual ă cu Maica Domnului. Frumuse țea Copyright © 2012, Achim S ărășan

9
Prefață
imnelor, și mai ales mesajul pe care îl transmit, relev ă
legătura de mare intimitate dintre noi și Maica Sfânt ă.
Tocmai cinstind-o pe Fecioara Maria a ap ărut ca o
necesitate instituirea unor s ărbători religioase închinate
anumitor evenimente din via ța ei.
Cinstirea Maicii Domnului a îmbr ăcat și o form ă
văzută, și anume iconografia dedicat ă Maicii Sfinte. În
picturi și icoane, începând cu Sfântul Evanghelist Luca,
creștinii au încercat ca, în forme v ăzute, palpabile, s ă aibă în
mijlocul lor, în biserici și case, pe Maica Sfânt ă, fie cu
dumnezeiescul Prunc în bra țe, fie în chip de „Orant ă”,
rugându-se cu noi – dar sugerându-ne mereu c ă, prin ea și cu
ea, Iisus Hristos este o prezen ță reală și permanent ă în viața
noastră.
Cinstirea Fecioarei Maria de c ătre noi a îmbr ăcat și alte
forme, pe care le-am prezentat în rezumat în capitolul „Alte
modalități de cinstire a Maicii Do mnului”. Toate acestea,
individual și colectiv, relev ă dragostea cre știnilor pentru
Maica Sfânt ă, recunoștiința noastră pentru c ă prin ea S-a
coborât Dumnezeu pe p ământ și ne-a mântuit, încrederea
noastră că „Ea” este mereu lâng ă noi, cu noi în rug ăciuni, că
ne ocrotește ca o „Mam ă bună”.
Abordarea capitolului „Cinstirea Maicii Domnului la
celelalte culte cre știne” a devenit o necesitate în contextul
conviețuirii noastre cu cre știni din Biserica Romano-
Catolică și cultele protestante și neoprotestante. Exager ările
la care a ajuns cultul mari ologic catolic, supralicitând
„cinstirea Maicii Domnului”, ne-au determinat s ă formulăm
răspunsuri prin care s ă ne ferim credincio șii de la alunecarea
pe aceast ă pantă greșită, neconform ă cu formul ările
dogmatice ale Sinoadelor ecumenice. Nu putem accepta „dogmele apusene” ale «Imaculatei concep ții», «Înălțarea
Fecioarei cu trupul la cer», sau p ărerea teologic ă că Fecioara
Maria e «împreun ă mântuitoare» cu Fiul s ău – teorii care o Copyright © 2012, Achim S ărășan

10
Viața și cinstirea Maicii Domnului
pun pe Maica Domnului într-un paralelism cu Mântuitorul –
întrucât mântuirea a venit și vine numai de la Iisus Hristos și
prin Iisus Hristos.
Atitudinea protestan ților și mai ales a neoprotestan ților
față de Maica Domnului și implicit fa ță de cinstirea ei este
una care aduce sminteal ă pentru credicio șii noștri. Nu vom
înțelege niciodat ă „ce rău” le-a făcut Maica Sfânt ă de simt și
manifestă o atât de mare aversiune fa ță de ea. Cum nu
înțeleg că „Ea” este „Mama lui Iisus Hristos” și că dacă Îl
cinstesc pe El, aceast ă cinstire trebuie s ă se extind ă și asupra
mamei Sale? C ă dacă n-o cinstesc pe ea nu-L cinstesc nici
pe Fiul ei. Ei cum s-ar sim ți dacă cineva le-ar ponegri
propria mam ă? Cu ce ochi îl pot privi pe un astfel de om?
Cum vor îndr ăzni să se întâlneasc ă cu „Fiul Mariei” la
dreapta judecat ă după ce I-au ponegrit și batjocorit mama?
Ce rău le-a făcut Maica Sfânt ă? Căci prin ea S-a întrupat
Fiul lui Dumnezeu, și fără Fiul ei nu putea s ă se înfăptuiască
mântuirea lumii. „Cine aude s ă înțeleagă!”
În prezentarea doctrinei or todoxe despre cinstirea
Maicii Domnului, precum și a doctrinei celorlalte culte
creștine, am apelat mereu la operele Sfin ților Părinți și la
studiile marilor no ștri teologi. În probleme esen țiale am citat
din operele lor, și chiar dac ă unor cititori ai acestei c ărți li se
va părea că sunt citări mai extinse, le r ăspundem c ă am ales
această soluție pentru c ă răspunsurile venite din partea
Sfântului Ioan Damaschin, Sfântul Maxim M ărturisitorul
sau a unor distin și teologi precum D. St ăniloae sunt mai
elocvente și mai competente. Citarea din Sfin ții Părinți vine
să suplineasc ă lipsa informa țiilor scripturistice referitoare la
viața și activitatea Maicii Domnului. În plus, în expunerea
opiniilor teologilor pe parcursul întregii lucr ări, am urm ărit
ca fiecare eveniment în parte, dar și problemele de doctrin ă,
să fie cât mai bine elucidate, astfel încât cititorii s ă-și poată
forma convingeri corecte și ferme. Copyright © 2012, Achim S ărășan

11
Prefață
Cinstirea Maicii Domnului este o datorie esen țială a
vieții de cre știn. A cinstit-o P ărintele ceresc, Dumnezeu
Tatăl, când a ales-o pentru vrednicia ei s ă devină Maică
Fiului Său Întrupat. A cinstit-o Duhul Sfânt care a coborât
peste ea și a umbrit-o de la Buna Vestire pân ă la Adormirea
ei. A cinstit-o și a iubit-o Fiul s ău care și-a alcătuit trup din
trupul și suflet din sufletul ei, și s-a hrănit la pieptul ei. Fiul
Și-a iubit mama pentru c ă aceasta L-a iubit cu toat ă ființa ei,
sărutându-L, purtându-L în bra țe și ocrotindu-L. La o astfel
de dragoste Iisus Hristos a r ăspuns cu o dragoste și mai
mare. Au cinstit-o îngerii în cepând cu Arhanghelul Gavriil
și cu toți sfinții îngeri care au ocrotit-o, care au înt ărit-o în
momentele grele ale vie ții, care s-au rugat și se roag ă
împreună cu ea pentru noi oamenii și pentru a noastr ă
mântuire. Au cinstit-o Apostolii care au considerat-o „Maica
lor ocrotitoare”. Au cinstit-o femeile mironosi țe care îi
slujeau ei și Fiului s ău și se rugau împreun ă cu ea. Au
cinstit-o contemporanii, cinstire rezumat ă de o femeie din
popor în cuvintele adre sate lui Iisus: „Fer icit este pântecele
care Te-a purtat și sânii la care ai supt”. La aceste cuvinte
Mântuitorul a r ăspuns: „A șa este!” (Luca 11, 27-28).
A cinstit-o și o cinste ște Biserica lui Hristos ca pe o
Maică și Fecioară, ca pe o „N ăscătoare de Dumnezeu”, în
imne și cântări duhovnice ști, în rugăciuni și în iconografie,
icoana Maicii Sfinte cu pruncul Iisus în bra țe fiind prezent ă
în casa fiec ărui creștin.
O iubim și o cinstim și noi cu toat ă căldura credin ței
sufletului nostru. O iubim pentru c ă este alături de noi ca o
mare ocrotitoare. Îi adres ăm rugăciuni și o cinstim pentru c ă
ne ocrote ște copiii și familia întreag ă. Una dintre minunile
Maicii Domnului relev ă și acest aspect: „O mam ă văduvă,
cu doi copii mici, era obligat ă să meargă la lucru în fiecare
zi pentru a- și câștiga pâinea cea de toate zilele și cele
necesare traiului. Nu avea cui s ă-și lase copiii spre îngrijire. Copyright © 2012, Achim S ărășan

12
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Avea însă în casă o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul în
brațe, icoană așezată pe un perete. Înainte de a pleca la
muncă se închina în fa ța acestei icoane și zicea: «Maica
Domnului, eu m ă duc la lucru. Te rog s ă ai grijă de copiii
mei.» Dar într-o zi, copiii au g ăsit niște chibrituri, s-au jucat
cu ele și s-a aprins casa. Când s-a apropiat de cas ă mama
acestor doi copii, a v ăzut fumul mare și focul ce-i mistuia
casa. În jurul casei erau strân și oameni care se temeau din
pricina fl ăcărilor să intre înăuntru să-i salveze pe cei doi
copii. Atunci femeia, mânat ă de dragostea ei de mam ă, a
intrat în cas ă și, deznădăjduită, a strigat: «Maica Domnului,
te-am rugat s ă ai grijă de copiii mei cât timp sunt plecat ă la
lucru, și tu n-ai avut grij ă de ei!» Prin fumul greu îns ă a
observat atunci c ă, lângă un perete, icoana cu Maica
Domnului era c ăzută jos, iar în spatele icoanei erau
adăpostiți cei doi copii, teferi și nevătămați. Mama i-a luat
în brațe și a sărutat icoana Maicii Sfinte, zicând: «Maica
Domnului, te rog s ă mă ierți că m-am îndoit de ajutorul și
ocrotirea ta! Te rog s ă mă ierți!»”
În acest mod, cre știnii cinstitori ai Maicii Domnului din
toate timpurile și-au încredin țat copiii și familia purt ării de
grijă a Maicii Sfinte. A șa am făcut și facem și noi. Ne-am
încredințat și ne încredin țăm pe cei dragi ocrotirii Fecioarei
Maria, căci ea este nu numai Maica lui Dumnezeu, ci și
Maică a noastr ă a tuturor. Pentru toate îi mul țumim și îi
închinăm cu smerenie aceast ă lucrare a noastr ă.
A. S.

13
Genealogia Maicii Domnului

Partea întâi

Genealogia Maicii Domnului
Sfântul Ioan Damaschin a afirmat c ă „nu era obiceiul
la evrei și nici în dumnezeiasca Scriptur ă să se facă
genealogia în linie feminin ă”1, dar noi am considerat c ă este
imperios necesar s ă încercăm alcătuirea unei genealogii a
Maicii Domnului pe ntru a putea în țelege originea
împărătească a Fecioarei Maria și implicit a Fiului s ău,
Domnul nostru Iisus Hristos. Tot pe baza acestei genealogii vom înțelege și legătura de rudenie a Ma icii Domnului cu
dreptul Iosif, dar și cu celelalte pers onaje biblice din
anturajul ei, ca Elisabeta și Ioan Botez ătorul, Salomea și
Zevedei – p ărinții Sfinților Apostoli Iacov și Ioan
Evanghelistul – și nu în ultimul rând, cine erau „fra ții
Domnului”.
La baza alc ătuirii acestei genealogii stau informa țiile
furnizate de Sfin ții Evangheli ști Matei și Luca, cele din
Sfânta Tradi ție, cărțile de slujb ă și operele Sfin ților Părinți.

1 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica , Edit. Institutului Biblic,
București, 2005, p. 205. Copyright © 2012, Achim S ărășan

14
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Genealogia evanghelistului Matei, cap. 1, v. 15-16,
consemneaz ă: „Matan a n ăscut pe Iacov; Iacov a n ăscut pe
Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a n ăscut Iisus, care se
cheamă Hristos”, ceea ce ar l ăsa impresia c ă Mântuitorul
Iisus Hristos ar avea leg ătură cu împăratul David pe cale
genealogic ă prin Iosif Teslarul. Se știe însă că rolul acestuia
în viața Fecioarei Maria și a pruncului Iisus a fost acela de
ocrotitor, și nu cel de tat ă al lui Hristos. „ Și fără s-o fi
cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a n ăscut pe Fiul S ău cel Întâi
Născut, căruia i-a pus numele Iisus.”2 Se naște întrebarea
dacă afirmația că „Iisus este fiul lui David” e una real ă, iar
pentru a g ăsi un răspuns am apelat la informa țiile oferite de
cărțile de cult, unde am g ăsit următoarea relatare: „Tat ăl
Sfintei Fecioare, Ioachim, se tr ăgea din neam împ ărătesc…
Iar Sfânta Ana se tr ăgea din Matan, al dou ăzeci și treilea din
neamul lui David și al lui Solomon; acesta a luat pe Maria
din neamul lui Iuda și a născut pe Iacob, tat ăl lui Iosif
Teslarul și trei fete: pe Maria, Sovi și Ana. Maria a n ăscut
pe Salomi moa șa; Sovi a n ăscut pe Elisabeta, iar Ana pe
Născătoarea de Dumnezeu. Deci Preasfânta este nepoata lui
Matan și a Mariei, femeia sa. Iar Elisabeta și Salomi erau
nepoate ale Anei de surori și verișoare cu N ăscătoarea de
Dumnezeu.”3

2 Matei 1, 25
3 Mineiul pe luna Septembrie, Edit. Institutului Biblic, Bucure ști, 2003,
p. 124. Copyright © 2012, Achim S ărășan

15
Genealogia Maicii Domnului

Înrudirea Fecioarei Maria cu Elisabeta este
confirmat ă și de Evanghelia dup ă Luca: „și iată Elisabeta,
rudenia ta, a z ămislit și ea fiu la b ătrânețe…”4
Pe baza acestor informa ții am alc ătuit o schi ță
grafică din care se observ ă ușor originea comun ă a Fecioarei
Maria cu Iosif, logodnicul ei, ei f iind de fapt veri primari. În
plus, acest adev ăr istoric este consemnat și de Eusebiu de
Cezareea. „Pornind de la acest ă genealogie a lui Iosif
urmeză că și Maria apare din acee și seminție ca și el, căci
după legea lui Moise nu era îng ăduit ca ea s ă se căsătorească
cu cineva dintr-un neam str ăin, ci era rânduit s ă se mărite cu
cineva din aceea și cetate și din aceea și seminție, pentru ca
moștenirea familiei s ă nu treacă la altă seminție.”5
Deși în genealogia Mântuitorului nu este trecut
Ioachim, tat ăl Fecioarei Maria, faptul c ă acesta era din
neamul lui David nu poate fi contestat. Originea comun ă a
lui Ioachim și a Anei este afirmat ă și de Sfântul Maxim

4 Luca 1, 36
5 Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasc ă, I, VII, 17, Edit. Institutului
Biblic, Bucure ști, 1987, p. 51. Copyright © 2012, Achim S ărășan

16
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Mărturisitorul.6 Acesta a spus c ă ambii p ărinți erau din
familia împ ăratului David și că erau respecta ți de întreaga
comunitate. În plus, Ioachim și Ana făceau parte și din
familia lui Levi. Faptul c ă atât Ioachim cât și Iosif,
logodnicul Fecioarei Maria, proveneau deopotriv ă din
familia lui Iuda (davidic ă) și din cea a lui Levi relev ă că
aceștia erau beneficiarii unei îndoite demnit ăți: cea
împărăteacă și cea preo țească. Din acelea și ramuri se tr ăgea
și fericita Ana.
Informații complementare la cele de mai sus și care
ne ajută să conturăm mai precis genealogia Maicii
Domnului ne furnizeaz ă și Sfântul Ioan Damaschin, care a
spus: „Așadar, că Iosif se trage din semin ția lui David au
arătat precis preasfin ții Evangheli ști Matei și Luca. Matei
coboară pe Iosif din David prin Solomon (Matei 1, 6-16), iar
Luca prin Natan (Luca 3, 23-31). Amândoi îns ă au trecut
sub tăcere genealogia Sfinte i Fecioare. Trebuie îns ă să se
știe că nu era obiceiul la evrei și nici în dumnezeiasca
Scriptură să se facă genealogia în linie feminin ă; dar era
Lege prin care se interziceau c ăsătoriile între semin ții
(Numeri 36, 6-9).
Iosif se cobora din semin ția davidic ă și pentru c ă era
drept (Matei 1, 19) nu s-ar fi logodit contra legii cu Sfânta Fecioară, afară numai de cazul în care nu se cobora din
aceeași seminție. Așadar, Evangheli știi s-au mul țumit să
arate numai linia descendent ă a lui Iosif. Trebuie s ă se știe și
aceasta, c ă era lege ca atunci când murea un b ărbat fără
moștenitor, să se căsătorească fratele cu femeia celui r ăposat
(căsătoria de levirat). Cel care se n ăștea era dup
ă fire fiul
celui de-al doilea, adic ă al celui care l-a n ăscut; dup ă lege
însă, a celui răposat.

6 Sfântul Maxim M ărturisitorul, Viața Maicii Domnului , Edit. Deisis,
Sibiu, 1998, p. 7-8. Copyright © 2012, Achim S ărășan

17
Genealogia Maicii Domnului
Din linia genealogic ă a lui Natan, fiul lui David,
Levi a n ăscut pe Melhi și Pantira (genealogia
Evanghelistului Luca). Pantira a n ăscut pe Barpantira, c ăci
așa se numea. Acest Barpantira a n ăscut pe Ioachim,
Ioachim a n ăscut pe Sfânta N ăscătoare de Dumnezeu.
Matan7 a avut femeie din linia genealogic ă a lui Solomon,
fiul lui David din care s-a n ăscut Iacov. Dar când a murit
Matan, Melhi, cel din semin ția lui Natan (fiul lui David), fiu
al lui Levi, dar frate a lui Pantira, s-a c ăsătorit cu femeia lui
Matan, mama lui Iacov și din ea a n ăscut pe Ili (Eli).
Așadar, Iacov și Ili au devenit fra ți din aceea și mamă: Iacov
din semin ția lui Solomon, iar Ili din semin ția lui Natan. Ili,
cel din semin ția lui Natan, a murit f ără copil, și Iacov,
fratele lui cel din semin ția lui Solomon, a luat pe femeia lui
și a ridicat s ămânță fratelui s ău și a născut pe Iosif. A șadar,
Iosif prin fire este fiul lui Iacov, care se coboar ă din
Solomon, dar dup ă lege a lui Ili, care se coboar ă din
Natan.”8

7 În Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, edi ția EIBMBOR, Bucure ști,
2005, p. 206 este trecut Natan; în celelalte izvoare genealogice e trecut
Matan, și în consecin ță, fiind vorba de aceea și persoană, am optat pentru
Matan, pentru a se evita confuzia între Natan, fiul lui David, și Matan,
tatăl lui Iacov, Ana, Sovi și Maria.
8 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica… , p. 205-206. Copyright © 2012, Achim S ărășan

18
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Copyright © 2012, Achim S ărășan

19
Genealogia Maicii Domnului
Completând cu aceste informa ții prima reprezentare
grafică a arborelui genealogic al Maicii Domnului, se poate
constata c ă:
– Iacob este fiul lui Matan și al Mariei;
– Maria se rec ăsătorește cu Melhi și au copil pe Eli,
deci Iacob și Eli sunt fra ți după mamă;
– Iacob are fiu pe Cleopa dintr-o prim ă căsătorie și
din căsătoria a doua cu v ăduva lui Eli, fratele sau, are fiu pe
Iosif Teslarul; deci Cleopa și Iosif Teslarul sunt fra ți după
tată;
– Cleopa are dintr-o prim ă căsătorie fii pe Simon și
pe Iuda, și din căsătoria cu Maria pe Iacob și Iosif, toți patru
fiind cunoscu ți ca „frații Domnului”, fiind de fapt veri ai
doilea cu Mântuitorul pe linie matern ă. Pe linie patern ă
„frații Domnului” erau considera ți veri primari cu
Mântuitorul și, conform legilor familiei la evrei în vremea
aceea, erau numi ți frați, termenul de „v ăr” nefiind cunoscut
în legisla ția și tradiția matrimonial ă de atunci. Erau numi ți
frați pentru c ă Mântuitorul Iisus Hristos era considerat fiul
lui Iosif Teslarul;
– Iosif Teslarul nu poate fi tat ăl „fraților Domnului”,
pentru că Maria lui Cleopa, mama acestora, era în via ță la
aceea dat ă și, în plus, f ăcea parte din grupul femeilor
mironosițe, deci în nici un caz Iosif Teslarul nu putea fi tat ăl
acestora;9
– Din tabel reiese c ă Mântuitorul era v ăr al doilea cu
Ioan Botez ătorul, cu Iacob și Ioan, fiii lui Zevedei, și cu cei
patru frați: Simon, Iuda, Iacob și Iosif;
– Este puțin probabil ca Salomea, so ția lui Zevedei și
mama apostolilor Ioan și Iacov, s ă fie una din „surorile
Domnului”, dup ă cum susțin unii din Sfin ții Părinți.

20
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Nașterea Maicii Domnului
Din Sfintele Evanghelii constat ăm că referirile
evangheli știlor la Maica Domnului sunt pu ține, scurte și
numai tangen țiale, fiind de regul ă legate de relatarea unor
evenimente din via ța Mântuitorului. Dar având în vedere
scopul acestora, scop rezumat de Sfântul Evanghelist Luca
în Faptele Apostolilor 1, 1-2: „cuvântul cel dintâi l-am f ăcut
o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face și a
învăța, până în ziua în care S-a în ălțat la cer…”, în țelegem de
ce s-a procedat a șa.
În consecin ță, pentru a alc ătui o biografie a Maicii
Sfinte, apel ăm la cel de-al doilea izvor al revela ției, Sfânta
Tradiție, așa cum au procedat și Sfinții Părinți care au scris
despre via ța Maicii Domnului. Sfântul Maxim
Mărturisitorul spune în acest se ns: „Astfel, tot ceea ce vom
scrie și vom însemna sunt lucruri vrednice de crezare,
venind de la martori adev ărați din adun ările oamenilor iubi ți
de Dumnezeu. Mai întâi de la Sfin ții Părinți cei de
Dumnezeu purt ători, ale c ăror cuvinte pline de toat ă
înțelepciunea sunt scrise de ha rul Duhului Sfânt, iar faptele
lor sunt frumoase și plăcute lui Dumnezeu. Ace știa sunt
Grigorie al Neocezareii, F ăcătorul de minuni, Marele
Atanasie al Alexandriei, Fericitul Grigorie al Nyssei și
Dionisie Areopagitul, și alții asemenea lor. Iar dac ă vom
spune unele lucruri care provin din c ărți apocrife, chiar și
aceste lucruri vor fi adev ărate și lipsite de gre șeală, fiind
deja primite și întărite de Sfin ții Părinți pomeniți mai sus.
Căci așa grăiește Sfântul Grigorie al Nyssei: «Dup ă cum am
citit într-o carte apocrif ă că era cineva care se distingea în Copyright © 2012, Achim S ărășan

21
Nașterea Maicii Domnului
purtarea sa potrivit Legii, și că părintele Preasfintei Fecioare
Maria era renumit pent ru milostenia sa.»”10
„Scrierea apocrif ă” de care aminte ște Sfântul P ărinte
este Protoevanghelia lui Iacov .11 Aceasta este prima oper ă
ce ne furnizeaz ă numele p ărinților Fecioarei Maria,
dumnezeie știi părinți Ioachim și Ana.12

10 Sfântul Maxim M ărturisitorul, Viața Maicii Domnului , Edit. Deisis,
Sibiu, 1998, p. 7.
11 S-a păstrat în mai mult de 30 de manuscrise grece ști și versiuni
egiptene, siriene și latine. Titlul este variat. Origen o nume ște „cartea lui
Iacov”. Uneori e numit ă povestire, istorie, relatare istoric ă. Sirienii o
numesc „Na șterea Domnului nostru și a Doamnei Maria”. Primul editor,
iezuitul Postel (†15 31), a numit-o „protoevanghelie”, adic ă prima
Evanghelie. Este numit ă „a lui Iacov” pentru c ă Orientul l-a dat ca autor
al ei pe Iacov cel Mic, primul episcop al Ierusalimului. Dup ă stil și
cuprins aceast ă lucrare apar ține secolului al II-lea, având asem ănări de
expresie cu Sfântul Iustin Martirul și Sfântul Clement Alexandrinul.
Izvoarele Protoevangheliei sunt Evangheliile dup ă Matei și Luca pe care
autorul le folose ște corect, și două istorisiri: una a copilului – Maria intr ă
în templu – și alta a fiicei lui David, care, ca logodnic ă a lui Iosif, țese la
templu. Protoevanghelia lui Iacov e scrisă în greaca popular ă și e bine
închegată. Este cea mai veche istorie a Sfintei Maria. Protoevanghelia
este pandantul operei gnostice Nașterea Mariei (Epifaniu 26, 12) care pe
lângă viața Fecioarei Maria se mai ocup ă și cu moartea lui Zaharia și a
lui Ioan Botez ătorul. În limba român ă, Protoevanghelia lui Iacov se
găsește în lucr ările: Și cuvântul trup s-a f ăcut a lui I.G. Coman,
Timișoara, 1993, p. 314-327, și în Evanghelii apocrife , edit. Strycker,
trad. C. B ădiliță, Humanitas, Bucure ști, 1996, p. 45-59.
12 Date despre Ioachim și Ana nu avem decât din scrierile apocrife, care
la rândul lor au fost preluate din tradi ții anterioare. Abia din secolul al
II-lea orientalii au încep ut comemorarea dumnezeie știlor părinți Ioachim
și Ana în cadrul Sfintei Liturghii. În anul 550 împ ăratul Iustinian a
construit la Constantinopol o biseric ă impunătoare cu hramul lor, dup ă
modelul celei existente la Ierusalim. Biserica a rânduit trei s ărbători
pentru ei: 9 septembrie, Sfin ții și drepții dumnezeie ști părinți Ioachim și
Ana; 9 decembrie, Z ămislirea Sfintei Ana; și 25 iulie, Adormirea Sfintei
Ana. În Apus, cultul p ărinților Maicii Domnului a fost introdus mai
târziu, în secolul al VIII-lea (Biser ica Sfânta Maria Antiqua din Roma, Copyright © 2012, Achim S ărășan

22
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Originea lor era princiar ă: „Ioachim se tr ăgea din
casa lui David, împ ăratul și proorocul, iar numele femeii
sale era Ana… erau cunoscu ți ca fiind din neamul lui Iuda și
David și ca urma și ai împăraților lui Israel… Și fericita Ana
era o ramur ă fericită a aceleiași case.”13
Protoevanghelia lui Iacov specifică că „Ioachim era
foarte bogat și se îngrijea s ă aducă darurile sale «ca jertf ă
Domnului», îndoite.”14 Dar ceilal ți biografi ai lui nu vorbesc
de o stare material ă deosebită a familiei lui Ioachim și Ana.
Marea lor sup ărare era faptul c ă nu aveau copii și erau
înaintați în vârstă, deși toată viața s-au rugat lui Dumnezeu
pentru ca s ă le dăruiască urmași. Sfântul Maxim
Mărturisitorul le descrie starea sufleteasc ă astfel: „Dar lipsa
copiilor întrista tare pe respecta ții și cinstiții părinți ai
Fecioarei, din pricina Legii lui Moise, și a flecărerilor din
partea oamenilor lipsi ți de minte, pe când ei voiau s ă se
nască din ei ceva nu numai pentru a șterge ocara lor, dar și
cea a întregii lumi, pentru a o duce la o slav ă mai înalt ă.
Atunci, fericita Ana, asemenea întâiei Ana, maica lui Samuel (I Regi 1, 9), a plecat la Templu și s-a rugat
Ziditorului a toate s ă-i dea rodul na șterii, pentru ca la rândul
său ea să-i închine în schimb darul primit de la El. De
asemenea, vrednicul Ioachim n-a r ămas mai prejos, ci cerea
lui Dumnezeu s ă fie izbăvit de lipsa pruncilor.”
15
Protoevanghelia lui Iacov vorbește și de un incident
ce s-a ivit în momentul în care Ioachim aducea la templu jertfă pentru păcate. „Venise marea zi a Domnului și fiii lui
Israel își aduceau darurile lor de jertf ă. Rubin (preotul) veni
în fața lui Ioachim și vorbi: «Nu ți se cuvine ca s ă aduci

pictată în timpul papei Ioan al VII-lea – 705-707 – care are și trei picturi
cu Sfânta Ana).
13 Sfântul Maxim M ărturisitorul, op. cit. , p. 7-8.
14 I.G. Coman, Și Cuvântul… , p. 314.
15 Sfântul Maxim M ărturisitorul, op. cit. , p. 8. Copyright © 2012, Achim S ărășan

23
Nașterea Maicii Domnului
darurile tale întâi, pentru c ă tu n-ai lăsat urmaș lui Israel.» Și
se întristă Ioachim și nu se ar ătă femeii sale, ci se duse în
pustiu, își făcu acolo cort și posti patruzeci de zile și
patruzeci de nop ți. El își zicea: «Nu voi c oborî nici pentru
mâncare, nici pentru b ăutură, până ce Domnul Dumnezeul
meu nu-și va arunca privirea asupra mea; rug ăciunea o
să-mi fie mâncare și băutură…» Dar și soția sa Ana plângea
cu bocet îndoit și se jelea cu cântec de jale: «Vreau s ă jelesc
a mea însingurare / De asemeni s ă plâng a mea sterpiciune…
/ Vai mie, cine m-a n ăscut / Și ce sân m-a adus pe lume? /
Căci m-am n ăscut ca un blestem în fa ța fiilor lui Israel / Am
fost defăimată și m-au luat în batjocur ă cei de la templul
Domnului».”16
Atât Sfin ții Părinți amintiți cât și Protoevanghelia
vorbesc apoi de „o ve stire” pe care cei doi so ți o primesc de
la Dumnezeu prin înger. Îngerul se înf ățișează Anei și îi
spune că Dumnezeu i-a ascultat rug ăciunile prin care ea Îi
ceruse să se milostiveasc ă de ea și să-i dăruiască bucuria
nașterii de prunci. Domnul îi va d ărui un copil ce va ajunge
vestit în toat ă lumea. Reac ția Anei a fost una de bucurie și
recunoștiință profund ă, ea făcând leg ământ în fa ța lui
Dumnezeu c ă dacă va naște «fie parte b ărbătească, fie parte
femeiască, vreau să o aduc în fa ța Domnului Dumnezeului
meu și îi voi face Lui slujire sfânt ă toate zilele vie ții mele.»
Același înger, purt ător de veste bun ă, i se arat ă apoi și lui
Ioachim când acesta se afla la rug ăciune în munte și îi relevă
că Dumnezeu s-a milostivit de ei, și soția sa Ana va z ămisli
și va naște un copil. Bucuria și recunoștiința lui Ioachim la
primirea aceste ve ști se materializeaz ă în darurile pe care el
le aduce ca jertf ă de mulțumire Domnului. „… Și Ioachim
coborî și chemă pe păstori și le zise: «S ă-mi aduce ți zece
miei cura ți și fără pată și ei vor fi pentru Domnul

24
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Dumnezeul meu; și să-mi aduce ți doisprezece vi ței cruzi și
aceștia vor fi pentru preo ți și pentru b ătrâni; și să-mi aduce ți
o sută de țapi pentru întregul popor».”
După primirea mesajului de la înger, Ioachim se
întoarce acas ă. Ana îl întâmpin ă cu mare fericire,
îmbrățișându-l, și îi zice: «Acum știu că Domnul
Dumnezeul meu m-a binecuvântat din bel șug. Căci iată, cea
însingurat ă nu mai e singur ă și eu care eram f ără copii, voi fi
însărcinată.»17
Unii critici ai Prot oevangheliei spun c ă „vestirea”
adusă de înger lui Ioachim și Anei, despre na șterea
Fecioarei, ar fi o copiere a „Bunei Vestiri” aduse de Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria, și nu un fapt real.
Trebuie îns ă să avem în vedere c ă și cu ocazia altor
evenimente „deosebite”, Dumnezeu și-a vestit voia Sa
oamenilor prin intermediul unui înger (vezi vestirea adus ă
de înger lui Zaharia privind na șterea lui Ioan Botez ătorul),
deci e posibil ca acest eveniment s ă fi fost real.
Mai trebuie s ă facem o precizare privind „vestirea
îngerului” adus ă lui Ioachim și Anei. Dup ă această veste
Ana a rămas însărcinată, în urma leg ăturii ei naturale cu
Ioachim, ca so ț și soție – și nu precum afirm ă învățătura
romano-catolic ă a „Imaculatei concep ții”. Subliniez aceasta
pentru a diferen ția acest moment de cel al Bunei Vestiri,
când Fecioara Maria a z ămislit pe cale supranatural ă
(„Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui
Preaînalt te va umbri”
18).
Un alt biograf al Maic ii Domnului, Vasilios
Bacoianis, spune c ă la zămislirea Fecioarei Maria Ioachim
avea șaptezeci de ani, iar Ana șaizeci de ani, și cei doi erau

17 Ibidem , p. 316-317.
18 Luca I, 35 Copyright © 2012, Achim S ărășan

25
Nașterea Maicii Domnului
căsătoriți de patruzeci de ani.19 Zămislirea Sfintei Ana este
sărbătorită în calendarul cre știn în data de 9 decembrie.
Sfântul Maxim M ărturisitorul vine cu am ănunte
suplimentare despre vestirea îngerului adus ă Anei și despre
perioada urm ătoare: „Îngerul a venit la ea (Ana) și i-a spus:
«Dumnezeu a auzit rug ăciunea ta și vei naște pe vestitoarea
bucuriei și vei pune numele ei Maria, c ăci prin ea se va face
mântuirea întregii lumi!» Vestirii i-a urmat îns ărcinarea și
Ana a născut pe Maria, lumin ătoarea a toate, c ăci așa se
tălmăcește numele Mariam: lumin ătoarea (fotizousa)20.
Atunci cinsti ții părinți ai fericitului și sfântului prunc au
avut mare bucurie și Ioachim a f ăcut ospăț și a chemat pe
toți vecinii, știutori de carte sau nu, și toți au pream ărit pe
Dumnezeu care a f ăcut pentru ei o asemenea minune și
astfel chinul Anei s-a pref ăcut într-o slav ă mai înalt ă, adică
ușa ușii lui Dumnezeu, u șă a vieții și început al petrecerii
sale slăvite.”21
Sfântul Ioan Damaschin sintetizeaz ă momentul
zămislirii și nașterii Fecioarei astfel: „Ioachim s-a c ăsătorit
cu cinstita și vrednica de laud ă Ana. Dup ă cum Ana cea de
altădată fiind fără rod a născut pe Samuel, prin rug ăciuni și
credință (I Regi 1, 10-11, 20-21), tot astfel și aceasta, prin
rugăciune și făgăduință către Dumnezeu, prime ște pe
Născătoarea de Dumnezeu, ca și aceasta s ă nu rămână cu
nimic în urma femeilor sl ăvite. Așadar, harul – c ăci așa se
tălmăcește Ana – na ște pe Doamna – c ăci aceasta înseamn ă
numele Maria – și în adev ăr a ajuns Doamna tuturor
făpturilor, fiind Mai ca Creatorului. Se na ște în casa lui
Ioachim, care se g ăsea lângă poarta oilor, și este adus ă la
templu. Apoi în casa lui Dumnezeu, s ădită și îmbogățită

19 Vasilios Bacoianis, Viața Maicii Domnului , edit. Cartea Ortodox ă,
București, 2007, p. 11, 15.
20 Onomastica sacra, ed. P. De Lagarde, Göttingen, 1870, p. 175.
21 Sfântul Maxim M ărturistorul, op. cit. , p. 8-9. Copyright © 2012, Achim S ărășan

26
Viața și cinstirea Maicii Domnului
fiind de Duh, a ajuns ca un m ăslin încărcat de rod, loca șul
oricărei virtuți, depărtând mintea de orice dorin ță lumească
și trupeasc ă, păstrându-și astfel feciorelnic sufletul împreun ă
cu trupul, dup ă cum trebuia, deoarece sânul ei avea s ă
primească pe Dumnezeu. El sfânt fiind, întru sfin ți se
odihnește (Isaia 57, 11). St ăruie, deci, în sfin țenie și se arată
templu sfânt, minunat și vrednic al preaînaltului
Dumnezeu.”22
Un alt sfânt p ărinte, Nicolae Cabasila, aduce un
minunat elogiu lui Ioachim și Anei – pe care îi nume ște
colaboratori ai lui Dumnezeu: „Fericit ă pereche care v-a ți
învrednicit ca Dumnezeu s ă se foloseasc ă de voi în lucrul
cel mai înalt și cel mai mare, cel mai uimitor și mai de
obștesc folos decât toate cele din veac: și anume ca, luându-
Și de la voi pe mama Sa, Dumnezeu s ă îmbrace trup și să Se
nască împreună cu oamenii”, și în final îi declar ă superiori
lui Moise, Noe și Avraam, fiind împlinitori exac ți ai Legii:
„Dar faptul c ă voi ați arătat-o pe Fecioara și ați închegat în
voi cartea vie care a avut în ea nu numai legea, ci pe
Legiuitorul, era o dovad ă limpede a virtu ții voastre
supranaturale.”23
Sublimitatea evenimentului na șterii Fecioarei Maria
și importan ța lui în iconomia mântuirii noastre sunt
magistral reflectate în c ărțile de slujb ă, din care cit ăm:
„Nașterea ta, de Dumnezeu N ăscătoare Fecioar ă, bucurie a
vestit la toat ă lumea. C ă din tine a r ăsărit Soarele drept ății,
Hristos Dumnezeul nostru…” (troparul s ărbătorii). Sau
„Aceasta este ziua Domnului; bucura ți-vă popoare, c ă iată
cămara luminii și cartea Cuvântului vie ții din pântece sterp a

22 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica… , p. 206-207.
23 Nicolae Cabasila, Cuvânt la preasl ăvita Naștere a Preasl ăvitei
Doamnei noastre de Dumnezeu N ăscătoarea , în Ioan I. Ic ă jr., Maica
Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihast ă a
secolului XIV , edit. Deisis, Sibiu, 2008, p. 437, 441. Copyright © 2012, Achim S ărășan

27
Nașterea Maicii Domnului
ieșit. Și aceea care s-a n ăscut ușa către răsărit este și așteaptă
intrarea arhiereului celui mare: Una este cea care aduce pe unul Hristos în lume spre mâ ntuirea sufletelor noastre.”
(Mărire… la Hvalite)
La nouă luni se na ște Fecioara Maria. Fericita Ana
își cântă bucuria astfel: „În ălțat este sufletul meu ast ăzi…
Bucuratu-s-a inima mea întru Domnul, în ălțată a fost fruntea
mea de Domnul Dumnezeul meu și gura mea s-a deschis
larg asupra du șmanilor mei, c ăci m-am bucurat de mântuirea
ta”
24, cuvintele cânt ării fiind o paralel ă la cântarea Anei,
mama lui Samuel.
Traducerea armean ă a Protoevangheliei lui Iacov
lasă să se întrevad ă o undă de amărăciune a Anei și a celor
din anturajul ei, c ă pruncul n ăscut nu a fost b ăiat. Moașa
zice Anei: „E fat ă, dar drăguță și frumușică la înfățișare.”25
O altă scriere apocrif ă, „Pseudo-Matei”, furnizeaz ă
aceleași date ca și Protoevanghelia lui Iacov , privitor la
nașterea Fecioarei Maria. Aceste informa ții au fost acceptate
atât de Sfin ții Părinți cât și de scriitorii imnografi. Bun ăoară
Roman Melodul introduce informa ții din Protoevanghelie în
condacul Na șterii: „Ioachim și Ana din def ăimarea
nenașterii de fii, și Adam și Eva din stric ăciunea mor ții au
scăpat, Preacurat ă, întru sfânt ă nașterea ta…”26
Pe parcursul timpului s-a în cercat o armonizare între
tradițiile locale și informa țiile provenite din scrierile
apocrife cu privire la localitatea unde s-a n ăscut Maica
Domnului. Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Sofronie au
spus că Fecioara Maria s-a n ăscut la Ierusalim și indică și
locul: „…lâng ă Poarta Oilor unde ulterior s-a construit

24 I Regi 2, 1
25 A. Meyer, Protoevangelium des Iakobus , în Handbuch zu den
Neutastementlichen Apokryphen , J.K.B. Mohr, 1914, p. 113.
26 Condacul Na șterii Maicii Domnului în Octoihul Mic , Sibiu, 1999, p.
194. Copyright © 2012, Achim S ărășan

28
Viața și cinstirea Maicii Domnului
biserica Probatica.”27 Un alt grup, printre care amintim pe
Sfântul Ciril al Alexandriei și Sfântul Ioan Gur ă de Aur,
într-o omilie din anul 396, sus țin că s – a r f i n ăscut la
Betleem. O a treia grupare sus ține că Maria s-ar fi n ăscut la
Nazaret.

27 Sfântul Ioan Damaschin Dogmatica …, p. 206. Biserica Probatica a
fost construit ă în secolul al IV-lea în cinstea Na șterii Maicii Domnului și
este legată de amintirea unei „por ți aurite și a unui bazin al oilor”. Copyright © 2012, Achim S ărășan

29
Intrarea în templu
Intrarea în templu
„Aduce-se-vor Împ ăratului fecioare în urma ei,
prietenele ei se vor aduce Ție.”
(Psalmul 44, 16)
În timpul sarcinii, când fericita Ana a preg ătit
camera pentru copilul ce-l va na ște, ea a ridicat și un altar,
un loc sfânt care s ă ocroteasc ă copilul și apoi să devină loc
de rugăciune pentru el. Referindu-se la acest aspect, I.G.
Coman relev ă că „acel loc de rug ăciune” va avea un rol
deosebit de important în via ța pruncei Maria. Sanctuarul era
forma văzută a prezen ței lui Dumnezeu în camera copilei,
precum și a legăturii acesteia cu Dumnezeu. Din fraged ă
pruncie, Maria se ruga P ărintelui ceresc, tr ăind experien ța
unirii tainice cu Creatorul ei, obi șnuindu-se de pe acum cu
ceea ce va fi via ța ei – o via ță de rugăciune.
Sanctuarul era și simbolul purit ății casei în care
viețuia prunca, și a mediului în care a crescut, începând cu
hrana pe care o primea, hran ă ce trebuia s ă fie pură, până la
prietenele de joac ă ale Mariei, care trebuiau s ă fie curate,
nepătate. Toat ă această
puritate ce o înco njura pe Fecioara
Maria o preg ătea pentru marele moment al Întrup ării, când
trebuia să fie curată în gradul cel mai des ăvârșit.
Nașterea Mariei a fost prilej de mare bucurie nu
numai pentru dumnezeie știi părinți, ci și pentru rudele lor.
Însă nu era obiceiul la evrei ca o astfel de bucurie s ă se
manifeste într-un „osp ăț al veseliei”. Acest osp ăț va fi
organizat mai târziu, cu ocazia împlinirii vârstei de un an a copilei, vârst ă l a c a r e s e î n țărca prunca. O astfel de Copyright © 2012, Achim S ărășan

30
Viața și cinstirea Maicii Domnului
festivitate, de pild ă, a organizat și Avraam cu prilejul
înțărcării lui Isaac (Facere 21, 8). La aceast ă sărbătoare,
prunca Maria e binecuvântat ă de preo ții participan ți.
„Binecuvântarea pe care preo ții o dau copilei preveste ște
viitorul ei, adic ă slăvirea ei de c ătre toate neamurile prin
Acela pe care-L va na ște. Invita ții: preoții, cărturarii,
bătrânii și tot poporul lui Israel, arat ă participarea general ă
la acest praznic… Cântarea Anei din momentul în țărcării
pruncei compenseaz ă formula ei scurt ă din momentul
nașterii. Ea înseamn ă și faptul că pruncia Sfintei Fecioare se
isprăvise și că acum începea o faz ă nouă, faza copil ăriei.”28
Protoevanghelia lui Iacov ne mai ofer ă câteva
amănunte din acest ă perioadă a vieții Fecioarei Maria:
„Copilul cre ștea cu vârsta din lun ă în lună. Când ea avu doi
ani, Ioachim zise Anei, femeia sa: «S ă ducem copilul în
templul Domnului, ca s ă împlinim f ăgăduința pe care am
făcut-o, pentru ca nu cu mva Atotputernicul s ă ne trimit ă
ceva și darul nostru s ă nu mai fie primit.» Și Ana zise: «S ă
așteptăm al treilea an, pentru ca prunca s ă nu doreasc ă după
tată sau după mamă.» Și Ioachim zise: «S ă așteptăm.»”29
Referindu-se la momentul ducerii la templu a
Fecioarei Maria, Sfântul Maxim M ărturisitorul a spus:
„Când cea care avea s ă hrănescă pentru noi pe Hristos
Dumnezeu ce urma s ă se nască din ea a trecut de vârsta
prunciei și a avut trei ani, ferici ții ei părinți au dus-o la
templu, la Templul lui Dumnezeu. Și acolo au închinat-o lui
Dumnezeu, a șa cum făgăduiseră înainte de na șterea ei. Au
adus-o cu slav ă și cinste, dup ă cum se cuvenea. Multe
fecioare mergeau înainte înso țind-o cu f ăclii strălucitoare,
după cum a vestit înc ă de la început împ ăratul și proorocul,
strămoșul neprih ănitei fecioare, spunâ nd: «Aduce-se-vor

28 I.G. Coman, Și Cuvântul… , p. 333-334.
29 Ibidem , p. 318. Copyright © 2012, Achim S ărășan

31
Intrarea în templu
Împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce
Ție» (Psalmul 44, 16), c ăci Proorocul a spus aceasta de mai
înainte cu privire la aducerea ei la Templu și cu privire la
fecioarele care mergeau înainte și o însoțeau.”30
Cu mult mai multe am ănunte despre acest eveniment
vine Ilie Cleopa, care face și o paralel ă între drumul spre
templu al Fecioarei Maria înso țită de un mare alai, și
aducerea chivotului legii la Ierusalim de regele David:31
„Căci și Chivotul Legii Vechi, cum zice Sfânta Scriptur ă,
l-au adus cu psalmi și cu cânt ări frumoase, iar înaintea
chivotului mergea, cântând și dănțuind, împ ăratul David.
Căci el era și prooroc și vedea că acest chivot, care poart ă în
sine mana, este preînchipui rea Preasfintei Maicii lui
Dumnezeu, care va purta în sine mana cea dumnezeiasc ă, pe
purtătorul de man ă, pe Iisus Hristos.”32
Condacul s ărbătorii Intr ării în biseric ă a Maicii
Domnului rezum ă acest eveniment astfel: „Preacurat ă
biserică a Mântuitorului, c ămara cea de mult pre ț și
Fecioara, sfin țită vistierie a slavei lui Dumnezeu, ast ăzi se
aduce în casa Domnului, împreun ă aducând darul Duhului
lui Dumnezeu, pe care o laud ă îngerii lui Dumnezeu; acesta
este cortul cel ceresc.”
Intrarea în templu a Fecioarei Maria este marcat ă de
mai multe „semne”. În fa ța templului erau cincisprezece
trepte. La ceremoniile religioase, urcarea treptelor era însoțită de ritualul citirilor din cartea Psalmilor, preo ții și
leviții rostind și cântând cincisprezece psalmi numi ți „ai
treptelor”. Ajungând aici Fecioara Maria înso țită de întregul
alai, se înf ăptuiește o primă minune. P ărinții intenționau s-o
ridice în bra țe ca să urce treptele. Dar fiind înt ărită de harul

30 Sfântul Maxim M ărturisitorul, op cit. , p. 9.
31 II Regi 6, 5-17.
32 Cleopa Ilie, Predici la Praznice împ ărătești și la Sfinții de peste an ,
Edit. Episc. Romanului 1996, p. 98-99. Copyright © 2012, Achim S ărășan

32
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Duhului Sfânt, ea s-a desprins din bra țele lor și a început s ă
urce ca într-o plutire, ca într-un zbor, ca o pas ăre a cerului
peste toate treptele. Ajungând la treapta de sus, ea era
așteptată de preoții templului, având în frunte pe arhiereul
Zaharia. „Apoi luându-o în bra țe marele prooroc Zaharia,
care era și arhiereu și căruia i se descoperise de la
Dumnezeu cine este aceast ă dumnezeiasc ă pruncă, a dus-o
în biseric ă și, după ce a închinat-o, a f ăcut un lucru cu totul
neobișnuit și cu totul neîng ăduit de Legea Veche. A dus-o
pe Fecioara nu în Sfânta unde intrau preo ții, ci după a doua
catapeteasm ă, în Sânta Sfintelor.”33 Se înfăptuia a doua
minune, iar irmosul praznicului o descrie astfel: „Îngerii, intrarea celei preacurate v ăzând s-au mirat, cum Fecioara a
intrat în Sfânta Sfintelor”.
Ilie Cleopa comenteaz ă: „Zaharia știa, ca prooroc, c ă
acestă copilă este mai sfânt ă decît Sfânta Sfintelor, pentru c ă
ea va purta în sine pe Acela care st ă în Sfânta Sfintelor, cea
nefăcută de mână, în ceruri, pe Arhiereul bun ătăților celor
viitoare, cum zice Sfântul Apostol Pavel. De aceea au adus-o în Sfânta Sfintelor. Iar dup ă ce s-a închinat, au luat-o și au
dus-o în casa fecioarelor și a locuit împreun ă cu ele
doisprezece ani. Numai rug ăciunea o f ăcea în Sfânta
Sfintelor.”
34
Ca să ne formăm o imagine despre modul cum se
derula via ța Fecioarei Maria la templu, facem urm ătoarele
precizări. Istoricul evreu Iosif Flaviu35 a spus c ă în jurul
templului erau nou ăzeci de camere dispuse pe trei nivele. La
nivelul întâi, în treizeci de înc ăperi, locuiau v ăduvele care
își închinau via ța slujirii lui Dumnezeu în cur ățenie, post și
rugăciune, fără să părăsească incinta templului. Între ele, la

33 Ibidem , p. 100.
34 Ibidem , p. 101.
35 Iosif Flaviu, Antichitățile iudaice , XV, 11; Idem, Războiul iudaic , V,
4. Copyright © 2012, Achim S ărășan

33
Intrarea în templu
vremea respectiv ă, era și văduva „Ana, fiica lui Fanuil, din
neamul lui A șer” (Luca 2, 36). La nivelul al doilea, în alte
treizeci de camere, locuiau nazireii, care nu se c ăsătoreau
niciodată, slujind întreaga via ță lui Dumnezeu la templu.
Erau un fel de c ălugări ai Vechiului Testament. Nivelul al
treilea era destinat vie țuirii fecioarelor. Și aici erau treizeci
de camere. În acest loc a fost adus ă Fecioara Maria de
arhiereul și proorocul Zaharia. Fiind atât de mic ă, ea a fost
încredințată purtării de grij ă fecioarelor mai mari. Aici a
învățat Maica Domnului știința cititului și a scrisului,
precum și lucrul de mân ă, meșteșugul țesutului și a cusutului
în care a devenit neîntrecut ă, după cum mărturisește Sfântul
Gherman al Constantinopolului.36
Despre modul de vie țuire al Fecioarei la templu
vorbește și Sfântul Maxim M ărturisitorul.37 El spune c ă
viața Fecioarei Maria se derula sub directa supraveghere și
îngrijire a îngerului Domnului. El îi aducea hrana din cer, el
o însoțea în rug ăciune, el o ajuta s ă deprindă învățătura
desăvârșirii.
Același Sfânt P ărinte descrie via ța de zi cu zi a
Maicii Domnului în Templu și însușirile sale alese, la ea
totul fiind minunat, faimos și vestit. Era ascult ătoare,
dornică să învețe cât mai multe, îndemânatic ă la lucrul
mâinilor, fiind o ucenic ă desăvârșită. Își petrecea mult timp
ascultând cuvintele dumnezeie știlor Scripturi și cugetând
asupra înțelesului acestora. De și se afla la o vârst ă fragedă,
comportamentul ei era des ăvârșit. Întreaga ei via ță se
desfășura sub semnul echilibrului și al unei mari în țelepciuni
„căci urma să se facă Maică a Cuvântului și Înțelepciunii lui
Dumnezeu”. Sfântul Maxim relev ă faptul că în atitudinea ei

36 Patrologiae cursus completus, Series graeca, ed. de J.P. Migne, Paris,
(P.G.) 98, 316.
37 Sfântul Maxim M ărturisitorul, op. cit. , p. 12. Copyright © 2012, Achim S ărășan

34
Viața și cinstirea Maicii Domnului
se împlineau cuvintele În țeleptului Solomon „deschis-a gura
sa cu înțelepciune și a pus rânduial ă limbii sale” (Pilde 29,
43) și că „a îmbrăcat tăria și frumuse țea ta” (Pilde 29, 44).
Harul lui Dumnezeu ce se reva rsa necontenit asupra ei îi
înfrumuse ța chipul și mintea. Se înt ărea întru toate și sporea
cu credința, având vedenii dumnezeie ști. Erau departe de ea
preocupările și gândirea unui om de rând, ca vorb ăriile
necuviincioase sau mânia. „Era frumoas ă la chip, la suflet și
la trup, și potrivit ă la înălțimea staturii, plin ă de toate
podoabele și de toate faptele bune.” Nu era tulburat ă de
gânduri rele sau închipuiri ne potrivite. Cugetarea ei era
mereu îndreptat ă spre cele sfinte. Str ăduința ei era să devină
mai bine pl ăcută lui Dumnezeu. Sufletul ei sfânt era plin de
iubire față de oameni. Suferea cumplit când îi vedea pe
semenii s ăi bolnavi în chinuri și încercări și încerca s ă-i
ajute prin fapta bun ă și prin rug ăciune. Era ascult ătoare față
de preoți și leviți, căutând să fie de folos în toate lucr ările de
la templu atât cât îi perm itea statutul, priceperea și puterea
ei. Dumnezeu o împodobea cu toate darurile și veghea
asupra ei necontenit. Oamenii o pre țuiau pentru via ța și
purtarea ei aleas ă, iar îngerii îi slujeau permanent. „Cu astfel
de rânduial ă și cu un astfel de chip petrecea ea în ăuntrul
Templului lui Dumnezeu ca o jertf ă dumnezeiasc ă și icoană
duhovniceasc ă și cu totul în țelegătoare, înfrico șătoare
demonilor și dorită îngerilor, ba chiar înc ă și mai mult,
minunată și înfricoșătoare îngerilor, dar pl ăcută și supusă
Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt.”38
Ilie Cleopa, pe baza scrierilor Sfin ților Părinți39,
vorbind de via ța îngereasc ă a Fecioarei Maria în templu, a
spus că ea „priveghea de seara pân ă dimineața în Sfânta

38 Ibidem , p. 12-14.
39 Teofilact al Ohridei († cca. 1126), Omilie la aducerea Sfintei Fecioare
la templu ; Gherman al Constantinopolului (634-733), Omilii închinate
Feciarei Maria ; și Teodoret de Cyr († 458). Copyright © 2012, Achim S ărășan

35
Intrarea în templu
Sfintelor, cugetând adânc și rugându-se lui Dumnezeu, în
răpire și în extazul min ții. Acolo se ruga pentru mântuirea
întregului neam omenesc. În zorii zilei adormea pu țin, apoi
iar se scula la rug ăciune. Și era pururea în genunchi de la
ceasul al treilea pân ă la al nou ălea când se ducea la loca șul
fecioarelor și începea lucrul mâinilor. Îns ă, cum spun Sfin ții
Părinți, pururea era în rug ăciune și cugetare la legea lui
Dumnezeu, ziua și noaptea. Seara, la ora șase, venea
Arhanghelul Gavriil și-i aducea Fecioarei Maria hran ă
îngereasc ă din cer în Sfânta Sfintelor. A șa s-a hrănit ea timp
de doisprezece ani, nu cu hran ă pământească, ci numai cu
hrană cerească adusă de Arhanghelul Gavriil. A șa a fost
petrecerea Preasfintei Fecioare Maria în Sfânta Sfintelor.
Era ca un heruvim plin de în țelepciune. Era ca un serafim
pentru că ardea cu dragoste necontenit ă pentru Dumnezeu,
Ziditorul ei, care a z ămislit-o în pântecele sterp al mamei
sale. Inima ei era în cer, iar trupul ei curat era în Sfânta
Sfintelor, ca un înger cuvânt ător și dumnezeiesc c ăruia îi
slujea. Fecioara Maria pe trecea neîncetat în rug ăciunea
inimii și Îl odihnea pe Dumnezeu în gândirea ei cu lacrimi și
cu extaz. Pentru aceea arhanghelul o slujea, o hr ănea și o
păzea pentru c ă era biseric ă a Dumnezeului celui viu și se
pregătea să fie sălaș Măntuitorului lumii, pe care nu-L
încape cerul și pământul.”40
Bacoianis a spus c ă în aceast ă perioadă de timp de
doisprezece ani, cât a stat F ecioara la Templu, i-au murit
părinții: „Patru ani mai târziu, dup ă închinarea ei la Templu,
a murit tat ăl copilei, Sfântul Ioachim. Micu ța Maria a r ămas
orfană de tată. Avea șapte ani. Doi ani mai târziu a murit și
mama ei, Ana. La vârsta de nou ă ani a rămas orfan ă și de
mamă, a rămas singur ă pe lume.”41

40 Ilie Cleopa, op. cit. , p. 101-102.
41 V. Bacoianis, op. cit. , p. 22. Copyright © 2012, Achim S ărășan

36
Viața și cinstirea Maicii Domnului
La întrebarea: Cât timp a stat Fecioara Maria la
Templu?, Protoevanghelia lui Iacov furnizeaz ă următoarele
informații: „Maria r ămăsese în Templul Domnului curat ă ca
o porumbi ță și primea hran ă din palma unui înger, iar când a
împlinit doisprezece ani s-au adunat preo ții și au zis: «Iat ă,
Maria a petrecut doisprezece an i în Templul Domnului. Ce
facem cu ea, ca nu cumva s ă ne pâng ărească locul de
rugăciune?»”42
Această informație este îns ă contradictorie: pe de o
parte se spune „iar când a împ linit doisprezece ani…”, iar pe
de altă parte „Maria a petrecut doisprezece ani în Templul
Domnului”. Pornind de la aceast ă informație, s-au conturat
două ipoteze: c ă Fecioara Maria ar fi ie șit din Templu la
vârsta de doispr ezece ani, vârst ă la care se considera c ă
poate începe ciclul menstrual, curgerea sângelui întinând Templul în viziunea preo ților
43, și respectiv, c ă Fecioara
Maria ar fi stat doisprezece ani în Templu.
Protoevanghelia relateaz ă momentul ie șirii din
Templu a Fecioarei Maria astfel: „V ăzând preo ții că Sfânta
copilă ducea o via ță ascetică și cu frică de Dumnezeu, s-au
sfătuit între ei și au hotărât așa: să căutăm un om de treab ă și
să o logodim cu el pân ă i-a veni ceasul m ăritișului, ca nu
cumva din del ăsarea noastr ă să aibă prima scurgere în
Templu. C ăci am săvârși cu toții un mare p ăcat.”44
Această ipoteză, în mod cu totul surprinz ător, este
îmbrățișată și de Sfântul Maxim M ărturisitorul,45 dar este
combătută de Sfântul Ioan Damaschin, care sus ține cea de-a

42 Protoevanghelia lui Iacov , VIII, 1, ed. B ădiliță, p. 49
43 Această relatare este întâlnit ă într-o alt ă lucrare apocrif ă, Viața lui
Iosif Tâmplarul : „Împlinise doisprezece an i. Pe primii trei și-i petrecuse
în casa părinților, și pe ceilal ți nouă în Templul Domnului”.
44 Protoevanghelia lui Iacov , ed. Bădiliță, p. 77.
45 Sfântul Maxim M ărturisitorul, op. cit. , p. 16. Copyright © 2012, Achim S ărășan

37
Intrarea în templu
doua ipotez ă, și anume c ă Fecioara Maria a r ămas în
Templu pân ă la vârsta de cincisprezece ani.46
Am insistat asupra acestui aspect pentru c ă este
foarte greu de acceptat opinia c ă Fecioara a n ăscut la
cincisprezece ani, copil ă fiind, pe Mâ ntuitorul Iisus
Hristos.47
Pe baza mai multor studii, Petru Rezu ș prezintă
situația Fecioarei Maria la ie șirea din Templu astfel: „Ca și
celelalte Fecioare, crescute cu frica în Dumnezeu în aceasta fără de seam ă școală a Templului, Maria trebuia s ă se
căsătorească. Preacurata îns ă, are o cu totul alt ă soartă în
planurile Dumnezeirii decât s ă-și încheie via ța sa ca oricare
femeie din rândurile omenirii. Ea comunic ă preoților că este
făgăduită de dinainte de z ămislire de c ătre părinții ei lui
Dumnezeu, apoi mai adaug ă că, îndrăgind slujba lui
Dumnezeu, s-a închinat cu promisiune de feciorie neîntrerupt ă ea însăși lui Dumnezeu, pentru tot restul zilelor
sale.”
48
Maica Domnului nu putea s ă se întoarc ă la părinții ei
la ieșirea din Templu, pentru c ă aceștia muriser ă între timp –
mama, când Maria avea șapte ani și tatăl, la nouă ani.49
Singura posibilitate ca Fecioara Maria s ă-și respecte
legământul fa ță de Dumnezeu, adic ă să nu se căsătorească
după ieșirea din Templu, era încredin țarea ei de c ătre preoții

46 Tot pentru aceast ă ipoteză optează și Petru Rezu ș, Mariologia
ortodoxă, în rev. Ortodoxia , II, nr. 4/1950, p. 526, nota 49; E.
Popoviciu, Istoria bisericeasc ă, vol. I, Bucure ști, 1900, p. 167; și V.
Loichiță, Doctrina Sfântului Ioan Damaschin despre Maica Preacurat ă,
în rev. Candela , XLVIII, nr. 1-12, 1937, p. 257.
47 Viața lui Iosif Tâmplarul , V, 1, în ed. B ădiliță…, p. 77
48 Evanghelium nativitatis Mariae , în Codex Apocryphus Novi
Testamenti Collectus , castigatus testimoniisque, censuris et
animadvenionibus illustratus a Johanne Alberto Fabricio , P I-II,
Hamburg, 1703-1719, p. 29.
49 V. Bacoianis, op. cit. , p. 22 Copyright © 2012, Achim S ărășan

38
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Templului unui ocrotitor din familie, unei rude, c ăruia să-i
fie atribuit titlu de logodnic.
Sfântul Maxim M ărturisitorul, preluând informa țiile
referitoare la acest moment din Protoevanghelia lui Iacov , a
spus că preoții au avut mari re țineri în a hot ărî ieșirea din
templu a Fecioarei Maria. Pe de o parte, datorit ă marii
afinități sufletești ce îi lega de ea, nu se puteau decide spre
un astfel de pas, pe de alt ă parte se confruntau îns ă cu
rigorile legii Templului, lege care prevedea ca fecioarele la vârsta maturit ății să părăsească templul. St ăpâniți de aceste
îndoieli, preo ții în frunte cu arhiereu l s-au adunat la sfat
pentru a lua decizia cea mai bun ă. Împreun ă, au început s ă
se roage lui Dumnezeu s ă le lumineze mintea.
În mijlocul lor, era marele Zaharia, „tat ăl lui Ioan
Botezătorul, îmbr ăcat cu sarcina arhieriei. El a fost martorul
vieții dumnezeie ști și al ostenelilor mai adânci decât
cunoștința săvârșite de Preabinecuvântata Fecioar ă. În
vremea petrecerii sale la Templu, Zaharia a ocrotit-o pe Sfânta Fecioar ă nu doar pentru c ă era din casa sa… ci și din
pricina femeii sale Elisabeta, pentru c ă era învățat din alte
Scripturi despre faptul c ă Maria și Elisabeta erau copiii a
două surori.”50 În final, preo ții au hotărât s-o logodeasc ă pe
Fecioară cu un bărbat bătrân, care s ă nu-i mai fie potrivit
pentru căsătorie și care să fie „păzitorul fecioriei ei”.

39
Alegerea lui Iosif
Alegerea lui Iosif
Urmând sfatul preo ților, arhiereul Zaha ria a intrat în
altar să se roage pentru ca Dumnezeu s ă-l lumineze în
privința Mariei. I-a ap ărut un înger care i-a descoperit voin ța
divină: „Zaharia, Zaharia, mergi și cheamă pe toți bărbații
care au rămas văduvi; spune-le s ă vină fiecare cu câte o nuia
în mână, iar cel c ăruia Domnul îi va ar ăta vreun semn, acela
o va primi pe fat ă de soție.”51
La alegerea ocrotitorului Fecioarei Maria au
participat mai mul ți bărbați. Scrierea apocrif ă Viața lui Iosif
Tâmplarul specifică: „Chemar ă așadar tot tribul lui Iuda și
aleseseră doisprezece b ărbați cu numele celor dou ăsprezece
triburi. To ți aveau câte o nuia în mân ă. Marele preot a strâns
nuielele, a intrat cu el e în Sfânta Sfintelor și s-a rugat. Dup ă
ce a terminat rug ăciunea, a luat nuielele și le-a dat fiec ăruia
înapoi. Dar niciuna nu avea vreun semn. Pe cea din urm ă o
luă Iosif. Și iată o porumbi ță zvâcni din nuiaua lui, zbur ă
puțin și i se așeză pe creștet. Atunci preotul îi zise: « ție ți-a
fost sortit s ă ai grijă de fecioara Domnului.»
Iosif răspunse: «Dar știi că eu am fii și sunt bătrân,
în vreme ce Maria e de-abia o copil ă. Am să ajung de râsul
fiilor lui Israel.»”52
La acest pasaj, Cristian B ădiliță a făcut următoarea
remarcă: „Iosif intr ă în scenă direct, fără nici o introducere.
Autorul Protoevangheliei consideră că personajul este mult
prea bine cunoscut pentru a-i mai prezenta biografia.

51 Protoevanghelia lui Iacov , VIII, 3, ed. B ădiliță, p. 50.
52 Viața lui Iosif Tâmplarul , IV, 1, ed. B ădiliță, p. 77; Protoevanghelia
lui Iacov , IX, 1-2, ed. B ădiliță, p. 50. Copyright © 2012, Achim S ărășan

40
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Răspunzând la chemarea marelui preot, Iosif ac ționează
instinctiv, dar numai în aparen ță, căci în realitate el
acționează sub inspira ția Duhului Sfânt. Episodul tragerii la
sorți este reprodus dup ă cartea Numeri 17, 7. Exist ă totuși o
diferență: Minunea nu const ă în înflorirea spontan ă a nuielii,
ci în apari ția neașteptată a unei porumbi țe. Autorul a
combinat a șadar trei motive preluate din tot atâtea locuri ale
Scripturii: episodul tragerii la sor ți din Numeri 17, 2;
episodul botezului lui Ioan Botez ătorul din Marcu 1, 10; și
oracolul din Isaia 11, 1. Meyer sugereaz ă că porumbița n-ar
fi aici simbolul Duhului Sfân t, ci al Mariei. Pe de alt ă parte,
Saintyves d ă următoarea explica ție miracolului în Essais de
Folklore Biblique , Paris, 1923, p. 93: «Dac ă ne amintim c ă
porumbelul era o pas ăre venerat ă nu doar în Palestina, ci și
în Siria, și probabil în toate regiun ile vecine, nu ne putem
abține să tragem concluzia c ă nuiaua Sfântului Iosif era de
fapt un toiag p ăstoresc, un sceptru str ăvechi din Siria, care
avea în vârf un porumbel sc ulptat. Astfel, miracolul
porumbiței anuleaz ă miracolul din Numeri 17.»”53
Sfântul Maxim M ărturisitorul relateaz ă procesul de
alegere a lui Iosif astfel: „Atunci Dumnezeu a dat un gând lui Zaharia, iar el a împ ărțit douăsprezece r ămurele
bătrânilor propu și pentru logodna cu Sfânta Fecioar ă și le-a
așezat pe altarul l ăcașului sfânt. Iar el împreun ă cu ceilal ți
preoți au rostit rug ăciuni și cereri c ătre Dumnezeu cu
lacrimi îndurerate și au cerut s ă săvârșească o minune, dac ă
s-ar potrivi ca unul din ei s ă o primeasc ă pe fecioar ă. Și
Domnul a dat un semn minunat, și ramura lui Iosif a înflorit
și a rodit ca odinioar ă toiagul lui Aaron.”
54

53Evanghelii apocrife , trad. Cristian B ădiliță, București, 1996, p. 64,
nota 25.
54 Sfântul Maxim M ărturisitorul, op. cit. , p. 17 (În cartea Numeri 16 este
relatată răzvrătirea unui grup din poporul lui Israel în frunte cu Core,
Datan și Abiron, împotriva lui Moise și Aaron, constestându-le acestora Copyright © 2012, Achim S ărășan

41
Alegerea lui Iosif
Comentând proba toiegelor, I.G. Coman a spus:
„Alegerea ocrotitorului Mariei în persoana lui Iosif, prin proba toiegelor, e o paralel ă la proba toiegelor pentru
confirmarea lui Aaron ca Mare Preot. Nu toate variantele
vorbesc de v ăduvi ca persoane candidate pentru a- și lua
asupră-și ocrotirea Mariei; o variant ă spune c ă aceste
persoane erau doisprezece b ătrâni; o alta c ă erau toți cei
capabili de însur ătoare din Iuda, iar o a treia c ă erau toți cei
capabili de însur ătoare din casa lui David. Sunt note
gnostice, lipsite de deferen ță față de personajul Sfânta
Maria. Unele manuscrise pomenesc chiar de o c ăsătorie
anterioară a lui Iosif, de acord în aceasta cu textul
Protoevangheliei lui Iacov , cum se poate vedea mai sus, dar
care se mul țumește să pomeneasc ă doar de copii. Versiunea
canonică din Luca și Matei a suprimat orice aluzie la o
căsătorie sau la copii dintr-o c ăsătorie anterioar ă a lui Iosif.
Noutatea în proba toiegelor, fa ță de cazul lui Aaron, este
apariția porumbelului alb din toiagul lui Iosif. Proba
toiegelor în cazul lui Iosif este mai minunat ă decât în cazul
lui Aaron, c ăci în timp ce toiagul lui Aaron a odr ăslit ramuri
verzi, adic ă a fost supus unui fenomen pe linia naturii sale,

dreptul de a le fi conduc ători. Urmarea a fost venirea unei pedepse a lui
Dumnezeu asupra acestora, p ământul înghi țindu-i de vii. În capitului 17
este relatat ă proba toiegelor. S-au luat dou ăsprezece toiege, având
înscrise pe ele numele semin țiilor lui Israel. Pe cel care se cuvenea
semninției lui Levi s-a scris numele lui Aaron. Toiegele au fost puse în
cortul adun ării, înaintea Chivotului Legii. A doua zi, Moise a intrat în
cortul adun ării și toiagul lui Aaron înmugurise, înflorise și făcuse
migdale, Numeri 17, 8. Dup ă ce Moise a ar ătat toiegele mul țimii,
dovedindu-se prin aceast ă minune c ă Dumnezeu i-a rânduit pe Moise și
Aaron conduc ătorii poporului, Moise a primit porunc ă de la Dumnezeu
să așeze toiagul lui Aaron în Chivotul Legii al ături de tablele cu cele
zece porunci.) Copyright © 2012, Achim S ărășan

42
Viața și cinstirea Maicii Domnului
toiagul lui Iosif a dat din el un porumbel, adic ă o ființă vie,
mai mult decât ni ște simplii l ăstari.”55
Afirmația din Protoevanghelia lui Iacov „dar știi că
eu am fii și sunt bătrân…” a fost preluat ă de mai mul ți
Părinți și scriitori biserice ști (Clement Alexandrinul, Origen,
Sfântul Efrem Sirul, Epifanie de Salamina, iar în Apus Sfântul Ilarie de Poitiers). Aceast ă afirmație nu prezint ă
garanții pentru adev ărul istoric în ceea ce prive ște statutul
familial al lui Iosif – v ăduv cu copii – și în același timp vine
în contradic ție cu cele relatate de Sfin ții Evangheli ști Matei
cap. 1-2 și Luca 1-2.
În contradic ție cu opinia acestor Sfin ți Părinți,
Sfântul Ioan Damaschin, care se baza pe Tradi ția din
Ierusalim și pe afirma ția «bărbat drept» (Matei 1, 19),
susține că dreptul Iosif nu a mai fost c ăsătorit înainte, ci și-a
petrecut via ța în feciorie pân ă la o vârst ă înaintată, și că
a
acceptat s ă se logodeasc ă cu Preasfânta Fecioar ă la
îndemnul preo ților de la Templu. „Dar cum Fecioara Maria
ajungea la vârsta maturit ății și întrucât Legea o oprea s ă mai
rămână la curtea Templului, este dat ă de către preoți în
mâinile unui mire ca unui p ăzitor al fecioriei ei, lui Iosif,
care până la aceast ă vârstă înaintată a păzit mai bine decât
oricare altul legea fecioriei sale.”56 Această afirmație a
Sfântului Ioan Damaschin este în deplin ă concordan ță cu
Sfânta Scriptur ă (Matei 1, 19 – «b ărbat drept»), dar și cu
locurile din Sfintele Eva nghelii care nu-i numesc niciodat ă
pe „frații Domnului” fiii lui Iosi f cum s-ar cuveni într-un
astfel de caz, ci doar „fra ții lui Iisus”. În plus, remarc ăm că
Sfintele Evanghelii îl numesc nu mai pe Iisus „fiul lui Iosif”

55 I.G. Coman, Și Cuvântul… , p. 337.
56 Sfântul Ioan Damaschin, Homélies sur la nativité et la dormition , I, 6,
trad. Pierre Voulet, în Sources chrétiennes , nr. 80, Paris, 1961, p. 97. Copyright © 2012, Achim S ărășan

43
Alegerea lui Iosif
– Luca 3, 23; 4, 22; sau „fiul lui Iosif din Nazaret” – Ioan 6,
42; sau „fiul Teslarului” – Matei 13, 56.
În concluzie, afirm ăm cu toat ă convingerea c ă
dreptul Iosif n-a mai fost c ăsătorit, deci n-a mai avut copii și
s-a pregătit și el pentru misiunea și demnitatea ce-i va fi
încredințată, aceea de ocrotitor al Fecioarei Maria și al
pruncului Iisus.
I.G. Coman, analizând «logodna Fecioarei Maria cu
Iosif», spunea: „Încredin țarea de către Marele Preot a Sfintei
Fecioare lui Iosif spre a fi p ăzită e cheia întregii povestiri a
Protoevangheliei lui Iacov , e vorba de paza fecioriei ei. Nu
se pot stabili cu precizie elemente le juridice care au stat la
baza încredin țării Sfintei Fecioare lui Iosif. Textele din
Evanghelie vorbesc când de Maria cea logodit ă cu Iosif,
când de Maria, femeia acestuia, când de Iosif, b ărbatul ei
(Matei 1, 16; 18-20; 24- 25; Luca 2, 5); Iosif și Maria sunt
numiți «părinții» lui Iisus, iar Iosif e considerat tat ăl lui
Iisus, chiar de Sfânta Maria (Luca 2, 25; 41; 48). Când Iosif
ia pe Sfânta Maria și merg acas ă, Sfânta Fecioar ă e soția sau
logodnica omului c ăruia îi fusese încredin țată? Textul din
Matei 1, 18 vorbe ște de «Maria, mama Lui, fiind logodit ă cu
Iosif», atestând logodna, iar Matei 1, 20, vorbind de
«logodnica ta», pare a suge ra perspectiva unei c ăsătorii –
«nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta».”57
Făcând o incursiune în «Dreptul matrimonial
iudaic», legat de situa ția Fecioarei Maria și a dreptului Iosif,
desprindem urm ătoarele: „La evrei, c ăsătoria nu are un
caracter religios și ea const ă din două momente: logodna
(eres) și cununia (chatuna). Actul logodnei const ă dintr-un
contract încheiat între p ărinți sau fratele mai mare al
logodnicei și părintele logodnicului, în prezen ța martorilor,
și uneori se înt ărea prin leg ământ (Iezechil, 16, 8; Maleahi

44
Viața și cinstirea Maicii Domnului
2, 14). De aceea se numea și «legământul lui Dumnezeu»,
întrucât se invoca numele lui Dumnezeu. În vechime, contractul f ăcut prin jur ământ era oral, dup ă aceea se
redacta, devenind un act formal.
58 În urma încheierii
contractului înt ărit prin jur ământ, viitorul so ț plătea prețul
de răscumpărare (mochar) de cincizeci sicli p ărinților
logodnicei (Deuteronom 22, 29). Pre țul de răscumpărare
putea să fie înlocuit în cazuri rare prin munc ă (Iacob –
Facere 29, 20-27).
După încheierea logodn ei, viitorii so ți purtau numele
de mire și mireasc ă. Mireasa îns ă nu părăsea casa
părintească până la căsătorie și era îndatorat ă să păstreze
castitatea. De și era numai logodit ă, era considerat ă drept
soția logodnicului și în caz că încălca contractul încheiat era
ucisă cu pietre (Deuteronom 22, 23-24). Logodnicul avea
dreptul s ă desfacă contractul încheiat și pentru aceasta
trebuia să dea carte de desp ărțire.
După un interval de timp de la oficierea logodnei
(care putea dura pân ă la doi ani) urma c ăsătoria, când
mireasa se împodobea cu v ălul de nunt ă – de aceea se
numea și cea încununat ă (Kalla) – și aștepta sosirea mirelui
însoțit de prietenii s ăi. La desp ărțire, părinții miresei o
binecuvântau, și aceasta era condus ă de mire la casa sa cu
cântece, jocuri și muzică, unde avea loc osp ățul de șapte zile
(Facere, 29, 27).59
În privința vârstei la care se putea încheia c ăsătoria,
Vechiul Testament nu face o determinare precis ă. Talmudul
precizeaz ă totuși că un băiat nu se poate c ăsători înainte de
optsprezece ani, iar o fat ă înainte de vârsta de doisprezece
ani.

58 Iosif Flaviu, Antichități iudaice , I, 4, 8, 23; Vasile Tarnavschi,
Arheologia biblic ă, Cernăuți, 1930, p. 176.
59 Dumitru Abrudan și Emilian Corni țescu, Arheologie biblic ă,
București, 1994, p. 127-128. Copyright © 2012, Achim S ărășan

45
Alegerea lui Iosif
Pentru fetele unui israelit care, neavând fra ți,
moșteneau dup ă moartea p ărinților averea acestora, Legea
prevedea obliga ția lor de a se c ăsători cu bărbați nu numai
din semin ția lor, ci și din familiile lor, pentru ca astfel
averea unei familii sau semin ții să nu treacă la altă seminție
ori familie.”60
Încălcarea leg ământului logodnei sau c ăsătoriei era
numită adulter. De altfel, p ăcatul adulterului cuprindea o
sferă mult mai mare. „Drept adulter se socotea rela ția pe
care un b ărbat o între ținea cu o femeie m ăritată, cu una
logodită sau cu v ăduva care a ștepta să fie luată în căsătorie
de levirat. În cazul dovedirii adulterului, ambii parteneri erau pasibili de a suporta pedeapsa cu moartea prin lapidare.”
61
Aplicând aceste preveder i la logodna Fecioarei
Maria cu Iosif, remarc ăm că Sfânta Maria, neavând familie
– părinți, frați –, încredin țarea sau logodirea ei cu Iosif a fost
făcută de preoții Templului. Iosif a fost ales ca și logodnic
datorită legăturii de rudenie, fiind v ăr primar cu Fecioara
Maria. De asemenea, dreapta Ana, mama Fecioarei, a fost soră cu Iacov, tat ăl lui Iosif.

60 Ibidem , p. 167.
61 Ibidem , p. 169 Copyright © 2012, Achim S ărășan

46
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Buna Vestire
După oficierea logodnei, dreptul Iosif a dus-o pe
Fecioara Maria în Nazaret, stab ilindu-se aici. Apoi Iosif îi
spune: „Te-am luat din Templu l Domnului, dar acum te las
singură. Căci eu trebuie s ă plec la treburile mele. Pân ă mă
întorc eu, Domnul va avea grij ă de tine.”62
Unii teologi sus țin că Iosif a plecat de lâng ă
logodnica sa, l ăsând-o singur ă din următoarele motive:
– să nu existe dubii în privin ța relațiilor sale cu
Fecioara Maria;
– ca să poată să fie posibil ă vizita Mariei la Elisabeta;
– pentru ca Fecioara Maria s ă fie singur ă în
momentul Bunei Vestiri.63
După plecarea lui Iosif la munc ă, Fecioara Maria
este solicitat ă de preoții Templului s ă participe la țesutul
pânzei catapetesmei templului, ei revenindu-i îndatorirea de
a țese cu porfir ă și purpură. Perdeaua catapetesmei era un
văl foarte pre țios care desp ărțea sanctuarul, templul propriu
zis, de Sfânta Sfintelor. Dup ă Talmud, în fiecare an se
confecționau dou ă asemenea v ăluri.
În aceast ă perioad ă de singur ătate are loc
evenimentul Bunei Vestiri. D. St ăniloae spune urm ătoarele
despre acest moment: „Sunt dou ă vești bune trimise
făpturilor umane de Dumnezeu: vestea cea bun ă a nașterii
Fiului lui Dumnezeu ca om ( evanghelismos în limba greac ă)
și vestea cea bun ă a învierii Domnului ( evanghelion ). În

62 Protoevanghelia lui Iacov , IX, 3, edit. B ădiliță p. 50.
63 Bădiliță în Evanghelii apocrife , edit. cit. nota 28, p. 64. Copyright © 2012, Achim S ărășan

47
Buna Vestire
limba român ă, «evanghelismos» e tradus cu Buna Vestire,
iar cel de-al doilea a fost l ăsat netradus.”64
Marele teolog eviden țiază strânsa corela ție între
aceste dou ă evenimente biblice: „dac ă n-ar fi fost întruparea,
n-ar fi fost nici Învierea; dac ă n-ar fi fost Învierea,
întruparea Fiului lui Dumnezeu ca om ar fi fost de scurt ă
durată și n-ar fi schimbat nimic în existen ța noastră. Prin
amândouă se împline ște un singur plan al lui Dumnezeu:
înveșnicirea omului într-o existen ță fericită, de strâns ă unire
cu Dumnezeu.”65
În continuare, renumitul teolog individualizeaz ă
aceste dou ă evenimente: „Dar cu toat ă legătura între cele
două vești bune, este și o deosebire între vestirea întrup ării
Fiului lui Dumnezeu și a Învierii Lui ca om. Ultima nu se
deosebește de cea de-a doua numai prin calitatea de baz ă a
celei de-a doua, ci și prin faptul c ă a fost vestit ă numai
Fecioarei Maria de un înger, pe când cea de-a doua a fost vestită de Apostoli tuturor, iar prin aceasta s-a confirmat
pentru cei ce au crezut și prima veste bun ă, comunicat ă
numai Sfintei Fecioare și făcută cunoscut ă doar dreptului
Iosif și încă câtorva persoane.”
66
Protoevanghelia prezint ă Buna Vestire ca
derulându-se în dou ă etape:
Îngerul Domnului se arat ă Fecioarei Maria la izvor.
„Într-o zi a luat ulciorul și s-a dus la ap ă. Când, iat ă, o voce
îi spune «Bucur ă-te cea plin ă de har, Domnul este cu tine,
binecuvântat ă ești între femei.» Ea se tot uita în dreapta și în
stânga să vadă de unde vine glasul acela. Apoi, tremurând
de spaimă, se întoarse acas ă.”

64 D. Stăniloae, Maica Domnului în prologul Evangheliei de la Luca , în
rev. Ortodoxia , XXXII, nr. 3/1980, p. 443.
65 Ibidem, p. 443.
66 Ibidem , p. 443. Copyright © 2012, Achim S ărășan

48
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Îngerul Domnului se arat ă Fecioarei Maria în timp ce
se afla în cas ă. „Apoi tremurând de spaim ă, se întoarse
acasă. Puse ulciorul jos, lu ă porfirul, se a șeză pe scaun și
începu să coasă. Când, iat ă, un înger al Domnului ap ăru în
fața ei și-i zise: «Nu te teme, Maria, c ăci ai găsit har la
Atotstăpânitorul și vei rămâne îns ărcinată de la Cuvântul
Lui»”.67
Relatarea Protoevanghelie i privitoare la Buna
Vestire se reg ăsește în iconografia cre ștină. Două icoane
fidele credin țelor populare o reprezint ă pe Sfânta Fecioar ă
aducând ap ă de la izvor cu ulciorul și respectiv torcând, iar
acestea sunt anterioare icoanei ce o zugr ăvește pe Fecioara
Maria rugându-se deasupra unei c ărți deschise în camera ei.
Uneori Fecioara este zugr ăvită la izvor cu ulciorul în mân ă,
în genunchi, alteori coborând ulciorul cu o frânghie în fântână, iar de foarte multe ori Maica Domnului este
reprezentat ă având un caier de lân ă purpurie sau o furc ă în
mână.
68
În mod surprinz ător, și Sfântul Maxim M ărturisitorul
localizeaz ă arătarea îngerului la Buna Vestire tot la izvor.69
Noi însă vom relata acest eveniment a șa cum ni-l prezint ă
Sfântul Evanghelist Luca, cap. 1, v. 26-38. „Iar în luna a
șasea, a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o
cetate din Galileea, al c ărei nume era Nazaret, c ătre o
fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa
lui David; iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul
la ea, a zis: «Bucur ă-te, cea plin ă de har, Domnul este cu
tine. Binecuvântat ă ești tu între femei.» Iar ea, v ăzându-l,
s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: «Ce fel de
închinăciune poate s ă fie acesta?» și îngerul i-a zis: «Nu te

67 Protoevanghelia lui Iacov , XI, ediția Bădiliță, p. 51.
68 Scene din Biserica Sfânta Maria Maggiore – Roma
69 Sfântul Maxim M ărturisitorul, op. cit. , p. 19. Copyright © 2012, Achim S ărășan

49
Buna Vestire
teme, Marie, c ăci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în
pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta
va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul
Dumnezeu Îi va da Lu i tronul lui David, p ărintele Său. Și va
împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va
avea sfârșit.»
Și a zis Maria c ătre înger: «Cum va fi aceasta, de
vreme ce eu nu știu de bărbat?»
Și răspunzând, îngerul i-a zis: «Duhul Sfânt Se va
pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri;
pentru aceea și Sfântul care Se va na ște din tine, Fiul lui
Dumnezeu se va chema. Și iată Elisabeta, rudenia ta, a
zămislit și ea fiu la b ătrânețea ei și aceasta este a șasea lună
pentru ea, cea numit ă stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu
este cu neputin ță.»
Și a zis Maria: «Iat ă roaba Domnului. Fie mie dup ă
cuvântul t ău!» Și îngerul a plecat de la ea.”
Bacoianis afirm ă că la momentul Bunei Vestiri
Fecioara Maria avea șaisprezece ani și era duminic ă, 25
martie.70
Făcând o analiz ă a modului cum Sfin ții Părinți au
comentat Buna Vestire, I. G. Coman subliniaz ă că problema
zămislirii Fiului Celui Prea în sânul Fecioarei prin puterea
Duhului Sfânt a fost în țelească și explicat ă diferit. E de
remarcat afirma ția Sfântului Iustin Martirul și Filozoful,
care a spus c ă dacă unii oameni nu în țeleg proorocia lui
Isaia (7, 14), asta nu le confer ă dreptul s ă critice zămislirea
Domnului. Cuvintele «Iat ă, Fecioara va lua în pântece» nu
sugerează ideea că ea va naște în urma unui act de z ămislire
naturală. Îngerul Domnului i-a vestit Fecioarei «Iat ă, vei lua
în pântece din Duhul Sfânt și vei naște Fiu și se va numi
Fiul Celui Prea Înalt și vei chema numele lui Iisus, c ăci El

50
Viața și cinstirea Maicii Domnului
va mântui pe poporul S ău de păcatele lor» (Luca, 1, 31u).
Sfântul Iustin insist ă foarte mult asupra aspectului c ă Duhul
a venit asupra Fecioarei și umbrind-o, ea a luat sarcin ă prin
puterea lui Dumnezeu și nicidecum prin împreunare
trupească (Sfântul Iustin, Apologia 1, 33, 4-6). „Dumnezeu
lucrează, în acest caz… dinamic, rodind prin Logosul și
Puterea Sa. Lucrând în spa țiul creatural, Dumnezeu se
folosește nu de mijloace omene ști, ci de ceea ce s-a folosit la
creațiune, adic ă de Logosul S ău. Prin aceasta Dumnezeu
inaugureaz ă o nouă creațiune, ceea ce începe prin întruparea
Fiului lui Dumnezeu. Actul z ămislirii, de și e provocat de
puterea supranatural ă a Logosului, are ef ect natural: apari ția
unei ființe trupești. Deși actul în sine e su pranatural, efectul
e natural dar și supranatural: natural pentru c ă Iisus e om
adevărat și supranatural pentru c ă El e în acela și timp și
Dumnezeu adev ărat. Zămislirea în Maria e, deci un act de
unire a supranaturalului cu naturalul.”71
Sfântul Maxim M ărturisitorul, analizând mesajul
arhanghelului Gavriil, eviden țiază că salutul îngerului,
«Bucură-te, cea plin ă de har!», exprim ă nu numai bucuria și
fericirea pe care o va tr ăi Fecioara Maria în urma afl ării
veștii celei mari – c ă «Domnul a c ăutat spre smerenia ei», c ă
«Puterea Celui Preaînalt o va umbri», și că ea «va na ște Fiu
Care va fi Fiul lui Dumnezeu Întrupat» –, ci și nimicirea
întristării «dintâi». Aceast ă întristare a fost pricinuit ă de
căderea Evei, și Nașterea Domnului urma s ă desfacă
blestemul c ăzut asupra lui Adam și a Evei, și asupra
întregului neam omenesc.
Apoi, Sfântul P ărinte men ționează faptul că, după ce
îngerul i-a zis Fecioarei «D omnul este cu tine!», Însu și
Cuvântul lui Dumnezeu a intrat în pântecele Fecioarei Maria
și s-a unit cu firea omeneasc ă, nu printr-un act trupesc, ci

51
Buna Vestire
prin Puterea Celui Preaînalt și umbrirea Duhului Sfânt.
Încheierea cuvântului arhanghelu lui din salutul adus Maicii
Domnului e limpede: «Binecuvântat ă ești tu între femei!».
Adică, ești binecuvântat ă mai mult decât toate femeile, iar
prin tine se vor binecuvânta toate aceste femei, c ăci dacă
printr-o femeie a venit p ăcatul în lume, prin Cel ce se va
naște din tine se va ridi ca blestemul, suferin ța și întristarea
venite prin Adam.72
Sfântul P ărinte eviden țiază în continuare atitudinea
și răspunsul Fecioarei la vestea adus ă de înger. Ea „nu s-a
tulburat la vederea ar hanghelului”, pentru c ă nu-l vedea
pentru prima dat ă; îl vedea zilnic atunci când o hr ănea cu
hrana cea cereasc ă. Se rugau împreun ă când ea intra în
Sfânta Sfintelor. Prezen ța lui era una obi șnuită pentru ea,
dar mesajul adus de el acum a tulburat-o: „Iar ea s-a tulburat
de cuvântul lui și cugeta în sine ce fel de salutare poate s ă
fie aceasta” (Luca 1, 29). Atitudinea arhanghelului de data aceasta era diferit ă. El „i-a adus din cer închin ăciune” și
Fecioara se întreba: „Ce fel de închin ăciune poate s ă fie
aceasta?” Gavriil îi transmitea Fecioarei „un mesaj divin”,
mesaj care dep ășea puterea ei de în țelegere. Ea a devenit
temătoare și arhanghelul a încercat s ă o liniștească spunând:
„Nu te teme Marie, c ăci ai aflat har la Dumnezeu!” (Luca 1,
30). Adic ă i-a spus c ă vrednicia ei L-a determinat pe
Dumnezeu s-o aleag ă să fie „Născătoare de Dumnezeu”.
Dumnezeu îi d ăruia harul cel mai presus de toate harurile,
mai presus de minte și orice pricepere. Și tocmai pentru c ă
Fecioara nu în țelegea cu ce mare vrednicie o investe ște
Dumnezeu, îngerul i-a detaliat: „Iat ă vei lua în pântece și vei
naște fiu și vei chema numele lui Iisus! Acesta va fi mare și
Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va
da tronul lui David, p ărintele Său” (Luca 1, 31-32). Dar

52
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Fecioara nu putea cuprinde cu mintea cum Îl va na ște ea pe
Fiul lui Dumnezeu. Cum s ă nască ea care era fecioar ă și care
îi făgăduise lui Dumnezeu c ă-și va păstra fecioria toat ă
viața?
În mijlocul acestor fr ământări sufletești, în marea ei
înțelepciune, Maica Sfânt ă îl întreab ă pe arhanghel: «Cum
va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?» (Luca 1,
34). Sfântul Maxim a spus c ă atitudinea Fecioarei și
curățenia sufletului ei „a pl ăcut Împăratului și Ziditorului a
toate, Care vede gândurile și cerceteaz ă inimile și rărunchii”
(Psalm 7, 9-10). El a f ăcut sfânt loca șul său și a socotit
potrivit s ă se sălășluiască în el și să îmbrace din el firea
noastră. Cu mult ă răbdare, îngerul îi r ăspunde Fecioarei la
toate întreb ările: «Cum voi na ște de vreme ce eu nu știu de
bărbat? Ce se va întâmpla cu starea mea de feciorie dac ă voi
naște? Cum îmi mai pot respecta f ăgăduința mea de feciorie
făcută lui Dumnezeu dac ă voi zămisli și voi na ște?»
Răspunsurile îngerului sunt e xplicate de Sfântul Maxim
astfel: „Z ămislirea ta nu va trebui s ă dezlege fecioria ta, ci
va fi mai degrab ă o pecete și o chezășie a lipsei oric ărei
prihane și un răsad al sfin țeniei. Căci Duhul Sfânt va veni
peste tine… Și de îndat ă Mirele nemuritor și Fiul tău care
este puterea Celui Preaînalt te va adumbri, c ăci Hristos este
puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. El Însu și te va umbri
și își va zidi în ăuntrul tău templul trupului S ău cu totul
sfânt. Și cel Nematerial și Netrupesc va îmbr ăca un trup
văzut și material din tine, puterea și strălucirea Tat ălui te va
umbri fiin țial, și Cuvântul Tat ălui se va întrupa din tine,
Dumnezeul nev ăzut și se va ar ăta văzut ca om, și Fiul lui
Dumnezeu se va face și va fi chemat pentru tine Fiul
Tatălui, iar fiul t ău se va numi fiul Celui Preaînalt, c ăci
fecioria ta va r ămâne fără prihană și neatinsă.”73

53
Buna Vestire
Pentru ca Buna Vestire s ă fie înțeleasă și acceptat ă
de Fecioara Maria, arhanghe lul Gavriil aduce un ultim
argument: „ Și iată Elisabeta, rudenia ta, a z ămislit și ea fiu
la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea
numită stearpă” (Luca 1, 36). Și pentru a-i înt ări și mai mult
credința că această veste bun ă se va împlini, dac ă își dă
consimțământul, arhanghelul Gavriil spune: „C ă la
Dumnezeu nimic nu este cu neputin ță.” (Luca 1, 37).
Fecioara Maria a în țeles Taina Întrup ării. „Atunci
când arhanghelul a în științat-o că Duhul Sfânt va veni și că
o va adumbri puterea Celui Preaînalt, el a bucurat-o și a
convins-o c ă nimic nu e cu neputin ță la Dumnezeu. Ea nu
s-a trufit, nici nu s-a în ălțat în mintea ei, ci s-a îmbr ăcat
într-o smerenie și zdrobire de inim ă încă și mai mare, și
plină de respect Maria a spus: «Iat ă roaba Domnului! Fie
mie după cuvântul t ău». (Luca 1,38) Și îngerul a l ăsat-o căci
și-a împlinit slujirea ce-i fusese poruncit ă și s-a minunat de
frumusețea fecioriei sale. Îns ă Fecioara sfânt ă trebuia să țină
această mare tain ă ascunsă în inima ei c ăci era plin ă de
înțelepciune ca o Maic ă a Înțelepciunii.”74
Petru Rezu ș rezumă și el momentul Bunei Vestiri și
urmările sale, dar subliniaz ă în plus că Fecioara Maria, „…ca
fostă mireasă a templului, binecunosc ătoare în toate tainele
religioase, … cuno ștea destul de bine aspira țiile poporului
iudeu, cât și moștenirea pre țioasă ce cuprindea ea în carnea
și sângele s ău din str ămoșul împărat David. Preacurata
Fecioară cunoștea astfel și profețiile mesianice și faptul c ă
ele se apropiaser ă de împlinirea lor. Cu sensibilitatea fin ă ce
i-a fost caracteristic ă toată viața și cu ajutorul c ăreia a
luminat cele mai grele clipe din existen ța sa, Preacurata
Fecioară intuiește extraordinarul fapt c ă «ea este aceea care
a a fost aleas ă pentru îndeplinirea profe țiilor.» De aceea,

54
Viața și cinstirea Maicii Domnului
vedem c ă fără alte întreb ări indiscrete sau comentarii
nedumerite, Preacurata Fecioara Maria prime ște preasfânta
sarcină de a fi mama Dumnezeului și Mântuitorului nostru:
«Iată roaba Domnului, fie mie dup ă cuvântul t ău» (Luca 1,
38). Îngerul Gavriil, care și-a îndeplinit a șa de strălucit
misiunea sa, se îndep ărtează de la fața sa.”75
Apoi, teologul amintit detaliaz ă taina întrup ării,
reliefând c ă această „Veste Bun ă” este vestea cea mai mare
adusă vreodată de îngerul Domnului pe p ământ. Apoi el
încearcă să defineacă și partea de contribu ție a Fecioarei în
actul de întrupare a Fiului lui Dumnezeu. „Trupul ei îndat ă
resimte modific ările adânci ce le aduce dup ă sine
maternitatea, deoarece îndat ă după acceptarea sa formal ă de
a fi mam ă, «Duhul Sfânt s-a pogorât peste ea și puterea
Celui Preaînalt a umbrit-o». Preacurata mireas ă a Duhului
Sfânt dă sânge din sângele s ău și carne din carnea sa pentru
zămislirea prin puterea și lucrarea Duhului Sfânt a firii
omenești din ipostasul Logosului… Logosul se întrupeaz ă în
carnea Preacuratei Fecioarei Ma ria, prin lucrarea Duhului
Sfânt; în aceast ă carne și în acest sân î și află loc ipostasul
din două firi al Dumnezeu-Omului. Natura divin ă nu aduce
carne străină în sânul Preacuratei Fecioar ă Maria, de aceea
și carnea Mariei, cosângean ă cu aceea a Dumnezeu-Omului,
este carne și sânge sau trup preacurat.”76
Referindu-se la actul Bunei Vestiri, D. St ăniloae, cu
profunzimea sa caracteristic ă, exemplific ă actul Întrup ării și
evidențiază libertatea de voin ță a Fecioarei în acceptarea
rolului ei de Maic ă a Domnului: „Al doilea Adam
(Mântuitorul Iisus Hristos) vine la existen ță cu voia celui ce
acceptă să se facă Om. El e produsul libert ății Sale. El nu se
pomenește fără voia Sa Om. Dar Ni colae Cabasila observ ă

75 Petru Rezu ș, Mariologia… , p. 528.
76 Ibidem , p. 529. Copyright © 2012, Achim S ărășan

55
Buna Vestire
că dacă la crearea primului Adam, Tat ăl se sfătuiește cu Fiul
și cu Duhul Sfânt, venirea la existen ță a Fiului lui
Dumnezeu ca om are loc dup ă obținerea consim țământului
cu totul liber al Sfintei Fecioare. Cel ce se na ște din ea nu
vine la existen ță printr-un proces natural, ini țiat de un act
din care nu lipse ște pasiunea ce îngusteaz ă libertatea, ci cu
totul liber. Iar cea care-L na ște nu e folosit ă nici ea ca mijloc
al venirii Lui la existen ță ca Om, f ără voia ei. Se întâlnesc
două libertăți: a lui Dumnezeu și a făpturii care se ridic ă din
păcatul ce o robe ște. Nicolae Cabasila spune: «Procedând la
zămislirea noului Adam (Mântuitorul) a în științat-o mai
înainte pe Fecioara și a așteptat credin ța și învoirea ei… Ia ca
părtașă la împlinirea hot ărârii Sale pe Fecioara și această
mare hot ărâre, cum zice Isaia (Isaia 9, 6) a aprobat-o
Fecioara, și astfel întruparea Cuvântului a fost nu numai
opera Tat ălui, care a binevoit s ă se împlineasc ă și a Puterii
Lui care a venit în lume, și a Duhului care a umbrit pe
Fecioara, ci și a voinței și credinței Fecioarei…»”77
Vorbind de libertatea Fecioarei în acceptarea
conlucrării cu Dumnezeu în taina întrup ării, marele teolog a
spus că Maria, dup ă dialogul cu îngerul, a decis „s ă se ofere
ea însăși pe sine și să se facă împreun ă lucrătoare a lui
Dumnezeu în pronia Lui pentru neamul omenesc. Apoi, deoarece Mântuitorul a fost Om și fiu al omului nu numai
pentru că avea un trup, ci pentru c ă a avut și suflet și minte
și voință și tot ce e omenesc, era de trebuin ță să aibă și o
Maică desăvârșită, care să slujească nașterii Lui, nu numai
cu firea trupului ci și cu mintea și cu voința și cu toate cele
ce le avea; s ă fie Maică și după trup și după suflet, să aducă
la nașterea negr ăită Omul întreg.” Cuvintele cheie prin care
Maica Domnului a acceptat s ă conclucreze cu Dumnezeu

77 D. Stăniloae, Maica Domnului… , în rev. Ortodoxia , XXXII, nr.
3/1980, p. 444u. Copyright © 2012, Achim S ărășan

56
Viața și cinstirea Maicii Domnului
pentru mântuirea neamului omenesc au fost: «Iat ă roaba
Domnului; fie mie dup ă cuvântul t ău» (Luca 1, 38). Prin
aceste cuvinte, Fecioara Maria și-a descoperit totala ei
încredere în cuvintele îngerului, marea ei credin ță în
Dumnezeu și întreaga ei disponi bilitate pentru înf ăptuirea
marelui miracol. „Nu o învoire obi șnuită a dat Fiului lui
Dumnezeu putin ța să se facă Om, să unească firea
omeneasc ă cu firea sa dumnezeiasc ă, ci o credin ță cum n-a
mai fost alta, manifestat ă de o persoan ă feminină purtătoare
a firii omene ști, căci din trupul femeii se formeaz ă un alt
om, în El. Credin ța în cineva, ca încredere în el, înseamn ă o
unire spiritual ă cu acela. Credin ța totală a Sfintei Fecioare în
vestirea ei de Fiul lui Dumn ezeu prin înger a însemnat o
unire spiritual ă cu El, cum n-a mai fost și nu mai poate fi
alta, căci nimeni n-a mai fost pus și nu va mai fi pus într-o
astfel de situa ție. Credin ța ei a fost biruin ța spiritului asupra
legilor naturii, cum n-a mai fost alta și prin aceasta cea mai
mare libertate fa ță de ele. În acest sens se poate spune c ă
Dumnezeu, Care are suprema libertate și putere asupra
legilor, s-a întâlnit cu cea mai mare libertate atins ă de om
asupra acelora și legi. Iar întrucât libertatea omului –
libertate ce ține de spirit – nu- și poate avea originea decât în
libertatea lui Dumnezeu, Spiritul suprem și Atotputernic, în
Sfânta Fecioar ă s-a realizat, prin libertatea spiritului uman,
cea mai deplin ă unire spiritual ă cu Dumnezeu.”78
Este foarte important de semnalat c ă Fecioara Maria
„a fost aleas ă” pentru a deveni Maic a Domnului avându-se
în vedere, de c ătre Dumnezeu, vie țuirea ei aleas ă, puritatea
și frumuse țea ei spiritual ă. Unii Sfin ți Părinți spun că de fapt
momentul Întrup ării a fost decis tocmai de sfin țenia ei. Ea
era eliberat ă de ispitele înrobitoare ale p ăcatelor. Tr ăia
numai prin rug ăciune, iar dorin ța ei nu era alta decât aceea

57
Buna Vestire
de a-I sluji lui Dumnezeu. Ea s-a f ăgăduit lui Dumnezeu,
oferindu-I Acestuia via ța ei, fecioria ei și întreaga ei fiin ță.
Era unită cu Dumnezeu permanent printr-o rug ăciune
neîncetată care a înălțat-o și care a apropiat-o atât de mult de
Dumnezeu. De fapt, Sfântul Efrem Sirul a spus c ă „Buna
Vestire a fost un r ăspuns la rug ăciunea ei”.
Darul lui Dumnezeu provoac ă rugăciunea de
mulțumire și de laudă către Dumnezeu, iar rug ăciunea aduce
un și mai mare dar. De fapt, darul și rugăciunea se
alimenteaz ă reciproc. Sfântul Efrem Sirul a cântat într-unul
din imnele sale: „Ce f ăcea Curata în timpul când Gavriil a
zburat jos la ea? El i-a ap ărut ei în rug ăciune, căci în Daniil
(9, 21) a v ăzut pe Gavriil. Se cuvine ca rug ăciunea și
rudenia ei, vestea cea bun ă să se bucure una de alta, ca
Maria și Elisabeta, rudenia sa.”79
Modul în care arhanghelul Gavriil s-a apropiat de
cea care urma s ă devină Maica Domnului, aducându-i
închinăciune, ilustreaz ă felul în care Dumnezeu aprecia
viața curată a Fecioarei, marea ei credin ță și puterea ei de
rugăciune. De aceea, îngerul i-a adresat cuvintele
«Bucură-te ceea ce e ști plină de har, Domnul este cu tine!»
(Luca 1, 28). „Cuvântul grecesc «cheharitomeni» (în limba română ceea ce e ști plină de har ), o arată ca străbătută,
imprimată, transformat ă în întregime de har, ridicat ă la o
stare haric ă, mai presus de fire; înv ăluită, străbătută de
prezența lucrătoare a lui Dumnezeu. E ceea ce spune și
cuvântul: «Domnul este cu tine !». Nici unei femei nu i s-au
mai atribuit asemenea caracteristici,”
80 a spus D. St ăniloae.
În momentul în care Fecioara Maria a în țeles ce se
va întâmpla cu ea, c ă Fiul lui Dumnezeu se v ă sălășlui în
pântecele ei, ea a ajuns la cea mai mare în ălțime spiritual ă.

79 Cf. Ibidem , p. 446.
80 Ibidem , p. 446u. Copyright © 2012, Achim S ărășan

58
Viața și cinstirea Maicii Domnului
A rămas însă în continuare în starea ei de smerenie. Nu a
considerat c ă „taina” ce se petrecea cu ea era sau putea s ă fie
un prilej de mândrie. Întreb ările ce le-a adresat Maria
îngerului ilustreaz ă dorința ei de a în țelege cum se va realiza
minunea: «Cum va fi aceasta, deoarece eu nu știu de
bărbat?» (Luca 1, 34). Dar aceast ă întrebare arat ă și faptul
că ea era hot ărâtă să nu știe de bărbat niciodat ă. După ce
îngerul i-a clarificat toate nel ămuririle, Fecioara nu s-a mai
îndoit de nimic. „Faptul c ă se declar ă gata să împlineasc ă
aceasta slujire, dup ă ce i se comunic ă modul minunat cum
se va înfăptui, arată că întrebarea ei n-a fost o întrebare din
îndoială… Întrebarea ei a fost numai din dorin ța de a
cunoaște modul minunat al acestei lucr ări a lui Dumnezeu
Cuvântul. R ăspunsul ei: «Iat ă roaba Domnului. Fie mie dup ă
cuvântul t ău» arată încrederea ei nu numai în faptul c ă din
ea se va na ște Fiul Celui Preaînalt, ci și în faptul minunat
cum se va sfâr și.
Ea primește să fie Maică, deși era hotărâtă să rămână
fecioară. Primește să fie Maică, cu riscul de a nu mai p ărea
oamenilor fecioar ă, până când se vor convinge, m ăcar unii
din ei, prin Învierea Lui, c ă El e cu adev ărat Fiul lui
Dumnezeu, deci c ă s-a născut din ea pe cale mai presus de
fire, păzindu-i fecioria… Ea prime ște ceea ce-i cere
Dumnezeu cu o încredere total ă, dar și cu o smerenie care o
face să se supună fără clintire voii Domnului.”81
O întrebare ce se na ște în mintea noastr ă este
următoarea: Care a fost momentul z ămisliri? D. St ăniloae
răspunde: „În aceea și clipă în care ea declar ă că se încrede
cu desăvârșire în minunea ce se va s ăvârși în ea, Fiul lui
Dumnezeu se și sălășluiește în ea, z ămislindu-se ca om.”82
Iar Sfântul Ioan Damaschin, r ăspunzând la întrebarea: Cum

81 Ibidem , p. 447.
82 Ibidem , p. 447. Copyright © 2012, Achim S ărășan

59
Buna Vestire
s-a făcut? detaliaz ă: „Deci, dup ă asentimentul Sfintei
Fecioare, Duhul cel Sfânt s- a pogorât peste ea potrivit
cuvântului Domnului, pe ca re l-a spus îngerul, cur ățind-o și
dându-i în acela și timp și puterea de a primi Dumnezeirea
Cuvântului și puterea de a na ște. Atunci a umbrit-o
înțelepciunea enipostatic ă și puterea preaînaltului
Dumnezeu, adic ă Fiul lui Dumnezeu, cel de o fiin ță cu
Tatăl, ca o sămânță dumnezeiasc ă, și și-a alcătuit Luiși, din
sângiuirile ei sfinte și preacurate, trup însufle țit cu suflet
rațional și cugetător, pârga fr ământăturii noastre. Nu și-a
alcătuit corpul pe cale seminal ă, ci pe cale suprafireasc ă,
prin Duhul Sfânt… C ăci Cuvântul dumnezeiesc nu s-a unit
cu un trup care exista aparte mai dinainte, ci locuind în pântecele Sfintei Fecioare, și-a construit, f ără ca să fie
circumscris în ipostasa Lui, din sângiuirile curate ale
pururea Fecioarei, trup însufle țit cu suflet ra țional și
cuget
ător, luând pârga fr ământăturii omene ști, și însuși
Cuvântul s-a f ăcut ipostas trupului. În chipul acesta este
simultan și trup: trup al Cuvântului lui Dumnezeu și trup
însuflețit, rațional și cugetător. Pentru aceea nu vorbim de
om îndumnezeit, ci de Dumnezeu întrupat. C ăci fiind prin
fire Dumnezeu des ăvârșit, Același s-a făcut prin fire om
desăvârșit.”83
Dimensiunile actului Întrup ării sunt redate magistral
în Acatistul Bunei Vestiri, icosul 1: „Îngerul cel mai întâi stătător din cer a fost trimis s ă zică Născătoarei de
Dumnezeu: Bucur ă-te! Și împreun ă cu grasul cel netrupesc,
văzându-te pe Tine, Doamne, întrupat, s-a sp ăimântat și a
stat strigând c ătre dânsa unele ca acestea: Bucur ă-te cea prin
care răsare bucuria…”
Consecințele Întrup ării Fiului lui Dumnezeu pentru
Fecioara Maria, în plan pers onal, sunt surp rinse de acela și

60
Viața și cinstirea Maicii Domnului
imn Acatist: „În Maria și-a luat locuin ță Lumina ca în ochi,
și a curățit duhul ei și a limpezit gândirea, a sfin țit simțirea
ei și a înălțat fecioria ei.”
Sfântul Maxim M ărturisitorul remarc ă atitudinea de
profundă ascultare a Maicii Sfinte în momentul Bunei
Vestiri: „Ea nu s-a truf it, nici nu s-a în ălțat în mintea ei, ci
s-a îmbrăcat într-o smerenie și zdrobire de inim ă încă și mai
mare și plină de respect.”
După plecarea îngerului, Maica Domnului tr ăia
bucuria vestirii minunate a îngerului și zămislirii în
pântecele ei a «Pruncului ceresc», iar pe de alt ă parte, toate
aceste întâmpl ări le păstra în inima ei. Acela și Sfânt Părinte
Maxim a spus: „Îns ă Fecioara Sfânt ă trebuia s ă țină această
mare tain ă ascunsă în inima ei, c ăci era plin ă de înțelepciune
ca o Maic ă a Înțelepciunii. Ea n-a împ ărtășit nici măcar lui
Iosif vestirea îngerului, nici nim ănui altcuiva în zilele
acelea. De aceea, unii p ărinți tâlcuiesc astfel cuvântul
Evanghelistului care spune despre Iosif c ă nu a cunoscut-o
până ce a născut pe Fiul s ău cel Întâi-n ăscut, cum c ă el nu
știa această taină, nici vestirea îngerului, nici z ămislirea mai
presus de fire. Dac ă ar fi știut, cum i s-ar mai fi strecurat
atunci în suflet îndoiala nepotrivit ă că sarcina ei ar fi o
rușine pentru el? Cum ar mai fi cugetat s ă o părăsească în
ascuns pân ă ce a văzut arătarea îngerului?”84
Buna Vestire adus ă de arhanghelul Gavriil și
acceptarea Fecioarei Maria de a deveni Mam ă a
Mântuitorului Iisus Hristos au avut ca rezultat actul zămislirii, act care de și a fost provocat de Sfânta Treime
(„Duhul Sfânt se va pogorî peste tine, Puterea Celui
Preaînalt te va umbri și Sfântul ce se va na ște din tine va fi
Fiul lui Dumnezeu”), ca un act supranatural, a avut un efect
natural, și anume apari ția unei fiin țe trupești. Deci actul de

61
Buna Vestire
zămislire în Fecioara Maria a fost un act de unire a
supranaturalului cu naturalul.
Din perioada în care Fecioarei Maria a fost
însărcinată, Sfintele Evanghelii ne relateaz ă două
evenimente importante: vizita Maicii Domnului la Elisabeta și întâlnirea cu dreptul Iosif, care stupefiat constat ă că
logodnica lui era îns ărcinată.
Copyright © 2012, Achim S ărășan

62
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Vizita la Elisabeta
De ce a plecat Fecioara Maria la Elisabeta dup ă
momentul Bunei Vestiri? Sfântul Maxim M ărturisitorul
explică: „Or, în clipa în care vestirea a fost f ăcută de îngeri,
nimeni nu a știut-o, și ea a plecat la Elisab eta, vara sa, care o
imita prin podoaba purt ării sale, pentru ca s ă cunoasc ă
adevărul cuvintelor îngerului ce fuseser ă spuse cu privire la
Elisabeta, cum c ă și aceasta era îns ărcinată”.85
La acest argument, dup ă părerea noastr ă, trebuie s ă
mai adăugăm unul. În perioada în ca re Fecioara Maria a tr ăit
la templu, leg ăt u r a e i c u v e r i șoara sa Elisabeta s-a înt ărit
foarte mult. Pe de-o parte, Elisabeta fiind mai în vârst ă s-a
considerat obligat ă să poarte de grij ă verișoarei sale mai
mici, mai ales dup ă ce acesteia i-au murit p ărinții. Pe de alt ă
parte, Elisabeta neavând copii la vremea aceea, toate sentimentele ei materne le-a rev ărsat asupra Mariei. În felul
acesta leg ătura dintre cele dou ă verișoare a devenit una
deosebit de puternic ă.
Sufletul Fecioarei Maria era plin de sentimente de
fericire, împlinire și de mul țumire sufleteasc ă. Îngerul îi
vestise că ea este cea aleas ă, că ea va deveni Mama lui Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat. Cui s ă-i spună bucuria
sufletului s ău? Cu cine s ă împărtășească bucuria ce-i
stăpânea întreaga fiin ță? Nu avea pe nimeni mai apropiat
sufletește ca Elisabeta, pe care o considera ca pe o a doua
mamă.

63
Vizita la Elisabeta
Protoevanghelia lui Iacov afirmă că vizita Fecioarei
la Elisabeta a fost legat ă de drumul pe care l-a f ăcut aceasta
la Ierusalim dup ă ce a terminat de cusut perdeaua
catapetesmei. „Dup ă ce a terminat de lucrat porfirul și
purpura, le-a dus marelui pr eot. El a binecuvântat-o și i-a
zis: «Maria, Domnul Dumnezeu a pream ărit numele t ău;
Binecuvântat ă vei fi în to ți vecii pe p ământ». Apoi Maria se
duse plină de bucurie la Elisabeta, ruda sa.”86
Întâlnirea Fecioarei Maria cu Elisabeta este relatat ă
amănunțit de Sfântul Evanghelist Luca (1, 40-56). „ Și a
intrat în casa lui Zaharia și a salutat pe Elisabeta. Iar când a
auzit Elisabeta salutarea Mariei pruncul a s ăltat în pântecele
ei și Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt.” Cel ce urma s ă
fie Înainte Merg ător și Botezător al Domnului l-a recunoscut
pe Stăpânul său și I s-a închinat. Prima consecin ță a acestei
întâlniri a fost c ă Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt și în
același timp și pruncul ce era în pântecele ei. Luminat ă fiind
de Duhul, Elisabeta cunoa ște și înțelege taina ce s-a petrecut
cu Maria, „Taina întrup ării Fiului lui Dumnezeu în
pântecele ei”. O nume ște „Maica Domnului meu” și o mai
numește cea „Binecuvântat ă” de Dumnezeu și o ferice ște
pentru că ea este cea aleas ă, că ea a primit în pântece pe Cel
Neîncăput, că a crezut c ă cele vestite de î nger se vor împlini
întocmai.
Închinarea Elisabetei a fost o pornire l ăuntrică pe
care a sim țit-o, iar cuvintele rostite de ea erau cuvintele
Duhului Sfânt, care a luminat-o. „ Și cu glas mare a strigat și
a zis: «Binecuvântat ă ești tu între femei și binecuvântat este
rodul pântecelui t ău. Și de unde mie aceasta, ca s ă vină la
mine Maica Domnului meu? C ă iată, cum veni la urechile
mele glasul salut ării tale, pruncul a s ăltat de bucurie în

64
Viața și cinstirea Maicii Domnului
pântecele meu. Și fericită este aceea care a crezut c ă se vor
împlini cele spuse ei de la Domnul.»” (Luca 1, 42-45).
„După aceasta – spune Sfântul Maxim M ărturisitorul
– ea a povestit toate despre sine Maicii Domnului, necinstea sterpiciunii sale, arhieria și tămâierea b ărbatului ei Zaharia,
vestirea îngerului și muțenia care nu i-a îng ăduit lui Zaharia
să vorbeasc ă, ci doar s ă dea în scris Elisabetei, femeia lui.
Or, cuvintele Elisabetei i s-au p ărut Fecioarei cu adev ărat de
la Duhul Sfânt, cum spune și Sfântul Evanghelist: Elisabeta
s-a umplut de Duhul Sfânt și a strigat cu glas mare și a zis:
«Binecuvântat ă ești tu între femei și binecuvântat este rodul
pântecelui t ău» (Luca 1, 42), c ăci îi fusese împ ărtășit de
către Duhul Sfânt c ă El era s ămânța și zămislirea f ără de
bărbat. De aceea L-a și numit rodul pântecelui s ău, căci
ființa trupului sfânt era numai din pântecele s ău, iar nu
dintr-o sămânță stră
ină. Binecuvântat este rodul pântecelui
tău, căci acesta e adev ăratul rod, hran ă a lumii, dup ă cum dă
mărturie David: «Ochii tuturor spre Tine n ădăjduiesc și Tu
le dai lor hran ă la bună vreme. Deschizi Tu mâna Ta și de
bunăvoință saturi pe to ți cei vii». (Psalm 144, 15-16). Dup ă
care El Însu și ne-a dat deopotriv ă hrana duhovniceasc ă,
cinstit Trupul S ău și preasfânt Sângele S ău. Cu adev ărat
binecuvântat este Rodul pântecelui t ău, Fecioar ă fără
prihană, care a nimicit blestemul venit peste noi începând cu
rodul neascult ării. Acest rod ne-a izgonit din rai, dar Rodul
binecuvântat ivit din pântecele t ău ne-a deschis u șa raiului și
ne-a hărăzit drept mo ștenire raiul.”87
Întâlnirea Fecioarei Maria cu Elisabeta este analizat ă
mult mai profund de D. St ăniloae care eviden țiază și
consecințele afirma țiilor Elisabetei. „Dup ă dreptul Iosif, cea
dintâi fiin ță omeneasc ă care înțelege, luminat ă de Duhul
Sfânt, marea tain ă ce se petrecea cu Mari a, a fost Elisabeta,

65
Vizita la Elisabeta
care purta în a șasea lună p e I o a n B o t e z ătorul.88 Pruncul
acesteia însu și a săltat în pântecele E lisabetei când a auzit
glasul Mariei. C ăci el a sim țit în glasul Sfintei Fecioare
rezonanța Celui al c ărui glas omenesc va avea s ă semene cu
glasul ei. «L ăudat să fie Cel ce cu limba noastr ă (cu glasul
luat din Maria) a l ămurit tainele Sale» (Imnele Na șterii ale
Sfântului Efrem Sirul). Dar în glasul Mariei a sim țit și
Elisabeta glasul virtual al Cuvântului dumnezeiesc. « Și cu
glas puternic a strigat și a zis: Binecuvântat ă ești tu între
femei și binecuvântat este rodul pântecelui t ău. Și de unde
mie aceasta ca s ă vină la mine Maica Domnului meu». Cu
acest cuvânt «Maica Domnului» o nume ște Biserica
Ortodoxă până astăzi pe Sfânta Fecioar ă… Urmând
Elisabetei pân ă azi, Biserica Ortodox ă îi cântă Sfintei
fecioare: «Cuvine-se cu adev ărat să te fericim pe tine,
Născătoare de Dumnezeu».”89
Răspunsul Mariei la salutul Elisabetei a fost un imn
de slavă adus lui Dumnezeu, un imn de-o frumuse țe literar-
religioasă fără seamăn. Un imn prin care Fecioara Maria
laudă slava lui Dumnezeu și iubirea Sa de oameni,
concretizat ă în Întruparea în pântecele ei a lui «Dumnezeu,
Mântuitorul meu». Fecioara Maria se pozi ționează, ca și în
dialogul cu arhanghelul Gavrii l, într-o stare de profund ă
smerenie, definindu-se ca roab ă a lui Dumnezeu, dar nu una
oarecare, ci una care „de acum m ă vor ferici toate
neamurile, pentru c ă mi-a făcut mie m ărire Cel Puternic.”
(Luca 1, 47). Dar iat ă cântarea Mariei:

88 Conform relat ării Sfintelor Evanghelii, Elisabeta a fost prima, în
ordine cronologic ă, care a în țeles taina Mariei, luminat ă fiind de Duhul
Sfânt. Abia dup ă întoarcerea Fecioarei de la Elisabeta, Iosif ia act de
sarcina Mariei și îngerul Domnului îi l ămurește în vis taina Întrup ării.
89 D. Stăniloae, Maica Domnului… , p. 450-451. Copyright © 2012, Achim S ărășan

66
Viața și cinstirea Maicii Domnului
„Mărește sufletul meu pe Domnul, și s-a bucurat
duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Că a căutat spre smerenia roabei sale, c ă iată, de
acum mă vor ferici toate neamurile.
Că mi-a făcut mie m ărire Cel Puternic și sfânt este
numele Lui. Și mila Lui în neam și în neam spre cei ce se tem de
El. Făcut-a tărie cu bra țul Său, risipit-a pe cei mândri în
cugetul inimii lor. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe
cei smeriți,
Pe cei fl ămânzi i-a umplut de bun ătăți și pe cei
bogați i-a scos afar ă, deșerți.
A sprijinit pe Israel, slujitorul S ău, ca să-Și aducă
aminte de mila Sa, Precum a gr ăit către părinții noștri, lui Avraam și
seminției lui, în veac.”
(Luca 1, 46-55).
Sfântul Maxim M ărturisitorul, analizeaz ă prima
parte al acestui imn de slav
ă al Fecioarei astfel: „Sufletul
său era plin de toat ă smerenia, lini ștea și evlavia, și pentru
aceasta Dumnezeu, Mântuitorul s ău, a privit-o cum este spus
prin Proorocul: «Pes te cine îmi voi arunc a ochii mei, decât
peste cel smerit, pa șnic și care tremur ă în fața cuvintelor
Mele» (Isaia 66, 2). Astfel a aflat-o pe Maria binecuvântat ă
și a privit-o și a văzut că nu are asem ănare în neamul
oamenilor. De aceea a socotit potrivit s ă se sălășluiască întru
ea și a primit de la ea trup omenesc… Și pricina Întrup ării
Lui e sălășluirea dumnezeirii Sale. Cel Preaînalt a f ăcut-o
sfântă și fericită pentru toate neamurile. De aceea cea care a
primit harul a mul țumit lui Dumnezeu și a slăvit Sfânt
numele S ău și s-a numit pe ea îns ăși smerită și roabă, și a Copyright © 2012, Achim S ărășan

67
Vizita la Elisabeta
rostit întru proorocie: «C ă iată de acum m ă vor ferici toate
neamurile.»”90
Partea a doua a imnului reflect ă bogăția interioar ă a
Fecioarei Maria, dar și implicarea ei în tragedia neamului
său pe care îl comp ătimește, reușind să unifice magistral
înălțimea cuget ării ei dumnezeie ști cu iubirea și purtarea de
grijă față de neamul ei.
Frumusețea imnului Mariei era o consecin ță a unirii
duhului ei cu Duhul Sfânt, car e îi descoperea cuvânt din
Dumnezeu Cuvântul. Izvorul inspira ției era în ea îns ăși –
Hristos.
D. Stăniloae, referindu-se la cântarea Mariei,
evidențiază cinstea pe care i-a f ăcut-o Dumnezeu Fecioarei
alegând-o pe ea, o roab ă smerită, pentru a sluji tainei
minunate a Întrup ării Lui, slujire care-i va aduce pe de-o
parte, o stare de fericire l ăuntrică și de împlinire, iar pe de
altă parte și cinstirea pe care i-o vor acorda toate neamurile
pământului. Și spune: „Nu cugeta Fecioara c ă se vor g ăsi
minți care să poată pune între Maic ă și Fiu un zid atât de
mare, încât s ă nu vadă slava Lui r ăsfrângându-se asupra ei.
Orice om cu inim ă adevărată ține la cinstirea mamei lui mai
mult decât la cinstirea sa. Și nimeni nu socote ște că cinstește
pe cineva cu adev ărat, dispre țuindu-i mama… Cele mai mari
lucruri le-a f ăcut, sau le-a d ăruit ei. A f ăcut-o Maic ă a Lui,
cu puterea Lui. Și a făcut-o să-L zămislească păstrându-i
fecioria. A f ăcut-o din roab ă, Împărăteasă; s-a unit cu ea mai
mult decât cu Serafimii și Heruvimii. Iar prin toate acestea a
umplut-o de sfin țenie, căci Sfânt este și El. Și apoi arat ă
urmările minunatei Lui întrup ări prin mijlocirea ei: a risipit
pe cei mândri, a r ăsturnat pe cei puternici și a ales pe cei
smeriți. A umplut de bun ătăți veșnice pe cei fl ămânzi și i-a
alungat de la sine de șerți pe cei boga ți. Și-a împlinit

68
Viața și cinstirea Maicii Domnului
făgăduințele Sale date lui Avraam sau planul mântuirii Sale.
A pus în lumin ă adevăratele valori și le-a demascat pe cele
mincinoase.”91
După reproducerea Imnului Mariei, Sfântul
Evanghelist Luca consemneaz ă: „Și a rămas Maria
împreună cu ea (Elisabeta) ca la trei luni; și s-a înapoiat la
casa sa.” (Luca 1, 56). Protoevanghelia vine cu informa ții
suplimentare: „A r ămas trei luni în casa Elisabetei.
Pântecele începu s ă-i crească. Înfricoșându-se a venit în
Nazaret și tot încerca s ă se ascund ă de fiii lui Israel. Avea
șaisprezece ani când i s-au întâmplat aceste lucruri
tainice.”92

91 D. Stăniloae, Maica Domnului… , p. 451-452.
92 Protoevanghelia lui Iacov , XII, 3, edit. B ădiliță, p. 52. Copyright © 2012, Achim S ărășan

69
Întoarcerea acas ă. Dilema lui Iosif
Întoarcerea acas ă. Dilema lui Iosif
La scurt timp dup ă întoarcerea în Nazaret, Fecioara
Maria s-a confruntat cu o situa ție deosebit de delicat ă și
gravă. Sarcina ei era tot mai vizibil ă. Maria se afla în
această situație când logodnicul ei Iosif s-a întors acas ă.
Văzând starea Mariei, el s-a tulburat foarte mult. Era uimit
că logodnica lui era îns ărcinată și întrebarea ce îl obseda era
cum este posibil a șa ceva – cum a putut Maria, pe care o
credea neprih ănită, să-și încalce leg ământul cu Dumnezeu în
primul rând, când ea f ăgăduise că va rămâne fecioar ă? Iar în
al doilea rând se întreba cum a fost posibil ca ea s ă-și
încalce leg ământul logodnei? Ci ne putea fi tat ăl pruncului
din pântecele ei? Era însp ăimântat pentru c ă cea pe care o
crezuse pur ă, curată, s-a întinat și a păcătuit atât de grav! Ce
crede Dumnezeu despre el, care s-a legat cu jur ământ că o
va ocroti și nu a reu șit să se achite de aceast ă datorie? Ce
vor zice oamenii v ăzând-o pe Maria îns ărcinată? Toată
lumea îl va oc ărî, acuzându-l c ă „a furat nunta”, adic ă a
călcat Legea tr ăind cu logodnica sa înainte de a primi
binecuvântarea nun ții de la preot. Dar în sufletul lui ce era?
Nici nu se gândise s ă încalce legea sfânt ă a logodnei, și cu
atât mai pu țin să înfăptuiască aceast p ăcat! El este
nevinovat, dar toat ă lumea îl va acuza pe el. Drama
sufleteasc ă cumplită în care se g ăsea dreptul Iosif este
reliefată de mulți scriitori patristici, și în special de Sfântul
Gherman al Constantinopolului (†733).
Lupta și zbuciumul sufletesc al dreptului Iosif nu
sunt prezentate de Sfintele Evanghelii. Sfântul Evanghelist
Matei aminte ște succint: „Maria, fiind logodit ă cu Iosif, f ără Copyright © 2012, Achim S ărășan

70
Viața și cinstirea Maicii Domnului
să fi fost ei înainte împreun ă, s-a aflat având în pântece de la
Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o
vădească, a voit s-o lase în ascuns.” (Luca 1, 18-19).
Protoevanghelia lui Iacov ne prezint ă un dialog al
lui Iosif cu Maria, legat de aceast ă situație. „Apoi Iosif se
ridică de jos, o chem ă l a e l p e M a r i a și-i zise: «De ce-ai
făcut asta când știai că ești hărăzită lui Dumnezeu? Ai uitat
de Domnul Dumnezeul t ău? Tu care ai primit mâncarea în
Sfânta Sfintelor din palma unui înger, de ce ți-ai întinat
sufletul?» Ea îns ă izbucni în plâns amarnic și-i zise: «Crede-
mă, sunt curat ă și nu cunosc b ărbat.» Iosif o întreb ă:
«Atunci de unde-i pruncul din pântecele t ău?» Și ea a zis:
«Să trăiască Domnul Dumnezeul meu, nu știu de unde
este!»”93
Protoevanghelia prezint ă dialogul în forma aceasta
căutând să scuze lipsa de încredere a lui Iosif în cuvântul
Mariei. În realitate îns ă, noi credem c ă Fecioara Maria i-a
relatat logodnicului s ău întâlnirea cu arhanghelul Gavriil,
care i-a descoperit c ă „ce s-a z ămislit în pântecele ei este de
la Duhul Sfânt,” dar îndoiala di n sufletul lui Iosif n-a fost
ștearsă. De aceea, dup ă o îndelungat ă chibzuire, Iosif s-a
hotărât s-o părăsească pe Fecioara îns ărcinată. De ce a luat
această hotărâre? El nu putea s ă mai rămână cu o logodnic ă
pe care o b ănuia de infidelitate. Dar fiindc ă era „drept” și
bun, n-a vrut s ă facă publică această îndoială a sa, întrucât
denunțând faptul c ă logodnica sa și-a încălcat legământul, o
expunea pe aceasta unei pedepse groaznice din partea comunității, și anume uciderea cu pietre. (Deuteronom 22,
13-21). Deci nevoind s ă trăiască cu ea, dar nevrând nici s ă

fie omorât ă, dreptul Iosif a hot ărât s-o lase „în ascuns”, s-o
părăsească. Astfel el și-ar fi lini știt conștiința, întrucât nu
putea tolera c ălcarea Legii Domnului, dar totodat ă dorea

71
Întoarcerea acas ă. Dilema lui Iosif
să-și salveze logodnica de la conda mnarea la moarte, chiar
dacă ulterior cunoscu ții lui îl vor acuza pe el c ă a încălcat
legământul logodnei și că a fugit datorit ă vinovăției lui.
În această situație aflându-se Iosif, în timpul nop ții i
s-a arătat îngerul Domnului și i-a spus: „Iosife, fiul lui
David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, c ăci ce s-a
zămislit întrânsa este de la Duhul Sfânt. Ea va na ște Fiu și
vei chema numele Lui Iisus, c ăci El va mântui poporul S ău
de păcatele lor… Și deșteptându-se din somn, Iosif a f ăcut
precum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat la el pe
logodnica sa.” (Matei 1, 20-21, 24).
Evanghelistul Matei sugereaz ă prin acest text c ă
„visul lui Iosif” a rezolvat toate îndoielile acestuia și
problemele iscate de aceste îndoieli. Iosif și Maria au locuit
din acel moment împreun ă, dar tot Sfântul Matei
evidențiază: „Și fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a
născut pe Fiul s ău Cel Unul N ăscut, Căruia I-a pus numele
Iisus.” (Matei 1, 25)
Sfântul Maxim M ărturisitorul prezint ă zbuciumul
sufletesc al lui Iosif astf el: „Or, atunci când Iosif și-a dat
seama de sarcina ei, s-a întristat, c ăci nu fusese în științat de
marea tain ă. De aceea s-a umplut de mâhnire, pentru c ă era
un bărbat drept, și socotea un chin a vedea legea r ăsturnată
în casa sa și să atragă asupra sa îndoiala, dar, pe de alt ă
parte, îi era greu s ă o vădească și să o dea pe mâna
arhiereilor. Din pricina marii podoabe a vie ții sale
dumnezeie ști, se simțea tulburat și îi era mil ă. De aceea, s-a
gândit s-o lase în ascuns și cugetând el acestea iat ă îngerul
Domnului i s-a ar ătat în vis gr ăind: «Iosife, fiul lui David nu
te teme pentru aceasta nici de Dumnezeu, nici de pedepsele
Legii și nu te îndoi de Maria cea logodit ă cu tine… c ăci Cel
ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt…» prin aceste
cuvinte îngerul a nimicit teama de care suferea Iosif, dar în
schimb a strecurat în sufletul s ău altă teamă, aceea de a se Copyright © 2012, Achim S ărășan

72
Viața și cinstirea Maicii Domnului
teme încă și mai mult și de a cinsti pe Sfânta Fecioar ă cea
plină de Duhul Sfânt și Născătoare dup ă trup a unui fiu de
nerostit și de nepătruns, născut mai înainte de to ți vecii,
care urma s ă mântuiasc ă pe poporul S ău de păcatele sale,
căci pentru aceasta S-a pogorât din cer pe p ământ Împ ăratul
milostiv ca s ă ne mântuiasc ă pe credincio șii și închinătorii
Săi, din robia p ăcatului și din puterea demonilor celor r ăi.”94
Pentru a elimina orice suspiciune legat ă de
Paternitatea divin ă a lui Iisus Hristos, Protoevanghelia lui
Iacov vorbește de supunerea celor doi logodnici, Iosif și
Maria, de c ătre preotul Hannas, la proba apei – Ordalia,95
însă într-o form ă modificat ă. Este eliminat ă jertfa de t ămâie,
apoi sunt supu și probei atât Iosif cât și Maria, care dup ă ce
beau din apa amar ă sunt trimi și în mun ți, locul unde
Dumnezeu î și manifest ă puterea cel mai pregnant.
Logodnicii se întorc îns ă amândoi s ănătoși din mun ți.
De ce prezint ă Protoevanghelia lui Iacov proba apei
aplicată Fecioarei Maria și lui Iosif? Unii cercet ători spun c ă

94 Sfântul Maxim M ărturisitorul, op. cit. , p. 30.
95 Ordalia a fost o practic ă generală în Istoria religiilor prin care se
verifica sinceritatea și fidelitatea raporturilor dintre oameni, implicit și al
fidelității dintre so ți. De obicei, se recurgea la „proba apei” la cererea
soțului care- și bănuia soția de infidelitate. La evrei e prezentat ă în cartea
Numeri 5, 11-31, dar și la Iosif Flaviu în Antichitățile iudaice , 3, 11, 6;
sau Talmud , Sota 6, 1. Pe scurt, ceremonia se desf ășura așa: Soțul gelos
aducea jertf ă de făină la sinagog ă, iar preotul punea jertfa inaintea
altarului Domnului. Apoi preotul aducea ap ă curată în vas de lut, lua
țărână din curtea templului și o punea în ap ă. Apoi preotul punea femeia
să jure că nu și-a încălcat legământul căsătoriei. Blestemul era crunt: „s ă
fii de ocar ă în poporul t ău; să facă Domnul ca sânul t ău să cadă și să se
umfle pântecele t ău…” Iar femeia zicea: Amin. Jur ământul era scris pe
hârtie și această hârtie cu jur ăminte se înmuia în apa cea amar ă și apoi se
dădea femeii s ă bea din aceast ă apă. Dacă femeia a p ăcătuit blestemul
urma să se împlineasc ă, iar dacă era nevinovat ă rămânea nev ătămată și
putea naște copii. Copyright © 2012, Achim S ărășan

73
Întoarcerea acas ă. Dilema lui Iosif
pentru a atesta oficial virginitatea Mariei,96 iar alții pentru a
justifica faptul c ă Iosif și Maria nu au fost pedepsi ți de
comunitate, având în vedere faptul c ă Fecioara Maria era
însărcinată în perioada de logodn ă.

74
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Nașterea Domnului
După ce îngerul Domnului i-a l ămurit taina
maternității Fecioarei Maria, dreptul Iosif s-a lini știt,
alungându- și din minte toate îndoielile. Fecioara Maria și-a
petrecut urm ătoarele luni de sarcin ă în Nazaret, în lini ște și
rugăciune continu ă, fiind ocrotit ă de dreptul Iosif.
Atitudinea acestuia fa ță de Fecioara Maria s-a schimbat
totalmente dup ă ce a înțeles minunea ce se înf ăptuia sub
ochii săi și rolul „logodnicei sale” în împlinirea „tainei
nașterii Fiului lui Dumnezeu”. El a în țeles totodat ă și
responsabilitatea cu care l- a învrednicit Dumnezeu – aceea
de a fi ocrotitorul Maicii Domnului și a Fiului s ău
dumnezeiesc. „Sufletul s ău se umplu de cea mai arz ătoare și
curată dragoste pentru mam ă și Copil, pe care atunci când
va fi nevoie îi va p ăzi cu toate sacrificiile pe care le mai
permiteau b ătrânețele sale.”97
Apropierea momentului na șterii Pruncului
dumnezeiesc este legat ă de Ordinul de recens ământ emis de
împăratul roman Octavianus Augustus (27 î.d.Hr. – 14
d.Hr.). Acest eveniment este men ționat și de istoricii Tacit și
Iosif Flaviu. Sfântul ev anghelist Luca consemneaz ă cu
rigurozitate științifică ordinul de recens ământ. „În zilele
acelea a ie șit porunc ă de la Cezarul August s ă se înscrie
toată lumea. Aceast ă înscriere s-a f ăcut întâi pe când
Quirinius ocârmuia Siria.” (Luca 2, 1-2) Quirinius, cu numele complet Publius Sulpiciu s Quirinius, a condus Siria

75
Nașterea Domnului
ca proconsul în dou ă rânduri, începând cu anul 10 î.d.Hr.
până în anul 9 d.Hr. A murit în anul 21 d.Hr.
Evanghelistul Matei completeaz ă tabloul istoric
informativ spunând: „Iar dac ă S-a născut Iisus în Betleemul
Iudeii, în zilele lui Ir od regele…” (Matei 2, 1)
Recensămintele la vremea respectiv ă se derulau dup ă
niște reguli foarte stricte. Toat ă lumea era obligat ă să se
înscrie în localitatea de origine, de unde i se tr ăgea neamul.
Recensământul era obligatoriu; ni meni nu se putea sustrage
acestui ordin decât expunându-se unor pedepse foarte mari.
Datorită faptului c ă atât Fecioara Maria cât și dreptul
Iosif erau din neamul lui David, cu obâr șia în Betleem,
aceștia erau obliga ți de legea recens ământului s ă meargă din
Nazaretul Galilei, aflat în partea de nord a Țării Sfinte, la
Betleemul Iudeii,98 un orășel aflat la aproximativ 9 km de
Ierusalim.

98 Vechea numire a localit ății a fost Efrata. „Iar dac ă Rahela a murit a
fost îngropat ă lângă calea ce duce la Efrata, adic ă la Betleem.” (Facere
35, 19) La profetul Miheia îl g ăsim cu ambele numiri în profe ția legată
de locul na șterii lui Mesia: „ și tu Betleeme Efrata, de și ești mic între
miile lui Iuda, din tine va ie și Stăpânitor peste Israel, iar obâr șia Lui este
dintru început, din zilele ve șniciei.” (Miheia 5, 1)
Betleemul a fost prima re ședință a împăratului David. Betleem
înseamnă Casa Pâinii. Și numirea Efrata înseamn ă roditor. Este numit
Betleemul Iudeii sau Betleem Efrata pentru a-l diferen ția de o alt ă
localitate cu numele de Betleem ce se afla în partea de nord a Țării
Sfinte, în teritoriul lui Zabulon, la 11 km NV de Nazaret. (Iosua Navi 19, 15)
În timpul celei de-a doua revolte evreie ști împotriva Imperiului
Roman, în anul 135 d. Hr., aici a fost a șezată o garnizoan ă romană. Se
pare că în acestă perioadă împăratul roman Adrian (117-138) a construit
un templu deasupra pe șterii unde s-a n ăscut Mântuitorul Iisus Hristos.
Împărăteasa Elena a poruncit ca templul s ă fie dărâmat și a construit
prima Biseric ă a Na
șterii Domnului, care a fost sfiin țită în mai anul 329.
Împăratul Teodosie cel Mare (379-395) a ad ăugat în anul 390 pe tavanul
bisericii ni ște plăci cu mozaic. În anul 522, în urma unei r ăscoale a Copyright © 2012, Achim S ărășan

76
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Călătoria din Nazaret la Betleem n-a fost tocmai
ușoară pentru Fecioara Maria, „c ăreia i se apropiaser ă zilele
nașterii.” Ea și Iosif au ajuns la Betleem dup ă întâmpinarea
pe drum a mai multor dificult ăți: vremea rece a anotimpului
ploios, găsirea unui loc pentru odihn ă, ș.a. Aici îns ă s-au
lovit de greut ăți și mai mari, întrucât n-au g ăsit loc de
găzduire, ora șul fiind foarte aglomerat din cauza sosirii
atâtor oameni pentru recens ământ. De bun ă seamă refuzul
localnicilor de a-i g ăzdui era legat și de starea Mariei care
era pe cale s ă nască. Ori nașterea unui copil într-o cas ă
aducea respectivei locuin țe statutul de „cas ă necurată”.
Potrivit Legii mozaice, femeia care n ăștea era necurat ă șapte
zile după nașterea unui fiu și paisprezece zile dac ă era fată.
În plus, Fecioara Ma ria nu ar fi putut p ărăsi locuința treizeci
și trei de zile de la împlinirea celor șapte zile (în caz c ă ar fi
născut o fat ă, interdicția de părăsire a casei era de șaizeci și
șase de zile). Dup ă trecerea acelor zile, p ărinții erau obliga ți
să se prezinte la loca șul sfânt ca s ă aducă jertfă un miel ca
ardere de tot și un pui de porumbel sau turturea pentru p ăcat.
Femeilor s ărace li se admitea aducerea ca jertf ă a doi pui de

samaritenilor, Biserica Na șterii din Betleem a fost avariat ă. În anul 527
împăratul Justinian (527-5 65) a reconstruit aceast ă biserică și a
împodobit-o cu lucr ări în mozaic ce reprezentau Na șterea Domnului,
închinarea p ăstorilor și închinarea magilor. Tradi ția spune c ă din cauza
mozaicului care îi reprezenta pe cei trei crai – Ga șpar, Baltazar și
Melhior, îmbr ăcați în haine persane – în anul 614 când per șii au devastat
țara și au dărâmat multe biserici, ei au l ăsat Biserica Na șterii neatins ă.
Ulterior în secolul al XI-lea, crucia ții au renovat biserica, ad ăugând
elemente artistice.
În perioada 1923-1948, Betleemul a f ăcut parte din Palestina,
care se afla sub mandat britanic. În urma r ăzboiului arabo-palestinian
(1948-1949), în anul 1950 Betleemul a fost anexat Iordaniei. Dup ă
Războiul de Șase zile (1967) a devenit parte a Cisiordaniei sub
administra ție israelian ă. În anul 1995, în urma unui acord, Israelul a
cedat controlul administra ției orașului autorit ății palestiniene.
Actualmente ora șul are în jur de 40.000 de locuitori. Copyright © 2012, Achim S ărășan

77
Nașterea Domnului
porumbel sau de turturea.99 Necurăția lăuzei transmitea
starea ei de necur ăție casei unde se n ăștea copilul și tuturor
obiectelor ce veneau în contact cu ea.100 Iată de ce, pe lâng ă
motivul aglomera ției din ora ș, și această stare de iminent ă
naștere a Fecioarei Maria a determinat refuzul oamenilor de
a-i primi în g ăzduire.
Nefiind primi ți în nici o cas ă, Fecioara Maria și
dreptul Iosif au ie șit din oraș și au fost primi ți în găzduire de
niște păstori care le-au oferit staulul animalelor lor dintr-o
peșteră. Aici, Preacurata Fecioar ă a născut pe Fiul lui
Dumnezeu.
Evanghelistul Matei, relatând Na șterea Domnului,
face dese trimiteri la scrier ile vechi-testamentare ale
profeților, urm ărind să argumenteze scripturistic c ă toate
aceste profe ții s-au împlinit în persoana Domnului nostru
Iisus Hristos. De ce aceast ă insistență? Pentru c ă primii
destinatari ai Evanghe liei sale erau cre știnii proveni ți dintre
iudei, care trebuiau convin și că Iisus Hristos, fiul Mariei,
este Mesia cel a șteptat.
Profețiile din Vechiul Testament, numite mesianice,
prezintă anticipat atât na șterea cât și viața Mântuitorului
Iisus Hristos, tocmai pentru ca oamenii s ă-L recunoasc ă ca
Mesia, să-L asculte și să-L urmeze. Începând de la prima
veste bun ă – Facere 3, 15, aceste profe ții se succed aproape
permanent în scrierile Vechiulu i Testament. Profetul Moise
ne-a lăsat mai multe indicii, precum c ă Mesia se va na ște din
neamul lui Iuda: „Nu va lipsi s ceptrul din Iuda nici toiag de
cârmuitor din coapsele sale pân ă ce va veni F ăcătorul de
pace, căruia i se vor supune to ate popoarele” (Facere 49,
10). Tot profetul Moise Îl prezint ă pe Mântuitorul ca pe un
cunoscut: „Îl v ăd dar, acum înc ă nu este, îl privesc, dar nu

99 Levitic, 12, 2-8; Arheologie biblic ă, edit. cit. p. 128.
100 Arheologie biblic ă, edit. cit., p. 299. Copyright © 2012, Achim S ărășan

78
Viața și cinstirea Maicii Domnului
este aproape, o stea r ăsare din Iacov, un toiag se ridic ă din
Israel” (Numeri 24, 17), sau mai precis: „Prooroc din mijlocul t ău și din frații tăi, ca și mine, îți va ridica Domnul
Dumnezeul t ău; pe Acela s ă-L asculta ți” (Deuteronom 18,
15).
Evanghelistul Vechiului Testament, marele prooroc
Isaia, precizeaz ă cu mare clarviziune c ă Mesia se va na ște
dintr-o fecioar ă: „Iată fecioara va lua în pântece și va naște
fiu și vor chema numele lui Emanuil” (Isaia 7, 14).
Evanghelistul Matei preia aceast ă profeție, tâlcuind numele
Emanuil „cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 23).
Tot profetul Isaia prezint ă și starea religios-moral ă a
evreilor la na șterea lui Mesia: „Poporul care locuia întru
întuneric va vedea lumin ă mare și voi cei ce locuia ți în
latura umbrei mor ții lumină va străluci peste voi… C ăci
Prunc s-a n ăscut nou, un Fiu s-a dat nou ă, a Cărui stăpânire
e pe umărul Lui și se cheam ă numele Lui: Înger de mare
sfat, Sfetnic luminat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va s ă
fie. Și mare va fi
stăpânirea Lui și pacea Lui nu va avea hotar” (Isaia 9, 1;
9,5-6; Matei 4, 16).
Proorocul Miheia precizeaz ă locul unde se va na ște
Mântuitorul: „ Și tu Betleeme Efrata, de și ești mic între miile
lui Iuda, din tine va ie și Stăpânitor peste Israel” (Miheia 5,
1).
Evanghelistul Matei leag ă drama uciderii pruncilor
din Betleem și împrejurimi de profe ția lui Ieremia: „Atunci
s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire mult ă; Rahela î și
plânge copiii și nu voiește să fie mângâiat ă pentru că nu mai
sunt” (Matei 2, 17-18; Ieremia 31, 15). Tot Sfântul Matei relatează fuga în Egipt a Fecioa rei Maria cu Pruncul, unde
vor rămâne pân ă după moartea lui Irod, ca s ă se împlineasc ă
profeția: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Osea 11, 1; Copyright © 2012, Achim S ărășan

79
Nașterea Domnului
Matei 2, 13u), și stabilirea lor ulterioar ă la întoarcerea din
Egipt în Nazaret ca s ă se împlineasc ă profeția că
„Nazarinean se va chema” (Matei 2, 22-23).
Sfântul Evangheli st Luca relateaz ă Nașterea
Domnului mai simplu: „Dar pe când erau ei acolo (în Betleem), s-au împlinit zilele ca ea s ă nască, și a născut pe
Fiul său, Cel Unul-N ăscut și L-a înfășat și L-a culcat în
iesle, căci nu mai era loc de g ăzduire pentru ei” (Luca 2, 6-
7). În continuare, Sfântul Luca relateaz ă venirea p ăstorilor la
îndemnul îngerului ca s ă se închine Pruncului dumnezeiesc.
Tabloul prezentat era divin: Îngerii urcau și coborau din cer
cântând: „Slav ă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ
pace, între oameni bun ăvoire!” (Luca 2, 14). Martori ai
Nașterii Domnului vor fi și magii despre care vorbe ște
Sfântul Evanghelist Matei. Ei au ajuns mai târziu, când
„intrând în cas ă au văzut pe Prunc împreun ă cu Maria,
mama Lui și căzând la p ământ, s-au închinat Lui; și
deschizând visteriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, t ămâie și
smirnă” (Matei 2, 11).
Informații despre Na șterea Domnului ne ofer ă atât
Sfânta Scriptur ă cât și izvoarele istorice. În acest context,
aminteam de informa țiile istorice legate de recens ământul
populației din Imperiul Roman în timpul împ ăratului
August, pe când Quirinius ocâr muia Siria. De asemenea,
apariția stelei la Na șterea Domnului a fost consemnat ă pe o
tăbliță de lut descoperit ă la Sippar.101
Observarea stelei de cei tr ei regi astronomi, al c ăror
nume ni-l furnizeaz ă tradiția – Melchior, Baltazar și Gașpar
– a fost un fapt real. Ei cuno șteau scrierile profetice ale
evreilor, scrieri ce-au r ămas la Babilon din timpul robiei
babilonice, 606 – 536 î.d.Hr. Știau că apariția acestei stele

80
Viața și cinstirea Maicii Domnului
vestea Na șterea Împ ăratului celui Mare din Israel și au venit
să I se închine.
Istoricul latin Macrobius a consemnat tragedia
uciderii pruncilor din ordi nul lui Irod cel Mare, dup ă ce
acesta fusese „p ăcălit de magi.”102 Cruzimea lui Irod a fost
consemnat ă în scris atât de contemporani, ca de exemplu
istoricul iudeu Iosif Flavius (†100 d.Hr.), cât și de cei de
mai târziu. Istoricul evreu modern Ioseph Klausner a caracterizat domnia lui Irod ca fiind „un fluviu de sânge”.
103
Tot el a caracterizat domnia lui Irod astfel: „Irod s-a suit pe tron ca o vulpe, a domnit ca un tigru și a murit ca un
câine.”
104
În perioada de timp în care Fecioara Maria cu
Pruncul Iisus și dreptul Iosif au stat în Egipt, ei s-au stabilit
în localitatea Matarea, situat ă între Heliopolis și Cairo, o
localitate în care tr ăia o puternic ă comunitate de evrei.105
Am făcut aceast ă prezentare a evenimentului
Nașterii Domnului pentru c ă acest praznic este deopotriv ă o
sărbătoare a Domnului nostr u Iisus Hristos cât și a Maicii
Sfinte. „Maternitatea divin ă a Preasfintei Maici a Domnului
(Θεοτόκια – nașterea și creșterea lui Dumnezeu – Dei

102 Ibidem , p. 123
103 Irod și-a ucis o parte din membrii familiei: so ția Mariamne și pe
mama acesteia, Alexandra; și-a ucis cumnatul, fratele so ției sale,
Aristobul, în vârst ă de 17 ani, și pe alți doi cumna ți, Josif și Castobar.
Și-a ucis trei din proprii lui c opii, pe Alexandru, Aristobul și Antipater,
pe care i-a b ănuit că vor să-i fure tronul. Crimele lui au culminat cu
uciderea pruncilor din Betleem, sperând ca între ei s ă fie și Pruncul Isus.
De pe patul de moarte a ordonat suro rii sale Salomea ca în ziua în care
v a m u r i e l s ă fie uciși pe hipodromul din Ierihon 500 de frunta și ai
evreilor, pentru ca familiile acestora și poporul plângându-i pe ei, s ă
creeze impresia c ă deplâng moartea lui Irod, dorin ță care din fericire nu
i-a fost îndeplinit ă.
104 Klausner Ioseph, Jesus de Nazareth , Paris, 1933, p. 216.
105 Petru Rezu ș, Mariologia… , p. 538. Copyright © 2012, Achim S ărășan

81
Nașterea Domnului
genitrix, Dei para) este epoca cea mai important ă din
«biografia» Mariei, ea este apoi și cea mai mare minune și
taină a Creștinătății (I Timotei, 3, 16), cât și cel mai
important act, care preschimb ă complet persoana și viața
Preacuratei Fecioarei Maria, în dreptând-o înspre cu totul
altă menire și acordându-i nea șteptate și neprețuite privilegii
fizice și morale.
Maternitatea divin ă a Precuratei Fecioarei Maria este
o consecin ță a unirii ipostatice a celor dou ă firi din ipostasul
Logosului, chiar de la z ămislire, la sânul s ău preanevinovat
și neprihănit. La acest sân prime ște viață, în mod
supranatural, Iisus Hristos dup ă firea sa omeneasc ă; la acest
sân însă se adăpostește și firea cea dumnezeiasc ă a lui
Hristos, unit ă ipostatic cu cea omeneasc ă. Precurata ține
astfel nou ă luni la sân prunc omenesc și dumnezeiesc;
Preacurata Fecioar ă naște după aceste nou ă luni de sfânt ă
sarcină, pe Dumnezeu Omul Iisus Hristos. Ea este maica
naturală, după trup, a Omului Iisus. Ea este îns ă și Maică,
după ipostas, a Dumnezeului Hristos.”106
Oare realiza Maica Domnului în momentul Na șterii
ce se petrecea cu ea? Oare în țelegea evenimentele ce
însoțeau Nașterea Pruncului s ău? Răspunsul ni-l d ă Sfântul
Evanghelist Luca: „Iar Maria p ăstra toate aceste cuvinte,
punându-le în inima sa” (Luca 2, 19).

82
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Maica Domnului în perioada
copilăriei lui Iisus
Sfintele Evanghelii ne furnizeaz ă puține informa ții
din perioada de timp de la Na șterea Domnului pân ă la
începutul activit ății Sale publice. Doar trei evenimente
beneficiaz ă de o prezentare pu țin mai ampl ă din acest
interval de timp: T ăierea împrejur, Întâmpinarea Domului și
Iisus la doisprezece ani.
Tăierea împrejur
Sfântul Evanghelist Matei prezint ă evenimentul
Nașterii Domnului destul de sumar. Venirea magilor,
întâlnirea lor cu Irod și închinarea lor în fa ța Pruncului
dumnezeiesc sunt prezentate pu țin mai amplu (Matei 2, 1-
12). Trebuie îns ă să semnalăm faptul c ă în momentul în care
magii s-au închinat pruncului Iisus, Acesta era „într-o cas ă”
(Matei 2, 11).107
La fel de succint, pe parcur sul doar a câtorva versete,
Evanghelistul Matei prezint ă și evenimentele ulterioare
Nașterii: Fuga în Egipt (Matei 2, 13-15), Uciderea pruncilor
din Betleem și împrejurimi (Matei 2, 16-18), Întoarcerea din
Egipt și stabilirea familiei sfinte în Nazaret (Matei 2, 19-23).

107 O tăbliță de lut descoperit ă la Centrul astrologic de la Sippar
menționează că durata observ ării Stelei ce anun ța Nașterea Domnului ar
fi fost de cinci luni . (vezi Matei Horea, Enigmele Terrei , II, Bucure ști
1983, p. 122-124) Copyright © 2012, Achim S ărășan

83
Maica Domnului în perioada copil ăriei lui Iisus
Sfântul Evanghelist Luca furnizeaz ă alte amănunte
de după Nașterea Domnului. În capit olul doi al Evangheliei
sale, foarte pe scurt, prezint ă Tăierea împrejur a Domnului.
„Și când s-au împlinit opt zile ca sa-L taie împrejur, I-au pus
numele Iisus, cum a fost numit de îngeri mai înainte de a se
zămisli (Luca 2, 21).”
Tăierea împrejur ( Mula în ebraic ă și Peritomi în
greacă) la opt zile a copiilor de parte b ărbătească are la baz ă
„Legământul lui Avraam cu Dumnezeu”. „Eu sunt
Dumnezeul cel Atotputernic; f ă ce-i plăcut înaintea Mea și
fii fără prihană; și voi încheia legamânt cu tine și te voi
înmulți foarte, foarte tare… Eu sunt și iată care-i leg ământul
Meu cu tine: vei fi tat ă a mulțime de popoare, și nu te vei
mai numi Avram, ci Avraam va fi numele t ău… Voi pune
legământul Meu între Mine și între tine și urmașii tăi, din
neam în neam, s ă fie legământ veșnic, așa că Eu voi fi
Dumnezeul t ău și al urmașilor tăi de după tine.
Și-ți voi da ție și urmașilor tăi pământul în care
pribegești acum ca str ăin, tot p ământul Canaanului ca
moștenire veșnică și vă voi fi Dumnezeu… Iar tu și urmașii
tăi din neam în neam s ă păziți legământul Meu… Iar
legământul dintre Mine și tine și urmașii tăi… este acesta:
toți cei de parte b ărbătească ai voștri să se taie împrejur.108
Să vă tăiați împrejur și acesta va fi semnul leg ământului
dintre Mine și voi… iar cel ce de parte b ărbătescă, netăiat
împrejur, care nu se va t ăia împrejur în ziua a opta, sufletul
acela se va stârpi din poporul s ău, căci a călcat legământul
Meu” (Facere 17, 1-14).
Partea a doua a Leg ământului cuprinde promisiunea
lui Dumnezeu f ăcută lui Avraam conform c ăreia acestuia i

108 Tăierea împrejur, semnul Leg ământului lui Dumnezeu cu Avraam,
consta din îndep ărtarea prepu țului cu un cu țit de către un specialist –
mohel. Copyright © 2012, Achim S ărășan

84
Viața și cinstirea Maicii Domnului
se va naște un fiu. „Pe Sarai, femeia ta, s ă nu o mai nume ști
Sarai, ci Sarra s ă-i fie numele. Și o voi binecuvânta și-ți voi
da din ea un fiu; o voi binecuvânta și va fi mam ă de popoare
și regi peste popoare se vor ridi ca dintr-însa” (Facere 17, 15-
16). „Și era Avraam de nou ăzeci și nouă de ani, când s-a
tăiat împrejur” (Facere 17, 24).
Această făgăduință a lui Dumnezeu f ăcută lui
Avraam este repetat ă după testarea credin ței acestuia, când
Dumnezeu i-a cerut s ă-i aducă jertfă pe fiul s ău Isaac.
„Juratu-M-am pe Mine Însumi, zice Domnul, c ă de vreme
ce ai făcut aceasta și n-ai cru țat nici pe singurul t ău fiu,
pentru Mine, de aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea
Mea și voi înmul ți foarte neamul t ău, ca să fie ca stelele
cerului și ca nisipul de pe țărmul mării și va stăpâni neamul
tău cetățile dușmanilor t ăi” (Facere 22, 16-17). De data
aceasta îns ă partea final ă a Legământului con ține o profe ție
mesianică: „Și se vor binecuvânta prin neamul t ău toate
popoarele p ământului, pentru c ă ai ascultat glasul Meu”
(Facere 22, 18).109

109 Patriarhul Avraam a tr ăit în perioada 2150-2000 î.d.Hr. A fost de
origine din Urul Caldeenilor – azi Mughair (Ur Ca șdim), la cca. 350 km
de Bagdad. Tat ăl său Terah a iesit din acest ă regiune ca s ă meargă în
Țara Canaanului, dar s-a oprit în Haran (Facere 11, 31u). Dup ă moartea
tatălui său, Avraam și-a continuat c ălătoria și s-a stabilit în Canaan. La
moartea so ției sale Sarra, care a tr ăit 127 de ani, Avraam a cump ărat
peștera Macpela de la Efron Heteanul cu suma de 400 sicli de argint
(Facere, 23). Unii istorici biblici spun c ă aceasta e prima dovad ă că
Avraam a avut propriet ăți în Canaan. Tot în pe ștera Macpela, al ături de
soția sa, a fost înmormântat și Avraam, care a murit la vârsta de 175 de
ani.
Cartea Facerii îl prezint ă pe Avraam ca pe un om drept și bun,
total dedicat credin ței în Dumnezeu. Deosebit de milos, a c ăutat la
stejarul Mamvri s ă-L înduplece pe Dumnezeu s ă nu piard ă cetățile
Sodoma și Gomora (Facere 18, 20u). Lui Avraam i s-a ar ătat Sfânta
Treime la stejarul Mamvri , sub forma a trei tineri. Copyright © 2012, Achim S ărășan

85
Maica Domnului în perioada copil ăriei lui Iisus
Tăierea împrejur a fost un act de smerenie a
Domnului Iisus Hristos și de supunere la tradi țiile iudaice,
„El, dătătorul Legii, se supune legilor”. Ilie Cleopa încearc ă
să răspundă la întrebarea „pentru care pricin ă a primit
tăierea împrejur cea trupeasc ă a Legii Vechi, Domnul nostru
Iisus Hristos”, enumerând mai multe motive:
„Cel dintâi a fost s ă se arate Hristos la toat ă lumea că
S-a întrupat pe p ământ și că într-adev ăr a avut trup omenesc;
Ca să plinească Legea Veche dat ă de Dumnezeu lui
Avraam, ca s ă nu cread ă cineva că a venit în lume s ă strice
legea, așa cum ulterior le va spune c ărturarilor și fariseilor
«Să nu socoti ți că am venit s ă stric Legea sau proorocii;
n-am venit s ă stric, ci s ă împlinesc» (Matei 5, 17);
A treia pricin ă a fost ca s ă ne elibereze pe noi din
robia Legii și de tăierea împrejur cea dup ă trup. A venit
însuși Cel fără de păcate și a primit t ăierea împrejur, ca pe
noi, fii Săi după har, să ne elibereze, adic ă se ne aduc ă altă
tăiere împrejur, mult mai sfânt ă și mai curat ă decât Legea
Veche;
Tăierea împrejur a Domnului a fost pecetluirea și
sfârșitul botezului Legii Vechi a t ăierii împrejur, și în locul
ei ne-a lăsat botezul cre știn prin ap ă și Duh… De aceea
Apostolul Pavel zice: «În Hristos Iisus, nici t ăierea împrejur,
nici netăierea împrejur, ci f ăptura cea nou ă». Dar care
făptură nouă? Când ne-am f ăcut noi f ăptură nouă? Prin
dumnezeiescul Botez. El este t ăierea împrejur cea

Patriarhul Avraam este cinstit și de creștini, Apostolul Pavel
lăudându-i puterea credin ței (Romani 4, 3). Tot Apostolul Pavel îl
prezintă ca un model de credin ță și viețuire, ca pe un model și pentru
creștini (Evrei 11, 1u).
Patriarhul Avraam este deosebit de pre țuit și de lumea islamic ă,
care ca și evreii, îl consider ă „Părintele lor”. În Coran, numele lui
Avraam este men ționat de 60 de ori și este prezentat ca un mare profet. Copyright © 2012, Achim S ărășan

86
Viața și cinstirea Maicii Domnului
duhovniceasc ă, prin care ne-am f ăcut și făptură nouă prin
Iisus Hristos.”110
Întâmpinarea Domnului
Conformându-se Legii Vechi, Fecioara Maria și
dreptul Iosif L-au dus pe pruncul Iisus, la patr uzeci de zile
de la naștere, la Ierusalim, s ă-L închine lui Dumnezeu în
templu. Sfântul evanghelist Luca relateaz ă: „Și când s-au
împlinit zilele cur ățirii lor, dup ă Legea lui Moise, L-au adus
pe Prunc la Ierusalim, ca s ă-L pună înaintea Domnului,
precum este scris în Legea Domnului, c ă orice întâi-n ăscut
de parte b ărbătească să fie închinat Domnului și să dea
jertfă, precum s-a scris în Lege a Domnului, o pereche de
turturele sau doi pui de porum bel” (Luca 2,22-24; Levitic
12,2-8; Ie șire 13,2-12; Numerii 3,13; 8,16).
Prezentarea la Templul din Ierusalim a mamelor și a
copiilor dup ă naștere era o obliga ție religios-moral ă nu
numai pentru evreii din Ierusalim și împrejurimi, ci pentru
tot poporul evreu, indiferent în ce zon ă a țării ar fi locuit.
Toată lumea „urca”111 la Ierusalim, la Templu, locul slavei
lui Dumnezeu. Pentru evrei era locul sfânt, Unicul loc în care prezen ța lui Dumnezeu era una real ă și permanent ă.
Aici veneau p ărinții să-și închine întâi-n ăscuții de parte
bărbătească, convinși fiind că acești copii sunt darul lui
Dumnezeu, c ă au venit în familia lor de la Dumnezeu și că
acești copii trebuie s ă fie încredin țați prin acest ritual în

110 Ilie Cleopa, Predică la Tăierea împrejur a Domnului , în Predici la
Praznice Împ ărătești, edit. Episc. Romanului, 1996, p. 135-137.
111 Din punct de vedere geografic, Ierusalimul este a șezat în partea de
jos a Țării Sfinte. Datorit ă importan ței spirituale a ora șului și a datorit ă
faptului c ă el era era construit pe munt ele Sionului, pelerinii care se
duceau în ora șul sfânt spuneau c ă «urcă la Ierusalim». Copyright © 2012, Achim S ărășan

87
Maica Domnului în perioada copil ăriei lui Iisus
purtarea de grij ă a lui Dumnezeu. Credeau c ă acești copii
trebuie să-i slujeasc ă lui Dumnezeu toat ă viața, întrucât
„toată partea bărbătească ce deschide pântecele, sfânt al lui
Dumnezeu este.”112
Sfântul Maxim M ărturisitorul a spus despre acest
moment: „Ci una este Odrasla și Întâiul-n ăscut și Sfântul lui
Dumnezeu, Cel a C ărui zămislire n-a fost prin pofta și
sămânța bărbătească – să nu fie! –, ci prin harul și venirea
Duhului Sfânt, iar na șterea n-a fost prin stric ăciunea și
durerea femeii, ci prin puterea și înțelepciunea Dumnezeului
Celui Preaînalt. De aceea odrasla sfânt ă e născută sfântă, și
sfânt al sfin ților după cuvântul lui Isaia (Isaia 6, 3). Iar dac ă
în naștere pântecele sfin țit a fost deschis, totu și el a rămas și
închis, cum spune Iezechiel, v ăzătorul celor nev ăzute: «Ușa
aceasta încuiat ă va fi și nu se va deschide, și nimeni nu va
ieși prin ea decât Domnul Dumneze ul lui Israel, El singur va
intra și va ieși și poarta va r ămâne închis ă» (Iezechiel 44, 2).
Prin urmare, aceast ă ușă a fost închis ă cu adev ărat în
amândouă cazurile și pecetluit ă înainte de z ămislire, în
zămislire și după naștere. Dar cum a fost închis ă și deschisă,
după cum o spune, ca toat ă odrasla ce deschide pântecele s ă
fie numit Sfânt al Domnului? Prin firea fecioriei, pântecele a
fost închis și nu deschis, dar prin chipul celui n ăscut, orice
închidere a firii înaintea Lui e deschis ă și supusă. Cine
altcineva ar fi deschis pentru sine pântecele maicii sale și
i-ar fi p ăstrat închiderea decât numai Acela a C ărui
zămislire și naștere sunt negr ăite și mai înalte decât firile și
mai adânci decât cuno ștința. Vedeți, așadar, adev ărul
proorociei, c ă nu s-a spus doar c ă se va chema sfânt, ci Sfânt
al Domnului. Despre cine altcineva s-a spus, a șadar, că se va
chema Sfânt al Domnului înc ă de la naștere, dacă nu despre
Cel a Cărui naștere dintâi a fost vestit ă de înger de la

88
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Domnul « Și Cel care se va na ște se va numi sfânt și Fiu al
Celui Preaînalt» (Luca 1, 35). Cât despre ceea ce s-a spus c ă
orice odrasl ă ce deschide pântecele se va numi Sfânt al
Domnului, aceasta e pentru a ascunde în acela și timp în
cuvântul rostit puterea cuvântului, c ăci într-adev ăr această
taină e cea mai ascuns ă dintre taine.”113
De aceea a venit Maica Domnul ui cu pruncul Iisus în
brațe, însoțită de dreptul Iosif «ca s ă împlineasc ă toată
legea». Și s-ar fi putut ca totul s ă se petreac ă normal, f ără
nici o întâmplare deosebit ă. Dar n-a fost a șa. A apărut un
bătrân, pe care-l chema Simeon, un om sfânt, un preot.
Relatând evenimentul, Sfântul evanghelist Luca a consemnat: « Și iată, era un om în Ierusalim, cu numele
Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu,
așteptând mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era asupra
lui. Și lui i se vestise de Duhul Sfânt c ă nu va vedea moartea
până ce nu va vedea pe Hristo sul Dumnului» (Luca 2, 25-
26).
Dreptul Simeon
114 avea o via ță aleasă, slujind lui
Dumnezeu în calitate de pr eot în toate zilele vie ții lui. În
fiecare zi cerceta Sfintele Scripturi și credea cu toat ă ființa
lui în mântuirea lui Israel. Înaintat în vârst ă, a trăit alături de
poporul s ău atâtea momente dramatice. Suferea al ături de
conaționalii săi toate durerile, priva țiunile și înjosirea la care
erau supu și de stăpânitorii romani. Îl durea și starea de
decădere religioas ă și morală a conaționalilor s ăi. Se ruga
mult pentru izb ăvirea lor din toate aceste necazuri. A ștepta
mângâierea lui Israel și Duhul Sfânt era asupra lui. Avea
convingerea ferm ă că Dumnezeu se va milostivi de poporul
Său și că Mesia va veni. „ Și lui i se vestise de c ătre Duhul

113 Sfântul Maxim M ărturisitorul, op. cit. , p. 45.
114 A fost canonizat și se serbeaz ă alături de prooroci ța Ana în 3
februarie. Copyright © 2012, Achim S ărășan

89
Maica Domnului în perioada copil ăriei lui Iisus
Sfânt că nu va vedea moartea pân ă ce nu va vedea pe
Hristosul Domnului.” (Luca 2, 26). A șteptarea lui era
așteptarea întregului popor. „To ți suspinau a șteptând
mântuirea.” „ Și din îndemnul Duhului a venit la Templu; și
când părinții au dus în ăuntru pe Pruncul Iisus, ca s ă facă cu
El după obiceiul Legii, el L-a primit în bra țele sale și L-a
binecuvântat pe Dumnezeu” (Luca 2, 27-28).
Cât de binepl ăcut era în fa ța lui Dumnezeu dreptul
Simeon, încât i s-a îng ăduit să-L țină în brațe pe Cel ce toate
le ține. Ce binecuvântare din partea lui Dumnezeu ca el,
preotul Simeon, s ă-l primeasc ă în brațe pe Hristosul
Domnului și să oficieze ritualul liturgic al Legii Vechi,
închinându-L în fa ța sfântului jertfelnic. Sfântul Maxim
Mărturisitorul a spus: „…înt ărit de Duhul Sfânt ca s ă-l țină
în brațe pe Cel Iubit și să primeasc ă de la El cinstea acestei
vieți trecătoare, plin ă de silă și apăsătoare. Fericitul b ătrân
era slăbit și întristat de adâncile sale b ătrâneți, dar în acea
clipă s-a întărit și cu un mers u șor L-a primit pe Domnul în
brațele sale, desprins de aceast ă viață trecătoare și chinuită,
chip al îmb ătrânirii și slăbiciunii firii noastre care a primit
pe Mântuitorul și Slobozitorul nostru venit din milostivire
ca să caute pe cei r ătăciți. Și s-a slobozit de vechea robie a
durerilor și de stăpânirea demonilor, a zecilor de mii de
amăgiri, și s-a făcut vrednic de haru l Duhului Sfânt.”115
Bunul și blândul Simeon era mai mult decât un
împlinitor al Legii, mai mult decât un drept; era și vestitorul
voii lui Dumnezeu, un profet. Luându-L în bra țe pe „Cel ce
toate le ține cu palma”, Simeon a spus: „Acum sloboze ște pe
robul Tău, Stăpâne, dup ă cuvântul T ău, în pace, c ă văzură
ochii mei mântuirea Ta, pe care ai g ătit-o înaintea fe ței
tuturor popoarelor, lumin ă spre descoperirea neamurilor și
slavă poporului T ău Israel.” (Luca 2, 29-32) Reflectând

90
Viața și cinstirea Maicii Domnului
asupra acestor cuvinte, sfântul Maxim M ărturisitorul a spus:
„Era cu adev ărat plin de harul Duhului Sfânt, și inima sa
strălucea de harul care îl primea în bra țe. Mai întâi a
mulțumit pentru bun ătatea pe care a întâlnit-o, dup ă care a
rostit o proorocie potrivit ă ieșirii sale din aceast ă lume,
pentru că ochii săi Îl vedeau aievea pe Mântuitorul lui, Iisus,
pe care Îl v ăzuse mai înainte cu mintea și cu numele care-i
fusese gătit înainte de veci. Îns ă fusese ascuns ca o tain ă
mare, iar acum s-a g ătit înaintea întregul ui popor, nu numai
al iudeilor, dar și a tuturor popoarelor, o lumin ă spre
descoperirea neamurilor (p ăgâne) și slava poporului T ău
Israel. Căci El Însu și era Cel care a f ăcut să strălucească
lumină pentru cei ce ședeau în întuneric. Și El Însuși era
lumina, Dumnezeu și Împărat și Ziditor a toate și Slavă a
poporului T ău Israel, cei care te-au primit și au fost f ăcuți
vrednici s ă fie numi ți Israel.”116 În continuare, Sfântul
evanghelist Luca relateaz ă: „Iosif și mama Lui se mirau de
ceea ce se vorbea despre Prunc” (Luca 2,33). Erau cople șiți
de prorocia dreptului Simeon. Apoi b ătrânul preot i-a
binecuvântat și s-a adresat Fecioarei Maria: „Iat ă, Acesta
este pus spre c ăderea și ridicarea multora din Israel, și ca un
semn care va stârni împotriviri, și prin sufletul t ău va trece
sabie, ca s ă se descopere gândurile di n multe inimi” (Luca 2,
34-35).
Sfântul Maxim M ărturisitorul a spus c ă Simeon „n-a
înștiințat-o pe Maica Domnului numai de cele fericite, ci și
de cele nefericite, pentru ca, atunci când acestea vor veni,
Fericita Maic ă să-și aducă aminte de aceast ă proorocie și să
se mângâie. De aceea spune: « Și prin sufletul t ău va trece
sabie», c ăci în momentul patimii o sabie de întristare a
străbătut sufletul Maicii celei f ără prihană. Căci întristare a

91
Maica Domnului în perioada copil ăriei lui Iisus
fost în inima ei când a v ăzut patima Fiului și Împăratului
ei!”117
Alături de dreptul Simeon, evanghelistul Luca o
prezintă și pe prooroci ța Ana, fiica lui Fanuel, din semin ția
lui Așer, care a venit și ea în acel ceas în templu și „lăuda pe
Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce a șteptau
mântuirea în Israel.” (Luca 2, 38).
După prezentarea acestui tablou care reliefeaz ă
dumnezeirea Pruncului Iisus, Sfântul evanghelist Luca îi
prezintă și latura Sa uman ă. „Iar copilul cre ștea și se întărea
cu Duhul, umplându-se de în țelepciune, și harul lui
Dumnezeu era asupa Lui” (Luca 2, 40). Și Maxim
Mărturisitorul face urm ătoarele preciz ări, referindu-se la
acest moment din via ța Mântuitorului: „Aceste cuvinte nu
vorbesc despre Dumnezeire, c ăci cum ar putea fi
nedesăvârșit și neîntărit încă de la început Cel ce e
desăvârșit și mai des ăvârșit decât orice e des ăvârșit și mai
întărit decât cei înt ăriți… dar Evanghelistul vorbe ște despre
statura firii sale omene ști, de cre șterea și de întărirea ei…
Creșterea trebuie luat ă omenește, în înțelesul că firea sa
omeneasc ă era întărită tot mai mult și copleșită de Duhul
Sfânt care locuia în ea, c ăci încă de la bun început harul se
sălășluise în ea în cel mai înalt grad… Dar chiar și acest
cuvânt: «Cre ștea și se întărea în în țelepciune și în har»,
învață că încă de la început s ălășluirea unit ă î n E l a
Dumnezeirii și umanit ății, deplin ătatea harului și
înțelepciunii se ar ăta și strălucea tot mai mult odat ă cu
creșterea staturii și a trupului; El nu primea în chip nou un
har și o înțelepciune prisositoare, ci plin ătatea harului și a
înțelepciunii se ar ăta în El prin faptele Sale sl ăvite… Îns ă nu
se cuvenea ca ar ătarea înțelepciunii Sale s ă se facă fără
vârstă, ci, după cum rânduiala firii noastre este s ă aștepte

92
Viața și cinstirea Maicii Domnului
plinătatea min ții până la doisprezece ani, a șa a socotit s ă
aștepte și El până în cel de al doisprezecelea an al vârstei
sale trupe ști.”118
Iisus la doisprezece ani. Îngrijorarea Maicii
Domnului
Din perioada copil ăriei și adolescen ței
Mântuitorului, Sfintele Evanghelii ne transmit pu ține
informații. Din ce cauz ă? Pentru c ă Evangheli știi s-au axat
pe consemnarea în scris a activit ății publice a Mântuitorului.
Astfel că după relatarea Bunei Vestiri, a Na șterii Domnului
și a evenimentelor din pr uncia Domnului, evangheli știi fac
un salt în timp pân ă la vârsta de treizeci de ani a lui Iisus
Hristos, cu o singur ă excepție: Sfântul evanghelist Luca a
consemnat în scris o c ălătorie a Maicii Domnului cu dreptul
Iosif și Copilul Iisus, care avea vârsta de doisprezece ani, la
Ierusalim de praznicul Pa știlor.119
Evanghelistul Luca specific ă că „părinții Lui, în
fiecare an se duceau la s ărbătoarea Pa știlor, la Ierusalim”

118 Ibidem , p. 56 – 57.
119 Sărbătoarea Pa știlor este cea mai mare s ărbătoare a evreilor și se
prăznuiește la 14 Nisan (aprilie) în fiecare an, în amintirea ie șirii
poporului evreu din robia egiptean ă și ca simbol al rena șterii poporului
lui Israel la o nou ă viată spiritual ă. Sărbătoarea Pa știlor se nume ște
„sărbătoarea Domnului – chag layachve” (Ie șire 12, 14). Termenul
general de Pa ști derivă de la verbul „pasach” care se traduce prin „a
trece” și ca substantiv indic ă trecerea Domnului la miezul nop ții când
îngerul mor ții a lovit pe cei întâi n ăscuți ai Egiptului și i-a cruțat pe întâi
născuții din Israel (Ie șire 12, 23).
E vorba de ultima pedeaps ă din cele zece ab ătute asupra
Egiptului, pedepse care au avut drept scop determinarea lui Faraon s ă-i
elibereze pe evrei din robia egiptean ă. Pentru am ănunte vezi: Arheologia
biblică, edit. cit., p. 313-318. Copyright © 2012, Achim S ărășan

93
Maica Domnului în perioada copil ăriei lui Iisus
(Luca 2, 41). Apoi relateaz ă evenimentele deosebite ce s-au
petrecut cu Familia Sfânt ă cu prilejul c ălătoriei la Ierusalim.
„Iar când a fost El de doisprezece ani s-au suit la Ierusalim, după obiceiul s ărbătorii. Și sfârșindu-se zilele, pe când se
întorceau ei, Copilul Iisus a r ămas în Ierusalim și părinții
Lui nu știau.” (Luca 2, 42-43).
Ce se întâmplase de fapt? C ălătoriile la Ierusalim, cu
prilejul marilor s ărbători iudaice, se f ăceau în grup. Aceasta
pentru ca oamenii s ă se ajute reciproc pe parcursul
drumului, dar și pentru a se putea ap ăra de primejii, precum
atacurile bandelor de tâlhari,
120 mai ales pe por țiunea de
drum între Ierihon și Ierusalim. Grupurile se constituiau la
plecare în cadrul familiilor, pe baza leg ăturii de rudenie, și
se mențineau și la întoarcere. S ărbătoarea Paștilor dura șapte
zile, la care se ad ăugau încă alte zece zile pentru c ălătorie,
în funcție de distan ța între localitatea de domiciliu și
Ierusalim.
Drumul spre Ierusalim și sărbătorirea Pa știlor au
decurs normal. La întoarcere îns ă, „Copilul Iisus a r ămas în
Ierusalim și părinții lui nu știau” (Luca 2, 43). Neobservarea
lipsei din grup a lui Iisus pe parcursul zilei era într-un fel de înțeles. Copiii c ălătoreau împreun ă și reunirea cu p ărinții se
făcea de multe ori abia seara, pentru ca familiile s ă mânânce
și să se preg ătească de odihna nop ții. Astfel, Maica
Domnului și Iosif au constatat abia târziu c ă Iisus nu era cu
ei. Nelini ș
tea, spaima și apoi panica au cuprins-o pe Maica
Sfântă. Fără să mai țină cont de oboseal ă, ea s-a întors cu
Iosif la Ierusalim s ă-L caute pe Iisus. „Iar dup ă trei zile L-au
aflat în templu, șezând în mijlocul înv ățătorilor, ascultându-i
și întrebându-i. Și toți care Îl auzeau se minunau de
priceperea și de răspunsurile Lui” (Luca 2, 46-47).

94
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Prima reac ție a Maicii Domnului a fost de uimire,
dar apoi i-a adresat urm ătoarele cuvinte: „Fiule, de ce ne-ai
făcut nouă așa? Iată, tatăl Tău și eu Te-am c ăutat îngrijora ți”
(Luca 2, 48). Cu toat ă bucuria reg ăsirii, Fecioara Maria și-a
mustrat blând dumnezeiescul Fiu. Cuvintele „de ce ne-ai
făcut nouă așa” exprim ă toată drama trăită de Maica Sfânt ă
pe parcursul celor trei zile de c ăutări. Cuvintele „îngrijora ți
Te căutam” exprim ă p e d e a l t ă parte credin ța mamei c ă
Tatăl ceresc îi ocrotea Copilul.
Răspunsul Copilului Iisus îi surprinde: „de ce era s ă
Mă căutați? Oare, nu știați că în cele ale Tat ălui Meu trebuie
să fiu?” (Luca 2, 49). Sfântul Maxim M ărturisitorul a
comentat acest r ăspuns astfel: „Îns ă Domnul Cel milostiv și
blând a făcut-o pe fericita Sa Maic ă să înțeleagă adevărul, și
a făcut cunoscut cine este adev ăratul Său Tată, și le-a spus
aceasta ca ei s ă nu-L vad ă doar ca om, ci ca un Dumnezeu
întrupat, iar casa Tat ălui, care este Templul, este și a Lui,
după cum tot ceea ce este a Tat ălui este și a Fiului, de aceea
a trebuit s ă-i supere pe cei ce nu știau toate acestea și nu
puteau aștepta înțelegerea des ăvârșită a adevărului… Acum,
pentru întâia dat ă a vorbit în chip limpede cu o
dumnezeiasc ă eleganță de Tatăl Său adevărat, ca ei s ă
înțeleagă Dumnezeirea Sa și să știe că dacă Dumnezeu este
Tatăl Său, trebuie ca Fiul s ă fie de aceea și fire cu Tat ăl, căci
una este firea Tat ălui și a Fiului…
Aceasta a fost cea dintâi înv ățătură, dumnezeiesc de
frumoasă, a înțelepciunii și puterii din partea copilului Iisus,
Care i-a uimit pe Mama Sa, pe Iosif și pe toți cei ce erau de
față, deși aceștia nu puteau în țelege în adânc puterea
cuvintelor Lui.”121
Finalul acestui episod din via ța Copilului Iisus îl
prezintă sfântul evanghelist Luca: „Dar ei n-au în țeles

95
Maica Domnului în perioada copil ăriei lui Iisus
cuvântul pe care l-a spus lor. Și a coborât cu ei și a venit în
Nazaret și le era supus. Iar mama Lui p ăstra în inima ei toate
aceste cuvinte” (Luca 2, 50-51).
Alte relat ări ale sfin ților evangheli ști despre Domnul
nostru Iisus Hristos dup ă acest eveniment nu mai avem,
până la Botezul Domnului. Apocrifele copil ăriei lui Iisus:
„Evanghelia lui Pseudo-Toma”, „Evanghelia arab ă a
copilăriei Mântuitorului” și „Evanghelia lui Pseudo-
Matei”122 nu sunt demne de luat în seam ă, tocmai datorit ă
conținutului lor. Sfântul Maxim a spus în acest sens: „Cartea
ce se nume ște «Copil ăria lui Hristos» nu trebuie primit ă,
fiindcă este în afara canonului Bisericii și potrivnic ă
spuselor Sfin ților Evangheli ști, și combate adev ărul, fiind
scrisă de un oarecare pove stitor închipuit.”123
Sfinții Părinți însă au încercat s ă umple acest gol de
informații din via ța Mântuitorului, rezumând: „ Și tot acest
răstimp, de acum și până la botez, El l-a petrecut astfel, f ără
a lăsa să se vadă nimic din puterea Sa minunat ă… Or,
adevărul propov ăduirii Evangheliei l-a rezumat pe scurt
Evanghelistul Luca, spunând c ă «Iisus sporea cu
înțelepciunea și cu vârsta în fa ța lui Dumnezeu și a
oamenilor» (Luca 2, 52). Și era cu adev ărat plin de toat ă
înțelepciunea și harul, izvorul în țelepciunii și a harului dorit
de toți oamenii în țelepți și chibzuiți, fiindcă era frumos la
chipul trupului «împodobit cu frumuse țe mai mult decât fiii
oamenilor» (Psalm 44, 3), cum spune Proorocul, minunat în proporții și elegant prin m ăsura staturii, înalt și zvelt dup ă
cum se cuvine, blând ș
i senin în cuvânt. Și întreaga Sa via ță
era plină de har și de Duhul Sfânt, și, ca să fiu scurt, ca și în
toate celelalte virtu ți, tot astfel și prin cuvânt și prin statura
omeneasc ă era modelul și definiția oricărei bune podoabe,

122 În lucrarea Evanghelii apocrife , ediția C. Bădiliță, p. 97-188.
123 Sfântul Maxim M ărturisitorul, op.cit., p. 59. Copyright © 2012, Achim S ărășan

96
Viața și cinstirea Maicii Domnului
iar pacea și bunătatea Sa erau nep ătrunse și nerostite între
toate… Dar, în fapt, prin purta rea Sa, prin întreaga Sa via ță
și prin chipul S ău, era o pild ă și o învățătură a virtuții, căci
ceea ce mai apoi, la sfâr șit, învăța în cuvinte și prin botez
ucenicilor S ăi și poporului, pe toate acestea El le s ăvârșise
întru totul din copil ărie și până la moarte, și mai apoi i-a
învățat și pe alții… Dar, dup ă firea omeneasc ă și ipostasul
îmbrăcat cu trup din Fecioara Maria, El a s ăvârșit toate
faptele pl ăcute și toate poruncile Legii date prin gura lui
Moise, pe care nimeni altul nu le-a putut s ăvârși întru totul
și neabătut, decât numai Iisus Cel Unul întrupat pentru
mântuirea noastr ă, adică iubirea de Dumnezeu și de oameni,
mila, bun ătatea și blândețea, pacea, smerenia și răbdarea,
respectul și ascultarea de p ărinți, postul, rug ăciunea și toată
fapta bun ă. Toate acestea Cel Milostiv le înva ță mai întâi
oamenilor în fapte și apoi în cuvânt.”124
Dar cum a petrecut Fecioara Maria acest interval de
timp de optsprezece ani, de la episodul „Iisus la doisprezece
ani” și până la Botezul Domnului? Îl l ăsăm tot pe Sfântul
Maxim să răspundă: „Începând de at unci, Sfânta Maic ă s-a
făcut ucenic ă blândului s ău Fiu, adev ărată Mamă a
Înțelepciunii și fiică a Înțelepciunii, c ăci nu-L mai vedea în
chip omenesc sau doar ca un om, ci Îi slujea cu evlavie ca unui Dumnezeu și primea cuvintele Sale ca pe cuvintele lui
Dumnezeu. De aceea, ea nu uita nimic din cuvintele și
faptele Sale, dup ă cum spune Evanghelistul c ă «mama Sa
păstra aceste cuvinte în inima sa» (Luca 2, 51), și aștepta
sorocul ar ătării lor vădite. Pe de o parte, ea avea cuvintele și
faptele sale în rânduiala și legea mântuirii ei, iar, pe de alt ă
parte, ca pild ă și vestire a tainelor și minunilor negr ăite ce
aveau să vină. Dar tot ceea ce urmeaz ă și cele pe care
Evanghelistul le-a trecut sub t ăcere le vom trece sub t
ăcere

97
Maica Domnului în perioada copil ăriei lui Iisus
și noi, și așa cum Însu și Cuvântul lui Dumnezeu întrupat
pentru mântuirea noastr ă n-a descoperit nici un semn și nici
o putere a dumnezeirii Sale pân ă ce n-a ajuns cu totul la
statura omeneasc ă, și a venit ceasul providen ței și
descoperirii Sale, acela de a ar ăta minunile și Patima
făcătoare de via ță, pe care El Însu și, Cel cu totul unic, le-a
primit de la o singur ă pricină. Căci minunile ce chez ășuiesc
învățătura Sa, și învățătura Sa ce veste ște minunile, adunau
amândouă mulțimi nenum ărate ce se strângeau s ă vadă
minunile și să audă învățătura Sa. Din aceast ă pricină, s-a
iscat pizma arhiereilor și fariseilor, și de aceea I s-au f ăcut
dușmani, și L-au predat Patimii, și așa s-au săvârșit toate
tainele.”125

98
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Maica Domnului în timpul activit ății
publice a Mântuitorului
Sfintele Evanghelii nu ne ofer ă prea multe am ănunte
despre via ța Maicii Domnului din aceast ă perioadă. Sfântul
Maxim M ărturisitorul a spus c ă Fecioara Maria îl înso țea pe
Mântuitorul permanent: „… iar Maica Sa era pretutindeni
împreună cu El, privind și ascultând minunile și învățăturile
marii Sale bun ătăți.”126 Dar tot el a spus și că: „De aici (din
Capernaum, dup ă tămăduirea soacrei lui Petru) Domnul
Iisus a plecat din nou în Nazaret împreun ă cu Sfânta Sa
Mamă, pentru c ă Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare, cople șit
de zile, atinsese vârsta de o sut ă zece ani.”127 Rezultă că
Maica Domnului, în aceast ă perioadă, rămânea și cu dreptul
Iosif, îngrijindu-l.128
După Botez și ispitirea Sa în pustia Quarantaniei,
Mântuitorul și-a început activitatea Sa public ă. În
cuvântările Sale î și expunea înv ățătura Sa dumnezeiasc ă
(„niciodat ă n-a vorbit cineva ca Omul acesta”), iar prin
minunile ce le-a s ăvârșit alina suferin țele oamenilor,
manifestându- și puterea Sa dumnezeiasc ă. Totuși,
Mântuitorul nu s-a dep ărtat de Mama Sa, dup ă cum nu S-a
rupt nici de familia Sa. O exemplificare în acest sens este participarea Mântuitorului, al ături de Mama Sa și împreun ă
cu ucenicii S ăi, la Nunta din Cana Galileii.
129

126 Ibidem , p. 67.
127 Ibidem , p. 65-66.
128 Conform acelora și surse, dreptul Iosif a murit la vârsta de 111 ani.
129 Localitate situat ă la 8 km de Nazaret. Copyright © 2012, Achim S ărășan

99
Maica Domnului în timpul activit ății publice a Mântuitorului
Sfântul Evanghelist Ioan relateaz ă acest eveniment
în Evanghelia sa cap. 2, 1-11. Aici, Mântuitorul a s ăvârșit
prima Sa minune, prefacerea apei în vin, la rug ămintea
Mamei Sale. Din dialogul Fecioarei Maria cu Fiul s ău
dumnezeiesc, legat de impasul în care se aflau mirii și
părinții lor – li se terminase vinul la jum ătatea nunții – s-ar
putea înțelege că pe Mântuitorul nu-L interesa acest lucru și
chiar că ar fi refuzat s ă-i ajute, neascultându- și Mama. În
realitate îns ă, atitudinea Mântuitorului era una de temperare
a elanului Mamei Sale, care dorea ca Fiul s ău să-i ajute pe
cei în strâmtorare. Desf ășurarea ulterioar ă a evenimentelor
arată că de fapt Fiul î și asculta Mama când aceasta Îl ruga
ceva. Formula cu care I se adreseaz ă Mamei Sale „Ce ne
privește pe mine și pe tine femeie?” (Ioan 2, 4) este
interpretat ă de unii exege ți biblici ca o deta șare a
Mântuitorului de Mama Sa și de problemele celor cu nunta.
Se uită că formula de adresare „Femeie” era una uzual ă atât
în familie cât și între cei apropia ți, și că o regăsim și cu alte
prilejuri: „Femeie, iat ă fiul tău” (Ioan 19, 26); sau „Femeie
de ce plângi, pe cine cau ți” (Ioan 20, 15) – adresându-i-se
Mariei Magdalena dup ă Învierea Sa.
Sfântul Maxim M ărturisitorul descrie Nunta din
Cana Galileii și implicarea Fecioa rei Maria în acest
eveniment astfel: „Preacurata și Preasfânta Sa Maic ă a fost
și ea acolo, martor al minunilor și ascultătoare a
învățăturilor Domnului. Mijlocitoarea tuturor celor bune s-a
făcut mijlocitoare și a acestei minuni.” De aceea, cu evlavie
și chibzuin ță ea I-a atras luarea-aminte, și fără să-L sileasc ă
prin nici o porunc ă să facă o minune, I-a f ăcut doar
cunoscută cu chibzuin ță nevoia împrejur ării, și I-a spus:
«Nu mai au vin» (Ioan 2, 3). Și dorința inimii sale
descoperea c ă dorea să vadă săvârșirea minunilor, c ăci știa
că El era Ziditorul a toate și înnoitorul și strămutătorul
firilor dup ă cum voia El, care se s ălășluise în pântecele s ău Copyright © 2012, Achim S ărășan

100
Viața și cinstirea Maicii Domnului
mai înalt decât firile și păstrase fecioria ei nestricat ă, și
ieșise din pântecele s ău după cum voise, și păstrase
pântecele ei pecetluit și nedeschis. Ea înv ățase că El putea
să facă tot ceea ce voia, și de aceea I-a atras cu chibzuin ță
luarea-aminte asupra împrejur ărilor. Însă milostivul Domn
și Fiul ei, pentru a o înv ăța o smerenie înc ă și mai mare și
chibzuința Sa, pentru c ă ar fi început s ă-și descopere prea
mult puterea dumnezeirii Sale , a mustrat-o numai prin
cuvânt: «Ce- ți este ție și mie, femeie? Ceasul Meu n-a sosit
încă!» (Ioan 2, 4). Dar, de fapt, a consim țit și a împlinit
cererea ei. A cinstit-o ca pe o maic ă și a împlinit dorin ța
inimii ei. Îns ă Fericita și Preasfânta era con știentă de
bunătatea și purtarea Sa. « Și a spus slugilor: Face ți tot ceea
ce vă va spune El!» (Ioan 4, 5). Și asfel puterea negr ăită a
Domnului a preschimbat apa în vin ales.”130
Îndemnul Maicii Domnului adresat slugilor: „S ă
faceți ce vă va spune!” este percep ut ca un îndemn adresat
nu numai slujitorilor de la nunt ă, ci tuturor cre știnilor.
Cuvintele: „S ă faceți ce vă va spune!” sunt de fapt Predica
Maicii Domnului , pentru c ă ascultarea cuvintelor Fiului S ău
și împlinirea lor este via ța noastră în Hristos și cheia
înțelegerii vie ții veșnice.
V. Mihoc, comentând episodul «Nunta din Cana
Galileii», a spus despre Maica Domnului: „Când intuie ște
încurcătura jenant ă în care se afl ă cei ce-i invitaser ă la
nuntă, Sfânta Fecioar ă Maria pur și simplu Îl informeaz ă pe
Mântuitorul: «nu mai au vin» (Ioan 2, 3). Știa, în primul
rând, din lunga sa experien ță de viață alături de Fiul ei, c ă
Acesta nu poate r ămâne indiferent la necazul cuiva, c ă este
oricând gata s ă-și asume durerile și necazurile tuturor… De
aceea, deși Domnul r ăspunde că problema nu este a Sa și a
Maicii Sale, f ără a aștepta vreun alt cuvânt din gura Lui –

101
Maica Domnului în timpul activit ății publice a Mântuitorului
vreun «totu și, să vedem ce se poate face» – zice slujitorilor:
Faceți orice v ă va spune (Iisus) – (Ioan 2,5). Maica
Domnului dovede ște cu acest prilej o cunoa ștere adânc ă a
tainei Fiului ei, o încredere absolut ă în bunătatea Sa, în
compasiunea Sa fa ță de suferin țele altora, ca și în puterea Sa
dumnezeiasc ă…
În Cana, Maica Domnului se poart ă față de Fiul ei cu
încrederea neclintit ă ce s-a deprins s-o aib ă în El; apeleaz ă
instinctiv la El, sigur ă că El vrea și poate să prefacă necazul
în bucurie. Putem spune c ă, prin persoana Maicii Domnului,
înainte de oricine altcineva, se manifest ă cea dintâi virtute
creștină, credința în Mântuitorul Hristos…
Am relevat, din episodul de la Cana, compasiunea
Mântuitorului pentru oameni. Compasiunea Sa este și a
Maicii Preacurate. Ea nu poate r ămâne indiferent ă față de
situația neplăcută în care se afl ă gazdele lor din Cana. Ea î și
asumă tulburarea lor. Putem spune, deci, c ă Maica și Fiul se
aseamănă. Astfel încât, episodul de la Cana Galileii este
adânc grăitor nu numai cu privire la anii «t ăcuți» (de la
Naștere la Botez) ai lui Iisus, ci și cu privire la Maica Sa,
înfățișându-ne-o suferind pent ru durerile altora și
rugându-se Fiului ei pentru alinarea lor…
La Nunta din Cana a fost chemat nu numai
Mântuitorul, ci și Maica Sa. Iar minunea de acolo a
săvârșit-o Iisus prin Maica Sa. Înv ățăm din aceasta c ă nu se
cuvine a-L desp ărți pe pe Mântuitoru l de Maica Sa, a-L
chema pe El și a o respinge pe Maica Sa.”131
Analizând Predica Maicii Domnului, C. Galeriu a
spus: „Maica Domnului, martor ă a iconomiei tainei lui
Hristos, chiar înainte de a vedea alte «semne» ale

131 Mihoc Vasile, Șapte tâlcuiri biblice despre Maica Domnului, Edit.
Cristiana, Bucure ști, 1996, p. 43-
47. Copyright © 2012, Achim S ărășan

102
Viața și cinstirea Maicii Domnului
mesianității Domnului – c ăci la Cana prin ruga ei s-a f ăcut
«început minunilor» (Ioan 2, 11) – în con știința dumnezeirii
Lui și știind că această cerere a iubirii va fi ascultat ă,
rostește către cei ce slujeau: «Face ți tot ce v ă va spune»
(Ioan 2, 5). Era de fa ță Biserica în nucleu: Hristos, ucenicii,
nuntașii. În aceast ă comunitate, de acum eclezial ă, Maica
Domnului roste ște un cuvânt, și cel dintâi, care condenseaz ă
întreaga cherigma Bisericii. Maic ă a Cuvântului, cu
încredințarea ei ferm ă, ne învață să împlinim întreg cuvântul
dumnezeiesc al Fiului. Predica ei este El, c ălăuzire spre El.
Nici nu este propov ăduire mai complet ă, deși atât de simpl ă,
ca aceasta. Iar Iisus Hristos, de și «nu-i sosise ceasul», dar
Celui Veșnic totdeauna îi sunt «gata» toate, și «mult poate
rugăciunea dreptului», cu cât mai mult a Sfintei Mame a
Celui drept, ascult ă, primește rugăciunea smerit ă a Maicii
pentru lumea ce st ă înainte, pentru Biseric ă…
Propovăduirea Preacuratei «face ți ce vă va spune!»
ne-o arată ca pe o mam ă povățuitoare a Bisericii ce se na ște,
ca pe o slujitoare a Cuvântului.”132
Sfântul Maxim M ărturisitorul sintetizeaz ă viața și
preocupările Maicii Sfinte în perioada vie ții publice a Fiului
său astfel: „…pe cât i-a fost cu putin ță, Preasfânta Fecioar ă
și Maica Domnului a r ămas nedesp ărțită de Domnul ei
milostiv și de Fiul ei dorit. Ori unde mergea Acesta, ea Îl
însoțea și socotea ca pe mântuirea și lumina ochilor și
sufletului ei a-I urma și a-I asculta cuvintele.”133
Fecioara Maria î și însoțea dumnezeiescul Fiu și în
călătoriile la Ierusalim, cu prilejul marilor s ărbători: Paști,
Cincizecime și Sărbătoarea Corturilor. În situa ția în care
rămânea la Nazaret câte o perioad ă de timp, și Mântuitorul

132 Galeriu Constantin, Maica Domnului «Povățuitoarea », în rev.
Ortodoxia , XXXII, nr. 3/1980,
p. 465-466.
133 Sfântul Maxim M ărturisitorul, op. cit. , p. 65. Copyright © 2012, Achim S ărășan

103
Maica Domnului în timpul activit ății publice a Mântuitorului
era în misiunea de propov ăduire, Maica Domnului, când se
elibera de celelalte obliga ții, Îl căuta și revenea în grupul
ce-L înso țea. „Și au venit mama Lui și frații Lui și stând
afară, au trimis la El ca s ă-L cheme. Iar mul țimea ședea
împrejurul Lui. Și I-au zis unii: Iat ă mama Ta și frații Tăi și
surorile Tale sunt afar ă, Te caută” (Marcu 3, 31-32).
În jurul Fecioarei Maria s-a constituit un grup de
femei care Îl înso țeau pe Mântuitorul în c ălătoriile Sale și
care Îi slujeau, împ ărtășindu-se de cuvintele înv ățăturii Sale
și de minunile înf ăptuite de El, dup ă cum mărturisesc
Sfintele Evanghelii: „ Și era multe femei, privind de departe,
care urmaser ă din Galilea pe Iisus, slujindu-I” (Matei 27,
55).
Cine erau aceste femei? Sf ântul evanghelist Luca ne
furnizează numele unora dint re ele, indicând și rolul lor în
activitatea public ă a Mântuitorului. „ Și unele femei care
fuseseră vindecate de duhuri rele și de boli: Maria, numit ă
Magdalena, din care ie șiseră șapte demoni, și Ioana, femeia
lui Huza, un iconom al lui Irod, și Susana (sora lui
Gamaliel?) și multe altele care le slujeau din avutul lor”
(Luca 8, 2-3). Cu alte cuvinte, contribuiau financiar la întreținerea grupului de ucenici și ucenițe din preajma
Mântuitorului. O alt ă parte din femeile ce înso țeau pe
Mântuitorul erau rude cu Maica Domnului. „ Și stăteau,
lângă crucea lui Iisus, mama Lui și sora mamei Lui, Maria
lui Cleopa și Maria Magdalena” (Ioan 19, 25).
Cine era „sora mamei Lui?” Virgula a șezată în fraza
„sora mamei Lui, Maria lui Cleopa” i-a determinat pe unii exegeți să spună că „Maria lui Cleopa” ar fi numit ă „sora”
Maicii Domnului. Noi îns ă nu împărtășim aceast ă părere
pentru că Maria lui Cleopa era cumnata Maicii Domnului,
căsătorită fiind cu Cleopa ce era frate cu Iosif, logodnicul
Mariei. Cine era numit ă atunci „sora mamei Lui?” Noi
credem că este vorba de mama fiilor lui Zevedei, Salomea, Copyright © 2012, Achim S ărășan

104
Viața și cinstirea Maicii Domnului
care era veri șoară primară cu Maica Domnului. C ă este
vorba de dou ă persoane distincte reiese din urm ătorul text
evanghelic: „ Și erau și femei care priveau de departe, între
ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob cel Mic și a
lui Iosif (Maria lui Cleopa) și Salomea, care, pe când era El
în Galileea, mergeau dup ă El și Îi slujeau și multe altele care
se suiseră cu El la Ierusalim” (Marcu 15, 40-41). Dac ă
evanghelistul Matei o nume ște „mama fiilor lui Zevedei”
(Matei 27, 56), evanghelistul Marcu îi men ționează numele,
Salomea.
Sfântul Maxim M ărturisitorul ofer ă următoarele
informații despre familia Zevedei. Dup ă începutul activit ății
publice a Mântuitorului și alegerea celor doisprezece
Apostoli, „Zevedei, tat ăl lui Ioan și Iacob, a murit, iar ei au
cerut voie Domnului s ă meargă să-și îngroape tat ăl (Matei 8,
21-22), dar Milostivul nu le-a îng ăduit, pentru ca ei s ă nu
socoteasc ă nimic mai de dorit decât s ă rămână împreună cu
El. Iar dup ă porunca Sa, ei și-au tăiat voia proprie. Dup ă
aceasta le-a dat porunc ă să meargă să poarte de grij ă de casa
lor și de mama lor. Iar ei s-au dus și au făcut tot felul de
lucruri bune, și au atras-o pe mama lor, ad ăugând-o
slujitoarelor Sfintei N ăscătoare de Dumnezeu, ca s ă
slujească Domnului împreun ă cu ea pentru totdeauna. Or,
prin porunca Domnului, din averile însemnate ale tat ălui și
ale mamei, ei au împ ărțit o parte s ăracilor, o parte au dat-o
spre folosul ucenicilor, iar restul l-au vândut și au cump ărat
casa din Sion ce avea s ă devină casa Maicii Domnului dup ă
răstignirea și înălțarea lui Hristos, acolo unde ucenicul cel
iubit, când a primit-o de la Domnul în clipa patimii, a dus-o și i-a slujit dup ă porunca blândului Împ ărat.”
134

134 Ibidem , p. 67; Sfântul Ioan Damaschin, în lucrarea Omilie la
Adormirea Maicii Domnului , afirmă că Sfântul Evanghelist Ioan,
împreună cu Sfântul Iacob cel Mic, episcopul Ierusalimului, a cump ărat Copyright © 2012, Achim S ărășan

105
Maica Domnului în timpul activit ății publice a Mântuitorului
Despre Ioana, Sfântul Maxim M ărturisitorul a spus:
„După Galileea, și Iudeea a fost umplut ă de minunile și
semnele minunate ale lui Hristos, iar Maica Sa era pretutindeni împreun ă cu El, privind și ascultând minunile și
învățăturile marii Sale bun ătăți. Într-o zi a fost de fa ță și
Ioana, o femeie bogat ă și cinstită (Luca 8, 3). Și când a auzit
învățătura Domnului, c ăci cel ce vrea s ă fie desăvârșit să-și
vândă averile și să le dea săracilor, să-și ia crucea sa și să-i
urmeze (Matei 19, 21), s-a lep ădat de toate, și-a lăsat soțul și
copiii, casa, câmpurile și toate averile, și a urmat Domnului,
rămânând tot timpul de atunci încolo împreun ă cu Sfânta Sa
Maică.”
135
Despre Maria Magdalena, acela și Sfânt P ărinte ne
transmite urm ătoarele informa ții: „Mântuitorul, dup ă ce a
propovăduit și a făcut minuni în Iudeea, s-a întors iar ăși în
Galileea. S-a dus în ora șul Magdala, de unde I-a urmat
Maria Magdalena, din care Domnul scosese șapte demoni
(Luca 8, 2). Ea era deosebit ă prin bogăția și prin neamul bun
al nașterii ei, iar la vederea Domnului a ar ătat râvnă și I-a
slujit lui Hristos cu credin ță, ca și Maica Sa cea f ără prihană.
Și ea era semnul firii omene ști, căci fusese lovit ă de șapte
duhuri rele, care se împotrivesc celor șapte daruri
dumnezeie ști, și astfel firea omeneasc ă era chinuit ă de șapte
neputințe. Magdalena L-a g ăsit pe Doctorul și Curățitorul
firii noastre, pe Cel ce risipe ște toată boala și toată
neputința. Și nu numai c ă a fost izb ăvită de toți demonii prin
harul lui Hristos, dar a fost umplut ă de tot harul, și s-a arătat
deosebit de zeloas ă în credin ță, milostenie și gânduri bune.
A urmat Domnului în toate zilele ce i-au r ămas șederii ei pe
pământ. Uceni ță și slujitoare, ea a fost înso țitoare supus ă a

istorica „înc ăpere de sus” cu daniile cre știnilor, și au dat-o N ăscătoarei
de Dumnezeu spre a-i fi locuin ță.
135 Ibidem , p. 67-68. Copyright © 2012, Achim S ărășan

106
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Împărătesei, a Sfintei N ăscătoare de Dumnezeu, și a rămas
împreună cu ea. A fost f ăcută vrednică de harul ultim al
apostoliei, mergând din țară în țară pentru Hristos și s-a dus
până la Roma, primind cununa muceniciei, îndurând
încercarea cea bun ă, până la vărsarea sângelui.”136
Toate aceste femei, și altele împreun ă cu ele, ce au
devenit uceni țe ale Domnului, erau înso țitoare și
ascultătoare ale Maicii Sfin te, slujind deopotriv ă Domnului
și comunit ății apostolilor, înso țind pe Domnul, pe cât era cu
putință, întărindu-și credința din vederea minunilor Sale și
ascultându-i înv ățăturile Sale dumnezeie ști.

107
Maica Domnului al ături de Fiul s ău în perioada Patimilor Sale
Maica Domnului al ături de Fiul s ău
în perioada Patimilor Sale
După perioada de ini țiere în înv ățătura Sa
dumnezeiasc ă a ucenicilor și a uceni țelor, Mântuitorul îi
pregătește pe ace știa și pentru perioada final ă a activit ății
Sale publice, și anume perioada Patimilor, mor ții, dar și a
Învierii Sale din mor ți. În acest sens, Domnul nostru Iisus
Hristos își vestește Patimile Sale mântui toare în trei rânduri:
Matei 16, 21; 17, 12; 20, 18-19; Marcu 8, 31; 9, 31; 10, 33-34; Luca 9, 22; 18, 31-33. „De atunci a început Iisus s ă arate
ucenicilor Lui c ă El trebuie s ă meargă la Ierusalim și să
pătimească multe de la b ătrâni și de la arhierei și de la
cărturari și să fie ucis și a treia zi s ă învieze” (Mat ei 16, 21).
Conștientizând ce se va întâmpla cu Înv ățătorul lor cu
prilejul particip ării la Ierusalim la s ărbătoarea Pa știlor
Evreilor, apostolul Petru a încercat s ă-l determine pe
Mântuitorul s ă nu fac
ă această călătorie (Matei 16, 22-23),
fapt pentru care a fost mustrat de Acesta.
Dar oare Maica Sfânt ă știa ce se va întâmpla cu Fiul
său dumnezeiesc în aceast ă călătorie la Ierusalim? Știa.
Toată această perioad ă, de la Na șterea Domnului la
Răstignirea Sa, Fecioara Maria a petrecut-o cu sabia durerii
în inimă, după cum i-a profe țit dreptul Simeon: „ Și prin
sufletul său va trece sabie, ca s ă se descopere gândurile din
multe inimi” (Luca 2, 35).
Deși Sfintele Evanghelii nu fac men țiuni în acest
sens, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost tot timpul foare apropiat de Maica Sa, rela ția Mama-Fiu fiind una real ă,
autentică. Fecioara Maria a privit întotdeauna activitatea Copyright © 2012, Achim S ărășan

108
Viața și cinstirea Maicii Domnului
publică a Fiului ei ca pe o lucrare dumnezeiasc ă, și L-a
susținut și ajutat în aceast ă lucrare. Cu cât ă bucurie î și
privea Fiul vorbindu-le mul țimilor, deschizându-le mintea
pentru primirea luminii înv ățăturilor Sale, și cu cât ă
mulțumire sufleteasc ă îi privea pe numero șii bolnavi ce se
tămăduiau! Îi era plin sufletul de o bucurie sfânt ă. Însă cu
trecerea timpului observa și atitudinea du șmănoasă a
cărturarilor și fariseilor fa ță de Fiul s ău. Ea nu în țelegea de
ce neamul ei nu-L recuno ștea și nu-L mărturisea pe Fiul ei
ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Acest adev ăr pe care și l-a
asumat Mântuitorul și l-a mărturisit oamenilor avea s ă-I
aducă răstignitrea pe Cruce (Luca 4, 18).
Intrarea în Ierusalim a Dom nului a fost momentul în
care oamenii L-au primit în ora șul lor și L-au mărturisit pe
Iisus Hristos ca Mesia (Matei 21, 1-11; Marcu 11, 1-10;
Luca 19, 29-44; Ioan 12, 12-19). „Iar mul țimile care
mergeau înaintea Lui și care veneau dup ă El strigau zicând:
Osana, Fiul lui David; binec uvâtat este Cel ce vine întru
numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9).
Mai mult, evanghelistul Ioan completeaz ă această
mărturisire a mul țimilor – c ă Hristos este Mesia – și cu
aceea că este „Împ ăratul lui Israel!” (Ioan 12,13). De și „la
intrarea triumfal ă în Ierusalim” era o bucurie general ă,
Mântuitorul și Sfânta Sa Maic ă erau triști. Știau că o parte
din cei ce-L aclam ă acum pe Domnul, peste câteva zile vor
striga: „R ăstignește-L!”
Din alaiul Mântuitorului f ăceau parte, pe lâng ă
apostoli, și grupul de femei „care urmaser ă din Galileea pe
Iisus, slujindu-I” (Matei 27, 55) , grup care s-a constituit în
jurul Fecioarei Maria, ea fiindu-le c ălăuzitoare și
povățuitoare.
Deși Sfintele Evanghelii nu fac nici o men țiune din
care să reiasă că Maica Domnului ar fi participat la „Cina
cea de Tain ă”, Sfântul Maxim M ărturisitorul afirm ă că erau Copyright © 2012, Achim S ărășan

109
Maica Domnului al ături de Fiul s ău în perioada Patimilor Sale
de față pentru slujire atât Fecioara Maria cât și femeile ce o
însoțeau.137 „Domnul a încredin țat Maicii Sale nelini știle și
descurajarea femeilor care-L înso țeau, ca ele s ă o cinsteasc ă
și să o preamărească, și ea să le mângâie și să fie pentru ele
înlocuitorul ostenelilor și slujirii lor.”
Prinderea Mântui torului în gr ădina Ghetsimani, și
judecarea Lui în sinedriu și apoi în pretoriu de c ătre Pilat, a
însemnat nu numai începutul p ătimirilor Domnului, dar și
începutul durerilor Maicii Sfinte . Aceste dureri sunt descrise
de Sfântul Maxim M ărturisitorul astfel: „Atunci Pilat a
poruncit s ă fie răstignit. Aceast ă judecată a fost adus ă la
știrea Maicii f ără prihană. Înțelegeți aici nep ătrunsul
sfințeniei și fecioriei sale, dar și cel al iubirii sale pentru Fiul
său și deplina m ăsură a sfințeniei sale, c ăci dintre to ți ceilalți
ucenici și femei și prieteni și cunoștințe care Îl urmaser ă în
suferință, unii L-au p ărăsit și au fugit în clipa în care a fost
prins, alții s-au desp ărțit de El dup ă cum este scris: « și toți
cunoscuții Lui și femeile care-L înso țiseră din Galileea,
stăteau departe» (Luca 23, 49), al ții L-au înso țit până la o
vreme, dup ă care s-au lep ădat de El cu jur ământ, ca apoi s ă
plângă cu amar (Matei 26, 75). Îns ă slăvita și binecuvântata
și adevărata Sa Maic ă… a arătat măreția puterii și a
înțelepciunii sale, și a acoperit toat ă înțelepciunea și puterea
nu numai a b ărbaților și a femeilor ce erau de fa ță, ci și a
bărbaților și femeilor din toat ă firea, din trecut și din viitor…
Deși nu era obi șnuită cu zarva poporului… singura
femeie fecioar ă, umbla îns ă pretutindeni f ără teamă și nu se
despărțea nici m ăcar o singur ă clipă de Domnul preadorit și
Fiul său iubit, fiind legat ă trup și suflet de El. Astfel, ea I-a
urmat Lui înc ă de la începutul prinderii și până la isprăvirea
Patimii. A v ăzut totul și a auzit cuvintele Sale. De aceea,
cele mai multe din cuvi ntele rostite atunci și din faptele

110
Viața și cinstirea Maicii Domnului
săvârșite înainte și după Răstignire, Fericita și
Preabinecuvântata le-a povestit Apostolilor și celorlal ți
ucenici.”138 Într-un lirism impresionant, folosind multe
metafore, Sfântul Maxim încearc ă să ilustreze modul în care
Maica Domnului a tr ăit alături de Fiul ei drama P ătimirilor.
Ea a căutat să-i fie mereu al ături, să fie prezent ă la toate
etapele procesului la care a fost supus Fiul ei. Îns ă nu i s-a
permis să fie de față nici când Mântuitorul a fost judecat de
Ana și Caiafa, și nici în fa ța lui Ponțiu Pilat. „Dar cu mintea
era înlănțuită de dulcele s ău Fiu și de tot ceea ce El suferea.
Inima ei era împov ărată de faptul c ă toată lumea se întorcea
într-un gând de la El, și se făcea nefolositoare. Cei ce
săvârșeau nedreptatea nu cugetau, și au osândit la moarte
Viața a toate… Atunci Împ ăratul și Atotputernicul a fost
socotit cu cei robi ți, Cel Neatins a fost prins în leg ături și
din nou Maica Fecioar ă a rămas împreun ă cu Fiul și Domnul
Iisus, fiind chinuit ă și răstignită împreună cu El în gândul ei.
Cât de multe dureri și suferințe nu s-au ab ătut atunci în
inima ta pentru Fiul t ău, Maică a lui Hristos! Câte lacrimi
n-au căzut din ochii t ăi când L-ai v ăzut pe Mântuitorul a
toate cu mâinile legate la spate ca un r ăufăcător, pe
slobozitorul celor du și în robie… Și pentru toate acestea
inima Preacuratei Maici era amarnic fr ământată de val, c ăci
așa cum nașterea ei a fost mai presus de fire, a șa și iubirea și
suferința ei erau negr ăite și nerostite.”139
Sfântul Maxim M ărturisitorul creioneaz ă tabloul
Răstignirii Domnului, reli efând pe de-o parte c ă Cel
răstignit era Fiul lui Dumnezeu, pe de alt ă parte reu șind să
redea dimensiunile suferin ței lui Iisus ca om. Aceste
suferințe au uimit Puterile ceruril or, pe heruvimi, serafimi și
pe toți îngerii, dar au ar ătat și răutatea oamenilor și ura lor

138 Ibidem, p. 72u.
139 Ibidem , p. 72-74. Copyright © 2012, Achim S ărășan

111
Maica Domnului al ături de Fiul s ău în perioada Patimilor Sale
nemărginită împotriva Celui ce a venit spre mântuirea
noastră. „A sosit și ceasul chinului celui mare și s-a înălțat
crucea pentru a r ăstigni pe Împ ăratul îngerilor și L-au
răstignit pe Ziditorul oamenilor și a toate, pe St ăpânul ce
ține cele v ăzute și cele nev ăzute. Ah! Cum de a suferit
aceasta p ământul și nu s-a pr ăbușit? Cum a v ăzut aceasta
cerul și nu s-a ru șinat, când Cel ce șade pe scaunul
heruvimilor și e pream ărit de serafimi, și ale Cărui mâini
sunt cerurile cerurilor, a fost spânzurat pe lemn între făcătorii de rele! Cel ce șade împreun ă cu Tatăl și cu Duhul
Sfânt a fost r ăstignit cu josnicie, Cel ce a îmbr ăcat lumina ca
o haină a fost țintuit gol pe cruce, iar pentru ve șmântul țesut
de mâinile Sfintei și Preacuratei Maici, uciga șii au aruncat
sorți.”
140
Implicarea Maicii Domnului în drama R ăstignirii, în
suferințele Fiului s ău, a fost una total ă și e descris ă ca atare
de Sfântul Maxim M ărturisitorul. „Atunci, o, Maic ă a
Domnului, în inima ta a p ătruns sabia cum ți-a spus
odinioară dreptul Simeon. Atunci au str ăbătut în inima ta
piroanele b ătute în mâinile Domnului, suferin țele acestea te
stăpâneau chiar mai mult decât pe Fiul t ău Cel puternic între
toți, căci El suferea de bun ă voie și vestise tot ceea ce se va
întâmpla cu El, și dorea toate acestea tot atât de mult pe cât
le voia atotputernici a Sa. El trebuia s ă-și dea sufletul și
puterea Sa ca s ă le primeasc ă iarăși înapoi cum spune
Evanghelia (Ioan 10, 17), dar tu sufereai neasem ănat, și nu
erai înștiințată neapărat de taina Patimii, și mulțimea
suferințelor și rănilor treceau prin inima ta. Din r ănile Sale
nestricăcioase coborau pic ături de sânge, iar din ochii t ăi
coborau izvoare de lacrimi. Cu m ai putut suferi vederea unui
lucru atât de îngrozitor, dac ă nu te-ar fi înt ărit harul și

112
Viața și cinstirea Maicii Domnului
puterea Domnului și Fiului t ău, încredin țându-ți slava în
milostivirea Sa…
Atunci toate f ăpturile uluite s-au cutremurat, dar
Preasfânta Maic ă se tânguia înc ă și mai mult de toate
acestea și nu se mângâia, ci ca în noaptea dintru începuturi
era înconjurat ă de întristare și de jale, și dorea apropierea
cuvântului Domnului ei milostiv și smerit. Dar, din pricina
mulțimii gloatei care o înconjura, ea nu se putea apropia și
stătea de-o parte și se tânguia, î și întindea mâinile, î și lovea
pieptul și suspina din adâncul inimii și încerca chinuri și
stropea pământul cu lacrimile.”141
Deși Sfintele Evanghe lii n-au încercat s ă ne
transmită sentimentele de durere ale Maicii Domnului, care
suferea al ături de Fiul s ău, nu este greu s ă înțelegem tr ăirile
Maicii Sfinte în moment ele acelea. Maica îndurerat ă
plângea suferin țele Fiului s ău, asistând neputincioas ă la
toate încerc ările prin care tr ecea Acesta: scuip ări, batjocuri,
loviri cu biciul, p ălmuiri, pironirea pe cruce și multe alte
chinuri. Iar fiecare chin în parte era resim țit și de Maica
Domnului. Într-o form ă crescând ă, proporțional cu durerile
Mântuitorului, cre șteau și durerile Maicii, pe care acela și
Sfânt Părinte le descrie astfel: „iar când cei ce L-au r ăstignit
și au arătat toată răutatea țintuindu-L pe cruce și luptătorii
împotriva lui Dumnezeu s-au risipit, atunci Maica Sa
îndoliată s-a apropiat de Fiul s ău cel dorit, dar ce limb ă va
putea rosti ceea ce a spus și cum anume a stat în fa ța Lui?
Cuvintele ei erau înecate în lacrimi și înțelepciune, c ăci era
Maică a Înțelepciunii, și nu i-ar fi fost dat s ă spună sau să
arate vreun lucru nepotrivit ci ea și-a păstrat în rânduial ă,
calm și vrednicie, doliul ei atât de întemeiat. Se jelea cu
amar pentru suferin țele și rănile dulcelui ei Împ ărat și Fiu, și
slăvea îndelung ă răbdarea Celui ce a suferit pentru noi și S-a

113
Maica Domnului al ături de Fiul s ău în perioada Patimilor Sale
răstignit pentru noi, uimindu-se de toate acestea. Sim țea
nerecunoștința și îndrăsneala omorâtorilor de Dumnezeu și
aș spune c ă plângea pentru pierzania lor și spunea
Domnului: «Ce este aceasta, Împ ăratul meu, Fiul meu și
Dumnezeul meu, ce este aceast ă îndelung ă răbdare a Ta?
Cum Te-ai num ărat Tu, Cel f ără de păcat, printre cei
fărădelege? Cum por ți păcatele lumii împreun ă cu cei
osândiți, Tu, judec ătorul viilor și al morților? Care e adâncul
unei asemenea smerenii, al unei asemenea ne țineri de minte
a răului și al unei asemenea iubiri de oameni ca a tale? N-a
fost de ajuns c ă, Dumnezeu fiind, Te-ai f ăcut om pentru noi?
Atâtea osteneli, necazuri, încerc ări, prigoniri, pizmuiri,
vrăjmășii, mărturii mincinoase și ocări, pe care de la
nașterea Ta și până acum le-ai suferit din partea evreilor
spre izbăvirea oamenilor, nu erau oare de ajuns! Dar acum
iată că Te-au pironit pe lemn!… O înfrico șătoare vedenie,
cum pământul tremur ă și nu le mai ține pe cele de jos, cum
luminătorii se întunec ă și nu mai ard, cum cerul se fr ământă
și aproape a c ăzut, cum îngerii tremur ă și se supun și nu
răstoarnă lumea! Dar e v ădit că toate acestea se întâmpl ă din
milostivirea și îndelunga Ta r ăbdare, Fiul meu și Dumnezeul
Meu, și că totul e sub puterea Ta și că Tu nu îng ădui să vină
asupra lumii ceea ce a venit în tim pul lui Noe (Facere 8, 21).
Fiul meu, nu se poate s ă sufăr eu în locul T ău chinurile
Tale? Vai, de s-ar putea ca r ănile Tale s ă fie asupra mea?
Vai, ca în locul T ău să primesc moartea?»”142
Zbuciumul Fecioarei Maria era mare. Ea nu plângea
deznădăjduită că Fiul său murea în chinuri pe cruce, ci
plângea durerile Lui cele mari. Ea știa mai dinainte c ă toate
acestea urma s ă le pătimească iubitul său Fiu, fiindc ă Acesta
îi prezise tot ce avea s ă I se întâmple. Ea nu plângea moartea
Fiului său ca pe o moarte obi șnuită, fiindcă știa că Fiul ei va

114
Viața și cinstirea Maicii Domnului
învia ca un Dumnezeu. Ea plângea pentru c ă Fiul său
suferea și pe ea o durea sufletul de durerile iubitului s ău Fiu.
În acest imens ocean de suferin ță a venit și o
mângâiere: purtarea de grij ă a Fiului pentru mama Sa, dup ă
ce El va învia și se va în ălța la ceruri. „În timp ce
neprihănita și nefericita Maic ă jelea în astf el de tânguiri,
Domnul Cel milostiv și bogat în mil ă o privea cu blânde țe
și, văzându-l lâng ă El pe ucenicul cel iubit și plin de iubire
față de Domnul și Învățătorul său, El, Înțelepciunea Îns ăși,
și-a deschis gura și El, milostivirea, a spus câteva cuvinte
cum îi îng ăduia clipa aceea, și a privit la ucenicul cel iubit,
care mai mult decât to ți ceilalți ucenici a ar ătat credincio șie
și iubire pentru Împ ăratul și Domnul s ău, și tăria și duioșia
inimii. Căci toți ceilalți fugiseră, el singur st ătea lângă cruce
fără a se putea desp ărți de ea. De aceea, Domnul a spus
Maicii Sale binecuvântate: «Femeie, iat ă Fiul tău! Apoi a
spus ucenicului S ău: Iată mama ta!» (Ioan 19, 26-27).
Maicii Sale fecioare îi d ă în dar din nou un fiu feciorelnic, și
l-a dat în locul S ău, nu ca s ă se lepede El Însu și de grija
Maicii Sale preacurate – s ă nu fie! – , ci ca s ă o mângâie pe
mama Sa cu o mângâiere v ăzută. Dar, în chip nev ăzut, El
Însuși se îngrijea de mama și de ucenicul S ău și de toți cei
ce nădăjduiau în El, și a dat-o pe aceasta ucenicului în
schimbul iubirii și sincerității sale, pentru c ă el era acolo în
ceasul patimii Sale… și i-a așezat ca mam ă pe sfânta Sa
Maică și Împărăteasă. Când ucenicul a auzit acesta, a dus-o
în casa sa din Sion, despre care s-a scris aici, și o slujea
după cuviință cu harul lui Hristos.”143
Deși chinurile și moartea Fiului s ău i-au pricinuit
atâtea dureri, „c ăci acum era și ea aproape moart ă,
văzându-și Fiul mort”, Maica s-a înt ărit și s-a ocupat de cele
de îngropare. „ Și gemând pu țin, cum se cuvenea, a rostit

115
Maica Domnului al ături de Fiul s ău în perioada Patimilor Sale
cuvintele tânguirii sale. Și numaidecât întreaga sa grij ă a
fost atunci îngroparea trupului Celui de via ță făcător, căci nu
putea suferi ca El s ă rămână spânzurat astfel sub loviturile,
ocările și chinurile vr ășmașilor Săi. Ea a dorit s ă-I găsească
un adăpost potrivit, pentru trupul d ătător de via ță. De aceea
a străbătut tot locul c ăpățânii (Golgota), înt ărită de harul
trupului mort al Celui de via ță făcător… Sub c ălăuzirea
harului, a g ăsit, așadar, destul de aproape de cruce, un
mormânt frumos și în jurul s ău o grădină roditoare.
«Mormântul era gol și nou», și de curând s ăpat în stânc ă,
după cum ne înva ță Sfânta Evanghelie, «în care nu mai
fusese nimeni îngropat» (Ioan 19, 41), și aștepta trupul nou,
pe Domnul și Dumnezeul a toate…
Când Sfânta Maic ă a Domnului a v ăzut locul
apropiat și potrivit și mormântul frumos și nou în care se
putea păstra în chip cuviincios trupul nestric ăcios, ea a
întrebat și a aflat c ă era al lui «Iosif, el însu și ucenic al lui
Iisus, dar în ascuns de fr ica iudeilor» (Ioan 19, 38).”144
Deși Sfântul Evanghelist Ioan a fost martor al
acestor evenimente, el le relateaz ă foarte sumar: „Dup ă
acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca s ă ridice
trupul lui Iisus. Și Pilat i-a dat voie. Deci a venit și a ridicat
trupul Lui. Și a venit și Nicodim, cel care venise la El mai
înainte noaptea, aducând ca la o sut ă de litre de amestec de
smirnă și aloe. Au luat deci trupul lui Iisus și l-au înfășurat
în giulgiu cu miresme precum este obiceiul de înmormântare la iudei” (Ioan 19, 38-40).
Însă Sfântul Maxim M ărturisitorul completeaz ă
aceste informa ții menționând că Maica Domnului i-a cerut
lui Iosif din Arimateea mormântul pentru Fiul s ău și tot ea
l-a trimis pe Iosif la Pilat s ă ceară trupul Domnului Iisus.

116
Viața și cinstirea Maicii Domnului
„Printr-un singur cuvânt ea l-a f ăcut pe Iosif s ă afle cât de
mult i se potrivea Maicii Cuvântului s ă fie și Mamă a
Înțelepciunii. Ea nu a cerut numai mormântul lui Iosif,
pentru că știa că acest lucru îi era u șor și chiar plăcut să-și
dea mormântul s ău Învățătorului iubit, și să-l țină c a p e o
comoară, dar l-a în științat să meargă el însuși să-L preia și
să-L păzească, fiindcă acest lucru era cu anevoie atunci, și
cerea mare îndr ăzneală. Dar Iosif era un om bogat și cinstit,
cunoscut al lui Pilat. Sfânta N ăscătoare de Dumnezeu l-a
chemat și i-a spus: «Prietene, iat ă că ura și nebunia strâns ă a
dușmanilor și iscoditorilor fa ță de Dumnezeu și Împăratul
Hristos, Fiul meu, au ajuns la cap ătul lor!… Arat ă acum
slujirea ta fa ță de Dumnezeu și iubirea și sinceritatea fa ță de
Învățătorul și Împăratul tău, precum și mângâiere tânguirii și
doliului meu! Intr ă la Pilat și cere trupul ce spânzur ă pe
cruce și păzește cu de la tine putere mormântul care este al
tău, și cu puțină îndrăzneală vei strânge Comoara lumii!…
Fii acum mai tare decât ceilal ți ucenici și mai adânc! C ăci
unii dintre ei s-au rupt cu totul, iar al ții au fugit și stau
departe. Numai eu, cea slab ă și străină, cu un singur ucenic,
am rămas strâmtorat ă în mijlocul unor asemenea fiare… Fie
ca Însuși Împăratul și Fiul meu s ă-ți slujeasc ă drept
călăuză».
Așa înțeleapta și binecuvântata între femei l-a înt ărit
pe Iosif și l-a trimis la Pilat. El a intrat la Pilat, și
îndrăzneala și înțelegerea i-au fost date de c ătre Domnul, iar
el a cerut trupul lui Hristos. Nu s-a mai temut nici de putere, nici de mânia iudeilor. De aceea a dobândit dorirea inimii
sale, a cerut și a primit.”
145

117
Coborârea de pe cruce a Mântuitorului și punerea în
mormânt
Coborârea de pe cruce a
Mântuitorului și punerea în mormânt
Sfântul evanghelis t Matei relateaz ă foarte sumar în
Evanghelia sa (27, 59-61) cum Iosif din Arimateea a coborât trupul Domnului Iisus de pe cruce, l-a înf ășurat în giulgiu de
in și l-a pus în mormânt. Erau de fa ță, pe lâng ă Maica
Domnului și evanghelistul Ioan, și Maria Magdalena și
cealaltă Marie. Sfântul evanghelist Marcu, în Evanghelia sa
(15, 47), specific ă că „cealaltă Marie” era „Maria, mama lui
Iosif”, deci Maria lui Cleopa. Sfântul evanghelist Ioan, în
Evanghelia sa (19, 38-42), în ca litate de martor ocular, ne
furnizează mai multe am ănunte despre coborârea de pe
cruce a Mântuitorului și punerea în mormânt. El semnaleaz ă
prezența la aceste evenimente și a lui Nicodim „cel care
venise la El mai înainte noa ptea (Ioan 3, 1u), aducând ca la
o sută de litre de amestec de smirn ă și aloe”. Trupul
Domnului Iisus a fost luat de pe cruce și așezat pe o piatr ă și
uns cu miresme.
146Apoi a fost înf ășurat în giulgiu „precum
este obiceiul de înmormântare la iudei” (Ioan 19, 40) și
așezat în mormânt.
Sfântul Maxim M ărturisitorul întrege ște tabloul
îngropării Domnului redând și durerea și plângerea Maicii
Sfinte. „Atunci Maica binecuvântat ă a suferit împreun ă cu

146 Piatra ungerii se g ăsește și azi în fa ța mormântului Mântuitorului.
Este în permanen ță umedă de mirul ce izvore ște din ea. Pelerinii se
închină și sărută această piatră, apoi își ating degetele de ea și se
miruiesc pe fa ță și pe mâini. Copyright © 2012, Achim S ărășan

118
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Iosif în clipa coborârii de pe cruce a Împ ăratului și Fiului ei.
A umplut p ământul cu lacrimi și a primit în mâinile sale pe
Cel ce fusese c oborât… a îmbr ățișat mădularele r ănite cu
milă, a vărsat lacrimi și cu ele a sp ălat sângele de pe r ăni și a
plâns cu durere dulcea ța dorită a îngerilor și a oamenilor.
Dar atunci când a fost dat jos de pe lemn și trupul cel mai
înalt decât cerurile a atins p ământul, atunci a c ăzut la
pământ și L-a spălat cu lacrimile sale cele mai arz ătoare,
arătând în cuvinte dumnezeie ști lauda îngrop ării. «O,
săvârșire a tainei celei înfrico șătoare! O, descoperire a
sfaturilor din veac ascunse! O, moarte mai minunat ă decât
întruparea! F ără suflet zace Ziditorul sufletelor, ca un mort
odihnește Dăruitorul mântuirii tuturor, f ără cuvânt e
Cuvântul Tat ălui Care a zidit toat ă firea cuvânt ătoare, fără
mișcare sunt ochii stin și ai Celui care prin cuvântul și mâna
Sa a pus în mi șcare tot ce se mi șcă, la vederea c ăruia se
topesc mun ții… Vai, unde e frumuse țea Ta, Fiul meu și
Dumnezeul meu? Unde e înf ățișarea Ta mai frumoas ă decât
a tuturor fiilor oamenilor, Care ai a șezat orice frumuse țe pe
pământ, Tu Care e ști dulceața dorită de toți… Arată acum
puterea Ta, gr ăbește-Te și vino în ajutorul nostru! Știu cu
adevărat că vei învia și vei avea mil ă întâi de Maica Ta, apoi
de acest Sion și Ierusalim, care a p ăcătuit atât de tare, în care
vei chema toate neamurile p ăgâne și vei zidi templul
Bisericii celei vii, din p ăgâni. Dar fericit ă va fi ziua în care
mă vei face s ă aud din nou glasul T ău dulce, în care voi
vedea chipul T ău dumnezeiesc de frumos și în care m ă voi
umple de harul T ău dorit. Fericit ă va fi clipa în care Te voi
vedea limpede, Dumnezeu adev ărat și Domn al celor vii și
al celor mor ți.»”147
Sfântul Maxim afirm ă apoi că după ce „Iosif și
Nicodim au împlinit dup ă cuviință această slujire, au p ărăsit

119
Coborârea de pe cruce a Mântuitorului și punerea în
mormânt
mormântul, ei și cu ceilal ți ce erau împreun ă cu ei. Îns ă
Sfânta și Precurata Maic ă a Domnului a r ămas singur ă
acolo, și ea vedea cu ochiul treaz al sufletului și al trupului,
și-a plecat genunchii și se ruga neîncetat, chemând și
așteptând str ălucirea cea dulce a luminii Învierii.”148

120
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Învierea Domnului
În mod cu totul surprinz ător, Sfintele Evanghelii nu
ne furnizeaz ă nici o informa ție despre Maica Domnului din
timpul Învierii, și nici din perioada imediat urm ătoare. Dup ă
cum ne-a transmis Sfântul Maxim M ărturisitorul, Fecioara
Maria a r ămas permanent al ăt u r i d e F i u l s ău pe parcursul
pătimirilor, mor ții și îngropării Sale.
Ce-a făcut Maica Sfânt ă după punerea în mormânt a
Mântuitorului? R ăspunsul ni-l d ă același Sfânt Părinte: „Dar
Maica fără prihană nu se desp ărțea de mormânt… A v ăzut
marele cutremur care i-a trezit pe cei ce dormeau dintru început și a rostogolit piatra și mai apoi din nou trezirea
străjilor și intrarea lor în cetate. Toate acestea n-au putut s ă
le vadă f e m e i l e c a r e s – a u d u s și care s-au întors mai apoi,
dar Fericita Maic ă a Domnului, robit ă de dragostea Fiului ei,
și care a r ămas fără să se despart ă de mormânt, a fost
martorul ocular la toate acestea și a vă
zut și slăvita Sa
Înviere. C ăci celelalte femei au v ăzut și ele piatra rostogolit ă
și îngerul a șezat pe ea, dar când și cum anume a avut loc
aceasta n-au știut. Singur ă Maica preacurat ă a Domnului, ce
a stat acolo, a știut toate. De aceea, în aintea tuturor, ea a
primit vestea Învierii și a fost socotit ă vrednică să vadă
înaintea tuturor pe Domnul și Fiul ei, vedere dumnezeiesc
de frumoas ă și înălțimea tuturor bun ătăților dorite, și a auzit
vocea Sa dulce și a crezut tuturor tainelor providen ței Sale,
mai întâi pe cele ale Întrup ării Sale, iar acum pe cele ale
Învierii Lui. Nu numai pentru c ă a fost Maica preacurat ă și
sfântă, ci și pentru c ă a rămas cu sârguin ță împreună cu El în
ceasul pătimirii și a suferit al ături de El și a primit apoi de la Copyright © 2012, Achim S ărășan

121
Învierea Domnului
El puterea sufleteasc ă de a nu muri împreun ă cu El. De
aceea, ea este vie împreun ă cu El și preamărită cu El. Astfel,
deci, preasfânta Maic ă a Domnului a v ăzut înaintea tuturor
Învierea Fiului s ău. Ea a f ăcut-o cunoscut ă ucenicilor S ăi,
vestindu-o mai întâi mironosi țelor.”149
Se naște o altă întrebare: De ce autorii Sfintelor
Evanghelii n-au men ționat acest lucru? De ce n-au ad ăugat
mărturia Maicii Sfinte despre Învierea Domnului celorlalte
mărturii ale apostolilor și femeilor mironosi țe? Sfântul
Maxim M ărturisitorul r ăspunde: „Dac ă în istoria Învierii
evangheli știi n-au pomenit nimic de aceasta, anume ei au
lăsat deoparte în scris m ărturia Maicii pentru crezare, și ca
nimeni să nu scoat ă un pretext de necredin ță din vederea
Învierii rostit ă de către mamă. Pentru toate acestea, ei n-au
pomenit nimic despre aceasta, ci au istorisit cele spuse de celelalte mironosi țe.”
150
Și atunci, ca și acum, o m ărturie venit ă din partea
unei mame într-un miracol de asemenea dimensiune – Învierea Fiului s ău – ar fi fost privit ă cu neîncredere și ar fi
fost considerat ă mai mult decât p ărtinitoare. Mai mult, s-ar
fi creat suspiciunea c ă mărturiile apostolilor, mironosi țelor
și celorlalți ucenici ar fi fost influen țate de Maica Domnului.
De aceea, evangheli știi au păstrat sub t ăcere mărturia Maicii
Sfinte despre Învierea Fiului ei.

149 Ibidem , p. 88.
150 Ibidem , p. 88. Copyright © 2012, Achim S ărășan

122
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Maica Domnului dup ă Înălțarea
Fiului său la ceruri
Ce s-a întâmplat cu Maica Sfânt ă după Înviere? S-a
liniștit deplin. F ăgăduința pe care i-a f ăcut-o Fiul s ău că „a
treia zi va învia” (Matei 16, 21) s-a împlinit și în plus, ea a
fost martor ă la acest mare eveniment. „Astfel, Sfânta
Născătoare de Dumnezeu a v ăzut cu ochii s ăi Învierea Fiului
și Împăratului ei și s-a umplut de bucurie și a plecat de aici
la casa ucenicului iubit, a șteptând ceasul în ălțării lui Hristos.
Or, aceast ă casă era Sionul, c ăci Evanghelistul Ioan și-a
vândut partea p ărintească și averile pe care le avea în
Galileea dup ă moartea lui Zevedei, tat ăl său, și a cumpărat
la Ierusalim casa din Sion, în care a primit-o pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu dup ă porunca Domnului și
Învățătorului său, și i-a slujit. Din pricina acestei case a
ajuns cunoscut arhiereului (Io an 18, 15), cum se spune în
Evanghelie, și ucenicii erau aduna ți în aceast ă
casă de frica
iudeilor. Aici s-a ar ătat Domnul intrând prin u șile încuiate
după Înviere (Ioan 20, 19). Tot aici, dup ă opt zile, l-a
mulțumit și pe Toma ar ătându-i urmele cuielor (Ioan 20,
27). Aici ucenicii au s ăvârșit după Înălțarea Domnului cele
dintâi taine ale sfintei mese și aici Sfânta N ăscătoare de
Dumnezeu locuia … și aștepta Înălțarea Lui, c ăci aceasta era
încheierea Iconomiei și vieți i S a l e p e p ământ. Or, de la
Înviere și până la Înălțare, Domnul S-a ar ătat de mai multe
ori preasfintei Sale Maici at unci când a voit, mângâind-o nu
doar o dat ă, după cum a binevoit.”151

123
Maica Domnului dup ă Înălțarea Fiului s ău la ceruri
La În ălțarea la cer a Domnului pe muntele
Eleonului, al ături de ucenici a fost de fa ță și Fecioara Maria.
„După ce i-a dus afar ă până spre Betania și, ridicându- și
mâinile, i-a binecuvântat (Luca 24, 50). Acolo era și Sfânta
Născătoare de Dumnezeu, c ăci se cuvenea întru totul ca și
ea să fie acolo, pentru c ă așa cum în vremea Patimii inima
sa fusese zdrobit ă mai mult decât a tuturor celorlal ți, dar
rămăsese în picioare nedesp ărțită de El, tot a șa să vadă și
slăvita Sa Înviere și să se umple de bucurie.”152
Sfântul Evanghelist Luca, în a doua sa carte,
Faptele Apostolilor, ne mai furnizeaz ă, din perioada de dup ă
Înălțarea Domnului, dou ă informații privitoare la Maica
Sfântă, care-și petrecea via ța în rugăciune împreun ă cu
ucenicii Domnului: „To ți aceștia, într-un cuget, st ăruiau în
rugăciune împreun ă cu femeile și cu Maria, mama lui Iisus
și cu frații Lui” (F. Ap. 1,14).
Cea de-a doua informa ție e legat ă de
momentul Pogorârii Sfântului Duh peste apostoli: „ Și când a
sosit ziua cincizecimii, erau to ți împreun ă în același loc. Și
din cer, f ără de veste, s-a f ăcut un vuiet, ca de suflare de
vânt ce vine repede, și a umplut toat ă casa unde ședeau ei. Și
li s-au arătat, împărțite limbi ca de foc și au șezut pe fiecare
dintre ei” (F. Ap. 2, 1-3). În mijlocul lor era Maica Domnului.
Sfântul Maxim completeaz ă aceste informa ții
spunând: „Dup ă Înălț
area lui Hristos, ea a fost cea care
săvârșea tot binele, comoar a tuturor celor bune. Și așa cum
ea însăși era pilda și călăuza celor bune, tot astfel, dup ă
înălțare, Sfânta Mam ă a lui Hristos a fost pild ă bărbaților și
femeilor și călăuza oricărui lucru bun, cu harul și ajutorul
slăvitului ei Împ ărat și Fiu. De aceea, ea le-a rânduit atunci
Sfinților Apostoli postul și rugăciunea, iar ei s-au înt ărit în

124
Viața și cinstirea Maicii Domnului
post și rugăciune și cerere pân ă când s-au împlinit cincizeci
de zile și s-au umplut de harul Duhului Sfânt, Mângâietorul
sufletului. De atunci ace ști vrednici Apostoli au ie șit
propovăduind Evanghelia și răspândind cuvântul vie ții în
Ierusalim și în toată Iudeea, iar dup ă puțină vreme pân ă la
marginile p ământului, unde le poruncea lor Duhul Sfânt.”153
Ce s-a întâmplat cu Maica Domnului dup ă
înălțarea Fiului s ău la ceruri și după Pogorârea Duhului
Sfânt? Sfântul Maxim r ăspunde: „…atunci când Apostolii
s-au împr ăștiat în lumea întreag ă, Sfânta Maic ă a lui Hristos,
ca Împărăteasă a tututor, în mijlocul lumii întregi, în
Ierusalim, locuia în Sion împreun ă cu Apostolul iubit, care-i
fusese dat drept fiu din partea Domnului Iisus Hristos.
Ea a trimis pe ceilal ți ucenici ca s ă propovăduiască
celor de departe și celor de aproape. Îns ă ea, rămânând în
cetatea împ ărătească din Sion, singur ă suferea din nou
necazuri și atacuri din pric ina Fiului ei… și sporea
încercările postului și rugăciunea. Nu se desp ărțea de
mormântul Domnului, ci acesta era locul s ău de căpătâi,
perna ei era piatra, alerg ările ei erau rug ăciunile și vedeniile
Fiului ei, masa ei er au laudele Lui, hrana ei erau istoriile,
povățuirile și învățămintele patimii Domnului, b ăutura și
baia ei erau la crimile, odihna și desfătările ei erau
îngenuncherile; c ăci se spune de c ătre povățuitori adev ărați,
și a ajuns pân ă l a n o i , c ă din pricina neîncetatelor ei
îngenunchieri mâinile sale sfinte, mâinile cu care odinioar ă
primise în bra țe pe Domnul n ăscut din ea mai presus de fire,
se făcuseră deosebit de aspre. Acum ea se ruga și cerea din
nou… în urma Împ ăratului, Fiului ei, ea a r ămas prin El
lucrătoarea, călăuza și împărăteasa tuturor credincio șilor și
celor ce n ădăjduiesc în numele s ău… Ea le era o mângâiere
și un imbold în înf ăptuire, în încerc ări și în dărnicia față de

125
Maica Domnului dup ă Înălțarea Fiului s ău la ceruri
toți… Dar nu era numai un îndemn și o povățuitoare în
răbdare și îndurare pentru ferici ții Apostoli și pentru ceilal ți
credincioși, ci ea era p ărtașă cu gândul la lipsurile, chinurile
și robia ucenicilor Domnului. Și suferea împreun ă cu ei așa
cum luase parte la patima Fiului s ău prin junghiurile inimii.
Tot așa și acum, ea mângâia prin lucrarea ei pe ucenicii s ăi
vrednici, tot atât cât îi înt ărea prin cuvânt, dându-le lor drept
exemplu patima Împ ăratului și Fiului ei.”154
La puțin timp dup ă ieșirea Apostolilor la
propovăduire, evreii au început s ă-i persecute pe ace știa,
aruncându-i în închisoare (F. Ap. 4, 1u). Apoi persecu țiile
s-au înăsprit și evreii l-au ucis cu pietre pe arhidiaconul
Ștefan în anul 36 (F. Ap. 7, 59) și apoi pe apos tolul Iacob al
lui Zevedei, fratele lui Ioan, în anul 44 (F. Ap. 12, 2). Toate
aceste suferin țe și chinuri au „str ăpuns inima Sfintei
Născătoare de Dumnezeu. Și ea a fost martirizat ă împreună
cu ei prin durerea inimii și plânsul lacrimilor sale.”155
Dușmanii lui Hristos și ai credin ței creștine au
încercat de bun ă seamă s-o persecute și pe Fecioara Maria,
pentru că au observat c ă ea era în mijlocul cre știnilor,
întărindu-i în aceste vr emuri tulburi. Sfântul Maxim ne-a
transmis ni ște amănunte legate de o tentativ ă de persecu ție
împotriva Maicii Domnului. „Adeseori (iudeii) se adunau și
voiau să arunce cu pietre în casa în care locuia Sfânta Maic ă
a Domnului, dar puterea lui Hris tos le strica planurile. Odat ă
însă, fiii mâniei au strâns o adunare a pierzaniei… ace ști
omorâtori ai lui Dumnezeu necredincio și au hotărât să dea
foc casei în care locuia comoara vie ții, Maica Domnului
Iisus Hristos, și să o radă de pe fața pământului. Au luat în
mâini foc, pietre, r ăngi de fier smulse din ziduri. Au
înconjurat cetatea lui Dumnezeu cu gloata lor și cu urletele

154 Ibidem , p. 92-93.
155 Ibidem , p. 93. Copyright © 2012, Achim S ărășan

126
Viața și cinstirea Maicii Domnului
lor, dar n-au putut s ă o atingă căci sfânta cetate se f ăcea încă
și mai puternic ă, căci despre ea a spus Proorocul: «Lucruri
preaslăvite s-au gr ăit despre tine, cetatea lui Dumnezeu»
(Psalm 86, 3). C ăci focul s-a întors împotriva lor și a ars pe
mulți dintre cei necredincio și, ciocanele și răngile au c ăzut
în țărână și planul lor tic ălos s-a nimicit. Durerea s-a întors
asupra lor și minciuna lor a c ăzut asupra capului lor, și sabia
le-a străpuns inima și a zdrobit arcul lor dup ă cum iadul a
înghițit de vii cu furie un mare num ăr dintre ei. To ți
credincioșii au văzut acesta și au lăudat pe Hristos… atunci
au avut loc asemenea minuni și dușmanii și potrivnicii lui
Hristos și ai Maicii Sale au fost dup ă dreptate lovi ți,
necredincio șii n-au mai îndr ăznit să unelteasc ă așa ceva, și
Sfânta Fecioar ă și Maica Domnului n-a mai fost dispre țuită
de ei, ci o priveau cu respect și de departe i se închinau cu
frică. Au uitat nebunia lor lipsit ă de rânduial ă, nu numai din
pricina minunilor s ăvârșite atunci, și a loviturilor aduse pe
drept cuvânt împotriva lor, ci , din zi în zi, din pricina
minunilor s ăvârșite de harul și mijlocirea ei. C ăci demonii
erau alunga ți, bolnavii de nevindecat erau vindeca ți, și zeci
de mii de semne și minuni se s ăvârșeau prin ea. Cu toate
aceste minuni, de pe fa ța ei strălucea lumina și slava și harul
se revărsa asupra credincio șilor, iar asupra vr ăjmașilor frica
și teama, c ăci Hristos și Împăratul a toate, Fiul ei, o
preamărea pe Maica Sa f ără prihană și sfântă și făcea casa ei
de neatins pentru to ți vrăjmașii și atacatorii, iar prin harul și
mijlocirea Preasfintei N ăscătoare de Dumnezeu, poporul
celor credincio și sporea și se înmul țea, iar credin ța
creștinilor se înt ărea.”156
După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii „s-au
întărit cu putere de sus” și au început s ă vestească cuvântul
Evangheliei în toat ă lumea, conformându-se poruncii

127
Maica Domnului dup ă Înălțarea Fiului s ău la ceruri
Mântuitorului: „Mergând, înv ățați toate neamurile,
botezându-le în numele Tat ălui și al Fiului și al Sfântului
Duh, înv ățându-le s ă păzească toate câte v-am poruncit
vouă” (Matei 28, 18-20).
Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea știe de la
Origen, iar acesta știa din tradi ție, că Apostolii și ucenicii lor
s-au împr ăștiat în toat ă lumea, răspândind credin ța creștină.
Prezentând aria de misiune a Apostolilor în lumea p ăgână, I.
Rămureanu a spus despre apostolu l Ioan al lui Zevedei: „Se
crede că Ioan a trebuit s ă rămână în Ierusalim pân ă la
moartea Sfintei Fecioare Mari a, pe care Mântuitorul a
lăsat-o în grija lui, sau poate chiar pân ă la începutul
războiului iudaic în anul 66.”157
O veche Tradi ție bisericeasc ă spune că înainte de a
se răspândi la propov ăduire în lume, Apostolii au tras sor ți,
și împreun ă cu ei și Maica Domnului, ca s ă știe fiecare unde
vor vesti cuvântul Evanghelie i. Maicii Domnului i-au c ăzut
sorți să propovăduiască în Țara Ivirului,158 iar apostolului
Ioan în Asia Proconsular ă, îndeosebi în capitala acesteia,
Efes. Se na ște întrebarea: a ie șit Maica Domnului la
propovăduire în afara perimetrului Țării Sfinte? Sau l-a
însoțit pe Evanghelistul Ioan în misiunea de apostolat în
Asia? Sfântul Maxim M ărturisitorul a spus în acest sens:
„Atunci Sfânta Împ ărăteasă i-a spus prin harul lui Hristos
(lui Ioan): «Nu mi se pare cuvenit, fiule, ca prietenii și frații
tăi să meargă să propovăduiască numele lui Hristos, Fiul și
Dumnezeul meu, și să facă ucenici printre neamurile
păgâne, iar tu s ă rămâi fără să faci nimic din pricina grijii
tale față de mine. De altfel eu șovăi să mă despart de tine
altfel decât prin bun ăvoirea Domnului, care a poruncit s ă

157 I. Rămureanu, Întemeierea Bisericii. Activitatea Sfin ților Apostoli și a
ucenicilor lor , în Istoria Bisericeasc ă Universal ă, manual, vol. I,
București, 1975, p. 47.
158 V. Bacoianis, op. cit. , p. 73. Copyright © 2012, Achim S ărășan

128
Viața și cinstirea Maicii Domnului
fim împreun ă. Acum îns ă, du-te, pleac ă și tu în țara care ți-a
fost poruncit ă și eu voi veni împreun ă cu tine, ca s ă se
împlineasc ă și una și cealaltă, propovăduirea ta și locuirea
mea nedesp ărțită de tine!» A șa a poruncit ea ucenicului iubit
și a plecat împreun ă cu el să meargă și să propovăduiască,
iar Maria Magdalena și celelalte mironosi țe au plecat și ele
împreună cu ea.
Atunci Domnul și Fiul Cel milostiv S-a ar ătat într-o
vedenie și i-a poruncit s ă schimbe drumul. Totu și, pentru
ucenicul iubit a poruncit ca el s ă se ducă, dar să meargă și
mironosițele împreun ă cu el ca sprijin și ca să slujească…
Iar, în al doilea rând, a por uncit (ca Maica Domnului) s ă se
întoarcă, pentru ca cinstea ei s ă fie deosebit ă, și nu unită de
cea a Apostolilor, și pentru ca s ă conducă poporul credincios
și Biserica din Ierusalim, de care s-a îngrijit împreun ă cu
Iacov, fratele Domnului, ce fusese a șezat acolo episcop… Și
așa a venit din nou la Ierusalim și locuia în casa lui Ioan.
Însă Teologul și Evanghelistul a plecat dup ă porunca
Domnului spre Efes, cetatea p ământului Asiei.”159 Tot în
acest paragraf, Sfântul Maxim precizeaz ă gradul de rudenie
al Fecioarei Maria cu I acob, fratele Domnului: „Îns ă după
plecarea lui Ioan Evanghelistul, fe ricitul Iacob, fiul lui Iosif,
numit și fratele Domnului, a purtat de grij ă și a slujit-o pe
Sfânta Maic ă a lui Hristos, dat ă fiind marea sa bun ăvoință…
Și a ajuns întâiul episcop al Ierusalimului. El a purtat de
grijă și a slujit-o pe Sfânta N ăscătoare de Dumnezeu în locul
lui Ioan Evanghelistul.”160
Noi ne raliem îns ă părerii lui I. R ămureanu care a
spus că Ioan Evanghelistul n-a plecat din Ierusalim pân ă la
Adormirea Maicii Sfinte, având în vedere porunca pe care i-a dat-o Mântuitorul când se afla pe cruce: „Fiule, iat ă

159 Sfântul Maxim M ărturisitorul, op. cit., p. 93-94.
160 Ibidem , p. 94. Copyright © 2012, Achim S ărășan

129
Maica Domnului dup ă Înălțarea Fiului s ău la ceruri
mama ta!” (Ioan 19, 27), cu alte cuvinte s ă aibă grijă de ea.
Sfântul Ioan nu putea s ă riște nici s-o ia pe Maica Domnului
ca însoțitoare în misiunea de apostolat, având în vedere
primejdiile cu care se confrunt au Apostolii în lucrarea de
propovăduire.
Dar cum a ajuns Maica Domnului pe muntele Athos?
Sau altă întrebare: a locuit Maica Domnului în Efes? Într-un
articol ap ărut în anul 1926 în „Noua revist ă bisericeasc ă”161,
cu titlul „Primele a șezări la Athos”, Stoica Nicolaescu
vorbește și despre venirea Maicii Domnului în muntele
Sfânt. „În ce prive ște începutul cre știnismului pe Athos, se
păstrează într-un vechi manuscris aflat în biblioteca
Mănăstitrii Sfântul Pavel urm ătoarea minunat ă și prea
frumoasă legendă care spune:
După Înălțarea Domnului la ceruri, Apostolii se
găseau pe Sion, aduna ți laolaltă cu Maica Domnului, în
ascultare, dup ă cuvântul Mântuitorului162 care le zisese s ă
aștepte și să nu se dep ărteze de Ierusalim. St ând astfel, ei au
tras la sor ți, ca să vadă cui și în ce parte sau țară îi va cădea
să propovăduiască cuvântul Domnului. Sor țul era tras de
însăși preacurata, preacinstita și nevinovata N ăscătoare de
Dumnezeu, Maria. La urm ă, Maica Domnului a tras la sor ț
și pentru sine și i-a căzut să predice în țara Ivirului (Gruzia).
Dar, pe când cugeta s ă plece acolo, i s-a ar ătat îngerul
Domnului și i-a zis: Bucur ă-te, Fecioar ă Marie! Țara aceasta
se va sfin ți și ea mai apoi, îns ă, pentru moment, ai o alt ă
chemare pe care Însu și Domnul ți-o va arăta ție. Între timp,
Preasfânta afl ă că Lazăr, cel înviat a patra zi din mor ți, acum
episcop în insula Cipru, dore ște mult s-o vad ă, dar că el se

161 Noua revist ă bisericeasc ă, Anul 7, nr. 10-12 ian.-mar., 1926.
162 Consider ăm că „ipoteza” conform c ăreia Maica Domnului ar fi locuit
la Efes este legat ă de faptul c ă aici în cadrul Sinodului III ecumenic
Fecioara Maria a fost proclamat ă „Născătoare de Dumnezeu” și
„Pururea Fecioar ă”. Copyright © 2012, Achim S ărășan

130
Viața și cinstirea Maicii Domnului
teme să vină la Ierusalim din pricina prigoanei din partea
evreilor. Dac ă auzi de aceasta, Maica Domnului îl vesti ca
să nu încerce acest lucru, ci mai degrab ă să caute a-i trimite
o corabie, c ăci ea se va duce la dânsul s ă-l vadă. Primind
această știre, cu mare bucurie Laz ăr a și trimis corabia
dorită. Și Maica Domnului, luând cu sine pe unul dintre
apostoli, pe Ioan cel f ără de prihan ă, a mers pe mare și a
schimbat calea corabiei, mânând-o în portul lui Climent din Athos.
Pe atunci, în Athos tr ăiau mulți locuitori din p ărțile
Macedoniei, a șa-numiții taconi, veni ți aici din p ărțile
Tesaliei, apoi tracieni și eleni. To ți aceștia se închinau la
idoli. Corabia oprindu-se la țărm cu preacinstita, precurata și
nevinovata N ăscătoare de Dumnezeu, o stra șnică detunătură
s-a produs, zguduind muntele, în semn de prevestire, dar și
frumoasă primire a ei. Atunci to ți idolii de acolo s-au
pră
bușit la pământ și s-au sfărâmat, iar oracolele lor au
pierit. O voce puternic ă s-a auzit în tot muntele, gl ăsuind:
Ieșiți, voi oameni din Athos, la țărmul mării întru
întâmpinarea împ ărătesei cerului și a pământului și vă
închinați ei de aici înainte. Apoi, cu to ții, numai ce zburar ă
ca roiul de albine în portul lui Climent și au întâmpinat pe
Maica Domnului, c ăzând în genunchi și închinându-se ei…
Iar preacurata, povestindu-le cu drag de preiubitul s ău Fiu și
Dumnezeu, de na șterea Lui, de via ța și patimile câte a
pătimit pentru mântuirea lumii, de sfânta Lui înviere și
înălțare la ceruri și de toată bună lucrarea întru fericirea
lumii, crezur ă cu toții și se rugar ă să fie boteza ți și ei într-un
sfânt numele Lui. Și Maica Domnului i-a botezat și i-a
binecuvântat cu drag și le-a zis lor: acesta e locul ce mi l-a
ales drag Fiul și Dumnezeul meu Hristos și va fi de-a
pururea al meu de aici înainte, iar eu voi fi ap ărătoare și
fierbinte mijlocitoare pentru cei ce vor crede și se vor Copyright © 2012, Achim S ărășan

131
Maica Domnului dup ă Înălțarea Fiului s ău la ceruri
povățui de Duhul Sfânt, întru iertarea gre șelilor lor fa ță de
Dumnezeul cel prea puternic.”163
Alte surse atonite men ționează că în aceste
împrejurări Maica Domnului a rostit urm ătoarea rug ăciune:
„Fiule și Dumnezeul meu, binecuvinteaz ă locul acesta pe
care mi l-ai dat ca mo ștenire! Vars ă-ți mila Ta peste el și-l
păzește nevătămat până la sfârșitul veacurilor, precum și pe
cei ce se vor s ălășlui în el, pentru numele T ău cel Sfânt și al
meu. Și le iartă lor păcatele pentru mica osteneal ă și
nevoință ce o vor face, umple-i pe ei de toate bun ătățile în
veacul acesta, iar în cel ce va s ă fie viață veșnică
dăruindu-le. Preasl ăvește acest Munte mai mult decât
oricare alt loc și fă-l să strălucească prin tot felul de minuni.
Umple-l pe el cu nevoitori di n toate neamurile de sub cer
care cheam ă numele t ău, și înmulțește lăcașurile lor de la un
capăt până la celălalt. Izbăvește-i pe ei de munca cea
veșnică și păzește-i de toate ispitele v ăzuților și nevăzuților
vrăjmași, de toate eresurile și întărește-i în credin ța
ortodoxă.
Și astfel rugându-se Preasfânta N ăscătoare de
Dumnezeu, a auzit din cer un gl as spunându-i: «Toate câte
Mi le-ai cerut, Maica Mea, ți le voi împlini întotdeauna,
dacă și aceștia vor păzi poruncile Mele. De acum înainte
locul acesta va fi mo ștenirea și Grădina ta, rai și liman de
mântuire tuturor celor care vor s ă se mântuiasc ă, precum și
loc de scăpare și de pocăință pentru cei împov ărați cu multe
păcate».”164
Același autor, Stoica Nicolaescu, continu ă
prezentarea „Legendei Muntelui Athos” spunând c ă, după
oprirea Fecioarei Maria pe Sf ântul Munte, aceasta a plecat

163 Stoica Nicolaescu, Românii și Muntele Athos, vol. I., Edit. Lucman,
București, 2007, p. 24-25
164 În Sfântul Munte Athos , Antologie realizat ă de Ieromonahul Ștefan
Nuțescu, Edit. Evanghelismos, 2011, p. 5. Copyright © 2012, Achim S ărășan

132
Viața și cinstirea Maicii Domnului
apoi mai departe în Cipru unde l-a întâlnit pe fericitul Laz ăr,
după care s-a întors la Ierusalim. Autorul încheie cu
următoarea precizare: „Aceasta-i legenda în care c ălugării
din Athos cred cu t ărie.”165
O altă tradiție a Muntelui Athos spune c ă la cererea
locuitorilor de aici de a cunoa ște credința creștină și ulterior
de a se încre știna, episcopul Ierusalim ului „le-a trimis pe
episcopul Climent care a luat cu sine icoana Maicii
Domnului și a lui Ioan Bogoslovul, și în cale a cercetat
mormântul lui Laz ăr din insula Cipru. Dup ă o călătorie pe o
mare furtunoas ă, a sosit la Athos. Aici , în portul Cleone,
unde-i m ănăstirea de azi Ivirul, l-au întâmpinat cre știnii,
care au prins a striga: merge ți de vedeți, a venit la noi Maica
noului Dumnezeu, Hristos.
Episcopul Climent, venind în Athos, s-a a șezat în
cetatea Cleone. Cu cuvântul lui Dumnezeu și cu harul
căpătat, el a luminat și a botezat aici mul ți țaconi, ca și în
cetatea mai apropiat ă Careia și la Vatopedion. A întemeiat
cu timpul, în aceste localit ăți, comunit ăți de dreptm ăritori
creștini. Pe urma lui, țaconii, care se convertiser ă întru
Domnul, au povestit acest fapt din neam în neam și au numit
porturile lor Cleone și Vatoped cu numele acestui episcop,
ce sălășluise odinioar ă printre dân șii și-i încreștinase, și au
arătat urmașilor lor și locul în care a stat icoana Sfintei
Fecioare.
Tradiția aceasta s-a îmbr ăcat cu vremea în haina
frumoasă a legendei despre venire a Maicii Domnulului la
Athos în persoan ă, când, de fapt, Preacurata n-a venit în
persoană, ci numai icoana ei a fost adus ă de mai sus-zisul
episcop Climent, care în drumul s ău de la Ierusalim spre
Athos s-a ab ătut puțin și în insula Cipru. Iat ă dar, lămurirea
firească a tradiției împodobit ă cu noua ei hain ă. Adevărul e,

133
Maica Domnului dup ă Înălțarea Fiului s ău la ceruri
cum aflăm din via ța primului și marelui isihast cunoscut
Petru Athonitul, c ă Maica Domnului i s-a ar ătat acolo
acestui sfânt și i-a zis: Muntele acesta este locul meu ales,
plăcuta mea gr ădină, și eu sunt ap ărătoarea celor ce se
nevoiesc și viețuiesc aici, propov ăduind și păzind cu
sfințenie cuvântul Domnului Iisu s Hristos. Maica Domnului
s-a arătat apoi și Sfântului Athanasie din Athos.”166
La întrebarea dac ă Maica Domnului a ajuns la Efes,
și a locuit aici, cum spune tradi ția locală, părerile sunt
împărțite. O prim ă opinie este c ă Maica Domnului n-a fost
la Efes, și este sus ținută de mai mul ți teologi.167 Pentru
cealaltă opinie, c ă Maica Domnului a fost la Efes, amintim
pe P. Rezu ș care a spus: „Dup ă Cincizecime, Sfânta
Scriptură nu ne mai vorbe ște deloc despre Preasfânta Maic ă
a Domnului. Nici patristica primelor trei secole nu ne relatează nimic, afar ă de câteva scrieri apocrife ca: De
trasitu Virginis Mariae, Historia dormitionis et
assumptionis B.M.V., și Dormitio Sanctae Virginis. După
știrile ce le avem,
168 Maica Domnului abia dup ă zece ani
părăsește Ierusalimul devenit periculos pentru cre știni și
pleacă, împreun ă cu Ioan, la Efes (pe la anul 43). În tot acest
timp de zece ani, Maica Domnului este lumina și inima
tinerei comunit ăți creștine.”169
Sintetizând informa țile de mai sus, putem conchide
că e foarte posibil ca Maica Domnului s ă fi făcut o călătorie

166 Stoica Nicolaescu, op. cit., p. 27-28.
167 J. Marta, Ni Ephèse, ni Panaghia Capouli, mais Jérusalem. Ètude
historique sûr le lieu de la mort de la S. Vierge , 1910; I. Nicorescu,
Casa Preacuratei Fecioare Maria, în rev. Foaia Diecezan ă, LV, nr. 1-2,
Caransebe ș 1942, p. 6; Vasilios Bacoianis, op. cit, nota 18, p. 75; I.
Rămureanu, op. cit. , I.B.U., p. 47.
168 J. Bellamy, Assomption de la Sainte Vierge , în Dic. Theol. Cath., t. I.,
part. 2, col. 2129; Mommert, Die Dormitio , Leipzig, 1889, p. 3u; etc.
169 Petru Rezu ș, Mariologia… , p. 550. Copyright © 2012, Achim S ărășan

134
Viața și cinstirea Maicii Domnului
în Cipru, c ălătorie în timpul c ăreia să fi fost și la Athos și la
Efes, fără însă să rămână mai mult timp într-un loc. E foarte
probabil c ă această călătorie a fost f ăcută în timpul
persecuției iudeilor împotriva cre știnilor, persecu ție în care a
murit și apostolul Iacob al lui Zevedei, anul 43-44.
Tradițiile amintite de bun ă seamă s-au clădit pe un
adevăr istoric. E pu țin probabil îns ă ca Maica Domnului s ă-l
fi însoțit pe apostolul Ioan în misiunea sa de propov ăduire a
Evangheliei, datorit ă primejdiilor la care ar fi urmat s ă fie
expusă Maica Sfânt ă, și tot așa e puțin probabil ca Maica
Domnului s ă fi locuit efectiv în Efes cu apostolul Ioan. În
plus, Sfântul Apostol Pa vel, în a doua Epistol ă către Timotei
(care era episcop în Efes), scris ă în jurul anului 65-66, nu
amintește de o posibil ă activitate misionar ă a Sfântului
Evanghelist Ioan în Efes pân ă la acea dat ă, și cu atât mai
puțin că Maica Domnului ar fi locuit în Efes.
Copyright © 2012, Achim S ărășan

135
Adormirea Maicii Domnului
Adormirea Maicii Domnului
Câți ani a tr ăit Maica Domnului? Dup ă unii,
Adormirea Maicii Domnului s- ar fi petrecut în anul 45,170
iar după alții pe la anul 48.171 Mai sunt și alte versiuni
asupra anului Adormirii Maicii Domnului.172 Conform
acestor informa ții, vârsta la care a adormit Maica Domnului
a fost între 60-70 de ani. Doar Sfântul Maxim M ărturisitorul
vorbește de o vârst ă mai înaintat ă a Maicii Domnului – 80
de ani.173
Evenimentul Adormirii Maicii Domnului nu îl g ăsim
prezentat în lucr ările Sfinților Părinți din primele cinci
secole. Scrierile apocrife au încercat s ă suplineasc ă această
lipsă de informa ții, însă nu le vom acorda importan ță. Abia
din secolul al VI-lea, Grigorie de Tours (538-594) în Apus,
și patriarhul Modest al Ie rusalimului (631-634) în R ăsărit,
au acordat spa ții mai ample momentului Adormirii Maicii
Domnului și evenimentelor ce l-au înso țit.
Adormirea Maicii Domnului este tratat ă pe larg de
mai mulți Sfinți Părinți din secolele VI-VIII: Sfântul Maxim
Mărturisitorul (580-66 2), în lucrarea Viața Maicii
Domnului ; Modest al Ierusalimului (631-634), o Omilie;
Gherman al Constantinopolul ui (634-733), trei Omilii;

170 E. Popoviciu, Istoria bisericeasc ă, trad. de Atanasie și Gherasim, vol.
I, Bucure ști, 1900, p. 168; V. Loichi ță, Doctrina Sfântului Ioan
Damaschin… , p. 234.
171 J. Bellamy, Assomption… , col. 2129.
172 Vezi D. I. Belu, Maica Domnului în lumina imnelor liturgice ,
Caransebe ș, 1941, p. 63, nota 4.
173 Sfântul Maxim M ărturisitorul, op. cit., p. 97. Copyright © 2012, Achim S ărășan

136
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Andrei Criteanul (660-740), trei Omilii; și Sfântul Ioan
Damaschin (675-749), trei Omilii. În operele amintite, Sfinții Părinți relateaz ă evenimentele istorice mai sumar,
punând accent pe latura sentimental ă, căutând să creeze în
sufletele credincio șilor o cald ă evlavie sufleteasc ă față de
Maica Sfânt ă și să fundamenteze o doctrin ă numită ulterior
mariologic ă, învățătură privind rolul Macii Domnului în
procesul de mântuire a lumii, și cinstirea ei de c ătre toată
lumea cre ștină.
Momentul Adormirii Maicii Domnului a fost
precedat de venirea arhanghelulu i Gavriil, care i-a vestit
mutarea ei de pe p ământ. Îngerul i-a transmis mesajul
Mântuitorului cu aceste cuvinte: „E timpul s ă te iau la Mine,
mamă! Așa cum ai umplut de bucurie p ământul și pe cei de
pe pământ, tu, cea cu dar d ăruită, tot așa bucură acum și pe
cele cerești! Fă să strălucească s
ălașurile Tatălui Meu! F ă
bucurie și duhurilor sfin ților!…Vino cu veselie! Bucur ă-te și
acum, așa cum te-ai bucurat și mai înainte. Fa ță de toți și
față de toate, ai vrednicia titlului «Cea plin ă de dar». A șa
cum în clipa când aveai s ă mă zămislești ai fost vestit ă să te
bucuri, bucur ă-te și acum când e ști invitată să fi luată la
Mine! Să nu te tulburi c ă părăsești lumea cea pieritoare cu
poftele ei… Nu te va tulbura grija de trup. Te vei întoarce la o viață mai vie, la lini ștea bucuriei, la pacea netulburat ă, la
existența fără griji, la desf ătarea nep ărtinitoare, la o
permanen ță neîntrerupt ă, la bucuria nemuritoare, la lumina
neapusă, la ziua cea f ără
de sear ă, la Mine însumi…
Încredințează-Mi Mie trupul t ău, pentru c ă și Eu am pus
dumnezeirea Mea în pântecele t ău. Dumnezeiescul t ău suflet
va vedea slava Tat ălui Meu. Trupul t ău neîntinat va vedea
slava Unuia-N ăscut Fiului S ău. Duhul t ău pur va vedea
slava prea Sfântului Duh. Moartea nu se va l ăuda cu privire
la tine, c ăc i t u a i p u r t a t î n t i n e V i a ța, te-ai f ăcut vasul
Meu;…Vino cu râvn ă la Cel născut de tine. Vreau ca tu s ă te Copyright © 2012, Achim S ărășan

137
Adormirea Maicii Domnului
veselești de interesul ce- ți poartă Fiul tău, să-ți răsplătesc
pentru a fi fost s ălășluit în pântecele t ău matern, pentru a m ă
fi hrănit cu lapte, pentru a m ă fi crescut… Eu pe tine,
Fecioară, te-am f ăcut mam ă. Voi face ție, mamă, să te
bucuri de Fiul t ău. Voi face ca lumea s ă-ți fie datoare și voi
slăvi numele t ău și mai mult, odat ă mutată. Voi face din tine
zid al lumii, pod al celor b ătuți de valuri, corabie pentru cei
scăpați, toiag pentru cei ce sunt du și de mână, apărătoarea
păcătoșilor, scară care poate s ă ridice pe oameni la cer. Vino
veselă! Deschide raiul pe care l-a închis ruda ta și cea de o
fire cu tine, Eva. Intr ă înăuntru, bucuria Fiului T ău. Lasă
Ierusalimul cel de jos; urc ă la cetatea cereasc ă… Întinde-te
numai de form ă în mormântul din Ghetsimani. Nu te voi
lăsa multă vreme în el. Voi veni îndat ă la tine, ca s ă te iau să
sălășluiești cu Mine. A șează-ți trupul t ău cu încredere în
locul Ghetsimani, a șa cum Eu, înainte de Patim ă, am
îngenunchiat acolo dup ă obiceiul oamenilor s ă mă rog…
Iată, ucenicii Mei vin la tine; ei te vor înmormânta cu cinste
și evlavie, c ăci sunt fiii duhovnice ști ai luminii Mele.
Precum tu îns ăți știi, lor le-am d ăruit harul înfierii.
Înmormântat ă de ei, să socotești că înmormântarea a fost
făcută ca de mâinile Mele. Nu se cuvine ca tu s ă fii
înmormântat ă de altcineva decât de apostolii Mei, în care
sălășluiește și Duhul Sfânt. Pentru cinstea înmormânt ării
tale, ei țin locul Meu, Prea Curat ă.”174
Și Sfântul Maxim M ărturisitorul prezint ă venirea
arhanghelului Gavriil la Maica Domnului s ă-i anunțe
plecarea ei din aceast ă lume. „Arhanghelul a venit deci și a
întins ramura de finic, care era semnul biruin ței… și i-a spus:
«Fiul și Dumnezeul t ău te cheam ă: E ceasul venirii la Mine

174 Sfântul Gherman, Patriarh al Constantinopolului, Laudă la adormirea
Doamnei noastre, N ăscătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioarei
Maria , III, Migne, P.G. XCVIII, col. 360 B.C.D.; 361 ABCD, 364 AB –
selecții din I.G. Coman , Și Cuvântul… , p. 415-418. Copyright © 2012, Achim S ărășan

138
Viața și cinstirea Maicii Domnului
a Maicii Mele! De aceea m-a trimis s ă-ți vestesc din nou,
binecuvântat ă între femei! Ast ăzi, așa cum ai umplut de
bucurie pe locuitorii p ământului, a șa vei bucura o știrile
cerești prin urcarea ta, tu cea binecuvântat ă care ai făcut să
strălucească încă și mai mult sufletele sfin ților… Bucur ă-te,
cea plină de har, Domnul este cu tine!»
Când Sfânta N ăscătoare de Dumnezeu Maria a auzit
aceasta, s-a umplut de bucurie și a dat îngerului r ăspunsul ei
dintâi: «Iat ă roaba ta! Fie mie dup ă cuvântul t ău.» Și îngerul
a plecat.”175
Atitudinea Fecioarei Maria în fa ța vestirii adus ă de
arhanghelul Gavriil a fost una de acceptare cu bucurie a plecării sale din aceast ă lume. Dar n-a r ămas pasiv ă,
așteptând momentul adormirii. Sfântul Maxim
Mărturisitorul a spus c ă „atunci Preabinecuvântata și slăvita
Născătoare de Dumnezeu Maria s-a ridicat, și plină de
bucurie s-a dus în Muntele M ăslinilor, ca s ă aducă
Domnului în lini ște și în lucrarea harului mul țumirea și
cererile ei pentru sine și pentru lumea întreag ă. Urcându-se
în munte, și-a înălțat mâinile și și-a închinat rug ăciunile și
mulțumirile lui Hristos, Fiul s ău. Atunci s-a întâmplat o
minune mare, pe care au știut-o cei ce s-au învrednicit de o
astfel de cuno ștință, și acest lucru a ajuns prin ei pân ă la noi.
În timp ce se ruga și își aducea cererea ei Domnului într-o
închinare, to ți pomii ce se aflau acolo s-au închinat pân ă la
pă
mânt, cinstind-o. Când și-a sfârșit rugăciunea și
mulțumirea, cople șită de Domnul, s-a întors în Sion.
Rugăciunea și-a continuat-o și acasă, iar după rugăciune l-a
înștiințat pe Ioan și pe celelalte fecioare ce se aflau acolo, de
vestea primit ă de la înger cu privire la mutarea ei, și le-a
arătat ramura de finic pe care i- o adusese îngerul. A poruncit
să pregătească casa, să aprindă candelele și cățuia cu tămâie,

139
Adormirea Maicii Domnului
căci ea și-a împodobit casa ca o c ămară de nunt ă să-L
primească pe Mirele Cel nemuritor, Fiul ei mult milostiv,
căci Îl aștepta cu o n ădejde neclintit ă.
Când acestea au fost s ăvârșite, ea a f ăcut cunoscut
tovarășelor și cunoștințelor ei taina mut ării ei, iar ele s-au
adunat la ea. Plângeau și se tânguiau de desp ărțirea sa de ei,
căci după Dumnezeu pe ea o aveau drept n ădejde și ajutor…
După aceasta, a rânduit și a poruncit cum anume s ă
fie îmbălsămat și unde să fie păstrat trupul ei preasfânt și
preacurat.”176
Sfântul Gherman relateaz ă în omilia sa miracolul
venirii apostolilor de la marginile lumii pentru îngroparea Maicii Sfinte. „Dup ă aceste cuvinte se produce deodat ă un
sunet de tunet puternic și irumpe furtuna unui nor jos care se
oprește și din care, ca ni ște picături cu ochi șori de rou ă,
ucenicii lui Hristos strân și la un loc, se opresc la casa
Fecioarei. V ăzând-o, ei i se închinar ă cu dragoste și află de
la ea cauza venirii lor.”
177
Sfântul Ioan Damaschin completeaz ă acest minunat
tablou cu informa ții suplimentare, men ționând în omilia sa
că în momentul sosirii apostolilor s-a aratat și Mântuitorul
Iisus Hristos mamei Sale. El specific ă că nu era văzut decât
de mama Sa, de Sfin ții Apostoli și de cei ce erau vrednici
prin sfințenie să-L vadă. Împăratul cerurilor a venit s ă
primească în mâinile Sale dumnezeie ști sufletul pur și
neîntinat, sufletul sfânt al mamei Sale. Când L-a v ăzut
Fecioara I-a spus: „Copilul meu, în mâinile Tale îmi dau duhul meu. Prime ște sufletul meu, drag Ție și pe care l-ai

176 Ibidem , p. 99-100.
177 Sfântul Gherman, op. cit., col. 365 CD și 368 A.B. Și luminânda de
la Adormirea Maicii Domnului relateaz ă acest miracol: „Apostoli de la
margini, adunându-v ă aici, îngropa ți trupul meu, și Tu, Fiule și
Dumnezeul meu, prime ște duhul meu.” ( Octoihul mic , Sibiu, 1999, p.
192) Copyright © 2012, Achim S ărășan

140
Viața și cinstirea Maicii Domnului
păstrat fără vină.Ție îți încredin țez trupul meu și nu
pământului… Mut ă-mă la Tine, unde e ști Tu, rod al
pântecelui meu, s ă fiu și eu în acela și cămin cu Tine. M ă
grăbesc spre Tine, care ai pogorât la mine… Ridicându- și
apoi mâinile, Sfânta Maic ă a binecuvântat pe cei aduna ți și a
auzit cuvintele: «Vino, binecuvântata Mea Maic ă, în pacea
Mea. Scoal ă, vino, draga Mea, cea mai frumoas ă între
femei, că întruparea a trecut și timpul altoirii a venit.
Frumoasă ești, draga Mea și nici o pat ă nu este în tine.
Mireasma ta este mai pl ăcută decât orice mir.»”178
Sfântul Ioan Damaschin, prin cuvinte emo ționante,
reușește să redea scena adormirii Maicii Domnului f ăcând o
paralelă cu momentul mor ții Mântuitorului: „Copilul Meu,
în mâinile Tale îmi dau duhul meu; – „P ărinte, în mâinile
Tale îmi dau sufletul Meu” (Luca 23, 46). E impresionant ă
și readucerea în prim plan a imaginilor poetice din Cântarea
Cântărilor: „Vino draga mea, cea mai frumoas ă între femei…
Frumoasă ești draga Mea (mam ă) și nici o pat ă nu este în
tine” (Cântarea Cânt ărilor, 2, 10-11; 4, 7-10).
Analizând și combinând informa țiile furnizate de
Sfinții Gherman al Constantinopolului și Ioan Damaschin,
I.G. Coman a spus: „Sfântul Gherman ne spune c ă Maica se
așează pe patul întins de ea, î și potrive ște poziția
neîntinatului ei trup a șa cum a voit și își dă duhul ca în
somn, ba chiar se desparte de trup în trezvie, întrucât ea eliberase de stric ăciune trupul ei. Era o adormire, nu o
moarte. Sfântul Ioan Damaschin descrie cu lux de am ănunte
participarea cosmic ă și cerească la eveniment: elementele
lumii se zbucium ă și se schimb ă, se aud glasuri, sunete,
zgomote mari și cântece îngere
ști. Sunt îngeri care merg în
fruntea cortegiului, sunt îngeri care înso țesc cortegiul, sunt

178 Citatele din omiliile Sfântului Gherman și Sfântului Ioan Damaschin
sunt preluate din I.G. Coman, Și Cuvântul… , p. 414u. Copyright © 2012, Achim S ărășan

141
Adormirea Maicii Domnului
îngeri care urmeaz ă cortegiul. Unii fac oficiul de gard ă
pentru preasfântul și neîntinatul suflet al Adormitei și o
întovărășesc în suirea ei la cer pân ă ce așează pe
împărăteasă pe tronul împ ărătesc; alții înconjoar ă sfântul și
dumnezeiescul ei trup și slăvesc pe N ăscătoarea de
Dumnezeu în cânt ări îngerești. La locul adormirii, cei de
față înconjurau cu team ă, cu dragoste și cu lacrimi de
bucurie dumnezeiescul prea fericitul tabernacol
îmbrățișându-l și sărutându-l și umplându-se de sfin țenie și
binecuvântare. Atunci bolile au fugit, mul țimea demonilor a
fost alungat ă de pretutindeni în cele mai de jos ale
pământului, aerul și cerul s-au sfin țit de înălțarea duhului
Mariei prin ele, a șa cum pământul s-a sfin țit prin așezarea
trupului ei în el… În fine, trupu l curat al Fecioarei Sfinte e
înfășurat în giulgiuri și împărăteasa e așezată din nou pe pat.
Se aprind, apoi, f ăclii, se răspândesc miruri, se cânt ă imne
frumoase de înso țire, îngerii melodiaz ă în limba lor.
Apostolii și Părinții insuflați de Dumnezeu, intoneaz ă și ei
cântări divine, insuflate de Sfântul Duh… Petru (apostolul)
face rugăciunea. Apostolii iau pe umeri patul mortuar cu
trupul Fecioarei și se îndreapt ă cu el spre mormânt în imne
și între f ăclii. Se adunase o lume nesfâr șită la
înmormântarea Prea Curatei. To ți se mirau de moartea ei a șa
de repede și de venirea prin aer a a postolilor din locurile pe
unde erau r ăspândiți.”179
Sfântul Ioan Damaschin ne-a transmis am ănunte
privitoare la ritualul de înmormântare a Maicii Domnului. „Dusă pe umerii Apostolilor, arca Domnului pornea din
Muntele Sionului spre templul ceresc, trecând prin mormânt. Cortegiul Sfintei Fecioare mergea prin mijlocul cetății Ierusalimului, de parc ă era o mireas ă prea frumoas ă,
împodobit ă cu strălucirea Duhului celui neapropiat și se

142
Viața și cinstirea Maicii Domnului
îndrepta spre locul prea sfânt – Ghetsimani – precedat ă și
însoțită de îngeri, care o acopereau cu aripile lor și de toată
biserica.”180
Și Sfântul Maxim M ărturisitorul red ă acest moment,
cu acelea și amănunte: „Fericitul Petru a ascultat cuvintele
lor cum se cuvenea în ceasul tainei. S-a rugat și de îndat ă au
înfășurat în fâșii sfinte și au uns trupul ce cuprinsese pe Cel
Necuprins, pe Împ ăratul și Ziditorul celor v ăzute și
nevăzute, și l-au așezat pe sicriu. Și din nou Petru a început
o laudă și toată mulțimea Apostolilor a r ăspuns, și puterile
cerurilor psalmodiau împreun ă cu ei, iar din pricina
lămpilor, sfe șnicelor și cățuilor, aerul str ălucea înmiresmat.
Apoi Sfin ții Apostoli au ridicat pe umeri sicriul cinstit și, la
porunca Duhului Sfânt, au plecat în țarina Ghetsimanilor,
cum le fusese poruncit de dinainte de Sfânta N ăscătoare de
Dumnezeu.”181
Sfinții Părinți amintiți mai înainte, care au descris
momentul adormirii și înmormânt ării Maicii Domnului, fac
o paralelă între aducerea Chivotului Legii și așezarea lui în
Templu de regele Solomon, și aducerea la mormânt a
Chivotului Sfânt, trupul Maicii Domnului. Aceia și Sfinți
Părinți, Gherman, Maxim M ărturisitorul și Ioan Damaschin,
relatează și un incident petrecut în timpul derul ării
procesiunii de înmormântare a Maicii Domnului. „Atunci
unul dintre necredincio și, cu statura mai înalt ă decât ceilal ți,
ticălos și nerușinat, a despicat cu îndr ăzneală poporul
credincioșilor ce urma Chivotul sfin țeniei. A ajuns la Sfin ții
Apostoli ce purtau comoara cereasc ă ce cuprinsese pe Cel
Necuprins și firea cea necuprins ă, și-a întins mâinile sale
necurate și a apucat sicriul pe care odihnea trupul neprih ănit

180 Sfântul Ioan Damaschin, Omilia , II, 10, La Adormirea Prea Sfintei
Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, Migne, P. G.
XCVI, col. 736 BCD.
181 Sfântul Maxim M ărturisitorul, op. cit. , p. 105-106. Copyright © 2012, Achim S ărășan

143
Adormirea Maicii Domnului
al Preabinecuvântatei Împ ărătese… Cutez ătorul și smintitul a
apucat sicriul ca s ă-l arunce la p ământ. O, tu, suflet de fiar ă?
Vânt nesăbuit! Dar de îndat ă a văzut dreapta r ăsplătire a
faptelor sale, c ăci tocmai în clipa în care mâinile sale
atingeau sicriul sfânt, amândou ă i – a u f o s t t ăiate din umeri
când a îndr ăznit să se apropie de ceea ce nu era vrednic s ă
urmărească nici măcar cu ochii. Mânia lui Dumnezeu s-a
abătut asupra lui și el striga și urla. Plâns și deznădejde au
căzut asupra lui ca și asupra celorlal ți iudei ce se adunaser ă
împreună cu el. Ei s-au retras și au fost ru șinați și îngerul
Domnului i-a urm ărit. Aceast ă minune a avut loc pentru
rușinarea iudeilor și a-i face s ă se team ă, dar și pentru
credincioși a fost mai mult pricin ă de mândrie și slavă.”182
Atitudinea acestui iudeu, pe care unele tradi ții îl
numesc Atonie183, exprima atitudinea evreilor fa ță de
creștini, pe care au început s ă-i persecute și chiar s ă-i
omoare, dar prefigura și pe „cre știnii” care se vor ridica
împotriva cinstirii Maicii Domnului. Consecin ța îndrăznelii
lui Atonie a fost pedepsirea lui drastic ă, îngerul Domnului
tăindu-i mâinile. De fapt, iconografia Bisericii noastre
surprinde în icoana Adormirii și acest eveniment, mâinile
tăiate ale pâng ăritorului r ămânând lipite de sicriu.
Sfinții Părinți relateaz ă apoi și urmarea acestei
pedepse. P ăcătosul s-a c ăit, a cerut iertare Maicii Sfinte și a
primit vindecarea. „Apoi, i-a vindecat cu milostivire rana mâinilor sale, c ăci atunci când iudeul, pe drept lovit, și-a
recunoscut gre șeala, a început s ă se căiască și să ceară cu
lacrimă arzătoare iertare și a chemat cu durere numele lui
Hristos și al Sfintei sale Maici, Maria… Sfântul Apostol
Petru a dat porunca de a opri sicriul sfânt și au adus înaintea
lui pe vinovatul r ănit, zdrobit de c ăință prin sângele v ărsat
și

182 Ibidem , p. 106-107.
183 Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Condacul al 4-lea. Copyright © 2012, Achim S ărășan

144
Viața și cinstirea Maicii Domnului
udat cu lacrimile ochilor s ăi. Atunci, el a atins sfântul sicriu,
nu ca mai înainte, ci s-a rugat cu fric ă și cutremur și fericitul
Petru i-a a șezat mâinile t ăiate la locul lor, și de îndat ă, prin
harul lui Hristos și al Preasfintei Sale Maici, mâinile t ăiate
s-au lipit din nou de trupul lor, și nu numai c ă au pierit
junghiurile durerii, dar chiar și urma rănii nu s-a mai v ăzut.
Din clipa aceea omul acela a crezu t în Hristos, a fost botezat
și s-a alăturat num ărului credincio șilor, și slăvea pe Hristos
și pe Preasfânta și Slăvita Sa Maic ă.”184
Trupul Maicii Domnului a fost a șezat în mormânt,
care era s ăpat alături de mormintele sfin ților și
dumnezeie știlor săi părinți, Ioachim și Ana, și alături de
mormântului dreptului Iosif.185

184 Sfântul Maxim M ărturisitorul, op. cit. , p. 107-108.
185 Mormântul era – a șa cum s-a ar ătat – pe muntele M ăslinilor, în
grădina Ghetsimani., pe valea pârâului Cedron, vale numit ă a lui Iosafat,
loc unde se va derula Înfrico șătoarea Judecat ă la a doua venire a
Domnului. Pe locul mormântului Maicii Domnului, patriarhul Iuvenal (422-458), primul patriarh al Ierusalimului, numit prin canonul 28 al
Sinodului al IV-lea ecumenic (Cal cedon, 451), a construit o capel ă. În
timpul împ ăratului Mauriciu (582- 602) s-a construit bazilica superioar ă,
vechiul sanctuar – capela – devenind crip ă subterană. În timpul invaziei
perșilor din anul 614, acest ă biserică a fost par țial distrus ă. A fost
refăcută destul de repede, c ăci în anul 670 pelerinul Arculf a g ăsit-o
întreagă. De-a lungul timpului biserica a fost distrus ă și refăcută de mai
multe ori, dar de fiecare dat ă când a fost distrus ă, cripta inferioar ă a fost
cruțată, chiar și de musulmani, care au o venera ție deosebit ă față de
„mama profetului Iisus”. Biserica a fost restaurat ă de crucia ți și a
devenit aba ție benedictin ă; a fost distrus ă de sultanul Saladin la sfâr șitul
secolului al XII-lea, apoi reconstruit ă
de franciscani. Din 1757 a revenit
Bisericii ortodoxe Grece ști. Actualmente slujesc în aceast ă biserică
creștini greci, evrei, sirieni, cop ți, armeni, și de trei ori pe an romano-
catolicii. În biserica mormântului Maicii Domnului ard circa 500 de candele. În anul 1972 s ăpăturile arheologice din zon ă au confirmat
faptul că mormântul Fecioarei Maria s-a aflat în perimetrul unui cimitir
creștin din secolul al II-lea. Copyright © 2012, Achim S ărășan

145
Adormirea Maicii Domnului
Tradiția bisericeasc ă spune că apostolul Toma n-a
fost de fa ță la înmormântarea Maicii Domnului.
Desfășurându-și activitatea de propov ăduire în îndep ărtata
Indie, Toma a ajuns dup ă înmormântarea Maicii Sfinte la
Ierusalim. „A treia zi îns ă a sosit și Apostolul acesta și i-a
găsit pe ceilal ți prieteni ai s ăi pregătiți să cânte psalmi în
fața mormântului sfânt. A auzit și el psalmodia dulce a
îngerilor și i-a rugat pe Sfin ții Apostoli s ă deschid ă
mormântul cinstit pentru a vedea trupul sl ăvit al Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu. Ferici ții Apostoli au ascultat
cererea fratelui lor prin porunca Duhului Sfânt și au deschis
mormântul cu fric ă, și când l-au deschis, n-au mai g ăsit
trupul slăvit al Sfintei Maici a lui Hristos, c ăci fusese mutat
acolo unde voise Fiul și Dumnezeul ei… A șadar, mormântul
s-a găsit gol. Dar fâ șiile și giulgiul în care au a șezat-o le-au
aflat, însă trupul Fecioarei nu mai era, ci fusese în ălțat la
Fiul și Dumnezeul ei, ca s ă viețuiască împreună cu El și să
împărățească împreun ă cu El și așa a făcut să urce firea
noastră în Împărăția cea veșnică, nu numai prin Fiul s ău, ci
și prin Maica Sa.
Atunci, ferici ții Apostoli s-au umplut de uimire și de
bucurie și au știut că întârzierea unuia dintre Apostoli s-a
întâmplat prin voia providen ței pentru descoperirea acestei
taine… Și au lăudat pe Hristos care a cinstit-o pe Preasfânta
și Preacurata Sa Maic ă, căci erau plini de lumin ă și
mireasma mormântului sfânt în care fusese a șezat trupul
Sfintei Fecioare cel mai des ăvârșit decât cerurile. Și-n tot
ținutul Ghetsimanilor s-a rev ărsat strălucirea și mireasma.
Au închis deci din nou sfântul mormânt, iar sl ăvita mutare a
Sfintei N ăscătoare de Dumnezeu a fost propov ăduită în
lumea întreag ă. S-a spus și a ajuns pân ă la urechile noastre Copyright © 2012, Achim S ărășan

146
Viața și cinstirea Maicii Domnului
cuvântul c ă Apostolul care a venit a treia zi era Toma, sosit
din India.”186
Sfântul Gherman al Cons tantinopolui ne prezint ă o
altă versiune a înmormânt ării Fecioare Maria. „Apostolii
hotărâseră ca Petru și Pavel să săvârșească ultimile îndatoriri
față de trupul Sfintei. De aceea cei doi preasl ăviți și
preaevlavio și apostoli iau de pe patul mortuar trupul cu
lințoliul în care era înf ășurat spre a-l a șeza în mormânt,
atingându-se numai de lin țoliu, nu și de trup. Dar în timp
ce-i coborâr ă trupul în mormânt, acest trup e r ăpit din
mâinile lor în v ăzul tuturor. Îns ă Acela care a r ăpit trupul a
rămas nevăzut tuturor. El era Dumnezeu cel nev ăzut.”187
Analizând cele dou ă versiuni – cea a în ălțării
trupului Fecioarei din chiar mâinile Apostolilor și cea a
înălțării trupului ei dup ă punerea în mormânt – I.G. Coman
a spus: „Credin ța în înălțarea Mariei la cer trebuia ap ărată
prin dispari ția ei din chiar mâ inile acelora care o
înmormântau și a martorilor care asistaser ă la eveniment.
Acestă versiune pare mai veche și mai verosimil ă decât
cealaltă, deși este de origine târzie. Cealalt ă versiune a
dispariției trupului dup ă trei zile de ședere în mormânt e o
paralelă la găsirea mormântului Mântuitorului gol a treia zi
de la înmormântare, a șa cum relev ă însuși Ioan Damaschin.
Dar Damaschin simte nevoia s ă-și întemeieze versiunea sa
nu numai pe o paralel ă biblică, ci pe un fapt precis din
tradiție. El găsește acest fapt în Istoria lui Eftimie , Cartea
III, cap. 40, unde arhiepiscopul Iuvenalie al Ierusalimului relatează împăratului Marcian și împărătesei Pulheria,
printre altele, c ă după ce trupul Mariei a fost pus în
mormântul din Ghetsimani, trei zile au durat cânt ările

186 Sfântul Maxim M ărturisitorul, op. cit. , p. 109-110.
187 Sfântul Gherman al Constantinopolului, op. cit. , col. 369 ABCD; 372
AB. Copyright © 2012, Achim S ărășan

147
Adormirea Maicii Domnului
îngerilor în prezen ța apostolilor. Dup ă trei zile au încetat
cântările, iar apostolii erau to ți prezenți afară de Toma. În
acest moment, la sfâr șitul celor trei zile, sose ște și el și
dorește să adore trupul Mariei. În acest scop ei deschid
mormântul, dar nu mai g ăsesc trupul Mariei acolo, ci numai
giulgiurile z ăcând și exalând parfum de negr ăit. Ei au închis
mormântul și au socotit c ă dispariția trupului Fecioarei nu se
poate explica decât prin voin ța Logosului și a Domnului
slavei, de a cinsti acest trup și după moarte prin mutarea lui
de aici, înainte de învierea ob ștească. Împreun ă cu Apostolii
se aflau înc ă și Timotei, apostol și prim episcop al Efesului,
precum și Dionisie Areopagitul, a șa cum acesta atest ă în
cartea sa Despre fericitul Ierotei , adresat ă pomenitului
Timotei.”188
Pe parcursul timpului s-au ivit mai multe discu ții și
controverse legate de realitatea mor ții Fecioarei Maria și
strămutarea ei cu trupul la cer. D. St ăniloae a analizat aceste
neînțelegeri astfel: „Dup ă ortodoc și, Fecioara moare
supunându-se legii generale omene ști, deci ca oamenii care
suportă urmările căderii în p ăcat, dar s-au ridicat prin
Hristos la o suportare u șoară și trecătoare a ei. A murit în
virtutea legii generale omene ști și s-a înălțat prin Hristos…
Maria rămâne prin moarte în ca drul ordinei generale a
oamenilor, care suport ă moartea, dar învie prin Hristos;
moare din motivul din care mor oamenii, dar e mântuit ă de
moarte mai total și mai repede ca ei, îns ă tot prin Hristos;
pentru că unirea ei cu Hristos e des ăvârșită. Hristos e cu ea
în moartea ei, mai mult decât cu to ți drepții, de aceea învie
și se înalță prin El, biruindu-se des ăvârșit efectele mor ții,
înainte ce vor fi biruite la ceilal ți oameni. Ea moare, învie și
se înalță prin Hristos, cu Hristos și în Hristos, nu autonom

148
Viața și cinstirea Maicii Domnului
de El. Cel ce vie țuiește în Hristos nu ocole ște moartea, dar o
calcă cu El, trecând prin ea…”189
Marele teolog eviden țiază că Maica Domnului cea
atotcurată a fost unit ă în moarte ca și în viață cu Fiul ei. De
aceea, trupul ei n-a putut fi re ținut de mormânt, supus
stricăciunii, întrucât era un trup îndumnezeit. Pentru a lua
sufletul Maicii Sale, Iisus Hristos nu a trimis un înger, ci a venit personal. Tot a șa, personal, i-a în ălțat și trupul la cer.
„De aceea în ălțarea ei e un act al Fiului, nu s-a f ăcut cu
puterile ei. Maica Domnului nu s-a în ălțat prin sine, ca Fiul
ei. Puterea Lui dumnezeiasc ă s-a concentrat și mai deplin în
trupul ei, readucându-l la via ță, la o via ță nespus de
superioară față de cea p ământească. Învierea și înălțarea
reprezintă suprema înduhovnicire, îndumnezeire a trupului,
ridicarea în cea mai adânc ă intimitate dumnezeiasc ă. De
aceea trupul înviat nu se mai vede. Actul învierii nu mai e un act vizibil, la fel nici al în ălțării, pentru c ă ele înseamn ă o
absorbire a materialit ății în lumin ă, o covâr șire a ei prin
lumina dumnezeiasc ă, o ridicare în transcenden ța
pnevmatic ă
… De aceea nu s-a mai v ăzut înălțarea Fecioarei.
Lumina care începuse în momentul mor ții s-o acopere, a
acoperit-o dup ă aceea total. Prin moarte, trupul ei a pierdut
tot ce-l făcea vizibil ochilor naturali.”190
Sfinții Părinți și scriitori biserice ști răsăriteni spun c ă
Mântuitorul Iisus Hristos a în ălțat-o cu trupul la cer pe
Maica Sa pentru c ă aceasta trebuia s ă ajungă întru cele ale
Fiului său, în curțile „casei Dumnezeulu i nostru”. Cea care a
zămislit și a purtat în pântece pe Ziditorul lumii trebuia s ă
locuiască „întru lumina cea pururea fiitoare a Fiului s ău”.

189 D. Stăniloae, Învățătura despre Maica Domnului la ortodoc și și
catolici , în rev. Ortodoxia , II, nr.4/ 1950, p. 597.
190 Ibidem , p. 599-600. Copyright © 2012, Achim S ărășan

149
Adormirea Maicii Domnului
Și Petru Rezu ș, încercând s ă lămurească modul
trecerii din aceast ă viață în cea ve șnică a Maicii Domnului,
a spus: „Adormirea Maicii Domnului a fost o adormire sau o moarte natural ă și reală. Cea care era «plin ă de har» și
«curățită de Sfântul Duh» nu era ne muritoare. În virtutea
integrității sale perfecte, ea nu avea nici o urm ă sau pată de
păcat în fiin ța sa, însă ființa sa rămâne mărginită. Această
ființă materială a sa moare adev ărat, așa cum a murit cu
adevărat însuși Domnul nostru Iisus Hristos, dup ă natura Sa
omeneasc ă, luată în întregime din Maria. Maria, totu și, nu
moare din acelea și condiții determinante, datorit ă cărora
mor toți oamenii. Ea, neavând p ăcat, nu a suferit nici de
boală, care este o urmare a p ă
catului și deci nu a fost supus ă,
în același grad cu oamenii, nici ascu țișului morții. Moartea
sa, de aceea, poate fi mai luminos redat ă prin «adormire».
Ea adoarme «din dragoste serafic ă și din topitorul ei dor
fierbinte» dup ă mult iubitul ei Fiu.
Despre moartea sa, Sfântul Ioan Damaschin spune:
«Fără dureri a fost na șterea sa și fără dureri a fost și trecerea
sa. Ea în care acul mor ții, păcatul, a fost omorât, este
începutul vie ții de mai bine.» Trupul s ău, fără boală și fără
pata păcatului nu putea fi supus stric ăciunii. Ar fi fost o
victorie nemeritat ă, ce ar fi ob ținut-o for țele distrug ătoare
ale răului, asupra acestui trup imaculat și neprihănit…
Dumnezeu, Fiul s ău, nu lasă acest trup, din care a luat carne
și sânge, p ărăsirii și uitării. El îl pream ărește, a treia zi,
înălțându-l la El, în ceruri.
Aceasta este adev ărata credin ță ortodoxă… Înălțată la
cer, Preacurata Fecioar ă și Preasfânta Maic ă Maria î și
începe adev ărata sa via ță, cea pream ărită, alături de Fiul s ău
cel mult iubit.191

150
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Cronologia Vie ții Maicii Domnului192
Data Evenimente
18 î.d.H.193, 9 dec. Z ămislirea Maicii Domnului de c ătre
Sfânta Ana.
17 î.d.H., 8 sept. Na șterea Maicii Domnului.
14 î.d.H., 21 nov. Intrarea în Templu a Maicii Domnului,
la vârsta de 3 ani.
2 î.d.H. Ie șirea din Templu a Maicii Domnului.
1 î.d.H. Logodna cu dreptul Iosif și stabilirea lor
în Nazaret.

192 Prezenta cronologie a fost întocmit ă după calendarul cre știn, fără să
se țină seama de eroarea de calcul a Sfân tului Dionisie Exiguul. Eroarea
respectivă e de cinci ani și a apărut atunci când Dionis ie a considerat ca
anul 1 al erei cre știne (anul na șterii Domnului Iisus Hristos) anul 753 de
la zidirea Romei, în loc de anul 749. Pentru exemplificare, semnal ăm că
Irod cel Mare a domnit între anii 37-4 î.d.H. Dar din Sfintele Evanghelii
reiese clar c ă Irod era regele iudeilor în anul na șterii Domnului, an în
care a și emis decretul de ucidere a pruncilor din Betleem. Deci anul real
al morții lui Irod a fost anul 750 de la zidirea Romei (ad urbe condita) și
anul 2 al erei cre știne (vezi A. Pl ămădeală, Cuvinte la zile mari , Sibiu,
1989, p. 62).
Cronologia este un rezumat al P ărții întâi a prezentei lucr ări, și am
întocmit-o pentru o mai u șoară receptare a datelor esen țiale din via ța
Maicii Domnului.
193 Anul de pornire al acestei cr onologii l-am st abilit prin urm ătorul
calcul: Fecioara Maria a intrat în te mplu la trei ani; a stat aici
doisprezece ani, și logodna a durat cca. doi an i. Deci 3+12+2=17 ani.
Prin urmare, na șterea Maicii Domnului a fost în anul 17 î.d.H., iar
zămislirea ei a fost în anul 18 î.d.H. Copyright © 2012, Achim S ărășan

151
Cronologia Vie ții Maicii Domnului
1 d.H., 25 mar. Buna Vestire. Fecioara Maria era în anul
al 18-lea al vie ții.
1 d.H., 25 dec. Na șterea Domnului.
2 d.H., 1 ian. T ăierea Împrejur a lui Iisus Hristos.
2 d.H., 2 febr. Iisus Hristos este închinat în Templu
(Întâmpinarea Domnului).
2 d.H. Fuga în Egipt. cca. 4-5 d.H. Întoarcerea din Egipt. Stabilirea în
Nazaret.
12 d.H. C ălătorie la Ierusalim. Pruncul Iisus se
pierde de familie.
30 d.H. Începutul vie ții publice a Mântuitorului:
Botezul, Ispitirea, Alegerea Apostolilor, Nunta din Cana Galileii.
30-33 d.H. Maica Domnului Îl înso țește pe Fiul ei
în activitatea Sa public ă.
33 d.H.;
duminică, 2 apr. Intrarea triumfal ă a Mântuitorului în
Ierusalim. Fecioara Maria e al ături de
El.
33 d.H.;
joi, 6 apr. Cina cea de Tain ă. Prinderea
Mântuitorului. Maica Domnului e martoră la aceste evenimente.
33 d.H.;
vineri, 7 apr. Procesul Mântuitorului. Condamnarea
Lui la moarte. Maica Sfânt ă asistă la
această dramă, copleșită de durere.
Moartea Mântuitorului și îngroparea Copyright © 2012, Achim S ărășan

152
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Lui. Fecioara Maria e de fa ță.
33 d.H.;
vineri-duminic ă, 7-9
apr. Maica Domnului nu se mi șcă de lângă
mormântul Fiului ei.
33 d.H.;
duminică, 9 apr. Mântuitorul Iisus Hristos învie din
mormânt, Maica Sfânt ă fiind martora
slăvitei Sale învieri.
33 d.H.;
9 apr-10 mai În aceast ă perioad ă, Domnul Iisus
Hristos Se arat ă Mamei Sale de mai
multe ori, fie când aceasta era în compania Apostolilor și ucenicilor, fie
când era singur ă.
33 d.H.;
joi, 10 mai Pe muntele Eleonului, în fa ța Maicii
Domnului și a Apostolilor, Mântuitorul
se înalță la ceruri.
33 d.H.;
duminică, 20 mai Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli.
Maica Sfânt ă era prezent ă în mijlocul
lor.
anii 34-45(48) d.H. Maica Domnului r ămâne în Sion,
Ierusalim, locuind în casa Sfântului Ioan. Dup ă unele tradi ții, în acest
interval de timp, ar fi c ălătorit la M.
Athos și la Efes.
45(48) d.H. Adormirea Maicii Domnului la
Ierusalim. La 3 zile de la înmormântare,
vine Apostolul Toma și se deschide din
nou mormântul și se constat ă că trupul
Fecioarei Maria a fost în ălțat la cer de
c
ătre Fiul ei. Copyright © 2012, Achim S ărășan

153
Fecioara Maria – N ăscătoare de Dumnezeu

Partea a doua

Cinstirea Maicii Domnului
În pietatea ortodox ă, cinstirea Maicii Domnului este
strâns legat ă de dumnezeirea Fiului s ău, Mântuitorul nostru
Iisus Hristos. Pe aceast ă realitate, c ă este Mam ă a Fiului lui
Dumnezeu Întrupat, s-a dezvoltat cultul nostru cre știn
ortodox. Datorit ă faptului c ă Fecioara Maria a fost ridicat ă
de Dumnezeu prin Har deasupra tuturor f ăpturilor, și
îngerilor și oamenilor, noi îi aducem Sfintei Fecioare o
supracinstire sau supravenerare ( ύπερδουλεία – hiperdulia).
Această supracinstire este diferit ă de actul de adorare
(λατρεία – latreia) pe care îl aducem numai lui Dumnezeu.
Actul de supracinstire a Maic ii Domnului nu se suprapune
celui de adorare adus lui Dumnezeu, nici nu diminueaz ă
cultul cuvenit exclusiv lui Dumnezeu. Dimpotriv ă, cinstirea
sfinților și a Maicii Domnului aduc e o mai mare anvergur ă
adorării lui Dumnezeu, pentru c ă „minunat este Dumnezeu
întru sfinții Săi” (Psalm 67, 36).
Motivele cinstirii Maicii Domnului sunt sintetizate
în salutul arhanghelului Gavriil adus Fecioarei Maria la
Buna Vestire: „Bucur ă-te, cea plin ă de har, Domnul este cu
tine. Binecuvântat ă ești tu între femei” (Luca 1, 28), salut Copyright © 2012, Achim S ărășan

154
Viața și cinstirea Maicii Domnului
completat de cuvintele de întâmpinare ale Elisabetei când a
fost vizitat ă de Maica Domnului: „Binecuvântat ă ești tu
între femei și binecuvântat este rodul pântecelui t ău” (Luca
1, 42). Cinstirea de care se va bucura Fecioara Maria din partea oamenilor este anun țată de ea îns ăși: „Că iată de
acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48).
Argumentând cinstirea Maic ii Domnului, I. Todoran
a spus: „Prin bun ăvoința dumnezeiasc ă, ea, cea mai curat ă
ființă umană, a fost aleas ă să slujească lui Dumnezeu ca
mamă în întruparea Fiului S ău pentru mântuirea lumii; iar
credincioșii cinstind-o pentru ci nstea cu care Dumnezeu
însuși a învrednicit-o, au și motiv de mare și veșnică
recunoștință față de Fecioara, pentru c ă ea, în numele tuturor
oamenilor, a r ăspuns afirmativ la ini țiativa dumnezeiasc ă de
mântuire și pentru c ă ea, prin rug ă necurmat ă, neîncetat
mijlocește la Fiul s ău pentru d ăruirea c
ătre toți a harului
mântuitor și a tot ajutorul dumnezeiesc.
Asfel, referitor la Maica Domnului, Biserica
Ortodoxă nepărăsind, ca pretutindeni în înv ățătura sa,
terenul sigur al cuvântului lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură și Sfânta Tradi ție, a învățat și învață, fără adăugire
omeneasc ă și fără neevlavioas ă știrbire, ceea ce au înv ățat
Apostolii dimpreun ă cu Biserica ecumenic ă totdeauna,
anume că Preasfânta Marie este adev ărată Născătoare de
Dumnezeu ( θεοτόκος – theotokos), c ă ea este pururea
fecioară (ὰειπαρθένος – aeipartenos) și că, în consecin ță, i se
cuvine cinstire mai presus de to ți sfinții și îngerii, adic ă
supravenerare sau preacinstire (hiperdulie). Aceste trei
elemente fundamentale – Theotokia, Aeipartenia și
Hiperdulia – care sunt prerog ativele Mariei, constituie
con
ținutul mariologiei ortodoxe, con ținut identic cu acela al Copyright © 2012, Achim S ărășan

155
Fecioara Maria – N ăscătoare de Dumnezeu
Sfintei Scipturi din istorisirea Buneivestiri și cu acela al
propovăduirii apostole ști.”194
Aceste atribute ale Fecioarei Maria – N ăscătoare de
Dumnezeu și Pururea Fecioria ei – nu trebuie privite ca
însușiri personale, ci dobândite tocmai din calitatea de
Maică a lui Iisus Hristos. Dumnezeirea Mântuitorului și
faptul că s-a născut din ea îi confer ă aceste calit ăți, iar aceste
însușiri ale Maicii Domnului și-au primit str ălucirea din
strălucirea Fiului lui Dumnezeu Întrupat, care s-a n ăscut din
ea. În cele ce urmeaz ă vom prezenta mai am ănunțit aceste
însușiri ale Maicii Sfinte.

194 Isidor Todoran, Considera ții mariologice , în rev. Mitropolia
Ardealului , nr. 3-4/1958, p. 218- 219. Copyright © 2012, Achim S ărășan

156
Viața și cinstirea Maicii Domnului

Fecioara Maria – N ăscătoare de
Dumnezeu
Învățătura Bisericii Ortodoxe referitoare la Maica
Domnului – bazat ă pe Sfânta Scriptur ă și Sfânta Tradi ție –
evidențiază două prerogative ale Sfintei Fecioare: „Fecioara
Maria este N ăscătoare de Dumnezeu ( Θεοτόκια =
Theotokia)” și „Pururea Fecioria Mariei ( Ἀειπαρθένία =
Aeiparthenia)”. Aceast ă învățătură nu s-a formulat strict
legată de persoana Maicii Domnului, ci a fost derivat ă din
învățătura că „Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu
Întrupat”, fiind „Dumnezeu adev ărat și om adev ărat”. În
acest sens, Dumitru St ăniloae a spus: „Biserica a considerat
totdeauna pe Fecioara Maria N ăscătoare de Dumnezeu, c ăci
în aceasta se implic ă mărturisirea c ă Cel ce S-a n ăscut din ea
nu este o persoan ă omeneasc ă deosebit ă de cea
dumnezeiasc ă, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu S-a n ăscut din
ea, după firea Sa omeneasc ă… Din Fecioara Maria Se na ște
deci Fiul lui Dumnezeu însu și ca persoan ă a firii omene ști.
A respinge calitatea aceasta a Fecioarei Maria înseamn ă a
respinge întruparea Fiului lui Dumnezeu, a contesta c ă Fiul
lui Dumnezeu însu și S-a făcut om, a nega c ă Iisus Hristos
este Însuși Fiul lui Dumnezeu cel întrupat pentru un dialog
etern cu noi, f ăcându-se în acest scop și persoan ă
omeneasc ă. A nega c ă Fecioara Maria este N ăscătoare de
Dumnezeu, înseamn ă a nega c ă Însuși Fiul lui Dumnezeu
S-a făcut Fiul ei, deci Fiul Om ului… Numai întrucât Însu și
Fiul lui Dumnezeu S-a f ăcut Fiul Fecioarei, El S-a f ăcut Fiul
omului și Fratele oamenilor și prin aceasta I-a f ăcut pe Copyright © 2012, Achim S ărășan

157
Fecioara Maria – N ăscătoare de Dumnezeu
oameni fii ai lui Dumnezeu prin har. Numai a șa Însuși Fiul
lui Dumnezeu S-a împ ărtășit de pătimirile noastre și de
moartea noastr ă și prin aceasta le-a biruit. Numai a șa a
îndumnezeit firea omeneasc ă.”195
Aceste dou ă însușiri – „Născătoare de Dumnezeu” și
„Pururea Fecioar ă” – ale Maicii Domnului sunt strâns legate
una de cealalt ă. „Maternitatea divin ă” e un sinonim al
fecioriei Mariei, în sensul c ă una se împlete ște cu alta, c ă nu
există una fără alta: calitatea de Mam ă a lui Dumnezeu o are
Maria fiindc ă a născut pe Fiul lui Dumnezeu, dar aceast ă
naștere nu a atins fecioria Mariei, f ăcând-o mam ă în
înțelesul omenesc al cuvântului, întrucât pierderea fecioriei
ar fi însemnat c ă Cel născut nu era Dumnezeu; p ăstrarea
fecioriei îns ă înseamnă că Cel născut era Dumnezeu, care nu
se putea na ște altfel.
Textele sacre de baz ă ale maternit ății divine pe care
își construiesc P ărinții doctrina mariologic ă sunt: „Duhul
Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Prea Înalt te va
umbri; pentru aceasta și Sfântul care se va na ște din tine,
Fiul lui Dumnezeu se va chema”; apoi: „ Și de unde mie
aceasta, ca s ă vină la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1;
35, 43). „A trimis Dumnezeu pe Fiul S ău născut din femeie”
(Galateni 4, 4).196
Termenul Theotokos – N ăscătoare de Dumnezeu –
este termenul cel mai cuprinz ător pentru a defini Fecioria
Maicii Domnului. El semnific ă nu numai „Maica lui
Dumnezeu” ci mai precis „cea care i-a dat na ștere lui
Dumnezeu”. Apari ția acestui termen trebuie legat ă de
salutul de întâmpinare al El isabetei: „de unde mie aceasta,
ca să vină la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1, 43). Se

195 D. Stăniloae, Teologia Dogmatic ă Ortodoxă, vol. II, Edit. Institutului
Biblic, Bucure ști, 1978, p. 76-77.
196 I.G. Coman, Și Cuvântul… , p. 394-395. Copyright © 2012, Achim S ărășan

158
Viața și cinstirea Maicii Domnului
extinde deci apelativul de la „Maica Domnului” la „Maica
Dumnezeului meu” sau mai explicit, „Maica care L-a n ăscut
pe Dumnezeul meu” adic ă „Născătoarea de Dumnezeu”.
Sfinții Părinți când vorbesc de Fecioara Maria ca
Maică a Domnului folosesc expresii echivalente cu
„Theotokos” precum: „n ăscut din Fecioar ă” sau „purtat în
pântece de Maria”. Sfântul Ignatie Teoforul a spus c ă „Iisus
Hristos s-a n ăscut din Maria și din Dumnezeu” sau c ă „El a
fost purtat în pântece de Maria, potrivit iconomiei lui Dumnezeu”. Tot el define ște persoana Mântuitorului: „Iisus
Hristos, dup ă trup e din neamul lui David și este fiu al
omului, dar și Fiul lui Dumnezeu.”
197
Sfântul Irineu de Lyon, de și nu folose ște explicit
sintagma „N ăscătoare de Dumnezeu”, în opera lui apar
formulări de genul: „Fiul lui Dumnezeu s-a n ăscut din
Fecioară”; „nu e decât un singur și același Iisus Hristos
Domnul nostru, Acela s-a n ăscut din Maria”; sau „Hristos
născut din Maria este Emanuel.”198 Și Tertulian folo șește
aceleași expresii: „Dumnezeu n ăscut”, „Fecioara care a
născut pe Dumnezeu cu noi (Emanuel)”, „Fiul lui
Dumnezeu n ăscut din Fecioar ă” fără a o numi pe Fecioara
Maria în mod direct, N ăscătoare de Dumnezeu.
Făcând o analiz ă a operelor Sfin ților Părinți din
primele trei veacuri – Sfântul Ignatie Teoforul, Sfântul Iustin, Tertulian, Ipolit și Origen – putem concluziona c ă
acești părinți au apărat ideea c ă Fecioara Maria este
Născătoare de Dumnezeu folosindu-se de textele Sfintelor
Scripturi: profe ți, evanghelii, epistolele pauline; f ără a folosi
direct acest termen de „N ăscătoare de Dumnezeu”.

197 Sfântul Ignatie Teoforul, Scrisoarea c ătre Efeseni , 7, 18, 20; Dumitru
Fecioru, Scrierile P ărinților Apostolici , în P.S.B. 4, Bucure ști, 1979.
198 Irineu de Lyon, Contra ereziilor , III, 18, în ed. E. Neubert, Marie
dans l’eglise anténicéeune , Paris, V, 1908, p. 121-130. Copyright © 2012, Achim S ărășan

159
Fecioara Maria – N ăscătoare de Dumnezeu
Reticența lor ar putea fi explicat ă și datorită ereziilor
hristologice din acea perioad ă.
Termenul explicit de „N ăscătoare de Dumnezeu” se
pare că a fost folosit pentru prima dat ă de episcopul
Alexandru al Alexandriei în enciclica 10 din anul 319 cu
privire la erezia lui Arie.199 Iar Teodoret de Cyr scrie: „… În
afară de aceasta noi știm despre învierea din mor ți, al cărui
început a fost Domnul nostru Iisu s Hristos, Care a purtat cu
adevărat trup și nu în aparen ță, din Fecioara Maria,
Născătoare de Dumnezeu.”200
„Termenul «N ăscătoare de Dumnezeu» este o crea ție
pur creștină care a ap ărut la început în limbajul evlaviei
populare fa ță de Maica Domnului și apoi a primit o
justificare teologic ă din partea Bisericii prin clarificarea pe
care aceasta a adus-o asupra persoanei lui Hristos.”201
Sinoadele ecumenice I (325) și al II-lea (381) au luptat
împotriva ereziilor care negau divinitatea Mântuitorului
Iisus Hristos (în special ar ianismul). Prin formulele
dogmatice adoptate se afir ma dumnezeirea Fiului –
„Dumnezeu adev ărat, din Dumnezeu adev ărat, născut iar nu
făcut, Cel ce este deofiin ță cu Tatăl …” Prin aceste formule
dogmatice se sus ținea indirect și maternitatea divin ă a
Fecioarei Maria.
După Sinodul I ecumenic, Sfin ții Părinți folosesc în
lucrările lor termenul de „N ăscătoare de Dumnezeu”, sau cel
de „Maica Domnului” și „Maica lui Iisus Hristos” (Sfântul
Atanasie †373; Sfântul Ilarie †368; Sfântul Ambrozie †397;

199 Alexandru din Alexandria, Epistola c ătre Alexandru din
Constantinopol , 11, P.G. 18, 568, în A. S ărășan, Sinodul I Ecumenic de
la Niceea , 325, Edit. Crisserv, Media ș, 2009, p. 476-489.
200 Teodoret de Cyr, Istoria Bisericeasc ă, 1, 4 în col. P.S.B., vol. 44,
București, 1995, p. 34.
201 Jaroslav Pelikan, Fecioara Maria de-a lungul secolelor , trad. Silvia
Palade, Edit. Humanitas, Bucure ști, 1996, p. 63. Copyright © 2012, Achim S ărășan

160
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Didim cel Orb †398; Fericitul Ieromin †420; etc.). Sfântul
Grigore de Nazians (†390) a spus: „Dac ă cineva nu crede c ă
Sfânta Maria este N ăscătoare de Dumnezeu, e desp ărțit de
Dumnezeu.”202 După el, de acest adev ăr depinde mântuirea
noastră.
Începutul secolului al V-lea aduce în Biserica
creștină o nouă tulburare, erezia lui Nestorie, care sus ținea
că în Iisus Hristos exist ă două persoane: persoana divin ă a
Fiului lui Dumnezeu, n ăscut din veci din Tat ăl; și persoana
umană sau istoric ă a lui Iisus Hristos, cu care s-a n ăscut din
Fecioara Maria. Consecin ța acestei erezii era c ă Fecioara
Maria n-a n ăscut pe Fiul lui Dumnezeu și deci, nu poate fi
numită „Născătoare de Dumnezeu” ( θεοτόκος ) cum înv ăța
Biserica, și că ea l-a născut pe Hristos omul și de aceea ea
trebuie numit ă „Născătoare de om” ( άυτρωποτόκος ). Cu
îngăduință, spunea el, poate fi numit ă cel mult „N ăscătoare
de Hristos” ( Χριστοτόκος ).
Împotriva acestei blasfemii s-a ridicat Sfântul Ciril al
Alexandriei (†444), scrii nd mai multe tratate: Despre
dreapta credin ță, Cinci cărți pentru combaterea blasfemiei
lui Nestorie și cele 12 capitole numite Anatematismele lui
Ciril din Alexandria .203 Anatematisma I sun ă astfel: „dac ă
cineva nu m ărturisește că Emanuel este cu adev ărat
Dumnezeu, iar Sfânta Fecioar ă pentru aceasta: N ăscătoare
de Dumnezeu (c ăci a născut trupe ște pe Cuvântul lui
Dumnezeu Cel întrupat), s ă fie anatema.”204 Sinodul al III-
lea ecumenic (Efes 431) a aprobat înv ățătura Sfântului Ciril
și a condamnat erezia lui Nest orie. Cei 198 de episcopi,
bazându-se pe Anatematismele Sfântului Ciril și pe alte texte

202 Grigore de Nazians, Epistola 101 c ătre Caledoniu, contra lui
Apolinarie , Migne P.G., 35-38.
203 Migne, P.G. 66, 1021-1736.
204 Constantin Voicu, Patrologie , vol. II, Edit. Basilica, Bucure ști, 2009,
p. 74 . Copyright © 2012, Achim S ărășan

161
Fecioara Maria – N ăscătoare de Dumnezeu
din opera Sfin ților Părinți Vasile cel Mare, Grigorie de
Nazians și Grigore de Nissa (†394) au declarat: „În Iisus
Hristos sunt dou ă firi, una divin ă și alta uman ă, dar o
singură persoan ă, cea divin ă a Fiului lu i Dumnezeu.
Legătura dintre cele dou ă f i r i e s t e o l e g ătură firească,
ipostatică, nu numai una moral ă. Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, este consubstan țial cu Tat ăl, după Dumnezeire,
și consubstan țial cu noi dup ă umanitatea pe care a primit-o
în sânul Fecioarei Maria.
Denumirea de θεοτόκος – Născătoare de Dumnezeu –
dată Fecioarei Maria a fost ridicat ă la însemn ătatea ce i se
cuvenea.”205
Sinodul al IV-lea ecumen ic (Calcedon, 451), în
ședința a V-a din 22 octombrie, reafirm ă hotărârea
Sinodului al III-lea ecumenic (Efes, 431) și o extinde:
„Urmând Sfin ților Părinți, noi învățăm și mărturisim cu to ții
pe Unul și același Fiu, pe Domnul nostru Iisus Hristos,
desăvârșit în Dumnezeire și desăvârșit în umanitate,
Dumnezeu adev ărat și om adev ărat, având suflet ra țional și
trup, deofiin ță cu Tatăl după Dumnezeire, și deoființă cu noi
după umanitate, fiind întru toate asemenea nou ă în afară de
păcat. Ca Dumnezeu, s-a n ăscut mai înainte de to ți vecii din
Tatăl, după Dumnezeire, iar ca om s-a n ăscut în zilele cele
de pe urm ă pentru noi și pentru a noastr ă mântuire din
Fecioara Maria, N ăscătoare de Dumnezeu – θεοτόκος , cu
Unul și același Hristos, Fiu, Domn, Unul-N ăscut, cunoscut
în două firi în chip neamestecat și neschimbat (c ontra ereziei
lui Eutihie) și nedespărțit (contra ereziei lui Nestorie),
deosebirea firilor nefi ind nicidecum distrus ă prin unire,

205 Ioan Rămureanu, Nestorianismul. Sinodul III ecumenic de la Efes din
431, în Istoria Bisericeasc ă Universal ă, vol. I , Edit. Institutul Biblic,
București, 1975, p. 252. Copyright © 2012, Achim S ărășan

162
Viața și cinstirea Maicii Domnului
păstrându-se mai ales însu șirea fiecăreia și întâlnindu-se
împreună într-o singur ă persoană și un singur ipostas.”206
Sfântul Ioan Damaschin sintetizeaz ă în chip
magistral cele de mai sus spunând: „Pe bun ă dreptate și cu
adevărat numim N ăscătoare de Dumnezeu pe Sfânta Maria.
Acest nume constituie toat ă taina întrup ării. Iar dac ă aceea
care a născut este N ăscătoare de Dumnezeu, negre șit și că
Cel născut din ea este Dumnezeu, și negreșit este om. C ăci
cum s-ar fi n ăscut din femeie Dumnezeu care este existen ță
înainte de veci, dac ă nu s-ar fi n ăscut om? Este evident c ă
Fiul Omului este om…
Nu numim deloc pe Sfânta Fecioar ă Născătoare de
Hristos. Aceast ă denumire a n ăscocit-o spurcatul, pâng ăritul
Nestorie, pentru a desfiin ța termenul «N ăscătoare de
Dumnezeu», ca sup ărător și spre a necinsti pe singura care
cu adevărat este mai cinstit ă decât toat ă zidirea, pe
Născătoarea de Dumnezeu.
Astfel urgisitul de Dumnezeu Nestorie s-a seme țit să
numească purtător de Dumnezeu pe Cel n ăscut din
Fecioară… Noi Îl numim Dumnezeu întrupat. C ăci însuși
Cuvântul s-a f ăcut trup, a fost conceput din Fecioar ă, s-a
născut Dumnezeu împreun ă cu natura pe care a luat-o și care
a fost îndumnezeit ă de El în acela și timp în care a fost adus ă
la existen ță, în așa fel încât cele trei: luarea naturii noastre,
existența și îndumnezeirea ei de c ătre Cuvântul, s-au
întâmplat simultan. Și în chipul acesta Sfânta Fecioar ă se
înțelege și se nume ște Născătoare de Dumnezeu, și nu
numai din pricina firii Cuvântului, ci și din pricina
îndumnezeirii firii omene ști. Zămislirea și existen ța
acestora, adic ă zămislirea Cuvântului și existența trupului în

206 Ioan Rămureanu, Evenimentele istorice înainte și după Sinodul de la
Calcedon , în Studii Teologice, XXII, nr. 3-4/ 1970, p. 183; Istoria
Bisericeasc ă Universal ă, București, 1975, vol. I, p. 260. Copyright © 2012, Achim S ărășan

163
Fecioara Maria – N ăscătoare de Dumnezeu
însuși Cuvântul, au avut loc într -un chip minunat în acela și
timp. Îns ăși Maica lui Dumnezeu a dat în chip minunat
Făcătorului trup s ă ne plăsmuiască, iar lui Dumnezeu și
Făcătorului universului s ă se facă om, îndumnezeind ceea ce
a luat…”207 Iar în final Sfântul Ioan Damaschinul, dup ă
aceste detalieri, întreab ă: „Cum deci s ă nu fie Născătoare de
Dumnezeu aceea care a n ăscut din ea pe Dumnezeu
întrupat? În adev ăr, este în sensul propriu și real Născătoare
de Dumnezeu, Doamn ă care stăpânește toate făpturile, roab ă
și Maică a Creatorului.”208
Dumitru St ăniloae reliefeaz ă rolul mare pe care l-a
avut Fecioara Maria în na șterea Fiului lui Dumnezeu ca om
în chip feciorelnic, spunând: „Duhul Sfânt a contribuit ca persoană la realizarea actului prin care Fiul lui Dumnezeu se
face ipostas al firii omene ști și a lucrat și asupra celei ce se
face prin aceasta Maica Lui, a șa cum lucreaz ă și Cuvântul
însuși, Care Î și formeaz ă firea omeneasc ă din ea tot ca
persoană. Dar eficien ța Duhului asupra cuiva este în
proporție cu puritatea sau disponibilitatea celui asupra
căruia Duhul lucreaz ă. Căci puritatea înseamn ă
disponibilitatea nemic șorată pentru Dumnezeu, în rolul celui
ce răspunde și se dăruiește. Maica Domnului se d ăruiește
deplin cuvântului, nu numai prin cuvânt ci prin punerea sa
integrală la dispozi ția Lui… Cine nu face din partea sa totul
pentru puritate nu poate fi sfin țit de Duhul și copleșit de El.
Cine nu se d ăruiește integral lui Dumnezeu într-o deplin ă
eliberare de pasiuni, nu-L poate primi integral pe Dumnezeu
ca persoan ă pentru a- și afla în el personalitatea deplin ă.
Leonțiu de Bizan ț observă că și mamele altor prooroci au
fost sfințite de Duhul și prin aceasta și prorocii ce se aflau în
pântecele lor (Ieremia, Ioan Botez ătorul etc.) «Dar numai

207 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica , p. 139-140.
208 Ibidem, p. 208. Copyright © 2012, Achim S ărășan

164
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Născătoarea de Dumnezeu este în particular cea care a avut
pe Duhul însu și, umbrind-o și sălășluit în ea, și L-a născut
pe Cel conceput ca ipostas al trupului luat din ea. C ăci nu a
născut pe cineva sfin țit, ci pe Sfântul care, n ăscându-Se din
ea, a și sfințit-o».”209
Calitatea Mariei de N ăscătoare de Dumnezeu
definește și starea ei de Pururea Feciorie, a spus D.
Stăniloae. Aceasta deoarece umbrirea Duhului Sfânt și actul
zămislirii lui Iisus Hristos în pântece trebuia s ă se facă
într-un „trup f ără de prihan ă”, într-o fecioar ă. Dar fiindc ă
Cel zămislit în ea era „Cel ce a f ăcut cerul și pământul”, Fiul
lui Dumnezeu s-a întrupat în ea în chip negr ăit și nașterea
lui Iisus Hristos s-a petrecut peste puterile firii, nestricând pecețile. Fiind beneficiara lucr ării de slav ă a lui Dumnezeu,
Maica Domnului a r ămas total d ăruită lui Dumnezeu. Ea a
fost eliberat ă de păcatul strămoșesc în momentul z ămislirii
Fiului ei, biruind în felul acesta robia p ăcatului și a morții.
„Dacă Fecioara Maria a putut ad uce prin puritatea ei o
contribuție la întruparea lui Dumnezeu ca om, la asumarea
firii umane în El ca ipostas al ei, aceasta se datore ște
faptului c ă ea singur ă a dus la împlinire o putere pe care
Dumnezeu de la început «a s ădit-o în om împotriva
p
ăcatului». P ăcatul strămoșesc îl avea și ea, dar în ea și prin
ea «omul… cu mult ă vigoare, a ar ătat puterea s ădită în el
împotriva p ăcatului, ocolind prin cuget treaz și prin hotărâre
dreaptă și prin m ărimea înțelepciunii, tot p ăcatul de la
început pân ă la sfârșit… Prin frumuse țea ei a ar ătat lui
Dumnezeu frumuse țea comun ă a firii» și «L-a mi șcat spre
iubirea oamenilor». Propriu-zis , ea s-a deschis deplin lui
Dumnezeu și prin aceasta era unit ă cu El, înc ă înainte ca El
să desăvârșească unirea Lui cu ea prin formarea firii Sale
prin firea ei. «Pe Acela pe Care mai târziu avea s ă-L

165
Fecioara Maria – N ăscătoare de Dumnezeu
îmbrace în trup din trupul ei și astfel să-l înfățișeze ochilor
tuturor, L-a desemnat în ea prin faptele ei». La «plinirea vremii», de care vorbe ște Sfântul Apostol Pavel, a contribuit
și umanitatea prin ea, f ăcându-se apt ă pentru aceast ă
inserare a lui Dumnezeu în rândul persoanelor umane, prin asumarea firii noastre în Ipostasul S ău, în vederea
îndumnezeirii ei.”
210
Sintetizând strânsa leg ătură între Întruparea Fiului
lui Dumnezeu și calitatea Fecioa rei Maria de N ăscătoare de
Dumnezeu, D. St ăniloae a spus: „…între chenoza Fiului lui
Dumnezeu și Întruparea Lui sau calita tea Fecioarei Maria de
Născătoare de Dumnezeu, e o leg ătură internă, ca de altfel
între toate implica țiile Întrup ării sau ale uniunii celor dou ă
firi într-un ipostas. Leon țiu din Bizan ț (†542) leag ă strâns de
nașterea Fiului lui Dumnezeu, sau de calitatea ei de
Născătoare de Dumnezeu, chenoza Lui și îndumnezeirea
firii Sale omene ști. Numai pentru c ă cel ce s-a n ăscut din
fecioară a fost Dumnezeu, a primit El însu și pătimirile
omenești, biruindu-le și a putut învia.”211
În perioada maternit ății, Fecioara Maria s-a
împărtășit de toat ă slava dumnezeiasc ă, slavă care nu s-a
mai luat de la ea. În acest sens D. St ăniloae a spus: „Am fost
obișnuiți să vedem numai ceea ce a dat Fecioara Domnului
prin alcătuirea trupului Lui din trupul ei și prin formarea
sufletului și a virtuții Lui omene ști din sufletul și mintea ei –
lucru pe care am v ăzut că îl accentueaz ă și Nicolae Cabasila,
am fost obi șnuiți să cugetăm la unirea dintre Pruncul Iisus,
ce creștea în pântecele Maicii, și Maica ce-I comunica
sângele și viața ei prin cordonul ce f ăcea din cei doi o
unitate dual ă. Dar am fost mai pu țin obișnuiți să vedem ce a
dat prezen ța de Lumin ă și de puritate a Ipostasului

210 Ibidem , p. 86.
211Ibidem, p. 88. Copyright © 2012, Achim S ărășan

166
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Cuvântului trupului și sufletului și înțelegerii Fecioarei, în
timpul cât se afla în aceast ă unire cu ea, în pântecele ei.
Primind el sângele și sufletul din ea și încadrându-le în
Ipostasul S ău Dumnezeiesc, nu exercita nici o înrâurire
asupra lor? Și de unde începea și unde se oprea aceast ă
înrâurire pe calea pe care tr eceau ele în El? Nu trebuia s ă
devină sub înrâurirea Ipostasulu i Dumnezeiesc atotcurat ă
cea care devenea Maica Acestu i Ipostas Atotcurat care
devenea Om, comunicându-I din ea o fire atotcurat ă? A
coborât Duhul Sfânt în ea, f ără să-i dea, odat ă cu puterea de
a naște pe Cuvântul dumnezeiesc în mod mai presus de fire,
și sfințenia?
Sfântul Efrem Sirul, «chitara Duhului Sfânt» – poate
cel mai mare poet al cre știnătății primelor secole cre știne,
cântă: «Într-o clip ă roaba a devenit fiic ă a Împăratului, prin
Tine, Fiul Împ ăratului. Iat ă, cea prea umil ă a ajuns din
pricina Ta, o, Fiul lui Davi d, în casa lui David; fiica
pământului a ajuns în cer (în cerul cur ăției, n.n.) prin Cel
ceresc».
Într-un fel f ătul din pântece d ă din caracterele Sale
prin Duhul S ău cel Sfânt, Maicii ce-L poart ă în pântece:
chipul Lui se reflect ă pe fața ei… Un mister mai mare decât
toate se s ăvârșește în trupul ei. Nu se resimte ea de acest
mister în lucrare? Dumnezeu î și alcătuia din sângele ei un
trup, din sufletul ei un suflet, și sângele și sufletul ei nu se
resimțeau de acest fapt?
La Maica Domnului avem misterul sfin țeniei
culminante. Dac ă simpla iradiere a unei vie ți sfinte îți aduce
ceva din ea, cum n-ar fi sfin țit-o pe ea în mod des ăvârșit
«Sfântul Sfin ților», sălășluit în trupul ei, ca în nimeni altul,
săvârșind o comunicare des ăvârșită între El și ea.”212

212 D. Stăniloae, Maica Domnului în Prologul Evangheliei de la Luca , în
rev. Ortodoxia , XXXII, nr. 3/1980 p. 448-449. Copyright © 2012, Achim S ărășan

167
Fecioara Maria – N ăscătoare de Dumnezeu
Reiese limpede și clar din cele de mai sus strânsa
legătură dintre divinitatea Mântuitorului Iisus Hristos și
calitatea de N ăscătoare de Dumnezeu a Maicii Sale,
neputând fi separate aceste dou ă entități care alc ătuiesc un
adevăr unic, în care se integreaz ă iconomia mântuirii
neamului omenesc. „Dac ă Maria nu era N ăscătoare de
Dumnezeu, Hristos n ăscut din ea nu era Dumnezeu și deci
nu ne-a mântuit. Lucrul acesta a fost v ăzut foarte devreme
de Părinți, îndeosebi de Sfântul Irineu. Este mai ales meritul
Sfântului Chiril, patriarhul Alexandriei, de a fi articulat definitiv dogma maternit ății divine a Sfintei Maria în
ansamblul hristologiei și sotereologiei patristice. Aceast ă
integrare nu s-a f ăcut artificial: ea are o evolu ție lungă care
începe cu luptele antignostice și se termin ă cu Sinoadele III
și IV ecumenice. Paralel cu evlavia marial ă crescând ă și cu
construirea de biserici m ărețe, înfloreau, se afirmau și se
poetizau și atributele N ăscătoarei de Dumnezeu. Poeziile lui
Roman Melodul, Omiliile Sfântului Modest de Ierusalim, ale Sfântului Gherman, patria rh de Constantinopol, ale
Sfântului Andrei Criteanul, ale Sfântului Ioan Damaschin, troparele și acatistele în cinstea Sfintei Marii sunt dovezi
elocvente în aceast ă privință.”
213

168
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Pururea Fecioria Maicii Domnului
Atributul de „N ăscătoare de Dumnezeu” a Maicii
Domnului este condi ționat de starea sa de sfin țenie
personală, ilustrată mai ales prin însu șirea de „Pururea
Fecioară”. Această calitate, ilustrat ă în iconografie prin cele
trei stelu țe de pe cre ștetul și umerii Fecioarei Maria, o
prezintă pe Maica Domnului ca „Fecioara prin excelen ță” cu
un întreit aspect: fecioria înainte de na ștere, în timpul
nașterii și după naștere.
1. Fecioria înainte de na ștere (ante partum)
Deși fecioria Maicii Domnului înainte de na ștere n-a
fost pusă sub semnul în doielii, consider ăm că este imperios
necesar s ă evidențiem aceast ă însușire a Maicii Sfinte.
„Evanghelistul” Vechiului Testam ent, profetul Isaia, în
cartea profe ției sale, capitolul 7, 14, spune: „Pentru aceasta
Domnul meu va da un semn: Iat ă fecioara va lua în pântece
și va naște fiu și vor chema numele lui, Emanuel.” Aceast ă
descoperire f ăcută lumii prin profetul Isaia cu 7 secole
înainte de Hristos, ne arat ă că Dumnezeu a hot ărât
întruparea Fiului S ău într-o Fecioar ă. Noul Testament
confirmă împlinirea acestei profe ții în persoana Mariei din
Nazaret (Matei 1, 20-25; Luca 1,26). Cuvântul folosit de profet a fost acela de fecior ă, și nu de copil ă sau tânără. El a
avut aceast ă viziune c ă Fecioara Maria a z ămislit și a născut
în chip suprafiresc pe Mesia, pe care-L nume ște „Imanuel”, Copyright © 2012, Achim S ărășan

169
Pururea Fecioria Maicii Domnului
adică Fiul lui Dumnezeu, ce se tâlcuie ște „cu noi este
Dumnezeu”.214
Starea de feciorie în care se afl ă Maica Domnului și-
a afirmat-o ea îns ăși în fața arhanghelului Gavriil: „ Și iată
vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele Lui
Iisus… Și a zis Maria c ătre înger: Cum va fi aceasta, de
vreme ce eu nu știu de b ărbat?” (Luca 1, 31-34).
Evanghelistul Matei, având prim ii destinatari ai Evangheliei
sale pe cre știnii proveni ți dintre iudei, citeaz ă profețiile
mesianice vechi-testamentare pentru a le dovedi acestora c ă
toate s-au împlinit în persoana Mântuitorului. Între acestea el citează și Isaia 7, 14 (în Matei 1, 23): „Iat ă Fecioara va
avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui
Emanuel, care se tâlcuie ște: Cu noi este Dumnezeu…”

214 Legat de aceast ă profeție s-a format o istorioar ă. Se spune c ă regele
Egiptului Ptolemeu Philadelphul (308-246 î.d.Hr.) a transformat
Alexandria într-un puternic centru cultural și a inițiat și traducerea
Bibliei în grece ște, traducere care va purta numele de Septuaginta .
Pentru aceasta a chemat la Alexandria 70 de înv ățați evrei care
cunoșteau bine și limba greac ă. Fiecare a primit o camer ă de lucru. Între
ei era și „dreptul Simeon”, care-L va primi în bra țe pe pruncul Iisus când
Acesta va fi închinat Domnului la templu, la vârsta de 40 de zile (Luca
2, 22-29). Când dreptul Simeon a ajun s cu traducerea la profetul Isaia
capitolul 7, 14 „Iat ă fecioara va lua în pântece și va naște fiu…”, el a
tradus „fecioar ă” cu „tân ără”: „Iată tânăra va lua în pântece”,
considerând c ă așa este logic. S-a culcat și a doua zi a g ăsit cuvântul
„tânără” șters și înlocuit cu cel de „fecioar ă”. A crezut c ă un coleg a
intervenit f ără să-i spună și iarăși a scris „tân ără”. Această experiență s-a
repetat de mai multe ori și Simeon nu putea în țelege ce se petrece.
Atunci a auzit un glas care i-a zis: „Traducerea corect ă este cu
«fecioară», și dacă nu crezi nu vei muri pân ă nu-L vei vedea pe cel care
se va naște din Fecioar ă.” De aceea Simeon n-a murit pân ă la momentul
„Întâmpin ării Domnului”, ajungând la vârsta de cca. 380 ani. Se spune
că primindu-L în bra țe pe pruncul Iisus, a rostit cuvintele: „Acum,
slobozește pe robul T ău, Stăpâne, dup ă cuvântul T ău în pace…” (Luca
2, 29). Copyright © 2012, Achim S ărășan

170
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Evanghelia dup ă Luca capitolul 1, 26-27 spune de
asemenea: „Iar în luna a șasea a fost trimis îngerul Gavriil
de la Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al c ărei nume era
Nazaret, la o fecioră, logodită cu un bărbat care se chema
Iosif, din casa lui David; ia r numele fecioarei era Maria.”
În Biserica primar ă, Maica Domnului era numit ă
Fecioara Maria, dar și simplu „fecioara”, toat ă lumea legând
denumirea de fecioar ă cu Maica Domnului. Nu s-a pus sub
semnul întreb ării starea de feciorie a Mariei, atât înainte de
naștere, cât și după naștere. Numele de „Fecioara” era
echivalent cu „Unica”. Și primele formul ări doctrinale ale
credinței creștine eviden țiază acest lucru. În Simbolul
apostolic se m ărturisește: „Credem și în Iisus Hristos Fiul
Cel Unic, Domnul nostru, Care s-a n ăscut din Duhul sfânt și
Maria Fecioar ă.”215
La fel și în Simbolul Roman se afirm ă: „Care s-a
născut din Duhul Sfânt și Maria Fecioara.”216 Și Simbolul
niceo-constatinopolitan, în articolul 4, afirm ă aceeași
credință: „…și s-a întrupat din Duhul Sfânt și din Fecioara
Maria și s-a făcut om.”
În concluzie spunem c ă încă din perioada Bisericii
primare, Sfânta Tradi ție având la baz ă Sfânta Scriptur ă
afirmă „fecioria” ca un atribut al Maicii Preacurate, atribut
ce va rămâne nedesp ărțit de numele ei, Feciora Maria .217
Momentul de deplin ă afirmare a fecioriei Maicii
Domnului va fi Sinodul al III-lea ecumenic (Efes, 431),
când Biserica precizeaz ă mai îndeaproape înv ățătura despre
Maica Sfânt ă. La defini ția dogmatic ă a acestui Sinod se
adaugă ulterior defini țiile dogmatice ale Sinoadelor
ecumenice Constantinopol 553 și Niceea 787. Atributul

215 P.L. XXXIX, col. 2181; vezi A. S ărășan, op. cit. , p. 189.
216 J.N.D. Kelly, Altchristliche Glaubensbekenntnisse, Geschichte und
Theologie, Göttingen, 1972, p. 105.
217 Sfântul Epifanie, Adversus Haereses , P.G. LXII, col 75. Copyright © 2012, Achim S ărășan

171
Pururea Fecioria Maicii Domnului
Fecioarei Maria de „Pururea Fecioar ă” a fost decretat ca
dogmă.218 Același Sfânt P ărinte, Sfântul Ioan Damaschin,
evidențiază nu numai starea de feciorie trupeasc ă a Maicii
Domnului, ci și pe cea a fecioriei suflete ști, afirmând și
caracterul ei unic în aceast ă privință: „Este singura,
totdeauna Fecioar ă cu duhul, sufletul și trupul.”219
Cel mai puternic argument al „fecioriei înainte de
naștere” îl furnizeaz ă Sfintele Evanghelii, care îl numesc pe
Iosif logodnicul Mariei (Mat ei 1; 18, 19, 20, 24; Luca 1, 2-
6; 2, 5), dar niciodat ă bărbatul Mariei, tocmai pentru a
exclude total ideea vreunui ra port conjugal între Fecioara
Maria și Iosif.
2. Fecioria în na ștere (in partum)
Fecioria Maicii Domnului în timpul na șterii a fost
preînchipuit ă prin reprezent ările simbolico-profetice ale
Vechiului Testament: scara lui Iacov (Facere 28, 11-12);
chivotul Legii (Ieșire 37, 1u); toiagul lui Aaron ce a odr ăslit
(Numeri 17, 8u). Cea mai elocvent ă prefigurare a Fecioriei
Maicii Domnului în Vechiul Testament este cea a rugului
aprins (Ieșire 3, 2u): rugul ardea și nu se mistuia, iar prin
lucrarea Sfântului Duh, Fecioara na ște și devine Mam ă, fără
a înceta să fie în continuare Fecioar ă.
Nașterea Preasfintei Fecioare a fost f ără dureri, mai
presus de rânduiala firii pentru c ă l a b a z a z ămislirii
Pruncului Iisus a stat puterea Sfintei Treimi: „Duhul Sfânt se va coborî peste tine și puterea celui Preaînalt te va
umbri”.

218 Vasile Loichi ță, Doctrina Sfântului Ioan Damaschin despre Maica
Preacurat ă, ed. I, Cern ăuți, 1937, p. 28.
219 Saint Jean Damascène, Homelie sur la Nativité , 5, în Sources
chrétiennes , nr. 8, trad. Pierre Voulet, Paris, 1961, p. 57. Copyright © 2012, Achim S ărășan

172
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Nașterea feciorelnic ă a Maicii Domnului a fost
prevestită de prorocul Iezechiel prin imaginea u șii închise:
„Poarta aceasta va fi închis ă, nu se va deschide și nici un om
nu va intra prin ea, c ăci Domnul Dumnezeul lui Israel a
intrat pe ea. De aceea va fi închis ă” (Iezechel 44, 2).
Sfinții Părinți și scriitorii biserice ști susțin aproape
unanim fecioria Maicii Domnului în timpul z ămislirii, a
nașterii, precum și în perioada de dup ă naștere. Astfel
Sfântul Ignatie Teofor ul (†107?) spune în Scrisoarea c ătre
Efeseni (18, 2): „Dumnezeul nostru Iisus Hristos a fost
zămislit potrivit iconomiei lui Dumnezeu, de Maria, cea din
sămânța lui David, dar din D uhul Sfânt”, iar în Scrisoarea
către Smirneni (1, 1) afirm ă că: „Domnul nostru Iisus
Hristos este din neamul lui David dup ă trup, Fiu al lui
Dumnezeu dup ă voința și puterea lui Dumnezeu, n ăscut cu
adevărat din Fecioar ă, botezat de Ioan, ca s ă se împlineasc ă
în El toată dreptatea.” 220
Sfântul Iustin Martirul (†cca 165) afirm ă în lucrarea
Dialogul cu iudeul Trifon : „Iisus Hristos a avut o na ștere
feciorelnic ă, împlinindu-se proorocia lui Isaia (7, 14) «Iat ă
Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor pune numele
lui Emanoil.»” Apoi precizeaz ă: “În neamul lui Avraam nu
s-a născut după trup încă nimeni din Fecioar ă și nici nu se
spune a se fi n ăscut, afară de Hristos (capitolul 43); Hristos
s-a născut întrupându-se din Fecioa ra din neamul lui David
(capitolul 45); Iosif și Maria erau numai logodi ți (78, 3);
Nașterea feciorelnic ă a avut loc prin puterea și voința
Creatorului (cap itolul 84, 2).”221
Sfântul Irineu de Lyon (†202) argumenteaz ă, în
lucrarea Contra ereziilor , cinstirea Maicii Domnului și

220 Sfântul Ignatie Teoforul, Scrisori , P.G. 5.
221 Sfântul Iustin Martirul, Dialogul cu iudeul Trifon , trad. Olimp N.
Căciulă, P.S.B. 2, Bucure ști, 1980, p. 91-266. Copyright © 2012, Achim S ărășan

173
Pururea Fecioria Maicii Domnului
fecioria ei pe textul din Isaia (7, 14) „Iat ă fecioara…”, cu
dialogul arhanghelului Gavrii l cu Fecioara Maria din
Evanghelistul Luca (1, 26-38), precum și pe descoperirea
făcută lui Iosif în vis de acela și arhanghel Gavriil, din
Evanghelistul Matei (1, 19-23) . Sfântul Irineu ne-a l ăsat
expresia „purus pure puram aperiens vulvam” – Fiul lui Dumnezeu cel curat a deschis în mod curat sânul cel curat al
fecioarei. Aceast ă expresie a Sfântului Irineu aduce
clarificări legate de puritatea Mântuitorului, puritate și
lucrare Dumnezeiasc ă ce se răsfrânge implicit și asupra
Fecioarei, și anume: „puritatea dumnezeiasc ă a pruncului
Iisus face și menține fecioar ă pe Mama Sa.”
222
Este de re ținut că fecioria Maicii Sfinte este un dar
pe care Maria îl prime ște de la și prin Fiul Său. Ca Fiu al
lui Dumnezeu, El e z ămislit fără de păcat, se va na ște fără
păcat, adică nedeschizând sânul mamei Sale în chip p ăcătos,
neatingând fecioria mamei Sale. Expresia complet ă este:
„Purus pure vulvam eam quae regenerat homines in Deum quam ipse puram fecite” – Fiul lui Dumnezeu cel curat a deschis în mod curat sânul cel curat al Fecioarei, prin ea regenerându-se neamul omenes c, aducându-l la starea cea
dintâi – înainte de c ădere.
223
O notă discordant ă în gândirea P ărinților și a
scriitorilor biserice ști din secolul al II-lea, cu privire la
fecioria Mariei, a f ăcut Tertulian (†240).224 Deși acesta
afirmă în repetate rânduri na șterea feciorelnic ă, mai târziu în
lucrarea De carne Cristi , 23 afirm ă în mod surprinz ător:
„…e fecioar ă sub raportul leg ăturilor ei în raport cu

222 Sfântul Irineu de Lyon, Contra ereziilor , IV, 33, 11 în J.P. Migne,
P.G.7, 437-1224.
223 I.G. Coman, Și Cuvântul… , p. 358.
224 Gândirea și erorile scriitorului apusean sunt atent studiate de E.
Dublanchy în St. Marie , Dictionnaire de Théologie Catholique, IX, 2e
partie, 1927, col. 2370. Copyright © 2012, Achim S ărășan

174
Viața și cinstirea Maicii Domnului
bărbatul, dar nu este fecioar ă întrucât a n ăscut… Dac ă Maria
a zămislit ca fecioar ă, ea n-a mai fost fecioar ă în naștere.”
Mai mult, Tertulian vorbe ște despre „fra ții lui Iisus” ca
despre copii ai Mariei dup ă trup.225 Motivul principal al
acestei atitudini a lui Tertulian se pare c ă a fost dorin ța lui
de a demonstra doche ților că Iisus Hristos s-a n ăscut din
fecioară și nu „prin fecioar ă” cum sus țineau ace ști eretici.
Datorită faptului c ă Tertulian a afirmat c ă Mântuitorul Iisus
Hristos s-a n ăscut din Fecioar ă și nu „prin Fecioar ă”, dar și
pentru alte afirma ții asemănătoare, fericitul Ieronim (†420)
îl caracterizeaz ă pe Tertullian ca nefiind fiu al Bisericii .226
Și Origen spune c ă Fecioara Maria a n ăscut ca orice
femeie, nemair ămânând Fecioar ă, deși mai târziu în
Comentariu la Levitic se contrazice, socotind-o pe Sfânta
Maria fecioar ă în timpul z ămislirii și al nașterii.227
Sfântul Grigore Taumaturgul (†270) în Omilie la
Nașterea Domnului , păstrată în limba armean ă, afirmă
categoric fecioria Mariei și în timpul na șterii: „Se cuvenea
ca învățătorul fecioriei s ă-și manifeste slava sa ie șind din
sân feciorelnic și fără pată… Iată ce afirmăm și credem cu
adevărat invocând ca dovad ă pecețile unei feciorii nep ătate,
pentru că a statornicit c ă Dumnezeu este atotputernic.
Făcător al sânului, descoperitor și predicator al fecioriei, El
a ales un mod de na ștere fără pată. El s-a făcut om cum a
vrut. Ce a n ăscut Fecioara în adev ăr? Pe Domnul firii
trupești… Fecioara a n ăscut, nu cum a voit ea ci cum a voit
Acela care trebuia s ă fie născut… Dumnezeu a ar ătat lumii o
naștere minunat ă, pentru a- și manifesta puterea Sa. El a voit

225 Tertullian, Adversus Marcionem , IV, 19; De carne Cristi , 7; De
monogamia , 8; De virginibus velandis , 6 – toate în P.L., I și II.
226 Sfântul Irineu de Lyon, Contra lui Helvidius , Migne, P.G., XXII,
211.
227 Origen, Omilii la Sfântul Luca , 14, în P.S.B. 7, 8 și 9, trad. T.
Bodogae, N. Neaga, Z. La țcu și C. Galeriu. Copyright © 2012, Achim S ărășan

175
Pururea Fecioria Maicii Domnului
să arate că făcându-se om, El nu s-a n ăscut ca om ci El s-a
făcut om ca Dumnezeu… Care e chipul na șterii Sale? Nu
nădăjduiesc să-l tălmăcesc, n-am încercat s ă-l exprim prin
cuvintele mele, nu cred c ă-l voi putea atinge cu mintea mea:
frica lui Dumnezeu nu cade sub experien ță, mintea n-o
atinge și săraca noastr ă înțelegere n-o cuprinde. Trebuie s ă
credem în puterea lucr ărilor sale. Cunoa ștem legile firii
trupești. Când o femeie e c ăsătorită, ea zămislește și naște
după legile căsătoriei. Dar când o fecioar ă necăsătorită naște
în chip minunat un fiu ea r ămânând fecioar ă, lucrul acesta
depășește legea trupurilor. S ă cercetăm ceea ce e dup ă firea
trupească, dar să păstrăm tăcerea asupra a ceea ce dep ășește
această fire: nu pentru c ă ne temem dar lucrul e de
negrăit.”228
Și scrierile apocrife din secolul al II-lea m ărturisesc
Fecioria Maicii Domnului în timpul na șterii.
Protoevanghelia lui Iacov , 19, 20 spune în acest sens „ Și
iată o femeie cobora de la munt e; ea îmi zise: «Omule unde
te duci?» Și eu îi zisei: «Caut o moa șă evreică.» Ea îi
răspunse și zise: «E ști din Israel?» Eu îi spusei: «Da.» Ea
îmi zise: « Și cine e aceea care na ște în peșteră?» Și eu îi
răspunsei: «E Maria, aceea care a fost crescut ă în templul
Domnului, care mi-a fost dat ă prin sorț ca femeie, și care
totuși nu e femeia mea, ci a z ămislit din Duhul Sfânt.» Și
moașa zise: «E adev ărat?» Și Iosif îi zise: «Vino și vezi.» Și
ea merse cu el, p ătrunseră în locul pe șterii și iată un nor
luminos acoperea pe ștera. Moa șa zise: «Ast ăzi sufletul meu
s-a înălțat, căci ochii mei au v ăzut minune; s-a n ăscut
mântuire pentru Israel.» Și îndată norul a disp ărut din
peșteră și se arătă o lumin ă m a r e î n p e șteră, încât ochii
noștri n-o suportau; dup ă puțin timp disp ăru aceea lumin ă;

228 Neubert Émil-Nicolas, Marie dans l’Eglise anténicéenne ,
Bibliothéque théologique, ed. II, Paris, V, 1908, p. 186-189. Copyright © 2012, Achim S ărășan

176
Viața și cinstirea Maicii Domnului
apoi se v ăzu copilul care lu ă sân de la mama sa Maria.
Moașa strigă și zise: «Salomea, Salomea, am s ă-ți povestesc
o priveliște nemaiauzit ă: a născut o fecioar ă, lucru pe care
natura, totu și, nu-l îng ăduie.» Și Salomea zise: «Viu este
Domnul Dumnezeul meu, dac ă nu cercetezi starea ei nu cred
că o fecioar ă a născut.»
Moașa intră și zise Mariei: «Preg ătește-te cum
trebuie, c ă ai să susții o luptă mare.» Ea cercet ă semnele și
se văită zicând: «Vai pentru sacrilegiul meu și pentru
necredința mea? Am ispitit pe Dumnezeu cel viu. Iat ă mâna
mea arde și cade de la mine.» Și Salomea îngenunchie
înaintea Domnului și zise: «Dumnezeul p ărinților mei,
adu-ți aminte c ă eu sunt s ămânța lui Avraam, a lui Isaac și a
lui Iacob și nu mă expune priveli știi copiilor lui Israel ci
redă-mi brațul, căci Tu, Doamne știi că eu îmi fac datoria în
numele T ău și am primit r ăsplată de la Tine.» Un înger se
înfățișă și zise: «Salomea, Salomea, Domnul te-a auzit,
scoală, întinde mâna ta c ătre copil, ia-l în bra țe și-ți va aduce
tămăduire și bucurie.» Și Salomea se aproprie, lu ă copilul și
zise: «Vreau s ă-l venerez c ăci el s-a n ăscut ca un mare rege
pentru Israel.» Și iată Salomea fu t ămăduită pe loc și ieși
îndreptată din peșteră.”229
Prin prezentarea aceste i istorisiri autorul
Protoevangheliei a vrut s ă întărească convingerea tuturor
creștinilor că zămislirea lui Iisus Hristos în pântecele Mariei
a păstrat „ușa închisă”; că precum aceast ă zămislire a fost
mai presus de fire și de cuvânt, și nașterea a fost tot a șa.
Verificarea empiric ă a virginit ății Mariei f ăcută de moașa
Salomeea vine și înlătură, în viziunea autorului, orice
suspiciune și neîncredere în ce prive ște fecioria Mariei „în
timpul na șterii”.

177
Pururea Fecioria Maicii Domnului
Tot în aceea și perioadă, Înălțarea lui Isaia , o altă
scriere apocrif ă, evidențiază fecioria Sfintei Maria prin
intermediul unei viziuni a prof etului Isaia: „Când ea fu
logodită, se află însărcinată și Iosif, teslarul, voia s-o
părăsească. Dar îngerul Duhului ap ăru în aceast ă lume și
Iosif nu mai p ărăsi pe Maria, ci o p ăstră și nu descoperi
nimănui acest cuvânt. El nu se apropia de Maria, ci o p ăzea
ca pe o fecioar ă sfântă deși zămislise… Dar zvonul despre
copil se r ăspândi în Betleem. Unii ziceau: fecioara Maria a
născut de dou ă luni, înainte de a se c ăsători. Mulți spuneau:
ea n-a născut pentru c ă moașa nu s-a dus acolo, și noi n-am
auzit nici un scâncet. Și ei nu erau siguri în privin ța
copilului; to ți îl cunoșteau, dar nimeni nu știa de unde era el.
Părinții îl luară și veniră la Nazaret în Galileea.”230
Această scriere este mai pu țin folosit ă de Sfinții
Părinți în argumentarea fecioriei Sfintei Marii, comparativ
cu Protoevanghelia lui Iacov , care deși apreciată ca apocrif ă
este cea mai des uzitat ă atât de părinții post apostolici, cât și
de cei ulteriori, pr ecum: Sfântul Maxim M ărturisitorul,
Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Grigore Palama, Nicolae Cabasila etc.
Perioada a doua patristic ă duce mai departe și
aprofundeaz ă ideea și evlavia despre fecioria Sfintei Maria
cu aproape acelea și formule, cu specifica ția că în lupta cu
ereziile ariene, apolinariste și nestoriene, aceste formule
sunt întărite prin introducerea lor în hot ărârile sinoadelor
ecumenice. „Pururea Fecioria” de vine un atribut deosebit de
prețios și totodată necesar în definirea și susținerea celuilalt
atribut principal al Maicii Domnului și anume „N ăscătoare
de Dumnezeu”. Sfin ții Părinți ai secolului al IV-lea: Sfântul
Atanasie, Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Chiril al

230 Ascensiunea lui Isaia 11 , în I.G. Coman, Și Cuvântul… , 11, p. 354-
355. Copyright © 2012, Achim S ărășan

178
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Ierusalimului, Sfântul Grigore de Nazians, Sfântul Epifanie,
Sfântul Ilarie ș.a. susțin fecioria Maicii Domnului cu
întreitul ei aspect: înainte de na ștere, în timpul na șterii și
după naștere.
Sfântul Efrem Sirul a scris peste dou ăzeci de imne
de o frumuse țe rară, închinate Fecioarei Maria. La acestea se
adaugă cele închinate Na șterii Domnului. El o nume ște pe
Maria Poarta Închis ă (Iezechiel 44, 2), c ă ea poartă în sân și
în brațe pe cel n ăscut rămânând fecioar ă, poartă cele
feciorești și hrănește cu lapte pe pruncul Iisus ca o maic ă,
etc.
Sfântul Grigore de Nazians afirm ă că Iisus s-a
format în sânul Mariei în acela și timp și ca om și ca
Dumnezeu (Scrisoarea 101).
Sfântul Grigore de Nyssa afirm ă în Omilie la
Nașterea Domnului că Maica Domnului a fost în acela și
timp și mamă și fecioară, că „Cel zămislit” a p ăstrat pece țile
fecioriei neatinse dup ă minunata sa trecere.
Fericitul Ieromin, marele ap ărător al fecioriei
mariale, în controversele cu Helvidium și cu Jovian231
afirmă fecioria Maicii Domnului în timpul z ămislirii ca fiind
un adevăr de credin ță bazat pe Sfânta Scriptur ă, și care în
consecință nu trebuie dovedit. Fecioria în timpul na șterii, în
viziunea lui, e confirmat ă de faptul c ă Fecioara Maria a
născut singur ă, fără moașă, că ea singur ă și-a înfășat pruncul
în scutece. Și mai spune c ă „Cel ce s-a n ăscut din Fecioar ă
este Dumnezeu și credem și mărturisim aceasta pentru c ă
așa citim în Sfânta Scriptur ă.” Fericitul Ieromin î și susține
credința în „fecioria în timpul na șterii” prin compara ții
biblice: mormântul Dom nului a fost nou, era t ăiat în piatr ă și
în el n-a mai fost nimeni îngropat. Apoi, folosind imaginea

231 Fericitul Ieromin, Liber adversus Helvidium de perpetua virginitate
și Adversus Jovinianum , J.P. Migne, PL 22-30. Copyright © 2012, Achim S ărășan

179
Pururea Fecioria Maicii Domnului
ușilor încuiate prin care Mântuitorul a intrat dup ă Înviere la
Sfinții Apostoli, spune: „S ă ni se spun ă cum a intrat Iisus
prin ușile încuiate și voi răspunde cum Maria este în acela și
timp și mamă și fecioară.”232
Sfântul Chiril al Alexandriei vorbe ște despre fecioria
Mariei, comb ătând ideile lui Iulian Apostatul.233 De
asemenea, în lucrarea Omilii afirmă mereu c ă Maica
Domnului e „pururea fecioar ă”, este „fecioar ă mamă”, e
„sân feciorelnic” etc.
Roman Melodul (†560), printre multele imne
închinate Maicii Sfinte, a scris și Condacul Na șterii
Domnului: „Fecioara ast ăzi pe Cel mai presus de fiin ță naște
și pământul pe ștera Celui neapropiat aduce! Îngerii cu
păstorii măresc iar magii cu steaua c ălătoresc, că pentru noi
s-a născut Prunc tân ăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.”
Un alt text litu rgic de la aceea și sărbătoare sun ă
astfel: „Spune-mi, Fiule, cum ai fost îns ămânțat în mine sau
cum te-ai n ăscut din mine? Te v ăd, o măruntaie ale mele, și
mă minunez c ă am sânul plin de lapte și totuși nu sunt
căsătorită, te văd înfășat în scutece și totuși floarea fecioriei
mele este neatins ă. Căci, Tu păzind-o, ai binevoit s ă te naști
Prunc tân ăr Dumnezeu mai înainte de veci”.
Sfântul Gherman, patriarhul Constantinopolului
(†740), în Omilie la Intrarea în Biseric ă a Maicii Domnului ,
definește foarte limpede relația între însu șirile de fecioar ă și
mamă în persoana Maicii Do mnului, spunând: „Care
fecioară a născut, sau care e aceea care n ăscând și-a păstrat
fecioria neatins ă, decât tu singur ă, prea fericit ă copilă, care
neschimbat ă ai purtat pe Dumnezeu în trup pentru noi?” În
continuare, Sfântul Gherman folose ște niște metafore

232 Fericitul Ieronim, Scrisoarea 48 , 21 în Migne , P.L. 22 -30
233 Sfântul Chiril al Alexandriei, Contra lui Iulian VIII , J.P. Migne, P.G.
76, col. 900 A. Copyright © 2012, Achim S ărășan

180
Viața și cinstirea Maicii Domnului
încântătoare la adresa Maicii Sfinte, afirmând c ă „ea este
paradisul fermec ător și rațional plantat de mâna cea
atotputernic ă a lui Dumnezeu la R ăsărit, în care înflore ște
crinul parfumat și trandafirul cel neve ștejit; este palatul zidit
cu sfințenie, neîntinat și cu totul pur al lui Dumnezeu,
Regele suprem; Maria este Noul Sion, Ierusalimul
dumnezeiesc, cetatea sfânt ă a marelui Rege-Dumnezeu;
Maria s-a f ăcut tron sfânt al lui Dumnezeu, ofrand ă
dumnezeiasc ă, sălaș al slavei, podoab ă de o rară frumusețe,
odor ales, mijloc de împ ăcare al întregii lumi, cer care spune
slava lui Dumnezeu.” În concluzie, Sfântul Gherman afirm ă
că „Maria este mai sfânt ă decât sfin ții, e mai înalt ă decât
cerurile, e mai sl ăvită decât Heruvimii, mai cinstit ă decât
Serafimii, mai vrednic ă de cinstire decât toat ă zidirea.”234
Sfântul Andrei Criteanul (†740), contemporan al
Sfântului Gherman, define ște calitățile de mam ă și fecioară
ale Maicii Domnului astfel: „Fecioara a ajuns mam ă fără să
cunoască cele ale mamelor; ea a al ăptat în chip minunat pe
Acela pe care-L n ăscuse fără bărbat; Fecioara a n ăscut fără
sămânță și a rămas fecioar ă castă, păstrându-și după naștere
semnele fecioriei.”235
Sfântul Ioan Damaschin (†749) a manifestat în
lucrările sale o evlavie profund ă, caldă și cu totul aparte fa ță
de Fecioara Maria. În Omilii, scrieri de o frumuse țe
încântătoare, el define ște calitatea de Mam ă a Preasfintei,
ipostază care i-a permis s ă se bucure de toate prerogativele
ce i le-a conferit aceast ă calitate: s ă-L poarte în pântece pe
Cel ce ține toate cu palma, s ă-L alăpteze pe Hr ănitorul

234 Sfântul Gherman, Patria rhul Constantinopolului, Omilie la Intrarea
în Biseric ă a Maicii Domnului , 12, 14-18, Migne P.G. 98, col. 304 CD,
305 BCD, 308 A.B.
235 Sfântul Andrei Criteanu, Cuvântul I la Na șterea Preacuratei
Născătoarei de Dumnezeu , Migne, P.G. 97, col. 813 C. Copyright © 2012, Achim S ărășan

181
Pururea Fecioria Maicii Domnului
făpturii, buzele ei s ă se atingă de creștetul Stăpânului, s ă
trăiască bucuria de a i se spune mam ă de Dumnezeu…
În monumentala sa lucrare Dogmatica , sintetizând
gândirea Sfin ților Părinți dinaintea lui, Sfântul Ioan
Damaschin face și o prezentare a Celei ce este definit ă
Maică și Fecioară, însușiri care nu se anuleaz ă una pe alta.
„Stăruie în rug ăciune și sfințenie și se arată templu sfânt,
minunat și vrednic al Prea Înal tului Dumnezeu… Logodna
ei a fost p ăzitoare a fecioriei și înșelăciune a celui care
pândea fecioarele (diavolul). Când a venit plinirea vremii
(Galateni 4, 4) a fost trimis îngerul Domnului la ea și i-a
binevestit z ămislirea Domnului (Luca 1, 26-38). Astfel a
zămislit pe Fiul lui Dumnezeu, puterea enipostatic ă a
Tatălui, nu din voin ța trupului, nici din voin ța bărbatului
(Ioan 1, 13), adic ă din împreunare și sămânță, ci din
bunăvoința Tatălui și din conlucrarea Sfântului Duh. A
îngăduit Creatorului s ă Se creeze, F ăcătorului s ă Se
plăsmuiască, Fiul lui Dumnezeu și lui Dumnezeu s ă Se
întrupeze și să Se facă om din c ărnurile și sângiuirile ei
curate și neîntinate, pl ătind datoria str ămoașei. Căci după
cum aceea a fost pl ăsmuită fără împreunare din Adam, tot
așa și aceasta a n ăscut pe noul Adam, Care s-a n ăscut
potrivit legii na șterii, dar mai presus de natura na șterii. Se
naște fără de tată, din femeie, și fără de mam ă din Tată.
Potrivit legii na șterii, pentru c ă S-a născut din femeie; mai
presus de natura na șterii, pentru c ă S-a născut fără tată;
potrivit legii na șterii, pentru c ă S-a născut la timpul sorocit
nașterii – căci se naște când a împlinit nou ă luni și trece în a
zecea; mai presus de legea na șterii, căci S-a născut fără să
pricinuiasc ă durere. În adev ăr, aceleia c ăreia nu i-a precedat
plăcerea, nu i-a urmat nici durerea, potrivit cuvintelor
profetului: «Înainte de a sim ți dureri a n ăscut» (Isaia 66, 7).
Și iarăși: «Înainte de a veni vr emea durerilor, ea a fugit și a
născut un băiat» (Isaia 66, 7)… Copyright © 2012, Achim S ărășan

182
Viața și cinstirea Maicii Domnului
După cum atunci când a fost z ămislit, Cuvântul a
păstrat fecioar ă pe aceea care a z ămislit, tot astfel și atunci
când a fost n ăscut, a păzit nevătămată fecioria ei, trecând
numai prin ea și păstrând-o încuiat ă. Zămislirea s-a f ăcut
prin auz, iar na șterea prin scoaterea obi șnuită la iveală a
celor care se nasc, cu toate c ă unii spun pove ști că s-a născut
prin coasta Maicii Domnului. C ăci era cu putin ță să treacă
prin ușă fără să strice pece țile.
Rămâne așadar și după naștere fecioar ă, cea pururea
Fecioară necunoscând deloc b ărbat până la moarte.”236
Constantin Galeriu, caut ă să explice cum se împac ă
aceste dou ă însușiri ale Maicii Domnului, cea de Mam ă cu
cea de Fecioar ă: „Fecioar ă și Mamă! Una din antinomiile
Revelației, alături de altele «cu anevoie de primit
sufletului», cum cuget ă conștiința creștină. Dar, de observat,
Biserica tocmai pentru aceea o laud ă pe Fecioara-Mam ă,
rostind împreun ă cu Îngerul întâist ătător: «Bucur ă-te cea
care ai adunat cele potrivnice întru una; Bucur ă-te ceea ce ai
împreunat fecioria cu na șterea» (Icosul al 8-lea, Acatistul
Bunei Vestiri). Deci pentru c ă ea nu e numai fecioar ă, fără
prihană, sfântă, ci, pentru c ă în acela și timp și concepe,
devine și Mamă, e Născătoare de Dumnezeu. Pentru c ă este
«fecioară hrănitoare de prunc». Și când Biserica înf ățișează
în icoană pe Maica cu Pruncul în bra țe, e însemnat ă cu trei
stele, la frunte și pe umeri, înt ărind odată mai mult credin ța
în întreita feciorie: înainte, în timpul și după naștere.
Biserica nu înva ță și nu omagiaz ă fecioria în sine și
pentru sine, în singularitatea ei , ci, «paradoxal» în unitate cu
maternitatea. De aceea și proclam ă: «Fecioara na ște»; –
«Bucură-te Mireas ă pururea Fecioar ă».

236 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica , Cartea IV, capitolul 14, p. 207-
208. Copyright © 2012, Achim S ărășan

183
Pururea Fecioria Maicii Domnului
Fecioara Maria î și recunoa ște rațiunea fecioriei, ca
dar, ca ofrand ă a ei neîntinat ă care se împline ște zămislind
neprihănit și devenind loca ș al lui Dumnezeu Cuvântul.”237
I.G. Coman a vorbit despre na șterea Mântuitorului și
fecioria Maicii Domnului în timpul na șterii astfel:
„Maternitatea uman ă a Sfintei Maria a fost și rămâne
garanția istoricit ății persoanei Mântuitorului. F ără această
naștere Hristos n-a venit în lume și toate relat ările despre
viața, faptele și învățătura Sa se evaporeaz ă în aburii
inconsisten ți ai mitului sau legendei. Elucubra țiile
docheților primejduiau serios îns ăși existen ța Bisericii.
Creștinii n-ar fi acceptat niciodat ă să moară martiri pentru
un Hristos aparent, fictiv… Realitatea maternit ății umane a
Mariei însemna și realitatea mântuirii neamului omenesc.
Păcatul și toate relele din fiin ța noastră psiho-fizic ă nu pot fi
înlăturate de puterea fictiv ă a unei figuri aparente.”238
3. Fecioria dup ă naștere (post partum)
Această teză din cadrul doctrinei cre știne despre
Maica Domnului a consfin țit o stare de fapt, și anume c ă
Fecioara Maria și-a păstrat fecioria dup ă nașterea Fiului ei,
ceea ce înseamn ă că ea nu a tr ăit ca celelalte femei și că nu a
mai născut alți copii. De și anumite texte scripturistice ar
induce ideea c ă Mântuitorul a avut fra ți și surori, Iisus
Hristos fiind întâiul n ăscut, și că Iosif „n-a cunoscut-o pe ea
până ce…” (Matei 1, 25), totu și o atent ă interpretare a
acestor pasaje elimin ă orice umbr ă de îndoial ă. Această
învățătură a fost ap ărată înaintea Sinodului de la Efes (431)
de Fericitul Ieronim contra lui Helvidius (P.L. 23,183-206),

237 Constantin Galeriu, op. cit. , p. 462-463.
238 I.G. Coman, Și Cuvântul… , p. 393. Copyright © 2012, Achim S ărășan

184
Viața și cinstirea Maicii Domnului
de Sfântul Ambrozie contra lu i Bonosus (De Instit. Virg. VI,
44 PL. 16, 317A), de sfin ții capadochieni etc., și fixată în
dogmă de Sinodul al III-lea ecumenic (Efes, 431).
Sfântul Ioan Damaschin, referindu-se la fecioria
Maicii Domnului dup ă naștere, a spus: „R ămâne așadar și
după naștere fecioar ă cea pururea Fecioar ă, necunoscând
deloc bărbat până la moarte. Chiar dac ă s-a scris: « Și nu a
cunoscut-o pân ă nu a născut pe Fiul ei cel primul n ăscut»
(Matei 1, 25), trebuie s ă se știe că prim născut este cel care a
fost născut întâi, chiar dac ă ar fi unicul n ăscut. Cuvintele
«prim născut» arat ă că s-a născut primul, dar nu indic ă
negreșit și nașterea altora…
Cum ar fi admis leg ătura cu bărbat, ea, care a n ăscut
pe Dumnezeu și care a cunoscut minunea din experien ța
celor care au urmat? Departe cu acest gând! Nu este propriu
unei rațiuni înțelepte de a gândi asemenea lucruri și în nici
un caz de a le face.
Dar însăși fericita, care a fost învrednicit ă cu darurile
supranaturale, care a fost scutit ă de dureri când a n ăscut, le-a
suferit pe acestea în timpul patimilor Domnului, suportând sfâșierea inimii din pricina dragostei de mam ă, pentru
motivul c ă vede omorât ca pe un f ăcător de rele pe Acela pe
care Îl știa Dumnezeu prin na ștere; atunci a fost sfâ șiată de
gânduri ca o sabie. Acest lucru vor s ă-l spună cuvintele: « Și
sabie va trece prin însu și sufletul t ău» (Luca 2, 35). Bucuria
învierii îns ă care propov ăduiește că este Dumnezeu Cel care
a murit în trup, schimb ă durerea.”
239
Fecioria Maicii Domnului dup ă naștere este puternic
contestată de vrăjmașii Maicii celei Preacurate, ace știa
interpretând în mod eronat textele scripturistice ce fac referire la a șa numiții „frați ai Domnului”. Tocmai de aceea

239 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica , Cartea IV, capitolul 14, p. 208-
209. Copyright © 2012, Achim S ărășan

185
Pururea Fecioria Maicii Domnului
vom trata cu aten ția cuvenit ă aceste erezii r eactualizate de
creștinii protestan ți și neoprotestan ți.
Copyright © 2012, Achim S ărășan

186
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Frații Domnului
Contestarea însu șirii de „Pururea Feciorie” a Maicii
Domnului, de c ătre protestan ți și neoprotestan ți în zilele
noastre, nu este o problematic ă „nouă” cu care se confrunt ă
Biserica Ortodox ă. Ca și alte învățături greșite – erezii –, și
negarea calit ății de „Pururea Feciorie” a Maicii Domnului
este o reactivare a unor erori doctrinare ap ărute în Biserica
primară, atunci când, de fapt, se structura înv ățătura
creștină. Acum ca și atunci, opinile gre șite sunt argumentate
cu texte scripturistice interpretate tenden țios sau unilateral.
În cele ce urmeaz ă prezentăm aceste texte, înso țite
de explica țiile și comentariile ce se impun.
1. „Și n-a cunoscut-o pe ea, pân ă ce nu a n ăscut pe
Fiul său cel Întâi N ăscut, căruia I-a pus numele Iisus”
(Matei 1, 25).
Problemele de interpretare ce le ridic ă acest text sunt
legate de conjunc ția temporal ă ἕως – heos (pân ă ce); și de
adjectivul Πρωτότοκος – prototocos (întâiul n ăscut).
a) Conjunc ția „heos” din acest text i-a determinat pe
cei răuvoitori s ă afirme că Fecioara Maria ar fi avut o via ță
de familie normal ă cu dreptul Iosif, ca so ț și soție, după
nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Exegeza corect ă a
textului nu las ă loc pentru o astfel de interpretare. Teologii
explică astfel textul aminitit: conjunc ția temporal ă „heos”
(până, până ce) are și semnifica ția de continuitate,
perpetuitate (Bailly – dic ționar). Verbul care o precede ουκ
ἐγίνωσκευ – ouk eghinosken (nu a cunoscut-o), redat în
limbile moderne prin perfectul compus, este în original
imperfectul durabil (osty), care exprim ă o acțiune ce nu se Copyright © 2012, Achim S ărășan

187
Frații Domnului
termină, care nu are cap ăt. Pentru a în țelege mai bine,
comparăm textul cu II Regi, 6, 23: „Micol (fiica regelui
Saul, căsătorită cu regele David) n-a avut copii până în ziua
morții ei”; Psalmul 109, 1: „ Șezi de-a dreapta Mea până ce
voi pune pe vr ăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale”; Matei
28, 20: „Iat ă, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul
veacului”.
În toate cazurile, heos nu semnific ă un capăt al
acțiunii sau situa ției care-l angajeaz ă (că Micol ar fi avut
copii dup ă moartea ei, c ă Fiul n-ar fi șezut de-a dreapta
Tatălui după înfrângerea vr ăjmașilor, că Iisus n-ar mai fi cu
apostolii dup ă sfârșitul veacului…), de unde rezult ă fără
echivoc c ă textul de fa ță nu implic ă o legătură maritală între
Fecioara și Iosif nici înainte, nici dup ă nașterea lui Iisus.240
Același teolog, referindu-se la textul din Matei 1, 25, face
următoarele preciz ări: „În limbajul biblic, a cunoa ște o
femeie înseamn ă a avea leg ături trupe ști (cu ea).
Evanghelistul este preocupat aici numai de faptul c ă Iisus
s-a născut din Fecioar ă, prin zămislirea de la Duhul Sfânt.
Textul de fa ță nu atest ă în mod explicit pururea fecioria
Mariei așa acum reiese din restul Evangheliilor și din
tradiția Bisericii, dar nici nu infirm ă.”241
După părerea nostr ă, pentru a în țelege corect textul
din Matei 1, 25 trebuie s ă avem în vedere scopul
Evangheliei și primii ei destinatari. Scopul Evangheliei este
precizat de Sfântul Apostol Ioan în Evanghelia Sa, în
capitolul 20, 31: „Iar acestea s-au scris, ca s ă credeți că Iisus
este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și crezând s ă aveți viață
în numele Lui.” Primii destinatari ai Evangheliei dup ă Matei
au fost cre știnii proveni ți dintre iudei. Ace știa nu au
recunoscut în persoana Mântuitorului pe „Mesia cel

240 Bartolomeu Anania, Biblia , edit. 2001, Nota a, p. 1462.
241 Ibidem , Nota a, p. 1462. Copyright © 2012, Achim S ărășan

188
Viața și cinstirea Maicii Domnului
așteptat”, ei spunând despre El „Au nu este Acesta fiul
teslarului? Au nu se nume ște mama lui Maria și frații lui
Iacov și Iosif și Simon și Iuda? Și surorile Lui au nu sunt
toate la noi?” (Matei 13, 55-56).
Analizând capitolul 1 al acestei Evanghelii observ ăm
că prin prezentarea Genealogiei Mântuitorului, autorul a
căutat să evidențieize originea împ ărătească a Domnului
Iisus Hristos și că în El s-au împlinit profe țiile Vechiului
Testament. Prin faptul c ă în Genealogie a inclus pe Iosif
(logodnicul Mariei) a l ăsat loc de interpretare pentru iudei,
în sensul c ă ar fi „fiul teslarului”. În continuare în capitolul
1 Evanghelistul Matei face urm ătoarele preciz ări: „Maria,
mama Lui fiind logodit ă c u I o s i f , f ără să fi fost ei înainte
împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”
(Matei 1, 18); „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe
Maria, logodnica ta, c ă ce s-a zămislit într-însa este de la
Duhul Sfânt. Ea va na ște Fiu și vei chema numele Lui Iisus,
căci El va mântui poporul S ău de păcatele lor. Acestea toate
s-au făcut ca să se împlineasc ă ceea ce s-a zis de Domnul
prin proorocul care zice: «Iat ă, fecioara va avea în pântece și
va naște fiu și vor chema numele Lu i Emanuel», care se
tâlcuiește: cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14; Matei 1, 20-
23).
Pentru a combate convingerea iudeilor c ă „Iisus este
fiul teslarului”, Sfântul Matei afirm ă încă o dată că Iosif „nu
a cunoscut-o pe ea pân ă ce l-a născut pe Fiul ei” (Matei 1,
25), și în consecin ță Iisus Hristos este Mesia, Mântuitorul
lumii.
b) Adjectivul „Prototocos” (Întâiul N ăscut) nu aduce
în mod special o dificultate de interpretare. La evrei „întâi
născut” poate s ă fie primul n ăscut dintre mai mul ți frați, dar
poate fi și unicul n ăscut. De fapt, proclamarea de „întâi
născut” a celui de parte b ărbătească se făcea imediat la
naștere și exista posibilitatea ca acesta s ă rămână și unul Copyright © 2012, Achim S ărășan

189
Frații Domnului
născut, unicul fiu. Proclamarea întâiului n ăscut se făcea cu
dublu scop: s ă fie inclus în genealogia familiei ca atare
(Facere 25, 31) și să exercite prerogativele quasi-
sacerdotale.242
2. În cele ce urmeaz ă vom analiza te xtele din Noul
Testament cele mai des folosite de contestatarii calit ății de
„Pururea Feciorie” a Maicii Domn ului, texte în care se face
referire la grupul a șa-numiților „frați” ai Domnului.
Matei 12, 46-47 . „Și încă vorbind El mul țimilor, iat ă
mama și frații Lui stăteau afară, căutând să vorbeasc ă cu El.
Cineva I-a zis: Iat ă mama Ta și frații Tăi stau afar ă, căutând
să-Ți vorbeasc ă.”
Matei 13, 55-56 . „Au nu este Acesta fiul teslarului?
Au nu se nume ște mama Lui Maria și frații Lui: Iacov și
Iosif și Simon și Iuda? Și surorile Lui au nu sunt toate la
noi?”
Marcu 3, 31-32 . „Și au venit mama Lui și frații lui
și, stând afar ă, au trimis la El ca s ă-L cheme. Iar mul țimea
ședea împrejurul Lui. Și I-au spus unii: Iat ă mama ta și frații
Tăi și surorile Tale sunt afar ă. Te caută.”
Marcu 6, 3 . „Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei
și fratele lui Iacov și al lui Iosif și al lui Iuda și a lui Simon?
Și nu sunt oare surorile Lui aici la noi?”
Luca 8, 19-20 . „Și au venit la El mama Lui și frații
Lui; dar nu puteau s ă se aproprie de El din pricina mul țimii.
Și I s-a vestit: mama Ta și frații Tăi stau afar ă și voiesc s ă
Te vadă.”
Ioan 2, 12 . „După aceasta S-a coborât în
Capernaum, El și mama Sa și frații și ucenicii S ăi, și acolo
n-au rămas decât pu ține zile.”

190
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Ioan 7, 3 . „Au zis deci c ătre El frații Lui: Pleac ă de
aici și du-Te în Iudea, pentru ca și ucenicii T ăi să vadă
lucrurile pe care Tu le faci.”
Ioan 7, 5 . „Pentru c ă nici frații lui nu credeau în El.”
Ioan 7, 10 . „Dar dup ă ce frații Săi s-au dus la
sărbătoare, atunci S-a suit și El, dar nu pe fa ță, ci pe
ascuns.”
Faptele Apostolilor 1, 14 . „Toți aceștia într-un cuget
stăruiau în rug ăciune, împreun ă cu femeile și cu Maria,
mama lui Iisus, și cu frații Lui.”
I Corinteni 9, 5 . „N-avem oare dreptul s ă purtăm cu
noi o femeie sor ă, ca și ceilalți apostoli, ca și frații
Domnului, ca și Chefa?”
Galateni 1, 19 . „Iar pe altul din apostoli n-am v ăzut,
decât numai pe Iacov, fratele Domnului.”
Acești „frați ai Domnului” aminti ți de textele de mai
sus nu puteau s ă fie frați de sânge ai Mânt uitorului pentru c ă
în aceste texte sau altele nou-testamentare nu sunt aminti ți
niciodată fiii lui Iosif și ai Mariei . La fel nu se întâlne ște
expresia Maria și fiii săi, ci întotdeauna „Maria și frații
Lui”. Sfintele Evanghelii îl nu meau „fiul Mariei” numai pe
Iisus (Marcu 6, 3).
În Evanghelia dup ă Luca 2, 41-51 ne este prezentat
episodul singular din copil ăria Mântuitorului, „Iisus la 12
ani”. Deși călătoria la Ierusalim era un pelerinaj de familie,
Mântuitorul a c ălătorit numai cu Fecioara Maria și dreptul
Iosif, nefiind aminti ți alți membri, fra ți sau surori, ca f ăcând
parte din grupul de c ălători. În plus, dac ă Fecioara Maria ar
fi avut copii mai mici și i-ar fi l ăsat acasă trebuia s ă-i
încredințeze cuiva spre îngrijire, întrucât aceast ă călătorie
ținea mai bine de trei s ăptămâni (opt zile praznicul Pa știlor).
Mai mult, anumite texte evanghelice, ca de exemplu Matei 12, 46-50 și Marcu 3, 31-35, îi men
ționează pe așa-zișii
„frați ai Domnului” în calitate de sf ătuitori și ocrotitori ai Copyright © 2012, Achim S ărășan

191
Frații Domnului
Mântuitorului, ace știa revendicându- și și o atitudine de
tutelă pe care n-o puteau exercita decât fra ții mai mari
asupra celor mai mici. Ace știa îl sfătuiau pe Mântuitorul s ă
renunțe la activitatea Sa pe care ei nu o în țelegeau (Ioan 7,
2-5) și să se întoarc ă în Nazaret pentru c ă fariseii și
cărturarii căutau să-l piardă (Matei 12, 14; Marcu 3, 6; Luca
6, 11; Ioan 5, 18). Or, Ii sus n-ar fi putut s ă aibă frați mai
vârstnici decât El pentru c ă la Buna Vestire Maria era
fecioară (Isaia 7, 14; Matei 1,18-25; Luca 1, 27-34).
O altă dovadă că Iisus a fost Unicul N ăscut al Mariei
este faptul c ă, pe Cruce fiind Mântuitorul, a încredin țat-o pe
mama Sa spre îngrijire Sfântu lui Apostol Ioan (Ioan 19, 26-
27): „Deci Iisus, v ăzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care
îl iubea stând al ături a zis mamei Sale: Femeie, iat ă fiul tău!
Apoi a zis ucenicului: Iat ă mama ta! Și din ceasul acela
ucenicul a luat-o la sine.” Dac ă Iisus ar mai fi avut al ți frați,
atunci ar fi încredin țat-o pe mama Sa spre îngrijire acestora
și nu ucenicului S ău.
Un alt argument în sprijinul Fecioriei Maicii
Domnului îl aduce Sfântul Ioan Damaschinul (†749): „Rămâne așadar și după naștere Fecioar ă, cea pururea
Fecioară, necunoscând deloc b ărbat până la moarte. Chiar
dacă s-a scris: „ Și nu a cunoscut-o pân ă nu a născut pe fiul
ei cel Unul-N ăscut.» (Matei 1,25), trebuie s ă se știe că prim
născut este cel ce a fost n ăscut întâi, chiar dac ă ar fi unicul
născut. Cuvântul prim născut arată că s-a născut primul, dar
nu indică negreșit și nașterea altora… Cum ar fi admis
legătura cu bărbat, ea, care a n ăscut pe Dumnezeu și care a
cunoscut minunea din experien ța celor care au urmat?
Departe de acest gând! Nu este lucrul unei ra țiuni înțelepte
de a gândi asemenea lucruri și nici un caz de a le face.”
243

243 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica , Cartea IV, capitolul 14, p. 208-
209. Copyright © 2012, Achim S ărășan

192
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Cu trei veacuri înainte de Sfântul Ioan Damaschinul,
Fericitul Ieronim (†420) a spus: „Credem c ă Dumnezeu s-a
născut dintr-o Fecioar ă, căci așa citim (în Evanghelii); nu
credem că Maria a cunoscut b ărbat după naștere (a lui Iisus),
deoarece nic ăieri nu citim acest lucru.”244
Dar cine sunt de fapt fra ții Domnului?
O primă opinie este acea conform c ăreia acești „frați
ai Domnului” ar fi copii ai dreptului Iosif dintr-o c ăsătorie
anterioară logodnei cu Prea Sfânta Fecioar ă. Această opinie
este împărtășită de mai mul ți Sfinți Părinți și scriitori
bisericești din R ăsărit ca: Origen (†254), Clement
Alexandrinul (†cca. 230), Sfântul Efrem Sirul (†378), Sfântul Epifanie (†403); iar din Apus, Sfântul Ilarie de
Poiters (†366). Se pare c ă ei și-au format aceast ă convingere
influențați de Protoevanghelia lui Iacov (8, 3; 11, 2): „Eu
am fii și sunt om b ătrân. Ea este tân ără și mi-e team ă să nu
mă fac de râs în fa ța copiilor lui Israel.”
245
Această opinie este îns ă contrazis ă de Sfântul Ioan
Damaschin, care pe baza Tradi ției Bisericii din Ierusalim
afirmă că dreptul Iosif n-a mai fost c ăsătorit, ci și-a trăit
viața în feciorie. „Dar cum ea (Fecioara Maria) ajunge la
vârsta maturit ății și întrucât legea o oprea s ă mai rămână în
curtea templului, este dat ă de către preoți în mâinile unui
mire ca unui p ăzitor al fecioriei ei, lui Iosif, care pân ă la
această vârstă înaintată a păzit mai bine ca oricare altul

244 Fericitul Ieronim, Împotriva lui Helvidius , P. L. 23, 213.
245 I.G. Coman, Și cuvântul… , p. 319. (Protoevanghelia lui Iacov este
menționată pentru prima dat ă de Origen. Autorul se nume ște pe sine
Iacov (25, 1 – p. 327) și afirmă că trăiește în Ierusalim și că ar fi “fratele
Domnului”. Criticii acestei c ărți susțin că ar fi fost scris ă în secolul al II-
lea, dincolo de grani țele Palestinei, iar Decret um Gelasianum o declar ă
apocrifă, neautentic ă.) Copyright © 2012, Achim S ărășan

193
Frații Domnului
legea fecioriei sale.”246 Sfântul Ioan Damaschin și-a bazat
această afirmație și pe textul din Evanghelia dup ă Matei 1,
19: „Iosif logodnicul ei drept fiind …” În plus, Sfintele
Evanghelii îl numeau fiul lui Iosif numai pe Iisus: „…fiul lui Iosif…” (Luca 3, 23; Luca 4, 22); „…Iisus fiul lui Iosif din
Nazaret” (Ioan 1, 45); „Au nu este Acesta fiul teslarului?”
(Matei 13, 55).
Mai mult, Sfintele Evanghelii o numesc și pe mama
fraților lui Iisus, „Mar ia lui Cleopa” (Matei 27, 56); „Maria
mama lui Iacov și a lui Iosif, și mama fiilor lui Zevedeu”
(Matei 27, 56); „…între ele: Maria Magdalena, Maria,
mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosif, și Salomea,…” (Marcu
15, 40); „Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosif,
priveau unde L-au pus” (Marcu 15, 47); „ Și după ce a trecut
ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și
Salomea au cump ărat miresme ca s ă vină să-L ungă”
(Marcu 16, 1); „ Și stăteau lângă crucea lui Iisus, mama Lui
și sora mamei Lui Maria lui Cleopa… ” (Ioan 19, 25).
Faptul că mama „fra ților Domnului” este Maria lui
Cleopa – nu a lui Iosif – ex clude posibilitatea ca ace știa să fi
fost fiii lui Iosif, întrucât nu putea aceea și femeie s ă fie soție
a doi bărbați în acela și timp. Este surprinz ător faptul c ă
aceast
ă versiune a fost preluat ă mai târziu în Sinaxare și în
Cazanii.
Dacă „frații Domnului” nu sunt fiii lui Iosif dintr-o
căsătorie anterioar ă, atunci cine sunt ei ?
Istoricul iudeo-cre știn Hegesip (†180), fost episcop
în Țara Sfântă, consemneaz ă tradiția potrivit c ăreia Cleopa
era fratele dreptului Iosif. Informa ția este preluat ă și
transmisă de istoricul cre știn Eusebiu de Cezareea (†cca.

246 St. Jean Damascène, Sur la Dormition , I, 6, în Homélies sur la
nativité et la dormition , trad. Pierre Voulet, în Sources chrétiennes , nr.
80, Paris, 1961, p. 97 Copyright © 2012, Achim S ărășan

194
Viața și cinstirea Maicii Domnului
339): „Într-adev ăr Hegesip istorise ște că Cleopa era frate cu
Iosif;”247 „După ce Iacov cel Drept (cel Mic) a suferit
moarte de martir din acelea și motive ca și Domnul, a fost
așezat ca episcop Simeon, fiul lui Cleopa, unchi al
Domnului.”248 Cleopa este amintit doar de Evanghelia dup ă
Luca (24, 18), legat de ar ătarea Mântuitorului dup ă Înviere
celor doi ucenici ce mergeau la Emaus (Luca 24, 13-33).
Mai des amintit ă este Maria lui Cleopa, ea f ăcând
parte din grupul femeilor care-L urmau pe Mântuitorul și-I
slujeau Lui (Luca 8, 1-3). Sfântul Evanghelist Ioan o
numește „sora Maicii Domnului ” (Ioan 19, 25). Evangheliile
sinoptice vin cu alte am ănunte: Evanghelistul Matei,
relatând îngroparea Mântuitorului (27, 59-60), în versetul 61 o numește simplu „cealalt ă Marie”; Sfântul evanghelist
Marcu o nume ște Maria, „mama lui Iosif” (Marcu 15, 47),
ori „Maria, mama lui Iacov” (M arcu 16, 1) sau, „Maria lui
Iacov cel Mic și a lui Iosif” (Marcu 15, 40); de asemenea
Evanghelistul Matei o nume ște „Maria mama lui Iacov și a
lui Iosif” (Matei 27, 56).
Deci Iacov și Iosi (Iosif), men ționați de Sfintele
Evanghelii (Matei 27, 56; Marcu 15, 40) sunt „fiii Mariei” și
sunt aceea și cu primii doi din cei patru a șa-ziși „frați ai
Domnului” aminti ți în Matei 13, 55 și Marcu 6, 3. Dac ă ei
sunt numi ți de Sfintele Evanghelii „fra ții lui Iisus” în baza
vorbirii curente a limbii ebraice, f ără ca ei să fie copiii dup ă
trup ai Maicii Domnului, rezult ă că și ceilalți doi, Simeon și
Iuda, precum și „surorile Domnului” su nt rude ale lui Iisus
într-un grad mai îndep ărtat.

247 Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericeasc ă, III, 11 și IV, 22, 4, în
P.S.B. 13, Bucure ști, 1987, p. 116.
248 Ibidem , p. 171. Copyright © 2012, Achim S ărășan

195
Frații Domnului

Despre Iacov, Eusebiu din Cezareea spune c ă era
„unul din a șa numiții frați ai Domnului
249 și a fost numit de
Sfinții Apostoli Petru și Ioan primul episcop al
Ierusalimului. Era numit «cel drept» și a fost ucis de evrei
cu puțin înainte ca Vespasian s ă atace Ierusalimul.250 După
el a fost a șezat episcop Simeon, fiul lui Cleopa, despre care
amintesc Sfintele Evangheli i (Luca 24, 18; Ioan 19, 25),
vrednic s ă urce pe scaunul episcopal al acestei Biserici, ca
unul care era cum se spune, v ăr al Mântuitorului. Într-adev ăr
Hegesip istorise ște că, Cleopa era frate cu Iosif, logodnicul
Mariei.”251
Despre cel de-al patrulea „f rate al Domnului” Iuda,
Eusebiu din Cezareea scrie c ă el însuși se numea fratele
Domnului dup ă trup.252
Analizând informa țiile evanghelice și istorice
privitoare la cei patru „fra ți ai Domnului”, doar doi sunt
numiți fiii Mariei lui Cleopa, adic ă Iacov și Iosi (Marcu 15,
40; Matei 27, 56). Din cele prezentate mai sus reiese c ă
Cleopa era fratele dreptului Iosif. Maria lui Cleopa, so ția
acestuia, era cumnata lui Iosif și nu sora Maicii Domnului
cum o nume ște Evanghelia (Ioan 19, 25). Și Sfântul Ioan

249 Ibidem , p. 64-65.
250 Ibidem , p. 92-95.
251 Ibidem , p. 116.
252 Ibidem , p. 119. Fecioara
Maria Iosif
Mântuitorul
Iisus HristosCleopa Maria
Simeon Iuda Iacov Iosif Surori frațiCopyright © 2012, Achim S ărășan

196
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Damaschin – bazându-se pe Tradi ția Bisericii din secolul al
II-lea – afirm ă că drepții Ioachim și Ana au avut o singur ă
fiică la bătrânețe, pe Fecioara Maria, și chiar dac ă Maria lui
Cleopa este numit ă sora mamei Sale (Ana), nu se putea ca
într-o familie dou ă fete să aibă același nume, adic ă Maria.
În concluzie, putem spune c ă „frații Domnului” nu
puteau să fie fiii lui Iosif dintr-o c ăsătorie anterioar ă, și în
nici un caz fiii lui Iosif cu Feci oara Maria, ci erau de fapt
verii ai doilea ai Mântuitorului Iisus Hristos pe linia Fecioarei Maria, iar pe linia lui Iosif, care era considerat
tatăl lui Iisus, erau veri primari.
Dar se na ște o întrebare legitim ă: de ce c ărțile
Noului Testament îi men ționează cu termenul de fra ți –
ἀδελφος , și surori – ἀδελφαι când de fapt ei sunt rude mai
îndepărtate! Autorii c ărților Noului Testament fiind evrei
(iudei) și trăind în mediul iudaic au redat în scrierile lor
corespondentul grec ἀδελφος al cuvântului ebraic ah – frate;
sau ahim – fra
ți, fără să țină seama de sfera semantic ă mai
largă a termenului ebraic אח – frate, care mai înseamn ă și
văr, nepot, cuno ștințe, etc. C ă așa stau lucrurile,
argument ăm cu texte din Vechiul Testament care traduse în
limba greac ă au pierdut unele semnifica ții:
Facere 11, 31 . „Și a luat Terah pe Avram, fiul s ău, și
pe Lot, fiul lui Haran și nepotul s ău, și pe Sarai, nora sa…”
Facere 12, 5 . „Și a luat Avram pe Sarai, femeia sa,
pe Lot, fiul fratelui s ău…”
Din aceste texte deducem c ă Lot era nepotul lui
Avram de la fratele s ău Haran. Mai târziu în Facere 13, 8
„Atunci a zis Avram c ătre Lot: «S ă nu fie sfad ă între mine și
tine,… căci suntem fra ți.»”
Tot așa și în relația lui Iacov cu Laban, fratele
mamei sale: Copyright © 2012, Achim S ărășan

197
Frații Domnului
Facere 27, 43. „Acum dar, fiul meu, ascult ă povața
mea și sculându-te, fugi la Haran, în Mesopotamia, la fratele
meu Laban.”
Facere 13, 15. „Auzind Laban de sosirea lui Iacov,
fiul surorii sale, a alergat în întâmpinarea lui și,
îmbrățișându-l, l-a s ărutat și l-a sus în casa sa… Și a stat
Iacov la el o lun ă de zile. Atunci Laban a zis c ătre Iacov:
«Au dară îmi vei sluji în dar pentru c ă îmi ești frate?»”
Tot în loc de veri este folosit cuvântul fra ți în
Paralipomena 23, 22 „Eliazar îns ă a murit și n-a avut feciori,
ci numai fete și le-au luat de so ții fiii lui Chi ș frații (verii)
lor.”
Studiind lexicul limbii ebraice dar și aramaica,
dialect al limbii ebraice ce se vorbea în Țara Sfânt ă în
vremea Mântuitorului, vom constata c ă nici una dintre ele
nu posed ă un termen corespunz ător pentru v ăr. În textele
amintite în locul folosirii unor locu țiuni mai complicate ca
de exemplu „fiul unchiului s ău”, „fiul mamei sale” etc. a
fost folosit termenul de frate cu în țelesul mai larg de rudenie
mai apropiat ă sau mai îndep ărtată.
Termenul de „fra ți” este folosit și pentru a desemna
membrii aceluia și trib (II Regi 19, 12; Numeri 8, 26), ai
aceleiași familii sau semin ții (Neemia 3, 1; I Regi 20, 29),
dar și pentru a indica pe un cona țional (Ieșire 2, 12 și 4, 18;
Judecători 14, 3). Acela și termen de „fra ți” îl întâlnim și în
redarea unei rela ții de rudenie spiritual ă (Isaia 66, 20) sau
cum ne definim și noi „frați întru Iisus Hristos”.253
În concluzie putem spune cu toat ă convingerea c ă
„frații Domnului” n-au fost fiii Fecioarei Maria. Cercetarea
exegetico-teologic ă și cea istoric ă pe care am prezentat-o în

253 Vezi Wilhelm Gesenius, Hebräisches und Aramaisches
Handwörterbuch , vierzehnte Auflage, Leipzig, 1905, cuvânt “ah” Copyright © 2012, Achim S ărășan

198
Viața și cinstirea Maicii Domnului
rezumat confirm ă tradiția fermă și neîntrerupt ă a Bisericii
noastre despre Pururea F ecioria Maicii Domnului.
Copyright © 2012, Achim S ărășan

199
Cinstirea Maicii Domnului în cultul ortodox
Cinstirea Maicii Domnului
în cultul ortodox
Pe Fecioara Maria o cins tim în cultul ortodox mai
mult decât pe Îngeri și decât pe ceilal ți Sfinți. Datorit ă
calității sale de Maic ă a Domnului și implicit datorit ă rolului
ei în procesul de mântuire a lumii, Sfânta Fecioar ă este
preacinstit ă sau supravenerat ă (hiperdulia). I se cuvine
această preacinstire pentru c ă Sfânta Treime a g ăsit-o
vrednică ca în pântecele ei s ă se întrupeze Fiul lui
Dumnezeu. Ea a fost sfin țită prin lucrarea Treimic ă: Duhul
Sfânt s-a pogorât peste ea, Puterea Celui Preaînalt a
umbrit-o și în ea și-a alcătuit trup omenesc, din sângele și
carnea ei, Fiul lui Dumnezeu care s-a n ăscut din ea „la
plinirea vremii”.
Maica Domnului este venerat ă în cultul ortodox mai
mult și mai presus decât to ți sfinții, fiind „mai cinstit ă decât
Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii.”
Tatăl, Fiul și Sfântul Duh au cinstit-o alegând-o s ă fie Maica
Domnului pentru cur ățenia și vrednicia ei. Fiul ei, Domnul
nostru Iisus Hristos, a cinstit-o numind-o Mamă, dându-i
ascultare, iubind-o ca un fiu adev ărat. Deci cinstirea Maicii
Domnului a început cu cinstirea de care s-a bucurat din partea lui Dumnezeu.
A fost cinstit ă și de arhanghelul Gavriil care la Buna
Vestire a salutat-o cu cuvintele „Bucur ă-te ceea ce e ști plină
de har, Domnul este cu tine. Binecuvântat ă ești tu între
femei!” (Luca 1, 28). Acelea și cuvinte le aude Fecioara
Maria și când o viziteaz ă pe verișoara sa Elisabeta la
Ierusalim: „Binecuvântat ă ești tu între femei și binecuvântat Copyright © 2012, Achim S ărășan

200
Viața și cinstirea Maicii Domnului
este rodul pântecelui t ău” (Luca 1, 42). Cu acest prilej
Fecioara Maria, insuflat ă de Sfântul Duh, înal ță un minunat
imn de slav ă și mulțumire adus lui Dumnezeu. În acest imn
însă Maica Domnului î și precizeaz ă și propria ei pozi ție în
cadrul actului Întrup ării, precum și consecin țele ulterioare
ale cinstei cu care a î nvrednicit-o Dumnezeu: „M ărește
sufletul meu pe Domnul, și s-a bucurat duhul meu de
Dumnezeu, Mântuitorul meu. C ă a căutat spre smerenia
roabei Sale. C ă, iată, de acum m ă vor ferici toate neamurile.
Că mi-a făcut mie m ărire Cel Puternic…” (Luca 1, 46-49).
Sfânta Fecioar ă preveste ște prin aceste cuvinte pozi ția ei
privilegiat ă, excepțională între celelalte femei și venerația de
care urma s ă se bucure în toat ă lumea datorit ă rolului ei de
mare importan ță în istoria mântuirii. În acela și timp ea
conștientizeaz ă că toate acestea se vor împlini „pentru c ă
mi-a făcut mie m ărire Cel Puternic”.
Cinstirea Fecioarei Maria de c ătre oameni a venit
într-un mod direct, ca o consecin ță firească a aprecierii de
care s-a bucurat de la început, împodobit ă fiind cu toate
virtuțile, și datorită minunilor pe care le f ăcea Mântuitorul în
timpul activit ății Sale și a cuvânt ărilor Sale dumnezeie ști.
Ea fiind „Maica Domnului”, admira ția oamenilor fa ță de
Fiul său se răsfrângea și asupra ei: „Fericit este pântecele
care Te-a purtat și fericiți sunt sânii pe care i-ai supt!” (Luca
11, 27). La aceast ă apreciere f ăcută de o femeie din popor,
cu trimitere direct ă la Maica Domnul ui, Mântuitorul a
răspuns: „A șa este!” (Luca 11, 28).
Nu trebuie uitat ă cinstirea de care s-a bucurat Maica
Sfântă din partea apostolilor, a femeilor minorosi țe și a
primilor cre știni care o m ărturiseau ca Maic ă a Domnului.
Cinstirea ei a început deci înc ă din timpul vie ții ei, persoana
ei fiind întotdeauna asociat ă cu cea a dumnezeiescului ei
Fiu, fiind înconjurat ă cu dragoste și respect de cei din jur. Copyright © 2012, Achim S ărășan

201
Cinstirea Maicii Domnului în cultul ortodox
Sfântul Ioan Damaschin, în Omilia de la Adormirea
Maicii Domnului, ne-a spus c ă la acest moment din via ța
Maicii Sfinte (Adormirea ei) au fost de fa ță ceata
Apostolilor, a patriarhilor și a îngerilor, dar și comunitatea
creștină din Ierusalim, cu to ții închinându-i imne prin care îi
slăveau însu șirile dumnezeie ști, pream ărindu-i Adormirea.
Cu prilejul acesta credincio șii care erau de fa ță i-au
îmbrățișat și i-au sărutat trupul ei cel sfânt pentru a se
împărtăși și ei de sfin țenie și a primi binecuvântare.254
În primele trei secole Cinstirea Maicii Domnului a
continuat, dar în forme discrete. A fost perioada în care învățătura creștină se structura și se organiza. Cultul Maicii
Domnului a fost unul individual al cre știnilor din Biserica
Ierusalimului, legat îndeosebi de locurile unde a tr ăit Maica
Domnului și de mormântul ei din Gr ădina Ghetsimani.
Începutul secolului al IV-lea, prin Edictul de la Milan din anul 313, a adus schimb ări majore în organizarea Bisericii
creștine, dezvoltându-se cultul religios. În cadrul acestuia se
amplifică și cultul mariologic prin compozi țiile poetice ale
Sfântului Efrem Sirul, Sfântului Grigorie de Nazians și ale
altor Sfin ți Părinți. Sfântul Ambrozie motiveaz ă această
dezvoltare a cultului Maicii Domnului spunând: „Cine este mai de cinste decât Maica Domnului?”
255
În prima jum ătate a secolului al V-lea, cultul
Fecioarei Maria a avut o dezvoltare exploziv ă, mereu
crescândă, mai ales din cauza ereziei lui Nestorie.256

254 Sfântul Ioan Damaschin, Homilia I In dormitionem B. V. Mariae ,
Migne P.G. XCVI, col. 705 A-B; 713C; 737A .
255 Sfântul Ambrozie, De virginibus , II, 2, 7, P.L. t. XVI, col. 220B.
256 Nestorie sus ținea că în ființa lui Hristos ar exista dou ă persoane
diferite (dioprosopism): una dumnezeiasc ă și una omeneasc ă. În
consecință Fecioara Maria a n ăscut doar pe omul Hristos și nu poate fi
numită Născătoare de Dumnezeu, ci numai N ăscătoare de om
(antropotokos), sau cel mult N ăscătoare de Hristos (Hristotokos). Copyright © 2012, Achim S ărășan

202
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Denumirea Θεοτόκος – Theotokos („N ăscătoare de
Dumnezeu”) dat ă Fecioarei Maria, a fost ridicat ă la
însemnătatea ce i se cuvenea.257
Strâns legate de doctrina marial ă a theotokiei Sfintei
Fecioare s-a afirmat și dezvoltat și cea a aiparteniei, adic ă
Pururea Fecioria Maicii Sfinte. Dup ă aceea cultul Maicii
Domnului se va dezvolta nestingherit și destul de repede.

Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes din anul 431 a condamnat erezia
lui Nestorie și a stabilit doctrina ortodox ă cu privire la firile divin ă și
umană ale Mântuitorului astfel: „În Iisus Hristos sunt dou ă firi, una
divină și alta uman ă, dar o singur ă persoană, cea divin ă a Fiului lui
Dumnezeu. Leg ătura dintre ambele firi este o leg ătură firească
ipostatică, nu numai una moral ă. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este
consubstan țial cu Tat ăl după Dumnezeire și consubstan țial cu noi dup ă
umanitatea pe care a primit-o în sânul Fecioarei Maria.”
257 I. Rămureanu, Nestorianismul. Sinodul III Ecumenic de la Efes din
431, în Istoria Bisericeasc ă Universal ă, vol. I, Bucure ști, 1975, p. 252. Copyright © 2012, Achim S ărășan

203
Instituirea s ărbătorilor închinate Maicii Domnului
Instituirea s ărbătorilor închinate
Maicii Domnului
Unii cercet ători ai istoriei cre știnismului sus țin că
prima sărbătoare închinat ă Maicii Domnului a fost una care
avea ca obiect maternitatea divin ă în general și îndeosebi
zămislirea cea mai presus de fire. S ărbătoarea era numit ă
Pomenirea Sfintei N ăscătoarei de Dumnezeu și Pururea
Fecioarei Maria. Această sărbătoare se ținea în Biserica
Antiohiei înc ă de la sfâr șitul secolului al IV-lea, în preajma
Crăciunului, fiind strâns legat ă de Nașterea Domnului.258
În Apus, s ărbătorirea Maicii Domnului era legat ă tot
de momentul na șterii Domnului, astfel: în Galia începând cu
secolul al VI-lea (18 decembrie) și în Spania începând cu
secolul al VII-lea, hot ărâre luată la Sinodul de la Toledo din
656. Se pare c ă aceste tradi ții au determinat mai târziu
stabilirea s ărbătorii Soborul Maicii Domnului în 26
decembrie, ca o s ărbătoare recapitulativ ă închinată Maicii
Sfinte.
Ulterior, începând cu a doua jum ătate a secolului al
VI-lea, s-au stabilit și alte sărbători legate de evenimente
deosebite din via ța Maicii Domnului. Vom încerca s ă le
prezentăm în ordine cronologic ă.
1. Nașterea Maicii Domnului (Sfânta Măria mică)
la 8 septembrie.

258 La première fête mariale en Orient et en Occident , în rev. Echos
d’Orient , XXVI, 1923, p. 129-152; F. Cabrol în Dictionnaire
d’Archéologie chrétienne et de Liturgie , t. V, col. 1416; Sejorné în
Dictionnaire de Théologie Catholique , t. XIV, col. 927. Copyright © 2012, Achim S ărășan

204
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Unii teologi situeaz ă începutul acestei s ărbători în
prima jum ătate a secolului al V-lea, folosind urm ătorul
raționament: s ărbătoarea este în uz la Bisericile
necalcedoniene, la Cop ții egipteni ce o s ărbătoresc la 9
mai259 și la Iacobi ții sirieni. Având în vedere c ă ei s-au rupt
de Biserica R ăsăriteană după Sinodul al IV-lea ecumenic,
Calcedon 451, și ulterior n-au mai preluat nimic din
învățătura și cultul răsăritean, se pare c ă sărbătoarea Na șterii
Maicii Domnului era în uz în întregul R ăsărit creștin la
începutul secolului al V-lea. S ărbătoarea a fost ini țial legată
de Sfințirea în Ierusalim a unei Biserici închinate Fecioarei
Maria.260
Sărbătoarea Na șterii Maicii Domnului în Apus s-a
introdus sub influen ța patriarhului Cons tantinopolului de
papa Serghie I (687-701). Generalizarea ei în Apus s-a f ăcut
abia în secolele IX-X . O atestare indirect ă a vechimii acestei
sărbători în R ăsăritul ortodox sunt compozi țiile liturgice
Condacul și icosul sărbătorii ale lui Roman Melodul (†560)
și canonul Utreniei scris de Sfântul Andr ei Criteanul (715,
†740)261.
Mai târziu în secolul al VIII-lea, legat de aceast ă
sărbătoare, Biserica R ăsăriteană a rânduit la 9 septembrie
pomenirea sfin ților, drep ților și dumnezeie știlor părinți ai
Maicii Domnului, Ioachim și Ana.
2. Intrarea în Biseric ă a Maicii Domnului
(Vovidenia sau Ovidenia ) la 21 noiembrie.
Această sărbătoare a fost rânduit ă în amintirea zilei
în care Sfin ții Ioachim și Ana au dus-o pe prunca Maria în

259 O.H. Burmester, The Egiptian or Coptic Church. A detailed
description of her liturgical Services and the rites and ceremonies
observed in the administration of her Sacraments , Cairo, 1967, p. 15.
260 A. Baumstark, Liturgie comparée, III, éd. Revue par B. Botte O.S.B.
Chevêtogne, 1953, p. 210
261 Mineiul pe luna septembrie, ziua 8 Copyright © 2012, Achim S ărășan

205
Instituirea s ărbătorilor închinate Maicii Domnului
vârstă de peste trei ani s ă o închine slujirii lui Dumnezeu,
după cum au promis. Prunca va r ămâne aici 12 ani, deci
până la vârsta de peste 15 ani.
Sărbătoarea Intr ării în Biseric ă este cea mai nou ă
sărbătoare închinat ă Maicii Domnului. Ini țial ea a fost legat ă
de serbarea anual ă a sfințirii bisericii Sfânta Maria cea
Nouă, zidită de împ ăratul Iustinian aproape de ruinele
Templului din Ierusalim și sfințită la 21 noiembrie 543.
Până la sfârșitul secolului al VII-lea s ărbătoarea a fost
generalizat ă în tot Orientul.262 În Apus, ea a fost introdus ă
mai greu, începând cu secolul al XI-lea în Anglia, secolul al
XIV-lea în Fran ța. Generalizarea ei s-a f ăcut în Biserica
Romano-Catolic ă în 1472 de papa Sixt IV. Papa Pius V
(1566-1572) a anulat-o și papa Sixt V a reintrodus-o la
1585.263
3. Buna-Vestire (Blagoveștenie ) la 25 martie.
Blagoveștenia, termen de origine slav ă, este cea mai
veche sărbătoare confirmat ă de documente. Este singura
sărbătoare a Maicii Sfinte cu suport scripturistic (Luca 1,
26-38) și a fost rânduit ă în amintirea zilei în care
arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria c ă va naște pe
Mesia. E ziua în care s-a și zămislit Dumnezeiescul Prunc în
pântecele Fecioarei. În cinstea acestei s ărbători s-au rostit
cuvântările rămase celebre ale patriarhului Proclu al
Constantinopolului (†446).264 De altfel, pentru a marca
această zi din via ța creștinilor, înc ă din secolul al IV-lea s-a

262 B. Capelle, Les fêtes mariales , în vol. L’Église en prière.
Introduction à la Liturgie , réd. par A.G. Martimort, Tournai, 1961, p.
762.
263 Silvestru B ălănescu, Sărbătoarea Intr ării în Biseric ă a Prea Sfintei
Născătoare de Dumnezeu , în rev. B.O.R. an II, nr. 1/1875, p. 67-72; H.
Leclerq, Fête de la Présentation de Maria , în Dictionnaire
d’Archéologie chrétienne et de Liturgie , t. XIV, col. 1729-1731.
264 Migne, P.G. t. LXV, col. 679. Copyright © 2012, Achim S ărășan

206
Viața și cinstirea Maicii Domnului
construit la Nazaret o Biseric ă în locul unde Fecioara Maria
a primit vizita arhanghelului Gavriil.
La începuturile ei, data acestei s ărbători era diferit ă
în funcție de zone: în R ăsărit la 5 ianuarie, apoi 25 martie
din prima jum ătate a secolului al V-l ea, când s-a generalizat
data de 25 decembrie ca zi de aniversare a Na șterii
Domnului; în Apus (Spania, Galia, nordul Italiei), Buna-
Vestire se aniversa la 18 decembrie. Generalizarea s ărbătorii
Bunei-Vestiri în Apus a fost f ăcută de papa Leon II (681-
683) cu denumirea Festum E xpectationy Partus Beatae
Marie Virginis – Sărbătoare a așteptării Nașterii Domnului.
Data de 25 martie s-a generalizat în lumea catolic ă din
secolul al XI-lea. Numai Armenii au o alt ă dată de serbare a
Bunei-Vestiri, în 7 aprilie, datorit ă menținerii calendarului
pe stil vechi, ei s ărbătorind Na șterea Domnului în 6
ianuarie.
4. Adormirea Maicii Domnului (Sfânta M ărie
Mare ) 15 august.
A fost rânduit ă în amintirea zilei în care Fecioara
Maria și-a încheiat vie țuirea pe p ământ.265
Știri documentare despre existen ța acestei s ărbători
avem din secolul al V-lea.266 Se pare c ă inițial sărbătoarea
Adormirii era la 15 ianuarie. Generalizarea acestei s ărbători
în Răsărit este legat ă de construirea și sfințirea în gr ădina
Ghetismani a Bisericii Maicii Domnului de împ ăratul
bizantin Mauriciu (582 -603), tot el fixând și data sărbătorii
la 15 august.267 În Apus s ărbătoarea Adormirii este

265 M. Pâslaru, Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. Vechimea ei și
locul unde se afl ă mormântul Sfintei Fecioare Maria , în rev. Glasul
Bisericii , XIX, Nr. 7-8/1960, p. 585 u.
266 Funk-Bihlmeyer, Lehrbuch der Kirchengeschichte , vol. VI,
Paderboru, 1911, p. 238.
267 Nichifor Calist, Istoria Bisericii , XVII, 28, P.G. t. CXLVII, col. 292. Copyright © 2012, Achim S ărășan

207
Instituirea s ărbătorilor închinate Maicii Domnului
introdusă de papa Teodor I (642-649).268 Ulterior Biserica
Apuseană, inspirându-se dintr-o veche tradi ție pioasă, a fixat
o nouă sărbătoare, la trei zile dup ă Adormire, când Sfânta
Fecioară a fost ridicat ă cu trupul la cer.269 Tradiția a trecut și
în Răsărit, fiind consemnat ă în cărțile noastre de slujb ă.270
Pornind de la aceast ă legendă pioasă și înscriindu-se pe linia
dezvoltării exagerate a cultului Maicii Domnului, Biserica
Romano-Catolic ă a decretat o nou ă dogmă, și anume
Ridicarea cu trupul la cer a Sf intei Fecioare Maria în 1950
(Assumptio Beatae Mariae Virginius).271
Privind retrospectiv cele de mai sus, conchidem c ă
aceste sărbători fac parte din gr upul Praznicelor Împ ărătești,
fiind reprezentate iconografic pe Sfintele Catapetesme ale Sfintelor altare. Fecioara Maria este supranumit ă și
Împărăteasa cerului. Dar cultul dezvoltat în jurul
personalit ății sale nu s-a impus singur , individual, ci strâns
legat de cel al Mântuitorului, al Celui ce s-a n ăscut din ea.
Dintre aceste s ărbători ale Maicii Domnului,
sărbătoarea Bunei Vestiri nu este una proprie Fecioarei
Maria ci una deopotriv ă și a Mântuitorului, pentru c ă de fapt
ea comemoreaz ă zămislirea Pruncului Iisus în pântecele
Fecioarei. La fel și sărbătoarea Na șterii Domnului nu este
una proprie Mântuitorului ci deopotriv ă și a Maicii
Domnului, pentru c ă nu poți vorbi de Na șterea Domnului
Iisus Hristos f ără să amintești de Fecioara Maria, cea care

268 Anton Baumstark, op. cit. , p. 210.
269 Calist Nichifor, Istoria Bisericii , Cartea a II-a, cap. 21 ș.u. și Cartea a
XV-a, cap.14, P.G. t. CXLV, col. 809 ș.u. și t. CXLVII, col. 44 .
270 Sinaxarul din ziua a 15-a din Mineiul pe luna August, Edit.
Institutului Biblic, Bucure ști, 2003; Viețile Sfințiilor pe luna August , p.
207, Edit. Episcopia Romanului, 1998, etc.
271 F. Cabrol, Fête de l’Assomption , în Dictionnaire d’Archéologie
chrétienne et de Liturgie , t. I, col. 2995-3001; A. Raès, Aux origines de
la fête de l’Assomption , în Orientalia Christiana Periodica, Roma, XII,
1946, p. 262-274 Copyright © 2012, Achim S ărășan

208
Viața și cinstirea Maicii Domnului
L-a născut. De fapt privim aceste dou ă sărbători ca un tot
unitar pentru c ă Nașterea Domnului este rezultatul Bunei
Vestiri. Probabil din aceast ă cauză creștinii au sim țit nevoia
să l e g e d e s ărbătoarea Na șterii Domnului o s ărbătoare
recapitulativ ă pentru Maica Domnului, necesitate
materializat ă în stabilirea în 26 decembrie a s ărbătorii
Soborul sau Adunarea Prea Sfintei N ăscătoare de
Dumnezeu. Sărbătoarea dateaz ă dinainte de Sinodul din
Calcedon, 451, de vreme ce o g ăsim la eterodoc șii din
Răsărit. Mai târziu în secolu l al VII-lea, canonul 79 al
Sinodului Trulan face referire la tradi țiile dezvoltate în jurul
acestei sărbători.272
De-a lungul timpului, cu privire la anumite minuni
săvârșite prin mijlocirea Maicii Domnului sau ar ătări ale ei
anumitor credincio și, s-au stabilit și alte zile comemorative
consacrate în calendar. Amintim:
1. Vinerea Izvorului T ămăduirii – în vinerea din
Săptămâna Luminat ă (Sinaxarul din Penticostar
din aceast ă zi);
2. Acoperământul Maicii Domnului – la 1
octombrie (Mineiul pe luna octombrie, Sinaxarul la 1 octombrie). S ărbătoarea e legat ă de arătarea
Maicii Domnului în cartierul Vlaherne din Constantinopol Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos, în timpul împ ăratului Leon
Înțeleptul, 886-911. La noi s ărbătoarea a fost
preluată de la ruși în secolul al XII-lea;
3. Zămislirea Sfintei Fecioare – la 9 decembrie (în
calendar și sinaxare e trecut ă ca „Zămislirea
Sfintei Ana”; consider ăm că este mai corect s ă
fie numit ă „Zămislirea Sfintei Fecioare de c ătre

209
Instituirea s ărbătorilor închinate Maicii Domnului
Sfânta Ana”) cu nou ă luni înainte de Na șterea
Maicii Domnului;
4. Punerea în racl ă a cinstitului ve șmânt al Maicii
Domnului – la 2 iulie (Mineiul pe luna iulie,
Sinaxarul la 2 iulie);
5. Punerea în racl ă a brâului Maicii Domnului – 31
august (Mineiul pe luna august, Sinaxarul la 31 august);
6. Minunea Maicii Domnului – 1 septembrie
(Mineiul pe luna sept embrie, Sinaxarul la 1
septembrie).

210
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Cinstirea Maicii Domnului în
rugăciuni și cântări (Cultul Maicii
Domnului)
Sfânta noastr ă Biserică o cinste ște pe Maica
Domnului într-un mod deosebit, f ără însă a substitui pe
Mântuitorul nostru, Unicul Mijlo citor, cu Fecioara Maria în
cult și rugăciuni. Cinstirea Maicii Domnului în cult deriv ă
nemijlocit din credin ța în Iisus Hristos și o găsim practicat ă
din primele zile ale cre știnismului. O cinstim pe Maica
Sfântă ca MAMĂ a lui Iisus Hristos, în pântecele c ăreia s-a
întrupat, luându- și trup și sânge din trupul ei. O cinstim
pentru că L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat mai
presus de fire și de cuvânt a șa cum și zămislirea s-a f ăcut
mai presus de fire. O cinstim pentru c ă L-a hrănit și purtat în
brațe pe Mântuitorul și buzele ei L-au s ărutat cu dragoste
maternă. O cinstim pentru c ă după Înălțarea la cer a Fiului
Său a devenit împreun ă rugătoare și mijlocitoare a noastr ă
către Dumnezeu, „c ăci mult poate rug ăciunea Maicii spre
îmblânzirea St ăpânului”. Toate aceste aspecte sunt surprinse
în cultul nostru cre știn reflectat în c ărțile de slujb ă care
conțin Revela ția dumnezeiasc ă exprimat ă la nivelul de
înțelegere al credincio șilor.
Cultul Maicii Domnului este legat de cultul Fiului
Său, al Mântuitorului, deci nu este un cult de sine st ătător.
Prin rugăciuni o conjur ăm pe Maica Domnului, care a
devenit Maic ă a noastră a tuturor, s ă se roage împreun ă cu
noi Fiului S ău ca să ne ajute, a șa cum în urma rug ăciunii ei Copyright © 2012, Achim S ărășan

211
Cinstirea Maicii Domnului în rug ăciuni și cântări (Cultul
Maicii Domnului)
la nunta din Cana Galileei, Mânt uitorul i-a ajutat pe cei de
acolo pref ăcând apa în vin.
Din imnele închinate Fecioarei Maria r ăzbate
misterul, taina divin ă care ne ajut ă să înțelegem Taina
Întrupării dar și misterele întregii Revela ții divine. Prin
intermediul imnelor ne exprim ăm iubirea și venerația față de
Fecioara, ele fiind sufletul piet ății ortodoxe, partea ei
centrală care ne înc ălzește și însuflețește întreaga noastr ă
ființă. Nu exist ă slujbă bisericeasc ă în cadrul c ăreia să nu
existe rug ăciuni sau cânt ări în cinstea Maicii Domnului. Ea
este lăudată alături de al ți sfinți în fiecare zi liturgic ă a
anului bisericesc prin tropare, stihiri, canoane pe care le
găsim în cărțile de slujb ă, în Octoih, Triod, Penticostar,
Minee, Ceaslov etc. De regul ă, ultima stihir ă ce se cânt ă în
timpul slujbelor biserice ști – de exemplu la slujba Vecerniei,
la „Doamne strigat-am…”, la Stihoavn ă, la Sedelnele și
Laudele Utreniei, la taina Sfântului Maslu, la ierurgii și la
Fericiri în cadrul Sfintei Liturghii – precedat ă de „Și
acum…” este închinat ă Născătoarei de Dumnezeu.
În Minee, la slujbele Vecerniei și Utreniei din zilele
de sărbătoare ale Maicii Domnului, imnele liturgice prezint ă
în rezumat semnifica ția acestor s ărbători, modul în care Fiul
S-a coborât pe p ământ asumându- și firea noastr ă
omeneasc ă. Totodată, aceste imne sunt r ăspunsul pe care noi
oamenii l-am dat acestei chem ări sfinte de însu șire a harului
dumnezeiesc, har pe care îl primim permanent în Biseric ă
prin intermediul Sfintelor Taine. Aceste imne liturgice ne ajută să intrăm în sfera misterului divin pe care îl sesiz ăm și
îl trăim în Biseric ă. Ne ajută să înțelegem „taina mântuirii
noastre”. De exemplu, „M ăcar că, prin vrerea lui Dumnezeu,
și alte fericite femei sterpe au odr ăslit, dar Maria a str ălucit
mai presus decât to ți cei născuți, cu Dumnezeiasc
ă cuviință.
Căci din maic ă neroditoare în chip pream ărit născându-se, a Copyright © 2012, Achim S ărășan

212
Viața și cinstirea Maicii Domnului
născut cu trup pe Dumnezeul tuturor mai presus de fire, din
pântece f ără de sămânță: singură fiind ușa a Unuia-N ăscut
Fiul lui Dumnezeu, prin care trecând încuiat ă a păzit-o Și
toate cu în țelepciune terminându-le, precum Însu și știe,
tuturor oamenilor a lucrat mântuire.”273
Cel mai mult cântat eveniment din via ța Maicii
Domnului în cultul nostru cre știn este momentul Bunei
Vestiri, aceasta mai ales datorit ă consecin țelor Întrup ării
Fiului lui Dumnezeu, în planul mântuirii noastre. Pe de o
parte, se reliefeaz ă venirea pe p ământ a Fiului lui Dumnezeu
ca o consecin ță a iubirii lui Dumnezeu fa ță de lume; pe de
altă parte, se încearc ă explicarea evenimentului în sine.
„Făcătorul milostivindu-se de f ăptură și de adâncul
îndurărilor Sale fiind înduplecat, vine s ă se sălășluiască în
pântecele Fecioarei, copilei lui Dumnezeu, c ătre care marele
arhanghel a venit zicându-i: Bucur ă-te ceea ce e ști de
Dumnezeu cu har d ăruită! Acum Dumnezeul nostru este cu
tine. Nu te însp ăimânta de mine mai marele voievod al
Împăratului! C ăci ai găsit harul pe care Eva, str ămoașa ta l-a
pierdut de demult și vei zămislii și vei naște pe cel de o
ființă cu Tatăl.” 274
Imnele închinate Maicii Domnului, ca de fapt toate
compozițiile liturgice, sunt de cea mai înalt ă teologie. Ele
încearcă într-un limbaj mai accesibil s ă explice tainele
credinței noastre. „Trimis a fost din cer Gavriil arhanghelul
să binevesteasc ă Fecioarei z ămislirea. Și venind în Nazaret,
cugeta întru sine, de minune sp ăimântându-se: Cum cel ce
este necuprins întru cele de sus, din Fecioar ă va să se nască?
Cel ce are scaun cerul și așternut picioarelor p ământul, în
pântec de fecioar ă încape. Spre Care cei cu câte șase aripi și

213
Cinstirea Maicii Domnului în rug ăciuni și cântări (Cultul
Maicii Domnului)
cu ochi mul ți a privi nu pot. Acela nu mai prin cuvânt a se
întrupa dintr-însa a binevoit! Al lui Dumnezeu este cuvântul
acesta. Deci, pentru ce stau și nu grăiesc Fecioarei? Bucur ă-
te cea plin ă de har, Domnul este cu tine! Bucur ă-te
Fecioară! Bucură-te mireas ă, care nu știi de mire! Bucur ă-te
Maica Vie ții! Binecuvântat este rodul pântecelui t ău!”275
Având în vedere c ă aceste imne liturgice închinate
Maicii Domnului au fost compuse de Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Grigore Teologul, Sfântul Ioan al Antiohiei, Sfântul Sofronie al Ierusalimului, Cosma Melodul, Roman Melodul, Sfântul Ioan Damaschin etc., în țelegem înalta gândire
teologică pe care o transmit ele într-o form ă atât de
accesibilă. În aceste imne este exemplificat ă și Theotokia –
calitatea de N ăscătoare de Dumnezeu și Aipartenia –
Pururea Fecioria Maicii Domnului.
Un mesaj cu totul deodebit ni-l transmit imnele
liturgice din canonul Catavasiilor, cântarea a IX-a, de la toate sărbătorile. Irmoasele s ărbătorilor ce se cânt ă la Sfânta
Liturghie contureaz ă dimensiunile Maicii Sfinte și rolul ei în
procesul mântuirii, dar și frumuse țea actului Întrup ării. De
exemplu „M ărește suflete al meu pe cea mai cinstit ă și mai
mărită decât o știle cele de sus. Tain ă străină văd și
preamărită, cer fiind pe ștera, scaun de heruvimi Fecioara,
ieslea sălășuire, întru care s-a culcat cel neînc ăput, Hristos
Dumnezeu, pe care l ăudându-L Îl m ărim.”
276 Sau:
„Bineveste ște pământule, bucurie mare. L ăudați ceruri
mărirea lui Dumnezeu. Ca de un sicriu însufle țit al lui
Dumnezeu nicicum s ă nu se ating ă mâna necredincio șilor,
iar buzele credincio șilor fără tăcere, glasul îngerului

214
Viața și cinstirea Maicii Domnului
cântând, cu bucurie s ă strige: N ăscătoare de Dumnezeu
bucură-te cea plin ă de dar, Domnul este cu tine.”277 .
Toate imnele închinate S ărbătorilor Maicii
Domnului, adic ă Nașterea Maicii Domnului, Intrarea în
Biserică a Maicii Domnului, Buna Vestire, Adormirea
Maicii Domnului, dar și praznicul împ ărătesc al Na șterii
Domnului reu șesc să ne transpun ă în sfera divinului,
înțelegând dimensiunile miracolelor acestor evenimente,
taina lor. Expresiile „Tain ă minunată și neobișnuită văd, cer
fiind peștera, scaun de heruvimi Fecioara” sau „Fecioara
astăzi naște…” eviden țiază și intensitatea st ărilor emoționale
pe care le tr ăim noi credincio șii, dar și faptul c ă reușim să
înțelegem și ne bucur ăm de descoperirea tainelor
dumnezeie ști.
Analizând cultul Fecioarei Maria, N. Buzescu a
afirmat: „Cultul Preasfintei N ăscătoare de Dumnezeu are o
amploare covâr șitoare în Biserica noastr ă ortodoxă, întrucât
Fecioara Maria este considerat ă centrul istoriei mântuirii
neamului omenesc. Acest cult ne introduce direct într-o atmosferă pur spiritual ă, dumnezeiasc ă, iar toată bogăția și
frumusețea lui literar-poetic ă nu pot fi în țelese decât
duhovnice ște, prin acceptarea miraculosului, a paradoxului,
așa cum au fost transmise Bisericii prin Tradi ție. Mineele
sunt pentru noi o sinfonie a sacrului și miraculosului, ca
irumpere în sfera uman ă a puterii dumnezeie ști. Or,
evenimentul crucial al penetra ției divinului în uman este
evenimentul Buneivestiri.
Din acest moment, Fecioa ra Maria devine un
exponent al întregii revela ții și spre ea converg Sfintele
Scripturi ale Vechiului și Noului Testament. Este adev ărat
că în Noul Testament nu se vorbe ște pe larg de Sfânta
Fecioară decât în momentul Buneivestiri, la Na șterea

215
Cinstirea Maicii Domnului în rug ăciuni și cântări (Cultul
Maicii Domnului)
Domnului, la fuga în Egipt, apoi în câteva împrejur ări din
viața Mântuitorului, când este ar ătată ca maică a Sa, Maica
Domnului, apoi la R ăstignire, îngropare și la Cincizecime,
când Maica Domnului era împreun ă cu Sfinții Apostoli.
Datele istorico-scripturistice sunt foarte sumare,
chiar sărace, ceea ce ar putea fi interpretat ca o situa ție
minoră a Maicii Domnului în ansamblul vie ții lui Hristos. În
schimb, tradi ția Bisericii supline ște aceste date și ne
furnizează elemente completive de o uimitoare bog ăție în
legătură cu persoana Preasfintei N ăscătoare de Dumnezeu,
ceea ce denot ă că tradiția are un con ținut revela țional mult
mai profund decât Sfânta Scriptur ă, care e și ea o form ă
scrisă a tradiției. Acest con ținut mai bogat a fost consemnat
în cărțile de cult și dezvoltat teologic și dogmatic în Minee,
Triod, Octoih și Penticostar.”278
Din secolul al V-lea, cultul Maicii Domnului s-a
dezvoltat și mai mult. Hot ărârile sinoadelor ecumenice de la
Efes (431) și Calcedon (451) prin care Fecioara Maria a fost
proclamat ă „Născătoare de Dumnezeu” și „Pururea
Fecioară” au fost transpuse în formul ări liturgice, în mod
special în cadrul Sfintei Liturghii. La sfâr șitul ecteniilor se
rostește solemn: „Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata,
mărita, Stăpâna noastr ă, de Dumnezeu N ăscătoarea și
pururea Fecioara Maria, cu to ți sfinții să o pomenim”, iar
cântarea imnului marianic este precedat ă de rostirea
solemnă a formulei: „Mai ales pentru Preasfânta, curata,
preabinecuvântata, m ărita Stăpâna noastr ă, de Dumnezeu
Născătoarea și Pururea Fecioara Maria.” Introducerea
acestor defini ții dogmatice de c ătre Sfinții Părinți în cadrul
Sfintei Liturghii, slujba religioas ă cea mai intens frecventat ă

216
Viața și cinstirea Maicii Domnului
de credincio și, a avut un scop bine precizat și anume acela
de popularizare a cinstirii Ma icii Domnului în credin ța
noastră și implicit în cult și rugăciune. Cinstirea Maicii
Domnului a ajuns la momentul de culme în secolele VII-VIII. Sfântul Ioan Damaschin, numit și Psalmistul Noului
Testament, contribuie decisiv la consacrarea definitiv ă a
dogmei Theotokos – N ăscătoare de Dumnezeu – în lucrarea
Dogmatica, cartea a III-a și a IV-a. Tot de la el ne-a r ămas și
imnul De tine se bucur ă ce se cânt ă la Liturgia Sfântului
Vasile cel Mare.
Dintre imnele Maicii Domnului, cele mai larg
răspândite sunt: axionul Cuvine-se cu adev ărat, imnul
Acatist Apărătoare Doamn ă și troparul Născătoare de
Dumnezeu Fecioar ă.
Imnul Cuvine-se cu adev ărat poate fi considerat o
mărturisire liturgic ă a credinței Bisericii în Maica Domnului
și are două părți: „Ceea ce e ști mai cinstit ă decât Heruvimii
și mai mărită
fără de asem ănare decât Serafimii, care f ără
stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai n ăscut, pe tine, cea cu
adevărat Născătoare de Dumnezeu te m ărim” – este irmosul
cântării a IX-a a canonului din Vinerea Mare279 și a fost
compus de Sfântul Cosma Melodul, episcop de Maiuma din 742, prieten cu Sfântul Ioan Damaschin. Tot Sfântul Cosma a scris și irmosul cânt ării a IX-a al canonului În ălțării Sfintei
Cruci. Prima parte a axionului, „Cuvine-se cu adev ărat să te
fericim pe tine, N ăscătoare de Dumnezeu, cea pururea
fericită și prea nevinovat ă și Maica Dumnezeului nostru”,
datează din secolul al X-lea și este de origine atonit ă.
280

279 Triod, Edit. Institutul Biblic, Bucure ști, 2000, p. 616.
280 De aceast ă parte a imnului se leag ă următoarea istorioar ă: Pe Sfântul
Munte Athos se afla și o chilie cu hramul Adormirea Maicii Domnului
ce ținea de m ănăstirea Pantocrator și avea doi vie țuitori, unul b ătrân și
celălalt tânăr. Cel bătrân avea obiceiul ca în fiecare sâmb ătă seara să
meargă la slujba Vecerniei și să privegheze la Biserica mare numit ă Copyright © 2012, Achim S ărășan

217
Cinstirea Maicii Domnului în rug ăciuni și cântări (Cultul
Maicii Domnului)
Imnul acatist „Ap ărătoare Doamn ă, pentru biruin ță
mulțumire, izb ăvindu-ne din nevoi, N ăscătoare de
Dumnezeu aducem ție noi robii t ăi. Și ca ceea ce ai st ăpânire
nebiruită, slobozește-ne dintru toate nevoile, ca s ă strigăm
ție: Bucur ă-te mireas ă pururea Fecioar ă!” este și condacul
sărbătorii Bunei Vestiri. A fost compus probabil de Roman
Melodul. În 626 Constantinopo lul era asediat de trupe
avaro-persane, împ ărat fiind Heraclie ( 610-641). În timpul
luptelor s-a ar ătat pe ziduri Fecioara Maria, ocrotitoarea

Protaton din Karyes. În seara zilei de 10 spre 11 iunie 980, c ălugărul cel
bătrân a plecat la priveghere dup ă obicei și cel tânăr a rămas în chilie.
După puțin timp la u șa chiliei a venit un monah tân ăr, a bătut la ușă și a
cerut găzduire iar ucenicul cel tân ăr l-a primit. La vremea utreniei,
ucenicul și monahul oaspete au mers în paraclis pentru a împlini
canonul. Ajungând la cântarea „Ceea ce e ști mai cinstit ă…” pe care o
rosteau în fa ța icoanei Preacuratei, monahul str ăin a început o cântare
necunoscut ă: „Cuvine-se cu adev ărat, să te fericim N ăscătoare de
Dumnezeu cea pururea fericit ă și prea nevinovat ă și Maica Dumnezeului
nostru” și a continuat cu „Ceea ce e ști mai cinstit ă…” Ucenicul a fost
atât de impresionat de aceste versuri încât i-a cerut monahului str ăin să i
le scrie. Neavând hârtie, a scris cu degetul pe o lespede de piatr ă și apoi
a zis: „De acum înainte a șa să cântați” și s-a făcut nevăzut. Monahul
străin a fost Arhanghelul Gavriil. Lespedea de piatr ă a stat o vreme pe
Sfântul Munte apoi a fost mutat ă la Constantinopol. Icoana Maicii
Domnului în fa ța căreia s-a f ăcut minunea a fost mutat ă la Biserica
Protaton, unde se g ăsește și astăzi. Chilia unde s-a ar ătat Arhanghelul
Gavriil se nume ște: „Axion estin”.
„Cea mai solid ă confirmare istoric ă a tradiției atonite este c ă deși
cântarea Cuvine-se cu adev ărat se regăsea în textele alc ătuite la Sinodul
al III-lea ecumenic din Efes în secolul al V-lea și mai târziu în scrierile
dogmatice ale Sfântului Ioan Damaschi n din secolul al VIII-lea, ea a fost
introdusă în textele de slujb ă abia dup ă această minune, în vremea
împăratului Bizan țului, Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025).
Prăznuirea minunii se face la 11 iunie.” (vezi rev. Lumea credin ței, an 9,
nr. 6, iunie, 2011, p. 61-63; Monah Pimen Vlad, Sfântul Munte Athos.
Gradina Maicii Domnului , Edit. Bunavestire, Bac ău, 2008, p. 81-84)
Imnul Axion Estin este numit azi Imnul Sfântului Munte Athos . Copyright © 2012, Achim S ărășan

218
Viața și cinstirea Maicii Domnului
metropolei și poporul i-a cântat imnul acatist. Bizantinii
resping atacul prin interven ția miraculoas ă a Fecioarei
Maria. Patriarhul Serghei I (610-638) a dat ordin ca imnul s ă
fie generalizat în cult.281
Troparul Născătoare de Dumnezeu este de bun ă
seamnă cel mai vechi imn închinat Fecioarei. A fost alc ătuit
din salutul îngerului Gavriil la Buna Vestire și salutul
Elisabetei: „Bucur ă-te ceea ce e ști plină de har (Marie)
Domnul este cu tine – Binecuvântat ă ești tu între femei”
(Luca 1, 28); „Binecuvântat ă ești tu între femei și
binecuvântat este rodul pântecelui t ău” (Luca 1, 42). La
imnul scripturistic s-a ad ăugat probabil dup ă Sinodul al III-
lea ecumenic înv ățătura dogmatic ă Născătoare de
Dumnezeu, Fecioră, și în partea final ă: „că ai născut pe
Mântuitorul sufletelor noastre.” Troparul acesta se cânt ă la
slujba Vecerniei de duminica seara în perioada Triodului și
la Vecernia cu Litie.282
Pe lângă imnele Maicii Domnului amintite mai sus
s-au alcătuit și slujbe speciale cu sc opul de a aduce cinste și
laudă Fecioarei. Ele poart ă numele de Acatiste. Având în
vedere că dintre toate episoadele din via ța Fecioarei Maria
care au stârnit evlavia credincio șilor și creativitatea
artiștilor, Buna Vestire este pe primul loc, dep ășind cu mult
aria de răspândire a tuturor celorlalte teme mariologice la un
loc, se pare c ă primul Acatist a fost cel al Bunei Vestiri sau

281 Cameron Averil, The Theotokos in Sixth-Century Constantinopole; A
City finds its Symbol , in Journal of Theological Studies , 29, 1978, p. 79-
108.
282 D.I. Belu, Maica Domnului în lumina imnelor liturgice , Caransebe ș,
1941.
Textul se reg ăsește și în Biserica romano-catolic ă, cu puține schimb ări,
sub titlul Ave Maria : „Ave Maria gratia plena, Dominus tecum,
benedicta tu in mulieribus, et benedictus fructus ventris tui, Iesus. Sancta
Maria, Mater Dei, ora pro nobis p eccatoribus, nunc et in hora mortis
nostrae.” Copyright © 2012, Achim S ărășan

219
Cinstirea Maicii Domnului în rug ăciuni și cântări (Cultul
Maicii Domnului)
al Născătoarei de Dumnezeu. Ulterior au ap ărut și altele ca:
Acatistul Maicii Domnului , Acatistul Adormirii Maicii
Domnului , Acatistul Sfântului Acoper ămât al Maicii
Domnului etc. Se pare c ă o parte dintre ele s-au dezvoltat în
Biserica Rus ă de unde au trecut și la noi.
Cele două Paraclise ale Maicii Domnului au ap ărut
mai târziu și se oficiaz ă în mod deosebit în Postul Adormirii
Maicii Domnului.
Din secolul al XVI-lea, ca urmare a dezvolt ării
cultului mariologic, a ap ărut Prohodul Maicii Domnului, ca
o imitație a Prohodului Domnului nos tru Iisus Hristos de la
slujba Deniei din Vinerea Mare (Triod). Se pare c ă autorul
acestei compozi ții a fost Manuel Corinteanul la începutul
secolului al XVI-lea. Prohodul Maicii Domnului vine la noi tot pe filier ă rusească, fiind tradus în române ște de Ioni ță
Pralea și tipărit la Ia și în 1820 cu titlul Urmări pe
mormânturi .
283 Prohodul Maicii Domnului se face în ajunul
Praznicului Adormirii Maicii Domnului, dup ă Vecernie,
fiind parte integrant ă a slujbei de priveghere din aceast ă zi.
Pe lângă preamărirea Maicii Domnului în imne a șa
cum am amintit mai sus, în sânul poporului nostru circul ă
mai multe c ărți de pietate despre via ța și minunile Maicii
Domnului, cele mai multe dint re ele fiind apocrife, de
origine bogomilic ă. Menționăm: Visul Maicii Domnului ,
Epistolia Maicii Domnului , Minunile Maicii Domnului ,
Călătoria Maicii Domnului la iad etc. Deși aceste scrieri nu
au recunoa șterea Bisericii, ele circul ă foarte mult, fiind o
dovadă a venera ției și încrederii pe care credincio șii au
acordat-o și o acordă Fecioarei Maria.

220
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Cinstirea Maicii Domnului în sfintele
icoane
Reprezentarea în imagini a chipului Maicii
Domnului și cinstirea acestor icoane este o alt ă formă de
cinstire a Fecioarei Mari a în cultul nostru cre știn. Aceste
reprezentări iconografice ale Maicii Domnului au o tradi ție
apostolică; primele icoane ale Maicii Domnului ar fi fost
făcute de Sfântul Evanghelist Luca, ele devenind modele în
ce privește reprezentarea grafic ă a Maicii Sfinte.
Icoana Maicii Domnului, al ături de icoana
Mântuitorului, este fundamentul tuturor iconografiilor care îl reprezint ă pe Dumnezeu și pe sfinții Săi. Ulterior, aceast ă
tradiție a icoanelor, care de-a lungul anilor s-au înmul țit și
care s-au oferit și credincio șilor spre s ărutare, a fost
fundamentat ă și prin hotărâri sinodale. În acest sens amintim
canonul 82 al Sinodului al V I-lea ecumenic, Constantinopol
692, care baza cinstirea icoane i Mântuitorului pe dogma
„Întrupării Sale”.
284
Cinstirea sfintelor icoane și rolul lor în cultul cre știn
au fost reglementate definitiv prin hot ărârile Sinodului al
VII-lea ecumenic, Niceea 787, când s-a adoptat urm ătoarea
învățătură: „Hotărâm cu toat ă acuratețea și grija ca la fel cu
semnul cinstitei și făcătoarei de via ță cruci să așezăm
icoanele cele venerate și sfinte, acele din culori și din
mozaicuri și din alt material potrivit, în sfintele biserici ale
lui Dumnezeu, în sfintele vase și îmbrăcăminte, pe ziduri și

221
Cinstirea Maicii Domnului în sfintele icoane
în porți, în case și pe drumuri; icoana Domnului și
Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și
(icoana) neprih ănitei noaste Doamne, a Sfintei N ăscătoare
de Dumnezeu și a cinsti ților îngeri și a tuturor b ărbaților
sfinți și cuvioși. Și cu cât mai st ăruitor sunt privi ți prin
înfățișarea în imagini, cu atât și aceia care privesc la acestea
sunt îndruma ți spre amintirea și dorul dup ă prototipurile lor,
și să le acorde acestora iubirea și închinarea de cinstire, nu
însă adevărata adora ție cea dup ă credința noastră, care se
cuvine numai lui Dumnezeu; ci s ă le aducă cinstire prin
mireasma t ămâiei și luminii, la fel ca și semnului crucii celei
cinstite și de via ță făcătoare și sfintelor evanghelii și
celorlalte sfinte a șezări, precum s-a obi șnuit în mod evlavios
de cei vechi. C ăci cinstirea icoanei trece și asupra
prototipului (a celui reprezentat în icoan ă);… Iar pe aceia
care îndrăznesc să cugete sau s ă învețe altfel sau s ă distrugă
tradițiile biserice ști, urmând ereticilor afurisi ți, și se gândesc
la vreo înnoire sau s ă elimine ceva din cele a șezate de
biserică, evanghelia sau chipul cr ucii sau pictura în icoan ă
sau sfintele moa ște… aceștia dacă sunt episcopi sau clerici s ă
fie caterisi ți (îndepărtați din func ție), dacă însă sunt monahi
sau laici, s ă fie îndep ărtați din comunitate.”285
Tradiția Bisericii spune c ă Sfântul Evanghelist Luca,
după ce a făcut prima icoan ă a Maicii Domnului, i-a ar ătat-o
acesteia și Fecioara Maria a atestat exactitatea asem ănării.
Astfel, Maica Domnului este cunoscut ă și perceput ă
ca o întruchipare a perfec țiunii fizice și morale, deoarece în
pântecele ei s-a întrupat Mânt uitorul lumii. În reprezentarea
în icoane s-a urm ărit să se transpun ă frumuse țea și
perfecțiunea fizic ă a Fecioarei Maria. De aceea chipul

222
Viața și cinstirea Maicii Domnului
tradițional al Maicii Sfinte în ic oane este astfel: o linie fin ă a
feței, ochii mari, migdala ți, cu orbitele întunecate,
exprimând blânde țe și bunătate. Nasul este drept și îngust,
urechile abia perceptibile, buzele sub țiri și bărbia deosebit
de fină. Privirea blând ă a chipului Maicii Domnului este
îndreptată spre privitor. Capul este acoperit cu tradi ționala
mahramă iudaică. Veșmintele sunt de culoare închis ă,
combinată și variind: fie de culoare albastr ă, simbolul
fecioriei dar și al umanit ății Maicii Domnului , fie purpurie
(roșu închis), simbolul regalit ății dar și al sfințeniei. Pe
capul și pe umerii Maicii Domnului sunt pictate trei stelu țe,
acestea simbolizând fecioria Maicii Domnului înainte de
naștere, în timpul na șterii și după naștere. În bra țe, pe partea
stângă, Fecioara Maria ține în bra țe pe dumnezeiescul
Prunc, pe Mântuitorul Iisus Hristos. În unele icoane
Fecioara Maria ține dumnezeiescul Prunc în dreptul
pieptului. Chipul Pruncului es te deja al Domnului. Fruntea
este mare, sprâncenele accentuate, dând fermitate privirii. Privirea Pruncului este îndreptat ă fie spre Maica Sa, fie spre
privitor. Ve șmântul Domnului este purpuriu (ro șu închis),
simbolul regalit ății. Cu mâna dreapt ă Domnul
binecuvinteaz ă și în mâna stâng ă ține un papirus, simbolul
Evangheliei Sale. Foarte rar, mai târziu, Maica Domnului este pictat ă singură, în chip de orant ă (rugătoare), stând în
picioare, f ără a avea în bra țe pe Mântuitorul, sau ca Maic ă
îndurerată, având ochii înl ăcrimați.
Icoanele Maicii Domnului zugr ăvite de Sfântul
Evanghelist Luca s-au p ăstrat la Ierusalim. Una dintre ele a
fost trimis ă de aici la Constantinopol de împ ărăteasa
Eudoxia, v ăduva împ ăratului Teodosie al II-lea (408-450),
împărătesei Pulheria și a fost așezată și păstrată în Biserica
Maicii Domnului din cartierul Vlahernelor (de aceea icoana
s-a numit Vlachernitissa). Se pare c ă această icoană a fost Copyright © 2012, Achim S ărășan

223
Cinstirea Maicii Domnului în sfintele icoane
distrusă din ordinul împ ăratului iconoclast Constantin
Copronimul (741-775) în tim pul luptelor iconoclaste.286
O altă icoană a Sfântului Evanghelist Luca287 ar fi
fost adus ă pe Muntele Athos de trimisul episcopului
Iuvenalie al Ierusalimului (422 -458), Climent, care i-ar fi
încreștinat pe locuitorii Sfântului Munte.
O altă icoană a Sfântului Luca a fost a șezată în
Biserica Anastasis, construit ă de împ ărăteasa Elena și
împăratul Constantin cel Mare la mormântul Domnului.

286 Biserica cre ștină a fost profund tulburat ă în secolul al VIII-lea
datorită luptelor iconoclaste. Unii împ ărați isaurieni și armeni, Leon III
Isaurul (717-741) și Constantin V zis Copronymos (741-775), influen țați
de unii clerici, s-au implicat în lupta împotriva sfintelor icoane.
Mișcarea icononoclast ă a apărut ca o reac ție împotriva prea marii
dezvoltări a cultului icoanelor și a abuzurilor legate de cinstirea acestora.
Urmarea acestei reac ții a fost declan șarea luptelor pentru distrugerea
icoanelor, precum și a prigoanelor împotriva celor care le cinsteau și le
venerau (iconoduli). Ace ști împărați au fost influen țați și de polemica
iudaică contra icoanelor, și cea a arabilor care acuzau Biserica Cre ștină
că încalcă porunca a doua a Decalogului – S ă nu-ți faci chip cioplit, nici
să te închini lui. Aceast ă prigoană împotriva icoanelor și a cinstitorilor
de icoane se nume ște „iconoclasm” (distrugerea icoanelor) sau
„iconomahie” ( lupt ă împotriva icoanelor). Marea tulburare ivit ă în
Biserică s-a atenuat în timpul domniei împ ăratului Leon IV Chazarul
(775-780) și s-a sfârșit datorită împărătesei Irina, so ția acestuia, care a
convocat al ături de fiul ei Constantin VI (780-797) sinodul al VII-lea
ecumenic în anul 787 la Niceea. Si nodul a restabilit cultul icoanelor,
hotărând că cinstirea icoanei nu este legat ă de materia din care este
făcută ci de ceea ce este reprezentat în icoan ă. În consecin ță este
bineplăcută cinstirea icoanei Mântuitorului, a Maicii Domnului și a
tuturor sfin ților, ca și cinstirea sfintelor moa ște și a Sfintei Cruci (P.G.
127, col 979u). Tot la acest sinod s-a stabilit c ă icoanele au un rol
estetic, de a împodobi biserica; un rol pedagogic, de a înv ăța istoria
Bisericii pe cre știni; un rol latreutic, de a înso ți cultul divin; și un rol
haric, de a mijloci harul divin.
287 Despre icoana Maicii Domnului zugr ăvită de Sfântul Luca vezi:
Teodor Lectorul, Istoria Bisericeasc ă, trad. Iosif Gheorghian, Bucure ști,
1899, p. 282. Copyright © 2012, Achim S ărășan

224
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Icoana s-a p ăstrat aici o bun ă perioadă de timp – secolele
IV-VI –, pelerinii închinându-se în fa ța ei la intrarea în
biserică. Această icoană a contribuit la convertirea Sfintei
Maria Egipteanca.288
Tradiția Bisericeasc ă menționează că Sfântul Luca ar
fi făcut trei tipuri de icoane ale Maicii Domnului:
1. Umilenia – Maica Domnului, singur ă, cu mâinile
încrucișate pe piept, rugându-se.
2. Eleusa – Maica Domnului ține în bra țe pe
Mântuitorul, care are fa ța îndreptat ă spre ea și o
mână în jurul gâtului, într-un gest de mare
tandrețe.
3. Hodigitria, C ălăuzitoarea – Maica Domnului ține
în brațe pe Fiul s ău și arată cu mâna spre
Mântuitorul, care este „Calea, adev ărul și viața”
(Ioan 14, 6).
Cercetătorii susțin că a r e x i s t a d o u ăzeci și unu de
icoane copii dup ă icoanele Sfântului Luca. Nimeni nu
confirmă însă că s-ar fi păstrat un original. Este cert îns ă că
icoana Maicii Domnului zugr ăvită de Sfântul Luca a devenit
un model pentru to ți pictorii. Fiecare popor îns ă a introdus
în zugrăvirea icoanei Maicii Domnului caracteristici proprii:
romanii vestimenta ția roman ă, bizantinii hainele regale,
popoarele africane au zugr ăvit-o ca pe o femeie de culoare.
După reprezentarea iconografic ă a Maicii Domnului
de către Sfântul Luca, din punct de vedere cronologic,
următoarele reprezent ări iconografice ale Fecioarei Maria au
fost făcute în catacombele din jurul Romei. Se pare c ă cea
mai veche imagine a Maicii Domnului este în catacomba Priscila și datează din secolul al II-lea. Urm ătoarele imagini
ale Maicii Sfinte dateaz ă din secolele III-IV : Profetul Isaia,

225
Cinstirea Maicii Domnului în sfintele icoane
evanghelistul Vechiului Testament, al ături de Maria cu
Pruncul (catacomba Domitillei); Închinarea magilor în fa ța
Fecioarei Maria cu Pruncul (catacomba Sfântul Petru și
Marcelin); Fecioara Maria Orant ă, având Pruncul în bra țe
(Cimitirul Ostrian).
Reprezentarea iconografic ă a Maicii Domnului cu
Pruncul în catacombele roma ne este de trei tipuri:
1. Fecioara Maria ține Pruncul în dreptul pieptului;
2. Fecioara Maria ține Pruncul în bra țe în partea
stângă;
3. Fecioara Maria ține Pruncul pe genunchi.
Acest al treilea tip s-a r ăspândit în arta bizantin ă
timpurie.
În timpul împ ăratului Justinian (527-565)
iconografia ortodox ă s-a dezvoltat foarte mult. A ap ărut un
nou stil arhitectonic și iconografic, „stilul bizantin”. De
atunci reprezentarea iconografic ă a Maicii Domnului s-a
diversificat. Tipurile de icoane ale Maicii Domnului pot fi
grupate astfel:
1. Călăuzitoarea, Hodigitria – Maica Domnului Îl
ține pe Mântuitorul în bra țe și arată cu mâna
dreaptă spre El, ca o c ălăuză spre mântuire.
2. Mila afectuoas ă, Eleusa – Maica Domnului Îl
ține în bra țe pe Mântuitorul care are fa ța
îndreptată spre ea și o mână în jurul gâtului ei –
îmbrățișarea Maicii – într-un gest firesc de
iubire, simbolizând iubirea lui Dmnezeu fa ță de
om.
3. Dulcea sărutare, Glikofilusa – Mântuitorul are
fața lipită de fața Maicii Sale, într-un gest de
mare tandre țe.
4. Milostiva, Panakranta – Maica Domnului
așezată pe tron, cu Mântuitorul Hristos în poal ă,
având privirea a țintită înainte. Tronul Copyright © 2012, Achim S ărășan

226
Viața și cinstirea Maicii Domnului
simbolizeaz ă măreția regală. Conform hot ărârilor
Sinodului al IV-lea ecumenic, Calcedon 451, Mântuitorul cu Maica Sa vegheaz ă asupra
destinelor lumii.
5. Mijlocitoarea, Agiosortissa – Fecioara Maria este
singură, rugându-se cu mâinile în ălțate spre cer.
Ea prive ște spre partea stâng ă unde este
reprezentat Mântuitorul într-o icoan ă. Privirea
îndreptată s p r e E l s u g e r e a z ă că Lui i se roag ă
pentru întreaga lume.
6. Rugătoarea, Oranta sau Platitera, Panaghia sau
Preasfânta, Doamna Semnului – Maica Domnului se afl ă în rugăciune, cu m ăinile
desfăcute. Mântuitorul este zugr ăvit într-un
medalion, a șezat în zona pântecelui Maicii
Sfinte. Se nume ște „Doamna Semnului” fiindc ă
se face trimitere la textul din profetul Isaia 7, 14:
„Pentru aceasta Domnul meu v ă va da un semn:
Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și
vor chema numele lui Emanuel”.
7. Maica Domnului, Galaktotrofusa – Maica
Domnului hr ănește la sân pe Pruncul Iisus.
8. Maica Domnului, Triherusa – este o icoan ă cu un
aspect mai aparte, care are și o istorie mai
deosebită
.289

289 Sfântul Ioan Damaschin (†749) a fost în perioada de început a
secolului al VIII-lea consilier al califului Walid al Damascului (705-
715), îns ărcinat cu rezolvar ea problemelor popula ției creștine din
Damasc. Când au început disputele pe tema cinstirii sfintelor icoane, Sfântul Ioan s-a implicat în ap ărarea cinstirii acestora. Prin cuvânt ările și
scrierile sale ap ăra tradiția veche a Bisericii de cinstire a sfintelor
icoane. Împ ăratul iconoclast Leon Isaurul, dorind s ă-l reducă la tăcere pe
acest aprig ap ărător al icoanelor, i-a f ăcut un denun ț mincinos lui Ioan
Damaschin califului Damascului. Falsificându-i scrisul, i-a fabricat o
scisoare prin care chipurile Sfântul Ioan l-ar fi îndemnat pe împ ăratul Copyright © 2012, Achim S ărășan

227
Cinstirea Maicii Domnului în sfintele icoane
Icoanele Maicii Domnului sunt foarte r ăspâdite în
Ortodoxie. Calendarul Bi sericii Ruse, de pild ă, enumeră în

Leon să atace Damascul în timp ce califul Walid lipsea din localitate.
Împăratul a trimis aceast ă scrisoare mincinoas ă califului, care a crezut c ă
într-adevăr Sfântul Ioan a uneltit împotriva sa. Sup ărat, califul a dat
ordin ca mâna dreapt ă a Sfântului Ioan Damaschi n, cu care chipurile ar
fi scris scrisoarea, s ă-i fie tăiată în piața Damascului. Seara, sfântul l-a
rugat pe calif s ă-i fie data mâna t ăiată. A primit-o și s-a dus în Paraclisul
pe care-l avea în casa sa din Damasc, s-a a șezat în genunchi în fa ța
icoanei Maicii Domnului și s-a rugat toat ă noaptea, având ciotul mâinii
tăiate lipit de locul de unde s-a f ăcut secționarea. Rugându-se, o implora
pe Maica Sfânt ă să-l vindece, ca s ă poată continua s ă scrie pentru
apărarea sfintelor icoane. În timpul rug ăciunii a a țipit și în vis îi apare
Născătoarea de Dumnezeu care era vie în icoana sa și care îi spune c ă
mâna îi va fi vindecat ă dar să-și țină promisiunea de a scrie despre
cinstirea sfintelor icoane. Sfântul s-a trezit și a constatat c ă mâna i s-a
vindecat. Dar minunea vindec ării mâinii este înso țită de o alta; jos, în
partea stâng ă a icoanei Maicii Domnului, a ap ărut în culoare argintie
imaginea mâinii sale t ăiate. Din acest motiv icoana a fost numit ă
„Triherusa” adic ă Cea cu trei mâini. Dup ă vindecare, Sfântul Ioan s-a
retras din via ța publică, și-a luat icoana Binef ăcătoarei sale, Sfânta
Fecioară Triherusa, și s-a retras la m ănăstirea Sfântul Sava cel Sfin țit.
Sfântul Sava murise înc ă din secolol al VI-lea, dar a l ăsat
testament ca atunci când va veni la m ănăstirea sa un pelerin ce-i va purta
numele – Sava – , c ălugării să-i dea cârja sa și o icoan ă a Maicii
Domnului „Galaktotrofusa” – cea care al ăptează. Auzind Sfântul Ioan ce
poruncă a lăsat Sfântul Sava, a l ăsat și el porunc ă ca acelui pelerin, fiu
de rege, cu numele de Sava, s ă i se dea și icoana sa „Triherusa”.
În anul 1217, fiul regelui Serbiei, Ștefan Neimanovici, a venit de la
mănăstirea Hilandar – Athos, unde era vie țuitor, la m ănăstirea Sfântul
Sava ca s ă se închine la mormântul protectorului s ău, Sfântul Sava cel
Sfințit. La plecare, c ălugării de aici i-au dat acestuia cârja Sfântului Sava
și icoana „Galaktotrofusa”, împl inind testamentul acestuia, dar și icoana
„Triherusa” a Sfântului Ioan Damaschin. C ălugărul Sava s-a întrors pe
muntele Athos și icoana „Triherusa” a fost a șezată în biserica m ănăstirii
Hilandar. În secolul al XIV-lea icoana a ajuns la m ănăstirea Studeni ța
din Serbia, iar din secolul al XV-lea s-a întors în chip minunat la
Hilandar și a rămas aici. În 12 iulie se pr ăznuiește minunea icoanei
Sfintei Fecioare „Triherusa”. Copyright © 2012, Achim S ărășan

228
Viața și cinstirea Maicii Domnului
jur de 260 de icoane f ăcătoare de minuni și celebrate
liturgic. Mineiul lui Ser ghie din Radonej prezint ă 700 de
icoane ale Maicii Domnului. Și în Biserica noastr ă se află
zeci de icoane ale Fecioarei Maria, f ăcătoare de minuni, care
se bucură de o cinstire aparte din partea credincio șilor
noștri. În iconografia Bisericii noastre, avem o reprezentare
iconografic ă a Maicii Domnului cu totul aparte: Maica
Domnului cu aripi, ce se g ăsește la Mănăstirea Govora.
Biserica Greac ă enumeră și ea câteva zeci de icoane ale
Maicii Domnului, iar pe Muntele Athos se afl ă alte zeci de
icoane ale Maicii Sfinte, f ăcătoare de minuni.
Analizând aria de r ăspândire a icoanelor Maicii
Domnului și cinstea de care se bucur ă acestea în R ăsăritul
ortodox, E. Brani ște a spus: „La mai toate popoarele cre știne
există icoane ale Maicii Do mnului care se bucur ă de multă
venerație atât în cultul public cât și în cel particular
(familial), unele dintre ele fiind reputate ca f ăcătoare de
minuni și devenind obiective de pelerinaj. Astfel de icoane
sunt numeroase mai ales în Biserica Rus ă, unde s-au instituit
și sărbători speciale în cinstea lo r. Dintre acestea amintim,
de exemplu, icoana Maicii Domnului din Novgorod (secolul al XII-lea); pe cea de la m ănăstirea de lâg ă râul Tolga (un
afluent al Volg ăi), aflată într-o scorbur ă de copac (secolul al
XIV-lea); cea de al Iaroslav (s ărbătoare la 8 iunie); icoana
Uspensia din Lavra Perceska-Kiev (s ărbătoare la 3 mai). La
polonezi amintim vestita icoan ă a Maicii Domnului din
Mănăstirea Czestochowa, numit ă și „Fecioara cea Neagr ă”
din pricina culorilor în tunecate cu care e zugr ăvită. Și la
greci exist ă asemenea icoane, cu diverse numiri și
reprezentând diferite tip uri iconografice ale Maicii
Domnului: Port ărița, Glycofilusa (sau Dulceiubitoarea),
Platytera (Cea mai cuprinz ătoare decât cerurile), Odighitria
(Călăuzitoarea) ș.a., se păstrează mai ales în m ănăstirile
atonite (la Filoteos, Chilandari, Vatoped ș.a.). Copyright © 2012, Achim S ărășan

229
Cinstirea Maicii Domnului în sfintele icoane
În mănăstirile române ști și chiar în unele biserici de
enorie, se p ăstrează, de asemenea, unele icoane de acest fel,
ca de exemplu cea de la Neam țu, numită «Închinătoarea»
(primită de domnitorul Alexandru cel Bun de la împ ăratul
bizantin Ioan Paleologul, la 1424); cea de la M ănăstirea
Agapia, tot de provenien ță bizantină (sec. XIV), de curând
restaurată; icoana Maicii Domnului de la biserica M ănăstirii
Dintr-un Lemn (sec. XVI); cea de la biserica mân ăstirii lui
Neagoe din Curtea de Arge ș (icoana «junghiat ă»); cele din
bisericile Olar și Icoana din Bucure ști (icoană din 1682)
ș.a.”290
Icoanele Maicii Domnului, fie avându-L în bra țe pe
Mântuitorul, fie doar singur ă rugându-se, sunt foarte
prezente și în iconografia mural ă din interiorul sau
exteriorul bisericilor. Erminiile de pictur ă indică locurile în
care este reprezentat ă iconografic Fecioara Maria pe bol țile
pronaosului, în naos, pe bolta altarului, precum și pe
catapeteasm ă.291 Scena de cele mai mari dimensiuni a
Maicii Domnului cu Pruncul este cea din centrul bol ții
altarului (pe semicalota absi dei), deasupra Sfintei Mese.
Această scenă poartă numele «Cea mai înalt ă
(cuprinzătoare) decât cerurile» ( ἡ Πλατυτἑρα τῶν οὐρανῶν ).
Maica Domnului este a șezată pe un tron împ ărătesc și are în
brațe sau pe genunchi pe pruncul Iisus. De o parte și de alta
Maica Sfânt ă este încadrat ă de obicei de Sfin ții Arhangheli
Mihail și Gavriil care stau într-o pozi ție de adorare. De jur
împrejurul tronului sunt zugr ăvite stelele cerului și cetele
îngerilor, încât Mai ca Domnului este numit ă «Doamn ă a
îngerilor».

290 E. Braniște, Cinstirea Maicii Domnului în cultul ortodox și formele ei
de exprimare , în rev. Ortodoxia , an XXIII, nr. 3/1980, p. 532.
291 Informa ții preluate din E. Brani ște, Programul iconografic al
Bisericii Ortodoxe , în rev. B.O.R., XCII, nr. 5-6/1974, p. 730-744. Copyright © 2012, Achim S ărășan

230
Viața și cinstirea Maicii Domnului
În unele biserici scena Fecioarei Maria, Cea mai
înaltă decât cerurile, este înlocuit ă cu Maica Domnului stând
în picioare în atitudine de rug ăciune, cu mâinile întinse,
rugându-se lui Dumnezeu și prin mijlocirea ei ocrotind
credincioșii ce se afl ă în biseric ă în rugăciune.
Pe catapeteasm ă se găsesc următoarele reprezent ări
iconografice ale Maic ii Domnului:
– în registrul cel mai de jos, pe u șile împărătești, se
află scena Bunei Vestiri: Maica Domnului
rugându-se în picioare și Arhanghelul Gavriil, de
obicei cu o floare de crin în mân ă, aducându-i
vestea cea bun ă că va naște pe Mântuitorul lumii;
– în registrul icoanelor împ ărătești, pe spa țiul
dintre ușile împărătești și ușa laterală, în partea
stângă (spre nord) se zugr ăvește icoana
împărătească a Maicii Domnului având în bra țe
pe Mântuitorul sau ținându-l pe genunchi. Pe
această icoană, ca de fapt pe toate icoanele
Maicii Domnului cu pruncul Iisus în bra țe, avem
inițialele: M.P. (Maica Precista) ΜΡ . – ΘΥ .
(Μήτηρ Θεοῦ ), Maica Domnului sau M.D. pe
icoanele române ști. Pe aceast ă icoană se poate
scrie rug ăciunea „Ceea ce e ști izvorul milei,
învrednice ște-ne pe noi milostivirii, N ăscătoare
de Dumnezeu…” sau „U șa milostivirii deschide-o
nouă, Născătoare de Dumnezeu…”
– În registrul al doilea, al praznicelor împ ărătești,
Maica Domnului este prezent ă atât în icoanele ce
reprezintă scene din via ța Mântuitorului, în
calitate de Mam ă (Nașterea Domnului, T ăierea
împrejur, Întâmpinarea Domnului, În ălțarea
Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt), cât și în
icoanele ce reprezint ă scene din via ța personal ă a Copyright © 2012, Achim S ărășan

231
Cinstirea Maicii Domnului în sfintele icoane
Sfintei Fecioare (Buna Vestire, Adormirea
Maicii Domnului).
– În registrul de sus, în mijlocul icoanelor cu
chipurile celor doisprezece prooroci, se afl ă
icoana Maicii Domnului cu Pruncul Dumnezeiesc în bra țe, indicând faptul c ă
proorociile acestora s-au împlinit prin Na șterea
lui Iisus Hristos de c ătre Fecioara Maria.
În partea superioar ă a catapetesmei se a șează Sfânta
Cruce, având pictat pe ea pe Mântuitorul r ăstignit. Sfânta
Cruce este încadrat ă de două «molene»: cea din partea
dreaptă are pictat ă pe Maica Domnului plângând sub cruce,
iar cea din partea stâng ă pe Sfântul Apostol și Evanghelist
Ioan.
Privind pictura catapetesmei în ansamblu, o putem
percepe ca pe un «arbore al lui Iesei», având ca punct de pornire sau r ădăcină Buna Vestire de pe u șile împărătești,
ramificându-se apoi în icoanele împ ărătești și Praznicile
împărătești ca o contin uare a derul ării evenimentelor din
viața publică a Mântuitorului.
O altă reprezentare iconografic ă de ansamblu, în
naos, de obicei pe partea sudic ă, este grupul iconografic
Deisis (∆ἑησις ), adică rugăciune de mijlocire sau Trimorfion
(cele trei fe
țe sau chipuri): Mântuitorul în mijloc șezând pe
tron, în partea dreapt ă Maica Domnului și în partea stâng ă
Sfântul Ioan Botez ătorul, înf ățișați ca mijlocitori pentru
neamul omenesc.
Tot în naos, pe partea superioar ă a peretelui sudic, se
zugrăvește Nașterea Domnului, într-un spa țiu mai generos.
Această icoană este înconjurat ă cu scene din via ța
Domnului: Buna Vestire (Lu ca 1, 26-38); Vizita Sfintei
Fecioare la Elisabeta (Luca 1, 39-56); Închinarea Magilor (Matei 2, 1-12); Fuga în Egip t (Matei 2, 13u), toate aceste
scene având în prim-plan pe Maica Domnului. Copyright © 2012, Achim S ărășan

232
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Pe bolta longitudinal ă de deasupra naosului sau pe
peretele de sud, între tablourile ce ilusteaz ă viața, activitatea
și învățătura Mântuitorului, se adaug ă scene din via ța Maicii
Domnului, care ilustreaz ă marile sărbători: Nașterea Sfintei
Fecioare (8 sept.); Intrarea în Biseric ă a Maicii Domnului
(21 nov.); Buna Vestire (25 martie); Adormirea Maicii
Domnului (15 aug.).
În pronaosul Bisericii, pe a doua bolt ă sau turlă, se
ilustrează Axionul Liturghiei Sfântu lui Vasile cel Mare, „De
tine se bucur ă, ceea ce e ști plină de daruri…” Scena o
prezintă pe Sfânta Fecioar ă cu mâinile întinse pentru
rugăciune către Dumnezeu și cu privirea înv ăluind mul țimea
credincioșilor spre ocrotire, iar în dreptul pieptului, într-un
medalion, este zugr ăvit pruncul Iisus Hristos. Maica
Domnului este înconjurat ă de proorocii mesianici și de cete
îngerești. Pe marginea tabloului se scriu cuvintele: «De tine
se bucură ceea ce e ști plină de daruri, toat ă făptura…»
Scena „Axionului Liturghiei Sfântului Vasile” de
deasupra pronaosului poate fi înlocuit ă cu tabloul „Maica
Domnului Orant ă”, având în medalion în dreptul pieptului
pe Pruncul dumnezeiesc. Tabloul este înconjurat de chipuri
de prooroci sau de chipuril e imnografilor Maicii Domnului:
Sfântul Roman Melodul, Sfântu l Ioan Damaschin, Sfântul
Cosma de Maiuma, Sfântul Cosma Melodul.
Dacă spațiul permite, în pronaos se poate zugr ăvi
Acatistul Sfintei Fecioare.
În exterior, deasupra intr ării, la bisericile ce au hram
evenimente din via ța Maicii Domnului (Na șterea, Buna
Vestire, Adormirea) se picteaz ă tabloul hramului.
În concluzie, putem spune c ă reprezentarea Maicii
Domnului în iconografia noastr ă ilustrează supracinstirea de
care se bucur ă Maica Sfânt ă în credin ța și cultul nostru. Ea
este perceput ă și prin pictur ă ca fiind nu numai Maic ă a Copyright © 2012, Achim S ărășan

234
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Zidirea de Biserici în cinstea și
pomenirea Maicii Domnului
Cum era și firesc, primele biserici cu hramul
Fecioarei Maria s-au construit la locurile sfinte: la Nazaret,
unde locuia Fecioara Maria când arhanghelul Gavriil i-a
adus vestea cea bun ă; la Betleem, la pe ștera unde Maica
Domnului L-a n ăscut pe Mântuitorul; pe Sion unde a locuit
Fecioara Maria în ultima parte a vie ții și a adormit; în
grădina Ghetsimani unde a fost înmormântat ă Maica
Domnului. Bisericile închinate Maicii Domnului au avut și
au numiri diferite: N ăscătoarea de Dumnezeu – Theotokos;
Sfânta Maria – Precista, adic ă Preacurata; Sfânta Maria
Panaghia – Preasfânta; iar în Apus San (c)ta Maria, Notre-
Dame, Heilige Jungfrau etc.
Bisericile ce au hram anumite s ărbători ale Maicii
Domnului au urm ătoarele numiri: Vovidenia – Intrarea în
Biserică, Blagove ștenia – Buna Vestire, Uspensia –
Adormirea Maicii Domnului, Pocrovul – Acoper ământul
Maicii Domnului etc.
Dacă în perioada de început a cre știnismului s-au
construit biserici închinate Maicii Domnului la locurile sfinte, ulterior acestea s-au înmul țit în toată lumea cre ștină.
Dintre cele mai vechi și mai renumite amintim: Santa Maria
Majora și Santa Maria-Antiqua, la Roma, în secolul al V-
lea; Biserica Vlahernelor din Constantinopol, ctitorit ă de
împărăteasa Pulheria în secolul al V-lea (aici au fost depuse
brâul și veșmântul Maicii Domnului); Catedrala Sfânta
Fecioara Maria din Efes, în care s-a ținut Sinodul al III-lea
ecumenic din anul 431; Panaghia Acheiropoietis din Copyright © 2012, Achim S ărășan

235
Zidirea de Biserici în cinstea și pomenirea Maicii Domnului
Tesalonic – secolul al V-lea; Sfânta Maria Diaconissa
(Slujitoarea), ctitorit ă de împăratul Mauriciu în anul 598;
Biserica Adormirii din Niceea, din secolul al IX-lea; Biserica Fecioarei Kharie-Giami din Constantinopol; Notre-Dame din Paris sec. XI-XII, oper ă reprezentativ ă a stilului
gotic francez; Biserica Adormirii – Uspensia și Biserica
Bunei Vestiri – Blagove ștenia din Moscova, secolul al XV-
lea.
La noi cele mai reprezenta tive biserici închinate
Maicii Domnului sunt:
– Biserica M ănăstirii Curtea de Arge ș, cu hramul
Adormirea Maicii Domnului, ctitorit ă de Neagoe
Basarab și sfințită la 15 august 1517 – în Ep.
Râmnicului și Argeșului;
– Biserica M ănăstirii Putna cu hramul Adormirea
Maicii Domnului și Biserica M ănăstirii
Moldovița cu hramul Buna Vestire – ambele în
Ep. Sucevei;
– Biserica M ănăstirii Brâncoveanu-Sâmb ăta de
Sus, cu hramul Adormir ea Maicii Domnului – în
Ep. Sibiului;
– Biserica M ănăstirii Nicula, cu hramul Adormirea
Maicii Domnului – în Ep. Clujului;
– Bisericile M ănăstirilor Rohia și Moisei, ambele
cu hramul Adormirea Maicii Domnului – în Ep. Maramure ș;
– Biserica M ănă
stirii Polovragi, cu hramul
Adormirea Maicii Domnului – în Ep. Craiovei;
– Biserica M ănăstirii Lainici, cu hramul Intrarea în
Biserică – în Ep. Craiovei; Copyright © 2012, Achim S ărășan

236
Viața și cinstirea Maicii Domnului
– Biserica M ănăstirii Tismana, cu hramul
Adormirea Maicii Domnului – în Ep. Craiovei;
– Biserica M ănăstirii Bistri ța, cu hramul
Adormirea Maicii Domnului – în Ep. Vâlcei;
– Biserica M ănăstrii Dintr-un lemn, cu hramul
Nașterea Maicii Domnului – în Ep. Vâlcei;
– Biserica M ănăstirii Țigănăști, cu hramul
Adormirea Maicii Domnului – în Ep. Bucure ști;
– Biserica M ănăstirii Snagov, cu hramul Intrarea în
Biserică – în Ep. Bucure ști;
– Biserica M ănăstirii Negru Vod ă, cu hramul
Adormirea Maicii Domnului – în Ep. Târgovi ște;
– Biserica M ănăstirii Vladimire ști, cu hramul
Adormirea Maicii Domnului – în Ep. Râmnicului și Argeșului;
– Biserica M ănăstirii Bistri ța, cu hramul
Adormirea Maicii Domnului – în Ep. Ia șiului;
– Biserica M ănăstirii Sihă
stria, cu hramul Na șterea
Maicii Domnului – în Ep. Ia șiului;
– Biserica M ănăstirii V ăratic, cu hramul
Adormirea Maicii Domnului – în Ep. Ia șiului;
– Biserica M ănăstirii Vorone ț, cu hramul Na șterea
Maicii Domnului – în Ep. Ia șiului;
– Biserica M ănăstrii Hodo ș-Bodrog, cu hramul
Adormirea Maicii Domnului – în Ep. Arad.
Pe lângă aceste m ănăstiri, în cuprinsul Patriarhiei
Române mai sunt foarte multe biserici ale m ănăstirilor cu
hram dublu: Copyright © 2012, Achim S ărășan

237
Zidirea de Biserici în cinstea și pomenirea Maicii Domnului
– Biserica M ănăstirii Dealu, cu hramul Sfântul
Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului – în
Ep. Târgovi ștei;
– Biserica M ănăstirii Cheia, cu hramul Sfânta
Treime și Adormirea Maicii Domnului – în Ep.
București;
– Biserica M ănăstirii Pas ărea, cu hramul Sfânta
Treime și Adormirea Maicii Domnului – în Ep.
București;
– Biserica M ănăstirii Râme ț, cu hramul Izvorul
Tămăduirii și Adormirea Maicii Domnului – în
Ep. Alba;
– Biserica M ănăstirii Frăsinei, cu hramul Na șterea
Sfântului Ioan Botez ătorul și Adormirea Maicii
Domnului – în Ep. Râmnicului și Argeșului.
Nu numai bisericile m ănăstirilor au fost închinate
Maicii Domnului și ocrotirii ei, ci și o multitudine de
biserici de mir. F ără a avea preten ția unei inventarieri
exacte, consider ăm că în cuprinsul țării noastre sunt sute de
biserici închinate Maicii Domnul ui. Acest fapt a determinat
numirea țării noastre ca «Gr ădina Maicii Domnului».
Copyright © 2012, Achim S ărășan

238
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Alte modalit ăți de cinstire a Maicii
Domnului
Cinstirea Maicii Domnului se reg ăsește într-un mod
cu totul special în cadrul cuvânt ărilor liturgice. În cultul
divin public, începând cu secolul al V-lea s-au dezvoltat mai
multe genuri de cuvânt ări – predici: Omilii, Cuvânt ări
tematice, Cuvânt ări de laud ă, Panegirice la marile s ărbători
ale Maicii Domnului. Insp irându-se din vechii P ărinți ai
Bisericii (patriarhii Proclu și Gherman ai
Constantinopolului, Sfântul A ndrei Criteanul, Sfântul Ioan
Damaschinul, la care s-au ad ăugat apoi Sfântul Grigorie
Palama, Nicolae Cabasila și Sfântul Teofan al Niceei ș.a.)
preoții și ierarhii din timpurile mai vechi și mai noi prezint ă
credincioșilor în cuvânt ări bine documentate via ța,
activitatea și minunile Maicii Domnului. Acest mod de
popularizare în rândul credincio șilor a Fecioarei Maria a dus
la dezvoltarea unei leg ături foarte strânse între cre știni și
Maica Sfânt ă, pe care o percep ca pe o Maic ă a noastră a
tuturor.
Tot o form ă de legătură între credincio și și Maica
Domnului, și în același timp o form ă a supracinstirii pe care
i-o acordă creștinii acesteia, este frecven ța numelui «Maria»
și a numelor derivate din el, pe care le g ăsim în rândul
credincioșilor noștri. Conform statisticelor de la nivelul
anului 2012, în sânul poporului nostru este prezent numele
«Maria» și derivate ale lui la cca. 2.231.032 de oameni.
Numele «Maria» este purtat cu respect și demnitate de
1.392.707 femei, «Mariana» de 273.806 și «Marinela»,
«Mărioara» și «Mărie» de 51.593, iar b ărbați care poart ă Copyright © 2012, Achim S ărășan

239
Alte modalit ăți de cinstire a Maicii Domnului
nume derivate din «Maria» (M arin, Marinel, Marian etc.)
sunt în num ăr de 417.418. Statistica relev ă și ea dragostea și
atașamentul poporului nostru fa ță de Maica Domnului.
Copyright © 2012, Achim S ărășan

240
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Cinstirea Maicii Domnului la celelalte
culte creștine
1. Mariologia romano-catolic ă
Primele opt secole din via ța Bisericii cre știne
reprezintă o perioad ă în care s-a propov ăduit Evanghelia la
toate neamurile, r ăspândindu-se credin ța în Iisus Hristos
„până la marginile p ământului”. Biserica cre ștină și-a
structurat doctrina, adic ă învățătura sa dogmatic ă, fie ca o
consecință firească a dezvolt ării acesteia, fie ca o m ăsură de
apărare și de combatere a înv ățăturilor gre șite ce au ap ărut
între cre știni. Învățătura creștină trebuia propov ăduită
neamurilor uniform, f ără schimbări sau adăugiri, pentru ca
toți „într-un gând și o inimă să mărească preacinstitul și de
mare cuviin ță numele T ău, al Tat ălui și al Fiului și al
Sfântului Duh”. Unitatea doctrinar ă în sânul comunit ății
creștine trebuia p ăstrată fără schimbări sau adăugiri pentru a
nu se crea deosebiri între membrii Bisericii din diferite zone geografice în ce prive ște dogma, cultul și rânduielile
canonice-disciplinare, astfel încât to ți creștinii, individual
dar și colectiv, s ă se poată mântui. Îns ă aria larg ă de
răspândire a cre știnismului și imposibilitatea de a se men ține
o legatură reală între Bisericile din Apus și Răsărit, datorit ă
distanței dintre ele, dar și a mijloacelor greoaie de
comunicare, a dus la apari ția ereziilor și a inova țiilor
unilaterale în credin ță, cult și practica Bisericii. La început,
Sinoadele locale și ecumenice au rezolvat prin hot ărârile lor
aceste situa ții, întotdeauna aceste hot ărâri fiind comunicate Copyright © 2012, Achim S ărășan

241
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
tuturor Bisericilor, care ulterior le-au acceptat și însușit,
devenind astfel respectate în toat ă lumea cre ștină. Dar din
nefericire începând cu a doua jum ătate a secolului al IX-lea
au apărut neînțelegeri între Biserica R ăsăriteană și Biserica
Apuseană, neînțelegeri de ordin dogmatic, cultic și canonic.
Primatul papal, acceptarea tezei despre purgatoriu ca loc intermediar între rai și iad (papa Grigorie cel Mare
590-604), introducerea în Apus a «missei» romane, mai scurtă, în locul liturghiei ortodoxe, acceptarea pascaliei
romane în locul celei alexandrine, stabilit ă la Sinodul I
ecumenic (Niceea 325), celibatul preo ților
292, introducerea
în Apus a înv ățăturii greșite că „Sfântul Duh purcede de la
Tatăl și de la Fiul” numit ă Filioque, introdus ă în Simbolul
niceo-constantinopolitan293 – toate aceste inova ții au dus la
ruptura dintre R ăsărit și Apus, ruptur ă ce poart ă în istorie
numele de Schisma cea Mare din 1054. Dup ă acest moment
istoric, deosebirile dogmatice și cultice între Biserica
Răsăriteană-Ortodoxă și cea Romano-Catolic ă au continuat
să se adânceasc ă. Apusenii au introdus noi dogme, inclusiv
în doctrina despre Ma ica Domnului numit ă „Mariologie”.
O bună perioadă de timp mariologia ortodox ă și cea
catolică și-au păstrat elementele comune: Pururea Fecioria
Mariei (aeiparthenia), calitatea ei de N ăscătoare de

292 Pe lângă aceste inova ții, apusenii erau acuza ți de greci c ă încalcă
unele hot ărâri ale Sinodului II Trulan (691-692) ca: celibatul preo ților
(can. 51 Ap. și 13 Trulan), consumarea sângelui animalelor și a
animalelor sugrumate (can. 63, 67 Trulan), postul de sâmb ăta (can. 66
Ap. și 55 Trulan), mâncarea de ou ă și brânză în sâmbetele și duminicile
Postului Sfintelor Pa ști (can. 56 Trulan), pictarea Mântuitorului sub
chipul unui miel (can. 82 Trulan) ș.a.
293 Sfinții Părinți de la Sinodul II ecumenic (Constantinopol, 381) au
stabilit c ă Sfântul Duh purcede numai de la Tat ăl. Introducerea
adaosului „Filioque” în întreaga Biseric ă Romano-Catolic ă s-a făcut de
către papa Benedict VIII (1012-1024) la 14 februarie 1014, la cererea
împăratului german Henric al II-lea (1002-1024). Copyright © 2012, Achim S ărășan

242
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Dumnezeu (theotochia) și Cinstirea ei mai presus de to ți
sfinții și îngerii (hyperdulia). Aces te elemente au la baz ă
evenimentul Bunei Vestiri, descris în Sfânta Scriptur ă, și au
fost propov ăduite de Sfin ții Apostoli și urmașii acestora.
Începând cu secolul al XIX-lea romano-catolicii au
introdus elemente noi în mariologia apusean ă. Acestea sunt:
• Imaculata concep ție a Fecioarei Maria (8
decembrie 1854);
• Înălțarea Feciarei Maria cu trupul la cer, ca o
credință unanim acceptat ă în Apus (1950);
• Maica Domnului este împreun ă
răscumpărătoare a neamului omenesc al ături de
Fiul său (corredemptrix – comântuitoare), la
început cu titlul de doctrin ă teologic ă
(teologumen ă), urmând s ă devină dogmă.
Analizând aceste elemente de noutate introduse în
doctrina mariologic ă apuseană, D. Stăniloae a spus: „Prin
aceste elemente noi mariologia catolic ă manifest ă un spirit
propriu, deosebit de spiritul ma riologiei ortodoxe. El s-ar
putea rezuma în urm ătoarele trei tendin țe:
• tendința de-a paraleliza pe Fecioara Maria cu
Iisus Hristos, de a-i atribui un rol oarecum
coordonat cu al Lui în mântuirea lumii;
• tendința de-a autonomiza pe Maica Domnului
de dumnezeiescul ei Fiu, de a scoate evenimentele vie ții ei din lumina Lui, sub care
ea le-a voit acoperite;
• tendința de-a scoate pe Maica Domnului din
solidaritatea cu neamul omenesc și cu
universul creat, de-a o ridica deasupra Lui, după chipul în care e ridicat Iisus Hristos.”
294

243
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
În cele ce urmeaz ă vom prezenta aceste tendin țe ale
mariologiei catolice în formul ările lor doctrinare, înv ățături
ce au dus la îndep ărtarea apusenilor de fondul vechi și
comun al mariologiei cre știne de la începuturile ei.
1.1. Imaculata concep ție
Această învățătură a apărut în Apus ca o p ărere
teologică personal ă în secolul al V III-lea. Ea afirm ă că
„precum Mântuitorul Iisus Hristos a fost conceput și s-a
născut fără păcatul strămoșesc, tot a șa s-a conceput și s-a
născut fără acest p ăcat și mama Sa, Fecioara Maria”.
Această teologumen ă a fost declarat ă în secolul al XII-lea ca
„dogmă implicită” și a fost sus ținută în mod special de
franciscani295. Dominicanii, dar și marii teologi scolastici
Bernard de Clairvauix (†1143), Alexandu de Halles (†1245), Toma d’Aquino (†1277) și Bonaventura (†1279)
au comb ătut-o în scrierile lor, invocând pe de o parte
universalitatea p ăcatului originar și transmiterea lui prin
zămislire și naștere, iar pe de alt ă parte unicitatea și
universalitatea mântuirii realizat e de Iisus Hristos pe cruce.
Această opinie teologic ă se dezvolt ă și se răspândește și
datorită faptului c ă Sinodul de la Basel (1439) și-o însușește
parțial ca „o înv ățătură pioasă, în acord cu cultul Bisericii,
cu credin ța catolică, dreapta ra țiune și Sfânta Scriptur ă”.
Ulterior Conciliul de la Trento (1546) a formulat înv ățătura
Bisericii Apusene despre p ăcatul originar. Cu aceast ă
ocazie, conciliul a hot ărât că păcatul strămoșesc nu o
include pe Fecioara Maria.
La mijlocul secolului al XVII-lea s-a încercat în
Apus o revenire la linia ortodox ă a cinstirii Maicii

244
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Domnului înlocuind formula „Imaculata Concep ție a
Fecioarei Maria” cu formula „Concep ția Imaculatei Maria”,
hotărâre întărită printr-un Decret al Inchizi ției în anul 1644.
Ulterior papa Alexandru al VI-lea anuleaz ă acest decret,
revenind la vechea expresie, pentru ca papa Clement al XI-lea, în anul 1708, s ă repună în vigoare decretul din 1644.
Din secolul al XVIII-lea Vaticanul cedeaz ă presiunii
credincioșilor și a clericilor și reinstaureaz ă învățătura
«Imaculatei Concep ții».
«Imaculata Concep ție» este declarat ă solemn dogm ă
la 8 decembrie 1854 prin bula papal ă «Ineffabilis Deus»
296
dată d e p a p a P i u s a l I X – l e a . „Prin autoritatea Domnului
nostru Iisus Hristos, a ferici ților Apostoli Petru și Pavel și a
Noastră, noi declar ăm, pronun țăm și definim ca înv ățătură
că, printr-un har și un privilegiu deosebit al lui Dumnezeu
Cel atotputernic și în vederea meritelor lui Iisus Hristos
Mântuitorul neamului omenesc, Preafericita Fecioar ă Maria
a fost, din clipa z ămislirii sale ferit ă de orice pat ă a păcatului
originar. Aceasta este o înv ățătură revelată de Dumnezeu și
prin urmare trebuie s ă fie crezut ă în mod formal și conștient
de toți credincio șii.”297
În sprijinul acestor formul ări dogmatice teologii
apuseni invoc ă următoarele temeiuri biblice: Facere 3, 15;
Luca 1, 28 și Apoc. 12, 1. Despre aceast ă fundamentare
scripturistic ă a teologilor apuseni I. Todoran a spus: „…
textele scripturistice aduse de romano-catolici în spijinul
imaculatei concep ții nu cuprind nimic în favorul acestei
învățături. Cel dintâi, protoevangheliul (Facere 3, 15) nu

296 X. M. – Le Bachelet, L’Immaculée conception dans l’Église latine
après le concile d’Ephèse , în Dictionnaire de Théologie Catolique, VII,
1, Paris 1923, col. 979-1218.
297 M. Jugie, L’Immaculée conception dans l’Église greque après le
concile d’Ephèse , Dictionnaire de Théologie Catholique, VII, 1, Paris
1923, col. 895. Copyright © 2012, Achim S ărășan

245
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
cuprinde deloc ideea cur ățirii Maicii Domnului, fiindc ă nici
nu se refer ă la ea, ci exclusiv la Eva, și exprimă făgăduița
unui mântuitor, urma ș al femeii, mântuitor care, învingând
răul, va pătimi. Cel de-al doilea (Luca 1, 28), în care în
legătură cu Fecioara se g ăsește expresia «plin ă de har» sau
«cu har d ăruită», nu se refer ă la harul mântuirii, adic ă al
ștergerii p ăcatului str ămoșesc, fiindc ă acest har nu-l putea
avea Fecioara în acel mome nt, întrucât el nu se d ă decât
exclusiv «în» și «prin» Iisus Hristos. A sus ține că cineva se
poate mântui înainte și în afară de Iisus Hristos înseamn ă a
contrazice îns ăși ființa creștinismului ca religie a mântuirii
în Hristos.”298
Teologul apusean M. Jugie, într-un amplu studiu,299
face un adev ărat excurs în operele Sfin ților Părinți
răsăriteni, începând cu secolul al IV-lea, c ăutând să găsească
în acestea argumente în sprijinul dogmei apusene a «Imaculatei Concep ții».
300 Analizând prezentarea gândirii
Sfinților Părinți răsăriteni făcută de M. Jugie în g ăsirea unei
argument ări patristice în sprijinul «Imaculatei Concep ții»,
D. Stăniloae a spus: „E clar c ă învățătura catolic ă nu se
poate întemeia pe înv ățătura Sfinților Părinți și a scriitorilor
și teologilor din R ăsărit, cum încearc ă teologii catolici s ă o
facă. Cetirea scriitorilor bizan tini ne-a sugerat urm ătoarea
concluzie: Ei se mul țumesc să laude în general cur ăția
Fecioarei, evitând distinc țiile și preciziunile în baza c ărora
ar fi putut afirma apriat c ă Maria s-a n ăscut sau nu cu
păcatul strămoșesc. Ei au evitat s ă raționalizeze și să

298 Isidor Todoran, op. cit. , p. 223.
299 M. Jugie, op. cit. , col. 893-979
300 Rezumatul acestei încerc ări de fundamentare teologic ă îl face D.
Stăniloae în studiul Învățătura despre Maica Domnului la Ortodoc și și
Catolici , în rev. Ortodoxia , II, nr. 4/1950, p.569-591. Un studiu similar
găsim la Vasile Loichi ță, Doctrina Sfântului Ioan Damaschin despre
Maica Preacurat ă, ed. II, Cern ăuți, 1929. Copyright © 2012, Achim S ărășan

246
Viața și cinstirea Maicii Domnului
simplifice în asemenea termeni preci și marea tain ă a curăției
Fecioarei. A trebuit s ă vină teologia catolic ă, la începuturile
ei scolastice, marcate printr-un ra ționalism pueril, s ă
săvârșească această mare gre șeală și să spună în ce const ă
curăția Fecioarei. Iar bula papal ă din 8 decembrie 1854 a dat
caracter de dogm ă acestui fruct al distinc țiilor și
simplificărilor raționale. Prin aceasta s-a re ținut din cei doi
poli, paradoxal echilibra ți, ai stării Fecioarei numai unul,
sacrificându-se cel ălalt. S-a unilateralizat înv ățătura, s-a
destrămat taina. Nu s-a mai cunoscut cur ățirea ulterioar ă, ci
numai cea de la început.”301
Deși învățătura catolic ă a «Imaculatei Concep ții»
este legat ă de numele papei Pius al IX-lea, consacrarea ei ca
dogmă în 1854 a fost o legitimare a unor evolu ții în gândirea
teologilor catolici în dome niul mariologiei, precum și al
pietății excesive ce s-a dezvoltat în rândul credincio șilor
apuseni. Analizând aceste aspecte Ioan I. Ic ă jr. a spus:
„Venerația acordat ă Fecioarei Maria în Biserica Romano-
Catolică se amplific ă constant începând cu secolul al XVI-
lea. În anul 1572, ca mul țumire pentru înfrângerea flotei
otomane la Lepanto în 1571, Pius V a instituit pe 7 octombrie s ărbătoarea Fecioarei Maria a Rozariului
(echivalentul «Acatistului» în Ortodoxie) generalizat ă în
1716. Cu excese, criticate de teologi și chiar de Vatican,
devoțiunea marial ă a luat în epoca baroc ă forme noi tot mai
exaltate. Dac ă în 1674 Clement X emitea rezerve fa ță de
dezvoltările Mariei de Agreda (1602-1665) din «Citadela
mistică», în 1765 Clement XII instituia s ărbătorile Inimii lui
Iisus și a Mariei pe baza viziunilor din 1673-1675 ale Mariei
Margarette Allacoque (1647-1690), devo țiuni generalizate
în 1856 în întreaga Biseric ă Romano-Catolic ă. (Natura
cultului Sfintei Inimi va fi precizat ă în detaliu în 1956 de

247
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
Pius XII în enciclica Hauretis aquas .) În 1617 Paul V și în
1622 Grigore XV au exclus oficia l posibilitatea ca Fecioara
Maria să fi fost zămislită cu pata p ăcatului str ămoșesc, ca în
1661 Alexandru VII s ă declare c ă sufletul Mariei a fost de la
început liber de p ăcatul originar, iar în fa ța protestelor
janseniste în 1708 Clement XI s ă generalizeze în toat ă
Biserica Romano-Catolic ă sărbătorirea pe 8 decembrie a
«Imaculatei Concep ții» – Neprih ănitei Zămisliri a Fecioarei
Maria. Dup ă un recul explicabil în secolul XVIII, secolul
iluminismului și raționalismului, entuziasmul marial revine
în forță în secolul al XIX-lea, ca reac ție la excesele
materialiste ale modernit ății dominând întreg intervalul
1850-1960. Scandat de ritmul apari țiilor mariale de la
Lourdes (1858), Fatima (1917) și Medugorje (1981), cu un
impact masiv în pietatea mase lor populare, acest interval e
jalonat de cele dou ă inițiative dogmatice din 1854 și 1950
ale papilor în formularea doctrinei mariologice romano-catolice.”
302
Respectând adev ărul istoric constat ăm că
dogmatizarea «Imaculatei Concep ții» a fost precedat ă de
solicitări și mii de peti ții venite din partea laicilor, clericilor
și membrilor ordinelor c ălugărești. Răspunzând acestor
cereri papa Pius al IX-lea a procedat la consultarea
episcopatului romano-catolic în scris. Atât cererile primite cât și opiniile episcopatului au fost publicate de Vatican în
mai multe volume. La 2 februarie 1849 papa Pius al IX-lea (1846-1878) emite enciclica «Ubi primum» prin care cere
colegiului episcopal catolic s ă se pronun țte cu privire la
dogmatizarea «Imaculatei Concep ții». Rezultatul a fost
următorul: din 621 de membrii 564 s-au pronun țat pentru și

248
Viața și cinstirea Maicii Domnului
57 contra. Primind acest aviz favorabil al episcopatului,
papa Pius al IX-lea a promulgat la 8 decembrie 1854 Constituția Apostolic ă „Ineffabilis Deus”, documentul
oficial de proclamare a dogmei «Imaculatei Concep ții».
Analizând documentul se poate observa c ă motivația
teologică principal ă invocată a fost „maternitatea divin ă a
Fecioarei Maria” pe care Dumnezeu a preg ătit-o pentru
întruparea Fiului S ău într-un mod special, acordându-i
„sfințenia maxim ă”. Invocând textele scripturistice Facere 3,
15 și Luca 1, 28, teologii apuseni au afirmat c ă Fecioara
Maria fiind „cu har d ăruită” de Dumnezeu, de la concepere
a fost lipsit ă de orice pat ă a păcatului, mereu unit ă cu
Dumnezeu, preg ătită pentru a-L primi pe Fiul Lui
Dumnezeu în pântecele ei. La aceste afirma ții ale teologilor
catolici D. St ăniloae a răspuns astfel: „Teologii catolici aduc
în sprijinul dogmei despre Imaculata Concep ție a Fecioarei
curățenia pe care mai ales din veacul V încoace i-o atribuie
Părinții și scriitorii biserice ști chiar de la na șterea ei, înainte
de a se întrupa din ea Fiul lui Dumnezeu. Dar ei trec peste
faptul că chiar scriitorii biserice ști cari descriu în cele mai
categorice accente sfin țenia, curăți a M a r i e i d e l a n a ștere,
vorbesc de alt ă curăț
ie a ei la z ămislirea dumnezeiescului ei
Fiu… Maria «cur ățită», «sfințită» în momentul z ămislirii
Cuvântului, e «deslegat ă de blestemul Evei». Dar de ce a
avut Sfânta Fecioar ă trebuință de curățire în momentul
întrupării Cuvântului, dac ă ea era curat ă de pata p ăcatului de
la concep ția ei? Căci toți ortodocșii și catolicii sunt de acord
că Maria n-a s ăvârșit nici un p ăcat personal de care s ă fi
trebuit să fie curățită. Prin aceasta se d ă cel mai satisf ăcător
răspuns și la întrebarea în ce a constat darul cu care a fost
înzestrată Fecioara Maria de la na ștere? Într-o putere
deosebită care i-a ajutat s ă nu săvârșească păcate personale.
Prin aceast ă putere, care nu exclude lucrarea personal ă, ea a
ținut în frâu sl ăbiciunea naturii ca pe o pur ă potențialitate. Copyright © 2012, Achim S ărășan

249
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
Numai în felul acesta Maria a câ știgat și o vrednicie
personală în fața lui Dumnezeu. Altfel ea n-ar fi avut niciun
merit pentru sfin țenia ei mai presus de a tuturor oamenilor.
Contrastul categoric în care P ărinții și scriitorii biserice ști o
situează față de Eva e întemeiat numai pe faptul c ă pe când
Eva deși nu avea pata unui p ăcat moștenit s-a întinat, Maria
cu toate c ă avea acea pat ă s-a păstrat într-o total ă
curățenie.”303
Se naște o întrebare fireasc ă: dacă Fecioara Maria s-a
născut cu p ăcatul strămoșesc, când și cum a putut ea s ă se
curețe de acesta și să ajungă l a s t a r e a d e s f i n țenie?
Întrebarea este legat ă și de înv ățătura Bisericii noastre
despre urm ările păcatului str ămoșesc în om: întunecarea
rațiunii (greutatea mare de a discerne între bine și rău),
slăbirea voin ței (omul nereu șind să se mobilizeze suficient
pentru înf ăptuirea binelui și ocolirea r ăului), dar mai ales
înclinarea firii omene ști spre p ăcat. Toate acestea
îngreuneaz ă procesul mântuirii.
Pentru a se putea ajunge la starea de cur ățenie –
sfințenie în Vechiul Testament, drep ții și proorocii și
implicit Maica Domnului au conlucrat într-un grad foarte înalt cu harul în general, ca putere dumnezeiasc ă spre a face
binele și a ocoli r ăul. Deoarece ei n-au primit harul
mântuirii, al eliber
ării de păcatul strămoșesc care a venit
prin Hristos, n-au putut s ă se mântuiasc ă până la întruparea
Fiului lui Dumnezeu: „Pentru c ă Dumnezeu rânduise ca ei
să nu ia f ără de noi des ăvârșirea.” (Evrei 11, 40). În
concluzie, Biserica noastr ă ne învață că toți oamenii se nasc
cu păcatul strămoșesc după căderea protop ărinților noștri
(Romani 5, 12; Ioan 3, 6) și toți au nevoie de mântuire.
Mântuirea e o lucrare sinergetic ă, ce se dobânde ște prin
conlucrarea dintre efortul personal și harul mântuitor pe care

250
Viața și cinstirea Maicii Domnului
îl primim prin Sfintele Taine. Proorocii și drepții Vechiului
Testament n-au putut s ă se mântuiasc ă până la venirea
Domnului nostru Iisus Hristos. Deci precum printr-un singur
om a venit p ăcatul în lume (Adam) și prin el a trecut la to ți,
așa prin Iisus Hristos a venit mântuirea la toat ă lumea. Ori
catolicii, excluzând-o pe Feci oara Maria prin Imaculata
concepție de sub inciden ța legii na șterii cu p ăcatul
strămoșesc, o scot și de sub necesitatea mântuirii prin Iisus
Hristos. Pentru ea Iisus Hristos nu mai este unicul Mântuitor. Ea s-a mântuit înaint e de a veni pe lume Fiul lui
Dumnezeu. Ea nu se mântuie ște prin harul adus de Domnul
Iisus Hristos.
La întrebarea Care a fost starea de cur ățenie a
Fecioarei Maria la momentul Bunei Vestiri? D. Stăniloe,
sintetizând opiniile Sfin ților Părinți, a răspuns astfel: „Ea a
avut supremul grad de sfin țenie la care nu s-a ridicat și nu se
va ridica niciodat ă niciun om. Ea a fost culmea cea mai
înaltă la care s-a ridicat omenirea în întâmpinarea lui
Dumnezeu. Dar aceasta a fost o cur ăție personal ă, nu curăția
firii, care constituie f ondul comun, transmisibil al
umanității, care avea s ă fie curățit numai prin Iisus Hristos,
când avea s ă înceapă mântuirea tuturor ce se împ ă
rtășesc de
El. Faptul c ă ea prime ște la naștere darul unei astfel de
sfințenii și că nașterea ei «înseamn ă apariția muntelui celui
mai înalt», a «sc ării însufle țite» pe care avea s ă coboare Fiul
lui Dumnezeu în firea omeneasc ă, începând mântuirea
noastră, fac pe Sfin ții Părinți și scriitori biserice ști să
glorifice evenimentul z ămislirii Fecioarei, dac ă au ocazia s ă
vorbească despre el, ca pe evenimentul care deschide epoca
mântuirii în istoria omenirii. Și de asemenea, sfin țenia
personală unică a Fecioarei chiar înainte de momentul
zămislirii Fiului lui Dumnezeu în ea, îi face s ă recurgă la
cele mai avântate descrieri pentru a o reda în mod adecvat… Lauda sfin țeniei Fecioarei dinainte de Buna Vestire nu-i Copyright © 2012, Achim S ărășan

251
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
oprește pe scriitorii biserice ști din Răsărit să vorbeasc ă de o
nouă curățire în clipa z ămislirii Cuvântului.
La lumina acestei înv ățături ortodoxe se în țeleg
expresiile dialectice ale P ărinților și scriitorilor biserice ști
despre cur ățirea Mariei de la început și despre cur ățirea ei la
Buna Vestire. Ea ține seama și de necesitatea ca Fiul lui
Dumnezeu s ă fi fost primit de o inim ă plină de credin ță în
întruparea Sa, dar și de principiul c ă eliberarea de p ăcat a
venit pentru tot omul prin Hristos. În felul acesta Fecioara e ridicată mai presus de tot neamul omenesc, dar ea r ămâne în
aceeași vreme în solidaritate cu neamul omenesc.”
304
Începând cu secolul al XVI-lea teza catolic ă a
«Imaculatei concep ții» a determinat teologia ortodox ă să
răspundă că Fecioara Maria s-a n ăscut cu pata p ăcatului
strămoșesc. Datorit ă complexit ății acestei probleme care
include și aparente paradoxuri, Ortodoxia n-a r ăspuns
printr-o formulare dogmatic ă la dogma catolic ă a
«Imaculatei concep ții». Răspunsurile Bisericii ortodoxe la
această problematic ă sensibilă au fost f ăcute cu deosebit ă
atenție, cu reținere, pentru a nu altera adev ărul revelat. S-a
simțit însă datoare s ă formuleze aceste r ăspunsuri întrucât
acceptarea tezei catolice amintite antrena ni ște consecin țe
dogmatice grave, dup ă cum arat ă I. Todoran: „Mai întâi,
admiterea unei mântuiri în afar ă și înainte de Hristos
înseamnă înstrăinarea de esen ța însăși a creștinismului. Al
doilea, admiterea ideii primirii harului mântuitor în afar ă de
comuniunea cu Hristos implic ă afirmația că Întruparea nu-i
necesară pentru mântuire. Al treilea, dac ă Fecioara se
mântuiește în afar ă și înainte de Hristos, atunci El nu mai
este singurul mijlocitor și deci singurul Mântuitor, cum ne
zice cuvântul Dumnezeiesc (Romani 5, 15; I Timotei 2, 5). Al patrulea, dac ă Fecioara se mântuie ște altfel decât to ți

252
Viața și cinstirea Maicii Domnului
oamenii, atunci ea nu se mai g ăsește în solidaritate cu
neamul omenesc. Al cincelea, dac ă Fecioara se z ămislește și
se naște fără păcatul strămoșesc, ca și Iisus, atunci ea e
așezată în paralel ă și chiar egalitate cu Iisus, iar caracterul
hristocentric al cre știnismului este pierdut.”305
Formularea dogmatic ă catolică a «Imaculatei
concepții» nu era o necesitate a Bisericii, ea fiind o devia ție
de la linia ecumenicit ății creștine. Fecioara Maria a fost, este
și va fi întotdeauna mai sl ăvită decât heruvimii și serafimii
și mai cinstit ă decât orice f ăptură, dar nu în afar ă de Hristos,
ci numai în Hristos și prin Hristos.
În concluzie, red ăm o parte din Comunicatul
Sfântului Sinod din anul 1950 pe tema «Imaculatei concepții»: „Bisericii primare îi este str ăină această
paralelizare a Fecioarei în raport cu Domnul Iisus Hristos. Ea e ascuns ă în lumina covâr șitoare a Dumnezeiescului ei
Fiu. Ea nu s-a n ăscut fără păcatul strămoșesc, ci s-a cur ățit
de acest p ăcat prin Duhul Sfânt care lucra asupra ei din
Cuvântul dumnezeiesc în momentul când s-a atins de ea, începând a- și face trup din ea. Deci și ea prime ște mântuirea
tot prin Hristos, c ăci prin El a venit mântuirea la toat ă
lumea.”
306
După proclamarea dogmei «Imaculatei concep ții», în
lumea catolic ă s-a răspândit foarte mult cultul Maicii
Domnului, „încât a cople șit adorarea Sfintei Treimi. În
conștiința credincio șilor catolici, Maica Domnului a devenit
chiar un fel de a patra persoan ă a Sfintei Treimi, un fel de
Dumnezeu feminin, prin care se orienteaz ă politeist pietatea
populară. Pe lâng ă societățile și congrega țiile mariane mai
vechi, ca Notre Dame etc., chiar în 1854 a luat na ștere la

253
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
Paris societatea numit ă «Reparatrici», a surorilor care voiau
să reabiliteze cultul Maicii Domnului. Au urmat apoi
nenumărate societ ăți, congrega ții și asociații de bărbați și de
femei. Înșirăm spre exemplificare o seam ă dintre acestea:
– 1857 – Fiii imaculatei;
– 1857 – Congrega ția călugărilor Assum ționiști,
care îndat ă după proclamarea dogmei despre
«Concepția imaculat ă», au ob ținut aprobarea
oficială de funționare, în scopul cultiv ării și
răspândirii legendei despre în ălțarea la cer cu
trupul a Maicii Domnului;
– 1857 – Fra ții Doamnei noastre (ai Maicii
Domnului);
– 1860 – Copiii misionari ai imaculatei inimi a
Mariei;
– 1863 – Fra ții mai mici ai Mariei;
– 1863 – Surorile s ărace ale Mariei imaculate;
– 1864 – Oratoriul lui Iisus și al Mariei imaculate;
– 1865 – Surorile oblate assum ționiste, – dublura
feminină a congrega ției Assum ționiștilor;
– 1865 – Preo ții Mariani ști;
– 1867 – Fiicele Mariei Imaculate;
– 1876 – Misionarii Imaculatei;
– 1876 – Canonicii regulari (c ălugări) ai
«Concepției imaculate»;
– 1892 – Copiii Mariei imaculate;
– 1892 – Fra ții Mariei din Lourdes;
– 1900 – Congrega ția inimei imaculate a Mariei;
– 1902 – Ter țiarii capucini ai Mariei îndurerate;
– 1910 – Congrega ția clericilor regulari (c ălugări)
mariani;
– 1911 – Părinții Sf. Edmund, ai Sfintei inimi a lui
Iisus și ai imaculatei inimi a Mariei;
– 1921 – Congrega ția surorilor Maicii Domnului; Copyright © 2012, Achim S ărășan

254
Viața și cinstirea Maicii Domnului
– 1923 – Institutul de misiuni: consolata;
– 1931 – Preo ții Sfintei Marii.
Pe lângă acestea, o puzderie de felurite alte
organizații laice pentru cultul Maic ii Domnului, în frunte cu
«Reuniunile Mariane», au r ăspândit și adâncit, dar mai ales
au exagerat și deformat cultul Sfintei Marii.”307
1.2. Înălțarea Fecioarei Maria cu trupul la cer
Asumptio corporea Beatae Mariae Virginis in coelum

La data de 1 noiembrie 1950, papa Pius XII a emis
Constituția Apostolic ă «Munificentissimus Deus» prin care
promulga o nou ă dogmă, credința în «înălțarea cu trupul la
cer a Fecioarei Maria». În partea introductiv ă a actului se
menționează că promulgarea acestei dogme noi a Bisericii
Catolice a fost o consacrare a unei st ări de fapte deja
existente în via ța credincio șilor apuseni. Aceast ă credință
era împărtășită și de teologii din Apus. În formularea
dogmei se declara: „Când s-a încheiat cursul vie ții ei
pământești, Maica Domnului, Maria Semper Virgo, a fost
înălțată cu trupul și sufletul în slava cerurilor.”308
Papa Pius XII face în partea introductiv ă a actului
respectiv o prezentare a evlaviei cre știnilor față de Fecioara
Maria, evlavie care este în plin ă dezvoltare. Se aminte ște că
proclamarea «Imaculatei concep ții» făcută de Papa Pius IX
în 1854 a fost primul pas f ăcut pe drumul consacr ării și
dezvoltării cultului mariologic și că actuala dogm ă,

307 Liviu Stan, O nouă rătăcite a papalit ății, în rev. Ortodoxia , II,
4/1950, p. 615-616.
308 Vezi Henricus Denzinger, Adolfus Schönmetzer (ed.), Enchiridion
symbolorum editionum et declarationum de rebus fidei et morum , ediția
36-a, Herder, Freiburg și Roma, 1976, 3903. Copyright © 2012, Achim S ărășan

255
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
«Asumpția corporal ă a Fecioarei Maria», este strâns legat ă
de cea a «Imaculatei concep ții».
Ioan I. Ic ă Jr. a sintetizat con ținutul acestei bule
papale astfel: „Dac ă printr-un privilegiu unic Fecioara Maria
n-a fost atins ă încă d e l a zămislire de prihana p ăcatului
strămoșesc, ea n-a putut fi supus ă nici legii descompunerii
fizice a trupului ei în mormânt; liber ă de păcat, trebuia s ă fie
liberă și de consecin țele lui. Dup ă ce menționează petițiile
primite, consultarea episcopatului și acordul unanim al
acestuia, se realizeaz ă că e vorba de o credin ță comună a
întregii Biserici. Cum atest ă și nenum ăratele biserici
închinate episodului final din via ța Mariei (Adormirea),
cultul solemn care-l pr ăznuiește atât în R ăsărit cât și în
Apus. Dar întrucât nu cultul na ște credința, ci el țâșnește din
credință, sunt inventariate principalele m ărturii
scripturistice: Psalm 131, 8; Psalm 44, 10-14; Cântarea Cântărilor 3, 6; Apocalipsa 12, 1 și următoarele m ărturii
patristice: Ioan Damaschinul, Gherman al Constantinopolului și cele medievale: Amadeo de Lausanne,
Antonio di Padua, Albert cel Mare, Toma d’Aquino,
Bonaventura, Bernandino da Siena, Bellarmino, François de Sales, Petru Canisius, Fran cisco Suarez, din care trage
următoarea concluzie: Mama e atât de intim legat ă de fiul ei
divin, încât nu poate fi separat ă de El nici dup ă moarte, și
așa cum Învierea din mor ți și înălțarea la cer e culmina ția
victorioas ă a luptei Fiului împotriva p ăcatului, tot a șa
glorificarea trupului Fe cioarei este deznod ământul firesc și
al luptei Fecioarei cu p ăcatul și moartea, Fecioara ob ținând
drept culme a privilegiilor ei și păstrarea liber ă de
descompunerea fizic ă proprie mormântului. Aceast ă
credință sporește, pe de-o parte, slava Prea Sfintei Treimi de
care Fecioara Mam ă a Domnului e legat ă îndeosebi, iar pe
de altă parte, face mai puternic ă credința creștină în înviere
ș
i este spre folosul societ ății umane, întrucât opune Copyright © 2012, Achim S ărășan

256
Viața și cinstirea Maicii Domnului
învățăturilor iluzorii ale materialismului și coruperii morale
nu doar un exemplu glorios de via ță închinat ă total lui
Dumnezeu și răsplătirea ei, ci arat ă și cărui țel măreț sunt
destinate sufletele și trupurile noastre. «De aceea
pronunțăm, declar ăm și definim drept dogm ă revelată de
Dumnezeu faptul c ă, încheindu- și viața pământească,
imaculata Mam ă a lui Dumnezeu, Pururea Fecioar ă Maria, a
fost ridicat ă (assumptam) cu trupul și sufletul la slava
cerească.» De aceea, oricine îndr ăznește să o nege sau s ă o
pună la îndoial ă trebuie s ă știe că a căzut cu totul din
credința dumnezeiasc ă și catolică.”309
La vremea proclam ării acestei dogme, teologii
catolici au recunoscut c ă în Sfânta Scriptur ă nu există nici
un temei pentru aceast ă învățătură. La fel au recunoscut c ă
nici în operele Sfin ților Părinți din primele șase veacuri nu
există argumente în acest sens. Neavând aceste temeiuri,
teologii catolici fundamenteaz ă această dogmă pe o
«revelațiune făcută Apostolilor».310 „Unii teologi socotesc
că această revelațiune a fost o interven ție divină directă care
le-a dat Apostolilor ocazia s ă contemple misterul în ălțării
Fecioarei, sau m ăcar le-a confirmat faptul. Deci ar fi un fel
de revela țiune formal ă explicită. Alții admit numai o
revelațiune formal ă implicit ă. Revela țiunea formal ă
explicită e faptul imunit ății ei de orice corup ție care s-ar fi
opus fecioriei. Dar în aceast ă imunitate se manifest ă
absolvirea Mariei de blestemul Evei («în durere vei na ște
fii» Facere 3, 16). De acest blestem ține însă și corupția
mormântului («în țărână te vei întoarce» Facere 3, 19).
Maria fiind eliberat ă de blestemul Evei, a fost eliberat ă deci

257
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
și de corup ția mormântului. Aceasta este o revela ție formală
implicită.
Alți teologi admit amândou ă revelațiunile. Pe ce
întemeiaz ă ei afirmarea c ă înălțarea Fecioarei e un fapt
direct revelat, dac ă nu avem nici un text în Sfânta Scriptur ă
și în tradiția primelor veacuri? Pe faptul c ă credința aceasta
e testată în scrisul Bisericii încep ând din veacul VII (Patr.
Modest al Ierusalimului †634 și Grigorie de Tours †594). Ea
n-a putut ap ărea atunci în scrisul Bisericii, decât dac ă a fost
primită din tradiția anterioar ă, iar în aceasta nu s-ar fi putut
naște asemenea credin ță decât dac ă a fost primit ă chiar de la
Apostoli ca un lucru sigur, nu numai ca o deduc ție de la
găsirea mormântului gol… Apari ția acestei credin țe în
documentele Bisericii ale veaculu i al VII-lea ne face se ne
întrebăm de ce n-a ap ărut aceast ă credință mai curând în
aceste documente dac ă a fost o revela ție? Și răspunsul nu
poate fi decât unul din dou ă: sau faptul în ălțării a fost o
revelație, pe care totu și Apostolii și primele veacuri cre știne
au păstrat-o într-o respectuoas ă discreție, sau Dumnezeu
însuși a voit s ă țină faptul acesta acoperit de tain ă, lăsând
doar să se cunosc ă mormântul gol și nimic altceva în mod
direct. Și tradiția cea mai veche atâta spune: c ă Apostolii au
găsit după trei zile mormântul gol, deducând din aceasta c ă
Domnul Iisus Hristos a luat trupul Fecioarei la cer.”311
Catolicii îns ă deduc dogma «În ălțării cu trupul la
cer» a Fecioarei Maria din cea a «Imaculatei concep ții»,
spunând c ă e o consecin ță a acesteia. Fecioara fiind n ăscută
fără păcatul strămoșesc, ei sus țin că moartea acesteia n-a
mai avut acelea și motive ca la to ți oamenii. Moartea este
considerat ă ca o consecin ță a păcatului str ămoșesc sau a
păcatelor personale, ori la Feci oara Maria nu poate fi vorba
de așa ceva fiindc ă ea, spun catolicii, n-a avut nici pata

258
Viața și cinstirea Maicii Domnului
păcatului str ămoșesc și cu atât mai pu țin păcate personale.
Și atunci moartea ei fizic ă n-a fost o necesitate ci un
eveniment prin care ea s-a asociat cu Hristos Fiul s ău. Ea s-a
supus de bun ăvoie morții și pentru c ă a primit-o de bun ăvoie
a primit din partea lui Dumnezeu și învierea și înălțarea ei.
Teologii catolici vorbesc de o «asociere a Mariei» în
moartea și învierea lui Hristos și pe cale de consecin ță și în
lucrarea de mântuire realizat ă de Fiul ei. De și catolicii nu
îndrăznesc să explice moartea Mariei ca pe cea a
Mântuitorului Iisus Hristos ei o consider ă ca fiind deosebit ă
de a celorlal ți oameni, datorit ă faptului c ă dacă la oameni
moartea e consecin ță a păcatului la ea nu poa te fi vorba de
așa ceva. Deci moartea Fecioarei Maria e ceva singular: nici
ca a oamenilor și nici ca a lui Hristos. Totu și unii teologi
catolici accept ă moartea Fecioarei Maria ca o necesitate
fizică, dar spun c ă ea s-a supus liber mor ții și «asociat ă fiind
prin moartea sa mor ții lui Hristos s-a automântuit pe sine,
contribuind și la mântuirea altora».312 Deci, concluzioneaz ă
catolicii, învierea și înălțarea i-au venit Fe cioarei pentru c ă a
acceptat de bun ăvoie moartea.
Promulgarea dogmei «În ălțarea Fecioarei Maria cu
trupul la cer» de c ătre Papa Pius XII a determinat apari ția
unor reac ții critice din partea teol ogilor atât în Biserica
Ortodoxă cât și în Bisericile Protestante. Cu acest prilej s-a
întrunit Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române
care, analizând referatul mitropolitului Nicolae B ălan legat
de această problematic ă, a formulat un comunicat. În cadrul
comunicatului se specific ă: „Deși înălțarea Fecioarei cu
trupul la cer este o credin ță scumpă și de circula ție general ă
în Biserica Ortodox ă și în evlavia poporului ei
dreptcredincios, totu și Biserica Ortodox ă Română socotește
că nimic nu impune definirea ei în dogm ă. Aceasta cu atât

259
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
mai mult cu cât în Sfânta Scriptur ă și în primele șase veacuri
creștine lipsesc cu totul temeiurile care s ă ofere elementele
unei defini ții lipsite de gre șeli și de unilateralitate… Iar
Sfânta Scriptur ă și Sfânta Tradi ție, până în veacul al VII-lea,
neoferind asemenea temeiuri și sensuri pentru aceast ă
dogmă, ele au trebuit s ă fie înlocuite cu temeiuri și sensuri
produse pe alt ă cale, care ca atare pot fi gre șite și în orice
caz nesigure.
De fapt catolicismul neputându-se sprijini pe o
revelație explicit ă la definirea acestei dogme, apeleaz ă la o
revelație implicit ă… în noua sa dogm ă se prelungesc și se
dezvoltă greșeli care stau la baza dogmei despre Imaculata
concepție. Fecioara e desprins ă de Hristos, pus ă într-o
paralelă cu El, e scoas ă din solidaritatea cu neamul
omenesc. Precum prin Imaculata concep ție se elibereaz ă de
păcatul strămoșesc în afara de Hristos, a șa înălțarea ei
decurge din însu șirile intrinsece excep ționale ale fiin ței ei,
dobândite prin Imaculata concep ție, deci nu e un act s ăvârșit
de Hristos cu ea. Fa ță de aceste temeiuri și sensuri gre șite
ale înălțării Maicii Domnului, Biserica Ortodox ă se vede
îndatorată să atragă atenția asupra acestora…
Precum s-a spus, în toate punctele care deosebesc
mariologia catolic ă de cea ortodox ă se observ ă tendința
Bisericii catolice de a t ăia legătura strâns ă dintre Domnul
nostru Iisus Hristos și Prea Curata Sa Maic ă și de a-i da
acesteia un rol paralel afirmând: Domnul Iisus Hristos se
naște fără de păcatul strămoșesc, Fecioara se na ște fără de
păcatul strămoșesc; Domnul Iisus Hristos e r ăscumpărător,
Fecioara e împreun ă răscumpărătoare a neamului omenesc;
Domnul Iisus Hristos s-a în ălțat cu trupul la cer, Fecioara
s-a înălțat cu trupul la cer; etc. Bisericii primare îi este
străină această paralelizare a Fecioarei în raport cu Domnul
Iisus Hristos. Ea e ascuns ă în lumina covâr șitoare a
Dumnezeiescului ei Fiu. Ea nu s-a n ăscut fără păcatul Copyright © 2012, Achim S ărășan

260
Viața și cinstirea Maicii Domnului
strămoșesc ci s-a cur ățit de acest p ăcat prin Duhul Sfânt care
lucra asupra ei din Cuvântul dumnezeiesc în momentul când s-a atins de ea, începând a- și face trup din ea. Deci și ea
primește mântuirea tot prin Hristos, c ăci prin el a venit
mântuirea a toat ă lumea. Fecioara nu e «împreun ă
răscumpărătoare» (corredemptrix) ci împreun ă mijlocitoare
cu Hristos pentru lume, c ăci «unul e Mijlocitorul între
Dumnezeu și oamneni: cel ce s-a f ăcut om: Hristos Iisus» (I
Timotei 2, 5) și exclusiv sângele Lui a r ăscumpărat păcatul
întregii lumi. Maica Domnului îns ăși a fost r ăscumpărată
prin Fiul ei.
Ea nu s-a în ălțat cu trupul la cer în sensul în care s-a
înălțat Iisus Hristos, printr-o însu șire proprie a trupului ei, ca
în cazul Mântuitorului, care era Dumnezeu întrupat și care
dobândise aceast ă însușire pentru trupul S ău prin suportarea
morții pe cruce. Fecioara nu s-ar fi putut în ălța decât numai
prin lucrarea special ă a Fiului ei. Fecioara a fost și este în
toate cea mai apropiat ă de Hristos, dar tocmai de aceea cea
mai acoperit ă de slava Lui. Lucrarea ei e lucrarea Fiului ei.
Trăsătura aceasta a vie ții Mariei, de a r ămâne
ascunsă în lumina Fiului ei și de a depinde în toate faptele ei
suprafirești de Fiul ei, o arat ă și faptul că Evangheliile las ă
ascunsă în taină viața ei și așa face și tradiția primelor șase
veacuri. Scriptura și Tradiția scot în relief numai acele
prerogative ale Fecioare i care pun în lumin ă dumnezeirea
Mântuitorului nostru n ăscut din ea: theotokia, pururea
fecioria și cinstirea ei mai presus decât cinstirea tuturor
sfinților și a îngerilor.
Catolicismul desprinde, prin dogma recent ă, printr-o
raționalizare neduhovniceasc ă potrivnic ă duhului de
smerenie al Fecioarei, potrivnic ă duhului de via ță al
Bisericii str ăvechi, un alt eveniment al menirei Maicii
Domnului din scufundarea ei în lumina lui Hristos. Tradi ția
nu vorbește despre o în ălțare a Fecioarei în v ăzul vreunui Copyright © 2012, Achim S ărășan

261
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
martor. Ea n-a ie șit cu trupul din morm ânt ca Mântuitorul,
n-a petrecut între Apostoli o vreme cu trupul înviat și nu s-a
înălțat în văzul lor. Tradi ția, din veacul al VII-lea încoace,
spune numai c ă s-a găsit mormântul gol. Sunt aici adânci
semnifica ții de tain ă… A fost voia lui Dumnezeu ca acest
eveniment s ă rămână acoperit de tain ă.
Catolicismul nu în țelege aceast ă taină. El slăbește
legătura Maicii Domnului cu Fi ul ei. Doctrina despre gra ția
creată îl mână la ideea c ă o făptură poate să se ridice la
culmile des ăvârșirii în chip desp ărțit de Hristos, pe când în
Ortodoxie harul fiind o energie necreat ă ce izvor ăște din
ființa divină și nedespărțită de ea, nu se poate avea decât în
comuniune cu Hristos prin a c ărui întrupare se revars ă în tot
omul care crede. Catolicismul poate desprinde astfel pe Maica Domnului din uniunea intim ă
necontenit ă cu Fiul ei.
El raționalizeaz ă și naturalizeaz ă tainele Cre știnismului,
slăbindu-i puterea religioas ă și înlocuind-o cu una ra țională,
naturală, pământească.”313
Se poate observa u șor din acest comunicat c ă Sfântul
Sinod a eviden țiat punctele deosebitoare între doctrina
mariologic ă a Bisericii Ortodoxe și cea a Bisericii Romano-
Catolice, condamnând noile dogm e care au dus la crearea
unor noi neîn țelegeri între cele dou ă Biserici.
1.3. Fecioara Maria împreun ă-răscumpărătoare
«corredemptrix» cu Hristos a neamului omenesc
Am văzut în cele prezentate ce a realizat Biserica
Apuseană prin cele dou ă dogme noi formulate în Mariologia
romano-catolic ă – «Imaculata concep ție» și «Înălțarea cu

262
Viața și cinstirea Maicii Domnului
trupul la cer», și anume scoaterea Fecioa rei Maria din starea
de solidaritate cu neamul omenesc și așezarea ei într-o stare
de egalitate cu Iisus Hristos, eliminând caracterul hristocentric al cre știnismului. Din p ăcate, teologia apusean ă
nu s-a oprit cu exager ările sale doctrinare mariologice aici,
ci a mers mai departe formulând noi înv ățături și anume:
„Maria este împreun ă răscumpărătoare cu Hristos a
neamului omenesc” și că „Maria e mijlocitoarea tuturor
grațiilor (darurilor) c ătre noi, că toate harurile ce le primim
de la Hristos ne vin numai prin ea”.
314 Aceste înv ățături au
rămas la stadiul de teleogumene, adic ă de păreri, opinii ale
unor teologi apuseni, deci înc ă n-au fost fixate în dogme. Și
în argumentarea acestor opinii, teologii apuseni, neg ăsind
texte scripturistice care s ă le susțină tezele, au apelat la
scrierile patristice, folosind unilateral formul ările Sfinților
Părinți legate de înv ățătura că Maica Domnului este
„mijlocitoarea noastr ă către Fiul s ău”. Se supraliciteaz ă și
opiniile scriitorilor bizan tini care au recunoscut și afirmat
rolul Maicii Domnului în proces ul de mântuire a neamului
omenesc. Dar scriitorii r ăsăriteni s-au m ărginit în afirma țiile
lor la a spune „c ă din ea s-a n ăscut Mântuitorul nostru și că
ea a fost p ărtașă a acestui act dumnezeiesc, din trupul și
sufletul ei neprih ănit născându-se Fiul lui Dumnezeu
întrupat.” Îns ă teologii r ăsăriteni n-au folosit niciodat ă
expresii ca „Maica Domnului împreun ă răscumpărătoare”
sau „împreun ă mântuitoare”, ci doar cea de „mijlocitoare”.
Chiar și în folosirea acestui termen, Biserica R ăsăriteană a
avut foarte mare grij ă, în sensul c ă n-a numit-o pe Fecioara
Maria „împreun ă mijlocitoare cu Hristos”, ci „mijlocitoare
între noi și Fiul său”. Deci ea nu e considerat ă intermediara,
puntea de leg ătură între noi și Dumnezeu, pentru c ă singurul

263
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
mijlocitor între noi și Dumnezeu este Iisus Hristos. Dumitru
Stăniloae precizeaz ă: „Ea nu poate fi un mijlocitor, un
răscumpărător, un mântuitor egal sau paralel cu Iisus
Hristos, c ăci «unul este Mijlocitorul între Dumnezeu și
oameni: Cel ce s-a f ăcut om: Hristos Iisus» (I Timotei 2, 3).
«Printr-însul avem apropiere c ătre Tatăl» (Efeseni 2, 18), și
«întru el, prin sângele Lui, avem r ăscumpărarea și iertarea
păcatelor, potrivit harului S ău cel bogat» (Efeseni 1, 7).
Mijlocitorul propriu-zis e numai unul: Iisus Hristos. C ăci El
e și Dumnezeu și Om, aducându-ne prin aceasta El însu și
aproape sfin țenia și harul dumnezeiesc și împăcând și unind
în Sine pe Dumnezeu și omul. Numai El ne d ă de la Sine
mântuirea, numai El ne d ă de la Sine iertarea, numai în omul
Iisus avem pe Dumnezeu, avem via ța veșnică. Nu se poate
admite că Maria a «comeritat și a consatisf ăcut cu Hristos»,
realizând împreun ă opera de mântuire obiectiv ă. Nu putem
pune o făptură în rând cu Dumnezeu.”315
Învățătura catolic ă «Maica Domnului
comântuitoare» a fost fundamentat ă prin bula papal ă
«Ineffabilis Deus», cea care a consacrat dogma catolic ă a
«Imaculatei concep ții». În aceast ă lucrare Maica Domnului
este așezată într-o pozi ție de «asociere în opera de mântuire
a neamului omenesc». Citatul scripturistic „du șmănie voi
pune între tine și între femeie, între s ămânța ta și sămânța ei;
aceasta îți va zdrobi capul iar tu îi vei în țepa călcâiul”
(Facere 3, 15) este folosit pentru ilustrarea în acest sens. Această opinie teologic ă a evoluat în timp astfel c ă la 28
august 1935 papa Pius XI, cu o cazia închiderii jubileului
închinat operei de mântuire, a da t Maicii Domnului titlul de
«Corredemptrix». Consacrarea public ă a aceste înv ățături o
aduce Conciliul al II-lea de la Vatican (1962-1965) care
evidențiază rolul mare pe care l-a avut Fecioara Maria în

264
Viața și cinstirea Maicii Domnului
procesul de Întrupare a Fiului lui Dumnezeu, dar și rolul pe
care l-a avut în „taina r ăscumpărării pe cruce”. Extrapolarea
rolului Fecioarei Maria în pro cesul de mântuire a dus în
gândirea teologilor romano-catolici la apari ția mai multor
tendințe extreme. O analiz ă a lor ne prezint ă Chesarie
Gheorghescu:
„a) Prima neag ă orice cooperare imediat ă a Mariei în
opera de mântuire obiectiv ă. Maica Domnului, se afirm ă,
n-a luat parte decât la întrupare, și pe aceasta se bazeaz ă
meritul ei ceresc. Reprezentan ții acestei p ăreri sunt:
Goosens, De cooperatione immediata Matris Rédemptoris
ad redemptiones objectivam și Père Lennerg, Beata Virgine .
b) O altă extremă o reprezint ă un mare grup de
teologi care spun c ă Maica Domnului se bucur ă de propriul
său merit în opera de r ăscumpărare a lui Hristos. Ei nu se
sfiesc să vorbeasc ă despre un merit propriu-zis «de
condigne», derivând din acel al lui Hristos, dar de aceea și
natură cu a lui. Începând cu Ripalda (†1648), aceast ă temă e
reluată în prezent de un num ăr de teologi franciscani, printre
care Père Ballie, dar îndeosebi de numero și mariologi, cum
ar fi Père Culivo, care explic ă foarte clar gândirea sa în
articolele din Ciencia Thomista , t. LVII, 1938: La gracia y
el merito de Maria (p. 84-104); și La gracia y el merito de
Maria en su cooperacion a la obra de nuestra salud (p. 204-
233).
Mai sunt și alte tendin țe intermediare, dintre care
una admite rolul deplin și imediat al Sfintei Fecioare în
aducerea la îndeplinire a ope rei colective de mântuire a
oamenilor și nu ezit ă a vorbi de un merit al ei de
«corredemptrix», dar cu condi ția ca acest merit s ă nu fie
decât de «congruo» (coinciden ță), care în fond reprezint ă un
drept de iubire. Aceasta este tendin ța cea mai clasic ă în
teologia catolic ă d e a z i . E a e s t e s u s ținută îndeosebi de
Suarez, Terrien, Dillenschneider, Roschini ș.a. Printre Copyright © 2012, Achim S ărășan

265
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
studiile numeroase consacrate istoriei Fecioarei Maria
«comântuitoare», un loc deosebit îl ocup ă lucrarea lui
Dillenschneider, Maria au service de la Redemption ,
Haguenau, 1947.”316
În concluzie, spunem c ă doctrina teologic ă catolică,
conform c ăreia „Fecioara Maria este împreun ă mântuitoare
cu Hristos a neamului omenesc” este complet str ăină de
Sfânta Scriptur ă și Sfânta Tradi ție, ba mai mult de-atât, le
contrazice. Sfânta Scriptur ă afirmă clar și răspicat că există
un singur R ăscumpărător care a împ ăcat pe om cu
Dumnezeu, și anume „cel ce s-a f ăcut om, Iisus Hristos, care
s-a dat pe sine pre ț de răscumpărare pentru to ți” (I Timotei
2, 5-6). Numai Iisus Hristos a putut realiza mântuirea
neamului omenesc pentru c ă în El s-a unit Dumnezeu cu
omul și în El s-a împ ăcat omul cu Dumnezeu. Numai Fiul
lui Dumnezeu Întrupat a avut puterea dumnezeiasc ă de a
zdrobi păcatul, dăruindu-ne iertare și viața cea ve șnică.
Numai El ne-a mântuit.
Din învățătura catolic ă care afirm ă că „Maica
Domnului e comântuitoare” teol ogii apuseni au dezvoltat o
altă teză, și anume c ă „Fecioara este mijlocitoarea tuturor
grațiilor”. Ace știa își argumenteaz ă opiniile pe ni ște
considera ții teologice speculative, afirmând c ă Maica
Domnului a fost unit ă deplin cu Fiul ei și că unde este ea
este și El și ce lucreaz ă El lucreaz ă și ea. Expresia „Maic ă a
tuturor harurilor” ilustreaz ă convingerea lor c ă toate
harurile, f ără nici o excep ție, ne vin prin ea. Ori, Biserica
Ortodoxă a învățat întotdeauna c ă toate darurile și harurile
ne vin de la Domnul nostru Iisus Hristos prin Duhul Sfânt în Biserică. Teologia ortodox ă învață că mântuirea noastr ă se

266
Viața și cinstirea Maicii Domnului
realizează prin împ ărtășirea de umanitatea îndumnezeit ă a
lui Iisus Hristos, prin rev ărsarea darurilor din ea.
Și la unii scriitori bizantini întâlnim expresia „Maic ă
a tuturor harurilor” (Teofan al Niceei, †1381), dar nu în înțelesul ei rigid, ci prezentând pe Maica Domnului ca
mijlocitoarea a tuturor harurilor între Hristos și oameni.
Diferența între ortodoxie și catolicism pe tema „Maria,
Maică a tuturor gra țiilor” reiese și din modul diferit de a
înțelege însu și termenul de «gra ție». D. St ăniloae ne
lămurește această diferență spunând: „În concep ția catolică,
mijlocirea Maicii Domnului se poate în țelege ca o a șezare a
ei între noi și Hristos, c ăci grațiile pe care le mijloce ște ea,
fiind create, nu ne dau pr in ele pe Hristos însu și. Ele nu
izvoresc numaidecât din Hristos, ci pot fi create în ea din Duhul Sfânt, în mod autonom, cum sunt create în omenitatea lui Iisus Hristos… În Ortodoxie, harurile sunt
însă energiile, iradierile fiin ței divine, nedesp ărțite de ea.
Aceste energii, purtate de Duhul, rev ărsate întâi în
omenitatea lui Hristos, se revars ă din ea în Maica Domnului,
dar aceasta înseamn ă că înșiși persoanele Sfintei Treimi sunt
prezente în aceste energii în ea
și apoi în orice om în care se
revarsă din ea. În special însu și Hristos este unit cu ea prin
plinătatea energiilor divine a Duhului, care se revars ă din el
în ea. Atât Ortodoxia cât și Catolicismul v ăd în Maica
Domnului, ca prima și cea mai înalt ă făptură desăvârșită,
pârga Bisericii, inima ei, esen ța ei. Dar pe când
Catolicismul, prin concep ția lui despre gra ție consider ă
Biserica drept o mijlocitoare care separ ă de Hristos, având
grațiile date în administrarea ei și procurându-le în mod
autonom, în Ortodoxie Biserica e plin ă de Hristos și El
însuși se comunic ă în harurile Bisericii. Biserica nu se
trăiește ca intermediar ă care separ ă de Hristos, ea e covâr șită Copyright © 2012, Achim S ărășan

267
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
de prezen ța lui Hristos, e sc ăldată și copleșită de lumina
Lui.”317
În concluzie, analizând modul de transmitere a
harurilor (gra țiilor) dumnezeie ști nouă oamenilor, acela și
autor a spus: „Maica Domnului nu are o lucrare a ei deosebită. Lucrarea ei e lucrarea dumnezeiasc ă a lui Hristos.
Acesta a în ălțat-o, aceasta ni s-a dat nou ă. Nu se poate vorbi
de o lucrare a ei, autonom ă, nu se pot contura în ele în șile
evenimentele din via ța ei. Activit ățile ei sunt activit ățile Lui.
El e mai unit cu Maica Lui decât inima ei cu ea îns ăși.
Precum nu s-a desp ărțit de Tatăl, așa nu s-a desp ărțit de
Maică. «Căci nu s-a desp ărțit de Tatăl născându-se din El, ci
e întreg în El; a șa locuiește și în Maica Lui, r ămânând
nedespărțit de ea.» Voin ța ei e și a Lui, sunt una… Deci voia
Fecioarei e voia Fiului ei.”
318
O altă opinie teologic ă catolică e cea legat ă de
raportul Maria-Biseric ă. Conform acestei teorii, Fecioara
Maria personific ă Biserica și într-o oarecare m ăsură îi ține
locul în fa ța actului de r ăscumpărare a lui Hristos. Îns ă
Maica Domnului nu personific ă Biserica. Ea e o prezen ță
reală și lucrativă în Biseric ă. Ea se roag ă în Biseric ă pentru
noi. Dumnitru St ăniloae a spus c ă „Maica Domnului e inima
Bisericii care se roag ă. Se roagă nu pentru sine, ci pentru fiii
ei. Fiii ei lupt ă pentru Dumnezeu, n ăzuiesc spre Dumnezeu.
Ei desfășoară o activitate vizibil ă, sunt înc ă pe drum, nu au
ajuns înc ă în intimitatea lui Dumnezeu. Maica Domnului,
inima Bisericii, ne înso țește, ne ajut ă, ne atrage spre
intimitatea dumnezeiasc ă unde este ea, prin rug ăciune, adic ă
printr-o st ăruință sub acoper ământul tainic al luminii
dumnezeie ști.”319

268
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Diferențele între Mariologia catolic ă și cea ortodox ă
nu sunt numai de ordin dogmatic, ci și cultic. De exemplu,
sărbătorile Maicii Domnului , imnele liturgice ș.a. sunt
diferite. Romano-catolicii au instituit urm ătoarele 4
sărbători mai mari pentru ci nstirea Maicii Domnului:
– Imaculata Concep ție (8 decembrie);
– Maria, Mama lui Dumn ezeu (1 ianuarie – în
locul Tăierii Împrejur a Domnului);
– Buna Vestire (25 martie);
– Luarea cu trupul la cer (15 august);
și 8 sărbători mai mici:
– Fecioara de la Guadelupe (12 decembrie, în
amintirea apari ției Mariei în 1531 în Mexic)320;
– Fecioara de la Lourde s (11 februarie, în
amintirea apari ției din 1858 de la Lourdes)321;

320 Sărbătoarea este închinat ă unor viziuni pe care le-a avut Juan Diego,
prima dintre ele având loc la 9 decembr ie 1531 la Guadalupe, Mexic. Cu
acest prilej s-a imprimat pe man tia acestuia o im agine miraculoas ă a
Fecioarei Maria cu o dimensiune de 1.43×0.55 numit ă și «Fecioara
brunetă din Guadalupe, împ ărăteasa Americii». Juan Diego a murit la 17
ani după aceste apari ții. Anual, 20 de milioane de oameni fac pelerinaj la
Guadalupe.
Scriitorul hispano-american Richard Rodriguez aprecia c ă „Fecioara din
Guadalupe simbolizeaz ă Mexicul în ansamblu, trup și suflet… Imaginea
Maicii Domnului de la Guadalupe (pe care, în semn de afec țiune,
mexicanii o numesc La Morenita – Micu ța Oacheșă) a devenit emblema
lor neoficial ă, de suflet.” (Richard Rodriguez, Days of Obligation; An
Argument with My Mexican Father , Penguin Books, New York, 1993, p.
16-20)
321 Lourdes este o localitate la poalele mun ților Pirinei. La 11 februarie
1858 tinerei Bernadette Soubirous, în vârst ă de 14 ani, i s-a ar ătat
Fecioara Maria. Viziunea s-a repetat pân ă când parohul Pyramale a venit
și a constatat și el miracolul de la grota «Massabile». Lourdes a devenit
centru de pelerinaj din 1858. Bernadette Soubirous a murit la 1879 și a
fost declarat ă sfântă la 8 decembrie 1933. Vezi și René Laurentin (ed.),
Lourdes: Documents authentiques , L. Lethielleux, Paris, 1966. Copyright © 2012, Achim S ărășan

269
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
– Fecioara Regina Cerului (1 mai);
– Fecioara de la Fatima (13 mai, în amintirea
apariției din 1917 de la Fatima)322;
– Feciora Regin ă (31 mai);
– Vizitarea Elisabetei (22 august);
– Nașterea Fecioarei Mari a (8 septembrie);
– Fecioara Maria a Rozariului (7 decembrie)323.
Calendarul romano-catolic mai are dou ă luni întregi
consacrate Maicii Domnului: luna mai a Mariei și luna
octombrie a Rozariului.
Diferențele doctrinare între R ăsărit și Apus, între
Biserica Ortodox ă și Biserica Romano-Catolic ă, se
datorează în bună parte modului în ca re Biserica Apusean ă a
formulat dogme, mai ales dup ă 1054. Se știe că Biserica
primară accepta foarte greu s ă defineasc ă o învățătură ca

322 La 13 mai 1917, în localitatea portughez ă Fatima din districtul Leiria,
Fecioara Maria s-a ar ătat la trei copii: Lucia de 10 ani și verii ei, Franco
de 9 ani și Jacinto de 7 ani, la un stejar și i-a îndemnat s ă vină acolo în
fiecare lun ă la data de treisprezece. Apari ția a avut loc în 5 luni
consecutive. Ultima apari ție a avut loc la 13 septembrie 1917, când
alături de copii se aflau 25000 de oa meni. Cu acest prilej, Fecioara le-a
spus copiilor „ruga ți-vă pentru terminarea r ăzboiului”. Anual, la Fatima
mii de pelerini aduc cinste și preamărire Fecioarei Maria.
323 Practica rozariului e posibil s ă nu fi fost întemeiat ă de Sfântul
Dominic. Totu și, rozariul are leg ătură cu Ordinul Predicatorilor
(Dominicanilor). Rozariul, ca și în hinduism, budism și islam, este un
șirag de m ărgele folosit ca mnemotehnic ă pentru rostirea rug ăciunilor.
Termenul englezesc „bead” (m ărgea) provine de la cuvântul germanic
pentru „a se ruga”, „beten” în germana modern ă și „bid” în engleza
modernă. În dicționarul englez Oxford se explic ă că numele a fost
transferat de la „rug ăciune” la m ărgelele folosite ca „m ătănii” pentru
numărarea rugăciunilor rostite. Cu mici varia ții, rugăciunile rozariului
constau din 15 Pater Noster, de 15 ori câte 10 Ave Maria și 15 Gloria
Patri, fiecare din grupurile de 15 rug ăciuni concentrându-se asupra uneia
din tainele mântuirii; astfel, un ciclu întreg al rozariului include 150 de
rugăciuni Ave Maria (cf. J. Pelikan, op. cit. , p. 102-103). Copyright © 2012, Achim S ărășan

270
Viața și cinstirea Maicii Domnului
dogmă. Ea s-a pronun țat în acest sens numai în situa ții
extreme, pentru a feri Biserica de înv ățături greșite și de
dezbinare, și atunci când a f ăcut-o a întrunit Biserica din
întreaga lume pentru consultare și luarea unor hot ărâri.
După Schisma cea Mare, Biserica Ortodox ă a evitat s ă mai
formuleze dogme noi tocmai pentru p ăstrarea misterului
divin, „sfiindu-se s ă formuleze singur ă în dogme tezaurul
comun al cre știnătății din primele opt veacuri, a șteptând
mereu reunirea tuturor fra ților și știind că această reunire
numai prin reîntoarcerea la punc tul lor comun de plecare se
poate face.
Nu acesta a fost cazul cu dogm ele fixate de Biserica
Catolică de la ie șirea ei din comunitatea cu Biserica
Ortodoxă. Ea a formulat dogme nu din nevoi reale, ci din
încrederea în puterea ra țiunii de a p ătrunde taina și deci din
dorința de a-și afirma superioritatea fa ță de celelalte ramuri
creștine. Dogmele ei poart ă deci caracterul de unilateralitate
raționalistă și de exclusivitate trufa șă.”324
C a r e a u f o s t c o n s e c i n țele acestor dogmatiz ări? În
primul rând o îndep ărtare a celor dou ă Biserici și de
instaurare a unei r ăceli și mai mari între R ăsăritul ortodox și
Apusul catolic. „Dar p ăcatul de unilateralitate ra ționalistă a
fraților a silit teologia ortodox ă să accentueze uneori, tot
raționalist, latura nesocotit ă de formul ările lor, de dragul
adevărului, care nu trebuie s ă rămână ciuntit. Nu a mers îns ă
până la preten ția de a fixa în dogm ă pe care a trebuit s-o
accentueze, con știentă mereu de caracterul tainic, paradoxal,
larg cuprinz ător al înv ățăturilor în discu ție și așteptând
reunirea Bisericilor, pentru ca s ă formuleze atunci împreun ă
în spirit ferit de exclusivitate, acele înv ățături în dogme,
dacă necesitatea o va cer e… Teologia ortodox ă de la veacul
al XVI-lea încoace s-a v ăzut silită să afirme apriat, f ără

271
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
bucurie, în fa ța afirmării catolice unilaterale a na șterii
Fecioarei f ără de pata p ăcatului str ămoșesc, că ea s-a născut
cu aceast ă pată dar n-a dat acestei afirm ări o formulare
dogmatică, dându-și seama de complexitatea paradoxal ă a
acestei probleme. Tot a șa e și cu dogma catolic ă (mai)
recentă a înălțării Fecioarei cu trupul la cer.”325
2. Cinstirea Maicii Domnului la Protestan ți
Schisma din 1054 n-a r ămas din p ăcate un eveniment
singular în istori a Bisericii care s ă ducă în final la o ruptur ă
a ei. Secolele XIV și XV au adus o stare de degradare
religioasă și bisericeasc ă în Apus. Biserica Apusean ă, ieșită
din Rena ștere, se confrunta cu o stare de lucruri de a șa
natură încât ea îns ăși a cauzat necesitatea reformei. Devenit ă
în Evul Mediu «cârma feudal ă», Biserica papal ă care a
căutat să controleze și să conducă viața bisericeasc ă,
politică, social-economic ă și culturală a Apusului, a sfâr șit
prin a distruge ea îns ăși ideea catolic ă. Schisma papal ă
(1378-1417) a determinat ivirea unei dorin țe de schimbare,
de înnoire în sânul Bisericii romano-catolice, idee cuprins ă
în dictonul «reformatio in capite et membris». Dar din nefericire, pân ă să se produc ă această schimbare în
interiorul Bisericii apusene, s-a produs în Apus o alt ă
schimbare,
și anume Reforma protestant ă. Reforma de la
începutul secolului al XVI-lea a fost anticipat ă și pregătită
de prereformatorii Girolamo Sa vonarola (†1498) în Italia,
John Wyclif (†1384) în Anglia și Jan Hus (†1415) în
Boemia. Cre știnii din Apus doreau și susțineau o schimbare
a stării lucrurilor dar f ără să se rupă de Biseric ă. Însă

272
Viața și cinstirea Maicii Domnului
reformatorii protestan ți au determinat tocmai ruperea
Bisericii apusene.
Reforma a fost declan șată de Martin Luther (1483-
1546) în Germania și apoi Huldrich Zwingli (1484-1531) și
Jean Calvin (1509-1564) în Elve ția. Acești reformatori,
luând atitudine fa ță de abuzurile puterii papale și exagerările
doctrinare din Biserica apusean ă, au ajuns prin ideile lor
tocmai la partea extrem ă a acestora. Dac ă în august 1520
Martin Luther, în scrirea program Către nobilimea cre ștină
de națiune german ă despre îndreptarea st ării creștine,
critica abuzurile puterii papale cerând poporului s ă se
elibereze de aceast ă stăpânire, în cel de-al doilea manifest
din octombrie 1520, Despre captivitatea babilonic ă a
papilor , s-a ocupat de problemel e teologice, negând
caracterul sacramental al Bisericii, admi țând doar trei Taine:
Botezul, Euharistia și într-o m ăsură mai mică Pocăința. Dar
prezentarea unui sistem de credin ță reformată Martin Luther
o face în Catehismul mic , program sistematizat de Philip
Melanchton (1497-1560) în colaborare cu Eramus de
Rotterdam (1466-1536) în celebra Confessio Augustana –
Augsburg, 1530. Ideile lor de baz ă erau: «Sola Scriptura»
prin care se elimina Sfânta Tradi ție ca izvor al Revela ției;
«Sola fidae» prin care se elimina rolul faptelor bune în procesul de mântuire, credin ța fiind considerat ă suficient ă;
și «Sola gratiae» conform c ăruia numai harul mântuie ște.
Sărăcia spiritual ă și relativismul dogmatic protestant
au determinat mic șorarea foarte mare a fondului credin ței
apostolice. Înl ăturând Tradi ția ei s-au rupt de Biserica
primară, de tot ce însemna via ță și trăire creștină. Înlăturând
Tradiția au înl ăturat-o pe Fecioara Maria din via ța lor
religioasă și cult. Teologii protestan ți n-au înțeles că Maica
Domnului face parte integrant ă din sistemul teologic cre știn,
așa cum face parte din el Dumnezeu, Mântuitorul Iisus
Hristos cu întreaga lui oper ă de mântuire realizat ă prin viață, Copyright © 2012, Achim S ărășan

273
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
cuvântări, minuni, moarte și înviere, lucrarea Duhului Sfânt
în lume, și în final cu judecata și viața veșnică. Păstrarea
integrității doctrinei cre știne presupune în țelegerea
Revelației divine prin toate elemen tele prin care s-a produs,
fiecare element purtând în sine un mesaj care întrege ște
mesajul cre știn global.
Deși reformatorii protestan ți au afirmat c ă respectă
hotărârile sinoadelor ecumeni ce, sinoade care afirmând
divinitatea Mântuitorulu i au afirmat indirect și calitatea de
„Născătoare de Dumnezeu” și cea de „Pururea Feciorie a
Mariei”, ei au eliminat cinstirea Maicii Domnului, sco țând-o
din cultul lor, în care nu mai exist ă nici o rug ăciune adresat ă
ei. Protestan ții o consider ă pe Maica Domnului și o
recomand ă ca un model demn de urmat. Doar atât.
Părinții Reformei, fiind crescu ți în cultul Maicii
Domnului, n-au fost atât de vehemen ți încât să nege rolul
Fecioarei Maria în actul Întrup ării Fiului lui Dumnezeu și
chiar rolul de „mijlocitoare între noi și Fiul său”. Dar
ulterior urma șii lor au negat rolul de „Mediatoare” a Maicii
Domnului și cel de „împreun ă rugătoare cu noi c ătre
Dumnezeu”. Prin aceste formul ări de credin ță, protestan ții
susțineau că au luat atitudine împotriva „abominabilei
idolatrii a mariologiei mediev ale, o idolatrie care nu o
venera pe Maria, ci o calomnia, f ăcând din ea un idol”.326
Protestanții au căutat să respingă caracterul inovator
și artificial, antropocentric și juridic al mariologiei catolice
și de aceea au respins cultul Maicii Domnului și cultul
sfinților în general. De și acceptă teoretic c ă din cele trei
virtuți teologice: credin ța, nădejdea și dragostea, cea mai
mare este dragostea, r ămânând în cadrul gândirii Sfântului
Apostol Pavel (I Corinteni, 13), totu și ulterior au afirmat c ă

274
Viața și cinstirea Maicii Domnului
faptele iubirii cre știne nu au nici o importan ță în lucrarea
mântuirii, ci numai credin ța. Au uitat protestan ții faptul c ă
în fața lui Dumnezeu nu ne prezent ăm ca inși izolați, ci în
comuniune, în solidaritate, prin rug ăciunile unora pentru
alții și ale sfinților împreun ă cu noi și pentru noi. Au uitat c ă
Maica Domnului „mijloce ște pe lâng ă Hristos” pentru noi.
Faptul că Fecioara Maria a fost cinstit ă într-un fel de
părinții Reformei și altfel de protestan ți îl relevă și Fulvio
Ferrario, spunând: „Maria este important ă în măsura în care
ea ajută la a înțelege mai bine caracterul central al lui Iisus
Hristos. P ărinții Reformei, de la Luther la Zwingli, au scris
multe pagini despre Fecioara Maria, întotdeauna în context
hristologic, adic ă niciodată dacă nu există o legătură cu Iisus
Hristos.” Și conchide: „Accept ăm virginitatea Mariei la
nașterea lui Hristos și consider ăm pe acei «fra ți ai Domnului
ca fiind de fapt veri șorii lui Iisus.» Ne rug ăm cu Maria, ca
Maria dar nu Mariei.”327
Scoaterea Maicii Domnului din cult de c ătre
protestanți s-a datorat conceptului lor conform c ăruia
„Hristos este unicul mediator între noi și Dumnezeu și că nu
avem nevoie de alt mediator, dincolo de aceast ă viață, în
afara lui.”328
Philip Melanchthon, în articolul Cultul Sfin ților, îl
definește pe Hristos „Unicul mare preot, ap ărător și
mijlocitor înaintea lui Dumnezeu. Numai El a promis s ă ne
asculte rug ăciunile.”329 Acesta este îns ă de fapt punctul de
vedere al Bisericii Ortodoxe care a afirmat întotdeauna c ă
Mântuitorul Iisus Hristos este „mijlocitorul unic între noi și

327Fulvio Ferrario, Mary as Seen by Orthodox, Protestants, and
Catholics , în Roman Catholic News , vol. III, nr. 3, 2003.
328 Articolele 19 și 29 din cele Șaizeci și șapte de Articole ale lui Urlich
Zwingli din 1523, în Jaroslav Pelikan, op. cit. , p. 154.
329 Articolul 21 din Confesiunea de la Augsburg , în J. Pelikan, op. cit. , p.
154. Copyright © 2012, Achim S ărășan

275
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
Dumnezeu”, dar a sus ținut totodat ă și că Maica Domnului
este „Mijlocitoarea noastr ă între noi și Fiul său”.
Reforma protestant ă a reactivat unele erezii din
Biserica primar ă referitoare la Mântuitorul Iisus Hristos și
implicit la Fecioara Maria. Analizând aceast ă latură J.
Pelikan a spus: „Unii protestan ți radicali cum ar fi spre
exemplu Orbe Phillips care, respingând ideea c ă «trupul lui
Hristos a fost f ăcut de Maria» (a șa cum crede și afirmă
lumea în total ă necunoștință de cauz ă), a susținut că
dimpotriv ă «Dumnezeu, Tat ăl ceresc, i-a întocmit trup lui
Hristos, unicul S ău Fiu (Evrei 10, 5), îns ă nu din s ămânță
omeneasc ă plină de stricăciune (Luca 1, 35), ci din s ămânța
sa nestric ăcioasă.» Căci, a continuat el, «este imposibil ca
trupul lui Hristos s ă fie zămislit din s ămânța Mariei, nici cea
a unei alte creaturi p ământești nu poate s ă fie pâinea cea
adevărată care se coboar ă din cer și care dă viață lumii (Ioan
6, 31-35), sau s ă fie astfel numit ă.» Drept r ăspuns la astfel
de specula ții ale protestan ților radicali, Bisericile anglican ă,
luterană și reformat ă au reafirmat doctrina tradi țională a
dreptei credin țe răsăritene și apusene, elaborat ă pentru a da
o replică gnosticismului, potrivit c ăruia întreaga natur ă
umană a lui Hristos, trup și suflet, este creatur ă, provenind
din trupul uman creat al Fecioarei Maria și nefiind sub nici o
formă preexistent ă.330 Convenția luteran ă din 1577,
consacrat ă, în cea mai mare parte, analiz ării diferen țelor
dintre Reforma luteran ă și cea calvinist ă în privin ța unor
elemente de doctrin ă, precum rela ția dintre cele dou ă firi în
persoana lui Hristos, prezen ța reală în Euharistie și dubla
predestinare, a respins teoria calvinist ă potrivit c ăreia

330 Aici complet ăm opinia autorului eviden țiind faptul c ă trupul și
sufletul lui Iisus Hris tos nu sunt numai crea ția Fecioarei Maria,
eliminând lucrarea Treimic ă din acest act: „Duhul Sfânt se va pogorî
peste tine, Puterea celui Preaîn alt te va umbri; pentru aceea și Sfântul
care Se va na ște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35). Copyright © 2012, Achim S ărășan

276
Viața și cinstirea Maicii Domnului
«Hristos nu a primit trupul și sângele de la Fecioara Maria,
ci le-a adus din cer.»”331
Trebuie îns ă să recunoaștem și aspectele pozitive din
doctrina protestant ă legate de cinstire a Fecioarei Maria. De și
această cinstire este una pur teoretic ă, totuși în cuprinsul
Confesiunilor protestante se vor men ține hotărârile
sinoadelor ecumenice. De exemplu, în Marele catehism din
1648 se spunea: „Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a f ăcut om,
asumându- și un trup adev ărat și un suflet ra țional, fiind
zămislit prin puterea Duhului Sfânt în pântecele Fecioarei
Maria, din substan ța ei, născut din ea, și totuși fără de
păcat.”332
Făcând o sintez ă a modului în care p ărinții Reformei
Luther, Calvin, Zwingli și Bullinger au oglindit în operele
lor viața și rolul Fecioarei în procesul de mântuire, Walter
Tappolet, într-o lucrare sub titlul Reformatorii în cinstea
Fecioarei Maria , a căutat să surprind ă din predicile și
tratatele lor de teologie o „Ortodoxie a mariologiei
protestante”. Zwingli, spre exemplu (p. 158), o numea pe Maria «cea mai însemnat ă creatură după Fiul ei» și «Maica
lui Dumnezeu», iar Balthasar Hubmeier îi afirma pururea fecioria. La fel a procedat și Luther și nu numai în scrierile
particulare și în predici unde o descri e pe Fecioara Maria ca
fiind «Fecioar ă, atât înainte cât și după naștere». Chiar și în
mica sa m ărturisire de credin ță care a fost adoptat ă în mod
oficial de Biserica luteran ă și inclusă în colec ția oficial ă
Carta Conven ției din 1580 (au fost incluse în aceast ă Cartă
și Catehismul Mic și Catehismul Mare , dar acestea nu sunt
confesiuni în sensul stri ct al cuvântului), în Articolele de la
Smalkald din 1537 ; textul latinesc con ț
ine cuvintele (care nu

277
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
apar totuși în versiunea german ă): „Din Maria, pur ă, sfântă
și Pururea Fecioar ă (ex Maria pura, sancta, Semper
Virgine). Îns ă dincolo de caracteru l ortodox al limbajului și
învățăturilor lor despre Fecioara Maria, reformatorii
protestanți au vorbit cu mult ă călduă și însuflețire despre ea,
precum o face Luther în 1521, anul excomunic ării sale de
către Papa Leon al X-lea, în fi nalul «Comentariului despre
Magnificat»: «Fie ca Domnul s ă ne dăruiască aceasta prin
mijlocirea și de dragul Maicii Sale Maria! Amin.»”333
Respingerea cinstirii Maicii Domnului de c ătre
protestanți trebuie privit ă și înțeleasă în contextul mai amplu
al contest ării caracterului sacru al Bisericii. Ei refuz ă să
accepte faptul c ă Biserica împ ărtășește prin Sfintele Taine
harul dumnezeiesc care-l ajut ă pe om să se ridice la starea
de sfințenie. Afirmând c ă Biserica nu este sfânt ă, afirmă
implicit c ă ea nu poate s ă împărtășească sfințenia
dumnezeisc ă și nici iertarea p ăcatelor. În consecin ță nimeni
pe pământ nu poate atinge starea de sfin țenie și atunci
cinstirea Maicii Domnului, a sfin ților, a sfintei cruci, a
icoanelor și a sfintelor moa ște trebuie respins ă și
condamnat ă. Ori prin aceste idei protestan ții neagă însăși
Sfințenia lui Hristos, care n-a reu șit să-și sfințească firea Sa
omeneasc ă, sufletul și trupul ce Și le-a asumat, și n-a reușit
să transmită starea de sfin țenie nici Maicii Domnului, nici
Sfinților Apostoli, și nici unui sfânt prin Trupul S ău
Euharistic. Ei n-au în țeles că cinstirea Maicii Domnului și a
Sfinților nu submineaz ă autoritatea și rolul mântuitor al lui
Iisus Hristos pentru c ă mântuirea ne vine numai de la El.
Din păcate protestantismul n-a r ămas la acest nivel
de gândire teologic ă, secolele XIX și XX aducând o
schimbare radical ă în gândirea teologilor protestan ți. Apar
diferite curente teologice care tind spre o secularizare a

278
Viața și cinstirea Maicii Domnului
teologiei, apar teologi care vorbesc de religie f ără
Dumnezeu, de cre știni fără religie. Antonie Pl ămădeală
sintetizeaz ă trecerea gândirii te ologice de la vechii
reformatori la protestan ții actuali astfel: „Formele care
astăzi pot fi socotite blânde, al e primului impuls secularizant
dat de Reform ă, au evoluat nea șteptat de rapid, mai ales în
secolul nostru (XX). Teologia dialectic ă inspirat ă de
existențialism, și mă gândesc în special la Karl Barth, a
stabilit distan ța infinită și inabordabil ă dintre Dumnezeu și
om… Astfel dup ă ce Reforma îl prezenta pe om doar ca pe
un corupt incapabil de rec uperare, totul revenindu-i lui
Dumnezeu – soli Dei gloria și sola fide – te ologia crizei îl
prezintă ca pe-un izolat, incapabil s ă imagineze termenii
unui raport cu un Dumnezeu cu care nu avem nici limbaj comun, nici alt mijloc de comunicare.”
334
Analizându-i gândirea lu i Karl Barth (1886-1968) și
referindu-se la problematica noastr ă, Ioan I. Ic ă Jr. a spus:
„Karl Barth, de și acceptă apelativul «Theothokos» și
«Aeiparthenia» Mariei ca asigurare a hristologiei și apărare
a realității Întrupării divine, acesta nu ezit ă să proclame c ă
«oriunde este venerat ă Maria, acolo nu exist ă Biserica lui
Hristos» ( Kirchliche Dogmatik , I, 2, 1939, p. 154) și că
«mariologia romano-catolic ă e un cancer, o dezvoltare
teologică bolnavă, iar cancerele trebuie extirpate ( Ibidem , p.
153), mariologia și cultul marial fiind «erezia» prin
excelență a Bisericii Romano-Catolice ( Ibidem , p. 157).
Motivul invocat e acela c ă ridică un om la nivelul lui
Dumnezeu și-i acordă acestuia un rol independent, chiar
dacă relativ, în procesul mântuirii, f ăcând astfel ca aceasta
să depindă de om, de receptivitatea și reciprocitatea lui ceea

279
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
ce ar însemna o atingere inacceptabil ă adusă priorității
inițiativei divine și medierii unice a lui Iisus Hristos.”335
Teologii protestan ți devin tot mai radicali. Rând pe
rând ace știa elimin ă „certitudinile teologiei și evlaviei
creștine, tot ceea ce înseamn ă Iisus istoric, minuni și
învățături sistematice. Totul e redus la Kerigm ă, la un
nucleu pe cât de s ărac, pe atât de arbitrar determinat. Ce mai
rămâne din «sola Scriptura» dup ă potopul școlii lui
Bultmann ar fi în m ăsură să sperie desigur și pe cei mai
radicali dintre cei dintâi reformatori, c ăci din Scriptur ă nu
mai rămâne acum nimic. Și totuși momentul urm ător face
din Bultmann un teolog cuminte, c ăci alții mai noi vor
împinge lucurile și mai departe.”336
Teologii protestan ți ca Rudolf Bultmann (1884-
1976), Dietrich Bonhoffer (1906-1 945), episcopul anglican
J.A.T. Robinson (1919-1983) și Paul Van Buren (1924-
1998) cu teologia mor ții lui Dumnezeu, Harvey Cox (n.
1929) ș.a. au mers mai departe distrugând pur și simplu
creștinismul, negând întruparea Fiului lui Dumnezeu și
afirmând c ă Iisus Hristos nu este Dumnezeu adev ărat și om
adevărat, că minunile s ăvârșite de Mântuitorul sunt legende,
că nu poate fi vorba de învierea lui Hristos etc. În astfel de
gândiri nicidecum cre știne, bineîn țeles că Maica Domnului
nu poate avea nici un loc. Cei care totu și vorbesc de ea
evidențiază «credința Mariei prin acel Fiat», ca rezultat al
dialogului pe care l-a avut cu arhanghelul Gavriil la Buna
Vestire. Aceast ă «credință a Mariei», spun ei, trebuie privit ă
ca un «adev ărat model de credin ță». Din păcate protestan ții
nu se mai raporteaz ă la esența creștinismului, la na șterea lui
Iisus din Fecioar ă, lucrarea de mântuire realizat ă de
Mântuitorul Iisus Hristos prin propov ăduire, minuni,

280
Viața și cinstirea Maicii Domnului
moarte, înviere, în ălțarea la cer, evenimente la care Maica
Domnului a fost p ărtașă, fiind mereu al ături de Fiul ei cel
iubit.
Neoprotestan ții, deși nu neag ă (pentru c ă nu pot)
textele biblice ce vorbesc despre Fecioara Maria, despre cinstirea pe care i-a acor dat-o tot timpul Fiul s ău, ei n-au
găsit altceva de spus despre Maica Domnului decât
următoarele: „Scurta prezentare pe care o g ăsim în Noul
Testament cu privire la Maria și la relația dintre ea și
Domnul nostru las ă multe goluri care au fost în scurt timp
umplute de legende pioase. Dar noi nu putem s ă forțăm
relatările Evangheliei dincolo de limitele lor istorice și
aceasta înseamn ă că trebuie s ă ne mulțumim să observăm
cel puțin umilin ța Mariei, ascultarea ei și devotamentul ei
clar față de Iisus. Și fiindcă a fost mama Fiului lui
Dumnezeu, noi nu putem spune despre ea mai pu țin decât a
spus verișoara ei Elisabeta, și anume «c ă este binecuvântat ă
între femei».”
337 Iar referindu-se la «Pururea fecioria
Mariei», aceea și lucrare afirm ă: „«Frații lui Iisus» au fost
copiii mai mici ai lui Iosif și Maria… De la Reform ă încoace
aceasta a fost p ărerea cel mai frecvent sus ținută de
protestanți.”338
Le putem r ăspunde protestan ților și neoprotestan ților
că dacă tot susțin că ei sunt cei „care respect ă cuvintele
Scripturii”, de ce nu în țeleg că cinstind-o pe Maica
Domnului îl cinste sc pe Fiul ei și că necinstind-o pe Maica
Domnului nu-L cinstesc pe Fiul ei? Dac ă tot susțin că sunt
„cei aleși ai lui Hristos”, de ce nu î și pun întreb ările: „Cum
ne vom întâlni cu Iisus judec ătorul la judecat ă? Cum îl vom
privi pe El dac ă în viață i-am ponegrit și necinstit Mama?”

281
Cinstirea Maicii Domnului în celelalte culte cre știne
Sau ce în țeleg prin cuvintele scripturistice „C ă, iată, de
acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48)?
Antonie Pl ămădeală, referindu-se la modul cum
protestanții și neoprotestan ții o «cinstesc pe Maica
Domnului», le r ăspunde altfel: „Maica Domnului face parte
din sistemul nostru teologic, exact a șa cum face parte din el
Dumnezeu, Iisus, mântuirea, minunile, învierea și viața de
apoi. Ea face parte din sistem în m ăsura în care prin ea ni se
dezvăluie o parte din inten țiile lui Dumnezeu cu lumea,
intenții dezvăluite în întregime prin Iisus și prin opera Lui
de răscumpărare. A trata deci un subiect ca acesta nu
presupune numai ap ărarea unei realit ăți și învățături
creștine, contestate sau trecute mult în umbr ă, ci presupune
afirmarea integrit ății doctrinei cre știne, înțelegerea revela ției
prin toate elementele prin care s-a produs, pentru c ă fiecare
element poart ă cu sine un mesaj care întrege ște mesajul
creștin global.”339

282
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Bibliografie
Lucrări

Abrudan Dumitru și Cornițescu Emilian, Arheologie
biblică, București, 1994.
Alexandru din Alexandria, Epistola c ătre Alexandru
din Constantinopol , 11, P.G. 18, 568, în S ărășan A., Sinodul
I Ecumenic de la Niceea , 325, Edit. Crisserv, Media ș, 2009.
Ambrozie, De virginibus , II, 2, 7, Patr ologiae cursus
completus,Series latina,ed. de J.P.Migne, Paris,(P.L). t.
XVI, col. 220B.
Andrei Criteanu, Cuvântul I la Na șterea Preacuratei
Născătoarei de Dumnezeu , Patrologiae cursus
completus,Series graeca,ed. de J.P.Migne, Paris, (P.G.) 97,
col. 813 C.
Bacoianis Vasilios, Viața Maicii Domnului , edit.
Cartea Ortodox ă, București, 2007.
Bartolomeu Anania, Biblia , edit. 2001.
Baumstark A., Liturgie comparée, III, éd. Revue par
B. Botte O.S.B. Chevêtogne, 1953
Belu I.Dumitru, Maica Domnului în lumina imnelor
liturgice , Caransebe ș, 1941.
Bianu Ion, N. Hodo ș, D. Simionescu, Bibliografia
româneasc ă veche , vol. III, Bucure ști, 1912-1936.
Capelle B., Les fêtes mariales , în vol. L’Église en
prière. Introduction à la Liturgie , réd. par A.G. Martimort,
Tournai, 1961.
Chiril al Alexandriei, Contra lui Iulian VIII , J.P.
Migne, P.G. 76, col. 900 A. Copyright © 2012, Achim S ărășan

283
Bibliografie
Cleopa Ilie, Predici la Praznice împ ărătești și la
Sfinții de peste an , Edit. Episc. Romanului 1996.
Coman I.G., Și cuvântul trup s-a f ăcut, Timișoara,
1993.
Constantin Voicu, Patrologie , vol. II, Edit. Basilica,
București, 2009.
Damaschin Ioan, Homilia I In dormitionem B. V.
Mariae , Migne P.G. XCVI, col. 705 A-B; 713C; 737A.
Damaschin Ioan, Dogmatica , Edit. Institutului
Biblic, Bucure ști, 2005.
Damaschin Ioan, Omilia , II, 10, La Adormirea Prea
Sfintei N ăscătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara
Maria, Migne, P. G. XCVI, col. 736 BCD.
Denzinger Henricus, Adol fus Schönmetzer (ed.),
Enchiridion symbolorum editionum et declarationum de
rebus fidei et morum , ediția 36-a, Herder, Freiburg și Roma,
1976, 3903.
Dicționar Biblic, Edit. Cartea Cre ștină, Oradea,
1995.
Epifanie, Adversus Haereses , P.G. LXII, col 75.
Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasc ă, Edit.
Institutului Biblic, P.S.B. 13, Bucure ști, 1987.
Evanghelii apocrife , edit. Strycker, trad. C. B ădiliță,
Humanitas, Bucure ști, 1996.
Evanghelium nativitatis Mariae , în Codex
Apocryphus Novi Testamenti Collectus , castigatus
testimoniisque, censuris et ani madvenionibus illustratus a
Johanne Alberto Fabricio , P I-II, Hamburg, 1703-1719.
Fericitul Ieromin, Liber adversus Helvidium de
perpetua virginitate și Adversus Jovinianum , J.P. Migne, PL
22-30.
Ferrario Fulvio, Mary as Seen by Orthodox,
Protestants, and Catholics , în Roman Catholic News , vol.
III, nr. 3, 2003. Copyright © 2012, Achim S ărășan

284
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Flaviu Iosif, Antichitățile iudaice , vol. I, II, Edit.
Hasefer, Bucure ști, 1999, 2001.
Flaviu Iosif, Războiul iudaic , Edit. Hasefer,
București, 1997.
Floca N.Ioan, Canoanele Bisericii Ortodoxe , 1991.
Funk-Bihlmeyer , Lehrbuch der Kirchengeschichte ,
vol. VI, Paderboru, 1911.
Gesenius Wilhelm, Hebräisches und Aramaisches
Handwörterbuch , 14. Auflage, Leipzig, 1905
Grigore de Nazians, Epistola 101 c ătre Caledoniu,
contra lui Apolinarie , Migne P.G..
Ică I.Ioan jr., Maica Domnului în teologia secolului
XX și în spiritualitatea isihast ă a secolului XIV , edit. Deisis,
Sibiu, 2008.
Ignatie Teoforul, Scrisoarea c ătre Efeseni , 7, 18, 20;
Dumitru Fecioru, Scrierile P ărinților Apostolici , în P.S.B. 4,
București, 1979.
Irineu de Lyon, Contra ereziilor , III, 18, în ed. E.
Neubert, Marie dans l’eglis e anténicéeune , Paris, V, 1908.
Irineu de Lyon, Contra ereziilor , IV, 33, 11 în J.P.
Migne, P.G.7, 437-1224.
Iustin Martirul, Dialogul cu iudeul Trifon , trad.
Olimp N. C ăciulă, P.S.B. 2, Bucure ști, 1980.
Kelly J.N.D., Altchristliche Glaubensbekenntnisse,
Geschichte und Theologie, Göttingen, 1972.
Klausner Ioseph, Jesus de Nazareth , Paris, 1933.
Kniazev Alexis, Maica Domnului în Biserica
Ortodoxă, Edit. Humanitas, Bucure ști, 1998.
Laurentin René (ed.), Lourdes: Documents
authentiques , L. Lethielleux, Paris, 1966.
Lercher L., Institutiones Theologiae Dogmaticae ,
vol. III, Lipsca, 1942;
Loichiță Vasile, Doctrina Sfântului Ioan Damaschin
despre Maica Preacurat ă, ed. I, Cern ăuți, 1937. Copyright © 2012, Achim S ărășan

285
Bibliografie
Luther Martin, House Postil , în Luthers Werke;
Kritische Gesamtausgabe , 57 vol., Hans Böhlau, 1883, 52.
Marta J., Ni Ephèse, ni Panaghia Capouli, mais
Jérusalem. Ètude historique sûr le lieu de la mort de la S.
Vierge , 1910;
Matei Horea, Enigmele Terrei , II, Bucure ști 1983.
Maxim M ărturisitorul, Viața Maicii Domnului , Edit.
Deisis, Sibiu, 1998.
Meyer A., Protoevangelium des Iakobus , în
Handbuch zu den Neutastementlichen Apokryphen , J.K.B.
Mohr, 1914.
Mihoc Vasile, Șapte tâlcuiri biblice despre Maica
Domnului, Edit. Cristiana, Bucure ști, 1996.
Mineiul pe luna August Edit. Institutului Biblic,
București, 2003.
Mineiul pe luna Martie , Alba Iulia, 2001.
Mineiul pe luna Septembrie, Edit. Institutului Biblic,
București, 2003.
Mommert, Die Dormitio , Leipzig, 1889.
Neubert Émil-Nicolas, Marie dans l’Eglise
anténicéenne , Bibliothéque théologique, ed. II, Paris, V,
1908.
Nichifor Calist Nichifor, Istoria Bisericii , XVII, 28,
P.G. t. CXLVII, col. 292.
Nicolaescu Stoica, Românii și Muntele Athos, vol.
I., Edit. Lucman, Bucure ști, 2007.
Nuțescu Ștefan, Sfântul Munte Athos , Antologie,
Edit. Evanghelismos, 2011.
O.H. Burmester O.H., The Egiptian or Coptic
Church. A detailed description of her liturgical Services and
the rites and ceremonies observed in the administration of
her Sacraments , Cairo, 1967.
Onomastica sacra, ed. P. De Lagarde, Göttingen,
1870. Copyright © 2012, Achim S ărășan

286
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Origen, Omilii la Sfântul Luca , 14, în P.S.B. 7, 8 și
9, trad. T. Bodogae, N. Neaga, Z. La țcu și C. Galeriu.
Pelikan Jaroslav , Fecioara Maria de-a lungul
secolelor , trad. Silvia Palade, Edit. Humanitas, Bucure ști,
1996.
Pimen Vlad, Sfântul Munte Athos. Gradina Maicii
Domnului , Edit. Bunavestire, Bac ău, 2008.
Popoviciu Eugen, Istoria bisericeasc ă, trad. de
Atanasie și Gherasim, vol. I, Bucure ști, 1900.
Preda Constantin, Cartea Neamului lui Iisus Hristos ,
Edit. Instit. Biblic și de Misiune al B.O.R., Bucure ști, 2006.
Raès A., Aux origines de la fête de l’Assomption , în
Orientalia Christiana Periodica, Roma, XII, 1946
Sărășan A., Sinodul I Ecumenic de la Niceea , 325,
Edit. Crisserv, Media ș, 2009.
Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului,
Omilie la Intrarea în Biseric ă a Maicii Domnului , 12, 14-
18, Migne P.G. 98, col. 304 CD, 305 BCD, 308 A.B.
Sfântul Irineu de Lyon, Contra lui Helvidius , Migne,
P.G., XXII, 211.
Stăniloae Dumitru, Teologia Dogmatic ă Ortodox ă,
vol. II, Edit. Institut ului Biblic, Bucure ști, 1978.
Tarnavschi Vasile, Arheologia biblic ă, Cernăuți,
1930.
Teodor Lectorul, Istoria Bisericeasc ă, trad. Iosif
Gheorghian, Bucure ști, 1899.
Teodoret de Cyr, Istoria Bisericeasc ă, în col. P.S.B.,
vol. 44, Bucure ști, 1995.
Tertullian, Adversus Marcionem , IV, 19; De carne
Cristi , 7; De monogamia , 8; De virginibus velandis , 6 –
toate în P.L., I și II.
Triod, Edit. Institutul Biblic, Bucure ști, 2000.
Viețile Sfințiilor pe luna August , Edit. Episcopia
Romanului, 1998. Copyright © 2012, Achim S ărășan

287
Bibliografie
Studii

Le Bachelet X.M., L’Immaculée conception dans
l’Église latine après le concile d’Ephèse , în Dictionnaire de
Théologie Catolique, VII, 1, Paris 1923, col. 979-1218.
Le Bachelet X.M., L’Immaculée conception dans
l’Ecriture et la tradition jusq’au le concile d’Ephèse , în
Dictionnaire de Théologie Catolique, VII, 1, Paris 1923, col. 845-893.
Bălănescu Silvestru, Sărbătoarea Intr ării în Biseric ă
a Prea Sfintei N ăscătoare de Dumnezeu , în rev. B.O.R. an
II, nr. 1/1875;
Bellamy J., La première fête mariale en Orient et en
Occident , în rev. Echos d’Orient , XXVI, 1923;
Bellamy J., Assomption de la Sainte Vierge , în Dic.
Theol. Cath., t. I., part. 2, col. 2129;
Braniște Ene, Cinstirea Maicii Domnului în cultul
ortodox și formele ei de exprimare , în rev. Ortodoxia , an
XXIII, nr. 3/1980.
Braniște Ene, Programul iconografic al Bisericii
Ortodoxe , în rev. B.O.R., XCII, nr. 5-6/1974.
Buzescu C.Nicolae, „Panaghia Theotokos” în
imnologia Mineelor , în rev. Ortodoxia , XXXII, nr. 3, 1980.
Cabasila Nicolae, Cuvânt la preasl ăvita Naștere a
Preaslăvitei Doamnei noastr e de Dumnezeu N ăscătoarea , în
Ică .I.Ioan jr., Maica Domnului în teologia secolului XX și în
spiritualitatea isihast ă a secolului XIV , edit. Deisis, Sibiu,
2008.
Cabrol F., Fête de l’Assomption , în Dictionnaire
d’Archéologie chrétienne et de Liturgie , t. I, col. 2995-3001;
Cabrol F.în
Dictionnaire d’Archéologie chrétienne et
de Liturgie , t. V, col. 1416; Copyright © 2012, Achim S ărășan

288
Viața și cinstirea Maicii Domnului
Cameron Averil, The Theotokos in Sixth-Century
Constantinopole; A C ity finds its Symbol , in Journal of
Theological Studies , 29, 1978.
Comunicatul Sfântului Si nod al Bisericii Ortodoxe
Române din anul 1950, în rev. Ortodoxia , II, nr. 4/1950.
Damascène Jean, Homélies sur la Nativité et la
dormition , în Sources chrétiennes , nr. 8, trad. Pierre Voulet,
Paris, 1961.
Dublanchy E. în St. Marie , Dictionnaire de
Théologie Catholique, IX, 2e partie, 1927, col. 2370.
Galeriu Constantin, Maica Domnului
«Povățuitoarea », în rev. Ortodoxia , XXXII, nr. 3/1980.
Gheorghescu Chesarie, Învățătura despre Marica
Domnului în Ortodoxie și Catolicism , în rev. Ortodoxia ,
XXII, nr. 3/1970.
Jugie M., L’Immaculée conception dans l’Église
greque après le concile d’Ephèse , Dictionnaire de Théologie
Catholique, VII, 1, Paris 1923, col. 893-979.
Leclerq H., Fête de la Présentation de Maria , în
Dictionnaire d’Archéologie chrétienne et de Liturgie , t.
XIV, col. 1729-1731.
Loichiță Vasile, Doctrina Sfântului Ioan Damaschin
despre Maica Preacurat ă, în rev. Candela , XLVIII, nr. 1-
12, 1937.
Lumea credin ței, an 9, nr. 6, iunie, 2011;
Nicorescu I., Casa Preacuratei Fecioare Maria, în
rev. Foaia Diecezan ă, LV, nr. 1-2, Caransebe ș 1942;
Noua revist ă bisericeasc ă, Anul 7, nr. 10-12 ian.-
mar., 1926.
Pâslaru M., Sărbătoarea Adormirea Maicii
Domnului. Vechimea ei și locul unde se afl ă mormântul
Sfintei Fecioare Maria , în rev. Glasul Bisericii , XIX, Nr. 7-
8/1960. Copyright © 2012, Achim S ărășan

289
Bibliografie
Plămădeală Antonie, Maica Domnului în Teologia și
Viața ortodox ă în Ca toți să fie una , Edit. Institului Biblic,
București, 1979.
Prunel Louis, Maria, Maica gra țiilor, în Cours
superieur de religion , III, Paris, 1924.
Rămureanu Ion, Evenimentele istorice înainte și
după Sinodul de la Calcedon , în Studii Teologice , XXII, nr.
3-4/ 1970, p. 183; în Istoria Bisericeasc ă Universal ă,
București, vol. I, 1975.
Rămureanu Ion, Nestorianismul. Sinodul III
ecumenic de la Efes din 431 , în Istoria Bisericeasc ă
Universal ă, vol. I , Edit. Instit utul Biblic, Bucure ști, 1975.
Rămureanu Ion, Întemeierea Bisericii. Activitatea
Sfinților Apostoli și a ucenicilor lor , în Istoria Bisericeasc ă
Universal ă, manual, vol. I, Bucure ști, 1975.
Rezuș Petru, Mariologia ortodox ă, în rev.
Ortodoxia , II, nr. 4/1950.
Sejorné în Dictionnaire de Théologie Catholique , t.
XIV, col. 927.
Stan Liviu, O nouă rătăcite a papalit ății, în rev.
Ortodoxia , II, 4/1950.
Stăniloae D., Maica Domnului în prologul
Evangheliei de la Luca , în rev. Ortodoxia , XXXII, nr.
3/1980.
Stăniloae Dumitru, Învățătura despre Maica
Domnului la ortodoc și și catolici , în rev. Ortodoxia , II, nr.4/
1950.
Todoran Isidor, Considera ții mariologice , în rev.
Mitropolia Ardealului , nr. 3-4/1958.
Copyright © 2012, Achim S ărășan

290
Viața și cinstirea Maicii Domnului

291
Icoane

Nașterea Maicii Domnului

292
Viața și cinstirea Maicii Domnului

293
Icoane

294
Viața și cinstirea Maicii Domnului

295
Icoane

296
Viața și cinstirea Maicii Domnului

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Preot dr. Achim S ărășan [614924] (ID: 614924)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Preot dr. Achim S ărășan [614924]

Copyright Notice

Strategii didactice de dezvoltare a [621872]

Indicatori microbiologici igienico-sanitari ai solului. [304434]

CREANGA DE AUR ȘI NOPȚILE DE S ÎNZIENE CIRCULAȚIA ȘI SEMNIFI CAȚIA SIMBOLURILOR Coordonator stiin țific : PROF. UNIV. DR. SIMONA ANTOFI STUDENT Ă :… [604343]

Ion GOlAN Raisa GRIGOR Vasile MARIN Aorentm SMARANDACHE [612307]

A Mathematical Olympiad ApproachRadmila Bulajich Manfrino [604432]

1. Prezentare generală a județului ………………………….. ………………………….. …….. 3 2. Indicatori sintetici ai… [618727]

Copyright Notice

Similar Posts