Premize ALE Planificării Politicilor Sociale ÎN Domeniul

1

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………..

Secțiunea I PREMIZE ALE PLANIFICĂRII POLITICILOR SOCIALE ÎN DOMENIUL

DIZABILITĂȚII

1.1Contextul internaional – modele de abordare a politicilor sociale…………………………………….

1.2 Contextul național – cadrul legislativ și instituțional……………………………………………………..

Sectiunea II DIRECȚIILE STRATEGICE ALE POLITICILOR SOCIALE IN FAVOAREA

PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI ÎN PERIOADA 2014-2020

1 .1 Accesibilitate ………………………………………………………………………………….

2.2 Participare ……………………………………………………………………………………………………………

2.3 Egalitate ………………………………………………………………………………………………………………

2.4 Ocuparea forței de muncă ………………………………………………………………………………………

2.5 Educație și formare ……………………………………………………………………………………………….

2.6 Protecție socială ……………………………………………………………………………………………………

2.7 Sănătate ……………………………………………………………………………………………………………….

2.8 Acțiune externă …………………………………………………………………………………………………….

RECOMANDĂRI FINALE ………………………………………………………………………

ANEXA 1 LISTA abrevierilor

ANEXA 2 LISTA documentelor legislative de referință

ANEXA 3 GLOSAR

3

Introducere

In România, un număr de 700.736 de persoane – adică un procent de 3,71 din totalul

populației – sunt înregistrate ca beneficiare ale sistemului de protecție socială specială, adică a

politicilor naționale ,,de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în

vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității, respectând drepturile

și îndatoririle ce revin părinților și tutorilor, realizarea unei politici naționale de egalitate a

șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a

persoanelor cu handicap în viața comunității, respectând drepturile și îndatoririle ce revin

părinților și tutorilor” conform art. 50 din Constituția României, republicată în anul 2003.

Conform aceluiași document, dispozițiile privind drepturile și libertățile cetățenilor „vor

fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu

pactele și cu celelalte tratate la care România este parte” (art. 20, alin (1)), iar în cazul în care ”…

există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la

care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția

cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile” (art. 20, alin. (2)).

În acest context, urmare a cerințelor prevăzute de Carta Socială Europeană, revizuită,

România a promovat prin H.G. nr.1175/2005, Strategia Națională pentru protecția,

integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006 – 2013 Șanse

egale pentru persoanele cu handicap – către o societate fără discriminări, instrument-cadru de

planificare a politicilor și programelor sociale în favoarea persoanelor cu dizabilități.

Strategia privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități 2014-2020

Politicile sociale – de la „reabilitarea” individului la reformarea societății continuă și dezvoltă

demersul inițiat de precedenta strategie națională, în baza evaluării rezultatelor implementării

acesteia și în acord cu obligațiile asumate prin documentele organizațiilor internaționale și

europene la care România este parte.

Grupul țintă

Conform legii, au dreptul la protecție socială specială "… acele persoane cărora mediul

social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le

împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața societății, necesitând măsuri de

protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale….copii și adulți cu handicap, cetățeni

români, cetățeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul ori

reședința în România”. (Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor

persoanelor cu handicap, republicată, art. 2, alin. 1 și 2).

În ceea ce privește denumirea grupului-țintă se impun câteva precizări preliminare,

după cum urmează:

În ultimii ani, în România s-a manifestat o tendință de substituire a termenului de

„persoană cu handicap” cu cel de „persoană cu dizabilități”.

Dizabilitatea reprezintă un termen preluat forțat din literatura de specialitate în limba engleză

(„disability”) se traduce în limba română prin „incapacitate” (în franceză, incapacité).

„Dizabilitatea”/„incapacitatea” semnifică absența sau diminuarea unei capacități (abilități). În

sens larg, incapacitatea/dizabilitatea este proprie oricărei ființe umane, odată ce nimeni nu

dispune de o funcționalitate maximală la toate nivelele de activitate.

4

Atunci însă, când o persoană cu anumite limitări funcționale (incapacități/dizabilități)

întâmpină în relația sa cu mediul dificultăți majore în exercitarea rolului social, la un nivel

echivalent cu al celorlalți membrii ai comunității, se poate vorbi despre un dezavantaj

semnificativ, adică de un handicap.

Handicapul incumbă existența uneia sau mai multor dizabilități, în timp ce dizabilitatea

nu conduce cu necesitate la apariția unui handicap. În plan practic, handicapul se manifestă prin

afectarea uneia sau mai multor funcții vitale – de orientare, de autonomie fizică și mobilitate, de

integrare socio-profesională și autonomie economică.

În concluzie, noțiunea de „handicap” și „dizabilitate” nu definește aceeași realitate, iar termenul

persoană cu dizabilități se referă la o categorie mai largă de populație decât cel de persoană cu

handicap.

Legislația românească din domeniul protecției sociale nu este unitară sub aspectul

opțiunii pentru unul sau altul dintre conceptele mai sus menționate.

Dacă Strategia Națională pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor

cu handicap în perioada 2006 – 2013, Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale și Legea nr.

272/2004 pentru protecția copilului au în vedere dizabilitatea și persoana cu dizabilități, alte acte

normative, ca de pildă Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor

persoanelor cu handicap, legea – cadru a protecției sociale speciale, conțin referiri la handicap și

persoane cu handicap.

În prezent, există o preferință marcantă a celor implicați în zona protecției sociale

speciale, pentru utilizarea terminologiei alternative la cuvântul „handicap”, și anume:

„dizabilitate”/”dizabilități”, „cerințe speciale” „nevoi speciale” ș.a. Preferința se justifică prin

conotația mai puțin categorizantă și stigmatizantă a acestora din urmă, dar și prin faptul că, în

plan internațional, politicile publice moderne tind să exceadă zona handicapului, preluând și

din problematica mai largă a dizabilităților, conform principiului „societății pentru toți”.

În referirile la grupul-țintă, prezenta strategie utilizează termenii „dizabilitate”, respectiv

„persoana cu dizabilități”, cu excepția cazurilor în care se enunță titlurile unor legi sau se citează

prevederi legale ce conțin cuvântul ”handicap” (ex. „încadrare grad de handicap”, „Comisie

de evaluare a persoanelor adulte cu handicap” ș.a.).Ca prioritate se impune inițierea unui

demers de clarificare și unificare terminologică, la nivel național, cu modificarea în consecință

a legislației, propunere ce se regăsește între obiectivele prezentei strategii.

Scopul strategiei.

Deși în ultimii ani, s-a manifestat în plan național o preocupare reală pentru

modernizarea și eficientizarea politicilor sociale în domeniul dizabilității, declinul economic în

plan mondial și național a afectat drastic calitatea vieții acestei categorii de populație.

Scopul prezentei strategii este de a contura o platformă de gândire și acțiune politică

menită să determine creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități, pe linia autonomiei,

securității, demnității, deciziei și responsabilității personale prin:

situarea persoanei cu dizabilități și a drepturilor sale cetățenești în centrul

reglementărilor legislative;

îmbunătățirea organizării și calității serviciilor;

gestionarea efectivă, credibilă și transparentă a resurselor.

5

Viziune și principii

Strategia preia, în coordonatele sale esențiale, viziunea propusă de Strategia europeană

pentru persoanele cu dizabilității 2010 – 2020 ,, Un angajament reînnoit pentru o Europă fără

bariere care valorifică la rândul său potențialul combinat al prevederilor Cartei drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene, ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și al

Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Punctul de pornire îl constituie principiile afirmate de Convenția ONU privind drepturile

persoanelor cu dizabilități:

respectarea demnității inalienabile, a autonomiei individuale, inclusiv a libertății de a face

propriile alegeri și a autonomiei personale;

nediscriminarea;

participarea și integrarea deplină și efectivă în societate;

respectul pentru diversitate și acceptarea persoanelor cu dizabilități ca parte a diversității

umane și a umanității;

egalitatea de șanse;

accesibilitatea;

egalitatea între bărbați și femei;

respectul pentru capacitățile de dezvoltare ale copiilor cu dizabilități și respectul pentru

dreptul copiilor cu dizabilități de a-și păstra identitatea.

Societatea are obligația de a răspunde diversității umane, inclusiv în ceea ce privește

dizabilitatea, prin eliminarea tuturor barierelor care împiedică sau limitează integrarea și

participarea efectivă și responsabilă a persoanelor cu dizabilități la viața socială, în condiții de

respect al drepturilor și libertăților cetățenești, în condiții de egalitate de șanse și nediscriminare

în raport cu ceilalți membri ai comunității. Politicile sociale au sarcina de a crea condiții de

„normalizare” a vieții persoanelor cu dizabilități.

Normalizarea implică un proces de proiectare/reproiectare a sistemelor sociale, astfel

încât acestea să permită persoanelor cu dizabilități să ducă o viață pe cât posibil autonomă, în

familia proprie, în mediul obișnuit de viață al comunității. In practică, normalizarea se traduce

prin realizarea „alegerii celei mai puțin restrictive” care presupune ca prin fiecare măsură de

plasament și/sau asistență a persoanei cu dizabilități să asigure pe cât posibil același nivel de

autonomie și participare socială ca și al celorlalți membri ai comunității.

O primă axă a „normalizării’’ vieții persoanelor cu dizabilități este cea a dezinstituționalizării,

eliminarea treptată a asistenței și îngrijirii în sistem rezidențial, atunci când nu există

recomandări imperative, proces susținut de crearea unui sistem alternativ de servicii de sprijin

bazate pe comunitate.

Accesibilizarea resurselor obișnuite ale comunității (facilități, servicii și produse privind

locuința, sănătatea și recuperarea, cultura, educația și formarea profesională, munca, politica,

sportul, etc.), în scopul utilizării de către persoanele cu dizabilități, reprezintă cea de a doua axă

a realizării unei „societăți deschise” în acord cu principiile democratice actuale.

6

Abordare si structura

Documentul conține:

Sectiunea 1. Premize ale planificării politicilor sociale în domeniul dizabilității oferă

factorilor implicați în domeniul dizabilității, o bază comună de informații elementare privind:

a) abordarea modernă a politicilor de p condiții de egalitate de șanse și nediscriminare

în raport cu ceilalți membri ai comunității. Politicile sociale au sarcina de a crea condiții de

„normalizare” a vieții persoanelor cu dizabilități.

Normalizarea implică un proces de proiectare/reproiectare a sistemelor sociale, astfel

încât acestea să permită persoanelor cu dizabilități să ducă o viață pe cât posibil autonomă, în

familia proprie, în mediul obișnuit de viață al comunității. In practică, normalizarea se traduce

prin realizarea „alegerii celei mai puțin restrictive” care presupune ca prin fiecare măsură de

plasament și/sau asistență a persoanei cu dizabilități să asigure pe cât posibil același nivel de

autonomie și participare socială ca și al celorlalți membri ai comunității.

O primă axă a „normalizării’’ vieții persoanelor cu dizabilități este cea a dezinstituționalizării,

eliminarea treptată a asistenței și îngrijirii în sistem rezidențial, atunci când nu există

recomandări imperative, proces susținut de crearea unui sistem alternativ de servicii de sprijin

bazate pe comunitate.

Accesibilizarea resurselor obișnuite ale comunității (facilități, servicii și produse privind

locuința, sănătatea și recuperarea, cultura, educația și formarea profesională, munca, politica,

sportul, etc.), în scopul utilizării de către persoanele cu dizabilități, reprezintă cea de a doua axă

a realizării unei „societăți deschise” în acord cu principiile democratice actuale.

6

Abordare si structura

Documentul conține:

Sectiunea 1. Premize ale planificării politicilor sociale în domeniul dizabilității oferă

factorilor implicați în domeniul dizabilității, o bază comună de informații elementare privind:

a) abordarea modernă a politicilor de protecție socială în favoarea persoanelor cu

dizabilități așa cum se reflectă acestea în reglementările organizațiilor internaționale și ale

Uniunii Europene;

b) sistemul de organizare al protecției sociale pentru persoanele cu dizabilități, în

România.

Secțiunea 2. Direcțiile strategice ale acțiunii sociale în favoarea persoanelor cu

dizabilități în perioada 2014-2020 enunță obiectivele politicilor sociale ale statului român în

domeniul dizabilității, pentru perioada 2014 – 2020.

Abordarea respectă formatul de prezentare al Strategiei europene pentru persoanele cu

dizabilității 2010 – 2020 ,,Un angajament reînnoit pentru o Europă fără bariere,, – respectiv

organizarea pe opt domenii tematice – și preia principalele cerințe cuprinse în documentele din

domeniu ale Organizației Națiunilor Unite și ale Uniunii Europene, confirmând astfel asumarea

de către statul român a obligațiilor ce îi revin, ca membru al acestor organizații.

Fiecare domeniu de referință conține un obiectiv-cheie de maximă generalitate și o serie de

obiective specifice, care indică coordonatele de realizare ale obiectivului-cheie.

Recomandările finale conturează câteva aspecte metodologice privind implementarea

obiectivelor propuse.

Anexe :

Anexa 1. Lista abrevierilor

Anexa 2. Lista documentelor legislative de referință internaționale, europene și naționale

Anexa 3. Glosar cuprinzând terminologia în domeniul dizabilității

Strategia națională privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități 2014-

2020 Politicile sociale – de la „reabilitarea” individului la reformarea societatii,, se inscrie în

contextul mai larg al dezvoltării durabile a României.

Documentul nu conține măsuri punctuale (activități, termene, bugete), însă prin

„obiectivele specifice”, suficient de particularizate, oferă garanția asumării principalelor

cerințe ale organizațiilor internaționale și europene la care România este parte ce obligă

următoarele etape de planificare și decizie politică la promovarea unor acțiuni bine definite,

operaționale, flexibile în raport cu dinamica evoluției sociale.

7

Secțiunea 1

PREMIZE ALE PLANIFICĂRII POLITICILOR SOCIALE

ÎN DOMENIUL DIZABILITĂȚII

1.1 Contextul internațional – modele de abordare a politicilor sociale

1.2 Contextul național – cadrul legislativ și instituțional

8

1.1 Contextul internațional – modele de abordare a politicilor sociale

Lumea modernă, tot mai globalizată, orientată mai puțin pe explorarea resurselor naturale

– tot mai sărace – în favoarea cunoașterii și valorizării capitalului uman, practic inepuizabil, a

învățat să accepte, să respecte și să încurajeze diversitatea omenească, sub toate aspectele ei.

Acest lucru s-a datorat, pe de o parte presiunilor reale ale economiei, ale migrației forței de

muncă, globalizării informației, dar și presiunii cetățenești, tot mai bine reprezentate de societatea

civilă. În acest context, percepția socială a persoanei cu dizabilități s-a schimbat radical în

ultimile câteva decenii.

Modelul individual

Până spre anii '50 dizabilitatea era considerată o „boală” sau efectul unei boli, având un

caracter invalidant, de obicei pe viață. Individului îi revenea „vina” și responsabilitatea

gestionării problemelor generate de starea de dizabilitate. Persoana cu dizabilități avea statut de

pacient al unor servicii medicale, furnizate în baza unui plan de îngrijire și tratament, cu impact

imediat, într-o instituție (în general de tip medical), aflată cel mai adesea în afara comunității.

Planul de îngrijire și tratament avea ca prioritate asigurarea nevoilor primare ale beneficiarului și

era coordonat de un singur specialist – de regulă, medic. Aceasta este o viziune reducționistă (se

rezumă la aspectul medical) și depășită asupra condiției dizabilității.

O încercare de reformare a „modelului individual” a venit odată cu așa-zisul curent al

reabilitării, apărut ca urmare a recunoașterii numeroaselor efecte negative ale instituționalizării

persoanei cu dizabilități – stigmatizarea de către semeni, dependența de îngrijire, pasivitatea, lipsa

sentimentului de apartenență la comunitatea geo-socială și lipsa relațiilor sociale normale, lipsa

libertății și a controlului asupra propriei vieți, lipsa experienței și oportunităților de dezvoltare

individuală, deteriorarea imaginii de sine, etc).

În fapt, varianta „reabilitării” prezumă tot boala ca factor de risc al dizabilității, dar consideră că

persoana cu dizabilitate poate să își „corecteze/amelioreze” deficitul cu ajutorul unor servicii

speciale de recuperare, oferite în comunitate – case de tip familial, ateliere, școli sau clase

speciale, etc. „Clientul” acestor servicii beneficiază de un plan individual de reabilitare

(recuperare) pe o perioada determinată, plan proiectat și coordonat de o echipă pluridisciplinară.

Nici această abordare pasivă și unilaterală (limitată tot la individ) nu a determinat schimbări

majore asupra calității vieții persoanelor cu dizabilități.

Modelul social

Odată cu promovarea Programului mondial de acțiune privind problemele persoanelor cu

handicap (Organizația Națiunilor Unite – 1982), care consideră „handicapul… un rezultat al

pierderii sau limitării șanselor de pregătire, pe picior de egalitate, cu ceilalți indivizi, la viața

comunității” și mai ales după promovarea regulilor standard privind egalizarea șanselor pentru

persoanele cu handicap (ONU – 1993) s-a cristalizat ideea că dizabilitatea este o expresie a

raporturilor persoanei cu mediul său fizic și social. „Regulile Standard” afirmă principiul

împuternicirii în exercitarea drepturilor și libertăților umane (Regula nr.7). Ca o consecință,

dizabilitatea poate fi imputabilă societății în măsura în care aceasta împiedică sau limitează

9

accesul unora dintre membrii săi în a-și exercita drepturile și libertățile cetățenești, în condiții de

echitate socială.

Așadar, nu doar individul trebuie să se adapteze normelor de viață socialmente acceptate

ci și societatea are obligația de a-și adapta sistemele de funcționare (fizico-sociale, atitudinale)

în raport cu diferențele individuale, astfel încât fiecare cetățean să aibă șanse egale de acces la

toate resursele comunității – locuință, transport, sănătate, educație, muncă, cultură etc. Protecția

socială pentru persoanele cu dizabilități are ca obiectiv asigurarea sprijinului persoanei pentru

viața independentă, în și prin comunitate, conform planului propriu de viață al acesteia.

Clasificarea internațională a funcționării, dizabilității și sănătății – C.I.F.D.S. (Organizația

Mondiala a Sănătății – 2001 ), inspirată de Regulile Standard, a fost concepută în scopul

fundamentării și unificării viziunii, terminologiei și metodologiei (de evaluare) în domeniul

dizabilității.

„Clasificarea” descrie patru componente ale stării de sănătate, inclusiv zonele de impact ale

acestora cu alte domenii (educație, muncă etc.) renunțând la orice fel de referiri etiologice (ce țin

de cauze medicale).

Aceste componente sunt:

a) funcții și structuri ale corpului;

b) activități și participare;

c) factori ambientali;

d) factori personali.

Fiecare componentă se compune dintr-un număr de categorii și subcategorii, codificate

conform unui algoritm, ce pot fi evaluate pe baza unor criterii denumite „calificatori”.

În fapt, prin Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății se urmărește

evaluarea stării de funcționalitate bio-psiho-socială a individului uman, sub toate aspectele

relevante.

Deși s-a reproșat Clasificării O.M.S. unele limite (focalizarea mai mult pe anomalii, pierderi,

deviații decât pe capacități, insuficienta explorare a aspectele cotidiene ale vieții persoanei cu

dizabilități – sărăcie, prejudicii, abuz, lipsa securității, a apărării drepturilor etc.), iar metodologia

de evaluare propusă este considerată prea tehnică și laborioasă pentru a putea fi utilizată.

C.I.F.D.S. a reprezentat un moment crucial în redefinirea politicilor sociale prin afirmarea

câtorva principii de maximă anvergură democratică:

– universalitatea – considerarea „omului”/ființei umane în genere, indiferent de condiția sa de

sănătate și funcționalitate;

– paritatea – abordarea, în aceeași măsură, a tuturor aspectelor (fizice, psihice, sociale) ce

contribuie la starea de sănătate și funcționalitate a individului;

– neutralitatea – evitarea oricăror catalogări (pozitive sau negative) a indicatorilor stării de

sănătate și funcționalitate în procesul de evaluare a persoanei;

– plurifactorialitatea și implicit demedicalizarea – luarea în considerație a tuturor factorilor –

fizici și sociali – care influențează, ca facilitatori sau ca bariere, starea de sănătate și de

funcționalitate a individului.

Felul în care „Clasificarea” O.M.S. a clarificat legătura dintre dizabilitate și incluziunea socială,

a demonstrat că e nevoie nu doar de o societate permisivă, ci de una echitabilă și participativă,

iar politicile sociale au menirea de a transpune în practică această cerință.

Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități,

ratificată de Uniunea Europeană în 2010 și de România în 2011, a stabilit elementele-cheie ale

reformării societății pentru a “promova, proteja și asigura exercitarea deplină și echitabilă a

drepturilor și libertăților omului de către toate persoanele cu dizabilități”.

10

Recunoscând barierele de mediu ca principala cauză a dizabilității, documentul O.N.U.

recomandă ca strategiile naționale și măsurile de implementare ale acestora să se centreze pe

eliminarea oricăror inechități și discriminări în exercitarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Traiul independent și incluziunea socială reprezintă “ținta” acțunii sociale iar realizarea acestui

obiectiv presupune proiectarea și implementarea dezinstituționalizării sistemului de servicii

sociale și trecerea la servicii alternative de sprijin pentru viață independentă și participativă a

persoanelor cu dizabilități în comunitate, prin accesibilizarea tuturor resurselor comunității.

Planul de acțiune 2006-2015 pentru pentru promovarea drepturilor și a deplinei

participări a persoanelor cu dizabilități în societate oferă statelor membre ale U.E. un

instrument de planificare și implementare a politicilor “privind asigurarea măsurilor pentru

deplina participare socială a persoanelor cu dizabilități”, structurat pe cinsprezece linii de

acțiune: 1.Informare și comunicare; 2. Mediul construit; 3.Transport; 4.Participare la viața

politică și culturală; 5. Viața în comunitate; 6. Creșterea gradului de conltientizare (publică); 7.

Protecție juridică; 8. Protecție contra abuzurilor și discriminării; 9. Muncă; 10. Orientare și

pregătire profesională; 11. Educație; 12. Protecție socială; 13. Sănătate; 14. Recuperare; 15.

Cercetare și dezvoltare.

Strategia europeană pentru persoanele cu dizabilității 2010 – 2020 ,, Un angajament

reînnoit pentru o Europă fără bariere,, dezvoltă modelul propus de Planul de Acțiune privind

dizabilitatea al Consiliului Europei, 2006 – 2015 pornind de la elementul fundamental care

definește o acțiune viabilă și democratică în domeniu – accesibilitatea.

Accesibilitatea reprezintă nu doar prima (în ordinea prezentării) dintre cele opt domenii de

referință ale Strategiei Europene, ci și „o precondiție” de realizare a tuturor celorlalte șapte:

1. Participare; 2. Egalitate; 3. Ocuparea forței de muncă; 4. Educație și formare; 5. Protecție

socială; 6. Sănătate; 7. Acțiune externă.

Trecerea în revistă a câtorva dintre principalele documente legislative promovate de

Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană în domeniul dizabilității demonstrează

reorientarea tot mai evidentă a politicilor din domeniu, de la „reabilitarea” individuală spre

responsabilizarea societății în promovarea și asigurarea exercitării drepturilor și libertăților

cetățenești.

11

1.2 Contextul național – cadrul legislativ și instituțional

Protecția socială reprezintă ansamblul politicilor și programelor promovate la nivel de

stat, în vederea evitării sau diminuării vulnerabilităților sociale. Asistența socială constituie acea

zonă a protecției sociale destinată persoanelor cu grad ridicat de risc social, adică acelor persoane

care nu-și pot asigura condițiile elementare pentru o viață decentă și demnă, prin efortul

personal, al familiei prin alte măsuri ale sistemului asigurărilor sociale, alocații, pensii, asigurări

de sănătate ori servicii publice de suport pentru familie.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (M.M.F.P.S.P.V)

este organismul administrației publice centrale care elaborează, coordonează și monitorizează

măsurile de protecție socială specială pentru persoanele cu dizabilități, prin Direcția Protecția

Persoanelor cu Dizabilități (D.P.P.D.).

DPPD supraveghează aplicarea normelor juridice naționale și internaționale în domeniu, având

atribuții speciale privind implementarea Convenției Organizatiei Natiunilor Unite privind

persoanele cu dizabilități.

Direcția pentru Protecția Copilului, din cadrul M.M.F.P.S.P.V. monitorizează, coordonează și

îndrumă metodologic activitatea de protecție și promovare a drepturilor copilului – inclusiv a

copilului cu dizabilități – stabilite de legislația națională, europeană și internațională.

Organele de specialitate ale administrației publice centrale și autoritățile administrației publice

locale sunt obligate să inițieze programe și să asigure resursele necesare dezvoltării serviciilor

destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu dizabilități și ale familiilor acestora în condiții care să le

garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia și să le faciliteze participarea activă la viața

comunității.

Direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului (D.G.A.S.P.C.) sunt instituții ale

administrației publice locale, cu personalitate juridică, care implementează la nivel județean,

respectiv la nivelul sectoarelor municipiului București, măsurile de asistență socială în domeniul

protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu

dizabilități, precum și a oricăror alte categorii de persoane defavorizate. D.G.A.S.P.C.

funcționează în subordinea consiliilor județene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor

municipiului București.

În cadrul D.G.A.S.P.C. funcționează Serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu

handicap și Serviciul de evaluare complexă a copilului cu dizabilități.

Evaluarea complexă a persoanelor cu dizabilități are drept scop identificarea nevoilor persoanei

și elaborarea unui program de sprijin individualizat care conține măsuri și servicii sociale, de

educație, medicale, de recuperare și adaptare/readaptare necesare a fi acordate persoanei pentru

facilitarea integrării/reintegrării sociale a acesteia.

Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, din cadrul Serviciului de evaluare

complexă a persoanelor adulte cu handicap, are următoarele atribuții:

12

– stabilește încadrarea în grad și tip de handicap, emite certificatul de încadrare, după caz

efectuează orientarea profesională a persoanei, pe baza raportului de evaluare întocmit de

Serviciul de evaluare complexă;

– stabilește măsurile de protecție a adultului cu handicap, în condițiile legii;

– revocă sau înlocuiește măsura de protecție stabilită, în condițiile legii, dacă împrejurările care

au determinat stabilirea acesteia s-au modificat;

– soluționează cererile privind eliberarea atestatului de asistent personal profesionist;

– informează adultul cu handicap sau reprezentantul legal al acestuia cu privire la măsurile de

protecție stabilite și obligațiile ce le revin;

– promovează drepturile persoanelor cu handicap în toate activitățile pe care le întreprinde.

Comisia pentru protecția copilului din cadrul Serviciului de evaluare complexă a copilului cu

dizabilități are următoarele atribuții:

– stabilește încadrarea copiilor cu dizabilități într-un grad de handicap și, după caz, orientarea

școlară a acestora;

– stabilește măsurile de protecție specială a copiilor, în condițiile legii;

– reevaluează periodic hotărârile privind măsurile de protecție, încadrarea în grad de handicap și

orientarea școlară a copiilor, pe baza sesizării D.G.A.S.P.C.;

– revocă sau înlocuiește măsura stabilită, în condițiile legii, dacă împrejurările care au determinat

stabilirea acesteia s-au modificat;

– soluționează cererile privind eliberarea atestatului de asistent maternal profesionist;

– soluționează plângerile adresate de copii, în măsura în care soluționarea acestora nu este

stabilită de lege în competența altor instituții;

– promovează drepturile copilului în toate activitățile pe care le întreprinde;

– informează părinții cu privire la consecințele plasamentului, asupra raporturilor pe care le au cu

copiii, inclusiv drepturile și obligațiile pe care le au față de copil pe durata măsurii

plasamentului;

– stabilește, în condițiile legii, cuantumul contribuției lunare a părinților la întreținerea copilului

pentru care s-a decis plasamentul.

Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap (C.S.E.P.A.H.), din

subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice,

soluționează contestațiile formulate la certificatele de încadrare în grad și tip de handicap,

eliberate de comisiile de evaluare din cadrul direcțiilor de asistență socială și protecția copilului,

exercitând și activitatea de coordonare și monitorizare din punct de vedere metodologic a

comisiilor de evaluare.

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (A.N.P.I.S.), organ de specialitate al

administrației publice centrale din subordinea M.M.F.P.S.P.V., prin componenta sa de inspecție

socială controlează respectarea prevederilor legale privind stabilirea și acordarea drepturilor

sociale ale cetățenilor (inclusiv ale persoanelor cu dizabilități) de către instituțiile publice sau

organisme private, respectarea standardelor de calitate în acordarea serviciilor sociale,

respectarea cerințelor de accesibilizare a mediului fizic și comunicațional conform nevoilor

persoanelor cu dizabilități, s.a.

13

Strategia națională pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu

handicap în perioada 2006 – 2013 „șanse egale pentru persoanele cu handicap – către o

societate fără discriminări" este documentul care fundamentează și ghidează planificarea și

aplicarea măsurilor de protecție socială în domeniul dizabilității. Conceptul fundamental al

Strategiei Naționale pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap

în perioada 2006 – 2013 „Șanse egale pentru persoanele cu handicap – către o societate fără

discriminări" este alegerea – recunoașterea persoanelor cu dizabilități drept cetățeni activi care

au posibilitatea de a alege și de a deține controlul asupra propriei vieți. Strategia evidențiază

importanța îngrijirii în familie a persoanei cu dizabilități, prin crearea și dezvoltarea serviciilor

sociale alternative, în vederea prevenirii instituționalizării și sprijinirii integrării sau reintegrării

sociale a persoanei cu dizabilități. Documentul subliniază necesitatea trecerii de la protecția

pasivă la măsuri de protecție activă, pentru stimularea angajării în muncă. O atenție deosebită se

acordă măsurilor de egalizare a șanselor, prin accesibilizarea tuturor sistemelor sociale.

Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu

handicap, este legea specială destinată persoanelor cu dizabilități “cărora, datorită unor

afecțiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitățile de a desfășura în mod normal

activități cotidiene, necesitând măsuri de protecție în sprijinul recuperării, integrării și incluziunii

sociale". Legea promovează pentru prima data cerințele „modelului social” de abordare al

protecției sociale pentru persoanele cu dizabilității (vezi cap. 1.1 Contextul internațional –

Modele de abordare a politicilor sociale), afirmând statutul de cetățeni cu drepturi depline al

acestora și punând accentul pe rolul societății în asigurarea măsurilor de protecție socială care să

permită exercitarea acestui statut.

De prevederile Legii nr.448/2006 beneficiază „copiii și adulții cu handicap, cetățeni

români, cetățeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au domiciliul ori reședința în

România”

În baza legii, se acordă drepturi privind :

a) ocrotirea sănătății – prevenire, tratament și recuperare;

b) educație și formare profesională;

c) ocuparea și adaptarea locului de muncă, orientare și reconversie profesională;

d) asistență socială, respectiv servicii sociale și prestații sociale;

e) locuință, amenajarea mediului de viață personal ambiant, transport, acces la mediul fizic,

informațional și comunicațional;

f) petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism;

g) asistență juridică;

h) facilități fiscale.

Legea nr.448/2006 stabilește, de asemenea și principiile care stau la baza politicilor de

protecție socială specială:

a) respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului;

b) prevenirea și combaterea discriminării;

c) egalizarea șanselor;

d) egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă;

e) responsabilizarea comunității;

14

f) interesul persoanei cu handicap;

g) libertatea opțiunii și controlul sau decizia asupra propriei vieți, a serviciilor și formelor de

suport de care beneficiază;

h) abordarea centrată pe persoană în furnizarea de servicii;

i) protecție împotriva neglijării și abuzului;

j) alegerea alternativei celei mai puțin restrictive în determinarea sprijinului și asistenței

necesare;

k) integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi și obligații egale ca

toți ceilalți membri ai societății.

Aceste cerinte se înscriu în cadrul mai larg al principiilor prevăzute de Legea asistenței sociale

292/2011:

a) solidaritatea socială – întreaga comunitate participă la sprijinirea persoanelor vulnerabile care

necesită suport și măsuri de protecție socială pentru depășirea sau limitarea unor situații de

dificultate, în scopul asigurării incluziunii sociale a acestei categorii de populație;

b) subsidiaritatea – în situația în care persoana sau familia nu își poate asigura integral nevoile

sociale, intervine colectivitatea locală și structurile ei asociative, și complementar statul;

c) universalitatea – fiecare persoană are dreptul la asistență socială, în condițiile prevăzute de

lege;

d) respectarea demnității umane – fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă și deplină

a personalității, îi sunt respectate statutul individual și social și dreptul la intimitate și protecție

împotriva oricărui abuz fizic, psihic, intelectual, politic sau economic;

e) abordarea individuală – măsurile de asistență socială trebuie adaptate situației particulare de

viață a fiecărui individ; acest principiu ia în considerare caracterul și cauza unor situații de

urgență care pot afecta abilitățile individuale, condiția fizică și mentală, precum și nivelul de

integrare socială a persoanei; suportul adresat situației de dificultate individuală constă inclusiv

în măsuri de susținere adresate membrilor familiei beneficiarului;

f) parteneriatul – autoritățile publice centrale și locale, instituțiile publice și private, organizațiile

neguvernamentale, instituțiile de cult recunoscute de lege, precum și membrii comunității

stabilesc obiective comune, conlucrează și mobilizează toate resursele necesare pentru asigurarea

unor condiții de viață decente și demne pentru persoanele vulnerabile;

g) participarea beneficiarilor – beneficiarii participă la formularea și implementarea politicilor

cu impact direct asupra lor, la realizarea programelor individualizate de suport social și se

implică activ în viața comunității, prin intermediul formelor de asociere sau direct, prin activități

voluntare desfășurate în folosul persoanelor vulnerabile;

h) transparența – se asigură creșterea gradului de responsabilitate a administrației publice

centrale și locale față de cetățean, precum și stimularea participării active a beneficiarilor la

procesul de luare a deciziilor;

i) nediscriminarea – persoanele vulnerabile beneficiază de măsuri și acțiuni de protecție socială

fără restricție sau preferință față de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie

15

socială, opinie, sex ori orientare sexuală, vârstă, apartenență politică, dizabilitate, boală cronică

s.a;

j) eficacitatea – utilizarea resurselor publice are în vedere îndeplinirea obiectivelor programate

pentru fiecare dintre activități și obținerea celui mai bun rezultat în raport cu efectul proiectat;

k) eficiența – utilizarea resurselor publice are la bază respectarea celui mai bun raport costbeneficiu;

l) respectarea dreptului la autodeterminare – fiecare persoană are dreptul de a face propriile

alegeri, indiferent de valorile sale sociale, asigurându-se că aceasta nu amenință drepturile sau

interesele legitime ale celorlalți;

m) activizarea – potrivit căreia măsurile de asistență socială au ca obiectiv final încurajarea

ocupării, în scopul integrării/reintegrării sociale și creșterii calității vieții persoanei, și întărirea

nucleului familial;

n) caracterul unic al dreptului la beneficiile de asistență socială – pentru aceeași nevoie sau

situație de risc social se poate acorda un singur beneficiu de același tip;

o) proximitatea – potrivit căreia serviciile sunt organizate cât mai aproape de beneficiar, pentru

facilitarea accesului și menținerea persoanei cât mai mult posibil în propriul mediu de viață;

p) complementaritatea și abordarea integrată – pentru asigurarea întregului potențial de

funcționare socială a persoanei ca membru deplin al familiei, comunității și societății, serviciile

sociale trebuie corelate cu toate nevoile beneficiarului și acordate integrat cu o gamă largă de

măsuri și servicii din domeniul economic, educațional, de sănătate, cultural etc.;

q) concurența si competitivitatea – furnizorii de servicii sociale publici și privați trebuie să se

preocupe permanent de creșterea calității serviciilor acordate și să beneficieze de tratament egal

pe piața serviciilor sociale;

r) egalitatea de șanse – beneficiarii, fără niciun fel de discriminare, au acces în mod egal la

oportunitățile de împlinire și dezvoltare personală, dar și la măsurile și acțiunile de protecție

socială;

s) confidențialitatea – pentru respectarea vieții private, beneficiarii au dreptul la păstrarea

confidențialității asupra datelor personale și informațiilor referitoare la viața privată și situația de

dificultate în care se află;

t) echitatea – toate persoanele care dispun de resurse socio-economice similare, pentru aceleași

tipuri de nevoi, beneficiază de drepturi sociale egale;

u) focalizarea – beneficiile de asistență socială și serviciile sociale se adresează celor mai

vulnerabile categorii de persoane și se acordă în funcție de veniturile și bunurile acestora;

16

v) dreptul la liberă alegere a furnizorului de servicii – beneficiarul sau reprezentantul legal al

acestuia are dreptul de a alege liber dintre furnizorii acreditați .

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor prevede

explicit dreptul copilului cu dizabilități la „îngrijire specială, adaptată nevoilor sale precum și la

educație, recuperare, compensare, reabilitare și integrare, adaptate posibilităților proprii, în

vederea dezvoltării personalității sale”. Îngrijirea specială “trebuie să asigure dezvoltarea fizică,

mentală, spirituală, morală sau socială a copiilor. Îngrijirea socială constă „în ajutor adecvat

situației copilului și părinților săi ori, după caz, situației celor cărora le este încredințat copilul și

se acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv și fără

discriminare al copiilor la educație, formare profesională, servicii medicale, de recuperare, de

pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activități recreative, precum și la orice alte

activități apte să le permită deplina integrare socială și dezvoltarea personalității lor”. Educația

copilului cu dizabilități „se face în condiții nediscriminatorii, în cadrul învățământului de masă”.

O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale, aprobată prin Legea nr. 515/2003

stabilește măsurile de protecție socială specială pentru copiii, respectiv adulții cu dizabilități:

a) facilități sociale – (alocații, scutiri de taxe și impozite, facilități de transport etc.) pentru

sănătate și recuperare, educație, locuință, cultură, sport și turism, transport, angajare în

muncă, plata asistentului personal;

b) servicii sociale – activități organizate „pentru a răspunde nevoilor sociale, individuale,

familiale sau de grup, în vederea prevenirii și depășirii unor situații de dificultate,

vulnerabilitate sau dependență, pentru prezervarea autonomiei și protecției persoanei,

pentru prevenirea marginalizării și excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii

sociale și în scopul creșterii calității vieții".

Pot fi furnizori de servicii sociale persoane fizice sau juridice, publice sau private, după cum

urmează:

a) serviciul public de asistență socială la nivel județean și local;

b) alte servicii publice specializate la nivel județean sau local;

c) unități de asistență medico-socială;

d) instituții publice care dezvoltă compartimente de asistență socială specializate;

e) asociații și fundații, culte religioase și orice alte forme organizate ale societății civile;

f) persoane fizice autorizate în condițiile legii;

g) filiale și sucursale ale asociațiilor și fundațiilor internaționale recunoscute în conformitate

cu legislația în vigoare;

h) organizații internaționale de profil.

Serviciile de asistență socială pentru persoane cu dizabilități, copii ori adulți, se acordă în

regim rezidențial sau externalizat. Centrele rezidențiale sunt locații în care beneficiarul este

găzduit cel puțin 24 de ore. Autorizarea, funcționarea și monitorizarea sistemului de servicii de

17

protecție socială pentru persoane cu dizabilități se efectuează în baza standardelor naționale

prevăzute în Ordinul M.M.F.E.S. nr. 559/2008, acestea fiind standarde specifice de calitate de

calitate.

Standardele naționale de calitate prevăd condiții de realizare a unor nivele minimale de

performanță, nivele sub care nici un furnizor de servicii nu poate opera pe piața de profil.

„Standardele” prevăd seturi de reguli, transpuse în indicatori măsurabili, privind resursele și

activitățile implicate în procesul de furnizare a serviciilor, precum și modul de gestionare al

acestora. Deși sunt proiectate în funcție de misiunea fiecărui serviciu/pachet de servicii, se pot

identifica o serie de domenii comune furnizorilor de servicii din domeniul protecției sociale

pentru persoane cu dizabilități:

a) admiterea persoanei ca beneficiar de servicii (eligibilitate, proceduri);

b) evaluarea cerințelor individuale de viață și de asistență și îngrijire ale beneficiarului;

c) planificarea serviciilor în baza evaluării cerințelor individuale;

d) încheierea contractului/convenției privind furnizarea serviciilor;

e) garantarea drepturilor (reclamații, protecția contra abuzurilor și neglijării);

f) gama activităților de asistență și îngrijire;

g) resurse (umane, materiale, financiare) ;

h) managementul resurselor și activităților.

Prin aplicarea standardelor de calitate de către furnizorii de servicii se garantează protecția

drepturilor utilizatorilor și se asigură totodată continuitatea și compatibilitatea serviciilor pe

teritoriul României.

Adultul cu dizabilități beneficiază conform O.G. nr. 86/2004 de următoarele tipuri de servicii:

a) recuperare și reabilitare;

b) suport și asistență pentru persoana cu handicap și familie;

c) sprijin și asistare pentru integrarea, readaptarea și reeducarea profesională;

d) îngrijire social-medicală;

e) mediere socială;

f) consiliere;

g) asistent personal pentru persoana cu handicap grav

h) orice alte măsuri și acțiuni care au drept scop menținerea, refacerea sau dezvoltarea

capacităților individuale, pentru depășirea unei situații de nevoi sociale.

Copilul cu dizabilități și părinții acestuia, precum și persoanele cărora copilul le-a fost dat în

plasament sau tutelă, în baza Legii asistenței sociale nr.292/2011, „beneficiază de servicii

sociale destinate facilitării accesului efectiv și fără discriminare la educație, formare

profesională, asistență medicală, recuperare, pregătire în vederea ocupării unui loc de muncă,

acces la activități recreative, precum și la orice alte activități apte să le permită deplina integrare

socială și dezvoltare personală, de asemenea, acesta are dreptul la servicii de îngrijire personală,

stabilite în baza evaluării socio-psiho-medicale și a nevoilor individuale de ajutor pentru

realizarea activităților uzuale ale vieții zilnice”.

18

Legea educației naționale nr.1/2011 prevede și garantează „drepturi egale de acces al

tuturor cetățenilor României la toate nivelurile și formele de învățământ preuniversitar și

superior, precum și la învățarea pe tot parcursul vieții, fără nici o formă de discriminare”.

Statul asigură persoanelor cu „cerințe educaționale speciale” “învățământ special și

învățământ special integrat pentru toate nivelurile de învățământ, diferențiat, în funcție de tipul

și gradul de deficiență”…..”. Învățământul special se organizează, după caz, în unități de

învățământ special și în unități de învățământ de masă. Învățământul special și special integrat

este gratuit și este organizat, de regulă, ca învățământ cu frecvență. În funcție de necesitățile

locale, acesta se poate organiza și sub alte forme, în conformitate cu legislația în vigoare.

Învățământul special integrat se poate organiza în clase speciale și individual sau în grupe

integrate în clase de masă. Învățământul special dispune de planuri de învățământ, de programe

școlare, de programe de asistență psihopedagogică, de manuale și de metodologii didactice

alternative, adaptate tipului și gradului de dizabilitate și aprobate de Ministerul Educației

Naționale. Conținuturile învățământului special și special integrat, demersurile didactice,

precum și pregătirea și formarea personalului care își desfășoară activitatea în domeniul educației

copiilor cu cerințe educaționale speciale sunt stabilite prin metodologii elaborate de Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Evaluarea, asistența psihoeducațională, orientarea

școlară și orientarea profesională a copiilor, a elevilor și a tinerilor cu cerințe educaționale

speciale se realizează de către Centrele Județene de Resurse și de Asistență Educațională

(CJRAE), respectiv de Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională

(CMBRAE), prin serviciile de evaluare și de orientare școlară și profesională, pe baza unei

metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, acordându-se prioritate integrării în

învățământul de masă. C.J.R.A.E. cuprind și centrele logopedice interșcolare. Stabilirea gradului

de deficiență al elevilor cu cerințe educaționale speciale se realizează de către comisiile din

cadrul C.J.R.A.E./C.M.B.R.A.E. în colaborare cu comisiile pentru protecția copilului din cadrul

direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene/a municipiului București.

Copiii, elevii și tinerii cu cerințe educaționale speciale, integrați în învățământul de masă,

beneficiază de suport educațional prin cadre didactice de sprijin și itinerante, după caz.

Organizarea serviciilor de sprijin educațional se face de către C.J.R.A.E./C.M.B.R.A.E. și se

reglementează prin metodologii specific elaborate de către Ministerul Educației Naționale.

Adaptarea mediului fizic și comunicațional la cerințele persoanelor cu dizabilități

constituie un sector distinct al reglementărilor legislative. Legea nr.448/2006 privind protecția

și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede măsuri de adaptare a mediului

fizic la nevoile persoanelor cu dizabilități (adaptări ale clădirilor de utilitate publică, căilor de

acces, locuințelor construite din fonduri publice, mijloacelor de transport în comun și stațiilor,

taxiurilor, transportului feroviar pentru călători, spațiilor de parcare, străzilor și drumurilor

publice, s.a.), precum și măsuri de accesibilizare ale mediului informațional și comunicațional –

informații în limbaje sau formate accesibile persoanelor cu dizabilități senzoriale sau de învățare.

Normativul nr.189/2013 pentru adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile

individuale ale persoanei cu handicap (n.p. 051/2012 revizuire n.p. 051/2000 stabilește

standardele privind accesibilizarea mediului fizic construit. Prin Ordinul nr. 671/1.640/61/2007

al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse, al președintelui Autorității Naționale pentru

Persoanele cu Handicap și al ministrului educației, cercetării și tineretului a fost adoptată

19

Metodologia de autorizare a interpreților în limbaj mimico-gestual și a interpreților în limbajul

persoanei cu surdo-cecitate.

Secțiunea 2

Direcțiile strategice ale politicilor sociale

în favoarea persoanelor cu dizabilități

în perioada 2014-2020

2.1 Accesibilitate

2.2 Participare

2.3 Egalitate

2.4 Ocuparea forței de muncă

2.5 Educație și formare

2.6 Protecție socială

2.7 Sănătate

2.8 Acțiune externă

20

2.1 ACCESIBILITATE

Obiectiv-cheie: asigurarea accesului, pe bază de egalitate cu ceilalți cetățeni, la toate

resursele comunității – bunuri, servicii, inclusiv servicii publice

Obiective specifice:

Mediu construit și infrastructură

1) dezvoltarea cadrului legislativ privind accesibilizarea clădirilor (locuințe, instituții

publice, spații pentru activități ocupaționale, etc.) concepte, principii, standarde

standarde ale „adaptarii rezonabile”.

2) continuarea procesului de implementare a standardelor referitoare la accesibilizarea

clădirilor;

3) creșterea nivelului de responsabilizare a autorităților publice centrale și locale sau a

persoanelor juridice cu capital privat care sunt implicate în activitățile de construcții și

urbanism;

4) pregătirea profesioniștilor din domeniul proiectării și planificării arhitecturale și a

altor profesioniști implicați în domeniul construcțiilor – clădiri, drumuri, etc. pentru

accesibilizarea, conform principiilor "design-ului universal" (inclusiv în cadrul

programelor de studiu unversitar și postuniversitar);

5) promovarea competențelor și a serviciilor de consultanță și planificare în domeniul

adaptării mediului construit la cerințele persoanelor cu dizabilități;

6) informarea persoanelor cu dizabilități (și a familiilor, tutorilor, repzentanților legali)

cu privire la drepturile lor în domeniul accesibilizării mediului fizic prin: mijloace

mass-media, puncte de informare ("info-point") din instituțiile publice s.a.;

7) informarea publicului larg cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități privind

accesibilizarea mediului;

8) asigurarea unor facilități privind amenajarea locuinței pentru persoanele cu

dizabilități (funcție de tipul de dizabilitate) (adaptări arhitecturale, mobilă adaptată,

aparatură electrocasnică adaptată, etc.).

Transport

9) dezvoltarea cadrului legislativ privind adaptarea transportului public la cerințele

persoanelor cu dizabilități – concepte, standarde, regulamente, proceduri de

monitorizare și control, inclusiv pentru transportatorii privați care prestează servicii de

transport public sau în interes general (ex: transport public cu microbuze, taxi);

10) proiectarea unui sistem integrat de transport public incluziv, conform legii, care să

răspundă cerințelor diferitelor grupuri de utilizatori cu dizabilități;

11) înnoirea și modernizarea treptată a mijloacelor de transport public (rutier, căi ferate,

aerian, maritim și fluvial, etc.) a echipamentelor de semnalizare, a ghișeelor de

informare, a caselor de bilete din stațiile acestora pentru a răspunde cerințelor

transportului incluziv;

12) pregătirea și responsabilizarea factorilor implicați în implementarea reglementărilor

privind accesibilizarea transportului public;

13) pregătirea profesioniștilor din domeniul proiectării și construcției de autoturisme,

autoutilitare și mijloace de transport în comun în vederea respectării standardelor de

adaptare la cerințele persoanelor cu dizabilități;

21

14) informarea persoanelor cu dizabilități (și a familiilor acestora, a tutorilor și

reprezentanților legali) cu privire la reglementările legale și la facilitățile comunității

prinvind accesibilizarea transportului public;

15) informarea publicului larg cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități privind

accesibilizarea transportului public.

Informare și comunicare

16) asigurarea de către autoritățile publice a unor modalități de comunicare și informare

accesibile persoanelor cu dizabilități (ex. interpretare mimico-gestuală, transpunerea

în formate accesibile a documentelor oficiale ale autorităților publice, inclusiv afisajul

public (scriere Braille, înregistrări audio, versiuni simplificate, scriere in caractere

mari, pagini web accesibilizate);

17) asigurarea de către instituțiile de artă și cultură a unor mijloace de prezentare

accesibile persoanelor cu dizabilități senzoriale sau de învățare (de exemplu: hărți

tactile, materiale audio/video );

18) asigurarea de către mass-media, în special de televiziunea publică și privată, a unor

modalități și formate de difuzare accesibile persoanelor cu dizabilități (ex. folosirea

interpreților mimico-gestuali, subtitrări, audio-descripție, dublaj s.a.);

19) asigurarea unor servicii/activități de consultanță și instruire pentru factorii implicați

în accesibilizarea domeniului informării și comunicării pentru persoanele cu

dizabilități;

20) informarea persoanelor cu dizabilități (a familiilor acestora, a tutorilor și a

reprezentanților legali) și a publicului larg cu privire la drepturile cetățenești si

modalitatile de accesibilizarea informației și comunicării.

21) facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități la utilizarea tehnologiilor electronice

moderne de informare, comunicare și învățare, inclusiv a tehnologiilor asistive

(sprijin în achiziționarea echipamentelor, înstruire pentru utilizarea acestora etc.);

22) sprijinirea cercetării în domeniul tehnologiilor asistive (pentru persoanele cu

dizabilități).

Repere legislative

• Carta UE : articolul 21 (Non-discriminare)

• Proiect de lege U.E. referitor la Fondurile Europene Structurale și de Investiții: de

exemplu, art. 5(2) Fondul European de Dezvoltare Regională (FERD) Regulamentul European

și articolul 3(2)(b) Fondul Social European identifică sporirea accesului la TIC (tehnologia

informației și comunicațiilor) ca o prioritate de investiții;

• Europa 2020 (Agenda digitală pentru Europa și Uniune a Inovării);

• Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului COM (2013) 246

final (obiectivele politicii transversale : Accesibilitate)

• Ghid privind Condiționalitățile Ex Ante pentru Fondurile Europene Structurale și de

Investiții;

• CDPD: Articolul 3 (b) (Non-discriminare), Articolul 4 (Obligații generale), Articolul 5

(Egalitatea și Non-discriminarea) și Articolul 9 (Accesibilitate)

• ESC (revizuit): Articolul 15 (dreptul persoanelor cu dizabilități la independență,

integrare socială și participare la viața comunității)

22

• Planul de acțiune pentru persoanele cu dizabilități CoE: Linia de acțiune nr. 3

(Informare și comunicare), nr. 6 (Mediul construit) și nr. 7 (Transport)

2.2 PARTICIPARE

Obiectiv-cheie: exercitarea deplină a drepturilor de către cetățenii României și respectiv ai

Uniunii Europene

Obiective specifice:

Viață independentă

23) continuarea procesului de dezinstitutionalizare/prevenire a instituționalizării

concomitent cu dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viață

independentă și integrare în comunitate (prezentare detaliată în capitolul 2.6 Protecție

socială):

24) asigurarea condițiilor pentru ca persoanele cu dizabilități să aiba acces real la toate

organizațiile, structurile, bunurile și serviciile obișnuite ale comunității (vezi cap.2.1

Accesibilitate);

25) dezvoltarea măsurilor de combatere a sărăciei în rândul persoanelor cu dizabilități;

26) dezvoltarea de măsuri pentru a permite persoanelor cu dizabilități accesul la programe

privind asigurarea unei locuințe;

27) dezvoltarea măsurilor pentru ca persoanele cu dizabilități să aiba acces la beneficii și

programe privind pensionarea, în condiții de echitate socială;

28) asigurarea accesului persoanele cu dizabilități la utilizarea tehnologiilor electronice

moderne de informare-comunicare utilizarea de (obișnuite sau, după caz, adaptate)

calculator, telefon, etc. (vezi cap. 2.1 Accesibilitate și cap 2.5 Educație).

29) încurajarea și sprijinirea participării persoanelor cu dizabilități la activități sportive,

de recreere și culturale de masă, precum și la evenimente dedicate lor (ex. Jocurile

Paralimpice, etc.), desfășurate în țară sau în țări din cadrul Uniunii Europene;

30) conștientizarea și sensibilizarea comunității cu privire la dreptul persoanelor cu

dizabilități la viată independentă și participativă în societate;

Viață de familie, respectul pentru viață privată

31) dezvoltarea legislației privind eliminarea oricăror discriminări a persoanelor cu

dizabilități în materie de căsătorie, familie, statut de părinte și relațiile interpersonale;

32) sprijinirea traiului independent al persoanelor cu dizabilități, în familie sau locuirea

în parteneriat cu o altă persoană;

33) asigurarea măsurilor pentru respectarea drepturilor și responsabilităților persoanelor

cu dizabilități, în legătură cu tutela, custodia, curatela, adopția copiilor sau altele

asemenea, având ca prioritate interesul superior al copilului;

34) asigurarea măsurilor privind respectarea drepturilor copiilor cu dizabilități în viața

de familie – prevenirea ascunderii, abandonarii, neglijării și segregarii copiilor cu

dizabilități;

35) asigurarea măsurilor privind prevenirea separării copilului de părinti, pe motiv de

dizabilitate (a copilului sau a unuia/ambilor părinți) exceptând cazurile în care

autoritățile în drept stabilesc prin lege, că separarea este în interesul copilului.

23

36) asigurarea bazei legale pentru protejarea contra oricaror intruziuni arbitrare sau

nelegale în viața privată, familie, corespondență sau alte feluri de comunicare a

persoanelor cu dizabilități, indiferent de locul de rezidență al acestora) și contra

oricărei forme de lezare a demnității și reputației lor.

37) asigurarea confidentialității informațiilor privind sănătatea și reabilitarea

persoanelor cu dizabilități, în aceleași condiții ca și pentru ceilalți cetățeni;

38) conștientizarea persoanelor cu dizabilități și a comunității cu privire la dreptul

tuturor cetățenilor la viața privată;

Participare la viața publică și politică

39) eliminarea barierelor administrative și atitudinal-comportamentale în vederea

asigurării unei participări echitabile a persoanelor cu dizabilități la viața publică

(inclusiv prin angajarea și promovarea acestora în funcții publice);

40) eliminarea barierelor privind accesul persoanelor cu dizabilități la viața politică, la

exercitarea dreptului de a alege și de a fi aleși în structurile politice ale statului, prin:

îmbunătățirea nivelului de educație generală și politică; transpunerea documentelor

politice în formate accesibile persoanelor cu dizabilități senzoriale sau de învățare,

inclusiv în formate electronice adaptate (site-uri web) (vezi cap. 2.1. "Accesibilitatea"

și cap. 2.5 “Educația”)

Acces la justiție

41) asigurarea accesului efectiv la actul de justiție pentru persoanele cu dizabilități, în

condiții de egalitate cu ceilalți, în toate domeniile vieții, inclusiv prin asigurarea de

adaptări de ordin procedural și adecvate vârstei, pentru a le facilita un rol activ, ca

participanți direcți și indirecți, inclusiv ca martori, în toate procedurile legale, inclusiv

etapele de investigație și alte etape preliminare;

42) pregatirea personalului din domeniul justiției, a personalului din poliție și

penitenciare, în vederea asigurării accesului efectiv al persoanelor cu dizabilități la

actul de justiție;

43) asigurarea recunoașterii capacității juridice a persoanelor cu dizabilități, în condiții

de egalitate cu ceilalți cetățeni;

44) asigurarea sprijinului în exercitarea capacității juridice – facilități și servicii de

reprezentare și advocacy – pentru persoanele cu dizabilități;

45) asigurarea dreptului persoanelor cu dizabilități de a deține sau moșteni proprietăți,

de a-și gestiona propriile venituri, de a avea acces egal la împrumuturi bancare,

ipoteci și alte forme de credit financiar și altele asemenea, în condiții de egalitate cu

ceilalți cetățeni.

Repere legislative:

Carta Socială Europeană:

Articolul 3 (c) (Principii generale) “participarea și includerea în societate, deplină și efectivă”;

Articolul 9 (Accesibilitate) “pentru a permite persoanelor cu dizabilități să trăiască independent

și să participe pe deplin la toate aspectele vieții;

Articolul 19 (Dreptul de a trăi independent în comunitate) stabilește dreptul persoanelor cu

dizabilități de a “trăi în comunitate, cu opțiuni egale cu ceilalți” și cere statelor să dezvolte “o

24

gamă de servicii la domiciliu, rezidențiale și alte servicii de sprijin, inclusiv asistență personală

necesară pentru a sprijini viața și integrarea în comunitate și prevenirea izolării sau separarea

de comunitate”.

Articolul 12 (Recunoașterea egală în fața legii) prevede că statele “recunosc că persoanele cu

dizabilități se bucură de capacitate juridică în condiții de egalitate cu ceilalți, în toate aspectele

vieții”.

Carta Socială Europeană (Revizuită): Articolul 15 (Dreptul la independență, integrare socială și

participare la viața comunității)

Planul de acțiune pentru persoanele cu dizabilități CoE: Linii de acțiune 1 (Participarea la viața

politică și publică), 2 (Participarea la viață culturală), 8 (Viața comunității) și 15

(Sensibilizare).

2.3 Egalitate

Obiectiv-cheie: asigurarea și promovarea condițiilor pentru deplina exercitare a drepturilor și

libertăților cetățenești de către persoanele cu dizabilități, în condiții de nediscriminare în raport

cu ceilalți membri ai societății.

Obiective specifice:

46) dezvoltarea bazei legislative privind garantarea drepturilor și libertăților cetățenești,

prevenirea și combaterea abuzurilor, torturii sau a relelor tratamente asupra

persoanelor cu dizabilități;

47) promovarea unor măsuri de prevenire și combatere a discriminării, abuzării femeilor

și fetelor cu dizabilități;

48) dezvoltarea bazei legislative privind accesibilizarea mediului comunitar și

accesibilizarea efectivă a resurselor comunității în favoarea persoanelor cu

dizabilități ( vezi cap. 2.1. Accesibilitate, cap 2.2 Participare);

49) dezvoltarea bazei legislative privind participarea persoanelor cu dizabilități la viața

socială ( vezi cap. 2. 2 “Participare”);

50) pregătirea personalului din administrație, justiție, poliție, închisori, cu privire la

politicile și măsurile ce vizează respectarea drepturilor și libertăților persoanelor cu

dizabilități, a politicilor și măsurilor de prevenire și combatere a discriminării,

abuzurilor, torturii și a relelor tratamente asupra acestor persoane (vezi cap 2.2

Participare – Acces la justiție);

51) conștientizarea/sensibilizarea comunității privind problematica dizabilității și

necesitatea prevenirii și combaterii discriminării și abuzului asupra persoanelor cu

dizabilități;

52) monitorizarea de către un organism independent, a respectării exercitării drepturilor

și libertăților cetățenești de către persoanele cu dizabilități, a situației privind

prevenirea și combaterea discriminării, abuzurilor, torturii și relelor tratamente asupra

acestor persoane.

Repere legislative

25

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene: Articolul 10 și Articolul 19 (ambele implică o

acțiune de combatere a discriminării, inclusiv pe motive de dizabilitate)

Directiva UE 2000/78/CE: stabilirea unui cadru general în favoarea egalității de tratament în

angajare și muncă (“Directiva privind ocuparea forței de muncă”)

Carta UE: Articolul 1 (Demnitatea umană), Articolul 21 (Nediscriminarea) și Articolul 26

(Integrarea persoanelor cu dizabilități)

Proiect de reglementare UE – Fondurile Europene Structurale și de Investiții: de exemplu

Articolul 5 (9) (b) Regulamentul ERDF precizează “investiții în infrastructurile sanitare și

sociale care contribuie la … reducerea inegalităților în ceea ce privește starea de sănătate” și

“tranziția de la instituții la servicii comunitare” ca acțiune în cadrul priorităților de investiții

“promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei”; Articolul 3 (1) (c) (iii) Regulamentul

ESF identifică “combaterea discriminării pe motiv de dizabilitate…” ca o acțiune în temeiul

priorității de investiții pentru “promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei”; Articolul

8 Regulamentul ESF se referă la promovarea egalității de șanse și nediscriminarea, inclusiv

“accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități, prin integrarea principiilor de nondiscriminare”.

Articolele 3 (b) Non-discriminare; 3 (d) respectarea diferențelor si acceptarea persoanelor cu

dizabilități ca parte a diversității umane si a umanității și 3 (e) egalitatea de șanse; Articolul 4

(Obligații generale); Articolul 5 (Egalitate și non-discriminare); Articolul 10 (Dreptul la viața);

Articolul 12 (Recunoașterea egală în fața legii); Articolul 13 (Accesul la justiție); Articolul 14

(Libertatea și siguranța persoanei); Articolul 15 (Eliminarea torturii sau tratamentelor crude,

tratamentelor inumane sau degradante); Articolul 16 (Eliminarea exploatării, violenței și

abuzului); Articolul 17 (Protejarea integrității persoanei); Articolul 22 (Respectarea vieții

private) și Articolul 23 (Respectarea domiciliului și a familiei).

CEDO: Articolul 14 (Non-discriminare în ceea ce privește exercitarea drepturilor prevăzute de

CEDO) Protocolul nr. 12, CEDO, Articolul 1 (Interzicerea generală a discriminării)

2.4 Ocuparea forței de muncă

Obiectiv-cheie: accesul la muncă a unui număr cât mai mare de persoane cu dizabilități, în

special pe piața liberă a muncii

Obiective specifice :

53) dezvoltarea cadrului legislativ privind promovarea și garantarea drepturilor și

libertăților privind încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități – asigurarea

protecției contra discriminării în selecția, angajarea, menținerea și promovarea în

muncă, respectarea măsurilor de protecția muncii, interzicerea muncii copiilor și

protecția tinerilor la locul de muncă, interzicerea sclaviei și a muncii forțate;

54) asigurarea măsurilor de sprijin pentru angajare, promovare și menținere în muncă

a persoanelor cu dizabilități apte de muncă, în condiții de echitate socială: servicii de

recuperare și menținere a sănătății, evaluare a capacității și aptitudinilor de muncă,

consiliere și orientare profesională, sprijin pentru calificare/recalificare, sprijin pentru

găsirea și menținerea locului de muncă (angajare asistată), transport adaptat la/de la

26

locul de muncă, etc. și adaptarea locului de muncă –„reasonable accomodation „ (vezi

cap. 2.1 Accesibilitate, cap.2.2 Participare și cap. 2.3 Egalitate);

55) includerea în sistemul de asistență pentru muncă a tuturor categoriilor de persoane

cu dizabilități apte de muncă (până la vârsta de pensionare), cu o atenție specială

pentru grupurile cele mai vulnerabile: tineri și femei cu dizabilități, șomeri, persoane

din mediul rural, persoane condamnate aflate în evidența serviciilor de probațiune și a

celor care execută sau au executat în parte, sau în întregime o pedeapsă privativă de

libertate.

56) stimularea angajării în muncă a persoanelor cu dizabilități prin dirijarea fondurilor

de protecție specială din sfera pasivă, în sfera facilităților și serviciilor sociale de

sprijin pentru formare profesională, angajare și menținere în muncă (vezi cap 26.

Protecție sociala);

57) sprijinirea pentru angajarea pe piața liberă a muncii a persoanelor cu dizabilități cu

prin măsuri de ”muncă asistată”;

58) stimularea și sprijinirea angajatorilor din sectorul public și privat în a angaja

persoane din rândul persoanelor cu dizabilități;

59) sprijinirea tinerilor antreprenori din rândul persoanelor cu dizabilități pentru a

demara afaceri în sectoarele secundar și terțiar în mediul rural, folosind forța de muncă

din rândul persoanelor dezavantajate social;

60) încurajarea și sprijinirea „întreprinderilor sociale”, ca structuri de tranziție la

economia de piață;

61) asigurarea de locuri de muncă protejate, în măsură să pregătească tranziția

persoanelor cu dizabilități pe piața liberă a muncii (prin derularea de activități

competitive cu cele de pe piața liberă a muncii, eficientizarea calificării la locul de

muncă, etc.);

62) sprijinirea proiectelor ce au ca obiectiv angajarea persoanelor cu dizabilități,

„adaptarea rezonabilă” la locul de muncă, cu finanțare din Fondul Social European;

63) promovarea măsurilor în vederea creșterii nivelului de instruire – generală și

profesională;

64) diversificarea ofertelor de formare vocațională pentru persoanele cu dizabilități;

65) corelarea ofertei de calificare /recalificare profesională cu cerințele de perspectivă

ale pieței forței de muncă (vezi si cap. 2.5 „Educație și formarea profesională”);

66) dezvoltarea unui dialog/parteneriat social între toți factorii implicați în domeniul

ocupării forței de muncă – instituții de educație și formare profesională, instituții de

asistență socială, O.N.G.-uri, angajatorii din sectorul public și/sau privat, etc.;

67) dezvoltarea unor servicii de informare, orientare și consiliere profesională pentru

persoanele cu dizabilități, în special pentru copii și tineri cu dizabilități cu privire la

resursele comunitare în domeniul ocupării forței de muncă;

68) îmbunătățirea mecanismelor de monitorizare a impactului măsurilor sociale în

favoarea încadrării în muncă a persoanelor cu dizabilități;

69) conștientizarea și sensibilizarea opiniei publice cu privire la drepturile persoanelor cu

dizabilități privind încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități.

Repere legislative

Tratatul UE : Articolul 9 (promovarea unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă)

27

Carta UE : Articolul 21 (Nediscriminarea); Articolul 15 (Libertatea de alegere a ocupației și

dreptul la muncă); Articolul 26 (Integrarea persoanelor cu dizabilități)

Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 Noiembrie 2000 de stabilire a unui cadru general în

favoarea egalității de tratament în muncă și angajare

Proiect UE de reglementare a Fondurilor Europene Structurale și de Investiții: de exemplu, atât

Articolul 5 (8) din Regulamentul ERDF cât și Articolul 3 (1) din Regulamentul FES precizează

promovarea ocupării forței de muncă și sprijinirea mobilității forței de muncă și ca o prioritate

de investiții; Articolul 8 din Regulamentul FES se referă la promovarea egalității de șanse și

nediscriminare, inclusiv acțiuni în vederea creșterii participării pe piața muncii a persoanelor

cu dizabilități.

Europa 2020 (Platforma Europeană de combatere a sărăciei si a excluziunii sociale)

Poziția Comisiei de Servicii cu privire la dezvoltarea Acordului de Parteneriat și a Programelor

în România pentru perioada 2014-2020 (Creșterea ratelor de angajare a tinerilor și a

grupurilor vulnerabile)

CDPD: Articolul 3(b) (Nediscriminarea), Articolul 4 (Obligații generale), Articolul 5 (Egalitate

și nediscriminare) și Articolul 27 (Munca și ocuparea forței de muncă)

ESC (Revizuit) : Articolul 1 (Dreptul la muncă), Articolul 10 (Dreptul la formare profesională),

Articolul 15 (Dreptul persoanelor cu dizabilități la independență, integrare socială și

participare la viața comunității)

Planul de acțiune pentru persoanele cu dizabilități CoE : Linia de acțiune Nr. 5 (Ocuparea forței

de muncă, orientare și formare profesională)

2.5 Educație și formare profesională

Obiectiv – cheie: promovarea educației incluzive și a educației permanente pentru persoanele cu

dizabilități

Obiective specifice:

70) dezvoltarea bazei legislative privind prevenirea și combaterea discriminării accesului

la educație și formare profesională al persoanelor cu dizabilități, în toate formele și

nivelele de învățământ școlar și profesional;

71) asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la învățământul incluziv primar și

secundar, gratuit, în condiții de egalitate cu ceilalți, în comunitățile în care trăiesc, la

învățământ superior, formare profesională, educație pentru adulți și formare

continuă, fără discriminare și în condiții de egalitate cu ceilalți cetățeni;

72) asigurarea dreptului persoanei cu dizabilități de a alege și o altă formă de educație

(școala specială, învățământ la distanță, învățământ la domiciliu, etc.) în situațiile în

care cerințele sale de învațare nu pot fi rezolvate cu expertiza și măsurile de sprijin

complementar din școala de masă; alternativele educaționale speciale vor urmări

aceleași obiective generale cu cele ale învățământului de masă;

73) informarea persoanelor cu dizabilități, prin mijloace accesibile (inclusiv site-uri

web), cu privire la oferta de educație și formare profesională, a învățământului de

masă și special, disponibilă în comunitate;

28

74) accesibilizarea învățământului de masă la toate nivelele prin a) adaptarea mediului

fizic construit și transport; b) adaptarea mijloacelor și metodelor didactice (ex.

limbajul semnelor, curriculum școlar flexibil, mijloace de instruire/învățare – scrierea

Braille, texte mărite ori simplificate, site-uri web s.a. tehnologii electronice asistive de

instruire/învățare); c) asigurarea serviciilor de sprijin individualizat pentru educația

incluzivă și viață independentă (vezi cap.2.1 Accesibilitate, 2.2 Participare, 2.3

Egalitate);

75) facilitarea învățării sistemelor alternative de scriere și comunicare verbală, a

mijloacelor și formelor de orientare și a aptitudinilor de mobilitate de către copiii și

tinerii cu dizabilități, după caz, precum și facilitarea sprijinului și îndrumării între

persoanele cu aceleași probleme);

76) asigurarea educației persoanelor și mai ales a copiilor, care sunt nevăzători, surzi sau

cu surdo-cecitate, prin cele mai adecvate și individualizate limbaje, căi și modalități,

precum și în medii care să le favorizeze o maximă dezvoltare școlară și socială;

77) dezvoltarea bazei materiale din școli pentru desfășurarea unor activități de

reabilitare/abilitare (recuperare) a elevilor/cursanților cu probleme de învățare

(cabinete de kinetoterapie, logopedie, educație senzorială);

78) îmbunătățirea sistemului de evaluare/reevaluare a capacităților de învățare a

persoanelor cu dizabilități, copii și adulți, pentru identificarea cât mai timpurie a

cerințelor educaționale speciale ale acestora, în vederea asigurării unor măsuri de

sprijin flexibile, educație/formare, conforme cu nivelul de dezvoltare al aptitudinilor

și deprinderilor de învațare (vezi cap. 2.6 Protecție socială);

79) îmbunătățirea sistemului de planificare și monitorizare a măsurilor de sprijin

educațional în vederea actualizării continue a acestora, în funcție de progresul școlar

și în perspectiva ocupării unui loc de muncă a măsurilor de sprijin pentru

educație/formare (vezi cap.2.6 Protecție socială);

80) implicarea elevilor/cursanților cu dizabilități, a părinților/tutorilor/reprezentanților

legali ca parteneri activi în proiectarea, realizarea și monitorizarea planurilor

individualizate de sprijin pentru educație/formare profesională a elevilor;

81) pregatirea și perfecționarea continuuă a personalului didactic pentru satisfacerea

cerințelor învățământului incluziv (cunoașterea problematicii dizabilității și utilizarea

modalităților, mijloacelor și formatelor augmentative și alternative adecvate de

comunicare, a tehnicilor și materialelor educaționale potrivite pentru susținerea

persoanelor cu dizabilități);

82) formarea profesioniștilor în domenii de strictă specializare pentru lucrul cu

persoanele cu dizabilități autism, maladia L. Down, logopedie, demutizare, scriere

Braille, limbajul semnelor etc.);

83) conștientizarea elevilor/cursanților asupra drepturilor persoanelor cu dizabilități în

societate, inclusiv asupra dreptului la educație, în condiții de echitate socială (prin

includerea în curriculum-ul învățământului de masă a unor informații privind

persoanele cu dizabilități, s. a.);

84) îmbunătățirea calității și a eficienței educației și formării pentru ca persoanele cu

dizabilități să poată dobândi competențe-cheie (începand din învățământul preșcolar

și până la cele mai înalte niveluri de educație și formare profesională) care să le

permită continuarea învățării pe tot parcursul vieții, ocuparea unui loc de muncă și o

cetățenie activă;

29

85) dezvoltarea și eficientizarea serviciilor de consiliere, orientare școlară și profesională

a copiilor/adulților cu dizabilități;

86) asigurarea unor condiții optime de tranziție de la școală la viața activă pentru copiii/

tinerii cu dizabilități;

87) optimizarea corelării ofertei de formare profesională cu dinamica pieței forței de

muncă, în plan național și european prin dezvoltarea unor cadre naționale ale

calificărilor care să exprime și să corespundă Cadrului european al calificărilor

(vezi, anexa 3, glosar) pentru a asigura promovarea mobilității cetățenilor și

facilitarea învățării de-a lungul vieții;

88) promovarea unui dialog/parteneriat instituțional între factorii implicați în procesul

de formare profesională și factorii/instituțiile implicate în plasarea/angajarea forței de

muncă (autorități centrale și locale, O.N.G.-uri, angajatori) în vederea creșterii

șanselor de încadrare a persoanelor cu dizabilități pe piața liberă a forței de muncă

(vezi, cap. 2.4 Ocuparea forței de muncă și cap. 2.6 Protecția socială).

Repere legislative

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene: Articolul 9 (Promovarea unui nivel ridicat de

educație și formare profesională)

Carta UE: Articolul 21 (Nediscriminarea); Articolul 14 (Dreptul la educație); Articolul 32

(Interzicerea muncii copiilor și protecția tinerilor la locul de muncă)

Proiect UE de reglementare a Fondurilor Europene Structurale și de Investiții : de exemplu, atât

Regulamentul ERDF (Articolul 5 (10), cât și Regulamentul FES (Articolul 3 (1) (b) precizează

investiția în educație și învățarea pe toata durata vieții ca o prioritate de investiții.

Poziția Comisiei de Servicii cu privire la dezvoltarea Acordului de Parteneriat și a Programelor

în România pentru perioada 2014 – 2020 (Îmbunătățirea accesului la participarea în și calitatea

educației și a formării profesionale)

Planul de Acțiune al Consiliului Europei : Linia de acțiune Nr. 4 (Educație)

OMS Declarația Europeană cu privire la Starea de Sănătate a Copiilor și a Tinerilor cu

Dizabilități Intelectuale și Familiilor lor

1.6 Protecție socială

Obiectiv-cheie: promovarea unor condiții decente de viață pentru persoanele cu dizabilități.

Obiective specifice:

Dezinstituționalizarea serviciilor de asistență și îngrijire

30

89) extinderea și dezvoltarea serviciilor de asistență personală (asistent personal, asistent

personal specializat, îngrijiri la domiciliu etc. și dezvoltarea de noi tipuri de servicii

de asistență personală pentru viață independentă), precum și facilitarea accesului

persoanei cu dizabilități la aceste servicii;

90) perfecționarea continuuă a personalului implicat în activități de asistare personală

și îmbunătățirea condițiilor de muncă a acestuia;

91) revizuirea/elaborarea standardelor de calitate pentru servicii de protecție specială,

în conformitate cu „modelul social” al abordării politicilor sociale în favoarea

persoanelor cu dizabilități (vezi, cap 1.1 Contextul internațional – Modele de

abordare a politicilor în domeniul dizabilității);

94) asigurarea în centrele rezidențiale a unor servicii de dezvoltare/formare a

deprinderilor și abilităților de viață independentă, pentru beneficiarii serviciilor

rezidențiale, în vederea pregătirii tranziției acestora din instituțiile rezidențiale la un

mod de viață independent, în comunitate;

95) transferarea treptată a persoanelor cu dizabilități din instituțiile rezidențiale de mare

capacitate în alte forme de locuire, după caz: 1. condiții de locuire independentă, cu

facilități și servicii de sprijin bazat pe comunitate; 2. unități rezidențiale de asistență

de tip familial – case de tip familial, locuințe protejate; 3. centre rezidențiale cu o

capacitate redusă (maximum 50 de beneficiari), pentru cazurile care necesită asistență

medicală și îngrijire permanentă ce poate fi asigurată exclusiv cu măsură de protecție

socială;

96) identificarea alternativelor la instituționalizare evitarea plasamentului în instituții

rezidențiale al persoanelor cu dizabilități ce intră în sistemul de asistență socială

specializată și asigurarea unor măsuri de sprijin pentru viață independentă sau viață în

comunitate, dacă condiția de sănătate și situația socio-familială a acestora permite

acest lucru;

97) sprijinirea familiilor și a persoanelor care oferă îngrijire în mod neoficial (informal)

persoanelor cu dizabilități;

98) asigurarea „transparenței” ofertei comunitare de servicii de sprijin, facilități,

programe, de asistență și îngrijire pentru viață independentă, destinate persoanelor cu

dizabilități, prin promovarea informațiilor în forme accesibile; (vezi, „cap. 2.1

Accesibilitate, 2.2 Participare), astfel încât alegerea serviciilor/facilităților, etc. să

fie realizată în cunoștință de cauză, prin consimțământ liber exprimat;

99) accesibilizarea resurselor obișnuite ale comunității – facilități, bunuri, servicii, în

toate domeniile vieții în comunitate – locuire, transport, educație, muncă, sănătate,

sport și viață culturală, viață publică și politică, justiție, etc.) pentru a putea fi folosite

de către persoanele cu dizabilități, în condiții de echitate și nediscriminare cu ceilalți

membri ai comunității: (vezi, cap. 2.1 Accesibilitate, 2.2 Participare, cap 2.3

Egalitate);

100) asigurarea „transparenței” ofertei de facilități și servicii obișnuite ale comunității,

prin activități de promovare-informare accesibile referitoare la toate domeniile vieții

sociale;

101) sprijinirea familiilor persoanelor cu dizabilități pentru a se implica în accesarea de

către persoanele cu dizabilități a serviciilor specializate de sprijin, precum și a

serviciilor obișnuite ale comunității, din toate domeniile vieții;

102) sensibilizarea comunității cu privire la situația persoanelor cu dizabilități, în special

a copiilor și persoanelor vârstnice, care trăiesc în centre rezidențiale, ca factor de

31

stimulare/impulsionare și susținere a reformei în direcția

dezinstituționalizării/prevenirii instituționalizării;

Creșterea calității, eficienței și sustenabilității serviciilor de protecție sociala specială

103) asigurarea de măsuri protecție socială, diferentiat, în functie de sex și vârstă;

104) asigurarea compatibilității și continuității serviciilor de protecție socială destinate

copilului și respectiv adultului cu dizabilități pentru optimizarea tranziției tinerilor

din sistemul de protecție a copilului în sistemul de protecție socială pentru adulți;

105) unificarea sistemului de evaluare a „handicapului” și „invalidității” (și implicit a

Comisiilor de încadrare în grad de handicap si a Comisiilor de expertiză

medicală) cele două fiind aspecte ale aceleiași realități – “starea de sănătate,

funcționalitate și dizabilitate” (vezi Clasificarea Internațională a Funcționării,

Dizabilității și Sănătății – Organizația Mondială a Sănătății – 2001) în vederea

abordării echitabile și unitare a nevoilor de sprijin social a persoanelor cu dizabilități,

independent de cauzele și momentul apariției dizabilității;

106) optimizarea raportului între măsurile de protecție socială pasivă și activă, în

vederea stimulării persoanelor cu dizabilități apte de muncă pentru a se angaja în

muncă, în special pe piața liberă a forței de muncă; altfel spus, persoana cu

dizabilități să poată beneficia de anumite măsuri de sprijin și după angajarea în

muncă, pentru a fi motivată să se angajeze și să-și mențină locul de muncă;

107) revizuirea metodologiei de evaluare a persoanei cu dizabilități prin trecerea de la

sistemul de evaluare-certificare a unui „grad și tip de handicap/dizabilitate”, la un

sistem de identificare a nevoilor individuale de sprijin, în baza inventarierii

capacităților și limitărilor funcționale individuale relevante ale persoanei, în

conformitate cu cerințele „modelului social” de abordare a dizabilității (vezi cap.

Cap. 1.1 Contextul internațional – Modele de abordare a politicilor sociale in

domeniul dizabilității) – Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și

Sănătății OMS, 2001);

108) revizuirea sistemului de planificare a măsurilor de asistență socială prin asigurarea

de “pachete” de facilități și servicii, flexibile (fixe si opționale) în baza evaluării

nevoilor individuale de sprijin ale persoanei cu dizabilități;

109) asigurarea transparenței privind proiectarea și aplicarea planurilor și programelor

individuale de asistență și îngrijire – accesul neîngrădit al persoanei cu dizabilități

sau, după caz, al tutorelui, familiei, reprezentantului legal, la bazele de date care

conțin informațiile privind parcursul beneficiarului în sistemul de asistență socială;

110) îmbunătățirea sistemului de monitorizare a aplicării măsurilor de sprijin, prin

creșterea rolului și îmbunătățirea procedurilor de acțiune ale D.G.A.S.P.C.-urilor;

111) promovarea unui parteneriat eficient al factorilor locali implicați în parcursul

persoanei cu dizabilități în sistemul de protecție socială – comisia de evaluare,

A.J.O.F.M., furnizori de servicii, angajatori, O.N.G.-uri, s.a.

112) revizuirea sistemului de acreditare și monitorizare a calității serviciilor de sprijin

pentru persoane cu dizabilități prin înființarea unui organism independent de

32

acreditare, monitorizare, suspendare/sistare a activitătii furnizorilor de servicii, pe

baza evaluării standardelor de calitate a serviciilor;

113) întărirea rolului și a capacității de acțiune a inspectorului social din cadrul

A.N.P.I.S în monitorizarea măsurilor de accesibilizare a resurselor comunității în

favoarea persoanelor cu dizabilități;

114) creșterea gradului de descentralizare a actului decizional și a gestionării fondurilor

la nivel local, s.a.

115) clarificarea și unificarea terminologiei în domeniul protecției sociale a persoanelor

cu dizabilități și modificarea în consecință a reglementărilor legislative (pentru

asigurarea coerenței și eficienței măsurilor sociale de la nivel central și nivel local, în

toate domeniile de intervenție – locuire, transport, sănătate, educație, muncă, cultură

etc.);

Repere legislative

Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene: Articolul 9 (în definirea și punerea în aplicare a

politicilor și acțiunilor sale, Uniunea Europeană trebuie să ia în considerare o serie de factori,

inclusiv “garantarea unei protecții sociale adecvate”).

Carta UE: Articolul 34 (Securitate socială și asistență socială)

C.D.P.D.: Articolul 28 (Nivel de trai adecvat și protecție socială)

ESC (Revizuit): Articolul 13 (dreptul la asistenta socială și medicală); Articolul 14 (dreptul de a

beneficia de servicii de asistență socială); Articolul 16 (dreptul familiei la protecție socială,

juridică și economică); Articolul 23 (dreptul persoanelor vârstnice la protecție socială); Articolul

30 (dreptul la protecție împotriva sărăciei și a excluziunii sociale) și Articolul 31 (dreptul la

locuință)

2.7 SĂNĂTATE

Obiectiv-cheie: asigurarea accesului la servicii și facilități privind sănătatea, în condiții de

echitate socială și în baza consimțământului liber exprimat

Obiective specifice:

116) revizuirea prevederilor legislative privind asigurarea serviciilor de sănătate pentru

persoanele cu dizabilități, inclusiv a măsurilor privind accesul fizic la serviciile de sănătate;

117)asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la îngrijire medicală și programe de

sănătate de masă, inclusiv la servicii de îngrijire a sănătății și recuperare destinate

persoanelor cu dizabilități, la aceeași calitate și la fel de accesibile ca preț și pentru ceilalți

cetățeni;

118)corelarea serviciilor medicale asigurate persoanelor cu dizabilități cu serviciile cuprinse

în pachetul de bază de sănătate, respectiv cu Programele Naționale de Sănătate cu

incidență în domeniu;

119)informarea persoanelor cu dizabilități, în formate accesibile cu privire la drepturile lor și

la oferta de servicii de sănătate din comunitate, inclusiv a serviciilor medicale și de

33

recuperare destinate acestora (vezi cap. 2.1. “Accesibilitate”, cap 2.2 „Participare”, cap 2.6

„Protecția socială”);

120)consultarea persoanelor cu dizabilități pentru a decide în cunoștință de cauză în ceea ce

privește măsurile de îngrijire medicală ce le sunt destinate, furnizorii de servicii s.a.;

121)promovarea de măsuri și programe de prevenire a riscurilor apariției dizabilități

(prevenție primară) sau agravării dizabilității (prevenție secundară);

122) dezvoltarea serviciilor de abilitare/reabilitare (recuperare) pentru persoanele cu

dizabilități, în vederea unui trai pe cât posibil independent și a integrării/reintegrării în

muncă a persoanei adulte cu dizabiltăți, în perioada vieții active;

123) includerea în planurile și programele privind dizabilitatea a unor măsuri vizând siguranța

și sănătatea angajaților la locul de muncă, inclusiv în ceea ce prevește prevenirea

apariției unor probleme de sănatate mintală a personalului angajat;

124) promovarea de măsurilor și inițiativelor privind sănătatea mintală, inclusiv prin

sprijinirea angajarii în muncă a persoanelor cu probleme de sănătate mintală, apte de

muncă, in conditiile legii;

125) pregătirea personalului din domeniul sănătății privind cerințele specifice dizabilității

dar și în ceea ce privește competențele și metodele privind abordarea problemelor de

sănătate ale persoanelor cu dizabilități;

126) conștientizarea la nivel public a drepturilor persoanelor cu dizabilități privind accesul

la sistemul de sănătate;

127) finanțarea cu prioritate a măsurilor privind îmbunătățirea calității și accesibilității

serviciilor sociale și de sănătate, mai ales pentru persoanele cele mai vulnerabile

(vârstnici, copii, femeilor și fetelor cu dizabilități, persoane cu dizabilități din mediul

rural);

Repere legislative

Carta UE : Articolul 21 (Nediscriminarea); Articolul 35 (Îngrijirea sănătății)

Proiect UE de reglementare a Fondurilor Europene Structural și de Investiții : de exemplu,

Articolul 5 (9) (b) Regulamentul ERDF precizează “investiția ăn infrastructura de sănătate și

socială contribuie la … reducerea inegalităților în ceea ce privește starea de sănătate” și

“tranziția de la instituțional la servicii bazate pe comunitate” ca o acțiune prioritară de

investiții “promovând incluziunea socială și combaterea sărăciei”; Articolul 3 (1) (c)

Regulamentul FES identifică “îmbunătățirea accesului la prețuri accesibile, durabile și servicii

de înalta calitate, inclusiv asistența medicală și servicii sociale de interes general”, ca o

prioritate de investiții; Articolul 8 Regulamentul FES se referă la promovarea egalității de șanse

și nediscriminare, inclusiv acțiuni în vederea reducerii inegalităților în materie de sănătate în

ceea ce privețte persoanele cu dizabilități și “facilitarea tranziției de la instituțional la îngrijirea

comunitară”.

CDPD : Articolul 3 (b) (Nediscriminarea), Articolul 4 (Obligații generale), Articolul 5

(Egalitate și nediscriminare) și Articolul 25 (Sănătate)

ECHR : Articolul 8 (Dreptul la viață privată și de familie)

34

ESC (Revizuit) : Articolul 11 (Dreptul la ocrotirea sănătății)

Planul de acțiune pentru persoanele cu dizabilități al Consiliului Europei : Linia de acțiune Nr.

9 (Îngrijirea sănătății) si Nr. 10 (Reabilitare)

OMS Declarația Europeană cu privire la starea de sănătate a copiilor și a tinerilor cu

dizabilități intelectuale și a familiilor lor

2.8 ACȚIUNE EXTERNĂ

Obiectiv-cheie: promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități în acțiunile din afara Uniunii

Europene

Obiective specifice:

128)promovarea măsurilor necesare pentru asigurarea protecției și securității persoanelor cu

dizabilități în situații de risc, urgențe umanitare și dezastre naturale, prin acțiuni de sprijin

informațional și cooperare intre state, inclusiv în domeniul cercetării științifice;

129)promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și a bunelor practici în domeniul

asistenței sociale a persoanelor cu dizabilități, în cadrul acțiunilor de cooperare cu state din

cadrul si din afara Uniunii Europene, al programelor de extindere a Uniunii Europene, al

programelor de bună vecinătate și dezvoltare zonală.

Repere legislative

CRPD : Articolul 11 (Situații de risc și urgențe umanitare) și Articolul 32 (Cooperare

Internațională)

Consensul European privind Dezvoltarea (2006/C 46/01)

Consiliul Europei, Poziția Comună a UE pentru Nivel Înalt

35

RECOMANDĂRI FINALE

Este un fapt evident, că, mai mult decât oricând în istorie, OMUL este perceput astăzi de

societățile democratice drept VALOARE ABSOLUTĂ. ‘Bună-starea“ individuală, în sensul

de “calitate bună a vieții”, a devenit un ideal la nivel social. Ca urmare, cerințele și preferințele

umane, în marea lor diversitate, s-au convertit sau sunt în curs de a se converti în drepturi

inalienabile. Politicile nu mai tind să uniformizeze abilitățile și comportamentele indivizilor,

forțându-le limitele, ci își propun să flexibilizeze răspunsul social pentru a satisface

diversitatea cerințelor.

Drept urmare, orice “proiecție” modernă a viitorului în domeniul dizabilității se

centrează pe REFORMAREA SOCIETĂȚII și include toate domeniile, procesele și activitățile

sociale care au impact asupra calității vieții fiecărui individ în parte și asupra progresului

comunității în ansamblu.

România este raliată acestei viziuni și acestui demers.

Strategia Națională privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități 2014-

2020 Politicile sociale – de la „reabilitarea’ individului la reformarea societății reprezintă

planul general de realizare a schimbărilor sociale, pentru următorii ani.

Înscriindu-se în cadrul mai larg al eforturilor privind dezvoltarea durabilă a societății

românești, STRATEGIA stă la baza elaborării Planului Național în domeniu, a planurilor și

programelor anuale, la toate nivelele de decizie.

Elementele care concură la transpunerea în practică a STRATEGIEI sunt:

1.Sensibilizarea și informarea

Prima condiție a demarării și derulării cu succes a reformelor sociale în domeniul

dizabilității tine de conștientizarea persoanelor cu dizabilități cu privire la drepturile lor în

societate, la modalitățile de exercitare a acestor drepturi precum si de informareasensibilizarea

cetățenilor in general cu privire la cerințele, drepturile și contribuția persoanelor

cu dizabilități în comunitate.

În acest sens, promovarea de acțiuni extinse și eficiente de informare, inclusiv prin canale și

materiale accesibile persoanelor cu dizabilități, dezvoltarea cunoașterii în domeniul dizabilității

și dezvoltarea cercetării în vederea creării unor noi tehnologii și mijloace de sprijin pentru

incluziune socială, reprezintă o prioritate naționala.

2. Colectarea și monitorizarea datelor

36

O bună comunicare și o planificare eficientă și flexibilă în domeniul politicilor sociale

privind dizabilitatea se bazează pe un sistem operațional de colectare, monitorizare și evaluare a

datelor.

În domeniul dizabilității, este necesară alinierea României la sistemul statistic de operare

al structurilor Uniunii Europene (indicatori, proceduri, factori responsabili etc.) pentru ca datele

privind situația persoanelor cu dizabilități din România să poată fi comparabile cu cele din alte

țări din cadrul Uniunii Europene.

Programele de cercetare privind colectarea, monitorizarea și evaluarea datelor vor lua

în considerație diferențele pe vârste și sexe, data fiind problematica specifică.

Metodologia de culegere a datelor (chestionare, interviuri etc.) trebuie să fie elaborată în

parteneriat cu reprezentanții persoanelor cu dizabilități din societatea civila și să se concentreze

strict pe cunoașterea modului de aplicare a prevederilor legale privind dizabilitatea, fara a leza în

vreun fel demnitatea și intimitatea persoanelor cu dizabilități.

Monitorizarea trebuie să reflecte evoluția gradului de incluziune socială a persoanelor

cu dizabilități, și să identifice eventualele bariere ale incluziunii, din perspectiva

recomandărilor Strategiei Europene a dizabilității 2010 – 2020 și ale Convenției ONU privind

persoanele cu dizabilități.

4. Mecanismele de implementare

Autoritățile publice, reprezentate prin specialiștii acestora sunt responsabile de crearea și

funcționarea mecanismelor de implementare a obiectivelor strategice:

a) sistemul de planificare, decizie și colaborare și monitorizare la nivel central;

b) participarea cetățeneasca;

c) parteneriatul public-privat;

d ) instituționalizarea practicilor novatoare (integrarea bunelor practici la nivel de sistem);

e ) resursele utilizate:

financiare – fonduri interne (bugetul de stat, bugete locale, donații și sponsorizări de la

persone fizice și juridice s. a.) fonduri rambursabile și nerambursabile, din surse externe

(Fondurile Europene destinate să amelioreze accesibilitatea și să combată discriminarea

prin programe generale de finanțare vor fi utilizate cu aplicarea corespunzătoare a

articolului 16 din Regulamentul general privind fondurile structural 20 și prin

maximizarea cerințelor privind accesibilitatea în cadrul achizițiilor publice. Toate

măsurile vor fi puse în aplicare în conformitate cu legea europeană privind concurența, în

special cu normele privind ajutoarele de stat);

sociale (ONG-uri din domeniu, organizații de părinti);

culturale – rețele locale de într-ajutorare;

economice (întreprinderile sociale s. a. );

umane (profesioniști, voluntari);

organizaționale – tehnici moderne de conducere și management, rețele de formare

specifică pentru crearea competențelor necesare.

Reușita implementării Strategiei Naționale privind incluziunea socială a persoanelor cu

dizabiltăți 2014-2020 presupune transparență, predictibilitate, sustenabilitate financiară și

participarea activă a tuturor celor implicați în promovarea drepturilor persoanelor cu

dizabilități.

37

ANEXA 1

LISTA ABREVIERILOR

MMFSPV Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice

DPPD Direcția Protecția Persoanelor cu Dizabilități

DPC Direcția pentru Protecția Copilului,

DGASPC Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

ANPIS Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială

ONU Organizația Națiunilor Unite

UE Uniunea Europeană

CIFDS Clasificarea Internațională a funcționării, dizabilității și sănătății

OMS Organizația Mondială a Sănătății

CSEPAH Comisia Superioară de Evaluarea a Persoanlor Adulte cu Handicap

MECTS Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

CJRAE Centre Județene de Resurse și Asistență Educațională

CMBRAE Centrul municipiului București de Resurse și Asistență Educațională

CDPD Convenția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități

CSE Carta Socială Europeană

FES Fonduri Europene Sructurale și de Investiții

38

ANEXA 2

LISTA DOCUMENTELOR LEGISLATIVE DE REFERINȚĂ (INTERNAȚIONALE,

EUROPENE ȘI NAȚIONALE)

Constituția României, republicată;

Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,

republicată;

Legea nr.221/2010 pentru ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități,

adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie

2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată de România la 26 septembrie 2007;

Legea asistenței sociale nr. 292/2011;

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;

Legea educației naționale nr. 1/2011;

O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale, aprobată prin Legea nr. 515/2003;

H.G. nr.1175/2005 pentru aprobarea Strategiei Naționale pentru protecția, integrarea și

incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006 – 2013 Șanse egale pentru

persoanele cu handicap – către o societate fără discriminări;

H.G. nr. 1434/2004 – privind atribuțiile și regulamentul cadru de organizare și funcționare ale

Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu modificările și completările

ulterioare;

Hotărâre nr. 430/2008 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea si funcționarea

comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap;

H.G. nr.1437/2004 privind organizarea și metodologia de funcționare a Comisiei pentru Protecția

Copilului, cu modificările și completările ulterioare;

Ordinul M.M.F.E.S. nr. 559/2008 privind aprobarea Standardelor specifice pentru centrele

rezidențiale, centrele de zi și locuințele protejate pentru persoanele adulte cu handicap;

Normativul nr.189/2013 pentru adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile

individuale ale persoanei cu handicap;

39

Ordinul nr. 671/1.640/61/2007 al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse, al

președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap și al ministrului educației,

cercetării și tineretului privind Metodologia de autorizare a interpreților în limbaj mimico-gestual

și a interpreților în limbajul persoanei cu surdo-cecitate;

Declarația Universală a Drepturilor Omului;

Strategia europeană pentru persoanele cu dizabilității 2010 – 2020 ,, Un angajament reînnoit

pentru o Europă fără bariere;

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități;

Clasificarea internațională a funcționării, dizabilității și sănătății;

Carta UE;

Carta Socială Europeană;

Proiect de lege U.E. referitor la Fondurile Europene Structurale și de Investiții;

Europa 2020 (Agenda digitală pentru Europa și Uniune a Inovării);

Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului COM (2013) 246;

Ghid privind Condiționalitățile Ex Ante pentru Fondurile Europene Structurale și de Investiții;

Ghidul ESC (revizuit);

Planul de acțiune pentru persoanele cu dizabilități CoE;

Directiva UE 2000/78/CE;

Poziția Comisiei de Servicii cu privire la dezvoltarea Acordului de Parteneriat și a Programelor

în România pentru perioada 2014 – 2020 (Îmbunătățirea accesului la participarea în și calitatea

educației și a formării profesionale);

Planul de Acțiune al Consiliului Europei : Linia de acțiune Nr. 4 (Educație);

OMS Declarația Europeană cu privire la Starea de Sănătate a Copiilor și a Tinerilor cu

Dizabilități Intelectuale și Familiilor lor;

Planul de acțiune pentru persoanele cu dizabilități al Consiliului Europei: Linia de acțiune Nr. 9

(Îngrijirea sănătății) si Nr. 10 (Reabilitare);

OMS Declarația Europeană cu privire a starea de sănătate a copiilor și a tinerilor cu dizabilități

intelectuale și a familiilor lor;

40

Consensul European privind Dezvoltarea (2006/C 46/01);

Consiliul Europei, Poziția Comună a UE pentru Nivel Înalt;

ANEXA 3

GLOSAR

1) Accesibilitate – “posibilitatea asigurată persoanelor cu handicap de a avea acces, în

condiții de egalitate cu ceilalți cetațeni, la mediul fizic, transport, tehnologii si sisteme de

informații și comunicare, precum și la alte facilități și servicii “(Strategia europeană a

dizabilității 2010 – 2020 – Reînnoirea angajamentului către o Europă fără bariere, Cap. II,

pct. 2.1. )

2) Activitate – executarea unei sarcini sau acțiuni de către un individ. Reprezintă

funcționarea la nivel individual. (Clasificarea internaționala a funcționarii, dizabilității și

sănătății, Organizația Mondială a Sanătății 2001)

3) „Adaptare rezonabilă” (engl.- „reasonable accomodation”) – modificările și ajustările

necesare și adecvate, care nu impun un efort disproporționat sau nejustificat atunci când

este necesar într-un caz particular, pentru a permite persoanelor cu dizabilități să se bucure

sau să-și exercite, în condiții de egalitate cu ceilalți, toate drepturile și libertățile

fundamentale ale omului (Convenției Națiunilor Unite Convenția ONU privind drepturile

persoanelor cu dizabilități, art 2.)

4) Adaptarea locului de muncă – caz particular al “adaptarii rezonabile” (vezi 3) –

“totalitatea modificărilor făcute de angajator pentru a facilita exercitarea dreptului la

muncă al persoanei cu handicap; presupune modificarea programului de lucru,

achiziționarea de echipamente, dispozitive și tehnologii asistive și alte asemenea măsuri”

(Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,

art. 5 pct. 4)

5) Angajare asistată – “opțiunea de angajare care facilitează munca în locuri de muncă

obișnuite de pe piața competitivă a muncii și care presupune oferirea de sprijin în căutarea

locului de muncă și la locul de muncă, transport, tehnologii ajutătoare, instruire,

specializare” (Legea nr. 448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor

cu handicap, art. 5 pct. 5 )

6) Asistent personal al persoanei cu handicap grav – “persoana care supraveghează, acordă

asistența și îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza planului de

recuperare pentru copilul cu handicap” , respectiv “a planului individual de servicii al

persoanei adulte cu handicap”. (Legea nr. 448/2006 privind protecția si promovarea

drepturilor persoanelor cu handicap, art. 5 pct. 6)

41

7) Asistent personal profesionist – “persoană fizică atestată care asigură la domiciliul sau

îngrijirea și protecția adultului cu handicap grav sau accentuat, aflat în condițiile precizate

de lege”. (Legea nr. 448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu

handicap, art. 5 pct. 7)

8) Asistență socială – „ansamblul de instituții, măsuri și acțiuni prin care statul, reprezentat

de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și societatea civilă intervin

pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale

situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei,familiei,

grupurilor ori comunităților.Sistemul național de asistență socială intervine subsidiar sau,

după caz, complementar sistemelor de asigurări sociale și se compune din sistemul de

beneficii de asistență socială și sistemul de servicii sociale. Asistența socială, prin măsurile

și acțiunile specifice, are drept scop dezvoltarea capacităților individuale, de grup sau

colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea

principiilor de coeziune și incluziune socială”(Legea asistentei sociale /2011, art. 2 alin. 1,

alin. 2, alin. 3)

9) Atelier protejat – “spațiul adaptat nevoilor persoanelor cu handicap, unde acestea

desfășoară activități de formare, dezvoltare și perfecționare a abilităților; poate funcționa

în locații din comunitate, în centre de zi, în centre rezidențiale și în unități de învățământ

special”. (Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu

handicap, art. 5 pct. 9)

10) Beneficii de asistență socială – „o formă de suplimentare sau de substituire a veniturilor

individuale/familiale obținute din muncă, în vederea asigurării unui nivel de trai minimal,

precum și o formă de sprijin în scopul promovării incluziunii sociale și creșterii calității

vieții anumitor categorii de persoane ale căror drepturi sociale sunt prevăzute expres de

lege.

Beneficiile de asistență socială, în funcție de scopul lor, se clasifică astfel:

a) beneficii de asistență socială pentru prevenirea și combaterea sărăciei și riscului de

excluziune socială;

b) beneficii de asistență socială pentru susținerea copilului și familiei;

c) beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale (cu

dizabilități);

d) beneficii de asistență socială pentru situații deosebite.” (Legea asistentei sociale

292/2011, art. 7, art 9, lin. 1).

11) Cadrul European al Calificarilor (CEC) – recomandare a Comisiei Europene care

stabilește corespondențe între diferite sistemele naționale de calificări din Europa. Cadrul

are două obiective principale: promovarea mobilității cetățenilor și facilitarea învățării dea

lungul vieții prin includerea în certificatele de calificare individuale a unei referiri clare

la nivelul CEC corespunzător.

În acest mod, CEC corelează sistemele și cadrele naționale de calificări din diferite țări

în pe opt niveluri comune de referință. Nivelurile acoperă întreaga gamă de calificări, de la

calificări de bază (nivelul 1, de exemplu diploma de absolvire a școlii) la calificări avansate

(nivelul 8, de exemplu un doctorat). Fiind un instrument destinat promovării învățării de-a

lungul vieții, CEC cuprinde toate nivelurile de calificări obținute în cadrul educației și

42

formării generale, profesionale și universitare si continue.( “Explicarea cadrului european

al calificărilor pentru învățarea de-a lungul vieții”, Comisia Europeana, 2009)

12) Capacitate/ abilitate (engl.ability) – posibilitatea de reusită în realizarea unei sarcini.Este

condiționată de nivelul de aptitudini, de gradul de funcționalitate a structurilor anatomofiziologice,

de gradul de exersare.

13) Capacitate juridică reprezintă aptitudinea persoanei fizice de a participa în calitate de

titular de drepturi și obligații la raporturile juridice.

Capacitatea juridică este formată din capacitatea de exercițiu și capacitatea de folosință.

14) Capacitatea de folosință a persoanei fizice se are în vedere capacitatea persoanei de a avea

drepturi și obligații civile.

15) Capacitatea de exercițiu este aptitudinea persoanei de a dobîndi prin faptă proprie și de a

exercita drepturi civile, de a-și asuma personal obligații civile și de a le executa.

Recunoașterea capacității juridice în egală măsură tuturor persoanelor fizice în plan

normativ a fost realizată printr-o serie de acte internaționale la care țara noastră este parte,

spre exemplu art. 6 din Declarația universală a drepturilor omului proclamă „toți oamenii

sunt egali în fața legii și au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecție juridică”.

Art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice declară că „toate

persoanele sunt egale în fața legii și au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din

partea legii” etc., articolul 16 al aceluiași act, prevede că „orice om are dreptul de a i se

recunoaște pretutindeni personalitatea juridică”. De asemenea dreptul la capacitate juridică

a fost recunoscut și prin articolul 15 al Convenției ONU asupra eliminării tuturor formelor

de discriminare față de femei, care stabilește că „Statele Părți recunosc femeia, în materie

civilă, ca avînd capacitate juridică identică cu cea a bărbatului și aceleași posibilități

pentru a le exercita”. Totuși liniile directorii în materia capacității juridice sunt impuse prin

art. 12 al Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități[4], „statele participante

recunosc că persoanele cu dizabilități beneficiază de aceeași capacitate juridică ca și alte

persoane în toate aspectele vieții”, aceste prevederi constituie fundamentul necesităților de

ajustare a legislației interne la noile rigori internaționale, dat fiind faptul că cele mai multe

cazuri de discriminare în exercitarea capacității juridice au fost întîlnite în cazul persoanelor

cu dizabilități. Prin prevederile sale, acest act produce o schimbare totală a paradigmei

asupra reglementărilor interne cu privire la capacitatea juridică, impactul acestor prevederi

relevînd din necesitatea capacității juridice de a deveni inclusivă și tolerantă față de

diversitatea umană, mai flexibilă în raport cu necesitățile acestora. Cu alte cuvinte, esența

capacității juridice nu rezultă din aptitudinea persoanei de a conștientiza sau dirija acțiunile

sale, deci nu se confundă cu capacitatea mentală a persoanei, dar dimpotrivă, esența

capacității juridice rezultă din însăși calitatea de a fi persoană și subiect de drept, iar

reglementările în vigoare trebuie să se preocupe de ce fel de suport necesită persoana pentru

a-și exercita capacitatea juridică. În acest context legislația națională trebuie să garanteze

tuturor persoanelor, fără discriminare, dreptul la suport și adaptare rezonabilă în exercitarea

43

capacității juridice și să nu admită, nici sub o formă, substituirea voinței și intereselor

persoanei cu cele ale reprezentanților lor.

16) Capacitate psihică – “atributul stării psihice de a fi compatibilă, la un moment dat, cu

exercitarea drepturilor civile sau a unor activități specifice (Legea sănătății mintale și a

protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, art. 5 lit. h)

17) Căi și mijloace de acces – “elementele prin care se asigură accesul în clădirile publice și

care asigură posibilitatea deplasării persoanelor cu handicap în interiorul clădirii” (Legea

nr. 448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art.5 pct.

11.)

18) Cerințe educative speciale – “cerinte educaționale individuale suplimentare caracteristice

unei anumite deficiente sau tulburări/dificultăți de învățare” (Legea nr. 448/2006 privind

protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 5 pct.12)

19) Clădiri de utilitate publică – “clădirile aparținând instituțiilor publice și private care

oferă populației diferite tipuri de servicii” (Legea nr. 448/2006 privind protecția si

promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 5 pct. 13).

20) Comunicare- include limbaje, afișare de text, Braille, comunicare tactilă, imprimare cu

corp mare de literă, mijloace multimedia accesibile, precum și modalități de exprimare în

scris, audio, în limbaj simplu, prin cititor uman și moduri augmentative și alternative,

mijloace și formate de comunicare, inclusiv informație accesibilă și tehnologie de

comunicare (Conventia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, art 2.)

21) Deficiență (engl. impairement) – “absența, pierderea sau alterarea unei structuri ori a

unei funcții a persoanei” (Ph. Wood, Clasificarea Deficiențelor, Incapacităților și

Handicapurilor, Organizația Mondială a Sanătății – 1982)

22) „Design Universal” (engl.) – proiectarea produselor, mediului, programelor și serviciilor,

astfel încât să poată fi utilizate de către toate persoanele, pe cât este posibil, fără să fie

nevoie de o adaptare sau de o proiectare specializate. Design Universal nu va exclude

dispozitivele de asistare pentru anumite grupuri de persoane cu dizabilități, atunci când

este necesar. (Conventia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, art 2.)

23) Dezinstituționalizare – principiu modern al abordării asistenței sociale pentru persoane

cu dizabilități, care pornește de la necesitatea normalizării vieții acestor persoane;

presupune scoaterea acestor persoane din instituțiile de îngrijire și asistența (atunci cand

nu exista contraindicații sau alte impedimente) și integrarea lor în structurile normale,

obișnuite ale comunitatii locale ( familie, școală, muncă, etc.) (Bandilă A., Rusu C.

"Handicap și readaptare-Dicționar selectiv", Editura Pro-Humanitate, București 2003)

24) Discriminare pe criterii de dizabilitate – orice diferențiere, excludere sau restricție pe

criterii de dizabilitate, care are ca scop sau efect diminuarea sau prejudicierea

recunoașterii, beneficiului sau exercitării în condiții de egalitate cu ceilalți a tuturor

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în domeniul politic, economic, social,

cultural, civil sau în orice alt domeniu. Termenul include toate formele de discriminare,

44

inclusiv refuzul de a asigura o adaptare rezonabilă pentru persoanele cu dizabilități.

Conventia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, art 2.)

25) Dizabilitate (în engl. “disability”, în fr. incapacite) – incapacitate, adică “pierderile sau

devierile semnificative ale unei structuri sau a unei funcții….. care creează dificultăți

individului în executarea de activități și în implicarea (participarea) în situații de viață.

(H.G. nr.1215/2002 pentru aprobarea Strategiei naționale privind protecția specială și

integrarea socială a persoanelor cu handicap din România, cap. II, pct. 1) Atunci cand o

persoană cu anumite limitări funcționale /dizabilități, întampina în relația sa cu mediul

dificultăți majore în exercitarea rolului social, la un nivel echivalent cu al celorlalți

membrii ai comunității, se poate vorbi despre un dezavantaj important, adică de un

“handicap”. (vezi 4. “Handicap”)

26) Educație integrată (engl. integrated education) – se referă în esență la integrarea în

structurile învățământului de masă a copiilor cu cerințe speciale în educație – CES (copii cu

deficiențe senzoriale, fizice, intelectuale sau de limbaj, copii defavorizați socio-economic și

cultural, copii din centrele de asistență și ocrotire, copii cu tulburări psihoafective ușoare si

comportamentale etc.), pentru a oferi un climat favorabil dezvoltarii armonioase,

echilibrate a personalitatii acestora (Traian Vrasmas, Școala Și educația pentru toți, 2004)

27) Educație incluzivă – presupune nu doar integrarea în structurile învățământului de masă a

copiilor cu cerințe speciale în educație ci accesibilizarea efectivă a invațământului pentru

acești copii, în baza principiul dreptului egal la educație al tuturor copiilor, în condiții de

egalitate de șanse, altfel spus școala este restructurată pentru ca elevii să învețe împreună,

urmărind, cu mijloace adaptate, aceleași obiective educaționale.

28) Egalitate de șanse – principiu care afirmă că “nevoile fiecarui individ în parte …sunt la fel

de importante și trebuie să stea la baza planificării sociale….presupune și obligații egale

ale tuturor membrilor societății” (Programul Mondial de Acțiune privind persoanele cu

handicap Organizația Națiunilor Unite -1982)

29) Egalizarea șanselor – crearea de șanse egale – este procesul prin care diferitele structuri

ale societății și de mediu, de exemplu infrastructura, serviciile, informarea etc., devin

disponibile fiecăruia, inclusiv persoanelor cu handicap. (Strategia Națională pentru

protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006 –

2013).

30) Handicap – „pierderea sau limitarea șanselor unei persoane de a lua parte la viața

comunității la un nivel echivalent cu ceilalți membri, ca rezultantă a interacțiunii dintre

persoană și mediu (H.G. nr.1215/2002 pentru aprobarea Strategiei naționale privind

protecția specială și integrarea socială a persoanelor cu handicap din România, cap. II, pct.

1) Starea de handicap exprimă un dezechilibru apărut în viața unei persoane cu dizabilități

(incapacități), de natură să împiedice exercitarea de către aceasta a rolului său social, la

un nivel echivalent cu ceilalți membrii ai comunității. Handicapul incumbă existenta uneia

sau mai multor dizabilități, în timp ce dizabilitatea nu conduce cu necesitate la apariția

unui handicap. În plan practic, handicapul se manifestă prin afectarea uneia sau mai

multor funcții vitale – de orientare, de autonomie fizică și mobilitate, de integrare socioprofesională

și de autonomie economică. Handicapul este imputabil societății în măsura în

45

care aceasta impiedică sau limitează accesul persoanei la sistemele sociale (arhitecturale,

economice, culturale, etc.). În plan practic, handicapul se manifestă prin dificultăți ale

individului de a-și îndeplini funcțiile vitale: de orientare, de autonomie fizică și mobilitate,

de integrare socio-profesionala si autonomie economica. (Bandilă A., Rusu C. ,, Handicap

si readaptare,, – Dicționar selectiv, Editura Pro-Humanitate, București, 2003

NOTĂ: În prezent, există o preferință marcantă a celor implicați în zona protecției

sociale, pentru utilizarea terminologiei alternative la cuvântul „handicap”, și anume:

„dizabilitate”/”dizabilități”, „cerințe speciale” „nevoi speciale” s.a. Preferința se justifică

prin conotația mai puțin categorizantă și stigmatizantă a acestora din urmă dar și prin

faptul că, în plan internațional, politicile publice moderne tind să exceadă zona protecției

sociale a riscurilor handicapului, preluând și din problematica mai largă a dizabilităților,

conform principiului „societății pentru toți”.

31) Incluziune socială – “apartenență participativă, efectivă și responsabilă, a persoanelor cu

dizabilități la comunitate ( Băndilă A. -“Standarde de calitate – Locuințe protejate – adulți cu

handicap” – 2003); un set de măsuri și acțiuni multidimensionale din domeniile protecției

sociale, ocupării forței de muncă, locuirii, educației, sănătății, informării și comunicării,

mobilității, securității, justiției și culturii, destinate combaterii excluziunii sociale. (Strategia

Națională pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap în

perioada 2006 – 2013)

32) Integrare socială – ,,procesul de interacțiune dintre individ sau grup și mediul social prin

intermediul căruia se realizează un echilibru funcțional al părților,,. (Strategia Națională

pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada

2006 – 2013). Deși termenul este folosit adesea ca echivalent al celui de “incluziune

socială”, noțiunile nu sunt sinonime; integrarea subliniază mai degrabă ideea de acceptare a

individului de către societate și cea de interdependență între membrii societatii

33) Limbaj – noțiunea include limbajele vorbite și ale semnelor și alte forme de limbaje nonverbale

(Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, art 2.)

34) Loc de muncă protejat – spațiul aferent activității persoanei cu handicap, adaptat nevoilor

acesteia, care include cel puțin locul de muncă, echipamentul, toaleta și căile de acces.

(Legea nr. 448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap art.

5 pct. 22)

35) Locuințe protejate – servicii de asistență socială asigurate în regim rezidențial unor

persoane cu dizabilități defavorizate social, pentru a duce o viață independentă, într-un

mediu de tip familial. Tipuri de locuințe protejate:

a. Locuințe „minim protejate” – asigură ocazional (la nevoie), supraveghere și

consiliere, prin vizite, contact telefonic.

b. Locuințe „moderat protejate” – asigură supraveghere și consiliere, zilnic și

ocazional (la nevoie). Personalul de sprijin contactează regulat beneficiarii (vizite,

telefon) sau locuiește împreună cu aceștia (dacă e cazul).

46

c. Locuințe „maxim protejate” – asigură sprijin „full-time” (24 de ore din 24):

supraveghere, consiliere, îngrijire. Personalul de sprijin locuiește in acelasi imobil

cu beneficiarii (sau în proximitate).(Băndilă A. – Standarde de calitate “Locuințe

protejate – adulți cu handicap” Editura Sigma, Bucuresti – 2003)

36) Manager de caz – “membru al echipei pluridisciplinare care coordonează, monitorizează

și evaluează îndeplinirea planului individual de servicii, precum și măsurile luate în

legătură cu adultul cu handicap” (Legea nr. 448/2006 privind protecția si promovarea

drepturilor persoanelor cu handicap)

37) Nevoi sociale speciale – toate categoriile de trebuințe ale persoanei cu handicap, altele

decat cele comune cu cele ale celorlalți membrii ai comunității, de a caror satisfacere

depinde asigurarea unui trai decent (Legea nr. 448/2006 privind protecția si promovarea

drepturilor persoanelor cu handicap)

38) Participare – „implicarea unei persoane în situații de viață, (persoanei n.n) reprezinta

funcționarea la nivelul societății” (Clasificarea internațională a funcționării, dizabilității și

sanătății Organizația Mondială a Sanătății, 2003)

39) Persoane cu handicap/ (dizabilități n.n) – acele persoane cărora mediul social, neadaptat

deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le

limitează accesul cu șanse egale la viața societății, necesitând măsuri de protecție în

sprijinul integrării și incluziunii sociale"(Legea nr. 448/2006 privind protecția si

promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 2 alin. 1)

40) Persoană cu tulburări psihice – „persoana bolnavă psihic, persoană cu dezechilibru psihic

sau insuficient dezvoltată psihic ori dependentă de alcool sau de droguri, precum și

persoana care manifestă alte dereglări ce pot fi clasificate, conform normelor de diagnostic

în vigoare din practica medicală, ca fiind tulburări psihice” (Legea sănătății mintale și a

protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, art. 5 lit. a)

41) Persoană cu tulburări psihice grave –„ persoană cu tulburări psihice, care nu este în

stare să înțeleagă semnificația și consecințele comportamentului său, astfel încât necesită

ajutor psihiatric imediat” (Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări

psihice nr. 487/2002, art. 5 lit. b)

42) Plan individual de servicii – documentul care fixează obiective pe termen scurt, mediu și

lung, precizând modalitățile de intervenție și sprijin pentru adulții cu handicap, prin care se

realizează activitățile și serviciile precizate în programul individual de reabilitare și

integrare socială. (Legea nr. 448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor

persoanelor cu handicap, art. 5 pct. 24)

43) Program individual de reabilitare și integrare socială — documentul elaborat de comisia

de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în care sunt precizate activitățile și serviciile

de care adultul cu handicap are nevoie în procesul de integrare socială. (Legea nr.

448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 5 pct. 25)

47

44) Protecția socială – ansamblul politicilor și programelor promovate la nivel de stat, în

vederea prevenirii, diminuării sau înlăturării consecințelor unor evenimente considerate a

fi „riscuri sociale” pentru nivelul de trai al populației (Bandilă A., Rusu C., Handicap și

readaptare – Dicționar selectiv, Editura Pro-Humanitate, București, 2003)

45) Protecție socială specială – protecția socială specializată de care se bucură persoanele cu

dizabilități. Statul român asigură realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor,

de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor

cu handicap în viața comunității, respectând drepturile și îndatoririle ce revin părinților și

tutorilor. (Constituția României, republicată, 2003, art.50)

46) Recuperare/reabilitare ( engl.rehabilitation) – “ansamblul măsurilor de re/educare și

re/adaptare care permit reconstituirea parțială sau totală a capacităților individuale

normale – sau formarea unor capacități noi, în măsură să permită integrarea activă și

responsabilă individului în viața socială; altfel spus, recuperarea vizează valorificarea

posibilităților de revitalizare a structurilor sau funcțiilor alterate și, pe de altă parte,

antrenarea structurilor nealterate, pentru a crea și consolida comportamente și abilități

noi, echivalente cu cele deficitare. Noțiunea de recuperare/reabilitare tinde să fie înlocuită

cu termenul de abilitare – reabilitare, care acoperă și ideea formării de funcții noi, prin

mecanisme compensatorii. (Bandil A., Rusu C., Handicap și readaptare-Dicționar selectiv,

Editura Pro-Humanitate, București, 2003)

47) Reprezentant legal – “un părinte sau o persoana desemnată, potrivit legii, să exercite

drepturile și să îndeplinească obligațiile față de persoana cu handicap” (Legea nr.

448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 5 pct. 26)

48) Servicii sociale – “activitate sau ansamblul de activități realizate pentru a răspunde

nevoilor sociale, precum și celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea

depășirii situațiilor de dificultate, prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială,

promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții” (Legea asistenței sociale

nr.292/2011, art. 27 alin. 1)

49) Standarde de calitate (pentru servicii sociale) – “ nivele minime de performantă ale

procesului de furnizare a serviciilor, obligatorii la nivel național, prin care se realizeaza

anumite obiective (rezultate), în beneficiul utilizatorului de servicii” ( Bandilă A. –

Standarde de calitate – centre rezidențiale de protecție specială pentru adulți – lucrare

editată de Autoritatea Națională pentru Persoanele Adulte cu Handicap în cadrul Anului

European al Persoanelor cu Handicap, 2003)

50) Șanse egale – “rezultatul procesului de egalizare a șanselor, prin care diferitele structuri

ale societății și mediului sunt accesibile tuturor, inclusiv persoanelor cu handicap” (Legea

nr. 448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap art. 5 pct.

27)

51) Tehnologie asistivă/ „incluzivă” (Assistive/inclusive technology) – se referă la” serviciile

și echipamentele utilizate de către persoanele cu dizabilități, pentru a compensa limitele

impuse de dizabilitate, pentru a întări și accentua performanțele în învățare, comunicare,

independență, mobilitate și pentru a avea un control mai mare asupra mediului; o categorie

48

aparte a tehnologiilor assistive o reprezintă tehnologiile de acces (la informație) care

includ echipamente hardware adaptate și aplicații software specializate, destinate

persoanelor cu dizabilități ce nu pot utiliza eficient mijloacele elecronice standard cu

aceleași funcțiuni” (Assistive Technology Act, 1991/ 2004))

52) Unitate protejată autorizată – “operatorul economic de drept public sau privat, cu

gestiune proprie, în cadrul căruia cel puțin 30% din numărul total de angajați cu contract

individual de muncă sunt persoane cu handicap” (Legea nr. 448/2006 privind protecția si

promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 5 pct. 29)

53) Viață independentă – „detinerea de catre persoana cu dizabiltat) a controlului deplin și

responsabil al propriei vieți”( Bandilă A., Standarde de calitate -“Locuințe protejate – adulți

cu handicap”, Editura Sigma, Bucuresti, 2003)