Premise Si Perspective ALE Clonarii Prin Prisma Legii Penale

PREMISE ȘI PERSPECTIVE ALE CLONĂRII PRIN PRISMA LEGII PENALE

CUPRINS

Introducere

1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CLONAREA

1.1. Noțiuni introductive

1.2. Evoluția istorică a instituției clonării

2. SEMNELE COMPONENȚEI DE INFRACȚIUNE – CLONAREA

2.1. Obiectul infracțiunii

2.2. Latura obiectivă a infracțiunii

2.3. Latura subiectivă a infracțiunii

2.4. Subiectul infracțiunii

3. PERFECȚIONAREA INSTITUȚIEI CLONĂRII

3.1. Concepții științifice, religioase, politice, etice și juridice referitoare la clonare

3.2. Opiniile pro și contra clonării

3.3. Reglementări internaționale în domeniul clonării

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Legiuitorul moldav s-a raliat opiniei comunității internaționale și a reglementat pentru prima dată faptul clonării în Codul Penal (Legea Republicii Moldova nr. 985/XV din 18.04.2002) întroducînd modificarea din 12 iunie 2003.

Actualmente, problematica clonării implică multiple incertitudini privind consecințele medicale, psihologice și sociale ale clonării. Se pare că fenomenul în cauză pune în pericol anumite valori pe care societatea le protejează cu desăvârșire.

Este vorba de viața omului. Anume securitatea acestei valori inviolabile constituie obiectul nemijlocit al clonării. Prin „securitate” urmează a fi înțeleasă starea relațiilor sociale caracterizată prin sentimentul de siguranță pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol, adică sunt niște măsuri de apărare comună împotriva unor atentate.

Sumar actualitatea temei poate fi prezentată prin următoarele puncte:

1. Sporirea nivelului discuțiilor aprinse și neunanime, lacunele persistente în noua noastră legislație, de aceea în spiritul unor viziuni științifice și practice am încercat a dezbate probleme importante, dezvăluind pe larg acest subiect în cadrul legislației penale, motiv serios care poate atrage după sine instabilitatea structurilor de stat, în care se propune a da reflectare mai sugestivă a ideilor de renovare a legislației penale referitor la articolul 144 Cod Penal în vigoare;

2. Se impune necesitatea de a stabili cercul domeniului valorilor sociale care sunt puse în pericol în cazul clonării ființelor umane, și care se bucură de o protecție a legislației penale;

3. Un alt spectru de probleme se referă la conceptualizarea noțiunii de clonare precum o analiză comparativă cu legislația penală a altor state precum și conferirea acestui domeniu în reglementări internaționale.

Actualitatea și importanța lucrării se află într-o legătură reciprocă. Astfel, importanța lucrării se manifestă prin actualitatea sa. Importanța lucrării se manifestă sub două aspecte fundamentale:

1. Importanța, ca obiect de investigație teoretică;

Ca obiect de investigație teoretică importanța lucrării este justificată de multitudinea problemelor care sunt tratate în raport cu clonarea ființei umane.

2. Importanța lucrării ca realizare științifică a autorului;

Ca realizare științifică importanța lucrării este justificată de inovația lucrării.

La etapa actuală, studierea domeniului respectiv este prezentată de un șir de cercetători de talie mondială și națională, așa ca Kahn Alex, Papillon Fabrice, Loghin Octavian, Toader Tudorel, Dobrinescu Ion, Klotzko Judith Arlene, Hellemans Alexander, Bunch Bryan, Popa Nicolae, Popescu-Bălcești Aurel și alții.

Cercetările acestora au permis cunoașterea aprofundată a fenomenului clonării, a principiilor ce stau la baza acestuia, precum și a metodelor utilizate în procesul de cercetare.

Scopul tezei. În prezenta lucrare, mi-am propus examinarea premiselor reglementării juridice ale clonării și evidențierea perspectivelor de îmbunătățire a legislației penale în domeniu.

Realizarea acestui scop a condiționat trasarea următoarelor obiective ale cercetării:

a) Studierea aspectelor conceptuale și identificarea limitelor istorice a instituției clonării;

b) Tratarea subiectelor și aspectelor în prezența cărora doctrina se pronunță superficial;

c) Evidențierea particularităților care caracterizează raporturi privind clonarea ființei umane, în situația Republicii Moldova, comparativ cu normele de drept internațional.

Inovațiile cele mai semnificative care le-am operat în prezenta lucrare sunt:

1. Am încercat să expun unele aspecte generale ce țin de implicațiile legislației penale în biotehnologia genetică și știință;

2. Am încercat să tratez unele probleme care țin de analiza juridică a componenței de infracțiune „clonarea”;

3. Am încercat să pun accentul, la tratarea subiectelor, pe rolul și consecințele apărute în rezultatul creării de ființe umane prin clonaj;

4. Am încercat să desfășor și să sistematizez, tehnologiile genetice și efectele sociale, morale și politice ale dezvoltării lor;

5. Am avut scopul de a atenționa controlul statului privind aplicarea noilor tehnologii.

Printre metodele de cercetare teoretică utilizate în procesul cercetării se numără metodele generale de cunoaștere științifică: inducția și deducția, analiza și sinteza, tipologizarea, metoda comparativă, metoda evoluționistă istorică.

Prin prisma metodei istorice, precum și comparative am considerat necesar de a relata proveniența clonării, cât și dezvoltarea acestea, în cadrul societății omenești, în sprijinul cunoașterii rădăcinilor istorice ale clonării îmbinată în dreptul actual cât și dezbaterilor apărute la momentul dat în societate.

Lucrarea este compusă din trei capitole, plus introducerea, concluzii și recomandări.

În primul capitol am tratat problemele ce țin de definirea fenomenului clonării prin prisma conceptelor date de savanții din acest domeniu, precum și evoluția istorică a experimentelor de clonare în dependență de relațiile sociale existente corespunzător fiecărei etape istorice.

Al doilea capitol l-am consacrat domeniului distinct referitor la analiza juridică a articolului 144 al Codului Penal prin determinarea elementelor specifice semnelor obiective și semnelor subiective ale clonării ființei umane.

Al treilea capitol l-am consacrat detalizării concepțiilor „pro” și „contra” clonării realizată prin formularea unor opinii la nivel politic, religios, etic, juridic, moral etc. De asemenea, am realizat un studiu minuțios al reglementărilor internaționale în materie de clonare a ființelor umane și eficacitatea acestora în implementarea în legislațiile naționale ale statelor.

1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CLONAREA

1.1. Noțiuni introductive

Da, ce nu am spune, dar vremurile se schimbă. Și se schimbă într-atât de repede că câteodată, pur și simplu nu reușești să urmărești progresele omenirii. Se pare că lumea demult s-a deprins cu noutățile dezvoltării științifice cît mai progresate a noilor științe și de obicei reacționează destul de calm la toate aceste evenimente. Dar noutatea, care a venit din Scoția la 23 februarie provocat emoții puternice. Despre această noutate vorbea toată lumea inclusiv învățații, politicienii, juriștii, filosofii, religia etc. Discuțiile despre această noutate au dus la niște păreri proprii, niște păreri care s-au împărțit în mai multe grupe ce au dus la ciocnirea unor probleme.

Desigur, au fost duse discuții despre aplicarea în practică a noii tehnologii pentru/la înmulțirea oilor, vacilor sau chiar și a maimuțelor, dar mai aprinsă era discuția referitor la clonarea oamenilor.

Clonarea umană – un subiect controversat și cu profunde implicații etice, pare a deveni cu fiecare zi ce trece un experiment scăpat de sub control, în ciuda interdicțiilor serioase impuse în această privință de numeroase guverne ale lumii.

Deoarece clonarea ne suscită din ce în ce mai multă atenție, reprezentând poate cea mai șocantă dintre provocările științei contemporane, este util de tratat acest subiect.

Parcă mai ieri ni se părea că clonarea o putem întâlni numai prin foile științifico-fantastice a romanilor, dar astăzi realizările performante ale științei demonstrează fără echivoc că viitorul umanității aparține ingineriei genetice și computerizării. Chiar dacă în lume există asemănări uluitoare cum ar fi gemenii, clonarea rămâne a fi un succes inestimabil, învățații basarabeni însă nu vor să concureze cu divinitatea.

Clonarea se petrece cu voia sau fără de voia noastră mai tot timpul. Gemenii – adevărate clone, cu unele și aceleași gene.

Indiscutabil, câți oameni atâtea păreri. Și atunci se pune întrebarea, în ce constă clonarea? În primul rând, tehnica nouă dă posibilitatea de a „face” copii – duplicatul unei ființe mature existente. Putem să clonăm spre exemplu, personalității – politicieni, actori renumiți, savanți cu literă mare etc., care au decedat, dar aceasta nu este aceeași situație ca în cazul gemenilor de aceeași vârstă. În al doilea rând, crește răul simț a posibilității de clonare în masă, adică mii de indivizi asemănători. Sau spre exemplu, dorești un câine nou în schimbul celui decedat – poftim. De aici și merge fantezia clonării de mai departe. Pe de altă parte aceste clone sunt niște posibilități neplăcute, șiruri întregi de mici Hitleri, pășind pas în pas după același cerc vicios genetic, – gândul este atât de îngrozitor, încât se topește orice curiozitate, care putea să rămână la noi ultima rezolvare a problemei „natura sau educația”.

Oare nimeni nu dorește să recunoască dorința de a fi clonat? Spre exemplu eu, nu mi-ași fi permis mai înainte acest gând, dar acuma cred că aș dori. Dar aceasta nu are nimic comun cu presupunerea că „pământul” ar fi cel mai bun loc, dacă ar rămâne celălalt „eu” după moartea mea. Aceasta nu este altceva decât curata curiozitate. Știu când m-am născut, în ce școală am învățat, unde mi-am făcut studiile etc. Pe mine mă atrage gândul, că eu aș fi putut vedea propria copie mică a mea. Parcă ceasul tău personal ar fi putut întoarce vremea cu ceva timp înapoi. N-ar fi fost bine să fi dat povețe, sfaturi copiei tale mai mici în acele clipe, când a săvârșit ceva rău, purtări ce lăsau de dorit, vorbe vulgare etc.?

Lăsând în umbră aceste fantezii egoiste, noi înțelegem, că clonarea întradevăr pune ceva întrebării grele. Să presupunem, populația a hotărât să declare ilegal libertatea de a clona pe oricine, care și-ar fi putut permite. Dar cum noi vom putea hotărî, pe cine totuși este necesar de clonat? Nimeni însă nu și-a imaginat buna rezolvare a problemei „joaca de-a Dumnezeul” dar ea apare, să spunem atunci, când nu ajunge rinichii artificiali, iar medicilor le vine greu de ales, care viață este mai demnă și merită de ajutat. Dar oare dilema clonării nu va duce la formarea încă a unui Comitet – „Comitetul Marilor și Bunilor”?

Cred că, ar fi bine să ne păzim de reflectarea și negândita antipatie referitoare la a totului ireal. Oare putem să ne permitem să spunem că clonarea este ceva ireal? Noi nu ni-am fi înmulțit fără de relații sexuale, pe parcursul aproximativ miliarde de ani. Dar „anormalul” – nu este obligatoriu să fie sinonimul „răului”. Va fi ireal să citești o carte sau să călătorești mai repede decât noi putem să alergăm sau să înotăm sub apă, sau chiar și să zburăm.

Clonarea poate fi bună și într-același timp poate fi dăunătoare. în realitate, ea este și una și alta. Această întrebare nu trebuie să ne provoace o isterie reflectore, dar trebuie de hotărât, liniștit, cumpănit în corespundere cu semnificația sa. Pentru hotărârea acestei probleme avem nevoie de cât mai puține emoții și mai mult raționament.

Nimeni încă nu a demonstrat posibilitatea clonării omenești. Dar totodată probabilitatea că modernizarea performantă a științei poate să deschidă calea către clonare, a chemat foarte multe protestări.

In primul rând se pune problema experimentelor pe om și anume lor li s-au dat multe lucrări. Ele au caracter etico-moral, iar, pe de altă parte, aspect juridic. Experimentele medicale, preparatelor farmaceutice, manipulațiile, operațiile se pot efectua pe animale, pe cadavre, cât și pe om.

Fundamentul controlului etic ale experiențelor biomedicale este etica – categoria filosofică, care apreciază sistemul valorilor morale ale corelației „binelui” și „răului”.

Controlua performantă a științei poate să deschidă calea către clonare, a chemat foarte multe protestări.

In primul rând se pune problema experimentelor pe om și anume lor li s-au dat multe lucrări. Ele au caracter etico-moral, iar, pe de altă parte, aspect juridic. Experimentele medicale, preparatelor farmaceutice, manipulațiile, operațiile se pot efectua pe animale, pe cadavre, cât și pe om.

Fundamentul controlului etic ale experiențelor biomedicale este etica – categoria filosofică, care apreciază sistemul valorilor morale ale corelației „binelui” și „răului”.

Controlul etic al experiențelor biomedicale a fost elaborat de Celsus, medic din Roma Antică, de către A.Vesalius și alții. Una din cele mai celebre personalități care a studiat această problemă a fost Clude Bernard. În lucrarea sa „Lecții despre patologia experimentală” el a subliniat interzicerea experimentelor pe om, dând prioritate experimentelor pe animale. Principiul lui Bernard: „Experimentul pe animale – Da, pe om – Nu”, este actual și în zilele noastre. Asemenea sugestii erau expuse și în lucrarea lui A. Mol – „Etica morală”. Un rol deosebit la jucat lucrarea lui V.V.Veresaev, mai ales principiul său: „Nu dăuna”. Toate aceste lucrări aveau un aspect moral, etic, deontologic. Primul document care conținea aspecte legislative ale controlului etic ale experiențelor bio-medicale a fost o instrucțiune-ordin pentru directorii spitalelor din Prusia din 1900.

Desigur, experimentele efectuate contra umanității de către medicii fasciști s-au reflectat în „Codul de la Nurnberg”, unde a fost stipulat, că: „medicul are dreptul la experiment doar cu acordul bolnavului”. Ulterior, au fost adoptate de către Asociația Medicală Mondială un șir de declarații care au depășit principiul eticii în experiențele biomedicale: Declarația de , 1964 și recomandările privind efectuarea experiențelor clinice asupra omului.

Cerințele către controlul etic al experiențelor biomedicale au un caracter internațional. Aceste cerințe au fost stipulate în Declarația Asociației Medicale Mondiale de

În jumătatea a doua a secolului XX, s-a dezvoltat vădit atât genetica, cât și biologia moleculară. Studierea genelor, cromozomilor au dat posibilitate dezvoltării ingineriei genetice în medicină.

O mare atenție se acordă clonării genelor de la oamenii sănătoși și bolnavi în celulele altor organisme cu scopul studierii bazelor moleculare ale patogenezei maladiilor ereditare și pentru elaborarea metodelor efective de tratament.

Unii savanți consideră că anume clonarea va pune punct asupra bolilor incurabile, problemelor de fertilitate etc. Scopul principal constă în crearea ființelor lipsite de raționament, anume prin aceasta mulți încearcă să demonstreze că clonarea ființelor umane va pune punct îmbătrânirii organismului uman.

Savantul american Panciotis Michall Zavos spune că: „Clinica pe care o conduce are drept scop de a ajuta un număr mare de familii, care nu pot de sine stătător să conceapă copii”. Însă cercetătorul Paul R.Bilings s-a expus asupra faptului că: „Experimentele pe animale au demonstrat pericolul clonării, multe animale suferă de diferite anomalii.”, în privința acestei probleme s-a expus și directorul Institutului de Genetică Moleculară E. Sverdlova care menționează că: „Viața omului clonat va deveni un coșmar, fiindcă la 30 de ani va arăta ca un bătrân”. De asemenea dânsa menționează în continuare că: „În 99 de % cazuri există riscul de naștere a unor monștri”.

Totuși, ce reprezintă această nouă realizare a medicinii? Este vorba de înmulțirea asexuată a unui individ, de aici derivând serii de alți indivizi echivalenți din punct de vedere genetic. La baza procesului de clonare stă reproducerea organismelor simple după metoda împărțirii. Conform acesteia, în interiorul celulei se divizează în două material genetic iar apoi și întreaga celulă, dând naștere celulei „fiice”, adică celulei identice genetic. Reprezentativ, în natură este cunoscută clonarea de tip claskeste specifică în cazul înmulțirii amibei dezinterice, a cărei celulă se divide în două, iar fiecare celulă apărută iarăși se împarte în două și tot așa.

Apare întrebarea, ce este în realitate clonarea? De unde provine? Cine a descoperit-o? În conformitate cu anumite definiții științifice clonarea reprezintă reproducerea unui organism având același genom nuclear (patrimoniu genetic) ca și un alt organism.

De altfel, termenul etimologic al cuvântului „clonare” derivă de la cuvântul grecesc „κλών” (klon), ce ar însemna – mlădiță, altoi, butaș.

Conform științei medicinale – prin clonare se înțelege multiplicarea asexuată a unui singur individ în urma căruia rezultă serii de indivizi identici din punct de vedere genetic.

Conform legislației, clonarea poate fi vegetală și animală, dar nu și umană.

Propagarea multiplelor tipuri de plante se face prin cultivarea acestora dintr-o bucată a unei plante din aceeași specie. În lumea animală aceasta nu este posibil decât pentru o parte a speciilor.

Clonarea poate fi de diferite categorii – celulară și moleculară. Clonarea celulară permite producerea de copii de celule somatice prin cultivarea lor în laborator, cea moleculară presupune clonarea pe baza fragmentelor de ADN.

Produsul procesului de clonare este clona – copie genetic exact unei gene, molecule celule.

Clon, clonă – ansamblu de indivizi (bacterii, celule, virusuri, plante etc.) care provin dintr-un individ unic, individ obișnuit prin clonare.

Clonă – o reproducere de indivizi uniformi din punct de vedre genetic din câte o celulă a clonatorului.

Cuvântul clonă a apărut pentru prima dată în limbajul științific la începutul secolului XX, pentru a descrie grupuri de plante care se răspândesc prin utilizarea oricăreia din părțile vegetative. De atunci, termenul clonare a fost utilizat pentru a descrie procesul prin care o celulă, sau grup de celule, dintr-un organism individual este utilizată pentru a obține un organism în întregime nou care, conform definiției, este o „clonă” a originalului.

Când mai mulți indivizi sunt clonați dintr-un singur strămoș, ei sunt considerați a fi „membri unei clone”. Caracteristica definitorie esențială a unui individ clonat este aceea că el este identic cu celula sau organismul ancestral din care a derivat, ca și cu orice clone derivate din același strămoș.

Printre organismele unileculare ca bacteriile, clonarea este cât se poate de naturală. Când reproducerea bacteriană are loc prin diviziunea celulară fiecare din cele două celule fizice este clona celeilalte. Plantele, pe de altă parte, se reproduc în mod normal sexuat prin reproducerea unor semințe fertilizate care conțin noi combinații ale materialului genetic, neîntâlnite la părinți.

Totuși, prin intervenția umană, majoritatea plantelor pot fi clonate cu ușurință prin utilizarea butașilor sau a bulbilor – părți vegetative – de la „părinții clonori”.

Conform concepției elaborate în știință, ea reprezintă interpretarea identică a unui sau altui obiect viu într-un anume număr de copii. Desigur, toate copiile trebuie să dispună de o bază de informații identică moștenită, precum și un cod genetic comun.

Însă la etapa actuală prin conceptul de clonare se înțelege de regulă o altă problemă și anume primirea copiilor identice sau a unui alt animal matur care s-a distins prin anumite calități (spre exemplu: calitatea superioară a liniei, cantitatea și calitatea laptelui etc.) și de asemenea copierea oamenilor: un învățat, politic, artist, deosebit de important omenirii ar fi genialitatea.

Punctul de plecare pentru orice discuție referitoare la acest subiect îl reprezintă recursul la tehnologia prin care a fost clonată în 1996 oița Dolly și prima referință din urma respectivă: Revista „Nature” Nr. 385, 810 – 13, din 1997. Aparent, lucrurile decurg cât se poate de simplu: se înlătură ADN-ul din nucleul unui ovul luat de la mama-surogat, acest material genetic va fi apoi înlocuit de ADN-ul preluat și izolat dintr-o celulă a individului ce urmează a fi clonat, iar ovulul, care va conține astfel numai ADN-ul respectivului, se va divide ca orice embrion normal. Fiind ulterior reintrodus în uterul mamei.

Clonarea mai poate fi privită și ca un proces de duplicare (și nu de reproducere), în urma căruia rezultă un material genetic identic care nu este însă obținut prin mijloace sexuale.

În cadrul reproducerii sexuale, se petrece combinarea a două ADN-uri, unul provenit de la tata, celălalt de la mama, iar în cazul reproducerii asexuate – asemenea clonării – nu se perpetuează decît informația genetică a unui singur părinte.

Desigur, nu clonarea unei singure oi a fost cea care a aprins imaginația a miliarde de oameni, ci ideea că ființele umane ar putea fi acum clonate într-un mod asemănător cu cel în care se iau butași dintr-o plantă. Clonarea lui Dolly a spart bariera tehnologică.

Deși tehnologia a fost aplicată și la alte animale – porci, capre, vite, șoareci etc. – ea nu este încă nici pe departe pusă la punct, iar mecanismele sale rămân în bună măsură insuficient înțelese.

La momentul de față clonarea oamenilor este foarte aproape de realitate. Dar, cu părere de rău discuțiile pe tema clonării intenționau ducerea în eroare a oricărei informații. Mai multe echipe au și anunțat că sunt în curs de a realiza prima clonă umană, una din aceștia, aparținând Companiei Clonaid, declarând că în două cazuri experimentul a și fost dus cu bine la capăt și că alți trei bebeluși clonă umană urmează a se naște, dar dovezile se lasă încă așteptate.

Care totuși sunt riscurile clonării? Experimentele de până acum pe mai multe specii de mamifere nu sunt încurajatoare. Majoritatea sarcinilor nu au putut fi duse până la capăt. Cea mai mare parte a clonilor au murit fiind pusă în pericol viața mamei. În multe cazuri, clona crește anormal de mare amenințând să rupă pereții uterului, care, în plus, se umflă datorită lichidului amniotic. Numărul avorturilor spontane este foarte ridicat. Clonarea oiței Dolly a fost precedată de un mai puțin de 247 de experiențe nereușite, procentajul reușitelor în raport cu eșecurile fiind edificator.

Care va fi soarta unei clone umane? Din numărul foarte mic de experiențe izbutite pe animale, majoritatea clonilor prezintă grave malformații: ficatul care funcționează prost, vase sangvine deformate, probleme cardiace, plămânii chirciți, diabet, deficiențe ale sistemului imunitar, posibil și alte defecte genetice încă nedepistate.

Dacă se va naște o clonă umană, prețul plătit ar putea fi foarte ridicat.

Părerea domnului profesor biolog Neculai Popovici despre apariția clonilor umane în perioada în care statele și organizațiile studiază problema interzicerii clonării umane și anume: „Este o cacealma, ori o bătaie de joc de știință sau de societate. Nu pentru că știința și tehnologia actuală ar putea permite și chiar asigura clonarea oamenilor, ci, mai ales din cauza unor aspecte morale de mare importanță”.

Prin clonarea umană s-ar copia doar trupul și nu sufletul omului, doar mamiferul și nu omul în ansamblu, care este dotat cu intelect, cu rațiune, conștiință, sensibilitate și sentimente. Pe de altă parte, această fundație – Clonaid – nu ar avea laboratoare sau instituții de cercetare atât de performante încât să realizeze clonarea umană, fără să fi știut nimic de către lumea științifică actuală.

Clonarea la animale și oameni este o mare performanță științifică dar performant de inutilă. Poate fi folositoare doar în medicina regenerativă și nici într-un caz la înmulțirea umană. Aceasta din cauza reducerii diversității genetice a indivizilor, condiție obligatorie a adoptării la mediu și premisa selecției naturale și evoluției.

Prin clonarea umană s-ar clona numai mamiferul și niște predispoziții dar nu și cunoștințele. Se poate transmite chiar geniul, dar „copilul clonat” ar trebui să umble la grădiniță, la școală, etc. și nu este obligatoriu ca geniul lui să se manifeste în același domeniu. O clonă a lui Einstein nu se poate naște cu teoria relativității în minte!

Nu dăm oare naștere prin clonare unei forme mai subtile, dar nu mai puțin periculoase, de predeterminism, prin faptul că apare un om care în proporție de 99% emită un alt om deja existent? În ce măsură va fi noua ființă liberă de zestrea sa genetică și de amprenta psihologică pe care o va purta întreaga viață, conștientizând mereu că este nimic altceva decât o copie?

Este adevărat, mediul și educația diferită vor institui alte influențe decât cele la care a fost supus modelul clonii, apărând astfel șansa de a construi un alt tip de personalitate, dar este sigur că punctul de pornire în viață va fi același.

1.2. Evoluția istorică a instituției clonării

Clonarea joacă un rol important în criminalitate, în mod special în criminalitatea contemporană, în sensul că alături de alți factori – istorici, politici, economici, culturali etc., contribuie la diminuarea fenomenului criminal prin mijloace specifice. Prin alte cuvinte, statul la rândul său prin puterea înzestrată de către cetățeni pentru a-și apăra suveranitatea, integritatea precum și a-și realiza puterea asupra teritoriului său emite noi reglementări juridice în vederea dezvoltării, apărării statului de drept, asigurării și conspirării naționale.

În acest scop, progresele genetice prin dezvoltarea unor tehnici aplicate ce caracterizează revoluția biologică, amenință regulile morale, etice, ce pot fi considerate imuabile, astfel încât pentru prima dată genetica și biotehnologiile tind să confere „omului-ființă dihotomizată” puterea imediată și necontrolată în materia gestionării și manipulării individualității sale biologice, ca omul demiurg să se poată transforma oricând în sclavul operei sale, deoarece astăzi există tendința nu numai a modificării radicale ale mediului ecologic într-un timp extrem de scurt, ce face imposibilă adaptarea, dar și ale fabricării omului, când atât corpul uman cât și personalitatea individului pot deveni opera „procreării conceperii sale”. Fapt pentru care nu putem rămâne indiferenți față de aceste procese „fiind necesar ca pentru acest domeniu să existe limitări și control” – afirmă și Artur Coplan, director al Centrului de Bioetică a Universității din Pelsilvania.

Deși unele idei privind fenomenul de enucleare a unui oocit datează din cele mai vechi timpuri printre ideile lui Huxeley în „Brave New World” descriind o societate viitoare împărțită în caste rigide, delimitate pe criterii intelectuale și în care clonarea și fertilizarea artificială constituiau practici uzuale, interesul nu a depășit cu mult pe cel stârnit de utopiile anterioare ale lui Platon din lucrarea sa „Republica”, în care propune încrucișarea selectivă, ca fenomen ce ar îmbunătăți societatea: totuși sorgintea unor procese enucleare a ovicidului în calitate de „clocitoare” a unei celule se presupune că a fost imaginat de embriologul german Hans Spemann în ajunul celui de-al doilea război mondial, care propunea în 1938 o „experiență fantastică” – după cum se exprima, constând în introducerea nucleului unei celule de embrion de la batracian într-un oocit enucleat pentru a verifica ipoteza că fiecare dintre celulele embrionului conțin toate instrucțiunile necesare dezvoltării complete a unui individ.

Istoria clonării își ia începutul încă din anii 40 deși în această perioadă nu era cunoscută dubla elice a ADN-ului, totuși embriologul rus Gheorghii Lopașov a elaborat metoda transplantării unui nucleu din ovulul unei broscuțe. În iunie 1948 el a publicat în „Журнал общей биологии” articolul pe baza materialelor experimentelor sale. Dar în august aceluiași an s-a petrecut sesiunea „BACXHИJI” și culegerea articolelor, ce duceau la transplantarea nucleului din ovulul broscuței au fost neglijate.

Lucrările lui G. Lopașov au fost date uitării, iar în 1950 ideile sale au fost preluate și aplicate cu succes de către embriologii americani Robert Briggs și Thomas King. Cercetătorii reușesc să disocieze, fără să le distrugă, celulele (blastometrele) embrionului aflat în stadiul de blastocit, 80% din blastomerii se dezvoltă favorabil și se transformă într-o larvă normală. Iar dacă să suprime cromozomii ovulelor nefecundate de broască, fără să le deterioreze, să le activeze, ca și cum ar fi fost normal fecundate și să le plaseze una câte una în fiece ou, în acest caz numai 20% obțin larve identice și capabile să înoate.

Cercetările au demonstrat că, cu cât nucleele sunt provenite de la primordiile care sunt mai avansate, cu atât viabilitatea descendenților este mai scăzută. Citoplasmă este aceea care determină activitatea nucleelor prin diferite proteine pe care le transmite nucleului – există schimburi ciclice de informații între genele nucleului și citoplasmă.

Influența citoplasmei a fost pusă în evidență de o experiență a lui Hans Spemann, în 1933, care, cu ajutorul unui fir de păr subțire, a strangulat un ou triton înainte de prima diviziune de segmentare, astfel că o jumătate a sa conține nucleul oului, iar în cealaltă aceasta lipsește. După o serie de diviziuni ale părții nucleare, stabilindu-se legătura, pătrunzând nuclee de segmentare, se pot forma doi embrioni alipiți. Aceasta înseamnă că citoplasmă enucleară are toți factorii diferențierii embrionare care reacționează după popularea ei cu nuclee din blastomerele alăturate.

Mai târziu, în 1952, un aport deosebit în acest domeniu a perfecționat și biologul Sir John Gurdon din Marea Britanie. El primul de această dată în experiența cu broscuța sud-africană „Xenopus laevis” în calitate de clonator, a excls din ovulul broscuței propriul nucleu și a reimplantat în ea diferite nuclee ale altor broscuțe, ajungând la reimplantarea nucleelor din ovulele unor organisme mari (ca bovinele), în special din epiteliul acestora, încât 1-2% din broscuțe treceau prin starea metamorfozei și se transformau în broscuțe mature care arătau fără defecte, dar mult mai slabe decât „părinții” (clonatorii de nuclee). Așa că nu putem vorbi de o copie absolut de reușită. El proceda în felul următor: Nucleul ovulelor nu le înlătura pe cale chirurgicală, dar le strivea cu ajutorul razelor ultraviolete. În cele mai multe cazuri ovulele obținute nu se dezvoltau, dar aproximativ a zecea parte făceau embrioni. 6,5% din acești embrioni dobândeau stadia blastomerului, 2,5% – ajungeau la stadia de mormoloc și numai un procent se dezvolta broscuța.

Ceva mai târziu J.B. Gurdon modifică experimentul. Întrucât majoritatea ovulelor reconstruite mureau până la atingerea stadiei de gastrulă, el a încercat să sustragă din ei nucleul în stadia de blastomer și din nou să implanteze noi ovule (astfel de procedură se numește „implantația în serie” în comparație cu „prima implantație”). Numărul embrionilor cu o dezvoltare normală după acest nou experiment s-a mărit, și ei se dezvoltau până la o stadie mai târzie în comparație cu embrionii căpătați în rezultatul primului transplant de nucleu.

Apoi în 1970, J.B. Gurdon împreună cu Laschi au început să „cultiveze” in vitro, țesuturile rinichilor, plămânilor și a pielii animalelor mature pentru a le folosi mai târziu în calitate de clonator a celulelor. Aproximativ 25% din ovule se dezvoltau până la stadia de blastomer. În cadrul implantaților în serie dezvoltarea lor se petrecea până la stadia mormoloci înotători. In așa fel s-a demonstrat că țesuturile a diferitor trei membrane a coloanei vertebrale dezvoltate (Xenopus laevis) conțin nucleul care poate îndestula dezvoltarea cel puțin până la stadia de mormoloc.

La rândul său M.A. DiBeradino și N.J. Hoffner foloseau pentru transplantul de nucleu și întregul țesut de sânge – eritocitele broscuței „Rana pipiens”. După implantația în serie a acestor nuclee – 10% de reconstituire a ovulelor ajungeau la stadia de mormoloc. Chiar cu ajutorul multiplelor implantații în serie (mai mult de o sută țesuturi de cile) reconstituirea ovulelor nu treceau mai departe de stadiu mormolocului.

În așa mod, în multe lucrări a fost demonstrat, că în cazul amfibiilor, clonatorul de nucleu pot doar fi embrionii în stadiile devremi. Mulți autori numesc astfel de experimente – „clonarea amfibiei”, dar mai corect ar fi să numim acest experiment clonarea embrionilor amfibiei, așa cum în aceste cazuri se înmulțesc pe o cale mai scurtă nu animale mature ci embrioni.

Practica cu amfibiile ne-au demonstrat, că nucleul de tip diferit a țesuturilor de unul și același organism genetic identici, mereu pierd capacitatea de întreținere și dezvoltare a ovulelor reconstituite, dar, am putea spune că multiplicarea în serie a nucleului și cultivarea țesuturilor in vitro într-o oarecare măsură măresc această șansă.

În perioada anilor 60 academicienii ruși Leonid Corocichin și Dimitrii Beleaev, colaboratori ai Institutului de biologie și dezvoltare RAN au realizat programa „Clonarea viețuitoarelor”. Deși se știa că ADN-ul reprezintă substratul chimic al eredității încă din 1940, abia în 1970 o serie de tehnici de biologie moleculară revoluționează înțelegerea rolului ADN-ului în biologie și genetică. Ei încep să fabrice molecule biologic active prin crearea de combinații noi de ADN, provenind de la diferite organisme. Această tehnologie, intitulată „tehnologia ADN-ului recombinat”, a deschis posibilitatea de a interveni în chimia vieții, de a determina și modifica cu precizie secvențele nucleotidice ce definesc mesajul ereditar transmis de gene de-a lungul generațiilor.

Tehnologia ADN-ului recombinat presupune fuziunea de gene sau fragmente de ADN, provenite de la două specii diferite, care se multiplică ulterior, din clone moleculare capabile să exprime informația în celulă care le găzduiește. Iar ca rezultat, cercetătorii au confirmat, că transplantarea nucleelor nu arată o perspectivă pentru viitor.

Datorită acestor cercetări s-au trezit foarte multe agitații. Opiniile aprinse despre clonarea amfibiilor au dus și la discuții referitoare la clonarea ființelor umane: „dacă se poate clona broasca, de ce nu de încercat și pe alte obiecte?”. Au apărut povestiri științifico-fantastice și filme despre clonarea umană, făcând ba bine, ba rău, determinând apariția unor conducători inapți, degradați, cât și politicieni de aceeași natură, moraliștii la rândul său și-au făcut probleme privind negarea procesului simplu de înmulțire.

A apărut probleme sociale, cu care prima dată s-au ciocnit savanții din domeniu în 1973 Genetic (ICG) în orașul Berkeley SUA. În orășelul studențesc, în care acesta s-a petrecut, au avut loc mitinguri, demonstrații drept protest. Studenții au amenințat: „de a rupe în bucăți” răutăcioșii și fără de răspundere savanți-genetici, care, cum au hotărât ei încercau să-1 cloneze pe Hitler, Stalin și alte personalități ca ei.

Astfel încât, în anul 1974 pentru prima dată, un grup de savanți americani, în frunte cu P. Berg s-au adresat tuturor oamenilor de știință din lumea întreagă cu apelul de a supune unui moratoriu cercetările științifice în domeniul ingineriei genetice, până la convocarea unei Conferințe.

În Anglia a fost creată o Comisie pentru studierea experimentelor periculoase în domeniul ingineriei genetice, care a ajuns la concluzia că aceste cercetări trebuie interzise, adoptând câteva declarații de limitare. Moratoriul a fost respectat timp de opt luni, până la sfârșitul lui februarie 1975, când s-a ținut o conferință internațională (California, SUA), la care 140 de savanți din 17 țări ale lumii, inclusiv din fosta Uniune Sovietică, au generalizat realizările prealabile în studierea moleculelor recombinate de ADN, au discutat unele aspecte sociale și etice ale ingineriei genetice, căile de prevenire a pericolelor potențiale, recomandând să se ia măsurile de securitate necesare, care permit menținerea organismelor noi create în limitele laboratorului.

Menționez că Moratoriul asupra cercetărilor în domeniul dat, n-a fost apreciat și interpretat de toți savanții la fel. Acest lucru s-a observat în special, în timpul Consfătuirii Unionale unde academicianul Aleksandr Baev (Moscova, Rusia), spre exemplu, a menționat că: „manifestul cheamă să renunțe benevol la cercetări servind drept „trambulină” pentru compania ce s-a organizat contra ingineriei în SUA”, academicianul V.A. Enghelgard indică că în calitate de adversari al „Moratoriului” s-au ridicat în general adepții libertății „prospecțiunilor științifice”, dar principiile sănătoase au învins, regulile de lucru respective, transformându-se în legi.

Așadar, „Moratoriul de la Asilomar” poate fi considerat, pe drept cuvânt, un model de responsabilitate a savanților în fața pericolului care poate atinge proporțiile unei mari calamități, unei adevărate crize.

Aceste opinii ale savanților, cu toate că nu sunt identice, au atras atenția omenirii asupra necesității controlului public, asupra aceea ce se întâmplă în știință, a pericolului care amenință întreaga omenire. Dar deși au fost adoptate anumite reguli ale lucrărilor în domeniul ingineriei genetice nu face să diminuăm pericolul ei potențial.

Tendința se observă și prin faptul că ingineria genetică a început a fi utilizată și ca mijloc de politică externă, fiind declarată secretă informația ce ține de biotehnologie, pentru a preveni accesul la ea din motive de securitate, deoarece este greu de prezis cum se vor desfășura evenimentele în viitor și care noi pericole amenință omenirea în urma unei asemenea practici.

Astfel încât în anul 1979 Guvernul SUA a stabilit un control asupra exportului biotehnologiei, motivând că procesele biotehnologice cât și produsele sale pot fi utilizate în țările „dușmane” ale Occidentului în calitate de potențial militar biologic.

Experiențele reușite la amfibii au impus cercetătorii să se gândească la clonarea embrionilor a animalelor mici, cum ar fi fost spre exemplu șoarecii. În unele din lucrările sale, Mac-Chinell a menționat, că tot necesarul pentru această metodă deja există, dar nu este clar, din ce cauză șoarecii până acuma nu a fost clonați.

După părerea lui, primele obiecte ar trebui să fi fost anume animalele mici, așa cum șoarecele sau iepurele. Insă prezicerile lui Mac-Chinell nu s-au realizat, cu toate că la sfârșitul anilor 70 experiențele pe șoareci într-adevăr s-au început și decurgeau destul de dramatic.

Lucrările au arătat a fi destul de complicate, în primul rând pentru că mărimea ovulului acestor animale este aproximativ de mii de ori de mici decât la amfibii însă aceste greutăți au fost cu succes depășite. Experimentatorii s-au învățat microchirurgical să înlăture pronucleul din zigotul șoarecelui și transpalntîndu-1 în țesuturile nucleului a embrionilor tineri. Între toate acestea, embrionii primiți pe căi diferite se dezvoltau până la stadia de blastomer.

În 1977 apare un mesaj senzațional a americanilor Peter C. Hoppe și Kari Illmensee ce constă în faptul că lor li s-au primit șapte șoareci maturi de gen feminin dintre care cinci aveau numai genom de la mamă, iar doi – genomul tatălui.

Aceasta ar însemna că are importanță ce fel de pronucleu a fost lăsat în ovul, de gen feminin sau de gen masculin, el și hotăra dezvoltarea de mai departe a genomului sau a androgenului.

După părerea lor, acum putea fără careva probleme să li se primească clonarea animalelor mici datorită 100% a homozigoților a tuturor genelor.

Dar cu părere de rău, încercările lui P. Hoppe și K. Illmensee au eșuat, genele embrionilor șoarecilor mureau.

Perfectând metoda de mai sus, James McGrath și Davor Solter anunță că „nașterea” șoarecilor li se primește, când în calitate de clonator a nucleului se folosesc zigoții, dacă acești clonatori mai devreme erau embrioni, atunci ovulele formate ca și mai înainte, se dezvoltau numai până la stadia de blastomer.

Metoda dată se folosea pe larg și de alți experimentatori. Așa cum, Mann și Lavei-Badj au constatat că dacă se va adăuga pronucleul de genul feminin din zigotul șoarecelui la cromozomii ovulelor nu se va petrece o dezvoltare normală, dar dacă se va adăuga Y nuclee de gen masculin, atunci se va petrece o dezvoltare reușită. Pe de altă parte, combinarea genelor feminine și masculine a pronucleului din diferite ovule fecundate a șoarecilor se va produce o dezvoltare normală a ovulelor șoarecilor ce va duce la dezvoltarea embrionului.

Astfel aceste experiențe ne-au demonstrat că dezvoltarea normală a embrionilor este necesară de o pereche de cromozomi – masculini și feminini. Aceasta a fost cauza nereușitei experiențe a lui Hoppe și Illmensee.

Însă ceva mai devreme McGrath și Solter, au demonstrat, că în perioada de embriogeneză a șoarecilor țesuturile nucleului își pierd degrabă existența, ce probabil este legat de posibilitatea activării devreme a genomului nucleului chiar și la stadia a două celule. La celelalte animale mici iepuri, oi și altele activarea primei grupe de gene în embrion se petrec mai târziu la 8 – 16 stadiei celulare. Poate că din această cauză primele încercări reușite de clonare a embrionului au fost posibile la alte categorii de animale mici, dar numai nu pe șoareci, necătând de faptul că experiențele cu șoareci au jucat un rol deosebit la clonarea animalelor mici.

Clonarea animalelor trebuie să decurgă într-un mod foarte diferit de clonarea plantelor. Nu este posibil să luăm pur și simplu o celulă de la un adult, să o plasăm într-un mediu embrionar și apoi să așteptăm să se întoarcă la o formă embrionară din care s-ar putea dezvolta un nou animal. Motivul pentru care această abordare nu va funcționa constă în faptul că celulele animale sunt mult mai puțin flexibile decât cele vegetale, în termen de potențial de dezvoltare. Plantele se dezvoltă întotdeauna ca răspuns la mediul lor, și chiar când două plante au un material genetic identic, pot da naștere unor structuri foarte diferite, în plus, multe celule vegetale diferențiate au capacitatea de a se transforma în tipuri total diferite. Astfel încât atunci când o ramură este tăiată de pe o plantă și i se asigură apa, îi pot încolți noi rădăcini și poate deveni o nouă plantă.

În contrast, celulele animalelor diferențiate au o capacitate de dezvoltare mult restrânsă.

La 1987, în ediția din mai a Jurnalului „Биофизика” al Academiei de Științe a foste URSS se vorbește despre clonare fiind menționat faptul că specialiștii ruși foloseau celulele de la diferiți embrioni, și nu de la un animal matur, cum o făceau cei din Occident.

Operația, în schimb s-a dovedit a fi mult mai delicată la mamifere când în 1983 printr-un transfer nuclear asemănător nu s-a dat decât rezultate limitate. Iar experiența decisivă la acest compartiment îi aparține embriologului danez, Steen Willadsen, pe atunci în Marea Britanie la „Cambridge”, folosind un protocol foarte apropiat de cel descris mai jos, pentru oița Dolly – în 1984 el obține oi adulte clonate într-o perfectă stare de sănătate, dar care mai târziu nu au rezistat mediului.

Una dintre cele mai surprinzătoare și controversate apariții pe lume a vreunui animal a fost nașterea oiței „Dolly” la 23.02.1997, atunci când conducătorul Sir Ian Wilmut, Keitn H.S. Campbell și colaboratorii săi de din Edinburgh (Scoția) au anunțat în Revista „Nature” din 27.02.1997 Nr. 385, 810 – 13 „primul animal conceput diferit de celelalte ovine doar prin modul conceperii sale”.

În cele din urmă I. Wilmut a declarat că „din punct de vedere tehnic este posibilă și clonarea ființelor umane deși în acest caz, apar probleme morale, etice și juridice, legate de manipulările embrionare ale omului”.

Pe parcursul acestor ani Dolly a reușit să nască șase mieluți la 24.07.1997, adică după cinci luni după naștere printre care numai „Polly”, care este alcătuită din gene umane, deși cu complicații a reușit să supraviețuiască și „Molly” care este deja „dotată cu gene umane”, în vederea producerii de substanțe destinate tratării hemofiliei la om.

Dolly a fost concepută din „cromozomi bătrâni” – care corespund vârstei acelei oi de la care au fost preluați, de aceea ea atât de devreme s-a îmbolnăvit de artrită, iar după un examen veterinar efectuat și la sfârșitul anului 2002 s-a pus la evidență faptul că oița Dolly suferea de o maladie evolutivă, fiind rezultatul anomaliilor cromozomice. Această anomalie a făcut ca oița pe parcursul vieții să aibă dereglări al sistemului nervos. Ea întotdeauna era agitată, bătea cu picioarele etc. După șase ani de la naștere, oița Dolly a fost supusă eutanasiei, deoarece suferea, îndeosebi, de o afecțiune pulmonară, pricina fiind „greșelile genetice”.

Clonarea lui Dolly dintr-o celulă adultă a fost fără îndoială un salt uriaș în tehnologia reproducerii, pornind de la o platformă socială de avansuri tehnice care s-a construit în liniște în cei patrusprezece ani precedenți. Este cel mai recent exemplu a modului în care o descoperire științifică devine o victorie asupra naturii și totodată o problemă publică.

Primul pas a fost realizat din Philadelphia, în 1983, unde Davor Solter și James McGrath au stabilit un Protocol pentru transferul nucleelor de la un embrion de șoarece la altul. Munca lor a avut o importanță esențială din două motive:

1. A demonstrat posibilitatea generală a utilizării tehnologiei transferului nuclear la mamifere;

2. A introdus o modificare a tehnicii utilizate la broaște, prin care a crescut mult rata supraviețuirii embrionilor.

În loc de a izola nucleele din învelișul lor celular, cum o făcuse Gurdon, Solter și McGrath au menținut nuclee protejate corespunzător în interiorul mediului lor citoplasmic înconjurat de o membrană celulară.

Protocolul propriu-zis începea cu îndepărtarea și eliminarea nucleelor care erau deja prezenți în embrionul primitor. Apoi celula clonatoare a fost plasată în spațiu dintre învelișul de zona pelluciadă și embrion, și fuziunea lor două celule a fost indusă cu un agent chimic special sau un puls electric.

Deși ei numeau acest protocol „transplantare nucleară”, și de atunci încoace a fost numit astfel, Solter și McGrath nu au transplantat niciodată nuclee direct în embrionii primitori.

Mai degrabă, ei implantau celule clonatoare lângă embrioni și lăsau ca un fenomen de fuziune să aducă nucleul clonator în citoplasma celulei primitoare. Menținând celulele clonatoare intacte până în momentul fuziunii, Solter și McGrath au reușit să protejeze materialul genetic din interior. Protocolul a fost atât de eficient și sigur încât 90 la sută din embrionii reconstruiți cu nucleu de la alți embrioni au supraviețuit și s-au dezvoltat corespunzător.

Următorul progres pe drumul către Dolly a fost relizat în 1986 de Steen M. Willadsen, care lucra of Animal Phisiology din Cambridge, Anglia.

Ceea ce a făcu deosebit S.M. Willadsen, a fost utilizarea de ovule nefertilizate fără nucleu ca primtori pentru nucleul clonator, mai degrabă decât embrionii unicelulari.

Logica din spațiile acestei decizii s-a bazat pe noțiunea că un ovul nefertilizat este plin de semnale proteice așteptând liniștite să se lege ADN-ul pe care se așteaptă să-1 primească de la spematozoidul fertilizat. Și dacă ovulului i se prezintă în loc de un nucleu clonator, proteinele de semnal nu vor face diferența – vor încerca orbește să se lege de ADN-ul celulei clonatoare cu aceeași energie. Această logică a fost validată atunci când Willadsen a comunicat nașterea unor miei sănătoși care fuseseră clonați din celulele clonatoare derivate din embrionul cu opt celule.

Au mai trecu, opt ani înainte ca un alt progres important în clonare sa fie făcut de Neal Loyd First de of Wisconsin, în 1994. De această dată, specia era vaca, celulele clonatoare au fost obținute dintr-un stadiu embrionar chiar mai avansat, și s-au născut patru viței. Totuși, N.L. First nu și-a dat seama de motivul probabil al succesului său.

S-a dovedit că un tehnician din laboratorul lui First nu a furnizat, din greșeală, celulelor embrionare clonatoare serul nutritiv de care au nevoie toate celulele pentru a crește corespunzător. Ca rezultat, celulele clonatoare au ieșit din ciclul normal de creștere și diviziune și s-au oprit într-un fel de fază de hibernare cunoscută de savanți ca „GO”.

Poate că proteinele de semnal de pe ADN-ul acestor celule sunt mai ușor dislocate de cele care așteaptă în citoplasma ovulului. S-ar putea ca celulele în această fază specială de hibernare să fie mai predispuse la clonare decât alte celule.

Keith Campbell și Ian Wilmut de din Edinburgh (Scoția), au fost intrigați de această posibilitate, și au început să o testeze pe animalul lor preferat, oaia. Ei au obținut cu ușurință miei după transplantare nucleară de la celule clonatoare din embrion de nouă zile, și s-au extins succesibil la celulele clonatoare obținute din culturi de celule embrionare crescute în laborator pe o perioadă de un șir de săptămâni. Ei și-au comunicat rezultatele într-un articol din martie 1996, întitulat „Oaia clonată prin transfer nuclear dintr-o linie celulară cultivată”. Și apoi au trecut la celulele clonatoare mai avansate, utilizând exact aceleași tehnici.

Tehnica dată a fost continuată și de o echipă de cercetători americani de la Universitatea Amherst, Massachussetts în aceiași ani prin care s-a reușit să cloneze doi viței perfect identici, de această dată folosind o tehnică mai simplă ce combină clonarea cu manipularea genetică.

Vițeii „George” și „Charlie” provin dintr-o operație de clonare clasică prin care nucleul unui ovul este preluat din uterul mamei și este înlocuit cu nucleul unei celule a animalului care necesită clonat. Embrionul apoi este plasat în uterul mamei purtătoare, care dă naștere unei replici perfecte a animalului care a fost clonat. În cazul aflat în discuție, americanii au reușit să dezvolte în întregime în laborator ovulul modificat, înainte de a-1 introduce în uterul „mamei purtătoare”, evitând în acest fel chirurgia majoră.

Nașterea celor doi viței este numai o etapă intermediară, înaintea de naștere prin clonare a unui mare de vaci, perfect identice, care ar putea produce lapte îmbogățit cu substanțe terapeutice, numărul încercărilor de embrionare a vacilor conform statisticii din 2002 efectuat „Advanced Cell Technology” (A.C.T.) din Massachiussetts cu sediul , a constituit 7,143 dintre care 738 de viței sunt malformați, iar 68 sunt cei care au supraviețuit, dar majoritatea până astăzi nu au supraviețuit.

Numărul încercărilor la oi este mai tot mai preponderată, 3,156 dintre care 570 sunt malformații iar 50 s-au născut fără careva dereglări.

Se întâlnesc încercări și la pisici numărul lor fiind de 188 de încercări, dintre care 82 sunt malformații și numai una singură a supraviețuit, renumita pisică – „Sisi” (denumită CC de la „carbon copy”), creată la 23.12.2002, pentru cercetările bolilor neurologice și a SIDEI la om sub auspiciile financiare ale Companiei „Genetic Savings & Clone”, procesul de dezvoltare și naștere a ei fiind publicat în Revista „Nature”. Pisica spre mirarea tuturor se deosebește de ortiginalul său – poreclit „Curcubeu”, în primul rînd prin culoarea blanei, care este de diferite nuanțe de sur pe un alb – suriu iar la originalul său o combinație de auriu – gălbui pe un alb pur. Psihicul la aceste două pisici deasemenea se deosebește, Sisi este jucășă, ghidușie și foarte curioasă, însă pisica „Curcubeu” din contra este retrasă și timidă. Apariția ei a pus la îndoială doritorii de a face copii â iubitelor sale animăluțe și mai cu seamă cercetătorii, deoarece deosebirile dintre aceste două pisici nu dă dovadă de o copie, deși conform rezultatelor cercetătorilor asupra ADN-ului Sisi este, în general, o clonă. Oponenții asupra clonării spun că ipotezele lor s-au adeverit: Clonarea nu înseamnă duplicarea, nici din punct de vedere fizic și ni din punct de vedere psihic.

Mai puține încercări s-au efectuat la maimuțe acesta fiind doar în număr de 78 dintre care 29 sunt malformații și numai două maimuțe s-au născut. Scopul clonării maimuții fiind predestinat perfecționării terapiei bolilor umane.

În prezent, cele mai multe tratamente ale maladiilor umane sunt testate inițial pe șoareci. Dar din punct de vedre biologic, maimuțele sunt mai aproape de oameni, având ADN-ul în proporție de 99% identic cu cel uman. Astfel se prognozează testarea terapiilor avangardiste pe primate.

În același timp Corporația ABC Global și Advanced Cell Tehnology (ATC) au clonat ovine și porcine. Clonarea embrionilor la porci a fost consfințită numai unei singure experiențe. Laconicitatea acestei experiențe probabil este legată de careva greutăți a lucrului cu acest obiect.

A.C.T. arată că în total s-au extras 11,750 de embrioni dintre care în procesul dezvoltării embrionului s-au dezvoltat numai 1,930, însă s-au născut 137 de clone de diferite animale pe parcursul a trei luni.

De fapt, astfel de cercetări s-au efectuat și la laboratorul „Tomakomai” din Hokkaido, Japonia, care au clonat vaci utilizând celulele vii din laptele de vacă. Celulele ale glandei mamare, care în mod normal se află în lapte, au fost folosite în clonarea vacii de la care s-a extras laptele. După ce au fost implantate, vaca din experiment a adus pe lume, cu succes, doi viței de 44 și respectiv de 45kg. Unul prin cezariană, celălalt pe cale naturală însă care din motive necunoscute, vițeii obținuți prin clonare sunt mult mai mari în hunter, decât cei născuți prin fertilizarea normală.

Până acum s-au întreprins experimente cu cinci specii de animale, iar rata foarte mare de eșecuri a dat naștere multor semne de întrebare privind succesul clonării umane.

Doar aproximativ un procent din clonările animale efectuate până în prezent au avut un rezultat pozitiv, dar și dintre aceștia covârșitoarea majoritate a suferit serioase disfuncții: ficatul nu funcționa bine, sângele nu avea o tensiune normală, plămânii erau nedezvoltați; apăreau grave deficiențe ale sistemului imunitar.

Concluzia specialiștilor este că, pentru nivelul actual al tehnicii, clonarea umană este foarte periculoasă. Anterior și Zavos susține însă că pot depăși aceste handicapuri, aflând din timp care sunt embrionii „bolnavi” pentru ca astfel să le fie stopată creșterea, dar lumea științifică a negat posibilitatea concretă a acestui control: Noi nu dispunem actualmente de nici un mijloc sigur de a ști dacă „imprimarea” genelor a decurs normal. Acceptând totuși reușita clonării, nu știm cât și cum va evalua clona. Viața adultă a acestuia s-ar putea să nu fie decât un șir de probleme medicale, mai cu seamă datorită faptului că cel mai probabil, sistemul imunitar va fi foarte slăbit.

Totuși Dolly rămâne singurul animal născut după transferul nuclear de la o celulă clonatoare adultă. Nu există nici un motiv pentru care să ne așteptăm ca celulele adulte umane să nu fie buni clonori nucleari, dar nu vom ști sigur până la încheierea experimentelor cu alte specii (în special maimuțe).

Totuși, în cazul ființelor umane, nu se pune problema dacă ar putea funcționa, ci problema dacă ar putea funcționa în siguranță. Un principiu de bază al eticii medicale este că medicii nu trebuie să practice nici o procedură de subiecți umani dacă riscul de a face rău depășește beneficiul care ar putea fi obținut. În cazul clonării, acest principiu ar obliga medicii să se abțină de la practicarea tehnologiei dacă nu ar fi siguri că riscul de defecte congenitale nu ar fi mai mare decât cel asociat copiilor concepuți natural.

Multe din rapoartele mass – media care au descris nașterea lui Dolly au subliniat faptul că rata de succes a fost de numai unu la 277 „încercări”. Implicația – uneori afirmă explicit – era că mulți miei au murit sau s-au născut cu malformații genetice. Dar este o neînțelegere a ceea ce reprezintă de fapt numărul 277 din raportul publicat. El reprezintă numărul de fuziuni obținute inițial între celulele clonatoare și ovulele nefertilizate. Numai 29 din aceste celule fuzionate au devenit embrioni, și acești 29 de embrioni au fost introduși în 13 oi, din care una a rămas însărcinată și a născut-o pe Dolly. Dacă siguranța este judecată după proporția meilor născuți sănătoși, atunci recordul actual este perfect (în pofida unei dimensiuni mici a eșantionului).

De fapt, nu există nici o bază științifică pentru a crede că descendenții clonați vor fi mai predispuși la probleme genetice decât cei concepuți natural. Cel frecvent tip de defect genetic congenital rezultă din prezența unui număr anormal de cromozomi. „Trisomia 21” – responsabilă de sindromul Down, este cel mai răspândit exemplu. Anomaliile din această clasă sunt produse de greșelile care se petrec când materialul genetic se reduce la jumătate în cadrul procesului de formare a spermatozoizilor sau ovulelor.

Prin clonare, nu există nici o reducere a materialului genetic, și șansa ca greșeli de acest tip să apară este mult redusă.

A doua clasă, ca frecvență,de anomalii genetice rezultă prin moștenirea a două copii mutante ale unei gene, care erau purtate latent de cei doi părinți. Exemple din această clasă includ boala Tay-Sachs, siclemia, fibroza chistică etc. Prin clonare, orice mutație latentă a clonatorului va rămâne latentă în embrionul nou format și, deci, și la copil.

În sfârșit, mult mai puțin frecvent, o nouă mutație poate să apară în materialul genetic al spermatozoidului sau al ovulului și duce la un defect congenital al persoanei care se naște. Prin clonare, există aceeași probabilitate scăzută a unei noi mutații în materialul genetic adus de nucleul clonator.

Surprinzător, ceea ce sugerează toate aceste comparații este că de faptele congenitale la copii clonați ar putea să se producă mai puțin frecvent decât la cei concepuți natural. Nu există, totuși, nici un mod de precizie dacă copii clonați vor fi la fel de sănătoși, ca grup, ca toți ceilalți copii, până când nu se vor obține date directe pe grupuri mari de animale clonate. Acum sunt în curs experimentele de clonare din celulele adulte aparținând multor altor specii. Și este probabil că răspunsul cel mai rapid în ce privește efectele clonării asupra sănătății și îmbătrânirii să vină de la experimentele cu animalele mici, ca șoarecii, care au în mod natural o durată de viață mică. Dacă se dovedește că clonarea nu are nici un efect asupra sănătății sau duratei de viață a animalelor de experiență, ar fi rezonabil să tragem concluzia că același lucru este adevărat și pentru ființele umane. Și odată cu această concluzie, va fi eliminată o obiecție majoră – dacă nu chiar principala obiecție – fără de clonarea umană.

Chiar dacă experimentele pe animale demonstrează siguranța clonării, rămâne totuși încă o problemă de fezabilitate. Criticii arată, din nou, că numai un miel a fost născut după 277 încercări și conchid că eficiența protocolului este atât de scăzută încât o face nepractică pentru utilizarea în cazul ființelor umane. Cu toate acestea, încă o dată criticii se înșeală. Indiferent cum priviți cifrele, ele sunt mai bune decât cele obținute în cursul dezvoltării inițiale a FIV umane.

Steptoie și Edwards au lucrat mai mult de un deceniu, cu sute de ovule, pentru a perfecționa procesul de fertilizare într-un vas de la laborator. Apoi au introdus în uter embrionii de zeci de ori înainte de a obține nașterea lui Louise Brown. Și timp de ani după această primă naștere, rata de succes a FIV – calculat ca proporție a femeilor care au născut după primirea embrionilor – a fost mai mică decât cea de unu la treisprezece raportată în experimentul Dolly.

Cu toate acestea, mii de cupluri au fost dispuse să cheltuiască zeci de mii de dolari pentru șansa de a fi cei care vor avea un copil.

În timp, desigur, perfecționările tehnice au dus la creșterea eficacității FIV, și deși există toate motivele să credem că eficacitatea clonării ar putea fi ameliorată la fel, atât timp cât sunt permise experimentele în această direcție. într-adevăr, după șase luni de la anunțarea nașterii lui Dolly, în august l997, o unică companie din Wisconsin a raportat nașterea unui grup de viței complet sănătoși, clonați printr-un protocol perfecționat, de o șută de ori mai eficient decât abordarea lui Wilmut. Implicațiile pentru fezabilitatea clonării umane sunt cît se poate de clare.

O dată eliminate problemele de siguranță și eficiență, vor exista medici dispuși să o facă?

În această privință, nu poate exista nici un dubiu. Multe clinici de FIV practică deja injectarea spermatozoizilor în ovulele nefertilizate (ICSI), care utilizează același echipament și diferă numai în detalii de protocoalele de clonare descrise până în prezent. Cu puțin exercițiu pe câteva ovule în plus, practicienii pricepuți ai FIV ar putea să își însușească rapid tehnicile publicate și ar putea să le amelioreze.

Caracteristic 1a tot ceea ce este viu este reproducerea. Pentru a se realiza aceasta, organismul și-a diferențiat organe specifice la bărbat cât și la femeie. Acestea sunt organele genitale. Pentru a se putea realiza reproducerea umană este nevoie de ambele sexe, atât bărbatul cât și femeia trebuind să practice cu celulele lor sexuale, respectiv spermatozoidul și ovulul.

Cum se poate explica faptul că același organism uman, în toată complexitatea lui, se poate forma și dezvolta în procesul de clonare când tot organismul se dezvoltă numai din cromozomi aduși de nucleul celulei somatice din țesutul din care s-a prelevat? Întrucât, se știe, din ovulul femeii i s-a extras nucleul cu capitalul ei genetic. Dar faptele merg și mai în profunzime, căci organismul se poate dezvolta dacă în ovulul enucleat se introduce numai un ADN dintr-o celulă somatică.

Aceasta înseamnă că clonarea se bazează pe o informație genetică care există în ovul și în citoplasmă ovulului care să contribuie la dezvoltarea unui descendent, identic cu clonatorul de la care s-a prelevat nucleul celulei somatice, cel care aduce caracterul sexual al clonii, cât și identitatea aspectului fizic și psihic al clonii cu cel al clonatorului.

Dacă nucleul somatic provine de la o femeie cu patruzeci și șase de cromozomi (44XX), se va obține o clonă femeie, iar dacă se prelevează nucleul de la o celulă somatică de la un bărbat, atunci se obține o clonă de bărbat cu patruzeci și patru XY cromozomi.

Când prevalarea se face dintr-o celulă somatică proprie se realizează o autoclonare, iar când se prelevează nucleul somatic de la o altă persoană, indiferent de sex, este o heteroclonare.

Clonarea umană este un proces prin care materialul celular al unei ființe vii este luat cu scopul de a reproduce o nouă entitate identică.

Pentru fecundarea normală este nevoie de un ovul, care aduce un număr de douăzeci și trei de cromozomi și de un spermatozoid, care aduce alți douăzeci și trei de cromozomi, astfel ca embrionul să aibă patruzeci și șase de cromozomi, atât cât are specia umană. In clonare,se prelevează un ovul din care se extrage nucleul care se naște cu nucleul unei celule somatice, deci nu cu un nucleu dintr-o celulă germinativă, respectiv, din spermatozoid.

Corpul somatic al clonii suferă un proces de îmbătrânire accelerat față de corpul unui copil născut normal.

În fiecare celulă germinativă există un cromozom care determină longevitatea și dezvoltarea normală de creștere. Acest cromozom lipsește în procesul clonării. Fiecare țesut are un număr determinat de vieți, înscris genetic. Dacă se clonează o ființă umană care are o anumită vârstă, clona va avea înfățișarea persoanei clonate din momentul respectiv, al vârstei. Acest fenomen s-a putut observa în clonarea primului animal, oița Dolly, care a suferit un proces de îmbătrânire rapid.

Creșterea și dezvoltarea organismului unei clone se desfășoară pe baza unor informații inconștiente pe care le are substanța vie, comună tuturor ființelor vii celule sau țesuturi. Organismul clonii se dezvoltă preluând vârsta pe care o are informația genetică în momentul prelevării ADN-ului din celula ce trebuie clonată. Din vârsta pe care trebuie să o aibă ADN-ul preluat de la clonatorul ce trebuie clonat trebuie să scădem timpul cât a trecut de la nașterea sa și până în momentul clonării. Timpul rămas este cel pe care îl are de parcurs viața clonii.

Se deduce că viața unei clone va fi mai lungă dacă se clonează un copil sau un tânăr și mai scurtă dacă se clonează un adult sau un bătrân.

Clonarea umană nu poate duce decât la degenerarea rasei umane și pierderea purității: Degenerarea fizică,somatică, cu posibilități de apariție a numeroși monștri, dar și la perturbări în conștiința omului, cu posibilitatea de a apărea comportamente psihice dintre cele mai bizare. Toate aceste se întâmplă întrucât clonării umane îi lipsește spiritul, acea scânteie divină care unește pe om cu divinitatea.

În 1999, efectuarea primei clone cu succes a unui embrion, de către Company (ACT) a fost distrus după douăsprezece zile, deoarece după legislația SUA un embrion clonat poate supraviețui numai 16 zile. Dar totuși încercările au fost continuate. în anul 2001 s-a mai încercat clonarea embrionilor, dar un singur embrion s-a dezvoltat până la stadiul de celule.

Intenția cercetătorilor era de a se ajunge la stadiul de blastulă și să le preleveze celulei stem, celule ce se găsesc în acest stadiu embrionar, nediferențiate și care au un potențial multiplu de dezvoltare. Plecând de le ADN-ul bolnavului putem obține un embrion-clonă care nu mai este apoi introdus într-un uter, ci este utilizat drept cultură de celule stern (celulele stern fiind nediferențiate, capabile să formeze orice tip de țesut constituind astfel materialul ideal pentru refacerea țesuturilor necrozate). Unica soluție pentru refacerea numărului de celule pierdute de către organismul bolnavului „cărămizi” care nu se mai regenerează, pare a fi înlocuirea cu celulele stern. Se speră că ele vor putea fi „învățate” să formeze țesuturi de un anumit tip. Mai mult, pornind de la celulele pacientului, prin clonare se va elimina pericolul respingerii materialului transplantat, aceasta fiind în mod natural acceptat de către organism.

Cercetătorii urmăreau ca din acest stoc din blastocide să dezvolte celulele pentru regenerarea nervoasă, musculară și a altor țesuturi. Prin urmare, clonarea avea un scop terapeutic, un scop regenerativ: pentru a forma insule pancreatice în tratarea diabetului și celule nervoase în regenerarea măduvei spinării. Această clonare terapeutică este diferită de clonarea reproductivă care urmărește implantarea unui embrion clonat în uterul unei femei, în vederea nașterii unui copil clonat.

Se încearcă și o clonare terapeutică pentru crearea unui copil în cazul unui cuplu infertil.

În tehnica clasică de transfer al nucleului cercetătorii utilizează un act extrem de fin pentru a extrage materialul genetic din ovul. Ei injectează nucleul celulei clonatoare în ovulul enucleat și apoi este incubat în condiții speciale pentru a se divide și crește. S-a oferit clonatoare cu vârsta cuprinsă între douăzeci și patru și treizeci și treizeci și doi de ani, care a avut cel puțin un copil. Ele doreau să cloneze ovule pentru cercetare, dar nu doreau să fie folosite pentru clonarea unor copii pe care să nu-i vadă niciodată. Ovulele au fost recoltate de o echipă condusă de Ann A. Kiessling (biolog american, una din liderii în domeniul cercetării celulelor stem).

Înaite de recoltare, s-a făcut examinarea psihologică și fizică a clonatorului. În final, au rămas doar 19 clonatoare.

S-au luat apoi celulele fibroblaste prin biopsii de piele de la clonatorii anonimi pe care le-au folosit pentru clonare. Clonatoarele aveau vârste diferite, sănătoase sau care aveau vre-o boală, ca diabetul sau leziuni ale măduvei spinării, astfel încât să poată beneficia de clonarea terapeutică.

Prima tentativă de clonare a avut loc în iulie 2001. Perioada dintre încercări depindea de ciclurile menstruale ale clonatoarelor de ovule. Acestea au beneficiat de un tratament hormonal special pentru ca să ovuleze zece sau mai multe ovule în loc de unul sau două.

După mai multe încercări s-a folosit acul lui Teruhiko Wakayama (savant japonez). S-au injectat câteva ovule cu nuclee de fibroblaști și alte ovule cu celulele ovariene cumulus cele care în mod obișnuit hrănesc ovulul în evoluția din orar și rămân atârnate de ovule și după ovulație. Aceste celule sunt foarte mici și pot fi injectate întregi.

S-au folosit șaptezeci și unu de ovule înaintate de ase obține primul embrion clonat. Din opt ovule injectate cu cumulus cells, două s-au divizat în patru celule și unul a proliferat până la stadiul de șase celule, înainte să se oprească din diviziune.

Doi cercetători, unul american – Panayiotis Michael Zavos (de origine Cipriotă), profesor din Kentucky, și unul italian, Severino Antinori, celebru de câțiva ani de zile prin faptul că a ajutat o femeie de șaizeci și doi de ani să rămână însărcinată, prin implantarea în uter a unui ovul deja însămânțat, au anunțat că în cel mult doi ani vor realiza prima clonare umană. Previziunile mai prudente dau însă că data probabilă de apariție a primelor clone umane va fi anul 2005. Deși se spune că deja există în lume trei femei care poartă în pântecele lor „adevărate clone”.

În plus, „riscurile sunt prea mari pentru o femeie și bineînțeles, pentru copii”, sănătatea acestora rămânând în permanență precară.

Reacția negativă la utilizarea acestor tehnologii în mod deosebit se reduce la protejarea copiilor în sensul că poate fi produsă o influință negativă și în special daunele psihice deoarece acești copii posibil vor suferi re sentimentele individualității inferioare și autonomiei personale. Sunt declarate și precauțiuni în legătură cu degradarea relațiilor dintre părinți și relațiile familiale. Majoritatea sunt de acord că riscul existent al consecințelor negative confirmă interzicerea actuală a experimentelor în acest domeniu.

Genetica a cunoscut la 26 decembrie 2002, în a doua zi de Crăciun pe stil nou, a avut loc un punct de cotitură istorică pentru umanitate – nașterea primului copil obținut prin controversata tehnică a clonării. Fetița de 3,l kg. „S-a născut joi, 26 decembrie, la ora unsprezece și cincizeci și cinci de minute, anunță Brigitte Boissller, om de știință ,de naționalitate franceză fost cercetător chimist, iar acum președintă a societății de clonare umană „Clonaid” și episcop al sectei raeliene, cea care a condus proiectul. Supranumita „Eva” de către oamenii de știință și jurnaliștii care au comentat primele zile acest eveniment, fetița era așteptată de un cuplu american, fiind copia identică a mamei sale de treizeci și unu ani, care suferea de sterilitate.

Cea de-a doua clonă umană, creată de „Clonaid”, a fost o fetiță ce s-a născut cu opt zile mai târziu – pe trei ianuarie, în Olanda, fiind copilul unui cuplu de lesbisne, alții doi declarâdu-se că sunt pe cale de ase naște.

Până la optsprezece la sută din cuplurile heterosexuale sunt sterile de la începutul relației lor. Toate cuplurile homosexuale trebuie de asemenea considerate sterile, în termeni biologici, întrucât nu se pot re produce natural unul cu celălalt, înainte ca clonarea să devină o posibilitate sterilitatea incurabilă forța cuplurile să utilizeze spermatozoizi sau ovulele de la clonatori pentru a avea un copil înrudit biologic cu unul dintre părinți. Dar amestecul genelor unui străin într-un copil poate fi cauza unor suferințe și resentimente, în special pentru părintele ale cărui gene nu au fost reproduse.

Evident, un cuplu steril de la debut nu va avea nici un copil pe care să-1 cloneze. În loc, ar putea clona pe unul din ei însăși, pentru a evita introducerea unor gene străine în familie.

Cuplurile, în particular, ar avea mod nou de a împărți partinitatea biologică a unui copil. O membră a cuplului ar putea furniza celula clonatoare, și oricare din ele ar putea furniza ovulul nefertilizat. Embrionul nou format ar putea fi apoi introdus în uterul genetic. Copilul care se va naște prin gene cu una din mame, și prin naștere, cu cealaltă, astfel încât ambele femei s-ar putea numi pe drept părinți biologici.

Clonarea ar putea fi utilizată și de cuplurile heterosexuale sterile în exact același mod, atât timp cât partenerul de sex feminin este capabil să poarte fătul până la naștere. Dacă tata ar furniza celula clonatoare pentru clonare, ambii membri ai cuplului s-ar putea considera pe bună dreptate părinți biologici.

Ar avea un cuplu fertil vre-un motiv pentru clonare? Pentru marea majoritate, răspunsul ar fi nu. În schimb, ceea că majoritatea cuplurilor fericite au dorit întotdeauna să facă – și ceea ce vor dori întotdeauna – este să producă un copil care să reprezinte finala iubirii lor: un copil care nu vine de la un părinte sau altul, ci unul care îmbină moștenirea ambilor.

Unii au sugerat că clonarea ar putea furniza un mijloc pentru împiedicarea transmiterii genei unei boli mortale de la un părinte, la descendența sa. Dar acest obiectiv poate fi atins mai ușor prin selectarea embrionilor derivați de la ambii părinți – care nu poartă mutația bolii.

Cum rămâne cu indivizii singuri care vor să devină părinți? Femeile, în special au acum puterea de a face aceasta singure. Ele pot combina una din celulele lor cutanate cu un ovul propriu nefertilizat, care va plasat înapoi în propriul uter, unde se va dezvolta copilul clonat. Desigur, bărbații s-ar putea clona și ei, întrucât, clonarea este procedeul genetic prin care se pot obține copii identice ale aceluiași individ,dar, numai apelând la serviciile unei mame surogat.

Câți oameni ar dori să se cloneze de fapt? Dacă am crede sondajele asupra acestei probleme, răspunsul este între șase și șapte la sută din populația adultă. Aceasta reprezintă șaizeci din fiecare o mie de oameni întrebați, sau ceva mai mult de cinci milioane de adulți la vârsta reproducerii. Acest număr poate fi atât de mare încât ridică suspiciunea că mulți din cei care au spus – „Da” clonării – nu tratau serios problema. Din cei care erau serioși, mulți probabil s-ar răzgândi dacă li s-ar oferi într-adevăr ocazia. Totuși, este sigur că există oameni – într-un proces redus, dar numeroși în valoarea absolută – care ar fi dispuși și gata să se cloneze, dacă ar avea ocazia.

Sunt oare toți acești oameni egomanii, după cum au sugerat mulți în mass-media? Răspunsul putem să-1 aflăm numai atunci când acești oameni cu răspunsul „da” vor dori să se cloneze.

Să ne întoarcem la echipa „Clonaid”, care a provocat semnalul de alarmă, însă care nu a fost dovedit, deși Brigitte Boisseller în primele zile a anunțat că va permite accesul experților genetici independenți pentru a demonstra întregii lumi că fetițele sunt adevărate clone, ea va adeveri structura ADN-lui demonstrând astfel că sunt identice cu a clonatorilor. însă clonatorii au refuzat de a supune copii lor unor teste genetice, pentru a nu le leza viitorul.

Așadar, toate remarcările spectaculoase făcute de „Clonaid” rămân și acum un mister nedovedit.

Cum se poate dovedi dacă pretinsele clone sunt reale sau este vorba de o mistificare? Cu ajutorul unui test ADN, un procedeu simplu, care nu comportă dificultăți deosebite. Este suficient de a preleva o probă biologică de la mama și de la copilul clonat (o cantitate mică de sânge sau frotiul mucoasei bucale) și a se compara cele două „amprente genetice”. Pentru a putea confirma cu certitudine absolută că bebelușul „Eva” este clona mamei sale va trebui ca ADN-ul acesteia și ADN-ul copilului să fie identică.

Se întreabă mulți: „de ce pericol este amenințată omenirea dacă ea va fi înmulțită în acest fel?” fapt ce a determinat legiuitorul să încrimineze faptul clonării Codul Penal al Republicii Moldova din 13 iunie 2003.

Poate când vor trece cinci, zeci sau chiar două douăzeci de ani, când vor fi mai modernizate toate etapele metodei biotehnologice, adică a metodei de abținerea copiilor genetici va deveni o realitate. Și probabil învățații, sociologii și alții interesați, se vor putea întoarce la discuțiile clonării umane. Dar acest timp, mă gândesc, nu va veni atât de repede, și chiar dacă va fi să fie, hotărârea acestei întrebări sau chiar probleme despre clonare va trebui să fie strict reglementată de normele juridice cât și de regulile ce se referă poate numai unora din problemele medicinii.

2. SEMNELE COMPONENȚEI DE INFRACȚIUNE – CLONAREA

2.1. Obiectul infracțiunii

După cum cunoaștem obiectul generic al infracțiunii îl constituie totalitatea de relații sociale, ocrotite de normele legii. In legătură cu faptul că orice acțiune socială-periculoasă prevăzută de lege, întotdeauna cauzează o anumită daună relațiilor sociale. Obiectul generic al acestei infracțiuni îl constituie deci, relațiile sociale care apără pacea și securitatea omenirii.

Atât pacea și securitatea omenirii constituie cele mai importante valori sociale ocrotite de state, datorită nu numai gradului de pericol social pe care îl prezintă la nivel național sau de stat, dar și a celui global pe care-l poate produce.

În prezent, știm că ingineria genetică a început a fi utilizată și ca mijloc de politică externă, și dacă progresul clonării va continua să-și dezvolte metodele, statele neglijând efectele negative, se poate crea un pericol pentru populația unor orașe și chiar țări întregi. Aceste metode pot aduce daune mult mai mari dacă vor nimeri în posesia unor răufăcători sau militariști, ce vor putea crea armate întregi supuse întru-totul ordinului unui tiran.

Dincolo de considerentele de conștiință ridicate de pasul riscant al clonării sunt câteva aspecte la fel de grave de care responsabilii destinelor planetei sunt datori să nu uite: tehnologia genetică, la fel ca și cea nucleară, prezintă un potențial enorm. Ambele au aspecte pozitive incontestabile – tehnologia nucleară în domeniul energetic, iar clonarea, ca soluție în domeniul medical – astfel încât nu pot fi abanclonate, închise într-un sertar și unitate.

Ambele reprezintă tentații irezistibile pentru statele cu ambiții pe scena mondială, pentru contestatori, pentru vizionari rebeli și pentru cei aflați în război cu toată lumea.

Astăzi, sunt într-o inundație de cate de terorism, violență, suntem datori a fi mai precauți. Protejându-ne de eventualele pericol din start. Mai mult ca atât, „crearea ființelor umane prin clonare” încalcă securitatea omenirii daco o vom lăsa să se producă. Sau în ce societate ne vom trezi? De supraclase naturale, de oameni perfecți și discriminări sociale, care vor fi drepturile lor și ale noastre?

Menținerea păcii și asigurarea coexistenței pașnice a statelor din lume, lupta cu infracțiunile deosebit de periculoase contra omenirii sunt astăzi cele mai importante sarcini ale omenirii. Infracțiunile incluse în Capitolul I din Partea Specială a noului Cod Penal al Republicii Moldova sunt infracțiuni excepțional de grave care atentează la principiile de bază ale dreptului internațional, principii care asigură pacea și securitatea omenirii.

Așadar, obiectul nemijlocit al „Clonării” îl formează relațiile sociale care atentează la securitatea omenirii, perturbată prin acțiunile ingineriei genetice.

Analizând acest „progres esențial” considerăm necesar de a menționa că alături de obiectul nemijlocit conlucrează și obiectul facultativ: viața, sănătatea, cinstea, onoarea și demnitatea persoanei, fiind zdruncinate ca urmare a eventualelor cercetări științifice în acest domeniu. In urma lucrărilor, experimentelor, analizelor înfăptuite în laboratoarele științifice cu scopul de a crea pe cale artificială ființa umană, omenirea riscă de a înceta să se perpetueze în mod natural, a se supune unor noi maladii, epidemii, boli grave necunoscute, probabil, datorită stabilirii organismului în urma manipulărilor genetice.

Alături de cele mai importante valori după cum sunt viața și sănătatea menționate în obiectul facultativ – onoarea și demnitatea umană, reprezintă după părerea noastră, la fel foarte importante valori cărora le aduce atingere „clonarea umană”. Anume la ele se referă și „Convenția privind drepturile omului și biomedicină”, adoptată la 4 aprilie 1997, care nemijlocit în articolul 1 „scop și obiect”, menționează: „Părțile vor proteja demnitatea și identitatea tuturor ființelor umane și va garanta tuturor, fără discriminare, respectarea integrității și altor drepturi și libertăți fundamentale referitoare la aplicarea bilogiei și medicinii”.

Suntem într-o dezorientare, nu sunt clare efectele care le poate produce „Clonarea umană”, însă datorită numeroaselor dovezi aduse de experimentele înfăptuite de ingineria genetică este subînțeles faptul că omenirea, viața, și sănătatea este supusă unui pericol enorm, chiar peirii.

La fel proporția dintre avantajele și dezavantajele clonării ne confirmă clar efectul ei negativ asupra vieții și sănătății, la care ne vor referi mai amănunțit în următorul capitol al acestei lucrări.

Așadar ar fi de menționat că lumea creată a fost dintotdeauna o realitate care, pe de o parte a fascinat omul, pe de altă parte 1-a provocat să o cerceteze. Pe măsură ce fragmente ale ei erau cunoscute și explicate, natura devenea „o carte deschisă” pentru om.

Știința, după cum cunoaștem, a făcut salturi uluitoare în ultima sută de ani. Descoperirile și invențiile științifice au creat concepții noi, puncte de vedere noi a ceea ce numim „lume” și „natură” astăzi.

Conceptele de „viață” și de „natură”. De multe ori, sunt definite în laboratoarele de cercetări de oameni hiper specializați într-un anumit domeniu de cercetare, și nu de cei care au șansa înțelegerii ansamblului, șansa înțelegerii holistice a lucrurilor, înțelegere care nu poate accepta performante „împliniri” și avantajele unilaterale, care realizează că progresele tehnico-științifice nu sunt sinonime cu fericirea omului ca om.

Progresul, de orice natură ar fi el, nu-și găsește justificarea decât dacă este în slujba omului, nu a unui anumit om sau grup de oameni. Nimeni nu poate nega ceea ce a însemnat pentru viața concretă a omului obișnuit progresele științifice și tehnice. Dar, tot atât de adevărate sunt riscurile pe care poate aduce un anumit progres.

Este suficient să amintim de progresele energiei atomice spre a lămuri, atât consecințele benefice, cât și malefice ale acestei energii. O asemenea situație ne face să înțelegem foarte bine că știința fără conștiință poate fi catastrofală.

2.2. Latura obiectivă a infracțiunii

Deci, termenul Clon definește descendența rezultată dintr-un singur individ prin înmulțire asexuată. Prin clon se mai înțelege și „un grup de indivizi rezultați prin mitoză (complex prin care nucleul se divide indirect) dintr-un singur ascendent”.

Membrii unui clon sunt identici, au același genotip, adică aceeași totalitate de proprietăți ale organismului la un moment dat sau, sau altfel zis, toți indivizii manifestă aceeași informație genetică: dimensiuni, comportare, formă, culoare, funcții fiziologice, compoziție chimică, structură internă și externă, structură microscopică și macroscopică.

Așadar, prin clonare se înțelege multiplicarea asexuată a unui singur individ în urma căruia rezultă serii de indivizi identici din punct de vedere genetic.

Clonarea poate fi privită și ca un proces de duplicare. În cadrul reproducerii sexuate, se petrece combinarea a două ADN-uri, unul provenit de la tată, celălalt de la mamă, iar în cazul reproducerii asexuate – asemenea clonării – nu se perpetuează decât informația genetică a unui părinte, în urma căruia un material genetic identic, care nu este obținut însă prin mijloace sexuale.

Aceasta este o metodă pentru producerea de clone, organisme, celule sau molecule identice genetic, provenite de la un singur ascensor.

În acest context, necesită a se face distincție între clonarea vegetală, animală, terapeutică și reproductivă (umană):

1. Clonarea vegetală este un procedeu efectuat pe cale artificială de creare a unei noi generații sau specii vegetative de cultură, obținute prin înmulțire vegetativă care provin dintr-o celulă unică. De fapt, clonarea vegetală reprezintă copii exacte ale uneia sau unor anumite gene sau plante din celule preluate din diferite organe (frunze, tulpini, rădăcini, inflorescențe) cu ajutorul tehnicilor de inginerie genetică, care spre deosebire de clonarea umană este practicată cu succes și în Republica Moldova, de Institutul de Genetică ce a identificat și clonat structura primară a genelor sistemului reproductiv la tomate și porumb, reglând controlul genetic al caracterelor cantitative ale acestora, obținând mai mult de o mie de forme noi de tomate, porumb, grâu, etc., căruia pe parcursul anilor 1993 – 2001 i s-a recunoscu circa 90 de brevete de invenții;

2. Ca și la plante, în lumea animală există clonajul natural. Bacteriile, amfibiile sau alte animale se înmulțesc prin simpla diviziune celulară dând naștere la clonare. Tehnica actuală ne permite obținerea clonilor de animale și pe cale artificială, în vederea dezvoltării cercetărilor din domeniul clonării umane.

Știința contemporană face distincția clonării umane în: clonarea terapeutică și reproductivă.

1. Clonarea terapeutică este ansamblul de procedee, metode pentru producerea de organe identice, structural, necesare a fi înlocuite la un pacient. Deci, clonarea în scopuri terapeutice nu urmărește nașterea unui bebeluș, ci obținerea, la începutul dezvoltării embrionare, de celule primordiale capabile să se diferențieze în tipuri de celule din care este format, organismul uman – epiteliale, hepatice, pulmonare etc. Asemenea celule primordiale, dotate cu patrimoniul genetic al unui bolnav și apoi plasate într-un mediu de cultură prielnic pentru „fabricarea” de țesuturi celulare în cantități nelimitate, pot sluji la efectuarea de grefe (operații de refacere a unui țesut distrus sau bolnav prin înlocuirea acestuia cu o porțiune de țesut asemănător). Așadar, clonarea terapeutică este mai accesibilă din punct de vedere al tehnicii, dar și mai puțin problematică din punct de vedere moral. Plecând de -ul bolnavului putem obține un embrion-clonă, care nu mai este apoi introdus într-un uter, ci este utilizat drept cultură stern (celulele stern fiind nediferențiate, capabile să urmeze orice tip de țesut, constituind astfel materialul ideal pentru refacerea țesuturilor);

2. Clonarea în scopuri de reproducere, urmărește așa cum indică și denumirea, nașterea pe cale asexuată a unui copil, prin utilizarea ovulului nefecundat a unei femei și a unei celule nesexuate recoltată de la un clonator adult, femeie sau bărbat-candidat. Așa cum s-a arătat sus nucleul conținând programul genetic (genele) al ovulului este înlăturat în locul său fiind plasat nucleul celulei candidatului la clonare, va avea aceleași sex ca și clonatorul a cărui patrimoniu genetic îl va reproduce.

Legea penală a Republicii Moldova nu conține definiția termenului de „clonare”, norma care ar constitui componența genetică a acestei infracțiuni și ar elucida conținutul semnelor ei.

Noțiunea acestei „acțiuni” din punct de vedere științific constituie, deci, pentru noi punctul de orientare care ne permite soluționarea cu succes a chestiunilor de ordin particular și care ne acordă posibilitatea identificării semnelor individual – determinate ale infracțiunii și verificarea lor cu stipulația legii.

Binevenit este că astăzi s-a pus accentul pe interzicerea unor astfel de manipulări cu identitatea umană. Cercetând acest subiect, vom observa o relatare prea succintă și totodată complicată a acestei infracțiuni, mai ales grupul de semne ce o determină.

De aceea, vom purcede necontenit la examinarea cât mai ferească a componenței de infracțiune – „Clonarea” începând de la însăși denumirea articolului, la prima viziune, clonarea, după cum am arătat este de mai multe înțelesuri, de aceea consider a specifica despre ce fel de clonare este vorba în însuși titlul articolului 144 Cod Penal, iar conținutul căruia să specifice cât mai concret și oportun elementele și semnele infracțiunii date deslușind clar valoarea juridico-penală pe care o capătă.

Cert este că lucrurile nu pot fi hotărâte până ce legislatorii nu vor cunoaște cu exactitate în ce stadiu a ajuns tehnica actuală.

Chiar este cert și că, în ansamblu, față de problema clonării este foarte dificil să fie luată o decizie categorică, deoarece suntem puși în fața unei chestiuni pe care nu o putem ignora și care, în alți termeni se poate reduce la următoarea întrebare: nu acceptăm sub nici o formă clonarea sau nu acceptăm acum, dat fiind faptul că tehnica este rudimentară, dar o vom legaliza clar când procedeul va fi absolut sigur?

Experimentele cu animalele, oricât de numeroase și variate ar fi, nu se pot spune cu certitudine ce s-ar putea petrece în cazul clonării umane. Sunt foarte multe necunoscute implicate aici și observăm că este vorba, în realitate, de un cerc vicios, deoarece ca pentru tehnica să se dezvolte și să nu rateze, este nevoie de experimente practice, ori în cazul clonării reproductive umane, cine și-ar putea asuma zecele de morți premature sau de copii condamnați de suferințe?

Fapt pentru care Codul Penal în articolul 144 „Clonarea” nu explică clar semnele infracțiunii, ceea ce ne reduce la faptul a căuta răspunsuri tot în știință care a creat progresul dat.

Clar de înțeles că latura obiectivă se manifestă prin efectuarea multiplelor cercetări, experiențe în laboratoarele științifice cu scopul de a crea pe cale artificială o ființă umană. Însă, consider a fi necesar indicat despre ce componență de infracțiune este vorba.

Cunoaștem, că în cazul când dispoziția articolului nu indică concret fapta, sau nu determină formele ei concrete, aceasta înseamnă că pentru prezența laturii obiective a infracțiunii concrete nu au importanță esențială formele în care s-a exprimat acțiunea sau inacțiunea social periculoasă. însă în cazul acestui articol nu putem neglija astfel de momente, pentru care nu vom putea dovedi esența procesului de „clonare umană”, și nici a existenței, prin urmare a existenței infracțiunii.

Clonarea umană, de fapt îmbină mai multe modalități prin care ar putea a se desăvârși, preponderent fiind considerată cea „nouă” și satisfăcătoare în clonarea umană – prin micro-chirurgie și implică cinci etape esențiale de concepere a unei ființe umane:

• Eliminarea nucleului din ovulul recipient. Se aleg celulele de ADN nereplicat la momentul transferului. Pentru ca incidența acestei faze să fie maximă s-a redus la manevre de stopare a celulei în faza ei, sintetic inactivă prin „înfometarea ei” (să nu se înmulțească ci să stea inertă). Celula clonatoare (celula somatică nu este sexuată) este cea copiată. În faza aceasta, a ciclului celular membrana nucleară este disociată, fiind ușor a se extrage materialul nuclear din ovul;

• Transferul celulei clonatorului în ovulul recipient. Celula clonatoarea, celula somatică (2n număr de perechi de cromozomi) este cea copiată. De obicei se aleg în această fază celulele a cărui ADN nu este replicat la momentul transferului;

• Fuzionarea celor două celule. Cu un impuls electric celula somatică 2n fuzionează cu ovulul recipient astfel simulându-se pe care ar fi primită de la spermatozoid;

• Creșterea embrionului-clonă rezultă în incubator. Are loc divizarea, dezvoltarea, înmulțirea mitotică a embrionului, similare cu cea a unui embrion normal;

• Transferul embrionului în dezvoltare în uterul mamei-gazdă: dacă multiplicarea (diviziunile mitotice) embrionului este implantat în uterul gazdă.

Așadar, propun următoarele condiții pentru care ca cercetările în domeniul clonării umane să fie considerate ilegale și prin care se exteriorizează latura obiectivă a acestui articol:

1. Este necesar ca embrionii să fie utilizați în primele etape ale dezvoltării lor, fără a fi lăsați să se dezvolte în continuare desinestătător;

2. Transferul genetic care presupune accesul la celula țintă și interacțiunea cu celula țintă;

3. Reglarea expresiilor genelor transferate.

Noua legislație penală ne pune cam la dubiu, considerând că formularea „crearea ființelor umane prin clonare” se reduce la o ființă deja în viață, sau se mai poate dovedi după ce s-a născut această ființă care este un „clon”, deci este vorba despre o componență materială a infracțiunii date. Și de aici, considerăm, că ar fi mai benefic de limitat manipulările ingineriei genetice asupra embrionului, pentru a nu se permite conceperea, dezvoltarea cât și nașterea unui clon.

De aceea, absolut necesar, consider, a prelua experiența altor state dezvoltate în acest domeniu, mai cu seamă aș propune legislația Angliei care interzice manipulările asupra embrionului după a 14-a zi de dezvoltare. S-ar putea prelungi termenul manipulărilor dar intrăm în riscul, de această dată, de dezvoltare anormală a fetusului. Și atunci ce vom face, îl vom elimina din uter, sau vom aștepta a se naște?

Așadar, clonarea, propunem a fi o componență formală și necesită a fi interzisă din momentul încercării de a crea pe cale artificială o ființă umană, ceea ce este, de fapt, greu de dovedit.

Deci, fapta infracțională este determinată de o acțiune, aș spune activă, deoarece îmbină o comportare activă, conștientă și volitivă pe parcursul întregului proces de clonare.

Imaturitatea acestei ramuri a științei, faptul că clonarea ca infracțiune nu este deplin cunoscută și impactul major pe care îl are în societate (cu influențe directe asupra conduitei ființei umane) este și motivul pentru care Codul Penal în articolul 144, nu dezvăluie îndeajuns semnele exteriorizării infracțiunii date.

2.3. Latura subiectivă a infracțiunii

Conținutul laturii subiective a faptei criminale este așa-zisul aspect interior al infracțiunii (ceea ce-i ascuns și are loc în conștiința omului), pe când latura obiectivă reprezintă aspectul ei exterior (ceea ce vedem în realitate, simțim și se desfășoară în fața noastră).

Prin urmare, latura subiectivă a componenței infracțiunii poate fi calificată drept o atitudine psihică a persoanei față de fapta săvârșită, o activitate psihică a ei strâns legată nemijlocit de săvârșirea faptei și care reprezintă o unitate indisolubilă a factorilor psihici-intelectiv, volitiv și emotiv.

Elementele care caracterizează latura subiectivă a componenței de infracțiuni sunt vinovăția, scopul și motivul infracțiunii. Importanța lor nu este identică, însă toate aceste elemente în ansamblu caracterizează procesul lăuntric, psihic, care are loc în conștiința celui vinovat și care reflectă legătura ce există între conștiința și voința persoanei și fapta prejudiciabilă săvârșită de ea.

Vinovăția sub formă de intenție (ca și în cazul clonării) sau imprudența, constituie elementul principal al laturii subiective a componenței oricărei infracțiuni, însă nu o caracterizează exhaustiv. Fără vinovăție, așadar nu există în genere componență de infracțiune, deci nu poate urma nici răspunderea penală.

Așadar, latura subiectivă a clonării ființelor umane – se caracterizează prin vinovăție intenționată (intenție directă), ceea ce înseamnă că vinovatul își dă seama despre caracterul prejudiciabil al faptei sale, prevede survenirea urmărilor prejudiciabile și dorește sau admite, în mod conștient, survenirea acestor urmări.

În unele cazuri legislatorul prevede existența unui scop special la comiterea infracțiunii, cum ar fi cel cupidant în cazul clonării, care nu este important la calificare. Ar mai fi de menționat, că în afara vinovăției rămân emoțiile (simțurile, retrăirile) care la fel însoțesc săvârșirea infracțiunii. O anumită nuanță emoțională persistă în toate cazurile când persoana săvârșește o anumită infracțiune, exprimând retrăirile sau ceea ce simte ea în acel moment, însă emoțiile, de obicei, nu se includ în cadrul semnelor laturii subiective a componențelor de infracțiuni. Aceasta se explică prin faptul că în cazul săvârșirii infracțiunii rolul emoțiilor este limitat, ele influențând doar asupra formării imboldurilor și motivelor săvârșirii infracțiunii, care pot fi diverse ca și în cazul articolului 144 Cod Penal „Clonarea”, care la calificare nu importă.

2.4. Subiectul infracțiunii

Infracțiunile – fapte prejudiciabile – sânt săvârșite de persoane fizice sau juridice numite, în dreptul penal, subiecți ai componenții de infracțiune.

Astfel în cazul articolului 144, subiect al componenții de infracțiune poate fi persoana care a săvârșit intenționat o faptă prejudiciabilă, „crearea ființelor umane prin clonare” care a atins vârsta indicată în legea penală, articolul 21, ce stipulează că la momentul săvârșirii infracțiunilor grave, deosebit de grave sau excepțional de grave, au atins vârsta de 14 ani.

Subiect al infracțiunii necesită a fi responsabil și care într-un șir de cazuri posedă anumite calități specifice prevăzute de lege, cum ar fi în cazul nostru: lucrătorii științifici, medicii, cercetătorii, care activează în această direcție – subiect special.

Drept subiect al componenții infracțiunii (infractor) poate fi recunoscută numai persoana care a săvârșit infracțiunea.

Potrivit dreptului penal al Republicii Moldova și persoanele juridice pot fi și ei subiecți ai componenței infracțiunii.

Ca subiect al componenței infracțiunii se recunosc nu toate persoanele juridice, ci numai acele persoane juridice care desfășoară activitatea de întreprinzător, care pot fi subiecți dacă desfășoară activități în scopul creării ființelor umane.

Așadar, propunem ca în articolul 144 Cod Penal să se introducă și un atare subiect, fapt pentru care ar putea și ei prejudicia omenirea, ținând cont de practica desfășurată în celorlalte țări, în ultimul timp.

3. PERFECȚIONAREA INSTITUȚIEI CLONĂRII

3.1. Concepții științifice, religioase, politice, etice și juridice referitoare la clonare

De la reușita experimentului realizat de dr.Ian Wilmut care a dat naștere oiței Dolly, discuțiile au evoluat către posibilitatea impunerii unui astfel de procedeu genetic și în cazul omului. Problema a dat naștere unor discuții aprinse între specialiști (Biserici, instituții de sănătate,geneticieni etc.). Mass – media internațională a dezbătut problematica clonării insistând în special asupra implicațiilor moral-religioase, sociale și chiar politice pe care le presupune o eventuală aplicare a acestui procedeu genetic în cazul ființelor umane.

Astfel, pentru realizarea a acestui domeniu în perspectivă, este necesară o atitudine pozitivă a omului în acest sens, care desigur este dominată de cultele urmărite. De exemplu, Uniunea Comunităților Evreiești din America și Consiliul Rabnic au dat o declarație prin care sprijină clonarea terapeutică, dar și nu pe cea reproductivă. Șefa Catedrei de Biologie și Genetică Umană a Universității de Medicină „N.Testimițeanu”, doamna Cherdivarenco și conferențiarul damna Valentina Țurcanov, sînt de aceeași părere, menționînd că: „Din punct de vedere etic, nu credem că este ceva normal, nu putem concura cu Dumnezeu, dar clonarea organelor e salutabilă, ele vor constitui „piese de schimb”, atît de necesare în chirurgie”.

Păstrând nivelului discursului religios, purtătorul de cuvânt al Comunităților Evreiești, Nathan Diament, a afirmat că declarația dată va ajuta publicul să înțeleagă faptul că există o bază religioasă și morală pentru a sprijini acest tip de cercetări cel puțin la fel de puternică precum, cea care se opune lor. Senatorii Diane Finstein și Arlen Specter au propus Senatului american aprobarea clonării de embrioni pentru obținerea de celule stem.

În ce privește hinduismul, nu există o poziție oficială față de clonare, ci o multitudine de puncte de vedere. Există și genul de abordare care se apropie de viziunea catolică și islamică și care condamnă categoric orice tip de clonare, așa cu exista și o poziție mai nuanțată și care admite clonarea, dar numai pentru îmbunătățirea hranei și pentru găsirea de tratamente și de medicamente noi.

Problema se referă, în fond, la cât de departe suntem dispuși să mergem în numele principiului țâre ne ghidează în transformarea lumii în care trăim. Unii lideri religioși evrei pledează pentru un moratoriu de cinci ani, timp în care să cântărim și să încercăm să înțelegem consecințele psihice, sociale și politice ale clonării reproductive. Este de remarcat că atitudinea evreilor este diferită față de cea a catolicilor și protestanților.

Astfel, poziția catolică exprimată de cardinalul Theodor Mc.Carrich, arată că utilizarea embrionilor în cercetările privind celulele stem i-ar putea face pe oamenii din știință să preia rolul lui Dumnezeu și să-1 reducă pe om la un simplu ansamblu de părți de care te poți dispensa. însuși Papa Ioan Paul al Ii-a a declarat că orice formă de clonare umană se opune învățărilor creștine, nerespectând principiul conform căruia oamenii sunt ființe înzestrate cu un suflet creat și dat de Dumnezeu. Este contrar credinței să ne punem în locul Lui Dumnezeu, arogînu-ne un rol care nu ne aparține. Dr.Aurel Popescu – Bălcești menționează în acest sens: „Ce fel de suflet se va implanta în clonă? În nici un caz un suflet dumnezeiesc. Dacă va avea un suflet, acesta va fi un suflet diavolesc. Dacă clona nu are un suflet divin atunci ea nu poate avea nici conștiință, nici intuiție, nici un simț al sinelui, nici o legătură cu Dumnezeu”.

A clona înseamnă, în fond, a exercita asupra unei ființe umane un control genetic până acum imposibil, deoarece genele clonii vor fi predeterminate. Mai mult Biserica catolică a atras atenția și asupra suferitei la care sunt supuse animalele în cadrul experiențelor și, mai cu seamă, imperativului scoaterii în afara legii a oricare experiențe în care genele unor specii diferite de animale pot intra în contact (în SUA s-a făcut deja experiențe în care s-au implantat celulelor unor vaci nucleu din celulele unor oi, maimuțe și porci), și cu atât mai mult, amestecarea genelor umane cu gene de alt țip. Potrivit credinței creștine, animalele sunt tot creația lui Dumnezeu și nu pot fi considerate simple obiecte. Granița între cele însuflețite și cele neînsuflețite nu trebuie să fie uitată în numele progresului cunoașterii.

Pe de altă parte, medicilor islamici din SUA, publicul a întrebat dacă religia islamică admite clonarea, iar răspunsul oferit de Dr. Hassan Hathaît a fost că în principiu nu, dar că se admite ingineria genetică. Pentru islam, două teme sunt legate de clonare: dacă astfel se aduce atingere statutului lui Dumnezeu de suprem și unic creator și în ce măsură poate fi omul creator, altfel spus, care este limita, și dacă există o limită, intervenției umane asupra creației lui Dumnezeu? Consiliul islamic Figh, cere a avut loc între 28 iunie și 3 iulie hotărât ca pentru un musulman, credința sa în Dumnezeu nu este nici un fel influențată de noile tehnici ale ingineriei genetice. Se ține seama de principiul cauză – efect: pui o sămânță în pământ și aceasta este cauza, dar datorită voinței lui Dumnezeu va apărea o plantă. Nu omul care a pus sămânța este creatorul. Orice creație se explică deci numai prin voia lui Dumnezeu. Clonarea poate fi acceptată, doar numai pentru lumea vegetală și animală, nu și pentru oameni. Acceptarea ei ar duce la situații sociale și etice a căror rezolvare nu se intercede.

Ingineria genetică îi preocupa de mai mult timp pe teologii islamici, mai ales datorită unui pasaj din Coran în care se pune problema posibilității omului de a transforma creația lui Dumnezeu. Este vorba de un episod paragenetic privitor la capacitatea de care omul dispune de a modifica lumea primită de

După ce satana i-a ispășit pe Adam și Eva, acestea au fost totuși iertați și au primit pământul spre ase bucura de el, având într-un fel statutul de reprezentanți ai divinității. Diavolul i-a cerut lui Dumnezeu o altă șansă de a demonstra că oamenii nu sunt demni de prețuirea pe care le-o arată, spunând că, doar i se va permite sa-i încerce pe oameni cât timp acestea vor fi pe pământ va pune în evidență statutul lor inferior, apelând la diferite stratagune, printre care și ispita de a modifica nepermis creația lui Dumnezeu.

Aceste versete sunt luate în seamă de către medicii musulmani nu numai în discuțiile legate de clonare, dar și în cazurile de operații pentru schimbarea sexului. Interpretarea este totuși mai nuanțată, acceptându-se numai intervențiile care nu acționează la nivelul mutațiilor genetice. Nu este admisă combinarea materialului genetic între specii, existând riscul apariției unei specii noi, care să posede caracteristicile ambelor specii inițiale. Nu știm la ce anume poate duce crearea de noi specii într-un mediu care nu le este natural. De asemenea, nu trebuie să intervenim asupra portretului genetic al unui om, pentru că astfel îi negăm voința și îi limităm posibilitatea de a-și construi un destin propriu. Prin urmare, islamul acceptă ingineria genetică, cu unele amendamente, și este reticent în privința clonării.

Îngrijorarea multor conducători religioși este legată și de faptul că, de la intervenția genetică asupra embrionului, intervenție care poate fi justificată prin eliminarea posibilității apariției bolilor ereditare (de exemplu, o mamă care a născut deja un copil cu sindromul Down și care acum este din nou însărcinată va accept, fără îndoială intervenția medicului pentru ca, prin manipularea genetică asupra cromozomilor să se evite reapariția bolii), putem trece la încercarea de a crea supra oameni, practicând ceea ce a trezit dintotdeauna eroare și patimi: eutanasia. Ultima soluție pentru dispensarea de indivizii considerați nereușiți după standardele crimei.

O altă cauză a împotrivirii religiei față de clonare este pericolul de a ne pierde diversitatea biologică: dacă putem interveni înainte de naștere în configurația viitorului nostru copil, alegând culoarea ochilor, de exemplu, atunci ar putea exista riscul ca, în secole, alegerile să se îndrepte spre aceleași variante pentru ca probabil că mulți dintre părinți ar alege ca ochii copiilor lor să fie albaștri. Diversitatea creației stă la baza frumuseții ei, cu cât oamenii sunt mai individualizați cu atât lumea este mai fascinantă. Acest scenariu, în care părinții dispun după voie caracteristicile fizice și poate chiar psihice ale copiilor, este însă departe de a fi realizat, ținând în prezent mai degrabă de domeniul fantasticului. Cu toate acestea, trebuie să fim pregătiți pentru o astfel de eventualitate.

Din punct de vedere religios, încă o problemă spinoasă este ridicată și de coorclonatele care vor determina personalitatea clonii: va avea aceasta liber arbitru? – caracteristică esențială cu care ne-a înzestrat Dumnezeu și în lipsa cărei nu putem vorbi în adevăratul sens al cuvântului de o asemănare între noi și divinitate. În ce măsură va fi noua ființă liberă de zestrea sa genetică și de amprenta psihologică pe care o va purta întreaga viață conștientizând mereu că este nimic altceva decât o copie? Este adevărat… mediul și educația diferită vor institui alte influențe decât cele la care a fost supus mediul clonii, apărând astfel șansa de a construi un alt tip de personalitate, dar este sigur că punctul de pornire în viață va fi același.

Oamenii politici și-au asumat și ei diferite puncte de vedere, în mare parte însă asemănătoare cu cele enunțate de liderii religioși. Președintele SUA, George Buch, susține interzicerea oricărei forme de clonare umană. Cert este că lucrurile nu pot fi hotărâte până ce legislatorii nu vor cunoaște cu exactitate în ce stadiu a ajuns tehnica actuală, pentru ca de la clonarea lui Dolly din 1996 s-au făcut foarte multe progrese, chiar dacă nu atât de mari încât să fie eliminate riscurile în privința sănătății mamei – gazdă, cea care va purta sarcina, și cea a clonării.

În 1997, Comitetul Internațional pentru Bioetică al UNESCO a adoptat o Declarație Universală a Genomului Uman, care a fost urmată de o hotărâre privind interzicerea clonării umane dată de Adunarea Generală a ONU. Vizând același lucru, la nivel european, Conferința de Bioetcă a lansat un Protocol asupra Clonării Umane.

Cert,este că, în ansamblu, față de problema clonării este foarte dificil să fie luată o decizie categorică, deoarece suntem puși în fața unei chestiuni pe care nu o putem ignora și care, în alți termeni, se poate reduce la următoarea întrebare: nu acceptăm sub nici o formă clonarea sau nu o acceptăm acum, dat fiind faptul că tehnica este încă rudimentară, dar vom legaliza atunci cînd procesul va fi absolut sigur?

Ziaristul american Michael Guillven care urma să superverseze testele ADN asupra copilului prezent drept prima clonă umană a anunțat că suspendă procesul de verificare, evocând o „șmecherie elaborată" de ralieni, transmite AFP. Cauza: „echipa de cercetători nu a avut acces la presupusa familie a copilului și, prin urmare, nu poate verifica dacă s-a născut o clonă”.

Intre timp, controversata naștere continua să facă obiectul unor demersuri de contestare, cercetătorii ruși apreciind că este imposibil de obținut un bebeluș clonat în bună stare de sănătate, experiențele de clonare a animalelor dând naștere adesea la anomalii. Contestarea a provocat însă și reacții mai importante, autoritățile din Japonia declarând că sunt gata să coopereze cu alte state pentru a pune la punct un tratat internațional care să interzică clonarea umană și cerând ca ONU să lanseze rapid discuții în acest sens.

În cazul controversatului anunț al nașterii bebelușului clonat trebuie reamintit însă un precedent faimos, „păcăleala” pusă la punct în 1978 de jurnalistul american David Rorvik, care a scos o carte cu titlu după imaginea sa: „Clonarea unui bărbat”. Cartea povestește cum jurnalistul a primit un telefon de la un miliardar ce dorea un moștenitor, care să fie aidoma cu sine. O echipă de experți a reușit în secret, să producă un embrion clonat, care, în devenit prima clonă umană. Romanul devine cap de afiș, iar presa publică extrase. Lumea politică reacționează cu indignare, iar comunitatea științifică primește anunțul cu sceptitism tehnica de clonare descrisă în carte fiind vag bazată pe experiențe de gen, produse în anii 60 batracieni. Un judecător, sesizat de afacere, a concluzionat însă că romanul este „un fals și o păcăleală”!

Să fi reușit raelienii acolo unde Rorvik a dat greș? Numai viitorul ne-o poate spune, iar dacă anunțul acestora se dovedește a fi adevărat atunci, așa cum scrie Jacques Attali, conselier al fostului Președinte francez Francas Mitterand, în ultima ediție a săptămânalului „L'Express”: „omenirea își va încheia ciclul: concentrându-se asupra plăcerilor sale imediate, renunțând la orice responsabilitate în privința viitorului, ea își va pierde rațiunea de a exista”.

O clonare umană n-ar fi alt ceva decât o monsruazitate. Motivele pentru care religia respinge ideea de clonare umană sunt următoarele:

1. Ceea ce definește omul biologic, psihologic și spiritual, este faptul lui de a fi unic. Multiplicarea nu mai este unic;

2. Prin unicitatea insului uman și niciodată fără ea, ne aflăm în fața mediului persoanei umane. Fără persoană, omul nu este om. Persoana nu este persoană nici ea decât în raport cu Dumnezeu, care îi oferă acest statut. Prin clonare misterul persoanei în integritate este anulat;

3. Natura umană se constituie ca atare prin raportarea ei este om numai pentru că poartă în sine, în timp și în suflet,chipul lui Dumnezeu. În sensul acesta, el este totdeauna voit de Dumnezeu, apărînd în existent prin intervenția Lui direct. Orice programare este neavenită;

4. Clonării i se opune noțiunea de spirit uman. In cazul care se execută o multiplicare așa-zis asexuată, ea este în afara spiritului și , ca atare, nu numai aparține ordinii umane;

5. Pe temeiul celor ce le cunoaștem, încă din momentul fecundației, omul se considera embrion și, ca atare, persoană umană. Este adevărat, clonarea are în vedere un individ asexuat dar pentru reproducerea artificială a acestuia, se sacrifică un embrion, respectiv o persoană umană, iar cuvântul lui Dumnezeu este categoric: „Să nu ucizi!” Așadar, porunca opririi uciderii sunt drept interdicție pentru executarea experimentului clonării umane în termeni fixați de cercetarea de până acum;

6. Clonarea prezintă un pericol real la adresa moștenirii genetice și, nu în ultimul rând, un atentat la crearea divină, la moralitatea umană. Unii savanți afirmă că clonarea reprezintă religia secolului XXI și că Biblia sau alte cărți sfinte nu conțin o interzicere evidentă a clonării.

Deci, religia este pentru ingineria genetică în scopuri terapeutice, dar și știința se pronunță în același sens asupra acestui domeniu. Astfel, savantul rus L. Corocichin spune că „Se propune a utiliza clonarea ființei umane doar până la acea stadie, care ar da posibilitatea primirii, unor piese de schimb” pentru transplantarea și tratarea bolilor incurabile ale omului. Atunci nucleul pentru clonare poate fi luat din celulele însuși a pacientului, și în așa fel, evitându-se reacțiile incompatibilității imunologice a țesuturilor clonatorului și recipientului. în acest caz nu se ia în considerare două circumstanțe:

1. Științifică. Este demonstrat faptul că în celulele stern embrionare la cultivarea în organism provoacă rupturi de hromosomi, și la transplantarea lor în organism provoacă anumite tumori, determinând moartea celulelor vecine. Cu alte cuvinte, astfel de proceduri nu vor aduce folos, ci numai daună pacientului. în afară de aceasta, la momentul actual sunt elaborate un șir de tehnologii pentru primirea celulelor stern din țesuturi (măduva spinării, piele etc.) ale pacientului și coorclonarea evoluției lor în procesul cultivării și pregătirii transplantării. Astfel de celule stern sunt absolut nedăunătoare pentru bolnav, și utilizarea lor determină ineficienta clonării;

2. Etică. Manipularea propusă cu embrionii vii ale ființei umane, în realitate – nu este altceva decât un omor premeditat. Discuțiile despre faptul că embrionii timpurii reprezintă prin sine un aglomerat celular, ce nu are putere.

Încă I. Morgan spunea, că dezvoltarea individuală începe nu din momentul însămânțării, dar în perioada maturizării ovulului. In ovulul maturizat deja este scris într-un limbaj chimic planul constituției sau formării viitoarei ființe umane, și de aceasta trebuie să se ia în considerație.

De asemenea, trebuie privită deosebit și viziunea Bisericii Ortodoxe și societății ortodoxe, care într-o anumită măsură au dreptate.

În lucrarea „Revoluția genetică”, P. Dicson menționează că clonarea ființei umane este un „eveniment istoric”. Ea nu are precedent în istoria geneticii. Deoarece, orice mijloc, care este aplicat în experimentele asupra animalelor, poate fi utilizat și în experimentele cu oamenii. P. Dicson a declarat, că savanților Institutului Roslin li-a fost necesar jumătate de an, pentru a realiza performanțe deosebite în domeniul clonării, și nu sunt modalități certe, pentru a stabili cît de departe au ajuns. El este încrezut, că în timpul apropiat va fi elaborată o tehnologie experimentală pentru producerea copiilor ființelor umane mature, însă societatea va cunoaște rezultatele acestor activități la finele realizării lor. Istoria, consideră Discon, ne învață, că dacă savanții pot face ceva, ei o vor face cândva neapărat, cu atât mai mult legislația din diferite state diferă mult una de alta.

Clonarea, în cadrul divergențelor juridice „al tehnologiilor performante” al medicinii, ocupă un loc deosebit. Această tehnologie subînțelege prin sine o cale deosebită de reproducere a ființei umane – prin metoda divizării oricărei celule din organism, ceea ce permite de a primi o „copie vie”, prin alte cuvinte – „bioxerox”. Clonarea, teoretic poate asigura schimbul deplin al „agregatului” – cu denumirea de „organism uman”. Cât de curând savanții vor accepta clonarea ființelor umane? Revista „Nature”, în articolul dedicat acestei probleme, menționează: „Clonarea ființelor umane din celulele organismului deja matur, poate deveni realitate în următorii zece ani”.

Savanții din toată lumea caută bariere în calea clonării ființei umane. Mulți nu sunt încrezuți în posibilitățile ale acestei inițiative, însă atât specialiștii sceptici cât și optimiștii sunt unanimi: clonul ființei umane va fi în detalii cele mai microscopice identic părintelui său biologic.

Deosebirea va consta doar în trăsăturile ce formează personalitatea: prin caracter, intelect, senzații,capacități. După părerea lui Iorîș A., este imposibil de a primi o copie la 100% identică. Este imposibil întrutotul dea improviza tot spectrul întâmplărilor și influențelor mediului încunjurător.

Însă, astfel de argumente nu pot trezi atitudine calmă, atât la politicieni și juriști, cât și la specialiștii în domeniul eticii etc.. Iau naștere un șir de întrebări la care este dificil de a găsi răspuns. Una dintre aceste este: „Oare copia nouă va dispune de drepturile și libertățile omului și cetățeanului (și dacă da, atunci de care) când originalul este în viață? O altă întrebare: Este capabil omul clonat la reproducerea ulterioară printr-o modalitate firească? Cine va fi considerat în acest caz tatăl copilului? Orice performanțe medico-biologice noi în domeniul reproducerii ființei umane va da naștere la probleme complicate în domeniul drepturilor omului.

Părerile referitoare la clonarea ființelor umane s-au diversificat.

În SUA, majoritatea americanilor s-au pronunțat negativ în legătură cu experimentele scoțienilor privind clonarea omului. Ei consideră că clonarea este inadmisibilă pe plan moral și juridic și ca rezultat va duce mai mult la probleme, decât la performanțe. Două treimi din americani consideră că Guvernul SUA trebuie să reglementeze tot, ce este legat de posibilitatea chiar și a clonării animalelor. In ce privește oamenii, aici părerile sunt mult mai solidare; trei pătrimi din americani au considerat, că reproducerea artificială a ființelor umane este diferită de Voința Domnului, și 29 % s-au pregătit să picheteze străzile împotriva producerii oamenilor în laboratoare. Doar 7% din americani s-au bucurat de posibilitatea de a-și face un geamăn artificial și de a prelungi în această modalitate, viața. În Senat, se află proiectul de lege, în conformitate cu care clonarea ființei umane urmează a fi atribuită încălcărilor de norme de categoria A classD Fellony. Încă B. Clinton a interzis finanțarea bugetară a cercetărilor în domeniul clonării ființei umane și s-a adresat savanților, ce își desfășoară activitatea în baza unor fonduri private cu rugămintea „de a lupta cu ispita clonării”.

În presă au apărut un șir de articole ce determinau baza apariției anumitor sugestii eronate, și anume, posibilitatea organizării „ființelor umane”, „producerea organelor umane”, „furtului celulelor umane pentru clonarea ființelor umane”, „clonarea persoanelor decedate”, ce fără îndoială ar prezenta o frână a căii de evoluție a ființei umane.

Juriștii, însă cheamă la o calificare balansată a clonării umane. Astfel, R.Svidler (Președintele Comitetului Legislativ Biotehnic) chemă de a păstra calmul. În fața omenirii, la etapa actuală, nu stă pericolul epidemiei clonării.

Clonarea nu va eșua fondul genetic uman-cât de divers este el. Dar, chiar și acum. Este evident care aspecte juridice sunt atinse de „oița Dolly”. Este, cert, că „fermele organelor ființelor umane" nu vor fi niciodată legalizate. Dar rămâne pericolul îngrozitor din partea savanților „fanați”. Este clar faptul că dacă va apărea clonarea ființelor umane, atunci ei vor avea toate drepturile constituționale, ca și cetățenii de rând. Cea mai încurcată problemă – cea de stabilirea paternității, deoarece în procesul de clonare participă trei subiecte: clonatorul celulei, clonatorul ovulului și mama surogate. Este bine, când celula este Iută de la bărbat (atunci este clar, cine este tata), dar poate fi clonată și celula feminină. Atunci, cum procedăm cu drepturile patrimoniale ale oamenilor clonați? Este evident, că anumite domenii ale dreptului penal să fie realizate. în ce privește însăși clonarea, de facto, ea cade sub clasificarea tehnologiei biologice, și poate fi pusă sub protecția unei patente (este sfera protecției proprietății intelectuale).

După părerea purtătorului de cuvânt al „Casei Albe”, Wachictonul este nevoit să accelereze acțiunile în această direcție în legătură cu „noutățile îngrozitoare” venite din Scoția. El a subliniat, că B. Clinton a semnat interdicția de utilizare a surselor federale pentru cercetarea embrionilor umani și intenționează de a perfecționa legislația asupra controlului realizărilor experimentelor în baza finanțelor private. Clinton a însărcinat Comisia Federală pe Biotehnologie de a studia aspectele juridice și biotice a acestei descoperiri și de a le prezenta la discuția legislatorului.

Comisia urma să formuleze o părere argumentată despre faptul dacă SUA urmează să ia sub controlul de stat cercetările în domeniul clonării ființei umane sau să le interzică cum a făcut la rândul său Marea Britanei, Germania, Belgia, Olanda și Spania.

Răspunsul Președintelui SUA din 21 iulie 1997, a fost formulat în felul următor: „Știința genetică, este un domeniu de perspectivă și de inspirație pentru cercetători, care deseori ne pune la o alegere dificilă. Perspectivele și problemele acestei științe într-o formă dramatică, a atras atenția societății în februarie, anul curent, când din Scoția, a venit un mesaj referitor la reușita clonare a unui animal. Dacă experimentul petrecut în Institutul Roslin, va fi repetat reușit, atunci aceasta va fi un eveniment de o importanță deosebită. Uimirea și ajutorul, stipulate de acesta performanță în știință, pot fi neglijate de grija întemeiată în legătură cu viitorul nostru, dacă însă noi și toate celelalte națiuni nu vom întreprinde măsuri urgente în apărarea științei legale nu vom interzice excesele periculoase și iresponsabile. In ceea ce privește clonarea linia de delimitare dintre bine și rău este evidentă: noi trebuie să stimulăm realizării experimentelor echilibrate asupra animalelor și să interzicem clonarea ființelor umane.

Linia clară delimitării dintre experimentele științifice, juridice și atrăgătoare, pe de o parte, și manipulările periculoase și inumane – pe de altă parte, trece la frontiera lumii animale și a omului”.

În Marea Britanie clonarea este interzisă. în această privință există așa numitul „Human Fertilization and Embriologic Act”, primit în 1990. În acest act este menționat faptul că „realizarea comasării nucleelor celulare ale embrionului uman cu nucleul, scos din celula țesuturilor altui om, embrionului sau celulei stern, în stadia ulterioară ai dezvoltării sale este interzisă. în Marea Britanie există Direcția embriologică și reproducerii artificiale, fără acordul căruia este interzisă cercetarea în baza embrionului uman. Din punct de vedere legislativ, ar părea, că totul este stabilit. Insă apare un „dar” în legătură cu această întrebare.

Legea interzice clonarea ființei umane, dacă pentru aceasta se folosește celulele luate din țesuturile embrionului. Dar dacă clonator este un organism uman? În legea din 1992, despre aceasta nu este menționat nimic, chiar și nu este interzis. Cum atunci s-a admis astfel de eventualități. Să ne referim la baroneasa M. Uornoc, care încă din anii 80 în fruntea comisiei guvernamentale pe întrebările etice ale embriologiei (în 1984 comisia a publicat un raport, care după șase ani a stat la baza Human Fertilization and Embriologi Act). Răspunsul baronesei a constat în următoarele: „În acea perioadă noi n-am putut să prevedem, că va apărea posibilitatea tehnică pentru clonarea succesorilor din celulele organismului matur”. Acum, eventual, s-a configurat necesitatea interdicției oricăror forme de clone a ființelor umane.

În Franța, J. Chirac în luna mai declarat, că intenționează să propună la ședința Consiliului European și la întrunirea grupei celor opt state industrializate, interzicerea internațională a clonării ființei umane. El va continua să-i convingă, să insiste asupra interzicerii clonării ființelor umane la nivelul Organizației Națiunilor Unite. Calificând clonarea ființelor umane ca „un atac degradant asupra umanității”, J. Chirac deja se adresase către Parlamentul Republicii Franceze cu rugămintea de a interzice această procedură, propunerea lui Chirac nu se referă la cercetarea în domeniul clonării a embrionului uman.

În Germania, asociația germană de cercetări, de asemenea, a chemat la interzicerea absolută a clonării ființelor umane.

Chiar a primit această idee fără nici o rezervă. însă, s-a dat propunerea de a organiza un plebiscit, ca în baza rezultatelor primite de a adopta o hotărâre „înțeleaptă”. De a stabili dezvoltarea științei în baza votului… Deși, în principiu, în istoria omenirii astfel de precedente au existat.

În Federația Rusă la momentul actual cercetările în domeniul clonării ființei umane nu sunt desfășurate. în cadrul procesului de activitate cu materialul genetic uman, cercetătorii ruși se conduc după limitele juridice și etice. La aceste limite se referă interdicțiile Asociației Internaționale a Ginecologiei referitoare la clonarea embrionilor umani mai mare de două săptămâni, căpătarea himenelor ființă umană-animală, și activitatea privind crearea „ovulului artificial” pentru conceperea „bioxeroxului”, dacă aceasta nu este legată de interesele sănătății.

În iunie 1996, pentru prima dată în istoria Federației Ruse, Duma de Stat a primit o lege federală cu privire la „Reglementarea de stat a documentului activității ingineriei genetice”. El a fost semnat de Președintele Federației Ruse și a intrat în vigoare la 5 iulie 1996. Pentru reglementarea activității diferitor structuri, care asigură aplicarea în practicata Legii în cauză, este necesară detaliezarea: elaborarea unor reguli concret pentru siguranța procesului genetico-ingineresc, de asemenea și formarea unei structuri logico-informaționale, ce propune un acces multilateral la baza de date a securității. Este evidentă și formarea unui Comitet Național și comisiilor locale a biosecurității.

„Legea cu privire la reglementarea domeniului ingineriei genetice” interzice orice manipulare cu ființa umană. În timpul de față în Duma de stat se află spre examinare proiectul de lege, care confirmă drepturile fundamentale ale omului și realizarea garanțiilor. În cazul primei acestei legi, va fi legalizat dreptul femeilor atât la naștere, cât și posibilitatea de refuz de la acest drept; dreptul de a stabili intervalul nașterii copiilor, și de asemenea la aplicarea unor tehnologii adăugătoare, ajutătoare de reproducere ce ar avea un efect pozitiv la tratarea sterilității. Două din acestea, nașterea prin mama surogate și implantarea embrionului – sunt elemente conexe ale clonării. în Duma de stat, de asemenea se află proiectul de cod cu privire la bioetică și cercetărilor biomedicinale.

Oponenții ai clonării umane sunt și organizațiile religioase.

Poziția Bisericii Ortodoxe Ruse referitor la problemele clonării ființei umane încă nu este bine configurată. După părerea O. Всеволод, care se află în fruntea Secretariatului cu privire la relațiile dintre biserică și societatea Secțiunii relațiilor externe ale Patriarhului Moscovit, știința trebuie să se dezvolte, dar sub controlul societății și a statului. „Asigurarea omenirii cu produse alimentare, dezvoltarea gospodăririlor țărănești, sunt niște scopuri divine – spune el. – Dar, noi suntem datori să ținem minte în permanență faptul că, integritatea naturii, care este creația celui de Sus, trebuie să fie păstrată. în anumite condiții poate fi admisă clonarea animalelor și plantelor cât și a transplantului organelor. Dar omenirea trebuie să fie creată în faptul, că prin acțiunile sale nu va aduce daună sie, mediului înconjurător, nici generațiilor viitoare luate împreună. Atitudinea față de înmulțirea artificială și creșterea embrionilor umani în eprubetă, reprezentaților Bisericii Ortodoxe este cu foarte multe rezerve: „Totuși nașterea ființei umane – este voința Domnului – și de a face abuz cu această metodă nu face”.

În declarația Bisericii Ortodoxe din SUA din 11.03.1997, referitor la elaborările contemporane ale tehnologiilor clonării, se subliniază: „Reprezentanții Bisericii Ortodoxe sunt părtașii ideii sacralității ființelor umane, fiecare om este creat ca individualitate după „voința Domnului”. De aceea, majoritatea eticilor ortodocși insistă că toate formele eugeniei, inclusiv manipularea cu materialul genetic uman, nu în scopuri terapeutice în relațiile morale sunt incompatibile și sub pericol viața umană”. Acesta este unicul act al Bisericii Ortodoxe, care definește esența poziției față de clonarea ființei umane. Logica argumentelor, în acest caz, este bine configurată: societatea creștină este în alarmă de posibilitatea traficării relațiilor de necesitate a individului față de individ pe calea formării „rezervelor umane”, lipsa unei baze normative poate stimula tendința spre o oarecare „clasă superioară sau specie de oameni; orice formă al înmulțirii artificiale reprezintă un fundament tehnologic unor persoane deosebite (spre exemplu, homosexualii); logica gândirii ortodoxe puțin probabil va fi de acord cu concepția: „sufletul genetic nu este conceput”.

Vaticanul a declarat incompatibilitatea amestecului în procesul reproducerii și în materialul genetic al omului și al animalelor. Muftii ai Egiptului și capul Bisericii din Koeps a declarat, că astfel de tip al activității științifice este în contrazicere cu normele morale și legilor divine. După părerea muftia seinului Nash Farida, „clonarea ființelor umane este în contrazicere cu principiile fundamentale religioase”. „Dumnezeu ne-a creat perfecți, și este imposibil ca individul să intervină cu modificări în această creație, tentative de a repeta actul divin de creare." „Islamul și creștinismul – a subliniat episcopul Bisericii din Koeps – respinge ideea clonării ființei umane”.

După părerea lui R. Dochinz, „Clonarea poate fi o metodă bună dar poate fi și rea. In realitate ea cumulează ambele calități. Această întrebare nu trebuie să provoace o isterie reflectorii, trebuie să fie rezolvată calm și corespunzător situației sale. Avem nevoie de puține emoții și de mai multe idei.

Aspectul etic al problemei clonării ființei umane a stat la baza reglementării juridice acestui domeniu. Printre argumentele aduse în favoarea interzicerii definitive a clonării reproductive se subliniază:

Clonarea este o atingere adusă demnității umane, sacralității vieții, moralității, integrității și egalității;

Clonarea este o formă a eugeniei – ce constă în ameliorarea populațiilor umane prin măsuri genetice (alegerea părinților, sterilizarea, interzicerea de a procrea) folosită de rasiști și fasciști. Embrionul în acest caz este contaminat, fără drept de apel, lucruri ce tind spre căutarea omului superior, dar totodată eugenia poate apărea ca formă a unei selecții negative care apelează la reflecții etice. In același context, ideea că noile tehnologii reproductive și intervențiile pe embrioni oferă promisiunea unor copii perfecte, cu gene proiectate, al căror caracteristici genetice (sex, culoarea ochilor, a părului, particularități comportamentale) ar putea fi manipulate și chiar alese de părinți sau medici;

Se atentează asupra imprevizibilității genetice, care este o valoare pentru individ, fiind sursa libertății și unicității;

Prin utilizarea clonării nu s-ar ajunge decât la faptul că copilul este ales, dar nu „dăruit”. S-ar conduce la instrumentarea ființei umane de către altele care au creat-o pentru scopuri proprii. Ar fi comisă, astfel, o gravă eroare, ajungându-se la realizarea concepțiilor lui Kant, după care omul nu poate fi utilizat niciodată ca mijloc, ci trebuie întotdeauna de ținut cont că el este un scop în sine;

S-ar nega principiul autodeterminării sau autonomiei clonii;

Există riscul de ordin material (de exemplu, malformații) și psihologic (comportamentul imoral sau narcisian al clonii);

Din punct de vedere sociologic și juridic există incertitudini privind adopția clonii.

Multiple impact ale biotehnologiei asupra naturii omului și societății amenință să aducă atingere unor valori universale și definitorii pentru ființa umană. Neliniștea publicului larg este pe deplin justificată din punct de vedere psihologic, științific și moral. Există două posibilități: fie clonarea va dispărea, fie va deveni ceva comun, ceva cu influențe în viața de toate zilele ca și energia nucleară, de exemplu. Atât doar că clonarea, ca și energia nucleară, va trebui să ajungă la o suficientă maturitate și implicit control pentru a fi acceptată de oamenii de rând.

3.2. Opiniile pro și contra clonării

Între interdicția totală și un liberalism excesiv, calea de mijloc și anume reglementarea potrivit normelor etice, religioase, culturale și sociale ale fiecărei comunități în parte constituie o soluție reală.

Marea majoritate a societății este departe de o aprofundată cunoaștere a negativelor ce le poate provoca acest progres și numai un studiu aprofundat dă de înțeles urmarea lui. Faptul că pe tărâmurile noastre nu se atrage atenția la unele lucruri ce duc societatea în dezorientare nu este îmbucurător.

În literatura de specialitate, găsim următoarele argumente interzicerii clonării reproductive a ființei umane. Aceste argumente pot fi regrupate în șapte rubrici, fiecare din acestea se referă la fiecare aspect.

a) Fiecare dintre argumente face referite la noțiunile generale la accentuarea relațiilor specifice cu clonarea ce sunt explicate puțin: clonarea reproductivă atinge un aspect al demnității umane, condițiilor umanității, sacralității vieții umane, moralității, egalității.

b) O serie de argumente sunt de ordine biologică: clonarea reproductivă a ființei umane este un fundament al progresului genetic, care implică o diminuare a diversității genetice, vizând pentru fiecare „diversitatea etnică”. Afirmația că clonarea reproductivă este o formă a eugeniei este considerată de unii ca un argument biologic, de către alții ca un argument social.

c) Multe din argumente pot fi atribuite în categoria de determinism care caracterizează clonarea reproductivă a ființei umane: introducând reproducerea asexuată, se atenționează asupra „loteriei” genetice până la imprevizibilitate având o valoare intersecă pentru individ, fiind sursa libertății și unicității.

d) Imprevizibilitatea și unicitatea sunt considerate în permanență ca valori în sine, ca valori care contribuie la formarea bazelor identității indivizilor, care constituie el însuși o dimensiune esențială a demnității sale umane. Purtând prejudicii asupra acestei identități sau singularități (unicități) se pune accentul asupra ideilor de libertate, de egalitate și de fraternitate.

e) Utilizarea clonării reproductive a ființei umane pentru continuitate, copiii nu pot să-și pronunțe părerea doar numai să suporte consecințele alegerii făcute pentru dânșii. Ea duce la instrumentizarea înființării ființei umane (clonii) pentru alții care l-au procreat în propria finalitate. Prin însăși acest act „părinții” comit un lucru grav (aici ne referim la regulile eticii lui Kant) care preconiza că ființa umană nu poate niciodată să fie utilizată doar ca un mijloc, ce trebuie de luat în considerare un fapt că el în sine reprezintă o finalitate.

O importantă problemă este legată de statutul copilului născut prin clonare. Situația este destul de complicată referitor la mama surogat, în cazul când acestei persoane i se aduc suferințe privind apariția și dezvoltarea embrionului. Înainte de aceasta este încheiat între mama surogat și un cuplu (deseori este un cuplu steril) sau o persoană singură, un contract.

De ce fel de contract poate fi vorba? De un contract civil, cu titlu oneros? Este un contract de vânzare — cumpărare a copilului? De fapt contractul este nul de drept, deoarece Codul Civil al Republicii Moldova declară nulitatea contractelor care au ca obiect bunuri scoase din circuitul civil, iar viața face parte dintre acele „bunuri” ce nu pot fi negociate.

Este un contract de prestări de serviciu? Un contract de a purta un copil intrauterin, cu prețul uterului, o renunțare anticipată la drepturi prenatale? Greu de admis un contract de prestări de servicii, deoarece în cazul maternității de substituție, aceasta poate să nu să se finalizeze fără a exista posibilitatea de a impune respectarea sa. Nimeni nu poate obliga mama purtătoare de a remite copilul, ea poate oricând în timpul sarcinii, să-și modifice acordul, ea este mama legală atât cât ființa genetică este suplinită de gestație.

f) Pentru însuși clonul creat, această instrumentalizare, localizat în lipsa elementului aleatoriu, este o negare al autonomiei sale, autodeterminării sale. Această atenție asupra libertății este accentuată prin faptul de a cunoaște de copia unui altuia;

g) O cotitură a acestor argumente, care le împreunează pe toate implică că clonarea reproductivă a ființei umane constituie o valoare gravă a Driturilor Omului, și printre altele relevă probleme de ordin medical, psihologic și sociologic și care poate să se reflecte asupra clonii și anturajului său. În aceste trei domenii, primii cloni au fost în toate cazurile oamenii experimentați cu toate riscurile care se răsfrâng asupra lor:

1. Sunt riscuri medicale (de exemplu, malformațiile) care duc la complicitatea procedeelor și la numeroase incertitudini;

2. La nivelul psihologic, menționăm raporturile ce se formează între „părinți”, existând pericolul narcizmului și de fantezie (de exemplu, de imoralitate), de dificultate a dezvoltării relațiilor părinților până la aceea că unul din copii poate să se simtă copie – ce poate influența la formarea unei identității proprii dificile;

3. Sociologic și juridic, se referă spre exemplu la incertitudinii cu privire la filiație.

După Ilia Romin: „Unii politicieni propun realizarea unor măsuri de siguranță pentru evitarea unor primejdii legate de clonarea ființei umane, pe calea interdicției normative. Interesant este faptul că la o cercetare mai minuțioasă, nici o problemă deosebit de serioasă nu apare. In unele situații sunt posibile excese, ele pot fi evitate oare pe calea legală. Și nu există nimic, legat de clonarea ființei umane ca atare, care ar întemeia criminalitatea sa. Unicul argument contra, care rămâne la finele analizei – tehnologia clonării nu este până când perfectă. Însă acest argument este doar pentru cercetările viitoare dar nu pentru interdicție.

Cantitatea fantastică și absurdă a argumentelor contra clonării ființei umane este imensă. Aceasta demonstrează lipsa fundamentală a sesizării acestui concept de către publicul larg. În locul de ase contrapune temerilor, care rezultă din necunoștință, politicienilor le-ar fi util să elaboreze o imagine clară publicului referitor la conceptualizarea acestui domeniu.

Însă, până când această programă nu există, să analizăm argumente contra clonării ființei umane:

a). Primul argument contra este bazat pe faptul că, însuși ideea clonării nu este reală și „dezgustătoare”. Crearea încă a unei ființei umane cu același cod genetic încălca demnitatea umană și unitatea. Aceste argumente sunt ușor contestate prin existente prin ființa a 150 milioane de oameni, a căror cod genetic nu este unic. Este vorba despre gemenii identici, care apar la lumina zilei în mediu o dată la 67 de nașteri. Gemenii naturali sunt mai mult identici, decât gemenii cloni, și de aceea gemenii naturali au ca precizie aceiași vârstă, în timp ce gemenii cloni și clonatorul ADN-ului vor avea diferență de vârstă de zeci de ani. Sunt oare „dezgustători” gemenii sau triplații? Oare încalcă gemenii demnitatea umană?

Chiar dacă unii găsesc ideea clonării „dezgustătoare”, acesta nu este motiv pentru interdicție. Căci în lume sunt permise o mulțime de activități pe care omenirea le găsește „dezgustătoare”. Spre exemplu, mulți consideră „dezgustătoare” cerceii în nas sau operații de schimb al genului.

Este dominantă ideea că, infracțiunea fără de victimă nu poate fi considerată infracțiune. Atunci, care ar fi victimă în cazul clonării ființei umane?

Este greu de imaginat, că clonii se vor considera victime, doar din simplu motiv, că au un cod genetic identic cu al cuiva. Căci cu milioane de gemeni identici, acest fapt nu se produce! De asemenea, este foarte greu de imaginat cum societatea ar suferi de pe urma clonării ființelor umane. Dimpotrivă, clonul trebuie să gândească despre sine ca cineva deosebit, și cu atât mai mult dacă este clonul unei personalități distincte. Ei au prioritatea ce constă în aceea că de la bun început al ființei sale va cunoaște în ce domeniu are calități mai dezvoltate.

b) Clonarea ar reduce diversitatea genetică, determinând stimularea slăbiciunii față de boli și epidemii.

Această poziție este bazată pe netemeinicia extremală al extrapolației. Pe globul pământesc locuiesc mai mult de 5 miliarde oameni. Este evident că clonarea oamenilor se va realiza în proporții limitate din cauza prețului mare al procedurii (în SUA este deja stabilit prețul procedurii – 200 mii dolari americani). În afară de aceasta, majoritatea femeilor nu vor dori să fie mame al gemenilor cloni. Vor curge zeci de ani, când cantitatea totală a clonilor va atinge măcar un milion de oameni pe tot globul pământesc. În suprapunerea procentuală aceasta ar reprezenta o parte microscupulară comparativ cu numărul total și nu va influența asupra diversității genetice al oamenilor. Însă dacă în viitorul îndepărtat clonarea ființelor umane va fi larg răspîndită, atunci unele limite aduse în acest sens ar fi întemeiate;

c) Aceasta poate aduce la crearea monștrilor și bestiilor.

Clonarea ființei umane nu este la fel ca și ingineria genetică. La clonare ADN-ul se copiază, în rezultatul căruia apare o ființă umană – un geamăn identic al ființei umane deja existente și, corespunzător, nu un monstru sau o bestie. Ingineria genetică subînțelege modofocarea ADN-ului omenesc în rezultatul căruia poate să apară un om, care nu seamănă cu nici unul, deja existent. Prezumtiv, aceasta ar duce la apariția unor ființe umane deosebite, chiar și a unor monștri. Ingineria genetică, având un potențial pozitiv, în realitate este o acțiune de un risc sporit, și trebuie să fie realizată doar în scopuri deosebite și sub un control minuțios. Clonarea însă este nepericuloasă și banală comparativ cu ingineria genetică. Dacă sunt anumite temeri la clonarea ființei umane, atunci ingineria genetică este cu mult mai periculoasă.

d) Tehnologia nu este perfectă și poate duce la moartea embrionului. Nici o sferă al activității umane nu este asigurată de o moarte întâmplătoare. Clonarea omului nu este excepție. La momentul actual, clonarea animalelor se află la stadiul experimental și procentajul reușitelor până când nu este bun.

Reieșind din experimentele sistematice asupra animalelor putem deduce că procedura clonării va fi perfecționată până la acea calitate, când riscul morții copilului va fi aceeași ca și în cazul nașterilor „tradiționale”;

e) Milionarii se vor clona pe sine doar pentru a primi organe pentru transplant. Clonul – „este o ființă umană” – într-o societate liberă nimeni nu poate fi impus de a da unul din organele sale. De asemenea, nici sub o formă, nu poate fi omorâtă o persoană, pentru a primi un organ în scopul transplantului. Deja există interdicție legală care stabilește astfel de limite. Multe legi sunt viitoare anexe al tehnologiei clonării și se referă la sfera transplantării organelor, pielii pentru victimele incendiilor,accidentelor etc. În aceste cazuri n-ar fi nevoie de clonarea întregului organism uman, doar aplicarea aceleiași tehnologii transferului nucleului celulei pentru primirea noilor țesuturi sau organelor în scopuri medicale.

Folosirea unei game mult mai largi de metode diagnostice și tratament ar putea duce la obținerea unui număr mult mai mare de succese în medicină. Descoperirile făcute în ultimul timp în genetica clinică, este o dovadă, deoarece ele au adus noi perspective asupra bolilor genetice. Există tentația practicării unor noi teste genetice pe embrionii umani. În acest mod fiind atestată integritatea embrionilor, oare nu este mai bine să prevenim dezvoltarea unui făt anormal decât să ne aflăm mai târziu în imposibilitatea de a face ceva?

Argumentele în favoarea clonării reproductive a ființei umane sunt:

1. Prin recurgerea la clonarea reproductivă se pune accent pe libertățile individuale luate în general și a dreptului de procreare în special și nu poate fi interzisă din considerente că efectele sale negative s-ar putea manifesta;

2. Cercetările realizate în domeniul clonării reproductive umane scoate la iveală libertatea cercetării științifice;

3. Introducerea clonării reproductive umane nu constituie decât o etapă suplimentară în procesul început deja prin conceperea și fecundarea în vitro (FIV), și care constă în ruptura posibilă a legăturilor naturale și tradiționale între tatăl genetic, tatăl social, mama genetică, mama uterină și mama socială;

4. Clonarea ar putea ajuta la reamplasarea copilului decedat în familia sa;

5. Clonarea unei personalități dotate cu caracteristici particulare „valabile”, poate da locul unei personalități, diferite, dar egal predispus la o înflorire pentru el însuși și pentru societate;

6. Într-un anumit număr de culturi, clonarea reproductivă a ființei umane este considerată ca un mijloc pentru transmiterea succesiunii familiale în caz de sterilitate;

7. Până a fi vorba de argumentele pe care le-am propus, și de asemenea nefiind vorba strict de clonarea reproductivă, trebuie de menționat de asemenea că în anumite texte, propunem de „a produce” embrione și de asemenea feți până la un stadiu mult mai avansat, în fine de a dispune de organe în vederea transplantării ulterioare care n-ar pune accentul pe anumite probleme imunologice.

T.I. Kușcoveț și B.G. Iudin de asemenea accentuează două poziții cu referire la clonarea ființei umane:

1. Prima poziție este susținută de părtașii care consideră că nici o limitare clonării nu este necesară. Astfel, aceștia sunt reprezentanții societății științifice și politicienii, care tind să demonstreze propria „superioritate”. Care ar fi motivele – fie libertatea cercetărilor științifice, interes comercial, goana după „difidentele politice” – n-ar sta după ce stă poziție – trebuie de luat în considerație, că perspectiva clonării ființei umane atinge nu numai viitorul unor persoane luate în parte, dar și întreaga omenire, ceea ce semnifică că hotărârea trebuie să se ia la un nivel maximal înalt.

Printre altele, într-un mod curios aproape sînt și părerile celor, care deși e pronunță categoric împotriva clonării, dar sub influența imperativului tehnologic sceptic apreciază posibilitatea societății de a controla mersul evenimentelor, și din aceste motive consideră ineficace orice încercare de reglementare;

2. În ce privește poziția a doua, atunci, strict vorbind, aplicarea succesivă a acesteia ar duce la încetarea a multor și multor cercetări biologice și practic a tuturor lucrărilor în domeniul ingineriei genetice, deoarece rezultatele acestora dacă nu direct, atunci nemijlocit stimulează dezvoltarea și promovarea metodei clonării.

Dar cum primesc oamenii de rând, metoda clonării reproductive a ființei umane? În baza unui recensământ, petrecut în SUA, 87% din americani consideră, că clonarea ființei umane trebuie să fie pusă în afara legii.

În Federația Rusă, în luna mai 1997, Institutul de analiză sociologică a petrecut un recensământ național, în care au participat aproximativ 1600 de reporteri. In fața acestora a fost pusă sarcina de a pune întrebarea: „După cum cunoașteți, învățaților din Scoția le-au reușit să creeze oița „Dolly”, care a fost copia identică altei oi. Nu este exclus, ca în viitorul apropiat învățații vor reuși să creeze copia identică a oamenilor. Cu care păreri veți fi de acord?

Au fost propuse următoarele variante de răspunsuri:

– Aceasta este inadmisibil, deoarece fiecare ființă umană – este creația lui Dumnezeu – 29%;

– Este inadmisibil, deoarece poate duce la crearea intenționată a ființelor umane „superioare și inferioare” – 14%;

– Este inadmisibil, deoarece poate aduce la stabilirea continuă a legăturilor de familie, distrugerea relațiilor sociale – 5%;

– Este inadmisibil doar pentru scopuri medicinale, spre exemplu, în caz de sterilitate – 18%;

– Este inadmisibil, deoarece va apărea posibilitatea stimulării cantității ființelor umane cu un coeficient intelectual ridicat – 4%;

– Este inadmisibil, dacă fiecare va avea posibilitatea de a dispune de o copie a sa – 1%;

– Împotrivă, deoarece este incomod de a cunoaște, că alături este în ființă o copie a ta – 3,5%;

– Alte opinii „pro” și „contra” fără argumentare – 4%;

– Alte argumente „pentru” și „pentru” – 0,5%;

– S-au abținut de la răspuns – 19%.

În așa fel, în Federația Rusă majoritatea (55,5%) – însă comparativ simțitor, ca în SUA – consideră imposibilă clonarea ființei umane, însă numai 24% cu două ori mai puțin, consideră că în anumite situații ar fi admisibilă clonarea ființei umane.

Este necesar de menționat că comparativ mulți – aproximativ a cincia parte din cei interpelați – s-au retras de a răspunde. Cu anumite rezerve luând în considerație, că în special majoritatea informației referitoare la esența întrebării a fost cuprinsă în formularea întreirii poate fi considerat în mod indirect, indicele informatizării maxime, cât și interesul deosebit al populației față de tema clonării ființei umane.

Încă de la începutul anilor ‘80 Rifkin a anticipat efectele tehnologiei genetice și-a început să tragă semnele de alarmă.

Din acel moment, el și fundația lui au dus o luptă împotrivă realizării de noi ființe umane prin ingineria genetică și a finalității cercetării genetice. Atenția lui s-a focalizat pe abuzurile și pericolele sociale, care ar putea rezulta din cercetările medicale și aplicațiilor, dar și pe nevoia noastră de a accepta moartea și limitele tehnologice. Ecologiștii s-au lansat în demersuri care afirmau că tehnologia servește rasismul, imperalismul, șomajul structural, statul autoritar și dominarea științifică.

Cei care au acceptat ideea modificării naturii umane și diversificării rapide a speciilor, au stabilit o nouă filozofică, politică și morală pentru secolul XXI, un sistem numit „post-umanism”, care susțin relațiile interumane, transplantul de organe sau chimioterapia prin clonaj. Din păcate, majoritatea post umaniștilor sunt „partizani” ai libertății absolute și anarhiștii ce nu răspund la întrebării privind modul în care inegalitatea socială ce se va urma prin tehnologi genetică, va fi controlată.

Glover, unul dintre ei, este de părerea că „tehnologia genetică poate fi controlată și poate deveniun lucru bun, decît unul rău. Deși îngrijorările eficace și ecologice sînt bine fondate, ele pot fi însă rezolvate. Se înțelege că este nevoie de un control democratic în limitele sociale, dar ar fi o gravă greșeală stoparea ingineriei genetice”.

Hughes este de părerea că „actele sunt etice când duc la bunăstarea și/sau fericirea mai multor persoane, care probabil va putea să ofere oamenilor viață mai sănătoasă , mai lungă, cu multe posibilități de alegere și cu mari îndepliniri.

Utilitatea este un scop etic, prin care se na ține un control direct al capului. In viitor, presupun ei, că organele noastre de simț ar putea fi modificate prin ingineria genetică, pentru a percepe o gamă mai largă de sunete sau imagini, mințile noastre vor permite să gândim mult mai profund și mai intens.

Clonarea va produce îmbunătățirea genomului, va fi o cale de duplicare a genomului cu toate imperfecțiunile sale. Va permite unor grupuri de „persoane” să devină din în ce mai buni, depășind valorile normale.

Așadar, clonarea poate oferi longevitatea organismelor clonate prin tehnici ce acționează asupra telomerilor (capete de cromozomi). Există însă și scopuri bizare în acest context, cum ar, fi o încercare de clonare a mirajului vieții veșnice pe măsură ce se apropie bătrânețea.

Tehnica ar putea fi folosită pentru a produce animale care vor secreta substanțe valoroase în laptele lor, utilizată la tratarea bolilor genetice prin reprogamarea celulelor ce generează celule pancreatice pentru diabetici, respectiv neuroni pentru bolnavi de „Parkinson”.

Clonarea și expresia unor gene normale în microorganisme sau animale trangenice pot fi produse farmaceutic, producția de anticorpi total sau parțial „umanizați”, producția de vaccinare modificate genetic.

Clonarea generează cantități mari de proteine recombinate și poate constitui singura modalitate de obținere a produsului terapeutic.

Referindu-ne la varianta clonării unor personalități ale științei sau istorice, folosindu-se mostre de ADN recoltate din fire de păr, unii medici susțin că acest lucru este imposibil. „Pentru realizarea clonării este nevoie de un clonator viu, de un material biologic viu”, sînt de părerea specialiștilor care mai cred că materialul genetic mort este supus unui proces de degradare.

Noul organism va avea un plan genetic propriu și se va deosebi de clonator. Caracteristicele noii personalități – abilități, inteligența etc. – vor fi influențate, la fel ca în cazul oricărui copil, de condițiile de mediu, educație sau transformările hormonale proprii”.

Criticii însă argumentează că o societate care permite oamenilor să se cloneze sprijină prin aceasta cele mai narcise motive de a avea copii, ori a se perpetua prin multiplicarea unui singur genetic.

Winner nu se arată ca un susținător absolut al progresului tehnologic. El spune că „unele tehnologii sunt atât de periculoase încât nici o reglementare socială nu le-ar reduce riscul. Dacă suntem convinși că tehnologia genetică, asemeni tehnologiei armei nucleare nu are calități compensatorii ci doar mari riscuri, atunci ar trebui complet interzisă.

Dar principalele beneficii al tehnologiei genetice depășesc riscurile inițiate. Ca urmare, majoritatea oamenilor sunt de acord cu poziția susținută criticată, poziție ce reflectă optimismul suspicios.

Medicii nutresc speranța că multe boli vor putea fi vindecate în urma eventualelor implanturi, se estimează că în viitor organele umane vor fi cultivate în afara corpului, iar oamenii vor fi capabili să-și cloneze organele pentru transplante personale.

Astfel, prin clonarea transplantelor organelor poate deveni o soluție de succes, eliminându-se astfel careva din organe potrivite, contribuind la tratament. Deși xenotransplantul (transplantarea de organe) este o soluție a acestei crize, el poate duce deseori la respingerea de către organismul beneficiarului a organului transplantat.

De ce pericol e amenințată omenirea dacă ea se va înmulți în acest fel? în primul rând ne putem imagina că din punct de vedere biologic ea va deveni destul de omogenă, va fi compusă dintr-un număr mic de cloni în comparație cu numărul infinit de individualități care apar în urma valabilității combinative de înmulțire sexuală a oamenilor. Aceste experiențe vin în contradicție cu procesul natural al evoluției, ele diferențiază oamenii de varietatea biologică. Oamenii identici din punct de vedere genetic vor suferi de aceleași boli, vor fi sensibili la același tip de agenți patogeni iar un singur virus ar extermina într-o singură oră populația de pe o zonă întinsă din cauza unei epidemii, pentru că pot avea aceleași efecte de imunitate.

Nici experimentele de până acum pe mai multe specii nu sunt înconjurătoare. Majoritatea sarcinilor nu au putut fi duse până la capăt. Cea mai mare parte a clonilor au murit,fiind pusă în pericol viața mamei.

În unele cazuri, clona crește anormal de mare, amenințând să rupă pereții uterului, care, în plus, se umflă datorită lichidului amiatic. Numărul avorturilor spontane este foarte ridicat și atunci, ce se va întîmpla cu specia umană dacă se vor efectua astfel de încercări? Procesul clonării este asociat cu un grup de încordări emoționale și psihologice. Pe de altă parte pentru majoritatea cuplurilor clonarea ar reprezenta ultima speranță de a avea copii, după o îndelungată și dificilă perioadă de investigații și tratamente pentru infertilitate, iar pe de altă parte metoda nu poate garanta succesul ei.

Clonarea ar putea fi folosită pentru a crea „omul perfect” sau un om cu o putere fizică deosebită, cu inteligență subnormală, o supra clonă genetică.

De fapt, clonarea,împiedică și evoluția prin selecția naturală, ceea ce poate duce la malformații genetice, astfel încât poate înlătura comportamentul sexual normal ca mod de reproducere.

Clonarea este un procedeu scump, necesitând o sumă mare de bani și un grad sporit de instruire biologică, la fel ea ar putea duce la apariția unor persoane fără drepturi sociale („robo” ai persoanei clonate) sau chiar a unor armate de mercenari supuse ordinului unui tiran.

Cea mai arzătoare întrebare este dacă, prin clonarea fizică a unei persoane, se va clona și psihicul ei, necesar de a obține o adevărată clonă și totuși mediul, dezvoltarea sa nu poate fi egală cu cea a persoanei clonate ceea ce determină o deosebire între aceștia, sau chiar de la naștere s-a constat că 85% din genele clonului sunt transmise de clonatori iar 15% de la mama putătoare. Ca o clonă să fie absolut identică cu originalul, ar trebui să se poată transfera memoria, inclusiv personalitatea respectivului individ, iar pentru moment (cel puțin, în următorii zece ani) nu se pune problema unui asemenea lucru. Mai ales că nu se cunoaște nimic cum ar interacționa, cum s-ar comporta o clonă umană, dacă a ajuns la maturitate în relațiile cu celelalte ființe umane.

În apărarea părerii pro clonare R. Dichinz menționează că „clonarea provine în pofida întâmplărilor în permanență; nu deosebit, dar destul de des, ca noi să cunoaștem toate exemplele sale. Gemenii cu aceleași gene – sunt niște cloni adevărați, cu același cod genetic. Din aceste considerente nouă descoperire, de proveniență din Edinburg, nu poate corespunzător să scoată la iveală toate bazele morale și etice. Trebuie să conștientizăm că clonarea ființei umane, pune în realitate unele întrebați dificile. Să presupunem, că societatea a hotărât să pună clonarea umană în afara legii, pentru cei care sunt în stare să-și permită astfel de posibilitate.

Un grup de savanți au elaborat o Declarație prin care sunt menționate următoarele: „Noi, subsemnații, salutăm mesajul realizărilor distincte în domeniul clonării animalelor superioare. Pe parcursul secolului precedent, științele fizice, biologice și științifice cu privire la comportament simțitor au dezvoltat posibilitățile ființei umane. In cazul în care noile tehnologii determinau apariția unor întrebări etice argumentate, societatea omenească demonstra întrutotul predispunerea de a confrunta aceste probleme în mod deschis și de a căuta astfel de soluții, care ar fi satisfăcătoare pentru utilitatea tuturora.

Clonarea animalelor superioare, în realitate, pune unele probleme etice. Din aceste considerente este necesar de elaborat unele directive corespunzătoare, care ar permite evitarea abuzurilor, în același timp permițând accesul maximal al avantajelor clonării. Aceste directive trebuie să ia în considerație cât mai mult autonomia și alegerea fiecărui om în parte. De asemenea este necesar de a întreprinde măsuri, pentru păstrarea libertății și inviolabilității cercetărilor științifice.

Nimeni, deocamdată, nu a demonstrat iscusința clonării umane. Însă posibilitatea „in proprio”, faptului că realizările contemporane actuale pot deschide calea spre clonare, a determinat un șir de proteste.

Noi, cu anumite rezerve evidențiem larg răspândite apelurile de a opri, de a nu finasa sau a întrerupe cercetările în domeniul clonării, care provin din așa izvoare diverse, ca fostul Președinte SUA – Bill Clinton, Președintele Franței – Jacques Chirac, fostul prim-ministru al Marii Britanii – Sir John Major și reprezentantul Vaticanului.

Credem în faptul că, Gândirea – este cea mai puternică armă pentru soluționarea diverselor probleme, cu care se confruntă omenirea. Criticii argumentează ideea contra clonării ca mențiunea paralelei mitului despre „Icar” și „Franchenstein” a lui Mary Shelly, preîntâmpinarea despre consecințele teribile în cazul, dacă cercetătorii vor încerca să atenteze la întrebările, răspuns la care „ființei umane să cunoască nu-i dat”.

După critica destul de fructuoasă,posibil, se ascunde posibilitatea, ca clonarea ființei umane pune accentul pe probleme moral aprofundate, decât cele, care ar proveni în legătură cu realizările științifice și tehnice.

Care probleme morale poate determina clonarea ființelor umane? Unele religii propovăduiesc, ca ființele umane sunt fundamental diferite de altele – că puterea divină a înzestrat oamenii cu suflete nemuritoare, atribuindu-le acestora o valoare incompatibilă cu valoarea altor ființe vii. Este confirmat faptul, că natura ființei uman este unică și sfântă.

Realizările științifice, care dau posibilitatea dea schimba această „natură” întâmpină proteste bine pronunțate.

Care n-ar fi rădăcinile aprofundate dogmatice ale acestor idei, ne întrebăm, dacă aceștia sunt determinabile la hotărârea întrebării dacă ființele umane vor avea posibilitatea de a dispune de beneficiile noii biotehnologii. Cât poate fi judecat din punct de vedere ai gândirii, specia Homo Sapiens aparține speciei animalelor. Capacitățile ființei umane, după cum se prezintă, doar din punct de vedere al categoriei, dar nu calitativ se deosebește de capacitățile animalelor superioare. Bogăția spiritului, senzațiilor și speranțelor umane, probabil, apar din procesele electrochimice în crier, dar nu dintr-un suflet nematerial, modalitatea de acțiune al căruia nu poate fi depistată de nici un aparataj. De aceea, dezbaterile actuale referitoare la clonare pun în atenție următoarea întrebare; oare în realitate părtașii care apără argumentele supranaturale și religioase dispun de o calificare corespunzătoare pentru participarea în astfel de dezbateri? In mod firesc, fiecare are dreptul de a fi ascultat. Dar considerăm, există pericolul real de stopare a cercetărilor, care aduc multe beneficii materiale, în mod exclusiv din cauza conflictului cu diversitatea credințelor și religiilor în care crede ființa umană.

Este necesar de înțeles, că astfel de poziții religioase au apărut în legătură cu otopsia oamenilor decedați, anesteziei etc. fiecare din aceste performanțe au adus avantaje deosebite. Această privire la natura umană, care își găsește rădăcinii în trecutul mitologic al umanității, nu trebuie să fie criteriul nostru de bază la primirea unor hotărâri în domeniul clonării.

Nu este negat faptul că realizarea viitoare în domeniul clonării țesuturilor umane și chiar a ființelor umane vor crea dificultăți morale, care va putea coorclona conștiința umană. Probleme morale, determinate prin tema clonării, nu sunt mai deosebite sau aprofundate decât cele cu care omenirea deja s-a confruntat în legătură cu astfel de tehnologii, cum ar fi energia nucleară, ADN-ul recombinat sau modelarea computerizată. Ele sunt doar niște noutăți.

Istoric, alegerea ludiților, care tindeau de a întoarce cursul istoriei invers și de a limita sau interzice aplicarea tehnologiilor deja existente nu a fost niciodată realistă și nici productivă. Avantajele potențiale ale clonării, posibil, sunt atât de deosebite, încât ar fi o tragedie, dacă dubiile tehnologice arhaice, ne-ar determina ca și pe ludiți s-o ignorăm. Din aceste considerente, implorăm, la consecutiva și responsabila dezvoltare a tehnologii clonării și susținerea celei mai răspândite garanții, a cărei oportunități tradiționale și obscure nu va deveni un obstacol inutil în calea realizărilor cercetărilor științifice”.

3.3. Reglementări internaționale în domeniul clonării

Organizația Națiunilor Unite, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Comisia Europeană etc. au chemat statele membre să interzică crearea ființelor identice prin clonare sau oricare alte metode prin oricare metode; astfel, în acest scop fiind adoptate următoarele instrumente internaționale normative:

– Rezoluția Organizației Mondiale a Sănătății despre Clonaj în reproducerea umană – Raportul directorului general al OMS Hirishi Nakejim – Clonarea, tehnologiile biomedicale și rolul normativ al OMS din 14.05.97;

– Extras din comunicatul final al Summitului din Denver despre clonajul uman din 26 iunie 1997;

– Delarați secretaruli general al CE din 25 februarie 1997;

– Atitudinea Comisiei Știință și Tehnologie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 11 martie 1997;

– Rezoluția Parlamentului Europei despre clonaj din 12 martie 1997;

– Avizul grupei de consilieri pentru etica biotehnologia de pe lângă Comisia Europeană: aspecte etice ale tehnice de clonaj din 28 mai 1997;

– Avizul Nr. 202 din 1997, al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei priind proiectul de protocol adițional Omului și a Biomedicinii referitoare la interzicerea clonării ființelor umane.

Deci, din punct de vedere internațional, primele reglementări încep cu 11 noiembrie 1997 în cadrul UNESCO când, la cea de-a 29-a Conferință Generală de , a fost adoptată „Declarația universală privind specia umană și drepturile omului. Cadrul acesteia consacră limitele și pericolul unor cercetări asupra speciei umane în ce privește crearea unor ființe umane.

Parlamentul European adoptă la 15 ianuarie 1998 o rezoluție privind interzicerea clonării, prin care invită statele membre ale UE să elaboreze o legislație internă care prihibă orice faptă de clonare pe teritoriul lor. Din considerentul că recomandările respective nu au caracter obligatoriu, Consiliul Europei a purces la o veritabilă unificare normativă semnată la 12 ianuarie 1998 – Protocolul adițional privind drepturile omului și biomedicina. Protocolul intră în vigoare la 01.03.2001 fiind semnat de statele ca Franța, Luxemburg, Olanda, Danemarca, Suedia, Finlanda, Portugalia, Spania, Italia, Grecia, Norvegia.

Notând că diversiunea embrionară se poate produce în mod natural și să dea loc uneori nașterii gemenilor identici, precum și luând în considerație faptul că crearea deliberată a ființelor umane este contrară demnității umane, art.13 1 Convenției stipulează că o intenție având drept scop de a modifica specia umană, nu poate fi interprinsă decât din rațiuni de prevenire, de diagnosticare sau terapeutic și doar dacă ea nu are scopul de a introduce o modificare în specia descendenților. Protocolul incriminează și tentativa de producere artificială a ființelor umane genetic identice. Protocolul însă nu interzice clonarea celulelor și țesuturilor.

Totodată, Comitetul de Drept al Adunării Generale ale ONU a blocat procedura de interzicere a oricăror cercetări științifice legate de clonarea omului.

Majoritatea membrilor Comitetului au susținut propunerea Iranului de amânare a adoptării chestiunii în cauză pe o perioadă de doi ani.

Protocolul adițional al Convenției asupra drepturilor omului și biomedicinei cu privire la interzicerea clonării ființelor umane dezvoltă anumite dispoziții al Convenției asupra drepturilor omului și biomedicinei, în special art.l dispune că Părțile protejează ființa umană în demnitatea sa și identitatea s și garantează fiecăruia, fără discriminare, respectarea integrității sale și altor drepturi și libertăți fundamentale în legătură cu rezultatele cercetărilor utilizate în biologie și medicină; articolul care stipulează că o intervenție care are drept obiectiv modificarea genomului uman nu poate fi întreprinsă din rațiuni preventive,diagnostice sau terapeutice, și desigur dacă ea nu va putea introduce o modificare în genomul descendenților;articolul 18.1 care asigură protecția embrionului „in vitro” în cadrul cercetărilor și articolul 18.2 care interzice crearea embrionilor la sfârșitul cercetărilor.

Clonarea celulelor și a țesuturilor este modalitatea considerată ca o tehnologie biomedicală precisă și etnic acceptabilă. Totuși. Punctele de vedere diferă în ce privește acceptabilitatea etnică a clonării celulelor indiferent de originea embrionară. Câteva din atitudinile în ce privește aceste tehnologii de clonare, normele enunțate în Convenție constituie bariere bine definite contra uzajului impropriu de embrioni umani, protecția lor adecvată fiind garantată și crearea lor la finele cercetărilor fiind interzisă prin articolul 18 al Convenției. S-a convenit, atunci, de a distinge trei situații: clonarea celulelor în calitate de tehnologice, utilizarea celulelor embrionare în tehnologiile clonării și clonarea ființelor umane de rând, ca exemplu, tehnologiile de divizare embrionară sau de transfer a nucleului. Dacă prima situație este acceptabilă întrutotul din punct de vedere etnic, a doua trebuie să fie examinată în rotocolul cu privire la protecția embrionilor. Consecințele situației a treia, anume interzicerea clonării ființelor umane, relevă un câmp de aplicare a prezentului Protocol.

Deliberarea clonării ființelor umane este o amenințare pentru identitatea ființei umane, căci suprimă protecția indispensabilă contra predeterminării constituirii genetice de-o ființă umană de către o terță persoană. Din alte considerente etice militante în favoarea interzicerii clonării ființelor umane sunt fondate pe demnitatea omului, amenințată prin instrumentalizarea domeniului clonării umane artificiale. De asemenea, pentru viitor, putem teoretic să avem în vedere o situație care ar exclude în ansamblu instrumentalizarea descendenților oamenilor clonați artificial, ceea ce nu poate fi considerată ca un argument pentru justificarea clonării ființelor umane pe plan etic. Fiind dotat cu o recombinare genetică naturală, este de asemenea oferit ființei umane o mai mare libertate cu o structură sau compoziție genetică predeterminată, și este în interesul fiecăruia dea conserva caracterul esențial aleatoriu al compoziției propriilor gene.

Prezentul Protocol nu ia poziția științifică cu privire la admisibilitatea clonării celulelor și țesuturilor la finele cercetărilor abuzând de aplicările medicale. Putem spune în același timp că clonarea în calitate de tehnologie este un mijloc important de dezvoltare a medicinii, în special pentru dezvoltarea noilor terapii. Dispozițiile prezentului Protocol nu trebuie să fie interpretate ca o interdicție a tehnologiilor clonării în biologia celulară.

Totuși, Protocolul conține bariere precise contra tentativelor de producere artificială a ființelor umane genetic identice. Nu se vizează stimularea hormonală în ce privește obiectivul de a trata infertilitatea femeii și susceptibil de a aduce la apariția gemănărilor. Se limitează explicarea identității genetice acelor care în ansamblul genelor nucleare, ce semnifică că orice intervenție, care este realizată prin divizarea embrionară sau prin tehnologiile transferului nucleului, pentru crearea unei ființe umane genetic identic a unei alte ființe umane, vie sau moarte este interzisă.

În conformitate cu intervențiile urmărite în prevederile Convenției asupra drepturilor omului și biomedicină, s-a convenit de a lăsa dreptului intern grija de a acorda preciziile pertinente când semnificația expresiei „ființă umană”, efectelor aplicării de prezentul Protocol.

Cuvântul „nuclear” semnifică că însăși genele nucleului – și nu genele mitoșondriace – sunt luate în considerație în ce privește identitatea, rațiunea pentru care interdicția clonării ființelor umane acoperă în mod egal fiecare metodă de transfer a nucleului intenționând crearea ființelor umane identice. Expresia „ansamblul genelor nucleare” ia în considerație faptul că în cursul dezvoltării anumitor gene pot determina unale mutații somatice. Astfel, gemenii monozigoți rezultați intr-un singur ou fecundat sînt în comun gene nucleare, dar nu pot identici la 100% în ce privește toate genele sale. Este important de subliniat că Protocolul nu atenționează în nici un fel o oarecare discriminare în ce privește gemenii monozigoți naturali.

Prezentul Protocol este o importantă etapă în elaborarea dispozițiilor etice și juridice bine definite în domeniul medicinii reproductive.

Acomodându-se dispozițiile articolelor – 1,13,14 și 18 al Convenției se consacră importanța principiilor, bazelor etice ai dezvoltării biologiei și a medicinii în acest domeniu, nu însăși la etapa actuală dar de asemenea în viitorul apropiat.

În materie de clonare a ființei umane interes prezintă și Avizul nr. 202 din 1997 al proiectului Protocolului adițional al Convenției asupra drepturilor omului și biomedicină, privind interzicerea clonării ființelor umane.

Adunarea Generală cheamă prin Recomandarea sa Nr. 1046 din 1986 relativă la utilizarea embrionilor și fraților umani la finalități diagnostice, terapeutice, științifice, industriale și comerciale, în care guvernele Statelor membre ale Consiliului Europei sunt invitate. Această recomandare este confirmată prin articolul 20 al Raportului asupra procreării omului artificial stabilită prin vechiul Comitet ad-hoc de experți cu privire la progresele științelor biomedicale (CAHBI, 1989), a termenilor, cărora „utilizarea tehnologiilor procreării artificiale în scopul creării ființelor umane identice prin clonare sau prin orice metodă trebuie să fie interzisă”.

Ea notează, potrivit articolului 13 al Convenției asupra drepturilor omului și biomedicină (Intervenția asupra genomului uman); acest articol interzice orice manieră implicată ai clonării ființelor umane.

Luând în considerație toate aceste aspecte ale problemei în cauză, Adunarea Generală recomandă Comitetului de Miniștri:

– De a adopta urgent proiectul protocolului adițional al Convenției asupra drepturilor omului și biomedicinei relative cu privire la interzicerea clonării ființelor umane;

– De a invita toate statele care până când n-au semnat Convenția și de a crea toate condițiile pentru semnarea protocolului adițional cu privire la interzicerea clonării ființelor umane;

– De a transmite pentru avizare Adunării Parlamentare noi proiecte de protocoale adiționale pe măsura posibilității de a avea un punct de reper;

– De a invita guvernele Statelor membre și observatorii, în aplicarea dispozițiilor proiectului protocolului adițional relativ privind interzicerea clonării ființelor umane, de a stabili și de a marca deschiderea unei legislații interzicând orice intervenție destinată creării unei ființe umane genetic identice cu o altă ființă umană, vie sau moartă (expresie semnificativă) și de a prevedea sancțiuni penale grave în caz de violare ai acestei interdicții. În același timp, părțile trebuie să garanteze protecția unei ființe umane rezultate din intervenții genetice, de asemenea dacă aceștia sunt interzise potrivit Protocolului adițional al Convenției asupra drepturilor omului și biomedicină;

– De a cere Adunării Generale al ONU de a adopta dispozițiile care ar interzice explicit interzicerea clonării ființelor umane în toată lumea, în spiritul Protocolului adițional stabilit de Consiliul Europei în acesta materie;

– De a încuraja statele membre de a ameliora și de a ocroti informația și educația cercetărilor biotehnologice considerând ființele umane în vederea întăririi susținerii publicului în favoarea principiilor conținute în Convenția asupra drepturilor omului și biomedicinei și protocoalele sale adiționale;

– De a întări activitatea secretariatului cu privire drepturilor omului și biomedicină și asupra protocoalelor sale cu scopul de accelera avansarea activităților.

Un alt act internațional ar fi „Declarația de " din 1990, care afirmă responsabilitatea asupra cercetărilor a terapeuților genetici, sancționând abuzul tehnic din partea unor organizații private, dar nespecificând tipul, modul și mărimea sancțiunii.

„Declarația de la Inuyama” este urmarea directă a neliniștii publicului și demonstrează implicațiile genetice asupra eticii și valorii ființei umane. În același an, Mișcarea Drepturilor Omului recunoaște patru principii cardinale pentru cercetările ingineriei genetice, precum:

1. Non-malefice – Evitarea sau prevenirea pericolelor unor boli sau tratamente;

2. Justice – Benefîcierea, ce presupune bunăstarea persoanei și maximalizarea beneficiilor legate de sănătate; dreptatea, adică respectarea egalității între persoane și distribuirea beneficiilor și a convinientilor de sănătate, cât mai echilibrat în societate;

3. Autonomy – Respectarea autonomiei persoanei care se atribuie, respectarea autodeterminalismului individual și protejarea celor autonomie îngrădită;

4. Cartografia genelor umane trebuie să fie anonimă, dar informația câștigată trebuie să poată fi aplicată la orice ființă umană, oricare ar fi diferențele individuale, de rasă sau culoare.

S-ar putea de menționat și „Declarația AMN asupra genomului uman de la Marbella” – Spania 1992, care declară că proiectul genomului va permite diagnosticarea unui număr mai mare de boli genetice „in utero” sau chiar înainte: aceasta ne va permite să luăm decizii înainte de procreare.

Proiectul genomului uman permite să identificăm și să caracterizăm genele care intervin în numeroase boli genetice.

Aceste boli antrenează probleme sociale grave și dacă ar fi posibil un diagnostic înaintea de apariția bolii, ar deveni posibilă prevenirea ei prin schimbarea modului de viață (modificînd regimul alimentar, combatînd sedentarismul) prin examinări periodice și măsuri terapeutice.

Concluzii

Moldova a moștenit din trecutul ei un sistem politic, penal și al instituțiilor în general care a fost rodul unui regim vechi, desemnat să corespundă cerințelor unei economii planificate centralizat și de a servi drept mijloc de control totalitar.

Mai mult decât atât, deoarece Moldova era o periferie a fostei Uniuni Sovietice, sistemul ei este și astăzi incomplet și „decapitat”.

Evoluția omului ca ființă superioară va fi permanentă legată de progresul tuturor metodelor științifice capabile să-i îmbunătățească viața pe pământ.

Din aceste considerente, biotica și reglementările legislative vor trebui să intervină permanent pentru stabilirea limitelor de utilizare a principiilor ce trebuie respectate, protejând omul de eventualele efecte negative pe care aceste tehnologii ar putea să le aibă asupra lui.

Necesitatea unor reglementări, care să fie apărate prin legea penală, a apărut cu atât mai necesară, cu cât efectele tehnologiilor genetice afectează un număr tot mai mare de oameni.

Din aceste considerente în scopul perfecționării instituției clonării prin prisma normativă al legislației naționale aș atenționa următoarele propuneri:

1. Pentru a se evita aprecierile eronate, ar fi necesară o popularizare a informațiilor în ce privește clonarea și riscul producerii unor mutații genetice. Una dintre chestiunile dificile, care împiedică soluționarea problemei clonării, vizează anume nerecunoașterea tuturor tehnicilor acesteia și, pe de altă parte, fobia pentru necunoscut, or încă nu se cunosc consecințele practice ale existenței produsului clonat;

2. Deși s-au făcut încercări de a restructura sistemul penal, prin introducerea unor noi norme penale, printre care și articolul 144 „clonarea”, componență care nu este pe larg argumentată științific în Codul Penal și nu îndeajuns tălmăcită, cu unele dezorientări și neclarități;

3. Clonarea ființei umane nu poate fi întreprinsă decât din rațiuni de prevenire, de diagnosticare sau terapeutice și doar ea nu are scop de a introduce o modificare în specia descendenților;

4. Admiterea clonării poate fi realizată pentru îmbunătățirea hranei și pentru găsirea de tratamente și de medicamente noi.

În cele ce urmează, consider necesară preluarea experiențelor altor state dezvoltate, în acest domeniu și a găsi un punct de reper echilibrat pentru întreaga comunitate.

Bibliografie

Cărți:

Astărăstoaie Vasile, Almos Bela Trif, Responsabilitatea juridică medicală în România. Premise pentru viitor drept medical, București: Ed. Polirom 2000, 264p.;

Astărăstoaie Vasile, Stoica Ortansa, Genetica versus Bioetica, Iași: Ed. Polirom, 2002, 256p.;

Barbăneagră Alexei, Berliba Viorel, Gurschi Constantin ș.a., Comentariu la Codul Penal al Repulicii Moldova, Chișinău: Ed. Arc, 2003, 656p;

Basarab Anatol, Numerologia în viața fiecărui, Iași: Ed. Miracol, 1999, 376p.;

Burcă Sabin, Sinteze de genetică, Oradea: Ed.Univers, 2001, 149p.;

Chihaia Lacramioara, Cifor Lucia, Ciobanu Alina ș.a., Dicționar enciclopedic, Chișinău: Ed. Cartier 2008, 1696p.;

Dobrinescu Ion, Infracțiuni contra vieții persoanei, București, Ed. Academiei R.S.R. 1987, 184p.;

Klotzko Judith Arlene, O clonă pentru fiecare? Știința și etica clonării, București: Ed. All 2004, 176p

Hellemans Alexander, Bunch Bryan, Istoria descoperirilor științifice, București: Ed. Orizonturi, 2007, 587p.

Iosifescu Maruis, P. Tautu, Procese stohastice și aplicații în biologie și medicină, București: Ed. Acad. R.S.R.,1968, 345p.;

Loghin Octavian, Toader Tudorel, Drept penal român: Partea specială, București: Ed. Șansa, 2001, 736p.;

Macari Ivan, Drept penal al Republicii Moldova: Partea specială, Chișinău: Ed. USM, 2003, 506p.;

Popa Nicolae, Genetica, Curs de prelegeri, Chișinău: Ed. USM, 2000, 382p.;

Popescu-Bălcești Aurel, Clonarea omului: Începutul sfîrșitului, Iași: Ed. Triumf, 2002, 108p.;

Severin Emilia, Genetica umană, București: Ed. Scripta, 2002, 159p.;

Silver Lee M., Clonarea umană: un șoc al viitorului, București: Ed. Orizonturi, 2008, 360p.;

Глик Бернард, Пастернак Джек, Молекулярная биотехнология. Принципы и применение, Москва: Изд. Мир, 2002, 592 стр.

Bartha Maria Knoppers, Biotechnology, Genomics and Bioinformatics, Volum 5b, Canada: Ed. VCH, 2001, 478p.

Kahn Alex, Papillon Fabrice, Copies conformes. Le clonage en question, Paris: Ed. Pocket, 1999, 290p;

Acte normative:

Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10.12.1948 prin Rezoluția Nr. 217A în cadrul celei de a III-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite;

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale Nr. 1950 din 04.11.1950, în vigoare pentru R.M. din 01.01.1998, publicat în Tratate internaționale Nr. 1;

Convenția privind la drepturile copilului din 20.11.1989, adoptată de Adunărea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în vigoare pentru R.M. din 12.12.1990, publicată în Veștile Nr. 12 din 30.12.1990;

Convenția Europei pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane în ceea ce privește aplicațiile biologiei și ale medicinii, Convenția privind drepturile omului și biomedicină, adoptată la 4 aprilie 1997;

Protocolul adițional al Convenția pentru protecția drepturilor omului și a demnității umane în ceea ce privește aplicațiile biologiei și ale medicinii referitor la interzicerea clonării ființelor umane, semnat la 12 ianuarie 1998;

Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994, Mon. Of. Nr. 1 din 12.08.1994

Codul Penal al Republicii Moldova, Nr. 985 din 18.04.2002 Mon.Of. Nr.72-74 din 14.04.2009;

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea proiectului de Lege privind ratificarea Convenției și Protocolului adițional la convenție, referitor la interzicerea clonării ființelor umane, Nr.1465 din 27.12.2001, Mon. Of. Nr. 1-3 din 04.01.2002;

Legea privind securitatea biologică Nr.755, din 21.12.2001, Mon. Of. Nr.75 din 13.06.2002;

Declaration d'Inyama de 21-eme, Congres du Conseil des Organition Internationales des Sciences Medicales – „Genetique, l'ethique et la valeur humaine", 27.07.1990.

Reviste:

Bogdan C., Clonarea: pro și contra, Sens, Nr.2 (34), ianuarie 2003, p.5;

Comisia înaintează propuneri privind clonarea animalelor și alimentelor, Veterinarul. Știință și Practică Nr. 24-25, ianuarie 2014, p.17

Domaniță V., Clonarea umană între acceptare și negare, Știință și tehnică, aprilie 1997, p.21-27;

E. Z., Clonarea – Trădarea speciei umane, Jurnal de Chișinău, Nr.l61, din 17.01.2003, p.17;

Mutu Maria, Aspecte generale privind clonarea ființei umane, Revista Națională de Drept. Nr. 1, 2004 p. 22-24;

АбелевГ.,Историяклонально-селекционнойтеории,Природа№11, 2002,с.75-81;

Акопян А., Институты здравоохранения и проблемы неопределенности, Журнал: Общественные науки и современность. № 2., 2009 г., с. 64-77;

АсланянМ.,УдивительнаяисторияовечкиДолли: Оклонировании позвоночныхживотных,Биологиявшколе. № 1, 1998с.5-9;

Докинз Р., Мыслить ясно о клонировании, Журнал: Человек. №3, 1998 г., с. 24-25;

ИойрышА.,Давайтеуспокоимся!:(Кпроблемеклонирования),Человек. № 3 1998с.20-23;

Иойрыш A., Правовые и этические проблемы клонирования человека, Государство и Право. № 11, 1998 г., с. 87-93;

КорочкинЛ.,Ещёразоклонировании, Человек № 2 2003с.32-38.

Рюмин И., Клон „в законе”, Смена. № 10, 2001, c. 129-135;

Xлебович B., Адаптации особи и клона: Механизмы и роли в эволюции,Успехи современной биологии, № 1, 2002, c. 16-25;

Cтрунников B., Клонирование животных: теория и практика, Природа. № 7 1998, с. 17

Cтрунников B., Сюрпризы клонирования, Время №, январь 2003.

Элен П., Осфенцим и теология, Вопросы Философии. № 4, 2001 с. 2;

USA,Today 26, 1997, p.2;

Documente electronice:

Genomica și impactul acesteea asupra științei și societății, (vizitat 01.05.2015)

http://web.ornl.gov/sci/techresources/Human_Genome/publicat/primer2001/primer11.pdf;

Center for Bioethics, University of Pennsylvania, (vizitat 2015)

www.mwd.upenn,edu/-bioethic// Full-text articles adout such ethical issues cloning; includes on bioethics;

Aspectele etice ale experimentelor genetice

https://www.nhmrc.gov.au/_files_nhmrc/publications/attachments/e39.pdf (vizitat 14.01.2015);

Protejarea participanților în procesul cercetărilor, (vizitat 07.05.2015)

http://osp.od.nih.gov/sites/default/files/resources/Moral%20Science%20June%202012.pdf

Implicațiile etice, legale și sociale, (vizitat 03.05.2015)

http://www.annualreviews.org/doi/pdf/10.1146/annurev-genom-090413-025327;

Izolare de gene a ADN-ului clonat, (vizitat 17.03.2015)

http://www.researchgate.net/profile/Anthony_Monaco/publication/15279146_Isolation_of_genes_from_cloned_DNA/links/09e4150df43f3cc8df000000.pdf

Bibliografie

Cărți:

Astărăstoaie Vasile, Almos Bela Trif, Responsabilitatea juridică medicală în România. Premise pentru viitor drept medical, București: Ed. Polirom 2000, 264p.;

Astărăstoaie Vasile, Stoica Ortansa, Genetica versus Bioetica, Iași: Ed. Polirom, 2002, 256p.;

Barbăneagră Alexei, Berliba Viorel, Gurschi Constantin ș.a., Comentariu la Codul Penal al Repulicii Moldova, Chișinău: Ed. Arc, 2003, 656p;

Basarab Anatol, Numerologia în viața fiecărui, Iași: Ed. Miracol, 1999, 376p.;

Burcă Sabin, Sinteze de genetică, Oradea: Ed.Univers, 2001, 149p.;

Chihaia Lacramioara, Cifor Lucia, Ciobanu Alina ș.a., Dicționar enciclopedic, Chișinău: Ed. Cartier 2008, 1696p.;

Dobrinescu Ion, Infracțiuni contra vieții persoanei, București, Ed. Academiei R.S.R. 1987, 184p.;

Klotzko Judith Arlene, O clonă pentru fiecare? Știința și etica clonării, București: Ed. All 2004, 176p

Hellemans Alexander, Bunch Bryan, Istoria descoperirilor științifice, București: Ed. Orizonturi, 2007, 587p.

Iosifescu Maruis, P. Tautu, Procese stohastice și aplicații în biologie și medicină, București: Ed. Acad. R.S.R.,1968, 345p.;

Loghin Octavian, Toader Tudorel, Drept penal român: Partea specială, București: Ed. Șansa, 2001, 736p.;

Macari Ivan, Drept penal al Republicii Moldova: Partea specială, Chișinău: Ed. USM, 2003, 506p.;

Popa Nicolae, Genetica, Curs de prelegeri, Chișinău: Ed. USM, 2000, 382p.;

Popescu-Bălcești Aurel, Clonarea omului: Începutul sfîrșitului, Iași: Ed. Triumf, 2002, 108p.;

Severin Emilia, Genetica umană, București: Ed. Scripta, 2002, 159p.;

Silver Lee M., Clonarea umană: un șoc al viitorului, București: Ed. Orizonturi, 2008, 360p.;

Глик Бернард, Пастернак Джек, Молекулярная биотехнология. Принципы и применение, Москва: Изд. Мир, 2002, 592 стр.

Bartha Maria Knoppers, Biotechnology, Genomics and Bioinformatics, Volum 5b, Canada: Ed. VCH, 2001, 478p.

Kahn Alex, Papillon Fabrice, Copies conformes. Le clonage en question, Paris: Ed. Pocket, 1999, 290p;

Acte normative:

Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10.12.1948 prin Rezoluția Nr. 217A în cadrul celei de a III-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite;

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale Nr. 1950 din 04.11.1950, în vigoare pentru R.M. din 01.01.1998, publicat în Tratate internaționale Nr. 1;

Convenția privind la drepturile copilului din 20.11.1989, adoptată de Adunărea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în vigoare pentru R.M. din 12.12.1990, publicată în Veștile Nr. 12 din 30.12.1990;

Convenția Europei pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane în ceea ce privește aplicațiile biologiei și ale medicinii, Convenția privind drepturile omului și biomedicină, adoptată la 4 aprilie 1997;

Protocolul adițional al Convenția pentru protecția drepturilor omului și a demnității umane în ceea ce privește aplicațiile biologiei și ale medicinii referitor la interzicerea clonării ființelor umane, semnat la 12 ianuarie 1998;

Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994, Mon. Of. Nr. 1 din 12.08.1994

Codul Penal al Republicii Moldova, Nr. 985 din 18.04.2002 Mon.Of. Nr.72-74 din 14.04.2009;

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea proiectului de Lege privind ratificarea Convenției și Protocolului adițional la convenție, referitor la interzicerea clonării ființelor umane, Nr.1465 din 27.12.2001, Mon. Of. Nr. 1-3 din 04.01.2002;

Legea privind securitatea biologică Nr.755, din 21.12.2001, Mon. Of. Nr.75 din 13.06.2002;

Declaration d'Inyama de 21-eme, Congres du Conseil des Organition Internationales des Sciences Medicales – „Genetique, l'ethique et la valeur humaine", 27.07.1990.

Reviste:

Bogdan C., Clonarea: pro și contra, Sens, Nr.2 (34), ianuarie 2003, p.5;

Comisia înaintează propuneri privind clonarea animalelor și alimentelor, Veterinarul. Știință și Practică Nr. 24-25, ianuarie 2014, p.17

Domaniță V., Clonarea umană între acceptare și negare, Știință și tehnică, aprilie 1997, p.21-27;

E. Z., Clonarea – Trădarea speciei umane, Jurnal de Chișinău, Nr.l61, din 17.01.2003, p.17;

Mutu Maria, Aspecte generale privind clonarea ființei umane, Revista Națională de Drept. Nr. 1, 2004 p. 22-24;

АбелевГ.,Историяклонально-селекционнойтеории,Природа№11, 2002,с.75-81;

Акопян А., Институты здравоохранения и проблемы неопределенности, Журнал: Общественные науки и современность. № 2., 2009 г., с. 64-77;

АсланянМ.,УдивительнаяисторияовечкиДолли: Оклонировании позвоночныхживотных,Биологиявшколе. № 1, 1998с.5-9;

Докинз Р., Мыслить ясно о клонировании, Журнал: Человек. №3, 1998 г., с. 24-25;

ИойрышА.,Давайтеуспокоимся!:(Кпроблемеклонирования),Человек. № 3 1998с.20-23;

Иойрыш A., Правовые и этические проблемы клонирования человека, Государство и Право. № 11, 1998 г., с. 87-93;

КорочкинЛ.,Ещёразоклонировании, Человек № 2 2003с.32-38.

Рюмин И., Клон „в законе”, Смена. № 10, 2001, c. 129-135;

Xлебович B., Адаптации особи и клона: Механизмы и роли в эволюции,Успехи современной биологии, № 1, 2002, c. 16-25;

Cтрунников B., Клонирование животных: теория и практика, Природа. № 7 1998, с. 17

Cтрунников B., Сюрпризы клонирования, Время №, январь 2003.

Элен П., Осфенцим и теология, Вопросы Философии. № 4, 2001 с. 2;

USA,Today 26, 1997, p.2;

Documente electronice:

Genomica și impactul acesteea asupra științei și societății, (vizitat 01.05.2015)

http://web.ornl.gov/sci/techresources/Human_Genome/publicat/primer2001/primer11.pdf;

Center for Bioethics, University of Pennsylvania, (vizitat 2015)

www.mwd.upenn,edu/-bioethic// Full-text articles adout such ethical issues cloning; includes on bioethics;

Aspectele etice ale experimentelor genetice

https://www.nhmrc.gov.au/_files_nhmrc/publications/attachments/e39.pdf (vizitat 14.01.2015);

Protejarea participanților în procesul cercetărilor, (vizitat 07.05.2015)

http://osp.od.nih.gov/sites/default/files/resources/Moral%20Science%20June%202012.pdf

Implicațiile etice, legale și sociale, (vizitat 03.05.2015)

http://www.annualreviews.org/doi/pdf/10.1146/annurev-genom-090413-025327;

Izolare de gene a ADN-ului clonat, (vizitat 17.03.2015)

http://www.researchgate.net/profile/Anthony_Monaco/publication/15279146_Isolation_of_genes_from_cloned_DNA/links/09e4150df43f3cc8df000000.pdf