Premise ale Colaborarii Organizatiilor Nonguvernamentale cu Autoritatile Locale
Parteneriatul dintre organizatiile nonguvernamentale cu autoritățile locale
CUPRINSUL
Introducere
Astăzi, omenirea trebuie să facă față unei palete largi de provocări mergând de la dezvoltarea durabilă și combaterea sărăciei până la lupta împotriva terorismului internațional. Succesul activității ample și complexe depinde tot mai mult de organizațiile societății civile, care acționează la toate nivelurile -local, național, regional și mondial. Activitatea lor devine tot mai amplăși mai profundă pentru individul și grupurile umane, pentru toate statele lumii.
La începutul implicării lor, organizațiile societății civile doar contestau măsurile propuse sau adoptate de diferiți actori statali și nonstatali, atunci când apreciau că acestea contravin intereselor individului uman și grupului lui de apartenență, astăzi, tot mai mult, ele devin partenere ale celor care organizează și desfășoară activități orientate spre rezolvarea provocărilor economice, politice, militare, sociale, culturale, etnice și de altă natură, cărora oamenii de pretutindeni trebuie să le facă față. Din ce în ce mai multe organizații ale societății civile se implică în găsirea soluțiilor adecvate în aproape toate domeniile și la toate nivelurile.
Statutul și rolul societății civile este într-o strânsă interdependență cu raporturile pe care aceasta le stabilește, menține și dezvoltă cu organizații și instituții ale statului, la nivel local și național, precum și cu organizații și organisme regionale și mondiale.
În prezenta lucrare se va acorda o atenție sporită analizei succinte, dar, pertinente, a raporturilor de colaborare ale organizatiilor nonguvernamentale cu autoritatile locale. Întreaga analiză va avea în vedere, în mod sistematic și constant, contextul național în care evoluează organizațiile societății civile, contextul regional, puternic marcat de fenomenul integrării politico-economice, militare, culturale și nu numai și contextul internațional, ce poartă semnificativ pecetea globalizării, pe toate planurile.
În același timp, se va acorda un spațiu adecvat prezentării principalelor obiective ale organizațiilor societății civile, îndeosebi ale celor ce acționează la nivel regional și mondial, și manierei în care acestea se raportează la fenomenele și procesele specifice lumii contemporane (globalizare, dezvoltare durabilă, bună guvernare, amenințări la adresa securității umane). De asemenea, se vor face referiri consistente și edificatoare și la modul în care organizațiile societății civile mondiale se implică în îndeplinirea obiectivelor în domeniul dezvoltării durabile, prin eradicarea sărăciei, asigurarea drepturilor fundamentale ale omului și a unui mediu favorabil vieții și activității umane, în prezent, dar și pentru generațiile viitoare.
O atenție sporită se va acorda, în mod similar, analizei formelor de manifestare a societății civile și a raporturilor de interferență și interdependență între organizațiile sale, la toate nivelurile, în încercarea de a desprinde principalele tendințe de evoluție ale acesteia.
Odată cu regimul democratic instaurat după decembrie 1989, are loc și renașterea sectorului nonguvernamental în România, ca rezultat al exercițiului drepturilor implicate de acest nou regim, configurându-se coordonatele actuale ale acestui sector.
Stabilirea de relații de colaborare între cele două sectoare este o practică frecventă în societățile dezvoltate, parteneriatele de tip public-nonprofit fiind utilizate în diferite domenii ale vieții sociale, în special datorită avantajelor pe care le oferă. În ultimi ani se constată pătrunderea practicilor de acest tip și în cadrul relațiilor dintre sectorul public și cel nonprofit din România.
Lucrarea de față urmărește identificarea unui astfel de parteneriat de tip public-nonprofit la nivelul Organizației ,,Cercetașii României”. Alegerea acestei teme se datorează mai multor aspecte. În primul rând este vorba de un domeniu cu relevanță asupra administrației publice. Este vorba și de convingerea personală că acest tip de parteneriat este unul de viitor, fiind capabil să ofere soluții la problemele curente cu care se confruntă atât structurile administrative cât și o comunitate, dar și referitor la tendințele recente de creștere și diversificare a nevoilor societății înregistrate în multe state occidentale, care cu siguranță vor afecta și societatea românească în viitorul apropiat. Organizațiile sectorului nonguvernamental, împreună cu instituțiile sectorului public se pot ocupa mai bine de aceste probleme, conlucrarea fiind menită să identifice soluții și rezolvări pentru aceste probleme.
Un alt motiv pentru alegerea parteneriatului public-nonprofit drept temă a acestei lucrări este datorat actualității acestui subiect și accentului pe care instituțiile de nivel european îl plasează asupra dezvoltării de astfel de parteneriate. În acest sens, Uniunea Europeană încurajează crearea de parteneriate locale, oferind fonduri în special pentru proiecte sau programe derulate de organizațiile nonguvernamentale în parteneriat cu instituții de nivel local.
De asemenea, referindu-se la rolul statului în asigurarea bunăstării sociale, autori din literatura de specialitate consideră drept necesară o reconsiderare a politicilor guvernamentale, reprezentată de orientarea către comunitate, susținând ideea parteneriatelor de tip public-nonprofit.
Considerând cele prezentate anterior, lucrarea de față își propune, pe lângă identificarea existenței unui astfel de parteneriat la nivelul Organizației ,,Cercetașii României”, oferirea de posibile soluții pentru îmbunătățirea acestuia, având în vedere datele colectate în cadrul cercetării și specificul local al organizațiilor sectoarelor implicate.
I. SOCIETATEA CIVILĂ
I.1 Definiții
Noțiunea de societate civilă se folosește în mod eronat, sau restrictiv, referindu-se ori la noțiunea de civil (ca opus termenului de militar) ori numai la organizațiile nonguvernamentale. De aceea s-a simțit nevoia unei completări aduse noțiunii, denumită acum sectorul nonprofit, sau cel de-al treilea sector al societății, unde primele două sunt instituțiile fundamentale ale statului și sectorul de afaceri.
Societatea civilă este cel mai simplu termen pentru a descrie un întreg sistem de structuri, care implică cetățeanul în diferitele sale ipostaze de membru într-o organizație neguvernamentală, într-un sindicat sau într-o organizație patronală. Oricare dintre aceste organizații este formată din cetățeni, asociați benevol sub diferite forme, care au aceleași interese și care își dedică timpul, cunoștințele și experiența pentru a-și promova și apăra drepturile și interesele personale.
Se pare că definirea societății civile drept un ansamblu de capacități morale și politice este mult mai apropiată de realitate, decât să fie văzută ca o entitate ce produce, între altele, revendicări pe care statul trebuie să le satisfacă, sub amenințarea unei crize de conducere.
,,Societatea civilă cuprinde forme asociative de tip apolitic și care nu sunt părți ale unei instituții fundamentale a statului sau ale sectorului de afaceri. Astfel, organizațiile nonguvernamentale – asociații sau fundații, sindicatele, uniunile patronale, sunt actori ai societății civile, care intervin pe lângă factorii de decizie, pe lângă instituțiile statului de drept pentru a le influența, în sensul apărării drepturilor și intereselor grupurilor de cetățeni pe care îi reprezintă.”
„Societatea civilă poate fi considerată partea societății care rămâne după substragerea statului și care se contrapune legitim acestuia”. Autorul volumului amintit oferă o definiție mai complexă, considerând societatea civilă drept „forța fundamentală care a ruinat monopolul deținut de regimurile hierocratice și care a introdus în discursul public, într-o manieră lipsită de violență și realmente civilizată, valorile și principiile dialogului și toleranței”. Această viziune asupra societății civile contravine majorității convingerilor actuale care identifică un rol mai degrabă complementar al societății civile în raport cu aceste instituții. Societatea civilă și statul se intersectează și se presupun reciproc. Dacă societatea civilă include spațiul neocupat de stat și de piață, atunci ea, prin activitatea organizațiilor ce o compun, interacționează cu celelalte ocupante ale spațiului „societății umane”. În realitate, organizațiile societății civile nu sunt altceva decât structuri instituționalizate, cu existență limitată sau nu în timp, cu scopuri și obiective definite, cu claritate în statutul lor de constituire, la care participarea oamenilor este voluntară, liberă și conștientă.
Opiniile diferiților autori sunt împărțite. Iată câteva exemple: „Definiția cea mai simplă, direct și intuitiv evidentă, dar și cu cea mai mare valoare, este că societatea civilă reprezintă acel ansamblu de instituții nonguvernamentale diverse, suficient de puternice pentru a contrabalansa statul și care, fără a-l împiedica să-și îndeplinească rolul de menținere a păcii și de a judeca imparțial cu privire la interesele majore, este totuși capabil să-l împiedice să domine și să atomizeze restul societății”.
Totodată, prin societate civilă „se înțelege o ordine socială și economică care se transformă potrivit propriilor reguli, independent de cerințele etice ale asociațiilor legaliste sau politice. Termenul se referă la aspectele nepolitice ale ordinii sociale contemporane, a căror importanță a crescut atât de mult încât se discută dacă există un acord între societatea civil și stat. În societățile pluraliste, societatea civilă a obținut un loc important, constituind una din formele cele mai importante de apărare a indivizilor și grupurilor umane în fața expansiunii statale și furnizând mijloacele de influențare a deciziilor politice”.
I.2 Istoricul conceptului
Conceptul de societate civilă are o istorie îndelungată și cunoaște o serie de etape, relativ distincte.
Astfel, o primă etapă este legată de activitatea filosofului grec Aristotel, care aprecia că „societatea civilă” este forma cea mai elevată de comunitate, de asociere: ea înglobează celelalte grupuri sociale și are cea mai mare valoare, căci se ocupă de interesul comun. Totodată, afirma acesta, societatea civilă, este sinonimă cu polis, adică are drept echivalent societatea politică, statul, cetatea. În literatura de specialitate se consideră că, de fapt, Aristotel a preluat această expresie care era deja utlilizată. În accepțiunea sa, societatea civilă însemna o comunitate a cetățenilor care s-au asociat având ca scop „binele”, respectiv viața virtuoasă și fericită.
O a doua etapă ar reprezenta-o Renașterea. În această perioadă a apărut un alt sens al „societății civile”: formula este înțeleasă ca un echivalent al societății organizate politic, în opoziție cu starea naturală, astfel, definițiilor societății civile li se acordă valorizări opuse, ceea ce conduce la o interogație generală între societatea civilă și civilizație.
Cea de-a treia etapă începe odată cu Hegel care introduce o nouă accepție a conceptului de societate civilă. Concepția hegeliană a societății civile derivă din tentativa de a încorpora o viziune a vieții politice și morale a comunității. El ajunge la aceasta prin două mijloace: o reevaluare a conceptului de muncă, în care sublinia mai mult valoarea expresivă decât cea instrumentală și o reevaluare a subiectivității individuale, fondată pe dinamica recunoașterii mutuale. Societatea civilă la Hegel nu este doar un sistem de nevoi, ci este mai degrabă organizată orizontal decât vertical.
Sistemul de posesie, de proprietate și de schimb, universalizat în societatea civilă, era o instanță a acestei rețele de recunoaștere și această universalitate, la rândul său, era ea însăși recunoscută și devenea explicită în stat. Acesta din urmă nu era deci o construcție impusă din exterior, ci mai curând ratificarea unei entități preexistente.
La rândul său continuă ceea ce a făcut Hegel, dar îl el, dar îl „răstoarnă”, acordând prioritate societății civile, a cărei economie politică este anatomia, în istorie. Acesta consideră că în viața socială totul, în cele din urmă, depinde de economie. În acest context, el afirmă că dreptul și politica nu sunt necesare în societatea civilăși că statul modern este exterior societății civile. Practic, Marx opune o viziune conflictuală a statului și a societății civile. Tirania nu mai corespundea abuzului puterii unui singur om, acțiunii unui prinț în căutarea binelui comun privilegind propriul interes (căutarea în prealabil definită ca o formă de dreptate); cuvântul tiranie era deja conex termenului de stat.
O ultimă etapă în dezvoltarea conceptului de societate civilă este cea care începe în secolul al XX-lea și continuă și în prezent. Discursul asupra societății civile a fost deci dezvoltat, de la început, contra unui stat activ și intervenționist, nu doar reprezentând o minoritate tiranică, ci care, în plus, își exercita puterea în scopul influențării celor mai mici detalii ale existenței de fiecare zi, în numele intereselor guvernelor înseși. Anii 1980 aduc cu sine o nouă dispută: societatea civilă contra neoliberalismului și statului. Discursul occidental asupra societății civile, reapărut în anii ’80, cunoștea condiții diferite. Călin Anastasiu consideră că rolul societății civile depinde de percepția acesteia asupra regimului politic: „în regimurile comuniste societatea civilă trebuie considerată în același fel ca în cele absolutiste: ca o forță antagonică, capabilă de a remodela relațiile de putere. În democrație ea este parte integrantă a sistemului de guvernare.” Alți autori români au tratat, fie și episodic, subiectul societății civile în diferite articole sau cărți de specialitate, printre care Doina Cornea, Dan Oprescu, Ovidiu Trăsnea, Ilie Bădescu etc.
Concluzionând, societatea civilă se constituie într-o adevărată lume a diversității și diferenței, având, totodată, puterea de a se autocrea, în temeiul liberei inițiative.
II. ORGANIZAȚII NONGUVERNAMENTALE
II.1 Introducere. Definiții. Rolul în societate
Organizatiile nonguvernamentale sunt structuri instituționalizate de natură privată ce pot activa fie ca grupuri informale, fie ca persoane juridice, și care sunt independente în raport cu orice autoritate publică. Ele nu urmăresc nici accesul la puterea politică și nici obținerea de profit. Multiplicarea organizațiilor este o caracteristică dominantă a vieții sociale contemporane, organizațiile apărând în cele mai diverse domenii ale acesteia, încercând să acopere un spectru cât mai larg. Această remarcă este valabilă și pentru societatea românească, sectorul nonprofit cunoscând o dezvoltare, apreciată ca fiind spectaculoasă, datorată acestei nevoi de asociere, dar și unor alte aspecte ce țin mai mult de specularea unor deficiențe ale cadrului legal ce reglementează acest sector, care vor fi tratate într-un alt subcapitol.
În viziunea Mihaelei Vlăsceanu, „organizațiile nonprofit sau voluntare sau nonguvernamentale răspund nevoilor individuale de asociere în condiții de autoconducere sau de autonomie față de autoritățile publice, contribuie la cristalizarea și afirmarea societății civile, oferă comunităților teritoriale sau profesionale posibilități de realizare a unor scopuri proprii și multiplică șansele de distribuire eficientă și flexibilă a unor servicii centrate pe binele public”. O primă concluzie este aceea că organizațiile voluntare sau nonprofit sau nonguvernamentale sunt o formă de exprimare concretă a societății civile, prin intermediul acestora îndeplinindu-și menirea și punându-și în practică rolurile în societate.
Situat între sectorul privat și cel public, sectorul nonprofit cuprinde organizații ce au următoarele caracteristici:
sunt private în formă și publice prin finalități, oferind consumului comunităților servicii de sănătate, educație, culturale, protective etc;
sunt dependente de tendințele conturate pe piața distribuției sau redistribuției veniturilor, pot genera profit, dar se supun restricției fundamentale a nondistributivității profitului;
sunt independente de instituțiile și aparatul guvernamental, dispunând de mecansime de conducere autonomă, similare cu cele ale organizațiilor pentru profit;
presupun participarea membrilor și sub formă de voluntariat, într-o proporție variabilă, dar oricum inevitabilă.
Concret, sectorul nonprofit include organizații nonguvernamentale, caritabile, voluntare, asociative sau informale, ce pot lua o formă variată: cluburi, societăți, muzee, grădini zoologice și botanice, studiouri de radio sau televiziune, școli, universități, unități de cercetare, spitale și alte centre de asistență sanitară, unități ofertante de servicii de protecție și asistență socială, centre de dezvoltare comunitară, asociații, fundații etc. Zonele de activitate ale acestora se pot extinde de la o „vecinătate sau comunitatea locală la cea națională sau internațională, luând forme corporatiste sau asociative, transparente sau secrete”. Indiferent că sunt considerate piloni ai (re-)construcției societății civile, cum este cazul României sau a altor țări eliberate de sub regimuri totalitare, ori componente ale economiei, mai ales în economiile dezvoltate, organizațiile sectorului neguvernamental continuă să răspundă nevoilor de asociativitate liberă ale comunității sau persoanelor individuale.
Mărimea sau dimensiunile sectorului nonprofit, cât și importanța acestuia variază de la o țară la alta, în funcție de contextul economic, politic, religios, cultural etc specific fiecărei societăți.
Asemenea cazului societății civile, noțiunea de sector nonprofit se confruntă cu o ambiguitate și lipsă de claritate în definire. Mihaela Vlăsceanu pune acest aspect pe seama mai multor factori:
– este un domeniu de studiu recent;
– termenul „nonprofit” nu semnifică lipsa profitului ci constrângerea sau interdicția legală de distribuire a eventualelor câștiguri sau profituri persoanelor care exercită control asupra organizației, acestea având obligația legală de a le folosi fie în scopul distribuirii acestora persoanelor ce nu dețin control asupra organizației, fie în cel al finanțării altor servicii;
– tentația de a identifica acest sector cu ceea ce în mod tradițional era reprezentat de organizațiile caritabile, filantropice sau voluntare; în condițiile actuale, caracteristici de genul filantropiei sau voluntariatului nu mai pot constitui indicatori definitorii pentru sectorul nonprofit, din moment ce o serie de organizații care inițial erau apreciate ca „voluntare” (exemplu: Crucea Roșie) folosesc într-o proporție considerabilă forță de muncă specializată și retribuită.
Esențiale pentru organizațiile sectorului nonprofit sunt caracterul nonguvernamental, oferta unor servicii publice sau personale diversificate, respectarea riguroasă a restricției nondistributivității profitului între propriii membri sau conducători, autoconducerea și implicarea parțială a voluntariatului persoanelor angajate sau asociate. Funcțiile sau rolurile organizațiilor voluntare, așa cum au fost delimitate de D. H. Smith, pot fi considerate următoarele:
– oferă societății o mare varietate de inovații sociale, testate parțial, din cadrul cărora guvernul, organizații de afaceri și alte instituții pot selecta și instituționaliza acele inovații ce par cele mai promițătoare; concluzionând, un prim rol ar fi acela de a oferi soluții alternative în rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea;
– oferă un forum pentru contrabalansarea definițiilor existente despre realitate și moralitate – ideologii, perspective și considerații despre lume – având de cele mai multe ori rolul de chestionare a supozițiilor dominante cu privire la ce există, ce este bun și ce ar trebui făcut în societate;
– asigură elementul recreațional sau relaxant al oamenilor și societății ca întreg;
– organizațiile nonprofit au un impact major asupra nivelului integrării sociale de la nivelul societății;
– sunt active cu privire la menținerea numeroaselor idei vechi;
– sunt caracterizate prin întruchiparea și reprezentarea în societate a sensului misterului, uimirii și sacrului;
– au capacitatea de a elibera individul și a permite, în deplină măsură, exprimarea capacităților personale și a potențialurilor, în cadrul unui mediu social altminteri constrângător;
– constituie o sursă a „feedback-ului negativ” pentru societate ca întreg;
– oferă sprijin mai ales sistemului economic al societății și în special într-o societate modernă;
– constituie o importantă resursă latentă pentru toate tipurile de realizare a scopurilor ce au în vedere interesele societății ca întreg.Deși multe dintre funcțiile enumerate mai sus sunt vag formulate, sau insuficient explicate, pe baza acestora se pot identifica rolurile concrete în cadrul societății ale organizațiilor nonguvernamentale.
Referindu-se la funcțiile sectorului nonprofit, Mihaela Vlăsceanu constată că organizațiile acestui sector „se constituie într-o avangardă, îndeplinind rolul de inovare, inițiere și experimentare a unor noi programe și idei, din care unele ar putea fi eventual preluate de instituțiile guvernamentale”, organizațiile nonguvernamentale având avantajul de a dispune de o libertate de mișcare mai mare, spre deosebire de instituțiile statului care nu-și pot permite să adopte o abordare experimentală, ci mai degrabă una bazată pe certitudini. Un alt rol al organizațiilor nonguvernamentale, identificat de aceeași autoare, este reprezentat de faptul că acestea dispun de „capacitatea de a veni în întâmpinarera nevoilor de sociabilitate ale oamenilor, alături de familie sau colegii de la locul de muncă”.
II.2 Scurt istoric
„Sectorul independent”, cum mai este denumit în literatura de specialitate, nu reprezintă o noutate absolută în sistemul de organizare a vieții sociale. Existența acestui sector este cunoscută de cel puțin patru secole, sub forma activităților desfășurate de biserică, instituțiile filantropice sau de caritate, asociațiilor de ajutor reciproc, școlilor private etc.
În România, dezvoltarea instituțiilor filantropice și a discursului în legătură cu munca de caritate își au originea în Evul Mediu târziu, datorându-se, în opinia Mariei Bucur, dezvoltării Bisericii Ortodoxe creștine din teritoriile locuite de populațiile vorbitoare de limbă română.
Perioada Medievală este caracterizată prin diferențe mari între orașe și sate concretizate într-un acces redus al persoanelor din mediul rural la orice formă de ajutoare sau servicii sociale (în măsura în care aceastea existau). Un rol major în formarea noțiunilor de comunitate, nevoie socială, responsabilitate și caritate l-a deținut teologia ortodoxă, biserica fiind responsabilă pentru majoritatea formelor de acte de caritate din această perioadă.
Perioada modernă timpurie. Primele forme concrete ale filantropiei din România sunt considerate a fi reprezentate de donațiile de bani și bunuri de către unii voievozi și boieri din Moldova și Țara Românească precum și de ridicarea unor lăcașuri sfinte dedicate familiilor lor, în cadrul participării la viața bisericească, în acest fel căutând să obțină recunoaștere și autoritate, având în vedere și influența de care se bucura biserica ortodoxă, fiind cel mai mare proprietar de pământuri atât în Moldova cât și în Țara Românească. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, gestul acestor domnitori sau voievozi nu urmărea atât sprijinirea bisericii, cât „deschiderea unor căi către viața de apoi”. Totuși, practica donării de fonduri importante în beneficiul unei instituții cu mare autoritate în formarea identității și a valorilor colective a contribuit la dezvoltarea filantropiei. Ținând cont de faptul că aceste acțiuni au avut impact asupra bunăstării unui număr însemnat de oameni, ele au pus bazele dezvoltării ulterioare a carității.
Primele instituții care pot fi asociate în mod direct cu promovarea de misiuni caritabile datează din 1542, când primul „spital” a fost creat de Vladislav al treilea, voievod al Țării Românești, la Curtea de Argeș. Acesta era compus din bolniță și xenodochiu. Cele două construcții au fost proiectate pentru scopuri diferite: bolnița era destinată în mod exclusiv călugărilor care trăiau în mănăstiri, prea bătrâni sau prea bolnavi pentru a-și purta singuri de grijă. Deși presupunea exercitarea unei funcții de binefacere, acest spațiu nu era deschis populației laice, din acest motiv neavând o influență semnificativă asupra practicilor de binefacere în afara zidurilor mănăstirii. Xenodochiul a avut, totuși o funcție filantropică ce a inclus oferirea de adăpost sau îngrijire trecătorilor bolnavi sau a celor care doar aveau nevoie de odihnă. Deși nu exista o definiție clară a ceea ce implica „adăpostirea”, chiar și aceste acțiuni limitate arată o lărgire a semnificațiilor noțiunii de caritate, îndreptată nu numai înspre cler, dar și înspre populația creștină în general. Astfel de instituții au pus bazele dezvoltării spitalelor și în alte regiuni.
Primul spital public veritabil s-a înființat în teritoriile Principatelor Române de-abia în secolul al optsprezecelea. Această realizare a avut loc în contextul deja consacratelor donații ale principilor către mănăstiri și biserici. Spitalul a fost construit de familia Cantacuzino pe lângă mănăstirea Colțea. Clădirea a avut o funcție de azil pentru săraci și bolnavi. Construirea acestui spital constituie un punct de referință în istoria practicilor filantropice din teritoriile ortodoxe, biserica și elita laică încurajând ulterior acțiunile caritabile, îndreptate mai ales către sprijinirea săracilor și a persoanelor marginalizate social, în principal ca formă de manifestare a credinței.
Activitățile desfășurate în cadrul acestui spital (ce avea o conducere exclusiv laică) și a altora asemănătoare au presupus deopotrivă acordarea de asistență medicală cât și socială. O parte a spitalului era rezervată îngrijirii bolnavilor săraci. Deși s-au păstrat puține informații despre activitatea acestui spital, un amănunt interesant este faptul că nobilii sărăciți și bolnavi aveau posibilitatea de a fi internați în rezerve individuale. Pe lângă acordarea de asistență medicală, se pare că spitalul avea și rolul protejării populației sănătoase prin relativa izolare a celor bolnavi. Deși reprezintă un debut important și de referință pentru activitățile filantropice, spitalul evidențiază și limitele cu privire la dezvoltarea asistenței sociale în teritoriile românești.
Un aspect demn de remarcat pentru acest interval istoric este și introducerea în Transilvania, de către Maria Thereza, a taxelor pentru lux în folosul asistenței sociale, politică ce a reprezentat un model pentru autoritățile laice din Moldova și Țara Românească care au reușit acumularea de fonduri în acest mod. Unele din aceste fonduri au fost repartizate orfelinatelor, azilelor pentru săraci și domeniului sănătății publice. Fondurile de acest tip nu au putut sprijini decât câteva instituții, multe din organizațiile de asistență socială rămânând dependente de fonduri private provenind de la principi sau nobili cu înalte ranguri oficiale.
Perioada modernă. Puține tradiții referitoare la practicile nonprofit s-au dezvoltat înainte de crearea statului modern și de adoptarea primei Constituții, fapt dovedit de interesul public restrâns față de acțiunile filantropice inițiate de alți agenți decât cei guvernamentali.
Diferențele clare existente între conceptul privind protecția socială și instituțiile de acest tip din Europa de Vest și Centrală și Principatele Române pot fi explicate și prin atitudinea pasivă de care a dat dovadă clerul ortodox față de practicile filantropice. Lipsa unui strat social de mijloc asemănătoare clasei de mijloc din Vestul Europei a jucat un rol în limitarea filantropiei și a acțiunilor caritabile din Principatele Române.
Burghezia, care s-a dezvoltat la o scară mai redusă decât în Europa apuseană, a dovedit a avea alte aspirații politice și economice precum și alte idei referitoare la propriul statul social, deținând un rol minor în promovarea și încurajarea acțiunilor de acest tip.
Deși manifestată mai târziu în România (secolul al nouăsprezecelea), ascensiunea femeilor din elita antreprenorială, puternic motivate în găsirea unui spațiu în cadrul sferei publice pentru „proiectarea rolurilor tradiționale de gospodine, de santinele morale ale casei” ale femeilor, a dus la înființarea multor organizații filantropice de tipul caselor de orfani sau școlilor de comerț pentru fete sărace, contribuind în acest fel la îndreptarea atenției întreprinzătorilor dar și a autorităților către sistemul serviciilor sociale. Un rol în acest sens, deși apreciat ca limitat, este acordat de Maria Bucur și lucrărilor primilor socialiști utopici, care ar fi influențat atitudinea față de sectorul organizațiilor filantropice.
Deși se remarcă o creștere a numărului de organizații cu scop caritabil, dimensiunea sectorului nonprofit este încă redusă în teritoriile românești. Factorii importanți care au contribuit la înflorirea acestui sector în Vest, precum urbanizarea, industrializarea, mutațiile în plan social, dezvoltarea sferei private și creșterea rolului femeii în acest spațiu, reînnoirile religioase au apărut târziu sau au lipsit în totalitate din peisajul românesc, reflectându-se și asupra dimensiunilor acestui sector. Dacă luăm în considerare și următoarele aspecte, se poate constata că efectele asupra populației ale sectorului care include aceste tipuri de organizații era și mai redus. Este vorba în principal de opțiunea predominantă a populației pentru serviciile oferite de stat și gradul redus de implicare în cadrul instituțiilor filantropice care ofereau servicii de asistență socială în paralel cu cele de stat. Astfel, rezolvarea problemelor de ordin social prin intermediul filantropiei nu a avut o amploare deosebită.
Legislația referitoare la statutul străinilor care s-a aplicat în teritoriile românești, și care conferea puține drepturi acestora, a dus la întărirea sentimentului de separare și izolare din cadrul acestor grupuri sociale, rezultatul fiind investirea de fonduri pentru susținerea protecției sociale sau a nevoilor de educație și religioase numai pentru comunitățile de care aparțineau. Comunitățile evreiești au construit spitale și azile pentru bolnavii sau săracii de aceeași etnie/religie. Având în vedere și faptul că impulsurile filantropice s-au manifestat cu predilecție în rândul antreprenorilor de diferite etnii („ne-români”), efectele acestor instituții s-au răsfrânt cu precădere asupra membrilor comunităților respective, populația de etnie română nebeneficiind de pe urma acestora. Un alt aspect constatat de Maria Bucur este cel referitor la restrângerea gesturilor de caritate din partea Bisericii ortodoxe, ca urmare a diminuării donațiilor din partea boierimii, dar și a confiscării multor proprietăți ale bisericilor sau mănăstirilor de către stat și folosirea acestora în reforma agrară.
Totuși, odată cu promulgarea primei constituții românești (1866), al treilea sector a început să se prefigureze și în România, problemele legate de sănătatea publică, protecția socială și accesul la educație fiind reflectate și în anumite măsuri cu caracter legislativ. Se întrezăreau, în acest fel, șanse pentru expansiunea sectorului nonprofit, cu consecințe directe asupra stării serviciilor sociale și a populației care necesita astfel de servicii. Conducătorii politici din acea perioadă s-au axat pe alte probleme, precum modernizarea căilor de comunicații, politica internațională, crearea unor structuri administrative complexe etc, poate și datorită lipsei unei presiuni din partea acestui tip de organizații pentru acordarea de fonduri, domenii precum educația sau sănătatea publică aflându-se în criză.
Concentrarea autorităților în special asupra problemelor legate de mediul urban, au adâncit diferențele deja existente între mediul rural și cel urban, dezechilibrele astfel create ieșind la iveală cu ocazia Răscoalei din 1907, demonstrând incapacitatea statului de a se ocupa de problemele întregii comunități. Față de aceste probleme, Guvernul de la acea vreme nu a avut o reacție satisfăcătoare, relevând încă o dată nevoia organizării de servicii sociale și de către alte organisme decât cele guvernamentale.
În comparație cu populația din Regat, românii din Transilvania austro-ungară și-au dezvoltat o rețea mai extinsă și mai eficientă de organizații și activități de protecție socială, probabil din aceleași motive cu grupurile etnice minoritare din Regat, beneficiind și de expunerea la practicile austro-ungare de influență vest-europeană în acest domeniu. Cel mai relevant exemplu de organizație astfel constituită este cel al organizației culturale ASTRA, considerată cel mai important vehicul al educației, asistenței sociale și a altor forme filantropice. Inițial promotoare a limbii, literaturii și istoriei române, ASTRA s-a implicat mai apoi și în acțiuni filantropice precum strângerea de fonduri pentru burse de învățământ, construirea de școli, conservarea bisericilor, servicii legale, programe de asigurare precum și alte servicii, îndreptate către populația română care nu beneficia de acestea din partea instituțiilor statului. În acest mod s-a dezvoltat, în Transilvania, o puternică tradiție a voluntariatului.
Odată cu Primul Război Mondial, se înregistrează o criză în rândul serviciilor publice, în principal în privința organizării acestora, în Regat. Însă, în paralel cu această criză a serviciilor publice, se înregistrează o creștere a acțiunilor civile în cadrul celui „de-al treilea sector”, pentru sprijinirea războiului precum și o intensificare a activităților organizațiilor nonguvernamentale, eforturi îndreptate spre protecția familiilor ce nu beneficiau de alocații de stat, prevăzute doar pentru angajații din sectorul de stat. În acest mod, activitatea organizațiilor respective a început să fie cunoscută și apreciată de către instituțiile statului, ajungându-se chiar la încurajarea unor astfel de acțiuni prin acordarea de subvenții acestor organizații (organizația care s-a implicat în cele mai multe acțiuni de acest tip a fost Crucea Roșie). De asemenea, pe timpul Primului Război Mondial a luat amploare practica organizării de diferite evenimente, precum concerte sau spectacole de teatru, în scopul colectării de fonduri pentru război, destinate mai ales spitalelor, văduvelor de război și orfanilor sau în scopul depozitării pachetelor pentru prizonierii de război, cea mai mare parte din acestea fiind desfășurate la inițiativa Reginei Maria. Totuși, amploarea acestor acțiuni filantropice nu a fost întocmai cea dorită, practica donațiilor în scop caritabil nefiind, deocamdată, încetățenită în rândul elitelor române.
Perioada interbelică. De-abia la începutul aceastei perioade se poate constata o creștere semnificativă a numărului organizațiilor cu scop filantropic. Maria Bucur pune acest fapt pe seama experienței oferite de război și pe valorificarea acesteia de către guvern, prin organizarea și administrarea unor programe de asistență socială. Se remarcă o creștere semnificativă a numărului de organizații nonguvernamentale cât și a tipurilor de activități desfășurate de acestea (de la activități de binefacere religioase până la societăți de asigurare a muncitorilor).
Numărul crescut de astfel de organizații a dus la o competiție din ce în ce mai mare pentru resurse, în lupta pentru obținerea acestora asociațiile voluntare făcând deseori apel la „interesele națiunii”, în legătură cu activitățile desfășurate de respectiva organizație sau la adresa rivalilor din sectorul nonprofit. Organizațiile din acest sector obișnuiau să-și definească acțiunile ca fiind în interesul întregii națiuni, promovându-și organizația în detrimentul celor concurente, ale căror scopuri sau activități ar fi fost împotriva acestor interese. Astfel, sectorul nonprofit a căpătat puternice trăsături naționaliste, fiind oarecum în contradicție cu rolul organizațiilor din cadrul acestuia, și anume acela de promovare, susținere a intereselor grupurilor mici din cadrul societății. Acest discurs naționalist a amplificat lupta pentru resurse, împiedicând concentrarea pe atingerea misiunilor organizațiilor.
Un alt aspect pozitiv (pe lângă proliferarea organizațiilor filantropice) este demn de semnalat în acestă perioadă, și anume crearea unui precedent în privința voluntariatului din România, organizațiile din această perioadă constituind exemplu pentru cele înființate după 1989, în primul rând în ceea ce privește structura.
Pentru cel de-al treilea sector a urmat o perioadă nefastă, ce s-a întins pe parcursul a aproximativ jumătate de secol, începând cu controlul impus de Carol II (în 1938), și continuată cu perioada comunistă, când acest spațiu autonom a fost practic distrus. Impunerea unui control strict asupra tuturor organizațiilor nonprofit de către Carol II, odată cu instaurarea unui regim regal autoritar, a însemnat transferarea activităților acestora sub jurisdicția guvernamentală, iar mai târziu, odată cu debutul Războiului Mondial Al Doilea și cu lovitura militară a mareșalului Ion Antonescu, aceste activități au trecut sub administrarea unui Consiliu de Patronaj de care răspundea soția mareșalului Antonescu, Maria Antonescu. Implicarea tot mai mare a puterii de stat în activitățile sectorului neguvernamental, a dus la alterarea însuși a ideii de activitate neguvernamentală, contradicția între denumirea acestui tip de organizații și specificul organizării și activităților acestora în perioada amintită fiind evidentă. Unele organizații s-au păstrat, sub aspect structural, și au continuat să primească fonduri din partea statului, însă, odată cu acestea primeau și directive din partea guvernului. Această situație s-a schimbat odată cu regimul Antonescu, fondurile destinate nonprofiturilor reducându-se drastic, în favoarea cheltuielilor de război. De asemenea, în perioada regimului Antonescu se remarcă practici antisemite în rândul acestor organizații, multe servicii oferite de acestea făcând diferențieri pe criterii biologice.
Astfel, imaginea sectorului neguvernamental în această perioadă tulbure a suferit serios, atât prin implicarea masivă a statului în derularea activităților organizațiilor din cadrul acestuia, cât și prin politicile antisemite practicate în oferirea de servicii comunității.
Perioada comunistă. La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, organizațiile filantropice din România erau supuse intereselor statului, fiind dependente de fondurile oferite de acesta, acceptând și un puternic amestec în activitățile proprii. Regimul comunist, instaurat la 6 martie 1945, nu a adus o îmbunătățire a acestei situații, așa cum poate se aștepta, ci, dimpotrivă, a înrăutățit starea nonprofiturilor din România. Prin diferite măsuri, Partidul Comunist a încercat eliminarea oricărei forme de activitate neguvernamentală, în 1947 încetând orice activitate comună cu organizațiile pe care nu le putea controla sau ale cărei ideologii nu se potriveau cu cele promovate de structurile proprii (marxism-leninismul). Controlul strict asupra tuturor aspectelor vieții sociale și-a pus amprenta și asupra celui de-al treilea sector. Însăși spațiul în care s-ar fi putut menține societatea civilă a fost eliminat prin înlăturarea distanței dintre public și privat și prin politizarea excesivă a tuturor instituțiilor sau activităților acestor două sectoare.
Spre comparație cu regimurile similare din Ungaria, Cehoslovacia sau Polonia, regimul totalitar din România a fost mai strict în ceea ce privește tolerarea unor activități cu caracter neguvernamental. Relativa deschidere față de probleme sociale a regimurilor menționate a făcut posibilă apariția unor acțiuni de disidență, care s-a materializat în crearea unui spațiu propice dezvoltării unor mișcări precum Solidaritatea (în Polonia) sau Charta 77 (în Cehoslovacia), înlesnind astfel apariția și dezvoltarea, după 1989, a societății civile și a sectorului neguvernamental.
Partidul Comunist din România nu a acceptat însă nici un fel de schimbare în acest sens, înnăbușind orice tentativă de schimbare prin intermediul Securității, principalul instrument de control, bazat pe dezinformare masivă și teroare. Securitatea este responsabilă și pentru ținerea sub control a oricărei forme de disidență. Prin acțiunile sale, în principal bazate pe tortură, a contribuit și la slăbirea încrederii populației în structurile de stat, imaginea acestor instituții fiind asociată cu cea a Securității. Această lipsă de încredere vis-a-vis de structurile statului s-a manifestat și după 1989, extinzându-se însă, în mod oarecum inexplicabil, și la organizațiile nonprofit. O posibilă explicație este oferită de M. Bucur, care consideră că „organizațiile nonguvernamentale erau bănuite de a promova scopuri politice nemărturisite. Ele erau considerate adevărate vehicole ale traficului de influență în noua arenă politică”.
Regimul totalitar dinainte de 1989 este responsabil și pentru denaturarea ideii de voluntariat, realizată prin atribuirea titlului de „muncă voluntară” activităților prestate în mod obligatoriu de către diferite categorii de cetățeni, fapt care s-a reflectat, după momentul 1989, în atitudinea multora vis-a-vis de voluntariat, democrația fiind ascociată, în multe cazuri, cu lipsa obligativității de a participa la sfera publică, fie și în folosul comunității locale.
Perioada actuală (după 1989). Înlăturarea regimului totalitar comunist a creat premisele necesare dezvoltării sectorului neguvernamental și a societății civile, cu toate că unele piedici (în principal moșteniri ale regimului comunist, menționate anterior) și-au pus amprenta asupra dimensiunilor acestui sector. Neîncrederea față de instituțiile statului, aversiunea față de ideea de voluntariat sau muncă nonprofit, au contribuit la crearea unei imagini nu tocmai favorabile a sectorului neguvernamental. Obișnuința cu gratuitatea învățământului, cu serviciile medicale ieftine, cu pensii decente sau cu subvenționarea diferitelor servicii sau produse de bază și cu oferirea acestora doar de către stat, pusă în balanță cu ideea pierderii acestor avantaje, s-a concretizat într-o neîncredere față de instituțiile statului sau ale sectorului nonprofit și față de ideea conlucrării dintre acestea, organizațiile nonguvernamentale fiind privite ca amenințări la adresa bunăstării personale. Datorită renunțării la unele dintre serviciile sale în favoarea sectorului privat sau nonprofit, statul nu a fost privit cu ochi buni, ideea statului omniprezent fiind încă adânc întipărită în conștiința multor români, obișnuiți cu monopolul de stat în majoritatea domeniilor vieții sociale.
Spre deosebire de perioada modernă timpurie sau de perioada medivală, Biserica Ortodoxă nu a deținut, la începutul deceniului trecut, un rol semnificativ în dezvoltarea sectorului neguvernamental. O influență majoră în acest sens aparține unor programe internaționale private sau guvernamentale cu birouri în România (precum Phare, Helsinki Watch, Open Society, Fulbright etc) care, deși nu au reușit să atingă așteptările proprii, au contribuit la promovarea participării publice active în rândul societății.
Factori propice dezvoltării sectorului nonprofit, precum nevoia crescândă a populației pentru servicii și protecție socială, precum și acceptarea României ca stat candidat pentru integrarea în Uniunea Europeană, au dus la schimbarea atitudinii publice față de conținutul activităților desfășurate în cadrul acestui sector. De asemenea, monitorizările din plan extern (din partea Uniunii Europene sau a Băncii Mondiale) în privința procesului democratizării (unul din indicatorii cu relevanță asupra acestui proces fiind legat de activitatea și dimensiunile sectorul nonprofit), au generat presiuni la nivel guvernamental care s-au concretizat în adoptarea unor politici referitoare la acest sector. Politicile în acest domeniu au vizat, în principal, schimbarea cadrului legislativ referitor la asociații și fundații, având în vedere și faptul că în perioada 1990 – 2000 aceste aspecte au fost reglementate de o lege din 1924 reactualizată.
Totodată, a fost nevoie de modificarea unor prevederi adoptate în primii ani ai deceniului trecut care au generat creșterea în mod artificial a numărului organizațiilor nonguvernamentale, profitându-se de câteva lacune ale prevederilor legale, creștere ce n-a fost dublată de un fenomen similar în planul activităților concrete a sectorului nonprofit. Este vorba de Hotărârea de Guvern 564/1992 și de Ordonanța 26/1993 care au creat situații avantajoase pentru ONG-uri în ce privește importul de bunuri; Hotărârea de Guvern 564/1992 prevedea posibilitatea înmatriculării definitive a autovehiculelor primite cu titlu gratuit de organizații sau ascociații cu caracter umanitar, de protecție socială, instituții culturale și de învățământ, indiferent de vechimea acestor autovehicule, iar Ordonanța 26/1993 oferea scutirea de taxe vamale pentru ajutoarele și donațiile cu caracter umanitar, social, cultural, sportiv, didactic primite de organizații sau asociații non-profit cu caracter umanitar. După emiterea acestor acte normative numărul organizațiilor nonguvernamentale a crescut simțitor, pe lângă cele cu activități concrete apărând unele al caror obiectiv real nu era decât acela de a putea aduce în țară autoturisme scutite de taxe vamale.
Caracteristică anilor ’90 este, în opinia Maria Bucur, și inconsecvența politicilor guvernamentale legate de al treilea sector. Autoarea apreciază că atitudinea guvernanților a oscilat între dorința de a finanța costurile serviciilor de protecție socială și respectarea recomandărilor unor organisme externe (precum Banca Mondială), a căror presiuni au avut ca scop sistarea controlului statului asupra prețurilor.
În perioada 1990-1996, activitatea cu nuanță politică a unor ONG-uri, aparent constând în acțiuni de lobby pentru unele partide din opoziție, dar care în realitate contesta legitimitatea guvernului prin diferite acțiuni, a tensionat relațiile sectorului nonprofit cu guvernul. De asemenea, după alegerile din 1996 s-a consemnat un aspect interesant pentru evoluția sectorului organizațiilor nonguvernamentale, reprezentat de includerea în guvernare a Alianței Civice, fiind afectată în acest mod însuși ideea de organizație „neguvernamentală”. Totuși, aspectul prezentat anterior a avut și efecte pozitive prin prisma faptului că dezbaterile despre sectorul al treilea au devenit mai dinamice. După acest moment, Guvernul se arată mai dornic de a ajuta și recunoaște activitățile organizațiilor nonprofit, structurile guvernamentale devenind mai deschise către folosirea expertizei acestor organizații, în vederea creării și derulării de noi programe.
În prezent, parteneriatul public-nonprofit este reglementat de două ordonanțe ale guvernului care, deși doar prevăd în mod sumar în cuprinsul lor aspecte referitoare la relațiile autorităților publice cu sectorul neguvernamental, reprezintă un pas înainte în stabilirea unor parteneriate durabile între cele două sectoare, deși termenul „parteneriat” nu este menționat în cuprinsul acestor ordonanțe.
În ciuda aspectelor negative de după 1990 (și nu numai) referitoare la sectorul nonprofit, organizațiile nonprofit continuă să fie o importantă forță în sfera publică, aspectele legale discutate anterior oferindu-le șansa de a deveni parteneri ai instituțiilor administrative. Chiar dacă acest sector nu este la nivelul altor state dezvoltate din Europa Occidentală sau de oriunde, sau în ciuda lipsei unei tradiții puternice în acest sens, se întrevăd oportunități de dezvoltare a acestuia și a societății civile, în principal legate de schimbarea cadrului legal și de revizuirea mentalității și atitudinii comunității față de activitatea acestora și față de noțiuni precum voluntariat, participare publică etc.
III. TIPURI DE RELAȚII DE COLABORARE ÎNTRE ORGANIZAȚIILE NONGUVERNAMENTALE ȘI AUTORITĂȚILE LOCALE
Principalele tipuri de relații ce pot fi dezvoltate între organizațiile sectorului neguvernamental și instituțiile administrației publice sunt:
relații de comunicare;
relații de finanțare;
relații de parteneriat.
III.1 Relațiile de comunicare
La modul cel mai simplist, comunicarea poate fi definită ca o transmitere de informații sau un schimb de mesaje, între două sau mai multe părți. O relație de comunicare presupune mai mult de atât. În primul rând implică o comunicare constantă, un schimb de informații fluent și constant între cele două părți, precum și canale de comunicare prin care se transmit aceste informații, mesaje.
În cazul de față, o astfel de relație de comunicare ar presupune un schimb de informații reciproc, constând în transmiterea de date referitoare la: organizații nonguvernamentale de pe plan local (precum înființare, misiune, obiective, dimensiuni etc), activitatea acestora (programe derulate și rezultatele acestora, programe/proiecte aflate în derulare etc), date de contact; finanțări oferite de instituțiile administrative, fonduri aflate la dispoziția organizațiilor sectorului nonprofit, precum și modalități de obținere a acestora (împreună cu criteriile de selecție), întruniri între cele două sectoare (periodicitate, conținut etc) precum și alte informații relevante pentru fiecare dintre părți.
Comunicarea dintre structurile administrației publice și organizațiile sectorului neguvernamental poate prezenta mai multe aspecte. În primul rând, existența unei asemena relații presupune existența, de ambele părți, a unor structuri organizatorice care să dețină și atribuții în acest sens. Această cerință trebuie respectată mai cu seamă la nivelul autorităților publice a căror funcționare și organizare este strict reglementată prin lege. De asemenea, este necesară existența unui protocol referitor la colaborarea în domeniul transmiterii reciproce de informații.
Existența acestor structuri va duce la crearea unor canale de comunicare, cu rolul de a permite circulația informațiilor în ambele sensuri. Pe baza acestora pot fi create baze de date conținând informații relevante și utile referitoare la cele două sectoare. O comunicare eficace între sectorul neguvernamental și instituțiile statului reprezintă baza inițierii și dezvoltării altor tipuri de relații între stat și aceste organizații, precum relații de parteneriat sau de finanțare.
Prevederile legale cu referire la comunicarea dintre instituțiile statului și sectorul nonguvernamental sunt conținute de Ordonanța 26/2000, cu privire la asociații și fundații, de Ordonanța 37/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței 26/2000, de Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, precum și de Legea 215/2001 a administrației publice locale. Aceasta din urmă prevede, în art. 85 alin.1 lit.h, cu referire la atribuțiile secretarului orașului, că acesta „asigură comunicarea către autoritățile, instituțiile și persoanele interesate a actelor emise de consiliul local sau de primar, în termen de cel mult 10 zile, dacă legea nu prevede altfel”. Chiar dacă la o primă impresie această atribuție a secretarului orașului/comunei pare să nu contribuie cu mult la relația de comunicare ONG-administrație publică, această atribuție devine importantă (în special pentru activitatea organizațiilor nonguvernamentale) în cazul în care hotărârea respectivă face referire la aprobarea sau respingerea unui proiect de finanțare înaintat de către o astfel de organizație.
Legea 544/2001, instituie obligativitatea autorităților și instituțiilor publice „de a organiza compartimente specializate de informare și relații publice sau de a desemna persoane cu atribuții în acest domeniu”(art.4 alin.1). De asemenea legea asigură „accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public […]” (art.1). Prin informație de interes public se înțelege „orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației”(art.2 lit.b).
Ordonanța 26/2000 (completată prin Ordonanța 37/2003) conține cele mai multe prevederi în acest domeniu. Articolul 50 face de asemenea referire la accesul la informațiile de interes public, menționând că „autoritățile publice sunt obligate să pună la dispoziția asociațiilor, fundațiilor și federațiilor informațiile de interes public, în condițiile legii”. Articolul 51 conține prevederi importante în planul organizării comunicării dintre cele două sectoare. În alineatul 1, acesta prevede că „în cadrul Camerelor Parlamentului, Administrației Prezidențiale, aparatului de lucru al Guvernului, instituției Avocatul Poporului, autorităților administrative autonome, ministerelor, al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și autorităților administrației publice locale funcționează structuri pentru relația cu mediul asociativ. Acolo unde asemenea structuri lipsesc, ele se vor constitui." Alineatul 2 al aceluiași articol prevede posibilitatea consultării autorităților menționate la alineatul 1 cu „reprezentanții asociațiilor și fundațiilor care își desfășoară activitatea în sfera lor de competență, în vederea stabilirii unor programe sau activități comune.” Este astfel instituită posibilitatea organizării de întruniri între reprezentanți ai celor două sectoare.
Ordonanța 26/2000 face referire și la responsabilitățile sectorului ONG cu privire la instituirea unei comunicări intersectoriale, menționând că „după constituirea lor, asociațiile, fundațiile și federațiile interesate vor solicita autorităților administrative autonome, ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și autorităților administrației publice locale să fie luate în evidența acestora, în funcție de domeniul în care activează.” Acestui drept al ONG-urilor de a fi luate în evidență, îi corespunde o obligație a autorităților administrative (cele menționate la alineatul 1 al articolului 51) de a ține „evidența asociațiilor și fundațiilor care li s-au adresat în acest scop.”
După cum se poate observa, nu este un cadru legal unitar care reglementează acest aspect al relațiilor organizațiilor nonguvernamentale cu autoritățile și instituțiile statului, însă este vorba și de un domeniu care, prin specificul său, nu necesită reglementări stricte sau exacte pentru a se putea desfășura. Comunicarea dintre aceste două sectoare nu poate fi ingrădită, la fel de bine cum nu poate fi nici creată în mod forțat, într-o societate democratică. De aceea are nevoie de reguli sau legi permisive, menite să creeze doar un cadru general în care aceasta poate avea loc.
O observație importantă se impune a fi făcută în legătură cu relația de comunicare și anume că existența doar a unei astfel de relații, fără a fi dublată de una din celelalte două principale relații menționate, nu ajută la nimic, rostul acesteia fiind de a asigura informațiile necesare derulării de parteneriate sau înlesnirii finanțărilor. Întreținerea doar a unei comunicări constante între cele două sectoare este lipsită de sens.
Comunicarea eficientă dintre parteneri asigură implicarea activăși continuă a tuturor partenerilor, implementarea acțiunilor planificate și atingerea obiectivelor, gestionarea constructivă a diferențelor și conflictelor, și nu în cele din urmă sărbătorirea succeselor. Comunicarea eficientă din cadrul unui parteneriat este deci importantă pentru că:
Îi informează pe toți de ceea ce se întâmplă
Construiește încrederea
Crează un mediu productiv
Promovează relații de lucru prietenești și satisfăcătoare
Previne conflictele
Întărește dedicarea partenerilor
Ajută la atingerea obiectivelor
• Conduce la livrarea unor servicii mai bune calitativ Comunicarea deschisă, onestă, directăși pozitivă poate avea loc în condițiile existenței încrederii între parteneri și este un factor important pentru succesul parteneriatului.
Comunicarea internă
Comunicarea internă din cadrul unui parteneriat presupune atât un sistem de comunicare între parteneri cât și în interiorul fiecărei organizații partenere, astfel încât toți membrii organizației să fie informați asupra deciziilor și acțiunilor parteneriatului, care le afectează propria activitate.
Pentru a asigura un sistem de comunicare intern eficient vă propunem următoarele acțiuni:
Stabiliți un responsabil de comunicarea dintre parteneri și apoi în fiecare organizație membră, a unei persoane de contact responsabilă cu comunicarea din interiorul organizației
Stabiliți ce informații trebuie schimbate și cu cine
Limitați cantitatea de informații la minimul necesar, pentru a evita să vă pierdeți în informații multe și nerelevante
Stabiliți când trebuie schimbate informațiile – zilnic, săptămânal, lunar, etc
Stabiliți cele mai bune metode pentru schimbul de informații – informație scrisă sau verbală, pe ce format, pe ce canale de comunicație să fie transmise – electronic, întâlniri personale, etc
Documentați în scris rezultatele întâlnirilor, temele de discuție, înțelegerile, deciziile
Dezvoltați un mecanism pentru obținerea feedbackului atât din partea organizațiilor membre cât și în interiorul acestora, din partea personalului și voluntarilor
Comunicarea externă
Promovarea parteneriatului și a partenerilor se face cu ajutorul sistemelor de comunicare externă. Aceste activități sunt importante pentru câștigarea credibilității și sprijinului comunității și al finanțatorilor.
Deasemenea vă mai pot ajuta să:
Vă promovați serviciile în fața potențialilor clienți
Să atrageți noi fonduri, colaboratori sau voluntari
Creșteți vizibilitatea finanțatorilor
Vă creșteți vizibilitatea – dacă sunteți o organizație mică puteți deveni foarte vizibilă ca membră a unui parteneriat prestigios
Pentru o promovare și o comunicare externă eficientă a parteneriatului dvs. vă sfătuim să:
Identificați cine va fi purtătorul de cuvânt al parteneriatului, cine îl poate reprezenta în exterior pentru a transmite mesaje coerente
Elaborați un plan de promovare și marketing al parteneriatului, răspunzând la următoarele întrebări:
La cine doriți să ajungă mesajul dvs.? primul lucru pe care trebuie să îl faceți este să vă cunoașteți audiența
De ce doriți să trimiteți un mesaj către această audiență? Vreți să atrageți noi membrii, voluntari? Vreți să atrageți noi fonduri sau noi beneficiari?
Care sunt ideile cheie ale mesajului dvs pe care doriți să îl transmiteți? Argumentați-vă mesajul cu date și fapte, includeți povești personale, fiți pasionați și entuziaști, pentru a atinge nu numai mintea ci și inima audienței dvs. Folosiți un limbaj simplu și clar.
Cum doriți să îl transmiteți? Care este strategia dvs. de comunicare?
Când doriți să îl transmiteți? Momentul ales pentru transmiterea mesajuli este important – este audiența accesibilă? Au loc și alte campanii de promovare în același timp?
Cât va costa realizarea acestui plan?
Cine din comunitate vă poate ajuta să aveți o promovare mai bunăși infuență mai mare? Pot fi multe alte organizații în afara celor din media, precum centre culturale, biserici, școli, biblioteci, cluburi, restaurante, centre comerciale, etc
În cazul în care vreunul dintre parteneri sau managementul parteneriatului a făcut greșeli, asumați-vă responsabilitatea, admiteți că ați greșit și arătați acțiunile pe care le veți intreprinde pentru a îndrepta situația
Respectați confidențialitatea datelor personale și folosiți-le numai cu acordul celor în cauză
III.2 Relațiile de finanțare
Finanțarea organizațiilor nonguvernamentale de către instituții ale administrației centrale sau locale este reglementată, din punct de vedere legal, de către Legea 34/1998, referitoare la acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică ce înființează unități de asistență socială. Legea stipulează, în articolul 1 alineatul 1, ca aceste asociații și fundații „pot primi subvenții alocate de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale, care vor fi utilizate, în exclusivitate, pentru serviciile de asistență socială acordate persoanelor care, potrivit dispozițiilor legale, au dreptul să beneficieze de acestea.” Alineatul 2 al aceluiași articol precizează situațiile în care se acordă subvenții de la bugetul de stat, și anume „asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică a căror activitate de asistență socială se adresează unor beneficiari din mai multe județe ale țării și care au încheiat convenții cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale pentru prestarea acestor servicii”, iar în alineatul 3 sunt prevăzute situațiile în care se acordă subvenții de la bugetele locale: „de la bugetele locale se pot aloca subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică a căror activitate de asistență socială se adresează beneficiarilor dintr-un singur județ și, respectiv, din municipiul București și care au încheiat convenții cu consiliile locale în cauză, pentru prestarea de servicii de asistență socială”. Textul legii menționează că prin normele metodologice de aplicare a legii se vor stabili și criterii de acordare a acestor fonduri.
Legea face precizări și la nivelul acestor subvenții acordate care „nu poate depăși costul mediu lunar de întreținere, pe persoană asistată, din unitățile de asistență socială de stat, cu profil similar, organizate ca instituții publice”. Pe lângă aceste subvenții, asociațiile și fundațiile ce beneficiază de prevederile Legii 34/1998, vor beneficia și de „asistență de specialitate atât sub aspect metodologic, cât și în legătură cu utilizarea subvențiilor acordate de la bugetul de stat în realizarea programelor stabilite, din partea personalului împuternicit în acest scop de către direcțiile generale de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului București”.
În privința administrației locale, se remarcă faptul că deși „există cadrul juridic necesar (cu referire la Legea 34/1998) finanțării ONG de către administrațiile locale, instituțiile în cauză dispun de fonduri limitate, iar alocarea lor este afectată de aceleași probleme ca și în cazul celor ale administrației centrale.” Sunt oferite exemple de sprijin „adecvat” și în acest caz, deși se apreciază că acestea sunt rare.
În studiu sunt formulate și recomandări pentru extinderea finanțărilor locale, care includ aspecte precum: informarea autorităților locale asupra prevederilor legale în vigoare și a modului în care acestea pot fi folosite în beneficiul comunității; dezvoltarea abilităților de identificare a nevoilor locale și a priorităților; dezvoltarea abilităților de finanțare eficientă prin publicitatea legată de oportunitățile de finanțare, stabilirea unor sisteme transparente de acordare a granturilor, publicitatea rezultatelor și monitorizarea implementării și a impactului granturilor; conștientizarea rolului jucat de ONG; constituirea unor sisteme eficace de comunicare cu organizațiile nonguvernamentale.
Finanțările din fonduri provenind de la autoritățile de stat sunt din ce în ce mai căutate în ultima perioadă de către ONG-uri. Aceasta se datorează mai multor motive, precum reducerea finanțărilor externe, care se va accentua în anii următori, ca urmare a progreselor înregistrate de România pe calea aderării la Uniunea Europeană, considerându-se că sectorul ONG nu mai are nevoie de un sprijin extern susținut ca în perioada imediat următoare momentului 1989, când acest tip de finanțări viza în special crearea și dezvoltarea acestui sector și dezvoltarea societății civile. De asemenea, îmbunătățirea cadrului legal referitor la asociații și fundații (Ordonanța 26/2000, completată și modificată prin Ordonanța 37/2003, care au introdus precizări cu referire la relațiile sectorului nonprofit cu autoritățile și instituțiile publice), a mărit gradul de acces al ONG-urilor la asemenea fonduri. Pe de altă parte conștientizarea avantajelor finanțării sectorului nonprofit de către administrație a dus la rezultate pozitive.
III.3 Relațiile de parteneriat
„Parteneriatul este modalitatea formală sau informală prin care două sau mai multe părți decid să acționeze împreună pentru atingerea unui scop comun”. Detaliind, este acea relație dintre două sau mai multe instituții, care are ca obiect desfășurarea în colaborare a unor programe sau proiecte. În cadrul acestuia, părțile au drepturi egale cu privire la stabilirea obiectivelor precum și a mijloacelor de implementare sau a evaluării rezultatelor. Partenerii contribuie la asigurarea resurselor materiale, umane, financiare sau documentare în vederea realizării în bune condiții a programelor și proiectelor derulate.
Având în vedere faptul că parteneriatul de tip public-nonprofit face obiectul lucrării de față, și ca va fi tratat mai pe larg într-un capitol distinct, nu voi insista în acest subcapitol asupra a tot ceea ce presupune un astfel de parteneriat.
Tipurile de parteneriat pot fi clasificate în funcție de diferite criterii, ce pot fi considerate simultan sau independent. Astfel, în funcție de existența personalității juridice, parteneriatele pot avea un caracter formal sau informal. Parteneriatul informal se poate stabili atunci când scopul său este suficient de specific, iar atingerea sa nu este o problemă, părțile fiind structuri de tip similar, cunoscându-se și, eventual, lucrând împreună anterior. În cazul unor sarcini mai complexe sau pe termen lung, ori în situația în care partenerii sunt structuri de tip diferit (de tipul ONG-uri și structuri ale administrației publice), parteneriatul tinde să fie formalizat.
Un alt criteriu pentru clasificarea parteneriatelor este reprezentat de tipul obiectivului urmărit. În cadrul acestei clasificări pot fi întâlnite parteneriate de reprezentare (de tipul federațiilor, uniunilor, consiliilor, alianțelor etc), respectiv parteneriate operaționale, ce presupun existența unor proiecte concrete ca motiv al asocierii.
Autorii volumului „Organizații nonguvernamentale. Ghid practic” sunt de părere că „parteneriatul, ca modalitate formalizată sau nu, prin care două sau mai multe părți decid să acționeze împreună pentru atingerea unui scop comun, nu este un scop în sine, ci este un instrument”. Remarca autorilor este cât se poate de justificată, un parteneriat fără un conținut concret fiind lipsit de relevanță.
Aceeași autori remarcă faptul că atingerea unui scop comun, ca rezultat al unui set de activități derulate în cadrul unei perioade de timp, în conformitate cu un plan inițial, este menită a puncta diferențele între conceptul de colaborare și cel de parteneriat, atâta vreme cât „din punct de vedere semantic, diferențele dintre cele două cuvinte sunt greu sesizabile.”
Parteneriatele se pot constitui pe termen lung sau scurt, cu sau fără finanțare. Într-o relație de parteneriat, părțile nu trebuie neaparat să fie considerate ca fiind egale, ci important este ca ele să fie tratate ca fiind pe poziții egale, deoarece parteneriatul nu poate fi constituit pe principiul subordonării uneia dintre părți. În ce privește puterea de decizie, aceasta poate să fie împărțită între părți în mod egal sau în funcție de contribuția fiecărei părți.
IV. STUDIU DE CAZ – Organizatia Nationala Cercetasii Romaniei
IV.1 Metodologie și universul cercetării
În acest capitol vom face o scurtă descriere a Organizației Naționale „Cercetașii Romaniei” (ONCR), o organizatie prezentă in peste 50 de localități din țară. Am ales aceasta organizație datorită accesibilității noastre la informații din interiorul acesteia.
IV.1. 1. Scurtă istorie a Organizației ,,Cercetașii României”
Cercetășia a fost fondată de către tinerii care au răspuns ideilor și idealurilor formulate în lucrarea “Scouting for Boys”, scrisă de Sir Robert Baden Powell în 1908. Ideea inițială nu a fost aceea de a crea o organizație pentru tineret, ci mai degrabă de a promova niște idei pentru educarea caracterului așa-zis “de cercetaș” – pe care apoi, organizații deja existente (ca Boys Brigade, spre exemplu), să le preia și să le adapteze programului propriu.
Fondatorul acestei mișcări, Lordul Baden Powell, s-a născut la Londra în 1857. După terminarea școlii, Baden Powell alege cariera militară. Pleacă în India în 1876 unde cîștigă cel mai râvnit trofeu printre ofițerii britanici, faimosul „Kadir Cup“ (vânătoare de mistreți cu o lance lungă). În regimentul său el încearcă să reformeze metodele de pregătire militară, introducând activități distractive pentru ridicarea moralului trupelor. Între anii 1899-1900 are funcția de șef al garnizoanei Mafeking din Africa de Sud și în urma unui război cu burii reușește să apere acest oraș având astfel un mare succes militar, în urma căruia este distins, la Londra, de către regina Victoria, cu Ordinul Bath și avansat la gradul de general-maior. Această avansare marchează finalul strălucitei sale cariere militare, urmând ca Sir Robert Baden Powell să își dedice viața promovării păcii și toleranței.
În 1907, între 27 iulie și 8 august, organizează pe coasta de sud a Angliei (insula Brownsea), o tabără pentru 20 de tineri în care promova prin educație non-formală spiritul de aventură, lucrul în echipă și progresul personal, prin forțele proprii. Acesta este momentul când ia naștere Cercetășia, o mișcare care, în scurt timp, va lua o amploare deosebită în toate regiunile lumii. Oarecum neașteptat însă, imediat dupa aceasta, pe întreg cuprinsul Marii Britanii, grupuri de tineri au început să se organizeze singuri în patrule, pe baza materialului conceput de Baden Powel. Astfel, încă de la începuturile sale, o dată cu organizarea primei patrule, Cercetășia a fost organizată și condusă de către tineri. Gheorghe Munteanu-Murgoci, un om de știință român, aflat în vizită în Anglia, ia contact cu cercetășia de aici. Întorcându-se la București, el va deveni principalul inițiator și conducător al primelor grupuri de cercetași români.
În 1912 apăreau primele grupuri de cercetași români (Blaj, Brașov, București) pentru ca în 1914, datorită activității lor creative, să ia ființă Asociația Cercetașii României, recunoscută oficial. În timpul Primului Război Mondial, cercetașii români au dat o mână de ajutor în spatele liniei frontului, fiind prezenți acolo unde era nevoie, înlocuind sanitari, curieri, telegrafiști… În memoria celor ce au murit atunci, la Tecuci a fost ridicat un monument, singurul din lume dedicat cercetașilor.
În 1922 Asociația Cercetașii României devine membru fondator al Organizației Mondiale a Mișcării Cercetășești. În 1937, anul desființării sale, Organizația se afla peste tot unde era nevoie de ajutorul ei. În urma ordinului de abolire dat de Carol al II-lea, Asociația își suspendă orice activitate. Renăscută în 1990, Organizația Națională „Cercetașii României“, cea mai mare mișcare neguvernamentală de tineret din România, se face repede cunoscută atât în țară cât și în străinătate.
În 1993, Organizația Națională „Cercetașii României“ este singura mișcare cercetășească din România reprimită în Organizația Mondială a Mișcării Scout care numără în prezent peste 28.000.000 membri activi în 216 țări și teritorii. În România, peste 2.500 de membri își desfășoară activitatea în 63 de filiale.
Misiunea Cercetășiei în societatea româneasca este de a contribui la educarea tinerilor printr-un sistem de valori bazat pe o Promisiune și o Lege, de a ajuta la construirea unei lumi mai bune, în care oamenii sunt împliniți ca indivizi și joacă un rol constructiv în societate. Aceasta se realizează prin:
Implicarea tinerilor într-un proces educativ non-formal, pe toată durata anilor în care se formează ca indivizi.
Utilizarea unei metode specifice, care face din fiecare individ principalul agent al propriei dezvoltări ca persoană încrezatoare, motivată, responsabilă și deschisă.
Sprijinirea tinerilor în stabilirea unui sistem de valori bazat pe principii spirituale, sociale și individuale, așa cum sunt ele exprimate prin Promisiune și Lege.
Viziunea Organizației Naționale “Cercetașii României”:
Vedem cercetășia in România ca pe o mișcare pozitivă, unită, deschisă tuturor, parte a Mișcării Scout prin valorile și principiile pe care se bazează.
Cercetășia urmărește realizarea Misiunii sale, susținută de o organizație cu structuri democratice, reprezentative, eficiente și simple la toate nivelurile, având resurse suficiente și un management de calitate.
Cercetășia reprezintă un actor relevant in societatea românească, care contribuie la educarea copiilor și tinerilor din România și oferă alternative durabile provocărilor actuale, bazându-se pe valorile și principiile cercetășești.
Organizația sprijină o Mișcare puternică, construită de tineri implicați, care lucrează împreună pentru propria lor dezvoltare și sunt sprijiniți de către adulți dornici și capabili să-și asume un rol educativ.
Membrii cercetășiei sunt copii și tineri care-și desfășoară activitatea în formațiuni specifice (patrule, unități). Aceștia sunt cuprinși în ramuri de vârstă: spiriduși (7- 10 ani), temerari (11 – 14 ani), exploratori (15 – 18 ani), seniori (19 – 21 ani).
Pentru a dobândi titlul de cercetaș sunt parcurse mai multe etape.
Aspirantura este o perioadă de selectare și pregătire, în care aspirantul dovedește că știe, înțelege, respectă și aplică Legea Cercetașului, Metoda și Principiile Cercetășești și își asumă responsabilitățile ce decurg din acestea.
După parcurgerea perioadei de aspirantură, aspirantul depune Promisiunea, devenind membru titular. Perioada de aspirantură are o durată cuprinsă între două și șase luni pentru fiecare aspirant in parte.
Depunerea Promisiunii, de către aspiranții sub 18 ani, se face cu acordul și în fața patrulei în care activează, în cadrul unui ceremonial.
Depunerea Promisiunii, de către aspiranții adulti, se face cu acordul și în fața Consiliului Centrului local în care activează, în cadrul unui ceremonial.
După depunerea Promisiunii, noul membru primește carnetul de membru și dreptul de a purta uniforma și însemnele ONCR.
Trecerea de la o ramură de vârstă la alte se face la împlinirea vărstei necesare.
Adulții care se pregătesc pentru a deveni lideri activează sub îndrumarea unui lider și urmează stagiile necesare dobândirii de cunoștinte și abilități pentru asumarea unor responsabilități în organizație.
Condițiile pentru asumarea oricărei responsabilități sunt, în general, vârsta, pregătirea și vechimea în ONCR, precum rezultă din prevederile Regulamentului, în cazul unor funcții sau responsabilități.
Conform Statutului, la nivel național, Organizația Națională „Cercetașii României” este compusă din organele decizionale, organele executive și organele de control.
Organele decizionale sunt compuse din Adunarea Generală, Consiliul Director și Președintele ONCR.
Adunarea Generală este forul suprem de conducere al ONCR, alcătuit din delegații tuturor centrelor locale, și la care participă, cu drept de vot, câte un delegat al fiecărui Centru Local.
Consiliul Director conduce activitatea ONCR în intervalul dintre sesiunile Adunării Generale, fiind format din 11 membrii ai ONCR, aleși pentru un mandat de 3 ani de către Adunarea Generală prin votul secret a cel puțin 50%+1 din totalul delegaților prezenți.
Organele executive sunt reprezentate de Directorul Executiv, angajat prin concurs în conformitate cu legile în vigoare de către Consiliul Director și care candidează pentru un mandat de 3 ani, și Comitetul Executiv, structura responsabilă cu implementarea tuturor rezoluțiilor Adunării Generale și a deciziilor Consiliului Director, format din executivi pentru diferite zone de responsabilitate, în funcție de prioritățile strategice adoptate de Adunarea Generală.
Organele de control sunt reprezentate de către Comisia Națională de Cenzori, care este compusă din 3 membrii aleși de Adunarea Generală și care are atribuții în controlul financiar al structurilor decizionale și executive.
b) Nivelul local
Structurile locale sunt compuse din: Centrele Locale, Adunările Generale a Centrelor Locale, Consiliile Centrelor Locale și Comisia de Cenzori.
Centru Local, înființat de ONCR prin decizia Consiliului Director, la cererea unui grup de inițiativă local, format din minimum 5 adulți și 20 de copii și/sau tineri. Într-o localitate pot funcționa mai multe Centre Locale, centre care se bucură de autonomie decizională și au libertatea de asociere în scopul derulării de activități specifice și păstrării identității. Centrul Local poate avea patrimoniu propriu.
Adunarea Generală a Centrului Local este forul de conducere al Centrului Local, care implementează obiectivele strategice ale ONCR la nivel local și care se convoacă în sesiune ordinară anuală, sau în sesiune extraordinară, ori de câte ori este nevoie. La aceste adunări participă, cu drept de vot, toți membrii Centrului care au împlinit vârsta de 16 ani, au depus promisiunea și au cotizația plătită la zi.
Consiliul Centrului Local conduce activitatea Centrului Local între Adunările Generale și este compus din Șeful Centrului Local și alți 4 membrii. Șeful Centrului Local este responsabil cu implementarea deciziilor luate de Consiliu și reprezintă Centrul Local în interiorul și în exteriorul ONCR.
Comisia de cenzori este desemnată de către Adunarea Generală a Centrului Local în cazurile în care numărul membrilor depășește 100, în rest această comisie reducându-se la un singur membru.
Cercetășia la nivel internațional
Cercetășia este cea mai mare organizație mondială educativă de tineret, care, de 100 de ani, contribuie la crearea unei lumi mai bune prin implicarea personală a sutelor de milioane de oameni care au respectat Promisiunea Cercetașului.
Organizația Mondială a Mișcării Scout (WOSM) este o mișcare globală, non-guvernamentală și non-profit a 28 de milioane de membri din peste 216 de țări și teritorii. Două treimi din membri săi provin din tări în curs de dezvoltare.
Biroul Mondial, aflat în Geneva, promovează oportunități internaționale, inclusiv campuri și proiecte, având ca scop întărirea relațiilor dintre organizații de cercetași membre ale Mișcării Scout din toată lumea.
Azi, cercetași din toate țările lumii sunt implicați în proiecte de dezvoltare pe teme diverse, cum ar fi educația păcii, dependența de droguri și prevenirea ei, apă curată și salubritate, instrucție si conservarea mediului.
Organizații Naționale
În lume există 155 de țări cu Organizații Naționale recunoscute și 26 de teritorii unde există cercetași, uneori filialele organizațiilor de cercetași fiind departe de sediul acestora.
Din 155 de Organizații Naționale, 122 aparțin doar de Organizația Mondială a Mișcării Scout (WOSM) și 34 aparțin atât acesteia cât și Asociației Mondiale a Ghidelor și Cercetașilor (WAGGGS).
Din 122 de Organizații Naționale care aparțin doar de WOSM, 95 sunt dedicate atât băieților cât și fetelor în unele sau în toate programele pe care le propun, 20 sunt doar pentru băieți și toate cele 34 de organizații care aparțin de WOSM și WAGGGS sunt deschise atât băieților cât și fetelor.
De asemenea în 35 de țări există cercetași fără ca aceștia să aparțină unei Organizații Naționale Scout, membră WOSM. După informațiile WOSM, pe Glob există doar 6 țări fără cercetași, în unele dintre ele deoarece nu este permis. Aceste țări sunt:
– Andorra
– Republica Populară Chineză
– Cuba
– Corea de Nord
– Republica Populară Democrată Lao
– Myanmar
IV.2. Designul cercetării
IV.2.1. Scopul cercetării
Având în vedere cele prezentate până în acest moment, cercetarea întreprinsă a vizat relevarea existenței unui parteneriat la nivelul Organizației ,,Cercetașii României”, între organizațiile sectorului nonguvernamental din țară și autoritățile sau instituțiile administrației publice locale din diferite localități, precum și gradul de dezvoltare a acestuia. Aceasta s-a realizat prin încercarea de a identifica modul în care acest tip de parteneriat este perceput de către cele două părți.
IV.2.2. Obiective
Astfel, cercetarea a urmărit:
identificarea opiniilor ambelor părți implicate într-un asemenea tip de parteneriat asupra a ceea ce înseamnă/presupune o astfel de relație sau asupra avantajelor pe care le poate oferi;
verificarea gradului în care sunt cunoscute prevederile legale ce reglementează acest parteneriat, ca o condiție importantă pentru însuși existența unor astfel de relații.
IV.2.3. Delimitări conceptuale
În contextul prezentei lucrări, prin organizație neguvernamentală se înțelege orice asociație, fundație sau federație întemeiată în baza Legii 21/1924 sau în baza Ordonanței 26/2000, completată și modificată prin Ordonanța 37/2003, care desfășoară activități în interes general sau în interesul unor colectivități locale ori în interesul lor personal nepatrimonial.
De asemenea, în cadrul cercetării de față, prin administrație publică locală se înțelege o autoritate administrativă locală (consiliu local, primar, consiliu județean) precum și aparatele proprii de specialitate ale acestora și instituțiile subordonate.
Prin sintagma „parteneriat public-nonprofit” este definită modalitatea formală sau informală prin care două sau mai multe părți decid să acționeze împreună în vederea desfășurării în colaborare a unor programe sau proiecte, din care cel puțin o parte este reprezentată de o instituție sau autoritate publică, iar cealaltă parte sau, după caz, celelalte părți, reprezintă sectorul neguvernamental.
IV.2.4. Relevanța cercetării
Un astfel de studiu poate avea relevanță prin oferirea unei imagini de ansamblu asupra modului în care este privit acest parteneriat de părțile implicate. Aceasta poate contribui la identificarea cauzelor unui slab parteneriat sau a inexistenței acestuia, în funcție de acestea putându-se lua și măsuri pentru îmbunătățirea situației. În cazul relevării unui parteneriat solid, pot fi identificate posibile direcții de acțiune în vederea extinderii acestuia și în alte domenii, sau modalități de eficientizare a parteneriatului. În concluzie, formarea unei imagini de ansamblu asupra relațiilor dintre mediul asociativ și administrația publică locală este primul pas în vederea formulării unor strategii sau stabilirii unor măsuri pentru întărirea colaborării dintre cele două părți.
IV.2.5. Ipoteza principală a cercetării
Ipoteza principală de la care a pornit această cercetare este următoarea: la momentul actual, la nivelul Organizației ,,Cercetașii României”, există o slabă relație de parteneriat între organizațiile nonguvernamentale și instituțiile administrației publice locale.
IV.2.6. Metoda de cercetare și metode de colectare a datelor
Având în vedere specificul cercetării, am apelat la o cercetare de tip calitativ. Am considerat că acest tip de cercetare se potrivește cel mai bine unui studiu de natură a oferi o imagine de ansamblu asupra problemei studiate, având în vedere că studiul urmărește conținutul calitativ al parteneriatului public-nonprofit la nivelul Organizației ,,Cercetașii României”, și nu numărul de parteneriate existente.
Metoda de colectare a datelor a constat din realizarea unor interviuri cu reprezentanți ai Organizației ,,Cercetașii României”, cât și cu reprezentanți ai administrației publice locale. Modelele acestor ghiduri de interviu se găsesc în anexele 1 și 2. Astfel, am realizat un număr de șase interviuri, câte trei pentru fiecare sector.
Ancheta s-a desfășurat în perioada 20 octombrie 2012 – 26 decembrie 2912, iar subiecții au fost aleși în mod aleator (acolo unde acest lucru a fost posibil; spre exemplu, în situația administrației publice locale, unde numărul de instituții este mai restrâns, am urmărit obținerea unei opinii atât din partea puterii executive cât și din partea puterii deliberative, deci nu se pune problema unei alegeri întâmplătoare; de asemenea, în cadrul acestor instituții sau autorități există responsabili pentru relația cu ONG-urile, alegerea la întâmplare a respondenților nefiind posibilă nici în interiorul acestora; pentru sectorul nonguvernamental nu am avut în vedere un criteriu precis în alegerea subiecților pentru interviuri, aceștia fiind selectați în mod aleator dintre organizațiile active). Consider că informațiile colectate sunt de natură a oferi o imagine de ansamblu, având în vedere problemele vizate de întrebările incluse în aceste interviuri.
IV.2.7. Analiza datelor (rezultatele anchetei)
Au fost trimise chestionare în următoarele centre locale ale Organizației ,,Cercetașii României”
Pe categorii, populația participant la cercetarea de față a arătat, conform tabelului următor:
Grafic 1: Componența procentuală a populației participante la studiu:
Grafic 2 Componența populației participante la studiu:
Constatăm că situația celor care participă la activitatea de voluntariat în cadrul Organizației ,,Cercetașii României”este următoarea:
Cei mai mulți sunt bărbații;
Cei cu studii superioare participă în număr mai mare la cercetăție ;
Cei mai mulți sunt între 18 și 24 de ani
Chestionarele au fost trimise prin email la organizațiile locale ale Organizației Naționale ,,Cercetașii României” cu mențiunea ca răspunsurile să fie trimise tot prin email.
Informațiile obținute în legătură cu obiectul parteneriatelor dintre organizațiile nonguvernamentale și autoritățile locale au fost următoarele:
Promovarea miscarii cercetasesti si a educatiei non-formale. Completarea educarii elvilor si organizarii timpului liber in mod placut si renasterea pasiunilor copiilor si tinerilor elevi pentru activitatile tehnico-aplicative cu reale virtuti educative si formative.
Activitati din cadrul programului "Scoala Altfel"; in vederea realizarii, implementarii si promovarii vountariatului; campanie strangere de jocuri si jucarii.
In vederea realizarii si implementarii proiectului social "Depozitul de urgenta al lui Mos Craciun"
Ecologie
Turism
Centrul Municipal de Voluntariat
Proiectul Tinerii, voluntari pentru situatii de urgență. Proiectul va fi reluat începând cu 1 noiembrie, cu o durată de 5 luni.
Parteneriat educational conf . disp. MECT cu Inspectoratul Școlar si 10 unităti de invatamant din Ramnicu Valcea
Participarea la Ziua porților deschise, sprijin launeleacțiuni cum este Festivalul național Cupa izvoarelor
Parteneriat educational conf . disp. MECT cu Inspectoratul Școlar si 10 unităti de învățământ din Râmnicu Vâlcea
Finantarea unor proiecte ale centrului local, participarea cercetasilor la actiunile DJTS sau implicarea in organizarea unor activitati ale noastre cum a fost editia a VII-a a Scolii de alpinism
Asistență de specialitate la organizarea unor activitati ale centrului local cum sunt Cupa izvoarelor si Scoala de alpinism.
Organizarea in comun a unor actiuni cu prilejul Zilei Pământului și Zilei Mediului
Proiectul „Trofeul celor șase căi” (ediția I și ediția a II-a)Proiectul „Școala Altfel – Școala Muntelui – O zi cu cercetașii”
Ca parteneri locali, organizațiile locale au avut:
ISU Bacau
Licee din Bacau
Primaria si Consiliul Judetean Bacau
.P.J. Valcea
Inspectoratul de Cultura, Culte si Patrimoniu
Centrul Judetean Antidrog
Primăria orașului Pucioasa
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dâmbovița
Pimăria municipiului Târgoviște
Primăria locală,
Instituții ce dau avize pentru Centrul Scout
Cabinet medical
Serviciul Public Salvamont
Primaria si CJ SB
CFR si companii transport
Domeniul și motivul posibilei viitoare colaborări cu parteneri a putea fi :
Instruire in cadrul diverselor accidente
mai buna promovare a miscarii cercetasesti si a voluntariatului
Pentru accesarea unor fonduri si/sau aprobari in vederea desfasurarii diverselor proiecte ale centrului local sau in asociere cu alte centre locale
Sunt multe proiecte inițiate de MAI la care dorim să participam
Pregâtire antiinfracțională, circulație, etc
colaborare mai strânsă cu cei d ela Cultură ar faciluita cunoașterea de către cercetași a patrimoniului cultural al județului șiparticiparea la proiecte foarte interesante.
Implicarea mai serioasă în activități educaționale de prevenire a consumului și traficului de droguri
Sediul și o parte din membri se află în orașul Pucioasa
Finanțează proiecte pentru tineret
Atragerea de noi membri din Târgoviște sau împrejurimi
organizarea unui festival al luminii în localitate
starea de funcționalitate a centrului Scout din localitate, pentru un posibil camp de vară.
educație sanitară
training, suport activitati tip dezastre, interventii
suport
reduceri
Probleme care au impiedicat colaborarea, potrivit răspunsuriloe primate, au fost:
lipsa unei strategii a centrului local in acest sens
lipsa personalitatii juridice, unei maturitati financiare si a unei strategii a centru lui local in aceste sens
Lipsa disponibilității la colaborare
Centrul local nu are personalitate juridică
Situația actelor Centrului Scout, Zamostea
Timpul, model protocol
Din chestionarele primite am aflatt denumirile ONG cu care exista parteneriat. Acestea erau:
Caritas Bacau
Habitat for Umanity Comanesti
ASCA Harghita
Lions Harghita
Clubul de Turism alpin Vânturarița
Asociația deTurism Ecologic Montan EUROMONT CARPAȚI Rm.Valcea
World Vision –Filiala Vâlcea
Fundația Inimă pentru Inimă
Asociația Ecologică Floare de Colț
Asociația de Turism Chindia
Asociația Ambasadorii Prieteniei
asociația „Little winners”
ocoluri silvice
Tura in natura
Asociatia Europa
SKV
Denumirea ONG cu care ar trebui sa existe parteneriate aunt:
Confederația Caritas România
Crucea Roșie
Salvați copiii
Asociația Voluntari pentru Situații de Urgență Bucuresti
World Vision
Salvati Dunarea si Delta
Asociația Națională a Salvatorilor Montani
Societatea Astronomică Română de Meteori
Ong de mediu, de voluntriat
Asociatia Salvamont
Clubul Alpin roman
Tot din chestionare am aflat denumirea organizațiilor de la nivel național cu care există parteneriat sau s-ar dori să existe un asemenea parteneriat:
Ministerul Mediului
Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale
Asociatia "Da mai departe"
MECTS
Ministerul Mediului
Ministerul de Interne
Ministerul Educației, Sportului și Tineretului
Ministerul Sănătății Publice și Familiei
Ministerul Administrației și Internelor
Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret
Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului
Ministerul Educatiei
Serviciul public SMURD
Ministerul Educatiei, Cercetarii, tineretului si sportului
Serviciul public Salvamont
Lanturile supermarket
Ministerul dezvoltarii regionale si turismului
Avantaje ale parteneriatelor, din punctual de vedere al celor intervievați ar fi:
impllicarea in activitati de ecologizare a zonelor poluate
orientarea si instruirea cercetasilor in alegerea unei meserii de viitor
Promovabilitate mai mare in randul scolilor, atragerea de noi membri tineri si adulti, posibilitate ade a face si altfel de educatie decat cea care se face in scoli, facilități.
Accesul la educatie si informatie ecologica, facilități, activități comune
Logistica, activitati comune
Colaborarea cu unitățile de învățământ
Proiecte specifice
Participarea noastră la proiectele instituției și sprijinirea unor activitati de către I.P.J. și I.J. de Jandarmi
Proiecte în parteneriat, pentru tineri
Proiecte în parteneriat, pentru copii și tineri
atragerea de noi lideri, care sunt pregătiți deja în domeniul educației
Interviurile au fost realizate cu persoane din cadrul Primăriei Generale București, precum și cu un consilier local (în cazul interviului realizat cu consilierul local, nu a fost posibilă strângerea unei cantități însemnate de date, având în vedere timpul limitat de care dispunea persoana în cauză, astfel că am restrâns numărul întrebărilor doar la cele referitoare strict la parteneriatul public-nonprofit și posibilitățile de dezvoltare ale acestuia, fiind excluse cele cu referire la sectorul nonprofit din București sau la avantajele unui parteneriat de tip public-nonprofit).
Astfel, referitor la cunoștințele legate de sectorul nonprofit din localitate și activitatea din cadrul său, persoana de contact din cadrul Departamentului “Învățământ, Cultură” (responsabil pentru alocarea de fonduri pentru proiectele inițiate de ONG-uri) deține cunoștințe despre activitatea sectorului nonprofit și despre organizațiile acestuia, în special legate de organizațiile care au avut contacte directe cu autoritățile locale (cele din domeniul cultural educativ, cele pentru protecția persoanelor cu dizabilități, centrele de zi și de noapte pentru diferite categorii de persoane, organizațiile pentru probleme de tineret etc); de asemenea, conține date de contact referitoare la aceste organizații (adresa, număr telefon/fax, persoană de contact etc). În legătură cu rolul sectorului nonprofit față de comunitatea locală, se consideră că principalul rol este reprezentat de suplimentarea serviciilor oferite de administrația locală, având în vedere că instituțiile acesteia nu se pot ocupa de rezolvarea tuturor problemelor existente la nivelul colectivității locale.
Informațiile despre sectorul nonprofit deținute de responsabilul pentru acordarea de fonduri pentru proiectele inițiate de ONG-uri sunt legate în special de cele cu care administrația a avut contacte (a căror majoritate a constat din oferirea de finanțări pentru diferite proiecte, mai apoi fiind urmărită destinația fondurilor alocate). Informațiile sunt obținute în urma acestor contacte directe, dar și în cadrul unor întâlniri cu reprezentanți ai sectorului nonprofit, întâlniri cu caracter predominant informal. Este menționată și existența unei „Comisii de sprijinire a drepturilor persoanelor cu dizabilități”, în ale cărei ședințe/întruniri se obțin informații suplimentare în legătură cu organizațiile ce se ocupă de acest tip de probleme și care fac parte din acestă comisie. De asemenea, așa cum am menționat anterior, Primăria dispunde de o bază de date referitoare la organizațiile sectorului neguvernamental, ce conține informații despre acestea obținute telefonic, prin intermediul Internetului sau în cadrul contactelor directe sau întâlnirilor informale amintite. Totuși, o informare detaliată asupra ONG-urilor se realizează, în cele mai multe cazuri, în momentul acordării de finanțări pentru proiecte, și bineînțeles, în cazul organizațiilor care obțin astfel de finanțări.
În legătură cu derularea unor parteneriate cu organizații ale sectorului nonprofit la momentul actual sau în trecut, din discuția purtată cu persoana de contact a reieșit faptul că nu derulează, în prezent, parteneriate (în adevaratul sens al cuvântului), ci, în cele mai multe cazuri, oferă finanțări organizațiilor care înaintează proiecte în acest sens.
Deși majoritatea relațiilor stabilite cu sectorul ONG sunt de finanțare, există și câteva excepții. Între acestea au fost menționate activitățile de voluntariat cu care derulează în parteneriat, programue. În afara acestor cazuri de excepție, se rezumă la alocarea de fonduri pentru proiecte. În acest sens am aflat că a fost prevăzut un capitol distinct în bugetul local, ce conține fonduri în valoare de 15 miliarde de lei ce vor fi utilizate pentru finanțarea de proiecte ale ONG-urilor.
La întrebarea referitoare la beneficiile parteneriatelor derulate (în realitate doar relații de finanțare), câștigul de pe urma acestora este trecut în special în dreptul comunității locale, considerându-se că în acest mod problemele specifice ale acestora pot fi mai bine rezolvate. De asemenea, este identificat și un avantaj, și anume acela de a se putea ocupa într-o mai mare măsură, prin intermediul sectorului ONG, de problemele comunității.
Legat de constanța parteneriatelor (relațiilor de finanțare), am aflat că există un număr mare de proiecte finanțate de la bugetul local, ceea ce înseamnă o strânsă colaborare de acest tip cu sectorul nonprofit. În cadrul acesteia, am remarcat că nu există (în afara câtorva excepții, menționate anterior) colaborări constante cu anumite organizații, ci că finanțările sunt oferite în funcție de proiectele înaintate și nu țin cont de existența unor colaborări anterioare cu administrația ale organizațiilor respective.
Avantajele derulării unui parteneriat de tip public-nonprofit sunt considerate a fi suplimentarea și diversificarea serviciilor oferite de administrație, și acoperirea unui spectru mai larg în ceea ce privește nevoile apărute în cadrul comunității; sunt menționate și avantaje pentru comunitatea locală, legate de posibilitatea de a beneficia în mod direct de aceste servicii.
Referitor la măsurile ce ar putea fi adoptate de autoritățilr publice locale pentru a fructifica într-o mai mare măsură avantajele parteneriatului cu sectorul ONG, soluția imediată este apreciată a fi înființarea unui departament special pentru relația cu ONG-urile; de asemenea, activitatea acestui departament ar trebui să se centreze pe o comunicare constantă cu sectorul nonprofit, pe identificarea problemelor și nevoilor apărute în cadrul societății civile și pe identificarea soluțiilor pentru rezolvarea acestor probleme prin intermediul parteneriatului cu sectorul nonguvernamental. Deși persoana intervievată apreciază că aceasta va implica unele costuri, în același timp consideră că în acest fel problemele societății civile vor fi mai bine rezolvate.
În cazul organizațiilor nonguvernamentale, se apreciază că la ora actuală demersul în vederea stabilirii de parteneriate aparține aproape în exclusivitate acestora, astfel că rolul ONG-urilor este unul major, nefiind nevoie de eforturi suplimentare din partea acestora.
Referitor la legislația referitoare la parteneriatul de tip public-nonprofit, sunt cunoscute în special prevederile Legii 215/2001 (legea administrației publice locale) precum și cele ale Legii 34/1998 referitoare la acordarea de subvenții Asociațiilor și Fundațiilor Române cu personalitate juridică, care înființează unități de asistență socială. Prevederile ordonanțelor referitoare la asociații și fundații (Ordonanța 26/2000 și Ordonanța 37/2003) și care fac referire la relațiile acestora cu autoritățile locale nu sunt suficient cunoscute.
La întrebarea „Considerați că s-ar impune completări sau modificări la nivel legislativ?”, răspunsul a fost negativ, referitor la Legea 215/2001 și Legea 34/1998.
Totuși, la capitolul măsuri pentru stimularea parteneriatului public-nonprofit, au fost menționate: la capitolul legislație, a fost propusă emiterea unui act normativ (de nivel local sau național) cu referire exclusivă la parteneriatul public-nonprofit, și care să prevadă condițiile instituirii unor astfel de parteneriate precum și stimularea unor astfel de acțiuni; de asemenea, a fost menționată din nou înființarea unui departament pentru relația cu ONG-urile, care să dispună și de resurse umane pe măsură (având în vedere că, în prezent, există o singură persoană responsabilă de acest aspect); ca piedică în calea dezvoltării parteneriatului cu sectorul nonprofit este menționată lipsa de timp pentru stabilirea unor astfel de contacte, o posibilă soluție vizând modificări în sensul eliminării acestui inconvenient; de asemenea, o mai bună comunicare cu sectorul ONG este apreciată drept o posibilă soluție în vederea inițierii unui număr crescut de parteneriate de acest tip.
Interviul realizat referitor la sectorul ONG din localitate, persoana intervievată apreciază că este un sector ce cuprinde un număr destul de mare de organizații, dintre care, însă, prea puține sunt active; dintre cele active, majoritatea sunt considerate a fi cele ce desfășoară activități cu caracter social sau cele cu activități educative. Rolul acestora este considerat a fi identificarea și rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea.
Referitor la informațiile legate de aceste organizații este precizat faptul că acesta dispune de o bază de date referitoare la sectorul nonguvernamental, care cuprinde informații în legătură cu ONG-uri; de asemenea este menționat faptul că există o comunicare constantă cu organizațiile nonprofit prin intermediul Internetului, Consiliul Județean expediind săptămânal, organizațiilor ce dețin adresă de e-mail, Buletinul Informativ (realizat în fiecare săptămână).
Consiliul Județean are în derulare mai multe parteneriate cu sectorul ONG. Sunt oferite drept exemple parteneriatul cu Liga Apărării Drepturilor Omului (inițiat în 2002), parteneriatul cu Asociația ProDemocrația, cel cu Asociația “Academia de Advocacy” sau Estuar etc. Din detaliile oferite, am aflat că parteneriatul constă în derularea unui program de consultanță juridică gratuită pentru cetățeni, intitulat “Cunoaște-ți drepturile, cunoaște legea”. Acest proiect a constat în sesiuni de training pe teme referitoare la proceduri de consultare publică sau evaluarea transparenței în administrația publică locală.
Persoana intervievată se declară mulțumită de derularea acestor parteneriate, atât din punctul de vedere al instituției cât și al cetățenilor, parteneriatul dintre acesta și organizațiile sectorului nonprofit rezumându-se la punerea la dispoziția acestora de spații pentru derularea proiectelor în parteneriat, acordarea de consultanță etc.
Este vorba de un parteneriat constant cu sectorul nonprofit, având în vedere și cele prezentate anterior cu referire la conținutul parteneriatelor derulate.
La capitolul avantaje oferite de parteneriatul public-nonprofit, se consideră că administrația publică poate beneficia de expertiza și experiența organizațiilor nonguvernamentale, de faptul că acestea cunosc problemele comunității mai bine (fiind specializate); de asemenea, administrația poate profita (în sens pozitv) de resursele umane disponibile în cadrul ONG-urilor, reprezentate de voluntari. Comunitatea, de asemenea, este apreciată a avea de câștigat printr-o mai bună rezolvare a problemelor cu care se confruntă.
Sugestiile referitoare la utilizarea într-un grad mai ridicat a avantajelor pe care le oferă un asemenea parteneriat sunt formulate pentru ambele părți și cuprind soluții precum: conștientizarea avantajelor ce decurg din urma derulării unor astfel de parteneriate (atât pentru cele două părți cât și pentru comunitatea deservită), creșterea interesului pentru derularea unor astfel de parteneriate printr-o inițiativă crescută de ambele părți, disponibilitate pentru colaborare crescută precum și inițierea unui dialog intersectorial constant.
Cu referire la aspectele legislative care reglementează parteneriatul public-nonprofit, sunt menționate prevederile mai multor acte normative precum Legea nr.293 din 27 iunie 2003 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat, Ordonanțele 26/2000 și 37/2003 cu referire la asociații și fundații, din discuție reieșind o bună cunoaștere a prevederilor acestora. De asemenea, au fost făcute referiri și la prevederile noului Cod Fiscal, cu relevanță asupra parteneriatului public-nonprofit.
Persoana intervievată consideră, cu referire la legislația din domeniu și eventualele completări sau modificări necesare la nivelul acestora, că nu sunt foarte clare criteriile stablite de Ordonanțele 26/2000 și 37/2003 pentru declararea unor ONG-uri ca fiind de utilitate publică.
Ca măsuri pentru stimularea parteneriatului public-nonprofit sunt menționate dezvoltarea spiritului civic menit a crește participarea publică în cadrul unor ONG-uri, poate chiar în cadrul unor proiecte derulate de acestea în parteneriat cu autoritățile locale; de asemenea, este precizată inițierea unor consultări între cele două sectoare, pentru a cunoaște mai bine activitatea fiecăruia dintre acestea (în special activitatea unor ONG-uri cu care administrația locală nu a avut contacte).
Așa cum am menționat deja, interviul realizat cu un consilier local nu a putut produce toate datele urmărite de întrebările incluse în ghidul de interviu, însă din cele discutate am obținut totuși informații importante pentru cercetarea de față.
Fiind chestionată în legătură cu posibile direcții de acțiune ale administrației locale, menite a stimula parteneriatul public-nonprofit, persoana intervievată a identificat drept soluții în acest sens inițierea unei comunicări constante cu sectorul nonprofit, stabilirea unui cadru legal precis în interiorul căruia să se desfășoare aceste parteneriate, depășirea stadiului formal actual al acestor parteneriate și implicarea într-o mai mare măsura in derularea proiectelor comune, precum și stabilirea unor întruniri periodice cu reprezentanții sectorului neguvernamental.
Referitor la organizațiile nonguvernamentale și rolul acestora în stabilirea de astfel de parteneriate, se apreciază că multe dintre acestea au de suferit de pe urma lipsei de inițiativă.
Aspectele legislative cu relevanță în domeniul parteneriatului public-nonprofit nu sunt foarte bine cunoscute. Excepție fac prevederile Legii 34/1998, ale cărei prevederi sunt cunoscute datorită relevanței lor asupra finanțărilor acordate ONG-urilor.
Drept posibile soluții pentru stimularea într-o mai mare măsură a parteneriatului de tip public-nonprofit sunt precizate organizarea de întruniri periodice cu organizațiile mediului asociativ, precum și o mai bună organizare în interiorul sectorului ONG, cu referire în special la comunicarea dintre acestea.
Interviurile realizate cu reprezentanți ai sectorului nonprofit au produs informații și puncte de vedere la fel de interesante în legătură cu parteneriatul public-nonprofit și rolul fiecărei părți în cadrul acestuia.
Referitor la avantajele derulării unor astfel de parteneriate, persoana intervievată este de părere că, penrtu ONG-uri, acestea sunt reprezentate de accesul la fonduri suplimentare (provenind din bugetele de nivel local), posibilitatea acordării unor facilități fiscale în cadrul acestor parteneriate (scutirea de la plata unor impozite etc), accesul sporit la fonduri externe (având în vedere faptul că acestea se acordă în special pentru proiecte derulate în parteneriat cu administrația de nivel local).
Măsurile ce ar putea fi adoptate de organizațiile nonprofit în vederea fructificării avantajelor parteneriatului public-nonprofit sunt reprezentate de: formarea unor uniuni/federații de ONG-uri care să sprijine interesele organizațiilor membre în relația cu administrația local. În privința administrației publice se consideră că, în vederea stabilirii de parteneriate durabile cu organizații ale sectorului voluntar și obținerea de beneficii de pe urma acestora, este nevoie de organizarea de întruniri periodice cu reprezentanți ai sectorului nonprofit, de îmbunătățirea circulației informațiilor dintre aceste două sectoare și de un flux informațional crescut.
Referitor la legislația ce reglementează parteneriatul public-nonprofit, persoana intervievată declară că nu cunoaște foarte bine prevederile din acest domeniu, cu excepția celor prevăzute în Legea 34/1998 cu privire la acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează unități de asistență socială.
Legat de modificările sau completările ce s-ar impune la nivel legislativ, se menționează acordarea unor scutiri de la plata taxelor pentru organizațiile nonguvernamentale, precum și prevederea unor stimulente care să încurajeze stabilirea de parteneriate cu administrația locală.
În urma stabilirii acestui parteneriat, persoana chestionată și-a exprimat mulțumirea, din punctul de vedere al organizației și al comunității deservite, față de conținutul acestui parteneriat, însă apreciază că, la modul general, relația ONG – administrație locală lasă de dorit, cel puțin la nivelul Organizației ,,Cercetașii României”, în ciuda parteneriatului de lungă durată cu Consiliul Județean și a relațiilor bune pe care le are cu Primăria -Napoca.
Avantajele instituirii de parteneriate cu administrația publică sunt considerate a fi legate de posibilitatea ONG-urilor de a contracta diferite servicii ale administrației locale, pe care aceasta este incapabilă sau insuficient capabilă să le ofere comunității, asigurându-se astfel o gamă variată de servicii pentru comunitatea locală și față de nevoile acesteia.
În legătură cu soluțiile aflate la îndemâna ONG-urilor pentru îmbunătățirea relației de parteneriat cu administrația, sunt precizate organizarea unui număr sporit de întruniri intrasectoriale, dar și intersectoriale, care să asigure o comunicare mai eficientă pentru ambele părți. De asemenea, se apreciază că o inițiativă crescută din partea sectorului neguvernamental ar putea duce la creșterea numărului de parteneriate de tip public-nonprofit. Referitor la administrația publică, se consideră că ar fi necesară conștientizarea din partea structurilor acesteia a avantajelor ce decurg de pe urma derulării unui astfel de parteneriat, atât pentru părțile implicate, cât și pentru comunitate.
În cadrul interviului realizat am putut constata că Organizația ,,Cercetașii României” derulează de aproximativ doi ani un program în parteneriat cu Primăria și cu instituții publice locale, precum Casa de Pensii și Inspectoratul Școlar.
Persoana de contact a oferit și detalii referitoare la conținutul acestora. Astfel am putut afla că programul aflat momentan în derulare (în parteneriat cu Primăria) este denumit „Orașul meu – așa cum mi-l doresc” și vizează implicarea unui număr de aproximativ 300 de voluntari în identificarea și semnalarea disfuncționalităților legate de iluminatul public, de starea străzilor, de semnele de circulație, de colectarea deșeurilor, de locurile de joacă pentru copii și de spațiile verzi, de câinii comunitari bolnavi și/sau agesivi și alte probleme similare, urmând ca datele obținute astfel să fie centralizate și puse la dispoziția inspectorilor Primăriei (angajați), pentru ca aceștia să-și desfășoare mai eficient activitatea. Contribuția centrului este importantă, având în vedere că pentru acest parteneriat nu au fost solicitate fonduri din partea administrației locale, fiind un program ce utilizează munca voluntarilor, sarcina Primăriei fiind aceea de a remedia problemele semnalate de inspectorii voluntari, de a trimite rapoarte lunare referitoare la problemele rezolvate, precum și de a înmâna scrisori de bun venit voluntarilor sau de a le trimite acestora scrisori regulate de felicitare (sărbători, aniversări).
În cazul programelor derulate în parteneriat cu Casa de Pensii și cu Inspectoratul Școlar se precizează că acestea au constat în principal în punerea la dispoziția acestor instituții de voluntari care să contribuie la activitățile acestora legate în special de îndosariere și operarea de modificări în cadrul dosarelor acestor instituții.
Principalii beneficiari ai parteneriatelor derulate sunt considerați a fi instituțiile implicate în aceste programe, precum și comunitatea în care acestea își desfășoară activitatea. Și în cazul Organizației ,,Cercetașii României” este vorba de un parteneriat constant cu administrația, luând în considerare durata de timp a programului și faptul că acesta încă se desfășoară.
În cazul Organizației ,,Cercetașii României”, se consideră că avantajele derulării de parteneriate cu administrația locală sunt reprezentate de implicarea cetățenilor în activități cu influență asupra comunității din care fac parte, un câștig de transparență în activitățile administrației publice, câștiguri pentru voluntari (în special referitoare la respectul de care se pot bucura în urma conlucrării cu autoritățile locale, sau mulțumirea de a fi contribuit la rezolvarea unor probleme locale).
La întrebarea „Ce credeți că ar putea să facă ONG-urile pentru a fructifica intr-o măsură mai mare avantajele parteneriatului public-nonprofit?”, răspunsul persoanei intervievate a fost: „să ofere, nu să ceară!”, făcând referire la faptul că, spre deosebire de alte ONG-uri, Organizația ,,Cercetașii României” nu a solicitat fonduri de la instituțiile locale pentru programele desfășurate (în principal datorită naturii acestor programe care utilizau în întregime voluntari) și la faptul că multe ONG-uri apelează la autoritățile locale doar în momentul în care au nevoie de fonduri pentru derularea de programe. De asemenea, se consideră că ONG-urile ar trebui să solicite administrației locale nu numai fonduri ci și expertiză sau să apeleze la acestea și pentru diferite servicii.
În cazul administrației publice, se consideră că principala vină pentru inexistența unui parteneriat veritabil cu sectorul ONG aparține lipsei de inițiativă din partea acestor instituții.
Legat de aspectele legislative referitoare la parteneriatul public-nonprofit, persoana intervievată afirmă că nu are cunoștințe legate de aspectele legislative ce reglementează acest parteneriat, neputând face nici aprecieri legate de acestea.
În finalul discuției, persoana chestionată afirmă că soluțiile pentru stimularea parteneriatului public-nonprofit trebuie îndreptate mai ales către lipsa de inițiativă a autorităților locale.
IV.2.8. Interpretarea datelor
La nivelul administrației locale se constată o cunoaștere a organizațiilor sectorului nonprofit și a activităților acestora, mai ales a celor care au stabilit contacte cu administrația locală, aceasta fiind principala metodă de colectare a datelor referitoare la acestea. Se poate remarca faptul că nu există un responsabil desemnat cu colectarea în mod permanent a datelor legate de sectorul neguvernamental și activitățile acestuia și care să întrețină o comunicare constantă cu organizațiile acestui sector, participând și la activități ale acestuia. Faptul că principala modalitate de comunicare intersectorială este reprezentată de contactul direct (în cazul Primăriei), relevă o oarecare lipsă de organizare a activităților referitoare la relația cu mediul asociativ, comunicarea fiind o componentă importantă și totodată primul pas în stabilirea unor relații între aceste două sectoare. Într-o astfel de relație comunicarea este esențială, însă conținutul acesteia și reciprocitatea sunt la fel de importante.
Rolul sectorului ONG vis-à-vis de comunitatea locală este apreciat a fi identificarea și rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea precum și suplimentarea serviciilor oferite de către administrația locală. În acest fel se poate remarca faptul că sunt conștientizate capacitățile acestui sector și potențialul de care dispune, fiind un pas important înspre stabilirea de parteneriate cu organizațiile acestuia.
Relațiile predominant de finanțare dintre cele două sectoare se datorează și ONG-urilor care, în marea lor majoritate, apelează la Primărie doar pentru obținerea de fonduri, nesolicitând ajutor suplimentar din partea autorităților locale sau o implicare a acestora și în derularea programelor comune. Excepția acestei reguli o constituie Organizația ,,Cercetașii României” care, în cadrul programului aflat în prezent în derulare în parteneriat cu Primăria, nu a solicitat nici un fel de finanțare din partea acesteia, solicitând doar luarea unor angajamente față de remedierea neregulilor semnalate de inspectorii voluntari din cadrul programului, precum și raportarea lunară către Organizația ,,Cercetașii României” asupra problemelor rezolvate.
Persoanele intervievate se declară mulțumite de derularea acestor parteneriate, atât din punctul de vedere al instituției cât și al comunității deservite, deși cele două instituții întrețin tipuri diferite de relații cu mediul asociativ. Avantajele unui parteneriat constant sunt trecute de ambele instituții în primul rând în dreptul comunității locale, identificând, totuși, beneficii și pentru propriile structuri precum suplimentarea și diversificare serviciilor oferite sau posibilitatea de a beneficia de pe urma experienței și expertizei ONG-urilor.
Acest aspect se datorează și relațiior predominant de finanțare stabilite de Primărie cu mediul asociativ, în cadrul acestora ghidându-se exclusiv după Legea 34/1998 referitoare la acordarea de subvenții asociațiilor și fundațiilor și după Legea 215/2001 a administrației locale. O bună cunoaștere a prevederilor legale în domeniu este una din premisele dezvoltării de parteneriate durabile între cele două sectoare, aplicarea acestor prevederi fiind menită a asigura cadrul necesar instituirii unor relații de durată cu sectorul nonprofit. Trebuie menționat totuși, că prevederile ce nu se cunosc foarte bine în cadrul Primăriei, și anume Ordonanța 26/2000 completată și modificată de Ordonanța 37/2003, care conțin prevederi exprese referitoare la relațiile asociațiilor și fundațiilor cu autoritățile administrației publice, nu sunt foarte stimulative la adresa parteneriatului public-nonprofit, precizând doar posibilitatea stabilirii unor relații între cele două sectoare fără a le încuraja.
Măsurile precizate de persoanele intervievate, de natură a stimula parteneriatul public-nonprofit, sunt de cele mai multe ori legate de lipsuri din cadrul propriei instituții sau referitoare la unele practici sau atitudini dorite a fi adoptate de organizațiile sectorului neguvernamental sau de către cetățeni. Se dorește înființarea unui departament specializat pe relația cu mediul ascociativ, care să dispună de personal suficient, capabil să acopere diferitele domenii în care activează organizațiile negvernamentale și care să întrețină o comunicare constantă cu acestea, împuternicit să stabilească parteneriate. De asemenea, se consideră că este nevoie de organizarea unui număr sporit de întruniri cu reprezentanți ai sectorului nonprofit, pentru a afla informații suplimentare legate de activitățile acestuia și de problemele cu care se confruntă, și de adoptarea unui act normativ cu referiri exclusiv la parteneriatul public-nonprofit, care să reglementeze cadrul de desfășurare a acestuia și care să prevadă acordarea unor stimulente ONG-urilor.
Se dorește inițierea unui dialog intersectorial constant, conștientizarea avantajelor ce decurg de pe urma parteneriatelor și fructificarea acestora de către ambele părți, o sporire a disponibilități de colaborare în cadrul unor astfel de parteneriate, manifestarea unui interes crescut față de astfel de relații, dar este considerată necesară și dezvoltarea spiritului civic (deși nu se oferă soluții concrete penrtu aceasta).
Consilierul local intervievat consideră oportună stabilirea unui cadru legal precis care să reglementeze stabilirea și desfășurarea unor astfel de parteneriate (deși afirmă că nu cunoaște prevederile legale referitoare la acest aspect, în afara celor prevăzute de Legea 34/1998); de asemenea, dorește depășirea stadiului formal al parteneriatelor actuale, prin inițierea unei comunicări constante cu sectorul ONG și o implicare crescută în cadrul acestor proiecte derulate în parteneriat din partea administrației locale. Aceeași persoana consideră că lipsa de inițiativă și slaba organizare din interiorul sectorului ONG face ca acestea să nu beneficieze de un număr mare de parteneriate cu administrația publică, dar nu oferă soluții în acest sens. Se apreciază, astfel, că slaba relație de parteneriat actuală se datorează, în principal lipsei de inițiativă a sectorului ONG, dar și lipsei de comunicare între cele două sectoare, considerându-se că un rol major în îmbunătățirea acestui aspect revine mai ales ONG-urilor, care ar trebui să inițieze astfel de comunicări (întruniri periodice, informări asupra propriilor activități etc).
La nivelul unor organizații nonguvernamentale am constatat, de asemenea, tendința de a plasa responsabilitățile în stabilirea de parteneriate sau de relații de comunicare în sarcina celeilalte părți, acuzând uneori lipsa de inițiativă a administrației sau lipsa de implicare a acestora în cadrul proiectelor finanțate, deși acestea nu au solicitat o asemenea implicare.
Astfel, legat de parteneriate derulate în prezent cu sectorul administrativ, întâlnim organizații care au relații de parteneriat cu acest sector în prezent, organizații care întrețin relații de finanțare cu administrația locală sau organizații care au avut în trecut anumite parteneriate sau au beneficiat de finanțări din partea autorităților locale, dar care, în prezent, nu beneficiază de asemenea relații.
În cadrul parteneriatelor derulate sau aflate în derulare cu administrația locală se constată, în cazul ONG-urilor care au făcut obiectul unor interviuri, că acestea au derulat sau chiar derulează în prezent parteneriate cu administrația locală. Este cazul Organizației ,,Cercetașii României” ce beneficiază de un parteneriat de lungă durată cu Consiliul Județean, în care acesta din urmă a contribuit cu fonduri și consultanță în vederea derulării proiectului, care derulează în prezent programul „Orașul meu – așa cum mi-l doresc”. Organizația ,,Cercetașii României” a mai derulat parteneriate cu instituții de pe plan local, precum Casa Județeană de Pensii sau Inspectoratul Județean Școlar, nesolicitând fonduri din partea acestora datorită, în primul rând, specificului sau conținutului programelor și faptului că utilizau munca voluntarilor.
Organizația din urmă se declară nemulțumită de relația cu autoritățile locale, în principal datorită conținutului acestora, considerându-se că Primăria ar fi trebuit să se implice și în derularea programelor finanțate. De asemenea, persoana intervievată, deși organizația din care face parte beneficiază în prezent de un parteneriat cu Consiliul Județean dar și de relații bune cu Primăria, se declară nemulțumită de relația actuală dintre cele două sectoare de la nivelul Organizației ,,Cercetașii României”, considerând că aceasta “lasă de dorit”.
Toate organizațiile chestionate au identificat avantaje ale derulării unor parteneriate cu administrația locală, considerându-se ca cetățenii au de câștigat de pe urma acestora prin suplimentarea serviciilor oferite de autoritățile locale sau oferirea de alternative la aceste servicii. Sunt precizate și avantaje pentru sectorul ONG, precum scutirea de plata unor taxe sau accize, accesul la fonduri provenind de la bugetele locale, dar și accesul sporit la fonduri externe, datorită faptului că acestea se acordă în special pentru proiecte derulate în parteneriat cu instituții locale. De asemenea se consideră că un câștig al acestor parteneriate este implicarea cetățenilor în derularea unor astfel de programe prin care pot contribui direct la activitatea autorităților administrației locale.
Organizarea de întruniri periodice este văzută ca o măsură viabilă pentru stimularea instituirii de parteneriate, ca un pas important către stabilirea unei comunicări constante intersectoriale. De asemenea se consideră că ar trebui îmbunătățită imaginea sectorului nonprofit, fără să se menționeze acțiuni sau măsuri concrete în acest sens. Formarea de uniuni sau federații în interiorul sectorului este apreciată a spori credibilitatea ONG-urilor în relația cu sectorul public. Un punct de vedere interesant este exprimat de persoana din cadrul Organizației ,,Cercetașii României”, care este de părere că ONG-urile ar trebui să ofere mai mult în cadrul acestei relații, și nu numai să solicite (în special fonduri).
În privința sectorului administrativ se apreciază că principalele responsabilități ale acestuia vis-à-vis de stabilirea de parteneriate cu sectorul ONG sunt legate de organizarea unui număr sporit de întruniri cu organizațiile acestui sector sau de îmbunătățirea comunicării dintre acestea (printr-un flux informațional crescut). De asemenea se apreciază că lipsa de inițiativă a instituțiilor sectorului public este responsabilă pentru starea actuală și conținutul relațiilor cu mediul asociativ, fiind necesară și o conștientizare a avantajelor unor astfel de parteneriate.
Cât privește aspectele legislative ce reglementează relațiile ONG-administrație publică, persoanele chestionate se ghidează exclusiv după prevederile Legii 34/1998.. La nivelul persoanelor respondente nu se cunosc alte prevederi cu relevanță asupra parteneriatului.
Drept măsuri stimulative ale parteneriatului public-nonprofit sunt precizate: formarea de federații care să reprezinte interesele ONG-urilor în raporturile cu administrația locală; alocarea de fonduri sporite pentru finanțarea de proiecte alcătuite de ONG-uri; modificarea modalității de alcătuire a Comisiei pentru ONG-uri din cadrului Consiliului Local; îmbunătățirea comunicării intersectoriale; stabilirea unor criterii precise de acordare de fonduri pentru proiectele/programele ONG-urilor și o transparență crescută în procesul acordare a acestora. De asemenea se consideră că este necesară o inițiativă sporită din partea sectorului public, având în vedere că, de cele mai multe ori, organizațiile nonprofit sunt cele care au inițiativa în acest sens.
V . CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
În urma cercetării efectuate am putut constata o serie de aspecte ce definesc starea actuală a parteneriatului public-nonprofit la nivelul Organizației ,,Cercetașii României”, și care explică acestă situație. Principala concluzie este că deși deține un sector neguvernamental dezvoltat și diversificat (ca domenii de activitate), potențialul acestuia nu este suficient utilizat de administrația locală, parteneriatul public-nonprofit de la nivelul municipiului fiind slab dezvoltat, comparativ cu posibilitățile existente. Alternativele oferite de ONG-uri în rezolvarea problemelor comunității precum și avantajele oferite de acest parteneriat, deși în mare măsură sunt cunoscute, sunt utilizate într-un grad redus.
O primă concluzie este aceea referitoare la comunicarea dintre cele două sectoare, care lasă de dorit. Deși sunt întâlnite inițiative precum „Comisia de sprijinire a drepturilor persoanelor cu dizabilități”, din care fac parte reprezentanți ai unor organizații nonguvernamentale specializate pe probleme ale persoanelor cu dizabilități dar și reprezentanți ai instituțiilor administrative locale de profil, aceste inițiative sunt destul de rare și de cele mai multe ori se axează doar pe anumite domenii. O bună parte din persoanele intervievate își doresc o comunicare mai bună cu sectorul partener (sau posibil partener), însă nu adoptă inițiative în acest sens. Există, la nivelul administrației locale, baze de date referitoare la organizațiile mediului asociativ, însă dacă acestea nu sunt folosite spre a stabili contacte directe și permanente cu organizațiile în cauză, atunci sunt complet inutile.
Consider că ar fi foarte utilă dezvoltarea unor canale eficiente de comunicare între cele două sectoare, ca prim pas în stabilirea de relații intersectoriale. Un flux informațional crescut va duce la o mai bună cunoaștere a celelaltei părți și activitățile acesteia. Aceasta poate fi realizată și prin organizarea unor întruniri periodice între reprezentanți ai celor două sectoare.
Semnale pozitive în acest sens vin dinspre inițiative precum CONSENS (Consiliul Organizațiilor Nonguvernamentale Active în Domeniul Serviciilor Sociale), o federație de ONG-uri din domeniul serviciilor sociale responsabilă pentru organizarea Forumului județean ONG, dar și dinspre viitorul „Consiliu Local Civic”, un organism paralel Consiliului Local care va monitoriza activitatea acestuia (alcătuit din 16 specialiști recunoscuți, aleși de reprezentanții ONG-urilor ce sprijină acest proiect). „Consiliul Local Civic” se dorește a fi o alternativă a societății civile, fiind sprijinit de un număr de aproximativ 40 de ONG-uri..
De asemenea, pentru a se asigura de faptul că administrația cunoaște activitățile sale și le apreciază corespunzător, ONG-urile ar putea trimite către aceste instituții rapoarte periodice referitoare la activitatea proprie, pe baza acestora putând fi alcătuite și baze de date mai cuprinzătoare referitoare la sectorul nonprofit. Astfel ar crește și gradul de vizibilitate al multor ONG-uri, care suferă de pe urma faptului că activitatea proprie nu este cunoscută îndeajuns și apreciată la adevărata valoare. Concluzionând, sunt de părere că un dialog intersectorial constant și consistent va contribui substanțial la stabilirea unor relații strânse public-nonprofit. Organizarea de întruniri periodice, realizarea unor informări constante asupra propriilor activități, o publicitate crescută asupra programelor proprii precum și consultări între reprezentanți ai celor două sectoare sunt măsuri viabile pentru o comunicare îmbunătățită.
Am constatat, de asemenea, că în multe cazuri nu se cunosc suficient de bine prevederile legale cu referire directă la parteneriatul public-nonprofit sau că acestea nu sunt aplicate. Consider că și aceasta este o condiție importantă pentru dezvoltarea unor parteneriate stabile și consistente între cele două sectoare. În acest sens, ar fi utilă organizarea unor cursuri sau training-uri pe teme de legislație, referitoare la relațiile sectorului neguvernamental cu autoritățile publice locale. În paralel cu aceste training-uri ar putea fi organizate seminarii privind aceste aspecte legislative în care ar putea fi identificate și modalități de îmbunătățire a cadrului legal care ar putea fi prezentate sectorului administrativ spre a fi discutate în ședințele Consiliului Local. Având în vedere că unii reprezentanți ai sectorului nonprofit au reclamat nevoia unui cadru legislativ mai bun, aceste seminarii le-ar putea oferi ocazia de a-și exprima eventualele propuneri de modificare sau completare a actelor normative prezente.
Lipsa unui departament specializat pe relația cu sectorul ONG în cadrul Primăriei este de asemenea o piedică în calea dezvoltării relațiilor acesteia cu mediul asociativ. În prezent de aceasta se ocupă o persoană din cadrul Departamentului „Învățământ, Cultură”, alte persoane din cadrul Biroului Mass-media având atribuții în acest sens. Este astfel nevoie de organizarea unui departament distinct în cadrul Primăriei cu atribuții în acest domeniu, care să beneficieze de o organizare pe servicii/birouri etc în funcție de diferitele domenii în care își desfășoară activitatea organizațiile nonguvernamentale. Pentru aceasta este nevoie și de resurse materiale și umane corespunzătoare. Deși implică unele costuri, consider că punerea acestora în balanță cu avantajele pe care le poate oferi o asemenea inițiativă va evidenția oportunitatea înființării acestui departament. Principala atribuție a acestuia ar trebui să fie legată de comunicarea cu sectorul ONG, identificând posibili parteneri pentru administrația locală. De asemenea, în acest mod activitatea sectorului nonprofit ar putea fi mai bine cunoscută și evaluată în cazul stabilirii de parteneri.
Totodată, consider că este necesară îmbunătățirea cadrului legal, fiind nevoie de prevederi stimulative la adresa relațiilor public-nonprofit, precum acordarea unor facilități fiscale, oferirea de spații pentru desfășurarea activităților comune etc. Acestea pot fi adoptate atât la nivel local, cât și național, și ar trebui să creeze un cadru propice dezvoltării inițiativelor de tipul parteneriatului public-nonprofit.
Atât unele persoane din cadrul administrației publice cât și din cadrul sectorului neguvernamental reclamă lipsa de inițiativă a celelaltei părți în stabilirea de relații de parteneriat, fără să realizeze că inițiativa le poate aparține și că demersul în stabilirea unor astfel de relații poate fi inițiat de oricare dintre părți. Recomand ca în cadrul unor întruniri între reprezentanții celor două sectoare să se discute și asemenea aspecte.
De asemenea am constatat o lipsă de implicare din partea Primăriei în derularea programelor sau proiectelor pentru care oferă finanțare împreună cu Consiliul Local. Sunt stabilite, în cea mai mare parte, doar relații de finanțare cu organizații nonguvernamentale, Primăria urmărind doar destinația fondurilor alocate. Deși ar fi necesar un grad sporit de implicare în cadrul acestor proiecte, am putut constata că nici organizațiile care au apelat la municipalitate pentru obținerea de fonduri nu au solicitat acest lucru, rezumându-se la contractarea de finanțări. Consider că ambele părți pot stimula implicarea partenerului, prevăzând acest lucru încă de la primele contacte. O strânsă conlucrare în cadrul proiectelor comune este menită a asigura succesul acestora, schimbul de experiență și expertiză fiind foarte util. În acest fel se pot stabili și practici eficiente care să fie utilizate/aplicate și pe viitor, în cadrul altor parteneriate, rutina având în acest caz un rol pozitiv.
Am observat că de ambele părți sunt conștientizate avantajele pe care le implică un parteneriat pentru comunitatea locală cât și pentru parteneri. Cu toate acestea, parteneriatul nu este o practică frecventă în cadrul relațiilor intersectoriale. Cel mai des sunt întâlnite relațiile de finanțare, iar diferențele dintre acestea și cele de parteneriat pot fi deduse din cadrul capitolului referitor la tipuri de relații existente între organizațiile nonguvernamentale și administrația publică. Este astfel nevoie de o disponibilitate crescută pentru colaborare. Părțile pot contribui în mod diferit la derularea proiectelor în parteneriat, însă ar fi nevoie de o implicare pe măsura celelaltei părți.
Așa cum s-a exprimat una din persoanele intervievate, făcând referire la ONG-uri, acestea ar trebui „să ofere, nu să ceară!”, cu trimitere directă la faptul că multe ONG-uri apelează la administrație doar pentru a solicita fonduri. În cadrul unei relații de parteneriat este nevoie ca părțile să pună la dispoziția partenerului diferite resurse de care dispun, materiale sau umane, precum și experiența de care beneficiază, contribuind în orice mod la derularea acestuia.
Unele ONG-uri au solicitat acordarea mai multor fonduri pentru proiectele ONG-urilor. Semnale pozitive în acest sens s-au înregistrat în acest an când, în urma demersurilor CONSENS și a altor organizații participante la Forumul județean ONG, s-a obținut alocarea din partea Consiliului Local a sumei de 15 miliarde lei pentru finanțarea de proiecte ale ONG.
Constatând bunele rezultate ale unor asemenea inițiative, consider că formarea unor uniuni sau federații de ONG-uri poate avea rezulate bune. Având în vedere și faptul că și în interiorul sectorului nonprofit se resimte lipsa unei comunicări sau organizări, asemenea inițiative ar spori șansele organizațiilor membre de a stabili parteneriate cu administrația locală și de a beneficia, în acest mod, de fonduri provenind de la bugetul local. Credibilitatea membrilor unor asemenea federații sau uniuni ar spori, având de câștigat în acest mod și la capitolul imagine.
De asemenea, mi-a fost precizat faptul că în afară de CONSENS mai există și alte federații de ONG-uri, însă activitățile acestora nu sunt foarte vizibile, nefiind cunoscute la nivelul administrației. În cazul acestora ar fi nevoie de derularea unor proiecte/programe cu impact asupra comunității și de o publicitate crescută a acestora. De asemenea ar fi foarte util dacă și respectivele federații sau uniuni ar trimite rapoarte periodice de activitate instituțiilor locale, făcându-și cunoscute activitățile și devenind un posibil partener.
În legătură cu relațiile predominant de finanțare de la momentul actual, țin să precizez că acestea nu reprezintă un aspect negativ în planul relațiilor public-nonprofit de la nivel local. Consider că acestea reprezintă doar un stadiu intermediar în procesul stabilirii unor parteneriate efective și de viitor între cele două sectoare. Un stadiu avansat al acestora ar fi reprezentat de extinderea participării părților la proiectele finanțate, cu contribuții aproximativ de același nivel. Referitor la actualele relații de finanțare, este necesară o transparență crescută a procesului de acordare a fondurilor, unele ONG-uri acuzând și faptul că nu sunt stabilite criterii precise în acordarea acestor fonduri, fiind descurajate în acest fel multe inițiative ale ONG-urilor. Consider oportună elaborarea unui ghid al solicitantului de fonduri care să conțină prevederi la etapele necesare a fi parcurse de un solicitant de fonduri precum și actele necesare, scutindu-se astfel timp prețios în procesul de depunere a cererilor de finanțare și de acordare a fondurilor. Este necesară și stabilirea unor termene precise până la care aceste proiecte pot fi depuse, dar și o informare referitoare la acestea, multe ONG-uri necunoscând asemenea aspecte.
Referitor la Comisia pentru ONG-uri din cadrul autorităților locale, a fost semnalată prezența în cadrul acesteia a unor persoane fără pregătirea necesară. Un ONG a solicitat chiar, în acest sens, modificarea modalității de alcătuire a respectivei comisii și implicit a componenței acesteia. S-a sugerat includerea în respectiva comisie și a unor reprezentanți ai celui de-al treilea sector, considerându-se că astfel pot fi cunoscute mai bine problemele acestora, dar și identificate posibilitățile de colaborare. Deși comisia respectivă aparține de autoritățile locale, apreciez observația ca oportună, și chiar dacă în realitate nu este posibilă o participare a reprezentanților sectorului nonprofit în cadrul acesteia, se pot găsi alte soluții, precum înființarea unor comisii de consultare care să cuprindă reprezentanți ai sectorului nonguvernamental și care să ia parte la lucrările acestor comisii, cu rol consultativ. În acest fel problemele sectorului ONG vor fi mai bine reprezentate și cunoscute în cadrul autorităților locale, asigurându-se și o comunicare cu această autoritate.
Concluzionând, consider că stabilirea unei comunicări intersectoriale eficiente este primul pas înspre un parteneriat public-nonprofit veritabil. Cunoașterea prevederilor legale este de asemenea importantă, aplicarea lor putând spori dimensiunile acestui parteneriat. Ar fi necesară și operarea unor modificări la nivelul acestor prevederi în sensul stimulării părților în stabilirea de relații durabile. O mai bună organizare este necesară de ambele părți, atât în cadrul sectorului nonprofit prin prisma formării de federații și stabilirii unei comunicări eficiente, cât și la nivelul departamentelor din administrație, care ar trebui specializate pe relația cu acest sector.
Transparența crescută în procesul de finanțare este de asemenea necesară, reducând din suspiciunile unor ONG-uri referitoare la „adevăratele” modalități de acordare de fonduri (cu trimitere la corupție). De asemenea este de dorit și o participare crescută a autorităților administrative în cadrul proiectelor finanțate precum și însușirea inițiativei în acest sens, precum la fel de necesară este organizarea unor întruniri periodice între reprezentanți ai celor două sectoare.
În final, constat că ipoteza de la care a pornit această cercetare a fost confirmată, la nivelul Organizației ,,Cercetașii României” existând un slab parteneriat de tip public-nonprofit, în principal datorită celor prezentate anterior.
Ca o concluzie de sfârșit, susțin remarca persoanei intervievate referitoare la necesitatea dezvoltării spiritului civic în rândul cetățenilor Organizației ,,Cercetașii României”, în speranța unei participări publice crescute în cadrul unor organizații voluntare, care să impulsioneze și dezvoltarea parteneriatelor de tip public-nonprofit.
Bibliografie
1. Adrian Bădilă, Mihai Lisețchi, Ion Olteanu, Radu Ticiu, „Organizații nonguvernamentale. Ghid practic”, Seria Biblioteca ONG, Timișoara 2002;
2. Domique Chagnollaud, „Dicționar al vieții politice și sociale”, Ed. ALL, București 1999;
3. Dominique Colas, „Genealogia fanatismului și a societății civile”, Ed. Nemira, București 1998;
4. Ernest Gellner, „Condițiile Libertății. Societatea civilă și rivalii ei“, Ed. Polirom, Iași 1998;
5. Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Programul de Cercetare „Cadrul legal al asociațiilor și fundațiilor din România”, București, noiembrie 1998;
6. Jean Cohen, „Interpreting the Notion of Civil Society”, în „Toward a Global Civil Society”, International Political Currents – vol. 1, coordonat de Michael Walzer; Berghan Books, Oxford 1995;
7. John Keane, „Societatea Civilă. Imagini vechi, viziuni noi“, Ed. Institutul European, Iași 2003;
8. Jura Cristian, „Rolul organizațiilor nonguvernamentale pe plan internațional”,Ed. ALL BECK, Bucuresti 2003;
9. Lydian Altman-Sauer, Margaret Henderson și Gordon P. Whitaker, „Strenghtening Relationships between Local Governments and Nonprofits”, în Popular Government, vol. 66, nr. 2, 2001;
10. Maria Bucur, „Filantropie, Naționalism și Dezvoltarea Societății Civile în România”, studiu din arhiva Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile;
11. Michael Walzer, „The Concept of Civil Society”, în „Toward a Global Civil Society”, International Political Currents – vol. 1, coordonat de Michael Walzer; Berghan Books, Oxford 1995;
12. Mihaela Vlăsceanu, „Sectorul nonprofit. Contexte. Organizare. Conducere”, Ed. Paideia, București 2003;
13. Nadia Badrus, „Societatea Civilă în România dupa 1989. Geneză, moduri de acțiune”, Ed. Universității „Lucian Blaga” Sibiu, 2001;
14. Sandra Pralong, „Civil Society and Civic Education in Romania 1990-1998”, raport alcătuit pentru „Proiectul de Evaluare a Strategiilor ONG-urilor Occidentale pentru Democratizarea și Reducerea Conflictelor Etnice în Fostele State Comuniste”, proiect al Universității Columbia;
15. Vera Dakova, Bianca Dreossi, Jenny Hyatt, Anca Socolovschi, „O prezentare a sectorului neguvernamental din România – consolidarea strategiilor donatorilor –“, Editura FDSC, București, septembrie 2000;
Acte normative consultate:
1. Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției nr.429/2003, intrată în vigoare la date de 29 octombrie 2003;
2. Legea nr.215/2001 a administrației publice locale;
3. Ordonanța nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații;
4. Ordonanța nr.37/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații;
5. Legea nr.34/1998 privind acordarea unor subventii asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridica, care infiinteaza unități de asistenta socială;
6. Legea nr.21/1924 pentru persoanele juridice (asociații și fundații);
7. Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public;
ANEXE
ANEXA nr 1
GHID INTERVIU
-pentru autoritățile locale
1. Pentru început, aș dori să știu cum apreciați sectorul nonprofit din localitatea dumneavoastră? Cum ați caracteriza activitatea acestuia? Care considerați că este rolul său vis-a-vis de comunitatea locală?
2. Considerați că aveți cunoștințe suficiente despre acesta? Cum obțineți informațiile?
3. Instituția dumneavoastră a stabilit sau derulează cumva în prezent vreun parteneriat cu o organizație neguvernamentală?
4. Puteți, vă rog, să detaliați sau să oferiți exemple concrete? În ce au constat aceste parteneriate? Care a fost rolul instituției în cadrul acestuia/acestora?
5. Vă puteți declara mulțumit/ă, din punctul de vedere al instituției, de conținutul și derularea parteneriatului menționat? A avut administrația locală de câștigat de pe urma acestuia? Dar cetățenii?
6. Este vorba de un parteneriat constant (sau relație constantă) cu sectorul ONG, sau a fost vorba doar de colaborări pe timp limitat? Detalii.
7. Care credeți că sunt/ar putea fi avantajele parteneriatului cu sectorul nonprofit? Ce ar avea de câștigat instituția dvs. sau comunitatea locală de pe urma acestora?
8. Ce credeți că ar putea să facă administrația publică, în general, sau instituția dvs. în particular, pentru a fructifica intr-o măsură mai mare avantajele parteneriatului public-nonprofit?
9. Dar organizațiile nonguvernamentale? Ce rol au acestea în stabilirea de astfel de parteneriate?
10. Sunteți la curent cu legislația ce reglementează parteneriatul dintre administrația publică locală, pe de o parte, și asociațiile și fundațiile, pe de altă parte?
11. Cum ați aprecia/comenta aceste reglementări?
12. Considerați că s-ar impune completări sau modificări la nivel legislativ? Dacă da, ce anume?
13. Ce soluții/măsuri, nu neaparat de natură legală, ați propune pentru a stimula într-o mai mare măsură acest tip de parteneriat?
ANEXA nr 2
GHID INTERVIU
– pentru organizații nonguvernamentale –
1. Pentru început, aș dori să prezentați un scurt istoric al organizației dumneavoastră..
2. Organizația dumneavoastră a stabilit sau derulează cumva în prezent vreun parteneriat cu o instituție administrativă locală? Dacă nu, de ce (care au fost piedicile/care sunt motivele)?
3. Puteți, vă rog, să detaliați sau să oferiți exemple concrete? În ce a constat acest parteneriat? Cum a contribuit organizația dvs. la aceste proiecte/programe desfășurate în regim de parteneriat?
4. După derularea acestui parteneriat, vă puteți declara mulțumit/ă, din punctul de vedere al organizației, de conținutul și derularea parteneriatului menționat? A avut organizația de câștigat de pe urma acestuia? Dar comunitatea deservită de aceasta?
5. Organizația dvs are un parteneriat constant (sau comunicare constantă) cu autoritățile locale, sau a fost vorba doar de un parteneriat punctual în cadrul unui proiect comun? Detalii, eventual cauze.
6. Care credeți că sunt/ar putea fi avantajele parteneriatului cu administrația publică locală? Ce ar avea de câștigat organizația de pe urma acestuia? Dar comunitatea deservită?
7. Ce credeți că ar putea să facă ONG-urile pentru a fructifica intr-o măsură mai mare avantajele parteneriatului public-nonprofit?
8. Dar administrația publică?
9. Cunoașteți legislația ce reglementează parteneriatul dintre administrația publică locală, pe de o parte, și asociațiile și fundațiile, pe de altă parte?
ANEXA nr 3
1. Cum ați aprecia/comenta aceste reglementări?
2. Considerați că s-ar impune completări sau modificări la nivel legislativ? Dacă da, ce anume?
3. Ce soluții/măsuri ați propune, nu neaparat de natură legală, pentru o mai bună stimulare a acestui tip de parteneriat? Atât din punctul de vedere al sectorului neguvernamental, cât și din cel al administrației publice.
CHESTIONAR
pentru identificarea nevoilor Centrelor Locale
in contextul implementarii proiectului Parteneriatul dintre organizatiile nonguvernamentale cu autoritățile locale. Tipuri de relatii de colaborare intre organizatiile nonguvernamentale si autoritatile locale. Studiu de caz – Organizatia Nationala Cercetasii Romaniei
DATE DE IDENTIFICARE ALE C.L.
Denumirea centrului local
Datele de contact ale centrului local (mentionati: adresa sediului, telefonul, fax-ul, e-mail-ul si website-ul):
Datele membrilor Consiliului Centrului Local
Numarul cercetasilor din centrul local care au 18 ani impliniti la data completarii chestionarului
Pregatirea profesionala a fiecarui adult din centrul local
DATE DESPRE SPECIFICUL CENTRULUI LOCAL
Mentionati care este specificul centrului local
Mentionati principalele tipuri de activitati pe care le desfasurati in centrul local
INFORMATII DESPRE COLABORARILE INSTITUTIONALE
Mentionati denumirea completa a institutiilor cu care aveti sau ati avut o colaborare pe baza unui acord de parteneriat la nivel local/judetean si alte informatii relevante
Mentionati denumirea completa a institutiilor cu care ati vrea sa colaborati pe baza unui acord de parteneriat la nivel local/judetean, dar cu care nu ati reusit sa stabiliti aceste colaborari si alte informatii relevante
Mentionati denumirea completa a institutiilor de nivel national (Ministere, Agentii/Autoritati etc.) cu care considerati ca este necesar sa fie incheiate parteneriate de catre ONCR si toate informatiile relevante
Mentionati denumirea a minim 3 ONG-uri cu care colaborati pe plan local/judetean si minim 3 ONG-uri cu care considerati ca este util sa incheie parteneriate ONCR la nivel national
DOMENII DE INTERES IN CADRUL PROIECTULUI
Centrul dvs. local doreste sa beneficieze de activitatile proiectului (bifati cu X raspunsul dvs)
Daca raspunsul la aceasta intrebare este „da”, va rugam completati documentul mai departe. Daca raspunsul dvs. este „nu”, va multumim pentru informatii si va rugam sa ne trimteti chestionarul completat cu informatiile de la pct. I la pct. III, inclusiv.
Care este numarul de cercetasi din din centrul dvs. local (cu varsta de peste 18 ani si minim cu diploma de bacalaureat) care considerati ca se pot implica in activitatile proiectului
Notati de la 1 la 5 (1 cel mai putin, 5 cel mai mult) modulele de formare propuse mai jos (nu puteti da aceasi nota la mai mult de 1 modul)
Bifati cu X activitatile la care considerati ca membri adulti ai centrului local vor dori sa participe (lasati nebifate, activitatile la care nu doresc sa participe)
Data completarii Numele si prenumele
Va rugam sa raspundeti cat mai clar si detaliat cerintelor din chestionar si sa trimiteti formularul completat pana la data de 26.10.2012 pe adresa de e-mail comunicată. Informatiile primite de la dvs. ne vor ajuta sa desfasuram activitatile conform nevoilor de la nivel local. Vom primi un singur chestionar de la fiecare CL. Va multumim!
ANEXA nr.4
Modele de activități
CERCETĂȘIA ESTE ALTFEL! ESTE UN MOD DE VIAȚĂ!
1. Grupa de vârstă: copiii din clasele V-VIII
2. Ariile de dezvoltare: fizic, intelectual, caracter, emoțional, social, spiritual
3. Denumirea activității: CERCETĂȘIA ESTE ALTFEL! ESTE UN MOD DE VIAȚĂ!
4. Loc de desfășurare: în natură, în aer liber
5. Perioada: o zi din perioada XXXXX
6. Durata: 5 ore (300 minute)
7. Nr. participanți: o clasă de elevi
8. Obiectivele activității:
Activitățile propuse contribuie la dezvoltarea personală a participanților în vederea
îmbunătățirii atingerii următoarelor obiective:
Dezvoltare afectivă:
I. Cunoașterea de sine
Își conștientizează și acceptă propriile trăiri și sentimente, înțelege cauzele și efectele
pe care acestea le pot avea asupra sa și a celorlalți.
Își consolidează încrederea în sine, fiind conștient de capacitățile personale și de
potențialul de care dispune, pentru a-și găsi propriul rol.
II Exprimarea de sine:
Este capabil să-și exprime propriile trăiri și sentimente într-un mod autentic.
Își dezvoltă capacitatea de a se exprima prin diferite forme de comunicare.
III. Relaționare și autocontrol
Adoptă o atitudine pozitivă în ceea ce privește viața și oamenii.
Este capabil să-și identifice și să-și controleze propriile reacții în diferite circumstanțe și
în relațiile cu persoanele din jur.
Dezvoltare socială:
I. Relații interpersonale și de comunicare:
Își dezvoltă abilitățile de interacțiune socială și adoptă o atitudine pozitivă în
dezvoltarea relațiilor cu cei din jur.
Relaționează cu cei din jur în mod nediscriminatoriu, fără a fi influențat de stereotipuri
sau prejudecăți de ordin social, religios, etnic sau sexual și urmărește înlăturarea lor și
a efectelor acestora.
Își dezvoltă abilitățile de comunicare și reușește să se facă înțeles.
II. Colaborare și coordonare
În interiorul grupului din care face parte, participă la definirea, respectarea și evaluarea
unor reguli unanim acceptate.
Este conștient de rolul și importanța relațiilor de interdependență dintre membrii unui
grup și caută să descopere și să pună în valoare potențialul fiecăruia.
Dezvoltare spirituală:
I. Înțelepciune :
Își consolidează o personalitate echilibrată, disciplină lăuntrică și are un set personal
de valori.
Este conștient de responsabilitatea față de propria dezvoltare umană și vocațională
și este angajat în acest proces.
Dezvoltare a caracterului
I. Sistem de valori
Este adeptul adevărului, al corectitudinii, al integrității, al modestiei și acționează cu
demnitate.
Abordează viața într-o manieră optimistă și cu simțul umorului.
Dezvoltare intelectuală
I. Rezolvare de probleme
Își folosește în mod inovativ cunoștințele acumulate pentru a da un aport pozitiv în
beneficiul societății.
Urmărește să optimizeze în mod creativ activitățile pe care le întreprinde.
9. Descrierea activității:
Pentru această zi ne-am gândit, dacă vremea nu ține cu noi (plouă, e frig, etc) să
desfășurăm activitatea în interior (fie în sala de clasă, fie undeva unde să fim protejați de
ploaie, frig). Totodată, pentru această activitate, vă recomandăm să îi anunțați pe copiii să fie
îmbrăcați ca atunci când ar face activități în natură (haine sport, haine lejere).
Imediat ce suntem pregătiți pentru a ne desfășura activitatea, vom introduce activitatea
prin a le povesti copiilor ce înseamnă cercetășia pentru grupa aceasta de vârstă. (Pentru
aceasta cadrele didactice vor primi în perioada imediat următoare o prezentare cu ce
înseamnă programul educativ pentru copiii din clasele V-VIII și chiar vor avea și câteva imagini
sugestive bine venite în povestire)
Programul pentru această întâlnire va fi:
Vom începe programul prin a îi provoca pe copii să fie activi, să reacționeze rapid și chiar
prin a se cunoaște mai bine. Pentru a ne asigura că atmosfera va fi una nonformală vom
începe prin rearanjarea sălii de clasă. Astfel spațiul din centru trebuie sa fie căt mai bine degajat,
și scaunele aranjate în forma de cerc pentru a putea permite o comunicare cât mai facilă între
participanți.
Primele 2 jocuri vor fi:
Joc de nume: Pătura (15 minute) (avem nevoie de o pătură și 2 voluntari care să țină pătura)
După ce fiecare își va spune numele, se vor împărți în 2 echipe separate de o pătură susținută de 2 voluntari. În momentul în care pătura este ridicată (echipele nu se văd), fiecare echipă își va
desemna căte o persoană care să fie în dreptul păturii și în momentul în care este lăsată pătura jos cei 2 trebuie să spună cât mai repede numele celeilalte persoane. Cine a spus primul numele colegului său va primi punctul pentru echipa lui. Jocul va continua până când toți copiii vor fi stat în dreptul păturii.
Joc de cunoa ș tere: Bingo (15 min)
(avem nevoie de o foaia cu aspecte)
Se vor împărți foi care vor avea linii și coloane în care sunt trecute mai multe
caracteristici. Fiecare participant va primi o astfel de foaie și va avea un pix în mână. Când se
va da startul va trebui să identifice persoanele care au acele caracteristici, cei identificați
urmând să semneze în chenarul care li se potrivește. Vor câștiga cei care vor face prima LINIE și cei care vor completa întreg tabelul. Astfel că, cel care va ajunge să completeze prima linie sau va completa întreg tabelul va striga fie LINIE fie BINGO, în funcție de ce a reușit să facă.
Deja copiii au zâmbetul pe buze, și-au mai consumat din energie alergând puțin și atunci
venim cu propunerea să facem ceva care să-i determine să se prezinte chiar mai mult decât
prin cele 2 jocuri propuse. Haideți să își realizeze arborele genealogic al familiei lor (poate chiar îi anunțați dinainte de a avea această activitate cât să aibă cât mai multe grade de rudenii în arborele lor).
Să ne cunoaștem familia (30 min) (vom avea nevoie de coli de hârtie și pixuri)
Cu siguranță știți cine sunt părinții și bunicii voștri. Dar știți cine sunt părinții și bunicii
bunicilor voștri? Realizați arborele genealogic al familiei voastre, cât de departe puteți ajunge
și prezentați-l colegilor. Cine a reușit să ajungă cel mai departe? Aveți legături în comun? Care
sunt asemănările și deosebirile între familiile voastre? Îi felicităm pe toți pentru rezultatele obținute și îi încurajăm să păstreze și chiar să completeze acest arbore ori de câte ori apare un nou membru în familie. Dar după această activitate ceva mai statică, le propunem un nou joc.
Jocul se numește ZIDUL URLĂTOR și nu va dura mai mult de 10 minute.
Descriere:
Grupul se împarte în trei șiruri paralele, așezate la o distanta de un metru între ele.
Primul șir trebuie să transmită un anumit mesaj celor din al treilea șir. Șirul din mijloc trebuie
să facă tot posibilul ca mesajul să nu fie recepționat corect, emițând zgomote și realizând
mișcări. După cca. două minute jocul se întrerupe și se constată dacă mesajul a fost corect
recepționat. Șirurile se schimbă astfel încât fiecare dintre acestea să fie pe rând emițătorul,
receptorul și elementul perturbator al mesajului.
După un joc unde și-au solicitat din plin corzile vocale, haideți să le pregătim un moc
concurs. Durează aproximativ 20 minute și se numește DESENUL ÎNTRERUPT: Participații
se împart în mai multe echipe și se așează în șir indian. La o distanță de 10-15 m se prind foile
pe un perete. Fiecare echipă trebuie să deseneze pe foaie un desen care să reprezinte ceva. În
ritm de ștafetă se transmite markerul de la un participant la altul. Fiecare membru al echipei
desenează doar un singur semn pe foaie. Echipa nu are voie să discute pe timpul desfășurării
jocului despre conținutul desenului. Câștigă echipa care reușește să deseneze cel mai sugestiv
desen în cel mai scurt timp.
La final, vă recomandăm să le acordați o pauză de 5 minute și să aveți un moment în
care să îi felicitați pe toți pentru rezultatele obținute și chiar să aflați ce au vrut să realizeze
prin acel desen. Deja îi anunțați că urmează o activitate care să îi determine să nu aibă inhibiții, să scape de emoții și să aibă încredere în ei. Activitatea se va numi: Să scăpăm de frica de a vorbi (50 min) (vom avea nevoie de o cameră de filmat sau un aparat foto care are și opțiunea de filmare)
Este ușor să vorbim despre alții, însă cât de ușor este să vorbim despre noi? Povestiți, în
fața camerei, despre un moment din viața voastră în care ați fost fericiți. Vizionați impreună
interviurile. După finalizarea acestei activități, fiind una care i-a solicitat psihic în a se descoperi, ne uităm la ceas și realizăm că e nevoie de o pauză în care să-și mănânce prânzul. Le vom da 20
de minute pentru aceasta. Și după această lungă pauză (la care vă recomandă, dacă vedeți că au terminat mai repede și vor să reînceapă activitatea, atunci să vă pliați pe această nevoie și să începeți mai repede), ne-am gândit să facem un joc mai interactiv, cât să reînceapă activitățile cu zâmbetul pe buze.
Și ne-am gândit la un Joc de strategie și de dezvoltare a spiritului de echipă: Mlaștina (20 min) (vom avea nevoie de două desene cu pătrate mari marcate pe jos)
Cele două echipe au fiecare câte un coordonator (un animator), care are schița mlaștinii
în mână; aceasta nu trebuie văzută de către participanți, ci descoperită prin încercări
succesive. Fiecare membru al echipei încearcă să treacă mlaștina; dacă calcă într-un pătrat
“greșit”, este “înghițit” și iese din joc până la următorul tur. Se fac încercări până este găsit
drumul corect și trece toată echipa. Câștigă echipa ai cărei membrii au trecut primii mlaștina.
Deja copiii au zâmbetul pe buze, și-au mai consumat din energie și atunci venim cu
propunerea să facem ceva care să îi încurajeze în a creativi, spontani, în a găsi metode
ingenioase de a ne arăta cât de bine își cunosc țara.
Activitatea se va numi chiar: Ne cunoaștem țara? (50 min)
(vom avea nevoie de plastilină, hârtie, creioane, pânză, alimente, elemente din natură
sau orice găsiți în jurul vostru)
Știm că trăim cu toții în România, o țară superbă cu numeroase obiective turistice
naturale și antropice. Însă provocarea noastră pentru voi este să realizați o hartă 3D a
României folosind ceea ce aveți la îndemână: plastilină, hârtie, creioane, pânză, alimente,
elemente din natură sau orice găsiți în jurul vostru și poate fi folosit la realizarea unei hărți!
Atenție! Harta trebuie să conțină formele de relief ale României, conform standardelor
geografice precum și marcarea (voi alegând cu ce veți marca) obiectivelor turistice pe care leați
vizitat. Pentru această activitate vă propuneți să lucrați în echipe de câte maxim 10 copii/echipă.
Nu înainte de a termina activitatea pentru ziua aceasta, haideți să le propunem un joc de comunicare pozitivă: Mașina de spălat (15 min)
Se formează două șiruri de copii, fața în față. Un voluntar/cel care rămâne fără pereche
sau animatorul trece printre cele două șiruri („mașina de spălat”). Când ajunge în dreptul
primei perechi din șir se oprește și așteaptă să fie „spălat”: fiecare participant la joc îi pune
mâna pe umăr și îi spune o caracteristică, o calitate personală sau o vorbă bună. Cel „spălat”
mulțumește și trece mai departe. Atenție: se va insista de la început pe caracterul pozitiv al
comunicării! Neapărat trebuie să treacă prin „mașina de spălat” copiii triști, timizi, negativiști,
pentru a le ridica moralul, pentru a le dezvolta încrederea în sine sau pentru a-i determina să
gândească pozitiv. Suntem la sfârșitul activității. Vă propunem să faceți o mică evaluare (fie că e discuție liberă de cum s-au simțit, fie că vor completa un desen cu diferite culori în funcție de ce au învățat sau cum s-au simțit) (diferite metode de evaluare vă vom pregăti și noi cât, dacă le
găsiți potrivite, să le folosiți) care să dureze mai mult de 10-15 minute. După evaluare, copiii pot primi diplome sau diferitele surse de felicitare a acestora pentru implicarea activă în această zi cercetășească altfel.
Bibliografie
1. Adrian Bădilă, Mihai Lisețchi, Ion Olteanu, Radu Ticiu, „Organizații nonguvernamentale. Ghid practic”, Seria Biblioteca ONG, Timișoara 2002;
2. Domique Chagnollaud, „Dicționar al vieții politice și sociale”, Ed. ALL, București 1999;
3. Dominique Colas, „Genealogia fanatismului și a societății civile”, Ed. Nemira, București 1998;
4. Ernest Gellner, „Condițiile Libertății. Societatea civilă și rivalii ei“, Ed. Polirom, Iași 1998;
5. Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Programul de Cercetare „Cadrul legal al asociațiilor și fundațiilor din România”, București, noiembrie 1998;
6. Jean Cohen, „Interpreting the Notion of Civil Society”, în „Toward a Global Civil Society”, International Political Currents – vol. 1, coordonat de Michael Walzer; Berghan Books, Oxford 1995;
7. John Keane, „Societatea Civilă. Imagini vechi, viziuni noi“, Ed. Institutul European, Iași 2003;
8. Jura Cristian, „Rolul organizațiilor nonguvernamentale pe plan internațional”,Ed. ALL BECK, Bucuresti 2003;
9. Lydian Altman-Sauer, Margaret Henderson și Gordon P. Whitaker, „Strenghtening Relationships between Local Governments and Nonprofits”, în Popular Government, vol. 66, nr. 2, 2001;
10. Maria Bucur, „Filantropie, Naționalism și Dezvoltarea Societății Civile în România”, studiu din arhiva Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile;
11. Michael Walzer, „The Concept of Civil Society”, în „Toward a Global Civil Society”, International Political Currents – vol. 1, coordonat de Michael Walzer; Berghan Books, Oxford 1995;
12. Mihaela Vlăsceanu, „Sectorul nonprofit. Contexte. Organizare. Conducere”, Ed. Paideia, București 2003;
13. Nadia Badrus, „Societatea Civilă în România dupa 1989. Geneză, moduri de acțiune”, Ed. Universității „Lucian Blaga” Sibiu, 2001;
14. Sandra Pralong, „Civil Society and Civic Education in Romania 1990-1998”, raport alcătuit pentru „Proiectul de Evaluare a Strategiilor ONG-urilor Occidentale pentru Democratizarea și Reducerea Conflictelor Etnice în Fostele State Comuniste”, proiect al Universității Columbia;
15. Vera Dakova, Bianca Dreossi, Jenny Hyatt, Anca Socolovschi, „O prezentare a sectorului neguvernamental din România – consolidarea strategiilor donatorilor –“, Editura FDSC, București, septembrie 2000;
Acte normative consultate:
1. Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției nr.429/2003, intrată în vigoare la date de 29 octombrie 2003;
2. Legea nr.215/2001 a administrației publice locale;
3. Ordonanța nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații;
4. Ordonanța nr.37/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații;
5. Legea nr.34/1998 privind acordarea unor subventii asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridica, care infiinteaza unități de asistenta socială;
6. Legea nr.21/1924 pentru persoanele juridice (asociații și fundații);
7. Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Premise ale Colaborarii Organizatiilor Nonguvernamentale cu Autoritatile Locale (ID: 107638)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.