Preliminariile Unei Strategii de Dezvoltare Demografica la Nivel Regional
Preliminariile unei strategii de dezvoltare demografica la nivel regional
Studiu teritorial în Regiunea de dezvoltare Sud-Est
CUPRINS
Capitolul I. Introducere
1.1. Argument
1.2. Definirea termenilor
1.3. Metodologie
1.4. Obiectivele cercetării
Capitolul 2. Contextul studiului
2.1. Statistica la nivel european
2.2. Studii si analize demografice la nivel national
2.3. Planificare teritorială la nivel national
Capitolul 3. Directii teoretice ale studiului
3.1. Aspecte teoretice privind demografia
3.2. Analize aplicate la nivel european
3.3. Studii aplicate la nivel național/regional
Capitolul 4. Elemente de strategie
4.1. Analiza indicatorilor selectati
4.2. Sinteza analizelor
4.3. Diagnostic
4.4. Tendințe de dezvoltare
Capitolul 5. Concluzii
Bibliografie
Anexa – Grafice
Cuvinte cheie
Listă de tabele și ilustrații
Capitolul I. Introducere
Argument
“Așa cum dezvoltarea eficientã depinde de buna cunoaștere a resurselor naturale și a celorlalte resurse, tot așa, planificarea dezvoltãrii depinde de buna cunoaștere a structurii, creșterii și mișcãrii populației.” (21 mai 1975)- Rafael Salas, Director Executiv Fondul ONU pentru Populație
În contextul unui mediu economic instabil și a lipsei de măsuri concrete pentru îmbunătățirea calității vieții, accentuarea raportului de dependență demografică în regiunile României generează probleme în revitalizarea localităților și implicit a activităților social-economice.
Lucrarea „Preliminariile unei strategii de dezvoltare demografică la nivel regional. Studiu teritorial în regiunea de dezvoltare Sud-Est” este o abordare de actualitate a problematicii, din perspectiva influenței pe care o poate avea configurația regională în evoluția structurii demografice a României.
Preocupările legate de dezvoltarea regională și dorința de a înțelege dinamica dezvoltării demografice au conturat interesul pentru studiul prezent.
România se află într-un proces de tranziție în care se manifestă probleme economice, sociale și demografice majore în care este necesară conturarea unui sitem coerent în vederea atingerii obiectivelor naționale și europene de dezvoltare. În scopul unei integrări europene eficiente, provocările sociale din România sunt condiționate atât de factori interni (politici, economici, legislativi etc.) cât și de factori și procese externe (criza mondială economică, procesul de globalizare, criza din Ucraina, etc.)
Conturarea regiunilor României, împărțite din perioada 1996-1997 prin Carta Verde a Dezvoltării Regionale, instituționalizate apoi prin legea 151/1998 își continuă efectul și în prezent asupra modalității în care este distribuită populația, precum și dinamica acesteia.
Accesibilitatea către căi de comunicație majoră și către centrele urbane importante este un factor principal în influențarea dezvoltării demografice, precum și în conturarea decalajelor urban-urban și urban-rural în regiunile României.
Modalitatea în care sunt configurate rețelele urbane regionale are o mare influență asupra modului de ocupare a populației.
Lucrarea de față încearcă să identifice aceste disparități în ceea ce privește regiunea Sud-Est și să creeze un “preambul” pentru dezvoltarea viitoare a populației din prisma mișcării naturale și migratorii a populației și demografiei. Dezvoltarea teritorială a regiunii Sud-Est poate fi discutată din mai multe puncte de vedere, însă cele mai relevante întâlnite și în raportul CONREG sunt cele administrative, demografice și cultural-etnice.
După cum se afirmă în raportul Disparități și fluxuri în fundamentarea social-economică a regionalizării administrative a României , “disparitățile de dezvoltare s-au adâncit în mai mare măsură sub aspect economic decât social. În ”relieful social” al Românei din ultimul deceniu, disparitățile de dezvoltare s-au accentuat mai mult între segmentele urbane și rurale ale județelor decât între județe ca atare”.
Definirea termenilor
Pentru ușurința înțelegerii, în cele ce urmează am ales sa definesc principalii termeni prezenți în lucrare și anume: dezvoltare regională, regiune de dezvoltare, dezvoltarea socio-economică, politica de dezvoltare regională, fertilitatea, mortalitatea, morbiditatea, migrația.
Regiunea de dezvoltare este un teritoriu care formează din punct de vedere geografic o unitate netă sau un ansamblu similar de teritorii în care există continuitate, în care populația posedă anumite elemente comune și care dorește să-și păstreze specificitatea astfel rezultată și să o dezvolte cu scopul de a stimula procesul cultural, social și economic.
Dezvoltare regională – ansamblul politicilor autorităților administrației publice centrale și locale, elaborate în scopul armonizării strategiilor, politicilor și programelor de dezvoltare sectorială pe arii geografice, constituite în "regiuni de dezvoltare", și care beneficiază de spirijinul Guvernului, al Uniunii Europene și al altor instituții și autorități naționale și internaționale interesate.
Strategie de dezvoltare – direcționarea globală sau pe domenii de activitate, pe termen scurt, mediu și lung, a acțiunilor menite să determine dezvoltarea urbană.
Teritoriu administrativ – suprafața delimitată de lege, pe trepte de organizare administrativă a teritoriului: național, județean și al unităților administrativ-teritoriale (municipiu, oraș, comună).
Dezvoltarea socio-economică este ansamblul transformărilor cantitative și calitative ce survin în structurile economico-sociale și științifico-tehnice, în mecanismele economice, precum și în modul de gândire, în comportamentul economico-social al indivizilor.
Politica de dezvoltare regională este ansamblul de măsuri pe care autoritățile guvernamentale centrale, le iau în favoarea dezvoltării socio-economice a regiunilor defavorizate”. Principiul enunțat se regăsește la nivelul țărilor membre, dar și al Uniunii Europene în ansamblu, prin politica pe care o dezvoltă la nivel comunitar.
Fertilitatea se referã la numãrul de copii nãscuți de o femeie în perioada ei fertilã. Aceasta diferã de fecunditate, care aratã capacitatea fiziologicã a unei femei de a procrea. Fertilitatea este manifestarea fecunditãþii. Fertilitatea este determinate direct si indirect de o serie de factori de ordin social, cultural, economic, de sãnãtate si de mediu.
Fertilitatea este influențatã de factori culturali, sociali și economici. Cei mai mulți dintre aceștia influențeazã direct urmãtorii patru indicatori: (1) proporția femeilor care trãiesc în cuplu; (2) procentajul femeilor ce folosesc contraceptive; (3) proporția femeilor care nu pot rãmâne gravide într-o anumitã perioadã, principala cauzã fiind alãptarea; (4) nivelul avorturilor provocate. Cunoașterea acestor indicatori oferã indicii asupra potențialelor schimbãri ale tendințelor fertilitãții și ne ajutã sã înțelegem schimbãrile survenite.
Mortalitatea se referã la decesele din cadrul unei populații. Probabilitatea de deces într-o anumitã perioadã de timp este influențatã de mulți factori precum vârstã, sex, rasã, ocupație și categorie socialã. Incidența deceselor dezvãluie multe aspecte referitoare la condițiile de viațã ale populației și de îngrijire a sãnãtãții.
Morbiditatea se referã la îmbolnãviri, boli, accidente și dizabilitãți. Datele despre frecvența și distribuția unei boli pot ajuta pentru controlul rãspândirii acesteia și pentru identificarea cauzelor ei.
Migrația este deplasarea geograficã a persoanelor peste o anumitã granițã în scopul stabilirii unui domiciliu permanent sau temporar. Alãturi de fertilitate și mortalitate, migrația este o componentã a mișcãrii populației. Termenii „imigrare” și „emigrare” sunt folosiți pentru a face referire la deplasãrile între þãri (migrație internaționalã). Termenul de “migrație internã” se referã la deplasãrile între zone (regiuni) din aceeași țarã (urban/rural, județe,localitãți).
Metodologie
Partea teoretică a lucrării va cuprinde o analiză a teoriilor existente în domeniu, privind direct problema regionalizării în România, cercetarea bazându-se în principal pe teoriile și concluziile Consiliului Consultativ pentru Regionalizare, cât și discutarea importanței influenței dezvoltării demografice asupra teritoriului. De asemenea, în cursul cercetării va fi abordată o analiză actuală a principalilor indicatori ai populației și date statistice care vor fi prelucrate și interpretate
Având în vedere posibilitatea de a oferi elemente strategice, studiul se va concentra pe aspecte instituționale, care pot fi în interesul și sprijinul administrației publice din România și specialiștilor din domeniu, precum și o sursă pentru viitoarele politici publice naționale.
Analiza cantitativă și calitativă a datelor referitoare la Regiunea de dezvoltare Sud-Est se va realiza pornind de la colectarea de date din diverse surse documentare:
Date statistice la nivelul anului 2013 de la Institutul Național de Statistică;
Baza de date Tempo Online;
Datele statistice de la ultimul Recensământ al României -2011;
Planul de Dezvoltare Regională 2014-2020 elaborat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est;
Analiza dezvoltării Resurselor Umane în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, 2010, elaborat de Centrul Național de Pregătire în Statistică;
Date statistice la nivelul anului 2011 preluate de la Direcția Regională de Statistică Brăila;
Stadiu implementare POR 2007-2013 – Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;
Din punct de vedere metodologic, pentru analiza situației existente în regiunea Sud-Est se vor lua în calcul indicatori privind:
populația stabilă la 1 ianuarie pe sexe, medii, regiuni de dezvoltare și județe; evoluția populației în regiunile de dezvoltare în perioada 2009-2013, evoluția populației în județele componente în perioada 2000-2013, densitatea populației (calcule proprii), gradul de urbanizare (calcule proprii);
mișcarea naturală a populației – rata natalității, rata mortalității, spor natural (calcule proprii); rata de nupțialitate pe medii, macroregiuni, regiuni de dezvoltare și județe; rata de divorțialitate pe medii, macroregiuni, regiuni de dezvoltare și județe;
mișcarea migratorie a populației – stabilirea de domiciliu pe sexe, medii, grupe de vârstă, regiune și județe, plecări cu reședința, rata de emigrare și rata de imigrare.
În alegerea direcției de dezvoltare a regiunii vor fi luate în considerare principiile directoare pentru dezvoltare durabilă a Continentului European, schema de dezvoltare a spațiului comunitar (SDSC/ ESDP) și se va consulta în paralel studiul ESPON pentru fundamentarea opțiunilor strategice, Demographic and Migratory Flows Affecting European Regions and Cities (DEMIFER 2010).
Totodată, se vor urmări obiectivele prezente în Cadrul Național Strategic de Referință 2007-2013 – CNSR (2007), și a documentațiilor subordonate acestuia (plan de amenajare a teritoriului național și planul de dezvoltare regională).
Pe baza punctelor slabe și a oportunităților lucrarea se va concentra pe construirea preliminariilor unei strategii coerente care să integreze în același timp elemente de coeziune și elemente de competitivitate care să conducă în final la o regiune competitivă la nivelul țării, cu o rată crescută de accesibilitate și care promovează dezvoltarea socio-economică durabilă.
1.4. Obiectivele cercetării
Unul dintre criteriile de alegere a sarcinilor de cercetare este ceea ce pare a fi nou și esențial pentru dezvoltarea teritorială în România, în viitor, incluzând preliminariile unei strategii de dezvoltare demografică pentru orizontul de timp 2035.
Întrebarea centrală de la care pornește studiul de față este: Care sunt caracteristicile dezvoltării demografice în contextul configurației actuale a regiunilor de dezvoltare din Romaniala?
Prezenta cercetare se constituie într-un demers de explorare în vederea identificării acelor aspecte legate de problematica dezvoltării demografice în context re să conducă în final la o regiune competitivă la nivelul țării, cu o rată crescută de accesibilitate și care promovează dezvoltarea socio-economică durabilă.
1.4. Obiectivele cercetării
Unul dintre criteriile de alegere a sarcinilor de cercetare este ceea ce pare a fi nou și esențial pentru dezvoltarea teritorială în România, în viitor, incluzând preliminariile unei strategii de dezvoltare demografică pentru orizontul de timp 2035.
Întrebarea centrală de la care pornește studiul de față este: Care sunt caracteristicile dezvoltării demografice în contextul configurației actuale a regiunilor de dezvoltare din Romaniala?
Prezenta cercetare se constituie într-un demers de explorare în vederea identificării acelor aspecte legate de problematica dezvoltării demografice în context regional, prin analiza indicatorilor demografici pe principalele domenii prezente în zona studiată – regiunea de dezvoltare Sud-Est. Se urmărește și analizarea factorilor disfuncționali care pot fi ameliorați prin planificarea teritorială și opțiunile populației de care această planificare trebuie să țină cont.
Lucrarea se constituie din două părți: o parte teoretică care urmărește sa identifice exemple de bune practici la nivel european și studiile aplicate la nivel național/regional (CONREG, Competitive Cities și o parte practică – care abordează dinamica populației în regiunea de dezvoltare Sud-Est.
Obiectivul general al studiului urmărește evaluarea posibilității de realizare a unei strategii de dezvoltare demografică la nivel regional.
Obiectivele specifice ale studiului aplicat includ următoarele aspecte:
Prezentarea trăsăturilor generale ale dezvoltării demografice (indicatorii aleși spre analiză) și ale teoriilor referitoare la diferite aspecte analizate;
Identificarea caracteristicilor populației și demografiei din România și descrierea politiciilor privind ocuparea teritorială a României;
Identificarea și colectarea indicatorilor existenți, colectarea de date statistice și elaborarea concluzii privind tendințele de dezvoltare ale populației cu concentrare pe problemele specifice ale Regiunii Sud-Est;
Identificarea profilelor spațiale, cu referire la tipologiile de județe; investigarea disparităților inter și intra- județene;
Capitolul 2. Contextul studiului
2.1. Statistica la nivel european
Consolidarea poziției Uniunii Europene este marcată de îmbunătățirile din ultima perioadă privind calitatea și disponibilitatea datelor statistice din țările europene.
Majoritatea prognozelor existente asupra populației europene, întocmite de Divizia de Populație a Națiunilor Unite și Eurostat – Oficiul de statistică al UE atrage atenția asupra accentuării declinului demografic, a deteriorării structurii pe vârste și accelerarea procesului de îmbătrânire demografică, implicând atât consecințe economice cât și sociale.
Statistica europeană oficială este furnizată în prezent de către EUROSTAT., care oferă informații relevante privind calitatea datelor statistice pe diferite domenii, inclusiv date demografice. Disparitățile inter-regionale la nivel european sunt semnalate în principal prin informațiile oferite de datele statistice.
EUROSTAT oferă o gamă largă de date demografice, acestea incluzând statistice demografice la nivel național și regional, cât și date statistice privind indicatori demografici referitori la natalitate, mortalitate, nupțialitate, divorțialitate, migrare și imigrare a populației, indicatori care influențează numărul populației, structura și caracteristicile specifice ei.
Uniunea Europeană a instituit un nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică, denumit NUTS, pentru a facilita colectarea, dezvoltarea și publicarea unor statistici regionale armonizate în UE. Acest sistem ierarhic ajută și la realizarea de analize socioeconomice în cadrul regiunilor și la încadrarea intervențiilor în contextul politicii de coeziune a UE.
Nomenclatorul NUTS realizează o împărțire a teritoriului economic al statelor membre, care cuprinde și teritoriul extraregional al acestora. Acesta este alcătuit din părțile teritoriului economic care nu pot fi considerate ca făcând parte dintr-o anumită regiune: spațiul aerian, apele teritoriale și platoul continental, enclavele teritoriale (ambasade, consulate și baze militare), precum și zăcămintele situate în apele internaționale și exploatate de unități din teritoriul respectiv.
Există 3 niveluri NUTS diferențiate în funcție de pragurile demografice, după cum urmează:
nivel NUTS 1 minim 3mil persoane , max 7 mil. persoane;
nivel NUTS 2 minim 800.000 persoane, max 3 mil. persoane;
nivel NUTS 3 minim 150.000 persoane, max 800.000 persoane;
La baza statisticilor regionale este clasificarea NUTS, care reprezintă o clasificare regională pentru Statele Membre ale Uniunii Europene, ce oferă o ierarhie armonioasă a regiunilor. Clasificarea NUTS împarte fiecare stat membru în regiuni prin 3 nivele NUTS (NUTS 1, 2 și 3) și 2 nivele locale (NUTS 4 și 5).
Din punct de vedere al organizării teritoriale, structura administrativă a României corepsunde următoarelor structuri NUTS:
nivelul NUTS 1 – România;
nivelul NUTS2 – cele 8 regiuni de dezvoltare;
nivelul NUTS3 – cele 42 de județe ale României;
Anuarul regional statisticpentru anul 2013 semnalează scăderi ale gradelor de fertilitate, reducerea mortalității infantile, discrepanțe între femei și barbați în privința speranței de viață, și semnalează în special îmbătrânirea demografică
Populația celor 27 de state membreeste într-un proces progresiv de îmbătrânire, ca rezultat direct al creșterii continua a speranței de viață la naștere, la care se adaugă rate scăzute de fertilitate și creșterea numărului de pensionari. În UE, populația de 65 de ani reprezintă 17,8% din populația totală, în timp ce populația în vârstă de muncă (15-64ani) reprezintă 66,6% din total, iar populațiasub 15 ani reprezintă 15,6% din populația statelor membre. (UE-27).
2.2. Studii si analize demografice la nivel national
Un studiu care merită menționat a fost realizat în anul 2013, în cadrul MDRAP pentru Strategiei de dezvoltare Teritorială a României, Studiul “Analiza structurii și evoluției demografice” are ca scop relevarea particularităților structurii și evoluției demografice a României, cu o privire concentrate asupra situației în plan teritorial. SDTR reliefează declinul demografic al României, cauzat de reducerea ratei fertilității totale, de rata mare a mortalității infantile și de tendințele migratorii susținute în ultimele două decenii. Conform primei redactări a SDTR1, se constată un proces de concentrare a populației în zone urbane și, în paralel, depopularea zonelor rurale și/sau periferice; acest process ține și de lipsa unei politici susținute de coeziune teritorială.
Studiul este redactat în complementaritate față de alte studii referitoare la problemele demografice la nivel național și furnizează baza de date necesară dezvoltării celorlalte domenii de studiu (economie, mediu, rețea de localități). Pentru aceasta, s‐a urmărit cu predilecție dimensiunea teritorială – analiza disparităților, în vederea stabilirii arealelor în care anumite măsuri sau intervenții sunt potrivite.
Un alt raport elaborate de elaborat de Institutul Național de Statistică 2012 este “Evoluția natalității și fertilității în România”. Conform informațiilor elaborate în raport, principalele tendințe reflectă o scădere generală a natalității, în complementaritate cu o restructurare a modelului de fertilitate.
“Studiul Declinul demografic și viitorul populației României arată că foarte puține cupluri își doresc mai mult de unul sau doi copii. Mai îngrijorător este faptul că peste 70% dintre cupluri au declarat că nu își doresc deloc copii. Aspectele financiare – situația financiară, munca plătită a femeilor – sunt determinante în decizia de a (mai) avea un copil, ele fiind cele care vor avea cel mai mult de suferit la venirea pe lume a unui copil. Acest studiu a pus în discuție măsura în care politicile guvernamentale răspund nevoilor actuale ale cuplurilor de a avea numărul de copii doriti.”
În cadrul studiului menționat mai sus se precizează necesitatea elaborării unei Strategii Naționale în domeniul populației având drept obiectiv redresarea natalității.
2.3. Planificare teritorială la nivel national
Pentru implementarea obiectivelor propuse pentru redresarea situației demografice a României este necesară conlucrarea unor instituții de bază ale statului cu organizații specializate pe aceste probleme: Guvernul României; Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului; Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale; Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului; Ministerul Sănătății; Agențiile pentru Dezvoltare Regională; Consilii județene; Primării; ONG-uri.
Resursa umană și calitatea ei sunt elemente cheie în atingerea obiectivelor oricărei strategii. Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă la orizontul anilor 2013–2020–2030 urmărește metodologia Comisiei europene și reprezintă un proiect comun al Guvernului României, prin Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile (actual Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice), și al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, prin Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă și conține o analiză corectă a stării demografice până în anul 2007.
Legea 350/2001 Sectiunea 1 – privind Amenajarea Teritoriului încurajează armonizarea la nivelul întregului teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice și cultrale, stabilite la nivel național și local pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale țării, urmărindu-se creșterea coeziunii și eficienței relațiilor economice și sociale dintre acestea
Aceasta are ca principale obiective:
a) dezvoltarea economică și socială echilibrată a regiunilor și zonelor, cu respectarea specificului acestora;
b) îmbunătățirea calității vieții oamenilor și colectivităților umane;
c) gestionarea responsabilă a resurselor naturale și protecția mediului;
d) utilizarea rațională a teritoriului.
Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritorial România 2030 (CSDTR)
Reprezintă documentul strategic care stabilește liniile directoare de dezvoltare teritorială integrată și durabil a României, ținând cont de cercetările actuale privind tendințele majore de evoluție a spațiului european și de politicile teritoriale europene. Documentul a fost lansat spre consultare publică și pregătește Strategia de dezvoltare teritorialã a României, aflată în prezent în curs de elaborare de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.
Obiectivele și prioritățile de acțiune propuse de CSDTR în vederea dezvoltării teritoriale a României pe termen mediu și lung reflectă o parte din provocările majore cu care se confruntă planificarea teritorială strategică la scară europeană , incluse și în tematicile de cercetare ale proiectelor ESPON: periferalitate, dezvoltarea spațiilor rurale și consolidarea relației urban-rural, dezvoltare policentrică , gestionarea teritoriilor vulnerabile, abordarea integrată a problematicii dezvoltării teritoriului, creșterea competitivității teritoriale etc.
Capitolul 3. Directii teoretice ale studiului
3.1. Aspecte teoretice privind demografia
În ceea ce privește studiile și analizele demografice, experții se bazează pe concepte demografice, și pe sursele de informații care arată situația actuală a demografiei și a dezvoltării populației.
Așa cum precizează și Constantin Vert în lucrarea „Geografia Populației – teorie și metodologie”, este nevoie de o abordare sistemică a populației care să conțină informații din diferite tipuri de aspecte cum ar fi evenimentul demografic și fenomenul demografic.
„- evenimentul demografic reprezintă unitatea statistică simplă, cazul individual a cărui
producere modifică componența populației din punctul de vedere al efectivului și (sau) al
structurii acesteia. Astfel, nașterea, decesul, căsătoria sau divorțul ca și schimbarea domiciliului stabil a unei persoane sunt evenimente demografice. Unele evenimente demografice sunt în același timp evenimente biologice (nașterile, decesele), în timp ce altele (căsătoriile, divorțurile, schimbarea domiciliului stabil) sunt evenimente sociale.”
„- fenomenul demografic definește masa evenimentelor demografice de același fel, înregistrate într-o anumită perioadă de timp. În funcție de natura evenimentelor demografice înregistrate fenomenele demografice poartă denumiri specifice, cum sunt: natalitatea (efectivul născuților-vii), mortalitatea (totalitatea deceselor), nupțialitatea (totalitatea căsătoriilor), divorțialitatea (numărul divorțurilor), migrație (efectivul unei populații care și-a schimbat domiciliul) etc.”
Analiza fenomenelor demografice se realizează printr-o metodă cantitativă absolută pe un interval de timp, de regulă un an, dar și de o metodă relativă care permite o cunoaștere de adâncime care descrie intensitatea maniferstării fenomenelor în rândul populației, de exemplu: ratat natalității, rata mortalității, rata nupțialității etc.
De obicei, metoda relativă este cea aleasă datorită faptului ca ea indică descrierea fenomenului din perspectiva a două sau mai multe colectivități.
„- procesul demografic definește modificarea (variația) în timp și spațiu a fenomenelor demografice din punct de vedere calitativ sub influența unui ansamblu de factori. Procesul
demografic, relevând caracterul dinamic al fenomenelor demografice atrage atenția asupra
determinării complexe a acestora.”
Diferențe în structura populației sunt evidențiate de procesele demografice prin efectivul, distribuția și structura ei. Deasemenea, populația are strânse legături și cu alte sisteme, transformându-se într-un element politic de dezvoltare economică și socială. Dezvoltarea populației poate fi și ea modelată la nivel politic pe baza măsurilor politice demografice.
Procesul de schimbare al populației de la regimul demografic vechi, care prezintă niveluri crescute de natalitate și mortalitate, la cel demografic modern, în care există niveluri descendente de natalitate și mortalitate se numește tranziție demografică. Aceasta caută să exemplifice dezvoltarea populației din perspectiva factorilor sociali, economici, legislativi, educaționali, sanitari, psihologici și culturali.
Warren Thompson (1929) și Frank Notestein (1954) sunt cei care au dezvoltat teoria tranziției demografice, afirmând că rata natalității și cea a mortalității s-a diminuat odată cu schimbarea economiei de la pre-industrială la cea modernă.
În mediul rural, cu profil agricol, gradul ridicat al ratei fertilității era echilibrată de creșterea mortalității. Cu timpul, datorită evoluției serviciilor de asistență socială și sănătate, și găsirea unor leacuri împotriva epidemiilor, rata mortalității s-a diminuat. Schimbări au apărut mai ales în ceea ce privește fertilitatea tradițională, unde o femeie năștea în medie 5-6 copii, iar cu timpul, datorită fenomenelor de industrializare, urbanizare și a creșterii nivelului de educație, rata natalității a scăzut.
Jean-Claude Chesnais afirmă, în 1986, faptul că tranziția demografică reprezintă procesul de trecere de la un regim echilibrat din punct de vedere demografic la un regim cu un nivel scăzut al ratelor feritilității și mortalitații. Procesul se manifestă inițial prin scăderea mortalității, urmată de scăderea fertilității.
Tranziția demografică a început din Europa de vest, propagându-se destul de repede spre toate celelalte țări. S-a observat o diferență importantă în ceea ce privește valorile natalității și mortalității, astfel că țările dezvoltate prezentau valori reduse, și niveluri ridicate de dezvoltare economică, iar în țările în curs de dezvoltare, natalitatea, mortalitatea erau la niveluri ridicate, la fel ca și rata creșterii demografice, structura relativ tânără a populației și nivel scăzut de dezvoltare economică.
Perioada de tranziție demografică a majorității țărilor europene a început odata cu revoluția industrială, de la jumătatea secolului al XVIII-lea și secolul al XIX-lea, când s-a produs fenomenul de scădere a ratelor de mortalitate și natalitate.
Momentul în care au apărut temeri asupra scăderii ratelor a avut loc între cele două războaie mondiale, când fertilitatea a ajuns la un nivel sub cel de înlocuire a generațiilor. După 1950 însă a avut loc baby-boom-ul care a încetinit îngrijorările legate de diminuarea populației, îngrijorări care au revenit dupa 1970, când declinul demografic a început să crească.
O altă cauză a scăderii fertilității a fost creată și de reducerea numărului de căsătorii. Schimbările apărute privind fertilitatea au început datorită schimbărilor în societate, prin întîrzierea căsătoriei și preferința din ce în ce mai mare a celibatului, cât și prin lipsa fertilității persoanelor căsătorite. Dezvoltarea și emanciparea femeilor prin creșterea perioadei de școlarizare, a rolului în societate și a dobândirii independenței din punct de vedere economic a condus la o nouă etapă, etapa planificării venirii pe lume a copilului.
După cel de-al doilea război mondial și până prin anii 1960, nupțialitatea a înregistrat creșteri foarte mari iar ideile de căsătorie, familie și religie au devenit din ce în ce mai adoptate de întreaga populație, de unde și efectul de creștere a nașterilor. Dupa 1960, în urma începutului industrializării și modernizării, ideile inițiale s-au pierdut, altele noi luându-le locul în ceea ce privește relațiile și reproducerea populației.
Anumite schimbări apar și în rândul căsătoriei, prin întârzierea și rata mai scăzută a căsătoriei, în timp ce divorțul apare din ce în ce mai des. În locul căsătoriei, apare ideea de concubinaj, acceptată din ce în ce mai mult în rândul populației. Din punct de vedere reproductiv, statisticile din acea vreme arată o scădere sub limita de înlocuire a populației, iar majoritatea nașterilor apar acum în rândul femeilor mature (în jur de 30 ani). O altă schimbare se manifestă în raportul copiilor născuți în afara căsătoriei, de către femei singure sau în concubinaj.
Astfel de lucruri încurajează minimizarea numărului membrilor familiei. Această evoluție nu a fost prevăzută de către teoria clasică a tranziției demografice, astfel că Van de Kaa și Ron Lesthaeghel au creat în anul 1987o nouă teorie referitoare la o doua tranziție demografică. Această teorie se diferenția de cea clasică, care era descrisă prin scăderea mortalității, încetarea modelului fertilității maltusian, fiind înlocuit de nașterile controlate, care duc în cele din urmă la accentuarea conceptului de familie, concept esențial pentru generațiile viitoare, în timp ce a doua tranziție demografică se referă la scăderea fertilității depinzând de apariția contracepției, de noua lege a avortului cât și scăderea încrederii în instituția căsătoriei. Astfel, a doua teorie susține faptul că schimbările apărute descind din dezvoltarea și emanciparea noii generații, din trecerea de la modelul familiar la cel individual, model în care individul este independent și liber să-și construiască o carieră profesională și a apoi o viață personală/familială.
Cazul modelului referitor la cea de-a doua tranziție demografică este la fel de actual și în prezent.
Datorită abundenței de informații și a diveristății tranziției în ceea ce privește multitudinea modelelor explicative din întreaga lume, se poate afirma că există o “perioadă de incertitudine și neclarități teoretice” și “cu cât avansăm în cunoașterea faptelor, cu atât ne îndepărtăm mai mult de explicația simplă, unică și consensuală” (Dominique Tabutin, 1998).
Din punct de vedere teoretic, demografica reprezintă un câmp extrem de larg, care se poate diviza în diferite arii restrânse, printre cele mai importante de discutat fiind tranziția fertilității. Fertilitatea, mai ales acum, nu poate fii integrată într-o teorie punctuală, care să verifice legătura dintre deciziile individuale legate de fertilitate și caracteristicile populației.
Teoria tranziției fertilității poate fi discutată considerând două etape de abordare: din punct de vedere global, presupunând o suprafață întinsă și un interval de timp mare (un secol, o jumătate de secol); sau din punct de vedere specific, referindu-se la un interval de timp și spațiu stabilite sau al mediului social (etnii, medii, religii).
Din punct de vedere global, această teorie a tranziției se îndreaptă către o uniformizare și schematizare la nivel istoric, presupunând că fenomenul de scădere a fertilității a început în Europa și în Statele Unite încă din 1870, propagându-se apoi către țările din sud-estul Europei, ajungând către anii 1960 spre țările din lumea a treia (Asia de Est, America Latină). Jean Claude Chesnais susținând această teorie, concluzionează astfel: “schimbarea fertilității nu este decât un aspect al marilor transformări care afectează societatea contemporană, evoluțiile demografice sunt transnaționale și din ce în ce mondiale, cum sunt și evoluțiile ideilor, a modei și a tehnicii.” Această teorie a fost comparată cu cea clasică, însă anulată de alți autori datorită caracterului său prea vast, prea global și abstract.
O a doua abordare se referă la specificitatea demografiei, și anume la specificul fertilității care arată transformările populației, a grupurilor și persoanelor la o schimbare provocată din exterior, cercetarea demarând de la nivelul macro la micro și invers. O astfel de tratare presupune o permanentă schimbare, chiar și de la o zi la alta, chiar dintr-un loc în altul. Vastitatea teoriilor și explicațiilor privind fertilitatea, accentuarea cercetăriilor demografice și economice cât și aplicarea instrumentelor și conceptelor de bază ale teorii sistemelor au dus la o cunoaștere avansată a etapelor istorice ale tranziției demografice cât și la o înțelegere mai bună a influențelor social-economice de care depinde.
Chiar și în România, abordarea tranziției demografice este un subiect de interes, datorită diversității însușirilor și experiențelor, distincte de celelalte țări.
Evoluția și etapele tranziției demografice din țara noastră au fost determinate în primul rând pe baza ratelor mortalității și natalității, în legătură directă cu teritoriul variabil al statului din a doua jumătate a secolului XIX dar și în urma datelor prelevate în urma recensămintelor populației.
Ipostaze ale tranziției demografice în România, studiul elementelor specifice cât și identificare primelor transformări calitative din punct de vedere social și economic datează din perioada întemeierii statului român modern (1859) și Marea Unire (1918). Demografi precum V. Trebici, V. Ghețău, G. Retegan-Șerbu2 și M. Balaci vorbesc despre această perioadă identificată a fi de început a tranziției demografice.
Scăderea mortalității a fost un punct culminant în tranziția demografică după jumătatea secolului al XIX-lea. Debutul fazei secundare a tranziției demografice, caracterizat prin scăderea fertilității se manifestă conform specialiștilor după primul război mondial, afirmație făcută și de G. Retegan-Șerbu în urma studierii datelor despre natalitate și fertilitate între 1900-1960.
Un alt studiu în ceea ce privește fenomenul de scădere al fertilității în România îi aparține lui Vasile Ghețău, care afirmă că acest proces a început încă din 1885. În jurul anului 1870 scade mortalitatea iar din 1885 se remarcă scăderea natalității, excepție făcând anii între 1910 și 1914, când s-a înregistrat o creștere mică a natalității. Cele două războaie mondiale au făcut ca atât natalitatea cât și mortalitatea să scadă, pentru ca în perioada de după, mortalitatea să continue scăderea, în timp ce natalitatea să crească rapid. Acest proces intră însă până în 1966 într-o continuă scădere.
Aceste schimbări în demersul populației au fost influențate și din punct devedere politic cultural, educațional și economic. Politicile ca interzicerea avortului au contribuit la revenirea unui echilibru în rândul populației, dar a dus și la o creștere a mortaliății, mai ales a mortalității infantile. Procesul de tranziție demografică s-a încheiat prin 1991, proces prelungit in perioada 1967-1989 datorită măsurilor instituite împotriva avorturilor.
România, precum și celelalte țări europene au fost influențate de aceeași factori care au dus la scăderea masivă a fertilității. Emanciparea femeii și implicarea ei în diferite activități economice, creșterea mobilității sociale precum și nivelul ridicat al costurilor pentru creșterea copilului, dar și dezvoltarea metodelor contraceptive moderne sunt principalii factori care au influențat scăderea fertilității.
Decalajul înregistrat în România în comparație cu țările europene dezvoltate se datorează fenomenului de scădere masivă a fertilității și este dat în mare parte de măsurile politice demografice pronataliste promulgate în perioada de după anul 1966. Alte influențe asupra acestor scăderi au avut la bază factorii economici și sociali, prin scăderea nivelului de trai, creșterea ratei șomajului și stresul, fenomene care au fost completate de altele mai complexe și care împreună au dus la o modelare a contextului social și economic.
Dezvoltarea procesului de schimbare demografică, pe lângă creșterea natalității și a fertilității este influențată și de atitudini și comportamente în ceea ce privește ideea de căsătorie, coabitare, divorț și apariția copiilor din afara căsătoriei, metodele contraceptive și sexualitatea.
Pe viitor, o opțiune capabilă să stopeze declinul demografic actual îl reprezintă redresarea fertilității.
3.2. Analize aplicate la nivel european
In urma studiilor realizate în Uniunea Europeană, tendințele generale semnalează accentuarea procesului de îmbătrânire a populației, care are impact semnificativ asupra sistemului economic.
Studiul DEMIFER – Demographic and Migratory Flows Affecting European Regions and Cities, semnalează reducerea populației active până în anul 2017, care va avea ca efect implicit reducerea numărului de locuri de muncă.
Proiectul ESPON DEMIFER analizează efectele fluxurilor demografice și migratorii care afectează regiunile și orașele europene, examinând implicațiile asupra competitivității regionale și coeziunii în Europa prin intermediul unor scenarii de prognoză demografică, care oferă în final și diferite opțiuni pentru politica în domeniu a Uniunii Europene.
Scenariile identificate dezvoltă două abordări opuse, care se referă la:
coeziune socială, dezvoltare durabilă și echitate,
competitivitate sensibilizată pe termen mediu și lung, dominată în principal de piață și profit.
Au fost formulate patru scenarii de evoluție demografică la nivel european:
(1) Europa socială dinamică;
(2) Europa socială limitată;
(3) Europa piețelor în expansiune;
(4) Europa piețelor în dificultate;
Declinul demografic se va accentua în toate regiunile țării, unele pierzând până în anul 2050 peste 50% din populație. În privința orașelor mari, Bucureștiul impreună cu regiunea București-Ilfov își păstrează echilibrul demografic. Această situație se datorează migrației către statele mai dezvoltate din vestul Europei.
Concluzia principală a celor două studii de caz românesti din DEMIFER (Regiunea Nord-Est si Regiunea Sud-Est) este că România se înscrie în rândul statelor europene care constituie, cu certitudine, unul dintre bazinele principale de emigrare, ale cărui dimensiuni si activitate sunt puțin cunoscute din cauza impreciziei sistemului statistic.
Cauza principală a emigrației populației de la oraș la sat și a plecărilor la muncă în străinătate a fost reducerea numărului locurilor de muncă în industrie în perioada post-comunistă.
O altă idee centrală care se desprinde din studiul DEMIFER este aceea că fără o politică demografică la nivel european Uniunea Europeană va deveni un spațiu fără coerență economică si fără vitalitate demografică. Evoluția demografică la nivel național prezintă diferențieri teritoriale majore, determinate de contextul istoric si socio-economic.
Harta 2-1 – Evoluția demografică estimată a continentului european în 4 scenarii diferite
În urma studiilor s-a constatat că cele mai importante transformări demografice ale Europei sunt date de reducerea populației active, accelerarea numărului de vârstnici, cât și inversarea motorului de creștere a populației de la cea naturală spre migrație. Pericolul identificat pentru viitorul populației, în cazul lipsei de acțiune în ceea ce privește fluxurile migratoare va fi în final reducerea numărului de persoane în vârstă de muncă și înmulțirea numărului de persoane cu vârsta peste 65 de ani. Această situație va duce la consecințe asupra competitivității europene, datorită așteptărilor multor țări de creștere a populației active. Creșterea disparităților între regiunile Europei este deasemenea o altă modificare, care va avea impact diferit în regiuni diferite. Se observa deasemenea că fluxul de migrații în rândul tinerilor are loc spre regiunile bogate, cele sărace având de suferit de pe urma plecării acestora. Astfel, în regiunile sărace se poate vorbi de o creștere a populației îmbătrânite, în timp ce în regiunile bogate acest aspect poate fi diminuat.
Conform statisticilor, populația țărilor ESPON ajunge la 515 milioane de locuitori. În Europa, în ultimele decenii, s-a constatat o creștere lentă a populației per total, însă la nivelul regiunilor au apărut discrepanțe de luat în seamă. Conform statisticilor din anul 2000, s-a constatat o scădere a populației pentru una din 4 regiuni NUTS2, iar între timp, pentru 60% din regiuni a apărut o mărire medie anuală a populației de sub 1%. O creștere de peste 1% a avut loc doar intr-o regiune din cele sapte regiuni de creștere.
Diferențe în creșterea numărului de persoane în vârstă de muncă.
După anul 2000, peste un sfert din regiunile NUTS2 s-au confruntat cu o scădere a populației în vârstă de muncă. În regiunile Germane, 3 din 4 regiuni s-au confruntat cu aceeasi problemă. Deasemenea, Marea Britanie, Bulgaria, Ungaria, Danemarca și Suedia sunt și ele pe lista populației în vârstă de muncă în scădere. Cu toate acestea, se pot identifica și regiuni în care populația în vârstă de muncă a prezentat o creștere cu peste 1% pe an, ca partea de est a Spaniei, partea de sud a Franței, Irlanda, Polonia. De obicei, orașele mari atrag forță de muncă migratoare.
Impactul migrației
Migrația globală are un impact considerabil asupra modificărilor apărute în rândul populației. S-a preconizat că în anul 2050, trei sferturi din regiunile Europei se vor confrunta cu o creștere a populației. Un sfert din regiuni vor avea o creștere de peste 30% a populației, datorită migrației. Migrația în sfera bazinului european influențează o treime din regiunile europei, care se diferențiază de migrația din Europei, mult mai mică, aproape insesizabilă. Regiunile influențate de aceste migrații interne sunt: Bulgaria, Polonia, România și Slovacia, unde se poate observa o scădere continuă a populației.
Impactul schimbărilor climatice asupra migrației
Pe lângă lista analizelor de evaluare ale influenței migrației asupra efectului de îmătrânire și asupra creșterii forței de muncă, DEMIFER a luat în considerare și impactul schimbărilor climatice asupra procesului de migrație. Acesta a analizat procesul migrator în legătură directă cu schimbările climatice intra-europene. (…) Astfel că efectele schimbărilor climatice va fi încă o problemă de luat în calcul pe lângă scăderea populației în vârstă de muncă și creșterea populației îmbătrânite.
Eficiența politicilor
Conform tendințelor demografice actuale, populația europei va prezenta modificări ale scăderii populației în vârstă de muncă, și creșterea disparităților între regiuni. Sunt necesare soluții politice pentru menținerea competitivității și coeziunii europene și regionale precum și pentru a fi adaptate schimbărilor și tendințelor demografice în mod direct, ținându-se însă cont de faptul că evoluția demografică și fluxurile migratorii depind de situația economică.
In fiecare din cele 4 scenarii, previziunile asupra forței de muncă implică scăderea mortalității, care se manifestă inegal de la o regiune la alta, creșterea sau stagnarea natalității, iar migrația rămâne constantă, în schimb migrația netă dinspre exteriorul granițelor UE crește exponențial.
Cu toate că cele 4 scenarii sunt diferite, ele prezintă disparități vest-est și centru-periferie. În ceea ce privește România, în urma anlizelor, aceasta reprezintă unul din bazinele principale de emigrare. Previziunile arată o continuare a migrației fluxurilor de populație spre Occident.
Principala tendință care se manifestă în toate cele 4 scenarii este legată de scăderea accentuată a populației până în anul 2050, datorită migrației și îmbătrânirii populației.
Harta 2-2 – Fluxuri demografice la nivel European
3.2.Studii Aplicate la nivel National/Regional
Raportul “Riscuri și Inechități sociale în România” are un capitol special dedicat prezentării evoluțiilor demografice în relație cu riscurile sociale.
Principalele evoluții demografice semnalate în raport dupa revoluția din 1989 au dus la importante modificări în structura și distribuția populației: scăderea continuă și masivă a natalității, declinul speranței de viață la naștere, reducerea mortalității pe vârste, mortalitate infantile ridicată, restructurarea fluxurilor migratorii interne între urban și rural, și mai ales un fenomen accentuat al migrației externe.
Raportul atrage atenția asupra necesității adoptării “unor măsuri coerente care să vizeze diminuarea gradului de deteriorare a situației demografice și, eventual – pe termen lung, o stabilizare a numărului populației”.
De-a lungul evoluției, schimbările cunoscute în țările dezvoltate au dus la o scădere accelerată a natalității, efect ce se proiectează prin creșterea numărului de populație îmbătrânită. Creșterea speranței de viață începută din a doua jumătate a secolului XX a condus la asemenea efecte de îmbătrânire demografică. Pentru Europa, cele mai îngrijorătoare efecte ale acestei creșteri de persoane vârstnice îl reprezintă cele care au impact asupra asigurărilor sociale și de sănătate.
Datorită acestor dezechilibre între populația îmbătrânită și populația în vârstă de muncă, apar probleme în alocarea resurselor financiare pentru întreținerea persoanelor îmbătrânite și în colectarea de la persoanele în vârstă de muncă prin sistemele de asigurări sociale. O măsură luată de câteva țări europene a fost cea de creștere a vârstei de pensionare sau a anilor de muncă pentru pensie integrală. În același timp, Comisia Europeană lucrează la anumite măsuri și politici sociale pentru diminuarea consecințelor economice și sociale ale îmbătrânirii demografice.
În privința României, numărul de persoane îmbătrânite este în creștere. Raportul “Riscuri și inechități sociale în România” precizează că acest fenomen nu s-a făcut simțit atât de repede datorită natalității ridicate dinainte de 1990, însă diminuarea de după 1990 a condus la înscrierea României în rândul țărilor europene afectate deja de îmbătrânirea populației. Deasemenea, o altă cauză ar fi migrația externă negativă. Conform statisticilor, la începutul anilor 1990, existau 2,4 milioane de persoane îmbătrânite cu vârstă de peste 65 de ani, ajungându-se în anul 2008 la o creștere de până la 3,2 milioane de persoane…… Această statistică este relevantă prin faptul că datorită scăderii accelerate a natalității de dupa 1989, s-a format un dezechilbru în ponderea populației vârstnice în totalul populației, crescând de la 10% in 1990 la 15% in 2008.
Această modificare în populația nou-născuților de dupa 1989 nu a avut un impact major asupra situației economice, scăderea cheltuielilor pentru familie fiind un rezultat benefic, care a “înșelat” masa politică, și a dus la o neglijare a declinului natalității.
Însă scăderea aceasta masivă a natalității va avea consecințe economice în viitor, datorită lipsei de echilibru a aparatului demografic, structura sa pe vârste și dinamica internă aflându-se într-o continua degradare. Trebuie luate măsuri care să implice acțiuni legate de scăderea natalității și reducerea numărului de persoane vârtsnice.
Peste șase decenii, populația în viață de astăzi se va transforma în populație îmbătrânită cu media de vârstă de peste 65 de ani. Efectul devastator se va simți pe termen lung și va afecta situația economică; în anul 2050, 30% din populația țării va fi populație vârstnică, ea fiind de 3 ori mai mare decât cea din anul 1990. Astfel, rezultatele arată că la 55 de persoane vârsnice vor fi 100 de persoane în vârstă de muncă. Doar schimbarea modului de funcționare a sistemului de pensii și asigurări sociale și de sănătate pot împiedica într-o oarecare măsură crearea dezechilibrelor sociale și economice. Pag 262
Există anumite măsuri care încearcă să reducă riscurile sociale apărute din caracteristici și în urma tendințelor demografice actuale. Ele au în centrul atenției copilul în special, mama cu copilul, serviciul de sănătate și serviciul specializate de care să beneficieze persoanele vârstnice. Acestea au fost identificate și prezentate în raportul “Riscuri și inechități sociale în România” după cum urmează:
“Introducerea în învățământul medical (superior și mediu) și în învățământul de asistență socială a specializărilor destinate persoanelor de vârsta a patra (80 de ani și peste).
Introducerea în învățământul preuniversitar a cursurilor de planificare familială și sănătate a reproducerii.
Crearea (prin finanțare mixtă-publică și a părinților) a unor grădinițe, internate/cămine pentru copiii părinților plecați la muncă în străinătate (având cantină, spații supravegheate de lecții și studiu).
Creșterea numărului de creșe și grădinițe publice.
Favorizarea sectorului economic privat pentru înființarea de creșe și grădinițe pentru copiii salariaților proprii (inclusiv prin asocierea dintre firme/companii/societăți).
Condiționarea acordării alocației de stat pentru copii de frecventarea școlară.
Instituirea controlului medical anual (sau la doi ani) obligatoriu pentru întreaga populație și condiționarea acordării de rețete compensate de efectuarea acestui control.
Instituirea obligativității părinților care au copii mai mici de un an de a face trei consultații medicale pe an pentru copil.
Favorizarea primirii în grădinițe a copiilor proveniți de la femei singure și de la mame foarte tinere.
Favorizarea obținerii de locuințe pentru cuplurile tinere cu copii.”
Debutul migrației, în România s-a evidențiat prin umătoarele particularități: bărbații au avut o rată mai mare de emigrare comparativ cu femeile, precum și cei de la oraș comparativ cu cei de la țară, rata mai ridicată în Moldova și Transilvania față de Muntenia și Oltenia.,diferențiindu-se pe tipuri de regiuni. Însă dupa 2001, această migrație selectivă a început să scadă, ducând la o uniformizare.
Fluxul de emigrare precum și numărul emigranților români din străinătate “se apropie de structura populației țării”. O modificare apare după aderarea României la UE, când crește ușor numărul de emigranți de la aproximativ 2,2 milioane în 2006 la 2,7 milioane în 2007. Din punct de vedere al structurii, se remarcă deasemenea o creștere ridicată a ratei persoanelor calificate, în special medici, și a celor cu calificare redusă pe piața muncii în țările de emigrare.
Caracteristica principală a emigrației românești, se încadrează într- un tipar în care bărbații au locuri de muncă în construcții iar femeile sunt menajere sau îngrijesc bătrânii la domiciliu O consecință a emigrării pentru muncă este legată de emigrarea copiilor de vârstă școlară, pentru a fi alături de familie în străinătate. Statisticile arată că doar în 3 ani, din 2006 până în 2008 s-au înregistrat 30 de mii de copii care au înghețat studiile în România și le-au continuat în afara țării. (DE CĂUTAT STATISTICĂ PENTRU ANII 2012-2014 DACA EXISTĂ)
Procesul de imigrare
Din punct de vedere al emigrării, România se încadrează în rândul țărilor de emigrare. Aceasta se datorează nu numai migrației temporare, dar și creșterii plecărilor definitive. Un moment culminant a fost în momentul plecării sașilor în Germania, la începutul anilor 90, moment care a influențat masiv raportul dintre plecări și veniri în România.
România a crescut cu o populație de peste 90 de mii de persoane în perioada 1994-2007. Majoritatea imigranților au venit din Republica Moldova cu o rată de 60%, următoarea țară fiind Germania, dar doar cu 5%, restul procentelor fiind nesemnificative. În ultimii ani se poate vorbi de o imigrare dinspre China, Turcia, Italia și Siria, , initial imigrările sunt temporare, ulterior devin definitive.
Țara noastră, și Bulgaria sunt catalogate drept țări de emigrare, datorită ratei ridicate a plecărilor definitive sau temporare, care depășește cu mult rata sosirilor. Statisticile arată că la sfârșitul anului 2008 se înregistrau aproximativ 60 de mii de imigranți legali, cu ședere temporară în România. Un moment de creștere al atractivității țării noastre a fost aderearea la UE în anul 2007.
Prognozele viitoare arată că România se va alinia țărilor europene în ceea ce privește creșterea numărului de imigranți sosiți în țară pentru muncă. Comisia Națională de Prognoză susține că numărul de imigranți va atinge 200 de mii/ 300 de mii între 2013-2015, reprezentând 1%/1,4% din totalul populației din România.
Tendințele de evoluție a imigrației sunt influențate de situația economică din România. Nu se poate stabili însă momentul în care ponderea venirilor va fi mai mare decât ponderea plecărilor. Datorită crizei economice actuale, rata emigrării pentru muncă a scăzut și a crescut numărul imigrării în țara noastră.
Se preconizează că din numărul total de emigranți aflați din 2008 în străinătate, sub o treime vor imigra înapoi în România, atât temporar cât și definitiv datorită condițiilor social-economice din țările de emigrare.
Revenirile în țară depind în principal de adaptabilitatea fiecăruia la schimbările de mediu, economice și sociale cât și la aspirațiile fiecăruia.
Deasemenea, imigrarea înapoi în țara de origine depinde de evoluția crizei economice dar și de măsurile țărilor de imigrare. De exemplu în Italia și Spania, imigranții români continuă să emigreze și să se integreze social. Deasemenea, și în alte țări din UE se va simți o amplificare a prezenței românești pe piața forței de muncă.
Procesul migrației interne
În ceea ce privește migrația internă, între 1991 și 2007 s-au înregistrat în medie 15 schimbări de domiciliu la 1000 de locuitori pe an. În comparație cu țările dezvoltate, această rată de migrație este relative scăzută.
Principala problemă o constituie multitudinea de tranziții de la oraș la sat. Întoarcerea în mediul rural în condițiile actuale, are un impact semnificativ la creșterea numărului de șomeri din acest mediu.
În domeniul construcțiilor, a industriei de textile și în medicină s-a observat o scădere a forței de muncă din cauza numărului crescut de emigrări. Rezultatele emigrării din punct de vedere social și economic au fost pozitive, veniturile și schimbarea de mentalitate fiind doar câtiva din factorii care s-au remarcat. Partea pozitivă a acestor emigrări are și o parte negative privind creșterea lipsei de forță de muncă tânără și calificată în plan sectorial.
Se observă deasemenea cauze ce apar în rândul emigrării temporare și anume: natalitatea, nupțialitatea și divorțialitatea. În urma unei analize asupra tuturor comunelor din țară cu rată crescută a emigrării, s-a observat că într-un intervat de cel puțin trei ani s-au înregistrat anumite evoluții în structura demografică cum ar fi reducerea natalității, creșterea divorțalității și a nupțialității și creșterea numărului de locuințe nou construite.
.Asemenea evoluții s-au înregistrat mai ales în Moldova, cu o rată mai scăzută în Transilvania.
Pe viitor se așteaptă o scădere a natalității mai ales în Moldova, care în situația actuală reprezintă regiunea cu cea mai crescută rată de fertilitate din România. O astfel de schimbare poate avea impact asupra creșterii procesului de îmbătrânire demografică, mai ales în mediul rural.
De-a lungul timpului, motivele migrației temporare în străinătate au dus la creșterea disparitățolor la nivel comunitar și regional din România. Anumite sate și județe care erau cunoscute ca sărace au înregistrat cote ridicate de creștere a ratei de sărăcie, în comparație cu cele care au primit ajutor de la cei plecați în străinătate.
Se distinge astfel o nevoie de politică de migrație, care să se axeze pe creșterea fluxului migratoriu, prin care avantajele lucrului în străinătate să faciliteze crearea echilibrului între familie, comunitate și naționalitate. Sunt identificate trei axe majore: cele care se referă la emigrare, la imigrare și migrație și dezvoltare.
În urma analizei studiilor prezentate, se poate observa o evoluție convergentă a populației din punct de vedere regional, prin scăderea de ansamblu. Creșteri mici însă doar pe scurte perioade de timp au fost semnalate în regiunea de Nord-Est. Tot la nivel regional se observă o asemănare a procesului de scădere în evoluția populației, atât în ceea ce privește distribuția pe sexe, cât și în ansamblul structurii populației.
Din punct de vedere al dezvoltării fenomenelor demografice, se constată o diferență a celor două medii sociale. Cu toate că la nivel regional, natalitatea prezintă variații, în ansamblu se observă că volumul populației rurale scade accentuat față de cel urban. Astfel de diferențe sunt cauzate de fenomenul migrației, care afectează sistemul grupelor de vârstă ce aparțin celor două medii. Se observăm, mai ales în rândul tinerilor ce aparțin mediului rural o migrare accentuată spre mediul urban sau deseori și în străinătate. O altă cauză care influențează echilibrul demografic al mediului rural este creată de scăderea numărului de populație feminină cu vârstă fertilă. Acest fenomen afectează pe termen lung capacitatea de reproducere a populației ce aparține mediului rural.
Un alt studiu pe care îl consider relevant și care poate crea premisele unui decupaj regional echilibrat din punct de vedere demografic este lucrarea Consiliului Consultativ pentru Regionalizare CONREG, “Disparități și fluxuri în fundamentarea social-economică a regionalizării administrative a României”. Lucrarea evaluează statutul teritorial al regiunilor, element relevant pentru identificarea problemelor și a structurii sale teritoriale.
România, din punct de vedere al structurii administrative, prezintă numai nivelul trei, cel al județelor. Pe viitor, poate fi adoptată, conform modelului francez – regiuni – departamente – crearea unei noi structuri administrative la nivel de NUTS II și III, însă cu anumite condiții în ceea ce privește organigrama județelor, regiunilor și nivelului central. O astfel de condiție reprezintă efectul disparităților regionale majore din România, care sunt create la nivel inferior regiunilor istorice, și anume la nivelul subregiunilor de dezvoltare, ariilor sociale și cultural, județe și macroregiuni. O astfel de afirmație are la bază o serie de analize asupra variației.
În ceea ce privește PIB-ul pe locuitor, rezultatul este relevant numai în asociere cu subregiunile de dezvoltare definite prin Carta Verde, cu ariile de dezvoltare socială și culturală. O decizie favorabilă în soluționarea reducerilor disparităților intra și inter regioonale o reprezintă introducerea stadiului de organizare administrativă după nivelul superior al regiunilor de dezvoltare.
Regiunile de dezvoltare prezente au avut la bază conceptul de complementaritate, prin gruparea județelor asemănătoare ca nivel de dezvoltare și care pot contribui reciproc la dezvoltarea lor. Conform Cartei Verde a Dezvoltării regionale, se precizează următoarele aspecte:
“Din perspectiva dezvoltării, ar fi mai eficient dacă țara ar fi structurată într-un număr mai mic de regiuni de dezvoltare, formate prin regruparea județelor cu niveluri/profiluri complementare de dezvoltare. Aceasta ar putea conduce la o scădere a numărului de regiuni de la 42 (numărul de județe) la 8, ceea ce ar simplifica procesul de implementare a unor politici de dezvoltare regională.”
O nouă sistematizare a regiunilor de dezvoltare prin creșterea numărului poate avea efect asupra județelor, datorită dimensiunilor relative egale dintre ele. Astfel, se poate regândi o nouă structură conform NUTS3. Schimbarea județelor este considerată o rezolvare de viitor prin faptul că județele nu sunt simple unități administrative, ele având o istorie lungă constituită pe un profil social specific.
Conform recentelor analize, se poate afirma că județele reprezintă cele mai omogene structure din punct de vedere administrativ și functional. Deasemenea, o problemă care ar putea apărea în momentul grupării regiunilor pe baza semimilitudinii ar fi diferite de la caz la caz: spre exemplu regiunile foarte sărace pot prezenta probleme în ceea ce privește potențialul de câștigare de proiecte prin concursuri, datorită lipsei din ce în ce mai mari a procesului de alocare de fonduri centralizate pentru regiunile slab dezvoltate, proces catalogat uneori prin pasivitate.
Între anii 1996 și 1997, procesul de identificare a regiunilor de dezvoltare a demarat prin găsirea unor similitudini la nivel regional, create din județe apropiate ca și structura, județe care mai târziu au fost reduse de la 15 la 8, constituind regiuni de dezvoltare integrate functional.
Din punct de vedere al dezvoltării sociale locale, regiunile cu cel mai dezvoltat caracter eterogen sunt regiunile Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia și Nord-Est iar cu cel mai omogen caracter sunt regiunile Centru și Vest. Conform analizelor studiului “Disparități și fluxuri în fundamentarea social-economică a regionalizării administrative a României”, s-a constatat că diferența nivelului de trai dintre mediul rural și mediul urban reprezintă una din cele mai importante axe de structură în ceea ce privește disparitățile. De aceea, procesul regionalizării trebuie să țină cont și de grupurile de acțiune locală (GAL). Astfel de structuri au la bază nevoia de integrare de comunități rurale și orașe de dimensiuni reduse pentru o dezvoltare microregională. Se presupune că aceste structuri ar putea fi soluția pentru disparitățile interregionale.
În cadrul proiectării din 1997 macroregiunile nu erau constituite ca grupări de regiuni de dezvoltare. Cele patru macroregiuni au fost constituite pentru alinierea la condițiile Uniunii Europeane, fiind însușite și de Institutul Național de Statistică, acum fiind doar strict date statistice. Datorită diversității accentuate în România, este foarte greu de stabilit o asemenea structură, o soluție fiind păstrarea regiunilor istorice. O concluzie elaborată,în urma analizelor demografice și sociologice arată necesitatea asocierii regiunilor din sudul țării.
După cum se poate observa în harta de mai jos, partea de Sud și de Est se prezintă mai puțin dezvoltate datorită componenței lor din regiuni slab dezvoltate. Deasemenea, astfel de regiuni sunt caracterizate și printr-un deficit de servicii la apă, canalizare, electricitate și termoficare. Pe lângă aceste lipsuri, există deficiențe și în sistemul educational și cel de sănătate, datorită lipsei de investiții pentru întreținere și modernizare din punct de vedere al infrastructurii și al administrației.
Figura Indicele Dezvoltării Umane Locale din 2011, la nivel de localitate
Sursa datelor: Dumitru Sandu
Notă: Porțiunile albe indică localitățile pentru care nu au fost disponibile date.
Dezvoltarea regională are la bază atât caracteristici legate de nivelul de dezvoltare cât și de structura sa. De aceea, pentru o mai bună înțelegere pentru planificarea dezvoltării viitoare, este necesară asimilarea de informații privind județe cu profile similare de dezvoltare. Deasemenea, acele județe care prezintă similitudini în dezvoltarea socială și sunt și așezate în proximitate teritorială reprezintă arii sociale.
Aceste arii sociale în mare măsură coincid cu ariile culturale elaborate în urma altor date și total diferite în ceea ce privește conținutul și timpul de referință.. Cu toate astea, cele două caracteristici, cea socială și cea culturală sunt diferite, prima referindu-se la educație, consumul de bunuri și interacțiune socială, în timp ce a doua pune accesntul pe valori, principii care structurează clase de alegeri și comportamente asemănătoare. Din cauza alăturării culturii cu viața socială, aceste arii culturale prezintă un risc ridicat de coincidență cu ariile sociale, diferențe făcând natura caracteristică a fiecărui proces în parte.
Studiul menționat mai sus trage anumite concluzii în ceea ce privește cea mai bună regionalizare:” susține că modelul regional cu potențial maxim de funcționalitate este cel care respectă, în mai mare măsură, configurațiile existente care s-au dovedit relevante pentru dezvoltarea localităților, independent de efectul specific apartenenței la un anume județ”. Dezvoltarea la nivel de județ este constituită atât din caracteristici specifice ca populația, istoria, cultura etc. dar și din amplasarea și accesibilitatea sa în cadrul județului și în cadrul regiunii de dezvoltare. În urma premisei de segregare a efectului caracteristicilor mai sus menționate, studiul CONREG a constat influențe specifice date de difertie tipuri de regionalizări asupra dezvoltării sociale locale.
În urma analizei realizate în cadrul acestui studiu s-a ajuns la anumite concluzii care pot devenie relevante pentru partea practică a lucrării de față, privind conturarea preliminariilor strategiei de dezvoltare demografică pe Regiunea de Dezvoltare Sud-Est.
S-a constatat faptul că diferențele în ceea ce privește nivelul de trai sunt infleunțate de localizarea la nivel national, printr-o importantă stratificare socială. O asemenea diferență este demonstrată atât la nivelul calității locuirii cât și în nivelul de trai.
Studiul identifică patru axe de locuire urban-rurală, “concentrare rezidențială, accesibilitate la servicii și infrastructură și sector de ocupare.”, axe ce caracterizează structura și condiționează disparitățile regionale.
Este identificată deasemenea și o a cincea axă, care identifică relația dintre populație și diversitatea culturală. Deasemena, studiul arată că: dimeniunile propriu-zise ale disparităților sociale sunt identificate ca stărea de sănătate, calitatea educației, consumul și relațiile sociale. Cele cinci axe menționate (urban-rural, concentrare rezidențială, accesibilitate servicii, ocupare și capital relațional) împreună cu cele patru domenii (educație, sănătate, consum și relații sociale) sunt “componentele de bază ale spațiului inegalităților de dezvoltare socială manifestate la nivel regional”.
Conform premiselor studiului, prima axă de diferențiere identificată este axa rezidențială dintre urban și rural. Ultimele două decenii s-au remarcat printr-o scădere a mortalității infantile de la un procent de aproape 27‰ în anul 1990 la o pondere de 9,4‰ în 2011 cu disparități semnificative între urban și rural, în mediul rural mortalitatea este la nivelul anuui 2011 de 11,8‰, iar în mediul urban de 7,5‰. Cu toate acestea, diferențele dintre mortalitatea infantile la oraș erau mult mai mici decât cele de la sat. Aceeași statistică se poate obține și folosind un indicator care poate prezenta mai multe informații, și anume speranța de viață la naștere. Și în acest caz, diferența dintre mediul urban și mediul rural este constantă, ceea ce duce la o singură concluzie, și anume că nivelul de trai și speranța de viață sunt mult mai ridicate în mediul urban comparativ cu mediul rural. O asemena concluzie, în comparație cu țările din UE, unde acest decalaj a dispărut complet, ridică multe probleme la nivel national. O cauză identificată pentru acest decalaj îl reprezintă și condițiile calității locuirii, unde cea urbană este net superioară față de cea rurală, pe toată suprafața României.Decalajele în vederea dezvoltării sociale sunt considerate deasemenea o problemă datorită accentuării scăzute a calității locuirii în zone sărace precum Vaslui, Iași, Vâlcea sau Sălaj.
Accesibilitatea se încadrează în cea de-a doua axă majoră de manifestare a disparităților socio-teritoriale.
Problema accesibilității în România prezintă diferențe de la o regiune la alta, de la mediul urban la mediul rural etc. Se constată că dezvoltarea socială este regăsită în special la comunele situate în apropierea orașelor, în comparație cu cele aflate la o distanță mai mare de oraș. Deasmenea în localitățile cu deschidere spre drumuri europene, față de cele cu deschidere doar la drumuri naționale, județene sau comunale. Nevoia de accesibilitate încadrează și fenomenul de navetism, comunele cu deficit de transport pentru navetiști fiind mai dezavantajate și cu un venit mediu mai redus.
Ocuparea agricolă dominant a populației este considerată cea de-a treia axă majoră de generare a disparităților, conform studiului de față, Conreg. Aceasta se referă la tipul de relief al fiecărui județ, care condiționează într-o anumită măsură dezvoltarea și nivelul de trai al populației acelui județ. Județele cu relief de câmpie sunt dezavantajate față de cele de deal-munte tocmai pentru speranța de viață la naștere și calitatea locuirii, fiind inferior dezvoltate datorită veniturilor reduse pe baza agrculturii cerealiere, comparative cu secotrul zootehnic de la deal-munte, unde nivelul este mai dezvoltat.
A patra axă majoră o reprezintă mărimea localității, pe baza numărului de locuitori. Mortalitatea este înregistrată mai mare în comunele mici, datorită lipsei de servicii pentru populație, sau prezența unor servicii de proastă calitate, cât și prezența unor venituri mici, și implicit o calitate de locuire redusă. În mediul rural, la nivelul comunelor, speranța de viață crește, fiind influențată de mărimea demografică sporită a localității, comparativ cu mediul urban, unde ea rămâne constantă.
Ultimele zece decenii sunt caracterizate printr-o creștere a numărului de comune cu peste 220, datorită redefinirii sau separării administrative. În acest context, avantaj au satele centre de comună față de cele periferice. Astfel a apărut procesul de separare a acestor sate periferice, ducând în cele din urmă la o accentuare a disparităților, total contrar trendului European de creare a unei coeziuni sociale și teritoriale.
A cincea axă majoră de favorizare a disparităților regionale este creată de capitalul relational al populației asociat cu diversitatea culturală, religioasă și etnică. Această axă se referă la faptul că prin diversitate culturală, religioasă și etnică se crează un dinamism în evoluția populației, de unde rezultă și un nivel general de dezvoltare socială mult mai mare.
„Integrarea în Regiunea de Sud-Est (ISE)
O altă problemă discutată o reprezintă integrarea în Uniunea Europenă, urmată de integrarea în grupul statelor din Europa de Sud-Est. Integrarea în ISE este considerată o prioritate pentru România, pe termen mediu și lung datorită influențelor și beneficiilor care pot apărea în cadrul unei astfel de integrări.
Datorită încadrării României atât între țări membre UE cât și alte state, care nu sunt integrate în UE, țara noastră prezintă un rol foarte important în extinderea UE, având șansa de a-și schimba statutul de stat periferic. În vederea dezvoltării economice a României, referindu-ne la încadrarea în UE, aceasta trebuie să se extindă comercial dincolo de granițe realizându-se în cele din urmă un echilibru și înlăturând barierele comerciale definitiv.
Scopul principal al României este să profite de integrarea în UE și de prezența în Parlamentul European pentru a urmări o dezvoltare viitoare prin înlăturarea definitivă a frontierelor și ghidarea UE pentru extinderea spre celelalte state învecinate.
O caracteristică de care ar trebui să se țină cont în formularea politicilor o reprezintă crearea de conexiuni cu statele vecine pentru îmbunătățirea infrastructurii și a unor istituții pentru colaborarea transfrontalieră. România este caracterizată printr-o rețea slabă de conexiuni transfrontaliere, singura fiind podul peste Dunare de la Giurgiu la Ruse.
Acest fenomen reprezintă o consecință a lipsei punctelor de trecere a frontierei cât și numărul redus al unor așezări de dimeniuni mari de-o parte și de alta a frontierei.
S-a constat deasemenea că există anumite limite în ceea ce privește integrarea aprofundată a României printre statele membre UE, limitare ce are la bază următoarele cauze:
„Statele din Europa de Sud-Est pur și simplu nu dispun de resurse pentru a obține ISE în mod independent de integrarea lor în UE. Deschiderea lor către Uniunea Europeană reprezintă, de fapt, o deschidere a Uniunii față de regiunea de Sud-Est în sens cvadruplu.
Pe plan pur economic: (a) piața UE constituie cel mai mare motor al cererii pentru mărfurile provenite din Europa de Sud-Est și (b) statele UE reprezintă principala sursă de capital de investiții pentru Europa de Sud-Est.”
Capitolul 4. Elemente de strategie
Argumentarea alegerii regiunii de studiu
În partea empirică a studiului, am ales pentru exemplificare Regiunea de dezvoltare Sud-Est pentru particularitățile sale fizico-geografice în primul rând prin faptul că regiunea prezintă aproape toate formele de relief dar și pentru mărimea sa, fiind a doua dintre cele 8 regiuni stabilite pentru România. Un alt argument în alegerea regiunii este faptul că regiunea se află într-o continuă transformare în ceea ce privește dezvoltarea socială și economică.
O altă caracteristică importantă a Regiunii de dezvoltare Sud-Est o reprezintă manifestarea populației în diferitele orașe și comune ale regiunii studiul de față fiind preocupat de crearea unor studii preliminarii pentru găsirea acelor elemente strategice necesare să diminueze disparitățile din interiorul regiunii și să găsească soluții viabile pentru crearea unui echilibru demografic prin care regiunea să crească la nivelul țării.
Fig 16.. Încadrarea la nivel național și regional
Sursa: www.posmediu.ro
Regiunea de dezvoltare Sud-Est este a doua ca mărime dintre cele 8 regiuni de dezvoltare din România, fiind învecinată la Nord cu Regiunea Nord-Est, la Vest cu Regiunea Centru și cu Regiunea Sud-Muntenia pe teritoriul României, iar la nivel internațional, cu Bulgaria la Sud, cu Republica Moldova și Ucraina la Est și cu Marea Neagră la Sud-Est.
Din punct de vedere al bogăției regiunii, Regiunea de dezvoltare Sud-Est prezintă toate gamele de relief și resurse naturale: agricultură, industrie, turism. Cele mai importante elemente sunt zonele de câmpie și dealuri joase care prezintă mai mult de 2/3 din suprafața regiunii, Delta Dunării, litoralul Mării Negre, Munții Dobrogei și Carpații de Curbură, Insula Mică a Brăilei, Portul Constanța, Porturile Constanța, Tomis, Midia și Mangalia, porturile dunărene Galați, Brăila și Tulcea etc.
Județele componente ale Regiunii de dezvoltare Sud-Est sunt: Galați, Vrancea, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea.
Fig 16 –
Sursa: www.isc-web.ro
Analiza situației existente
Analiza situației existente în Regiunea de dezvoltare Sud-Est a pornit de la principalul domeniu de studiu în această lucrare: populația și demografia. Metodolgia adoptată pentru realizarea studiului empiric a fost detaliată în primul capitol lucrării.
Datorită faptului că partea practică a lucrării de disertație este focusată strict pe regiunea de dezvoltare Sud-Est, acesta va conține o scurtă prezentare a regiunii, din punct de vedere al așezării și al accesibilității, urmând ca apoi să se evidențieze contribuțiile personale în colectarea indicatorilor și interpretarea datelor actuale. În vederea realizării unei analize echilibrate și a obținerii unor rezultate relevante, s-au ales indicatorii disponibili pentru anul 2013, dar și o analiză a evoluției pentru perioada 2000-2013.
Principalii indicatori referitori la populație și structura demografică analizați și reliefați în analiză sunt:
populația stabilă la 1 ianuarie pe sexe, medii, regiuni de dezvoltare și județe; evoluția populației în regiunile de dezvoltare în perioada 2000-2013, evoluția populației în județele componente în perioada 2000-2013, densitatea populației (calcule proprii), gradul de urbanizare (calcule proprii);
mișcarea naturală a populației – rata natalității, rata mortalității, spor natural (calcule proprii); rata de nupțialitate pe medii, regiuni de dezvoltare și județe; rata de divorțialitate pe medii, regiuni de dezvoltare și județe;
mișcarea migratorie a populației – stabilirea de domiciliu pe sexe, medii, grupe de vârstă, regiune și județe, plecări cu reședința, rata de emigrare și rata de imigrare.
Pentru studierea fiecărui UAT în parte din punct de vedere al populației și demografiei se necesită interogarea datelor de la Institutul Național de Statistică, analiză care depășește mărimea indicată pentru redactarea lucrării.
Transformările suferite de societatea românească din 1990 și până în 2012 au dus la o schimbare în ceea ce privește evoluția numerică a populației regiunii de Sud-Est și nu numai. Astfel, Regiunea de dezvoltare Sud-Est înregistrează o scădere a populației tuturor județelor componente regiunii, județul Buzău situându-se pe primul loc în ceea ce privește nivelul cel mai ridicat de scădere, înregistrând cu 50.173 persoane mai puțin decât inainte de 1990.
La nivelul Regiunii Sud-Est, județul Galați se remarcă prin cea mai mică scădere procentuală a populației (2,91%), la polul opus situându-se, din nou,județul Brăila, cu o scădere de peste 8 puncte procentuale.
Fig 16 – Dinamica populației pe Regiuni în perioada 2000 -2012
Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică, https://statistici.insse.ro/shop/
La nivelul regiunilor de dezvoltare, cea mai mare scădere a populației o înregistrează regiunea Sud-Muntenia, cu o populație de 350.152 de persoane în scădere în anul 2012, comparativ cu anul 1990, când populația regiunii înregistra 3.581.068 persoane.
Următoarele locuri în ceea ce privește scăderea populației sunt ocupate de regiunile Centru (-326.149 persoane) și Vest (-297.134 persoane).
Regiunea Sud-Est se află pe locul 5 la nivel național, în raport cu diminuările de populație, ajungând în anul 2012 la o populație de 208.939 persoane. Cea mai mică scădere a populației se înregistrează în regiunea Nord-Vest în perioada 1990-2012 (-64.103 persoane) .
Fig. V.3. Evoluția populației în regiunile de dezvoltare, 1990 – 2012
Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor de la https://statistici.insse.ro/shop/
În urma analizei principalilor indicatori, se relevă faptul că populația Regiunii Sud-Est are un reprezintă 13% din populația României.
Fig.17 – Ponderea populației stabile la 1 iulie 2012 la nivelul regiunilor de dezvoltare
Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică, https://statistici.insse.ro/shop/
La nivelul regiunii Sud-Est, se remarcă o distribuție eterogenă în județele componente, cea mai mică populație este înregstrată de județul Tulcea (9%), la polul opus situându-se județul Constanța cu 724.378 persoane reprezentând 26% din totalul populației regiunii.
Fig.17 – Ponderea populației stabile la 1 iulie 2012 la nivelul județelor din Regiunea Sud-Est
Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică, https://statistici.insse.ro/shop/
În urma datelor privind evoluția populației în regiunea Sud-Est în perioada 1990-2012, se poate observa o predispunere spre scăderea permanentă și constantă a populației. Se poate remarca o scădere foarte accentuată a populație regiunii în perioada 2000-2010, populația scăzând cu 128.115 persoane, față de perioada 1990-2000, când populația regiunii a scăzut cu 59.104 persoane. Comparând cele două decade, se observă o scădere a populației de două ori mai mare în perioada 2000-2012, față de 1990-2000. Județul care a înregistrat cea mai mare scădere a fost județul Galați, acesta scăzând cu 35.173 de persoane în perioada 2000-2010. În opoziție se află județul Vrancea, care a avut un deficit de doar 1.451 de persoane.
În comparație cu anul 2010, populația totală a regiunii în 2012 a scăzut cu 21.720 persoane, totalul ajungând de la 2.806.204 locuitori la 2.784.484 locuitori.
Dacă se ia în considerare evoluția populației comparativ cu nivelul de dezvoltare a regiunilor, se remarcă faptul că Regiunea de dezvoltare Sud-Est ocupă al treilea loc în rândul regiunilor cu cea mai mică scădere de populație, după regiunea București-Ilfov.
Fig.. Evoluția populației în Regiunea Sud – Est în perioada 1990-2012
Sursa : Prelucrare proprie pe baza datelor de la https://statistici.insse.ro/shop/
Regiunea de dezvoltare Sud-Est are un grad de urbanizare mediu, cu o populație urbană de 1.534.319 persoane, reprezentând 55% din totalul Regiunii, remarcându-se totuși gradul mare de ruralitate, care domină în majoritatea județelor componente, pe primul loc situându-se județul Buzău cu 280.578 persoane.
Fig. V.4. Gradul de urbanizare în Regiunea Sud-Est, 2011
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor de la https://statistici.insse.ro/shop/
Județul Constanța se detașează față de celelalte județe prin ponderea ridicată a populației urbane (33%), comparativ cu cea rurală, urmată de județele Galați (22%) și Brăila (15%). Județul Tulcea (8%) este singurul în care populația rurală (123.147 persoane) depășește populația urbană (120.189 persoane) cu 2.958 persoane.
Apar deasemenea anumite discrepanțe în ceea ce privește populația intra-regională, unde predomină populația urbană (Constanța, Galați și Brăila) față de cea rurală (Vrancea, Buzău și Tulcea).
Fig. V.4. Gradul de urbanizare în Regiunea Sud-Est, 2011
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor de la https://statistici.insse.ro/shop/
În regiunea de dezvoltare Sud-Est, densitatea populației prezintă diferențe de la un județ la altul. Astfel că în județele Galați (135 locuitori/ km²) și Constanța (102 locuitori/ km²)se înregistrează cele mai ridicate densități, în timp de în județul Tulcea (28 locuitori/ km²) se înregistrează cele mai redusă densitate, determinată de caracteristicile fizico-geografice ale județului.
Fig. V.5. Densitatea populației în Regiunea Sud- Est, 2012
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor de la https://statistici.insse.ro/shop/
În ceea ce privește distribuția pe sexe, se evidențiază o creștere a numărului de femei comparativ cu totalul populației la nivelul tuturor județelor componente. Cel mai mare număr îl înregistrează județul Constanța, unde populația feminină este cu 21.602 persoane mai mare decât cea masculină.
Fig. V.4. Populația în Regiunea Sud-Est pe sexe, la 1 ian. 2012
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor de la https://statistici.insse.ro/shop/
În ceea ce privește structura populației în regiunea de dezvoltare Sud-Est pe grupe de vârstă, între anii 2000-2012 se poate constata o tendință de îmbătrânire a populației, datorită creșterii numărului de persoane cu vârstă de peste 35 de ani și scăderii numărului de persoane cu vârste sub 35 de ani.
Dintre toate grupele de vârstă, ponderea cea mai semnificativă în regiunea de dezvoltare Sud-Est este reprezentată de grupa de vârstă 40- 44 ani cu o populație de 257.049 persoane.
Fig. V.4. Populația în Regiunea Sud-Est pe grupe de vârstă, 2012
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor de la https://statistici.insse.ro/shop/
Analiza structurii populației pe grupe de vârstă la nivelul județelor evidențiază particularități distincte în ceea ce privește repartiția populației pe grupe de vârstă. Ponderea cea mai ridicată a populației tinerilor se găsește în județele Constanța și Galați, în timp ce în județele Buzău, Brăila și Vrancea, populația peste 65 de ani este majoritară.
La nivelul județelor, populația cea mai numeroasă este reprezentată de grupa de vârstă 35-44 ani (între 16%-17%).
Fig. V.4. Populația în Regiunea Sud-Est pe județe și grupe de vârstă, 2012
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor de la https://statistici.insse.ro/shop/
Conform datelor statistice de la Institutul Național de Statistică, toate regiunile prezintă un spor natural negativ, regiunea de dezvoltare Sud-Est ocupând a patra poziție în topul regiunilor cu cel mai puternic spor negativ. Cele mai afectate regiuni în privința sporului natural puternic negativ sunt Regiunea Sud-Vest Oltenia și Regiunea Sud-Muntenia.
O altă statistică arată o creștere în rândul copiilor născuți vii în mediul urban (Constanța și Buzău) față de cei născuți vii în mediul rural, care se află în scădere, cu preponderență în județul Tulcea.
Fig. V.4. Spor natural pe regiuni de dezvoltare, 2011
Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor de la https://statistici.insse.ro/shop/, 2011
La nivelul întregii regiuni de dezvoltare Sud-Est se înregistrează un spor natural negativ, în anul 2011, județele afectate fiind Buzău cu -5,9‰ urmată de Brăila cu -5,7‰.
Fig. V.6. Rata natalității pe regiuni de dezvoltare, 2011
Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor de la https://statistici.insse.ro/shop/
La nivel național, referindu-ne la cele opt regiuni de dezvoltare, natalitatea cea mai ridicată se prezintă în regiunea București-Ilfov (10,2‰), cea mai scăzută fiind în Regiunea Sud-Vest Oltenia (8‰).
Fig. V.6. Rata mortalității infantile pe regiuni de dezvoltare și județe, pe medii, în perioada 1990-2011
Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor de la https://statistici.insse.ro/shop/
În perioada 2000-2011, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, rata natalității în regiunea Sud-Est a avut o evoluție descendentă iar valorile la nivel județean sunt inferioare mediei regionale. Se constată că rata natalității se menține la un nivel superior în mediul rural, comparativ cu mediul urban, cea mai mare rată a natalității în mediul rural se înregistrează în județul Constanța (11,1‰).
În regiunea de Sud-Est în anul 2012 erau 8,5 născuți vii la 1000 de locuitori, județul Brăila având cea mai mică rată a natalității (7,3‰), iar județul Constanța are cea mai mare rată a natalității din toată regiunea (10‰).
În privința ratei mortalității, Regiunea Sud-Muntenia are cea mai ridicată rată a mortalității (13,1‰), iar cea mai mică rată a mortalității este înregistrată în regiunea Centru (10,9‰). La nivelul județelor componente regiunii Sud-Est, județul Buzău ocupă primul loc în privința ratei mortalității înregistrând 13 decedați la 1000 de locuitori.
Conform datelor statistice la nivelul celor șase județe ale regiunii de dezvoltare Sud-Est, se observă o tendință mai accentuată a mortalității în mediul rural față de mediul urban, cea mai ridicată rată a mortalității se înregistrează în județul Buzău, atât în mediul urban cât și în rural.
Cea mai scăzută rată a mortalității în mediul urban se regăsește în județul Vrancea (7,5‰), iar
în mediul rural, în județul Constanța (11,6‰).
Rata mortalității infantile pe județe, 2011
Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor de la https://statistici.insse.ro/shop/
În privința mortalității infantile, Regiunea de Sud-Est are cea mai ridicată rată (11,3 ‰) fiind urmată de Regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia cu o rată de 10,3‰. Regiunea care înregistrează cea mai scăzută rată a mortalității infantile este București-Ilfov, cu o rată de 5,7‰, care totuși este mai ridicată decât media Uniunii Europene (3,9 copii morți la 1000 de copii născuți vii în anul 2010).
Dinamica mortalității infantile în perioada 1990-2011 arată o scădere accentuată la nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Est, (de la 30,3‰ la 11,3‰), însă comparativ cu celelalte regiuni ale UE, decalajul rămâne în continuare constant și ridicat.
În cadrul regiunii studiate, județul Tulcea înregistrează cea mai ridicată rată a mortalității infantile (15,3‰), mai mare decât media regională, iar în opoziție, județul Vrancea are cea mai scăzută rată a mortalității infantile (8,1‰). În funcție de mediul de rezidență, se constată un decalaj semnificativ între rata mortalității înregistrată în mediul urban, față de rata mortalității înregistrată în rural, unde este mai ridicată cu cel puțin 2 promile.
Rata ridicată a mortalității infantile mai mare decât la nivel național (9,4 decedați sub 1 an la 1000 născuți vii în anul 2011) arată un nivel scăzut al bunăstării populației și asistență sanitară deficitară.
Speranța de viață la naștere la nivel național este mult mai mică decât cea a țărilor membre ale Uniunii Europene, la nivelul regiunilor de dezvoltare remarcându-se diferențe semnificative care arată nivele de dezvoltare dferite. Regiunea Sud-Est înregistra în anul 2011 o valoare a speranței de viață la naștere de 74,3 ani, cu 5 ani mai puțin decât media Uniunii Europene, fapt ce arată condițiile nefavorabile de sănătate ale populației.
Valoarea cea mai ridicată a duratei medii a vieții la naștere este înregistrată în regiunea București-Ilfov (76,1 ani).
Figure 1 – Rata fertilității în regiunea Sud-Est , pe județe și medii , 2011
Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor de la https://statistici.insse.ro/shop/, 2011
Fig.. Distribuția sporului natural la nivelul regiunilor de dezvoltare
Rata nupțialității în Regiunea Sud-Est în anul 2011 a constituit 4,5 căsătorii la 1000 locuitori, iar rata divorțialității – 1,79 divorțuri la 1000 locuitori.
În ceea ce privește nupțialitatea în Regiunea de dezvoltare Sud-Est, conform anului 2011, s-au înregistrat 4,5 căsătorii la 1000 de locuitori, iar divorțialitatea o rată de 1,79 de divorțuri la 1000 de locuitori.
Fig. V.8. Distribuția nupțialității în Regiunea Sud-Est, 2011
Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor de la https://statistici.insse.ro/shop/, 2011
Fig. V.8. Distribuția divorțialității pe medii în Regiunea Sud-Est, 2011
Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor de la https://statistici.insse.ro/shop/, 2011
Migrația internă a populației este puternic negativă, ce mai mare mobilitate la nivelul județelor s-a înregistrat în Constanța Galați și Buzău, iar cea mai mică mobilitate în județul Tulcea (conform datelor din 2008, PDR). În privința migrației externe a populației, Regiunea Sud-Est, este pe locul al III-lea în regiunile țării în funcție de cel mai mic număr de emigranți, județele Județele cu cea mai mare pondere în numărul emigranților de la nível regional fiind Galați și Constanța (conform datelor din 2008, PDR).
Conform statisticilor din 2008 PDR, migrația internă a populației se înregistrează puternic negativă, nivelul cel mai crescut de mobilitate fiind în județele Constanța, Galați și Buzău, la polul opus fiind județul Tulcea. Migrața externă a populației în Regiunea de dezvoltare Sud-Est se situează pe locul trei la nivel națioanal, conform celui mai mic număr de emigranți.
GRAFIC MISCAREA MIGRATORIE EXTERNA
GRAFIC MISCAREA MIGRATORIE INTERNA
GRAFIC MISCAREA MIGRATORIE TEMPORARA SI PERMANENTA
De asemenea, structura fluxurilor migratorii evidențiază o mobilitate teritorială mai mare în cazul femeilor (ele reprezentând circa 55% dintre migranți) și a segmentelor de populație cu vârste cuprinse între 16-44 de ani (peste 65% dintre migranți). Cu privire la migrația pe grupe de vârstă se constată marea mobilitate teritorială a tinerilor, fie pentru muncă, fie pentru accesul la condiții superioare legate de locuință, educație, cultură, sănătate.Capitala a „câștigat”, în perioada 1994-2006, populație tânară cu vârste cuprinse între 16-29 ani, însă a „pierdut” prin migrație, populație aparținând celorlalte categorii de vârstă.
Se constată că, la scară națională, migrația sat-oraș (ca formă predominantă până în anul 1989) cunoaște o schimbare remarcabilă în sensul că fluxul urban-rural capătă nuanțe tot mai accentuate. Acestea devin cu atât mai însemnate cu cât actorii acestui proces aparțin unor categorii de vârstă diferite.În cazul exodului rural dominant până în 1989, populația care se deplasa era în general tânără, activă din punct de vedere profesional, fiind atrasă de oraș datorită unor posibilități de ocupare a unui loc de muncă și de un nivel de trai considerat superior celui de la sat.În schimb, în prezent, fluxul de la oraș către sat antrenează mai degrabă populația aflată peste pragul pensionarii, aceasta văzând în stabilirea la sat „o șansă de supraviețuire în condițiile unui trai greu din punct de vedere economic" (D.Sandu, 2003).
Altfel spus ruralul furnizează urbanului un număr mai mare de migranți decât cel ce-l primește din acest mediu.
Fenomenul migraționist în România
Recensămintele populației din 2002 și 2011 arată că cea mai mare parte a localităților României au pierdut populație, urmare a unui spor natural și migratoriu negativ. Populația a crescut doar în marile orașe și zonele lor periurbane.
Migrația internă a crescut de la 8,6‰ în anul 1985 la 33,9‰ în 1990, predominant în rândul femeilor.
După anul 1996 apar modificări semnificative în evoluția fluxurilor migratorii prin schimbarea sensului migrației interne, fluxul urban-rural constituind principala direcție a migrației, cu un maxim al stabilirilor în rural în anul 2010, când 48,5% din persoanele care și-au schimbat domiciliul au hotărât să se stabilească în rural. Tinerii între 20 și 29 ani sunt cei mai activi din acest punct de vedere (peste 40‰ în anul 2010).
Principalele județe de destinație au fost București-Ilfov, Timiș și Constanța, iar regiunea Nord-Est a fost preferată de cei care s-au stabilit în mediul rural.
În anul 1990, 62,0% din totalul emigranților erau persoane de naționalitate germană, iar 11,4% de naționalitate maghiară, în timp ce populația de naționalitate română reprezenta doar 24,6%. În prezent, aproape toți emigranții (99,1%) sunt de naționalitate română. Principalele țări de destinație a emigranților din România, în cei 21 de ani analizați, au fost Germania, SUA, Spania, Canada și Italia, însă evoluția fluxului de emigranți pe țări de destinație este diferită.
Începând cu anul 2008, trendul evoluției numărului de imigranți este descendent, iar în prezent aceștia reprezintă 0,33 persoane la 1.000 de locuitori. Repartizarea pe grupe de vârstă a persoanelor migrante arată că persoanele între 26-40 ani sunt cele mai active din acest punct de vedere, în timp ce ponderea populației vârstnice (de 61 ani și peste) este mult mai mică.
În perioada 1991-2010, 44,6% din totalul imigranților ce s-au stabilit în România au ales regiunea București Ilfov, iar 15,6% dintre aceștia s-au stabilit în regiunea Nord-Est. Județele preferate sunt București Ilfov, Iași, Constanța, Cluj, Timiș, Suceava și Brașov.
Chiar dacă în toți cei 20 de ani analizați, soldul migrației externe în România a fost negativ (excepție fac anii 2001, 2007 și 2008 când s-a înregistrat un ușor sold pozitiv), se poate remarca faptul că în primii 10 ani a existat totuși o tendință de scădere a soldului migrator în raport cu străinătatea. În ultimii 4 ani, se poate remarca faptul că soldul migrației externe din România înregistrează cele mai mici valori ale perioadei analizate, de până la 1.500 de persoane.
Soldul migrației externe pe județe evidențiază existența a două categorii de județe; o primă categorie o reprezintă județele ce exercită atracție pentru persoanele migrante și nu încurajează fenomenul de plecare cu domiciliul din România, iar a doua categorie sunt județele ce “alimentează” cu emigranți țările din Europa și de peste ocean. Astfel, dacă la începutul perioadei municipiul București era un pol ce „alimenta” cu emigranți piața externă, după anul 2000 acest centru urban atrage numeroși imigranți, încurajând populația să rămână în această zonă. Se poate remarca faptul că municipiul București face notă discordantă cu celelalte județe în întreaga perioadă analizată. Pe zone geografice din România, se observă că unele județe din vestul țării, unde ponderea persoanelor de alte naționalități este mare (Sibiu, Timiș și Brașov), reprezintă centre de unde emigrează o mare parte a celor ce au hotărât să se stabilească în străinătate, în timp ce județele din estul României (Iași, Botoșani și Galați) au devenit atrăgătoare mai ales pentru persoanele din Republica Moldova.
În prezent tendința de a pleca în străinătate este prezentă doar la populația cuprinsă între 26-40 ani, în timp ce la celelalte categorii de vârstă soldul migrației externe este pozitiv. Principalele regiuni din care s-a emigrat au fost Centru și Vest, datorită ponderii mari a populației de naționalitate maghiară și germană, București-Ilfov și Nord-Est, iar regiunile ce au primit imigranți au fost Vest, București Ilfov și Nord-Est, astfel că București-Ilfov are un sold migrator pozitiv, Nord-Est înregistrează un sold pozitiv doar în anumiți ani, în timp ce în celelalte regiuni soldul migrației externe a fost negativ pe întreaga perioadă.
Cauzele migrației
Organizația Internațională pentru Migrații evidențiază factorii care stau la baza fenomenului migraționist și anume: factori de tip push/de împingere (nivel de trai scăzut, sărăcia, lipsa unui loc de muncă, probleme etnice, existența crizelor rezultate din dezastre naturale, accidente tehnologice sau terorism, sau chiar a crizelor financiare, a celor politice și a conflictelor sociale etc.) și factori de tip pull/de atragere (nivel de trai mai ridicat, nivel al salariilor mai ridicat, posibilitatea de a găsi un loc de muncă mai bun, experiența rețelelor sociale, libertate individuală etc.). De asemenea, pot fi puși în evidență și factori non-economici (limba, contingența culturală și geografică, legături de tradiție, istorice, foste colonii) care afectează, de asemenea, decizia de migrare și selecția țării de destinație.
În ultimii ani, literatura de specialitate a sesizat și apariția unor factori care pot conduce la ameliorarea creșterii fluxurilor de migrație, și anume: creșterea aversiunii față de imigranți a populației din țările gazdă, politicile de migrație ale diferitelor țări, măsuri mai ferme împotriva migrației ilegale (de exemplu, prin veriga securității sporite a frontierelor); îmbunătățirea condițiilor economice și politice în țările de origine ale migranților; înrăutățirea climatului economic din țările dezvoltate pe fondul crizei globale actuale, relaxarea sumară, respectiv menținerea restricțiilor pe piața muncii în unele țări ale UE.
Concluzia care se desprinde este că decizia de migrare răspunde diferențelor de venit, iar migranții tind să aibă o propensitate superioară de migrare față de medie.
Migrația românească, sub forma în care o cunoaștem astăzi, este una de dată relativ recentă, însă a reușit să aibă o influență foarte mare asupra societății românești actuale, în ansamblul său.
Migrația internațională reprezintă astăzi un fenomen care îmbracă mai multe forme, produce efecte și modelează societățile naționale. O parte semnificativă din aceste schimbări și modelări reprezintă tranziția înspre comportamentul de tip migrator.
Efectele migrației pentru România
România a devenit atât țară de origine, cât și de destinație a migrației internaționale, însă statutul este de țară de emigrație netă. De asemenea, a crescut numărul persoanelor care migrează în tranzit teritoriul național, România având responsabilități suplimentare legate de poziționarea la frontiera estică a UE (migrație ilegală, trafic de persoane, migrație voluntară). Politica legată de migrație în România a avut în vedere adoptarea de acte normative, înființarea unor instituții cu atribuții în domeniul migrației și cooperarea cu alte state.
Migrația românească se caracterizează prin următoarele: migrarea cu precădere a populației tinere, aptă de muncă, conduce la o situație de criză atât pe piața muncii, cât și pe piața asigurărilor și serviciilor sociale, în sensul în care se exercită o presiune mult mai importantă asupra populației ocupate pe piața muncii din România, iar schimbările în structura pe grupe de vârstă și pe sexe a populației, coroborate cu descreșterea ratei fertilității duc la îmbătrânirea continuă demografică.
Efectele pozitive ale remitențelor sunt asupra investițiilor și consumului privat, elasticitatea consumului fiind mult mai mare decât în cazul investițiilor străine directe.
În comparație cu investițiile străine directe, cu ajutorul pentru dezvoltare și cu intrările de pe piața de capital, remitențele reprezintă una dintre cele mai puțin volatile surse de venituri externe; pe de altă parte, din ce se știe în prezent, ele au efecte doar pe termen scurt.
Migrația internațională
În multe state dezvoltate, sporul migrator depășește sporul natural, acest fapt determinând intervenția factorilor politici, a guvernelor statelor respective în vederea reglementării și controlului numărului imigranților.
Previziunile indică faptul că până în 2060 populația activă din Europa va scădea cu 50 de milioane de oameni, fapt care conduce la necesitatea pentru Europa de a asigura accesul pentru imigranții legali din statele membre. Raportul menționează că, din cauza așteptărilor privind dinamica ratei fertilității, speranței de viață și ratelor de migrare, structura vârstei populației UE este prognozată să se schimbe dramatic în deceniile următoare. Dimensiunea medie a populației este proiectată sa fie puțin mai mare față de acum 50 de ani, însă mult mai îmbătrânită decât este în prezent.
Cel mai mare segment al populației va continua să fie reprezentat de grupa de vârstă 15-64 ani, însă acesta se va reduce de la 67% în 2010, la 56% în 2060.
Ponderea persoanelor de 65 de ani și peste în totalul populației va crește de la 17% la 30%, în timp ce ponderea celor de 80 de ani și peste (în creștere de la 5% la 12%) va deveni la fel de mare precum a populației tinere în 2060.
În contextul în care populația feminină din blocul comunitar are în medie mai puțin de doi copii, care este rata naturală de înlocuire pentru o societate, și cum speranța de viață se va majora, raportul dintre pensionari și persoanele active va crește de la 39% în 2010, la 71% in 2060.
România este printre cele mai afectate state de fenomenul de îmbătrânire a populației. În anul 2010 mediana vârstei populației României a fost de 38,3 ani, aproape de media Uniunii Europene, care era estimată la 40,9 ani.
România în fluxurile migrațiilor internaționale
În perioada următoare evoluția numărului de imigranți este oscilantă, astfel între anii 2002 și 2005 imigranții sosiți în România scad sub 4.000 de persoane (aproximativ 0,15 imigranți la 1.000 de locuitori), iar după anul 2005, timp ce 3 ani, numărul acestora crește treptat, depășind din nou 10.000 de imigranți. Începând cu anul 2008, trendul evoluției numărului de imigranți este descendent, iar în prezent aceștia reprezintă 0,33 persoane la 1.000 de locuitori. Cei care au imigrat în țara noastră în această perioadă au fost în mare parte întreprinzători, în special din Turcia, Siria, Iordania și China.
În 2011 în România aveau acte de ședere legală 57.259 cetățeni străini, originari din: Republica Moldova (25,01%), Turcia (15,86%), China (11,81%), Siria (4,37%), SUA (3,33%), Serbia (2,82%), Israel (2,65%), Tunisia (2,58%), Liban (2,52%), Ucraina (2,34%), alte state (26,71%).
La jumătatea anului 2012 aveau rezidența în România 42.953 cetățeni din state UE.
http://www.frontpress.ro/2013/04/migratia-si-perspectivele-demografice.html
5.3. Sinteza analizelor
Analizei situației existente a fost elaborată cu scopul de a stabili principalele probleme și disfuncționalități ce afectează procesele și fenomenele cu relevanță spațială, la nivel regional. Prin analiza critică a situației actuale din Regiunea Sud-Est, s-au identificat principalele probleme și elemente de favorabilitate de care va ține seamă dezvoltarea viitoare. Pentru aceasta a fost elaborata analiza S.W.O.T. (vezi planșa ANALIZA S.W.O.T.), o analiză integratoare pentru fiecare domeniu selectat: populație și demografie, ocuparea forței de muncă, șomaj, educație și formare profesională. Analiza S.W.O.T. nu este una clasică, sub formă de tabel, ci s-a elaborat folosind cartograme pentru a puncta teritorial elementele specific semnalizate și pentru ca analiza să ofere o imagine cuprinzătoare a potențialului si a disfuncționalităților din cadrul Regiunii Sud-Est.
Pentru fiecare domeniu de analiză s-au utilizat câte două cartograme, punctele tari și punctele slabe au fost reprezentate printr-o cartogramă, iar oportunitățile și amenințările prin altă cartogramă. Pe langă analizarea mediului extern (în care identifică oportunitățile și amenințările) și a mediului intern (căruia îi identifică calitățile și slăbiciunile), analiza a căutat și relevarea factorilor interni permisivi și restrictivi – acele calități/ disfuncționalități care, prin raritate ori prin alte caracteristici deosebite, devin specifice și astfel individualizează pozitiv sau negativ, constituind un avantaj sau un dezavantaj în competiție.
Cartograma conținând sinteza analizelor pune în evidență aspectele principale pentru cele patru domenii analizate și tendințele identificate sunt prezentate într-un text pe scurt. Pentru ușurința vizualizării, sinteza analizelor pentru cele patru domenii este prezentată în tabelul următor :
5.4. Diagnostic tendențial și scenarii de intervenție
Pe baza problemelor și disfunctionalitatilor identificate, pe domeniile specifice amenajarii teritoriului, precum și din analiza SWOT realizată, au reieșit o serie de elemente care restricționează dezvoltarea precum și o serie de disfuncții majore și disparități care se manifestă, în prezent și pe baza carora s-a formulat diagnosticul cu accent pe elementele restrictive ale dezvoltarii teritoriale. Principalele elemente restrictive se referă la:
În urma analizei situații existente, se poate concluziona că Regiunea de dezvoltare Sud-Est prezintă anumite probleme în ceea ce privește amenajarea teritoriului și disfuncționalități cu accent pe elementele restrictive ale dezvoltării teritoriale. Principalele elemente restrictive se referă la:
distribuția neuniformă a populației în teritoriu, pe de o parte cu județe care înregistrează concentrări mari de populație și pe de altă parte județe cu o densitate a populației foarte scăzută, cu tendință de depopulare accentuată;
declin demografic și spor natural negativ în întreaga regiune;
fenomene vizibile de îmbătrânire a populației prin creșterea ponderii grupelor de vârstă peste 65 de ani și scăderii ponderii grupelor de vârstă sub 35 de ani;
migrația forței de muncă în alte regiuni și alte țări UE;
zone cu caracter rural și zone importante în care se manifestă declinul populației urbane;
disparități urban-rural în privința dezvoltării economice;
În urma diagnosticului au fost formulate trei scenarii de intervenție pentru anul 2035: scenariul optimist, scenariul pesimist și scenariul puternic intervenționist. Scenariile sunt realiste și sunt bazate pe analiza posibilităților și impedimentelor oferite de situația actuală.
Priorități și obiective
În urma analizei S.W.O.T. și a diagnosticului formulat s-au evidențiat o serie de priorități, cu impact maxim asupra vieții sociale:
Pe baza diagnosticului formulat au fost relevate o serie de obiective și priorități care au un impact ridicat asupra vieții sociale:
– creșterea ratei natalității în zonele cu sold natural scăzut;
– reducerea fluxurilor migratorii de părăsire zonelor cu probleme demografice;
– reducerea mortalității infantile la nivelul județului;
– atenuarea tendinței de scădere a populației din regiunile cu proces accentuat de depopulare;
– revitalizarea zonelor În care predomină fenomenele accentuate de îmbătrânire a populației:
– calificarea și creșterea gradului de ocupare a populației la nivelul întregii regiuni;
– creșterea generală a nivelului de trai și îmbunătățirea accesului la serviciile publice;
– asigurarea mobilității populației prin creșterea accesului la infrastructura majoră de transport;
– modernizarea și dimensionarea infrastructurilor sociale în raport cu nevoile populației regiunii.
Obiectivul general urmărește îmbunătățirea calității vieții locuitorilor prin gestionarea eficientă a resurselor umane și promovarea incluziunii sociale prin dezvoltarea infrastructurilor sociale.
Obiectivele specifice urmăresc :
Creșterea gradului de incluziune ca categoriilor vulnerabile și reducerea sărăciei;
Îmbunătățirea calității infrastructurilor sociale adaptate nevoilor populației.
Capitolul 5. Concluzii
În Regiunea Sud – Est, dinamica populației active a scăzut de la 1,082 mii persoane în anul 2010 la 1,050 mii persoane în anul 2011, aspect înregistrat și la nivel național Tendința de scădere afectează atât structura populației pe zone rezidențiale cât și pe sexe. Populația activă redusă este un semn evident al unei rate de activitate scăzută, cu efecte pe termen lung asupra economiei regiunii.
La nivelul Regiunii Sud – Est s-au evidențiat următoarele aspecte:
tendința de scădere a populației ocupate civile (posibile explicații ar putea fi migrația externă sau problemele economice din zonă generate de restructurarea industrială);
Din punct de vedere demografic, în opinia mai multor cercetători, cele mai importante și vizibile efecte ale migrației ce caracterizează spațiul românesc de după 1989 sunt reprezentate de:
Îmbătrânirea demografică prin antrenarea în migrație mai ales a populației tinere (20-40 ani), active profesional. Impactul acestui fapt se resimte mai ales pe piața muncii (diminuându-se ponderea populației active crește presiunea asupra celei rămase de a susține populația vârstnică, dependentă) și sistemele de servicii sociale (vârstnicii au necesități speciale de îngrijire) (Bălașa, 2005, 4-10), dar are implicații extinse și asupra nivelului și furnizării de servicii sociale, fondului de locuințe, educației și pentru funcționarea economiei în sine (Sime, Eșanu, 2005, 12).
Schimbări în evoluția nupțialității, a fertilității (de la o rată totală a fertilității de 2,1copii/femeie în 1989 s-a ajuns la o valoare de 1,3 copii/femeie în prezent conform datelor din Cartea Verde a Populației, 2006, 7-9)
Schimbări în structura pe vârste și sexe a populației ce reflectă un proces lent dar continuu de îmbătrânire demografică
Modificări ale dimensiunilor familiei
Supraaglomerarea regiunilor receptoare și depopularea celor emițătoare
Desigur că analiza migrației nu este simplă, și în mod cert este prematur să se tragă concluzia că exodul urban a început. Se pare că este vorba mai degrabă de o extindere a orașului asupra zonelor rurale înconjurătoare sau o dezvoltare a siturilor turistice decât de o revitalizare profundă a ruralului îndepărtat unde continuă declinul demografic. Pe de altă parte criza economică și șomajul au încetinit migrația spre orașe. În sfârșit, dacă jumătate din comunele rurale se află în curs de revitalizare, cealaltă jumătate continuă să se depopuleze. Prăpastia continuă să se mărească între comunele plasate în zona de atracție a unui oraș sau care beneficiază de vecinătatea unui sit industrial, resurse turistice și teritoriile rurale sărace unde continuă declinul demografic și economic.
Pornind de la realitatea că aproape 80% din teritoriul României este reprezentată de spațiul rural unde locuiesc și lucrează cca. ½ din populație, și unde se regăsesc majoritatea resurselor deducem importanța ruralului și a studierii carateristicilor și evoluției componentelor sale. Această importanță a fost recunoscută și de autorități care în ultimii ani au deplasat accentul de la politica agrară la politica dezvoltării rurale care are printre obiectivele principale schimbarea direcției migrației. Acest obiectiv este posibil a fi realizat prin diminuarea disparităților teritoriale dintre urbanul și ruralul din România.
Pentru o viitoare cercetare rămân câteva întrebări secundare deschise care vor putea pleca de la lucrarea realizată, pe care îmi propun să le abordez în viitor:
1. Cum influențează caracteristicile pieței muncii dezvoltarea regională în Regiunea Sud-Est din România ?
2. Care sunt particularitățile și elementele distinctive ale resurselor de muncă la nivel regional ?
3. Există o legătură între resursele de muncă și dezvoltarea regională din România ?
4. Care sunt măsurile optime pentru creșterea gradului de ocupare la nivel regional ?
5. Cum contribuie politica de ocupare a forței de muncă la creșterea calității vieții locuitorilor unei regiuni ?
Diagnostic în privința analizei structurii și evoluției demografice a României
Principale constatări
Diminuarea generală și constantă după 1989 a populației țării;
Instalarea unei tendințe de reducere a populației majorității orașelor prin apariția fluxului de migrație urban-rural;
Reducerea populației din mediul rural pe fondul scăderii generale a populației țării; apariția creșterilor demografice în unele așezări rurale, cu precădere cele din ariile de influență ale orașelor sau din zone cu potențial economic mai ridicat
Tendința de îmbătrânire accentuată a populației României;
Diminuarea forței de muncă, creșterea populației dependente și asistate;
Creșterea mișcării migratorii pentru muncă în străinătate;
Absența politicii de favorizare a imigrării.
Aspecte pozitive relevante
Din analiza realizată nu se constată aspecte pozitive în ceea ce privește potențialul demografic și evoluția acestuia în ultimii 20 de ani la nivelul niciunui indicator. Doar în cazul unor areale restrânse se poate vorbi despre potențial de dezvoltare demografică (este vorba despre spațiul rural suburban și despre partea de est a țării – Moldova).
Aspecte negative relevante
Toți indicatorii sunt în scădere. Din punctul de vedere al specialiștilor în domeniul demografic, redresarea situației în ceea ce privește evoluția populației României este foarte greu de realizat. Este necesară o strategie națională dedicată acestei probleme, o legislație bine concepută și măsuri specifice.
Pentru redresarea situației la nivel regional și local, aceste măsuri generale trebuie combinate cu cele din domeniul social și economic.Probleme la nivel teritorial
Analiza situației a condus la concluzia că există mari disparități regionale. Teritorii mari din vestul și sudul țării se confruntă cu probleme demografice acute. Cele mai afectate regiuni sunt: cele montane din vestul țării (M-ții Apuseni, M-ții Banatului și vestul Carpaților Meridionali), teritorii deluroase și de podiș (podișurile Someșean, Mehedinți, Getic, al Dobrogei și parțial spațiul subcarpatic), cea mai mare parte a Câmpiei Române și Delta Dunării.
III.2.1. Tendința de evoluție a populației României pe următorii ani
Populația României a scăzut continuu după 1989 în contextul scăderii ratei de creștere a populației. Cauzele acestei scăderi sunt predominant economice. Pe fundalul unei tranziții prelungite care a secătuit economia românească și a instalării noii crize după doar câțiva ani de avânt economic (2004-2008) populația țării nu a avut timpul necesar să își redreseze comportamentul. Astfel, ca urmare a menținerii pe o perioadă lungă de timp a soldului natural negativ și a accentuării procesului de migrație pentru muncă spre țări dezvoltate ale Europei, numărul locuitorilor a înregistrat o scădere continuă (vezi Graficul 1.1. și Graficul 1.2.). Această reducere este cu mult mai accentuată decât cea prevăzută în Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României. Orizonturi 2013-2020-2030. Valoarea înregistrată in 2012 era prognozată în document a se înregistra în 2020. De aceea se propunea, ca fiind o prioritate de interes național, elaborarea unei „Strategii privind populația României”, care să conțină propuneri concrete, pornite de la analize științifice pentru redresarea situației.
În condițiile inexistenței până în prezent a unei astfel de strategii și neaplicării măsurilor necesare schimbării comportamentului demografic, în România se prognozează scăderea accentuată a populației până în 2050. În urmă cu câțiva ani, în lucrarea sa Declinul demografic și viitorul populației României, Vasile Ghețău propunea mai multe scenarii. În prezent însă se confirmă cel pesimist ca urmare a păstrării comportamentului demografic negativ – natalitate redusă care implică sold natural negativ (Vezi Graficul 1.47.), fertilitatea în scădere continuă (vezi Graficul 1.48).
În condițiile menționate se poate prognoza o scădere a populației României până la 15 milioane locuitori în 2050 (vezi Graficul 1.45). După prognoza UE România ar putea avea în anul respectiv 18,5 milioane locuitori. Oricare ar fi valoarea prognozată, există un numitor comun: scăderea accentuată a populației.
Graficul 1.45. Tendințe în evoluția populației României (nr. locuitori)
Sursa: date INS prelucrate
Graficul 1.46. Tendințe în evoluția populației României din perspectiva UE
Sursa: Demography Report 2010
IV.1.2. Viziune și obiectiv strategic în domeniul Structuri demografice și evoluție socială
În condițiile atingerii obiectivelor operaționale prevăzute în Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României. Orizonturi 2013-2020-2030 și a celor prevăzute în SDTR în cadrul celorlalte domenii vizate se preconizează ca tendințele de evoluție ale populației României să se schimbe, iar repartiția sa geografică să tindă spre o situație echilibrată.
Orizont 2020
Odată cu consolidarea capacității instituționale pentru asigurarea actualizării permanente și implementării politicilor de incluziune și solidaritate socială și optimizarea coordonării între instituțiile publice, mediul de afaceri și societatea civilă, odată cu dezvoltarea și implementarea unui sistem de protecție socială adecvat provocărilor demografice și cu implementarea unui management adecvat migrației forței de muncă, disparitățile de repartiție a populației României se vor atenua ușor. Optimizarea cadrului legislativ, dezvoltarea unui sistem de pensii și ajutoare sociale adecvat evoluțiilor demografice, dezvoltarea sistemului de prestații și servicii sociale pentru crearea de condiții favorabile creșterii, îngrijirii și educării copiilor, promovarea de politici de susținere a familiei, mai ales a celor tinere cu mai mulți copii, dezvoltarea sistemului de educație și formare profesională în relație cu nevoile pieței muncii, dezvoltarea sistemului de îngrijire a persoanelor vârstnice dependente, promovarea principiului îmbătrânirii active, creșterea economică cu ofertă adecvată de locuri de muncă și îmbunătățirea infrastructurii care va îmbunătății accesibilitatea în toate regiunile țării vor determina creșterea nivelului de trai al populației, implicit schimbarea comportamentului demografic în direcțiile menționate de obiectivele acestui studiu (SNDDR).
Rata fertilității va crește, iar rata morbidității infantile și materne se va reduce simțitor. Totuși, deoarece populația feminină fertilă este în scădere, declinul ratei natalității va înregistra doar o reducere ușoară. Deși accesul populației la infrastructura și serviciile de sănătate va fi îmbunătățit, din cauza tendinței accentuate de îmbătrânire a populației cauzată de natalitatea foarte redusă înregistrată în ultimii 20 de ani, rata mortalității va fi în continuă creștere. În aceste condiții, soldul natural va înregistra încă valori negative, dar acestea se vor diminua. Se vor menține diferențele între spațiul rural și cel urban, în rural populația fiind mai îmbătrânită. Un ritm de creștere naturală accelerată se va înregistra în continuare în ariile periurbane și în cele metropolitane, acesta fiind mai rapid decât în spațiul urban propriu-zis. În aceeași categorie se vor încadra și așezările rurale din Podișul Moldovei, Carpații Orientali, Podișul Transilvaniei și Podișul Dobrogei, care deja înregistrează valori pozitive ale ratei de creștere naturală (vezi Harta 1.4). Spațiile afectate profund de depopulare și care au o vitalitate foarte scăzută în prezent vor înregistra doar o ușoară redresare. Schimbări vizibile se vor înregistra la indicatorii migrației. Se vor reduce fluxurile de plecare din toate regiunile țării, inclusiv plecările pentru muncă în străinătate. Stabilizarea populației în vârstă de muncă va avea un impact asupra tuturor celorlalți indicatori demografici.
Din punct de vedere spațial este de așteptat să se înregistreze o ameliorare a situației demografice în toate regiunile țării, cu o evoluție pozitivă în spațiile cu accesibilitate crescută (ariile periurbane, metropolitane, cele cu acces la infrastructura națională de transport) și în cele care au în prezent valori ale vitalității mai mari (vezi Harta 1.3). Regiunile care se caracterizează în prezent prin depopulare, vitalitate redusă și îmbătrânire accentuată vor înregistra o ușoară ameliorare a unor indicatori demografici (fertilitate, natalitate), dar fără modificări esențiale. În aceste condiții, disparitățile spațiale vor persista.
Orizont 2030
Prin atingerea obiectivelor SNDDR: reducerea ratei sărăciei la un nivel comparabil cu media UE din anul respectiv; asigurarea accesului tuturor cetățenilor și rezidenților la servicii de sănătate, educație și sociale de calitate; asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor persoanelor pe piața muncii; cuprinderea tuturor persoanelor apte de muncă în sistemul de educație și formare profesională continuă, inclusiv a celor în vârstă de peste 50 de ani; dezvoltarea economică echilibrată și dezvoltarea infrastructurii pentru asigurarea conectivității tuturor regiunilor țării; se poate vorbi despre „înscrierea pe o tendință sigură de diminuare a reducerii numărului populației generale” și a disparităților regionale din punct de vedere demografic.
Rata fertilității va continua să crească, iar rata morbidității infantile și materne se vor reduce. Populația feminină fertilă fiind însă în scădere, declinul ratei natalității va înregistra în continuare o reducere ușoară. Deși accesul populației la infrastructura și serviciile de sănătate se va îmbunătăți considerabil, din cauza tendinței accentuate de îmbătrânire a populației care va persista, rata mortalității va fi constantă. În aceste condiții, soldul natural va înregistra încă valori negative, dar acestea se vor diminua. Se vor menține diferențele între spațiul rural și cel urban. Tendințele menționate în orizont 2020 se vor menține și în această perioadă.
Comportamentul migratoriu al populației se va modifica continuu, se vor reduce și mai mult fluxurile de plecare din toate regiunile țării, fapt care va influența în cotinuare în mod pozitiv ceilalți indicatori demografici.
Din punct de vedere spațial se va înregistra o îmbunătățire a situației demografice în toate regiunile țării, cu o evoluție pozitivă constantă în spațiile cu accesibilitate crescută (ariile periurbane, metropolitane, cele cu acces la infrastructura națională de transport) și în cele care au în prezent valori ale vitalității mai mari (vezi Harta 1.3). Regiunile care se caracterizează în prezent prin depopulare, vitalitate redusă și îmbătrânire accentuată vor înregistra o ameliorare reală a fertilității și natalității, putând înregistra chiar un sold natural pozitiv în unele areale. În aceste condiții, disparitățile spațiale se vor reduce.
Stabilirea obiectivelor strategice ale domeniului este în strânsă legătură cu obiectivele stabilite în Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României. Orizonturi 2013-2020-2030 privind incluziunea socială, demografia și migrația.
Obiectiv general SDD/UE: Crearea unei societăți bazate pe incluziunea socială, prin luarea în considerare a solidarității între generații și în interiorul lor și asigurarea creșterii calității vieții cetățenilor ca o condiție a bunăstării individuale durabile.
Orizont 2013. Obiectiv național: Crearea unui cadru legislativ, instituțional și participativ modern pentru reducerea riscurilor de sărăcie și excluziune socială, promovarea coeziunii sociale, egalității de șanse și diversității culturale, precum și pentru gestionarea responsabilă a fenomenelor demografice și migrației.
Orizont 2020. Obiectiv național: Promovarea consecventă, în noul cadru legislativ și instituțional, a normelor și standardelor UE cu privire la incluziunea socială, egalitatea de șanse și sprijinirea activă a grupurilor defavorizate; punerea în aplicare, pe etape, a Strategiei Naționale pe termen lung privind populația și fenomenele migratorii.
Orizont 2030. Obiectiv național: Apropierea semnificativă de nivelul mediu al celorlalte state membre ale UE în privința coeziunii sociale și calității serviciilor sociale.
Obiectivul strategic al domeniului este Creșterea coeziunii sociale în teritorii omogene și servicii echilibrate la nivel național.
Perspectivele demografice ale populației României pentru 2050
Aproximativ 2,8 milioane persoane au migrat din România în scop de muncă, în timp ce doar circa 60 mii cetățeni străini au venit în România în căutarea unui loc de muncă.
Numărul unităților administrativ-teritoriale în care ponderea tinerilor era foarte redusă (sub 10% din populația totală) a crescut de la 25 în 1995 la 60 în anul 2010. De asemenea, ponderea tinerilor depășea un sfert din populația totală în 1995 în 38 de unități administrativ-teritoriale, scăzând la 14 în anul 2010. Schimbările demografice în cadrul populației tinere traduc cel mai bine efectele contextului socio-economic al perioadei post-comuniste.
În anul 2010, populația tânără era prezentă în ponderi semnificative doar în teritorii restrânse din Moldova (jud. Iași, Vaslui și Bacău) sau în sudul Transilvaniei (jud. Brașov și Sibiu).
Numărul unităților administrativ-teritoriale în care ponderea vârstnicilor depășește 30% din populația totală a crescut de la 67 în 1995 la 216 în anul 2010.
Până în anul 2030 se anticipează o scădere drastică a populației. În regiunile Sud-Muntenia (de circa 425.000 locuitori) și Sud-Vest Oltenia (de circa 400.000 locuitori) scăderile se datorează mortalității ridicate, iar în regiunile Nord-Est și Sud-Vest Oltenia datorită migrației. Scăderi mai reduse se așteaptă în regiunile București-Ilfov și Vest unde fluxurile migraționiste se stabilizează, în timp ce creșterea naturală din regiunile Nord-Est și Sud-Vest va fi anulată de fluxurile de migrație negative.
În 2030, numărul tinerilor se va reduce în toate regiunile cu 26-40%, iar până în 2050 reducerea va fi de 44-63% (scăderi mai mari în Sud-Vest Oltenia și Sud-Est).
În 2050 regiunile București-Ilfov și Sud-Vest Oltenia vor înregistra ponderea cea mai mică a tinerilor. Ponderea populației apte de muncă a crescut în ultimele două decenii nesemnificativ, cu o medie anuală de numai 0,4%.
Până în 2030 populația de 3-6 ani va ajunge la 570.000, cu 33% mai puțin, iar în 2050 populația preșcolară va reprezenta doar un sfert din totalul populației tinere 0-14 ani. Până în 2050 populația de 7-14 ani se va reduce la 922.000, scăderea fiind de peste 48%. Grupa de vârstă 15-24 ani se va reduce în 2050 până la 1,3 milioane. Pe fondul scăderii numărului de tineri, ponderea populației adulte va scădea accentuat în special după 2030, ajungând la 58%. Mai exact, în 2050 populația adultă din România va fi de 9,4 milioane persoane, cu 5,6 milioane persoane mai puțin decât în prezent. Procesul accelerat de îmbătrânire a populației are la bază viitoarea reducere a segmentului de tineri (ponderea tinerilor va scădea semnificativ la valori de 0,14-0,24 tineri/persoane adulte) și creșterea speranței de viață.
În concluzie, se observă o scădere dramatică a populației și schimbarea defavorabilă a structurii pe vârste în sensul îmbătrânirii accentuate a populației.
Una dintre soluții pentru atenuarea crizei demografice în care se află România ar putea fi imigrația, spun autorii raportului. Alta ar putea fi schimbarea comportamentului demografic
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Preliminariile Unei Strategii de Dezvoltare Demografica la Nivel Regional (ID: 107636)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.