Prejudiciul Moral In Cazul Traficului de Fiinte Umane
TEZA DE MASTER
Prejudiciul moral în cazul traficului de ființe umane
CUPRINS
INTRODUCERE
1. TRAFICUL DE FIINȚE UMANE
1.1.Retrospectivă istorică și conceptul actual de trafic de ființe umane
1.2. Traficul de ființe umane – formă a criminalității organizate
1.3. Cauzele traficului de ființe umane
1.4. Mecanismul traficului de ființe umane
1.5. Etapele traficului de ființe umane
1.6. Categorii de persoane supuse traficului de ființe umane
2. COMUNITATEAINTERNAȚIONALĂ ȘI LUPTA CONTRA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
2.1.Consiliul Europei în lupta contra traficului de ființe umane
2.2. Traficul de ființe umane din Moldova în Raportul Departamentului de Stat al SUA
2.3. Date statistice cu privire la traficul de ființe umane în R.Moldova
3. PREJUDICIUL MATERIAL ȘI MORAL
3.1 Noțiunea și clasificarea prejudiciului
3.2. Prejudiciul material
3.3. Repararea prejudiciului moral
3.4. Componentele prejudiciului moral
3.5. Despăgubiri pentru prejudiciul moral
3. CAZURI PRACTICE
3.1. Caz practic de trafic de persoane în Turcia
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
RESUME
ANEXE : Hotărâri ale CSJ în cazul traficului de ființe umane
Decizia CSJ în dosarul nr.1 ra -1343/2008 din 26.12.2008
Decizia CSJ în dosarul nr. 1 ra -1376/08 din 10.12. 2008
Decizia CSJ în dosarul nr. 1 ra -382/09 din 25.03. 2009
INTRODUCERE
Deși traficul de ființe umane a luat proporții catastrofale în țara noastră și denotă aceeași tendință ascendentă, fenomenul nu a căzut, practic, în atenția savanților. Astfel, pînă la ora actuală, nu există nici un studiu riguros în problemă. Or, dacă nu există cunoștințe exacte despre un fenomen, nu există nici premisele necesare abordării lui corespunzătoare. Drept confirmare servește „reacția” manifestată de autorități și de societate, în ansamblu, în această privință. În vederea studierii problemei menționate, am întreprins o mică cercetare ale cărei rezultate sunt prezentate în prezenta lucrare.
Actualitatea temei de investigație. Moldova este mai cu seamă o țară de origine și mai puțin una de tranzit și destinație pentru femei și fete traficate în scopul exploatării comerciale sexuale și pentru bărbați traficați în scopul muncii forțate. În conformitate cu unul din rapoartele Organizației Internațional a Muncii, în 2008 Biroul Național de Statistică al Moldovei a estimat un număr aproximativ de 25,000 de victime ale traficului pentru muncă forțată în rândul cetățenilor moldoveni. Femeile din Moldova sunt traficate în primul rând în Turcia, Rusia, Cipru, Emiratele Unite Arabe, precum și în alte țări din Orientul Mijlociu și Europa de Vest. Bărbații sunt traficați pentru munci la construcții, în agricultură și în sectorul de servicii în Rusia și alte țări. Au fost înregistrate și câteva cazuri de trafic de copii pentru practicarea cerșitului în țările vecine. Fetele și femeile tinere sunt traficate și în interiorul țării din localitățile rurale în Chișinău; și există și probe precum că bărbații din țările vecine sunt traficați în Moldova pentru muncă forțată. Mica regiune separatistă, Transnistria, din partea de est a Moldovei nu este controlată de guvernul central și rămâne a fi o sursă pentru traficul de ființe umane.
Scopul tezei de master. Scopul proiectului rezidă în studierea literaturii de specialitate în domeniul propus cât și a cazurilor practice de trafic de persoane specifice pentru țara noastră. În afară de aceasta o altă problematică ar fi eforturile depuse de statul nostru pentru prevenirea traficului de ființe umane și totodată pedepsirea persoanelor vinovate de acest fenomen. În acest sens am încercat să urmărim acțiunile statului nostru vizând diminuarea fenomenului dat. Astfel, Guvernul Moldovei interzice toate formele de trafic în baza prevederilor articolelor 165 și 206 din Codul său Penal. Penalitățile prescriu sancțiuni care variază de la șapte ani până la închisoare pe viață – sancțiuni care sunt suficient de stringente și proporționale cu cele fixate pentru viol. În 2008 s-a îmbunătățit colectarea de date cu privire la statisticile ce țin de aplicarea legii în domeniul traficului, deși au mai rămas preocupări cu privire la acuratețea acestor date. Guvernul a raportat inițierea a 246 de cauze penale privind traficul de ființe umane (o descreștere de la numărul de 507 de cazuri raportat anul trecut) și 127 de urmăriri penale privind traficul de ființe umane (o descreștere de la numărul de 250 de urmăriri penale raportate anul trecut), inclusiv 31 de urmăriri penale privind traficul de copii. Guvernul a raportat 58 de condamnări (în comparație cu 60 de condamnări raportate anul trecut) cu niște sentințe care variază de la 7 la 23 de ani de închisoare.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă. Importanța prezentei lucrări este că vom încerca a distinge cauzele traficului de ființe umane în R.Moldova și a urmări eforturile depuse de autoritățile statului în contracararea acestor acțiuni prejudiciabile. În acest sens am folosit informațiile statistice de la diferite autorități responsabile pentru a ne da seama de anvergura fenomenului dat O altă parte a problemei rezidă și în pedepsirea persoanelor vinovate de săvârșirea acestei infracțiuni cât și acordarea de reparații și asistență victimelor traficului de ființe umane, urmărind în acest sens datele oficiale prezentate în Raportul în domeniul prevenirii și combaterii traficului de ființe umane pentru anul 2011.
Metodologia de cercetare. În scopul realizării obiectivului de cercetare propus vom folosi în cadrul investigației atât suportul teoretic la subiectul propus cât și practica instanțelor judecătorești în materia relevantă.
Structura tezei. Teza este compusă din trei capitole capitole. Primul capitol dezvăluie din punct de vedere teoretic esența fenomenului de trafic de ființe umane și măsurile adoptate la nivel european și național vizând prevenirea și combaterea sa. Capitolul doi se referă la repararea prejudiciului moral cauzat în urma acestei infracțiuni. Capitolul trei descrie un caz practic de trafic de persoane din R.Moldova și prezintă practica Curții Supreme de Justiție cu privire la acest subiect.
1.TRAFICUL DE FIINȚE UMANE
Retrospectivă istorică și conceptul actual de trafic de ființe umane
În conformitate cu Protocolul privind Prevenirea, Combaterea și Sancționarea Traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor (2000), adițional la Convenția ONU împotriva crimei organizate transfrontaliere, „Traficul de persoane înseamnă recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea persoanelor prin amenințare cu forța sau prin folosirea forței sau a altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de putere sau situație de vulnerabilitate, sau prin oferirea sau acceptarea de plăți sau foloase pentru obținerea consimțământului unei persoane care deține controlul asupra altei persoane în scop de exploatare. Exploatarea va include, la nivel minim, exploatarea prostituției altora sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau servicii forțate, sclavie sau practici similare sclaviei, servitute sau prelevare de organe”[6].
Conceptul de trafic nu este unul nou și a fost pentru prima dată utilizat în secolul XVI, în calitate de sinonim pentru comerț. Astfel, acest termen nu avea conotații negative. Totuși, către secolul XVII, traficul a început a fi asociat cu vânzarea ilicită și/sau neloială a mărfurilor. Deși la începuturi, prin trafic se înțelegea, în mare parte, vânzarea de droguri și arme, către secolul XIX această noțiune mai includea și comerțul cu ființe umane tratate ca bunuri și vândute în sclavie. Acest comerț „tradițional” cu sclavi a fost scos în afara legii spre finele secolului XIX. La începutul secolului XX, termenul de trafic, de cele mai multe ori, se referea la „comerțul de sclavi albi”, care reprezenta circulația peste frontierele internaționale a femeilor și copiilor în scopul prostituției. Doar spre finele anilor 1990, traficul a fost asociat cu prostituția și exploatarea sexuală a femeilor și copiilor.
Odată cu adoptarea Protocolului privind Prevenirea, Combaterea și Sancționarea Traficului de persoane, în special de femei și copii (2000), adițional la Convenția ONU împotriva crimei organizate transfrontaliere (în continuare Protocolul cu privire la Trafic), au fost inserate două inovații în domeniul traficului. În primul rând, a fost elaborată o definiție internațională comprehensivă a traficului de ființe umane. În al doilea rând, și mult mai important, definiția oferită de Protocol este una destul de extinsă ca domeniu de aplicare și inserează munca forțată ca unul dintre scopurile traficului, pe lângă scopul exploatării sexuale. În timp ce Protocolul enunță câteva distincții certe între traficul în scopul exploatării sexuale și traficul în scopul exploatării muncii și a serviciilor(precum și practicile referitoare la sclavie sau similare sclaviei și servituții), trebuie de ținut cont de faptul că exploatarea sexuală nu reprezintă muncă forțată. Într-adevăr, Organizația Internațională a Munci a ținut cont de conceptul de prostituție forțată și exploatare sexuală în Convenția 29 cu privire la munca forțată. În general, traficul, la moment, se referă la circulația persoanelor, de multe ori ilegală, peste hotare sau pe teritoriul aceluiași stat, fenomen tratat ca o activitate comercială care finisează cu exploatarea prin muncă sau sexuală [23].
O problemă dificilă ce se referă la protecția victimelor traficului ține de consimțământul victimei traficate. Chiar dacă victima și-a dat inițial consimțământul, acest fapt nu înseamnă că dreptul învinuitului de a se apăra este restricționat și la prezumția nevinovăției. Protocolul cu privire la Trafic nu trebuie interpretat ca lăsând dovada probelor pe seama victimei. În general, consimțământul unei victime adulte nu este relevant atunci când au fost aplicate orice măsuri de constrângere stabilite de Protocol. Circulația persoanelor în scopul muncii forțate și a prestării serviciilor, de obicei, implică un agent sau un recrutor, un transportator și, în final, un angajator, care va beneficia de un anumit profit de pe urma exploatării persoanei traficate. În unele cazuri, una și aceeași persoană îndeplinește aceeași funcție. Datorită posibilităților de călătorie și tehnologiilor informaționale, precum și a cererii crescânde pentru muncă ieftină din statele industrializate, a restricțiilor la obținerea vizei, căile legale de emigrare s-au diminuat considerabil. De cele mai multe ori, agențiile private de recrutare, intermediarii și angajatorii transformă această situație într-un avantaj personal și ademenesc potențialii migranți în condiții de exploatare.
Pentru victimele traficului, plecarea peste hotare se prezintă deja ca una riscantă, locul de muncă din țara de destinație fiind nereglementat și realizându-se în condiții mizere, degradante și periculoase. Deși în anumite state dezvoltate există o cerere persistentă de forță de muncă și brațe de muncă care doresc să accepte munci prost remunerate și în condiții de nesiguranță, deseori cu caracter sezonier, resortisanții acestora refuză să accepte aceste categorii de munci. Acest fapt creează o situație în care victimele traficului nu concurează cu cetățenii statului de destinație în ceea ce privește posturile de muncă, astfel creând un surplus de oferte care, de asemenea, contribuie la înrăutățirea condițiilor de muncă.
Este dificil de a estima numărul de persoane traficate, deoarece majoritatea acestor mișcări sunt ilegale și nereglementate. Totuși, recent OIM a publicat o estimare globală cu privire la munca forțată, incluzând consecințele muncii forțate și ale traficului.
Estimarea globală minimă a numărului de persoane exploatate prin muncă ca rezultat al traficului este de 2,450,000. Circa 20 % dintre toate cazurile de exploatare a muncii și circa un sfert din cazurile de muncă forțată organizate de către agențiile private sunt urmare directa a traficului, astfel proporția fiire se prezintă deja ca una riscantă, locul de muncă din țara de destinație fiind nereglementat și realizându-se în condiții mizere, degradante și periculoase. Deși în anumite state dezvoltate există o cerere persistentă de forță de muncă și brațe de muncă care doresc să accepte munci prost remunerate și în condiții de nesiguranță, deseori cu caracter sezonier, resortisanții acestora refuză să accepte aceste categorii de munci. Acest fapt creează o situație în care victimele traficului nu concurează cu cetățenii statului de destinație în ceea ce privește posturile de muncă, astfel creând un surplus de oferte care, de asemenea, contribuie la înrăutățirea condițiilor de muncă.
Este dificil de a estima numărul de persoane traficate, deoarece majoritatea acestor mișcări sunt ilegale și nereglementate. Totuși, recent OIM a publicat o estimare globală cu privire la munca forțată, incluzând consecințele muncii forțate și ale traficului.
Estimarea globală minimă a numărului de persoane exploatate prin muncă ca rezultat al traficului este de 2,450,000. Circa 20 % dintre toate cazurile de exploatare a muncii și circa un sfert din cazurile de muncă forțată organizate de către agențiile private sunt urmare directa a traficului, astfel proporția fiind destul de semnificativă. Totuși, din punct de vedere al localizării geografice, există diverse variații vizând proporția victimelor traficului din numărul total de victime ale muncii forțate. Numărul peroanelor traficate (vezi tabela de mai jos) este calculat în țările de destinație (acolo unde sunt impuși să lucreze) și nu în statele de origine. Estimările scăzute pentru Africa sau statele în tranziție nu ar trebui să ascundă faptul că persoanele din aceste regiuni sunt traficate în alte regiuni, și anume în state industrializate.
Distribuirea regională a numărului de persoane supuse muncii forțate, în rezultatul traficului de ființe umane Asia & Pacific 1.360.000 Statele industrializate 270.000 America Latină & Caraibe 250.000 Orientul Mijlociu și Africa de Nord 230.000 Statele în tranziție 200.000 Africa, Sub-Sahara 130.000. În lume – 2.440.000 [23].
Analizând profilul persoanelor traficate supuse diferitor condiții de muncă forțate, observăm că acesta este diferit de profilul general al victimelor: multe persoane sunt traficate în scopul exploatării sexuale (43 %), dar un număr impunător sunt traficate și pentru exploatare economică (32 %). Cota rămasă (25 %) se referă la alte scopuri sau la scopuri mixte. În acest sens, de asemenea, se înregistrează distincții geografice – traficul în scopul exploatării economice variază de la circa un sfert din totalul cazurilor de trafic în statele industrializate la circa 90 % în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Traficul diferă în dependență de regiune, persoane traficate, sectoare în care lucrează și ariile de origine și destinație:
Copiii și femeile tinere sunt traficați în interiorul și peste hotarele țării în America Centrală și de Sud și în Africa Centrală și de Vest pentru exploatare în gospodăriile casnice și pentru industria sexuală.
Persoane de toate vârstele sunt traficate peste hotarele țării în Asia de Sud pentru a lucra la fabricile de covoare și confecții, pentru cerșit stradal, în construcții și plantații de ceai, la manufacturi sau cuptoare pentru cărămizi.
În Orientul Apropiat și Africa de Nord, femeile și fetele sunt traficate pentru a lucra în gospodăriile casnice, băieții sunt traficați în regiune pentru a lucra în calitate de întreținători de cămile, iar bărbații din Asia sunt traficați pentru a munci în sectorul de construcție și muncă manuală.
Fluxurile migraționale din Europa de Est și Asia (de cele mai multe ori tranzitând prin Europa de Est) se îndreaptă spre Europa de Vest și includ femei și fete traficate în industria sexuală, precum și bărbați și femeii traficați spre Spania, Marea Britanie,
Germania sau Franța. Fluxurile migratorii din Asia Centrală și de Est tind să se orienteze spre Rusia, în sectorul de construcții. Mai mult, Asia Centrală și de Est este considerată o arie importantă de tranzit pentru victimele traficului.
În China se înregistrează fluxuri migratorii interne masive – din regiuni rurale spre urbane. Această situație generează exploatarea economică și sexuală a femeilor tinere. Mulți migranți chinezi sunt vulnerabili contrabandei și traficului în anumite enclave economice din Europa și America de Nord, cu preponderență în domeniul textil, restaurante și munci casnice.
Doar în ultimii ani, s-a conturat o imagine mai clară a fenomenului de trafic. Deși inițial conceptul de trafic era asociat cu traficul de femei, copii și exploatare sexuală, lumea a început să înțeleagă că în trafic sunt implicate persoane de toate vârstele și genurile, precum și diverse sectoare economice.
1.2. Traficul de ființe umane – formă a criminalității organizate
Traficul de ființe umane constituie o formă de manifestare a criminalității organizate. În această calitate, el posedă trăsăturile caracteristice tipului dat de criminalitate, are o esență identică și se supune legilor de existență proprii fenomenului din care face parte. Dincolo de însușirile generale, traficul de ființe umane se distinge prin anumite particularități specifice. De aceea, pentru a înțelege fenomenul traficului de ființe umane este necesar, mai întîi de toate, a cunoaște ce reprezintă criminalitatea organizată ca atare.
Traficul de ființe umane constă în comerțul ilicit cu oameni sau cu anumite organe și țesuturi ale lor, adică, într-un schimb de obiecte prin cumpărarea și vînzarea lor, în care unul dintre ele îl constituie ființa umană, iar celălalt – mijloacele pecuniare sau alte obiecte acceptate.
Trăsăturile principale ale traficului de ființe umane, sunt, practic, aceleași proprii crimei organizate și anume:
• comerț cu ființe umane, inclusiv cu organele și țesuturile lor;
• activitate criminală în grup (stabil și numeros);
• diviziune pronunțată a activității criminale;
• ierarhizare strictă a grupului criminal;
• norme de conduită și valori criminale exact definite și riguros aplicate;
• profesionalizare criminală [18, p.3];
Esența traficului de ființe umane constă în dobîndirea unor profituri exorbitante sau, cel puțin, consistente pe calea comerțului cu oameni, inclusiv cu organele și țesuturile lor. Iată de ce, această caracteristică trebuie considerată drept trăsătură definitorie primordială, invariabil prezentă, indiferent de formele particulare pe care le ia fenomenul traficului de ființe umane.
Inițierea unei astfel de activități criminale nu provine din imaginația unor inși hotărîți să se căpătuiască, cu tot dinadinsul, pe calea infracțiunilor. Ea se naște, legic, ca răspuns la o anumită cerere și ofertă existentă în acest sens, și poate deveni un fenomen social propriu-zis, așa cum s-a și întîmplat în Europa ultimului deceniu. Această cerere a apărut în virtutea relațiilor și proceselor sociale formate, la un moment dat, în statele europene, dar a fost puternic condiționată de afluxul necontrolat de brațe de muncă ieftine. Ea viza, în principal:
(1) cererea la brațe de muncă ieftine pentru munca la negru (menajere, chelneri, lucrători la șantiere de construcție etc.);
(2) cererea la femei și copii pentru industria sexului;
(3) cererea la organe și țesuturi umane;
(4) cererea la unelte umane pentru anumite activități criminale (furturi de buzunare, din autoturisme etc.).
Deși cererea la femei și copii pentru industria sexului și cererea la organe și țesuturi umane cauzează cele mai grave consecințe sociale și umane, traficul de ființe umane a fost favorizat în cea mai mare măsură, totuși, anume de cererea la brațe de muncă ieftine pentru munca la negru. Oferta la această cerere vine, în primul caz, de la cetățenii sărăciți ai statelor ex-socialiste, iar în celelalte cazuri de la traficanți sau persoane dispuse să ofere asemenea servicii. Profitînd de starea de lucruri existentă, unii indivizi se implică, acceptînd riscurile juridice (inclusiv penale) corespunzătoare, în intermedierea dintre cerere și ofertă, pentru a se pricopsi cu niște beneficii.
Veniturile obținute pe această cale, adică prin traficul de ființe umane, se dovedesc a fi, în realitate, destul de consistente, încît fenomenul ia amploare și se intensifică exponențial, iar criminalitatea organizată capătă noi manifestări, noi dimensiuni. Intensificarea activității de traficare a ființelor umane este alimentată și de nivelul ridicat al cererii și ofertei existent în societate. Cu alte cuvinte, sporirea cererii și ofertei suscită o intensificare relativ proporțională a acestei forme de manifestare a criminalității organizate. De menționat că nu arareori criminalii folosesc cererea și oferta existentă la brațe de muncă ieftine destinate muncii la negru pentru a deturna persoanele respective în alte scopuri, cu caracter criminal, pentru a răspunde unei cereri de altă natură (de exemplu, femeile care doresc să muncească în străinătate sunt induse în eroare și silite apoi să practice prostituția, pentru a satisface cererea la servicii sexuale). Persoanele supuse traficului sunt, de regulă, folosite în activități precum: prostituția, pornografia, cerșitul, munca forțată etc.
Aflată în fața unor manifestări tot mai frecvente de comerț cu ființe umane, societatea a reacționat, uneori prompt, alteori cu o nejustificată întîrziere, prin a-l respinge și a-l incrimina. Pericolele pentru care comerțul cu ființe umane este socialmente interzis sunt, în principal, următoarele:
• comerțul cu ființe umane reprezintă un act profund inuman, de natură a promova un tip de relații sociale care suscită disprețul, alienarea și învrăjbirea între oameni;
• comportă o violare gravă a drepturilor și libertăților omului;
• amplifică fenomenul criminalității organizate și, în genere, criminalitatea;
• alimentează o serie de comportamente socialmente indezirabile (prostituția, cerșetoria, pedofilia etc.) [12, p.321].
Profitînd, cu o uimitoare abilitate, de condițiile propice oferite de societate, traficul de ființe umane se dezvoltă continuu și devine o activitate criminală complexă, bine organizată și lucrativă. Activitatea criminală de acest gen este practicată de persoane particulare, dar mai ales de grupări criminale. Dintr-o optică generală, ele pot fi clasificate astfel:
(1) grupuri criminale mari;
(2) rețele criminale;
(3) grupuri criminale mici;
(4) persoane particulare [22].
Grupurile criminale mari sunt, de regulă, numeroase, bine organizate, avînd o structură ierarhică pronunțată și o extindere internațională. Ele posedă contacte politice și economice la toate nivelurile atît în țările de origine, cît și în cele de destinație a persoanelor traficate. Grupurile criminale din categoria dată desfășoară traficul sub acoperire legală, dispun de propriile filiere de operare și speculează cu iscusință carențele și prevederile legislației, dînd dovadă de o bună cunoaștere a legilor și a procedurilor administrative. Ele sunt unitare și acționează, în general, de sine stătător.
Rețelele criminale nu constituie grupuri unitare de infractori. Ele sunt formate din verigi relativ independente (indivizi sau grupuri mici de criminali), care cooperează episodic, fără să formeze grupuri criminale unitare și stabile. Activitatea fiecărei verigi are loc, de regulă, pe teritoriul național și vizează numai un segment al traficului, în timp ce rețeaua are un caracter internațional, desfășurînd un proces criminal transfrontalier. Ele pot fi identificate și după vînzările repetate, succesive (multiple) ale victimelor, specifice mecanismului de realizare a traficului practicat.
Grupurile criminale mici nu depășesc, de cele mai dese ori, numărul de zece membri și efectuează traficul sau de sine stătător, sau în rețea. Ele au, de obicei, un caracter național (sunt formate din cetățeni ai aceluiași stat) și își desfășoară activitatea criminală atît în limitele statului propriu, cît și la nivel transfrontalier.
Persoanele particulare sunt niște indivizi care practică traficul de ființe umane pe cont propriu sau/și în rețea. Din cercetările efectuate rezultă că activității criminale în discuție îi este propriu următorul mecanism, adică mod de realizare a traficului de oameni [18, p.6].
1.3. Cauzele traficului de ființe umane
Un factor care contribuie la creșterea proporțiilor traficului este globalizarea. Dezvoltarea tehnologică facilitează comunicarea, rezultând, spre exemplu, în abundența de spoturi publicitare TV dar și o utilizare tot mai frecventă a telefoanelor mobile. În aceste circumstanțe, și călătoriile peste hotare au devenit mult mai ușor și rapid de organizat decât în anii precedenți. Mai mult decât atât, globalizarea a sporit standardele de trai în țările dezvoltate, astfel această situație fiind însoțită de creșterea inegalității atât la nivel global, cât și național. Globalizarea a contribuit la reducerea barierelor în procesul de circulație a bunurilor și capitalurilor la nivel internațional. Aceste schimbări, însă, nu au fost însoțite de acțiuni politice similare în vederea înlăturării restricțiilor în procesul de circulație a persoanelor.
Factorii care contribuie la trafic sunt:
Din punct de vedere al ofertei
a)Climatul în care prosperă activitățile traficanților – datorită unei guvernări ineficiente caracterizată printr-o administrație publică coruptă sau absentă.
b) Ineficiența sistemului legal și juridic
c) Discriminarea bazată pe diferența genurilor persistentă în procesul de angajare, educație și informații. Spre exemplu, oportunități de angajare peste hotare sunt oferite în preponderență bărbaților, astfel femeile devenind mult mai vulnerabile pentru traficanți.
d) Ineficiența sau lipsa căilor legale de migrare, precum și lipsa de informație cu privire la mijloacele existente pentru a obține o muncă peste hotare
e) Analfabetismul și nivelul scăzut de educație
f) Lipsa de cunoștințe cu privire la riscurile migrației
Traficul este o crimă care implică riscuri minime și profituri maxime [13, p. 255].
Din punct de vedere al cererii
a) Concurența în țările dezvoltate generează reducerea constantă a costurilor prin sub-contractarea lucrătorilor, scăderea salariilor.
b) Tendința rezidenților de a refuza anumite categorii de munci manuale, datorită nivelului sporit de educație și a extinderii programelor de asistență socială (compensații pentru șomeri, alocații pentru familii, salariu minim).
c) Sporirea participării feminine pe piața muncii generează necesitatea lucrătorilor casnici, bonelor, supraveghetorilor pentru bătrâni etc.
d) Cererea consumatorului pentru produse și servicii la un preț scăzut și oferite rapid.
e) Dezvoltarea industriei sexuale și de agrement – a generat cererea pentru servicii sexuale
f ) Absența unui cadru de reglementare eficient și lipsa sancțiunilor
g) Lipsa de respect pentru și/sau încălcarea drepturile omului
h) Riscuri minime, profit înalt – caracteristici ale afacerii de trafic Lipsa de conștientizare
i) Corupția oficialilor din sistemul de migrație și vamal
1.4. Mecanismul traficului de ființe umane
Mecanismul traficului de ființe umane include etapele de realizare a activității criminale, actorii implicați în ea și filierele utilizate în acest scop.
În linii mari putem distinge următoarele 3 etape principale ale mecanismului traficului de ființe umane: (1) recrutarea potențialelor victime, (2) transportarea lor și (3) vînzarea – cumpărarea victimelor.
În cadrul fiecărei dintre etapele menționate există cîteva subetape, cum ar fi: organizarea activității criminale, alegerea și verificarea traseului – formarea filierei, colectarea informației despre potențialele victime și beneficiari, tăinuirea (adăpostirea) persoanelor traficate, perfectarea actelor, prostituarea forțată etc. Dar, să caracterizăm, succint, fiecare etapă aparte.
Recrutarea începe prin identificarea persoanelor dispuse sau orientate spre a-și oferi brațele de muncă pentru diverse activități în străinătate în schimbul unei remunerări bune în raport cu posibilitățile acesteia. Este vorba, de regulă, despre muncă în străinătate, la activități necalificate sau de o calificare joasă (în calitate de: menajeră, dansatoare, muncitor la șantiere, chelner, dădacă etc.), dar cu mult mai bine plătite decît în țările de origine. Traficantul contactează aceste persoane, deseori prin intermediul unor persoane apropriate (rude, vecini, prieteni, cunoscuți etc.) sau firme turistice (ori cu profil apropiat: agenții matrimoniale etc.), și le promite că le poate ajuta să ajungă în străinătate sau chiar le poate intermedia obținerea unei slujbe acolo, bineînțeles, contra unei sume de bani, care urmează a fi achitată fie înainte, fie după cîștigarea banilor în țara țintă. Adesea, victimele acceptă oferta propusă de traficant, deoarece, pe de o parte, au posibilități reduse sau inexistente de a-și cîștiga mijloace de trai în propria țară, iar pe de altă parte, recurg la o procedură oprită de lege (pe cale legală ele nu pot obține slujba dorită, din diferite motive: patronul nu are interesul să le legitimeze munca, pentru că ar fi obligat să le plătească salarii mai mari, există anumite restricții legale etc.). În plus, traficantul manifestă o abilitate demnă de invidiat în a-și ascunde adevăratele intenții, speculînd lipsa de informații în chestiune a persoanelor abordate. Victimele astfel selectate sunt, ulterior, adăpostite în locuințe clandestine pînă la formarea grupului dorit, în care perioadă sunt induse consecvent în eroare și sunt limitate în relațiile cu alte persoane, pentru a nu demasca cumva rețeaua (traficanții, grupul criminal) sau a nu fi oportun avertizate despre pericolul care le paște. Scenariul „recrutării” poate fi, în realitate, și altul, în acest scop traficanții recurg și la aplicarea sau amenințarea cu aplicarea forței fizice ori psihice, la alte forme de impunere, la folosirea situației vulnerabile a victimei sau la oferirea unei plăți ori a unui profit pentru obținerea acordului persoanei care deține control asupra victimei etc.
Transportarea începe prin perfectarea actelor necesare deplasării victimelor în afara granițelor țării (buletin de identitate, pașaport, viză etc.). Cheltuielile sunt suportate fie de victime, fie de traficant. Apoi, traficantul (traficanții) le însoțește în deplasarea lor peste hotare, avînd grijă să nu apară probleme la trecerea frontierei și să le soluționeze pe cele care apar. În cursul acestei acțiuni, victimele sunt private de propriile acte de identitate, sub diverse pretexte, sunt induse în eroare în ceea ce privește locul lor de aflare, dacă nu rezistă drumului (cînd frontiera este trecută ilegal și este nevoie a parcurge pe jos anumite distanțe) victimele sunt abandonate, forțate sau chiar omorîte ș.a.m.d. Transportarea poate include și efectuarea unor șederi în localități de tranzit, unde ele sunt tăinuite în locuințe clandestine, în condiții de promiscuitate.
Vînzarea-cumpărarea începe prin aceea că traficantul prezintă „marfa” sa patronului. Dacă părțile implicate în trafic cad de acord asupra prețului, atunci are loc, propriu-zis, acțiunea de vînzare-cumpărare a victimelor. Are loc, altfel spus, un act social oribil și deosebit de periculos în care omul este vîndut ca un obiect oarecare. Nu în toate cazurile victimele sunt la curent cu tranzacția efectuată sau cu condițiile și consecințele pe care le implică. Ele au să afle despre răul produs mult mai tîrziu, în funcție de exploatarea la care vor fi supuse. În unele cazuri procesul de vînzare-cumpărare are loc de cîteva ori (în repetate rînduri), pe durata deplasării spre țara de destinație, caz în care victimele sunt transmise din mîinile unor traficanți în mîinile altora.
În mecanismul traficului de ființe umane sunt implicați mai mulți actori, în funcție de sarcina care îi revine traficantului concret. Actorii principali sunt:
– capul,
– racolatorul,
– însoțitorul,
– patronul,
– victima [13, p.257].
Capul este persoana care organizează și conduce activitatea de traficare a ființelor umane.
Racolatorul este persoana care efectuează recrutarea (inclusiv tăinuirea, transmiterea) potențialelor victime.
Însoțitorul este persoana care asigură deplasarea persoanelor traficate (victimelor) din țara de origine spre țara de destinație sau de tranzit.
Patronul este persoana care cumpără victimele și le exploatează în diverse scopuri.
Victima este persoana care a fost traficată.
Pe lîngă actorii principali, în traficul de ființe umane sunt implicați, de asemenea, și o seamă de actori secundari. Dintre aceștia fac parte: informatori, lucrători ai serviciilor de perfectare a actelor de identitate, lucrători ai misiunilor diplomatice însărcinați cu perfectarea vizelor, polițiști, vameși, demnitari corupți etc.
Filierele constau din traseul, bine pus la punct și asigurat, parcurs de victimele traficului de ființe umane din țara de origine prin țara (eventual țările) de tranzit spre țările de destinație.
Este vorba de o schemă generală, în realitate însă, în funcție de o serie de factori, mecanismul traficului de ființe umane poate lua, bine-înțeles, cele mai diverse forme de realizare a activității criminale. Spre exemplu, dacă traficul este înfăptuit de o singură persoană, atunci ea efectuează de una singură și racolarea, și transportarea, precum și vînzarea victimelor. Dar dacă traficul are loc în cadrul unei țări, atunci cade etapa transportării victimelor și toată gama de acțiuni ce se impun (perfectarea actelor, trecerea frontierei etc.).
Pentru a caracteriza cu precizie fenomenul în discuție este deosebit de important a remarca încă un aspect. Traficul de ființe umane are loc în condițiile excluderii voinței persoanei traficate din tranzacția efectuată, fie prin suprimare, fie prin inducere în eroare. Cu alte cuvinte, consimțămîntul victimei de a fi supusă comerțului ori lipsește (ea este forțată), ori, deși este prezent, el a fost pronunțat ca urmare a unor informații false furnizate de traficant, adică vizează alt lucru.
1.5. Etapele traficului de ființe umane
Cercul traficului poate fi descris ca o afacere foarte bine organizată care este divizată în trei etape consecutive, în conformitate cu elementele traficului descrise în Protocolul de la Palermo:
1.Recrutarea potențialilor candidați în vederea angajării peste hotare,
2.Transferul migranților recrutați spre locurile de muncă presupuse de peste hotare,
3.Recepția sau adăpostirea migranților în condiții de constrângere, exploatare și de muncă forțată [6].
Totuși, trebuie să ținem cont de faptul că condițiile abuzive comise la orice etapă în parte a ciclului traficului nu trebuie cumulate pentru a considera fapta comisă trafic. Constrângerea și exploatarea pot, spre exemplu, să aibă loc doar la ultima fază a ciclului, atunci când persoana începe să lucreze, în timp ce recrutarea și transportarea să fie decisă de comun acord, înainte de plecare. Astfel, trebuie să menționăm că ciclul traficului și cele trei etape ale sale sunt destul de fluide: nu este necesar ca fiecare migrant recrutat și transportat să fie forțat să muncească. Dar este posibil ca un migrant recrutat și transportat legal să fie exploatat, în cele din urmă. Într-adevăr, multe persoane care ajung în situații de muncă forțată au emigrat voluntar și au devenit victime în timpul călătoriei sau în țara de destinație.
a) Etapa de recrutare
Traficanții care încearcă să atragă peroanele în situație de trafic, utilizează un număr de metode:
Prin forță, constrângere, complicitate și ignoranță
Recrutorii pot atrage victimele, promițându-le locuri de muncă bine remunerate în statele de destinație. De asemenea, aceștia pot face uz de violență și constrângere.
Unele victime sunt răpite, dar în cele mai multe cazuri, la etapa recrutării, există o anumită înțelegere între traficant și potențiala victimă.
Prin recrutare voluntară a victimelor care nu suspectă consecințele
Atrași de promisiunea unei vieți mai bune, mulți migranți pleacă voluntar cu recrutorii, unii chiar căutându-i, dornici fiind să le plătească taxele solicitate și acceptând să se îndatoreze față de recrutor, astfel riscând să devină într-o situație de servitute, în care datoriile sunt de cele mai dese ori sporite de câteva ori.
Prostituție și trafic
Femeile care lucrează în industria sexuală a țării de origine sunt supuse unui risc sporit de a deveni traficate. Aceasta are loc deoarece proxeneții sunt, în mare parte, membri ai rețelelor criminale, iar femeile au fost deja traficate în țara sa, vândute sau re-vândute etc.
Documente false
Migranții ar putea primi acte false – pașapoarte și vize, contracte de muncă, certificate de căsătorie etc.
Prin aplicarea anumitor proceduri
Înainte de plecare, traficanții ar putea să-i oblige pe migranți și familiile lor să plătească integral sau în parte cheltuielile de călătorie, în bani cash sau sub alte forme. Traficanții, la fel, le-ar putea impune migranților condiții clare, precum:
a. Să accepte tutela oferită de către un reprezentant al rețelei criminale în țara de destinație
b. Angajarea obligatorie în țara de destinație în condițiile dictate de către traficant
c. Angajarea în sectoarele selectate de către traficanți, fără a avea dreptul de a depune plângere
d. Un „jurământ al tăcerii” care, dacă nu este respectat, va genera arestarea migrantului de către poliție și deportarea lui.
b) Etapa de transportare
Traficul poate fi:
În interiorul sau peste hotarele țării
Prin utilizarea diferitor metode și mijloace
Ex.: traficanții pot angaja un șofer sau un operator/companie de transport
Prin folosirea diferitor mijloace de transport
Ex.: de la avioane la containere, de la bărci, camioane la mersul pe jos
Prin rute simple și complexe
Perioada dintre plecare și sosire poate dura și câteva luni sau chiar ani. Traficanții, nu migranții, iau decizia asupra destinației. Câteva exemple de condiții degradante care pot avea loc în timpul călătoriei:
Anularea de către traficant a contractului semnat inițial, spre exemplu, sosirea într-o altă țară de destinație decât cea stabilită anterior
Călătoria în grupuri de persoane și utilizând mijloace de transport nesigure
Transferarea de la un traficant la altul
Abuz sexual, psihic și fizic
c) Recepția și etapa de repartizare a locurilor de muncă
După ce migrantul ajunge în țara de destinație, traficanții deseori își dau în vileag metodele abuzive, de constrângere și exploatare. Acolo, aceștia își lasă victimele în condiții de dependență și înăbușă orice încercare de rebeliune. Astfel, ceea ce pare la început contrabandă, în realitate, poate deveni trafic.
Cele mai dese exemple de forme de abuz aplicat de către angajator: rezilierea contractului inițialrezultă în prea multe ore de muncă, nerambursarea muncii, neplata salariului stabilit inițial sau plata prin alte forme decât cele monetare, munca în alt sector decât cel prestabilit (ex. prostituție), lipsa concediului medical, lipsa zilelor de odihnă, abuz sexual, fizic și psihologic, cazare în condiții destul de proaste, drogarea forțată, alimentare proastă sau chiar înfometarea [18, p.15]. O caracteristică specifică comportamentului traficanților este impunerea unei dominații permanente asupra victimei și lipsa oricăror posibilități de eliberare. Această sclavie crudă și inumană uneori poate avea loc și la etapele incipiente ale transferului, dar, de regulă, întotdeauna la etapa de repartizare a locurilor de muncă. Cele mai comune căi de impunere a acestei dependențe sunt: confiscarea actelor de identitate astfel încât migranții să nu aibă posibilitatea de a călători înapoi, amenințarea cu denunțarea la autoritățile țării de destinație, amenințarea cu aplicarea violenței fizice, amenințarea cu aplicarea violenței asupra membrilor familiei migrantului, izolare socială, închiderea într-un anumit spațiu, servitute, reținerea salariului sau reducerea excesivă a salariului.
1.6. Categorii de persoane supuse traficului de ființe umane
Traficul de ființe umane are drept obiect de activitate:
• femei și fete pentru industria sexului;
• copii în scop de adopție;
• bătrîni, copii, infirmi etc. în scop de cerșit;
• copii pentru comiterea de infracțiuni;
• femei, bărbați și copii pentru munca forțată sau sclavie;
• organe și țesuturi umane sau persoane în scopul prelevării acestora etc. În jurul acestor obiecte de activitate criminală se constituie forme distincte ale traficului de ființe umane. Iată și o succintă caracterizare a fiecărei categorii relevate.
Traficul de femei și fete pentru industria sexului. Una dintre formele cele mai răspîndite o constituie traficul de femei și fete destinate exploatării sexuale. În cazul dat, victimele sunt folosite în special pentru prostituție, pornografie (filme, fotografii, imagini cu relații sexuale transmise în direct pe Internet etc.) sau sex-show-uri (striptease, diverse dansuri erotice etc.). Victime cad, în primul rînd, prostituatele: unele dintre ele speră că ajungînd la un alt patron vor putea cîștiga mai mulți bani și astfel acceptă să fie vîndute, iar altele nici nu sunt întrebate, în ambele cazuri ele cunosc un tratament care nu răspunde voinței lor. Mult mai gravă este situația femeilor și fetelor care nu acceptă sub nici o formă să fie traficate și să practice prostituția [9]. Pentru a-și atinge scopul odios, traficanții recurg, în acest caz, la orice mijloc: victimele sunt răpite sau sunt induse în eroare, promițîndu-li-se ceea ce ele doresc (de obicei, să ajungă la muncă în țările prospere pentru a cîștiga un ban), apoi ele sunt însă forțate să practice prostituția, fiind intimidate, maltratate, violate sau chiar omorîte. Din mărturiile victimelor rezultă că tratamentul la care sunt supuse poate fi descris în culorile unui calvar înfiorător, continuu, care lasă urme adînci și de neînlăturat, zdruncinîndu-le grav sănătatea atît fizică, cît și psihică. Ele își pierd, de cele mai adese ori, forța psihică de a evada din captivitatea traficanților și proxeneților sau, și mai rău, suportă o perturbare mintală, încît devin prostituate convinse, caz în care ajung promotoare fidele ale acestui mod de viață și posibili racoleri. De menționat că în cursa răufăcătorilor cad nu numai adultele, ci și minorele, ba chiar și minorii (persoanele de sex masculin). Mai mult decît atît, printre victime ajung, tot mai des, și copii în vîrstă de pînă la 12 ani, deopotrivă de sex feminin și masculin, destinați serviciilor sexuale oferite pedofililor: raporturi sexuale, articole pornografice etc. Aceasta datorită amplificării crescînde, în ultima perioadă, a fenomenului de pedofilie care, actualmente, atinge dimensiuni alarmante. Recuperarea psihologică și reinserția socială a victimelor traficului de ființe umane efectuat în scop de exploatare sexuală este foarte anevoioasă și de lungă durată, necesitînd o abordare psiho-criminologică și medicală specifică, desfășurată în condiții staționare adecvate.
Traficul de copii în scop de adopție a luat amploare după prăbușirea regimurilor comuniste din țările Europei de Est. Rețelele și grupurile de traficanți s-au constituit la început în jurul orfelinatelor, speculînd, pe de o parte, multiplele solicitări ale cetățenilor statelor dezvoltate (în special din S.U.A. și Canada) de a înfia copii orfani din țările ex-comuniste, iar pe de altă parte, procedura complicată și hățișurile birocratice existente în acestea. Traficanții s-au oferit drept intermediari binevoitori, care, în realitate, prin corupție și falsuri, obțineau, ilegal, aprobările necesare la adopția copiilor, evident contra unei sume apreciabile. Ulterior, ei și-au extins însă raza de acțiune, procurînd copii de la părinții lor naturali, aflați în dificultate materială și dispuși să comită asemenea tranzacții reprobabile, ca apoi să-i vîndă solicitanților. Consecințele negative ale acestui fenomen constă, în principal, în faptul că mulți copii adoptați pe calea traficului rămîn fără supravegherea de rigoare din partea instituțiilor abilitate, devenind nu arareori victime ale unor tratamente inumane sau chiar ale abuzurilor sexuale. Uneori acești copii sunt folosiți în industria sexului și pentru prelevarea de țesuturi sau organe.
Traficul de bătrîni, copii, infirmi etc. în scop de cerșit răspunde unei cereri manifestate de unele grupări criminale, orientate spre obținerea de profituri prin organizarea cerșitului. Este vorba de grupările criminale care operează în străinătate, în special în țările prospere, unde ele dobîndesc pe această cale sume considerabile. Victimele sunt înșelate, prin diverse modalități, de obicei, prin promisiunea de a munci în străinătate, iar apoi sunt forțate să practice cerșetoria. Pentru munca depusă ele primesc o remunerare infimă, sunt deținute în condiții mizere și într-o stare de tensiune psihică continuă, astfel încît să le înfrîngă voința. Dorința victimelor de a renunța la această activitate este negată, ele fiind constrînse să practice în continuare cerșitul. Întru realizarea cerșetoriei sunt preferați, mai ales, infirmii, copiii, bătrînii și femeile.
Traficul de copii pentru comiterea de infracțiuni. Tipul dat de comerț cu oameni vine să răspundă unei cereri lansate chiar de lumea interlopă pentru a-și realiza scopurile criminale. Solicitarea se referă la copii, care sunt antrenați în diverse activități criminale. Criminalii se folosesc de copii, pentru a săvîrși furturi de buzunare, furturi din autoturisme etc. Ei își însușesc mijloacele financiare dobîndite, copiilor revenindu-le, în cel mai bun caz, doar o parte neînsemnată din acestea sau nu primesc chiar nimic. Modul dat de desfășurare a activității criminale convine de minune răufăcătorilor, deoarece ei pot evita cu mult mai mult succes tragerea la răspundere penală: copiii nu-i cunosc destul de bine pe criminali și nu pot, de regulă, oferi prea multe amănunte despre ei, încît demascarea lor devine arhidificilă. Iar criminalii, în caz de demascare, de reținere a copiilor antrenați în comiterea de infracțiuni, pot să-și desfășoare în continuare activitatea criminală, folosindu-se de alți copii. Cele descrise au loc în țări străine, prospere, acolo unde profiturile sunt sporite, iar poliția nu deține date despre criminalii respectivi. Astfel, alți confrați ai răufăcătorilor care se îndeletnicesc cu antrenarea copiilor în acțiuni criminale, dornici de căpătuială, nu ezită să profite și le vînd acestora copiii solicitați.
Traficul de femei, bărbați și copii pentru munca forțată sau sclavie. Deși epoca sclavagistă a apus demult, iar drepturile și libertățile omului cunosc, în societățile moderne, o grijă deosebită, fără precedent în istorie, unele manifestări cu caracter de sclavie persistă. Sclavia zilelor noastră nu diferă, practic, de cea istorică, cu singura deosebire că reprezintă o practică ilicită. Ea constă în aceea că o persoană (sclavul) se află în posesia altei persoane (stăpînul), care o folosește după bunul său plac (o exploatează) și chiar o poate administra, adică o poate înstrăina în orice moment (prin vînzare-cumpărare sau dăruire). Stăpînul supune, de regulă, persoana care îi aparține, la diferite forme de exploatare fizică și intelectuală. Mai mult decît atît, persoana aflată în posesia stăpînului este lipsită de libertate pînă la sfîrșitul vieții sale, dacă organele de drept nu o repun în libertate legitimă sau ea nu reușește să se elibereze, de sine stătător, din sclavie sau să fie ajutată de terțe persoane. În cazul sclaviei, traficul are loc atunci cînd cineva vinde o persoană în acest scop sau cînd stăpînul însuși o înstrăinează.
Traficul de organe și țesuturi umane sau persoane în scopul prelevării acestora. Științele medicale au înregistrat în ultimul secol progrese spectaculoase, oferind oamenilor speranțe nebănuite de prelungire a vieții. Printre performanțele obținute se numără și posibilitatea de înlocuire a unor organe și țesuturi afectate de maladii incurabile cu altele sănătoase, provenite de la donatori, binefăcători în viață sau persoane aflate în moarte clinică, atunci cînd rudele lor acceptă acest lucru, dintr-u imbold profund uman. Totuși, procurarea organelor și țesuturilor sănătoase constituie o chestiune arhicomplicată, datorită penuriei existente.
COMUNITATEAINTERNAȚIONALĂ ȘI LUPTA CONTRA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
2.1. Consiliul Europei în lupta contra traficului de ființe umane
Traficul de ființe umane subminează valorile fundamentale ale Consiliului Europei, astfel încât Consiliul s-a angajat să-l combată. Mai mult ca atât, fiind un organism pan-european, Consiliul este cea mai potrivită autoritate chemată să suprime toate manifestările traficului de ființe umane și să protejeze victimele acestuia.
Traficul de ființe umane reprezintă o problemă majoră pentru Europa. În fiecare an, un număr tot mai mare de persoane devin victime ale traficului de ființe umane. În mare parte, victimele sînt destinate exploatării sexuale (43%), dar multe din persoanele traficate sînt folosite și ca muncitori neplătiți și ilegali la lucrări agricole, în întreprinderi cu condiții grele de muncă sau ca servitori în familii (32%) [24].
Un asemenea trafic, cu incidențe penale pentru victimele sale, reprezintă o versiune modernă a comerțului cu sclavi din trecut. Majoritatea victimelor sunt tineri, chiar uneori și copii, toate căutând cu disperare să-și câștige cel puțin o existența precară, dar până la urmă se aleg doar cu viața răvășită de abuzuri și extorcare.
Încă din anii 80, Consiliul Europei s-a implicat activ în combaterea traficului de ființe umane, care și-a relevat tangențele cu o serie de probleme ce constituiau obiectul de preocupare a Consiliului Europei – protecția femeilor împotriva violenței, exploatarea sexuală a femeilor și copiilor, crima organizată și migrațiunea. Traficul de ființe umane constituie o încălcare a drepturilor omului și o atingere împotriva demnității și integrității ființei umane. Consiliul Europei, având vocația principală de a apăra și a promova drepturile omului, a devenit "casa naturală" pentru activitățile destinate combaterii fenomenelor ce constituie o încălcare a demnității și integrității persoanelor, a libertății lor de deplasare, precum și, în unele cazuri, a dreptului lor la viață Consiliul Europei a venit cu mai multe inițiative în acest domeniu: a elaborat, de exemplu, instrumente juridice și strategii pertinente, a efectuat studii și acțiuni de monitorizare, a impulsionat cooperarea juridică și tehnică.
Textele de bază adoptate de Consiliul Europei vizând traficul de ființe umane sunt:
Convenția Consiliului Europei privind traficul de ființe umane din 16.05.2005 [5]
Recomandarea (2000) 11 a Comitetului de Miniștri adresată statelor membre privind acțiunile ce trebuie întreprinse împotriva traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale [7]
Recomandarea (2001) 16 a Comitetului Miniștrilor adresată statelor membre privind protecția copiilor împotriva exploatării sexuale[8].
Consiliul Europei este autoritatea cu cele mai mari competențe atât pentru a combate toate manifestările traficului de ființe umane, cât și pentru a obține acordul țărilor de origine, tranzit sau de destinație asupra unei politici comune obligatorii. Textele internaționale existente fie că nu au un caracter executoriu, fie că iau în considerare doar careva aspecte ale problemei.
Valoarea adăugată a Convenției elaborate în cadrul Consiliului Europei rezidă în primul rând în afirmația că traficul de ființe umane constituie o violare a drepturilor omului și o atingere adusă demnității și integrității umane; de aceea se impune o protecție mai extinsă a victimelor.
În al doilea rând, arealul de reglementare al Convenției cuprinde toate formele de traficare și, în al treilea rând, ea stabilește mecanismele de monitorizare pentru a asigura implementarea eficientă de către statele membre a prevederilor sale.
Convenția este un tratat cuprinzător care are ca scop:
• prevenirea traficului de ființe umane;
• protecția drepturilor fundamentale ale victimelor traficului;
• sancționarea drastică a traficanților.
Convenția este aplicată:
• tuturor formelor de trafic: național sau transnațional, legat sau nu de crima organizată;
• tuturor victimelor: femei, bărbați sau copii;
• tuturor formelor de exploatare: exploatare sexuală, muncă sau servicii forțate, sclavia sau alte practici similare, menținerea în condiții de aservire și prelevarea de organe.
Eficiența tuturor tratatelor se măsoară prin gradul de eficiență a mecanismelor de monitorizare. Sistemul de monitorizare stabilit de Convenția Consiliului Europei este cu certitudine unul din punctele ei forte și se sprijină pe doi piloni:
GRETA, este un grup independent de experți în acțiunile ce trebuie întreprinse împotriva traficului de ființe umane care monitorizează implementarea Convenției. Sarcina grupului este de a întocmi rapoarte care vor evalua măsurile întreprinse de statele membre. Statelor care nu respectă integral prevederile Convenției, li se va cere să-și intensifice acțiunile.
Comitetul Statelor Părți la Convenție, constituit din reprezentanții statelor membre pentru care Convenția a intrat în vigoare, poate adopta, în baza rapoartelor și concluziilor GRETA, recomandări adresate unui stat implicat [24].
Începând cu anii 1980, Consiliul Europei a investit masiv în lupta împotriva traficului de ființe umane. Aceste eforturi au condus la adoptarea, în mai 2005 a Convenției privind lupta împotriva traficului de ființe umane și stabilirea unui mecanism de monitorizare pentru a evalua respectarea obligațiilor pe care le prevede. Acest mecanism de monitorizare este compus din Grupul de experți privind lupta împotriva traficului de ființe umane (GRETA), un grup multidisciplinar de 15 experți independenți, precum și din Comitetul Părților la Convenție. GRETA elaborează rapoartele de evaluare care conțin o analiză a punerii în aplicare a Convenției de către Părtea monitorizată și a propunerilor de acțiuni viitoare. Pe baza rapoartelor GRETA, Comitetul Părților, pilonul politic al mecanismului de monitorizare, poate adopta recomandări cu privire la măsurile pentru punerea în aplicare a concluziilor GRETA.
Prima rundă de evaluare a început în februarie 2010 prin transmiterea unui chestionar primelor zece țări care au devenit Părți la Convenție. Conform calendarului stabilit de GRETA, Părțile au trebuit să trimită răspunsurile sale până la 1 septembrie 2010. GRETA a examinat aceste răspunsuri și a adoptat, apoi a publicat, pe parcursul anului 2011, primele sale rapoarte de evaluare.
În februarie 2011, chestionarul a fost expediat celui de-al doilea grup, alcătuit din 10 State-părți la Convenție, care au transmis răspunsurile sale până în septembrie 2011. În februarie 2012, chestionarul a fost trasnmis celui de-al treilea grup de 10 țări, care și-au prezentat răspunsurile până la 1 iunie 2012.
Republica Moldova a semnat Convenția la 16 mai 2005, și a ratificat-o la 19 mai 2006. Convenția privind lupta împotriva traficului de ființe umane a intrat în vigoare pentru republica Moldova la 1 februarie 2008.
Astfel, Moldova a făcut parte din primul grup de 10 țări evaluate de GRETA. În acest scop, o delegația GRETA s-a aflat în Moldova în perioada 10-13 mai 2011.
În raport, GRETA a menționat măsurile luate de autoritățile moldovenești în vederea combaterii traficului de ființe umane, printre care adoptarea unei legi speciale în vederea combaterii traficului și introducerea Sistemului Național de Orientare pentru asistența și protecția victimelor și potențialelor victime ale traficului.
Totodată, GRETA îndeamnă autoritățile moldovenești să elaboreze și să implementeze măsuri suplimentare pentru identificarea victimelor și potențialelor victime ale traficului de persoane. O atenție deosebită trebuie acordată grupurilor vulnerabile la traficul de persoane, cum ar fi femeile din familii defavorizate social, femeile supuse violenței în familie, copiii rămași fără îngrijire părintească și copiii plasați în instituții de stat.
În ceea ce privește asistența victimelor, GRETA consideră că sunt necesare măsuri suplimentare, în special pentru asigurarea resurselor umane și financiare suficiente pentru agențiile implicate în furnizarea măsurilor de asistență și pentru asigurarea participării eficiente a colectivităților locale la funcționarea sistemului național de orientare. Mai mult, având în vedere numărul redus al victimelor care au primit despăgubiri din partea traficanților, GRETA îndeamnă autoritățile moldovenești să instituie un sistem public de indemnizare pentru victimele traficului de persoane.
Cât privește punerea în aplicare a legislației penale, GRETA consideră că anchetarea infracțiunilor de trafic ar trebui să fie îmbunătățită în scopul de a asigura că ele conduc la sancțiuni proporționale și disuasive. În acest context, o atenție deosebită trebuie acordată la cazurile de TFU cu implicarea funcționarilor publici.
Înainte de întocmirea raportului de evaluare, GRETA a avut consultări cu autoritățile competente și organizațiile non-guvernamentale și internaționale active în domeniul combaterii traficului de ființe umane în Republica Moldova. Primul proiect confidențial al acestui raport a fost trimis autorităților moldovene și comentariile lor au fost luate în considerare în raportul final de evaluare adoptat de GRETA. Acest raport este publicat împreună cu comentariile finale ale autorităților moldovene, astfel cum prevede Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane.
Pe baza raportului GRETA, Comitetul Părților la Convenție va prevedea adoptarea de recomandări adresate Guvernului Republicii Moldova [24].
2.2. Principiile generale ale Uniunii Europene în combaterea traficului de ființe umane
Traficul de persoane, indiferent de motiv (exploatare sexuală sau muncă), reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Dat fiind că afectează grupurile vulnerabile, îndeosebi femeile și copiii, Uniunea Europeană și-a definit acțiunile în jurul obiectivelor care vizează protecția acestor grupuri și prevenirea și combaterea fenomenului, în special prin consolidarea cooperării și a coordonării între autoritățile polițienești și judiciare din statele membre. De asemenea, UE a introdus un cadru de dispoziții comune pentru a aborda anumite aspecte, cum ar fi incriminarea și pedepsele sau circumstanțele agravante în cazul traficului de persoane. Acțiunile UE, concepute, de asemenea, să protejeze victimele traficului de persoane, se bazează pe instrumente care definesc obiectivele și prioritățile UE, fiind integrate și într-un context mai larg de protecție împotriva violenței, a turismului sexual și a pornografiei infantile.
Creat în 2003, Grupul de lucru a permis Comisiei să își dezvolte politica în domeniul combaterii traficului de persoane. Această decizie abrogă precedenta decizie de înființare a Grupului de experți, pentru a se ține seama de noua directivă europeană privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, precum și de crearea postului de coordonator UE pentru combaterea traficului de persoane. Acesta din urmă are ca misiune îmbunătățirea coordonării acțiunilor desfășurate la nivel european, național și internațional, precum și participarea la elaborarea politicilor UE în domeniul combaterii traficului de persoane.
Această decizie instituie un Grup de experți privind traficul de persoane, menit să ofere Comisiei Europene consultanță cu privire la toate chestiunile legate de combaterea traficului de persoane.
Grupul are, în special, următoarele atribuții:
să prezinte Comisiei contribuții scrise referitoare la problema traficului de persoane, asigurând o abordare coerentă a acestui fenomen;
să sprijine Comisia în evaluarea evoluției politicilor în domeniu la nivel național, european și internațional, precum și în identificarea măsurilor relevante;
să ofere un forum de discuții privind aspectele referitoare la traficul de persoane.
Grupul este alcătuit din 15 membri numiți de către Comisie pentru o perioadă de patru ani, în baza unei cereri de candidaturi. Membrii Grupului dețin expertiză și experiență în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane. Aceștia trebuie să fie cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene (UE), ai unei țări candidate sau potențial candidate la aderarea la UE ori ai unei țări din Spațiul Economic European. Grupul este prezidat de coordonatorul UE pentru combaterea traficului de persoane. La reuniunile Grupului, pot fi invitați să participe experți și observatori. Nici membrii Grupului și nici experții și observatorii nu sunt remunerați pentru serviciile oferite.
În Comunicarea către Parlamentul European și către Consiliul din 18 octombrie 2005 privind combaterea traficului de ființe umane, Comisia a stabilit mijloacele necesare pentru dezvoltarea unei abordări integrate pentru combaterea traficului de ființe umane. Această abordare se bazează pe respectarea drepturilor omului și un răspuns politic coordonat, în special în materie de libertate, securitate și justiție, relații externe, cooperare pentru dezvoltare, afaceri sociale, și ocuparea forței de muncă, egalitatea de șanse între femei și bărbați și nediscriminarea.
Este esențial să ne ameliorăm înțelegerea colectivă a aspectelor implicate în traficul de ființe umane. În special, este important să se înțeleagă cauzele profunde ale acestuia în țările de origine, precum și factorii care facilitează dezvoltarea sa în țările de destinație, precum și legăturile sale cu alte forme de infracționalitate. În vederea îmbunătățirii cunoștințelor de care dispunem despre amploarea și natura fenomenului, deoarece aceasta privește Uniunea Europeană (UE), trebuie să fie elaborate orientări comune, până în toamna anului 2006, privind colectarea datelor, inclusiv indicatori comparabili. Trebuie dezvoltat un model comun de cercetare pentru țările UE în scopul de a intensifica cercetarea în domenii specifice, începând cu traficul de copii.
UE recunoaște că, asigurarea respectării drepturilor omului pentru victimele traficului de ființe umane în fiecare etapă a procesului, este indispensabilă. Țările UE trebuie să înființeze o structură de coordonare guvernamentală competentă pentru a evalua și coordona politicile naționale și pentru a garanta că victimele sunt tratate în mod corespunzător. Țările UE și Comisia trebuie să pună în aplicare politici care să consolideze incriminarea traficului de ființe umane, protecția grupurilor vulnerabile, cum ar fi, în special, femeile și copiii.
Politica UE în acest domeniu trebuie să aibă o abordare care să țină cont de drepturile copilului, pe baza principiilor recunoscute la nivel internațional. În special, politica trebuie să respecte principiile prevăzute în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și să țină seama de programul de acțiune al Consiliului Europei privind copiii și violența (2006-2008).
Ar trebui adoptate strategii diferențiate pe sexe, ca element cheie în combaterea traficului cu femei și tinere fete. Aceasta include punerea în aplicare a principiilor egalității de șanse între femei și bărbați și eliminarea cererii pentru toate formele de exploatare, inclusiv exploatarea sexuală și exploatarea muncii casnice.
Până la sfârșitul anului 2006, va fi întreprinsă o serie de acțiuni de prevenire a traficului de ființe umane. De exemplu, vor fi pregătite materiale pentru campanii europene de sensibilizare a opiniei publice privind pericolele implicate și pentru a atrage atenția cu privire la prevenirea criminalității și justiției penale pentru a descuraja traficanții. O rețea de contacte mass-media va fi creată în domeniul combaterii traficului de ființe umane, pentru sensibilizarea opiniei publice cu privire la succese atât în interiorul, cât și în afara UE.
Traficul de persoane este o infracțiune gravă împotriva persoanelor, care trebuie să fie abordată ca o prioritate în aplicarea legii. Această acțiune trebuie transformată dintr-o „operațiune puțin riscantă și foarte profitabilă pentru criminalitatea organizată” într-o activitate foarte riscantă și puțin profitabilă. UE ar trebui să își intensifice acțiunile pentru a garanta că traficul de ființe umane nu generează niciun avantaj economic și, în cazul în care se obține profit din astfel de activități, să se recurgă la sechestrarea și confiscarea acestuia.
Ar trebui să existe o cooperare mai strânsă cu agențiile responsabile cu controlul condițiilor de muncă și cu anchete financiare legate de forța de muncă clandestină în vederea combaterii traficului de ființe umane în scopul exploatării prin muncă.
În același mod, autoritățile de aplicare a legii trebuie să lucreze mai mult cu Europol, care ar trebui să participe periodic la schimburi de informații, operațiuni comune și echipe comune de anchetă. Eurojust ar trebui, de asemenea, să fie consultat pentru a facilita urmărirea penală a traficanților.
Strategiile de combatere a traficului de persoane ar trebui coordonate cu strategiile pentru combaterea corupției și a sărăciei. Organizațiile patronale, sindicatele și organizațiile societății civile care activează în acest domeniu ar trebui, de asemenea, să coopereze cu autoritățile publice. Statele membre și instituțiile europene trebuie să continue să coopereze cu organizațiile internaționale relevante, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite, OSCE și Consiliul Europei.
Soluții regionale de prevenire a traficului de ființe umane și protejarea victimelor acestuia sunt esențiale. State membre ale UE și Comisia ar trebui să depună eforturi mai mari pentru a p Apropierea legislației de combatere a traficului de ființe umane din țările UE s-a desfășurat rapid în ultimii ani, în special în ceea ce privește legislația penală și asistența acordată victimelor. Cu toate acestea, există mari neconcordanțe între adoptarea și punerea în aplicare a legislației. În plus, Comisia are în vedere revizuirea deciziei-cadru privind combaterea traficului de ființe umane. În acest fel, mecanismele de sprijin pentru victime vor deveni, de asemenea, mai eficiente. De asemenea, aplicarea legii și cooperarea judiciară la nivel internațional a crescut; cu toate acestea, trebuie să se facă mai multe eforturi. Au fost înființate, de asemenea, mecanisme de coordonare guvernamentală, dar sunt necesare eforturi suplimentare privind sistemele de monitorizare.
Organismele relevante ale UE au luat, de asemenea, măsuri pentru a pune în aplicare anumite măsuri de combatere a traficului de ființe umane. Cu toate acestea, în practică persistă deficiențe importante și anumite măsuri trebuie încă puse în aplicare în totalitate.
În continuarea politicii UE de combatere a traficului de persoane, Comisia propune ca, pe termen scurt, eforturile să fie concentrate asupra următoarelor acțiuni esențiale:
– instituirea de raportori naționali, în special, în scopul monitorizării;
– crearea sau îmbunătățirea mecanismelor naționale de identificare și de îndrumare către serviciile de sprijinire a victimelor;
– crearea sau îmbunătățirea sistemelor de protecție a copilului;
– furnizarea de sprijin, inclusiv financiar, în favoarea organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri) active în domeniu;
– organizarea de cursuri de formare pentru părțile interesate;
– îmbunătățirea coordonării anchetelor și urmăririlor penale;
– intensificarea cooperării cu țările terțe partenere ale UE, în domeniul măsurilor de combatere a traficului de ființe umaneromova inițiativele regionale care completează și stimulează cooperarea la nivelul UE.
2.3. Traficul de ființe umane din Moldova în Raportul Departamentului de Stat al SUA
Traficul de ființe umane continuă să rămînă pentru Republica Moldova o problemă la ordinea de zi în pofida unui șir de măsuri de contracarare a acestui fenomen,întreprinse la noi în țară în ultimii ani. De cele mai multe ori victime ale traficului devin femeile și copiii, recrutați în fond în scopul exploatării sexuale în Turcia, în țările Orientului Apropiat (inclusiv Emiratele Arabe Unite și Israel), în țările Europei, precum și în Rusia. Bărbații moldoveni sunt vînduți în statele fostei Uniuni Sovietice în scopul exploatării prim muncă pe șantiere de construcții, în agricultură și la alte lucrări. În Moldova au fost înregistrate, de asemenea, cazuri de trafic cu persoane în scopul prelevării de organe și țesuturi. În majoritatea cazurilor victime ale traficului deveneau persoane separate. În același timp, au fost înregistrate și astfel de cazuri, în care victime ale traficului deveneau chiar familii – mame cu copii.
Este imposibil a estima cu exactitate dimensiunile de răspîndire a fenomenului trafic de ființe umane, în primul rînd, din cauza caracterului ascuns al problemei, precum și pentru că în Moldova lipsește un sistem unic de colectare a informației.
Fiecare participant la contracararea traficului ține evidența cazurilor colectate conform propriului algoritm, ceea ce duce la neconcordanța datelor la nivel național, iar unele cazuri chiar la supraaprecierea cazurilor de trafic de persoane.
În vederea prevenirii și combaterii traficului de ființe umane de către Republica Moldova a fost creat un cadru legislativ care în mare parte acoperă provocările înainte de fenomenul traficului.
Astfel, Codul penal intrat în vigoare la 12 iunie 2003 prevede răspunderea penală pentru traficul de ființe umane în art.165– Traficul de ființe umane; art.206– Traficul de copii; art.207 –Scoaterea ilegală a copiilor din țară; art.220 – Proxenetismul. Pentru traficul de ființe umane și traficul de copii sancțiunea maximă care poate fi aplicată este detențiunea pe viață, pentrus coaterea ilegală a copiilor din țară– 12 ani închisoare, iar pentru celelalte infracțiuni nominalizate, pedeapsa nu poate fi mai mare decît 7 ani închisoare [13, p.353].
Un progres al politicii statului întru contracararea acestui fenomen este adoptarea Legii privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane nr. 241 din 20.10.2005. Legea menționată reglementează raporturile juridice privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane; cadrul de asistență la prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, la protecția și acordarea de ajutor victimelor acestui trafic; colaborarea autorităților administrației publice cu organizațiile neguvernamentale și cu alți reprezentanți ai societății civile în activitatea de prevenire și com și combatere a traficului de ființe umane; cooperarea cu alte state și cu organizații internaționale și regionale competente în domeniu
Guvernul Republicii Moldova nu respectă în totalitate standardele minime privind protecția victimelor traficului de persoane, dar fac eforturi semnificative pentru a alinia acțiunile sale în conformitate cu aceste norme, se arată în Raportul Departamentului de Stat al SUA [8].
În documentul instituției americane se precizează că Republica Moldova este sursa, mai puțin o țară de tranzit și de destinație, pentru femei și fete supuse traficului sexual, pentru bărbați, femei și copii exploatați prin muncă forțată.
Femeile din Republica Moldova sunt victime ale prostituției forțate în Turcia, Rusia, Cipru, Bulgaria, Emiratele Arabe Unite, Kosovo, Israel, Indonezia, Malaiezia, Liban, Italia, Grecia, Ucraina, Republica Cehă și România.
Bărbați, femei și copii din țara noastră sunt exploatați prin muncă forțată în Rusia, Ucraina, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, domeniile principale de activitate fiind construcțiile, agricultura și serviciile. Unii copii din Moldova sunt forțați să cerșească în țările vecine. Experții americani consideră că victimele prostituției forțate pot fi găsite la Chișinău. Majoritatea femeilor sunt din Ucraina și mediul rural al Republicii Moldova. Victimele traficului de ființe umane deseori sunt retraficați după ce se întorc în Moldova, constată autorii Raportului.
Potrivit acestora, victimele din Moldova adesea sunt recrutate de către persoanele fizice în care au încredere. În ultimii ani, au fost raportate cazuri de turism sexual practicat de cetățeni ai Statelor Unite, Marii Britanii, Germaniei, Turciei și, eventual, Italiei și Greciei.
Regiunea separatistă Transnistria din estul Moldovei se află în continuare în afara controlului Guvernului de la Chișinău și rămâne o sursă de victime pentru muncă forțată și prostituție. Guvernul Republicii Moldova nu respectă în totalitate standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane, însă depune eforturi semnificative în acest sens. Totodată, Guvernul moldovean a făcut progrese anul trecut privind protecția victimelor și prevenirea traficului de persoane, constată autorii documentului. Potrivit mai multor ONG-uri, capacitatea Guvernului de a identifica și de a oferi protecție pentru victimele traficului a crescut. Totodată, a crescut și participarea ONG-urilor în procesul de investigație a unor astfel de cazuri. Totuși, cazurile de corupție persistă și sunt pe larg răspândite în poliție și sistemul judiciar. Nici un funcționar nu a fost judecat sau condamnat pentru infracțiunile legate de trafic de ființe umane. Mai mult, eforturile de aplicare a legii au scăzut față de anul precedent, iar crimele legate de muncă forțată au fost rareori investigate și judecate, se mai arată în document.
Recomandări pentru Moldova: Guvernul Republicii Moldova trebuie să demonstreze eforturi riguroase de a investiga și urmari penal persoanele publice bănuite de complicitate în traficul de persoane. Guvernul trebuie să îmbunătățească colectarea și prezentarea datelor privind investigațiile, urmăririle penale, condamnările și sentințele traficanților. În același timp, guvernul trebuie să specifice tipul de penalizări impuse pentru diferite crime, numărul de sentințe re-calificate din trafic de persoane în proxenetism, și numărul de sentințe care au fost stinse prin amnistie. Trebuie alocate fonduri mai mari pentru asistența și protecția victimelor. Guvernul trebuie să ia eforturi pro active în identificarea victimelor traficului de persoane și să adopte măsuri pentru prevenirea muncii forțate și muncii folosind copiii, efectuate de traficanți.
Urmărirea penala
Informațiile cu privire la complicitatea oficialilor moldoveni la traficul de persoane au știrbit din eforturile organelor de drept. Conform Articolelor 165 si 206 din Codul Penal, autoritățile Moldovei interzic orice formă de trafic a persoanelor. Pedepsele prevăd de la șapte ani de închisoare pana la detenție pe viată, ceea ce este suficient de strict și comparabil cu pedepsele prevăzute pentru alte crime grave. Procuratura Generală a adus la cunoștință ca în 2007 autoritățile au pornit 507 cauze penale de trafic de persoane (inclusiv 17 cauze penale privind traficul de copii), ceea ce reprezintă o creștere fata de 466 cauze în 2006. Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane din Moldova (CCTP) a relatat despre 250 de urmăriri penale și despre cel puțin 60 de condamnări de traficanți. Deși sistemul statistic al guvernului încă nu deține statistica completă cu privire la durata condamnărilor în cauze de trafic de persoane, conform rapoartelor CCTP, cel puțin 50 de traficanți au fost condamnați în 2007 la închisoare pe termen de la 7 la 10 ani. Autoritățile nu au pornit urmăriri penale și nici nu au pedepsit penal vreun funcționar guvernamental implicat în trafic de persoane. De asemenea, autoritățile nu au informat comunitatea internațională dacă investigarea unor funcționari guvernamentali concediați în august 2006 a produs suficiente dovezi ca sa permită urmărirea lor penală. În ceea ce privește alegațiile de complicitate a unui fost oficial CCTP sus-pus, guvernul afirma că procurorii au investigat aceste alegații și nu au găsit probe de săvârșire a vreunei crime. Câteva victime au relatat ca atât grăniceri cât și polițiști au fost implicați în traficul de persoane. Autoritățile de drept ale Moldovei au înregistrat opt cazuri de încercare de mituire de către bănuiți în tentativa de a înceta urmărirea lor penală. Procurorii au mai indicat că slaba instrumentare a cauzelor penale și corupția ar fi fost motivul pentru care pedepsele fața de traficanți fie că au fost blânde, fie că au fost suspendate.
Protecția
Guvernul nu acorda finanțare organizațiilor non-profit pentru asistența victimelor, deși a alocat 44,000 dolari SUA în bugetul de stat pentru cheltuielile curente ale centrului de reabilitare a victimelor și a conlucrat cu asociațiile obștești și programele de asistență internațională pentru acordarea de servicii juridice, medicale și psihologice pentru victimele traficului în perioada de raportare.
Ministerul Afacerilor Interne al Moldovei a semnat un memorandum de colaborare cu Organizația Internațională pentru Migrație (IOM) pentru asigurarea repatrierii de către IOM a victimelor traficului de persoane fără ca acestea să fie reținute de către grăniceri, dar lăsate să se deplaseze nestingherit până la Centrul de Reabilitare IOM, unicul centru de asistență exhaustivă pentru victime din tara. Deși mecanismul de identificare proactivă a victimelor lipsește, autoritățile au angajat și salarizat 547 de asistenți sociali și au acordat asistență la 162 de persoane în cadrul unui proiect pilot de referire a victimelor spre servicii de protecție, care se află în faza incipientă și care a început în 2006 în cinci raioane și a fost extins în 2007 în alte șapte. În ianuarie 2007, Ministerul Afacerilor Externe în parteneriat cu IOM a lansat un proiect de dezvoltare a capacitaților personalului secțiilor consulare de la ambasadele Moldovei din afara țării pentru a asista victimele din Moldova și potențialele victime ale traficului de persoane. Legislația moldovenească absolvă victimele de orice urmărire penală pentru faptele ilegale comise în timp ce au fost traficate, cu toate acestea, în realitate unele victime au fost pedepsite pentru asemenea fapte.
Actualmente, Moldova nu acorda statut de reședință temporara cetățenilor străini victime ale traficului de persoane, și nici nu le acorda alternative legale deportării în țări în care victimele se pot confrunta cu condamnări sau dificultăți. Autoritățile afirmă că încurajează victimele să colaboreze la investigarea și urmărirea penală a traficanților, însă nu au fost definitivate măsuri suficiente pentru a asigura securitatea victimelor.
Prevenirea
În martie 2008, guvernul a aprobat Planul National de Acțiuni pentru Combaterea Traficului de Persoane pe anii 2008-2009, anterior ne existând nimic, deoarece precedentul plan a expirat la finele lui 2006. În mai marea parte a perioadei de raportare, comitetul național de prevenire și combatere a traficului de pe lângă guvern a rămas fără conducător. În februarie 2008, guvernul a numit un președinte al comitetului la nivel de Vice Prim-Ministru în conformitate cu legislația moldoveneasca. Pe parcursul anului, CCTP a administrat și o linie fierbinte pentru victimele traficului. Autoritățile au recunoscut atât public cât și în particular că traficul de persoane este o problemă, însă s-a mizat și în continuare pe organizațiile non-guvernamentale și internaționale în desfășurarea de campanii de informare a publicului. CCTP, împreună cu organizațiile non-guvernamentale și internaționale, au elaborat și desfășurat seminare pentru liceeni, cadrele din învățământul școlar și universitar, preoți, autorități locale și demnitari locali din organele de drept. CCTP a acordat interviuri televizate pentru a ține la curent telespectatorii despre operațiunile de combatere și prevenire a traficului de persoane, precum și pentru a le ridica nivelul de conștientizare a consecințelor traficului de persoane. Guvernul moldovean acorda timp de antenă gratis pentru campaniile anti-trafic.
2.4. Date statistice cu privire la traficul de ființe umane în R.Moldova
Începînd cu anul 2003 se înregistrează o creștere considerabilă a numărului de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane înregistrate, situație ce se datorează, în mare parte, intensificării activității de contracarare a organelor de urmărire penală din Republica Moldova, în contextul unor factori propice de ordin intern și extern. Astfel, în anul 2003, au fost depistate 52 de infracțiuni de trafic ilicit de ființe umane, prevăzute în art. 113/2 C. pen. (redacția anului 1961), 115 infracțiuni de trafic de ființe umane, prevăzute în art. 165 C. pen. (redacția anului. 2002) și 11 infracțiuni de trafic de copii, prevăzute în art. 206 Cod penal (redacția anului. 2002) . Înregistrarea a trei tipuri de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane se datorează implementării la 12.06.2003 a actualului Cod penal al Republicii Moldova, fapt care a determinat organele de drept să acționeze în temeiul a două legi penale în decursul unui an. În total, au fost depistate 178 de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane, cu 150 (84 %) mai mult decît în anul precedent. Dintre cauzele penale privind aceste infracțiuni, 90 (50%) au fost trimise în judecată, 9 (5%) au fost transmise procurorului cu propunerea de punere sub învinuire, în 4 (2%) ancheta preliminară a fost suspendată, în privința a 20 (11%) termenul de urmărire penală a fost prelungit, în 13 (7%) urmărirea penală a fost încetată, iar asupra 42 (23%) de dosare au fost adoptate alte decizii.
În anul 2004 au fost înregistrate 240 de infracțiuni de trafic de ființe umane și 38 de trafic de copii, cu 100 (36%) mai mult în comparație cu anul precedent. Din numărul total al cauzelor penale referitoare la infracțiunile date, 150 (54%) au fost trimise în judecată, 13 (5%) au fost transmise procurorului cu propunerea de punere sub învinuire, în privința a 36 (13%) termenul de urmărire penală a fost prelungit, în 26 (9%) urmărirea penală a fost încetată, iar asupra 53 (19%) de dosare au fost adoptate alte decizii.
Pe parcursul anului 2005 au fost relevate 251 de infracțiuni de trafic de ființe umane și 42 de trafic de copii, cu 15 (5%) mai mult în comparație cu anul precedent. Dintre cauzele penale privind aceste infracțiuni, 188 (64%) au fost trimise în judecată, 24 (8%) au fost transmise procurorului cu propunerea de punere sub învinuire, în privința a 33 (11%) termenul de urmărire penală a fost prelungit, în 15 (5%) urmărirea penală a fost încetată, iar asupra 33 (11%) de dosare au fost adoptate alte decizii.
În anul 2006 au fost înregistrate 243 de infracțiuni de trafic de ființe umane și 61 de trafic de copii, cu 11 (4%) mai mult în comparație cu anul precedent. Din numărul total al cauzelor penale referitoare la infracțiunile date, 193 (63%) au fost trimise în judecată, în 25 (8%) urmărirea penală a fost încetată, iar în privința a 86 (29%) de dosare au fost adoptate alte decizii, fie prelungit termenul de urmărire penală.
Pe parcursul anului 2007 au fost înregistrate 251 de infracțiuni de trafic de ființe umane și 47 de trafic de copii, cu 6 (2%) mai puțin în comparație cu anul precedent. Dintre cauzele penale privind aceste infracțiuni, 176 (60%) au fost trimise în judecată, în 25 (8%) urmărirea penală a fost încetată, iar asupra 97 (32%) de dosare au fost adoptate alte decizii, fie prelungit termenul de urmărire penală.
După cum rezultă din datele statistice oficiale puse la dispoziție, în perioada 1999-2007, în Republica Moldova au fost înregistrate oficial 1481 de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane [22].
Este de remarcat faptul că și datele cu privire la nivelul înregistrat al infracțiunilor referitoare la traficul de ființe umane de care dispun organele competente nu sunt exacte, deoarece sistemul și mecanismul actual de evidență a infracțiunilor are mai multe carențe de funcționare. Aceste probleme sunt favorizate de o serie de condiții, cum ar fi procedura de înregistrare a informației inițiale și exactitatea acesteia, criteriile și indicatorii de prelucrare și evidență a informației sau dotarea tehnică a subdiviziunilor de evidență. Totuși, informația respectivă constituie un indicator care denotă tendințele fenomenului în discuție.
Astfel, sub aspect teritorial, situația referitoare la nivelul înregistrat al traficului de ființe umane, în perioada 1999 – 2007, este următoarea (datele sintetizate pentru fiecare municipiu/raion sunt reflectate în Anexa 2):
• de către organele de urmărire penală din municipiul Chișinău au fost înregistrate în total 486 de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane: 2 în anul 1999; 35 – 2000; 45 – 2001; 12 – 2002; 95 – 2003; 69 – 2004; 76 – 2005; 79 – 2006; 73 – 2007;
• de către organele de urmărire penală din municipiul Bălți au fost înregistrate în total 54 de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane: 11 în anul 2001; 6 – 2003; 7 – 2004; 13 – 2005; 9 – 2006; 8 – 2007;
• de către organele de urmărire penală din municipiul Bender (Tighina) au fost înregistrate în total 3 infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane: 2 în anul 2003; 1 – 2004;
• de către organele de urmărire penală din zona de Nord (raioanele Dondușeni, Ocnița, Briceni, Edineț, Rîșcani, Glodeni, Drochia, Sîngerei, Florești, Fălești, Soroca, Rezina, Șoldănești) au fost înregistrate 160 de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane: 2 în anul 2000; 2 – 2001; 2 – 2002; 30 – 2003; 38 – 2004; 29 – 2005; 30 – 2006; 29 – 2007;
• de către organele de urmărire penală din zona de Centru (raioanele Anenii Noi, Hîncești, Ialoveni, Strășeni, Ungheni, Călărași, Nisporeni, Telenești, Orhei, Criuleni, Dubăsari) au fost înregistrate 212 infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane: 2 în anul 1999; 1 – 2000; 2 – 2001; 13 – 2002; 32- 2003; 56 – 2004; 32 – 2005; 37 – 2006; 37 – 2007;
• de către organele de urmărire penală din zona de Sud (raioanele Vulcănești, Cahul, Cantemir, Basarabeasca, Taraclia, Leova, Ștefan Vodă, Căușeni, Cimișlia, Comrat, Ceadîr-Lunga), au fost înregistrate 128 de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane: 1 în anul 2002; 13 – 2003; 30 – 2004; 24 – 2005; 27 – 2006; 33- 2007 [22].
Este de remarcat că, în perioada 2004-2007, Direcția pentru combaterea crimei organizate, Departamentul servicii operative, Centrul pentru combaterea traficului de persoane și Direcția poliției în transport ale Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova (subdiviziuni specializate cu drept de jurisdicție asupra întregului teritoriu al Republicii Moldova) au înregistrat 426 de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane (art. 165, 206 C. pen.), dintre care 67 – în anul 2004, 119 – 2005, 122 – 2006, 118 – 2007, atribuindu-le număr propriu de înregistrare. Acest fapt nu a permis divizarea infracțiunilor date sub aspect teritorial.
Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în perioada 2003-2006, instanțele judiciare naționale de prim nivel au adoptat 226 de sentințe asupra cauzelor penale referitoare la traficul de ființe umane, dintre care 200 – în dosarele privind infracțiunile de trafic de ființe umane (art. 165 C. pen.) și 26 – în dosarele privind infracțiunile de trafic de copii (art. 206 C. pen.). Aceste sentințe au fost pronunțate în privința a 284 de persoane, dintre care 245 au fost recunoscute vinovate și condamnate pentru trafic de ființe umane / trafic de copii, 14 au fost achitate, iar în privința a 25 procesele penale au fost clasate.
Cu regret, în Republica Moldova nu funcționează deocamdată Sistemul informațional integrat automatizat de evidență a infracțiunilor, a cauzelor penale și a persoanelor care au săvîrșit infracțiuni, componentele acestuia urmînd a fi elaborate și implementate în conformitate cu Programul de dezvoltare și automatizare a procesului de schimb informațional între participanții la sistemul sus-nominalizat. Actualmente, funcționează însă diferite sisteme informaționale de evidență a diverselor categorii de informații privind infracțiunile, cum ar fi: Sistemul informațional de evidență a infracțiunilor și a persoanelor care le-au săvîrșit, Sistemul de evidență a hotărîrilor judecătorești în cauzele penale, Sistemul de evidență a persoanelor aflate în instituțiile penitenciare, Sistemul de evidență a persoanelor anunțate în căutare (date în urmărire generală).
Toate aceste sisteme funcționează după criterii și parametri diferiți și sunt gestionate, nu de o singură structură specializată, ci de mai multe organe publice: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și Departamentul Instituții penitenciare. Drept urmare, analiza statistico-criminologică a datelor oficiale privind traficul de ființe umane s-a limitat în studiul de față doar la aspectele ce țin de numărul infracțiunilor înregistrate, localitățile în care au fost săvîrșite, rezultatele urmăririi penale în dosarele referitoare la faptele de traficare a persoanelor, numărul sentințelor pronunțate în cauzele penale din categoria, numărul persoanelor condamnate sau achitate de instanțele judiciare de primul nivel. Astfel, nu a fost posibil a prezenta date cu privire la tipurile de pedepse aplicate condamnaților și deciziile adoptate în aceste dosare de instanțele judiciare ierarhic superioare în ordine de apel și recurs, deoarece sistemul de evidență al hotărîrilor judecătorești, gestionat de Ministerului Justiției, funcționează manual și nu conține asemenea informații.
2.5. Protecția și asistența victimelor traficului de ființe umane
În mod potențial, victimele traficate sunt cele mai valoroase achiziții ale acțiunilor de combatere a traficului din regiunea sud-est europeană.
Unele țări din regiunea balcanică, în comun cu alte țări și regiuni de origine, se confruntă cu o gamă limitată de opțiuni de anchetă proactivă în detectarea și condamnarea traficanților, deoarece faza de exploatare, care este motivul întregii infracțiuni începe de regulă după ce victimele trec frontiera.
Pentru contracararea acestui neajuns, numeroase țări din regiune au început să asigure adăposturi moderne pentru victimele traficate, care sunt furnizate de către sectorul interguvernamental – neguvernamental (O.I.G.-O.N.G.). Aceste adăposturi oferă facilități de primire și îngrijire pentru numeroase victime ale traficului, fiecare dintre acestea având potențialul de a deveni martori importanți împotriva traficanților.
Instituțiile de aplicare a legii trebuie să obțină încrederea victimelor și să creeze condițiile necesare pentru ca victimele să coopereze cu sistemul justiției penale. Mai mult, pentru ca acțiunea să reușească, mecanismele relației de cooperare dintre aplicarea legii și sectorul O.I.G.-O.N.G. trebuie să fie capabile de a satisface responsabilitatea legală și umanitară pe care o vor avea mereu față de victimele aflate sub îngrijirea sa. Uneori, sectorul O.I.G.-O.N.G. nu vor fi de acord să coopereze cu anchetatorii și să recomande același fel de activitate victimelor pe care le-au contactat.
Dacă, încă de la început, victimelor li se dă o explicație detaliată a ceea ce va fi necesar din partea lor în cadrul cooperării, li se permite să primească sfaturi din surse independente și li se acordă timp pentru a lua o astfel de decizie importantă, se vor mări șansele ca acestea să rămână angajate față de acuzare pe durata procedurilor penale.
Considerăm necesar să punem accentul pe victime deoarece drepturile ființelor umane care fac obiectul acestui trafic au fost serios încălcate, aproape de sau chiar incluzând crima. Se cuvine ca discutând acest subiect să se pună mai întâi accentul pe “cele mai bune practici”. De reținut este faptul că traficul în vederea exploatării sexuale rămâne forma predominantă a infracțiunilor din regiune și cauzează cele mai mari daune victimelor sale.
Subliniem faptul că oriunde este folosit cuvântul „victimă”, acesta semnifică victimele copii ale traficului, precum și victimele adulte, iar polițiștii trebuie să acorde mereu o atenție specială victimelor copii. În conformitate cu prevederile art.3 din Protocolul Națiunilor Unite pentru prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului cu persoane, în special cu femei și copii, cuvântul „copil” înseamnă orice individ cu vârsta sub optsprezece ani.
La nivelul convențiilor internaționale, problemele legate de vulnerabilitatea și nevoile speciale ale victimelor copii sunt clarificate: Art.6(4) din Protocolul Națiunilor Unite pentru prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului cu persoane, în special cu femei și copii specifică:
Pentru aplicarea prevederilor acestui articol, fiecare Stat parte va lua în considerare vârsta, sexul și nevoile specifice ale victimelor traficului cu persoane, în special nevoile copiilor, incluzând cazarea potrivită, educația și cultura.
Art.8 din Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului. Acest articol tratează în special nevoile copiilor și datoria statelor de a răspunde necesităților specifice ale acestora în calitate de martori, dreptului lor de a fi informați despre procesul penal, dreptului lor de a-și exprima opiniile, nevoile și îngrijorările, precum și necesității de a acorda ajutorul potrivit. Articolul mai prevede nevoia de a proteja identitatea copilului în cadrul procedurilor penale, de a oferi siguranță pentru copii și familiile lor, de a se asigura că nu este nici o întârziere neavenită în procesarea cazurilor cu martori copii. Se arată în continuare că incertitudinea asupra vârstei adevărate a victimei nu va împiedica începerea procedurilor penale, inclusiv a investigațiilor pentru stabilirea vârstei copilului.
În final, Convenția prevede în mod neechivoc faptul că în cadrul tratamentului aplicat de sistemul justiției penale victimelor copii, bunele interese ale copilului vor fi mai întâi luate în considerație. Statele părți ar trebui să ia măsuri și pentru asigurarea de asistență potrivită, în special de asistență legală și psihologică, pentru persoanele care lucrează cu victimele copii.
Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului – Principiile recomandate și liniile directoare privind drepturile omului și traficul. Principiul 10 prevede: Copiii care sunt victime ale traficului vor fi identificați ca atare. Bunele lor interese vor fi considerate tot timpul drept extrem de importante. Victimele copii ale traficului vor beneficia de asistența și protecția potrivită, iar vulnerabilitățile, drepturile și nevoile lor speciale vor fi pe deplin analizate.
Linia directoare nr.8 se adresează în particular subiectului victimei copil a traficului și stabilește responsabilitățile ce revin statelor în zece paragrafe diferite.
Majoritatea victimelor traficului cu ființe umane care sunt identificate în regiunea sud-est europeană sunt diagnosticate ca suferind de așa numitul șoc post-traumatic, sau mult mai simplu trauma. Această situație afectează, în mod ireversibil, sănătatea psihică și calitatea vieții victimelor. Este foarte important ca anchetatorii să înțeleagă acești factori și mult mai important, să înțeleagă implicațiile acțiunilor lor în două situații critice:
Identificarea inițială a victimelor traficului
Tratamentul acordat victimelor traumatizate, în calitate de martori în procesele penale.
Recuperarea victimelor traumatizate este un proces complex care necesită timp și asistență specializată, pentru ca victimele să reziste acestei experiențe. Neputința de a asigura aceste necesități poate avea rezultate traumatizante severe și permanente.
Pe scurt, putem identifica patru faze pe care victima le traversează în încercarea de a rezista traumei:
Ostilitate față de cei care o asistă, în special funcționarii cu competențe de aplicare a legii.
Lipsa orientării.
Refacere și reamintire.
Reintegrare socială.
Limitele și orizontul de timp pentru aceste patru categorii nu sunt foarte clar trasate iar victima poate oscila între ele în timpul procesului de refacere. Gama de simptome care pot fi evidențiate de către victimele traumatizate are implicații serioase pentru capacitatea funcționarilor de a identifica cu acuratețe victimele traficului și de a administra de manieră profesională și umană problemele acestora, în special în cazul în care victimele sunt de acord să devină martori.
Anchetatorii ar trebui să conștientizeze impactul șocului asupra victimelor traumatizate și să recunoască că simptome cum ar fi absența cooperării sau chiar ostilitatea, imposibilitatea de a-și aminti evenimentele în detaliu, erorile, fabricarea unor evenimente specifice, pot apărea ca o consecință a șocului și nu reprezintă o decizie deliberată de a nu coopera.
De asemenea, este deosebit de important să se evite orice re-victimizare a victimei, prin incriminarea acțiunilor sale, adresându-se sau tratând-o într-o manieră acuzatoare sau punând prea multă presiune asupra sa cu privire la modul în care s-au desfășurat evenimentele. Mai mult decât atât, un anchetator care, din dorința sinceră de a stabili derularea evenimentelor, pune prea multă presiune asupra victimelor traumatizate în dorința ca acestea să-și amintească în detaliu evenimentele riscă să re-traumatizeze victima și să fie contraproductiv în timpul anchetei.
Este important pentru starea psihică a victimei traumatizate ca anchetatorii să încerce să ofere siguranță psihică imediată victimei, să fie alături de aceasta și să-i ofere asistență de specialitate cât de curând posibil. Se poate ca după ce victima traumatizată a primit asistență de specialitate și un anumit grad de autonomie, aceasta va putea să ia decizii perfect documentate cu privire la situația ei și să ofere informații cu privire la ce i s-a întâmplat.
De aceea, metoda optimă din punct de vedere profesional și uman, pentru abordarea victimelor traumatizate necesită o abordare în două faze: Prima fază- stabilizarea situației victimei, oferindu-i acesteia securitate și asistență de specialitate. Următoarea fază- începerea anchetei după ce victima a fost stabilizată. Anchetatorii ar trebui să accepte această metodă, nu doar pentru că este corectă ci pentru că este în interesul lor, având în vedere faptul că victimele vor fi niște martori mai cooperanți dacă li se oferă timp și asistență pentru a conștientiza experiențele prin care au trecut.
Totuși, problema acestei abordări ține de timpul alocat, mai ales în ceea ce privește identificarea victimelor traficate. Sistemele din multe țări pot să nu permită victimelor care nu doresc să coopereze, dar care sunt suspectate de a fi victime ale traficului, să primească asistență și timp să se recupereze. În același timp, în cazurile în care victimele sunt identificate sau doresc să coopereze, presiunile asupra acestora sunt atât de mari încât nu se va ține cont de nevoia victimei de a primi timp și asistența suficientă.
Pentru o luptă eficientă împotriva traficului de persoane autoritățile și instituțiile publice prevăzute în prezentul capitol, organizațiile neguvernamentale și alți reprezentanți ai societății civile vor desfășura, separat sau, după caz, în cooperare, o activitate susținută de prevenire a traficului de persoane, în special de femei și copii.
PREJUDICIUL MATERIAL ȘI MORAL
3.1. Noțiunea și clasificarea prejudiciului
Prejudiciul, reprezintă elementul, (condiția) răspunderii civile, constând în consecințele negative patrimoniale și morale suferite de către o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de către o altă persoană, ori a acțiunii unui animal sau lucru aflat sub paza juridică a altei persoane. Constituie prejudiciu distrugerea sau degradarea unui bun, vătămarea integrității corporale sau sănătății unei persoane. De existența unui prejudiciu este condiționată nașterea obligației de despăgubire. Atingerea adusă dreptului sau interesului legitim al unei persoane determină nașterea dreptului la reparație numai în măsura în care produce un prejudiciu În cazul în care prejudiciul încercat de o persoana a fost acoperit de un terț în mod benevol sau în executarea unei obligații, victima își păstrează dreptul la reparație împotriva autorului faptei păgubitoare, numai daca ajutorul dat de terț acesteia are caracterul unei liberalități care nu-l îndreptățește pe autorul ei să se întoarcă împotriva făptuitorului. De aceea, victima poate cumula despăgubirea datorată de cel responsabil și cu suma datorata de asigurator în ipoteza asigurării de viată sau contra accidentelor, aceste feluri de asigurare, constituind, prin specificul lor forme de economisire, și nu modalități de reparațiune. Prejudiciul trebuie să fie cert, personal, direct și să rezulte din atingerea adusă unui drept sau unui interes legitim [17, p.321].
Etimologic, termenul de "prejudiciu" vine din latinescul "praejudicium".
Acesta este socotit a avea doua înțelesuri. Astfel, are sensul de despăgubire, iar pe linia tradițională, derivând din acel "damnum injuria datum" din dreptul roman desemnează prejudiciul sau paguba.
Din punct de vedere etimologic și literal, prejudiciul înseamnă paguba sau dauna, pe când despăgubirea semnifică valoarea de acoperire, de înlocuire a pagubei. Așadar, sensul corect care trebuie utilizat în domeniul răspunderii civile delictuale este cel de paguba, de daună și nu de despăgubire [14, p.33].
Oricât de condamnabilă ar fi o faptă ilicită și oricât de gravă ar fi culpa autorului, răspunderea civila delictuală nu poate interveni decât dacă, prin fapta ilicită și culpabilă, s-a cauzat un prejudiciu cuiva. Mai mult decât atât, răspunderea civilă delictuală se reduce la repararea pagubelor cauzate. Deci prejudiciul este nu numai condiția răspunderii, dar și măsura ei, în sensul că autorul răspunde numai în limita prejudiciului cauzat.
Prejudiciul este definit uneori ca "orice vătămare adusa unui bun ocrotit de drept" sau ca orice "atingere adusa unei persoane" .Întrucât "vătămarea", "atingerea" sunt fapte al căror rezultat este prejudiciul, consideram că este mai potrivită definiția după care prejudiciul este rezultatul atingerii aduse drepturilor ocrotite de lege.
Clasificarea prejudiciilor este diferită, fiecare autor urmărind criterii diferite.
a) Prejudicii patrimoniale – prejudicii nepatrimoniale.
Clasificarea prejudiciilor în prejudicii patrimoniale cele care se concretizează în pierderi, știrbiri, afectări ale patrimoniului și prejudicii morale, cele care afectează persoana în atributele personalității, este cea mai importantă.
Criteriul distincției îl reprezintă după unii autori, "natura intrinsecă" a prejudiciilor, iar potrivit altei opinii, conținutul lor.
Deși diviziunea este clasică, criteriul propus nu este în afara oricărei critici. Sintagma "prejudicii nepatrimoniale" sau "extrapatrimoniale", nu oferă determinarea suficientă prejudiciilor morale, pe care de fapt le vizează clasificarea despre care vorbim.
Potrivit unei exigente logice elementare, orice definiție trebuie definita afirmativ, prin ceea ce este și nu prin ceea ce nu este. După acest criteriu, toate prejudiciile care nu sunt patrimoniale sunt nepatrimoniale, ceea ce, pentru o definiție, este inacceptabil. Or, prejudiciile morale, așa cum vom vedea în cele ce urmează, reprezintă o categorie distinctă, cu o configurație proprie, ceea ce împiedică tratarea lor de o manieră per a contrario, în raport de o altă categorie. De aceea, trebuie găsit un criteriu funcțional care să epuizeze sfera noțiunii de definit [9, p.45].
Pe de altă parte, faptul că prejudiciile zise patrimoniale sunt afectări ale patrimoniului nu le oferă acestora o natură patrimonială propriu-zisă. Patrimoniul este o universalitate de drepturi și obligații, ceea ce nu se poate spune despre prejudiciile "patrimoniale".
Criteriul fungibilității este preferabil în raport de care prejudiciile pot fi împărțite în prejudicii economice și prejudicii morale: cele economice pot fi înlocuite printr-o valoare de schimb, de regula banii, în timp ce prejudiciile morale sunt nefungibile, ele neputând fi comparate, convertite, reduse la expresia valorii de schimb. Din faptul că prejudiciile morale nu sunt fungibile (comparabile) nu rezultă că ele ar trebui ignorate de drept, cum pare să rezulte dintr-o opinie exprimată în literatura juridică potrivit căreia "mult mai realist ar fi dacă s-ar avea în vedere drept criteriu distinctiv, doar situații în care prejudiciul trebuie reparat și situații în care prejudiciul nu este reparabil. În felul acesta ar trebui distins – sub raportul obligației de a repara – între prejudiciul care trebuie reparat și prejudiciul fără semnificație economică, care nu trebuie reparat" [9,p.47].
În considerarea celor spuse anterior, orice prejudiciu, cu condiția de a fi injust, impune un remediu care poate fi o reparație în cazul prejudiciilor economice, tocmai pentru că ele sunt fungibile, sau un alt remediu adecvat situației injuste a victimei, în cazul prejudiciilor morale. A spune că există prejudicii care nu au a fi reparate pentru ca nu sunt susceptibile de exprimare bănească, înseamnă a accepta, ab initio, o inechitate, clamând neputința dreptului .
Una dintre principalele diviziuni care pot fi operate asupra noțiunii de prejudiciu ca element al răspunderii civile delictuale constă în împărțirea acesteia pe baza naturii sale intrinseci în prejudiciu patrimonial și prejudiciu nepatrimonial( denumit în mod curent și dauna morală).
Distincția dintre dauna materială și dauna morală corespunde marii diviziuni a dreptului în dreptul patrimonial și dreptul nepatrimonial. În jurisprudență și în doctrina juridică românească s-a impus, încă de la punerea în aplicare a codului, interpretarea că acest text legal se referă la orice prejudiciu, adică atât la prejudiciul patrimonial, cât și la cel nepatrimonial.
Prejudiciu material, consecința negativă, susceptibila de evaluare bănească, care decurge din lezarea unui drept sau interes legitim patrimonial. De regula prejudiciul material implică un contact material (ca de ex. distrugerea sau degradarea unui bun, uciderea sau rânirea unui animal), dar aceasta nu este o condiție obligatorie; uneori el se concretizează în pierderea totala sau parțială a unui drept patrimonial (de ex. dreptul la întreținere a unui minor a cărui părinte întreținător și-a pierdut viața ca urmare a unei fapte ilicite). Prejudiciul material are sau poate avea două elemente componente:
a) pierderea efectiv suferita;
b) beneficiul nerealizat raportat la câștigul pe care victima (persoana fizică sau persoana juridică) îl putea realiza prin exploatarea normală a bunului distrus sau degradat, ori prin munca prestată de victimă (persoana fizică) [17, p.357 ].
Dauna materială este atingerea adusă dreptului patrimonial și dauna morală este atingerea adusă dreptului nepatrimonial. Prejudiciile materiale sunt cele care rezultă din atingerea unui interes patrimonial. Ele se pot prețui în bani. De aceea asemenea prejudicii se mai numesc și patrimoniale sau pecuniare. Astfel de prejudicii sunt, spre pildă, distrugerea sau stricarea unui lucru, omorârea ori rănirea unui animal. Dar nu numai atât; constituie de asemenea, un prejudiciu material și pierderea, în tot sau în parte, a unui drept patrimonial cum ar fi, spre pildă, dreptul la întreținere. Prejudiciul material nu trebuie să fie ca în dreptul roman, corpori datum. El nu implica un contact material. [16]
Pierderea patrimonială suferită constă dintr-o diminuare a valorilor active din patrimoniu, iar beneficiul nerealizat constă din lipsirea activului patrimonial de o sporire care ar fi intervenit daca nu s-ar fi săvârșit fapta ilicită.
Este pierdere efectivă sau reală distrugerea ori stricarea unui lucru care formează obiectul unui drept, sau care se afla numai în posesia celui păgubit.
Prejudiciul material se poate înfățișa și sub forma beneficiului sau câștigului nerealizat. De asemenea, prejudiciul patrimonial al persoanelor fizice se poate înfățișa ca un câștig nerealizat, în cazul pierderii totale sau parțiale a veniturilor din muncă.
Dauna morală a fost denumită pe rând în doctrina dreptului "orice atingere adusa uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane sau "prejudiciul care rezultă dintr-o atingere adusa intereselor personale și care se manifestă prin suferința fizică sau morale pe care le resimte victima" [17, p.358].
Prejudiciile morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui interes personal nepatrimonial. Ele nu sunt susceptibile de evaluare bănească. Astfel sunt: moartea, atingerile aduse integrității fizice, sănătății sau altor atribute ale personalității, cum ar fi , spre pilda, onoarea și reputația. Asemenea prejudicii nu exclud, în mod necesar, cauzarea lor prin contact corporal. De pildă, durerea suferită de pe urma unei râniri sau loviri este un prejudiciu moral.
b) Prejudicii cauzate direct persoanei umane și prejudicii cauzate direct bunurilor sale: atingere adusă ființei umane sau distrugerii, degradării unui bun.
c) Prejudicii previzibile și prejudicii imprevizibile.
Prejudiciile previzibile sunt acelea care puteau fi prevăzute în momentul săvârșirii faptei ilicite, toate celelalte fiind imprevizibile.
d) Prejudicii instantanee (moartea unui animal) și prejudicii succesive care se produc continuu sau într-o perioadă îndelungată cum este o boală cronică sau o infirmitate
e) Prejudicii cauzate personalității fizice: boli, leziuni, infirmități și prejudicii provocate personalității afective constând în suferințe psihice cauzate, spre exemplu decesul unei persoane/rude apropiate, ruperea logodnei, moartea unui animal.
În cele ce urmează vom face o analiză detaliată a celei mai importante clasificări a prejudiciului, respectiv prejudiciul prejudiciul moral și patimonial.
Noul Cod civil prevede posibilitatea repararării prejudiciului constând vătămarea unui interes. Astfel autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat și când acesta este urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, dacă interesul este legitim, serios și, prin felul în care se manifestă, creează aparența unui drept subiectiv.
3.2. Prejudiciul material
Prejudiciul material Una dintre principalele diviziuni care pot fi operate asupra noțiunii de prejudiciu ca element al răspunderii civile delictuale constă în împărțirea acesteia pe baza naturii sale intrinseci în prejudiciu patrimonial și prejudiciu nepatrimonial (denumit în mod curent și daună morală).
Distincția dintre dauna materială și dăuna morală corespunde marii diviziuni a dreptului în dreptul patrimonial și dreptul nepatrimonial.
În jurisprudență și în doctrină juridică s-a impus, încă de la punerea în aplicare a codului, interpretarea că acest text legal se referă la orice prejudiciu, adică atât la prejudiciul patrimonial, cât și la cel nepatrimonial.
Dăuna materială este atingerea adusă dreptului patrimonial și dăuna morală este atingerea adusă dreptului nepatrimonial. Prejudiciile materiale sunt cele care rezultă din atingerea unui interes patrimonial. Ele se pot prețui în bani. De aceea asemenea prejudicii se mai numesc și patrimoniale sau pecuniare. Astfel de prejudicii sunt, spre pildă, distrugerea sau stricarea unui lucru, omorârea ori rănirea unui animal. Dar nu numai atât: constituie de asemenea, un prejudiciu material și pierderea, în tot sau în parte, a unui drept patrimonial cum ar fi, spre pildă, dreptul la întreținere.
Prejudiciul material nu trebuie să fie ca în dreptul roman corpori datum. El nu implică un contact material.
Întotdeauna despăgubirea care se acordă în cazul răspunderii civile delictuale este patrimonială, fie că este vorba despre repararea în natură a pagubei, fie că este vorba despre repararea prin echivalent bănesc.
Când prejudiciul este evaluabil în bani, el este patrimonial: deteriorarea unui bun, prejudiciul suferit de o persoană prin pierderea parțială sau totală a capacității de a muncii.
În situația în care prejudiciul nu este evaluabil în bani, acesta este unul nepatrimonial: atingerea adusă onoarei și demnității unei persoane, suferințele de ordin fizic provocate de un accident.
Ca regulă încălcarea unui drept patrimonial are drept rezultat un prejudiciu patrimonial, dar este posibil ca această încălcare să se concretizeze și într-un prejudiciu moral, cum este cazul în care este distrus un bun care reprezintă o amintire de familie.
Art. 14 C. Civ stabilește :
(1) Persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel.
(2) Se consideră prejudiciu cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum și beneficiul neobținut prin încălcarea dreptului (venitul ratat).
(3) Dacă cel care a lezat o persoană într-un drept al ei obține ca urmare venituri, persoana lezată este în drept să ceară, pe lîngă reparația prejudiciilor, partea din venit rămasă după reparație [2].
Deci, prejudiciul material cuprinde două elemente: pierderea suferită – damnum emergens și beneficiul nerealizat – lucrum cessans. Chiar dacă acest text este prevăzut în materie contractuală, prin generalitatea sa acoperă întreaga răspundere civilă, inclusiv cea delictuală.
Pierderea suferită poate fi fizică, dar sunt situații în care acest lucru nu este necesar. Este situația aceluia care dobândește un bun de la neproprietar a non domino, care trebuie să știe că tratează cu o persoană care nu are dreptul de dispoziție asupra acelui bun.
Prejudiciul material se poate întâlni și sub forma beneficiului nerealizat. Este de exemplu situația persoanelor care au suferit vătămări corporale și au pierut în tot sau în parte capacitatea de a munci și pe cale de consecință veniturile realizate din muncă.
Unul dintre principiile răspunderii civile delictuale este principiul reparării integrale a prejudiciului.
Acest principiu a fost consacrat de doctrină și jurisprudență și în acest moment este prevăzut legal în art. 1398 (1) Cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, și prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune. (2) Prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără vinovăție se repară numai în cazurile expres prevăzute de lege [2].
Principiul reparării integrale a prejudiciului material, economic sau patrimonial constă în înlăturarea consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit, în scopul repunerii victimei în situația anterioară (restitutio in integrum).
Scopul reparației în natură sau a despăgubirii prin echivalent constă în restabilirea situației anterioare, scop ce poate fi realizat doar printr-o reparație integrală a prejudiciului material suferit de persoana păgubită.
Principiul reparării integrale a prejudiciului se aplică, deopotrivă, atât în cazul reparației în natură, cât și în cazul despăgubirii prin echivalent. Aplicarea acestui principiu duce la concluzia că dacă paguba trebuie să fie reparată în întregime.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, sau pentru modificarea ulterioară a acestui cuantum, nu este luată în considerare nici starea materială a victimei și nici a făptuitorului.
Întinderea reparației trebuie să fie în deplină concordanță cu întinderea prejudiciului. Autorul faptei ilicite și prejudiciabile este obligat să repare atăt prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul sau câștigul nerealizat, de care victima a fost împiedicată să-l obțină (lucrum cessans).
În situația unui accident rutier soldat cu avarii auto, autorul accidentului este obligat pe lângă contravaloarea reparațiilor și la echivalentul veniturilor nete de care persoana prejudiciată nu mai beneficiază datorită imposibilității utilizării normale a autovehiculului, pe toată perioada până când acesta este reparat.
În situația reparării prejudiciului nepatrimonial (daune morale), fără conținut economic, nu se pune problema reparării integrale a prejudiciului moral, sau o repunere in situația anterioară a victimei, care adesea nu este posibilă, ci repararea acestui prejudiciu are un caracter compensator care să creeze anumite satisfacții pentru o pierdere adesea ireparabilă. Acestui tip de prejudiciu îi corespunde principiul echitații, al proporționalității și justului echilibru între prejudiciul moral real și efectiv suferit de victimă și compensarea bănească a acestuia.
Excepție de la repararea integrală o reprezintă cumulul de culpe între victimă și autorul accidentului. Astfel, victima va fi despăgubită procentual din valoarea prejudiciului suferit funcție de gradul culpei autorului accidentului.
In concluzie, stabilirea despăgubirii, sau dezdăunării nu este determinată de gravitatea faptei, de forma și gradul culpei, situația materială a victimei și a autorului faptei cauzatoare de prejudicii, ci doar de costurile înlăturării consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit, în scopul repunerii victimei în situația anterioară.
3.3. Componentele prejudiciului moral
Capătul de cerere privind repararea prejudiciului moral prin plata unei despăgubiri este unul tot mai frecvent înaintat de reclamanți în procesul civil și de către părțile vătămate în procesul penal, iar sumele pe care ei le cer cresc. Dacă la punerea în aplicare a noului Cod civil în anul 2003 instanțele erau convinse că de prejudiciu moral pot suferi doar persoanele fizice, de câțiva ani deja și persoanele juridice solicită și primesc despăgubiri pentru prejudiciul lor moral în temeiul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, inclusiv a practicii Curți Europene a Drepturilor Omului, precum și a legilor speciale.
Repararea prejudiciului moral ridică numeroase dificultăți care reies din dorința de a evita riscul pretențiilor imaginare sau frauduloase. Unul din rolul instanței este de a respinge și de a descuraja acțiunile judiciare pur speculative, bazate pe un soi de șantaj al pretinsei victime cu cheltuielile judiciare și incertitudinea procesului;un probatoriu lipsit de reguli stricte și subiectivismul inerent evaluării mărimii despăgubirilor; sarcina de a oferi satisfacție echitabilă reclamantului, dar fără a sărăci în mod nejustificat pârâtul; necesitatea respectării principiului tratamentului egal, care cheamă la evitarea variațiilor nejustificate în suma despăgubirilor atunci când gravitatea faptei este aceeași în mai multe cauze similare (principiul justiției orizontale), dar și diferențierea mărimii despăgubirii dintre mai multe cauze potrivit gravității și duratei faptei (principiul justiției verticale) [17, p.124].
Participanții la proces și judecătorul trebuie să fie absolut conștienți că este mai ușor de a repara prejudiciul cauzat proprietății (suma fiind calculată prin referință la costul reparării ori cumpărării unui substitut) decât de a fixa o sumă pentru vătămarea sănătății, defăimare, încălcarea vieții private ori concediere ilegală.
Nu este scopul prezentei lucrări de a examina avantajele și dezavantajele reparării prejudiciului moral prin plata unei echivalent bănesc, a despăgubirilor. Codul civil a tranșat clar această chestiune în art. 616 și 1422 stabilind regula că pentru un prejudiciu nepatrimonial se pot cere despăgubiri în bani în cazurile prevăzute de lege [2].
Sistemul Codului civil se bazează pe principiul general al repunerii victimei în situația în care era înainte de săvârșirea faptei (repararea în natură a prejudiciului). Astfel, de principiu, despăgubirile au ca scop restabilirea status quo ante. Spre deosebire de prejudiciul patrimonial, este de natura prejudiciului nepatrimonial că repunerea în situația anterioară nu poate fi realizată cu adevărat. Într-adevăr, banii se acordă fiindcă vor îndeplini o funcție utilă de a acoperi, în unicul mod posibil, ceea ce s-a făcut, acceptând, evident, că ceea ce s-a pierdut nu poate fi înlocuit nicicum. Astfel, are loc nu o înlăturare a prejudiciului nepatrimonial ca atare, ci o compensare a sa, prin echivalent bănesc. Chiar dacă banii se plătesc pentru lezarea unor valori nepatrimoniale (viața, sănătatea, libertatea, onoarea, demnitatea, viața privată etc.), nu există aici nicio contradicție. Din contra, protecția juridică a acestor valori ar fi ineficientă și iluzorie fără a se recunoaște o acțiune în despăgubire atașată dreptului nepatrimonial încălcat. Banii procură atenție umană suplimentară. Codul civil a adoptat concepția germană de a ignora dacă natura răspunderii este una contractuală sau delictuală
Art. 1422 din Codul civil definește prejudiciul moral prin conceptul de suferințe, care pot
fi:
fizice – durere a corpului ori a unui organ, pe plan medical manifestate adesea printr-o boală ori altă condiție medicală adversă;
și psihice -retrăiri emotiv-volitive ale omului manifestate prin sentimente de umilire, iritație, apăsare, ură, rușine, disperare, disconfort etc [2].
Critica acestei abordări a Codului civil este că, în doctrina contemporană, prejudiciul nepatrimonial, depășește suferințele. Or, simpla pierdere a unui organ ori limitarea funcției sale, chiar dacă s-a produs fără durere și ulterior nu este însoțită de durere, tot trebuie despăgubită. Iar în ajutor ne vine art. 616 al Codului civil.
În acest sens, în dreptul german, italian, englez etc. prejudiciul nepatrimonial tradițional
se clasifică în prejudiciu biologic și prejudiciul sferei morale. Prejudiciul biologic semnifică vătămarea sănătății persoanei privita prin ea însăși, ca un interes legitim protejat de lege și care, dacă este afectată, merită despăgubire în bani. Așadar, despăgubirea pentru prejudiciul biologic nu reflectă un preț al suferințelor persoanei în legătură cu, de exemplu, pierderea unui picior, ci reflectă "prețul" piciorului în sine. Chiar dacă piciorul este de neprețuit și majoritatea nu ar accepta pierderea lui pentru niciun preț din lume, aceasta nu înseamnă că el este lipsit de valoare și trebuie evaluat la zero lei.
După cum vom arăta, prejudiciul biologic în multe state europene se calculează prin sine conform tabelelor de tarife, care diferă de la instanță la instanță, și care se bazează pe practica anterioară a acelor instanțe, gradul de invaliditate și vârsta victimei.
Suferințele pure, fără a afecta corpul uman, nu constituie prejudiciu biologic, ci prejudiciul sferei morale. Ele reflectă suferințele legate de vătămările corporale (dar nu vătămarea în sine), legate de privarea de libertate, defăimare, încălcarea vieții private, abuzul de numele persoanei, preluarea imaginii persoanei și altele. Se recunoaște că ele nu sunt calculabile obiectiv, ci se estimează luând în cont circumstanțele cauzei, pe baza principiilor echității. În Italia s-a constatat că suma totală plătită sub acest capăt de cerere în practică ajunge la 50% din suma acordată cu titlu de prejudiciu biologic. Evaluarea discreționară inerentă metodei echității nu se poate transforma însă într-o cuantificare arbitrară. Astfel, instanțele din aceste state europene sunt chemate să justifice, cu argumente logice, modul în care au ajuns la suma respectivă a despăgubirii, întrucât nu se permite să îmbogățim victima pe cheltuiala făptuitorului.
În fine, victima unei suferințe nelegate de vătămarea corporală (defăimare, invazia vieții private, concedierea ilegală a salariatului, consumatorul drepturile căruia se încalcă) nu are suferințe fizice, ci doar suferințe psihice. Putem însă accepta evoluția în care, în rezultatul acestor suferințe psihice, victima a dezvoltat o boală sau o altă condiție medicală, și în acest caz ea poate invoca un nou capăt de cerere privind vătămarea sănătății, cu condiția demonstrării legăturii cauzale.
În același sens doctrina rusă constată că noțiunea de "prejudiciu moral" nu coincide după conținutul său cu conceptul de "prejudiciu corporal" [11, p.74].
Prejudiciul corporal ori vătămarea corporală constituie o daună fizică și, în același timp, nepatrimonială. El reprezintă orice schimbări negative în organismul persoanei, care contravin funcționării sale biologice armonioase, normale, sau, din punct de vedere medical, de desfășurare normală a proceselor în organismul uman. Aceste modificări, la rândul lor, duc sau pot duce la schimbări negative în starea psihică sau ale patrimoniului persoanei. Schimbările negative în sfera psihică a persoanei se pot manifesta prin suferințe fizice și psihice (prejudiciu moral), iar schimbările negative în patrimoniul persoanei -cheltuielile ocazionate cu corectarea sau compensarea funcțională a deficiențelor din organismul victimei și pierderea venitului (prejudiciul patrimonial)
Potrivit Rezoluției Consiliului Europei nr. (75) 7 relativă la repararea prejudiciului în caz de leziuni corporale și de deces victima trebuie despăgubită pentru prejudiciul estetic, durerile fizice și suferințele psihice. Acestea din urmă includ în ceea ce ține de victimă diferite dereglări și neplăceri cum ar fi bolile, insomniile, sentimentul de inferioritate, diminuarea plăcerilor vieții cauzate de imposibilitatea de a se încadra în anumite activități de agrement.
Astfel, o componentă tot mai des invocată a prejudiciului moral este prejudiciul de agrement, privită ca o modificare esențială a capacității de a se bucura de viață, fiind diferită de capacitatea de muncă și de suferințele legate direct de vătămare. Pentru a demonstra prejudiciul de agrement este suficient de a demonstra modul de viață anterior al victimei și modul în care vătămarea l-a afectat.
Este important să se constate ce anume s-a pierdut. Toate circumstanțele individuale ale persoanei vătămate trebuie luate în cont. Printre ele includem vârsta, stilul de viață, speranțele și așteptările, precum și dezabilitățile pe care le avea înainte de accident. Astfel, o persoană atletică, în formă, activă care, ca urmare a vătămării nu poate participa întru-un sport sau ieșiri la natură sau care nu se mai poate juca cu copiii săi în modul în care o făcea anterior, a pierdut mai mult decât un vârstnic de 70 de ani care duce un mod sedentar de viață.
Alte lipsuri care se includ în acest capăt de cerere sunt: lipsirea de unul din cele cinci simțuri; tulburarea vieții sexuale; diminuarea șanselor de a se căsători (independent de prejudiciul patrimonial rezultat din ruperea unei căsătorii planificate); o vacanță eșuată; incapacitatea de a se juca cu copiii etc.
În Statele Unite ale Americii, care are un sistem de drept care este renumit pentru sumele mari acordate și cazurile anecdotice răsunătoare, salariații concediați ilegal invocă deseori prejudiciul moral sub forma problemelor generate de stres: lipsa somnului, activitate fizică scăzută, libido scăzut, creșterea greutății, comportament sfidător cu colegii de birou, efecte secundare ale medicamentelor antidepresive, abuz fizic și verbal al soției și copilului, lipsa oportunităților educaționale pentru copil, pierderea bucuriei vieții, prejudiciu reputației la locul de muncă și reputației în comunitate și viața personală [25, p. 274].
Faptul că persoana se află în stare de inconștiență (de exemplu, se află în comă) nu elimină faptul lipsirii de experiențele ordinare ale vieții și bucuria vieții, care constituie rezultatul inevitabil al unor vătămări corporale. Distincția între despăgubirile pentru durere și suferință și despăgubirile pentru pierderea de agrement constă în aceea că primele depind de trăirile personale ale victimei, de capacitatea ei de a suferi. Însă cele din urmă se acordă pentru faptul lipsei –o lipsă substanțială, indiferent că reclamantul o cunoaște sau nu. Ca și în cazul prejudiciului biologic, avantajul prejudiciului de agrement, este că el este mai obiectiv decât simplele retrăiri, și este susceptibil de probațiune
În funcție de durata prejudiciului, dreptul german clasifică tipurile de prejudiciu în prejudiciu unic și prejudiciu continuu. Doar primul se despăgubește printr-o sumă globală, în timp ce pentru al doilea se stabilește principiul plăților periodice.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit unele principii de ordin general aplicabile cu privire la acest prejudiciu, care în concepția Curții reprezintă repararea „stărilor de neliniște, de disconfort și de incertitudine ce rezultă din acea încălcare (Comingersoll S.A. c. Portugaliei, § 29, cererea nr. 35382/97, CEDO 2000-IV) ori „a sentimentelor de neputință și de frustrare‖ generate de deposedarea ilegală a reclamantului de un bun (Scordino c. Italiei (Nr. 3), § 42, cererea nr. 43662/98, CEDO 2000-IV).
Odată ce prejudiciul este suferit din cauza unei fapte recunoscute de lege ca una care îndreptățește la repararea prejudiciului, ține de libertatea reclamantului să scoată în evidență toate capetele de prejudiciu, adică toate formele în care el a suferit din punct de vedere fizic și psihic (inclusiv, scăderea șansei de căsătorie, scăderea speranței de viață, diminuarea dorinței sexuale, dispariția încrederii în stat și instituțiile statului, dezamăgire, frică etc.). Abia aici intervine discreția instanței în seriozitatea fiecărui capăt de suferință și cuantificarea lui ori acordarea unei sumei globale.
În concluzie, se recunoaște că dezvoltarea unui sistem de răspundere delictuală duce, la o etapă avansată, la diferențierea dintre diferite capete de prejudicii nepatrimoniale (morale) și este sarcina justițiabililor și a instanțelor să identifice fiecare capăt de prejudiciu moral în încercarea de a obiectiviza calculul despăgubirilor și, în final, a oferi justițiabililor o percepție de justiție.
Delimitarea de prejudiciul patrimonial. Este un principiu clar al Codului civil că prejudiciul moral se determină indiferent de mărimea prejudiciului patrimonial, format din dauna reală și profitul ratat, cauzat prin aceeași faptă. Astfel, vătămarea corporală este o faptă ilicită care provoacă următoarele tipuri de prejudiciu:•prejudiciu biologic– dauna fizică/mecanică asupra corpului, care poate consta în lipsirea de un organ, limitarea funcției sale, lăsarea unor urme pe corp); suferința fizică – durerea simțită de victimă (poate fi exclusă dacă se afla în stare de inconștiență, de exemplu, fiind sub anestezie); suferințe psihice – retrăirile interne ale victimei ocazionată de această dau nă fizică; prejudiciul patrimonial format din dauna reală (cheltuielile de tratament, proteze, aditivi alimentari, adică cheltuielile pentru recuperarea condiției fizice anterioare și reformarea modului de viață pentru a se bucura de plăcerile vieții cum o făcea anterior vătămării) și venitul ratat diminuarea veniturilor proporțional diminuării capacității de muncă; pierzând locul de muncă, victima pierde venitul pe care l-ar fi realizat dacă sănătatea nu i-ar fi fost vătămată) [25, p.275]. Există cazuri însă când delimitarea prejudiciului moral de cel patrimonial nu este atât de evidentă. Deseori, în cazurile de reparare a prejudiciului moral părinților pentru decesul copilului, reclamantul invocă, ca un capăt de cerere separat, susținerea financiară și morală pe care ar fi obținut-o de la copil dacă acesta nu deceda sau nu era lipsit de capacitate de muncă. Instanța ar trebui să recunoască suferințele prin pierderea sprijinului moral (care se vor despăgubi tot mai puțin pe măsură ce reclamantul este mai în vârstă), însă în partea în care se referă la susținerea financiară, instanța va aprecia acest capăt de cerere ca repararea prejudiciului patrimonial, și va aplica condițiile expuse în art. 1419 al Codului civil [2].
3.4. Despăgubiri pentru prejudiciul moral
Pentru a admite acțiunea în despăgubirea prejudiciului moral, trebuie întrunite următoarele condiții:
1) suportarea unui prejudiciu moral
Din păcate nu există un aparat electronic care ar determina intensitatea suferințelor, mai ales după ce ele au avut intensitate maximă. Însă este cert că echitatea cere ca suferințele mai mari să fie despăgubite mai mult decât suferințele reduse
2) fapta ilicită recunoscută de lege ca fiind una care atrage despăgubirea prejudiciului. Principiul Codului civil (art. 616 și 1422) este că instanța de judecată are dreptul să decidă plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului moral doar în cazurile expres prevăzute de lege. Actele normative subordonate legii nu pot introduce cazuri noi.
Evidențiem următoarele cazuri când victimei îi este deschisă o acțiune în despăgubirea prejudiciului moral:
1) încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale (art. 1422 Cod civil) [2]: drepturile civile personale nepatrimoniale, adică dreptul care nu are conținut economic și este indispensabil legat de persoană, sunt prevăzute de Constituție și Convenția europeană prin prisma practicii CEDO, precum și de alte legi speciale, și pot fi clasificate în următoarele categorii:
a) drepturi care privesc existența și integritatea persoanei: dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică (inclusiv a eredității), la onoarea, demnitatea și reputația profesională, dreptul la inviolabilitatea domiciliului, la secretul corespondenței, la secret medical; dreptul la libera circulație;
b) drepturi îndreptate spre individualizarea persoanei: dreptul la nume, la domiciliu, la reședință, la stare civilă –pentru persoana fizică; dreptul la denumire, la sediu –pentru persoana juridică; dreptul la propria imagine ; dreptul la protecția datelor cu caracter personal ;
c) drepturile morale decurgând din creația intelectuală: în cazul dreptului asupra operelor: dreptul la paternitate, dreptul autorului la nume; dreptul la respectarea integrității operei; dreptul la divulgarea operei; dreptul la retractarea operei; dreptul
de autor al invenției; drepturile morale ale interpretului);
d) drepturile nepatrimoniale aferente relațiilor de familie – dreptul la viață intimă, familială și privată, dreptul la căsătorie, dreptul la egalitate în drepturi a soților în familie, dreptul la sprijin reciproc moral, dreptul la fidelitate conjugală, dreptul la educarea copilului, dreptul de vizită a copilului de către părinți și bunici, dreptul la neamestecul deliberat în relațiile familiale;
e) libertățile fundamentale ale omului – libertatea conștiinței, libertatea opiniei și exprimării, libertatea creației, libera circulație, libertatea întrunirilor, libertate de asociere, libertatea de a-și determina orientarea sexuală.
În aceste cazuri, legea nu trebuie să prevadă expres că prejudiciul moral urmează a fi despăgubit, ci este suficient legea să recunoască existența unui drept personal nepatrimonial ca atare.
2) încălcarea drepturilor unei persoanei fizice sau juridice:
a) printr-un act administrativ ilegal sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcție de răspundere din cadrul ei.
Contradictoriu, art. 1404 alin.(2) al Codului civil rezervă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciu
moral doar persoanelor fizice. Aplicând principiile Convenției Europene, instanțele naționale
ignoră această limitare a Codului civil [2].
b) prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești,;
c) prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești;
d) prin efectuarea de către un organ de stat a unui control al cărui rezultate au fost declarate nule și/sau ca urmare a aplicării unor sancțiuni declarate nule;
3) încălcarea de către angajator a obligațiilor de muncă sau privarea ilegală de posibilitatea de a munci
4) săvârșirea unei infracțiuni;
5) încălcarea de către producător, vânzător, prestator prin a drepturilor consumatorului.
6) încălcarea drepturilor patrimoniale (economice) ale autorului și interpretului, al titularului mărcii, dreptului asupra desenului sau modelului industrial, dreptului titularului brevetului de protecție a soiului de plante;
7) prin acțiunile de concurență neloială dintre concurenți.
Această listă de cazuri va evalua pe măsura evoluției legislației interne și a practicii CEDO.
Potrivit art. 1423 alin.(1), Cod civil [2], mărimea despăgubirii pentru prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în funcție de:
1) caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate.
Potrivit alin.(2) La aprecierea acestora instanța va lua în considerare: a) circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, și b) statutul social al persoanei vătămate;
2) gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii; și
3) de măsura în care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate.
Din cauza motivării tradițional succinte a soluției judecătorești pe capătul de cerere privind prejudiciul moral, este imposibil de a aprecia în ce măsură, la moment, instanțele iau în cont aceste criterii și care este ponderea și cuantificarea financiară a fiecăruia. Repararea prejudiciului moral este reglementata prin art. 1422 si 1423 din Codul civil. Astfel, art. 1422 prevede:
“(1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferințe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum și în alte cazuri prevăzute de legislație, instanța de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparația prejudiciului prin echivalent bănesc.
(2) Prejudiciul moral se repară indiferent e existența și întinderea prejudiciului patrimonial.
(3) Reparația prejudiciului moral se face și în lipsa vinovăției autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, tragere ilegală la răspunderea penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declarației scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancțiune administrativa a arestului sau a muncii corecționale și în alte cazuri prevăzute de lege”[2].
Spre deosebire de legislația anterioara, care prevedea cuantumul maxim (și minim) al compensației bănești care se poate stabili pentru prejudiciul moral cauzat prin lezarea onoarei și demnității, noul Cod civil nu instituie plafoane, reparațiile stabilindu-se în funcție de particularitățile fiecărui caz. În acest sens, art. 1423 prevede:
“(1) Mărimea compensației pentru prejudiciu moral se determină de către instanța de judecata în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție a autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate.
(2) Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum și statutul social al persoanei vătămate” [2].
Art. 1398 din Codul civil, stipulând temeiul și condițiile generale ale răspunderii delictuale, prevede ca o condiție obligatorie a reparării prejudiciului patrimonial și a celui moral prezența vinovăției (alin. 1). Alin. 2 al aceluiași articol specifica: “Prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără vinovăție se repară numai în cazurile expres prevăzute de lege”. Cazurile de reparație a prejudiciului moral cauzat fără vinovăție sunt prevăzute expres in alin. (3) al art. 1422, însă ele nu includ cazul apărării onoarei, demnității și reputației profesionale.
4.CAZURI PRACTICE
4.1. Caz practic de trafic de persoane în Turcia
Oxana: „Eu am avut clipe foarte grele alături de părinți, am trăit foarte greu, iar necesitățile m-au împins la ideea de a pleca din țară. O prietenă mi-a spus că pot să plec peste hotare, să lucrez la un market. Mi-a perfectat documentele și am plecat prin Comrat, prin Ucraina și astfel am ajuns în Turcia.
Am intrat într-un apartament în care erau mai multe fete, conversau în rusă și română. Le-am întrebat:
Ce faceți aici?
Ele m-au întrebat:
Nu știi la ce ai venit?
Le-am spus că nu, că am venit să vând haine la un market. Apoi a venit un om necunoscut și m-a luat cu mașina. Era turc, dar cunoștea româna. Mi-a explicat că dacă nu vreau s-o fac, ei mă vând în altă parte. M-am speriat și am început să plâng. Mi-a spus că acasă nu pot să mă trimită pentru că au plătit pentru mine 3 mii de euro. Ne-am întors la acel apartament, fata care m-a adus nu mai era. Nu am văzut-o nici până în ziua de azi. Am stat acolo nouă luni de zile. Am fost de trei ori vândută, nu am văzut bani pe mâna mea deloc. Am plecat la vârsta de 18 ani. Acolo clienții au început să bată fetele cu cuțitele, foloseau droguri.
Peste o lună și jumătate, când le-am întors datoria, m-au vândut la alt patron cu 4 mii de euro. A treia oară m-au vândut unei femei din Azerbaidjan. Am fost închisă într-un subsol. Aveam câte 15 clienți pe zi, au fost zile când primeam și câte 20 de clienți. Eu am leșinat de câteva ori, nu vroiam să mă duc, dar ei mă băteau, mă stropeau cu apă, și mă trimeteau înapoi la lucru. Nu puteai să faci nimic pentru că erau bodyguarzi care se uitau după tine să nu pleci nicăieri. Veneau clienți în vârstă, începeau să ne bată, nu vroiam să ne ducem cu ei pentru că miroseau urât. Stăpâna-proxeneta avea un soț curd, ei sunt ca lupii, nu au suflet. Nu vezi nici lumina, nici soarele, își bat joc de tine, îți dau să mănânci niște măsline și atât. Dacă mă îngrășam puțin, mă impuneau să țin o dietă, numai cu țigară și cafea. Fetele îmi aduceau pe ascuns să mănânc. Apă îmi dădeau doar câte două căni pe zi. Își băteau joc de fetele noastre. Femeia care pleacă acolo se gândește că cu traficul o să facă bani. Acolo nu-i de făcut bani. Turcii sunt foarte mincinoși, își bat joc de noi pentru că suntem străine, își bat joc ca de o pisică de pe drum, mai ales când nu știi limba. Ca să te duci să te culci cu un bărbat acolo e foarte grozav, ce vor aceea fac din tine. Acolo nu poți să ai încredere nici în clienți, te întreabă de ce plângi, le explici, dar nu trebuie să ai încredere în ei. Printre ei sunt și polițiști plătiți de proxeneți ca să spună tot, astfel poți avea foarte mari probleme și nimeni nu va ști de tine. Ei poartă arme, nu poți face un pas fără știrea lor, până și taximetristul ca re era cu noi vroia să ne ajute, dar nu putea. Intr-o zic calvarul s-a încheiat datorita unui client care venea des și vedea că eu plâng, el plătea zilnic contravaloarea unei partide de sex doar pentru a sta de vorbă cu mine. Le-a plătit foarte mulți bani ca să-mi permită să ies cu el afară să mănânc. Între timp a sunat la poliția din alt oraș. Polițiștii m-au luat la întrebări, mi-au arătat niște fotografii în care eram eu cu niște clienți. Am rămas șocată, le-am povestit tot adevărul. Mai mulți polițiști au mers în acel loc și i-au arestat pe toți și astfel au scăpat toate fetele. Mi-a luat haine de strada, bilet de călătorie și m-a urcat în avionul spre Moldova. L-am sunat când am intrat în țară și i-am spus că am ajuns cu bine. A fost ultima dată când acel cetățean turc a mai fost de găsit la acel număr de telefon. În clipa următoare și l-a schimbat de teama proxeneților care urmau să-l caute.
Aceasta a fost drama Oxanei, o tânără de 21 de ani de la sudul Moldovei. După ceva timp de la terminarea calvarului, Oxana are curajul sa spună propria-i poveste, detașat, ca pe un film,un film de groază în opinia mea.
4.2 Caz practic de trafic de persoane în Rusia
În martie 2009 Marin a aflat că un consătean de-al său se pregătește să plece la Moscova, la lucru. Propunerea de lucru a primit-o prin telefon de la Moscova: un oarecare bărbat l-a sunat și i-a comunicat că telefonul lui îl cunoaște de la un conducător de șantier, unde mai lucrase în trecut (într-o suburbie a Moscovei) și care i-a vorbit numai de bine despre el. Acest bărbat a spus că e gata să năimească un grup de constructori din Moldova pentru a ridica un nou obiect. Când au sosit a Moscova la adresa indicată, ei au întâlnit aici alți circa 50 de bărbați din Moldova, cu vârstele între 20 și 40 de ani. Au semnat un contract de muncă, care, după cum s-a adeverit mai târziu, era fictiv.
Toți lucrătorii au fost plasați într-o încăpere, ce se afla la subsolul aceleiași case, pe care o construiau. Angajatorul era foarte gentil și binevoitor, mereu îi încuraja să lucreze mai repede și să dea obiectul mai degrabă în exploatare. În fiecare zi li se dădea bani pentru hrană. Însă la sfârșit de lună ei nu au primit salariul convenit, promițându-le că le va plăti când vor termina măcar jumătate din volumul de zidire a obiectului dat. Unii lucrători nu au fost de acord să continue lucrul și au plecat acasă, primind câte 3000 de ruble, cât să-și procure bilet spre Moldova. Restul banilor au promis că le vor transfera Marin (50 de ani), locuitorul uni sat din centru Moldovei, tată a 3 copii prin poștă mai târziu. Mulți nu au fost de acord să lucreze în continuare, deoarece condițiile de muncă erau primejdioase – se lucra la înălțime, trebuiau să izoleze termic pereții unei clădiri Marin nu dorea să plece acasă cu nimic, ar fi vrut să ajungă să primească întreaga sumă a salariului ce i se cuvenea. Dar și după 9 luni de lucru, când au fost executate 95% din volumul lucrărilor de construcție și obiectul era aproape gata, el, ca și ceilalți lucrători, așa și nu au primit remunerarea promisă. Ca și ceilalți lucrători, el a primit bani numai de drum până acasă și promisiunea că restul anilor vor fi transferați prin poștă mai târziu. Marin nu s-a adresat poliției nici în Rusia, nici în Moldova, considerând că nu are rost și că acest lucru l-ar putea doar înrăi mai tare pe angajator. Doar acesta era atât de binevoitor și-i încredința că-și va onora promisiunea. Marin l-a crezut, dar banii așa și nu i-a mai primit. Acum vrea să plece din nou să lucreze peste hotare, căci trebuie să-și întrețină familia, deși după munca de la Moscova sănătatea lui s-a șubrezit grav.
ÎNCHEIERE
Anual, în lume circa 600.000 – 820.000 de persoane sunt traficate peste granița de stat, aici nefiind incluse și cele care sunt traficate în interiorul statelor, număr care poate atinge cifre de milioane. Circa 70% din numărul persoanelor traficate, sunt femei și fete, care în mare majoritate sunt impuse să practice prostituția. Aproximativ 50% din numărul persoanelor traficate, sunt minori, care sunt exploatați sexual, muncă silită, sau le sunt preluate organele.
În ultimul deceniu al secolului trecut, Republica Moldova a intrat într-o criză economică îndelungată care a provocat înrădăcinarea unui șir întreg de probleme de ordin economic și social: șomaj și sărăcie, lipsa unui mecanism în stare să asigure o prosperitate economică și un nivel de trai decent.
Lipsa oricărei perspective a generat plecarea populației peste hotare în căutarea unui loc de muncă, fenomen în care procentul femeilor predomină. Migrația în masă și haotică, lipsa informației privind realitățile din alte țări a creat un sol fertil pentru apariția unui fenomen social patologic cu impact național-traficul de ființe umane. După declararea independenței Republicii Moldova, în 1991, circa 800.000 de persoane, adică o treime din populația activă a țării, au emigrat pentru a scăpa de o situație economică sumbră. Traficanții se folosesc de această emigrare masivă, legală și ilegală, estimările oficiale vorbind despre 60.000 de victime ale traficului de persoane, la o populație totala de 3,6 milioane de locuitori.
În aprilie 2008, Republica Moldova a fost plasată printre codașe în raportul anual al Departamentului de Stat american privind traficul de persoane, care condamnă în special lipsa anchetelor privind eventuala complicitate a unor funcționari ai statului și neaplicarea unui cadru legal care, teoretic, este satisfăcător.
În 2011, au fost înregistrate 372 de infracțiuni ce se referă la traficul de persoane, dintre care 111 cazuri de trafic de ființe, 24 de cazuri de trafic de copii, 14 cazuri de scoatere ilegală a copiilor din Moldova, 105 cazuri de proxenetism și 118 cazuri de organizare a migrației ilegale.
Pedeapsa cu închisoarea a fost aplicată în raport cu 15 persoane, dintre care 7 persoane au fost condamnate pentru trafic de ființe umane, 1 persoană – pentru trafic de copii, 2 persoane – pentru scoaterea ilegală a copiilor, 2 – pentru proxenetism și 3 – pentru organizarea migrației ilegale. Totodată, în 40 de cazuri a fost aplicată pedeapsa cu închisoarea cu suspendarea condiționată a executării. Amenzi au fost aplicate în cazul a 94 de persoane condamnate. Bulat mai spune că «organele de drept au început urmărirea penală în 9 cazuri de implicare a persoanelor juridice în comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, în special organizarea migrației ilegale. E vorba de un angajat al CCCEC, un inspector al poliției criminale și un fost polițist, concediat cu o zi înainte de a comite infracțiunea». Republica Moldova este o țară de origine a traficului de ființe umane. Majoritatea victimelor din Moldova sunt exploatate sexual, dar și prin cerșit, muncă forțată sau prelevarea de organe. Victime pot fi atât femei, cât și bărbați sau copii. Deși victimă a traficului de persoane poate fi oricine, în Moldova, femeile, copiii și persoanele cu dizabilități constituie cea mai vulnerabilă categorie de persoane. Plecând peste hotare țării cu speranța de a găsi condiții mai bune de trai și de a-și ajuta familiile, mulți migranți sunt atrași de promisiuni false, astfel nimerind în „capcanele” traficanților.
Traficul de ființe umane a afectat de două ori mai multe peroane în anul 2012 decât în 2011, potrivit unor date statistice. În același timp a crescut și numărul dosarelor de trafic de ființe umane, dar și cel al sentințelor de judecată pronunțate împortiva traficanților. Numărul cazurilor de trafic de ființe umane înregistrate în Republica Moldova a crescut considerabil față de anul 2011. În primele 9 luni ale lui 2012 au fost depistate 111 cazuri noi de trafic de persoane, în comparație cu 87 de cazuri în 2011anul trecut. În anul 2012 s-a dublat și numărul dosarelor trimise în judecată de procurori de la 25 la 49. Totodată, au fost pronunțate 17 sentințe de judecată față 9, anul 2011.
Republica Moldova a înregistrat progrese pe parcursul ultimului an în domeniul protecției victimelor și prevenirii traficului de ființe umane”, se menționează în Raportul Global privind Traficul de Persoane, publicat pe 19 iunie de Departamentul de Stat al SUA.
Al doilea an la rînd cînd Moldova se menține pe această poziție. În perioada 2007-2010 a fost retrogradată la nivelul 2, în lista specială și chiar la nivelul 3. În nivelul 2 se află țările ale căror guverne nu îndeplinesc în totalitate standardele de protecție a victimelor traficului de ființe umane, dar fac eforturi semnificative pentru a se conforma.
Conform Raportului, Moldova este mai mult o țară-sursă (și mai puțin de tranzit și de destinație) pentru femei și fete traficate pentru servicii sexuale, iar pentru bărbați, femei și copii – pentru muncă forțată. Femeile sunt cel mai des traficate pentru prostituție, iar copiii – ca să cerșească. Există persoane care ajung să fie traficate repetat. De obicei, victimele din Moldova sunt recrutate de persoane pe care le cunosc și în care au încredere.
Republica Moldova a prioritizat combaterea traficului la cel mai înalt nivel politic, accelerînd semnificativ evoluțiile în diminuarea acestui fenomen în ultimul an. Astfel, numărul victimelor noi identificate a scăzut mai bine de două ori în comparație cu anul 2007, iar numărul persoanelor asistate a crescut de 7 ori în aceeași perioadă,- se spune în comunicatul de presă al Guvernului.
Deși a înregistrat progrese, Moldova nu a reușit să reducă implicarea persoanelor oficiale în fenomenul traficului de ființe umane. Corupția din poliție și sistemul judecătoresc persistă și niciun oficial nu a fost condamnat pentru trafic. Chiar dacă s-au înregistrat mai multe dosare de urmărire penală decît anul trecut, numărul de condamnări a scăzut, la fel ca și cel al traficanților condamnați la închisoare. În multe cazuri guvernul nu le-a acordat martorilor protecția de care era nevoie.
În raport se specifică, că deși articolele 165 și 206 ale Codului Penal prevăd pedepse de pînă la 20 de ani de închisoare pentru cazurile de trafic de ființe umane, în Moldova, multe cauze se reclasifică la articolul 168, care condamnă munca forțată. Dar aici pedepsele sunt cu mult mai blînde.
În R. Moldova, persoanele suspectate de trafic de ființe cad sub incidența art. 165, Cod Penal, care prevede o pedeapsă cu privațiune de libertate de 7-15 ani.
Guvernul Moldovei nu satisface pe deplin standardele minime cu privire la eliminarea traficului de persoane; cu toate acestea, face eforturi semnificative în această direcție. Guvernul a înregistrat progrese în cursul anului trecut în direcția protecției victimelor și a prevenirii traficului de persoane. Concret, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale au făcut cunoscut că practic capacitatea guvernului de a identifica și proteja victimele s-a îmbunătățit, iar guvernul a sporit participarea organizațiilor neguvernamentale la procesul investigativ, inclusiv prin prevederi speciale pentru victimele traficului de copii. Guvernul a extins Sistemul Național de Referințe, program elogiat de organizațiile neguvernamentale și perceput ca model pentru alte țări din regiune. În plus, guvernul a sporit gradul de conștientizare prin nivelul ridicat al atenției acordate acestei probleme. Cu toate acestea, guvernul nu a arătat suficiente progrese în ce privește soluționarea cazurilor de corupție și complicitate în traficul de persoane din partea organelor de aplicare a legii și a altor oficialități guvernamentale. Relatările despre existența unei larg răspândite corupții în sistemul judiciar și al poliției au persistat și nu există nicio oficialitate care să fi fost urmărită penal, condamnată sau care să fi ispășit vreo sentință cu închisoarea pentru infracțiuni legate de traficul de persoane. Mai mult, eforturile de aplicare a legii, în general, au descrescut în comparație cu anul precedent, iar delictele legate de munca forțată au fost rareori anchetate și urmărite în justiție.
Pentru a admite acțiunea în despăgubirea prejudiciului moral, trebuie întrunite următoarele condiții:
1) suportarea unui prejudiciu moral
2) fapta ilicită recunoscută de lege ca fiind una care atrage despăgubirea prejudiciului.
Pentru a respecta cerințele art. 241 alin.(5) al Codului de procedură civilă, în raport cu capătul de cerere privind repararea prejudiciului moral, în hotărârea sa instanța va prevedea: descrierea naturii încălcării dreptului reclamantului prin care s-a cauzat prejudiciul moral, cu specificarea dreptului încălcat și a legii care îl recunoaște;• circumstanțele pricinii (conform criteriilor de la art. 1422 Cod civil și a altor legi aplicabile) care au influențat la majorarea despăgubirii și la micșorarea ei. Trebuie evitată practica defectuoasă de a da formal enumerare criteriilor stabilite în lege. Pentru a motiva soluția judecătorul trebuie să descrie fiecare circumstanță pe care a luat-o în cont, precum și ce impact a avut ea asupra sumei finale a despăgubirii.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994.
http://www.lexjustice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311496
Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 22.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82-86 din 22.06.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331268
Codul penal al Republicii Moldova Nr.985 din 18. 04. 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128-129 din 13.09.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331268
Legea privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane nr.241-XVI din 20.10.2005 În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.164-167/812 din 20,10,2005.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331269
Convenția Consiliului Europei privind traficul de ființe umane din 16.05.2005.
http://www.justice.md/md/trat/
Convenția cu privire la drepturile copilului din 1989 .http://www.unicef.org/moldova/crc_ro.pdf
Protocolul privind Prevenirea, Combaterea și Sancționarea Traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor (2000).
http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/instrumente_internationale/conventia_impotriva_crimei_organizate_protocol_trafic_persoane/
Recomandarea (2000) 11 a Comitetului de Miniștri adresată statelor membre privind acțiunile ce trebuie întreprinse împotriva traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale 1966, intrat în vigoare la 23 martie 1976. http://www.justice.md/md/trat/
Traficul de ființe umane din Moldova în Raportul Departamentului de Stat al SUA http://www.gov.md/public/files/rapoarte/Raport_Final.pdf
Raport național în domeniul prevenirii și combaterii traficului de ființe umane pentru anul 2011 http://www.gov.md/public/files/rapoarte/Raport_Final.pdf
Monografii, articole de specialitate
11.Adam I. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. București: All Beck, 2004. 662p.
12. Albu I., Ursa V. Răspunderea civilă pentru daunele morale. Cluj-Napoca: Dacia, 1979. 310p.
13. Anghel I. M., Francisc Deak., Popa F. Răspunderea civilă. București: Edit. Științifică, 1970. 241 p.
14. Baieș S. Drept civil. Chișinău: Toner, 1995. 105 p.
15. Beleiu Gh. Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil. București: "Șansa" S.R.L., 1992. 454 p.
16. Botnaru S., Șavga A., Grosu V. Drept penal. Partea Generală. Vol.I. Chișinău: Cartier, 2005. 620p.
17. Boroi G., Stănciulescu C. Drept Civil. București: Hamangiu, 2006. 425 p.
18. Brînză S., Ulianovschi X. și al. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chișinău: Cartier, 2005.
19. Deak E. Răspunderea civilă. București: Editura Stiintfică, 1970. 804 p.
20. Dogaru I. Bazele dreptului civil. Teoria generală a obligațiilor. București: C.H. BECК, 2009. 704 p.
21 Dogaru I. Stănescu V., Soreață M.M. Bazele dreptului civil. București: C.H. BECК, 2009. 805 p.
22. Fuerea A. Manualul Uniunii Europene. București: Universul Juridic, 2006. 430 p.
23.Ionașcu T. Drepturi reale. București: Lumina Lex, 1994. 298 p.
24. Jugastru C.Repararea prejudiciilor nepatrimoniale. București: Lumină Lex, 2001.121 p.
25.Manoliu J., Durac G.H. Drept civil. Drepturile reale principale. Iași: Editura Fundației Chemarea, 1994. 199 p.
26. Popescu T.R. Drept civil. Vol. I. București: Oscar print, 1994. 256 p.
27. Statescu C., Bârsan C. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. București: All Beck, 2000, 301 p.
28. Ungureanu O. Drept civil. Introducere. București: ALL BECK, 2000. 252 p.
29. Vidaicu M., Dolea I. Combaterea traficului de ființe umane. Drept material și drept procesual. Chișinău: Nova imprim SRL, 2009. 187p.
Situri Internet
30. Counsil of Europe [online]. http://www.Coe.int/ (citat la 12.05.2013)
31. Registrul actelor normative ale Republicii Moldova [online]. http://www.justice.md/ (citat la 10.05.2013)
32. Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova [online] http://www.csj.md (citat la 12.05.2013)
33. Procuratura Generală a Republicii Moldova [online] http://www. Procuratura.md (citat la 12.010.20134)
34. Organizația Mondială a Muncii [online] http://www.ilo.org/global/lang–en/index.htm (citat la 12.10.2014)
35.Guvernul Republicii Moldova [online] http://www.gov.md/public/files/rapoarte/Raport_Final.pdf (citat la 12.10.2014)
36. Poalelungi M, Belei E., Sîrcu D. Manualul judecătorului. [online] http://despre.csj.md/images/documente_despre.csj.md/biblioteca/Manualul%20judectorului%20pentru%20cauze%20civile%20Ediia%20II.%202013.pdf (citat la 12.10.20134)
RESUME
La traite des êtres humains, quel que soit son motif, exploitation sexuelle ou travail, est une violation fondamentale des droits de l'Homme. Parce qu'elle affecte en particulier des groupes vulnérables comme les femmes et les enfants, l'Union européenne a défini son action autour d'objectifs visant à protéger ces groupes et prévenir et à combattre ce phénomène, notamment en renforçant la coopération et la coordination entre les autorités policières et judiciaires des États membres. De même, l'Union introduit un cadre de dispositions communes afin d'aborder certaines questions telles que l'incrimination et les sanctions ou les circonstances aggravantes lors de la traite des êtres humains. L'action de l'Union qui entend, ainsi, aussi protéger les victimes de la traite repose sur des instruments définissant ses objectifs et priorités mais elle s'intègre également dans un cadre plus vaste de protection contre la protection la violence, le tourisme sexuel et la pédopornographie.
L'UE reconnaît qu’il est indispensable de veiller au respect des droits de l’homme des victimes de la traite des êtres humains à tous les stades du processus. Les États membres devraient mettre en place une structure de coordination gouvernementale appropriée chargée d’évaluer et de coordonner les politiques nationales et d’assurer un traitement approprié aux victimes.
Les États membres et la Commission devraient mettre en œuvre des politiques renforçant la criminalisation de la traite des êtres humains, notamment en protégeant les victimes potentielles etles groupes vulnérables tels que les femmes et les enfants.
La politique de l'UE dans cette matière devrait viser une approche des droits de l’enfant fondée sur des principes mondialement reconnus, respectant notamment les principes énoncés dans la convention des Nations unies relative aux droits de l’enfant et tenant compte du programme d’action du Conseil de l’Europe concernant la violence à l’égard des enfants (2006-2008).
Des stratégies de prévention différenciées par sexe en tant qu’élément essentiel de la lutte contre la traite des femmes et des jeunes filles devraient être adoptées. Elles devraient prévoir la mise en œuvre des principes d’égalité entre hommes et femmes et l’élimination de la demande de toutes les formes d’exploitation, y compris l’exploitation sexuelle et l’exploitation du travail domestique.
En vue de prévenir la traite des êtres humains, plusieurs actions seront mises en œuvre d’ici la fin de 2006, comme par exemple l’élaboration de matériel pour les campagnes de l’UE, pour sensibiliser aux risques qu’elle comporte et en faisant connaître l’action de prévention de la criminalité et celle de la justice pénale pour dissuader les trafiquants. Un réseau de points de contact avec les médias sur ce sujet sera mis en place pour faire connaître les succès remportés à l’intérieur et à l’extérieur de l’UE.
La traite des êtres humains, crime grave contre les personnes, doit être une priorité pour les services répressifs. Cette activité qui est une «opération à faible risque et à forte rentabilité pour la criminalité organisée», devrait devenir une activité très risquée et peu rentable. L’UE devrait renforcer son action pour que la traite des êtres humains ne génère aucun avantage économique et, lorsqu’un profit a été réalisé, pour saisir et confisquer tous les profits concernés.
Une coopération accrue devrait être établie avec les organismes chargés du contrôle des conditions de travail et des enquêtes financières relatives au travail clandestin pour lutter contre la traite des êtres humains liée à d’exploitation de leur travail.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994.
http://www.lexjustice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311496
Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 22.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82-86 din 22.06.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331268
Codul penal al Republicii Moldova Nr.985 din 18. 04. 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128-129 din 13.09.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331268
Legea privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane nr.241-XVI din 20.10.2005 În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.164-167/812 din 20,10,2005.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331269
Convenția Consiliului Europei privind traficul de ființe umane din 16.05.2005.
http://www.justice.md/md/trat/
Convenția cu privire la drepturile copilului din 1989 .http://www.unicef.org/moldova/crc_ro.pdf
Protocolul privind Prevenirea, Combaterea și Sancționarea Traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor (2000).
http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/instrumente_internationale/conventia_impotriva_crimei_organizate_protocol_trafic_persoane/
Recomandarea (2000) 11 a Comitetului de Miniștri adresată statelor membre privind acțiunile ce trebuie întreprinse împotriva traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale 1966, intrat în vigoare la 23 martie 1976. http://www.justice.md/md/trat/
Traficul de ființe umane din Moldova în Raportul Departamentului de Stat al SUA http://www.gov.md/public/files/rapoarte/Raport_Final.pdf
Raport național în domeniul prevenirii și combaterii traficului de ființe umane pentru anul 2011 http://www.gov.md/public/files/rapoarte/Raport_Final.pdf
Monografii, articole de specialitate
11.Adam I. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. București: All Beck, 2004. 662p.
12. Albu I., Ursa V. Răspunderea civilă pentru daunele morale. Cluj-Napoca: Dacia, 1979. 310p.
13. Anghel I. M., Francisc Deak., Popa F. Răspunderea civilă. București: Edit. Științifică, 1970. 241 p.
14. Baieș S. Drept civil. Chișinău: Toner, 1995. 105 p.
15. Beleiu Gh. Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil. București: "Șansa" S.R.L., 1992. 454 p.
16. Botnaru S., Șavga A., Grosu V. Drept penal. Partea Generală. Vol.I. Chișinău: Cartier, 2005. 620p.
17. Boroi G., Stănciulescu C. Drept Civil. București: Hamangiu, 2006. 425 p.
18. Brînză S., Ulianovschi X. și al. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chișinău: Cartier, 2005.
19. Deak E. Răspunderea civilă. București: Editura Stiintfică, 1970. 804 p.
20. Dogaru I. Bazele dreptului civil. Teoria generală a obligațiilor. București: C.H. BECК, 2009. 704 p.
21 Dogaru I. Stănescu V., Soreață M.M. Bazele dreptului civil. București: C.H. BECК, 2009. 805 p.
22. Fuerea A. Manualul Uniunii Europene. București: Universul Juridic, 2006. 430 p.
23.Ionașcu T. Drepturi reale. București: Lumina Lex, 1994. 298 p.
24. Jugastru C.Repararea prejudiciilor nepatrimoniale. București: Lumină Lex, 2001.121 p.
25.Manoliu J., Durac G.H. Drept civil. Drepturile reale principale. Iași: Editura Fundației Chemarea, 1994. 199 p.
26. Popescu T.R. Drept civil. Vol. I. București: Oscar print, 1994. 256 p.
27. Statescu C., Bârsan C. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. București: All Beck, 2000, 301 p.
28. Ungureanu O. Drept civil. Introducere. București: ALL BECK, 2000. 252 p.
29. Vidaicu M., Dolea I. Combaterea traficului de ființe umane. Drept material și drept procesual. Chișinău: Nova imprim SRL, 2009. 187p.
Situri Internet
30. Counsil of Europe [online]. http://www.Coe.int/ (citat la 12.05.2013)
31. Registrul actelor normative ale Republicii Moldova [online]. http://www.justice.md/ (citat la 10.05.2013)
32. Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova [online] http://www.csj.md (citat la 12.05.2013)
33. Procuratura Generală a Republicii Moldova [online] http://www. Procuratura.md (citat la 12.010.20134)
34. Organizația Mondială a Muncii [online] http://www.ilo.org/global/lang–en/index.htm (citat la 12.10.2014)
35.Guvernul Republicii Moldova [online] http://www.gov.md/public/files/rapoarte/Raport_Final.pdf (citat la 12.10.2014)
36. Poalelungi M, Belei E., Sîrcu D. Manualul judecătorului. [online] http://despre.csj.md/images/documente_despre.csj.md/biblioteca/Manualul%20judectorului%20pentru%20cauze%20civile%20Ediia%20II.%202013.pdf (citat la 12.10.20134)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Prejudiciul Moral In Cazul Traficului de Fiinte Umane (ID: 129010)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.