Preinstitutionalizarea Si Institutionalizarea Persoanelor Varstnice din Mediul Rural

Anexa 1

[NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] de Sociologie și [NUME_REDACTAT]

Specializarea: Asistență socială

Studentă: [NUME_REDACTAT]

Ghid de interviu

1. Ce vârstă aveți?

2. Care este locul și data nașterii?

3. Din ce religie faceți parte?

4. Ce nivel de pregătire școlară aveți?

5. Ce ocupație aveți?

6. Sunteți căsătorit?

7. Vârsta și ocupația partenerului de viață.

8. Câți copii aveți?

9. Aveți o locuință proprietate personală?

10. În ce relații vă aflați cu familia lărgită?

11. Care este venitul lunar al familiei?

12. Desfășurați activități care să completeze venitul familial?

13. Care este starea dumneavoastră de sănătate?

14. Care este relația dumneavoastră cu Biserica?

15. Ce părere aveți despre perioada de pensionare?

16. Vă considerați o persoană dezavantajată față de celelalte categorii de populație?

17. Ce părere aveți despre instituționalizare?

18. Cum v-ați acomodat în casa de bătrâni?

19. Condițiile de îngrijire din casa de bătrâni sunt mai bune sau mai rele decât cele de la domiciliu?

20. Sunteți mulțumit de serviciile oferite de casa de bătrâni?

21. Ce tip de servicii considerați că ar trebui să mai ofere casa de bătrâni?

22. Ce credeți că ar trebui să facă autoritățile pentru îmbunătățirea serviciilor sociale de stat

BIBLIOGRAFIE

1. Antohe, Ileana, Fermeșanu, [NUME_REDACTAT], Elemente de nursing clinic, Ed. Junimea, Iași, 2003

2. Apahideanu, Octavian, Asistența socială a persoanelor de vârste a treia, Ed. „[NUME_REDACTAT]”, Reșița, 2001

3. Aslan, Ana, Medicina pentru familie, Ed. Medicală, București, 1986

4. Bocșa, Eva, Psihologia vârstelor, Ed. [NUME_REDACTAT], Petroșani, 2003

5. Burlacu, E.-I., LaRousse – Dicționar de medicină, Ed, univers Enciclopedic, București, 1998

6. Cojocaru, Maria, Asistența și protecția socială la nivelul pieței muncii în România, în Neamțu G., (coord.), Tratatul de asistență socială, Ed. Polirom, Iași, 2003

7. Cojocaru, Ș., Vulnerabilitate socială și intervenție, în Neamțu G., (coord.), Tratatul de asistență socială, Ed. Polirom, Iași, 2003

8. Cornrad, C., Pensionarele și pensionarii, traducere de Anghelescu, Maria-Magdalena, din Omul secolului XX, Ute, Frevert, (coord.), Haupt, H.-G., (coord.), Ed. Polirom, Iași, 2000

9. Gal, Denizia, Asistenta sociala a persoanelor vârstnice. Aspecte metodologice, Ed. [NUME_REDACTAT]-Napoca, 2003

10. Gavriluță, N., Comunitate și practica socială, în Neamțu G., (coord.), Tratatul de asistență socială, Ed. Polirom, Iași, 2003

11. Giddens, Anthony, Sociologie, Ed. BIC ALL, București, 2001

12. Gîrleanu-Șoitu, Daniela, Vârsta a treia, Ed. [NUME_REDACTAT], Iași, 2006

13. Gîrleanu-Șoitu, Daniela, „Fenomenul îmbătrânirii în perspectiva teoretică”, în Miftode, V., Sociologia populațiilor vulnerabile, [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT] Cuza”, Iași, 2004

14. Goffman, Erving, Aziluri, Ed, Polirom, Iași, 2004

15. Hurjui, Ion, Compendiu de geriatrie, Ed. ALFA, Iași, 2004

16. Iacob, Luminița-Mihaela, Vârsta a treia. Cunoaștere și intervenție, ed. Erota, Iași, 2001

17. Iștoc, Anton, Demnitatea persoanei în vârstă și misiunea sa în Biserică și în lume, Ed. [NUME_REDACTAT], Iași, 2000

18. Lansky, Bruce, Bătrânețe, haine grele, Ed. RAO [NUME_REDACTAT], București, 2004

19. Marshall, M., Asistența socială pentru bătrâni, Ed, Alternative, București, 1993

Miftode, V., Tratatul de metodologie sociologică, Ed. Lumen, Iași, 2003

20. Miftode, V., (coord.), Sociologia populațiilor vulnerabile, [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT] Cuza”, Iași, 2004

21. Neamțu, George, Tratatul de asistență socială, Ed. Polirom, Iași, 2003

Parhon, I. C., Biologia vârstelor, [NUME_REDACTAT] R.P.R., București, 1955

22. Pascanu, V.-P., Vârsta a treia sau ultimul examen, Ed. Moldova, Iași, 1994

23. Rădulescu, Sorin, Sociologia vârstelor, Ed. Hyperion, București, 1994

24. Rădulescu, M. S., Sociologia problemelor sociale ale vârstelor, Ed. [NUME_REDACTAT]

25. René, Duda, Gerontologie medico-socială, Ed. Junimea, Iași, 1983

26. René, Duda, Bătrânețea și problemele ei, Ed. Direcția sanitară a județului Iași, 1987

27. Rugina, Valeriu, Curs de medicină socială, Institutul de Medicină și [NUME_REDACTAT], 1986

28. Săhleanu, V., Omul și îmbătrânirea, Ed. [NUME_REDACTAT], București, 1971

29. Șchiopu, Ursula (coord.), Dicționarul de psihologie, Ed. Babel, București, 1997

30. Șchiopu, Ursula, Verza E., Psihologia vârstelor, Ciclurile vieții, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1997

31. Șoitu, C., Dezvoltare umană, curs universitar

32. Stan, D., Sociologia ruralului tradițional românesc, [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT] Cuza”, Iași, 2001

33. Tompea, Anca, Dezvoltarea comunitară. Indicatorii nivelului de viață, în Neamțu G., (coord.), Tratatul de asistență socială, Ed. Polirom, Iași, 2003

34. Țuțea, P., Bătrânețea și alte texte filosofice, Ed, [NUME_REDACTAT], București, 1992

35. Venera, Bucur, [NUME_REDACTAT], Probleme ale vârstei a treia, în Neamțu G., (coord.), Tratatul de asistență socială, Ed. Polirom, Iași, 2003

36. Zaharia, N., Bătrânețea și problemele ei, București, 1962

***

[NUME_REDACTAT]

Legea 47/2006 privind sistemul național de asistență socială, publicata in M. Of. nr. 239 din 16.03.2006

Legea 17/2000, republicată în 2007, privind asistența socială a persoanelor vârstnice, publicat în M. Of. nr. 104/9 mar. 2000

H.G. nr. 886/05.10.2000 pentru aprobarea „Grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice”, publicată în [NUME_REDACTAT] Partea I nr. 507 din 16.10.2000

Ordinul nr.491/180/27.05.2003 comun [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], solidarității sociale și al familiei, pentru aprobarea „Grilei de evaluare medico-socială a persoanelor care se internează în unități de asistență medico-socială”.

[NUME_REDACTAT] lucrării

PARTEA 1 – CADRUL TEORETIC

Capitolul I: Determinarea cadrului de lucru si definirea conceptelor cheie

1.1. Considerații generale

1.2. Motivatia alegerii temei

1.3. Îmbătrânirea

1.3.1. Noțiunea de îmbătrânire. Definiție, înțelesul noțiunii

1.3.2. Criterii ce definesc bătrânețea

1.3.3. Clasificarea generală a procesului de îmbătrânire

1.3.4. Îmbătrânirea demografică

1.3.5. Aspecte demografice și socio-economice

1.3.6. [NUME_REDACTAT] din perspectiva îmbătrânirii demografice

1.3.7. Activitatea- modalitate de integrare socială a vârstnicilor

1.3.8. Perspective asupra bătrâneții în societate

1.3.9. Drepturile persoanelor de vârsta a treia

1.3.10. Stereotipuri și prejudecăți față de persoanele de vârsta a treia

1.3.11. Dimensiunea socială a îmbătrânirii

Capitolul II: Serviciile de asistență socială adresate persoanelor vârstnice

2.1. Instituții publice și private în România pentru persoanele de vârsta a III-a

2.2. Îngrijirea comunitară și instituționalizată a persoanelor de vârsta a treia

2.3. Programe de asistență comunitară destinate vârstnicilor

2.4. Diversificare a serviciilor sociale pentru persoanele de vârsta a treia

2.5. Servicii de instituționalizare a persoanei de vârsta a treia

2.6. Pensionarea

2.6.1. Dimensiunea psihoafectivă a pensionării

2.6.2. Diferite stiluri sau practici de pensionare și de pensionari

2.6.3. Pregătirea pentru pensionare

2.6.4. Pensionarii în câmpul muncii

PARTEA 2 – CADRUL CERCETĂRII

Capitolul III : Cercetare

3.1. Scopul cercetării

3.2. Ipotezele cercetării

3.3. Obiectivele cercetării

3.4. Formularea întrebărilor de cercetare

3.5. Designul metodologic

3.5.1. Interviul

3.5.2. Date de identificare a vârstnicilor

3.5.3. Metodele, instrumentele și tehnicile utilizate în demersul de cercetare

3.6. Calitatea serviciilor oferite de Centrul de ingrijire și asistență socială [NUME_REDACTAT]

3.6.1. [NUME_REDACTAT] de îngrijire și asistență socială din [NUME_REDACTAT]

3.7. Prezentarea și interpretarea rezultatelor cercetării

3.8. Rezultatele cercetǎrii

3.8.1. Analiza SWOT Centrul de Ingrijire și [NUME_REDACTAT]

3.8.2. Îmbunătățiri propuse, activitǎți propuse

PARTEA 3 – CADRUL INTERVENȚIEI

Capitolul IV: Intervenție

4.1. Planul expunerii

4.2. Metodologia intervenției

4.3. Studii de caz

4.4. Concluziile intervenției

Anexe:

[NUME_REDACTAT]

Rezumatul lucrării

PARTEA 1 – CADRUL TEORETIC

Capitolul I: Determinarea cadrului de lucru si definirea conceptelor cheie

1.1. Considerații generale

1.2. Motivatia alegerii temei

1.3. Îmbătrânirea

1.3.1. Noțiunea de îmbătrânire. Definiție, înțelesul noțiunii

1.3.2. Criterii ce definesc bătrânețea

1.3.3. Clasificarea generală a procesului de îmbătrânire

1.3.4. Îmbătrânirea demografică

1.3.5. Aspecte demografice și socio-economice

1.3.6. [NUME_REDACTAT] din perspectiva îmbătrânirii demografice

1.3.7. Activitatea- modalitate de integrare socială a vârstnicilor

1.3.8. Perspective asupra bătrâneții în societate

1.3.9. Drepturile persoanelor de vârsta a treia

1.3.10. Stereotipuri și prejudecăți față de persoanele de vârsta a treia

1.3.11. Dimensiunea socială a îmbătrânirii

Capitolul II: Serviciile de asistență socială adresate persoanelor vârstnice

2.1. Instituții publice și private în România pentru persoanele de vârsta a III-a

2.2. Îngrijirea comunitară și instituționalizată a persoanelor de vârsta a treia

2.3. Programe de asistență comunitară destinate vârstnicilor

2.4. Diversificare a serviciilor sociale pentru persoanele de vârsta a treia

2.5. Servicii de instituționalizare a persoanei de vârsta a treia

2.6. Pensionarea

2.6.1. Dimensiunea psihoafectivă a pensionării

2.6.2. Diferite stiluri sau practici de pensionare și de pensionari

2.6.3. Pregătirea pentru pensionare

2.6.4. Pensionarii în câmpul muncii

PARTEA 2 – CADRUL CERCETĂRII

Capitolul III : Cercetare

3.1. Scopul cercetării

3.2. Ipotezele cercetării

3.3. Obiectivele cercetării

3.4. Formularea întrebărilor de cercetare

3.5. Designul metodologic

3.5.1. Interviul

3.5.2. Date de identificare a vârstnicilor

3.5.3. Metodele, instrumentele și tehnicile utilizate în demersul de cercetare

3.6. Calitatea serviciilor oferite de Centrul de ingrijire și asistență socială [NUME_REDACTAT]

3.6.1. [NUME_REDACTAT] de îngrijire și asistență socială din [NUME_REDACTAT]

3.7. Prezentarea și interpretarea rezultatelor cercetării

3.8. Rezultatele cercetǎrii

3.8.1. Analiza SWOT Centrul de Ingrijire și [NUME_REDACTAT]

3.8.2. Îmbunătățiri propuse, activitǎți propuse

PARTEA 3 – CADRUL INTERVENȚIEI

Capitolul IV: Intervenție

4.1. Planul expunerii

4.2. Metodologia intervenției

4.3. Studii de caz

4.4. Concluziile intervenției

Anexe:

Bibliografie

REZUMAT

Prezenta lucrare este structurată în trei părți: prima parte teoretică, incluzând primele două capitole, a doua parte reprezintă cercetarea iar în ultima parte este prezentat un plan de intervenție.

În primele două capitole, am prezentat cadrul și limitele lucrări, am definit conceptul de bătrânețe, și alți termeni adiacenți precum îmbătrânirea demografică, bătrânețea activă precum și diferite activități de petrecere a timpului liber, mituri despre îmbătrânire; De asemenea am analizat procesul de instituționalizare și de preinstituționalizare. O mare atenție am acordat-o și serviciilor sociale oferite vârstnicilor.

În al treilea capitol este prezentată cercetarea, cu scopul cercetării, metodologia, metodele și instumentele utilizate în demersul de cercetare, precum și prezentarea și interpretarea rezultatelor.

Ultimul capitol cuprinde intervenția realizată asupra a șase varstnici. În timpul efectuării stagiului de practică în cadrul Centrului de îngrijire și asistență socială din Sighetu-Marmației, am cunoscut și am stabilit o legatură cu personalul din instituție și cu o parte din beneficiari. În urma acestui stagiu, am colectat informații legate de serviciile oferite, profilul beneficiarilor și gradul de satisfacție al acestora. De asemenea am luat legătura și cu vârstnici din zonă, care nu sunt beneficiari ai Centrului.

La finalul lucrării am sintetizat concluzii concluzi și am atașat anexele respectiv bibliografia studiată.

PARTEA 1 – CADRUL TEORETIC

CAPITOLUL 1

Determinarea cadrului de lucru și definirea conceptelor cheie

Considerații generale

În societatea românească contemporană de astăzi, printre multe alte fenomene mai mult sau mai puțin pozitive de natură economică sau politică, putem observa și încadra ca un punct de interes larg în mass media și în politicile de protecție socială efectele pe care fenomenul demografic de îmbătrânire a populației le generează pe termen lung.

Percepțiile diferite asupra bătrâneții și fenomenului de îmbătrânire propun o privire generală a conceptelor. Evoluția și statutul vârstnicului în istorie presupune trecerea de la înțelept, autoritate și îndrumător la o percepție modernă ce propune excluderea acestuia prin instituționalizare. Lucrarea de față s-a orientat în mod deosebit spre vârstnicul din mediul rural românesc.

In acord cu problematica imbatranirii populatiei avem la indemana o serie de studii si rapoarte care surprind in date concrete diferentele de procente intre categoriile de varsta predominante la nivel national. [NUME_REDACTAT] tabloul îmbătrânirii populației este conturat de date statistice care pun în lumină faptul că în anul 1990, persoanele de 60 de ani și peste această vârstă reprezentau un procent de 10,3% din totalul populației urmând, ca până în 2003 această valoare să se ridice la un procent de 19,9% iar ca o perspectivă spre viitor se preconizează ca până în anul 2030 procentul acestei populații să atingă valoarea de 22,3%. (HG nr. 541/2005, anexa.1)

Avand in vedere fenomenul social amintit cu care se confrunta intreg mapamondul este important sa punem in lumina si sectoarele politice, sociale si economice care vor suporta pe parcursul timpului o anumita presiune determinata de acesta, astfel ca in literatura de specialitate se accentueaza faptul ca impactul imbatranirii populatiei se va rasfrange cu precadere in zona farmaceutica, asistenței medicale și bineînțeles în sectorul asistenței sociale care intervine prin programe de prevenire a excluziunii sociale a acesteia precum și promovarea bunăstării, a calității vieții vârstnicului și nu în ultimul rând prin dezvoltarea unor servicii specializate care să satisfacă eficient nevoile survenite odată cu vârsta (Badiu, A., 2008:476-477).

Ca urmare a implicatiilor procesului de imbatranire pe diferitele dimensiuni ale societatii ca intreg si totodata asupra situatiei varstnicului ca persoana am considerat ca fiind relevant si de actualitate conturarea unei lucrari cu titlul „Preinstitutionalizarea si institutionalizarea persoanelor varstnice din mediul rural. Calitatea vietii studiu comparative”.

Conditia si calitatea vietii varstnicului ca si categorie vulnerabila de persoane din intreg domeniul asistentei sociale este un aspect pe care il consider ca fiind util de cercetat si analizat atat pentru persoana de varsta a III-a insine cat si pentru tinerii care sunt activi social si care reprezinta sau pot reprezenta o resursa de baza in a prevenii dependenta varstnicului fata de diferite tipuri de servicii sociale si totodata imbunatatirea calitatii vietii acestuia.

Asadar scopul lucrarii de fata este de a cristaliza prin prisma unor baze teoretice dar si a unui demers de cercetare, un tablou de ansamblu asupra calitatii vietii varstnicului din doua medii diferite de viata mai exact in cel familial (preinstitutionalizat) respectiv cel institutionalizat.

Factorii de ordin motivator în alegerea temei au fost atât de natură intrinsecă dar și extrinsecă.Printre factorii intrinseci care m-au determinat să optez pentru acest subiect au fost: curiozitatea personală privind subiectul calității vietii varstnicului in mediul sau personal dar si calitatea vietii acestuia pe diferite dimensiuni privind serviciile sociale de care beneficiaza in conditiile in care face parte dintr-un centru de ingrijire de tip rezidential, contactul anterior cu această categorie de beneficiari prin intermediul practicii și a voluntariatului dar și oportunitatea de cercetare și intervenție. Elementele extrinseci de abordarea a subiectului au fost: importanța și grija actuală acordată calității vietii in general dar si a serviciilor sociale, creșterea continuă a populației vârstnice, sporirea exigențelor clienților și a societății în ansamblu referitor la calitatea furnizării serviciilor sociale.

Societatea modernă însă, pune prea mult preț pe tinerețe, pe frumusețea exterioară, lăsând vârstnicii să pară, oarecum invizibili, încărcându-i doar cu câteva caracteristici negative: boală, singurătate, principii demodate, dependentă; astfel ei simțindu-se o povară pentru societate. Vârstnicii erau priviți ca fiind un simbol, o comoară pentru societate, dar astăzi scară valorilor s-a inversat: vârstnicii sunt respinși fără nici un motiv, iar dispariția lor câteodată poate părea o ușurare.

De aceea avem nevoie de o schimbare în mentalitatea noastră, fiindcă bǎtrȃnețea este o etapă de viață, prin care individul trece inevitabil.

Motivatia alegerii temei

Am ales tema mai sus amintita, deoarece cercetarea de fațǎ accentueazǎ faptul că vârsta a treia este o vârstă frumoasă și trebuie să invatam sa prețuim pe cei care trec prin această etapă de viață.

Evaluarea nivelului calitǎții vieții este legatǎ de noțiunea „nevoi”, astfel fiind firesc ca mǎsurarea lui sǎ implice o evaluare a rǎspunsului indivizilor cu privire la gradul de satisfacere / nesatisfacere a nevoilor lor (G. Lucuț, 2000).

Putem defini îmbătrânirea ca fiind un proces de degradare diferențială; care afectează toate ființele vii. În perspectiva laică, vârstnicii sunt catalogați ca fiind oameni plini de experiență de viață și înțelepți datorită vârstei înaintate.

Societatea modernă însă, pune prea mult preț pe tinerețe, pe frumusețea exterioară, lăsând vârstnicii să pară, oarecum invizibili, încărcându-i doar cu câteva caracteristici negative: boală, singurătate, principii demodate, dependentă; astfel ei simțindu-se o povară pentru societate. Vârstnicii erau priviți ca fiind un simbol, o comoară pentru societate, dar astăzi scară valorilor s-a înversat: vârstnicii sunt respinși fără nici un motiv, iar dispariția lor câteodată poate părea o ușurare.

De aceea avem nevoie de o schimbare în mentalitatea noastră, fiindcă bǎtrȃnețea este o etapă de viață, prin care individul trece inevitabil.

Îmbătrânirea

1.3.1. Noțiunea de îmbătrânire. Definiție, înțelesul noțiunii

Senescența este caracterizată printr-o accentuată reducere a proceselor metabolice, o scădere progresivă a funcțiilor organismului, însoțite de modificări în conformația exterioară. Gerontologia, domeniul cunoștințelor despre bătrânețea umană, s-a născut în contextul filozofiei și medicinei cu foarte multă vreme înainte de epoca noastră (A. Boitan, 2010).

M. Epuran, în lucrarea sa „Psihologia vârstelor, a jocurilor și a activităților de timp liber”, afirmă “… Cu ieșirea la pensie a încetat și lupta profesională și astfel însuși amorul propriu este mai domolit. Dar dacă bătrânețea înseamnă mai multă înțelepciune atunci suprema cumințenie, este, desigur, să accepți vârsta.”

Expresia “persoane vârstnice” înfățișează persoanele care au trecut de mijlocul vieții, iar Bogdan C., definește persoanele vârstnice ca fiind “ cele care se află în cea de a treia sau chiar a patra perioadă a existenței, perioadă în care pierderile și declinul pe plan fiziologic, psihologic, economic și social sunt cele mai grave, aceste pierderi nefiind totdeauna darorate unei evoluții biologice, ci fiind implicați, concomitent, și factori sociali, economici și culturali” (C. Bogdan, 1997).

Dr. [NUME_REDACTAT] sublinia în 1997, una dintre afirmațiile lui Cardot din 1994: “Bătrânețea nu este o boală; marea vârstă induce o dependență naturală care necesită ajutor.” (C. Bogdan, 1997).

Activitatea fundamentală devine adaptarea la un nou orar de activități familiale și sociale. Relațiile se modifică și se restrâng din aria profesională, dar și din domeniul altor activități. Ieșirile încep să depindă tot mai mult de timpul însorit și de bună dispoziție. Devine o perioadă caracterizată de o anumită fragilitate biologică, deoarece bolile mai curente sunt: infarctul miocardic, cancerul, bolile respiratorii, etc (A. Boitan, 2010).

Vârsta înaintată este definită ca fiind o perioadă din viața omului care urmează după maturitate și ține până la sfârșitul existenței sale (V. Bucur, 2003).

[NUME_REDACTAT] Larousse (1998), de psihiatrie, bătrânețea este caracterizată ca fiind

“ultima perioadă a vieții corespunzând rezultatului normal al senescenței.” Prin această definiție se precizează că termenul se opune față de cel de senilitate dar în același timp bătrânețea extremă nu se distinge prin nimic de senilitate. [NUME_REDACTAT] Larousse, definește bătrânețea ca fiind un ansamblu de transformări care afectează ultima perioadă a vieții, prin: slăbirea țesuturilor, atrofie musculară, limitarea capacității de adaptare; din această definiție reiese faptul că apare o involuție (V. Bucur, 2003).

Îmbătrânirea este procesul normal, fiziologic constatând în principiu în:

Depopularea neuronală a scoarței cerebrale;

Reducerea lansării și a receptivității hormonale;

Diminuarea vitezei proceselor metabolice

Degradarea morfofuncțională a aparatelor și sistemelor organismului;

Micșorarea rezervelor funcționale;

Diminuarea adaptabilității la solicitări.

Perioada vârstei a treia este o perioadă de treptat declin fizic, psihologic și social. În cursul aceste perioade apar sau se agravează numeroase insuficiențe și disfuncții (V. Apahideanu, 2002).

1.3.2. Criterii ce definesc bătrânețea

Trei criterii definesc această perioadă a bătrâneții:

1. vârsta cronologică ( timpul petrecut de la naștere până la momentul respectiv);

2. vârsta funcțională (capacitatea individului);

3. ciclul vieții (bătrânețea ca un proces al schimbării);

[NUME_REDACTAT] a Sănătății definește bătrânețea ca fiind un proces început încă înainte ca noi să ne naștem (ONG, 1988 apud M. Nechita, 2008).

Bătrânețea este un proces natural bologic care începe încă de la nașterea individului și este un proces inevitabil (Neubeck, 1997). Îmbătrânirea este resimțită atât la nivel individual, cât și la nivel de populație.

1.3.3. Clasificarea generală a procesului de îmbătrânire

Clasificarea generală a perioadei bătrâneții cuprinde:

trecerea spre bătrânețe: de la vârsta de 65 de ani, la 75 de ani;

bătrânețea medie: de la 75 de ani, la 85 de ani;

bătrânețea mare: peste 85 de ani (M. Nechita, 2008);

Perioada de viață care începe odată cu atingerea vârstei de peste 65 de ani este caracterizată în primul rând printr-un” declin “ fiziologic, psihologic, economic și social. Cauzele deteriorării pe toate aceste planuri sunt biologice, dar și sociale (culturale și economice în principal).

Perioada vârstei a treia este împărțită în 3 categorii:

1) între 65-75 de ani- “trecerea spre bătrânețe”= “tânărul bătrân”= “perioada de vârstnic”. În această perioadă se restrâng ariile profesionale, ocupaționale și sociale.

2) Între 75- 85 de ani= “bătrânețea medie”= “perioada de bătrân”. Persoanele se cantonează în rolul de bunici. Predomină bolile degenerative. Mortalitatea este mare.

3) După vârsta de 85 de ani= “bătrânețea mare” = “perioada de longevitate”. Persoanele din acest grup sunt practic incapabile de modul de viață independent și nevoia de îngrijiri în instituții pentru bătrâni este imperioasă (V. Apahideanu, 2002).

1.3.4. Îmbătrânirea demografică

Evoluția demografică face posibilă o creștere atât a incapacităților și handicapurilor în următorii ani. Primele rezultate ale studiilor referitoare la speranța de viață fără incapacitate sunt încurajatoare, deoarece cresc mai repede decât speranță de viață. Însă, multe dintre persoanele vârstnice devin dependente (V. Bucur, 2003).

Specia noastră trece printr-un proces rapid de populare a pământului, astfel că o mulțime de specialiști aduc diferite afirmații privind viitorul ființei umane. Cauzele acestui proces demografic sunt destul de cunoscute: constituind două motive ale consecinței industrializării. Unul dintre aceste motive îl reprezintă scăderea mortalității infantile prin tratarea diferitelor boli infecțioase. Al doilea motiv îl reprezintă creșterea longevității. Speranța de viață la ora actuală a crescut până la vârsta de 74 de ani în țările dezvoltate. Cercetătorii sunt puși în situația de a studia intens fenomenul îmbătrânirii, pentru a-i ințelege cât mai bine mecanismele și pentru a asigura atât moartea la o vârstă cât mai înaintată, cât și trăirea unei bătrâneți reușite (R. Fontaine, 2008).

Cicero, unul dintre cei mai mari filosofi (106-43 i. Hr.) a scris o lucrare legată de bătrânețea reușită; lucrarea se numește De senectute (44 i. Hr.). În această lucrare, Cicero descrie bătrânețea ca fiind un fenomen diferit de la un individ la celălalt și poare fi considerată o perioadă cu numeroase oportunități de dezvoltare personală.

Bătrânețea reușită pune accentul pe mai multe criterii, care pot fi uneori numeroase.Unele dintre aceste criterii enumerate de către cercetători sunt : longevitatea, sănătatea biologică, sănătatea mintală, inteligența, calitățile sociale, starea de bine sau competența autonomă. Unele criterii sunt obiective, cum ar fi: maladia Alzheimer, prin simptome clare, fiind atunci vorba despre o bătrânețe patologică, sau subiectivă , rezultată printr-o stare de bine autoevaluata (R. Fontaine, 2008).

Îmbătrânirea este un proces diferit de la o persoană la alta, care ia în calcul atât date obiective (fizice), cât și subiective (părerea pe care și-o face o persoană despre propria îmbătrânire). De aici reiese faptul că fiecare individ în parte are trei vârste diferite: vârsta biologică, vârsta socială și vârsta psihologică.

a) Vârsta biologică – care are legătură cu vârsta organică, legate de faptul că fiecare organ suferă anumite modificări care afectează individul de-a lungul vieții. Busse (1969) numește această perioadă îmbătrânire primară.

b) Vârsta socială – are legătură cu obiceiurile individului, pe care acesta le are în raport cu ceilalți. Această vârstă este influențată și de cultura țării în care individul se află ( diferite ritualuri la care erau supuși indivizii pentru a trece de la o etapă de vârstă, la cealaltă, un exemplu ar fi: [NUME_REDACTAT] (R. Fontaine, 2008).

c) Vârsta psihologică – este legată de competențele mintale, pe care un individ le are ca răspuns la schimbarea mediului, printre care memoria, inteligența și motivația de a întreprinde. Aici putem vorbi de o îmbătrânire secundară , conform lui Busse (1969).

1.3.5. Aspecte demografice și socio-economice

În precedentul secol se înregistrează în întreaga lume o creștere a proporției persoanelor vârstnice (în raport cu restul populației, de fapt cu întreaga populație). Fenomenul este numit “îmbătrânire a populației”.

Și în viitor este prognosticată, în continuare, o creștere a proporției persoanelor vârstnice. Creșterea nivelului de trai , progresele în medicină, scăderea natalității și schimbarea mentalității justifică această apreciere (V. Apahideanu, 2002).

Problema îmbătrânirii populației cu tot ceea ce antrenează ea, a determinat [NUME_REDACTAT] a Sănătății (1988), să o considere între primele 5 probleme majore de sănătate ale lumii, alături de bolile cardiovasculare, cancer, SIDA și alcoolism. Implicațiile complexe ale fenomenului pot fi deduse din declararea de către [NUME_REDACTAT] a anului 1982 că “An internațional al persoanelor vârstnice” (OMS, 1988, apud V. Apahideanu, 2002).

Întreaga societate este influențată de îmbătrânirea populației prin:

Creșterea necesarului de servicii medicale generează implicații în plan medical și social:

Cresc disproporționat serviciile medicale atribuite respectivului segment de populație, ceea ce impune regândiri ale programelor de învățământ, eforturi materiale și educative, pregătiri specifice, în primul rând pentru medicii de familie (în domeniul morbidității mai frecvente sau a celei particulare persoanelor vârstnice);

Crește necesitatea spitalelor –camin pentru bătrâni, iarăși un efort economic al societății;

Crește consumul de medicamente, în bună parte suportat tot de societate;

Se ridică alături de asistență medicală propriu-zisă, problema îngrijirilor persoanelor în vârstă (“medicina îngrijirilor) în parte preluată tot de medicii de familie (alături de “arta vindecării”, “arta îngrijirilor”), deci, iarăși investiții educative și economice consecutive prestării serviciilor.

2) Prin încetarea activității profesionale are loc o nivelare socială și psihologică a vârstnicului. El pierde sentimentul de utilitate socială și rolul social activ, ceea ce acționează ca un veritabil agent patogen inductor al “patologiei de retragere”, – o dramă, o “moarte socială”. Se adăugă pierderea prestigiului social, a responsabilității, – cu trudă câștigate în anii anteriori , -precum și pierderea rolului și statutului în familie. Și acești factori sunt stresanți.

3) Nu mai puțin favorabilă, dezavantajoasă, este din punct de vedere social, asistența bătrânului instituționalizat, care instituționalizare este de altfel, și o formă deghizată de izolare, promovată de familie și societate, – ceea ce o face să fie surclasată de îngrijirea bătrânului în familie. Oricum, și în cazul vârstnicului instituționalizat, rolul asistentului social este deosebit de important și alături de el rolul echipei de îngrijire a persoanei de vârsta a treia;

4) Se spune adesea că societatea modernă generează bătrânețe, dar tinde să o respingă și să o izoleze. Exemplul convingător este instituționalizarea bătrânilor. Pentru combaterea izolării și conservarea demnității vârstnicului se impune schimbarea unor mentalități: crearea opiniilor favorabile problemelor vârstnicului. Calea de urmat este în primul rând aceea a educației (V. Apahideanu, 2002).

Dintre problemele de educație pot fi enumerate:

Instrucția la cât mai multe niveluri provitoare la cunosterea procesului de îmbătrânire normală și patologică, tehnicile de îngrijire psiho-fizice ale bătrânilor, factorii de risc și prevenirea lor, noțiunile de etică în spiritul respectului față de vârstnic;

Educația vârstnicului și familiei sale în sensul celei anterioare;

Educația profesională a persoanelor implicate în asistența socială și în asistența medicală a vârstnicilor;

Educația fiecărui cetățean între 50 și 65 de ani, în sensul “pregătirii pentru îmbătrânire”, sarcina ar trebui să revină unei ramuri a disciplinelor educaționale, înarmate cu noțiuni de gerontologie, geriatrie, psihologie, educație sanitară, sociologie, antroologie, etică, etc; îmbătrânirea se pregătește din tinerețe (V. Apahideanu, 2002).

1.3.6. [NUME_REDACTAT] din perspectiva îmbătrânirii demografice

În ceea ce privește restul Europei, în România procesul de îmbătrânire se desfășoară mai lent (Trebici și Hristache, 1986). În perioada 1990-2005 se înregistrează un proces lent, dar continuu de îmbătrânire a populației (Trebici și Hristache, 1986, apud [NUME_REDACTAT] de Dezvoltare 2007-2013).

Cercetătorii susțin faptul că în România, îmbătrânirea demografică “se datorează, în primul rând, scăderii fertilității și abia apoi migrației sau creșterii duratei medii a vieții, care uneori se întâmplă chiar să favorizeze întinerirea populațiilor” ([NUME_REDACTAT], 2006).

1.3.6. Bătrânețea activă: definiții și caracteristici

Codul său decalogul bătrâneții active cuprinde câteva reguli care urmăresc formarea unei atitudini față de batraete:

Orice măsură farmacologică care urmărește prelungirea vieții este mai eficientă dacă se va lua în perioada premergătoare instalării semnelor de îmbătrânire.

O bătrânețe sănătoasă rezultă dintr-o copilărie și o maturitate parcurse în starea de sănătate.

Promovarea conceptului “ gerontoprofilaxie”;

Măsurile de gerontoprofilaxie, cuprind sfaturile gerontologice și trebuie incluse în igiena muncii și în medicina adultului.

Sfaturile gerontologice cuprind trei categorii de factori: genetici, de mediu, de boli cronice;

Măsurile de gerintoprofilaxie includ: tratament cu produse medicamnetoase, mișcarea fizică, alimentația, munca/ odihna, satisfacția muncii împlinite, evitarea stresului, promovarea satisfacțiilor morale și spirituale;

Perioada de vârstă cuprinsă între anii 40 și 60 , are nevoie de mai multă atenție, deoarece în acest timp se instalează majoritatea bolilor cronice.

Totdeauna trebuie să fie o alternativă a preocupărilor: un hobby sau o altă activitate de petrecere a timpului liber;

Umorul reprezintă un rol de maximă importanță pentru calitatea vieții ( A. Boitan, 2010).

Noțiunea de calitate a vieții aparține dintr-o familie largǎ de termeni care ȋncearcǎ sǎ trateze esența bunǎstǎrii social-umane ( ex. fericire, satisfacție, bogǎție, stil de viațǎ, etc.); (G. Lucuț, 2000).

1.3.7. Activitatea- modalitate de integrare socială a vârstnicilor

În cazul vârstnicilor sănătoși, integrarea lor se realizează prin transferarea statutului din perioada de activitate personală în cea de pensionar cu un rol adecvat; în cazul vârstnicilor cu o stare de sănătate proastă, integrarea lor socială se realizează prin redefinirea selectivă a posibilităților de a rămâne activi, de a-și păstra conștiința utilității sociale (T. Cernescu, 2004).

Activități de petrecere a timpului liber

Persoanele de vârsta a treia preferă activitățile sedentare, precum diverse lecturări, vizionarea de spectacole, emisiuni TV, audiții radiofonice, pictură, desen, etc. și câteodată evită călătoriile și practicarea unor sporturi. Unora le place grădinăritul și apicultura

(T. Cernescu, 2004).

Orice vârstnic poate efectua diferite activități în timpul său liber, printre care:

Diferite activități științifice;

Activități culturale, spirituale;

Gimnastică;

Diferite jocuri de societate;

Înot;

Turism;

Plimbări;

Excursii;

Camping;

Sporturi de iarnă (ski, săniuș);

Însă, sunt destul de puține acțiuni cultural-educative cum ar fi: sfatul bătrânilor, clubul pensionarilor, școala bunicilor, universitatea vârstei a treia care ajută la utilizarea eficientă a timpului liber (T. Cernescu, 2004).

1.3.8. Perspective asupra bătrâneții în societate

Fenomenul denumit imbatranire ar fi trebuit să fie pozitiv, însemnând creșterea calității vieții și serviciilor medicale însă, o proporție remarcabilă are nevoie de servicii sociale care ori nu există, ori nu sunt suficiente din punct de vedere cantitativ sau calitativ (V. Bucur, 2003).

Societatea oferă un rol social procesului de îmbătrânire, considerând că orice membru al unei clase de vârstă trebuie să se conformeze cerințelor asociate grupei din care face parte. Persoanele de vârsta a treia sunt cele care își pierd pe rând rolurile sociale și care trebuie să se adapteze la o serie de schimbări ce determină apoi, apariția unor roluri pe care sunt nevoite să le învețe (Soitu, 2006).

[NUME_REDACTAT] (2000), într-un studiu explorator privind percepția socială asupra vârstnicilor, a identificat, în societatea noastră, cinci modalități de raportare la vârstnici: stigmatizare, ignorare, acceptare, discriminare și integrare :

Primul tip include persoane care percep vârstnicii ca fiind dependenți de suportul exterior al persoanelor apropiate din punct de vedere fizic, financiar și emoțional, inutili din punct de vedere social, anxioși, apatici, dezadaptați, cu predispoziție spre boală. Atitudinea dominantă față de cei bătrâni este aceea de izolare și respingere, de stigmatizare.

Cel de-al doilea tip de percepție include persoanele care, de cele mai multe ori îi consideră pe cei vârstnici ca nefiind dependenți de ajutorul persoanleor din jurul lor și care ar trebui să cedeze locul celor mai tineri, care sunt mai capabili din punct de vedere profesional.

Tipul “acceptare” cuprinde persoane care consideră că vârstnicii sunt persoane fragile, vulnerabile, care au nevoie de asistența materială din partea celor din jur și care și-au câștigat meritul de a fi îngrijiți la bătrânește în ciuda faptului că nu mai pot fi utili societății datorită sănătății precare și a statutului de persoană dependentă.

Cei care fac parte din cel de-al patrulea tip de percepție consideră că vârstnicii sunt persoane autonome, care au un rol social bine precizat în cadrul grupului din care fac parte. Persoanele vârstnice sunt plasate, de obicei, pe o poziție socială inferioară, fiind împinse undeva la marginea societății, iar potențialul lor de înțelepciune și experienta rămâne nevalorificat.

Ultimul tip este reprezentativ pentru persoanele care percep bătrânii ca fiind persoane care au un loc bine precizat în societate, înțelepte cu experiența de viață, a căror echilibru interior dobândit îi ajută să facă față dificultăților vârstei într-o manieră firească (Popă, 2000, apud M. Nechita, 2008).

Atitudinea față de persoanele vârstnice a variat de-alungul timpului de la respect, venerație până la ignorare, marginalizare și chiar ironizare” (C. Bogdan, 2002).

[NUME_REDACTAT], vârstnicii au fost intotdeauana respectați deoarece erau considerați o comoară, fiind plini de înțelepciune. Contrariul arată însă că, în lumea contemporană, oamenii în vârstă nu mai sunt un tezaur plin de înțelepciune, ci demodați (Giddens, 2001, apud S. Bodogai, 2009).

În societatea contemporană, bǎtrȃnețea este perceputǎ ȋn sensul negativ, cu o serie de caracteristici: boală, singurătate, principii demodate, dependență, rezultând o povară pentru societate. (Balogh, 2000).

Societatea pune prea mare importanță pe tinerețe, astfel vârstnicii tind să fie invizibili; dar „ persoanele de vȃrsta a treia au șanse sǎ-și redobȃndeascǎ prestigiul si autoritatea acordate ȋn societǎțile antice, iar datoritǎ faptului cǎ ei reprezintǎ un procent mare de populație au ajuns sǎ deținǎ o mai mare influențǎ politicǎ decȃt ȋnainte.” (Giddens, 2001, apud S. Bodogai, 2009: 53).

În societatea modernă, vârsta a III a se identificǎ cu două mari probleme: deoarece numărul persoanelor în vârstă a crescut și de asemenea a crescut și fenomenul pensionării. Cȃnd fenomenul pensionǎrii era mai rar ȋntȃlnit, majoritatea vȃrstnicilor erau adulți activi fiind angajați ȋn diferite activitǎți. Pensionarea este o schimbare instantanee, care presupune adoptarea unei noi identitǎți sociale (Rotariu și Ilut, 1996).

Persoanele vârstnice în societate sunt multiplu dezavantajate prin scăderea resurselor fizice, financiare sau prin prezența unui anumit handicap mintal. Începând cu anul 2000, perioada de tranziție din România a îngreunat existența vârstnicilor prin: pensia și veniturile mici, cheltuieli și taxele împovărătoare, astfel că vârstnicii de astăzi trăiesc sentimentul că sunt “întreținuții” celor care lucrează și se simt o povară atât economică, cât și medicală (V. Bucur, 2003).

1.3.9. Drepturile persoanelor de vârsta a treia

Trebuie precizat faptul cǎ unii pensionari sunt acuzați de faptul cǎ trǎiesc “pe seama” unei generații mai tinere, dar vȃrstnicii au plǎtit 40-50 de ani cotizațiile pentru pensiile de care beneficiazǎ cȃt și cotizațiile medicale ( V. Miftode, 2010).

Drepturile vârstnicilor au fost recunoscute in anul 1976:

dreptul la îngrijire medicală;

dreptul la religie

dreptul la prevenirea dependenței;

dreptul la ocrotire de către un personal calificat;

dreptul la ocrotire legală;

dreptul de a alege locul și modul de viețuire;

dreptul la susținere familială și comunitară și dreptul la îngrijiri paliative (V. Bucur, 2003).

1.3.10. Stereotipuri și prejudecăți față de persoanele de vârsta a treia

Imaginea bătrâneții este extrem de importantă pentru modeul în care persoanele de vârsta a treia sunt percepute de ceilalți , precum și pentru imaginea lor de sine (Secui, 2004).

Deși vârstnicii formează un grup heterogen și în ciuda dificultăților reale de generalizare la vârste înaintate, în ceea ce privește vârsta a treia, există cele mai multe stereotipuri (M. Sorescu, 2005) .

Stereotipurile legate de vârsta a treia pot fi pozitive sau negative iar o persoană poate să dețină mai multiple perspective despre o persoană sau un grup de bătrâni. Ele nu sunt fixe, ci se pot schimba o dată cu trecerea timpului. Cele mai comune stereotipuri asociază vârsta a treia cu o sănătate și o funcționare slabă, precum și cu o regresie la vârsta copilăriei. Conceptul de „ageism” se referă la prejudecățile sau discriminarea împotriva sau în favoarea unui grup de bătrâni și poate avea mai multe surse, printre care se numără și lipsa cunoștințelor despre statutul real al persoanelor de vârsta a treia, lipsa interacțiunilor cu aceste persoane. ( Pointon, S. 1997).

Stereotipurile sunt de obicei negative iar reprezentările distorsionate sporesc dificultățile de adaptare la bătrânețe. Iată câteva stereotipuri referitoare la persoanele vârstnice:

“Oamenii bătrâni sunt senili” – acest stereotip implica o deteriorare psihică; în realitate senilitatea nu este obligatoriu să apară, deoarece nu exista o vârstă cronologică la care să apară cert.

“Oamenii în vârstă sunt toți la fel” – se referă la faptul că toți vârstnicii se asemăna fizic, dar în realitate aceste schimbări fizice variază, de la caz la caz.

“Oamenii vârstnici gândesc la fel” – adică toți sunt uituci, triști, inactivi, în realitate, însă ei acționează diferit, în funcție de tipul de temperament pe care îl au.

“Oamenii vârstnici nu sunt persoane pe care poți conta” – adică vârstnicii sunt incapabili de a-și asuma anumite responsabilități, în realitate sunt vârstnici care niciodată nu renunța la responsabilitățile lor.

“Oamenii bătrâni nu mai învața nimic nou.” – adică vârstnicii nu sunt capabili de a acumula informații noi, în realitate însă, trebuie luați în considerare anumiți factori importanți, precum interesele și motivațiile fiecăruia (S. Bodogai, 2009).

Modalități de combatere a stereotipurilor și miturilor despre vârsta a treia

Combaterea acestor stereotipuri și mituri legate de vârsta a treia se poate realiza prin modalități precum:

utilizarea cunoștințelor deja existente despre aspectele vârstei a treia în programele de educație publică începând de la vârste cât mai timpurii;

mobilizarea unor campanii de conștientizare publică prin intermediul cărora să se promoveze imagini pozitive despre bătrâni și capacitatea acestora;

sensibilizarea celor care oferă îngrijire persoanelor în vârstă,prin oferirea unor informații legate de nevoile acestora

crearea unor oportunități pentru apariția rețelelor și legăturilor intergenerationale

crearea unor roluri productive pentru persoanele de vârsta a treia din partea societății

intensificarea unor acțiuni guvernamentale;

extinderea bazei de cunoștințe actuale despre aspectele vârstei a treia prin efectuarea unor cercetări cu o mai mare validitate în acest domeniu , a unei selecții a participanților bătrâni în funcție de nevoile lor. (Ory, M., Hoffman,2003 apud S. Bodogai, 2009).

Dimensiunea socială a îmbătrânirii

[NUME_REDACTAT] Aslan și colaboratorii săi aduc în discuție termenul de „debut al îmbătrânirii sociale”. Referitor la acest aspect putem vorbi despre îmbătrânire socială atunci când rolurile sociale se reduc ca număr sau ca intensitate de manifestare, sau când individul se află în imposibilitatea de a le îndeplini. Îmbătrânire socială exprimată prin vârstă socială, reflectă gradul de integrare a individului, fenomen considerat a fi măsurabil prin indicatori sociali ai poziției unui individ în ansamblul de muncă, sau activitatea de grup, a raporturilor interpersonale, prin capacitate de îndeplinire a rolurilor sociale din structura societală.

Indicatorii sociali îi putem grupa astfel: a) roluri sociale dobândite, care dau cadrul de situare a subiectului în parametri socio-economici, familial și profesional și b) roluri sociale manifeste, care exprima situația, reacția individului pe plan social în sensul funcțiilor concret îndeplinite, exprimat în raport cu timpul, perioada de desfășurare, gradul de intensitate a manifestării (care se corelează de cele mai multe ori cu starea sănătății individului și cu caracterul îmbătrânirii biologice)

Societatea oferă un rol social procesului de îmbătrânire, considerând că „orice membru al unei clase de vârstă trebuie să se conformeze cerințelor asociate grupei din care face parte. Din această perspectivă, persoanele de vârsta a trei sunt cele care își pierd treptat rolurile sociale și care trebuie să se adapteze la o serie de schimbări ce determină, apoi, apariția unor noi roluri pe care sunt nevoite să le învețe” (Gîrleanu-Șoitu, Daniela, 2006, p. 19). Unii vârstnici sunt nevoiți sa se simtă din această categorie datorită lipsei unui rol social, ce i-a fost luat odată cu pensionarea. De asemenea sunt vârstnici care nu se simt din această categorie pentru că ei sunt activi în majoritatea timpului, având mici afaceri de familie, muncind pământul, care, spun ei „m-a ajutata sa le fac un rost în viață copiilor” (M.C., 72 de ani).

Poziția socială a vârstnicului este dependentă de contextul economic, etnic și cultural. În majoritatea țărilor, chiar și în cele dezvoltate, bătrânii reprezintă o categorie socială defavorizată. Câteva dintre motivele pentru care bătrânii sunt percepuți diferit de ceilalți pot fi:

1. Ageismul (prejudecată împotriva unui grup distinct de persoane, definit prin criterii de vârstă);

2. Percepția bătrânilor de către unii adulți activi drept consumatori nefolositori de resurse sociale și comunitare;

3. Imaginea psihologică negativă a bătrâneții.

Printre alte motive ale percepției negative a bătrâneții poate fi reprezentată și frica sau neacceptarea ideii propriei îmbătrâniri. ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Fermeșanu, 2003, p. 91).

Vârsta influențează în același timp „structura socială existentă într-o anumită societate, distribuția pozițiilor, rolurilor și funcțiilor sociale, calitatea resurselor de muncă, configurația grupurilor profesionale, modul de organizare a producției, consumul populației, structura și dimensiunile familiei, dinamica căsătoriilor și a divorțurilor” (Rădulescu, S., 1994, p. 7).

„Procesul de socializare se află într-o legătură directă cu particularitățile biologice și psihice ale dezvoltării umane, ale diferitelor perioade de viață” (Rădulescu, S., 1994, p. 85). Astfel socializarea la bătrânețe „presupune dezavantajarea față de rolurile sociale active și familiarizarea cu alte roluri participative” (Rădulescu, S., 1994, p. 85). Altfel spus, vârstnicul trebuie să-și găsească singur alte roluri cu care să se obișnuiască pentru că în multe societăți, chiar și cea românească „lipsesc mecanismele și factorii care să asigure socializarea populației vârstnice pentru cerințele rolului de „bătrân” (Rădulescu, S., 1994, p. 85). Această lipsă și dezinteresul din partea societăților, face ca mulți vârstnici să se izoleze fără nici un rol social.

Putem aduce în discuție pe Erikson care este de părere că în toate etapele vieții individul este marcat de atingerea unui obiectiv major. Astfel realizarea acestuia în fiecare etapă a vieții garantează și menține integritatea egoului, în timp ce neatingerea țelului propus antrenează disperarea individului. Prin urmare, pentru atingerea sentimentului de satisfacție persoana vârstnică trebuie să-și stabilească unele obiective personale și să adopte un comportament adecvat. Printre aceste obiective se pot enumera ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Fermeșanu, 2003, p. 93):

1. Menținerea sentimentului de stimă față de propria persoană;

2. Rezolvarea vechilor conflicte personale;

3. Acceptarea și adaptarea față de moartea persoanelor apropiate;

4. Adaptarea față de schimbările de mediu;

5. Păstrarea unei stări personale de bine;

6. Acceptarea și adaptarea la scăderea forței fizice și reducerea stării de sănătate;

7. Acceptarea și adaptarea față de diminuarea rolului personal de putere, cum sunt pensionarea și reducerea veniturilor;

8. Realizarea unor aranjamente satisfăcătoare pentru viața fizică.

CAPITOLUL 2

Serviciile de asistență socială adresate persoanelor vârstnice

2.1. Instituții publice și private în România pentru persoanele de vârsta a III-a

[NUME_REDACTAT], ocrotirea socială a bătrânilor și a sănătății lor se realizează de către stat în cadrul unui amplu sistem organizatoric general și special prin măsuri generale complexe economice, culturale și sanitare, prin sistemul de asistență socială și prin asistență medicală. În societatea contemporană „protecția persoanei în vârstă înseamnă protecția pensionarului, a unui minoritar cu totul particular”. (Miftode, V., 2004, p. 164).

[NUME_REDACTAT] este cea care impune tot mai mult ca România să se alinieze alături de celelalte state și în privința ocrotirii și asigurării sociale. Astfel măsurile complexe cu caracter general luate de către stat se întreprind printre programele de dezvoltare economică și socială pentru îmbunătățirea continuă a nivelului de trai material și spiritual, pentru promovarea, apărarea și refacerea sănătății, pentru creșterea longevității și calității vieții vârstnicilor.

Sistemul general de asigurare socială este cel ce se ocupă cu asigurările sociale de stat, dar și cu alte servicii sociale.

Asigurările sociale de stat reprezintă un sistem de asigurare materială a oricărui individ aflat în câmpul muncii, în caz de pierdere temporară sau definitivă a capacității de muncă, în caz de bătrânețe și de pierdere a susținătorului, prin acordarea de fonduri în acest scop.

Drepturile de asigurare socială sunt înscrise și asigurate de [NUME_REDACTAT] în art. 34 alineatul 3 (Art. 34(3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii).

Direcțiile schimbării în protecția persoanelor vârstnice sunt sesizate în România, cu preponderență în domeniul pensiilor și al beneficiilor sociale. Astfel reforma pensiilor prevede acțiuni pe trei nivele: sistemul public de pensii, fondurile universale de pensii și schemele de pensii suplimentare opționale (Gîrleanu-Șoitu, Daniela, 2006, p. 171).

Tipurile de prestații pentru pensionari în cazul tuturor țărilor sunt: pensia de vârstă, de invaliditate și pensia de urmaș. Pentru obținerea pensiei de bătrânețe, vârsta minimă variază de la 55 la 65 de ani pentru femei și de la 60 la 70 de ani pentru bărbați. Pentru obținerea pensiei de invaliditate se pune condiția încadrării într-un anumit grad de invaliditate calculat. Pentru obținerea pensiei de urmaș, condiția esențială e legată de perioada și cuantumul contribuției defunctului. Alte drepturi și asigurări sociale sunt bilete cu preț redus pe calea ferată și biletele de transport balnear.

O statistică privind numărul total al pensionarilor din România ne arată că, în 1970, de 2 642 000, în 1987de 3 260 000, iar în 2004, de 6 069 787. În ceastă categorie însemnată o au pensionarii care au lucrat în instituții de stat, numărul loc crescând în aceeași perioadă de la 116 500 la 2 105 600, respectiv la 4 596 522, în vreme ce acela al persoanelor vârstnice ca au fost membri CAP a scăzut într-o primă etapă: de la 1 281 000la 1 002 000, datorită ridicării limitei de vârstă pentru pensionare, pentru ca în 2004 media să fie de 1 473 265 de pensionari agricultori (Gîrleanu-Șoitu, Daniela, 2006, p. 183).

Legea 47/2006 privind sistemul național de asistență sociala prezintă în art. 2 că asistența sociala, componentă a sistemului de protecție socială, reprezintă ansamblul de instituții si măsuri prin care statul, autoritățile publice ale administrației locale si societatea civilă asigură prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau excluderea sociala a unor persoane.

Aceeași lege continuă cu art. 3 unde găsim prezentat obiectivul asistenței sociale, și anume protejarea persoanelor care, datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea sa își asigure nevoile sociale, să își dezvolte propriile capacități și competențe pentru integrare socială.

La art. 6 a legii privind Sistemul național de asistență socială găsim principiile generale pe care se întemeiază asistența social:

1. respectarea demnității umane, potrivit căruia, fiecărei persoane ii este garantată dezvoltare libera si deplina a personalității;

2. universalitatea, potrivit căruia fiecare persoană are dreptul la asistență socială, în condițiile prevăzute de lege;

3. solidaritatea socială, potrivit căruia comunitatea participa la sprijinirea persoanelor care nu își pot asigura nevoile sociale, pentru menținerea si întărirea coeziunii sociale;

4. parteneriatul, potrivit căruia instituțiile publice si organizațiile societății civile cooperează în vederea organizării si dezvoltării serviciilor sociale; 5.subsidiaritatea, potrivit căruia statul intervine atunci când inițiativa locală nu a satisfăcut sau a satisfăcut insuficient nevoile persoanelor.

La nivel central instituția care se ocupă cu legiferarea și asigurarea drepturilor privind asistența socială este reprezentată de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] și Familiei.

Persoanele vârstnice au dreptul la asistenta sociala, in raport cu situația socio-medicală și cu resursele economice de care dispun. Persoanele vârstnice care beneficiază de asistenta sociala au dreptul si la alte forme de protecție socială

În legea 17/2000, art. 1(4), ni se spune că sunt considerate persoane vârstnice, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilita de lege.

[NUME_REDACTAT] beneficiază de serviciile și prestațiile asistenței sociale persoana vârstnică care se găsește în una dintre următoarele situații:

1. nu are familie sau nu se afla in întreținerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispozițiilor legale in vigoare;

2. nu are locuință și nici posibilitatea de a-și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor proprii;

3. nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;

4. nu se poate gospodări singură sau necesita îngrijire specializată;

5. se află în imposibilitatea de a-și asigura nevoile socio-medicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.

Formele de serviciile comunitare pentru persoanele vârstnice au în vedere: îngrijirea temporara sau permanentă la domiciliu; îngrijirea temporara sau permanenta intr-un cămin pentru persoane vârstnice; îngrijirea in centre de zi, cluburi pentru vârstnici, case de îngrijire temporara, apartamente si locuințe sociale. Aceste forme de îngrijire se realizează doar cu consimțământul vârstnicului iar în situația în care starea de sănătate a persoanei vârstnice nu permite obținerea consimțământului acesteia, pentru acordarea îngrijirilor decizia se ia de serviciul social al consiliului local sau de direcția de asistență socială din cadrul direcțiilor de muncă, solidaritate sociala si familie județene și a municipiului București, pe baza anchetei sociale si a recomandărilor medicale făcute de medicul de familie, prin consultarea și a medicului specialist, cu acceptul rudelor de gradul I ale persoanei respective sau, in lipsa acestora, cu acceptul unui alt membru de familie.

Tipurile de serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice la domiciliu garantate prin lege sunt: servicii sociale privind, îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării sociale si sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridica si administrativa, sprijin pentru plata unor servicii si obligații curente, îngrijirea locuinței si gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei; servicii socio-medicale privind, ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităților fizice si psihice, adaptarea locuinței la nevoile persoanei vârstnice si antrenarea la activități economice, sociale si culturale, precum si îngrijirea temporara in centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate; servicii medicale, sub forma consultațiilor și îngrijirilor medicale la domiciliu sau in instituții de sănătate, consultații și îngrijiri stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea de materiale sanitare și de dispozitive medicale.
Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice in cămine sunt: servicii sociale, care constau în ajutor pentru menaj; consiliere juridică și administrativă; modalități de prevenire a marginalizării sociale și de reintegrare socială în raport cu capacitatea psihoafectivă; servicii socio-medicale, care constau în: ajutor pentru menținerea sau readaptarea capacităților fizice ori intelectuale; asigurarea unor programe de ergoterapie; sprijin pentru realizarea igienei corporale; servicii medicale, care constau în: consultații și tratamente la cabinetul medical, în instituții medicale de profil sau la patul persoanei, dacă aceasta este imobilizata; servicii de îngrijire-infirmerie; asigurarea medicamentelor; asigurarea cu dispozitive medicale; consultații și îngrijiri stomatologice.

Accesul unei persoane vârstnice în cămin se face avându-se in vedere următoarele criterii de prioritate:

necesită îngrijire medicală permanentă deosebită, care nu poate fi asigurată la domiciliu;

nu se poate gospodări singură;

este lipsită de susținători legali sau aceștia nu pot sa își îndeplinească obligațiile datorită stării de sănătate sau situației economice și a sarcinilor familiale;

nu are locuință și nu realizează venituri proprii.

Căminul pentru persoane vârstnice este instituția de asistență socială cu personalitate juridică, înființată, organizată și finanțată potrivit dispozițiilor legii 17/2000. Căminele asigura condiții corespunzătoare de găzduire și de hrană, îngrijiri medicale, recuperare si readaptare, activități de ergoterapie si de petrecere a timpului liber, asistență socială și psihologică.

Căminele de bătrâni din România funcționează cu secții pentru persoane dependente; persoane semi dependente și persoane care nu sunt dependente.

Principalele obiective ale unui cămin pentru persoane vârstnice din România sunt:

1. să asigure persoanelor vârstnice îngrijite maximum posibil de autonomie și siguranță;

2. să ofere condiții de îngrijire care să respecte identitatea, integritatea și demnitatea persoanei vârstnice;

3. să permită menținerea sau ameliorarea capacităților fizice si intelectuale ale persoanelor vârstnice;

4. să stimuleze participarea persoanelor vârstnice la viața socială;

5. să faciliteze si să încurajeze legăturile interumane, inclusiv cu familiile persoanelor vârstnice;

6. să asigure supravegherea și îngrijirea medicală necesară, potrivit reglementarilor privind asigurările sociale de sănătate;

7. să prevină și să trateze consecințele legate de procesul de îmbătrânire.

În asigurarea sănătății vârstnicilor, concomitent cu încurajarea lor la activități ocupaționale, OMS recomanda în primul rând dezvoltarea formelor adecvate de îngrijire primară a sănătății și folosirea spitalizării în situații strict necesare pentru perioade de scurtă durată.

Nevoile persoanelor vârstnice se evaluează prin ancheta sociala care se elaborează pe baza datelor cu privire la afecțiunile ce necesită îngrijire specială, capacitatea de a se gospodări și de a îndeplini cerințele firești ale vieții cotidiene, condițiile de locuit, precum și veniturile efective sau potențiale considerate minime pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieții. Aceste nevoi pot fi de natura medicală, socio-medicală, sau psihoafectivă, și se stabilesc pe baza grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, care prevede criteriile de încadrare în grade de dependență.

2.2. Îngrijirea comunitară și instituționalizată a persoanelor de vârsta a treia

Persoanelor vârstnice le sunt oferite în cadrul comunității diverse activități înafara casei, organizate de centre pentru vârstnici, cluburi: activități sociale și de sănătate, asigurarea mesei de seară sau programe de asistență de zi.

Odată cu pensionarea și reducerea veniturilor, pentru mulți vârstnici se pune problema schimbării locuinței. În țările dezvoltate, pentru vârstnicii defavorizați socioeconomic există posibilitatea mutării într-o locuință comunitară, există chiar cartiere speciale pentru vârstnici, cu facilități pentru cumpărături și centre de asistență de sănătate.

În țările dezvoltate economic există comunități speciale pentru vârstnici, care oferă apartamente de bloc sau case pentru pensionari, menite să le asigure acestora atât independența, cât și socializarea. În cadrul acestor comunități nu sunt oferite servicii medicale.

Comunități de îngrijire sunt comunități speciale de locuințe pentru vârstnici, care asigură în plus asistență de sănătate, în condițiile unei vieți independente a bătrânilor.

Azilele/casele de îngrijire sunt instituții private sau de stat care oferă o gamă largă a serviciilor de îngrijire, asigurate de un personal medical specializate în nursing gerontologic și reabilitare. Aceste instituții nu asigură asistență medicală pentru condițiile acute. Costurile instituționalizării sunt suportate de familie sau de sistemul asigurărilor sociale, în funcție de tipul caselor de îngrijire și structura sistemului național de asigurări de sănătate.

Aproximativ 5% din vârstnicii din SUA sunt îngrijiți în azile, proporția lor variază de la 2% pentru cei cu vârste între 65-74 de ani, până la 23% pentru bătrânii peste 85 de ani.

Instituționalizarea vârstnicului fără acordul persoanei trebuie evitată.

2.3. Programe de asistență comunitară destinate vârstnicilor

Serviciile și programele destinate îngrijirii vârstnicilor sunt tot mai prezente și în țările în curs de dezvoltare. În țările dezvoltate aceste programe constau în: servicii medicale și nemedicale oferite la domiciliul vârstnicului, centre de îngrijire de zi, care asigură socializare, transport și hrană, programe sociale organizate înafara domiciliului, cum ar fi centre pentru bătrâni sau/și cluburi.

Îngrijirea la domiciliu este modalitatea cea mai preferată de vârstnici deoarece le permite păstrarea independenței personale. Dacă vârstnicul este responsabil și acceptă riscurile de a continua să locuiască singur, dacă prin aceasta nu periclitează alte persoane sau pe sine însuți, copii nu au dreptul legal de a interveni împotriva acestei decizii. Vârstnicul trebuie să fie singurul care hotărăște acest aspect. Programele speciale de îngrijire la domiciliu cu care se lucrează în țările dezvoltate, implică participarea familiei, prietenilor, vecinilor sau comunitățile religioase. Astfel vârstnicul ce este ajutat este înconjurat de persoanele apropiate.

La noi în țară se dezvoltă foarte mult aceste servicii la domiciliu prin diferite organizații de asistență a vârstnicilor. Personalul de specialitate al acestora asigură controlul periodic al stării persoanei asistate prin telefon și vizite. De asemenea se ocupă de reparațiile casnice ce pot apărea, asigură servirea meselor sau alte servicii de care un vârstnic poate avea nevoie.

2.4. Diversificare a serviciilor sociale pentru persoanele de vârsta a treia

Este nevoie de o diversificare a serviciilor sociale în funcție de:

1. nevoi: de bază cum sunt servicii de acordare de hrană/alimente, care asigură găzduire, resurse financiare pentru un nivel minim de trai; și secundare cum ar fi servicii pentru petrecerea timpului liber, centre de zi, servicii de educație adaptate solicitărilor.

2. nivelul veniturilor: servicii universale și servicii destinate celor cu venituri reduse sau insuficiente.

3. starea de sănătate: servicii destinate persoanelor sănătoase, persoanelor „fragile” și servicii pentru bolnavii cronici.

4. localizarea serviciilor: servicii acordate la domiciliu/în familie și servicii acordate în instituții.

5. vârsta beneficiarilor: servicii pentru toate grupele de vârste și servicii de o anumită vârstă, vârstnicii mai vulnerabili.

6. sursele financiare: servicii acordate din fonduri publice/private și din fonduri naționale/internaționale.

7. genul beneficiarilor: servicii destinate femeilor și servicii pentru bărbați.

8. nivelul contribuției beneficiarului: servicii gratuite și servicii cu plată redusă.

9. tipul de sprijin oferit: sprijin financiar/material, intervenții de tip consiliere sau reprezentare a vârstnicului, și alte servicii în afara intervenției sociale (Gîrleanu-Șoitu, Daniela, 2006, pp. 192-193).

Serviciile sociale trebuie să aibă în vederea toate tipurile de nevoi ale vârstnicilor, pentru aceasta este nevoie de urmărirea piramidei nevoilor lui Maslow. Astfel să nu se aibă în vedere doar nevoile de bază, programul serviciilor sociale trebuie să includă și celelalte tipuri de nevoi.

2.5. Servicii de instituționalizare a persoanei de vârsta a treia

Deși politicile sociale actuale vizează evitare instituționalizării premature a persoanelor de vârsta a trei instituțiile de acest gen din România sunt neîncăpătoare.

În 2004, statisticile arătau că în România funcționau: 20 de cămine pentru persoane vârstnice, cu o capacitate de 2 131 de paturi, aflate în coordonarea metodologică a [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și Familiei; 84 de centre de îngrijire și asistență pentru adulți cu handicap, cu o capacitate de 10 230 de paturi, reprezentând fostele cămine de bătrâni și cămine spital aflate în coordonarea metodologică a [NUME_REDACTAT] pentru Persoane cu Handicap, (39 de foste cămine de bătrâni și 45 de foste cămin-spital care nu și-au schimbat profilul inițial); 17 instituții de asistență socială (cămine pentru persoane vârstnice și centre de zi) susținute financiar de organizații neguvernamentale, pentru care se acordă subvenții de la bugetul de stat, cu o capacitate totală de 776 de locuri (Gîrleanu-Șoitu, Daniela, 2006, p. 197).

Cât privește dosarele în așteptare a instituționalizării vârstnicilor, ele sunt de ordinul sutelor, având în vedere media pe țară, ce este mai dureros este că aceste dosare sunt pe post de așteptare de ani de zile. Problema socială constă în absența unor forme de servicii alternative care să suplimenteze nevoile vârstnicilor dependenți de instituționalizare.

Unii autori sunt de părere că societatea îl respinge și îl izolează pe vârstnic, iar exemplul cel mai bun pentru aceasta este instituționalizarea făcută fără acordul său (Apahideanu, O., 2001. p. 44). Asistența socială a bătrânului instituționalizat reprezintă „o formă deghizată de izolare promovată de familie și societate” (Apahideanu, O., 2001. p. 44). Instituțiile de sprijin pe termen nedeterminat constituie o altă modalitate de îngrijire, nu o formă prin care familia și societatea să scape de bătrânii ei.

2.6. Pensionarea

2.6.1. Dimensiunea psihoafectivă a pensionării

Medicii sunt de părere că munca este o condiție de bază a vieții omenești, fiind binecunoscută influența ei asupra funcției organismului și rolul principal pe care îl are în menținerea tonusului fizic și psihic. De-a lungul întregului ciclu de viață, începând cu perioada de educație, de instruire și continuând cu perioada de maturitate, de activitate socială propriu-zisă, omul participă la procesul neîntrerupt al muncii. Vârsta a treia corespunde perioadei când această activitate neîntreruptă încetează, determinând modificarea statutului ocupațional și social, ([NUME_REDACTAT], 1986, p. 505). Pensionarea reprezintă „un fenomen important în viață, care poate marca un punct terminus al dinamismului social sau, din contră, un punct de început pentru o viață rezervată relaxării și tuturor activităților pentru care nu a existat timp sau fonduri anterior” ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2003, p. 920).

Fiind un moment important în viața individului, cu numeroase modificări, pensionarea este privită diferit în funcție de mai mulți factori. De aceea pentru cei nepregătiți poate reprezenta un stres major, determinând o adevărată criză morală, „criza pensionării”, cum este numită de majoritatea autorilor. „Multor persoane recent pensionate le lipsește încrederea în sine, în parte datorată experienței demoralizante a pensionării, în parte din cauză că nu pot fi siguri în legătură cu modul cum să abordeze această nouă experiență” (Marshall, M., 1993, p. 24). Această perioadă este cu atât mai lungă cu cât individul în cauză, nu a avut anterior o ocupație extraprofesională care sa-l pasioneze. Pensionarea este „una din cele mai importante pietre de hotar ale vieții sociale, iar semnificația ei este copleșitoare pentru toți cei care au fost obișnuiți să-și definească utilitatea în termenii profesiei” (Marshall, M., 1993, p. 17). Astfel putem spune ca bărbații în general trec mult mai greu peste perioada de acomodare, daca nu au avut un hobby. Femeile sunt cele care se acomodează mult mai repede, ele așteptând din plin această perioadă, dedicându-se diverselor activităților menajere și gospodărești. Femeile suportă mai bine evenimentul pensionării și datorită faptului că simt nevoia de mai mult timp liber pentru a se dedica familiei. [NUME_REDACTAT], multor femei le revine după pensionare, rolul de bunică, se ocupă de amenajarea casei sau de îngrijirea unor rude bolnave. După unii autori, femeia la vârsta pensionării, se află pe o linie normală din punct de vedere afectiv, ca urmare a unei crize anterioare pensionarii, datorate înaintării în vârstă. La bărbați „criza” poate să dureze și mai mult de 2 ani, în funcție de adaptarea la noile roluri si statusuri.

Starea bătrânului în momentul pensionării este considerată a fi problematică deoarece în acest moment i se reduce capacitatea de efort fizic și intelectual, dar și încetarea muncii într-o întreprindere sau instituție, ceea ce îi atacă statutul social. Astfel asistența socială trebuie să se centreze, în acest sens pe acțiuni de terapie ocupațională. Vârstnicul trebuie ajutat să treacă de la etapa ocupației de bază la activități secundare, de timp liber, grădinărit, exerciții fizice etc. (Miftode, V., 2004, p. 163).

Pensionarea nu poate fi considerată ca „moment al apariției îmbătrânirii sociale, ci ca debut al unui mod de viață modificat pe plan individual, ca prag psiho-social de restructurare a rolurilor sociale, de înlocuire a rolului primordial din perioada prepensionării prin roluri compensatorii, prin creșterea intensității rolurilor latente sau apariția altora noi” ([NUME_REDACTAT], 1986, p. 481). Fenomenul pensionarilor „tineri” care își caută un loc de muncă este tot mai prezent. [NUME_REDACTAT] piața de muncă nu are o ofertă prea bogată pentru această categorie, iar cursurile de recalificare pentru vârstnici nu există la noi în țară. Unii autori susțin ca „alegerea individuală a vârstei de pensionare ar trebui ridicată la rang de drept al persoanei” (H. Clavet). Asta datorită faptului că multe studii arată vârstnicii încă dornici de muncă iar fenomenul stresant al pensionării să nu fi apărut așa devreme. La reuniunea O.N.U. (Viena, 1982), privind ocrotirea persoanelor vârstnice, a fost propus conceptul de „vârstnic activ”, care include deopotrivă avantaje pentru bătrâni și pentru societate.

Transpunerea în practică a acestui concept presupune:

1. Pregătirea organizată a pensionării în cadrul programului complex al pregătirii bătrâneții;

2. O opțiune clară pentru utilizarea vârstnicilor, corespunzătoare pregătirii și capacității lor funcționale;

3. Lupta vârstnicilor înșiși pentru un nou statut și rol social al lor.

Medicii geriatri sunt de părere că „menținerea aptitudinilor intelectuale și creativității, o anumită întindere spirituală prin asocierea înțelepciunii, experienței, cu dorința de a fi util – chiar dacă trecerea anilor si-a spus, necruțător, cuvântul – sunt o parte din remediile bolii pensionării” ([NUME_REDACTAT], 1986, p. 506).

Pregătirea pentru pensionare depinde în mare măsură de nivelul social și cultural al fiecărui vârstnic, și al grupului de apartenență. Conduita față de bătrânețe se învață din familie și după aceea la scoală și în societate (Aslan, Ana, 1986, p. 505). Pregătirea pentru bătrânețe ca și socializarea este un proces ce se desfășoară pe tot parcursul vieții. În fiecare fază distinctă a vieții există tranziții de realizat sau crize de depășit, aceasta include și idee de moarte, ca stadiu final al existenței (Giddens, A., 2001, p. 53).

2.6.2. Diferite stiluri sau practici de pensionare și de pensionari

Unii autori au descoperit în 1970 în urma a numeroaselor studii, cinci tipuri de practici cu care măsoară angajarea socială și activitățile pensionarilor ([NUME_REDACTAT]-Mihaela, 2001, pp. 103,104):

1. Pensionarea – retragere: individul se retrage doar pentru sine, câmpul social și spațial se îngustează. Timpul acordat somnului este cel mai important. Nu are nici un proiect, nici pentru termen scurt, zilele asemănându-se foarte bine una cu cealaltă. Se deplasează puțin și niciodată înafara cartierului său. Pe scurt angajarea socială și menținerea sa în activități productive sunt inexistente. Se poate vorbi despre o pensionare de tip „moarte socială”, contrară unei bătrâneți reușite și cu un risc ridicat pentru sănătate.

2. Pensionarea – vârsta a treia: pensionarul se include social printr-o serie de activități productive. Acestea nu sunt doar un mod de a-și ocupa timpul. Ele ocupă un loc central în organizarea temporală și reprezintă unul din principalii centri de interes. Aceste tip este asociat unei bătrâneți reușite.

3. Pensionarea de tip timp liber sau familie: pensionarul se integrează social prin activități de consum într-un cadru familial sau de îndeletniciri plăcute. Are o preocupare deosebită față de copii, nepoți, se consideră direct responsabil de aceștia, sprijinindu-i chiar și financiar. Consideră ca are un rol important în menținerea structurii familiale. Centrat pe îndeletniciri de gen timp liber, pensionarul face numeroase activități culturale, sportive , călătorii. Sentimentul de bătrânețe reușită este adesea binevenit, însă unele tensiuni familiale pot determina apariția unor simptome depresive.

4. Pensionarea – revendicare: pensionarul contestă statutul de bătrân pe care l-ar putea avea în societate. El consideră că unindu-se cu alți pensionari , ar constitui forță de presiune pentru a-si păstra un rol activ. Manifestă o preferință aparte în a stabili legături sociale cu alți pensionari. Sentimentul de bătrânețe reușită este foarte instabil datorită deselor sentimente de excludere socială.

5. Pensionarea – participare: Individul se integrează social cu ajutorul televizorului. Programele de televiziune îi ocupă cea mai mare parte din timp deși nu constituie o activitate productivă. Sentimentul de a avea o bătrânețe reușită este slab, iar sedentarismul practicat de acesta reprezintă un risc pentru sănătate.

2.6.3. Pregătirea pentru pensionare

Pensionarea este percepută de mulți ca o „pierdere, o schimbare masivă în viața persoanei” (Marshall, M., 1993, p. 18). Inițierea unor programe de informare asupra acestei perioade, ar constitui un real sprijin pentru cei aflați aproape de această etapă „pentru că acestei schimbări îi trebuie găsit un sens și apoi depășită” (Marshall, M., 1993, p. 18).

Rolul asistentului social în relația cu pensionarii este important deoarece suferința cea mai mare a acestora, este interacțiunea socială luată prin pensionare. Marshall susține ca oamenii intră în criză atunci când comportamentul lor normal eșuează în rezolvarea unei probleme. Astfel asistentul social este cel care trebuie sa militeze pentru acele cursuri de pregătire pentru pensionare.

După O. Apahideanu pregătirea pentru pensionare trebuie să cuprindă (2001, p. 157):

1. o informare largă asupra mecanismului îmbătrânirii;

2. o informare teoretică și practică privitoare la modalități de întârziere a procesului de îmbătrânire (noțiuni de geroigienă, geroprofilaxie, comportament prolongeviv);

3. dislocarea mentalității că pensionarea este începutul sfârșitului, pensionarea nu este decât o „anticameră a morții”, ea este o etapă a existenței, cu caracteristici proprii pozitive și negative, și această etapă are dreptul la un sens optimist, constructiv;

4. acceptarea ideii că testul bătrâneții trebuie trecut, nu ocolit, fericirea la bătrânețe pare a fi legată de o atitudine de acceptare, nu de împotrivire sau negare.

2.6.4. Pensionarii în câmpul muncii

Perfecționarea profesională, calificarea sau recalificarea sunt factori esențiali ai fenomenului de reintegrare profesională și de reducere a vulnerabilității vârstnicilor după pensionare (Cojocaru, Maria, 2003, p. 653). Cu ajutorul unor cursuri de recalificare vârstnicii vor reuși să-și recâștige poziția socială, să-ți mărească prestigiul social și profesional. Astfel serviciile de protecție ale vârstnicilor vor trebui să inițieze astfel de cursuri care pot readuce vârstnicul activ pe piața muncii.

În anul 2002, populația vârstnică de 65 de ani și peste implicată în diverse activități ale economiei naționale reprezenta 6,1%, adică 563 274 de persoane, iar cea din grupa 50-64 de ani o proporție de 18,3% (Gîrleanu-Șoitu, Daniela, 2006, p. 58).

Distribuția pe ramuri prezintă un număr mai mare de persoane de peste 65 de ani ocupate cu activități agricole, vânătorești și silvicultură, 16,5% din totalul populației ocupate în aceste activități. Femeile reprezintă puțin peste jumătate, 8,7% (Gîrleanu-Șoitu, Daniela, 2006, p. 58).

Există diferențe între spațiile urban-rural. La sate persoanele de vârsta a treia care lucrează pe cont propriu sau prestează o muncă neremunerată sunt mai numeroase decât cele din mediul urban care reclamă un astfel de statut. Implicarea persoanelor de vârsta a treia din mediul rural în activități neremunerate își găsește sensul fie în cultivarea existenței utile și active, fie în necesitatea asigurării nevoilor fundamentale (Gîrleanu-Șoitu, Daniela, 2006, p. 60).

Paradigma „conflictului” subliniază faptul că se constată o creștere a celor care consumă față de cei care produc/consumă mai mult decât au produs, astfel „teoreticienii conflictului susțin că întreținerea acestor persoane cade în sarcina populației tinere și adulte ale cărei contribuții la fondul de pensii sunt utilizate imediat” (Duda René, 1987, p. 69). [NUME_REDACTAT] această contribuție este asigurată de circa 4 persoane, în timp ce în SUA, în 1988 se estima că pentru contribuția unui pensionar contribuie 3 persoane.

În destinul fiecărei vieți „bătrânii acumulează într-un fel victoria, lucrul acesta îi este dat fiecărui platnic de asigurare pentru pensie pentru că toate contribuțiile sau întreruperile sale sunt minuțios consemnate” (Cornrad, C., 2002, p. 227). Autorul este de părere că ceea ce este comun fiecărei persoane „muncitor sau altceva, tați și mama, protestanți, catolici sau ortodocși, sănătoși sau bolnavi, este că într-un anumit moment al vieții au devenit pensionari”. Consideră că granița bătrâneții putea fi considerată ca un simbol al constrângerii, ca semn de eliminare a bătrânilor din viața activă.(Cornrad, C., 2002, p. 229, 231).

PARTEA 2 – CADRUL CERCETĂRII

Capitolul 3 – Cercetarea

3.1. Scopul cercetării

Scopul cercetării constă în evaluarea și identificarea nevoilor vârstnicilor, cȃt și evaluarea gradului de satisfacție a beneficiarilor ȋn raport cu serviciile primite în cadrul Centrului de ingrijire și asistență socială din [NUME_REDACTAT]. De asemenea se urmărește determinarea gradului de satisfacție asupra serviciilor oferite vârstnicilor instituționalizați cât și gradul de singurătate în cazul vârstnicilor preinstituționalizați.

3.2. Ipotezele cercetării

În timpul efectuării stagiului de practică în cadrul Centrului de îngrijire și asistență socială din Sighetu-Marmației, am cunoscut și am stabilit o legatură cu personalul din instituție și cu o parte din beneficiari. În urma acestui stagiu, am colectat informații legate de serviciile oferite, profilul beneficiarilor și gradul de satisfacție al acestora. De asemenea am luat legătura și cu vârstnici din zonă, care nu sunt beneficiari ai Centrului.

Aceste premise au stat la baza stabilirii următoarelor ipoteze:

Instituționalizarea reprezintă o ultimă alternativă a persoanelor vârstnice, determinând de cele mai multe ori stări de depresie

Gradul de dependență a vârstnicilor determină percepții diferite privind calitatea vieții.

3.3. Obiectivele cercetării

Identificarea și analiza nevoilor vârstnicilor;

Identificarea modului în care aceste nevoi pot fi împlinite;

Identificarea gradului de satisfacție asupra serviciilor oferite vârstnicilor instituționalizați

Identificarea gradului de singurătate în cazul vârstnicilor preisntituționalizați

Aceste obiective au fost alese pentru a identifica nevoile vȃrstnicilor, dar și pentru a estima gradul de satisfacție al beneficiarilor ȋn raport cu serviciile pe care aceștia le primesc ȋn cadrul Centrului de îngrijire si asisntență socială [NUME_REDACTAT].

3.4. Formularea întrebărilor de cercetare

Întrebările de cercetare sunt următoarele:

1. A crescut calitatea vieții vârstnicilor, după ce au fost înscriși în aceast Centru?

2. Pot fi satisfăcute de acest Centru nevoile vârstnicului?

3. Serviciile prestate de către Centru țin cont de nevoile vârstnicilor?

3.5. Designul metodologic

Populația cercetării în partea lucrării de cercetare sunt vârstnicii, care beneficiază de serviciile Centrului din [NUME_REDACTAT] (6 persoane instituționalizate) și 6 vârstnici din satul [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] (preinstituționalizați). Lotul de subiecți pe care vreau să îl studiez este format din 12 vârstnici. Selectarea subiecților este aleatorie iar criteriul selectiv a fost ales ȋn funcție de perioada lor de participare în program. Acest element al structurii lotului va fi luat în calcul la analiza de conținut tematicǎ. Vârsta subiecților se încadrează între 65 și 82 de ani, fără a lua în considerare nivelul de pregătire, rezultând astfel un lot eterogen.

Am precizat faptul că cei din organizație pot să aibă încredere în mine, pentru că informațiile vor rămâne confidențiale. Încrederea lor în mine și încrederea mea în ei a fost un punct forte ȋn realizarea cercetǎrii. Relația de colaborare atât cu centrul cât si cu cei 12 vârstnici a fost construită în perioada stagiului de practică.

Pentru a putea derula cercetarea în cadrul centrului, am trimis o cerere conducerii; după ce această cerere mi-a fost aprobată de către conducere, am început munca de cercetare cu vârstnicii instituționalizați.

Metoda de cercetare pe care am folosit-o este metoda calitativă.

În procesul de culegere a datelor am folosit metodele și instrumentele următoare, precum: ghidul de interviu. (vezi anexa 1)

Prelucrarea datelor a parcurs mai multe faze.

3.5.1. [NUME_REDACTAT] înregistrat cele 12 interviuri, pe care le-am aplicat celor 12 subiecți, după care, le-am transcris, pentru a putea fi analizate. Pentru aplicarea unui interviu semistructurat, mi-am stabilit înainte tematicile (istoricul organizației, relația cu famlilia, percepția asupra nevoilor personale) pe care le urmăresc în cercetare și de asemenea, mi-am pregătit ghidul de interviu, ce reprezintă intrebarile-cheie ale interviului. De asemenea, am intocmit analiza de conținut tematica în care au fost punctate răspunsurile subiecților din cercetare. A se vedea Anexa 1 – ghidul de interviu;

3.5.2. Date de identificare a vârstnicilor

Subiecții cercetării au vârstă cuprinsă între 65-82 de ani:

B.M., pensionara, 82 de ani, sex feminin, văduvă, religie ortodoxă, vârstnic preinstituționalizat;

P.O., pensionara, 81 de ani, sex feminin, văduvă, religie catolică, vârstnic preinstituționalizat;

P.N., pensionara, 78 de ani, sex feminin, văduvă, religie catolică, vârstnic preinstituționalizat;

H.R., pensionara, 75 de ani, sex feminin, văduvă, religie ortodoxă, vârstnic preinstituționalizat;

L.V., pensionar, 73 de ani, sex masculin, necăsătorit, religie ortodoxă, vârstnic preinstituționalizat;

P.V., pensionara, 78 de ani, sex feminin, văduvă, religie catolică, vârstnic preinstituționalizat;

C.M., pensionară, 65 ani, sex feminin, religie ortodoxă, vârstnic instituționalizat;

M.H., pensionară, 73 ani, sex feminin, religie ortodoxă, vârstnic instituționalizat;

D.L., pensionară, 81 ani, sex feminin, religie ortodoxă, vârstnic instituționalizat;

F.M., pensionar, 77 ani, sex masculin, religie ortodoxă, vârstnic instituționalizat;

C.I., pensionară, 71 ani, sex feminin, religie ortodoxă, vârstnic instituționalizat;

R.L., pensionar, 75 ani, sex masculin, religie ortodoxă, vârstnic instituționalizat;

3.5.3. Metodele, instrumentele și tehnicile utilizate în demersul de cercetare

Cercetarea realizată de mine se înscrie în sfera studiilor de tip calitativ a fenomenelor sociale. Cercetarea calitativă se axează pe aspectele caracteristice, ea caută unicitatea fiecărui caz în parte, iar datele obținute prin intermediul acesteia sunt complexe, bogate, de adâncime. Agabrian (2004) spune că prin această metodă se permite cercetătorului să înțeleagă profund și nuanțat ființa umană, relațiile ei cu lumea, credințele și comportamentele specifice grupurilor sociale.

Specifică este perspectiva de cercetare calitativă, care implică o abordare interpretativă și naturalistă a subiectului investigat, adică o studiere a lucrurilor în mediul lor natural, încercând să înțeleagă sau să interpreteze fenomenele în funcțiile de semnificațiile pe care oamenii le dau acestor fenomene (Denzin & Lincoln, 1994)

Studiul de caz este metoda de cercetare cel mai des folosită în cercetările calitative, mai ales în domeniul asistenței sociale cât și în domeniul psihologiei. Studiu de caz este o cercetare empirică ce analizează un fenomen contemporan în contextul vieții reale, granița dintre fenomenul respectiv și context nefiind precis definită și în care sunt utilizate mese multiple de date ([NUME_REDACTAT], 1994).

Studiul de caz axat pe organizații, firme sau instituții poate aborda teme diverse precum punerea în practică a unor strategii sau politici, elemente diverse de management, cultură de organizație, procese de schimbare și inovare. In cazul de fațǎ, am realizat un studiu de caz pentru a caracteriza Organizația „Caritas”.

O altǎ metodă de cercetare pe care am utilizat-o a fost comunicarea cu personalul centrului. Am folosit această metodă, pentru a mă ajuta la selecția membrilor cercetării.

Altă metodă de cercetare pe care am folosit-o a fost studiul documentelor. În acest caz, metoda presupune studiul și analiza dosarelor vârstnicilor din cadrul centrului. Am studiat dosarele și documentele lor personale cu scopul de a culege informațiile la care nu am avut acces prin intermediul celorlalte metode de cercetare. În acest caz am studiat următoarele documente: ancheta socială, raportul de vizită, evaluarea inițială, care cuprinde: evaluarea socială, evaluarea psihilogica și socio-medicala a beneficiarului. De asemenea pentru realizarea studiului de caz, am studiat unele documente ale centrului, cu ajutorul cǎrora am realizat și notat unele caracteristici.

Principala metodă de colectare a datelor a fost interviul. Fontana și Frey, 1994, au definit interviul ca fiind “ arta de a pune întrebări și de a asculta “. Interviul calitativ folosește întrebări deschise care permit variații individuale în formularea răspunsurilor, înțelegerea profundă a ființei umane și a relațiilor ei cu lumea.

[NUME_REDACTAT] și Gotman (apud Agabrian, 2004:69) caracterizează întâlnirea interviului astfel: a sta de vorbă cu cineva este, mai mult decât a-l chestiona, o experiență, un eveniment unic pe care îl putem standardiza, profesionaliza, administra tempera după dorință, care comportă întotdeauna un anumit număr de necunoscute, ce decurg inevitabil din faptul că este vorba despre un proces interlocutoriu, și nu doar despre o simplă prevalare de informații.

Pentru a face posibilă comprehensiunea specificității problematicii de studiu am recurs la metoda interviului semistructurat standardizat realizat după un ghid de interviu aplicat subiecților din lot.

Interviul semistructurat presupune un plan de subiecte care trebuie acoperite, însă formularea și ordinea întrebărilor poate varia într-o anumită măsură. Întervievatorul trebuie să fie experimentat, să știe când să sondeze pentru răspunsuri în profunzime sau să ghideze conversația pentru a atinge toate subiectele din ghid. „Ghidurile de interviu cunosc o mare varietate de forme, începând de la unele ce cuprind doar câteva teme mai generale, până la altele cu o listă lungă de subiecte și întrebări specifice”. ( Rotariu, Iluț, 1997, pag.63).

Ghidurile de interviu au fost formulate clar și concis astfel încât vârstnicul să înțeleagă fiecare întrebare și să îmi poată da un răspuns clar.

Un rol important în realizarea prezentei cercetări îl are scala de singurătate UGLA. Scala de singuratate UGLA, a fost elaborată în 1988 de Russel si Cutrona fiind destinată evaluării singurătății conceptualizată ca răspuns emoțional unidimensional față de discrepanța dintre nivelul dorit și nivelul atins al contactelor sociale (Peplau & Perlman, 1982). Scala conține 20 de itemi, dintre care 11 cu privire la singurătate și 9 cu privire la non-singurătate. Scorul total ce poate fi acumulat se înscrie între valorile 20 (nivelul cel mai scăzut de singurătate) și 80 (nivelul cel mai ridicat de singurătate).

Scala de singurătate a fost aplicată atât în cazul vârstnicilor instituționalizați cât și a celor preinstituționalizați. În cadrul Centrul de îngrijire și asistență socială, vârstnicii au cooperat intr-un mod foarte eficient. În cazul completării scalei de catre persoanee preinstituționalizate, am avut nevoie de o muncă mai atentă, în care am incercat să le câstig încrederea pentru a-i putea determina să coopereze. După completarea acestor fișe de catre cele 14 persoane, am realizat urmatorul tabel cu o centralizare sumară a totalurilor obținute.

După cum se poate observa în tabelul de mai sus, vârstnicii instituționalizați au acumulat un punctaj mult mai mare, aproape sau chiar maximul 80 puncte, ceea ce denotă faptul că se simt singuri în instituții, comparativ cu cei preinstituționalizați.

În urma derulării ghidului de interviu cu cei din Centru, s-a constat că majoritatea se simt singuri în cadrul instituționalizat, iar în mediul lor de acasă se simțeau mult mai bine. De exemplu domana M.H. care a obținut un punctaj de 61 puncte, în urma aplicării scalei a relatat că ”era mult mai bine în casuța mea din [NUME_REDACTAT], chiar dacă nu aveam atât confort ca și aici. Aveam vecine, nepoți, rude care veneau și ma căutau mai des, dar datorită distanței, seriviciului nu au timp să mă viziteze, iar uneori mă simt singură și abandonată”.

Domnul M.F. a specificat faptul că acasă era înconjurat de oameni cunoscuți de o viață, de rude, de vecini, dar în schimb la centru nu se poate acomoda și de abia așteaptă să se întoarcă baiatul din străinătate să-l ia acasă deoarece deseori se simte singur și abandonat: ”ma simt singur, uneori nu am chef nici să mănânc, mă gândesc tot timpul la cum ar fi dacă aș fi acasă, la gospodăriamea, la casuța mea. Aici avem de toate dar ne lipsește mediul nostru în care suntem obișnuiți, și asta mă macină în fiecare zi”.

În continuarea cercetǎrii urmeaza studiul de caz ȋntocmit pe centru, pentru a evalua resursele de care dispune instituția, pentru a reuși sǎ ȋmplineascǎ nevoile vȃrstnicilor, prin serviciile pe care le presteazǎ.

3.6. Calitatea serviciilor oferite de Centrul de ingrijire și asistență socială [NUME_REDACTAT]

Serviciile reprezintă activități desfășurate de o persoană sau unitate economică, la solicitarea altei persoane sau unități economice sau având consimțământul acestora, în scopul modificării stării persoanei beneficiare sau a bunului care îi aparține (Hill, 1977). Termenul de calitate provine din limba latină qualis, care poate fi tradus prin expresia fel de a fi. ([NUME_REDACTAT] Tomescu, 2008, p. 15.)

O definiție completă, prin care să se atingă un punct de vedere unitar al realizărilor de produse și servicii, este dată de standardele internaționale. Astfel, SR ISO 8402/1995 definea calitatea ca fiind „ansamblul de caracteristici al unei entități, care conferă acesteia aptitudinea de a satisface necesitățile exprimate sau implicite.

Conform variantei actualizate a standardului, SR EN ISO 9000/2001, calitatea reprezintă „măsura în care un ansamblu de caracteristici intrinseci îndeplinesc cerințele”.

3.6.1. [NUME_REDACTAT] de îngrijire și asistență socială din [NUME_REDACTAT]

Obiective:

identificarea nevoilor urgente și latente în teritoriu;

stimularea, responsabilizarea, recunoașterea și susținerea drepturilor persoanelor aflate în dificultate prin intermediul proiectelor de ajutor individual care urmăresc în om unicitatea și demnitatea.

favorizarea unui model de solidaritate între persoanele din comunitate prin organizarea de cursuri de formare pentru adulți aflați în dificultate.

realizarea de legături solide, de colaborare atât între rețele interne cât și în rețeaua internațională.

primirea, ascultarea și orientarea persoanelor în dificultate în raport cu nevoile lor.

lansarea de mesaje și antrenarea lumii creștine și a societății civile în direcția unei mai bune cunoașteri a realităților din teritoriu.

Identificarea populației grup-țintă:

În grupa de beneficiari ai acestei organizații se numără: persoanele aflate în nevoie indiferent de apartenența lor politică, etnică sau religioasă, persoanele vârstnice care nu au capacitatea de a se îngriji singuri, copii aflați în risc de abnadon școlar, familii defavorizate, tineri aflați sau predispuși situațiilor de adicție și persoanele cu dizabilități.

Caracteristicile demografice ale beneficiarilor:

În cadrul [NUME_REDACTAT] la Domiciliu sunt menționați ca beneficiari persoane vârstnice, cu vârsta cuprinsă între 50 – 90 de ani, atât de sex masculin, cât și de sex feminin. [NUME_REDACTAT] Marmației sunt 176 beneficiari. Beneficiari ai pachetelor alimentare, produselor igienico-sanitare, rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte sunt în număr de 89 de familii.

Evaluarea relațiilor organizației cu populația grup-țintă

Centrul de îngrijire și asistență socială are mai multe atribuții importante în sprijinul beneficiarilor:

Asigură, după caz, supravegherea stării de sănătate, asistență medicală, îngrijire și asistare a beneficiarilor.

Asigură îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice imobilizate.

Asigură sprijin în găsirea unui loc de muncă, a unei locuințe.

Previne consumul și dependența de drog în rândul adolescenților.

Asigură socializarea beneficiarilor; dezvoltă relații de comunicare cu comunitatea.

Oferă sprijin material după caz.

Promovează și aplică măsuri de protecție a beneficiarilor împotriva oricărei forme de intimidare, discriminare, abuz, neglijare, exploatare.

Organizează activități creative.

Oferă suport emoțional, consiliere.

Programele și serviciile oferite:

Departamentul de Îngrijire la Domiciliu cuprinde mai multe servicii, prin care echipa centrului răspunde nevoilor persoanelor vârstinice, și anume: Serviciul de Îngrijire și asistență Medicală la Domiciliu. Acest tip de servicii cuprinde: ajutor pentru activitățile de bază ale vieții zilnice, cum ar fi ajutor în realizarea igienei corporale, ajutor la îmbrăcăminte/dezbrăcare, la hrănire și hidratare, mobilizare sau deplasare în interior, comunicare; și ajutor pentru activități instrumentale ale vieții vieții zilnice, printre care sunt amintite prepararea hranei, efectuare de cumpărături, activități de menaj ușor, însoțirea și facilitarea deplasării în exterior, ajutor la plata facturilor, activități de petrecere a timpului liber. Alt serviciu constă în activități de tip asistență socială, ce constă în informare și consiliere socială, medeire în relația cu alte instituții din comunitate, suport emoțional, informare și consiliere juridică sau administrativă, sfaturi de îngrijire pentru membrii familiei, organizarea de activități pentru persoanele asistate și oferirea unui pachet alimentar lunar.

Standardele legislative:

Serviciile furnizate sunt în conformitate cu standardele generale de calitate și cu standardele minime obligatorii, conform legislației în vigoare. Legile în baza căreia furnizează servicii sunt multe, printre care legea nr. 116/2002 cu privire la prevenirea și combaterea marginalizării sociale. Legea 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu dizabilități modificată prin completările ulterioare 336/2012 dirijează activitatea centrului în sprijinul persoanelor cu dizabilități. Nu în ultimul rând, legea capitală care stă la baza funcționării și organizării centrului este legea asistenței sociale, nr. 292/2011.

3.7. Prezentarea și interpretarea rezultatelor cercetării

Interpretarea datelor sociale am realizat-o în funcție de răspunsurile subiecților la fiecare unitate tematică propusă ȋn funcție de scopul si obiectivele cercetǎrii.

Tema cercetǎrii avea in vedere calitatea vieții vârstnicilor, evaluarea nevoilor și identificarea modului ȋn care nevoile pot fi ȋmplinite de cǎtre organizație.

TEMA 1 – Date personale privind subiectul cercetării;

Prima unitate tematică face referire la datele socio-demografice ale vârstnicului, și anume: sexul respondentului, vârsta respondentului, numărul de clase absolvite, calificări profesionale.

Dintre cei intervievați, 80% sunt persoane de sex feminin, care sunt înscrise în această instituție, 20% de sex masculin.

Vârstnicii respondenți sunt cuprinși între vârstele 65 – 82 ani.

Dintre respondenți: 50% au terminat patru clase; 40 % au terminat gimnaziul și 10% au terminat șase clase. Cu privire la locul de muncă, 100% dintre respondenții mei sunt pensionari, având însă înainte de pensionare diferite profesii, cum ar fi: mecanic, bucătar, comerciant, inginer și profesor.

Este important sǎ știm faptul cǎ toți respondenții au avut o carierǎ profesionalǎ ȋnaintea pensionǎrii, deoarece asta denotǎ faptul cǎ au fost persoane obișnuite cu activitatea, astfel, stagnarea și ȋncetarea activitǎții profesionale au avut un impact puternic ȋn viața individului. In funcție de acest lucru, trebuie alese si variate activitǎțile organizației, pentru a petrece cȃt mai bine timpul liber, astfel ca nevoile lor sǎ poatǎ fi ȋmplinite.

Tema 2: Istoricul privind centrul

1.De cât timp sunteți beneficiar al serviciilor centrului?

Am folosit această întrebare pentru a observa care este gradul participării vârstnicilor în această organizație, pentru a reuși să observ dacă aceștia văd o schimbare, de când frecventează acesta organizație.

Patru din zece subiecți au afirmat că sunt beneficiari de patru ani. (C.M., R.L., F.M., M.H.). Doi subiecți din șase, au afirmat că frecventează organizația de mai putin de doi ani. (D.L., C.I.).

2.Ați mai fost înscriși la un alt centru?

Șase din șase subiecți au afirmat că nu au mai fost înscriși înainte în nici o altă instituție. Dacă nu au mai fǎcut parte ȋn nici o altǎ instituție, atunci nu existǎ un termen de comparație ȋntre serviciile prestate de alte organizații si organizația din care fac parte in prezent. De asemenea, dacǎ respondenții s-au axat doar pe organizația de fațǎ, rezultǎ cǎ nevoile lor au fost acoperite, ei au fost mulțumiți de serviciile primite și au rǎmas constanți ȋn ceea ce privește alegerea unei instituții potrivite nevoilor.

3.Care perioada vi s-a părut cea mai frumoasă, de cand beneficiati de serviciile de ingrijire?

Prin această întrebare am urmărit ce perioadă petrecută în centru li s-a părut cea mai frumoasă, pentru că prin acest feed-back, organizația își poate îmbunătăți serviciile pe care le prestează pentru satisfacerea nevoilor beneficiarilor.

„ Perioada care mi-a plăcut mie a fost perioada de Sărbători, când am învățat colinde și am cântat împreună, mi-am amintit de Crăciunul de acasă.” (afirma D.L.)

„ Mie mi-a plăcut cel mai mult perioada de vară, când mergem în excursii și ne ducem la diferite mănăstiri în vizită; îmi place când mergem așa pentru că realizez încă o dată ca viața e frumoasă și pentru noi, oamenii bătrâni.” (afirma M.H.)

Organizarea unor activitǎți potrivite nevoilor respondenților ȋi susține și le oferǎ deschidere spre o mai bunǎ socializare, cu persoane care aparțin aceluiasi grup vulnerabil, ceea ce ȋi stimuleazǎ pentru a duce o viațǎ socialǎ sǎnǎtoasǎ și activǎ, promovȃnd o viațǎ activǎ a vȃrstnicilor dependenți si autonomi. Prin diversificarea serviciilor sociale rezultă o îmbunătățire a calității vieții și a stării de sănătate a persoanelor care frecventează organizația, astfel se pliazǎ nevoilor acestora.

4. Care perioadǎ vi s-a părut cea mai grea, de cȃnd beneficiați de serviciile de ȋngrijire? De ce?

Prin această întrebare, am vrut să văd dacă au existat perioade mai grele, de când frecventează CENTRUL. Printre răspunsurile subiecților s-au regăsit:

„ Perioada cea mai grea a fost perioada când nu am mai primit pachet alimentar ..deoarece a trebuit să îmi calculez altfel pensia, ca să îmi rămână bani în casă pentru urgențe..”(afirma C.M.)

„ Penru mine, perioada cea mai grea a fost perioada când nu am prea avut activități. Îmi place să știu că am ceva de făcut în timpul liber.” (afirma R.L.)

„Mie mi-e mai greu să mă deplasez iarna, deoarece este frig și dacă este și zăpada, ajung prea greu la Centru, deci cred că iarna ar fi cea mai grea perioadă, că nu pot ajunge tot timpul.” (afirma M.H.)

S-a consemnat faptul cǎ majoritatea dintre respondenți așteaptǎ din partea organizației mai multǎ implicare ȋn ceea ce privește diversificarea activitǎților desfǎșurate. Beneficiarii doresc sǎ se implice și sǎ participe mai mult in viața centrului, deoarece ȋi ajutǎ sǎ aibă o viațǎ socialǎ activǎ și chiar sǎ lege relații de prietenie, avȃnd ȋn comun nevoia de a fi ascultați. Organizația lucreazǎ prin intermediul personalului calificat, pentru a-i ajuta pe beneficiari sǎ se reintegreze ȋn viața socialǎ. Sunt afectați atunci cȃnd se simt uitați și neglijați ȋn vreun fel anume. Aceste nevoi resimțite de vȃrstnici și identificate, trebuie ȋmplinite pentru ca instituția sǎ ȋși poatǎ atinge scopul.

Aceastǎ unitate tematicǎ a avut rolul de a identifica dacǎ nevoile beneficiarilor sunt satisfǎcute ȋn raport cu serviciile primite ȋn cadrul organizației. S-a consemnat faptul cǎ beneficarii doresc sǎ fie implicați in mai multe activitǎții, fiind deschiși spre orice fel de activitate organizatǎ.

Prin faptul ca șase din șase respondenți nu s-au mai ȋnscris și ȋn alte instituții, denotǎ faptul cǎ sunt mulțumiți de serviciile prestate, dar ȋși doresc o diversificare a serviciilor, pe mǎsura nevoilor.

TEMA 3 – Relația cu familia

5.Cu cine locuiți în prezent? De ce ați ales această situație?

Prin această întrebare, am urmărit dacă subiecții locuiesc singuri sau locuiesc cu cei din familie, pentru a vedea care sunt motivele pentru care frecventează centrul și dacă se simt sau nu singuri.

„ Eu am un copil, dar locuiesc singura de mulți ani, am rămas văduva și încerc să mă obișnuiesc încă cu singurătatea; mulți ani nu am ieșit din casă, crezând că fac bine dacă mă izolez, mă simțeam o povară, dar am făcut o mare greșeală,puteam sǎ mǎ ȋnscriu demult aici…”(afirma M.H.)

„ În prezent locuiesc cu cei doi copii ai mei, și e foarte bine așa, nu mă mai simt chiar așa singură de când mi-am pierdut soțul.” (afirma D.L.)

Familia armonicǎ susține vȃrstnicul ȋn a avea un trai bun si a-i asigura o viațǎ acceptabilǎ, dar majoritatea vȃrstnicilor locuiesc singuri sau locuiesc in familii dizarmonice care ȋmping vȃrstnicul spre dependențǎ și spre izolare. Lipsa familiei in viața vȃrstnicului este un factor important ȋn cauzarea vulnerabilitǎții și izolǎrii sociale, deoarece aceștia nu ȋși mai gǎsesc identitatea socialǎ, pierzȃndu-și rolul lor ȋn viața socialǎ. Majoritatea din cauza singurǎtǎții aleg sǎ se izoleze și sǎ trǎiascǎ ȋn depresie. Aici trebuie sa intervinǎ organizația, care ajutǎ vȃrstnicul sǎ ȋși depǎșeascǎ barierele sociale și sǎ caute grupul comun vulnerabil, ȋn care sǎ se simtǎ protejat și ȋmplinit.

6.Când v-ați văzut ultima dată cu copiii dvs.?

Prin această întrebare, am vrut să observ dacă relațiile dintre vârstnici și copii sunt distanțate sau sunt apropiate, pentru a vedea dacă cei apropiați pot constitui o sursă de sprijin pentru cei de vârsta a treia.

Răspunsuri:

„ De 2 săptămâni.” (afirma F.M.)

„ În fiecare zi” (afirma M.H.)

„ De șase luni..” (afirma R.L.)

„ De trei ani nu mi-am mai văzut copilul, e plecat în altă țară.” (afirma D.L.)

„ De un an, nu i-am văzut..” (afirma C.I.)

Lipsa celor apropiați poate genera starea de izolare ȋn care majoritatea vȃrstnicilor aleg sǎ trǎiascǎ. Unele persoane sunt abandonate, lǎsate ȋn grija personalului organizației și dintre respondenți sunt care nu au fost vizitați deloc de cǎtre copii ȋn decursul unui an. Organizația intervine ȋn cazurile acestea, ajutȃndu-i sǎ ȋși reabiliteze viața socialǎ și sǎ lege relații cu oamenii care fac parte din același grup vulnerabil.

7.Cum vă înțelegeți cu familia dumneavoastră ?

Prin această întrebare, am vrut să evidențiez că în funcție de relațiile pe care le au cu cei apropiați, contează și prezența lor și implicarea lor la centru. Dacă relațiile sunt mai distante, atunci ei caută mai mult să vină la organizație, pentru a nu se simți izolați.

Trei din șase subiecți au răspuns că se înțeleg bine cu cei apropiați, deși unii stau mai departe de ei.

Trei din șase subiecți au mărturisit că relațiile sunt mai slabe, sau nu exista deloc. Cei care fac parte dintr-o familie armonicǎ sunt implicați mai puțin ȋn activitǎțile organizației, deoarece și acasǎ gǎsesc sprijin si siguranțǎ, pe cȃnd cei care fac parte dintr-o familie dizarmonicǎ, cautǎ sǎ fie nelipsiți de la orice activitate organizatǎ, implicȃndu-se fǎrǎ reținere, acceptȃnd serviciile organizației ca un ajutor oferit și nu ca o obligație a societǎții.

8.Păstrați legătura cu familia ta? Dacă nu, de ce?

Prin adresarea acestei întrebări am vrut să evaluez, starea relațiilor dintre beneficiari și familiile acestora, pentru a constata dacă cei apropiați sunt aproape de subiecți sau au o relație la distanță.

Izolarea la vȃrsta a treia, poate conduce la depresie, dacǎ nu se intervine la timp. Cei care nu au o relație apropiatǎ cu familia se considerǎ neglijați și neajutorați. Este important pentru aceștia sǎ facǎ parte dintr-o organizație care le acoperǎ aceste nevoi, pentru a-i menține activi, sprijinindu-i ȋn acestǎ etapǎ de viațǎ. Beneficarii organizației, deși simt lipsa familiei, sunt implicați ȋntr-o serie de activitǎți, care le cresc gradul de satisfacție si stima de sine. Aceastǎ unitate tematicǎ a pus accentul pe importanța familiei in viața vȃrstnicului. Este de remarcat faptul cǎ atȃt personele autonome cȃt și cele dependente, se confrunta cu aceeași problemǎ comunǎ: singurǎtatea. Deși persoanele autonome, ar putea avea o rețea socialǎ care sǎ le umple timpul liber, nu este deloc așa. Pentru persoanele care sunt dependente și nu pot parasi locuința este mai dificil de creat condiții de socializare, deoarece implicǎ mai multe costuri: pentru transport, ajutor pentru mobilizare cȃt și persoane de companie.

TEMA 4 – Percepția asupra nevoilor personale

9.Care sunt principalele voastre nevoi?

Prin această întrebare, am dorit să observ care sunt principalele nevoi ale vârstnicului, pentru a vedea dacă organizația le poate satisface;

„ …nevoi financiare.” (afirma D.L.)

„ Eu am o pensie mică, deci am nevoi financiare.” (afirma M.H.)

„ Eu am nevoie să mai vorbesc cu cineva, că mă simt foarte singur, și am nevoie să îmi petrec timpul liber, implicându-mă în mai multe activități..” (afirma F.M.)

Principalele nevoi ale vȃrstnicilor care se cer acoperite sunt nevoile medicale, nevoile financiare (sǎrǎcia), companie, asistențǎ socialǎ, capacitate de autogospodǎrire și nevoile spirituale.

10.Știți să vă organizați timpul liber în așa fel încât să nu vă plictisiți niciodată? Dacă da, cum?

Am încercat ca prin această întrebare, să aflu dacă ei știu să își organizeze în așa fel timpul, încât să nu aibă timp prea mult liber, fără activități, pentru a nu se simți inutili și pentru a nu se interioriza.

„Păi, eu merg la biserică, aproape în fiecare zi și mă mai uit la TV, la anumite emisiuni, și aș mai citi, dar nu mai văd. Mǎ bucur ȋnsǎ cǎ pot sa fac parte din acest club, unde mi-ar plǎcea sa ȋmi petrec și mai mult timp, dacǎ ȋntȃlnirile ar fi mai dese.” (afirma C.M.)

„Mai citesc din Biblie, dar nu prea văd bine..Mi-am fǎcut, insǎ un prieten aici la club, care mai vine in vizitǎ și ȋmi citește.” (afirma D.L.)

„În fiecare zi merg la Biserică și citesc din Biblie..aș veni și la club mai des, nu doar miercurea.” (afirma M.H.)

„Cel mai mult îmi place când merg în excursiile organizate de asociație, dar în restul zilelor merg la slujbe și am început să citesc din Biblie de la vârsta de patruzeci de ani..” (afirma C.I.)

Majoritatea au rǎspuns cǎ ceea ce preferǎ sǎ facǎ ȋn timpul liber este sǎ participe la cȃt mai multe activitǎți ale organizației, ceea ce ȋnseamnǎ cǎ preferǎ serviciile oferite de cǎtre organizație, decȃt sǎ stea izolați. Dacǎ activitǎțile ar fi mai variate și mai dese, rezultatele ar avea și mai mult succes, deoarece mulți vȃrstnici se simt abandonați și neglijați, astfel ei nu cer decȃt sǎ existe cineva care sǎ-i asculte și cu care sǎ petreacǎ mai mult timp comunicȃnd. Singurǎtatea poate fi adeseori comparatǎ cu vulnerabilitatea.

11.Mergeți pe jos sau în plimbare, 30-60 de minute zilnic, indiferent de anotimp?

Prin această întrebare am vrut să observ dacă vârstnicii își fac timp și pentru mișcare.

Trei din șase respondeti au răspuns afirmativ la această întrebare, spunând că ei obișnuiesc să se plimbe.

Persoanele de vȃrsta a treia, ȋn general preferǎ plimbǎrile ȋn anotimpurile cǎlduroase, pentru a se relaxa. Este important de reținut faptul ca nu toți au posibilitatea de a face mișcare datoritǎ condiției fizice. Centrul nu aranjeazǎ excursii, de care cei doritori pot sǎ se bucure. Excursiile sunt foarte așteptate de beneficiari, dar din pǎcate cei de la Departamentul de Ingrijire, nu pot beneficia, datoritǎ starii lor de sǎnǎtate.

12.Vizionați sau audiați, un spectacol, concert, teatru sau filme la cinema?

Prin această întrebare am vrut să observ dacă cei de vârsta a treia, înscriși în această organizație, mai au plăcerea de a ieși la un spectacol, în oraș.

Toți respondenții, au declarat că nu mai ies la spectacol, sau la film, deoarece stau să se uite acasă la T.V, spunând că „vremea lor a trecut.” Dar, majoritatea din ei au recunoscut, cǎ le place sǎ iasǎ atunci cȃnd se organizeazǎ o ȋntȃlnire de acest gen și ȋmpreunǎ cu alți vȃrstnici. In urma acestor rǎspunsuri am realizat cǎ ar dori sǎ iasǎ, dar cumva se simt marginalizați datoritǎ vȃrstei.

13.Ce îmbunătățiri ați aduce serviciilor centrului?

Prin această întrebare, am vrut să surprind punctele mai slabe ale centrului, care ar trebui îmbunătățite. Am vrut să observ care este părerea lor despre centru, și ce cred ei că ar trebui schimbat, pentru a se bucura de un real succes.

„ Eu aș zice că ar trebui să facem mai multe activități, ca în ultima vreme cu schimbările de personal, nu mai facem aceleași activități ca și înainte și îmi plăcea aici, ca să mă simt bine și să mai uit de problemele mele.” (afirma C.M.)

„Păi, mie mi-ar plăcea să avem cât mai multe ieșiri, deoarece îmi plac mult excursiile și îmi place să ies cu oamenii de vârsta mea, pentru că nu mă simt complexata și parcă simt că trăiesc din noi; pe mine mă ajută foarte mult ieșirile astea..” (afirma M.H.)

„Mi-ar plăcea să ne întâlnim mai des, decât o dată pe săptămână, deoarece parcă întâlnirile sunt prea rare..și mi-ar plăcea să vin mai des, deoarece aici mi-am făcut și prieteni și mi-ar plǎcea sǎ ȋi vǎd mai des.” (afirma R.L.)

„Mi-ar plăcea să existe cât mai multe activități recreative, cum ar fi jocurile de societate, pentru că îmi place să fiu în competiție cu cineva și îmi place sentimentul de a cȃștiga un concurs, ȋmi place sǎ ma lupt pentru ceva.” (afirma F.M.)

Am considerat necesar sǎ aflǎm care sunt ȋmbunǎtǎțirile pe care vȃrstnicii le-ar aduce organizației, pentru a fi complet mulțumiți de serviciile prestate. Majoritatea doresc o varietate de activitǎți de care sǎ beneficieze, dorindu-și mai multǎ implicare, atȃt din partea lor, cȃt si din partea personalului.

3.8. Rezultatele cercetǎrii

Familia este un factor foarte important ȋn evoluția vȃrstnicului. Familia ȋl poate sprijini și susține sau lipsa familiei, ȋl poate provoca pe vȃrstnic la izolare, ajungȃnd chiar la depresie. Lipsa familiei este un factor important al vulnerabilitǎții și al dependenței.

Majoritatea respondenților au declarat cǎ ȋși doresc mai multe activitǎți la care sǎ participe, asta ȋnsemnȃnd faptul cǎ nevoile lor sunt ȋmplinite, dar ȋși doresc mai multǎ implicare, deoarece fiecare vȃrstnic și-a construit relații de prietenie cu alți beneficiari.

Prin studiul de caz s-a fǎcut o caracterizare a centrului, pentru a revedea resursele de care dispunde, pentru a presta servicii pe mǎsura nevoilor beneficiarilor. In urma acestei analiza s-a fǎcut si o propunere de optimizare a serviciilor.

Asistentul social are de identificat mai multe probleme sociale care sunt rezultatul raportului dintre nevoi, cerințe și soluțiile găsite, însă asistentul social trebuie să țină cont de anumite criterii:

de analiza mediului – unde locuiește beneficiarul, dacă e departe de oraș, mijloacele de transport, etc.

analiza populatiei – populația totală, clasele de vârstă, sex, nivelul educațional, nivelul profesional, familia;

nivelul sărăciei;

viața în comunitate;

mediul familial

3.8.1. Analiza SWOT Centrul de Ingrijire și [NUME_REDACTAT]

Punctele forte:

Experiența în muncă a personalului;

Creativitate;

Optimism;

Comunicare deschisǎ

Echipa este multidisciplinară: consilier psiholog, lucrător social, secretar, îngrijitor la domiciliu, consilier juridic, facilitator, coordonator servicii, educator, asistent social, director economic, personal administrativ, consilier.

Abilități de comunicare în rândul personalului;

Achiziții tehnologice bine dezvoltate;

Atragerea fondurilor către implementarea programelor socio-educaționale pentru a răspunde nevoilor persoanelor vulnerabile.

Puncte slabe:

Lipsa organizǎrii mai multor activitǎți cu grupul vulnerabil de vȃrstnici;

Bugetul foarte mic;

Nu răspunde chiar la toate categoriile de comunități vulnerabile, grupuri vulnerabile.

Oportunități:

Interesul autorităților județene și locale în programele de dezvoltare comunitară și în special în programele ce includ servicii socio-educaționale;

Accesarea fondurilor nerambursale;

Are o strânsă colaborare cu foarte multe instituții similare acesteia;

Prezența experienței comunității privind implicarea în acțiuni sociale, de binefacere, voluntariat;

Amenințări:

[NUME_REDACTAT] Locale de a înființa și susține serviciile sociale la nivelul comunității;

Încetarea oricăror colaborări cu finanțatorii.

In urma cercetǎrii de fațǎ, se constatǎ cǎ organizația nu dispune de resurse suficiente pentru a ȋmplini total nevoile beneficiarilor, ȋn urma analizei SWOT, deoarece nu exista fonduri suficiente pentru a se putea dezvolta pe mai multe planuri.

In ceea ce privește gradul de mulțumire fațǎ de ajutorul pe care ȋl primesc din partea organizației, vȃrstnicii sunt mulțumiți, dar ȋși doresc sa beneficieze de mai multe activitǎți organizate.

Ar fi indicat că Centrul să poată accesa fondurile europene si fondurile norvegiene, pentru a putea pregăti mai bine personalul și pentru implementarea standardelor obligatorii în centre.

3.8.2. Îmbunătățiri propuse, activitǎți propuse

În urma intervievării celor două loturi de subiecți, s-a constatat faptul că subiecții sunt mulțumiți de serviciile oferite, dar majoritatea au declarat cǎ ȋși doresc sǎ partcipe la cȃt mai multe activitǎți și ȋși doresc ca ȋntȃlnirile sǎ fie cȃt mai dese, nu doar o datǎ pe sǎptǎmȃnǎ.

Din păcate inca nu se atinge un [NUME_REDACTAT] în ceea ce privește munca cu vârstnicii. Personalul ar trebui să fie puțin mai motivat pentru a lucra și a empatiza cu vârstnicii în anumite situații. Însă, pentru a atinge standardele europene, e nevoie de fonduri.

Activitǎți propuse

Exemplul – Plantarea unui copac

Probabil, mulți dintre beneficiari au abilitǎți ȋn ceea ce privește grǎdinǎritul. Multi beneficiari iubesc natura și le place sǎ ȋși amenajeze propria grǎdinǎ. Se poate folosi pentru aceastǎ activitate, spațiul verde de lȃngǎ centru, pentru ca fiecare sǎ planteze un copǎcel. Se poate folosi metoda geotehnicǎ și se alege locul cel mai potrivit (ferit de iminența scoaterii). Aceastǎ activitate are scopul de a-i ajuta pe vȃrstnici sǎ comunice unul cu celǎlalt și are un rol recreativ.

Exemplul – Rezolvarea unui puzzle

Personalul poate ajuta la supravegherea vȃrstnicului, pentru a construi un puzzle, ȋn funcție de ceea ce ȋși alege el. Poate fi ales un puzzle simplu sau mai complex. Prin aceastǎ activitate se poate observa ce fel de probleme de coordonare are beneficiarul, sentimentele pe care le are in momentul ȋn care cautǎ o piesǎ, rǎbdarea de care dǎ dovadǎ, agerimea acestuia de a gǎsi piesele lipsǎ, timpul de lucru. Personalul de asemenea are sarcina de a oferi laude, ȋncurajǎri, tact pentru a rǎspunde util celui care ȋntreabǎ. In urma acestei activitǎți se poate realiza profilul cognitiv al beneficiarului, coordonarea acestuia cȃt si comunicarea de care dǎ dovadǎ in timpul in care ȋncearcǎ sǎ termine jocul. Aceste puzzle-uri se pot alcǎtui și ȋn echipe, pentru a crea o atmosferǎ competitivǎ (D. Gal, 2012).

În urma cercetǎrii de fațǎ s-a urmǎrit evaluarea si identificarea nevoilor vȃrstnicilor, cȃt și evaluarea gradului de satisfacție al beneficiarilor ȋn raport cu serviciile primite, ȋn cadrul centrului.

PARTEA 3 – CADRUL INTERVENȚIEI

Capitolul 4 – Intervenția

4.1. Planul expunerii

În cuprinsul acestui capitol, imi propun să găsesc cele mai adecvate soluții ale problemelor identificate în rândul vârstnicilor din regiunea Maramureș, mai exact pentru o parte din beneficiarii Centrului de îngrijire și asistență socială din Sighetu-Marmației.

Am realizat o metodologie simplă, care să poată genera concluzii realiste și pertinente. În cuprinsul următoarei secțiuni voi prezenta pe scurt această metodologie.

După prezentarea metodologiei, voi analiza 6 studii de caz pentru 6 vârstnici. La finalul acestor studii de caz, se vor regăsi concluziile desprinse.

4.2. Metodologia intervenției

În timpul efectuării stagiului de practică în cadrul Centrului de îngrijire și asistență socială din Sighetu-Marmației, am cunoscut și am stabilit o legatură cu personalul din instituție și cu o parte din beneficiari. În urma acestui stagiu, am colectat informații legate de serviciile oferite, profilul beneficiarilor și gradul de satisfacție al acestora. De asemenea am luat legătura și cu vârstnici din zonă, care nu sunt beneficiari ai Centrului.

Pentru a acoperi o gamă largă, mi-am structurat fiecare studiu de caz în următoarele secțiuni: modul cum am preluat acest caz, istoricul social, analiza pe scurt a cazului, resursele existente și posibile, monitorizarea periodică, evaluarea finală, concluzii desprinse, hartă eco și la final planul de acțiune individuală.

La finalul fiecărui studiu de caz, am întocmit câte un plan de acțiune individuală structurat în funcție de nevoile identificate pentru fiecare persoană. În identificarea corectă a nevoilor am recurs la petrecerea timpului cu acești beneficiari, am observat relaționarea acestora cu alte persoane, am colectat informații pe care le-am sistematizat. Un instrument de real ajutor în ierarhizarea acestor nevoi a fost Piramida lui Maslow.

Pornind de la nevoile identificate și resursele disponibile am analizat posibile activități care ar putea ajuta la remedierea situației.

4.3. Studii de caz

a. Studiu de caz nr.1 – C.M., pensionară, 65 ani

1. Preluare caz

Cazul a fost recomandat de preotul din parohia unde C.M. locuiește de 18 ani alături de soțul ei, în propierea Centrului de ingrijire și asistență socială [NUME_REDACTAT].

În urma unei vizite la domiciliul clientei C.M. pentru evaluarea situației, surorile au constatat necesitatea acesteia de a fi instituționalizată din cauza paraliziei de care suferă și a lipsei de îngrijire.

2. Istoric social

C.M. este o pensionară de 65 de ani imobilizată la pat de aproximativ doi ani. Principala sa ocupație timp de 15 ani a fost aceea de personal casnic. S-a căsătorit târziu, al vârsta de 38 de ani. Toată viața și-a petrecut-o în feciorie, având chiar gânduri să se consacre definitiv lui Dumnezeu. Cu toate acestea, la vârsta de 38 de ani l-a cunoscut pe soțul ei și în scurt timp s-au căsătorit.

În primii ani de căsnicie au dus o frumoasă relație conjugală, însă, lipsa unui copil, crede ea, l-a transformat pe soț într-o persoană foarte violentă.

Pensionara C.M. a dus lipsă de relații sociale cu cei din jur. În timp ce lucra ca menajeră nu avea timp pentru plimbări sau alte activități de destindere, fiind nevoită să supravegheze îndeaproape un vârstnic imobilizat la pat, după terminarea curățeniei. După ce s-a căsătorit, nefiind învățată să socializeze, nu a întreținut nici o relație cu vecinii, deși aceștia au încercat să se apropie de ea. Singurul contact social pe care l-a avut a fost cu fratele ei, unica sa rudă. Ea spune că pe atunci singura preocupare era să fie o bună soție și gospodină pentru soțul ei.

Comportamentul soțului, fost lucrător CFR, a devenit pe zi ce trece tot mai dur. Se ajunsese până la amenințarea cu moartea. C.M. nu a apelat niciodată la ajutorul Poliției ori de câte ori a fost agresată fizic de soțul ei. Singura persoană care cunoștea situați a fost preotul la care ea se confesa. Mergând după o concepție creștină, dusă la extrem, de a fi alături de soțul ei și la bine și la rău, C.M. era dispusă să suporte orice, chiar și moartea.

Situația s-a înrăutățit când doamna C.M. a paralizat pe partea dreaptă. Atunci confesorul său nu a mai suportat situația de a vedea o persoană imobilizată la pat cum este agresată de propriul soț, și s-a hotărât să ia legătura cu preotul din parohie.

3. [NUME_REDACTAT] de sănătate destul de gravă, lipsa de îngrijire, dar mai ales violențele din partea soțului, au dus la instituționalizarea doamnei C.M. Venitul lunar al familiei era insuficient pentru tratamentul doamnei și al soțului ei care suferă de ciroză.

Doamna C.M. este dependentă de serviciile socio-medicale și necesită monitorizare permanentă a stării generale de sănătate.

4. Resursele existente și posibile

Locuința proprietate personală;

Beneficiază de pensie pe caz de boală;

Primește medicamente compensate;

Nivelul educației creștine și credința îi dau putere și dorință de viață;

Deschidere față de cei care doresc să comunice cu ea;

Disponibilitate în a ajuta pe cei din jur deși nu se poate mișca;

Nevoia de a se face utilă prin rugăciune, față de toate persoanele cu care intră în contact.

5. Monitorizare periodică

Se urmărește eficientizarea serviciilor medico-sociale acordate pensionarei C.M. pentru stabilirea stării generale de sănătate, de asemenea, și a stării psiho-afective. Prin ședințele de fizio-terapie, se încearcă dezmorțirea și punerea în mișcare a articulațiilor.

Se urmărește evitarea marginalizării sociale în grupul de apartenență. De asemenea, se urmărește păstrarea unei credințe vii, de care doamna C.M. a dat dovadă, încă de la începutul instituționalizării, ceea ce îi oferă un sentiment de siguranță și respect de sine.

6. Evaluare finală

După instituționalizarea doamnei C.M. s-a constatat necesitatea unui plan de intervenție care să cuprindă toate aspectele afectate. Dependența față de serviciile socio-medicale face ca instituționalizarea să fie pe o perioadă nedeterminată.

Este de recomandat un tratament de dezintoxicare pentru soțul doamnei C.M..

Se recomandă consilierea doamnei C.M. pentru depășirea situației de criză, datorată în mare parte soțului ei.

7. [NUME_REDACTAT] datele obținute cu privire la părerea doamnei C.M. vizavi de instituționalizare am constatat că se simte mai bine datorită siguranței. În casa de bătrâni este hrănită și îngrijită ori de câte ori are nevoie, ceea ce acasă soțul nu îi oferea. De asemenea beneficiază de siguranță și securitate, de care acasă, alături de soț, nu avea parte. Mărturisește că i-a fost greu să renunțe la casa ei, de care se atașase foarte mult pentru instituționalizare. La fel de greu a renunțat și la soțul ei, bolnav, rămas acasă.

8. [NUME_REDACTAT]

Legendă:

– relație bilaterală

– relație de respect

– relație de colaborare

– relație foarte puternică

– relație stresantă

– relație normală, echilibrată

– instituții / persoane din mediul informal

– instituții / persoane din mediul formal

9. Planul de acțiune

b. Studiu de caz nr. 2 – M.H., pensionară, 73 ani

1. Preluare caz

Cazul a fost semnalat de familia pensionarei M.H. spre instituționalizare.

În urma analizei resurselor de care M.H. beneficia, surorile împreună cu familia dar și cu pensionara M.H. au hotărât instituționalizarea acesteia. Această hotărâre a fost luată datorită nevoii de supraveghere permanentă de care M.H. ducea lipsă la domiciliu.

2. Istoric social

M.H. este o pensionară de CAP în vârstă de 73 de ani. A rămas văduvă în urmă cu 9 ani, când soțul a murit într-un accident de muncă. Are 5 copii, 3 dintre ei fiind plecați și stabiliți într-un oraș din Italia. Ceilalți 2 sunt în țară, unul de 41 de ani care locuiește în Bistrița, iar celălalt este în vârstă de 52 de ani și locuiește în localitate cu mama sa.

Starea de sănătate este agravată datorită paraliziei pe partea stângă, dar și a Parkinson-ului, într-o formă destul de evoluată. Până la paralizie, M.H. se descurca singură în gospodărie și administrarea cheltuielilor zilnice.

De când starea de sănătate s-a agravat, M.H. trăiește sentimente de neliniște și îngrijorare deoarece știe că nu are cine să o îngrijească. Cu toate că unul dintre copii locuiește în aceeași localitate, el nu-i poate acorda prea mult timp din zi datorită faptului că are în grijă doi nepoți de vârste mici ai căror părinți sunt și ei plecați în Italia. Astfel M.H. duce lipsă de cineva care să o îngrijească.

3. [NUME_REDACTAT] medicale arată grava stare de sănătate în care M.H. se află. Duce lipsă de o persoană din mediul familial, dar și comunitar, care să o supravegheze permanent.

M.H. este dependentă de îngrijire socio-medicală și monitorizare permanentă a stării și evoluției bolilor de care suferă.

4. Resurse existente și posibile

Locuința proprietate personală, utilată pentru un trai decent;

Beneficiază de pensie CAP

Beneficiază de servicii de hrană și îngrijire permanentă din partea surorilor;

Beneficiază de vizite ale vecinilor, ale fiului din localitate și ale celor 2 strănepoți;

Nivel ridicat de credință;

Deschidere pentru dialog.

5. Monitorizare periodică

Se urmărește eficientizarea serviciilor medico-sociale în vederea obținerii unei îmbunătățiri, cât de mici, la nivelul stării de sănătate. Se acordă atenție sporită evoluției bolilor doamnei M.H. Pentru aceasta se acordă examen de specialitate și internare pentru analize, odată la 2 luni. Se urmărește îndeaproape evoluția bolii Parkinson, deoarece, împreună cu paralizia, face ca B.L. să se lovească involuntar, la nivelul feței și a membrelor.

Se urmărește starea psihică a pensionarei M.H. pentru a se evita autoizolarea.

6. Evaluare finală

După instituționalizare se constată o stabilitate afectivă a pensionarei M.H.. De asemenea se observă schimbări și în starea generală a sănătății. Forma de dependență fiind destul de ridicată, M.H. va necesita îngrijire permanentă pe perioadă nelimitată.

7. [NUME_REDACTAT] timp, cu ajutorul surorilor, B.L. s-a acomodat mai mult cu programul din casa de bătrâni. În general este de acord cu instituționalizarea, însă nu pentru ea, nu s-ar fi gândit că va ajunge într-o astfel de situație. Acest lucru o duce să aibă sentimente de neacceptare, însă din cauza bolilor și dependențelor sale nu are altă soluție, cel puțin pentru moment.

8. [NUME_REDACTAT]

Legendă:

– relație bilaterală

– relație de respect

– relație de colaborare

– relație foarte puternică

– relație normală, echilibrată

– instituții / persoane din mediul informal

– instituții / persoane din mediul formal

8. Analiză

9. Planul de acțiune

c. Studiu de caz nr. 3 – D.L., pensionară, 81 ani

1. Preluare caz

Bătrâna D.L. a fost instituționalizată în urma unei anchete sociale la domiciliu realizată de surori. Hotărârea instituționalizării a fost luată de D.L. la sfatul surorilor, având în vedere lipsa unui domiciliu proprietate personală.

2. Istoric social

D.L. este pensionară CAP în vârstă de 81 de ani și este suferindă de reumatism, care nu-i dă posibilitatea de a sta în picioare mai mult de câteva minute. A rămas văduvă de la vârsta de 30 de ani și nu s-a recăsătorit. Are 5 copii din timpul căsătoriei care sunt răspândiți în toată țara și cu care nu menține o legătură prea strânsă.

A locuit singură în majoritatea timpului, iar locuința i-a ars de două ori. Prima dată și-a reconstruit doar o singură cameră, cu ajutor financiar din partea primăriei, iar a doua oară, vârsta nu i-a mai permis acest lucru, întâmplându-se acum 3 ani. Înainte să fie instituționalizată locuia într-o anexă a unui vecin.

D.L. are dese căderi de memorie, ceea ce o face să fie incoerentă în vorbire. Își petrece timpul rugându-se, pentru că altceva nu reușește să ducă la bun sfârșit. Venitul scăzut, sub 1000 RON, a determinat-o să ducă o viață de sărăcie.

Deși și-a sprijinit copiii, aceștia au abandonat-o în grija vecinilor. Inițial au luat-o cu ei la oraș, însă D.L. se plângea tot timpul că dorește să moară la ea acasă.

3. [NUME_REDACTAT] bolii face ca nevoia de îngrijire a pensionarei D.L. să fie tot mai mare. Lipsa unui acoperiș deasupra capului o face să fie independentă de instituționalizare. Venitul lunar este insuficient pentru acoperirea unui trai decent, chiar și în grija vecinilor.

4. Resurse existente și posibile

Mica pensie de CAP

Servicii de hrană și îngrijire medico-socială asigurate de casa de bătrâni.

Își asigură singură îngrijirea igienei personale, în ciuda faptului că nu poate sta în picioare prea mult.

Manifestă deschidere față de persoanele ce o abordează, în ciuda faptului că nu aude prea bine.

Sentimentul utilității prin rugăciune.

5. Monitorizare periodică

Se urmărește eficientizarea serviciului de fizioterapie în vederea stabilizării bolii reumatice. Se urmărește evitarea izolării sociale de către grup, ca urmare a auzului scăzut al pensionare D.L..

6. Evaluare finală

După preluarea cazului și implementarea planului de intervenție se constată imperioasa nevoie a pensionarei D.L. față de acesta. Serviciile medico-sociale trebuie continuate deoarece starea generală evoluează în bine. Fiind fără locuință, D.L. necesită instituționalizare pe perioadă nedeterminată.

7. [NUME_REDACTAT] atitudinea generală față de instituționalizare reiese că D.L. a dorit s ajungă în casa de bătrâni, deși a fost forțată de împrejurări, dat fiind faptul că nu are unde să locuiască. Este mulțumită de serviciile oferite de casa de bătrâni și s-a acomodat cu programul instituției.

8. [NUME_REDACTAT]

Legendă:

– relație bilaterală

– relație de respect

– relație de colaborare

– relație normală, echilibrată

– instituții / persoane din mediul informal

– instituții / persoane din mediul formal

9. Planul de acțiune

d. Studiu de caz nr. 4 – F.M, pensionar, 77 ani

1. Preluare caz

Cazul a fost luat în vedere de surori datorită cererii soției doamnului F.M.. În urma unei analize asupra situației și a evaluării resurselor s-a hotărât instituționalizare pe perioadă determinată.

2. Istoric social

F.M. este un pensionar de CAP în vârstă de 77 de ani. Este căsătorit și are doi băieți gemeni plecați din țară, unul în Cipru, iar celălalt în Grecia. Deși resursele materiale și financiare există, F.M. nu poate fi îngrijit la domiciliu de către soție, aceasta având mari probleme cu dependența de alcool.

Relațiile cu membrii familiei lărgite nu sunt tocmai bune din cauza deselor scandaluri pe care soția le provoacă sub influența băuturilor alcoolice. Venitul lunar din pensie este de 1500 RON. Ceea ce face ca ei să ducă un trai decent sunt banii pe care îi trimit cei doi copii.

Atunci când era încă în putere, își lucra pământul și astfel își câștiga existența întreaga familie. F.M.. suferă de tensiune arterială și paralizie la ambele picioare, boli care au făcut-o cu totul dependentă. Soția si copii s-au hotărât să solicite instituționalizarea când, într-o seara, a venit acasă și l-au găsit pe F.M. căzut pe podea. F.M. își petrece două săptămâni în spital pentru analize și monitorizare.

F.M. obișnuiește să își petreacă timpul ascultând muzică populară sau rugându-se. Înainte să paralizeze participa zilnic la slujbele religioase, iar acum participă doar când au timp surorile să o ajute cu deplasarea. F.M. se autocaracterizează ca fiind o persoană singură și dependentă de alții.

3. [NUME_REDACTAT] de dependență atestă instituționalizarea, dat fiind faptul că acasă nu era îngrijită de nimeni. Venitul lunar se află la limita cheltuielilor, medicamentele fiind necompensate. F.M. este dependent de instituționalizare având în vedere dependența soției de alcool și lipsa lui de susținere și îngrijire.

4. Resurse existente și posibile

Locuința proprietate personală.

Venitul este alcătuit din pensia de CAP și ajutorul acordat de cei doi copii.

Serviciile oferite gratuit de casa de bătrâni.

Nivelul ridicat al credinței.

Starea generală de bine, sociabil, evită marginalizarea.

Monitorizare periodică

Se are în vedere analizarea serviciilor acordate și nivelul de folosință al acestora vizavi de necesitățile domnului F.M. Se urmărește păstrarea atitudinii optimiste în scopul recuperării și reîntoarcerii la domiciliu.

6. Evaluare finală

Starea psio-afectivă a F.M. s-a stabilizat, de asemenea sunt semne și al starea generală de sănătate în urma tratamentelor și serviciilor medico-sociale acordate în casa de bătrâni. Dependența sa necesită monitorizare socio-medicală pe perioada instituționalizării.

7. [NUME_REDACTAT] atitudinea optimistă a domnului F.M. reiese că s-a acomodat programului instituției și că este mai bine ca acasă unde era mereu gălăgie din cauza scandalurilor provocate de soț. Singura nemulțumire a domnului F.M. este că trebuie să stea în loc, și-ar fi dorit să se miște, să ajute surorile la îngrijirea celorlalți bătrâni. Singurul lucru pe care l-ar schimba în viață ar fi să danseze mai mult. Nu dorește ajutor din partea copiilor pentru că e suficient cât primește de la surori.

8. [NUME_REDACTAT]

Legendă:

– relație bilaterală

– relație stresantă

– relație de respect

– relație de colaborare

– relație normală, echilibrată

– instituții / persoane din mediul informal

– instituții / persoane din mediul formal

Planul de acțiune

e. Studiu de caz nr. 5 – C.I., pensionară, 74 ani

1. Preluare caz

Cazul a fost semnalat de fiica pensionarei C.I., care a prezentat surorilor situația în care mama sa este nevoită să trăiască de câțiva ani. În urma unei anchete sociale efectuate la domiciliul pensionarei C.I., surorile au fost de acord că situația necesită instituționalizare.

2. Istoric social

C.I. este o pensionară de 74 de ani. Este văduvă de 12 ani, soțul murind de cancer. Are 3 copii care nu locuiesc cu ea în localitate. Cea mai aproape fiind fiica sa din Jibou, cea care a semnalat cazul. De câțiva ani fiica face naveta pentru a-și îngriji mama care locuiește singură. Acum sănătatea nu-i mai permite, suferind și ea de cancer. Starea de sănătate a pensionarei C.I. este una precară, suferind de inimă. Boala a făcut ca pensionara să nu mai poată munci încă de acum 9 ani în urmă. Venitul său este redus, constând în pensia de CAP, 900 RON. Singurele persoane cu care socializa erau cele două vecine ale sale.

3. [NUME_REDACTAT] de sănătate, imposibilitatea de a munci pentru a se întreține, face ca pensionara să fie dependentă de instituționalizare. Deși copiii sunt în țară, C.I. nu beneficiază de ajutorul lor direct sau indirect. Venitul lunar, insuficient pentru acoperirea cheltuielilor necesare întreținerii, nu ajung și pentru medicamente.

4. Resurse existente și posibile

Locuința proprietate personală.

Pensia de CAP

Serviciile oferite de casa de bătrâni

Își asigură singură igiena personală.

Reprezintă ajutor pentru surori în îngrijiri simple ale altor vârstnici.

Credința sporită.

5. Monitorizare periodică

Se urmărește echilibrarea stării psiho afective. Se verifică serviciile medicale oferite și eficientizarea lor în starea generală a sănătății. Se are în vedere evitarea marginalizării și a sentimentului de inutilitate.

6. Evaluare finală

La începutul instituționalizării, starea psiho afectivă era agravată. Acomodarea la programul instituției a făcut ca această stare să se îmbunătățească. Fiind parțial dependentă, beneficiara are nevoie de implicare în activități simple ale instituției.

7. [NUME_REDACTAT] dialogul purtat cu C.I. reiese că atunci când a plecat de acasă nu a știut că urmează să se instituționalizeze. Fiica sa i-a spus că o va duce să se interneze într-un spital pentru analize medicale. Cu toate acestea C.I. este mulțumită de tratamentele și serviciile primite în casa de bătrâni. Desigur că nu prea îi convine programul de masă la oră fixă și de igienă personală zilnică. Își dorește să se vindece și să se întoarcă acasă deoarece nu vrea să moară printre străini.

8. [NUME_REDACTAT]

Legendă:

– relație bilaterală

– relație de respect

– relație de colaborare

– relație normală, echilibrată

– instituții / persoane din mediul informal

– instituții / persoane din mediul formal

9. Planul de acțiune

f. Studiu de caz nr. 6 – R.L., pensionar, 75 ani

1. Preluare caz

Cazul a fost luat în vedere de surori datorită cererii copiilor domnului R.L.. În urma unei analize asupra situației și a evaluării resurselor s-a hotărât instituționalizare pe perioadă determinată.

2. Istoric social

R.L. este un pensionar de CAP în vârstă de 75 de ani. A fost căsătorit și are trei copii stabiliți in Cluj-Napoca. Deși resursele materiale și financiare există, R.L. nu poate fi îngrijit la domiciliu.

Venitul lunar din pensie este de 1200 RON. Atunci când era încă în putere, își lucra pământul și astfel își câștiga existența întreaga familie. R.L. suferă de tensiune arterială și paralizie la ambele picioare.

R.L. obișnuiește să își petreacă timpul ascultând muzică populară sau urmărind știrile difuzate la televizor.

3. [NUME_REDACTAT] de dependență atestă instituționalizarea, dat fiind faptul că acasă nu era îngrijită de nimeni. Venitul lunar se află la limita cheltuielilor, medicamentele fiind necompensate. R.L. este dependent de instituționalizare având în vedere depărtarea considerabilă față de copii.

4. Resurse existente și posibile

Locuința proprietate personală.

Venitul este alcătuit din pensia și ajutorul acordat de cei trei copii.

Serviciile oferite gratuit de casa de bătrâni.

Starea generală de bine, sociabil, evită marginalizarea.

Persoană informată datorită timpului indelungat petrecut in fața calculatorului

Monitorizare periodică

Se are în vedere analizarea serviciilor acordate și nivelul de folosință al acestora vizavi de necesitățile domnului R.L.

6. Evaluare finală

Starea psio-afectivă a R.L. s-a stabilizat, de asemenea sunt semne și al starea generală de sănătate în urma tratamentelor și serviciilor medico-sociale acordate în casa de bătrâni. Dependența sa necesită monitorizare socio-medicală pe perioada instituționalizării.

7. [NUME_REDACTAT] atitudinea optimistă a domnului R.L. reiese că s-a acomodat programului instituției și că este mai bine ca acasă unde era mereu singur.

8. [NUME_REDACTAT]

Legendă:

– relație bilaterală

– relație stresantă

– relație de respect

– relație de colaborare

– relație normală, echilibrată

– instituții / persoane din mediul informal

– instituții / persoane din mediul formal

9. Planul de acțiune

4.4. Concluzii ale analizelor de caz

Starea de sănătate a vârstnicilor instituționalizați este stabilă după intrarea lor în instituție. Deși nu toți și-au dorit să se instituționalizeze adaptarea la programul din casa s-a realizat cu bine la nivelul fiecărui vârstnic. Au reușit să realizeze relații de colegialitate cu grupul de bătrâni din casă, ceea ce este un semn bun pentru o se crea o atmosferă de familie, care multora le lipsea la domiciliu. Vârstnicii sunt de părere că nevoile lor din casa de bătrâni sunt cele menționate în tabelul de mai jos.

Figura 1. Răspunsul vârstnicilor instituționalizați referitor la nevoile lor din instituție.

[NUME_REDACTAT] se apreciază că principalele probleme raportate la serviciile sociale adresate vârstnicilor sunt raportate la:

modernizarea sistemelor de servicii sociale, accentul punându-se pe controlul calității în furnizarea acestora;

orientarea către client;

dezvoltarea parteneriatului public-privat în furnizarea lor.

Deși, sunt beneficiari ai unor servicii sociale care nu sunt de o calitate superioară, persoanele chestionate, nu amintesc acest lucru, asta deoarece lipsa cea mai acută este depărtarea de familie. În ultimele 12 luni, anterioare anchetei, doar o singură persoană a formulat reclamații cu privire la serviciile sociale de care beneficiază.

La întrebarea care sunt modalitățile de integrare sau reintegrare socială utilizate în ultimele 12 luni, beneficiarii serviciilor centrului de îngrijire, majoritatea vârstnicilor intervievați au avut ca răspuns activitatea de petrecere a timpului liber. Din cei 6 vârstnici, pe care i+ma putut observa îndeaproape, 3 au oferit ca și răspuns petrecerea timpului liber (chiar dacă 5 dintre aceste persoane au copii).

Vârstnicii simt lipsa familiei și a copiilor lor, de aceea comunitatea trebuie mobilizată astfel încât aceștia să nu mai trăiască sentimente de inutilitate și incomodare pentru familia sa. Această mobilizare a comunității s-ar putea realiza printr-o campanie de informare – educare – comunicare la nivel local. Prin aceasta se pot aduce în vedere necesitatea vârstnicului de a-și petrece ultimii ani din viață în sânul familiei, dar și ce bogăție reprezintă un vârstnic pentru familia sa. Astfel vor înțelege pe deplin de ce proverbul spune: „cine nu are un bătrân, să-și cumpere”.

Anexa 1

[NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] de Sociologie și [NUME_REDACTAT]

Specializarea: Asistență socială

Studentă: [NUME_REDACTAT]

Ghid de interviu

1. Ce vârstă aveți?

2. Care este locul și data nașterii?

3. Din ce religie faceți parte?

4. Ce nivel de pregătire școlară aveți?

5. Ce ocupație aveți?

6. Sunteți căsătorit?

7. Vârsta și ocupația partenerului de viață.

8. Câți copii aveți?

9. Aveți o locuință proprietate personală?

10. În ce relații vă aflați cu familia lărgită?

11. Care este venitul lunar al familiei?

12. Desfășurați activități care să completeze venitul familial?

13. Care este starea dumneavoastră de sănătate?

14. Care este relația dumneavoastră cu Biserica?

15. Ce părere aveți despre perioada de pensionare?

16. Vă considerați o persoană dezavantajată față de celelalte categorii de populație?

17. Ce părere aveți despre instituționalizare?

18. Cum v-ați acomodat în casa de bătrâni?

19. Condițiile de îngrijire din casa de bătrâni sunt mai bune sau mai rele decât cele de la domiciliu?

20. Sunteți mulțumit de serviciile oferite de casa de bătrâni?

21. Ce tip de servicii considerați că ar trebui să mai ofere casa de bătrâni?

22. Ce credeți că ar trebui să facă autoritățile pentru îmbunătățirea serviciilor sociale de stat

BIBLIOGRAFIE

1. Antohe, Ileana, Fermeșanu, [NUME_REDACTAT], Elemente de nursing clinic, Ed. Junimea, Iași, 2003

2. Apahideanu, Octavian, Asistența socială a persoanelor de vârste a treia, Ed. „[NUME_REDACTAT]”, Reșița, 2001

3. Aslan, Ana, Medicina pentru familie, Ed. Medicală, București, 1986

4. Bocșa, Eva, Psihologia vârstelor, Ed. [NUME_REDACTAT], Petroșani, 2003

5. Burlacu, E.-I., LaRousse – Dicționar de medicină, Ed, univers Enciclopedic, București, 1998

6. Cojocaru, Maria, Asistența și protecția socială la nivelul pieței muncii în România, în Neamțu G., (coord.), Tratatul de asistență socială, Ed. Polirom, Iași, 2003

7. Cojocaru, Ș., Vulnerabilitate socială și intervenție, în Neamțu G., (coord.), Tratatul de asistență socială, Ed. Polirom, Iași, 2003

8. Cornrad, C., Pensionarele și pensionarii, traducere de Anghelescu, Maria-Magdalena, din Omul secolului XX, Ute, Frevert, (coord.), Haupt, H.-G., (coord.), Ed. Polirom, Iași, 2000

9. Gal, Denizia, Asistenta sociala a persoanelor vârstnice. Aspecte metodologice, Ed. [NUME_REDACTAT]-Napoca, 2003

10. Gavriluță, N., Comunitate și practica socială, în Neamțu G., (coord.), Tratatul de asistență socială, Ed. Polirom, Iași, 2003

11. Giddens, Anthony, Sociologie, Ed. BIC ALL, București, 2001

12. Gîrleanu-Șoitu, Daniela, Vârsta a treia, Ed. [NUME_REDACTAT], Iași, 2006

13. Gîrleanu-Șoitu, Daniela, „Fenomenul îmbătrânirii în perspectiva teoretică”, în Miftode, V., Sociologia populațiilor vulnerabile, [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT] Cuza”, Iași, 2004

14. Goffman, Erving, Aziluri, Ed, Polirom, Iași, 2004

15. Hurjui, Ion, Compendiu de geriatrie, Ed. ALFA, Iași, 2004

16. Iacob, Luminița-Mihaela, Vârsta a treia. Cunoaștere și intervenție, ed. Erota, Iași, 2001

17. Iștoc, Anton, Demnitatea persoanei în vârstă și misiunea sa în Biserică și în lume, Ed. [NUME_REDACTAT], Iași, 2000

18. Lansky, Bruce, Bătrânețe, haine grele, Ed. RAO [NUME_REDACTAT], București, 2004

19. Marshall, M., Asistența socială pentru bătrâni, Ed, Alternative, București, 1993

Miftode, V., Tratatul de metodologie sociologică, Ed. Lumen, Iași, 2003

20. Miftode, V., (coord.), Sociologia populațiilor vulnerabile, [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT] Cuza”, Iași, 2004

21. Neamțu, George, Tratatul de asistență socială, Ed. Polirom, Iași, 2003

Parhon, I. C., Biologia vârstelor, [NUME_REDACTAT] R.P.R., București, 1955

22. Pascanu, V.-P., Vârsta a treia sau ultimul examen, Ed. Moldova, Iași, 1994

23. Rădulescu, Sorin, Sociologia vârstelor, Ed. Hyperion, București, 1994

24. Rădulescu, M. S., Sociologia problemelor sociale ale vârstelor, Ed. [NUME_REDACTAT]

25. René, Duda, Gerontologie medico-socială, Ed. Junimea, Iași, 1983

26. René, Duda, Bătrânețea și problemele ei, Ed. Direcția sanitară a județului Iași, 1987

27. Rugina, Valeriu, Curs de medicină socială, Institutul de Medicină și [NUME_REDACTAT], 1986

28. Săhleanu, V., Omul și îmbătrânirea, Ed. [NUME_REDACTAT], București, 1971

29. Șchiopu, Ursula (coord.), Dicționarul de psihologie, Ed. Babel, București, 1997

30. Șchiopu, Ursula, Verza E., Psihologia vârstelor, Ciclurile vieții, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1997

31. Șoitu, C., Dezvoltare umană, curs universitar

32. Stan, D., Sociologia ruralului tradițional românesc, [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT] Cuza”, Iași, 2001

33. Tompea, Anca, Dezvoltarea comunitară. Indicatorii nivelului de viață, în Neamțu G., (coord.), Tratatul de asistență socială, Ed. Polirom, Iași, 2003

34. Țuțea, P., Bătrânețea și alte texte filosofice, Ed, [NUME_REDACTAT], București, 1992

35. Venera, Bucur, [NUME_REDACTAT], Probleme ale vârstei a treia, în Neamțu G., (coord.), Tratatul de asistență socială, Ed. Polirom, Iași, 2003

36. Zaharia, N., Bătrânețea și problemele ei, București, 1962

***

[NUME_REDACTAT]

Legea 47/2006 privind sistemul național de asistență socială, publicata in M. Of. nr. 239 din 16.03.2006

Legea 17/2000, republicată în 2007, privind asistența socială a persoanelor vârstnice, publicat în M. Of. nr. 104/9 mar. 2000

H.G. nr. 886/05.10.2000 pentru aprobarea „Grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice”, publicată în [NUME_REDACTAT] Partea I nr. 507 din 16.10.2000

Ordinul nr.491/180/27.05.2003 comun [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], solidarității sociale și al familiei, pentru aprobarea „Grilei de evaluare medico-socială a persoanelor care se internează în unități de asistență medico-socială”.