Pregatirea Pentru Scoala A Copilului DIN Perspectiva Abilitatilor DE Citit Scris

Pedagogie

Pregatirea Pentru Scoala A Copilului DIN Perspectiva Abilitatilor DE Citit Scris

Byadmin ianuarie 1, 2024

PREGĂTIREA PENTRU ȘCOALĂ A COPILULUI DIN PERSPECTIVA ABILITĂȚILOR DE CITIT-SCRIS

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I: MATURITATEA ȘCOLARĂ A COPILULUI DIN PUNCT

DE VEDERE PSIHOLOGIC ȘI PEDAGOGIC

Dezvoltarea fizică și psihică a preșcolarului

1.2 Importanța cunoașterii psihopedagogice a copilului în vederea pregătirii

lui pentru școală

CAPITOLUL II: ÎNVĂȚAREA ABILITĂȚILOR DE CITIT-SCRIS

2.1 Continuitatea în procesul însușirii citit-scrisului la gradiniță, stiluri de învățare

2.2 Metode specifice învățămîntului preșcolar care formează abilități de citit-scris

CAPITOLUL III: DEMERS INVESTIGAȚIONAL ASUPRA EVALUĂRII GRADULUI DE DEZVOLTARE AL COPIILOR ÎN VEDEREA PREGĂTIRII PENTRU ȘCOALĂ

3.1 Designul și conținutul experimentului de constatare

3.2 Interpretarea rezultatelor experimentului de constatare

Concluzii și recomandări

Bibliografie

Anexe

Introducere

„Calea pe care decurge educația unui om determină viitorul acestuia”

(Platon)

Necesitatea accentuării caracterului formativ al procesului instructiv-educativ din grădiniță reiese din faptul că: dacă școala este preocupată de formarea viitorilor adulți dezvoltați armonios pe plan teoretic, intelectual, moral, reușita depinde de începutul realizat în gradiniță, vârsta preșcolară reprezentând maxima receptivitate care obligă preocupari pentru un proces formativ timpuriu.

M-am oprit asupra acestei teme deoarece prin anumite metode și tehnici aplicate atât în cadul activităților dirijate, cât și în cadrul activităților liber creative, se urmărește atât însușirea de noi cunoștințe cât mai ales consolidarea cunoștințelor transmise în vederea pregătirii copilului preșcolar pentru școală.

Prin diversitatea de metode și tehnici care pot fi aplicate în cadrul activităților de cunoașterea mediului, a activităților de dezvoltarea limbajului, a activităților matematice, etc., contribuie la dezvoltarea intelectuală și în același timp facilitează trecerea cu ușurința la activitatea de tip școlar, iar scopul final constă în viitoarea utilizare a rezultatelor obținute. Această înseamnă că în cadrul fiecarei metode și tehnici aplicate accentul trebuie pus pe însușirea și aprofundarea de cunoștințe. Reușita acestora depinde în mare parte și de folosirea unui bogat material didactic, în cantitate suficientă pentru fiecare copil, formând astfel la copii derinderi de muncă intelectuală, satisfacerea curiozității de cunoaștere învățând totodată să analizeze, să interpreteze, să utilizeze, să citească, să denumească anumite obiecte cu expresii literare. Prin natura lor, activitățile desfășurate în gradiniță dezvoltă copiilor spiritul de observație și de investigație, cultivând imaginația, gândirea creatoare, orientează activitatea psihică, disciplinează conduita și contribuie, în sfârșit, la formarea rapidă și mai eficientă a mecanismelor psihice, care înlesnesc și condiționează învațarea, munca, fiind necesare la intrarea copilului preșcolar în școală. Un motiv în plus pentru alegerea acestei teme este faptul că, problema pregătirii copilului pentru școală este mereu în actualitate, iar activitatea de învățământ de tip școlar, scop final al grădiniței, cunoaște mereu îmbunătățiri în diferitele sale compartimente (conținut, forme, metode, mijloace), acestea răspunzând cât mai bine cerințelor primei etape de școlarizare.

Educația timpurie este unul din elementele esențiale în dezvoltarea timpurie a copiilor alături de sănătate și nutriție, însă deseori această latură este neglijată. În procesul educației timpurii, un rol important îi revine sistemului preșcolar, care reprezintă o etapă incipientă pentru încadrarea copiilor în sistemul educațional. În condițiile actuale se amplifică importanța educației preșcolare, determinată pe de o parte de părinții supra solicitați profesional, o parte din ei plecați peste hotare, sau situația celor din familii vulnerabile (alcoolici, familii cu mulți copii), iar pe de altă parte, cerințele ciclului primar de studii presupun deja anumite cunoștințe și abilități pe care copii trebuie să le posede. Remarcăm faptul că educația, în cadrul instituțiilor preșcolare și școlare este în mare parte o responsabilitate a statului (finanțare, monitorizare) și a părinților (acces, alegere, control etc.), copilul nu poate decide singur să frecventeze sau nu o anumită instituție sau un anumit ciclu de studii. Iar, la fiecare etapă superioară de studii, copilul este în mare parte dependent de etapele anteriore, și astfel educația preșcolară a devenit o etapă indispensabilă în procesul educațional.

Nivelul scăzut de educație este identificat de nenumărate studii ca fiind cel mai puternic factor de risc în ceea ce privește sărăcia atât la nivel personal, cât și la nivelul comunității. Relația dintre sărăcie și nivelul educației este una interdependentă, fiecare din elemente se pot manifesta atât ca cauză, cît și ca efect. Un nivel jos al educației induce acces redus pe piața muncii sau plasează persoanele în segmentul de jos caracterizat prin muncă fizică grea, condiții dificile și o remunerare mică. În multe familii sărăcia se moștenește din generații în generații, lanțul acestui cerc vicios fiind greu de întrerupt datorită posibilităților financiare și culturale reduse ale părinților de a oferi copiilor un trai mai bun. Una din principalele cauze ale neșcolarizării și abandonului școlar este dezinteresul părinților, care se conturează în familiile dezorganizate, cu anumite vicii, care trăiesc în sărăcie extremă, iar deseori copiii sunt condamnați să preia același comportament și stil de viață ca cel al părinților. Aceste fenomene sunt cu adevărat îngrijorătoare, iar instituțiile statului, organizațiile obștești intervin prin politici și programe direcționate către aceste grupuri socialmente vulnerabile. Am prezentat intenționat interdependența dintre nivelul de educație și sărăcie și dificultatea cu care o persoană poate depăși această stare, creându-și premisele pentru un alt statut social. Fără nici un dubiu putem afirma că preocuparea pentru bunăstarea populației presupune orientarea spre dezvoltarea sistemului educațional, în vederea asigurării accesului la educație de calitate. Iar strategiile educaționale trebuie începute din primii ani de viață a copilului. Orice acțiune a adulților va fi resimțită și își pune în mare parte amprenta asupra copiilor în procesul de studii, de exemplu un copil care nu a frecventat grădinița și părinții nu s-au preocupat ca acesta să aibă cunoștințe minime se va descurca cu dificultate în clasa întâi, va simți un sentiment de inferioritate față de ceilalți copii și va fi afectată motivația lui de învățare și chiar de frecventare a școlii. Specialiștii consideră că perioada pentru educația timpurie este definită de la concepere până la vârsta de 8 ani, perioadă în care are loc cea mai rapidă dezvoltare a creierului.

Focalizarea pe educația timpurie este importantă deoarece aceasta este perioada când copiii se dezvoltă rapid și, dacă procesul de dezvoltare este neglijat în acest stadiu, este mult mai dificil și mai costisitor să compensezi aceste pierderi mai târziu. Această perioadă este foarte importantă în formarea unor deprinderi și comportamente sociale determinante pentru integrarea ulterioară a persoanelor în societate. Eșecul în educația timpurie contribuie deseori la marginalizarea copiilor în societate și ulterior a viitorilor adulți și deprivarea acestora de o viață decentă. Interdependența dimensiunilor vieții sociale determină o analiză multidimensională a excluziunii sociale. Este important de a identifica contextul și multitudinea de factori care generează acest fenomen în vederea găsirii unor soluții [23].

Concepte de bază:

– educația timpurie reprezintă totalitatea experiențelor individual realizate și social existente sau organizate, de care beneficiază copilul în primii ani de viață, cu rol de a proteja, crește și dezvolta ființa umană prin înzestrarea cu capacități și abilități fizice, psihice, culturale specifice care să-i ofere identitate și demnitate proprie.

– învățământul preșcolar constituie prima treaptă a sistemului de educație și instruire, care are drept scop principal pregătirea multilaterală a copilului pentru viață, în vederea integrării în activitatea școlară, dezvoltarea capacităților creative prin valorificarea potențialului psihofiziologic și intelectual al acestuia.

– pregătirea pentru școală formare-antrenare și cultivare de abilități, deprinderi, atitudini pentru a face față solicitărilor specifice situațiilor școlare.

Scopul cercetării constă în determinarea niveluilui pregătireii pentru școală a copilului din perspectiva abilităților de citit-scris.

Obiectivele cercetării

1. Determinarea importanței achiziționării unui vocabular adecvat vîrstei, particularităților și nevoilor personale ale copiilor;

2. Caracterizarea metodelor și procedeelor adecvate în vederea adaptarii optime a preșcolarilor la activitatea școlară;

3. Stabilirea influenței mediului needucativ asupra dezvoltării abilităților de comunicare și de achiziționare a elementelor de limbaj la copilul de vârsta preșcolară;

Ipoteza cercetării: utilizarea metodelor și tehnicilor specifice învățământului preșcolar determină îmbunatățirea abilităților de citit-scris, în vederea adaptării optime la viața școlară.

Locul de desfășurare a cercetării

Cercetarea s-a desfășurat la Centru de Dezvoltare Timpurie "Lia Ciocârlia".

Eșantionul de subiecți

În vederea urmăririi obiectivelor și a verificării ipotezei, am cuprins în cercetare un numar de 20 copii

cu vârste cuprinse între 6 si 7 ani care au frecventat centrul.

Metode de cercetare:

Metode teoretice (analiza teoretică a literaturii, sistematizarea, deducția);

Metode empirice (observația);

Analiza cantitativă și calitativă a rezultatelor;

I . MATURITATEA ȘCOLARĂ A COPILULUI DIN PUNCT DE VEDERE PSIHOLOGIC ȘI PEDAGOGIC

Dezvoltarea fizică și psihică a preșcolarului

Dezvoltarea fizică constituie unul din elementele de bază ale dezvoltării multilaterale a personalității copilului. La vârsta preșcolară există o dezvoltare și modificare a inteligenței, creativității și psihomotricității deosebit de alertă.

Între 3 și 7 ani are loc o creștere de la aproximativ 92 de cm la aproximativ 116 cm și o creștere în plan ponderal de la aproximativ 14 kg la 19 kg. Acest proces de creștere implică o lungire a oaselor, a mușchilor și o adaptare generală a sistemului muscular la noile dimensiuni ale corpului. Odată cu creșterea în înălțime are loc și o modificare a proporțiilor dintre cap, trunchi și membre. La 3 ani, capul este ceva mai mic decât a patra parte din lungimea totală a corpului, acesta fiind în general mai încărcat de țesut adipos. Dupa această vârstă are loc o creștere mai accentuată a trunchiului și mai ales a membrelor inferioare și superioare, fapt ce dă o altă formă întregului corp. Are loc, și o creștere mai lentă a capului și osificarea liajelor dintre oasele acestuia. Greutatea creierului crește de la aproximativ 1112 gr la 3 ani, la 1355 gr la 5 ani. Creșterea acestei greutăți este diferită relativ la fete și la băieți. Mai important este însă faptul că are loc o foarte intensă dezvoltare a activității nervoase superioare, care constituie suportul funcțional al activității conduitei. Se dezvoltă zonele motorii și cele verbale ale creierului.

În afară de dezvoltarea sistemului nervos, are loc și dezvoltarea funcțională a sistemului endocrin, fapt ce este implicat în creșterea și maturizarea generală a unui anumit nivel al dezvoltării.

Mușchii sunt insuficient dezvoltați, îndeosebi cei care pun în mișcare cutia toracică și coloana vertebrală. Mai întâi se dezvoltă mușchii membrelor, cei lungi mai rapid decât cei scurți. Din această cauză este nevoie de multe exerciții, mai ales pentru activitățile ce necesită precizie: scris, desenat, tăiat.

Inima, deși are o activitate intensă pentru că prec o foarte intensă dezvoltare a activității nervoase superioare, care constituie suportul funcțional al activității conduitei. Se dezvoltă zonele motorii și cele verbale ale creierului.

În afară de dezvoltarea sistemului nervos, are loc și dezvoltarea funcțională a sistemului endocrin, fapt ce este implicat în creșterea și maturizarea generală a unui anumit nivel al dezvoltării.

Mușchii sunt insuficient dezvoltați, îndeosebi cei care pun în mișcare cutia toracică și coloana vertebrală. Mai întâi se dezvoltă mușchii membrelor, cei lungi mai rapid decât cei scurți. Din această cauză este nevoie de multe exerciții, mai ales pentru activitățile ce necesită precizie: scris, desenat, tăiat.

Inima, deși are o activitate intensă pentru că presiunea sangvină este mai redusă, se recomandă să nu fie supusă la eforturi prea mari.

Respirația este superficială. De aceea plamânii nu se ventilează suficient și copilul se îmbolnavește usor. În mod concret, dupa 3 ani copilul urcă și coboară scările, se urcă și coboară de pe scaune lăsându-și greutatea în picioare, pe care le întinde spre podea, fapt ce presupune, pe lânga o creștere a coordonării mișcărilor și utilizarea de strategii motorii mai sigure și mai eficiente.

Viteza în mers crește, echilibrul este mai sigur la 3-4 ani, atunci când copilul fuge viteza crește chiar dacă situațiile de cădere sunt încă numeroase. Dupa această vârstă aceste situații încep să se considere accidente, copilul plânge tot mai rar dupa o cădere chiar soldată cu zgârieturi, fapt ce indică o implicație de responsabilitați în actul căderii.

În urma creșterii staturale copilul are în față un relativ alt câmp vizual și auditiv, o altă cerință de investigare și adaptare la condițiile mediului, o altă calitate a relaționărilor cu cei din jur, o altă independență de a dispune de ofertele atractive ale mediului.

Reflexul de orientare devine mai fin și mai încărcat experimental. Orizontul de cunoaștere crește pe masură ce se interiorizează, fapt ce face ca un copil de 5 ani să recunoască numeroase amănunte privind mobilele din casă, poziția lor și a ușilor, conținutul sertarelor. Cunoaște de asemenea modul de folosire a robinetelor și chiar unele reguli legate de economisirea apei și precauțiile legate de utilizarea lor, cunoaște drumul spre gradiniță și alte amănunte.

Dupa 5 ani copilul începe să simtă gustul performanțelor. Este atras de balustrade, cățărări pe garduri, se angajează în jocuri mai dificile, cum ar fi lovirea mingii spre o anumită direcție, intră în jocuri în care există strategii de mișcare și orientare.

Progrese mari au loc și în direcția mișcărilor mâinii. La 3 ani copilul poate așeza imagini decupate sau chiar imagini cu lacune. La 4-5 ani poate modela din plastilină figuri, poate aranja un scenariu din figurine mici, poate face din hârtie mici jucării, poate desena sau colora desene simple.

Creșterea fizică și dezvoltarea psihică în primii 6-7 ani de viață nu constituie procese uniforme și omogene. Aceste procese, fără a fi sincrone, se desfășoară stadial. Până la vârsta școlară se disting următoarele 3 perioade ale copilăriei:

a. perioada infantilă (vârsta de sugar) de la naștere pâna la vârsta de 12- 14 luni;

b. perioada antepreșcolară (prima copilărie) de la un an până la vârsta de 3 ani;

c. perioada preșcolară (a doua copilărie) de la 3 ani până la 6-7 ani (cu cele 3 subfaze: mică, mijlocie și mare), Anexa 1.

În acest sens, M. Debesse afirmă: "Creșterea copilului, de la naștere la maturitate, se realizează în etape succesive și coerente, care seamănă cu capitolele distincte ale unei aceleași povestiri. Ea nu reprezintă un simplu progres neîntrerupt, ea se accelerează sau se încetinește, cunoaște perioade agitate și perioade mai calme. Aparent, schimbările sunt neîntrerupte și continue, în realitate, însă, ființa care crește traversează un număr anumit de faze diferite, fiecare având o structură psihică particulară, ce se reflectă într-un anumit comportament caracteristic".

Grădinița este cea care depăsește orizontul restrâns al familiei, punând în fața copiilor noi cerințe, mult mai deosebite de cele din familie. În viața copilului se produc noi schimbări atât din punct de vedere al dezvoltării somatice cât și din punct de vedere al dezvoltării psihice.

Nici o perioadă a dezvoltării psihice umane nu are caracteristici atât de numeroase, explozive, neprevăzute ca perioada preșcolară. Această perioadă, intră ca notificație în cei "7 ani de acasă", sintagma prin care evocă rolul formativ deosebit de mare al familiei în dezvoltarea psihică ce are loc.

Deoarece dezvoltarea conștiinței și inteligenței sunt încă restrânse, în perioada preșcolară psihicul este centru de achiziții de experiență de orice trăire, fapt care explică în mare masură importanța deosebită ce se acordă acestei perioade, pe care acești psihologi o consideră că ar marca întreaga viața psihică ulterioară.

Dezvoltarea psihică a preșcolarului parcurge trei subetape care au corespondența de implicații educative particularizate (mică, mijlocie, mare).

Jocul este activitatea prioritară, și ca o activitate dominantă, constituie izvorul unei experiențe complementare celei de adaptare, experiențe ce au un rol formativ deosebit de mare și multilateral. Activitațile de joc dezvoltă atât câmpul psihologic cât și angajarea inteligenței în diverse și numeroase situații. Asistăm, deci, la complicarea și adâncirea proceselor de cunoaștere, la schimbarea atitudinii față de mediul înconjurător și la perfecționarea formelor de activitate ale copilului. Preșcolaritatea este perioada descoperirii realității fizice, a realității externe care nu depinde de el, dar de care trebuie sa țină cont dacă vrea să-și atingă scopurile.

În perioada preșcolară au loc nuanțări ale relațiilor interfamiliale și extrafamiliale care încep să aibă noi ponderi cu o creștere mai intensă. Această latură a dezvoltării psihice duce la dezvoltarea conduitelor interne, acelor personale ce au fost supuse cercetării psihosociale.

Largirea cadrului relațional cu obiectele, constituie una dintre premisele dezvoltării psihice a copilului în toate planurile. Cunoaștem astfel o dezvoltare a limbajului și gândirii. Copilul venind în gradiniță își formează anumite deprinderi de igienă, de îmbrăcare, toate acestea ducând la sporirea gradului de autonomie a copilului.

În perioada preșcolară mică se trece de la manipularea obiectelor și a jucariilor la implicarea acestora în accesorii de viață cât mai complexe. În cadrul jocurilor de mișcare cu reguli, cum este jocul "De-a ascunsa", apar și se înlocuiesc conduite semnificative. Astfel, preșcolarul mic se ascunde adeseori, încât el să nu-l vadă pe cel ce-l caută, punând astfel în evidență o capacitate redusă de a se pune în locul celui care îl caută.

La această vârstă observăm dificultăți de adaptare la mediul din gradiniță, deoarece copilul este dependent de mama, dar și datorită faptului ca el nu înțelege prea bine ceea ce i se spune, nu știe să se exprime clar, se joacă mai mult singur. El este curios, memorează ușor, dar nu-și propune deliberat acest lucru, gândirea subordonată acțiunii cu obiectele, afectivitate instabilă, traiește intens emoțiile, manifestă interes pentru adulți, îi place să se plimbe cu aceștia.

Preșcolarul mijlociu se adaptează mai ușor în gradiniță. El este mult mai preocupat de joc, de activități, de realitatea externă, i se dezvoltă percepția care devine un proces orientat de sarcini și modalități proprii de realizat. Limbajul cunoaște o dezvoltare intensă, se implică imaginația creatoare a copilului. Jocul devine aproape obsedant. Curiozitatea preșcolarului mijlociu este exprimată prin întrebări de genul: "de ce?, pentru ce?, cum?", iar pentru situații noi, complexul cum ar fi: "de ce plutește balonul pe stradă?, de ce unele lucruri plutesc?, de ce vine umbra dupa om? ". Preșcolarul mijlociu traiește eșecul și succesul, manifestă timidități și agresivități, remușcări și admirații.

Observăm astfel o dilatare a personalității, creșterea intereselor și aspirațiilor ca expresii ale proiectării personalității, scazând totodată egocentrismul ce înainte cu un an se exprima prin atenția excesivă de tot într-un mod acaparator. Jocul în colectiv este foarte dorit mai ales jocurile de mișcare.

Exemplu: în jocul "De-a ascunselea" preșcolarul mijlociu caută foarte nervos pe cel ascuns, nereușind să pună în față acestuia, ascunderea nefiind reușită. El prezintă mai mult interes pentru povești, mai ales față de acelea care cuprind aspecte fantastice, trăind puternice emoții legate de personajele acestuia, dar și de conflictele ce se desfășoară.

Preșcolarul mare se adaptează rapid nu numai la mediul gradiniței ci și la orice tip de situație nouă. Forma dominantă de activitate este jocul, alături de care își fac loc din ce în ce mai mult activitățile de învățare sistematică. Copilul vrea să afle, să știe cât mai multe lucruri, iar curiozitatea lui este vie și permanentă. Sensibilitatea lui se adâncește și se restructurează, pe prim plan trecând sensibilitatea vizuală și auditivă, deoarece le captează prioritar informațiile. La vârsta prescolarității mici se diferențiază și se denumesc culorile fundamentale (roșu, galben, verde, albastru), iar cele intermediare (portocaliu, indigo, violet) sunt diferențe ce se cunosc abia la vârsta de 5 ani.

Sensibilitatea tactilă a copilului se subordonează văzului și auzului, acestea fiind instrumentul de control al acesteia. Relația dintre sensibilitatea vizuală și cea tactilă este insuficient coordonată deoarece copilul întâmpină greutăți în recunoașterea tactilă a obiectelor percepute anterior vizual, dacă obiectul perceput vizual este cunoscut, recunoașterea lui doar prin pipăit se realizează cu succes, iar recunoașterea vizuală a unui obiect care a fost anterior perceput doar prin pipăit este mult mai simplu de realizat pentru copil.

Acest fenomen îl putem explica prin legăturile stabilite între analizatorul tactil-chinestezic și cel vizual, iar celelalte forme de sensibilitate, cum ar fi gustativă, olfactivă, care continuă să se dezvolte, ele nefiind în aceeași măsură cu cea vizuală și auditivă, acestea cunoscând o serie de specializări interioare, deci o dezvoltare intensă a auzului verbal și cel muzical. Copilul recunoaște obiectele după sunetele pe care acestea le scot la atingere, lovire, ciocnire.

Apar forme noi de percepție, cum ar fi: forma, marimea, relieful, adâncimea care se realizează mult mai ușor, deoarece sunt puși în funcție mai mulți analizatori. Percepția vizuală a copilului se poate realiza prin mișcarea mâinii pe linia conturului unui obiect, iar dezvoltarea percepției formei obiectelor se dezvoltă prin activitățile de modelaj și încercarea de redare prin desen. Deoarece copilul întâmpină greutăți în ceea ce privește atât percepția mărimii obiectelor cât și constanta acestora, educatoarea este cea care trebuie să intervină verbal prin corectarea greșelilor făcute de către preșcolar, reușind astfel să diferențieze obiectul după mărime.

Constanta percepției de mărime este strâns legată de dezvoltarea percepției distanței, care se produce spre sfârșitul preșcolarității (aproape, departe, a orientărilor în raport cu anumite repere spre stânga, spre dreapta, în față, în spate, sus, jos, a poziției lor deasupra, dedesupt).

Reprezentările la această vârstă au un caracter intuitiv, situativ cu caracter schematizat, generalizat doar spre sfârșitul preșcolarității. Contactul direct cu obiectele favorizează informarea prin marea diversitate de obiecte, fenomene, împrejurări și relații ce se stabilesc între acestea. Volumul de cunoștinte permite copilului sa opereze cu ele în situații noi mai complexe , mai interesante, mai creative. Operarea angajează atenția, memoria, imaginația, gândirea și alte procese psihice, care, în ansamblu, alcatuiesc intelectul.

Ca formațiune psihică deosebit de complexă, intelectul cuprinde procese și activități psihice variate: gândire, limbaj, memorie, imaginație, atenție, care oferă posibilitatea desprinderii de stimulentul concret ce actionează direct asupra organelor de simț, permitând astfel depășirea experienței senzoriale.

Intelectul copilului, deși insuficient format, înregistrează în perioada preșcolarității o serie de restructurări importante. Cu ajutorul cuvântului, care este simbol, copilul reușește să-și prezinte realitatea. Treptat, preconcepțiile vor câstiga în generalitate, în precizie, conducând astfel la construirea claselor logice. Cu toate acestea, gândirea are un caracter intuitiv, ea ramâne legată de imaginație și de dimensiunile individuale, de aceea uneori este incomunicabilă. Strâns legată de evoluția gândirii este și evoluția limbajului. De altfel limbajul impune gândirii exigențe culturale contribuind în felul acesta la restructurarea ei, limbajul îmbogățindu-se sub aspect cantitativ. De la 5 la 10 cuvinte pronunțate de copilul de un an, vocabularul activ al copilului crește la circa 300-400 de cuvinte la 2 ani, la aproximativ 800-1000 de cuvinte la 3 ani, la 1600-2000 de cuvinte la 4 ani, la circa 3000 de cuvinte la 5 ani, pentru ca la 6 ani el să ajungă la peste 3500 de cuvinte. Totodată se dezvoltă coerența limbajului, caracterul sau închegat, structura. De la limbajul situativ, specific antepreșcolarității se face trecerea la limbajul contextual.

Când copilul se referă la experianța sa nemijlocită, caracterul situativ al limbajului este foarte prezent, la adult acest caracter se diminuează. Așadar, la vârsta preșcolară conținutul cunoștințelor trebuie să fie în așa fel ales, încât operând cu acestea în activitățile sistematice, memoria, gândirea, imaginația copilului, să-și pună în evidență unele calități (flexibilitatea, rapiditatea în gândire, fiabilitatea în memorie, creativitatea) care se constituie ca rezultat al acestei operații. La vârsta preșcolară formele elementare ale memoriei se dezvoltă odată cu formarea primelor reflexe condiționate. Memoria copilului preșcolar are un caracter spontan datorită dezvoltării gândirii, limbajului interior. Se dezvoltă și memoria mecanică, logică, involuntară și voluntară. Primele manifestări ale memoriei și reproducerii voluntare apar la vârsta de 4-5 ani. Volumul memoriei și performanțele acesteia cresc în condițiile naturale de joc și ca urmare a exersării acestora, are un caracter incoerent, nesistematizat, haotic. Preșcolarul memorează ușor dar și uită repede, iar amintirile lui sunt fragmentate, izolate.

În acest timp se dezvoltă și viața afectivă a preșcolarului. Aceasta o continuă pe cea a antepreșcolarului, suportând modificări atât de natură cantitativă cât și calitativă. Asemenea modificări sunt posibile, în principal, datorită noilor condiții de viață ale preșcolarului, noilor solicitări cu care el se confruntă. Una dintre sursele cele mai evidente ale restructurării afectivității o constituie contradicția dintre trebuința de autonomie a preșcolarului și interdicțiile manifestate de adult față de el. Satisfacerea nevoii de independență se asociază cu apariția unor stări afective, pozitive, plăcute, tonifiante, de bucurie și satisfacție, în timp ce contrazicerea sub blocarea ei se asociază cu manifestarea unor stări emoționale de insatisfacție, mulțumire.

O altă sursă a dezvoltării afectivității preșcolarului o reprezintă pătrunderea lui în noul mediu instituționalizat al grădiniței, unde intră în contact cu persoane străine. Reacțiile afective ale copilului față de noul mediu sunt variate. Unii se adaptează mai rapid, alții dificil sau chiar deloc. Copilul își transformă toată dragostea și dorința către educatoare, cu care se și identifică, acest transfer fiind un efort de substituire a mamei. Cercetările au pus în evidență prezență la preșcolari a stărilor afective de vinovăție la 3 ani, de mândrie la 4 ani, de pudoare la 3-4 ani. La 6 ani apare criza de prestigiu, mai ales în situațiile de mustrare publica a copilului.

Dezvoltarea unor elemente componente ale intelectului copiilor nu ar fi posibil fară prezența atenției care este capacitatea de orientare, focalizare și concentrare asupra obiectelor și fenomenelor în vederea reflectării lor adecvate. Dacă până la începutul preșcolarității copilul a achiziționat ambele forme de atenție, voluntară și involuntară, în preșcolaritate, sub influența gândirii și limbajului, începe procesul organizării atenției voluntare. Stabilitatea și concentrarea ei crește, se marește volumul, atenția capătă un tot mai puternic caracter activ și selectiv.

Oferim lista caracteristicilor semnificative pentru vîrsta 6-7 ani, în vederea facilitării planificării procesului instructiv-educativ, reieșind din necesitatea stimulării tuturor domeniilor de dezvoltare a copiilor.

DOMENIUL 1: Dezvoltarea motricității

are energie, echilibru și rapiditate în mișcare.

se orientează cu ușurință în schema corporală proprie.

are auzul fonematic dezvoltat.

are vederea cromatică bună și simțul proporțiilor.

merge corect într-un cerc desenat pe podea.

execută cu ușurință sărituri în înălțime.

își leagă șireturile.

taie bine cu foarfecele.

întinde cu cuțitul pe felia de pîine.

DOMENIUL 2: Dezvoltarea cognitivă

Percepția

percepe auditiv toate fonemele limbii materne.

indică și denumește 6-7 culori sau nuanțe.

relaționează ora indicată de ceas cu programul zilnic.

înțelege conceptul de jumătate.

Atenția are atenție concentrată desprinsă de obiectul concret.

Memoria

compară din memorie 2 obiecte (lemn, sticlă).

recunoaște elementele omise din desene.

relatează activitățile obișnuite pentru 3 momente principale ale zilei.

cunoaște și denumește 3-4 anotimpuri, obiectele de ves timentație și încălțăminte folosite.

recunoaște silabele omise din cuvînt și cuvintele omise din propoziție.

păstrează în memorie informația circa 3 ani.

recunoaște și identifică monedele – începe să numere banii și să-i păstreze.

Gîndirea

relatează pe larg despre 3 imagini prezentate.

definește 4 obiecte sau ființe.

stabilește asemănări între 2 obiecte prezentate (măr-portocală).

îÎnțelege intuitiv relații contrarii (a lipi-a dezlipi). Folosește forme complexe de comparație (cald, călduț, fierbinte).

denumește noțiuni din sfera a 4-5 categorii generale (îmbrăcăminte, mobilă, transport).

are cunoștințe elementare despre unele meserii.

Imaginația este centrată pe fabulos (inventează și amplifică întîmplări).

Coordonarea oculomotorie

desenează un romb după model.

redă mai bine proporțiile în desen.

DOMENIUL 3: Dezvoltarea limbajului și a comunicării

vocabularul numără peste 4000 de cuvinte.

pronunță corect cele mai dificile sunete ("r", "ș").

poate avea o conversație de lungă durată.

DOMENIUL 4: Dezvoltarea personală, socială și emoțională

își alege prietenii după personalitate și interese.

prieteniile sînt instabile, se poate purta chiar urît cu ceilalți copii.

începe să se compare cu ceilalți copii.

începe să înțeleagă punctul de vedere al altor persoane.

împarte și se joacă cu ceilalți copii.

îi place responsabilitatea și este capabil, în anumite limite, de autocritică.

în funcție de personalitatea fiecăruia, copiii pot fi foarte încrezători în sine sau, dimpotrivă, pot avea o părere proastă despre ei.

la vîrsta de 6 ani, începe să înțeleagă regulile, iar la 7 ani – adaugă propriile reguli; schimbă regulile după bunul plac și tinde să fie învingător cu orice preț.

majoritatea băieților se identifică cu tata și o pot învinovăți pe mama pentru toate lucrurile rele. Copiii se pot identifica și cu adulții din afara familiei – educatori, vecini etc.

acceptă cu dificultate criticile și este foarte sensibil, emoțional.

ființa sa este centrul propriului univers, are tendința de a se lăuda.

copiii la această vîrstă vor multe, sînt rigizi și negativiști, se adaptează greu, pot da dovadă de comportament violent și crize de furie [23].

În concluzie, preșcolarii, reușesc să desfășoare activitățile care le plac mai puțin sau chiar le displac. Evident, acest lucru este posibil numai în anumite condiții, când prin realizarea activității respective, copiii își deschid calea îndeplinirii altor activități plăcute și într-adevăr dorite, când produc satisfacții părinților, educatoarei, etc. Motivația devine unul dintre factorii importanți ai susținerii minții, așa încât, dacă dorim să formăm, să educăm voința preșcolarului, trebuie să-i oferim motivații puternice, mai ales pe cele cu valoare socială.

1.2 Importanța cunoașterii psihopedagogice a copilului în vederea

pregătirii lui pentru școală

"Cunoașterea personalității copilului este tot atât de importantă ca și cunoașterea lumii în care și prin care învățământul își atinge scopurile" (B. Suchodolski). Cunoașterea personalității copilului nu reprezintă un scop în sine. Educația și activitatea de studiere și cunoaștere a copilului constituie un proces unitar, educatorul cunoaște copilul educându-l și-l educă mai bine cunoscându-l. Necesitățile curente ale activității instructiv-educative impun cerința de a cunoaște cât mai bine personalitatea pe care o prelucrăm, pentru a găsi mijloacele și strategiile cele mai eficiente. Deci, copilul trebuie cunoscut pentru a dirija, cu cât mai multe șanse de succes, dezvoltarea personalității lui. Modelarea ființei umane în conformitate cu scopurile propuse nu se poate realiza decât pe baza cunoașterii echipamentului bio-psihic al copilului, prin stimularea potențelor sale interne și prin dirijarea dezvoltării acestuia în ritmuri "proprii".

Didactica modernă se bazează pe racordarea acțiunilor instructiv-educative la reușita și potențele copiilor, pe considerarea particularităților de vârstă și individuale ca indicator orientativ prioritar. Cunoașterea copilului trebuie considerată ca punct de plecare în orice acțiune formativă, strategia individualizării, educația și învățământul nu-și poate justifica menirea și nu-și poate dovedi eficiența decât pe baza unei bune cunoașteri a copiilor.

Datorită caracterului prospectiv al educației, studierea și cunoașterea personalității copilului are o nuanță socială. Protecția personalității acestuia începe din frageda copilărie. Învățământul preșcolar deschide porțile spre cultura și descifrează direcțiile dezvoltării copilului. Dar aceasta deschidere și proiectare pe care o face gradinița în calitate de continuatoare o operei formative a familiei, nu poate fi rezultatul unei simple inspirații, ci ea presupune, studierea și cunoașterea personalității copiilor.

Grădinița, ca prima instituție de educație organizată, ca prima verigă a sistemului de învățământ, prin competența educatoarelor, va trebui să cunoască modul cum funcționează intelectul copiilor, să sesizeze mugurii înclinațiilor lor, să le descopere sensibilitățile, pentru a fi în măsură să facă predicții asupra fiecarui copil și să-i deschidă drumurile formative în direcția înclinațiilor lui. Preocuparea pentru studierea și cunoașterea personalității copilului se impune cu mai multă necesitate la începuturile operei de formare a acestuia. Perioada vârstei preșcolare se impune pentru întreaga dezvoltare interioară prin importanța și problematica ei.

De aceea, dintre etapele dezvoltarii copilului, care constituie – asa cum arata psihologul francez M. Debesse [5] – "Capitole distincte ale aceleiasi istorii individuale", perioada vârstei prescolare se impune pentru întreaga dezvoltare interioara prin importanta si problematica ei.

În vârsta preșcolară se constituie ca perioada celei mai intensive, receptive modalități și sensibilități psihice, perioada progreselor, remarcabile în toate planurile și în special, în sfera sentimentelor. În copilărie se formează toate conduitele adaptive de bază, se constituie structurile energetice mai importante (intelectuale, creative), inclusiv sociabilitatea, o serie de aptitudini, precum și caracteristicile comportamentelor de bază, reacțiile afective și voliționale [21]. Gradinița este prima instituție în care copilul învață să desfășoare o activitate ordonată, încadrată într-un regim de muncă, într-o disciplină a vieții.

Aceasta conduce la achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și psihomotorie a preșcolarului, precum și în domeniul sociabilității lui. Vârsta preșcolară este considerată perioada imaginației, fanteziei, visării și a jocului. Prin joc se îmbogățește sfera vieții psihice a copilului, se dezvoltă curiozitatea, se deschide planul imaginației prin imitarea lucidă a rolurilor socio-profesionale. Tot în copilărie, are loc procesul de "alfabetizare", înainte de intrarea copilului în școală, prin care el se adaptează condițiilor primare și fundamentale ale nivelului social în cultură. Cunoașterea copilului trebuie menționată prin cunoașterea vieții lui, a faptelor, a comportamentului cu caracter permanent care relevă trasaturile caracteristice ale personalității [18].

Realizarea obiectivelor educației timpurii depinde în mare măsură de calitățile și competențele educatorului/educatoarei, care, prin acțiunile sale, prin personalitatea sa, reprezintă un model pentru copil, un sprijin pentru familie, un factor de cultură în comunitate. Educatorul/educatoarea îndeplinește o misiune de o importanță deosebită – aceea de a asigura formarea și pregătirea copilului către viață.

Este dificil a descrie în cîteva fraze trăsăturile ce disting un bun educator. Chiar dacă am încerca să alcătuim o listă a „ingredientelor” necesare, nu vom reuși să oferim decît o schiță de portret, niște repere care ar putea servi ca ghid general de formare, și nu soluția certă pentru edificarea unei imagini integre.

Dacă întrebăm copiii cum ar vrea să fie educatoarea lor, ei ne vor răspunde, desigur, „frumoasă și bună”. Chiar dacă nu seamănă cu "zîna cea bună", ea îi poate fermeca printr-un zîmbet sau printr-o privire încărcată de dragoste, prin calități deosebite, prin vocea-i blîndă și copiii o vor considera drept cea mai frumoasă și cea mai bună educatoare din lume.

Comportamentul didactic, însușirile de personalitate, competențele dobîndite prin formarea inițială și continuă, experiența, atitudinea și sentimentele față de propria activitate și față de copii, creativitatea, spontaneitatea, capacitatea de a se transpune în lumea fantastică a celor mici, dăruirea și pasiunea în muncă la care se adaugă și aptitudinile de lider sînt doar cîteva din așteptările noastre față de un educator.

Ce i se cere, prin urmare, unui educator pentru a-și putea îndeplini nobila sa misiune?

• o mare dragoste față de copii și problemele acestora. Firește, dragostea față de copii nu trebuie confundată cu sentimentalismul, cu blîndețea lipsită de exigență. Împletită cu o încredere nelimitată în potențialul copilului, adevărata dragoste este una exigentă: ea oferă mult, dar și pretinde mult de la copil;

• disponibilitate pentru cunoașterea, înțelegerea și abordarea diferențiată a copiilor, potrivit posibilităților individuale și ritmului propriu de dezvoltare, tratarea lor imparțială;

• încredere în forțele copiilor, în succesul devenirii lor (chiar și a recuperării fiecărui copil);

• fermitate, perseverență, consecvență, energie, dăruire în tot ceea ce întreprinde, independență și dîrzenie în susținerea opiniilor sale pedagogice (atunci cînd ele sînt juste), promptitudine în luarea de decizii în vederea bunului mers al activității didactice, educative și social-culturale;

• capacitatea de a le insufla copiilor încredere și curaj pentru depășirea obstacolelor, pentru afirmarea calităților proprii;

• empatie, care îi oferă "șansa" de a privi toate influențele prin prisma celor cărora li se adresează, de a prevedea nu numai eventualele dificultăți, dar și rezultate;

• corectitudine, modestie, optimism, stăpînire de sine, spirit de inițiativă, spirit de disciplină, exigență de sine și năzuința de a deveni un model moral al copiilor și al adulților din preajmă;

• pregătire temeinică în domeniile: pedagogie generală și preșcolară, psihologie a copilului, metodici de specialitate, grevată de o bogată cultură generală;

• disponibilitate pentru cercetare, deschidere către nou, către modernizare metodologică și utilizare a noilor tehnologii;

• spontaneitate, creativitate, capacitate de adaptare la situații neprevăzute;

• calm, răbdare în comunicarea cu copiii și părinții acestora, cu membrii comunității și alți parteneri;

• implicare activă în acțiunile metodice, autoperfecționare, participare la concursuri pentru obținerea de grade didactice, la perfecționări periodice;

• cooperare cu specialiști din alte instituții (școala, reprezentanți ai Direcțiilor de Învățămînt, ai conducerii locale, sponsori), în perspectiva organizării de activități extradidactice și obținerii de fonduri;

• ținută vestimentară îngrijită și decent;

Munca de mare răspundere pe care o îndeplinește îi cere educatorului să dovedească un larg orizont cultural, să aibă cunoștințe bogate în literatură și artă, în știință și tehnică, să cunoască evenimentele vieții social-politice. Aceasta îl va ajuta să stabilească o corelație mai justă între diferitele arii curriculare, să dea mai multă viață și personalitate activităților sale. Exercitarea optimă a numeroase funcții didactice necesită profesionalism și eficiență, care trebuie să sporească de la o zi la alta, odată cu sporirea exigențelor de calitate ale grădiniței.

Profesia de educator este una complexă și nobilă, dificilă și plăcută, în care „a ști” nu înseamnă nimic dacă nu împărtășești această știință copiilor cu emoție și forță spirituală.

Atribuțiile/competențele generale ale educatoarei:

– respectă drepturile și demnitatea copilului, comunică cu el de la egal la egal, colaborează, cooperează; solicită și respectă opinia copilului;

– realizează un proces instructiv-educativ centrat pe copil, pe necesitățile, interesele, ritmul propriu și nivelul de dezvoltare al fiecărui copil;

– utilizează în activitate metodele moderne de predare/învățare – interactive, participativ-active;

-conlucrează în echipă cu ajutorul de educator (dădaca), cu al doilea educator al grupei și cu organizatorul muzical, conducătorul de sport, psihologul, alți specialiști în scopul realizării în mod integrat a obiectivelor curriculare;

– evaluează sistematic evoluția copilului; informează regulat directorul instituției preșcolare, părinții și personalul medical despre progresul intelectual și psihofiziologic, schimbările în starea sănătații acestuia;

– asigură respectarea regimului stabilit;

– stimulează/facilitează colaborările între părinți și profesioniștii care oferă servicii pentru copii și familie;

– elaborează/pregătește și distribuie în comunitate materiale informaționale pe subiecte de educație, dezvoltare, sănătate și protecție socială a copilului mic;

– organizează sistematic, împreună cu asistenta medicală și asistentul social, sesiuni de informare, orientare, educare a părinților sau susținătorilor legali, consultări individuale și/sau de grup; realizează consilierea psihopedagogică a familiei;

– implică în îngrijirea și dezvoltarea copilului TOȚI îngrijitorii acestuia: mame, tați, bunici, frați/surori mai mari, dădace, bone etc;

– încurajează comunicarea și schimbul ne-protocolar de informații și experiență dintre familii;

– acordă sprijin familiei în luarea de decizii vizavi de copil;

– implică familia și comunitatea în activități de pledoarie, adunări defonduri, activități practice în folosul copilului și familiei acestuia [23].

I I. ÎNVĂȚAREA ABILITĂȚILOR DE CITIT-SCRIS

2.1 Continuitatea în procesul însușirii citit-scrisului la gradiniță,

stiluri de învățare

“ Limba este lăcașul de adăpost al Ființei, spunea Heidegger. Să-i construim, cu grija și responsabilitate, lăcașul de adăpost cel mai ingrijit cu putință ființei de maine și astfel să ajutăm copilul să se construiască pe sine”.

Limbajul include, pe lângă vorbire și ascultare, citirea și scrierea. Diferitele întîlniri cu limbajul și semnificațiile lui îl fac pe copil să dorească să scrie și să citească. Acest lucru nu înseamnă că aici, în grădiniță, copiii scriu și citesc.

Copilul este pregătit să scrie și să citească atunci cand nivelul de maturitate și experientă de limbaj pe care o are confirmă acest lucru. De aceea nu e ințelept să obligăm copilul să achiziționeze anumite deprinderi de scris si citit, daca nu este suficient de matur sau experiența lui în domeniul limbajului oral este foarte redusă.

Cert este faptul că în grădiniță se pot pune bazele citit-scrisului. Așadar: pentru a citi, copilul are nevoie să cunoască conceptele exprimate de cuvintele pe care le citește, iar pentru a scrie, copilul trebuie să știe sa utilizeze cuvintele în mod independent în vorbire. Am spune deci că baza rămîne exprimarea orală, iar una dintre deprinderile cheie, pe care se poate insista la această varstă, înainte de a trece la etapa de citit-scris, este coordonarea ochi-mînă, pe care o putem realiza prin mai multe tipuri de activități: activități manuale, activități artistico-motrice, psiho-senzoriale etc.

Un alt aspect favorizant al educării limbajului la această vîrstă este crearea unui mediu favorabil, fapt care nu poate fi conceput în afara limbii. Astfel i se cere educatoarei să pună la dispoziția copilului materiale specifice, care să se constituie într-un mediu cultural și educativ activ, stimulativ. De aceea un colț al bibliotecii, în care să punem cărți, caiete și unele de scris, cu ziare, reviste, imagini și jocuri cu imagini, cu discuri, casete audio și video, și apărătura necesară pentru folosirea acestora, un colț retras și linistit unde copilul să poată să fie cu sine dar în acelasi timp și cu ceilalți, și unde să-și poată experimenta liber propriile experințe de limbaj este poate soluția cea mai bună pentru ceea ce numim mediu cultural favorabil.

Aici copilului i se poate citi si aici el poate desluși care este diferența între tipăritură și imagine și în ce măsură ele pot corespunde. Tot aici copilul poate privi imagini într-o însușire logică și le poate asocia cursivității limbajului și textului scris sau poate să recunoască și să scrie litere, cifre, scurte mesaje ajutat de trasee date și de contexte sugerate, în asa fel încît să aibă satisfacția ca mesajul sau are un sens și este receptat ca atare atît în lumea copiilor cît și în lumea adulților. În esență, acesta este locul în care copilul vorbește și se exprimă de la sine și despre lumea în care trăiește.

a) Scrierea în perioada abecedară

Învățarea scrisului se realizează în stransă legătură cu învățarea cititului, față de citit, scrisul este o activitate mai complexă, mai dificilă, deoarece include, pe lîngă activitatea intelectuală specifică cititului, și un efort fizic de reproducere a semnelor grafice ale limbii vorbite. O serie de operații, cum sunt analiza și sinteza fonetică, precum și exprimarea articulată a cuvintelor sunt comune atît în activitatea de realizare a cititului, și în același ritm. Conținutul activităților în perioada preabecedară este determinată de cerințele cărora trebuie să le facă față elevii înainte de începerea perioadei preabecedară învățării scrisului propriu-zis. De aceea, în această perioadă pregătitoare, exercițiile pe care le efectuează copiii urmăresc destinderea musculară, suplețea brațelor, a pumnului, a articulației mîinii și a degetelor, exerciții pentru orientarea în sapțiul grafic, și pentru însușirea reprezentărilor de formă și mișcare și, în cele din urmă, de scriere a elementelor grafice ale literelor.

Scrisul ca mișcare grafică voluntară intenționată, este la bază o „acțiune conștientă”, iar transformarea ei în acțiune automatizată se realizează prin exerciții. Înțelegerea procesului de învățare a deprinderii scrisului este asigurată de cunoașterea componentelor de bază ale deprinderii scrisului. Acestea sunt: mînuirea corectă a instrumentelor de scris, poziția corectă a caietului și coordonarea corectă a mișcărilor mîinii în vederea însușirii gestului grafic. Scrisul mai presupune, de asemenea, reprezentarea corectă a mișcărilor mîinii în vederea însușirii gestului grafic, scrisul mai presupune, de asemenea, reprezentarea corectă a formei literelor asociată cu sunetele respective, precum și a elementelor grafice de legatură a acestora în cuvinte. Realizarea acestor sarcini mai impune respectarea unor cerințe ca:înclinarea constantă a literelor, uniformitatea lor ca volum, distanța și poziția lor uniformă.

Pentru începători, realizarea scrisului propriu-zis presupune un mare efort intelectual și fizic. Ei sunt nevoiți să-și concentreze atenția mai întîi asupra asocierii fiecărui sunet cu litera corespunzătoare, să stabilească exact structura fonetica a cuvintelor, să realizeze fiecare element grafic, să-și coordoneze mișcarile mîinii în timp ce scriu, pentru a da o formă corectă literelor. Mișcările diferitelor părți ale mîinii-degete, palma, braț, antrebraț, nu sunt bine coordonate. Ei schimbă des poziția trupului, a capului, a brațelor, iar mușchii sunt excesiv de încordați, mai mult decît este necesar, de aceea obosesc foarte repede. La toate acestea se adaugă faptul că, în timpul exersării, copiii execută o serie de mișcări de prisos. Astfel, ei se „ajută” cu capul, cu limba, chiar cu picioarele. Toate aceste mișcări în plus, inutile, măresc consumul de energie și fac să apară prematur oboseala.

b) Etapele învățării scrisului

Scrierea este un instrument necesar al activității intelectuale.

Obiectivul urmărit în lecțiile de scriere este:

Scrierea corectă a cuvintelor, a propozițiilor, a textelor închegate;

Orientarea în spațiul grafic al caietului.

Activități de grădiniță în vederea pregătirii elevilor pentru scriere:

Copiii folosesc înca din grupa mica instrumente pentru scris: creioane cu care desenează contururi.

Mai tîrziu, copiii trasează elemente garfice asemănătoare sau identice cu cele pe care le vor învăța în clasa I.

Se exersează executarea corecta a literelor, automatizarea procesului de aplicare a regulilor de scriere. Se exersează scrierea corectă în aspect grafic: dimensiunea literei, înclinația, distanțele, așezarea corectă în rînd, scrierea ortografică, înțelegerea sensurilor celor scrise. Învățarea scrisului se realizează concomitent cu învățarea cititului. Metoda fonetico-analitico-sintetică este comună ambelor activități de citit și de scris în aspectele: analiza fonetică a cuvîntului, sinteza fonetică a cuvantului, articularea corectă a cuvantului.

Cele mai multe cazuri de ramînere în urmă la învățătură, dintre care unele ajung pînă la situația de repetenție, apar la clasa I. S-ar putea crede că această situație este legată de dificultățile create de școlarizarea copiilor la varsta de 6 ani. O asemenea explicație este neîntemeiată, deoarece și pe vremea cand școlarizarea se făcea la varsta de 7 ani situația semnalată era identică, la noi ca și în alte țări. Cauza pricipală trebuie căutată în greutățile de adaptare a copiilor de la o formă de activitate la alta, respectiv de la joc la învățătură. De aceea este necesar să se asigure o continuitate firească între activitatea specifică celor două etape în dezvoltarea copiilor. O asemenea continuitate asigură o mai rapidă adaptare a copiiilor din clasa I la particularitățile muncii de învățare. Școala își începe acțiunea de instruire și educare pe fondul acumulărilor realizate de copii la vîrsta preșcolară. De aceea e necesară cunoașterea „zestrei” intelectuale a acumulărilor realizate de copii înainte de intrarea lor în școală, a nivelului de dezvoltare intelectuală. Aceste achiziții trebuie preluate din mers, astfel că adaptarea să se facă treptat, pe baza acumulărilor realizate de copii înainte de intrarea lor în școală, a nivelului lor de dezvolatre intelectuală.

Măsurile menite să asigure continuitatea între perioada preșcolară și cea a micii școlarități sunt multiple. Unele dintre ele sunt de igenico-sanitară și au în vedere îmbunătățirea sistemului de examinare medicală și psihologică a tuturor copiilor de 6 ani, înainte de începere a școlarizării. O asemenea măsură, formulată în studiul privind creșterea nivelului de pregătire a elevilor în lichidarea repetenției în ciclul primar, vizează punerea de acord a vîrstei de școlarizare cu vîrsta biologică, vîrste care nu se pot cofunda. Prin această măsură se previne înscrierea la cursurile clasei I a unor copii de 6 ani care nu au ajuns la nivelul de dezvoltare fizică și intelectuală necesare pentru solicitările muncii intelectuale.

Continuitatea în activitățile instructive educativă, între gradiniță și clasa I nu poate fi concepută fără o cunoaștere temeinică a tot ceea ce realizează copiii preșcolari în vederea pregătirii citirii și scrierii.

O a treia categorie de măsuri pedagogice, din sfera tehnologiei didactice o reprezintă continuitatea în folosirea metodelor și procedeelor didactice în activitatea de învățare, precum și intervențiile în înseși formele de organizare a procesului de învățămînt, în primul rînd în lecții. În acest sens trebuie cunoscute măsurile luate cu privire la durata și strucutura lecțiilor în clasa I, la întroducerea activităților în completare și în special cele referitoare la folosirea jocului în activitatea de învățare, atît ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii, cît și ca mod de învățare [22].

c) Pregătirea pentru cititul în comun

Pentru cititorii începători, textul poate fi un cîntec, o zicătoare, o poveste popular repovestită mai simplu, informații despre un subiect de interes pentru copii. Literele textului trebuie să fie de 5 cm înălțime, pentru ca grupul de elevi să-l poată citi. Adăugînd ilustrații.

d). Prima citire:

1. Răsfoiți cartea împreună cu copii. Citiți titlul și numele autorului. Explicați copiilor că titlul este numele cărții și că oferă idei despre ceea ce se conține în carte. Întrebați-i ce le sugerează titlul cărții pe care urmează s-o citească. Îndemnați-i să gîndească cu voce tare – modelați felul în care ne gîndim la o carte sau la subiectul ei.

2. Citiți numele autorului, dacă există un autor. Explicați că autorul este persoana care a scris cartea. Întrebați-i dacă cunosc alte cărți de alți autori. Menționați cîteva cărți și spuneți-le cine le-a scris.

3. Subliniați-le copiilor ce pot învăța la această lecție, la ce să fie atenți.

4. Citiți din nou titlul și indicați ilustrația de pe copertă. Cereți copiilor să prezică ce se va întîmpla în poveste sau ce s-ar putea învăța din text.

5. Prezentați cartea într-o manieră atractivă. Dacă sunt ilustrații, arătați-le copiilor și invitați-i să țese povestea în jurul acestor ilustrații.

6. Citiți textul expresiv, pînă la capăt. Urmăriți cu arătătorul cuvintele pe măsură ce citiți – nici prea repede, nici prea rar. Concentrați-vă pe sensul textului. Cereți copiilor să citească și ei, să vi se alăture, dacă doresc.

7. Pe măsură ce citiți, opriți-vă pentru a comenta textul, subliniind sensul acestuia. Amintiți-vă ce serviți drept model de cititor fluent, dar și de persoană interesată de ceea ce citește și care se gîndește la sensul celor citite. Cereți elevilor să comenteze și ei cele citite.

8. Opriți-vă pentru a cere copiilor să prezică ce se va întîmpla în text, mai ales înainte să întoarceți pagina. După ce ați citit secvența respectivă, ceriți-le să comenteze dacă ceea ce au bănuit s-a adeverit.

9. După ce terminați de citit, rugați copii să vă spună cum s-au simțit după ce au ascultat textul, la ce s-au gîndit și de ce [9].

Determinarea stilului de învățare a preșcolarului este esențială pentru viitoarele performanțe școlare ale lui. Dacă știi cum anume să îl abordezi în realizarea sarcinilor școlare și în a-i induce motivația pentru învățătură, atunci succesul preșcolar, școlar sau profesional – la maturitate – este garantat.

Stilul de învățare auditiv

Cei care se bazează pe acest stil de învățare absorb cel mai bine informația nouă și conceptele dăcă le aud. Ei au simțul auzului foarte bine dezvoltat și o putere de concentrare și de reținere a informației prin ascultare. Acești copii reușesc să facă teme sau să învețe dacă au muzică pe fundal și rețin mai bine lecțiile dacă citesc cu voce tare. Ei își folosesc auzul pentru a explora lumea.

Cum poti ajuta copilul auditiv să exceleze la grădiniță?

Cel mai bun mod de a-l ajuta pe micuț este să îi insufli și să-i stimulezi această capacitate prin alegerea instrumentelor auditive de învățare:

muzică;

audio-book-uri;

jucării cu sonerii;

jocuri care folosesc foarte mult partea auditivă;

citirea povestilor.

Stilurile de învățare la copii nu sunt permanente. Nu trebuie să te gandești că dacă micuțul tău este un auditiv primar, înseamnă că nu poate face față celorlalte abilități necesare pentru performanță. Pe masură ce crește își poate dezvolta și alte stiluri de învățare secundare.

Stilul fizic de învățare

Aceștia mai sunt cunoscuți și sub numele de copii tactilo-kinestezici, adică folosesc atingerea și mișcarea pentru a explora lumea înconjurătoare și pentru a-și însuși noi lucruri. În mod natural, cam toți copiii au la bază acest stil de învățare. Însă la unii dintre ei se dezvoltă mai mult decît la alții și ajung să îl folosească ca pe un instrument de învățare.

Mulți copii care dezvoltă un stil de învățare fizic sunt și tactili și kinestezici în același timp, însă unii pot dezvolta mai mult o anumită abilitate.

Dacă micuțul tău preferă să țină mereu lucruri în mînă, să atingă și să exploreze cu mîinile obiecte, atunci e tactil. Acestor copii le place să se implice în activități de îndemnare și să folosească obiectele din jur pentru a învăța numere, litere, cititul, scrisul etc. Dacă micuțul tău învață mai bine prin implicarea profundă în activități fizice, atunci este kinestezic. Acestora le place foarte mult mișcarea și să se implice trup și suflet în astfel de activități. Le place sportul, dansul și gesticulează mult din mîini și devin agitați cand vorbești cu el.

Cum ajuți un astfel de copil?

Stimulandu-i activitățile și hobby-urile, precum și implicandu-l în activități care folosesc din plin manuțele și corpul pentru a explora și învăța lucruri.

excursiile, durmețiile și călătoriile sunt perfecte pentru a învăța;

probabil că va învăța să numere folosindu-și degetele;

alege-i jocuri care se prestează la munca fizică (crearea unor jocuri lego, construirea de căsuțe și alte lucruri etc.);

înscrie-l la un sport sau la alte cursuri de artă care să-i permită folosirea corpului în însușirea informației.

Stilul de învățare vizual

Copiii care se bazează pe simțul vizual pentru a învăța sunt ușor de observat. Sunt cei pasionați de puzzle-uri, cărți, forme și litere, desen și arte. Copiii vizuali sunt foarte atenți la buzele tale cînd vorbești cu ei și chiar sunt atenți la tine cand vrei să demonstrezi ceva. Observația este punctul lor forte. Ei se bazează pe simțul vizual pentru explorarea, înțelegerea și memorarea informației.

Cum stimulezi un astfel de copil?

Stimularea și susțienrea copilului în activitățile și domeniile care-l pasionează reprezintă cea mai bună metodă.

practică cu el jocuri bazate pe memorie;

alege-i jocuri care să-i stimuleze memoria și concentrarea;

cumpară-i foarte multe cărți;

chiar dacă nu este cea mai indicată metodă, trebuie să știi că acești copii pot învăța o mulțime de lucruri de la tv – îi ajută în procesul de învățare;

încurajează-l să scrie, să citească;

În concluzie, importanța continuității logice în procesul însușirii citit-scrisului la grădiniță și școală este incontestabilă și trebuie promovată systematic și correct.

2.2 Metode specifice învățământului preșcolar, care formează abilități de

citit-scris

Pentru aplicarea în practică a cunoștințelor tehnice acumulate de educatoare, o importanță deosebită o constituie cunoașterea metodelor și tehnicilor care le aplică pentru educarea copilului și realizarea procesului instructiv-educativ.

Explicația este metoda expunerii, în care predomină argumentarea rațională.

Explicația ca metodă de lucru își găsește larga sferă de aplicație în grădiniță, deoarece însoțește întreg procesul instructiv-educativ, completând cu succes celelate metode de lucru. Astfel, în cadrul activităților frontale dirijate, cât și a celorlalte activități desfășurate pe parcursul zilei, explicația înlesnește însușirea cunoștințelor, înțelegerea și completarea lor cu ajutorul educatoarei.

Explicația completează în mod automat demonstrația și își are ca teren direct de desfășurare activitățile de observare, lecturi după imagini, activitățile matematice. Explicația contribuie, de asemenea, la crearea premiselor însușirii unor deprinderi tehnice de lucru și a unor modalități de acțiune (de exemplu la activitatile de desen, modelaj, aplicații, confecții, educație fizică, educație muzicala, etc.).

Reușita acestor activități depinde de corectitudinea cu care a fost aplicată explicația. Prin explicație educatoarea reușește să concentreze atenția copiilor spre aspectul dorit, dar contribuie și la cunoașterea cauzelor obiectului în studiu. Mai dificile sunt explicațiile referitoare la obiecte sau fenomene pe care copiii nu le percep în momentul respectiv. În această situație, educatoarea apelează la reprezentările formate anterior sau folosește anumite texte literare, versuri, povestiri, povești, tablouri, ilustrații, diverse piese muzicale, care sunt în concordanță cu tema explicației și constituie punct de sprijin pentru noile cunoștințe [1].

Exemplu: cântecul "Unu-i soarele pe cer", copiii finalizeaza cântecul prin repetarea numarului 1-5 pe degetele mici ale mâinii.

Povestirea ca metodă de expunere este aplicată în cadrul procesului instructiv-educativ pentru prezentarea unor texte literare cu caracter realist, stiintific sau fantastic, în cadrul activităților frontale dirijate sau la începutul sau finalul activităților frontale dirijate, pentru a trezi interesul copiilor pentru ceea ce urmează și va urma, cât și pentru consolidarea sau verificarea cunoștințelor. Povestirea trebuie, în primul rând, să fie accesibilă copilului, să-1 emoționeze puternic, să fie la obiect și să nu încarce memoria copilului cu date nesemnificative [1].

În cadrul activităților de povestire, educatoarea are posibilitatea de a aplica metode, procedee, lucruri diferite în funcție de grupa căreia se adresează, a nivelului copiilor, cât și a discutării textului literar sub forma conversației, a dialogului, a explicației. Caracterizarea personajelor face apel la acțiunea povestirii, atașamentul copilului spre cele pozitive, dar și la motivația copilului pentru unele personaje. Pe marginea unei povestiri se poate da posibilitatea copiilor să creeze noi întîmplări, povestioare posibile, din imaginație sau cu fapte similare cu cele prezentate de educatoare. Subiectul acestora poate fi observat si din continutul unei poezii.

Exemplu: povestea "Cum să-1 ajutăm pe cățelușul schiop să poată umbla?".

Copilul trebuie să desprindă faptele bune de cele rele, să domine "binele" asupra "răului". Textele literare de actualitate, cu aspecte din viața cotidiană sau științifico-fantastice, contribuie la largirea orizontului cognitiv, la dezvoltarea limbajului, a imginației creatoare, a dezvoltării formelor de analiză, sinteză, caracterizându-le.

Exemplu: "Ursul pacalit de vulpe".

– Ursul – credul;

– Vulpea – hoața, șireata, lacoma, mincinoasa.

Copiii au creat pe marginea acestei povestiri o altă poveste: "întâmplare din pădure" – unde au venit alte animale și, în final, vulpea a fost judecată, pedepsită și ursului i s-a dat peste pe săturate.

Demonstrația este una din metodele de bază aplicate în grădiniță. Demonstrația este mereu însoțită de explicație și invers, nu se pot realiza separat. Întrucât vârsta preșcolară este caracterizată printr-o gândire concretă, este necesar ca în procesul cunoașterii să se acorde o importanță deosebită treptei senzoriale, contactului nemijlocit cu realitatea. De aceea, ori de câte ori se va organiza o activitate care are ca scop predarea de noi cunoștințe despre un aspect concret al realității se va folosi metoda demonstrației îmbinată cu explicația.

Materialul demonstrativ trebuie sa fie accesibil viziunii copilului, estetic realizat si prezentat in câmpul sau vizual, pentru a contribui la stimularea curiozitatii si a reusitei unei activitati.

Exemplu: "Focul și efectele lui". Demonstrația educatoarei, însoțită de explicație, la acestea adăugându-se observația și problematizarea.

Întrebuințările focului (foloase, pagube) – s-au făcut demonstrate și pentru concretizarea în fața copiilor a efectelor pozitive sau negative, unde s-a precizat că focul este folositor dacă-1 folosim util, dacă nu obtinem pagube [1].

Conversația este metoda de instruire și educare a copiilor cu ajutorul întrebărilor și răspunsurilor. Aceasta metodă presupune ca preșcolarul să posede un material perceptiv, pe baza căruia să se poată discuta. Metoda conversației constituie prilejul de a stabili unele aspecte semnificative, de a le preciza dupa ce ele au fost transmise, studiate și se completează cu noi secvente.

Copiilor li se formează deprinderea de a-și exprima gândurile cu ajutorul cuvintelor, de a expune acele cunoștințe despre care este vorba la un moment dat. Copiii au posibilitatea, sub îndrumarea educatoarei, să facă asociații între cunoștințele anterioare, să-și spună părerea și să facă comparații, trăgând anumite concluzii sau să argumenteze cu exemple proprii subiectul abordat.

Întrebările adresate de către educatoare trebuie să fie scurte, precise, clare, la obiect.

Exemplu: "Cum este floarea?" este o întrebare prea generală, copilul nu poate da un răspuns satisfacător, dar la întrebari ca acestea, copilul va răspunde ușor.

-Ce culoare are frunza?

-De ce s-a îngălbenit frunza?

-De ce are pete ruginii?

Tema conversației trebuie să ofere copilului sistematizarea cunoștințelor dintr-o succesiune logică de întrebări și răspunsuri bine gândite, eșalonate și conduse de educatoare.

Metoda conversației își găsește aplicabilitate în special la grupele mari, dar începe cu grupa mică sub forma dialogului. La grupa mare pregătitoare, metoda conversației se axează pe aspecte care duc la cunoașterea cât mai diversă, obiectivă a lumii, a mediului ambiant pe toate domeniile de activitate.

Exercițiul constă în repetarea unor deprinderi de muncă: intelectuală, practică, în mod sistematic, în scopul consolidării diferitelor acțiuni ale copilului. Exercițiul este nu numai o modalitate de observare, dar este și o necesitate, fără exercițiu copilul "uită" și nu-și consolidează deprinderile de muncă necesare, indiferent de natura lor. Pentru a aplica această metodă trebuie să ținem seama de gradarea exercițiilor de la: "simplu la complex" și de la "ușor la greu". În cadrul activităților de scriere, la început copilul apasă tare, rupe creionul, strânge puternic creionul în mână, schimbă poziția corpului, ceea ce îl obosește foarte mult. Sub îndrumarea educatoarei și prin exercițiu foarte mult, copilul își va elimina aceste neajunsuri [1].

O importanță deosebită o are coordonarea corectă dintre ochi – mână, care trebuie să stea în atenția educatoarei, pentru a nu-și forma greșit poziția scris-citit.

Exemplu: "Linia"

– Linia frântă

– Vaporul;

– Acoperișul casuței lui Zdreanța;

– Gard cu uluci;

– Dinții fierăstrăului.

O altă temă pentru exemplificare: "Ovalul".

– Conturul balonului;

– Bobițe de struguri;

– Palete de tenis.

Metoda exercițiului se poate aplica în cadrul activităților matematice pentru însușirea în mod conștient a tuturor exercițiilor, problemelor matematice, pentru formarea și consolidarea reprezentărilor matematice și aplicarea imediată în practica activităților din gradiniță- familie.

Folosirea metodei exercițiului contribuie la dezvoltarea gândirii, a independenței în acțiune, în mișcări. În același timp, se stimulează activități creatoare și se creează condiții pentru dezvoltarea aptitudinilor copiilor, fiecare exersând mai mult în direcția în care-i place.

Aplicarea cu succes a metodelor clasice îmbinate cu metode și procedee moderne vor duce la situarea preșcolarului pe treapta cea mai apropiată de școală, situând școala ca o continuitate a muncii din gradiniță.

Ca metode moderne se aplică în practică: algoritmizarea, modelarea, problematizarea, învatarea prin descoperire și tratarea diferențiată.

Modelarea în știință și tehnică. Prin modelare se înțelege metoda de a cerceta obiecte și fenomene din natură și societate cu ajutorul modelelor. Modelarea presupune, ca metodă de predare, folosirea modelelor în cadrul activităților de predare-învățare, principala funcție având-o cea demonstrativă și cognitivă. Modelul, ilustrează obiectul original prin felul cum este conceput, confectionat, prezentat copiilor spre observație, pentru a-i descoperi caracteristicile sub aspectele esențiale, conduse de educatoare spre intuiția copilului. Modelarea își are efectul în cadrul activităților de exerciții grafice, desen, pentru a aprecia în special proporția dintre obiecte, având un punct de reper stabilit de educatoare (modelaj, etc.).

Problematizarea această metodă presupune crearea unor situații problematice, care antrenează și oferă copiilor posibilitatea de a surprinde diferențe, relații dintre obiectele și fenomenele realității, între cunoștiințele anterioare și noile cunoștințe, prin soluții pe care ei înșiși le elaborează sub îndrumarea educatoarei. Ceea ce caracterizează problematizarea este crearea unor situații conflictuale, problematice în gândirea copilului. Aceste situații apar atunci când copilul observa un dezacord între anumite cunoștințe și problema care se cere a fî rezolvată, indiferent de categoria de activitate (activități matematice, cunoașterea mediului), când este pus în situația de a alege din cunoștințele sale numai pe cele care-1 ajută să rezolve o problemă dată sau când există contradicții între modul de rezolvare teoretică și cel de rezolvare practică a unei probleme. Problematizarea se poate aplica în cadrul jocurilor didactice orale, exemplu: "Ghicește ce-am găsit". Educatoarea formulează intenționat propoziții cu nonsens, iar copiilor le revine sarcina de a repeta și corecta exprimarea și sensul adecvat al cuvintelor în propoziție.

Algoritmizarea un algoritm este o regulă bine determinată de a rezolva o problemă tipică. Daca algoritmul este urmat corect, după un anumit număr de operații, se va găsi în mod cert soluția problemei. Exercițiile de formare de grupe de obiecte dupa un anumit criteriu, de formare de perechi, de aranjare în șir crescător și descrescător a grupelor de obiecte sunt de fapt niște algoritmi pe care copiii i-au însușit în mod conștient. Este important că în formarea algoritmilor să se respecte două momente esențiale: fixarea lor si aplicarea repetată. Educatoarea trebuie să aprecieze just folosirea algoritmilor, să elimine problemele stereotipe, mecanice, care nu conduc la dezvoltarea gândirii, a creativității.

Învățarea prin descoperire această metodă oferă cunoștințe durabile, solide având în prim plan dezvoltarea gândirii, creativitatea și nu memorizarea, obligă copilul să nu se mulțumească cu ce i se spune, ci sa aibă gândire critică, obiectivă, disciplinată și cere un volum de observații, analize, aprecieri, trecerea de la analiză la sinteză, de la concret la abstract, dezvoltă perseverența, voința, modelează aptitudinile de investigație. Această metodă se aplică ținând cont de nivelul dezvoltării psihofizice și intelectuale ale copiilor, altfel duce la eșec sau neaccesibilitate, sau la confuzii.

Așadar, în cadrul activităților de cunoaștere a mediului, copiii pot descoperi prin experiențe efectuate împreună cu educatoarea: însămânțarea grâului, creșterea lui cu toate etapele dezvoltării, până la coacerea bobului de grâu și apoi analiza acestuia pe baza observației și demonstrației. în cadrul activitățiilor de dezvoltare a vorbirii, copiii descoperă alte modalități sau caracteristici ce i se pot atribui unui personaj sau obiect în discuție, descoperiri realizate de ei și conduse cu mult tact de educatoare prin efectul scontat.

III. DEMERS INVEȘTIGAȚIONAL ASUPRA

EVALUĂRII GRADULUI DE DEZVOLTARE AL COPIILOR ÎN VEDEREA PREGĂTIRII PENTRU ȘCOALĂ

3.1 Designul și conținutul experimentului de constatare

Investigația experimentală am desfășurat-o în Centru de Dezvoltare Timpurie "Lia Ciocârlia" din

orașul Chișinău. Centrul frecventează 20 de copii, cu vârste cuprinse între 6 si 7 ani.

Scopul cercetării constă în determinarea niveluilui pregătirei pentru școală a copilului din perspectiva abilităților de citit-scris.

Prezint rezultatele evaluării, completate, în baza căreia constatăm pregătire pentru școală se referă la nivelul de dezvoltare al unui copil (din punctul de vedere al competențelor cognitive, socio emoționale, motrice, de autonomie) care ar trebui să-i asigure acestuia o adaptare optimă la mediul școlar.

M-am oprit asupra acestei teme, deoarece prin anumite metode și tehnici aplicate atât în cadul activităților dirijate, cît și în cadrul activităților liber creative, se urmărește atât însușirea de noi cunoștințe cât mai ales consolidarea cunoștințelor transmise în vederea pregătirii copilului preșcolar pentru școală.

Diversele metode și tehnici care pot fi aplicate în cadrul activităților de cunoașterea mediului, a activităților de dezvoltarea limbajului, a activităților matematice, etc., contribuie la dezvoltarea intelectuală și în același timp facilitează trecerea cu ușurință la activitatea de tip școlar, iar scopul final constă în viitoarea utilizare a rezultatelor obținute. Aceasta înseamnă ca în cadrul fiecărei metode și tehnici aplicate accentul se pus pe însușirea și aprofundarea de cunoștințe. Reușita lor depinde de folosirea multor materiale didactice, formând astfel la copii depinderi de muncă intelectuală, satisfacerea curiozității de cunoaștere învățînd totodată să analizeze, să interpreteze, să utilizeze, să citească, să denumească anumite obiecte cu expresii literare. Activitățile desfășurate dezvoltă copiilor spiritul de observație și de investigație, cultivând imaginația, gândirea creatoare, orientează activitatea psihică, disciplinează conduita și contribuie la formarea eficientă a mecanismelor psihice, care condiționează învățarea, munca, fiind necesare copilului. Pentru a avea reușite, condiția este aceea ca elementul de joc să rămînă o dominantă a intregii activități din grădiniță.

Vom prezenta rezultatele fișei de evaluare și evaluarea generală a preșcolarilor înainte de plecarea la școală (tabel sintetic) în subpunctul 3.2.

Fișa de evaluare pentru nivelul preșcolar

Intervenția învățătorului: “Titlul acestui text este”Ce este galben?”. Aici se povestește despre cuvintele de culoare galbenă. Să ne plimbăm puțin printer imaginile textului”. Ajutați elevul să numere obiectele din fiecare rînd. Întorceți-vă la început și spunneți: “Poftim, citește-mi textul. Arată fiecare cuvînt pe care-l citește.”

Ce este galben?

Creioanele sînt galbene.

Florile sînt galbene.

Puișorii sînt galbeni.

Bananele sînt galbene.

Soarele este galben.

Nr. de greșeli pe rînd __________________

Timp __________________

Total greșeli __________________

Ghid de scorare a lecturii orale

Evaluarea generală a preșcolarilor înainte de plecarea la școală

(tabel sintetic)

3.2 Interpretarea rezultatelor experimentului de constatare

Figura 3.1.: Nivelul lecturii orale al preșcolarilor

În concluzie, am evaluat nivelului lecturii orale a preșcolarilor, unde s-a luat în calcul determinarea gradului de acuratețe a citirii cu voce tare, 40% din copii au nivel independent, 45% au nivel mediu și 15% nivel de frustrare. Am constatat că sunt și unii copiii care prezintă o exprimare defectuoasă din punct de vedere fonetic și gramatical, prezintă deficiențe de pronunție, acestea fiind informații utile pentru viitorii învățători și pentru părinți.

1.Dezvoltarea limbajului și a comunicării: foarte bine – 8

bine – 9

satisfăcător – 3

2.Cunoașterea lumii, dezvoltarea socială și personală: foarte bine – 10

bine – 4

satisfăcător – 6

3.Educația pentru sănătate: forte bine – 7

bine – 13

satisfăcător – 0

4.Arta plastică: forte bine – 6

bine – 6

satisfăcător – 8

5.Literatura artistică: foarte bine – 6

bine – 8

satisfăcător – 6

Apreciere:

(FB) foarte bine / comportament atins (CA): 7 copii

(S) satisfăcător / comportament în dezvoltare ( necesită sprijin) (CD): 3 copii

(B) bine / comportament parțial atins (CPA): 10 copii

Figura 3.2.: Nivelul gradului de dezvoltare al copiilor

Evaluarea curentă pe care am realizat-o a avut drept scop evaluarea cunoștințelor, priceperilor și abilităților dobîndite. Altfel spus, a fost o evaluare a gradului de dezvoltare al copiilor. Avînd în vedere faptul că s-a lucrat tot mai mult abordînd conținuturile din perspectiva interdisciplinară, am considerat necesar ca și evaluarea să se facă abordînd conținutul din același perspective .

Pentru a nu abuza de fișele de lucru am selectat și aplicat probe de evaluare care să permită copiilor să se manifeste liber, creativ și astfel s-au constatat mai ușor cunoștințele dobîndite și capacitatea de aplicare a acestora în practică. Chiar dacă rezultatele nu sunt întotdeauna exacte, evaluarea curenta ne ajută să vedem cu aproximație nivelul copiilor și în același timp să știm pe ce să punem accent.

Durata evaluării a fost timp de o săptămînă la diferite categorii de activități, bazate pe obiectivele curriculare. Analizînd și interpretînd datele obținute am elaborat următoarele concluzii:

I Domeniul limbă și comunicare – Educarea limbajului

Referitor la educarea limbajului, copiii au realizat progrese în ce privește volumul vocabularului cât și exprimarea. Sunt și unii copiii care prezintă o exprimare defectuoasă din punct de vedere fonetic și gramatical, prezintă deficiențe de pronunție și exprimare, atenția și memoria voluntară sunt slab dezvoltate de scurtă durată; acest lucru ducând la reproducerea parțială a fragmentelor de poezie sau poveste .

Măsuri ameliorative:

Copiii care se exprimă mai greu în propoziții vor fi antrenați și activați într-un program de recuperare și exersare a comunicării orale în activitățile alese de repovestire după imagini pentru reactualizarea conținuturilor poveștilor cunoscute și pentru antrenarea tuturor copiilor în repovestiri. Ceilalți copii vor fi antrenați în activități pentru dezvoltarea limbajului oral și a comunicării orale, fiind solicitați în rezolvarea unor sarcini mai complicate , cu grad de dificultate mai ridicat.

II Domeniul știință – Activitate matematică

La toți copiii am observat un progres în ceea ce privește cunoștințele și reprezentările matematice . Toți copiii formează și denumesc corect mulțimi după diferite criterii, numără corect. Majoritatea recunosc și descriu corect formele geometrice învățate și identifică corect pozițiile spațiale ale obiectelor. Cu toate acestea putem spune că am observat și o durată scurtă de concentrare a atenției la unii copii.

Măsuri ameliorative:

Copiii se vor juca mai mult în cadrul activităților de la aria Știință și în activitățile recuperatorii. De asemenea vom încerca să folosim diverse metode(jocuri) pentru a atrage mai mult copiii în fixarea cunoștințelor matematice.

III Domeniul știință – Cunoașterea mediului

În urma evaluării am constatat că majoritatea copiilor au însușite cunoștințele referitoare la mediul înconjurător. Ei descriu, enumeră, clasifică elemente componente ale mediului (plante, animale, obiecte,….), însă nu toți adresează întrebări în legătură cu cele observate, toți denumesc corect anotimpurile, asociază corect imaginea cu anotimpul cerut, respectă ordinea efectuării operațiilor din sarcina didactică.

Măsuri ameliorative:

Se va lucra diferențiat, cu copiii care au întâmpinat dificultăți, atât la activitățile comune cât și la jocurile desfășurate la sectorul Știință. Fiecare copil va fi ajutat ca prin joc să-și consolideze și sistematizeze cunoștințele referitoare la anotimpuri și la caracteristicile acestora .

IV Domeniul om și societate – Educație pentru societate

Majoritatea copiilor acceptă și respectă regulile de comviețuire în grup, însă, există și unii copiii care dovedesc un comportament necivilizat în relațiile cu cei din jur. Unii copii colaborează în grup pentru realizarea unei sarcini, pe când alții, preferă lucrul (jocul) individual.

Am constatat că majoritatea copiilor se implică să ia atitudine în anumite situații problemă, conștientizează consecințele pozitive și negative ale actelor de comportament asupra celorlalți, își adaptează comportamentul la diferite situații. Totuși, deși majoritatea cunosc regulile și le aplică unii copii sunt mai rezervați, nu au inițiativă, dar răspund bine provocărilor.

Măsuri ameliorative:

Copiii vor fi antrenați în jocuri și exerciții atractive pentru a-și dezvolta capacitățile de a lua inițiativă într-o situație oarecare. De asemenea vom desfășura majoritatea jocurilor și activităților pe grupuri pentru a le dezvolta abilitățile de lucru în echipă.

V Domeniul om și societate –Activități practice

Copiii cunosc materialele și uneltele folosite în cadrul activităților practice, utilizându-le corect în cadrul diferitelor tehnici însușite realizând în general lucrări practice estetice.

Nu toți copiii finalizează lucrările, nu au formate deprinderile de a asambla întregul din părțile lui componente, coordonarea ambelor mâini nu estre perfecționată.

Măsuri ameliorative:

Copiii vor fi încurajați , stimulați și ajutați în finalizarea lucrărilor.Vom desfășura activități pentru a le dezvolta abilitățile practice de lucru în echipă.

VI Domeniul estetic creativ – Activități artistico – plastice

În urma evaluării am constatat mari progrese în ceea ce privește mînuirea corectă a instrumentelor de lucru ( creion, pensulă, cretă), modelează plastilina realizînd forme de dimensiuni și culori diferite utiliznd tehnici specifice.

Sunt unele probleme în ceeea ce privește aranjarea și încadrarea în pagină , respectarea proporțiilor.

Măsuri ameliorative:

Copiii vor fi încurajați să acopere tot spațiul de lucru, să respecte proporțiile, să realizeze lucrări îngrijite, să-și exprime opinia față de propria lucrare sau a altora și mai ales să-și motiveze părerea.

VII Domeniul psihomotric – Educație fizică

În urma activităților de evaluare am constatat că preșcolarii execută corect deprinderile motrice învățate și reușesc să le utilizeze corect în diferite contexte, de asemenea execută mișcări care necesită orientare spațială și temporală. Unii copii întîmpină dificultăți în păstrarea rândului, nu execută alergarea cu gura închisă, pe vârfuri , etc..

Măsuri ameliorative:

Copiii vor fi antrenați în activități sportive și ajutați ca să-și perfecționeze deprinderile motrice.

În concluzie, formarea abilităților de citit-scris trece ca un fir roșu prin toate activitățile educative la preșcolari. Ele încununează demersul educațional la această vîrstă și fundamentează dezvoltarea personalității acestora.

Pentru exemplificare, am propus la Anexele 2 și 3 proiecte de demersuri didactice integrale.

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI

Legislația Republicii Moldova stabilește obligativitatea pregătirii școlare a tuturor copiilor mai mari de 5 ani fie prin frecventarea unei instituții preșcolare, fie în grupele pregătitoare. Desfășurarea activităților din grădiniță în fiincție de noua orientare a programei, îndreptată în direcția "centrării" obiectivelor spre o temă care apoi se diversifică într-o multitudine de idei, posibilități de realizare și contribuie la cunoașterea obiectivă, științifică a obiectelor, fenomenelor, a omului și activitatea acestora, și cu ajutorul activităților didactice de dimineață completează descoperirea științifică la baza sectoarelor, a ariilor de stimulare sub aspect teoretic și practic a tuturor cunoștințelor însușite de copil în acest mod. Prin conținut, obiective, forme de realizare, desfășurarea și conceperea întregii activități la grupă pe baza cerințelor programei, în special a grupei pregătitoare, conduce copilul spre o bună pregătire pentru școală, cu un inventar de abilități. Pentru desfășurarea eficientă a activității preșcolare, un rol important îl ocupă materialul didactic și mijloacele de învățământ. Rezultatele muncii cu acești copii depinde de: cunoașterea trăsăturilor psiho-fîzice specifice vârstei precum și de cunoașterea trăsăturilor individuale ale fiecărui copil. La vârsta preșcolară, componenta emoțională, afectivă a comunicării joacă un rol esențial în stabilirea relațiilor interpersonale de care copilul are nevoie la intrarea în școală. Starea de spirit negativă a copilului legată de perturbarea raporturilor interpersonale conduce adesea la neîncredere în sine, în cei din jur, culminând cu stări depresive sau agresive. Cert este faptul necesității depunerii eforturilor educatoarei pentru prevenirea și combaterea unor astfel de fenomene. Este important cunoașterea de către educatoare a trebuințelor fiecărui preșcolar, în domeniul comunicării cu colegii, precum și depistarea la timp a celor care au dificultăți în stabilirea de relații de grupă. Este necesară acordarea atenției și copiilor timizi, care își petrec o mare parte a timpului retrași, izolați. Ea este cea care are datoria să cunoască varietatea mare în care se manifestă greutățile de natură operațională determinate de acea componentă a laturii activității care este mai slab dezvoltată la anumiți preșcolari. Dacă copilul trece prin grădiniță, atunci când vine la școală, el știe ce este o obligație, se poate mobiliza pentru rezolvarea unei sarcini didactice, se obișnuiește mai ușor să reziste la tentațiile care-1 pot sustrage de la activitatea de învățare. Reușita unei activități desfășurate în grădiniță depinde și de relațiile stabilite între educatoare și copii, de tactul pedagogic manifestat în adresarea întrebărilor. Succesul final este dat și de o planificare atentă a activităților, în conformitate cu nivelul de cunoștințe al copiilor, ținând cont de particularitățile acestora. Se impune necesitatea cunoașterii de către educatoare a programei de clasa I. Aprecierile, încurajările îi mobilizează pe copii să fie cât mai atenți, cât mai receptivi la activități. Deci, educatoarea are un rol deosebit de important în acest sens. O educatoare adevarată trebuie să posede cunoștințe temeinice referitoare la psihicul copilului, etapele lui de dezvoltare, însușirile, particularitățile și caracteristicile proceselor psihice pe fiecare treaptă de dezvoltare și grupa de vârstă. Așadar, un factor decisiv al optimizării învățământului preșcolar îl reprezintă pregatirea educatoarei, care trebuie să posede cunoștințe psihologice și pedagogice. La aceasta se adaugă și calitățile intelectuale, morale și valorice.

Recomandăm:

În vederea pregătirii pentru învățarea citirii și scrierii, pentru asimilarea conștientă și activă a cunoștințelor, se cere o influență educativă sistematică în direcția dezvoltării vorbirii.

A sprijini copilul, preșcolar pentru școală și pentru integrare școlară, nu este un lucru ușor făcut în pripă. Cere tact, răbdare, mobilizare, căutare, creativitate și dăruire totală, colaborare, unitate de cerințe cu familia și cu școala.

Părinților, dacă doresc să cunoască părerea obiectivă despre nivelul de dezvoltare al copilului, în vederea luării unei decizii corecte privind înscrierea sa la școală, pot apela la serviciile unui psiholog, care, în urma unei examinări complexe a copilului, va poate oferi o recomandare avizată.

Sprijinirea implicării părinților în implementarea proiectelor tematice și în organizarea activităților extracurriculare ce vizează dezvoltarea competenței de lectură.

Încurajarea cadrelor didactice în a concepe programe de discipline opționale care să vizeze, prioritar, dezvoltarea competențelor de citit-scris și recompensarea acestor cadre didactice.

Bibliografie

1. Cucoș, C-tin. Pedagogie. Iași: Editura Polirom, 2000.

2.Culegere metodică. Educația intelectuală a copilului preșcolar. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1975.

Culegere metodică. Integrarea copilului în activitatea școlară. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1978.

Cristea, Sorin. Dicționar de termeni pedagogici. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1998.

Debesse, M. Psihologia copilului de la naștere la adolescență. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1970.

Elkonin, D. Psihologia jocului. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1980.

7. Iacob, L. Comuniacarea didactică. Psihologia școlară. Iași: Editura 113 Pedagogia preșcolară și a școlarității mici Polirom, 1999.

8. Gheorghian, E.; Taiban, M., Metodica jocului și a altor activități cu Preșcolarii, București:

Editura Didactică și Pedagogică.

9. Goraș-Postică V.(coord) Depășirea dificultăților la lectură și scriere. Chișinău: Centrul Educațional PRO DIDACTICA, 2007.

10. Kolumbus,E., “Didactica preșcolară” Traducerea și adaptare de Magdalena Dumitrana, Bucrești, 1998

11. Ionescu, M., Radu, I. Didactica modernă, Cluj- Napoca: Editura Dacia, 2001.

12. Mitu, Florica. Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar. București: Editura Humanitas, 2005.

13.Montessori, M. Descoperirea copilului, București: Editura Didactica si Pedagogica, 1972.

14. Nicola, I. Cercetarea psihopedagogica, București: Editura Didactică și Pedagogică, 1993.

15. Neagu, M.; Beraru, G. Activități matematice în grădiniță. Iași: Editura Ass, 1995.

16.Nicola, G. Stimularea creativității elevilor în procesul de învățământ. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1991.

17.Osterrieth, P.A. Introducere în psihologia copilului. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1976.

18. Pavelescu,V. Psihologia pedagogic, București: E.S.D.P, 1962

18. Popescu, E. Pedagogie Preșcolară, București: Editura Didactică și Pedagogică, 1982.

19. Șchiopu, U. Psihologia vârstelor, București: Editura Didactică și Pedagogică, 1970.

20.Șchiopu, U. Repere psihodiagnostice-Stadiile dezvoltării psihice în psihologia educației și dezvoltării, București: E.A., 1983.

21.http://www.scrigroup.com/didactica-pedagogie/gradinita/Continuitate-in-procesul-insus72512.php (vizitat la 12.01.2015)

22.http://anamariazoitei.blogspot.com/2013/01/educatia-prescolara-si-principiile-ei-1.html (vizitat la 23.01.2015)

23. http://prodidactica.md/files/1001%20idei_ro.pdf (vizitat la 9.02.2015)

Anexa 1

Anexa 2

PROIECT DIDACTIC

Activitatea: Educarea limbajului

Tema: Primavara

Forma de activitate: memorizare

Tipul activității : Formare de deprinderi

Scopul activității:

-Formarea deprinderii de a memora voluntar și logic versurile poeziei;

-Îmbogățirea reprezentărilor despre primavera și a vocabularului activ cu noi cuvinte și expresii;

-Formarea expresivității limbajului prin recitarea nuanțată;

Obiective operaționale:

Pe parcursul și la sfârșitul activității, copiii vor fi capabili:

-Să perceapă unele caracteristici ale primaverii pe baza sugestivă a imaginilor artistice ale versurilor;

-Să memoreze logic versurile;

-Să recite corect și expresiv (ton, pauze, gesturi) ;

Metode și procedee:

-Explicația

-Demonstrația

-Conversația

-Exercițiul

Materiale didactice:

-Plansa cu primăvara

-Macheta cu primăvară

-jetoane

Anexa 3

PROIECT DIDACTIC

Tema: “Cum este?”

Mijloc de realizare: joc didactic.

Forma de desfășurare : pe echipe.

Obiective:

-consolidarea deprinderilor de exprimare orală prin înlănțuirea logică a ideilor în propoziții și fraze;

-dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral;

Obiective operaționale:

O1- să denumească poveștile cunoscute;

O2- să enumere eroii din poveștile cunoscute;

O3- să precizeze trăsăturile morale și fizice ale personajelor;

O4- să povestească un episod reprezentativ dintr-o poveste;

O5- să interpreteze rolul unor personaje folosind vorbirea dialogată;

O6- să iubească literatura și creațiile pentru copii.

Sarcina didactica:

-recunoașterea eroilor din poveștile cunoscute, precizarea trăsăturilor fizice și morale ale acestora, povestirea episodului relatat de imagine, interpretarea rolului unor personaje folosind vorbirea dialogata.

Regula jocului:

-copiii vor răspunde la intrebările educatoarei, vor recunoaște personajul și povestea, vor descrie personajul stabilind trăsăturile fizice și morale, vor povesti conținutul imaginii, vor interpreta rolul unor personaje.

Elemente de joc:

-mișcarea, ghicirea, competiția, aplauze, recompense.

Mijloace de învățământ:

-planșe din poveștile cunoscute, maști ale personajelor din povești, CD cu povești.

Precizări pentru desfășurarea jocului:

Pentru reușita jocului copiii vor fi grupați în două echipe ținând seama de posibilitățile lor intelectuale. Fiecare echipă va purta ecusoane reprezentative. Pe o măsuță în dreptul fiecărei echipe se vor afla imagini cu personaje din poveștile cunoscute, coșuleț cu buline, panou pentru afișaj. După intuirea materialelor, anunțarea temei și precizarea obiectivelor, educatoarea va explica sarcina didactică și regulile jocului. Raspunsurile preșcolarilor, corecte, vor fi aplaudate iar, pentru fiecare răspuns corect, echipele vor primi câte o bulină roșie.

Pentru întrebările jocului se vor folosi imagini reprezentative. Copiii vor trebui să recunoască și să denumească povestea din care face parte imaginea, să caracterizeze personajul pozitiv sau negativ, să povestească conținutul poveștii sugerat de imagine,

Copiii, vor primi câte o mască, iar reprezentanții echipei adverse vor recunoaște personajul și povestea, după care vor descrie pe scurt personajul respectiv;

III.Voi prezenta copiilor fragmente semnificative din poveștile cunoscute, înregistrate pe CD și le voi cere să recunoască personajul, să-l descrie stabilind calitățile fizice și morale

IV.Câte doi reprezentanți ai fiecărei echipe vor interpreta rolul unor personaje din poveștile stabilite de educatoare. Se va urmări reproducerea fidelă a dialogului, nuanțarea vocii, intonația și expresivitatea vorbirii.

Încheierea activității:

Se va anunța echipa câștigătoare, participanții vor fi aplaudați și vor primi recompense.

Se fac aprecieri asupra modului de desfășurare a activității.