Pregatirea Copilului Prescolar Pentru Scoala

Titlul lucrării

Planul lucrării

I. Pregătirea copilului preșcolar pentru școală – sarcină de bază a învățământului preșcolar

II. Particularități ale limbajului la vârsta preșcolară

2.1. Caracterizarea generală a limbajului

2.2. Cerințele Programei activităților instructiv-educative în grădinița de copii la

educarea limbajului

2.3. Modalități de dezvoltare a limbajului prin activitățile desfășurate în grădiniță

2.4. Obiectivele programei cu privire la jocurile didactice și jocurile-exercițiu

III. Metodologia cercetării

3.1. Obiectivele cercetării

3.2. Ipoteza

3.3. Eșantionul de lucru

3.4. Metode utilizate

3.4.1. Etapa pre-test

3.4.2. Experimentul propriu-zis: Modalități de desfășurare a jocurilor didactice

și a jocurilor-exercițiu

3.4.3. Etapa post-test

3.4.4. Rezultate obținute în clasa I, de către copiii care au frecventat grupa

mare-pregătitoare

IV. Anexe

V. Concluzii

VI. Bibliografie

I. Pregătirea copilului preșcolar pentru școală – sarcină de bază a învățământului preșcolar

Pregătirea pentru școală vizează toate laturile dezvoltării personalității. Este deosebit de complexă, cuprinzând:

dezvoltarea intelectuală care asigură pregătirea pentru activitatea de învățare de tip școlar;

pregătirea socio-afectivă.

În centrul dezvoltării intelectuale se situează gândirea, dezvoltarea operațiilor sale: analiza, sinteza, comparația, generalizarea, abstractizarea și exersaea lor în procesul însușirii cunoștințelor prin acțiuni practice uzuale. Este necesar să se asigure interiorizarea acestor operații și să se impulsioneze trecerea copiilor de la o gândire concretă intuitivă, preoperatorie, la o gândire operatorie cu calități cum sunt: reversibilitea, suplețea, independența, organizarea, obiectivarea. În acest sens, Gheorghe Sireteanu apreciază trei momente principale:

descentralizarea în relațiile dintre subiectul cunoscător și obiectul supus cunoașterii;

dezvoltarea posibilității de a face grupări;

transformarea acțiunilor în operații (acțiunea cu obiectele este exterioară iar operația este mintală).

Se impune ca o serie de activități care să se desfășoare prin joc și prin acțiune directă cu obiectele. Pentru interiorizarea acțiunii cu obiectele, copiii se diferențiază și apare astfel necesitatea tratării diferențiate, mergând până la individualizare.

Pe lângă dezvoltarea gândirii se impune dezvoltarea tuturor proceselor de cunoaștere: memorie, limbaj, atenție, toate constituind coordonatele esențiale în vederea pregătirii copilului pentru debutul școlar.

“Copilul preșcolar gândește cu obiectele individualizate. Cercetările arată că din fondul de cuvinte, 61% sunt substantive, 19% verbe, 5% adverbe, 5% alte părți de vorbire. Conjuncția <și> este mult folosită. Se pare că în activitatea didactică se pune accent pe îmbogățirea vocabularului și mai puțin pe sesizarea relațiilor dintre cuvinte și enunț.” (Sireteanu, Ghe., “Necesități în direcția dezvoltării psiho-fizice a copilului care intră în clasa înâi”, Revista de pedagogie Nr.7, București, 1982). Se impune astfel asigurarea unui nivel corespunzător din punct de vedere al limbajului, adică educarea lui sub toate aspectele: fonetic, lexical, gramatical, al fluidității și expresivității, al dezvoltării auzului fonematic și percepției auditive.

Dezvoltarea aspectelor legate de limbaj vor consitui premisele învățării și însușirii cititului și scrisului în clasa I. În vederea unei facilități a cititului vom urmări câteva aspecte: dezvoltarea normală din punct de vedere fizic, dezvoltarea perceptiv-motrică, orientarea spațială, prevenirea defectelor de vorbire (Mitu, F., S. Antonovici – Metodica activităților de edicarea limbajului în învățământul preșcolar, Ed. Humanitas Educațional, București, 2005).

Pregătirea scrierii presupune activitatea de echilibrare a mișcărilor chinestezice cu percepția vizuală și auditivă, dezvoltarea deprinderilor tehnice (Sabău I., Cioban F., Metodica educării limbajului în învățământul preșcolar, Oradea, 2004).

În planul dezvoltării socio-afective, lumea copilului este îmbrăcată în stări afective foarte puternice, provocate de contactul cu obiectele din jur, de mediul social și familial care ocupă un loc important. Copilul desfășoară o activitate personală „care este un mod al său de a fi, normal, natural”. Grădinița încadrează copilul într-o activitate cu caracter organizat, cu un scop precis, el manifestându-se liber pe parcursul unei zile. În clasa I această manifestare după dorință este satisfăcută în activitățile la liberă alegere. Atât învățământul preșcolar cât și cel primar au un caracter planificat și urmăresc realizarea unor sarcini într-un timp limitat, nu permit manifestarea liberă a copiilor. Se impune astfel o primă cerință – deprinderea copilului cu amânarea reacției de răspuns la solicitarea mediului natural și social, inhibare numită „al doilea înțărcat”. În acest caz este necesar mult tact, ca suportul afectiv al activităților să nu se modifice brusc, ceea ce ar putea avea manifestări negative asupra atitudinii față de activitatea școlară.

Jocul ca formă de bază a învățământului preșcolar și îndeosebi jocul didactic ce oferă posibilitatea de colaborare, trebuie să fie practicat cât mai mult în grădiniță. În cadrul jocului didactic, prin reguli și prin oferirea posibilităților de cooperare trebuie să se dea posibilitatea de acțiune pentru toți membri grupului, obținându-se astfel tonusul activității cu efecte pozitive asuprea încrederii în forțele proprii și curajul în acțiune. Copiii care nu se antrenează în joc, rămân timizi, se izolează. Posibilitatea efectuării activității pe care o desfășoară grupul va da încredere în forțele proprii, pe când lipsa de colaborare creează stări de neliniște dăunătoare activității de învățare din clasa I. În sensul celor afirmate mai sus se impune cerința formării și dezvoltării relațiilor de cooperare între copii.

În grădiniță, jocul este modalitatea de afirmare a eului. El se îmbogățește prin imaginile oferite de televiziune, calculator, cărți, reviste iar spre 6 ani „copilul caută dificilul, ceea ce reprezintă germenii muncii și activității în care, prin efort se ajunge la rezultatul dorit” (Sabău I., Cioban F., Metodica educării limbajului în învățământul preșcolar, Oradea, 2004).

Copilul mic manifestă mare bucurie când începe să învețe, dar munca se poate transforma în ceva impus cu efecte negative asupra randamentului școlar. Se impune astfel ca activitățile organizate cu copiii să se bazeze pe o participare afectivă și pe formarea spiritului de investigație.

De asemenea, la intrarea în școală, preșcolarul trebuie să dovedească minimul de deprinderi de muncă independentă, orientare, mobilitate, rezistență la efort fizic și psihic, comportare civilizată, stăpânire și autocontrol, capacitate de prelucrare și executare a unor sarcini formulate verbal.

În planul dezvoltării generale se impune dezvoltarea unor motive pozitive față de școală, muncă, formarea și dezvoltarea unor sentimente morale și estetice pozitive. Modelul realizabil al preșcolarului bine pregătit, sub toate aspectele, pentru intrarea in clasa I și care elimină toate posibilitățile eșecului școlar, se realizează prin frecventarea cu regularitate a grădiniței și parcurgerea cu conștiinciozitate din partea cadrului didactic a tuturor categoriilor de activitate, aplicând cele mai adecvate metode și procedee în realizarea scopului propus.

„În această viziune trebuie reconsiderat volumul de cunoștințe aplicat preșcolarului și școlarului mic, care, într-o eră a informatizării, a multiplicării rețelei mass-media și a interfeței tot mai ridicate a disciplinelor, este altul decât cel din prima jumătate a secolului și chiar de acum două decenii. La o realitate nouă e necesar un educator nou, stâpânit de dorința asigurării caracterului sistemic și sistematic al actului didactic, a acurateței și a preciziei comunicării cu (pre)școlarul, de răspundere față de creșterea intelectuală a acestuia. Potrivit investigațiilor realizate de specialiști în igiena educației, caracterul conștient al învățării este condiția fundamentală pentru asigurarea randamentului școlar.” (Sabău I., Cioban F., Metodica educării limbajului în învățământul preșcolar, Oradea, 2004).

Se poate conchide astfel că pregătirea preșcolarului pentru școlaritate vizează deopotrivă dezvoltarea intelectuală, fizică, dezvoltarea afectivității și a capacității de socializare a copilului, realizată cu responsabilitate și măiestrie pedagogică de către educatoare.

În concluzie, se poate aprecia că noțiunea de „maturitate școlară”, exprimă gradul de concordanță dintre nivelul de dezvoltare al copilului și cerințele școlare ale clasei I.

II. Particularități ale limbajului la vârsta preșcolară

2.1. Caracterizarea generală a limbajului

Trăind într-o colectivitate, în care omul, copilul simte nevoia să comunice cu cei din jur, limba reprezintă în acest caz principalul mijloc de comunicare între membrii colectivității. „Limbajul articulat este o formă de activitate specific umană, care constă în folosirea limbii în procesul de comunicare și de gândire” (Psihologia preșcolară, E.D.P., București, 1975).

Copilul își însușește din fragedă copilărie limba maternă și o folosește în relațiile cu ceilalți, respectând reguli fonetice, lexicale, gramaticale specifice limbii respective. Prin limbaj copilul își acumulează experiența socială și apoi o îmbogățește necontenit. El reprezintă fondul pe care pot să apară și să existe gândurile omului, contretizate în cele două forme ale limbajului exterior și limbajului interior. Forma specifică a limbajului exterior dominantă în grădiniță este de tip oral cu cele două forme ale sale: dialogat sau monologat. O importanță deosebită o prezintă limbajul interior care se perfecționează în mare parte în perioada preșcolară, el fiind prezent în actele gândirii, în operațiile care se desfășoară în plan mintal.

Pentru ca oamenii, copiii să poată comunica între ei, cu ajutorul cuvintelor este necesar ca sensul acestora să se precizeze, să se particularizeze în raport cu împrejurarea concretă. Această precizare a înțelesului o face contextul, adică modul în care cuvintele sunt înlănțuite în propoziții și fraze. Datorită plasticității memoriei copiilor, aceștia pot învăța cu relativă ușurință cuvintele și pot înțelege sensul lor atunci când li se dă o explicație logică asupra acestui fapt.

Rezultă o concluzie clară care va trebui aplicată în cadrul tuturor activităților din grădiniță: explicarea cuvintelor, a sensului lor, a folosirii lor adecvate într-un context sau altul, a înțelegerii denumirii activității pe care o fac la un moment dat – educarea limbajului, joc de creație, activitate matematică etc., sau titlul activității.

În etapa inițială a copilăriei, limbajul copilului are un caracter situativ legat de situația în care se realizează comunicarea, în majoritatea cazurilor luând forma unui dialog, cuprinzând răspunsuri ale copilului la întrebările adultului, fie întrebări adresate adulților, sau cereri care vizează trebuințe de moment ale copilului.

În perioada preșcolară are loc lărgirea și complicarea raporturilor copilului cu realitatea înconjurătoare. Comunicarea devine mai amplă, mai variată, ceea ce face ca limbajul să se dezvolte și să se îmbogățească mult, depinzând de evoluția gândirii copilului.

Pe parcursul celor trei ani de grădiniță limbajul devine mai închegat, copilul transmite ce a mai văzut sau auzit, ce a gândit, făcându-și astfel apariția limbajului contextual sub forma povestirii monologate despre cele trăite, gândite.

Ponderea limbajului contextual va crește odată cu lărgirea experienței de cunoaștere a lumii înconjurătoare. Pe tot parcursul perioadei preșcolare cele două forme de limbaj: limbajul situativ și cel contextual, coexistă, dar relațiile dintre ele se schimbă, limbajul contextual lui are un caracter situativ legat de situația în care se realizează comunicarea, în majoritatea cazurilor luând forma unui dialog, cuprinzând răspunsuri ale copilului la întrebările adultului, fie întrebări adresate adulților, sau cereri care vizează trebuințe de moment ale copilului.

În perioada preșcolară are loc lărgirea și complicarea raporturilor copilului cu realitatea înconjurătoare. Comunicarea devine mai amplă, mai variată, ceea ce face ca limbajul să se dezvolte și să se îmbogățească mult, depinzând de evoluția gândirii copilului.

Pe parcursul celor trei ani de grădiniță limbajul devine mai închegat, copilul transmite ce a mai văzut sau auzit, ce a gândit, făcându-și astfel apariția limbajului contextual sub forma povestirii monologate despre cele trăite, gândite.

Ponderea limbajului contextual va crește odată cu lărgirea experienței de cunoaștere a lumii înconjurătoare. Pe tot parcursul perioadei preșcolare cele două forme de limbaj: limbajul situativ și cel contextual, coexistă, dar relațiile dintre ele se schimbă, limbajul contextual dobândește un rol important pe măsură ce copilul se dezvoltă. Limbajul situativ este mai accentuat în povestirile referitoare la experiența nemijlocită a copilului.

Pentru a forma copiilor un limbaj contextual închegat este necesar a reduce din ce în ce mai mult suportul intuitiv imediat, astfel ca în grupa mare copilul să poată reda povestiri independente pe teme din viața lor.

În jurul vârstei de 4 și 5 ani și jumătate se intensifică o formă specială de limbaj „pentru sine” – limbaj interior, el constând în planificarea mintală a activității. De multe ori copilul își face această planificare mintală cu voce tare, cu timpulm manifestările exterioare ale acestui limbaj inhibându-se, limbajul interior preluând funcția „intelectuală” (Popa F., Revista învățământul preșcolar, Nr. 3 – 4, București, 2006).

O particularitate a limbajului copiilor este legată de aspectele lui și anume de pronunție, omisiunea și inversiunea fiind frecvent întâlnite, dar sub influența activității instructiv-educative, desfășurată sistematic, toți copiii ajung să aibă până la 6 ani o pronunție corectă.

Copilul intră în grădiniță cu un vocabular redus, cca. 900 – 1000 de cuvinte. În grădiniță se acumulează cunoștințe elementare cu caracter științific, reflectând însușiri ale obiectelor și fenomenelor realității obiective. Prin contactul direct cu realitatea, copiii își îmbogățesc experiența senzorială, li se dezvoltă spiritul de observație, află lucruri noi pe baza percepției vizuale, tactile și li se îmbogățește vocabularul. La sfârșitul perioadei preșcolare copilul deține cca. 4000 de cuvinte, de trei ori mai mult decât la intrarea în preșcolaritate. (Sabău I., Cioban F., Metodica educării limbajului în învățământul preșcolar, Oradea, 2004)

O altă particularitate a vorbirii preșcolarilor o constituie folosirea neadecvată a formelor gramaticale. La preșcolarii mici abundă propoziții scurte, lipsite de legătură între ele, ceea ce dovedește greutatea pe care aceștia o întâmpină în însușirea și redarea construcției corecte a propoziției și frazei.

Copilul preșcolar are o vorbire puțin expresivă, însă atunci când trebuie să redea o poezie își modelează vocea după cuvintele textului, așa cum educatoarea oferă modelul expresiv de recitare, copilul redând destul de bine sentimentele și gândurile cu o intonație adecvată. În cazul în care copilul exprimă stări afective, emoții, sentimente trăite de el, vorbirea îi devine colorată, concretă. Particularitățile vorbirii copiilor preșcolari sunt legate de vârstă și treptat, pe măsura dezvoltării lor, ele se corectează, vorbirea devenindu-le tot mai închegată, mai nuanțată.

2.2. Cerințele Programei activităților instructiv-educative în grădinița de copii la

educarea limbajului

Însușirea limbajului le deschide copiilor perspective unei vieți spirituale bogate, oferă posibilitatea educării continue. Curriculum preșcolar stabilește următoarele obiective cadru, obiective cu grad înalt de generalitate și complexitate:

Dezvoltatea exprimării orale, înțelegerea și utilizareacorectă a semnificației structurilor verbale orale;

Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic;

Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral.

Obiectivele cadru sunt transpuse în obiective de referință adică, rezultatele așteptate, progresia și achiziția de cunoștințe și de competențe de la un an la altul de instruire. (Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar, 2005, Humanitas)

Pentru dezvoltarea exprimării orale, înțelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structurilor orale verbale, copilul trebuie să poată:

Să participe la activitățile de grup, inclusiv la activitățile de joc, atât în calitate de vorbitor cât și în calitate de auditor;

Să înțeleagă și să trensmită mesaje simple, să reacționeze la acestea;

Să audieze cu atenție un text, să rețină ideile acestuia și să demonstreze că l-a înțeles.

De exprimarea verbală orală corectă se leagă aspectul fonetic, lexical și sintactic. Acest aspect presupune îndeplinirea unor obiective de referință:

Să distingă sunetele ce compun cuvintele și să le pronunțe corect: copilul va trebui să pronunțe corect cunetele limbii române încă de la grupa mică, să recunoască și să numească sunetul inițial, final și sunetele din interiorul unui cuvânt pronunțat oral în grupa mare și pregătitoare;

Să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței, activității personale și / sau a relațiilor cu ceilalți și să utilizeze un limbaj oral, corect din punct de vedere gramatical. Pentru atingerea acestui obiectiv copilul trebuie să învețe cuvinte noi în cadrul jocurilor sau activităților de învățare propriu-zisă.

Să prezinte cuvinte noi în cadrul jocurilor;

Să intuiască sensul unui cuvânt în cadrul jocului, să utilizeze cuvintele noi în contexte adecvate;

Să manifeste inițiativa în comunicarea orală și înțeles pentru semnificația cuvintelor;

Să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate despre obiecte și ființe familiare, personaje din povești, aspecte ale vieții sociale;

Să înțeleagă felul în care propozițiile sunt alcătuite din cuvinte iar cuvintele din silabe la grupa mare și pregătitoare.

Procesul de asimilare a structurii sonore a limbajului înregistrează progrese în preșcolaritate. În grupa mică sunt frecvente omisiunile, inversiunile, substituirile. Se impune o poziție corectă în privința asistenței educative necesare în procesul asimilării sistemului fonetic al limbii materne, efectuată de către educatoare prin exerciții logopedice. Un rol deosebit în corectarea vorbirii îl au jocurile imitative.

La grupa mijlocie se preiau sarcinile de la grupa mică, căutând să se pronunțe corect toate sunetele limbii române din vocabularul activ al copiilor.

La grupa mare și pregătitoare copiii își vor forma priceperi și deprinderi de a formula propoziții simple și dezvoltate, fraze, de a despărți cuvintele în silabe, de a sesiza sunetul inițial, final sau cele intermediare cuvântului.

Sub aspect lexical, limbajul copilului preșcolar înregistrează progrese în ceea ce privește numărul de cuvinte dar și în privința dobândirii semnificațieie cuvintelor, sensul cuvântului stând la baza comunicării eficiente. În dezvoltarea lexicului copiilor, există mari diferențe indivifuale, care țin de mediul de viață și de educație. Pe baza datelor statistice, s-a constatat că la 3 ani, vocabularul copilului cuprinde circa 900 – 1000 de cuvinte, la 4 ani numărul lor se dublează la 1600 – 2000 cuvinte, la 5 ani ajunge la 3000 de cuvinte, iar la 6 ani la aproximativ 4000 de cuvinte. (Sabău I., Cioban F., Metodica educării limbajului în învățământul preșcolar, Oradea, 2004). Această statistică pune în evidență faptul că în perioada preșcolară copilul însușește, în esență, lexicul de bază al limbii materne.

Din punct de vedere sintactic, vârsta preșcolară dovedește capacitatea copilului de stăpânire a formelor gramaticale de bază ale limbii materne. Preșcolarul nu învață regulile gramaticale, nu cunoaște definiția lor, dar respectă în vorbirea sa regulile principale de modificare în îmbiare a cuvintelor în propoziții. Acumularea experienței verbale duce treptat la elaborarea așa numitului “simț al limbii”, pe baza căruia copiii ajung să folosească tot mai corect formele gramaticale și chiar să intervină atunci când observă greșeli în vorbirea altor copii. La grupa mare și pregătitoare se acordă o atenție sporită tuturor aspectelor vorbirii, punându-se accent pe constituirea corectă a propozițiilor și frazelor folosind acordul între părțile principale și secundare ale propoziției.

Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral presupune următoarele obiective de referință:

Să recepteze un text care i se citește ori i se povestește, înțelegând în mod intuitiv caracteristicile expresive și estetice ale acestuia.

Să fie capabil să creeze el însuși structuri verbale, rime, ghicitori, povestiri, mici dramatizări, utilizând intuitiv elemente expresive (grupa mare și pregătitoare)

Copilul preșcolar povestește destul de expresiv fapte, evenimente trăite iar atunci când ele sunt relatate sub influența unor trăiri afective. emoționale puternice, exprimarea copilului devine colorată. Dacă unii copii fac acest lucru simplu și firesc, alții abia pot imita în mică măsură educatoarea, care trebuie să fie un exemplu de intonație, trăire afectivă a situațiilor ivite, a celor intenționt create, spre a dezvolta copiilor expresivitatea și creativitatea.

Pentru a forma copilului preșcolar aceste deprinderi de expresivitate a vorbirii, educatoarea va trebui să fie un model fidel, să trezească în sufletul inocent al copiilor emoția, bucuria izbânzii, suferința neîmplinirii, atitudinea de atașament față de cei buni, frumusețea și armonia limbii române.

Educarea comunicării scrise este menționată în Programă printr-un obiectiv cadru presupunând dezvoltarea capacității de a înțelege și transmite intenții- gânduri, semnificații mijlocite de limbajul scris. Pentru citire obiectivele de referință sunt:

Să recunoască existența scrisului oriunde îl întâlnește. Copilul va diferenția între desen și scris, va identifica scrisul din cărți, reviste, ziare, filme și îl va indica în mediul înconjurător recunoscând nume de străzi, indicatoare, plăcuțe cu numere de mașini, firme, nume de produse etc.

Să înțeleagă că tipăritura, scrisul are înțeles (semnificație). Copilul va trebui să își recunoască numele propriu oriunde îl întâlnește, să înțeleagă că o etichetă de pe dulap, cutie, ne arată ce este înăuntru, să spună că scrisul dintr-o carte ne spune o poveste sau să citească un text pe baza unor succesiuni de imagini.

Să găsească ideea unui text urmărind indiciile oferite de imagini. Copilul va trebui să facă legătura între cuvintele pronunțate oral și imaginile la care acesta se referă, să lege cuvântul oral de imagine și de cuvântul scris alăturat, înțelegând că acestea sunt nume și să asculte materialele citite simultan cu urmărirea imaginilor, pentru a găsi răspunsurile cerute.

Să manifeste interes pentru citit. Copilul va înăța cum să manipuleze o carte, să cunoască elemente importante, distinctive ale unei cărți (coperta, foi, pagini, titlu, text, autor etc.), să discute despre cărți spunând dacă le-a plăcut sau nu, să împrumute cărți din biblioteca grupei, să se descurce la biblioteca clasei, alegându-și cartea dorită și să găsească locul cu cărțile pentru copii într-o librărie.

Să recunoască cuvinte simple și litere în contexte familiare. Copilul trebuie să recunoască în viața zilnică și în jocuri numele magazinului, etichetele unor produse, numele diferitelor instituții: grădiniță, spital, școală, poșta, gara etc., simboluri din calendarul naturii, din catalog sau să recunoască global 2 cuvinte identice.

Să cunoască liteele alfabetului și alte convenții ale limbajului scris. Copilul va asocia sunetul cu litera corescpuzătoare, va găsi litera cerută într-un dicționar pentru copii, va putea să arate cuvinte care încep sau se termină cu aceeași literă. Conform acestui obiectiv copilul va putea să își compună propriul nume din literele decupate și lipite, va compune cuvinte scurte, familiare, iar mai apoi propoziții din două, trei sau mai multe cuvinte. Copilul va trebui să identifice într-un text semnele de punctuație (.?!-) deosebindu-le de litere și cifre și știind să le plaseze în situații adecvate textului.

Să utilizeze materiale scrise în vederea executării unei sarcini date. Copilul va fi obișnuit să caute în dicționare, cărți, reviste pentru copii informații despre tema dată, să decupeze din reviste, ziare materiale-imagini și text punând la un loc informația necesară pe tema dată.

Dintre obiectivele de referință și exemplele de comportament ce vizează scrierea amintim:

Să perceapă și să discrimineze între diferitele forme, mărimi, culori, obiecte, imagini, forme geometrice, tipuri de contururi etc. Potrivit acestui obiectiv copulul trebuie să sorteze și să potrivească diferite jetoane de forme geometrice, culori, mărimi diferite după diverse criterii, să potrivească imagini specifice jocurilor Loto, Domino, Jocul umbrelor, Incastre și Puzzle, să deosebească și să potrivească după formă diferite litere și cifre.

Să utilizeze efectiv instrumentele de scris stăpânind deprinderile motrice elementare necesare folosirii acestora. Copilul va cunoaște și va ști să utilizeze hârtia, creionul, stiloul, creta albă, executând elemente grafice, trasări peste modele date, va putea să urmărească perceptiv și motric anumite trasee, va completa desene simple cu respectarea poziției corecte a corpului, a mâinii și instrumentului de scris în mână.

Să utilizeze desene, simboluri pentru a transmite o semnificație.

Să descopere că scrierea îndeplinește anumite scopuri, cerințe sociale și să se folosească de această descoperire. Copilul va personaliza lucrurile ce îi aparțin cu propriul nume, să utilizeze în cadrul jocurilor cartea de telefon, listele, rețetele, calendarele, etichete cu nume de locuri.

Să înțeleagă semnificația cuvintelor, literelor și cifrelor învățând să le traseze. Copilul trebuie să recunoască și să denumească literele și cifrele, să lege sunetul de litera corespondentă, să traseze litere și cifre în cadrul unor jocuri didactice, să traseze peste cuvinte punctate ori cuvinte scrise de educatoare, să copieze cuvântul după modelul scris, să utilizeze corect caietul de scriere și să-și aducă contribuția la scrieri colective folosind decupaje ale literelor sau cuvintelor sau scrierea personală sau o altă modalitate. (Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii, 2005, București, pg. 35 – 45). Pentru educarea comunicării scrise vor fi folosite situații de învățare în sectorul bibliotecă, prin manipularea unor cărți, reviste, ziare, pentru identificarea scrisului, găsirea unor cuvinte care încep ori se termină cu aceeași literă, plimbare prin cărți, cu incidarea numelui străzilor, numerelor de mașini, nume de firme etc. Se vor face vizite la librărie și bibliotecă, urmate de jocuri de rol și jocuri didactice, se va utiliza calendarul naturii specificând ziua, data, luna, anul. Pentru scrieri colective – litere, cuvinte decupate / scrise, la grupa pregătitoare se vor confecționa jurnalul grupei, diferite albume, “dicționare”. Jocurile-exercițiu, jocurile didactice și jocurile de rol vor fi de un real folos educatoarei în realizarea educării comunicării orale și a comunicării scrise în preșcolaritate. (Popa C., “Elemente de pedagogie preșcolară aplicată”, Oradea, 2007)

2.3. Modalități de dezvoltare a limbajului prin activitățile desfășurate în

“Optimizarea conduitei verbare a copiilor, cultivarea deprinderilor de comunicare sunt condiții care favorizează reușita integrării școlare a copilului, costituind obiective importante ale muncii educative în grădiniță” (Dumitrana M., “Educarea limbajului în învățământul preșcolar” vol. I, București, 1999).

În acest sens, prin întreaga muncă instructiv-educativă, din grădiniță, educatoarea manifestă preocupări pentru crearea unor relații corespunzătoare de comunicare. Vom stimula comportamentul lingvistic activ, încurajând verbalizarea, vom forma o conduită verbală care să ducă la îmbogățirea vocabularului, la formarea unor deprinderi de verbalizare corectă gramatical și la îmbunătățirea expresivității vorbirii.

Există însă activități specifice educării limbajului care se desfășoară cu întreaga grupă sau individual și care realizează în mod deosebit, la parametrii cei mai înalți aspecte legate de limbaj. Programa activităților instructiv-educative prevede la această categorie de activitate următoarele mijloace, modalități de realizare:

lecturi după imagini;

povestiri ale educatoarei;

memorizări;

jocuri didactice și jocuri-exercițiu pentru exprimarea corectă;

convorbiri.

Mă voi referi pe scurt la contribuția pe care o are fiecare din aceste modalități la educarea limbajului.

Lecturile după imagini contribuie la fixarea și precizarea cunoștințelor copiilor, la activizarea vocabularului și la formarea unei exprimări corecte și coerente. Prin intermediul lor, copilul fixează cunoștințe despre aspecte ale mediului mai îndepărtat pe care nu le pot cunoaște pe calea directă. Lecturile după imagini fac apel la cunoștințele copiilor dobândite cu diferite ocazii, le consolidează, le aprofundează, le ordonează.

Povestirile și lecturile educatoarei familiarizează copiii cu structura limbii, bogăția formelor sale gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbii, contribuind la educarea limbajului.

„Prin povestirile spuse de adult, pătrund în limbajul copilului forme de exprimare ale limbii familiale sau populare, cât și ale celei literare. Copilul își poate însuși astfel expresii precise, uneori poetice, epitete artistice, formule stereotipice specifice stilului povestirilor și odată cu acestea diverse forme flexionare ssau grupări sintactice…. care dezvoltă vorbirea corectă a copilului și îi transmite diverse mijloace stilistice din vorbirea adultului” (Metodica counoașterii mediului și educării limbajului, E.D.P., București, 1975)

Expresiile artistice odată cunoscute devin un bun al copiilor care le vor utiliza în diferite situații verbale. Povestirile sunt remarcabile prin valoarea lor etică.

Povestirile copiilor. Primele narațiuni libere ale copiilor sunt repovestirile prin care copiii reproduc conținutul unui text literar, iar contribuția lor personală este restrânsă. Ei se străduiesc să respecte firul logic al povestirii, să folosească expresii, cuvinte, forme verbale specifice povestirii.

O altă categorie de povestiri ale copiilor sunt cele libere, în care ei expun întâmplări, fapte petrecute de ei sau ceea ce ar constitui preocupări specifice vârstei. Acest tip de povestire reliefează imaginația creatoare, dau posibilitatea trăirii puternice a emoțiilor pe care copilul le trăiește și ele sunt de o expresivitate deosebită „limbajul copilului îmbracă o colratură anume exprimând astfel stări sufletești” (Metodica counoașterii mediului și educării limbajului, E.D.P., București, 1975). În această categorie sunt cuprinse povestirile copiilor după un plan: povestiri cu început dat, precum și povestiri după o temă sugerată de un tablou sau jucărie.

Memorizările apropie copiii de frumusețea limbii noastre prin vers, personificare și ficțiune poetică. Chiar dacă cuvintele folosite în poezii sunt cele cunoscute, sensul nou pe care acestea îl capătă în context creează posibilitatea înțelegerii unor imagini artistice simple cum ar fi: comparația, metafora, epitetul, create cu ajutorul cuvintelor. Memorizările sunt un bun prilej de exersare a expresivității limbajului.

Convorbirile organizate cu întreaga grupă, în grupuri mici sau individual constituie o modalitate eficientă de dezvoltare a limbajului. Convorbirea îi obligă pe copii să folosească adecvat cuvintele, să-și controleze vocabularul, să formuleze răspunsuri corecte gramatical. Copiii își activizează vocabularul, răspund în propoziții și fraze corecte. Participarea directă la convorbire presupune o activitate intelectuală intensă, copilul formându-și până la grupa mare/ pregătitoare un complex de deprinderi de exprimare corectă necesară atât în conversația uzuală, cât și în activitatea viitoare de școlar. (Metodica counoașterii mediului și educării limbajului, E.D.P., București, 1975)

Nu putem acorda rolul absolut al activtăților obligatorii în educarea limbajului fără a reflecta asupra contribuției activităților și jocurilor la alegerea copiilor în acest sens. Aceste activități desfășurate dimineața, înaintea activităților comune, după aceste activități sau în perioada de după masă, oferă prilejul pregătirii activităților comune pe categorii de activitate a consolidării, fixării și completării cunoștințelor dobândite în cadrul acestora (Sabău I., Ciobanu F., Metodica educării limbajului în învățământul preșcolar, Oradea, 2004).

Dintre jocurile și activitățile alese, cu contribuții deosebite la educarea limbajului menționez jocurile de creație. „Jocurile de creație reprezintă unul din momentele de exersare liberă a vorbirii copiilor…. și sunt organizate cu scopul sociabilizării”(….). Nevoia de acțiune declanșează nevoia de comunicare, iar comunicarea duce la apariția elementelor creatoare, creativitatea fiind esența gândirii moderne. Jocurile de construcție, dramatizările, teatrul de păpuși, contribuie la educarea limbajului dialogat, facilitează trecerea de la vorbirea situativă, la cea coerentă (Chircev A., Psihologia copilului, E.D.P., București, 1975).

Organizarea și îndrumarea sistematică a jocurilor și activităților la alegere trebuie pregătite minuțios de către educatoare spre a putea contribui din plin la realizarea procesului instructiv-educativ și a face viața copiilor din grădiniță plină de conținut, plăcută și mereu cu noutăți interesante și captivante.

Jocurile didactice și jocurile-exercițiu. Eficiența procesului instructiv-educativ din grădiniță depinde întâi de stabilirea adecvată a conținutului cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, cât și de modalități prin care acestea ajung să fie însușite de copii. Un mijloc important de instruire și educare specifice vârstei preșcolare este jocul didactic pentru că rezolvă într-o formă adecvată vârstei sarcini instructive complexe. Eficiența jocului didactic este mai mare atunci când se realizează o concordanță între procesul de cunoaștere a mediului, învățare și acțiunea de joc. Prin jocul didactic putem să-i învățăm pe copii foarte multe lucruri, nu prin metode școlărești, ci prin jocul specific acestei vârste, atât de îndrăgit de copii.

Jocul didactic și jocul exercițiu contribuie la dezvoltarea limbajului. Se organizează cu copiii jocuri didactice prin care se fixează, se precizează și se activizează vocabularul, jocuri didactice care ajută la îmbunătățirea pronunțării unor consoane, mai greu de rostit, sau jocuri care rezolvă probleme mai complexe despre reprezentări generale și noțiuni ca: animale domestice, sălbatice, veseă, mobilă, încălțăminte etc. Tot jocurile didactice și jocurile exerciții obișnuiesc copiii cu folosirea diferitelor construcții gramaticale ca: acordul subiect-predicat, formarea singularului și pluralului substantivelor, formularea de propoziții și fraze. Menținerea atenției și a efortului intelectual în aceste situații este posibilă numai prin prezența acțiunii de joc și prin caracterul ei distractiv. Faptul acesta are o importanță deosebită pentru că, prin participarea atenției involuntare, energia nervoasă folosește la activizarea gândirii. Un rol deosebit îl are jocul didactic în precizarea, consolidarea, adâncirea, sistematizarea și verificarea cunoștințelor despre culori, forme geometrice, jucării, anotimpuri, mijloace de locomoție, animale etc. Exemple de astfel de jocuri „Ce a găsit păpușa?”, „Când se întâmplă?”, „Cu ce călătorim” etc.

Jocurile didactice își aduc un aport substanțial la dezvoltarea proceselor psihice. Prin jocuri ca : „Spune cum face?!”, „Ce a găsit Ursulețul?”, „Ghicește ce ai gustat!”, se perfecționează activitatea analizatorilor: auditiv, (în special auzul fonematic), vizual, tactil, gustativ și olfactiv.

În cadrul acestor jocuri va fi solicitată intens memoria, căci în realizarea elementului de joc – ghicirea – copilul trebuie să rețină obiectele așa cum au fost așezate inițial și apoi să sesizeze modificările făcute de cel ce conduce jocul.

Aceste jocuri antrenează imaginația, dar în mai mare măsură implică gândirea spre a rezolva situațiile ce apar în funcție de criteriile date: clasificarea animalelor după mediul de viață, clasificarea unor obiecte, flori, după anotimpuri etc.

Jocul didactic contribuie la educarea emoțiilor și sentimentelor morale, a unor trăsături pozitive de voință și caracter stimulând cinstea, stăpânirea de sine, spiritul critic și autocritic, trăsături care se formează în urma respectării regulilor jocului. Un ajutor deosebit îl oferă jocurile didactice în sensul formării colectivului de copii, al sociabilizării lor.

Se poate concluziona că jocul didactic este activitatea firească care corespunde cerințelor de dezvoltare ale copilului, tendințelor de a fi în colaborare cu adulții și copiii, de a-și exprima gândurile și dorințele, de a-și manifesta comportamentul în colectiv.

Se impune a face o distincție între structura jocului didactic și a jocului-exercițiu.

Pentru a pune mai bine în evidență specificul jocului didactic, nu este suficient să-l analizăm doar prin prisma contribuției la dezvoltarea copiilor. Problema principală în acest sens este stabilirea părților sale componente, a trăsăturilor caracteristice: conținutul jocului, sarcina didactică, acțiunea de joc și regulile jocului.

Sarcina didactică, urmărește fixarea cunoștințelor anterior predate sau verificarea lor. Esența și specificul jocului didactic constă în întrepătrunderea acestor componente și în echilibrul dintre sarcina didactivă și acțiunea de joc.

În jocurile didactice în care acțiunea de joc este predominantă, jocul didactic se transformă într-un joc distractiv, pierzându-și caracterul instructiv și nu duce la realizarea scopului propus. Sensul invers al dezechilibrului ar fi acela când elementul de joc este slab, iar accentul cade pe rezolvarea de sarcini instructive, activitatea se transformă într-un joc-exercițiu.

Jocul-exercițiu și el o formă atractivă, trezește interesul copiilor pentru executarea unei sarcini didactice și întreține eforul necesar executării ei. Acestui tip de activitate i se acordă în programa grădiniței o activitate comune de educare a limbajului care nu depășește maximum 15 – 20 minute. Jocurile exercițiu sunt destinate exercițiului fonetic, lexical sau gramatical necesar pregătirii copiilor pentru însușirea citirii în clasa I.

Aceste jocuri au calitatea de a putea fi adaptate nivelului grupei și permit repetarea exercițiului de atâtea ori cât este necesar pentru realizarea saltului calității în educarea limbajului copilului. Am realizat o eșalonare a lor de la simplu la complex, pornindu-se de la etapa de dezvoltare la care se găsește copilui și apoi, treptat, fără să pară greu dozând efortul de la ceea ce știe, la ceva nou, totuși ușor de realizat.

Activitatea acestor jocuri se obține prin prezentarea sub forme noi a obiectivelor operaționale, prin folosirea unui material didactic (imagini) atractiv, estetic sau evaluarea corectă a rezultatelor, fapt care dă copilului imaginea și imboldul spre mai bine în jocurile următoare.

2.4. Obiectivele programei cu privire la jocurile didactice și jocurile-exercițiu

După un studiu aprofundat al Programei activităților instructiv-educative la educarea limbajului – capitolul jocuri didactice și jocuri-exercițiu pot concluziona că aceste activități diferă de la o grupă la alta prin scopul cu care se organizează.

Astfel, la grupa mică, în majoritatea cazurilor fiind necesară cunoașterea unor obiecte (de îmbrăcăminte, veselă, jucării etc.) a formelor, a culorilor de bază, a noțiunilor de timp (dimineața, seara), fiind necesare cunoștințe privind formarea grupelor de obiecte, recunoașterea unor personaje din poveștile ascultate și acțiunile acestora etc., se folosește cu succes jocul didactic. Constatăm că jocul didactic la această grupă are ca scop principal cunoașterea pentru prima dată a acestor obiecte cu însușirile lor. De aceea, la grupa mică, jocul didactic ocupă un prim loc pentru că el satisface din plin tendința firească de acțiune cu obiectele. Spre sfârșitul grupei mici jocurile didactice pot atinge și scopuri de consolidare sau verificare.

Jocul-exercițiu la grupa mică prevede doar formarea deprinderii de pronunție corectă a sunetelor și cuvintelor.

La grupa mijlocie, scopul cu care se organizează activitatea de joc didactic este frecvent cea de consolidare și de verificare, având în vedere caracterul predării în sistem concentric a cunoștințelor de grădiniță. Jocul didactic cuprinde acum aspecte multiple ale structurii gramaticale. Jocurile-exercițiu desfășurate în grupuri mici sunt destinate corectării pronunției, exprimării în propoziții și fraze, cultivării dialogului.

La grupa mare și grupa pregătitoare jocul didactic vizează cu precădere, consolidarea și verificarea cunoștințelor. Jocul-exercițiu ia un spațiu destul de mare activităților de educare a limbajului, dat fiind roul mare care îi revine în pregătirea perioadei preabecedare din clasa I.

Astfel, la jocurile didactice figurează:

„Ce știi despre mine…?” „Cine este, cine sunt?”

„Cine face, ce face?” „Spune unde se află”

„Spune ce fac?” „Când se întâmplă?”

„Spune mai departe…” „Cum este?”

„Să facem o poveste” „Găsește cuvântul potrivit”

„Răspunde repede și bine!” „Ghicește la ce m-am gândit?”

„Eu spun una, tu spui multe”

Urmează apoi jocurile-exercițiu pentru repetare sau evaluare:

„Ce face?” „Cuvinte, silabe, sunete”

„Cui trimit scrisoarea?” „Jocul cuvintelor”

„Cine este, ce este sau cum este?” „Ce știm despre?”

„Ce știm despre …..” „Ce știm despre eroul îndrăgit?”

„Câte cuvinte am spus?” „Ce știm despre profesii?”

„Jocul silabelor” „Telefonul”

„Jocul sunetelor” „Roboțelul”

„Cu ce sunet începe (sfârșește)cuvântul?” „Ghicește ce spun eu?”

„Să vorbim corect” „Ce știm despre faptele eroilor îndrăgiți?”

„O discuție între prieteni” „Cartea prietena noastră”

„Să citim o imagine” „Către toți copiii lumii”

„Să povestim o întâmplare din imagini” „În curând voi fi școlar!”

(Popa C., Elemente de pedagogie preșcolară aplicată, Oradea, 2007)

De asemenea, programa lasă la libera alegere a educatoarei să organizeze și alte jocuri, în funcție de nivelul grupei, de nivelul individual sau de grup restrâns, în așa fel încât, la sfârșitul grupei mari, preșcolarul să dispună de o bună pregătire pentru școală sub toate aspectele limbajului.

III. Metodologia cercetării

3.1. Obiectivele cercetării

– selectarea și prelucrarea informațiilor pe baza studiului asupra stadiului de cunoaștere a problemei;

– inventarierea jocurilor didactice și a jocurilor-exercițiu și crearea variantelor de joc;

– evaluarea rezultatelor experimentului în vederea integrării în școlaritate.

În contextul programei preșcolare, educarea libajului ocupă un loc important, fiindu-i repartizate un număr considerabil de activități. Ne explicăm aceastea prin faptul că educarea limbajului realizează prin relațiile verbale cu cei din jur, prin activitățile specifice condițiile manifestării de către copii a curiozității cognitive, o atitudine interogativă referitoare la originea și cauza unor fenomene și la stimularea necesității de a întreține relații de cooperare, de comunicare cu ceilalți copii și cu adulții. Prin mijloacele de realizare a educării limbajului se tinde spre perfecționarea aspectului fonetic, a celui lexical și a structurii gramaticale. Jocul didactic și jocul – exercițiu consolidează și verifică la parametrii cei mai înalți aceste aspecte. Consider că aceste jocuri își aduc un aport deosebit la:

pronuția clară a tuturor sunetelor limbii;

dezvoltarea auzului fonematic;

deprinde copiii să despartă cuvintele în silabe, silabele în sunete;

deprinde copiii cu formarea cuvintelor din sunete inițiale date;

ameliorează și înlătură deficiențele de pronunție a sunetelor;

sub aspect lexical îmbogățește și activizează vocabularul;

formează exprimarea corectă în propoziții simple, dezvoltate și fraze, corecte din punct de vedere gramatical;

obișnuiește copiii cu redarea corectă a dialogului fără interceptarea celui care vorbește, păstrând normele de adresare;

dezvoltă gândirea logică, memoria, atenția, imaginația;

stimulează creativitatea în exprimarea orală;

facilitează învățarea citit-scrisului, contribuind la o bună integrare în școlaritate;

cultivă sentimente de dragoste față de frumusețea și armonia limbii.

Pe baza tuturor motivelor enunțate mai sus am elaborat ipoteza de lucru.

3.2. Ipoteza de lucru

Presupunem că organizând sistematic cu copiii jocurile didactice și jocurile-exercițiu pentru educarea limbajului, găsind procedee variate de lucru, valorificând valențele formative ale fișelor de lucru, antrenând copiii în corecta lor rezolvare, atunci când preșcolarii vor ajunge în clasa I , ei vor reuși să se adapteze ușor învățării citit-scrisului și a unor cerințe de muncă intelectuală.

3.3. Eșantionul de studiu

Eșantionul de studiu a fost grupa mare pregătitoare de la G.P.P. Nr. 22 Oradea, prin tehnica grupului unic. Am aplicat grupului unic mai multe variabile și le-am măsurat efectul.

Repartizarea subiecților în funcție de treapta de învățământ în care se găsesc și în funcție de sex, în primul an al experimentului:

Tabel nr. 1

Al doilea an al experimentului, la grădiniță au lucrat conform cerințelor acestei lucrări 2 grupe de copii.

Tabel nr. 2

Am testat situația inițială, apoi cea finală așa după cum este ilustrată în capitolul rezultate obținute. Diferența de rezultate pe baza metodologiei clasice a exprimat influența factorului experimental. Este o tehnică simplă, dar rezultatele au fost certe. Experimentul s-a repetat la grupele următoare din anul școlar următor, iar rezultatele au fost asemănătoare, experimentul aplicat a fost repetabil și datele au fost verificate.

3.4. Metode utilizate

Metode utilizate și recoltarea datelor

În partea de început am aplicat copiilor experimentul pedagogic. Prin acesta am verificat ipoteza eficienței jocurilor didactice și a jocurilor exercițiu, potrivit scopului ca necesitate de a găsi modalități de valorizare a limbajului copiilor prin fișele de lucru.

Ipoteza de lucru enunțată afost supusă verificării în urma parcurgerii setului de fișe din anexa lucrării.

Am folosit ca modalitate de prelucrare a datelor prelucrarea statistică a rezultatelor școlare, calculul procentajelor (vezi pagina), reprezentând situația la început de experiment, situația din semestrul I când s-a lucrat fără fișe și semestrul II când s-a lucrat cu fișe de lucru.

O altă modalitate pe care am folosit-o în prelucrarea datelor a fost cercul de structură.

3.4.1. Etapa pre-test

Situația la început de experiment:

Din efectivul de 25 de copii la grupă:

– 12 copii formulează corect propoziții 48%

– 9 copii nu realizează acordul 36%

– 4 copii formulează greu propoziții 16%

Din acest total de 25 de copii:

– 15 copii despart corect cuvintele în silabe 60%

– 8 copii nu despart corect cuvintele în silabe 32%

Reprezentare grafică nr. 1

16% formulează greu propoziții = 4 copii

36% nu realizează acordul = 9 copii

48% formulează corect propoziții = 12 copii

3.4.2. Experimentul propriu-zis

Modalități de desfășurare a jocurilor didactice și a jocurilor-exercițiu

Experiența muncii educatoarelor și a psiho-pedagogilor care s-au ocupat îndeaproape de optimizarea învățământului preșcolar au deschis un eveniment larg de cunoaștere, aprofundare și practicarea a jocurilor didactice la nivelul grupelor de copii. Există ca rod al muncii acestora, culegeri de jocuri didactice, care oferă o sumedenie de variante de desfășurare a jocurilor, variante care duc la realizarea scopului propus pentru jocul respectiv.

În lucrarea mea am să mă refer la câteva metode și procedee care au dus la realizarea cu succes a jocurilor didactice la clasă. Un loc mai amplu am să-l acord în lucrare, jocurilor-exercițiu, care au fost introduse la grupa mare și pregătitoare ca activitate comună de educare a limbajului și comunicării orale, prevăzute în planul de învățământ, necesar pregătirii copiilor, pentru însușirea citirii în clasa I. Voi proceda astfel, pentru caă am condus anii trecuți grupa mare, la care am desfășurat un experiment pe baza jocurilor-exercițiu, în care am aplicat diferite procedee, fișe de lucru care mi-au dat posibilitatea de a urmări stadiul de stăpânire a cunoștințelor fonetice, lexicale și gramaticale. Modul în care am desfășurat aceste jocuri-exercițiu a fost de un real folos copiilor în clasa I. Am menținut permanent legătura cu învățătoarele claselor în care au intrat copiii din grupa mare, grupa mea (dânsele cunoscând modalitatea mea de lucru la lecțiile la care m-au asistat) constatând împreună, că perioada școlară preabecedară a fost parcursă cu ușurință de acești copii, care în grădiniță au desfășurat aceste jocuri-exercițiu.

Am considerat experimentul ca o contribuție modestă la îmbogățirea experienței didactice preșcolare în domeniul jocurilor-exercițiu, ele fiind incluse, ca activitate comună, iar materialele publicate în acest domeniu au fost restrânse, multe referindu-se la partea teoretică, partea practică fiind abordată diferit în funcție de autori.

JOCURILE DIDACTICE

Respectând temele ce se pretează grupei mari și pregătitoare, voi încerca să reliefez modalitățile de desfășurare a jocurilor didactice, sugerând mai mule variante pentru același joc.

1. “Cine face, ce face?”

Scopul: Formarea deprinderii de a folosi corect acordul subiect – predicat , activizarea vocabularului cu cuvintele care denumesc ființe cunoscute de copii și caracteristicile lor.

Obiective operaționale:

– să denumească coredt ființe și acțiunile specifice acestora;

– să formuleze propoziții corecte, să respecte regulile jocului.

Regulile jocului:

La semnalul educatoarei, copiii închid ochii. La întrebarea “cine face, ce face?” copiii răspund denumind animalul și spunând ce face.

Material: siluete sau jetoane cu animale, flanelograf.

Variante de desfășurare a jocului:

VARIANTA I:

Copiii închid ochii, timp în care educatoare așează pe flanelograf imaginea /silueta unui animal. La semnalul ei, copiii privest la flanelograf și răspund întrebării “Ce face?” prin propoziții ca:

– Pisica miaună.

– Pisica prinde șoareci.

– Pisica bea lapte.

– Eu am o pisică frumoasă, apoi răspund întrebării “Cine bea lapte?” – pisica

În complicarea jocului sunt prezentate mai multe animale (siluete) care pot executa aceeași acțiune. De data aceasta se adresează întrebarea “Cine fac /Ce fac?” (Taiban M., Jocuri didactice pentru grădinița de copii, E.D.P., București, 1976)

VARIANTA II:

Acest joc se poate realiza utilizând teatrul de păpuși și animale din trusele existente. Personajul teatrului de păpuși apare pe scenă, emite onomatopeea caracteristică și execută mișcări specifice. Educatoarea întreabă “Cine face? Ce face?”(copiii răspund adecvat).

VARIANTA III:

Jocul se poate realiza pe baza scenelor din povestirile cunoscute cu animale, cum ar fi: Coliba iepurașului, Sfufița Roșie, Unde a zburat rândunica, Ciuboțelele ogarului etc. Pe baza acelorași întrebări “Cine face? Ce face?” se pot formula propoziții cu acordul corect subiect – predicat, folosind expresii, acțiuni ce ilustrează textul poveștilor.

2. “Spune ce fac?”

Scopul: Formarea deprinderii de a formula corect propoziții folosind acordul subiectului cu predicatul, activizarea vocabularului cu cuvinte despre membrii familiei și acțiunile îndeplinite de aceștia.

Obiective operaționale:

– să denumească corect membrii familiei și acțiunile acestora.

– să se exprime în propoziții, să completeze propoziții eliptice.

Regulile jocului: copiii privescimaginile și răspund întrebării puse de educatoare.

Material: set de imagini cu membrii familiei, obiecte cu care aceștia lucrează acasă, flanelograf.

Variante de desfășurare a jocului:

VARIANTA I:

Pe rând sunt afișate pe flanelograf imagini cu membrii familiei. Se cere copiilor să spună cine sunt și ce fac. În complicarea jocului se alege un obiect, de exemplu: mătura, călcătorul, acul etc. și se execută o acțiune specifică. Se cere copiilor să răspundă întrebărilor “Spune ce fac?”și ”Cine face?”

VARIANTA II:

Se cere completarea unor propoziții din care lipsesc subiectul sau predicatul.

Pretextul este completarea unei scrisori pe care a scris-o Arlechino – păpușa de la teatru, care uită să spună corect ce dorește despre membrii familiei sale.

Dimineața ……………..mama ……………la masă. Cu tata ……….. la grădiniță.

Bunica …….. după mine. Acasă ………. cu sora mea.

În acest timp mama ……………… iar tata ……………. .

Bunica …………… iar bunicul …………………. .

3. “Eu spun una, tu spui multe”

Scopul: consolidarea deprinderii de a folosi corect singularul și pluralul substantivelor, precum și alcătuirea propozițiilor și frazelor, stimularea rapidității în gândire.

Obiective operaționale:

– să găsească forma corectă de singular și plural;

– să formuleze propoziții corecte cu aceste forme.

Regulile jocului: reprezentantul unei echipe spune un substantiv la singular sau plural, iar cealaltă echipă spune repede forma opunsă. Echipele vor formula propoziții cu substantive la singular sau plural. Răspunsurile corecte vor fi apreciate cu buline roșii.

Material didactic: imagini cu un obiect și pluralul acestuia (floare-flori, copil-copii etc.) buline roșii, flanelograf.

Variante de desfășurare a jocului:

VARIANTA I:

La început pentru înțelegerea noțiunii de singular sau plural se folosesc imaginile. Se așează pe flanelograf imaginea cu o floare. Sunt întrebați copiii “Ce este?” răspuns “Este o floare”. Se așează imaginea corespunzătoare pluralului, copiii răspund “Sunt mai multe flori” sau simplu “Flori”.

Se așează apoi imaginea cu copilul cerându-se copiilor să spună “Cine este?” și fără a arăta imaginea pluralului, copiii vor spune “Un copil – Copiii”. Fiind înțelese noțiunile, copiii se vor împărți în echipe: o echipă va spune cuvinte la singular, cealaltă cuvinte la plural. După șapte – opt exemple se schimbă sarcina echipelor, prima echipă pronunțând pluralul iar a doua singularul.

Complicarea jocului: cele două echipe formulează acum propoziții cu substantivele la singular – prima echipă și a doua echipă propoziții cu substantivele la plural. Câștigă echipa care are mai multe buline.

VARIANTA II:

Se prezintă pe stativ imagini care reprezintă un animal sau mai multe animale din aceeași specie, copii, plante, jucării. Copiii închid ochii, timp în care dispare un animal sau mai multe animale. La semnalul educatoarei, copiii deschid ochii, sesizează dispariția unei imagini și spun grupei “Ursulețul a plecat în pădure” . Grupa răspunde în cor formulând pluralul și respectând acordul. (Taiban M., Jocuri didactice pentru grădinița de copii, E.D.P., București, 1976)

VARIANTA III:

Prin intermediul teatrului de păpuși, copiii corectează formele greșite de singular și plural spuse de păpușa de la teatru, însoțindu-le de articole nehotărâte și hotărâte: o floare – niște flori, floarea – florile.

4. “Spune unde se află”

Scopul: consolidarea cunoștințelor privind relațiile spațiale și a cuvintelor care indică poziția și direcția obiectelor (sus, jos, pe sub, în față, în saptele, lângă, aproape, departe), dezvoltarea spiritului de observație, a memoriei și a atenției voluntare.

Obiective operaționale: să folosească corect cuvintele care indică poziția în spațiu a obiectelor, să sesizeze schimbarea poziției spațiale și s-o exprime corect.

Regulile jocului: copiii închid și deschid ochii la semnal. Ei vor observa ce schimbări de poziție a efectuat conducătorul jocului și vor răspunde întrebării lui. Un alt copil va modifica poziția unei jucării din sala de grupă, reproducând aceeași relație spațială.

Material: jucării, machetă, minge.

Variante de desfășurare a jocului:

VARIANTA I:

În fața copiilor este așezată o măsuță și un scăunel, iar în raport cu ele jucăriile în diferite poziții spațiale. Copiii exprimă relația spațială la întrebarea educatoarei: Unde se află … ? (păpușa, cățelul etc.). În continuare, copiii închid ochii și o jucărie își schimbă locul. Copiii sesizează și exprimă verbal noua poziție spațială a jucăriei. Se schimbă apoi locul a două jucării deodată. (Taiban M., Jocuri didactice pentru grădinița de copii, E.D.P., București, 1976)

Se cere copiilor să spună relația spațială dintre ei și jucăriile cuprinse în joc, relația spațială dintre copii și alte jucării din sala de grupă sau relația spațială dintre copii și educatoare sau copil-copil.

VARIANTA II:

Se reprezintă pe flanelograf imaginea unei porți pentru fotbal. Imaginând un joc în care mingea ocupă diferite poziții spațiale față de poartă sau jucători, se verbalizează prin cuvinte adecvate relația spațială.

VARIANTA III:

Se folosește o machetă cu personaje din poveștile cunoscute. Copiii vor verbaliza relațiile spațiale ce există între personaje, de ex: macheta „Albă – ca – Zăpada”, piticii stau pe scaune, Albă – ca – Zăpada este aproape de ei, pe masă sunt farfurii etc. Se cere apoi copiilor ca aceste jucării din sala de grupă să fie așezate în aceeași poziție cu a personajelor de pe machetă. Vor așeza păpușa pe un scaun, așa cum stă piticul etc.

VARIANTA IV:

Jocul se poate desfășura în curte. Un copil trage cu arcul-jucărie. Copiii urmăresc traseul săgeții și constată care este poziția spațială a ei față de obiectele din jur (copaci, loc de joacă, tobogan etc.). Copilul care denumește cele mai multe poziții spațiale, intră în posesia arcului și jocul continuă.

5. „Să facem o poveste”

Scopul: consolidarea cunoștințelor copiilor despre construirea propoziției și frazei cu acordurile respective; relatarea corectă a unei întâmplări scurte; activizarea vocabularului, dezvoltarea imaginației creatoare.

Obiective operaționale: să alcătuiască conținutul unei povești, respectând logica desfășurării întâmplării, să se exprime corect din punct de vedere gramatical.

Regulile jocului: copilul la care se termină recitativul numărătoare:

Un tăciune și-un cărbune,

Spune tu, copile, spune! , va începe să povestească.

Material: jucării care urșurează imaginarea unei povești, de exemplu: o vulpe, un iepuraș, un vânător, o păpușă, un coșuleț sau un băiat (păpușă), o mașină, o pisică, un șoarece, un câine, un lup, un ied, o capră, un arici.

Variante de desfășurare:

VARIANTA I:

La început educatoarea va demonstra cum facem o poveste. Va selecta din jucării pe acelea care crede că îi folosesc la închegarea poveștii. Va compune o poveste scurtă despre aceste jucării, care să aibă introducere, cuprins și încheiere. După aceasta va invita prin versurile recitate:

Un tăciune și-un cărbune,

Spune tu, copile, spune!, un copil să-și aleagă jucării și să spună o poveste. Dacă copilul are ezitări, educatoarea îi poate sugera un curs de desfășurare a poveștii. Spre a stimula o exprimare cât mai corectă, în partea a doua a activității, povestirile copiilor vor fi înregistrate la casetofon.

VARIANTA II:

Se prezintă o imagine care sugerează o ituație conflictuală. De exemplu: pisica aleargă furioasă după șoricel. Prin adresarea unor întrebări de genul: Ce crezi că face? sau Ce s-a întâmplat mai departe? se poate declanșa copiilor dorința de a face o poveste.

JOCURILE EXERCIȚIU

Studiind cu atenție articolul Anei Pescaru și Eugeniei Ouatu (Modalități de stimulare a vorbirii și comunicării la copiii de grupă mare, Revista depedagogie, Nr. 2, București, 1999) am considerat că pentru a porni în efectuarea experimentului meu este foarte important a clarifica în mintea copiilor noțiuni cum ar fi: cuvântul, silaba, sunetele, propoziția. Astfel, în primul semestru al grupei mari, prin activitățile desfășurate cu grupuri mici dimineața sau scurte exerciții cu toată grupa, am făcut înțelese aceste noțiuni. La început au fost exerciții orale bazate pe imagini.

Am învățat ce este cuvântul arătând imaginea unei case, nuci, măr, pară și copiii au înțeles că așa cum poartă un preunume, Ioana, Andrei, Carmen și obiectele au numele lor, iar aceste nume sunt cuvinte.

Am pornit apoi, gradat de la astfel de jocuri-exercițiu orale la jocuri-exercițiu pe fișă, gândindu-mă la legătura strânsă care există între gândire și limbaj, gândirea având o orientare practică, concretă. Am folosit în acest sens pentru fiecare copil un caiet cu file veline în care am imaginat fișe de lucru pentru fiecare din aspectele: fonetic, gramatical, lexical.

La început am împărțit fiecare pagină în două, cu o linie verticală. În stânga am desenat obiectele: flori, măr, casă etc., iar în dreapta am lăsat spațiu liber în care copilul trebuie să deseneze tot atâtea linii sau cercuri câte cuvinte are desenul din partea stângă. Astfel, copilul a înțeles că fiecare obiect are un nume rostit prin cuvânt. Am făcut mai multe jocuri-exercițiu de acest gen, până când evaluarea fișelor m-a dus la concluzia că toți copiii au înțeles ce este cuvântul. Am explicat aici copiilor că nu toate cuvintele se rostesc cu o singură deschizătură a gurii. Am demonstrat despărțirea în silabe a câtorva cuvinte care a o singură silabă, două sau mai multe. Pentru a ușura sesizarea numărului de silabe am cerut copiilor să așeze mâna sub bărbie, simțind astfel mișcarea gurii, numărând de câte ori a lovit, prin deschidere bărbia, mâna. Am găsit numărul de silabe din cuvântul respectiv. Fișele de lucru folosite în acest sens au avut desenate în partea stângă, imagini de obiecte, iar în dreapta, prin liniuțe, copiii au consemnat câte silabe are cuvântul.

Pentru a explica ce este sunetul s-au făcut exerciții de producere a unor zgomote prin bătăi de tobă, cântat la pian. Copiii au spus că sunt zgomote sau sunete. Atunci când spunem cuvântul „ac”, a completat educatoarea, se aud două sunete: a și c. S-a exersat cu alte cuvinte și apoi în același procedeu s-a redat pe fișă numărul sunetelor cuvântului prin tot atâtea liniuțe.

Am spus copiilor în alte activități că prin asocierea cuvintelor se formează propoziții, că atunci când spunem ceva despre un obiect, avem deja o propoziție. Cu ajutorul imaginilor i-am învățat pe copii să îmbine cuvintele în propoziții. Exercițiile de repetare ale acestor cunoștințe depsre cuvinte, silabe, sunete, propoziții, le-am desfășurat în etapa de dimineață a jocurilor alese, până când copiii au fost familiarizați cu aceste noțiuni.

Asigurând copiilor aceste cunoștințe am putut realiza apoi în semestrul al doilea jocurile-exercițiu în concordanță cu cerințele programei. În sprijinul realizării lor au venit jocurile didactice care au consolidat și verificat cunoștințele copiilor.

Voi descrie în continuare jocurile-exercițiu selectate de mine, în concordanță cu obiectivele propuse de programă și variantele de desfășurare pe care le-am dat, iar în anexă se va găsi fișa de lucru pentru fiecare temă.

Pe lângă fișele de lucru ale copiilor, educatoarea are un caiet de control în care notează toate propozițiile, cuvintele exemplificate în fișa de lucru a copilului. Acest caiet de control permite educatoarei să efectueze evaluarea fiecărei teme, să constate greșelile, iar în munca individuală desfășurată în etapele I, II,III și IV să lucreze cu acei copii care ridică probleme, aducându-i astfel la nivelul grupei.

1. Câte cuvinte am spus?

Scopul: reprezentarea corectă a propoziției, discriminarea cuvintelor, respectarea ordinii cuvintelor în propoziție.

Obiective operaționale: să formuleze propoziții simple și dezvoltate, să realizeze corect acordul, să noteze grafic, în fișă numărul cuvintelor din propoziții.

Material: tablou, fișe individuale pentru copii.

Variante de desfășurare

VARIANTA I:

Educatoarea prezintă copiilor un tablou. Demonstrativ, formulează o propoziție, numără cuvintele și le notează pe tablă prin linii orizontale întrerupte. Exemplu: Copiii se dau cu sania – este scrisă propoziția pe tablă:

Copiii se dau cu sania.

Pe baza tabloului pe care îl au și copiii în caietele lor, vor formula oral mai multe propoziții și vor număra cuvintele fiecăreia. Vor fi selecționate apoi către educatoare 4 – 5 propoziții, care vor fi notate și de către copii în fișa de lucru, iar de către educatoare în caietul de control. Propoziția selectată va fi repetată rar și clar de toată grupa. Se va preciza copiilor că fiecare cuvânt al propoziției este redat printr-o liniuță orizontală. Se va trece la completarea fișei de lucru.

VARIANTA II:

Se prezintă copiilor jetoane ale jocului Când se întâmplă?. Se cere copiilor să formuleze cât mai multe propoziții și să numere câte cuvinte are fiecare propoziție. Se selectează câteva propoziții, care sunt notate grafic de copii în fișa de lucru și de educatoare în caietul de control.

VARIANTA III:

Verbal, educatoarea formulează o propoziție, copiii o repetă, numără în gând cuvintele și le notează în fișa de lucru sau formulează (verbal) propoziții ce vor fi repetate de grup și notate individual în fișa de lucru.

VARIANTA IV:

În perioada I (dimineața), copiii vor desena un tablou specific unui anotimp, jocurile în grădiniță etc. În cadrul activității de joc-exercițiu vor formula propoziții, vor număra cuvintele și le vor nota în fișă.

2. Jocul silabelor

Scopul: formarea deprinderii de a despărți cuvintele în silabe.

Obiective operaționale: să pronunțe cuvântul obiectului din imagine, să despartă cuvântul în silabe, să numere silabele, să așeze mâna sub bărbie spre a sesiza mai ușor numărul silabelor.

Material: jetoane din setul „Repede și bine”, fișe individuale cu imagini ale unor obiecte, ștampile, flanelograf.

Variante de desfășurare

VARIANTA I:

La flanelograf educatoarea prezintă jetoane reprezentând obiecte. Cere copiilor să denumească obiectul. Demonstrativ, educatoarea desparte cuvântul în silabe și apoi notează numărul silabelor, prin trasarea liniuțelor pe tablă. Se vor face cât mai multe exerciții orale cu copiii, de despărțire a cuvintelor în silabe și vor fi numărate silabele fiecărui cuvânt.

Se va trece apoi la completarea fișei de lucru. Copilul are în stânga fișei imaginea obiectului, iar în greapta va reda grafic despărțirea cuvântului în silabe.

Exemplu:

VARIANTA II

Copiii au la îndemână ștampile. După exercițiile orale de despărțire a cuvintelor în silabe (cu toată grupa) copiii, individual, vor ștampila imagini ale diferitelor obiecte, le vor denumi în gând, iar grafic vor efectua pe fișe de lucru despărțirea cuvintelor în silabe.

VARIANTA III:

Se fac exerciții orale de despărțire a cuvintelor în silabe. Se trece la fișa de lucru și se cere copiilor să deseneze, în stânga fișei, un bloc, un creion, mere, un pom etc., și apoi, independent, să noteze grafic, în partea dreaptă a fișei, despărțirea cuvintelor în silabe. Pentru a câștiga timp în favoarea muncii efective a copiilor am cerut ca aceste desene a obiectelor să fie făcute în perioada I.

VARIANTA IV:

Pentru activități de repetare cu grupuri mici în perioade, copiii își vor spune unii altora, cuvinte. Primul copil va spune cuvântul, al doilea îl va despărți în silabe, al treilea va spune câte silabe are cuvântul.

3. Jocul sunetelor

Scopul: despărțirea cuvântului în silabe și precizarea sunetelor

Obiective operaționale: să despartă cuvântul în silabe, să sesizeze sunetele și să le denumească în ordinea așezării în cuvânt, să redea grafic numărul silabelor, apoi al sunetelor din cuvântul dat.

Material: jetoane cu imagini, fișe individuale pentru copii, suport cu buzunare

Variante de desfășurare

VARIANTA I:

Pe suportul cu buzunare, educatoarea așează imagini ale obiectelor. Recapitulând cunoștințe din activitatea precedentă, cere copiilor să despartă cuvântul în silabe. Educatoarea spune copiilor că atunci când spune un cuvânt se aud mai multe sunete. Se ia, spre exemplu, cuvântul „măr” și se arată demonstrativ copiilor că acest cuvânt este format din sunetele: m, ă, r. Se exersează pe baza iamginilor cu alte cuvinte. La sfârșitul activității se dau fișele de lucru, care au în stânga imaginea obiectului, iar în dreapta, două spații în care se face grafic despărțirea cuvântului în silabe și apoi în sunete.

VARIANTA II:

Partea I a activității se desfășoară la fel ca în varianta I, fișele fiind imagini ștampilate. Prima și a doua imagine sunt aceleași pentru toți copiii, celelalte fiind diferite. Se cere copiilor să stabilească numărul sunetelor din fiecare cuvânt.

VARIANTA III:

În etapa I, copiii desenează în fiecare spațiu din stânga, al fișei, imaginea unui obiect. Exercițiul oral se desfășoară ca în varianta I, după care se dă fișa de lucru și se cere copiilor ca, independent, să stabilească numărul sunetelor din cuvânt.

VARIANTA IV:

Verbal, educatoarea spune cuvinte copiilor care sunt despărțite în silabe, apoi în sunete. Fișa de lucru a copiilor va conține numai despărțirea grafică a cuvintelor în sunete. Iar educatoarea, în caietul de control, notează cuvintele care au fost date copiilor în exercițiu. Această variană poate îmbrăca forma, când copiii aleg cuvintele, le despart și educatoarea numai le notează în caietul de control spre a putea să aprecieze corect fișele.

4. Cu ce sunet începe cuvântul?

Scopul: consolidarea deprinderii de a despărți cuvintle în sunete și precizarea sunetului cu care începe cuvântul.

Obiective operaționale: să despartă cuvintele în sunete, să sesizeze sunetul inițial, să dea cât mai multe exemple de cuvinte care încep cu același sunet.

Material: jetoane din jocul: „Răspunde repede și bine!”

Variante de desfășurare:

VARIANTA I:

Educatoarea așează imagini care încep cu același sunet. De exemplu: sunetul „c”: cal, casă, cană, castravete, câine, căpșuni etc. Se cere copiior să despartă aceste cuvinte în silabe, apoi în sunete și vor observa că toate cuvintele date încep cu sunetul „c”. În continuar, copiii vor exemplifica oral alte cuvinte care încep cu sunetele: a, m, d etc.

Pe fișa de lucru sunt desenate, aplicate sau ștampilate imagini ale unor obiecte care încep cu sunetele „f”, „p”. Se cere copiilor să coloreze cu roșu toate imaginile ale căror cuvinte încep cu sunetul „f” și cu culoarea albastră toate imaginile ale căror cuvinte încep cu sunetul „p” (Andreescu, F., Jocul didactic și activitatea pe bază de exerciții, Revista de pedagogie, Nr. 2, București, 1999).

VARIANTA II:

Partea I a activității se desfășoară la fel ca în prima variantă, la fișa de lucru copiii desenează cât mai multe obiecte, ființe, lucruri care încep cu sunetele „c”, „o”, „a”, „m”.

VARIANTA III:

Se folosește cartea cu ilustrați „Primul meu abecedar” care conține imagini ale obiectelor, ființelor, fenomenelor așezate în ordine alfabetică de la „a” la „z”. Se cere copiilor să denumească obiectul, să despartă apoi cuvântul în silabe, apoi în sunete și să spună cu ce sunet începe cuvântul.

5. Cu ce sunet sfârșește cuvântul?

Scopul: consolidarea deprinderii de a despărți cuvintele în silabe, apoi în sunete și precizarea sunetului cu care se sfârșește cuvântul.

Obiective operaționale: să despartă cuvintele în silabe, sunete, să spună cu ce sunet se sfârșește cuvântul, să dea exemple de cuvinte care se termină cu același sunet.

Material: jetoane cu imagini, flanelograf

Variante de desfășurare

VARIANTA I:

Educatoarea prezintă imagini. Copiii le denumesc și despart cuvântul în sunete. Precizează cu ce sunet sfârșește cuvântul. Se cere apoi copiilor să grupeze aceste imagini în două grupe: în prima grupă, cuvinte care sfârșesc cu sunetul „a”, iar în a doua grupă cuvinte care sfârșesc cu sunetul „e”. De exemplu: casa, masa, pușca, para, sapa etc., pentru prima grupă, iar pentru a doua: pâine, patine, oaie, pește, floare, carte etc.

În fișa de lucru se cere copiilor să unească cu o linie toate imaginile ale căror cuvinte se termină cu același sunet.

VARIANTA II:

Educatoarea spune verbal cuvinte pe care copiii le despart în sunete și spun cu ce sunet sfârșește cuvântul. Se cere copiilor să deschidă cutia cu creioane colorate (12 bucăți). Se ia fișa de lucru și ce cere copiilor să deseneze: pe primul spațiu o bulină cu acea culoare a cărei denumire se termină cu sunetul „n” (galben), pe al doilea spațiu, o bulină a cărei denumire se termină cu sunetul „e” (verde închis și verde deschis), apoi pe spațiile următoare cu „v” (mov), „o” (maro deschis și închis), „u” (albastru și roșu deschis, albastru și roșu închis, portocaliu, negru).

6. Jocul cuvintelor

Nota: Acest joc va cuprinde variante pentru jocurile: Ce face?, Cui trimit scrisoarea?, Cine este, ce este sau cum este? și Ce știm despre…?

Scopul: formularea corectă a propoziției după un cuvânt dat.

Obiective operaționale: să formuleze propoziții simple și dezvoltate în care cuvântul dat să ocupe un loc de început, sfârșit, să reprezinte grafic numărul cuvintelor din propoziție.

Material: jetoane cu imagini, flanelograf, fișe pentru copii.

Variante de desfășurare

VARIANTA I:

Educatoarea așează jetoanele și copiii denumesc ce văd în imagine: casă, floare, copil etc. Demonstrativ, educatoarea formulează o propoziție. Se cere copiilor să formuleze alte propoziții cu același cuvânt, apoi cu cuvintele celorlalte imagini.

Educatoarea va selecta și nota în caietul de control trei sau patru propoziții din cele spuse de copii. În fișa de lucru, copiii vor nota grafic prin liniuțe câte cuvinte au propozițiile date spre exercițiu.

VARIANTA II:

Educatoarea așează imaginea unei fetițe și formulează o propoziție simplă. De exemplu: Fetița aleargă; și o propoziție dezvoltată: Fetița aleargă pe câmpie după fluturi. După modelul educatoarei, copiii formulează propoziții simple și dezvoltate despre celelalte imagini. Pentru fișa de lucru, educatoarea va formula verbal propoziții simple și dezvoltate, iar copiii vor nota prin liniuțe numărul cuvintelor din propoziție.

VARIANTA III:

În perioada I educatoarea sau copiii pot spune verbal propoziții despre cuvântul dat și vor număra pe degete câte cuvinte are propoziția. Se va cere copiilor să așeze cuvântul dat la începutul propoziției sau la sfârșitul ei.

VARIANTA IV:

Pe o foaie de hârtie, desenată de la stânga la dreapta, este desenat un băiat care dă cu piciorul în minge. În partea de jos a foii se face o tăietură, astfel încât fâșia să poată fi îndoită independent, restul foii este rulat. În această parte ascunsă se găsesc alte desene ce reprezintă răspunsul la alte întrebări. Procedeul de lucru este următorul: se prezintă foaia de hârtie rulată pentru a nu se lăsa să se vadă decât imaginea băiatului. Este de asemenea rulată partea de jos a desenului (unde se găsește tăietura), astfel încât să se vadă numai bustul copilului.

Întrebare: Cine este?

Răspuns: Băiatul (un băiat, copilul)

– se derulează partea de jos a desenului (unde se găsește tăietura), aceasta prezentând băiatul în întregime

Întrebare: Ce face băiatul?

Răspuns: Băiatul se joacă cu mingea

– se derulează parțial foaia, lăsând să se vadă peisajul din parc

Întrebare: Unde se joacă băiatul?

Răspuns: Băiatul se joacă în parc.

– se deruleazămai departe foaia de hârtie, lăsând să se vadă continuarea desenului cu parcul, în care apare un alt băiat, orientat câtre primul, într-o atitudine de joc cu acesta.

Întrebare: Cu cine se joacă băiatul?

Răspuns: Băiatul se joacă în parc cu alt copil (băiat)

Așadar, propozițiile obținute, pornesc de la propoziția simplă și prin extindere treptată se ajunge la propoziția de 8 cuvinte.

După se se obține propoziția dezvoltată, se procedează la acțiunea inversă, se rulează treptat desenul, scoțându-se cuvinte și se ajunge la propoziția simplă. În acest fel copilul este pregătit pentru viitoarele analize de propoziție, în care propoziția este descompusă în cuvinte, în contextul mai „uscat” al unei lecții de la școală. (Dumitrana, M., Educarea limbajului în învățământul preșcolar, volumul I, Comunicare orală, Editura Compania, 1999).

Pe fișa de lucru se selectează câteva propoziții și se despart în cuvinte, iar copiii notează câte cuvinte are propoziția cu tot atâtea liniuțe.

7. Cuvinte, silabe, sunete

Scopul: fixarea cunoștințelor despre cuvinte, silabe, sunet, cu probe de evaluare.

Obiective operaționale: să formuleze propoziții, să despartă cuvintele în silabe și sunete, să le noteze grafic.

Material: un tablou (Toamna în livadă, Copiii harnici etc.)

Variante de desfășurare:

VARIANTA I:

Copiii vor spune ce văd în tablou (livada, pomi fructiferi). Educatoarea le cere copiilor să spună cât mai multe propoziții despre cuvintele enunțate. Apoi vor fi selectate câteva cuvinte pe care copiii le vor despărți în silabe, apoi în sunete. Fișa de lucru a copiilor va cuprinde o propoziție simplă și o propoziție dezvoltată, selectate de educatoare și notate grafic de copii pe primele două spații, iar în partea de jos vor fi alese cuvinte din cele două propoziții care vor fi despărțite în silabe, apoi în sunete.

VARIANTA II:

În prima parte copiii vor formula oral propoziții simple și dezvoltate despre cuvintele date de educatoare. Vor fi date apoi cuvintedin propoziții și se vor despărți în silabe și sunete. În fișa de lucru se va nota o propoziție. Copiii vor desena imaginea cuvintelor selectate din această propoziție și le vor despărți în silabe și sunete. De exemplu: Băiatul se dă cu sania pe derdeluș, cuvintele alese vor fi: băiatul, sania, derdeluș.

VARIANTA III.

În perioada I se cere copiilor să formuleze verbal cât mai multe propoziții despre cuvinte alese de ei. Numărul cuvintelor din propoziție va fi redat prin așezarea pe masă de lucru a tot atâtea buline câte cuvinte are propoziția. Numărul silabelor din cuvintele alese va fi redat prin tot atâtea cuburi, iar numărul sunetelor pein tot aâtea inele.

8. Ce știm despre…?

Scopul: evaluarea cunoștințelor copiilor despre sunete, silabe, verificarea cunoașterii formelor de singular și plural ale cuvintelor.

Obiective operaționale: să cunoască singularul sau pluralul cuvintelor ilustrate de imagini, să despartă cuvintele în silabe și sunete, să completeze apoi grafic, fișa.

Material: imagini ale obiectelor la singular și plural, flanelograf, fișe.

Variante de desfășurare

VARIANTAI:

Educatoarea așează pe flanelograf imagini ale obiectelor care redau forma substantivului la singular și plural. De exemplu: floare – flori, copil – copii etc. Se cere copiilor să despartă fiecare cuvânt în silabe, apoi în sunete și să spună câte silabe, apoi câte sunete are cuvântul respectiv. Se va sesiza că singularul poate avea același număr de sunete sau mai puține decât pluralul. Pentru exercișiul oral se va folosi cât mai multe cuvinte spre a exemplifica cele afirmate.

Fișa copiilor va avea în dreapta desenate imagini pentru singular, plural, la mijloc și se va face despărțirea în silabe, iar la dreapta despărțirea în sunete. Imaginile din dreapta pot fi desenate de copii în perioada I sau ștampilate de educatoare.

VARIANTA II:

Educatoarea cere copiilor să dea exemple de cuvinte care încep cu aceeași silabă: mama, mac, masă, margaretă, mare. Se vor spune formele pentru singular și plural, apoi se va trece la despărțirea cuvintelor în silabe și sunete.

Fișa de lucru a copiilor poate îmbrăca una din formele arătate mai sus.

9. Ce știm despre profesii?

Scopul: denumirea corectă a uneltelor, profesiei, a produselor, redarea unor impresii legate de utilitatea muncii , evaluarea cunoștințelor despre cuvinte, silabe și sunete.

Obiective operaționale: să formuleze propoziții despre profesii și specificul lor, să despartă cuvintele în silabe și sunete și să le noteze grafic.

Material: desen al copiilor „Ce vreau să fiu?”

Variante de desfășurare

VARIANTA I:

Educatoarea cere copiilor să enumere ceea ce văd în tablou, să spună ce face medicul când merg ei la consultație, cu ce-i consultă, de ce trebuie să ascultăm sfaturile medicului. Se vor formula apoi cât mai multe propoziții despre medic și se vor selecta de către educatoare câteva, care vor fi notate în fișa de lucru. Vor fi alese câteva cuvinte care se vor despărți în silabe și sunete.

VARIANTA II:

În perioada a III-a, cu o zi înainte s-a prezentat copiilor filmul „Bondăcel își alege o meserie”. Se va conversa cu copiii pe baza acestuia, despre „Ce meserie aș avea să-mi aleg și de ce ?”

Fișa de lucru va fi la fel ca cea a variantei I.

VARIANTA III.

În perioada I copiii desenează în partea de sus a fișei „Ce meserie îmi aleg”. Pe baza desenelor se vor formula propoziții despre profesii, se vor despărți cuvintele în silabe și sunete. Fișa se va întocmi ca în varianta I.

10. Ghicește ce spun eu

Scopul: formarea deprinderii de citire labială, educarea atenției și a spiritului de observație.

Obiective operaționale: să facă o citire labială corectă, să despartă cuvântul repsectiv, în silabe, sunete și să formuleze cu el propoziții.

Material: jetoane cu imagini

Variante de desfășurare

VARIANTA I:

Educatoarea va pronunța cuvintele corect, încet, va solicita copiilor să găsească pe masa ei, imaginea corespunzătoare cuvântului mimat și să pronunțe cu glas tare acel cuvânt. Fiecare cuvânt va fi despărțit apoi în silabe-sunete. Vor fi formulate apoi, propoziții despre cuvântul citit – labial.

Fișa de lucru – va cere copiilor să noteze grafic pe silabe și sunete cuvântul rostit în șoaptă de către educatoare, precum și a două – trei propoziții simple.

VARIANTA II:

Pe fondul jocului „În țara tăcerii”, un copil, conducătorul jocului, pronunță încet un cuvânt. Grupa trebuie să rostească șoptit cuvântul reprodus. Fișa poate fi ca cea din varianta I.

11. Să vorbim corect

Scop: reactualizarea unor reguli de construire corectă a propoziției și frazei.

Obiective operaționale: să formuleze propoziții simple, dezvoltate, fraze; să noteze grafic numărul de cuvinte corespuzătoare fiecăreia.

Variante de desfășurare

VARIANTA I:

Educatoarea spune un cuvânt. Cu acest cuvânt copiii vor formula propoziții simple, propoziții dezvoltate și apoi fraze. Pentru formularea frazei, educatoarea oferă modelul. De exemplu: se alege cuvântul „semaforul”, copiii formulează propozițiile:

Semaforul este roșu.

Semaforul din colțul străzii arată culoarea roșie.

și fraza: Semaforul din colțul străzii arată culoarea roșie, iar eu mă opresc pe trotuar.

Se insistă la locul cuvântului „semafor”, să fie la începutul, la mijlocul și la sfârșitul propoziției.

Pentru fișa de lucru, educatoarea va selecta câteva propoziții și fraze, care vor fi notate grafic de către copii și de către educatoare în caietul de control.

VARIANTA II:

Se așează în fața copiilor un tablou ce reprezintă o acțiune și copiii formulează propoziții simple, dezvoltate și fraze, respectând conținutul tabloului. Ele pot fi înlănțuite într-un conținut de poveste (după tablou) sau descriere. Fișa de lucru respectă schema variantei .

12. Cartea prietena mea

Scopul: evaluarea cunoștințelor copiilor cu privire la formularea de propoziții simple și dezvoltate, despărțirea cuvintelor în silabe și sunete, reactualizarea unor norme legate de folosirea și păstrarea cu grijă a abecedarului și a aritmeticii.

Obiective operaționale: să formuleze propoziții, să respecte acordul, să completeze fișa.

Variante de desfășurare

VARIANTA I

Cu câteva zile înainte s-a făcut o vizită la școală, unde copiii au făcut cunoștință cu sala de clasă. Aici, copiii au făcut cunoștință cu sala de clasă prezentându-li-se rechizitele școlare și manualele. Făcând apel la cunoștințe, copiii vor formula, oral, propoziții simple și dezvoltate despre abecedar, aritmetică. Vor despărți în silabe și sunete cuvinte legate de școală.

Fișa de lucru va cuprinde notarea grafică a câtorva propoziții selectate de educatoare, iar în partea de jos vor fi despărțite în silabe și sunete cuvintele:

carte

abecedar

aritmetică

școlar

școlăriță

învățătoare

3.4.3. Etapa post-test

Semestrul I – am lucrat fără fișe

– 15 copii formulează corect propoziții și le notează corescpunzător 60%

– 7 copii nu realizează acordul 28%

– 3 copii formulează propoziții dar nu le notează corect 12%

– 10 copii despart și notează corect silabele 40%

– 6 copii despart corect dar fac greșeli de notare 24%

– 9 copii despart greșit 36%

– 9 copii despart corect cuvintele în sunete și notează bine 36%

– 8 copii despart corect și notează cu greșeli 32%

– 8 copii despart greșit 32%

Semestrul al II – lea – s-a lucrat cu fișe

– 17 copii formulează propoziții și notează corect cuvintele 64%

– 6 copii formulează propoziții cu acordul greșit dar notează corect 24%

– 2 copii formulează propoziții corecte dar notează greșit 12%

– 13 copii despart corect cuvintele în silabe și le notează corect 52%

– 6 copii despart corect dar fac greșeli de notare 24%

– 6 copii despart greșit 24%

– 10 copii despart corect cuvintele în sunete și le notează corect 40%

– 8 copii despart corect dar notează cu greșeli 32%

– 7 copii despart greșit. 28%

Reprezentare grafică nr.2

Pe tot parcursul grupei pregătitoare am ținut o legătură cu strânsă cu învățătoarele de la Școala Alexandru Roman Oradea, școala la care urmau să frecventeze copiii noști. Această legătură s-a concretizat în interasistențele, lecțiile deschise, vizitele preșcolarilor la școală, activitățile comune ale preșcolarilor cu școlarii, organizate în colaborare cu școala respectivă.

Am comunicat doamnelor învățătoare amănunte despre experimentul ce îl desfășurăm la această grupă, iar când copiii noștri au devenit școlarii clasei I, am urmărit rezultatele pe care ei le-au obținut la disciplinele de învățărmânt: citire, scriere, comunicare orală.

Ideal ar fi fost ca toți copiii grupei noastre să fi fost cuprinși într-o clasă la școală, dar ei au fost dispersați în grupuri de 3 – 4 în fiecare clasă I.

Am ținut legătura cu toate învățătoarele claselor I dar spre a realiza o sinteză a cunoștințelor cu care au plecat copiii din grădiniță și care au stat la baza rezultatelor școlare, am colaborat mai intens cu clasele IA și B. În cadrul schimbului nostru de experiență s-a putut trage concluzia că acești copii au obținut rezultate foarte bune și bune la învățătură.

3.4.4. Rezultate obținute în clasa I, de către copiii care au frecventat grupa

Pregătitoare

formularea corectă a propozițiilor simple, dezvoltate și a frazei;

despărțirea cuvintelor în silabe și sunete;

îmbogățirea vocabularului activ al copiilor;

formularea corectă a singularului și a pluralului;

cunoașterea sensului cuvintelor;

folosirea dialogului, monologului;

perfecționarea laturii fonetice și a structurii gramaticale;

reproducerea logică a unui text citit sau a unei povești;

familiarizarea cu așezarea corectă în pagină (prin folosirea fișelor de lucru).

În grădiniță, toate acestea s-au obținut fără a se da copiilor nicio definiție, apelându-se la imagini, tablouri, ștampile, desene ale copiilor.

Aceste cunoștințe au ușurat însușirea în școală a elementelor tehnice ale cititului și scrisului, realizate în clasa I, prin metoda fonetico-analitico-sintetică.

Experimentul desfășurat la grupa mea s-a repetat în anii următori la alte grupe mari din grădiniță, obținându-se rezultate bune în activitatea de integrare a copilului preșcolar în școlaritate.

IV. Anexe

Proiect didactic

Unitatea de învățământ: G.P.P. Nr. 22 Oradea

Grupa mare

Tema: Cine sunt, suntem?

Tema zilei: “Cine este, cine sunt?”

Tipul de activitate: activitate de fixare și consolidare a cunoștințelor și deprinderilor

Forma de realizare: joc didactic

Mijloace de realizare: DLC , “Cine este, cine sunt?” – joc didactic

Forme de organizare: frontal, individual, pe grupe

Scop: folosirea corectă a pronumelor personale și demonstrative la singular și plural, cu formularea corectă a propoziției ș frazei. Consolidarea deprinderii de a folosi vorbirea dialogată, activizarea vocabularului, dezvoltarea proceselor psihice.

Obiective operaționale:

să răspundă la întrebarea pusă formulând propoziții, în funcție de situația creată de joc, de relația care se stabilește între membrii jocului;

să folosească corect pronumele personale și demonstrative;

să realizeze acordul între subiect și predicat, între părțile principale și cele secundare de propoziție;

să sesizeze diferența dintre propozițiile simple și cele dezvoltate (eventual fraze);

să manifeste corectitudine în utilizarea elementelor de joc.

Regulile jocului: copiii care răspund nu au voie să folosească numele copilului sau al copiilor care oferă jucăria, ci vor răspunde utilizând pronumele personale sau demonstrative la singular sau la plural, potrivit situației. Copiii care răspund corect primesc bulină roșie.

Elemente de joc: surpriza, aplauzele, ghicirea.

Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul.

Material didactic: jucării – păpuși, căței, pisici, tractoare, rățuște etc.; o minge un

“ursuleț plimbăreț”

Durata: 30 minute

Bibliografie:

1. Dumitrana, M., Educarea limbajului în învățământul preșcolar, vol I, Comunicarea orală, 1999, Editura Compania

2. Sabău, I., Cioban, F., Metodica educării limbajului în învățământul preșcolar, 2004, Editura Euro Grup

3. Taiban, M., Jocuri pentru grădinița de copii, 1976, E.D.P.

V. Concluzii

Prin prezenta lucrare am căutat să împărtășesc experiența personală în direcția educării limbajului copiilor prin jocurile didactice și jocurile-exercițiu.

În planul lucrării mi-am propus să redau aspecte teoretice și metodologice legate de aceste probleme, ponderea pe care o au în ansamblul programei instructiv-educative, precum și interpretarea rezultatelor obținute prin aceste activități.

În dorința de a oferi cât mai multe variante de joc pentru fiecare temă, pe baza experienței proprii și a celei îmbogățire din bibliografie, am descris fiecare joc cuprins în programă, adunând astfel un material util nouă educatoarelor.

Pot să afirm că este necesar să se acorde o atenție deosebită activităților de educare a limbajului, deoarece, fără o limbă literară corectă nu se dezvoltă nici gândirea, nici celelalte activități intelectuale, nu-i putem forma copilului o metodă de lucru utilă pe tot parcursul școlarității.

Afirm, de asemenea, că datorită faptului că am organizat sistematic cu copiii jocurile didactice și jocurile-exercițiu și am găsit procedee variate de lucru, valorificând valențele formative ale fișelor de lucru, preșcolarii s-au integrat corect în școlaritate, adaptându-se ușor citit-scrisului și cerințelor de muncă intelectuală.

În noua conjunctură a schimbărilor intervenite prin Legea învățământului, când intrarea în clasa I se face la 6 / 7 ani prin parcurgerea grupei pregătitoare sau eliminarea ei și intituirea educațieie timpurii, jocurile didactice și jocurile-exercițiu trebuie să primească o atenție deosebită din partea educatoarei în pregătirea pentru clasa I.

Aș sugera în această conjunctură, tipărirea fișelor de lucru pentru jocurile-exercițiu astfel oferind copiilor un desen cu colorit atrăgător, imbold în a le completa cu cât mai multă corectitudine.

De asemenea aș sugera preluarea grupei compacte de aceeași învățătoare, ușurându-i astfel munca în formarea colectivului de elevi, preluarea cunoștințelor din grădiniță, date la același nivel copiilor.

Consider această categorie de activitate – educarea limbajului – cu privire la jocurile didactice și jocurile-exercițiu este bine concepută și poate să fie bine aplicată și eficient rezolvată cu preșcolarii.

VI. Bibliografie

1. Andreescu, Florica – Jocul didactic și activitatea pe bază de exerciții, Revista de

pedagogie, Nr. 1, București, 1999.

2. Bate, Gabriela – Dezvoltarea limbajului preșcolarilor sub aspect fonetic, Revista

învățâmântul preșcolar Nr. 1-2, București, 2006

3. Comșa, G., Mihai, C. – Cunoașterea copilului la intrarea în clasa I, Editura Pandora,

2006

4. Curcan, Maricica – Dezvoltarea abilității de comunicare și /sau a limbajului la

preșcolari,Revista învățământul preșcolar Nr. 1- 2, București, 2006

5. Dinu, Olga – Formarea deprinderilor de exprimare gramaticală corectă, Revista

învățământul preșcolar Nr. 3-4, București, 2005

6. Doinea, Cornelia – Educarea limbajului – Fișe de lucru 5 – 7 ani, Editura Diana, 2006

7. Dumitrana, Magdalena – Educarea limbajului în învățământul preșcolar, vol 1.

Comunicarea orală, Editura Compania, 1999.

8. Dumitrana, Magdalena – Educarea limbajului în învățământul preșcolar, vol 2.

Comunicarea scrisă, Editura Compania, 1999.

9. Ghiță, G., Mânzu, Liana – Eficiența exercițiilor de vorbire în educarea limbajului,

Revista învățământul preșcolar Nr. 3 – 4, București, 2004

10. Maican, N., Măgura, Florica – Educarea limbajului în vederea pregătirii copiilor

pentru școală,Revista învățământul preșcolar Nr. 1-2, București, 2004

11. Miron, N., Miron, I. – Evaluarea deprinderilor de exprimare corectă, Revista

învățământul preșcolar Nr. 3-4, București, 2004

12. Molan, Vasile – Evaluări finale în Grădiniță (II 5 – 7 ani), Editura Diana, 2006

13. Mitu, F., Antonovici, Ș. – Metodica activităților de educare a limbajului în

învățământul preșcolar,Editura Humanitas Educațional, 2005

14. Mitu, F., Antonovici, Ș. – Jocuri didactice integrate pentru învățământul preșcolar,

Editura Humanitas Educațional, 2005

15. *** Metodica cunoașterii mediului înconjurător și a dezvoltării vorbirii, E.D.P.,

București, 1975

16. Peptan, Z. – Jocurile didactice și jocurile-exercițiu, modalitate de stimulare a

inteligenței, Revista învățământul preșcolar Nr. 1-2, București, 2003

17. Pescaru, A., Onatu, E. – Modalități de stimulare a vorbirii și comunicării la copiii din

grupa mare, Revista de pedagogie, București, 1999.

18. Popa, Carmen. – Elemente de pedagogie preșcolară aplicată, Editura Universității din

Oradea, 2007

19. Popa, C., Laurian, S. – Învățarea prin cooperare – de la teorie la practică, Editura

Universității Oradea, 2007

20. Popa, Florentina – Caracteristici ale comunicării preșcolarilor, Revista învățământul

preșcolar Nr. 3 – 4, București, 2006

21. Sabău, I., Cioban, F – Metodica educării limbajului în învățământul preșcolar, Editura

Euro Grup, 2004

22. Samoilă, Mărioara – Dezvoltarea comunicării și a gândirii prin jocurile didactice,

Revista învățământul preșcolar Nr. 3-4, București, 2002

23. Sireteanu, Gheorghe – Necesități în direcția dezvoltării psiho-fizice a copilului care

intră în clasa I, Revista de pedagogie Nr. 7, București, 1982

24. *** Caiet de educarea limbajului – Editura Tudor, 2006

25. Taiban, Maria – Jocurile didactice pentru grădinița de copii, Editura Didactică și

Pedagogică, București, 1976

26. Taiban, Maria – Interdisciplinaritatea în educarea limbajului, Revista învățământul

preșcolar Nr. 3-4, Editura Coresi, București, 2000

Bibliografie

1. Andreescu, Florica – Jocul didactic și activitatea pe bază de exerciții, Revista de

pedagogie, Nr. 1, București, 1999.

2. Bate, Gabriela – Dezvoltarea limbajului preșcolarilor sub aspect fonetic, Revista

învățâmântul preșcolar Nr. 1-2, București, 2006

3. Comșa, G., Mihai, C. – Cunoașterea copilului la intrarea în clasa I, Editura Pandora,

2006

4. Curcan, Maricica – Dezvoltarea abilității de comunicare și /sau a limbajului la

preșcolari,Revista învățământul preșcolar Nr. 1- 2, București, 2006

5. Dinu, Olga – Formarea deprinderilor de exprimare gramaticală corectă, Revista

învățământul preșcolar Nr. 3-4, București, 2005

6. Doinea, Cornelia – Educarea limbajului – Fișe de lucru 5 – 7 ani, Editura Diana, 2006

7. Dumitrana, Magdalena – Educarea limbajului în învățământul preșcolar, vol 1.

Comunicarea orală, Editura Compania, 1999.

8. Dumitrana, Magdalena – Educarea limbajului în învățământul preșcolar, vol 2.

Comunicarea scrisă, Editura Compania, 1999.

9. Ghiță, G., Mânzu, Liana – Eficiența exercițiilor de vorbire în educarea limbajului,

Revista învățământul preșcolar Nr. 3 – 4, București, 2004

10. Maican, N., Măgura, Florica – Educarea limbajului în vederea pregătirii copiilor

pentru școală,Revista învățământul preșcolar Nr. 1-2, București, 2004

11. Miron, N., Miron, I. – Evaluarea deprinderilor de exprimare corectă, Revista

învățământul preșcolar Nr. 3-4, București, 2004

12. Molan, Vasile – Evaluări finale în Grădiniță (II 5 – 7 ani), Editura Diana, 2006

13. Mitu, F., Antonovici, Ș. – Metodica activităților de educare a limbajului în

învățământul preșcolar,Editura Humanitas Educațional, 2005

14. Mitu, F., Antonovici, Ș. – Jocuri didactice integrate pentru învățământul preșcolar,

Editura Humanitas Educațional, 2005

15. *** Metodica cunoașterii mediului înconjurător și a dezvoltării vorbirii, E.D.P.,

București, 1975

16. Peptan, Z. – Jocurile didactice și jocurile-exercițiu, modalitate de stimulare a

inteligenței, Revista învățământul preșcolar Nr. 1-2, București, 2003

17. Pescaru, A., Onatu, E. – Modalități de stimulare a vorbirii și comunicării la copiii din

grupa mare, Revista de pedagogie, București, 1999.

18. Popa, Carmen. – Elemente de pedagogie preșcolară aplicată, Editura Universității din

Oradea, 2007

19. Popa, C., Laurian, S. – Învățarea prin cooperare – de la teorie la practică, Editura

Universității Oradea, 2007

20. Popa, Florentina – Caracteristici ale comunicării preșcolarilor, Revista învățământul

preșcolar Nr. 3 – 4, București, 2006

21. Sabău, I., Cioban, F – Metodica educării limbajului în învățământul preșcolar, Editura

Euro Grup, 2004

22. Samoilă, Mărioara – Dezvoltarea comunicării și a gândirii prin jocurile didactice,

Revista învățământul preșcolar Nr. 3-4, București, 2002

23. Sireteanu, Gheorghe – Necesități în direcția dezvoltării psiho-fizice a copilului care

intră în clasa I, Revista de pedagogie Nr. 7, București, 1982

24. *** Caiet de educarea limbajului – Editura Tudor, 2006

25. Taiban, Maria – Jocurile didactice pentru grădinița de copii, Editura Didactică și

Pedagogică, București, 1976

26. Taiban, Maria – Interdisciplinaritatea în educarea limbajului, Revista învățământul

preșcolar Nr. 3-4, Editura Coresi, București, 2000

Anexe

Proiect didactic

Unitatea de învățământ: G.P.P. Nr. 22 Oradea

Grupa mare

Tema: Cine sunt, suntem?

Tema zilei: “Cine este, cine sunt?”

Tipul de activitate: activitate de fixare și consolidare a cunoștințelor și deprinderilor

Forma de realizare: joc didactic

Mijloace de realizare: DLC , “Cine este, cine sunt?” – joc didactic

Forme de organizare: frontal, individual, pe grupe

Scop: folosirea corectă a pronumelor personale și demonstrative la singular și plural, cu formularea corectă a propoziției ș frazei. Consolidarea deprinderii de a folosi vorbirea dialogată, activizarea vocabularului, dezvoltarea proceselor psihice.

Obiective operaționale:

să răspundă la întrebarea pusă formulând propoziții, în funcție de situația creată de joc, de relația care se stabilește între membrii jocului;

să folosească corect pronumele personale și demonstrative;

să realizeze acordul între subiect și predicat, între părțile principale și cele secundare de propoziție;

să sesizeze diferența dintre propozițiile simple și cele dezvoltate (eventual fraze);

să manifeste corectitudine în utilizarea elementelor de joc.

Regulile jocului: copiii care răspund nu au voie să folosească numele copilului sau al copiilor care oferă jucăria, ci vor răspunde utilizând pronumele personale sau demonstrative la singular sau la plural, potrivit situației. Copiii care răspund corect primesc bulină roșie.

Elemente de joc: surpriza, aplauzele, ghicirea.

Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul.

Material didactic: jucării – păpuși, căței, pisici, tractoare, rățuște etc.; o minge un

“ursuleț plimbăreț”

Durata: 30 minute

Bibliografie:

1. Dumitrana, M., Educarea limbajului în învățământul preșcolar, vol I, Comunicarea orală, 1999, Editura Compania

2. Sabău, I., Cioban, F., Metodica educării limbajului în învățământul preșcolar, 2004, Editura Euro Grup

3. Taiban, M., Jocuri pentru grădinița de copii, 1976, E.D.P.