Predica la Sfantul Dimitrie, [611382]
Predica la Sfantul Dimitrie,
Izvoratorul de Mir- 26 Octombrie
“Mare ap ărător te-a aflat întru primejdii lumea, Purt ătorule de chinuri, pe tine cel
ce ai biruit pe p ăgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrazne ț ai
făcut pe Nestor, a șa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roag ă-l să ne dăruiească
nouă mare mil ă” (Troparul Sfântului Ma re Mucenic Dimitrie)
Iubiti credinciosi!
Calea sfinteniei este calea desavarsirii in dragostea fata de Dumnezeu si
fata de semeni, este starea de desavarsire a trairii in Hristos si a ascultarii
de poruncile Sale. Printre acestia se numar a si Sfantul Dimitrie, denumit si
Izvoratorul de Mir, sarbatorit pe 26 Octombrie, in fiecare an.
Sfantul Dimitrie, a raspandit credinta in Hristos, aratand ca nu functiile
foarte inalte, nici averea sa mare, nici bogatia orasului sau cinstea imparatului, sunt mai puternice decat salvarea sufletului. Cuv. Paisie
Aghioritul spune:,, Omul credincios ar e mereu in mintea sa, faptul ca
trupul lui este biserica a Duhului Sfan t si traieste simplu, in curatie si
sfintenie’’
Sfantul Dimitrie, s-a nascut in cetatea Tesalonicului din nordul Greciei.
Tatal sau, comandant al cetatii Tesaloni c, era crestin, dar tinea in taina
dreapta credinta, pentru marea prigoa na ce era atunci asupra crestinilor.
Dimitrie a fost crescut de mic in dreapta credinta si in dragoste pentru Iisus
Hristos. Tatal lui Dimitrie avea in casa lui, doua icoane frumoase, cu chipul
Domnului Hristos si a Preacuratei Sale Maici, la care se inchina el si sotia
sa, invatindu-l si pe Dimitrie sa se roage, astfel descoperindu-i taina
adevaratei credinte in Iisus Hristos.
La varsta de numai 20 de ani, ramane orfan de tata, iar pentru calitatile
sale, Dimitrie este asezat de Imparatul Maximilian, in functia tatalui sau, de
voievod al Tesalonicului. In loc sa prigoneasca pe crestini, asa cum era
porunca, Dimitrie a inceput sa-l martur iseasca pe Hristos si invatatura Sa,
astfel devenind al doilea Sfantul Pavel pentru tesaloniceni.
Auzind imparatul de Sfantul Dimitr ie ca marturiseste pe Hristos, ca
adevaratul Dumnezeu, s-a maniat tare si l-a aruncat in temnita, spre
judecata si osanda la moarte. Intr-o z i, imparatul facand mare spectacol in
aer liber, dupa obiceiul romanilor , a pus pe un vestit l uptator, anume Lie, sa
se lupte cu crestinii pe un pod inalt si sa-i arunce jos in niste sulite, cu
varful in sus, spre veselia spectatorilor. In acest timp Sfantul Dimitrie era
pazit in temnita din ordinul imparatu lui. Atunci un tanar crestin cu numele
Nestor, ucenicul mucenicului, s-a apri ns de ravna pentru Dumnezeu si
nemaiputand sa rabde uciderea crestinilo r, s-a dus in temnita la Sfantul
Dimitrie si i-a spus: "Robule al lu i Dumnezeu, mare nedreptate se face
impotriva crestinilor, deci roaga-te pent ru mine, ca vreau sa lupt cu Lie si
sa izbandesc sangele nevinovat al crestinilor".
Sfantul Dimitrie fiind legat in lant uri, a binecuvintat pe Nestor si
insemnindu-l cu semnul Sfintei Cruci , i-a zis: "Du-te, frate si te lupta cu Lie,
ca si pe Lie il vei birui si pe Hristos il vei marturisi!" Tanarul Nestor fiind
intarit cu rugaciunea Sfan tului Dimitrie si-a facu t cruce si ducandu-se in
acea priveliste a strigat: "Vreau sa lupt cu Lie!" Zadarnic incercau toti sa-l
opreasca pe Nestor de la lupta cu Lie ca el striga in auzu l tuturor: "Vino,
Lie, sa te lupti cu mine!" Apoi incep and a se lupta cu el, a zis fericitul
Nestor: "Dumnezeul lui Dimitrie, aj uta-mi!". Si indata, cu ajutorul
rugaciunilor marelui mucenic , l-a aruncat pe Lie in sulite si l-a omorat.
Atunci imparatul, maniindu-se a poruncit sa-i taie capul Sfantului Nestor,
implinindu-se profetia d ascalului sau Dimitrie.
Apoi a trimis ostasi in temn ita sa-l ucida cu sulitele si pe Marele Mucenic
Dimitrie . Vazind ca i-a sosit sfarsitul, Sfan tul Dimitrie s-a inchinat si a
multumit lui Dumnezeu pentru toate , apoi si-a ridicat mana dreapta in sus
si a fost strapuns cu sulitele de ostasi in tot corpul, dandu-si sufletul cu
pace in mainile lui Hristos pe care L-a marturisit. In clipa aceea un alt
ucenic al sau a luat mantia si inelul Sfantului Dimitrie si inmuindu-le in
sangele mucenicului, tamaduia cu ele pe multi bolnavi.
In timpul imparatului Constantin cel Mare, s-a facut o bi serica din lemn in
Tesalonic, peste moastele Sfantului Dimitrie, unde alergau multi credinciosi
bolnavi, printre care si un anume Leontie , care s-a vindecat de boala lui si
ca multumire, a facut o biserica di n piatra in cinstea Sfantului Marelui
Mucenic Dimitrie . Pe cand sapau temeliile bisericii, cu randuiala lui
Dumnezeu, au descoperit si racla cu moastele Sfantului Dimitrie, din care
izvora mir binemirositor, cu care se ungeau cei suferinzi si se vindecau.
Biserica facuta de Leontie a fost ma rita mai tarziu, ajungind cea mai mare
si mai veche biserica din Tesalonic, care se pastreaza pana astazi.
Iata, iubiti credinciosi, felul în care putem si trebuie sa-L marturisim pe
Mântuitorul si la care ne îndeamna Bi serica, ori de câte ori ea ne pune în
fata, ca astazi, pilda unui sfânt martir. Pentru aceasta il cinstim pe Sfantul
Dimitrie si-l rugam sa ne fie calauza, ajutator, model de jertfa si rugator
inaintea lui Dumnezeu pentru mantuirea sufl etelor noastre. Amin.
Preot Paroh Liviu Alexandrescu
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Predica la Sfantul Dimitrie, [611382] (ID: 611382)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
