Predarea Partilor de Propozitie In Ciclul Primar

CUPRINS

I. Motivația lucrării p. 1

II. Aspecte teoretice p. 2

III. Principii și metode folosite în predare p. 3

IV. Exerciții p. 4

V. Concluzii p. 7

Bibliografie p.

CAPITOLUL I

MOTIVAȚIA LUCRĂRII

Limba română, fiind limba întregului popor, este instrumentul care îi ajută pe toți cetățenii patriei noastre să se înțeleagă între ei, să-și exprime, prin vorbire și scriere ideile, gândurile, sentimentele și să dobândească noile cunoștințe.

Studiul limbii române în școală urmărește perfecționarea exprimării, dezvoltarea gândirii, formarea intelectuală. De gradul de stăpânire a limbii române depinde direct capacitatea elevilor de a înțelege cunoștințele la toate obiectele de învățământ, posibilitățile de acces ale acestora la valorile din toate domeniile științei și culturii – scrise sau vorbite în limba poporului nostru.

Însușirea limbii române nu se realizează numai în școală sau numai prin obiectul „Limba română”.

Școlii – și în special acestui obiect de învățământ – îi revin însă cele mai mari obligații de conștientizare și de supraveghere a procesului comunicării, de utilizare rațională a limbii, de formare și dezvoltare a deprinderilor de exprimare a gândurilor, ideilor și sentimentelor în mod corect, concis și elegant.

În păstrarea limbii, în cultivarea vorbirii îngrijite, în scrierea clară și corectă, în evitarea construcțiilor greșite, rolul școlii este hotărâtor.

În cadrul disciplinei „Limba română” studiul gramaticii urmărește conștientizarea cunoștințelor despre limba română, dezvoltarea gândirii logice a elevilor și formarea deprinderilor de exprimare corectă, orală și scrisă. Prin studiul acestei discipline, elevii cunosc treptat logica limbii, bogăția ei, și se deprind să folosească în comunicare, în mod corect și conștient, un vocabular bogat și variat.

Ținând cont de particularitățile psihice ale elevilor de vârstă școlară mică, volumul de cunoștințe este repartizat pe clase, în așa fel încât elevii să-și poată însuși treptat noțiunile gramaticale și să-și dezvolte deprinderea de a le folosi în exprimarea orală și scrisă.

Funcțiile și obiectivele cadru ale învățământului primar se realizează în foarte mare măsură, prin acest obiect care deține ponderea în planul de învățământ.

Aportul psiholingvisticii, pedagogiei și docimologiei privind concepția structurală actuală asupra limbii și proliferarea tehnicilor de comunicare verbală și imagistică determină schimbarea rolului dintre aspectul oral și scris, făcând necesară o nouă viziune asupra învățării limbii române în ciclul primar, care presupune inițierea elevilor, în mare măsură, în interpretarea unor mesaje verbale sau scrise.

Schimbarea vizează îndeosebi obiectivele și metodele, care sunt diversificate și îmbogățite. În acest sens elevii trebuie ajutați într-o manieră eficace și utilă să-și însușească limba maternă, care le permite să gândească și să comunice, să înțeleagă procesele lumii înconjurătoare. Accentul se va deplasa pe comunicare, pe perfecționarea exprimării orale și scrise a elevilor.

După cum se știe, comunicarea este o activitate specific umană. Fără ea nu poate fi concepută existența omului. Printr-o formulare simplă putem spune că „…o comunicare implică transmiterea unui conținut informațional către un emițător și un receptor.”

CAPITOLUL II

ASPECTE TEORETICE

1. Sintaxa este partea gramaticii ce studiază regulile privind îmbinarea cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în fraze.

Din punct de vedere etimologic sintaxa este disciplina lingvistică a îmbinării corecte a cuvintelor în comunicare și a marcării flexionare a relațiilor dintre ele pentru realizarea unor construcții.

2. Sintaxa are următoarele compartimente: sintaxa propoziției și sintaxa frazei.

Propoziția este cea mai mică unitate a sintaxei prin care se exprimă o comunicare cu înțeles deplin.

Fraza este unitatea superioară a sintaxei și cuprinde cel puțin două propoziții, dintre care una este principală.

3. Propoziția este o comunicare organizată în jurul unui singur predicat, exprimat sau neexprimat, aflat în relație bilaterală de interdependență cu un subiect.

Cele mai multe propoziții au predicatul exprimat.

După alcătuirea lor, propozițiile pot fi simple sau dezvoltate.

Propoziția simplă este alcătuită numai din părți principale de propoziție, adică numai din subiect și predicat:

„Bate vântul.”

„El s-a apropiat.”

Propoziția dezvoltată este alcătuită din părți principale și una sau mai multe părți secundare (atribute și complemente).

„Meseria este brățară de aur.”

„Ioana merge în excursie la Predeal.”

Părțile de vorbire îndeplinesc în propoziții diferite funcții: subiect, predicat, complement, atribut. Funcția pe care o îndeplinește un cuvânt în propoziție se numește funcție sintactică.

Cuvintele care îndeplinesc funcții sintactice sunt părți de propoziție.

Părțile de propoziție sunt de două feluri:

părți principale: subiectul și predicatul;

părți secundare: atributul și complementul;

Subiectul este partea principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului.

Floarea este în ghiveci.

Acesta nu plecase încă.

Predicatul este partea principală de propoziție care arată ce se spune despre subiect.

El citește o carte.

Răspunsul este corect.

Atributul este partea secundară de propoziție care determină un substantiv sau un înlocuitor al acestuia.

Mașina de călcat s-a stricat.

A doua clasă era frumos decorată.

Complementul este partea secundară de propoziție care determină un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecție cu funcția de predicat.

Pe Andrei îl cunosc de un an.

Cu ai mei se petrece ceva.

Mâine plec la Iași.

Subiectul

a) Definiția:

Subiectul este partea principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul unui predicat.

b) Întrebări:

Subiectul răspunde la una din întrebările: „cine ?”, „ce ?”, „despre cine (ce) se vorbește ?” adresate predicatului.

Bunica a plecat la piață.

cine?

Priveliștile erau deosebite.

ce?

Mihail cumpărase multe jucării.

Despre cine se vorbește ?

c) Felurile subiectului:

Subiectul poate fi exprimat și neexprimat.

După structură, subiectul exprimat poate fi:

simplu (exprimat printr-un singur cuvânt):

Băiatul aleargă.

El a trimis o scrisoare.

multiplu (format din două sau mai multe elemente coordonate prin juxtapunere și / sau joncțiune):

Merele și perele sunt fructele mele preferate.

Au înflorit caișii și prunii.

Dana, Adina, Violeta și Maria au ieșit la plimbare.

Subiectul neexprimat este de mai multe feluri:

subiectul inclus este dedus în desinențele verbului la persoana I și persoana a II-a

(Noi) Învățăm în fiecare zi.

(Tu) Ai fost bine pregătit.

subiectul subînțeles este subiectul unei propoziții ce are predicatul exprimat printr-un verb aflat la persoana a III-a. El este împrumutat din propoziția precedentă.

Băiatul se ridică 1/ și închise ușa. 2/

subiectul nedeterminat apare atunci când predicatul este exprimat printr-un verb a cărui acțiune nu poate fi atribuită cu precizie unei persoane.

Scrie în ziarul de dimineață.

subiectul neexprimabil apare în propozițiile ale căror predicate sunt exprimate prin verbe unipersonale prin formă și impersonale prin conținut ce arată fenomene atmosferice sau fenomene ale naturii:

Plouă.

Ninge.

Se întunecă.

Se desprimăvărează.

Acțiunea unor astfel de verbe nu poate fi atribuită unei persoane.

d) Exprimarea subiectului:

Subiectul se poate exprima prin numeroase părți de vorbire:

substantiv comun (simplu și compus) și propriu:

Privighetoarea cântă în luncă.

Vița-de-vie a acoperit tot acoperișul casei.

Ionel este foarte atent la explicații.

locuțiune substantivală:

Băgarea de seamă este necesară în orice condiții.

pronume personal:

Ei sosesc la timp.

pronume personal de politețe:

Dumnealor nu au primit banii.

pronume posesiv:

Ai noștri au câștigat meciul.

pronume demonstrativ:

Aceasta este cea mai bună carte.

pronume interogativ:

Cine lipsește azi?

pronume relativ:

Am aflat / cine a plecat.

pronume nehotărât:

Unul a venit la noi.

pronume negativ:

Nimeni nu citise romanul.

numeral cardinal:

Doi vin în vizită la mine.

numeral ordinal:

Al patrulea va câștiga concursul.

numeral colectiv:

S-au dus acolo amândoi.

verb la modul supin:

E ușor de citit cartea.

verb la modul infinitiv:

A pleca e ușor.

interjecție:

În acel moment se auzi trosc!

La toate acestea se adaugă substantivele provenite din alte părți de vorbire ce pot îndeplini funcția sintactică de subiect:

substantive provenite din adjective:

Urâtul din ce e făcut?

substantive provenite din numerale:

Zecele de la matematică a fost meritat.

substantive provenite din pronume personale:

Eul tău exacerbat mă supără.

substantive provenite din verbe (la gerunziu, la participiu):

Intrândul din zid nu era prea mare.

Cititul este pentru mine o mare plăcere.

substantive provenite din adverbe:

Binele făcut cu sila nu ajută.

substantive provenite din interjecții:

Hopul a fost cel mai greu.

e) Cazul subiectului

Subiectele exprimate prin părți de vorbire care se pot declina sunt în cazul nominativ.

Cărțile sunt recomandate de profesor.

Excepții aparente:

substantive în cazul genitiv:

Ai casei au sosit vineri.

(Subiectul real este substantivul locuitorii)

substantive precedate de prepozițiile de, din, dintre:

S-au mai petrecut de acestea. (lucruri de acestea)

Mai sosesc din elevi. (unii dintre elevi)

Excepții propriu-zise:

în propozițiile cu caracter afectiv, subiectul poate fi precedat de prepoziția la , exprimând ideea de cantitate:

Zboară la păsări!

Predicatul

a) Definiția:

Predicatul este partea principală de propoziție de care depinde existența unei propoziții. El arată ce se spune despre subiect.

b) Întrebări:

Răspunde la întrebările: ce face? ce este? cine este? cum este? ce se spune despre subiect?

În limba română sunt două feluri de predicate:

predicate verbale

predicate nominale

Predicatul verbal îi atribuie subiectului o acțiune sau o stare.

Poate fi exprimat prin:

verb predicativ, personal, la una din cele trei diateze:

activă: Bunicul stă pe scaun.

reflexivă: Copilul se joacă cu balonul.

pasivă: Elevul a fost lăudat de profesor.

verb impersonal și unipersonal:

Tună.

Fulgeră.

Va măcăi.

locuțiune verbală:

Mingea se dădu de-a rostogolul până la el.

expresie verbală impersonală și unipersonală:

E bine.

E imposibil.

adverb predicativ:

Probabil că era foarte obosit.

interjecție predicativă:

Și vântul vâjj! prin toate crăpăturile zidurilor.

Hai să mergem!

Predicatul nominal exprimă o caracteristică a subiectului și este format dintr-un verb copulativ la un mod personal și un nume predicativ, simplu sau multiplu.

Floarea este roșie.

Ei sunt veseli și zgomotoși.

În limba română sunt considerate verbe copulative următoarele: a fi, a deveni, a ajunge, a se face, a se chema, a se numi, a se naște, a părea, a rămâne, a (se) arăta, a însemna.

Numele predicativ poate fi exprimat prin:

substantiv, pronume în nominativ, în genitiv sau în acuzativ:

El este voinicul din poveste.

Cartea mea este aceasta.

adjectiv:

Noi suntem mai fericiți ca oricând.

numeral (cardinal, ordinal):

Mihai a ajuns al doilea la crosul de azi.

Ei erau zece, noi eram opt.

verb la infinitiv sau la supin:

A trăi înseamnă a exista.

Nimic nu e de scos.

adverb:

E bine că ai venit.

interjecție:

E vai de noi!

Acordul predicatului cu subiectul

acordul în număr și persoană

Atât predicatul verbal exprimat printr-un verb la diateza activă sau reflexivă, cât și verbul copulativ al predicatului nominal ori verbul auxiliar al diatezei pasive se acordă în număr și persoană cu subiectul.

Ei ajunseră.

Copiii erau cuminți.

Noi fuseserăm strigați de el.

acordul în gen, număr și caz

Numele predicativ adjectiv și participiul verbului de conjugat din diateza pasivă sefi, a deveni, a ajunge, a se face, a se chema, a se numi, a se naște, a părea, a rămâne, a (se) arăta, a însemna.

Numele predicativ poate fi exprimat prin:

substantiv, pronume în nominativ, în genitiv sau în acuzativ:

El este voinicul din poveste.

Cartea mea este aceasta.

adjectiv:

Noi suntem mai fericiți ca oricând.

numeral (cardinal, ordinal):

Mihai a ajuns al doilea la crosul de azi.

Ei erau zece, noi eram opt.

verb la infinitiv sau la supin:

A trăi înseamnă a exista.

Nimic nu e de scos.

adverb:

E bine că ai venit.

interjecție:

E vai de noi!

Acordul predicatului cu subiectul

acordul în număr și persoană

Atât predicatul verbal exprimat printr-un verb la diateza activă sau reflexivă, cât și verbul copulativ al predicatului nominal ori verbul auxiliar al diatezei pasive se acordă în număr și persoană cu subiectul.

Ei ajunseră.

Copiii erau cuminți.

Noi fuseserăm strigați de el.

acordul în gen, număr și caz

Numele predicativ adjectiv și participiul verbului de conjugat din diateza pasivă se acordă cu subiectul în gen, număr și caz.

Florile înmiresmate sunt frumoase.

Cărțile sunt citite de școlari.

excepții de la regulile acordului

Acordul după înțeles: când subiectul este exprimat printr-un substantiv cu sens colectiv la singular, determinat de un substantiv la plural care impune ideea de pluralitate, predicatul stă la plural, acordul făcându-se după înțeles cu substantivul la plural:

Au plecat o mulțime de păsări.

Când substantivul colectiv la singular constituie o unitate, acordul se face cu acesta:

Un grup de fete a venit la concurs.

Dacă subiectul exprimat printr-un substantiv colectiv la singular nu este determinat de un atribut la plural, predicatul se poate pune la plural în cazul în care determinarea subiectului este subînțeleasă:

Un sfert au fost lăsați în pauză.

Acordul prin atracție: câteodată, când predicatul se află înaintea subiectului multiplu, acordul se face cu primul component al acestuia:

A fost odată un moș și o babă.

Atributul

a) Definiția:

Atributul este partea secundară de propoziție care determină un substantiv sau un înlocuitor al acestuia.

b) Întrebări:

Răspunde la întrebările: care? ce fel de? al (a, ai, ale) cui? cât? câtă? câți? câte? adresate unui substantiv.

După părțile de vorbire prin care sunt exprimate atributele sunt:

atribute adjectivale

atribute substantivale

atribute pronominale

atribute verbale

atribute adverbiale

atribute interjecționale

Atributul adjectival poate fi exprimat prin:

adjectiv propriu-zis:

M-am uitat peste gardul înalt.

locuțiune adjectivală:

Erau fel de fel de jucării.

adjective pronominale (posesive, demonstrative, nehotărâte, negative, interogative, relative, de întărire):

După puterea mea am scris o compunere.

Această problemă este foarte dificilă.

Unele fete nu aveau fundițe.

Nu m-am întâlnit cu nici un coleg.

Care Ion? întreabă el pe colegul său.

Am aflat ce exercițiu am de rezolvat.

Însuși tata a mers la biserică.

verb la participiu sau la gerunziu cu valoare adjectivală:

Am găsit cartea pierdută.

numeral (cardinal, ordinal, colectiv, distributiv):

M-am întâlnit cu două prietene.

A doua clasă era a mea.

Ambele brațe erau pline cu cărți.

Mersul câte doi demonstrează o anumită ordine.

Atributul substantival, după mijloacele de exprimare, este de patru feluri:

atribut substantival genitival (apare în genitiv):

Crengile copacilor erau înclinate spre pământ.

Bucuria fetei era nemărginită.

Fuga în jurul casei era neobișnuită.

atribut substantival prepozițional (apare în cazul acuzativ):

Am văzut un pod de piatră foarte solid.

Ideea i-a dispărut ca o picătură de ploaie.

atribut substantival în cazul dativ, cu și fără prepoziție:

Mi-ar fi plăcut un rezultat conform așteptărilor.

El era nepot de soră mamei.

atribut substantival apozițional (apare în cazul nominativ):

Tanti Mimi îmi aduce prăjituri.

Colega mea Elena nu a venit la școală.

Atributul pronominal este exprimat printr-un pronume sau printr-o locuțiune pronominală:

pronume personal:

Haina ei este curată.

pronume reflexiv:

Lauda de sine nu e bună.

pronume demonstrativ:

Părerea acestuia nu-mi place.

pronume relativ:

Bunicii, al căror nepot a venit, sunt bătrâni.

pronume posesiv:

Câinele alor mei este foarte rău.

pronume interogativ:

Norocul cui ți-a trezit invidia?

pronume nehotărât:

Este un om ca oricare.

pronume negativ:

Nu ne interesează părerea nimănui despre noi.

Atributul verbal este exprimat printr-un verb la modurile:

gerunziu:

Se zăresc copacii înflorind.

infinitiv:

Setea de a ști este notabilă.

supin:

El nu are timp de pierdut.

Atributul adverbial este exprimat printr-un adverb sau printr-o locuțiune adverbială:

Oamenii de acolo ne priveau nedumeriți.

Învățatul din când în când este inutil.

Atributul interjecțional se exprimă prin interjecție:

Ne-am săturat de atâția indivizi tralala.

Acordul atributului adjectival cu regentul său

Atributul adjectival se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină:

Blocul înalt are patru etaje.

Dacă două substantive de genuri diferite sunt determinate de un singur atribut adjectival la plural, acordul se face după ultimul substantiv:

Tabloul și fotografia înrămate se află pe perete.

Când două sau mai multe substantive de genuri diferite sunt determinate de un atribut adjectival pronominal posesiv, acesta se acordă cu substantivul de lângă care stă:

Prietenul și prietena mea au plecat la București.

Mama și tatăl meu au sosit pe la cinci.

Un substantiv la plural poate fi determinat de două sau mai multe adjective la singular:

Am studiat limbile franceză, spaniolă și rusă.

Complementul

a) Definiția:

Complementul este partea secundară de propoziție care determină un verb, un adverb sau o interjecție cu funcția de predicat.

Tu ai văzut orașul?

Pe băiatul acesta îl cunosc de mult timp.

b) Întrebări:

Complementul răspunde la una din întrebările: ce? pe cine? cum? când? unde? la ce (cine)? de ce (cine)? etc.

Complementele sunt de două feluri:

complemente necircumstanțiale

complemente circumstanțiale

I. Complementele necircumstanțiale arată în general obiectul asupra căruia se exercită acțiunea sau obiectul căruia i se atribuie ceva.

Complementele necircumstanțiale sunt:

complemente directe:

Iată-l și pe Bogdan!

complemente indirecte:

Elevului i-au dat rechizite.

complemente de agent:

Sunt așteptat de Dănuț.

Complementul direct este partea secundară de propoziție care determină un verb tranzitiv sau o interjecție cu valoarea unui verb tranzitiv, arătând obiectul asupra căruia se răsfrânge o acțiune sau rezultatul unei acțiuni:

Am pus o carte pe masă.

Răspunde la una din întrebările: pe cine? pe ce? ce?

Complementul direct poate fi exprimat prin:

substantiv comun sau propriu:

Pe colegul meu îl doare mâna.

Pe Oana o admir mult.

locuțiune substantivală:

Toți cunoaștem în viață facerea de bine.

pronume (personal, posesiv, demonstrativ, nehotărât, negativ, interogativ, relativ):

Pe ea am auzit-o vorbind.

De când nu i-ai mai văzut pe ai mei?

Pe acela nu îl văzusem.

numeral (cardinal, ordinal):

Pe cei doi îi cunosc de mult timp.

L-ai lovit cu o piatră pe al doilea.

verb (la infinitiv, gerunziu, supin):

Hotărăște a se duce acolo personal.

Au auzit cântând și s-au apropiat de geam.

Ați terminat de mâncat?

Reluarea și anticiparea complementului direct printr-un pronume personal neaccentuat în acuzativ

Reluarea este obligatorie când complementul direct este exprimat printr-un substantiv articulat cu articolul hotărât și se află înaintea regentului (Cartea aceasta o iau la mine.) sau printr-un substantiv propriu sau comun precedat de prepoziția „pe” ori prin pronume personal, posesiv, nehotărât (Pe Claudia o știu de mult. Pe acesta nu îl cunosc.).

Anticiparea are loc atunci când complementul direct este exprimat prin pronume personal accentuat în acuzativ, pronume posesiv, demonstrativ sau nehotărât și este așezat după regent (L-am văzut pe el.).

Complementul indirect este partea secundară de propoziție care determină un verb intranzitiv, o locuțiune verbală, un adjectiv, un adverb sau o interjecție, indicând obiectul căruia i se atribuie o acțiune, o însușire sau o caracteristică.

M-am gândit mult la problemele tale.

Răspunde la întrebările: cui? de cine? de ce? de la cine? despre cine (ce)? la cine (ce)? cu cine (ce)? pentru cine (ce)? prin cine (ce)? din cine (ce)? între cine (ce)?

Complementul indirect se poate exprima prin:

substantiv comun sau propriu:

Elevului i s-au adresat multe întrebări.

Despre Ioana se spun numai lucruri bune.

locuțiune substantivală:

Nu mă împac deloc cu statul de vorbă la infinit.

pronume (personal, reflexiv, posesiv, demonstrativ, nehotărât, negativ, interogativ, relativ):

Lui să nu-i vorbești urât.

A discuta mereu despre sine nu este un lucru frumos.

Cu ai tăi se petrece ceva rău.

Cu celălalt nu ai discutat deloc.

I-am povestit altcuiva despre tine.

numeral (cardinal, ordinal):

Ce le-ai arătat celor trei?

Celei de-a patra îi place mult dansul.

verb (la infinitiv, gerunziu sau supin):

M-am hotărât a mă duce acolo.

S-a plictisit cântând.

Tot timpul te-ai gândit la cântat.

Cazul dativ este caracteristic complementului indirect:

I-am dat o carte Mariei.

Reluarea complementului indirect prin pronumele personal neaccentuat în dativ are loc atunci când este exprimat prin substantiv, pronume personal, demonstrativ sau relativ în dativ și se află înaintea regentului.

Căluțului i-am dat fân.

Anticiparea se impune atunci când complementul indirect exprimat prin pronume personal accentuat sau prin pronume demonstrativ se află după regent:

I-am luat un cadou acesteia.

Complementul de agent determină un verb la diateza pasivă sau la pasivul reflexiv și arată de cine este făcută acțiunea exprimată de verbul determinat.

Această cale fu aleasă de tata.

Răspunde la întrebările: de cine? de către cine?

Complementul de agent poate fi exprimat prin:

substantiv comun sau propriu:

Copilul a fost lovit de către tatăl său.

Sunt așteptat de Mihail.

pronume (personal, posesiv, demonstrativ, nehotărât, negativ, interogativ, relativ):

Ești primit de ea cu atenție.

Era întrebat mereu de ai săi cu privire la notele lui.

Am fost batjocorit de aceasta în fața tuturor.

A fost lovit de fiecare de câte trei ori.

De ce oare nu ești iubit de nimeni?

De cine ai fost lovit?

numeral (cardinal, ordinal):

Suntem remarcați de către cei doi.

Am fost recunoscuți de către cel de-al treilea.

II. Complementele circumstanțiale arată de obicei împrejurările în care se petrece acțiunea exprimată prin verbul determinat.

După împrejurările pe care le arată, complementele circumstanțiale sunt:

complemente circumstanțiale de loc;

complemente circumstanțiale de timp;

complemente circumstanțiale de mod;

complemente circumstanțiale de cauză;

complemente circumstanțiale de scop;

complemente circumstanțiale de concesive;

complemente circumstanțiale de condiționale;

complemente circumstanțiale de consecutive;

O categorie aparte o constituie complementele circumstanțiale sociative, complementele circumstanțiale instrumentale, complementele circumstanțiale de relație, complementele circumstanțiale opoziționale, complementele circumstanțiale de excepție, complementele circumstanțiale cumulative.

Complementul circumstanțial de loc arată locul unde se petrece acțiunea, punctul de plecare, direcția sau limita acțiunii:

Îmi petrec vacanța la mare.

Răspunde la întrebările: unde? de unde? până unde? încotro?

Complementul circumstanțial de loc se exprimă prin:

substantiv sau substitut al acestuia:

Ne ascundem sub o umbrelă.

Mâine plec la Iași.

adverb sau locuțiune adverbială:

Pe aici nu se trece!

Treceți în față!

numeral (cardinal, ordinal):

Acest om locuiește la patru.

Coborâți la a doua?

pronume:

Treci astă seară pe la mine?

Complementul circumstanțial de timp arată timpul când se petrece acțiunea sau durata acțiunii:

La noapte va ploua.

Răspunde la întrebările: când? de când? până când? cât timp?

Complementul circumstanțial de timp se exprimă prin:

substantive în cazul acuzativ, cu și fără prepoziție:

În anul acela ne-am căsătorit.

adverbe sau locuțiuni adverbiale de timp:

Iarna nu este prea mult soare.

De la Florii la Paști timpul trece iute.

numerale:

Ne întâlnim la două.

adjective:

De mic am venit la bunica.

Complementul circumstanțial de mod arată modul de desfășurare al unei acțiuni sau cum se înfățișează o însușire.

Răspunde la întrebările: cum? în ce fel? în ce măsură? cât (de)?

Complementul circumstanțial de mod poate fi:

propriu-zis: Soarele rupe orizontul în două.

comparativ: Dormea ca un prunc.

de măsură: Zăpada era înaltă de un metru.

Complementul circumstanțial de mod poate fi exprimat prin:

substantiv:

Aleargă ca un iepure.

pronume:

Scrii ca el.

adverb:

Mergem repede.

numeral:

Intrați câte doi.

verb:

Merge șchiopătând.

Complementul circumstanțial de cauză determină un verb sau un adjectiv și arată cauza unei acțiuni, a unei stări sau însușiri:

Din pricina ei, nu mai sunt prieten cu Andrei.

Răspunde la întrebările: din ce cauză? din ce pricină?

Poate fi exprimat prin:

substantiv:

Din cauza copacilor nu am văzut cerul.

pronume:

Din cauza lui m-a certat mama.

Din cauza unuia din fața mea, nu am văzut bine.

Din cauza alor mei, nici un prieten nu mai vine la mine.

numeral:

Am ajuns târziu din cauza celor trei.

Nu mă duc acolo, din pricina celui de-al doilea.

adjectiv:

Nu te-am văzut bine de obosit ce eram.

verb:

Stând mai mult, a întârziat.

Complementul circumstanțial de scop determină un verb și arată scopul acțiunii exprimate prin verbul determinat:

Mă duc la piață după fructe.

Răspunde la întrebările: în ce scop? cu ce scop?

Poate fi exprimat prin:

substantiv ori substitutul lui în acuzativ precedat de prepoziții (după, în, la, pentru, spre) sau de locuțiuni prepoziționale care cer genitivul (în vederea, în scopul, cu scopul):

Am venit pentru învățătură.

verb:

Mă duc și eu pentru a mă iniția în preocupările lor.

Suportul acesta folosește la citit.

Complementul circumstanțial concesiv arată o împrejurare care ar fi putut împiedica realizarea unei acțiuni exprimate de verbul determinat:

În pofida explicațiilor primite, ai rămas la fel de nelămurit.

Răspunde la întrebările: în ciuda cărui fapt? în pofida cărui fapt?

Poate fi exprimat prin:

substantiv sau pronume demonstrativ precedate de conjuncția „deși”, de prepoziția „contrar” sau de locuțiunile „cu tot” (toată, toți, toate), „în ciuda”, „în pofida”:

Cu toată supărarea eu te-am ascultat.

În ciuda acesteia eu nu te-am salutat.

adjectiv sau verb la gerunziu:

Chiar bolnav, tot nu-l iert.

Chiar necunoscând-o, am apreciat-o pe Ioana.

Fără a ști câți bani ai, te-am ajutat mult.

Complementul circumstanțial condițional arată condiția de care depinde realizarea acțiunii verbului:

Eu, în locul tău, m-aș grăbi să răspund.

Răspunde la întrebarea: cu ce condiție?

Poate fi exprimat prin:

substantiv sau pronume:

Fără învățătură multă, nu vei reuși.

Eu, în locul dumitale, m-aș lăsa de glume.

adverb:

Imediat să pleci, altfel te arestez.

verb la gerunziu:

Ascultându-l, ai înțelege situația foarte bine.

Complementul circumstanțial consecutiv arată rezultatul unei acțiuni, al unei stări sau al unei însușiri:

Ei doi se înțeleg de minune.

Răspunde la întrebarea: care este urmarea faptului că?

Poate fi exprimat prin:

substantiv precedat de prepoziția de:

Căzu la pat bolnavă de moarte.

verb la participiu:

S-a îngrășat de speriat.

locuțiune adverbială sau adjectivală:

Și-apoi plângea de mai mare mila.

Complementul circumstanțial instrumental arată instrumentul sau mijlocul prin care se realizează o acțiune:

Cânt din fluier.

Cu batista ne ștergem nasul.

Complementul circumstanțial sociativ arată ființa sau lucrul care însoțește subiectul în vederea realizării unei acțiuni:

M-am certat cu tine.

Am venit cu prietenul meu.

Complementul circumstanțial de relație arată obiectul la care se referă o acțiune:

Despre Mirela n-are nici o grijă.

De bun, e bun.

Complementul circumstanțial opozițional arată acțiunea sau obiectul care se opune celor exprimate prin subiect, prin complement sau prin predicatul propoziției:

Se aflau mărăcini în loc de flori.

Complementul circumstanțial de excepție arată obiectul care constituie o excepție în raport cu subiectul, numele predicativ sau complementul:

În afară de bunica nimeni nu mă înțelegea.

Cu excepția zilei de sâmbătă, celelalte nu-mi plac.

Complementul circumstanțial cumulativ arată lucrul, ființa sau situația căreia i se adaugă cele exprimate prin subiect, complement sau predicatul propoziției:

În afară de mine, era și mama lui acolo.

CAPITOLUL III

PRINCIPII ȘI METODE FOLOSITE ÎN PREDARE

III. 1. Programa școlară

Programa este documentul școlar care cuprinde cunoștințele și deprinderile prevăzute la fiecare obiect de învățământ, repartizate pe ani școlari, pe capitole și subcapitole. Ea precizează numărul de ore necesar pentru predare, pentru recapitularea cunoștințelor, pentru lucrări de evaluarea cunoștințelor, ore la dispoziția profesorului.

În cadrul Reformei învățământului, în anul școlar 1998-1999 s-a elaborat și aplicat „Curriculum-ul Național”, care include și programele școlare pentru învățământul primar.

Obiectul „Limba și literatura română” este cuprins în aria curriculară „Limbă și comunicare”. Programa de limba română pentru ciclul primar precizează: obiectivele cadru, obiectivele de referință, exemplele de activități de învățare, conținuturile învățării, precum și standardele curriculare de performanță pentru disciplina respectivă.

La nivelul învățământului primar se disting două cicluri curriculare:

Ciclul achizițiilor fundamentale (cls. I-II)

Ciclul de dezvoltare (cls. III-IV și în continuare cls. V-VIII) când se formează capacitățile de bază pentru continuarea studiilor. Acum se dezvoltă gândirea autonomă, capacitatea de comunicare, achizițiile lingvistice necesare pentru integrarea socială.

Curriculum-ul de limba română pentru învățământul primar este componentă fundamentală a parcursului de învățare, oferit în perioada de școlaritate obligatorie.

Mutația fundamentală în studiul limbii române la nivelul învățământului primar constă în aceea că în locul structurării disciplinei în trei domenii: citire, lectură, comunicare, se propune modelul comunicativ funcțional. Curriculum-ul actual prevede pentru ciclul primar la obiectul limba și literatura română următoarele obiective cadru:

dezvoltarea capacității de receptare a mesajului oral;

dezvoltarea capacității de exprimare orală;

dezvoltarea capacității de receptare a mesajului scris (citirea / lectura);

dezvoltarea capacității de exprimare scrisă.

Astfel, se reechilibrează ponderea exprimării orale față de cea scrisă și se stimulează procesele de producere a unor mesaje proprii, se însușesc proceduri și strategii de rezolvare a unor probleme, de investigare și explorare caracteristice activității comunicative.

La obiectivele de referință, Curriculum-ul de limba română prevede următoarele:

După ce la clasele I-II se pune accent pe construirea unor propoziții corecte din punct de vedere gramatical (ex. acordul predicatului cu subiectul), la clasa a III-a, după studierea părților de vorbire (substantiv, adjectiv, pronume, numeral, verb), în cadrul sintaxei propoziției se predă mai întâi predicatul (numai predicatul verbal, inclusiv cel exprimat prin verbul „a fi”), apoi subiectul. Verbele folosite vor fi numai verbe personale, la diateza activă, modul indicativ, timpurile prezent, perfect compus și viitor, forma literară, aspect afirmativ și negativ.

La clasa a IV-a se integrează, se continuă și se dezvoltă obiectivele de referință de la clasele I-III. La capitolul „Conținuturile învățării”, cu obiectivul „Elemente de construcție a comunicării”, după actualizarea cunoștințelor despre propoziția simplă și dezvoltată și a noțiunilor de morfologie (verb, substantiv, pronume, numeral, adjectiv), se trec la „Sintaxa propoziției”, studiindu-se: predicatul, predicatul verbal, predicatul nominal, apoi subiectul și acordul predicatului cu subiectul.

Finalitățile învățământului primar sunt: asigurarea educației elementare, înzestrarea copiilor cu aptitudini, cunoștințe și capacități care să permită adaptarea efectivă și creatoare la mediul social și continuarea educației.

III. 2. Manualele școlare

Manualele școlare alternative de „Limba română”, în varianta apărută la Editura Aramis, având ca autori pe Marcela Peneș și Vasile Molan, ediția 1999 propun începând de la clasa a II-a însușirea celor dintâi noțiuni sintactice: propoziția, subiectul și predicatul, chiar dacă prima (propoziția) se studiază fără teorie, mai mult intuitiv, prin exemple, iar subiectul și predicatul nu sunt numite, ci se includ sub titlul „Grupul principal de cuvinte”. Acestea se însușesc pe baza conținutului lor, aflat prin întrebări logice: „Despre cine este vorba?” și „Ce se spune despre…?”.

Încă din perioada preabecedară și abecedară, prin exerciții de împărțire a propozițiilor în cuvinte și de separare a cuvintelor din propoziții, micii școlari sunt obișnuiți să socotească propoziția ca o îmbinare de cuvinte legate între ele prin înțeles. Pentru a exprima o idee, nu se pot folosi cuvinte „răvășite”, alăturate la întâmplare, ci este nevoie de propoziții, în care cuvintele sunt legate prin înțeles. Ca să înțeleagă rolul subiectului și al predicatului în comunicare și legătura de sens dintre acestea, în clasa a II-a, se propun propozițiile:

Iarna geroasă a trecut.

Rândunica cea voioasă a sosit.

Sturzul aurit zboară.

Se cere copiilor să pună pentru fiecare propoziție câte două întrebări: „Despre cine se vorbește în propoziție?” și „Ce se spune despre…?”. Conduși de institutor, ei descoperă, pe rând, părțile principale ale propoziției cu rolul lor inclus în întrebarea logică și înțeleg relația de interdependență dintre ele, în care fiecare cuvânt îl evocă pe celălalt, amândouă împreună alcătuind „grupul principal de cuvinte”. Înainte de a-și însuși, la cls. a II-a, noțiunile de „subiect” și „predicat”, copiii sunt ajutați să înțeleagă relațiile dintre cuvintele din propoziție, deocamdată numai cu funcția de părți principale. Prin exerciții, ei sunt conduși să vadă că legătura între cuvintele care alcătuiesc o propoziție se dezvăluie cu ajutorul întrebărilor. Exercițiile din manual sunt astfel concepute, încât să-i obișnuiască pe elevi cu întrebările logice și cu modul cum se adresează corect acestea.

Propozițiile propuse în manualul de clasa a II-a nu sunt bimembre, nu se limitează „grupul principal de cuvinte”. Ex. „Rândunica cea voioasă a sosit.” Sprijinindu-se pe cunoștințele elevilor despre „cuvinte care arată nume, acțiuni, însușiri sau un număr”, institutorul desprinde rolul „grupului principal de cuvinte” („despre cine se vorbește”, „ce se spune despre…”) de rolul secundar al altor cuvinte care îmbogățesc și dezvoltă înțelesul comunicării. Acum înțeleg copiii că fără „grupul principal de cuvinte” nu se poate comunica.

În manualul de clasa a II-a, lecția despre „grupul principal de cuvinte” prevede un singur exercițiu: să alcătuiască propoziții, în care să afle grupurile principale de cuvinte folosind cele două întrebări într-o schemă simplă:

Acesta se poate folosi și în fixarea cunoștințelor și ca temă pentru acasă.

În clasa a III-a, cunoștințele despre propoziție se adâncesc. Se învață deosebirea dintre „cuvântul – parte de vorbire” (substantiv, adjectiv, pronume numeral, verb) și „cuvântul – parte de propoziție”. Se pune accentul pe înțelegerea părților principale de propoziție. Acum copiii învață despre „cuvinte – părți de vorbire” are devin „părți de propoziție” sau care au o „funcție în propoziție”. După ce se studiază în mai multe ore verbul (definiția, numărul, ortografia, rolul lui ca nucleu al comunicării), trecerea de la „cuvinte – părți de vorbire” la „cuvântul – parte de propoziție” se face începând cu „predicatul exprimat prin verb”. Pornind de la câteva propoziții bimembre sau trimembre (Ex. Ionel citește o carte. Azor se joacă în curte. Bunicul se plimbă. Adie ușor vântul. Păsările ciripesc. Școlarii scriu temele.), în urma observațiilor conduse de institutor, se ajunge la o definiție simplă: „Predicatul este o parte de propoziție. El este exprimat prin verb și răspunde la întrebarea ce face?”

Pentru formarea priceperilor și deprinderilor referitoare la propoziții, inclusiv la predicat și la relația lui cu subiectul, în clasa a III-a activitatea institutorului se axează pe repetarea definiției, a întrebării, pe ilustrarea cu exemple a acestora, pe analiză fie și sumară.

Fixarea cunoștințelor la predicat, în manualul de clasa a III-a este propusă prin exerciții de recunoaștere a predicatelor, de completare a spațiilor libere cu predicate potrivite și de construire a unor propoziții cu subiecte date (cerul, norii, tunetul, un fulger, ploaia, plantele, apa, curcubeul), în care să sublinieze predicatele construite de ei. Ca temă pentru acasă, se poate da compunerea gramaticală cu titlul „La joacă”, pentru care se cere să folosească următoarele verbe ca predicate în propoziții: am învățat, am scris, am hotărât, am ieșit, să jucăm, numără, fugim, se împiedică, râdem.

Tot în manualele de clasa a III-a se face referire la locul predicatului în propoziție: la început, în interior sau la sfârșitul ei, pentru care se prevăd exerciții de construire a unor propoziții cu predicate exprimate prin verbe propuse (gândește, scrie, desenează, se joacă, ciripește, mormăie) sau cu predicate liber alese, cu topică variabilă a predicatelor și formulând corect enunțurile. Se reamintește că „Propoziția este o comunicare cu un singur predicat”.

Cum se studiază verbul „a fi” în clasa a III-a? Deși la definiția verbului, elevii află că „partea de vorbire care exprimă acțiunea, existența și starea ființelor, lucrurilor și fenomenelor naturii se numește verb” – deci se include și verbul „a fi” cu sensul „a exista” – la însușirea noțiunii de „Predicat exprimat prin verb” nu se exemplifică în manual și nu se insistă asupra verbului „a fi” (nici predicativ, nici copulativ), ci se exemplifică predicatele numai prin verbe care arată acțiunea (citește, scrie, se joacă, se plimbă, adie, ciripesc), în jurul cărora se formează propozițiile. Asupra verbului „a fi” cu sensurile și funcțiile sale se va insista în clasa a IV-a.

Adaptat la posibilitățile intelectuale ale elevilor, în clasa a III-a manualul stăruie doar pe însușirea câtorva trăsături definitorii ale predicatului: „parte de propoziție exprimată prin verb și răspunzând la întrebarea ce face?”, care trebuie înțelese și consolidate prin exerciții corespunzătoare: de recunoaștere a predicatelor, de completare a spațiilor libere, de construire a unor propoziții cu predicate exprimate prin verbe propuse sau liber alese, până la alcătuirea unei mici compuneri gramaticale cu titlul „La joacă”.

Rămâne de datoria institutorului, ca alternând exercițiile propuse în manual cu alte sarcini concepute de sine însuși, prin analize realizate cu elevii oral și în scris, prin procedee variate de efectuare a analizei (cu săgeți, cu întrebări notate pe săgeți sau cu tablou de analiză gramaticală) să creeze din clasele a II-a și a III-a o bază temeinică pentru înțelegerea noțiunii de predicat.

În clasa a IV-a, valorificarea cunoștințelor morfologice în cadrul studierii sintaxei propoziției, a părților ei principale, eventual a predicatului, se accentuează, având mai multă substanță. La verb, se însușesc noi categorii morfologice (timp, persoană), analiza predicatului devenind mai sigură. Capacitățile intelectuale ale copiilor sporesc. După recunoașterea predicatelor, exercițiile din manual stabilesc partea (părțile) de vorbire prin care sunt exprimate: verb, verbul „a fi” cu sensul „a exista”, „a se afla”, „a se găsi” sau prin verbul „a fi” plus un substantiv sau adjectiv. Se însușește noțiunea de verb predicativ (care poate alcătui singur predicatul).

Se delimitează predicatul verbal, exprimat prin verb predicativ (care arată acțiunea, starea), inclusiv prin verbul predicativ „a fi” (când poate fi înlocuit cu verbele „a exista”, „a se afla”, „a se găsi”) de predicatul nominal, exprimat prin verbul „a fi” apar de două ori, în manual: o dată la studiul verbului, în cadrul funcției în propoziție a verbelor, în general și a verbului „a fi”, în special și a doua oară, în cadrul sintaxei propoziției la studiul predicatului. Se insistă la predicatul nominal pe sărăcia de sens a verbului „a fi”, ale cărui forme ajută la formarea acestuia împreună cu numele predicativ, exprimat prin substantiv (elevă, inginer) sau adjectiv (bucuroasă). Se fixează definiția predicatului nominal și întrebările sale.

Tot în manualul de clasa a IV-a, se elucidează regula acordului predicatului cu subiectul, prin analiza celor două părți de propoziție cu elemente comune: persoană și număr.

Exercițiile de fixare a cunoștințelor despre predicat insistă și asupra notelor definitorii (funcția în propoziție a verbelor predicative, funcțiile verbului „a fi”, întrebările predicatului), dar aduc și o varietate de însușiri neesențiale: numărul cuvintelor care alcătuiesc propoziția simplă (ex. „Ana, George și Ileana scriu.”); locul părților principale în propoziție; predicate verbale exprimate prin verbe la timpuri compuse (ex. „Trompetele au sunat.”, „Muncitorii vor demonstra.”); predicate nominale cu nume predicativ multiplu (ex. „Noaptea era întunecoasă, rece și umedă.”); propoziții în care ordinea subiect – predicat este inversată (ex. „Trecut-au anii.”, „Frumoasă-i pădurea.”).

Manualele de limba română, realizate de autorii Marcela Peneș și Vasile Molan reușesc, prin îmbinarea teoriei strict necesare a predicatului, adecvate vârstei elevilor și pin sarcinile propuse (exerciții variate, analize, tablouri, compuneri gramaticale), să ofere un material de sprijin necesar în munca institutorului. Dată fiind importanța înțelegerii și însușirii de către elevi a noțiunii de predicat, institutorul are responsabilitatea de a cunoaște bine și de a folosi materialul informativ oferit de programa și de manualele școlare, astfel încât eficiența muncii sale să fie maximă.

III. 3. Principii didactice

Didactica modernă corelează acțiunea de „predare” cu aceea de „învățare”, concretizată în dezvoltarea personalității copilului. Obiectivele procesului de învățământ, conținuturile, metodologia și evaluarea se sprijină pe respectarea principiilor didactice. Acestea sunt norme pedagogice cu valoare strategică și operațională, care trebuie aplicate permanent, în proiectarea și realizarea oricărei forme de activitate didactică. Eficiența muncii institutorului depinde și de cunoașterea și respectarea principiilor didactice:

III.3.1. Principiul orientării formative pozitive a activității, care presupune angajarea informării în direcția formării și dezvoltării elevului. Achizițiile dobândite de elevi în învățarea predicatului au și rolul de a dezvolta gândirea acestora, de a crea personalități deschise, adaptabile în condiții de schimbare inovatoare continuă.

III.3.2. Principiul sistematizării, care vizează ordonarea cunoștințelor și integrarea lor în structuri complexe, asigurând continuitatea cunoștințelor, principiilor și deprinderilor. Institutorul, cunoscând planul de învățământ, programa și manualele școlare, elaborează sisteme de lecții, pregătește conținutul informativ al fiecărei lecții, prelucrează materia, selecționează și ordonează materialul de învățat, concretizat în planificări anuale și semestriale.

III.3.3. Principiul accesibilității activității, care cere respectarea unui nivel de gândire în corelație cu vârsta elevului și cu învățarea gradată. El presupune valorificarea potențialului real de învățare al elevului. Pentru aceasta, institutorul va trebui să aibă cunoștințe psiho – pedagogice solide legate de vârsta școlară mică și să le împletească armonios cu cerințele programei și manualului școlar în cadrul fiecărei lecții, inclusiv în predarea – învățarea predicatului.

III.3.4. Principiul participării optime a elevilor la activitate. Acesta impune implicarea activă a elevilor în învățare și conștientizarea mesajului educațional. Actul învățării să devină o participare dorită, un efort intelectual având un imbold interior. Institutorul are un rol foarte important în crearea motivelor învățării la școlarii mici, prin apropierea sufletească de aceștia. Tactul său pedagogic, dragostea de copii, dorința de a-i forma pentru viață trebuie să se întâlnească cu priceperea de a-i antrena pe toți, în activitatea de învățare. Conținutul atractiv al lecțiilor, metodele variate, materialul didactic, procedeele folosite în predarea învățarea gramaticii, inclusiv a predicatului trebuie să stimuleze atitudinea participativă a copiilor.

III.3.5. Principiul interdependenței între cunoașterea intuitivă și cunoașterea logică, între concret și abstract, între intuiție și rațiune. Gândirea concret – intuitivă a școlarului de vârstă mică impune ca procesul de învățare – inclusiv a predicatului – să pornească de la contactul direct cu materialul de învățat (tablouri, imagini, mici texte, propoziții), prin analiza căruia se ajunge treptat la desprinderea unor definiții și reguli simple și clare. Intuiția nu reprezintă doar momentul inițial al învățării, ci imaginile percepute vor servi drept suport în elaborarea ulterioară de raționamente, sinteze, comparații. În predarea predicatului (la clasele a III-a și a IV-a), acest principiu impune ca institutorul să aleagă dinainte cu grijă materialul didactic. Pornindu-se de la analiza acestuia, prin sinteză, comparație, abstracție și generalizare, se ajunge treptat la definiții și reguli.

III.3.6. Principiul legăturii între teorie și practică. Achizițiile școlare teoretice își dovedesc eficiența când se trece de la cunoștințe la formarea priceperilor și deprinderilor care vor ajuta la realizarea unor sarcini din ce în ce mai complexe. Trecerea de la teorie la practică presupune, de exemplu ca, după însușirea definiției și a întrebărilor predicatului, copiii să poată ei înșiși să recunoască predicatele în enunțuri noi, să motiveze recunoașterea lor (prin precizarea definiției și a întrebării), să construiască propoziții cu predicate exprimate prin verbe liber alese. Tot o punere în practică a teoriei însușite la predicat este și realizarea permanentă a acordului gramatical între predicat și subiect în comunicările orale și scrise ale copiilor.

III.3.7. Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor de limba română, inclusiv a predicatului, care se referă la formarea unor deprinderi de învățare logică, ritmică și la crearea capacității de autocontrol a elevului, în timpul muncii de învățare.

III.3.8. Principiul respectării particularităților de vârstă și a celor individuale ale elevilor clasei. Stăpânind cunoștințele necesare despre dezvoltarea psiho – fizică a școlarilor de vârstă mică, institutorul va doza efortul intelectual al acestora, punându-le în față sarcini pe măsura vârstei lor și antrenându-i în activități care cer un efort continuu. Cantitatea cunoștințelor, materialul didactic folosit la lecții, timpul efectiv de lucru, metodele și procedeele folosite în predare – învățare depind și de vârsta și de particularitățile individuale ale copiilor sau ale clasei. Pentru ca obiectivele procesului de învățământ, conținutul, metodele folosite și evaluarea să aibă eficiență maximă, institutorul trebuie să aibă o pregătire psiho – pedagogică temeinică și continuă, actualizată continuu.

III.3.9. O particularitate în predarea gramaticii la clasele învățământului primar o constituie principiul concentric de repartizare a volumului de cunoștințe. Aceasta presupune reluarea pe o treaptă superioară, de la an la an, a cunoștințelor dobândite anterior. În însușirea predicatului, în mod gradat, se adaugă mereu la fondul existent, noi elemente gramaticale: în clasa a II-a, împreună cu subiectul, predicatul alcătuiește „grupul principal de cuvinte” (fără a fi numite), în clasa a III-a, se însușește „predicatul exprimat prin verb, care exprimă acțiunea”, iar în clasa a IV-a, cunoștințele se diversifică și devin mai complexe. Se studiază „predicatul verbal” exprimat inclusiv prin verbul „a fi” și „predicatul nominal”.

Cunoașterea și respectarea acestor principii în activitatea didactică a institutorului contribuie la o bună îndeplinire a misiunii sale de instrucție și educație a tinerei generații.

III. 4. Metode, tehnici și procedee didactice.

La predarea predicatului în clasele a II-a – a IV-a, institutorul folosește metode, tehnici și procedee menite să asigure eficiența muncii sale. Acestea diferă după tipul lecției: de predare-învățare de noi cunoștințe, de consolidare a acestora, de repetare și sistematizare, de evaluare a cunoștințelor acumulate la un capitol, la sfârșitul semestrelor sau al anului școlar.

În însușirea cunoștințelor noi de gramatică, respectiv a predicatului, institutorul poate folosi două căi:

calea inductivă, de la cazuri particulare la generalizări, de la concret la abstract, de la analiză la sinteză. Numită când principiu, când metodă, inducția este folosită la clasele mici, a II-a, a III-a și a IV-a, la începutul însușirii predicatului. Pornind în clasa a II-a, la însușirea predicatului și a subiectului, în cadrul „grupului principal de cuvinte” se propun câteva enunțuri:

Iarna geroasă a trecut.

Rândunica cea voioasă a sosit.

Sturzul aurit zboară.

Dintre acestea, prin îndrumarea copiilor de către institutor, se desprind pe rând, cu ajutorul întrebărilor „Despre cine este vorba în propoziție?” și „Ce se spune despre…?” cuvintele care alcătuiesc „grupului principal de cuvinte”. Acum se intuiește prima dată rolul predicatului, prin analiza exemplelor propuse, prin folosirea întrebării logice: ce se spune despre? și prin relația de sens a predicatului cu subiectul propoziției. Metoda inductivă asigură cel mai ridicat randament, din punct de vedere al solicitării capacităților intelectuale ale elevilor. Plecând de la cazuri particulare, institutorul, în clasa a III-a, dirijează gândirea elevilor spre trăsături generalizatoare: „Predicatul este: parte principală de propoziție / care se exprimă prin verb / și răspunde la întrebarea: ce face (subiectul)?”

calea deductivă, de la general la particular, de la cauză la efect. În clasa a IV-a, când se reia predicatul (adăugându-se trăsături ale acestuia), se poate folosi metoda deductivă. Se pornește de la definiția însușită de elevi în clasa a III-a, chiar dacă noțiunile nu sunt complete. Se analizează, cu participarea activă a elevilor, propozițiile propuse de institutor, pe tablă sau pe o planșă pe care se află definiția predicatului (însușită anul anterior) și exemplele:

„Cățelul aleargă pe potecuță.”

„Lizuca privește florile din jur.”

„Se aud zgomote depărtate.”

„O pasăre zboară spre cuib.”

„Se apropie seara.”

„Cățelul trece înaintea fetei.”

Folosind efortul propriu al elevilor, se reactualizează trăsăturile cunoscute ale predicatului: partea principală de propoziție, exprimată prin verb, care răspunde la întrebarea: ce face (subiectul)? Se recunosc și se subliniază rând pe rând predicatele. Noile cunoștințe (verbul predicativ / și predicatul verbal, care va fi ilustrat în lecția următoare prin verbul „a fi” cu sensul „a exista”, „a se afla” sau „a se găsi”) vor fi integrate mai ușor. Calea deductivă, prin alternarea ei cu cea inductivă, asigură înțelegerea deplină a noțiunii gramaticale de predicat, căreia i se adaugă ulterior noi trăsături.

Însușirea predicatului de către elevi reprezintă un proces complex. În formarea noțiunii gramaticale sunt implicate operații de gândire cu un specific deosebit: analiza, sinteza, comparația, abstractizarea, generalizarea. Din particularitățile noțiunilor gramaticale, care presupun un anumit grad de abstractizare, decurg și dificultățile legate de procesul însușirii lor, mai ales la școlarii mici. De aceea trebuie respectate anumite cerințe general valabile:

materialul concret – intuitiv de la care se pornește în însușirea predicatului trebuie să fie cuvântul, textul și nu obiecte sau imagini ilustrative, care orientează copiii spre gândirea concretă. Institutorul alege cu grijă materialul lingvistic pe baza căruia se face studiul noțiunii gramaticale. După alegerea textului (propozițiilor), următorul pas îl reprezintă:

elaborarea definiției, pe baza materialului lingvistic și cu ajutorul operațiilor de gândire. Abstractizarea, comparația și generalizarea sunt operații fără de care nu pateu fi concepută înțelegerea corectă a definiției gramaticale a predicatului. De exemplu, la însușirea predicatului, în clasa a III-a, din mai multe propoziții bimembre sau trimembre, prin metoda conversației, institutorul cere elevilor să remarce cuvintele care arată: „despre cine se vorbește?” și „ce se spune despre…?”. După ce, în aceeași clasă, anterior, s-a studiat „verbul” (partea de vorbire care arată acțiunea, starea sau existența), prin abstractizare, sprijinindu-se pe trăsăturile verbului (parte de vorbire care exprimă partea de propoziție, predicatul), prin comparația verbelor alese (unele arată acțiunea, altele starea, iar altele existența) se ajunge la generalizare, adunându-se în definiția predicatului la trăsăturile lui generale: parte de propoziție /, exprimată prin verb /, care răspunde la întrebarea: ce face (subiectul)?”. Analogia (predicatul și subiectul sunt părți principale de propoziție) și comparația (ce arată în propoziție „subiectul” și ce arată „predicatul”) slujesc la precizarea rolului predicatului și la lămurirea felului de relație care se stabilește între predicat și subiect în interiorul propoziției (predicatul arată „ce face subiectul”, se află în relație de interdependență cu acesta, de la „actant” la „act” și nu depinde de altă parte de propoziție).

Conversația.

O metodă prin care se realizează legătura ideatică și afectivă necesară între institutor și elevii săi este conversația. Ea este necesară la clasele mici, dar trebuie să fie completată cu metodele nonverbale. Conversația ia, uneori, forma întrebărilor, prin care institutorul îi orientează pe copii spre ceea ce este esențial în lecție, spre trăsăturile definitorii ale noțiunii gramaticale ce se însușește. Întrebările diferă în conținutul lor, după particularitățile de vârstă ale elevilor și de la o clasă la alta. Întrebările trebuie să fie clare, concise, la obiect. La clasa a II-a, pentru predicat (nenumit, considerat în „grupul principal de cuvinte” al propoziției) întrebarea este logică: „ce se spune despre?”, în clasa a III-a, ea devine gramaticală: „ce face (subiectul)?” pentru ca, mai târziu, în clasa a IV-a, să diferențieze predicatul verbal, inclusiv cel exprimat prin verbul „a fi”, folosind întrebările „ce face?”, „ce se spune despre?” / de predicatul nominal recunoscut prin întrebările: „cum este?”, „ce (cine) este?”. conversația este o metodă auxiliară, la care se recurge în momentele cuvenite. Rolul ei nu trebuie exagerat, pentru a nu orienta pe elevi spre o învățare mecanică. Esențialul în însușirea noțiunii gramaticale de predicat îl constituie exersarea capacităților intelectuale ale copiilor și înțelegerea legăturii existente între subiect și predicat în construcția propoziției.

Exercițiile

Elaborarea definiției și a regulilor predicatului (la orice clasă) este urmată firesc de aplicarea lor în exerciții, la alte cazuri. Acestea ajută la înțelegerea, fixarea și consolidarea cunoștințelor gramaticale, la formarea priceperilor și deprinderilor. Elevii, prin exerciții, își dau seama de utilitatea noțiunii gramaticale de predicat și fac apel la definiție și reguli în rezolvarea noilor exerciții ori de câte ori este nevoie. Exercițiile contribuie la aplicarea noțiunilor teoretice în practica exprimării, creând elevilor posibilitatea autocontrolului și autoreglării în comunicarea proprie, orală sau scrisă.

După însușirea definiției și regulilor predicatului, în momentul consolidării cunoștințelor, se pot propune de către institutor exerciții de diferite tipuri, precum și în lecțiile următoare, când noțiunea de predicat va fi reluată și nuanțată. În funcție de tipul lecției: de fixare a cunoștințelor la predicat, de repetare și sistematizare, la sfârșitul capitolului de „Sintaxa propoziției”, la sfârșitul semestrului sau al anului școlar, în lecțiile speciale de recapitulare, exercițiile își pot dovedi eficiența, dacă sunt bine alese, în privința conținutului, sarcinilor pe care le propun și timpului de lucru pe care îl cer. Ca metodă didactică, prin repetarea sistematică a cunoștințelor teoretice pe care se sprijină, exercițiile gramaticale au ca rezultat formarea priceperilor și deprinderilor, antrenând pe elevi la un efort de gândire, de învățare. Ele trebuie să aibă un caracter gradual, de la simplu la complex.

Tipurile de exerciții gramaticale diferă după scopul urmărit; după gradul de independență a elevilor în efectuarea lor; după formă (orale sau scrise); după tema pe care o rezolvă (fonetice, lexicale, morfologice, sintactice etc.). În practica școlară, exercițiile gramaticale se folosesc în forme complexe și în mod combinat, urmărindu-se creșterea treptată a gradului de dificultate în rezolvarea lor.

După gradul efortului personal al elevilor, tipurile de exerciții gramaticale folosite în însușirea predicatului la clasele a II-a – a IV-a pot fi:

– Exerciții de recunoaștere simplă: „Găsiți predicatele din lectura … , alineatul … „.

– Exerciții de recunoaștere și caracterizare: „Subliniați și analizați predicatele din textul … „.

– Exerciții de recunoaștere și grupare: „Scoateți și grupați pe două coloane predicatele verbale și predicatele nominale din textul … „.

– Exerciții de recunoaștere și motivare: „Subliniați predicatele verbale și motivați felul lor”.

– Exerciții de recunoaștere prin disociere: „Subliniați cu albastru predicatele exprimate printr-un singur verb și cu roșu predicatele exprimate prin verbul „a fi” și un nume predicativ (substantiv sau adjectiv). Arătați prin ce se deosebesc.”

Exerciții cu caracter creator:

de modificare: „Treceți predicatele verbale din textul de mai jos odată cu subiectele lor la plural. Explicați ce observați?”

de completare: „Înlocuiți punctele cu predicatele potrivite”; „Găsiți predicate pentru subiectele următoare, care să răspundă la întrebările: ce face?, cum este?, ce este?”

de exemplificare: „Alcătuiți propoziții în care verbul „a învăța” să fie folosit la timpurile trecut, prezent și viitor.”

Mai nou apărute, exercițiile tip grilă propun mai multe răspunsuri pentru o chestiune gramaticală, din care elevii trebuie să aleagă răspunsul corect: „În propoziția „Primăvara timpul este frumos.”, cuvântul subliniat este:

complement

atribut

parte a predicatului”.

Exercițiile cu caracter creator iau uneori aspectul uni compuneri gramaticale, urmărind aplicarea unei noțiuni gramaticale. De exemplu, la clasa a III-a, tema propusă pentru acasă la lecția „Predicatul exprimat prin verb” propune: „Alcătuiți o compunere gramaticală cu titlul „La joacă”. Folosiți următoarele verbe ca predicate în propoziție … „.

Rolul exercițiilor, al compunerilor gramaticale, inclusiv al muncii independente a elevilor din timpul lecției de predare-însușire a predicatului este:

elevii să-și însușească conștient și activ definiția;

să identifice categoriile gramaticale ale verbului – predicat în texte noi;

să argumenteze, să pată diviza propoziția în părțile ei principale sau secundare și să clasifice (predicat verbal, predicat nominal);

să facă deosebiri sau analogii (de ex. între predicatul verbal exprimat prin verbe de acțiune și predicatul verbal exprimat prin verbul „a fi”);

să rezolve sarcini de creație.

Exercițiile gramaticale au valoare formativă, dezvoltă gândirea logică și gramaticală, lărgesc cercul de reprezentări și noțiuni, contribuind la deprinderea comunicării corecte, orale sau scrise.

Munca independentă a elevilor în timpul lecției de predare – învățare reprezintă un moment foarte important. După însușirea noilor cunoștințe teoretice, institutorul își schimbă rolul din transmițător de cunoștințe în organizator și îndrumător al procesului de învățare. El va ordona rezolvarea de către elevi a unor exerciții, în care noțiunea nouă va fi aplicată în condiții din ce în ce mai dificile, până la exerciții de creație sau compunerea gramaticală. Prin munca independentă, fiecare copil va fi pus în postura de a învinge dificultățile prin forțe proprii. Ea permite institutorului să verifice progresul fiecărui elev și să-i deschidă drumul spre cunoștințe mai dificile.

Cea mai frecventă formă de consolidare a cunoștințelor de gramatică o constituie analiza gramaticală. Ea este o operație de identificare și de caracterizare a elementelor de limbă. Se face în mod obișnuit pe texte mai reduse sau mai ample. Textul este selectat din opere literare cunoscute de elevi. El trebuie să cuprindă cât mai multe și mai variate forme ale noțiunii de predicat. Analiza gramaticală poate fi:

parțială, când se are în vedere, de exemplu o singură categorie gramaticală nou studiată. La clasa a IV-a, se studiază timpurile verbului. În lecția de consolidarea cunoștințelor, se va cere elevilor să analizeze, punând în coloane diferite verbele, după timpurile lor (trecut, prezent și viitor).

completă, când se folosesc toate cunoștințele lingvistice studiate până atunci. De exemplu analiza predicatului la clasa a IV-a, după studierea „Predicatului verbal” și a „Predicatului nominal” se poate realiza după schema:

Analiza gramaticală se poate folosi la clasa a IV-a, după însușirea predicatului și a subiectului. Ea ajută la sistematizarea cunoștințelor de morfologie și de sintaxă studiate până acum. Ea se face desfășurând toate categoriile morfologice învățate: de exemplu desenează = predicat verbal (ce face?) exprimat prin verb predicativ, timpul prezent, persoana a III-a, numărul singular.

O altă variantă a analizei gramaticale constă în alcătuirea unor tablouri de analiză, scheme grafice, planșe gramaticale, folosind ca auxiliare, săgețile (de la predicat la subiect), creta colorată. Pentru analiză gramaticală în schemă grafică se va propune un model: „Vântul bătea prin sălcii.”

Fiind cea mai pretențioasă metodă, analiza gramaticală va fi folosită de institutor cu discernământ, având o pondere măsurată, după nivelul clasei, încât să nu devină plictisitoare pentru elevi. În acest scop, ea se poate realiza în forme variate (analiză desfășurată sau în scheme grafice, tablouri de analiză etc.).

Pe lângă metodele tradiționale, în predarea gramaticii (inclusiv a predicatului), se apelează în actualitate la metode noi, active, precum: „lucrul în grup”, „învățarea prin descoperire”, „problematizarea” (crearea unei situații-problemă pe care să o rezolve elevii. De ex.: Ce fel de predicat exprimă verbul „a fi” în diferite contexte. Explicați deosebirile dintre: „Elevul este în clasă.” și „Elevul este atent.”). Apelarea la astfel de metode vine din dorința de a schimba activitatea elevilor, de a folosi nu numai mecanismele mintale de felul memoriei sau obișnuinței, și de a angaja toate posibilitățile lor intelectuale și afective. Munca în grup se poate folosi în fixarea cunoștințelor la predicat în clasa a IV-a: Se dă la trei grupuri de elevi câte o fișă pe care se află un mic text urmat de o schemă grafică, în care vor trece predicatele găsite și vor preciza felul predicatului și prin ce se exprimă (verb predicativ, verbul predicativ „a fi” sau verb și nume predicativ). Câștigă grupa care le-a recunoscut mai bine, mai repede, eventual care a făcut mai puține greșeli. Prin această metodă, elevii sunt antrenați și datorită dorinței de afirmare, de întrecere; în același timp se educă relația de colaborare, de întrajutorare colegială, bucuria reușitei colective.

Experiența didactică existentă în învățământul românesc a consacrat toate aceste metode în procesul de predare – învățare a gramaticii, inclusiv a predicatului. Rămâne la latitudinea institutorului, în pregătirea fiecărei lecții să opteze pentru o metodă sau alta, să împletească, să alterneze metodele, tehnica și procedeele didactice, pentru a asigura cunoștințele, priceperile și deprinderile necesare.

CAPITOLUL IV

EXERCIȚII

Subliniază predicatele din textul următor și completează tabelul dat:

Șantierele navale s-au dezvoltat mult. În ateliere se repară navele. Oamenii lucrează la mărirea portului. Navele românești cutreieră mările și oceanele lumii.

a) Alege trei verbe care arată acțiuni și alcătuiește cu ele propoziții.

b) Scrie trei exemple de verbe care arată starea și alcătuiește cu ele propoziții în care să fie predicate.

Scrie în locul punctelor predicatele potrivite:

Vulpea ____________ în pădure. Ea ____________ după hrană. _________ în sat. Azor __________ . ____________ stăpânul casei. El __________ vulpea.

____________ soarele. Lunca _____________. De pretutindeni ______________ miile de glasuri ale viețuitoarelor. Păsările __________ spre cer. Trilurile lor ____________ până departe. Florile _____________ tulpina în adierea vântului.

Pune în locul spațiilor punctate predicatele la întrebările din paranteză.

Maria __________ (ce făcea?) pe furiș în cămară și _________ (ce făcea?) borcanele cu dulceață. Mama o ____________ (ce făcea?) întotdeauna, dar Maria _________ (ce făcea?). Într-o zi, în grabă, ea ___________ (ce a făcut?) borcanul pe jos și l-_____________ (ce a făcut?). Mama _________ -o (ce a făcut?) și Maria s- ____________ (ce a făcut?).

(a spart, a trântit, a certat, a cumințit, desfăcea, mergea, întreba, recunoștea).

Găsește predicatele și subiectele și analizează-le:

„Băiatul încalecă pe un genunchi. Fata râde. Bunicul îi joacă. Copiii bat din palme. O femeie uscățivă intră pe poartă. Ea poartă două donițe de apă. Copiii tăcură din râs. E mama lor.”

(B. Șt. Delavrancea – Bunicul )

Exemplu:

Băiatul = subiect (cine încalecă) exprimat prin substantiv, genul masculin, numărul singular.

Alcătuiește o scurtă compunere cu titlul: „Cum ajut părinții în gospodărie” și subliniază predicatele.

Subliniază cu o linie predicatele formate din verbul „a fi” și o altă parte de vorbire și cu două linii pe cele exprimate prin verb sau verbul „a fi” cu înțeles de „a exista, a se afla”.

„Noaptea-i albă, luminoasă,

Ceru-i boltă de opal.

Toată zarea-i scânteioasă

Tot izvoru-i de cristal.”

(V. Alecsandri – Noaptea albă )

„E o sanie ușoară

Prin lumină lunecând.”

(V. Alecsandri – Noaptea albă )

„E-un miros de tei în crânguri,

Dulce-i umbra de răchiți

Și suntem atât de singuri

Și atât de fericiți!”

(M. Eminescu – Lasă-ți lumea… )

„Dar el nu e țap, ce-i drept…

E vițel. E mai deștept”

(C. Teodorescu – Întâmplarea din grădină )

Găsește verbul „a fi” și subliniază-l cu o linie atunci când formează singur predicatul și cu două linii când formează predicatul împreună cu alt cuvânt:

„A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost un împărat, că vezi bine …”

(Folclor)

„Spancioc este încă tânăr, în inima lui este iubire de moșie.”

(C. Negruzzi – Al. Lăpușneanul )

Numiți felul predicatelor din următoarele texte. Observați scrierea verbului „a fi”.

a) „Fii drept și îndrăzneț și tare

Fii și blând

Cu cei ce au nevoie de blândețe;

Cu mugurii și cu bătrânii,

Cu mersul căprioarelor plăpând,

Fii neîndurător

Cu cei ce lovesc în tinerețe.

Fii paloș cu lumini, scăpărător:

Dușmanii să-l cunoască,

Să-l învețe.”

(E. Jebeleanu – Fiul meu )

b) „A fost odată un împărat. El avea doi fii. Ei trăiau într-o cetate, pe vârful muntelui. Pe unul îl chema Mureș, pe celălalt Olt.

Împăratul a plecat la război. Nu s-a mai întors. Băieții l-au căutat în lume. Mureș a plecat spre miazănoapte. Olt era neastâmpărat și iute din fire. El a apucat-o nebunește spre miazăzi.

După o vreme, lui Mureș, i s-a făcut dor de fratele lui. „

(Geo Bogza – Cartea Oltului )

Scrie în locul liniilor subiectele potrivite:

_____________ a fost un mare poet.

Pe stradă trec ____________ .

În fața blocului __________ se joacă.

Lângă sobă ___________ toarce.

_____________ sale sunt frumoase.

subliniază cu o linie subiectele din textul următor și completează tabelul:

Văile munților se umplură toate de zăpadă. Pe cărăruie la deal, pornise o turmă de oi. În urma oilor, venea supărată o ciobăniță. Era numai o fetiță de vreo șaptesprezece ani.

Citește cu atenție textele următoare și subliniază substantivele cu rol de subiect.

a) „Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,

Un gândăcel, un flutur, un clopoțel în floare,

După o iarnă lungă și-un dor nemărginit

Aprind un soare dulce în sufletul uimit.”

(V. Alecsandri – Sfârșitul iernei )

b) „Și atunci, odată și înșfăcă Chirică sacul cel de după horn cu babă cu tot și se făcu nevăzut”.

(I. Creangă – Povestea lui Stan Pățitul )

c) „Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam’ mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 Mai.”

(I. L. Caragiale – Dl. Goe )

Află subiectele din exemplele de mai jos:

a) Unde sunt multe mâini, lucrul sporește.

Prietenul la nevoie se cunoaște.

Lacomul nu zice ajunge, Oltu-n gură de i-ar curge.

Leneșul la toate zice că nu poate.

b) Dacii și romanii au purtat multe războaie. La început romanii au fost bătuți. Atunci ei s-au pregătit. Au pornit cu armată numeroasă împotriva dacilor.

Romanii i-au învins pe daci. Regele Decebal și-a luat singur viața.

Cu timpul, dacii s-au amestecat cu romanii, formând poporul român.

Dacii și romanii sunt strămoșii noștri. De la ei moștenim țara, limba și obiceiurile.

Află predicatele din textul de mai jos:

Primii fulgi de zăpadă se cerneau prin văzduh. Eram bucuroși. A sunat clopoțelul. Copiii au ieșit în recreație. Pământul era acoperit cu o mantie subțire de zăpadă. Priveam jocul vesel al fulgilor. Întindeam palmele să prindem fulgii de zăpadă. Picioarele noastre lăsau urme negricioase pe covorul de zăpadă.

Cum ajung acasă, scot sania! strigă Ionel.

Voi face un om de zăpadă! zice Nicușor.

Până la sfârșitul orelor, zăpada a ajuns de o palmă.

Caută subiectele și predicatele și completează tabelul:

Sandra este o elevă silitoare. Ea citește „Legenda ciocârliei”. Colegii sunt atenți. Apoi, ei o povestesc.

Scrie predicatele din paranteză la forma potrivită:

„Cățelul ___________ (a porni) înainte adulmecând în iarbă. Copilița ____________ (a observa) că florile ____________ (a se apleca) capetele și ____________ (a adormi). Pletele lungi ale ramurilor ____________ (a cădea) către ea.”

(M. Sadoveanu – Dumbrava minunată )

„(a ști) ____________ și eu o poveste, (a fi) da ____________ tare veche, de pe când dumbrava Buciumenilor (a ține) _____________ una cu alte dumbrăvi, până la munții cei mari. Pe atuncea satele (a fi) ____________ puține și cetățile unde și unde câte una. Și prin codri (a umbla) __________ zimbrii și pe ape paseri mari, care acum (a se duce) ___________ la mările de gheață.”

(M. Sadoveanu – Dumbrava minunată )

Așează cuvintele următoare în așa fel încât să alcătuiești propoziții! Subliniază cu o linie predicatele și cu două linii subiectele!

pădure, o fetiță, printr-o, trecea;

într-o, ea, se, poiană, opri;

pe, trunchiul, fetița, doborât, se așeză, de furtună;

mare, cobora, subțire, un bondar, și, catifelat, și, verde, pe un fir.

Acordă predicatele din paranteză cu subiectele respective. Explică oral acordul!

„Dar toată suflarea și făptura de prinprejur îi (a ține) ___________ hangul: vântul (a sufla) __________ , pietrele, copacii din pădure (a se văicări) _______ vreascurile (a țiui) ______________ și chiar lemnele de pe foc (a pocni) __________ de ger.”

(Ion Creangă – Povestea lui Harap-Alb )

„Lumea-l (a crede) ___________ mort pe Făt-Frumos, și de aceea, când (a se împrăștia) ____________ faima venirii lui, ziua-și (a muia) __________ aerul în lumină de sărbătoare și oamenii (a aștepta) ____________ murmurând la faima venirii lui, cum (a vui) __________ un lan de grâu la suflarea unui vânt.”

(M. Eminescu – Făt-Frumos din lacrimă )

Pune în locul spațiilor punctate atributele corespunzătoare cerute de substantivele pe care le lămuresc:

Un vultur ___________ (ce fel de?) și-a făcut cuib în vârful __________ (al cui?). Acolo a crescut un pui. Într-o zi găsi cuibul gol. Puiul __________ (al cui?) căzuse din cuib. În cădere aripile ___________ (ce fel de?) sau lovit de piatră. Vulturul ___________ (ce fel de?) își veghea puiul __________ (care?).

Alcătuiește propoziții cu următoarele cuvinte, în așa fel încât să aibă rolul de atribut:

leneș, de sticlă, puiului, rătăcit, viteaz.

Pune pe lângă substantivele următoare, cuvintele care să aibă rol de atribut:

podul, copiilor, un parc, arcul, lac, țară, elev, casă.

Construiește cu acestea propoziții!

Subliniază atributele arătând cuvântul pe care îl determină:

„Dorm încă vietățile pământului. Numai ciocârlanii cei harnici pășesc pe marginea șanțului. În aer e o răcoare dulce și un miros sănătos de câmp și de pădure. Pământul doarme încă în lumina umedă și nehotărâtă a dimineții. Deodată o suliță de foc străpunge perdeaua de arbori. O pulbere de aur se ridică și se împrăștie peste tot.”

(Al. Vlahuță – Răsărit de soare )

„Într-un rând primăvara, ieșeam la sitari, prin împrejurimile Arămeștilor, în ținutul Sucevei. De pe colnicele verzi vedeam zările cufundate în perdele nelămurite, într-o ceață de lumină slabă, ca fumul cu răsfrângeri de flăcări ale unui incendiu nevăzut.”

(M. Sadoveanu – Țara de dincolo de negură )

Subliniază atributele exprimate prin substantive:

„Vorbesc undele Argeșului de strășnicia stâncilor de pe Chei, pe care le-au biruit și le-au lăsat în urmă ca pe niște cetăți derăpănate, vorbesc de comorile pământului acestuia îngrășat cu sângele atâtor viteji, de mândrețea plaiurilor, de rodnicia pășunilor și holdelor pe cari le scaldă, de turmele pe care le-au adăpat, de chiotele ciobanilor și de tânguirea dulce-a doinelor, pe cari le-au ascultat, cu drag în lungă și zbuciumata lor călătorie!”

(Al. Vlahuță – România pitorească )

Identificați atributele exprimate prin adjective:

a) „O luntre aurită veghea pe undele limpezi ale lacului lângă poartă; și-n aerul curat al serei tremurau din palat cântece mândre și senine. Făt-Frumos se sui în luntre și vâslind, ajunse până la scările de marmură ale palatului”.

(M. Eminescu – Făt-Frumos din lacrimă )

b) „Tânărul fecior de împărat, după ce se sui pe scaunul împărătesc cu mare veselie, ce ținu trei zile și trei nopți, începu să se puie pe gânduri și să-și aducă aminte de cele ce-i spusese tată-său despre lacul zânelor…

Câmpul unde se află acest lac, spun oamenii că este ca raiul de frumos, apoi mai spun cei ce au trecut pe acolo că apa este curată și limpede ca roua dimineței pe flori, și rece și răcoritoare în mijlocul arșițelor de vară.”

(basm popular – Ileana Cosânzeana )

Compune propoziții după schemele: (A = atribut)

Găsește atribute cu sens contrar, pentru următoarele substantive:

apă rece; copaci înalți; mare de întuneric; vrăbiile gălăgioase; ogoare lucrate; templul sărăciei; copil modest; minge mare; pisică trează.

apă rece – apă caldă

––––––––

––––––––

––––––––

––––––––

––––––––

––––––––

––––––––

––––––––

Alcătuiește o compunere intitulată: „În pădure” folosind următoarele cuvinte:

deasă, înalți, vânturi, de toamnă, târzie, ale păsărelelor, minunate, copacilor.

Completează cu complementele potrivite propozițiile de mai jos:

___________ (unde?) au pornit tractoarele. ___________ (când?) încep semănăturile. ___________ (cum?) ___________ (cu ce?) __________ (când?) ___________ semințele vor încolți ___________ (cum?).

Dezvoltă propozițiile folosind cel puțin un complement în fiecare propoziție:

Primăvara a sosit. Se întorc păsările. Iarba răsare. Pomii înverzesc. Soarele luminează.

Găsește cât mai multe complemente, pe lângă verbele următoare! Completează tabelul!

merge, culeg, citește, mănânci.

Subliniază complementele din textele următoare:

„Se-nalță abur moale din grădină

Pe jos, pornesc furnicile la drum,

Acoperișuri veștede-n lumină

Întind spre cer ogeaguri fără fum.

……………………………………

Un zarzăr mic în mijlocul grădinii

Și-a răsfirat crengile ca spinii…”

(G. Topârceanu – Rapsodii de toamnă )

Analizați complementele din următorul text după modelul dat:

a) „Prin vișini vântul în grădină,

Cântând culcuș, mai bate-abia

Din aripi și-n curând s-alină.

Iar roșul mac și-nchide floarea

Din ochi clipește-ncet cicoarea

Și-adoarme-apoi și ea.

Eu cred c-a obosit pădurea

Căci ziua-ntreag-a tot cântat

Și tace-acum gândind aiurea

Sub dealuri amurgește zarea

Se întunecă prin văi cărarea

Și-i umbră peste sat.”

(G. Coșbuc – Pastel )

b) „Când se duceau amândouă fetele în sat la șezătoare, sara, fata moșului nu se încurca, ci torcea câte un ciur plin de fuse.”

(I. Creangă – Fata babei și fata moșneagului )

Exemplu:

în sat = complement (unde se duceau?) exprimat prin substantiv comun, numărul singular, gen neutru.

completează spațiile punctate cu complementele corespunzătoare:

(pe unde?) ___________ trec stoluri de păsări călătoare. Ele zboară (cum?) ___________ (unde?) ___________ .

Grivei doarme (cum?) ___________ (unde?) ___________ . Latră (cum?) ____________ . Pisica fuge (până unde?) ____________ de teamă. Ea se urcă (pe unde?) ____________ (unde?) ___________ .

Construiește propoziții în care următoarele cuvinte să fie complemente și să răspundă la întrebarea din paranteză :

(cum?) vesel; (ce?) floarea; (unde?) în grădină; (cui?) copilului; (pe cine?) pe Ion; (cu cine?) cu Oana.

Găsește complementele cu înțeles opus celor existente însoțite de verbele respective:

merge pe jos; stă înăuntru; ninge noaptea; scrie frumos; bate în față.

Subliniază complementele :

„Și-atunci odată se suie în pod și coboară de acolo un căpăstru, un frâu, un bici și o șa. Toate erau colbăite și vechi ca pământul.”

(I. Creangă – Povestea lui Harap-Alb )

Din norii încărcați cu zăpadă, fulgii se aștern pe pământ într-un covor moale. Băieții și fetele au luat săniuțele și au pornit voioși către dealul din apropiere.

Undeva, în stânga se află un om de zăpadă, făcut ieri. Copiii i-au pus morcov în locul nasului, cărbuni la ochi, iar cratița adusă de Gheorghiță ține locul pălăriei de pe cap.

Subliniază din prima coloană subiectele și din a doua complementele exprimate prin aceleași cuvinte:

a) Toamna este un anotimp bogat. Noi mergem în excursie toamna.

b) În pădure sunt multe lemne. Horia adună lemne din pădure.

c) Masa este rotundă. Am cumpărat masa aceasta.

d) Pe stradă aleargă un copil. Nenea Gheorghe are un copil silitor.

Explică oral de ce?

Găsește complementele și completează tabelul:

„În clasă se făcu întuneric și n-am mai știut nimic. Când m-am deșteptat eram în genunchi la tablă, urechile îmi ardeau ca focul. Michiduță din bancă se strâmba la mine, iar eu aveam sentimentul că mor.”

(Al. Vlahuță – Mogâldea )

Alcătuiește câte o propoziție în care substantivul „erou” să fie:

a) subiect; b) complement; c) atribut; d) să ajute la formarea predicatului.

Transformă următoarele propoziții simple în propoziții dezvoltate!

Grâul a încolțit.

Bate vântul.

Copacii se leagănă.

Florile s-au veștejit.

Completează punctele cu părți secundare de propoziție care să răspundă la întrebările puse:

Noi suntem elevi ___________ (ce fel de?). ____________ (unde?) învățăm numai lucruri _____________ (ce fel de?). Elevii ____________ (ai cui?) noastre și-au luat _____________ (ce?). Ei vor să ia ____________ (ce?) mari. Doamna învățătoare le dă ____________ (ce?). _____________ (când?) ne-a explicat ____________ (ce?)? Toți am ascultat-o ___________ (cum?).

Eleva ___________ (care?) citește ____________ (cum?).

Briza ___________ (a cui?) adie ____________ (cât?).

Fructele ____________ (care?) sunt aromate.

Se vede ___________ (unde?) un copac ___________ (ce fel de?).

____________ (unde?) sunt stânci ____________ (ce fel de?).

____________ (unde?) cresc ciuperci ____________ (ce fel de?).

Vine vara ____________ (care?).

Formează propoziții așezând în ordine cuvintele date. Scrie deasupra simbolul!

barca, puterea, malul, cu, izbi, toată;

trecură, peste, pline, alene, ei, pajiștile, de flori;

galbenă, străluci, lor, luna, deasupra;

umezeala, țineau, drumurile, și, în casă, înnămolite, îl.

Subliniază cu o linie atributele și cu două complementele:

Printre sălciile pletoase, apa curge lin.

În apa limpede, peștișorii neastâmpărați aleargă în toate părțile. În sălcii privighetorile cântă toată noaptea.

Fă schema propozițiilor de la exercițiul anterior după următorul model:

ce face? cine?

apa……………………………….curge

pe unde? cum?

printre sălciile lin

care?

pletoase

Arată cu ajutorul săgeților, legătura dintre părțile principale și secundare ale propozițiilor și fă schema liniară:

Pescarul caută undița pierdută. El aruncă undița în apa limpede. Un păstrăv lacom se prinde de undiță.

Alcătuiește propoziții după următoarele scheme:

a) S A P C b) C S S P

s a v s s s s v+a

c) S P d) S S P

A A C A C C

Proiect didactic

Obiectul: Comunicarea

Clasa: a III-a

Subiectul: „Subiectul”

Tipul lecției: comunicare – însușire de noi cunoștințe

Obiective de referință:

Recunoașterea subiectului din comunicări date, după criteriile cuprinse în definiție;

Înțelegerea legăturii dintre subiect și predicat;

Dezvoltarea gândirii logice, creatoare.

Obiective operaționale:

O1 – să identifice în propoziție predicatul și subiectul, folosind întrebările corespunzătoare;

O2 – să alcătuiască propoziții pornind de la predicatele și subiectele date;

O3 – să identifice partea de vorbire prin care este exprimat subiectul;

O4 – să creeze compuneri gramaticale în care cuvintele date să aibă funcția de subiect;

Metode și procedee: conversația, explicația, exercițiul, problematizarea, munca independentă.

Materiale didactice: ilustrații, fișe de lucru pentru elevi.

Forme de organizare: frontal, individual

Moment organizatoric – Pregătirea elevilor pentru buna desfășurare a activității.

Verificarea și reactualizarea cunoștințelor anterioare:

Se realizează o scurtă conversație:

Ce este propoziția?

Ce este predicatul?

La ce întrebare răspunde predicatul?

Prin ce parte de vorbire este exprimat predicatul?

Captarea atenției

Completând rebusul scris pe o planșă, elevii vor obține pe verticală (A-B) denumirea unei părți de propoziție.

se rostește cu o singură deschidere de gură

alcătuiesc propoziția

predicatul exprimat prin verb

număr plural și …

arată însușirea substantivului

substantiv propriu și …

un gen

Anunțarea subiectului și a obiectivelor

Elevii sunt anunțați că vor învăța despre o nouă parte de propoziție care se numește subiect.

La sfârșitul orei, ei vor putea să recunoască subiectul dintr-o comunicare; să alcătuiască propoziții pe baza unor cuvinte care pot avea funcția de subiect în propoziție; să observe și să țină seama de legătura care există între predicat și subiect.

Dirijarea învățării

O1

Li se cere elevilor să stabilească predicatele propozițiilor date și să precizeze cine face acțiunea sau despre cine se vorbește în propoziție.

În urma exercițiilor lucrate, elevii concluzionează că subiectul este partea de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului; el se află cu întrebările „cine?”, „ce?” (adresate predicatului) sau „despre cine se vorbește în propoziție?”

O2

Elevii subliniază predicatele și subiectele din propozițiile date, stabilind locul subiectelor în propoziție.

Activitate independentă

O3

Li se cere elevilor să dea exemple de șase propoziții, să sublinieze subiectele și să precizeze prin ce părți de vorbire sunt exprimate.

Evaluarea activității independente

Elevii alcătuiesc propoziții în care subiectul este exprimat prin substantiv și se află la începutul, în interiorul sau la sfârșitul propoziției.

Se completează propozițiile date cu subiecte potrivite, punându-se predicatului întrebarea „cine?”.

Activitate independentă

O4

Li se cere elevilor să alcătuiască un text care să înceapă cu propozițiile: „Se risipește noaptea. Spre răsărit mijește o geană de lumină trandafirie.”

Fixarea noilor cunoștințe

Se poartă o conversație de încheiere:

Ce este subiectul? (exemple)

Cu ce întrebare se află? Cui se adresează întrebarea? (exemple)

Prin ce parte de vorbire poate fi exprimat subiectul? (exemple)

Activități de încheiere

Se apreciază lecția. Se notează elevii. Se dă tema pentru acasă.

Proiect didactic

Obiectul: Comunicarea

Clasa: a III-a

Subiectul: propoziția dezvoltată

Tipul lecției: formarea priceperilor și deprinderilor

Obiective de referință:

formarea deprinderii de a alcătui propoziții dezvoltate;

formarea deprinderii de a deosebi propoziția dezvoltată de cea simplă;

formarea deprinderii de a opera corect cu semnele de punctuație dintr-o propoziție.

Obiective operaționale:

O1 – să definească propoziția dezvoltată prin comparație cu cea simplă;

O2 – să recunoască propoziția dezvoltată;

O3 – să alcătuiască propoziții dezvoltate din propoziții simple, la cerința învățătorului;

O4 – pe baza analizei propoziției, să realizeze schema acesteia;

O5 – să transforme o propoziție dezvoltată în propoziție simplă;

O6 – să alcătuiască cel puțin o propoziție cu cuvântul dat, când cuvântul dat are rol de subiect și de altă parte de propoziție.

Metode și procedee: conversația, comparația, explicația, exercițiul, problematizarea.

Materiale didactice: creta colorată, fișe de lucru pentru elevi.

Moment organizatoric – Pregătirea elevilor pentru lecție.

Verificarea și reactualizarea cunoștințelor anterioare:

Verificăm cantitativ și calitativ tema scrisă.

Discuții privind cele două propoziții scrise pe tablă:

„Maria scrie.”

„Vremea este frumoasă.”

Ce asemănare există între cele două propoziții?

Definiția propoziției simple.

Exemple de propoziții simple și analiza orală a acestora (S și P).

Captarea atenției

– Elevii sunt puși să adauge la propoziția „Maria scrie.” Un alt cuvânt sau mai multe. Se citește propoziția nou formată.

„Maria scrie.”

„Maria scrie frumos.”

„La ora de istorie, Maria scrie cu creionul.”

Dirijarea învățării

O1

Se trag concluziile: În aceste propoziții, pe lângă subiect și predicat mai există și alte părți de propoziție.

Se poartă discuții în legătură cu rolul părților principale în comunicarea unei idei.

Se arată rolul celorlalte cuvinte din propoziții pe lângă părțile principale (precizare, înfrumusețare, îmbogățire).

Prin comparații între propozițiile simple și cele dezvoltate, se obține definiția propoziției dezvoltate.

Evaluare formativă

I1 Definește propoziția dezvoltată

Fixarea noilor cunoștințe

O2

Elevii vor fi puși să citească după fișele primite numai propoziții dezvoltate.

Independent, elevii își vor copia în caiete propozițiile care se analizează, se fac schemele:

S P Ap

„Soarele strălucește puternic.”

Ap P Ap S

„În pădure au apărut gingașii ghiocei.”

Sm P Ap

„Tudor și Dorina merg la școală.”

Evaluare individuală

I4 Realizează schemele propozițiilor.

Muncă independentă – elevii vor alcătui câte o propoziție după schemele date:

S. P. Ps. – (parte secundară);

Sm. P. Ps. Ps.

– Verificarea propozițiilor. Evaluare individuală

O5

– Se dă ca sarcină elevilor să transforme propoziția dezvoltată de pe tablă în propoziție simplă:

S P Ap

a) „Livezile au rodit din belșug.”

b) „Livezile au rodit.”

se citește propoziția

se stabilesc S., P., Ap.

se cere să se spună felul propoziției (propoziție dezvoltată. De ce?)

se transcrie propoziția simplă. („Livezile au rodit.”)

S Ap P Ps

a) „Zăpada albă s-a așternut ca un covor.”

„Zăpada albă s-a așternut.”

Sm P Ps Ps

b) „Fănică, Costel și Dinu urcă cu sania pe deal.”

„Fănică, Costel și Dinu urcă.”

Evaluare independentă

Elevii alcătuiesc propoziții după cerința dată (transformarea propozițiilor dezvoltate în propoziții simple).

Obținerea performanței

– Cerem elevilor să alcătuiască câte o propoziție în care cuvântul „elev” să aibă, pe rând, rol de subiect și de parte secundară a propoziției.

Evaluare

Elevii alcătuiesc propoziții cu cerința dată.

S

„Elevul silitor obține rezultate bune.”

As

„Noi lăudăm elevul harnic.”

„Pe elevul silitor îl evidențiem.”

Tema pentru acasă

Elevii vor rezolva cerințele de la exercițiile 4 și 7 pagina 29 din manual.

TEST DE EVALUARE

CLASA: a III-a

CAPACITATEA: Sintaxa propoziției

SUBCAPACITATEA: Predicatul. Predicatul verbal. Subiectul

Alcătuiți trei propoziții în care predicatul să aibă poziții diferite.

Care dintre exemplele de mai jos constituie propoziții? Justificați răspunsul.

„Copilăria iscoditoare.”

„Lăsase pe bunica să-i rânduiască lucrurile și ieșise afară.”

„Pe uliță erau mulți copii la colindat.”

Alcătuiți o propoziție simplă și una dezvoltată; subliniați predicatele.

Identificați predicatele. Faceți analiza gramaticală completă a lor.

„Uriașul nu simți nimic multă vreme, dar până la urmă se trezi, și, înghiontindu-și prietenul, îl întrebă:

Ce te-a apucat, mă, să dai în mine?

Visezi, răspunse celălalt. De unde ai mai scos-o că dau în tine?”…

(Frații Grimm)

Formulați o propoziție în care verbul „a fi” să fie predicat și alta în care să nu fie predicat.

DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ

TEST DE EVALUARE

CLASA: a IV-a

CAPACITATEA: Sintaxa propoziției

SUBCAPACITATEA: Atributul. Subiectul

Definește atributul.

Dezvoltă trei propoziții simple (alese de tine) prin adăugarea de atribute.

Caută atributele exprimate prin:

a) substantive b) adjective

Caut vila Îngrijim pomii

Formulează propoziții în care substantivul „pește” să aibă rol de:

Subiect

Atribut

Recunoaște atributele din text și analizează trei dintre ele:

„În revărsat de zori, pe boltă, lumina face minuni. Pe fața apei sclipesc, ici, sfărâmături de oglinzi; acolo plăci de oțel; comori de galbeni între trestii. În nuferi, ca-n niște pietre plutitoare curg razele de aur. Un colb de argint dă strălucire stufărișului. Peste tot liniște neclintită de rai.”

(Cocostârcul, de Emil Gârleanu)

Alcătuiți propoziții după schemele:

P. S. A.

S. A. A. P.

s a s v

DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ

CONCLUZII

Obiectul Limba și literatura română este de primă importanță în procesul pe care îl reprezintă învățământul național.

A-i învăța pe cei mici să descifreze tainele slovelor, să pătrundă în lumea mirifică a cărții și să îndrăgească să comunice corect în limba română, constituie o misiune fără egal, la îndeplinirea căreia cadrele didactice trebuie să se angajeze cu toată răspunderea.

Importanța predării limbii române în ciclul primar și necesitatea unei exprimări corecte din partea elevilor m-au condus la elaborarea lucrării de față care cuprinde cinci capitole.

Primul capitol cuprinde părerea personală în legătură cu importanța predării limbii române în învățământul primar și implicit cu importanța părților de propoziție în sintaxa limbii române în conformitate cu prevederile din Curriculum-ul pentru clasele I – IV.

Experiența modestă și studiul bibliografic având drept ghid lucrări precum „Gramatica pentru toți” de Mioara Avram, „Gramatica limbii române” de Silvestru Boatcă, „Didactica limbii române în școala primară” de Ion Șerdean, m-au condus la tratarea temei din punct de vedere teoretic.

În capitolul al treilea am notat particularitățile predării părților de propoziție în ciclul primar. Am descris ce metode și procedee sunt utilizate, ce principii pedagogice sunt respectate. De asemenea am evidențiat tipurile de exerciții ce se folosesc pentru însușirea corectă a părților de propoziție.

Pentru optimizarea procesului de instruire și pentru precizarea concretă a modului în care sunt însușite părțile de propoziție la clasele I – IV am atașat câteva anexe, cu teme diferite, la clase diferite (planuri de lecție, teste de evaluare, culegere de exerciții)

Menționez că sugestiile oferite de mine pentru realizarea obiectivului propus au un caracter orientativ, iar posibilitățile de aplicare creatoare, originale sunt nelimitate, în funcție de situațiile concrete și de puterea de creația a fiecăruia.

BIBLIOGRAFIE

M.E.N. – Curriculum Național, „Programe școlare pentru învățământul primar”, București 1998

M.E.N. – „Evaluarea în învățământul primar”, București, Editura Humanitas, 1998

LAROVIȚĂ Ana – „Limba română”, clasa a II-a, Editura All, 2001

PENEȘ Marcela, MOLAN Vasile – „Limba română”, clasa a III-a, Editura Aramis, 2001

PENEȘ Marcela, MOLAN Vasile – „Limba română”, clasa a IV-a, Editura Aramis, 2001

AVRAM Mioara – „Gramatica pentru toți”, Editura Academiei, 1986

BOATCĂ Silvestru, CRIHANĂ Marcel, MARDARE Mircea – „Gramatica limbii române”, Editura Cartea Școlii, 1995

COTEANU Ion – „Gramatica stilistică”, Editura Fundației „România de mâine”, București 1997

ȘERDEAN Ion – „Metodica predării limbii române la clasele I-IV”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1992

ȘERDEAN Ion – „Didactica limbii române în școala primară” Editura Teora, 1998