Predare Tehnică Criminalistică Anul Ii 2020 [604208]

CĂTĂLIN TOADER

TEHNICĂ CRIMINALISTICĂ
________________________
Îndrumar teoretic și practic

CURS UNIVERSITAR

Editura……………..
BUCUREȘTI, 2016

ISBN GENERAL :

Prezentul material a fost elaborat după cum urmează:

Prezenta lucrar e a fost aprobată în Comisia metodică a disciplinei conform procesului verbal din data
de 10.10 .2016

Editura ……. este acreditată de Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior
din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Ti neretului pentru editare de carte științifică la
poziția………. .

© 20 16 Editura ……………..
Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate editurii. Orice reproducere, totală sau parțială a
conținutului acestei lucrări fă ră acordul scris al editorului, este ilicită și constituie o contrafacere.
Descrie rea CIP a Bibliotecii Naționale a României

TOADER CĂTĂLIN

CUVÂNT ÎNAINTE

În ultima perioadă de timp , consecventă în a prelua cele mai noi cuceriri ale șt iinței și tehnicii,
criminalistica s -a apropiat și a întrepătruns tot ma i mult cu domeniul informaticii, strânsa legătură dintre
aceste două șt iințe fiind dată de aplicațiile criminalisticii clasice, care au fost transferate analizei și procesării
calculatoarelor. Tocm ai de aceea, astăzi, criminalistica trebuie abordată și pe rcepută în sens larg, ca o sumă
de procedee folosite în examinarea urmelor și mijloacelor materiale de probă, probe care sunt folosite și
dirijate apoi pentru administrarea probatoriului pe parcursul urmăririi penale, precum și în instanța de
judecată.
Desprinsă din cele trei mari ramuri ale criminalisticii, tehnica criminalistică, prin metodele și
mijloacele moderne specifice pe care le folosește, constituie ,,principalul izvor” de descoperire, relevare,
fixare, ridicare, conservare și exploatare a urmelor infracțiunii, pr obe care apoi sunt valorifica te prin
efectuarea constatărilor ș i expertizelor, completând astfel probato riul pe parcusul cercetării unei fapte
penale. Ca atare , în administrarea probatoriului , aportul criminal isticii este absolut necesar ș i obligatoriu, ca
argument al autorității statului (argumentum ab auctoritate) atât în faza de cercetare penală, cât și în faza
de judecată .
Cursul de tehnică criminalistică , cuprinde într -o formă sintetizată, atât noțiuni de ordin teoretic, cât
și practi c, care au în vedere ultimele modificări ale legislației actuale în materie, precum și cerințele Uniunii
Europene în domeniu, conform stand ardelor și procedurilor actuale, fiind recomandat atât studenților , cât și
personalului autorităților judiciare, indi ferent de structura ori specializarea de care aparține, pentru a se
cunoaște corespunzător, aportul criminalisticii la soluționarea cauzelor penale.

AUTORUL

CUPRINS

1. CAPITOLUL I
1. CRIMINALISTICA, ASPECTE GENERALE
1.1 CRIMINALISTICA, SCURT ISTORIC
1.2 STRUCTURA CRIMINALISTICII
1.3 NOȚIUNEA, PRINCIPIILE ȘI METODELE CRIMINALISTICII
1.4 PRINCIPIILE CRIMINALISTICII
1.5 LEGĂTURA CRIMINALISTICII CU ALTE ȘTIINȚE
1.6 ORGANIZAREA ACTIVITĂȚI DE CRIMINALISTICĂ ÎN
ROMANIA …………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
15
15
15
17
18
19
22
–
24
2. CAPITOLUL II
2. IDENTIFICAREA CRIMINALISTICĂ, CONSIDERAȚII
GENERALE
2.1. IDENT IFICAREA CRIMINALISTICĂ, NOȚIUNE, OBIECT,
PRINCIPII
2.2 NOȚIUNEA DE IDENTIFICARE CRIMINALISTICĂ
2.3 OBIECTUL ȘI PRINCIPIILE IDENTIFICĂRII CRIMINALISTICE
2.4 ETAPELE IDENTIFICĂRII CRIMINALISTICE
2.5 DETERMINAREA APARTENENȚEI GENERICE SAU DE GEN
2.6 ETAPA IDENTIFICĂRII INDIVIDUALE
2.7 GENURILE ȘI DOMENIILE IDENTIFICĂRII CRIMINALISTICE
2.8 METODELE ȘI ETAPELE PROCESULUI DE IDENTIFICARE
2.9 FORMULAREA CONCLUZIILOR …………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………….. 29
29
–
29
29
30
32
33
33
34
35
37
37
3. CAPITOLUL III
3. MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚILOR CRIMINALISTICE ,
STANDARDIZAREA ȘI CALITATEA
3.1. MANAGEMENTUL CALITĂȚII
3.1.1 STANDARDIZAREA ȘI CALITATEA
3.1.2 STANDARDE UTILIZATE ÎN DOMEN IUL CRIMINALISTICII
3.1.3 STANDARDUL ISO 17025 UTILIZAREA ACESTUIA ÎN
CRIMINALISTICĂ
3.2. RENAR, ORGANISM ROMÂN DE ACREDITARE
3.3. MANAGEMENTUL CALITĂȚII ÎN ACTIVITATEA
CRIMINALISTICĂ
3.4. CERTIFICAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL
CALITĂȚII
3.5. MANAGEMENTU L RISCURILOR ÎN ACTIVITATEA
CRIMINALISTICĂ
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………….. 39
–
39
39
39
42
–
43
43
–
44
–
46
–
46

4. CAPITOLUL IV
4. 4. NOȚIUNI DE TEHNICĂ FOTOGRAFICĂ, FOTO GRAFIA
5. JUDICIARĂ
4.1 SCURT ISTORIC DESPRE FOTOGRAFIE
4.2 NOȚIUNEA IMPORTANȚA ȘI CLASIFICAREA FOTOGRAFIEI
JUDICIARE
4.3 NOȚIUNI DE OPTICĂ FOTOGRAFICĂ
4.4 APARATUL FOTOGRAFIC CLASIC, ELEMENTE COM PONENTE
ȘI ROLUL LOR
4.5 METODE DE EXECUTARE A FOTOGRAFIEI O PERATIVE
4.6 GENURILE DE FOTOGRAFII EFECTUATE CU OCAZIA
CERCETĂRII LOCULUI FAPTEI
4.7 FOTOGRAFIA DE FIXARE A REZULTATELOR
RECONSTITUIRII, PERCHEZIȚIEI, SEMNALMENTELOR,
PRECUM ȘI FOTOGRAFIA DE SUPRAVEGHERE OPERATIVA
4.8. FOTOGRAFIEREA CA DAVRELOR
4.9. FOTOGRAFIEREA INSTRUMENTELOR DE SPARGERE …………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………….. 49
–
49
49
–
51
53
–
54
57
–
59
–
–
65
68
69

4.10. FOTOGRAFIEREA URMELOR DE PICIOARE (PLANTARE)
4.11. FOTOGRAFIA DE EXAMINARE (DE LABORATOR)
4.12. FOTOGRAFIA DE EXAMINARE ÎN RADIAȚII VIZIBILE
4.13. FOTOGRAFIA DE EXAMINARE ÎN RADIAȚII INVIZIBILE
4.14. CAMERA SPHERONCAM HDR
4.15. CAMERA DIGITALĂ, FUNCȚIONAREA ACESTEIA
4.16. ÎNTOCMIREA PLANȘELOR FOTOGRAFICE …………..
………… ..
…………..
…………..
…………..
…………..
………….. 70
70
71
75
77
79
82
5. CAPITOLUL V
5. BAZELE DE DATE CRIMINALISTICE
5.1. SISTEMUL AFIS -MORPHOTRAK
5.2. BAZA DE DATE A SISTEMULUI DE RECUNOAȘTERE
FACIALĂ IMAGETRAK
5.3. BAZA DE DATE A SISTEMULUI CDN
5.4. BAZA DE DATE A SISTEMULUI IBIS
5.4.1 BAZA DE DATE A SISTEMULUI IBIS ÎN ROMANIA
5.5. SISTEMUL NAȚIONAL DE DATE GENETICE (SNDG) …………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………….. –
83
83
–
85
87
88
88
92
6. CAPITOLUL VI
6. CERCETAREA LA FAȚA LOCULUI
6.1. NO ȚIUNEA ȘI BAZA LEGALĂ A CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI
6.2. CARACTERISTICILE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI
6.3. REGULI PRIVIND ACTIVITĂȚILE DE CERCETARE LA FAȚA
LOCULUI, PROTEJAREA ȘI CONSERVAREA URMEL OR
INFRACȚIUNII
6.4. DESFĂȘURAREA CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI
6.4.1. FAZA STATICĂ SAU CERCETAREA DETALIATĂ
6.4.2. FAZA DINAMICĂ SAU CERCETAREA GENERALĂ
6.5. FIXAREA REZULTATELOR CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI
6.5.1.PROCESUL -VERBAL DE CERCETARE LA FAȚ A LOCULUI
6.5.2. ÎNTOCMIREA PROCESULUI -VERBAL DE CERCETARE LA
FAȚA LOCULUI …………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………. . –
95
95
96
–
–
99
101
102
107
110
111
–
111
7. CAPITOLUL VII
7. CONSTATAREA ȘI EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ
7.1. ASPECTE GENERALE, DEFINIȚIE, BAZA LEGALĂ
7.1.1 CONSTATAREA CRIMINALISTICĂ
7.2. EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ
7.3. CLASIFICAREA CONSTATĂRILOR ȘI EXPER TIZELOR
7.3.1 CRITERII DE CLASIFICARE A EXPER TIZEL OR
7.3.2 MODALITĂȚI DE REALIZARE A DEMONSTRAȚIILOR ȘI DE
ILUSTRARE A RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ
7.4. DISPUNEREA CONSTATĂRILOR ȘI A EXPERTIZEI
CRIMINALISTICE
7.5. FORMULAREA CONCLUZIILOR
7.6. APRECIEREA ȘI VALORIFICAREA RAPORTULUI DE
CONSTATARE ȘI DE EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ
7.7. ERORI CE POT APĂREA ÎN CONSTATAREA/EXPERTIZA
CRIMINALISTICĂ …………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………….
………….
………….
…………. 111
111
111
114
115
120
120
–
121
–
122
123
–
124
–
125
8. CAPITOLUL VIII
8. TRASEOLOGIE JUDICIARĂ, CERCETAREA -CRIMINALISTICĂ
A URMELOR
8.1. NOȚIUNEA, PRINCIPIILE ȘI SARCINILE TRASEOLOGIEI
JUDICIARE
8.2. NOȚIUNEA DE URMĂ A IN FRACȚIUNII
8.3. PRINCIPIILE TRASEOLOGIEI JUDICIARE
8.4. SARCINILE TRASEOLOGIEI JUDICIARE
8.5. URMELE, CLASIFICAREA URMELOR INFRACȚIUNII
8.6. CERCETAREA URMELOR INSTRUMENTELOR DE …………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………….. 127
–
127
–
127
127
128
129
129
–

EFRACȚIE
8.6.1 URME FORMATE PRIN ÎNȚEPARE/ÎMPUNGERE
8.6.2 URME FORMATE PRIN LOVIRE
8.6.3 URME FORMATE PRIN TĂIERE
8.6.4 URME FORMATE PRIN APĂ SARE
8.6.5 URME DE FRECARE/ALUNECARE
8.6.6 URME DE TOPIRE/ARDERE
8.7. CĂUTAREA, DESCOPERIREA, FIXAREA, INTERPRETAREA
URMELOR DE EFRACȚIE
8.8. OBȚINEREA MODELELOR PENTRU COMPARAȚIE
8.9. URMELE OBIECTELOR DE ÎMBRĂCĂMINTE
8.10. OBȚINEREA MODELELOR PENTRU COMPARAȚIE
8.11. CERCETAREA URMELOR LĂSATE DE CORPUL UMAN
8.12. CERCETAREA URMELOR LĂSATE DE PICIOARE
8.13. DESCOPERIREA URMELOR DE PICIOARE
8.14. FIXAREA ȘI RIDI CAREA URMELOR DE PICIOARE
8.15. ELEMENTELE DE GEN ȘI INDIVIDUALE, MĂSURAREA
URMELOR DE PICIOARE
8.16. CĂRAREA DE URME
8.17. DESCRIEREA ÎN PROCESUL VERBAL DE CERCETARE LA
FAȚA LOCULUI A URMELOR DE PICIOARE
8.18. INTERPRETAREA URMELOR ȘI OBȚINEREA MODELELOR
DE COMPARAȚIE
8.19. ÎNSEMNĂTATEA CERCETĂRII URMELOR DE PICIOARE
PROBLEME CARE POT FI REZOLVATE PRIN EXPERTIZĂ
8.20. URMELE DE DINȚI
8.21. FORMAREA ELEMENTELOR DE INDIVIDUALIZARE ALE
DENTIȚIEI, ANOMALIILE APARATULUI DENTAR
8.22. CĂUTAREA, DESCOPERIREA ȘI FIXAREA URMELOR DE
DINȚI
8.23. EXPERTIZA ODONTOLOGICĂ, PROBLEME CE SE POT
REZOLVA PRIN EXPERTIZA URMELOR DE DINȚI
8.24. URMELE DE BUZE
8.25. DESCRIEREA URMELOR DE BUZE, MECANISMUL DE
FORMARE
8.26. DESCOPERIREA ȘI EVIDENȚIEREA URMELOR DE BUZE,
METODE DE RELEVARE A URMELOR DE BUZE
8.27. CARACTERISTICILE GENERALE ȘI INDIVIDUALE ALE
URMELOR DE BUZE
8.28. INTERPRETAREA URMELOR DE BUZE, OBȚINEREA
MODELELOR PENTRU COMPARAȚIE
8.29. EXPERTIZAREA URMELOR DE BUZE
8.30. URMELE DE URECHI
8.31. NOȚIUNI GENERALE
8.32. CĂUTAREA, DESCOPERIREA, FIXAREA ȘI RIDICAREA
URMELOR DE URECHI
8.33. INTERPRETAREA URMELOR DE URECHE, OBȚINEREA
MODELELOR PENTRU COMPARAȚIE
8.34. EXPERTIZA URMELOR DE URECHE
8.35. URMELE ALTOR PĂRȚI ALE CORPULUI UMAN
8.35.1. URMELE DE NAS
8.35.2 . URMELE RIDURILOR FEȚEI
8.35.3. URMELE DE GENUCHI ȘI COT
8.35.4 . URME LĂSATE DE BĂRBIE, COATE, FESE, GENUNCHI
8.36. URME ALE VOCII ȘI VORBIRII
8.36.1 . ASPECTE GENERALE; …………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………… ..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………….. 134
134
135
136
136
136
136
–
137
138
139
139
140
140
141
141
–
142
143
–
144
–
145
–
146
146
–
146
–
148
–
149
151
–
151
–
152
–
153
–
154
155
156
156
–
156
–
157
158
159
159
159
159
160
160
160

8.36.2 . CARACTERISTICILE VOCII ȘI VORBIRII
8.36.3 . METODELE DE IDENTIFICARE A VORBITORULUI
8.37.CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR
MIJLOACELOR DE TRANSPORT
8.37.1. MODUL DE FORMARE A URMELOR
8.37.2. EFECTUAREA INVESTIGAȚIEI CRIMINALISTICE
8.37.3. METODE ȘI MIJLOACE DE FIXARE A URMELOR
MIJLOACELOR DE TRANSPORT
8.37.4. EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ A URMELOR MIJLOACELOR
DE TRANSPORT
8.38. URMELE PROVENITE DIN INCENDII
8.38.1. INCENDII PROVOCATE DIN CAUZE NATURALE
8.38.2. INCENDII PRODUSE ACCIDENTAL ORI DIN CELE MAI
DIVERSE CAUZE TEHNICE
8.38.3. INCENDII PREMEDITATE SAU PROVOCATE
8.39. URMELE BIOLOGICE DE NATURĂ UMANĂ
8.39.1. CONSIDERAȚII GENERALE
8.39.2. CLASIFICAREA URM ELOR BIOLOGICE
8.39.3. REGULI PRIVIND RECOTAREA ȘI MANIPULAREA
PROBELOR BIOLOGICE
8.39.4. REGULI PRIVIND AMBALAREA ȘI DEPOZITAREA
URMELOR BIOLOGICE
8.40. URMELE DE SÂNGE
8.40.1. CERCETAREA URMELOR DE SÂNGE
8.40.2. CĂUTAR EA ȘI RIDICAREA URMELOR DE SÂNGE
8.40.3. INTREPRETAREA URMELOR DE SÂNGE
8.40.4. CATEGORII DE EXPERTIZE CE SE POT EFECTUA ȘI
PROBLEME CE POT FI REZOLVATE PRIN EXPERTIZĂ
8.40.5. INTENTIFICAREA BIOCRIMINALISTICĂ PE BAZA
PROFILULUI A.D.N
8.40.6. LABORATOARE DE EXPERTIZE GENETICE
8.41. URMELE DE SALIVĂ, TRANSPIRA ȚIE ȘI SECREȚII NAZALE
8.41.1. DESCOPERIREA URMELOR, COLECTAREA ȘI
CONSERVAREA ACESTORA
8.41.2. EXPERTIZA URMELOR DE SALIVĂ
8.42. URMELE DE SPERMĂ ȘI SECREȚI I VAGINALE
8.42.1. CĂUTAREA, RIDICAREA ȘI EXAMINAREA URMELOR
DE SPERMĂ/SECREȚII VAGINALE
8.43. URMELE DE NATURĂ PILOASĂ
8.43.1. DESCOPERIREA, RIDICAREA ȘI OBȚINEREA
MODELELOR PENTRU COMPARAȚIE
8.43.2. AMBALAREA, CONSERVAREA URMEL OR
8.43.3. EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ A FIRELOR DE PĂR
8.44. URMELE DE MIROS UMAN (OLFACTIVE)
8.44.1. URMELE DE MIROS UMAN, C ĂUTAREA ACESTORA
8.44.2. IDENTIFICAREA URMEI DE MIROS, EXPLOATAREA
ACESTEIA …………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………….. 161
163
–
164
164
166
–
167
–
167
168
169
–
170
171
171
171
172
–
173
–
174
175
175
176
177
–
178
–
178
179
180
–
180
181
182
–
182
183
–
183
184
185
185
186
–
187
9. CAPITOLUL IX
9. INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A SISTEMELOR
INFORMATICE
9.1. EFECTUAREA INVESTIGAȚIEI
9.2. PROBELE DIGITALE, COLECTAREA ACESTORA
9.3.RIDICAREA SITEMELOR INFORMATICE, PROCEDURA
RIDICĂRII ACESTORA
9.4. DOVEZILE ELECTRONICE, ACCEPTAREA LOR ÎN INSTANȚ Ă …………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………….. 189
–-
189
189
190
–
192
194
10. CAPITOLUL X ………….. 197

10. TEHNICA POLIGRAF
10.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND TESTAREA POLIGRAF
10.2. UTILIZAREA POLIGRAFULUI ÎN CADRUL POLIȚIEI ROMÂNE
10.3. BAZELE ȘTINȚIFICE ALE DETECȚIEI COMPORTAMENTULUI
SIMULAT, CONSIDERAȚII DE ORDIN LEGISLATIV
10.4. REGULI PENTRU EXAMINAREA POLIGRAF
10.4.1. REGULI PRIVIND PERSOANA TESTATĂ, ÎNTREBĂRILE,
ACTELE DE DISPUNERE, SPECIALISTUL CARE VA
EFECTUA TESTAREA
10.5. CAMERA DE TESTARE ȘI APARATUL POLIGRAF
10.6. TESTELE POLIGRAF, TIPURI DE ÎNTREBĂRI
10.7. ETAPELE EXAMINĂRII POLIGRAF
10.7.1. ETAPA PREGĂTITOARE,
10.7.2. ETAPA INTERVIULUI PRETEST
10.7.3. TESTAREA PROPRIU -ZISĂ
10.7.4. EVALUAREA REZULTATELOR, DISCUȚIA POST -TEST
10.7.5. REALIZAREA EXPERTIZEI, UTILITATEA TEHNICII
POLIGRAF
10.7.6. ERORILE ÎN EXAMINĂRILE POLIGRAF …………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………… ..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………….. 197
197
197
–
198
199
–
–
199
202
202
204
204
204
204
205
–
205
206

11. CAPITOLUL XI
11. DACTILOSCOPIE JUDICIARĂ
11.1. DEFINIȚIE, OBIECTUL, S COPUL DACTILOSCOPIEI
JUDICIARE
11.2. OBIECTUL DACTILOSCOPIEI JUDICIARE
11.3. CONSTRUCȚIA DESENELOR PAPILARE
11.3.1.STRUCTURA ANATOMICĂ A PIELII, FORMAREA
DESENULUI PAPILAR
11.4. PROPRIETĂȚILE IDENTIFICATIVE ALE DESENULUI
PAPILAR
11.5. CLASIFICARE A DESENELOR PAPILARE, DETALIILE
CARACTERISTICE ALE ACESTORA
11.5.1.CRITERII DE CLASIFICARE
11.6. REGIUN ILE PALMEI
11.7. TIPURILE, SUBT IPURILE ȘI VARIETĂȚILE DESENULUI
PAPILAR
11.7.1. TIPUL ARC (ADELTIC)
11.7.2. TIPUL LAȚ (MONODELTIC)
11.7.3. TIPUL CERC (BIDELTIC)
11.7.4. TIPUL COMBINAT (POLIDELTIC)
11.7.5. TIPUL AMORF
11.8. ELEMENTELE INDIVIDUALE DE IDENTIFICARE ÎN
DACTILOSCOPIE
11.9. POROSCOPIA ȘI CRESTOSCOPIA
11.10. PROCEDEE ȘI TEHNICI FOLOSITE PENTRU CĂUTAREA,
DESCOPERIREA, RELEVAREA, FIXAREA, RIDICAREA ȘI
CONSERVAREA URMELOR PAPILARE
11.10.1.FORMAREA URMELOR PAPILARE
11.10.2.CĂUTAREA URMELOR PAPILARE LA FAȚA LOCULUI
11.10.3.RELEVAREA URMELOR PAPILARE RĂMASE LA LOCUL
FAPTEI, METODE ȘI PROCEDEE
11.11. METODE OPTICE DE RELEVARE A URMELOR PAPILARE
11.12. METODE FIZICE DE RELEVARE
11.13. METODE CHIMICE DE RELEVARE
11.14. FIXAREA URMELOR PAPILARE LA FAȚA LOCULUI
11.15 . RIDICAREA URMELOR PAPILARE DESCOPERITE
11.16. TRANSPORTAREA URMELOR PAPILARE …………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………….
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………….. 207
–
207
208
208
–
208
–
209
–
212
212
212
–
215
215
216
217
219
220
–
220
222
–
–
225
225
225
–
225
227
229
231
233
234
235
235

11.17. INTERPRETAREA URMELOR PAPILARE
11.18. OBȚINEREA IMPRESIUNILOR PAPILARE DE COMPARAȚIE
11.18.1. ACTE NORMATIVE CARE REGLEMENTEAZĂ
AMPRENTAREA PERSOANELOR
11.19. SITUAȚIILE ÎN CARE ESTE NECESARĂ AMPRENTARE A
PERSOANELOR
11.20. AMPRENTAREA PERSOANELOR, TEHNICA AMPRENTĂRII
11.21. AMPRENTAREA CADAVRELOR
11.21.1. RIGIDITATEA CADAVERICĂ
11.21.2. DESHIDRATAREA ȘI ÎMBIBAȚIA HIDRICĂ
11.21.3. PUTREFACȚIA
11.21.4. MUMIFICAREA
11.22. PROCEDUR I SPECIFICE DIN DOMENIUL DACTILOS COPIEI
11.22.1 PROCEDURA ACE -V ȘI POD
11.23. DISPUNEREA EFECTUĂRII CONSTATĂRILOR ȘI A
EXPERTIZELOR DACTILOSCOPICE
11.24. DISPUNEREA CONSTATĂRILOR ȘI EXPERTIZELOR
DACTILOSCOPICE
11.25. ETAPELE EFECTUĂRII EXPERTI ZEI
11.26. CUPRINSUL RAPORTULUI DE CONSTATARE ȘI
EXPERTIZĂ DACTILOSCOPICĂ
11.27 . VALOAREA PROBATORIE A EXPERTIZELOR ȘI
CONSTATARILOR DACTILOSCOPICE …………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………… ..

…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………….. 235
–
235
–
237
237
240
240
241
241
243
243

243
–
245
–
245
246
–
247
–
247
12. CAPITOLUL XII
12. BALISTICĂ JUDICIARĂ
12.1. CONSIDERAȚII GENERALE
12.2. SARCINILE BALISTICII JUDICIARE
12.3. CLASIFICAREA ARMELOR DE FOC ȘI A MUNIȚIEI, NOȚIUNI
TEHNICE
12.4. CLASIFICAREA ARMELOR DE FOC
12.5. CLASIFICAREA MUNIȚIEI
12.6. ELEMENTELE COMPONENTE ALE ARMEI
12.6.1. ȚEAVA
12.6.2. CALIBRUL
12.6.3. MECANISMUL DE DARE AL FOCULUI
12.6.4. MECANISMUL DE ALIMENTARE ȘI ÎNCĂRCĂTORUL
12.6.5. ÎNCHIZĂTORUL
12.6.6. MECANISMUL D E EXTRAGERE ȘI ARUNCARE A
TUBURILOR
12.6.7. MECANISMUL DE SIGURANȚĂ
12.6.8. PATUL ARMEI ȘI ACCESORIILE
12.7. MUNIȚIA, PĂRȚILE COMPONENTE ALE MUNIȚIEI
12.7.1. CARTUȘUL
12.8. FUNCȚIONAREA ARMELOR DE FOC
12.9. URMELE REZULTAT E PRIN UTILIZAREA ARMELOR DE FOC
12.10. URMELE ÎMPUȘCĂTURII
12.10.1. URMELE PRINCIPALE ALE ÎMPUȘCĂTURII
12.10.2. URMELE SECUNDARE ALE ÎMPUȘCĂTURII
12.10.3. DISPOZITIVE CE POT INFLUENȚA ACȚIUNEA URMELOR
SECUNDARE ALE ÎMPUȘCĂTURII
12.11. CĂUTAREA, DESCOPERIREA , RELEVAREA, FIXAREA,
RIDICAREA ȘI INTERPRETAREA URMELOR ÎMPUȘCĂTURII
12.12. CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A LOCULUI UNDE S -AU
FOLOSIT ARMELE DE FOC, RIDICAREA, FIXAREA ȘI EXAMI –
NAREA URMELOR TRAGERII
12.13.INTERPRETAREA URMELOR CREATE DE ARMELE DE FOC …………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………… ..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
………….. 249
249
249
250
–
250
251
254
256
256
257
257
258
258
–
258
258
259
259
260
263
263
265
265
269
–
274
–
275
–
–
275
278

12.14. EXPERTIZA/CONSTATAREA BALISTICĂ JUDICIARĂ
12.15. EXPERTIZA/CONSTATAREA URMELOR CREATE DE
ARMELE DE FOC
12.15.1. ANALIZA ȘI SINTEZA
12.15.2. EXPERIMENTELE
12.15.3. EXAMENUL COMPARATIV
12.16. CUPRINSUL RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ
12.17. FIXAREA REZULTATELOR EXAMINĂRILOR
12.18. CONCLUZIILE RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ
12.19. UNELE PROBLEME CARE POT FI REZOLVATE PRIN
EXPERTIZA/CONSTATAREA BALISTICĂ
12.19.1. STABLIREA TIPULUI MODELULUI, MĂRCII ȘI
CALIBRULUI ARMEI CU CA RE S -A TRAS
12.19.2. STABILIREA DISTANȚEI, UNGHIULUI ȘI DIRECȚIEI DE
TRAGERE
12.20. SISTEME AUTOMATE DE IDENTIFICARE BALISTICĂ
12.21. EVOLUȚIA SISTEMELOR AUTOMATE
12.22. SISTEME AUTOMATE COMPUTERIZATE
12.22.1. PE PLAN INTERNAȚIONAL
12.22.2. SISTEMUL AUTOMAT COMPUTERIZAT
DRUGFIRE (S.U.A.)
12.22.3. SISTEMUL AUTOMAT I.B.I.S. TRAX -HD3D …………..
…………..
…………..
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
…………… 279
–
279
280
281
281
282
282
284
–
284
–
284
–
285
287
287
288
288
–
288
288
13. CAPITOLUL XIII
13. IDENTIFICAREA PERSOANELOR ȘI CADAVRELOR DUPĂ
SEMNALMENTE, METODA PORTRETULUI VORBIT,
CONSTATAREA ȘI EXPERTIZA DE PORTRET.
13.1. IDENTIFICAREA PERSOANEI DUPĂ SEMNALMENTELE
EXTERIOARE, DEFINIREA ACESTORA
13.2. FUNDAMENTUL ȘTINȚIFIC AL IDENTIFICĂRII
13.3. PR INCIPIILE CARE STAU LA BAZA PORTRETULUI VORBIT
13.4.PARTICULARITĂȚILE RASIALE ALE FEȚEI, DIVIZAREA
SPECIEI ÎN RASE UMANE
13.5. DESCRIEREA SEMNALMENTELOR DUPĂ METODA
PORTRETULUI VORBIT
13.5.1. DESCRIEREA SEMNALMENTELOR ANATOMICE
(STATICE)
13.5.2. DESCRIEREA FORMEOR LINIEI DE CONTUR ALE
CORPULUI ȘI CAPULUI FIGURII UMANE
13.5.3. DESCRIEREA DETALIILOR CARACTERISTICE ALE
FIGURII UMANE
13.5.4. DESCRIEREA SEMNALMENTELOR FUNCȚIONALE
(DINAMICE)
13.5.5. SEMNELE PARTICULARE
13.5.6. ARTICOLELE DE ÎMBRĂCĂMINTE ȘI ACCESORIILE
13.6. METODE ȘI MIJLOACE TEHNICE DE IDENTIFICARE A
PERSOANEI DUPĂ SEMNALMENTE
13.7. SCHIȚA DE PORTRET, PORTRETUL SCHIȚAT
13.8. PORTRETUL ROBOT COMPUTERIZAT
13.9. EXPERT IZA FOTOGRAFIEI DE PORTRET, PROCEDEE DE
REALIZARE ȘI ILUSTRARE A ACESTEIA
13.9.1. EXPERTIZA FOTOGRAFIEI DE PORTRET
13.9.2. ALTE PROCEDEE DE REALIZARE A EXAMINĂRII
COMPARATIVE
13.9.3. FORMULAREA CONCLUZIILOR
13.10. IDENTIFICAREA ANTROPOL OGICĂ
13.11. RECONSTRUCȚIA FACIALĂ …………..
…………..
…………. .
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
…………..
……………
……………
……………
……………
…………… 291
–
–
291
–
291
292
293
–
294
–
296
–
296
–
297
–
297
–
299
302
304
–
305
305
306
–
307
307
–
309
311
312
313

14. CAPITOLUL XIV
14. IDENTIFICAREA PERSOANEI DUPĂ SCRIS (GRAFOSCOPIE
JUDICIARĂ)
14.1. NOȚIUNEA ȘI IMPORTANȚA CERCETĂRII CRIMINALISTICE
A ÎNSCRISURILOR
14.2. TRĂSĂTURILE SCRISULUI DE MÂNĂ
14.3. FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ SCRISUL
14.4. PRINCIPIILE SCRISULUI DE MÂNĂ, PRECUM ȘI CELE CARE
STAU LA BAZA IDENTIFICĂRII ACESTU IA
14.4.1. PRINCIPIILE SCRISULUI DE MÂNĂ
14.4.2. PRINCIPIILE IDENTIFICĂRII SCRISULUI DE MÂNĂ
14.5. CARACTERISTICILE GENERALE ȘI INDIVIDUALE ALE
SCRISULUI
14.5.1. CARACTERISTICILE GENERALE ALE SCRISULUI
14.5.2. CARACTERISTICILE INDIVIDUALE ALE SCRI SULUI
14.6. EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ A SCRISULUI DE MÂNĂ
14.6.1.OBȚINEREA MODELELOR DE SCRIS PENTRU
COMPARAȚIE
14.6.2. PROBLEME CE POT FI REZOLVATE PRIN EXPERTIZĂ
14.7. CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A SEMNĂTURILOR ……………
……………
……………
……………
……………
………… …
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
…………… 317
–
317
–
317
318
319
–
321
321
323
–
325
325
330
332
–
333
334
334
15. CAPITOLUL XV
15. TEHNICA DOCUMENTELOR, EXAMINAREA
CRIMINALISTICĂ A DOCUMENTELOR FALSIFICATE
15.1. REGLEMENTAREA JURIDICĂ A INFRACȚIUNII DE FALS
15.2. FALSUL PARȚIAL ȘI FALSUL TOTAL ÎN ÎNSCRISURI
15.2.1. FALSUL PARȚIAL ÎN ÎNSCRISURI
15.2.2. FALSUL TOTAL ÎN ÎNSCRISURI
15.3. MODALITĂȚI DE FALSIFICARE A ÎNSCRISURILOR
15.3. 1. FALSUL PRIN ÎNLĂTURARE DE TEXT PE CALE MECANICĂ
15.3.2. FALSUL PRIN ÎNLĂTURARE DE TEXT PE CALE CHIMICĂ
15.3.3. FALSUL PRIN ADĂUGARE DE TEXT
15.4. FALSUL CU AJUTORUL COP. ȘI TEHNICII DE CALCUL
15.4.1. FALSUL CU AJUTORUL COPIATOARELOR
15.4.2. FALSUL EXECU TAT CU AJUTORUL TEHNICII DE CALCUL
15.5. FALSUL ÎN ACTELE DE IDENTITATE ȘI CĂLĂTORIE
15.5.1. FALSIFICAREA CĂRȚILOR DE IDENTITATE
15.5.2. EXAMINAREA CRIMINALISTICĂ A CĂRȚII DE IDENTITATE
15.6. CONȚINUTUL CĂRȚII DE IDENTITATE
15.7. ELEMENTELE DE SIGURANȚĂ AL E CĂRȚII DE IDENTITATE
15.8. FALSIFICAREA PAȘAPOARTELOR
15.8.1. CONTRAFACEREA PAȘAPOARTELOR. ELEMENTE DE
SIGURANȚĂ DESTINATE PREVENIRII CONTRAFACERII
ORI FALSIFICĂRII PAȘAPORTULUI
15.8.2. MĂSURILE DE SIGURANȚĂ DESTINATE PREVENIRII
CONTRAFACERII ORI FALSIFICĂRII PAȘAPOPARTELOR
15.9. ELEMENTE DE SIGURANȚĂ SPECIFICE PROCESULUI DE
TIPĂRIRE AL PAȘAPOARTELOR
15.9.1. TIPARUL ÎNALT
15.9.2. TIPARUL PLAN
15.9.3. TIPARUL OFFSET, TIPARUL ADÂNC, TIPARUL GRAVURĂ,
TIPARUL S ITĂ, INTAGLIO, CURCUBEU/IRIS, MICROTEXTUL,
TIPĂRIRE GUILLOCHE
15.9.4. IMAGINILE, FOLIA LAMINATĂ, PERFORAȚIILE, ELEMEN –
TUL FOTOCRONIC
15.10.DISPOZITIVE TEHNICE DE EXAMINARE A
DOCUMENTELOR ……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
…………… 339
–
339
339
340
340
340
341
341
342
343
344
344
346
347
347
347
348
348
349
–
–
349
–
350
–
353
353
353
–
–
353
–
354
–
355

15.10.1. COMPARATORUL VIDEOSPECTRAL VSC -5000
15.10.2. DOCUBOX DRAGON
15.10.3. SISTEMUL FORAM 685 -2 ……………
……………
…………… 355
357
358
16. CAPITOLUL XVI
16. CAPCANELE CRIMINALISTICE, A PLICAREA ȘI
VALORIFICAREA LOR
16.1. NOȚIUNEA, CLASIFICAREA ȘI IMPORTANȚA
CAPCANELOR CRIMINALISTICE
16.1.1. NOȚIUNEA
16.1.2. CLASIFICAREA CAPCANELOR CRIMINALISTICE,
CERINȚE GENERALE DE ORGANIZARE A LOR
16.1.3. CAPCANELE CHIMICE
16.1.4. CAPCANELE ODORANTE
16.1.5. CAPCANELE RADIOACTIVE
16.1.6. CAPCANELE OPTICE
16.1.7. CAPCANELE FONICE
16.2. APLICAREA CAPCANELOR CRIMINALISTICE
16.2.1. PREGĂTIREA Î N VEDEREA INSTALĂRII CAPCANEI
16.2.2. ACTE PROCEDURALE CARE SE ÎNTOCMESC CU OC AZIA
APLICĂRII CAPCANEI CRIMINALISTICE
16.2.3.EXPLOATAREA REZULATATELOR CAPCANEI
16.3. ROLUL CAPCANELOR CRIMINALISTICE ÎN ACTIVITATEA
DE URMĂRIRE PENALĂ ……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
…………… 361
–
361
–
361
361
–
361
362
364
364
365
365
366
366
–
366
367
–
367
17. CAPITOLUL XVII
17. COOPERAREA INTERNAȚIONALĂ ÎN DOMENIUL
CRIMINALISTICII
17.1. ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE ÎN DOM ENIUL
CRIMINALISTICII
17.1.1 ENFSI -EUROPEAN NETWORK OF FORENSIC SCIENCE
17.1.2 INTERNATIONAL FORENSIC STRATEGIC ALLIANCE
17.2. SCHIMBUL DE DATE ÎN DOMENIUL CRIMINALISTICII
17.2.1 DIRECTIVE EUROPENE ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI
DATELOR
17.3. SCHIMBUL DE DATE CRIMINALISTICE
17.3.1 ÎN SISTEM PRUM
17.3.2 ÎN SISTEM EORODAC
17.3.3 ÎN SISTEM INTERPOL ……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
……………
…………… 369
–
369
–
369
369
370
372
–
372
372
373
375
377
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ……………. 379

CAPITOLUL I

CRIMINALISTICA, ASPECTE GENERALE

1.1. CRIMINALISTICA, SCURT ISTORIC
Conform literaturii de specialitate , ca și fondator al criminalisticii pe plan internațional este considerat
judecă torul de instrucție austriac Hans Gross , care a folosit pentru prima dată acest termen în Manualul judecătorului
de instrucție din (1893), reeditat în 1914 sub denumirea Manualul judecătorului de instrucție în sistemul Criminalisticii .
Au urmat apoi în dom eniul criminalisticii și alte lucrări remarcabile din care pot fi citate: La police et l’enquet judi -cièr
scientifique1; Manuel de police scientifique2; Manuel élémentaire de police technique .3
Cu toate că istoria oficială nu este unanimă, Edmond Locard a pare ca fiind primul care a sintetizat bazele
criminalsticii, plecând de la diferite practici pre -criminal istice anterioare (inclusiv utilizarea metodei de identificare prin
bertillo naj dar si prin metoda imaginată concomitent de Herschel și Henry Faulds d e identificare după amprente
dactiloscopice , apărută î n anii 1877 -1880. În urma acestui proces complex de sinteza Edmond Lochard pune bazele
expertizei științifice în poliția criminală, stabilește metodologia ridicării și interpretării urmelor cât și locu l pe care îl ocupă
probele furnizate de echipa de cercetare ș tiințifică în cadrul procesului judiciar. Ca atare, Criminalistica a fost cunoscută
până la sfârșitul celu i de-al doilea război mondial sub denumirea de poliție tehnică sau poliție științifică, aceste denumiri
referindu -se numai la componenta sa tehnico -științifică, nu și la cea tactică și metodologică , deoarece metodele,
mijloacele și procedeele criminalistice au fost utilizate numai de organele de poliție .4 De la începuturile sale,
Criminalisti ca a fost considerată o știință în înțelesul deplin al cuvântului, poate una din tre primele științe de graniță.5
Totodată, o serie de specialiști au exprimat diverse opinii cu privire la statutul de știință al criminalisticii. Ca
atare, reputatul Hans Gro ss o definea ca pe „o știință a stărilor de fapt din procesul penal” . La rândul lor, P.F. Ceccaldi
definea criminalistica „un ansamblu de procedee aplicabile în cercetarea și studiul crimei, luată în sens larg, pentru a
ajunge la dovedirea ei” , B.M. Saver considera criminalistica drept „o totalitate de acțiuni, procedee și metode de
descoperire și examinare a probelor” , iar Pierre Bouzat și Jean Pinatel considerau criminalistica drept „o știință a
procesului” .6 Din aceste considerente, în literatura din str ăinătate și din țară au fost făcute publice mai multe opinii în
legătură cu caracterul de știință de sine stătătoare a criminalisticii, astăzi existând un consens asupra faptului că
aceasta are un obiect propriu de cercetare și utilizează metode specifice .7
Pentru țara noastră, începuturile criminalisticii sunt strâns legate de medicina legală. Astfel, ca întemeietori ai
criminalisticii românești sunt recunoscuți astăzi de marea majoritate a specialiștilor în domeniu, frații Minovici. Se cunoaște că ,
medic ul Mina Minovici a fost printre primii care a aderat la sistemul de identificare al lui Alphonse Bertillon, bazat pe
măsurători antropometrice. El a înființat î n 1892 Serviciul antropometric, care a funcționat ca unitate a Ministerului de
Justiție. Mina Mi novici a avut totodată, contribuție valoroasă la descoperirea infractorilor recidiviști, în special a celor care
încercau să -și atribuie o identitate falsă, cu toate că la aceea vreme metoda de identificare era limitată, datorită în principal,
impreciziei măsurătorilor și a modificărilor pe care le suferă în timp scheletul corpului uman.8 Activitatea în domeniul criminalist icii,

1 Alfredo. Niceforo, 1907, originalul cărții, se găsește în colecția bi bliotecii Harvard University
2 Rudolphe Archibald Reiss , 1911
3 E. Goddefroy, 1922 Larcier, Bruxelles, pp. 93 -116, Godefroy, E. (1931) Manuel de police technique. Préface du Dr. Edmond Locard. Larcier,
Bruxelles, pp. 93 -116.
4 Nelu Viorel Cătuna, Criminalistică, Ed. C.H. Beck, Bucureșt i, 2008, p. 2; a se vedea și George Antoniu, Nicolae Volonciu, Nicolae Zaharia,
Dicționar de procedură penală, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1988, p ag. 163.
5 Emilian Stancu, op. cit., p. 27. 4 Colectiv, Tratat practic de criminalistică, vo l. I, Editat de Ministerul de Interne, Serviciul Editorial, Presă și
Propagandă în rândul populației, București, 1976, p. 15.
6 B. M. Saver , Obiectul și metodele criminalisticii , Moscova, 1958, P. Bouzat și J. Pinatel , Traité de droit pénal et de criminolo gie, vol. I, Paris,
1963. Supracitat Vasile Bercheșan, Marin Ruiu, Tratat de tehnică criminalistică, Editura Little Star, București 2004, pag. 18
7Apariția "relativ târzie" a Criminalisticii ca știință independentă este explicată de lipsa de interes a just iției față de probele materiale care s -a
manifestat pe o perioadă lungă de timp. În secolul XIX s -a dat o luptă serioasă pentru promovarea și acceptarea de către justiție a unui sistem
de probe stiințifice, proba materială reușind în final să se impună la egalitate cu proba testimonială.
8 În 1892 Mina Minovici preconiza înființarea cazierului judiciar, bazat pe datele antropometrice ale deținuților, intitulat „Catalog de condamnați
din toată țara“ . Dar Mina Minovici a avut și alte preocupări în domeniul c riminalisticii. Dintre lucrarile sale amintim: „Diagnosticul medico -legal al
rănilor prin examenul hainelor“ (1899) și „ Medicina legală aplicată în arta dentară“ (1930). Totodată, Mina Minovici a organizat cursuri de medicină

a fost continuată în para lel și de fratele său Nicolae Minovici , care s -a ocupat la început de sistemul antropometric, a
întocmit numeroase fișe în Europa și Africa de Nord, constatând cât de diferite pot fi valorile obținute pentru aceeași
persoană.9 Dintre lucrările sale, pot fi menționate: „Școala antropologică Bertillon“ (1900) și „Manual tehnic de medicină
legală“ (1904), în ac eastă din urmă lucrare fiind descrise și tehnici de lucru criminalistice. Di ntre aceste lucrări, pot fi menționate
cele referitoare la fotografia judiciară, Nicolae Minovici contribuind la îmbunătățirea fotografierii post -mortem, în sensul eliminării
erorilor de identificare ce ar putea surveni ca urmare a modificărilor cadaverice10. Ca și element de noutate al acelor vremuri, în
anul 1931, Nicolae Minovici a făcut pentru prima oară diferențierea dintre fotografia operativă și fotografia de examinare, relief ând
posibilitățile acesteia din urmă . Cel de -al treilea frate Ștefan Minovici , este considerat părintele expertiz ei științifice a
înscrisurilor, publicând în anul 1900 lucrarea „Falsurile în documente și fotografia în serviciul justiției“ , iar în anul 1905 a
conceput un aparat pentru fotografierea înscrisurilor, denumit „Aparat general macro și microfotografic pentru identificarea
grafică și a falsului în înscrisuri“ , invenție publicată în Buletinul Academiei Române (1915).11
Tot pe plan național, o contribu ție deosebită a avut la dezvoltarea criminalisticii și reputatul Constantin Țurai. Ca și
contribuții de seamă pot fi citate lucrările „Elemente de poliție tehnică“ (1937) și „Elemente de criminalistică și poliție criminală“
(1947).
În istoricul criminalis ticii, se poate observa că atât pe plan național cât și internațional, au existat o serie de pionieri ai
științei criminalistice (din multitudinea de corifei existenți p e plan mondial ), care și -au adus o contribuție deosebită din cele mai
vechi timpuri la dezvoltarea acestei științe, luptâ nd la început prin reguli de morală, apoi prin reguli juridice sau norme de
drept. Simpla existență a acestora , ar fi lipsită de sens și inoperantă fără aplicarea lor.12
După cum se cunoaște, săvârșirea unei infracțiuni, implică diverse acțiuni prin care se produc modifică ri în
mediul cu care persoanele implicate vin în contact. Această interacțiune dintre făptuitor, victimă și mediul ambiant se
mani festă prin crearea de urme. În literatura de specialitate fenomenul a fost denumit principiul schimbului sau al
transferului și a fost enunțat astfel:13 „Criminalistica se întemeiază pe faptul că un infractor, cel mai adesea fără știrea
sa, lasă întotdeauna urme la locul faptei; reciproc, el prelevă pe corpul său, pe hainele sale și pe obiectele purtate alte
urme, indicii de obicei imperceptibile, dar caracteristice pentru prezența sau acțiunea sa” .14
Toate aceste urme și mijloace materiale de probă, pot fi descoperite, ridicate, examinate și interpretate pentru
a se stabili legătu ra cu autorul (autorii) faptei , probe, care mai târziu să ducă la identificarea celor care l e-au creat. În
acest context trebuie amintit că, știința criminalisticii este cea care se ocupă atât în plan teoretic, dar mai ales practic
și își aduce o contribuț iie deosebită pentru formarea deprinderilor și abilităților practice necesare nobilei profesii de
apărători ai legii.15

1.2. STRUCTURA CRIMINALISTICII.
Știință cu o structură complexă, criminalistica este utilizatoarea și beneficiara unor date și mi jloace cu un conținut
extrem de divers. Totodată, aportul adus de criminalistică în soluționarea cauzelor penale este foarte valoros, deoarece
ajută la rezolvarea unor probleme dintre cele mai diverse, determinate atât de varietatea faptelor penale inve stigate .
Ca atare, criminalistica este structurată în următoarele părți principale: tehnica criminalistică, tactica criminalistică
și metodologia -metodica criminalistică .16

legală și de tehnică criminali stică, iar la 4 iunie 1931 a înființat Școala de poliție științifică, aceasta funcționând printre serviciile anexe ale
institutului. Opera sa capitală „Tratat complet de medicină legală“ constituie și astăzi o lucrare de referință.
9Datele furnizate de Nicolae Minovici , i-au permis lui Jan Vucetich să combată sistemul lui Bertillon.
10 Nicolae Minovici , Manual tehnic de medicină -legală , cap. IX, București, 1904.
11Totodată, Ștefan Minovici a fost primul care a introdus metode obiective de examinare a înscrisu rilor, procedee fizico -chimice de evidențiere a
falsificării actelor și bancnotelor. De asemenea, a studiat vechimea cernelurilor și comportamentul acestora în combinație cu diverși reactivi,
având și preocupări în domeniul preveniri infracțiunilor prin mi jloace tehnice. Referitor la expertiza grafică, denumită de el „ grafologie judiciară “
se cuvin a fi menționate indicațiile date cu privire la felul în care trebuie recoltate probele grafice destinate examenelor comparative.
12 Gheorghe Popa, Tehnică crimin alistică, Curs universitar, 2008, pag. 14
13 Edmond Locard , op.cit.
14 P.F.Ceccaldi , op.cit.
15Iată ce spunea în 1928 George Maxim: "Ce va putea face un licențiat în drept pus să ancheteze a doua zi după numirea sa, c ând el nu are alte
cunoștiințe decât ce le câteva sute de articole ale Codului Penal și de procedură penală? Punerea lui însă la curent, de pe băncile facultății, cu toate
mijloacele speciale ale criminaliștilor practicieni îi dau putința să se folosească în cercetările lui criminalistice de toate mijloacele ajutătoare și nu sunt
sute ci mii". Citat de George Maxim, Revista poliției moderne, Iași, 1928.
16 De aici rezultă sistemul tripartit al Criminalisticii, care implicit este văzută ca o știință trihotomică a prezentului actua l

▪Tehnica criminalistică , elaborează și aplică metodele și mijloacele necesare pen tru căutarea,
descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea, examinarea și interpretarea urmelor și mijloacelor materiale de probă,
efectuarea expertizelor și a co nstatărilor în scopul identificării făptuitorilor și aflării adevărului17. Tehnica criminalistic ă
cuprinde în conținutul său următoarele: fotografia judiciară , videofilmarea judiciară , traseologia judiciară, dactiloscopia,
grafoscopia, balistica judiciară, examenul tehnic al documentelor, portretul vorbit, semnalmentele, antropologia
judiciară, precu m și bazele de date criminalistice, marcările criminalistice și examinarea poligraf.
▪ Tactica criminalistică , constituită într -un sistem de metode și procedee specifice, bazate pe dispozițiile
legii procesual penale, care formulează regulile de organizar e și desfășurare planificată a activităților de anchetă cum
ar fi: cercetarea la fața locului, ascultarea suspectului , inculpatului , a martorilor, victimei, precum și a altor categorii de
persoane, reconstituirea, confruntarea, percheziția, prezentarea pe ntru recunoaștere, ridicarea de obiecte și înscrisuri,
constatarea infracțiunii flagrante, arestarea și reținerea, în scopul obținerii de rezultate optime pentru aflarea adevărului
și asigurării probatoriului.
▪ Metodologia (metodica) criminalistică , studiază, elaborează și aplică regulile de cercetare a diferitelor
genuri de infracțiuni, bazate pe respectarea strictă a prevederilor legale și pe experiența pozitivă a organelor de
urmărire penală18. Mai este denumită în literatura de specialitate și ,, tactică specială ,,

1.3. NOȚIUNEA , PRINCIPIILE ȘI METODELE CRIMINALISTICII.
NOȚIUNEA
Pornind de la analiza opiniile exprimate de reputați specialiști în domeniu, din țară și străinătate, unde se
constată în unanimitate caracterul de știință al criminali sticii, criminalistica poate fi definită ca fiind „știința care
studiază, elaborează și aplică metode și mijloace științifice, tehnice, tactice și metodice în scopul prevenirii infracțiunil or
și a altor încălcări ale legii, descoperirii și exami nării urmelor în cazurile în care infracțiunile au fost săvârșite, pentru
descoperirea făptuitorilor și aflarea adevărului, cu asigurarea strictă a legalității” ori „acea știință care elaborează și
folosește mijloace și metode tehnico -științifice, precum ș i procedee tactice destinate descoperirii, fixării, ridicării,
examinării și interpretării probelor judiciare, efectuării expertizelor și c onstatărilor , în scopul prevenirii și descoperirii
infracțiunilor și a altor încălcări ale legii, identificării făptu itorilor și administrării probelor necesare aflării adevărului în
procesul judiciar”e.t.c.19
De asemenea, criminalistica , mai este văzută de reputați autori în domeniu ca o știință judiciară, cu caracter
autonom și unitar, care însumează un ansamblu de cuno ștințe despre metodele, mijloacele tehnice și procedeele
tactice destinate descoperirii, cercetării infracțiunilor, identificarea persoanelor implicate în săvârșirea lor și preveniri i
faptelor antisociale20”.
Pe plan internațional termenul de ,,criminalist ică” este adesea folosit alternativ împreună cu știința medico –
legală, dar de fapt, ea confirmă o disciplină distinctă care operează împreună cu alte discipline, sub umbrela științei
medico -legale.21

17 Valeri u Manea, Curs de tehnică criminalistică , Academia de Poliție,, A.I,, Cuza,, București, 1983, pag. 4.
18 C. Aionițoaie, V. Bercheșan în ,, Tratat de metodică și criminalistică’’ vol. 1 Ed. Carpați, Craiova 1994, pag.13.
19 Colectiv, Tratat practic de criminal istică , vol. I, Ministerul de Interne, București, 1976, pag. 15.
20 C. Aionițoaie, I.E.Sandu, Tratat de criminalistică. Ed. Carpați, Craiova 1992, pag. 9.
21 U.S.A., Academia Americană de Științe Criminalistice (Forensic, A.A.F.S.)

1.4 PRINCIPIILE CRIMINALIS TICII.
În vederea realizării scopului său în activitatea practică, la baza acestei discipline trebuie respectate o serie
de principii fundamentale după cum urmează:22
a) Principiul legalității procesului penal
Conform acestui principiu, într eaga activitat e exercitată de au toritățile judiciare , se va desfățura cu
respectarea strictă a legilor în vigoare, a standardelor internaționale, ordinelor de linie, instrucțiunilor, metodologiilor și
procedurilor de lucru aprobate.23 Totodată, trebuie să se respecte și drepturile și libertățile fundamentale ale
persoanelor, ca atare, principiul legalității obligă organele judiciare să nu întreprindă nici o acțiune care ar putea aduce
atingere democrației și statului de drept24. Trebuie avut în vedere că legalitatea proces uală, trebuie să asigure
legalitatea substanțială, fără însă a i se substitui acesteia. Având în vedere că principiul legalității este pe unul din
primele locuri ale sistemului principiilor fundamentale ale Criminalisticii, are menirea să evidențieze faptu l că totalitatea
activităților de investigare criminalistică, trebuie să se desfășoare în concordanță perfectă cu prevederile legale25.
Acest principiu este fundamental pentru întreaga activitate a statului de drept din România și constă în aceea
că procesu l penal trebuie să se desfășoare numai potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. Conform art. 1 alin (5) din
Constituția României, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Totodată,
se impune să fie respectate atât prevederi le legii procesual penale , cât și ale legii penale române, a tuturor actele
normative cu și fără prevederi penale aplicabile în soluționarea diferitelor cauze penale, a tratatelor și reglementărilor
UE, a tratatelor și pactelor internațional e la care România este parte.26
b) Principiul prezumției de nevinovăție.
Administrarea probatoriului pe tot parcursul urmăririi penale, cade în sarcina organului de cercetare penală
(poliție, parchet). Astfel, administrarea probelor cu sprij inul criminalisticii va cuprinde atât probele care dovedesc
vinovăția cât și pe cele privind nevinovăția. Totodată, trebuie să se aibă în vedere, că recunoașterea unei anumite
fapte penale de către suspect trebuie susținută de un material probatoriu pert inent, administrat conform normelor
procesuale și standardelor în vigoare, tocmai pentru ,,justa soluționare a cauzei,,. Urmărirea penală, trebuie să se
bazeze pe întreg ansamblul probelor existente în cauză, de natură a reflecta adevărul, iar în procesu l de administrare
a probelor, cât și în fixarea lor procesuală, să nu se pornească niciodată cu idei preconcepute. De aici rezultă și
obligația organelor judiciare de a aprecia cu maximă responsabilitate probele administrate în cauză, măsurile
întreprinse iar soluțiile pronunțate să fie rezultatul convingerii certe că nu s -a încălcat principiul prezumției de
nevinovăție .27 Suspectul, este considerat nevinovat atâta timp cât vinovăția sa nu a fost dovedită, în conformitate cu
normele stabilite de lege28.
Ca atare, știința Criminalisticii în garantarea prezumției de nevinovăție , crează posibilitatea certă dată de
utilizarea metodelor criminalistice moderne, de a evita soluții de condamnare neconforme cu realitatea, sau de eludare
a adevărului29. Aplicarea acest ui principiu, impune interzicerea oricăror încercări ale organelor judiciare, de a orienta
administrarea probelor în anchetă numai în defavoarea suspectului sau inculpatului, precum și de a stabili cu orice preț
și în orice mod a vinovăției acelei persoane .30 Totodată, vinovăția unui suspect sau inculpat este dovedită numai printr –
o hotărâre de condamnare, definitivă și irevocabilă, emisă de către instanța de judecată, în complet legal constituit.
Esența acestui principiu constă în aceea că, suspectul sau in culpatul cercetat într -un dosar penal, este considerat
nevinovat, atât timp cât vinovăția lui nu a fost dovedită printr -o hotărâre de condamnare definitivă și irevocabilă, potrivit
normelor procesual penale.31

22 Principiil e cercetării criminalistice a infracțiunilor conform noului Cod de Procedură Penală
23 G.Panfil, N. Dănuț, Petruț E., Tehnică Criminalistică, Curs universitar, Ed. Estfalia, București 2014, pag. 18
24 V. Bercheșan , op. cit. , pag. 20.
25 Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, Ediția a II -a, Universul Juridic, București, 2002, pag.20.
26 Nelu Niță, ,, Considerații privind principiile cercetării criminalistice a infracțiunilor conform noului Cod de procedură pen ală” Acta Universitatis
George Bacovia. Juridica – Volume 3. Issue 2/2014 – http://juridica.ugb.ro/ pag. 2
27 V.Bercheșan , Investigarea criminalistică a omorului , Ed. Paralela 45, Pitești, 1998, pag. 61.
28 Colectiv, Tratat practic de criminalistică , vol. I, Ministerul de Interne, București, 1976, p ag. 16
29 Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică , op.cit. pag.21.
30 Emilian Stancu, Criminalistica, Vol. II, Tactica și metodologia criminalistică, Editura Actami, București, 1997, p. 31.
31 Nelu Niță ,,Considerații privind principiile cercetării criminalistice a infracțiunilor conform noului Cod de procedură penală” Acta Universitatis
George Bacovia. Juridica – Volume 3. Issue 2/2014 – http://juridica.ugb.ro/, pag. 3

c) Principiul aflării adevărului.
Conform legi i procesual penale, organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea
adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. Ca
atare folosind mijloacele sale specifice tehnice și tactice criminalistica asigură descoperirea autorului faptei penale și
permite administrarea probatoriului necesar stabilirii adevărului în cauză, asigurând astfel în mod direct concordanța dintr e
starea de fapt stabilită de organul judiciar ș i realitatea obiectivă privind fapta și autorul.32 Descoperirea adevărului este
deci consecința unei activități complexe de investigare a faptelor și imprejurărilor concrete, obiective, privind o anumita
cauză. Prin caracterul științific al criminalistici i se pun la dispoziția justiției date cu un conținut științific, precum și cu
înalt grad înalt de precizie, stabilite prin descrierea și explicarea proceselor și fenomenelor care au loc.33
d) Principiul obiectivității
În activitatea crimina listică, nu trebuie să se plece în cadrul fluxur ilor legate de analiza ori interpretarea
probelor, de la idei preconcepute, legate de nevinovăția sau vinovăția vreunei persoane. Toate rezultatele obținute,
trebuie respectate în mod real, fără imistiuni ori alte influențe. De asemenea, pentru respectarea acestui principiu ,
trebuie luate uneori măsuri privind delimitarea atribuțiilor de lucru, pe linia neinterferării diferitelor fluxuri de lucru,
conform standardelor și procedurilor legale în vigoare.
e) Principiul celerității (operativității).
Cu ocazia efectuării investigațiilor de către organul de urmărire penală trebuie avut în vedere că între timpul
scurs de la comiterea faptelor și șansele de descoperire a autorului, există un raport invers proporțio nal, iar luarea
tuturor măsurilor în vederea constatării faptelor ce constituie infracțiuni trebuie efectuată la timp.34Totodată se impune
ca investigarea criminalistică să asigure apropierea momentului tragerii la răspundere penală a autorului unei infracț iuni
de momentul săvârșirii faptei, acest lucru având efect și pe linia prevenirii comiterii în viitor a altor fapte de natură
penală35.
f) Principiul confidențialității.
Face referire la păstrarea secretului cu privire la existența sau inexistența unei anumite probațiuni, ca urmare
a muncii specifice desfășurate de organele judiciare și pentru valorificarea la maximum a informațiilor și probatoriului
necesar, precum și pentru incriminarea tuturor persoanelor care se fac vinovate de săvârșirea vreunei fa pte prevăzute
de lege. În aceste condiții se impune păstrarea cu strictețe a confidențialității privind activitățile desfășurate și a
rezultatelor obținute, respectiv a probelor care confirmă sau infirmă învinuirea, precum și a datelor confi dențiale
privit oare la suspecți , inculpați, martori etc.36
g) Principiul identității
Se explică prin faptul că, orice persoană care a comis o infracțiune, folosindu -se de un obiect (dispozitiv,
cheie) ori de oricare obiect pe care la utlizat să comită infracțiunea, acest e obiecte, pot fi asemănătoare cu altele, dar
identice numai cu ele însele . Ca atare, identificarea făptui torilor precum și a obiectelor u tilizate de aceștia, au la bază
acest principiu. Identitatea, deși permite particularizarea unui obiect, fenomen ori p ersoană față de celelalte, are însă
un caracter relativ, întrucât caracteristicile identificatoare pot suferii modificări cantitative/calitative sub acțiunea uno r
factori subiectivi sau obiectivi.37 Acest principiu, nu este propriu numai criminalisticii, da r este aplicabil mai mult în
Criminalistică.38
h) Principiul conform căruia, orice activitate infracțională produce modificări în lume a materială
(Principiul Locard)
Toate acțiunile infracționale ale unei persoane, produc modifi cări sau transformări în medi ul ori pe suprafețele
în care acesta își desfășoară activitatea infracțională în total sau în parte . Toate acestea, constituie urme ale infracțiunii
și reprezintă una din premisele de bază ale cercetării criminalistice, pentru a fi exploatate corespunzător și eficient ,
urme care apoi să ducă la identificarea persoanei care le -a creat. Astfel, afirmația lui Edmond Locard “oriunde calcă,

32 Sorin Alămoreanu, Criminalistica, Note de curs, Universitatea Babeș -Bolyai, Cluj -Napoca 2004, pa g. 5
33 Toader Cătălin, Florin Niculae, Tehnică criminalistică, Curs universitar, Ed. Estfalia, București 2013, pag. 28
34 Constantin Drăghici, Adrian Iacob, Tratat de tehnică criminalistică, Ed. II -a, Editura Sitech, Craiova, 2009 pag.17.
35 V. Bercheșan , op. cit., pag. 21.
36 C. Aionițoaie , V. Bercheșan , Tratat de metodică criminalistică , op. cit. , pag. 17.
37 Florin Ionescu, Criminalistica, Ed. Prouniversitaria, București, 2007, op. cit. Pag. 19 -20.
38 Constantin Drăghici, Adrian Iacob, Tratat de tehnică crimi nalistică, Ed. II -a, Editura Sitech, Craiova, 2009 pag.17.

orice atinge, orice lasă în urmă, ve servi ca un martor mut împotriva sa”, ne duce la concluzia c ă nu se poate săvârși
o anumită infracțiune fără să rămână un minim de urme la locul faptei.
i) Principiul interdependenței cauzale
Există o legătură cauzală, între activitatea unei persoane sau obiect și orice urm ă găsită la fața locului. Ca
atare, găsirea unei pete de culoare bru n-roșcată la fața loculu i (de sânge) în cazul unui omor și care după genotipare
rezultă că nu aparține persoanei decedate, duce la ipoteza că aceasta poate să aparțină autorului , ori vreunei persoane
care s -ar putea să aibă cunoștință de contextul în care aceasta a fost creată. Rezultă că este esențială dovedirea unei
legături cauzale între urmele respective și persoana/obiectul/fenomenul aflat în atenția organului de urmărire penală.39
Principiile menționate au aplicabilitate generală pentru toate părțile c omponente ale criminalisticii.

1.5 LEGĂTURA CRIMINALISTICII CU ALTE ȘTIINȚE.
Știință distinctă , criminalistica are legătură cu toate științele juridice, fiind de asemenea și o știință
pluridisciplinară40:
Legătura cu dreptul penal.
Atât dreptul pena l cât și criminalistica, au același scop, respectiv aplicar ea politicii penale a statului. Totodată,
criminalistica contribuie prin mijloace proprii la dovedirea elementelor constitutive ale infracțiunilor în cauzele
instrumentate . În altă ordine de idei d reptul penal studiază infracțiunile, stabilește elementele lor constitutive, definește
faptele ce constituie infracțiuni.41
Legătura cu dreptul procesual penal.
Criminalistica, ajută la realizarea scopului procesului penal, precum și la lămurirea cauzei sub toate aspectele,
în sensul că a plicarea dreptului procesual penal se face și în funcție de datele pe care le oferă criminalistica, unde
normele de procedură penală nu se aplică decât la fapte reale, concrete, iar sarcina descoperirii și stabilirii acestor a
revine criminalisticii .42
De asemenea, normele procesual penale prevăd anumite activități de urmărire penală care trebuie să fie
realizate cu respectarea unor reguli stricte elaborate de criminalistică.43
Legătura cu criminologia.
Criminalistica, ofer ă mijloace de elucidare a unor cazuri concrete și date privind modul de savârșire, care
sunt valorificate în plan teoretic de către Criminologie pentru studierea fenomenului și din punct de vedre psihiatric,
statistic, economic. Diferența constă în ace ea că, în timp ce criminalistica furnizează probe pentru dovedirea săvârșirii
unor infracțiuni și identificarea făptuitorilor, criminologia analizează starea, dinamica, cauzele și condițiile care
favorizează fenomenul infracțional la nivel național. Prin u rmare, criminalistica oferă mijloacele științifice pentru
elucidarea unor cazuri concrete, pe când criminologia este o cercetare fundamentală preponderent sociologică,
incluzând variate aspecte de ordin medical, psihologic, psihiatric, economic, statistic, juridic, cultural.
Legătura cu medicina legală.
Această legătură indisolubilă dintre cele două știițe, are loc pe multiple planuri de activitate, deoarece în
realizarea muncii de poliție de multe ori cele două se intersectează, mai ales prin prizma cercet ării infracțiunilor contra
persoanei. Se cunoaște că în investigarea ce se efectuează de organele abilitate legal, criminalistica stabilește
împrejurările și modul de săvârșire a infracțiunilor, iar medicina legală determină natura leziunilor de pe corpul
victimelor, vechimea acestora și efectul pe care îl au asupra corpului uman și asupra vieții persoanei.44
Legătura cu psihologia și psihiatria
Cu ocazia studiului caracteristicilor de ordin psiho -social al tuturor participanților în procesu l penal suspecți ,
inculpați, părți vătămate, martori, părți responsabile civilmente, psihologia judiciară ajută criminalisticii la elaborarea
metodelor tactice de ascultare a martorilor, suspecților , inculpaților, indiferent dacă aceștia sunt minori.45 Ca atare,

39 Pentru a aplica principiile care guvernează activitatea de investigare criminalistică și manifestând un adevărat cult pentru adevăr, organele
judiciare trebuie să acționeze cu toată hotărârea pen tru a asigura tragerea la răspundere penală a ce lor ce au săvârșit infracțiuni.
40 G.Panfil, N. Dănuț, Petruț E., Tehnică Criminalistică, Curs universitar, Ed. Estfalia, București 2014, pag. 21
41 Constantin Drăghici, Adrian Iacob, Tratat de tehnică criminal istică, Ed. II -a, Editura Sitech, Craiova, 2009 pag.19
42 Colectiv, ,,Curs de tehnică criminalistică,, vol I., București 1983, pag. 7.
43 Gheorghe Popa, Tehnică criminalistică, Curs universitar, 2008, pag. 16
44 Idem
45 Emilian Stancu. o p.cit. pag. 26.

organele ju diciare trebuie să cunoască, modul de desfășurare al proceselor psihice, pentru a putea aprecia în mod just
obiectivitatea depozițiilor martorilor de bună credință, în funcție de condițiile proceselor de percepție, memorare, și
relatare, precum și la apre cierea comportării martorilor d e rea -credință și a suspecților , ori a anumitor fapte ale
infractorului ori ale victimei în cursul desfășurării infracțiunii. Totodată, pentru expertiza neuropsihiatrică se apelează
în cazul cercetării unui infractor psihopa t, în cazul audierii unor martori psihopați sau debili mintali ori în problema
responsabilității unei femei gravide, în cazurile de sechele neuro -psihiatrice consecutive traumatismelor cranio –
cerebrale .46
Legătura criminalisticii cu informatica
Tehnologia informației (domeniul IT), este în ultima perioadă de timp, consecventă în a prelua cele mai noi
cuceriri ale ști inței și tehnicii. Astfel criminalistica s -a apropiat și a întrepătruns tot mai mult cu domeniul informaticii,
strânsa legătură dintre aceste d ouă științe fiind dată de aplicațiile criminalisticii clasice, care au fost transferate analizei
și procesării calculatoarelor. Ca atare, se cunoaște că în criminalistică aplicațiile informatice, au început să ocupe o
pondere din ce în ce mai mare, de la f olosirea aplicațiilor software specializate pentru editarea imaginilor video și până
la folosirea tuturor bazelor de date criminalistice, care astăzi sunt legate între ele într -o rețea de calculatoare foarte
fiabilă care funcționează la nivel mondial.
Totodată criminalistica se folosește de tehnologiei informaț ei, cu scopul de a identifica, preleva, analiza și
prezenta în instanță info rmații stocate electronic (E.S.I., Electronically Stored Information) ce se pot constitui ca probe
în cadrul unui proces.47
Legătura criminalisticii cu alte științe
Astăzi, criminalistica s -a consacrat ca fiind una dintre principalele științe ale procesului judiciar, întrucât
servește la determinarea materialității faptelor penale, la dovedirea infracțiunii și la stabilirea v inovăției infractorului,
aflarea adevărului, indiferent în favoarea cui este stabilit. Ca și alte domenii de bază care se între pătrund cu știința
criminalisticii , pot fi enumerate: fizica, chimia, logica, precum și dreptul civil, dreptul familiei, fiecare dintre ele aducându –
și propria contribuți e la instrumentarea și soluționarea cauzelor penale.

46 Camil Suciu, ,,Criminalistica,, op. cit. pag. 13.
47 Investigarea criminalistică a infracțiunilor informatice ( Digital Forensics ) este un domeniu complex, care necesită o gamă vastă de cunoștințe
referitoare la dispozitive de stocare, sisteme de operare, hardwar e, software, dispozitive mobile, aplicații, reguli de reglementare (legislație),
proceduri de administrare a probelor, tehnici de prelevare și conservare a probelor,etc. De la codul sursă al aplicațiilor și până la mecanismele
de interacțiune cu utilizator ul, fiecare aspect al ESI (Electronically Stored Information) trebuie să fie luat în considerare. CertLAB a fost încă de
la crearea sa un pionier al acestui domeniu de securitate a informației și experții noștri sunt întotdeauna gata să facă față provocări i impuse de
investigarea criminalistică a tuturor infracțiunilor, dar mai ales a infracțiunilor informatice.

1.6 ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII DE CRIMINALISTICĂ ÎN ROMANIA.

Activitatea de criminalistic ă în Romania este organizată pe trei mari direcții:

I. REȚEAUA MI NISTERULUI JUSTIȚIEI
II. ÎN CADRUL MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE
III. ÎN CADRUL MINISTERULUI PUBLIC
IV. LABORATOARE DE CRIMINALISTICĂ DIN ALTE INSTITUȚII DE STAT

I. REȚEAUA MINISTERULUI JUSTIȚIEI
În cadrul Ministerului Justiției, funcționează Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC).48 Institutul
are ca obie ct de activitate efectuarea urmă toarelor genuri de expertize crimi nalistice: expertiza scrisului ș i a
documentelor; expertiza bancnotelor, monedelor metalice, titlurilor de credit public, cecurilor, p recum ș i a titlurilor de
orice fel pentru efectuarea plaț ilor; exper tiza urmelor digitale, palmare ș i plantare; e xpertiza urmelor lasate de ființ e si
obiecte; expertiza armelor de foc și a munițiilor; expertiza fizicochimică a probelor materiale; expertiza urmelor
biologice; expertiza accidentelor de trafic; expe rtiza exploziilor, incendiilor ș i a accidentelor de muncă; expertiza vocii
și vorbirii; expertiza fotografiilor și a î nregistrarilor video; expertiza altor urme, cu excepț ia celor care fac obiectul
expertizelor medico -legale.49
Institutul e ste structurat pe sectoare, secț ii, laboratoare, servicii si b irouri. Structura organizatorică a Institutului
și a laboratoarelor interjudetene se stabileste p rin regulamentul de organizare ș i functionare a I nstitutului, aprobat prin
ordin al Ministrului Justiț iei.50
Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC) , are în subordinea sa51:
Laboratoarele interjudețene de expertize criminalistice din:
– București; Cluj; Iași; Timișoara ; Brașov ; Craiova .
Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC) mai cuprinde:
A. Sectorul "Identificări criminalistice “:
– expertiza documentelor;
– expertiza dactiloscopică, traseologică și balistică;
– expertiza fizico -chimică și biologică.
B. Sect orul "Inginerie criminalistică" cu secțiile:
– expertiza în accidentele de trafic și de muncă.
– expertiza în incendii și explozii.
– expertiza înregistrărilor audio, video și foto52.
Laboratoarele interjudețene de expertize criminalistice efectue ază prima expertiză, potrivit competenței lor
materiale și teritoriale.

II. ÎN CADRUL MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE
În cadrul Inspectoratului General al Poliției Române funcționează Institutul Naționa I de Criminalistică.
Toodată, în cadrul Inspecto ratelor Județene de Poliție funcționează Serviciile Criminalistice, după cum urmează:
● Serviciul criminalistic din Poliția Municipiului București;
-Birourile de criminalistică de la secțiile de poliție din București ;
● Serviciile criminalisti ce din Inspectoratele de poliție Județene
-Birourile de criminalistică de la polițiile orășenești.

48 Înfințat prin H.G. 368 din 1998, precum și HG nr. 458/2009 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 368/1998 privind înființarea Institutului
Național de Expertize Criminalistice – I.N.E.C.
49 Conform art. 3 din H.G. 368 / 1998
50 Conform art. 6 din H.G. 368 / 1998
51 Experții INEC, lucrează în prezent conform Directivei Cadru a Consiliului 2009/905/JAI privind acreditarea furni zorilor de servicii de expertiză
criminalistică, reglementări care prevăd modul în care aceștia, furnizorii, efectuează activități i de laborator.
52 www.inec.ro

Principalele atribuții ale structurilor de criminalistică sunt cele privind efectuarea cercetării la fața locului,
examinarea probelor în laborator, efectuarea co nstatărilor și a expertizelor criminalistice, precum și cercetarea
științifică fundamentală și aplicativă.
Ca direcție, Institutul Național de Criminalistică are următoarea structură:
– Serviciul Expertize Criminalistice;
– Serviciul Identificări Judiciare;
– Serviciul Expertize Fizico – Chimice;
– Serviciul Biocriminalistică;
– Biroul Cercetare la Fața Locului;
– Compartimentul proceduri și cercetare științifică;
– Compartimentul documente clasificate și secretariat.
Institutul Național de Criminalistică , are următoarele atribuții53:
-execută expertize și constatări în laboratoare proprii, în scopul aflării adevărului în cauzele penale, dispuse
conform legii;
-coordonează activitatea de standardizare a metodelor de lucr u criminalistice pentru toate laboratoarele din
subordine, asigură managementul calității;
-realizează materiale documentare destinate pregătirii studenților, elevilor și cursanților din șco lile Ministerului
A. și Internelor, precum și pentru celelalte ca dre din poliție;
-participă la întruniri științifice interne sau internaționale în scopul cunoașterii, dezvoltării și asimilării metodelor
moderne din domeniile specifice de activitate;
-efectuează cercetarea la fața locului în cazul infracțiunilor și al evenimentelor date în competența Poliției;
-organizează, actualizează și desfășoară nemijlocit activități de identificare în cartoteci, baze de date și colecții
criminalistice, exploatate manual sau informatizat;
-desfășoară cercetare științifică aplicat ivă în scopul perfecționării metodelor și a mijloacelor proprii de muncă;

-organizează simpozioane naționale și internaționale în domeniul de activitate .54

III. În cadrul Ministerului Public
În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casați e și Justiție, funcționează, în subordinea Secției de
Urmărire Penală și Criminalistică , Biroul de Criminalistică .55
Procurorii din serviciile teritoriale au următoarele atribuții:
Procurorul este titularul acțiunii penale, dar misiunea de a descoperi inf racțiuni și de a -i identifica pe autorii
acestora r evine poliției. Conform art. 56 din C. Proc. Pen. , procurorul conduce și controlează activitatea de cercetare
penală a poliției și a altor organe și supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectu ate cu respectarea
dispozițiilor legale. Organele de cercetare penală sunt obligate să încunoștințeze de îndată pe procuror despre
infracțiunile de care au luat cunoștință.
Alte atribuții conform competenței:
-conduc și controlează nemijlocit actele de cercetare penală efectuate din dispoziția lor în cadrul serviciului
de ofițerii și agenții de poliție judiciară în cauzele privind infracțiunile de competența lor;
-efectuează urmărirea penală în cauzele date prin lege în competența lor și sesizează i nstanțele de judecată
competente;
-îndeplinesc orice alte atribuții stabilite prin dispozițiile procurorilor ierarhic superiori, date în conformitate cu
legea sau prevăzute în legi speciale;
-participă la ședințele de judecată, în condițiile legii;
-răspund pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la lit. a) -d).56

53 Toader Cătălin, Florin Niculae, Tehnică criminalistică, Curs universitar, Ed. Estfalia, București 2013, pag. 33
54 Centrul de Comunicații si Informatică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
55 www.mpublic.ro
56Regulament de Ordine Interioară a Parchetelor din 21.02.2007, publicat în M.O. partea I nr. 154 din 05.03.2007 intrat în vigo are la
05.03.2007.

Biroul de criminalistică din cadrul Ministerului Public.
Este condus de un procuror șef birou. Procurorii acestui birou au următoarele atribuții:
-efectuează urmărirea pen ală în cauzele repartizate de procu rorul șef secție ;
-organizează evidența centralizată a cauzelor privind infracțiuni săvârșite cu intenție, care au avut ca urmare
moartea unei persoane în cauzele cu autori neidentificați;
-are competența de a par ticipa la instrumentarea unor cauze penale complexe, care implică aplicarea
metodelor științifice și a mijloacelor tehnice criminalistice, și acordă sprijin sub aspect tehnic, tactic și metodologic
procurorilor care desfășoară activitatea de urmărire penal ă;
-elaborează lucrări de ordin tehnic, tactic și metodologic privind folosirea de către procurori a mijloacelor
criminalistice și propun măsuri pentru valorificarea acestora;
-asigură difuzarea către parchete, în scopul documentării, a lucr ărilor elaborate pe plan intern și în străinătate
cu privire la metodele și mijloacele tehnice, a regulilor și procedeelor tactice crimin alistice necesare cercetării și
prevenirii diferitelor categorii de infracțiuni;
-asigură efectuarea lucrărilor cr iminalistice de laborator;
-îndeplinesc și alte atribuții stabilite de procurorul ierarhic superior sau prevăzute în legi speciale;
Totodată, î n cadrul biroului de criminalistică își desfășoară activitatea tehnicieni criminaliști asimilați
personalul ui auxiliar de specialitate conform art. 91 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar
de specialitate al instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.57
Atribuții tehnicieni i criminaliști:
-însoțesc procurorul criminalist sau alt procuror anchetator la cercetarea la fața locului, în cazul săvârșirii
unor infracțiuni contra vieții, al morților suspecte, accidentelor de muncă cu victime sau în alte situații care impun
prezența procurorului, asigurând executarea fotografiilor judiciare și a î nregistrărilor video , sub îndrumarea exclusivă
a procurorului;
-asigură asistența tehnică a înregistrărilor audio și video, decriptarea casetelor audio și video, procesarea
imaginilor foto și video în cursul anchetei desfășurate de procuror;
-organizează și țin evidența materialelor fotosensibile audio/video și asigură conservarea celor utilizate în
anchetă;
-execută lucrări de laborator;
-execută planșe foto;
-întrețin aparatura din dotarea laboratorului de criminalistică și a cabinetelor din cadrul parchetelor de pe
lângă tribunale și gestionează materialele consumabile;
-îndeplinesc orice alte atribuții, din dispoziția procurorului, în condițiile legii;

IV. LABORATOARE DE CRIMINALISTICĂ DIN ALTE INSTITUȚII DE STAT
Conform literaturii de specialitate, alte laboratoare de criminalistică funcț ionează conform competențelor în
cadrul S.R.I. și Poliției de frontieră. În cadrul acestor laboratoare specialiștii și te hnicienii arondați, e fectuează
investigații le științifice necesare îndeplinirii atribuțiilor specifice acestor instituții ale statului.

57 Toader Cătălin, Florin Niculae, Tehnică criminalistică, Curs universitar, Ed. Estfalia, București 2013, pag. 3 5

CAPITOLUL II

2. IDENTIFICAREA CRIMINALIST ICĂ, CONSID ERAȚII GENERALE

2.1. Identificarea criminalistică, noțiune, obiect, principii
Stabilirea adevărului în cauzele supuse justiției se realiz ează prin intermediul administr ării de probe. Una din
modalitățile de probațiune o constituie și identificarea crimin alistică, fără însă a se confunda cu aceasta și fără să se reducă
la ea.58 “Conținutul principal al probațiunii cu ajutorul identificării criminalistice constă în găsirea, desprinderea obiectului
sau persoanei implicate dintr -un ansamblu nedeterminat de obiecte sau persoane posibile.”59
Prezența omului într -un anumit loc fie statică, fie dinamică, dă naștere unor urme.60 Ca atare , în criminalistică,
identificarea reprezintă una din problemele esențiale ale acestei științe .61 Se cunoaște că p rocesul identif icării se
bazează pe posibilitatea recunoașterii obiectelor lumii materiale, prin fixarea în procesul nostru de gândire a
caracteristicilor acestora și datorită neschimbării relative a lor, cel puțin pentru un anumit timp.62 Astfel , recunoașterea
diferitelo r obiecte este determinată de proprietatea gândirii de a compara caracteristicile unor obiecte cu cele ale altora,
urmată de judecata privind identitatea sau neidentitatea lor. Identificarea criminalistică se distinge, față de procesele
de identificare înt âlnite în alte domenii ale științei, prin anumite elemente de specificitate. Identificarea criminalistică
constă în stabilirea, prin mijloace tehnico -științifice, a identității unei ființe sau a unui obiect ce are legătură cu fapta
cercetată, în scopul obț inerii de probe care să dovedească existența infracțiunii și a vinovăției .63 A identifica
personalitatea fizică a unui individ, înseamnă a -l diferenția de toți semenii săi prin unele detalii caracteristice pe care
le prezintă la exterior corpul său.64
2.2. Noțiunea de identificare criminalistică
Identificarea criminalistică, poate fi definită, ca o activitate, un proces de stabilire a persoanei sau obiectului
concret, material, aflat în legătură cauzală cu fapta ilicită. La baza identificării stă un sistem d e particularități sau
trăsături caracteristice, identificarea servind, în ultimă instanță, scopului procesului penal de aflare a adevărului .65
Prin urmare, identificarea criminalistică poate fi definită ca fiind un proces de constatare a identității unor
persoane, obiecte sau fenomene, aflate în legătură cauzală cu fapta ilicită, prin metode științifice criminalistice, în
scopul stabilirii adevărului în procesul judiciar .66

2.3 Obiectul și principiile identificării criminalistice.
Obiect ul identificării criminalistice, presupune existența obligatorie a două categorii de obiecte, care trebuie
diferențiate în raport cu s copul acestei activități. Prima categorie o reprezintă obiectele de identificat , respectiv acele
obiecte ale căror urme sau reflectări mate riale au fost descoperite la locul faptei. În criminalistică, aceste obiecte mai
sunt denumite și obiecte scop , avându -se în vedere de fapt, ceea ce se urmărește prin identificare.
Obiectul identificării criminalistice este un obiect material prin natura sa, concret, fie el ființă sau lucru, precum
și fenomenul care a generat o anumită stare de fapt. Orice obiect material prezintă caracteristici sau proprietăți, precum
și însușiri particulare, prin care el se manifestă în spațiu și timp, îl face susceptibi l de a crea urme și, implicit, de a fi
identificat, stabilindu -se astfel și relația lui cauzală cu faptele cercetate.67
A doua categorie de obiecte o reprezintă obiectele identificatoare sau într -o altă terminologie obiecte mijloc ,
deci acelea care poartă u rmele unei fapte și urmele însăși, acestea servind la identificarea obiectelor care le -au creat .68

58Noțiunile de identificare, identic și identitate provin din limba latină de la cuvintele ,,identificare ” (același), și ,,identicus,, (acel ași), precum și
,,identitas,, (identitate), unde aceste noțiuni sunt folosite nu numai în criminalistică, ci în toate domeniile cercetării științifice, pre cum și în diversele
activități practice.
59L. Ionescu, Dumitru Sandu, Identificarea criminalistică, Editura Științifică, Hamangiu București 1991, pag. 27
60 Colectiv, Tratat practic de criminalistică , vol. II , Ministerul de Interne, București, 1978, pag. 9.
61 Vasile Bercheșan, Marin Ruiu, Tratat de Criminalistică ,Ed. Little Star București 2004 pag. 39.
62 C. Suciu. o p. cit. pag. 16.
63 Marin Ruiu, Georgică Panfil, Tehnică criminalistică Ed. EstFalia, București 2007, pag. 31.
64 Dr. V. Sava, op. cit., pag 35.
65 Gheorghe Popa, Tehnică criminalistică, Curs universitar, 2008, pag. 19
66 Stancu Emilian, Criminalis tica, Editura Actami, București, 1995, pag. 40
67 Gheorghe Popa, Tehnică criminalistică, Curs universitar, 2008, pag. 19
68 E. Stancu, “Criminalistică”, 1997, pag. 48 -49.

În literatura de specialitate, obiectele scop sunt denumite și obiecte căutate, iar obiectele mijloc obiecte verificate .69
Astfel, i dentificarea criminalistică mai poate fi văzută și ca un proces de constatare a identității unor persoane, obiecte
sau fenomene, aflate în legătură cauzală cu fapta ilicită, prin metode științifice criminalistice , în scopul stabilirii
adevărului în procesul judiciar .70 Referitor la p rocesul identificării, pe lângă obiectele căutate și verificate, mai sunt și
urmele lor. Aceste urme oferă posibilitatea criminalistului să examineze și să stabilească proprietățile, caracteristicile
individuale ale obiectelor cercetate. Ca atare, pe de o parte, există obiecte de identificat, iar pe de altă parte, urmele
acestora, denumite obiecte identificatoare. P entru a se ajunge la justa soluționare a cauzelor, pe calea identificării,
aceasta presupune, respectarea unor principii și metode de lucru știi nțifice elaborate de teoria identificării criminalistice.
Ca și clarificare a obiectelor identificării, criteriile sunt: scopul identificării , precum și cel al căutării și identificării
după cum urmează :
a) În raport cu scopul identificării , obiectele antr enate în procesul identificării se împart în71:
– obiecte ce urmează a fi identificate, cunoscute și sub denumirea de obiecte scop.
– obiecte ce servesc la identificarea obiectelor scop, denumite și obiecte mijloc de identificare.
b) După criteriul căutăr ii și identificării obiectele se împart în:
– obiecte căutate , acele obiecte ale căror urme sau reflectări materiale au fost găsite cu ocazia examinării
criminalistice a locului faptei;
– obiecte verificate, acele obiecte presupuse că au creat urmele ori reflectările materiale găsite în locul
(zona) unde a avut loc activitatea infracțională.

PRINCIPIILE IDENTIFICĂRII CRIMINALISTICE.
Principiile care stau la baza identificării criminalistice sunt următoarele:
a) Principiul identității /principiul indiv idualității obiectelor
Conform literaturii de specialitate, prin identitate se înțelege „starea unui obiect de a fi ceea ce este, de a -și
păstra un anumit timp caracterele fundamentale, individualitatea, rămânând el însuși“. Ca atare, individualitatea
obiectelor, este dată atât de caracteristicile inițiale ale acestora, cât și de cele dobândite prin utilizare sau exploatare.
Rezultă că individualitatea unui obiect oferă posibilitatea separării sale de alte obiecte similare.72
Astfel ca aspect final în proces ul identificării criminalistice cercetarea nu trebuie să se limiteze doar la
evidențierea elementelor de asemănare, ci trebuie să conducă la cunoașterea și relevarea aspectelor de strictă
individualitate .73 Astfel, identitatea se stabilește pe baza propriet ăților, caracteristicilor ori semnalmentelor exterioare
ale obiectelor sau persoanelor. Rezultă că atunci când acestea coincid, înseamnă, implicit, că a fost stabilită identitatea.
b) Principiul stabilității relative a caracteristicilor de identificare.
Conform practicii criminalistice, p entru a identifica un obiect, persoană ori ființă , aceasta este posibil numai în
situația în care acestea au creat urme în câmpul infracțional, urme ce reflectă caracteristicile lor esențiale. Totodată,
este necesar ca ele să prezinte și o anumită stabilitate, astfel identificarea criminalistică devine imposibilă dacă
obiectele, oricât de individuale și de particulare ar fi calitățile ori proprietățile lor, nu sunt relativ constan te în timp. Se
cunoaște că unele obiecte își păstrează vreme îndelungată aceleași caracteristici, ori există și obiecte care își schimbă,
într-un timp relativ scurt, trăsăturile individuale. Aceasta se raportează la intervalul de timp dintre momentul descoperirii
urmelor și momentul efectuării examen elor comparative. Ca atare, nu este vorba de identificarea obiectului, persoanei
sau ființei într -un anumit moment, ci de faptul că trăsăturile caracteristice ilustrate în momentul săvârșirii infracțiunii,
coincid cu trăsăturile caracteristice puse în evid ență în momentul efectuării examinărilor criminalistice. Determinarea
identității unei persoane sau obiect este posibilă numai în ipoteza în care acesta a creat urme în câmpul infracțional,
urme ce reflectă caracteris ticile sale esențiale. Nu este însă suficient , ca aceste caracteristici să -l individualizeze, să -l
diferențieze de celelalte obiecte asemănătoare, ele trebuind să prezinte și o anumită stabilitate, o constantă.74
c) Principiul reflectivității

69 Colectiv ,,Tratat practic de criminalistică”, vol II, M.I. București ,1978 pag. 11.
70 Emilian Stancu, “Criminalistică”, Ed. Actami, București, 1995, op. cit. pag.40.
71 Vasile Bercheșan, Marin Ruiu, op.cit. pag. 42
72 G.Panfil, N. Dănuț, Petruț E., Tehnică Criminalistică, Curs universitar, Ed. Estfalia, București 2014, pag. 37
73 V. Bercheșa n, M. Ruiu, op. cit. pag. 43
74 E. Stancu, op. cit. pag. 45

Reflectivitatea, desemnează capacitatea obiectelor de a se reflecta și de a fi reflectate, urmare direct a
interacțiunii dintre ele. Rezultatul reflectării îl reprezintă urmele.75
d) principiul examinarii obiectelor supuse procesului de ide ntificare prin metoda analizei ș i sintezei
Unde fiecare element caract eristic, este analizat în toate detaliile sale, apoi încadrat din întregul din care face
parte.76 Analiza presupune descoperirea, evidențierea ș i studierea fiecă rui el ement caracteristic, a fiecărei forme de
particularități sau conținut, atâ t a obiectului s cop al identificării, cât ș i a obiectelor prin mijlocirea cărora se stabileș te
identitatea. Analiza este continuată de sinteza informațiilor privind aceste trăsă turi, care reunite, reintegrate î ntregului,
duc la sesizarea similitudinii î ntre caracteristic ile reflectate în urma descoperită la locul faptei și modelul de
comparaț ie.77
e) Principiul delimitării precise care trebuie făcută între obiectele de identificat și
obiectele identificatoare78
Identificarea este posibilă datorită faptului că, în nat ură nu există obiecte sau ființe identice. Fiecare obiect ori
ființă se constituie într -o entitate fizică sau biologică strict individuală. Conform practicii operative, în jurul nostru pot
exista obiecte sau ființe asemănătoare, dar nicio dată identice. Ca atare, faptul că „fiecare obiect este identic numai cu
el însuși “ constituie baza oricărei identificări, deci și a identificării criminali stice. Trebuie reținut faptul că, a semănarea
nu trebuie confundată cu identitatea, o asemenea confuzie atrăgând, invar iabil, consecințe deosebit de grave pentru
activitatea judiciară.
f) Principiul dinamicității și al interdependenței cauzale.
În activitatea de identificare criminalistică , este absolut necesar ca abordarea cercetării obiectelor,
persoanelor sau ființelor să fie făcută ținând cont de mișcarea acestora, de schimbarea trăsăturilor și proprietăților
caracteristice, precum și a interacțiunii cauzale cu factorii ce produc transformări, modificări ori transformări calitative
și cantitative .79 Încă de la momentul săvârșirii infracțiunii și până la data examinării pot interveni o serie de modificări
ale caracteristicilor esențiale, acest lucru fiind valabil atât în cazul obiectelor, cât și în cazul persoanelor sau ființelo r.
Celelalte modificări se datorează unor ac țiuni ale făptuitorului.80

2.4 ETAPELE IDENTIFICĂRII CRIMINALISTICE
Identificarea criminalistică se realizează treptat, de la general la particular.81 Cu această ocazie, trăsăturile
caracteristice ale obiectelor, persoanelor sau animalelor sunt selectate, stabilindu -se genul, specia, grupa, subgrupa,
tipul, modelul. Scopul final îl constituie individualizarea, care constă în stabilirea obiectului, persoanei sau fenomenului
care se află în raport de cauzalitate cu infracțiunea comisă, pe baza urmelor create la fața locului.82
Pentru a se ajunge la această individualizare, procesul de identificare criminalistică parcurge două etape -faze
și anume:
a) stabilirea apartene nței generice sau de gen
b) identificarea individuală
Ambele etape sunt părți componente al e procesului de identificare, ele aflându -se într -o strânsă legătură și
interdependență, unde unitatea și integritatea se constituie în trăsătura esențială a p rocesului de identificare.83 Ca
atare, orice obiect este individual și prin urmare, identificarea nu poate fi decât individuală .84

75 G.Panfil, N. Dănuț, Petruț E., op. cit. , pag. 38
76 Camil Suciu, op. cit. pag. 18
77 Lucian Ionescu, Dumitru Sandu “Identificarea criminalistica “ București 1990 pg.12
78 Colectiv, Tratat, vol II op .cit pag. 12.
79 Camil. Suciu. op.cit, pag. 236.
80 V. Bercheșan, M. Ruiu, op. cit. pag. 45
81Emilian Stancu, Tratat de criminalistică , Ed. a -III-a, Editura Universul Juridic, București 2004, pag. 35
82 Camil Suciu, Criminalistica , Editura Didactică și Peda gogică, București 1972, pag. 19
83Trebuie specificat că împărțirea procesului de identificare criminalistică în cele două etape are un caracter relativ teoreti c, practica oferind
numeroase exemple când nu sunt parcurse ambele etape. Pot apărea situații când stabilirea identității nu este precedată în mod obligatoriu de
o determinare generică. Ca atare, stabilirea aparteneței generice nu apare în toate cazurile ca o etapă distinctă a procesulu i de identificare, iar
ponderea fiecărei etape în procesul de ident ificare diferă, dar aceasta nu aduce atingere, în nici un fel, unicității procesului de identificare, în
totalul său.
84 L.Ionescu, D. Sandu, op. cit ., pag. 102

2.5. Determinarea aparteneței generice sau de gen
Constituie prima etapă a identificării criminalistice, care se realizează pe calea examinării trăsăturilor și
proprietăților definitorii anumitor grupe de obiecte (a grupul ui, genului, categoriei, tipului sau modelului căruia îi aparține
obiectul scop al identificării ). Dacă după parcurgerea acestei etape se obține un rezultat pozitiv se va continua
examinarea până la determinarea identității.
La această etapă sunt anumite reguli legate de stabilire a apartenenței:
– cu cât numărul elementelor comune este mai mare și cu cât acestea sunt mai rare, cu atât se apropie mai
mult identificarea generică de identificarea individuală;
– ca să fie considerate criterii de diferențiere, deosebirile trebuie să fie reale și nu create artificial, datorită unor
împrejurări aleatorii;
– caracteristicile de gen, ca bază de diferențiere și definire trebuie să fie specifice pentru clasa respectivă și
în același timp, constante, respectiv sufic iente din punct de vedere cantitativ;85
– atunci când este necesară stabilirea apartenenței mai multor obiecte la același gen, examinatorul
(expertul/specialistul) poate să nu precizeze genul, ci doar să constate că obiectele sunt de același fel;
– o stabil ire a apartenenței generice poate fi făcută prin date cum ar fi destinația uzuală, modul de
confecționare, natura materialului din care este confecționat, culoarea, dimensiunile.
– în situația stabilirii apartenenței obiectului la un anume gen, cu ocazia e xaminării trebuie să fie nominalizat
genul, eventual cu subclasificările sale;86
– în cazul existenței urmei în litigiu, genul se stabilește după reflectarea structurii exterioare a suprafeței de
contact.
– noțiunea de „proveniență comună trebuie întotdea una concretizată .87
2.6. Etapa identificării individuale
Identificarea individuală este etapa finală , în care se ajunge la identificarea obiectului scop și are o valoare
deosebită sub raportul stabilirii adevărului în procesul judiciar .88 Ca atare, identific area obiectului sau ființei care a lăsat
urma, are la bază determinarea acelor caracteristici proprii, prin care el se deosebește de alte obiecte similare din
aceeași grupă de obiecte sau persoane. De asemenea, individualizarea după reflectări paralele are loc atunci când pe
un singur obiect primitor, ori suport s -au imprimat mai multe componente ale aceluiași obiect creator. Totodată
individualizarea după reflectări reciproce se aplică la interacțiunea obiectelor, fiecare dintre acestea căpătând o dublă
calitate.89
Pentru a individualiza un obiect concret, adică cel care a creat urma în litigiu, înseamnă a -i determina
caracteristicile proprii prin care el se deosebește de toate celelalte obiecte asemănătoare. În concret identificarea
individuală implică o in dividualizare prealabilă a urmelor și obiectelor în vederea obținerii unor date și informații care,
comparate, conduc la realizarea scopului acestei activități, adică la trecerea de la categorii mai mari de grupe la
categorii mai mici, până la descoperirea obiectului creator de urme.90

2.7. GENURILE ȘI DOMENIILE IDENTIFICĂRII CRIMINALISTICE
Conform practicii judiciare, precum și a literaturii de specialitate, avem următoarele genuri de identificare:
a) Identificarea după imaginile fixate în memorie.
Se bazează pe capacitatea de memorare a unor persoane, care au perceput caracteristicile unui obiect, ființă
ori fenomen. Identificarea în acest caz, se poate realiza prin descriere și cunoaștere, deoarece nu avem de -a face cu
urma, însă prin descrierea caracterist icilor identificatoare, se pot obține informații importante. Pentru aceasta, pot fi
esențiale atât atitudinea descriptivă a persoanei care a asistat la eveniment, dar și capacitatea empatică și de
înțelegere a autorității judiciare, care folosește descrie rea.91

85 Idem, pag. 111
86Concluzia de apartenență generică este formulată fie prin compararea urmei cu unul sau mai multe obiecte suspecte puse la dispoziție, fie
dacă acestea lipsesc, prin aprecieri bazate atât pe colecțiile de referință, cât și pe experiența benefică a celui care face examinarea.
87Vasile Bercheșan, M. Ruiu, op. cit. pag. 54
88 E. Stancu, op. cit. pag 47
89 L.Ionescu, D. Sandu, op. cit. pag. 117
90Toader Cătălin, Florin Niculae, Tehnică criminalistică, Curs universitar, Ed. Estfalia, București 2013, pag. 45
91 G.Panfil, N. Dănuț, Petruț E., op. cit, pag. 26

b) Identificarea după imaginile fixate material.
Constă în compararea obiectelor supuse identificării, cu urme presupuse a fi rezultatul interacțiunii cu mediul
ambiental. Este cazul identificării unui clește (gura de lup), cu care s -a secționat grilaj ul metalic al unei ferestre, după
striațiile rămase pe capetee barelor metalice descoperite la fața locului, sau identificarea unei arme de foc, după urmele
rămase pe un proiectil (glonț) extras din corpul victimei.
c) Identificarea pe baza înregistrărilor.
Este vorba, de realizarea de identificări pe baza unor evidențe, cum ar sunt: colecții, fișe, cartoteci, baze de
date etc.92 Un exemplu semnificativ, il constituie identificarea unui autovehicul, (care a produs un accident de circulație
cu fugă de la locul faptei, după numerele de înmatriculare), ori a unei persoane (care a sustras dintr -un magazin
anumite produse dintr -un magazin după semnalmentele acesteia) după vizualizarea imaginilor video surprinse de un
anumit sistem de supraveghere. Ca și domenii prin cipale ale identificării criminalistice întâlnite în practică, pot fi
enumerate: identificarea traseologică, identificarea dactiloscopică, identificarea balistică judiciară, identificarea grafică,
identi ficarea persoanelor după scris, identificarea biocrim inalistică, identificarea persoanelor după semnalmentele,
identificarea cadavrelor, identificarea antropologică, identificarea prin intermediul u nor cartoteci criminalistice .93

2.8. METODELE ȘI ETAPELE PROCESULUI DE IDENTIFICARE .
Metodele de identificare.
Identificarea criminalistică folosește o serie de metode de cercetare. Aceste metode sunt generale, obligatorii
oricărei cercetări științifice după cum urmează:
– observație;
– descriere;
– experiment;
– comparație.
Pentru a ajuta la sta bilirea adevărului în cauzele penale ,,criminalistica,, și -a elaborat o serie de metode
speciale de examinare a diferitelor categorii de urme, cum ar fi cele de cercetare din domeniul traseologiei, balisticii
judiciare, grafoscopiei etc. În zilele noastr e conform cerințelor europene s -a impus și elaborarea și implementarea unor
metode și standarde de lucru, aplicabile mai multor genuri de cercetări criminalistice. Ca atare, anumite metode de
lucru proprii unui gen de expertiză pot fi folosite și altor ge nuri de expertiză numai dacă standardele și procedurile
actuale permit acest lucru. Principala metodă în identificarea criminalistică este compararea, deoarece începând de la
căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea și ridicarea urmelor din câmpul infrac țiunii și până la formularea concluziilor,
expertul este obligat să compare permanent caracteristicile și proprietățile obiectului de căutat cu cele ale obiectului
de verificat .94 Pentru fiecare metodă aplicată aceasta diferă de la caz la caz, fiind condiț ionată de o serie de criterii:
valoarea științifică, eficacitatea, siguranța și integritatea probei, prețul de cost . Folosire a metodelor criminalistice este
condiționată și de posibilitățile de aplicare în cazurile și limitele prevăzute de standardele și p rocedurile legale în
vigoare, pentru a fi admise ca mijloace de probă în procesul judiciar.95
Etapele procesului de identificare:
Etapele (stadiile) procesului de id entificare criminalistică sunt următoarele:
– examinarea prealabilă;
– examinarea separată (intrinsecă);
– examinarea comparativă;
– evaluarea rezultatelor, în vederea formulării concluziei .
a) Examinarea prealabilă.
Este prima exam inare printre fazele, etapele, stadiile, procesului de identifica re, fiind constituită ca o fază
pregătitoare, p reliminară, de care nu se poate face abstracție și unde pe parc ursul desfășurării, aceste etape se
întrepătrund, astfel că delimitarea lor are mai m ult un caracter didactic. Ca atare, expertul/specialistul ia cunoștință de
întrebările organului judiciar, constată existența și starea obiectelor trimise spre examinare, apreciază din punct de

92 A se vedea L. Ionescu, D. Sandu, o p.cit. pag 71, supracitat G.Panfil, N. Dănuț, Petruț E., op. cit, pag. 26
93 Gheor ghe Popa , op. cit. pag. 24
94 L.Ionescu, D.Sandu, op. cit , pag. 143.
95 Vasile Bercheșan, M. Ruiu, op. cit. pag. 58

vedere cantitativ materialele de comparație înaintate, se informează cu privire la împrejurările săvârșirii faptei,
elaborează anumite ipoteze de lucru, planifică operaț iile pe care le va desfășura, determină mijloacele tehnice pe care
le va utiliza în examinare.
La dispunerea constatărilor și expertizelor criminalistice, întrebările organul de urmărire penală trebuie să fie
clare și precis formulate, iar obiectul examină rii să vizeze numai lămurirea unor pr obleme tehnice, de specialitate și nu
aspecte de ordin juridic .96 Totodată, organul de urmărire penală are obligația să pună la dispoziția celui care face
examinarea criminalistică obiectele în original, atât obiectele d e identificat, cât și cele identificatoare. De asemenea,
se vor mai înainta : procesul -verbal de cercetare la fața locului și anexele acestuia, schița locului faptei, planșa
fotografică, actele medico -legale, precum și orice alte materiale din dosarul cauze i. Pentru materialele de comparație
trimise, examinarea prealabilă trebuie să stabilească dacă acestea îndeplinesc condițiile cerute, respectiv dacă provin
de la un anumit obiect sau persoană și dacă sunt apte pentru examenul comparativ .97 În această primă etapă,
specialistul/expertul care face examinarea trebuie să hotărască pe baza materialelor puse la dispoziție, care sunt
metodele și mijloacele tehnice pe care le va folosi.
b) Examinarea separată (intrinsecă)
Vizează, stabilirea caracteristicilor ge nerale și individuale proprii fiecărui obiect trimis p entru stabilirea
identității. Examinarea, începe cu obiectul sau urma de origine necunoscută denumită „în litigiu“ sau „incriminată“
continuându -se cu cea a obiectului de verificat. Ordinea este indicat ă îndeosebi în cazurile când se prezintă un singur
obiect în litigiu și mai multe obiecte pentru comparație .98 Metodele utilizate de regulă de specialiști/experți, sunt analiza
și observația prin care se stabilesc caracteristicile obiectelor, unde aceste ca racteristici sunt evidențiate și descrise
amănunțit, fără să se țină cont de importanța lor pentru identificare. C aracteristicile sunt puse în evidență, atât la
obiectul sau urma în întregime, cât și la părți ale acestora, înregistrându -se și aspectele leg ate de formarea urmei.
Analiza și observația sunt realizate, mai întâi ca o cunoaștere perceptivă directă a obiectului fără modificarea
stării sale, urmată, dacă situația impune, de cercetări de ordin instrumental .99
De regulă, examinarea separată urmăreș te:
– stabilirea mecanismelor de formare a urmelor;
– stabilirea ordinii de formare a urmelor;
– originea comună ori diferită a urmelor;
– evidențierea caracteristicilor identificatoare.100
c) Examinarea comparativă
În această etapă, confruntarea are u n rol de bază în identificarea caracteristicilor generale și particulare, în
scopul stabilirii asemănărilor și deosebirilor între ele. Specialistul/expertul, confruntă două sau mai m ulte obiecte,
persoane, ființe și unde conținutul principal al examinării comparative se realizează prin raportarea însușirilor obiectului
de identificat la cele ale obiectului identificator, adică a caracteristicilor urmelor lăsate cu prilejul săvârșirii infracți unii la
cele ale obiectului, persoanei sau ființei despre care se presupune că le -au creat. În cadrul examinării comparativ e,
este indicat să se țină seama de câteva reguli :
– obiectele să fie prin natura lor comparabile, ca și condiție esențială;
– în cazul în care compararea directă nu este posibilă trebuie să se rec urgă la compararea imaginilor reflectate
ale obiectelor;
– ca atare, nu se pot compara urmele d e suprafață cu cele de adâncime și nici imaginile pozitive cu cele
negative, încălcarea acestei reguli putându -se solda cu erori .101
– analiza comparativă merge d e la general la particular și apoi la individual, potrivit ordinii logice a
cunoașterii .102
Pentru efectuarea examinării comparative se pot utiliza multiple procedee de comparare:

96 Idem, pag. 59
97 V. Manea , op. cit ., pag. 16.
98 Vasile Berch eșan, M. Ruiu, op. cit. pag. 60.
99 L. Ionescu , D. Sandu , op. cit ., pag. 153.
100G.Panfil, N. Dănuț, Petruț E., Tehnică Criminalistică, Curs universitar, Ed. Estfalia, București 2014, op. cit. pag. 28
101 Vasile Bercheșan, M. Ruiu, op. cit . pag. 62.
102 L. Ionesc u, D. Sandu , op. cit ., pag. 165.

– juxtapunerea (stabilirea continuității liniare), constă în așezarea obiecte lor sau urmelor de comparat în
același câmp vizual, cât mai aproape unul de celălalt, fie direct, fie sub formă de fotogr afii executate la aceeași scară,
ori prin folosirea unor dispozitive optice, care folosește diferite programe standardizate de realizar e a examenului
comparativ.
– suprapunerea , constă în așezarea imaginii transparente a unuia din obiectele comparate peste imaginea
celuilalt obiect, putând fi observate cu ușurință asemănările și deosebirile dintre ele .103 Folosirea microscopului
comparator ori a altor aparate special concepute oferă posibilitatea suprapunerii optice a imaginilor, procedeul făcând
ca examinarea să se facă rapid și cu un plus de exactitate .104
– metoda caroiajului , constă în folosirea unor anumite grile pentru separarea zonală a imaginilor ori obiectelor
examinate, aprecierile făcându -se pe baza analizei coordonatelor similare ale unei trăsături.105
– îmbinarea, denumită și „îmbucșare“, constă în unirea imaginilor în vederea obținerii continuității liniare.
Îmbinarea se poate obț ine cu ajutorul microscopului comparator prin translarea imaginilor ori, în lipsa acestuia, prin
decuparea fotografiilor și juxtapunerea fragmentelor ce redau zone învecinate.
-metode mixte/algoritmice , folosirea acestor metode constă în modificarea i nform ației și efectuarea unor
comparații pe baza unor algoritmi de lucru , precum și a unor programe informatice de gestiune a unor baze de date
cum ar fi IBIS, Printrak Bis, Imagetrak.106
Ca atare, în urma comparării unor obiecte diferite, a caracteristicilor gen erale dar mai ales particulare ale
acestora , vor fi evidențiate în final atât asemănările cât și deosebirile .
2.9. FORMULAREA CONC LUZIILOR
În cadrul identificării criminalistice interpretarea de către sp ecialist/ expert a asemănăril or și deosebirilor se
evidenți ează sub forma concluziilor. Rezultă că, concluzia la care ajunge cel care a făcut examinarea nu este altceva
decât răspunsul la întrebarea formulată de organul judiciar. Totodată, c a să fie admisă ca mijloc de probă, concluzia
trebuie să îndeplineasc ă anumite condiții , după cum urmează:
– Concluzia trebuie să fie accesibilă.
Interpretarea concluziei, să nu necesite cunoștințe speciale, iar această concluzie nu trebuie confundată cu
constatările făcute pentru elaborarea ei, unde acestea pot conține numeroase date de ordin tehnic. Concluziile, trebuie
să răspundă integral întrebărilor formulate de organul judiciar. În practica criminalistică, există și numeroase situații
când concluziile sunt numai parțiale, exprimând numai apartenența generică, ori sunt cazuri în care specialistul sau
expertul este pus în imposibilitatea de a rezolva problema cu care a fost sesizat . Aceste situații sunt de terminate de
anumiți factori, cum ar fi cantitatea insuficientă de caracteristici la obiectul căutat, ori lips a aparaturii științifice necesare
efectuării examinării respective.
– Concluzia trebuie să fie precisă .
Specialistul/expertul, trebuie să evite de regulă acele concluzii confuze, susceptibile de interpretări diferite,
din care rezultă că obiectele ana lizate sunt asemănătoare, fără să se facă nici o apreciere cu privire la neidentitatea
sau identitatea acestora.
– Specialistul/expertul criminalist, este abilitat să formuleze concluzii numai dacă este calificat în acest sens.
Astfel, specialistul nu est e obligat și nu trebuie să se pronunțe nici cu privire la probleme de natură juridică și nici cu
privire la cele ce țin de resortul altor specialiști.107
Ca urmare a acestor considerente , concluziile se pot clasifica în:
– concluzia certă (c ategorică) ;
– concluzii probabile ( de probabilitate );
– concluzii de imposi bilitate.
a) Concluzia certă (categorică)
Constau într -un răspuns pozitiv sau negativ fără echivoc, în cadrul identificării criminalistice, fiind rezultatul
certitudinii la care a ajuns cel care a făcut examinarea, exprimând convingerea că totalitatea caracteristicilor

103 C. Drăghici, A. Iacob. ,, Tratat de tehnică criminalistică ’’ Ed. Sitech Craiova 2009, pag. 33.
104 Vasile Bercheșan, M. Ruiu, op. cit. pag. 63.
105G.Panfil, N. Dănuț, Petruț E., Tehnică Criminalistică, Curs universitar, Ed. E stfalia, București 2014, pag. 28
106 G.Panfil, N. Dănuț, Petruț E., op. cit, pag. 29
107Vasile Bercheșan, M. Ruiu, op. cit. pag. 64.

asemănătoare constatate atât la obiectul examinat, cât și la urma în litigiu, este irepetabilă la alte obiecte, este unică .
Ca atare, specialistul/expertul
și-a format convingerea intimă că totalitatea caracteristicilor examinate este suficientă pentru a exclude ori ce eroare.108
b) Concluziile probabile ( de probabilitate )
Sunt de regulă, rezultatul unor factori care limitează posibilitatea de identificare certă, datorită volumului d e
date redus pus în evidență de obiect ul în litigiu supus expertizei, ori de valoarea scăzută a unor caracteristici proprii
obiectului în litigiu supus expertizei. Și aceste concluzii, au la bază opinii exprimate către afirmativ ori negativ, dar
exprimând anumite dubii, fiind caracterizate de incertitudine. Totodată, acestea pot fi pozitive sau negative.109
c) Concluziile de imposibilitate
În practica criminalistică, de regulă, acestea sunt rezultatul insuficienței caracteristicilor care pot fi pu se în
evidență de către specialist/ expert, datorită calității necorespunzătoare a urmelor trimise spre analiză generată de
regulă de imposibilitatea procurării unui material de comparație adecvat, ori datorită faptului că deșii urmele au fost
ridicate clare și nea lterate, nu prezintă particularită ți sau elemente identificatoare. Alte situații pot fi cauzate de
cantita tea infimă a probei de analizat, ori de limitele cunoașterii și inexistența unor metode adecvate. În această situație
specialistul/expertul se pronu nță cu formula „nu se poate stabili“, care reprezintă o imposibilitate de a da un răspuns
la întrebarea pusă de organul judiciar.

108 Colectiv ,,Tratat practic de criminalistică’’ vol II Ed. M.I. 1978 pag. 23.
109 G.Panfil, N. Dănuț, Petruț E., op. cit, pag. 2 9