Praga – Km 0 AL Turismului DE Shoopping In Europa
praga – km 0 al turismului de shoopping în europa
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1 – CONSIDERENTE GENERALE PRIVIND TURISMUL CA PROCES ECONOMICO-SOCIAL
1. 1. TURISMUL CA PROCES SPAȚIAL, TEMPORAL ȘI STRUCTURAL
1. 2. TURISMUL – ACTIVITATE ECONOMICĂ DE MARE COMPLEXITATE
1. 3. TURISMUL – ACTIVITATE SOCIALĂ
CAPITOLUL 2 – DESTINAȚIILE TURISTICE ÎN TENDINȚELE ACTUALE ALE TURISMULUI ÎN CONDIȚIILE GLOBALIZĂRII
2. 1. DESTINAȚIILE TURISTICE ȘI IMPORTANȚA LOR ÎN CREAREA FORMELOR DE TURISM
2. 2. CONDIȚII IMPUSE INDUSTRIEI TURISTICE ÎN CONDIȚIILE GLOBALIZĂRII
CAPITOLUL 3 – PRAGA – KM 0 AL TURISMULUI DE SHOOPPING ÎN EUROPA
3. 1. TURISMUL DE SHOOPPING – O PRACTICĂ TOT MAI POPULARĂ
3. 1. 1. Cele mai populare destinații
3. 1. 2. Tendințe în evoluția turismului de shopping
3. 1. 3. Preturi și destinații
3. 1. 4. High Class-ul românesc preferă Milano
3. 2. PRAGA – PREZENTARE GENERALĂ
3. 2. 1. Scurt istoric
3. 2. 2. Praga de astăzi
3. 2. 3. Shoopping-ul în Praga
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Experiența țărilor care practică un turism eficient demonstrează că punerea în valoare a potențialului turistic valoros de care dispune nu se produce automat, ci depinde direct de capacitatea investițională și managerială a agenților din acest sector, de strategia generală a statului în domeniul turismului. Acest lucru este cu atât mai necesar în cazul turismului de shoopping, care cuprinde atât unități mari cât și mici și neexperimentate. Dezvoltarea inițială a turismului de shoopping necesită adesea unele măsuri fiscale de relaxare și favorizare.
Turismul de shoopping se poate dezvolta numai în măsura în care turismul, privit în ansamblu, își formează o puternică piață în perioada actuală și tot mai mult în viitor, nicio activitate economică nu mai poate fi gândită și rezolvată fără analiza prealabilă a pieței, fără proiectarea unor strategii de lansare și comercializare a produselor respective.
În orice domeniu, piața nu se creează de la sine și nici peste noapte. Cu deosebire în domeniul turismului de shoopping, piața se construiește prin acțiuni complexe atât la nivelul fiecărui agent, cât și la nivelul economiei naționale în general, deoarece piața turistică prezintă o anumită specificitate: turistul, în calitate de client, urmărește nu doar achiziționarea și consumarea unor mărfuri obișnuite, comune și generalizate la nivelul întregii populații ci, propunerea unor satisfacții individuale potrivite cu pretențiile și gusturile sale, pe care le induc acțiunile din cadrul acestui sector de activitate. Locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu și cu locul de formare a cererii. Oferta turistică este percepută de solicitant sub forma unor imagini formate prin cumularea tuturor informațiilor receptate, direct și indirect, de fiecare potențial turistic. Sezonalitatea cererii și ofertei turistice marchează profund întreaga activitate a agenților implicați în turismul de shoopping etc.
Ținând cont de particularitățile turismului de shoopping, dar și de interacțiunea sa cu celelalte forme, impulsionarea acestuia depinde atât de măsurile adoptate la nivelul fiecărei țări, cât și de măsurile inițiate și aplicate la nivelul turismului mondial.
În prezent, turismul de shoopping trece printr-o profundă criză, determinată, între altele, atât de efectele crizei economico-financiare care a afectat întreaga Europă, cât și de unele politici și restructurări insuficient elaborate și ineficient aplicate.
Toate acestea fac ca piața turistică să aibă o mare încărcătură de factori de risc și să necesite studii profunde de marketing și management. Turismul de shoopping rămâne un domeniu de activitate pe cât de apropiat, pe atât de necunoscut. În plus, un timp se lucrează sub pragul rentabilității.
CAPITOLUL 1
CONSIDERENTE GENERALE PRIVIND TURISMUL CA PROCES ECONOMICO-SOCIAL
1. 1. TURISMUL CA PROCES SPAȚIAL, TEMPORAL ȘI STRUCTURAL
Aproape întotdeauna, atunci când se vorbește despre turism, foarte mulți oameni sunt convinși că acest termen are un singur sens, și anume acela care se referă la deplasarea pe care o face o persoană sau un grup de persoane de la domiciliu în diverse locuri (din țară sau străinătate) pentru odihnă, recreere, reconfortare, cură balneară sau în scopul de a cunoaște natura, obiective culturale, artistice, istorice etc. În acest sens, în Dicționarul limbii române moderne, turismul este definit astfel: „activitate cu caracter sportiv, contând din parcurgerea pe jos a unor regiuni pitorești sau interesante din punct de vedere științific”, iar excursiile sunt definite ca fiind „plimbare sau călătorie (în grup) făcută pe jos sau cu un mijloc de transport, în scop educativ, sportiv sau distractiv”. Deși această definiție este depășită, ea constituie, totuși o formulare de bază.
Într-o accepție subiectivă, care este și cea mai veche de altfel, turismul este „activitatea unei persoane care călătorește pentru plăcerea sa proprie”.
Pornind de la premiza că turismul se referă, în esență, la călătoriile oamenilor în afara reședinței, definirea conținutului acestuia aduce în discuție aspecte cum sunt: scopul călătoriei, distanța deplasării, ca și caracteristicile turistului, ca subiect al călătoriei.
Pe măsura amplificării călătoriilor, abordările fenomenului turistic au devenit tot mai numeroase, iar conținutul noțiunii de turism s-a îmbogățit, încercând să reflecte cât mai fidel complexitatea acestei activități.
Conținutul și complexitatea activităților turistice este reliefată de faptul că fiind o latură a sectorului terțiar al economiei, activitatea prestată are ca scop organizarea și desfășurarea călătoriilor de agrement, recreere sau a deplasărilor de persoane la diferite congrese și reuniuni, incluzând așadar, toate activitățile necesare satisfacerii nevolilor de consum și servicii ale turiștilor.
Din definițiile mai recente ale turismului, sunt reliefate conținutul și complexitatea activității turistice. Astfel: „termenul de turism desemnează călătoriile de agrement, ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea acestui tip de călătorii, precum și industria care concură la satisfacerea nevoilor turiștilor”, sau turismul reprezintă „o latură a sectorului terțiar al economiei, unde activitatea prestată are ca scop organizarea și desfășurarea călătoriilor de agrement, recreere sau a deplasărilor de persoane la diferite congrese și reuniuni; include toate activitățile necesare satisfacerii nevoilor de consum și servicii ale turiștilor”. Includerea acestora din urmă (congrese și reuniuni, simpozioane, manifestări cultural artistice, shoopping etc.) în sfera generală a turismului își are justificarea în faptul că persoana care merge într-o altă localitate din țara sa, sau dintr-o altă țară, pentru un timp limitat, indiferent de motivul călătoriei, utilizează o parte din timpul liber pentru destindere și mai ales pentru propria sa informare și cunoaștere.
O sinteză a tuturor acestor definiții ar putea fi formulată astfel: turismul reprezintă „ansamblul activităților cere-i permit omului, pe de o parte, petrecerea timpului liber în activități de agrement, odihnă, tratament în stațiunile balneoclimaterice, îmbogățirea orizontului cunoașterii etc., și pe de altă parte, activitatea multilaterală desfășurată de sistemul instituțional adecvat pentru asigurarea tuturor serviciilor și bunurilor materiale puse la îndemâna turiștilor pe o perioadă de timp limitată”.
Ca o concluzie, se poate spune pe de o parte, că turismul este o activitate cu deosebită importanță pentru economiile țărilor de referință și, pe de altă parte, conectat la dezvoltarea economico-socială, acest fenomen evoluează rapid, își lărgește continuu sfera de activitate; așadar, noțiunea de turism trebuie permanent actualizată, adaptată, confruntată și corelată cu activitatea practică, dar și cu toate celelalte componente ale economiei.
Clarificarea conceptului de turism presupune, de asemenea și definirea subiectului călătoriei, respectiv a turistului.
Turismul reprezintă un factor important de dezvoltare economică, pentru majoritatea țărilor, prin consecințele sale asupra producției, consumului și ocupării forței de muncă. Această influență cantitativă exercitată de turismul internațional are, în general, efect pozitiv asupra creșterii economice. De aceea, în strategia dezvoltării economice, multe țări includ ca opțiune prioritară dezvoltarea industriei turistice.
Primele forme de globalizare a sectorului serviciilor au apărut ca urmare a extinderii procesului de privatizare, proces care, începând cu anii cuprins toate sectoarele economiilor țărilor industrializate.
Privatizarea a fost însoțită de două tendințe: una de liberalizare, care a constat în diminuarea rolului statului în sectorul serviciilor – prin transferul spre sectorul privat a unei importante părți din sectorul public -, și a doua de dereglementare a acestui sector.
În domeniul dereglementării sectorului serviciilor, cea mai completă experiență este oferită de S.U.A., unde, din perioada anilor 1970 s-a înregistrat o vastă mișcare a accesului la piețele serviciilor. Dereglementarea a cuprins mai întâi telecomunicațiile, serviciile bancare și transporturile aeriene. În transportul aerian a fost adoptată în S.U.A. „Legea dereglementării aeriene”, încă din anul 1978, reușindu-se ca, până în anul 1984, să se pună capăt tuturor reglementărilor în acest domeniu.
Modelul S.U.A. este preluat și de țări europene, în domeniul comerțului și al serviciilor, procesul de dereglementare fiind definitivat la 1 ianuarie 1987, dată la care a avut loc liberalizarea totală a prețurilor.
Liberalizarea comerțului internațional cu servicii a culminat cu încheierea, în anul 1986 (după mulți ani de negocieri în cadrul Rundei Uruguay), a Acordului General asupra Taxelor Vamale și Comerț (G.A.T.T.), acord care a avut consecințe majore pozitive asupra reducerilor obstacolelor în comerțul internațional. În plus, semnarea Acordului de Liber Schimb Nord-American (A.L.S.N.A.) a contribuit, alături de precedentele convenții, la stimularea schimburilor internaționale, cu influențe benefice asupra activității turistice. Din acest moment, barierele vamale ale țărilor au fost depășite.
Aceste condiții externe au pus bazele mondializării economiei și, nu întâmplător, Marashal McLuhan sugera, încă din anul 1965, că progresele în transporturi și comunicații vor transforma lumea într-un „sat global”. După 1989, prăbușirea sistemului economic socialist și înlăturarea „cortinei de fier” au validat ideile lui Marashal McLuhan. Globalizarea a însemnat și generalizarea abordării economice a lumii ca „sat global”.
Privatizarea și dereglementarea sectorului serviciilor, ca și liberalizarea prețurilor și a schimburilor internaționale de servicii au creat premisele înfăptuirii procesului de globalizare și în cadrul turismului.
Un prim pas l-a constituit crearea marilor lanțuri hoteliere care au evoluat în direcția expansiunii în afara granițelor țării, generând un proces de mondializare.
Embrionul procesului de globalizare în turism l-a constituit realizarea acordurilor de cooperare între marile lanțuri hoteliere și companiile aeriene internaționale în domeniul rezervării locurilor în mijloacele de transport și de cazare. Procesul a fost facilitat de aplicarea sistemului de rezervări prin computer C.R.S (Computer rezervation systems), lansat începând cu anii 1970 și extins, ulterior, prin însușirea sistemului G.D.S. (Global distribution system) și în domeniul informării turistice și al promovării, comercializării și distribuției produselor turistice. Pe piața internațională sunt deja operaționale sisteme de distribuție globală care au un prestigiu internațional, al căror număr de utilizatori și de servicii asigurate evoluează permanent. Sistemele globale de distribuție („Global Distribution Systems”) au fost concepute de către companiile aeriene la care s-au conectat prin internet touroperatori, agenții de turism, structuri de primire turisi de globalizare în turism l-a constituit realizarea acordurilor de cooperare între marile lanțuri hoteliere și companiile aeriene internaționale în domeniul rezervării locurilor în mijloacele de transport și de cazare. Procesul a fost facilitat de aplicarea sistemului de rezervări prin computer C.R.S (Computer rezervation systems), lansat începând cu anii 1970 și extins, ulterior, prin însușirea sistemului G.D.S. (Global distribution system) și în domeniul informării turistice și al promovării, comercializării și distribuției produselor turistice. Pe piața internațională sunt deja operaționale sisteme de distribuție globală care au un prestigiu internațional, al căror număr de utilizatori și de servicii asigurate evoluează permanent. Sistemele globale de distribuție („Global Distribution Systems”) au fost concepute de către companiile aeriene la care s-au conectat prin internet touroperatori, agenții de turism, structuri de primire turistice independente, lanțuri hoteliere integrate și voluntare, organizatori de croaziere, companii de „rent a car” etc.
Aceste sisteme globale de distribuție sunt informatizate și permit utilizatorilor (în principal tour operatorilor și agențiilor de turism) obținerea de informații cu privire la rezervarea și vânzarea de bilete și la locurile disponibile. Așadar, prin conectarea la aceste rețele computerizate agențiile de turism pot să conceapă ele însele produse turistice complexe și variate, fără a mai apela la tour operatori.
De remarcat că sistemele de distribuție globală au fost accesibile inițial numai prin intermediul agențiilor de turism, conectate la aceste rețele, iar ulterior au început să dezvolte căi de acces direct (pentru informare și rezervare on-line) și pentru turiștii pe cont propriu, prin intermediul Internetului sau Minitelului. Prin sistemele de distribuție globală nu sunt favorizate companiile fondatoare, ci se asigură o distribuție aleatorie prin obținerea de informații și rezervări de locuri sau servicii turistice diferite (cazare, masă, agrement, tratament etc.) pentru diferitele companii aeriene, structuri de primire turistice cu distincție de cazare, restaurație sau agrement, companii de transport feroviar, naval, de închiriat mașini, agenții de turism, tour operatori etc.
Dintre sistemele de distribuție globală care funcționează cu succes în lume și care au avut ca fondatori companii aeriene, tour operatori și lanțuri hoteliere pot fi menționate:
– Worldspan, care aparține companiilor aeriene Delta, Northwest, TWA și Abacus și este utilizat în peste 20 de țări de peste 21 mii de agenții și reprezintă jumătate din totalul rezervărilor făcute pe internet. Aria de extindere a acestui sistem global de distribuție cuprinde 500 de linii aeriene, 25 de tour operatori importanți și peste 35 mii de unități hoteliere;
– Galileo care a fost creat de British Airways și Alitalia și la care au aderat ulterior companiile Swissair, Olimpic Airways și KLM (prin fuzionare, implicit și Air France). Acest serviciu computerizat permite accesul la peste 5000 de linii de transport aerian, la 45 mii de hoteluri din întreaga lume și la peste 40 de companii de închirieri de autoturisme;
– Appolo este sistemul companiei United Airlines la care sunt conectate prin internet peste 7 mii de tour operatori și agenții de turism din întreaga lume, cu excepția Europei. În ultima perioadă acest sistem computerizat este cunoscut sub numele de COVIA, iar pachetul de acțiuni este deținut în proporție de 50% de Unbited Airlines și 50% de Alitalia, British Airways, KLM (și Air France), Swissair și United States Air;
– Sabre care este o rețea computerizată creată de American Airlines și este conectată la aproximativ 30 mii de agenții de turism și tour operatori, care pot să facă rezervări la 300 de companii aeriene, 13 mii de hoteluri și 25 de societăți rent a car;
– Amadeus – sistem computerizat fondat de companiile aeriene Air France (și KLM), Iberia, Lufthansa și Continental Airlines, care a preluat controlul rețelei computerizate de distribuție System One, care este operațională pe continentul american. Prin acest sistem se oferă serviciile a 700 de companii aeriene, 23 mii hoteluri, 57 mii de agenții de turism și tour operatori și 41 mii de companii de închiriat mașini;
– Pars’ care a fost promovat de Trans World Airlines, ocupând după Sabre al doilea loc în sistemele americane de distribuție computerizată în turism. La această rețea computerizată de rezervare sunt racordate aproximativ 6000 de agenții de turism și tour operatori (din care 1200 în Europa), 45 lanțuri hoteliere și 15 societăți de închiriat mașini.
Multe grupuri sau lanțuri hoteliere și-au organizat sisteme proprii de rezervare prin computer. Acestea dispun de birouri de rezervări localizate în principalele țări de proveniență a turiștilor. Clienții pot obține informații sau rezerva camere stabilind legătura telefonic, prin telex, fax, Minitel sau internet cu oricare birou de rezervări sau unitate de cazare din cadrul lanțului hotelier, acestea fiind interconectate prin rețea computerizată la sistem. Cele mai cunoscute siteme de rezervare hotelieră prin computer le dețin lanțurile hoteliere: Mariott (Marsha), ACCOR (Resinter), Méridiens (Alpha 3), Sheraton (Rezervatron), Hilton (Hilton), Ramada (Roomfinder), Holiday Inn (Holidex).
În acest sistem, cel mai mare succes l-a înregistrat UTELL, parte a centralei THISCO (The Hotel Industry și Swich Company). Dintre membrii asociați THISCO sunt: Hilton Hotel Corporation, Holiday Inn Corporation, Intercontinetal Corporation, Mariott, Sheraton, Ramada Inc., Hyatt Hotels, Days Inn, Best Western
Rezervarea hotelieră computerizată se realizează direct de către însuși beneficiarul plătitor, fie de către intermediar (agenție de turism, tour operator, birou de rezervări, societate de reprezentare etc.). Sistemele de rezervare computerizată combină capacitatea de memorare a computerelor (care actualizează și stochează informații) cu facilitatea de telecomunicare prin care agenții de turism sunt informați rapid asupra capacităților disponibile la un moment dat.
Globalizarea serviciilor turistice, generată de utilizarea tehnologiilor moderne, a determinat atât o creștere cantitativă, dar și de un salt calitativ, în evoluția turismului.
Apelarea la performanțele oferite de utilizarea computerelor – prin intermediul internetului – permite rezervarea în timp real a locurilor pe mijloacele de transport și a celor de cazare la destinația solicitată de turiști. Totodată, prin acest sistem turistul este mai bine informat asupra condițiilor oferite la locurile de destinație și tarifelor practicate pentru diverse servicii și produse.
Ca urmare a avantajelor pe care le conferă utilizarea tehnologiilor de vârf în turism, se poate considera că, în prezent, o trăsătură dominantă-a acestui sector o constituie nivelul considerabil al investițiilor ce se fac pentru introducerea acestora, în special în domeniul computerelor.
În perspectivă, potrivit specialiștilor O.M.T., procesul de rezervare pentru călătorii și turism va fi dominant de un număr relativ redus de sisteme globale de distribuție care vor oferi o gamă largă de facilități. Procesul de globalizare va fi însoțit de concentrarea și integrarea pe verticală a sectorului privat, în special sub forma grupelor de companii care au, în esență, interese comune.
Companiile aeriene, lanțurile hoteliere și marile grupuri tour operatoare și-au creat deja filiale în întreaga lume și acoperă aspectele majore ale cererii turistice internaționale prin sisteme proprii de distribuție.
Aplicarea accelerată a tehnologiei de informare în sectorul turismului și al călătoriilor va modifica relațiile între vânzător, intermediar și consumator. Ca urmare a efectelor conjugate a!e sistemelor informatizate de rezervare și a prezenței în creștere a destinațiilor oferite prin mass-media, publicul este din ce în ce mai bine informat asupra posibilităților de călătorie.
Mondializarea sistemelor informatizate de rezervare va impulsiona această evoluție. Utilizarea personală, din ce în ce mai răspândită, a sistemelor vizuale și interactive de rezervări și informații, prin intermediul tehnologiei pe bază de fibre optice, va pune capăt deplasării puterii decizionale către consumator.
În consecință, furnizorii de produse și servicii turistice vor pune accent pe o mai mare flexibilitate. Utilizarea unei astfel de tehnologii va permite vânzătorului să furnizeze un produs (sau servicii) comandat practic pe loc, favorizând astfel emanciparea turistului.
Tot potrivit opiniei specialiștilor O.M.T., globalizarea va determina creșterea puternică a concurenței între destinații pentru cucerirea segmentelor de piață cunoscute cărora li se adresează oferta și pentru cucerirea de noi segmente.
Pe plan european, industria turistică a cunoscut condiții stabile favorabile dezvoltării până în anii 1980. Statul putea să garanteze o progresie satisfăcătoare a veniturilor și oferea cetățenilor un nivel social ridicat. Industria turistică europeană, constituită din întreprinderi mici și mijlocii, era în măsură să răspundă unei largi varietăți a cererii clienților săi.
Începând cu anii 1990, situația sectorului turistic al vechii Europe s-a schimbat într-o manieră spectaculoasă, procesul globalizării și al supra-creșterii, dispariția zidului de fier ș.a. au antrenat o importantă și bruscă lărgire a pieței.
Creșterea concurenței pe planul prețurilor și al rețelelor cu destinație mai bine organizate și mai ieftine de pe alte continente accentuează presiunea asupra sectorului turistic european și a destinațiilor tradiționale. Se intensifică tot mai mult concurența între destinațiile turistice. Mai multe destinații își fac concurență pe planul experienței, iar competiția este întărită de o mult mai mare transparență a pieței în ceea ce privește prețurile și/sau alte caracteristici comparabile ale destinațiilor.
La cererea turiștilor de a achiziționa produse la prețuri permanent corelate cu nivelul ofertei, operatorii răspund prin optimizarea tot mai accentuată a raportului calitate/preț.
Concurența va fi întărită și de existența unor ofertanți puternici, activi în toată lumea, cât și de influența sistemelor informatizate de informare și rezervare. Companiile aeriene, lanțurile hoteliere și marii tour operatori ce operează la scară planetară au deja sucursale pe toate continentele și, prin intermediul sistemelor mondiale de distribuție controlează o parte importantă a turismului internațional.
Alianțele strategice, cooperările și/sau fuzionările sunt, de asemenea, forțe care acționează asupra procesului de globalizare.
Efectele globalizării și ale creșterii concurenței sunt deja evidente, prin evoluția ponderii diferitelor regiuni ale globului pe piața mondială a sosirilor internaționale de turiști.
Aceste efecte lovesc cu duritate întreprinderile turistice mici și mijlocii clasice, care sunt nevoite să lupte pentru supraviețuire în fața concurenței destinațiilor integrate, ce lucrează cu profesioniști de talie mondială a turismului, dispun de o organizare funcțională puternică și pot realiza economii semnificative, net superioare celor ale oricărei întreprinderi de talie mică, izolată.
Pe de altă parte însă aceste întreprinderi mici, pentru a face față unei presiuni crescute, trebuie să se îndrepte spre cooperare, inovare, specializare și crearea de produse de marcă, de calitate ridicată.
1. 2. TURISMUL – ACTIVITATE ECONOMICĂ
DE MARE COMPLEXITATE
Turismul reprezintă un fenomen economico-social și cultural propriu civilizației moderne, printre cele mai de seamă componente ale economiei mondiale, în derularea sa fiind implicată întreaga societate. Prin amploarea și conținutul său complex, turismul antrenează un vast potențial natural, material și uman, având implicații profunde asupra dinamicii economiei și societății și asupra relațiilor internaționale. Puternic ancorat în viața societății și, ca atare aflat într-o relație de intercondiționare cu aceasta, turismul participă astăzi cu aproape 12% la realizarea produsului mondial brut, cu circa 8% la ocuparea forței de muncă, fiind cel mai important capitol al comerțului internațional și mobilizând circa 11% din cheltuielile de consum ale populației.
În concordanță cu aspectele menționate mai sus, privind conținutul și trăsăturile sale definitorii, turismul – înțeles ca ansamblul relațiilor și fenomenelor generale de satisfacerea nevoilor de consum ale călătoriilor – răspunde cerințelor unui domeniu distinct de activitate, reprezentând, în tot mai multe țări, o ramură importantă a economiei.
Diversitatea activităților încorporate în conținutul prestației sau industriei turistice ca și prezența unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, conferă turismului caracterul unei ramuri de interferență și sinteză. De aici decurge amploarea și complexitatea legăturilor dintre turism și celelalte componente ale economiei. Aceste relații îmbracă forme diferite, manifestându-se direct sau indirect, permanent sau periodic, pe orizontal sau pe vertical. Spre exemplu, pentru desfășurarea activității turistice sunt necesare intrări din alte ramuri, ca: agricultură, industrie alimentară, industria construcțiilor și indirect a materialelor de construcții, energetică, construcții de mașini etc.; de asemenea, turismul întreține legături directe cu transporturile, telecomunicațiile, cultura și arta. La rândul său, prin produsele pe care le oferă, turismul contribuie nemijlocit la asigurarea consumului populației, împărțind această sarcină cu educația și învățământul, ocrotirea sănătății, comerțul și altele.
Toate acestea ilustrează poziția importantă a turismului în structura mecanismului economic și rolul său activ în procesul de dezvoltare și modernizare a economiei și societății. În acest context „a analiza impactul economic al turismului înseamnă a evalua locul pe care acesta îl ocupă în comerțul internațional și în economia națională; … a identifica și examina rezultatele activității turistice în comparație cu alte sectoare ale economiei atât în țările industrializate cât și în cele în curs de dezvoltare”.
Cercetări întreprinse asupra rolului turismului au evidențiat faptul că el are „…un impact considerabil asupra economiilor și culturilor diferitelor țări de referință”. Acțiunea sa se manifestă pe o mulțime de planuri, de la stimularea creșterii economice la ameliorarea structurii sociale de la valorificarea superioară a resurselor natural-materiale la îmbunătățirea condițiilor de viață. Evident, aportul turismului la progresul economico-social, precum și intensitatea acțiunilor sale diferă semnificativ de la o țară la alta, în funcție de nivelul său de dezvoltare și de politica promovată față de acesta.
Deși marea majoritate a specialiștilor, inclusiv organismele internaționale, apreciază că turismul exercită influențe pozitive și că el trebuie încurajat, chiar dacă uneori are și consecințe nefavorabile, sunt și experți care consideră că acesta – și în mod deosebit, turismul internațional – produce mai multe efecte sociale și culturale dăunătoare decât alte tipuri de dezvoltare economică; în acest context, se vorbește chiar de „neocolonialismul spațial”, exprimat de exploatarea de către țările bogate, emițătoare, a resurselor turistice din țările receptoare, în curs de dezvoltare, ceea ce reclamă, în opinia celor în cauză, o revizuire a termenilor în care se realizează schimburile turistice.
Cu toate acestea, turismul joacă un rol important în viața economică și socială a statelor lumii, suscitând interesul pentru identificarea incidențelor și evaluarea rezultatelor sale.
La nivelul economiei unei țări sau regiuni, efectele turismului trebuie analizate, în general, plecând de la relația lor cu obiectivele fundamentale ale întregului sistem economic; „se poate determina astfel contribuția turismului la creșterea economică, la stabilirea prețurilor, la echilibrul balanței de plăți, la distribuția justă și echilibrată a venitului național și utilizarea deplină a forței de muncă”.
Studiile, realizate de Organizația Mondială a Turismului (OMT) în această direcție, identifică efectele turismului în 3 categorii:
efecte asupra strategiei globale a dezvoltării unei țări (zone) sau efectele globale. Obiectivele generale ale politicii economice din acest punct de vedere sunt:
strategia dezvoltării ce are efecte asupra economiei naționale, în general (finanțarea deficitului exterior, rol de motor al economiei), asupra dependenței de exterior și noii ordini economice internaționale,
creșterea în sectoarele de producție (eficacitatea sistemului) ce are efecte asupra stimulării producției și asupra folosirii forței de muncă;
efecte parțiale asupra economiei naționale, respectiv asupra agenților, sectoarelor, variabilelor și macrodimensiunilor fundamentale ale economiei. Obiectivele generale ale politicii economice din acest punct de vedere sunt:
sectorul extern (stabilitate și echilibru extern) ce are efecte asupra echilibrului balanței de plăți, asupra nivelului ratei de schimb și raportului real al schimburilor precum și asupra masei monetare și circulației bănești;
sectorului public (gradul de intervenție a statului) ce are efecte asupra veniturilor publice și asupra cheltuielilor publice atât ca nivel cât și ca structură;
stabilitatea prețurilor ce are efecte asupra nivelului inflației și a speculației terenurilor;
echitatea sistemului ce are efecte asupra modului de distribuție a veniturilor;
amenajarea teritoriului ce are efecte asupra dezvoltării regionale, asupra mediului rural și asupra mișcării demografice.
efecte externe, în domeniul socio-cultural, fizic și cel al resurselor umane, cu rezultate economice indirecte. Obiectivele generale ale politicii economice din acest punct de vedere sunt:
utilizarea corespunzătoare și protejarea resurselor umane și naturale ce are efecte asupra calității mediului și asupra formării profesionale;
aspecte socio-culturale ce are efecte asupra obiceiurilor de consum, asupra instruirii și educației precum și asupra schimbărilor sociale și culturale.
În acest context, evaluarea consecințelor turismului devine o sarcină dificilă și complexă, mai ales în absența unui instrumentar specific de analiză și a unor informații pertinente, dar și datorită unor imprecizii în delimitarea și conceptualizarea economică a fenomenului.
Privit prin prisma conținutului său și în corelație cu ansamblul economiei naționale, turismul acționează ca un factor stimulator al sistemului economic global.
Desfășurarea călătoriei turistice presupune o cerere și, respectiv, un consum de bunuri și servicii specifice, ceea ce antrenează o creștere în sfera producției acestora. Totodată cererea turistică determină o adaptare a ofertei, care se materializează, între altele, în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector și, indirect, în stimularea producției ramurilor participante la constituirea și echiparea spațiilor de cazare și alimentație, modernizarea rețelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalații pentru agrement.
Prin dezvoltarea turismului se obține, așadar, un semnificativ spor de producție: turismul intern și internațional contabilizau, la nivelul anului 2013, aproape 10 % din produsul mondial brut, însumând 6.842,0 miliarde USD.
Aportul turismului diferă sensibil între statele lumii în funcție de nivelul acestuia și de dezvoltarea și structura economiei țărilor respective. Astfel, pentru țările mici, tributare turismului, cota de participare este foarte ridicată: circa 84% în Insulele Malvine, peste 34 % în Jamaica; în țările cu o bogată activitate turistică, dar și cu o economie dezvoltată, ponderea turismului la realizarea PIB se situează în apropierea mediei mondiale; de exemplu, în Spania 10,7%, în Franța 7,3%, în Elveția 7,7% etc.; în unele dintre aceste țări, aportul turismului este compatibil cu cel al unor ramuri de seamă cum este agricultura (în Franța), industria automobilelor (în Italia) etc. Desigur, sunt și țări în care turismul este mai slab dezvoltat și, corespunzător, aportul lui la crearea PIB este mai modest; în această categorie se include și țara noastră, unde la nivelul ultimilor ani, turismul a participat doar cu 2-3% la realizarea valorii adăugate într-o proporție superioară ramurilor apropiate din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare.
Turismul are, totodată, și un important efect de antrenare, de stimulare a producției în alte domenii, rezultat al caracterului său de ramură de interferență și sinteză. Studiile elaborate în acest sens au evidențiat că activitatea unor ramuri este determinată în mare parte de nevoile turismului (de exemplu, cum este activitatea de hoteluri și restaurante, serviciile culturale și recreative, toate categoriile de transport și serviciile legate de călătorii, comerțul cu amănuntul, și chiar și producția de aparate foto și materiale fotografice).
În conexiune cu dezvoltarea și modernizarea economiei unei țări, turismul se manifestă și ca un mijloc de diversificare a structurii acesteia. Astfel, nevoia de adaptare la cerințele turiștilor favorizează, pe de o parte, apariția unor ramuri specifice cum este: industria agrementului, transportul pe cablu, dezvoltarea agențiilor de voiaj, producția de artizanat și, pe de altă parte, imprimă dimensiuni noi unora dintre ramurile existente: agricultură, industria alimentară, construcții, transporturi, servicii culturale etc.
Turismul reprezintă, totodată o cale de valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse și, în mod deosebit, a celor naturale – altele decât cele tradiționale – și/sau a celor de mici dimensiuni. Elemente cum sunt: frumusețea peisajului, calitățile curative ale apelor termale sau minerale, condițiile de climă, evenimentele cultural sportive și artistice, monumentele de artă, vestigii istorice, tradiția populară etc., își găsesc cea mai bună valorificare, în unele situații chiar singura, prin intermediul turismului. Mai mult, în cazul comercializării acestor resurse în turismul internațional se asigură un spor de venit, rezultat al costurilor comparative (de producție) mai mici pe piața internă față de cea internațională. De asemenea, față de alte ramuri dominate de economiile de scală, turismul se poate dezvolta și prin exploatarea resurselor de mici dimensiuni, dispersate, fiind din acest punct de vedere, o componentă importantă a economiilor locale.
Consecință firească a acestor fapte, turismul este capabil să provoace mutații în dezvoltarea în profil teritorial; din acest unghi, el este considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor inter-regionale, privite la scară națională sau mondială, „o soluție pentru prosperitatea zonelor defavorizate, un remediu pentru localitățile dezindustrializate”.
Pe lângă incidențele asupra economiei regiunilor și zonelor receptoare de turiști, rezultate din atragerea lor în circuitul de valori, dezvoltarea turismului are consecințe asupra geografiei acestora, asupra urbanizării și construcției de locuințe, asupra amenajării de drumuri, asupra realizării de servicii publice. El favorizează, de asemenea, utilizarea pe plan local a diferitelor resurse, a disponibilităților de forță de muncă.
Efectele economice ale turismului îmbracă și alte forme de manifestare; dintre acestea, se impune a fi menționată contribuția turismului la asigurarea unei circulații bănești echilibrate, realizată deopotrivă pe seama turismului intern și internaționale. Astfel, în cazul turismului intern, prin cheltuielile făcute de turiști pentru procurarea de bunuri și servicii specifice, este redată circulației o parte din veniturile obținute de aceștia; se realizează, în acest fel, o echilibrare a cererii solvabile cu oferta (producția), atenuându-se presiunile inflaționiste. Pe de altă parte, produsele turistice mai rafinate, mai complexe, presupun, din partea turiștilor, cheltuieli mai mari față de consumurile casnice; cu alte cuvinte, preluarea unei părți din veniturile populației sub forma cheltuielilor pentru turism nu înseamnă sporirea, în aceeași măsură, a consumului intern de resurse regenerabile. În privința turismului internațional, încasările valutare contribuie la atenuarea deficitului balanței de plăți, la consolidarea monedei naționale și a liberei convertibilități.
Turismul joacă un rol important în economie și prin faptul că generează noi locuri de muncă, având, din acest punct de vedere, o contribuție majoră la atragerea excedentului de forță de muncă din alte sectoare și, implicit, la atenuarea șomajului. Relația dintre turism și utilizarea forței de muncă se manifestă în plan cantitativ și calitativ, direct și indirect.
Astfel, complexitatea industriei turistice, diversitatea gusturilor și preferințelor consumatorilor turiști, necesitatea individualizării vacanțelor etc., pe de o parte, și posibilitățile relativ limitate de mecanizare – automatizare a operațiunilor turistice și ca urmare consumul mare de muncă vie, pe de altă parte, se reflectă în proporția superioară a celor ocupați în sfera turismului, față de ramurile cu structură apropiată. Totodată, dezvoltarea turismului, materializată în creșterea numărului persoanelor ce întreprind o călătorie, a distanțelor de deplasare, a timpului alocat vacanțelor etc., atrage după sine sporirea cantitativă a celor implicați în organizarea și desfășurarea călătoriilor, în servirea turiștilor.
În concordanță cu aceste evoluții și caracteristici, s-au înregistrat creșteri semnificative ale numărului celor ce lucrează în hoteluri și restaurante, transporturi, agenții de turism, prestații de agrement, conducerea administrativă a aparatului turistic. Aceste activități se regăsesc, total sau parțial, în structura industriei turistice, ceea ce face dificilă evaluarea cu rigurozitate a numărului celor ocupați în turism; totodată, trebuie menționat că aria de cuprindere a industriei turistice este sensibil diferită de la o țară la alta, accentuând greutățile de comensurare din acest sector.
În aceste condiții, capătă importanță deosebită problemele legate de identificarea și delimitarea activităților specific turistice și a celor nespecifice, precum și evaluarea proporției de participare a acestora în satisfacerea nevoilor turiștilor.
Prin generalizarea experienței țărilor cu tradiție turistică, în privința apartenenței activităților la industria turistică, World Travel and Tourism Council (W.T.T.C) estima pentru 2013, la 265.754 milioane persoane numărul celor angajați direct în turism, ceea ce reprezenta circa 8,8% din totalul forței de muncă ocupată la scară mondială (1 din 12 lucrători din lume activează direct în turism); de asemenea, în concordanță cu evoluția viitoare a turismului se anticipează, pentru un orizont de timp apropiat (până în anul 2023), o creștere de apropare 1,3 ori a numărului lucrătorilor, ajungându-se la circa 338 milioane persoane, ceea ce va face din turism cea mai largă industrie din lume.
În situația pe țări, trebuie subliniat că indicatorii utilizați de către acestea sunt diferiți, făcând dificilă o analiză comparativă; astfel, unele țări operează cu indicatorul „număr total de locuri de muncă directe și indirecte în turism”(altele iau în calcul doar locurile directe); în multe alte cazuri se utilizează „numărul celor ocupați în hoteluri și restaurante” (indicator considerat de specialiști că ar fi singurul care se aproprie foarte bine de conținutul și dimensiunile activității turistice), etc. Dacă luăm în calcul acest indicator, țările lumii se poziționează diferit (de la 1-2% până la 15% în total populație ocupată), în funcție de amploarea turismului, dar și de structura specifică a economiilor acestora; într-o asemenea ierarhizare, România se situează la polul inferior, cu 1,5% în 2013, proporție comparabilă cu cea deținută de turism în realizarea PIB și sugestivă pentru nivelul de dezvoltare și locul turismului în structura economiei.
Din punct de vedere calitativ, relația turism – forță de muncă poate fi exprimată printr-o multitudine de aspecte, între care: nivelul de calificare al celor ocupați în turism și structura forței de muncă pe trepte de pregătire, raportul între cei angajați cu timp total și timp parțial de muncă, proporția angajaților sezonieri și fluctuația personalului, costul formării profesionale.
În privința pregătirii profesionale, o bună parte a specialiștilor consideră că turismul reclamă un personal cu un nivel de calificare ridicat, cu un orizont larg de cunoștințe, bine instruit, cunoscător al unei limbi străine de circulație internațională, capabil să recomande și să promoveze produsul turistic. În paralel, un segment important al experților în domeniu apreciază că turismul este un debușeu pentru forța de muncă necalificată și slab calificată, că activitățile care nu necesită o pregătire de specialitate au o largă reprezentare în turism. Distribuția opiniilor pe cele două curente este susținută de structura pe nivele de calificare a celor ocupați în turism; astfel, potrivit unor studii efectuate în principalele țări turistice europene, circa 40% din totalul personalului din turism este necalificat, circa 42% are pregătire medie generală, 8% studii de specialitate și numai 10% studii superioare.
Din punctul de vedere al fluctuației, se apreciază că, în medie, 35 – 40% din totalul lucrătorilor din turism (cu variații de până la 60% în hotelărie) sunt angajați temporar. Această situație influențează negativ atât nivelul satisfacției lucrătorilor (nu există garanția unui loc de muncă, câștigurile salariale sunt mai mici), cât și calitatea serviciilor; de regulă față de un angajat sezonier, existența în ce privește nivelul de pregătire profesională este mai redusă și, de asemenea, acesta nu este interesat în ridicarea calificării.
Caracterul temporar al angajării lucrătorilor din turism, dar și alte aspecte, deja menționate, ale muncii în acest domeniu își pun amprenta asupra costului relativ ridicat (comparabil, în opinia unor autori, cu cel din industriile cu un nivel înalt de tehnicitate) al creării unui nou loc de muncă în turism și întreținerii acestuia.
Un aspect particular al relației turism-forță de muncă îl constituie efectul indirect al creșterii numărului celor ocupați în acest sector. În calitatea sa de consumator de bunuri și servicii, turismul influențează benefic utilizarea forței de muncă în ramurile furnizoare ale acestuia, cum sunt: agricultură, industria alimentară, industria ușoară, construcții, industria materialelor de construcție etc. deși este foarte dificilă măsurarea efectelor indirecte ale sporirii numărului celor angajați în turism, studii întreprinse în această direcție au evidențiat că un loc de muncă direct din turism poate crea de la 1 la 3 locuri de muncă indirecte și induse.
Creșterea și diversificarea schimburilor internaționale sub impactul dezvoltării individuale a țărilor lumii, a specializărilor acestora și a adâncirii diviziunii sociale a muncii, se știe că reprezintă una din trăsăturile majore ale evoluției economiei mondiale. În corelație cu aceste transformări, turismul se afirmă ca o componentă importantă a relațiilor economice internaționale, cu rol din ce în ce mai mare.
Prin specificul său, turismul internațional face parte din structura comerțului invizibil, reprezentând una dintre componentele principale ale acestuia. Comerțul invizibil este o formă a schimburilor internaționale, constituit din ansamblul tranzacțiilor economice internaționale care nu au ca obiect un bun material.
El cuprinde operațiuni ca:
servicii – transporturi și telecomunicații internaționale, turism internațional, operațiuni de păstrare, asigurări, consulting, know-how;
transferuri bănești particulare – salarii, diverse venituri;
transferuri bănești de stat – despăgubiri, compensații;
operațiuni legate de investițiile în străinătate;
o serie de operațiuni bănești având caracter necomercial, cum ar fi participarea la organismele internaționale, întâlniri mondiale, specializarea și studiile în străinătate, deplasările la tratative etc.
Având o structură eterogenă, cu implicații în toate domeniile vieții economice și sociale, comerțul invizibil joacă rolul unui factor de creștere economică, de lărgire și diversificare a relațiilor economice internaționale, de facilitare a accesibilității țărilor la schimbul mondial de valori.
Prin apartenența la comerțul invizibil, turismul internațional are o contribuție semnificativă la creșterea și diversificarea exporturilor. În funcție de condițiile concrete ale fiecărei țări, turismul reprezintă un export sau un import; astfel, bunurile și serviciile pe care le consumă turiștii pe durata deplasării lor într-o țară pot fi asimilate, pentru țara vizitată, cu un export; în același timp, cheltuielile pe care le face un turist în străinătate constituie, pentru țara lui de reședință, un import. În consecință, o creștere a numărului turiștilor internaționali și/sau a cheltuielilor acestora conduce la sporirea volumului schimburilor internaționale.
Analiza structurii comerțului mondial, în general, și a celui de servicii, în particular, evidențiază locul important pe care îl deține turismul – circa 8% în exportul de bunuri și peste 30% în comerțul de servicii – precum și faptul că evoluția acestuia a fost în multe cazuri superioară dinamicii comerțului mondial. Fără îndoială că aceste evoluții sunt influențate și de modificările prețurilor diferitelor produse pe piața mondială sau de amploarea fenomenului inflaționist (de exemplu, se apreciază că volumul fizic al exporturilor mondiale a stagnat sau a crescut foarte puțin). Cu toate acestea, amploarea călătoriilor turistice din ultimii ani, susține convingător dinamica încasărilor din turismul internațional și, potrivit acesteia, și majorarea ponderii lui în comerțul mondial.
Față de media mondială, situația se prezintă sensibil diferit de la o țară la alta, reflectând, pe de o parte, nivelul de dezvoltare și structura economiei acestora, iar pe de altă parte, rolul turismului internațional, și politica promovată față de acesta.
În afara contribuției directe – asigurate prin intermediul încasărilor – la dinamica schimburilor internaționale, turismul are și o contribuție indirectă, aflându-se adesea la originea unor fluxuri comerciale impuse de dezvoltarea infrastructurii turistice sau pentru completarea consumurilor turiștilor.
În ce privește aportul turismului internațional la diversificarea exporturilor, acesta este susținut prin varietatea produselor și serviciilor puse la dispoziția turiștilor, produse și servicii de natură specifică (conținutul lor este, în mare măsură, alcătuit din elemente naturale – peisaje, climă, ape minerale și termale – sau valori de cultură și artă) și care, în condiții clasice, fie că nu se pot exporta, fie se exportă dar în cantități mici, cu eforturi și riscuri mari datorită particularităților lor, cum sunt: perisabilitate ridicată, producție sezonieră, distanțe mari până la piețele consumatoare, prețuri necompetitive.
Turismul, ca formă a exporturilor, caracterizat prin diversificarea bunurilor și serviciilor comercializate ca și prin consum la locul de destinație, se dovedește și deosebit de eficient; el presupune costuri mai reduse prin eliminarea cheltuielilor de transport, a taxelor vamale, a diferitelor comisioane etc. Ca urmare, turismul internațional se manifestă ca o importantă sursă de devize sau de economisire a acestora, ca mijloc de valorificare, în condiții mai avantajoase comparativ cu formele clasice ale exporturilor, a resurselor interne cheltuite pentru producerea unor mărfuri destinate pieței internaționale. Turismul internațional contribuie, în acest fel, la echilibrarea balanței de plăți, dar și a balanței comerciale.
Între turismul internațional, pe de o parte și comerțul invizibil și balanța plăților externe, pe de altă parte, există aceeași legătură ca între parte și întreg. Cu toate că importanța comerțului invizibil, ca factor care influențează asupra balanței de plăți a unei țări, de cele mai multe ori nu poate fi evaluată decât cu aproximație, se poate afirma cu certitudine că încasările din operațiunile invizibile, precum și plățile în contul lor determină, prin soldul lor activ sau pasiv, în mod sensibil, soldul definitiv al balanței de plăți externe ale țărilor respective.
Influența operațiunilor invizibile asupra soldului total al balanței conturilor curente poate fi sintetizată în felul următor:
reduce soldul activ al balanței comerciale;
compensează, cu ponderi diferite, soldul pasiv al balanței comerciale;
sporește soldul activ al balanței comerciale;
acoperă, uneori chiar cu excedent, soldul pasiv al balanței comerciale;
în anumite cazuri majorează pasivul, soldul total al balanțelor operațiunilor curente.
Creșterea considerabilă a încasărilor din turismul internațional receptor și respectiv a plăților pentru turismul internațional emitent de fluxuri turistice, duce implicit la creșterea influenței turismului internațional în cadrul balanțelor de plăți externe ale diverselor țări.
1. 3. TURISMUL – ACTIVITATE SOCIALĂ
Turismul, are pe lângă consecințele economice și o profundă semnificație socio-umană. Acțiunea sa se exercită atât asupra turiștilor, cât și asupra populației zonelor vizitate și se resimte în planul consumului, instruirii și educației, utilizării timpului liber, calității mediului, legăturilor dintre națiuni. În general, efectele sale sunt pozitive, benefice, dar, dată fiind complexitatea sa, nu sunt excluse nici incidențele negative.
Prin conținutul său, turismul are un rol reconfortant, reparator, contribuind la refacerea capacității fizice a organismului, atât prin formele generale de odihnă, recreere, mișcare, cât și prin cele specifice, de tratament balneo-medical. Totodată, el se manifestă ca un mijloc activ de educație, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură și civilizație al oamenilor; turismul facilitează accesul la valorile culturale, favorizează schimbul de idei, de informații, stimulând lărgirea orizontului cultural, de cunoaștere a turiștilor și populației locale, cu efect asupra formării intelectuale.
În consecință, turismul are o importanță deosebită în satisfacerea nevoilor materiale și spirituale ale oamenilor, influențând pozitiv dimensiunile și structura consumului.
Consumul turistic are o alcătuire eterogenă, fiind reprezentat, în termeni financiari, de cheltuielile făcute de turiști pentru cumpărarea de bunuri și servicii specifice. Deși determinat de o gamă largă de factori, de natură obiectivă și subiectivă, specifică și nespecifică, cât și de particularitățile economiilor locale, consumul turistic a înregistrat, de-a lungul timpului, o creștere semnificativă – de 2-3 ori pentru majoritatea țărilor europene, în perioada 2000-2013 – argumentând integrarea turismului în modul obișnuit de existență al unor categorii sociale tot mai largi.
Consumul turistic poate fi structurat pe două mari componente:
consumul intern, efectuat de turiștii autohtoni în propria țară;
consumul internațional sau exterior, cel efectuat într-o altă țară decât cea de reședință.
Determinarea cu exactitate a consumului turistic, mai ales a celui intern, este dificil de realizat, datorită numeroaselor interferențe între acesta și consumul curent de bunuri și servicii. Cu toate acestea, există mai multe modalități de evaluare a acestuia, utilizate în practică turistică internațională.
Astfel, pentru caracterizarea consumului turistic general, unele studii operează cu raportul dintre consumul intern și cel internațional, raport ce ia valori de la circa 2 (pentru Spania sau Anglia) la 5 (în cazul Franței sau Austriei).
În privința consumului turistic internațional, acesta este, cel mai adesea, apreciat prin prisma ponderii cheltuielilor turistice efectuate în afara țării (cheltuielile pentru călătoriile internaționale reflectate în balanța de plăți) față de consumul total privat. Acest indicator înregistrează variații mari de la o țară la alta, în funcție de amploarea turismului, dar manifestă multă stabilitate în timp, reflectând interconexiunile dintre dezvoltarea turistică și cea economică.
Pentru caracterizarea consumului intern se utilizează de regulă „ponderea cheltuielilor pentru servicii în hoteluri și restaurante în totalul consumului final”. Sunt însă și țări (cu multă experiență în domeniul turismului), care operează cu o gamă extrem de diversificată de indicatori precum, consumuri legate de sejur, consumuri turistice și para-turistice etc., în funcție de informațiile de care dispun sau care folosesc o metodologie mai elaborată de calcul a consumului turistic.
Răspunzând unor cerințe de ordin social, turismul se afirmă și ca un important mijloc de utilizare a timpului liber.
Tendința de creștere a dimensiunilor timpului liber, ce caracterizează evoluția contemporană a economiei mondiale, ridică probleme legate de organizarea și exploatarea eficientă a acestuia; structura timpului liber trebuie, astfel, să asigure atât satisfacerea nevoilor privind refacerea capacității fizice și psihice a organismului în vederea reluării muncii, cât și a cerințelor dezvoltării fiecărui individ. În aceste condiții, turismul reprezintă una dintre modalitățile cele mai complexe și benefice de utilizare a timpului liber.
Prin formele sale, turismul contribuie deopotrivă la recuperarea capacității fizice a organismului și la lărgirea orizontului de cunoaștere, de informare a călătorului. Corespunzător acestor avantaje, turismul se regăsește ca principală destinație a timpului liber, atât pentru cel localizat la sfârșitul săptămânii, cât și pentru cel al vacanțelor sau concediilor de odihnă.
Activitatea turistică, înțeleasă ca proces de producție, cu intrări și ieșiri, presupune și exploatarea unei game variate de resurse, între care cele naturale au un rol fundamental.
În consecință, turismul exercită influență asupra mediului și componentelor sale.
Datorită complexității fenomenului turistic, relația dintre acestea și mediu prezintă numeroase fațete, se manifestă pozitiv și/sau negativ. Mediul, ca totalitate a factorilor naturali și a celor creați prin activitățile umane și, mai ales, calitatea lui reprezintă motivația esențială a călătoriilor, alcătuind „materia primă” a turismului. În procesul consumului turistic, această materie primă suferă o serie de transformări; de regulă, se deteriorează. Sunt afectate deopotrivă componentele sale naturale și cele socio-culturale. Se impune, în aceste condiții, găsirea unor soluții de atenuare sau chiar de eliminare a impactului negativ al turismului asupra mediului; și acestea există în însuși modelul lui de dezvoltare contemporană.
Vocația ecologică a turismului poate fi susținută prin:
sporul de frumusețe peisagistică obținut, în unele zone, ca urmare a amenajărilor destinate recreerii;
controlul dezvoltării stațiunilor;
orientarea fluxurilor turistice;
organizarea de parcuri și rezervații;
promovarea formelor de vacanță, mai puțin agresive – turismul verde, turismul rural, turismul de foto-safari sau bird-watching etc.
Conservându-și, în fapt, propria materie primă, turismul are o contribuție însemnată la menținerea și îmbunătățirea calității mediului, se manifestă ca un factor activ al dezvoltării durabile.
Tot pe plan socio-cultural, dar și politic, turismul acționează în direcția intensificării și diversificării legăturilor dintre națiuni. Călătoriile, și în mod deosebit cele internaționale, reprezintă o cale eficientă de contact cu realitățile și popoarele altor locuri, iar rolul lor devine tot mai important pe măsura creșterii circulației turistice, respectiv a numărului persoanelor și țărilor participante la trafic. Turismul contribuie, astfel, la promovarea unei mai bune înțelegeri între popoare aparținând diferitelor culturi și naționalități, la reînvierea tradițiilor, la valorificarea prețioasei moșteniri a culturii universale.
Prin ansamblul posibilităților pe care le oferă și condițiilor pe care le reclamă pentru buna sa desfășurare, turismul constituie, de asemenea, un instrument eficient al destinderii internaționale, de consolidare și menținere a păcii în lume.
CAPITOLUL 2
DESTINAȚIILE TURISTICE ÎN TENDINȚELE ACTUALE ALE TURISMULUI ÎN CONDIȚIILE GLOBALIZĂRII
2. 1. DESTINAȚIILE TURISTICE ȘI IMPORTANȚA LOR
ÎN CREAREA FORMELOR DE TURISM
În funcție de destinațiile turistice, au fost identificate o multitudine de forme de turism care ajută la alinierea ofertei turistice în conformitate cu modificările rezultate în cererea turistică. Aceste forme au apărut odată cu dezvoltarea circulației turistice și odată cu diversificarea motivațiilor de călătorie, fiind identificate o varietate de forme și aranjamente turistice, determinate de mulțimea de „nevoi turistice” depistate.
Turismul a apărut ca urmare a satisfacerii anumitor nevoi de ordin social, medical, spiritual, cultural; pe baza identificării acestor nevoi, au fost identificate o serie de forme de turism practicate, ca și o serie de criterii de diferențiere a acestora.
În general, forma de turism reprezintă aspectul concret pe care îl îmbracă asocierea sau combinarea serviciilor ce alcătuiesc produsul turistic (produsul turistic reprezintă totalitatea serviciilor ce sunt oferite unui turist în cadrul unui pachet, cum ar fi: cazare, masă, divertisment, transport etc.), precum și modalitatea de comercializare a acesteia. Delimitarea clară a conținutului fiecărei forme de turism ajută pe de o parte, la identificarea comportamentului turistului la locul de sejur, și la identificarea obligațiilor ofertanților de prestații turistice (societăți de transport, hoteluri, restaurante etc.), iar pe de altă parte ajută la îmbunătățirea statisticilor din domeniul turistic. În privința turismului, acesta presupune „activitățile desfășurate de persoane, pe durata călătoriilor și sejururilor, în locuri situate în afara reședinței obișnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depășește un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive”.
Corespunzător celor spuse pot fi identificate formele principale ale turismului, și anume (figura nr. 2.1. ):
turism intern (domestic tourism): rezidenții unei țări date care călătoresc numai în interiorul acesteia;
turism receptor (inbound tourism): non-rezidenții care călătoresc în țara dată;
turism emițător (outbound tourism): rezidenții țării date care călătoresc în alte țări.
Figura nr. 4: Forme de turism
Figura nr. 2.1. Formele principale ale turismului
Pornind de la aceste tipuri apar alte forme de turism cum ar fi: turism interior (formă de turism ce regrupează turismul intern și turismul receptor); turismul național (format din turismul intern și turismul emițător) și turism internațional (alcătuit din turismul receptor și turismul emițător (figura nr. 2.2.).
Vizitatorii sunt grupați, după reședință, în:
vizitatori internaționali, care pot fi: turiști (cei care petrec cel puțin o noapte la locul vizitat); excursioniști (vizitatori de o zi).
vizitatori interni, care și ei pot fi: turiști (cei care petrec cel puțin o noapte la locul vizitat); excursioniști (vizitatori de o zi).
Rodica Minciu, dar și alți cercetători în domeniu, amintesc de criteriile de clasificare ale OMT în ceea ce privește vizitatorii internaționali, criterii ce urmăresc uniformizarea metodologiei de culegere a informațiilor în ceea ce privește turismul. În conformitate cu aceste criterii, călătoriile sunt realizate de călători:
neincluși în statistica turismului: lucrători la frontiere; pasageri în tranzit; nomazi; refugiați; membrii forțelor armate; reprezentanți consulari; diplomați; imigranți temporari; imigranți permanenți.
incluși în statistica turismului: vizitatori (turiști nonrezidenți, naționali rezidenți în afară, membrii echipajelor; excursioniști pasageri în croazieră, vizitatori pentru o zi, echipaje de o zi).
Figura nr. 2.2. Formele fundamentale ale turismului
În funcție de locul de proveniență sau originea turiștilor, se distinge:
turism național (intern) – practicat de populația unei țări în interiorul granițelor naționale;
turism internațional (extern) – rezultat al sosirilor vizitatorilor străini într-o anumită țară și al plecărilor persoanelor autohtone în afara granițelor țării lor de reședință.
Turismul internațional, la rândul său poate fi (în funcție de orientarea fluxurilor turistice):
turism emițător (outgoing, de trimitere, pasiv), care se referă la plecările turiștilor în afara țării lor de reședință;
turism receptor (incoming, de primire, activ), ce cuprinde sosirile de turiști din alte țări pentru petrecerea vacanței în țara primitoare.
După modalitatea de comercializare a vacanțelor, turismul poate fi:
organizat;
pe cont propriu;
semiorganizat sau mixt.
Fiecare dintre aceste forme prezintă o sumă de trăsături proprii, precum și dezavantaje, atât pentru turiști, cât și pentru organizatorii de voiaje.
Turismul organizat se realizează prin programarea în prealabil, pe baze de contracte sau alte angajamente comerciale, a tuturor sau a principalelor servicii legate de călătorie și sejur. Toate serviciile oferite în cadrul turismului organizat sunt oferite sub forma unui pachet de servicii de tipul „totul inclus”, adică sunt oferte: cazare, masă, tratament, divertisment, transport etc., în funcție de cerințele fiecărui turist.
Turismul pe cont propriu: această formă de turism a apărut din nevoia turiștilor de a călătorii individual, cu mijloace proprii. Numit adesea și neorganizat, turismul pe cont propriu nu presupune angajarea prealabilă a unor prestații turistice. Vizitatorul hotărăște singur asupra destinației, a intervalului de timp când va avea loc deplasarea, a mijlocului de transport pe care îl va folosi, a modalitățile de agrement la care va apela etc., și se adresează direct, fără intermediari, pe perioada deplasării, unităților prestatoare de servicii turistice (unități de cazare, unități de alimentație publică, de tratament, divertisment, societăți de transport, societăți cu diverse obiecte de activitate etc.) din zona sau țara pe care o vizitează. Această formă este practicată, conform studiilor de specialitate, de turiștii cu multă experiență, care dispun de venituri substanțiale, deoarece costul vacanței este mult superior celui întâlnit în formele de turism organizate.
Turismul semiorganizat (mixt) se caracterizează prin unirea trăsăturilor ce caracterizează celor două forme deja prezentate, în care o parte a serviciilor este angajată în prealabil, iar o altă parte este obținută direct, pe măsura derulării călătoriei.
Analizând evoluția acestor forme de turism de-a lungul timpului, s-a remarcat faptul că perioada de început ale călătoriilor a fost caracterizată de turismul pe cont propriu practicat, în general, de aristocrația acelor vremuri, de persoanele cu posibilități financiare ridicate dar și de aventurieri. Pe măsură ce călătoriile s-au înmulțit, au luat naștere formele organizate. Dar, dezvoltarea și diversificarea mijloacelor de transport, ca și dorința de intimitate, au readus în prim plan, turismul pe cont propriu, formă de turism stimulată de ideea de a călătorii potrivit propriilor preferințe. În ultimii ani s-a semnalat însă apariția turismului semiorganizat, formă de turism generată de nevoia de a îmbina sejurul pe cont propriu cu o anumită siguranță.
Aceste forme de turism au atât avantaje cât și dezavantaje.
Referitor la avantajele turismului organizat și semiorganizat, se poate spune că:
din punctul de vedere al organizatorilor de turism și a unităților prestatoare de servicii turistice, aceste forme oferă posibilitatea unei planificări prealabile a activităților, asigurând utilizarea rațională a bazei materiale existente și a infrastructurii aferente acesteia, folosirea rațională a mijloacelor de transport, mai buna gospodărire a resurselor de muncă, și nu în ultimul rând, certitudinea încasărilor. De asemenea, prin intermediul acestor forme, mai exact prin facilitățile de preț acordate turiștilor, se stimulează mișcarea turistică, în ansamblu și se atenuează caracterul sezonier al manifestării cererii;
din punct de vedere al turistului, opțiunea pentru aranjamente organizate și semiorganizate prezintă garanția realizării vacanței, a primirii serviciilor în condiții de confort convenite, priorități în obținerea unor servicii, eliberarea de grija organizării călătoriei și concentrarea atenției pentru petrecerea cât mai plăcută a timpului, în buna gospodărire a bugetului de vacanță.
Principalele dezavantaje ale turismului organizat și într-o mică măsură a celui semiorganizat sunt concretizate astfel:
pentru organizatorul de vacanțe sau prestatorul de servicii, în încasări mai mici pe zi – turist, datorită sistemului de facilități practicate, în obligativitatea respectării cu rigurozitate a condițiilor convenite prin contract;
în ceea ce-l privește pe turist, solicitarea unui angajament organizat îi îngrădește libertatea de mișcare, în sensul acceptării și participării la un program ce nu răspunde în totalitate dorințelor sale și îndeplinirii unor cerințe legate de modalitățile de plată, perioada de organizare a vacanței etc.
Formele turismului organizat și semiorganizat se particularizează și în funcție de mijlocul de transport utilizat, dând naștere unei game largi de aranjamente: voiajul forfetar (aranjamentul INCLUSIVE TOURS-IT), călătorii CHARTER, formule combinate de tipul FLY and DRIVE sau RAIL ROULTE etc. De toate acestea vom vorbi la capitolul referitor la transporturile turistice.
La fel, turismul pe cont propriu, pe lângă privilegiile pe care le asigură, prezintă și inconveniente, ce decurg din sezonalitatea accentuată a manifestării cererii și, respectiv, a exprimării ofertei. Astfel:
din punct de vedere al organizatorilor și al prestatorilor de servicii turistice, se înregistrează, o suprasolicitare, în unele perioade, a bazei materiale a turismului și folosirea incompletă a acestora în extrasezon, cu efecte negative asupra eficienței economice și calității serviciilor prestate;
din punct de vedere al turiștilor, apare riscul imposibilității satisfacerii cererii sau al satisfacerii ei la parametrii exigențelor lor, datorită concentrării acesteia în anumite perioade și capacității limitate a ofertei, dar și a condițiilor naturale; în plus, această ofertă trebuie să acopere, în paralel, și cerințele turismului organizat, acestea având, de regulă, prioritate. Cu toate aceste inconveniente, la care se adaugă și prețul ridicat, formele turismului pe cont propriu cuceresc noi segmente de consumatori, ca urmare a dorinței, tot mai puternice, a turiștilor de a călători individual, de a-și organiza singuri voiajul, de a nu fi obligați la respectarea unui program prestabilit.
Activitatea turistică poate fi structurată și în funcție de modul de deplasare a turistului, de mișcarea acestuia în timp și spațiu, se poate vorbi de: turism itinerant sau de circulație, ce apare sub forma unor deplasări continue, pe diverse itinerare stabilite inițial sau nu, cu opriri de scurtă durată în diverse localități ce se află în calea itinerarului, caracterizat deci, de vizitarea mai multor locuri, cu șederi scurte (1-2 zile) în același perimetru; în multe cazuri, practicarea turismului itinerant depinde de mijloacele proprii de deplasare. De asemenea, turismul itinerant – nefiind legat de un anumit sezon – se poate desfășura în afara perioadelor de maximă concentrare a activității turistice, favorizând astfel exploatarea mai eficientă a bazei materiale; turism de sejur, caracterizat prin faptul că turistul își satisface cererea de servicii turistice rămânând o perioadă de timp, într-o anumită stațiune sau regiune, ce presupune deci, petrecerea vacanței în aceeași localitate, indiferent de durata acesteia.
Turismul itinerant este specific segmentelor de populație mai tânără, dornică de a cunoaște mai multe locuri, în timp ce turismul de sejur indiferent de întinderea sa, răspunde, mai ales, motivațiilor de călătorie ale persoanelor mature sau de vârsta a treia, care preferă zonele de liniște, vacanțele de odihnă,
Turismul de sejur se subdivide, la rândul lui, în: turism de sejur scurt, ce vizează, în principal deplasările scurte, de regulă pe o durată de până la o săptămână, deplasările ocazionale (de circumstanță) și cele de sfârșit de săptămână (week-end). În cazul turismului de sejur scurt, indiferent de durata sejurului (o zi, două, trei, pâană la o săptămână) se pot delimita trei zone de vizitare situate într-o arie dispusă concentric în jurul localităților de reședință a turiștilor: zona I, care cuprinde o rază de cca 15 – ; zona II, care cuprinde o rază de cca , unde durata parcurgerii distanțelor nu depășește 2 ore; zona III, care cuprinde o rază de mai mult de ; turism de sejur mediu, unde sunt incluse vacanțele sau deplasările în diferite scopuri turistice, pe o perioadă de până la 30 de zile, ceea ce corespunde cu durata apreciată ca limită maximă a concediilor plătite. Această formă de turism este caracterizată de o sezonalitate ridicată, fiind forma de turism practicată de cea mai mare parte din populație, fiind cunoscută și sub denumirea de turism de masă; turism de sejur lung, când timpul de rămânere într-o localitate depășește, de regulă, 30 zile, aceasta este specific: în primul rând, persoanelor cu disponibilități mari de timp, în special turiștilor de vârsta a treia, care au depășit limita de vârstă pentru munca activă și care efectuează diverse tratamente în stațiuni balneoclimaterice (care de cele mai multe ori depășesc o perioadă de 30 de zile); în al doilea rând turiștilor ce dispun de un nivel ridicat de venituri, care le permite să efectueze sejururi pe perioade lungi de timp (croaziere în jurul lumii, spre exemplu); în al treilea rând turiștilor tineri, care pe perioada vacanțelor de vară pot să efectueze călătorii mai mari de o lună de zile, care caută posibilități de distracție și folosesc unități de cazare ieftine.
Fluxurile turistice, indiferent de forma de turism practicată, sunt influențate, în mare măsură de sezonalitate. În funcție de sezonalitate, există perioade turistice cu sezon plin, perioade turistice intermediare (la început și sfârșit de sezon) și perioade turistice extrasezoniere. Dintre acestea, cele mai nefavorabile sunt perioadele de extrasezon, când circulația turistică înregistrează scăderi spectaculoase, și deci activitarea turistică are de suferit. Privitor la aceste evoluții nefavorabile, actualmente se caută soluții de atenuare a sezonalității printre care putem să amintim: atragerea populației prin oferte neconvenționale în perioadele de extrasezon, crearea unor „zone tampon”, respectiv, amenajarea unor camping-uri în apropierea orașelor etc.
Luând în calcul frecvența de manifestare a cererii, se distinge: turism continuu (permanent), organizat pe întreaga durată a anului; turism sezonier, legat de existența anumitor condiții naturale sau evenimente-culturale, artistice, sportive.
Sezonalitatea activității turistice este generată de cauze multiple: perioada concediilor, existența unor condiții naturale adecvate practicării anumitor sporturi (de exemplu, schi la mare, vara, schi la munte, iarna) etc. Toate acestea generează particularizarea formelor de turism în funcție de aceste cauze. În funcție de această sezonalitate, se întâlnește: turism de iarnă, deplasarea fiind motivată de practicarea sporturilor specifice sau din necesitatea unor cure helio-terapeutice montane; turism de vară, atât în zonele de litoral și în zonele de munte pentru drumeție și alpinism; turism ocazional, determinat de participarea la diverse manifestări științifice, cultural-artistice, sportive (vânătoare, pescuit), tradiții obiceiuri etc.
Folosind drept criteriu de clasificare tipul mijlocului de transport, utilizat în efectuarea călătoriei, formele de turism pot fi grupate în: drumeție, concretizată în deplasările pedestre în zonele nepoluate, cu scop recreativ și de îngrijire a sănătății, în excursiile montane și alpinism, în turismul ecvestru, vânătoare și pescuitul; turismul rutier, care apare sub mai multe forme: cicloturismul, motociclismul și, mai ales automobilismul; această formă de turism este frecvent întâlnită, ca rezultat al creșterii gradului de motorizare, dar și dezvoltării și modernizării rețelei căilor de comunicație; turismul feroviar, una din cele mai vechi forme de călătorie, practicat datorită avantajelor în privința comodității, siguranței și costurilor; turismul naval, întâlnit mai ales sub forma croazierelor și. mai ales, sub forma turismului nautic sportiv (regate); turismul aerian, aflat în plină ascensiune, practicat cu succes pe distanțe lungi și foarte lungi, ca urmare a vitezei mari de deplasare și confortului călătoriei.
Un alt criteriu de departajare a formelor de turism, poate unul dintre cele mai importante, este motivația călătoriei. După criteriul motivațiilor călătoriilor, se disting următoarele forme de turism: turism de agrement, practicată de călătorii care caută să profite de frumusețile naturii, de prilejul de a cunoaște oameni și locuri noi, de a cunoaște istoria și obiceiurilor lor, și în general, doresc să-și folosească timpul de vacanță pentru practicarea unor activități preferate (hobby); turism de odihnă și recreere (destindere): dacă prin destindere nu se înțelege abandonarea tuturor activităților de orice natură ar fi ele, ci exercitarea în mod voluntar a unor activități diferite de cele practicate în mod obișnuit, turismul în general, prin caracteristicile serviciilor sale, este un turism de odihnă și recreere. Acest tip de turism este practicat fie din rodința de schimbare a mediului, fie pentru cunoașterea anumitor locuri, fie pentru tratamente etc. Turismul de recreere însă, se caracterizează prin sejururi medii relativ scurte care au la bază o deplasare rapidă în timp și spațiu a turistului și nu presupune rămânerea acestuia o perioadă determinată într-un anumit loc, pe când turismul de odihnă are un caracter mai lent, cu sejururi mai lungi, petrecute la o destinație determinată precis; turismul de tratament și cură balneo-medicală, practicat încă din antichitate, este o formă specifică a turismului de odihnă, care a cunoscut o mare dezvoltare, îndeosebi o dată cu creșterea surmenării și a bolilor profesionale provocate de stresul vieții moderne din marile aglomerări urbane; această formă de turism îmbină destinderea cu tratamentul balneo-medical și este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de „termalism” sau „climatism”; turismul sportiv este o formă a turismul de agrement, motivat de dorința de a învăța și de a practica diferite activități sportive, ca o consecință pregnantă a vieții sedentare a populației urbane din zilele noastre. Ponderea cea mai mare în turismul sportiv o au sporturile nautive de vară (canotaj, schi nautic, yahting), dar și sporturile de iarnă (schi, patinaj), la care se adaugă și ascensiunile pe munte, pescuitul, vânătoarea, călărie, ciclism, tenis, tir sportiv, „safari forografic” etc.
Acest criteriu de clasificare se găsește în concordanță cu recomandările recente ale OMT care pleacă de la identificarea motivelor de călătorie, respectiv: loisir, recreere și vacanțe; vizite la rude și prieteni; afaceri și motive profesionale; tratamente medicale; religie/pelerinaje; alte motive.
În funcție de obiectivul specific al călătoriei, de exemplu: în prima categorie, alături de vacanțele de odihnă, recreere, distracție, sunt cuprinse și cele având conținut cultural, sportiv, de jocuri de noroc, croaziere; în grupa de afaceri și motive profesionale sunt incluse, pe lângă participările la reuniuni, târguri și expoziții și călătorii de studii, turismul științific.
În practica turistică internațională și, mai recent, chiar și în țara noastră formele de turism au suferit schimbări importante în ceea ce privește motivația deplasării. Aceste schimbări au apărut datorită creșterii și diversificării obiectivelor călătoriilor precum și al modificării priorităților în ceea ce privește preferințele turiștilor.
Plecând de aici, au apărut noi forme de petrecere a timpului liber, care au dus la consacrarea unor noi forme de călătorie. Dintre acestea, putem menționa: turismul de afaceri; turismul cultural – ca principală componentă a turismului urban; turismul rural; turismul de shopping (cumpărături); turismul tehnic și științific; turismul religios.
Un ultim criteriu de clasificare a formelor de turism, din multitudinea existență la ora actuală, este criteriu ce are la bază caracteristicile socio-economice ale cererii. În funcție de acestea, există: turism particular (privat), care se identifică cu turismul pe cont propriu și este specific segmentelor de populație cu venituri mai mari, cu experiență în domeniul călătoriilor, celor ce preferă să-și organizeze singuri voiajul și modalitățile de petrecere a timpului liber, celor dispuși să-și asume unele responsabilități și riscuri. Acești turiști manifestă mai multă exigență față de calitatea și diversitatea serviciilor, ca urmare, unele forme ale turismului privat se identifică, într-un anume sens, cu cele ale turismului de lux.; turism social, este o formă ce se poate identifica cu turismul de masă; el se adresează categoriilor de populație cu posibilități financiare modeste și de aceea serviciile apelate sunt de nivel mediu din punct de vedere al calității și într-o gamă mai restrânsă. Turismul social presupune și promovarea unui sistem de facilități (reduceri de tarife, acordarea de subvenții). Prin trăsăturile sale, turismul social asigură accesul la vacanțe unor categorii defavorizate ale populației, având astfel un important rol de protecție socială.
Pornind de la cele prezentate, vor trebui reliefate și alte forme de turism care corespund prin caracteristicile lor atributului de „modern”, cu sunt de exemplu, croazierele. Analiza lor este însă limitată fie din cauza poziției modeste deținute în cadrul circulației turistice, fie de faptul că trăsăturile lor nu sunt clar delimitate și ca urmare, delimitarea de alte forme este dificilă sau chiar imposibilă. Spre exemplu, caracterul social sau particular al turismului, influențează nemijlocit dimensiunile circulației turistice, gradul de utilizare a resurselor umane și materiale aferente acestui sector și eficiența valorificării potențialului turistic.
Există încă multe alte posibilități și unghiuri de investigare a circulației turistice; cele prezentate oferă o imagine a complexității activității, a proprietății serviciului turistic de a se particulariza în raport cu specificul cerințelor fiecărui turist sau grup de turiști, a varietății problemelor ce trebuie soluționate de organizatorii de turism.
Datorită faptului că, între diferite forme de turism există afinități, și, uneori, suprapuneri (de exemplu: turismul itinerant sau de circulație poate fi intern sau internațional, emițător sau receptor, cultural, științific sau de agrement; turismul sezonier poate fi de odihnă, de tratament, sportiv, recreativ; turismul de vară poate fi sportiv, sezonier, de odihnă, de week-end etc.), pot fi prezentate următoarele interferențe între formele de turism exemplificate anterior: turism de sejur: de vară, de iarnă, de repaus; turism sezonier: de iarnă, de vară, sportiv; turism itinerant: ocazional, de agrement, cultural; turismul de agrement: itinerant, particular; turismul circumstanțial (ocazional): de agrement, de repaus, particular; turismul de vară: sezonier, de odihnă, de week-end, sportiv; turismul de iarnă: sezonier, de repaus, de agrement, sportiv; turismul de repaus: de iarnă, de vară, extrasezonier; turismul sportiv: de vară, de iarnă, de vânătoare, de pescuit, de divertisment (schi, la munte și la mare), de aventură (zbor cu parapanta, sărituri cu parașuta)
Se observă că, varietatea formelor de turism presupune existența unui patrimoniu turistic natura și antropic destul de vast, toate oferite sub forma unor destinații turistice ce nu pot fi refuzate.
2. 2. CONDIȚII IMPUSE INDUSTRIEI TURISTICE
ÎN CONDIȚIILE GLOBALIZĂRII
Apa oceanelor (Pacific, Atlantic, Indian, Arctic) ocupă 71 %, iar uscatul continentelor circa 29% (Asia, Africa, America de Nord și de Sud, Antarctica, Europa, Australia). Suprafețele terestre au o pondere aproape dublă în emisfera nordică (40%), față de emisfera sudică (20%). Varietatea formelor de relief ale globului poate fi cuprinsă datorită principalelor trăsături în câteva categorii: munți, podișuri (platouri) înalte, dealuri și câmpii. Circa 75% din suprafața terestră este ocupată de regiuni muntoase și deluroase.
Acestea sunt atractive pentru turism prin varietatea peisajelor pe care le oferă, a climatelor ideale pentru plimbări și cățărări alpine, a posibilităților oferite sporturilor de iarnă și competițiilor etc.
De asemenea, ariile muntoase, în special, sunt puțin populate și cu calități naturale ce au determinat crearea unor arii protejate. Câmpiile și podișurile joase sunt mai puțin atractive prin trăsăturile lor naturale, dar ele reprezintă regiunile cele mai populate ale globului. O mare competiție se desfășoară pentru utilizarea terenurilor, dar cele utilizate În scopuri agricole predomină.
Regiunile litorale joase, ușor accesibile spre plaje, sunt locuri ideale pentru dezvoltarea stațiunilor. În interiorul fiecărei trepte de relief, se diferențiază o serie de trăsături rezultate din particularitățile roci lor: regiunile vulcanice cu izvoare termale și gheizere; regiunile calcaroase cu relief carstic cu chei, peșteri etc. Regiunile litorale sunt de foarte multă vreme locuri preferate pentru recreere în multe locuri de pe glob. Plajele cu nisip, locurile favorabile pentru baie, golfurile adăpostite, estuarele, dunele de nisip fixate, falezele joase etc., oferă locuri căutate pentru dezvoltarea turismului. Insulele, barierele de corali, peninsulele, canalele, strâmtorile exercită și ele o atracție deosebită pentru turism. Valurile, mareele, curenții și modul lor local de manifestare trebuie, de asemenea, cunoscut pentru o bună organizare a activității turistice. Pe lângă aspectele pozitive, manifestările lor extreme pot avea efecte negative asupra construcțiilor și drumurilor sau în utilizarea echipamentelor (cheiurile de acosta re ale ambarcațiunilor).
Apele continentale atrag o mulțime de turiști și reprezintă un scop al activităților recreative. Resursele de apă pentru turism pot avea aspectul unor arii largi de atracție (lacuri naturale și artificiale), a unor coridoare lineare (râuri, canale) sau a unor peisaje strict localizate (cascade).
Cea mai mare parte a activităților sunt concentrate lângă țărmul mărilor și oceanelor, pentru baie și plajă, pescuit, plimbări cu barca, activități ce încurajează dezvoltarea stațiunilor și construirea unor case de vacanță.
Lacurile naturale sunt răspândite în special în regiunile glaciare ale Europei și Americii de Nord, ca și în regiunile montane înalte. Popularea cu pește a lacurilor este o problemă, atâta timp cât ele nu au un mecanism natural de curățare. Lacurile din Europa se află în apropierea ariilor populate fiind ușor accesibile, dar cele din Canada, Asia, Africa sunt izolate. Râurile au o răspândire mai largă decât lacurile. Pe multe râuri și ape interioare se organizează curse cu diferite ambarcațiuni, ce aduc venituri importante, jucând un rol important în turism.
Turismul trebuie să împartă utilizarea râurilor și lacuri lor cu alți utilizatori, cu care nu întotdeauna este compatibil (deversările care poluează, activitățile intense de transport, alimentarea cu apă a localităților, producerea hidroenergiei, asigurarea cu apă a sistemelor de irigație etc.).
Iată așadar, că zestrea turistică este imensă, dar pentru a fi exploatată eficient, trebuie să se țină seama de o multitudine de factori.
În perioada de după al doilea război mondial, când gândirea economică era concentrată pe redimensionarea și reorientarea economiilor naționale, turismul (în special cel internațional, aducător de valută) a fost nominalizat ca o soluție ideală, considerat capabil să rezolve problemele economice ale multor țări. Supranumit „industria fără fum” (industry without chimneys), turismul a adus beneficii economice prin crearea a noi locuri de muncă, venituri sporite și noi posibilități de dezvoltare.
Însă, pe lângă aceste beneficii, substanțiale de altfel, aproape jumătate de secol, imperativele economice au neglijat consecințele negative ale dezvoltării turismului asupra mediului, atât în țările dezvoltate cât și în cele în curs de dezvoltare. Sfârșitul secolului al – XX-lea a accentuat conștientizarea și îngrijorarea, efectelor turismului asupra degradării și distrugerii mediului înconjurător, în unele cazuri în moduri irecuperabile. Ca urmare a înmulțirii și concentrării semnelor de îngrijorare, după 1990 se acordă o atenție sporită conservării mediului înconjurător (prin implementarea unei legislații adecvate în tot mai multe țări), în condițiile dezvoltării economice a ariilor de destinate supuse presiunii turiștilor.
În contextul globalizării, se accentuează tot mai mult necesitatea acceptării dezvoltării durabile a turismului, ca fiind acea parte a dezvoltării care nu va compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a se bucura de resursele necesare practicării turismului.
Un rol important în creșterea la maxim a beneficiilor și în reducerea la minim a costurilor, respectiv a degradărilor îl au factorii de decizie ce acționează în domeniul turismului. Șansele de reușită sunt mai mari, când în stabilirea direcțiilor și priorităților dezvoltării este implicată și comunitatea locală, iar la procesul dezvoltării participă atât sectorul public, cât și cel privat.
Specialiștii susțin că în exploatarea eficientă a resurselor turistice, indiferente dacă acestea sunt naturale sau antropice, trebuie să țină seamă de câteva elemente importante: aria în care se desfășoară activitățile turistice; tipul de turiști; ce fel de control se va face asupra dezvoltării zonelor implicate; cum va fi finanțată dezvoltarea turismului; care va fi rolul guvernului în acest proces.
Exploatarea eficientă a resurselor turistice depinde în mare măsură de legislația țării gazdă a turiștilor (aria de destinație) și de importanța turismului în economia ei.
Așadar, la nivel național și internațional, dezvoltarea turismului implică găsirea unor noi regiuni pentru dezvoltarea turismului sau intensificarea lui în ariile deja dezvoltate, rezolvarea problemei supraaglomerării și a suprautilizării. O slabă exploatare a resurselor turistice sau o lipsă a acesteia (ce poate rezulta din lipsă de experiență) pune sub semnul întrebării menținerea calității resurselor turistice, cu alte cuvinte, integritatea acestora este supusă riscului.
Dezvoltarea turismului are loc în condițiile implicării sectorului public (de stat, guvernamental) și particular. Sectorul public este implicat în dezvoltarea turismului la toate nivelurile, inclusiv la nivel local. La nivel național și internațional, turismul este cuprins în planurile de dezvoltare. La nivel local, sectorul public este implicat în încurajarea dezvoltării turistice și de asemenea în crearea infrastructurii turistice inițiale. Infrastructura include toată dezvoltarea turistică de pe suprafața terestră și din subteran, cum ar fi drumuri, parcări, linii ferate, porturi, aeroporturi, autostrăzi, ca și depozite de utilități. Sectorul privat are în responsabilitate furnizarea suprastructurii turistice, incluzând găzduirea, distracțiile, facilitățile de cumpărare, restaurantele, terminalele de transport. Aceste sarcini ale dezvoltării reflectă motivațiile acestor două sectoare: sectorul privat urmărește profitul și întoarcerea lui în investiții, în timp ce sectorul public se implică pentru a oferi un mediu favorabil dezvoltării turismului.
La nivel local, accesibilitatea este o condiție necesară pentru dezvoltarea turismului, în special pentru dezvoltarea călătoriilor turistice. Pentru succesul dezvoltării turistice, accesul dinspre ariile majore generatoare de turiști este vital și poate fi un factor care să contribuie decisiv la succesul dezvoltării.
CAPITOLUL 3
PRAGA – KM 0 AL TURISMULUI DE SHOOPPING ÎN EUROPA
3. 1. TURISMUL DE SHOOPPING – O PRACTICĂ TOT
Călătoriile în străinătate pentru cumpărături au început să devină o practică tot mai populară pentru un segment în creștere de turiști români, destinațiile alese de aceștia diversificându-se în ultimii ani, odată cu creșterea veniturilor și a pretențiilor privind calitatea produselor.
„Aproximativ 7.500-10.000 de români pleacă anual din țară pentru cumpărături. Ei cheltuiesc în medie 1.000-1.500 de euro pentru cumpărături, la care se adaugă prețul pachetului turistic în sine (drum și cazare/masă), care variază între 200 și 1.100 de euro”, a declarat secretarul general al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Mircea Drăghici.
Perioadele de călătorie alese variază în funcție de locație și sunt determinate de clasicele reduceri de prețuri practicate de marile magazine. Ele sunt cuprinse în principiu între lunile octombrie și martie ale anului următor. Astfel excursiile în Dubai sunt căutate mai ales între 12 ianuarie și 12 februarie, Istanbulul este foarte popular la sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie, în timp ce cumpărăturile sunt ideale în perioada sărbătorilor de Crăciun.
„Cred că această piață se va dezvolta cu un ritm anual de 10-15%, creștere susținută mai ales de scăderea prețului la transport și cazare”, este de părere directorul firmei Cormoran Prod, Cornel Găină. Această părere este împărtășită și de directorul executiv al agenției CMB Travel, Roxana Bălcescu, care estimează o creștere de 20% a numărului de români care vor călători în străinătate pentru cumpărături în acest an. „Din ce în ce mai mulți români din categoria clasei de mijloc și peste consideră perioadele de reduceri o bună investiție. Cred că suma minimă alocată pentru cumpărături într-o astfel de excursie este de 500 de euro. Imaginați-vă însă că poți să-ți iei o garderobă pe un an de zile și atunci prețurile la care ne raportăm sunt de-a dreptul convenabile”, a adăugat Bălcescu.
Potrivit reprezentantului CMB Travel, în orașele europene există două sezoane de ieftiniri – primul de la jumătatea lunii ianuarie până la jumătatea lunii februarie și al doilea de la jumătatea lunii iulie până la jumătatea lunii august. „Consider că în anii viitori numărul romanilor care vor călători special în aceste perioade de reduceri se va dubla, tripla sau chiar va deveni o practică în a călători numai pentru cumpărături”, a mai spus Roxana Bălcescu.
În afară de românii care călătoresc în străinătate cu scopul declarat de a face cumpărături, există și categoria mult mai largă a celor care încearcă să îmbine utilul cu plăcutul în timpul concediului obișnuit. Există însă și un segment de turiști de shopping care au pierdut teren în ultimii ani, respectiv cei care călătoreau la începutul anilor '90 în Turcia pentru micul trafic de frontieră. Analizată din această perspectivă, piața s-a redus și va continua să scadă. „Se va pune tot mai mult accent pe calitate, având în vedere că românii au început să circule în străinătate și să aprecieze produsele de calitate. De asemenea, oferta din România s-a diversificat, astfel încât a crescut interesul pentru modă și calitate”, a mai afirmat secretarul general al ANAT.
3. 1. 1. Cele mai populare destinații
Pentru turiștii români cele mai populare destinații pentru shopping sunt Turcia (Istanbul), Emiratele Arabe Unite – Dubai, China, Marea Britanie (Londra), Franța (Paris), Grecia, Polonia (Varșovia), Cheia (Praga), Austria (Viena), Italia (Milano), Ungaria (Budapesta), SUA (New York) și Thailanda.
Deși nu există o delimitare perfectă între destinațiile externe din punctul de vedere al produselor, clienții fideli ai cumpărăturilor în străinătate preferă deja anumite orașe pentru un anumit tip de shopping. De exemplu, Madridul este cunoscut ca destinație de cumpărături pentru încălțăminte ieftină și de calitate, Milano este capitala modei masculine, Amsterdam este preferat mai ales pentru cizme. În materie de electronice, Germania și Dubai sunt deja destinații clasice, în timp ce Istanbulul este ideal pentru cei care doresc să cumpere pielărie. Brazilia este binecunoscută pentru prețurile deosebit de mici la pietre prețioase, iar Malaiezia pentru prețurile la produsele electronice și îmbrăcăminte, cu 40-50% sub cele din Europa. O destinație interesantă, dar mai greu accesibilă din cauza vizei, este New York, un oraș faimos și pentru reducerile masive la electronice și îmbrăcăminte.
Turismul de shopping nu e o noutate în România, această formă dezvoltându-se de mai mulți ani ca o necesitate, din cauza faptului ca România nu are o clasă de mijloc solidă și prin urmare nici servicii potrivite ei, dar și ca urmare a aderării și a eliminării vizelor.
Până nu de mult, turismul de shopping constituia apanajul unei categorii extrem de restrânse: români și românce cu o situație financiară extrem de bună și o necesitate imperativă de „a arăta bine”, mai bine ca toată lumea … În rest, românii care călătoreau în interes de serviciu erau fericiți dacă prindeau perioada soldurilor și-și puteau cheltui puținele sute de euro sau dolari în magazinele care ofereau reduceri sezoniere.
Turistul tipic acestei forme de turism îndeplinește următoarele condiții: vizitarea mai multor țări și posibilitatea financiară ca din când în când să petreacă un weekend pentru cumpărături în străinătate. Cel mai adesea, dorește să achiziționeze electronice, parfumuri, haine, în general produse de lux. „Turistul de shopping”, cum este denumit de reprezentanții agențiilor, cheltuiește într-un weekend în jur de 1.000 de euro, ținând cont că doar pentru serviciile agenției – cazare și transport – plătește 300-1.200 euro.
Începând cu primăvara-vara anului 2005 marile agenții tour operatoare au înțeles marele potențial al acestui tip de turism, s-au pus la curent cu calendarul reducerilor în magazinele din marile capitale europene și au pregătit din timp curse charter pentru acele destinații.
Încet-încet, românii au devenit conștienți de avantajele oferite de acest sistem: produse de marcă la prețuri mai mici, plus bucuria vizitării unui mare oraș!
Aeronavele puse la dispoziție de companiile aeriene s-au înmulțit, odată cu apariția unor noi și noi sisteme de reduceri de tarife, atât la călătoria cu avionul, cât și la cazarea la destinație. Călătoriile în străinătate pentru cumpărături au început să devină o practică tot mai populară pentru un segment în creștere de turiști români, destinațiile alese de aceștia diversificându-se în ultimii ani, odată cu creșterea veniturilor și a pretențiilor privind calitatea serviciilor.
Perioadele de călătorie alese variază în funcție de locație și sunt determinate de clasicele reduceri de prețuri practicate de marile magazine. Ele sunt cuprinse în principiu
între lunile octombrie și martie ale anului următor. Astfel excursiile în Dubai sunt căutate mai ales între 12 ianuarie și 12 februarie, Istanbulul este foarte popular la sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie, în timp ce cumpărăturile sunt ideale în perioada sărbătorilor de iarnă.
3. 1. 2. Tendințe în evoluția turismului de shopping
Potrivit secretarului general al Asociației Naționale de Turism (ANAT) „Aproximativ 7.500-10.000 de români pleacă anual din țară pentru cumpărături. Ei cheltuiesc în medie 1.000-1.500 de euro pentru cumpărături, la care se adaugă prețul pachetului turistic în sine (drum și cazare/masa), care variază între 200 și 1.100 de euro”. De altfel, potrivit statisticilor Patronatului Național al Agențiilor de Turism (ANAT), anul trecut, bucureștenii s-au situat în fruntea topului „plimbăreților” în străinătate, cumulând 37 % din totalul excursiilor peste granițe.
Se estimează că această piață se va dezvolta cu un ritm anual de 15-20 %, creștere susținută mai ales de scăderea prețului la transport și cazare. Din ce în ce mai mulți români din categoria clasei de mijloc, și peste, considera perioadele de reduceri o bună investiție. Suma minimă alocată pentru cumpărături intr-o astfel de excursie este de 500 de euro.
Anul acesta cererea pentru astfel de sejururi a crescut cu aproximativ 20 de procente în timp ce prețul pachetelor turistice a scăzut în medie cu 10%, spun reprezentanții agențiilor de turism.
Timp de un week-end sau cel mult câteva zile, turiști români sunt plecați în străinătate, pentru cumpărături, fie de sezon, fie de reduceri de la marile firme internaționale. Numărul acestora a urcat în acest an cu circa 20-25% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Un nou trend de pe plaiurile mioritice a început să ia amploare, turismul de shopping. Noțiunea nu este nouă. Imediat după anul 1990, tot mai mulți români au început să privească sfioși către țări precum Turcia, Ungaria și Bulgaria despre care se spunea că ofereau centre și galerii comerciale mult mai diversificate și generoase decât cele din piața autohtonă.
Fie că plecau pentru a cumpăra bijuterii de aur ieftin din bazarurile turcești, fie că se duceau pentru a cumpăra produse pe care le comercializau ulterior, aceste excursii promiteau la momentul respectiv, în primul rând, mărfuri ce nu se puteau găsi la noi în țară.
Ideea a rămas aceeași, dar s-au schimbat extraordinar de mult condițiile în care românii pot merge în străinătate pentru a cumpăra produse la prețuri mai mici decât în țară. Agențiile românești de turism au observat această tendință pentru excursiile de shopping și au venit în întâmpinarea potențialilor clienți ce doresc astfel de pachete turistice. Un lucru este cert. Comercianții din țară au început să aibă concurenți mult prea greu de învins – magazinele din străinătate.
Chiar dacă în aceste săptămâni ofertele turistice sunt în mare majoritate alcătuite din pachete all inclusive pentru petrecerea sărbătorilor de Paște, există cerere și pentru pachete turistice destinate amatorilor de shopping. Poate că marile atracții ale acestor călătorii sunt date de soldurile din magazine sau de prețurile mici din bazarurile turcești însă se pare că aceste programe turistice se transformă în adevărate excursii rentabile. În această perioadă, principala atracție este căutarea de cadouri inedite pentru prieteni, dar majoritatea celor care fac asemenea excursii sunt pregătiți pentru a cheltui bani și pe obiectele de îmbrăcăminte, încălțăminte și electronice.
3. 1. 3. Preturi și destinații
Cererea pentru călătoriile de shopping, aflată într-o constantă creștere, este întreținută și de prețurile acceptabile. Astfel de sejururi sunt căutate de persoanele cu venituri medii sau peste medie, iar de obicei, targetul ofertanților sunt femeile, despre care se știe că au o mai mare pasiune pentru shopping. Un avantaj al acestor excursii este că, pe lângă sesiunile de shopping, clienții pot petrece un weekend într-o capitală europeană și pot vizita principalele obiective turistice din respectivul oraș.
Principalele destinații sunt Paris, Praga și Milano, dar există un număr foarte mare de cereri pentru Istambul. Un sejur de două nopți , în care se asigură cazare și transport dus-întors cu avionul, poate să ajungă și la 360 de euro, în funcție de numărul de stele al hotelului sau de alte opțiuni pe care și le poate dori clientul.
Pentru aceleași condiții de călătorie, în Milano se pot plăti 387 de euro, iar în Roma, în jur de 370 de euro. Praga este ceva mai ieftină, prețul de achiziționare al unei excursii de shopping găsindu-se uneori și sub 300 de euro. Tarifele scad vertiginos dacă doritorii optează pentru transportul cu autocarul. O excursie de shopping până în Austria, cu două nopți de cazare incluse și transport cu autocarul, se poate găsi la un preț de aproximativ 150 de euro.
Dubai este vedeta la mare căutare și pentru shopping. Varietatea produselor și prețurile ridică Dubaiul la același nivel cu marile orașe din întreaga lume recunoscute pentru shopping. Indiferent de gusturile turistului – produse couture de , produse hi-tech din Japonia sau bijuterii din argint realizate de beduini – în Dubai va găsi cu siguranță prețuri foarte bune. Cele mai importante locuri în care se face shopping sunt Bur Juman Center, Deira City Center, Holiday Center, Lamcy Plaza. Un pachet pentru un weekend de shopping în Dubai, care include două nopți de cazare, mic dejun și transport cu avionul, variază între 450 și 500 de euro.
3. 1. 4. High Class-ul românesc preferă Milano
Perioada ideală pentru shopping este între lunile ianuarie și martie, când majoritatea magazinelor încep perioada de reduceri pentru produsele rămase din ofertele de sărbători și colecțiile de iarnă. Există totuși români dispuși să cheltuiască mii de euro în magazine exclusiviste de fashion care se găsesc , Valentino, Versace, Dolce e Gabbana, Ermenegildo Zenga, Armani, Gucci și Prada sunt doar puține dintre brandurile internaționale de fashion care, deși au reprezentanțe la noi, sunt vizitate în străinătate de românii cu un buzunar mai larg.
3. 2. PRAGA – PREZENTARE GENERALĂ
3. 2. 1. Scurt istoric
Nimeni nu pare să știe exact de unde a venit porecla Pragăi de Orașul de Aur. Poate că se referă la domurile aurite de pe bisericile baroce din capitală. Sau, mai probabil, merge mai departe în timp, până la obiceiul medieval al alchimiei, practica de a transforma metale de bază și minerale în aur. În primii ani ai secolului al XVII-lea, pe durata domniei lui Rudolf al II-lea, o pletoră de artiști, astronomi, oameni de știință și, în special, alchimiști a fost atrasă de Praga. Alchimiști renumiți care au călcat pe străzile pavate ale Pragăi îi includ pe englezii John Dee și Edward Kelley. Un alt alchimist demn de a fi remarcat, cunoscut probabil mai bine pentru munca sa în domeniul astronomiei, a fost Tycho Brahe (1546-1601) din Danemarca, care a trăit multă vreme în Praga, și al cărui corp se odihnește în Biserica Týn.
Numele castelului și, pe atunci, al întregului oraș era, după cronicile cehe, derivat din faliile de pe malul râului Vltava (cuvântul ceh pentru „falie” sau „prag” este „práh”, de unde „Praha”, numele ceh al orașului), peste care treceau apele înspumate. Există și alte teorii, mai noi, referitoare la modul în care orașul a ajuns să aibă acest nume, dar niciuna dintre acestea nu este foarte clară. Și iată ce a avut de spus despre numele orașului faimosul scriitor austriac Gustav Meyrink: „Numele Praga nu este un accident. Este un prag între viața de pe Pământ și Rai, un prag mult mai îngust decât în alte locuri …”.
În 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, Praga a fost declarată capitala noii țări – Republica Cehoslovacă. În devenit capitala unei Republici Cehe independente.
Praga a fost martora unei expansiuni mari la începutul secolului al XIV-lea, când regele ceh și împăratul Sfântului Imperiu Roman, Carol al IV-lea, a transformat-o în capitală imperială. O altă perioadă importantă în istoria orașului este sfârșitul secolului al XVI-lea. În timpul domniei conducătorului ceh și împăratului Sfântului Imperiu Roman, Rudolf al II-lea din casa de Habsburg, capitala cehă a devenit un epicentru de viață politică, socială și culturală în Europa Centrală.
„O glorie ce va atinge stelele” este felul în care prințesa mitică Libuše a văzut viitorul Pragăi, după cum ne învață o veche legendă cehă. Libuše a fost cea care a decis locul pe care să fie construit viitorul oraș.
Istoricii datează primele așezări din locul orașului de astăzi în perioada timpurie a Epocii de Piatră. Cu toate acestea, istoria reală a orașului este intim legată de Castelul Praga, fondat în 870, care a fost scaunul conducătorilor cehi secole de-a lungul.
Praga este capitala și cel mai mare oraș din Republica Cehă. Istoria Pragăi se întinde pe mii de ani, perioadă în care orașul a crescut de la un castel cunoscut sub numele de Vyšehrad la capitala multiculturală a statului european modern, Republica Cehă.
Situată în centrul Europei – poate puțin mai la nord și mai la vest decât au mulți impresia – Praga este situată pe malurile râului Vltava. Această locație a fost aleasă atât pentru avantajele sale tactice cât și pentru liniște. Faimosul oraș vechi îți are cuibul în „cupa” dintre câteva dealuri unduitoare.
Chiar dacă nu a fost prea des frecventată de turiști până în 1989, când a căzut regimul comunist, în zilele noastre Praga se numără printre cele mai vizitate locații din Europa.
3. 2. 2. Praga de astăzi
Cehia este una dintre cele mai cochete țări din inima Europei, o destinație ideală pentru vacanțele în care vrei să explorezi istoria, dar și o loc minunat pentru o escapadă romantică. Deși majoritatea turiștilor nu se aventurează prea departe de Praga, Cehia are multe de oferit în fiecare colțișor al ei, fiind una dintre țările care au scăpat „ieftin” după cel de-al Doilea Război Mondial, fără prea multe pagube, iar orașele ei medievale și-au păstrat farmecul intact.
Cehia este un stat membru al Uniunii Europene din 2004 și este o țară de sine stătătoare din 1993, când Cehoslovacia s-a separat în două. Moneda de schimb este coroana cehească în Cehia și 1 euro valorează în jur de 25 de coroane cehești, o cotație care îți va crea ceva probleme dacă nu te pricepi prea bine la calcule.
Țara nu are nicio ieșire la mare și este împărțită în două mari regiuni: frumoasa Boemia, aflată în partea de vest și cuprinzând și Praga, și tradiționala Moravia, în est, dar mai cuprinde și o parte din Silezia.
Supranumit și „Orașul de Aur”, Praga este bijuteria Cehiei, dar și unul dintre cele mai frumoase orașe din lume, unde se împletesc armonios stilurile gotic, baroc, renascentist, cu cel al artei moderne, transformând această metropolă într-un adevărat muzeu în aer liber.
Ca să apuci să vezi tot ce ai de văzut aici, trebuie să-ți organizezi un plan foarte bine pus la punct, pentru care te poți folosi de hărți ce includ majoritatea obiectivelor importante, pe care le găsești în orice hotel și la centrele de informare.
La mai bine de două decenii de de catifea și căderea comunismului, popularitatea Pragăi ca una dintre primele destinații turistice din Europa continuă să crească. Și, în timp ce încetează să mai fie un chilipir pentru turiști așa cum era, combinația de istorie fascinată, arhitectură glorioasă și nenumărate posibilități de agrement din capitala cehă rămâne la fel de captivantă ca întotdeauna.
Aici enumerăm o serie de atracții din Praga pe care le recomandăm și pe care în decursul vizitei dvs. pur și simplu „trebuie să le vedeți“. Mai mult ca sigur că fiecare vizitator al Pragăi va avea viziunea proprie vizavi de monumentele pe care dorește să le vadă și de aceea enumerarea menționată aici nu este în niciun caz obligatorie, ci mai degrabă considerați-o a fi o simplă recomandare a noastră.
Odată ajunși în Praga, vă recomandăm să vizitați următoarele obiective turistice: Podul Carol, Piața din Centrul Vechi și Ceasul Astronomic, Complexul medieval al Castelului Praga, Piața Wenceslas și de ce nu, chiar și Cartierul Evreiesc. De asemenea merită să luați în considerare să vizitați și Casa Municipală, o clădire construită în stilul arhitectural „Art Nouveau” și care găzduiește cea mai mare sală de concerte din Praga. Dacă nu veți vizita toate aceste puncte turistice, sincer, nu puteți spune că ați fost în capitala Republicii Cehe!
Castelul Praga, bijuteria capitalei cehești, este cunoscut ca cel mai mare complex medieval din lume. Din cadrul acestui complex face parte și Catedrala Sfântul Vitus, cea mai mare și totodată cea mai importantă catedrală din Republica Cehă. Castelul găzduiește o expoziție permanentă a istoriei Republicii Cehe și totodată o colecție de artă bohemiană. În cadrul acestui areal medieval, mai puteți vizita și Galeria de Picturi a castelului, Muzeul Jucăriilor, Turnul cu praf de pușcă și Strada de aur (Golden Lane). Pentru a reuși sa vizitați toate aceste puncte de atracție ale complexului Castelului Praga, ar trebui să vă alocați cel puțin o jumătate de zi.
Localizat chiar în inima capitalei cehești, centrul istoric este renumit prin amestecul fermecător de clădiri construite în stiluri arhitecturale diferite – baroc, gotic și rococo. În Piața Vechiului Oraș vă puteți plimba, puteți lua masa de prânz într-una din numeroasele sale cafenele, se poate închiria o trăsură pentru două persoane, se pot cumpăra mici suveniruri de la tarabele din piață sau putem pur și simplu să admirăm Ceasul Astronomic.
În mică piață barocă (Male Namesti) ce se află doar la câțiva pași distanță de Piața Centrului Vechi se găsește casa în care a trăit Franz Kafka. Nu trebuie de asemenea să ratați Biserica Sfintei Fecioare din Tyn, Palatul Kinsky construit în stilul arhitectural roccoco, Casa Clopotului de Piatră construită în stil medieval, și nici Biserica Sf. Nicolae construită în stil baroc.
Podul Carol ce datează din fost construit pe același loc unde în secolul al XII-lea se găsea Podul Judith. Astăzi, Podul Carol este cu siguranță unul dintre cele mai populare obiective turistice din Praga, ce vibrează de viață și zi și noapte în mare parte datorită vânzătorilor de suveniruri și muzicanților și artiștilor locali. Pentru a avea parte de o priveliște încântătoare asupra împrejmuirilor, turiștilor le este recomandat să viziteze podul, fie la primele ore ale dimineții, fie în jurul orelor când soarele apune.
Cartierul evreiesc Josefov, cu siguranță cea mai veche metropolă a evreilor din Europa a fost numit astfel după împăratul Josef al II-lea. Cartierul Evreiesc din Praga găzduiește numeroase clădiri cu valoare istorică, dintre care putem doar să reamintim Muzeul Evreiesc și cele șase sinagogi, cea mai renumită dintre acestea fiind Sinagoga Veche – Nouă. Dacă vreți să aflați mai multe despre istoria tragică a evreilor, vă recomandăm să vizitați acest muzeu din Cartierul Evreiesc.
Casa Municipală reprezintă o importantă clădire a capitalei cehe ce a fost construită în stilul Art Nouveau între 1905 și 1912. Ea adăpostește cea mai mare sala de concerte din capitala cehă (Sala Smetanova), precum și renumita cafenea boemă Kavarna.
Cartierul Lesser (Malá Strana) a fost dezvoltat încă din secolul al XIII-lea de către comercianții ambulanți care își vindeau mărfurile în jurul castelului Praga. Astăzi, în zonă puteți găsi numeroase restaurante, magazine și ambasade. Dacă ajungeți în cartierul Lesser vă recomandăm să vizitați, Biserica Sf. Nicolae, o clădire construită în stil baroc, sau să participați la un concert, care de obicei începe în jurul orei 17:00.
Dealul Petrin fiind aproape în totalitate acoperit de verdeață reprezintă o zonă recreativă preferată nu numai de locuitorii Pragăi ci și de turiștii care vin în vizită aici. În această zonă turistică a capitalei cehe vă recomandăm să vizitați Turnul Petrin și Observatorul Astronomic, sau pur și simplu să vă relaxați și să vă bucurați de priveliștea minunată a orașului.
Piata Wenceslas (Vaclavske náměstí) reprezintă latura nouă și modernă a capitalei cehe. Aici vă puteți face cumpărăturile, vă puteți relaxa în cafeneaua Evropa, construită și ea în stilul Art Nouveau, sau puteți admira Statuia Sfântului Wenceslas, un simbol al modernității sculpturale cehești.
Mănăstirea Strahov, una dintre cele mai importante clădiri istorice ale orașului Praga, a fost ridicată în anul 1140 de către ordinul Premonstratensian. În cadrul mănăstirii puteți vizita o serie de edificii importante, precum Biblioteca Strahov, Amfiteatrul Folozofic construit în stil baroc, precum și Galeria de pictură Strahov. În apropierea acestei mănăstiri se găsește mănăstirea Loreta, locul preferat de pelerinaj al baroanei Beligna Katherina von Lobkwicz în anul 1626. Mănăstirea Loreta este o copie fidelă a casei Madonei din Loreta, Italia.
Biserica Sfintei Fecioare din Tyn, situată în Piața Centrului Vechi, este o clădire fascinantă cu accente gotice ce datează din secolul al XIV-lea.
Dacă inițial a fost construit ca și o fortăreață, astăzi complexul medieval Vyšehrad reprezintă un loc foarte iubit de către locuitorii orașului pentru a-și petrece week-end-urile. În cadrul arealului, se mai pot vizita, în afară de bine cunoscutul castel care îi și poartă numele, vechea rotondă romană a Sfântului Martin și Biserica gotică a Sfinților Petru și Pavel. De asemenea, vă puteți plimba și relaxa în frumoasele grădini din împrejurul castelului.
Muzeul Național este cel mai vechi și cel mai mare muzeu de istorie din Republica Cehă, el fiind construit încă din anul 1891. Într-un decor extrem de rafinat, veți putea descoperi o impresionantă colecție de exponate istorice. Dacă veți urca la etajele superioare ale muzeului, veți avea posibilitatea să admirați minunata priveliște oferită de Piața Wenceslas.
Complexul cultural Rudolfinum, construit în stil neo-renascentist, găzduiește pe lângă câteva săli de expoziție, și o sală de concerte unde sunt organizate diverse programe artistice și festivaluri de muzică susținute în special de către Orchestra Filarmonică Cehă.
Sunt câteva destinații care au încă puterea de a face chiar și pe cel mai istovit turist să se oprească pentru a medita, când o simplă colecție de galerii și muzee nu este suficientă pentru a le face dreptate. Praga se numără printre aceste destinații. Niciodată ruinată de război, istoria de 1000 de ani a orașului este integrată în propria sa ființă. Peisajele sale neegalate și personalitatea deosebită a orașului au evoluat în timp ce acesta a devenit una dintre principalele capitale europene. Timp de sute de ani a fost capitala Districtului Castelului în Boemia. În evul mediu, Praga a dobândit importanță în calitate de capitală a lui Carol al IV-lea. Carol al IV-lea a condus mare parte din Europa de Vest, fiind împărat al Sfântului Imperiu Roman. La sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVIII-lea, Praga era reședința curții Habsburgice și în devenit capitala noii țări independente a Cehoslovaciei. Un regim comunist a preluat controlul în 1948 și a guvernat orașul, însă acesta a fost demis prin Revoluția de Catifea care a avut loc În 1992, când slovacii și cehii au pornit pe drumuri separate, Praga a fost declarată capitala Republicii Cehe nou formate.
Praga a fost mereu și este încă un oraș al contradicțiilor. Este renumită pentru uimitoarele sale opere de artă, atât în istorie cât și în zilele noastre — opere de pictură, asculptură, literatură, muzică, design și arhitectură — dar este la fel de renumită pentru mâncare, bere și industria comercială turistică. De asemenea, Praga este orașul revoltei și demonstrațiilor, obișnuit să își afirme credințele. De la husiții din secolul al XV-lea care au luptat împotriva hegemoniei catolice și până la lupta împotriva regimului comunist din 1968 & (cu mai mare succes), din 1989.
Cu toate acestea, orașul a primit de bunăvoie consumismul, evident în noile și elaboratele shopping centres care se construiesc, și pare uneori că își modelează identitatea după modelul scenei globale de shopping din New York și Londra. Totuși, acest lucru face parte din farmecul Pragăi; aici există probabil câte ceva pe gustul fiecăruia, mai ales dacă reușiți să vedeți puțin dincolo de locurile obișnuite pentru turiști on zona Pieței Orașului Vechi și zona Castelului. O metodă grozavă de a cunoaște Praga este să faceți o plimbare pe străzile pietruite pentru a privi minunata arhitectură, clădirile și bisericile care marchează practic orice rută. De fapt sunt mai mult de 866 de hectare de pământ menționate în Registrele UNESCO pentru Patrimoniu natural și cultură mondială. Istoria orașului se întinde peste 1000 de ani și începe cu celții aproximativ în anul 200 î.Hr. În consecință, turiștii pot vizita situri care datează de pe vremea Sfântului Imperiu Roman și până în era comunistă.
Mai mult, sunt o mulțime de locuri de luat masa și happening-uri culturale la care puteți participa. Turiștii se pot bucura de concerte de operă și muzică clasică sau de viața de club. Se servesc cine și prânzuri la prețuri competitive și trebuie să gustați renumita bere cehă după masă.
Orașul celor o sută de turnuri. Covorul arhitectural al Pragăi include practic fiecare gen major din Europa, cu frumoase prezențe de arhitectură gotică, romană, barocă, renascentistă, modernistă și de Art Nouveau încorporate în structura orașului. Fiecare fațadă prezintă lucrările unui mare pictor sau sculptor, iar în spatele acestora au lucrat cei mai mulți muzicieni europeni bine cunoscuți, inclusiv Dvořák, Smetana și Mozart. Mai mult, parte din farmecul acestor lucrări constă în nuanțele lor religioase și politice.
Locul întâi trebuie acordat Castelului Praga, punctul central al puterii aristocrației din Evul Mediu. Acesta este situat pe o creastă care coboară, de unde orașul apare splendid. Curtea a fost construită prin sponsorizare regală, ceea ce a atras în zonă o mulțime de oameni înstăriți și influenți. Acești oameni au cheltuit averi pentru a construi palate de vară și reședințe de lux folosind cei mai buni meseriași ai vremii. Și clerul avea un rol, însă circumstanțele erau complexe: în perioada respectivă Boemia era un mare câmp de lupte între reformatorii bisericii și partizanii catolici. Nenumăratele și splendidele biserici, catedrale, abații, mănăstiri și capele construite aici reflectă gradul de nebunie al conflictului – precum și, în cele din urmă, victoria catolicilor. În felul acesta Praga și-a căpătat numele de oraș al celor o sută de turnuri.
Aceste faze de construcție și re-construcție au dat una dintre cele mai uluitoare peisaje urbane din Europa. Nu se poate nega faptul că, într-o zi călduroasă de vară, Praga apare foarte pitorească. Totuși, poate fi la fel de magică atunci când este împodobită de culorile arămii ale toamnei, sau când este acoperită de zăpada scârțâitoare în timpul iernii. Noaptea este la fel de impresionantă, reflectată în râul Vltava, cu clădirile iluminate de strălucirea distinctă a luminilor stradale.
Cultură, timp liber și artă. Sute de ani de teatru, artă și muzică de prim rang au rezultat într-o societate sofisticată și culturalizată: cetățenii praghezi își apreciază galeriile și teatrele la fel de mult ca turiștii, delectându-se cu prețiozitățile artistice ale erei habsburgice și cu ilustrele inovații artistice care au caracterizat dezvoltarea naționalismului în secolul al XIX-lea. Prețurile la bilete pentru concerte și alte spectacole sunt încă foarte competitive în comparație cu alte țări, permițând oamenilor (deopotrivă turiștilor și localnicilor) să participe la bogata scenă culturală pragheză.
Cu toate acestea, critica de artă cu pretenții nu este întotdeauna dominantă: Republica Cehă se află printre liderii mondiali în producția de bere, iar oamenii se simt ca acasă la o bere în numeroasele berării din oraș sau în cluburile de jazz cu mult fum ori în barurile rock. Cultura de cafenea care i-a influențat pe mulți artiști din oraș, de la Kafka, este acum mai ales istorie. Prin urmare veți vedea mai degrabă oameni care mănâncă înghețată pe băț, iau aer într-o plimbare prin numeroasele parcuri sau conduc o Škoda prin oraș, decât oameni care dezbat probleme filosofice.
Din 1989 s-au schimbat multe atât pentru oraș cât și pentru locuitorii săi. Tinerii au crescut bucurându-se de un tip de libertate de care se bucură de foarte multă vreme tinerii din vest. Într-adevăr, în anumite aspecte Praga nu se deosebește mult de alte orașe mari din Europa. Orașul este plin de lanțuri de magazine cu haine de import unde se comercializează articole de modă identice cu cele din Paris, Milano și Londra. Practic toată lumea are telefon mobil, se cumpără aceleași CD-uri cu aceleași formații ca oriunde altundeva în lume, însă există o scenă cehă de muzică rock și pop foarte bine dezvoltată.
Economia din Republica Cehă a beneficiat mult de pe urma creșterii numărului de turiști după Revoluția de Catifea. Prin urmare au fost renovate masiv multe clădiri istorice. Totuși, unele dintre aceste renovări s-au dovedit neavenite și nu reușit să păstreze autenticitatea clădirilor. Rezultatul este că parte din oraș riscă să se transforme într-un parc tematic în stil central european. Turiștii sunt greu de oprit, fie ei cupluri în luna de miere ținându-se de mână pe străduțele înguste, studenți în excursii ieftine prin Europa sau grupuri mari de oameni care mărșăluiesc prin piețele orașului.
În ciuda acestora, Praga se numără totuși printre cele mai pitorești și intrigante locuri de vizitat din Europa. Colțurile liniștite, sau chiar districte întregi, pot fi descoperite de oricine dorește să depună puțin efort pentru a le căuta. Faptul că orașul poate satisface dorințele variate ale acestor grupuri cosmopolitane de oameni este o dovadă a abilității Pragăi de a-și folosi resursele.
3. 2. 3. Shoopping-ul în Praga
Străzile din Orașul Vechi sunt pline de magazine de cadouri pentru turiști, care vând cristal de Boemia, tricouri de fotbal și alte suveniruri produse în masă. Diferența dintre podul Charles și Orașul Vechi e mare, putând să găsești aceleași produse la jumătate de preț. În cazul în care se caută suveniruri decente, încercați să nu vă abateți de la străzile principale. Desenele, picturile și fotografiile de bună calitate sunt foarte populare, o metodă bună de a va aminti de Praga. Nu cumpărați pălării îmblănite foarte scumpe și păpuși Matryoshka, pentru că nu au nimic de a face cu Praga, sunt rusești la origine și vânzătorii lor încearcă să scoată bani de la turiștii neștiutori.
În decembrie, se organizează târguri de Crăciun unde se vinde un amestec de artă, mâncare, produse artizanale și obiecte ce amintesc de Praga. Piețele sunt o atracție în sine, și sunt un loc bun pentru a găsi o amintire unică legată de oraș.
Există câteva centre comerciale mari în Praga, ar trebui să mergeți pe strada „Na Prikope” – a 18-a cea mai scumpă stradă din lume (măsurată după prețul proprietăților) cu faimoasele arcade cu magazine „Cerna ruze” (Trandafirul negru) și „Palac Myslbek” și multe alte magazine. Dacă sunteți în căutare de magazine cu suveniruri, le găsiți în centrul istoric – mai ales în jurul Orașului Vechi, Piața Wenceslas și Castelul Praga. Sunt multe magazine care oferă cristal de Boemia, în special în centru lângă partea joasă a pieții Wenceslas. Celelalte bunuri cehe (cam scumpe) sunt bijuteriile în general și rubinele în special (adunate de lângă orașul Turnov), de culoare roșu închis și care acum sunt produse de o singură companie, Granat Turnov. Dacă le cumpărați pe cele reale și tradiționale, ar trebui să primit un certificat de autenticitate. Strada „Pařížská” merge din Orașul Vechi până la râu și include unele dintre cele mai luxoase și scumpe magazine din Praga.
Ca în majoritatea orașelor europene, puteți primi un preț bun la cumpărarea unui card de turist. Fiți atenți și alegeți pe baza nevoilor voastre (de ex., cardurile pot oferi intrare liberă în locații care sunt în mod normal gratuite oricum – asta are legătură cu Prague Pass). Acestea sunt opțiunile:
– Prague Card: toate atracțiile de top, inclusiv cardul turist cu tradiție încă din 1991, e valid pentru 4 zile și oferă intrare în peste 50 de atracții în zona Praga. Veți primi o carte cu informații despre toate atracțiile și multe reduceri (excursii pe jos în Praga, transfer la aeroport, cumpărături, acces la muzeele Mucha și Kafka etc.) și un voucher pentru fiecare atracție. Puteți intra doar cu un card valid și cu un voucher. Cardul nu include transport public și va trebui să cumpărați un bilet separat. Cardul Praga costă 790 CZK.
Trebuie, de asemenea, să reținem: cardul oferă acces gratuit la toate castelele din Praga (turul scurt) care de obicei costă 250 CZK. Multe dintre muzee și galerii – inclusiv toate ramurile Galeriei Naționale și Muzeului Național – sunt și ele incluse – și în 4 zile putem foarte ușor să folosim cardul la de 3 ori valoarea sa. Deci este o alegere excelentă dacă plănuim să vizităm multe muzee. Singura atracție majoră care nu e inclusă este Sinagoga și Muzeul Evreiesc.
Cu Prague Card putem vizita Castelul Praga (350 CZK), Orașul Vechi, Malá Strana și Podul Charles, turnuri istorice și alte atracții, Observatorul (20 CZK), o copie mică a Turnului Eiffel (100 CZK) și Labirintul Oglinzilor de pe Dealul Petrin, Vysehrad toate castelele inclusiv cazematele și galeriile, multe muzee din Orașul Nou și Galerii și câteva castele din afara Pragăi;
– Prague Pass oferă intrare gratuită la atracții variate ale Pragăi pentru un an, numeroase reduceri, tururi și 72 de ore de transport public, inclusiv metrou, autobuz, tramvai, teleferic și tren, toate pentru 860 CZK. Atracții gratuite: există ceva pentru fiecare cu Vysehrad și ale sale catacombe, luați o barcă prin Praga pe râul Vltava (Moldau), urcați fără efort în turnul TV care oferă cea mai bună panoramă a Pragăi și bucurați-vă de un drum cu trenurile cu cablu de pe dealul Petrin. Nu va temeți de rechini și minunați-vă de culorile de Aquarium, o experiență magică la o reprezentație a teatrului Black-Light sau lăsați-vă sufletul să se înalțe la un concert în biserică. Muzeul de Navigație al Armatei, Muzeul Aviației și Muzeul Auto certificat de UNESCO … „PRAGA” … totul gratuit! (unele dintre ele sunt gratuite oricum!).
De asemenea vi se oferă și o hartă gratuită a Pragăi și un ghid, dar și un cadou de bun venit. Veți primi și cupoane de reduceri de până la 50% pentru excursii cu ghid și tururi de mers prin oraș, Muzeul Mozart, galerii, concerte, acces la internet, jocuri pe computer, jocuri laser sau închiriere de taxiuri (25%);
– Tichet Cadou – dacă sunteți un iubitor al Artei și stați mai mult timp în Praga, un „dárková vstupenka” (tichet cadou) pentru Galeria Națională vă poate ajuta să economisiți bani. Biletul e valabil pentru un an la toate expozițiile (permanente sau nu) Galeriei Naționale. Numărul de vizite nu e limitat. Un bilet cadou pentru o persoană costa 650 CZK, iar pentru 240 CZK puteți avea un bilet de o persoană valabil pe două zile la toate expozițiile „Old Art” ale Galeriei Naționale (Šternberk Palace, Schwarzenberg Palace, St. Anežka Convent), intrarea normală la aceste galerii ar costa 450 CZK.
Capitala cehă este celebră pentru monumentele sale deosebit de frumoase, și mai puțin pentru magazinele care împânzesc orașul. Însă, dacă ajungeți , nu ocoliți magazinele pentru că veți găsi, cu siguranță, câteva lucruri care să vă încânte privirea.
Ce puteți cumpăra: Cristale de Boehmia, porțelanuri, pantofi și articole de marochinărie, pălării cu forme și modele deosebite, vafe Spa, ouă de Paște pictate manual, jucării și marionete din lemn, lichior pe bază de plante Becherovka.
Reducerile de vară încep pe 1 iulie și durează până la sfârșitul lunii august. Iarna, reducerile încep la sfârșitul lunii ianuarie și durează până la sfârșitul lunii februarie.
Piata Wenceslas și strada Na Prikope oferă un bun mix de magazine celebre sau locale cum ar fi: Marks&Spencer, Debenhams, Adidas, H&M, C&A, Zara, Mango, Bata, Cinolter Antiques, libraria Fiser, Mothercare, Rott Crystal sau Moser Glass.
Cea mai elegantă și scumpă stradă din Praga este Parizka. Buticurile de lux, cum ar fi Louis Vuitton, Cartier, Gucci, Burberry, Prada sau Tod''s își așteaptă clienții cu produse unice, de o calitate foarte bună. Restaurantele și cafenele de pe strada Parizka sunt luxoase, elegante, dar cu prețuri acceptabile.
În Orașul Vechi al Pragăi veți găsi numeroase magazine ce comercializează tablouri și diverse sculpturi sau piese de artă contemporană. Tot aici găsiți și cristale de Boehmia sau suveniruri pentru cei dragi.
Cele mai celebre magazine: Myslbek Shooping Gallery este un centru comercial pe 2 nivele, ce reunește peste 30 magazine celebre ca: Next, Calvin Klein, Gant USA, H&M, Mothercare, Guess, Pepe Jeans. Tot aici veți găsi și câteva restaurante și cafenele. Nu ratați Sushi Point-ul, unde în fiecare duminică se oferă reduceri de 15%. Mall-ul este localizat central, între Orașul Nou și Orașul Vechi. Myslbek Shooping Gallery este deschis în fiecare zi, de luni până sâmbătă, între orele 9.00 – 20.00, iar duminica între orele 10.00 – 19.00. Pentru a ajunge Gallery, puteți lua metroul Metro A/B până la stația Můstek.
Slovansky Dum Shopping Centre este un alt centru comercial ce nu trebuie ratat. Deoarece a fost construit în două case medievale, Slovansky Dum are un design deosebit și o gradină superbă, numită „Oaza”, unde vă puteți relaxa după ce terminați repriza de shopping. Cu puțin peste 15 magazine ca Mexx, Camper, Geox, Cerutti, BabyLuxury, Calvin Klein sau Armani, Slovansky Dum își atrage clienții prin restaurantele elegante și prin complexul de cinematografe, Palace Cinema. Mall-ul este deschis în fiecare zi, de luni până sâmbătă, între orele 09:00-22:00, iar duminica între orele 09:00-21:00. Pentru a ajunge Shopping Centre, luați metroul Metro A/B până la stația Můstek.
Palladium Shopping Centre este unul dintre cele mai mari centre comerciale din Praga, cu peste 200 magazine. Aici veți găsi numeroase cafenele și peste 20 restaurante cu specific libanez, mediteranean, italian, asiatic, indian sau tradițional ceh. Cele mai căutate magazine sunt: H&M, Orsay, Guess, Calvin Klein, Marks & Spencer, Lush, Topshop, C&A, Esprit, Gant, Gas, Lacoste, Levi''s, Pimkie, Promod, Sephora, Estee Lauder etc. Mall-ul este deschis de luni până vineri, între orele 9.00 – 22.00, sâmbăta 9.00 – 22.00, iar duminica 9.00 – 21.00. Pentru a ajunge Center luați metroul Metro B până la stația Republiky.
Černá Růže (Trandafirul Negru) este un fost pasaj de pe strada Na Příkopě ce a fost transformat într-un elegant centru comercial. Datorită locației centrale și elegante, aici veți găsi peste 50 de magazine, multe dintre ele găzduind designeri celebri: Roberto Cavalli, Pierre Cardin, Valentino, Guy Laroche, dar și câteva branduri cu prețuri medii: Adidas, Fox Toys, Steillmann, Nara Camicie sau Tailor''s. Ca orice mall ce se respectă, la Černá Růže veți găsi 2 restaurante, unul chinezesc și unul cu sushi, și o cafenea cu produse de patiserie și prăjituri delicioase. Mall-ul este deschis de luni până vineri, între orele 9.00 – 22.00, sâmbăta 9.00 – 19.00, iar duminica 11.00 – 19.00. Pentru a ajunge la Černá Růže, luați metroul Metro A/B până la stația Můstek.
Un alt centru comercial ce nu trebuie ratat este Palác Flóra, ce găzduiește peste 120 de magazine, cafenele, restaurante, Cinema City multiplex și Oscar IMAX. Cele mai cunoscute magazine sunt: Bata, Cashmere, Ecco, Gant, Intimisimi, Kenvelo, Lacoste, M.A.C., Samsonite, Miss Sixty, Mothercare, Tommy Hilfinger sau Puma. Mall-ul este deschis zilnic, de luni până sâmbătă, între orele 9.00 – 21.00, iar duminica 10.00 – 21.00, Pentru a ajunge , luați metroul Metro A sau tramvaiul 5, 10, 11 sau 16 până la stația Flóra.
Pe aeroportul Ruzyne din Praga veți găsi un outlet cu reduceri extraordinare: Levi''s, Burberry, Diesel sunt doar câteva dintre magazinele care vă așteaptă cu prețuri foarte mici.
, un bazar în miniatură, veți găsi absolut orice, de la carpete persane, la bijuterii, cristaluri sau păpuși. Merită vizitat pentru oferta bogată de suveniruri pe care le puteți cumpăra de aici.
Pentru picturi în ulei sau schițe originale realizate de artiștii localnici, mergeți cu încredere sau
Kafka Society veți găsi exemplare scrise de Franz Kafka și traduse din germană, iar de veți putea alege piese de mobilier unice precum și articole din sticlă, fier, piele sau porțelan.
CONCLUZII
Turismul reprezintă astăzi, prin conținutul și rolul său, un domeniu distinct de activitate, o componentă de primă importanță a vieții economice și sociale pentru un număr tot mai mare de țări ale lumii.
Receptiv la prefacerile civilizației contemporane, turismul evoluează sub impactul acestora, dinamica sa, integrându-se procesului general de dezvoltare. La rândul său, prin vastul potențial uman și material pe care îl antrenează în desfășurarea sa, ca și prin efectele benefice asupra domeniilor de interferență, turismul acționează ca un factor stimulativ al progresului, al dezvoltării.
În ultimele decenii serviciile au dobândit un rol deosebit de important în progresul economico-social și au o contribuție semnificativă la crearea produsului intern brut și la ocuparea forței de muncă, fapt ce a condus la dezvoltarea economiilor naționale.
Progresul tehnic, amplificarea diviziunii sociale a muncii, creșterea cererii de servicii din partea întreprinzătorilor și respectiv a populației au determinat dezvoltarea și diversificarea serviciilor.
Dificultățile cu care s-a confruntat societatea, legate de creșterea șomajului, intensificarea și amploarea relațiilor dintre întreprinderi, atât pe plan național, cât și internațional au determinat dezvoltarea sectorului terțiar, ceea ce au determinat noi locuri de muncă și au contribuit la creșterea competitivității întreprinderilor.
Ca activitate economică, turismul include o gamă variată de servicii și anume: servicii de informare, vânzare de călătorii turistice , cazare, servire de preparate culinare, de răcoritoare, de băuturi alcoolice, tratamente în stațiuni balneare, acțiuni cu rol de agrement și divertisment etc.
Fiind una din formele de activitate care satisfac cerințele personale, turismul este o verigă premergătoare consumului final, cu efecte economice însemnate, ce nu trebuie ignorate. Mai mult, este de arătat că prin rolul pe care îl are-de a răspunde unor nevoi umane, în special de a participa la refacerea capacității de muncă-turismul contribuie la producerea de venit național. Creatoare de venit național sau nu numai alimentația publică și transporturile turistice ci și activitățile desfășurate de colectivele de unități de cazare și de bazele de tratament.
Ca și în alte ramuri prestatoare de servicii, în turism, cheltuielile ca muncă vie dețin o pondere mare în cadrul tarifului,ceea ce înseamnă că orice contribuție a sa la sporirea venitului național antrenează creșterea într-o măsură mai mare a muncii materializate, trecute.
O problemă importantă atât din punct de vedere teoretic, dar și practic este armonizarea clasificărilor naționale și a celor internaționale, aceasta având implicații asupra comparabilității datelor privind dimensiunile și structura sectorului terțiar în diferite țări, dar și asupra rezultatelor financiare ale firmelor implicate în comerțul exterior cu servicii.
Pe lângă astfel de clasificări statistice ale serviciilor, există o multitudine de grupări ale acestora, după diferite criterii economice, rezultând diferite categorii de servicii care se diferențiază în privința comportamentului economic al prestatorilor și/sau al utilizatorilor, metodelor optime de gestiune a resurselor, modalităților de evaluare a performanțelor ș.a.m.d.
Astfel de categorii au la bază criterii ca: sursele de procurare a serviciilor (servicii marfă și ne-marfă), natura nevoilor satisfăcute (servicii private și publice), beneficiarul (utilizatorul) serviciilor (servicii intermediare și finale sau servicii care afectează bunurile, persoanele sau ambele), funcțiile economice îndeplinite (servicii de distribuție, producție, sociale, personale), natura prestatorului (public, privat, asociativ sau cu scop lucrativ sau nelucrativ), natura efectelor (servicii materiale și nemateriale), modalitățile de comercializare (transferabile și netransferabile), raportul capital / muncă (servicii care se bazează pe personal sau pe echipamente) și multe altele.
Multitudinea de clasificări ale serviciilor evidențiază diversitatea tipologică a acestora, demonstrând în același timp dificultatea înțelegerii mecanismelor și legităților economice specifice diferitelor categorii de activități terțiare precum și necesitatea continuării cercetărilor metodologice și aplicative destinate unui astfel de deziderat.
BIBLIOGRAFIE
Coralia Angelescu, Dorin Jula, Timpul liber. Condiționări și implicații economice, Editura Economică, București, 1997.
Rene Baretje, Pierre Defert, Aspects economiques du tourisme, Editions Berger-Levrault, Paris, 1972.
Edouard Bonnefous, Omul sau natura?, Editura Politică, București, 1976.
Cristiana Cristureanu, Economia imaterialului: tranzacțiile internaționale cu servicii, Editura All Beck, București, 2000.
Florian Frazzei, Manual pentru turismul de munte, Editura Cartea Universitară, București, 2004.
Jean Gadrey, L’economie des services, Editions , Paris, 1996.
Maria Ioncică, Economia serviciilor. Teorie și practică, Ediția a III-a, revăzută și adăugită, Editura Uranus, București, 2003.
Maria Ioncică, Gabriela Stănciulescu, Economia turismului și serviciilor – un domeniu prioritar într-o nouă economie, Editura Uranus, București, 2006.
Ioan Istrate, Florina Bran, Anca-Gabriela Roșu, Economia turismului și mediul înconjurător, Editura Economică, București, 1996.
Robert Lanquar, L’economie du tourisme, 2e edition, PUF, Paris, 1992.
George Marin, Alexandru Puiu, Constantin Alexa, Adriana Câmpeanu, Dicționar de relații economice internaționale, Editura Enciclopedică, București, 1993.
Rodica Minciu, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Sylvi, București, 1995.
Rodica Minciu, Economia turismului, Editura Uranus, București, 2001.
Rodica Minciu, Economia turismului, ediție revizuită, Editura Uranus, București, 2004.
Silviu Neguț, Geografia turismului, Editura Meteor Press, București, 2004.
Gheorghe Postelnicu, Introducere în teoria și practica turismului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997.
Pierre Py, Le tourisme. Un phenomene economique. La documentation francaise, Paris, 2002.
Oscar Snack, Petre Baron, Nicolae Neacșu, Economia turismului, Editura Expert, București, 2001.
Yves Tinard, Le tourisme. Economie et Management, 2e edition, Ediscience Internațional, Paris, 1994.
Stephen F. Witt, Michel Z. Brooke, Peter J. Buckley, The Management of International Tourism, New York, Routledge, 1995.
*** O.M.T., Etude sur les effects du tourisme dans l’economie des pays recepteurs et emetteurs, Madrid, 1980.
*** OMT, Recommandations sur les statistiques du tourisme, Nations Unites, New York, 1993.
*** OECD, Politique du tourisme et tourisme international dans les pays de l’OECD, Paris, 1996.
*** OMT, Compte satellite du tourisme, de l’OMT, 2013.
*** Dicționarul limbii române moderne, Editura Academiei, București, 1959.
*** Dicționarul limbii franceze, Littre, 1889.
*** Dictionnaire touristique international, Edition francaise, 3 edition revue et corrigee, Academie Internationale de Tourisme, Suisse, 1969.
*** Mic dicționar enciclopedic, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978.
http://www.wttc.org/
http://stats.oecd.org/
BIBLIOGRAFIE
Coralia Angelescu, Dorin Jula, Timpul liber. Condiționări și implicații economice, Editura Economică, București, 1997.
Rene Baretje, Pierre Defert, Aspects economiques du tourisme, Editions Berger-Levrault, Paris, 1972.
Edouard Bonnefous, Omul sau natura?, Editura Politică, București, 1976.
Cristiana Cristureanu, Economia imaterialului: tranzacțiile internaționale cu servicii, Editura All Beck, București, 2000.
Florian Frazzei, Manual pentru turismul de munte, Editura Cartea Universitară, București, 2004.
Jean Gadrey, L’economie des services, Editions , Paris, 1996.
Maria Ioncică, Economia serviciilor. Teorie și practică, Ediția a III-a, revăzută și adăugită, Editura Uranus, București, 2003.
Maria Ioncică, Gabriela Stănciulescu, Economia turismului și serviciilor – un domeniu prioritar într-o nouă economie, Editura Uranus, București, 2006.
Ioan Istrate, Florina Bran, Anca-Gabriela Roșu, Economia turismului și mediul înconjurător, Editura Economică, București, 1996.
Robert Lanquar, L’economie du tourisme, 2e edition, PUF, Paris, 1992.
George Marin, Alexandru Puiu, Constantin Alexa, Adriana Câmpeanu, Dicționar de relații economice internaționale, Editura Enciclopedică, București, 1993.
Rodica Minciu, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Sylvi, București, 1995.
Rodica Minciu, Economia turismului, Editura Uranus, București, 2001.
Rodica Minciu, Economia turismului, ediție revizuită, Editura Uranus, București, 2004.
Silviu Neguț, Geografia turismului, Editura Meteor Press, București, 2004.
Gheorghe Postelnicu, Introducere în teoria și practica turismului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997.
Pierre Py, Le tourisme. Un phenomene economique. La documentation francaise, Paris, 2002.
Oscar Snack, Petre Baron, Nicolae Neacșu, Economia turismului, Editura Expert, București, 2001.
Yves Tinard, Le tourisme. Economie et Management, 2e edition, Ediscience Internațional, Paris, 1994.
Stephen F. Witt, Michel Z. Brooke, Peter J. Buckley, The Management of International Tourism, New York, Routledge, 1995.
*** O.M.T., Etude sur les effects du tourisme dans l’economie des pays recepteurs et emetteurs, Madrid, 1980.
*** OMT, Recommandations sur les statistiques du tourisme, Nations Unites, New York, 1993.
*** OECD, Politique du tourisme et tourisme international dans les pays de l’OECD, Paris, 1996.
*** OMT, Compte satellite du tourisme, de l’OMT, 2013.
*** Dicționarul limbii române moderne, Editura Academiei, București, 1959.
*** Dicționarul limbii franceze, Littre, 1889.
*** Dictionnaire touristique international, Edition francaise, 3 edition revue et corrigee, Academie Internationale de Tourisme, Suisse, 1969.
*** Mic dicționar enciclopedic, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978.
http://www.wttc.org/
http://stats.oecd.org/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Praga – Km 0 AL Turismului DE Shoopping In Europa (ID: 144852)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.