PRACTICIVictor Zaharia , doctor în drept, conferențiar universitar, [605798]

GHID JURIDIC
ȘI DE BUNE
PRACTICIVictor Zaharia , doctor în drept, conferențiar universitar,
Vadim Pistrinciuc , doctor în științe sociale
Alexandru Tarasov , magistru în psihologie
PENTRU PERSONALUL CARE
LUCREAZĂ CU COPIII AFLAȚI
ÎN DETENȚIE

Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții
Zaharia, Victor
Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucrează cu copiii afl ați în detenție / Victor
Zaharia, Vadim Pistrinciuc, Alexandru Tarasov – Ch. : „Bons Offi ces” SRL, 2010. – 96 p.
150 ex.
Copertă: Simion Coadă
Machetare: Mihai SavaEditare și tipar: Casa Editorial-Poligrafi că „Bons Offi ces”
ISBN ISBN 978-9975-80-385-4Această lucrare a fost publicată în cadrul proiectului „Reforma Sistemului de Justiție Juvenilă în
Moldova” , implementat de UNICEF cu sprijinul fi nanciar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare
Internațională (SIDA). Opiniile expuse în prezenta publicație nu refl ectă neapărat punctul de
vedere al UNICEF sau SIDA. Răspunderea asupra conținutului lucrării revine în întregime autorilor acesteia.Coordonatori: Sorin Hanganu , Coordonator Proiecte Protecția Copilului,
UNICEF Moldova
Ana Racu , Șef al Direcției Relații Publice și Mass-Media
Departamentul Instituțiilor PenitenciareCZU 343.811
Z 18

Cuprins
1. Preliminarii ……………………………………….. ……………………………………………………… ………… 4
2. Admiterea, înregistrarea și transferul ………………… …………………………………………. 8
3. Clasificarea și repartizarea …………………………. ………………………………………………….10
4. Mediul fizic și facilitățile …………………………. ……………………………………………………… 15
5. Igiena și asistența medicală …………………………. …………………………………………………18
6. Comunicarea cu deținuții minori: tehnici de comunicare
și soluționare a conflictelor sau a situațiilor de violență … ……………………..21
7. Noțiuni generale privind educația și instruirea generală a
minorilor în penitenciare ………………………………. ……………………………………………..47
8. Munca deținuților minori …………………………….. …………………………………………………57
9. Recreerea (activități culturale, artistice, sportive, religi oase etc.) …………59
10. Contactele cu comunitatea (întrevederile, convorbirile tele fonice,
scrisorile, plîngerile) ………………………………… ……………………………………………………61
11. Asistența socială acordată deținuților minori …………. ………………………………70
12. Constrângerea fizică și aplicarea forței ……………… ………………………………………83
13. Procedurile și sancțiunile disciplinare ………………. ………………………………………84
14. Inspectarea și plângerile ………………………….. ………………………………………………….87
15. Pregătirea pentru liberare și reintegrarea socială post-det enție.
Implicarea ONG-urilor de profil și a altor instituții în activi tatea
de reintegrare socială a minorilor din detenție …………… …………………………..89
16. Personalul și exigențele pentru instruire……………… …………………………………..93

4 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție1. Preliminarii
Tinerii sunt încă la stadiile inițiale ale dezvoltării personal ității lor și au
nevoie, pentru a se dezvolta psihic și intelectual și pentru a se integra mai
bine în societate, de o atenție și o asistență deosebite și tre buie să fie prote-
jați de lege potrivit cu condițiile care garantează liniștea lo r, libertatea lor,
demnitatea lor și siguranța lor1.
Potrivit Convenției cu privire la drepturile copilului, prin „c opil” se înțelege
orice ființă umană sub vârsta de 18 ani, exceptând cazurile în care legea apli-
cabilă copilului stabilește limita majoratului sub această vârs tă. În raport cu
un anumit sistem juridic, acesta poate să răspundă pentru un de lict conform
unor modalități diferite de cele care sunt aplicate în cazul un ui adult. Un
delict desemnează un întreg comportament (act sau omitere) ce poate fi
pedepsit de lege în anumit sistem juridic. Un delincvent juvenil este un
copil sau un tanăr, acuzat sau declarat vinovat de a fi comis u n delict2. Vârsta
răspunderii penale este fixată pornind de la maturitatea intele ctuală, psiho-
logică și afectivă a omului. Limita de vârstă sub care nu este permisă privarea
de libertate a unui copil trebuie stabilită prin lege3. Codul Penal al Republicii
Moldova stabilește că „sunt pasibile de răspundere penală perso anele fizice
responsabile care, în momentul săvârșirii infracțiunii, au împl init vârsta
de 16 ani”, iar persoanele care au vârsta între 14 și 16 ani su nt pasibile de
răspundere penală numai pentru anumite infracțiuni4.
1 Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la administrarea Justiției
pentru Minori (Regulile de la Beijing) , Recomandat în vederea adoptării de către cel de al
VII-lea Congres al Națiunilor Unite pentru prevenir ea crimei și tratamentul delincvenților, care
a avut loc la Milano în perioada 26 aug. – 06 sept. 1985 și adoptată de Adunarea generală în rezoluția sa 40/33 din 29 nov. 1985.
2 Regula 2.2, Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la administrarea Justiției pentru Minori (Regulile de la Beijing).
3 Pct. 11, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de li-
bertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990 (G.A. res. 45/113, anexă, 45 N.U. GAOR
Supl. (nr. 49A) la 205, N.U. Doc. A/45/49 (1990).
4 Art. 21, Codul Penal al Republicii Moldova din 18.04.2002, publicat la 14.04.2009 în Moni-
torul Ofi cial nr. 72-74, art. nr. 195.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 5Convenția cu privire la drepturile copilului5 în art. 3 prevede: „În toate deci-
ziile care îi privesc pe copii, fie că sunt luate de instituții publice sau private
de ocrotite socială, de către tribunale, autoritățile administr ative sau de
organe legislative, interesele copilului trebuie s ă fie luate în considerare
cu prioritate… ”.
Se vor face eforturi pentru a stabili, în fiecare țară, o serie de legi, reguli și
dispoziții aplicabile în mod expres la delincvenții juvenili și pentru a stabili
instituții și organisme îns ărcinate cu aplicarea justi ției la minori , fiind
destinate s ă răspundă la nevoile proprii ale delincven ților juvenili ,
protejând, în același timp, drepturile lor fundamentale, și să răspundă la
nevoile societății6.
Sistemul justiției pentru minori caută să asigure bunăstarea mi norilor și
face în așa fel încât reacția față de delincven ții juvenili s ă fie întotdeauna
corespunz ătoare circumstan țelor delincven țelor și delictelor7. Reacția
socială la actele de delincvență juvenilă trebuie să fie totdea una propor-
țională, fără a avea un caracter exclusiv punitiv sau represiv . Sistemul
justiției pentru minori trebuie să susțină drepturile și sigura nța și să promo-
veze bunăstarea f izică și mintală a minorilor.
Pornind de la influența negativă pe care o poate avea mediul ca rceral asupra
minorului, se recomandă recurgerea în ultim ă instanță la arest preventiv
sau priva țiune de libertate . Privarea de libertate înseamnă orice formă de
detențiune sau de reținere sau plasarea unei persoane într-o in stituție de
îngrijire publică sau privată, pe care această persoană nu are permisiunea să
o părăsească oricând dorește, în urma unui ordin al unei autori tăți juridice,
administrative sau al altei autorități publice8. Plasarea unui minor într-o insti-
5 Convenția cu privire la drepturile copilului , adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor
Unite la 20 noiembrie 1989 la New York. A intrat în vigoare la 20 septembrie 1990. Republi-ca Moldova a aderat la convenție prin Hotărârea Parlamentului nr. 408-XII din 12.12.1990. În vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993. Publicată în ediția ofi cială „Tratate
internaționale” , 1998, volumul I, pag. 51.
6 Regula 2.3, Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la administrarea Justi-ției pentru Minori (Regulile de la Beijing).
7 Regula 5, Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la administrarea Justiției pentru Minori (Regulile de la Beijing).
8 Pct. 11, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

6 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țietuție este întotdeauna o măsură de ultim ă instanță, iar durata ei trebuie să
fie cât mai scurt ă cu putin ță9.
Detențiunea înainte de judecare va fi, pe cât posibil, evitată și limitată la situații
excepționale. De aceea, se vor face toate e forturile pentru a aplica m ăsuri
alternative . Când se aplică, totuși, arestul preventiv, tribunalele pentru minori
și cei care conduc investigațiile vor acorda prioritate maximă rezolvării celei
mai rapide a unor astfel de cazuri10, pentru a asigura scurtarea pe cât posibil a
detenției. Minorii care sunt reținuți în arest sau care așteapt ă judecata („neju-
decați“) sunt considera ți nevinova ți și vor fi tratați ca atare.
Privarea de libertate trebuie aplicat ă în condi ții și împrejur ări care
asigură respectarea drepturilor minorilor . Minorilor deținuți în insti-
tuții trebuie să li se asigure participarea la activități și pr ograme care să le
promoveze și susțină sănătatea și respectul de sine, să le stim uleze simțul
răspunderii și să încurajeze acele atitudini și aptitudini care îi vor ajuta în
dezvoltarea potențialului lor ca membri ai societății. Sub nici un motiv legat
de statutul lor nu li se vor refuza minorilor privați de libert ate drepturile
civile, economice, politice, sociale sau culturale care le sunt acordate prin
dreptul național sau internațional și care sunt compatibile cu privarea de
libertate. Protecția drepturilor individuale ale minorilor, în special în ceea
ce privește legalitatea executării măsurilor de detențiune, va fi garantată de
autoritatea competentă, pe când obiectivele integrării sociale vor fi asigurate
prin inspecții periodice și alte mijloace de control, efectuat în conformitate
cu standardele internaționale, legile și reglementările naționa le, de către
un corp de control corespunzător constituit, autorizat să vizit eze minorii și
care nu aparține instituției de detențiune11.
Trebuie înființate instituții de detențiune deschise pentru min ori. Institu-
țiile de detențiune deschise sunt cele cu măsuri minime de secu ritate sau
fără astfel de măsuri. Populația acestor instituții trebuie să fie cât mai redusă
posibil. Numărul minorilor de ținuți în institu ții închise ar trebui s ă fie
9 Regula 19, Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la administrarea Justiți-
ei pentru Minori (Regulile de la Beijing).
10 Art. 10, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice , adoptat la 16 de-
cembrie 1966, prin Rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite 2200 A (XXI) și a intrat în vigoare la 23 martie 1976, ratifi cat prin Hotărârea Parlamentului nr. 217-XII din
28.07.1990, în vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993.
11 Pct. 12-14, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de liberta-te, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 7destul de mic, încât s ă permită tratamentul individualizat . Instituțiile
de detențiune pentru minori trebuie descentralizate și să aibă dimensiunile
necesare pentru a facilita accesul și contactul între minori și familiile lor.
Trebuie înființate și integrate în mediul social, economic și c ultural al comu-
nității instituții de detențiune de proporții reduse12.
Măsurile aplicate în conformitate cu legea și destinate în exclusivitate
protejării drepturilor și condițiilor particulare ale copiilor nu sunt
considerate ca fiind m ăsuri discriminatorii . Necesitatea acestor măsuri
și a aplicării lor poate face întotdeauna obiectul unui examen al unei sau
altei autorități judiciare13.
Spectrul de măsuri destinate protejării drepturilor și condiții lor particulare
ale copiilor se conține în actele și recomandările internaționa le și europene.
Totodată, legislația Republicii Moldova prevedă că „ realizarea recoman-
dărilor structurilor interstatale competente în problema executării
hotărârilor cu caracter penal și tratamentului condamna ților constituie
obiectivul politicii de executare a hot ărârilor cu caracter penal14.
Acest ghid este elaborat prin eforturile conjugate ale autorilo r, colaborato-
rilor Departamentului Instituții Penitenciare și angajaților in stituțiilor peni-
tenciare. Ghidul este destinat în mod special angajaților siste mului peniten-
ciar care interacționează cu minorii în detenție, dar și altui personal, având
menirea de a da o mai mare claritate asupra exigențelor special e de tratament
al copiilor în detenție. Ghidul, înglobând principalele exigen țe interna ți-
onale, este un început al unor bune practici cotidiene, care urmeaz ă a
fi dezvoltate și adaptate permanent, ast fel încât deten ția copiilor, în țe-
leasă doar ca o perioad ă din viață, să le promoveze și susțină respectul
de sine, s ă le stimuleze sim țul răspunderii și să încurajeze acele atitu-
dini și aptitudini care îi vor ajuta în dezvoltarea poten țialului lor ca
membri ai societ ății.
12 Pct. 30, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate,
Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
13 Principiul 5, Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare de detențiune sau încarcerare, Adunarea Generală a ONU, 9 decembrie 1988.
14 Codul de Executare al Republicii Moldova din 24.12.2004, publicat la 03.03.2005 în Moni-
torul Ofi cial Nr. 34-35, art. nr. 112, data intrării în vigoare 01.07.2005.

8 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție2. Admiterea,
înregistrareași transferul
Nici un minor nu trebuie primit în nici o instituție de detențiune fără un
ordin valabil al unei autorit ăți juridice1, administrative sau al altei auto-
rități publice. Detaliile acestui ordin vor fi imediat consemna te în registru.
Nici un minor nu trebuie reținut într-o instituție în care nu e xistă un astfel
de registru2.
Primirea condamna ților se face în spații special amenajate , femeile
fiind separate de bărbați, iar minorii fiind separa ți de adul ți3. La primirea
condamnaților pot fi aplicate și alte modalit ăți de separare: persoanele
condamnate pentru prima dată – de persoanele condamnate care an terior
au executat pedeapsa închisorii și care au antecedente penale n estinse;
condamnații pentru săvârșirea infracțiunii cu participație – de ceilalți parti-
cipanți la aceeași infracțiune etc.4.
Atunci când ajung în instituțiile de detențiune, tuturor minori lor li se va da
o copie a regulilor care se aplic ă în respectiva institu ție și o descriere
în scris a drepturilor și obligațiilor lor , într-o limbă pe care o înțeleg,
împreună cu adresa autorității abilitate să primească plângeril e lor, ca și
adrese ale unor agenții și organizații publice sau private, car e oferă consiliere
juridică. Pentru minorii analfabeți sau care nu pot înțelege li mba sub forma
scrisă, se va găsi o modalitate de a le transmite aceste inform ații, astfel încât
1 Vezi Secțiunea a 2-a, Statutul executării pedepsei de către condamnați , aprobat prin
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 583 din 26.05.2006, publicată la 16.06.2006
în Monitorul Ofi cial nr. 91-94, art. nr. 676.
2 Pct. 20, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate,
Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
3 Art. 219, 224, 272 Codul de Executare al Republicii Moldova.
4 Art. 224 Codul de Executare al Republicii Moldova.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 9să le înțeleagă5. Toți minorii trebuie ajuta ți să înțeleagă regulile organi-
zării interioare a institu ției, scopurile și metodologia de îngrijire, cerin-
țele și procedurile disciplinare, alte metode autorizate de a c ăuta informații
și de a înainta plângeri și toate celelalte informații care să le permită să-și
înțeleagă pe deplin drepturile și obligațiile din timpul detenț iunii6.
În fiecare instituție în care sunt reținuți minori, trebuie să existe o evidență
completă și sigură cuprinzând următoarele informații despre fiecare minor
primit:
(a) Informații privind identitatea minorului;
(b) Faptul și motivele încredințării și autoritatea pentru acea sta;
(c) Ziua și ora admiterii, transferului și eliberării;
(d) Detalii privind înștiințarea părinților și tutorilor la fie care admitere,
transfer sau eliberare a minorului aflat în îngrijirea lor la m omentul
încredințării;
(e) Detalii privind problemele de sănătate fizică și mintală cu noscute,
inclusiv despre abuzul de droguri sau alcool7.
Informațiile privind admiterea, plasarea, transferul sau eliberarea trebuie
furnizate fără întârziere (imediat sau, dacă aceasta nu este posibil, în cel
mai scurt timp8) părinților și tutorilor sau celei mai apropiate rude a
minorului implicat9.
Minorii nu trebuie trans ferați de la o institu ție la alta în mod arbitrar10.
Transportul minorilor trebuie efectuat pe contul administrației , în mijloace
de transport adecvat ventilate și luminate, astfel încât în nic i o situație nu
vor fi supu și greutăților sau umilin țelor .
5 Pct. 24, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate,
Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
6 Pct. 25, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
7 Pct. 21, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
8 Regula 10.1, Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la administrarea Justiției pentru Minori (Regulile de la Beijing).
9 Pct. 22, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
10 Pct. 26, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

10 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție3. Clasificarea
și repartizarea
Repartizarea și plasarea deținuților sosiți în penitenciar în celulele secției
de carantină este efectuată de către ofițerul de serviciu, în c oordonare cu
șeful adjunct al penitenciarului și colaboratorii serviciului s ecuritate, a
minorilor – în coordonare cu serviciul educa ție, a bolnavilor – în coordo-
nare cu serviciul medical, pe un termen de până la 15 zile1.
Cât mai curând posibil dup ă momentul primirii , fiecare minor trebuie
intervievat și trebuie pregătit un raport psihologic și social care s ă iden-
tifice toți factorii relevan ți tipului specific de îngrijire și programului
necesar minorului . Acest raport, împreună cu un raport pregătit de un
medic ofițer care a examinat minorul la sosire, trebuie înainta t directo-
rului pentru a hotărî cea mai adecvată plasare pentru minor în cadrul insti-
tuției și tipul și nivelul de îngrijire specifice și programul care va fi urmat
(rapoarte complete și informații relevante despre fiecare minor2).
Când este necesar un program de reabilitare special și când per ioada petre-
cută în instituție o permite, personalul specific pregătit al i nstituției trebuie
să întocmească în scris un plan de tratament individualizat (în funcție de
nevoi, capacități și stare de spirit a deținutului3), specificând obiectivele
tratamentului, perioada și mijloacele, etapele și întârzierile cu care pot fi
atinse obiectivele4.
1 Pct. 31, Statutul executării pedepsei de către condamnați.
2 Pct. 23, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate,
Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
3 Regula 67-69, Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților și
recomandările referitoare la acesta , adoptate la Primul Congres al Națiunilor Unite pentru
prevenirea crimei și tratamentul delicvenților , care și-a ținut lucrările la Geneva, Elveția, în
perioada 22 august – 3 septembrie 1955, completate la 13 iulie 1977.
4 Pct. 27, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 11Diferitele categorii de de ținuți trebuie s ă fie introduse în a șezăminte
sau secții de așezăminte, separat, ținându-se cont de sexul lor, de vârsta
lor, de antecedentele lor, de motivele detenției lor și de necesit ățile trata-
mentului lor ”5. Regimul penitenciar va cuprinde un tratament al condamna-
ților având drept scop esen țial îndreptarea lor și reclasarea lor social ă.
Tinerii delincvenți vor fi supuși unui regim potrivit vârstei ș i statutului lor
legal6.
Scopurile clasificării trebuie să fie:
a) de a-i împiedica pe deținuții care, în baza trecutului lor c riminal sau
a relelor deprinderi, ar exercita o influență nefastă asupra ce lorlalți
deținuți;
b) de a-i împărți pe deținuți în grupe, cu scopul de a ușura tr atamentul
lor în vederea readaptării lor sociale.
Deținerea minorilor se va efectua numai în condiții în care se iau în conside-
rație nevoile lor particulare, statutul, cerințele speciale în funcție de vârstă,
personalitate, sex și tipul infracțiunii, ca și sănătatea lor f izică și mintală, și
care le asigură protecția față de influențe negative și situați i de risc. Prin-
cipalul criteriu de separare a di feritor categorii de minori priva ți de
libertate trebuie s ă fie asigurarea tipului de îngrijire cel mai adecvat
pentru nevoile particulare ale persoanelor implicate și protejarea integri-
tății lor fizice, mintale și morale, ca și a bunăstării lor7.
Copiii cu vârsta sub 18 ani nu vor fi încarcera ți în penitenciare pentru
adulți, ci în institu ții special concepute în acest scop . Totuși, dacă în condiții
excepționale copiii sunt încarcerați în astfel de penitenciare, situația și nevoile
acestora trebuie să fie reglementate prin reguli speciale8. În cazul excepțional
în care copiii cu vârsta sub 18 ani sunt încarcerați într-un pe nitenciar pentru
adulți, autoritățile se vor asigura că, în afară de serviciile disponibile tuturor
deținuților, copiii deținuți vor avea acces la serviciile socia le, psihologice și
5 Regula 8, Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților și recomandările referi-
toare la acesta.
6 Art. 10, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
7 Pct. 28, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
8 Regula 11, Recomandarea Comitetului de Miniștri ai Statelor Membre referitoare la re-
gulile penitenciare europene Rec (2006)2 (adoptată de Comitetul de Miniștri, la data de 11
ianuarie 2006, în timpul celei de a 952-a reuniuni a Miniștrilor Delegați).

12 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țieeducaționale, la învățământ religios și la programe recreative sau la echiva-
lentul acestora, care sunt disponibile copiilor din comunitate9.
Orice copil privat de libertate va fi separat de adul ți10 (zonă separată de
cea frecventată de adulți), cu excepția cazurilor în care se ap reciază ca fiind
în interesul major al copilului să nu se procedeze astfel11 (ex: cazul în care
sunt membri ai aceleiași familii). În situații atent controlate , minorii pot fi
ținuți împreună cu adulți atent selectați, ca parte a unui prog ram special
care s-a dovedit binefăcător pentru minorii implicați12.
Minorii aflați în detențiune preventivă trebuie să fie despărți ți de adulți sau
deținuți în lăcașuri distincte sau într-o parte distinctă a unu i stabiliment care
adăpostește și adulți13. În principiu ei trebuie să fie deținuți în așezăminte
separate14. Legislația Republicii Moldova reflectă aceste criterii, stipu lând că
în locurile de arest preventiv se dețin separat: femeile – de b ărbați; minorii
– de adulți; persoanele care pentru prima dată se află sub ares t preventiv
– de persoanele care anterior au fost deținute în penitenciare; persoanele
bănuite, învinuiții sau inculpații de săvârșirea infracțiunii – de bănuiții,
învinuiții sau inculpații pentru participație la aceeași infrac țiune; persoa-
nele bănuite sau învinuite de comiterea unor infracțiuni grave, deosebit de
grave și excepțional de grave – de celelalte persoane; persoane le care până
la arestare au deținut funcții de răspundere în autoritățile pu blice – de cele-
lalte persoane; persoanele care, în virtutea funcțiilor ocupate anterior, pot
fi amenințate cu răzbunarea – de celelalte persoane; persoanele bolnave
de boli infecțioase sau care necesită o îngrijire și supraveghe re medicală
specială – de celelalte persoane; persoanele condamnate – de pe rsoanele
aflate sub arest preventiv15. Aceste criterii trebuie aplicate cumulativ.
9 Regula 35.1, Recomandarea Comitetului de Miniștri ai Statelor-Membre referitoare la regulile
penitenciare europene Rec (2006)2.
10 Regula 18.8, 35.4, Recomandarea Comitetului de Miniștri ai Statelor-Membre referitoare la regulile penitenciare europene Rec (2006)2.
11 Art. 37, Convenția cu privire la drepturile copilului.
12 Pct. 29, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
13 Regula 13.3,26.3, Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la administrarea Justiției pentru Minori (Regulile de la Beijing).
14 Regula 85, Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților și recomandările refe-ritoare la acesta.
15 Art. 329 Codul de Executare al Republicii Moldova.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 13Deținuții nejudeca ți trebuie separa ți de minorii condamna ți16 și vor
fi supuși unui regim distinct, potrivit condiției lor de persoa ne necondam-
nate. Persoanele condamnate care nu au ajuns la majorat execută pedeapsa
în penitenciare pentru minori sau în sectoare separate ale peni tenciarelor
nespecializate, cu asigurarea pentru ei a condițiilor penitenc iarului pentru
minori17. Persoanele de sex feminin condamnate care nu au ajuns la majo rat
execută pedeapsa în penitenciare pentru femei, cu asigurarea pe ntru ele a
condițiilor penitenciarului pentru minori18.
În penitenciarele pentru minori își ispășesc pedeapsa condamnaț ii în vârstă
de până la 18 ani, precum și condamnații adulți în vârstă de pâ nă la 23 de ani
în privința cărora instanța de judecată, la prezentarea adminis trației peni-
tenciare, a dispus continuarea executării pedepsei în penitenci arul respectiv.
Asupra condamnatului care a împlinit vârsta de 18 ani și care a fost lăsat
în penitenciarul pentru minori se extind drepturile și obligați ile, regimul,
condițiile de muncă, normele alimentare, de asigurare materială , ale condi-
țiilor de trai și de asistență medico-sanitară stabilite pentru condamnații
minori19.
În penitenciarele pentru minori, condamnații sunt deținuți sub pază și
supraveghere permanentă20. La regim inițial sunt deținuți condamnații
minori veniți în penitenciar după rămânerea definitivă a sentin ței. Ei sunt
ținuți în încăperi complet izolate, care se încuie21. La expirarea termenului
de 6 luni din ziua intrării în penitenciar, însă nu mai mult de o treime din
durata pedepsei, condamnații aflați în regim inițial pot fi tra nsferați în regim
comun de detenție, luându-se în considerare perioada ținerii lo r în caran-
tină. Transferul condamnatului în regim de resocializare se efe ctuează cu 6
luni înaintea expirării termenului pedepsei.
16 Pct. 17, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate,
Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
17 Art. 216, 272 Codul de Executare al Republicii Moldova; Pct. 13, Statutul executării pedepsei de către condamnați.
18 Art. 216, 275 Codul de Executare al Republicii Moldova; Pct. 14, Statutul executării pedepsei de către condamnați.
19 Pct. 185-186, Statutul executării pedepsei de către condamnați.
20 Pct. 187, Statutul executării pedepsei de către condamnați.
21 Pct. 189, Statutul executării pedepsei de către condamnați.

14 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țieÎn regimurile de deținere comun și de resocializare, condamnați i, în perioada
de la stingere până la deșteptare, sunt ținuți în încăperi comp let izolate, care
se încuie. În intervalul de timp de la deșteptare până la sting ere, ei se pot
deplasa liber pe teritoriul penitenciarului, în limitele stabil ite de adminis-
trația penitenciarului22. Condamnaților aflați în regim de resocializare li se
poate permite deplasarea fără escortă sau însoțire în afara pen itenciarului,
dacă acest lucru este condiționat de caracterul muncii îndeplin ite23.
Transferarea condamnatului de la un regim de deținere la un alt regim de
deținere, în cadrul aceluiași penitenciar, se efectuează în tem eiul hotărârii
comisiei înființate în penitenciar, din a cărei componență fac parte reprezen-
tanți ai administrației penitenciarului, ai autorității adminis trației publice
locale, ai asociațiilor obștești, specialiști în domeniul psiho logiei și, după
caz, alte persoane. În cazul minorilor, în comisie vor fi inclu și și reprezen-
tanți ai autorității tutelare24.
22 Pct. 190-191, Statutul executării pedepsei de către condamnați.
23 Pct. 192, Statutul executării pedepsei de către condamnați.
24 Pct. 67, Statutul executării pedepsei de către condamnați.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 154. Mediul fizic
și facilitățile
Minorii priva ți de libertate au dreptul la acele facilități și servicii care
întrunesc toate condi țiile sănătății și demnit ății umane1. Astfel, insti-
tuțiile de detenție pentru minori și mediul înconjurător al ace stora trebuie
să fie adecvate obiectivelor de reabilitare ale tratamentului, ținând cont de
necesitatea minorului de intimitate, stimuli senzoriali, posibilitatea de a petrece timp cu persoane de aceea și vârstă și de a participa la exer-
ciții fizice, activit ăți sportive și de divertisment . Instituțiile de detenție
trebuie să reducă la minimum riscul incendiilor și să fie asigu rată evacuarea
în siguranță. Trebuie să fie dotate cu un sistem eficient de al armă în caz de
incendiu și să existe proceduri oficiale, repetate, care să asi gure siguranța
minorilor. Instituțiile de detenție nu trebuie amplasate în zon e unde există
riscuri cunoscute pentru sănătate sau alte primejdii
2.
În timpul detenției, este necesar de a acorda o atenție special ă asupra eventu-
alelor nevoi particulare ale minorilor . Tinerii cazați în instituții vor primi
ajutorul, protecția și intreaga asistență pe plan social, educa tiv, profesional,
psihologic, medical și fizic care le poate fi necesară în funcț ie de vârstă, sex,
personalitate și în interesul dezvoltării lor armonioase3.
Facilitățile pentru dormit constau în mod normal în dormitoare pentru
grupuri mici sau dormitoare individuale , ținând cont de standardele
locale. În timpul orelor de somn trebuie asigurată supraveghere a constantă,
discretă a tuturor camerelor de dormit, inclusiv a camerelor in dividuale și a
dormitoarelor comune, pentru a asigura protecția fiecărui minor . În confor-
mitate cu standardele locale sau naționale, fiecare minor trebu ie să benefi-
1 Pct. 31, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate,
Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
2 Pct. 32, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
3 Regula 13.4, 26.2, Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la administrarea Justiției pentru Minori (Regulile de la Beijing).

16 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țiecieze de un pat separat și corespunzător, care trebuie să fie c urat când îi este
repartizat și schimbat destul de des pentru a asigura curățenia4.
Toate instituțiile de detențiune vor asigura primirea de către fiecare minor
a mâncării preparate adecvat și servire la ore normale de masă, de cali-
tatea și în cantitatea necesare , pentru a satisface standardele dietetice,
igienice și sanitare și, în măsura posibilităților, vor satisfa ce exigențele reli-
gioase și culturale. Fiecare minor trebuie să aibă în permanenț ă la dispoziție
apă de băut curată5. Deținuții trebuie să beneficieze de un regim alimentar
care să țină cont de vârstă, stare de sănătate, condiție fizică , religie, cultură
și de natura muncii pe care o prestează6. În acest sens legislația Republicii
Moldova stipulează că femeilor gravide condamnate, mamelor care alăp-
tează, condamnaților minori, condamnaților care lucrează în con diții grele
și nocive, precum și condamnaților bolnavi, conform indicațiilo r medicului,
și invalizilor de gradul I și II li se stabilește o rație alimentar ă suplimen-
tară7. Ei au dreptul de a procura nelimitat produse alimentare folos ind banii
de pe contul lor de peculiu.
Instalațiile sanitare trebuie să fie astfel amplasate și să se ridice la standarde
care să permită fiecărui minor să-și satisfacă necesitățile fiziologice în
intimitate și în condi ții de curățenie și decență8.
În măsura posibilităților, minorii trebuie să aibă dreptul de a folosi hainele
proprii. Instituțiile de detențiune tr ebuie să asigure ca fieca re minor să aibă
haine personale potrivite climei și adecvate, pentru a menține o stare de
sănătate bună și care să nu fie în nici un fel degradante sau umilitoare .
Minorilor care sunt mutați sau care păr ăsesc o instituție, indi ferent de scop,
li se va permite să poarte haine proprii9.
4 Pct. 33, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate,
Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
5 Pct. 37, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
6 Regula 22.1, Recomandarea Comitetului de Miniștri ai Statelor Membre referitoare la regulile penitenciare europene Rec (2006)2.
7 Art. 247, 272 Codul de Executare al Republicii Moldova.
8 Pct. 34, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
9 Pct. 36, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 17Păstrarea e fectelor personale este un element de bază al dreptului la inti-
mitate și este esențială pentru bunăstarea psihologică a minoru lui. Trebuie
recunoscut și respectat dreptul fiecărui minor de a păstra efec te personale și
de a beneficia de facilități adecvate de depozitare a acestora. Efectele perso-
nale pe care un minor nu dorește să le rețină sau care sunt con fiscate trebuie
păstrate în condiții de siguranță. Minorul trebuie să semneze u n inventar
pentru acestea. Trebuie luate măsuri pentru păstrarea lor în bu ne condiții.
Toate aceste articole și banii trebuie înapoiate minorului la e liberare, cu
excepția cazului în care minorul a fost autorizat să cheltuiasc ă bani sau să
vândă astfel de obiecte în afara instituției. Dacă un minor adm inistrează sau
dacă asupra lui se găsește vreun medicament, medicul ofițer tre buie să hotă-
rască felul în care va fi folosit10.
Tinerele delincvente plasate în institu ții trebuie s ă beneficieze de
o atenție specială în ceea ce privește nevoile lor și problemel e proprii. În
nici un caz ajutorul, protecția, asistența, tratamentul și preg ătirea de care
ele beneficiază nu trebuie să fie inferioare celor de care bene ficiază tinerii
delincvenți. Trebuie să le fie asigurat un tratament echitabil11.
10 Pct. 35, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate,
Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
11 Regula 26.4, Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la administrarea Justiției pentru Minori (Regulile de la Beijing).

18 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție5. Igiena și asistența
medicală
Fiecare minor are dreptul de a fi examinat de un medic imediat dup ă
sosirea într-o institu ție de deten ție, în scopul de a găsi orice dovadă a
unui tratament necorespunzător anterior și de a identifica oric e stare fizică
sau psihică care necesită servicii medicale1.
Fiecare minor care este bolnav, care afirm ă că este bolnav sau prezint ă
simptome ale unei a fecțiuni fizice sau psihice trebuie examinat cu
promptitudine de un medic2. Fiecare minor va beneficia de îngrijire medi-
cală adecvată, atât preventivă, cât și curativă, incluzând trat ament stomato-
logic, oftalmologic și psihologic, ca și de produsele farmaceut ice și dietele
speciale indicate de medic. Orice medic care are motive să cons idere că
sănătatea fizică sau psihică a unui minor a fost sau va fi seri os afectată de
continuarea detențiunii, de o grevă a foamei sau orice aspect a l detențiunii
trebuie să raporteze imediat acest fapt directorului respective i instituții de
detențiune și autorității independente responsabile de asigurar ea bunăs-
tării minorului3.
Serviciile medicale asigurate minorilor trebuie să încerce identificarea și
să trateze orice a fecțiune fizic ă sau psihic ă, abuz de substanțe sau altă
condiție care poate împiedica integrarea minorului în societate . Fiecare
instituție de detențiune pentru minori trebuie să aibă acces im ediat la
servicii și echipamente medicale adecvate, corespunzătoare numă rului și
situației rezidenților, și la personal specializat pentru îngri jire preventivă și
pentru rezolvarea urgențelor medicale.
1 Pct. 50, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate,
Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
2 Pct. 51, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
3 Pct. 52, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 19Medicamentele trebuie administrate numai pentru tratamentele me dicale
necesare și, când este posibil, după obținerea acordului avizat al minorului
implicat. În mod special, nu trebuie administrate în scopul obț inerii unor
informații sau a unei mărturisiri, ca pedeapsă sau ca metodă de constrân-
gere. Minorii nu vor fi niciodată testați pentru folosirea expe rimentală a
unor medicamente sau tratamente (în general este interzis ca o persoană
să fie supusă, fără consimțământul său, unei experiențe medical e sau științi-
fice4). Administrarea oric ărui medicament trebuie întotdeauna autori-
zată și efectuată de către personal medical calificat5.
Când este posibil, îngrijirea medical ă trebuie asigurată minorilor deținuți
prin institu țiile și serviciile sanitare ale comunit ății în care se află insti-
tuția de detențiune, în scopul de a preveni stigmatizarea minor ului și de a-i
promova respectul de sine și integrarea în comunitate6.
Instituțiile de detențiune pentru minori trebuie să adopte programe speci-
alizate de prevenire și reabilitare în cazul abuzului de droguri , conduse
de personal specializat. Aceste programe trebuie adaptate în fu ncție de
vârsta, sexul și alte particularități ale minorului implicat și trebuie să existe
facilități și servicii de dezintoxicare, asigurate de personal calificat, pentru
minorii dependenți de alcool sau de droguri7. Orice minor care suferă de o
afecțiune psihic ă trebuie tratat într-o institu ție specializat ă, sub supra-
veghere medicală independentă. Trebuie luate măsuri, prin coope rare cu
agențiile abilitate, pentru a asigura orice continuare necesară a tratamen-
tului după eliberare8.
Familia sau tutorele unui minor și orice altă persoană desemnată de min or
au dreptul de a fi in formați în legătură cu starea s ănătății minorului ,
la cerere și în cazul oricăror modificări importante privind să nătatea mino-
rului. Directorul instituției de detențiune trebuie să înștiinț eze fără întâr-
4 Art. 7, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
5 Pct. 55, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate,
Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
6 Pct. 49, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
7 Pct. 54, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
8 Pct. 53, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

20 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țieziere familia sau tutorele minorului implicat sau altă persoană desemnată,
în cazul decesului, îmbolnăvirii care necesită transferarea min orului la o
instituție medicală din exterior, sau al unei situații care nec esită îngrijire
clinică în cadrul instituției de detențiune pentru mai mult de 48 de ore. De
asemenea, trebuie înștiințate autoritățile consulare ale statul ui al cărui cetă-
țean este un minor străin9.
La moartea unui minor în timpul perioadei de privare de liberta te, cea mai
apropiată rudă trebuie să aibă dreptul de a examina certificatu l de deces, de
a vedea corpul și de a hotărî ce se va întâmpla cu acesta. La m oartea unui
minor aflat în detențiune, trebuie întreprinsă o anchetă indepe ndentă a
cauzelor morții, al cărei raport va fi pus la dispoziția celei mai apropiate
rude. Această anchetă trebuie efectuată și atunci când moartea unui minor
survine în decurs de șase luni de la data eliberării sale din i nstituția de
detențiune și există motive pentru a considera că moartea are l egătură cu
perioada de detențiune10.
9 Pct. 56, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate,
Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
10 Pct. 57, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 216. Comunicarea cu
deținuții minori:
tehnici de comunicare și soluționare a
conflictelor sau a situațiilor de violență
Asistenții sociali, psihologii, șefii de sector și alți angajaț i ai penitenciarelor
sunt nevoiți să vină în contact cu diverse categorii de minori aflați în deten-
țiune. Acești tineri provin din diverse categorii sociale, au o educație diferită,
întâmpină probleme și nevoi diferite, ei reacționează în divers e moduri la
situațiile problematice. Pentru a face față acestei diversități , pentru o acti-
vitate eficientă în cadrul mediului penitenciar este necesară p rezența unei
persoane de referință pentru tinerii aflați în detențiune. Acea stă persoană va
tinde să stabilească o relație constructivă cu minorii, le va a corda suportul
necesar și va participa la diferite activități de socializare ș i reeducare a lor.
Deprinderile de comunicare esențiale ale unui specialist implic at în lucrul
cu minorii din detenție sînt: recepționarea, interpretarea și t ransmiterea
mesajelor. Exemplificând, educatorul sau psihologul ascultă cu atenție și
înțelegere, se autoanalizează, este conștient de perturbațiile din comuni-
care și le reduce, este interactiv cu clientul, oferă feedback; conștientizează
limbajul corporal propriu și al celorlalți, manifestă empatie, transmite
căldură umană, analizează și sintetizează informația; explică c u răbdare și
claritate, are deprinderi în redactarea scrisă și orală a mesaj elor.
Componenta verbală a comunicării presupune abilitatea de a vorb i și abili-
tatea de a asculta. Este necesar ca mesajele verbale să fie exp rimate logic
și clar pentru ascultător. Mesajele transmise de profesioniști trebuie să
fie simple, concrete și specifice, nu complexe, abstracte sau g enerale. Altă
verigă importantă în procesul de comunicare o reprezintă deprin derea de
a asculta. Aceasta reprezintă un act conștient ce presupune auz irea, înțele-
gerea, transformarea cuvintelor în sensuri, atribuirea semnific ațiilor infor-
mației care se procesează și evaluarea informației decodificate . Ascultarea
eficientă, în opinia E. I. Mardare (2005), înseamnă a răspunde, nu a rezolva;

22 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țiea ajuta o altă persoană să își audă propriile cuvinte și să găs ească propriile
sale soluții; a rămâne calm și a se stăpâni.
Literatura de specialitate atestă câteva tehnici de ascultare a ctivă:
• Confirmări, incluzând semnale verbale, cum ar fi sunetele de apro-
bare, și nonverbale, cum ar fi datul din cap, pentru a-l face p e vorbitor
să înțeleagă că îl ascultați cu interes și cu respect.
• Tăcere atent ă – păstrarea tăcerii, chiar dacă este dificil; atunci când
reușiți, veți afla mai multe informații de la vorbitor.
• Limbaj nonverbal pozitiv și/sau corespunzător care este transmis prin
zâmbet, poziție deschisă, expresie a feței interesată, contact vizual
moderat, brațele susțin ceea ce spune, volumul vocii folosit va riat și
suficient.
• Întrebări – folosirea întrebărilor deschise (ce părere ai despre…?),
care sunt preferabile celor închise (ți-a plăcut…?), pentru că îi dau
vorbitorului posibilitatea să-și exprime punctele de vedere. Nu puneți
două întrebări deodată, nu puneți întrebări în care este o afir mație
ascunsă, nu puneți mai mult de trei întrebări închise la rînd. Întrebați
interlocutorul despre dificultățile lui, anxietățile și nevoile lui (Stoica-
Constantin, 2004).
• Para frazarea sau reformularea este un instrument ce poate fi folosit
pentru a rezuma, pentru a clarifica sau pentru a confirma dacă, în
postura de ascultător, ați înțeles corect ceea ce s-a spus (Dvs . ați spus
că…, după câte am înțeles din cele spuse… etc.).
• Oglindirea implică reflectarea, către vorbitor, în comentarii succinte,
a emoțiilor pe care persoana le-a comunicat și pe care în calit ate de
ascultător atent, le puteți descifra.
• Recapitularea este o scurtă prezentare a principalelor teme și senti-
mente pe care vorbitorul le-a exprimat pe parcursul discuției.
Sunt autori care recomandă evitarea anumitor comportamente care perturbă
procesul de ascultare activă (Stoica-Constantin, 2004):
• Vorbiți despre interlocutor, nu despre Dvs.
• Nu schimbați subiectul discuției. Dacă totuși ați decis sa face ți acest
lucru, este necesar să găsiți momentul potrivit, să aveți tact sau să
efectuați o trecere lentă de la o temă a discuției la alta.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 23• Evitați să dați sfaturi, folosiți recomandările. Oferiții șansa interlocu-
torului să decidă el însuși ce este mai bine pentru el.
• Nu diagnosticați, nu stigmatizați.
• Nu criticați, căci interlocutorul va evita să fie sincer cu per soana care
îl critică.
DECODAR EA COMPORTAM ENTULUI NON VERBAL – ELE MENT ESENȚIAL
Componenta nonverbală a comunicării include contactul vizual, m imica,
tonalitatea și puterea vocii, postura, distanța interpersonală. . Pentru efici-
ența activităților realizate cu și pentru minorii deținuți sunt importante
cunoștințele privind descifrarea limbajului non-verbal a acesto ra. Câteva
din aspectele comune și definitorii, caracteristice copiilor de lincvenți sunt
prezentate mai jos.
Pentru tinerii aflați în detenție este caracteristică o anumită tensiune
emotivă sau nervoasă, teamă de a avea de-a face cu autoritățile din peniten-
ciar generată de lipsa obișnuinței ori experiența relelor trata mente exerci-
tate de organele de cercetare.
Primele observa ții
La etapele inițiale ale contactului cu minorii deținuți, poate fi apreciat
comportamentul expresiv, în mod special mimica. Prin intermediu l mimicii
și a comportamentului expresiv uneori se tinde spre deghizarea adevăratelor
stări sufletești. Spre exemplu, agresivitatea prezentată de min ori prin inter-
mediul mimicii și al gesturilor poate fi identificată nu ca agr esivitate, dar
ca anxietate sau lipsa unor experiențe de comunicare non-agresi vă. Astfel,
minorul poate deghiza stăpânirea de sine, calmul, nedumerirea, unele stări
de suferință (boală, leșin), atitudinea de revoltă, protest, to ate cu scopul de
a impresiona, a intimida. De aceea este nevoie din partea profe sioniștilor
din cadrul penitenciarelor să descifreze corect mesajele mimici i în relație cu
contextul unde a fost observate aceste mimici.
Manifest ări involuntare
În timpul evaluării comportamentului nonverbal este necesar de atras atenția
asupra manifestărilor involuntare care sunt reacții ale sistemu lui neuro-

24 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țievegetativ. Acestea sunt mascate foarte greu și aproape că nu po t fi provo-
cate de om în mod voluntar. Cele mai cunoscute manifestări ale sistemului
neurovegetativ sunt: înroșirea (paloarea feței), creșterea volu mului vaselor
sangvine (observabile la tâmple), tremurul vocii, transpirația, frământatul și
tremurul mâinilor, ezitarea privirii, ticurile nervoase, culege rea unor scame
imaginare, mototolirea unui obiect (căciulă, geantă, haină), pa uzele îndelun-
gate, mărirea pupilelor.
Identificarea motivelor
În decodarea comportamentului nonverbal este esențială identifi carea
motivelor care provoacă starea emoțională. Aceste motive pot fi : labilitatea
psihică, trecutul, starea prezentă, problemele personale (stare a de sănă-
tate). În cazul persoanelor sincere, dar labile emoțional (sfer ă în care intră,
de regulă, minorii, femeile, bătrânii), este importantă crearea unui climat de
siguranță și încredere reciprocă, a unui dialog deschis degajat . În caz contrar,
acestora le sunt specifice gesturile de nervozitate, ticurile n ervoase, stările
de disconfort psihic. În cazul nesincerității minorului sunt fr ecvente mani-
festările de evitare a privirii, pauzele înainte de răspuns, tr emurul mâinilor,
lipsa inițiativei în comunicare etc.
Pentru o evaluare corectă a limbajului nonverbal al minorului d in detenție
este nevoie de ținut cont de anumite reguli. Unul din marii cer cetători ai
limbajului nonverbal, Allan Pease, a identificat în urma invest igațiilor știin-
țifice anumite reguli de interpretare a comportamentului nonver bal:
1. Citirea ansamblului − fiecare gest și element al limbajului corporal
nu se interpretează izolat; pentru o citire corectă trebuie ide ntificate
ansambluri care să conțină cel puțin trei elemente nonverbale.
2. Contextul – ansamblurile de gesturi trebuie evaluate în contextul în
care apar (uneori minorul își încrucișează brațele din cauza te mpera-
turii scăzute din cameră, și nu neapărat din lipsa dorinței de a comu-
nica).
3. Recunoa șterea di ferențelor culturale – un gest care înseamnă ceva
într-o țară poate avea un cu totul alt sens în altă țară.
Pot fi considerate utile pentru asistenții sociali, psihologii și educatorii din
cadrul penitenciarelor pentru minori următoarele interpretări a le compor-
tamentului nonverbal elucidate de Allan Pease și Gerald Nirenbe rg.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 25Mesaje nonverbale care prezint ă sentimente negative :
• Acoperirea gurii cu mâna, atingerea nasului − minorul minte; ap ucatul
de ureche, scărpinatul pe-o parte a gâtului − nesiguranță, neîn credere
față de ceea ce se spune; degetul arătător lipit de obraz, dege tul mare
sprijină bărbia, degetul mijlociu este lângă sau peste gură − e valuare
critică.
• Îndepărtarea unei scame imaginare relevă dezaprobarea față de c eea
ce s-a spus.
• Atunci când minorul simte o furie tăcută, e supărat sau decepți onat,
trage involuntar de guler pentru a-l îndepărta de gât.
• Creșterea tensiunii sau a frustrării este manifestată prin masa rea
cefei pentru a liniști senzația de furnicătură.
• Clipitul lent este un gest folosit de către o persoană care se simte mai
bogată, mai bună, mai înțeleaptă decât interlocutorul.
• Dominarea, superioritatea sunt manifestate prin încălecatul sca u-
nului. Spătarul scaunului oferă protecție împotriva unui posibi l
„atac”.
Pe lângă semnalele negative ale corpului prezentate mai sus, în literatura de
specialitate sunt relevate și semnalele pozitive ale corpului:
• Interlocutorul manifestă interes atunci când își înclină capul.
• Prin suptul ramei ochelarilor, a unui creion, stilou interlocut orul
transmite mesajul: „Am nevoie de timp”.
• Încrederea în sine, atitudinea degajată sunt manifestate prin g estul
mâinilor în formă de acoperiș.
• Disponibilitatea, deschiderea către comunicare sunt redate prin aple-
carea înainte a corpului.
Neputând fi marcate, dar nici provo cate de minor în scop voit, manifestările
comportamentale și psihofiziologice menționate vor indica stare a psihică pe
care o trăiește minorul aflat în conflict cu legea.
INTERVIUL ȘI CONSI LIEREA
Literatura de specialitate evidențiază două tehnici recomandabi le în lucrul
cu minorii delincvenți, inclusiv cei care execută pedepse priva tive de liber-
tate: interviul și consilierea.

26 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țieInterviul
Interviul este utilizat pentru schimbul de informații; identifi carea și clari-
ficarea problemelor; rezolvarea unor neînțelegeri; planificarea strategiilor
și acțiunilor dorite; obținerea unui consens sau facilitarea de zvoltării indi-
vidului și, prin urmare, poate facilita elaborarea unui plan de intervenție în
vederea influențării pozitive a unui adolescent.
Desfășurarea unui interviu de succes depinde în mare măsură de abilitățile
pe care specialistul într-o instituție penitenciară le foloseșt e. Cele mai repre-
zentative abilități sunt: formularea întrebărilor, observarea, ascultarea,
concentrarea, îndrumarea deținutului spre realizarea obiectivel or propuse,
parafrazarea, sumarizarea, empatia. Autorii M. Roth și M. Diaco nescu (2003)
formulează cele 10 reguli de bază necesare unui interviu eficie nt:
1. Nu judecați pe nimeni!
2. Arătați înțelegere!
3. Nu dați sfaturi personale!4. Nu puneți întrebări care încep cu “De ce?”!
5. Nu vă asumați răspunderea pentru problemele cu care se confr untă
clientul!
6. Nu faceți interpretări personale (parafrazarea este suficien tă)!
7. Referiți-vă strict la ceea ce este de interes „aici și acum” !
8. Ocupați-vă în primul rând de sentimente (partea afectivă)!
9. Identificați aspectele pe care vă propuneți să le urmați sub forma unui
ghid de interviu!
10. Utilizați flexibil ghidul de interviu folosind și informați ile obținute de
la client pe parcurs!
Consilierea
Consilierea este un proces în care un profesionist stabilește o relație bazată
pe încredere cu o persoană care are nevoie de sprijin. Această relație asigură
exprimarea ideilor și sentimentelor în legătură cu o problemă ș i oferă sprijin
în clarificarea sensurilor fundamentale, în identificarea unor pattern-uri
valorice pe baza cărora se pot formula soluții. Prin procesul d e consiliere
psihologică se poate ajunge la o înțelegere mai profundă a gând urilor, a trăi-
rilor emoționale ale copiilor cu dificultăți de învățare, care asigură șansele

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 27unui nivel optim de dezvoltare a resurselor personale. Consilie rea asigură
asistența individului în explorarea și înțelegerea propriei ide ntități, îl sprijină
în dezvoltarea unor strategii de rezolvare a problemelor și lua re a deciziei.
În consiliere s-au conturat patru direcții de abordare a proble melor cu care
se poate confrunta individul pe parcursul evoluției sale:
• intervenția în situații de criză;
• intervenția ameliorativă;
• prevenția
• intervenția formativă și de dezvoltare.
Consilierea de grup presupune o relaționare a consilierului cu un grup
ai căror membri au o problemă comună. Procesul de consiliere va lorifică
experiența și cunoștințele fiecărei persoane asistate. La nivel ul grupului se
stabilește o rețea socială prin care sunt dezvoltate, pentru fi ecare individ în
parte, metodele și planurile de clarificare a situației existen te, ajungându-
se la individualizarea problemei. Acest tip de interacțiune con tribuie la
dezvoltarea nu numai individului, dar și a grupului ca întreg. În consilierea
de grup se cristalizează un sentiment de comunitate având la ba ză nevoia de
afiliere, apartenență, se clarifică dorințe, nevoi și opțiuni, iar autorealizarea
pozitivă a fiecărui membru este raportată la dinamica grupului. Obiectivele
consilierii de grup vizează crearea unui mediu care să dezvolte participan-
ților capacitatea de a obține informații și abilități, de a-și forma atitudini
constructive.
Scopurile consilierii:
• sprijinirea persoanei consiliate în dezvoltarea propriei indivi duali-
tăți;
• asistarea în procesul de autocunoaștere, sprijin în procesul de
căutare;
• formarea identității;
• dezvoltarea unei imagini de sine pozitive și autoacceptarea;
• dezvoltarea abilităților sociale, de interacțiune cu ceilalți;
• formarea abilităților de rezolvare a problemelor și de luare a decizi-
ilor;
• sprijinirea în formularea de scopuri specifice și măsurabile ca re pot fi
observate din punct de vedere comportamental.

28 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țieAstfel consilierea facilitează autocunoașterea, dezvoltarea și utilizarea
propriilor resurse. Beneficiarii consilierii sunt ajutați sa gă sească soluții la
problemele lor sau să țină sub control o situație de criză, li se oferă suport
moral celor aflați în dificultate sau cu probleme de relaționar e sau sunt spri-
jiniți în direcția dezvoltării capacității de resocializare sau de orientare în
viață. Consilierea îi ajută pe adolescenții din penitenciar în direcția matu-
rizării și acceptării emoționale, facilitează autocunoașterea ș i lucrează în
sensul unei vieți mai satisfăcătoare, fiind centrată pe prezent aici și acum.
În timp ce în cadrul psihoterapiei schimbările implică modifică ri profunde,
revolutive, în consiliere este vorba de modificări de mai mică amploare,
evolutive.
O evaluare complexă înaintea consilierii este importantă din ma i multe
motive:
• stabilirea unei relații;
• diagnosticarea clinică;
• aprecierea punctelor tari și a celor slabe ale persoanei;
• oferirea de informații;
• a-l face pe minor să se simtă înțeles;
• formularea unui caz sau a unui plan;
• oferirea de speranță;
• colectarea informațiilor despre nevoile culturale și așteptări;
• explicarea modalității terapeutice de lucru;
• obținerea consimțământului informal;
• oportunitatea clientului de a întreba;
• oferirea unui model de tratare;
• motivarea clientului;
• stabilirea și programarea viitoarelor evaluări necesare – medic ale
etc.;
• selectarea clienților pentru consiliere;
• selectarea strategiei și a consilierului potrivit pentru client ;
• oferirea unei baze de alegere a clientului cu privire la modali tatea de
consiliere;
• stabilirea unor chestiuni de ordin practic: timp, loc, acces.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 29Consilierea individuală este o interacțiune personală între con silier și client,
în cadrul căreia consilierul asistă clientul în rezolvarea prob lemelor mentale,
emoționale sau sociale. Consilierea individuală se desfășoară î n ședințe care
oferă clientului maximă confidențialitate, ceea ce permite expl orarea ideilor,
sentimentelor sau atitudinilor problematice. Consilierul și per soana consi-
liată formează împreună o echipă.
Consilierea oferită adolescenților din detenție reprezintă un t ip de serviciu
social specializat oferit cu scopul de a rezolva eficient unele probleme cu care
se confruntă aceștia, de a-i ajuta să conștientizeze anumite ne voi, emoții,
gândiri negative, comportamente și situații problematice și de a explora,
descoperi și clarifica modalitățile de utilizare eficientă a re surselor.
Reușita procesului de consiliere depinde de utilizarea anumitor deprinderi
specifice acestei tehnici. În primul rând este importantă folos irea tehnicii
ascultării active a minorului în timpul consilierii (încurajări le nonverbale și
verbale, parafrazarea, rezumarea etc.). Alte deprinderi recoman date sunt:
• interpretarea (exprimă punctul de vedere al consilierului; poat e fi
utilizată abia după ce i-a acordat atenție și am verificat modu l în care
gândește clientul);
• reflectarea sentimentelor și a emoțiilor (solicită un vocabular bogat
pentru definirea stării existente);
• căutarea aspectelor pozitive și a resurselor clientului (urmeaz ă
secvenței fundamentale de ascultare și rezumării; are nevoie de cel
puțin un exemplu specific dat de client; dacă se realizează împ reună
cu clientul o listă a acestor elemente, se vor face pași esenți ali în
rezolvarea problemei);
• focalizarea (oferă un prim mod de evaluare a problemei; se poat e
realiza în mai multe forme: asupra clientului, consilierului, p roblemei,
altor persoane, asupra familiei, contextului cultural);
• confruntarea (constă în punctarea discrepanțelor dintre atitudi ni,
gânduri și comportamente; ajută persoanele aflate în dialog să privească situația mai realist; conține date obiective, fără a fi morali-
zatoare);
• feedback (deprinderea prin care i se comunică clientului modul în
care el și acțiunile lui sunt văzute de ceilalți).

30 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țiePentru realizarea ședințelor de consiliere eficiente este neces ară posedarea
deprinderilor în consiliere. Acestea presupun:
1. Autoconștientizarea și autoînțelegerea (înțelegerea influenț ei fami-
liale a fiecăruia; înțelegerea influenței factorilor situaționa li curenți,
analizarea stimei de sine, analizarea modului propriu de accept are a
celorlalți și de exprimare);
2. Luarea deciziilor etice (înțelegerea îndatoririlor legale al e profesio-
niștilor, înțelegerea valorilor fundamentale și a eticii asiste nței sociale
și identificarea implicațiilor etice și legale).
În luarea deciziei etice intervin:
a. Conversația și ascultarea (folosirea vorbirii, a limbajului corporal,
ascultarea);
b. Pregătirea (reanalizarea, explorarea, consultarea, autoexplo rarea);
c. Începutul (prezentarea personală, căutarea introducerii, des crierea
scopului inițial, evidențierea rolului clientului, discutarea p lanului de
acțiune și a considerațiilor etice și căutarea feedback-ului);
d. Explorarea (probarea, căutarea clarificărilor, reflectarea a supra conți-
nutului, asupra sentimentelor, asupra celor comunicate și trece rea
dincolo de cele spuse);
e. Analizarea (organizarea informațiilor descriptive, formulare a unei
încercări de analizare);
f. Înțelegerea / contractarea (împărtășirea părerii asistentulu i social cu
privire la problemă, specificarea problemelor în legătură cu ac tivi-
tatea, stabilirea obiectivelor, demararea unui program de schim bare,
identificarea etapelor acțiunii, planificarea evaluării, sintet izarea
contractului);
g. Acționarea (stabilirea etapelor acțiunii, revizuirea etapelo r acțiunii,
evaluarea, educarea, reorientarea, confruntarea, indicarea fina lului și
înregistrarea în timpul fazei de acțiune);
h. Sfârșitul (reevaluarea procesului).
Calitatea procesului comunicării dintre persoana care realizeaz ă consilierea
și minorul consiliat poate fi influențată de anumiți factori pr ecum: perso-
nalitatea minorului, personalitatea profesionistului, experienț a anterioară
a acestora, relațiile cu alte persoane, pregătirea școlară, niv elul intelectual,

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 31nivelul sănătății, folosirea aceluiași mod de codificare a mesa jului, prezența
sau absența barierelor de comunicare.
În concluzie putem preciza că modalitatea în care se realizează comuni-
carea influențează relația psihologului sau asistentului social din peniten-
ciar cu asistații. O comunicare eficientă poate asigura un clim at securizant,
facilitator al intercunoașterii, poate conferi asistaților un s ens al implicării
și o recunoaștere a valorilor sale. Problema eficienței comunic aționale se
dovedește a fi semnificativă, rezolvarea ei necesitând cunoaște rea și dezvol-
tarea unor deprinderi de facilitare a proceselor de comunicare, suficient de
complexe și performante pentru a se plia optim pe contexte soci ale variate
și pe diferite tipuri de deținuți minori.
INTERVENȚII ÎN SITUAȚII DE CONF LICT SAU VIOLENȚE
La elaborarea prezentei lucrări au fost realizate câteva interv iuri cu angajații
penitenciarelor în care se dețin minori. La întrebarea privind evaluarea difi-
cultăților în lucrul cu minorii, majoritatea respondenților au menționat că
întâmpină adesea deficiențe în luarea deciziilor sau identifica rea metodelor
de intervenție, în mod special în situații de conflicte și viol ențe apărute între
minorii deținuți.
Analizând spectrul dificultăților care există în activitățile r ealizate cu și
pentru minorii din instituțiile de detenție, putem identifica u rmătoarele
obstacole:
PIEDICI ÎN LUCRUL CU DEȚINUȚII:
– relații proaste între deținuți și persoanele care lucrează în peniten-
ciare;
– neîncredere în valorile profesioniștilor din penitenciare; – se simte bine în propria piele, nu crede în schimbare; – dacă va comunica cu reprezentanții administrației penitenciar elor,
are perspectiva de a-și pierde statutul social în grupul de deț inuți
(exclus din anturaj);
– teama de schimbare/neîncredere în sine; – reticența societății la schimbarea lui;

32 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție– lipsa de motivație pentru schimbare;
– se complace în situația în care se află; – teama de a lucra; – pierde unele avantaje; – existența unor modele sociale negative; – nici un recidivist nu se poate schimba; – noi nu credem, că deținuții se pot schimba, acest lucru nu vr em, nu ne
interesează;
– n-au unde să locuiască („sezonieri”); – cred că n-au nici o șansă; – sunt răi prin natura lor; – principiul: „dacă ies, oricum mă voi întoarce” (stigmatizare) ;
– justificările găsite de deținuți („nu sunt eu vinovat” acuzar ea acuzato-
rilor);
– neasumarea responsabilității propriilor decizii și acțiuni (v inovați
sunt factorii externi);
– neintegrarea în programe de pregătire pentru liberare;
– situația materială și socială;
– coeficientul de inteligență scăzut; – bolnavi psihici;– lipsa unei motivații după liberare; – incapacitatea de adaptare;– influența negativă a mass-media; – cronicizarea unor procese psihopatologice (modificări organic e
ireversibile);
– perceperea stigmatului social ca un obstacol de neînvins în c alea
schimbării personale;
– nu are nevoie de lumea noastră;
– contact direct cu restul deținuților timp îndelungat;
– recidivist/are antecedente penale; – nu există susținere din exterior – rude/școală/familie;
– nu beneficiază de nici un program specializat;
– beneficiile imediate ale infracțiunii;

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 33– comportamentul infracțional ca formă de adaptare la mediu – „ meseria
lui”;
– teama de stigmatizare și marginalizare după liberare; – nu beneficiază de suport moral/afectiv/material;– presiunea/influența grupului; – lipsa de educație pro-socială; – uneori nu au o rețea de suport social după schimbare; – nu se vor schimba dacă le este îngrădită libertatea de a aleg e;
– nu se vor schimba dacă sunt priviți ca deținuți, și nu ca oam eni;
– nu se vor schimba dacă comportamentul infracțional este dezvo ltat;
– nu se vor schimba dacă nu doresc schimbarea; – dacă tiparul de viață de penitenciar este însușit; – educație negativă; – handicapuri fizice; – fanatism; – se regăsesc și se simt în siguranță în penitenciar; – nu consideră că este atinsă integritatea altei persoane (vict ima) prin
comiterea infracțiunii;
– nu este continuată intervenția și în afara penitenciarului.
Odată ce un angajat al penitenciarului care vine în contact cu minorii știe să
definească principalele obstacolele în abordarea acestora, spec ialistul din
penitenciar fie că este vorba de șeful de sector, asistentul so cial sau psiho-
logul, trebuie să fie conștient și de oportunitățile pe care le pot reprezenta
tinerii delincvenți, după cum urmează:
Resurse în lucrul cu de ținuții
– „omul se poate schimba”;
– orice comportament deviant se poate schimba; – tinerii pot învăța modele de comportament pro-social; – libertatea deținutului de a alege schimbarea și încrederea că se poate
schimba;
– deținuții au nevoi de siguranță;
– fiecare om are nevoie de acceptare socială;
– susținerea familiei sau rudelor apropiate;

34 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție– rețea de suport social după liberare;
– nu doresc să se întoarcă în penitenciar (supraaglomerare, lip sa inti-
mității, diferite abuzuri);
– vârsta fragedă; – dorința de a schimba (conștientizarea greșelii și a efectelor nega-
tive);
– dorința de a-și întemeia o familie; – comunicarea eficientă este o resursă puternică; – da, pentru că sunt ființe umane! – pentru a putea relaționa cu cei de acasă sau prietenii;
– se pot schimba, dacă văd că ceilalți colegi (deținuți) au un alt caracter
mai bun; exemplele de caractere pozitive sunt puternice pentru a
provoca o schimbare.
Vă prezentăm câteva recomandări privind intervenția în situații de conflict
sau violențe, care pot apărea în rândul deținuților minori.
Tehnica celor trei pa și
1. STOP!!!!!!!
– oprim escaladarea furiei;
– întrerupem fluxul de energie care crește;– (mă înfurii) până când în final va fi suficient pentru o acți une
violentă.
2. DEPĂRTEAZĂ-TE!
– ne distanțăm de persoana cu care ne aflăm în conflict sau de situația
de conflict.
3. CALMEAZĂ-TE, GÂNDEȘTE
– ne concentrăm gândurile pentru a identifica intervențiile spe cifice
acestei situații de conflict.
Intervenția este acțiunea pe care o întreprinde un membru al pe rsonalului
prin relaționarea cu părțile implicate în conflict în scopul de a scădea tensi-
unea situației de criză.
Intervenția este compusă din trei pași:

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 351. scoaterea din zona de violență potențială a părților implica te;
2. deschiderea canalelor de comunicare cu părțile implicate în conflict;
3. adunarea informației despre interesele părților.
Acțiunile pe care le presupune pasul 1 sunt:
• scăderea tensiunii părților prin comportament non-verbal nepro-
vocator. Prin comportamentul non-verbal neprovocator înțelegem comportamentul care nu conține nici un element care poate fi co nsi-
derat de către un interlocutor ca fiind jignitor, insinuant, ir onic,
amenințător, umilitor, disprețuitor sau care să exprime descons ide-
rare. Comportamentele general acceptate ca fiind neprovocatoare
sunt: neîncălcarea spațiului personal al interlocutorului; util izarea
unui ton calm, fără accente și sinuozități puternice, unei inte nsități
medii a vocii, suficiente pentru a fi auzită de interlocutor, d ar nu și
de alte persoane care mai pot fi prin preajmă; postura decentă echi-
librate a corpului, gesticulația reținută, în special fără a du ce mâinile
înspre fața interlocutorului; menținerea contactului vizual, se mnale
care reflectă o ascultare activă.
• comunicarea centrată pe scăderea tensiunii și ascultarea activă ;
• separarea părților;
• scoaterea din spațiul de conflict și plasarea într-un spațiu de sigu-
ranță a părților implicate.
Pașii 2 și 3 se realizează prin:
• dialog cu deținutul sau deținuta:
– întrebări ajutătoare; – direcționarea atenției deținutului către altceva decât poziți a pe
care o are în conflict;
– evitarea întrebărilor care pot spori tensiunea: care implică faptul că
el/ea este de vină; ori folosirea exprimărilor de genul: „eu cr ed că…”
• menținerea unui comportament non-verbal neprovocator.
Un rol important în evoluția situației de conflict îl constitui e furia. Meca-
nismul furiei pornește de la un element denumit trăgaci (de exe mplu o
atitudine de dispreț care face ca deținutul să se simtă minimal izat, pus pe
o poziție de inferioritate), care va declanșa un gând puternic, de exemplu,
„cine se crede ăsta!”. Imaginea de superioritate a potențialulu i adversar va

36 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țiedeclanșa sentimente de ură, dorința de răzbunare, urmate de gân dul „las’
că-i arăt eu lui”, însoțit de sentimente de furie îndreptățită, gânduri de justi-
ficare a acțiunii violente care trebuie să îl aducă pe potenția lul adversar să
vadă cine este cu adevărat cel pe care l-a jignit, apoi sentime ntul de putere
care indică faptul că energia este la nivelul la care este sufi cientă pentru o
acțiune violentă.
În SITUAȚIA DE CRIZĂ deținuții se mențin la acest nivel foarte ridicat de
furie deoarece o cale de acțiune tipică pentru ei este amenința rea cu violența.
Furia pe care o demonstrează este o furie amenințătoare, sub pr esiunea
căreia uneori oamenii din jur, de frică, fac ce li se cere. Deț inutul are nevoie,
pentru a se menține la acest nivel de energie, să-și alimenteze starea de furie
cu noi argumente, care spun toate în esență același lucru, anum e că nimeni
nu îl respectă pe deținut, toți îl consideră o cârpă, el este î ntotdeauna păcălit.
Asemenea gânduri funcționează ca trăgace succesive de care are nevoie în
situația de criză, în confruntarea violentă, pentru a-și mențin e avantajul,
respectiv capacitatea de a amenința cu forța.
Atunci când intervenim cu un comportament neprovocator, deținut ul nu
mai are elementele necesare pentru alimentarea furiei, nivelul său de
energie descrește și implicit scade nivelul riscului ca el să a tace fizic. Un
timp memoria îi va mai furniza gânduri de justificare a furiei, dar realitatea
comportamentului nostru este mai puternică și, ca urmare, deși nivelul
furiei scade mai greu, ea se va diminua totuși.
Rezultatul a șteptat al interven ției este scăderea tensiunii părților și
plasarea lor într-un spațiu de siguranță. În acest moment părți le sunt infor-
mate în legătură cu posibilitatea de a rezolva conflictul prin negociere. Dacă
părțile sunt de acord, se intră în negocierea propriu-zisă.
Obiectivul prioritar al interven ției este detensionarea părților implicate
în conflict. Obiectivul secundar este acela de a evita orice es caladare de
tensiune odată ce aceasta a scăzut, sau escaladarea tensiunii î n situațiile în
care, la începutul discuțiilor, tensiunea nu este foarte ridica tă, deși există
potențialitatea unei crize.
Formele concrete de acțiune în cadrul intervenției pot să difer e în funcție de
modalitatea prin care s-a exteriorizat conflictul:

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 37– Sunt observate simptome ale procesului conflictual, care este conștien-
tizat de către părți. Părțile doresc să găsească o soluție pe c alea nego-
cierii. Cu acest scop apelează la un mediator sau, după ce au a pelat la
ajutorul unui membru al personalului penitenciarului, răspund p ozitiv
la inițiativa acestuia de a rezolva problema prin negociere;
– Pe parcursul perioadei de angajare în conflict confruntările sunt atât
de deranjante pentru grup, încât grupul solicită găsirea unei s oluții la
situația conflictuală;
– Se produce situația de criză cu unul dintre comportamentele v iolente:
lovituri, amenințări, insulte, injurii, șantaj, distrugerea obi ectelor,
autorănire, refuzul de a îndeplini un ordin care privește secur itatea
detenției.
În primul caz se poate trece direct la faza de negociere, dar t rebuie avut în
vedere că „ temperatura ” poate crește în orice secundă ca urmare a autocon-
trolului defectuos al deținuților implicați și în acel moment t rebuie să se
apeleze imediat la tehnicile de intervenție.
Pentru următoarele două cazuri trebuie pusă în aplicare mai înt âi inter-
venția. Chiar și în situația în care camera solicită ajutorul p ersonalului,
este de cele mai multe ori probabil ca părțile implicate să nu dorească să
participe la negociere și să se afle într-o stare de tensiune f oarte aproape de
tensiunea din situația de criză.
Există cel puțin două dimensiuni pe care acțiunile de intervenț ie și nego-
ciere se întrepătrund. Prima este relaționarea neprovocatoare , care se
menține constantă pe tot parcursul procesului, cu observația că gradul de
concentrare al celui care face propriu-zis intervenția și negoc ierea trebuie
să crească foarte mult atunci când tensiunea părților crește și se mai poate
modera atunci când procesul de rezolvare a problemei a început. A doua
este acumularea in formației. Acțiunea de acumulare a informației se desfă-
șoară în toate fazele procesului de intervenție și negociere.
La prima vedere procesul de intervenție descris și negocierea p ar a fi costisi-
toare, necesitând mult timp și multe resurse umane. Dar aceste instrumente
de lucru sunt mai puțin costisitoare decât intervențiile în for ță care implică
echipa de intervenție, personalul de supraveghere, personalul m edical și
îngrijirea victimei. Urmările unei intervenții în forță pot să rezulte în sancți-
onări pentru lucrătorii penitenciarului care nu au intervenit l a timp pentru a

38 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țiepreîntâmpina conflictul, nemaivorbind despre consecințe și trau me psihice
pe care le pot resimți atât deținuții minori, cât și personalul care a fost nevoit
să aplice forța fizică, chiar dacă era justificată.
ELEMENTELE ȘI FAZELE NEGOCI ERII
Negocierea este procesul în cadrul căruia două sau mai multe pe rsoane/părți
încearcă să ajungă la o soluție de compromis mediată și recipro c acceptată.
Această soluție este cea care rezolvă în cea mai mare măsură si multan inte-
resele părților. Ea se bazează pe un set de reguli:
• Există un spațiu destinat negocierii (membrii echipei multidisc ipli-
nare și părțile trebuie să se așeze astfel încât să se vadă înt re ei);
• Nu utilizăm forța în nici un moment al negocierii (nu ne ridică m de pe
scaune, nu amenințăm, nu înjurăm);
• Folosim un limbaj adecvat;
• Ne bazăm pe o comunicare respectuoasă (vorbim pe rând, ne adres ăm
frumos).
Elementele negocierii:
• 1 conflict
• 2 sau mai multe persoane/părți
• Un membru al echipei sau o echipă mutidisciplinară (care poate fi
formată din psiholog, asistent social și șef de sector)
• O soluție
Fazele negocierii:FAZA I –PREGĂTIREA ÎNTÂLNIRII PENTRU NEGOCIERE
1. discutăm cu părțile aflate în conflict și ne formăm o părere despre
problemă;
2. echipa discută, definește problema și formulează ipoteze des pre
conflict, pregătește soluții la problemă;
3. este anunțat deținutul (deținuții) să se pregătească de nego ciere.
FAZA II- NEGOCIEREA
1. prezentarea/reamintirea regulilor întâlnirii

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 39• comportamentul tuturor va fi tacticos și respectuos;
• intonația va fi joasă/calmă;
• vorbim pe rând;
• cei care nu se pot controla își iau o pauză de 5 minute în afar a
spațiului de negociere;
• nu discutăm de pe poziții.
2. prezentarea/definirea problemei
• delimitarea unei singure probleme;
• solicităm definirea problemei în termeni care țin de fapte (des cri-
erea acțiunilor, vorbelor), și nu personali („are ceva cu mine” , „cutare
e un bou, nu-mi place de…”, „eu nu sunt…”, „eu sunt…” ș.a.m.d.) ;
• un membru al echipei rezumă ce au spus deținuții (dacă am înțel es
bine, problema este…);
• cerem tuturor să-și exprime pe rând opinia (să definească
problema așa cum o văd ei).
3. propunerea soluțiilor și alegerea unei soluții
• propunerea trebuie să respecte principiile de etică;
• putem propune noi o soluție pro-socială;
• analiza soluției propuse;
• se votează și se alege soluția pro-socială care întrunește cele mai
multe opțiuni.
4. acordarea unui termen de probă care verifică:
• dacă au respectat regulile pe care soluția acceptată le presupu ne;
• dacă soluția este viabilă, respectiv rezolvă problema sau gene-
rează o nouă situație conflictuală.
TEHNICA DE NEGOCI ERE – REZOLVAREA DE PRO BLEME
În cadrul negocierii propriu-zise membrii echipei cunosc și fol osesc tehnica
rezolvării de probleme. Rezolvarea de probleme este procesul pr in care se
găsește soluția unei probleme. Problema este discrepanța dintre starea de
lucruri la un moment dat și o anumită stare dorită. Problema es te o sarcină
pentru care nu dispunem de proceduri care să permită atingerea obiecti-
vului propus, dacă ținem seama de constrângerile situației (Gra nd Diction-
naire de la Psihologie).

40 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țiePașii rezolvării de probleme sunt:
1. PROBLEMA ESTE IDENTIFICATĂ ȘI DEFINITĂ
a. Observăm că există o problemă
b. Enunțăm problema c. Culegem/ găsim informații d. Definim și redefinim problema
2. SEPARĂM PROBLEMA DE POZIȚIE
a. Ne acceptăm sentimentele
b. Identificăm pozițiile
3. GENERĂM SOLUȚII ALTERNATIVE 4. ANALIZĂM SOLUȚIILE
a. Conectăm mijloacele cu finalitățile
b. Anticipăm consecințele c. Privim în perspectivă: privim problema din diferite puncte d e vedere
5. LUĂM DECIZIA Comportamente dificileBrinkman și Kirschner (1994) au identificat 10 patternuri de co mporta-
mente dificile pe care oamenii normali le manifestă în situații stresante,
frustrante sau în situația când se simt amenințați.
Este important de ținut minte că:
• Aceste comportamente sunt manifestate de persoane normale
• Nu este nimic patologic în aceste comportamente
• Fiecare dintre noi poate manifesta un astfel de comportament
• Analiza comportamentului este făcută în baza a 2 dimensiuni: as erti-
vitatea și centrarea pe scop.
AsertivitateA fi asertiv înseamnă a fi încrezător în propriile forțe, a-ți impune propriul
punct de vedere și urmărirea consecventă a obiectivelor. Fiecar e individ are
un anumit nivel al asertivității, care poate avea diverse nivel e, de la pasiv
(docilitate, supunere, retragere) la agresiv (dominare, chiar atacuri).

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 41Centrare pe scop
Centrare pe sarcină
• Îndeplinirea sarcinii la timp (indivizii acționează, ritmul est e mai
alert, iar în caz de urgențe, pot deveni agresivi sau imprudenț i)
• Realizarea corectă a sarcinilor (atenție la detalii, ritm mai l ent, perfec-
ționism)
Centrarea pe relații• Armonizarea cu ceilalți (dorințele celorlalți sunt pe primul lo c,
evitarea neînțelegerilor)
• Obținerea aprecierii celorlalți (asertivitate, atragerea atenți ei)
1. Tancul
Caracterizare : centrat pe sarcină, își simte amenințată intenția de înde-
plinire a acesteia. Asertiv, impulsiv, exploziv, agresiv chiar, combativ, te
atacă direct dacă te consideră un obstacol în calea scopului să u, deși nu
e nimic personal.
Reacții tipice în fața lui: tendința de a ataca; tendința de a te justifica;
clacarea, retragerea.
Sugestii de management al conflictului : obiectivul este s ă-i dobândi ți
respectul – stați pe loc, mențineți-vă poziția; dobândiți respectul, el n u
atacă pe cei care îi respectă; întrerupeți atacul ferm rostindu -i numele
până se oprește; lăsați-i ultimul cuvânt, dar dați-i de înțeles că nu veți
vorbi cu el dacă nu coboară tonul sau până nu se calmează.
Nu se recomand ă următoarele reacții la asaltul tancului:
Contraatacul – el va merge mai departe, chiar până la crearea u nei alianțe
împotriva dvs.
Defensiva – justificarea poziției, scuzele nu-l interesează, de vine și mai
agresiv.
Supunerea – teama și slăbiciunea sesizate de „tanc” sunt un sem nal că
ofensiva sa a fost justificată.

42 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție2. Perfidul (vicleanul)
Caracterizare : este fie centrat pe sarcină (își simte amenințată intenția
de realizare a acesteia așa cum vrea el), fie pe relație (dorin d să atragă
atenția asupra sa, să câștige admirația celorlalți). Este perfi d, atacând
indirect, aluziv, prin remarci ironice sau răutăcioase, umor sa rcastic,
făcând să te simți umilit sau rușinat.
Sugestii : Strategia generală este de a-l demasca și a-l face să se simt ă
rușinat. Cea mai bună armă este indiferența sau curiozitatea am uzament;
abordați-l direct și asertiv, prin întrebări de clarificare, fe rm, ca și în cazul
tancului; încercați să decelați dacă este o tachinare, ca semn de afecțiune,
dacă este bârfă sau o ironie răutăcioasă. Cu cât sunteți mai ca lm, cu atât
efectul e mai puternic. Încercați să aflați adevăratul motiv al ostilității
acestuia printr-o convorbire privată, dacă are dreptate, argume nte sufi-
ciente, admiteți acest lucru, apreciați faptul că a fost cinsti t cu dvs. și veți
câștiga respectul lui.
Nu se recomand ă:
Să exprimați neplăcerea, pentru că asta îl stimulează și mai mu lt.
Să primiți acest atac ca unul personal; încercați să reorientaț i prin glume
asemenea atacuri spre autor.
3. Atoate știutorul
Caracterizare : centrat pe sarcină, își simte amenințată intenția de a o
realiza. Competent și bine informat, extrem de asertiv, are ten dința de a
domina, manipula situația și pe ceilalți, este autoritar, nu ac ceptă obiecțiile
sau discuțiile în contradictoriu; dacă ceva nu merge bine, vino vatul ești
doar tu. El dorește ca totul să fie făcut anume pe placul lui. Conservativ față
de ideile noi. A greși pentru el înseamnă umilință.
Sugestii : fiți stăpâni pe voi, pregătiți bine ce aveți să-i spuneți; ar ătați că-i
recunoașteți și respectați meritele; toate ideile dvs. trebuie să se bazeze
pe ideile lui, pentru a le prezenta apoi, indirect, pe ale voas tre. Eviden-
țiați ideea acestuia ca fiind una „genială”. Expuneți-vă ideile într-un mod
ipotetic, și nu unul afirmativ.
Nu se recomand ă:
Să arătați că știți mai multe ca el, sau ca sunteți atotștiutor .
Să arătați antipatia sau disprețul față de el.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 434. Tânguitorul (Plâng ătorul)
Caracterizare: centrat pe sarcină, orice obstacol este perceput ca stând
în calea intenției sale de a o îndeplini corect. Perfecționist, tinde să gene-
ralizeze orice impediment, având senzația că nimic și nimeni nu se va
ridica la nivelul standardelor sale; e copleșit și renunță la o rice tentativă
de a găsi soluții; caută compania celorlalți pentru a se plânge , și nu pentru
a i se oferi soluții.
Sugestii : încercați să particularizați situația, prezentați-i viitorul, oferind,
cu tact, anumite sugestii; dacă nu merge așa și vă irită cu ins istențele de a
se plânge, “răciți” relațiile. În timpul discuției întrerupeți și cereți clarifi-
cări. Direcționați discuția spre găsirea unei soluții.
Nu se recomand ă:
Să-l aprobați, dar nici să nu-l contraziceți.Nu încercați să oferiți soluții și nici să rezolvați problema î n locul lui.
5. Negativistul
Caracterizare : centrat pe îndeplinirea corectă a sarcinii. El vede toate
aspectele negative ce-l înconjoară. El vede totul ca fiind fără nici o
speranță, se retrage în totalitate și renunță la orice demers, stopând
evoluția și subminând motivația celorlalți.
Sugestii: primul pas în comunicarea cu astfel de persoane este să le
permiteți să fie atât de negative cât își doresc. Folosiți nega tivismul ca
pe o resursă: „Ai dreptate…”. Dacă găsește ceva negativ sau are o idee de
acest tip, anunțați-l că e bine-venită.
Nu se recomand ă:
Să-i arătați că situația nu e așa sumbr ă cum o vede el, căci l- ați întărâta și
mai tare.
Disprețul și nerăbdarea.

44 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție6. Taciturnul
Caracterizare: El încearcă să evite conflictele. Este pasiv, puțin asertiv,
este cel care în fața obstacolelor se retrage complet – nici un răspuns,
verbal sau nonverbal, ci doar tăcere. Este fie centrat pe îndep linirea
corectă a sarcinii (când evenimentele nu se ridică la standarde le sale se
retrage), fie pe armonizarea cu ceilalți (timizi, când le este amenințată
această intenție, devin și mai pasivi și mai docili, tăcerea fi ind cel mai bun
mod de a evita conflictul cu ceilalți).
Sugestii: nu fiți nerăbdători sau agresivi cu el; cel mai bine este să v ă
relaxați. Să vă faceți timp pentru el, să-i puneți întrebări de schise, să îl
ascultați activ, să-l încurajați.
Nu se recomand ă:
Să arătați lipsă de răbdare, agresivitate și iritare.
7. Serviabilul
Caracterizare: pasiv, evitant, nu poate spune niciodată “nu”. Este centrat
pe relații, căutând să fie în armonie cu ceilalți, consideră că un refuz poate
duce la conflict. Răspunde afirmativ la orice solicitare sau ru găminte, se
neglijează și se suprasolicită, acumulând, în timp, multe resen timente
față de cei din jur și simțindu-se ca o victimă. Nu se gândește la consecin-
țele nerespectării cuvântului. Acumulează în forul său interior o ostilitate
mută.
Sugestii: obiectivul vostru este să-l determinați să își țină promisiuni le
făcute. Vorbiți deschis cu el, sincer; când își respectă angaja mentele subli-
niați efectele pozitive și mulțumirea celorlalți; ajutați-l să- și organizeze
timpul și activitățile; accentuați faptul că dacă refuză ceva, pentru că nu
are timp sau nu e de competența sa, nu se va întâmpla nimic gra v. Cereți-i
cuvântul de onoare, stabiliți termene, explicați-i consecințele negative ale
relației sale cu alți oameni în cazul nerespectării promisiunii .
Nu se recomand ă:
Să-l faceți să se simtă jenat sau blamat pentru ceea ce nu a fă cut – astfel el
va perpetua promisiunile fără să le îndeplinească.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 458. Nehot ărâtul
Caracteristizare: : pasiv, non-asertiv, evitant, centrat pe armonizarea
relațiilor cu ceilalți. De regulă, evită sau amână luarea deciz iilor de
teama unei eventuale greșeli care să deterioreze raporturile cu cei din
jur. Neluând decizii, așteptând ca lucrurile să se rezolve de l a sine sau
altcineva să hotărască pentru el, îi poate enerva foarte ușor p e ceilalți,
sabotându-și relațiile.
Sugestii: Creați o atmosferă de destindere, prezentați-i pe larg situați a și
variantele, subliniați faptul că orice decizie are părțile ei b une și rele, că
oricine poate greși; asigurați-l că a luat o decizie bună, atun ci când este
cazul. Obiectivul este să îl faceți să capete încredere în el î nsuși.
Nu se recomand ă:
Să fiți iritați sau nerăbdători.Să-l grăbiți să ia o decizie
9. Grenada
Caracteristici: exploziv, precipitat, centrat pe relație, reacționează
violent când îi este amenințată intenția de a obține atenția sa u admirația
celorlalți, având impresia că nimeni nu îl ia în seamă, că nu e ste apreciat
la adevărata valoare. Spre deosebire de cazul „tancului” (bine țintit, legat
de aspecte pragmatice), atacul este nedirecționat, acuzele și î njurăturile
sunt împroșcate pretutindeni, în adresa tuturor; se leagă de or ice, recla-
mând atenție, și nu eficiență.
Sugestii: cel mai bine, ca și în cazul „tancului”, este să-i opriți atac ul,
apoi să faceți referiri la trăirile sale afective; uneori este bine să-i suge-
rați luarea unei pauze pentru a se calma, după care să reluați discuția. În
timpul discuției rostiți-i numele prietenos, ca să-i atrageți a tenția. Asigu-
rați-l a intenția binevoitoare față de el.
Nu se recomand ă:
Să răspundeți ca și el – exploziv.Să plecați de pe terenul conflictului, ignorându-l.
Manifestarea unui sentiment de dispreț și antipatie.

46 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție10. Atotștiutorul închipuit
Caracterizare: foarte asertiv, centrat pe relație, scopul său este să atragă
atenția celorlalți asupra sa. Carismatic, sigur pe sine, este o mul formelor
fără fond; știe câtă informație să afle pentru a face față unei discuții. Poate
vorbi relaxat și cu aparentă autoritate despre lucruri despre c are nu știe
mai nimic, jumătăți de adevăr, falsuri. Ironia este că mulți ca d pradă farme-
cului și falsității sale.
Sugestii : acordați-i un minimum de atenție, solicitați detalii, puneți între-
bări, simulați că vorbele lui v-au adus în minte ideile pe care doreați să le
spuneți de fapt. Ajutați-l să-și salveze imaginea în cazul când l-ați prins „cu
mâța-n sac”. Apreciați-l când spune ceva corect și argumentat s uficient,
chiar și în cazul unor adevăruri cât de mici rostite de el.
Nu se recomand ă:
Să-l contraziceți sau să-l atacați agresiv, căci va contraataca și va tinde să-
și facă aliați din public împotriva dvs.
Să-l faceți să se simtă stânjenit.
MODURI SPONTAN E DE INT ERACȚIUNE CU PERSOAN ELE DIFICI LE
Acceptarea pasiv ă. Poți sta fără să faci nimic, dar:
• su feri din acest motiv
• te plângi cuiva din afară, dar care nu poate face nimic, apoi te demo-
ralizezi și îți scade productivitatea
• frustrarea provocată de colegii dificili cu care interacțione zi zilnic
tinde să se agraveze în timp.
Renunțarea. Poți opta pentru a părăsi locul, când nu mai are rost să conti nui
a trata cu persoana respectivă.
Schimbarea atitudinii față de persoana dificilă:
• poți învăța să o vezi altfel, să o asculți în alt mod și să te simți diferit
în prezența ei.
Schimbarea comportamentului :
• îți modifici modul de a dialoga cu persoana dificilă.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 477. Noțiuni generale
privind educația și instruirea generală
a minorilor în penitenciare
Pregătirea și tratamentul minorilor aflați în instituții au ca obiectiv asigu-
rarea asistenței pentru aceștia, a protecției, educării și comp etențelor
profesionale, în scopul de a-i ajuta pe minori să joace un rol constructiv și
productiv în societate1.
Fiecare minor aflat la vârsta școlarizării obligatorii are drep tul la educația
corespunzătoare nevoilor și abilităților sale și destinat ă să-l pregătească
pentru întoarcerea în societate . Această educație trebuie asigurată în
afara instituției de detențiune, în școli publice atunci când a cest lucru este
posibil și, în orice caz, de către profesori calificați prin programe integrate
în sistemul educa țional al țării respective astfel încât, după eliberare,
minorii să își poată continua studiile fără dificultăți2. Minorii care au depășit
vârsta școlarizării obligatorii și care doresc să-și continue s tudiile trebuie să
aibă permisiunea și să fie încurajați să o facă, și trebuie dep use toate efortu-
rile pentru a le facilita accesul la programe educaționale adec vate3.
Se va favoriza cooperarea între ministere și servicii în vedere a asigurării
unei pregătiri școlare sau, dacă este cazul, a unei pregătiri p rofesionale
adecvate minorilor plasați în instituții în așa fel încât să nu fie dezavanta-
jați în studii, atunci cand p ărăsesc institu ția4. Diplomele sau certificatele
1 Regula 26.1, Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la adminis-
trarea Justiției pentru Minori (Regulile de la Beijing).
2 Regula 77, Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților și recoman-dările referitoare la acesta.
3 Pct. 39, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
4 Regula 26.6, Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la adminis-trarea Justiției pentru Minori (Regulile de la Beijing).

48 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țieeducaționale conferite minorilor în timpul detențiunii nu trebu ie să indice
în nici un fel că minorul a fost instituționalizat5.
Administrația instituțiilor de detențiune trebuie să acorde o a tenție specială
educației minorilor străini sau cu necesități culturale sau etn ice speciale.
Minorii anal fabeți sau care au dificult ăți de înțelegere sau înv ățare
trebuie s ă aibă dreptul la educa ție special ă6.
Fiecare instituție de detențiune trebuie să asigure accesul la o bibliotec ă
dotată corespunzător cu cărți și reviste atât pentru învățat, c ât și pentru
recreere și adecvate pentru minori, care trebuie încurajați și ajutați să le
folosească7. Toți deținuții copii, cuprinși în procesul de învățământ obli ga-
toriu, vor avea acces la acesta8.
Educația reprezintă cel mai important mijloc prin care putem li mita conse-
cințele negative ale izolării minorilor și tinerilor de comunit ate și putem
încuraja pe cei care doresc să-și schimbe comportamentul, să ab andoneze
cariera infracțională, prin conferirea de utilitate timpului af lării în deten-
țiune, prin identificarea și stimularea potențialului pozitiv ș i conștientizarea
noilor posibilități de care pot beneficia.
Perioada aflării în detențiune nu înseamna o “rupere” în evoluț ia individului,
ci este și trebuie să fie o etapă de pregătire pentru revenirea în societate
a adolescenților care au comis infracțiuni. În timpul detențiun ii se impune
formarea și dezvoltarea la minori a acelor deprinderi, atitudin i și aptitudini
care să faciliteze reintegrarea în societate după executarea pe depsei priva-
tive de libertate.
Având în vedere că activitatea sistemului penitenciar din Repub lica Moldova
se află într-o reformare de orientare europeană, credem importa nt a ne
baza pe Recomandarea nr. R (89) 12 a Comitetului de Miniștri al Consiliului
5 Pct. 40, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de
libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
6 Pct. 38, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
7 Pct. 41, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
8 Regula 35.2, Recomandarea Comitetului de Miniștri ai Statelor Membre referitoare la regulile penitenciare europene Rec (2006)2.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 49Europei, adoptată la data de 13 octombrie 1989, cu privire la e ducație, care
consideră că dreptul la educație este fundamental.
Astfel, Comitetul de Miniștri, în conformitate cu art. 15.b din Statutul Consi-
liului Europei,
– luând în considerare importanța pe care o are educația în dez voltarea
individului și a comunității;
– conștient fiind, în special, de faptul că un procent mare de deținuți nu
a cunoscut decât puține experiențe educaționale eficiente și că , din
acest motiv, are nenumărate nevoi în materie de educație;
– considerând că educația în penitenciar ajută la umanizarea pe nitenci-
arelor și la ameliorarea condițiilor de detenție;
– considerând că educația în penitenciar este un mijloc importa nt de
facilitare a întoarcerii deținutului în societate;
– recunoscând că în aplicarea practică a unor drepturi sau măsu ri, în
acord cu recomandările următoare, pot să fie justificate unele distincții
între deținuții condamnați și deținuții aflați în detenție prev entivă;
– ținând cont de Recomandarea nr. R(87) 3 cu privire la regulil e euro-
pene pentru penitenciare și de R ecomandarea nr. R(81) 17 cu pri vire
la politica de educare a adulților,
recomandă guvernelor statelor-membre să implementeze reguli car e să se
axeze pe următoarele :
1. Toți deținuții trebuie să aibă acces la educație: aceasta tr ebuie să
includă educația de bază, formarea profesională, activitățile d e creație
și culturale, educația fizică și sportul, educația socială și p osibilitatea
de a frecventa o bibliotecă;
2. Educația în penitenciar ar trebui să fie similară cu cea des fășurată în
exterior, pentru categorii corespunzătoare de vârstă, iar posib ilitățile
de educare trebuie să fie cât mai multe;
3. Educația în penitenciar trebuie să aibă în vedere dezvoltare a în
ansamblu a persoanei, ținându-se cont de mediul său social, eco nomic
și cultural;
4. Toți cei care sunt implicați în administrarea sistemului pen itenciar și
în gestionarea locurilor de detenție ar trebui, în măsura în ca re este
posibil, să sprijine și să încurajeze educația;

50 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție5. Educația nu ar trebui să fie considerată ca fiind mai puțin importantă
decât munca din cadrul regimului penitenciar, iar deținuții nu ar
trebui să suporte prejudicii financiare dacă participă la activ itățile de
educație;
6. Ar trebui să fie întreprinse toate eforturile pentru a încur aja deținutul
să participe, în mod activ, la toate formele de educație;
7. Ar trebui să fie puse în aplicare programe de perfecționare pentru a
se asigura că educatorii din penitenciare adoptă metode de educ ație
corespunzătoare deținuților;
8. O atenție specială ar trebui să fie acordată deținuților c are au dificul-
tăți de citire și de scriere;
9. Formarea profesională ar trebui să tindă spre dezvoltarea ma i vastă a
persoanei, ținându-se cont de evoluția pieței forțelor de muncă ;
10. Deținuții ar trebui să aibă acces liber la o bibliotecă bin e dotată, cel
puțin o dată pe săptămână;
11. Ar trebui să fie dezvoltate și încurajate educația fizică ș i sportul;
12. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită activităților de creație și
culturale, deoarece acestea oferă deținuților posibilități spec iale de
desfășurare și de exprimare;
13. În educația socială ar trebui să fie incluse elemente pract ice care să
permită deținutului să-și gestioneze viața cotidiană din penite nciar,
în scopul facilitării întoarcerii sale în societate;
14. Deținuților ar trebui să li se permită, pe cât este posibil , să participe
la procesul de învățământ care se desfășoară în exteriorul peni tenci-
arului;
15. Comunitatea exterioară ar trebui să se implice, cât mai mul t posibil,
în procesul educațional al deținuților, în cazul în care acesta se desfă-
șoară în interiorul penitenciarului;
16. Ar trebui să se ia măsuri pentru a permite deținuților să-ș i continue
educația după liberare;
17. Ar trebui să fie puse la dispoziția penitenciarelor surse, echipament
și personal didactic, pentru a permite deținuților să primească o
educație corespunzătoare.
Oferta de activități desfășurate în vederea educației și instru irii generale a
delincvenților minori este acordată atât de specialiștii din ca drul sistemului
penitenciar – șefi de sector, psihologi, asistenți sociali, cât și de specialiștii

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 51din societate – profesori, psihologi, voluntari, reprezentanți ai diferitor
organizații guvernamentale și neguvernamentale, confesiuni reli gioase cu
care penitenciarul poate veni în contact etc.
ASPECTE PRIVIND PROC ESUL DE ȘCOLARIZARE ÎN PENIT ENCIAR E
Activitatea de școlarizare a minorilor delincvenți este integra tă în sistemul
național de învățământ, clasele fiind afiliate școlilor, gimnaz iilor din raza
dislocării instituțiilor penitenciare, astfel încât după punere a în libertate,
tinerii să-și realizeze studiile fără dificultăți.
Sistemul metodelor de instruire generală a minorilor aflați în detențiune
include metode de convingere, de exersare și de evaluare. Altfe l spus, metodele
de instruire reprezintă acțiunile celui ce instruiește sau educ ă asupra cunoș-
tințelor, formării conștiinței, emoțiilor, voinței, comportamen tului minorilor
prin includerea acestora în diverse și variate activități, și, nu în ultimul rând,
asupra formării comportamentului prin mijloace admise de lege.
Specificul de organizare și desfășurare a procesului de instrui re în peniten-
ciare se evidențiază doar prin unele aspecte psihosociopedagogi ce:
– auditoriu neomogen din punctul de vedere al vârstei minorilor ;
– educația socioculturală (comportament și inteligență) diversă ;
– asimilarea programului de studiu la diferite niveluri;– durata de timp a aflării minorului în detențiune și a termenu lui de
ieșire variată, în funcție de caz.
– autoafirmarea în școală prin diverse atitudini și valori soci oculturale
pentru a se autorealiza în școală;
– la repartizarea minorilor (în mod special a celor aflați în a rest
preventiv) în cadrul orelor de școlarizare trebuie să se țină c ont de
anumite aspecte legale și de securitate. Astfel, în conformitat e cu
prevederile legislației procesual-penale, în timpul orelor va t rebui
evitat contactul dintre minorii care sunt învinuiți în aceeași cauză
penală, pentru a nu periclita mersul anchetei penale.
Acestea și multe alte diferențe ale minorilor vor îngreuna cu m ult școlari-
zarea față de școlarizarea copiilor în școlile de cultură gener ală. Pornind de la
cele menționate, se impune necesitatea efectuării unor sondaje sau evaluări
în fiecare an, menite să prezinte datele necesare și necesități le de instruire

52 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țiea tinerilor din detențiune, pentru a selecta/împărți minorii di n penitenciare
în grupe/clase cât mai omogene. Drept urmare s-ar putea contura și unele
cazuri de organizare a instruirii individuale, în cazul în care acest lucru va
fi necesar.
ORIENTAR EA VOCAȚIONA LĂ – MIJLOC DE REINT EGRAR E
SOCIOPROF ESIONA LĂ
Toți minorii trebuie să aibă dreptul de a beneficia de pregătir e profesională
pentru meserii care să le poată asigura o angajare în viitor9. Studiile și cerce-
tările demonstrează că absența calificării profesionale și anga jării în muncă
a tinerilor reprezintă nevoi criminogene semnificative; acoperi rea acestor
nevoi favorizează șansa de reintegrare socială. Stabilitatea lo cului de muncă
– capacitatea persoanelor care au săvârșit infracțiuni de a-și găsi și menține
locul de muncă în relație cu procesul de înaintare în vârstă va reduce semnifi-
cativ tendința acestora de a recidiva (Braithwait, 1989; Sampso n & Lab, 1993).
Activitatea de asistare a persoanelor care au săvârșit infracți uni, în vederea
reintegrării lor socioprofesionale, presupune derularea unor pr ograme de
consiliere și orientare voca țională cu persoanele care, datorită executării
pedepsei sau din diferite alte cauze, și-au pierdut locul de mu ncă precum și
cu cei care nu au fost niciodată angajați. Această dimensiune a asistării este
deosebit de importantă pentru atingerea scopului reintegrării s ociale.
Consilierea și orientarea voca țională reprezintă un proces complex de asis-
tare a clientului în vederea căutării, găsirii și nu în ultima instanță a păstrării
locului de muncă. Se are în vedere și urmarea unor cursuri de c alificare/
recalificare pentru a spori șansele de acces pe piața muncii. Consilierea
vocațională vizează sprijinirea clientului în alegerea formelor educațio-
nale, de instruire profesională și ocupaționale care sunt adecv ate abilităților,
intereselor și valorilor sale.
Obiectivul general al acestui tip de consiliere este de a forma și dezvolta abili –
tățile necesare în vederea identificării, achiziționării, evalu ării și utilizării
informațiilor despre sine și piața muncii, abilități care vor f acilita luarea unei
decizii cât mai realiste cu privire la statutul social și profe sional/ocupați-
9 Pct. 42, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de
libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 53onal. Sesiunile de consiliere indi viduală sau de grup vizează e ducarea parti-
cipanților în vederea explorării a cinci domenii de competență: cunoștințe
despre propria persoană, informații ocupaționale, evaluarea alt ernativelor,
luarea deciziei și implicare activă în căutarea locului de munc ă.
În alegerea domeniului profesional, o importanță deosebită o ar e similari-
tatea dintre patternul de interese al persoanei, pe de o parte, și caracteristi-
cile mediului de lucru, pe de altă parte.
Interesele reprezintă preferințele cristalizate ale unei persoane pentru
anumite domenii de cunoștințe sau de activitate. Preferințele p entru anumite
domenii de cunoaștere și activitate favorizează alegerea ocupaț iilor în care
aceste interese pot fi valorificate. Intervenția profesionistul ui în această
privință are ca obiectiv conștientizarea de către deținut a asp irațiilor și locul
de muncă ales.
Interesele trebuie sa fie identificate și ierarhizate în ordine a priorității.
Etapele consilierii voca ționale :
1. stabilirea relației profesionale și motivarea deținutului să colaboreze
cu profesionistul în vederea atingerii obiectivelor propuse;
2. identificarea nevoilor de consiliere ale persoanei asistate prin evalu-
area nivelului educațional și profesional (cunoștințe, deprinde ri, abili-
tăți, experiența de muncă acumulată, puncte tari și puncte slab e);
3. identificarea caracteristicilor personale relevante pentru o biectivul
urmărit (trăsături de personalitate, aspirații și valori person ale,
traseul educațional și profesional, atitudini și interese);
4. fixarea obiectivelor ( de comun acord cu deținutul); preciza rea pașilor
care trebuie parcurși până la atingerea obiectivelor, precizare a sarci-
nilor ce revin fiecărei parți (profesionist –persoană asistată/ deținut),
a rezultatelor așteptate;
5. asistarea deținutului în luarea deciziilor cu privire la pre gătirea
profesională, meserie, loc de muncă, ceea ce presupune generare a de
alternative, evaluarea costurilor și beneficiilor fiecărei alte rnative în
parte; alegerea celei mai avantajoase alternative;
6. punerea în aplicare a deciziei luate;7. monitorizarea progresului deținutului;
8. evaluarea finală a intervenției.

54 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țieSesiunile au drept scop:
• Identificarea și conștientizarea caracteristicilor personale re levante
pentru practicarea unei meserii (interese, valori, caracteristi ci de
personalitate, aptitudini și deprinderi);
• Analiza adecvării dintre profilul aptitudinal personal cu profi lul apti-
tudinal al meseriei;
• Înțelegerea necesității și importanței unei atitudini pozitive față de
muncă;
• Discutarea avantajelor și dezavantajelor diverselor meserii;
• Învățarea de abilități de explorare a posibilităților de muncă;
• Prezentarea etapelor procesului de luare a deciziei în alegerea mese-
riei;
• Relația dintre interese și competențe personale în alegerea mes eriei
• Dezvoltarea abilităților de căutare activă a unui loc de muncă etc.
Instrumentele și tehnicile utilizate sunt: interviul – interviul calitativ, inter-
viul centrat pe problemă, interviul motivațional (ca instrument când se
evaluează motivația și ca metodă în procesul de trecere de la u n nivel moti-
vațional la altul) – observația, chestionare de abilități și ap titudini, valori,
interese, teste psihometrice, oferirea de informații, modelarea (modelul
prosocial), jocul de rol.
Testarea psihologic ă individual ă cu bateria de teste BTPAC vine în completarea
acestei activități de grup, prin evaluarea profilului aptitudin al individual al
beneficiarilor și compararea acestuia cu profilele aptitudinale ale meseriilor,
în vederea orientării profesionale a acestora, prin identificar ea meseriilor
adecvate profilului.
PROGRAM ELE E DUCAȚIONA LE
Este de menționat că un rol important în activitatea educativă cu deținuții îl
are procesul de informare a deținuților despre drepturile și ob ligațiile aces-
tora în perioada executării pedepsei penale. În acest context, este necesar
ca în instituția penitenciară să se organizeze săptămânal ore i nformative
cu caracter sociojuridic, în scopul informării deținuților desp re prevederile
legislației executiv-penale, explicând, de asemenea, rolul și i mportanța lor.
În vederea realizării acestui subiect propunem următoarele teme care nece-
sită a fi abordate în cadrul orelor de științe sociojuridice:

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 55– Constituția Republicii Moldova – legea fundamentală a statulu i;
– Scopurile și sarcinile legislației executiv-penale a Republic ii
Moldova;
– Statutul juridic al condamnaților; drepturile și obligațiile deținuților;
– Regulile de comportare a deținuților;– Legea cu privire la petiții și procedura de corespondare;– Modul de procurare de către deținuți a produselor alimentare și a
obiectelor de primă necesitate, primirea coletelor, pachetelor, bande-
rolelor, primirea și expedierea mandatelor poștale;
– Modul și procedura de acordare a întrevederilor;– Regimul de detenție și cerințele principale; Regimul zilei în instituție;
regulile de deplasare a deținuților în limita instituției; Cont rolul
prezenței deținuților;
– Lista obiectelor de primă necesitate, pe care se permite să l e aibă
deținuții;
– Condițiile de detenție în izolatorul disciplinar;– Modificarea condițiilor de detenție a deținuților în perioada ispă-
șirii pedepsei; temeiul și modul de eliberare (eliberare condiț ionată
înainte de termen, amnistiere, grațiere);
– Lucru educativ cu deținuții instituțiilor penitenciare; organ izarea
timpului liber al deținuților, frecventarea bibliotecii institu ției,
emisiuni radio și televizate; activitatea artistică de amatori; partici-
parea la jocurile artistice în masă;
– Măsurile de stimulare și sancționare;– Munca persoanelor private de libertate, modul de achitare a p lății
muncii;
– Tehnica securității de producere și de trai; securitatea anti incen-
diară,
– Asigurarea materială și de trai a deținuților; normele rației alimen-
tare;
– Răspunderea materială și disciplinară a condamnaților pentru pier-
derea sau deteriorarea intenționată a obiectelor;
– Modul de asistență medicală și tratarea lor; respectarea regu lilor
sanitaro-igienice și antiepidemice etc.

56 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țieTotodată, programele educaționale și proiectele din această cat egorie au ca
grup de beneficiari deținuții și sunt realizate în colaborare c u toate serviciile
din penitenciare, răspunzând nevoilor semnalate de aceștia.
Câteva exemple de programe:
– programe de alfabetizare;
– programe de pregătire pentru liberare;– programe de asistență juridică;– programe de pregătire profesională (învățarea unei meserii no i
pentru reintegrare post-liberare);
– programe de asistență religioasă;– programe de asistență pentru deținuții cu familii, în special pentru
rezolvarea problemelor copiilor/minorilor;
– evenimente organizate cu ocazia sărbătorilor tradiționale;– organizarea concursurilor de pictură, literatură, artizanat, teatru;
– grupuri de educație prin teatru în scopul resocializării;– grupuri de reducere a comportamentului violent;– grupuri de adaptare la stresul penitenciar;– comunitatea terapeutică – program complex de modificare a com por-
tamentului infracțional, reducere a comportamentului violent și
pregătirea pentru reintegrare în societate;
– consiliere pentru reducerea stresului penitenciar – program p entru
cadrele de penitenciar.
O importanță majoră în activitatea educativă cu deținuții și ca re într-o
anumită măsură contribuie la combaterea violenței în mediul deț inuților i
se atribuie și agitației vizuale din penitenciare. Aceasta treb uie să fie utilă,
complexă și accesibilă și care să fie orientată spre respectare a drepturilor și
obligațiilor deținuților.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 578. Munca deținuților
minori
Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forțată sau obl igatorie.
Nu se consideră muncă forțată munca cerută în mod normal unui d eținut
în virtutea unei decizii legale a justiției1. Minorilor nejudeca ți trebuie s ă
li se o fere, când este posibil, posibilitatea de a presta o munc ă, contra
unei remunerații, și de a-și continua studiile sau pregătirea, dar fără să li se
impună acest lucru . Munca, studiile sau pregătirea nu trebuie să constituie
o cauză a prelungirii detenției2.
Toți deținuții condamnați sunt supuși obligației de a munci, ți nându-se cont
de aptitudinile lor fizice și mintale, astfel cum acestea vor f i determinate de
către medic. Deținuților trebuie să li se dea o muncă productiv ă suficientă
pentru a-i ocupa pe durata normală a unei zile de lucru. Ținând cont de o
selecție vocațională corespunzătoare și de condițiile administr ației instituți-
onale, minorii trebuie s ă aibă posibilitatea de a alege tipul de munc ă pe
care doresc s ă o presteze3. Această muncă trebuie s ă fie, pe cât posibil,
de natur ă a menține sau a m ări capacitatea lor de a- și câștiga în mod
cinstit existen ța după punerea în libertate .
Trebuie să li se dea deținuților o pregătirea pro fesională folositoare, de
pe urma căreia să poată câștig a, mai ales pentru cei tineri4. Atunci când este
posibil, minorilor trebuie să li se ofere ocazia de a presta o muncă remune-
rată, pre ferabil în cadrul comunit ății locale, ca o completare a preg ă-
tirii pro fesionale , oferită pentru a spori posibilitatea de a găsi un loc de
1 Art. 8, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
2 Pct. 18, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de
libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
3 Pct. 43, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
4 Regula 71, Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților și recoman-dările referitoare la acesta.

58 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țiemuncă potrivit atunci când se întorc în comunitate. Organizarea și metodele
de muncă oferite în instituțiile de detențiune trebuie să fie c ât mai asemănă-
toare cu cele ale activităților similare din cadrul comunității , astfel încât să îi
pregătească pe minori pentru condițiile unei vieți normale5.
Toate standardele de protecție naționale și internaționale priv ind munca
prestată de copii și tineri trebuie să se aplice și în cazul mi norilor privați de
libertate6. Fiecare minor care prestează o muncă trebuie să aibă dreptul la o
remunerație echitabilă. Interesele minorilor și ale preg ătirii lor pro fesi-
onale nu trebuie subordonate scopului de a aduce profituri institu ției
de deten țiune sau unei ter țe părți. În mod normal, o parte din câștigurile
minorului trebuie să fie reținută pentru a constitui un fond de economii care
i se vor înmâna minorului la eliberare. Minorul trebuie să aibă dreptul de
a folosi restul acestor câștiguri pentru a cumpăra articole de uz personal
sau pentru a despăgubi victima afectată de delictul pe care l-a comis sau
pentru a le trimite familiei sale sau altor persoane din afara instituției de
detențiune7.
5 Pct. 45, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de
libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
6 Pct. 44, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
7 Pct. 46, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 599. Recreerea
(activități culturale, artistice, sportive,
religioase etc.)
Toți minorii trebuie să aibă dreptul zilnic la o perioadă adecvată pentru
exerciții, în aer liber, oricând vremea permite acest lucru, în care în mod
normal trebuie să li se ofere posibilități de pregătire fizic ă și recreere
corespunz ătoare .
Minorilor afla ți în deten țiune , în timpul zilei, li se acordă o plimbare zilnică
cu durata de cel puțin 2 ore1. Condamnatului minor , ale căror condiții de
deținere a căruia, în virtutea regimului sau a sancțiunii disci plinare aplicate,
limitează aflarea lui la aer liber, i se acord ă o plimbare zilnic ă cu o durat ă
de cel pu țin 2 ore. Astfel de plimbări se fac într-un loc special amenajat pe
teritoriul penitenciarului2.
Instituția de detențiune trebuie să asigure că fiecare minor es te apt fizic
pentru participare la programele de educa ție fizică disponibile. Trebuie
să se ofere terapie și educație fizică reparatorie, sub suprave ghere medicală,
minorilor care au nevoie de acestea3. În acest scop li se vor pune la dispoziție
terenul, instalațiile și echipamentul necesar4.
Fiecare minor trebuie să aibă zilnic timp suplimentar pentru odihn ă, din care
poate folosi o parte, dacă dorește, pentru a-și dezvolta abilit ățile sau talentul
artistic. Minorii nejudecați trebuie să primească și să păstrez e materiale pentru
distracție și recreere compatibile cu interesele administrării justiției5.
În contextul implementării acestui obiectiv este necesar de dez voltat metode
noi de activitate educativă cu deținuții, în special de organiz at diverse acti-
1 Pct. 183, Statutul executării pedepsei de către condamnați.
2 Art. 234 Codul de Executare al Republicii Moldova.
3 Pct. 47, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de
libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
4 Regula 21, Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților și recoman-dările referitoare la acesta.
5 Pct. 18, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

60 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țievității educative, culturale, religioase și de sport, axate pe interesele deținu-
ților și care vor contribui eficient la implicarea deținuților în acest proces.
Este salutabil de a favoriza inițiativele utile parvenite din p artea deținuților,
de a crea condiții și a stimula participarea lor la activitățil e desfășurate.
Asemenea activități pot fi:
– concursuri tematice;
– dispute;– concerte;– competiții sportive;
– vizionarea emisiunilor televizate și a filmelor;– întâlniri cu diferite personalități din societate, profesori, oameni de
artă, reprezentanți ai mass-media etc.
O atenție sporită trebuie acordată organizării și desfășurării sărbătorilor națio-
nale, care să inspire o înaltă apreciere a valorilor naționale. De asemenea, este
important ca la activitățile educative cu deținuții să fie impl icați colaboratorii
tuturor serviciilor instituției penitenciare, deoarece rezultat e pozitive în activi-
tatea de schimbare a comportamentului deținuților minori se pot obține numai
prin activitatea complexă din partea tuturor angajaților instit uției penitenciare.
Trebuie respectate credin țele și practicile culturale și religioase și
conceptele morale ale minorului
6. Fiecare minor trebuie să aibă permisi-
unea de a-și satisface nevoile impuse de viața sa religioasă și spirituală, mai
ales de a participa la slujbele sau întrunirile organizate în i nstituția de deten-
țiune sau de a ține propria slujbă și de a poseda cărțile neces are sau obiectele
de cult și învățătură ale religiei sale. Dacă o instituție de d etențiune cuprinde
un număr suficient de minori de o anumită religie, trebuie dese mnat sau
aprobat unul sau mai mulți repr ezentanți ai respectivei religii și trebuie să i
se permită să oficieze servicii în mod regulat sau să le facă m inorilor vizite
pastorale particulare, la cererea acestora. Fiecare minor trebu ie să aibă
dreptul de a primi vizite din partea unui reprezentant califica t oricărui cult
religios pe care îl alege, ca și dreptul de a participa la serv icii religioase și de
a refuza liber educația, consilierea sau îndoctrinarea religioa să7.
6 Pct. 4, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de
libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
7 Pct. 48, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 6110. Contactele
cu comunitatea
(întrevederile, convorbirile telefonice,
scrisorile, plîngerile)
Trebuie asigurate toate mijloacele pentru a garanta ca minorii s ă comunice
adecvat cu lumea din exterior , ceea ce constituie o parte integrant ă a
dreptului la tratament corect și umanitar și este esen țial pentru preg ă-
tirea minorilor pentru revenirea în societate . Trebuie să li se permită
minorilor să comunice cu familiile, prietenii și alte persoane sau reprezen-
tanți ai unor organizații respectabile din exterior, să părăsea scă instituțiile
de detențiune pentru a-și vizita căminul și familia și să prime ască permi-
siune specială de a părăsi instituția de detențiune în scopuri educaționale,
vocaționale sau pentru alte motive importante. Dacă un minor ex ecută o
pedeapsă, timpul petrecut în afara instituției de detențiune tr ebuie consi-
derat ca parte a perioadei de executare a sentinței1.
Orice copil privat de libertate va avea dreptul de a menține contactul cu
familia sa prin corespondență și vizite, în afara unor cazuri excepțional e2.
Părinții sau tutorele minorului plasat în instituție au dreptul de vizită în inte-
resul acestuia și pentru binele lui3. Fiecare minor trebuie să aibă dreptul de a
primi vizite constante și frecvente , în principiu o dată pe săptămână și nu
mai rar de o dată pe lună, în condiții care respectă nevoia min orului de inti-
mitate, contact și comunicare nelimitată cu familia și cu avoca tul apărării4.
În general, tuturor deținuților trebuie să li se permită, sub s upravegherea
1 Pct. 59, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de
libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
2 Art. 37, Convenția cu privire la drepturile copilului.
3 Regula 26.5, Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la adminis-trarea Justiției pentru Minori (Regulile de la Beijing).
4 Pct. 60, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

62 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țienecesară, să comunice cu familiile5 lor și cu acelea ale prietenilor lor, în care
se poate avea încredere, la intervale regulate, atât prin cores pondență, cât
și primind vizita acestora6. Astfel, legislația Republicii Moldova prevede că
regimul de deținere în penitenciarul pentru minori corespunde r egimului
stabilit pentru penitenciarul de tip semiînchis, dar suplimenta r condamnații
minori pot beneficia:
a) în regim inițial – de întrevederi de scurtă durată cel puțin o dată în
lună și de întrevederi de lungă durată cel puțin o dată în trim estru;
b) în regim comun – de întrevederi de scurtă durată cel puțin o dată în
lună și de întrevederi de lungă durată cel puțin o dată în două luni;
c) în regim de resocializare – de întrevederi de scurtă durată cel puțin o
dată în lună și de întrevederi de lungă durată cel puțin o dată în două
luni, cu dreptul de a locui împreună cu familia într-un spațiu locativ
separat pe teritoriul penitenciarului sau în apropierea lui7.
Fiecare minor trebuie să aibă dreptul de a comunica în scris sau tele-
fonic cel puțin de două ori pe săptămână cu o persoană pe care o ale ge, cu
excepția cazului când acest lucru este limitat legal, și trebui e să fie ajutat
să-și exercite efectiv acest drept. Fiecare minor trebuie să ai bă dreptul de a
primi corespondență8.
Minorii trebuie să aibă posibilitatea de a fi in formați în legătură cu ulti-
mele știri, citind ziare, reviste și alte publicații, prin acces la progr amele de
radio și televiziune și filme și prin vizite ale reprezentanțil or oricărui club
sau organizații legale de care sunt interesați minorii9, fie conferințe, fie orice
alt mijloc analog, autorizat sau controlat de către administraț ie10.
5 Observațiile fi nale ale Comitetului pentru Drepturile Copilului, CRC/C/MDA/
CO/3 din 20.02.2009 .
6 Regula 37, Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților și recoman-
dările referitoare la acesta.
7 Art. 273, Codul de Executare al Republicii Moldova; Pct. 188, Statutul executării pe-depsei de către condamnați.
8 Pct. 61, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
9 Pct. 62, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
10 Regula 39, Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților și recoman-dările referitoare la acesta.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 63Minorii nejudecați trebuie să aibă dreptul la consiliere juridic ă și să aibă
posibilitatea de a solicita servicii juridice gratuite, dacă ac est lucru este
posibil, și de a comunica regulat cu consilierii lor juridici. Se va asigura confi-
dențialitatea acestor comunicări11.
Contactele cu lumea exterioar ă sunt văzute alteori și ca măsură de stimu-
lare . Astfel, legislația națională prevede că minorilor condamnați le pot fi
adițional aplicate și alte măsuri de stimulare decât cele gener ale: acordarea
dreptului de a vizita manifestări cultural-distractive și sport ive în afara peni-
tenciarului, fiind însoțiți de reprezentanți ai administrației penitenciarului,
pe o durată de cel mult 8 ore; acordarea dreptului de a ieși di n penitenciar,
fiind însoțiți de reprezentanții lor legali, pe o durată de cel mult 8 ore. Vizi-
tarea de către condamnați a manifestărilor cultural-distractive și sportive
pe timp de noapte, însă, este interzisă12. Deplasarea de scurtă durată în afara
penitenciarului a condamnatului în vârstă de până la 16 ani est e autorizată
numai cu condiția însoțirii lui pe întreg timpul călătoriei (tu r-retur) de către
rudele lui sau de către alte persoane desemnate. La survenirea calamităților,
deplasarea condamnaților este autorizată numai în cazul când în urma cala-
mităților în cauză au suferit soții, copiii, părinții, precum ș i alte rude care
conviețuiau cu condamnații până la detențiune și au dus cu aces ta gospo-
dărie în comun13.
Totodată, există anumite exigențe pentru protecția vieții priva te a mino-
rului. În principiu, nu trebuie publicată nici o informație car e să poată duce
la identificarea delincventului juvenil14.
Persoanele care au comis infracțiuni au nevoie să-și îmbunătățe ască abili-
tatea performării rolurilor valorizate social într-o manieră ca re să conducă
la succese și reușite personale. Eșecurile în exersarea acestor roluri conduc
în multe cazuri la valorizarea lor negativă, la stigmatizare și marginalizare
socială și ca o consecință a acestui fapt la întărirea comporta mentului infrac-
țional și la scăderea motivației pentru schimbare.
11 Pct. 18, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de
libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
12 Art. 273, Codul de Executare al Republicii Moldova.
13 Pct. 245, Statutul executării pedepsei de către condamnați.
14 Regula 8.2, Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la adminis-trarea Justiției pentru Minori (Regulile de la Beijing).

64 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țieObiectivele principale ale interven ției în comunitate
• protecția comunităților locale, a societății în ansamblu prin a ctivități
care vizează reducerea riscului de recidivă și prevenirea infra cționa-
lității;
• justiția socială, prin garantarea protecției și echității socia le a tuturor
părților (infractor, victimă, membrii comunității locale) impli cate în
rezolvarea conflictului generat de comiterea infracțiunii;
• punerea beneficiarilor intervenției (persoanele cu comportament
infracțional, familiile acestora) în legătură cu resursele din comuni-
tate, într-o manieră care să îmbunătățească imaginea de sine, a serti-
vitatea, abilitatea de rezolvare a problemelor.
Aceste obiective pot fi atinse prin?
• parteneriatul cu instituții de stat (ministere, judecătorii, școli,
instituții de sănătate, Poliție, Administrație Publică Locală, Agenția
Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă) și alte organizații negu-
vernamentale care pot furniza servicii sociale acestei categori i de
persoane
• derularea unor programe de dezvoltare comunitar ă în scopul
implicării partenerilor Serviciului de Probațiune și a membrilo r
comunității locale (voluntari, lideri de opinie, mass-media) în :
– identificarea nevoilor societății;
– găsirea soluțiilor la problemele comunității locale;– stimularea resurselor (colective, sociale) existente;
– atragerea și crearea de noi resurse;
– dezvoltarea de noi servicii sociale;
• prin in formarea și sensibilizarea opiniei publice în legătură cu
nevoile și problemele comunității locale și cu modalitățile con crete
de soluționare a acestora; acest lucru se poate realiza prin mi jloacele
mass-media (articole în presă, emisiuni radio, TV, conferințe, întâlniri
publice, etc.).
Tehnici de interven ție în comunitate (specifice muncii de asisten ță socială):
• medierea (între persoana asistată și familie, societate, reprezentanți
ai instituțiilor, organozațiilor din societate);

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 65• negocierea (de ex. metodele de asistare folosite de profesioniș tii
Serviciului de Probațiune se determină în funcție de gradul de risc
identificat, de obligațiile/măsurile stabilite de către instanț a de jude-
cată, dar se și negociază cu persoana asistată în funcție de ne voile sau
problemele identificate);
• împuternicirea (ajutarea beneficiarilor vulnerabili de a se percepe
ca fiind agenți activi în găsirea soluțiilor la propriile probl eme);
• advocacy (reprezentarea persoanelor asistate în fața instituțiilor și a
reprezentanților autorităților din comunitate, precum și exerci tarea
de presiuni prin mijloacele mass-media, publicații etc. asupra institu-
țiilor, organismelor care furnizează servicii sociale pentru ca acestea
să-și îmbunătățească practica).
Prin urmare, instituțiile penitenciare, serviciul de probațiune trebuie să
dezvolte o politică de parteneriat activ cu alte instituții în vederea creșterii
calității serviciilor oferite. Pornind de la nevoile fiecărui b eneficiar în parte,
personalul instituțiilor menționate colaborează cu toți actorii implicați în
domeniu pentru satisfacerea nevoilor beneficiarilor.
Conducerea penitenciarelor are și aplică o strategie de relații publice, comu-
nicare și colaborare cu alte instituții pentru realizarea scopu lui și obiecti-
velor procesului de furnizare a serviciilor.
O persoană are sarcina de a coordona relațiile publice și de pa rteneriat.
Administrația penitenciară deține și utilizează materiale pentr u promo-
varea imaginii instituției (materiale tipărite, casete video, a udio, domeniu
și pagină WEB etc.).
Un rol deosebit în activitățile extra-regim le este atribuit or ganizațiilor
obștești și confesiunilor religioase din societate, a căror sar cină este ca, în
colaborare cu personalul penitenciarului, să ridice nivelul edu cativ, cultural
și spiritual al deținuților. Colaborarea cu actorii comunitari: organizațiile
internaționale, ONG-uri profilate pe domeniul drepturilor copil ului și al
asistenței sociale, organizațiile de caritate, instituțiile de învățământ din
comunitate, presa locală și cea națională, confesiunile religio ase, organizații
de cultură și de tineret, agenți economici privați și întreprin deri de stat,
precum și alte formațiuni poate comporta un caracter divers. Es te recoman-
dabil ca colaborarea inițiată de penitenciar sau de o organizaț ie din comu-
nitate să aibă un caracter fie de parteneriat, fie să se bazeze pe un acord

66 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țiede colaborare care prevede obiectul acordului, formele de colab orare, frec-
vența și tematica activităților, responsabilitățile părților. O astfel de colabo-
rare comportă un caracter aplicativ, permite evaluarea în timp a progreselor
înregistrate în comportamentul și atitudinile copiilor, dar și realizează într-
o manieră sistematică activitățile de probațiune penitenciară ș i facilitează
procesul de incluziune socială a tinerilor.
Ținând cont de specificul activității sistemului penitenciar, c u titlu de reco-
mandare se propun câteva tipuri de activități, care ar putea fi organizate în
colaborare cu entitățile enunțate mai sus:
• Activități de informare: sesiuni tematice realizate cu acordul tinerilor
și al administrației penitenciare, în funcție de domeniul de in teres,
spre ex. prevenirea bolilor sexual-transmisibile, sănătate repr oduc-
tivă etc.;
• Activități de instruire: sesiuni de instruire sau seminare tema tice
menite să dezvolte abilitățile cognitive, de comunicare sau com por-
tamentale a tinerilor din detențiune cum ar fi cursuri de posed area
a computerului, ore de instruir e tematice cu psihologii sau ped agogii
din penitenciar și cei invitați din comunitate;
• Activități artistice, culturale sau sportive: organizarea de co ncerte
sau festivități cu ocazia sărbătorilor tradiționale, organizare a zilelor
„ușilor deschide”, concursuri de creație artistică, competiții sportive
etc.
• Activități de muncă: deschiderea unor ateliere de meșteșugărit,
de cusut sau cioplit în lemn. Integrarea în muncă, fiind unul d intre
factorii principali care contribuie la reducerea recidivei și r einte-
grarea socială a persoanelor condamnate penal, trebuie favoriza tă
prin facilitarea contactelor cu potențiali angajatori, ca și cu servicii de
consiliere în carieră și de mediere a muncii.
• Activități de interacțiune cu presa națională sau locală: organ izarea
vizitelor reprezentanților mass-media care să reflecte activita tea
cotidiană a deținuților minori, precum și unele evenimente fest ive
care au loc în instituție: începerea anului școlar, organizarea unei
expoziții de artă a tinerilor deținuți, întâlnirile cu rudele e tc. La acest
capitol trebuie să se țină cont de drepturile minorilor, care t rebuie
să-și exprime acordul pentru fotografiere, filmare sau intervie vare în
conformitate cu prevederile Codului de Executare al RM.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 67Este nevoie de susținere din partea opiniei publice. Pentru ace asta trebuie
transmise mesaje pozitive (ex., foștii deținuți și persoanele c ondamnate au
urmat cursuri de calificare, ei și-au răscumpărat greșeala comi să față de
victimă și societate, sunt supravegheați, etc.), trebuie prezen tate soluții și
experiențe eficiente.
Este necesar ca opinia publică să înțeleagă faptul că:
• marginalizarea și excluderea nu sunt soluții reale la problemel e
comunității și că există soluții eficiente de includere socială ;
• modalitatea în care sunt administrate și organizate resursele c omuni-
tății determină reducerea sau agravarea problemelor sociale aso ciate
cu grupurile vulnerabile;
• membrilor grupurilor vulnerabile trebuie să le fie respectată d emni-
tatea umană și trebuie să le fie asigurat accesul egal la bunur i și
servicii publice.
Este important să menționăm că exemplele de cooperare prezentat e mai sus
nu sunt exhaustive și obligatorii pentru toate instituțiile de detenție în care
sunt deținuți minori. Atunci când venim cu anumite inițiative c ătre parte-
nerii din comunitate sau aceștia participă la elaborarea propun erilor de
colaborare, trebuie să se țină cont în mod obligatoriu de inter esele și nevoile
tinerilor aflați în custodia instituțiilor, astfel încât fiecar e activitate să fie
ghidată de interesul superior al copilului, de apropierea acest uia de socie-
tate și oferirea speranței că acesta are șanse de a reuși în vi ață.
În prezent serviciile de educație și asistență psihosocială din penitenciare
fac eforturi semnificative în direcția pregătirii pentru libera re și a reinte-
grării sociale a persoanelor private de libertate. Spre deosebi re de sistemul
penitenciar, serviciile sociale din comunitățile locale nu aloc ă un nivel egal
de resurse materiale și nici nu dispun de resursele de expertiz ă necesare
pentru reintegrarea socială a persoanelor aflate anterior în de tenție. Din
aceste considerente este imperios necesară dezvoltarea comunică rii dintre
serviciile sociale din comunitate și cele din penitenciar pentr u a facilita
continuarea în comunitate a eforturilor de educație și reintegr are socială
inițiate în detenție.
Serviciile sociale din comunitate trebuie să acorde o mai mare atenție
păstrării legăturii cu acei membri ai comunității care aparțin unor grupuri
vulnerabile și care execută sentințe penale în penitenciare sau centre de

68 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țiereeducare pentru minori, uneori la o depărtare semnificativă de casă. În
acest sens sunt necesare următoarele acțiuni:
• o formare și informare specifică adresată profesioniștilor care
lucrează în serviciile sociale;
• inițierea unui cadru de reglementare care să faciliteze comunic area
dintre serviciile sociale din comunitate și cele din penitencia re.
Serviciile sociale din comunitate, oferind servicii adaptate ne voilor specifice
ale membrilor comunității, pot contribui semnificativ la adapta rea și creș-
terea eficienței serviciilor oferite în sistemul penitenciar pe ntru membrii
comunităților locale respective care au fost condamnați pentru o faptă
penală.
Alături de serviciile sociale, familiile unor astfel de persoan e trebuie susți-
nute și încurajate să mențină legătura cu persoanele aflate în detenție, astfel
încât la eliberare, reintegrarea în comunitate să se realizeze cu mai mare
ușurință.
Este necesară facilitarea comunicării și cooperării dintre inst ituțiile care
sunt responsabile de elaborarea și adoptarea politicilor public e la nivel
central, și o consultare reală a reprezentanților comunităților locale și ai
societății civile.
Legătura deținuților cu mediul extern
Instituțiile penitenciare pot fi vizitate de persoane din afara penitenciarului
cu permisiunea specială a șefului instituției penitenciare ori a persoanelor
cu funcții de răspundere din cadrul organului ierarhic superior sau în baza
hotărârii instanței de judecată. Hotărârea instanței de judecat ă este nece-
sară în mod special pentru persoanele aflate în arest preventiv . Pentru toate
cazurile de acces trebuie obținută autorizația șefului penitenc iarului.
Deținuții au dreptul la întrevederi de scurtă durată și de lung ă durată, care
se acordă în modul și în condițiile stabilite de legislația exe cuțional penală.
Întrevederile de scurtă durată se acordă lunar, iar întrevederi le de lungă
durată se acordă de 4 ori pe an:
– întrevederile de scurtă durată se acordă pe o durată de 1 – 4 ore;
– întrevederile de lungă durată se acordă pe o durată de la 12 ore până
la 3 zile.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 69Nu se limitează frecvența întâlnirilor cu avocatul sau cu perso anele care
acordă asistență juridică.
Condamnații au dreptul să primească și să expedieze pe cont pro priu scri-
sori, telegrame și petiții, fără a se limita numărul lor. Conți nutul corespon-
denței expediate poate fi supus cenzurii, cu excepția corespond enței cu
avocatul, organele de urmărire penală, procuratura, instanțe na ționale și
internaționale care asigură protecția drepturilor și libertățil or fundamen-
tale ale omului. Corespondența se expediază sau se transmite de stinatarului
de către administrația locului de detenție în decurs de 24 de o re de la depu-
nerea sau de la primirea ei.
Condamnații au dreptul la convorbiri telefonice, de la telefonu l public, din
cont propriu, în modul și în condițiile stabilite de legislația execuțional-
penală. Convorbirea telefonică se acordă o dată la două săptămî ni cu o
durată de 10 min.

70 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție11. Asistența socială
acordată deținuților minori
Actualmente, în sistemul penitenciar al Republicii Moldova se a cutizează
nevoia de raportare a vieții populației din instituțiile penite nciare la viața
deschisă a comunității și a familiilor celor condamnați. Bineîn țeles că acest
lucru poate fi realizat prin umanizarea mediului penitenciar, p rin aplicarea
unor metode și tehnici centrate pe deținuți și pe problemele cu care aceștia
se confruntă, precum și prin utilizarea și implicarea mai accen tuată a resur-
selor societății civile, a familiilor și a autorităților locale în procesul de reedu-
care a persoanelor aflate în detenție. O altă prioritate care s e impune ține de
perfecționarea cadrului juridic actual, preluarea și aplicarea jurisprudenței
unor structuri omoloage din statele Uniunii Europene și, nu în ultimul rând,
respectarea drepturilor omului, precum și a prevederilor unui ș ir de acte
europene din domeniul detenției la care Moldova este parte.
Aplicarea pedepsei cu închisoarea poate fi justificată cel puți n din două
perspective:
• induce siguranța pe termen scurt a societății, tradusă prin fap tul că
infractorul respectiv nu va putea comite, o anumită perioadă de timp,
o altă infracțiune;
• induce siguranța pe termen lung a societății, care înseamnă că, în
urma activităților și intervențiilor specializate în zona psiho -morală și
spiritual-socială, condamnatul nu va mai comite alte infracțiun i după
punerea sa în libertate și se va reintegra socialmente ca un me mbru al
comunității, capabil să ducă o viață normală, cu respectarea va lorilor
și normelor sociale stabilite de comunitate.
Prin urmare, pedeapsa nu are o valoare în sine, ci reprezintă u n mijloc
pentru atingerea unui final judecat ca util, final ce este dat de reeducarea
condamnatului și revenirea în societatea căreia îi aparține.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 71Resocializarea condamnaților nu se realizează prin simpla aplic are tehnică
a pedepsei cu închisoarea, ci prin intermediul unor activități și programe
direcționate, pluridisciplinare și individualizate în funcție d e nevoile deți-
nuților.
Statisticile demonstrează elocvent că, de cele mai multe ori, c ondamnații
prezintă carențe educaționale accentuate, astfel că reeducarea lor nu poate fi
limitată la un program, ci la o complexitate de acțiuni socio-e ducative care țin
să îndeplinească nevoile de bază. Limbajul suburban, obișnuința de a înjura,
carențele de cunoaștere a limbii, de citit și de scris, de comp ortare civilizată
și respectuoasă, instruirea profesională precară sau lipsa aces teia, nerecu-
noașterea prevederilor legale în foarte multe domenii, posibili tățile reduse
de a se putea adresa unor instituții sau unor organe de stat, l ipsurile privi-
toare la îngrijirea sănătății, organizarea vieții private, a al imentației, obișnu-
ința de a consuma alcool sau de a fuma, rezolvarea conflictelor de familie sau
între rude prin violență sunt doar câteva dintre problemele con damnaților.
Acestea devin în mod obișnuit obiective ale activității de reed ucare, ce vin
să demonstreze lista lipsurilor ce trebuie corectate, simultan cu obișnuirea/
asimilarea la nivelul comportamentului condamnatului, a discipl inei civice,
cu centrarea conștiinței pe o normalitate a vieții care aspiră, prin mijloace
legale, spre reintegrarea treptată în comunitate.
Din aceste perspective activitatea desfășurată de către asisten tul social a
devenit astăzi o necesitate absolută a unei instituții penitenc iare, deoarece
grupul de deținuți rămâne a fi apreciat ca unul dintre grupuril e socialmente
vulnerabile, ceea ce presupune o asistență specializată a categ oriei date.
În vederea soluționării anumitor probleme de ordin social, pers oanele din
afară pot solicita ajutorul direct al anumitor specialiști. Ace st fapt nu este
valabil și pentru cei ce-și ispășesc pedeapsa în locurile de de tenție, una dintre
sursele ce păstrează relația acestora cu societatea fiind asist ența socială de
care beneficiază persoanele date. O atenție sporită acordată pe rsonalității
copiilor în conflict cu legea este o precondiție pentru orice e fect de reso-
cializare. Mulți delincvenți minori au un nivel neadecvat al au toaprecierii.
Asistenții sociali trebuie să țină cont de faptul că copiii afl ați în sistemul
de justiție penală tind cu orice preț să atragă atenția prin co mportament
agresiv și demonstrativ. Delincvenții minori nu sunt capabili d e a avea o
atitudine critică față de sine, faptele proprii, consecințele a cțiunii lor și de
aceea nu conștientizează necesitatea corectării comportamentulu i propriu

72 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țieși calităților negative. În dependență de conștientizarea calit ăților negative,
putem evidenția șase categorii de minori delincvenți:
1. cunosc neajunsurile proprii, tind să le corecteze, cunosc că ile de
depășire;
2. cunosc neajunsurile, tind să le depășească, dar nu cunosc cu m;
3. cunosc neajunsurile, dar nu tind și nu vor să le depășească;4. consideră neajunsurile drept calități pozitive și nu tind să le lichideze;
5. indiferenți față de neajunsurile proprii;6. își cunosc calitățile pozitive, dar nu știu cum să le pună î n valoare, îi
intimidează posedarea lor, consideră că-i dezavantajează.
Atitudinea copiilor aflați în conflict cu legea față de fapta c omisă și față de
pedeapsă este determinată de experiența criminală, particularit ățile indi-
vidual-psihologice și sistemul de valori. Majorității delincven ților minori
lipsește autocontrolul, autopedepsirea, sim țul culpabilit ății care este atenuat
prin mecanisme de autoapărare: devalorizarea consecințelor crim ei comise,
subaprecierea crimei, transferul responsabilității asupra unei autorități,
repartizarea responsabilităților în cadrul grupului neformal, d eumanizarea
victimei, învinuirea victimei, raționalizarea.
Profilul psihosocial al delincventului minor se elaborează luân d în consi-
derare specificul activității dominante a acestei perioade de v îrstă – comu-
nicarea cu semenii. La delincvenții minori se manifestă foarte evident
tendința de a se grupa. Aderarea la grupuri neformale, de cele mai multe
ori cu orientare deviantă, se produce în conformitate cu intere sele comune,
ca o contradicție a restricțiilor din partea părinților. Majori tatea minorilor
aspiră să obțină o poziție socială înaltă în cadrul grupului și în acest scop
demonstrează cunoașterea regulilor neformale, tradițiilor crimi nale, încalcă
regimul de viață, învață „folclorul” carceral, demonstrează cal ități volitive,
nu vor să muncească, să învețe, și sunt gata să fie pedepsiți p entru aceasta.
Cele menționate fundamentează definirea orientărilor valorice ș i comporta-
mentale ale minorilor.
Activitatea asistentului social din penitenciare are specificul său, fiind mai
complexă. În afară de acordarea consultațiilor privind probleme le sociale,
ea include asigurarea respectării drepturilor deținutului, orga nizarea proce-
sului de resocializare și ameliorare a capacității de reintegra re socială a
acestuia și oferirea unui răspuns pentru toate profilurile deli ncvenților.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 73Psihologii, asistenții sociali implicați în elaborarea profilul ui psihosocial al
deținutului minor trebuie să respecte următoarele etape:
1. Stabilirea particularităților de personalitate și a trăsătur ilor carac-
terologice care urmează să fie măsurate, apoi vizualizate sub f orma
profilului. Stabilirea acestor particularități se face în depen dență
de scopul urmărit. Spre exemplu: conformismul, autoorganizarea și
autocontrolul, rezistența la stres, imaginea de sine, sistemul de valori
și planurile pe viitor, accentuările de caracter, psihopatii și devie-
rile neuropsihice, gradul de stabilitate și instabilitate emoți onală,
prezența /lipsa agresivității, nervozității, prezența / lipsa t oleranței,
empatiei, compătimirii etc.
2. Alegerea probei de evaluare care ne permite obținerea unui tab lou
concret al particularităților individuale. Experiența de muncă a servi-
ciului psihologic în instituțiile penitenciare indică faptul că printre
metodele relevante se numără: chestionarul de personalitate mul ti-
factorial Minesotta (MMPI), 16 f actori de personalitate Cattell (testul
16 PF), testul de culori al relațiilor Lüscher și chestionarul caractero-
logic K. Leonhard, H. Schmieschek.
3. Elaborarea profilului psihosocial al delincventului minor, a c ărui
realizare poate oferi informații despre personalitatea investig ată,
precum:
• indică trăsăturile de personalitate care caracterizează respon-
dentul;
• arată măsura și gradul în care fiecare trăsătură de personalita te și
trăsături caracterologice sunt dezvoltate, indicând ce caracter is-
tică trebuie îmbunătațită;
• arată cauzele și unele efecte ce s-ar putea corija, urmate de r eco-
mandări.
4. Elaborarea recomandărilor pe baza profilurilor efectuate. Recom an-
dări referitoare la procesul de intervenție și corecție a compo rtamen-
tului delincvenților1.
Atenționăm, însă, ca nu toți minorii care posedă aceste caracte ristici psihoso-
ciale vor comite, în mod cert, acte antisociale sau infracționa le. De asemenea,
1 Valentina PRIȚCAN, Nicoleta CANȚER, Lilia CIOBANU, Asistența socială a copiilor în
confl ict cu legea // Asistența Socială în contextul transformărilor. – APAS, 2008.

74 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țieprezența unor calități psihocomportamentale agreabile nu consti tuie întot-
deauna o garanție sigură a abținerii minorului de a aluneca pe panta delin-
cvenței.
În exercitarea funcțiilor sale, alături de principiile fundamen tale ale profe-
siei: justiția socială, confidențialitate, toleranță, integrita tea persoanei, asis-
tentul social ce-și desfășoară activitatea în cadrul instituții lor penitenciare
se va baza pe câteva principii specifice, și anume:
1. principiul umanismului, care pledează pentru faptul că orice deținut
are posibilitatea să trăiască în conformitate cu normele social e. Acest
principiu fundamentează procesul de învățare a experiențelor pr oso-
ciale de către individ, sistemul de legături sociale, formele s ocialmente
pozitive de comportament necesare pentru un trai decent în cadr ul
societății, recunoașterea valorilor personale și respectarea pr opriei
demnități. Acest principiu este un instrument de bază la realiz area
activității asistentului social;
2. principiul legalității, care prevede respectarea drepturilor și obligați-
ilor deținuților, ce sunt determinate de condițiile de detenție . De cele
mai multe ori aplicarea acestui principiu în activitatea cu deț inuții
poartă un caracter declarativ, sarcina asistentului social fiin d asigu-
rarea aplicării lui în realitate.
În practica de lucru a asistentului social din penitenciar s-au evidențiat
câteva funcții de bază:
1. suportul juridic . Asistentul social va urmări:
– respectarea în penitenciar a drepturilor deținutului;– restabilirea relațiilor deținutului cu familia și rudele;
– procesul de asigurare materială a deținutului;
– asistarea la rezolvarea problemelor financiare;– perfectarea actelor de identitate;
– asigurarea cu pensii pentru atingerea limitei de vârstă, cu p ensii
de invaliditate;
– organizarea procesului de instruire școlară și profesională;– organizarea programelor de alfabetizare;– planificarea procesului de reeducare și reintegrare a deținut ului,
elaborarea strategiei de lucru;

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 75– implicarea deținutului în muncă (în măsura posibilităților);
– implementarea programelor socioeducative. Toate aceste funcți i
se vor exercita în conformitate cu legislația în vigoare.
2. asistarea psiho-social ă. Orice problemă de ordin social are ca
urmare suferință psihologică. Asistentul social trebuie să disp ună de
cunoștințe și abilități în vederea desfășirării:
– consilierii psihologice individuale și de grup;– programelor de intervenție,
astfel să mențină sănătatea psihică a deținutului și să susțin ă rela-
țiile sociale pozitive ale acestuia, ceea ce le va permite pers oanelor
private de libertate să fie responsabile de acțiunile proprii ( va
dispare expresia „așa mii soarta”), să-și analizeze adecvat com por-
tamentul, gândurile și emoțiile pr oprii, să construiască un sis tem de
valori etc.
3. pregătirea deținutului pentru liberare . Această funcție este esti-
mată ca una de bază, deoarece organizarea ei va depinde succesu l
reintegrării în societate a persoanelor ce se liberează din loc urile de
detenție. Trebuie să menționăm că procesul de reintegrare trebu ie
organizat din prima zi a detenției și realizat cu o intensitate mai mare
în ultimele luni ale termenului de ispășire a pedepsei. Doar în astfel
de condiții va putea fi asigurată eficiența procesului dat. La această
etapă finală, asistentul social:
– va implementa programe de pregătire pentru liberare;– va asigura deținutul cu loc de muncă și trai (după posibilita te);
– va implica organizații neguvernamentale și religioase ce acti vează
în scopul reeducării și reintegrării categoriei date în societa te.
Vorbind despre activitatea asistentului în penitenciar, trebuie sa menționăm
că scopul principal al acesteia este asistarea persoanelor afla te în dificultate
prin înțelegerea, evaluarea și soluționarea problemelor sociale . Toate acțiu-
nile întreprinse de asistentul social sunt îndreptate spre real izarea intere-
selor deținutului. El va asigura accesul deținutului la informa ții, servicii, va
implica deținutul în procesul de luare a deciziilor, va respect a demnitatea
individului, unicitatea și valoarea fiecărei persoane.
Un rol important la realizarea tuturor acestor funcții îl au ca litățile personale
și profesionale ale asistentului social. Aceste calități vor fi valorificate prin

76 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țieînnoirea și îmbunătățirea cunoștințelor și deprinderilor, aplic area noilor
metode de lucru, schimbul de experiență.
Realizarea tuturor acestor funcții este foarte dificilă în cazu l când un peni-
tenciar cu un număr relativ mare de deținuți are doar un singur asistent
social. Deoarece specialistul nu reușește fizic să acopere aces t volum mare
de lucru, de multe ori, funcțiile pe care le îndeplinește sunt realizate doar
parțial. Luând în considerare acest fapt, ținem să înscriem cât eva recoman-
dări în ajutorul asistentului social, și anume:
• organizând concret și detaliat orice activitate, se poate evalu a care va
fi volumul de lucru pe care puteți să-l acoperiți;
• toate activitățile trebuie planificate pe o durată reală de tim p, astfel
încât obiectivele pe care vi le-ați propus să fie realizate pân ă la capăt;
• îndeplinirea diferitor formulare, înscrierile în registrele de lucru și
caietele pentru lucru educativ individual cu deținuții necesită mult
timp. Elaborarea unor formulare mai simple vor elibera timp pen tru
alte activități ce necesită multe eforturi;
• determinarea clară a obligațiunilor și responsabilităților pe c are le
are asistentul social și managementul acestora;
• existența unei fișe de post a asistentului social.
Deși domeniul asistenței sociale prezintă deseori o multitudine de probleme
pe care un asistent social profesionist trebuie să le soluțione ze, menționăm
sarcinile de bază ale asistentului social dintr-un penitenciar:
a) diagnosticarea problemelor cu car e deținuții minori se pot c onfrunta
pe perioada detenției, precum și după eliberare, în vederea ada ptării
acestora la viața instituționalizată;
b) acordarea suportului în soluționarea problemelor de restabil ire,
menținere și dezvoltare a relațiilor socialmente utile cu rudel e, insti-
tuțiile școlare, organizațiile publice și religioase, alte orga nizații;
c) implicarea și soluționarea problemelor sociale cu care se co nfruntă
deținutul în scopul ameliorării situației sociale a acestuia;
d) realizarea procesului de schimbare a comportamentului infrac țional
al deținutului și însușirea celui prosocial în vederea reintegr ării aces-
tuia în societate;
e) dezvoltarea și implementarea unui sistem de programe, măsuri și
activități de suport și susținere a deținuților;

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 77f) colaborarea cu organizațiile neguvernamentale, confesiunile religi-
oase și alte instituții în vederea menținerii relațiilor social e ale deți-
nuților și efectuării procesului socioeducativ;
g) pregătirea condamnaților pentru liberare, încadrarea lor în câmpul
muncii și reintegrarea lor socială în urma executării pedepsei;
h) acordarea asistenței de monitorizare în vederea reintegrării socio-
profesionale a condamnaților după liberare.
i) prevenirea fenomenelor de inadaptare la mediul carceral, int erpre-
tarea datelor obținute.
Pornind de la volumul de muncă specific al asistentului social, precum și
de la sarcinile acestuia, putem menționa atribuțiile și respons abilitățile ce-i
revin:
• restabilirea legăturilor sociale ale deținuților cu rudele apro piate ale
acestora;
• organizarea lucrului profilactic individual cu condamnații în c onfor-
mitate cu legislația în vigoare;
• asigurarea derulării unor programe social-educative, de instrui re
școlară și formare profesională;
• formarea și dezvoltarea abilităților socialmente utile ale deți nuților;
• realizarea măsurilor de consiliere individuală sau de grup, ce deter-
mină schimbarea gândirii și comportamentului deținuților și con tri-
buie la o dezvoltare prosocială a personalității;
• studierea experienței și metodelor progresiste cu caracter educ ați-
onal din cadrul sistemului penitenciar al altor țări și impleme ntarea
lor în activitatea instituțiilor penitenciare naționale;
• acordarea suportului la perfectarea actelor deținuților;
• participarea la procedura de eliberare a deținutului.
Ținând cont de faptul că elementele probațiunii penitenciare au început a
fi dezvoltate în cadrul sistemului penitenciar național, asiste ntul social în
acest domeniu are următoarele atribuții:
a) inițierea și derularea programelor speciale de protecție, as istență
socială a condamnaților;

78 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țieb) desfășurarea programelor de resocializare a persoanelor cond am-
nate pentru sprijinirea acestora în respectarea condițiilor imp use de
instanța de judecată și pentru reintegrarea lor socială;
c) inițierea și derularea, împreună cu voluntarii și reprezenta nții socie-
tății civile, precum și cu organizațiile guvernamentale și negu verna-
mentale, a programelor de resocializare și reintegrare socială pentru
persoanele ce se liberează din detenție;
d) elaborarea materialelor cu caracter informativ și asigurarea distribu-
irii acestor materiale deținuților;
PLANIFICAR EA PROC ESULUI DE REINTEGRAR E SOCIA LĂ A DEȚINUȚILOR
Este bine cunoscut faptul că procesul de reintegrare socială a deținutului
începe odată cu intrarea acestuia pe poarta penitenciarului, ad ică din prima
zi de detențiune și are o intensitate mai mare în ultimele luni pe care acesta
le va petrece în instituție. Aceste două etape, perioada de aco modare a deți-
nutului la condițiile de detențiune și pregătirea pentru libera re, necesită
implicarea cât mai activă a asistentului social.
Odată ajuns în instituția penitenciară, deținutul trece prin p rocesul de
investigare generală la care ia parte și asistentul social. Ide ntificarea proble-
melor sociale specifice ale fiecărui deținut este realizată în carantină atunci
cînd asistentul face cunoștință cu persoana și întreține o conv orbire inițială
cu acesta. De obicei, în cadrul aceste întâlniri, fie ea indivi duală, fie de grup,
asistentul social informează deținuții despre serviciile pe car e le poate
acorda și specificul problemelor pe care le poate soluționa împ reună cu
condamnatul. În general, lucrul cu deținutul poate fi realizat doar în cazul în
care se cunosc nevoile deținutului, pentru influențarea comport amentului
său, realizarea procesului de reeducare și soluționarea problem elor sociale.
Toate acestea necesită studierea fiecărui caz în parte, pentru elaborarea
unui plan de intervenție care va fi realizat pe parcursul pedep sei.
La această etapă, care presupune comunicarea cu deținutul, asis tentul social
va transmite informații utile, va evalua deținutul, stabilind m odul de comu-
nicare cu acesta. Asistentul social va lua în considerare câtev a criterii de
realizare a unei comunicări eficiente:
– deținutul poate fi evaluat pe baza abilităților de comunicare , în cazul
când aceasta este realizată într-un mediu benefic, netensionat;

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 79– modul de comunicare va fi stabilit în dependență de caracteri sticile
psihosociale ale subiecților;
– va fi transmisă doar informația care se bazează pe date reale și verifi-
cabile;
– informația trebuie să fie clară, în dependență de nivelul de inteligență
a deținutului.
Pentru colectarea datelor despre deținut asistentul social poat e folosi urmă-
toarele tehnici:
– studierea dosarului personal al deținutului;
– interviul;– intervievarea membrilor familiei deținutului;
– discutarea cazului cu alți specialiști (medicul, psihologul, șeful de
sector);
– informația trebuie preluată din surse sigure și competente.
Datele necesare asistentului social despre deținut ar fi bine s ă includă:
1. Date personale: Nume, prenume, data și locul nașterii: se comple-
tează datele despre deținut din dosarul personal.
2. Stare civil ă/Statutul juridic : se completează situația stării civile
(necăsătorit, căsătorit, divorțat, văduv).
3. Infracțiunea: articolul conform CP RM, recidivă.
4. Domiciliul: se completează corect domiciliul din actul de identitate
și, în situația în care acesta nu coincide cu domiciliul în fap t, vor fi
menționate ambele adrese.
5. Studii : se completează cu date privind ultimul nivel de studii absolv it,
rezultatele obținute.
6. Pro fesia: care este pregătirea profesională, particularitățile activită-
ților profesionale în care a fost implicat.
7. Etnia, religia: se va preciza etnia declarată de deținut; este relevant
acest tip de informație pentru demersul de intervenție implemen tat
de asistentul social în rezolvarea cazului respectiv, din punct ul de
vedere al respectării sistemului de valori și al culturii speci fice etniei
deținutului.
8. Starea de s ănătate la moment : dacă starea de sănătate a deținutului
este bună, se va completa cu expresia clinic sănătos, iar dacă suferă de

80 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țieo afecțiune se va specifica diagnosticul și alte informații obț inute de
la medicul ce activează în penitenciar.
9. Profil psihologic: se completează cu informații obținute din caracte-
ristica psihologică, fișa de examinare psihiatrică, rapoarte de evaluare
completate de specialiști în domeniu. În situația în care dețin utul nu a
fost evaluat psihologic până la momentul completării fișei, asi stentul
social poate înregistra informații generale privind comportamen tul
acestuia.
10. Istoricul social: se descriu evenimentele importante din viața deți-
nutului, prezentate în ordine cronologică, precum și aspecte ca re
au relevanță pentru analiza situației existente. Aici puteți in clude:
educația primită în familie, numărul membrilor acesteia, compor ta-
mentul părinților față de copii, relațiile din familie, genogra ma fami-
liei (anexa nr.6), starea materială;
11. Aspecte privind mediul de via ță: asistentul social va completa acest
item cu informații privind starea materială a clientului (locui nță, utili-
tăți, proprietăți), situația financiară (venituri permanente sa u ocazi-
onale), gradul de independență socială (autonomie socială, resu rse,
sprijin). De asemenea, se vor preciza informații despre sistemu l de
relații personale ale clientului.
12. Necesit ăți: interese, deprinderi, predispunere, orientare, scopuri în
viață și valorile subiectului.
13. Atitudini: față de muncă, activități educative, față de alți oameni, față
de sine.
Toate aceste date pot fi obținute prin intervievarea deținutulu i, iar reali-
zarea cu corectitudine a acestei metode va facilita relațiile d intre deținut și
profesionist și va permite desfășurarea procesului de reintegra re socială.
Orientându-ne la datele generale pe care le avem despre deținut , putem
programa procesul de sistare socială care necesită parcurs pe î ntreaga etapă
a detenției.
De ce anume asistentul social poate planifica reeducarea deținu tului?
El este persoana neutră care nu joacă rolul de supraveghetor, n u poartă
anumite responsabilități în aprecierea comportamentului deținut ului,
nu controlează și nu trage la răspundere, ceea ce presupune o r elație mai
deschisă cu deținuții. Dacă șeful de sector trebuie să fie mai mult un super-

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 81vizor și să asigure un trai liniștit pentru deținuți, având o f uncție mai mult
sau mai puțin de conducere, asist entul social va fi doar specia listul ce poate
soluționa anumite probleme cu care se confruntă deținutul.
Cel mai des întâlnite problemele, cu care se adresează un dețin ut la asis-
tentul social sunt:
• restabilirea relațiilor cu familia și rudele apropiate;
• organizarea procedurii de înregistrare (desfacere) a căsătoriei ;
• organizarea procedurii pentru perfectarea actelor de identitate , dife-
ritor procuri, organizarea procedurii de perfectare a actelor d e tutelă
(curatelă);
• orientarea profesională;
Astfel, putem observa că unele funcții ale asistentului social nu sunt desfă-
șurate, acestea fiind posibil nerealizate sau realizate de cătr e alți specialiști.
Pentru a nu lăsa goluri în activitatea pe care o desfășoară asi stentul, ținem
să facem câteva remarci:
• deținutul trebuie să știe ce servicii prestează asistentul soci al și în ce
condiții poate să se adreseze acesta pentru soluționarea proble melor
sale;
• odată ce deținutul cere ajutor asistentului social la soluționa rea unei
probleme, cu el pot fi discutate și realizate și alte măsuri ce au scopul
de reeducare și reintegrare a deținutului;
• este importantă cunoașterea personalității deținutului pentru a pli-
carea metodelor de lucru corecte, iar felul în care aceste meto de sunt
aplicate va determina relația dintre deținut și asistent social și moti-
vația celui dintâi pentru schimbare;
• planificarea procesului de reeducare ar fi bine să fie pregătit ă
împreună cu deținutul și alți specialiști (psihologi, șeful sec torului);
Una din recomandările de eficientizare a activității este progr amarea educa-
tivă, care ar presupune activități educative individuale pentru fiecare deținut.
În cazul asistentului social acesta poate programa doar anumite activități ce
țin de funcțiile exercitate de acesta, astfel încât fiecare deț inut să dețină o
fișă personală de asistență socială, care să includă:
• specificul problemei – poate fi stabilită doar după cunoașterea deți-
nutului;

82 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție• pașii în vederea soluționării problemei – vor fi stabiliți în f uncție de
particularitățile cazului (problemei);
• evaluarea – ce a fost realizat, dacă necesită modificări.
Aceste fișe de intervenție pot fi incluse în dosarul personal a l deținutului
în caz că acesta poate fi transferat în alt penitenciar, iar in formația poate fi
transmisă altui specialist care va urma să se ocupe de deținutu l dat. Exis-
tența unei fișe de acest gen are câteva avantaje:
• informația despre activitățile realizate cu deținutul este conc ret rela-
tată;
• permite să observăm activitățile educative care au fost realiza te cu
deținutul;
• permite măsurarea și evaluarea activității specialistului;
• procesul de asistare poate urma și în cazul transferării deținu tului în
alt penitenciar.
Fișa poate fi un atribut de care se folosește doar asistentul s ocial și trebuie
păstrată în biroul acestuia. Cu toate că în caietul pentru lucr u educativ
individual al deținutului poate fi înregistrată informația desp re activitățile
desfășurate de către asistentul social, informația nu este stru cturată, iar
întâlnirile și discuțiile cu deținutul nu sunt înregistrate una după cealaltă,
deoarece în caiet se fac înregistrări ale mai multor specialișt i.
Toate activitățile se stabilesc de comun acord cu deținutul și este impor-
tant ca acesta singur să-și aleagă metoda de soluționare a prob lemei. Este
aproape imposibil să-i impui ceva altei persoane, dacă aceasta nu vede avan-
tajele propunerii care i se oferă, însă analizând în comun cu d eținutul toate
modalitățile ce pot fi folosite la rezolvarea problemei, este f oarte posibil ca
acesta să le aplice practic.
Obiectivele puse în fața deținutului pot fi evaluate prin conco rdanța dintre
termenele propuse și momentele concrete de realizare a activită ților. În
cazul situațiilor neprevăzute, ele pot fi modificate.
Întreaga societate civilă poate sa contribuie în mod decisiv la creșterea
șanselor de reintegrare socială, pentru că numai implicându-ne, putem oferi
șanse și da speranțe tinerilor care în virtutea unor circumstan țe sociale
nefavorabile au ajuns în instituțiile de detențiune!

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 8312. Constrângerea fizică
și aplicarea forței
Trebuie interzisă folosirea instrumentelor de constrângere și a forței, indi-
ferent de scop, cu unele excepții. Instrumentele de constrângere și forța
pot fi folosite numai în cazuri excep ționale , când toate celelalte metode
de control au fost epuizate și au eșuat, și doar în baza legisl ației și regula-
mentului. Acestea nu trebuie să provoace situații umilitoare sa u degradante
și trebuie folosite restrictiv și pentru o perioadă cât mai scu rtă cu putință.
Se poate recurge la astfel de metode prin ordinul directorului administrației,
pentru a împiedica un minor să se automutileze, să rănească alt e persoane
sau să provoace pagube serioase. În astfel de cazuri, directoru l trebuie să
consulte fără întârziere personalul medical și alt personal com petent și să
raporteze autorității administrative superioare. Trebuie interzise portul
și folosirea armelor de c ătre personal în orice institu ție în care sunt
deținuți minori1.
Urmând aceeași filosofie, legislația Republicii Moldova prevede că se
interzice aplicarea armei de foc asupra femeilor, persoanelor cu semne
evidente de invaliditate și a minorilor , când vârsta lor este evidentă sau este
cunoscută, cu excepția cazurilor opunerii de către ei a reziste nței armate,
realizării atacului armat sau în grup, punând în pericol viața și sănătatea
celor din jur2.
1 Pct. 63-65, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați
de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
2 Pct. 212, Statutul executării pedepsei de către condamnați.

84 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție13. Procedurile
și sancțiunile disciplinare
Orice măsuri și proceduri disciplinare trebuie să mențină siguranța și
o viață comunitară liniștită și trebuie s ă respecte demnitatea inaliena-
bilă a minorului și obiectivele fundamentale ale îngrijirii instituționale, și
anume insuflarea simțului dreptății, a respectului de sine și p entru dreptu-
rile fundamentale ale fiecărei persoane1.
Ținând cont de caracteristicile, nevoile și drepturile fundamen tale ale mino-
rilor, legislația și reglementările adoptate de autoritatea administrativă
competentă trebuie s ă stabileasc ă norme cu privire la următoarele:
(a) comportamentul care constituie o abatere disciplinar ă;
(b) tipul și durata sancțiunilor disciplinare care pot fi aplicate;
(c) autoritatea competent ă să impună astfel de sancțiuni;
(d) autoritatea competentă să examineze apelurile2.
Orice raport privind comportamentul necorespunzător trebuie pre zentat
imediat autorității competente, care trebuie să decidă fără înt ârziere asupra
acestuia. Autoritatea competent ă trebuie s ă efectueze o examinare
minuțioasă a cazului3. Sancționarea disciplinară a unui minor trebuie să se
conformeze strict cu termenii legislației și reglementărilor în vigoare. Nici
un minor nu trebuie sancționat, cu excepția cazului în care a f ost informat
în legătură cu presupusa infracțiune, astfel încât să înțeleagă , și i s-a oferit
1 Pct. 66, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de
libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
2 Pct. 68, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
3 Pct. 69, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 85posibilitatea de a-și susține apărarea, inclusiv dreptul de a r ecurge la o
autoritate competentă imparțială. Trebuie să se țină o eviden ță a tuturor
procedurilor disciplinare4.
Toate rapoartele, inclusi v dosarul penal, fișele medicale și ev idențele proce-
durilor disciplinare, și toate celelalte documente legate de fo rma, conținutul
și detaliile tratamentului trebuie păstrate într-un dosar individual confi-
dențial, care trebuie să fie actualizat, accesibil numai persoanelor a utori-
zate și clasificat astfel încât să fie ușor de înțeles. Când es te posibil, fiecare
minor trebuie să aibă dreptul de a contesta orice fapt sau opin ie conținute în
dosarul său, astfel încât să permită rectificarea afirmațiilor inexacte, nefon-
date sau incorecte. Pentru a-și exercita acest drept, trebuie s ă existe proce-
duri care permit unei părți terțe competente accesul la dosar ș i consultarea
acestuia la cerere. La eliberare, dosarele minorilor vor fi sig ilate și, la timpul
cuvenit, distruse5.
Toate măsurile disciplinare care constituie un tratament crud, inuman sau
degradant vor fi strict interzise , inclusiv pedeapsa corporal ă, plasarea
într-o celul ă neluminat ă, izolarea sau orice alt ă pedeaps ă care poate
pune în pericol s ănătatea fizic ă sau mintal ă a minorului implicat. Trebuie
interzise cu desăvârșire reducerea alimenta ției sau interzicerea contac-
tului cu membrii familiei . Munca trebuie considerată întotdeauna ca un
instrument educațional și o metodă de a promova respectul de si ne al mino-
rului în pregătirea acestuia pentru întoarcerea la comunitate ș i nu trebuie
impusă ca sancțiune disciplinară. Minorul trebuie sancționat o singură dată
pentru aceeași abatere disciplinară. Trebuie interzise sancțiun ile colective6.
În modul stabilit de Codul de Executare și de Statutul executăr ii pedepsei
de către condamnați, minorului îi pot fi aplicate diferite sanc țiuni discipli-
nare, inclusiv încarcerarea pe un termen de până la 7 zile7. Ținând cont de
condițiile de detenție în instituțiile penitenciare ale Republi cii Moldova și de
4 Pct. 70, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de
libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
5 Pct. 19, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
6 Pct. 67, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
7 Art. 265, Codul de Executare al Republicii Moldova.

86 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țiepotențialele efecte ale încarcerării asupra minorilor, nu se re comandă apli-
carea acestei sancțiuni disciplinare.
Statele trebuie să ofere remedii e fective pentru încălcarea acestor stan-
darde, inclusiv compensarea când minorii sunt răniți8. Nici un minor nu
trebuie să fie însărcinat cu activități disciplinare, în afară de cazul în care
este vorba despre supravegherea unor activități sociale, educaț ionale sau
sportive specificate sau despre programe autoconduse9.
8 Pct. 7, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de
libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
9 Pct. 71, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 8714. Inspectarea
și plângerile
Orice minor trebuie să aibă posibilitatea de a adresa cereri sau plângeri
directorului institu ției de detențiune și reprezentantului său autorizat.
Orice minor trebuie să aibă dreptul de a înainta o cerere sau o plângere, fără
a i se cenzura con ținutul , administra ției centrale, autorit ății juridice
sau altor autorit ăți aprobate prin mijloace autorizate și să fie informat fără
întârziere în legătură cu răspunsul1. Orice minor trebuie să aibă dreptul de
a solicita ajutorul membrilor familiei sale, al unor consilieri juridici,
organiza ții umanitare sau al altora , atunci când acest lucru este posibil,
pentru a înainta o plângere. Minorilor analfabeți trebuie să li se asigure tot
ajutorul necesar dacă au nevoie de serviciile agențiilor și org anizațiilor de
stat sau private care asigură consiliere juridică sau care sunt abilitate să
primească plângeri2. Minorii care nu cunosc limba vorbită de personalul
instituției de detențiune trebuie să aibă dreptul în mod gratui t la serviciile
unui interpret oricând este necesar, mai ales în timpul examină rii medicale
și al procedurilor disciplinare3. Un rol deosebit îl are avocatul parlamentar
pentru protec ția drepturilor copilului , care trebuie să primească și să
cerceteze plângerile înaintate de minorii privați de libertate și să ajute la
obținerea unor înțelegeri echitabile4.
Serviciile de justiție pentru minori trebuie să fie sistematic controlate și
coordonate în vederea îmbunătățirii și perfecționării competenț ei persona-
lului acestor servicii, mai ales a metodelor sale, a felului de a se apropia de
1 Pct. 75-76, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați
de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
2 Pct. 78, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
3 Pct. 6, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
4 Pct. 77, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

88 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țiesubiecți, precum și a atitudinilor față de aceștia5. Trebuie desemnați inspec-
tori califica ți sau o autoritate echivalentă constituită în mod corespunzător,
care nu aparține conducerii instituției, pentru a efectua inspecții obișnuite,
în mod regulat, și inspecții neanun țate, din proprie ini țiativă, și trebuie
să li se garanteze independența în exercitarea acestei funcții. Inspectorii
trebuie să aibă acces nelimitat la toate persoanele angajate sa u care lucrează
în orice instituție în care minorii sunt sau pot fi privați de libertate, la toți
minorii și toate dosarele unor astfel de instituții6.
La inspecții trebuie să participe medici ofițeri calificați, de legați pe lângă
autoritatea care efectuează inspecția sau serviciul de sănătate publică, care
să evalueze modul în care sunt respectate normele privind mediul fizic,
igiena, cazarea, alimenta ția, exerci țiile fizice și serviciile medicale, ca
și orice alt aspect sau orice condi ții ale vie ții institu ționalizate care
afectează sănătatea fizică și mintală a minorilor. Fiecare mino r trebuie să
aibă dreptul de a discuta confidențial cu orice inspector care efectuează o
inspecție7.
După efectuarea inspecției, trebuie să i se solicite inspectoru lui întocmirea
unui raport privind cele constatate. Raportul trebuie să includ ă o evaluare
a modului în care instituțiile de detențiune se conformează nor melor inter-
naționale și prevederilor pertinente ale legislației naționale și recomandări
privind orice măsuri considerate necesare pentru a asigura resp ectarea
acestora. Orice fapte descoperite de un inspector, care par să indice că
s-a comis încălcarea prevederilor legale privind drepturile minorilor
sau funcționarea unei institu ții de deten țiune pentru minori, trebuie
comunicate autorit ăților competente pentru investigare și urmărire8.
5 Regula 1.6, Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la adminis-
trarea Justiției pentru Minori (Regulile de la Beijing).
6 Pct. 72, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
7 Pct. 73, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
8 Pct. 74, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 8915. Pregătirea
pentru liberare și reintegrarea socială post-detenție
Implicarea ONG-urilor de profil și a altor
instituții în activitatea de reintegrare socială a minorilor din detenție
Orice copil privat de libertate va fi tratat cu omenie și cu re spectul datorat
demnității persoanei umane și de o manieră care să țină seama d e nevoile
persoanelor de vârsta sa1. Orice copil privat de libertate va avea dreptul de
acces rapid la asisten ță juridică sau la orice alt ă asistență corespunz ă-
toare2.
Toți minorii trebuie să beneficieze de sprijinul unor servicii specializate,
care să îi ajute să se întoarcă în societate, la viața de famil ie, la școală sau
serviciu, după eliberare. În acest scop trebuie prevăzute cursuri și proce-
duri speciale , inclusiv eliberarea condiționată3.
Pregătirea de eliberare a minorilor priva ți de libertate trebuie s ă
înceapă din prima zi de isp ășire a termenului de pedeaps ă. O evaluare
deplină a riscurilor și a necesităților trebuie să constituie u n prim pas spre
planul de reintegrare care îi pregătește pe infractori într-o m anieră coor-
1 Art. 37, Convenția cu privire la drepturile copilului.
2 Art. 37, Convenția cu privire la drepturile copilului.
3 Pct. 79, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de
libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

90 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țiedonată cu necesitățile lor care țin de educație, angajarea în c âmpul muncii,
venituri, sănătate, loc de trai, supraveghere, familie și mediu social4.
Autoritățile competente trebuie să ofere sau să asigure servici i de asistență
care să îi ajute pe minori să se reintegreze în societate și să reducă prejude-
cățile cu care se confruntă aceștia. Aceste servicii trebuie să asigure mino-
rului, în măsura posibilităților, condiții decente de locuit, un loc de munc ă,
haine și suficiente mijloace pentru a se între ține după eliberare , pentru
a facilita succesul reintegrării. Reprezentanții agențiilor car e asigură astfel
de servicii trebuie consultați și trebuie să aibă acces la minori în timpul
detențiunii , în scopul de a-i ajuta la întoarcerea în comunitate5.
Serviciile și organele, oficiale sau neoficiale, care ajută deț inuții puși în liber-
tate să-și regăsească locul lor în societate, trebuie, după pos ibilități, să le
procure acestora, actele și piesele de identitate necesare, s ă le asigure
o locuin ță, loc de munc ă, haine potrivite și adecvate climei și anotim-
pului, ca și mijloacele necesare pentru a ajunge la destina ție și pentru
a rezista în timpul perioadei care urmeaz ă imediat dup ă punerea în
libertate6. Este de dorit ca activitatea acestor organe să fie pe cât pos ibil
centralizată sau coordonată7 pentru ca să se poată asigura cea mai bună
folosire a eforturilor lor8.
4 Pct. 19, Recomandarea Rec (2003)20 a Comitetului de Miniștri al Statelor Mem-
bre cu privire la noile modalități de tratare a delincvenței juvenile și rolul jus-tiției juvenile , adoptată de către Comitetul de Miniștri la 24 septembrie 2003.
5 Pct. 80, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de
libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
6 Legea cu privire la adaptarea socială a persoanelor liberate din locurile de de-tenție nr. 297 – XIV din 24.02.1999, MO nr. 39 – 41/171 din 22.04.1999.
7 Legea cu privire la probațiune din 14.02.2008, publicată la 13.06.2008 în Monito-
rul Ofi cial nr. 103-105, art. nr. 389.
8 Regula 81, Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților și recoman-
dările referitoare la acesta, adoptate la Primul Congres al Națiunilor Unite pentru
prevenirea crimei și tratamentul delicvenților.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 91Autoritatea corespunzătoare va face recurs la eliberarea condi ționată9
cât mai repede cu putin ță10. Minorii aflați în regim de eliberare condițio-
nată vor fi asistați și urmăriți de o autoritate corespunzătoar e și vor primi
sprijinul total al comunității11. Se vor face eforturi să se creeze regimuri de
semidetenție, în special în locuri cum ar fi centrele de primir e intermediară,
căminele socioeducative, externate de pregătire profesională și alte locuri
corespunzătoare, proprii reintegrării sociale a minorilor12.
Autoritățile competente trebuie să depună în mod constant efort uri pentru
a sensibiliza opinia publică asupra faptului că îngrijirea mino rilor deținuți
și pregătirea lor pentru întoarcerea în societate constituie un serviciu social
deosebit de important și, în acest scop, trebuie luate măsuri c are să promo-
veze contactele deschise între minori și comunitatea local ă13. În cate-
goria actorilor comunitari se includ și ONG-urile, care pot acț iona atât ca
prestatori de servicii, cât și mecanism de protecție a drepturi lor copiilor în
detenție, în limita mandatului lor.
Ziariștilor trebuie să li se permită să intre în contact cu per soanele care își
execută pedeapsa în penitenciare, atât timp cât aceasta nu prej udiciază admi-
nistrarea justiției echitabile, drepturile deținuților și ofițe rilor din peniten-
ciare sau securitatea instituției penitenciare. Pentru a nu pre judicia reinte-
grarea socială a persoanelor care și-au executat pedeapsa, drep tul la protecția
confidențialității prevăzut de art. 8 al CEDO14 trebuie să includă dreptul
9 Recomandarea Rec (2003) 22 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei
către statele membre privind liberarea condiționată (parole) , adoptată la 24
septembrie 2003.
10 Regula 28.1, Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la adminis-trarea Justiției pentru Minori (Regulile de la Beijing).
11 Regula 28.2, Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la adminis-trarea Justiției pentru Minori (Regulile de la Beijing).
12 Regula 29, Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la adminis-trarea Justiției pentru Minori (Regulile de la Beijing).
13 Pct.8, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
14 Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamen-tale , 4 noiembrie 1950, ratifi cată prin Hotărârea Parlamentului nr. 1298-XIII din
24.07.1997, în vigoare pentru Republica Moldova din 12 septembrie 1997.

92 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țiela protec ția identit ății acestor persoane în leg ătură cu in fracțiunea
anterioar ă după executarea pedepsei , numai dacă și-au dat acordul de
divulgare a identității lor sau dacă ei sau infracțiunea comisă de ei repre-
zintă un interes public sau au devenit o preocupare publică15.
15 Principiul 17 și 18, Recomandarea Rec 2003 (13) a Comitetului de Miniști al Con-
siliului Europei privind furnizarea informației prin comunicații de masă referi-tor la procedurile penale (adoptată de Comitetul de Miniștri la 10 iulie 2003 la cea
de-a 848-a întrunire a prim-miniștrilor).

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 9316. Personalul
și exigențele pentru instruire
Personalul trebuie să fie calificat și să includă un număr suficient de speci-
aliști, cum ar fi educatori, instructori pentru preg ătirea pro fesională,
consilieri, asisten ți sociali, psihiatri și psihologi . În mod normal, aceștia,
împreună cu restul personalului specializat, trebuie să fie angajați perma-
nenți. Aceasta nu înseamnă excluderea angajaților cu o fracțiune de normă
sau a voluntarilor, atunci când sprijinul și pregătirea pe care le pot asigura
aceștia sunt corespunzătoare și benefice. Instituțiile de deten țiune trebuie
să folosească toate resursele de îndreptare, educative, morale, spirituale sau
orice alte resurse și forme de asisten ță corespunzătoare și disponibile în
cadrul comunit ății, în conformitate cu nevoile și problemele individuale ale
minorilor deținuți1.
Este recomandabilă tendința de a adăuga personalului un număr mereu
mai mare de speciali ști ca: medici, psihiatri, psihologi, asistenți sociali,
învățători, instructori tehnici. Personalul de penitenciar treb uie să aibă un
caracter civil, cu ierarhia necesară în acest gen de administra re.
Administrația trebuie să garanteze selectarea și recrutarea ate ntă a fiecărei
categorii sau tip de personal, deoarece conducerea în bune cond iții a insti-
tuțiilor de detențiune depinde de integritatea, umanitatea, abi litățile și
capacitatea profesională a acestora de a lucra cu minorii , ca și de adec-
varea personală pentru această muncă2. Personalul trebuie s ă fie recrutat
1 Pct. 81, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de
libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
2 Pct. 82, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

94 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țiespecial , ci nu compus din membrii detașați din forțele armate, poliție sau
alte servicii publice3.
Pentru a atinge scopurile menționate mai sus, angajații trebuie remunera ți
adecvat, pentru a atrage și păstra persoane corespunzătoare. Personalul
instituțiilor de detențiune trebuie încurajat în permanență să își îndepli-
nească îndatoririle și obligațiile într-un mod uman, pro fesionist, corect
și eficient , să se comporte în orice situație în așa fel încât să merite ș i să
câștige respectul minorilor și să le ofere acestora un model pozitiv4.
Administrația trebuie să introducă forme de organizare și condu cere care să
faciliteze comunicarea între diferitele categorii de personal d in fiecare insti-
tuție de detențiune, astfel încât să promoveze cooperarea dintre diversele
servicii de asisten ță angajate în îngrijirea minorilor , ca și între personal
și conducere, în scopul de a garanta că personalul aflat în con tact direct cu
minorii este capabil să își desfășoare activitatea în condiții favorabile înde-
plinirii eficiente a îndatoririlor pe care le are5.
Membrii personalului trebuie să beneficieze de pregătire adecvat ă,
astfel încât să fie capabili să își îndeplinească eficient resp onsabilitățile,
în special pregătirea în psihologia copilului, bunăstarea copil ului și stan-
dardele și normele internaționale privind drepturile omului și drepturile
copilului. Membrii personalului trebuie să își mențină și îmbog ățească
cunoștințele și capacitatea profesională prin urmarea unor curs uri de
perfecționare pro fesională, organizate la intervale adecvate în decursul
carierei lor6.
3 Recomandări privind recrutarea, pregătirea și statutul personalului de peni-
tenciar , adoptate la 01.09.1955, la Primul Congres al Națiunilor Unite pentru preve-
nirea crimei și tratamentul delincvenților, care și-a ținut lucrările la Geneva, Elveția,
între 22 august și 3 septembrie 1955.
4 Pct. 83, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
5 Pct. 84, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
6 Pct. 85, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.

Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten ție 95Directorul unei instituții trebuie să aibă calificarea necesară acestei însăr-
cinări, abilități de conducere și pregătire și experiență cores punzătoare și
trebuie să își îndeplinească îndatoririle în permanență7.
În îndeplinirea îndatoririlor pe care le au, membrii personalul ui trebuie să
respecte și să protejeze demnitatea umană și drepturile fundame ntale ale
minorilor, în special:
(a) Li se interzice tuturor membrilor institu ției de deten țiune sau ai
personalului să aplice, instige la sau să tolereze orice act de tortură
sau orice formă de tratament, pedeaps ă, corecție sau de discipli-
nare care sunt brutale, crude, inumane sau degradante , indife-
rent de pretext sau de situație;
(b) Toți membrii personalului vor respinge și combate vehement orice
act de corup ție, raportându-l fără întârziere autorităților compe-
tente;
(c) Toți membrii personalului trebuie să respecte legislația na țională și
actele și recomandările internaționale8. Cei care au motive să creadă
că s-a comis sau este pe cale să se comită o încălcare gravă a acestor
reglement ări, trebuie să raporteze cazul autorităților superioare sau
organelor învestite cu autoritatea de a examina sau a remedia;
(d) Toți membrii personalului trebuie s ă asigure protec ția sănătății
fizice și mintale a minorilor , inclusiv protecția împotriva abuzului
și exploatării fizice, sexuale și emoționale; de asemenea, treb uie să ia
imediat măsuri pentru a asigura asistența medicală oricând acea sta
este necesară.
(e) Toți membrii personalului trebuie să respecte dreptul la intimitate
al minorului și, mai ales, trebuie să protejeze toate in formațiile
confiden țiale referitoare la minori sau la familiile acestora, aflate în
timp ce își desfășurau activitatea profesională.
7 Pct. 86, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de
libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
8 Observațiile fi nale ale Comitetului pentru Drepturile Copilului, CRC/C/MDA/CO/3
din 20.02.2009.

96 Ghid juridic și de bune practici pentru personalul care lucreaz ă cu copiii afla ți în deten țieToți membrii personalului trebuie să se străduiască să reducă orice di fe-
rență între via ța din interiorul și cea din a fara institu ției de deten-
țiune , care tind să dispară datorită respectului acordat demnității de ființă
umană a minorilor9. Chiar și adresarea către minori poate contribui la acest
proces. Astfel, conform legislației Republicii Moldova, colabor atorii insti-
tuțiilor penitenciare în general se adresează deținuților utili zând formula
de politețe “dumneavoastră”, “domnule/doamnă”, “deținut(ă)” și numindu-i
“condamnat(ă)”, “prevenit(ă)” și/sau pe numele de familie, dar în comuni-
carea cu minorii , personalul institu ției poată să se adreseze la per tu sau
să le spună pe nume, fără a leza demnitatea lor10.
9 Pct. 87, Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de
libertate, Rezoluția 45/113 din 14 decembrie 1990.
10 Pct. 86, Statutul executării pedepsei de către condamnați.