Practici de Loisir In Perioada Contemporana

INTRODUCERE

CAPITOLUL 2

CAPITOLUL 3

LOISIR DE LA ARISTOTEL LA JOFFRE DUMAZEDIER ȘI THORSTEIN VEBLEN

Spunea Mircea Eliade într-o carte a sa că “modernii, adică civilizații, nu știu cum să își prețuiască timpul, și au atât de mult timp liber, încât își reglementează până și distracțiile”. Acesta continuă prin a enunța principalele cusururi ale civilizației de acum și se prezintă profund dezamăgit de incapacitatea omului de a experimenta întru totul și în adevăratul sens al cuvântului acea beatitudine temporală concretizată ca fiind arta de a-ți pierde timpul.

Dar cum ar trebui petrecut timpul, sau ce reprezintă acest loisir? Conceptul pe care îmi propun să îl analizez a cunoscut schimbări majore în funcție de adaptarea sa la spațiul cultural și contextul în care a luat ființă. Așa cum vom urmări în rândurile de mai jos, schole ajunge să desemneze în spațiul grecesc timpul liber necesar elevării și cunoașterii de sine (spațiul latin va prelua mai târziu termenul pentru a-l transforma în școală). Pentru celelalte lucruri mai ușoare care se practicau în afara sferei de pedantism se folosea termenul scholazein. Latinii traduc acest timp liber prin otium (fr. loisir) iar timpul desemnat activităților de muncă va fi tradus prin negotium (lipsa timpului liber care presupune angajarea într-o activitate care să te țină ocupat, cum ar fi negoțul). În spațiul românesc franțuzescul loisir dă timp liber, iar însuși termenul loisir provine din substantivizarea verbului impersonal latin licere (« être permis »).

Pentru a cunoaște momentul de apariție al termenului propun să ne întoarcem în perioada Antichității. Încă din aceste vremuri Aristotel propunea o teorie a ideii de loisir prin raportarea la muncă. Abordează această problemă în contextul reformării societății în cadrul căreia petrecerea timpului liber să fie o chestiune de moralitate.

În acest sens, la Aristotel, noțiunea de timp liber se află în contrast cu cea de muncă, fapt care ar presupune existența unui obiectiv punctual. În filozofia lui Aristotel loisir-ul desemna condiția acelui individ care este scutit, liber de soarta necesității de a lucra și care este așadar exclus exigențelor morale. Munca pentru vechii greci era privită dintr-o perspectivă nu tocmai nobilă iar loisir-ul pe de altă parte reprezenta ascensiunea pe o treaptă existențială superioară. De asemenea recunoaște faptul că loisir-ul nu era o activitate la care toți oamenii aveau acces, fiind mai degrabă la dispoziția celor care nu erau prinși în lupta pentru supraviețuire. Doctrina loisir-ului se baza pe activități ce permiteau elevarea spirituală și intelectuală a individului și de aceea manifestările din cadrul loisir-ului își găseau obiectul în artă, filozofie, politică etc; dezbateri și discuții cu rol de învățare, toate făcute în scopul plăcerii personale și bogăției sufletești (the goods of the soul). Împlinirea omului rezidă mai mult în contemplativ decât în activ și de aceea trebuie furnizate ocupații potrivite pentru aceasta. În acest sens viața contemplativă își va găsi împlinirea prin intermediul vieții active.

În contra direcției epicuriene, Cicero vede în timpul liber al cetățeanului nobil o relaxare indispensabilă care este necesară pentru a contrabalansa tensiunea acumulată în activitățile de muncă, în rândul celor care lucrau în spațiul public.

Multe decenii mai târziu au adus cu sine multe alte divergențe în rândul viziunilor existente despre loisir, însă fabricarea tuturor ideilor privind acest domeniu se refereau prin excelență la raportul dintre muncă și lipsa muncii. Distincția dintre activitățile productive și neproductive este centrul celor mai multe dezbateri.

Termenul de loisir – leasure, a apărut pentru prima oara în 1899, în cartea Theory of the leasure class, a lui Thorstein Veblen, folosit pentru a defini un fenomen nou identificat ca fiind: conspicuous leasure, pecuniary canons of states.

Joffre Dumazedier definește un nou tip de om, pe care îl numește homo nouveau, susținând că este omul societății tehnicizate, pentru care timpul liber este generator de noi modalități de educare. Loisir-ul însuși devine un instrument care secretă noi valori și contribuie la dezvoltarea culturală funcționând ca o combinație între relaxare, divertisment și dezvoltarea personalității.

Loisir sau timp liber?

Loisirul s-a inserat în dinamica globală a societăților tehnologice avansate chiar înainte ca acesta să fie cunoscut. Semnificatia pe care a avut-o echilibrul sau dezechilibrul timpului social produs de revoluțiile știintifice successive, au contribuit la diminuarea și transformarea muncii și a forței de muncă.

Astăzi însă conceptul de loisir este relevant pentru ideea de politică și moralitate, care au stat la baza civilizațiilor grecesti și latine. Cum am demonstrat anterior termenul de loisir își are originea în latinescul licere (a fi permis). In acest sens, loisir-ul evocă absența constrângerilor și o calitate subiectivă a activității. Pentru a extinde înțelesul atribuit conceptului de loisir, acesta mai desemnează de asemenea și timpul în care se derulează acțiunile “libere” de orice constrângere. Loisir-ul ajunge să se evidențieze ca fiind mai degrabă un drept al omului; ajunge să fie așadar expresia libertății și o modalitate de a te reancora în social, dat fiind faptul că omul nu poate să scape tendinței profunde de a socializa, de a trăi în societate.

Dacă fenomenul reușește în speță să atingă toate grupurile umane, atunci cu siguranță va atinge și o mulțime de sfere ale activității umane. Sociologia loisir-ului va lua ființă ca ramură a sociologiei și va reuși să se extindă și să creeze noi domenii autonome de cercetare: sociologia sportului, sociologia muzicii, sociologia media, sociologia turismului etc.

Însă chiar înainte de a deveni obiectul unor astfel de reflecții teoretice, timpul liber și conținutul său înregistrează o evoluție a unui număr de fenomene:

Orele din afara mediului de lucru devin un declanșator al inegalității dintre semeni.

Același timp din afara sferei de lucru a declanșat apariția unor noi valori în plan colectiv. În dezbaterile sociologice rolul valorilor în schimbarea socială devine un punct de plecare pentru diferite teorii. Pentru Max Weber, David Riesman și Talcott Parsons valorile unei societăți stau la baza schimbării acesteia, iar pentru Gurvitch valorile sociale derivă din infrastructura economică existentă.

Pentru capitaliștii anilor 1900, angajatorul vedea în muncitorul său doar un instrument de producție însă incepând cu 1919 se observă că se poate vorbi despre un profit dobândit de pe urma consumatorilor. Astfel ceea ce pentru unii este losir pentru alții este profitul acumulat de pe urma consumatorilor de loisir.

Plecând de la un timp liber folosit în interesul elevării, ajungem la un timp al loisir-ului ca abundență de activități. După cum vom vedea practicile de loisir vor constitui una dintre fațadele vieții cotidiene, condiționate de anumiți factori. Aceast nou fenomen apărut implică o diferențiere a tipurilor de loisirs, o deosebire între modalitățile de utilizare a acelui timp liber integrat unui anume spațiu cultural și sub egida unor ideologii care domină o societate. Acest timp al loisirului poate deveni la rândul său catalizatorul unor curente ideologice. De exemplu, mișcarea ecologistă reușește să reînnoiască modalitățile de raportare la natură și stimulează gândirea unor altfel de activități sportive.

Existența unei alt fel de societate, cea a loisir-ului, este datorată unei evoluții de tip economic, social, politic etc. Trebuie menționat aici că motorul principal al economiei l-a constituit instituționalizarea. În contextul acesta raporturile sociale sunt dominate de conflictul între clase, sexe, generații etc. Aceste raporturi și conflicte au dus la apariția unor mutații, atât sociale cât și culturale, care conduc mai departe la schimbarea valorilor individuale cât și colectiv-culturale, la schimbarea modalității de percepere a obligațiilor și liberei alegeri. Se schimbă radical atitudinea față de îndatoririle sociale și drepturile personale și alături de acestea semnificația loisir-ului.

Vorbim în prezent de un timp al loisir-ului acolo unde individul se eliberează de orice constrângere profesională, de obligații instituționale, spirituale sau polititce. Activitatea loisir-ului este îndreptată către importanța individului, acolo unde obiectul acțiunii sale este el însuși, aflat însă sub influența unor factori economici, sociali și culturali.

Factori care contribuie la trecerea de la timp liber la loisir:

Evoluția sistemului de producție aflat în corespondență cu necesitățile sistemului de consum conduce la reducerea timpului de producție (ore de muncă).

Micșorarea controlului social exersat asupra individului, instituțiilor familiale, spirituale și politice duce la reducerea timpului alocat obligațiilor instituționale.

Valorificarea socială a individului îl face pe acesta să își folosească majoritatea timpului liber în interes propriu, toate activitățile acestuia fiind centrate pe sine ca fiind propriul său scop.

În ceea ce privește primul punct, problema timpului liber apare în momentul în care se realizează că nivelul de consum crește în egală măsură cu libertatea oferită lucrătorului. Creșterea cifrelor de consum are nevoie de lucrători care să beneficieze de mai mult timp liber. Timpul liber pus la dispoziția muncitorilor are drep scop alăturarea acestora la numărul de consumatori.

Pentru societățile industriale sensul creșterii economice se datorează, din perspectiva multora, timpului liber. În aceiași parametrii îi situăm și pe Kahn și Wiener care prevăd, pentru societatea americană a anilor 2000, o creșterea a timpului liber de la două la patru zile, cu un sistem de lucru bazat pe șapte ore și jumătate de muncă, timp de 3 zile.

Putem afirma în acest sens că loisir-ul acționează ca fiind mai degrabă un reprezentant al progresului tehnologic și dezvoltării industriale.

Scăderea controlului exercitat asupra vieții de familie este un alt factor care contribuie la dezvoltarea spațiului și cadrului de loisir. Eliberarea de timpul profesional conduce la apariția unui timp destinat unor altfel de obligații instituționale care vizează instituția familiei, căsătoriei etc. Însă dintr-un anumit punct de vedere putem spune că o parte din acestea se transformă în loisir-ul din cadrul familiei și din afara familiei. Astfel, timpul liber contribuie la întărirea familiei, loisir-ul fiind privit ca având funcție recreativă în cadrul familiei.

Un alt fenomen care contribuie la dezvoltarea loisir-ului este importanța crescândă ce începe să i se acorde individului. Forța centrală în baza căreia se exprimă atracția către acest fenomen, îl constituie un alt fel de nevoie socială a individului. Este vorba de o nouă necesitate a omului de a dispune de sine pentru sine, în cadrul unor activități ce nu mai sunt reglementate instituțional și care să nu fie impuse de o anumită insituție (vezi societățile socialiste). Aceste activități au funcția de a-l ajuta pe indivit în împlinirea personală dezinteresată. Vorbim în acest sens de activități care privesc sufletul și corpul, cum ar fi: activități fizice (sportul, plimbările, călătoriile), activități practice (bricolaj, grădinărit), activități artistice (teatru, cinema, pictura), activități intelelectuale (lectura), activități sociale sau de socializare etc.

Toată această paletă de activități constituie în sine o cultură și a fost îndelung clasificată de sociologi, printre care și Joffre Dumazedier, care clasifică activitățile în funcție de interesele personale ale individului: orientarea către activități manuale, estetice, intelectuale, sociale și fizice.

Matricea de activități se grefează în raport cu ansamblul de valori existente la nivel individual prin care individul aderă la cele cultural-colective. O altă categorizare a activităților de loisir o constituie cea a lui Max Kaplan conform căreia, în funcție de centrul de interes al fiecărui individ identificăm un anumit tip de loisir:

Socializare => orientat către persoane

Asociere, uniune => orientat către interese

Jocuri => orientat către reguli

Arte => orientat către traditii

Miscare => orientat către excursii, călătorii prin lume

Imobilitate => orientat către perceperea lumii

În acest sens observăm cum motivațiile fiecăruia pot fi multiple (și societatea multipolară din acest punct de vedere) însă remarcăm în același timp că toți indivizii sunt în căutarea unui mod de viața care să combine calitatea cu cantitatea, modernitatea cu tehnica și ecologia.

Deși vorbim de o anumită omogenitate a comportamentelor în timpul liber, în cadrul căruia ia ființă și loisir-ul, nu putem afirma că diferențele culturale din interiorul unor grupuri sociale se anulează sau că maniera de a face lucrurile este aceeși. Vorbim astfel de emergența unui mozaic de modele culturale care se juxtapun fără să se opună.

Comportamentele de petrecere a timpului liber se fragmentează din ce in ce mai mult în cadrul unei societăți moderne însă, în același timp, fiecare aspiră la o mai bună autoreferențialitate.

Trebuie menționat în acest caz că nu orice timp liber presupune un timp al loisirului. Creșterea semnificativă a timpului liber a făcut ca acesta să fie confundat cu alte tipuri de timp. Vorbim de un timp al plictiselii, pierderea vremii, timpul alocat treburilor casnice și alte varietăți de timp care nu fac obiectul direct al loisir-ului. Joffre Dumazdier sustine ca loisir nu înseamnă oisiveté (lene). Pntru omul modern acesta reprezintă o modalitate eficace de realizare a unui stil de viață însuși, vorbim de un loisir créateur d’homme.

Un timp de mai mult feluri

În acest subcapitol propun o evidențiere a perspectivelor pe care le întâlnim asupra timpului la diverși sociologi.

În urma unor cercetări realizate de Claude Javeau, in cadrul unui proiect internațional privind bugetul și timpul, distingem o divizare a timpului în:

Timpul obligat/ forțat (temps oblige) – încadrăm în această dimensiune treburi domestice, lucrul în general).

Timpul constrâns (temps contraint) – constituit din activitățile individului fie dirijate de o voință exterioară fie de o necesitate instituțională sau economică (călătorii în interes de serviciu, cumpărături, servicii acordate, moonlighting).

Timpul liber (le temps libre) – un timp dependent doar de dorințele individului și care nu este cerut de nicio altă necesitate zilnică (regăsim activitățile de loisir integrat acestui tip de timp).

Timpul necesităților indispensabile (le temps necessite): somn, odihnă, masă etc.

Desigur această clasificare aduce în discuție posibilitatea divizării timpului și totodată împărțirea sa, mai mult sau mai puțin egală, în timp liber și timp ocupat. Aceeași categarizare tinde să postuleze existența unui timp privit doar din perspectiva obligativității, obiceiurilor, compromisului sau presiunii exercitate de alte surse exterioare.

Dumazedier vine și completează lista timpurilor posibile vorbind și de un timp al angajamentelor religioase, timp dedicat participării la evenimente politice sau în cadrul sindicatelor.

O altă abordare în această direcție este cea a lui Sebastien De Grazia care, în cartea sa Of Time, Work and Leisure (1962), se apropie de perspectiva antică grecească asupra timpului. Făcând apel la același oisivete despre care vorbeste Dumazedier, De Grazia îi atribuie de data aceasta o nuanță nobilă vorbind despre o lene aristocratică. Timpul liber este un ideal de viață prin fermitatea valorilor culturale și spirituale pe care le înglobează, loisirul derivând din perspectiva lui De Grazia de la grecescul paida (educație, învățământ).

Vedem așadar că timpul în sine poate lua o sumedenie de accepții și întâlnim în final o pluritate de timpuri sociale și toate în cadrul aceleiași culturi. Există evenimente care determină schimbarea cursului de activități, timpul fiind în final un melanj între obligațiile familiale și cele personale.

Practicanți în loisir

Așa cum am menționat mai sus, loisir-ul ajunge să atingă toate clasele sociale și prin urmare aproape toate categoriile de vârstă (de la adolescenți la vârsta a treia). În cadrul acestei lucrări îmi voi axa cercetarea pe două categorii de vârstă: 18-25 de ani și cei de peste 45 de ani.

La baza activităților practicate de adolescenți stau preocupările și așteptările acestora, alegerile lor derivă din interiorizarea unui rol și statut social asumat, activitățile fiind alese în urma unor presiuni sociale sau de grup. Adolescentul modern este în căutare de experiențe noi și se regăsește într-o căutare neîncetată a propriilor limite. Toate aceste activități sunt responsabile de formarea indiviului.

Tipurile de activități pe care le practică individul în loisir diferă în special în funcție de poziția pe care o ocupă acesta în societate și pe de altă parte în funcție de semnificația pe care o atribuie acesta timpului liber. Nu putem forma o matriță clară a unui tipar feminin sau masculin care practică un anumit tip de activitate. Grupurile în sine permit aderarea și renunțarea la tipul de activitate propus și de aceea putem distinge doar în mod general între indivizi înclinați către activități fizice, intelectuale, artistice sau manuale.

În linii mari putem propune o tipologie a adolescentului din vremurile moderne prin care putem observa diferite tipuri de activități ce se pot asocia lor:

Adolescenți cu o gândire neunitară, lipsiți de consecvența în alegerea unor modele de activități.

Adolescenți axati pe lectură.

Adolescenți pasionați de sport, mișcare și călătorii.

Adolescenți pasionați de televiziune/media.

Adolescenți canalizați pe activități practice.

Adolecenti înclinați spre latura artistică.

Adolescenți interesați de socializare.

În rândul persoanelor de peste 45 de ani se observă preferința pentru activitățile ce presupun lucrul manual sau care se dedică unor practici corporale cum ar fi plimbările, excursiile, sportul etc. Este cunoscut faptul că în țară și în zonele balcanice este frecvent întâlnită organizarea de excursii cu autocarul.

Pentru persoanele trecute de 45 de ani privitul la televizor se numără printre activitățile predominante ca practici de loisir. La aceste vârste mai întâlnim de asemenea și plăcerea jocurilor de societate și cu un grad scăzut, frecventarea restaurantelor.

Conform unei enciclopedii elaborate de Bernet Daniel propun o scurtă trecere în revistă a unor activități generale care pot fi încadrate ca fiind forme ale loisir-ului:

Forme de loisir în aer liber:

Grădinărit

Alpinism

Ciclism

Camping

Sporturi de iarnă (schi)

Sporturi pe mare (canoe, kayak, scufundări, paragliding)

Sporturi în aer (parașutism, zbor)

Echitație

Sport (gimnastică, tenis, fotbal, handbal, volei, golf, bowling, scrimă etc.)

Sporturi care vizează folosirea automobilelor și motociclismul

Fotografia

Altele:

Cinematografie

Lectură

Muzică

Dans

Filatelie

Jocuri (canasta, șah, cărți, bridge, monopoly, poker, loto, jocuri de casino, billiard, scrable etc.)

Spectacole (teatru, opera, balet, circ, teatru de păpuși, pantomima etc.)