Practici Anticoncurentiale In Conditii DE Criza Economico Financiara Sc Srl

CUPRINS

INTRODUCERE 1

1. CRIZA ECONOMICĂ FINANCIARĂ 2008 – PREZENT DESCRIERE 2

1.1 CRIZA ECONOMICĂ ȘI FINACIARĂ 2

1.2 ÎNTOARCEREA ECONOMIEI DECLINULUI 5

1.2.1 Ce este economia declinului? 5

1.2.2 Ce e de făcut: măsurile de urgență 7

1.2.3 Reforma financiară 11

1.3 CRIZA FINANCIARĂ INTERNAȚIONALĂ. CAUZE ȘI CE TREBUIE FĂCUT 12

1.4 CRIZA FINANCIARĂ ȘI ECONOMIA ROMÂNIEI 14

1.4.1 Țintirea inflației și criza financiară 18

1.4.2 Intervențiile valutare 19

2 PREZENTARE SC BAUMAX ROMÂNIA SRL 20

2.1 PROFILUL GRUPULUI BAUMAX 20

2.2 BAUMAX ÎN EUROPA 20

2.3 BAUMAX ÎN ROMÂNIA 21

2.4 SCURT ISTORIC 22

2.5 PRINCIPIILE BAUMAX 24

2.6 ORGANIZAREA SOCIETĂȚII 25

2.7 TACTICI ȘI OBIECTIVE 28

3.PRACTICI ANTICONCURENȚIALE DE PREȚ 31

3.1. CONCURENȚA ECONOMICĂ.PRACTICI ANTICONCURENȚIALE 31

3.2 INSȚITUȚIILE COMPETENTE ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI CONCURENȚEI ECONOMICE 35

3.3 PRACTICI ANTICONCURENȚIALE 38

3.4. CONCEPTE CHEIE 38

3.5 DECIZIA DE PREȚ LA NIVEL MICRO ȘI MACROECONOMIC 39

4. PLAN DE AFACERI 51

4.1 DATE DE IDENTIFICARE 51

4.2 DESCRIEREA FIRMEI 51

4.3 PREZENTARE PRODUSE ȘI SERVICII 53

4.4 ANALIZA PIEȚEI 56

4.4.1 TENDINȚELE PIEȚEI 56

4.4.2 Stabilirea și evoluția prețurilor 60

4.4.3 Studiu comparativ pe piața de retail 61

4.5 ANALIZA SWOT 66

4.6 OBIECTIVE 67

5. CONCLUZII, PROPUNERI 74

5.1 CONCLUZII 74

BIBLIOGRAFIE 76

ANEXE 78

=== ANEXA nr.1 ===

DIRE

ANEXA NR.2 ORGANIGRAMA BAUMAX ROMANIA SRL

(sursa proprie : www.baumax.ro)

=== PROIECT ===

INTRODUCERE

Prin lucrarea de față am încercat să redau o descrierea a perioadei de criză din 2008-prezent.

Lucrurile nu se vor schimba dacă tot timpul facem același lucru. Criza este cea mai binecuvântată situație care poate apare pentru țări și persoane, pentru că ea atrage după sine progrese.

Creativitatea se naște din necesitate precum și ziua se naște din noapte. În perioada crizei se nasc invențiile, descoperirile și marile strategii, cine depășește criza se depășește pe el însuși, fără a rămâne ‘’depășit ‘’. Cine atribuie crizei eșecul, își amenință propriul talent și respect mai mult problemele decât soluțiile. Adevărata criză este criza incompetenței.

Problema persoanelor și țărilor este lenea și indiferența de a găsi soluții și ieșiri din astfel de crize. Fără de criză nu există duel, fără duel viața este rutină, o agonie lentă. În perioada crizei înflorește ce-i mai bun în fiecare, pentru că fără criză orice vânt este mângâiere. Dacă vorbim de criză o promovăm iat tăcerea este o exaltare a conformismului.

În loc de toate acestea, să muncim, să terminăm odată cu singura criza amenințătoare: tragedia de a nu dori să luptăm pentru a o depăși.

În astfel de perioade societățile încearcă să își eficientizeze activitatea, adică să iși reducă costurile la un nivel cât mai mic, să reducă stocurile, să se adapteze cât mai bine nevoilor consumatorilor și să își fidelizeze clienții prin diverse tehnici și metode.

Societatea Baumax România SRL- societatea pentru care am făcut planul de afaceri și prezentare, practică o politică de expansiune dorind ca în 2010 să mai deschidă 3 magazine. Situația economică actuală este favorabilă în sensul că au scăzut costurile cu deschiderea unui nou magazin(terenurile sunt mai ieftine).

1. CRIZA ECONOMICĂ FINANCIARĂ 2008 – PREZENT DESCRIERE

1.1 CRIZA ECONOMICĂ ȘI FINACIARĂ

Criza financiară și economică actuală pare să fie fără precedent în ultima jumătate de secol.

Recesiunea economică se extinde în SUA, Europa și Japonia și se conturează a fi mult mai dureroasă decât căderea economică din 1981-1982. O masivă scădere a încrederii atât la nivelul sectorului de afaceri, cât și la nivelul consumatorilor, ambele răspunzând prin restrângerea cheltuielilor, este în plină derulare, după cum reiese și din Figura nr.1. Guvernul Statelor Unite și unele guverne din Europa, încercând să refacă stabilitatea, au naționalizat părți ale sectoarelor lor financiare într-o măsură care contrazice înseși bazele capitalismului modern. Întreaga lume pare astăzi că își schimbă cursul, îndreptându-se către o perioadă în care rolul statului va fi mai mare, iar cel al sectorului privat va fi mai mic. Aceasta va fi probabil cea mai dramatică consecință a crizei actuale.

Figura 1.1 – Cercul vicios al crizei financiare

(Sursa: Paul Krugman, Întoarcearea economiei declinului și criza din 2008, editura Publica, București, 2009, pg. 104)

Secolul nostru este o succesiune de “crize” politice, militare, economice. Noțiunea de criză nu este sinonimă cu cea de catastrofă. În Petit Larousse, criza este un “moment periculos sau decisiv ce intervine în evoluția lucrurilor”. Criza este un moment de ruptură în timpul căruia mecanismele vechi nu mai funcționează, iar cele noi nu s-au pus încă în mișcare.

În acest sens, lumea actuală se găsește într-o criză permanentă, iar simptomele economice sunt mai mult decât niște slăbiciuni trecătoare, niște simple depresiuni cum au mai fost atâtea în trecut. Ele sunt manifestarea economică a unei răsturnări mai vaste, care pune sub semnul întrebării concepția despre lume și care influențează ansamblul țărilor lumii: “criză economică înainte de toate, dar și criză a moravurilor, criză a gândirii, pe scurt criză de civilizație și poate chiar criză a civilizației”, după Rene Huyghe.

Există patru tipuri de crize economice sau financiare și orice situație specifică de criză poate avea elemente combinate din toate. Să le luăm pe rând.

Criza valutară. O criză valutară apare când se produce un atac speculativ asupra ratei de schimb a unei monede, rezultată dintr-o depreciere a unei valute cu curs fix, sau printr-o depreciere a unei monede cu curs flexibil. În general, o crizp valutară implică faptul că autoritățile monetare interne pierd sume mari din rezervele lor internaționale și/sau ridică dobânda foarte mult pentru a descuraja ieșirile de capital.

Criza bancară. O criză bancară poate apărea deoarece deponenții iși pierd încrederea în solvabilitatea băncilor și încearcă să își retragă depozitele cauzând prin aceasta o deposedare a băncilor. Poate, de asemenenea, să apară și când băncile acordă împrumuturi nerentabile și fac asemene investiții încât devin insolvabile fără să aibă loc neapărat o panică a deponenților. În oricare dintre cazuri ele sunt forțate să închidă sau să se îndatoreze în forma unei sistențe financiare primite de la guvern. Eșecul unei bănci mici nu produce o criză, dar eșecul unei bănci care are o mare parte sintre depozite poate produce o criză și poate în același timp falimenta alte bănci.

Criza financiară de sistem. Al treilea tip de criză finaciară implică o distrugere severă a piețelor financiare interne care împiedică funcționarea economiei reale. O asemena criză este periculoasă pentru activitatea reală, deoarece poate distruge sistemul de plăți și acele piețe care canalizează fonduri de la cei care economisesc către cei care împrumută. Crizele bancare și de monedă pot fi compenente ale unei crize finaciare de sistem, dar aceasta din urmă este mai mare decât fiecare din primele două și implică piețele de acțiuni de obligațiuni, ca de altfel și instituțiile pieței monetare.

Criza datoriei externe. Tipul final de criză apare când una sau mai multe țări sunt în situația de a nu face față plății dobânzii la datoria externa. Această situație poate atrage o pierdere a încrederii în economia țării și în guvern, și în continuare poate duce la o criză de monedă sau bancară. Adesea această criză implică cereri făcute FMI- ului de a acorda asistență financiară(care poate să aibă loc ca răspuns la oricare tip de criză mai ales în cazul crizei monetare). La rândul său, FMI-ul impune anumite condițții sau termeni speciali pentru împrumuturi, care au ca efect politici fiscale și monetare de austeritate. În general au loc negocieri între debitori și creditori pentru reeșalonarea datoriei, adică tranformarea dobânzii neplătite în datorie ulterioară. Potrivit unui raport FMI,

Crizele de orice fel au adesea origini comune: instalarea unor dezechilibre economice de durată și o proastă evaluare a prețurilor activelor sau a ratelor de schimb adesea într-.un context de perturbații ale sectorului financiar și de rigidități structurale. O criză poate să fie provocată de o pierdere bruscă de încredere în monedă și în sistemul bancar, determinate de evenimente, cum ar fi o corectare bruscă e prețului activelor sau de o distrugere a politicii de credite sau ieșiri de fluxuri de capital care toate demonstrează slăbiciune economică și financiară. Crizele pot să angajeze o scădere bruscă în active și eșecuri ale instituțiilor financiare și ale corporațiilor nefinanciare. Desigur, nu toate corecțiile dezechilibrelor implică o criză. Dacă se întâmplă așa sau nu, depinde – înafară de mărimea dezechilibrelor însele- de credibilitatea politicilor în a corecta dezechilibrele și în a realiza o “aterizare lină”, precum și de robustețea sistemului financiar al unei țări. Acești factori determină împreună vulnerabilitatea economiei la criză. Crizele pot deci să fie considerate o consecință a perturbațiilor economice atunci când economiile suferă de un mare grad de vulnerabilitate.

Declanșarea crizei financiare actuale poate fi fixată oficial în 2007, când American Home Mortgage a dat faliment din cauza prăbușirii pieței imobiliare din SUA, prăbușire cauzată în special de scăderea de către FED a ratelor dobânzilor de la 6,5% la 1% într-o perioadă de doar 3 ani. Practic era o invitație spre creditare și supraconsum inclusiv pentru persoane cu riscuri mari de creditare, care în mod normal nu aveau voie să ia credite sau ar fi fost respinse de normele mai aspre din trecut privind creditarea. Astfel, valoarea reală a caselor a fost artificial umflată din cauza revânzărilor efectuate pe un fond speculativ, păcălite fiind în special băncile, care preluau ipotecile cu grad mare de risc(subprime). Aceasta a fost începutul sfârșitului construcțiilor noi și al băncii Lehman Brothers.

Criza imobiliară s-a extins rapid și asupra cardurilor de credit, datoriilor creditelor auto și ulterior în industrie. Faptul că în același an cu actuala criză, s-a înregistrat și cea mai mare fraudă de pe piața de capital, produsă de Bernard Madoff, fost președinte al bursei NASDAQ – a doua piață de capital ca mărime din New York, după New York Stock Exchange, la vârsta de 70 ani, fondatorul și principalul acționar. Bernard Madoff Investment Securities, va conduce clar către o frică a investițiilor de plasare a banilor în aceste instrumente financiare. Aceste fapte ar putea duce spre o reorientare către investiții masive în domenii mai puțin volatile și mai palpabile din punct de vedere a transformării lor în lichidități cum ar fi construcții, infrastructură, proiecte de dezvoltare a energiilor alternative, etc.

1.2 ÎNTOARCEREA ECONOMIEI DECLINULUI

Economia mondială nu se află în depresiune; probabil că nici nu va cădea în depresiune, cu toată amploarea crizei curente. Dar, cu toate că depresiunea în sine nu s-a întors, economia declinului – genul de probleme prin care s-a caracterizat mare parte din activitatea economică a anilor 1930, și pe care de atunci nu le-am mai întâlnit – și-a făcut o uluitoare revenire în forță pe scenă , sub lumina reflectoarelor. Acum cincisprezece ani, nimănui nu i-ar fi trecut prin cap că națiunile moderne vor fi obligate să îndure caznele cumplite ale unei recesiuni, doar de teama speculanților voluntari, și că marile națiuni avansate se vor trezi repetat incapabile să genereze suficiente cheltuieli pentru a-și ține ocupați lucrătorii și agenții economici.

Sistemul economic mondial s-a dovedit a fi un loc mult mai primejdios decât ne-am fi închipuit.Cum de-a ajuns lumea să fie atât de periculoasă? Mai important, cum putem ieși din criza actuală și ce putem face, în primul rând, pentru a ne asigura că aceste crize nu vor mai avea loc?

1.2.1 Ce este economia declinului?

Ce înseamnă că economia declinului s-a întors? În esență, înseamnă că, pentru prima oară de două generații încoace, neajunsurile din partea de cerere a economiei – un volum al cheltuielilor private insuficient de mare pentru a utiliza toată capacitatea productivă disponibilă – au devenit limitarea clară și actuală a prosperității pentru o mare parte a lumii. Atât economiști, cât și factorii responsabili cu politicile publice și pulicul educat, în general – nu erau pregătiți pentru așa ceva.

Garnitura de idei hazardate care și-a arogat denumirea de “teorie economică a ofertei” este o doctrină fixistă, care nici n-ar fi avut cine știe ce influență dacă n-ar fi alimentat cu cântece de sirenă ideile preconcepute ale unor oameni cu bani. Dar, pe parcursul ultimilor decenii, accentul gândirii economice a deviat constant dinspre latura creșterii spre latura ofertei, în economie. Această deviere a fost în parte rezultatul disputelor teoretice din câmpul științei economice, dispute care, așa cum se întâmpla adesea, au ajuns să se difuzeze treptat, sub o formă oarecum tranchilizantă, în discursul de interes general. Succint, sursă de dispute teoretice a fost următoarea: în principiu, deficitele de cerere agregată s-ar remedia singure dacă salariile și prețurile ar scădea rapid în fața șomajului. În povestea cu cooperativa de baby-sitting, un mod în care situația s-ar fi putut rezolva singură ar fi fost prin scăderea prețului unei ore de babysitting, exprimat în cupoane, ceea ce ar fi făcut ca puterea de cumpărare a ofertei existente de cupoane să crească, iar cooperativă s-ar fi întors la situația de ,ocupare deplină", fare nici o intervenție din partea managerilor săi. În realitatea practică, prețurile nu scad rapid în fața unei recesiuni, dar economiștii n-au reușit deocamdată să cadă de acord asupra rnotivului exact pentru care se întâmplă așa. Rezultatul a fost o serie de acerbe bătălii academice, care au făcut din întreg subiectul recesiunilor și al modului cum ele au loc un adevărat câmp minat profesional, pe care tot mai puțini economiști se incumetă să pășească. Iar publicul larg a conchis, perfect de înțeles, fie ca economiștii nu înțeleg recesiunile, fie ca remediile aplicate pe latura cererii au fost discreditate. Adevărul este că blajina și demodata macroeconomie a cererii are multe să ne ofere în situația nenorocită în care ne aflăm — dar apărătorilor ei le lipsește orice convingere, pe când criticii ei debordează de intensitate pasională.

Paradoxal, dacă neajunsurile teoretice ale economiei cererii sunt un motiv pentru care noi n-am fost pregătiți să sesizăm întoarcerea problemelor specifice declinului, un al doilea motiv sunt tocmai succesele sale practice. Pe perioada tuturor acelor decenii în care economiștii s-au contrazis reciproc, unii spunând că politica monetară poate fi folosită pentru scoaterea unei economii din recesiune, iar alții că nu, băncile centrale le-au luat-o de nenumărate ori înainte și exact asta au și făcut — cu atâta eficiență încât, de fapt, ideea unei depresiuni economice prelungite, din cauza cererii insuficiente, a devenit neverosimilă. Indubitabil ca Rezervă Federală și omoloagele ei din alte țări pot oricând să reducă dobânzile îndeajuns încât să mențină un volum ridicat al cheltuielilor; cu excepția unui termen de timp foarte scurt, așadar, unica limitare asupra performanței economice este capacitatea unei economii de a produce — cu alte cuvinte, latura ofertei.

Chiar și acum, mulți economiști se gândesc în continuare la recesiune ca la o problemă minoră, studiul lor părându-li-se un subiect vag dezonorant. Robert Lucas a afirmat explicit ideea că ciclul economic nu mai constituie un subiect important și că economiștii ar trebui să-și îndrepte atenția spre progresul tehnologic și spre creșterea pe termen foarte lung. Aceste chestiuni sunt importante și minunate, iar pe termen foarte lung ele sunt cele care contează cu adevărat — dar, așa cum a subliniat Keynes, pe termen foarte lung suntem cu toții morți.

Între timp, pe termen scurt, lumea se împleticește dintr-o criză într-alta, toate având ca sâmbure cruciala problemă a generării unei cereri suficiente. Japonia începând din anii 1990, Mexicul în 1995, Mexicul, Thailanda, Malaysia, Indonezia și Coreea în 1997, Argentina în 2002 și cam toată lumea în 2008 —2009, o țară după cealaltă, la rând, au trecut printr-o recesiune care, cel puțin temporar, anulează ani întregi de progres economic, și constată că solurile tradiționale de politică publică nu par să mai aibă nici un efect. Din nou, a devenit cruciala întrebarea cum se poate crea suficientă cerere pentru a se folosi capacitatea economiei. Economic declinului s-a întors.

1.2.2 Ce e de făcut: măsurile de urgență

Lucrul de care lumea are nevoie în acest moment este o operațiune de salvare. Când sistemul global de creditare a ajuns într-o stare de paralizie, și un declin la scară globală își ia elan. Reforma punctelor slabe care au făcut posibilă această criză este esențială, dar mai poate aștepta nițel. În primul rând, trebuie să ne ocupăm de primejdia clară și imediată. Pentru a face acest lucru, responsabilii politicilor de guvernare din toată lumea trebuie să realizeze două lucruri: să pună iarăși în mișcare creditarea și să stimuleze cheltuielile.

Prima sarcină este și cea mai grea, dar trebuie îndeplinită, și cât mai curând. Nu trece zi fără să mai auzim de încă vreun dezastru declanșat de întrebarea creditării, cum ar fi de exemplu, colapsul acreditivelor — principala metodă de finanțare pentru comerțul mondial. Dintr-odată, importatorii, mai ales cei din țările în curs de dezvoltare, nu-și mai pot onora promisiunile de cumpărare, iar vapoarele lâncezesc în porturi: indicele Baltic Dry, larg utilizat ca indicator al costurilor de transport pentru marfă, a scăzut cu 89 la sută în 2008. Ceea ce se ascunde în spatele contracției creditului este combinația dintre scăderea încrederii și capitalul decimat al instituțiilor financiare. Oamenii și instituțiile, inclusiv cele financiare, nu vor să mai facă afaceri cu nimeni care nu deține un capital substanțial cu care să-și garanteze promisiunile, deși criza a pustiit rezervele de capital ale tuturor. Soluția evidentă este să se introducă în sistem mai mult capital. De fapt, este un răspuns standard în situațiile de criză financiară. În 1933, administrația Roosevelt a înființat Compania de Finanțare a Reconstrucției, pe care a folosit-o pentru a recapitaliza băncile prin achiziționarea de acțiuni preferențiale — acțiuni cu drept prioritar asupra profiturilor, față de acțiunile comune. Atunci când Suedia a trecut printr-o criză financiară la începutul anilor 1990, guvernul a intervenit și le-a pus la dispoziție băncilor un plus de capital egal cu 4 la sută din PIB-ul țării — echivalentul a circa 600 de miliarde de dolari, pentru Statele Unite, la valorile de azi — în

schimbul unei părți din acțiunile lor. Atunci când Japonia s-a mobilizat să-și salveze băncile în 1998, guvernul a cumpărat acțiuni preferențiale în valoare de peste 500 de miliarde de dolari, adică, în termeni raportați la PIB, echivalentul unei injecții de capital de două trilioane de dolari în Statele Unite. În fiecare caz, aportul suplimentar de capital a ajutat la refacerea capacității băncilor de a oferi împrumuturi și a dezghețat piețele creditului.

O operațiune de salvare financiară în termeni asemănători se desfășoară la ora actuală în Statele Unite (ca și în alte economii avansate), chiar dacă a venit cu întârziere, în parte mulțumită înclinațiilor ideologice ale administrației Bush. La început, după căderea băncii de investiții Lehman Brothers, trezoreria Statelor Unite a propus să cumpere active „toxice" în valoare de 700 de miliarde de dolari de la bănci și alte instituții financiare. Totuși, nu s-a explicat în niciun fel cum se presupunea că acest lucru va ajuta situația. (Dacă trezoreria ar achita valoarea de piață, n-ar ajuta cu aproape nimic poziția de capital a băncilor, iar dacă ar achita un preț peste valoarea de piață, ar risca să fie acuzată că aruncă pe geam banii contribuabililor). Statele Unite au urmat și ele calea deschisă mai întâi de Marea Britanie, iar apoi de țările continentului european, după care au convertit acest plan într-o schemă de recapitalizare.

Pare îndoielnic totuși că acest lucru va fi suficient pentru a răsturna cu totul situația, din cel puțin trei motive. În primul rând, chiar dacă se utilizează în întregime cele 700 de miliarde de dolari pentru recapitalizare (până acum, numai o infimă parte a fost angajată), rămâne tot foarte puțin, relativ la PIB, în comparație cu fondurile injectate pentru salvarea băncilor japoneze — și se poate susține cu argumente că gravitatea crizei financiare din Statele Unite și, acum, din Europa rivalizează cu cea a Japoniei. În al doilea rând, nici acum nu-i clar ce porțiune din injecția de capital va ajunge în sistemul parabancar, care constituie miezul problemei. În al treilea rând, nu-i deloc clar dacă băncile se vor arăta dispuse să dea cu împrumut fondurile primite, în loc să le țină sub cheie (o problemă întâmpinată de politica Noii înțelegeri a lui Roosevelt, în urmă cu șaptezeci și cinci de ani).

Acțiunile AIG au scăzut cu 54,6% în 2008, fapt care a dus la temeri finaciare. După ce a înregistrat pierderi în trei trimestre consecutive în total de 18,5 mld. dolari, AIG încearcă să se salveze în ultima clipă și cere un impresionant credit din Rezerva Federală în valoare de 18,5 mld. usd. AIG va rambursa creditul prin intermediul vânzării activelor sau emiterii de noi titluri de valoare. Compania va plăti o dobândă cu 8,5% mai mare decât rata dobânzii pentru împrumuturi bancare interbancare la Londra, cu scadența la 3 luni.

Recapitalizarea va trebui în cele din urmă să devină mai consistentă și mai amplă, și va trebui în cele din urmă să existe o asumare în grad mai mare a controlului guvernamental — în fapt, se va apropia mai mult de o naționalizare temporară, dar completă a unei porțiuni semnificative din sistemul financiar. Ca să fie foarte clar: acesta nu este un obiectiv pe termen lung, o chestiune de acaparare a stâlpilor de bază dintr-o economie — sectorul financiar trebuie să fie reprivatizat de îndată ce se poate face în siguranță acest lucru exact la fel cum Suedia a readus băncile în sectorul privat, după marea operațiune de salvare de la începutul anilor nouăzeci. Pentru moment însă, important este să se relaxeze creditarea, prin orice mijloace la îndemână, fără a mai pierde vremea cu despicatul firului în patru pe motive ideologice.

Cea mai mare nenorocire ar fi să stăm cu mâinile-n sân și să nu facem ceea este necesar, doar de teamă că intervenția pentru salvarea sistemului financiar miroase a ,socialism". Același lucru este valabil și în cazul altei variante de abordare pentru rezolvarea înghețului creditării: determinarea autorităților federale să desfășoare, temporar, activități de creditare directă a sectorului nefinanciar. Disponibilitatea Rezervei Federale spre a cumpăra efecte comerciale reprezintă un pas important în această direcție, dar probabil că va fi nevoie de mai mult.

Toate aceste acțiuni trebuie să fie coordonate împreuna cu alte țări avansate, din rațiuni de globalizare a finanței. Parte din câștigul adus de intervențiile Statelor Unite pentru salvarea sistemului financiar este că ele ajută la relaxarea accesului la credit în Europa; parte din câștigul adus de eforturile similare ale europenilor este că ele ajută la relaxarea creditului aici, în America. Deci toată lumea ar trebui să facă același lucru, mai mult sau mai puțin; suntem cu toții în aceeași oală.

Și încă un lucru: propagarea crizei financiare spre piețele emergente face ca un efort global de salvare pentru țările în curs de dezvoltare să reprezinte parte din soluția la criză. La fel ca și cu recapitalizarea, unele componente au fost deja puse în mișcare: Fondul Monetar Internațional a oferit împrumuturi unor țări cu economii aflate în dificultate, cum ar fi Ucraina, fără atâta dăscăleală moralizatoare și cereri imperioase de austeritate, ca atunci când s-a implicat în criza asiatică din anii 1990. Între timp, Fed-ul a venit cu acorduri valutare reciproce pe durată determinată (așa-numitele „linii de swap") pentru băncile centrale ale piețelor emergente, dându-le dreptul să împrumute dolari după necesități. La fel ca și cu recapitalizarea, eforturile de până acum par să se îndrepte în direcția cea bună, dar sunt prea modeste, deci va fi nevoie de mai mult.

Chiar dacă operațiunea de salvare a sistemului financiar începe să readucă la viață piețele creditului, ne vom confrunta mai departe cu un declin global care acumulează inerție. Ce-ar trebui făcut în această privință? Răspunsul, aproape sigur, este tradiționalul stimul fiscal keynesian.

Nimic de zis, Statele Unite au încercat un stimul fiscal la începutul anului 2008: atât administrația Bush, cât și democrații din Congres l-au trâmbițat drept un plan de „mărire forțată" a economiei. Rezultatele efective au fost însă descurajatoare, din două motive. Mai întâi, stimulul a fost prea mic, echivalând cu doar vreun procent din PIB. Următorul stimul ar trebui să fie mult mai mare, nu mai puțin de patru procente, să zicem, din PIB. În al doilea rând, cea mai mare parte a stimulului bănesc a îmbrăcat forma unor reduceri de impozit, din care multe au fost mai degrabă economisite, decât cheltuite. Planul următor ar trebui să se concentreze pe susținerea și extinderea cheltuielilor publice — susținere, prin furnizarea de ajutor autorităților statale și locale, și extindere, prin finanțarea proiectelor de drumuri, poduri și alte obiective de infrastructură.

Obiecția uzuală în fața cheltuielilor publice ca formă de stimul economic este aceea că durează prea mult pentru a fi puse în mișcare — că, până să-și facă apariția lovitura de berbec care să impulsioneze cererea, declinul a cam luat sfârșit. Dar acesta nu pare să fie acum cine știe ce motiv de îngrijorare; ar fi foarte greu de văzut cum poate avea loc vreo revenire economică, afară de cazul în care răsare vreun nou balon speculativ neașteptat, care să-l înlocuiască pe cel al locuințelor. (Un titlu din publicația satirică The Onion a pus punctul pe i: ,Națiunea chinuită de recesiune cere un nou balon speculativ în care să investească".) Atâta timp cât cheltuielile publice sunt împinse înainte cu o viteză rezonabilă, stimulul ar trebui să ajungă în timp util pentru a fi de ajutor — și mai are și două imense avantaje în fața scutirilor fiscale. Pe de-o parte, banii vor fi efectiv cheltuiți; pe de alta, se va crea ceva de valoare (de exemplu poduri care să nu se prăbușească).

Unii cititori ar putea veni cu obiecția că exact așa a procedat Japonia în anii 1990, creând un stimulent fiscal prin cheltuieli pe lucrări publice — și așa este. Dar chiar și în Japonia totuși, cheltuielile publice au împiedicat probabil o economie slăbită să cadă într-o depresiune efectivă. Mai mult decât atât, avem motive să credem că stimulul prin cheltuieli publice ar funcționa mai bine în Statele Unite, dacă se acționează prompt, decât a funcționat în Japonia. Una la mână, că noi nu suntem încă prizonierii capcanei așteptărilor dezinflationiste, în care Japonia a căzut după ani la rând de politici nu îndeajuns de viguroase. Și Japonia a așteptat mult prea multă vreme până să-și recapitalizeze sistemul bancar — o greșeală pe care să sperăm că noi n-o vom repeta.

Ideea de bază, în toate acestea, este să atacăm criza actuală în spiritul hotărârii de-a face absolut orice lucru necesar pentru a remedia situația; dacă lucrurile care s-au făcut până acum nu sunt de ajuns, de a face mai mult, și de a face altceva, până ce creditul începe să-și dea drumul și economia reală începe să-și revină.

Și, după ce efortul de recuperare a ajuns departe, va fi momentul să ne întoarcere spre măsurile profilactice: reformarea sistemului, pentru ca o asemenea criză să nu se mai repete.

1.2.3 Reforma financiară

Avem probleme cu magnetoul, spunea John Maynard Keynes la debutul Marii Crize: în cea mai mare parte a lui, motorul economic mergea bine, dar o componentă crucială, sistemul financiar, nu mai funcționa. Keynes a mai spus ceva: „Ne-am vârât singuri într-o încurcătură colosală, dând peste cap pârghiile de control ale unei mașinării delicate, căreia nu-i înțelegem modul de funcționare". Ambele afirmații rămân la fel de adevărate acum pe cât erau atunci.

Cum a apărut această a doua colosală încurcătură? După ieșirea din Marea Criză, am reproiectat mașinăria în așa fel încât s-o înțelegem — mă rog, în măsură suficientă încât să evităm marile dezastre. Băncile, piesele din sistem care se defectaseră atât de tare în anii 1930, au fost puse sub o reglementare strictă și susținute printr-o plasă de siguranță solidă. În paralel, fluxurile internaționale de capital, care au jucat un rol distructiv în anii 1930, au fost și ele restricționate. Sistemul financiar a devenit nițel mai anost, dar mult mai sigur.

Pe urmă, lucrurile au început să fie iar interesante și periculoase. Fluxurile crescânde de circulație internațională a capitalului au pregătit scena pentru devastatoarele crize valutare din anii 1990 și pentru criza financiară globalizată din 2008. Extinderea sistemului bancar din umbră, fără o extindere corespunzătoare a reglementării, a pregătit scenă pentru varianta de ultimă oră a retragerilor masive de fonduri la o scară masivă. Această variantă modernă a iureșului depunătorilor a presupus mai degrabă clicuri disperate pe mouse-ul calculatorului, decât mulțimi de oameni disperați în fața ușilor ferecate ale băncilor, dar n-a fost cu nimic mai puțin pustiitoare.

Ceea ce vom fi noi nevoiți să facem, în mod evident, este să reasimilăm învățămintele pe care bunicii noștri le-au tras din Marea Criză. Principiul de bază ar trebui să fie clar: orice lucru care trebuie să fie salvat prin intervenție de urgență în timpul unei crize financiare, pentru că joacă un rol esențial în mecanismul financiar, trebuie să fie reglementat atunci când nu există nicio criză, astfel încât să nu-și asume riscuri excesive. Începând din anii 1930, băncilor comerciale li s-a irnpus să posede un capital adecvat, să păstreze rezerve de active lichide care să poată fi rapid transformate în bani numerar și să-și limiteze tipurile de investiții pe care le fac — totul în schimbul garanțiilor statului pentru momentele în care lucrurile merg prost. Acum, după ce am văzut cum o gamă largă de instituții nebancare creează ceea ce echivalează cu o criză bancară, reglementarea comparabilă trebuie să fie extinsă asupra unei părți mult mai mari din sistem.

Va trebui totodată să cugetăm foarte serios la modul cum se cuvine abordată globalizarea financiară. Imediat după criza asiatică din anii 1990, au fost voci care au cerut restricții pe termen lung asupra fluxurilor internaționale de capital, și nu doar măsuri temporare de control în momentele de criză. În cea mai mare parte, aceste apeluri au fost respinse, în favoarea unei strategii de acumulare a rezervelor de valută străină, considerate apte să zăgăzuiască orice criză viitoare. Acum se pare că această strategie n-a dat rezultatele scontate. Pentru țări ca Brazilia și Coreea, trebuie să fie un adevărat coșmar. După toate strădaniie și eforturile pe care le-au făcut, să vadă cum trec iarăși prin criză din anii 1990! Ce formă este cazul să îmbrace, exact, soluția viitoare, încă nu se știe clar, dar globalizarea financiară categoric s-a dovedit a fi încă și mai periculoasă decât ne-am închipuit.

1.3 CRIZA FINANCIARĂ INTERNAȚIONALĂ. CAUZE ȘI CE TREBUIE FĂCUT

Mulți apreciază că actuala criză financiară își are rădăcinile în scăderea dramatică a prețului locuințelor în SUA sau în căderea pieței creditului pentru locuințe. Această viziune este cel puțin incompletă. Cauzele fundamentale ale crizei financiare sunt mai adânci, atât de natură macroeconomică, cât și de natură microeconomică, lucru menționat recent de mai mulți analiști: Altman (2009), Buiter (2008) și Blanchard (2009). Cele două tipuri de cauze s-au intercondiționat în producerea crizei. Mă voi referi pe rând la ambele tipuri de cauze.

Cauza profundă a crizei financiare a fost lichiditatea abundentă creată de principalele bănci centrale ale lumii (FED, BOJ) și de dorinta țărilor exportatoare de petrol și gaze de a limita aprecierea monedei. De asemenea, a existat o suprasaturare cu economisiri, generată de integrarea crescândă în economia globală a unor țări (China, Asia de Sud-Est în general), cu rate mari de acumulare, dar și de redistribuirea globală a avuției și a veniturilor către exportatorii de bunuri tari (țiței, gaze naturale etc.). Lichiditatea abundentă și suprasaturarea cu economisiri au creat resurse disponibile pentru investiții, inclusiv în instrumente financiare sofisticate, nu ușor de înțeles de către unii investitori.

Consecințele existenței lichidității abundente au fost ratele foarte scăzute ale dobâzii și volatilitatea redusă a acestora. Împreună, aceste consecințe au condus la creșterea apetitului pentru active cu câștiguri mari. În plus, volatilitatea redusă de pe piață a creat tendința de subestimare a riscului și o adevărată lipsa de vigilență a investitorilor. Marjele de risc au fost și ele foarte scăzute și nediscriminatorii. Împreună, ratele scăzute ale dobânzii, apetitul pentru active cu câștiguri mari, vigilența scăzută față de risc și marjele mici au mascat semnalele prețurilor pe piețele financiare și au condus la insuficiența înțelegere a riscurilor implicate.

Pe acest fundal au operat, și o serie de cauze microeconomice: securitizarea frenetică, fisurile în modelul de afaceri ale agențiilor de ratina, externalizările raționale din punct de vedere privat dar socialmente ineficiente și, în sfârșit competiția internațională crescută pentru dereglementări. Semnalele despre criză au fost date de economiști, dar nu au fost luate în seamă. Totuși, trebuie spus că magnitudinea crizei a fost, până recent, evident subestimată de toată lumea.

Consecința securitizării frenetice a fost că, odată ce criza a fost declanșată de apariția eșecurilor la plata ratelor la creditele pentru case, piața financiară a devenit netransparentă. Instalarea neîncrederii investitorilor a plasat rapid titlurile emise de vehiculele cu scop special (VSP) în categoria riscante (calitatea activelor pe care le finanțau nu mai era clară) și refinanțările au devenit imposibile.

Datorită discrepanței dintre maturitățile pe active și pasive, aceste VSP au început să se bazeze pe linii de finanțare de la băncile sponsor. În final, cererea de lichiditate, în combinație cu pierderea încrederii între bănci, a rezultat în goană după cash și rata dobânzii efective a început să crească.

În SUA și în unele state din Europa, guvernele și băncile centrale au răspuns prin îmbunătățirea lichidității; acordarea de garanții guvemamentale pentru împrumutului recapitalizarea instituților financiare; garantarea celor mai noi emisiuni de către bănci asigurate; prevenirea colapsului dezordonat al întreprinderilor mari interconectate; cumpărarea de acțiuni în bănci; reduceri coordonate ale ratelor dobânzii.

Deși astfel de măsuri au fost puse în aplicare, după 17 luni de la declanșarea turbulențelor, piață a rămas netransparentă, ceea ce a amplificat criza financiară și a facilitat trecerea ei în sectorul real al economiei, mai întâi în SUA, apoi și în alte țări dezvoltate.

Care sunt în continuare principalele provocări? Pe termen scurt principala provocare o constituie găsirea soluțiilor care să restabilească încrederea investitorilor și a consumatorilor. Pe termen lung, principala provocare o constituie ajustarea principiilor care ghidează reforma sistemului financiar internațional, în principal referitor la transparentă, îmbunătățirea reglementărilor privind contabilitatea titlurilor, asigurarea reglementării adecvate a piețelor, firmelor și produselor financiare, asigurarea integrității piețelor financiare (privind manipularea pieței și fraudă), și întărirea cooperării între instituțiile financiare ale lumii (modernizarea structurilor de guvernanță ale FMI și ale Băncii Mondiale). Etica afacerilor nu lipsește din această listă de provocări ale viitorului.

1.4 CRIZA FINANCIARĂ ȘI ECONOMIA ROMÂNIEI

Criza financiară și economică începută în 2008 a lăsat oamenii perplecși. În epoca celei mai ample revoluții științifico-tehnice și a celei mai susținute creșteri economice din istoria modernă au apărut, oarecum brusc, semnele incapacității de plata și ale insuficienței lichidităților financiare. Acestea au fost secondate neîntârziat de reducerea creditării, apoi de scăderea activităților economice și de somaj, cu frământările sociale și efectele politice în consecință. În pofida speranțelor inițiale, desigur nerealiste, unele țări, precum România, vor fi afectate mai dramatic de criza financiară și economică decât țările dezvoltate. Proiecția principalilor indicatori macroeconomici în perioada 2009 – 2014 este redată în Graficul nr.1.1 (pag.13-14). Criza poate fi depășită dacă se găsesc soluții reale, și poate duce chiar la progrese, iar ’’singura criză amenințătoare este tragedia de a nu dori să luptăm pentru a o depăși’’ .

Graficul nr.1.1 Evoluția populației ocupate și a ratei șomajului

(sursa: www.insse.ro)

Efectele crizei financiare internaționale s-au extins și asupra economiei României.totuși, din punct de vedere al impactului direct, sistemul bancar a fost puțin afectat întrucât nu a fost expus la active toxice, precum și datorită, măsurilor prezidențiale și administrative adoptate de-a lungul timpului de către Banca Națională a României. Indirect însă, criza financiară internațională și mai ales consecința ei evidentă, recesiunea, din țările dezvoltate se extinde asupra economiei românești pe mai multe canale. Pe canalul comercial, încetinește creșterea exporturilor sau chiar le reduce. Pe canalul financiar, limitează accesul la finanțare externă, și astfel restrânge volumul creditării, și generează dificultăți în serviciul datoriei externe private. Pe canalul cursului de schimb, reducerea finanțelor externe s-a reflectat în deprecierea monedei naționale pe canalul încrederii, a avut loc o retragere a învestitorilor din țările est-europene. Aceasta a avut drept efect manifestarea pe piața monetar valutară a unor momente de panică și atacuri speculative, precum cel din luna octombrie din România, care a făcut necesară intervenția BNR.

Banca Națională a României rămâne consecventă în proiecția sa de creștere economicã pentru anul 2009, având următoarele argumente: ponderea mai redusă a exporturilor în PIB comparativ cu alte state Central și Est-Europene, care au prognozată totuși o creștere pozitivă în 2009, gradul mai scăzut de intermediere financiară (credit neguvernamental ca proporție în PIB), care implică, ceteris paribus, o contracție mai mică a economiei datorate canalului financiar, faptul cã România are o balantă energetică aproape echilibrată, nefiind nici în situația țărilor mari importatoare de energie (majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est), nici în situația țărilor mari exportatoare de energie din estul continentului, care suferă ca urmare a reducerii prețului petrolului; flexibilitatea cursului de schimb, care permite ca o parte din șocurile exogene să se disipeze asupra variabilelor nominale (curs de schimb), decât să afecteze economia reală, volumul mare de fonduri structurale (inclusiv cele aferente anilor fiscali 2007 și 2008) care pot fi atrase de România, conform regulii t+2.

Un alt set de argumente privind menținerea creșterii economice în teritoriu pozitiv pornește de la analiza componențelor PIB (consumul, investițiile și exportul net). În ceea ce privește consumul nu trebuie neglijat stimulentul fiscal injectat în economie în ultimele luni ale anului 2008, echivalent cu aproximativ 3 procente din PIB și care își va produce efectele în economie în lunile următoare; tot în privința consumului, reducerea la un sfert a prețului petrolului față de vara anului 2008 este echivalentă cu un masiv stimulent pentru consum. A nu se uita că prețurile combustibililor (benzina și motorina) sunt cu 15 la sută mai mici în prezent decât acum opt-nouă luni, în pofida deprecierii semnificative a leului față de dolar, care a avut loc între timp; în ceea ce privește investițiile, o bună parte din investițiile private care nu se vor mai face în 2009 vor fi înlocuite cu investiții publice, dacă structura bugetului aprobat va fi confirmată în practică; cu privire la exportul net, există toate șansele ca el să aibă o contribuție negativă în scădere la creșterea PIB: chiar dacă exporturile totale vor scădea, importurile totale vor scădea și mai mult în anul 2009, după cum reiese și din Tabelul nr.1.1.

Tabelul nr.1.1 Balanța comercială

(sursa: www.insse.ro)

Chiar dacă este evident că o serie de domenii care până în 2008 au constituit motoarele creșterii economice (activitățile mobiliare, financiar-bancare, importurile de autoturisme, industria metalurgică, industria chimică, industria constructoare auto) vor cunoaște scăderi în anul 2009, există totuși domenii (IT, telecomunicații, industria alimentară și a medicamentelor, servicii publice), care se pot dezvolta și care pot menține creșterea economică în teritoriu pozitiv. În același timp trebuie ținut cont că este necesar un efort de refacere a încrederii consumatorilor în evoluția economiei, încredere ce a fost redusă substanțial (așa cum arată indicele încrederii în economie publicat de CE), pe fondul unei tratări emoționale a crizei.

Sunt de combătut astăzi în țara noastră nu doar criza financiară și economică, începută în 2008, și, previzibil, criza energiilor, care se anunță la orizont, ci și două crize indigene: criza capacităților administrative și criza calificărilor profesionale. Evaluarea recentă (2009) a politicilor României de către Comisia Europeană este netă și negativă, mai mult ca oricând. Judecățile hotărâtoare – “dezvoltarea economică și socială în România este limitată de administrația publică slabă”, “creșterea economică puternică a României este bazată pe consum”, “deficite privind piața forței de muncă și meseriile”, “fragmentarea bazei de cercetare științifică”, “criza forței de muncă”,”a crescut ponderea elevilor cu rezultate slabe la citit, matematică și științe”- ar trebuie să dea de gândit. Recomandările Comisiei Europene sunt mai univoce decât oricând: nevoia accelerării reformelor, reforma administrației publice, creșterea economică sustenabilă pe termen mediu, creșterea participării pe piața muncii a luctrătorilor mai în vârstă și descurajarea pensionării anticipate, reforma a sistemului de cercetare și dezvoltare, tăierea finanțării institutelor cu performanță științifică scăzută și consolidarea acelora cu potențial, participarea adulților la educație, asigurarea abilităților de bază prin sistemul educațional.

1.4.1 Țintirea inflației și criza financiară

Inflația este un proces complex prin care se manifestă multiple dezechilibre din economie și care constă în creșterea generalizată a prețurilor, concomitent cu scăderea puterii de cumpărare.

Implementarea strategiei de țintire a inflației nu a fost ușoară nici înainte de apariția crizei financiare și dominanța fiscală, intrările, masive de capital, poziția de debitor net a BNR față de sistemul bancar și mecanismul de transmitere a politicii monetare s-au combinat, astfel că, între 2005 și 2007, au existat perioade în care anticipațiile inflaționiste și aprecieri accentuate ale monedei au coexistat. Aceasta a ridicat o dilemă serioasă pentru banca centrală. Creșteri ale ratei dobânzii, necesare pentru a aduce anticipațiile în linie cu ținta de inflație, atrăgeau și mai multe capitaluri străine, apreciind neconvenabil leul. Criza financiară a sporit volatilitatea pe piața monetară și valutară și tinde să amplifice încetinirea activității economice. Pe de o parte, reducerea finanțărilor externe și existența dezechilibrelor externe mari au declanșat deprecierea leului, care alimentează inflația și face necesară o rată a dobânzii relativ înaltă. Mai mult, cei cu datorii în euro și alte valute și astfel sistemul financiar, sunt vulnerabili la o depreciere semnificativă a leului. Pe de altă parte, rate mai înalte ale dobânzii ar tinde să frâneze creșterea economică și, mai mult, ar crea costuri pentru cei ce au datorii, riscând să destabilizeze sectorului financiar. În aceste condiții apare problemă delicată a compromisului dintre obiectivele politicii monetare: asigurarea stabilității prețurilor și asigurarea stabilității financiare.

Obiectivul pe termen lung al politicii monetare trebuie să fie atingerea unei inflații scăzute și stabile. S-a observat că inflația scăzută și stabilă ajuta creșterea economică sustenabilă pe termen lung. În consecință inflația scăzută și stabilă reprezintă atât un scop în sine, cât și un mijloc de realizare a unei creșteri economice suportabile.

Băncile centrale ale lumii încearcă să mențină stabilitatea financiară și să evite recesiunea și depresiunea anterioare par să confirme viziunea conform căreia inflația este principala sursă de instabilitate financiară. De obicei perioade caracterizate de inflație înaltă au fost și cele cu instabilitate financiară severă și cu crize la nivelul sectorului bancar sau au fost urmate de recesiune în urma adoptării de către autorități a unor măsuri inadecvate de temperare a inflației.

Experiența României arată că stabilitatea financiară prezintă o importanță deosebită pentru stabilitatea prețurilor. Pe bună dreptate, România a fost criticată pentru întârzieri în dezinflatie, acestea s-au datorat reformelor structurale insuficiente. Țara noastră a realizat o rată medie de dezinflație de 5,8 puncte procentuale pe an în perioada 2000-2007, în paralel cu menținerea stabilității sistemului financiar. Dar dacă BNR ar fi suplinit acest deficit de reforme prin creșteri mai abrupte ale ratelor dobânzii situația financiară a firmelor și a gospodăriilor s-ar fi deteriorat. Și astfel s-ar fi deteriorat stabilitatea financiară a sectorului bancar. În final, însăși ritmul dezinflatiei ar fi fost, probabil, mai mic decât cel realizat. Lecția care trebuie învățată este aceea că, pe termen lung, incapacitatea menținerii stabilității financiare nu poate să conducă decât la o reinflamare a inflației.

1.4.2 Intervențiile valutare

Politica BNR privind intervențiile pe piața valutară a fost ghidată de filozofia conform căreia o volatilitate înaltă a cursului de schimb este dăunătoare atât pentru obiectivul privind inflația, cât și pentru sănătatea financiară a sectorului real și a celui financiar. Cu această filozofie, BNR a promovat un curs de schimb flotant, care i-a permis atât să utilizeze valențele pieței libere și să descurajeze comportamentele speculative, cât și să evite aprecierile excesive.

Implementarea consecventă a acestei filozofii a necesitat cumpărări relativ importante de valută de pe piață de către BNR în perioada 2004 – august 2007. La momentele cumpărării valutei, BNR a fost criticată că nu lasă cursul să se aprecieze în linie cu cerințele pieței. Astăzi se dovedește că această politică a fost adecvată. Criza financiară actuală a introdus o inversare abruptă a trendului de apreciere a leului, cu importante episoade de volatilitate. Așa cum în trecut, intrările de valută au supraapreciat leul cu mult peste nivelul indicat de factorii fundamentali ai cursului de schimb, astăzi reducerea finanțării externe și incertitudinea tind să determine deprecieri ale leului nejustificate de factorii fundamentali ai cursului de schimb. Rezervele cumpărate pe piața valutară în momentele de supraapreciere servesc astăzi pentru intervenții pentru calmarea deprecierii leului.

2 PREZENTARE SC BAUMAX ROMÂNIA SRL

2.1 PROFILUL GRUPULUI BAUMAX

BauMax activează în nouă țări din Europa Centrala și de Sud–Est. În 2005, întreprinderea a reușit , în ciuda unei puternice reduceri de prețuri și a unei tendințe crescânde de a economisi a europenilor, să atingă cifra de afaceri de 1.1 miliarde de euro. Cu acest rezultat, BauMax și-a întărit poziția de lider de piață în Europa Centrala și de Sud-Est, iar în țările noi contribuie cu 48% la cifra de afaceri. BauMax contează pe o cifră de afaceri de circa 1.2 miliarde euro pentru 2006. Numărul de locații a crescut de la 122 la 142 în 2009. Deschiderea de noi piețe, schimbarea de atitudine potrivit conceptului celor patru lumi, cu ,,BauMax cel mai bun din clasă’’ și alte optimizări ar putea face ca performanțele întreprinderii să crească peste medie. În toate țările se constată o creștere evidentă a frecvenței clienților. Încasările s-au ridicat la 36,8 milioane. La sfârșitul anului 2005, grupul BauMax avea 6.600 de angajați, dintre care 56% femei. În cadrul ofensivei de expansiune a lui BauMax în Europa Centrala și de Sud-Est se prevede construirea a numeroase locații. Pentru 2010 sunt planificate în total 180 de magazine BauMax în opt țări și cifra de afaceri de 2 miliarde de euro. În 2006 a pătruns în România, la momentul actual în 9 orașe, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Cluj Napoca, Craiova, Bacau, Suceava Ploiesti și Iași. Povestea lui BauMax este cea a unui succes care s-a extins rapid. În spatele acestui succes se află spiritul de echipă, precum și capacitatea de a face față oricărei provocări. BauMax va continua să crească, dorința managerilor este de a-și consolida poziția de lider în țările în care activează.

2.2 BAUMAX ÎN EUROPA

BauMax este o companie de familie care a fost înființată cu 30 de ani în urmă în Kindberg, Austria. BauMax, liderul pieței în Austria, Cehia, Ungaria, Slovacia, Croația și România; totalizează 144 magazine, repartizate astfel:

Austria: 67magazine

Cehia: 24 magazine

Slovacia: 14 magazine

Ungaria: 15 magazine

Slovenia: 3 magazine

Croația: 6 magazine

Bulgaria: 4 magazine

România: 10 magazine

Turcia: 1 magazin

BauMax a atins în anul 2009 o cifră de afaceri de 1,40 miliarde euro, situându-se astfel printre primele 15 lanțuri europene de bricolaj. 48% din cifra de afaceri anuală s-a realizat în filialele Baumax din Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croația 5% Austria și 1% România.

La Baumax activează peste 10 000 de angajați. Suprafața de vânzare fiind de 850 000 m ².

Baumax are în Austria un indice de notorietate de 98%. În Austria bauMax o cotă de piață de peste 26%.

Ca planuri de viitor Baumax dorește să se extindă pe piața din Turcia și să deschidă noi magazine în țările în care-și desfășoară activitatea.

2.3 BAUMAX ÎN ROMÂNIA

SC. Baumax România SRL este o societate privată cu capital străin austriac.

În România, Baumax a deschis 10 magazine în: Brașov, Sibiu, Cluj, Târgu Mureș, Craiova, Suceava, Bacău, în anul 2009- Ploiești și Iași, cel de la București în 2010. Fiecare magazin este amplasat pe o suprafață de 10 000 m² (în Târgu Mureș 12 000 m², București 11 000 m², Ploiești 15 000 m²), clienții putând beneficia și în România de experiența și condițiile oferite de concernul BauMax. Numărul de angajați pentru magazinele din România este de 1100 din care 1000 sunt la magazinele de prezentare și vânzare a mărfii iar 100 la centrală – care se ocupă cu resursele umane, achiziția și contabilitatea, management și marketing.

‚‚Dorim clienți mulțumiți” – Acesta este motto-ul care se afla la baza tuturor acțiunilor BauMax, În practică, moto-ul BauMax se exprima prin prețurile și sortimentul oferite de BauMax clienților săi, adaptându-și oferta de produse și servicii specificului național și regional al cerințelor clienților. Numărul de articole comercializate: 30000. O mare parte a produselor BauMax sunt de proveniență autohtonă(peste 50%), fapt care încurajează dezvoltarea economică a furnizorilor autohtoni; BauMax încurajează atât dezvoltarea sectorului comercial cât și a celui industrial. Totodată BauMax oferă furnizorilor de produse din gama ‚‚Do It Yourself” posibilitatea internaționalizării activităților lor.

Clienții companiei sunt împărțiți în două categorii:

persoane fizice

persoane juridice

Printre concurenții cei mai importanți din domeniul bricolajului enumerăm: Praktiker, Bricostore, Hornbach, Obi, Mr. Bricolaje și Dedeman.

2.4 SCURT ISTORIC

Tab.2.1 – Cei mai importanți ani pentru întreg concernul BauMax

BauMax este o companie de familie care a fost înființată cu 33 de ani în urmă în Kindberg, Austria, fiind lider pe piața din Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, și Croația cu un număr total de 144 magazine. În Austria: 67 magazine, Cehia: 24 magazine Slovacia: 14 magazine, Ungaria: 15 magazine, Slovenia: 3 magazine, Croația : 6 magazine, Bulgaria 4 magazine și din martie și în Turcia. În România, BauMax a deschis 10 magazine în Brașov, Sibiu, Cluj, Tg. Mureș, Craiova, Bacau, Suceava, Ploiești, Iași si Bucuresti.
BauMax, prin punctul de lucru de la Ploiești a deschis primul magazin verde de construcții si amenajări din România.

BauMax a atins în anul 2005 o cifră de afaceri de 1,1 miliarde de euro și în 2009 cifra de afacere de 1,40 mil euro, situându-se astfel printre primele 15 lanțuri europene de bricolaj. 48% din cifra de afaceri anuală s-a realizat în filialele bauMax din Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croația. La BauMax activează peste 10000 de angajați, din care 3.600 în Austria, țara de origine. BauMax are în Austria un indice de notorietate de 98 %.În România, BauMax a deschis 10 puncte de lucru. Fiecare magazin este amplasat pe o suprafață de 10.000 m² (în Târgu Mureș 12.000 m² și Ploiești15.000 m²), clienții putând beneficia și în România de experiența și condițiile oferite de concernul BauMax.

2.5 PRINCIPIILE BAUMAX

Etica creștină

BauMax este o companie marcată de spiritul familiei de proprietari, de religie creștină. Sinceritatea, fairplay-ul, deschiderea, încrederea și atenția acordată oamenilor și valorii acestora sunt din acest motiv principiile de bază ale acțiunilor societății.

Do-IT-Yourself

BauMax este considerată în Austria și în țările din Europa Centrală și de Est un pionier în branșa Do-It-Yourself. Societatea simbolizează competența, continuitatea și progresul în domeniile Construcții, Amenajări, Tehnic, Grădină. Este obligația firmei de a susține bricolajul și de a tinde spre poziția îndelungată de lider pe piata în țările în care activează.

Mulțumirea clienților ca și unitate de măsură pentru activitățile desfășurate

BauMax își stabilește oferta de produse și servicii pe baza nevoilor și dorințelor clienților săi. Țelul este să suplinească clienții în vederea desfășurării cu succes a proiectelor lor de construcții din bricolaj în casa și grădină.

Mulțumirea angajaților ca și bază a succesului

BauMax este o companie de familie, iar tot ca o familie sunt considerați și angajații. Colaborarea se bazează pe recunoașterea și susținerea reciprocă; având salariați mulțumiți, firma poate ca să le ofere clienților săi servicii de calitate.

Prin locurile de muncă sigure, șansele atrăgătoare de avansare și prin implicarea angajaților în proiecte de decizie se stimulează în mod activ spiritul lor de responsabilitate și implicarea personală.

Corectitudinea față de partenerii de afaceri este baza unei colaborări pe termen lung.

Relațiile de afaceri durabile garantează succesul comun. Dezvoltarea economică durabilă este forța BauMax ca întreprindere de familie. Strategiile pe termen lung sunt prioritare succeselor pe termen scurt.

Responsabilitatea socială

BauMax se implică pentru persoanele cu dezabilități, pentru că îi consideră pe acești oameni persoane egale și dorește să îi susțină în a-și dobândi independența. Astfel sprijinește dezvoltarea unui proces de transformare a gândirii în societate, care să arate că succesul economic și implicarea socială se pot reuni.

Implicare în artă

BauMax promovează arta contemporană. În cadrul colecției Essl și a multiplelor activități oferă atât angajaților cât și publicului larg posibilitatea de a percepe zilnic arta ca pe o sursă de putere.

2.6 ORGANIZAREA SOCIETĂȚII

După cum reiese din Anexa nr.2 Organigrama Baumax Romania SRL, Directorul general care are un asistent raspunde de Centrala(100 persoane) și de Magazine(900 persoane).

Centrala este împărțită în doua mari compartimente: Achiziții și Economic. În cadrul achizițiilor gasim managerii pentru departamentele: construcții, grădină, amenajări interiore, electrice, tehnic, sanitare si directorii pentru logistică, resurse umane, marketing, vânzări. Compartimentul economic este alcătuit din personalul IT , recepția și contabilitatea.

Cele noua magazine și compartimetul trainee(pentru specializare/calificarea personalului) sunt subordonate unui director de magazine.Tabelul nr.2.1 prezintă managemtul și resursele umane ale societății.

Organigrama societății este redată în figura 2.1, iar cea detaliată în Anexa 1.

Figura 2.1 Organigrama societății Baumax Romania SRL

2.7 TACTICI ȘI OBIECTIVE

Retailerul austriac de bricolaj BauMax și-a planificat dezvoltarea unei rețele de bricolaj de 30 de unități pană la finele lui 2011, dintre care patru vor fi localizate în București. Ritmul de dezvoltare ar fi fost mai dinamic însă dacă obținerea autorizațiilor de construcție s-ar fi derulat mai rapid. Performanța magazinelor de pe piața românească, calculată ca raport al vânzărilor pe metru pătrat, a depășit-o pe cea a unităților BauMax din Austria, în primul rând datorită diferențelor între formatele dezvoltate pe cele doua piețe, potrivit oficialilor companiei. Dezvoltarea pieței construcțiilor a determinat compania austriacă să vină în România cu un format mai mare de magazin, care să răspundă mai bine cererii de materiale de construcții. România este o piață foarte importantă pentru BauMax. Concernul a introdus la nivel local și sistemul drive-in pe care vrea să-l dezvolte în toate unitățile sale viitoare din România. Magazinele operate de BauMax România au, în medie, o suprafața de vânzare între 10.000 si 12.000 metri pătrați și listează aproximativ 30.000 de articole. Unitățile cu drive-in ajung la o suprafața totala de 15.000 mp. Ca și provocări pe piața în acest an, oficialii văd creșterea costurilor de operare a rețelei și recrutarea angajaților din vânzări.

Datorita politicii de prețuri, trebuie să se acorde o atenție specială costurilor și să se găsească permanent metode de a le diminua. BauMax va opera 9 magazine până la finele acestui an, iar in 2010 va intra pe piața din Capitală, unde vrea să ajungă la 4 unități pe termen mediu. Rețeaua, care s-a extins cu trei unități în 2007,în 2008 cu două unități. Anul 2009 s-a dovedit a fi unul foarte dur din punct de vedere economic pentru toate firmele de bricolaj. În 19 și 24 octombrie 2009 sau deschis două unități Iași și Ploiești. În schimb, se mizează pe accelerarea expansiunii în2010, când vor fi deschise cel puțin 5 magazine BauMax.

Compania va ataca piața din Capitală anul viitor, cu o unitate amplasată în centrul comercial Sun Plaza din cartierul Berceni. Programată inițial pentru 2009 inaugurarea Sun Plaza, unde va fi și un hipermarket Cora, a fost amânată pentru 2010Achiziția unui competitor local ar putea accelera ritmul de dezvoltare al rețelei BauMax. Pe termen mediu, BauMax și-a planificat dezvoltarea unei rețele de bricolaj de 30 de unități până la finele lui 2011, dintre care patru vor fi localizate în București. Acesta poate aduce cel mai mare flux de clienți pe magazin, media rețelei fiind în prezent de circa 1.600 de persoane zilnic (după numărul bonurilor de casa pe unitate). BauMax a deschis anul trecut trei magazine, ajungând la o rețea de 5 unități pe piața locală, prin investiții de circa 10 mil. euro pentru fiecare inaugurare.

Vânzările BauMax România au fost de 61 mil. euro în 2007, conform datelor companiei. Pe piața românească, austriecii de la BauMax concurează cu Praktiker, Bricostore, Hornbach, Mr. Bricolage, dar și cu rețele de magazine dezvoltate doar la nivel local, precum Ambient sau Dedeman. În acest an, un alt retailer străin, Obi, și-a anunțat intrarea pe piața de bricolaj. "Cea mai buna deschidere a fost la Craiova, în 2007. Magazinul a avut 30.000 de vizitatori în ziua inaugurării, dintre care 10.000 de clienți", Acesta mai menționează că, în prezent, cele cinci magazine BauMax au performanțe similare, în ceea ce privește fluxul de clienți și vânzările pe unitate. Retailerul a anunțat pentru anul 2010 patru locații noi. București, Pitești, Timișoara, Constanta. Din punctul de vedere al costurilor, locațiile în proprietate sunt mai avantajoase, pentru că nu includ și costuri pentru spații folosite în comun de mai multe magazine, ca în cazul centrelor comerciale. Performanța magazinelor de pe piața românească, calculată ca raport al vânzărilor pe metrul pătrat, a depășit-o pe cea a unităților BauMax din Austria, în primul rând datorită diferențelor între formatele dezvoltate pe cele doua piețe.

Dezvoltarea pieței construcțiilor a determinat compania austriacă să vină in România cu un format mai mare de magazin, care să răspundă mai bine cererii de materiale de construcții. Conceptul-Patru-Domenii BauMax ‘Best in class’ în anul 2003, BauMax a introdus pe piața Do-it-yourself un nou concept. Prin împărțirea sortimentului în patru domenii principale și anume construcții, tehnic, amenajări și grădină BauMax răspunde nevoilor și dorințelor speciale ale clienților. Acest concept este adaptat cerințelor din România, și tot aici este și implementat.

BauMax a fost formată cu atitudinea creștină a unei companii cu răspundere socială a familiei Essl și își percepe răspunderea într-o manieră conștientă și activă. Succesul nu se măsoară doar după criteriile economice, ci și în funcție de cele sociale Printre serviciile pe care le oferă magazinele BauMax cele mai importante sunt redate în tabelul nr.2.

Tab.2.2- Servicii oferite de BauMax

3.PRACTICI ANTICONCURENȚIALE DE PREȚ

3.1. CONCURENȚA ECONOMICĂ.PRACTICI ANTICONCURENȚIALE

„Statistica ONU publică cu regularitate date referitoare la rezultatele activității economice la nivelul țărilor. Pe baza acestora se pot face numeroase și interesante comparații internaționale, se pot aprecia și măsura marile decalaje relative și absolute între țări, se pot face considerații cu privire la intensitatea dezvoltării lor. Dar, pentru ca toate acestea să se realizeze cu mai multă rigoare este necesar să se opereze o schimbare de paradigmă în ceea ce privește calcularea și măsurarea lor. Paradigma keynesiană, în care accentul cade pe cerere, nu poate pune în evidență efectele lipsei de capital, de produse agricole, de materii prime minerale rare, de energie. De aceea, se pare că paradigma introdusă de N.Georgescu-Roegen, care presupune legarea teoriei economice de lumea fizică, este din ce în ce mai actuală, inclusiv pentru judecarea conceptului de PNB"(citat Niță Drobotă- Economie Politică, curs ASE București, 2000, pg.124).

Figura 3.1 Produsul național brut

(Sursa: Luminița Nastovici, Prețuri și concurență, curs U.C.D.C. 2010, pg.103)

„C" = consumuri intermediare;

* „S" = soldul dintre suma valorilor adăugate brute obținute de agenții economici autohtoni în afara granițelor țării și cea obținută de cei străini în țara de referință.

Concurența reprezintă confruntarea, rivalitatea economică între industriași, bancheri, comercianți, prestatori de servicii pentru a atrage de partea lor clientela consumatoare prin prețuri mai convenabile, prin calitatea mai bună a mărfurilor, în vederea obținerii unor profituri cât mai mari și mai sigure.

Concurența este însă o confruntare deschisă, loială, în cadrul căreia unitățile economice, în calitatea lor de vânzători, învață, printr-un proces continuu de „tatonări și erori", să-și îmbunătățească situația.

Libertatea de alegere – care se realizează sub forma tendinței fiecăruia de a primi pentru sine un venit bănesc -, servește ca bază pentru concurență. De aceea, pentru economiști ea apare ca existență a unui număr mare de cumpărători și de vânzători, fiecare acționând independent ca deținători ai diferitelor produse și resurse concrete. Totodată, prin acest proces apare libertatea acestora de a participa sau de a se abține de la actele de schimb.

Adesea, concurența este considerată calea de satisfacere a intereselor tuturor participanților îa viața economică. Făcând posibil ca în societate să se producă numai ce și cât este necesar, cerut și dorit de consumatori, la cele mai scăzute costuri posibile, concurența asigură profiturile scontate de firme și satisfacerea în cât mai mare măsură a nevoilor consumatorilor.

Mecanismul concurențial exprimă legăturile numeroase între acțiunile subiective ale agenților economici și cadrul obiectiv al desfășurării acestor acțiuni. Prin acest mecanism, actele subiective ale indivizilor participanți la viața socială sunt transformate în acțiuni necesare, conforme cu exigențele și raționalitatea economiei de piață. Sub presiunea concurenței, subiecții economici producători sunt obligați să reducă costurile, obiectiv pentru atingerea căruia ei introduc noi tehnologii, perfecționează organizarea și conducerea întreprinderii, îmbunătățesc calitatea produselor etc.

Concurența și mecanismele concurențiale diferă de la o etapă la alta, de la o țară la alta, în funcție de numeroși factori și de variate condiții:

numărul și talia vânzătorilor, pe de o parte, a cumpărătorilor, pe de alta, în economia națională, în ramură, în zonă sau în localitate;

gradul de diferențiere a produsului;

facilitățile sau limitările marilor producători de a intra în una sau alta dintre ramuri;

gradul de transparență a pieței;

mobilitatea sau rigiditatea prețurilor;

nivelul dezvoltării economice;

conjunctura politică internă și internațională;

cultura economică a populației, a diferiților factori economici etc.

În țările cu economie de piață consolidată s-au impus următoarele tipuri de piețe concurențiale: piață cu concurență perfectă (pură); piață cu concurență monopolistică; piață cu concurență imperfectă; piață de monopol, respectiv de monopson.

Concurența perfectă sau pură (adică purificată de orice intervenție cu tentă monopolistă) presupune asemenea raporturi de piață încât toți vânzătorii (producătorii) sunt capabili să-și vândă toată producția, toate mărfurile oferite la prețul pieței, fără a-1 putea determina hotărâtor, iar cumpărătorii (consumatorii) pot să cumpere tot ceea ce au nevoie și cât doresc la același preț al pieței, de asemenea, fără a-1 influența după bunul lor plac.Unii specialiști consideră că piața cu concurență pură este cea care asigură funcționarea cea mai bună a economiei de piață, ea fiind corolarul suveranității consumatorului și al echilibrului ideal. În realitate, o asemenea piață concurențială reprezintă îndeosebi un model teoretic de analiză.

La polul opus al acestei piețe se află piața de monopol, caracterizată prin faptul că un singur producător (vânzător), respectiv un singur consumator (cumpărător), impune condițiile sale în raportul cu partenerii de piață. Monopolul exprimă acea situație de piață când un singur producător ofertant își impune interesele pe o anumită piață. Monopsonul, dimpotrivă, caracterizează acea situație de pistă, unde un singur consumator solicită un bun anume, făcând ca multitudinea de producători ai acelui bun să accepte, să suporte condițiile pe care el le impune. Exemplul ce mai adesea invocat este cel al statului (guvernului) care este singurul achizitor al armamentului strategic produs de numeroase firme.

O formă specială de piață concurențială este monopolul bilateral, acesta exprimând situația de piață unde un singur producător se întâlnește (negociază și se confruntă) cu un singur consumator.

O astfel de piață se întâlnește adesea pe piața muncii, când un anume sindicat sau o federație sindicală negociază și se confruntă cu un singur patron, respectiv cu o uniune patronală.

O variantă a pieței concurențiale este concurența monopolistică. Această formă de piață păstrează toate caracteristicile pieței cu concurența perfectă cu excepția celei privitoare la omogenitatea produsului, care este înlocuită cu diferențierea produsului. Într-o asemenea situație, cumpărătorii au posibilitatea să aleagă produsul pe care și-l doresc (dintr-o anumită categorie), iar vânzătorii pot să-și impună prețul și chiar cantitatea prin politica noilor sortimente de produse.

Diferitele genuri de piețe și principalele lor caracteristici sunt surprinse în tabloul sinoptic de mai jos:

Figura 3.2. Tipuri de piețe

(Sursa: Luminița Nastovici, Prețuri și concurență, curs U.C.D.C. 2010, pg.105)

Piața cu concurență imperfectă desemnează acea situație de piață când agenții economici, în calitatea lor de vânzători sau de cumpărători, pot să influențeze prin acțiuni unilaterale raportul dintre cererea și oferta de mărfuri și nivelurile și dinamicile prețurilor. În cazul pieței cu concurență imperfectă, una sau mai multe dintre premisele concurenței pure sunt încălcate, înlocuite cu alte relații și stări.

Unele din condițiile concurenței imperfecte sunt următoarele:

există fie puțini vânzători relativ puternici și mulți cumpărători mici și dispersați (oligopolul);

fie puțini cumpărători și mulți vânzători (oligopsonul);

produsele sunt diferențiate real sau doar imaginar, chiar și prin falsificări;

există condiții pentru ca diferiții agenți economici să exercite un control efectiv asupra prețurilor;

apariția de noi dificultăți în ceea ce privește intrarea noilor producători în ramuri și sectoare;

rivalități vizibile în relația cu publicul privind calitatea produselor, frustrarea pe diferite căi a consumatorilor etc.

Importanța concurenței economice pentru economiile statelor organizate pe sistemul de piață liberă, opțiunea României pentru constituirea unui astfel de tip de economie fac ca reglementarea concurenței economice să constituie unul din pilonii edificiului economico-juridic din această perioadă.

Amintim reglementările principale în domeniu:

Constituția României, aprobată prin referendum la 8 decembrie 1991. Instituie prin art. 134 (2) lit. a obligația statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;

Legea nr. 15 din 18 august 1990, privind reorganizarea unităților comerciale de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cuprinde art. 36-38 prevederi referitoare la concurență inspirate din Tratatul de la Roma din 1956, care a stat la baza constituirii Pieței Comune;

Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței republicată 2002

Legea nr. 20 din 6 aprilie 1993 pentru ratificarea Acordului european instituind o asociație între România, pe de o parte și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993 conține (art. 70) ample referiri la concurența economică și la necesitatea armonizării legislației românești în domeniu, cu cea a Europei Occidentale;

Legea nr. 21 din 10 aprilie 1996 (Legea concurenței) plasează România între statele în care reglementarea concurenței economice corespunde standardelor actuale în materie, republicată 2002

Hotărârea de Guvern nr. 228/1992 privind protejarea producătorilor naționali și a pieței interne în competiția neloială rezultată din importul sau la exportul de mărfuri în și din România, republicată 2000.

3.2 INSȚITUȚIILE COMPETENTE ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI CONCURENȚEI ECONOMICE

Instituțiile abilitate în România să administreze și să pună în aplicare prevederile care reglementează protecția concurenței economice sunt Consiliul Concurenței și Oficiul Concurenței.

Consiliul Concurenței – creat prin legea concurenței este definit ca autoritate administrativă autonomă; faptul că dispune de puterea proprie de a sancționa, și că procedura de lucru este plenar contradictorie îl apropie de un organ jurisdicțional.

Consiliul Concurenței este compus din 10 membri, din care un președinte, 3 vicepreședinți și 6 consilieri de concurență. Ei sunt numiți pentru o durată de 5 ani, mandatul putând fi reînnoit de cel mult două ori.

Numirea se face prin Decret al Președintelui României la propunerea comună a Comisiei Economice a Senatului și a Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare a Camerei Deputaților. Membrii Consiliului Concurenței sunt funcționari publici și sunt supuși unor reguli de incompatibilitate specificate în lege.

În cadrul Consiliului Concurenței funcționează un secretariat general condus de un secretar general. Pentru fiecare investigație a acestei instituții se numește un raportor de către Președintele Consiliului Concurenței.

Consiliul Concurenței va dispune de asemenea de un aparat de lucru la nivel județean.

Această autoritate dispune de un buget propriu care este prevăzut distinct în bugetul de stat.

Activitatea și deliberarea Consiliului Concurenței are loc în plen și în comisii. Comisiile sunt formate din câte 2 consilieri de concurenț, în componența stabilită pentru fiecare caz în

parte de către președintele Consiliului și sunt conduse de un vicepreședinte al Consiliului.

Consiliul Concurenței dispune de competență consultativă și competență contencioasă.

Competența consultativă este dată de faptul că această autoritate trebuie să avizeze toate proiectele de legi și hotărâri ale guvernului care pot avea impact anticoncurențial.

Avizul Consiliului Concurenței este necesar în domeniul prețurilor și tarifelor în următoarele situații:

instituirea de către guvern a unor forme de control al prețurilor (pe o perioadă de cel mult 3 ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult 1 an) în sectoarele economice sau pe piețele unde concurența este exclusă sau substanțial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenței unei poziții de monopol;

dispunerea de către guvern a unor măsuri cu caracter temporar (pe o perioadă de 6 luni care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult 3 luni) pentru sectoare economice determinate și în împrejurări excepționale (situații de criză, dezechilibru între cerere și ofertă și disfuncționalitate evidentă a pieței).

Avizul Consiliului Concurenței este obligatoriu și atunci când organele administrației publice centrale și locale, alte instituții abilitate prin lege, decid să restructureze prin fuziune sau dizolvare regiile autonome, societățile comerciale în care participarea statului este majoritară.

Competența contencioasă este legată de faptul că această autoritate ia deciziile prevăzute de lege în cazul încălcării prevederilor legale privind practicile anticoncurențiale.

Legea concurenței nu se aplică – și deci competența Consiliului Concurenței nu se exercită – pe următoarele piețe:

piața muncii și a relațiilor de muncă;

piața monetară și piața titlurilor de valoare, în măsura în care libera concurență pe aceste piețe face obiectul unor măsuri speciale.

Consiliul Concurenței are o veritabilă putere de decizie putând pronunța sancțiuni, măsuri de suspendare sau de interdicție a practicilor anticoncurențiale constatate precum și injoncțiuni date agenților economici de a reveni la situația anterioară.

Oficiul Concurenței este organul de specialitate în domeniul concurenței aflat în subordinea guvernului; această instituție continuă activitatea organelor cu atribuții în domeniul prețurilor și al concurenței din cadrul Ministerului Finanțelor, la nivel central și local.

Conducerea acestei instituții este asigurată de către Șeful Oficiului concurenței; acesta are un adjunct. Rețeaua teritorială este constituită din inspectorate de concurență județene și ale municipiului București conduse de un director.

Oficiul Concurenței are competență de reprezentare a guvernului, consultativă și contencioasă.

Competența de reprezentare decurge din faptul că guvernul este reprezentat la deliberările în plen și în comisii ale Consiliului Concurenței de către șeful Oficiului Concurenței sau de către o persoană desemnată de acesta. Persoana care reprezintă guvernul poate cere Consiliului Concurenței o a doua deliberare atunci când apreciază că decizia acestei instituții ar putea afecta un interes public major.

Competența consultativă – avizul Oficiului Concurenței este obligatoriu pentru toate proiectele de acte normative ale guvernului care pot avea impact în domeniul concurenței.

În domeniul prețurilor și al tarifelor, Oficiul Concurenței avizează prețurile și tarifele practicate în cadrul activităților cu caracter de monopol natural sau al unor activități economice supuse prin lege unui regim special.

Competența contencioasă – Oficiul Concurenței are putere de decizie putând pronunța sancțiunile prevăzute de lege în cazul agenților economici care sunt autorii unor acte sau fapte care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței.

Autorii actelor sau faptelor incriminate de legea concurenței pot fi:

– agenții economici, și anume agenți economici sau asociații de agenți economici, persoane fizice sau juridice, de cetățenie, respectiv naționalitate română;

– organele administrației publice centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate, împiedică sau denaturează concurența.

3.3 PRACTICI ANTICONCURENȚIALE

Apariția Legii Concurenței, plasează România între statele în care reglementarea concurenței economice corespunde standardelor actuale în materie. Practicile anticoncurențiale sunt constituite din:

înțelegeri între agenții economici sau asociații de agenți economici care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței;

folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante.

Legiuitorul român s-a aliniat legislațiilor occidentale care nu consideră ilicită existența acestor fenomene economice în sine, ci doar atunci când au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței.

Articolul nr. 5 (1) al Legii nr. 21/1996 afirmă principiul interzicerii „înțelegerilor, oricăror decizii de asociere sau practici concertate", pe care le vom denumi în continuare „înțelegeri", între agenții economici sau asociații de agenți economici; sunt enumerate șapte tipuri cu titlu de exemplu, de comportamente anticoncurențiale.

Diversitatea practicilor anticoncurențiale, denumite generic „înțelegeri" poate fi delimitată în înțelegeri structurate juridic și înțelegeri nestructurate juridic.

Înțelegerile structurate juridic sunt constituite din acorduri încheiate între agenții economici sau asociații de agenți economici, indiferent că sunt exprese sau tacite și oricare ar fi denumirea ce li se dă: acord, înțelegere, pact, protocol, contract și altele asemenea. Faptul că înțelegerea este pusă în aplicare printr-o structură (entitate) creată în acest scop sau se utilizează o structură economică preexistentă este mai puțin important.

Înțelegerile nestructurate juridic includ practicile concertate care constau în comportamentul agenților economici sau asociațiilor de agenți economici de a se adapta, mai mult sau mai puțin spontan, la o anumită linie de acțiune. Aceasta din urmă devine o linie de conduită admisă uniform pe piața respectivă fără a fi nevoie de existența unui acord, a unei înțelegeri în acest sens.

3.4. CONCEPTE CHEIE

Concurența reprezintă confruntarea, rivalitatea economică între industriași, bancheri, comercianți, prestatori de servicii pentru a atrage de partea lor clientela consumatoare prin prețuri mai convenabile, prin calitatea mai bună a mărfurilor, în vederea obținerii unor profituri cât mai mari și mai sigure.

Piața cu concurență imperfectă desemnează acea situație de piață când agenții economici, în calitatea lor de vânzători sau de cumpărători, pot să influențeze prin acțiuni unilaterale raportul dintre cererea și oferta de mărfuri și nivelurile și dinamicile prețurilor.

Consiliul Concurenței – creat prin legea concurenței este definit ca autoritate administrativă autonomă; faptul că dispune de puterea proprie de a sancționa, și că procedura de lucru este plenar contradictorie îl apropie de un organ jurisdicțional.

Înțelegerile structurate juridic sunt constituite din acorduri încheiate între agenții economici sau asociații de agenți economici, indiferent că sunt exprese sau tacite și oricare ar fi denumirea ce li se dă: acord, înțelegere, pact, protocol, contract și altele asemenea. Faptul că înțelegerea este pusă în aplicare printr-o structură (entitate) creată în acest scop sau se utilizează o structură economică preexistentă este mai puțin important.

Înțelegerile nestructurate juridic includ practicile concertate care constau în comportamentul agenților economici sau asociațiilor de agenți economici de a se adapta, mai mult sau mai puțin spontan, la o anumită linie de acțiune. Aceasta din urmă devine o linie de conduită admisă uniform pe piața respectivă fără a fi nevoie de existența unui acord, a unei înțelegeri în acest sens.

3.5 DECIZIA DE PREȚ LA NIVEL MICRO ȘI MACROECONOMIC

La nivelul oricărei companii elementele de cost istoric sunt determinate de posturi sau masele patrimoniale, după cum reiese și din tabelul următor:

Tabelul 1.1 – Decizie de preț

(Sursa: Nastovici Luminița -Prețuri și concurența, pg.74)

Prețul este el insuși obiect al deciziei. Pe producătorii și beneficiarii îi preocupă mărimea prețurilor cu care vor vinde și respective, cu care vor cumpăra mărfurile necesare. De aceea, este greșit să se interpreteze prețul ca fiind un act final al producției, in sensul de însumare post-factum, pe baza înregistrărilor contabile ale elementelor de costuri și de venit net, pentru fiecare lot de mărfuri, în anumite condiții, în care funcționează piața la un moment dat. Prin preț, actul vânzării trebuie anticipat, prospectat. S-ar putea spune că piața este liberă, prețurile trebuie studiate și previzionate, pentru că pe seama lor, să se pună la adăpost profiturile, ca certitudine a obținerii lor.

Prețul trebuie stabilit ferm, prin decizia proprie a agentului economic, după cum este necesar ca el să facă obiectul contractelor încheiate între agenții economici ai producției și circulației mărfurilor. El trebuie estimat prin antecalcule, pentru a putea fi folosit ca mărime orientativă la deciziile economice privind producția. Producătorii autonomi trebuie să știe aprioric dacă activitatea lor va fi, sau nu, rentabilă. Astfel, investiția de capital nu ar mai avea sens, sau întreprinderile se pot trezi în situația de a deveni falimentare.

Prețurile fac totodată, obiect al politicii statului, în interacțiune cu problemele generale ale echilibrului economic și financiar, cu orientarea economiei spre dezvoltare, progres și bunăstare, în funcție de cerințele pieței, în condiții de concurență.

Complexitatea fenomenelor pe care le exprimă, precum și comparația pe care se bazează exprimarea indirect a valorii mărfurilor în prețuri, prin intermediul schimbului la piață, conferă prețurilor și calitatea de a fi folosite ca pârghii de orientare a unor anumite direcții de dezvoltare economic-socială a țării. Astfel, putem menționa câteva dintre acestea:

prețurile servesc la reglarea și restabilirea echilibrului economic al întreprinderii, al economiei în ansamblul ei.

3.5.1.Decizia de preț la nivel macroeconomic.

Extinderea politicii de prețuri de la nivel macroeconomic face posibilă aplicarea de către guverne a unor măsuri de influențare a mecanismelor de funcționare a pieței în perioadele de criză economică sau, ca regulă, pentru orientarea producției, a consumului, a exportului, a importului, în special în perioada de criză. Prețurile se folosesc în elaborarea unor programe cum ar fi cele antiinflaționiste, în care se îmbină măsuri aplicate prin politica de prețuri, cu cele ale politicii monetare și de credit.

Prin politica de preț, decizia prețurilor devine instrument al managementului, ca element fundamental al conducerii. Ea se regăsește și ca parte integrantă a politici social-economice și financiare a statului, punându-i acestuia la îndemână pârghii valorice complexe și sensibile.

Organismele autorizate în luarea deciziilor economice și financiare au la bază într-o anumită măsură, o politică a prețurilor. Ele pot urmări o serie de obiective, ca:

-asigurarea exprimării nivelului real al prețului pentru fiecare produs sau serviciu în orice moment al funcționării pieței, sub influența evoluției raportului dintre cerere și ofertă la nivelul prețurilor libere, în cadrul procesului de negociere;

-asigurarea, prin dirijarea prețurilor, a rentabilității produselor și serviciilor și reglarea acesteia în limitele normale;

-orientarea diferențierii prețurilor în funcție de valoarea de întrebuințare diferită a produselor noi față de cele existente și de nivelul calității acesteia; diversificarea și modernizarea produselor și serviciilor;

-introducerea, în situații strict necesare, a unor limite maxime sau minime de preț, în funcție de obiectivele economice, financiare și sociale urmărite prin politica statului;

Categoriile de produse: resurse de bază ale economiei cu disponibil limitat, pentru care trebuie dusă o politică de protejare și folosire rațională de către toți agenții economici; unele produse de importanță strategică pentru economia națională și nivelul de trai al populației; produse și servicii subvenționate temporar de la bugetul statului; ambalaje cu care se desfac produsele preambalate, precum și prețurile de recuperare a lor de la populație.

Pentru asemenea situații prețurile se stabilesc sau se avizează de către guvern sau organele împuternicite de către acesta, prin negociere cu agenții economici.

De asemenea, atunci când se constată dezechilibre accentuate între cerere și ofertă, care limitează sau face inexistentă libera concurență, produsele și serviciile fiind deficitare, guvernul și organele împuternicite ale acestuia intervin prin urmatoarele măsuri, valabile pentru toate categoriile de agenți, indiferent de forma de proprietate: a) stabilirea directă de prețuri și tarife fixe prin negociere cu agentii economici la produsele și servicile deficitare cu caracter temporar, fiind valabile numai până la sigurarea echilibrului necesar între cerere și ofertă; stabilirea de prețuri sau tarife cu limită maximă, care să prevină participarea prețurilor de speculă sau de monopol; stabilirea unor metodologii obligatorii de formare a prețurilor și tarifelor, inclusiv limitarea unor elemente de preț, cum ar fi: regiile de fabricație, profitul, adaosul comercial sau comisionul pentru activitatea comercială si altele; interzicerea, limitată în timp, a majorării prețurilor si tarifelor peste nivelul în vigoare la o anumită dată.

Guvernul poate stabili moratoriul prețurilor și tarifelor, de regula concomitent cu moratoriul salariilor. Repartizarea competențelor privind stabilirea prețurilor se face prin Lege sau Hotarâre a Guvernului. O asemenea măsură s-a adoptat pe baza Hotărârii nr. 1109/1990.

Momentul fundamentării și al fixării prețurilor prezintă un prilej de analiză previzională pe termen scurt si lung a posibilităților tehnice, materiale, umane si financiare de obținere a produselor, a creșterii eficienței utilizarii acestor resurse prin diversificarea și înnoirea producției, atât la producători cât și la beneficiari. Formarea liberă a prețurilor în condițiile economiei de piața rezultată din comportamentul autonom al agenților economici, ca producători și cumpăratori și fiecare dintre ei în calitate de concurenți, implică multitudinea pozițiilor decizionale descentralizate, la nivelul agenților economici.

Producătorii, ca vânzătorii, propun cumpărătorilor un preț de ofertă, influențat de condițiile concrete în care s-a obținut producția, de locul (apreciat de producător) pe care-l ocupă produsul în competiția pieței și de marja profitului (beneficiarului) pe care urmează s-o obțină.

Cumpărătorii apreciază produsele și serviciile oferite la anumite prețuri în funcție de calitățile acestora, de efectele tehnice, economice, sau de confortul pe care le obține de la aceste bunuri și propun prețuri de cerere, pe baza evaluărilor făcute referitoare la performanțele produselor și competitivitatea lor, în funcție de urgența consumului și solvabilitatea lor în raport cu satisfacerea acestor aspecte.

Asupra prețului propus de cele două categorii de agenți influențează, la piață, raportul dintre cerere și ofertă, concurența, incidența impozitelor indirecte.

Ceea ce este foarte important în materie de prețuri este că todeauna decizia prețului unui bun are o dublă semnificație: preț de vânzare și preț de cumpărare, fiecare dintre ele reflectând poziția agentului economic, al partenerului, în tranzacția comercială. Transformarea celor doua fațete într-o dimensiune unică, prin convergența tendințelor contrare ale celor două laturi ale prețului, îi unește pe agenții economici în interesele lor reciproce, comune, având totodată valențe de ordin general, social si economic.

Guvernul, prin organe de specialitate, asigură coordonarea atât orientativă, cât si direcțională, în funcție de importanța resurselor și produselor în economia națională. Orientarea generală a liberalizării prețurilor, privește majoritatea mărfurilor de interes economic și social, major. Pe langă coordonarea si dirijarea prețurilor libere, ca nivel, guvernul trebuie să controleze și să supravegheze loialitatea concurenței, posibilitatea de restabilire a echilibrului pieței, respectarea unei discipline instituite a prețului și a fiscalității, înlaturarea tendințelor de evaziune fiscală. Statutul urmărește și realizează frânarea procesului inflaționist și protecția socială a cumpărătorilor, prin indexarea veniturilor în funcție de evoluția prețurilor. De asemenea, statul asigură si protecția vamală a produselor. Așadar, în condițiile formării libere a prețurilor, centralizarea deciziei prețului are o sferă restânsă, fiind bine definită, cuprinzând produse și servicii destinate consumului strict necesar al populației, sau care, prin aparența ramurii, se bucură de protecția financiară din partea statului. Statul poate stabili fie prin prețuri fixe, fie prin prețuri maxime sau minime, prețuri cu subvenții sau cu impozite indirecte. De asemenea, statul poate folosi impozitul direct (pe profit, pe depășirea fondului de salarizare, pe capital ș.a.) pentru a orienta nu direct, printr-un preț rigid, ci indirect, prin componente ale acestuia, sau prin nivelul prețurilor libere, accesibilitatea economiei sau a populației, în funcție de puterea economică și financiară care poate susține sau garanta nivelul prețurilor solicitate de către agenții economici sau populație.

În concluzie, competențele în materie de prețuri se pot delimita la nivelul urmatoarelor verigi: întreprinderi (regii autonome, societăți comerciale ș.a.), burse de mărfuri, burse de valori, licitații, mici producători sau cumpărători particulari, societăți sau agenții de comerț exterior (import, export), departamente sau direcții de specialitate privind prețurile din cadrul Ministerului Finanțelor, organisme Statistice sau jurisdicționale, direcții sau departamente din unele ministere (Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Comerțului), Guvernul, Parlamentul.

3.5.2 Reglementări legale în materie de prețuri.

Dispozițiile legale prevăd posibilitatea întreprinderilor de a-si fixa prețurile în funcție de condițiile de exploatare (producție sau comercializare) și interzicerea oricăror forme de repartizare (împărțire) a piețelor, pentru atragerea clienților unui confrate. Sunt interzise abuzurile de poziție dominantă sau de situație de dependență a unui partener, vânzările cu primă, revânzări în pierdere, vânzări condiționate, condițiile discriminatorii, refuzul de a vinde. Sunt obligatorii afișajul și comunicarea baremelor de preț.

Legislația pune accent pe disciplina concurențială prin proceduri și sancțiuni. În acest sens funcționează un organism jurisdicțional, Consiliul concurenței, care este însărcinat să se pronunțe asupra aplicării regulilor concurenței. Agenții economici se pot adresa ei înșiși organelor judiciare, atunci când se consideră lezați de nerespectarea regulilor de concurență. Organul de specialitate privind prețurile este Direcția generala a concurenței, consumului și reprimării fraudelor din Ministerul Economiei, Finanțelor și Bugetului, care are circa 4000 de salariați la nivel central si teritorial, având în componență și 8 laboratoare de testare și verificare a calității produselor la care se stabilesc prețurile.

În cadrul acestei direcții generale (departament) funcționează și Direcția produselor si piețelor, organizată în trei subdirecții cu mai multe servicii ce au atribuții în domeniul prețurilor. Principalele atribuții privind prețurile ale acestei direcții generale sunt următoarele:

– efectuează controlul din partea statului asupra prețurilor și tarifelor la produsele și serviciile la care concurența nu funcționează suficient sau la cerere, din alte motive, nu se pot practica prețuri libere, abrogând nivelul acestor prețuri. Asemenea produse și servicii au prețuri dirijate, care dețin o pondere de aproximativ 15-20% din totalul prețurilor din economie;

– elaborează studii si previziuni privind indicii de prețuri anuali, care se actualizează în cursul anului în raport de indicii efectivi pe subperioade;

– determină și analizează, în colaborare cu Institutul Național de Statistică și Studii Economice, indicii efectivi ai prețurilor pe diferite sectoare (populație, sector productiv, import, export);

– propune măsuri Guvernului pentru a pune ordine în sectoarele și la produsele la care se constată în cursul anului abateri mari fată de indicile previzionat al prețurilor;

– asigură funcționarea concurenței loiale prin supravegherea modului în care se desfăsoară aceasta; efectuează anchete în urma sesizărilor și informațiilor privind abaterea agenților economici de la concurența loială, pe baza cărora tribunalul va lua măsurile legale de eliminare a antantelor, înțelegerilor și va aplica sancțiuni;

– arbitrează neînțelegerile între producători și beneficiari în cadrul negocierilor privind prețul și tarifele dirijate de stat;

– supravegează respectarea aceluiași nivel de preț (liber) către toți beneficiarii care cumpără aceeași cantitate și în aceleași condiții de la un anume producător;

– supraveghează afișarea prețurilor (libere și dirijate) și comunicarea către toți beneficiarii a baremelor de formare a prețurilor;

– colaborează cu celelalte ministere, cu patronatele și sindicatele pe linia negocierii indexării salariilor (a celor garantate), precum și aplicarea complexului de măsuri privind securitatea socială (în special pentru stabilirea prețului la medicamente, servicii medicale care se rambursează prin sistemul securității sociale).

În Romania, trecerea de la economia planificată la economia pe piață s-a realizat pe baza unui cadru legislativ adecvat, care să constituie principiile sau reglementările privitoare la disciplina agenților economici implicați în mecanismul fixării prețurilor.

Libertatea prețurilor este o trăsătură a autonomiei economice și financiare depline a agentului. Odată cu instituirea libertătii prețurilor trebuie să se asigure și transparența pieței, a prețurilor și a conditiilor, de vânzare. Întreprinderile trebuie să respecte disciplina instituită în ceea ce privește formarea prețurilor, concurenței și loialitatea ei.

Rolul important în trecerea la liberalizarea prețurilor l-a avut Hotărârea Guvernului nr.1109/1990, prin care s-au definit și categoriile de prețuri, iar în perioada care a urmat, în intervalul octombrie 1990- aprilie 1996, s-a desfășurat o largă activitate legislativă, reglementând următoarele:

-formarea prețurilor și regimul acestora în economie;

-regimul fiscalității indirecte;

-regimul subvențiilor acordate prin preț: liberalizarea cursului oficial de schimb al leului în raport cu valutele liber convertibile și modalităților de luare în considerare a influențelor generate asupra prețurilor;

-negociera salariilor, stabilirea salariului minim pe economie și a celor maxime;

-tariful vamal și formarea prețului la frontieră, pentru produsele provenite din import și cele destinate exportului;

-negocierea și renegocierea prețurilor în condiții justificate din punct de vedere economic;

-protecția consumatorului;

-indexarea salariilor și a celorlalte venituri ale populației în cadrul sistemului protecției sociale;

-obiectivele controlului privind formarea prețurilor libere, concurența loială și sancțiunile pentru abaterile de la disciplina concurențială.

Formarea liberă a prețurilor înseamnă stabilirea lor, prin negociere, între agenții economici ca parteneri ai tranzacțiilor. În acest scop, producatorii stabilesc prețurile de ofertă pe baza factorilor endogeni (efortul propriu, valoarea de întrebuințare ș.a.) și a celor exogeni, privind concurența pe piața bunului respectiv, tendințele nivelului prețurilor altor producatori, influențe de pe piața externă, politica statului în materie de prețuri, de impozite etc. Cumpărătorii se întâlnesc cu producătorii, cunoscând dinainte prețurile de ofertă prin intermediul cataloagelor sau al comunicării acestora prin alte mijloace, pentru a purta tratative, pentru a negocia și a încheia contractul. Prețul devine mărime fixă, ca rezultat: al deciziei celor doi parteneri, reprezentând una din clauzele contractuale, în funcție de alte prevederi ale contractului se poate avea în vedere o elasticizare a prețului prin bonificații sau majorări sau poate si stipula o anumită rată a inflației, dacă intervalul de timp al valabilității contractului este mare. Pe baza informațiilor privind mișcarea prețurilor, tarifelor, a salariilor, a cursului de schimb al leului, a impozitelor, a ratei dobânzii, a regimului vamal, a contribuției pentru asigurări sociale și altele, fiecare agent economic își refundamentează prețul pornind de la recalcularea costului, a profitului, a impozitului pe cifra de afaceri, sau a adaosului comercial, dupa caz. Rezultatul este, de fiecare data, noua mărime a prețului de ofertă, care urmează să se supună negocierii.

Pentru materiile prime de bază, energie electrică, energie termică și unii combustibili lichizi, produse în țară se au în vedere influențele care decurg din liberalizarea cursului de schimb al leului, alinierea prețurilor la nivelul rezultat din tendințele de durată ale evoluției prețurilor pe piață și ceilalți factori numerați mai sus în pricipiu, prețurile negociate nu pot fi mai mari decât cele mondiale, în funcție de acestea se instituie limitele maximale și ajustarea lor în timp, în funcție de evoluția cursului de schimb.

Pentru produsele și serviciile din ramurile intermediare și finale, prețurile se stabilesc prin luarea în considerare a noilor prețuri și tarife la materiile prime și energie și a celorlalți factori prezentați mai sus, sau a altor factori, recalculați pe baza reglementărilor legale în vigoare. Pentru produsele, subvenționate, prețurile se stabilesc prin Hotărâri ale Guvernului.

Prețurile cu amănuntul (en detail) pentru bunurile destinate populației se formează pe baza prețurilor cu ridicata negociate și a cotelor de adaos comercial sau comision utilizate de către unitatea de desfacere cu amănuntul.

Indexarea are ca obiect apărarea contra riscurilor eroziunii monetare ale deținătorilor sumelor de bani, atunci când obligația de plată a acestor sume este diferită în timp (de exemplu: chirii, împrumuturi rambursabile lunar sau anual etc).

Indexarea obligației de plată a unei sume de bani asigură vărsarea nivelului sumei în funcție de anumiți indici în raport cu variațiile ce vor afecta în timp prețul anumitor produse sau servicii având în vedere structura costurilor și influența prețurilor factorilor de producție.

Indexarea prețurilor se realizează prin înscrierea în contractul încheiat între partenerii tranzacțiilor comerciale a clauzei de indexare, folosind fie un indice unic, fie indici ai modificării prețurilor principalilor factori de producție, scopul indexării este menținerea echilibrului economic în condițiile croziunii monetare.

Clauzele de indexare pot fi de mai multe tipuri: clauza valoare-aur (dacă părțile se referă la valoarea acestui metal); clauza valoare-decizie (sau granița schimbului), dacă ele au ales ca indice cursul une monede străine pe piața schimburilor clauza scării mobile sau clauza indexării stricto-senso, dacă indicele ales este prețul unei mărfi sau al unui serviciu (de exemplu Legislația din țările cu economie de piața limiteaza considerabil voința părților în acest domeniu rămânând legale numai clauzele care prevăd indexările fondate pe prețurile bunurilor și serviciilor care au raport direct cu obiectul contractului).

Protecția socială a consumatorilor în contextul liberalizării prețurilor

Necesitatea unei protecții a consumatorului a apărut, în general, din cauza multiplicării practicilor abuzive în domeniul concurenței, a procedeelor moderne de ,, marketing’’, care nu totdeauna sunt loiale în raporturile cu un concurent, sau echivalează chiar cu o presiune exercitată asupra consumatorului.

În țările cu economie de piață problema protecției consumatorilor concentrează tot mai mult atenția autorităților publice, a legiuitorului, prin interesul tot mai larg pe care îl manifestă pentru instituirea unei discipline concurențiale care să includă probleme ale efectelor provocate consumatorilor, uneori aceasta din urmă fiind dominate în raport cu cele ale concurenței economice loiale. Consumatorii pot fi lezați datorită actelor de concurență neloială de natură comercială. Actele de concurență neloială pot fi sesizate atât de către profesionisti dar și de către consumatorii înșiși lezați, care pot cere încetarea acestora, atunci când sunt atinse intresele lor esențiale.

Principalele măsuri restrictive de protecție a consumatorilor sunt: cele referitoare la prețuri și cele referitoare la formele de vânzare. Prețul este obiectul esențial al competiției economice. Condițiile de formare a prețurilor au o importanță decisivă pentru existența unei concurențe loiale, întrucât ele determină atât autonomia distribuitorului raport cu furnizorul, cât concurența dintre distribuitorii din aceeași rețea.

Analiza practicilor privitoare la prețuri, susceptibile de a influența raporturile de concurență se referă la prețurile impuse, prețurile recomandate prețurile discriminatorii prețurile diferențiate și vânzările în pierdere și cu preț redus.

Practicile prețurilor impuse cuprind acte și fapte cu caracter legal prin care se urmărește într-un anumit stadiu al procesului de distribuție, fixarea, limitarea sau controlul prețurilor. Ele privesc raporturile între producătorii și vânzătorii en gros sau en detail, precum și între ultimile două categorii. O variantă a prețurilor impuse este aceea a prețurilor recomandate indictative, de referință sau de dialog.

Prețurile discriminatorii sunt interzise, nefiind justificate de diferențe corespunzatoare ale costului.

Prețurile diferențiate sunt incriminate de cadrul legal, deoarece generează condiții sau servicii și mai ales avantaje acordate dupa facturare.

Vânzarea în pierdere și ca preț redus sunt forme promoționale de vânzare și sunt interzise atunci cand au ca scop eliminarea concurenților. Interzicerea acestora nu cuprinde produsele perisabile, vânzările motivate de încetarea sau schimbarea activității economice; produsele demodate, depășite tehnic, vânzările de produse al caror preț la producător a scăzut; produse al căror preț este aliniat cu prețul concurențial. Vanzările cu preț pot fi încadrate în condiția vânzărilor în soli și a lichidărilor autorizate.

Vânzarea cu rabat este considerată un procedeu normal de concurență, dacă pierderea profitului este compensată cu creșterea cantității vândute.

Prețurile de apel reprezintă un procedeu care constă într-o acțiune de promovare a vânzării pentru anumite produse (de obicei notorii) pentru care distribuitorii adoptă un nivel atât de scăzut de profit și dispun de cantități atât de insuficiente, încât avantajele obținute nu pot fi legate de această vânzare, ci de rezultatul pe care ea le poate avea prin determinarea clienților, atrași de publicitate de a cumpăra obiecte susceptibile de a le înlocui pe cele dintâi.

Practicile referitoare la procedeele de vânzare urmăresc fie realizarea discriminării, fie captarea abuzivă a clientelei fie influențarea libertății de alegere a consumatorului. Ele sunt grupate în procedee selective, procedee de captare, procedee de vânzări promoționale și procedee de vânzări excepționale.

Procedeele de captare urmăresc atragerea clientelei, fie a revânzărilor, fie a consumatorilor, unele fiind chiar de natură să creeze, între furnizor și revânzator, o legătura sistematică ce poate conduce la forme dezintegrare verticală.

Din categoria vânzărilor promoționale fac parte vânzările cu primă, insoțite de cadouri și vânzările pe credit. Ostilitatea reglementărilor față de această forma de vânzare se manifestă deoarece prima mărește prețul produsului principal, valoarea sa repercutându-se în mod necesar asupra cheltuielilor celui care ofera prima, ceea ce face iluzorie gratuitatea; prima falsifică raportul preț-calitate, care trebuie să fie motivul determinat al alegerii consumatorului. Caracterul ilicit al primei presupune că o condiție necesară, ca obiectul principal și prima să fie diferite.

Asigurarea protecției consumatorilor nu se poate rezuma numai la cererea cadrului legislativ privind concurența loială, dar si organizarea unui control administrativ din partea statului prin organisme specializate.

Concepte cheie.

Prin politica de prețuri, decizia prețurilor devine instrument al managementului, ca element fundamental al conducerii. Ea se regasește și ca parte integrată a politicii social-economice și financiare a statului, punându-i acestuia la îndemână pârghii valorice compexe și sensibile.

Formarea liberă a prețurilor în condiție economiei de piață rezultată din comportamentul autonom al agenților economici, ca producători si cumpărători și, fiecare dintre ei, în calitate de concurenți, implică multitudinea pozițiilor decizionale descentralizate, la nivelul agenților economici.

În concluzie, competențele în materie de prețuri se pot delimita la nivelul următoarelor verigi: întreprinderi (regii autonome, societăți comerciale ș.a.) burse de mărfuri, burse de valori, licitații, mici producători sau cumpăratori particulari, societăți sau agenții de comerț exterior (import, export), departamente sau direcții de specialtiate privind prețurile din cadrul Ministerului Finanțelor, organisme statistice sau jurisdicționale, direcții sau departamente din unele ministere (Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Comerțului)

4. PLAN DE AFACERI

4.1 DATE DE IDENTIFICARE

1.Numele firmei: SC Baumax România S.R.L.

2.Cod unic de înregistrare: RO17021393

3.Data înființării: 09.12.2004

4.Forma juridică de constituire: SOCIETATE CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ

5.Activitatea principală a societății și codul CAEN:

4778- Comerț cu amănuntul al altor bunuri noi în magazine specializate

6.Natura capitalului social: 100 % privat străin

7.Valoarea capitalului: 43860100 lei

8.Adresa: Bd. Dimitrie Pompei, nr. 10A, etaj 1, cladirea III, Sector 2, București

9.Conturi bancare deschise la: Unicredit Țiriac Bank SA

COD IBAN: RO58BACX0000000070132310

10.Asociați: Martin și Gerda Essl (Austria)

4.2 DESCRIEREA FIRMEI

BauMax este o companie de familie, care și-a început activitatea comercială în urmă cu 30 de ani în Austria.

Compania este lider de piață în 8 țări central – și sud-est-europene.

BauMax deține în prezent în Austria 67 de magazine, în Cehia cu 24, în Slovacia cu 14, în Ungaria cu 15, Slovenia cu 3 și Croația cu 6 magazine, în Bulgaria cu 4 magazine, Turcia cu 1 magazin iar în România cu 10 magazine. BauMax numără peste 10 000 de angajați în cele 9 țări în care este prezentă compania. Compania a fost nominalizata de mai multe ori printre cei MAI BUNI ANGAJATORI din Europa, conform revistei Fortune Magazine.

BauMax activează cu succes de trei ani pe piața din România. Cu o populație de 22 mil. de locuitori, România este una dintre cele mai mari țări care fac parte din concern.

În primele trei trimestre ale anului 2009, bauMax România a înregistrat o cifră de afaceri de 369 mil. lei, ceea ce înseamnă o creștere cu 8,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2008. Prin deschiderea magazinului din București, suprafața comercială totală din România depășește 100 000 m².

Condițiile economice ale anului trecut au fost caracterizate de criza financiară și economică globală.

În ciuda contextului economic defavorabil, bauMax continuă politica de expansiune.

România reprezintă țara din grupul bauMax în jurul căreia se va concentra politica de expansiune în anul 2010. În total,vor fi deschise patru noi magazine. Pe lângă București, este planificată deschiderea magazinelor din Pitești, Constanța și Timișoara Sud.

BauMax se distinge prin faptul că oferta de produse și servicii se adaptează diferitelor dorințe ale clienților în funcție de regiune și de specificul țării. Acest lucru se evidențiază în mod deosebit în configurarea prețului și a sortimentului.

Prin garanția prețului -10%, bauMax garantează cel mai bun preț din România. In cazul în care un client găsește un produs similar la un preț mai mic la unul din concurenți, acesta va primi la bauMax produsul la un preț mai mic cu 10% din prețul concurenței.

Prin politica sa “Întotdeauna prețuri mici”, bauMax aspiră la poziția de lider de preț pe piața de DIY din România. Prin intermediul acestui concept, compania se diferențiază de concurență, la nivelul întregii sale rețele de magazine.

BauMax și-a propus, mai ales în condițiile economice grele, să susțină companiile din România. Mai mult de 50% din furnizori provin din România. În felul acesta, contribuie la asigurarea unui număr considerabil de locuri de muncă la nivel local. În plus, furnizorilor le este propusă o colaborare ce depășește granițele pieței românești.

BauMax își percepe răspunderea socială într-o manieră conștientă și activă. Măsoară succesul nu doar în funcție de criteriile economice, ci raportându-ne și la cele sociale. Acest lucru este definit și în principiile companiei și de mulți ani folosit în practica de afaceri cotidiană.

Conceptele și modelele sociale nu se rezumă doar în a pune la dispoziție bani, ci se concentrează mai mult spre crearea unor schimbări de durată. Un exemplu în acest sens îl reprezintă ”Programul uman” bauMax.

În România se contribuie activ la dezvoltarea “Programului uman”, în acest sens fiecare magazin bauMax colaborează cu o organizație partener și întreprind împreună diverse actvități. Mai mult, în echipa bauMax din România sunt integrate în prezent 10 persoane cu dizabilități.

Un nou concept de iluminat – parte integrantă a politicii de protejare a mediului înconjurător. BauMax a implementat în România un sistem de iluminat eficient și economic. Prin utilizarea surselor de curent economice, a limitatoarelor de curent și a unui sistem inteligent de control al cantității de energie consumată, se înregistrează un consum de energie mai mic cu 50%.

4.3 PREZENTARE PRODUSE ȘI SERVICII

BauMax prin extinderea rețelei de magazine din România oferă clienților produse variate din domeniul construcțiilor și amenajărilor, la cele mai mici preturi. Acest lucru se evidențiază în mod deosebit în configurarea prețului și a sortimentului. Sub motto-ul “Dorim clienți mulțumiți” BauMax se distinge de celelalte companii din domeniu prin faptul că oferta sa de produse și servicii se adaptează nevoilor clienților în funcție de specificul fiecărei țări și regiuni în parte. Printre serviciile oferite se numără centrul de mixare vopsele, tâmplărie, atelier croitorie perdele, cabluri la dimensiune, comenzi speciale, garanția returnării banilor, bancomat, card emitere facturi, livrarea la domiciliu, închiriere remorci, ghidul meșterului și bursa de știri.

Spațiul de vânzare pentru fiecare magazin este amenajat pe aproximativ 10.000 m² împărțit în cele patru domenii principale de activitate: construcții, amenajări, tehnic si gradină. Magazinul din Târgu-Mureș se distinge de celelalte magazine din rețea prin posibilitatea achiziționării mărfurilor în sistem Drive In. Acesta funcționează simplu. Clientul intră cu mașina în Drive In, notează și încărca produsele dorite, plătește și iese. Baumax are un sortiment de 30.000 de articole. Structura lor pe departamente este redată în Graficul nr.4.1. Astfel cele mai multe articole sunt la departamentul tehnic, apoi amenajări, construcții și grădina.

Graficul nr.4.1 Structura articolelor pe departamente

Sortimentele pentru cele patru departamente sunt redate mai jos.

4.4 ANALIZA PIEȚEI

4.4.1 TENDINȚELE PIEȚEI

În acest an printr-o analiză a comenzilor primite de la clienții noștri am observat o tendință de creștere a necesarului lor de produse din cele patru departamente. În anul 2009 s-a redus semnificativ cifra de afaceri pentru departamentul construcții, relizându-se o creștere a cifrei de afaceri pentru departamentele amenajări și tehnic. Ponderea vânzărilor pe departamente în cifra de afaceri pe anul 2009 este redată in Figura 4.2. Procentual, structura este următoarea:

Construcții : 40%

Tehnic: 26%

Amenajări: 24%

Gradină: 10%

Figura 4.2 Ponderea vânzării pe departamente în cifra de afaceri pe anul 2009

Pentru anul 2010 ne așteptăm la o creștere în ramura contrucțiilor, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică. Creșterea cifrei de afaceri în acest an se va realiza prin deschiderea magazinelor Pitești, Constanța și Timișoara Nord.

În următorii ani ne așteptăm la o creștere pentru cele patru departamente. Un avantaj al companiei noastre îl reprezintă și faptul că avem o gamă diversificată de produse, și chiar dacă cererea pentru anumite articole stagnează sau scade, sau se închid anumite articole care nu mai au cerere, din experiență s-a constatat că a crescut cerearea pentru altele sau au fost introduse noi articole. O măsură practică pentru a reduce stocurile de produse nevandabile într-un magazin este să le tranferăm într-unul unde există cerere pentru acestea sau a le pune la ‘ofertă’.

Actuala criză face ca investitorii să se orienteze spre domenii ‘palpabile’, cum ar fi contrucțiile, amenajările, resursele regenerabile, infrastuctură, în defavoarea pieței de acțiuni și obligațiuni, de aceea sperăm la o creștere a cifrei de afaceri pe viitor.

Principalii concurenți din domeniul bricolajului sunt: Bricostore(13 magazine în țară și 15 în Europa), Hornbach(4 magazine în țară și 124 în Europa), Dedeman(20 magazine în țară), Praktiker(22 magazine în țară și 85 în Europa), Obi(6 magazine în țară și 523 în Europa), Mr.Bricolaje(3 magazine în țară și 550 în Europa), Ambient(15 magazine în țară), IKEA(1 magazin în țară și 301 în Europa) și Teckzen. Cota de piață a principalilor concurenți este de aprox.56% din totalul bricolajului, cu o valoare de 2,10 miliarde euro în 2009. Cota de piață deținută de Baumax SRL este de 6%, restul de 40% fiind deținută de alți agenți economici.

Furnizorii societății sunt peste 50% interni. Principalii furniziori pe departamente sunt redați în tabele de mai jos.

Clienții se împart în persoane fizice și juridice. Principalii clienți sunt redați în tabelul de mai jos.

4.4.2 Stabilirea și evoluția prețurilor

Odata cu deschiderea primei filiale bauMax în România, a fost introdus conceptul de “prețuri întotdeauna mici”, concept ce a fost dezvoltat în urma studierii nevoilor populației în care bauMax își desfășoara activitatea.

Sub motto-ul « Întotdeauna prețuri mici ! » bauMax România oferă clienților săi un sortiment bogat de produse și cele mai bune servicii pentru ași putea realiza proiectele de construcții și amenajări în cele mai avantajoase condiții. Scopul este de a oferi meșterilor cele mai bune prețuri și cele mai bune servicii de pe piață !

Acest concept reprezintă un succes pe piața din România și de aceea a fost de curând implementat și pe piețele din Bulgaria și Croația, iar in viitorul apropiat se dorește implementarea lui și pe piața din Ungaria.

Prin garanția prețului -10%, bauMax garantează cel mai bun preț din România. În cazul în care un client găsește un produs similar la un preț mai mic la unul din concurenți, acesta va primi la bauMax produsul la un preț mai mic cu 10% din prețul concurenței.

Prin politica sa “Întotdeauna prețuri mici”, bauMax aspiră la poziția de lider de preț pe piața de DIY din România. Prin intermediul acestui concept, compania se diferențiază de concurență, la nivelul întregii sale rețele de magazine. Pentru asigurarea unui preț mic se fac studii de piață permanente.

Pentru clienții mari se pot face reduceri față de prețul de raft de la 10-25%, în funcție de volumul vânzarilor.

Promoțiile nu lipsesc din magazinele Baumax, fapt ce atrage clienții care sunt ’vânători’ de oferte.

Prețurile sunt revizuite periodic în funcție de cursul valutar, prețul practicat de concurență, evoluția vânzărilor pe articole.

Plata produselor se face pe loc cu numerar sau prin card bancar. În cazul comenzilor, clientul va plăti un avans pentru marfa comandată cash sau prin virament bancar, urmând ca la primirea produselor să achite diferența rămasă. Din acest punct de vedere societatea nu are de pierdut, deoarece se știe că în cazul vânzării mărfii pe credit comercial există riscul de a nu încasa banii din cauza rău-platnicilor, sau a falimentului clienților.

4.4.3 Studiu comparativ pe piața de retail

Prezentarea generală a magazinelor studiate

Baumax

Este un concern austriac, prezent in 8 țări, totalizând un numar de 134 magazine si având un număr de 10000 angajați.

În 2006 intrĂ pe piața din România, deschizând primele magazine în Brașov și Sibiu.

În prezent sunt 10 magazine deschise

Dimensiuni magazine: 10000 mp – 15000 mp.

Hornbach

Hornbach este un concern german, care cuprinde 124 magazine,

având 12000 angajați

În 2007 se deschide primul magazin în România – București, urmând ca

în 2009 să intre pe piața din Brașov.

Dimensiune magazin – 24.000 mp (10.000 mp Drive In, 9.000 mp magazin,
5.000 mp grădină + zoo)

Brico Store

Bricostore este un concern francez, prezent în 3 țări, având un număr total

de 19 magazine.

În martie 2002 intră pe piața din România, urmând ca în iunie 2005 să fie

deschis primul magazin în Brașov.

Dimensiunile magazinelor variază între 8000 mp – 14000 mp.

Prezentarea mărfurilor

Baumax

Gamă de produse – peste 30000

Prezentări masive – stocuri mari

Agresivitate preț

Orientare spre produse de bază

Segment clienți – orientare produse (lucrări) frecvente

Hornbach

Gamă largă de produse – peste 70000

Cantități foarte mari

Buna strategie a preturilor

Segment clienti – clienti de”lux”

– orientare produse (lucrări) frecvente

Brico Store

Gamă largă de produse – peste 40000

Showroom-Uri

Expoziții

Atenții la detalii

Segment clienți – clienți de”lux”

– produse speciale

Servicii magazine

Baumax

Livrare la domiciliu – contra cost

Comenzi speciale

Debitare lemn

Centru mixare vopsele

Atelier inrămare

Atelier croitorie perdele

Multipack

Bursa de știri

Ghidul meșterului

Garantarea returului

Garanția prețului

Hornbach

Închirieri produse

Montări produse

Mixări vopsele

Comenzi speciale

Debitari lemn și geam

Servicii reparații

Garanția prețului

Garantarea returului

Brico Store

Servisare produse

Drive-in în toate magazinele

Atelier croitorie perdele

Multiplicare chei

Închiriere unelte

Înrămare tablouri

Mixare vopsele

Debitare lemn

Transport gratuit – în limita a 30 km dus/întors

Garanția prețului

Garantarea returului

Servicii speciale

Baumax

Comenzi speciale –articolele care nu mai sunt pe raft sau în stoc, pot fi aduse la cererea clienților

Demonstrații practice și instruirea clienților în cadrul programului “cursuri pentru meșteri”

Reduceri semnificative pentru produsele aflate în lichidare de stoc

Prezența consultanților comerciali pentru sfătuirea/ajutarea clienților

O bună semnalizare pentru găsirea rapidă a produselor căutate în magazin

Implicarea persoanelor cu dizabilități în unele activități ale magazinului

Contactul on-line permanent cu clienții și trimiterea unor răspunsuri imediate la solicitările acestora

Hornbach

Articole care nu sunt listate, pot fi aduse în magazin la cererea clienților – în 2 / 4 săptămâni

Închirieri masini si remorci – contra cost

Reduceri de preț la achiziționerea unor cantităti mari

Brico Store

Articolele care nu sunt listate în magazin pot fi aduse la cererea clienților într-un timp scurt

Cardul de fidelitate pentru clienți – cadouri în funcție de punctele acumulate: 1 punct = 1 leu

Cardul Partener – pentru discount-uri

10000 – 30000 = 3%

30000 – 50000 = 4%

>50000 = 5%

servicii magazin = 10%

“Seara Americană” – începând cu orele 18:00, toate produsele se vând cu 7% reducere

“ Câte idei atâtea proiecte” – cursuri organizate în magazin pentru clienți

Modalități de plată și creditare

Baumax

Plata in rate

Plata cu Visa si Master Card

Bancomat

Hornbach

Plata in rate

Plata cu Visa si Master Card

Bancomat

Bricostore

Plata in rate

Plata cu Visa si Master Card

Plata cu fila CEC sau OP avalizate de banca

Bancomat

Promovare imagine magazin

Baumax

Panouri stradale

Cataloage lunare

Radio

Internet

Hornbach

Panouri stradale

Cataloage lunare

Internet

Bricostore

Panouri stradale

Cataloage lunare și speciale

Reviste, radio și TV

Internet

4.5 ANALIZA SWOT

PUNCTE TARI

– servicii de cea mai bună calitate asigurate de personalul angajat care este școlarizat(pentru aceasta s-au obținut fonduri PHARE)

– forță de munca tânără și dinamică

– un sortiment variat de articole disponibile în cantități mari

– prețuri mici

– grad de cunoaștere a nevoii clienților

– sistem informatic modern(SAP)

– popularitate(marcă cunoscută)

– experiență în domeniu

– garanția prețului

– orar avantajos pentru clienții( luni – sâmbătă: 7:00 – 21:00, duminică: 9:00 – 18:00)

– plasarea întreprinderii(amplasarea)

PUNCTE SLABE

– lipsa unui spațiu de depozitare

– probleme cu marfa din cauza furnizorilor(nelivrări la timp)

OPORTUNITĂȚI

– posibilitatea obținerii de fonduri europene

– scăderea prețurilor la terenuri și contrucții(deoarece se dorește o extindere a magazinelor)

– legislația economico- financiară

– dezvoltarea economică

AMENINȚĂRI

– concurența

– evoluția nevoilor clientelei indusă de modificarea veniturilor

– schimbări socio-profesionale, demografice

– legislația economico- financiară

– creștera prețuriloe la carburanți, energia electrică și termică

– recesiune în domeniul financiar

– politica statului

– aprecierea(deprecierea monedei naționale)

4.6 OBIECTIVE

Obiectivele pentru anul 2010 sunt: deschiderea a încă trei magazine și atingerea unei cifre de afaceri de 780 mil. lei, ceea ce ar însemna o creștere cu 52,6 % față de anul trecut.

Primul care se va deschide anul acesta după cel de la București(februarie), este cel de la Pitești- al unsprezecelea magazin bauMax din România. Noul magazin dispune de o suprafață comercială de 15 000 m², împărțită în patru domenii: Construcții, Tehnic, Amenajări și Grădină.

Centrul de greutate: departamentul construcții și și„Drive In“ Centrul de greutate al sortimentului este, luând înconsiderare necesitățile clienților, domeniulconstrucțiilor, căruia i-a fost alocată o mare parte dinsuprafața comercială, clienții putând beneficia de ogamă largă de materiale de construcții, disponibile încantități mari, dar și de consultanță de specialitatepentru realizarea proiectelor lor.

Noutatea absolută pe piața din Pitești o reprezintă spațiul Drive In, care ocupă peste

4 000 m² și reprezintă un mod inovativ pentru viitorii noștri clienți de a-și face cumpărăturile, folosindu-și propriul autoturism, facilitând în același timp procesul de achiziționare a mărfurilor.

Echipa bauMax Pitești – 85 de angajați vot sta la dispoziția clienților pentru o deservire și consiliere optimă a clienților în acest magazin.

4.7 INFORMAȚII FINANCIARE

Baumax în luna iunie 2010 va deschide magazinul din Pitești. Investiția totală este de 10 mil. euro, sumă care va fi acoperită în proporție de 72%, din resurse proprii, iar restul de 28% va fi asigurat printr-un credit pe termen scurt pentru achiziționarea stocurilor și acoperirea altor nevoi curente, în valoare de 12.000.000 le, încheind în acest sens un contract cu Raiffeisen Bank S.A., condițiile de creditare impuse de bancă fiind prezentate în Tabelul 4.1, astfel:

Împrumutul va fi garanta printr-un contract de gaj și ipotecă asupra activelor societății.

Noutatea si avantajului acestei linii de credit pe termen scurt este că după 6 luni de zile se poate solicita reîntregirea împrumutului acordat în cazul dificultăților financiare(lipsă de lichidități). Graficul de rambursare a creditului este redat în Anexa nr.1.

Tabelul nr.4.2 reflectă plata totală capital, rata lunară a capitalului, dobânzile și comisionul de admimistrare aferente perioadei de creditare, pentru creditul pe termen scurt, precum și suma rămasă de rambursat la sfârșitul fiecărei luni.

Evoluția cifrei de afaceri este Graficul nr.3 de la înființarea societății până în anul 2010(valoare estimată).

Graficul nr.4.5 Evoluția cifrei de afaceri

Indicatorii din bilanț, contul de profit și pierdere și datele informative se regăsesc în Tabelul nr.4.3 și 4.4.

Tabelul 4.3 Principalii indicatori din situațiile finaciare 2005-2007

Tabelul 4.4 Principalii indicatori din situațiile finaciare 2008-2009

5. CONCLUZII, PROPUNERI

5.1 CONCLUZII

Datorită politicii de prețuri, trebuie să se acorde o atenție specială costurilor și să se găsească permanent metode de a le diminua. De exemplu, s-a implementat în magazine un sistem care poate reduce cheltuielile cu energia cu 50%". De asemenea există și o campanie în sensul acest promovată prin prospectul ,, Îndrumarul pentru economisirea energiei.’’

Se concluzionează faptul că pentru reușita introducerii noilor produse pe piață, optica de marketing trebuie să se regăsească pe toată durata lansării lor. Această operațiune trebuie concepută drept un program specializat de marketing, el presupunând rezolvarea anumitor probleme ce presupun stabilirea perioadei de lansare pe piață, fixarea zonei teritoriale pentru lansare, alegerea canalelor de distribuție, pregătirea pieței pentru primirea noului produs, alegerea modalităților de comercializare și pregătirea forțelor de vânzare.

Datorită unui management profesional BauMax a reușit performanța unei expansiuni continue. De ani de zile se practică o politică de extindere, ceea ce înseamnă că în mod curent se deschid noi magazine, respectiv magazinele existente sunt adaptate la cel mai nou standard. BauMax operează în prezent în Austria cu 67 de magazine, în Cehia cu 24, în Slovacia cu 14, în Ungaria cu 15, în Slovenia cu 3, Croația cu 6 magazine, Bulgaria cu 4 magazine, în Turcia cu un magazin și în România cu 10 magazine. In țara noastră vor fi deschise în acest an încă trei magazine.

Se concluzionează faptul că datorită programului de integrare a persoanelor cu dizabilități în societate prin permiterea acestora de a defașura activități în cadrul BauMax în schimbul obținerii de produse, s-a intensificat forma de publicitate socio-umanitară.

Fondatorul și actualul Președinte al Consiliului de Administrație de la BauMax, Marta Essl, și soția sa, Gerda Essl, activează de 33 ani în calitate de colecționari de artă contemporană. În luna noiembrie 1999 fost inaugurat la Viena muzeul ,,Colecția Essl,, care cuprinde peste 5500 de lucrări, respectându-se astfel principiul ,, Angajamentului pentru artă este expresiei noastră de creativitate și inovație’’.

5.2 PROPUNERI

Se propune ca pe termen scurt să se atingă targetul pe 2010, creșțterea vânzărilor prin deschiderea de noi magazine până la finele acestui an, iar pe termen mediu să se ajungă la patru unități pe piața din Capitală. În urma extinderii, compania estimează în acest an creșterea vânzărilor pe piața locală cu 50% mai mult față de anul trecut, pe fondul extinderii rețelei cu patru unități.

Pentru creșterea cifrei de afaceri se propune o politică a prețurilor mult mai profesional organizată, evitarea reclamei care nu corespunde cu realitatea, evitarea greșelilor în elaborarea pliantului BauMax care este trimis în toată țara.

O alta propunere pentru un raport – target realizat / clienți mulțumiți- este aceea că angajații trebuie sa fie motivați pentru că aceștia reprezintă imaginea firmei, la fel cum promovează și principiile companiei. Unul din principii este ,,Mulțumirea angajaților este cheia succesului activității BauMax’’.

Pentru ca succesul să fie echilibrat și pe termen lung, atât pentru BauMax cât și pentru furnizori, trebuie să se pună bazele unei legături cât mai strânse pentru că aceasta este cheia succesului în retail.

Pentru rezultate îndeplinite și atingerea cifrei de afaceri dorite, BauMax trebuie să angajeze personal calificat, trebuie să le ofere acestora training-uri, și cursuri de inițiere în retail .

Pentru o mai bună mediatizare, catalogul ar putea fi livrat gratuit, alături de un ziar de mare tiraj

Gama mai mare de produse

Înfiintarea unei zile dedicate clientului: cu prețuri speciale și cadouri surpriză

Posibilitatea ca în perioada de sezon, accesul în magazine

în zilele de sâmbătă și duminică să se faca prin gradina exterioară(unde este cazul)

BIBLIOGRAFIE

Albert Einstein, Cum văd eu lumea, Editura Humanitas 2005

Boajă Minică, Popescu Gheorghe, Zaharia Valentina, Teste grilă pentru examenul de licență

la Facultatea de Finanțe, Bănci și Contabilitate-volumul 2, Editura PRO Universitaria 2010

Boajă Minică, Popescu Gheorghe, Zaharia Valentina, Teste grilă pentru examenul de licență la Facultatea de Finanțe, Bănci și Contabilitate-volumul 1, Editura PRO Universitaria 2010

Didier Michele, Economia: Regulile jocului, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992

Lipsey Richard G, Chrystal K. Alec, Principiile Economiei, Editura Economică, București, 2002, pg.788

Marga Andrei, Criza și după criză, Editura Eikon, Cluj-Napoca 2009

Nastovici Luminița, Prețuri și concurență, curs U.C.D.C. 2010

Niță Drobotă, Economie Politică, curs ASE București, 2000

Luminița Nastovici, Produse și servicii bancare, Editura Goldenprint SA 2010

Paul Krugman, Întoarcearea economiei declinului și criza din 2008, editura Publica, București, 2009

Suciu Gheorghe, Analiza economico-financiară, Editura Infomarket, Brașov 2009

Suciu Gheorghe, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Infomarket, Brașov 2009

FMI, World Economic Outlook, mai 1998, pg.75

www.baumax.com

www.baumax.ro

http://www.bursa.ro

www.bnr.ro

http://www.ecomagazin.ro

http://www.evenimentul.ro

www.insse.ro

http://www.wall-street.ro

http://ro.wikipedia

http://www.zf.ro

ANEXE