Practicarea Schiului Alpin la Elevii Claselor I Ivpe Timpul Vacantelor

Sport

Practicarea Schiului Alpin la Elevii Claselor I Ivpe Timpul Vacantelor

Byadmin ianuarie 1, 2024

Capitolul I – Introducere

Scurt istoric al schiului

Dacă ne gândim la istoria schiului, trebuie să ne orientăm atenția spre întreaga istorie a civilizației umane, mai exact la ințelegerea fenomenelor și aprofundarea lor, la reconstituirea momentelor luptei pe care omul a dus-o de milenii pentru a-și confirma condiția și a-și lărgi sfera cunoașterii.

Ceea ce noi știm foarte bine este ca pe scara evoluției sale omul a trebuit sa iși perfecționeze calitățile și deprinderile motrice pentru a-și asigura supraviețuirea și anume să meargă, să alerge, să sară, să se cațere, să se lupte. Dar acestea nu au fost de ajuns așa că a trebuit să gândească, să construiască unelte pentru a-și ușura efortul. Pentru multe popoare schiul a fost una din primele necesității.

Așa a apărut miraculoasa idee a a folosirii „aripilor de lemn”. Astfel omul zbura pe întinderile de zăpadă cu mult înainte de a fi inventat roata și construit drumul. Fiind uimit de ampla descoperire, acesta atribuie fapta mai curând zeităților. Trăind într-un mediu ostil, acest om primitiv credea cu învrșunare in forțele supranaturale, iar toate acțiunile, faptele care-i erau favorabile, care-i serveau pentru a se apăra, deveneau pentru acesta un mit sau obiecte de cult.Astfel s-a intamplat și cu marea sa invenție schiul.

Imaginativul întâmpărilor legate de schi justifică nevoia omului de a atribui faptelor sale mareție, mitificandu-le pentru ca generațiile urmatoare să aibă un suport moral. Dar omul acestor timpuri în realitate a fost celcare, constrâns de împrejurări și mai târziu de necesitatea de a-și îmbogăți viața spirituală, a inventat și construi schiul. Ne dăm seama că istoricii nu greșesc atunci cand vorbesc despre ,,civilizația schiului” ca să denumească o perioadă importantă în dezvoltarea popoarelor nordice, mai ales în epoca marilor migrații în zonele septentrionale ale Europei sau spre nordul continentului american.

Ce mai știm este faptul că au trebuit să treacă milenii pentru ca din mijoc utilitar, schiul să devină un sport, dar este o evoluție logică dacă stăm să ne gândim la strânsa legătură dintre această evoluție și noile trebuințe ale omului modern spre o viață mai prosperă.

Cu privire la etimologia cuvântului ,,schi” punctul de pornire l-a constituit studierea limbilor scandinave, slave și indoeuropene.

Cu referire la apariția schiului, datele culese, obiectele descoperite și adunate cu grijă, mitologia și speculațiile adesea fascinante vorbesc despre o existență milenară și origini pe cât de controversate pe atât de logice în aprecierea lor. Actul de naștere al schiului așa cum spun arheologii și muzeografii trebuie căutat în vremuri străvechi fiind strâns legat de evolutia omului, de modul în care își domândea hrana și își crea mijloacele de deplasare și de transport, din procesele de muncă și, în ultima instanță, din nevoia de joc și de întrecere. Originile îndepărtate ale schiului se asociază cu cele ale patinelor și saniei și, după formele primitive de navigație, este cu certitudine cel mai vechi mijloc pe care omul l-a pus în sprijinul libertății sale de mișcare.

Dacă ne gândim unde schiul ar fi apărut pentru prima dată, evident sunt vehiculate mai multe teorii. Una din ele aparține unui savant suedez, care, în urma cercetărilor efectuate, a ajuns la concluzia că schiul are două locuri diferite de baștină: unul răsăritean în Siberia și Rusia de Nord și altul apusean, în Peninsula Scandinavă. O altă teorie susține că schiul s-a născut în Asia Centrală, de unde au apărut la sfârșitul ultimei perioade glaciare trei curente, corespunzătoare unei migrații.

Pentru ca schiul să devină sport din mijloc utilitar au trebuit să treacă sute de ani. La începutul secolului al XIX-lea se se știe despre existența unor întreceri de fond și sărituri între țăranii localitaților Osterdahl și Telemark, care vor deveni mai apoi tradiționale.

În 1868, la Brukenberg se semnaleaza date despre primul record mondial de sărituri cu schiurile (19m) performerul numindu-se Sondre Nordheim, iar în anul 1881 se consemneaza înființarea clubului de schi ,,Christiania Ski Club”, un promotor al concursurilor din zonă.

În 1843 apare o altă competiție cunoscută de cross country (schi fond) care s-a desfașurat in Troms, Norvegia. Primul concurs internațional are loc lângă Christiania (actualul Oslo) în 1892. Grație lui Sondre Norheim in 1840 apar săriturile cu schiurile, iar în 1860 au loc primele competiții. Austriacul Mathias Zdarsky a continuat ideea lui Norheim, construind primele legături pentru schiul alpin. Însa responsabili pentru răspândirea schiului în lume au fost emigranții norvegieni, care la jumătatea secolului XVIII s-au stabilit în Germania, America de Nord și Noua Zeelandă.

Federația Internațională de Schi ia naștere în anul 1924, iar în anul 1931 se organizeaza primele competiții oficiale. Astfel în 1936 disciplina alpina devine olimpică, iar femeile pot participa la competiții.

Prin urmare schiul devine sport la mijlocul secolului al XIX-lea datorită nordicilor.

Dezvoltarea schiului in țara noastră, alături de celelalte activități sportive sau mai putin sportive, dar toate izvorâte din aceeasi grijă față de om, de sănătatea și odihna sa binemeritată, an de an, noi realizări.

Pârtiile și telefericile, stațiunile de odihnă sau cabanele, tot mai multe, mai frumoase și mai bine înzestrate, primesc cu ospitalitate sute de mii de turiști dornici să petreacă clipe de destindere , de mișcare dădătoare de vigoare.

Este greu, pentru mulți dintre ei, ca după ce au cunoscut primele satisfacții pe care le oferă o zi petrecută în mijlocul naturii de iarnă, zburând înaripați cu schiurile pe mantineaua de nea imaculată, să nu rămână prieteni credincioși ai schiului, acest minunat sport al tuturor.

Lor li se adresează prezentul îndrumar, dorind să le conducă pașii, timizi la început, pe drumuri de mii de ani bătute.

El se străduiește să dea fiecăruia, chiar și celor inițiați, răspunsuri potrivite, ca orice călăuză ce vrea să fie bună.

În speranța că ea își va atinge scopul propus oferim tuturor celor care ne cunosc sau doresc să învețe schiul.

1.2 Importanța și actualitatea temei

În formarea unor schiori alpini de performanță, practicarea schiului alpin trebuie sa fie un proces continu de care se pot bucura și elevii claselor I-IV pe timpul vacanțelor prin participarea acestora la programe speciale de instruire in cadrul unor școli de schi, specializate în formarea de noi sportivi, care să obțină rezultate din ce în ce mai bune.

Prin acest studiu se încearcă evidențierea rolului practicării schiului alpin de către elevii claselor I-IV pe timpul vacanțelor, lucru care poate duce, în timp la creșterea randamentului și la obținerea unor rezultate mai bune în cariera de sportiv.

De aici rezultă actualitatea și necesitatea analizei temei propuse în studiu, tema care încearcă să realizeze o sinteză practică cu privire la contribuția personală.

Explicarea temei

Tema lucrării ,,Practicarea schiului alpin la elevii claselor I-IV pe timpul vacanțelor” dezbateca element central problematica învățării și practicării schiului alpin, un sport de o frumusețe și o complexitate desăvârșită, un joc care poate fi învățat și practicat de la o vârstă foarte fragedă chiar și pe timpul vacanțelor. Se încearcă o analiză a procesului de învățare în schiul alpin pe timpul unei perioade de vacanță, dorindu-se a se aduce contribuții personale cu privire la această temă.

Ca și contribuție personală, autorul lucrării va folosi o metodică nouă de învățare, aplicată pe un grup de începători, elevii claselor I-IV.

Capitolul II – Fundamentarea teoretică a temei

2.1 Învățarea motrică

Învățarea motrică se referă în general la actele de de comportament ale schiorului în care reacțiile stabilizate sunt dependente de componentele senzoriale proprioceptive. Deoarece individul acționează într-o ambianță fizică, modelul ,,pur” al învățăriimotricepoate fi găsitdoarînaceleacteîn care gesturilesuntatât de bine învâțate încât pot fi conduse exclusiv prinsimțulkinestezic.

Învațarea motrică cuprinde multiple elemente și verigi care intră în relații reciproce în procesul activității orientată intențional pedagogic. Finalul este formarea unei noi structuri comportamentale, de integrare și sinteză a diferitelor componente care, pentru început, au fost asociate cu efort de organizare.

Deosebirile dintre învațarea perceptiv motrică nu sunt atât de mari încât să justifice o tratare separată. Aceste deosebiri impun referiri speciale privind felurile deprinderilor și unele particularități metodice de formare a lor. Controlul senzorial perceptiv fiind deosebit de important în execuția gesturilor de tip sportiv, execuția celor mai automatizate mișcări va depinde de indicatorii perceptivi interini sau externi.

Dintre persoanele care practică schiul, se regăsesc azi toate categoriile sociale: copii, tineri, adulti, persoane de vârsta a treia. Din punct de vedere motric există subiecți care au avut o oarecare experiență sportivă, subiecți care practică ca amatori unele sporturi și sedentari totali.

Rezultatul în procesul de învățare și mai presus ca toate, continuitatea în frecvența lecțiilor sunt influențate de către factorii motivaționali. În momentul în care acești factori depind în mai mare măsură de elemente diferite decât plăcerea de a face acea activitate, așa-zisele motivații extrinseci, va exista posibilitatea ca subiectul să întrerupă procesul de învățare, deoarece nu mai este stimulat să urmeze lecțiile.

Învățarea și perfecționarea deprinderilor motrice și deci a tehnicii sportive, se desfășoară pe faze, în cadrul unui proces instructiv care, în unele cazuri poate fi deosebit de lung și complex. Învățarea motrică rezultă întotdeauna în urma unui număr mare de repetări a unei mișcări. Acest lucru nu înseamnă că repetările trebuie să fie standardizate. O oarecare vizibilitate a lecției de bază favorizează procesul de învățare chiar dacă, în faza inițială, acest lucru ar trebui limitat pentru a simplifica activitatea începătorului. Pe parcursul procesului de învățare, când există numeroase greșeli tehnice, subiectul selecționează o serie de comenzi referitoare la sistemul muscular care îi permit să urmeze cu o anumită eficiență tema cerută. Comenzile care s-au dovedit a fi eficiente, cel puțin în anumite circumstanțe, se memorizează sub forma a ceea ce specialiștii numesc program motric.

Un program motri nu este altceva decât o serie de instrucțiuni anterior memorizate care, sub acțiunea centrilor nervoși superiori, trimit impulsuri motorii mușschilor interesați în execuția mișcării. Pe parcursul execuțiilor, a descoperirii greșelilor, a intuiției și imitației subiectul finisează succesiv programul motric, ameliorând precizia și încercând să-l adapteze mai bine la condițiile ambientale. Pentru a ajunge la un control ridicat al propriilor mișcări, este necesară o durată relativ lungă a activității pe zăpadă, a exersării.

Există mai mulți factori externi care influențează programarea acțiunii unui schior. Aceștia ar fi: condițiile atmosferice, calitatea zăpezii, caracteristicile pantei și materialele și echipamentul.

Învățarea perceptiv motrică prezintă aspecte diferite, ea constând din stabilitatea relativă a unor răspunsuri motrice, în raport cu datele fenomenelor externe, percepute ca indicatori și stimulatori ai activității. Montpellier consideră această învățare ca o adaptare a reacțiilor preexistente la condițiile perceptive schimbate, care implică fie stabilirea unor noi coordonări senzori-motrice, fie o creștere a preciziei și fineței coordonărilor sau schemelor preexistente. Noile coordonări motrice se formează pe măsura exersărilor, iar deteriorarea în lipsa solicitărilor specifice. Ceea ce se păstrează, în forme imperfecte, se datorează memoriei motrice și suportului său vizual, capabil de reactualizare.

2.2 Aptitudini motrice care condiționează învățarea

Aptitudinea reprezintă o organizare selectivă a componentelor cognitive, afective, motivațonale și executive, care permite omului desfășurarea cu succes a unei activități într-un domeniu dat (M.Golu și A. Dicu). A poseda aptitudini înseamnă rezolvarea la indici de performanță superiori a unei activități în raport cu alții.

Psihomotricitatea este aptitudine, dar și funcție complexă de reglare a comportamentului individului. Conform condiției date de Lafon ,,psihomotricitatea este rezultatul integrării interacțiunii educației și maturizării sinergiei și conjugării funcțiilor motrice și expresiile observabile”. (M. Epuran- 1996)

Principalele componente ale psihomotricit-ții și conduitei motrice sunt: schema corporal, coordonarea dinamică, lateralitatea, coordonarea statică, echilibrarea, coordonarea perceptiv motrică, rapiditatea mișcărilor, ideomotricitatea.

Printre componentele psihomotricității se pot încadra și calitățile motrice de bază: viteza, forța și rezistența, pentru care termenul de calități psihomotrice ar fi mult mai corespunzător.

În schiul alpin, calitățile fizice se regăsesc într-o strânsă interdependență. În ordinea importanței avem îndemânarea, viteza, forța, rezistența, mobilitatea și relaxarea. Combinația dintre ele caracterizează efortul specific și determină elementul esențial și hotărâtor în orientarea pregătirii și alegerea mijloacelor. Nici una din calitățile motrice menționate nu se poate ,,substitui” alteia.

Psihomotricitatea constituie o componentă de bază a capacității de învățare a procedeelor din schiul alpin. Înțelegerea și aprofundarea învățării procedeelor din tehnica schiului alpin poate aduce clarificări importante reușitelor și mai ales a nereușitelor.

Caracterul eterogen al acțiunilor motrice din timpul evoluției pe o pârtie de schi presupune o angajare totală si totusi diferențiată a calităților psiho-fizice ale schiorului. Calitățile fizice combinate specifice schiului alpin sunt: îndemânarea în regim de viteză și rezistență, viteza în regim de forță și rezistență, forța în regim de viteză, rezistența în regim de viteză și forță.

Îndemânarea schiorului presupune o execuție motrică precisă, complexă, în timp scurt și în condiții neobișnuite. Ea vizează percepția spațială, temporală, gradul de încordare, simțul terenului și al zăpezii și este legată nemijlocit de gândirea rapidă, coordonare, ritm, echilibru, precizie.

Viteza schiorului alpin este de tipul vitezei de reacție, execuție și repetiție care se manifestă în condițiile alunecării, de cele mai multe ori în viteze mari. Factorii de care depinde sunt: gândirea rapidă, echilibrul neuro-muscular și forța.

Forța este legată de viteză și rezistență, exercitându-se în condiții statice și dinamice. Factorul principal de care depinde forța este masa musculară și, în principal calitatea acesteia, nu volumul.

Schiorii alini au nevoie de o rezistență generală care să le permită o evoluție în condiții dificile: temperatura scăzută, vizibilitatea redusă, presiuni, teren accidentat.

2.2.1 Rolul factorilor perceptivi în învățarea tehnicii schiului alpin

Învățarea procedeelor tehnicii schiului alpin este condiționată de o serie de factori perceptivi, ca percepțiile de spațiu, timp și mișcare.

Percepțiile spațiale se referă la priceperea mărimii, formei și volumului, aceste caracteristici spațiale fiind percepute în profunzime și mișcare.

Pentru învățarea procedeelor din schiul alpin prezintă importanță în special perceperea cât mai adecvată la realitate, care se realizează prin colaborarea dintre analizatorul vizual și kinestezic. Perceperea profunzimii condiționează aprecierea distanțelor, pentru perceperea corectă a lungimii schiului, a locului de înfigere a bețelor în zăpadă, a ungiului de înclinare a schiurilor cât și a unghiului de orientare a vârfului schiului.

Perceperea timpului, reprezentată de aprecierea durate în care schiorul poate parcurge spațiul dintre porți, a duratei diferitelor procedee executate în schiul alpin, este realizată prin interacțiunea analizatorului vizual, auditiv și kinestezic.

Percepția complexă a dimensiunilor spațiale și temporale dă naștere la percepția intervalelor și microintervalelor spațio-temporale, implicate substanțial în însușirea tempoului și a ritmului procedeelor de schi, destul de importante în realizarea unor performanțe de valoare.

Învățarea perceptiv motrică prezintă aspecte diferite, ea constând din stabilitatea relativă a unor răspunsuri motrice, în raport cu datele fenomenelor externe, percepute ca indicatori și stimulatori ai activității. Montpellier consideră această învățare ca o adaptare a reacțiilor preexistente la condiții perceptive schimbate, care implică fie stabilirea unor noi coordonări senzori-motrice, fie o creștere a preciziei și fineței coordonărilor sau schemelor preexistente. Noile coordonări motrice se formează pe măsura exersărilor, iar deteriorarea în lipsa solicitărilor specifice. Ceea ce se păstrează, în forme imperfecte, se datorează memoriei motrice și suportului său vizual, capabil de reactualizare.

2.2.2 Rolul informării în învățarea procedeelor tehnicii schiului alpin

Baza principală este modelul Pavlovian a celor două sisteme de semnalizare. Pe prim plan apare mai pregnant problema prelucrării și înmagazinării informației.

În învățarea procedeelor tehnice la schi alpin, un prim plan de reflectare țl reprezintă informațiile senzoriale și proprioceptive. La acest nivel conținutul informației, cu toată legătura intramodală, rămâne legată de modalitatea respectivă, de structura fizică a excitațiilor.

Semnele vrbale, scrise sau vorbite, ca și reproducerea lor mentală, pot reuni în ele informații ai diferiților analizatori, fără a fi legate de actualitatea iminentă a semnalizării senzoriale a analizatorului respectiv. La nivelul sistemului de semnalizare verbală, are loc o abstractizare, în sensul că toate informațiile acumulate și transmise de unul din analizatori, suferă o corectare simplificată și uniformă. În cadrul semnalizării verbale nu poate fi inclusă întreaga gamă de informații senzoriale și se produce o reducere a informațiilor pe calea generalizării.

Fiecare informație verbală conține o judecată, un rezultat al procesului de recunoaștere și înțelegere, condiții ale învățării motrice în general și cu atât mai mult și a învățării procedeelor, dintre care unele au un grad ridicat de complexitate, care trebuie însușite și înțelese, în caz contrar învățarea lor poate fi compromisă.

Informarea verbală presupune, în primul rând, utilizarea cu frecvența necesară a terminologiei de specialitate, care conține toate informațiile utile pentru gestul, elementul sau complexul motric care se învață, privind structura și funcția lor, legitățile biomecanice care le guvernează, condițiile regulamentare în care se desfășoară.

Conținutul de informații generalizate ale semnelor verbale este strâns legat de informații senzori-motrice. Înmagazinarea informațiilor la om are loc pe baza acestei legături senzorio-verbală. Unele semnale verbale, ca de exemplu șerpuire rotunjită, derapaj latera sau cele cu caracter mai general ca alunecare, activează conținutul general de informații semnalate, informațiile speciale și, în primul rând, pe cele kinestezice din memoria motrică.

Omul, prin limbaj, nu înmagazinează doar experiența motrică individuală, ci preia și experiența cunoscută fie verbal, fie scris de la generațiile anterioare.

2.2.3 Rolul reprezentărilor ideo-motorii în învățarea schiului alpin

Ca proces psihic de reflectare prin imagini intuitive a acelor exerciții care au acționat asupra organelor noastre receptoare, reprezentările ideo-motorii constituie elemente fundamentale și în învățarea procedeelor tehnicii schiului alpin, modele programatoare, respectiv punct de plecare și fond pentru învățarea corectă.

Reprezentarea ideo-motorie este structurată pe baza senzațiilor și percepțiilor anterioare, corectitudinea ei depinzând de fidelitatea informațiilor senzoriale și perceptive. Reprezentările au un caracter dinamic și stadial, în sensul creșterii elementului generalizator. Experiența motrică mai bogată, prin îmbinarea diferitelor elemente, urmează structurarea de noi reprezentări. Reprezentările ideo-motorii contribuie la învățarea mintală a exercițiilor pentru care există o experiență anterioară.

2.2.4. Rolul pregătirii fizice în învățarea tehnicii schiului alpin

Efectuarea procedeelor tehnicii schiului alpin, desfășurarea lor cu ritmul și timpul cerut. Învingerea forței interne și externe, reclamă un anumit nivel de pregătire fizică, un anumit nivel al calităților motrice de bază, ca unul dintre factorii care condiționează și capacitatea de învățare a procedeelor.

Scopul oricărui antrenament este ameliorarea performanței prin dezvoltarea calităților necesare. În cazul nostru, schiul fiind sport sezonier, multe din calitățile esențiale sunt dezvoltate în special cu mijloace specifice, țmprumutate din practica altor discipline.

Sistematizând sarcinile pregătirii fizice, reținem următoarele aspecte:

refacerea organismului, fortificarea lui și ridicarea capacității generale de lucru;

dezvoltarea și perfecționarea calităților motrice (generale și specifice);

creșterea forței și masei musculare angajate în lucrul specific, prin metode speciale și prin exerciții i,itative;

dobândirea unei rezistențe generale a tuturor funcțiilor și sistemelor, astfel încât organismul să poată suporta solicitările unui antrenament progresiv, intensiv;

formarea, perfecționarea, lărgirea sferei de deprinderi noi, variate, stimularea coordonării prin folosirea mijloacelor și a tehnicii altor sporturi, individuale și colective;

însușirea unor metode de relaxare care să asigure de-a lungul unui întreg sezon posibilitatea menținerii unei prospețimi fizice și a dorinței de lucru.

Efortul în schi se caracterizează printr-o mare complexitate și o intensitate de scurtă durată. El poate fi încadrat în grupa eforturilor submaximale. Sunt solicitate predominant îndemânarea, viteza de reacție și de execuție, simțul echilibrului și al stăpânirii corpului, forța, îndeosebi a musculaturii trenului inferior.

Caracteristica schiului alpin constă în natura efortului, grupele musculare suportând contracții de mare intensitate, succesiv statice și dinamice. Acesta impune în arsenalul mijloacelor de pregătire, îndeosebi a celor destinate dezvoltării masei musculare și forței, folosirea alternativă a unor exerciții statice și dinamice care să asigure viteza, rezistența și forța.

Este necesară pregătirea fizică în scopul atingerii unui nivel crescut al calităților motrice, în vederea obținerii unor performanțe înalte.

2.3 Particularitățile formării deprinderilor motrice în tehnica schiului alpin

În sinteză tehnica reprezintă un sistem de structuri motrice specifice fiecărei ramuri de sport, efectuate rațional și economic, în vederea obținerii randamentului maxim în competiție.

Învățarea procedeelor tehnice în schi parcurge în general etapele învățării oricărui act și acțiune, cu diferențierea că apar unele particularități determinate de regulile specifice ale acestei ramuri.

Procesul de însusire a tehnicii schiului, corect organizat și dirijat, trebuie să urmărească formarea de stereotipuri dinamice cu un grad de stabilitate la condiții variate cu indici superiori de execuție și randament. Formarea stereotipului dinamic asigură posibilitatea conducerii cu ușurință și precizie a mișcărilor, eliberând unele sectoare corticale, în vederea activității creatoare.

Ca orice progres care are drept caracteristică dezvoltarea spre forme superioare, deprinderile motrice de deplasare se formează în mai multe faze.

PRIMA FAZĂ numită și cea a coordonării brute are ca obiectiv general însușirea mișcărilor în forma lor globală, fără detalii. Această fază include în sine crearea reprezentării generale a mișcării studiate și primele încercări de execuție a ei.

La primele alunecări pe schiuri, impulsurile nervoase, în special cele cu punct de plecare la nivelul centrilor echilibruui și al picioarelor, ajunse în scoarța emisferelor cerebrale, iradiază. Prin această iradiere, excitațiile cuprind nu numai sectoarele grupelor musculare care trebuie să îndeplinească mișcarea, ci și cele apropiate care nu au nici o legătura cu executarea ei.

Activitatea se desfășoară prin:

primele încercări de a executa elemente tehnice sunt în mai mare măsură nereușite;

începătorul se caracterizează printr-o atitudine crispată, echilibrul este instabil;

lipsa localizării mișcărilor la segmentele direct interesate în tehnica schiului (membre inferioare, brațe, trunchi) este deseori întreruptă. Se manifestă astfel de decalaj în efortul dezvoltat de către începător, ceea ce duce la un consum mare de energie.

Pe parcursul învățării schiului, elevul este bombardat cu o multitudine de informații, recepționate pe căile aferente cunoscute:

informații vizuale – impresii optice asupra locului de desfășurare, ambianța în care se desfășoară activitatea;

Informații tactile – simțul presiunii rezultat din rezistența zăpezii asupra schiurilor, bocancilor.

Informații vestibulare – simțul echilibrului în condiții de alunecare, poziția corpului în diferite momente;

Informații acustice;

Informații kinestezice – privind realizarea internă a alunecării – simțul muscular;

Relevant este faptul că în această etapă, informațiile primite nu sunt suficiente. Cele mai utile informații, care îi permit schiorului să-și regleze comportamentul său, de asemenea, nu sunt suficiente, de aceea el trebuie să se concentreze asupra tuturor mișcărilor pe care le execută. Astfel, el încearcă să-și controleze întreg comportamentul prin intermediul senzațiilor vizuale.

Pe măsura evoluției procesului de învățare, schiorul manifestă o seamă de capacități ușor detectabile prin efectul lor:

Capacitatea de a-și dirija mișcările;

Capaciatea de a-și dirija efortul în raport cu forțele exterioare (rezistența zăpezii) ;

Capacitatea de a-și coordona mișcările membrelor inferioare și membrelor superioare.

Este foarte important ca cel care învață schiul să poată înregistra, diferenția și aprecia cât mai corect posibil percepțiile senzoriale.

În acest scop trebuie să se asigure:

reprezentarea mentală a mișcării pe care vrem să o executăm;

înțelegerea mișcării.

Schiul se învață schiind și comparând execuțiile într-o manieră conștientă, se compară ceea ce s-a avut în intenție să se facă cu ceea ce s-a realizat:

se repetă, variind schimbările de presiune asupra schiurilor, schmbând ritmul execuțiilor tehnice;

se compară informațiile anterioare, corectându-le pe cele simțite în timpul execuției mișcărilor;

elevul învață să schieze obesrvând atent și conștient și încercând să recunoască caracteristicile care îl pot ajuta să înțeleagă mișcările și eventual să le descrie;

își imaginează ce ar dori să-și însușească înainte de a executa.

În această etapă va trebui să se acționeze cu mult tact și pricepere, pentru a diminua reflexele ca apărarea, care frânează formarea deprinderilor necesare menținerii echilibrului la alunecare.

FAZA A DOUAde formare a deprinderilor motrice, numită și faza coordonării fine, constă în stabilirea și întărirea lor și se caracterizează prin aceea că se continuă fixarea legăturilor temporare de bază, se întărește mai departe stereotipul, se realizează legarea elementelor noi și inhibarea mișcărilor inutile.

Elevul este capabil în mai mare măsură să-și dirijeze execuția.

În faza fxării deprinderilor este necesar să se prevină apariția repetată. În cazul în care apar, lucru normal în acest stadiu al învățării, este necesar a se lua măsuri pentru ca acestea să devină stabile.

Nu este indicat să se treacă la învățarea elementului următor până când cel anterior nu s-a fixat într-un grad corespunzător, deoarece numai atunci în învățarea celui de-al doilea nu se vor crea confuzii.

În reglarea comportamentului schiorului, o importanță deosebită o au informațiile provenite pe calea analizatorului kinestezic.

Pentru a fixa mișcările trebuie ca treptat să obișnuim schiorii cu execuții corecte, indiferent de apariția unor excitanți deosebiți (starea terenului, consisteța stratului de zăpadă, etc.).

Trebuie să se prevină instalarea monotoniei, generată de execuția repetată a procedeelor tehnice. Se recomandă fixarea deprinderilor motrice dobândite prin organizarea aplicațiilor în condiții de zăpadă și teren variabile.

FAZA A TREIA de perfecționare a deprinderilor motrice, numită și faza coordonării plastice (de stabilizare), este etapa în care se urmărește perfecționarea tehnicii, în condiții variabile de teren, zăpadă, viteză de deplasare. Această fază se caracterizează prin însușirea mișcărilor executate și prin stabilirea stereotipului dinamic față de diferite influențe externe și interne care acționează foarte puternic în condițiile de practicare a schiului.

Odată cu însușirea deprinderilor:

se îmbunătățește echilibrul necesar deplasării și coborârii pe schiuri, se micșorează numărul dezechilibrărilor;

se îmbunătățește calitatea execuției procedeelor tehnice de coborâre pe schiuri, micșorându-se numărul greșelilor;

se dezvoltă coordonarea precisă a mișcărilor, îndemânarea, se asigură activitatea coordonată a întregului aparat locomotor;

se micșorează tipul necesar execuției mișcărilor;

procesele nervoase implicate în executarea mișcărilor devin mai mobile, mai echilibrate, mai puternice;

se micșorează pierderile de energie, încordările musculare devin mai eficace.

În aceste condiții se formează așa zisul ,,simț al schiurilor” sau ,,simțulechilibrului înalunecare” ceeace în mod deosebit ajută la reglarea mișcărilor care fac parte din procedeul respectiv, se formează ,,simțul tempoului” și ,,ritmul”.

2.4. Biomecanica alunecărilor în schiul alpin

Ansamblul tehnicii de bază a schiului se sprijină pe un număr relativ redus de elemente cheie. Diversitatea comportamentelor adoptate de schiorii ce evoluează pe pârtia de schi, are ca fond, anumite elemente care dau un suport comun, acestea fiind:

comportamentul schiurilor pe zăpadă;

menținerea echilibrului în alunecare;

încărcarea și descărcarea schiurilor;

transferul sprijinului;

pivotarea schiurilor;

,,pilotajul” schiurilor pe arcul ocolirii.

În practica schiului intervin o multitudine de forțe, explicate din punct de vedere dinamic, în baza principiilor lui Newton:

Orice corp își menține starea de repaus sau de mișcare atât timp cât asupra acestuia nu acționează o forță care să-i modifice starea în care se află (principiul inerției);

Oricărei acțiuni (forțe) îi corespunde o reacție (forță) egală ca intensitate și de sens contrar (principiul reacțiunii);

Accelerația mișcării unui corp este direct proporțională cu forța rezultantă care acționează asupra lui și invers proporțională cu masa corpului (principiul acțiunii).

Comportamentul schiurilor pe zăpadă

Formula de construcție a schiurilor determină pentru acestea două categorii principale de caracteristici:

caracteristici geometrice obținute printr-un profil bine determinat de raportul dintre lățimile diferite ale vârfului taliei și talonului schiului. Aceste caracteristici asigură stabilitate în coborârile directe și oblice, ușurință în pivotarea schiurilor pentru realizarea derapajelor și a schimbărilor de direcție în alunecare.

Caracteristici dinamice date de natura materialelor constructive și dispunerea lor în interiorul schiului și pe suprafețele superioară și inferioară ale acestuia.

Schiurile exercită, perpendicular pe suprafața zăpezii o presiune proporțională cu greutatea ansamblului schior-schi. Presiunea exercitată de schiuri determină tasarea zăpezii. Fenomenul alunecării schiurilor pe zăpadă se explică prin forța de frânare ce apare la nivelul contactului schiurilor cu zăpada și a cărei valoare este exprimată de coeficientul de frecare a celor două suprafețe ce vin în contact.

Alunecarea schiurilor pe zăpadă este condiționată și de proprietățile clăparilor. Schiurile, împreună cu clăparii și legăturile trebuie să constituie o unitate funcțională. Pe lângă faptul că asigură securitatea schiorului, legăturile de schi, prin locul de montare pe suprafața superioară a schiului favorizează menținerea echilibrului dinamic, conducerea schiurilor în linie dreaptă și pivotarea schiurilor.

Menținerea echilibrului în alunecare:

Menținerea poziției de bază, în alunecare și în circumstanțe deosebite pune schiorului probleme complexe. În toate momentele activității schiorul pe pârtie este supus unor forțe care tind să-i modifice starea de echilibru stabil.

Planul înclinat:

Unghiul de înclinație este unul dintre factorii care determină valoarea și direcția forței aplicate sistemului schior-schi datorită căreia este atras în lungul pantei. Această forță este una dintre componentele forței gravitaționale, perpendiculară pe planul orizontal.

Forța de gravitație:

Este forța cu care toate corpurile sunt atrase spre pământ. Aceasta este direct proporțională cu masa lor și invers proporțională cu pătratul distanței la care se află la sol.

Forța de gravitație se aplică sistemului schior-schi într-un punct numit centrul general de greutate. Centrul general de greutate al unui corp este considerat punctul în care se aplică rezultanta tuturor forțelor ce pornesc de la nivelul diferitelor părți componente ale sistemului schior-schi și din exteriorul acesteia.

Forța de gravitație poate fi descompusă în 2 componente: una perpendiculară pe planul înclinat, numită forța normală și cealaltă paralelă cu planul înclinat numită forță tangențială.

Sistemul schior-schi lansat pe panta înclinată a terenului de schiat, nu atinge niciodată accelerația teoretică maximă, deoarece sistemul întâmpină anumite forțe de rezistență la mișcare, Aceste forțe se pot grupa în:

Încărcarea și descărcarea schiurilor

Mișcarea vericală este un element capital în cadrul acțiunilor de bază.

Orientarea mișcării în axul vertical al corpului schiorului influențează direct echilibrul schiorului pe pantă.

Mișcarea verticală în schi este asociată:

pregătirii declanșării ocolirii

conducerii ocolirii

controlul presiunii pe schiuri.

Deplasarea centrului general de greutate spre în sus și spre în jos, determină modificarea presiunii schiurilor pe zăpadă. În schiul actual mișcarea balans vertical înseamnă deplasarea centrului de greutate în plan sagital și lateral în raport cu suprafața de sprijin. Fazele balansului care au ca efect principal încărcarea și descărcarea schiurilor sunt flexia și extensia.

Schimbul de muchii

Deplasarea curbilinie a schiului este provocată și susținută prin jocul forțelor de la nivelul contactului schi-zăpadă. Prin gesturile sale, schiorul amplifică sau diminuează intensitatea acestor forțe. În principal pivotarea schiurilor pe noua traiectorie curbilinie, în termeni foarte simpli de mecanică, se explică prin jocul dintre forța tangențială și forța de reacție a sprijinului. Acest joc, schimbul de muchii, este cel de-al treilea mecanism fundamental care, în termenii tehnicii gestuale a schiului, implică arcuirea corpului, localizată în principal la nivelul bazinului și genunchilor.

Transferul sprijinului

În faza de conducere a schiurilor pe arcul ocolirii valoarea forței centrifuge se amplifică. Pentru menținerea constantă a schiurilor pe traiectoria dorită se apelează la un nou mecanism fundamental al tehnicii gestuale transferul de greutate. Prin acest mecanism greutatea schiorului este transferată, dominant, pe schiul exterior ocolirii.

Pivotarea schiurilor

Un schiu așezat pe cant în coborâre directă, începe o triplă deplasare în planul terenului:

în translație;

în pivotarea pasivă spre deal, datorită unui cuplu de forțe: o forță de frânare la nivelul spațiului și o forță de presiune la nivelul centrului schiului, dată de greutatea acestuia;

în pivotare în jurul propriului ax longitudinal, care accentuează efectul de pivotare spre deal și prin amplificarea frânării de la nivelul sppatulei.

Cele menționate au în principal suport profilul longitudinal al schiului.

2.5 Conținutul tehnicii pentru debutanți

Profesorul nu trebuie să pună accent numai pe particularitățile morfo-funcționale ale copiilor, ci are și datoria de a sistematiza principalele căi și mijloace de pregătire preconizate în însușirea tehnicii de bază în schiul alpin. Pentru a face acest lucru trebuie stabilite o serie de obiective de etapă specifice vârstei elevilor claselor I-IV. Ele se regăsesc în literatura de specialitate și au o conotație putem să spunem cronologică:

Obișnuirea cu echipamentul – este o etapă deosebit de importantă, inevitabilă am putea spune. La prima vedere există senzația imposibilității adaptării, dar prin alegerea unui teren adecvat se poate realiza un echilibru cât de cât stabil pe schiuri.

Mersul – pe teren plat, cu ușoare deplasări spre deal, prin zăpadă de diferite consistențe dacă este posibil ar fi cel mai indicat procedeu de formare a primilor pași. Realizarea acestuia prin împingere simultană, prin împingere alternativă, prin pășire alternativă, exerciții de coordonare ușoare și eficiente pentru completarea exercițiilor de obișnuire cu echipamentul.

Urcarea – de la formele cele mai ușoare – prin pas bătut, în trepte, prin sincronizarea mișcărilor de punere a schiurilor pe muchiile din deal și sprijin pe bețe sau fără folosirea acestora având corpul aplecat spre înainte cu orientarea schiurilor pe muchiile din deal și sprijin pe bețe sau fără folosirea acestora având corpul aplecat spre înainte cu sprijinul mâinilor pe genunchi sau la spate. Formele de mers în urcare sunt alese în funcție de starea zăpezii, înclinația pantei concomitent cu exercițiile de trecere din poziția de urcare în cea de coborâre pot realiza diverse mijloace de realizare a scopului propus.

Coborârea – cu opriri în plat sau contra pantă, cu trecerea peste denivelări, cu sau fără obiecte în mână, cu realizarea de exerciții de lucru independent al picioarelor, cu mișcări de variabilitate a presiunii pe schiuri (flexie – extensie – flexie), de exemplu cu brațele (pentru distragerea atenției). Deplasarea pe axul pantei se face între două repere bine stabilite. Trecerea peste denivelări poate fi un element constitutiv pentru însușirea unor forme de ocoliri spre vale.

Coborârea cu schimbarea direcției prin pivotare – este o formă simplă instinctivă, se poate însuși foarte ușor. Este considerată o metodă directă (cu schiurile paralele) dar se adreseazăcu precădere copiilor îndemânatici, bine orientați cortical, cu un bagaj avansat de pregătire fizică generală.

Ocolirea în plug – este o formă de oprire și realizare a ocolirii predată și realizată ca metodă indirectă (cu schiurile neparalele) ce se adresează tuturor categoriilor de copii. Este o formă de oprire ,,de siguranță” seminaturală cu o notă de foarteușoarădeprindere motrică.

Jocuri pe schiuri – sunt mijloace de atragere, mijloace de exersare în condiții de concurs, cu aplicabilitate din lecțiile predate anterior. Exercițiile ușoare complementare care au efect de coordonare și amuzament dau culoare lecțiilor de schi stabilite, chiar dacă nu toate sunt la fel de necesare fiecăruia. Astefel, în funcție de particularitățile individuale și condițiile specifice trebuie alese și folosite cele mai indicate. Prezentarea exercițiilor sub formă de joc fac din orele de pregătire adevărate momente de veselie, destindere cu unțel bine determinat. Având în vedere particularitățile individuale ale copiilor, este bine ca aceste exerciții să fie prezentate sub formă de joc, ele fiind una dintre formele de activare a grupului, o metodă instructivă și participare activă ce păstrează caracterul de veselie, antrenorul ce elimină posibilitatea cursului plictisitor, scopul propus fiind cel al instruirii.

Capitolu III – Organizarea cercetării

3.1 Premisele cercetării

Pornind de la concluzia că schiul alpin necesită o învățare continuă, căutând să răspundă în tot mai mare măsură scopurilor și dorințelor colectivității se formulează permanent teorii despre modul de acționare, ținând cont de vârstă, sex, caracteristici morfo-funcționale specifice vârstei și a gradului de pregătire fizică. De acea se va pune accent pe învățarea și practicarea acestui sport în timpul vacanței, de către copii in plină dezvoltare fizică ai claselor I-IV, îmbinând modelul competițional de învățare cu scopuri imediate cu modelul jocului adaptat vârstei.

Diversificarea continuă, ramificată și orientată în funcție de colectivitățile în care se acționează, au totuși o linie metodică generală încadrând diferite obiective intermediare în linia metodică generală cu obiectiv spre performanță, chiar dacă finalitatea este diferită și se termină destul de timpuriu ca nivel de perfecționare.

Procesul de instruire presupune o muncă îndelungată și complexă, răbdare, de adaptare la cerințele imediate, de interese, scopuri și motivații.

3.2 Ipotezele cercetării

Având în vedere particularitățile generale ale cunoașterii sub toate aspectele ale copiilor de 7-10 ani ( elevii claselor I-IV), prin adaptarea unei linii metodice adecvate învățării și practicării schiului sub formă de joc și întrecere, se poate constitui un mijloc important de instruire la această vărstă de petrecere a vacanțelor.

Folosirea unor căi și mijloace adaptate vârstei specializate asociate cu echipamentul modern, îmbrăcând forme atractive, se poate inocula ușor dorința practicării acestui sport scurtând implicit și durata inițierii, chiar perioada unei vacanțe de iarnă.

3.3 Metode de cercetare

1. Studiul bibliografiei.

Orice demers științific, ce are ca punct de plecare o temă anterior fixată, presupune studiul literaturii de specialitate. Studiul bibliografiei de specialitate asigură suportul teoretic necesar oricărui cercetător care inițiază o cercetare științifică.

Cercetarea desfășurată a impus studiul următoarelor categorii de lucrări:

Lucrări cu caracter fundamental din domeniul terminologiei educației fizice și a sportului, teoriei și metodicii educației fizice, teoriei antrenamentului sportiv, fiziologiei, psihologiei și pedagogiei educației fizice și sportului. Studiul acestor lucrări a permis fundamentarea teoretică a lucrării. (S. Mate-Teodorescu, V. Cârstea, C. Bota, Șerbănoiu, Tudoș, Vințanu).

Lucrări cu caracter general din domeniul schiului din care, în legătură cu lucrarea au fost reținute cunoștințe privind caracteristicile schiului și ale tehnicii acestuia, conținutul pregătirii fizice a schiorului, obiectivele și conținutul instruirii la schi alpin a copiilor (V. Cârstocea, M. Bâră, J. Keller).

Lucrări referitoare la tema tratată care au servit prin datele oferite la fundamentarea temei cercetării și studiul premiselor, formularea ipotezelor, stabilirea sarcinilor cercetării.

2. Metoda observației.

În general putem observa orice fenomen, obiect, proces, dar în domeniul nostru principalul subiect al observației este omul, copilul, deci sportivul. Deci, locul important în observarea domeniului nostru îl deține comportamentul motric tehnic, tactic al sportivului. Se vor observa subiecții în diferite situații:

antrenament – învățare, menținere, perfecționare;

concursuri;

tranzișie – pauză, recreere, refacere;

alte situații.

Observația poate cuprinde individul, grupul, echipa, relațiile dintre indivizi în cadrul grupului, etc.

Condițiile unei bune observații:

clasificarea a ceea ce vrem să urmărim, să constatăm;

discutarea în echipă a problemei temei de observat pentru a deveni mai clară;

efectuarea a cât mai multor observații privind tema propusă;

să aibă o desfășurare metodică și sistematică;

folosirea grilelor de observație;

datele înregistrate să fie prelucrate, interpretate pentru a extrage concluzii pertinente și veridice.

3. Metoda experimentală

Experimentul este cea mai riguroasă metodă de testare a unei ipoteze. Prin experiment, cercetătorul își testează ideile într-un mediu controlat și determină condițiile care cauzează anumite efecte.

În derularea unui experiment distingem patru faze:

faza I – observația;

faza II –stabilirea ipotezelor;

faza III – experimentarea propriu-zisă;

faza IV – prelucrarea și interpretarea datelor culese.

Luând în considerare aceste faze putem aprecia că în desfășurarea unui experiment parcurgem trei etape:

etapa pregătitoare;

etapa de efectuare;

etapa de evaluare.

Experimentul este o metodă fundamentală de cercetare științifică prin care se produc modificări intenționate fenomenelor, cu scopul de a le studia în condiții favorabile.

Testele din cadrul experimentului pot măsura o mulțime de variabile motrice, psihomotrice, cunoștințe, funcții psihice, trăsături. În cazul nostru se măsoară inițial nivelul calităților motrice și progresul acestora pe parcursul pregătirii.

3.4 Stabilirea și codificarea exercițiilor

Nr.1

Ștafeta pe un schiu

are drept scop să-i obișnuiască pe copii cu alunecarea, cu paralelismul în deplasare al picioarelor. Este un joc de echilibru;

grupa este împărțită în două. Se marchează punctele de plecare și întoarcere. Ștafeta se predă prin atingere sau printr-un obiect mic de cărat. Se pleacă la semnal, se face deplasarea pe un schiu și prin împingerea în bețe, pe un teren plat; maxim 15 m între plecare și întoarcere;

câștigă ștafeta, grupa care-și adjudecă victoria de două ori;

se poate lucra și pe perechi dacă este timp în structura lecției.

Nr. 2

Ștafeta cu schimbarea schiului

are drept scop obișnuirea cu materialul, prinderea și desprinderea schiului, deplasarea cu ajutorul bețelor pe un teren plat;

grupa se împarte în două, deplasarea facându-se în paralel; la dus pe sciul stâng, în dreptul fanionului de ocolire se opresc, schimbă schiurile, întoarcerea făcându-se pe schiul drept;

Observații metodice:

este bine ca talpa bocancului să fie dată cu puțină ceară pentru a nu se lipi zăpada de ea;

profesorul să-i ajute pe cât posibil pentru siguranța deplasării la fixarea legăturii;

între plecare și întoarcere să nu fie o distanță mai mare de 10-12 m;

dacă timpul permite se poate realiza Ștafeta și pe perechi, ținându-se de mâini la exterior asigurând bețele de schi pentru sprijin.

Nr. 3

Ștafeta deplasărilor

pe un teren în ușoară pantă cele două grupe formate, se deplasează pe două schiuri prin pas bătut și îmingere alternativă cu schiurile paralele.

Distanța între schimbările de direcție să fie de maxim 7-8 m.

Observații:

Se va căuta ca ajutoarele să fie pe cât posibil în egală măsură (mai ales la cei care nu pot să se ridice de ciudă, din orgoliu etc.)

Nr. 4

Robinsoniada

așezați unul în spatele celuilalt, după regula ,,vârf la coadă” se dă startul în parcurgerea unui traseu în ordine: folosirea urcării oblice, coborârea spre al doilea fanion, căzătură, ridicare din căzătură, alunecare spre fanionul trei, urcare laterală până la predarea ștafetei.

Observații:

la a doua ștafetă se poate schimba sensul, dar nu se schimbă locul căzăturii;

de asemenea se poate realiza pe perechi.

Nr. 5

Joc pe perechi cu coardă

jocul se desfășoară pe perechi, contra cronometru, ce se deplasează pe o pantă ușoară, ținând o coardă în mâinile apropiate. De la 3 m de linia de start se află o succesiune de 6-8 bețe fixate în zăpadă la distanța de 2 m. Între două bețe succesive coarda trebuie să atingă zăpada realizată prin flexie simultană, prin extensie se va trece coarda pe deasupra. Câștigă perechea care dărâmă cele mai puține bețe de schi, care realizează cel mai scur timp.

Nr. 6

Șarpele zăpezii

ștafeta ce are drept obiectiv înțelegerea noțiunii de ocolire, de trecere prin flexie pentru depășirea unui obstacol;

se pleacă din grupele prestabilite la semnal spre vale; schimbarea de direcție se execută cu ajutorul pașilor turnanți;

urcarea se face prin pas bătut;

se poate executa cu și fără ajutorul bețelor de schi.

Nr. 7

Trenulețul aspirator

așezați unul în spatele celuilalt, având schiurile între ale celui din față, ținându-se cu mâinile de mijloc, parcurg un traseu pichetat cu stegulețele care vor fi ridicate pe rând de fiecare vagon. Câștigă echipa care le adună pe toate și care este compactă la sosire.

Nr. 8

Ștafeta ghemuirilor

pe un traseu stabilit, se pleacă în coborâre oblică; între două schimbări de direcție se execută un număr de ghemuiri și ridicări, numărate de profesor;

variantă: la extensie ridicarea piciorului din deal;

câștigă echipa care realizează cel mai mare număr de ghemuiri.

Nr. 9

Adunarea stegulețelor

parcurgerea unui traseu cu stegulețe din 5 în 5 m, fără bețe, frânare în plug în dreptul fiecărui mănunchi, culegerea unui steguleț, continuarea deplasării;

câștigă echipa care adună cele mai multe stegulețe, care realizează cel mai corect traseul, care iese prima etc.

Nr.10

Schimbarea stegulețelor

parcurgerea unui traseu marcat prin fanioane roșii și albastre sub formă de căciulă, primul steguleț fiind amplasat la căciula nr. 2;

primul pleacă, culege stegulețul de la 2 și-l replasează la 3; apoi de la 3 la 4; de la 4 la 5; de la 5 la 6;

câștigă echipa care parcurge cel mai corect traseul, căreia nu-i scapă stegulețele, care este prima.

Obiective: frânare la punct fix.

Nr. 11

Oprire la semnal

startul se ia la semnal, când toate cele 4 perechi s-au prins de mâini, alunecându-se în linie directă; la semnal perechile se vor opri în cel mai scurt timp, după care se continuă alunecarea;

jocul se poate executa și în varianta ocolirii la semnal.

Nr. 12

Ștafeta de ocolire pe culoar

startul se ia consecutiv de primi copii, se realizează o ocolire largă prin pivotare;

următorul va pleca în momentul trecerii pe sub căciulă; câștigă echipa ai cărei componenți nu depășesc culoarul marcat la interior de fanioane și la exterior de brăduleți, echipa al cărei ultim component trece primul linia de sosire, care are mai puține penalizări realizate de depășirea culoarului etc.

Nr. 13

Concurs final aplicativ

start;

ocolire prima poartă;

parcurgerea unui traseu cu denivelări;

ocoliri succesive prin porți;

oprire, aruncarea a trei bulgări de zăpadă pregătiți la o țintă;

deplasare pe plat;

urcare obilcă spre cuierul bețelor;

plecare fără bețe, ocolire largă marcată prin două porți de aceeași culoare, spre stânga și apoi identic spre dreapta;

trecerea a două denivelări mari;

ocolire cu frânare și ghemuire, trecerea pe sub trei porți căciulă;

parcurgerea traseului de slalom;

oprire la G (,, garderoba schiurilor”), unde acestea sunt desfăcute de la picioare și lăsate;

alergare 10 m pentru trecerea liniei de sosire.

Cerințe pentru executarea jocurilor de mișcare pe schiuri:

alegerea și amenajarea terenului

pregătirea materialului pentru schi

explicarea și demonstrarea jocurilor

formarea echipelor

alegerea căpitanilor de echipă

alegerea ajutoarelor

repartizarea jucătorilor pe teren

respectarea cu strictețe a regulilor de joc

După terminarea jocului se va face:

comunicarea imediată a rezultatelor

analiza jocului și a comportării jucătorilor

analiza acțiunilor și execuțiilor tehnice ale unor jucători

evidențierea învingătorilor.

Codificarea exercițiilor

Ștafeta pe un schiu

– individual S1 – obișnuire material

Ștafeta cu schimbarea schiului

– individual S2 – obișnuire material

– perechi S3 – obișnuire material

Ștafeta deplasărilor

– individual S4 – mersul pe schiuri

Robinsoniada

-individual J1– urcare, coborâre, ridicare din căzătură – perechi J2 – urcare, coborâre, divertisment

5. Joc pe perechi cu coardă

– perechi J3 – exerciții de echilibru, coborâre directă

6. Șarpele zăpezii

– individual S4 – schimbare de direcții

7. Trenulețul aspirator

– grup J4 – exerciții de echilibru

8. Ștafeta ghemuirilor

– individual S5 – coborâre oblică, echilibru

-perechi S6 – echilibru

9. Adunarea stegulețelor

– individual J5 – frânare în plug

10. Schimbarea stegulețelor

– perechi J8 –frânare în plug

11. Oprire la semnal

– individual S7 – ocolire prin pivotare

12. Ștafeta de ocolire pe culoar

– individual J9 – exerciții de alunecare

13. Concurs final aplicativ

– individual J6 – ocolire în plug

– perechi J7 – ocolire în plug

Capitolul IVOrganizarea și desfășurarea experimentului

4.1 Stabilirea subiecților, locul și durata desfășurării experimentului

Experimentul s-a desfășurat în cadrul Școlii de Schi Petroșani, Parâng, care a pus la dispoziție pârtia pentru începători, transportul pe cablu, jaloanele și echipamentul de schi, în perioada vacanței de iarnă din sezonul 2013-2014.

Experimentul s-a desfășurat în perioada 21.12.2012-05.01.2013 și 20.12.2013-08.01.2014.

La experiment au luat parte 6 grupe de copii, 3 grupe martor și 3 grupe experiment, cu vârsta cuprinsă între 7 și 10 ani, elevi în clasele I-IV la ,,Școala Generală Nr. 1 Bumbești-Jiu, Județul Gorj, sănătoși din punct de vedere clinic și apți pentru efort fizic. Nici un copil nu a mai interacționat cu schiul până în prezent.

Durata, pe zi, a unui curs a fost de trei ore, în acest interval fiind cuprinse: echiparea, și dezechiparea cu materialele sportive necesare instruirii, deplasarea spre și de la pârtie. Cursurile s-au desfășurat timp de 6 zile consecutive. În fiecare din cele trei săptămâni au lucrat în paralel o grupă martor și una experiment, astfel:

Săptămâna I: grupe formate din elevi cu vârsta de 7 ani

Săptămâna II: grupe formate din elevi cu vârsta de 8-9 ani

Săptămâna III: grupe formate din elevi cu vârsta de 10 ani

Obiectivele finale ale grupelor au fost identice . S-a pus accent pe învățarea fragmentară din sciul alpin, ponderea între lecția normală de învățare și învățarea sub formă de joc, parcursuri aplicative, fiind de 80 – 20% la grupa Martor și 20-80% la grupa Experiment.

Testarea s-a făcut prin parcurgerea finală a unui traseu comun cu stabilirea ierarhiei generale prin clasament stabilit cu ajutorul cronometrului.

Săptămâna I

Săptămâna II

Săptămâna III

4.2Formularea obiectivelor de instruire generală

Planificarea activității pe parcursul celor 6 zile de instruire a fost aceeași pentru fiecare grupă (experiment și martor) și respectat în fiecare săptămână din cele trei luate în observație. Astfel au fost stabilite următoarele obiective de instruire generală:

1. Acomodarea cu schiurile

2. Mersul și împingerile – simultan

– alternativ

3. Alunecări – în coborâre directă

– în coborâri oblice

4. Ocoliri – în plug

5. Concurs final

Raportat la obiectivele generale s-a elaborat un plan de activare zilnică diferită pentru grupa Martor și pentru grupa Experiment ca mod de realizare.

LINIA METODICĂ A GRUPEI MARTOR

ZIUA I

1. obișnuirea cu echipamentul

2. mersul pe un schi

3. mersul pe două schiuri cu împingere simultană

4. mers cu pas bătut și împingere alternativă

5. întoarcerile

ZIUA a II-a

1. încălzire

2. urcare laterală

3. exerciții pentru menținerea echilibrului în alunecare

4. trecerea de la poziția de urcare la coborâre

5. ridicarea din căzătură

ZIUA a III-a

1. încălzire

2. învățarea urcării cu teleschiul

3. coborâre cu deschidere simultană

4. oprire în plug

5. coborâre cu balans vertical

6. exerciții pentru oprire cu pași turnanți

ZIUA a IV-a

1. încălzire

2.coborâre directă

3. exerciții cu deschidere simultană

4. exerciții de echilibru

5. coborâre oblică

6. coborâre oblică – exerciții de echilibru

7. ocoliri succesive în plug

ZIUA a V-a

1. încălzire

2. coborâre oblică, exerciții de echilibru

3. ocoliri în plug la punctele fixe

4. ocoliri prin pivotare

5. exerciții de deschidere simultană și balans vertical

ZIUA a VI-a

1. încălzire

2. ocoliri prin pivotare

TEST

4.3 Stabilirea obiectivelor de instruire a grupei experiment

La realizarea experimentului s-a ținut cont că atât obiectivele finale sunt comune, cât și cele zilnice, deosebirea dintre ele constă în faptul că fiecare grupă are modul ei de pregătire, mijloace personale.

ZIUA I

Obiective – obișnuirea cu echipamentul, întoarcerile pe loc, mersul pe schiuri

Realizare:

1. mers pe un schiu – 10 minute

2. ȘTAFETA pe un schiu – S1- 3x

3. ȘTAFETA cu schimbare – S2-3x

4. ȘTAFETA cu schimbare pe perechi – S3- 3x

ZIUA a II-a

Obiective – urcarea laterală, trecerea de la poziția de urcare la cea de coborâre, ridicare din căzătură.

Realizare:

1. încălzire – 10 minute

2. ȘTAFETA cu schimbare pe perechi – S3-3x

3. Robinsoniada – J1-3x

4. ȘTAFETA deplasărilor – S4-3x

5. Robinsoniada pe perechi – J2-3x

ZIUA a III-a

Obiective – oprirea în plug, urcarea cu teleschiul

Realizare :

1. încălzire – 10 minute

2. Robinsoniada pe perechi – J2-1x

3. joc cu coardă pe perechi – J3-3x

4. ȘTAFETA deplasărilor – S4-3x

5. oprire la semnal – J8-3x

6. ȘTAFETA ghemuirilor pe perechi – S6-3x

ZIUA a IV-a

Obiective – coborârea oblică, ocoliri succesive în plug

Realizare:

1. încălzire – 10 minute

2. trenulețul aspirator – J4-3x

3. schimbarea unui steguleț – J7-3x

4. adunarea stegulețelor – J5-3x

5. ȘTAFETA ghemuirilor – S5-3x

6. schimbarea unui steguleț – J6-3x

ZIUA a V-a

Obiective – ocolire în plug, ocolire prin pivotare

Realizare:

1.încălzire – 10 minute

2. oprire la semnal pe perechi – J8-1x

3. cursa de urmărire – J9-2x

4. adunarea stegulețelor – J5-2x

5. ocolirea pe culoar – S7-3x

ZIUA a VI-a

Obiective – verificarea cunoștințelor acumulate

Realizare:

1. încălzire – 10 minute

2. joc cu coarda – J3-2x

3. cursa de urmărire – J9

4.4 Studiul comparativ al rezultatelor

În urma desfășurării cursurilor de schi din cadrul experimentului privind modul de

realizare și influența pe care o pot avea jocurile și ștafetele asupra formării deprinderilor motrice în schiul alpin, am obținut următoarele rezultate:

Numărul de participanți: 48 – 16 x 3 săptămâni.

Număr de instructori>curs: 3.

Materiale folosite: 50 de fanioane roșii și albastre, 10 corzi, 30 de stegulețe.

PROTOCOL TEST: 1 concursul din 06.12.2013

2 concursul din 03.01.2014

3 concursul din 08.01.2014

Protocol Saptamana I

Protocol Saptamana II

Protocol Saptamana III

RANGUL GENERAL AL TESTELOR

TOTAL PUNCTE: 136, obtinute astfel:

Loc I ………….. 1 punct

Loc II …………. 2 puncte

Loc III ………… 3 puncte …… etc.

Loc XVI ……… 16 puncte

Astfel, rezulta urmatoarele:

SAPTAMANA I – TESTUL 1:

Grupa Martor – 78 puncte

Grupa Experiment – 58 puncte

SAPTAMANA II – TESTUL 2:

Grupa Martor – 63 puncte

Grupa Experiment – 73 puncte

SAPTAMANA III – TESTUL 3:

Grupa Martor – 81 puncte

Grupa Experiment – 55 puncte

TOTAL PUNCTE:

Grupa Martor – 222 puncte = 45%

Grupa Experiment – 186 puncte = 55%

CALCULUL CALIFICATIVELOR

Avand in vedere ca: FB = 10 puncte

B = 6 puncte

S = 3 puncte

NS = 1 punct, s-au obtinut urmatoarele rezultate:

SAPTAMANA I – TESTUL 1

Grupa Martor: 3 FB = 30 puncte

2 B = 12 puncte

2 S = 6 puncte

1 NS = 1 punct

Total: 49 puncte

Grupa Experiment: 3 FB = 30 puncte

3 B = 18 puncte

1 S = 3 puncte

1 NS = 1 punct

Total: 52 puncte

SAPTAMANA II – TESTUL 2

Grupa Martor: 4 FB = 40 puncte

3 B = 12 puncte

1 S = 3 puncte

Total: 55 puncte

Grupa Experiment: 3 FB = 30 puncte

4 B = 24 puncte

1 NS = 1 punct

Total: 55 puncte

SAPTAMANA III – TESTUL 3

Grupa Martor: 2 FB = 20 puncte

4 B = 24 puncte

1 S = 3 puncte

1 NS = 1 punct

Total: 48 puncte

Grupa Experiment: 3 FB = 30 puncte

3 B = 18 puncte

2 S = 6 puncte

Total: 54 puncte

Calcul general:

Grupa Martor: 49+55+48 = 152 puncte

Grupa Experiment: 52+55+54 = 161 puncte

STUDIUL COMPARATIV AL VALORILOR CALIFICATIVELOR

Grupa Martor: 52%

Grupa Experiment: 48%

4.5Interpretarea rezultatelor

În prima săptămână testul ținut prin concursul comun, prin natura rangului grupelor se pot spune că grupul a fost destul de omogen. Din cele 136 de puncte mai bine clasați au fost cei din grupa Experiment cu cele 58 de puncte acumulate față de 78 câte a avut grupa Martor. De asemenea calitatea sau gradul de însușire a procedeelor executate materializată prin calificative, au fost mai bine însușite de grupa Experiment, care a acumulat 52 de puncte față de 49 ale grupei Martor.

În cea de-a doua săptămână, în urma desfășurării celui de-al doileaconcurs, noii participanți la săptămâna de inițiere au obținut rezultate interesante, după aceleași forme de pregătire, concurs și verificare, rezultatele nu au fost în favoarea grupei Experiment, care a obținut, în ceea ce privește rangul concursului, doar 63 de puncte față de 73 ale grupei Martor, în timp ce valoarea calificativelor a fost egală cu 55 de puncte.

În cea de-a treia săptămână, în urma desfășurării celui de-al treilea concurs, noii participanți la săptămâna de inițiere au obținut rezultate asemănătoare cu copiii din prima săptămână ( 55 puncte la grupa Experiment și 81 pentru grupa Martor ). De asemenea, valoarea numerică a calificativelor a fost într-un interval mai mare decât prima săptămână: 55 puncte pentru grupa Experiment față de 48 la grupa Martor. De aici se poate concluziona că, metoda aplicării jocurilor poate avea un succes mai mare decât stereotipia predării și exersării stricte.

Egalitatea poate fi pusă pe seama acestei forme încărcate de predare aschiului și poate a faptului că densitatea lecțiilor de predare a fost timp de 3 săptămâni mult prea mare. Aceasta este însă modelul și munca unui antrenor care lucrează la acest capitol.

Capitolul V- Concluzii si aprecieri

Învățarea și practicarea schiului la elevii claselor I-IV cu vârsta cuprinsă între 7-10 ani trebuie să se bazeze într-o foarte mare măsură pe universul psihologic al acestora, aducând pe pârtia de schi elemente din lumea specifică orizontului lor de cunoaștere și imaginație.

În acest fel, lecțiile pot deveni atractive, contribuind la o mobilizare substanțială privind capacitatea de efort și asimilare a deprinderilor motrice specifice.

Desfășurarea experimentului, cu grupe diferite, Experiment (3) și Martor (3) dar cu aceeași instructori, se poate afirma că a fost un test și pentru aceștia. Rezultatele din săptămâna a doua a grupei Experiment pot fi puse pe seama plictiselii sau a disconfortului creat de căratul echipamentului auxiliar la și de la pârtie.

Experimentul, vizând în mod direct învățarea tehnicii de bază pe timpul vacanței în directă concordanță cu particularitățile anatomo-fiziologice și psihologice ale copiilor de 7-10 ani (elevii claselor I-IV), mi-a confirmat ideea că la acest nivel de pregătire nu performanța este valoroasă ci modul de atragere a copiilor spre acest sport, coborând ștacheta cerințelor tehnice, dar dezvoltând fenomenul joacă-întrecere, adică cel atracțional pentru acest segment de vârstă. Iar dacă obținerea rezultatelor este marcată festiv, odată cu ierarhizarea concursului, în afara felicitărilor și a glumelor, se oferă recompense în dulciuri și diplome sau chiar mici amintiri, succesul poate fi total

Interesantă ar putea fi anunțarea premiilor înaintea desfășurării competiției. Prin forma abordată, de joc și întrecere ținând cont de particularitățile vârstei, se pot obține rezultate încurajatoare mai ales la nivelu inițierii luând în considerare și faptul că în primul rând schiul este o formă de recreere, un mijloc de refacere, și abia după aceea o etapă în selecția pentru performanță ce înglobează o cantitate de frustrări, norme care să aducă rezultate.

Alt factor interesant semnalat a fost momentul jocului cu coarda, care a generat amuzament, concurs între parteneri (cine realizează mai repede balansul, cine-l poate dezechilibra pe coleg mai repede, etc). Când jocurile nu au avut obiecte, parcă a intervenit plictiseala și numai participarea la jocuri sau ștafete cu pedepse să-i readucă în activitate, la parametrii normali.

Participarea la concursul final, anunțarea că exercițiul se desfășoară contracronometru, că cei mai bine clasați vor primi diplome și alte premii surpriză, a produs o emulație interesantă. Copiii s-au mobilizat constructiv unii, alții s-au inhibat, ceea ce a dus în final la clasarea sub nivelul așteptat de la unii din participanți. De aici denotă că, încă de la acest nivel factorii psihologici pot fi determinanți.

Ca o concluzie finală se poate spune că învățarea și practicarea schiului sub formă de joc și întrecere, pe timpul vacanțelor, prin perfecționarea metodicii de predare, prin folosirea materialelor specifice – schiuri, clăpari – și nespecifice – echipament auxiliar, materiale atractive bogate în culoare și expresivitate, prin crearea de specialiști în munca cu copiii se poate vorbi de un sistem ce duce la o reușită pe toate fronturile.

Bibliografie

Ardelean, T. – ,,Învățarea motrică cu aplicații în atletism, note de curs”, Editura IEFS, București, 1977;

Badea, E. – ,,Caracterizarea copilului și adolescentului de la 3 la 18 ani cu aplicații la fișa școlară”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993;

Bîră, M. – ,,Schiul pentru toți”, Editura Stadion, București, 1973;

Cârstocea, V. – ,,Schi alpin”, Editura A.N.E.F.S, București, 1998;

Cârstea, Gh. – ,,Teoria și metodica educației fizice și sportului”, Editura AN-DA, București, 2000;

Cârstea, Gh. – ,,Educație fizică”, Casa de editură ,,Petru Maior”, București, 1999;

Dragnea, A., Bota, A. – ,,Teoria activităților motrice”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999

Dragnea, A., Teodorescu, S. – ,,Teoria sportului”, Editura Fest, București, 2002;

Epuran, M. – ,,Psihologia educației fizice”, Editura Sport-Turism, București, 1989;

Epuran, M. – ,,Psihologia sportului de performanță”, curs pentru studii aprofundate, A.N.E.F.S., București, 1996;

Federația Italiană de Sporturi de Iarnă, FISI-CONI – ,,Schiul alpin 2004”, Editura Federația Italiană a Sporturilor de Iarnă, Milano, 2004;

Grigoraș, P. – ,,Schi alpin, snowboard, carving”, Editura Accent, București, 2002;

Hilgard, E., R. – ,,Teorii ale învățării”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1974;

Matei, I. – ,,Marea aventură a schiului”, Editura Albatros, București, 1982;

Matei, I. -,,Schiul alpin modern”, Editura Sport-Turism, București, 1988;

Matei, I. – ,,Schiul pentru copii”, Editura Sport-Turism, București, 1977;

Niculescu, M. – ,,Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport”, A.N.E.F.S., București, 2002;

Pelin, F. – ,,Schi’’-teorie și metodică, Editura Printech, București, 2001;

Pelin, F. – ,,Schi fond”, Editura Printech, București, 2001;

Șerban, M. – ,,Contribuții teoretice și practice privind selecția și orientarea psihologică a copiilor și juniorilor”, Revista E.F.S., Nr.1, București, 1989;

Șerbănoiu, S. – ,,Metodica educației fizice și sportului”, Editura Cartea Universitară, București, 2003;

Teodorescu, V. – ,,Schi-tehnica și metodica învățării”, Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport, București, 2001

www.skirelais.com;

www.skiescape.com;

www.carvingski.com;

www.kac.org.an;

27. www.ifyouski.com;