Pr. Prof. Dr. Mihai l – Simion SĂSĂUJAN Absolvent: PLEȘCA Eugen București 2019 2 REPERE BIOGRAFICE ALE EPISCOPULUI GRIGORIE LEU AL HU ȘILOR (1881… [614921]

1

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Pr. Prof. Dr. Mihai l – Simion SĂSĂUJAN

Absolvent: [anonimizat]
2019

2

REPERE BIOGRAFICE ALE EPISCOPULUI GRIGORIE
LEU AL HU ȘILOR
(1881 -1949 )

3
Cuprins:

Introducere :………………………………………………………………… ………………….. p. 4

Cap. I Biserica sub regimul comunist român în prima parte a secolului al XX –
lea……………………………………………………………………………………………….. ….p. 6
1. Ascensiunea comunsimului la putere………………………………………………………….. ……p. 6
2. Politica regimului față de cultele din Republica Populară Română……………. …….p. 10
3. Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist…………………………… ………… ……p. 16
4. Represiunea clerului ortodox român……………………………………………………… ………..p. 23

Cap. II Note biografice ale episcopului Grigorie Leu…… ………………………p. 29
1. Tinerețea, studiile și activitatea preoțească………………………….. ………………………..p. 29
2. Activi tatea de episcopat………………………………………………………… ………………………p. 33

Cap. III Teme semnificative ale vieții bi sericești din Episcopia Hușilor în
vremea păstoririi episcopului Grigorie Leu………………… ………………………..p. 41
1. Activitatea pastoral -misionară……………………………………………. …………………………p. 41
2. Activ itatea administrativă………………………………………………….. …………………………p. 45
3. Conflictul cu autoritățile statale și cu sovieticii (comuniștii)… ………………………….p. 47

Concluzii ……………………. …………………………………………….. ……………………..p. 53
Abrevieri…………………………………………………………………… ……………………..p. 55
Bibliografie…………………………………. …………………………… ……………………..p. 56
Anexe ………………………………………………………………………………… ………….p. 59

4

Introducere

De-a lungul ti mpului, Biserica a avut de suferit din partea împrejurărilor statale , mai ales,
că, cu greu îi era îngăduită să -și manifeste activitatea sa misionară, morală și liturgică.
Zdruncinata istorie a Bisericii noastre străbune a avut multe etape de depășit din partea re gimului
sub care a fost condusă de -a lungul vremii. Putem vorbi în primă fază de persecutarea creștinilor
în primele veacuri creștine de către barbarii împărați păgâni, apoi de către influențele venite
asupra domnitorilor români din partea orientalilor, ș i nu în cele din urmă cea mai crâncenă
perioadă a fost sub regimul comunist, ce a avut ca scop înlăturarea tezaurului creștin, mai cu
seamă pieirea tuturor celor ce se opunea ideologiei acelui crunt regim totalitar ; dar scop ul
principal a fost instaurarea ateismului în cugetele și inimile românilor prin scurta perioadă de
timp cât a predominat.
Vorbind, reflectând și accentuând în lucrarea de față, imaginea unei mari p ersonalități din
perioada ultimă în care am amintit mai sus, cea a com unismului, nu fac altceva decât să aduc în
evidență importanța Bisericii Ortodoxe Române prin reprezentanții ei de seamă , clerici și mireni,
în combaterea, înlăturarea și judecarea acestui aspru regim , ce a măcinat și alterat sufletul,
credința și tradiți a României în mijlocul secolului al XX -lea, urmărind să distrugă prezența lui
Dumnezeu în sufletul și mentalul oamenilor; totodată încercând eliminarea sau izolarea fizică a
credincioșilor cât și a păstorilor de suflete ale acestora, din societate cât și d in comunitățile din
întreaga lume.
Subiectul acestei lucrări de licență, ,,Repere biografice ale Episcopului Grigorie Leu al
Hușilor” (1881 -1949) , mi-a trezit în mintea mea un interes aparte față de acest mare ierarh al
timpurilor din urmă, nu departe de t impurile noastre. De ce am ales să vorbesc despre această
mare personalitate? Voi prezenta mai intens în lucrarea de față, imaginea unui mare apărător al
credinței noastre, mai cu seamă al Ortodoxiei noastre Române, un neînfricat episcop ce a dus
cârma Ep iscopiei Hușilor cu demnitate până la desființare, pe când Preasfinția Sa îș i dădea
ultima suflare ca victimă a regimului comunist. Un motiv aparte de care m -am legat în mod

5
special în prezentarea și alcătuirea acestei lucrări, pot spune, este că anul aces ta se împlinesc 70
de ani de la trecerea sa la cele veșnice, și nu se putea ca o așa personalitate remarcabilă a
Bisericii noastre să fie trecută cu vederea, mai cu seamă că vorbim despre un episcop martir, ce a
dat mărturie vie despe Hristos cel Mort și Î nviat, și a pierit pentru credința puternică ce o avea în
suflet și totodată ce o insufl a și păstoriților săi. Ca și ierarh , și-a apărat eparhia sa de năvălirile
ideologice atee ce veneau din partea partizanilor regimului sovietic. Avem dovada unor serii de
documente ce le -a purtat cu acești partizani, pri n intermediul unor circulare, acestea constituind
motivul cercetării din în ultima parte a lucrării, consacrându -i chiar un capitol aparte; vom
vedea cum regimul lucra mișelește în aria Bisericii, și cum se pronunțau fără drept de apel în
problemele de orice nuanță ale Bisericii. Totodată vom vedea cum marele ierarh G rigorie Leu,
prin circularele -răspuns partizanilor regimului sovietic, apără cu îndărjire ca un ,,atlet al lui
Hristos” turma încredințată lui spre păstorire și Biserica lui Hristos, pe care porțile iadului nu o
vor birui.
Un vrednic mărturisitor împotriva cruntu lui regim, Episcopul Grigorie Leu s -a arătat un
mare apărător al Bisericii lui Hristos drept -măritoare, și de aceea i se c uvine o cinste aparte, un
memoriu de mare recunoștință și de ce nu , să fie cinstit și pus în rândul sfinților ierarhi care au
bineplăc ut lui Dumnezeu , deoarece a pierit ca un martir al Bisericii noastre și pentru a noastră
existență în credință.
Așadar, ceea ce mi -a trezit interesul de a vorbi despre această mare personalitate , este și
faptul că am vrut să cercetez îndeaproape starea vremii de atunci și conflictele ce se iscau între
Biserică și stat. Este de mirare faptul că regim ul comunsit de tip stalinist a fost capabil să
subordoneze prin mijloace represive Biserica și în mod specia l Biserica Ortodoxă majoritară în
stat, dimpreună cu cle rul. În componența clerului ortodox, au existat și figuri emblematice care
au dus o ,, politică” de rezi stență anticomunistă, dar care mai devreme sau mai tâ rziu au murit
mărturisindu -și cu prețul vi eții convingerile si credința, acest lucru fiind valabil și în cazul
Episcopul ui Grigorie Leu care a fost, este și va fi ,,miracolul vremurilor” al Bisericii noastre
Ortodoxe Române și mai cu seamă al Episcopi ei Hușilor.

6

I.Biserica Ortodoxă Română su b regimul comunist în prima parte a secolului
al XX-lea

1.Ascensiunea comunismului la putere
Comunismul, la origine, reprezintă o doctrină și un sistem social întemeiat pe proprietatea
comună asupra mijloacelor de producție și a tuturor produselor, membrii comunității participând
în mod egal la administrarea lor1. Dar în sens larg, comunismul a însemmat cu mult mai mult,
încercând și de cele mai multe ori reușind să pună stăpânire și asupra gândirii dar și a sufletului
omenenesc, recurgâ nd la tot felul de metode: șantaj, minciună, violență, crimă, până ce omul
ceda presiunii și îmbrățișa nefirescul .
Partidul comunist d in România a avut un rol minor în construirea sistemului politic
interbelic încă de la apariția lui . Din 1924 , prin intrarea în ilegalitate , comuniștii au văzut
societatea ca pe o realitate ostilă și străină. Până în 1944 , PCR s -a prezentat ca un element
reintegrat în societatea român ească cu o influență restrânsă , nefamiliarizată cu mecanismul
democratic . Ace ste trăsături au imprimat și evoluția partidului după 1945 care a folosit metode
atipice: manipulări, conspirații, provocări, din cauza puternicului complex de inferioritate de
care suferea și a lipsei de legitimitate .
Comunismul române sc nu avea o tradiție puternică , lipsea segmentul industriei dezvolt ate
și a prolet ariatului numeros . În plus, românii era u naționaliști , deci comuniștii nu prea se bucurau
de succes. Două grupuri însă vor fi atrase de comuniști : popoarele respinse, cum ar fi evreii, și
iredentiștii statelor limitrofe. Pierderile teritoriale suferite de România în vara anului 1940 au
condus ap roape la lichidarea partidului ; Stalin prin anexarea Basarabiei în iunie 1940 și Hitler,
prin acordarea Tran silvaniei de Nord -Vest, Ungariei. Cedarea acestor provincii s -a dovedit
catastrofală p entru compoziția numerică a PCR -ului, pentru că au dispărut acele zone în care
loialitatea față de el era puternică . Încă înainte de încheierea războiului antihitlerist , în cea de -a

1 George GENES, Dicționar istoric, Editura Carminis Educațional, Pitești, 2009, p.63.

7
doua jumătate a anu lui 1944 , Partidul Comunist din România se afla într -o situație mai bună
decât ar fi avut dreptul să spere vreodată . Paradoxul acelui an face ca reînt oarcerea României la
democrație , prin actul curajos al regelui Mihai I din 23 august 1944 , dar cu alte cuvinte așa cum
următorii ani aveau s -o arate , democrația renăscută purta în sine germenii propriei sale năruiri2 .
Meritul acestei legalizări, nu revine partidului , ci unui context politic și militar foarte
precis în care principalul factor favorizan t este prezența Armatei Roșii pe teritoriul României în
calitate de aliat împotriva trupelor germane și maghiare aflate în retragere către Vest. Totuși,
chiar s ub protecția Armatei Sovietice, Partidu l Comunist fidel tradiției sale , era încă segmentat în
câteva grupuri de presiune care î și disp ută controlul asupra statului. În primul rând erau
comuniștii care petrecuseră anii ră zboiului în țară, fie închiși, precum Gheorghe Gheorghiu -Dej,
fie în cvasicladestinitate , precum Lucrețiu Pătrășcanu, el însuși participant la pregătirea loviturii
de la Palat în 23 august 1944. Al doilea grup e alcătuit din comuniștii români aflați în exil la
Moscova, ca : Vasile Luca, Leonte Răutu ,Valter Roman și Gheorghe Stoica3.
În raport cu partide le istorice PNL ȘI PNȚ , Partidul Comu nist avea un avantaj important :
era s ingurul care în noul context, nu avea să -și reproșeze colaborarea cu regimul Antonescu în
timpul războiului antisovietic. Acest avantaj a permis comuni știlor un atac , practic neîntrerupt
împotriva cel or trei guverne care se succed după 23 august 1944, guverne numite de către rege
și în care forțele comuniste dețin un l oc din ce în ce mai important dar încă nu determinat .
Astfel, un prim guvern e condus de Constantin Sănătescu între 23 august și 3 noimebrie 1944,
un guvern în mare parte militar, unde își face apa riția și Lucrețiu Pătrășcanu, acesta din urmă
fiind simpatizantul laturii comuniste . El avea în noul guvern înființat funcția de ministru secretar
de stat. În al doilea guvern , ce ține din 4 noiembrie p ână la 5 decembrie 1944 își fac apariția alți
comuniști, ce dețineau următoarele funcții: Gheorghe G heorghiu -Dej la Comunicații , Teohari
Georgescu subsecretar la Interne și Petru Groza ca vicepremier. Principalele acuze aduse statului
român de că tre comuniști și aliații lor sunt făcute în numele unei alianțe constituite după
modelul stalini st al politicii de front comun . Numele acestei a este Frontul Național Democrat
care cuprinde mai multe partide . Progr amul de guvernare al alianței, a fost lansat pe 29 ianuarie

2 Vasile PASCU, Regimul totalitar comunist în România(1945 -1989) , Volumul I, Editura Clio Nova, București,
2007, p.13.
3 Vladimir TISMĂNEANU , Arheologia terorii , Editura Allfa, București, 1996 , p.35 .

8
1945 în plină campanie pentru impunerea unui guvern așa zis democrat condus de o persoană
agreată de Uniunea So vietică și de comunismul local, acesta fiind Petru Groza4.
Aspirația d ominatoare a Partidului Comunist se va materializa pe 6 martie 1945 prin
instalarea primului guvern pr ocomunist din istoria României, condus de Petru Groza. Acest
guvern a ajuns la putere prin presiunile directe și nedisimulate pe care acesta le făcea Gr oza
asupra regelui Mihai, dar și prin vizitele repeta te pe care le făcea în România, Alexandru
I.Vâșinski – adjunctul comisarului sovietic pentru Afacerile Externe al Uniunii Sovietice . Cu
toate acestea, guvernul condus de Petru Groza avea handicapul nerecunoașterii de către puterile
occidentale aliate (in principal S.U.A. și Marea Britanie ). Destinul Regelui Mihai și al României,
în ansamblu, era deja scris. Mai mult, acțiunile energice ale Regelui și opoziției politice, au făcut
din Romania ultimul s tat în care puterea a fost preluată de comuniști. Această trecere camuflată
de la un tip de regim la altul, s -a făcut cu mare grijă . Comuniștii și aliații F rontul Național
Democrat au depus mari eforturi pentru a -și impune propria variantă de reformă ag rară aflată în
competiție cu varianta propusă de PNȚ, și anume despro prietărirea și colectivizarea , decret lege
dat de guvernul Groza la 23 martie 1945 și proiectul de lege pentru expropriere propus de PN Ț
la 10 februarie 1945.
La alegerile din 1946 di n 19 noiembrie, Blocul guvernator comunist a pretins c ă a obținut
aproape 5 milioane de voturi – 84%, în timp ce celelalte partied aveau procente cu mult mai
scăzute. După opinia diplomaților și a coresp ondenților de presă occidentali , rezultatele au fost
falsificate . Parlamentul comu nist instalat și-a început activ itatea cu o lege de anulare a
infracțiunilo r comise în perioada electorală , și în primul rând a asasinatelor . Guvernul format
după alegerile falsificate se intit ula – guvernul legal al României , și fiind recu noscut ca atare de
străinătate , a dezlănțuit o campanie menită să înlăture din România tot ce putea constitui un
obstacol pentru sovietizare . Arestarea a ze ci de mii de național -țărăniști la începutul anului 1947 ,
deținerea l or fără mandat sau justificare , era debutul loviturii pre gătite de sovietici contra PNȚ ,
rămas singura fortăreață de rezistență a nticomunistă a națiunii române . Condamnarea la detenție
pe viață a liderilor Iuliu Maniu și Ion Mi halache, prin procesul înscenat în 1947 și interzicerea

4 Vasile PAS CU, Regimul totalitar comunist în România(1945 -1989) , Volumul I, Editura Clio Nova, București,
2007, p.55.

9
activității PNȚ, punea practic , întreaga Ro mânie la discreția Kremlinului . Celelalte partide
politice necomuniste și -au încetat singure activitatea, fără a fi interzise formal5.
Ultimul obstacol î n calea desăvărșirii dominației sovietice în România îl constituia
Regele M ihai. Când regele pleacă la Londra la 12 noiemb rie, împreună cu Regina – Mamă ,
pentru a participa la căsători a prințesei Elizabeth, Groza și Dej, prim – secre tarul Partidului
Comunist Român , sperau că Regele va renunța l a tron și nu se va mai întoarce . Într-adevăr ,
Mihai a cerut sf atul americanilor în acest sens, iar ambasadorul Statelor Unite la Londra a
considerat că această reîntoarcere n -ar servi nic iunui scop util6. Nouă zile mai tarziu, comuniștii
vor acționa; pe 30 decembrie 1947 , Groza și Dej i -au cerut Regelui să vină la București de la
reședința din Sinaia și i -au prezentat propria declaraț ie de abdicare , gata scrisă . Regele a refuzat
să semneze declarația , dar Groza l -a amenințat cu ră zboiul civil . Confruntat cu eventualitatea
unei v ărsări de sânge , Mihai a cedat . Semnătura sa a pus capăt și regatului român , și
posibilităților țării de a acți ona independent . În aceeași zi , la 30 decembrie 1947 a fost
proclamată Republica Populară Română. Aceasta nu era expres ia unei voințe popular e, liber
exprimate , ci rezultatul unui dictat, al unui grup politic care se manifesta ca o mario netă a
stăpânului din exterior . Însăși legalitatea actului de procl amare a republicii era suspectă . Dacă de
la 23 august 1944, până la 30 decembrie 1947 , Regele Mihai avea să ducă lupta pentru păstrarea
integrității și suveranității naționale din interiorul țării, alături de întregul popor , cu începere din
10 ianuarie 1948 avea să se alăture exilaților și refugiaților români stabiliți de g enerații în
diverse țări di n lumea liberă și să ducă cu ei , din afara frontierelor , lupta pentru redobândirea
libertății României7.
Odată cu înființarea Republicii , puteau fi puse bazele unui stat totalitar. Primul pas era
înregimentarea Români ei din punct de ved ere militar în blocul sovietic. Al doilea pas a fos t
conso lidarea partidului unic de masă , constituit dintr -o elită și din membrii devotați, acest lucru
realizându -se prin desfi iințarea partidelor de opoziție: cel Țărănesc și cel Liberal –Democ rat.

5 Iosif Toma POPESCU , O “rezoluție”din 1948 , în Romulus Rusan , Analele Sighet nr.6 , -Anul 1948 –
Instituționalizarea comunismului , Fundația Academia Civică , București , 1998, p.822 .
6Dennis DELETANT ,România sub regimul comunist , Editura Fundația Academia Civică , București , 2006, p p.78-
79.
7Vălu NĂSTĂSELU , Istoria românilor –De la începuturi până astăzi, Editura Spiru Haret, Iași, 205, p.274 .

10
Aripa procomunistă a Partidului Social Democrat s -a contopit cu P .C.R., rezultând un partid
unic, Partidul Muncitoresc Român membri fiind Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu -Dej-secretar
general , Ana Pauker , Vasile Luca și Teohari Georgescu . Partidul a acționat cu rapiditate pentru a
transforma România , urmând modelul sovietic și folosind normele și practicele staliniste.

2.Politica regimului comunist față de cultele din Republica Populară Română

Într-un stat , religia reprezintă punctul care leagă s istemul cultural de cel social , loc unde
valorile din cel cultur al sunt integrate în cel social . Dacă la început marxismul considera că
religia reprezenta un “opiu pentru popor” ce urma a fi eliminat o dată cu e dificarea societății
socialiste , experien ța stalinistă a comunismului a contribuit la o abordare mai nua nțată a
problemelor religioase . Bucurându -se de un mare prestigiu popular , Biserica reprezenta p entru
comuniști un mare pericol , în anul 1948 ea reprezentând una dintre principalele instituț ii
opozante față de noul regim . Tocmai de aceea și reacția puterii comuniste a fost extrem de
brutală .
Fără a elabora o politică rigidă , comuniștii au actionat extrem de abil în vederea
subord onării instituțiilor religioase . Au exi stat trei principii după care s -a definit ideologic
poziția comuniștilor est -europeni fa ță de Biserică în acea perioadă , ele reprezintând fațete ale
gandirii politice staliniste :
1. A cui este stăpânirea , a aceluia este și Biserica ;
2. Cine nu este cu noi , es te împotriva noastră ;
3. Dezbină și cucereșt e 8.
Folosindu -se de aceste principii , comuniștii au reușit să -și impună stăpânirea mai întâi
asupra teritoriilor , apoi să elimine cultele ce puteau reprezenta un potențial pericol pentru noua
ordine ce urma a fi instituită sau să le șantajeze pe cele rămase pentru a putea dobândi din pa rtea
lor o comportare obedientă . Atitudinea comuniștilor față de grupurile religi oase creștine a
îmbracat tr ei forme: prima , cea mai dură , a vizat eliminarea și desființarea Biser icii catolice de rit

8 Virgiliu ȚĂRANU, ,,Democrațiile populare ” și atitudinea lor față de Religie și Biserică , în Romulus Rusan ,
Analele Sighet nr.6, Anul 1948 –Instituționalizarea comunismului , Fundația Academia Civică, București , 1998,
p.672 .

11
răsăritean , cea de -a dou a, a vizat subordonarea Biseric ii Ortodoxe majoritare în stat , iar cea de a
treia formă cuprindea o varietate de culte , de la cel Romano -catolic , continuând cu cele
protestante și chiar cu musulmanii , toate fiind obiectul constrângerilor și atacurilor put erii
comuniste ce a urmărit slă birea lor instituțională și umană cu scopul reducerii trepate a rolului
lor în societate .
Acțiunea partidului comunist privind subordonarea cultelor religioase din România a
început înainte de preluarea puterii politice în stat , adică înainte de 1948 . La începutul anului
1947 , guvernul Groza ia în discuție în c adrul ședinței din 7 februarie , două inițiative legislative
ale Ministerului Cultelor și anume : un proiect de lege pentru pensionarea și punerea în retragere
a membrilor clerului tuturor cultelor și un proiect de lege pentru modificarea și completarea
art.2 ,9 și 12 din legea pentru organizarea și funcționarea Bise ricii Ortodoxe Române din 1925 .
Articolele ce urmau a fi modificate se refereau la împărțirea canon ică și administrativă a B.O.R. ,
completarea Adunărilor Eparhiale și cooptarea în Congresul Național Bis ericesc de noi laici ca
membri de drept . Aceste proiecte de legi au fost votate de Adunarea Deputaților în sedințele de
la 8 și respectiv 14 mai 1947 , cu majoritate de voturi, promulgate de rege , învestite cu sigiliul
statului și publicate în Mon itorul O ficial din 30 mai 1947 , sub numele de: legea nr.166 pentru
punerea în retragere a membrilor Clerului tuturor cultelor și Legea nr. 167 pentru modificarea
articolului 2 ,9 și 12 din legea pentru organiz area Bisericii Ortodoxe Române9.
Legea 166 prevedea punerea în retragere în aceleași condiții cu clerul ortodox a tuturor
celorlalte subvenționate de stat . Prin urmare au fost puși în retragere și membrii clerului catolic
și greco -catolic. Prin aceste măsuri luate , Ministerul Cultelor i s -a dat libert atea de verificare și
de menți nere în activitate a ierarhilor , iar partidul comunist își pregătea terenul pentru viitoarele
măsuri pe care avea să le ia în problema cultelor religioase din România . Legile 166 și 167 din
mai 1947 au dat posibilitatea puter ii politice să fac ă o epurare în rândul clerului , întrucât au fost
puși în retragere ierarhi deveniți opozanți la măsurile politicului în privinț a Bisericii și a religiei ,
iar pe locurile astfel vacan te au fost aleși și înscăunați , alții flexibil i ,dispuș i să facă
compromisuri , care până la urmă s -au dov edit a fi în favoarea Bisericii.
Prin modificarea a rticolului 12 , din legea pentru organizarea și fun cționarea B.O.R. din 6
mai 1925 , se mărea numărul laicilor cu drept de vot în Congresul Național Biserice sc, prin

9 Nicoleta IONESCU -GURĂ, Stalinizarea României , Republica Populară Română :1948 -1950 Transformări
Instituționale , Editura All, București, 2005 , p.359 .

12
cooptarea vicepreș edintelui Consiliului de Miniștri , miniștri secretari de stat și su bsecretari de
stat, care la vremea aceea erau majoritatea membri sau simpa tizanți ai partidului comunist , prin
această infiltrare a comuniștilor în organizarea B isericii calea de a controla aceast ă instituție era
una mai ușoară . Patriarhul Bisericii Ort odoxe Române, Nicodim Munteanu , s-a impus vehement
aprobării acestor legi .Sfinția Sa, întreținea relații b une cu Biserica romano -catolică ,arătându -se
interesat de propunerea acesteia de a strânge relațiile dint re cele doua biserici creștine , în
vederea creării un ui front spiritual antibolșevic .10 Patriarhul român nu a dat ascultare
propunerilor comuniste făcute d e Patriarhul Alexie al Moscovei , cu referire la crearea unei
uniuni a bisericilor n aționale sub o direcție unică care să lupte contra i mperialismului apusean , a
Vaticanului și a Mișcării Ecumenice .
Pentru că a refuzat să devină o simp lă unealtă în mâna comuniștilor , Patriarhul Nicodim
Munteanu a fost înlăturat din scaun și a în cetat din viață la scurta vreme , pe 27 februarie 1948 .
În locul său , a fost numit Patriarh al Bisericii Ort odoxe Române , Iustinian Marina , fost
Mitropolit al Moldovei. La începutul carierei sale , patriarhul Iustinian a avut o i magine negativă,
fiind considerat de către cleru l ortodox un om al noii puteri. Trepta t, patriarhul a reuși t să obțină
sprijinul clerului , deoare ce a dovedit prin faptele sale, că a pus activitatea Bisericii deasupra
intereselor puterii politice 11.
Anul 1948 debuta pentru cultele religioase din R omania, cu o revizuire a legii pentru
regimul cultelo r din 1928 , în vigoare la acea dată. Ședința de guvern din 20 fe bruarie a avut pe
ordinea de zi , modificarea u nor dispoziții din această lege . Ministrul Cultelor la acea vreme era
Stanciu Stoian , care motiva astfel proiectul de lege : „este nevoie să punem de acord câteva
articole din această le ge cu noua formă de guvernământ . Este necesar acest lucru pentru că
sunt instalări care trebuiesc făcute și unel e recunoașteri ale unor șefi de culte care nu se mai pot
face ca sub vechea lege. S -a desființat și investitura care se făcea după un protocol medieval .
Acum mitropoliții și episcopii depun un jurământ în fața Înaltului Prezidium și a ministrului
Cultelor ”12. În aceeași ședință , din 20 februarie , guvernul aproba și proiectul de lege pentru
modificarea unor dispoziții din legea pentru ridicarea scaunului arhiepiscopal ș i mitropolitan al

10 B.O.R ., Buletin ul oficial al Patriarhiei Român , Anul LXVII , NR.3 -4, 1947 .
11 Cristina PĂIUȘAN, Radu CIUCEANU, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist 1945 -1989 vol.I,
Institutul Național pentru studiul totalitar ismului, București, 2001, p.21 .
12 Nicoleta IONESCU -GURĂ , Stalinizarea României , Republica Populară Română :1948 -1950 Transformări
Instituționale , Editura All, București, 200 , p.375 .

13
Ungro -Vlahiei, ca primat al României , la rangul de scaun Patriarhal din legea de organizare a
Bisericii Ortodoxe Române din 1925 . Proiectele de lege aprobate de guvern în februarie 1948 au
căpătat putere de lege în luna martie , când au fost p ublicate în „Monitorul Oficial” . Pe 2 martie
1948 prin legea nr.60 , se aduceau modific ări legii din 1925 pentru organizarea B.O.R. în sensul
că toate actele și atributele care prin statutul de organizare al Bisericii Ortodoxe Române ,erau
rezervate regelui , ,,deveneau acum atributele prezidiului R.P.R.”13.
Tot în luna martie a aceluiași an , se modifică și alte articole din Constituție. De pildă art.
27 se modifică astfel : șefii cultelor nu erau recunoscuți în funcție decât după aprobarea
Prezidiului R.P.R. și depuner ea jurământului față de R.P.R. Pe 31 mart ie 1948 , la Preș edenția
Consiliul ui de Miniștri , în faț a primului ministru Petru Groza , a avut loc depunerea jurămâ ntului
R.P.R. , a înalților chiriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și ai reprezentanților cel orlalte culte
din țară și anume : șef rabinul cultului mozaic Rosen Mauriciu ; Mehm ed Muftiu al musul manilor ;
iar Vasken Balgian – arhimandrit , șef al cultului armeano -gregorian; Ioan Dan – președintele
Uniunii Baptiste; Dumitru Florea – președintele Uniunii Adventiste și o delegație a Uniu nii
Creștinilor după Evanghelie . După depunerea jurământulu i, I. P.S. Justinian Marina, locțiitor de
patriarh al B.O.R. , a rostit un discurs în care arăta cel mai bine sc opurile unui astfel de jurământ :
„Legământul pe care conducătorii Bisericii Ortodoxe Române l -au făcut astăzi prin jurământul
pe care l-au depus prin sprijinirea și apărarea R.P.R., nu este numai un act de legalitate față de
noua formă a noastră de stat , ci un act prin care recunoaștem că trebuie să colaborăm și să
sprijinim regimul democratic în z idirea cea nouă , în așez area cea nouă a Statului nostru ,
R.P.R ”14. Șefii cultelor riscau să nu fie recunoscuți în funcție de către noul regim po litic dacă
refuzau să depună jurământ ul de credință față de R.P.R.
În articolul 27 din Constituția din 1948 găsim concepția despre culte a regimul ui de
,,democrație populară ” : ,,Libertatea conștiinței și libertatea re ligioasă sunt garantate de stat .
Cultele religioa se sunt libere să se organizeze , pot funcționa liber dacă ritualul și practica lor nu
sunt contrare Constituției , securității publice și bunelor moravuri …” . Tot articolul 27 afirma o
stare de fapt și anume autocefalia ei în raport cu alte bisericii ortodoxe și unitatea ei de
organizare15.

13 Monitorul Oficial , nr.51 din 2 martie 1948 , p p.1899 -1900 .
14 Nicoleta IONESCU -GURĂ, Stalinizarea României , Republica Populară Română :1948 -1950 Transformări
Instituționale , Editura All , București , 2005 , p.376 .
15 Monitorul Oficial , nr.87 din 13 aprilie 1948 , p.3381 .

14
În raport cu celelalte liber tăți înscrise în Constituție , această libertate a funcționat , dar cu
anumite constrângeri . Exe rcitarea libertății religioase a fost redusă la săvârșirea cultului. Bisericii
i-a fost limitată funcția școlară doar la pregătirea clerului dar și aceasta fiind în vizorul
Securității , iar funcția socială , caritativ – filantropi că i-a fost desființată , aceasta devenind o
activitate exclusi v a statului . Cultele mai pierdeau dreptul de a întreține i nstituții de învățământ
general . Măsura viz a în special cultele neortodoxe , deoarece Biserica Ortodoxă Română nu a
avut instituții de învățământ sub conducerea sa. Reacțiile nu au întârziat să apa ră, episcopii
romano -catolici înaintând memorii p reședintelui prezidiului R.P.R , C. Parhon , primului ministru
Petru Groza , ministrului cultelor Stanciu Stoian și la Ministerul Educației Naționa le prin care
doreau menținerea acestor școli care erau dorite de popor .
Bisericii Greco -catolice i se suprimase dre ptul de a amenține școli de grad primar și
secundar . Ierarhii greco -catolici au arătat că o asemenea măsură încălca prevederile
Concorda tului care era încă în vigoare și care garanta dreptul înființării și menținerii cu
mijloace proprii școlile secundare și primare .
În momentul preulării puterii politice, una din primele griji ale bolșevicilor a fost
proclamarea absolutei libertăți religioase, separația dintre Biserică și stat, și scoaterea religiei din
școli . Ca reprezantanții dictaturii proletariatului nu au stat s ă aștepte ca oamenii, profitând de
libertatea creată, să se apropie în mod liber de bolșevism pentru a crea lumea perfectă. Acest
lucru și l -au asumat folosind mijloace de forță, ,, cei mai înaitați reprezentanți ai clasei
muncitoare” , care în câțiva ani pl ini de teroare au dus lucrul la bun sfârșit. Or, având în vedere
că, ,, principala cale pentru înlăturarea religiei o constituie lichidarea claselor exploatatoare,
instaurarea dictaturii proletariatului, construirea societății comuniste”16, în mod normal, în
religie treebuie să dispară din moment ce altă societate se crease deja. Societatea comunistă
perfectă trebuia să fie atee.
Așadar , Constituția din 1948 , anunța etatizare a și laicizarea învățământului . Această
măsură se produce la 3 august 1948 prin decretul 175 p entru reforma învățământului
adăugându -se și mențiunea ca toate școlile confesionale sau particulare de orice fel , devin școli
de stat , iar bunurile lor intră în p osesia statului. Paralel cu scoaterea religiei din școli , s-a interzis

16 George ENACHE, Ortodoxie și putere politică în România contemporană , Editura Nemira, București, 2005,
p.536, apud Călăuza ateistului, București, 1961, p.53 3.

15
asisten ța rel igioasă și cultul în spitale , azile , cazărmi și înc hisori17. Asociațiile religioase au fost
desființate . Pe 5 iunie 1948 se dizolva Asociația Generală a Clerului Român Or todox creată în
noiembrie 1929 , iar în 25 octombrie 1948 printr -o decizie a Min isterului Cultelor , se dizolva
,,Uniunea Templelor și sinagogilor din București”. Patrimoniul uniunii dizolvate s -a atribuit
comunităților evreilor români din București18.
Scoaterea icoanelor din școli , suprimarea orelor de religie și interdicția de a se face
rugăciuni la in trarea și la ieșirea din clasă , ca urmare a dispozițiilor date de Ministerul
Învățământu lui Public în septembrie 1948 , au creat frământări și nemul țumiri în toată țara, cu
precădere în mediile rurale . Puternice manifest ări împotri va acestor hotărâri , s-au manifestat în
câteva comune din județele Iași și Neamț, unde părinții nu -și mai lăsau copiii ca să frecventeze
școala . Prin măsurile luate , comuniștii au dat o armă Bisericii pent ru a-i întări pozițiile la sate .
Prin scoate rea obiectelor religioase , interpretată ca o masură împotriva religiei , s-a falsificat și
denat urat linia Comitetului Central , iar în afară de aceasta măsura este contrară Constituției . Din
această cauză , regimul a trebuit să bată în retragere19.
Decretul 17 7 din ,,Monitorul Oficial ” stabil ea regimul cultelor din România . Articolul 27
din Constituție menționa că : ,,Statul garantează libertatea reli gioasă pe tot cuprinsul R.P.R.
Oricine poate să aparțină oricărei religii sau să îmbrățișeze orice credință religioasă , dacă
exercițiu l ei nu contravine Constituției , securității și ordinii publice sau bunelor moravuri ”.
Potriv it articolului 33 al decretului , deservenții cultelor religioase care aveau ,,atitudini
antidemiocratice ” puteau fi înlăturați temporar sau definitiv de l a salarizarea acordată de stat20,
acest articol confirmând controlul integral exercitat de s tat și P.M.R. asupra preoților . Au fost
opriți de la salarizare atat preoți ortodocși cât și gr eco-catolici și romano -catolici .
Potrivit articolului 56 al d ecretului 177 din 4 august 1948 , cultele religioase din R.P.R. ,
pentru a putea să se organizeze și să funcționeze trebuiau mai întâi să fie recunoscute prin decret
al Prez idiului Marii Adunări Naționale , dat la propunerea guvernului în urma rec omandării
Ministerului Cultelor. În vederea recunoașterii , fiecare cult trebuia să înainteze , în termen de t rei

17 Pr. Mircea PĂCURARIU , Istoria Bisercii Ortodoxe Române ,Volumul III , Editura Institutului Biblic și de
Misiu ne al Bisericii Ortodoxe Române , București, 1994 , p.48 .
18 Nicoleta IONESCU -GURĂ, Stalinizarea României , Republica Populară Română :1948 -1950 Transformări
Instituționale , Editura All, București, 2005 , p.378 .
19 Nicoleta IONESCU -GURĂ , Stanilizarea României…… , p.380 .
20 Nicoleta IONESCU -GURĂ, Stanilizarea României…… , p.383 .

16
luni de la publicarea legii , Ministerului Cultelor spre examinare și aprobare statutul să u de
organizare ș i funcționare . Regimul comunist a recunoscut 14 culte : ortodox , romano -catolic
armeano -gregorian , crești nii de rit vechi sau lipovean ; 4 culte protestante: reformat și calvinist ,
evanghelic -luteran , sinodo -prezbiterian și unitarian ; două culte necreștine : mozaic și musulman ;
4 culte neoprotestante: baptist , adventist de ziua a șaptea , penticos tal și creștin după
Evanghelie21. Aceste secte crești ne au fost recunoscute de către guvernul Groza încă din 1946, și
în loc ca ele să fie combătute , ele au fost trec ute în rândul cultel or de noile autorități politice ,
acestea ștind că ele tind s ă slăbească unitatea creștină .
Articolul 22 al decretului 177 din 4 august fixa numărul eparhiilor, a diecezelor și a
supraintendențelor cultelor religioase în raport cu numărul to tal al credincioșilor . Pentru crearea
unei eparhii s -a socotit în medie de 750.000 de credincioși . Mai târziu s -au fixat și numărul
eparhiilor cultelor religioase : cultu l ortodox român avea 17 eparhii ; cultul greco -catolic – 2
eparhii ; cultul rom ano-catolic – 2 eparhii; cultul reformat o episcopie și o superintendență ; cultul
creștin lipovenesc – o eparhie , iar celelalte urmau să ai bă câte o organizație central ă. Ca urmare a
fixării numărului de eparhii , s-au destitu it din funcții numeroși ierarhi , atât romano -catolici ,
greco -catolici cât și ortodocși , ca: I.P.S. Efrem Enăchescu – ortodox , P.S. D r. Valeriu Traian
Frențiu , P.S.D r. Ioan Bălan și P.S.D r. Alexandru Rusu – greco catolici ; I.P.S. Alexandru Cisar,
P.S.D r. Augustin Pacha și Episcopul D r. Ioan Schefler – romano -catolici ; în locul lor fiind
recunoscuți în funcții a lții care erau fideli regimului .

5. Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist

Schimb ările aduse de sfârș itul ce lui de -al doilea război mondial, ocupația sovietică și
instaurarea treptată a unui regim oblăduit de Armata Roșie de ocupaț ie au pus Biserica Ortodoxă
Română în fața unor realități dure cărora trebuia să li se găsească rapid o aliniere sau o
alternativă . Regimul comunist instaurat in 1945 , conside ra potrivit modelului sovietic, că
asumarea controlului Biser icii va putea mobiliza poporul spre culmile realiză rilor socialiste .

21Pr. Mircea P ĂCURARIU, Istoria Bisercii Ortodoxe Române ,Volumul III , Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , București , 1994 , p.522 .

17
Patriarhul Nicodim Munteanu a fost cel care a sluj it Biserica ca patriarh al României î n
perioada 30 iunie 1939 -27 februarie 1948. A fo st un mare cărturar , în timpul păstoririi sale
tipărindu -se Sfâ nta Scriptur ă (1944 ) și multe alte cărți de folos creștinilor ortodocși. Î n raport cu
puterea comunistă nou instalată, Patriarh ul s-a arătat total împotrivă . O strategie folosită de
sistem pentru a acapara î ncet, încet puterea ș i de a se implica î n toate ins tituțiile statului , a fost
aceea de a -l determina pe Patriarhul Nicodim și pe membrii Sfântului Sinod între 1946 și 1947,
să pună în retragere pe câțiva dintre ierarhii bolnavi și înaintați î n vârstă, pentru a elibera locurile
în vederea aducerii d e elemente democratice și cu opțiuni bune . Ministrul Radu Roșculeț a
încercat să -l convingă pe patriarh de necesitatea promulgării legii, arătându -i că țara trece printr –
o perioadă de criză și î n fiecare sector de activitat e se fac reduceri de personal , deci nici
Biserica nu ar fi scutită. Patriarhul i -a răspuns acestuia că este imposibil ca să iș i dea cordul
pentru a probarea acestei legi pentru că ar contraveni canoanelor Bisericii, totuși ar exista o
soluție pentru înlă turarea unuia sau a mai mul tor ierarhi, doar dacă s -ar fi dovedit că aceștia au
încălcat legile bisericești22.
Transformarea după modelul s ovietic a Ministerului Cultelor , condus de celebrul preot
ministru Constantin Burducea a fost primul pas spre limitarea puterilor Patriarhiei , un rol
important în strategia aplicată de P.C.R. în relațiile cu clericii, intelectualii ș i mica burg hezie l -a
jucat Uniunea Patrioților, transformată ulterior în Partidul Național Popular . Unul dintr e
obiectivele declarate ale organizaț iei era scoat erea clasei mijlocii, a profesorilor, a institutorilor și
a preoților de sub influenț a reacționarilo r. Ulterior din Uniunea Patrioți lor, s-a desprins Uniunea
Preoților Democrați fondată la 18 octombrie 1 944, o organizație de tip sindical care in viziunea
liderilor comuniș ti, trebuia sa -i grupeze pe preoții cu vederi democratice și care contrabalansa
într-un fel , puterile decizion ale ale Patriarhului si ale Sfâ ntului Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române23. Președinte era preotul Constantin Burdu cea, care va fi rasplatit cu ocuparea pos tului
de Ministru al Cultelor între 6 marie 1945 și 29 noiembrie 1946. Relațiile dintre Patriarhie și
Ministerul Cultelor până la transformarea acestuia î ntr-un Secretaria t de Stat , au fost permanent
tensionat e. Liderii ,,democrați” , după instalarea guvernul ui Petru Groza (6 martie 1945) ș i-au
manifest at atitudinea binevoito are față de conducerea B.O.R. Aceș tia doreau sa pr otejeze
Biserica , dar cu condiț ia ca ace asta să se integreze în noul regim, atenț ionându -l pe Patriarhul

22 Petroniu TĂNASE, Patriarhul Nicodim, în revista ,,Teologie și Viață”, a Mitropoliei Moldovei și a Bucovinei,
iunie -decembrie, nr.2, Editura Trinitas, Iași, 1999, p. 167.
23 Istoria Românilor, Volumul IX, Editura Enciclopedică, București, 2008, p.872.

18
Nicodim că re zerva care și -o impune Biserica , precum ș i vechile simpatii pentru par tidele
istorice nu sunt un act întelept și de diplomaț ie ci ,, o identif icare cu oportunismul degradant”24.
Bătrân și bolnav , amenințat în permanență cu pensionarea și retragerea din scaun din
cauza rolului jucat în timpul războiului antisovietic , a reușit cu propriile -i puteri să se opună
trans formării Bisericii Ortodoxe Româ ne, abuzurilor ș i permanentelor amenin țări. Acuzat că ar fi
colaborat cu regimul legionar și apoi cu cel antonescian, Patriarhul a încercat să nu intre în
polemică cu noile structuri comuniste sau cu noua orientare ce pretindea aprop ierea de Biserica
Ortodoxa Rusă. S -a căutat aplanarea diferendelor m ajore dintre atitudinea autonomă a B.O.R. și
dorinț a de tutelar e a ortodoxismului ,,sovietic” văzut î n vizita patriarhu lui Alexie al Moscovei .
De menț ionat ar fi că, patriarhul Nicodim întreț inea bune rapor turi cu Biserica romano -catolică,
arătandu -se interesat de propunerea acesteia de a strânge relațiile dint re cele două Biserici
creștine, ,, în vederea creă rii unui front spiritual antibolș evic”25.
Patriarhul Nicodi m a sesizat planurile autorităț ilor politice de subordonare a Biseric ii, pe
care le -a adus la cunoștința regelui Mihai, cu care întreținea relații bune, sperând î ntr-un ajutor
din partea acestuia. C apul Bisericii Ortodoxe Române , ca ș i clerul dealtfel, erau î mpotriva
regimului comunist, pe care îl percepeau ca duș man al Bi sericii . Patriarhu l sprijinea acțiunea
regelui și politica partidelor istorice . Atacurile îndreptate împotriva Bisercii l -au șubrezit pe
bătrânul patriarh, acesta dorind ca să își dea demisia . În toamna anului 1947, Nicodim ,,se
refugiază” la mă năstirea Neamț, deoarece se afla într -o stare fizică d ificilă . Înalt Prea Sfinția Sa ,
a încetat din viață la 27 februarie 1948, lăsându -l ca urmaș pe Justinian Marina. La
înmormântarea patriarhului au fost prezenți atât membrii înaltului prezidiu al R .P.R., cât și ai
Guvernului care au participat și la slujba religioasă, în frunte cu Petru Groza, care poartă o
lumânare aprinsă în mână. Aceste gesturi nu sunt rare, ci nu au făcut altceva decât să realizeze
,,interfața”dintre Biserică și putere. Interesul lui Petru Groz a față de Biserică l -a însoțit însă până
la moarte. Un comunist în Biserică reprezenta o contradicție, dar necesitatea păstrării aparențelor
au făcut posibil acest lucru în România26.
Mitropolia Moldovei avea întâietate între Mitropoliile României î n numir ea noului
patriar h, iar ierarhul ce ocupa acest post la ac ea vreme era Justinian Marina, originar din

24 Cristina PĂIUȘAN și Radu CIUCEANU, Biserica Ortodoxă Română sub Regimul Comunist, 1945 -1958 , Vol. I,
Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2001, p.18.
25 B.O.R., Buletinul oficial al Patriarhiei Române , Anul LXVII, NR. 3 -4, 1947.
26 George ENACHE, Ortodoxie și puterea politică în România contemporană, Editura Nemira, Bucu rești, 2005, p.
544.

19
Suieș ti, Județul Valcea. Înainte de a îmbrățișa viața monahală, a fost preot la biserica "Sfântul
Gheorghe" din Râmnicu Vâlcea, simpatizant al P.N.Ț ., în acest cadru cunoscându -l pe viitorul
dictator , muncit orul Gheorghe Gheorghiu -Dej, căruia preotul Ioan Marina i -a oferit adăpost
după ce acesta a evadat din lagă rul T ârgu Jiu ajutat fiind de țărăniști . Cum preotul Marin a se
distinsese ca militant țărănist , atunc i nu a facut decât să ajute la acțiunea intreprinsă de țărăniști.
Gheorghe Gheorghiu -Dej a fost găzduit de acest preot în perioada 14 -26 august 1944 . El știa de
dinaint e că acest evadat va veni la el . Preotul I oan i -a asigurat lui Dej hrana ș i adăpost în toată
această perioadă cât a stat la el. ,, Marina a avut în continuare legături cu Dej, iar câ nd s-a pus
problema ca în Guvern să fie pus un reprezentant al Cultelor , numele lui Ioan Marina a fost
primul vehiculat ”, acestă afirmație aparținâ nd sursei Ghe oghe Apostol , fost demnitar27.
În cele mai multe lucrări despre Biserica din România la începutul regimului comunist, se
vorbește despre ascensiunea rapidă a preotului oltean datorită ajutorului acordat comun istului
Gheorghe Gheorghiu -Dej. Și a ceasta se pare a fi datorită unei mentalități anti -ortodoxe
înrădăcinată în anii exilului româ nesc. Astfel î ntr-o comunicare se spune printre altele: ,, Noul
patriarh Justinian Marina, înscăunat în mai -iunie 1948, își obținuse întreaga ascensiune
eclezială prin bunăvoința comuniștilor care l -au propulsat fără să țină cont de tr adiții ș i
canoane ”28. Confor m canoanelor B isericii Ortodoxe, preotul Ioan Marina , văduv fiind avea
dreptul la arhierie, deoarece întrunea toate condițiile . Sfinția sa a îmbrăcat haina monahală
luându -și numele de Justinian și î n scurt timp a ajuns vicar al Mitropoliei Moldo vei prin demisia
lui Irineu Mihălcescu și apoi Mitropolit (august 1947), vicar al Patriarhiei o dată cu decesul lui
Nicodim la 27 feb ruarie 1948 .
Mitropolitul Justinian Marina a urcat pe scau nul patriarhal pe 6 iunie 1948, la vârsta de
47 de ani și a pă storit timp de aproape trei decenii (1948 -1977) . La începutul arhipăstoririi sale ,
Patria rhul a avut o imagine negativă, fiind conside rat de că tre cler ul ortodox un om al noii puteri .
În mediul clerical a existat o anumită frământare în legătură cu alegerea noului patriarh, câțiva
mitropoliți opunâ ndu-se alegerii l ui Justinian Marina ca patriarh. În fruntea celor care conduc o
vie camp anie împotriva acestuia, se află mitropoliții: Emilian Antal al Bucovinei, Nicolae Bălan

27 Cristian VASILE, Biserica Ortodoxă Română în premiul deceniu comunist, Editura Curtea Veche, București,
2005, p.37.
28 Gabriel CATALAN, Înscăunarea Patriarhului Justinian , în Romulus RUSAN (ed), Analele Sighet, numărul 6,
Fundația Ac ademia Civică, București, 1998, pp. 706 -711.

20
al Ardealului, și Vasile Lăzărescu al Banatului29. Treptat , patriarhul Justinian a reușit să obțină
sprijinul clerului , deoarec e a dovedit prin faptele sale că a pus ac tivitatea Bisericii deasupra
intereselor p uterii politice. Deș i ridicarea rapidă în ierarhie i se datorează partidului comunist
datorită rolului jucat în evadarea de la Tg. Jiu a lui Dej. Odată ajungând în fruntea Bisericii ,
Justinian Marina s-a comportat ca un apără tor al instituț iei pe care o conducea și a căutat pe cât
posibil, să limiteze amestecurile politicului în viața Bisericii . Astfel docume ntele din arhiva
fostei securități cât ș i arhiva C.C. al P. C.R. arată faptul că patriarhul s-a împotrivit mă surilor
luate de conducerea de partid ș i de stat față de Biserică30.
Struc tura care a afectat pe cale pașnică cel m ai mult Biserica Ortodoxă Română, la
începutul regimului comunist, a fost sindicatul. În cele mai diverse forme și mijloace , sindicatul
prin i deile sale și prin pretenț iile ri dicate , a îngrădit activitatea B.O.R., atât la nivelul Patriarhiei,
cât și cel al Episcopatelor . În ace astă situație constatăm grava implicare a unor preoți din
administrația eparhială, în problemele ce țin de competența ierarhului. Este cazul Episc opiei de
la Galați ș i a Episcopiei Tomi sului unde preoții ,,democrați” trebuiau să î i sup ravegheze
permanent pe episcopi. Această infilt rare a elementelor progresiste în structurile de conducere
ale Bisericii este varianta cond ucerii comitetelor parohia le de către ,,preoții democrați”. Această
poziție, împotriva funcționarilor impuși de partid, prin Ministerul Cultelor, î n cadrul ap aratului
de conducere al B.O.R., găsim și la Oradea, în timpul păstoririi Episcopului Nicolae Pter ovici .
Acest ierarh a fost pensionat obligatoriu ș i exilat la ordinul lui Petru Groza, după cum vedea că
va proceda și cu Episcopul Grigorie Leu. După cum s -a văzut , acești ,,preoti democrați” au dus
o politica de den igrare a ierarhilor ortodocși, acești a ieșind la pensie, preoșii au încercat să
propună în locul lor pe alț i episcopi favo rabili regimului comunist dar să -și numească în
parohiile lor cântăreți bisericești procomuniști. Patriarhul a luat măsuri în această privință și
încadrările de persona l în parohii au fost fă cute de el pe baza aprecierilor sale personale31.
Patriarhul Justinian a încercat, în timpul arhipăstoririi sale, să înființ eze un sindicat al
Patriarhiei, care să nu depindă de nici unul din afara și în cadrul lui să nu se i nfiltre ze elemente
procomuniste. Prea Fericirea Sa a făcut î n data de 16 ianuarie 195 0 o convocare a tuturor
salariaților Patriarhiei în scopul de a gă si o modalitate pentru a forma un s indicat aparte pentru

29 Nicoleta IONESCU -GURĂ, Stalinizarea României, Republica Populară Română : 1948 -1950 Transformări
Instituționale, Ed. All, București, 2005, p. 374.
30 Nicoleta IONESCU -GUR Ă, Stalinizarea României……. , p. 375.
31 Adrian GABOR, Biserica Ortodoxă Română și regimul comunist (1945 -1964) , Editura Sophia, București, 2005,
p. 104.

21
salariații Patriarhiei. După cum bine p reciza Patri arhul , viitorii membri ai acestui si ndicat
bisericesc trebuie educați în alt spirit decât ceilalți sindicaliști din țară care sunt deja
,,contaminate” de ideile comuniste. Ei trebuie să apere Biserica, pe Patriarh, și să lămurească
oriunde rolul Bisericii în Stat ca adevărați creștini -ortodocși ce sunt. Educația antireligioasă care
se făcea sindicaliștilor din celelalte sindicate , inclusiv cel al Ministerului Cultelor contravenea
Bisericii. Propunerea Pa triarhului avea desigur motivaț ii cât se poate de log ice p entru politica pe
care o ducea în relațiile cu autoritățile statului și pentru faptul că salariații Patriarhiei fă ceau parte
din mai multe sindicate , tipografii țineu de Arte Grafice, cei de la școlile bisericești țineau de
învățămâ nt iar cei din con ducerea Patr iarhiei de Ministerul Cultelor . Reacțiile nu au întârziat să
apară, însă cu toate acestea , Patriarhul a rămas ferm pe poziție, conștient că numai impunând
acest organism putea dobâ ndi un control tot mai mare asupra acț iunilor preoților care îi avea în
ascultare. Potrivit unui raport al Direcției Generale a Securității, din anul 1950, aflăm că puterea
era decepționată de purtarea patriarhului Justinian . Iată ce consemnau la acea vreme securiștii:
,,Deși lumea dem ocratică pusese mari nădejdi în bu na credință a patriarhului Justinian, prin
comportarea sa de după alegerea sa ca patriarh, a izbutit să dezam ăgească pe toți cei care l -au
sprijinit. Ca arhiereu vicar și apoi ca mitropolit , a fost pe linie democr atică, schimbarea de front
a făcut -o abia după alegerea sa ca patriarh. Atitudinea sa prezentă este absolut incorectă, atât
din punct de vedere politic cât și din punct de vedere material, jucând pe două tablouri. Politic,
patriarhul Justinian prigonește pe toți preoții care au făcut și fac politi că alături de partidele
democratice . ”32.
Patriarhul Justinian pentru împrospătarea zelului misionar al clericilor, pentru ca aceștia
să facă față tuturor încercărilor și situaț iilor dificile d in viața Bisericii, a inițiat așa zisele cursuri
misionare în 1949. Primele cursuri de îndrumări misio nare s -au ținut în fostul Seminar Central,
cu începere din ianuarie 1949 , unde pentru 60 de zile au participat 522 de preoți din Moldova,
Oltenia, Muntenia și Sudul Bucovinei . Aceste cursur i reprezentau o noutate pentru învățământul
teologic și pentru pregătirea preoților, având î n ved ere regimul care era la putere . Aceste cursuri
aveau un caracter teologic pastoral dar și unul social , în cadr ul acestora nefiind permis să se
vorbească despre politcă . Rostul cursur ilor de îndrumare nu era acela de a -i învăța pe preoți cum
să se camufleze în noul regim . O parte din clerici, doreau ca în cadrul acestor cursuri să se
vorbească și despre politică și viața socială actuală , dar Patr iarhul nu a permis acest lucru , ca

32 Cristina PĂIUȘAN și Radu CIUCEANU, Op.cit. , d.97, p. 186.

22
dovad a este demiterea din post a vicarului patriarchal, Partenie Copron. Acest vicar în
cuvâ ntarea de de schidere a cursurilor misionare , seria a V-a nu numai că a vorbit politic , dar a
atacat direct regimul democrat dând a înțelege preoților cursanți că acesta e rostul acestor
conferințe, unul politic. Acestei serii de cursuri i -au urmat și altele ținute tot în București dar și în
Arad , Cluj, Sibiu și Curtea de Argeș luând parte cât mai mulți clerici, din acest lucru rezultând că
era nevoie de aceste cursuri mis ionare, mai ales în aceste vremuri în care religia era prigonită .
Ministerul Cultelor a încercat să întrerupă aceste cursuri care dupa părerea sa , ele reprezentau un
centru bun de propagandă antidemocratică. Departamentul Cultelor a încercat să redacteze o
nouă programă și să introducă o serie de prevederi pe linia p artidului. Deși prin aceste cursuri
autoritățile comuniste urmăreau să reeduce din punct de ved ere politic preoțimea, Patriarhul a
căutat să le dea un alt conținut, pur bisericesc33.
Învățămân tul teologic a fost reorganizat prin Legea pentru regimul general al Cultelor din
1948 . Școlile teologice de toate gradele, ale tuturor cultelor, au fost trecute î n răspunderea
cultului respectiv , dar sub con trolul Departamentului Cultelor. Pe temeiul acestei legi, Biserica
Ortodoxă Română avea urmă toarele trei tipuri de școli: trei institute teologice, de grad
universitar la București, Sibiu și Cluj, pentru că facultățile de teologie ortodoxă au fost
transformate în Institute Teologice; zece școli de c ântăreți cu durata studiilor de doi ani pentr u
pregătirea clerului monahal, cinci seminarii monahale , cu durata studiilor de patru ani .
Seminariile teologice în care se preda și cultura generală au fost desființate. Au funcționat șase
seminarii teologice, la București, Buzău, Mănă stirea Neam ț, Cluj – Napoca, Craiova și
Caransebeș. După terminarea studiilor de seminar, absolvenții puteau fi hirotoniți pe seama unor
parohii de țară sau se înscriau la unul di n cele trei institute teologice de grad universitar din
București, Cluj ș i Sibi u; la absolvirea cursurilor se susținea examenul de licență. Mai tâ rziu s -au
instituit cursurile de doctorat . Pe lângă aceste institute teologice au mai funcționat și Centre de
Îndrumare Misionară în localitățile Iași, Arad și Or adea.
În perioada sist emului totalitar, publicațiile bisericești s -au limitat simțitor. Numărul
publicațiilor bisericești centrale și în teritoriu , a fost re dus (ele au fost supravegheate ș i cen zurate
de Ministerul Cultelor). Astfel apăreau trei reviste ce ntrale: ,, Biserica Ortodoxă Română” ca
organ al Sfântului Sinod, profilată pe probleme de istori a Bisericii rom ânești și de pastorală;

33 Adrian GABOR, Biserica Ortodoxă Română și regimul comunist (1945 -1964) , Editur a Sophia, București, 2005,
p.122.

23
,,Studii Teologice”, ca revista a celor trei institute teologice și ,,Ortodoxia” ca revista
reprezentantă a culturii și a poziției teologiei B.O.R. Centrele mitropolitane aveau fiecare câte o
revistă de pildă : ,,Glasul Bisericii” pentru Mitropolia Ungro -Vlahiei, Mitropolia Moldovei și
Sucevei, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Olteniei și Mitropolia Banatului cu câte șase a pariții
pe an . Însă cu excepția ,,Telegrafului Roman” de la Sibiu, care apărea din 1853 , periodicele
eparhiilor au fost desființate34. Propovăduirea cuvâ ntului Evangheliei prin mijloace scrise a avut
de suferit, î ntrucât tirajul Bibliei era mic, cu scopul d e a-i limita influența în rândul
credincioș ilor.

6. Represiunea clerului ortodox român

Biserica Ortodoxă Română avea însă să primească o altă lovitură din partea regimului
comunist. Expr oprierea bunurilor Bisericii a început din martie 1949 și a continuat în anii
următori, aplicându -se și celorlalte culte din R.P.R. Acțiunea s -a înscris în dorința regimului de a
îngrădi această instituție în misiunea ei, de a o lipsi de baza ei materială și de a o face dependentă
de sta t. Trebuie menționat că în toate țările est -europene intrate în sfera de influență sovietică , ca
de exemplu: Cehoslovacia și Polonia, a avut loc o expropriere a Bisericii. Deși în documentele
oficiale se arată că Biserica a hotărât să cedeze terenurile sta tului, în fapt nu a fost o decizie
benevolă, ci determinată de presiunile puterii politice, de măsurile economice aplicate preoților,
(impozitele agricole și cotele erau percepute ca pentru "chiaburi ") care erau menite să determine
Biserica și slujitorii ei care dețineau terenuri, să renunțe la ele . Î n ședința din 20 octombrie 1948 ,
Sfântul Sinod ia în discuție situația grea a sesiilor parohiale și episcopale datorată impozitelor
agicole și cotelor ridicate. Discuția s -a concretizat într -o notă adresată p rim-ministrului, de către
Patriarhul Justinian prin care cerea scutirea sesiilor de plata impozitelor agricole, și de obligația
de a fi predate anumite cote din produsul lor la colectare și în același timp să se permită
cultivarea lor de către proprietari după posibilități. Cererile Patriarhului nu au fost soluționate,
conducerea partidului hotărând exproprierea bunurilor Bisericii.

34 Liviu STAN, Statutul Bisericii Ortodoxe Române , în ,,Studii Teologice”, nr. 7 -8, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1949, p. 654.

24
Regimul dorea o nivelare a veniturilor cetățenilor, iar preoții aveau două surse de venit ca
urmare, trebuiau să renunțe la una. Până în 1955, o parte însemnată a clericilor, predaseră
terenurile agricole pentru că exploatarea lor nu mai era eficient ă, astfel ieșind din categoria
,,chiaburilor” . Conform unei circulare transmisă de către Direcția Treburilor C.C. al P.M.R. în
iunie 1955, căt re Sfaturile Populare Regionale , preoții care predaseră pământul, l i se reglementa
astfel situația : în școli, copiii lor aveau regimul copiilor de funcționari, pentru terenu rile care le –
au mai rămas nu li se mai aplicau majorările ca pentru chiaburi la obligațiile către stat, și se
acorda acestor deservenți dreptul la pensie , fără să se mai țină seama de situația din trecut35. Nu
beneficiau însă de aceste dispoziții, preoții care nu cedaseră terenurile statului, ba mai mult,
aceștia aveau de s uferit împreună cu familiile lor, iar mulți dintre ei au fost arestați găsindu -și
sfârșitul în lagăre . Acești slujitori ai Bisericii, au suportat teroarea comunistă refuzând s prijinirea
colectivizării. Cei încadrați în clasa ,, chiaburilor” au fost arestați , bătuți în cadrul campaniilor
succesive de colectivizare. Supuși excesului de zel al activiștilor de partid, au suferit cele mai
variate abuzuri. Le -au fost rechiziționate bisericile și casele parohiale, luate sesiile parohiale,
icoanele și odoarele sfint e. Refuzul maj orității preoților de a deveni ,,turnători” , ca și poziția
Patriarhului ca în Biserică să nu se manifeste dictatura preoților membri i de partid, au dus la
întărirea supravegherii. În închisorile comuniste, viața religioasă a căpătat un tablou de
catacombă. Nenumărate sunt mărturiile car e conturează veritabile momente de trăire creștină,
atunci când slujitori ai altarului, săvârșeau slujbe încurajându -i și dându -le încredere colegilor de
suferință în ajutorul divin. Cu toate torturile orchestra te de oamenii regimului, cum a fost în
experimentul de la Pitești, în lagărele de la Sighet, Jilava, Gherla, Târgu Ocna, Aiud, Ghencea, în
munca de colonie de la Canalul Dunăre -Marea Neagră, sau în deportările din Bărăgan, temnița
comunistă a reprezentat l ocul în care multe suflete au cunoscut transformarea spirituală și
apropierea de Hristos, creând modele pentru creștinismul contemporan. Preoți ca: Andreescu
Nicolae, Alexandrescu Nicolae, Boca Vasile , Chirilă Ion, Filip Nicolae, Luca Simion, Munteanu
Gheorghe, Todea Gheorghe și Vasiliu Victor, au fost închiși pentru atitudini „antidemocratice”
care contraveneau regimului aflat la putere. Sute de preoți au sfârșit în temnițele comuniste, unii
arestați fără motiv, iar alții pentru că s-au impus colectiviz ării36.

35 Nicoleta IONESCU -GURĂ, Stanilizarea României. Republica Populară Română: 1948 -1950. Transformări
Instituționale , Editura All, București, 2005, p. 402.
36 Vasile MANEA, Preoți ortodocși în închisorile comuniste , Editura Patmos, București, 2001, pp.25 -265.

25
Sesiile episcopale, mitropolitane și mănăstirești, își exploatau terenurile agricole prin
arendare și nu în regie proprie, Biserica ajungând în situația de a intra în conflict cu autoritățile
comuniste. Așa s -a ajuns ca această instituție, să ofer e pământurile statului, însă nu într -un mod
benevol. Tre buie precizat că, Patriarhia a ,,oferit” pământurile statului , însă a pus unele condiții,
ca: să fie împroprietăriți preoții și cântăreții bisericești cu câte cinci hectare, și să li se achite
investițiile făcute în toamnă. Aceste condiții au fost însă respinse. Terenurile aflate în folosința
parohiilor, au fost preluate conform hotărârii Secretariatului C.C. din 21 aprilie 1949 , comuniștii
punând și condiția ca, cererea de predare a pământului să fie făcută de preot în fața adunării
satului, prin aceasta să arate că, el r enunța de bunăvoie la acest bun . În momentul preluării
pământului Bisericii, s -au săvârșit abuzuri în sensul că, au fost trecute în patrimoniul statului și
bunurile personale al e preoțilo r37. În 1950, la un an de la începerea exproprieirii terenurilor
agricole ale Bisericii, i -au fost națio nalizate, pe baza decretului 92 , și o seri e de imobile. Măsura
a fost una generală, întrucât au fost naționalizate și imobilele ce aparțineau c elorlalte culte.
Represiunea căpăta proporții și interdicțiile religioase opreau și descurajau orice manifestare
publică (lege data prin ordinul secret numărul 27936 din decembrie 1948). Condamnarea
ideologică a acestor obiceiuri de sorginte religioasă, ge nerau f enomenul de evitare sau
,,conspirativitate” – căsătorii religioase, botezuri, înmormântări cu ritual religios, participarea la
slujbe și resp ectarea sărbătorilor religioase . Populația a încălcat frecven t aceste restricții, ceea ce
a dus la infiltrar ea Bisericilor și a personalului ecleziastic cu informatori pen tru a se controla
fenomenul de ,,reeducare” urmări t de regimul comunist ateist38.
Măsura exproprierii bunurilor Bisericii, a afectat foarte mult pătura monahală. Suprafața
de pământ rămasă mănăstirilor după 1949, era foarte mică. Hectarele ramase erau total
insuficiente întrețineri i mănăstirilor și viețuiorilor. Practic măsura atenta la existența
monahismului românesc. Pe guvernanții comuniști ca și pe consilierii sovietici, nu putea să îi
sperie decât sporirea numărului mănăstirilor și a schiturilor din țară, dar mai ales prezența tot mai
numeroasă a celor ce le ocupau și slujeau, cu atâ t mai mult cu cât rapoartele precizau că
schiturile și mănăstirile izolate erau adevarate focare de activi tate subversivă. În luna martie
1949, când începuse deposedarea Bisericii de terenurile sale, Patriarhul, în cuvântul rostit la

37 Nicoleta IONESCU -GURĂ, Stanilizarea României. Republica Populară Română: 1948 -1950. Transformări
Instituționale , Editura All, București, 2005, p. 405.
38 Paul CARAVIA, Virgiliu CONSTANTINESCU și Flori STĂNESCU, Biserica întemnițată. România 1944 -1989 ,
Institutul Național pentru Studiul Total itarismului, București, 1998, p. 13.

26
deschiderea cursurilor la seminarul monahal de la mănăstirea Văratec, cerea transform area
mănăstirilor în ateliere: ,, Este absol ută nevoie să se înfăptuiască viața de obște, să se transforme
mănăstirile în ateliere, unde să se lucreze covoare, scoarțe românești, stofe frumoase, care să
ducă faima peste hotare a țării noastre ”39.
Al doilea război mondial și impunerea regimului totalitar comunist aduses e România în
pragul dezastrului . Dacă în 1938 erau 1638 de călugări și 2549 de călugărițe, în anul 1949, erau
1528 de călugări și respectiv 3807 de călugărițe. Trebuie să ținem cont și de retragerea masivă în
mănăstiri, odată cu in staurarea noului regim în România. Reforma lui Antonescu a debusolat
viața spirituală din mănăstiri. Abia după întronizarea celui de -al treilea Patriarh, viața monahală
avea să cunoască o amplă schimbare. Patriarhul Justinian dorea o transformare totală și în spiritul
vremii, pentru a face față noului regim. El era conștient că fără o bază monahală, nu va putea să
țină piept ingerențelor puterii comuniste .
Cu începere din 1949, au fost impuse condiții la intrarea în monahism, acestea fiind
expuse în cuvânt area rostită de către Patriarhul Justinian la deschiderea cursurilor seminarului
monahal de la mănăstirea Văratec : ,,Am oprit tunderea în monahism a celor ce nu prezintă
certificat de absolvire a șapte clase și certificat de absolvire a Seminarului Monah al, precum și
certificat în cunoașterea unei meserii învățate într -unul din atelierele mănăstirii. Pe baza acestor
documente, se poate obține primirea în sânul mănăstirii și tunderea în monahism ”40. Prima
contribuțiie hotărâtoare în acest sens a fost redac tarea „Regulamentului pentru organizarea vieții
monahale și funcționare administrativă și disciplinară a mănăstirilor” , votat de Sfântul Sinod la
25 februarie 1950, dar aprobat de Ministerul Cultelor a bia la 26 martie 195341.
Dacă în 1949 condițiile de intr are în monahism s -au dovedit a fi benefice pentru viața
monahală, întrucât aceasta a putut continua și chiar înflori, în schimb cele din 1959, ca urmare a
aplicării decretului 410, nu făcea decât să ducă la desființarea treptată a acestuia, deoarece
accesu l tinerilor în monahism era interzis, cu excepția celor care urmau școli de pregătire a
clerului, fiind admise numai persoanele în vârstă (de la 55 de ani bărbații și femeile de la 50 de
ani), dacă nu erau căsătorite și renunțau la salariu sau la pensia de stat . În 1959, seminariile de la
Horez și Agapia au fost închise deoarece, potrivit aprecierilor Securității, cultivau intens un spiri t

39 Ioan DURĂ, Monahismul Românesc în anii 1948 -1989. Mărturii ale românilor și considerații privitoare la
acestea , Editura Harisma, București, 1994, p. 35.
40 Ioan DURĂ, Op. Cit. , p. 38.
41 Adrian GABOR, Biserica Ortodoxă Română și regimul comunist (1945 -1964), Editura Sophia, București, 2005,
p. 124.

27
mistic, contrar regimului de ,,democrație populară” . Măsuri drastice aveau să fie luate împotriva
monahismului de auto ritățile comuniste la sfârșitul anilor ’50 (decretul 410/1959) , în urma cărora
numărul așezămintelor monahale, ca și numărul călugărilor și călugărițelor a scăzut considerabil.
Monahii care aveau mai puțin de 60 de ani și monahiile care nu împliniseră 55 d e ani au fost
obligați să părăsească mănăstirile . Unii au fost închiși, altora li s -a fixat domiciliu obligatoriu, și
o mică parte din ei, au fost forțați să se căsătorească . Statistic vorbind, numărul viețuitorilor din
mănăstiri s -a redus cu peste 74% . Numărul monahilor implicați direct în mișcarea de rezistență
anticomunistă în diverse județe a fost destul de mare deoarece, în interiorul acestor mănăstiri, se
făcea propagandă anticomunistă – este cazul călugărilor Dosoftei Moraru de la Sihăstria
Neamțul ui, starețul Macarie Brebete de la mănăstirea Râșca -Baia sau a starețului Cleopa Ilie de
la Sihăstria; tot în mănăstiri, se ascundeau arme – este cazul mănăstirii Neamț unde s -au ascuns
arme Z.B. cu mai multe cartușe de către Dionisie Gherman ; tot în mănă stiri se țineau și ședințe
clandestine – este cazul mănăstirii Pas ărea, unde „ călugărițele acestei mănăstiri s -ar afla
constituite în grupe care țin ședințe cu caracter subversiv, făcând propagandă chiar fățiș contra
guvernului. În această situație se evid ențiază Magdalena Pene, stareța mănăstirii ”42. Tot un
astfel de caz este și mănăst irea Antim unde exista un grup ,,Rugul Aprins” . De existența acestui
grup, se leagă numele contradictoriului poet Sandu Tudor, cu numele călugăresc de Agaton sau
Daniil. Ceea ce au facut Daniil Sandu Tudor și Benedict Ghiuș , în cadrul acestui grup, nu era
altceva decat o ap licare a învățăturii mistice a ,,Rugăciunii inimii” , cu o largă cuprindere în
orizontul monahal românesc (a implicat călugări de la Antim, Rarău, Plumbuita, Căldărușani,
Sihăstria, Putna). Aceasta activitate nu avea în manifestarea sa nici o conotație politică, însă
Securitatea a interpretat -o ca pe o unelt ire împotriva statului comunist . Sandu Tudor devenise
incomod prin cercul de tineri pe care i -a strâns î n jurul său la mănăstirea Antim deoarece, era
bănuit că ar fi uneltit împotriva regimului aflat la putere. În 1950, Daniil Tudor stareț aflat la
schitul Crasna din județul Gorj, a fost arestat de Securitate43.
Rapoartele Securității arată că la mănăstiri e xista un aflux enorm de credincioși, fapt de
natură să neliniștească autoritățile comuniste și care a fost un motiv pentru declanșarea unei
represiuni ample prin aplicarea decretului 410/1959. Din ele rezultă că această rezistență, inițiată
și înfăptuită î n mare parte de preoții și călugării simpli, era cunoscută și chiar sprijinită de înalții

42 Cristina PĂIUȘAN și Radu CIUCEANU, Op. Cit. , pp. 82 -83.
43 Cristina PĂIUȘAN și Radu CIUCEANU, Biserica Ortodoxă Română…….. , p. 30.

28
ierarhi ai Bisericii printre care cităm pe patriarhul Justinian, mitropolitul Firmilian al Olteniei, pe
Antim Nica sau de apropiați ai ac estora ca Bartolomeu Anania44.
Decretul 410/1959 a însemnat o represiune generalizată asupra B.O.R. și care avea drept
scop o epurare a acesteia de toate elementele considerate dușmănoase. Se poate spune că 1959,
reprezintă momentul adevărului în ceea ce privește raporturile reale Stat – Biserică. Documentele
demonstrează că motivele represiunii din 1959 nu au fost legate de evenimentele din lagărul
socialist, ci au avut un caracter intern, prin depășirea periculoasă de către B.O.R. a limitelor
impuse de Stat și Securitate .

44 Adrian GABOR, Biserica Ortodoxă Român ă și regimul comunist (1945 -1964) , Editura Sophia, București, 2005,
p. 133.

29

II. Note biografice ale Episcopului Grigorie Leu

1. Tinere țea, studiile și activitatea preoțească

Viitorul Episcop al Hușilor, Grigorie Leu (Anexa 1 ), cu numele de mirean Gheorghe a
văzut lumina zilei la data de 2 /30 mai 188145, în satul Țuțcani , comuna Mălu șteni, județul
Covurlui (astăzi Galați) . Acesta, fiind cel de al doilea copil, provenea dintr -o familie clerical ă,
care au înrăurit structura temperamental ă și caracterul micului Gheorghe , ,,îndeosebi al bunicului
meu, patriarhalul cântăreț Ioan Leu cu Școala Catehetică de la Bârlad mi -am îndreptat pașii
spre calea mântuirii”46, spunea cu convingere episcopu l. Legătura dintre bunic și nepot a fost o
afecțiune reciprocă deoarece bătrânul i -a lăsat prin testament ca moștenire casa de lo cuit cu
,,atenansele și îmbunătățirile existente și cu locul lor în mărime de 20 de prăjini” , precum și o
altă suprafață de douăzeci de prăjini având sarcina să ducă la îndeplinire toate cele spuse de
bunicul său47. Familia Leu era foarte numeroasă în acest sat de pe Valea Horincei, rădăcinile ei
genealogice mergând până în secolul al XVIII -lea. Preotul Costache Leu a avut opt copii și a
păstorit în Parohia Țuțcani. Așadar statornicia a moștenit -o în primul rând din familie unde a
văzut cultivându -se valoril e creștine și a dobândit exemple de bune practici în slujirea
preoțească.
Debutul în viața școlară a fost la Țuțcani, satul său natal , și a terminat -o la Bârlad în
1894 . După finalizarea gimnaziului, Gheorghe a vrut să îmbrățișeze vocația tatălui său și a
unchilor de pe mama care au absolvit Seminarul de la Huși, dar singura care l -a încurajat în
vederea studierii la seminar, a fost mama sa, preoteasa Sultana (Zoița)48, care l -a îndemnat pe
Gheorghe să susțină examenul de admitere pentru Seminarul Sf. Gheorg he din Roman. A reușit

45 Nicolae HURJUI, Omul și fapta, Episcopul Grigorie Leu, Episcopia Hușilor, 2000, p. 15.
46 Martiri pentru Hristos din România în perioada regimului comunist , Editura I.B.M.B.O.R., București, 2007, p.
399.
47 Nicolae HURJUI, Omul și fapta, Episcopul Grigorie Leu, Episcopia Hușilor, 2000, p.16.
48 Trudă în ogorul Domnului , Tipografia Sfintei Episcopii a Hușilor, 1944, p. 8.

30
ca bursier spre bucuria familiei sale. Vocația în slujirea preoțească a avut -o de mic, de pe când
era elev la Bârlad; tot în acel cadru l -a cunoscut pe Iacov Antonovici pe atunci profesor în acel
oraș, mai târziu episcop al Hușilor, dar și întipărirea în suflet a figurii blânde a Episcopului
Silvestru Bălănescu, al Hușilor , trecut la cele veșnice în 190449. În formarea sa ca om, a ținut
seama atât de faima cărturărească a Episcopului Melchisedec Ștefănescu al Romanului, dar și de
perso nalitatea duhovnicească a Mitropolitului Iosif Naniescu, al Iașilor .
La Seminarul Sf. Gheorghe din Roman a studiat doar 3 ani (1894 -1897), fiind transferat
apoi la Seminarul Veniamin din Iași, unde apare înmatriculat în clasa a IV -a, anul școlar 1897 –
1898, având rezultate deosebite la învățătură. La Iași a terminat cursul inferior și primii 3 ani ai
cursului superior, pe care i -a finalizat ca elev al Seminarului Central din București
Din dorința de a căpăta o pregătire temeinică în ale preoției a dorit să u rmeze cursurile
Facultății de Teologie, însă greutățile familiei nu i -au putut permite îndeplin irea acestui vis și în
consecință a trebuit să -și câștige existența, imediat după finalizarea studiilor. Așadar, după
bisericesc la Parohia ,,Sf. Gheorghe și Pat riarhul Modest” din Galați începând cu data de 15
Februarie 1902 , cu binecuvântarea Preotului Iconom Ștefan Vârgolici, Protoiereul Covruluiului
și a Episcopului Pimen al Dunării de Jos50 dar fiind o fire ambițioasă a tins spre mai mult. În
toamna aceluiași an, a plecat din Galați ca învățător în cătunul Sipeni din Țuțcani. Cât a lucrat în
Galați a îndeplinit și funția de ajutor de secretar la Protoieria din acest oraș, predicând pe la
diferite biserici. Din dorința de a urma studii universitare , acesta avea cunoștințe despre
dispoziția testamentară Episcopului Melchisedec, privitoare la acordarea unei burse de studiu la
Kiev elevilor merituoși. Nu se știe dacă a obținut acest fel de bursă pe fond testamentar, dar după
cum el însuși mărturisește , ,după multe stăruințe și formalități cu așteptare de un an (1902 –
1903), am obținut o bursă la Academia Teologică din Kiev”51 . Speranța i -a fost zădărnicită
printr -o incoerență a birocrației administrative ce trebuia să -i rezolve problema actelor. Peste ani
amintindu -și de acest trist episode spunea: ,,atunci ca student a trebuit să ud pământul
Basarabiei cu lacrimi neavând bani, cu care să obțin viza pașaportului. Nu mi -aș fi putut
închipui că acele lacrimi de la 1903 se vor uni cu cele de bucurie de la 191 8, când am trecut ca

49 Trudă în ogorul Domnului , Tipografia Sfintei Episcopii a Huși lor, 1944, p. 8.
50 Nicolae HURJUI, Omul și fapta, Episcopul Grigorie Leu , Episcopia Hușilor, 2000, p. 18.
51 Nicolae HURJUI, Omul și fapta……………………., p.18.

31
director al Seminarului din Ismail, și mai ales cu cele de Paștile din 1942 când am oficiat ca
episcop român în Odesa ”52.
Nevoile de zi cu zi l -au împins spre continuarea activității de cântăreț bisericesc în Galați ,
introducând predi carea în bisericile orașului. Deși problema actelor se rezolvase, opoziția
familiei cu tendințe antirusofile, nu i -au mai permis continuarea studiilor și așa a pășit spre o
nouă etapă a vieții optând pentru intrarea în cler. S -a căsătorit ulterior cu Lucre ția, fiica preotului
Dimitrie Ganea, și i -a fost dată spre păstorire localitatea Oancea, din fostul ținut al Covrului ; în
această localitate, preotul Gheorghe, a început construirea unei biserici, iar prin eforturi
stăruitoare și implicare culturală și -a continuat activitatea în cadrul societății ,,Solidaritatea” din
Galați. Susținerea legăturii dintre Biserică și Școală sunt aspect ale realităților care -l definesc în
anii slujirii preoțești. Peste 6 ani, cunoa ște dramatismul văduviei care i -a deshis însă c alea spre
arhierie. Se pare că a avut 2 copii, dar i -a trăit doar fiul Vasile53. Deși greutățile vieții nu îl vor
ocoli niciodată, dar fiind o fire tenace și luptătoare, va reuși să finalizeze studiile superioare după
ce se va hirotoni . Dup ă 1910, va pleca la București, unde a urmat cursurile Facultății de
Teologie; ca student apoi ca licențiat a funcționat în postul de preot spiritual la Seminarul Central
din București. În timpul Războiului 1916 -1918, a îndeplinit misiunea de confesor la diferite
unități mi litare. Prin activitatea sa de preot militar, și -a reluat legătura cu fostul său profesor de la
Roman, Constantin Nazarie, care ajunsese coordonator al activității preoților militari, asemenea
fraților săi întru Domnul, a însoțit cu mult devotament trupele , participând la luptele de la
Mărăști și Mărășești preocupându -se de orfani, luând contact cu realitățile naționale și religioase
ale Basarabiei, lucru ce i -a atras aprecierile pozitive din partea comandanților , numindu -l
,,cinstit, suflet curat, milos, f ără slăbiciuni, plin de moralitate ”54. La sfârșitul Primului Război
Mondial, cu ajutorul Episcopului Miron Cristea și a mitropolitului Pimen Georgescu, transformă
un spital militar în Școală de Teologie, unde pregătește mai multe promoții de preoți necesari
parohiilor din România Mare. În 1918, preotul iconom -stravofor Gheorghe Leu, ajutat de
arhimandritul Iuliu Scriban, au fost trimiși în Basarabia pentru a sprijini Arhiepiscopia din

52 Nicolae HURJUI, Omul și fapta ….. – Op. Cit. , p.19.
53 Martiri pentru Hristos din Ro mânia în perioada regimului comunist , Editura I.B.M.B.O.R., București, 2007, p.
399.
54 Pr. Constantin NAZARIE, Activitatea preoților de armată în campania din 1914 -1918 , București, 1921, p. 46.

32
Chișinău să înființeze Facultatea de Teologie și să populeze parohiile bas arabene cu tineri ce
știau a sluji în limba română55.
La începutul anului școlar 1918 -1919, era numit director al Seminarului Teologic din
Ismail, unde îi revenea dificila sarcină de a reorganiza această instituție în contextul unirii
Basarabiei cu patria mamă, din 27 Martie 1918. Trebuie amintit faptul că aici, ca și director al
Seminarului, sprijinit de arhiepiscopul Atanasie, a ajutat la organizarea preoțimii din Sudul
Basarabiei, și ulterior la organizarea și înființarea Mitropoliei Basarabiei56. Exista u și acolo
opozanți rusofili trebuind să dea dovadă de mult tact pedagogic, dar și de un bun organizator
încurajând acțiunile care serveau în scopul școlii. Au existat multe situații în care preotul
Grigorie a trebuit să pășească cu demnitate. Au existat f rământări interioare între duplicitatea
manifestată uneori între episcopi, precum Dionisie Erhan, prin deciziile luate cu privire la limba
română și acuzațiile grave însoțite de amenințări cu moartea. Situația anilor școlari 1918 -1923,
consemnează creștere a elementului românesc în seminar, stabilitatea corpului profesoral, iar
activitățile pedagogice erau în beneficiul elevilor. Printr -o atitudine părintească a știut să se facă
plăcut de elevi sprijinindu -i pe orfani și pe săraci și astfel căpătând respectu l corpului didactic.
Munca acelor ani a fost ca o luptă națională mai aprigă decât cea de pe front. Preotul dorea
moldovenii înstrăinați să se deștepte și să se reîntoarcă la graiul și traiul românesc iar românul să
fie stăpân în țara lui. ,, Totdeauna mă va interesa mersul creștinesc și românesc al celor
bisericești ”57, afirma ca o deviză de viață, viitorul Episcop Grigorie Leu. Acesta a condus
Seminarul până în 1924, când a îmbrăcat haina monahală58.

55 http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/actiuni/paul_leu/grigore_leu ., accesat la data de
03.04.2019, ora 19:13.
56 http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/actiuni/paul_leu/grigore_leu ., accesat la data de
03.04.2019, ora 19:24.
57 Martiri pentru Hristos din Român ia în perioada regimului comunist , Editura I .B.M.B.O.R., București, 2007, pp.
400-401.
58 Pr. Scarlat PORCESCU, Episcopia Hușilor, pagini de istorie , Editată de Episcopia Romanului și Hușilor, Roman,
1990, p. 114.

33
2. Activitatea de episcopat

În anul 1924, văduvul pr eot Gheorghe a îmbrăcat haina monahală primind numele de
Grigorie , însă nu se cunosc prea multe detalii legate de acest aspect , ci doar faprul că tunderea în
monahism a fost oficiată de arhimandritul Teoctist Stupcanu, iar sub mantie a fost purtat de
arhimandritul Silvestru Morărașu59.Deși trecerea prin treptele vieții monahale a fost destul de
rapidă, a avut un mare respect pentru monahism, solicitând viețuitorilor din mănăstiri să
conștientizeze chemarea lor.În concepți sa, un călugăr trebuoe să fie” o excepție în contemplare,
smerenie și viață de evlavie, un om mai mult sufletesc. Este în trup, dar nu trăiește după trup60.”

Iași

Cert este că într -o telegramă trimisă P.S. Iacov al Hușilor, la data de 22 Decembrie 1924,
acesta era invitat s ă participe la hirotonia întru arhiereu a pr. Leu, ce urma să aibă loc la data de
28 Decembrie 1924. În jurnalul Mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei și Sucevei, este
menționat faptul că ieromonahul Grigorie Leu a fost ridic at la rangul de arhimandrit, candi dând
pe postul vacant de arhiereu ,, locotenent de mitropolit al Sfintei Mitropolii a Moldovei și
Sucevei ” cu titlu de Botoșăneanul – la data de 19 Noiembrie 1924 , chemarea fiind făcută de P.S.
Episcopi Nicodim Munteanu starețul Mănăstirii Neamț , Iacov al Hușilor și Cosma Petrovici al
Dunării de Jos la 27 Decembrie 1924. Documentul fiind citit în Catedrala Mitropolitană din Iași
de Protoiereul G.I. Niculea61.
Răspunsul Episcopului Grigorie Leu a fost primit cu supunere și cu bucurie sfântă,
mulțumind S fântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale din România Mare, iubitorului Rege
Ferdinand I, care a confirmat funcția de arhiereu locotenent prin Decretul Regal 4023 din 13
decembrie 1924 și în ultimul rând tuturor arhiereilor din Mitropolia Moldovei și S ucevei . La 01
februarie 1925 arhiereul vicar Grigorie Leu, se confirmă drept egumen al Bisericii Sf. Spiridon
din Iași precum și Superior al Schitului Tărâța. Numirea P.S. în acel post a fost confirmat prin

59 Martiri pentru Hristos din România în per ioada regimului comunist , Editura I.B.M.B.O.R., București, 2007 , p.
402.
60 Arh.Grigorie LEU Confesiuni și secte, București 1929, p.219.
61 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătălin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea istoriei.
Documente(1924 -1949 ), Editura Doxologia, Iași, 2019, pp. 53 -54.

34
Decretul Regal nr. 695 de către Majestatea Sa reg ele. În cei 12 ani de ascultare și slujire
arhierească la Iași s -a con turat mai bine personlitatea sa ecleziast ică prin slujirile la altar, mai
ales prin vizitarea pastorală a satelor eparhiei , străduindu -se să combată fenomenul sectar și
stilismul. Înclinarea spre omiletică, l-au determinat să editeze suma de învățături creștine, în
broșuri pe cheltuiala sa, pe care mai apoi le trimitea creștinilor din eparhie. Au văzut lumina
tiparului cărți precum ,, Sectele din România”, ,,Cuvântări ocazionale”, ,, Cum să cetim Sf.
Scriptură” ș.a. În toți acești ani, s -a dedicat scrierilor teologice , prin articole sau lucrări tematice
inspirate din activitatea sa pastorală.
Grigorie Leu a avut și o viziune globală asupra realităților politico -sociale ce aveau
negreș it un impact religios:” Poblema împăciuirii popoarelor și a mântuirii neamurilor nu se
rezolvă doar prin diplomația Ligii Națiunilor cu Pactul Briant -Kellog, nici prin curtea de la
Haga. Au rezistat în fața puhoiului comunist al bolșevismului , dar șovăieli tot au rămas în marea
masă a credincioșilor noștri.”62
Episcopul Leu. A trăit într -o perioadă zbuciumată pentru istoria poporului român, fiind
martor amânduror războaie care au schimbat mentalul colectiv ce tindea spre un formalism
religios, preocupat dor de binele uman, amestecat cu forme de misticism bolnavicios, gen ședințe
de spiritism, teosofie evoluționistă, etc. Din acest motiv a militat pentru uniformizarea cultutlui
și pentru diversificarea mijloacelor pastorale ale preoților, el însuși rămânând î n aminti rea
contemporanilor, ca un bun ,, bisericaș liturghisitor”.

Argeș

Activitatea bogată intreprinsă ca arhiereu în Iași, l -a recomandat pentru a fi numit în
treapta de episcop titular la Argeș în data de 30 aprilie 1936. Plecarea vrednicului arhiereu nu a
fost însă una ușoară, el fiind legat sufletește de credincioșii pe care i -a păstorit, dar aflându -se la
Argeș în calitate de episcop le -a trimis acestora, asemenea Sf Ap. Pavel, scrisori de mângâiere
cuprinse în cartea , ,O despărțire jalnică și o primire cu dragoste și îngrijorări. Iubiților mei fii și
frați întru Domnul din Moldova și dela Argeș”63. Și aici ca și la Iași existau aceleași probleme
de ordin misionar, disciplinar, catehetic, filantropic și administrativ. Ep iscopul Grigorie era

62 Arh.Grigorie LEU, Confesiuni și secte, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1929, pp.VII -IX.
63 Episcopul Grigorie al ARGEȘULUI, O despărțire jalnică și o primire cu dragoste și îngrijorări , Tipografia
,,Artistică”, P. Mitu -Pitești, 1936, p. 6.

35
interesat de toate aspectele vieții bisericeș ti, începând cu activitatea pastorală a preoților din
parohii până la recomandarea ținutei vetimentare. Echipele de studenți teologi, erau trimise către
parohiile în care existau sectari în cadrul unui program de misionarism laic, astfel căpătând
experiența necesară slujirii preoțești. În eparhie a organizat conferințe atât teologice cât și
culturale, preocupându -se îndeaproape de familiile de preoți și cântăreți care ajungeau la
bătrânețe, p rin constituirea unui fond financiar social, desfășurând și ample acțiuni filantropice
prin finanțarea a 8 fundații. Nici mănăstirile nu au fost mai prejos, fiind preocupat de înzestrarea
acestora și urmărind cu minuțiozitate modul cum se autogospodăresc64.
O problemă acută din cadrul activității de episcop al Arge ș, a fost starea preoțimii și mai
cu seamă situația duhovnicească a clerului, ce trebuiau iarăși puși pe făgașul pastoral al conduitei
preoțești. A avut grijă ca și clericii precum și angajații neclerical (cântăreții), să nu ducă lipsă de
nimic, chiar și la bătrânețe veneau anii pensionării ; s-a înființat un fond financiar special prin
care se susținea acțiuni filantropice în număr de opt , ce-și avea menirea drept ajutor social pentu
cei aflați î n nevoi, aceste fundații erau sponsorizate de mănăstirile din eparhie. Tot în această
perioadă, cât a fost episcop la Argeș, l -a preocupat și viața sociolo gică. P rin împrietenirea secretă
cu marele filosof, etician și sociolog Dimitrie Gusti, împreună se p are că au pus bazele unei
intense și rodnice activități sociologice, intelectuale și etnologice în eparhie. Astfel, prin aceasta,
episcopul Grigorie a dat numeroase sugestii că tre Sfântul Sinod, să nu se mai dea seama de dările
financiare ale parohiilor, c i și de starea scocială din ele, pentru a se scoate în evidență capacitatea
intelectuală a conducătorilor satelor, de religiozitatea și moralitatea c etățenilor din satele
românești; toate acestea evidențiindu -se prin vizite can onice și pastorale a ierarhil or în satele din
eparhie.
Cel mai semn ificativ eveniment în timpul păstoririi sale la Argeș, a fost transformarea
Catedralei Episcopale dimpreună cu tot ansamblul, în necropolă regală. Prea Sfinția Sa a avut
mult de luptat împotriva acestui decret din 7 Noiembrie 1939 , dar în zadar. A trimis mai multe
circulare către prim – ministrul de atunci, Gheorghe Tătărescu, ministrul cultelor Ion Nistor și
patriarhului României, Nicodim Munteanu, prin care insista g ăsirea unor alte alternative prin
care să nu se ajungă la transformarea campusului episcopal. Prin transformare în necropolă
regală, automat episcopul trebuia să găsească altă adresă, o altă locație, dar resursele financiare

64 Martiri pentru Hristos din România în perioada regimului comunist , Editura I.B.M.B.O.R., București, 2007, p.
404.

36
nu puteau acoperi această mutare, plus că reședința episcopală era un tez aur istoric, și episcopul
voia să conserve acel loc. Astfel, după toate stăruințele, strădaniile prea sfinției sale de a se
opune transformării, după multe presiuni din partea Curții Regale , Mănăstirea Argeș a fost
transformată în necropolă regală, nemai dând voie să se slujească în ea. Foarte interesant este
faptul că forul sup erior patriarhal nu a sărit în ajutorul episcopului, ci a fost lăsat lipsit de orice
apărare65.
Odată cu acest nefericit eveniment din Episcopia Argeșului, Securi tatea a avut grijă ca în
dosarul episcopului după 1948, să fie trecut și anexată o broșură numită ,,Comorile Argeșului”,
a episcopului prin care care se menționa că palat ul regal de pe locul mănăstirii este de fapt
palatul episcopal, rezultând astfel o mare tulburare în rândul preoți mii și a credincioșilor. F iind
un fals și o înscenare pentru a scoate vinovat pe epsicopul Grigorie și nu episcopia66. Astfel,
episcopul Grigorie Leu, este scancționat prin transferarea sau mutarea lui în alt scaun episcop al,
(asimilat și în cazul Episcopului Visarion Puiu al Bucovinei ), pentru a nu fi ca un ,,ghimpe în
coastă” pentru Casa Regală la Argeș și pentru a nu fi privit ca un trădător . Mutarea lui avea să fie
în cele din urmă în scaunul episcopal vacant de la Huș i, locul său de glie drag, hotărâre luată în
anul 1940. Î și va găsi sfârșitul ca martir pentru Sfânta Episcopie a Hușilor, salvându -o cu prețul
vieții. Chiar dacă îi era foarte dragă eparhia Argeșului, precum și mănăstirea Argeș, care o
numea ,, Ierusalimul neamului românesc ”67 – oaza de istorie , ctitoria marelui voievod Neagoe
Basarab, precum și alte mănăstiri și biserici din eparhie, nu s -a putut opune hotărârii de
transferare de către Securitate. La Argeș, unde a păstorit vreme de aproximativ 5 ani, a dus
eparhia Argeșului pe făgașul credinței statornice în rândul păstoriților iar starea preoțimii a
readus -o pe calea rânduielilor lăsate de marii Sfinți Părinți.

65 Martiri pentru Hristos din România în perioada regimului comunist , Editura I.B.M.B.O.R., București, 2007, p p.
404-406.
66 Martiri pentru Hristos din România în perioada regimului comunist , Editura I.B.M.B.O.R., București, 2007, p.
406.
67 Grigorie al ARGEȘULUI, Episcopia Argeșului – Glas pentru reinzestrarea ei , Tipografia și Librăria
,,ARTISTIC A”, P. Mitu –Pitești, 1937, p. 47.

37
Huși

În ceea ce privește activitatea de episcop la Huși, a episcopului Grigorie Leu a fost una
înfloritoare , punând bazele imaginii unei mari personalități în istoria Episcopie Hușilor. Odată cu
anunțarea postului vacant de la Huși, în urma mutării și întronizării Înaltu l Preasfințitului Nifon
Criveanu ca mitropolit al Olteniei , în primăvara anului 1940, clericii și credincioșii din eparhie
au sesizat o petiție către regele Carol al II -lea pr in care solicită înceaperea prevederile de alegere
a unui nou episcop pentru ace st scaun vacant . Conducerea eparhiei din 23 Decembrie 1939 și
până în dat a alegerii episcopului Grigorie adică iunie 1940, scaunul de Huși a fost condus prin
locotenență ar hiereului Valerian Moglan – vicar de Iași. Î n timpul suplinirii sale aici, a dus
eparhia în tr-un stadiu destul de precar, aducând supărare credincioșilor și preoțimii de aici.
Astfel, alegerea episcopului Grigorie Leu în titulatura de episcop al Hușilor, s -a desfășurat în sala
Deputaților . Convocându -se membrii ierarhi și preoți ai Colegi ului Electoral de către Patriarhul
Nicodim Munteanu, în ziua de 11 iunie 1940 , ierarhul întrunește 90 de voturi din 158 de voturi
exprimate , majoritare față de ceilalți ierarhi eligibili pentru acest scaun vacant. Alegerea sa ca
episcop de Huși a fost confirmată și de către Regele Carol al II -lea, prin decretul regal
2034/194068.
Cu greu a fost instalat episcopul Grigorie la Huși, deoarece nu a primit dr epturi depline
prin în deplinirea normelor statutare și canonice care prevăd învestitura regală și instalarea de
către mitropoli tul Moldov ei, Irineu Mihălcescu. N eplecarea arhiereului Valerian Moglan din
palatul e piscopal de la Huși, a adus în sufletul Pre a Sfinției Sale o mâhnire covârșitoare. În urma
circularelor purtate cu Mitropolitul Irineu care s -a arătat oarecum ,,iritat” de venirea episcopului
Grigorie la Huși, s -a ajuns ca episcopul să fie instalat la fin ele lunii iulie, și nu în luna iunie cum
era normal. P entru a nu fi acuzat de nesupunere canonică, chiar dacă normele statutare de
învestit ură nu erau împl inite. P reluarea scaunului vacant de la Argeș de către arhiereul Dionisie
Erhan, l -au obligat pe episcopul Grigorie Leu să ia cârma Episcopiei Hu șilor cu toate atribuțiile
ei, car e nu erau chiar întocmai bune , mai ales în administrația eparhială unde lucururile erau în
stare critică, nereguli și probleme ce trebuiau urg ent rezolvate de către ierarhul Grigorie. La
instalarea sa ca episcop de Huși, m itropolitul Irineu nu a participat, pentru că era plecat la o

68 Adrian PETCU și Pr. Nicolae Cătălin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea istoriei. Documente
(1924 -1949) , Editura Doxologia, Iași, 2019, pp. 134 -161.

38
sfințire de biserică, ceea ce adus un factor negativ în relațiile sale cu i erarhul nou instalat de la
Huși. I nstalare a a avut loc în data de 28 iulie 1940 în Catedrala Episcopală din Huși , dar nu a fost
una oficială. R eprezantant ul mitropolitului de la Iași a fost arhiereul Valerian Moglan care a citit
gramata mitropolitană de învestitură, în prezența Ministr ului de Culte, a preoțimii și a
credincioșilor din eparhia Hușilor. C a un mic amănunt , investitura regală s -a făcut cu un an mai
târziu de către Regele Mihai I, la data de 13 Martie 1941, arătându -i un deosebit respect
ierarhului , înmân ându-i cu această ocazie și o diplomă de vrednicie69.
Păstorirea episcopului Grigorie la Huși a fost una co ndiționtă de vremurile timpului, de
apariția celui de A l doilea Război Mondial, precum și de cataclisme ; de pildă cutremurul din
toamna anului 1940 , seceta , și cel mai important aspect , apariția regimului comunist și totodată
lupta dusă cu vehemență contra lor, de către ierarh.
Grav afectată de cutremur, catedrala episcopală a fost recondiționată prin veh emența și
abilitatea ierarhului. P ictura, catapeteasma și mai ales turla pricincipa lă au fost recondiționate
complet. În iarna anului 1944 , catedrala a fost restaurată complet, urmând ca pe 29 iunie 1945 de
hramul bisericii, să fie resfințită cu un sobor de diaconi și preoți. O notă deosebită în activitatea
ca episcop de Huși, a fost înz estrarea eparhiei cu o tipografie , ce urmau să se perindeze și să iasă
la lumina tiparului revista ,,Cronica Hușilor” precum și alte publicații din sânul eparhiei de
interes cultural, administrativ și mai ales conduite pastoral -liturgice pentru preoțimea din
eparhie; tipografia deschizându -și porțile la data de 01 iunie 1942. Caracterul său generos și de o
noblețe inconfundabilă, s-a arătat mereu față de păstoriții săi, dar mai cu seamă față de evreii ce
se aflau pe teritoriul eparhiei, ce i-a ajutat să treacă de torturile ce li se aplicau; pe alții care se
aflau într -o situație precară i -a ajutat financiar ; iar altora le-a oferit protecție din partea torturilor
regimului sovietic; cu această ocazie și -a făcut prieteni în rândul evreilor , ce îl au în memoriam
ca un mare sufletist ierarh cu spirit civic și de mare spiță creștinească70.
A avut un zel pastoral -misionar și apostolic de neegalat. N u a ezitat , încă de după
instalarea sa la Huși, să facă vizite pastorale în parohii, să se intereseze de starea clerului care se
afla înt r-o stare de degradare, de starea lăcașurilor de cult din eparhie, care aveau urgent nevoie
de consolidare, de reparații și mai ales aveau nevoie de dinamismul credincioșilor care începură
să-și piardă nădejedea și să -și altereze credința în sufletul lor. Ca dovadă în acest sens sunt

69 Pr. Nicolae HURJUI, Omul și fapta. Episcopul Grigorie Leu , Episcopia Hușilor, 2000, pp.178 -180.
70 Pr. Scarlat PORCESCU, Episcopia Hușilor. Pagini de istorie , Editată de Episcopia Romanului și Hușilor, Roman,
1990, pp. 115 -116.

39
primele vizite pastorale în protopopiatele din eparhie, începând cu data de 13 august 1940, la nici
câteva zile de după instalare. Apoi , s-a îngrij it de învățământul religios unde Religia va fi
predat ă de toți preoții competenți cu multă dăruire, punând în acest sens inspectori pentru
Tutova, Vaslui și Huși pentru inspectarea preoților la ora de religie; o chestiune majoră ce i -a
remarcat atenția episcopului, a fost problema lumânărilor, ce se vindeau în parohii în cantități
prea mari, preoții ajung ând astfel să aibă datorii mari către protopopiat; apoi o altă problemă a
fost administrare sesiilor parohiale , adică pământurile arondate parohiilor în posesia preoților și
cântăreților , ce nu erau arondate egal la toate parohiile . La toate aceste probleme , episcopul
Grigorie s -a arătat ca având un mare zel administrativ și orientativ , un simț organizator ic, în plus
având cunoștințe de agricultură și de arhitectură teritorială71.
A avut un interes și o grijă aparte față de preoți, fiin du-le ca un părinte duhovnicesc.
Arăta o se nsibilitate aparte față de ei, mărturi e concretă în acest sens fiind atunci când hirotonea
un preot pe seama unei parohii, făcea tot posibilul ca hirotonia să aibă lo c exact la biserica
parohială unde avea să devină preot canditatul, ce ea ce încununa acea zi ca o sărbătoare în
parohia respectivă , aducând în cartea parohiei o filă de istorie; la sfârșitul slujbei, îi încuraja pe
credincioși de a -l primi pe noul păstor d e suflete și le încredința ca să -l asculte și să -l considere
ca un tată duhovnicesc. Dacă din alte motive nu putea să meargă în respectiva parohie de a
hirotoni pe noul preot, hirotonia avea loc la catedrala epsicopală, unde după slujbă, ierarhul îl lua
pe noul preot la masă în palatul episcopal, unde avea prilejul de a -l sfătui cum să se descurce în
parohie , iar preoteselor li se cerea să fie bune a jutoare în misiunea soților lor. U n gest de nobilă
amintire este atunci când noul preot care se ducea într -o parohie mai săracă, ierarhul îi dădea o
reverendă de a sa72.
Astfel, putem remarca portretul unui adevărat ierarh ce a deschis fil e de istorie în Eparhia
Hușilor. D ramatic fiind sfârșitul său , un martiriu pri n excelență, ce a luptat mult pe ntru patria sa,
pentru credincioși și pentru preoțime dar mai ales pentru eparhie, care îi era foarte dragă.
O luptă grea a dus împotriva ideologiilor regimului totalitar proaspăt așezat pe teritoriul
străvechii noastre țări, România. Luptele duse contra regimului to talitar i -a adus sf ârșitul și
totodată și desființarea episcopiei Hușilor , căreia cu prețul vieții a scăpat -o din mâinile
persecutorilor ei spunând cu îndrăznire ,, Eu voi muri odată cu episcopia!” . Întâlnirea cu

71 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătălin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu în vâlto area istoriei.
Documente (1924 -1949) , Editura Doxologia, Iași, 2019, pp.198 -200.
72 Pr. Nicolae HURJUI, Omul și fapta. Episcopul Grigorie Leu , Episcopia Hușilor, 2000, p. 190.

40
ministrul Petru Groza , cu prilejul înțeleger ilor de a nu desființa episcopia și de a nu -l scoate la
pesnsie, i -a adus declinul vieții sale. L a această întâlnire cu prim -ministrul, ce a avut loc la
București, se pare că a servit o cafea, iar când s -a întors la Huși de la București i -a venit rău,
fiind palid și tremura. Mișelesc au lucrat aceia de la Guvern, punându -i episcopului în cafea o
substanță toxică numită arsenic, care după nici mai bine de o lun ă i-a adus sfârșitul vieții
pământești . Sunt însă certitudini, cum că el nu a fost otrăvit și omorât de liderii partizani
sovietici, dar exista dovada clară a mai multor documente, și mai cu seamă mărturia cumnatei
Preasfinției Sale, Valentina Leu, doctorul său personal. V enită de la Medgidia a declarat cu
stupoare că episcopul a fost otrăvit; dovada clară este că epsicopul nu suferea de nici o boală, iar
când a plecat la București, a plecat sănătos. În zadar efortul medicilor de a -l salva, el fiind într -o
stare foarte gravă. După ce i s -a oficiat Taina Sf ântului Maslu în data de 1 Martie 1949 a trecut la
cele veșnice la vârsta de 68 de ani , zicând : ,, -Grigoree…., păcătosul Grigore..!” (Anexa 2) . La
înmormântarea sa au partcipat mulț i ierarhi precum Partenie Ciprion, Nicolae Popovici de la
Oradea, Vasile Lăzărescu, Antim Angelescu de la Buzău ș.a., care se te meau că aceeași soartă
vor avea și ei73.
A fost înmormântat lângă altarul bisericii Catedralei Episcopale din Huși . În toamna
anului 2018 (25-26 septembrie) , prin strădania Epi scopului I gnatie, actualul vlădica al eparhiei
Hușilor, și prin cererea urmașilor episcopului Grigorie Leu și cu ajutorul Institutului de
Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și Parchetul Militar , au
deshumat osemintele ierarhului s pre a le examina cu privire la incertitudinea morții (Anexa 3 și
4). Dacă a fost sau nu otrăvit de către barbarii totalitari comuniști este încă ceva incert și în ziua
de azi. D in pricina ascunderii tu turor dovezilor de către comuniștii din acea vre me se perindă și
în ziua de azi suspiciunea morții episcopului Grigorie Leu . O dovadă concretă este că, la
deshumare , s-a descoperit că trupul ierarhului era pus într -un sicriu așezat într -o criptă zidită ,
criptă zidită din cărămidă și acoperită cu păm ânt (Anexa 5 și 6 ).

73 Pr. Nicoale HURJUI, Omul și fapta. Episcopul Grigorie Leu , Episcopia Hușilor, 2000, pp. 262 -292.

41

III. Teme semnificative ale vieții bisericești din Episcopia Hușilor, în
timpul păstoririi episcopului Grigorie Leu

În ceea privește activitatea de episcop la Huși a ierarhului Grigorie Leu , reiese faptul că
nu a fost una ușoară , deoarece problemele ce se iveau și mai ales problemele ce le -a găsit de
când a venit în eparhie, lăsate de precedesorul său , cu greu au fost rezolvate . Cu multă dragoste
și devotament pastoral, administ rativ, editorial și social -filantropic, a reușit să pună ,,pe picioare”
eparhia Hușilor în cei 9 de arhipăstorire, reabilitând acolo unde era nevoie urgentă, ajutând unde
lucrurile erau încur cate și încurajând pe cei ce își găseau nădejdea în el.
Se evi dențiază anumite teme sau subiecte de ordin administrativ (majoritar ),
anticomunist, pastoral -misionar și de patriotism, prin ajutorarea unor documente edificatore .
Astfel, pe baza acestor documente sau circulare ce reprezintă rezultatul problemelor cu car e s-a
confruntat eparhia Hușilor în perio ada păstoririi episcopului Grigorie Leu, se nuanț ează calitățile
intelectuale ce -l caracteriza u pe ierarh, precum și celelalte calități ce -l defineau. Nu poate fi
trecut cu vederea dinamismul episcopului de a le rezol va pe toate într -un timp eficient, uneori
chiar fiind foarte insistent pentru binele bisericii și al eparhiei și mai cu seamă pentru buna
organizare a preoțimii și a parohiilor din cuprinsul eparhiei Hușilor.
Astfel, aceste teme amintit e mai sus , reliefează problemele sau activitatea în acea vreme a
eparhiei Hușilor, în timpul păstoririi episcopului Grigorie Leu.

1. Activitatea pastoral – misionară

Activitatea pastoral -misionară a episcopului Grigorie Leu la Huși, a fost una foarte
rodnică într-un timp relativ scurt . Încă de la începutul misiunii sale la Huși ca episcop, în zilele
de 12-13 august 1940, un document ce se numește intinerar liturgic, vorbește despre vizitele
pastorale ce le -a făcu t prin parohii și mănăstiri cu prilejul cunoașterii și întregirii relațiilor cler –
episcop -credincioși; a vizitat parohia Brădicești -Fălciu, apoi Pribești, venind pe neașteptate.

42
Apoi sediul protoieriei din Vaslui, de care a fost foarte mulțumit și în cele din urmă Mănăstirea
Dobrovăț, care va avea de suferit mai târziu. A fost așteptat apoi la Mănăstirea Adam pe o vreme
năprasnică , cu ocazia hramului, dând mereu indicații și îndrumări. P e agenda de lucru a
Preasfinției Sale era și cunoașterea preoților di n eparhie, lucru înfăptuit încă din timpul Sfintei
Liturghii în ziua de 14 august la Mănăstirea Adam . În prelegerea sa rostită în fața clericilor se
regăsesc următoarele cuvinte : ,,E nevoie să ne cunoaștem bine, continua Vlădica cu al său
cuvânt, pentru că uniți în cugete și în simțiri, să ne îndeplinim fiecare rostul său. Eu fără sfințiile
voastre nu pot face nimic, sfințiile voastre fără mine, iarăși nu puteți nimic. Cunoscându -ne vom
iubi și vom strânge rândurile. Și nu în vrajbă, ci în unire sufletească deplină stă biruința(…) Azi
e mare spor de licențiați, dar avem nevoie spor de spirilitualitate(…) Războaiele au două faze,
spune Prea Sfinția Sa, una economică ce nu e atât de grea, dar când vine cealaltă parte, când
noroadele cer so coteală conducătorilor, atunci este partea cea mai grea. Azi se duce luptă între
spiritualitatea creștină și ateismul marxist(…) De aceea e nevoie să ne apropiem de oameni, să
intrăm în sufltele credincioșilor, să nu neglijăm pe cei necăjiți și săraci, c ăci cei bolnavi au
nevoie de doctor… ”74. Printre altele, episcopul Grigorie, face apel la hărnicia, zelul și iubirea de
apostolat a preoțimii. O preoțime care -și cunoaște drepturile dar nu își cunoaște datoriile, nu este
o preoțime adevărată. În decursul ședinței a studiat și fișa personală a fiecărui preot, acesta fiind
un admirabil mijloc de a cunoaște omul.
În decursul vizitelor sale pastorale, ierarhul Grigorie nu a fost interesat doar de activitatea
pastorală a preoților, ci și de formarea sufleteas că a școlarilor, acest lucru fiind impus și de
formarea sa de pedagog75. În repetate rânduri acesta a trimis circulare școlilor prin care li se
cerea preoți lor profesori să spovedească și să împăr tășească toți elevii în marile P osturi de peste
an, cu precădere în Postul Mare.
În multe din circularele cu caracter pastoral emise de episcop, acesta îndemna clerul la
intensificarea catehizării în rândurile credincioșilor, la intensificarea slujirii liturgice, la
dedicarea cu trup și suflet în realizarea actului didactic în școli, chestiuni importante invocate și
datorită stării de lucru din România reîntregită. Țara se afla în plin război și activitatea spirituală
trebuia să fie la înălțime pentru ca sufletele ostaților și a celor rămași acasă să nu
deznă dăjduiască. Numeroase circulare amintesc de faptul că episcopul Grigorie Leu a dus o

74 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătălin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea istoriei.
Documente (1924 -1949) , Editura Doxologia, Iași, 2019, pp.203 -213.
75 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătălin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu……, pp. 283 -284.

43
activitate intens ă în spatele frontului celui de Al D oilea Război Mondial , astfel aminitind de
vizitele sale pastorale în Basarabia pentru a se avea în vedere situația sol daților români ce se
aflau pe câmpul de luptă. Astfel , printr -o circulară din data de 12 iulie 1941, vlădica îndemna pe
preoții din eparhie să ajute financiar, afectiv și cu bunuri materiale , familiile soldaților aflați în
război, precum să se îngrijească și de soldații răniți aflați în spitale și orfelinate aduși de pe front,
având cu ei epitrahil, molitfelnic și S fânta Împărtăș anie, fâcând cu schimbul, și nu vor termina
tura până când nu vine schimbul de tură. Totodată, ierarhul îl înștiințează pe General ul Ion
Antonescu, printr -o circulară din data de 17 iulie 1941, că va pune la dispoziție Schitul
Vovidenia din Huși, Măn ăstirea Dobrovăț din Județul Vaslui, pentru ostașii răniți precum și
pentru orfanii familiilor de soldați . Un alt asp ect legat de război, este că ierarhul printr -o
circulară din data de 21 iulie 1941, îndemna pe preoți și pe credincioși să aibă grijă de roadele
țării, de pământurile îmbelșugate lăsate de Bunul Dumnezeu, spunând: ,, De aceea, orice braț bun
de lucru, bătrâ n sau tânăr, băiat sau fată, elev sau elevă, dispensat de armată sau nechemați
încă la război, să iasă la câmp cu toții, la secerat sau la coasă pentru strângerea recoltei. ”.
Odată cu vizita sa pastorală în Basarabia cu prilejul războiului, într -o circular ă din data de 26
iulie 1941, emisă prim -ministrului Mihai Antonescu, ierarhul Grigorie afirmă cu eleganță:
,,Călcând scumpul pâmânt al Basarabiei, am binecuvântat unirea și reîntregirea eternă, iar
Prutul în veci să fie punte de înfrățire și nu de despărți re.”76
După război, vlădica îndemna pe preoți la îngrijirea cimitir elor unde sunt înhumați
soldați -eroi căzuți pe câmpul de luptă, ca semn de recunoștință și apreciere duhovnicească. Îi
sfătuiește să catehizeze mereu tinerii și ceilalți credincioși , mai cu seamă du pă scoaterea religiei
din școli în anul 1945, pentru că deja v enise vremea sovieticilor de a -și insta ura puterea în stat.
Pe preoți îi îndeamnă să poarte ținuta clericală regulamentară, căci cu stupoare a observat pe unii
clerici care se abat de la ținută, prin aceasta, ierahul emite circulara din data de 23 iulie 1942,
prin îi îndeamnă pe preoți spre purta rea cu vrednicie a hainei preoțești, fiind oaze de lumină
pentru credincioși și pentu tineret și totodată să fie purtători ai rânduielilor la sfintele altare
slujind neîncetat lui Dumnezeu și oamenilor.77

76 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătălin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea istoriei.
Documente(1924 -1949) , Ed. Doxologia, Iași, 2019, pp. 339 -350.
77 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătlin LUC HIAN, Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea istoriei.
Documente(1924 -1949) , Ed. Dxologia, Iași, 2019, pp. 398 -442.

44
Un alt aspect legat de activitatea pastoral -misionară este acel legat de apariția
secta rismului pe meleagurile ștefaniene, unde prin multe circulare și dări de seamă în jurul anului
1943, adresate protopopilor din eparhie, precum și preoților din parohii îi îndemna să ia atitudine
față de credincioșii lor pierduți pe altă cale spre a-i readu ce la credința străbună ; episcopul aduce
în vedere faptul că guvernul a dat o lege prin care toate asociațiile și sectele religioase vor fi
desființate. Cu această ocazie, ierarhul aduce cuvinte de laudă și de mulțumire asupra a doi preoți
și anume pr. Găbureac d e la Parohia Poienești -Vaslui, pr. Iordăchescu de la Băcani -Tutova , și
pr. Ilarion Dodu de la Drujești -Tutova, care au readus la credința ortodoxă, cel dintâi 47 de
sectanți, cel de al doilea 11 și cel din urmă pe toți sectanții aflați pe teritori ul parohiei sale.
Îndemnurile adresate preoților au fost emise însoțite de exemplul preoților amintiți, pentru ca și
ceilalți preoți să se implice în activitatea misionară intens, al tfel vor suporta consecințele, și
anume transferarea în altă parohie , fără drept de apel. Prin dările de seamă, ierarhul evidențiază
situația grupurilor de sectanți d e pe teritoriul eparhiei precum numărul acestora și denumirea lor,
amintind istoricul situației lor înainte de venirea sa ca episcop la Huși78.
Pe lângă aceste fapte mai -sus amintite, episcopul Grigorie nu și -a neglijat activitățile ce
țin de natura slujirii sale ca arhiereu. Astfel în timpul păstoririi sale, pe lângă faptul că a cercetat
fiecare parohie și mănnăstire în parte, a consolidat, a ajutat și a sfințit biserici și mănăstiri , îar în
cadrul acestor evenimente, creștinii au d obândit multe sfaturi duhov nicești, Prea Sfinția Sa
fiindu -le un bu n psiholog ce cunoștea sufletul omului și știa calea prin care putea ajunge cu
ușurință la el. Astfel amintim din ce le mai importante evenimente pastorale ce au marcat
perioada de episcopat a vrednicului de pomenire, Grigorie Leu , vizite canonice în parohii,
prezidarea de conferințe, a sfi nțit biserica din Trohan –Vaslui, Ghermănești -Huși, Pogănești –
Fălciu, Dumești -Vaslu i, Sfântul Ioan din Huși, paraclisul episcopal , Pușcași -Vaslui, catedrala
orașului Bârlad, Ițcani, Plopana -Tutova; a cercetat parohiile și familiile preoților nevoiași79.

78 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătălin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu….. ,pp.432 -451.
79 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătălin L UCHIAN, Episcopul Grigorie Leu….. , pp.461 -468.

45
2. Activitatea a dministrativă

În ceea ce privește activitatea administrativă și problemele ei în eparhia Hușilor în timpul
păstoririi episcopului Grigorie Leu, s -au evidențiat potrivit documentelor și circul arelor
edificatoare.
Încă de la începutul păstoririi ca episcop al eparhiei Hușilor, mănăstirea Dobrovăț a
constituit o problemă spinoasă demnă de luat în seamă întru -cât era vorba de o ctitorie
ștefaniană. C onfiscarea mănăstirii Dobrovăț de către autoritățile statului , mai exact de către
Ministerul de Ju stiție -Direcția Penitenciarelor. Se dorea transformarea ei în închisoare, pentru a
pune la dispoziția autorităților încarcerarea deținuților . Circularele purtate între generalul Ion
Anton escu și episcop precum și între patriarhul Nicodim Munteanu și episcop din perioada m ai-
iunie 1941, arată în mod insistent dorința episcopului ca această bijuterie arhitecturală să nu fie
confiscat ă, fiind singurul edificiu , precum și m -rea Adam, care nu s -a deteriorat din pricina
cutremurului și totodată fiind o oază de istorie creștinească -ctitorie ștefaniană . Fiind un bun al
bisericii este sub directiv a eparhiei, și orice schimbare și modificare trebuie făcută cu acordul
centrului eparhial , afirmând episcopul astfel : ,,Potrivit legilor, proprietarul întregii averi a
mănăstiri este Biserica, nu Ministerul. Acesta deci a cedat un bun ce nu -i apar ține.”. Într -o
adresă emisă de patriarhul Nicodim din 2 mai 1941, episcopul este lămurit cu privire la așa -zisa
confiscare a mănăstirii și transformarea ei în închisoare, fiind asigurat că totul este cu caracter
vremelnic, iar mănăstirea va deservi slujiri religioase. Câteva zile mai târziu decizia cu numărul
438 publicată în Monitorul Oficial lămurește întreaga problemă cum că Ministerul Educației
cedează definitiv posesiunea Ministerului de Justiție80.
O altă problemă de ordin adminitrativ ce nu suferă amânare, era repararea catedralei
episcopale din Huși care era grav avariată în urma cutremurului din toamna anului 1940. Un
ajutor consistent a venit din partea domnului mareșal Antonescu, acesta acordând suma de 3
milioane lei, hotărând ca lucrarea să fi e executaă de către Ministerul Lucrărilor Publice ; suma nu
a fost de ajuns, astfel încât episcopul a mai apelat. Fiind preocupat de finalizarea lucrărilor la
catedrală, vlădica a purtat corespondență cu patriarhul Nicodim în vederea trimiterii arhitectului

80 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătlin LUCHIAN, Episcopul G rigorie Leu în vâltoarea istoriei.
Documente(1924 -1949), Ed. Dxologia, Iași, 2019 , pp. 321 -336.

46
Dimitrie Ionescu -Berechet, pentru a consolida această ctitorie ștefaniană . Prea Fericirea Sa nu a
dat curs rugăminții episcopului, deoarece arhitectul era prins cu multe alte lucrări în București,
sugerându -i să se adreseze Patrimoniului pentru Monumente Istorice. Catedrala episcopală nu a
fost singura avariată în urma acestui cutremur, ci și multe edificii bisericești, lucru rezultat din
vizitele efectuate de către episcop . Astfel, au existat biserici prăbușite definitiv (Albești,
Berezeni, Tătărăni); bis erici ruinate ce se puteau repara (Ibănești, Puiești, Vinețești etc.) și multe
altele. În total de 69 de biserici ruinate și 119 în stare de repar ație în afară de mănăstiri și
schituri . S-a făcut apel în vederea reconstruiri lor, la credincioși și la autor itățile județene,
ierarhul responsabilizându -i în permanență pe preoți pentru a duce lucrările la bun sfârșit81.
Provenind dintr -o veche familie preoțească, vlădica Grigorie, știa cu ce lipsuri se
confruntă un preot în parohie, dar nu numai el ci și cântăre țul. Așadar în timpul episcopatului său
a hotărât, mai precis în urma unei conferințe cu preoții consilieri și protoiereii din eparhie din
luna august 1940, s -a hotărât ca preoții și cântăreții să se poată folosi sesiile parohiale,
majoritatea fiind de 18 ha. Unde parohia avea pământ mai puțin, urma să se completeze sesia cu
pământul donat sau de la altă expropiere, pe care pre otul nu -l folosea, ci se arenda. Aceste
terenuri erau scutite de impozite și se cultivau după cerințele și mijloacele ce le avea fi ecare
eparhie și parohie. Datorită schimbării puterii politice din perioada 1948, situația sesiilor s -a
modificat în sens negativ, dorindu -se ca sesiile să fie preluate de stat și să fie compensat e
bănește; în caz contrar, episcopia urma să fie sancționată deoarece nu se vedea capabilă să
respecte planurile agricole stabilite de prefectul Județului Fălciu82.
Activitatea de cărturar a vrednicului de pomenire episcopul Grigorie Leu a fost
continuată prin achiziționarea unei tipografii în anul 1942 luna iulie, la Centrul Eparhial, care
urma să tipărească Revista ,,Credința Strămoșească” precum și organul oficial al eparhiei
,,Cronica Hușilor”83.
Fiind o eparhie ca oricare alta cu multe treburi de rezolvat , episcopul Grigorie a înaintat
o adresă în data de 27 no iembrie 1944 către Ministerul Cultelor, prin care solicită înființarea unu i
post de vicar eparhial al episc copiei. Prea Sfinția Sa invocă motivul cercetării ,,cu timp și fără
timp” , iar îndeplinrea acestei misiuni se face cu mari greutăți din lipsa mijloac elor de transport și

81 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătl in LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea istoriei.
Documente(1924 -1949) , Ed. Dxologia, Iași, 2019 , pp. 265 -269.
82 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătlin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu …., pp. 772 -774.
83 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Că tătlin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu …., pp . 425 -428.

47
a căilor de comunicații impracticabile. Abia câțiva ani mai târziu a venit ajutorul mult dorit în
persoana arhimandritului Ambrozie Filiuță, ca arhiereu vicar al eparhiei. Cele șapte mănăstiri
aflate la distanțe foarte mari impun exerc itarea unei atente supravegheri; organizarea azilului de
bătrâni precum și al orfelinatului ce trebuiau suprevegheate și îndrumate; școala de cântăreți,
învățământul religios, educarea premilitarilor, extrașcolarilor, tipografia eparhială; parohiile,
biser icile, preoții, credincioșii, toate acestea constituie un interes crescând în viața unui episcop,
dar pentru a se putea îndep lini cu mai mult succes toate cerințele conducerii eparhiale este nevoie
de un ajutor care să se ridice cu totul lucrului bisericii84.

3. Conflictul cu autoritățile sta tale și cu sovieticii (comuniștii)

Autoritățile statale din acea vreme , mai cu exactitate mișcarea legionară ce își avea
rădăcinele înțelenite în România , aveau să se amestece în problemel e bisericii, și mai cu seamă
în problemele eparhiilor. Astfel se face că, amestecul autorităților legionare se face prezent și în
sânul eparhiei Hușilor. Un memoriu al Prea Sfințitului Grigorie din data de 03 decembrie 1940
înaintat Sfântului Sinod, prezentat în mod detaliat și trist , face simțită prezența preoților legionari
în epa rhia sa, ce sunt în neregulă cu toat e aspectele ce țin de statutul unui vredn ic preot.
Amestecul se reliefează în faptul că M inisterul îi propune episcopului să hirotonească un tânăr
proaspăt licențiat în te ologie legionară și orfan de război. Astfel episcopul îl hirotonește întru
diacon în data de 01 octombrie 1940, urmând ca în data de 04 octombrie să -l hirotonească preot;
dar adâncă i -a fost mirarea ierarhului atunci în dimineața hirotoniei, candidatul che mat fiind
afară, s -a urcat într -o mașină și dus la Vaslui, fiind condamnat de trădare; ierahul a emis o petiție
la minister, dar nu a primit niciun răspuns, astfel că întorcându -se înapoi canditatul, ierarhul i -a
cerut o adresă de lichidare pentru a -l pute a hirotoni. O altă notă specifică ingerențelor
autorităților în eparhie, a fost acela că prefectul de Tutova, Colonel Bolintineanu îi cere
episcopului printr -o telegramă , fără să se fi v ăzut vreodată, să pună pe anumiț i preoți legionari în
fruntea anumitor instituții: ,, Preasfinției Episcop Leu, Huși. În vederea unei colaborări cât mai

84 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătlin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea istoriei.
Documente(1924 -1949) , Ed. Dxologia, Iași, 2019, pp . 560 -561.

48
armonioase între biserică și statul legionar respectiv, Vă rugăm a numi protoierei la Jud. Tutova
pe cucernicii preoți: D. Bârnovescu și C. Badiu, iar ca director la Școala d e cântăreți pe c.
Preot D. Barbu.”85. Cu așa mâhnire în suflet se adresa Sfântului Sinod, ierarhul Grigorie Leu.
Un alt conflict generat în vremea păstoriri i ierarhului Grigorie, a fost implicarea
jandarmilor în anchetarea preoțilo r și cântăreților biserice ști și totoda tă sustragerea din salariul
preoților 50 % , taxa numită ,,venit al epitrahilului” de către autoritățile financiare . Printr -o
adresă din data 10 martie 1942, emisă Susecretariatului de Stat al Cultelor și Artelor, episcopul îi
numește pe jandarmi, ,,cei cu patru clase”, slabi pregătiți , fiind din punct de vedere intelectual
mai prejos față de preoți i și cântăreții din eparhia sa. Amestecul lor în funcțiile preoților s-a
constituit prin însoțirea exemplifi cărilor aduse de către episcop cum că, jandarmul din Ghidigeni
din Tutova a acuzat pe preotul Plătică că nu a oficiat o slujbă de Tedeum la ora programată iar
jandarmul Suhuleț din Vaslui a anchetat pe părintele Mărgărint, luând mărturii false de la unele
enoriașe din parohie împotriv a părintelui . Totuși de mirare este faptul că sectanții din regiunile
rurale nu sunt anchetați niciodată și li se lasă multă libertate din partea auorităților competente,
aceasta demonstrând ura împotriva clerului ortodox. Pe această cale ierarhul afirma: ,,Se impune
multă atenție la selecționarea și controlul organelor fiscale și jandarmerești, care au ajuns zbiri
ai populației, fiind oameni fără pregătire și pătimași. ”86.
Odată cu instaurarea regimului sovietic în România, clerul și biserica ortodoxă au fost
marginalizate și ,,torturate” într -un mod mai mult s au mai puțin ,,pașnic”. Astfel E piscopia
Hușilor a fost afectată de instaurarea ace stui regim crunt, precum și pe persoana ierarhului care
avea să sufere mult și mai cu seamă să -i aducă sfârșitul.
Perioada celor două Războaie M ondiale, a fost o perioadă de mari încercări pentru
Grigorie Leu, deoarece aflându -se într -o funcție atât de importantă hotărârile pe care le lua nu -l
priveau doar pe el, ci întreaga eparhie. Armata sovietică se apropie cu p ași repezi de granița cu
România, iar oamenii politici îl zoreau pe mareșalul Antonescu să iasă din război. Sovieticii
garantau suveranitatea și integritatea României cu condiția capitulării condiționate. Din
Ministerul Cultelor împreună cu episcopul Leu a u convenit ca o parte din preoțime să fie
evacuată și mutată la Arad, apoi la Teleorman. În privința obiectelor de cult, acestea au fost
evacuate și trimise la Timișoara și supravegheate de personalul secției ecologice. Ceilalți clerici

85 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătlin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea istoriei.
Documente(1924 -1949), Ed. Dxologia, Iași, 2019, pp . 248 -251.
86 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătlin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu ……, pp. 403 -405.

49
din Fălciu și Tutov a au rămas în județ atât cât vor îngădui împrejurările. Suferin țele provocate
de regimul de ocupație sovietică au început să apară iar mai târziu se vor înteți. Într -o scurtă
deplasare în Vaslui, episcopul a fost surprins de frontul luptelor în urma căruia i -a fost confiscată
mașina episcopiei87. Sovieticii prădau deja ținuturile regiunii Moldova, dar cu toate acestea
episcopul a sfătuit clerul să nu părăsească parohiile, iar în urma ascultării nu li s -a luat niciun
bun.
Imediat după preluarea puterii de către sovietici, persoanele juridice au fost pus e sub
observație, iar arhivele S ecurității abundă în tot felul de denunțuri. Acestea nu le -a trecut cu
vederea nici pe vlădica Grigorie, și au existat constant doi informatori , cu pseudonimele
,,Scurtătoru l” și ,,Soldatul”, care au dat tot felul de note cu privire la activitatea celui mai sus
amintit. Erau vizate cu precădere predicile, vizitele canonice, sfințirile de sfinte locașuri, și nu în
ultimul rând de cercetări ale parohiilor . Într -una din predici rostite la biserica Vovidenia cu
ocazia sărbătorii Sfintei Treimi, episcopul constată că: ,, credincioșii în loc să se iubească, se
urâsc, pârându -se unii pe alții la străini ”. După predică s -a făcut pomenirea soldaților români,
nepomenindu -se cei sovietic i sau ai națiunilor unite.88
Într-o dare de seamă din 28 iunie 1945 a se cției culturale către Adunarea E parhială se
menționează următorul aspect: ,, Războiul s -a terminat, da r moștenirea lui dăinuiește încă prin
distrugerile lăsate prin desființarea zăgazurilor normelor morale și prin dezlănțuirea de patimi,
al căror clocot va dura încă mult după amuțirea tunurilor ”89, acest fragment servind drept o
profeție a celor ce urmau să se întâmple.
Una dintre cele mai grave acuzații aduse episcopului Grigorie sunt prezentate într -o
adresă a Adunării Deputaților înaintată Ministrului Cultelor prin care se expune comunicarea
deputatului Alexandru Popescu -Ciorani. Prea Sfințitul era acuzat că era un admirator al
regimului hitlerist -antonescian, susținător împotriv a vecinilor de la Răsărit. Revistele ,,Cronica
Hușilor” și ,,Păstorul Tutovei” din anii 1940 -1944, sunt pline de dovezi concrete a activității
,,nefaste și criminale”. Preoții sunt îndemnați să facă sujbe în biserici pentru biruința împotriva
comuniștilor. Pastoralele, circularele și cuvântările sale sunt însoțite de ură față de regimul
existent. Episcopul se simte mândru de amplă activitate desfășurată peste Prut și împreună cu

87 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătlin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea istoriei.
Documente(1924 -1949), Ed. Dxologi a, Iași, 2019, p. 553.
88 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătlin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu …, p. 581.
89 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătlin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu …, p. 591.

50
doisprezece preoți au reușit să mențină duhul românesc. Sfetnicul său de nădejd e este preotul
Anton Popescu care este și consilier referent la secția administrativă. Grigorie nu colaborează cu
Uniunea Preoților Democrați și în comis ia de comprimări a cultelor l -a numit pe dușmanul
regimului -Preotul Nicolae Lazăr. A fost dintre preoți ai eparhiei care s -au simțit ironizați de sus –
numitul, și acuzat că ar fi colaborator al regimului, exemplu preotul Ion Gâlea, Iorgu Petrișor,
protoiereul Mihai Gheorghiu din Huși, iar preotul Ștefan Verdeș de la catedrală a fost oprit la 17
aprilie 1947 să facă slujbă, fiind trimis să slujească la Clubul Partidului Comunist Român. Tot în
seama sa i -au fost aduse acuze de proastă administrație, de necolaborare cu Ministerul Cultelor,
de încurajarea imoralității , de ocrotirea preoților antidemocrați90; în ba za celor semnalate
solicitându -se o comisie formată din: Înalt Prea Sfințitul Locotenent de Mitropolit al Moldovei
Justinian Vasluianul delegat al Sfântului Sinod și în locul mai întâiului numit preot doctor Ioan
Vască, a fost numit un altul domnul secreta r general Scarlat Huhulescu din partea Ministerului
Cultelor care să ancheteze toate aceste nereguli91.
În data de 30 decembrie 1947, Regele Mihai I era obligat să abdice, iar Constitu ția din
1923 a fost abrogată. Astfel că preoților li se interzicea prin dispozițiuni să mai pomenească
familia regală la Sf. Liturghie, în locul ei fiind pomenit ,,Înaltul Prezidiu al Republicii Populare
Române”. Vlădica Grigorie a dus la cunoștință acest lucru printr -o circulară care anunța
declararea Republicii Populare Româ ne și îndemna la sprijinirea autorităților statului pentru
efectuarea recensământului general.92
Informărilor nu au încetat să apară și Direcția de Securitate Iași a trimis un ordin
Securității Fălciu prin care se cereau informații asupra biografiei ierarhu lui Grigorie.
Răspunsurile nu au încetat să apară iar în plus față de ceea ce s -a prezentat în Adunarea
Deputaților de către deput atul Ciorani, arhiereul avea ant encedente politice înainte de 23 august
1944, când a simpatizat cu PNL și cu regimul Antonescu , contribuind la menținerea acestuia prin
publicațiile religioase cu caracter antisovietic și antisemit. A înființat un cerc de reîncreștinare
care avea ca misiune ținerea de predici, conferințe, cuvântări, în fiecare duminică, miercuri și
vineri după -amia ză, la catedrala episcopală, pentru a sustrage populația de la curentul ateu. La 29
iunie 1945, de hramul catedralei s -a sărbătorit și restaurarea acesteia, eveniment la care a fost

90 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătlin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea istoriei.
Documente(1924 -1949), Ed. Dxologia, Iași, 2019, p p. 685 -687.
91 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătlin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu ….., pp.715 -716.
92 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătlin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu ….., p. 718.

51
invitat și Gheorghe Vântu care era Secretar la Interne, iar episcopul i -a dat cuvântul spunându -i:
,,vă rog domnule ministru să fiți intrerpretul nostru pe lângă prea onoratul Guvern, că aici la
Huși se muncește și suntem o puternică pavăză de apărare la Prut ”93. În câteva cuvinte,
episcopul era caracterizat de către Șeful Serviciului județean de Securitate Fălciu, Ștefan Bucur,
drept un element cu concepții vechi care suferă de influența elementelor reacționare, PNȚ –
Maniu și PNL -Brătianu, cu care vine deseori î n contact. Îi place să fie flatat de aceștia precum și
de preoțimea reacționară; este inteligent și arogant.
Într-o notă informativă din 13 noiembrie 1948 a sursei ,,Scrutător”, este menționat faprul
că ierahul încalcă în mod repetat dispoziția de a nu ma i împărți calendare în eparhie și că știe
faptul că este suspectat tocmai de când fiul său Vasile a fugit în Turcia și apoi în Anglia cu
preotul Gâldău din București. Chiar Î.P.S. Justinian Patriarhul României se gândește să -l
pensioneze, deși episcopul l -a servit în multe probleme. Vasile Leu trebuia să fie judecat ca și
criminal de război, deoarece în timpul războiului a fost confesor la Odesa, unde a făcut diferite
abuzuri, luând bani de la evrei împreună cu ordonanța sa pe care îl îmbrăca în haine de of ițer
superior și împreună cu acesta le promitea evreilor că -i creștinează și vor scăpa de moarte; fapt
ce a fost descoperit și tras la răspundere94.
Problema fiului său Vasile și cea a sesiilor parohiale care nu se puteau semăna pe toată
suprafața cerută de regim deoarece nu era sămânță îndeajuns, au contribuit definitiv la starea de
supărare în care se afla arhiereul, ceea ce l -a făcut să exclame în Biserica Sfântul Ioan la 07
ianuarie 1949: ,, Gură am și limbă n -am, am lacăt la gură. Nu pot spune tot ce sim t. Va veni
timpul.(…) Noi, toți suntem în judecată pentru neînsămânțare. De asemenea localul școlii de
cântăreți ne -a fost luat, acum vor să ne ia și tipografia. ”95 (Anexa 7) . Lovitura fatală a venit în
ziua de 05 februarie 1949, când în Monitorul Oficial a fost publicat Decretul cu numărul 37, în
care era menționat faptul că Episcopia Hușilor ca centru administrativ și canonic se desființase.
Județele fostei eparhii se împărțis e între Eparhia Romanului care a luat Fălciului și Vasluiul și
Episcopia Galațiul ui, Tutova. Titularele episcopii, fostul episcop Grigorie neavând anii de
pensie, să fie ținut pe mai departe ca stareț al fostei episcopii , care devenea prin desființare
mănă stire. Câteva zile mai târziu a venit și decizia Ministerului Cultelor prin care se consemna

93 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătlin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea istoriei.
Documente(1924 -1949) , Ed. Dxologia, Iași, 2019 , pp. 744 -745.
94 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătlin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu …., pp. 766 -767.
95 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătlin LUCHIAN, Episco pul Grigorie Leu …., pp. 794-795.

52
ieșirea la pensie a episcopului Grigorie și a episcopului Veniamin Nistor al fostei episcopii a
Caransebeșului. Consilierul patriarhal preotul Vintilescu preciza c ă pedepsirea lui Leu pentru
fapta fiului său a produs indignare printre membrii sinod ului care comentau că cel fugit este un
individ neserios, care a comis diferite escrocherii, presupunându -se că a fost și în slujba Uniunii
Sovietice. Au urmat apoi o inve ntariere a tuturor bunurilor mobile și imobile care au fost
împărțite între Episcopia Galațiului și Episcopia Romanului, propunându -se și varianta ca Î.P.S.
Patriarh să -l ia sub înaltul său patronaj ca mănăstire stravropighială. Din inventarul bunurilor ce
aparțin bisericii Sfinții Apostoli, în care a ființat Episcopia Hușilor, s -a hotărât să nu se ridice
nimic, acestea fiind ale bisericii achiziționate prin diferite donații ale credincioșilor de zeci și
sute de ani. Toate acestea întâmplări nefericite au t ras și moartea episcopului Grigorie Leu, care
și-a dat obștescul sf ârșit la data de 01 martie 1949. V icarul episcopiei , Ambrozie Filiuță a fost cel
care l -a anunțat pe patriarhul Justinian printr -o telegramă despre acest eveniment nefericit96.

96 Adrian Nicolae PETCU și Pr. Nicolae Cătătlin LUCHIAN, Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea istoriei.
Documente(1924 -1949) , Ed. Dxologia, Iași, 2019, pp . 798 -806.

53

Concluzii

În lucrarea de față, ,,Repere biografice ale Episcopului Grigorie al Hușilor”, am încercat
să aduc la lumină aspecte importante ale activității vlădicăi Grigorie Leu, alcătuind o structură
cronologică a vieții sale. Bogata sa misiune nu a fost una întâmplă toare, ci Dumnezeu a rânduit
ca acest mare om să trăiască cele mai grele perioade ale României – cele două Războaie
Mondiale și instaurarea Regimului Comunist.
Îninte de a trata exclusiv subiectul temei mele de licență, am crezut că este de cuviință să
alcătuiesc o documentare istorică în ceea ce privește societate a românească în care a trăit
vrednicul de pomenire Grigorie Leu. Automat accentul a căzut pe problema instaur ării
Regimului Comunist în România , deoarece au survenit foarte multe modificări în toa te domeniile
afectat fiind și domeniul spiritual.
Posibila legalizare a comunismului în România a fost posibilă datorită contextului politic
favorabil, deoarece în raport cu celelalte partide politice, Partidul Comunist nu avea s ă-și
reproșeze colaborarea cu regimul Antonescu. Aspirația dominatoare a comunismului se va
manifesta în martie 1945 prin instalarea guvernului condus de Petru Groza . Ca o consecință
acestor fapte, pe data 30 decembrie 1947, Regele Mihai I era obligat să abdice în favoarea lui
Gheo rghe Gheorghiu Dej, tot în aceeași zi declarându -se și R.P.R.
Sub o altă democrație, într -un sistem care se proclamă ,,Stat de drept”, fără altă
constrângere decât morala, este introdusă totalizarea societății. În continuare, am încercat să
evidențiez aspecte importante ale activității episcopului Grigorie Leu, încep ând cu datele
biografice ale acestuia. Continuând cu studiile sale, apoi cu activitatea sa de preot, apoi de
director al Seminarului din Izmail, apoi cu activitatea misionară pe front din Primul și Al Doilea
Război Mondial, în primul în calitate de preot ș i în al doilea, în calitate de episcop. În tot acest
timp nu și -a lepădat calitatea de cărturar, aducând la lumina tiparului ,,Confesiuni și secte”,
,,Truda în Ogorul Domnului”, ,,Cum se cetim Sfânta Scriptură”, ,,Cronica Hușilor” etc. Dar
activitatea ce l -a consacrat posterității a fost cea de episcop. Mai î ntâi fiind numit la Iași ca

54
episcop vicar, apoi la Argeș ca ierar h titular și în cele din urmă în străvechea eparhie a Hușilor ca
vlădică titular, unde și -a dat și obștescul sfârșit. Mărturiile din surs ele citate au creionat în linii
puternice personalitatea arhiereului mai sus amintit, iar eu în câteva cuvinte aș putea spune că, a
fost și este un exemplu pentru predecesorii săi, însuși episcopul Ignatie, actualul episcop al
Hușilor, menționându -l în mu lte din cuvântările sale, mai ales în cele din 2018, an care Patriarhia
Română l -a dedicat omagierii Mărturisitorilor din timpul Regimului Comunist. Atunci când
episcopul Ignatie a fost instalat și -a dorit ca lucrarea sa în eparhie să fie cea precum a iera rhului
Grigorie Leu, fapt ce l -a determinat ca în toamna (24-25 septembrie) anului 2018, să deshumeze
osemintele vlădicăi, deoarece au existat și există suspiciuni cu privire la moartea sa subită care a
survenit în urma desființării episcopiei prin decret ul numărul 37 din 05 februarie 1949. O bună
parte din articolele din sursele on -line, susțin că acesta a fost otrăvit cu arsenic, lucru pe care -l
vor elucida membrii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și a Memoriei Exilului
Românesc. Aceșt ia vor clasa decesul dacă a fost unul natural sau a fost un asasinat politic.
Studiind din scoarță în scoarță documentele din cartea ,,Episcopul Grigorie Leu în
vâltoarea istoriei. Documente (1924 -1949)” tipărită de Editura Doxologia din Iași din anul 2019 ,
am adus la lumină aspecte interesante ale activității de episcopat a ierarhului Grigorie, printre
care amintesc : curajul de a -și susține opiniile în fața autoritățilo r statului în ceea ce privește
Catedrala E piscopală din Argeș și cazul Mănăstirii Dobrov ăț; misionarismul din Transnistria din
perioada celui De -al Doilea Război Mondial , lucru ce -l clasează un naționalist sentimental,
deoarece a rămas legat de românii din Basarabia și după ce și -a încheiat activitatea de director
din Ismail; atitudinea ones tă și afectivă față de evreii din Moldova și Basarabia din perioada
interbelică, lucru de care nu a luat seama și fiul său Vasile, care era preot confesor în Odesa și
care le promisese evreilor că îi va încreștina și -i va scăpa de naziști. Acest ui detaliu nu i l-au
scăpat nici membrilor Securității și dorind să -l pedepsească pe ierarhul mai sus numit, nu au găsit
o cale mai dureroasă pentru episcop, ca aceea de a desființa episcopia.
Suma faptelor omului Grigorie Leu, nu ar da decât un egal de corectitudin e, dârzenie,
hărnicie, dragoste, implicare, severitate , sobrietate, pedagogie, milostenie și smerenie a ceea ce a
fost acest mare ierarh.

55

Abrevieri

B.O.R. – Biserica Ortodoxă Română
C.C.- Comitetul Central
F.D.P. -Frontul Democrației Populare
F.N.D. -Frontul Național Democrat
I.N.S.T. -Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului
Î.P.S. – Înalt Preasfinția Sa
M.A.I. -Ministerul Afacerilor Interne
M-REA. – Mănăstirea
P.C.R. -Partidul Comunist Român
P.M.R. -Partidul Muncitoresc Român
P.N.L. -Partidul Național Liberal
P.N.Ț. -Partidul Național Țărănesc
Pr. – Preot
P.S. – Preasfinția Sa
R.P.R. -Republica Populară Română
Sf. – Sfinți
U.R.S.S. -Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste

56
Bibliografie

Cărți
DELETANT Dennis , România sub regimul comunist , Fundația Academia Civică, București,
2006 ;
ENACHE George, Ortdoxie și putere politică în România contemporană , Ed. Nemira, București,
2005;
GENES George, Dicționar istoric , Ed. Carm inis Educațional, Pitești, 2009;
IONESCU -GURĂ Nicoleta , Stalinizarea României . Republica Populară Română :1948 -1950 .
Transformări Instituționale , Ed. All, București, 2005 ;
MOTRESCU Vasile și DOBRE Mircea, Jurnale de rezistență anticomunistă , Ed. Nemira,
București, 2006;
NĂSTĂSELU Vălu, Istoria românilor de la începuturi până astăzi , Ed. Spiru Haret, Iași, 2005;
PASCU Vasile, Regimul totalitar comunist în România 1945 -1989 , Vol. I, Ed. Clio Nova,
București, 2007 ;
TISMĂNEANU Vladimir, Arheologia terorii , Ed. Alfa, București, 1996.

Studii și articole de specialitate
B..O.R, Buletinul oficial al Patriarhiei Române , Anul LXVII, NR.3 -4, 1947;
CATALAN Gabriel, Înscăunarea Patriarhului Justinian , în Romulus Rusan (ed), ,,Analele
Sighet”, numărul 6, Fundația Academia Civică, București, 1998;
Monitorul Oficial , anul 1948;
POPESCU Iosif Toma, O “rezoluție”din 1948 , în Romulus Rusan (ed), ,,Analele Sighet”,
numărul 6, Fundația Academia Civică, București, 1998;
STAN Liviu, Statutul Bisericii Ortodoxe Romane , în ,,Studii Teologice”, nr.7 -8, Editura
Institutului Bibli c și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,1949;

57
TĂNASE Petroniu, Patriarhul Nicodim, în revista ,,Teologie și Viață”, a Mitropoliei Moldovei
și Bucovinei, iunie – decembrie, nr. 2, Ed. Trinitas, Iași, 1999;
Trudă în ogorul Domnului , Tipografi a Sfintei Episcopii a Hușilor, 1944;
ȚĂRANU Virgiliu, ,,Democrațiile populare” și atitudinea lor față de Religie și Biserică , în
Romulus Rusan (ed), Analele Sighet, numărul 6, Fundația Academia Civică, București, 1998;
Cronica Episcopiei Hușilor , Vol. II, Huși, 1996.

CARAVIA Paul, CONSTANTINESCU Virgiliu, STĂNESCU Flori , Biserica întemnițată .
România 1944 -1989 , Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului , București , 1998 ;
GRIGORIE , Episcop al Argeșului , Episcopia Argeșului – Glas pentru reinzestrarea ei ,
Tipografia și Librăria ,,Artistica”, P. Mitu -Pitești, 1937;
GRIGORIE, Episcop al Argeșului , O despărțire jalnică și o primire cu dragoste și îngrijorări ,
Tipografia ,,Artistica”, P. Mitu -Pitești, 1936;
DURĂ Ioan , Monah ismul Românesc în an ii 1948 -1989 . Mărturii ale românilor și consi derații
privitoare la acestea , Ed. Harisma, București, 1994 ;
ENACHE George, Despre curajul de a rosti: Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei , Ed.
Partener, Galați, 2009;
GABOR Adrian , Biserica Ortodoxă Română și regimul comunist (1945 -1964 ), Ed. Sophia,
București, 2005 ;
Istoria Românilor , Vol. IX, Ed. Enciclopedică, București, 2008;
HURJUI Pr. Nicolae, Omul și fapta. Episcopul Grigorie Leu , Ed. Episcopia Hușilor, 2000;
LEU, Arhiereul Grigorie Botoșăneanul , Cum să cetim Sf. Scriptură , Tipografia Cărților
Bisericești, București, 1934;
LEU, Arhiereul Grigorie Botoșăneanul , Cuvântări ocazionale , Tipografia Eparhială ,,Cartea
Românească”, Chișinău, 1928;
LEU, Arhiereul Grigorie Botoșăneanu , Biserica Ortodoxă Română. Situația actuală. Pregătirea
clerului , Tipografia Cărților Bisericești, București, 1929;
LEU , Arh. Grigorie, Confesiuni și secte , Tipografia Cărților Bisericești, București, 1929;
MANEA Vasile , Preoți ortodocși în închisorile comuniste , Editura Patmos , Bucureșt i, 2001 ;

58
Martiri pentru Hristos din România în perioada regimului comunist , Editura Institutului Biblic și
de Misiu ne al Bisericii Ortodoxe Române, București , 2007 ;
NAZARIE Pr. Constantin, Activitatea preoților de aramată în campania din 1914 -1918 ,
București, 1921;
PĂCURARIU Pr. Mircea , Istoria Bisericii Ortodoxe Române , Vol.III , Editura Institutului Biblic
și de Misiu ne al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994 ;
PĂIUȘAN Cristina și CIUCEANU Radu, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist
1945-1958 , Vol. I, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București , 2001;
PETCU Adrian Nicolae și LUCHIAN Pr. Nicolae Cătălin, Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea
istoriei. Documente (1924 -1949) , Ed. Doxologia, Iași, 2019;
PORCESCU Pr. Scarlat, Episcopia Hușilor -pagini de istorie , Editată de Episcopia Romanului și
Hușilor, Roman, 1990;
VASILE Cristian, Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist , Ed. Curtea Veche,
București, 2005.

Surse electronice

 http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/actiuni/paul_leu/grigore_leu .,
03 Aprilie 2019, ora 19:13;
 http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/actiuni/paul_leu/grigore_leu .,
03 Aprilie 2019, ora 19:24;
 https://www.youtube.com/watch?v=lB3nlPyryw4 , 30 Mai 2019, ora 20:10.

59
Anexe

Anexa 1

60
Anexa 2

61
Anexa 3 și 4

62
Anexa 5 și 6

63
Anexa 7

64