Pr. Lect. Univ. Dr. Vasilică BÎRZU Nicolae -Toma POSA [624252]

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE TEOLOGIE „ANDREI ȘAGUNA”
TEOLOGIE PASTORALĂ

NEBUNIA PENTRU HRISTOS.
SCURTĂ INTRODUCERE ȘI STUDIU HAGIOGRAFIC

Coordonator științific : Absolvent: [anonimizat]. Lect. Univ. Dr. Vasilică BÎRZU Nicolae -Toma POSA

SIBIU
2016

2 CUPRINS

CUPRINS ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 2
ARGUMENT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 5
1. NEBUNIA PENTRU HR ISTOS: STUDIU INTROD UCTIV ………………………….. ………. 9
1. 1. IUBIREA NEBUNĂ A LUI HRISTOS CEA IZVORÂTOA RE DE SFINȚENIE ………………………….. .. 9
1. 2. NEBUNIA DE -A LUNGUL VREMII : DE LA SACRU LA PROFA N ………………………….. …………. 14
1. 3. DIFERITE FORME DE NEB UNIE . CONCEPȚIA PATRISTICĂ ȘI PSIHIATRICĂ . …………………… 16
1. 4. NEBUNUL PENTRU HRISTOS ÎN LUMINA COM PARAȚIILOR ………………………….. …………… 18
1. 4. 1. Nebunul pentru Hristos și omul simplu și cel fără de carte ………………………….. .. 18
1. 4. 2. Nebunul lui Dumnezeu și Idiotul lui Dostoievski ………………………….. ……………… 19
1. 4. 3. Filosoful și sofistul ………………………….. ………………………….. ………………………….. 20
1. 4. 4. Di ogene filosoful și Sfinții – cinismul și nebunia pentru Hristos …………………….. 23
1. 5. NEBUNIA PENTRU HRISTOS – O NEBUNIE SIMULATĂ ………………………….. ………………….. 28
1. 6. TEME IURI SCRIPTURISTICE ………………………….. ………………………….. ……………………….. 29
1. 7. ROSTURILE ACESTEI NEV OINȚE ………………………….. ………………………….. …………………. 31
1. 7. 1. Dobândirea smereniei ………………………….. ………………………….. ……………………… 31
1. 7. 2. Lepădarea de lume ………………………….. ………………………….. ………………………….. 34
1. 7. 3. Iubirea de aproapele ………………………….. ………………………….. ……………………….. 35
1. 8. CERINȚELE DUHOVNICEȘT I ………………………….. ………………………….. ……………………….. 37
2. NEBUNIA PENTRU HR ISTOS: STUDIU HAGIOG RAFIC ………………………….. ……. 40
2. 1. SFÂNTUL AMMONA CEL DIN PUSTIA EGIPTULUI ………………………….. ……………………….. 40
2. 2. SFÂNTA ISIDORA CEA NEBUNĂ PE NTRU HRISTOS ………………………….. ……………………… 41
2. 3. CĂLUGĂRUL DIN MĂNĂSTI REA AVVEI SILVAN DIN SUDUL IUDEII ………………………….. … 43
2. 4. MONAHII „PĂSCĂTORI ‖ DIN IERUSALIM ………………………….. ………………………….. ……… 43
2. 5. SFÂNTUL SERAPION SINDONITUL CEL DIN EGIPT ………………………….. ………………………. 44
2. 6. SFÂNTUL MARCU CEL NEBUN PENTR U HRISTOS DIN ALEXANDRIA ………………………….. 46
2. 7. SFINȚII TEOFIL ȘI MARIA DIN AMIDA ………………………….. ………………………….. …………. 47
2. 8. SFÂNTUL PRISCUS DIN CONSTANTINOPOL ………………………….. ………………………….. …… 48
2. 9. ANTIOH SAU IOAN SAVAITUL DIN SCARA SFÂNTULUI IOAN SCĂRARUL …………………….. 49
2. 10. SFÂNTUL SIMEON CEL NEBUN PENT RU HRISTOS ………………………….. ……………………… 50
2. 10. 1. Tinerețea și lepădarea de cele lumești ………………………….. ………………………….. 50
2. 10. 2. Nebunul Simeon în cetatea Emesei ………………………….. ………………………….. ….. 52
2. 10. 3. Dia conul Anastasie și diavolul ………………………….. ………………………….. ………… 53
2. 10. 4. Sfântul – vas ales al Duhului Sfânt ………………………….. ………………………….. ….. 54
2. 10. 5. Despre fericitul sfârșit ………………………….. ………………………….. ……………………. 55
2. 11. SFÂNTUL TOMA SIRIANUL CEL NEBUN PE NTRU HRISTOS ………………………….. …………. 56
2. 12. CĂLUGĂRUL ÎMBRĂCAT ÎN SAC DIN LIMONARIU ………………………….. ……………………… 57
2. 13. SFÂNTUL ANDREI CEL NEBUN PENT RU HRISTOS ………………………….. ……………………… 57
2. 13. 1. Persoană istorică sau personaj fictiv ………………………….. ………………………….. .. 57
2. 13. 2. Copilăria și începutul nebuniei pentru Hristos ………………………….. ………………. 58

3 2. 13. 3. Nebunul lui Dumnezeu printre nebuni lumii ………………………….. ………………….. 60
2. 13. 4. Sfântu l următor al lui Hristos, nebun pentru slava Domnului ………………………. 62
2. 13. 5. Despre sfârșitul luptei celei bune ………………………….. ………………………….. …….. 65
2. 14. SFÂNTUL VASILE CEL TÂNĂR , NEBUNUL PENTRU HRISTOS ………………………….. ………. 66
2. 14. 1. Generalități asupra vieții sfântului ………………………….. ………………………….. ….. 66
2. 14. 2. Vas ales al Duhului Sfânt ………………………….. ………………………….. ……………….. 66
2. 14. 3. Grigorie și cele două viziuni: a vămilor văzduhului și a Judecății de Apoi ……. 68
2. 14. 4. Sfârșitul sfântului ………………………….. ………………………….. ………………………….. 69
2. 15. SFÂNTUL NICOLAE PELEGRINUL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS ………………………….. …. 70
2. 16. SFÂNTUL PROCOPIE CEL NEBUN PE NTRU HRISTOS DIN USTIUG ………………………….. …. 72
2. 17. SFÂNTUL SAVA VATOPEDINUL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS ………………………….. …… 75
2. 17. 1. Obârșia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 75
2. 17. 2. Athonul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 76
2. 17. 3. Cipru ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 76
2. 17. 4. Sfintele Locuri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 78
2. 17. 5. Vatopedin ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 80
2. 18. SFÂNTUL TEODOR CEL NEBUN PENT RU HRISTOS DIN NOVGOROD ………………………….. 82
2. 19. SFÂNTUL NICOLAE KONCIANOV CEL NEBUN P ENTRU HRISTOS DIN NOVGOROD ………. 82
2. 20. SFÂNTUL MAXIM ATHONITUL , CEL NUMIT ȘI CAVSOCALIVITUL ………………………….. .. 83
2. 21. SFÂNTUL MIHAIL CEL NEBUN PENT RU HRISTOS DIN MĂNĂSTIREA KLOPS ………………. 84
2. 22. SFÂNTUL ISIDOR AL ROSTOVULUI CEL NEBUN PENTRU HRISTOS ………………………….. .. 85
2. 23. SFÂNTUL IOAN CEL NEBUN PENTRU HRISTOS DIN USTIUG ………………………….. ………… 88
2. 24. SFÂNTUL LAVRENTIE CEL NEBUN P ENTRU HRISTOS DIN KALUGA ………………………….. 89
2. 25. SFÂNTUL VASILE CEL NEBUN PENT RU HRISTOS DIN MOSCOVA ………………………….. …. 90
2. 26. SFÂNTUL NIKOLA CEL NEBUN PENT RU HRISTOS DIN PSKOV ………………………….. …….. 92
2. 27. SFÂNTUL MAXIM CEL NEBUN PENTR U HRISTOS DIN TOTMA ………………………….. …….. 94
2. 28. SFÂNTUL ANDREI CEL NEBUN PENTRU HRISTOS DIN TOTMA ………………………….. …….. 94
2. 29. SFÂNTA XENIA CEA SMERITĂ ȘI NEBUNĂ PENTRU HRISTOS ………………………….. ………. 96
2. 29. 1. Primii ani de viață și crucea văduviei ………………………….. ………………………….. . 96
2. 29. 2. Faptele nebuniei pentru Hristos și dragostea de oameni ………………………….. … 97
2. 29. 3. Ultimele fapte și sfârșitul fericitei ………………………….. ………………………….. ……. 99
2. 30. SFÂNTUL TEOFIL CEL NEB UN PENTRU HRISTOS ………………………….. …………………….. 100
2. 30. 1. Copilăria ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 100
2. 30. 2. Smerit ascultător ………………………….. ………………………….. …………………………. 101
2. 30. 3. Nebunul cel înțelept ………………………….. ………………………….. ……………………… 102
2. 30. 4. Cel iubit de animale, dar ocărât de oameni ………………………….. …………………. 104
2. 30. 5. Precum oarecând I lie… ………………………….. ………………………….. ………………… 105
2. 30. 6. Despre fericitul sfârșit ………………………….. ………………………….. ………………….. 106
2. 31. SFÂNTA EUFROSINA CEA NEBUNĂ PENTRU HRISTOS ………………………….. ……………… 106
2. 31. 1. Tinerețea și începutul nevoinței ………………………….. ………………………….. …….. 106
2. 31. 2. Calea nebuniei pentru Hristos ………………………….. ………………………….. ………. 107
2. 31. 3. Sfârșitul fericitei nebune pentru Hristos ………………………….. ……………………… 109
2. 32. SFÂNTA PELAGHIA IVANOVNA CEA NEBUNĂ P ENTRU HRISTOS ………………………….. .. 110
2. 32. 1. Anii tinereții – mucenicia unei copile ………………………….. …………………………. 110
2. 32. 2. Nebuna pentru Hristos – floare bine -înmiresmată a mănăstirii Diveevo ……… 112
2. 32. 3 . Întâlnirea dintre doi nebuni întru Hristos ………………………….. ……………………. 113

4 2. 32. 4. Fericitul sfârșit ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 113
2. 33. SFÂNTUL IOAN DE KRONSTADT , NEBUN ÎNTRU HRISTOS ………………………….. ………… 114
2. 34. SFÂNTUL ALEXEI DIN ELNAȚ ………………………….. ………………………….. ………………… 115
2. 34. 1. Tinerețea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 115
2. 34. 2. Nebunia pentru Hristos și harismele Duhului Sfânt ………………………….. ……… 116
2. 34. 3. Sfârșitul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 117
2. 35. SFÂNTUL IOAN MAXIMOVICI ………………………….. ………………………….. …………………. 117
2. 36. SFÂNTA TARSO CEA NEBUNĂ PENT RU HRISTOS DIN ATTICA ………………………….. …… 118
2. 36. 1. Tinerețea și începutul nebuniei pentru Hristos ………………………….. …………….. 118
2. 36. 2. Bineplăcuta purtare și înțelepciune a cuvioasei ………………………….. …………… 120
2.36. 3. Incendiul și fericitul sfârșit ………………………….. ………………………….. ……………. 122
2. 37. SFÂNTUL GAVRIIL IVIREANUL CEL NEBUN P ENTRU HRISTOS ………………………….. ….. 123
2. 37. 1. Copilăria și anii tinereții ………………………….. ………………………….. ………………. 123
2. 37. 2. Nebunul pentru Hristos – „inamic” al statului ………………………….. …………….. 125
2. 37. 3. Har și harisme ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 127
2. 37. 4. Fericitul sfârșit ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 129
2. 38. SFÂNTUL IANNIS CEL NEBUN PENT RU HRISTOS ………………………….. …………………….. 129
2. 38. 1. Persoană istorică sau personaj fictiv ………………………….. ………………………….. 129
2. 38. 2. Tinerețea și începutul nebuniei ………………………….. ………………………….. ……… 130
2. 38. 3. Lucrarea ascunsă din cartierul mărginaș al Atenei ………………………….. ……… 131
2. 38. 4. Testamentul lui Iannis ………………………….. ………………………….. ………………….. 133
2. 39. NEBUNI PENTRU HRISTOS ÎN SPAȚIUL RO MÂNESC ………………………….. …………………. 134
2. 39. 1. Pustnicul Gherasim cel nebun pentru Hristos de la Neamț ………………………… 136
2. 39. 2. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu ………………………….. ………………………….. ……. 137
2. 39. 3. Bătrânul Irodion Kapsaliotul cel nebun pentru Hristos ………………………….. … 138
2. 39. 4. Neculai cel nebun pentru Hristos de la Sihăstria ………………………….. …………. 141
2. 39. 5. Moș Gheorghe Lazăr ………………………….. ………………………….. ……………………. 142
2. 39. 6. Ioan David ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 143
2. 40. DIN CEATA SFINȚILOR N EBUNI PENTRU HRISTOS ………………………….. …………………… 145
3. ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 148
3. 1. ACATISTUL TUTUROR SFI NȚILOR NEBUNI PENTRU HRISTOS ………………………….. ………. 148
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 158
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 163

5 ARGUMENT

Într-o lume „care nu poate suferi glasul proorocesc al celor care îi cer să se îndrepte‖1,
prezența unor critici vii a tot ceea ce înseamnă fățărnicie și exces, idolatrie și ig noranță, păcat
și demonizare, a unora care nu se rezumă la vorbe,ci accentuează transformarea prin acțiune,
prin faptă, este catalogată ca o derapare de la realitate și trecută în secta extremismelor
fanatice.
Duhul lumii actuale vrea o viață mai bună, pl ină de toleranță, o lume organizată pe
confort și business, dar această doctrină este cu mult limitată în sine, căci aceste limite se
prăbușesc în fața realității copleșitoare a morții și a infinitului, a setei de sens și a împlinirii
sufletești, a adevăra tei păci.
Lumea a deviat de la chemarea sa adevărată și anume aceea de Biserică, aceea de
școală a mântuirii, a sfințeniei. S -a transformat într -o școală a prăduirii. Omul sfințindu -se,
devine și bun, și cinstit, și iubitor.
Această lume a confortului se mulțumește cu confortul său, cu dumnezeul său care nu
o deranjează și nu o solicită. Și cu toate acestea , lumea își trăiește dezbinarea. De aceea
prezența unor critici vii, ca cea a nebunilor pentru Hristos, propulsează lumea într -o adevărată
debandată. „ Lumea în care trăim este o lume care face alergie la nebunii pentru Hristos.‖2
De actualitate este starea de latență și de auto -satisfacție, urmărind detașat rubrici de
știri sau citind articole diverse, stare care se propagă și în poziția față de acești sfinți nebuni.
Viețile lor oferă satisfacție, atâta timp cât aduce o doză de divertisment în cotidianul personal.
Problema intervine în momentul în care viețile lor s -ar îmbina cu cele ale noastre. Dacă
prezența lor s-ar face resimțită în mult prea firescu l vieții personale. Și de aici se naște
întrebarea: cum aș reacționa atunci când aș fi pus în prezența nebunului pentru Hristos? A
unuia care prin descoperire dumnezeiască cunoaște adevărata mea stare interioară, faptele și
gândurile cele mai ascunse.
Implicit î ntâlnirea cu un astfel de sfânt aduce schimbări în viața personală. Într -o
prelegere, părintele Ică jr. sublinia că trebuie „să nu uităm că un sfânt este un motiv în plus
sau ar trebui să fie un motiv în plus ca eu să fiu mai al lui Iisus Hristos. Dacă te -ai întâlnit cu
un sfânt înse amnă că ți -ai schimbat viața, dacă nu ți -ai schimbat viața înseamnă că nu te -ai
întâlnit cu Hristos. Întâlnirea cu Iisus Hristos este o întâlnire care schimbă viețile, iar

1 ***, Viața și minunile fericitei nevoitoare și clarvăzătoare Eufrosina cea nebună pentru Hristos , trad. Cristea
Florentina, Ed. Egumenița, Galați, p. 5.
2 Ibidem , p. 8.

6 schimbarea vieții presupune să știi să -ți setezi prioritățile. Într-un fel e simplu, dar și greu în
același timp.‖
Aceasta se vrea a fi și studiul de față. O mărturie despre viețile celor care au purtat
crucea nebuniei din dragoste pentru Hristos. Prezența sfinților lui Dumnezeu este vie pentru
că Hris tos este viu, în Biserică și în fiecare dintre oameni. Iar prezența celor care s -au arătat
nebuni s -a făcut simțită prin fiecare mărturie consemnată în acest studiu.
Aceștia au devenit adevărate modele de iubire față de aproapele și față de Dumnezeu.
Pășind prin desișul istoriei, lumea s -a schimbat, dar mereu a fost caracterizată de prigoane. În
zilele actuale, prigoanele se răsfrâng asupra celor care încearcă să ducă o viață normală, o
viață de sfințenie. Avva Antonie zicea că „va veni vremea când oamenii au să înnebunească
și, de vor vedea pe cineva că nu -i nebun, se vor scula asupra lui strigându -i că-i nebun, pentru
că nu -i ca ei.‖3 Vremurile acestea au fost și încă se află, dar glasul lor este mai puternic ca
nicicând, făcându -se auzit de toți oameni.
Motivul esențial al studiului de față este nevoia stringentă de modele. Într -o lume
tocită de egoism și marcată profund de criza dezbinărilor, necesitatea unității este un
imperativ pe care omenitatea l -a uitat. Acest imperativ poate fi înțeles doar în lu mina
adevărului, adevărul care unește.
Desensibilizarea sufletească aduce cu sine criza lipsei de sens, profund marcate de
lipsa de modele. Mode lul îți conferă o traiectorie în viață. Modelul creștin este Hristos, iar
raportarea la El este raportarea la î ntreaga viață a Bisericii ca înțelegere și trăir e a întregii
realități a Sfintei Treimi.
Realitatea Sfintei Treimi este realitatea Împărăției Cerurilor, a comuniunii în iubire
jertfitoare. În ființa ei , lumea este iubire, căci din iubire a izvorât. Sfânt a Treime este realitatea
mortificării fiecărui eu, adică a renunțării la sine. În Sfânta Treime, Eul dumnezeiesc nu
posedă în chip egoist celelalte Euri , ci smerindu -se, se deschide celuilalt Eu spre a -L afirma.
Iar această realitate a renunțării la sine c a afirmare a celuilalt nu rămâne închisă în limitele
unei relații egoiste în doi, ci este afirmată prin prezența celui de -al treilea. Prezența Celei de -a
Treia Persoane a Sfintei Treimi este adeverirea comuniunii în iubire jertifitoare care se revarsă
în creație, prin realitatea văz ută a Bisericii. Creația există doar pentru că Dumnezeu este
Treime de Persoane.
Această realitate omul nu a mai înțeles -o deoarece căderea în păcat a adus cu sine
tocirea simțurilor duhovnicești. Omul creat pentru a trăi în com uniune cu Creatorul, s -a închis
în propriul său egoism, afirmându -se pe sine ca autonom.

3 ***, Patericul , Despre avva Antonie, 27, ed. electronică.

7 Setea aceasta de autonomie l-a aruncat pe om într -o vale seacă. Setea omului este setea
după adevăr, după sens, după adevărata libertate. Această libertate omul o mai poate gust a
doar pentru că Dumnezeu nu a lăsat lumea pradă suferinței, ci prin suferință a restabilit
resorturile interioare ale umanității.
Jertfa Fiului lui Dumnezeu Întrupat a restabilit comuniunea dintre om și Dumnezeu,
căci deplina asumare a firii o menești și jertfirea Sa ca Persoană conștientă, a umplut de
simțire ofranda adusă Tatălui. Nu sângele vărsat pe Cruce – ca al unui animal care nu este
conștient de moartea sa – ci trăirea pe care a avut -o Hristos ca om deplin și Dumnezeu deplin
pe Cruce a deschis calea spre Împărăția Cerească. Această stare de jertfă simțită în chip
deplin, Hristos nu a adus -o pentru Sine sau pentru o satisfacție juridică a Tatălui, ci pentru
om, pentru că prin Înălțare o iradiază în fiecare dintre cei care se deschid prin credință, dând
capacitatea fiecăruia de a se jertfi. Jertfa fiecăruia este alipită de Jertfa Mielului Hristos care o
aduce Tatălui, care întru bucurie vede pe fețele fiecăruia chipul Fiului Său. Astfel Împărăția
lui Dumnezeu este casa Tatălui în care sluji torii sunt fiii Săi cei primiți la Cina Mielului.
Aceasta este realitate pe care omul contemporan nu doar că a uitat -o, ci este cu totul
străin de ea. Omul zilelor noastre cunoaște un Dumnezeu Tiran, Care caută mereu să
pedepsească și să -și revendice drept urile. Realitatea este cu totul alta. Dumnezeu nu poate
cere creației Sale un dialog, dacă El nu se pune în dialog. Nu poate cere iubire, dacă El nu
iubește. Nu poate cere renunțare, dacă El nu renunță la Sine. Și acest lucru se datorează
faptului că omul nu ar putea înțelege o realitate pe care nu o regăsește în sinea sa , o realitate
față de care ar fi străin . Însă faptul că omul poartă în sine chipul lui Dumnezeu, îi dă și
capacitatea de a vibra la chemarea lui Dumnezeu și de a se conforma unei realități pe care o
poartă în sine.
Capacitatea omului de a vibra este dată de finețea sa duhovnicească, însă egoismul a
tocit simțurile. Renunțarea la sine, la propriul egoism este jertfa pe care omul o aduce lui
Dumnezeu, pentru a putea trăi realitatea comuniunii dumnezeiești, căci la Dumnezeu putem
intra doar în stare de jertfă.
Astăzi lumea e confuză, iar confuzia ei produce o realitate difuză. Întoarcerea la
Hristos este cu atât mai grea cu cât întoarcerea plină de iubire către propriul semen a devenit o
raritat e. Cu atât mai greu este de trăit viața în Hristos cu cât călăuzele sunt puține.
Pe această cale, nu pot să rămâ n pasiv față de ajutorul primit cu binecuvântarea lui
Dumnezeu în alcătuirea acestei lucrări. Conștient fiind de faptul că mulțumirile aduse sfi nților
înseamnă viaț ă schimbată, nu pot să nu aduc mulțumire în primul rând acestora care s -au
arătat adevărate călăuze de -a lungul scrierii acestei lucrări , arătându -se adevărați mijlocitori .
Dumnezeu Care nu lasă singur pe cel lipsit de ajutor, a pus în aintea mea persoane care

8 s-au dovedit de un real folos pentru tradu cerea și obținerea unor texte. Astfel mulțumesc
pentru îndrumare și colaborare părintelui Vasilică Bîrzu și tuturor profesorilor care și -au pus
amprenta în creșterea mea duhovnicească și in telectuală. Mulțumesc celor care m -au ajutat cu
traducerea textelor din limba franceză și cu procurarea anumitor informații indispensabile,
Dumnezeu cunoscându -i pe fiecare în parte și răsplătind fiecăruia după nevoie. Mulțumesc
familiei mele care a contri buit la creșterea mea duhovnicească, colegilor și cunoscuților mei.
Mulțumesc tuturor celor care au fost alături prin rugăciunile lor, ca astfel să primesc
ajutorul lui Dumnezeu .
În toate și pentru toate cele scrise în această lucrare mulțumesc lui Dumneze u, dând
slavă pentru dragostea și ajutorul Său.
Studiul de față nu propune modele, căci nebunia pentru Hristos este o raritate în
spațiul spiritualității creștine. Nebunia pentru Hristos este atât o asceză asumată în chip
deplin, dar și un dar de la Dumne zeu. Puțini au fost cei nebuni pentru Hristos , dar cei puțini
schimbă fața lumii.
Modul lor de viață ca asumare totală a chemării lui Dumnezeu, curajul și dragostea
lor, renunțarea la sine și deschiderea spre aproapele, continua rugăciune și grija față de cei în
necazuri, pot hrăni sufletele cele însetate de sens dând un impuls spre sfințenie prin ecoul care
îl au în viața fiecăruia . Sfântul îl descoperă pe Hristos. Deschiderea față de sfinți aduce pe
Hristos în inima fiecăruia prin mijlocirea acelora.
Studiul introductiv legat de nebunia pentru Hristos este vădit necesar pentru a înțelege
fundamentul adevăratei nebunii într -o lume care aflându -se sub masca prosperității, este goală
de sens, este goală de adevăr. Acest fundament apoi va fi întărit cu mărtur iile vii ale vieților
sfinților nebuni descrise în ordine cronologică , vieți care vor trebui privite în concordanță cu
studiul introductiv, pentru că fascinația purtării acestor sfinți ar putea fura cugetul spre
imitarea lor sau spre o falsă și de neîncăp ut comparație cu faptele pe rsonale și excentrice ale
cititorului.

9 1. NEBUNIA PENTRU HRISTOS: STUDIU INTRODUCTIV

Studiul introductiv vizează expunerea într -o manieră mai aprofundată, dar insuficientă,
a realității de neîncăput a nebuniei pentru Hristos , realitate greu de digerat chiar și pentru
contextul spiritualității creștine. Mizând pe faptul că hrana duhovnicească este o hrană tare
care presupune exercițiu și cunoaștere, expunerea de față caută înțelegerea fundamentului
nebuniei pentru Hristos.
Astfel că raportarea la izvorul nebuniei pentru Hristos, evidențierea unei evoluții de -a
lungul timpului a mult -controversatei nebunii cu expunerea într -o manieră succintă a
concepției patristice și psihiatrice referitoare la această temă, prezentarea unicit ății nebunului
pentru Hristos în lumina comparațiilor și a nebuniei pentru Hristos, raportarea acesteia la
textele scripturistice și descoperirea cerințelor și a rosturilor acestei asceze, se vor a trasa
chipul plin de har al sfântului nebun pentru Hristos și a-l așeza în raport cu lumea.

1. 1. Iubirea nebună a lui Hristos cea izvorâtoare de sfințenie

Pe chipul sfinților strălucește Lumina Ta, Hristoase Dumnezeule . „Prin fețele tuturor
sfinților transpare fața lui Hristos, fața de model a tuturor fețelo r umane (…). Ba mai mult:
întrucât umanitatea adevărată e chipul lui Dumnezeu, ei revelează pe Dumnezeu în forma
umană, pe Dumnezeu înomenit.‖4 Astfel, sfințenia este realizarea deplină a umanului, întrucât
ea s-a realizat desăvârșit în Hristos, Dumnezeu -Omul. A te sfinți înseamnă a -L urma pe
Hristos în dăruire totală, înseamnă a -L imita întru toate, a -L lăsa pe Hristos să vorbească prin
propria viață, devenind astfel cel prin care Dumnezeu Se povestește pe Sine.
Deplina dăruire a sfinților Adevăratului Dumnezeu înseamnă transpunerea lor în starea
de jertfă, despre care Sfântul Chiril al Alexandriei spune că nu putem intra la Tatăl decât în
stare de jertfă . Sfințenia este legată de jertfă, iar sfințenia vieții ca imitatio Christi este
întotdeauna legată d e iubirea care răstignește, întotdeauna de Cruce. „Tatăl este Iubirea care
răstignește, Fiul este iubirea răstignită, iar Sfântul Duh este puterea de neînvins a Crucii‖.
Aceasta este „iubirea nebună – manikos eros – a lui Dumnezeu pentru om .‖5
Crucea, s tindard vestitor al Împărăției Viitoare, este iz vorâtoare a puterii dumnezeieșt i,
căci este semnul supremei smerenii și al unității depline. „Întinzându -și mâinile de bunăvoie
pe cruce, Hristos a adunat și fixat de propriul său trup spațiul divizat și sfâș iat de păcat.

4 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. 1, EIBMBOR, București, 1996, p. 187.
5 Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Hristos , Editura Anastasia, ed. electronică.

10 Lumea a trecut astfel de la domnia dualității și a contrariilor la cea a unității și sintezei celor
opuse în Dumnezeul -om.‖6
Hristos a asumat starea de rob în care se afla omenirea, până la moarte arătându -se
ascultător, Crucea fiind proba sincerității supremei iubiri și a desăvârșitei smerenii (Cf. Fil ip.
2, 6-8). Smerenia este puterea dumnezeiască, smerenia este mântuirea. „Domnul a așezat
smerenia ca virtute de căpătâi a viețuirii celei noi, a Noului Legământ, ca cea dintâi virtute a
Biseri cii lui Hristos , ca o temelie pe care se zidesc toate celelalte virtuți.‖7
Smerenia este singura ucigătoare de diavoli8, este distrugătoare a idolilor fără de
viață9, este aducătoare de sfințenie – omului i se spune „râvnește smerenia, nu sfințenia. Fără
smerenie, sfințenia -i curată amăgire‖10 – este alungarea mândriei celei doborâtoare de îngeri și
pierzătoare a harului dumnezeiesc, întrucât oamenii nu știu că „din pricina mândriei nu pot
primi harul Duhului Sfânt și pentru aceasta întreaga lume zace în su ferință.‖11 Pe măsura
smereniei este și măsura harului. Realitatea sfințeniei este realitatea umilinței pe care omul o
îmbracă asemenea lui Hristos. Asemenea robului ce se află pe ultima treaptă socială, se află și
cel smerit, „căci omul smerit nicicând nu va cădea; fiindcă el este mai prejos de toate
ființele.‖12
Virtutea cea de căpătâi șterge de pe ochii sufletului tina păcatului și aduce omului
cunoașterea adevăratei sale condiții. Și cu adevărat, este sabie și platoșă, bărbăție și
înțelepciune, căci cel îmbrăcat în veștmântul dumnezeirii13 este asemenea atletului care a
intrat în luptă cu prețul vieții.
„Atleții în antichitate erau supuși înainte de concurs unui regim foarte sever: «Vreme
de zece luni și mai bine, o reglementare riguroasă și tiranică fix a candidatului (la concurs)
orele și durata exercițiilor, a mâncării și a somnului… Trebuia să se înarmeze împotriva
foamei și setei, frigului și căldurii, soarelui și prafului, oboselii și intemperiilor.» Îi erau
interzise anumite mâncări și vinul, ca ș i orice alte băuturi spirtoase, trebuia să fie înfrânat la
masă; să renunțe la orice relație sexuală, trăind în castitate deplină (unii rămâneau în castitate

6 Ierom. Mak arios Simonopetritul, Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic , Deisis, Sibiu, 2008, p. 376.
7 Cuv. Iustin de la Celie, Cuvinte despre veșnicie , Ed. Egumenița, Galați, 2013, p. 197.
8 Într-una din întâmplările din viața sfântului Macarie cel Mare se spune că diavolul se arată acestuia și îi
mărturisește că dracul în toate este neîntrecut ca să poată fi biruit, dar este un singur lucru cu care Macarie îl
învinge și acela este smerenia sa.
9 Sfântul Iustin Popovici spune că „mândria este dumnezeul acest ei lumi!‖ A se vedea Cuv. Iustin de la Celie,
Cuvinte despre veșnicie …, p. 199.
10 J. C. Larchet, Învățătura Părintelui Serghie , Sophia, București, 2007, p. 95.
11 Idem, Dumnezeu este Iubire. Mărturia Sf. Siluan Athonitul , Sophia, București, p. 31.
12 Cuv. Iu stin de la Celie, Cuvinte despre veșnicie… , p. 9.
13 Astfel numește avva Isaac Sirul smerenia ca fiind veștmântul dumnezeirii.

11 toată viața); să doarmă în pat tare. «Și toate acestea pentru o coroană de frunze care va
împodobi capul fericitului învingător».‖14
Spre deosebire de atleții din antichitate, care se supuneau unui regim atât de sever
pentru a dobândi o faimă trecătoare, cel care s -a îmbrăcat cu haina smereniei lui Hristos, s -a
făcut atlet al Său. Lupta sa nu este pent ru a fi doborât de piericiunea cununii slavei lumești, ci
spre a fi înălțat către cununa fericirii veșnice și nepierito are. Atletul lui Hristos (cf. 1 Cor. 9,
24-27) este cel care se arată biruitor doar pentru că a fost biruit de Hristos, cuceritor pentru c ă
a fost cucerit. Asemenea vechilor atleți care intrau goi în arena de luptă pentru a nu putea fi
prinși de adversari, la fel și ostașul lui Hristos se leapădă de haina omului celui vechi15 pentru
a se arăta biruitor în lupta cu cele ale lumii și cu stăpâni torul ei, diavolul. Lepădarea de cele
ale lumii ca asumare a smereniei celei adânci se naște tocmai din conștiința vagabondajului pe
care omul o are în această lume, căci „noi nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea
ce va să fie‖ (Evr. 13, 14) . Hristos – măsura iubirii – este realitatea vieții celei veșnice, căci a
trăi întru El înseamnă a intra în lăcașul cel ceresc. „Lăcașul cel ceresc despre care vorbește
sfântul este un alt nume al vieții veșnice. Este numit și Împărăția cerurilor, Împărăți a lui
Dumnezeu sau, pur și simplu: Christos. A trăi în Christos înseamnă a trăi în viața veșnică.‖16
Această asumare a smereniei lui Hristos întotdeauna scandalizează lumea în care
atletul creștin își duce lupta, pentru că și prezența Dumnezeului Întrupat în lume a fost un
scandal, întrucât „Hristos se identificase cu cei mici, marginali, cu cerșetorii vagabonzi: prin
ei se manifestă măreția divină, prin ei se împlinesc cele mai de seamă fapte.‖17
Întruparea Fiului lui Dumnezeu în lume a produs o radicală ră sturnare a valorilor pe
care poporul evreu le dobândise în Vechiul Testament. Sensul pe care mai marii poporului
evreu îl dăduseră întregii Leg i Vechi, adică iubirea de putere , a fost întru totul depășit și
dărâmat de Hristos, prin Sine, arătând astfel puterea iubirii , a cărei realitate s -a făcut vădită
prin: Cruce, tronul pe care este înălțat Unsul lui Dumnezeu; pătimirile pricinuite precum unui
batjocoritor și înșelător Celui Care era așteptat a fi Învățătorul cel Drept; invidia și disprețul
pe care îl pr ovoca slujirea adusă celor neputincioși și împreună -șederea cu cei respinși de
societate a Celui Care era așteptat ca un eliberator atotputernic de sub dominația romană;
primirea imperială a Celui Ce călare pe asin a arătat demnitatea regilor lumii. Acesta este
„jocul iubirii și umorului divin.‖18 Suprema nebunie divină a înfipt Crucea ca stindard al

14 Mitrop. Nicolae Mladin, „Hristos – viața noastră” Asceza și mistica paulină , Deisis, Sibiu, 2012, pp. 170 –
171.
15 Nil Ascetul, Cuvânt ascetic , cap. 41, în Filocalia , vol. I, trad. pr. stavr. dr. Dumitru Stăniloae, Inst. de arte
grafice „Dacia Traiană‖ S.A., Sibiu, 1947, pp. 189 -190.
16 Tito Colliander, Calea asceților , Humanitas, București, 2003, p. 14.
17 Michel Evdokmiov, Pelerini r uși și vagabonzi mistici , Ed. Pandora -M, Târgoviște, 1999, p. 36.
18 Ibidem , p. 58.

12 Iubirii Desăvârșite în aridul pământ al înțelepciunii lumești. Dumnezeu -Omul Cel Răstignit
este Taina întregii nebunii. Cel Care a făcut minuni și a fost primit ca un rege în Ierusalim
plătește tributul adevăratei nebuni, tributul singurătății. Înaintea prigonitorilor și supus
pătimirilor este părăsit de cei apropiați ai săi. Crucea înseamnă însigurarea de cele ale lumii
pentru a trăi în intimitatea Iubirii atotc uprinzătoare a lui Dumnezeu.
Puterea iubirii lui Dumnezeu s -a descoperit în lume prin suprema lepădare de sine,
numită kenoză (Fil. 2, 5 -11), o adevărată „consimțire voită a celei mai mari smerenii‖19
Această lepădare de sine este propusă spre imitare. „Cel ce iubește pe Hristos, desigur că -L și
imită, după putere. ‖20 Imitarea lui Hristos este identificarea spirituală cu el, înseamnă a fi într –
un cuget cu El, a trăi întru El. Sfinții ca icoane adevărate ale lui Hristos s -au arătat adevărate
minți dumnezeieșt i, căci „cine are smerenie are într -însul cugetul lui Hristos‖.21
Imitarea lui Hristos nu se rezumă la copierea exterioară a vieții Sale. Viața în Hristos
nu se închide în cercul strâmt al măștii pe care mimul în antichitate o purta în cadrul
spectacolelor de la Hipodrom22, ci se deschide spre infinitatea posibilăților de dezvoltare a
unirii în duh cu Hristos, Cel Unul Sfânt. „A trăi în Hristos (…) nu este numai o imitare a lui
Hristos, (…) ci o mortificare cu Hristos și în Hristos.‖23 Iar moartea cu Hris tos înseamnă
învierea cu El în realitatea infinitei iubiri și sfințenii a Preasfin tei Treimi. În Hristos, omul
devine „subiect al dragostei divine.‖24
Omul ca subiect al dragostei divine trăiește realitatea Preasfintei Treimi, ieșind cu
totul din limitele impuse de cele ale lumii. Hristos aduce în lume, în plan concret, realitatea
unei vieții nesupuse unor limite, care poate fi trăită doar în ascultare de El, spre deosebire de
lumea păgână. „Cu totul altfel era în păgânism, în cultele orgiastice: extazul er a produs prin
mijloace externe ca: instrumente muzicale, dans sălbatic, aburi și vin (beție). Acestea sunt
excluse în creștinism: aici e o „beție a duhului‖ venită de sus.‖25
Această beție a duhului întărește în om râvna după cele dumnezeiești, aprinde focu l
dragostei dumnezeiești în suflet, foc care mistuie (cf. Ps. 118, 139). Din aceasta s -au
împărtășit toți sfinții, prin ea răbdând toate încercările acestei vieți. Toate din dragoste pentru
Hristos. „Având deviza de a supune toate ascultării de Hristos au suferit toată mucenicia

19 Irina Goraïnoff, Les fols en Christ , Desclee de Brouwer, Paris, 1983, p. 23.
20 Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, IV, 55, în Filocalia , vol. II, ed. electronică , Apologeticum,
2005, p. 148.
21 Mitrop. Nicolae Mladin, „Hristos – viața noastră”… , p. 214.
22 Pentru o aprofundare a subiectului a se vedea Răzvan Ionescu, Când sfinții mergeau la teatru. Ecouri dintr -un
altfel de Bizanț , Ed. Curtea Veche, București, 2007.
23 Conf. dr. Ciprian Streza, „A fi și a trăi în Hristos: de la prezența tainică (μσζΤικω) la experierea harului
baptismal prin lucrarea poruncilor ( ἐνεργῶς) – o viziune filocalică”, în Revista Teologică , nr.4/2011, Ed.
Andreiană, Sibiu sau http://revistateologica.ro/vechi/articol.php?r=74&a=4495
24 Pr. Dr. Prof. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos și restaurarea omului. Opere complete , vol. 4, Basilica,
IBMBOR, București, p. 65.
25 Mitrop. Nicolae Mladin, „Hristos – viața noastră” …, p. 237.

13 conștiinței, răbdând și nesocotind cele lumești, (…) numai unul fiindu -le scopul: să iubească
pe Dumnezeu mai presus de toate. Erau cuprinși de beția dumnezeiască și înălțările lui
Dumnezeu era u totdeauna în gura lor.‖26 Pentru aceas ta abandonau orice demnitate lumească,
precum Hristos orice demnitate divină, făcându -se următori ai Învățătorului până în abisuri.27
Ascultarea lor față de Hristos a fost asemenea ascultării Fiului lui Dumnezeu Întrupat față de
Dumnezeu -Tatăl. „Paradoxul ( …) este că fidelitatea față de Dumnezeu este ceea ce a făcut ca
El să pară nebun în aprecierea lumii.‖28
Aceștia sunt cei care „falsifică nebunia oamenilor pentru a imita nebunia acestui
Dumnezeu care, la capătul vieții Sale se lasă batjocorit, chinuit, urcat pe această Cruce,
Hristos Cel răstignit care este «pentru Iudei, sminte ală; pentru păgâni, nebunie» (1 Corinteni
1, 23).‖29 La fel cum Hristos scandaliza pe acei paznici intransigenți ai legii, la fel și acești
nebuni șocau simțul comun, țopăind și st rigând, goi sau îmbrăcați aiurea, răsturnând tarabele
celor cu munca necinstită sau furând, bând vin și părând a fi beți sau mâncând pe nesimțite,
inclusiv carne în zile de post. Prezența l or în societate aducea o adevărată destabilizare și
tulburare în râ ndul celor care se mulțumeau cu confortul și cu iluzia suficienței în viață,
arătându -se nemiloși cenzori ai acelora prin atitudinea lor tăioasă ce urmărea trezirea
conștiinței spre îndreptare. Aceștia sunt prietenii lui Hristos, care nu erau doriți de pri etenii
oamenilor. Asemenea lui Hristos, aceștia au iubit lumea până la jertfă, dar au rămas neiubiți
de cei ai lor, precum niciun un prooroc nu este primit în patria sa. „ Prietenii lui Hristos iubesc
din inimă pe toți, dar nu sunt iubiți de toți. Iar priet enii lumii nici nu iubesc pe toți, nici nu
sunt iubiți de toți. ‖30
Aceștia sunt cei care aflându -se într -o beție dumnezeiască, „își acopereau evlavia cu
dezordini și purtări ciudate.‖31 Sunt sfinții nebuni pentru Hristos, care adevărate faruri și
călăuze ale omenirii fiind, au asumat deplin istoria. Sunt cei care alături de toți sfinții lui
Dumnezeu poartă pe umerii lor greutatea pământului, lacrimile lor pogorând dulceața
milostivirii dumnezeiești peste văpaia păcatului ce domnește în lume.
Realitatea sfinți lor nebuni pentru Hristos se cere a fi dezvoltată, ținând cont de
contextul lumii actuale care trăind iluzia autonomiei prin îndepărtarea de Dumnezeu, se
aruncă în mrejele adevăratei nebunii. Lipsa de discernământ într -o lume care se dezvoltă pe
nisipul ne credinței duce la adevărate alienări și mutații la toate nivele sociale. Mesajul

26 Iosif Monahul, Bătrânul Iosif Sihastrul , Mân. Izvorul Mureșului, 1998, p. 56.
27 Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Hristos …: „A -L urma pe Hristos înseamnă a te întruchipa după
Hristosul Absolut, cob orînd împreună cu El în fundul prăpastiei care este această lume. Iadul nu e decît
autonomia omului revoltat care îl scoate în afara locului unde Dumnezeu este prezent.‖
28 Elizabeth -Anne Stewart, Jesus the Holly Fool , Sheed&Ward, Franklin, Wisconsin, 1999, p. 33.
29 Michel Evdokmiov, Pelerini ruși și vagabonzi mistici …, p. 60.
30 Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, IV, 98, p. 157.
31 Ioannis K. Kornarakis, Tarso cea nebună pentru Hristos , Egumenița, 2008, Galați, p. 70.

14 nebunului pentru Hristos se cere propagat cu adevărată dârzenie, dar și cu discernământ.
Pentru a dobândi acest discernământ, trebuie ca omul să facă loc Duhului Sfânt întru s ine,
discernământul fiind mintea Duhului Sfânt. Iar pentru a cunoaște mesajul pe care l -au
transmis acești sfinți, unici prin viața lor, se cere a cunoaște viețile lor și modul lor de acțiune
– căci peste toate au fost arhetip al omului de acțiune, întrucâ t „acțiunea lui izvorăște din
trăirea lui mistică: omul de acțiune nu e decât exteriorizarea misticului.‖32 Viața lor este și o
adevărată descoperire a unei noi dimensiuni a hristologiei în viețile oamenilor și a vieții
Bisericii astăzi.
Viețile lor vor des coperi adevăratul filon al unicității acestui tip de asceză, filon pe
care, în rândurile ce vor urma, studiul de față îl va prezenta în linii directoare spre a oferi un
suport în lecturarea vieților , spre explorarea nesfârșitelor profunzimi ale sfințeniei lor.
În continuare va fi prezentat un scurt istoric al nebuniei, care se vrea a fi o încadrare
istorică și o cunoaștere a modificărilor de percepție a societății asupra acesteia.

1. 2. Nebunia de -a lungul vremii: de la sacru la profan

„În toate timpuri le și în tot locul, oamenii s -au purtat cu bolnavii mintal în chip
contradictoriu; i -au socotit ba solitori ai unei alte lumi ori mijlocitori între pământeni și zei,
cinstindu -i ca pe niște adevărați preoți și prooroci, ba, cel mai adesea, înfrățiți cu duh urile rele
și slugi ale lor, vrednice de alungare, buni de pus în fiare ca animalele și chiar dați morții.‖33
Privită într -o epocă și într -alta, nebunia trece printr -un grad diferit de apreciere ce ține
cont de un anumit grad de maturitate spirituală a soci etății. În antichitate nebunii sunt
considerați a fi ființe sacre care participă la puterea zeilor. În Evul Mediu, „manifestările de
demență poartă încă marca unei fatalități care depășește omenescul‖34, situația nebunului fiind
una incertă; acest lucru nu -i scăpa de brutalitatea semenilor, dar neexistând ospicii,
închisoarea era pentru ei o scăpare din mâinile cruzi mii. În această epocă, se amin tește într -o
lucrare35 avea loc o faimoasă sărbătoare a nebunilor, în care țăranii imitau clerul și pe
principe. Ac eastă sărbătoare era tolerată și văzută ca o răbufnire a poporului într -o epocă a
încordării datorate asprei slugărnicii. Trebuie amintit și faptul că în această perioadă, în care
emblematic feudalismului este și prezența bufonului la curtea regelui, nebun ul capătă o
adevărată semnificație socială și chiar politică. Acest aspect este definitoriu în a înțelege și

32 Mitrop. Nicolae Mladin, „Hri stos – viața noastră” …, p. 36.
33 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale , Ed. Sophia, București, 2008, p. 5.
34 Michel Evdokimov, Pelerini ruși și vagabonzi mistici … ,p.52.
35 Harvey Cox, The feast of fools: A Theological Essay on Festivity and Fantasy , Harvard University Press,
Cambridge, 1969.

15 rolul nebunului pentru Hristos în societate, ca mijlocitor între popor și Dumnezeu, cu
adevărate diferențe de nuanță. Clovnul regal sau măscăriciul , cum mai este cunoscut, era în
chip vădit nebunul care se înfățișa înaintea regelui pentru a crea un mediu de amuzament
înaintea privitorilor. Rolul său este unul cu totul deosebit, căci masca pe care o înfățișa, a
celui lipsit de minte, a incoerentului, a celui cu o îndrăzneală izvorâtă din aparenta lipsă de
discernământ, ascundea adevărata sa vocație, și anume cea de spion. Având deplină libertate
înaintea tuturor, atât a boierilor, cât și a regelui, acesta cunoștea adevărata față a societății.
Nebun con siderat fiind, nu era acuzat pentru vorbele sale, dar vorbele sale acuzau pe toți cei
care atentau la bunul mers al feudei. Sub chipul vorbelor nebunești se ascundeau adevăruri
sociale, care erau puse înaintea regelui spre cunoștință, fără ca cei prezenți să cunoască acest
tertip.
Odată cu trecerea în epoca modernă, și accentul nebuniei se mută din sfera
supraomenescului în centrul unei vieți psihice tulburate, în același timp sacrul fiind transferat
în persoana psihanalistului – un fel de guru modern . Rev enind la patrimoniul Antichității, dar
din perspectivă desacralizant -umanistă, epoca Renașterii încă interpretează nebunia ca un
mister, făcând trecerea spre accentuarea unui afront la ordinea morală a universului.
Secularizarea renascentistă îl trimite pe nebun spre un cadru ce se limita la patru pereți, în
care acesta putea să -și manifeste protestul irațional, protest care nu mai era acceptat odată cu
accentuarea primatului rațiunii. Parcurgând epoca clasică, viziunea despre nebunie urmează
calea desacral izării, fiind privită ca un rebut al societății. Aceasta este epoca „închisorilor de
nebuni‖, adică a izolării în azile. Legea bunului simț, a raționalității, devine lege universală,
iar îndepărtarea de la această normă echivalează cu alienarea. Această de gradare culminează
cu secolul Luminilor, când nebunia nu mai ține de transcendent, ci de rațiune.
Secolul XX, secolul catastrofelor la nivel mondial: războaie, exoduri, exterminări,
foamete, este precedat însă de o redobândire a conștiinței misterului asc uns în adâncul
persoanei, caracteristică epocii romantice fiind oscilația pricinuitoare la frontiera dintre vis și
realitate. Această revenire la conștiința adâncimilor umane s -a vrut a fi înăbușită prin
totalitarismul secularizant. Astfel că „este desemna t drept nebun cel care gândește rău, cel
care se îndepărtează în mod deliberat de norma dictată de către o instanță infailibilă. De unde
și acest paradox că sfinții, chiar cei mai mari dintre aceștia, dacă ne gândim la numeroșii
martiri ai credinței – sunt internați, suficient de abili pentru a -și ascunde inițiativele față de
organele securității, în timp ce o mână de megalomani țin frâiele unei puteri.‖36
Acest periplu istoric conturează cadrul temporal în care nebunia pentru Hristos ,
adoptată ca formă de a sceză în diferite societății , a fost supusă consecințelor impuse de

36 Michel Evdokimov, Pelerini ruși și vagabonzi mistici …, p. 56.

16 nivelul de maturitate spiritual ă a acelei societăți. Astfel se va înțelege cum de s -a ajuns ca unii
nebuni pentru Hristos să fie închiși în sanatoriu l clinic, iar alții să activ eze în libe rtate; cum de
unii au fost tolerați în mediile lor, iar alții au fost prigoniți în orice loc s -ar fi aflat; cum de
unii dintre aceștia erau lăudați și apreciați de oameni, iar alți huliți și batjocoriți, chiar puterea
conducătoare arătând fie respect, fie ură de moarte.
În acest sens, între nebunul pentru Hristos, care se află la baza piramidei sociale –
fiind piatră de susținere pentru aceasta – și autoritățiile supreme se stabileau de multe ori
legături întărite de atracția față de acest îndrăzneț critic al oricărei etichete sociale. De cele
mai multe ori, nebunul pentru Hristos își asuma rolul de conștiință a monarhului. Astfel, acest
impact social și politic al ne bunului în cadrul unei societăț i, îl proiectează ca un răspuns al
poporului dat puterii con ducătoare, amintindu -i limitele în care aceasta se încadrează. După
cuvântul apostolului, aceștia s -au arătat adevărați judecători ai lumii, sau „au nu știți că sfinții
vor judeca lumea?‖ ( 1Cor. 6, 2).
Trasând aceste linii directoare temporale, se impune o delimitare clară a aspectelor
esențiale ale acestei categorii de sfinți, care de multe ori se confundă cu alte categori,
atribuindu -i-se ca specifice, trăsături comune cu alte tipuri de asceză. În continuare, studiul de
față va aborda tratarea acestor sp ecificități ale nebuniei pentru Hristos caracteristice unei
foarte mici cete de sfinți.

1. 3. Diferite forme de nebunie. Concepția patristică și psihiatrică.

Nebunia pentru Hristos este o formă cu totul aparte de nebunie și care în contextul
tendințelo r psihiatriei moderne nu -și găsește locul.
Psihiatria modernă sfâșiată în mare parte de teorii contradictorii37, fiecare tratând un
punct de vedere de valoare aproape exclusivă, își găsește refugiul în vindecarea acestei
patologii prin izolarea celui bolna v de restul societății. Mai mult sau mai puțin afirmată,
această tendință de excludere într -o instituție medicală a celui bolnav mintal este prezentă ca
soluție primară de apărare în fața celui care se arată a fi un factor perturbator al ordinii sociale
și familiale, contestatar al normelor sociale și pericol al echilibrului persoanelor din anturajul
său.

37 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale …, p. 6: „Clasicul Manual de psihiatrie întocmit de H. Ey, P.
Bernard și C. Brisset constată coexistența a stăzi a patru mari tipuri de teorii: 1) teoriile organo -mecaniciste, care
consideră că maladiile mintale au o origine organică; 2) teoriile psihodinamice al inconștientului patogen, care le
privește drept efect al forțelor inconștiente (Freud și discipolii săi, Jung); 3) teoriile sociopsihogenice ale
factorilor de mediu, care socotesc bolile mintale drept reacții patologice de natură pur psihologică la situațiile
dureroase sau dificile (școala anglo -saxonă, Pavlov), sau la eșecurile de comunicare, mai ales în sânul familiei
(Bateson, Watzlawick și școala lui Palo Alto); teoriile organogenice dinamiste, care afirmă că maladiile mintale
sunt produse printr -o destructurare a ființei psihice, condiționată de factori organici (Jackson, Janet, Ey).‖

17 Nebunul este văzut întotdeauna ca un străin faț ă de ceilalți – „cei normali‖ , considerat
supraom sau subom, un om fără de rațiune, alienat, lipsit de cara cteristicile ființei umane,
adică liber arbitru și voință, sau chiar supus unor forțe neomenești.
Spre deosebire de psihiatria modernă, „concepția Sfinților Părinți are meritul de a lua
în calcul cele trei dimensiuni ale ființei omenești: trupească, psihic ă și spirituală. Și chiar dacă
fenomenul nebuniei – se admite din ce în ce mai mult – trimite la zonele cele mai profunde, și
chiar la valorile fundamentale ale ființei omenești, ei nu uită niciodată să -l înfățișeze în
funcție de relația omului cu Dumnezeu și în raport cu devenirea ființei omenești depline.‖38
Această concepție se bazează pe antropologia creștină care caracterizează omul ca fiind
unitatea dintre trup și suflet. Coerența concepției lor este dată tocmai de referirea la planul
spiritual, care î n ciuda diversității de dimensiuni își păstreză unitatea. Cauzele acelorași boli
se împletesc, bolile fiind explicate, după caz, prin unele sau prin celelalte cauze.
„În primul rând, Sfinții Părinți nu ezită să raporteze un anumit număr de boli mintale
la cauze organice și să admită pentru acestea terapeutici fol osite de medicina din epoca lor ‖39,
chiar dacă referințele asupra acestei tematici sunt puține și ușor rudimentare comparativ cu
dezvoltarea științifică actuală. Această dimensiune vine ca argument c ontradictoriu asupra
prejudecății potrivit căreia doar cauzele spirituale sunt admise în contextul bolilor mintale în
concepția creștină.
O altă cauză posibilă a bolilor mintale, considerată în contextul societății zilelor
noastre ca fiind o părere arhaică , este cea demonică. Deși este regăsită în multe rânduri în
Evanghelii și la Sfinții Părinți, aceasta este trecută în desuetitudine inclusiv în rândul
creștinilor. Această negare a cauzei demonice ar însemna negarea diavolului în istorie. Și cu
toate acest ea, ar însemna negarea afirm ării prezenței unor forțe străine de către anumiți
bolnavi mintal, a căror mesaj, de cele mai multe ori, este unul definit, logic și coer ent. Sfântul
Iustin Popovici numește diavolul a fi demența desăvârșită40, în același timp de monizatul fiind
doar o victimă a acestuia, necesitând o atenție deosebită. „Cu adevărat, lucrarea demonilor,
felul și mărimea puterii ei sunt greu de sesizat. Necunoscătorului, toate acestea îi scapă. Și
numai cei duhovnicești, care au primit darul deosebi rii duhurilor, au puterea de a le vedea.‖41
Cel care a primit acest dar, vede cauza tulburării, cunoscând dacă este trupească, sufletească,
pricinuită de demoni sau nu.
A treia cauză de origine spirituală pe care o admit Sfinții Părinți vizează cea mai part e
a bolilor nosogrofiei clasice actuale. Cunoașterea și terapeutica laturii spirituale a bolilor

38 Ibidem , p. 1 5.
39 Ibidem , p. 16.
40 Cuv. Iustin de la Celie, Cuvinte despre veșnicie… , p. 144.
41 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale… , p. 72.

18 mintale sunt rodul experienței ascetice a numeroase generații de nevoitori, tratând diferitele
dimensiuni ale ființei umane, relația ei cu Dumnezeu și cu socie tatea. „Nu există nebunie
decât în fiecare dintre oameni, pentru că omul e cel care o constituie în atașamentul pe care și –
l poartă sieși și prin iluziile din care se întreține. (…) Atașamentul de sine este primul semn al
nebuniei, dar asta pentru că omul e atât de atașat de el însuși, încât acceptă greșeala drept
adevăr, minciuna drept realitate, violența și urâțenia drept frumusețe și dreptate.‖42 Omul
crezând că este măsura dreaptă a lucrurilor, nu este capabil să recunoască „mizeria în care este
izolat, slăbiciunea care îl împiedică să ajungă la adevăr și la bine, să nu știe care parte a
nebuniei e a lui.‖43 Aceasta înseamnă a crea dumnezeu după chipul omului și a te închina lui
ca lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata nebunie.
O formă cu totul specială de nebunie este nebunia pentru Hristos. Această nebunie este
cu totul supraomenească, căci nebunia lor era doar o mască asumată în mod voit pentru a
ascunde realitatea interioară a lucrării duhovnicești. În continuare, studiul se va axa pe
unicitatea acestui tip de asceză, prezentându -l în mai multe rânduri în mod comparativ cu alte
forme de nebunie, forme ce și -au găsit ecou de -a lungul istoriei devenind modele de viață sau
tipologii umane.

1. 4. Nebunul pentru Hristos în lumina comparațiilor

1. 4. 1. Nebun ul pentru Hristos și omul simplu și cel fără de carte

De multe ori nebunul pentru Hristos este confundat cu omul fără de carte , dar în
majoritatea cazurilor prețul pus pe neștiință denotă mai degrabă dorința lipsei de părtășie cu
înțelepciun ea acestei lu mi, pe care Dumnezeu a arătat -o nebunie, și dobândirea adevăratei
înțelepciuni dumnezeiești, descoperite de Duhul Sfânt inimilor curate. Această neștiință este
înțelepciunea pe care o râvnește fiecare nevoitor în parte.
De asemenea este confundat cu omul simplu sau sărac cu Duhul . Simplitatea în acest
caz face referire la mintea adunată, neîmprăștiată în mulțimea gândurilor, susținătoare a
rugăciunii neîmprăștiate și a curăției lăuntrice. Se evidențiază tocmai prin renunțarea la sine și
supunerea în ascul tare față de un părinte duhovnicesc. „Un stareț este părinte atunci când
«judecă potrivit Duhului Sfânt ce Se află în el». Singura rațiune de a fi a paternității

42 Michel Foulcault, Istoria nebuniei în epoca clasică , Humanitas, București, 1996, p. 29.
43 Ibidem.

19 duhovnicești „este aceea de a converti sclavia în libertatea de care se bucură copiii lui
Dumn ezeu.‖44
Simplitatea este rod al unui întreg proces al lepădării de sine, al curăției și al unificării
puterilor sufletești. „Dacă, în acest sens, nebunul pentru Hristos poate face parte dintre cei
simpli, cel simplu nu este un nebun; purtările sale sunt d eplin raționale și recunoscute de toți
ca atare.‖45

1. 4. 2. Nebunul lui Dumnezeu și Idiotul lui Dostoievski

Nu de puține ori sfântul nebun este confundat cu nevinovatul . Cel mai bun exponent al
acestei categorii este tocmai prințul Lev Nikolaevici Mîșki n sau idiotul lui Dostoievski.
Autorul a construit un personaj cu tot ul ieșit din comun, un veșnic inadaptat, a cărui persoană
este caract erizată a fi „o ființă umană cu un intelect mărginit din pricina unui handicap de
origine biologică sau a lipsei de ed ucație în vremea copilăriei.‖46 Este echivalentul debilului
din psihologie.
Ieșind în evidență prin lipsa de orice complicație în relațiile cu ceilalți, cât și prin lipsa
cunoașterii convențiilor din societate, prințul este acuzat de perturbarea ordinii c elor din jur,
căci „de îndată ce și -a făcut apariția acest ticălos prințișor, acest idiot de tot nimicul, s -au
tulburat iarăși apele‖47. Idiotul este caracterizat de o extraordinară îmbinare între sinceritatea
ce duce la ipocrizie și slaba putere de judecat ă completată de o veritabilă intuiție.
Nebunii pentru Hristos „n -au niciun handicap intelectual, dar chiar au inteligența de a
simula, după cum vom vedea, starea de nebunie, adaptând -o la împrejurările și țelurile
spirituale pe care le urmăresc.‖48 Spre d eosebire de debilul psihopatologiei moderne care se
adaptează mediului social devenind supus, nebunul pentru Hristos are capacitatea de a se
împotrivi cu vehemență lumii.
Chiar dacă „și un sclav are înlăuntrul său libertatea unui rege‖49, „libertatea se c ere
însă probată, pentru că ea este semnul, dar și proba iubirii lui Dumnezeu.‖50 Cel supus lipsei
de rațiune păstrează în sine Chipul lui Dumnezeu, însă cel eliberat de patimile iraționale, se
arată împărat chiar dacă trăiește în robie. Nebunul cel sfânt î și juca rolul său cu atât de mare
coerență și verosimilitate încât ar fi putut fi confundat cu maniacul. Cuvintele incoerente,

44 Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Hristos …
45 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale… , p. 172.
46 Ibidem.
47 F. M. Dostoievski, Idiotul , Polirom, Iași, 2011, p. 366.
48 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale… , p. 173.
49 Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Hristos …
50 Conf. dr. Ciprian Streza, „A fi și a trăi în Hristos…” în Revista Teologică, nr.4/2011.

20 familiaritățile excesive, goliciunea, schimbările bruște de dispoziție și violența, sau mutismu l
specific psihozelor, erau trăsăt uri specific e măștii pe care ne bunul o purta în chip deplin
rațional.
Nebunul, adică cel care nu se conformează rațiunilor vremii, părea înaintea celor lalți
ca unul ce a renunțat la funcțiile rațiunii, cu alte cuvinte, nu mai părea a fi om. Aceștia
renun țau la facultățile mintale numai aparent, arătându -se cu totul despărțiți de această lume.
„Dar, lipsindu -se în aparență de minte, ei o extindeau înlăuntrul lor pentru Dumnezeu (…),
lărgindu -și orizontul activității mintale pentru Dumnezeu, străduindu -se să pătrundă în
Dumnezeu.‖51 Astfel se făceau părtași ai realităților dumnezeiești, considerând mintea
„împărat ce stăpânește peste patimi‖52.
Spre deosebire de cel idiot, nebunul pentru Hristos își petrecea viața pe care și -a
asumat -o într-o deplină înțelege re, așteptând de pe pămâ nt pe aceea ce va să fie (Evr. 13, 14).
Un aspect care se cere a fi subliniat se conturează în jurul unei forme de nebunii
asumate în Grecia Antică, nebunie ce a vrut a fi o reacție la derapajul societății elene și, cu
atât mai mul t, al filosofiei. Această nebunie a fost asumată de Diogene cinicul. Pentru a
înțelege raportul dintre nebunia lui Hristos și nebunia lui Diogene, se cere o încadrare a
acestui curent filosofic în contextul vremii, context ce va fi prezentat în rândurile c e vor urma.

1. 4. 3. Filosoful și sofistul

Realitatea elenismului antic cu filosofia sa a constituit un adevărat univers însetat de
ordine, a cărui punct exploziv îl constuia tocmai întrebarea. „Filosofia, după cum știm,
începea pentru ei (greci) prin m irare: în fața existenței, intelectul înmărmurește și își pune
întrebarea: de ce există tot ce există așa cum există? (…) Ea însemna «tensiunea spre
cunoașterea existenței.»‖53
Întrebat fiind pentru ce s -a născut, Anaxagoras răspunde că s -a născut pentru a
contempla spectacolul Soarelui, Lunii și Cerului. Pe acești oameni ce se silesc să înțeleagă
natura, Pitagora îi cataloghează ca o clasă minoritară de oameni și îi numește filosofi, zicând
astfel: „unii se gîndesc numai la glorie, alții la bani etc., da r un mic număr, considerînd toate
celelalte lucruri drept nimic – ceteris omnibus pro nihilo –, se silește cu ardoare să înțeleagă
natura; aceștia sînt numiți îndrăgostiți de înțelepciune , adică filosofi .‖54

51 Проф. Голубинский, Юродство Христа ради (traducere personală : Profesor Golubinsky, Nebunia din
dragostea lui Hristos ) în http://csf.md/nebunia -intru -hristos -partea -ii/
52 Cf. Savatie Baștovoi, Nebunul , Cathisma, București, 2009.
53 Anton Dumitriu, Philia sophias în Eseuri , Ed. Eminescu, 1986, p. 386.
54 Idem, Philia akerdes în ibidem , p. 319.

21 „Ce este existența?‖ – întrebare ce constituie o biectul filosofiei – trebuie înțeleasă,
după cum însuși Aristotel și Platon au făcut -o – în lumina adevărului, deoarece „adevărul
exprimă cele ce sînt precum sînt, falsul exprimă (cele ce sînt) ca fiind altceva decît cele ce
sînt‖55. Asftel existența și ade vărul sunt identice, deoarece prin convingere este imposibil ca
existența să nu fie, convingere ce este însoțită de adevăr. Însă ca tot prin convingere să spui că
nonexistența există în mod necesar în virtutea inexistenței existenței este imposibil deoarec e
nu poți cunoaște ceea ce nu există și ca urmare nici nu poți exprima. Aceste lucruri le
conchide foarte bine Parmenide, a cărui sistem filosofic se fundamentează pe ideea că
„gândirea este identică cu existența, căci ceea ce nu poate fi gândit, nu există .(…) Existența
umple totul. Nu e posibil nici un gol56, nici o fisură. Adevărul (άλήθεια) nu poate fi cunoscut
decât prin intermediul gândirii raționale, în timp ce percepțiile senzoriale se limitează la
părere.‖57
Diferența pe care o poate face omul într e ceea ce este „real, puternic, bogat și
semnificativ, și ceea ce este lipsit de aceste calități‖ este posibilă doar în lumina sacrului. Prin
experiența sacrului, spiritul uman sesizează aceste lucruri, dat fiind faptul că sacrul este
„element în structura conștiinței.‖58
Cele subliniate mai sus sunt în mod obligatoriu necesare pentru a înțelege ce impact a
avut în lumea însetată de cunoștere a Greciei antice, ap ariția curentului sofistic și reacția
virulentă a unor filosofi la această nouă mișcare.
Secolu l V î. Hr. este caracterizat de o mișcare ce poartă numele de „iluminismul grec‖,
mișcare ce problematizează universul văzut și cel nevăzut. „Și pentru că această epocă era una
în care poezia ar fi fost săracă fără întâlnirea cu teatrul, în care arta ar fi fost solitară fără
democrație, în care templele închinate zeilor ar fi fost nedesăvârșite în lipsa școlilor omenești,
nu putem să nu regăsim în creația sofiștilor acea completare de bun augur și spirit înalt a
filosofiei.‖59 Contribuția sofisticii este extr em de semnificativă în trei segmente ale gândirii:
în etică, în filosofia limbajului și în filosofia cunoașterii.
Această schimbare a sensului în planul filosofic în contextul trecerii de la perioada
filosofiei preclasice la cea clasică, a născut o serie de reacții. „Platon îl descrie pe sofist ca
fiind un individ care vânează după un onorar cât mai mare, iar Xenofon îi descrie și el ca pe
niște negustori de înțelepciune, pe care nu -i interesa adevărul, ci erau ahtiați dupa bani și
glorie. Sofiștii, zice Xenofon, vorbesc ca să înșele, scriu pentru a câștiga bani și nu produc

55 Idem, Theoria tou ontos în ibidem , p. 422.
56 Non-existența este negată cu vehemență de Parmenide.
57 Vasile Chira, Lecții de filosofie , Ed. Univ. ‖Lucian Blaga‖, Sibiu, 2012, p. 19.
58 Mircea Eliade, Cuvânt înainte în Istoria credințelor și ideilor religioase , vol. 1, Pol irom, 2011.
59 Bogdan Adrian Toma, Sofiștii ca precursori ai eticii, epistemologiei și filosofiei limbajului. Școala sofistică și
moștenirea ei în filosofia occidentală (rezumat) , p. 1, format electronic.

22 nimic folositor. La fel și Aristotel declară că sofistica este o înțelepciune „părută‖, iar sofiștii,
niște negustori care vând o astfel de înțelepciune. Termenul „sofist‖ și -a păstrat până în zilele
noastre înțelesul dat de filozofii de mai sus, dușmanii de moarte ai sofiștilor.‖60
Toate aceste reacții se datorează faptului că sofiștii au schimbat sensul adevăratei
filosofii, adică dinspre obiectul cunoașterii – adevărul – înspre subie ctul care cunoaște. Dacă
pentru filosofii precedenți, cunoașterea adevărului era esența filosofiei, sofiștii urmăreau
dimensiunea formală a discursului. „În calitate de profesori de retorică, sofiștii (σο ϕισται)
posedau cunoștințe din diverse domenii cum a r fi eristica, logica, etica, fonetica, matematica,
teoria literară, gramatica, stilistica, mitologia, muzica, astronomia, pe care le împărtășeau în
schimbul unor sume de bani celor dornici să intre în viața publică. (…) sofistica nu este o
școală filoso fică cu o doctrină unitară, ci este mai degrabă o formă de transmitere a unor
cunoștințe ce urmau să fie folosite în scopuri pur practice.‖61
Spre deosebire de filosofia preclasică, acești pedagogi cutreierau orașele mari unde în
calitate de mijlocitori ai înțelepciuni, instruiau tineretul dornic de bogății și putere, în
schimbul unor onorarii înalte, știindu -se că Protagoras din Abdera „a fost primul sofist care a
cerut plată pentru lecțiile sale.‖62 „Din aceasta pricină, preocuparea sofiștilor nu mai era
reflexiunea asupra fenomenelor naturii, ci omul subiectiv, omul care cunoaște și acționeaza în
societate.‖63 Pregătirea tineretului pentru viața publică o făceau cu ajutorul unei metode de
lucru numite eristică – arta de a discuta – care de cele mai multe or i se transforma în
logomachie, adică o adevărată zăpăcire a adversarului cu ajutorul a tot felul de sofisme.
Pentru acest lucru era u cu adevărat adulați de tineretul atenian.
Doctrina lor se conturează în jurul unui dicton forte: „Omul este măsura tuturor
lucrurilor‖, dicton rezultat pe baza unui sofism elaborat64. Protagoras susținea că „omul este
măsura tuturor lucrurilor, a celor care există, în ce fel există, a celor care nu există, în ce fel nu
există‖ și că „lucrurile sunt pentru mine așa cum îmi apar ele mie, iar pentru tine, la rândul tău
așa cum îți apar ție.‖ De asemenea, „ce este răul, dacă celui care îl face nu i se pare că este

60 http://www.crestinortodox.ro/religie -filosofie/perioada -cosmologica/sofistica -71727.html
61 Vasile Chira, Istoria filosofiei presocratice în 492 de capete , Ed. Univ. „Lucian Blaga‖, Sibiu, 2007, pp. 99 –
100.
62 Ibidem , p. 101.
63 http://www.crestinortodox.ro/religie -filosofie/perioada -cosmologica/sofistica -71727.html
64 Ibidem : „Cunoașterea este un proce s și dacă nu există un proces – cum afirmau eleații – atunci nici cunoașterea
nu este posibilă. Iar dacă nu există decât o eternă devenire ca proces – cum credea Heraclit – atunci nu poate
exista nici o cunoaștere a adevărului. La fel și dacă nu există dec ât un proces mecanic, așadar numai amestecuri
și despărțiri de elemente materiale – cum cred atomiștii și Empedocle -, atunci iarăși nu poate exista un proces
spiritual, ceea ce înseamnă o cunoaștere a realității. În toate cazurile se ajunge la aceeași con cluzie: cunoașterea
adevărului nu este posibilă. Nu există nici o cunoaștere, nici un adevăr, și, așadar, nu există nimic în sine sau
general -valabil, nici în domeniul științific și nici în cel moral, ceea ce înseamnă că nu mai rămâne decât părerea
subiect ivă și arta de a o face pe aceasta valabilă. Cu un cuvânt nu mai rămâne decât insul și părerea acestuia,
ceea ce înseamnă că omul ca individ devine măsura tuturor lucrurilor. ‖

23 rău?‖65 Gorgias afirma tranșant că „totul este părere și neant.‖66 Prodicos, adept al
relativismului moral și fondator al sinonimiei, vedea în existența zeilor o necesitate pur
practică și o elaborare a imaginarului omenesc, zicând că: „cei vechi au recunoscut ca zei
Soarele și Luna și râurile și izvoarele și, în general toate cele folositoare vieții noastre din
cauza folosu lui avut de pe urma lor. Cum fac de exemplu egiptenii cu Nilul.‖67 Această idee a
existenței relative a zeilor a fost împinsă la ateism de extremistul sofist Critias, care deși avea
adevărate scăderi morale, era prezentat ca fiind de o inteligență sclipitoa re, adevărat poet,
orator, dramaturg și proz ator. El afirma că: „un om inte ligent a născocit pentru muritori ideea
că există zei care aud, văd și gândesc, căci numai în acest fel puteau fi speriați criminalii care
omorau pe ascuns.‖68
Astfel, această relat ivizare sofistică a cunoașterii și a existenței – dialectica filosofică
ajungând la o adevărată identitate între cele două realități: a existenței și a adevărului – ce
accentuează subiectivitatea adevărului – fiecare om trăind propriul adevăr, propria real itate –
alunecă în scepticism și în cele din urmă sfârșește în nihilsm.
Acesta este contextul care a dat naștere la o serie de reacții din partea filosofilor.
Marea majoritate a dus o polemică la nivelul cuvântului, însă cu adevărat semnificativă pentru
studiul de față este reacția unui curent filosofic caracterizat prin fapte și vorbe ce depășesc
valorile normale a socialului.
Conturându -se în jurul imaginii unei flori ce crește în pustie, a unui nebun ce se
manifestă într -o piață publică, aspectul uni c al Sfinților nebuni pentru Hristos trebuie
evidențiat în mod excepțional prin raportarea la un comportament unic în lumea filosofiei
grecești, și anume cel al cinismului caracteristic lui Diogene, exponent principal al acestui
curent filosofic.

1. 4. 4. Diogene filosoful și Sfinții – cinismul și nebunia pentru Hristos

„Diogene, fiul zarafului Hikesios69, era originar din Sinope‖70. Era un exilat fără patrie
ca urmare a unui act de falsificare de monede. Acest eșec a fost rezultatul unei rele interpretări

65 Vasile Chira, Istoria filosofiei… , pp. 103 -104.
66 Ibidem , p. 113.
67 Ibidem , p. 115.
68 Ibidem , p. 116.
69„tatăl său, zaraful Tresius‖ în http://www.ziare.com/cultura/istoria -culturii -si-civilizatiei/d iogene -lectiile –
filozofului -cersetor -i-documentar -1154865
70 Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor , Cartea a VI -a, cap. II, Iași, Polirom, 2001, p. 198.

24 a vorbelor oracolului din Delphi, lucru pe care avea să -l înțeleagă ulterior, urmând să -și
schimbe viața, având o nouă menire, „adică cea a discretitării oricărui fel de rânduială.‖71
Nebuneasca sa purtare era un atac la conștiința persoanei care punea ac centul pe
formele lipsite de esență. Căuta a împărtăși dragostea pentru virtute, accentuând lipsa de
importanță a bunurilor materiale. Libertatea morală regăsită în eliberarea de dorințe. De aceea
renega orice datină sau sistem de valori caracteristic soci etății. De asemenea, întregul său
sistem filosofic izvora din purtarea sa. Modul său simplu de a viețui viza întoarcerea la modul
natural de a fi a omului. De aceea, „ în viziunea sa, câinii trebuie apreciați pentru felul în care
își duc viața, fiind mai ap roape de propria lor natură decât omul schimonosit de valorile
nefirești ale unei societați corupte.‖72 De aicea și adoptarea numelui de cinic care se crede că
își are rădăcinile în cuvântul grecesc „kynikos‖, adică „câinesc‖, Diogene fiind poreclit
„Câinel e‖.
Modul său rudimentar de viață se contura în jurul unei asceze care viza călirea
trupului. „ Vara se tăvălea în nisipul fierbinte, iar iarna îmbrățișa statuile acoperite cu zăpadă,
folosind orice împrejurare pentru a se căli‖73 și orice loc pentru orice scop. A ales să
viețuiască într -un butoi, lucru emblematic în mintea urmașilor săi, deși „ nu era pe vremea
aceea un fapt chiar atât de excepțional (o atestă Aristofan). Butoiul -domiciliu a devenit astfel
o imagine pentru a vorbi de oamenii care, ca Diogene , dezgustați de vicii, corupție, desfrâu
etc. preferă să ducă un trai izolat, închis.‖74
Socrate dement era numit de către Platon, contemporanul său cu care avea o relație
tensionată75, lucru care era în totală concordanță cu personalitatea sa. Pentru a mus tra pe cei
care nu -l ascultau atunci când vorbea lucruri serioase, a început a ciripi, atrăgând atenția
tuturor, astfel arătându -le că se grăbesc întotdeauna spre fleacuri. Regelui Alexandru
Macedon, care se așezase în fața soarelui și care îi oferise posi bilitatea de a -i împlini orice
favoare, îi răspunse plin de sinceritate, să nu -i ia lumina soarelui.
Avea aproape nouăzeci de ani atunci când a murit, iubit fiind de atenieni, căci „un atât
de mare farmec exercitau vorbele lui Diogene‖76, încât nășteau un sentiment de venerare în
sufletele multora. Acest lucru l -a făcut și pe Alexandru Macedon, care murise în Babilon în

71 http://www.ziare.com/cultura/istoria -culturii -si-civilizatiei/diogene -lectiile -filozofului -cersetor -i-documentar –
1154865
72 Ibidem .
73 Diogenes Laertios, Despre viețile… , p. 199.
74 https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/diogene/
75 Este binecunoscut evenimentul în care Diogene ia un cocoș și, jumulindu -l, îl duce în Academie strigând:
„Acesta este omul lui Platon!‖ În urma acestui incident, la definiția platonică: „Omul este animal biped și fără
pene‖, s -a adăugat și „cu unghii late.‖
76 Diogene Laertios, Despre viețile… , p.210.

25 aceeași zi în care filosoful murise la Corint, să zică: „Dacă nu era Alexandru, aș fi vrut să fiu
Diogene.‖77
Astfel, se conturează într -un mod contrastant față de mersul lumii poziția virulentă a
filosofului. Privind obiectiv acest mod de comportament se distinge un accent orgolios la
adresa structurilor societății. Disprețul față de orice treaptă socială își găsește ecou într -o
refulare a egoului. Cu toate acestea, marile curente filosofice grecești promovau un mod de
viață cumpătat. Este greu de înțeles cum un întreg sistem filosofic ce promovează tocmai
abstinența de la băutură, de la lăcomie, de la îmbuibare și plăcerea aducătoare de de sfrânare,
ce promova tăcerea ca dovadă a marii înțelepciuni, poate lumina într -o Grecie caracterizată de
ritualuri orgiastice și teatre suprapopulate, toată aburită de norii mult -iubitului și gălăgiosului
Dionysos. Este extraordinară această imagine a flor ii ce crește în pustie, a nebunului ce se
manifestă într -o piață publică, a păgânismului ce bătătorește calea pe care va păși fiecare
creștin.
Cu toate acestea, „diferența dintre cinici și Sfinții „nebuni întru Hristos‖ este că primii
nu urmăreau decât iz olare orgolioasă a lor față de restul, pe care, de fapt, îi disprețuiau, în
timp ce „nebunii întru Hristos‖ arătau, în esență, dragoste față de semenii lor.‖78 De aceea, cea
mai importantă poziție în spiritualitatea creștin -ortodoxă o are smerenia. Nu facer ea de
minuni, darul vorbirii în limbi, al străvederii sau înainte -vederii, sau orice alt dar c are iese în
evidență prin caracterul său extraordinar, ci smerenia. Mărturie stau sfinții nebuni pentru
Hristos, chip al tuturor sfinților, cu alte cuvinte, chip al Hristosului Celui Răstignit, Înviat și
Înălțat la Cer. Pentru acești sfinți, nebuneasca purtare era pravila lor cea de zi cu zi, dar în
același timp, darurile primite de la Dumnezeu erau parte a acestei firești – dar neobișnuite în
ochii oamenilor – purtări pe care o aveau. Adică pentru ei, darul străvederii nu era ceva
extraordinar, ci ceva ordinar, însă nu devalorizau nicicând acest dar, ci -l revelau la adevărata
lui valoare dumnezeiască prin grija ce o purtau față de aproapele și prin neobosita lor gr ijă de
a dobândi smerenia – ei, adevărate icoane ale smereniei! Ei erau virtutea în adevărata ei
lucrare, erau întruchipare a virtuții! Nu mai lucrau virtutea, ci harul Duhului Sfânt lucra prin
ei.
Întreaga străduință a filosofiei grecești capătă sens pri n Hristos, în Hristos. Un model
grăitor în a evidenția diferența dintre asceza filosofilor greci și asceza filosofilor creștini –
căci sfinții prin ascetismul practicat în vederea dobândirii sfințeni ei devin adevărații filosofi –
este viața Sfintei Ecateri na. Este semnificativ un lucru din viața ei și anume, acela al citirii

77 Ibidem , p. 201.
78 A se vedea Octavian Gordon, „ Recenzii – Cătălina Velculescu, Nebuni întru Hristos . Viața Sfântului Andrei
Salos în vechi manuscrise și tipărituri românești , București, Ed. Paideia, 2007‖ în Studii Teologice , seria a III -a,
anul IV, nr. 1, ianuarie -martie 2008, București.

26 întregii filosofii a vremii, și nu doar atât, ci și a aceea a însușirii ei. Trecând mai departe,
dincolo de această perioadă a vieții ei trăite în sfera filosofiei elene, trebuie puncta t faptul că
până în acest moment, viața ei nu s -a deosebit cu nimic de viața unui evreu sau grec care nu
L-a cunoscut pe Hristos și Căruia nu I -a urmat. Momentul în care Sfânta Ecaterina a avut
vedenia cu Maica Domnului , care L -a întrebat pe Fiul său: „Dar oare nu este mai înțeleaptă
decât toți ritorii, mai bogată și mai de neam bun decât fecioarele tuturor cetățenilor?‖, primind
răspuns de la Acela: „Adevăr zic ție, Maica Mea, că fecioara aceasta este fără de minte, săracă
și de neam prost…‖ , este un con trapunct în viața ei, într -un anume fel descoperind la scară
personală exact ceea ce s -a întâmplat la scară istorică în planul umanului prin Întruparea
Fiului lui Dumnezeu. Astfel î ntreaga străduință a filosofiei grecești capătă sens prin Hristos,
în Hrist os!
Filosofia fără Hristos este lipsită de sens. Aceasta a fost tocmai tema tragediei grecești.
Un întreg sistem filosofic bazat pe principii clare de asceză și etică, dar care era lipsit de sens,
tocmai pentru că își găsea dizolvarea în neputința depășir ii condiției umane, a datului
ontologic al morții și al păcatului.
Filosofia greacă nu a lăsat moștenire creștinismului doar bogatul său limbaj filosofic,
ci întregul sistem de filosofie, incluzând și maniera ascetică de viață propovăduită de acesta.
Aces t sistem al cărui ax central – axis mundi – al cărei piatră din capul unghiului este Hristos
își regăsește dezvoltarea și maxima potențare în monahismul creștin.
De aceea, omul nu este chemat să fie un simplu ascet, sau mai bine -zis cel mai bun
ascet, pre cum budistul, ci este chemat să fie teolog, adică cunoscător de Dumnezeu.
Asceza fără mistică înseamnă întoarcerea la limitele filosofiei grecești.
„Dacă sfinții îi mustrau pe păcătoși și pe necredincioși, o făceau din porunca lui
Dumnezeu, fiind datori sã facă aceasta, potrivit insuflării Sfântului Duh, nu insuflării
propriilor patimi și a demonilor. Iar cel ce se hotărăște, de capul lui, să -l acuze pe fratele sau
să îi facă observație, acela arată limpede că se socoate mai înțelept și mai virtuos decât ce l
acuzat de el, că lucrează sub înrâurirea patimii și a amăgirii cugetelor demonice.‖79
Axul ce delimitează acțiunea sfântului de cea a unui orgoliu supralicitat este
discernământul izvorât din smerenie. Smerenia aducătoare de discernământ se face călăuză
minții, iar experiența care se face împreună -lucrătoare, se păstrează în înțelepciune. Smerenia
totală, renunțarea totală la sine, se face prin iubirea de oameni, adică „să te faci nebun și să te
lași batjocorit de oameni de nimic, după ce ai cunoscut har ul lui Dumnezeu și te -ai învrednicit
de darurile Lui.‖80

79 Sf. Ignatie Briancianinov, Despre înșelare , Schitul românesc Lacu, Sf. Munte Athos, 1999, pp. 11 -12.
80 Savatie Baștovoi, Nebunul …, p. 84.

27 Prin nebunia lor, sfinții s -au făcut oglindă celor păcătoși, s -au făcut batjocoritori ai
acelora, nu pentru a -i duce în deznădejde sau pentru a le trezi pur și simplu conștiința, ci
pentru a le fi l uceferi strălucitori și toiag de sprijin celor care căutau îndreptarea, împreună
suferind cu aceia. Remarcabil este evenimentul în care Sfântul Andrei cel nebun pentru
Hristos își pune chezășie propriul său suflet pentru mântuirea unui rob păcătos, pentru care
diavolul cerea socoteală81.
Acești sfinți au înțeles că lumea se află sub imperiul dezbinării, sub stigmatul
profundei înstrăinări pe care păcatul a adus -o între Dumnezeu și om. Aceștia nu au căutat a
lărgi prăpastia, lărgind cu alte cuvinte gura iadu lui, ci prezența lor a dezvăluit adevăratul sens
al valorilor, deschizând ochii spre adevărata simțire prin lucrarea harului ce sălășluia în ei. În
acest sens, Calliopi a putut spune că întâlnirea cu nebunul Simeon cel din Emesa a făcut -o să
descopere cu a devărat ce este dragostea, și tot în acest sens pot fi înțelese și cuvintele lui
Dostoievski spuse prin gura starețului Zosima din Frații Karamazov : „Ce este iadul? Este
suferința de a nu mai putea să iubești.‖
Nebunul pentru Hristos căuta a aduce pacea l ui Hristos prin sabia darurilor Duhului
Sfânt. Pacea lui Hristos este pacea cea adevărată pusă în lumina adevăratei înțelepciuni.
„Pentru că nebunia lui Dumnezeu e mai înțeleaptă decât oamenii, și slăbiciunea lui Dumnezeu
mai puternică decât oamenii‖ (1 Co r. 1, 25), iar „cunoștința duhovnicească se aseamănă unei
case ridicate în mijlocul cunoștinței lumești și eline (păgâne)‖82.
Chipuri ale nebuniei, atât Diogene, cel care prin purtarea sa s -a arătat chip al celor ce
aveau să poarte chipul Marelui Nebun, H ristos cel Întrupat, Răstignit și Înviat, cât și sfinții, s –
au arătat critici vehemenți ai neorânduielilor lumești. Cel dintâi găsindu -și ecou în faima și
prețuirea atenienilor, cei din urmă, prin lucrarea Duhului, găsindu -și ecou în schimbarea
inimii celo rlalți. Unul neauzit fiind, ciripea pentru a atrage atenția, celălalt atrăgea atenția
pentru a putea ciripi. Cu alte cuvinte, cel dintâi se prefăcea a fi nebun până în momentul în
care s -a făcut auzit, cel din urmă se prefăcea a fi nebun până la ultima sa suflare, Dumnezeu
descoperind mai pe urmă sfințenia lui.
Diferența dintre filosof și sfânt a făcut -o Hristos. Sfântul, ca imitator al lui Hristos, și -a
însușit și smerenia dumnezeiască, căutându -o cu orice preț. Din smerenia lor izvora dar ul
Vieții Sfint ei Treimi, căci a fi în Treime înseamnă a fi în iubire , iar prin aceasta îi făceau și pe
alții părtași vieții dumnezeiești. Realitatea teologică a iubirii se detașează și transfigurează
realitatea filosofică a constatărilor, în așa măsură încât „filosofia va putea ajunge la

81 A se vedea Mânăstirea Paraklitu, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos , Ed. Evanghelismos, București,
2005, p. 88: „Toate acestea (referitor la păcate), l -a întrerupt dreptul mân iat, cu harul lui Dumnezeu, mă privesc
pe mine. Eu voi da cuvânt pentru păcatele lui. Pentru el îmi voi primejdui și sufletul meu.‖
82 Simeon Noul Teolog, Cateheza 24 în op. cit. , p. 257.

28 constatarea realității persoanei, dar numai teologia poate vorbi de persoana autentică,
veritabilă.‖83

1. 5. Nebunia pentru Hristos – o nebunie simulată

Marea deosebire a nebuniei pentru Hristos față de celelalte tipuri de nebunie este aceea
că nebunul cel sfânt nu este nebun cu adevărat, ci el este pe deplin sănătos la minte.
Nebunia lui se datorează participării sale în modul cel mai sublim la harul Duhului
Sfânt. „Când harul face străvezie strălucirea dumnezeiască a Duhului, atunci omul în
întregime devine ca nebun și, precum dumnezeiescul David, se veselește și dănțuiește tainic în
fața icoanei dumnezeiești, precum acela în fața chivotului.‖84 Astfel toate câte trebuiesc, inima
care a primit pe Duhul cel Sfânt înva ță de la Acesta toa te câte trebuiesc, nefiind trebuință de
cele supuse simțurilor, căci dacă ar fi altfel, atunci învățăturii îi urmează amăgirea și uitarea.85
Cel nebun pentru Hristos nu îndură în mod silit nebunia spre deosebire de cel care este
cu adevărat nebun, chiar dac ă cel din urmă ar îndura nebunia în Hristos, ca pe o cruce a sa.
Silindu -se a fi nebun, cel sfânt își alege această cale, putând să o părăsească oricând ar voi și a
se reîntoarce de asemenea. „E ca și actorul, care rămâne el însuși, chiar dacă -și pune tot
sufletul în rolul pe care îl are de jucat.‖86
Nebunii pentru Hristos „sunt aceia care se prefac că sunt nebuni pentru ca să
cucerească vârful cel mai înalt al sfințeniei. Cei nebuni pentru Hristos nu vor să se bucure de
vreo cinstire, vreo cinste, vreo laud ă în această lume. Vor și doresc fierbinte lipsa de
considerație, disprețul, osândirea, clevetirea, lucruri pe care atât de mult le disprețuim noi
ceilalți, chipurile, raționali și demni. Ei, pe de o parte, disprețuiesc cinstirile, locurile alese,
recomand ările bune pentru ei înșiși, slavele și laudele, în timp ce, pe de altă parte, doresc cu
ardoare și cer stăruitor disprețul lumii, coborârea până în laturile cele mai de jos ale
pământului ‖87. Ei sunt următori ai Apostolilor care au fost batjocoriți în ziua Cincizecimii ca
fiind beți. Beția dumnezeiască întreprinde nevoința acestei asceze ieșite din spectrul comun.
Această nevoință își găsește suport în cuvântul cel insuflat de Dumnezeu al Bibliei,
lucru acesta fiind reliefat în rândurile ce urmează. Suport ul biblic va evidenția întru mod mai
clar dorința sfinților nebuni pentru Hristos de a se face următori ai lui Hristos.

83 Ioannis Zizioulas, De la personaj la persoană în Ființa eclesială , Ed. Bizantină, București, 1996, p. 37.
84 Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală , Ed. Bizantină, București, 1996, p. 135.
85 Cf. Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe , trad., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru
Stăniloae, în Filocali a, vol. 10, Ed. IBMBOR, București, 1981.
86 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale… , p. 175.
87 Sfânta Mânăstire Paraklitu, Sfântul Andrei .., p. 17.

29 1. 6. Temeiuri scripturistice

Această nevoință își găsește ecou în Noul Testament, însă și Vechiul Testament nu
rămâne refractar acest eia, reliefând anumite situații de o astfel de manifestare.
Precursorii nebunilor pentru Hristos s -au arătat proorocii Vechiului Testament. Unul
dintre aceștia a fost Isaia despre care află m că a umblat gol și desculț, Domnul zicând că :
„Precum a umblat r obul Meu Isaia gol și desculț vreme de trei ani, ca semn și prevestire
pentru Egipt și pentru Etiopia, astfel va aduce regele Asiriei robi din Egipt și surghiuniți din
Etiopia, tineri și bătrâni, goi și desculți și cu spatele descoperit, spre rușinea Egipt ului‖ (Is. 20,
3-4). Tot astfel aflăm despre Iezechiel că stând culcat înaintea unei cărămizi, închipuia
Ierusalimul împresurat, având să mânânce pâini coapte pe scârnă de om (Iez. cap. 4). De
asemenea, Osea, luându -și o desfrânată, a închipuit necredința lui Israel față de Dumnezeu.
Chiar dacă aceste fapte se aseamănă cu purtarea nebunilor pentru Hristos, ele sunt
doar preînchipuiri ale acestei purtări, existând diferențe între cele două.
În primul rând, purtarea proorocilor are un caracter punctual, nefi ind parte a
comportamentului lor general. Acest lucru nu înseamnă că purtarea această nu a putut fi o
posibilă sursă de inspirație pentru practica nebuniei celei sfinte88. În al doilea rând, scopul
acestor purtări era acela de a șoca spiritele prin trezirea conștiinței. În cele din urmă, un al
treilea aspect ar fi acela că purtarea aceasta ține de menirea profetică, ca poruncă divină, ci nu
ca o voită nevoință.
Noul Testament prezintă mult mai clar relația dintre înțelepciunea lumii acesteia și cea
dumnezeia scă.
Aflându -se într -o opoziție radicală, acest lucru face ca ceea ce este nebunie în ochii lui
Dumnezeu să fie înțelepciunea ac estei lumii. Pentru că oamenii „zicând că sunt înțelepți, au
ajuns nebuni.‖ (Rm. 1, 22) Despre aceasta apostolul întreabă „unde este înțeleptul? Unde e
cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n -a dovedit Dumnezeu nebună în țelepciunea
lumii acesteia?‖ (1 Cor. 1, 20) Și toate acestea pentru că înțelepciunea lumii acesteia este
nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris e ste: „El prinde pe cei înțelepți în viclenia
lor‖. ( 1Cor. 3, 19).
Tot astfel și ceea ce este nebunie pentru lume este înțelepciune înaintea lui Dumnezeu
(1Cor. 2, 14; 1, 18; 1, 21; 1, 23; 1, 25), Cel Preaînalt alegându -Și pe cele nebune ale lumii
spre a -Și arăta înțelepciunea ( 1Cor. 1, 27). Și -a ales cele nebune, El Cel Care S -a lăsat făcut
nebun, căci „mulți dintre ei ziceau: Are demon și este nebun. De ce să -L ascultați?‖ (In. 20,

88 Alina G. Birzache, The Holly in European Cinema, Routledge , New York, 2016, p. 42: „This was neverthele ss
an occasional practice and not a celebration of fooly (…) However such instances of unconventional behaviour
have been suggested as possible source of inspiration for the practice of holly foolishness‖.

30 20), iar învățătura Sa mărturisită prin gura apostolului Pavel a fost luată drept nebunie, apostol
care înfățișat înaintea conducătorului roman „și acestea grăind el, întru apărarea sa, i -a zis
Festus cu glas mare: Pavele, ești nebun! Învățătura ta cea multă te duce la nebunie‖(Faptele
Apostolilor 26, 24).
Aceștia s -au făcut urmă tori ai Sfântului Apostol Pavel care zice: „Fiți următori m ie,
precum și eu lui Hristos‖ (1Cor. 4, 16)89. „Nebuni din pricina lui Hristos ( môroi90 dia
Khriston )‖ sunt „creștinii care au socotit acest îndemn drept poruncă, urmându -l până și în
litera lui.‖91 Sfinții nebuni pot fi descriși ca asceți care poartă masca nebuniei92. „Dacă i se
pare cuiva (…) că este înțelept (…), să se facă nebun, ca să fie înțelept‖ ( 1Cor. 3, 18).
Întreaga nebunie despre care este vorba în aceste mărturii scripturistice face par te din
răsturnarea de valori săvârșită de Hristos, vădită în nenumărate locuri din Evanghelii. „Astfel
vor fi cei de pe urmă întâi și cei dintâi pe urmă, că mulți sunt chemați, dar puțini aleși‖ (Mt.
20, 16); „deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acest a, acela este cel mai mare în Împărăția
Cerurilor‖ (Mt. 18, 4); „dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toți și slujitor
al tuturor‖ (Mc. 9, 35); „și care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă‖ (Mc.10, 44);
„căci, oricin e se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța‖ (Lc. 14,
11).
Toți sfinții lui Dumnezeu au primit cunoașterea de sus, însă „ucenicii oamenilor îi
socotesc nebuni pe cei învățați de Dumnezeu.‖93 Pavel este numit nebun94 sau se n umește
astfel din diferite pricini, însă „nebunii pentru Hristos (…), chiar se poartă ca niște ieșiți din

89 „Fiți următori ai mei, precum și eu sunt al l ui Hristos‖ ( 1Cor. 11, 1); „Fiți dar următori ai lui Dumnezeu, ca
niște fii iubiți‖ (Ef. 5,1); „Fraților, faceți -vă urmăritorii mei și uitați -vă la aceia care umblă astfel precum ne aveți
pildă pe noi.‖ (Filip. 3, 17) „Și voi v -ați făcut următori ai noștri și ai Domnului, primind cuvântul cu bucuria
Duhului Sfânt, deși ați avut multe necazuri.‖ ( 1Tes. 1, 6); „Nu doar că n -avem putere, ci ca să ne dăm pe noi
înșine pildă vouă, spre a ne urma. ( 2Tes. 3, 9).‖
90 Despre dubletul moros -salos , ambele desemnând pe cel nebun, o abordare mai amplă se regăsește în
http://publishing.cdlib.org/ucpressebooks/view?docId=ft6k4007sx&chunk.id=ch4&to c.depth=1&toc.id=ch4&br
and=ucpress ; Termenul ζάλος, cel care se traduce cu termenul de nebun și care face trimitere la cel lipsit de
minte, este termenul adoptat pentru a vorbi despre nebunii pentru Hristos. Termenul este de origine incertă și
este folos it inițial cu un conținut colocvial. Pentru prima dată este folosit de Leonțiu, cel care a scris viața
sfântului Simeon, vrând să dea o definiție teologică nebunie i. Ceea ce este crucial este faptul că Simeon este un
ζαλός διà Χριζη ὸν, un nebun pentru Hris tos. Prima data când apare în cetatea Emesei, copiii aleargă după el și îl
strigă nu salos , ci moros . Meritul lui L eonțiu este nu acela de a oferi utilitate tehnică, ci de a defini nebunia ca
fiind întru Hristos .
91 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintal e…, p. 180.
92 Stavroula Constantinou, Holy Actors and Actresses Fools and Cross -Dressers as Protagonists of Saint’s Lives ,
în ***, The Ashgate Research Companion to Byzantine Hagiography , editată de Prof. Stephanos Efthymiadis,
vol.2, Ashgate, Farnham, 201 4, p. 348.
93 Sf. Simeon Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice și practice , III, 85, în Filocalia , vol. 6, EIBMO,
București, 1977, p. 90.
94 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale …, p. 182: „De altfel, Sfântul Pavel, în pasajele citate mai sus,
folosește termenul moros pentru nebun; nebunii pentru Hristos îndeobște sunt desemnați prin termenul salos ,
care desemnează în limbajul curent pe adevăratul nebun.‖

31 minți sau ca posedați. (…) simulează nebunia pentru a îndura umili nțele de care au avut parte
întotdeauna și în tot locul cei cu mințile rătăcite. ‖95
Cei nebuni pentru Hristos însă râvnesc la o stare mult mai înaltă decât cea mărturisită
în pasajele scripturistice de mai sus, stare care se regăsește sintetizată în 1Cor. 4, 9 -13 și 2Cor.
6, 8 -10, acestea fiind adevăratele temeiuri scripturistice care constituie fundamentul
revelațional pentru această formă de asceză. „Noi suntem nebuni pentru Hristos‖, „prin slavă
și necinste, prin defăimare și laudă; ca niște amăgitori, deși iubitori de adevăr, ca niște
necunoscuți, deși bine cunoscuți, ca fiind pe pr agul morții, deși iată că trăim, ca niște
pedepsiți, dar nu uciși; ca niște întristați, dar pururea bucurându -ne; ca niște săraci, dar pe
mulți îmbogățind; ca unii care n -au nimic, dar toate le stăpânesc.‖
Purtarea acestor nevoitori ai Crucii – căci înțele pciunea lui Dumnezeu a strălucit prin
Crucea cea mântuitoare, pentru iudei sminteală, pentru neamuri nebunie – dătătoare de putere
dumnezeiască, nu a fost lipsită de rost. Prin purtarea lor urmăreau a împlini în trupurile lor
lipsurile patimilor mântuitoar e, cele aducătoare de viață, spre împărtășirea acesteia celor care
văzând răbdarea lor, se converteau la viața cea adevărată.
Cercetând viețile lor se naște întrebarea oarecum firească legată de scopul acestei
purtări ieșite din comun, scop susținut de rev elația scripturistică după cum s -a arătat mai sus.
În continuare, prezentarea rosturilor acestei nevoințe se vrea a fi spre limpezirea minții celor
care privind ca printr -o pânză și analizând prin ghicitură viața acestor luptători ai dreptății cad
adeseori în prăpăstia raționalistei judecăți.

1. 7. Rosturile acestei nevoințe

Acești neîntrecuți luptători ai adevărului, despre care se mărturisește că „Dumnezeu a
lăsat puțini astfel de nevoitori și în condiții speciale‖96, nu au purtat această cruce fără a a vea
o noimă, ci întru toate purtarea lor era duhovnicească urmărind dobândirea smerenie i,
lepădarea de lume și iubirea de aproapele .

1. 7. 1. Dobândirea smereniei

Era cel dintâi scop al acestora căci simularea nebuniei reflectă dintru început dorința
de a fi batjocorit, disprețuit, lovit și umilit. Fie că fățăreau îndrăcirea sau se întruchipau
precum cei beți și desfrânați, sau păcătoși, se lăsau învinuiți și îndurau toate defăimările cele

95 Ibidem , p. 181.
96 Ioannis K. Kornarakis, Tarso cea nebună …, p. 8.

32 pe nedrept fără a se împotrivi. „Prin îndurarea necinstei, a umil ințelor și chinuirilor, salos -ul
caută mai întâi de toate să dobândească adâncul smereniei.‖97
Adâncirea întru smerenie îi ridica pe aceștia spre culmile sfințeniei, unde contemplând
frumusețea iubirii dumnezeiești, se făceau flăcări pâlpâitoare ale Duhul ui Sfânt, căci
„desăvârșirea e adâncul smereniei și înălțimea de flacără a iubirii.‖98
Ascunderea lucrării lăuntrice și smerenia până la moarte, care ajunge până la dorința
de a nu fi îngropat trupul, sunt caracteristice nevoinței nebuniei pentru Hristos. Toată
dezordinea exterioară acționa precum o mască pentru ceilalți, înfățișarea și felul cotidian de
viață aflându -se în sensul invers conștiinței statornice și neclintite a lucrării celor
dumnezeiești pe care o purtau înăuntrul lor. Astfel s -au străduit s finții să îmbrace sufletul cu
chipul cel îngeresc, căci „pe omul din afară ușor îl face cineva monah, numai să vrea; dar nu
puțină luptă se cere pentru a face pe omul dinlăuntru monah.‖99
Unii de bunăvoie au primit a fi numiți împătimiți, departe fiind de acestea, și cereau
iertare, ei, cei care au fost îmbrăcați în haină neprihănită. Sau alții, pentru a -și ascunde
virtuatea, se arătau răniți de pă cate. Căci astfel, deși nedrep tățiți, nu se supărău, nici nu se
apărau, căutând doar smerenia cea adâncă, a căr ei desăvârșire „stă în a primi cu bucurie
învinovățirile mincinoase.‖100
Mulți nu pot înțelege această nevoință, socotind -o rătăcită, însă toată deschiderea
aceasta liberă a nebunului sfânt spre batjocură era spre nimicirea slavei deșarte, ca astfel să
biruiască cu desăvârșire lumea. „Purtarea ciudată a nebunului pentru Hristos trebuie să fie
înțeleasă ca o mască falsă prin care omul acesta se străduiește să ascundă ceva foarte
important, ceva care pentru el are o semnificație existențială pentru viața duho vnicească (…)
virtutea lui și în general integritatea și curăția vieții lui duhovnicești!‖101
Această ascundere a virtuții aducea cu sine și războirea demonică, a cărei căpetenie
este slava deșartă, patimă care „este foarte felurită și foarte subțire și n u o bagă de seamă ușor
nici însuși cel ce pătimește de dânsă‖. Aceasta împletindu -se cu orice lucrare de virtute,
„încearcă să săgeteze pe ostașul lui Hristos prin orice îndeletnicire, prin glas, prin cuvânt, prin
tăcere, prin lucru, prin priveghere, posti ri, rugăciune, citire, liniște, până și prin îndelunga
răbdare.‖102
Nu toți cei ce se războiesc în arena nevoințelor percep dinamica fină a slavei deșarte,
ci doar aceia care prin lucrarea Duhului au dobândit în mod d eosebit finețe duhovnicească și

97 J. C. Larchet, Terapeut ica bolilor mintale …, p. 187.
98 Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Hristos …
99 Isihie Sinaitul, Către Teodul , I, 70, în Filocalia , vol. 4, Tip. Arhidiecezană, Sibiu, 1948, p. 59.
100 Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe …, 56, p. 283.
101 Ioannis K. Kornarakis, Tarso cea nebună …, p. 74.
102 Casian Romanul, Despre cele opt gânduri ale răutății , VII, în Filocalia , vol. I …, p. 120.

33 foarte m ultă trezvie, pot deveni nebuni pentru Hristos. Și precum „vântul suflă unde voiește și
tu auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine, nici încotro se duce‖ (In. 3, 8), la fel și Duhul
Domnului alege pe cei ai Săi pentru această nevoință, căci după cuvintel e Pelaghiei celei
nebune din dragostea lui Hristos s -a descoperit că „pe această cale, (…), Domnul nu cheamă
pe cele lipsite de puteri; alege spre o asemenea nevoință doar pe cei plini de bărbăție, de
putere trupească și duhovnicească.‖103
Este cu totul ra ră și nespus de grea dobândirea vreunei virtuți fără a aluneca în mreaja
finelor legături ale mândriei, iar acela care netrufindu -se, rămânând neatins de slava deșartă,
veghează până la nebunie. „Atunci când postesc, am slavă deșartă (deoarece reușesc să
postesc), dar și după ce termin postul, pentru a nu se vedea virtutea mea, iarăși am slavă
deșartă, cu gândul că sunt înțelept. Atunci când port haine strălucitoare sunt biruit de slavă
deșartă, dar și când le înlocuiesc cu unele sărăcăcioase, iarăși am sla vă deșartă. Când vorbesc
sunt biruit de slava deșartă, fiindcă rostesc cuvinte înțelepte, dar și când tac iarăși sunt biruit,
cu gândul că am scăpat de slava deșartă. Oricum ai da -o (ai înfrunta -o), acest spin ascuțit își
ține mereu vârful drept.‖104
Astfel, nebunia nu constituie doar o mască a adevăratei imagini a nebunului pentru
Hristos, ci și o adevărată pavăză care purtând pecetea smerenie i, se transformă într -un mod de
umilire înaintea oamenilor și a demonilor, pentru ca nu cumva marele tâlhar – slava d eșartă –
al eforturilor duhovnicești ale omului să prade sufletul îmbogățit cu izbânzi, aceasta până ce
nu va ajunge în cetatea Împărăției.
Modele ale nebuniei neptice, nebunii pentru Hristos, au umblat conștienți fiind că
lupta lor se califică sub legea t rezviei duhovnicești: „să te lupți împotriva slavei deșarte și a
mândriei, însă îndată ce le biruiești, le vezi din nou în picioare în față.‖105
Pe scurt zicând, pentru dobândirea smereniei ce i nebun i pentru Hristos căuta u a fi
batjocoriți, alungați, bătuț i și socotiți netrebnici. „Smerenia dobândită astfel de cel nebun
pentru Hristos este una cu adevărat trainică și nesmintită, căci e necontenit călită de întâlnirea
cu ceilalți, și la ea se ajunge mai cu greu și se păstrează mai cu trudă decât smerenia
inimii.‖106 Toată purtarea sa nerușinată și aparent smintitoare era spre acoperirea nevoințelor,
a virtuților și a minunilor, astfel fugind de slava cea lumea scă.
În sfârșit, sunt sfinți ai căror viață descoperă nebunia a fi o formă de ispășire a
păcatelor pri n căința, însă tot pe calea smereniei.

103 ***, Fericita Pelaghia, ucenica Sfântului Serafim de Sarov , trad. din lb. Rusă de Gheorghiță Ciocioi, Sophia,
București, 2011, p. 25.
104 Ioannis K. Kornarakis, Tarso cea nebună …, p. 79.
105 Ibidem , p. 80.
106 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale …, p. 189.

34 1. 7. 2. Lepădarea de lume

Întreaga nebunie a acestor sfinți se arată și în tăgăduirea acestei lumi prin lepădarea
alipirii de ea. Aceasta o făceau prin însingurare, înstrăinare și sărăcie . Au căutat a se arăta
vrednici înaintea lui Dumnezeu și a îngerilor, căci „chiar dacă lumea ne numește „nebuni‖,
lumea va pieri, va pieri încă și cuvântul ei. Ce preț are așadar, cuvântul lumii? Dar dacă
făpturile cele cerești și fără de moarte ne numesc nebuni, cuvântul acesta nu va pieri, ci va sta
împreună cu noi spre veșnica osândă.‖107
Sfinții nebuni pentru Hristos sunt cei care au adus nevoința pustiului ascetic în
mijlocul tumultului cetății. Nebunia pentru Hristos cere locuri umblate de oameni. Noapte a se
însingurau în rugăc iune, ziua c ăutau întâlnirea cu oamenii. Aceștia trăiau ca niște anahoreți în
rândul oamenilor, urmând sfatul avvei Or care zice că „sau fugind, fugi de oameni, sau
batjocorește lumea și pe oameni, făcându -te pe tine nebun în toată vremea.‖108
Prin lepădare a de lume nu se înțelege lepădarea de mediul fizic și social în care aceștia
se nevoiau, ci lepădarea de un duh lumesc care se răzvrătește împotriva celor rânduite de
Dumnezeu. Înseamnă părăsirea unei înțelepciunii „care nu cunoaște pe Dumnezeu (o filozofi e
și știință atee), o dominație a poftelor și a faptelor întunericului, e perversitatea morală
răspândită în societate, sunt obiceiuri și prejudecăți imorale‖109.
Lepădându -se de lume, aceștia nu s -au preschimbat în supraoameni cu o voință
supraomenească. P e toate le -au făcut cu puterea lui Dumnezeu, „fiindcă aceasta e mare a taină
și meșteșugul vieții celei bune, să lucrezi cu puterea ce -ți vine de la Domnul, nu cu a ta.‖110
Au lepădat ascultarea de lume și s -au supus ascultării față de Dumnezeu, ascultarea lor
fiind o taină. Aceasta se manifesta ca o contemplație în libertate – caracteristică celor
desăvârșiți, mișcați fiind de dragostea dumnezeiască ca semn al legăturii și dependenței de
Dumnezeu.
„Omul străbătând calea prin supunerea și ascultarea față de Dumnezeu cu credință
dreaptă, merge spre întâlnirea cu El și spre neîntrerupta ședere împreună cu El, iar aceasta este
și se numește teologie .‖111 Ascultarea care se așterne în suflet ca virtute dăruiește celor
desăvârșiți discernământ, iar celor prunci duho vnicește acoperământ, putere și credință celor
mici la suflet și celor înaintați duhovnicește iluminare112.

107 Sfântul Nicolae Velimirovici, Dicționarul vieții veșnice , Ed. Egumenița, Galați, 2014, p. 308.
108 ***, Patericul , Pentru avva Or, 14, ediție electronică.
109 Mitrop. Nicolae Mladin, „Hristos – viața noastră” …, pp. 155 -156.
110 Ioannis K. Kornarakis, Tarso cea nebună …, p. 103.
111 Iosif Monahul, Bătrânul Iosif Sihastrul …, p. 133.
112 Cf. ibidem , p. 145.

35 Astfel ascultarea de Dumnezeu le -a fost dezlegare de lanțurile lumii în care viețuiau,
căci „adevărata ascultare răstignește voia proprie pentru a înv ia libertatea supremă: cea a
sufletului care ascultă Duhul.‖113
Străini de lume, atât pe dinafară, cât și lăuntric, împlineau virtutea înstrăinării, cât și
pe cea a sărăcie, nepăstrând ceva pentru sine, ci trăind în cea mai mare sărăcie și lepădare de
sine.

1. 7. 3. Iubirea de aproapele

Aceștia au urmat exemplul Celui Care S-a ident ificat cu obidiții societă ții, punându -se
în slujba aproapelui și î mplinind astfel porunca iubirii, căci „c el ce iubește pe Dumnezeu, cu
siguranță iubește și pe aproapele .‖114 Făcându -se tuturor toate, căutau, asemenea sfântului
Apostol Pavel, mântuirea tuturor (cf. 1Cor. 9, 22). Pentru aceasta iscodeau tot felul de
nebunii, căutând întotdeauna întâlnirea cu aproapele și nicidecum închizându -se în sine.
Iubirea lor nu era una exc lusivă pentru cei săraci și părăsiți, pentru cei neputincioși sau
lipsiți de vreun ajutor, ci era pentru toți cei aflați în suferințe și ne voi, adesea mila lor
îndreptându -se spre cei păcătoși cărora le cerea în chip silitor întoarcerea de la păcatele lor.
Pentru aceștia sufereau, pentru aceștia trăiau adâncul smereniei căutând să -i întoarcă la
calea cea bună. Milă mare i -a cuprins văzând nedreptatea din jurul lor și răutatea care umplea
viața multora, însă niciodată nu au socotit pricin a a fi omul, ci dia volul care subjugă și caută
ca un leu să prade făptura lui Dumnezeu. Împreună cu Sfântul Siluan , viața nebunului sfânt
mărturisește că „am înțeles așa că atunci când ne dă întristare pentru cineva și ne insuflă
dorința de a ne ruga pentru el, aceasta însea mnă că Domnul vrea să -l miluiască pe acel om. De
aceea, dacă te întristezi pentru cineva, trebuie să te rogi pentru el, fiindcă atunci Domnul vrea
să-l miluiască pentru tine.‖115
„Rugăciunea este cea care întoarce ochii spre suferința semenilor, prieteni or i străini,
și ne luminează cum să -i ajutăm.‖116 Rugăciunea izvorâtă din iubire naște iubire, iar aceasta
nu se arată prin cuvinte, ci prin fapte. Ajungând la această profundă simțire a suferinței umane
s-au făcut împreună -pătimitori117 și luând pe umerii lor c rucea aproapelui au dus -o până la

113 Paul Evdok imov, Iubirea nebună a lui Hristos…
114 Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, I, 23, p. 72.
115 J. C. Larchet, Dumnezeu este Iubire. Mărturia Sf. Siluan Athonitul… , p. 154.
116 Idem, Învățătura Părintelui Serghie …, p. 36.
117 Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe…, p. 299: „ mila e durerea mișcată de har, ce se apleacă
cu împreună pătimire și pe cel vrednic de pedeapsă nu -l pedepsește, iar pe cel vrednic de bine îl covîrșește cu
binele.‖

36 răstignirea pe culmea smereniei rugătoare, care este „cutremurul inimii în fața porților
Împărăției.‖118
Acești mari mistici s -au arătat adevărați oameni de acțiune care au răsturnat măsura
pur omenească de acțiune, căci p nevmatizați fiind, faptele lor erau pline de dumnezeire și
putere. Astfel și rugăciunea, „și contemplația se încadrează în planul comunitar: e în slujba
iubirii, slujește trupului lui Hristos ca întreg (Biserica) și în mădularele lui (aproapele).‖119
Iubind aproapele întru simțirea duhului ca simțire a îmbelșugării dragostei lui
Dumnezeu120, au dat preț tuturor virtuților, credinței și cunoașterii celor înalte. „Fără iubire,
virtuțile, credința și știința n -au preț duhovnicesc; nu mântuie, adică, și nu îndumne zeiesc.‖121
Inima lor a ars pentru întreaga zidire și , pentru smerenia și curăția lor, făcându -se vase
ale Duhului Sfânt, au primit darurile proorociei, străvederii, discernământului și a
tămăduirilor, daruri pe care le -au folosit în cea mai mare parte a ca zurilor din dorința de a
ajuta pe aproapele. Prin lucrarea acestor virtuții din iubire pentru aproapele, Îl făceau prezent
pe Dumnezeu în mijlocul lumii, căci „virtuțile ca forme ale binelui nu sunt decât formele
umane ale însușirilor lui Dumnezeu. (…) P rin acestea Dumnezeu Se face neîncetat om în cei
vrednici.‖122
Nesocotind rânduielile lumești, furau din averea unora și miluiau pe cei săraci, având
gândul de a îndrepta și pe cei păgubiți, aplecându -i spre milostivire. Uneori nebunul pentru
Hristos „dădea pe față greșelile, retezându -le, îl amenința pe unul cu pedeapsa dumnezeiască
pentru a -l îndrepta, altuia îi prorocea, săvârșind toate câte voia (…). Însă pe toate așa le făcea,
ca ei să -l socotească îndrăcit și având duh pitonicesc.‖123
Toate faptele lo r erau încununate de discernământul dumnezeiesc, care este „în cei
începători, cunoașterea adevărată a celor privitoare la ei înșiși. În cei de mijloc este simțirea
înțelegătoare, care deosebește f ără greșeală binele propriu -zis de binele natural și de cel
potrivnic. Iar la cei desăvârșiți este cunoștința sălășluită în ei prin luminarea dumnezeiască,
care poate lumina cu lumina ei și cele ce se află în alții în chip întunecos.124‖
Discernământul duhovnicesc care este un dar al harului, este rod al ascultării
desăvârșite de cele dumnezeiești și este precedat de încercările și ispitele cele multe care aduc
răbdarea și experiența duhovnicească, stingând voia proprie împreună cu patimile și
dobândind sensibilitatea duhului. Cel ce are această virtute, „dintr -o simțire adâncă față de

118 Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Hristos…
119 Mitrop. Nicolae Mladin, „Hristos – viața noastră”… , p. 252.
120 Cf. Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic în 100 capete , 15, în Filocalia , vol. I…, p. 340.
121 J. C. Larchet, Despre iubirea creștină , Ed. Sophia, București, 2010, p. 232.
122 Pr. Prof. Dr. Dumitru St ăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. 3, EIBMO, București, 2010, p. 310.
123 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale…, p. 203.
124 Sfântul Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș , XXVI, 1, în Filocalia , vol. IX, EIBMBOR, București,
2013, pp. 366 -367.

37 aproapele, împreună pătimește cu cel ce suferă sau se veselește cu cel sporit (…) mâhnindu -se
pentru sine că s -a făcut cunoscut celorlalți, deoarece dorește cu înflăcărare tăcerea și
nearătarea.‖125
Zidind și desăvârșind întâi pe cei ce au dobândit această virtute a discernământului ,
acela cunoaște războiul și vrăjmașii cu care se războiește. Astfel și nebunul pentru Hristos,
cunoscând toate meșteșugirile diavolești și slăbiciunile firii umane, s -a făcut surpător al
lucrării diavolești, al cărei fel și putere este greu de sesizat. „Prin puterea sa de discernământ
vede imediat care -i adevărata cauză a tulburării, cunoaște care boală e trupească și care
sufletească, care -i pricinuită de demoni și care nu.‖126
Toată această rânduială duhovnic ească pe care sfinții o urmăreau cu acrivie
caracterizează în mod deosebit nebunia pentru Hristos, însă „acest fel de viață nu este pentru
toți folositor duhovnicește127. Doar pentru cei desăvârșiți și cei ajunși pe creste. Și cel ce se
străduiește a se nevo i mai presus de puterile lui duhovnicești se vatămă pe sine și nu câștigă
nimic. Fiecărei lucrări duhovnicești îi corespunde o anume rânduială și fiecărei purtări un
anumit timp de folos duhovnicesc.‖128
Pentru ca nu cumva acela arătându -se nebun înaintea d emonilor și a oamenilor și să fie
cu adevărat luat în râs, a trebuit să treacă prin focul purificator al celor rânduite pentru această
asceză. Este strict necesar a sublinia și cerințele care s -au impus celui care a fățărit nebunia.

1. 8. Cerințele duhovn icești

Sfântul nebun pentru Hristos nu a ales această cale fără a se afla sub călăuză
dumnezeiască. Astfel pentru îmbrăcarea hainei nebuniei sfinte se cer două lucruri esențiale: o
chemare de la Dumnezeu sau încuviințată de Dumnezeu și o mare desăvârși re a vieții
duhovnicești .
Se spune că „unui ucenic, care și -a părăsit sfătuitorul ca să devină nebun pentru
Hristos fără binecuvântarea părintelui său duhovnicesc, i s -a spus de către un bătrân
harismatic din Muntele Athos:
– Copilul meu, ca să devii un n ebun pentru Hristos trebuie să fii cumpătat ca astfel să
îți primești răsplata. Când eu cu tine suntem nebuni (lispiți de minte), cum putem să devenim
nebuni din moment ce suntem așa deja?‖129

125 Iosif Monahul, Bătrânul Iosif Sihastrul …, p. 139.
126 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale…, p. 72.
127 A se vedea și Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe… , 76, pp. 381 -382.
128 Ioannis K. Kornarakis, Tarso cea nebună …, p. 89.
129 Idem, Tarso the fool in Christ , Athos Publications, 2007, p. 36.

38 Această cumpătare vine dintr -o lungă și încercată experiență asce tică. Țineau post
aspru, iar somnul era puțin, de cele mai multe ori rugăciunea ținând locul timpului dedicat
somnului. În lume se aflau precum niște lemne printre lemne, semn al desăvârșitei nepătimiri.
Căci doar „ajunși la capătul sfintelor nevoințe și a vând drept câștig nepătimirea, cei nebuni
pentru Hristos intră în vederea celor tainice, arătându -se scăldați în lumina dumnezeiască la
vremea rugăciunii.‖130
Ca nu cumva mândria să -l doboare și ca să petreacă fără a se sminti în traiul lor, cel
nebun nu p oate merge fără să fi dobândit nepătimirea. Drept urmare, acești sfinți au ajuns la
culmile desăvârșirii pentru a se putea purta astfel, căci unui începător i -ar fi fost spre moarte
duhovnicească și chiar fizică o astfel de nevoință. Unul ca acesta, slab f iind cu duhul, și -ar fi
putut ieși din minți, înnebunind cu adevărat sau îndrăcindu -se, devenind astfel o unealtă a
diavolului. „Cei ce nu și -au supus poftele necugetate ale inimii, și au pornit pe calea grelei
asceze a nebuniei, s -au arătat cu adevărat ne buni, căci ei crezând că ei râd de draci și de lume,
cu adevărat s -au făcut pricină de râs acelora.‖131
Cu greu îi este omului să cunoască pe cel cu adevărat nebun de cel , care smerindu -se,
caută desăvârșita fericire. Cu greu îi este minții necurățite să ju dece cele duhovnicești. De
aceea, mulți se pot înșela în aprecierea acestui mod de viață. După cuvântul Sfântului Simeon
Noul Teolog, mulți dintre cei insensibili și lipsiți de discernământ, „chiar și pe cei ce se prefac
nebuni și vorbesc fără noimă lucrur i plăcute și frivole, făcând figuri necuviincioase și
asociindu -și pe ceilalți la râs, socotindu -i ca pe unii ce se străduiesc să -și ascundă virtutea și
nepătimirea prin asemenea pretinse obiceiuri, figuri și cuvinte, î i cinstesc ca nepătimitori și
sfinți, iar pe cei ce petrec în evlavie, virtute și simplitatea inimii (F .Ap. 2, 46) și care sunt cu
adevărat sfinți, îi nesocotesc și trec pe lângă ei ca pe lângă niște oameni oarecare.‖132
Dobândind nepătimirea, acești sfinți firește că nu au fost lipsiți de sme renie. Astfel se
descoperă adevăratul lor țel, dobândirea adâncului smereniei.
Această cale „aparte de nevoință, prin care se împlinesc mai cu seamă trei mari virtuți
creștine: smerenia, lepădarea de lume și iubirea de semeni‖133, își descoperă adevărata no imă
într-o singură virtute, care e mai mare dintre toate acestea.
Monahul, îndeosebi sihastrul, înstrăinându -se de lume și depunând votul sărăcie, se
leapădă de lume, precum, fără a fi nebun, poți iubi, ajutând în taină, pe aproapele. Așa încât,
până la u rmă, noima nebuniei lui Hristos rămâne dorirea cele i mai adânci smerenii, agonisită

130 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale…, p. 207.
131 Ibidem , p. 209.
132 Simeon Noul Teolog, Cateheza 28 în op. cit. , p. 303.
133 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale…, p. 210.

39 prin necinstiri, batjocuri și suferințe necurmate, îndurate pe nedrept, numai și numai din
dragoste pentru Hristos.‖134
Împlinind acestă grea asceză a nebuniei pentru Hristo s, sfinții s -au făcut părtăși ai unei
înalte demnități, unice în rândul nevoințelor. S -au făcut părtași ai celei ce este „ arta artelor și
știința științelor . Să te biciuiești până când te vei convinge pe tine însuți să numești lumina
întuneric și întuneric ul lumină. Să fugă de la tine orice drept. Să se stingă orice dorință de
înălțare. Să devii nebun cu deplină știință.‖135

134 Ibidem, p. 212.
135 Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală , partea a doua, Ed. Bizantină, București, 1996, p. 16.

40 2. NEBUNIA PENTRU HRISTOS: STUDIU HAGIOGRAFIC

Toate câte s -au scris în studiul introductiv sunt izvorâte din experiența celor care ș i-au
asumat nebunia cea sfântă. Reliefarea vieților lor este cu adevărat necesară, având în vedere
faptul că nebunia pentru Hristos nu este un concept izolat de persoană, ci este tocmai viața
persoanei alese de Dumnezeu.
Ceea ce a descoperit studiul intr oductiv despre nebunia întru Hristos își găsește ecoul
în studiul hagiografic. Esența acestei alese și unice nevoințe își găsește diversitatea
manifestărilor prin expunerea vieților celor care au purtat crucea cea rânduită lor, urmându -L
pe Hristos.
Coere nța studiului hagiografic este dată de expunerea cronologică a vieților, oferind și
o abordare a subiectului în spațiul românesc. Pornind din secolul al III -lea, cele prezentate în
studiul introductiv se vor vădi trecând printr -un lung periplu istoric ce s e întinde pe durata a
optsprezece secole, periplu marcat de aspecte sociale, politice, religioase etc.
Partea de sfârșit a studiului se va concretiza printr -o expunere nominală a celor care și –
au asumat masca nebuniei sfinte, dar a căror viață nu a putut fi prezentată mai detaliat din
pricina lipsei de date.

2. 1. Sfântul Ammona cel din pustia Egiptului

Despre acest mare nevoitor al pustiei se spune că patrusprezece ani s -a rugat dimineața
și noaptea în schit ca Dumnezeu să -i potolească mânia136. A dobând it tăria pietrei, neclintit
fiind în fața necazurilor, presiunilor sau ocărilor aduse de alți i, precum Sfântul Antonie îi
arătase în chip pilduitor137.
Ajungând episcop, „se spunea pentru dânsul, că au venit unii la el să se judece; iar
bătrânul se făcea ne bun. Și iată, o femeie zicea către vecina ei : acest bătrân este nebun. Și a
auzit -o pe ea bătrânul și chemând -o, îi zice : câte osteneli am făcut eu prin pustii, ca să câștig
nebunia aceasta și pentru tine să o prăpădesc astăzi pe ea? Nu!‖138
Cuviosul părin te este pomenit la data de 10 ianuarie139, ca unul ce a ajuns la
desăvârșita bunătate.

136 *** Patericul , Pentru avva Ammona, 3.
137 Ibidem , 8, p. 49.
138 Ibidem , 9.
139 Sfântul Nicolae Velimirovici, 10 Ianuarie în Proloagele de la Ohrida , vol. 1, Ed. Cartea Ortodox ă,
Alexandria, 2005, p. 44.

41 2. 2. Sfânta Isidora cea nebună pentru Hristos

Cuvioasa Isidora s -a nevoit în m ănăstirea de fecioare a Tabenisio ților, prefăcându -se
îndrăcită din dragostea sa cea nebu nă pentru Hristos. Urmând cuvântul Apostolului: „Dacă i
se pare cuiva că este înțelept între voi în veacul acesta, să se facă nebun, c a să fie înțelept‖
(1Cor. 3, 18 ), sfânta lui Dumnezeu petrecea alături de cele trei sute de fecioare călugărițe
precum un nebun printre cei care „zicând că sunt înțelepți au ajuns nebuni.‖ (Rm. 1, 22)
Defăimată de toate celelalte, ocărâtă și batjocorită, bătută și necinstită, aceasta tăcea,
nemâniindu -se, necăjindu -se sau certându -se vreodată, ci primind toate , le răbda cu b ucurie.
Își răstignea trupul cu toate ascultările pe care le avea, slujind și nescârbindu -se de lucrurile
cele mai necurate din m ănăstire. „ Ea cu o cârpă proastă și urâtă își acoperea capul său. Și nici
una, cîndva, nu a văzut -o mîncînd vreo bucată de p âine sau la masă stînd și fiertură gustînd,
întru toată vremea vieții sale, ci numai rămășițele și fărâmăturile aduna de pe masă și cu
acelea se hrănea.‖140 Iar cu ceea ce spăla oalele și căldările, aceea sorbea în loc de fiertură.141
În vremea aceea, se nevoia în pustiul ce se numea Porfirit , un bărbat bătrân și
cucernic, pe nume Pitirun142. Acestui a îngerul lui Dumnezeu avea să -i descopere despre
această femeie. Zicându -i că aceasta este mai bineplăcută înaintea lui Dumnezeu datorită
faptului că niciodată nu s -a depărtat cu inima de cele dumnezeiești, deși era batjocorită de
întreg soborul de maici, îl trimite la mănăstir ea din Tabenisiot spre a căuta pe una ce p oartă pe
capul ei un petic ur ât143 – căci aceasta astfel își acoperea capul ei, chiar dacă celelalte pur tau
culion după rânduiala monahicească.
Venind cuviosul Pitirun la această mănăstire, a rugat ca toate surorile să vină înaintea
lui. Adunându -se acelea, sfânta nu s -a arătat, căci cunoștea cu duhul despre descoperirea care
i se făcuse părintelui. Nevoito rul căutând la acelea, nu o găsise pe cea care purta pe cap o
cârpă urâtă și insită să se adune toate. Maicile văzând insistențele părintelui, întăreau faptul că
sunt toate, mai puțin una care este îndrăcită. Atunci bătrânul chemându -o și pe aceea, au adus –
o cu forța. Când a zărit -o fericitul, văzând darul lui Dumnezeu ce era peste ea, a căzut la
picioarele ei și a cerut binecuvântare. Aceasta la rândul ei căzând în genunchi, cerea
binecuvântare. Toate maicile insistau cu faptul că aceasta era îndrăcită, da r părintele
răspunzându -le, le -a reproșat că ele sunt cele îndrăcite, căci primind arătare de la înger, a
cunoscut că această fecioară „este mai mare înaintea Domnului decît mine și decît voi toate și

140 ***, Proloagele , vol. II, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 748.
141 Cf. http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05 -10-cv_isidora.html
142 Cf. Sfântul Nicolae Velimirovici, 10 Mai în Proloagele de la Ohrida… , p. 563: „un înger al Domnului a
descoperit cele despre taina vieții Isidorei marelui ascet monah Pitirim.‖
143 ***, Viețile Sfinților , vol. III., Malovăț, Ed. Par ohiei Malovăț, 2012, p. 83.

42 ne este maică nouă tuturor; și rog pe Dumnezeu, ca să m ă învrednicească părții ei, în ziua
judecății‖144.
„Atunci surorile s -au rușinat foarte și au căzut înaintea lui Pitirim și Isidorei pentru
iertare. De atunci înainte toate surorile au înconjurat -o cu un deosebit respect pe Isidora.‖145
După plecarea bătrânul ui părinte, voind a fugi de cinstiri, a plecat în taină de la acea
mănăstire, și viețuind în locuri în ascunse, s -a odihnit în Domnul pe la anul 365.
Pomenirea Sfinte nebune pentru Hristos se face pe 10 mai.

Cântare de laudă la Sfînta Isidora146

Avva Pit irim se nevoiește în pustie
Și pre Domnul întreabă: „Au în lume decît min e mai mult se nevoiește cineva?”
îngerul Domnului la Pitirim vine
Și-l mustră cu blîndețe:
„Te înalți în cugetul tău, Bătrîne,
Ca și cînd în lume decît tine
nimeni nu s -ar nevoi mai mult!
Vino de -mi urmează, Bătrîne Pitirime,
Vino de vezi o vîrstnică femeie.
lată-i Isidora, ce Nebună pentru Domnul
S-a făcut:
Vino și vezi, și minunează -te!
Inima ei pururea la Domnul este,
Gîndurile ei, pururea la Domnul țintesc;
Iar nu ca a le tale, care cu trupul ești aici,
Iar cu gîndurile la celălalt capăt al lumii!
Atunci vei vedea toate marile ei nevoințe
Atunci spre -a ta rușine, rușinat de femeie vei fi!
Iar aceasta numai ca să slăvești a Domnului înțelepciune,
Care -ntre spini și b uruinei
Face să crească trandafiri!"

144 http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05 -10-cv_isidora.html
145Sfântul Nicolae Velimirovici, 10 Mai…, p. 564.
146 Ibidem .

43 2. 3. Călugărul din mănăstirea avvei Silvan din sudul Iudeii147

Despre acest monah al cărui nume este neștiut dă mărturie episcopul Maiumei, Ioan
Rufus, spunând că un frate ce viețuia în mănăstirea avvei Silvan fățăre a nebunia. De îndată ce
întâlnea pe cineva, râdea fără rost, prefăcându -se astfel nebun și îndepărtându -i pe oameni.
Acest lucru îl f ăcea, pentru că „având o mare nevoință sufletească și trupească (…) să trăiască
neștiut de nimeni.‖148
Despre meritele ac estui frate, avva Silvan primește descoperire prin purtarea de grijă a
lui Dumnezeu. Astfel că, niște părinți străini veni nd să îl găsească pe Silvan, îi cerură să -i
însoțească să viziteze toț i frații la chiliile lor. Silva n crezu de cuviință să nu -l arate și pe
nebun, ca să nu -i smintească. La plecare, ei și -au exprimat regretul că nu au întâlnit toți frații.
Silva n, văzâ nd că au aflat printr -un soi de revelație de existența acestui frate, a plecat să îl
găsească pe nepregătite. Îl găsi așezat între două c oșuri și îi ceru, în numele lui Dumnezeu, să
îi descopere purtarea lui. Fratele i-a spus că în timpul zilei, de câte ori are un gând bun, pune o
pietricică în coșul din dreapta si de câte ori are un gând rău, pune una în coșul din stânga.
Seara numără piet ricelele și dacă sunt mai multe în cel din stânga, nu mănâncă.

2. 4. Monahii „păscători”149 din Ierusalim

Despre acești călugări aflăm în Istoria bisericească a lui Evagrie Scolasticul că
împărăteasa Evdochia i -a găsit nevoindu -se în părțile Ierusalimului . Se rugau zi și noapte,
posteau zile în șir, nemâncând sau bând ceva. D eseori se zăvorau în încăperi într -atât de mici
încât nu puteau sta în picioare sau ghemuiți. Umblau aproape goi, omorând mădularele
trupului prin expunerea la frig și soare arzător. D e multe ori, împărțeau locul unde stăteau cu
animalele sălbatice, neavând a se teme de acestea. Însă „înainte de a trupului lor odihnă, se

147 Jean Rufus, évêque de Maï ouma, Plérophories în R. Graffin – F. Nau, Patrologia Orientalis , tome VIII,
Editions Brepols, Turnhout, 1982, p. 178: „ Un frère qui demeurait le long du fleuve. près du village de Silvain,
simulait la folie. Quand un frère le rencontrait, il se mettait à r ire jusqu'à ce qu'il partit. Des Pères étrangers
viennent trouver Silvain et lui demandent de les faire accompagner pour visiter tous les frères dans leurs
cellules. Silvain recommande à leur insu de ne pas leur montrer l'idiot, pour ne pas les scandaliser . A leur
départ, ils se plaignent de ce qu'on ne leur a pas montré tous les frères. Silvain, voyant qu'ils ont appris, par une
sorte de révélation, l'existence de ce frère, va le trouver à l'improviste. Il le trouve assis entre deux corbeilles et
lui deman de, de la part de Dieu, de lui révéler sa conduite. Le frère lui apprend que durant toute la journée,
lorsqu'il a une bonne pensée, il met un caillou dans la corbeille de droite et, lorsqu'il a une mauvaise pensée,
dans la corbeille de gauche. Le soir il c ompte les cailloux et, s'il y en a plus à gauche qu'à droite, il ne mange
pas. A ce récit, Silvain, en souvenir sans doute des anges qui ont visité Abraham non loin de là, dit que ce sont
aussi des anges qui sont venus le trouver pour attirer son attention sur les mérites de ce frère .‖
148 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale… , pp. 191 -192.
149 Cf. ibidem , p. 167: „păscători ( boskoi )‖. De asemenea a se vedea și Evagrius Scholasticus, Ecclesiastical
History (AD431 -594), translated by E. Walford, I, 21, P aternoster Row, London, 1846, p. 37 -42: „They,
moreover, cast off the ordinary food of mankind, and feed upon the produce of the ground, whence they are
termed Grazers ‖

44 roagă îndelung și fac multe metanii‖150 Se hrăneau din roadele pământului, de aici primind și
numele de păscători , adic ă se arătau precum animalele care pasc pentru a se hrăni, mâncând
atât cât este necesar pentru a susține viața. Atunci când erau văzuți, erau asemenea fiarelor
sălbatice la înfățișare.
Astfel dobândind nepătimirea datorită virtuților151, „se întorc în lume pentru a simula
nebunia, (…) astfel ei ajung pe culmea nevoințelor, lepădând desăvârșit slava deșartă.‖152
Constant frecventau băile publice, amestecându -se și îmbăindu -se alături de femei153, în așa
măsură încât nu simțeau nicio mișcare a pasiunilor spre păca t, întrucât ajunseseră a domina
natura căzută și a trăi în conformă stare cu natura umană.
Chiar dacă erau renumiți pentru postul îndelungat la care se dedau, atunci când cineva
străin îi vizitau, îl întâmpinau cu o generoasă primire și masă, mâncând împo triva voii lor,
astfel arătând un alt mod de postire.

2. 5. Sfântul Serapion Sindonitul cel din Egipt

În părțile Egiptului se afla un oarecare stareț, Serapion, numit Sindonitul (Pânzarul)
după unicul sindon cu care își acoperea goliciunea trupească. Mo nah din tinerețe, umbla
purtând o evanghelie mică, neavând casă sau vreun alt adăpost. Viața sa era asemenea unei
păsări singuratice, aflându -se ca și cum nu ar avea trup. De aceea mulți îl numeau fără de
patimă. „Dar fiind foarte învățat, ajunsese să știe pe de rost toate Scripturile‖154, ajungând să
dobândească tocmai virtutea străbaterii lumii.
Deseori mulți îl vedeau șezând la marginea drumului, plângând pentru că „Domnul
meu mi -a încredințat bogăția Sa, iar eu am pierdut -o și am păgubit -o. Și, pentru ac eea, vrea să
mă muncească. Aceasta o grăia în pildă; pentru că numea Domn pe Dumnezeu, iar bogăția,
sufletul său cel zidit după chipul lui Dumnezeu, pe care l -a răscumpărat cu sîngele Fiului lui
Dumnezeu. Cei ce auzeau aceasta, nu înțelegeau ce zice; ci pe ntru aur credeau că grăiește‖155
și astfel îi aruncau câteva fructe sau ceva pâine.
În Alexandria dă peste un om gol, înfrigurat și sărac. Gândindu -se la osânda pe care și –
o va lua la Judecata de Apoi pentru starea aceluia, îi dă sindonul său, astfel rămânâ nd complet
gol. Rămas doar cu E vanghelia sa, umbla prin cetate și dând peste unul dus la temniță, își

150 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale… , p. 206.
151 Evagrius Scholasticus, Eccle siastical History , I, 21, p. 39: „there are persons, who, when by virtue they have
attained to a condition exempt from passion, return to the world.‖
152 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale… , p. 187.
153 Evagrius Scholasticus, Ecclesiastical History , I, 21, p. 40.
154 Paladie, Istoria lausiacă (Lavsaicon) , trad., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR,
2007, p. 83.
155 *** Viețile Sfinților , vol. III., op. cit. , p. 116.

45 vinde evanghelia și o dă ca preț de răscumpărare a acelui om. Întorcându -se la coliba sa unde
se nevoia alături de ucenicul său, îi spune aceluia că pânza sa a trimis -o înainte – adică spre
viața de veci – iar Evanghelia, averea sa, a dat -o spre a afla comoară în cer.156
După ce și -a petrecut o bună perioadă de timp prin multe călătorii, ajunge în Elada,
petrecând vreme de câteva zile în Atena. Flămânzind fo arte tare în cea de a patra zi, a început
a striga după ajutorul atenienilor. În jurul lui s -au adunat mulți filosofi, cărora le dezvăluise
originea sa egipteană și faptul că de când și -a părăsit patria, a căzut pradă a trei datornici. De
primii doi a scăp at, adică pofta trupului și iubirea de argint, dar de cel de al treilea, adică
foamea pântecelu i, nu se poate lipsi. Mirându -se toți de aceste cuvinte, vroiau a -l pune la
încercare. Astfel îi dau ace stuia un galben și îl urmăreau din depărtare. Au cunoscut vrednicia
bărbatului, atunci când sfântul luându -și o pâine, a plecat, lăsând galbenul vânzătorului de
pâine. Filosofii s -au dus și au dat brutarului prețul cuviincios al pâinii, luând galbenul. Văzând
astfel toate acestea, lăudau cucernicia cuviosului pă rinte.
Ajungând în părțile Lachedemoniei și auzind despre unul înstărit al cetății,
îmbunătățit cu viața, dar căzut pradă eresului maniheilor, se vinde pe sine rob. Doi ani i -au
fost necesari pentru a -l aduce pe robul lui Dumnezeu la dreapta credință, îm preună cu familia
sa. Aceia slăveau pe Dumnezeu pentru izbăvirea lor și cereau cuviosului a rămâne cu ei.
Serapion, însă după al său obicei, plecă de acolo, cutreierând țări și cetăți.
Despre acesta se mai spune și următorul lucru. „Că mai înainte – fiind tînăr –, s-a
vîndut pe sine unui lăutar elin pe douăzeci de galbeni, pe care, păstrîndu -i, i-a înapoiat celui
ce-i dăduse, după ce l -a întors pe el și pe toată casa la Hristos Dumnezeu. Pentru că lăutarul,
vedea pe robul său petrecînd în toate zilele în p osturi, deoarece gusta numai seara puțină pîine
și bea apă cu măsură; iar noaptea, sculîndu -se, se ruga Dumnezeului său cu lacrimi. Pentru
aceea el s -a umilit mai întîi, apoi femeia lui și după aceea toată casa lui a crezut în Hristos,
adevăratul Dumnezeu, și au luat Sfîntul Botez.‖157 Acestora le spuse taina sa prin care
Dumnezeu a lucrat mântuire în inimile lor. Aceia vrând a -i da arginți pentru a -i împărți
săracilor, ei îndestulându -se cu mântuirea lor, el refuză, cerându -le ca ei să își împartă argintul
lor, „pentru că eu argintul cel străin nu -l dau la săraci!‖158
Dorind a pleca la Roma, se urcă într -o în corabie, purtând doar sindonul său cel rupt și
neavând nimic altceva cu sine. Corăbierii au socotit că lucrurile starețului au fost urcate de
unii dintre ei, dar văzând că au trecut cinci zile de când nu mâncase nimic, îl întrebau de
pricina pentru care a urcat pe vas. Sfântul le arătase că nimic nu are cu sine și nu se
împotrivea cu nimic față de reîntoarcerea lui în Alexandria. Dar Dumnezeu binecuvântând cu

156 Cf. ***, Proloagele ¸ vol. II, p. 758.
157 *** Viețile Sfinților , vol. III., op. cit. , p. 118.
158 Ibidem.

46 vânt prielnic, corăbierii s -au arătat binevoitori față de robul Domnului și i -au dat să mănânce
pentru Dumnezeu.
„Sosind deci în Roma, s -a interesat cine este mare nevoitor sau mare nevoitoare în
cetate. Între alții s -a întâlnit cu un anume Domninus, ucenic al lui Origen159. (Chiar numai
atingerea de) patul lui, după moarte, îi vindeca pe cei bolnavi.‖160 Acest bărbat cucernic l -a
îndrumat pe Serapion către o fecioară isihastă.
Întâlnind pe acea fecioară despre care se spunea că a murit față de lume, vrem e de
douăzeci și cinci de ani neieșind în public, îi ceruse a -i întări părerea despre ea, știindu -se că
cel ce a murit față de lume și lumea a murit față de el. Astfel îi ceruse ca „dezbrăcându -te cu
mine de toate veșmintele tale, pune -le pe umeri și treci prin mijlocul cetății, și eu voi merge
înaintea ta în același chip. Ea i -a răspuns: Voi sminti mulți cu arătarea aceasta lipsită de rușine
și vor spune: Și -a ieșit din minți și este îndrăcită. El i -a răspuns ei: Și ce -ți pasă de vor zice: și –
a ieșit din m inți și e îndrăcită? Că tu ești moartă pentru ei.‖161 Aceasta refuzând cu toată
convingerea această dorință a pustnicului, se arătase ca una biruită de armele mândriei.
Sfântul, ca unul mort față de lume și lumea fiindu -i cu adevărat moartă față de el, se pu rta în
chipul cerut fără pătimire și fără rușine. Astfel părăsindu -o întru smerită cugetare, i -a zdrobit
mândria.
„Dar sunt și alte multe lucruri minunate pe care le -a făcut el, lucruri care arătau
nepătimirea lui. Și a sfârșit în vârstă de șaizeci de an i, înmormântat la Roma.‖162

2. 6. Sfântul Marcu cel nebun pentru Hristos din Alexandria163

Despre acest iubit de Dumnezeu, sfânt al secolelor V -VI164, dă mărturie avva Daniil,
nevoitor îmbunătățit și egumen al pustiei Sketis. Acest părinte avea un ucenic, și după
obiceiul său, într -una din zile îl luă în Alexandria să se ducă la papă165 de sărbătoarea
Sfintelor Paști.
Ajunși în cetate, văd un bărbat gol încins cu un ștergar pe șolduri și pe șale, și care era
din cei ce se prefăceau a fi nebuni. Împreună cu el e rau și mulți alț ii din cei ce erau cu
adevărat nebuni. Acesta zdrăngănea în continuu, făcându -se astfel cunoscut multora. Fura din

159 În secolul al IV -lea, Origen nu era condamnat de Biserică.
160 Paladie, op. cit. , p. 85.
161 Ibidem , p. 86.
162 Ibidem , p. 87.
163 Avva Daniil Sketiotul, Povestirile Avvei Daniil, Editura Grădina Maicii Domnului, Tessalonic, 1988, în
http://www.doxologia.ro/biblioteca/vietile -parintilor/marcu -nebunul
164 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale… , p. 168.
165 Referitor la Patriarhul Alexandrie i care se numea papă, precum Patriarhul Romei, fără a -și aroga drepturi față
de ceilalți episcopi. Papă înseamnă părinte.

47 piață și ducea celor săraci. Se nevoia într -un loc public din cetate, numit Ippos, unde dormea
pe bănci. Pe zi aduna câte o s ută de bănuți, din care păstra a zecea parte, restul împărțind -o
celorlalți nebuni.
A doua zi, bătrânul, după ce prânzise cu Patriarhul, l -a aflat pe Marcu. Alergând după
el, bătrânul pune mâna pe el și începuse a striga după ajutor. Nebunul începuse a -și bate joc
de el. Apropiindu -se toți de cei doi, dăduseră a-l mustra pe nebun și a cere înțelegerea
bătrânului pentru lipsa de minte a aceluia. Avva mustrându -i pe toți că ei sunt cei cu adevărat
nebuni, cere a prezența papei. Papa venind și înțelegând că to ate câte bătrânul le zisese, le
primise prin înștiințare dumnezeiască, se aruncase la picioarele nebunului cerându -i cu
jurământ să le descopere taina vieții lui.
Atunci nebunul, cu minte întreagă, începuse a spune: „Monah eram și eu, și eram
stăpânit de demonul curviei de cincisprezece ani. Și venindu -mi în fire, mi -am zis în sine mea:
„Marcule, cincisprezece ani ai slujit vrăjmașului. Vino acum să -I slujești asemenea și lui
Hristos. Și ducându -mă în orașul Pempton, am rămas acolo opt ani și după cei opt ani iarăși
mi-am zis în sinea mea: „Vino, intră în cetate și fă -te pe tine nebun pentru încă opt ani. Și iată
astăzi se împlinesc cei opt ani ai mei de când m -am făcut nebun‖166.
Mărturisindu -și public viața, a pătruns inimile multora din cei prezenți acol o. A doua
zi, după ce Marcu dormise la episcopie, bătrânul își trimite ucenicul după acela ce a fost
nebun cerând a face rugăciune pentru ei. Ducându -se ucenicul, l -a aflat adormit în Domnul.
Săvârșindu -se bineplăcutul lui Dumnezeu, în cetate fusese oprit ă munca pe durata cât
va sta trupul până la îngroapare. Multă lume venise la înmormântarea sa, alături de întreaga
Sketis și cei din Enaton, din Nitria, din Kellia și din lavrele din Alexandria, îmbrăcați în
veșminte albe, încât timp de cinci zile au stat cinstitele moaște neîngropate.

2. 7. Sfinții Teofil și Maria din A mida167

Despre acești doi sfinți care au trăit pe la mijlocul secolului al VI -lea, Ioan din Efes
relatează că fiecare în parte era copilul unei familii nobile din Antiohia. Amândoi erau de o
frumusețe rară. Aceștia s -au căsătorit de timpuriu, împlinind în viețile lor mesajul paulin care
spune că „împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică
Biserica‖ (Col. 1, 24).

166 Avva Daniil Sketiotul, Ibidem .
167 Istoria acestor sfinți este povestită de către Ioan din Efes și este regăsită în scrierea ce îi apa rține, scriere
inclusă în volumul Patrologia Orientalis . A se vedea John of Ephesus, Lives of the Eastern Saints, trad. E.W.
Brooks, în R. Graffin – F. Nau, Patrologia Orientalis , tomus XIX, Paris, 1926, cap. LII, pp. 164 -179.

48 Astfel „Teofil făcea pe mimul, pe b ufonul, iar Maria purta haine de prostituată. Băteau
drumurile, se afișau prin orașe în chip de comedieni, debitau glume, absurdități, iar oamenii
își bateau joc de ei, uneori îi și loveau.‖168 Toate acestea le făceau spre înșelarea celor care îi
priveau169. Aceștia căutau disprețul tuturor ca astfel să dobândească libertatea cea adevărată,
adică smerenia care eliberează pe om din lanțurile egocentrismului. „Bătrânul Procopie, care
îi îndemnase la o astfel de nevoință, îi povățuiește să -și tăinuiască câștigul d obândit prin
ea.‖170 Pentru aceasta noaptea își plecau genunchii la rugăciune, tăinuindu -și foarte bine locul
unde se așezau, iar pe cei care au pătruns taina sufletelor lor, îi r ugau să nu -i vădească171.
Întru toate se considerau mai prejos decât toți oamen i, încât și pe cel din urmă păcătos
îl vedeau ca pe unul ce are să se mântuiască. Conștiința de a fi cel mai mare păcătos o aveau
mereu vie în mintea lor. „Astfel că atunci când, într -o zi, o femeie a întrebat -o pe Maria: «De
ce, dragă fată, te tăvălești a șa în păcat?», aceasta i -a răspuns imediat: «Rugați -vă, doamnă, lui
Dumnezeu să mă scoată din tina păcatului»‖172.

2. 8. Sfântul Priscus din Constantinopol173

Acest sfânt a viețuit în secolul al VI -lea în marea cetate a Constantinopolei și despre el
dă mărt urie Ioan de Amida, cunoscându -l în timpul șederii sale în cetate și pe care îl socotea a
fi „unul dintre cei săraci cu duhul, binecuvântați de Domnul‖174. Acesta fățărea nebunia spre
înșelarea celor care -l priveau. Străin lăuntric față de lucrurile lumii, c uviosul se arată și pe
dinafară astfel, părăsind locul de baștină și venind în cetate spre a își împlini nevoința. Străin
se arăta și față de mila oamenilor, căci refuza pomenile lor și hainele ce i se dădeau spre a -și
feri trupul de frigul iernii. Ajuns l a treapta nepătimirii și intrând în vederea celor tainice,
sfântul se arăta îmbătat de lumina necreată în timpul rugăciunii.
Trimițând avva Ioan de Amida un frate să vorbească cu sfântul, Priscus îi descoperă
cele ale nevoințe sale, zicându -i că toate le îndură pentru viața cea veșnică, primind odihnă
atunci când lumea care îl socotește nebun, nu vorbește cu el și nici nu îl bagă în seamă. „După
ce îi descoperă celui trimis de avva Ioan taina nevoinței sale, îi spune: «Vezi să nu fii pricina

168 http://www.crestinortodox.ro/editoriale/batjocorirea -lumii -70219.html
169 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale… , p. 176.
170 Ibidem , p. 192.
171 Cf. ibidem , p. 193.
172 Ibidem.
173 A se vedea John of Ephesus, op. cit. , cap. LIII, pp. 179 -185.
174 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale… , p. 204.

49 plecării mele de aici (…) și roagă -l pe Bătrân ca, aflând acestea, să mă îngăduie așa cum sunt
și să nu fiu văzut altfel în ochii lui.»‖175

2. 9. Antioh sau Ioan Savaitul din Scara Sfântului Ioan Scărarul

Acesta monah despre care dă mărturie Sfântul Ioan Scărarul, sub convingerea că cele
spuse sunt cele adevărate,176 ucenicind la un bătrân blând și văzându -se nesupus la osteneli
mari – pentru a nu primejdui pe ceilalți viețuitori – cere a fi slobozit.
Plecând, se așeză într -o mănăstire de obște. „Și în cea dintâi noapt e, în care a intrat în
această mănăstire, se văzu pe sine în somn tras de unii la socoteală și după încheierea acelei
înfricoșătoare socoteli, găsit cu o rămășiță neplătită și deci dator cu o sută de litre de aur.
Deșteptându -se, și -a tâlcuit vedenia aceea și a zis: «Sărmane Antioh (căci acesta era numele
lui), cu adevărat mare e rămășița neplătită a datoriei noastre.»‖177
Petrecând vreme de trei ani în acea mănăstire, precum un străin, în ascultare
desăvârșită, asuprit și batjocorit de toți, i se arătă în vis dovada plății a zece litre de aur din
datoria sa. Trezindu -se, se miră de puțina parte plătită a datoriei, și se rânduise spre mai multă
osteneală și necinstire, pentru a -și răscumpăra păcatele. „Am început deci să fac pe prostul178,
neîncetând însă câtu și de puțin slujirea. De aceea văzându -mă nemilostivii părinți în această
stare și râvnă, mă puneau să fac toate lucrurile grele ale mânăstirii.‖179
Treisprezece ani s -a nevoit mon ahul ca să primească în vedenie desăvârșita plată a
datoriei. Acestea toate au fost povestite de Ioan ca despre un altul, schimbându -și numele în
Antioh.
Acest vrednic de laudă, care a rupt înscrisul datoriei prin răbdare și bărbăți e, a profețit
viitorul Sfântului Ioan Scărarul, tânăr de douăzeci de ani pe atunci, cel ce avea să ajungă
egumenul Sinaiului180.
Tot despre acest bărbat ales se spune că nedând crezare celui ce a vestit moartea
monahului Acachie – care s -a făcut vrednic de cele dumnezeiești prin desăvârșita ascultare
față de stareț – „se duce la cimitir împreună cu povă țuitorul fericitului nevoitor, strigă ca pe
unul care este viu pe cel care era într -adevăr viu întru adormire, și -i zice: «Frate Acachie, ai

175 Ibidem , p. 194.
176 Dimitrios G. Tsamis, Patericul sinait , Ioan Savaitul, I, Deisis, Sibiu, 2010, p. 140: „Dar și altceva mi -a
povestit mie sufletul fericit al aceluia despre un oarecare altul, dar acesta era el însuși, cum am putut afla exact
mai târziu.‖
177 Sfântul Ioan Scărarul, IV , 112, în Filocalia , vol. IX, p. 157.
178 Cf. J. C. Larchet, op. cit. , p. 184: „Am început deci să fac pe nebunul (…)‖.
179 Sf. Ioan Scărarul, ibidem .
180 Dimitrios G. Tsamis, op. cit. , IV, p. 142.

50 murit?» Iar bunul ascultător, arătând ascultare și după moarte, a răspuns marelui bătrân: «Cum
e cu putință, părint e, să moară un lucrător al ascultării»‖181

2. 10. Sfântul Simeon cel nebun pentru Hristos

2. 10. 1. Tinerețea și lepădarea de cele lumești

Trăind pe vremea împărăției lui Iustinian182, sfântul se naște în cetatea siriană Edesa,
urmând să primească educație aleasă datorită condiției sale deosebite, în ciuda mamei sale
care era văduvă și bătrână183.
Prieten fiind cu Ioan184, în jurul vârstei de 24 ani se decid a pleca în pelerinaj la
Ierusalim pentru a vizita și a se închina la Locurile Sfinte. Ajunși pe acele meleaguri, cei doi
sunt profund impresionați de viața monahală pe care o duceau călugării din schiturile și
mănăstirile din Valea Iordanului. Pătrunși fiind de râvnă dumnezeiască și de un dor nestăvilit
pentru viețuirea îngerească, dar constrânși de respon sabilitatea fiecăruia în parte – Simeon
față de mama sa bătrână, iar Ioan cel proaspăt însurat față de tânăra sa soție – pun gândul lor
înaintea lui Dumnezeu, rugându -se: „Doamne, Dumnezeule, Cel ce voiești să se mîntuiască
toată lumea, arată voia Ta robil or Tăi și ne îndreptează calea pe care vom merge‖185.
Răspunsul a venit negreșit pentru că aruncând la sorți, asemenea apostolilor (F.A p. 1, 26),
drumul le -a fost îndreptat spre Valea Iordanului, înțelegând că dorința lor este bineplăcută lui
Dumnezeu.
Rugâ ndu-se lui Dumnezeu, au ajuns în mănăstirea Sfântului Gherasim, al cărei
egumen era Nicon, bărbat insuflat de Dumnezeu . Înștiințat fiind de Duhul Sfânt despre
venirea celor doi tineri, egumenul îi primește cu dragoste duhovnicească și îi laudă pentru
râvna lor, punându -le la inimă grija deosebită pe care trebuie să o aibă pentru a nu se răci
dragostea lor, cu totul necesară ostașilor Împăratului ceresc.
Deși fericitul Nicon îi sfătuia spre a nu primi îndată chipul cel îngeresc, se lăsă
înduplecat de lacrim ile lor stăruitoare și de deosebita grijă ce o purtau pentru mântuirea
sufletului. Punându -le înainte un frate ce abia fusese tuns în monahism, inspiratul de
Dumnezeu a înțeles că tunderea lor în monahism este bineplăcută lui Dumnezeu datorită

181 Ibidem , I, p. 140.
182 http://www.calendar -ortodox.ro/luna/iulie/iulie21.htm : „Acești sfinți au trăit în cetatea Edesei ce se află în
Siria, pe vremea împărăției lui Iustin cel tânăr. ‖
183 Cf. http://ziarullumina.ro/viata -sfanta -sub-chipul -nebuniei -41536.html
184 Este vorba de Sfântul Ioan Pust nicul, cel împreună -prăznuit cu Sfântul Simeon la data de 21 iulie.
185 http://www.resurse -ortodoxe.ro/cuviosul -simeon -cel-nebun -pentru-hristos -si-sfantul -ioan-
pustnicul_l1758_p0.html

51 vedeniei pe care cei doi râvnitori au avut-o: „Am văzut împrejurul capului lui o cunună
luminoasă și oarecare fețe cu podoabă sfîntă înconjurîndu -l cu lumînări, care cîntau cu
plăcere ‖186
Cei doi au fost tunși în monahism, însă dorind a păzi luminat chipul îngeresc de care s –
au învrednicit, „ au ieșit din mânăstire mai înainte de a plini ei șapte zile, precum au obiceiul a
păzi monahii de curând tunși în călugărie. Mergând ei în pustie (…), au înfruntat petrecerea
cea grea cu toată nevoința‖187, urmând cuvântul Mântuitoru lui că „ nimeni care
pune mâna pe plug și se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăția lui Dumnezeu ‖ (Lc. 9,
62).
Simeon și Ioan, „oameni cu chemare de Sus, care s -au învrednicit de haruri deosebite
(…), pentru multa lor smerenie, nesuferind slava d e la oameni, s -au înstrăinat în pustie.‖188
Începând a viețui într -o chilie a unui fost viețuitor a pustiei, ucigătorul de suflete, diavolul, nu
a încetat a război pe cei bineplăcuți înaintea lui Dumnezeu și a început a -i ispiti pe aceștia,
unuia aducându -i înainte grija față de soție, altuia dragostea de mamă. Peste toate aceste ipite
au trecut cu împotrivire bărbătească, ajutați fiind și de mijlocirea cuviosului Nicon care apărea
acestora prin vedenii. Astfel, „ nu după multă vreme, s -au făcut vase vrednice ale Sfîntului
Duh, învrednicindu -se de vederea dumnezeieștilor descoperiri.‖189
Petrecând în pustie vreme de douăzeci și nouă190 de ani în luptă neîncetată cu
vrăjmașii nevăzuți, au ajuns la trepte înalte ale sfințeniei, mai ales Simeon care ajungând la
nepăt imire se afla ca un lemn nesimțitor.
Îmbătat fiind de dragostea cea izvorâtă din Iubirea cea dumnezeiască, Simeon care
primise înștiințare dumnezeiască, se hotărește a părăsi pustia pentru a sl uji mântuirii celorlalți,
consi derând că viața pustnicească a jută doar la mântuirea propriului suflet. În ciuda
împotrivirii prietenului său de -o viață, Simeon i -a grăit: „Nu te teme, iubitul meu frate, pentru
că ceea ce voiesc să fac, nu voiesc de voia mea, ci din dumnezeiasca poruncă.‖191
Părăsind pustia și trecând prin Ierusalim, se ruga lui Dumnezeu pentru a -l feri de slava
cea deșartă și mândria cea pierzătoare de îngeri, pentru a -i păstra ascunse faptele în ochii
oamenilor și pentru a -l considera fără de minte. Dumnezeu, Care a zis prin gura profetului:
„Spre un ii ca aceștia Îmi îndrept privirea Mea: spre cei smeriți, cu duhul umilit și care tremură

186 Ibidem.
187 ***, Viețile sfinților , vol. III…, p. 622.
188 Savatie Baștovoi, Nebunul …, p. 74;
189 http://www.resurse -ortodoxe.ro/cuviosul -simeon -cel-nebun -pentru -hristos -si-sfantul -ioan-
pustnicul_l1758_p0.html
190 Ibidem ; Cf. http://www.calendar -ortodox.ro/luna/i ulie/iulie21.htm : „Și mergând înainte la pustiu, au rămas în
el patruzeci de ani ‖
191 http://www.resurse -ortodoxe.ro/cuviosul -sime on-cel-nebun -pentru -hristos -si-sfantul -ioan-
pustnicul_l1758_p0.html

52 la cuvântul Meu ‖ (Is. 66, 2), a căutat spre rugăciunea sa și l -a călăuzit pe calea cea grea a
nevoinței nebuniei din dragoste pentru Hristos.

2. 10. 2. Nebunul Simeo n în cetatea Emesei

Intrând în cetatea Emesei a început a batjocori cele deșarte ale lumii, arătându -se în
chip de nebun și îndrăcit. Găsind un câine mort zăcând pe o groapă de gunoi, îl legă și îl
încinse la brâu. Toți îl numeau călugăr nebun și aruncau în el cu bețe și pietre, dar „nebunul
nu-i băga în seamă, pășea țanțoș, ca un cal împărătesc care își duce, cu conștiința propriei
demnități, stăpânul‖192. Striga acelora că împăratul lor a fost legat de Împăratul său, dar ei
continuă să se închine lui. Ace st lucru era cu anevoie de înțeles pentru că cel nebun al lui
Dumnezeu este mai înțelept dec ât oamenii.
„A doua zi, fiind Duminică, a intrat în biserică, pe cînd se începuse Sfînta Liturghie,
avînd nuci în sîn, după aceea a început a stinge lumînările. Cî nd a voit să -l izgonească, el s -a
urcat în amvon și arunca nucile spre femei; deci abia cu multă osteneală au putut să -l dea
afară din biserică.‖193
Iubirea sfântului pentru aproapele era un izvor nesecat din Iubirea lui Dumnezeu, căci
acesta era și sensul îmbrăcării în haina celui fără de minte, adică „să te faci nebun și să te lași
batjocorit de oameni de nimic, după ce ai cunoscut harul lui Dumnezeu și te -ai învrednicit de
darurile Lui.‖194
Multe minuni a lucrat cuviosul părinte pentru care a fost batjoco rit și bătut cumplit.
Astfel a adus la dreapta credință pe unii din eresul lui Sevir, tămâind cu cărbuni încinși purtați
în mâini și rămânând nevătămat; cunoscând în chip minunat primejdia, a sfărâmat un vas plin
cu vin în care intrase un șarpe veninos; a alungat numai cu cuvântul dracul desfrânării ce
stăpânea un tânăr; a întors la credința cea dumnezeiască pe un vrăjitor aruncând cu pietricică
însemnată cu semnul crucii în mâna dreaptă ce avea să se usuce.
Nelăsând ca lumea să îi arate vreun fel de cinst e, își ascundea chipul viețuirii celei
îngerești în haina smeritei nebunii. Astfel ducându -se la nevasta cârciumarului și începând a
se dezbrăca, lăsa a se înțelege că voia a se culca cu ea. Acest lucru a trezit disprețul total al
cârciumarului și a l multo ra considerându -l un călugăr îndrăcit fără de minte și curvar. De
asemenea și postirea sa cea de șapte zile și -o ascundea mâncând înaintea tuturor carne sau
lepădând rușinea, alerga gol la baia publică prin mijlocul femeilor, lucru pentru care primea

192 Savatie Baștovoi, Nebunul… , p. 8;
193 http://www.resurse -ortodoxe.ro/cuviosul -simeon -cel-nebun -pentru -hristos -si-sfantul -ioan-
pustnicul_l1758_p0.html
194 Savatie Baștovoi, Nebunul… , p. 84;

53 bătai e; și milostenia sa era ascunsă prin ieșirile sale de aparentă mânie atunci când cerșetorii îl
loveau, iar el arunca după ei cu plăcinte, carne sau bani, nim ic din cele pe care le primea
ținând pentru sine.
Toate aceste nebunii, sfântul nu le făcea pentru sine, căci el s -a învrednicit de darurile
Duhului Sfânt încă din viața pustnicească, ci le făcea ca să -i aducă pe oameni la pocăință. Se
făcea icoană a viețuirii păcătoase a semenilor săi pentru a le trezi conștiința amorțită. Cu acest
gând, cuviosul pări nte zise: „Dacă umblu uneori gol, oare nu se dezbracă ei de fiecare dată
când fac păcatul? (…) Iar dacă vorbesc vorbe fără de socoteală, oare nu așa vorbesc și ei,
spunând minciuni și jurând strâmb unii împotriva altora? Și dacă mă prefac că mă năpustesc
asupra unui cerșetor ca și mine, oare nu sunt ei mânioși și duc războaie unii împotriva altora?
(…) Nimic altceva nu fac eu decât ceea ce fac oamenii, și de aceea mă port așa, ca ei să se
vadă în nebuniile mele ca într -o oglindă și, cunoscând astfel cât de caraghioși și vrednici de
râs sunt, să se oprească din răutățile lor.‖195

2. 10. 3. Diaconul Anastasie și diavolul

Într-una din zile, în biserică se afla o tânără fată cuprinsă de diavol, pentru a cărei
vindecare mama sa promisese o mare sumă de bani .196 Aflându -se în biserică împreună și
sfântul Simeon, dracul se spăimântase de acesta și făcând zgomot, ieșise din copilă. Sfântul
era ascuns, încât nimeni nu înțelegea cum s -a făcut aceasta. Drept pentru aceasta, diaconul
Anastasie își atribuia sieși acea stă mare minune, căutând a intra în posesia banilor. Însă lumea
începuse să fie șovălnică în ceea ce privește acest lucru, punând întreaga întâmplare în seama
rugăciunilor lui Simeon. Acest lucru avea să nască ură în inima diaconului care, căutând a -l
ocărî și batjocori pe cel drept, la fiecare predică aducea cuvânt împotriva s a. Într -atât s -a
întețit ura sa încât a cerut ca cel care mint e să fie adeverit prin intrarea dracului ce părăsise
fata întru acela197.
Acest lucru avea să se întâmple negreșit, întru cât diavolul a intrat în netrebnicul
slujitor, care schimonosindu -se la față și slobozind spume, împrăștia spaimă între cei prezenți.
Tot clerul a început a face rugăciuni pentru îndrăcitul pe care îl legaseră în sclepul bisericii,
iar dracul a început a i zbi și a zbiera: „Plec! Plec! O, nesuferiților, dar să nu credeți că din
pricina voastră ies! Simeon se roagă acum pentru iertarea celor care i -au făcut rău și focul lui

195 Ibidem , pp. 91 -92;
196 Ibidem , pp. 21 -22;
197 Ibidem, p. 104;

54 mă arde!‖198 Și astfel a fugit diavolul din diacon, trântindu -l la pământ și lăsându -l fără
simțire.
Slobozit de diavol și venindu -și în fire, diaconul se tânguia, pocăindu -se. Găsindu -l pe
bătrân ul Simeon, își ceruse iertarea pentru nebuneasca sa cugetare și purtare, și primise
îndemn a continua slujirea diaconiei cu vrednicie, tăinuind to ate câte le cunoscuse despre
sfânt.

2. 10. 4. Sfântul – vas ales al Duhului Sfânt

Plin fiind de Duhul Sfânt, dreptul bărbat primise darul înainte vederii cunoscând, în
chip minunat, fapte viitoare. Cunoscuse mai dinainte dezastruosul cutremur ce avea s ă se
abată peste Antiohia, aducând mare pagubă și în cetatea Emesei. „ Cu câteva zile înainte,
sfântul, luând un bici de piele și alergând prin cetate, bătea stâlpii de piatră spunând: „Domnul
îți poruncește să stai tare― sau „Tu nici să stai, nici să cazi― . Într -adevăr, după cutremur, toți
acești stâlpi, pe care se sprijineau clădirile cetății, nu au avut de suferit.‖199 La fel se petrecuse
și cu niște copii care aveau să moară de moarte grabnică, sfântul ducându -se la școală, îi
sărută în glumă doar pe aceia .
Simeon se învrednicise și de darul cunoașterii tainei inimilor. Cunoscând frământările
ce le aveau doi părinți referitoare la soarta lui Origen, le răspunde acestor a într-un mod subtil
despre înecarea lui Origen în marea Scripturii. În alt chip a întor s o femeie la credința cea
adevărată, cunoscând apropierea ei de eresul lui Sever. Astfel trimisese un diavol mic și urât
să o înfricoșeze pe aceea care avea să urmeze calea Bisericii.
Cunoscând plenitudinea iubirii dumnezeiești, vasul ales al sfințeniei revărsa această
iubire și în inimile secate ale desfrânatelor, pe care le aduce a prin aceeași nebunie la
cunoașterea cea adevărată a Iubirii. Icoană a răbdării și a dragostei față de cei chinuiți de
această patimă, asemenea sfinților prieteni ai desfrânate lor200, „cu banii pe care îi câștiga pe
cerșit sau i -i trimetea Dumnezeu în chip miraculos, Sfântul Simeon se ducea la prostituate,
glumind cu ele: Vreți sã fiți prieten ele mele? Vă dau o sută de galbeni, numai nu mai
păcătuiți.‖201

198 Ibidem , p. 106;
199 http://ziarullumina.ro/viata -sfanta -sub-chipul -nebuniei -41536.html
200 Printre sfinții care s -au făcut prieteni ai desfrânatelor pentru a le aduce la Hristos se numără Sfântul Non
(8octombrie), Sfântul Vitalie (22 apri lie), Sfinții Serapion, Ammona și Ioan Colov, doi dintre părinții menționați
în Patericul Egiptean.
201 Savatie Baștovoi, În căutarea aproapelui pierdut , Ed. Marineasa, Timișoara, 2002, p. 127;

55 Întâlnirea dintre Caliopi202, desfrânata, și sfântul Simeon a deschis ochii celei
păcătoase, având să cunoască cu adevărat ce este dragostea. Întâlnirea cu un om cu viață
sfântă dezvăluie adevăratul sens al valorilor, deschizând ochii spre adevărata simțire prin
lucrarea harului ce s ălășluiește în sfânt și aducând pe om la adevărata realitate203 care a fost
acoperită de funinginea păcatului.
Precum toți cei iubitori de Hristos, Simeon nu căuta a se propovădui pe sine și a se
pune pe sine mai presus de cele ale lumii, ci, primind binecu vântare dumnezeiască, lucra în
lume dorind a -L face cunoscut pe Hristos inimilor acelora care aveau nevoie de ajutor. „Dac ă
sfinții îi mustrau pe păcătoși și pe necredincioși, o f ăceau din porunca lui Dumnezeu, fiind
datori să facă aceasta, potrivit insufl ării Sfântului Duh, nu insuflării propriilor patimi și a
demonilor.‖204

2. 10. 5. Despre fericitul sfârșit

Cunoscându -și fericitul sfârșit, cu două zile înainte este vizitat de diaconul Ioan205
căruia îi dă sfaturi de viețuire dreaptă și pe care îl roagă să -l cerceteze după două zile. În tot
acest răstimp, sfântul nu a mai cutreierat prin cetate, ci își aștepta plecarea din cele de pe
pământ.
Trecând la cele cerești, sfântul a fost cercetat după două zile și găsit fără suflare,
arătându -se în același chip n ebunesc. „Deci s -au dus la coliba lui și l -au găsit zăcînd mort și
ziceau: Iată, cel ce s -a înnebunit în viața sa, s -a aflat nebun și după moarte, căci nu s -a sfîrșit
culcat pe vițe, ci sub ele‖206.
Dus fiind de doi oameni spre locul de îngropare, este petr ecut pe lângă casa unui iudeu
– sticlar de meserie – convertit în chip miraculos și botezat de curând. Acela auzind mulțime
mare de cântăreți care cântau cu glasuri negrăite, privi pe fereastră și văzând trupul nebunului
Simeon dus de doi bărbați, zise: „Fericit ești tu, nebune, că neavând oameni să te slujească, ai
luat puterile cerești de te slujesc cu laude. Și s -a alăturat și evreul, și l -a acoperit cu mâinile

202 A se citi Idem, Nebunul …, pp. 51 -72 și pp. 93 -99;
203 Caliopi înseamnă Frumoasă și Bună. Prin lucrarea harului, Sfântul Simeon aduce ordine în viața desfrânatei,
aceasta regăsindu -și adevăratul sens al existenței: din păcătoasă devine cu adevărat bună și frumoasă.
204 Sf. Ignatie Briancianinov, Despre înșelare …, pp. 11 -12;
205 Diaconul Ioan era prietenul și binefăcătorul Sfântului Simeon, cel care cunoștea chipul minunat al viețuirii
acestuia. Deși șovăielnic față de purtarea sfântului, acesta este salvat de la moarte nedreaptă prin rugăciunile lui
Simeon.
206 http://www.resurse -ortodoxe.ro/cuviosul -simeon -cel-nebun -pentru -hristos -si-sfantul -ioan-
pustnicul_l1758_p0.html

56 lui, și -l îngrop ă. Și dup ă câteva zile venind prietenul său Ioan cel ce pustnicise cu dânsul, l-a
aflat că s -a mutat c ătre Domnul.‖207

2. 11. Sfântul Toma Sirianul cel nebun pentru Hristos

Monah într -una din mănăstirile Siriei, cuviosul părinte petrecea o bună parte a vieții în
Antiohia, unde se câștigau cele necesare mănăstirii. Aici, fericitul se prefăcea nebun pentru
dragostea lui Hristos. Cerând milostenie pentru mănăstirea sa, îndura respingerea unui
oarecare Anastasie, dregător bisericesc, care supărându -se de faptele nebunului, l -a lovit cu
pumnul. „Toma atunci a prorocit: De aici înainte, nici eu nu voi mai primi nimic de la
Anastasie, nici Anastasie nu va mai putea să-mi dăruiască vreodată ceva. ‖208 Aceste lucruri
aveau să se întâmple precum acesta zisese, căci trecând o zi, Anastasie a murit, iar Toma
plecând spre cetate și odihnindu -se în „bolnița care era înaintea cetății, în Dafni, lângă
biserica Sfintei Eufimia‖209, se îmbolnăv ise. Astfel trece l -a viața cea de veci și este îngropat
în același loc în care erau îngropați străinii.
Îngropând deasupra starețului o femeie, pământul a aruncat -o pe aceasta, toți mirându –
se de ace st lucru . Necunoscând locul acela și faptul că starețul nu suferea a fi îngropată o
femeie deasupra sa, locuitorii au îngropat o altă străină în același loc. Cu aceasta avea să se
întâmple la fel, încât aceia s -au dus ș i i-au dat de veste patriarhului Domnin.
Patriarhul a poruncit ca toți locuitorii să participe cu cântări, purtând lumânări, la
aducerea moștelor sfântului în cetate și la așezarea lor în gropnița unde se mai aflau și
trupurile altor sfinți mucenici. Pe locul acestei gropnițe s -a construit o biserică mică, unde
mulți bolnavi își găseau tămăduirea. Tot prin mijlocirea sfântului a încetat și o molimă ce se
abătuse asupra Antiohiei.
Cuviosul părinte Toma a fost rânduit cu praznic în ziua de 24 aprilie, fiin d unul din
mica oaste a sfinților nebuni pentru Hristos, trăind în secolul al VI -lea (†550)210.

207 http://www.calendar -ortodox.ro/luna/iulie/iulie21.htm
208 Sfântul Nicolae Velimirovici, 24 Aprilie în op.cit.
209 *** 24 Aprilie în Viețile sfinților , vol. II., Malovăț, Ed. Parohiei Malovăț, 2012, p. 452.
210 http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_aprilie.pdf

57 2. 12. Călugărul îmbrăcat211 în sac din Limonariu212

Pe când se aflau în Alexandria, Ioan Moshul și prietenul său, Sofronie, viitorul
patriarh al Ierusalimului, s e duc la biserica lui Teodosie. Întâlnindu -se pe drum cu un bărbat
pleșuv, părând nebun și îmbrăcat fiind cu un sac până la genunchi, avva Sofronie îi oferă cinci
monede de argint, dorind a arăta prietenului său virtutea omului acela.
Luându -le și plecând , era urmărit în urmă de cei doi monahi. „El și -a încetinit mersul
și a întins spre cer mâna dreaptă în care avea și moned ele de argint; după aceasta a făcut
metanie lui Dumnezeu, a pus moned ele pe pământ și a plecat.‖213

2. 13. Sfântul Andrei cel nebun pe ntru Hristos214

2. 13. 1. Persoană istorică sau personaj fictiv

Sfântul Andrei, scit de neam, a strălucit în vremea împărăției celui ce a fost iubitor de
Dumnezeu, Leon215. Despre existența acestui sfânt nebun pentru Hristos care, alături de
Sfântul Simeon Salos, este „tip sau, în anumite spații creștine, arhetip (și istoric, și literar) al
celor care au ales (sau au fost aleși) să -și închine viața lui Hristos prefăcându -se nebuni, spre a
fi ocară lumii‖216. Cătălina Velculescu217 „este de părere că Sfântul And rei este mai degrabă
un personaj literar decât o persoană istorică, construit după modelul literar al Vieții Sfântului

211 Cf. J. C. Larchet, op.cit. , p. 169: „N -am inclus în lista noastr ă personajul despre care pomenește Sf. Ioan
Moshul în cap. CXI din Livada duhovnicească , care nu pare să fie un adevărat nebun pentru Hristos‖.
212 Ioan Moshu, Limonariu sau livada duhovnicească , cap. 111, Ep. Ort. Rom. Alba Iulia, 1991, p. 113.
213 Ibidem.
214 În ***, Proloagele , vol. I…, Sfântul Andrei este numit cel mult zelos pentru Hristos , iar viața sa este redată în
mod fragmentar în cursul lunii octombrie. Astfel că la data de 1 octombrie, ziua prăznuirii Acoperământului
Maicii Domnului, este redată ved enia sfântului cu Cinstitul Acoperământ, pp. 129 -130; începutul vieții sale și al
nebuniei pentru Hristos este redat în ziua de prăznuire, adică 2 octombrie, pp. 132 -133; un alt cuvânt despre el,
pe 3 octombrie, pp. 135 -136; un cuvânt despre grăirea lui Hr istos cu el în vedenie, despre nebunie și viața
veșnică, 4 octombrie, pp. 136 -137; un cuvânt despre furul de morminte, 5 octombrie, pp. 142 -143; un cuvânt din
viața sfântului și a lui Epifanie, 6 octombrie, p. 146; un cuvânt despre milostenie, 12 octombrie , p. 161; un
cuvânt la îngroparea unui bogat, 15 octombrie, pp. 170 -171; și un ultim cuvânt despre cum se ruga pentru cei ce –
l necăjeau și cum a văzut Raiul, 16 octombrie, pp. 172 -173.
215 Asupra perioadei în care sfântul a trăit au existat două ipoteze. Av ând în vedere că originalul grecesc scris de
Nichifor preotul, face referire la domnia „măritului și iubitorului de Dumnezeu împărat Leon‖, s -a speculat ca
perioadă de referință atât domnia împăratului Leon I (457 -477), cât și secolul al IX -lea, perioada d omniei lui
Leon cel Înțelept (886 -912). Timpul este greu de determinat, ținând cont de faptul că sfântul amintește despre
întâlnirea sa cu sfântul Daniil Stâlpnicul († 493), cât și despre așezarea trupului său alături de trupul sfântului
Simeon Salos care a trăit în timpul domniei împăratului Iustin (518 -527).
216 Octavian Gordon, op. cit. , p. 222.
217 Cf. Cătălina Velculescu, Nebuni întru Hristos. Viața Sfântului Andrei Salos în vechi manuscrise și tipărituri
românești , București, Ed. Paideia, 2007.

58 Simeon Salos218.‖219 Acest aspect care este de o importanță cu totul marginală – sau ar trebui
accentuată poate într -un plan secund – este af irmat și de către criticii vieții sfântului Vasile cel
Tânăr, Lennart Rydén și Paul Magdalino. Aceștia sunt de părere că sfântul Vasile ar trebui
considerat a fi un personaj fictiv precum Sfântul Andrei cel nebun220.
Cu toate acestea, autorul recenziei asu pra cărții doamnei Cătălina Velculescu intervine
într-o manieră cu totul echilibrată afirmând faptul că „nu am nimic împotriva acestei
calificări, dar considerăm că abordarea exclusiv literară a acestor Vieți de Sfinți trebuie
evitată, cu atât mai mult cu cât autorii înșiși, cunoscuți sau anonimi, poate chiar colectivi, nu
au avut nicicând în vedere alcătuirea de opere literare, ci povestirea unor întâmplări pe care
biografii le considerau reale.‖221 Pe lângă acest lucru trebuie amintit și faptul că deși viaț a cu
totul extraordinară a sfântului Andrei este greu de digerat în limitele raționalului, nu înseamnă
că trebuie închisă în normele fictivului. Viața nebunului întru Hristos se califică și este cu
totul valorificată în liberatea pe care o conferă realitat ea suprarațională, realitatea iubirii
jertfitoare izvorâte din sânul Preasfintei Treimi, căci a fi în Treime înseamnă a fi în iubire222.
Model al celor care au continuat deosebita și rara nevoință a nebuniei pentru Hristos,
sfântul Andrei este „cunoscător al tainelor omenești și al tainelor divine, cla rvăzător, cu o
mare putere de a -i îndrepta pe păcătoși, cu putere de a înțelege inte nțiile demonilor și, după ce
trece treapta inițierii, chiar de a -i alunga. (…) Mai mult, este răpit în ceruri și vede frumu sețile
raiului.‖223 Acesta joacă rolul nebunului, „dar masca asumată nu mai ocupă tot ecranul, ci stă
în cumpănă cu acțiunile lui de bun sfătuitor (nu am spune „duhovnic‖, pentru că Andrei nu
este nici călugăr, nici preot) și de înțelept cunoscător al tainel or universului.‖224 Toate acestea
sfântul le -a dobândit ca daruri de la Dumnezeu pentru marea sa dragoste de Hristos și de
semeni, dragoste aprinsă și întreținută de o adâncă smerenie.

2. 13. 2. Copilăria și începutul nebuniei pentru Hristos

Despre nașter ea sau venirea sa în Constantinopol nu se știe nimic , însă de copil a fost
cel mai mic dintre robii unui mare dregător, om evlavios și virtuos, Teognost, protospătar și
general al Răsăritului. Acesta „văzându -i înfățișarea plăcută, (…) se bucura de el și îl prețuia

218 Această părere aduce cu sine indirect afirmația faptului că Sfântul Simeon este antecesorul Sfântului Andrei
cel nebun pentru Hristos. Doar astfel s -ar putea explica faptul că viața sfântului Simeon devine model pentru
construirea unor personaje literare în calita tea nebunului pentru Hristos.
219 Octavian Gordon în Studii Teologice , III, nr. 1/ 2008, p. 224.
220 Cf. Denis F. Sullivan, Alice -Mary Talbot, Stamatina McGrath, The Life of Saint Basil the Younger ,
Dumbarton Oaks Studies XLV, Dumbarton Oaks Research Library a nd Collection, Washington, D.C.
221 Octavian Gordon în Studii Teologice , III, nr. 1/ 2008, p. 224.
222 Cf. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime sau la început a fost iubirea , EIBMO, București, 2012.
223 Octavian Gordon în Studii Teologice , III, nr. 1/ 2008 , p. 225.
224 http://www.zf.ro/ziarul -de-duminica/spiritualia -fascinatia -nebunilor -intru -hristos -5385373/

59 mai mult decât pe alții. Doar lui Andrei îi dădea treburile mai personale, cum era aceea de a
duce scrisori. Apoi, văzând cum sporea tânărul, l -a trimis la școală, ca să învețe să scrie.‖225
Întru toate se arăta tânărul Andrei plin de bucurie ș i demn de încredere, dar mai plăcut
îi era a citi din Scripturi și Viețile Sfinților. Acestea i -au aprins în inimă o dragoste
„clocotitoare‖ pentru cele dumnezeiești. Setea sa pentru viața întru Hristos era potolită prin
urmarea exemplului celor care s -au nevoit și au dobândit Împărăția cea Cerească.
Văzând vicleanul diavol bineplăcuta purtare a tânărului care în toiul nopții se scula
pentru a se ruga, a început a -l ispiti, cu îngăduința lui Dumnezeu. Izbind în ușa camerei sale,
tânărul se speriase și repe zindu -se în pat, adormise. În somn, tânărul văzu că se află la un loc
de întrecere, unde se aflau unii luminoși, iar alții întunecați precum etiopienii. Minunându -se
de câștigul pe care îl primea cel ce -l învingea pe unul din cei mai înfricoșători arapi de -acolo,
adică trei cununi minunate, frumos împodobite, voia și el a intra în bătălie. Acesta primise
încurajare de la cel ce purta în mâini cele trei cununi, un tânăr ce coborâse din cer mai
strălucitor decât soarele, zicându -i: „Etiopienii, deși sunt îndr ăzneți, sunt însă fricoși și
neputincioși.‖226
Andrei intrase în luptă și doborând namila cea înfricoșătoare, umpluse de bucurie
tabăra celor în veșminte albe. Mărețul tânăr îl încunună pe acesta și îi zise: „Din clipa aceasta
vei fi prietenul și fratele M eu. Nevoiește -te gol nevoința cea bună. Fă -te nebun pentru Mine și
Eu îți voi dărui multe bunătăți în Împărăția Mea.‖
În dimineața acelei zile, merse a mărturisi toate acestea duhovnicului său, preotul
Nichifor – cel care a scris viața sfântului – care î l îndrumase a porni lupta cea bună care i s -a
arătat. Sfâșiindu -și hainele și începând a striga și a se purta precum un lunatic, a adus tristețe
mare în sufletul lui Teognost, care crezând că Andrei se îndrăcise, îl trimisese la biserica
Sfintei Marii Muce nițe Anastasia.
Aici ajungând tânărul nevoitor se purta precum un nebun întreaga zi, iar noaptea în
rugăciune și lacrimi. Rugăciunile sale au fost ascultate de sfânta lui Dumnezeu, Anastasia,
care arătându -i-se însoțind alături de alte patru femei slăvit e un bătrân, îi întărise cugetul că
visul pe care îl avusese și calea aleasă sunt bineplăcute lui Dumnezeu.
Legat în lanțuri, acesta este asaltat de o mulțime de diavoli urâți purtând tot felul de
arme. Rugându -se cu lacrimi lui Dumnezeu și cerând ajutoru l Sfântului Ioan Teologul,
primește arătarea unui Bătrân strălucitor însoțit de mulți alții. Aceștia toți au amărât pe
necurații diavoli, încât celui în necaz „i se părea că diavolii au fost prinși și erau bătuți într -un

225 ***, Viața Sfântului și de Dumnezeu purtă torului părinte Andrei cel nebun pentru Hristos , trad. din lb.
engleză de Constantin Fădur, versiune electronică.
226 Sfânta Mânăstire Paraklitu, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos …, p. 26.

60 mod simțit, ca și oamenii. În reali tate îi bătea Dumnezeu.‖227 Bătrânul descoperindu -i că el
este Ioan cel care s -a plecat la Cină pe pieptul Mântuitorului, îi zise: „Mă îngrijesc mult de
tine, pentru că Dumnezeu m -a rânduit pe mine să mă îngrijesc de mântuirea ta.‖228
Cu totul excepțională și marcantă în ceea ce privește viitorul tânărului Andrei este
noaptea aceea, căci în vis i se arată a fi în palatele împărătești, chemat de Împăratul. Acesta îi
dăduse spre mâncare un fruct cu gust amar, care simboliza greutatea ostenelilor și nevoințelor,
iar mai apoi un fruct pe care gustându -l, simțea nesfârșită plăcere și dulceață. Împăratul îi
descoperise că acest fruct simbolizează cel mai neînsemnat lucru din bogățiile Împărăției
Cerești. Cunoscând cele promise aleșilor Împărăției, sfântul se trezise.
Astfel trecuseră patru luni, timp în care clericii au văzut că starea lui Andrei nu doar că
nu se remediase, dar se înrăutățise considerabil. Acestea spunându -le stăpânului său,
Teognost, primiseră poruncă să îl scoată din lanțuri și să fie lăsat liber. Aj uns pe străzile
cetății, Andrei fugea, dansa și juca toată ziua.

2. 13. 3. Nebunul lui Dumnezeu printre nebuni lumii

Asemenea sfântului Simeon cel nebun pentru Hristos, se învârtea și juca prin piața
orașului. Îmbrăcat doar cu o haină scurtă, își împlin ea nevoința sa cea duhovnicească,
considerat de locuitorii cetății împreună -lucrător al Satanei de la care primea puterea de a
prezice anumite întâmplări.
„Dimineața, Cuviosul se scula și umbla pe drumuri prin zgomot. Toată ziua rămânea
flămând și nu șede a nicăieri.‖229 Adesea stătea în locurile unde se așezau câinii, considerându –
se asemenea lor. Rugăciunea sa era într -atât de intensă, încât scotea aburi și atunci când „se
ruga în taina inimii lui, (…) șoapta buzelor lui se auzea ca de la un cazan ce fier be.‖230
Cu adevărat era precum un diamant al întregii înțelepciunii, arătându -se și neînfricoșat
batjocoritor al diavolilor. Plimbându -se prin locurile unde se aflau desfrânatele, vedea pe
diavolul desfrânării în mijlocul lor. La fel se întâmplâse și cu do i tineri desfrânați cărora le
prorocise că vor fi bătuți de străjerii cetății.
Nebuneasca sa purtare se arăta și în chipul ascuns al milei la care ne -a îndemnat
Mântuitorul, Care a zis: „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru Cel ceresc milostiv este‖ (Lc .
6, 36). Toții banii care îi primea îi împărțea cerșetorilor în așa fel încât aceștia să nu cunoască

227 Ibidem , p. 31.
228 Ibidem .
229 Ibidem , p. 37.
230 Ibidem.

61 fapta sa. Astfel se lăsa bătut și fugea de o aparentă frică, aruncând în urmă toți banii, pe care
cerșetorii se opreau a -i strânge.
Nebun din dragostea l ui Hristos , s-a arătat și înțelept cârmuitor al fiului său
duhovnicesc, Epifanie. Aceasta este fața ce a ascuns -o întreaga -i viață sub masca celui ieșit
din minți și îndrăcit, mască pe care nici Epifanie, tânăr cucernic și înduhovnicit, nu a
dezvăluit -o ce lor ce îl ocărau, îl prigoneau sau îl chinuiau pe cuvios, arătând astfel
discernământ în ceea ce privește nevoința lui Andrei. Cunoscând prin Duhul Sfânt virtutea
tânărului recunoscut pentru a sa înțelepciune, îi zice: „Tu ești Epifanie. De acum înainte ve i fi
prietenul și fiul meu duhovnicesc. (…) Cuviosul având darul înainte -vederii i -a descoperit
tânărului viitoarea sa sporire. I -a proorocit că va deveni Episcop‖231 al Constantinopolei.
Umblând aproape gol pe străzile cetății și într -atât de adâncit în rugăciune încât se
ridica în aer232, întâmpină o iarnă foarte grea, mulți murind prin pricina gerului și a lipsei de
mâncare, încât ajunsese să deznădăjduiască. Despre trecerea prin acest cumplit clește
desțelenitor avea să dea mărturie părintelui său duhovn icesc, Nichifor. „Te jur așadar pe
Dumnezeu (…) să nu spui nimănui, cât voi trăi, cele pe care le vei auzi. Ți le voi spune ție,
deoarece simt pentru tine o dragoste nespusă.‖233 Ajungând pe marginea prăpăstioasei
deznădejdi, după ce a fost izgonit și bătu t de semenii săi cerșetori care se încălzeau, iar mai
apoi părăsit de câinele lângă care vroia să se adăpostească234, primește mângâierea cercetării
dumnezeiești. Aflându -se în extaz, „timp de două săptămâni am trăit acolo unde a poruncit
judecata lui Dumnez eu, ca și cum aș fi dormit în chip plăcut toată noaptea și m -aș fi trezit
dimineața.‖235
În tot acest răstimp, sfântul Andrei a străbătut Grădina Raiului care era de o frumusețe
și o bogăție greu de descris; apoi s -a aflat în răpire trecând de primul cer, u nde se afla o cruce
mare și frumoasă, iar dede subt era abisul mării , trecând și de al doilea cer, unde se aflau două
cruci, și ajungând până la cel de -al treilea cer, unde se aflau trei cruci, și unde s -a învrednicit a
vedea pe Fiul Omului șezând de -a drea pta Tatălui, a Cărui strălucire a fost limitată proniator
pentru ca ochiul omenesc să o poată contempla. Acolo a auzit cuvinte de negrăit pentru
mintea omenească și care au rămas sub tăcere.
Odată cu auzul acestor cuvinte s -a coborât îndată în același loc de unde se urcase,
învrednicidu -se precum un alt Pavel de ridicarea în tainele celui de -al treilea cer, pe care nici
un muritor nu s -a învrednicit a -l vedea. Nichifor, duhovnicul, mărturisea că „în timp ce îmi
vorbea fericitul Andrei, mă aflam afară de mi ne.‖ O experiență asemănătoare și cu totul

231 Ibide m, p. 43.
232 Ibidem , p. 44.
233 Ibidem, p. 47.
234 Aceeași experiență o va avea și Sfântul Procopie din Ustiug după aproape un mileniu.
235 Sf. Mân. Paraklitu, Sfântul Andrei… , p. 49.

62 excepțională este și conversația pe care o poartă N. A. Motovilov cu Sfântul Serafim de Sarov
care îi spune celui di ntâi ce se minuna de faptul că îl vedea strălucind: „ Și tu ești acum în
plenitudinea Duhului lui Dumnezeu; altfel, nu ai pu tea să mă vezi așa cum mă vezi.‖
Pe oriunde trecea, fie pe holuri, fie pe străzi, fie prin piața cetății, își făcea cele
obișnuite ale nebuniei sale, batjocorind duhurile cele viclene. Astfel, îmbrăcat cu haina
smeritei înțelepci uni, rușinează și alungă pe diavolul preschimbat în chip de babă.
Unuia din robii lui Epifanie, care prin descoperire văzuse vrednicia nebunului lui
Dumnezeu și îi cerea puterea de a urma și el calea acestei cruci, „dreptul, cu harisma
străvederii ce -o avea a înțeles ce cerea. Deoarece voia să vorbească numai ei doi, prin puterea
Sfântului Duh a schimbat vorbirea robului și a sa în dialectul sirienesc‖236, arătându -i că nu
poate suporta osteneala nebuniei celei sfinte, numind -o pe aceasta virtute. Toate ace stea,
cuviosul le zicea cunoscând neîncuvințarea voii dumnezeiești a ceea ce cerea robul. „Mustra
greșeala fiecăruia237 în limba lui maternă‖238, încât unii îl numeau sfânt, alții vrăjitor, cititor în
constelații, și chiar cunoscător a toate prin lucrare diavo lească.
Fericitul Andrei avea să -i mărturisească tânărului său ucenic, Epifanie, motivul pentru
care mustră pe toți aceia care păcătuiesc și nu contenesc a face lucrarea diavolului. „Scopul
meu nu este să -i mustru pe păcătoși , ci să-i aduc la drumul cel drept care conduce la cer.‖239

2. 13. 4. Sfântul următor al lui Hristos, nebun pentru slava Domnului

Din iubire pentru oameni și de Hristos, suferea aspre nevoințe. Îndura frigul de
nesuferit, postul aspru și urâciunea oamenilor. Chiar și copiii îl băteau cu bâtele și îl târau prin
țărână legându -l de gât cu o funie. Mulții îl numeau fermecat de femeie sau epileptic. Odată se
arătase a fi nevătămat după ce un car cu boi trecuse peste el. Toate acestea, sfântul le îndura
cu voia sa, ca să arate că urâse cel e ale lumii.
Într-una din nopți, șezând în fața catedralei și rugându -se lui Dumnezeu, ușile se
deschid înaintea sa în chip minunat, umplând totul de lumină. Văzut fiind de un urmăritor
curios, îi spune aceluia să păstreze taina pe care a văzut -o, ca nu c umva făcând contrariul să
fie stăpânit de diavolul cel viclean.
Înfuriat diavolul din pricina luptei celei bune pe care Andrei o ducea, întorcând
sufletele multor păcătoși la Hristos și arătând multe descoperiri unuia rob care se străduia aș
schimba viața , se asaltă asupra fericitului. Dracul îl acuza pe sfânt căci ca un înșelător al lumii

236 Ibidem , p. 76.
237 Referitor la robii care se aflau acolo.
238 Ibidem , p. 78.
239 Ibidem , p. 74.

63 răpește sufletele celor păcătoși, îndatorați diavolilor, voind a le curăți prin pocăință. Astfel
începu a -i enumera păcatele aceluia. Cuprins de mânia cea sfânta, dreptu l lui Dumnezeu se
arăta chezaș al mântuirii celui păcătos, și precum Hristos Care a luat asupra Sa păcatele
întregii umanități spălându -le prin moartea Sa și deschizând omului calea cea nouă spre
Împărăția Cerească, la fel și acesta distruge dreptul câștig at de diavol, spunând că pentru
faptele robului păcătos se arată el răspunzător. „Pentru el îmi voi primejdui și sufletul meu. Tu
însă de acum înainte nu vei mai avea nici o stăpânire asupra sufletului lui.‖240
Prin puterea harului ce sălășluia întru el, s fântul căpătase mare îndrăzneală și tărie
împotriva diavolilor. Prin dragostea sa cea jertfelnică pe ntru aproapele și prin glasul smeritei –
înțelepciuni dobândise mare îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu. Astfel văzând cu ochii cei
duhovnicești înmormântarea unui dregător bogat care se transformase într -un praznic al
diavolilor, în urma cortegiului funerar mergând un tânar îmbrăcat în alb cuprins de jale
nespusă – îngerul păzitor al bogatului – sfântul Andrei fusese cuprins de durere. Rugându -se
lui Dumnezeu c u amar ca măcar trupul să nu fie ars de diavoli, fusese ascultat de
Cel de Sus care risipise pe cumpliții diavoli din jurul mormântului. Toți îl vedeau pe cuvios că
vorbea către niște ziduri, dar din pricina nevredniciei lor, pe înger nu -l vedeau.
Toate acestea și multe altele câte vrednicul de laudă Epifanie le vedea și le înțelegea
duhovnicește, l -au făcut să își zică întru sine: „Ceea ce s -a întâmplat cu Hristos, când trăia pe
pământ, la fel vedem că se întâmplă acum și cu robul Său.‖241 Despre acest iub itor de
Dumnezeu i se descoperise sfântului nebun în vedenie că primea din mâna Domnului
omoforul și era îmbrăcat de către îngeri. Dumnezeu dând mărturie tânărului cinstitor despre
sfințenia părintelui său duhovnicesc – după cum voise acela a i se arăta – îi descoperise în
vedenie că Andrei era asemenea unui „copac frumos și foarte roditor. Părea foarte înalt, cu
roade felurite în ramurile sale. (…) copacul (…) închipuiește trupul robului Meu. (…) pasărea
care semăna cu rândunica și privighetoarea, ea închipuiește sufletul robului Meu. (…) În acest
suflet se odihnesc toate cetele Sfinților Îngeri.‖242
Ura deșertăciunea celor lumești, căci spunea că „această viață deșartă este umbră, fum
și vis. Văd adică toate bunurile care sunt întinse în piață, ca paiele și ca gunoaiele.‖243 Dar
întru nimic nu se arăta potrivnic chipului lui Dumnezeu care este omul, căci pentru acesta
vărsa nesfârșite lacrimi. Prin rugăciunile sale și mijlocirea Sfântului Daniil Stâlpnicul – în
timpul rugăciunii, în chip minunat s -a aflat lângă acesta la Anaplous – cetatea a fost eliberată
de o molimă aducătoare de moarte ce se abătuse peste cetatea Constantinopolui.

240 Ibidem , p. 88.
241 Ibidem , p. 102.
242 Ibidem , p. 104.
243 Ibidem , p. 113.

64 Având darul străvederii cunoștea inimile și războiul fiecăruia: prin intervenția sa, se
întoarce la viețuirea cea bună un monah renumit pentru evlavia sa, dar stăpânit de demonul
iubirii de arginți244; vede în Duhul sufletele celor ce ieșeau de la Biserică în noapte de Paști245;
cunoștea adâncul inimii cârciumarului246, a unui bogat zgârcit247, a unui diacon preadesfrânat
nepocăit și nemărturisit248, a unui boier ce spurcase ziua Duminicii prin desfrânare249, precum
cunoștea și războiul și folosul duhovnicesc al lui Epifanie, ucenicul său250.
Cu puterea harului dumnezeiesc, Sfântul îl duce pe Epifanie, în vedenie, să vadă locul
celor p edepsiți, arătând locul unde va sfârși unul din cunoscuții săi care era preadesfrânat.
Chipurile celor care erau întemnițați în acele locuri se arătau ca a unor animale sau necurății,
iar despre acestea tradiția spiritualității ortodoxe mărturisește că pe măsură ce patima crește în
om, „sufletul său începe să se asemene chipului acelei patimi din natură. (…) Iar dacă o
patimă ajunge să stăpânească un om în întregime, atunci omul întrece în rău chipul acelei
patimi din natură. Omul -pisică ajunge mai iubitor de sine decât pisica; omul -câine, mai lacom
decât câinele; omul -lup mai crud decât lupul; omul -vulpe, mai viclean decât vulpea etc.‖251
Tot în Duhul cei doi – Epifanie prin mijlocirea Cuviosului – văd în Biserica Sfintei
Sofia pe prorocul David care acompan ia cu harpa sa pe cei ce cântau, iar în Biserica din
Vlaherne pe Maica Domnului care intrând în lăcaș la rugăciune, așterne sfântul său
Acoperământ peste cei ce se aflau acolo priveghind252.
Cuviosul era precum un izvor din care curgea lapte și miere, căci tâlcuind Scripturile
și teologhisind, se arăta precum unul plin de discernământ duhovnicesc. Dumnezeu
deschizându -i și luminându -i ochii sufletului, vedea și înțelegea multe, mintea sa fiind unită
cu mintea Duhului Sfânt. Astfel vorbea el despre discernămâ nt: „Este cea dintâi dintre virtuți.
Din el naște dragostea, și din dragoste, milostenia. Prin urmare, discernământul sădește
fiecare virtute. Primul rod este binefacerea, apoi nerăutatea și smerenia cea înălțătoare, pacea
și blândețea. Discernământul este mintea Duhului Sfânt . Așadar, atunci când mintea omului îl
cuprinde și îl ține întru sine pentru totdeauna, simțurile lui cele duhovnicești simt o dulceață
nespusă.‖253 Ascultându -l plin de uimire , Epifanie cugeta că nimeni nu ar fi putut răspunde cu

244 Ibidem , pp. 113 -121.
245 Ibidem , pp. 145 -150.
246 Ibidem , pp. 150 -151.
247 Ibidem , pp. 151 -153.
248 Ibidem , pp. 156 -159.
249 Ibidem , pp. 159 -161.
250 Ibidem , pp. 153 -156.
251 Sfânt ul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre Bine și Rău , Predania, București, 2009, p. 140.
252 Această vedenie se concretizează prin stabilirea sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului pe data de 1
octombrie.
253 Sf. Mân. Paraklitu, Sfântul Andrei… , p. 177.

65 ușurin ță la toate întrebările teologice pe care i le pusese, dacă Duhul Sfânt nu s -ar fi sălășluit
întru el.
Având cunoașterea celor dumnezeiești, sfântul prorocește despre sfârșitul lumii,
despre începutul durerilor254 și judecata de apoi255, dar „ca și în cazul altor proorocii, ale
Vechiului Testament și ale Sfinților Părinți celor purtători de Dumnezeu, asemeni tainicei
cărți a Apocalipsei, așa și în aprecierea și înțelegerea proorociilor Sfântului Andrei trebuie să
se dea întâietate semnelor, criteriilor și rep erelor morale, cu mult mai mult decât celor
geografice, istorice și politice, fiind aceste proorocii foarte tainic acoperite prin numeroase
simbolisme și alegorii.‖256
Nebun făcându -se pentru slava Domnului, era grabnic izgonitor al diavolilor care
strigau deznădăjduiți că nimeni nu i -a rănit precum acesta. Prin descoperire dumnezeiască,
roaba Domnului, Varvara, îl vede pe nebun precum un stâlp arzător înălțându -se de la pământ
la cer. Pe aceasta, sfântul o oprește a descoperi lumii taina aceasta până ce nu se va muta la
Domnul.

2. 13. 5. Despre sfârșitul luptei celei bune

Cunoscându -și mai dinainte clipa adormirii sale, dă ultimile sfaturi fiului său
duhovnicesc, Epifanie, ca mai apoi să se roage pentru ultima dată împreună. „Nici moaștele
mele nu le vei vedea vreodată, pentru că Domnul Cel Milostiv a iertat greșealele mele și va
așeza trupul meu împreună cu al fericitului Simeon, care a trăit mai înainte de mine.‖257
Fericitul ducându -se la teatrul din hipodrom, într -una din galeriile din acel loc și -a dat
sufletul în mâinile Domnului. Trupul său a început a răspândi o mireasmă atât de puternică
încât s -a împrăștiat în tot locul acela.
O femeie săracă simțind mireasma, s -a dus în grabă să cerceteze locul. Găsind
moaștele sfântului izvorând mult mir, a ale rgat spre a vesti și altora. Mulți au venit în grabă,
dar n -au găsit pe nimeni, ci umpluți de mirare, era u îmbătați de mireasma și lumina ce
inundaseră locul acela.
„Și-a sfârșit nevoința cea bună și tainică, cea după Dumnezeu, la 28 Mai, la vârsta de
66 de ani.‖258

254 Ibidem , pp. 199 -216.
255 Ibidem , pp. 225 -228.
256 Ibidem , p. 199.
257 Ibidem , p. 236.
258 Ibidem , p. 241.

66 2. 14. Sfântul Vasile cel Tânăr, nebunul pentru Hristos

2. 14. 1. Generalități asupra vieții sfântului

Viața Sfântului Vasile cel Tânăr, scrisă de discipolul său Grigorie, este un vechi text
hagiografic scris în limba greacă, datând din secol ul al X -lea, dar care s -a păstrat și s -a
transmis de -a lungul secolelor în formatul a 22 de manuscrise datate din secolul al XIII -lea
până în secol ul al XIX -lea. Dintre acestea, The Vita in Moscow Sinodal Library (gr. 249) (…)
este cea mai lungă și cea m ai completă versiune care s -a păstrat259*, conținând secțiuni care
nu se regăsesc în celelalte manuscrise, având de asemenea diferențe în structura propozițiilor
și a vocabularului.260
Datorită similarităților dintre viața Sfântului Vasile și cea a Sfântului Andrei cel
Nebun pentru Hristos pe care unii cercetători261 le susțin, cele două texte au fost scrise fie de
același autor, fie au avut autori contemporani262. Cu toate acestea, Rydén și Magdalino cred
că, mai degrabă, el ar trebui considerat un sfânt fictiv, precum Sfântul Andrei cel Nebun263,
lucru pe care detaliile textuale îl infirmă – cu toate că anumite chestiuni sunt inexacte. Pe
lângă detalii, realitatea istorică dă mărturie despre existența acestui sfânt printr -un pelerin.
Vizita pelerinului rus, Antonie din Novgorod, din anul 1200, la Chrysopolis, rămâne ca
mărturie despre existența mormântului sfântului pe care scrie: „a lui Vasile cel Tânăr … care a
descris Judecata de Apoi.‖264

2. 14. 2. Vas ales al Duhului Sfânt

Autorul vieții începe prin a mărtur isi că nu cunoaște nimic despre locul nașterii, despre
părinții lui sau despre mănăstirea de metanie, ci îl prezintă pe sfânt, în vârstă de 30 de ani,
călugăr ce se nevoiește în ținuturile Bithyniei. Suspectat de spionaj, e adus la Constantinopol
pentru a fi interogat de parakoimomenos Samonas și supus unui tratament sever, incluzând
biciuiri, torturi și prizonierat265. Cu toate acestea, nevoitorul Vasile refuză să își dezvăluie

259 Denis F. Sullivan, Alice -Mary Talbot, Stamatina McGrath, The Life of Saint Basil the Younger …, p. 1;
* traducere personală :„ is the longest and the most complete preserved version‖
260 Ibidem , p. 54;
261 Este vorba despre Lennart Rydén, Paul Magdalino și Christine Angelidi.
262 Ibidem , p. 9;
263 Ibidem : Rydén and Magdalino believe that he – saint Basil the Younger – should perhaps be considered a
fictional saint, like Saint Andrew the Fool
264 Ibidem , p. 15;
265 http://www.stjohndc.org/Russian/saints/SaintsE/e_0204.htm : „Losing patience, Samon asked St. Basil:
"Impious one, will you long persist in hiding who you are, and from whence you came?" The clairvoyant
responded: "One should call impious those who, like you, spend their lives in all manner of uncleanness."

67 identitatea și păstrează tăcerea. Ca urmare, este aruncat în mare – în curentul B arbarei (…)
curentul este specific menționat de Ioan Cantacuzino ca cel mai viguros266* – salvat fiind apoi
de doi delfini. Reîntors în Constantinopol, se va stabili, nu într -o mănăstire, ci în case private.
Clarvăzător, străvăzător și tămăduitor, atrage un număr de vizitatori dornici să -i
asculte sfaturile și mustrările, și să primească binecuvântarea lui. În anumite momente se
purta ca un sfânt nebun, dar spre deosebire de activitatea unei figuri ca cea a sfântului Andrei
cel Nebun pentru Hristos, el îș i manifesta actele sale cele pline de grozăvie în spații închise.
Arată simpatie pentru cei marginalizați – femei, sclavi, eunuci – dar se asociază și cu cei de
neam nobil, vizitând chiar și palatul imperial.
Vizitat fiind de foarte mulți, primea numeroa se daruri, pe care niciodată nu le păstra
pentru sine, ci le împărțea cu cei săraci. Cu cât dăruia mai mult, cu atât primea mai mult. Pe
măsură ce sfântul împărțea ceea ce venise la el, în același chip numărul creștea zilnic a celor
care îl vizitaseră și î i aduseseră aceste alimente267*; și nu doar atât, ci cei care îl căutau, își
arătau dorința de a ședea la masă cu el și cu toți săracii prezenți acolo pentru a mânca
împreună.
Numeroase minuni a făcut acest sfânt, toate în spațiul restrâns al Cetății Împăra tului,
minuni ce stau mărturie despre sfințenia și smerenia sa, despre dorința sa de a face cunoscută
Împărăția cea Cerească într -o împărăție dominată de vicleșug și barbarie, de asalt și cotropire,
de desfrâu și magie268, stau mărturie a lucrării celei iubi toare de oameni a lui Dumnezeu prin
cei iubiți ai Săi (Ps. 67, 36).
Aruncat fiind în groapă cu un leu fioros, rămâne neatins de colții fiarei celei
neîmblânzite ce sta culcată la picioarele sfântului; în mare fiind dat spre înecare, este salvat de
doi de lfini și dus spre a viețui în Constantinopol; în cetate, vindecă un om, pe nume Ioan,
cuprins de friguri – bolnav de epilepsie; vindecă de boală grea pe Grigorie, discipolul său,

Furious at this public denunciation, Samon ordered that the Saint be suspended, head down, with his arms and
legs tied behind his back. The torture was so cruel that those who witnessed it began to complain about Samon.
When, after three days of trial, the holy struggler was taken down, he was seen to be alive and unharmed. Samon
ascribed this miracle to sorcery and had St. Basil thrown to a hungry lion.‖ Traducere personală: Pierzându -și
răbdarea, Samon l -a întrebat pe Sf. Vasile: „Nerușinatule, vei mai continua să ascunzi cine ești și de unde ai
venit?‖ Clarvăzătorul i -a răspuns: „Ce l care ar trebui să se numească nerușinat sunt aceia care, asemenea ție, și –
au petrecut viețile în tot felul de necurății.‖ Furios în urma acestei demascări publice, Samon a ordonat ca
Sfântul să fie suspendat, cu capul în jos, cu brațele și picioarele legate la spate. Tortura a fost atât de crudă încât
acei care au mărturisit despre aceasta, au început să se plângă de Samon. După trei zile de încercări, sfântul
nevoitor a fost coborât, și părea a fi în viață și neatins. Samon a catalogat acest miracol ca fiind magie și l -a
aruncat pe Sfântul Vasile la un leu înfometat.
266 Denis F. Sullivan, Alice -Mary Talbot, Stamatina McGrath , The life of… , p. 32;
* traducere personală : „in curent of Barbara. (…) the curent there is specifically mentioned by John
Kantakouz enos as most vigorous‖
267 Ibidem , p. 37;
* traducere personală : „As much as the saint distributed what came to him so much numbers increase daily of
those who visited him and brought these foods‖
268 Ibidem.

68 dându -i spre mâncare un usturoi și spre băutură trei cupe de vin; ajută de la distanță un om să
traverseze un râu primejdios în Anatolia; vindecă trei sclavi bolnavi; îmblânzește un cal
sălbatic; salvează un portar de la prăbușirea unui tavan și o femeie ce se înecase cu un os de
pește și stătea să moară; vindecă o femeie demonizat ă și un eunuc blestemat de stăpânul său.
Își descoperă darul clarviziunii și al profeției în diferite moduri: profețește soției lui
Constantin al VII -lea (905 – 9 nov. 959), Augusta Helena Lekapene, nașterea lui Romanos II
din 939; prezice invazie ungară ș i atacul rusesc asupra Constantinopolului din 941 și
profe țește că el va muri înainte a ucenicului său, Grigorie, cel care va urma să scrie viața
părintelui său duhovnicesc.

2. 14. 3. Grigorie și cele două viziuni: a vămilor văzduhului și a Judecății de Ap oi

Ucenicul său, Grigorie – salvat de Sfântul Ștefan dintr -o boală provocată de o
vrăjitoare și întărit fiind printr -o viziune de sălașul ceresc a tatălui său spiritual, Vasile –
aflând despre viziunea ce a avut -o Teodora, slujitoare în casa în care se a fla sfântul, și cuprins
fiind de curiozitate, se roagă de acesta să -i dea descoperire despre soarta pe care aceasta o va
avea în viața de apoi, după ieșirea sufletului din trup. Grigorie primește arătare de la înger în
vis care o arată pe slujnica Teodora călătorind prin vămile văzduhului.269 De asemenea,
bazându -se pe cunoștințele sale despre Vechiul Testament, Grigorie avea credința că iudeii au
avut convingeri curate, iar cei care L -au omorât pe Iisus au făcut -o din ignoranță, iar urmașii
lor sunt nevinova ți în ochii lui Dumnezeu. Sfântul a dărâmat cu citate scripturistice părerea
ucenicului său – omul convingerilor iudaice *, însă Grigorie cere sfântului să -și întărească
cuvintele printr -o viziune pentru a se convinge și el. Sfântul îi promite acestuia o ar ătare.
Următoarea noapte, după ce Grigorie adormise, acesta vede arătare de înger care îi dezvăluie
că viziunea pe care a cerut -o va avea loc. O viziune despre Ierusalimul Ceresc, învierea
morților și Judecata de Apoi.270
Viziunea despre Ierusalimul Ceresc suprinde porunca Mântuitorului ca cei aleși să
intre pe poarta Cetății Cerești. Între cei aleși se află Sfânta Fecioară, Ioan Botezătorul,
apostolii și ucenicii, martirii, mărturisitorii, cei feciorelnici, călugării, primii evrei, creștinii
recent botezați , cei ce s -au pocăit, nebunii pentru Hristos, săracii cu duhul, cei blânzi, drepții
judecători, cei plini de milă, cei curați cu inima, făcătorii de pace, cei persecutați, fecioarele și
celibii, mirenii pioși.

269 Ibidem , pp. 191 -277.
*traducere personală : „the man of Jewish convinction‖
270 Ibidem , pp. 345 -699.

69 Cei care prin pretinsă nebunie au păcălit pe făuritorul răutății, și prin rezistență și
cunoaștere divină s -au confruntat și l -au dărâmat pe acela la pământ și cu putere l -au
înfrânt271, se arătau a fi într -un număr foarte mic – o ceată foarte mică – și în întregime fulgere
de foc, având fața într -o continuă transformare, uneori scăpărătoare ca trandafirii roșii, alteori
ca aurul pur și strălucitor, sau fie ca zăpada ce radiază lumină, și îmbrăcați în ținută imperială.
Aceștia intrând pe poarta Ierusalimului Ceresc, au fost întâmpinați cu slavă măreață și
inexprimabilă.
După ce se trezește din viziune, Grigorie se izolează pentru o săptămână, timp în care
scrie cele ce a văzut ca o experiență încă foarte vie și nealterată de trecerea timpului. Întors
spre a -i spune sfântului despre cele văzute, Vasile î i prevestește moartea și îi dă sfaturi de
rămas bun, îndemnându -l spre a nu -l jeli.

2. 14. 4. Sfârșitul sfântului

Încă din timpul vieții, știind dorința arzătoare a ucenicului său, îi poruncește acestuia:
„atâta timp cât încă sunt în viața aceasta, poar tă de grijă ca nimeni să nu cunoască ceva din
aceste lucruri pe care tu le -ai văzut și pe care le -ai auzit de la mine. Pentru cele de după
moartea mea, vei consemna viața mea lipsită de valoare din acest oraș împreună cu toate
viziunile tale ‖272*
După petr ecerea în singurătate a Postului Mare, Grigorie află că părintele său
duhovnicesc, Vasile, a murit pe data de 26 Martie273*.
A fost o persoană controversată în mediul său, exclus de autoritățile Bisericii Locale
de la sanctificare datorită statutului său m arginal în societate și înstrăinării sale față de
biserică prin viețuirea în case private – mai degrabă decât a viețui într -o mănăstire. Ca o
posibilă urmare a disocierii sale față de instituțiile religioase constantinopolitate a fost
neincluderea sa în Si naxarul Constatinopolitan.
Asemeni Sfântului Pavel printre păgânii care credeau că al lor este dumnezeu cel
adevărat, la fel și nebunul pentru Hristos, „cu cei ce n -au Legea, m -am făcut ca unul fără lege,

271 traducere persoanlă a textului din ibidem., p. 495: „the ones who by pretense of folly outwitted the deviser of
wickeness , and through endurance and divine knowledge contended with and wrestled him to the ground and
powerfully defeated him.‖
272 Ibidem , p. 7;
*traducere personală : „as long as I am still in this life, take care that no one knows in any way whatsoever
about all these things that you have seen and that you have heard from me. For after my death you will record
my worthless life in this city together with all your vision.‖
273 Ibidem : „his death year would be either 944 or 952, (…), as there are no incidents involving the holy man after
the reign of Romanos I.‖;
*traducere personală : anul morții sale are putea fi fie 944 , fie 952, (…), având în vedere că nu au existat
evenimente implicând pe sfânt după domnia lui Romanos I.

70 deși nu sunt fără Legea lui Dumnezeu, ci având Leg ea lui Hristos, ca să dobândesc pe c ei ce
n-au Legea‖ (1Cor. 9, 21) , „fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepți la Dumnezeu, ci cei ce
împlinesc legea vor fi îndreptați.‖ (Rm. 2, 13)

2. 15. Sfântul Nicolae Pelegrinul cel nebun pentru Hristos274

Născut din părinți țărani săraci, într -un mic sătuc din apropierea mănăstirii Sfântul
Luca de la Stirio, în Grecia secolului al XI -lea (1075), Nicolae crește în lumina Duhului Sfânt,
neprimind educație, trimis fiind să pască oile. Prin covârșire a harului sfânt, din s enin începe a
striga Doamne miluiește!
Mama sa observând comportamentul neobișnuit al copilului îl amenință cu bătaia, îl
închide în casă, nădăjduind să se îndrepte. Copilul împlinind vârsta de doisprezece ani pleacă
în munți, unde găsind o peșteră în ca re se afla un urs, îl însemnează cu semnul Sfintei Cruci și
îi poruncește să nu se mai întoarcă în acel bârlog. Ursul, făcând ascultare, pleacă lăsându -i
peștera loc de nevoință. Aici, zi și noapte striga Doamne miluiește! Și se hrănea cu rădăcini și
ierbu ri. Primește învățătură duhovnicească de la un pustnic încercat, gol, acoperit doar de
barba și pletele sale lungi. Mama sa temându -se pentru el, îl ia de -acolo și îl duce la
mănăstirea Sfântului Luca.
Acesta își petrecea timp îndelungat în fața ușilor bi sericii strigând neîncetat Doamne
miluiește! Călugării socotindu -l îndrăcit, l -au bătut, l -au închis într -un turn, prăvălind peste
ușă un bolovan. În chip minunat, bolovanul s -a rostogolit de pe ușă, Nicolae reîntorcându -se
în biserică. L -au legat în lanțu ri, însă s -au desfăcut singure. L -au aruncat în mare, însă a fost
salvat de către un delfin și dus la uscat unde striga cerând mila Domnului. Deodată s -a iscat
furtună pe mare, iar călugării era u în primejdie mare. Sfântul Nicolae le -a cerut acelora să
strige împreună Doamne miluiește , astfel fiind salvați de Dumnezeu Cel Care caută la
rugăciunea celor împresurați. Călugării l -au lăsat în pace pe băiat, însă acesta a părăsit
mănăstirea întorcându -se în casa mamei sale.
Luându -l într -una din zile pe fratel e său mai mic, Gheorghe, la pădure pentru a tăia
lemn de cedru și a face cruci din el, pe care urma să le planteze – una din rânduielile sale

274 Stavroula Constantinou, Holy Actors and Actresses Fools and Cross -Dressers as Protagonists of Saint’s
Lives, în op. cit. , p. 343: „Despite their high popularity in Bizantium, holy fools are commemorated in three
Byzantine Greek Lives only.‖ (…) „A fourth vita devoted to a saint who bore some of the traits of the holly fool,
Nicholas the Pilgrim (or of Trani), has come down to us in Latin; see Efthymiadis, „D ’Orient en Occident mais
étranger aux deux mondes. Messages et renseignements tirés de la vie de Saint Nicolas le Pèlerin (BHL, 6223)‖.
Traducere personală: „În ciuda marii lor popularități în Bizanț, sfinții nebuni sunt comemorați în doar trei Vieți
bizantine.‖ (…) „O a patra vita dedicată unui sfânt care a născut anumite aspect e al nebunului sfânt, Nicolae
Pelerinul (sau din Trani), a ajuns la noi în latină; vezi Efthymiadis, „D’Orient en Occident mais étranger aux
deux mondes. Messages et renseignements tirés de la vie de Saint Nicolas le Pèlerin (BHL, 6223)‖

71 obișnuite prin care alunga lâncezeala și lenea – îi cere acestuia să se roage împreună cu el ca
Dumnezeu să le des copere voia Lui pentru ei. „Roagă -te, deci, să ți se descopere și ție. Și iată
că s-a arătat îngerul Domnului sub forma unui stâlp de foc al cărui vârf ajungea pâna la cer, i –
a luat pe amândoi și i -a dus într -un loc foarte înalt, zicând: O, Nicolae, pentru tine acest loc va
fi slăvit până la sfârșitul veacurilor.‖275 Gheorghe, care căzuse într -un somn adânc, trezindu -se
și aflându -se într -un loc, numit Oraco, îi spune fratelui său că nu se cade să o părăsească pe
mama lor. Astfel, acesta l -a părăsit pe Nicola e și s -a întors acasă. Nicolae și -a construit o
chilie în locul arătat de înger și își continua lucrarea de a sculpta cruci și de a le îngropa peste
tot.
Într-altă noapte i se aratăse în vis un înger care îl duce înaintea unei peșteri pline de
lumină. Int rând acolo, află trei icoane: a Mântuitorulu i, a Maicii Domnului și a Sfântului Ioan
Botezătorul, la care se închină. Apoi l -a dus în Longobardia, într -un oraș numit Trani.
Trezindu -se în acel loc, a început a căuta peștera, însă în zadar, astfel că se înt oarce la Oraco.
Aflându -se el acolo, „a venit să -l întâlnească monahul Maxim, economul mănăstirii de
la Stirio, om aspru și dur. Sfântul l -a salutat cu smerenie și i -a zis: De ce te porți rău cu
muncitorii după cum îți vine ție, îi asuprești și îi ocărăș ti pe nedrept? Atunci Maxim a coborât
de pe cal și a început să -l lovească pe sfânt cu asprime cu bâta pe care o avea. Sfântul Nicolae
a zăcut așa plin de răni și de durere, dând slavă lui Dumnezeu, când, deodată, a fost răpit în
vedenie și l -a văzut pe sf ântul Luca, întemeietorul mănăstirii de la Stirio, care l -a
mângâiat.‖276
Umbla îmbrăcat în straie monahicești, nu pentru că era tuns monah, ci datorită
călugărilor de la Stirio care voind a -l batjocori i -au dat această haină. Venind la acesta, o fată
frumo asă și cerându -i a o lăsa să -i urmeze în cale, acesta a fost de acord. Astfel amândoi
strigau Doamne miluiește ! Ispitită fiind de diavolul, aceasta a început a -l numi înșelător,
ocărându -l și spunând celorlalți tot felul de minciuni. Astfel că țăranii s -au năpustit asupra
sfântului cerându -i socoteală pentru toate acelea. Fata venindu -și în fire, recunoscu că toate le –
a făcut din bunăștiință și că nu a fost amăgită în niciun chip de sfânt.
Voind a se împărtăși cu Sfintele Taine, a fost izgonit din biserică , alungat ca afurisit.
Plângând, Sfântul Nicolae decide a pleca la Roma. Urcat pe vapor, acesta îi supăra pe cei care
călătorea cu strigătele sale, astfel că aceștia căutau să scape de el. În cele din urmă l -au
aruncat în mare, însă izbăvit fiind de „o Doa mnă coborâtă din ceruri‖277 ajunge pe plaja
orașului Otranto.

275 http://tineriortodocsi.webs.com/Sfinti/sfnicolaepelegrinul.html
276 Ibidem .
277 Ibidem .

72 Locuitorii acelui oraș văzând faptele minunate care le săvârșea minunatul Nicolae, au
înțeles că acesta a fost binecuvântat ca făcător de minuni. Mulți venind la el, primea u
tămăduirea bolilor și ajutor duhovnicesc. Au primit împlinirea rugăminților de a scăpa orașul
de năvala francilor, recunoscând în acesta un mijlocitor înaintea lui Dumnezeu. De atunci,
alături de copii, zi și noapte, striga Doamne miluiește!
A plecat de la Otranto la Soglinia na, apoi la Olimpio (Lecce) și Vernole, făcând
nenumărate minuni. Mergând spre catedrala din Lecce cu strigătul său obișnuit însoțit de
glasurile copiilor, este alungat din biserică de către episcopul Teodor (Bonsecolo, 1092 -1101).
Plângând pentru păcatele semenului său, vindecă un orb care în tinerețe își omorâse tovarășul
de negustorie. A fost slobozit de către îngerul Domnului atunci când niște oameni l -au prins și
l-au închis în biserica Sfântului Dimitrie. Unei femei curioase îmbrăcate în straie bărbăt ești,
Dumnezeu îi descoperise sfințenia părintelui Nicolae, căci acesta rugându -se ceasuri întregi se
arăta precum un stâlp de foc coborât din cer.
Multe minuni făcea plăcutul lui Dumnezeu în Longobardia, putere pe care o
împărtășește și unui copil. Însem nând un copil de opt ani cu Sfânta Cruce, acela a început a
face minuni.
„Striga fără încetare Doamne miluiește ! Însă de atunci a început să adauge la Doamne
miluiește! și Ascultați ! Mergând apoi la Taranto, tot strigând Doamne! și Ascultați!, pentru
hărmalaia făcută, episcopul Alberto a poruncit să -l biciuiască; și pământul s -a umplut de
sângele lui.‖278
Plecând de la Taranto, se oprește la Trani, unde are să își dea sufletul în brațele lui
Dumnezeu, prăbușindu -se din pricina rănilor adânci în anul 1094, la vârsta de 19 ani.
Osemintele sale foarte curând au devenit obiect de venerare și cauză a miracolelor, și în 1099
a fost recunoscut ca sfânt – canonizat fiind de papa Urban al II -lea279 – și construi ndu-se o
nouă catedral ă, avea să adăpostească moaștele sa le280.

2. 16. Sfântul Procopie cel nebun pentru Hristos din Ustiug

De neam germanic, cuviosul părinte a fost un neguțător bogat care venind cu marfă
multă în cetatea Novgorodului, a intrat în contact cu credința ortodoxă pe care a iubit -o foarte
mult. Dor ind a cunoște profunzimile acestei realități religioase, căuta un om insuflat de

278 Ibidem .
279 https://parohiatrani.wordpress.com/despre -noi/
280 Traducere personală : „His remains very soon became the object of veneration and the cause of miracles,
and in 1099 he was mad e a saint and a start was made on a new cathedral to house his bones‖;
http://www.paradoxplace.com/Perspectives/Sicily%20&%20S%20I taly/Puglia/Trani/Cattedrale/Trani%20Catted
rale.htm

73 Dumnezeu. Astfel îl întâlnește pe cuviosul Varlaam, un părinte plin de înțelepciune
duhovnicească, de la care primește Sfântul Botez.
Împărțindu -și averea săracilor și alegân d calea sărăcie de bunăvoie și a lepădării de
sine din dragoste pentru Hristos, se înfățișează precum un lipsit de minte. Unii cunoscându -i
viața au început a -l ferici, însă Procopie plin de mâhnire părăsește acele ținuturi ajungând în
cetatea Ustiugului. Mânca foarte puțin și asta se întâmpla atunci când oameni temători de
Dumnezeu îi dădeau milostenie. „Atât de mare era disprețul său pentru cei bogați, încât nu
accepta pâine decât din mâna celor săraci.‖281
Alegând calea renunțării și al martiriului nebun iei pentru Hristos, se învrednicise de la
Dumnezeu de darul prorociei. A început a locui într -un foișor lângă biserica Preasfintei
Născătoarei de Dumnezeu, rugându -se neîncetat, fiind bineplăcut înaintea lui Dumnezeu, căci
prin rugăciunea sa întoarcea mâni a lui Dumnezeu de la oameni.
Asemenea prorocului Iona (Iona 3), cunoscând voia lui Dumnezeu de a pierde
locuitorii cetății Ustiugului pentru împietrirea și înmulțirea păcatelor cu fulgere și pietre din
cer (Iosua 7), pornește a propovădui pocăința și înt oarcerea la Dumnezeu. În biserică, fiind
cântare de obște, sfântul a început a „îndemna pe popor spre pocăință, zicând: Fraților,
pocăiți -vă de greșelile voastre și milostiviți pe Dumnezeu prin post și rugăciuni, căci de nu vă
veți pocăi, toți veți pieri p rin grindină de foc, pentru că mânia lui Dumnezeu va veni asupra
voastră‖282. Dar aceia nici nu au dat atenție celor zise de nebunul lui Hristos.
Și plângând sfântul cu amar pentru cetatea Ustiugului, primind ocări de la cei ce nu
pricepeau cele ce le spune a acesta, se arăta a fi singurul rugător fierbinte înaintea lui
Dumnezeu în acel loc. Venind ziua mâniei lui Dumnezeu, căci pe cer s -au adunat nori
întunecoși care aruncau fulgere nenumărate care făcuseră arșită mare, poporul avea să își
aducă aminte de cu vintele sfântului. Toți au fugit în biserici și au început a se ruga. Același
lucru îl făcea și sfântul lui Dumnezeu, care stătea înaintea icoanei Maicii Domnului și cerea
mijlocirea ei, iar lui Dumnezeu cerea precum oarecând Moise: „Rogu -mă acum, de vrei să le
ierți păcatul acesta, iartă -i; iar de nu, șterge -mă și pe mine din cartea Ta, în care m -ai scris!‖
(Ieș. 32, 32) În acel moment, „icoana înaintea căreia Sfântul Procopie, cel nebun pentru
Hristos (+ 1303), s -a rugat cu ardoare pe 25 iunie 1290, pentr u izbăvirea orașului Ustiug de
mânia lui Dumnezeu‖283, a început a izvorî mir încât s -au umplut vasele bisericești. Întregul
văzduh se schimbase, norii îndreptându -se spre locuri pustii unde aruncau pietre înfocate,
arzând tot locul acela. Mirul strâns în va se aducea vindecarea multor bolnavi care se ungeau
cu el și tuturor binecuvântare a lui Dumnezeu.

281 Michel Evdokimov, op. cit. , p. 62.
282 http://www.vietile -sfintilor.ro/vieti/iulie/07 -08-sf-si-dreptul_procop ie.html
283 http://www.doxologia.ro/cuvinte -cheie/sfantul -procopie -cel-nebun -pentru -hristos

74 După obiceiul său, sfântul s -a întors la nevoința sa zilnică prin care își acoperea
înțelepciunea ce sălășluia într -însul prin putere a Duhului Sfânt. Reaua pă timire era haina cu
care își îmbrăca trupul, întărit fiind prin grija dumnezeiască. Într -un an, într -atât de cumplită a
fost iarna, încât gerul s -a arătat secerător al multor animale, altele suferind împreună cu
oamenii din case încălzite cumplite degerătu ri. Secerător se arăta gerul și vântul aprig printre
săracii care -și petreceau viața pe ulițe. Mult a avut de suferit și sfântul Procopie, căci acesta
gol fiind cu trupul își căuta loc încălzit în niște căsuțe mici unde se adunau săraci pentru a se
păzi de frig. Aceștia se arătau însă prigonitori ai celui chinuit, închizându -i ușa în față sau
bătându -l cu bețele. Plecând de -acolo, s -a dus a -și căuta sălaș lângă câinii ce zăceau la colț de
stradă, însă și aceștia au fugit de la dânsul. „Iar robul lui Dumneze u, văzând că nu numai
oamenii, dar și câinii fug de el, zicea în sine: „Fie numele Domnului binecuvântat de acum și
până în veac!‖ (…) și deznădăjduindu -se de viața sa, aștepta cea mai de pe urmă răsuflare și se
ruga ca Dumnezeu să -i ia sufletul.‖284
În acel moment de cumpănă, sfântul simte dulcea mângâiere trimisă de Dumnezeu
printr -un înger ce purta în mână o ramură din rai cu diferite flori. Asemeni sfântului Andrei
cel nebun pentru Hristos, sfântul Procopie este înviat, trupul său fiind încălzit prin atingerea
ce i-o dăduse îngerul cu acea ramură. Astfel a petrecut sfântul iarna aceea cumplită nevătămat
și plin de bucurie dumnezeiască.
Mărturie despre acestea a dat prietenul său, Simeon, un cleric plăcut lui Dumnezeu și
plin de fapte bune. Simeon ală turi de Maria, soția sa, sunt părinții celui ce avea să fie sfântul
Ștefan, episcopul Permului. Sfântul Procopie avea să prorocească nașterea minunatului Ștefan
încă de când mama sa Maria era o copilă de trei ani adusă de bunica sa la biserică. „Și
văzând -o fericitul Procopie, i s -a închinat ei până la pământ, apoi, în auzul tuturor oamenilor,
a zis: „Iată vine maica marelui învățător Ștefan, episcopul Permului". Auzind aceasta, mulți se
mirau în sine, zicând: „Oare se poate să fie în Perm episcop?‖ Căci în tr-acea vreme țara
Permului încă nu era luminată cu sfânta credință și nu se afla nici un creștin într -însa‖285.
Darul pro orociei îl descoperea sfântul și prin faptele sale, căci purta în mâna sa stângă
trei vătraie care dacă erau ținute cu capul în sus, pr evestea u rodnicia pământului și
îndestulare, dacă era ținute în jos, arăta nerodirea pământului.
Cunoscându -și mai dinainte trecerea la Domnul, s -a dus la mănăstirea Sfântului
Arhanghel Mihail, nimeni știind de sfârșitul său. Când i -a fost găsit trupul z ăcând cu m se
cuvine, cu mâinile strânse la piept în chipul crucii, cu ochii închiși și cu fața spre cer, a fost

284 http://www.vietile -sfintilor.ro/vieti/iulie/07 -08-sf-si-dreptul_procopie.html
285 Ibidem .

75 dus în biserică și îngropat în locul său preferat, o piatră de pe malul râului Suhona unde
obișnuia să se roage pentru cei ce călătoreau cu lunt rea.
Sfântul a trecut la cele veșnice la 8 iulie 1303, în ziua de pomenire celui de un nume
cu el, Sfântul Mare Mucenic Procopie. La mormântul său au început a se săvârși nenumărate
minuni, astfel că peste moaștele sale s -a zidit o biserică.
Sfântul Pro copie din Ustiug este unul dintre primii nebuni pentru Hristos consemnat în
analele rusești286, venit din Germania în ținuturile rusești.

2. 17. Sfântul Sava Vatopedinul cel nebun pentru Hristos

Una din florile pe care Maica Domnului le -a păzit în Sfântu l Munte a fost și Sfântul
Sava, nevoitor al Lavrei Vatopedului, cel ce s -a îmbrăcat cu haina nebuniei pentru Hristos
încă din tinerețea sa, înțelept arătându -se înaintea Împăratului Ceresc și lipsit de minte părând
înaintea oamenilor. „El unea virtutea cu cuvântul, numindu -le desăvârșită și împreună –
petrecătoare doime‖287, nelipsind tăria faptei de flacăra rugăciunii sau finețea rugăciunii de
dăruirea în faptă.

2. 17. 1. Obârșia

Născut în 1283, din părinți de neam nobil și virtuoși, în vestitul oraș al Tes alonicului
al secolelor XIII -XIV, oraș renumit pentru bogăția sa în înțelepciune și virtute, dar aflat s ub
incidența unor crize interne.
Botezat cu numele de Ștefan, acesta a fost răsplata râvnei pentru virtute a părinților
săi, care deși erau oameni de v ază ai societății, erau neîntrecuți în simplitatea purtării,
îngăduință și modestie față de toți. Primind o educație aleasă, „tuturor le era plăcut și vrednic
de iubit‖288, dând dovadă de bărbăție sufletească, putere trupească, având și o înfățișare
cuviinci oasă. Astfel a devenit cunoscut în toată cetatea. Pe lângă vrednicia sa, era pildă de
înțelepciune și înfrânare, petrecând cu trezvie în rugăciune, viața duhovnicească dovedindu -o
a fi cu mult mai de preț decât cea trupească.
Cel Care „cunoște pe cei ce sunt ai Lui‖ (II Tim. 2, 19) , „l-a ales din pântecele maicii
sale pe Sava, precum pe marele Pavel‖289, iar acesta, ajuns la vârsta adolescenței, lăsând
dulceața lumii și toate onorurile pe care aceasta i le promitea, pleacă pe ascuns din cetate în

286 http://radiorenasterea.ro/sfintii -nebuni -intru -hristos -si-sf-nicolae -din-pskov/
287 Sfântul Filothei Kokkinos, Viața Sfântului Sava Vatopedinul , Evanghelismos, București, 2011, p. 8.
288 Ibidem , p. 17.
289 Ibidem, p. 19.

76 sfințitul Athon pentru a se îndulci din Izvorul Înțelepciunii, arătându -se astfel slugă bună și
credincioasă a Celui ce „oile Sale le cheamă pe nume ‖ (In. 10, 3).

2. 17. 2. Athonul

Cugetând că „ascultarea și smerenia sunt calea cea sigură și potrivită pentru orice fel
de educație, cu atât mai mult pentru această filosofie cerească‖290, se dovedește împodobit cu
harisma discernământului, arătând viitoarea sa desăvârșire. Astfel se pune sub ascultarea unui
ascet înaintat în virtute, renumit pentru asprimea sa care ține a departe orice posibil ucenic, și
este tuns în monahism cu numele de Sava.
Primind zilnic ocări, batjocoriri și ironii peste măsură, deseori fiind biciuit și bătut de
către starețul său pe care îl iubea mai mult decât pe părinții săi, se dovedea neîntrecu t între toți
monahii în ascultare și smerenie .
Starețul său cunoscându -i harismele sale cele ascunse, se gândea să -l ridice la
înălțimea preoției, lucru care a adus tulburare în viața tânărului Sava deoarece nu se credea a
fi câtuși de bogat datorită virtu ților pe care le dobândise, ci întru toate sărac datorită celor care
îi lipseau. Având această smerită -cugetare fuge de primirea Tainei celei mari a Preoției .
Sub amenințarea italienilor și a turcilor selgiucizi ce treceau prin ascuțișul sabiei pe
oricine, Sava împreună cu starețul său, au fost nevoiți să părăsească Sfântul Munte, voia
dumnezeiască aducându -l pe nevoitor în insula Ciprului.

2. 17. 3. Cipru

Datorită nespusei iubir i pe care Dumnezeu i -a arătat -o, se dăruiește întru totul lui
Hristos. Cople șit de purtarea de grijă și de bunătatea Oceanului nespus al Dragostei și având
înaintea minții chipurile Patriarhilor, Proorocilor, Apostolilor și Mucenicilor, „dorind să mă
asemăn lor, iată îți aduc drept jertfă cele ale Tale, Stăpâne. Voi pune frâu limb ii mele și nu voi
mai vorbi. Voi ține cuvântul înlăuntrul meu numai de dragul Tău și voi vorbi lăuntric numai
cu Tine. (…) Iar trupul meu, fiindcă este mort și nu mai trăiesc în trup, îl încredițez cu totul
Ție, atât c ât îmi va fi cu putință ca om, Stăpâ nul meu, Care le poți săvârși pe toate, ca să -mi
dăruiești puterea și ajutorul Tău.‖291
Aprins fiind de cărbunele dragostei lui Hristos, răpit în extaz dumnezeiesc, îmbătat de
râvnă dumnezeiască, el care lepădase de mai demult cele ale omului celui vechi, s e dezbracă

290 Ibidem , p. 22.
291 Ibidem, p. 48.

77 de hainele sale și străbate orașele și satele, străin în țară străină, necunoscut, fără casă sau
hrană, acoperământ sau prieteni. Gol precum oarecând dreptul Iov (Iov 1, 21) , se înstrăinase
cu desăvârșire de oameni cu cugetarea, cu sufletul și c u tăcerea prin umblarea neoprită.
Ger sau arșiță, ploaie sau vânt, de nimic nu era împiedicat în a trăi stăruitor ca un
pustnic în postire și rugăciune. „Astfel a primit viteazul stăpânire peste demoni și peste
patimile cele afară de fire (…) și încă mai mult, a primit stăpânire mai presus de fire peste
însăși firea sa, astfel încât să nu se plece nici chiar nevoilor ei.‖292
Asemenea celui ce a zis că „noi suntem nebuni pentru Hristos‖ (1 Cor. 4, 11) , gol ,
flămând și însetat, lepădătura tuturor, se prefăce a a fi nebun, el, cel plin de înțelepciunea cea
adevărată. Însă, înțeleptul Sava nu făcea acestea fără chibzuială. Tămăduindu -și prin înfrânare
și smerită cugetare bolile sufletului și ajungând la nepătimire, a pus început aceste i
neobișnuite nevoințe a ne buniei. Taina înțelepciunii lăuntrice celei de mare preț o ținea prin
înfrânarea limbii, întru toate blând și fără răutate, cu mintea trează și îndreptată spre cele
înalte, îmbrăcat în haina aspră a postirii.
Fățărnicindu -se cu nebunia sa, lumea îl ocara b atjocorindu -l ca pe un înșelat și stricat
la minte și socotindu -l ca pe o nenorocire a cetății. Iubind pe Hristos mai mult ca orice, își
dorea ca tot omul ce vine în lume să se împărtășească de această iubire, iubire neînțeleasă de o
conștiință amorțită și supusă trupului și egoului.
Mustră obrăznicia unei femei care văzându -l umblând gol îi laudă vrednicia trupului,
ca mai apoi să se arunce într -un bazin cu noroi și viermi, unde va sta toată ziua și se va ump le
de murdărie și miros greu ce îl va împrăștia prin toată cetatea. De -asemenea rușinează pe unul
din bogații italieni care îl acuza că ar fi un înșelător de oameni, dându -i jos cu bastonul chipiul
de pe cap și arătându -i astfel deșertăciunea slavei pe care o conferă orice întâietate. Fiind
considerată o insultă de către cel iubitor de slava lumii, poruncește ca Sava să fie bătut cu
dorința de a -l omorî.
Pentru aceasta și -a îndreptat cu toată tăria mânia sufletului său numai împotriva
diavolului.‖293 Astfel Sava cel plin de înțelepciune se face părtaș ac elora puțini care văd multa
și necuprinsa răutate a diavolilor, după cum zice și sfântul Ioan Scărarul294, devenind tot mai
înfricoșător viclenilor diavoli.
Sava nu mai trăia pentru sine, ci ieșise cu desăvârșire din sine, transfigurat într -o lume
desfigura tă295, îmbrățisând nevoința tăcerii ce menține vie trezvia minții și fără de care
nebunia ar fi lipsită de valoare , o ține vreme de douăzeci de ani pâna va reveni în Sfântul

292 Ibidem , p. 53.
293 Ibidem , p. 62.
294 Sfântul Io an Scărarul, Scara , p. 406: „ Multă cu adevărat, multă și greu de cuprins este răutatea duhurilor și
puținora le e văzută.‖
295 P.S. Siluan al Italiei, Cum să ne facem nebuni pentru Hristos? în revista Familia ortodoxă , nr. 11(82)/2015.

78 Munte Atho s. Lepădându -se de cele de aici și neiubind slava oamenilor se hotărăște s ă plece
din acele ținuturi, pornind spre Țara Sfântă „așa cum i s -a prezis cândva.‖296

2. 17. 4. Sfintele Locuri

Purtat de Duhul Sfânt, vizitează locurile sfinte și Sinaiul, urmând să se zăvorască într –
una din peșterile din acele ținuturi. Iar pentru că „potrivnicul vostru, diavolul , umblă, răcnind
ca un leu, căutând pe cine să înghită‖ (1 Ptr. 5, 8) intră noaptea în peșteră sub forma unui
balaur foarte mare și înfricoșător, începând pe dată luptă împotriva lui Sava.
Făclie a discernământului, „Sava era un cuptor aprins care îi alunga pe vrăjmași ca pe
niște țânțari.‖297 Veștejit de postiri și osteneli stătea neclintit, având arma sfintei rugăciuni,
înaintea celui ce încerca să îl înspăimânte luând o înfățișare înfricoșătoare.
Cu mintea înălțată în Ceruri , cu trupul prăbușit la pământ, se face face părtaș mai
presus de fire a Slavei celei dumnezeiești, cerurile deschizându -se și peștera umplându -se de
lumină în jurul celei de a doua străji din noapte. Aceste lucruri pe care le vedea în Duh, în
chip mai pre sus de simțire și înțelegere, frumusețea și desfătarea Luminii l -au prefăcut cu
totul. Astfel, a biruit pe diavolul cel viclean care nu mai avea îndrăzneală asupra lui.
Întreaga Palestină aflase de vrednicia lui și toți pustnicii îl căutau dorind să se
împărtășească din experiența duhovnicească a sfântului. Lepădat cu totul de cele lumești, fuge
în cele mai aspre locuri ale pustiei Iordanului, locuri sfințite prin nevoințele Sfintei Maria
Egipteanca. „Pustia aceea era atât de uscată încât vreme de cincizec i de zile nu a găsit nici o
verdeață, nici picătură de apă, nici măcar vreo urmă de umezeală în pământ și nici nu a
plouat.‖ 298
„Sufletul se face dumnezeu prin participare la Harul dumnezeiesc, (…) se
îndumnezeiește și trupul împreună cu sufletul, prin îm părtășirea de dumnezeire pe potriva
lui‖299, spune de Dumnezeu -cugetătorul. Astfel călăuzit de Harul cel dumnezeiesc și
îmbărbătat de îngerul Domnului se împărtășește iarăși de Însuși Hristos în strălucirea slavei
cele dumnezeiești. Cu trupul pe pământ, cu m intea umbla prin mijlocul frumuseților din Cer.
Și întru toate se arăta bineplăcut Celui Preaînalt, dar urât celui mincinos.
Astfel umblând prin pustie este ispitit de diavolul prin doi arabi care -l acuzau că ar fi
păzitorul unei comori ascunse de creștin i. Bătându -l până aproape și -a dat duhul, au vrut să -l
omoare tăindu -i capul cu sabia, însă pe dată mâna celui cu sabia s -a uscat și înfricoșându -se

296 Sfântul Filothei Kok kinos, Viața Sfântului Sava Vatopedinul… , p. 82.
297 Ibidem , p. 91.
298 Ibidem , p. 105.
299 Maxim Mărturisitorul, Capete teologice , II, 88 în Filocalia , vol. II…, p. 252.

79 acela, se pocăia. Plin de milă și lipsit de putere, Sava își înălță puțin mâinile spre cer și mâna
aceluia s-a vindecat. După plecarea acelora, Sava a fost întărit de îngerul Domnului.
Ispititorul Satan nesuferind aspra nevoință, stăruința și dragostea cea arzătoare față de
Dumnezeu și aproapele, își adună armată și, ieșindu -și din minți, se năpustește asupra celui
care se îndulcea cu rugăciunea, rămânând nesimțitor la urletele sălbatice, și -l răpesc până pe
marginea unei prăpăstii în care -l aruncă cu capul în jos. Nu doar că nu a căzut cu capul în jos,
ci s-a aflat în picioare, sănătos și nevătămat, păzit de î ngerii lui Dumnezeu (Ps. 90, 11 -12). Cu
mintea înălțată la Hristos, rușinează pe cel potrivnic, pe cel care nu mai avea îndrăzneală
asupra lui.
Stând trei zile și trei nopți în prăpastie, în rugăciune continuă, este și urcat mai presus
de ceruri unde în v edenie L -a văzut pe Mântuitorul stând deasupra unei lumini nesfârșite,
înconjurat de mii de mii și miria de de miriade de cete îngerești (Daniel 7, 10). Un stâlp de foc
apare înaintea lui aruncând mulțime de raze care au căzut asupra sa.
Revenindu -și din a cea vedenie, îngerul Domnului i se arată pentru a -i tălmăci cele ce
le văzuse în Duhul, în chip proorocesc. „Atunci Sfântul a primit înțelepciune de la mistagog
ca să tâlcuiască cele mai presus de fire. A primit urechi ca să audă (…) cele «pe care ochiul
nu le-a văzut și urechea nu le -a auzit și la inima omului nu s -au suit, pe care le -a gătit
Dumnezeu celor ce -L iubesc pe El (1 Cor. 2, 9). »‖300
Cu toate că Dumnezeu I S -a descoperit în chip minunat și i -a făgăduit cele
dumnezeiești, cunoștea trebuința smeri tei cugetări. Liantul cel mai prețios al tuturor virtuților
în conso lidarea casei sufletului, smerita cugetare era partener nedezlipit în petrecerea sa cea
minunată, prin care pune început nou acestei petreceri și se predă cu totul adâncii înțelepciuni,
prefăcân du-se în chipul înmiresmatelor zori pământeș ti ai dimineților dumnezeiești . Astfel,
părăsește pustia și intră sub ascultare într -una din mănăstirile de obște de lângă Iordan spre
uimirea tuturor celor care cunoșteau sfințenia lui, respectând rânduiel ile ucenicilor începători.
Harul lui Dumnezeu ce ardea în inima sa nu putea rămâne ascuns ochilor celorlalți, de
aceea Dumnezeu a rânduit ca în chip neomenesc, să petreacă cu fiarele precum un om cu
prietenii săi, dobândind mult folos duhovnicesc din aces t lucru. Tot prin har, primește poruncă
dumnezeiască să lase pentru totdeauna acele locuri și să se întoarcă repede în pământul
grecesc.
În drumul de întoarce, în Ierusalim, disperarea unei mame ce își adusese copilul mort
înaintea lui Sava, stăruința ace steia de a nu -l părăsi până ce nu -l învie și dragostea sfântului ce
o avea față de semenii săi, îl îndeamnă spre a -l apuca de mână pe copil și, rugându -se, să îl
învie.

300 Sfântul Filothei Kokkinos, Viața Sfântului Sava Vatopedinul… , p. 120.

80 Petrecând alți doi ani în pustia Cretei, timp în care nu a stat jos vreundeva și nici nu s-
a întins să doarmă, iar în Constantinopol, zăvorât, în deplină tăcere și nevoință, în obștea
mănăstirii Sfântului Diomid, intră în Sfântul Munte al Athonului din pricina faimei pe care o
dobândise, nefiind iubitor de cinstire omenească. Se afierosește minunatei lavre a
Vatopedului, fiind p us în sluja bisericii, a tr apezei și a slujirii bolnavilor. „Uneori însă, de
bunăvoie, își micșora puțin acrivia și făcea la fel ca ceilalți, punându -se și el, chipurile, sub
aceleași nevoi. Astfel scăpa de atenția un ora și nu lăsa să se vadă că este mai presus decât
ceilalți monahi.‖301

2. 17. 5. Vatopedin

În timpul slujbelor, trăia în contemplație, iar fața i se schimba. Când era vesel și
luminat, cu ochii plini de blândețe, se bucura de vederea celui Care este St ăpânul nostru de
obște. Când era posomorât și plin de gânduri, se întrista pentru ticăloșia și neputința
omenească.
Ca o stea luminoasă pe cerul înnorat se deosebea sfântul de toți ceilalți, drept pentru
care, pentru a doua oară în viața sa, îi este oferi tă cununa demnității preoțești pe care o refuză
cu aceeași smerită -cugetare ca întâia dată. „Cu desăvârșita sa smerenie ne subjuga pe toți‖302
avea să exclame ucenicul său, următor al cărării ce duce spre Împărăția cea Cerească, Sfântul
Filothei Kokkinos.
Egumenul mănăstirii vrând să facă cunoscută vrednicia virtuții pe care o dobândise
sfântul , l-a dat a fi mai presus de proiestoșii cei bătrâni la trapeză, însă el refuza nedorind a
părăsi iubita sa smerenie. Se arată neclintit în fața starețului care zicea: „Vino mai sus,
Părinte! Vino, în numele dragostei dumnezeiești și al discernământului ce se sălășluiește în
sufletul tău cel preacurat. (…) Căci adevărata cinstire este legată de vrednicia virtuții.‖303
Astfel, egumenul, mâhnit fiind, că uta cu vicleșug a -i încerca statornicia purtării smerite a
fericitului bătrân și îl mustră înaintea tuturor, numindu -l trufaș și fățarnic, neascultător și
mândru. Sufletul său având privirea cea străvăzătoare a înțeles această uneltire și a răspuns
cuvintelor egumenului în așa fel încât cei care râvneau pentru întâietăți și se certau cu
aproapele lor din pricina exageratei lor mândrii și a iubirii de slavă, s -au folosit mult,
smerindu -se.

301 Ibidem , p. 160.
302 Ibidem , p. 169.
303 Ibidem.

81 „Harul dumnezeiesc l -a cinstit atât de mult pe marele Sava și atât de curate erau
sufletul și ochii săi, încât legătura trupului nu l -a împiedicat deloc să vadă îngeri.‖304 Vrednic
s-a făcut de aceasta și atunci când a văzut doi îngeri împărțind daruri celor care primeau în
chip smerit mustrarea egumenului pricinuită de zarva mare ce se crease la trapeză într -una din
zile.
Toată viața mult încercatului Sava s -a petrecut în contextul conflictelor interne din
cadrul Imperiului și a presiunii făcute din exterior a turcilor. Dorind pacea țării, călugării
Sfântului Munte s -au adunat pentru a mijloci în aintea lui Dumnezeu și a Senatului. Rugat
fiind și sfântul să se alăture acestei mișcări, cu multă îndrăznire a descoperit faptul că aceste
acțiuni vor fi fără izbândă, lucru care s -a și întâmplat în urma refuzului primit din partea
Senatului de a asculta de sfaturile călugărilor. În urma acestui incident, Sfântul Sava i -a
îndemnat pe călugări a se închide în rugăciune, el rămânând la rândul său șase ani întregi în
zăvorâre și asceză.
Viitorul conducător al mișcării zelotiste împotriva lui Ioan al VI -lea Ca ntacuzino,
Andrei Paleologul, dorind să -l cerceteze pe sfântul Sava, vine în Marea Lavră a Vatopedului
unde este primit cu mare onoare. Primind înștiințare de Sus să nu -l primească pe acela,
Sfântul refuză vizita sa, necedând presiunilor făcute de mai mari i obștii, lucru ce a pricinuit
mare uimire în rândul tuturor.
După zece ani, mare tulburare a cuprins tot Bizanțul din pricina zeloților conduși de
Andrei Paleologul. Cunoscând evenimentele ce se petrec, cel înnebunit din dragoste pentru
Hristos trimite cu vânt prin niște tesaloniceni, amintindu -i celui răufăcător motivul pentru care
nu-l primise cu zece ani mai înainte. „Am văzut atunci în gura ta trupurile omenești pe care tu
acum le mănânci ca o fiară crudă și sângele compatrioților tăi pe care îl bei ca un câine. Nu
aveai înfățișare și chip de om ra țional, ci mai degrabă de fiară preavicleană și
neîmblânzită.‖305
Și pentru că diavolul urmărește a dezbina cele ce Hristos le -a unit prin Întruparea și
Înălțarea Sa la Cer, nici Biserica cea dreptmăritoare nu a fost lipsită de atacurile celor grăitori
de hule împotriva învățăturii celei descoperite de Dumnezeu. Tulburarea pricinuită de erezia
lui Varlaam Kalabrinul și răspândită de ucenicul său, Achindin, l -a făcut pe sfânt a fi
întrebător în legătura cu aceasta și astfel a se lăsa cu totul în mâinile lui Dumnezeu pentru a
primi hotărârea cea dumnezeiască. Această predare a sa nu a fost lipsită de răspuns, ci primind
înștiințare de la Dumnezeu, i se arată în vedenie un Înger îmbrăcat în diacon care deschizând
o carte, i -a vestit: „Achindin, care a hulit împotriva Bisericii lui Dumnezeu, al doilea Iuda,

304 Ibidem , p. 183.
305 Ibidem, p. 197.

82 trădătorul dreptei cinstiri de Dumnezeu, al doilea Arie, care a sfâșiat ca acela Biserica lui
Hristos, apostatul, învederatul vrăjmaș și luptător împotriva adevărulu i, să fie anatema!‖306
Bine -păzită fiind învățătura cea dreaptă a Bisericii prin arătare dumnezeiască, Sfântul
Sava se predă voii ce lei de Sus, arătându -se potrivnic hulitorilor de cele negrăite de gură
omenească.
Văduvită fiind Sfânta Cetate de al său pări nte duhovnicesc, Sfântul Sinod și împăratul
îl voiau păstor pe Sava, lucru pe care sfântul l -a refuzat stăruitor, zicând: „Să nu pierdem
timpul, mâhnindu -ne în zadar și voi și noi.‖307
„Dintre toți, însă nimeni niciodată nu a ajuns la capătul tuturor virtuț ilor, fără numai
câțiva bărbați virtuo și din vechime, care au atras admirația tuturor datorită armoniei și
desăvârșirii în toate, rămânând pentru ce i care cugetă la astfel de lucruri niște prototipuri mai
presus de fire.‖308 Unul din aceste prototipuri este și Sfântul Sava, cel învrednicit de Hristos,
pentru Care s -a arătat nebun oamenilor luptând lupta cea bună (II Tim. 4, 7), de a mijloci
pentru credincioși.
Fericitul Sava se mută întru Cele de Sus în anul 1348, arătându -se mijlocitor pentru cei
ce cu drago ste umblă pe cărările Împărăției. Prăznuirea sa se face pe 10 iulie.

2. 18. Sfântul Teodor cel nebun pentru Hristos din Novgorod

Pomenirea Sf ântului Teodor din Novgorod, cel Nebun pentru Hristos se face la 19
ianuarie. „Înainte de a muri acest Teodor a lerga în susul și în josul drumurilor strigînd:
«Rămîneți cu bine, căci plec la mari depărtări! » El a adormit la anul 1392 d. Hr.‖309

2. 19. Sfântul Nicolae Koncianov cel nebun pentru Hristos din Novgorod

Membru al unei familii alese din Novgorod, sfântu l se arăta evlavios încă din anii
tinereții, fiind nelipsit de la biserică și îndeletnicindu -se cu postul și cu privegherea. Viața sa
cea bineplăcută înaintea lui Dumnezeu a început a fi lăudată de lume, lucru care l -a împins la
a lua pe umerii săi crucea cea grea a nebuniei pentru Hristos.
Îmbrăcat în zdrențe, dădea pe față meandrele primejdioase ale vieții lor căzute,
atrăgându -și astfel oprobiul tuturor. Bătăi, batjocuri și ocări suporta cu inimă mulțumitoare,

306 Ibidem, p. 207.
307 Ibidem, p. 212.
308 Ibidem, p. 220.
309 Sfântul Nicolae Velimirovici, 19 Ianuarie în op.cit.

83 căutând la mântuirea aproapelui. Pentru ac easta a fost încununat de Dumnezeu cu darurile
frumoase ale străvederii și facerii de minuni.
Izgonit de la un praznic de către semeni, acesta plecă, îndată secând și vinul din
butoaie. Dându -și seama că pentru fapta lor cea rea s -a întâmplat aceasta, l -au chemat înapoi
pe sfânt. Odată cu revenirea sa și cu o rugăciune pe care acesta o făcuse, butoaiele s -au
umplut la loc cu vin.
„Odată, merse de -a lungul Volkovului ca pe un pământ tare și aruncă cu un capăt de
varză către sfântul Teodor310, de unde numele de Koncianov („capăt de varză‖).‖311
Sfântul se odihnește în Domnul la 27 iulie 1392, înmormântat fiind în cimitirul
catedralei Iakovlev. Deasupra mormântului său a fost zidită o biserică întru pomenirea
Sfântului Pantelimon, loc unde izvorăsc minuni celo r ce se roagă cu credință.

2. 20. Sfântul Maxim Athonitul, cel numit și Cavsocalivitul

Sfântul părinte a viețuit în secolul al XIV -lea, fiind rodul lacrimilor stăruitoare a unor
părinți binecredincioși care nu puteau avea copii. Viața312 sa scrisă de Teof an, egumenul
mănăstirii Vatoped, prezintă că încă din copilărie, fericitul aprins de dor dumnezeiesc spre a
lepăda toate cele ale lumii și a ascunde faptele cele bune, se prefăcea celor apropiați că este
nebun.
Și petrecerea sa cea monahicească a fost asc unsă sub masca părutei nebunii. Aspru
nevoitor și fierbinte rugător, la vedere arăta ca unul lipsit de minte, căci „din vederea lui cea
umilită, se părea tuturor a fi un nebun; căci se prefăcea și el ca și acel mare Andrei, cel nebun
pentru Hristos. Deci, toți se minunau de dînsul și -l socoteau într -adevăr nebun pentru
Hristos.‖313 Înainte de intrarea sa în Sfântul Munte, ducându -și viața prin munți și prin marea
cetate, petrecea în foame, în rugăciune neîncetată, izvor de l acrimi și suspinuri arătându -se și
nevoindu -se în toate nopțile, ziua o petrecea ca un nebun ca să nu primească vântul plăcerilor
omenești .
„Precum Muntele Sinai a chemat pe Moise, Carmelul pe Ilie, iar pustia pe Ioan
Botezătorul, tot într -acest chip și pe Cuviosul Maxim l -a chemat Atonul, floarea munților, ca
să înflorească drept într -însul, după cum zice psalmistul, ca un finic, și să rodească rodurile
Sfîntului Duh.‖314 Sfântul s -a supus ascultării față de egumenul mănăstirii Marea Lavră, trăind

310 Sfântul Teodor cel nebun pentru Hristos din Novgorod, cel pomenit pe 19 ianu arie.
311 https://sfintisiicoane.wordpress.com/category/sfinti -nebuni -pentru -hristos/
312 http://www.vietile -sfintilor.ro/vieti/ianuarie/01 -13-cv_maxim_cavsocalivitul.html
313 Ibidem.
314 Ibidem.

84 ca un pustnic printre frații din obște, dobâ ndind în cele din urmă mult râvnitul dar al
smereniei. S -a învrednicit de vederea luminii celei necreate și de vederea celor mai presus de
minte, răpit fiind în ceruri unde a auzit cuvinte de nespus.
Povestind acestea unui bătrân, a fost socotit rătăcit. Toți s -au întors împotriva sa
numindu -l rătăcit și nebun, el primind toate acestea cu bunăcuviință. De atunci se arăta nebun
în vorbă și rătăcit la minte cu fiecare cu care vorbea, ca nu cumva părerea trufașă să alunge
roadele smeritei cugetări cea păzito are a darurilor Duhului Sfânt.
„Pentru aceasta nu locuia într -un loc cu ceilalți, ci ca un rătăcit se muta din loc în loc;
și oriunde se ducea, își făcea o colibă mică din iarbă și din frunze, cît numai să încapă trupul
lui cel mult pătimitor; după puțină vreme o ardea și se ducea într -altă parte și își făcea alta.
Apoi, iubea atît de mult lipsa și sărăcia, încît nu avea niciodată nici sapă, nici traistă, nici
scaun, nici masă, nici oală, nici făină, nici untdelemn, nici vin, nici pîine, nici altceva din c ele
trebuitoare omului; ci aproape ca un om fără de trup își petrecea viața prin locuri pustii și
neumblate.‖315 De la fapta sa cea nebunească de a își arde de fiecare data coliba a primit și
numele de cavsocalivitis , adică arzător de colibe.
Petrecând în v iețuirea cea îngerească, s -a arătat descoperitor al tainelor rugăciunii și
bun sfătuitor al monahilor, Grigorie cel de Dumnezeu înțelepțit venind la el pentru sfat în
lupta contra ereziilor. Sfântul și -a cunoscut ziua adormirii sale pe care a profețit -o un ui
monah, pe nume Nicodim.
La 95 de ani, în ziua a 13 -a a lunii ianuarie din anul 1415 s-a mutat la Domnul, fiind
îngropat în mormântul pe care el l -a săpat lângă coliba sa, arătându -se grabnic ajutător și după
adormirea sa.

2. 21. Sfântul Mihail cel n ebun pentru Hristos din Mănăstirea Klops

De origine nobiliară, rudă cu cneazul Moscovei, Sfântul Dimitri Donskoi316, alege a
păși pe calea nebuniei pentru Hristos pentru a fugi de slava deșartă. „El s -a făcut ca un nebun
înaintea lumii ca să nu primească l aude de la ea, astfel facîndu -se vrednic de a primi cununi și
laude de la Stăpînul Hristos.‖317 Astfel se retrage la mănăstirea Klops, din apropierea
Novgorodului.

315 Ibidem.
316 Sfântul Dimitri a ajuns cneaz al Moscovei la vârsta de 9 ani, având să rămână în istorie nu atât ca o figură
remarcabilă a unui mare domnitor, ci cât un cârmuitor vrednic într -un moment crucial al istoriei rusești. A făcut
față invaziilor musulmane, luptând pentru identitatea creștină a poporului rus. Moare la vârsta de doar 38 de ani
din cauza unei boli interne la 18 mai 13 89. Pomenirea lui se face pe 7 iulie, când alături de el este prăznuită și
sfânta Evfrosina, soția sa, care părăsise viața în anul 1407.
317 Sfântul Nicolae Velimirovici, 11 Ianuarie în op.cit. , p. 48.

85 Pătrunzând pe nesimțite în chilia unui ieromonah, pe nume Macarie, este găsit
îmbrăcat în str aie monahale zdrențuite copiind Epistolele Sfinților Apostoli. Ceilalți
întrebându -l cine este, acesta se arată nebun și le răspundea repetându -le întrebările.
Participa la rânduielile bisericești, mișcând inimile celor ce-l ascultau citind din
Apostol s au cântând în cor, iar la trapeză citind din Viețile Sfinților. A fost recunoscut sub
numele de Mihail Maximovici de către fiul sfântului Dmitri, cneazul Constantin Dimitrievici,
venit la praznicul Schimbării la Față.
A viețuit vreme de 44 de ani în obșt ea mănăstirii, arătându -se pildă de nevoință plină
de osteneală, priveghere și lipsiri. A fost încununat de Dumnezeu cu darul înainte -vederii,
prorociind nașterea cneazului Ivan al III -lea, dând în vileag pe cneazul Dimitrie Șemiaka care –
l orbise pe cneazu l Dimitrie cel Întunecat, fără a se teme de puterea lumii.
„Într -un loc secetos se ivi în chip minunat un izvor după ce scrise pe pământ: «Paharul
mântuirii voi lua» (Psalmul 115, 4), să se ivească izvor cu bună apă în acest loc. Iar, în
vremea unei foame te, proviziile de grâu ale mănăstirii nu se împuținară, oricâtă milostenie
dădură celor sărmani.‖318
Sfântul se mută la Domnul la 11 ianuarie 1453, arătând dinainte locul unde avea să fie
îngropat. Prăznuirea sa se face în ziua adormirii sale.

2. 22. Sfânt ul Isidor al Rostovului cel nebun pentru Hristos

Originar din părțile Apusului, de neam germanic, era un mare iubitor al dreptei
credințe , curățind veștmântul de lumină primit la Botez prin participarea la viața Bisericii și
prin împărtășirea cu Sfintele Taine. Neoprindu -se la datoria pe care o are fiecare creștin, și -a
împodobit viața cu aspre nevoințe, îmbrăcând haina minunatei nebunii pentru Hristos.
Ieșind din patria sa, a plecat spre părțile Răsăritului unde avea să sufere nenumărate
ocări și bătăi din pricina părutei sale nebunii. Îndura cu nefirească purtare tăiosul ger al iernii
și mistuitoarea arșiță a verii, umblând gol pe timpul zilei, iar noaptea petrecându -o în
rugăciune. Își mângâia sufletul prin cuvintele Mântuitorului că „împărăția ceruril or se ia prin
străduință și cei ce se silesc pun mâna pe ea‖ (Mt. 1, 12).
Ajuns în cetatea Rostovului și petrecându -și viața sub aceeași mască pentru care
îndura bătăi și ocări, primea totul cu bucurie și se ruga lui Dumnezeu pentru aceia care îl
ocărau c a păcatul lor să nu fie socotit. Și -a făcut o colibă din nuiele neacoperită în mijlocul
unei mlaștini, care devenise casă de rugăciune unde petrecea de seara până dimineață aducând
rugăciuni înaintea Împăratului Ceresc pentru semenii săi și pentru mântuire a lor. De cu

318 https://sfintisiicoane.wordpress.com/category/sfinti -nebuni -pentru -hristos/

86 dimineață, ieșea pe ulițele cetății la a sa nebunie. Din pricina ostenelii nemăsurate, trupul
istovit se trântea pe un morman de gunoaie unde avea să se odihnească puțin. În colibă dacă
dormea, se odihnea pe podeaua goală, căci altceva nu avea decât numai câteva nuiele. Toate
le răbda cu înflăcărată dragoste pentru Dumnezeu, căci Duhul Sfânt pogorât peste el319 îl
încălzea în gerul iernii, îi întărea trupul în arșita verii, îl îndestula istovit fiind de postire, îi
mângaia sufletul cel prădat de vrăjmașii văzuți și nevăzuți.
„Și, astfel, petrecea în toate zilele vieții sale, pentru dragostea lui Dumnezeu. Pe cît a
iubit el pe Dumnezeu, pe atît și Dumnezeu l -a iubit și l -a preamărit în lumea aceasta cu darul
Său minunat, mai înainte de a -l preamăr i în cereasca Sa împărăție cea fără de sfîrșit, prin
răsplătirea bunătăților celor negrăite.‖320
Multe minuni a lucrat Dumnezeu prin vasul Său cel ales, dar precum tainică și
acoperită era lucrarea nebunului pentru Hristos, la fel de tainică era și lucrare a lui Dumnezeu
prin acesta. O minune vrednică de pomenire s -a întâmplat cu un negustor plecat cu alți
camarazi de -ai săi pe mare pentru a -și duce mărfurile. Înțepenindu -se corabia într -un loc, era
izbită de valuri încât pe toți îi cuprinsese deznădejdea. Ș i precum oarecând Iona aruncat fiind
din corabie pentru a potoli mânia lui Dumnezeu venită prin Acela (Iona 1), astfel avea să se
întâmple și cu acest negustor. Aruncând la sorți, sorțul a căzut pe omul originar din Rostov,
locul unde se nevoia și sfântul Isidor. Acesta „fusese aruncat din corabie și se îneca în mare,
Isidor i s -a înfățișat mergînd pe apă ca pe uscat, apucîndu -1 de mînă și ducîndu -1 la
uscat321.‖322
Ducându -se odată la curtea cneazului Rostovului care avea invitat la prânz pe episcop,
cere sl ugilor un pahar cu apă ca și cum ar fi însetat. Într -adevăr sfântul era însetat, nu pentru
trupul său, ci pentru mântuirea sufletului semenilor săi, căci „măcar pentru un pahar de apă
rece, să nu se lipsească plată de la Domnul‖323. Aceștia l -au gonit cu cuv inte ocărâtoare.
Venind vremea băuturii, toate vasele erau golite de băutură, ca și cum ar fi secat. Auzind
cneazul de fapta și nemilostivirea slugilor față de nebunul Isidor s -a mâhnit și s -a mâniat tare.
Rușinat fiind de lipsa băuturii pentru oaspeți și șezând alături de episcop, după prânz i se arată
nebunul care îi aduse o prescură și îi zise: „ Arhiereule, primește această prescură, pe care am
luat-o în acest ceas din mîinile prea sfințitului mitropolit al Kievului, în biserica Sfintei

319 Cf. Lc. 10, 19; Rm. 15, 19: „ Prin puterea semnelor și a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt, așa încât de la
Ierusalim și din ținuturile d e primprejur până la Iliria, am împlinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos ‖.
320 http://www.resurse -ortodoxe.ro/sfantul -isidor -cel-nebun -pentru -hristos_l1 657_p0.html
321 http://www.vietile -sfintilor.ro/vieti/mai/05 -14-sf_isidor_cel_nebun.html , relatează faptul că sfântul Isidor l -a
pus pe omul acela nevătămat în corabie, cerându -i ca nimic din acest ă faptă să nu dea pe față până la moartea sa.
Văzându -l ceilalți stând teafăr în corabie, au dat slavă lui Dumnezeu pentru această minune.
322 Sfântul Nicolae Velimirovici, 14 Mai în op.cit., p.580.
323 http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05 -14-sf_isidor_cel_nebun_pentru_hristos.html

87 Sofia‖324. Odată cu venirea sfântului, toate vasele golite de băutură se umpluseră la loc,
aducând slăvire lui Dumnezeu pe buzele celor ce văzuseră acest lucru. Răpit fiind de îngerul
Domnului, în același ceas a fost dus din Rostov în Kiev și înapoi în același loc.
Mutându -se la Domnul, nimeni nu știa de acest lucru. Trupul său răspândea o
mireasmă atât plăcută și de puternică încât umpluse întreaga cetate a Rostovului. Găsindu -l un
om în coliba în care se nevoise, îi găsise trupul stând pregătit pentru trecerea la cele veșn ice.
Au îngropat trupul sfântului în același loc unde murise, iar deasupra au construit o biserică în
cinstea Înălțării Domnului.
Sfântul se odihnise în Domnul la ziua de 14 mai 1484, arătându -se tămăduitor tuturor
bolilor și făcător de minuni și după tr ecerea la cele cerești.

Cântare de laudă la Fericitul Isidor cel nebun pentru Hristos325

Fericitul Isidor cu sine s-a luptat
Pînă cînd patimile I s-au făcut ca și crengile
Unui copac uscat.
Dar chiar și un copac uscat sălaș se face
Albinelor ce își aduc acolo mierea.
Și chiar și din stînca uscată izbucnește cîteodată apă.
Trupul fericitului de Duhul s-a covîrșit;
Iar inima lui îndulcitu -s-a de mierea harului;
Trupul unui „nebun” fîntînă s-a făcut
Puterii lui Dumnezeu;
Iar în zdrențe se ascundea comoară neprețuită.
Marele Isidor zăcea pe gunoaie.
Pe străzi el strigase, sărind și fugind,
Neavînd nici acoperiș, nici hrană, nici prieteni,
Ci pururi deasupră -I ochiul Făcătorului său.
El o pildă vie a fost oamenilor celor deșerți;
Iar celor precum vitele de pămînt legați,
Le-a fost ca o mustrare.
Cuvîntul pildei vieții lui a fost:
„Oamenilor, grijile voastre vă duc la pieire.

324 http:// www.vietile -sfintilor.ro/vieti/mai/05 -14-sf_isidor_cel_nebun.html
325 Sfântul Nicolae Velimirovici, 14 Mai în op.cit.

88 Omul fericit nu e cel care pe ale lui Dumnezeu le fură,
Ci e cel care pe însuși Dumnezeu înlăuntru Îl are sălășluit.”

2. 23. Sfântul Ioan ce l nebun pentru Hristos din Ustiug

Născut în orașul Vnukovo, în apropierea orașului străvechi Ustiug, din părinții
dreptcredincioși Sava și Maria, a primit numele de Ioan. Arătându -se deosebit față de ceilalți
copii, ducea o viață aspră, nemâncând nimic î n zilele de miercuri și vineri, iar în restul
săptămânii doar pâine și apă. Mamei sale care nu înțelegea motivul purtării sale îi spuse se că
toate acestea le face „ ca să mă izbăvesc de păcate fiindcă numai Dumnezeu este fără de păcat.
Să nu nutrim trupul p ăcătos ca să ni -l facem dușman.‖326
După moartea tatălui său, mama sa se călugărise la Mănăstirea Sfintei Treimi din
Orleț. Tânărul Ioan i -a fost alături o perioadă până ce începu a se purta precum un nebun
pentru Hristos, mama lui lăsând u-l în voia lui Du mnezeu.
Întors în orașul său natal, se stabilise într -o coșmelie în apropierea Bisericii Adormirea
Maicii Domnului. Noaptea o petrecea în rugăciune, iar ziua umblând aproape gol pe străzile
orașului. Erminia bisericească îl prezintă ca fiind „ tânăr la fa ță, barbă în tuleie, părul capului
obișnuit, poartă zdrențe, umărul goale, coastele goale așijderea, picioarele mai sus de
genunchi.‖327 Urmând modelul dreptului Iov și al Sfântului Procopie de la Ustiug – sfânt
nebun pentru Hristos – purta doar niște zdrenț e și se odihnea pe o grămadă de gunoaie.
Batjocorit, hărțuit, ocărât și bătut de cei ai săi din pricina îngustimii simțirii lor duhovnicești,
sfântul primea toate cu bucurie și răbdare, arătând o mare smerenie.
Adevărata smerenie se arăta și în grija sa n eostoită de a -și ascunde viața
duhovnicească de ochii celor curioși, fugind de slava cea păgubitoare a oamenilor.
Curiozitatea multora era într -atât de mare încât îi împingea la fapte ascunse. Așa se face că
preotul Grigorie, slujitor cucernic al catedrale i, se așeză într -o încăpere alăturată coșmeliei
unde se afla sfântul și privea printr -o crăpătură. Cuviosul Ioan știindu -se singur, își urma
rânduiala sa cea de fiecare noapte, rugându -se cu mâinile înălțate spre cer. Încetând el
rugăciune a, începu a pune cărbuni în sobă și se culcă pe cărbunii aprinși. Preotul văzând asta,
se spăimântase și intrând în odaie, fericitul îl mustrase ca nu cumva să zică ceva din cele ce
văzuse până la moartea sa, lucru pe care slujitorul Domnului avea să -l respecte.

326 https://sfintisiicoane.wordpress.com/category/ sfinti -nebuni -pentru -hristos/
327 Emisiune despre Sfântul Ioan cel nebun pentru Hristos din Ustiug, avându -l ca invitat pe Î.P.S. Serafim
Joantă, mitropolit al Germaniei, Europei Centrale și de Nord: http://www.crestinortodox.ro/cateheze –
audio/sfantul -ioan-la-ustiug -nebun -pentru -hristos -141502.html

89 „Soția că peteniei orașului Ustiug, cneazul Feodor Crasnîi, fusese lovită de boală grea,
ardea ca focul. Trimise o slugă la feicitul Ioan să -i spună să se roage pentru ea. Nu apucă
trimisul să se apropie de mormanul de gunoi pe care stătea Ioan că fericitul strigă c ătre el
dintr -o dată:
– Trăiască bunul cneaz Feodor cu soția lui.
Întorcându -se sluga acasă, o găsi pe cneaghină vindecată.‖328
Sfântul lui Dumnezeu se odihnește în Domnul la 29 mai 1494, înmormântat fiind
lângă catedrală, loc în care avea să fie ridicată Bi serica Înălțării Sfintei Cruci. Primind
îngăduința sinodului, la Ustiug se ține sărbătoare în 1547, slujba sfântului fiind alcătuită de
către Teofan din Ustiug. Mijlocitor înaintea lui Dumnezeu și după moartea sa, păzește cetatea
Ustiugului în fața ataculu i polonezilor din 1612.
„Pomenirea Sfîntului loan din Ustiug Cel Nebun pentru Hristos și făcătorul de
Minuni‖329 se face la data 29 mai și la 14 martie330.

2. 24. Sfântul Lavrentie cel nebun pentru Hristos din Kaluga

Cuviosul părinte provenea dintr -o fami lie nobilă, a Kitrovilor331, și a trăit în secolul al
XVI-lea în apropierea cetății Kalugăi. Ales de Dumnezeu pe calea nebuniei, acesta își ducea
viața în apropierea bisericii Nașterii Dom nului, unde mergea la slujbe pentru a se ruga în
liniște, trecând prin tr-un tunel lung aflat pe sub pământ de la coliba sa până în biserică. Înainte
de a se retrage în această colibă, petrecuse în casa prințului Simeon Ioanovici. Era cunoscut în
regiune pentru nebuneasca sa purtare, căci umbla desculț fie iarnă, fie vară, av ând o cămașă
lungă și o haină de lână pe umeri, dar și pentru prorocirile sale.
Întotdeauna apărea la moment de cumpănă, întărind cugetul semenilor săi și sfătuind
mereu spre cele bune și trebuincioase. „Astfel, atunci când tătarii din Crimeea s -au apropi at
de Kaluga, în mai 1512, el a sărit cu un topor, insuflând curaj soldaților ruși, ce erau
înspăimântați, încât numai în câteva ore inamicii au fost alungați.‖332 Prințul Simeon avea să
ridice o mănăstire pe locul nevoințelor sfântului, în semn de mulțumire pentru salvarea adusă.
Acest moment crucial din viața locuitorului acestei cetăți a fost marcat în erminia bisericească
prin faptul că „sfântul Lavrentie este zugrăvit în icoane cu un topor cu mâner lung în mâna sa
dreaptă.‖333

328 https://sfintisiicoane.wordpress.com/category/sfinti -nebuni -pentru -hristos/
329 Sfântul Nicolae Velimirovici, 29 Mai în op.cit. , p. 645.
330 http://ro.orthodoxwiki.org/Nebun_pentru_Hristos
331 http://lacasuriortodoxe.over -blog.com/article -34783354.html
332 Ibidem .
333 https://sfintisiicoane .wordpress.com/category/sfinti -nebuni -pentru -hristos/

90 Recunoscut ocrotitor al Kalug ăi, sfântul este prăznuit de două ori. O dată pe 10 mai,
data trecerii sale la Domnul din anul 1515, în ziua prăznuirii sfântului său ocrotitor, de
asemenea Lavrentie. Pomenit este și la 8 iulie în cinstea primei minuni pe care a făcut -o după
moartea sa: v indecarea unui boier, pe nume Kologrivo, mut și paralizat. În timpul rugăciunilor
făcute la mormântul Sfântului, în momentul citirii Evangheliei, începuse a -și face semnul
sfintei Cruci, până la sfârșitul slujbei fiind complet vindecat.
Canonizat în secolu l al XVI -lea, sfântul s -a arătat grabnic ajutător și vindecător al
bolilor, fiind consemnate „mai multe vindecări de boli (în special de oc hi), vindecarea unor
demonizați, la mormântul Sfântului, cât și intervenții minunate ale sale, atunci când Kaluga a
fost atacată, de -a lungul timpului, de invadatori. ‖334

2. 25. Sfântul Vasile cel nebun pentru Hristos din Moscova

Provenind dintr -o familie de oameni obișnuiți, în decembrie 1468 s -a „născut în
pridvorul Bisericii Icoanei Vladimir din Elokov (un sat lângă Moscova)‖335. Încă de mic este
trimis a ucenici în meseria de cizmar, arătându -se încă din acele vremuri iubitor de rugăciune,
Dumnezeu lucrând cu ceilalți prin darul profeției cu care îl împodobise.
„În vremea uceniciei sale, cizmarul fu martor unei întâm plări din care își dădu seama
că ucenicul său nu este om de rând.‖336 Venind la acesta un țăran pentru a îi repara cizmele,
tânărul Va sile îi spusese că ceea ce cerea era fără folos din moment ce nu le va mai purta, din
moment ce avea să moară curând. Acest lucru avea să se întâmple precum zise se acela, căci în
câteva zile negustorul murise.
Secolele XV -XVI au fost secolele în care mulți au dorit a urma lui Hristos prin
lepădarea de toată grija cea lumească, de toată înțelepciunea cea deșartă pe care Dumneze u a
arătat -o a fi nebunie, astfel că au îmbrăcat haina nebuniei celei de bunăvoie, împlini nd
cuvintele apostolului care zic că cel ce voiește să fie înțelept, să se facă nebun ca să fie
înțelept (cf. 1 Cor. 3, 18). Nebuni în ochii oamenilor, dar înțelepți înaintea lui Dumnezeu, s -au
învrednicit de mari daruri. Cu toate ace stea, nu toți erau cu adevărat nebuni pentru Hristos, ci
imitând nebunia cea bună s -au amăgit ca cei cu adevărat fără de minte. Astfel că „fenomenul
„nebunilor pentru Hristos― este unul de osebit de complex, uneori existând printre aceștia și
simpli cerșetori și falși profeți, motiv pentru care tot Ivan cel Groaznic scria într -o scrisoare
către Sinod: Falși profeți, bărbați și femei, se plimbă de la un sat la altul, goi și fără

334 http://lacasuriortodoxe.over -blog.com/article -34783354.html
335 http://lacasuriortodoxe.over -blog.com/article -34475249.html
336https://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/08/02 /sfantul -vasile -cel-nebun -pentru -hristos -din-moscova -rusia -2-
august/

91 încălțăminte, cu părul în dezordine. Se agită, se bat și merg strigând că Sfânta Anastasia sau
Sfânta Parascheva le vorbește . Petru cel Mare a dat chiar un decret, în anul 1732, prin care
interzicea să se mai admită în biserici jurodivye în haine bizare și ridicole și cerea ca aceștia
să fie încadrați în mănăstiri sau puși la muncă pentru toată viața, ca să nu înșele norodul.‖337
Pe ace asta cale pășește și tânărul Vasile care la vârsta de 16 ani își părăsește părinții
plecând la Moscova. Aici trăia precum un pustnic în m ijlocul locuitorilor. Aproape gol
suporta arșița verii și necruțătorul ger al iernii, umblând mereu desculț. Trăind fără de casă,
fără să vorbească, se purta precum unul fără de minte, încât toți cei care îl vedeau, îl
batjocoreau, până când au înțeles că vorbele sale erau cu tâlc.
Astfel privit ca un om al lui Dumnezeu, acesta era văzut fie căutând oameni săraci pe
care-i mângâia fie cu hrană, fie cu bani, deși era la rândul său fără de nimic, fie prin crâșme,
fie prin închisori sau fie în locuri unde se adunau cei mai disprețuiți oameni, unde le
propovăduia cuvântul Adevăratului Dumnezeu. Mulți cunoscând mila lui Dumnezeu, se
întorceau de la vechea viață și se schimbau. „Sfântului Vasile Preafericitul (…) îi plăcea să
arunce cu pietre în ferestrele cămă tarilor și să sărute pragul caselor prostituatelor, căci vedea
în primii, demoni agățați de ziduri, iar pe acoperișul casei târfelor observa un înger, care
plângea.‖338 „Întrebat, spuse că la casele oamenilor buni, demonii nu puteau intra și stăteau pe
afară la pândă și de aceea arunca pietre să -i alunge, în vreme ce la casele celor răi îngerii
stăteau pe la colțurile caselor, dorind să poată intra și el îi îmbrățișa.‖339
Pentru harul ce lumina cetatea Moscovei, oamenii aveau să -i arate mare cinste, încât și
țarul Ivan cel Groaznic, cât și mitropolitul Moscovei, aveau mare evlavie față de robul lui
Dumnezeu. Sfântul neluând seama la gura lumii, și întrucât nu nădăjduia spre boieri și în fiii
oamenilor, în care nu este izbăvire (cf. Ps. 145, 3), vorbea cu îndrăz neală înaintea acelora
căutând a aduce lumina adevărului în întunericul păcatelor.
Deseori mustra pe țar pentru faptele sale . Aflându -se alături de el în biserică, îi spunea
că deși se afla cu trupul în biserică, cu gândul se plimba prin palat. Țarul fiin d un om
supărăcios peste măsură, dar cu o evlavie crescută, îl chema și la anumite să rbătoriri. Astfel
invitat fiind la una din petreceri pentru a -l sfătui pe conducător , brusc se repezi spre geam,
turnând trei pahare de vin pe fereastră. „Nedumerit și chi ar înfuriat, țarul i -a cerut socoteală.
„Tocmai stingeam un incendiu‖, a replicat Sfântul, liniștit. Mai târziu, mesagerii din
Novgorod au dat de știre că a fost un mare incendiu acolo și că un bărbat dezbrăcat a stins

337 http://ziarullumina.ro/nebunii -pentru -hristos -sau-lepadarea -de-sine-pana -la-capat -89549.html
338 Michel Evdokimov, op. cit. , p. 61.
339 http://www.rasunetul.ro/vasile -cel-nebun -pentru -hristos

92 focul ce atinsese mai multe case. Văz ându -l pe Vasile, mesagerii l -au recunoscut: „El este cel
care a stins incendiul‖, au adeverit ei.‖340
Tot prin rugăciunile cele mijlocitoare ale sfântului, Moscova a fost păzită de invazia
tătarilor conduși de hanul Mehmet Hirei, în 1521. Pentru această me morabilă victorie, țarul
aduce memoriu ridicând o catedrală. „Catedrala Sfântul Vasile a fost ridicată între anii 1555 –
1561, pentru a marca campania victorioasă a lui Ivan cel Groaznic împotriva tătarilor din
Hanatul de Kazan, și consta din cele nouă capel e ridicate pe o singură fundație‖; se află „în
centrul Moscovei, în frumoasa Piața Roșie, (…) cel mai cunoscut simbol al Rusiei ortodoxe,
Catedrala Mijlocirii Maicii Domnului sau Catedrala Pokrovskaya. Denumirea sub care e
consacrată în istorie și în con știința moscoviților este însă Sfântul Vasile‖ – Vasile Blajinâi
(Blajinul), sfântul iubit de popor. Există o legendă în care se spune că Napoleon, minunându –
se de frumusețea construcției, a ordonat să fie mutată la Paris. Neputând a o muta, a încercat
să o arunce în aer, însă a început să toarne o ploaie mare. Armata franceză fiind înfrântă,
Catedrala a dăinuit până în zilele prezente.341
La 88 de ani se îmbolnăvește și se mută la Domnul, întru fericirea sfinților. La moartea
sa, fața lui strălucea în preze nța familiei imperiale care venise să -l înduplece a se ruga pentru
ei. „Era 2 august 1552. La înmormântarea sa a participat toată Moscova. Țarul cu fiii lui i -au
purtat sicriul, iar mitropolitul și episcopii îl așteptau la biserică. A fost înmormântat în
biserica Sfintei Treimi, care mai târziu s -a numit „a Sfântului Vasile‖.‖342
Canonizarea sa s -a făcut în timpul Patriarhului Iov al Moscovei, în anul 1588, peste o
sută de bolnavi vindecându -se în acea zi.

2. 26. Sfântul Nikola cel nebun pentru Hristos din Pskov

Sfântul Nicolae s -a nevoit în cetatea Pskovului, vreme de 30 de ani îmbrăcând haina
nebuniei pentru Hristos într -o vreme de teribilă încordare caracteristică Rusiei secolului al
XVI-lea. Tronul țării se afla sub stăpânirea unuia dintre cele mai cru de figuri ale istoriei, cel
supranumit „cel Groaznic‖, Ivan al IV -lea343, „așa cum lumea nu mai văzuse de pe timpul
năvălirii hoardelor lui Gingis Han‖344.

340 http://lacasuriortodoxe.over -blog.com/article -34475249.html
341 Cf. https://www.youtube.com/watch?v=4xRI1ONwxZ4
342 http://lacasuriortodoxe.over -blog.com/article -34475249.html
343 Ivan al IV -lea (n. 25 august 1530 – d. 28 martie 1584), primul cneaz moscovit autointitulat „țar‖, a fost
recunoscut pentru cruzimea s a nemăr ginită, pentru incursiunile sale de cucerire împ otriva Hanatului Kazanului,
cel ce a devastat nord -estul Rusiei, și pentru reformele sale statale și bisericești. Dedat la excese, sănătatea sa se
prăbușește, astfel că la 28 martie 1584 moare în timpul unei partide de șah, presupunându -se că datorită unei
afecțiuni a intestinelor și a aparatului urogenital.
344 http://www.formula -as.ro/2013/1058/enigme -16/nebuni -intru -hristos -16123

93 Învrednicindu -se de mari daruri duhovnicești de la Dătăroul -de-viață, de facerea de
minuni și de darul înainte -vederii, locuitorii Pskovului aveau mare evlavie la el, numindu -l
Micula, Micola sau Nicola, sau chiar Micula sfântul.
„Cu ani în urmă, fusese un boier bogat și mândru, dar brusc, nu se știe din ce motiv, își
donase averea bisericii și, schimbând straiele bogate cu niște zdrențe, începu să umble desculț
prin oraș, amintindu -le oamenilor de Bunul Dumnezeu și de calea cea dreaptă de la care se
îndepărtaseră.‖345
„În februarie 1570, după campania devastatoare împotriva novgorodenilor, țarul Ivan
cel Gr oaznic se îndreptă către Pskov‖346, convins fiind de complotul supușilor săi. Înecând
totul în sânge și trecând cetățile prin foc și prin sabie, se îndrepta spre vestul Rusiei, precum
ziceau cronicile acelei vremi că „venea țarul, nebun de mânie, ca un leu u rlând, vrând a ucide
oameni nevinovați într -o adâncă vărsare de sânge‖347. Armata sa număr a trupe speciale,
numite opricinici , înspăimântătoare prin însăși apariția lor în sumane negre, la brâu purtând
capete de câini morți și mături. Aceștia era fideli țaru lui și interveneau împotriva oricărei
răzvrătiri sau oricărui complot ce afecta integritatea țarului.
Ulițele cetății erau împânzite cu oameni îngroziți ce așteptau pe țar cu pâine și sare
pentru a -i îndupleca cruzimea. Pe una din ulițe, un trup schilodi t și îmbrăcat în zdrențe se
perinda urlând către țar. „Ivanușka, Ivanușka, mănâncă pâinea și sarea credincioșilor tăi!,
striga acesta în gura mare, nepăsător de pedeapsa ce se putea abate asupră -i‖348. Țarul înfuriat
ordonă să fie prins cel guraliv, dar aces ta se făcuse nevăzute pe nesimțite, lucru ce
înspăimântase pe țar, care deși era de o cruzime ieșită din comun, era un bărbat foarte
evlavios.
Intrând în catedrală și poruncind clericilor să înceapă slujba, se găsește în timpul
slujbei lângă același bărb at misterios, „în cale i -a apărut zdrențărosul Nicolae‖349. Acesta îi
dădu o bucată de carne crudă, cerându -i să o mănânce. Țarul se înfurie, zicându -i că fiind
creștin, nu mănâncă carne în post. Cuviosul părinte îl mustră de faptul acesta că nu mănâncă
în post carne, dar sângele oamenilor îl bea, vădindu -i astfel purtarea sa fariseiască, care nici
măcar litera legii nu o apăra, darămite duhul ei. „«Dar sângele creștinilor îl poți bea?» îi
aruncă preafericitul, lăsându -l înmărmurit.‖350 Îi ceruse să oprească vă rsarea sângelui căci
altfel va muri precum calul său. Aceasta profeție avea să se împlinească negreși t; nesfârșindu –

345 Ibidem.
346 http://acvila30.ro/28 -februarie -sfantul -nicolae -cel-nebun -pentru -hristos -din-pskov -rusia/
347 Ibidem .
348 http://www.formula -as.ro/2013/1058/enigme -16/nebuni -intru -hristos -16123
349 http://ziarullumina.ro/nebunii -pentru -hristos -sau-lepadarea -de-sine-pana -la-capat -89549.html
350 Michel Evdokimov, op. cit. , p. 63.

94 și vorbele, un soldat venise dând vestea tainicei morți a calului. Îngrozit, Ivan Groznâi ceruse
oprirea jafului și a vărsării sângelui.
În cetatea pe care o izbăvise de primejdii, nebunul pentru Hristos – „această categorie
de sfinți a fost multă vreme întâlnită în Rusia medievală. Aproape nu exista cetate sau cnezat
fără să aibă un nebun al ei întru Hristos‖351 – Nicolae, „s -a săvîrșit în zi ua de 28 februarie a
anului 1576 după Hristos.‖352
Trupul său a fost îngropat, primind aceeași vrednicie precum cea a cnejilor, și ulterior
a episcopilor, în catedrala Sfin tei Treimi a cetății. Cinstirea sa locală după doar cinci ani de la
adormirea sa în Domnul se datorează vedeniei pe care o avusese un fierar cu Maica Domnului
rugându -se împreună cu sfinți ai Pskovului, printre care și cuviosul părinte, pentru apărarea
cetății în fața asediului pornit de regele Ștefan Bathory în 1581.

2. 27. Sfântul Maxi m cel nebun pentru Hristos din Totma

Acest sfânt, timp de 45 de ani, și -a purtat crucea nebuniei pentru Hristos, în orașul
Totma, gubernia Vologda a secolului al XVII -lea. Nevoința sa de -o viață se înfățișa prin grele
postiri, rugăciuni neîncetate, neîn grijirea față de trup și goliciune. Dumnezeu l -a binecuvântat
cu darul facerii de minuni.
Adoarme în Domnul la 16 ianuarie 1650, fiind înmormântat în biserica Învierii din
satul Varnița. Mormântul său s -a făcut izvor de minuni încât cinstirea sa locală î ncepu din
anul 1715, pomenirea fiindu -i rânduită în ziua adormirii sale.
Precum spune și troparul sfântului, acesta s -a făcut următor Sfântului Apostol Pavel,
căci „glasul Apostolului Tău, Pavel, care zice: Noi nebuni pentru Hristos, auzind robul Tău
Maxim, Hristoase Dumnezeule, nebun s -a făcut pe pământ. Pentru aceea săvârșind pomenirea
lui, Ție ne rugăm, Doamne, mântuiește sufletele noastre.‖353

2. 28. Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos din Totma354

Sfântul Andrei s -a născut în luna iulie, 1638 , și a provenit dintr -o familie de țărani
neînvățați, dar credincioși. A primit o educație participând la Biserică. Deseori acesta stătea
îngenuncheat înaintea icoanelor; postea și își petrecea vacanțele la Biserică. Băiatul asculta cu

351 http://radiorenasterea.ro/sfintii -nebuni -intru -hristos -si-sf-nicolae -din-pskov/
352 Sfântul Nicolae Velimirovici, 28 Februarie în op.cit.
353 https://sfintisiicoane.wordpress.com/category/sfinti -nebuni -pentru -hristos/
354 Informațiile au fost traduse și p relucrate după traducerea englezească a originalului grecesc a Sinaxarului de
la Simonos Petras din Sfântul Munte Athos, adaptat cu surse adiționale, și care au fost preluate din
https://www.youtub e.com/watch?v=6 -j9F0Cnx6Y

95 mare atenție citirile și c ântările din cadrul slujbelor bisericești. Curând el dobândise pricepere
dumnezeiască, și inima s -a aprins355 cu adevărată dragoste pentru Dumnezeu. Oriunde era,
gândul de a bineplăcea Domnului, se adâncea tot mai mult în sufletul său, și niciodată nu l -a
părăsit.
După moartea părinților săi, el a devenit începător la Mănăstirea Galici din dioceza
Kostroma. Starețul Ștefan, care era însemnat pentru înțelepciunea sa, „a judecat limpede, cu
pătrundere și cu precizie‖356 darurile duhovnicești ale lui Andrei și l -a încurajat să urmeze rara
și dificila nevoință a nebunie pentru Hristos.
Andrei a părăsit mănăstirea pentru a duce o viață de hoinar, și oriunde era, pe buze se
afla rugăciunea neîntreruptă. Deseori se întorcea pentru a descoperi gândurile și faptele sale
Starețului său (Bătrânul Ștefan), care l -a învățat și l -a întărit în dificila ispravă a nebuniei.
Înțeleptul l -a îndemnat pe Andrei să îndure momentele de necaz și indignare cu dragoste și
răbdare.
După moartea părintelui său duhovnicesc, s -a așezat lângă Biserica Învierii din orașul
Totma, unde era complet necunoscut. Petrecea întreaga noapte în rugăciune și în timpul zile i,
mergea și alerga prin oraș de colo -n colo precum un nebun, în timp ce cerea milostenie pe
care numaidecât o dădea celor săraci. Umbla desculț, vara și iarna, și trăia fără nimic, doar cu
pâine și apă. În fiecare an făcea un pelerinaj la locurile sfinte din regiune.
„Într -o zi, s -a întâlnit cu căpetenia unui trib sălbatic care suferea de o afecțiune a
ochilor. Căpetenia a cerut de la asc etul care avea deja faima de făcător de minuni, să -l
vindece. Andrei a fugit, dar barbarul și -a spălat ochii cu zăpada pe care pășise sfântul și s -a
vindecat.‖357
Epuizat de nevoință și sărăcie, Sfântul Andrei și -a cunoscut dinainte ziua adormirii
sale. A ch emat un preot, s -a spovedit și s -a împărtășit cu Sfintele Taine, și nu după mult timp
a adormit în Domnul, în 1673, o mireasmă cerească umplând încăperea unde se afla trupul
său. Vestea despre moartea binecuvântatului Andrei s -a răspândit în afara orașului , iar
următoarea zi s -au strâns tot clerul și o mulțime de oameni. Apoi, mulți au vorbit despre
minunile Sfântului și despre cuvintele și învățăturile sfântului nebun, pe care le zicea nu ca un
aiurit, cuvinte care se împlineau în timpul cuvenit. Cu multă cinste și lacrimi au îngropat
trupul celui binecuvântat în biserica Învierii sub turnul clopotului, după cum ceruse.

355 Ibidem : „kindled‖= a se incendia, a se însufleți, a lua foc.
356Ibidem : „discerned‖= a judecat, a deosebit; A se vedea echivalentul românesc în Dicționarul Explicativ al
Limbii Române la https://dexonline.ro/definitie/discerne : „DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a
distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. –
Din fr.discerner, lat. discernere. ‖
357 http://acvila30.ro/10 -octombrie -pomenirea -cuviosului -andrei -din-totma -cel-nebun -pentru -hristos/

96 Un timp mai târziu, Sfântul a apărut unei femei bolnave care adormise, ținând
Evanghelia pentru ea spre a o cinsti și spunând să se roage la mormântul lui. Când s -a trezit,
femeia era vindecată.
Deasupra mormântului său s -a construit biserica cu clopotniță a Sfântului Andrei
Stratilat (19 August), cu a cărui nume s -a născut. Multe minuni s -au petrecut la mormântul
Cuviosului Andrei despre ca re s-au dat mărturie. Pomenirea Fericitului Andrei din Totma cel
nebun pentru Hristos se săvârșește pe 10 octombrie358.

2. 29. Sfânta Xenia cea smerită și nebună pentru Hristos

2. 29. 1. Primii ani de viață și crucea văduviei

Născută în Rusia veacului al XVIII -lea, probabil în anul 1731, „într -o perioadă extrem
de grea, în perioada guvernării Anei Ivanovna (…) perioada dominației străinilor, a umilirii nu
numai a obiceiurilor și tradițiilor naționale, ci și a credinței ortodoxe‖359, Xenia Grigorievna
își petrece „ cea mai mare parte a vieții ei în Petersburg, în timpul domniei împărăteselor
Elizabeta și Ecaterina a doua.‖360 Despre părinții ei nu se cunoaște nimic, însă originea ei este
una aleasă, nobiliară, dat fiind faptul că primise educație aleasă și că se căsătorise cu un
colonel, neocupându -se cu treburile casnice.
La douăzeci și doi de ani, Xenia Grigorievna s -a căsătorit cu Andrei Teodorovici
Petrov, colonel361 și membru al corului curții imperiale în vremea Împărătesei Elisabeta
Petrovna, recunoscut ca cel mai bun cor din Rusia la vremea aceea.
Își trăiau viața în Storona Petesburgului362, ajutându -i și făcând milostenie celor săraci.
„Fericita Xenia și soțul său erau atât de apropiați sufletește, aveau atâtea afinități, încât nu
puteau trăi unul fără cel ălalt.‖363 Cei doi au trăit împreună în pace trei ani și jumătate, neavând
copii.

358 http://r o.orthodoxwiki.org/Nebun_pentru_Hristos
359 ***, Sfânta Xenia cea smerită și nebună pentru Hristos , trad. Elena Călin, Egumenița, Galați, p. 41;
360 http://www.calendar -ortodox.ro/lun a/ianuarie/ianuarie24.htm
361 Membrii corului de la curtea împărătesei Elisabeta Petrovna primeau grade ofițerești, unii dintre ei chiar
titluri nobiliare.
362 Storona – periferie. Această zonă care până aproape de cea de a doua jumătate a secolului al XIII -lea era
partea centrală a orașului, unde trăia nobilimea acelei vremi, devenise cea mai săracă zonă a capitalei.
363 ***, Sfânta Xenia cea smerită…, p. 12;

97 Petersburgul anului 1755 a fost cuprins de o epidemie de tifos exantematic, boa lă care
îl răpuse și pe Andrei Teodorovici364. Neputând să se dezlipească de trupul mult iubitului său
soț, „părea că și -a pierdut mințile (…) într -o singură noapte îmbătrânise și încărunțise.‖365
Tuturor celor care veniseră să își ia rămas bun de la soțul ei le spunea că nu acela
murise, ci ea. Xenia Grigorievna murise în acel moment, Andrei Teodorovici avea să trăiască
prin aceea care în acel moment părăsise cele lumești și își ridicase crucea cea grea a văduviei
sub chipul nebuniei pentru Hristos.
Acest chip al morții față de sine la vârsta de doar 26 de ani pentru dobândirea vieții
celei adevărate, s fânta îl începuse tocmai prin renunțarea la propriul nume și îmbrăcarea
hainelor soțului său, continuând prin împărțirea averilor sale celorlalți. Pentru acest lucru,
rudeniile sale au denunțat -o la poliție, însă neputându -i face nimic, stabilind că este î n
deplinătatea facultăților mintale. „Acum rămăsese fără nimic. Ea renunță la toate bunurile
lumești, renunță la titlu și la bogăție, renunță la sine însăși. Renunță și la propriul său nume și
(…) începu să trăiască în lume ca cel mai desăvârșit ascet, dev enind o trăitoare profundă a
iubirii creștine, devenind Nebună pentru Hristos.‖366

2. 29. 2. Faptele nebuniei pentru Hristos și dragostea de oameni

Asceza grea a nebuniei pentru Hristos, înflăcărată de un dor nemărginit față de
Hristos, Mărețul Martir, s e naște dintr -un profund sentiment al smereniei pe care sfinții îl
trăiau înaintea oamenilor pentru ca aceștia să atribuie lucrării lui Dumnezeu întreaga bogăție
de daruri cu care luminau în vârful cetății. Această asceză nu doar că era mișcată de iubirea
lui Hristos, dar pe deplin conștienți, acești ostați ai Dumnezeului Savaot se arătau fără de
minte înaintea semenilor, suportând toate înjurăturile, insultele, loviturile semenilor lor ,
pentru a -i aduce pe aceștia la Hristos.
Iubirea ce o purtau față de H ristos o împărtășeau semenilor lor, făcându -se tututor
toate, suportând precum marele Pavel durerile nașterii, pentru a -i aduce pe aceia la chipul cel
dintâi. Din iubirea de Hristos izvora iubirea de semeni și creație, iar această iubire față de
semeni și creație întărea iubirea față de Hristos. Această iubire copleșește firea cea stricată
aducând smerenia și îndreptarea celor ce doresc ridicare. Asemenea și Sfânta Xenia a adus pe

364 http://www.calendar -ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie24.htm – „Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani
când soțul său a murit brusc, la o petrecere. Ea a plâns moartea soțului ei, și în special pentru că el a murit fără
spovedanie și împărtășanie.‖
365 ***, Sfânta Xenia cea smerită…, p. 16;
366 Ibidem , pp. 18 -19;

98 mulți la Hristos, „prin viața sa a demonstrat cât de fals și de inutil este t ot ceea ce este lumesc
și pământesc și pe care ni -l dorim.‖367
Secolul despotismului luminat, secolul în care Sfânta Xenia a înflorit precum o floare
în pustie, s -a arătat stâncă din care izvorăște Harul. Stricându -i-se hainele militărești ce le
purta de l a soțul ei, umbla într -o fustă și jachetă de in, atât iarna, cât și vara, alegând
petrecerea în sărăcia de bunăvoie printre cei mai oropsiți oameni ai capitalei.
Nimeni neștiind unde dormea, aceasta își petrecea nopțile pe c âmp, îngenuncheată,
rugându -se pentru semenii săi până la răsăritul soarelui. Alegând a duce împreună cu Hristos
crucea și aruncând jugul slavei368, își petrec ea viața în sărăci a aducătoare de smerenie – „fără
ea (…) nu este posibilă dobândirea virtuții ascultării, nici puterea de a răbda , nici seninătatea
blândeții, nici desăvârșirea dragostei, fără de care inima noastră nu poate fi nicidecum sălaș al
Duhului Sfânt‖369.
Prin sărăcia ei deplină, prin smerenie, rugăciune și dragoste pentru aproapele, aceasta
fusese împodobită de Duhul Sfânt cu darul clarviziunii. Sfânta prezisese moartea împărătesei
Elisabeta Petrovna din doar cel de -al 53 -lea an al vieții sale. Fiind grav bolnavă, acest lucru
era ținut departe de urechile celor din afara cercului restrâns a curții imperial e, cu atât mai
mult față de locuitorii îndepărtatului Sankt Petersburg care se pregăteau de Crăciun.
„În ajunul Crăciunului, la 24 decembrie 1761, fericita Xenia alergă toată ziua pe
străzile Storonei Petesburgului strigând cât o ținea gura: Co aceți colaci; coaceți colaci! În
curând, toată Rusia va coace colaci!‖370 Aceste vorbe aveau să capete sens a doua zi, când l -a
urechile celorlalți ajunsese zvonul morții împărătesei.
Adesea plângea pentru poporul rus, popor martir al secolului XVIII, care era răpus de
sărăcia generală și de bolile epidemic e, de războaie și de foamete. Vestea despre darurile
duhovnicești pe care le dobândise de la Dumnezeu, despre blândețea și smerenia ei, s -a
împrăștiat printre toți locuitorii orașului.
Mulți se rugau de s fântă să le pășească pragul casei pentru a fi binecuvântați de
prezența harului ce zăcea în ea, mamele își dăruia copiii pentru a fi purtați în brațe de sfânta,
păzindu -se astfel sănătoși. Adeseori roaba lui Dumnezeu primea sume imense de bani pentru
rugăc iuni, dar nu lua mai mult de o copeică – „țarul pe cal‖371, adunând o modestă sumă de
bani cu care ajuta câteva sute de familii sărace.

367 Ibidem , p. 23;
368 Cf. ibidem , p.27;
369 Ibidem , p. 28;
370 Ibidem , p. 38;
371 Ibidem , p. 52;

99 „Locuitorii bătrâni din piața Sătulului372 își aminteau cum fericita Xenia, dându -i unui
sărac „țarul călare pe cal‖ (copei ca), îi spuse: „Vei galopa departe cu el…‖ și într -adevăr, acel
sărman se îmbogăți. Xenia prevestea multora și necazuri, (…), exemplul negustorului
Razjivin, care a invitat -o pe fericita Xenia să -i viziteze magazinul (…). Fericita Xenia a venit,
dar văzând o oglindă mare care atârna de perete, dădu din cap zicând: „Frumoasă oglindă, dar
nu ai în ce să te privești‖ – și plecă. După o jumătate de oră, nu se știe din ce cauză, oglinda
căzu de pe perete și se făcu țăndări, iar peste trei zile muri și negustorul Razjivin.‖373
Urmată mereu pe străzile Storonei de un număr mare de oameni dornici să o asculte,
dintre care o sută de femei se arătau asemenea ei, punându -și sufletele pentru mântuirea
semenilor. „În anii vieții Fericitei Xenia, Storona Petersburgului, ce l mai sărac loc al capitalei,
era renumit pentru moralitatea sa deosebită.‖374

2. 29. 3. Ultimele fapte și sfârșitul fericitei

Petrecându -și viața străbătând Storona Petersburgului, timp de 45 de ani a suferit din
partea multora rele fapte și cuvinte, bat jocorind -o ca pe o nebună, leproasă sau idioată, sau
ponegrind -o ca pe una ce în chip magic prezicea fericirea sau suferința casei.
Pe toate acestea fericita le -a îndurat bărbătește, ducând lupta cea bună a acestei vieții
în vederea mântuirii semenilor ș i a împărtășirii de dragostea lui Hristos, Înțelepciunea și
Puterea lui Dumnezeu.
Trăind până la adânci bătrâneți, sfânta avea o sănătate de fier „încât în secret îi ajuta
pe muncitori la construirea bisericii din Cimitirul Smolensk, cărând în poala sa c âte cinci -șase
cărămizi de la fabrica de cărămidă.‖375
Despre anul morții sfintei nu se poate vorbi cu exactitate din pricina distrugerii
registrelor și degradării crucilor în urma unei inundații, în mod unanim alegându -se anul
1802. Moartea sfintei a adus multă durere în rândul oamenilor, care în număr mare, tineri și
bătrâni, au participat la înmormântarea ei, instituind post în acea zi.
Deasupra mormântului au pus o placă scriind:
„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. În acest loc a fost pus corpul
neînsuflețit al roabei lui Dumnezeu Xenia Grigorievna, soția cântărețului imperial cu grad de
colonel, Andrei Teodorovici.

372 Acest nume îl primise Storona Petersburgului, nume păstrat până în secolul XX, datorită binefacerilor pe care
Sfânta Xenia le împărtășea celor săraci, săturându -i pe aceștia.
373 Ibidem , pp. 54 -55;
374 Ibidem , p. 66;
375 Ibidem , p. 75;

100 A rămas văduvă la vârsta de 26 de ani, a pribegit 45 de ani și a trăit 71 de ani; își zicea
Andrei Teodorovici.
Cine m -a cunoscut să -mi pomenească sufletul pentru mântuirea sufletului său.
Amin!‖376
Sfârșindu -și lupta cea bună din viața pământească, deschizând inimile încuiate a
multora și aducând cu sine pe mulți pe calea cea strâmtă a Împărăției lui Dumnezeu, Sfânta
Xenia ce a smerită și nebună pentru Hristos își continuă lupta împotriva celui rău, mijlocind
înaintea Tronului dumnezeiesc pentru cei în necazuri și primejdii, pentru cei rătăciți și
împovărați, pentru cei lipsiți de ajutor și nemângâiați.

2. 30. Sfântul Teofil c el nebun pentru Hristos

2. 30. 1. Copilăria

Sluga cea binecredincioasă a Dreptului Împărat s -a născut în Mahnovo, localitate din
apropierea Kievului, în luna octombrie a anului 1788, primind numele de Toma. Alături de
fratele său geamăn, Calinic, a fost darul lui Dumnezeu părinților săi, preotul Andrei și
Eufrosina Gorenkovsky.
Asemeni Sfântului I erarh Nicolae al Mirelor Lichiei , chemarea dumnezeiască pe calea
cea strâmtă a nevoințelor încă din pruncie este descoperită și prin Toma care nu voia să sugă
de la sânul maicii sale sau să fie hrănit cu lapte, ci primea bucuros a mânca fiertură de cartofi,
ridichi și morcovi. Acest lucru a adus răceală din partea mamei care, încredițată fiind de unele
femei superstioțioase, a început să -l considere un soi de s ălbăticiune preschimbat de iele,
dorind astfel să scape de el. Aceasta poruncește unei slujnice să îl arunce în râu.
Cel ce păzește pe cei ai Săi, îl ferește de două ori pe prunc de la înec, ducându -l pe
celălalt mal al râului. Văzând acest lucru, slujnic a a vărsat lacrimi de pocăință și, înapoindu -l
pe acesta mamei, îi povestește acesteia toate cele întâmplate. Eufrosina, înverșunată fiind, ia
pruncul și, ducându -se la moar a de apă, îl aruncă sub roata morii care îndată s -a oprit, ținută
fiind în loc parc ă de o mână nevăzută. Copilul plutea liniștit pe apă. Întunecată fiind la minte,
mama sa cugeta că aceasta este lucrarea diavolului, iar pruncul este „schimbat de iele, este o
iazmă‖377, demonstrând faptul că acolo unde este neștiință, este și superstiție378.
Morarul văzând aceasta s -a grăbit a -i spune tatălui, preotul Andrei, care
înspăimântându -se și dorind a -l feri de mama cea cu nebuneasc ă cugetare, îl dă în grija unei

376 Ibidem , p. 78;
377 Vladimir Znosko, Viața Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos , Bunavestire, Galați, 2002, p. 8.
378 Ibidem.

101 doici încercate și credinciose, ca mai apoi, pe patul de moarte, să -l încredințeze mora rului. La
rândul său, morarul fiind înduplecat de către un țăran bogat, dar fără copii, i -l dă aceluia. Până
să împlinească vârsta de trei ani, murind pe neașteptate bogatul, Toma este încredințat
preotului satului unde va locui până la vârsta de șapte ani . După moartea preotului, intră în
grija unui bătrân, preot văduv, viețuitor al obștii Mănăstirii Bratski din Kiev și unchi bun al
copilului.
„În acest fel, el a făcut cunoștință din fragedă copilărie cu duhul vieții de pribeag; și
făcându -se străin în lu mea aceasta, foarte devreme a luat asupra sa crucea Aceluia Care în
răstimpul vieții Sale pământești nu a avut loc unde să -Și plece capul.‖379 Biserica devenise
adăpostul său cel mai drag și încercând dulceața primei rugăciuni de copil, se deprinde
devreme c u postul și cu înfrânarea, întărindu -se și începând să se preschimbe duhovnicește.
Supus ocărilor și bătăilor din partea celorlalți copii, „înțelegea atunci fragedul
pătimitor că nu pentru bucurie și fericire se nasc oameni pe pământ, ci se naște omul spr e
pătimire‖380 și încredințându -se că lumea nu ia aminte la cei suferinzi, îi ajuta pe cei nevoiași,
lipsindu -se de cele mai trebuincioase lucruri.
Acesta a fost chipul fragedei, dar înțelepțitoarei sale nevoințe – cu adevărat ascetice și
îndumnezeitoare – cu care s -a petrecut Toma până să intre sub oblăduirea unchiului său care îl
va înscrie la Academia Duhovnicească, având să -și însușească înțelepciunea cărților –
nelăsând în uitare citirea Sfintelor Scripturi, a Psaltirii și r ugăciunea. Prin rugăciunile lui a
înmuiat inima mamei sale care căzuse în boală grea și avea să se căiască. „ Striga neîncetat
către Dumnezeu, rugându -L să-i dea iertare. Și Domnul S -a milostivit de ea. Nu cu mult timp
înainte de moartea mamei, Toma a venit în casa ei, având mângâiere a de a o vedea împăcată
cu el și de a primi binecuvântarea ei.‖381

2. 30. 2. Smerit ascultător

Ajuns la vârsta de aproape de 20 ani, vrednicul Toma rămâne și fără unchiul său și
„nemaiputând continua studiile, s -a angajat ca dascăl, la biserica din satul Cighirin. Deoarece
nu avea un glas puternic, preotul l -a numit paraclisier, în târgușorul Obuhov.‖382
În toiul războiului pentru apărarea patriei contra Franței napoleoniene (1812), tânărul
înțelept intră ascultător în Mânăstirea Kievo -Bratski. Murind pen tru lume și lumea pentru el a
fost rânduit a sluji ca: brutar, bucătar, ajutor de felcer, paraclisier și clopotar.

379 Ibidem, p. 10.
380 Ibidem, p. 12.
381 http://ziarullumina.ro/teofil -de-la-kitaev -sfantul -neinteles -si-nedorit -de-oameni -54193.html
382 http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul -teofil -nebun -pentru -hristos -137622.html

102 „Chip al blândeții, ascultării, smereniei și înfrânării‖383, ascultătorul Toma este tuns în
monahism cu numele Teodorit în ziua de 11 decembr ie 1821, ca după nici un an trecut să fie
hirotonit ierodiacon. Această demnitate și îndatorire nu a trezit în inima celui binecuvântat de
Dumnezeu slavă deșartă, ci a dat un și mai mare avânt petrecerii sale celei întocmai cu a
îngerilor. Arătându -se neîn trecut în nevoință, postire, dragoste de aproapele și milostenie, în
ziua de 6 februarie 1827, a fost hirotonit ieromonah și rânduit spre ascultarea de iconom al
mănăstirii.
Dorind a se îndeletnici și mai mult de petrecerea cea întocmai cu îngerii, râvnin d la
însingurare și căutând a fugi de ciocnirile cu oamenii, sfântul cere binecuvântare pentru a
viețui în peșterile Sfântului Teodosie, în satul Lesniki, lucru respins de starețul mănăstirii.
Astfel, „Teodorit a pășit pe calea unei nevoințe aparte, luând asupră -și marea cruce a nebuniei
pentru Hristos.‖384

2. 30. 3. Nebunul cel înțelept

Alegând „să se facă nebun, ca să fie înțelept‖ (I Cor. 3, 18), la data de 9 decembrie
1834 primește schima mare cu numele de Teofil. „Din această zi, sfântul s -a retras în tr-o
livadă izolată, lângă satul Glubocița, unde s -a nevoit mulți ani.‖385 În mâini mereu avea o
Psaltire mică din care se ruga, iar în chilie și -a așezat un sicriu în care -și ținea provizii.
Plin de râvnă și îmbătat de dragostea cea după Dumnezeu, nebunul Teofil este
binecuvântat de Dumnezeu cu daruri cerești. „Pentru această râvnă, osârdie și dragoste
înflăcărată, Dumnezeu l -a luminat pe Teofil cu o asemenea înțelepciune cerească, încât (…) nu
doar toate fenomenele lumii văzute, ci și toate tainele din a dâncurile sufletului omenesc erau
prezise întocmai de fericitul Teofil.‖386
Aceste lucruri au trezit curiozitatea oamenilor, iar dorința lor de a cunoaște modul în
care sfântul prezice a cele ale vieții se manifesta deseori prin naivitate. Așa s -a întâmplat și cu
un țăran căruia sfântul i -a răspuns – plin fiind de înțelepciune, dar golit de orice vicleșug în
simplitatea sa – că în tot lucrul pe care îl face nu e nicio greutate. Astfel îi cere țăranului să -și
smulgă o geană și să -i facă două noduri; odată ce v a face acest lucru, va putea prezice viitorul.
Înțelepțit de Dumnezeu, sfântul ar ăta că lucrurile simple se dobândesc cu mare trudă. A prezis
construirea unei biserici și mănăstiri de maici pe locul unei livezi în care tinerii se întâlneau și
petreceau în zi de sărbătoare. Luat în râs de cei care cunoșteau locul acela ca fiind spurcat, cel

383 Vladimir Znosko, Viața Sfântului Teofil…, p. 16.
384 Ibidem, p. 18.
385 http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul -teofil -nebun -pentru -hristos -137622.html
386 Vladimir Znosko, Viața Sfântului Teofil…, p. 20.

103 înainte -văzător le cere a a se ruga lui Dumnezeu. Profeția sfântului s -a adeverit în anul 1888,
când cneaghina Alexandra Petrovna a înălțat mănăstirea de maici Pokrovski.
Din pricina vârstei înainte și a slăbiciunii, pe data de 1 decembrie 1842, este mutat de
Mitropolitul Filaret în pustia Golosev, dându -i spre folosință o chilie. Faima sa atrăgea spre
pustie o mulțime de oameni râvnitori, însă pentru a scăpa de slava deșa rtă și de împreună –
petrecerea cu oamenii se adâncea în nevoința nebuniei pentru Hristos. Dacă la începutul
viețuirii era caracterizat de către întâistătătorul pustiei ca fiind sârguincios și ascultător, blând
și smerit, ulterior era văzut ca unul ce „nu es te înzestrat pentru aproape nimic, nu are nicio
ascultare, e încăpățânat și nesupus; vârsta sa e de 59 de ani.‖387 Pentru purtarea sa a fost oprit
de la slujire, î ngăduindu -i-se a se împărtăși în fiecare sâmbătă.
Cel plin de dragoste dumnezeiască se face ch ip al celor spuse de înțeleptul că „marea
nu poate stinge dragostea, nici râurile s -o potolească; de-ar da cineva pentru iubire toate
comorile casei sale, cu dispreț ar fi respins acela‖ (Cânt. Cântărilor 8, 7) . Urât de cei ai săi,
însă iubit de Dumnezeu, rugăciunile sale tămăduiau pe cei bolnavi: o demonizată „venind la
fericitul după ajutor, acesta a citit Sfânta Evanghelie asupra ei și lovindu -o în cap cu atâta
putere, că a făcut -o să se îndoaie de durere‖388 și cu numele lui Iisus Hristos a scos demonul
din ea.
Potrivit poruncii Înalt Preasfințitului ajunge în pustia Kitaev – pustie ce oferea
călugărilor liniște, mulți veniți de la Lavra Pecerska din Kiev, prima atestare documentară
fiind din 1159389 – loc în care s -a nevoit Cuvioasa Dositeia390 chiar înainte de a primi tunderea
în monahism. În acest loc, mult încercatul Teofil primește mângâierea însingurării, nepărăsind
nevoința nebuniei pentru Hristos.
Petrecea zile și nopți întregi îngenuncheat pe o buturugă și se ruga pentru iertarea
lumii păcătoase. Toa tă nevoința sa se făcea în taină, răstignindu -și trupul cu aspra viețuire, în
rugăciune și nesomn; astfel, cunoscând mai dinainte venirea întâistătătorului pustiei, Iov, i se
arăta dormind. Îmbrăcat în veștmintele sale peticite, încălțat într -un picior cu o cizmă
ferfeniță, iar în celălalt cu o opincă, iar la cap legat cu o cârpă murdară, petrecea prin acele
locuri . Vrând să mustre pe cei robiți pântecelui, umbla purtând o pernă legată pe burtă.
Chilia sa era plină de gunoaie, lucru pe care îl împărtășea și altora în chip simțit.
Pentru a respinge prezența oaspeților nedoriți, ungea pragul chiliei cu smoală sau dohot.
„Aduna într -un cearșaf câte o grămadă întreagă de viermi, gândaci și cărăbuși, îi aducea în

387 Ibidem, p. 32.
388 Ibidem, p. 34.
389 http://www.doxologia.ro/hramul -sfintei -cuvioase -parascheva/documentar/kitaev -manastirea -sfantului -teofil –
cel-nebun -pentru
390 ***, Preacuv ioasa Dositeia de la Kitaev , trad. Gheorghița Ciocioi, Ed. Sophia, București.

104 biserică și răsturna pe podea toată acea armată mișcătoare‖391, trezind disprețul și ura
paraclisierului.
Înțeleptul Teofil a început să ia pe lângă sine ucenici de chilie, dintre mireni, uitându –
se decât la sufletul sincer și la inima lor simțitoare. Ca stareț și părinte duhovnicesc s -a arătat
plin de d iscernământ, lucrând la sporirea duhovnicească a ucenicilor săi, neținând cont de
maniera în care o face.

2. 30. 4. Cel iubit de animale, dar ocărât de oameni

„Fericit este cel care miluiește și dobitoacele‖392 căci astfel voia lor se face cunoscută
acelora. Asemeni Sfântului Gherasim de la Iordan și sfântul Teofil avea ca ascultător un
animal. Lăsând fără hățuri sau vizitiu tăurașul primit, mergea prin oraș cu el, în timp ce citea
cu spatele la animal din Psaltire. Oriunde sfântul avea nevoie, cunoscându -i în chip
suprafiresc voia, taurul îl ducea. Negustorii aruncau în teleguța lui câte ceva din marfa lor
pentru că observaseră că aveau vânzare mai bună când făcea u parte starețului din bunurilor
lor; toate starețul le primea, având să le împartă celor nev oiași.
Cel iubit de animale, cunoscând răceala mitropolitului Filaret față de el, îl necăjea și
mai mult. Într -una din veri, pe când vlădica petrecea la Goloseev, Teofil a intrat cu teleaga
trasă de taur în grădina reședinței – timp în care citea din Psal tire – distrugând și via chiar sub
ochii păstorului. Astfel starețul a căzut cu totul în dizgrația ierarhului.
Dorința sa arzătoare era aceea de a îndrepta pe tot omul pe calea ce duce în Împărăția
Cerească, lucru pe care nu mulți l -au înțeles ca atare, c i mai degrabă l -au stigmatizat ca fiind
un superstițios ieșit din minți. Cei care gândeau că locul lor în lume îi va izbăvi de pedeapsa
lui Dumnezeu au găsit în sfântul Teofil un cenzor nemilos prin prezicerile sale despre moartea
multora, îndemnându -i la pocăință și îndreptare. „Totuși starețul nu le vorbea tuturor pe față,
ci de multe ori se folosea de pilde grele de înțelesuri. Avea obiceiul să dea vizitatorului vreun
lucru oarecare, neînsemnat în sine, dar care cuprindea o aluzie profetică la soarta car e îl
aștepta pe acel om. Un ciob, o așchie, un măr putred, o pară, o bucată de plăcintă, un
castravete, o cârpă, o prescură, un muc de lumânare, chiar și câte o baligă, din care se găseau
în coșurile lui.‖393

391 Vladimir Znosko, Viața Sfântului Teofil…, p. 38.
392 Ibidem , p. 49.
393 Ibidem, p. 76.

105 Multe necazuri și strâmtătorări a avut sfântul d e suferit din pricina întâistătătorului Iov
care îl acuza de fapte pline de fățărnicie și superstiție, aducând mitropolitului Filaret394
nenumărate pâre și întorcându -l pe acesta împotriva cuviosului. Toate acestea se îmtâmplau
pentru că „lumea cu înțelepciu nea ei nu L -a cunoscut pe Dumnezeu întru înțelepciunea Lui‖ (I
Cor. 1, 21). Acuze precum că „aduce ocară monahismului și prin nepăsarea față de cinul său
se dezice de el cu desăvârșire, răspândește superstiția și bigotismul, iar prin obrăznicia și
sminteal a în care își acoperă viața lăuntrică dă de bănuit cu privire la însăși credința lui și la
buna stare a facultăților sale mentale‖395, Teofil le primea netulburat și, îngăduindu -și a se
purta cu nepăsare față de autoritatea marelui Iov, se străduia să -i poto lească cârteala și
clevetirea prin felurite nebunii. Era acuzat și pentru faptul că nu respectă rânduiala și nu are
evlavie în slujire – își șterge nasul cu mâna și apoi îl șterge iar cu acoperământul de pe Sfânta
Masă, pare să nu citească rugăciunile, se împărtășește foarte în grabă, stă cu spatele la Sfânta
Masă îndreptat spre norod, la Proscomidie pune prescura pe marginea stângă, iar restul
Sfântul ui Disc îl umple cu părticele, „iar când diaconul rostește: «Plinește, Stăpâne, Sfântul
Potir», el, fără a privi măcar la potir , aruncă în el o părticică din Sfântul Agneț‖396 – sfântul
care a fost în stare de extaz, văzând cetele îngerești înconjurând Sfânta Masă și lumina
dumnezeiască ce adumbrea pe cei slujitori, în fiecare Liturghie397.

2. 30. 5. Precum oare când Ilie…

Cu jumătate de an înainte de moartea fericitului, în mai 1853, starețul împreună cu
ucenicul său, Pantelimon – cel care dă mărturie despre această întâmplare – ieșiră în pădure ca
să se roage până s -au istovit de atâta umblat.
Așezați să se odihnească, starețul văzând cu duhul venirea unor drumeți înfometați își
trezește ucenicul pentru a -i întâmpina. Cuviosul scoate un ceaun pentru a pregăti păsat.
Neavând foc pentru a aprinde vreascurile, plin fiind de râvnă și încredințat de puterea lu i
Dumnezeu, precum oarecând Ilie, se roagă Dumnezeului ceresc și binecuvintează ceaunul,
având să se aprindă vreascurile.
Cel ce a preschimbat apa în vin la nunta din Cana Galileii se face cunoscut prin Duhul
Sfânt cel pogorât peste sfântul Său. Neavând păsat a le da drumeților, pune în ceaun câteva
pietricele și o bucată de gheață, și cu rugăciunea minții în inimă, așteaptă să fiarbă. Îi dă
ucenicului să guste și – o, minune ! – era terci de griș. „Oricât ar fi turnat, terciul nu se

394 Mitropolitul Filaret se va convinge de sfințenia cuviosului Teofil, a cărui nebuneasc ă purtare avea să îi
prezică o serie de evenimente din viața sa. A se vedea ibidem, pp. 97 -112.
395 Ibidem, p. 89.
396 Ibidem, p. 92.
397 A se vedea ibidem, p. 95.

106 împuțina. Toți fuseser ă hrăniți, îndestulați, iar ceaunul era parcă tot plin. Și așa precum au fost
înmulțite oarecând cele câteva pâini în pustie pentru a ajunge la o mulțime de popor (M atei
14, 19 -20), și acum a fost înmulțită hrana, prin rugăciunile starețului Teofil.‖398

2. 30. 6. Despre fericitul sfârșit

Cuviosul părinte, care în chip profetic stând ca mort pe un mușuroi și plin fiind de
furnici , zgâriat până la sânge pe mâini și pe față, vestea moartea țarului Nicolae I cea avea să
fie în urma războiului cu Turcia399.
Și-a cunoscut fericitul sfârșit înștiințat fiind de Sus. Despre ace asta vorbea în chip
lămurit ucenicilor săi, arătând locul unde îi va fi așezată crucea și clipa plecării.
Deși bătrân și bolnav, nu părăsea aspra nevoință și rugăciunea, cugetarea la cele
dumn ezeiești și împărtășirea de Sfintele Taine. În cele din urmă zile ale vieții sale, starețul
primea pe oameni pentru a le da povețe.
Așteptându -și plecarea întins pe laviță cu mâinile încrucișate pe piept, sufletul
dreptului părinte a fost văzut înălțându -se de către ucenicul său, Dimitrie, înaintea căruia
acoperișul se deschise se în chip suprafiresc. Fericitul și -a încredințat sufletul lui Dumnezeu la
data 28 octombrie 1853, de praznicul cuviosei Parascheva, față de care acesta avea evlavie
deosebită.

2. 31. Sfânta Eufrosina cea nebună pentru Hristos

2. 31. 1. Tinerețea și începutul nevoinței

Despre copilăria și tinerețea cuvioasei nu se cunosc foarte multe, aceasta născându -se
aproximativ în 1758 sau 1759. Era de origine nobilă, prințesă de Viazmesk, p rimind la botez
numele de Evdochia.
Rădăcinile sale nobiliare i -au deschis calea spre o educație aleasă, făcând parte din
prima promoție a institutului Smolnâi din Petersburg, având ca după terminarea studiilor să
fie însoțitoare a țarinei Ecaterina a II -a. Astfel a cunosc ut foarte bine înalta societate a acelei
vremi. „Se știe doar că în cea mai înfloritoare perioadă a vieții sale, împreună cu alte două
însoțitoare ale împărătesei: Marta Iacovlevna Sonina (…) și tânăra Salomeea (…) sub influența
unor întâmplări deosebite și tainice, a hotărât să părăsească palatul neștiută de nimeni și să ia

398 Ibidem, p. 120.
399 Cf. ibidem , pp. 123 -130.

107 asupra sa crucea grea a nevoinței.‖400 „Lăsându -și rochiile pe malul lacului, se îmbracă cu
straie simple de ț ărănci și pleacă în pribegie ( lăsând impresia că s -au înecat). Fetele se despart,
pentru a se întâlni mai apoi în Cer (toate cele trei sunt pomenite ca sfinte).‖401
Peregrinând pe la diferite mănăstiri, se supune unei severe nevoințe, luptând neîncetat
cu slăbiciunile firii omenești și înălțându -și sufletul spr e Hristos pe care îl iubea cu dragoste
arzătoare. Ajunsă la Moscova, îi descoperă mitropolitului Platon tainele ascunse ale sufletului
său. Astfel primește binecuvântarea să plece, îndrumată fiind , spre a trăi sub numele de
„nebuna Eufrosina‖.

2. 31. 2. Calea nebuniei pentru Hristos

Fiind îndrumată spre mănăstirea Serpuhov, se statornicește în acest loc și își începe
greaua nevoință de o viață a nebuniei pentru Hristos. Răbdând grele ispite, fericita se mută în
afara mănăstiri într -o colibă strâmtă unde ținea două pisici și trei câini, curci și găini, și un
corb care venea noaptea pentru a fi hrănit. Acest corb avea să o hrănească și să o adape pe
cuvioasă atunci când a stat la pat neajutorată datorită unei arsuri pricinuite de un incendiu
premeditat. As tfel atmosfera din chilie era de nesuportat, dat fiind și faptul că aceasta nu își
curăța chilia, pentru că „acestea îmi înlocuiesc parfumurile pe care le -am folosit atât de mult
la palat.‖402
Îmbrăcată mereu într -o cămașă groasă, umbla desculță, purtând l a gât un lanț cu o
cruce grea de aramă, iar sub veștmânt taina ei adâncă: niște lanțuri grele de fier. Dormea
împreună cu câinii pe podeaua goală, considerându -se mai rea decât câinii, iar de mâncare
avea numai pâine și cvas ce și le lua de la bucătăria mă năstirii. „Când ieșea din chilie, de
obicei cu un băț în mână, țipa sau cânta, uneori lovea cu bățul pe cine îi ieșea în cale . Mergea
în pădurea mănăstirii, culegea ciuperci, flori și diferite ierburi, pe care apoi le împ ărțea celor
ce veneau după ajutor î n boală, iar aceștia primeau alinare sau vindecare, dup ă credința
lor.‖403
Aspră cu sine, dar mereu atentă la neliniștile , suferințele și necazurile oamenilor, se
ruga pentru aceștia. Astfel a alungat nenorocirea secetei ce se năpustise peste Serpuhov timp
de un an întreg.
Asemenea cunoașterii lui Dumnezeu care nu se rezumă la concepte, ideii și ideologii,
ci la modul de a trăi în iubirea lui Dumnezeu, nebunia pentru Hristos nu este o doar o formă

400 ***, Viața și minunile fericitei nevoitoare și clarvăză toare Eufrosina… , p. 18.
401 http://www.miriamturism.ro/kolipanovo -rusia -cautand -o-pe-cuvioasa -eufrosina -cea-nebuna -pentru -hristos/
402 ***, Viața și minunile fericitei… , p. 20.
403 http://www.miriamturism.ro/kolipanovo -rusia -cautand -o-pe-cuvioasa -eufrosina -cea-nebuna -pentru -hristos/

108 extremă și aparte de asceză, ci este un întreg mod de viață . Pentru acestea, Dumnezeu nu lasă
lipsit pe cel însetat de dragostea dumnezeiască și îl întrarmează cu armele Duhului Sfânt,
pentru a aduce și pe ceilalți la dragostea Sa. Astfel a împodobit -o Domnul și pe fericita
Eufrosina de darurile Sale cele duhovnic ești: darul clarviziunii și al tămăduirii. „Ea nu lăsa pe
nimeni să plece fără cuvânt de folos, deseori descoperindu -și prin aceasta darul
clarviziunii.‖404 Astfel avea să -i descopere unei femei că va rămâne văduvă, vărsând multe
lacrimi, iar părintelui Nico lae că se ocupă de educația unor copii care vor deveni bețivani
până la moarte.
Petrecând aproape treizeci de ani în Serpuhov, datorită invidiei și răutății omenești
este nevoită să îl părăsească, mutându -se în locuința unei moșierese în Koliupanovo,
petrecând aici până la adormirea sa. Ajunsă aici, nu și -a schimbat modul de viață, trăind într -o
odăiță alături de animalele sale care „erau și paznicii rugăciunii și nevoinței sale tăinuite‖405 și
lărmuiau de fiecare dată când se aproapia cineva, fericita prefă cându -se că doarme.
Aflându -se prin împrejurimile satului Koliupanovo și găsind o râpă, „într -unul din
povârnișurile acestei râpe (…) fericita a săpat cu propriile ei mâini o fântână micuță și atunci
când bolnavii veneau la ea după ajutor, le spunea adese a: Luați apă din fântâna mea și veți fi
sănătoși. Bolnavii scoteau cu credință apă și (…) dobândeau alinarea sau vindecarea
bolilor.‖406
A proorocit cu câțiva ani înainte bătălia de la Sevastopol (1855 -1856), cerând tuturor
să se roage pentru paza Rusiei de către turcul, englezul și împăratul francezilor. Acest lucru se
întâmpla pe când Franța era condusă de regele Ludovic Filip, lucru care i -a determinat să o
creadă ieșită din minți. Cu toate aceste, cuvioasa și -a păstrat dârzenia, arătând cu degetul
faptul că împăratul va avea nasul mare. Lucrurile s -au petrecute precum prezisese Eufrosina.
Revoluția din 1848 a pus capăt domniei lui Ludovic Filip, instaurându -se imperiul de către
Napoleon al III -lea. Franța aliindu -se cu Anglia și ajutând Turcia împotriva R usiei, trimite
armată în Krimeea și asediază Sevastopolul. Împăratul și comandantul armatei franc eze,
Napoleon al III -lea avea nasul mare, precum zisese cuvioasa.
A prezis recrutarea a doi țărani de 53 și 47 de ani în armata rusească, lucru imposibil
dat fiind vârsta înaintată, de -asemenea a adeverit și nașterea înainte de vreme a unui copil
mort. „Clarviziunea fericitei Eufrosina a fost, încă din timpul vieții ei, pentru majoritatea
oamenilor un fenomen cunoscut. Harul și puterea lui Dumnezeu, care au luc rat în fericita
Eufrosina, s -au arătat și în darul vindecărilor.‖407

404 ***, Viața și minunile fericitei… , p. 26.
405 Ibidem , p. 30.
406 Ibidem , pp. 32 -33.
407 Ibidem , pp. 47 -48.

109 Bolnavă aproape mereu, N. A. Protopopova avea o rană cumplită la picior care
provoca dureri groaznice la orice mică zguduire pentru că din ea ieșeau bucățele de os.
Cuvioasa ca să o liniș tească lovea mereu cu bățul piciorul bolnav. În casa acestei femei, în
fiecare ajun al sărbătorii sfântului Mitrofanie al Voronejului se săvârșea priveghere de toată
noaptea. Tot în chip minunat, a vindecat soția bolnavă de idropică a preotului Nicolae
Prosperov dându -i spre încălțare șoșonii săi, precum și pe copilul grav bolnav a unei familii
dându -i să bea un ceai dintr -un amestec de plante cunoscut doar de cuvioasă.

2. 31. 3. Sfârșitul fericitei nebune pentru Hristos

„Desăvârșindu -se în nevoințele le pădării de sine și slujind lui Dumnezeu și aproapelui
cu spirit de sacrificiu, nebuna Eufrosina a ajuns, în cele din urmă, la hotarele fericirii
veșnice.‖408 Cu trei săptămâni înainte de moartea sa, fericita vede doi îngeri îmbrăcați în haine
albe care o che mau la ei, vedenie pe care o va avea trei duminici la rând. În cea de -a patra
duminică, împărtășindu -se cu Sfintele Taine și terminându -se Liturghia, pe data de 3 iulie
1855, trece în pace la cele veșnice, aproape fiind de vârsta de 100 de ani. Nici în faț a morții
sfânta nu și -a diminuat asprimea nevoinței, fiind găsită în poziția pe jumătate culcată în care
dormea de obicei.
La înmormântare au participat mulțime de oameni, și deși atmosfera de afară și din
biserică era una foarte călduroasă, sfânta stătea în sicriu, ca și când era vie. La slujba
Liturghiei dinaintea înmormântării a participat și N. A. Protopopova stând într -un scaun, care
în timpul Heruvicului are vedenie cu sfânta Eufrosina c are îi vindeca piciorul bolnav, putând
astfel să se miște fără d ificultate.
Pe lespedea mormântului său stă scris: „Eufrosina necunoscuta. Alegând Dumnezeu
pe cele nebune ale lumii, pe cele înțelepte le -a rușinat.‖409 Biserica din Koliupanovo cinstește
ziua adormirii, 3 iulie, și cea a numelui, 25 septembrie.
Dragostea sa față de omul cel necăjit nu s -a împuținat, ci a curs în continuu aducând
mângâiere și tămăduire celor care veneau la mormântul sau la izvorul ei. Multora li se arăta în
vedenie și după măsura credinței lor, dobândeau cele cerute.

408 Ibidem , p. 58.
409 Ibidem , p. 64.

110 2. 32. Sfânta Pelag hia Ivanovna cea nebună pentru Hristos

2. 32. 1. Anii tinereții – mucenicia unei copile

Născută în orașul Arzamas, în luna octombrie a anului 1809, fericita Pelaghia
Ivanovna a fost fiica unei familii de negustori bogați, Ivan Ivanovici Surin și Parasco via
Ivanovna. După moartea soțului Ivan, Parascovia se recăsătorește cu negustorul Aleksei
Nikitici Korolev, un om nespus de aspru, al cărui copii din prima căsătorie nu îi plăceau pe cei
ai Parascoviei.
Dumnezeu Care caută la neputința omului și mângâie pe cei asupriți, „a început să o
cheme pe ea de copilă către o nevoință neobișnuită și plină de osteneală. (…) Dintr -un copil
plin de istețime, a devenit, dintr -o dată de o prostie ieșită din comun.‖410
Crescând bineplăcuta lui Dumnezeu, era o tânără de o frumusețe angelică, mama ei
dorind a o mărita. „Atunci când ei a u hotărât să o mărite, tânăra, care încă din copilărie își
dorise să intre în mănăstire, pentru a -I sluji lui Dumnezeu, s -a prefăcut nebună.‖411 În ciuda
acestei purtări, pe data de 23 mai 1828 , la 17 ani, s -a căsătorit cu Serghei Vasilievici
Serebrenikov, un tânăr care ținea mult la copila lui Dumnezeu.
Mergând împreună cu soțul și cu mama sa în pustia Sarovului, la Sfântul Serafim, este
primită de cel sfânt în chilia sa unde au discutat vreme de sașe ore. „ Acesta a reprezentat
momentul decisiv pentru destinul ei, așezând -o definitiv pe calea desăvârșirii spirituale. La
despărțire, preacuviosul a rostit: „Această femeie va fi un izvor nesecat de lumină și alinare
pentru toți cei obidiți!‖412. Înch inându -i-se până la pământ, i -a dat un șirag de metanii,
povățuindu -o să meargă „degrabă la mănăstirea mea și poartă de grijă orfanelor mele‖413.
Întorcându -se în Arzamas, tânăra a început a umbla pe o nouă cale a vieții, stranie și
greu de înțeles de oamen i. S-a împrietenit cu Parascheva Ivanovna, o altă nevoitoare întru
nebunia pentru Hristos, de la care avea să deprindă rugăciunea neîncetată. Aceasta urma să fie
îndeletnicirea ei de toată noaptea, lucru ce lucra în inima ei într -un chip binefăcător.
La n evoințele sale și la rugăciunea continua, Pelaghia adăuga și nebunia cea părută,
lăsând a se crede că îș i pierde mințile pe zi ce trece . Se îmbrăca în haine scumpe și în cap
purta o cârpă și umbla prin locuri pline cu oameni ca aceștia să o batjocorească. Astfel această
fericită fată căuta a se îmbrăca cu haina smereniei aducătoare de sfințenie, ziua alergând pe
străzi, iar noaptea rugându -se pe treptele bisericii.

410 ***, Fericita Pelaghia, ucenica Sfântului Serafim de Sarov …, p. 10.
411 http://www.formula -as.ro/2013/1058/enigme -16/nebuni -intru -hristos -16123
412 Ibidem .
413 ***, Fericita Pelaghia… , p. 14.

111 La toate împotrivirile familiei și mustrările soțului ei, Serghei, aceasta rămânea
indiferent ă. A dat naștere la doi copii, Vasile și Ioan, amândoi pruncii murind după o vreme.
De atunci soțul ei nu a mai cruțat -o, „a început să o bată foarte rău, iar ea, cu toate că era
sănătoasă, a început să se ofilească văzând cu ochii.‖414 Nu se mai supunea soț ului, care
văzând că Pelaghia nu are nicio rânduială și că împărțea toată agoniseala lor săracilor și
bisericii, a luat măsuri severe, apelând la sfatul mamei Pelaghiei.
„Nebun de furie, ceru ajutorul ofițerului415 însărcinat cu menținerea ordinii publice,
care o biciui cu cruzime.‖416 Umplând încăperea de sânge și văzând trupul atârnând ca niște
haine, cei doi au încremenit de frică. Și nu doar atât a suferit tânăra mucenică, ci și alte
strâmtorări mai presus de minte. Batjocorindu -o în fel și chip, Serghei o legase cu un lanț de
fier de un perete al casei. Aceasta dezlegând lanț, umbla prin oraș cu el atârnând și înfricoșând
pe mulți, ajungând iarăși în mâinile soțului ieșit din minți.
„Într -adevăr, harul lui Dumnezeu o întărea și îi dădea putere să rabde toat e câte le
întâmpina.‖417 Despre aceste întâmplări, nevoitoarea avea să spună: „Sergușka (soțul) vroia
să-mi dreagă mințile, însă mi -a rupt coastele; mințile nu s -au dres, dar coastele toate mi s -au
rupt.‖418 Tot astfel a suferit și din partea familiei ei. Sora sa vitregă, Evdochia, a vrut să o
omoare, angajând un ucigaș pentru aceasta. Acel a trăgând în ea, nu a nimerit -o, și primind
profeție din partea nebunei pentru Hristos, că nu spre ea a tras, ci spre el, după ceva luni a
murit ca sinucigaș, împușcându -se.
Pierzându -și nădejdea îndreptării fiicei sale, Parascovia Ivanovna îi face o vizită
starețului Serafim, căruia îi povestește toate câte se întâmplaseră cu tânăra Pelaghia și toate
câte se străduiseră a face pentru a îndrepta purtarea fetei. Atunci stareț ul, zâmbind, a spus
mamei să renunțe la toate aceste încercări, pentru ca nu cumva pedeapsa lui Dumnezeu să se
năpustească asupra lor.
Întorcându -se acasă, situația Pelaghiei se îmbunătățise și vreme de patru ani petrecuse
în aceeași purtare nebunească, noaptea ridicându -și mâinile spre cer și rugându -se cu suspine
și cu lacrimi. Râvna fericitei nu a fost lăsată nemângâiată, după cei patru ani având să
părăsească familia și cele ale lumii până la moartea sa.

414 Ibidem , p. 17.
415 În noaptea aceea, ofițerul avusese un vis în care se arăta că fierbe într -un cazan pentru păcatul cel săvârșise.
Trezindu -se îngrozit, interzise tuturor să o mai ocărască pe Pelaghia.
416 http://www.formula -as.ro/2013/1058/enigme -16/nebuni -intru -hristos -16123
417 ***, Fericita Pelaghia… , p. 20.
418 Ibidem.

112 2. 32. 2. Nebuna pentru Hristos – floare bine -înmiresmată a mănăstirii Diveevo

Mănăstirea Diveevo, una din marile mănăstiri ale Rusiei, este recunoscută ca fiind o
frumoasă grădină cerească în care parfumul bine -înmiresmat al Duhului Sfânt s -a răspândit în
întreaga lume prin rugăciunile și nevoințe le celor bineplăcuți lui Dumnezeu. „Alături de
Sfântul Serafim, mănăstirea găzduiește mai multe sfinte, vietuițoare în obștea moanahală, de -a
lungul vremii, printre care: Alexandra, Marta, Elena, Xenia Mihailovna, Eupraxia, Maria,
Pelagia Ivanovna, Natalia Dimitrievna, Semenovna și Ivanovna Praskovya.‖419
„Într -adevăr, sosise timpul hotărât de Dumnezeu ca Pelaghia Ivanovna să intre în
obștea Mănăstirii Diveevo, fiind chemată prin Uliana Grigorievna420.‖421 Ajunsă la mănăstire,
aceasta își continua nebuneasca pur tare. O cheamă spre a -i fi ucenică pe Ana Gherasimovna,
care o va sluji timp de 45 de ani.
Au rânduit -o spre a -i sluji unei monahii vestite pentru cruzimea ei. Aceasta o bătea și
o batjocorea, însă Pelaghia nu se arăta deloc disprețuitoare întrucât se bu cura de o astfel de
viață. Așa își petrecea sfânta viața în „ nevoința părutei nebunii: trăia pe stradă într -o groapă
plină de mizerie, spărgea geamurile chiliilor, se bătea cu capul de pereții clădirilor,
întotdeauna mergea desculță, își înțepa picioarele în cuie și își pedepsea trupul în orice fel,
hrănindu -se numai cu pâine și apă, neparticipând niciodată la mesele mănăstirii. Unele surori
o cinsteau, altele o socoteau stăpânită de un demon înainte -văzător.‖422
Mutându -se într -o chilie împreună cu Uliana Grigorievna și Ana Gherasimovna,
Pelaghia își omora trupul cărând pietre și umplând chilia cu ele, sau lovindu -se pe sine cu un
toiag până la sânge. Arunca cărămizi în niște gropi pline cu apă și se uda complet, socotind că
asta este munca sa.
Toată nevoi nța sa muceniceasă izvorâtă din dragostea nețărmurită pentru Dumnezeu a
făcut -o vas ales al Duhului Sfânt plin cu daruri dumnezeiești, învrednicindu -se de darul
înainte -vederii, al pro orociei și al tămăduirilor.
Astfel a putut salva două suflete. Cunoscâ nd în Duhul faptul că proprietarul unei
cârciumii vroia să -și omoare soția, a început a frecventa acel loc, lucru pentru care și -a atras
disprețul multor oameni care o considerau bețivă. L -a oprit pe cârciumar de la fărădelegea
care vroia să o facă în ascu ns, în pivnița casei, veste ce avea să se răspândească și să -i aducă

419 http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfanta -pelaghia -nebun a-pentru -hristos -la-manastirea -diveevo -124938.html
420 Ucenică a Sfântului Serafim de Sarov, monahie încercată în viața duhovnicească, primește ascultarea de a
merge în Arzamas pentru o anume treabă. Aici se întâlnește cu fericita Pelaghia, alături de care se va întoarce la
mănăstirea Diveevo.
421 ***, Fericita Pelaghia… , p. 29.
422 https://sfintisiicoane.wordpress.com/category/sfinte -nebune -pentru -hristos/

113 respect ul în rândul celorlalți. Tot astfel, a profețit surorii sale vitrege că după căsătorie, primul
ei copil va muri.
Cunoștea inimile oamenilor și bolile lor. Pe artistul M. P. Petrov l-a vindecat de
paralizia mâinii, iar multora le aducea tămăduire arătându -li-se în vis. A reușit să stingă un foc
de la distanță, iar „ cu patru ani înainte de fericita sa adormire, sfânta Pelaghia a proorocit
răspândirea iacobinismului și a terorismului în Imperiu. Acestea aveau să ducă până la urmă
la uciderea țarului Alexandru al II -lea, pentru care Pelaghia plângea și se ruga neîncetat.‖423
Pentru setea după adevăr și dreptate, fericita Pelaghia l -a pălmuit pe arhiereu, cel care
dorea a schimba în mod n ecuvenit conducerea mănăstirii Diveevo.

2. 32. 3. Întâlnirea dintre doi nebuni întru Hristos

Un lucru de remarcat în viața sfintei este nebuneasca întâlnire dintre doi nebuni pentru
Hristos. Întotdeauna întâlnirile petrecute între acești sfinți aduceau confuzie groaznică în
rândul celor prezenți, căci ei vorbind între ei, totul era fără noimă.
Întâlnirea cu Feodor Mihailovici Soloviov, cunoscut pentru darul înainte -vederii și
pentru nebuneasca sa purtare, aducea frică în sufletul celor care asistau la e a. „Începeau să se
certe și să strige, că nu mai știai cum să -i împaci (…) alergau unul după altul, Pelaghia
Ivanovna cu un toiag, iar Feodor Mihailovici cu un baston. Și se loveau unul pe celălalt.‖424
La fel se întâmpla și în cazul întâlnirii cu Pașa Saro vskaia425, nebună pentru Hristos și
nevoitoare în pădurea Sarovului. „Pe aceste două fericite, văzându -le vorbind între ele, nu le –
ai fi înțeles oricât ai fi vrut. Însă ele, nebunele, pe toate le știau. Numai ce se priveau una pe
alta, și înțelegeau totul.‖426

2. 32. 4. Fericitul sfârșit

Sfânta Pelaghia s -a mutat la Cele de Sus la 30 ianuarie 1884. Și -a cunoscut sfârșitul cu
șapte ani înainte, arătând maicii egumene locul unde urma să fie îngropată și în mâinile cui își
va afla moartea.
A fost înmormântată abia în a noua zi, timp în care mii de oameni au venit la dânsa și
se ruga u înaintea sicriului. „Era atât de cald în sfântul lăcaș, încât pe pereți se scurgeau

423 Ibidem.
424 ***, Fericita Pelaghia… , p. 52.
425 A se vedea: https://simplyxpress.wordpress.com/2010/01/02/sfintele -de-la-diveevo/ Este vorba despre Sfânta
Parascheva Ivanovna, cea care în 1903, a profețit țarului căderea Rusiei și a dinastiei, devastarea Bisericii și
războiul.
426 ***, Fericita Pelaghia… , p. 82.

114 firișoare de apă. Nebăgând în seamă toate acestea, roaba lui Hristos stătea în sicriul său ca ș i
cum ar fi dormit – parcă vie. Nu era rece, ci caldă, iar chipul ei părea că se schimbă continuu,
neasemănându -se cu chipul unei moarte, ci strălucind de frumusețe duhovnicească.‖427
Înainte de moartea sa a promis că va cerceta pe toți cei care își vor ami nti de ea, lucru
care s -a și întâmplat prin cercetările ce le făcea în vis tuturor celor în necazuri. În anul 2004,
trupul său a răspândit miros de bunămireasmă, iar „în ziua de 31 iulie 2004, cuvioasa Pelaghia
a fost cinstit ă ca sfânt ă locală, în dioceza Nizhny Novgorod, iar în luna octombrie, Sinodul
Arhiepiscopal a hotărât canonizarea acesteia în Biserică.‖428 Sfânta este prăznuită pe 30
ianuarie/ 12 februarie, iar moaștele ei se află la mănăstirea Sfântului Serafim din Diveevo.

2. 33. Sfântul Ioan de Kro nstadt, nebun întru Hristos429

Sfântul – după numele său întreg Ioan Ilici Serghiev – a strălucit în pământul Rusiei
vreme de optzeci de ani, născându -se în 1828 și adormind în Domnul în 1908. „Ioan de
Kronstadt este ultimul mare „nebun întru Hristos‖, din stirpea acelor sfinți așezati la mare
cinste de hagiografia rusească‖430
După cuvântul Preasfințitului Kallistos Ware, sfântul Ioan a ieșit din gogoașa aceasta a
exclusivismului și a individualismului, mergând întru întâmpinarea celorlalți și descoperind î n
fiecare pe Hristos. Spre aceast a îndeamnă și exemplu său de viață, adică „să ne inspirăm de la
nebunii întru Hristos care merg înaintea nevoiașilor, a lepădaților, a prostituatelor, a bețivilor,
a tuturor acestor proscriși ai pământului pe care clerul «r espectabil» nu -i va întâlni
niciodată!‖431
Acest lucru l -a făcut și sfântul, descoperind adevăratul altruism până la totala lepădare
de sine, atrăgând asupra sa de multe ori oprobiul celorlați . Întru toate a trezit uimirea
„căldiceilor‖ și a celor indiferen ți, furia politică, atât cea socialistă, cât și ceea ce avea să se
numească bolșevică. Un adevărat filantrop și protagonist al mișcării de reînviere a unui
creștinism activ, bazat pe Sfânta Euharistie. S -a făcut remarcat și în rândul mediilor bisericești
exterioare Ortodoxiei, iar în spațiul ortodox rămânând recunoscut și pentru spovedaniile de

427 Ibidem , p. 103.
428 http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfanta -pelaghia -nebuna -pentru -hristos -la-manastirea -diveevo -124938.html
429 Personalitatea marcantă a sfântului Ioan de Kronstadt cere o aprofundare a subiectului de față, adică a
nebuniei pentru Hri stos pe care sfântul a îmbrățișat -o. Din considerente practice, se va recurge la a schița în linii
mari această trăsătură. Cf. http://www.romanialibera.ro/aldine/history/parintele -ioan-de-kronstadt –nebun -intru –
hristos -si-ecumenist -97086
430 Această catalogare o face într -o manieră ușor radicală Boris Buzilă, traducătorul din limba rusă a cărților
legate de Sfântul Ioan, ținând cont că pământul rusesc a numărat și alți sfinți nebuni pentru Hristos, trăitori ai
secolelor XX -XXI. A se vedea ibidem.
431 Pentru a înțelege mai bine să se cerceteze Maxime Egger, Cazul Kallistos Ware , traducere maica Siluana
Vlad, în http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/occidentali_convertiti_la_ortodoxie/kallistos_ware.htm#_ftn14

115 obște, pe care nu le recomanda, și pe care le făcea doar cu aprobarea autoritățiilor bisericești,
având în vedere numărul de până la șase mii de credincioși care cău tau spovedanie și
împărtășanie.
Tot acest mod de viață, cât și reacția dezaprobatoare a celorlalți „avea s ă devin ă pentru
el o ascultare asumat ă cu umilin ță: «Fie, sunt nebun, daca vre ți să mă considera ți așa.»‖432

2. 34. Sfântul Alexei din Elnaț

Alexe i Ivanovici Voroșin a fost un laic care s -a remarcat prin riscanta atitudine a
nebunului pentru Hristos, dată fiind perioada anilor ’30 în care stăpânea puterea de neegalat a
statului sovietic.

2. 34. 1. Tinerețea

Născut pe 24 ianuarie 1886, fiu al țăr anilor Ivan și Eudoc hia Voroșin – oameni
evlavioși – în satul Kaurchikho, raion Iureveț, provincia Kostroma. Satul său a fost brăzdat de
pașii sfântului Simion433 din Iureveț, cel care în secolul al XVI -lea s-a nevoit ca nebun pentru
Hristos într -o pădure di n apropierea orașului Elnaț. Rugăciunile arzătoare ale tânărului Alexei
către Sfântul Simion avea u să îi fie călăuză spre Hristos pe aceeași cale a nebuniei celei sfinte.
„A fost cât pe ce să se logodească, dar un neașteptat incident a schimbat intențiile
sale‖434, incident pricinuit de neascultarea viitoarei sale logodnice. După ce își anulează
logodna, se duce la mănăstirea Sf ânta Treime – Krivoezersk, unde participă ca novice timp de
un an la viața mănăstirească. Întors la casa părintească, își construieș te o chilie în grădină,
dedicându -și timpul rugăciunii.
În martie 1917, odată cu începutul destrămării vechii fundații a statului rusesc, țăranii
îl numesc pe Alexei președinte a satului sovietic. Această nouă poziție nu îl forțează pe
tânărul Alexei să î și schimbe modul de viață, petrecându -se în continuare în rugăciune și
înțelepciune. Acest lucru nu durează decât un an, înflăcăratul nevoitor dedicându -și următorii
nouă ani postului și rugăciunii, izolat în chilia sa. În anul 1928, lu ă asupra sa nevoința
nebuniei pentru Hristos, trăind pe unde putea și îmbrăcându -se cu zdrențe.

432 http://www.romanialibera.ro/aldine/history/parintele -ioan-de-kronstadt –nebun -intru -hristos -si-ecumenist –
97086
433 Trecut la Domnul pe 4 noiembrie 1584 în urma bătăilor primite din ordinul u nei căpetenii militare, este
canonizat ca sfânt al Bisericii Ruse în 1635.
434 Arhimandrit Damaschin, Noul Mucenic Alexei din Elnaț, cel nebun întru dragostea lui Hristos , Doxologia,
Iași, 2014, p. 7;

116 2. 34. 2. Nebunia pentru Hristos și harismele Duhului Sfânt

Purtându -se ca unul fără de minte, acesta avertiza țăranii că vor veni vremuri de exil,
lucru pe care aceia nu îl cun oșteau; drept urmare îl lua u în râs consinderându -l a fi un
caraghios. După puțin timp reprezentanții guvernamentali le -au luat proprietățile „până la
ultima lingură și până la ultima haină.‖435
Mergea prin sate, alegând câte -o casă căreia urma să -i pună un număr anume, fără
vreun sens pentru cel ce -l auzea. Însă când venea vremea ca proprietarul casei să fie arestat, i
se dădeau spre ispășire tot atâția ani câți indicase Cuviosul. Venind într -una din zile la sora sa
și nescoțând vreun cuvânt, îngrămădea cât eva lucruri din casă pe o masă. După plecarea sa,
sora sa cunoscând că vrednicul bărbat nu face lucruri fără vreo noimă, luase lucrurile și le
ascunse. „Când o comisie a venit și i -a confiscat bunurile, doar aceste obiecte i -au mai
rămas.‖436
Prezența sfân tului scandaliza comunitatea în care se afla. Astfel, umblând prin satul
Elnaț, intră în biserică purtând o pălărie pe cap și fumând. Acest fapt care produse se multă
tulburare în rândul credincioșilor, avea să arate viitorul bisericii. Autoritățile au ordo nat
închiderea bisericii, iar prin interioriul ei aveau să se plimbe fără nerușinare muncitori cu
pălării pe cap și țigări în gură, ce aveau să transforme biserica în club. Cuviosul Alexei
proorocind cu mult timp înainte închiderea și distrugerea în masă a bisericilor, avea să sufere
arestarea din partea autorităților vremii și închiderea într -un spital psihiatric – a fost externat
pe motiv că era sănătos.
A vorbit despre sfârșitul său cu 15 ani înainte, cerându -i surorii sale, Ana, să cumpere
niște sandal e sărăcăcioase, sandale cu care avea să fie pus în sicriu. De asemenea, a arătat în
chip simbolic surorii sale omul cu care avea să își petreacă viața, zicând: „Dă -mi o dușcă!‖
Tot prin simbol, profețise și moartea finului său de botez, Nicolae, încă de la prima lui zi
onomastică, așezându -se în poziția în care va fi găsit mort după 42 de ani.
Înainte de a muri și -a strâns lucrurile într -un sac și le -a împărțit familiei sale, luându -și
rămas bun și plecând spre Parfenovo, „unde autoritățile îl așteptau pen tru a -l aresta. (…) A
fost pus în aceeași celulă cu acești răufăcători. Aceste celule erau asemenea celor din
captivitatea babilonică sau ca burta unei balene și Cuviosul se ruga, acum, zi și noapte.
Nimeni nu știa când dormea și mânca, renunțând aproape la toată rația de mâncare
sărăcăcioasă.‖437

435 Ibidem , p. 12;
436 Ibidem , p. 14;
437 Ibidem , pp. 24 -25;

117 Anchetatorii l -au supus la gr ele torturi. Pentru a se autoincrimina , l-au pus desculț pe o
plită încinsă. Însă și în astfel de condiții, sfântul căuta să îndrepteze cugetul aproapelui său
spre lucrurile important e ale vieții. Astfel că i -a spus anchetatorului: „De ce îți pierzi timpul
vorbind cu mine, când este așa o nenorocire la tine acasă?‖438 Nenorocirea era soția
torționarului care a fost găsită spânzurată.

2. 34. 3. Sfârșitul

După o lună de torturi, a fost doborât trecând la cele veșnice. În august 2000 a fost
trecut în calendarul Bisericii Ruse ca nou mucenic și mărturisitor. Moaștele sale izvorâtoare
de mir se află la Mănăstirea Aducerii Maicii Domnului la Templu din Ivanovo, fiind prăznuit
pe 12/25 septem brie și cinstit ca apărător al celor arși.

2. 35. Sfântul Ioan Maximovici

Sfântul Ioan Maximovici (1896 – 1966), considerat a fi cel mai mare sfânt al secolului
al XX -lea, a fost un ascet adevărat, iubitor al celor orfani și apărător al săracilor, ierar h plin de
zel și de Duh Sfânt, care pentru viața sa îmbrăcată în veștmântul nebuniei pentru Hristos, s -a
învrednicit a fi vas ales al harului dumnezeiesc, teolog inspirat și rugător aprins de dragostea
cea adevărat.
Arhiepiscop de Shanghai și San Francisc o, Ioan a dobândit darul smereniei izvorâtoare
de dragoste, căci în anii grei ai războiului, acesta mângâia sufletele cele împovărate; „mai ales
avea dragoste pentru copiii părăsiți (…). Colinda mereu străzile acelui oraș, adeseori desculț
(își dăduse papu cii vreunui sărac), căutând copii amărâți pe care să -i adăpostească. Primise
încă de pe atunci darul facerii de minuni, cu care tămăduia pe mulți de bolile lor sufletești și
trupești.‖439
Preacinstitul arhiepiscop a ajuns a fi recunoscut sfânt nu doar în r ândul ortodocșilor, ci
și printre credincioșii de alte confesiuni. Astăzi sfântul este recunoscut ca unul ce a avut
îndrăzneala unui curajos erou al credinței. „În 1966, după trecerea în veșnicie a
arhiepiscopului Ioan, în presă au apărut numeroase materia le atestând sfințenia sa: tămăduirile
miraculoase, exorcizarea demonilor, ascetismul riguros al vieții sale, privegherea în timpul
nopții, aparițiile sale după moarte, darul clarviziunii, pogorârea vizibilă a flǎcǎrilor în timpul
Sfintei Liturghii, prigoan a feroce la care a fost supus și, în sfârșit, ceea ce nu toți au fost

438 Ibidem , p. 26;
439 Vlad Benea, Viețile sfinților ortodocși din Apus – Sfinții Insulelor Britanice , Ed. Renașterea, Cluj -Napoca,
2006, p. 39.

118 capabili sa prețuiască (poate din cauz ă că acest aspect al sfințeniei era practic incompatibil cu
rangul de arhiepiscop) – nebunia lui pentru Hristos.‖440
Întru toate s -a arătat icoană a Celui Care este Marel e Arhiereu. Icoană a Aceluia,
sfântul s -a micșorat pe sine, ca Acela să crească (In. 3, 30). Smerenia sa L -a adus pe Hristos
în mijlocul celor pe care îi păstorea, făcând astfel Duhul lui Hristos lucrător întru sine pentru
aproapele să u. Astfel, bineplăcutul lui Dumnezeu și -a înțeles chemarea sa arhierească , și
anume că ierarhul, ca icoană văzută a Arhiereului celui nevăzut, este mai răspunzător, „cu cât
frânează mai mult mândria de -a socoti că Biserica depinde de el și se pune mai mult pe sine la
dispoziția lui Hristos. Năzuința lui trebuie să tindă a -și identifica cu smerenie cât mai total
voia sa cu voia lui Hristos, în loc de a lua pe Hristos în slujba pretențiilor sale de domnie. ‖441
Jean Lopez -Ginisty, cel care a compus acatistul de dicat tuturor Sfinț ilor Preafericiți
Nebuni întru Hristos, cere442 mijlocirea Sfântului Ioan Maximovici și a tuturor sfinților nebuni
pentru Hristos din cer și de pe pământ, ca unii care au reamintit lumii că trebuie ca toți să ne
arătăm nebuni pentru Dumnez eu, Care pentru noi S -a coborât până la firea cea muritoare
pentru a ne oferi nemurirea.

2. 36. Sfânta Tarso cea nebună pentru Hristos din Attica

2. 36. 1. Tinerețea și începutul nebuniei pentru Hristos

Primii sfinți nebuni ai Greciei moderne au fost călugări sau pustnici din Muntele
Athos. Mai târziu saloi fie au viețuit ca pustnici în zonele de țară, fie au petrecut ca
predicatori ambulanți prin sate și orașe. Probabil cel mai cunoscut dintre ei a fost Tarasia
Zagoraiou, numită Tarso (1910 -1989) , care și-a petrecut aproape patruzeci de ani ca pustnic
lângă mânăstirea Keratea în Attica443.
Aceasta s -a născut la 4 iulie 1910 în insula Andros, satul Rogos, fiind cea mai mică
din cei șase copii ai unor părinți evlavioși și cu frică de Dumnezeu, Periklis și Maria. Părinții

440 Ierod. Ioan Danci, Fericitul Ioan – puterea iubirii lui Hristos , în http://www.lumeacredintei.com/marii –
duhovnici -ai-neamului/fericitul -ioan-puterea -iubirii -lui-hristos/
441 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă , vol. 3…, p. 157.
442 Lev Puhalo, Vasili Novakshonoff, Vie des Fols -en-Christ folie du monde et sagesse de Dieu , trad. Claude
Lopez -Ginisty, Editions du Désert, 2008, p. 187: „ Saint Jean Maximovitch* Et tous les saints Fols -en-Christ du
Ciel et de la terre,* Vous avez rappel é au monde étonné* Que nous devrions tous* Faire montre de folie pur le
Dieu* Qui s’est abaissé jusque à notre condition mortelle* Pour nous conférer l’immortalité… Que par vos
prières saintes,* Le Christ nous donne d’être fidèles à Ses enseignements vivif icateurs !‖
443 Albercht Berger, Holly fools in Modern Greece , în Abstracts , The Holy fools Symposium, Munich, 2015, pp.
8-9: „The first holy fools of modern Greece were monks or hermits on Mount Athos. Later saloi either lived as
hermits in the countryside, or went around as itinerant preachers in villages and towns. Probably the most
popular of them was Tarasia Zagoraiou, called Tarso (1910 –1989) who spent almost forty years as a hermit near
the convent of Keratea in Attica.‖

119 fiind foarte muncitori, casa abunda de bunătăți; ograda număr a vaci, oi, pomi fructiferi,
măslini și grădina de legume. Cea mai răsfățață din familie, mezina casei primise educație
aleasă pentru vremurile acelea.
La vârsta de paisprezece ani are parte de un moment hotărâtor pentru viața sa despre
care mărturisește că: „Eu am plecat de acasă la 14 ani. Atâția copii ne jucam în curte, dar a
venit ofițerul (îngerul) și m -a ales pe mine. M -a luat în brațe și nu știu unde m -a dus. Eu am
ieșit d in simțiri!‖444
„Tarso, o fată de paisprezece ani, a fost chemată de harul Sfântului Duh spre a lupta
pentru mântuirea sufletului său, precum toți oamenii, din moment ce Dumnezeu „voiește ca
toți oamen ii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină. ‖ (Tim. 2, 4)‖445
Binecuvântată fiind de intrarea Duhului Sfânt în sufletul său, căuta însingurarea și libertatea,
vorbind mereu despre viața de dincolo, rugându -se pentru cei adormiți și vorbind cu ei. Încă
de mică a fost înzestrată cu darul străvederii.
Liniștită, interiorizată, dar și iubită de toți, în anul 1931 se mută cu familia la Atena.
Mereu se încălța cu o pereche de pantofi vechi, purta o basma și o tunică albă, și uneori pleca
spre o direcție necunoscută. Dacă primea o pereche de pantofi noi, îi lovea cu o piatră până ce
îi făcea cum voia ea. În anul 1940 se întoarce în Andros unde își va plânge cea mai bună
prietenă care murise, ca în anul 1942 să se reîntoarcă în Atena. „Când s -a întors în Atena,
pentru c a starea sa să nu se înrăutățească, au du s-o cu forța la psihiatri. Și aceia au
diagnosticat -o cu schizofrenie!‖446 Au supus -o unei intervenț ii chirurgicale447 – două găuri în
regiunea tâmplelor – fără vreun rezultat terapeutic și fără a -i afecta funcțiile sale psihice și
intelectuale. Însă această i ntervenție a avut un adevărat impact social, fiind astfel recunoscută
oficial ca nebună. „Dumnezeu a îngăduit să ajungă într -o situație, pentru mulți, foarte
înjositoare, care s -a adăugat ascezei la care a condus -o Dumnezeu, pentru a -L slăvi de pe
înalta t reaptă duhovnicească a profundei umilințe, după părerea lumii, de a fi nebună pentru
Hristos!‖448 Astfel era de două ori nebună: o dată pentru lume și o dată pentru Hristos.

444 Ioannis K. Kornarakis, Tarso c ea nebună… , p. 24.
445 Idem, Tarso the fool in Christ …, p. 31. Traducere personală : „Tarso, a fourteen -year old girl, was called by
the grace of the Holy Spirit to fight for the salvation of her soul, like all men, since God ―desires all men to be
saved an d to come to the knowledge of the truth.‖
446 Ioannis K. Kornarakis, Tarso cea nebună pentru Hristos …, p. 26.
447 Rezultatul acestei intervenți avea să îl arate unei maici curioase dacă este monahie ca fiind semnul tunderii
sale în monahism.
448 Ioannis K. Korn arakis, Tarso cea nebună… , p. 27.

120 2. 36. 2. Bineplăcuta purtare și înțelepciune a cuvioasei

„Astfel, întreaga sa v iață a fost o nesfârșită lepădare de sine. Ea a murit plăcerilor și
durerilor din lumea aceasta. Și a fost această lepădare a fiecărui aspect lumesc a vieții ei încât
pe drept cuvânt i -a făcut pe acei care s -au întâlnit cu ea să gândească – Într-adevăr! Ci ne
poate dobândi măsura lui Tarso? Ea este aleasa lui Dumnezeu! ‖449 Rudele ei nu știau ce să
mai gândească, căci deși Tarso era nebună la înfățișare, era ascultătoare și blândă, primind
orice faptă fără cârteală.
În 1944, în timpul războiului civil, când t oți oamenii stăteau închiși de frică în case,
Tarso umbla îmbrăcată în alb, în bătaia gloanțelor, rămânând neatinsă, spre uimirea tuturor
soldaților și a familiei.
Anul 1949 este un an de cotitură pentru viața ei. Dusă fiind de mama ei în mănăstirea
Maic ii Domnului din Keratea pentru a primi vindecare de la cel care era ctitorul mănăstirii,
despre care se știa că săvârșește minuni și tămăduiri, va rămâne în acest loc până la sfârșitul
vieții ei. Deși nu a fost inclusă în obște, a rămas cu celelalte ucenic e, făcând diverse ascultări.
Pentru nebunia pe care o manifesta din ce în ce mai mult, era întâmpinată cu ignoranță de
către ceilalți.
Foarte frumoasă la înfățișare, cu chipul vesel și ochii albaștri, își omora trupul prin
aspre înfrânări. Nu dormea înti nsă pe pat, ci întotdeauna șezând. Pentru graiul său ciudat și
ocara adusă lumii ce venea la mănăstire, a fost alungată din mănăstire. Așezându -se dincolo
de intrarea mănăstirii, pe ogor, își va petrece viața sub cerul liber sau în colibe de paie pe care
le construia și le strica singură, până în anul 1988.
„Deși nu era considerat ă soră a mănăstirii, participa activ la viața obștii. Ascultarea sa,
pe care și -o alesese singură, era să transporte în fiecare zi, vreme de mulți ani, laptele pentru
întreaga obș te (mai mult de 300 de monahii), de la oboarele aflate la circa 500 de metri de
mănăstire, la bucătărie.‖450 De asemenea, împrăștia bălegarul la via mănăstirii fără ca maicile
însărcinate cu această ascultare să știe aceasta, fapta sa rămânând un mister. Par ticipând la
săpat, la secerat, la recoltat etc., stătea la o anumită distanță de maici.
„Tarso se străduia îndeosebi să -și ascundă fața frumoasă și, mai ales acum, în
nevoințe, ochii săi minunați care, dacă erai atent, uneori străluceau ca două diamante cerești!
La ochi purta ochelari cu lentile groase, pe care îi legase de cap cu o sârmă. (…) atunci când
era tânără, un bărbat care vizitase mănăstirea s -a mirat de ochii ei: și l -a auzit spunând că are

449 Idem, Tarso the fool in Christ …, p. 33. Traducere personală : „Thus, all her life was an endless self –
stripping. She was dead to the pleasures and pains of this world. And it was this self -stripping of every human
aspec t of her personal life that rightly made those who had met her think, — Truly! Who can reach Tarso’s
standards? She is God’s chosen!‖
450 Ioannis K. Kornarakis, Tarso cea nebună pentru Hristos …, p. 33.

121 ochi frumoși. Atunci ea s -a dus la mănăstire, a luat o pereche de ochelari cu lentile groase și i –
a purtat. Ca urmare și -a stricat vederea.‖451 Pentru a -și ascundea frumusețea, în primii ani de
mănăstire și -a acoperit nasul cu o cordea neagră. Umbla încălțată cu o pereche de pantofi
găuriți, desperecheați și le gați cu sârme ruginite.
Chilia sa era într -atât de mică încât nu încăpea un pat și mereu era o totală dezordine.
Patruzeci și cinci de ani nu a dormit întinsă. Chilia rămânea mereu fără acoperișul de tablă din
cauza vântului cumplit ce bate prin acele zon e. Podeaua era plină de gropi, pereții fără
ferestre, iar în loc de ușă se afla un preș. Prin toate acestea, sfânta se arăta o adevărată icoană
a răbdării, și cu atât mai mult ținând cont de faptul că locul unde se afla era în apropierea
grajdurilor și a g ropii de gunoi, aerul fiind întotdeauna încărcat cu o duhoare insuportabilă.
O mare blândețe o arăta sfânta față de animale. Hrana ei mereu puțină o dădea
animalelor, arătând astfel o mare renunțare la sine și la cele ale trupului. Rugăciunea sa era
conti nuă, zi și noapte, coloana vertebrală a rugăciunii fiind constituită din vecernia,
pavecernița și utrenia în forma tipic bisericească, cât și din cunoașterea deplină a Psaltirii.
„Tarso avea harisma de a comunica în Duhul Sfânt cu cei care o pomeneau. Se afla
întru duhul în locul unde era pomenită în ceasul Sfintei Liturghii la biserică, dar și în timpul
rugăciunii celor care o cunoscuseră și o respectau și o iubeau.‖452 De asemenea despre tainica
sa purtare și harismele sale dau mărturie mulți dintre cei ca re au cunoscut -o. Mergea fără să
atingă pământul; era înălțată de la pământ în timpul rugăciunii; se afla în două locuri în
același timp; se mișca precum fulgerul; ploaia nu o atingea, rămânând complet uscată după
furtuni; gerul năprasnic nu -l simțea și ză pada pe un metru în diametru era topită în jurul ei în
locul în care se ruga.453
Un deosebit respect purta sfânta pentru primirea schimei celei mari, față de care se
considera nevrednică, zicând că este mai bine a ajunge în rai laic decât în iad monahie. De
asemenea față de problema calendarului – problemă foarte dezbătută în acele vremuri – se
arăta ca una iubitoare de doxologie adusă lui Dumnezeu, căci vedea o adevărata
binecuvântare a lăuda pe Dumnezeu de două ori. „«Vaporul are nevoie de deșeuri», spunea
Tarso. Unii nu înțelegeau nimic. Ce vapor? Ce deșeuri? Era vorba de sufletul omenesc, care
are nevoie de smerenie, mai presus de o „imagine‖ plăcută în ochii lumii. În fapt, acesta este
mesajul tuturor Sfinților nebuni pentru Hristos: căutarea unei smereni i care depășește orice
conveniențe sociale.‖454

451 Ibidem , p. 35.
452 Ibidem , pp. 41 -42.
453 A se vedea ibide m, pp. 155 -160.
454 http://mirelasova.over -blog.com/article -35265906.html

122 Participarea sfintei la dumnezeiasc a viață a Bisericii prin împărtășirea de Sfintele
Taine se făcea în chip suprafiresc. Despre acest lucru avea să dea mărturie un martor ocular
care concluzionase că „pe Tarso o împărtășea un înger din ceruri. (…) după rugăciune, Tarso
și-a aplecat trupul în față și și -a deschis gura pentru a mânca ceva pe care i l -a dat cineva!‖455

2.36. 3. Incendiul și fericitul sfârșit

În 1987 se iscă un incendiu provocat de o rogojină ce se aprinsese în coliba sa, sfânta
suferind arsuri dureroase la picioare. Este dusă la spitalul Hipocrate, unde primește asistență
medicală, mulți credincioși și multe monahii manifestându -și evlavia lor. Aceasta ignora toată
lauda primită de la oameni.
Eliberată din spital, din anul 1988 i se dă o chilioară în interiorul mănăstirii, unde să -și
poarte osteneala bătrâneților. Mai apoi este mutată în spitalul mănăstirii pentru asistență
medicală din pricina trupului gârbovit de asceză și vârsta înaintată, de asemenea fiind răpusă
și de o ruptură de bazin cauzată de o căzătură. Se mută la cele veșnice la 7 octombrie 1989,
asta după ce refuză intervenția chirurgicală a medicilor.
Nepoata ei, cea care i -a fost mereu alături și care a fost pregătită de sfânta pen tru
această despărțire, mărturisea că „am simțit tristețe îmbucurătoare, și nu deznădejde.‖456
Deseori cuvioasa spunea că „mașina mea va fi condusă de șase copilași‖, lucru care s -a făcut
înțeles la înmormântarea sa, sicriul său fiind dus de șase monahii. As tfel, sfânta și -a cunoscut
fericita mutare la viața cea de veci.
După puțin timp de la moartea ei, chilia s -a a fost dărâmată în grabă cu buldozerul.
Acest lucru a fost descoperit în vis de sfântă unei monahii care s -a dus, văzând lucrul profețit.
Moaștele sale împărțite la mai multe mănăstiri și biserici umplu de bun miros lăcașurile sfinte,
continuând să facă minuni și după moartea ei.

455 Ibidem, p. 50.
456 Ibidem, p. 55.

123 2. 37. Sfântul Gavriil Ivireanul cel nebun pentru Hristos

2. 37. 1. Copilăria și anii tinereții

Născut în Tbilisi, p e 26 august 1929, Mama – în limba georgiană mama înseamnă
părinte, tată și deda maică, mamă457 – Gavriil a fost fiul lui Vasili și a Varvarei Urghebadze,
primind la naștere numele Goderdzi.
Vremuri grele erau acelea în care se născuseră pruncul, întrucât s tăpânirea comunistă
era atât de violentă și puternică, bisericile erau dărâmate, credința abolită, oamenii erau
deportați sau omorâți cu zile. Însă peste toate, „Dumnezeu o vrut să facă sfinți cu comunizmu’
ista…‖458 La vârsta de doi ani, Goderdzi rămâne o rfan de tată, acesta fiind ucis în împrejurări
necunoscute. Din acest moment, familia îl vor numi Vasiko în amintirea tatălui pierdut.
Dumnezeu l -a arătat încă din copilărie vas ales al Duhului Sfânt, plin fiind de har
dumnezeiesc. Era socotit de ceilalți copii – precum oarecând Sfântul Teofil459 cel nebun
pentru Hristos – ciudat pentru tăcerea sa și plăcerea de a sta singur. Avea o dragoste deobebită
față de animale și certa pe oricare voia să le pună curse. „Avea și o distracție neobișnuită:
obișnuia să ia un băț mic în mâinile sale și să fugă cu el. Păsărele gureșe se așezau pe el și­l
urmau pretutindeni. Aceasta îi uimea pe toți.‖460 De asemenea, construia bisericuțe din
pietricele în care obișnuia a aprinde chibrituri.
La vârsta de șase ani a intrat la șc oală, iar „când avea șapte ani a auzit pentru prima
oară numele lui Dumnezeu și a fost copleșit, iar viața i s -a schimbat cu totul. (…) Din ac ea zi
și până la moarte, Părintele Gavriil a avut un singur gând și o singură dăruire: să trăiască
pentru Hristo s.‖461 Pentru acest lucru citea mereu Evanghelia, nedespărțit fiind de aceasta.
O întâmplare minunată avea să îi marcheze calea pe care Dumnezeu l -a pus pe acest
fericit. Căzut fiind pe gânduri, un glas interior l -a îndrumat a privi spre cer. Acesta văzu o
cruce uriașă înălțată pe bolta cerească. Avea să mărturisească ulterior despre această
descoperire că „nu știam pe atunci, dar aceea era crucea mea, pe care o voi purta din dragoste
de Dumnezeu și de neamul meu‖462, iar „crucea mea este toată Georgia și jumă tate din
Rusia.‖463

457 ***, Sfântul Gavriil Georgianul, cel nebun întru Hristos (1929 -1995). Viața. Mărturii. Învățături. Minuni ,
Ed. Iona, București, 2015, p. 7.
458 Părintele Selafiil, Dragostea care nu cade niciodată , Ed. Marineasa, Timișoara, 2001, p. 24.
459 A se vedea Vladimir Znosko, op. cit. , p. 10.
460 ***, Sfântul Gavriil…, p. 8.
461 Radu Hagiu, Cuvi osul Gavriil Ivireanul, în Familia Ortodoxă , noiembrie nr. 11 (82), 2015, p. 8.
462 Ibidem .
463 Cuviosul Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos , https://www.youtube.com/watch?v=yqBaE1p -ZgA

124 Diavolul care plin de invidie se împotrivește celor ce duc o viață bineplăcută lui
Dumnezeu, se arată potrivnic și tânărului Vasiko. Trezindu -se într -una din nopți, văzuse un
drac care, înfuriat fiind, îi dăduse un pumn. Prin puterea lui Dumnezeu, acesta nu se îngrozise,
dar înțelegând că dacă diavolul există, cu atât mai mult Dumnezeu. Din acel moment, iubirea
tânărului pentru Dumnezeu și pentru făpturile lui Dumnezeu s -a întețit și mai mult.
La vârsta de doar doisprezece ani, acest cop il fusese binecuvântat de Dumnezeu cu
daruri alese pentru marea sa credinț ă și dragoste. Cu brațele sale slabe de copil, dar cu puterea
harului lui Dumnezeu care „pe orfani și pe văduvă va sprijini‖ (Ps. 145), arunca bolovanii
prăvăliți în biserică, într -atât de grei încât unchiul său, Gheoghe, cel poreclit Muha464 –
Stejaru’, numit așa pentru forța sa fizică și pentru capacitatea de luptă – n-a putut să -i
urnească. Această întâmplare avea să schimbe viața unchiului său, care din pricina regimului
comunist nu ducea o viață creștinească.
Tot cu puterea Duhului Sfânt, răspundea dorinței celor săraci de a afla vești de pe
frontul celui de -al Doilea Război Mondial, lucru care era cu anevoie în contextul acela. Îi
îndruma pe aceia la nădejde și la participarea la viața Bisericii. „Străvederea lui Vasiko
întorcea inimile oamenilor spre Biserică. Micuțul nu primea cinstea și slava oamenilor, ci se
smerea într -un fel neobișnuit: se arunca în gunoi și repe ta în gura mare: Pururea adu­ți aminte,
Vasiko, că gunoi ești, ș i nu cugeta niciodată înalt despre tine.‖465
Această purtare a tânărului displăcea membrilor familie, mama sa văzând că refuză a
renunța la purtarea aceasta, neagră de supărare, i -a aruncat Evanghelia în WC. Acesta a scos -o
întristat , în miezul nopții ple când de acasă. Preumblă pe la mai multe mănăstiri, în cele din
urmă fiind adăpostit de o femeie, Margo, care era ghicitoare. Aceasta îmbolnăvindu -se grav,
cade la pat, și fiind îngrijorată pentru afacerea sa, i -o încredințează pentru o vreme tânărului
Vasiko. Tânărul primea pe toți cei care veneau la ea și având „duh prorocesc, le spunea
vizitatorilor despre primejdiile ce -i pândeau și despre păcatele uitate, și îi învăța să se ducă la
preot ca să se spovedească și să se împărtășească.‖ Margo, cea cu suflet bun, văzând toate
acestea, „a încetat să mai fie ghicitoare și a început să trăiască creștinește.‖466
Întors acasă la insistențele mamei sale care îi dăduse libertatea să trăiască precum
voiește, își petrece timpul în rugăciune, cu mare râvnă nevoindu -se cu aspre înfrânări și
supunându -și trupul la grele încercări. Își construiește în curte o chilie pe care o îmbracă cu
foarte multe icoane. Dragostea sa pentru icoane era cunoscută încă din copilărie. În plină
prigoană sovietică, atunci când toți oamenii își ascundeau icoanele în podul casei, el mergea
din casă în casă, cerându -le acelora icoanele dacă nu voiau a da cinstirea cuvenită.

464 ***, Sfântul Gavriil…, p. 10.
465 Ibidem , p. 11.
466 Radu Hagiu, Cuviosul Gavriil Ivireanul, în Familia Ortodoxă… , p. 10.

125 2. 37. 2. Nebunul pentru Hristos – „inamic” al statului

În anul 1948 își începe stagiul militar și în ciuda regimului stric t la care era supus,
continua să postească. Întors acasă, este supus unei înscenări a KGB -ului aflat în complot cu
comuniștii. Este convocat la un spital de boli mintale și diagnosticat ca fiind bolnav mintal, cu
interdicție de muncă și pensionat medical c u gradul II. Acest diagnostic era o încălcare
flagrantă a legii , având în vedere că implicarea într -un stagiu militar include și un control
medical.
Însă „Dumnezeu Și -a ales pe cele nebune ale lumii, ca să rușineze pe cei înțelepți;
Dumnezeu Și -a ales pe cele slabe ale lumii, ca să rușineze pe cele tari.‖ (1Cor. 1, 27) Cel
numit nebun de cei ai săi, și -a înmulțit nevoința, urmând cu o și mai mare râvnă viața
duhovnicească. Din materiale improvizate și -a construit o adevărată biserică îmbrăcată pe
interior cu icoane încât pereții nu se mai vedeau, icoane pe care le aduna de la groapa de
gunoi. Autoritățile sovietice au cerut de nenumărate ori dărâmarea bisericii. Până și un
arhiereu i -a zis să dărâme măcar turlele, iar el i -a răspuns: „ Bine, doar dacă și Sfi nția Voastră
lepădați doar veștmintele arhierești! ‖467
„Monahul Gavriil a fost tuns în monahism în anul 1955, în plin regim comunist. Viața
călugărească și -a petrecut -o vreme de patruzeci de ani prin cimitire, închisori, ori internat în
sanatoriile pentru n ebuni.‖468 După ce s -a călugărit, a fost hirotonit ieromonah viețuind o
vreme la mănăstirea Vithania până în 1962, după care s -a întors în Tbilisi, la Catedrala
Tuturor Sfinților.
Cu adevărat, dragostea sa cea nebunească pentru Hristos s -a arătat la 1 mai 1 965.
Tânăr monah, aflat în plin regim comunist, nu se sfiește a mărturisi pe adevăratul Dumnezeu
în mijlocul unei manifestații comuniste, într -o piață ticsită cu lume în care se aflau și
reprezentanții puterii statului și unde erau prezente și portretele l ui Lenin și al lui Stalin.
„Reușind să ajungă la intrarea de la etajul întâi al clădirii guvernului, monahul Gavriil
deschisese o fereastră, turnase benzină pe spatele portretelor și le dăduse foc‖469, strigând într –
una „Mortului ăsta nu i se cuvine slavă, ci toată slava se cuvine lui Hristos‖470 și întărind
acestea cu porunca lui Dumnezeu de a nu -ți face chip cioplit. Mulțimea turbată a început să
arunce cu pietre în el și după ce a fost dat jos, a fost bătut cu cruzime sub privirile pline de
flăcări ale con ducătorilor. Dându -se alertă de gradul întâi, s -a chemat prezența Regimentului 8
– echivalentul Forțelor Speciale – care l -au lăsat abia viu, având șaptesprezece fracture

467 https://www.youtube.com/watch?v=yqBaE1p -ZgA
468 http://www.familiaortodoxa.ro/2010/12/17/arhimandritul -gavriil -ivireanul -marturisitor -al-credintei -si-nebun –
pentru -hristos/
469 Ibidem.
470 Radu Ha giu, Cuviosul Gavriil Ivireanul, în Familia Ortodoxă… , p. 11.

126 craniene și trupul plin de sânge. A fost condamnat la moarte, interesul comunist fiin d acela de
a da mărturie mincinoasă despre o conspirați e a Bisericii Ortodoxe Georgiene. Acesta era
prețul ridicării condamnării pe care l -a refuzat fără a sta pe gânduri. În ciuda torturilor a rămas
neclintit și cuprins de o forț ă interioară reclama acelo ra că: „Dacă urâți chiar și -un singur om,
sunteți urâciune înaintea lui Dumnezeu.‖471
În acest sens pot fi înțelese cuvintele: „Nebunia era deja o prezență a morții.‖472
Înțelepciunea pe care o proclamă Pildele lui Solomon că strigă la răspântii: „Până când,
proștilor, veți iubi prostia? Până când, nebunilor, veți iubi nebunia? Și voi, neștiutorilor, până
când veți urî știința?‖ (Pilde 1, 22), este Înțelepciunea lui Dumnezeu, Hristos, Care rușinează
și dovedește nebună înțelepciunea lumii acesteia (cf. 1 Cor. 1, 20). Căci nebunul este cel ce
zice că nu există Dumnezeu (cf. Ps. 13, 1; Ps. 52, 1), iar negarea lui Dumnezeu este negarea
Izvorului Vieții și implicit, afirmarea morții. Astfel, Sfântul ca prezență vie a lui Dumnezeu
printre oameni, ca „un om înnoit, d esfide obișnuitul și vetustul, așa încît noutatea lui le pare
multora scandal și nebunie.‖473 Sfântul ca far luminos al Adevărului proclamă moartea celor
cu adevărat nebuni. Nebunul pentru Hristos devine reper în discernerea adevăratei
înțelepciuni, întrucât acesta s -a identificat cu Cel Care este „puterea lui Dumnezeu și
înțelepciunea lui Dumnezeu‖ (1 Cor. 1, 24), căci „ doar dacă ființa noastră este cuprinsă în
Domnul – așa cum a fost asumată în Același – putem să primim de la Duhul Sfânt libertatea și
purif icarea mistică.‖474
Cuviosul Gavriil afirma cu credință statornică faptul că: „Nu Dumnezeu îl părăsește pe
om, ci omul Îl părăsește pe Dumnezeu. Idolul e înstrăinare de Dumnezeu.‖475 Acest fericit
părinte, ca unul ce cunoștea voia lui Dumnezeu și care se ar ăta nebun pentru a nu crea un idol
printre oameni datorită harismelor și puteri i sale, ieșea din orice tipare. El era fericit că și -a
arătat neînfricarea. „Părintele Gavriil Georgianul este un exemplu de totală neadaptare la
sistem, în care regăsim lucrate l aolaltă toate cele trei soluții steinhardtiene476. Temeiul său
lăuntric, piatra pe care sufletul său a stat a fost Hristos, pe Care L -a iubit mai mult decât pe
sine, mai mult decât lumea aceasta. Părintele Gavriil a iubit adevărul, iar adevărul l -a făcut

471 Ibidem .
472 Michel Foulcault, op. cit. , p. 20.
473 Paul Evdokimov, op. cit.
474 K.C.Felmy, Sofia – Înțelepciunea lui Dumnezeu în Revista Teologică, trad. de Asist. Dr. Ciprian Iulian
Toroczkai, nr.3/2012.
475 Radu Hagiu, Cuviosul Gavriil Ivireanul, în Familia Ortodoxă …, p. 11
476 Cele trei soluții steinhardtiene sub proclamate de părintele Nicolae Steinhardt în Jurnalul Fericirii și se
rezumă astfel: soluția Soljenițîn ca unul ce ești mort, iar pe m ort nu îl poți amenința; soluția Zinoviev ca un total
inadaptat la sistem, ca un slobod la gură; soluția Churchill -Bucovski ca unul cu poftă de luptă și nerăbdător de a
proclama adevărul.

127 liber. Prețul libertății în duh a fost însă moartea acceptată de bună voie, condiția de cerșetor,
nebunia‖477
După ce l -au eliberat din închisoare, l -au închis într -un ospiciu de nebuni, iar după
șapte luni, supus fiind torturilor și presiunilor comuniste, a fost eliberat catalogat a fi un
alienat mintal ce vorbește despre Dumnezeu și îngeri. La presiunea autorităților de stat, a fost
oprit de la slujire și de la împărtășire, lucru căruia i s -a supus ca un ascultător credincios.
Sufletul său tânjea după Hristo s. Își dorea cu atâta ardoare să se împărtășească încât plângea
cu lacrimi amare din pricina neputinței sale. Umbla din sat în sat, de la biserică la biserică
pentru a primi Sfintele Taine, însă oamen ii când îl întâlneau în biserică, îl scoteau afară și îl
băteau. „ A ajuns să cerșească în pragul biserilor, pentru că nimeni, nici preoții nu -l mai
primeau, iar în satul lui, vecinii asmuțeau câinii pe el. Era miluit numai de cei care nu știau
cine este.‖478
Era chemat des la sediul KGB, de unde de fiecare dat ă se întorcea bătut. Și pentru că
„omul firesc nu primește cele ale Duhu lui lui Dumnezeu , căci pentru el sunt nebunie și nu
poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește‖ (1 Cor. 2, 14), a ales a petrece
precum un nebun; a ales a petrece propovăd uind pe străzi, cu glas tare, în loc să trăiască în
tăcere. „Pe această cale, (…) Domnul nu cheamă pe cele lipsite de puteri; alege spre o
asemenea nevoin ță doar pe cei plini de bărbăție, de putere trupească și duhovnicească.‖479

2. 37. 3. Har și harisme

Din 1972 și până în 1990 s -a preumblat prin biserici și mânăst iri distruse de regimul
comunist, ca din 1987 să viețuiască într -un mic șopron din curtea de la Samtavro. După ce
vremea prigoanei a încetat, mulțime de oameni a început a -l căuta. Plângea pe ntru cinstea pe
care i -o arătau oamenii, arătându -se de o smerenie deplină. Oamenii îi aducea laudă
„văzându -i mulțimea darurilor – dragostea, bunătatea, înțelepciunea, prorocia, cunoașterea
gândurilor ascunse ale oamenilor.‖480
Sfântul vedea omul lăuntric . Cunoștea trecutul și viitorul oamenilor. Era un om plin de
iubire. Chiar și când certa ochii săi erau plini de dragoste și de aceea niciodată nu aducea frica
în sufletul oamenilor. „Părintele Gavriil adesea umbla cu o tăbliță la piept pe care era scris: un

477 http://www.familiaortodoxa.ro/2010/12/17/arhimandritul -gavriil -ivireanul -marturisitor -al-credintei -si-nebun –
pentru -hristos/
478 http://www.cuvantul -ortodox.ro/2015/11/02/cuviosul -gavriil -georgianul -un-nebun -pentru -hristos -al-
vremurilor -noastre -dusmanul -poporului -calcat -in-picioare -si-urat-de-multimea -idolatra -2-noiembrie -20-de-ani-
de-la-adormire/
479 ***, Fericita Pelaghia…, p. 25.
480 Radu Hagiu, Cuviosul Gavriil Ivireanul, în Familia Ortodoxă… , p. 12 .

128 om fără dragoste este ca un ulcior fără fund . El purta cu sine un mic ulcior găurit și se uita
prin acesta la oameni ca în binoclu.‖481
Plângea amarnic pentru suferințele georgienilor. În 1991, a profețit urgiile viitoare de
pe bulevardul Rustaveli în c are vor muri foarte mulți conaționali. Pe cât putea, părintele își
ascundea darurile primite de la Duhul Sfânt, cel al prorociei și al facerii de minuni. Cazurile
limită de apărare a dreptei credințe erau excepțiile care necesitau întărirea celor arătate p rin
prezența Duhului Sfânt.
Precum oarecând Sfântul Spiridon la Sinodul I Ecumenic care a rușinat pe hulitorii
Sfintei Treimi, la fel și Sfântul Gavriil rușinează un georgian hindus care nega existența
Sfintei Treimi. Luând o bucată de pâine și făcând se mnul Sfintei Cruci, aceasta se preschimbă
în foc, apă și făină, ca tot prin semnul Sfintei Cruci să o aducă la chipul cel dintâi.
Dragostea sa îmbrăca pe toți oamenii, indiferent de credință. Adesea vizita pe cei cu o
altă concepție religioasă , încercând să-i călăuzească pe aceștia la dreapta credinț ă prin
împărtășirea Sfântului Duh ce izvora din inima lui cea iubitoare de oameni. S -a dus de a
predicat într -o sinagogă, unde mesajul său a fost primit cu un mare interes și atenție; s -a dus și
la o geamie, un de musulmanii l -au primit spre a ședea cu ei la masă, având să le vorbească
despre dragostea adevărată, mesajul său fiind primit cu sufletul deschis; de asemenea, s -a dus
spre a le predica și baptiștilor care nu l -au primit, și care înfuriindu -se, l-au alu ngat.
„Părintele Gavriil, atunci când ne vorbea despre eretici sau despre cei de alte religii,
sublinia totdeauna că trebuie să arătăm tuturor aceeași dragoste‖, acest lucru necesitând un
mare discernământ ca nu cumva prin dragostea arătată să se cadă din dreapta credință, ci zicea
că: „ Măcar de ar veni la mine un eretic sau un baptist sau un martor al lui Iehova. Îi voi invita
să stea, le voi întinde masă și îi voi învăța cuvântul cel bun.‖482 Propovăduia pe Hristos și prin
casele vecinilor, și chiar dacă u nii erau atei, intra și în casele lor și le propovăduia pe Acel
Dumnezeu pe Care Îl ignoră, având în vedere că „ civilizația actuală nu se întoarce defel
împotriva lui Dumnezeu, dar alcătuiește o umanitate ―fără Dumnezeu‖.‖483
A mustrat pe igumenul mănăstiri i Xiropotamu care, venit în Georgia și văzând urmele
lăsate de urgia comunistă, cugetase că Maica Domnului părăsise această țară. „Cum de ați
îndrăznit să spuneți că Maica Domnului a părăsit Georgia? Suntem acoperiți de rugăciunile și
mila Preasfintei Feci oare, dar nu vedeți asta!‖484

481 https://www.youtube.com/watch?v=yqBaE1p -ZgA
482 http://www.pemptousia.ro/2014/02/cuviosul -gavriil -georgianul -cel-nebun -pentru -hristos -in-vizita -la-
sinagoga -la-geamie -si-la-baptisti/
483 Paul Evdokimov, op. cit. ,
484 Radu Hagiu, Cuviosul Gavriil Ivireanul, în Familia Ortodoxă… , p. 14.

129 2. 37. 4. Fericitul sfârșit

După 1989 s-a stabilit la mănăstirea Samtavro de lângă Mtshketa, aici având să
întemeieze o obște de maici. Împobobit fiind cu harisma înainte -vederii, și -a cunoscut de mai
înainte mutarea în veșni cie pe care a așteptat -o mereu pregătit.
„Arhiepiscopul Daniil a început să citească rugăciunile de ieșire a sufletului. La
sfârșit, Părintele Gavriil a surâs și s -a săvârșit în pace. Era 2 noiembrie 1995.‖ După cum
acesta a lăsat mărturie că: „Adevărul stă în nemurirea sufletului‖485, la mormântul său s -a
adeverit adevărul sfințeniei sale izvorâte din Duhul Adevărului, numeroase minuni
săvârșindu -se. Sinodul Bisericii Georgiene l -a recunoscut ca făcând parte din mica ceată a
sfinților nebuni în anul 2012.

2. 38. Sfântul Iannis cel nebun pentru Hristos

2. 38. 1. Persoană istorică sau personaj fictiv

Acest sfânt este ultimul dintre sfinții nebuni ai Greciei moderne despre care se spune
că a murit în anul 2000 și a cărui veridicitate istorică este pusă la îndoială. Reputatul Albrecht
Berger în a sa prezentare din cadrul simpoziumului dedicat Sfinților Nebuni subliniază într -o
manieră categorică apartenența acestui sfânt la genul literar ficțional, argumentând prin faptul
că „cei mai mulți saloi sunt persoa ne istorice a căror viață este foarte bine documentată de
biografii, articole de ziar și siteuri de internet cu fotografii, și a căror moaște sunt cinstite de
urmașii lor.‖ Astfel că ‖ultimul dintre ei, însă, Trelo -Giannis (Nebunul Ioan) din Atena care a
murit în 2000, este în întregime un caracter fictiv. Conform vieții sale hagiografice, Trelo –
Giannis a trăit într -un cartier mărginaș al Atenei făcând munci caritabile și aducându -i pe
oameni la Hristos. Cu această figură literară, nebunia sfântă în sfârșit s-a întors la originile
sale, care sunt, de conformitate urbană.‖486
Cu toate acestea, îndoiala care îmbracă istoricitatea acestui sfânt nu afectează cu nimic
posibilitatea existenței reale a unui sfânt a căror fapte să se fi petrecut întocmai precum cele
relatate. Sunt sfinți despre care tradiția orală ne mărturisește că s -au arătat în vis celor care

485 Ibidem.
486 Albe rcht Berger, op. cit. : „Most modern saloi are historical persons whose life is well documented by
biographies, newspaper articles and internet sites with photographs, and whose relics are venerated by their
followers. The very last of them, however, Trelo -Giannis (Crazy John) of Athens who allegedly died in 2000, is
an entirely fictional character. According to his hagiographical Life, Trelo -Giannis lived in a run -down
neighbourhood of Athens doing charitable works and bringing the people back to Christ. Wi th this literary
figure, holy foolery finally returns to its origins, that is, to an urban setting.‖

130 vroiau să aducă moaștele lor la vedere, zicându -le să le lase în taină, arătând astfel smerenia
pe care o aveau și după adormire. Referitor la evlavia pe car e o au cei cinstitori de sfinți,
existența unor mărturii și a unei cărți dedicate sfântului Iannis sunt o dovadă a evlaviei vii a
acestora. Cu toate acestea, neexcluzând posibilitatea unei creații literare, importanța sfântului
este aceea de a face lucrăto are prezența lui Hristos în inimile noastre prin urmarea faptelor
care au fost puse înaintea ochilor.

2. 38. 2. Tinerețea și începutul nebuniei487

Copilul Ianaki, după cum îl numea mama sa, a trăit într -o familie de oameni evlavioși.
Tatăl său, despre ca re mărtusisește că nu și -l amintea prea bine, a fost ucis în războiul din
1940, bătălie dusă în Epirul de Nord împotriva italienilor. „Mama spunea că s -a jertfit ca să -și
salveze plutonul. (…) «Să te asemeni, Ianaki, tatălui tău, care s -a jertfit pentru ceilalți și a
câștigat un loc lângă Hristos. Bucuria se ascunde în jertfă și în suferință. Să te faci ostaș al lui
Hristos. Atunci o să devii erou.»‖488
De la mama sa a învățat iubirea de sfinți și de Maica Domnului, fiind crescut în
credința lui Hristos. T ânăr de douăzeci și doi de ani, se duce la o priveghere în sat. Rugându –
se pentru prietenul său bolnav de o boală incurabilă și stând îngenuncheat, este închis în
biserică de către preotul care nu -l văzuse. „Într -un mod neobișnuit am continuat să aud
psalm odii până dimineața. Deodată, am văzut intrând prin cupola bisericii o rază de lumină de
culoare albastră, care s -a pogorât peste mine (…) și atunci l -am văzut pentru prima dată pe
Domnul nostru.‖489 După ce l -a binecuvântat, Acesta intrase în Sfântul Alta r. Din acel
moment viața tânărului se schimbase, rămânând multă vreme în uimire.
În acea dimineață, revenindu -și în fire și mulțumind Maicii Preacurate pentru curățirea
inimii ce îl învrednicise a -L vedea pe Domnul, este găsit de paraclisier în biserică. Văzându -l
sfântul, se spăimântase, căci pe grumazul său stătea un demon. Venind și preotul, demonul
striga către acela să -l alunge. Preotul crezând că e un hoț, a luat un lemn și a început a -l lovi.
Din acea zi, sfântul se învrednicise a vedea în chip dife rit fețele oamenilor.
Ajungând acasă și mărturisind toate acestea mamei sale, aceasta îi spuse se ca nimănui
să nu -i destăinuie faptele cele mai presus de minte că altfel Harul cel dumnezeiesc îl va părăsi.

487 Viața acestui sfânt a fost împrăștiată într -o serie de siteuri, toate mărturiile fiind adunate în cartea dedicată
vieții lui. Siteuri de referință: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/carti/18606 -iannins -cel-nebun -pentru -hristos ,
https://trandafirescu.wordpress.com/2009/09/03/ioan -cel-nebun -pentru -hristos -un-sfant -contemporan -1/,
http://www.familiaortodoxa.ro/2010/0 2/20/iannis -cel-nebun -pentru -hristos/
488 Dionisie A. Makris, Iannis cel nebun pentru Hristos , Ed. Evanghelismos, București, 2010, p. 77.
489 Ibidem .

131 În cele din urmă mama sa îl sfătuise să acopere t oate câte Domnul i le -a dat cu prefăcuta
nebunie.
Din acea zi, câtă vreme a stat în sat, n -a vorbit deloc, rugându -se pentru fiecare în
parte. S -a învrednicit a o vedea pe sfânta Paraskevi binecuvântând o fetiță bolnavă pentru care
acesta se ruga. În urma unor întâmplări, fericitul a fost socotit aducător de noroc.
Ore în șir citea Psaltirea, aflându -se pe ogoare. Astfel atrăgea bârfele consătenilor care
îl numea u nebun. Din pricina bârfelor, mama lui suferea mult. Văzându -o, sfântul a decis a
pleca din a cel sat, astfel că la începutul anului 1960 se mută într -un cartier din Atena.

2. 38. 3. Lucrarea ascunsă din cartierul mărginaș al Atenei

Trăind într -un apartement de bloc cu douăzeci de apartamente pe care îl moștenise de
la mama sa, tânărul acoperea cu nebunia toată bogăția darurilor lui Dumnezeu cu care a fost
încununat, având ca scop fericirea aproapelui său căruia îi vedea rana și suferința. „Sufletul
omului se rănește și se îmbolnăvește când trăiește departe de legea lui Dumnezeu Cel în
Treime.‖490 În rugăciunile sale îi pomenea pe toți, având cinci caiete cu toate numele celor
pentru care se ruga.
„A fost de ajuns nebunia unui om, următor al lui Hristos, ca să se săvârșească
schimbarea cea bine plăcută lui Dumnezeu. (…) Este schimbarea ca re rupe legăturile
demonice ale sufletelor robite și alipite (…) de lucrurile trecătoare și fără valoare, l e readuce la
„frecvența cerului ‖ și la „pulsațiile‖ mântuitoare și dătătoare de viață ale doxologiei
Dumnezeirii Treimice‖491.
Lucrând la brutăria din carti er, sfântul obișnuia să împartă bătrânilor și studenților
două sacoșe pe care le umplea cu pâine și covrigi. Celor cărora le dădea milostenie, le spunea
că sunt darul brutarului Apostol pentru a se învrednici de rugăciunile lor. O mare parte a
salariului s ău îl dădea spre mâncare celor săraci, pe toți aceștia cunoscându -i de când era copil
și avea obiceiul a suna la toate ușile și a întreba despre problemele pe care le aveau cei căutați.
Ascultând mărturiile fiecăruia, ajunsese să cunoască caracterul fiecăr uia.
Noaptea se retrăgea în sărăcăcioasa lui casă și se ruga. Obișnuia să citească Psaltirea
cu voce tare ca să alunge duhurile rele din cartier, precum în fiecare zi tămâia și toate
apartamentele și pe fiecare bolnav care îl vizita, făcând semnul Sfinte i Cruci și citind Epistola
sobornicească a Sfântului Apostol Iacov. Într -atât de tare citea din Psaltire, încât un vecin

490 Ibidem, p. 80.
491 Ibidem , p. 8.

132 chemase poliția pentru perturbarea liniștii publice. Tuturora le mărturisea a nu nădăjdui spre
puterea boierilor, ci numai în Dumnezeu să fie nădejdea omului.
„Într -o zi Iannis nu s -a dus la lucru. Domnul Apostol s -a neliniștit. Niciodată nu
lipsise, așa că a trimis pe cineva acasă la el. Înainte de a ajunge la casa lui, cel trimis l -a văzut
pe Iannis cum curăța cu o lopată canalizarea de pământ și de necurății.‖492 Iannis i -a zis că
pierduse două sute de drahme și că nu știe în care gură de canalizare au căzut, astfel că dacă
tot le -a deschise, să le și curețe. Sub chipul acestei fapte ieșit e din comun și neînțelese de
brutarul Apostol ca re se mâniase, se ascundea darul Duhului Sfânt ce sălășluia în tru el, căci
acesta vedea mai dinainte furtuna ce se va abătea peste oraș. Ploaia torențială a provocat
multe distrugeri, străzile devenind adevărate râuri din pricina canalelor înfundate. Toate
cartierele erau păgubite, mai puțin cartierul lui Iannis, unde nu existau pagube.
Iannis obișnuia a se îmbrăca în haine săr ăcăcioase . Acesta primea mila celorlalți, însă
tot ceea ce primea împărțea celor săraci. Banii îi punea în plicuri, adăugând din sa lariu său, și
le arunca sub ușile celor ce aveau nevoie. La supermarket obișnuia să cumpere și lucruri
trebuincioase în exclusivitate femeilor, lucru ce stârnea râsul tuturora. Aceste lucruri avea să
le ducă unei tinere studente, Katerina, care săracă fiin d și dintr -o familie numeroasă, avea
nevoie de ele.
Aproape în fiecare zi mergea la biserică, unde toți banii pe care îi aduna îi punea în
cutia destinată celor săraci și bătrâni. Preotul crezând că Iannis își pusese în gând a fura, îl
oprise, dar sfântu l îi răspunse simplu că având buzunare le găurite, mai bine aruncă banii în
cutie pentru a nu -i pierde.
Toate faptele minunate pe care sfântul le lucrase, au fost descoperite în chip minunat
din povestirile celor prezenți la înmormântarea sa. Minunându -se de toate acestea și știind de
dorința pe care Iannis a avut -o de mic de a deveni preot și pe care nu a putut -o împlini din
pricina ocupației germane, brutarul Apostol, avea să mărturisească că „Dumnezeu nu l -a făcut
preot, însă l -a uns episcop al cartierul ui nostru.‖493
La înmormântare s -a întâmplat a veni și două tinere care mărturiseau despre lucrarea
sfântului ce a avut -o la Spitalul de Copii. Acestea spunea u că ele niciodată nu l -au știut pe
Iannis ca un nebun, precum aceia îl numeau, ci întotdeauna era clovnul care cumpăra jucării și
care distra pe toți acei copii care aveau nevoie de mângâierea inimii. Despre un copilaș cu
sindromul Down, părăsit de părinții săi, sfântul avea să spună că el însemna biletul pentru Rai
pe care Dumnezeu i l -a dat acelora ș i pe care ei l-au respins. Această dragoste a sa, sfântul o
făcea vie prin jertfă, căci „dragostea, știi, are înăuntrul ei jertfa. Dragostea fără jertfă este ca o

492 Ibidem , p. 11.
493 Ibidem , p. 15.

133 tinichea goală, spoială‖494. Despre adormirea sa, tânăra Kaliopi aflase în chip minunat.
Asemen ea sfântului Porfirie Kavsocalivitul care vorbise prin telefon cu un fiu duhovnicesc,
acela neștiind despre adormirea sfântului, la fel și sfântul Iannis, deși mutat la cele veșnice,
vorbise cu tânăra asistentă, înștiințând -o despre înmormântare495.
Lucrare a sa cea de taină și neconformă cu rigorile minții lumii acesteia s -a făcut
descoperită și de către o tânără căsătorită și mamă care a fost salvată din groapa desfrânării.
Tot astfel a fost lucrată și întoarcerea la Dumnezeu a unui copil de paispreze ani, Dimitriaki,
care trăind în neorânduieli, provoca mare tulburare în jurul său. Alături de el, întreaga sa
familie se aproapiase mai mult de cele dumnezeiești496. Prin rugăciunile și faptele sale prin
care s -a făcut tuturor toate, sfântul scăpase din mrejele d iavolești pe Constantin care mulți ani
a petrecut în plăcerile și durerile prilejuite de patima homosexualității497. Tot prin prezența sa,
sfântul a adus -o la limanul cel duhovnicesc și pe tânăra Katerina, care plecată fiind de acasă,
se gândea să -și petreac ă viața după plăcerea trupească și după bunul său plac. Prin intervenția
sfântului, Constantin, scăpat de diavolul homosexualității, și Katerina, ajunsă în pragul
deznădejdii din pricina unui eșec într -o relați e cu un băiat cu care trăia în desfrânare, au fost
binecuvântați de Dumnezeu a se căsători498, Iannis lăsându -le după a sa adormire
apartamentul și cerându -le a înfia copilașul bolnav cu sindromul Down ca binecuvântare
dumnezeiască pentru viața de veci499.

2. 38. 4. Testamentul lui Iannis

Înainte de a dormirea sa, despre care fusese înștiința t cu o săptămână înainte de către
Cinstitul Înaintemergător, trimisese o scrisoare recomandată domnului Anastasie, scrisoare în
care vorbea deschis despre faptele sale și în care binecuvânta și dădea ultime sfaturi tuturor în
parte, accentuând alipirea de Hristos, Care face dreptate celor nedreptățiți.
Acest domn Anastasie a fost martorul multor fapte ieșite din comun, dar care
ascundeau o adevărată înțelepciune. Prin lucrarea dumnezeiască, acesta s -a învrednicit a -l
vedea pe sfânt rugându -se lui Hristos, ridicat fiind de la pământ și primind răspunsuri de la
Dumnezeu. Sfântul îl rugase a păstra această taină până va fi ziua trecerii sale la cele veșnice.
Anastasie primise descoperire despre nevoințele sfântului, des pre nepătimirea lui, despre
multe le minuni, despre care „sfântul mă învăța să le văd ca pe simple binecuvântări ale

494 Ibidem , p. 17.
495 Cf. ibidem , pp. 18 -19.
496 Cf. ibidem , pp. 19 -25.
497 Cf. ibidem , pp. 31 -39.
498 Cf. ibidem , pp. 39 -51.
499 Cf. ibidem , p. 80.

134 adevăratului Dumnezeu Cel în Treime.‖500 Bărbatul avea să mărturisească despre fapta
nebunească pe care o făcuse la sfatul sfântului de a -și împărți întreaga sa avere, că Dumnezeu
îi va da înapoi înzecit. Împărțind în cele din urmă întreaga sa avere, zece milioane de drahme,
în chipul povestirii celei spuse de nebun, a primit dar înzecit de la Dumnezeu501, adică o sută
de milioane de drahme.
Scris oarea -testament a fost citită la slujba de trisaghion pe care comunitatea o făcuseră
spre pomenirea lui Iannis. Aici mulți au povestit multe alte fapte minunate pe care Iannis le -a
lucrat în viața lor. Astfel mulți au înțeles că darurile Sfântului Duh pe c are cuviosul le -a
ascuns c u a sa nebunie, au fost lucrare a tainică ce a descoperit orbirea sufletească în care erau
ținuți cei mai mulți dintre ei, legătura superficială cu Dumnezeu Cel în Treime și comuniune a
sărăcăcioasă pe care fiecare o avea cu cel de lângă el.

2. 39. Nebuni pentru Hristos în spațiul românesc

Deși tradiția românească nu consemnează în rândurile sfinților niciun sfânt nebun
pentru Hristos, acest lucru nu înseamnă că această nevoință, cu totul deosebită și rar întâlnită,
nu a fost îmbr ățișată și pe meleagurile autohtone.
Aceia care în tradiția ortodoxă rusă se numesc jurodivji , continuatori ai categoriei
aparte de saloi ce au disprețuit cele ale lumii din dragoste pentru Hristos, nu au avut un atât de
mare impact în spațiul spirituali tății românești. Spre deosebire de poporul românesc,
popoarele slave sunt niște popoare mistice, făcute din extreme. Nebunul întru Hristos are
nevoie de un astfel de extremism502. Contraria restul oamenilor cu bună știință. Contraria buna
rânduială. Făceau a ceasta tocmai pentru ca să arate lumii că există o altă ordine a vieții
spirituale, diferită de „cumințenia‖ lumii acesteia.503 În cultura și spiritualitatea românească,
„sfântul salos este „prelucrat‖ și preschimbat într -un creștin îmbunătățit, un cuvios mo del de
înțelepciune, „ajuns la treptele de sus ale scării raiului.‖ Aceasta arată că spațiul românesc a
manifestat o anumită sfială vizavi de adoptarea, în practică, a acestui model de sfințenie, a
„nebunului întru Hristos‖, în sensul de salos , acest model nefiindu -i specific, fără ca, totuși
să-l respingă.‖504

500 Ibidem , p. 58.
501 Cf. ibidem , pp. 64 -75.
502 F. M. Dostoievski, Idiotul …, pp. 604 -605: „întreaga Europă rămîne uimită, în asemenea cazuri, de
temperamentul nost ru rusesc. Dacă unul dintre ai noștri trece la catolicism, atunci negreșit ajunge iezuit, ba încă
dintre cei mai subterani; dacă devine ateu, negreșit se apucă să ceară stîrpirea credinței în Dumnezeu prin
violență, adică și prin sabie!‖
503 Un interviu cu Î .P.S. Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord:
http://www.crestinortodox.ro/cateheze -audio/sfantul -ioan-la-ustiug -nebun -pentru -hristos -141502.html
504 Octavian Gordon, op. cit ., pp. 224 -225.

135 Într-o manieră ușor tranșantă, părerea mitropolitului Antonie Plămădeală pare a
guverna spațiul românesc. În Tradiție și libertate în spiritualitatea ortodoxă505 apare
următoarea idee: „Sfinții noștri r omâni sunt în general sfinți activi, oameni de acțiune, oameni
care s -au distins în administrație, în apărarea Ortodoxiei, în conducerea de obște monahală.
Nu avem nebuni pentru Hristos , nu avem zăvorâți și nici un fel de excentrici, chiar dacă în
îndelung ata noastră istorie creștină am avut reprezentanți și ai unor direcții spirituale mai
pioase, mai înclinate spre accentuări ascetice. Acestea au fost excepții.‖
Într-o altă ordine de idei, traducătorul vieții bătrânului Irodion, monahul Gherontie
Nica, îș i exprimă mâhnirea față de faptul că viața părintelui, considerat a fi sfânt în rândul
grecilor athoniți, a fost scrisă de un grec, ci nu de un compatriot român, cum s -ar fi căzut de
cuviință. Și astfel, în postfața cărții trage un semnal de alarmă „din do rința de a ne
conștientiza slăbiciunea și de a învăța ca de acum înainte să nu mai trecem cu atâta senină
indiferență pe lângă marii noștri Bătrâni și Maici. ‖506 Din dorința de a „salva‖ viețile celor
plăcuți de Dumnezeu, traducătorul atrage atenția asupra a cestei neglijențe proverbiale – pe
care o numește ca fiind a noastră a românilor – în urma căreia s -a ajuns să se vorbească doar
de spiritualitatea greacă sau rusă. La sfârșitul cărții pe care a tradus -o, părintele Gherontie dă
mărturie și despre viețile u nor bătrâni virtuoși români, nevoitori în Sfântul Munte, consemnate
de Cuviosul Paisie Aghioritul în Părinți Aghioriți507. Printre aceștia se numără cuviosul
Filaret, originar din Transilvania, pe care Sfântul Paisie la văzut urcând la cer asemenea unui
copil de doisprezece ani; bătrânul Metodie, român de origine, care a cunoscut mai dinainte
moartea sa și a unui alt părinte român, Ioachim, ce avea să se întâmple în același timp;
cuviosul Trifon, român care vreme de 63 de ani din cei 70 petrecuți în Sfântul M unte nu a
ieșit în lume, și care a fost cunoscut pentru minunea de a transforma un cotor de varză într -o
varză mare și frumoasă. Astfel de scurte relatări despre sfinți români, aproape necunoscuți,
mai sunt consemnate și de ieromonahul Antonie Athonitul508.
Părintele Dumitru Stăniloae în prefața la Patericul Românesc509 exprimă importanța
scrierii arhimandritului Ioanichie Bălan tocmai din această perspectivă, zicând că „este
răspândită în lumea de peste hotare părerea că în poporul nostru n -a existat o spirit ualitate
trăită cu totală dăruire de sine și în sfințenie. Adeseori străinii se întreabă: Ce a dat poporul

505 Mitrop. Antonie Plămădeală, Tradiție și libertate în spiritualitatea ortodoxă , Ed. Reîntregirea, Alba Iulia,
2004, p. 151.
506 Ilarion Monahul, Bătrânul Irodion Kapsaliotul cel n ebun pentru Hristos, prietenul de taină a Cuviosului
Paisie Aghioritul, Ed. Sf. Siluan, Slatina, 2010, p. 90.
507 Paisie Aghioritul, Părinți Aghioriți , Ed. Evanghelismos, București, 2004.
508 Ieromonahul Antonie, File de pateric din Împărăția monahilor – Sfânt ul Munte Athos , Ed. Christiana,
București, 2008.
509 Pr. Dr. Acad. Dumitru Stăniloae, Prefață în Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul românesc , Ed. Mânăstirea
Sihăstria, 2005.

136 român pe terenul activării practice al creștinismului în general și al Ortodoxiei în special?
Știm că Ortodoxia s -a activat într -o spiritualitate rem arcabilă la poporul grec, la popoarele
slave, dar nu cunoaștem ceva asemănător în istoria poporul român. Nu se cunoaște o viață
spirituală deosebită a poporului român, cu atât mai puțin specifică lui. ‖
În același duh cu cel al părinților Dumitru Stăniloa e și Ioanichie Bălan, lucrarea de
față urmărește a da o mărturie despre cei care au îmbrățișat nevoința cea grea a nebuniei
pentru Hristos, viețuind fie în pământ românesc, sau fiind de sorginte română. Cercetând acest
aspect unic al ascezei în spiritualit atea românească, s -au făcut remarcate câteva chipuri de
nevoitori, chipuri ce vor fi prezentate în rândurile ce urmează.

2. 39. 1. Pustnicul Gherasim cel nebun pentru Hristos de la Neamț

Cuviosul Gherasim este unul din acei puțin care au ridicat crucea nebuniei din
dragoste pentru Hristos. Trăind în obștea mănăstirii Neamț, în cel de -al XIX -lea veac510, se
ostenește cu cele mai de jos ascultări ale mănăstiri. Pentru dragostea lui Hristos, începe a se
preface a fi nebun. Îmbrăcat rău, fără încălțăminte , umb la vorbind fără rânduială.
Timp de douăzeci de ani are să își petreacă viața sa într -o cocioabă părăsită de la
marginea pădurii, mai sus de schitul Vovidenia, loc unde a fost rânduit de către starețul
mănăstirii. Făcea foc în mijlocul cociobei care nu av ea geamuri și se culca puțin timp lângă
foc. Până noaptea târziu citea din Psaltire în chilie, „iar noaptea se ducea în pădure și acolo se
ruga cu lacrimi și rugăciuni fierbinți către Dumnezeu.‖511
Mâncare primea de la mănăstire. Întotdeauna venea cu o cofă , strigând. „Îi zice unul:
mai taci părinte Gherasim, mai taci! Și el zicea: Iaca tac, iaca tac și tot așa s -a dus zicând. S -a
făcut sfânt, făcându -se nebun pentru Hristos, acesta este mai înțelept decât toată lumea‖512,
chiar dacă ai săi frați călugări îi p lângeau nebunia.
Nopțile de vară și le petrecea stând gol în pădure, unde avea u să-l mănânce țânțarii, în
timp ce el citea di n Psaltire și făcea metanii. Venind ziua, se întorcea în chilie și se îmbrăca,
continuându -și nevoința.
„Înainte de sfârșitul să u, a zis unui părinte această proorocie: „În vremea de apoi
Mănăstirea Neamț se va pustii, Agapia se va scufunda și Văratecul va arde‖.‖513
Trecând de vârsta de nouăzeci de ani se mută la cele veșnice. Văzând cei din
mănăstire că sfântul nu mai trece pe -acolo pentru a -și lua mâncare, se duc să -l cerceteze. Îl

510 Ibidem , p. 408.
511 Ibidem , p. 409.
512 Diac. Gheorghe Băbuț, Pelerinul român , Ed. Pele rinul rom ân, Oradea, 2010, p. 135.
513 Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul Românesc…. , p. 408.

137 găsesc în mijlocul chilie i, adormit, având în mână o hârtie. Acest bilet l -a rânduit Dumnezeu
a-l scrie înainte de a se muta întru bucuria sfinților pentru a fi mărturie a vieții celei
bineplăcute pe ca re a d us-o înaintea Sfintei Treimi. Această mărturie stătea scrisă pe hârtie
astfel:
„Iertați -mă, părinților și fraților, pe mine păcătosul pentru toate smintelile pe care vi
le-am făcut și nu încetați a vă ruga pentru mine că n -am putut și lui Hristos să plac, și pe
oameni să nu -i smintesc. Gherasim păcătosul”514.
Petrecut de întreg soborul monahicesc, este îngropat în cimitirul mănăstirii acordându –
i-se mare cinste.

2. 39. 2. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu

În autobiografia „de luptător pentru lupta cea bună în via lui Hristos‖ a părintelui Nil
Dorobanțu (1920 -1977) , „nebun pentru Hristos și flacără vie a monahismului secolului XX‖,
acesta mărturisește că „m -ați făcut să devin nebun, ca să mă laud singur și să propovăduiesc
ce-am suferit pentru Dumnezeul meu, în timp ce voi mă huliți și mă considerați ca o ciumă.
Dar eu mă laud întru dureri și suferințe pentru Dumnezeul care pentru mine a suferit atât de
mult și încă mai rabdă până în sfârșit!‖515 În cuvântul înainte al acestei lucrări, nebunul pentru
Hristo s este privit din perspectiva harismaticului care având experiența directă a Împărăției lui
Dumnezeu, își asumă poziția de idiot din drag oste și sete de adevăr, arătând astfel opoziția
dintre veacul acesta și cel ce va să vie.
Părintele Nil, închis fiind în închisorile comuniste, se alătură celor care primind crucea
se arată mărturisitori ai lui Hristos Cel Răstignit , nebunia Crucii pentru păgâni fiind sminteală.
Nebunia pentru Hristos, privită sub acest ochi de lumină, se arată o harismă extraordinară a
Duhului, fără de care cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi mărturisit. Astfel trebuie înțeles și
cuvântul părintelui care zicea că „aș fi vrut să le predic tuturor despre Hristos, să le dau
nădejde. Dar numai în orele de nebunie pentru Hristos, puteam să mai r idic glasul.‖516
Precum mulți din cei care au fost vizați de sistemul politic ca fiind un real pericol
pentru integritatea statului, și părintele Nil a fost supus închiderii în spitalul de nebuni.
Consultat de 20 de medici într -o zi, dacă este nebun, acest a s-a arătat cu mult mai stăpân pe
sine și cunoscător al tainelor acestei lumii decât toți cei de acolo. Achitat fiind pentru dosarele
de acuzare, este condamnat la internarea într -un spital de nebuni pentru tratament. Această

514 http://www.sfant.ro/sfinti -romani/pustnicul -gherasim -cel-nebu n-pentru -hristos -2.html
515 Ieroschim. Nil Dorobanțu, Ieroschimonahul Nil Dorobanțu, „nebun pentru Hristos” și flacără vie a
monahismului secolului XX, ediție îngrij ită de pr. Ionel Dumitru Adam, E d. Babel, Bacău, 2015.
516 Ibidem , p. 63.

138 nedreptate urma să -l facă pe părinte a exclama că „dacă Îl iubești pe Hristos, ești nebun!‖517 În
cele din urmă internarea nu s -a făcut și a continuat a petrece închis în temniță, scuipat, bătut și
batjocorit de temniceri.
Nebunia sa din iubire pentru Hristos s -a manifestat nu doar în temnițele comuniste –
nebunia Crucii lui Hristos fiind mărturisită de altfel de toți mărturisitorii dreptei credințe ai
neamului românesc închiși în închisorile comuniste – ci și în viața petrecută în libertate.
„Avea încins în jurul trupului un lanț, pest e care, pur și simplu îi crescuse carnea. Umbla
întotdeauna desculț, când permitea vremea, iar iarna încălța opinci. Purta doar rasa direct pe
piele. Îi plăcea să -i tachineze pe securiștii care îl tot urmăreau. Odată, fără să le spună nimic, a
început să s e uite cu interes spre cer. Nu era nici măcar un nor, dar el se uita cu mare atenție.
– Ce vezi? – l-au întrebat securiștii, uitându -se și ei.
– Nu văd nimic! Dar măcar așa să vă mai uitați și voi în sus, spre Cer!‖518
Este acuzat ca fiind întemeietor de pseudo biserici sau structuri ierarhice paralele
pentru mustrarea ce o aducea pe față autorităților ateiste și chiar bisericești, dar părintele, deși
persoană controversată, a luptat pentru adevăr, răbdând suferințele dragostei ce i -au adus
suprema fericire.

2. 39. 3. Bătrânul Irodion Kapsaliotul cel nebun pentru Hristos

Copilăria și anii tinereții

Originar din Ordășești, Basarabia, Ioan – după numele de botez – se naște în anul 1904
într-o familie de plugari săraci, credincioși și evlavioși, care lucrau vir tutea milosteniei și a
primirii pelerinilor.
Viața sa de țăran simplu și sărac era brăzdată de bog ăția povestirilor pe care o aduceau
pelerinii din muntele Athos în casa familiei Manduf – după cum menționează
monahologhionul Mănăstirii Pantocrator519 – al cărei cap era tatăl Petru.
Mereu atent la poveștile pelerinilor, tânărul Ioan nutrea înlăuntrul său un dor nestăvilit
pentru viața monahală, devenind „un tânăr viguros, înțelept și muncitor. De mic învățase să
repare motoare și fel de fel de aparate, fii nd cel mai bun mecanic de prin părțile acelea.‖520
La vârsta de 25 de ani își împlinește dorul plecării în muntele Athos, urmând chemarea
spre o deplină afierosire lui Dumnezeu, căutând a dobândi desăvârșirea cea cu putință în

517 Ibidem , p. 75.
518 Ibidem , p. 121.
519 Ilarion Monahul, op. cit. , p.16.
520 Ibidem , p. 11.

139 Hristos. Spre noua viața porn i cu binecuvântarea părinților, lăsând totul în urmă și venind a
urma lui Hristos.

Chemarea la viața monahală și urmarea căii celei nebunești pentru Hristos

În acea vreme în România se afla un bătrân din Sfântul Munte pe care îl chema Ioan.
Întâlnirea celor doi a fost un moment hotărâtor rânduit de Dumnezeu pentru tânărul Ioan, care
împre ună cu acela se hotărâse a pleca spre Athos și a intra sub ascultarea bătrânului. „Maica
Domnului l -a trimis pe bunul păstor ca să -l primească pe mielușel și să -l condu că în turma
ei.‖521
Era foarte răbdător, supus și silitor în cele duhovnicești, lipsit de cleveteală sau
vicleșug, nevoitor și postitor, luptător și înfrânat. Nu se cunoaște precis locul tunderii sale în
monahism, însă schima mare a primit -o la Chilia Sfinț ii Arhangheli a Sch itului Lacu.
Petrecându -și viața în diferite locuri din Sfântul Munte , pe când se afla la Vatoped și lucra ca
muncitor avea să treacă printr -o încercare care l -a marcat pe viață.
Petrecându -se încăierare între muncitori, el interv enise încercând să -i împace.
Aflându -se unul ce purta ciudă pe Irodion, l -a lovit pe acesta din urmă în cap, provocându -i
amnezie totală. Deși unii muncitori susțin că acesta doar l -a înfricoșat cu ocări, mulți au
reținut această faptă ca una ce i -a pricinuit și nebunia. În cele din urmă și -a revenit în schitul
românesc Prodromu.
Motivul șederii sale în diferite locuri era determinat de sărăcia pe care o întâmpina și
procurarea de cele necesare traiului . Bătrânul Irodion profitase de evenimentul de la Vatoped
pentru a urma chemarea ce i -a sădit -o Dumnezeu de a urma calea nebuniei. „A trebuit să
îndure ocări, izgoniri și vorbe grele pentru a păzi harul ce -i fusese dat de Dumnezeu.‖522
Viața sa devenise o nebunie, întrucât mulți considerau că este lucru cu anevoie c a
cineva să se prefacă cu atâ ta măiestrie. Asceza cea grea l a care s -a dedat nevoitorul era
susținută nemijlocit de o mare trezvie duhovnicească care păzea mintea sa de înșelare,
arătându -se astfel înșelător al înșelătorului lumii acesteia523.

521 Ibidem , p. 15.
522 Ibidem , p. 19.
523 Sfântul Ioan Scărarul, Scara în Filocalia, vol. IX, Humanitas, București, 2002, cuvântul XXVI, p. 369.

140 Calea nebuni ei pentru Hristos și harismele duhovnicești

Pe când trăia la Provata, niște muncitori i -au dat foc la chilie, lucru ce l -a rânduit a
viețui timp de 10 ani într -o colibă ce stătea să se prăbușească. Umezeala, osteneala trupească
și nevoința i -au gârbovit trupul, lucru ce -i periclita deplasarea.
„Purta un ciorap pe cap în loc de fes, niște cizme făcute franjuri în loc de pantaloni, o
pătură înfășurată de jur -împrejur ca o fustă, o flanelă. Era aproape desculț, încât i se vedea u
degetele -i rănite.‖524 Deși ajuns la 83 de ani, iar afară era iarnă grea, stătea în colibă fără
încălzire, harul dumnezeiesc păzindu -l și încălzindu -l.
Cei care l -au cunoscut dau mărturie despre darurile prin care Duhul Sfânt lucra în el
pentru ceilalți. Cunoștea în profunzime stare a duhovnicească a omului din cele exterioare,
lucru pe care îl dobândise nu doar ca urmare a experienței sale duhovnicești, ci „suntem
încredințați că acesta avea de Sus harisma străvederii. Nu numai că străvedea evenimentele
care avuseseră loc, ci și prev edea cele ce aveau să fie.‖525 De asemenea avea harisma de a
vedea bolile și de a arăta calea de tămăduire.
Lucrarea sa de căpetenie era rugăciunea minții și privegherea prin care păzea trezvia
minții împreună cu liniștirea. Trăind asemenea unui înger, cufu ndat în deplina iubire a lui
Dumnezeu, înălța psalmodii și rugăciuni, nu doar pentru sine însuși, cât și pentru întreaga
lume.
În rugăciune, Dumnezeu îi descoperea cele pe care oamenii le aveau de trebuință.
Sfătuia ca rugăciunea minții să fie făcută repe de ca să scapi de atacul gândurilor. De
asemenea îndruma spre ascultare pentru a putea înainta duhovnicește, că „ascultarea și
smerenia alungă pe diavol.‖526 Cunoscând că lauda omenească este mreajă folosită de diavol
pentru a supune pe nevoitor, se străduia să-și ascundă virtutea sub masca nebuniei celei
iubitoare de Hristos.
Venind la dânsul un monah de Paști și salutându -l cu: „Hristos a înviat!‖, acesta îi
răspunde cu: „N -a înviat Hristos!‖ Aceasta pentru că vedea cele ascunse ale inimii monahului,
și precum oarecând Părinții Pustiei care ziceau că cel care nu s -a răstignit și nu s -a îngropat
împreună cu Hristos, continuând să aibă mișcări firești în trupul său, nici nu va putea învia
împreună cu Hristos, la fel trezea conștiința cea împietrită de patimi a aceluia.
Întreaga sa viață a fost o pildă de milostenie, punând într -o sacoșă orice avea și
deasupra o acoperea cu tot felul de gunoaie, ca cel care îl vizita și lua sacoșa spre a arunca
gunoaiele să se bucure de darurile ascunse. Când primea alimente se bucura, dar apoi îndată

524 Ilarion Monahul, Bătrânul Irodion Kapsaliotul. .., p. 28.
525 Ibidem , p. 34.
526 Ibidem , p. 53.

141 murmura într -una, și chemând păsările le dădea spre mâncare lor, sau neuitând de nebuniile
sale, le arunca în capul celui ce i le dăruia.
„Oamenii virtuții, care au reușit să ajungă la îndumnezeire și la părtășia cu Hristos, se
cunosc între ei și se află în legătură duhovnicească unii cu alții. Bătrânul Irodion avea o
evlavie deosebită față de Cuviosul Paisie, precum și acesta față de el.‖527

Sfârșitul vieții

Ultimii zece ani i -a petrecut zăvorât în chilie fără pic de confort, d ucând o viață
isihastă, fără pat sau scaun, aragaz sau apă. Asemenea dreptului Iov care zi cea că: „Gol am
ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în pământ!‖ (Iov 1, 21) și sfântului
Simeon cel nebun pentru Hristos care „ s-a aflat nebun și du pă moarte, căci nu s -a sfîrșit culcat
pe vițe, ci sub ele"528, și Bătrânul Irodion a adormit întru Domnul la 12 decembrie 1990, fiind
găsit gol, acoperindu -și cu mâinile părțile cele ascunse.

2. 39. 4. Neculai cel nebun pentru Hristos de la Sihăstria

Neculai Cruceanu aparține memoriei mănăstirii Sihăstria, care însă este „smuls uitării
de către acribia cronicărească a Cuviosului Părinte Ioanichie Bălan‖529. S-a născut în anul
1926 , în satul Gohor, județul Galați,. După absolvirea școlii, lucrează ca șofer, având să se
decidă să părăsească cele ale lumii, plecând la mănăstirea Hodoș -Bodrog din Crișana. Aici își
va dedica viața lui Hristos. Motivele acestei alegeri nu se cunosc, deși s -au născut o serie de
speculații pe seama acesteia, incluzând chiar posibili tatea unui omor.
La treizeci de ani, fratele Neculai se întâlnește cu părintele Ilie Cleopa. Acest lucru va
aduce intrarea sa în obștea mănăstirii de la Sihăstria și îmbrăcarea hainei de nebun pentru
Hristos.
Nu avea chilia sa unde să se nevoiască, ci îș i petrecea viața în nevoință prin cimitire
sau holuri, îmbrăcat în zdrențe, lăsându -și sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Se grijea
îndeosebi cu rugăciunea și era atent la cuvintele pe care le zicea. Din pensia sa, cumpăra
broșuri duhovnicești pe care le îm părțea în întreaga țară, însoțite fiind mereu de câte un
cuvânt aspru.
Era „postitor aspru, preocupat de răspunsul la Judecată, învârtindu -se, după câțiva
pași, la dreapta, atâta timp cât „doar dreapta este a lui Dumnezeu‖, (…) purtând apăsarea

527 Ibidem , p. 63.
528 http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiul/07 -21-cv_simeon_si_sf_ioan_pustnicul.html
529 Vicențiu Da scălu, Neculai cel nebun întru Hristos în Lumea Credinței , nr. 1 (138), ianuarie 2015.

142 oprobri ului și mulțumindu -se, în vremea Postului Mare, cu câteva linguri de miere și apă.‖530
Respinge numaidecât gândul starețului de a -l tunde în monahism, arătând întru toate virtutea
pe care o admira: răbdarea, devenind un exemplu al acesteia.
În ultimii ani ai vieții, întreaga sa purtare aparent încrâncenată și aspră se transformă
într-o senină blândețe. La 10 octombrie 2004, la sfârșitul Liturghiei dintr -a douăzecea
Duminică după Rusalii, trece la cele veșnice, aflându -se înaintea icoanei și rugându -se.

2. 39. 5. Moș Gheorghe Lazăr

S-a născut în comuna Șugag, județul Alba, în anul 1846. După ce și -a trăit viața în
vrednică însoțire alături de soția sa vreme de 20 de ani – căsătorit fiind la 24 ani – pleacă în
Țara Sfântă și în Muntele Athos, unde s -a nevoit timp de doi ani și jumătate.
Întors în țară, după câțiva ani, în 1890, lăsându -și familia în bună rânduială, se
stabilește în Piatra Neamț – după un lung pelerinaj pe la mănăstirile din Transilvania,
Muntenia și Moldova – nevoindu -se în clopotnița din mij locul orașului. „Aici se ostenea
singur, în post și rugăciune, vară și iarnă, fără foc, fără pat, fără două haine, fără încălțăminte
în picioare, trăind din darul lui Dumnezeu și din mila oamenilor.‖ 531
Om al rugăciun ii, se îndeletnicea cu Psaltirea pe car e o învățase pe de rost, dat fiind că
o purta cu sine încă de când era mic și mergea cu vitele la păscut. În timpul cât a petrecut în
Țara Sfântă, un sihastru vestit – care oprindu -se din a hrăni un leu – l-a strigat pe nume și l -a
fericit pentru viața sa cea bineplăcută înaintea lui Dumnezeu, arătându -i voia cea
dumnezeiască rânduită lui, adică „o nevoință mai grea decât a unui călugăr.‖ 532 Chemat la o
viață nestatornicită, de umblet continuu în totală lepădare de cele lumești, primește putere
dumnezeiască pentru această nevoință după ce a petrecut vreme de patruzeci de zile în pustie,
unde a biruit cursele diavolești cele de multe feluri: năluciri, șerpi veninoși, tânțari și insecte
de tot felul, groapa mândriei, foametea, setea și arșița. Atunci Moș Gheorg he s-a făgăduit
Domnului a umbla desculț și cu capul gol, după ce diavolul l -a chinuit prin acestea.
Timp d e 26 de ani a viețuit în clopot nița bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din Piatra
Neamț, ctitoria sfântului Ștefan cel Mare. Noaptea și -o petrecea în rugăciune în biserică, iar
dimineața pleca, peregrinând, rostind continuu Psaltirea și primind milostenie, pe care avea s ă
o împartă săracilor. Iarna, pasul său desculț topea zăpada și gheața, trezind uimirea tuturor
care Îl slăveau pe Dumnezeu pentru ace ste lucruri.

530 Vicențiu Dascălu, op. cit.
531 Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul Românesc…. , p. 495.
532 Ibidem , p. 496.

143 „Blând la chip, dulce la grai, înțelept la cuvânt și smerit la inimă, pe toți îi m ângâia și
îi zidea sufletește.‖533 Având darul înainte -vederii, tuturor le spunea cele de trebuință
mântuirii lor. Astfel fiind întrebat de un tânăr care mănăstir e să o aleagă spre a viețui, îl
sfătuiește „dacă vrei să te mântuiești, du -te acolo unde sunt mai multe ispite!‖ 534 Tot spre
învățătură a descoperit ucenicilor săi faptul că trecând pe lângă cârciumă, mulțime mare de
draci a văzut jucând printre oameni.
Despre el se povestește o întâmplare minunată. Urcând în tren la Pașcani pentru a
ajunge la Roman, din pricina faptului că nu avea bilet a fost dat jos, în ciuda rugăminților
celorlalți de a nu -l coborî pentru că -l cunoșteau ca fiind un om sfânt. Plecând pe j os, trenul nu
se mai urnea din acel loc. Dându -și seama controlorul de fapta minunată ce se întâmpl ase,
fugise după el și îl suise înapoi în tren.
Despre sfârșitul cuviosului, viața sa mărturisește că a avut cunoștință de Sus despre
aceasta. Acesta a cunos cut că urma să moară atunci „când s -or tulbura popoarele și la moartea
mea va fi sărbătoare mare și vor suna toate clopotele din țară!‖535 Astfel că vorbele sale s -au
întâmplat în acest chip: de praznicul Adormirii Maicii Domnului, anul 1916, când, în toată
țara, clopotele dădeau semnale de mobilizare generală, moș Gheorghe Lazăr își dădea duhul
în chilia sa din turn.
Anul 1934 arată dorința părintelui de a -i fi așezate osemintele la mănăstirea Văratec,
căci voindu -se a fi strămutat la mănăstirea Râșca, caii înhămați la căruța în care era așezat
sicriașul cu osemintele, nu voiau a înainta, ci întorcându -se în galop, s -au oprit în fața
mănăstirii Văratec.

2. 39. 6. Ioan David536

Fratele Ioan David s -a născut în cătunul Plai, în anul 1920. Acesta se ocupa cu
păstoritul, lucru care avea să -i fie spre ascultare în viața de mănăstire. Ucenic al părintelui
Varsanufie Știrban, cel care a păstrat vreme de 26 de ani aprinsă candela rugăciunii la
mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul – Strungari, tânărul Ioan era un om al rugăciunii.
Însoțindu -l pe sihastrul Varsanufie la mănăstirea Strungari, acesta își ducea viața într -o
colibă, coborând seara la biserică pentru priveghere și rugăciune de toată noaptea. Cunoscând

533 Ibidem , p. 500.
534 Ibidem.
535 Ibidem , p. 503.
536 Cu binecuvântare a lui Dumnezeu, studiul hagiografic dedicat nebuniei pentru Hristos în spațiul românesc s -a
îmbogățit prin mărturia unui vrednic slujitor al Sfântului Altar, care adunând informații despre acest om cu viață
sfântă și care având ocazia în nenumărate rânduri să petreacă împreună cu acela , m-a învrednicit și pe mine de
toate acestea. Cele scrise despre Ioan David sunt o mărturie despre Dumnezeu, izvorâtă dintr -o viață dedicată
smereniei, prin care nădăjduiesc că Dumnezeu va aduce la lumină cele ce mintea noast ră nu le poate pricepe.

144 adevăratul sens al ascultării, dobândirea smereniei, îl urmează pe monahul Varsanufie , care
devine preot , la mănăstirea Râmeț . Aici va păstori oile mănăstirii.
„Murind părintele Varsanufie, fratele Ioan se întoarce la chilia din marginea pădurii
Strungari, unde s -a nevoit cu post aspru și rugăciune până la 7 ianuarie 1995 ( Soborul
Sfântului Ioan Botez ătorul), când a plecat la Domnul să -și ia plata ostenelii. ‖537
Despre acest ales al Domnului, mirean cu viață trăită în Hristos, se mărturisește că a
avut vedenie în care România se afla înconjurată de foc, lucru c e s-a adeverit prin perioada de
foc a comunismului, perioadă în care credința ortodoxă s -a purificat prin întoarcere la
originile patristice, dând naștere unei ample colecții a Filocaliei.
Deși munca întreprinsă de Părintele Stăniloae nu a avut un atât de mare ecou în spațiul
laic ortodox, fratele Ioan a fost preocupat de studiul Filocaliilor, pe care le -a interiorizat
aprofundând rugăciunea inimii .
Om al blândeții, căuta smerenia și iubirea de aproapele. Despre acesta se spune că și
animalele iubeau, Dumne zeu învrednicindu -l a păstori „cele mai frumoase și mai mari oi pe
care le văzusem vreodată‖, după cum mărturisește cel care l -a cunoscut.
A fost înmormântat alături de începătorul nevoinței de la Strungari, părintele Simeon.
„Mulți dintre cei suferinzi sa u chinuiți de duhuri necurate își găsesc liniștea și ușurarea la
mormintele pustnicului Ioan și monahului Simeon. Avem exemplul preotesei de lângă
Timișoara chinuită de mai mulți ani de un duh rău. Într -o noapte a văzut în vis un ostaș cu
numele Ioan, care se lupta cu o dihanie fioroasă, iar soțul preot a visat două morminte cu
inscripțiile: Monah Simeon și fratele Ioan veniți la Mănăstirea din Strungari pentru
rugăciune . După slujbă au fost îndemnați să urce sus la morminte, să aprindă câte o lumânare
și să ceara ajutor la Dumnezeu prin rugăciunile aleșilor lui și s -au minunat când preoteasa a
văzut numele ostașului din vis, iar preotul mormintele visate de el. ‖538
A rămas în memoria celor care l -au cunoscut ca fiind un adevărat nebun pentru
Hristos. Au fost mulți cei care au întrebat despre Ioan David, dar scopul lor era unul lumesc,
al publicității. Acest lucru a trezit reticența de a vorbi a celor care cunoșteau mai multe lucruri
despre el. În acest sens, păstrând duhul discernământului, pentru a nu derapa în groapa
comercialismului și a construi o falsă imagine despre fratele Ioan, cei care l-au cunoscut nu
pot spune decât că a fost un om cu viață sfântă, lăsându-L astfel pe Dumnezeu să strălucească
prin sfinții Săi.

537 http://www.manastiriortodoxe.ro/index.php?a=md&id=255
538 Ibidem.

145 2. 40. Din ceata sfinților nebuni pentru Hristos

Puțini la număr, aceștia întregesc o frumoasă ceată cerească care continuă să
mijlocească ne încetat pentru cei credincioși , arătându -se în chip minunat ostaș i preaînțelepți
ai lui Dumnezeu , icoane alese ale lui Hristos Care S-a smerit pe Sine până la mo artea pe
Cruce, arătând astfel proba sincerității dragostei celei dumnezeiești, vase alese al harului
Duhului Sfânt. Toți s -au arătat înnebuniți din dragoste pentru Hristos, toți au rămas taine
ascunse ale lucrării dumnezeiești în lume. Însă Dumnezeu a înv rednicit pe nevrednicii Săi
robi, care în păcate trăind, să aibă adevărate îndreptare, cenzori ai conștiinței. Prin viețile care
ne-au fost date mărturie de mărturisit, omul s -a arătat binecuvântat a se cufunda în adâncurile
acestei nevoințe. Deși se cunos c nume unice ale celor ce aparțin acestei extraordinare cete
cerești, sunt mulți ai căror viață a rămas ascunsă minții noastre, și mult mai mulți cei despre
care nu se știe că au urmat calea iubirii nebune a lui Dumnezeu.
În continuare, lista vieților pre zentate mai sus va fi îmbogățită cu sfinți a i căror viață
nu a putut fi prezentată în această lucrare din pricina lipsei de informații, dar care nu trebuiesc
trecuți cu vederea, căci împreună alcătuiesc chipul frumuseții divine revărsat e într-un chip cu
totul străin hâdeniei acestei lumii a plăcerilor, a laxismului și a autosuficienței. Astfel că în
mica oaste a celor ce au strălucit prin nebunia lor pentru Hristos se numără și539:
1. Cuvioasa Anastasia Andretievna cea nebună întru Hristos (1 martie)
2. Sfântul Cuv ios Andrei cel nebun pent ru Hristos din Simbirsk (27 noiembrie)540
3. Ieromonahul Antim cel din Bulgaria , cel nebun întru Hristos (9 decembrie )541
4. Fericitul Antonie Alexeevici cel nebun întru Hristos din Zadonsk (29 septembrie)
5. Cuviosul Antonie Ivanovici cel neb un întru Hristos de la Valaam (7 iunie)
6. Sfântul Arsenie de Novgorod, cel nebun întru Hristos (8 mai)
7. Sfânta Aseneta din Gorițki, cea nebună întru Hristos (19 aprilie)
8. Fericitul Atanasie Adreevici din Orel, cel nebun întru Hristos (12 aprilie)
9. Sfântul Cuvio s Atanasie , nebun pentru Hristos din Novolok în Rusia (18 ianuarie)542
10. Fericitul Ciprian din Suzdal (2 octombrie)
11. Sfântul Chiril Fileotul543 (2 decembrie)
12. Sfântul Cuvios Evloghie Profetul, nebun pentru Hristos din Georgia (1 aprilie)544
13. Sfântul Domna din Tomsk, cel nebun pentru Hristos (16 octombrie)545

539 Cf. http://ro.orthodoxwiki.or g/Nebun_pentru_Hristos
540 http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_noiembrie.pdf
541 http://ro.orthodoxwiki.org/Lista_sfin%C8%9Bilor_bulgari
542 http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/fi les/attachments/2016/02/sinaxar_ianuarie.pdf
543 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale… , p. 168.
544 http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/fi les/attachments/2016/02/sinaxar_aprilie.pdf

146 14. Sfânta Evdochia din Suzdal, cea nebună pentru Hristos546
15. Fericitul Gheorghe din Șenkursk, cel nebun întru Hristos (23 aprilie)
16. Sfântului Cuvios Ghervasie de la Mănăstirea Caracalu din Sfântul Munte Athos, cel
nebun pe ntru Hristos (14 octombrie)547
17. Cuviosul Ierotei, viețuitor în lavra Sfântului Simeon Noul Teolog548
18. Fericitul Ioan „cel păros ‖, nebun întru Hristo s de la Rostov (2 septembrie și 1 2
noiembrie)
19. Cuviosul Ioan Pustnicul, cel nebun întru Hristos
20. Fericitul Ioan din Moscova, făcătorul de minuni și nebun întru Hristos (3 iulie)
21. Sfântul Cuvios Ioan din Verkhoturye în Rusia, cel nebun pentru Hristos (16 aprilie)549
22. Sfântul Iona cel nebun întru Hristos de la Mănăstirea Peșnoșa (15 iunie)
23. Sfântului Liubov, nebun pentru Hris tos din Riazan în Rusia (8 februarie)550
24. Sfântul Luca din Efes (sec. XI)551
25. Cuviosul Maxim din Moscova, cel nebun întru Hristos ( 11 noiembrie552 și 13 august )
26. Sfântul Mihail (Mișa) de la Mănăstirea „Macarie Romanul‖ de lângă Lezna în Rusia,
cel nebun întru Hrist os, Noul Mucenic (1 aprilie)
27. Fericiții Mihail și Toma cei nebuni întru Hristos din Solvîcegodsk (3 iulie)
28. Fericitul Paisie, cel nebun întru Hristos de la Pecerska (17 aprilie) (†1893)
29. Fericitul Paisie, cel nebun întru Hristos de la Pecerska (27 aprilie) († 1898)553
30. Feric ita Parasch eva („Pașa din Sarov‖ ) cea nebună întru Hristos de la Mănăstirea
Diveevo (22 septembrie)
31. Sfântul Parfenie din Suzdal554
32. Sfântul Pavel din Corint, cel nebun întru Hristos (6 noiembrie)
33. Sfântul Pimen din Georgia, cel nebun pentru Hristo s (16 martie)555
34. Sfântul Procopie din Viatka, cel nebun pentru Hristos (21 noiembrie și 21
decembrie )556
35. Dreptul Procopie din Usia (Vologda), cel nebun întru Hristos (8 iulie)

545 http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_octombrie.pdf
546 http://www.doxologia.ro/viata -bisericii/documentar/soborul -sfintilor -din-vladimir
547 http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_octombrie.pdf
548 J. C. Larchet, Terapeutica bolilor mintale… , p. 168.
549 http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_aprilie.pdf
550 http://www.sihastriaputnei .ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_februarie.pdf
551 Despre acesta se spune că este un personaj fictiv.
552 http://www.sihastriaputnei .ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_noiembrie.pdf
553 http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_apri lie.pdf
554 http://www.doxologia.ro/viata -bisericii/documentar/soborul -sfintilor -din-vladimir
555 http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_martie.pdf
556 http://www.sih astriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_noiembrie.pdf

147 36. Sfântul Cuvios Simeon cel nebun pentru Hristos din Yurievits și Zharki în Rusia ( 10
mai557 și 4 noiembrie558)
37. Sfânta Teoctista Mihailovna din Voronej, cea nebună pentru Hristos, Noua Muceniță
(22 februarie)
38. Sfântul Teodor cel nebun întru Hristos (25 februarie)
39. Sfântul Cuvios Teodul, nebun pentru Hristos din insula Cipru, care a trăit în vreme a
împăratului Maximian (3 decembrie) (sec. al IV -lea)559
40. Sfântul Cuvios Vasile, nebun pentru Hristos din Kadom în Rusia (2 mai)560

557 http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sina xar_mai.pdf
558 http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_noiembrie.pdf
559 http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_decembrie.pdf
560 http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_mai.pdf

148 3. Anexe

3. 1. Acatistul tuturor sfinților nebuni pentru Hristos561

Acest acatist a fost compus de Claude Lopez -Ginisty pentru Dragostea Dumnezeului
celui Atotmilostiv și slava tuturor Sfinților Preafericiți Nebuni întru Hristos.

Condac 1

Aleși de Împărăția Cerurilor încă din această viață, ați urmat pe calea celui Preaînalt.
Nebuni în ochii oamenilor, dar înțelepți pentru Hris tos. Și v -ați întors în patria cerească unde
mulțimea sfinților vă laudă așa: Bucurați -vă, Sfinților nebuni pentru Hristos care mijlociți
pentru sufletele noastre.

Icos 1

Din Egipt, Isidora, Serapion, Visarion , sunteți începători ai cetei preafericite a tuturor
sfinților care au devenit nebuni pentru Hristos. Îngeri printre oameni, ați viețuit fără
adăposturi, fără legături și fără compromisuri. Lumea a văzut trecând umbrele voastre
luminoase, minunându -se de asceza nebuniei voastre, și a recunoscut în v oi icoana Stăpânului
și cu bucurie vă cântă așa:
Bucurați -vă, Raze strălucitoare ale Celuilalt Soare;
Bucurați -vă, cei asemenea cu Apostolii Domnului;
Bucurați -vă, cei asemenea cu Proorocii de altă dată;
Bucurați -vă, Păstori neobosiți fără adăpost;
Bucurați -vă, Magi subtili ai cuvintelor de foc;
Bucurați -vă, Liturghisitori tainici ai Inefabilului;
Bucurați -vă, Sfinților nebuni pentru Hristos care mijlociți pentru sufletele noastre.

561 Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, acest acatist a fost tradus de către o vrednică slujitoare a lui Dumnezeu ,
care și -a dedicat viața iubirii Sale, după textul în franceză al scrierii care se găsește în Lev Puhalo, Vasili
Novakshonoff, op. cit.

149 Condac 2

Oamenii nu au înțeles de la bun început taina cea mare a nevoinței voastre întru
nebunie. Au început deci prin a vă persecuta, dar când Hristos S -a arătat în umbra faptelor
voastre, deschizându -li-se ochii au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2

Simeon și Toma în Siria, Sfântul Andrei în Sfânta Cetate, cu t oții v -ați îmbrăcat în
Hristos supunându -vă sufletul și trupul lui Dumnezeu ; ați renunțat la confortul lumii acesteia
și nelipidu -vi-se inima de cele stricăcioase ale lumii, fără a -i disprețui pe cei din jurul vostru,
ați pășit spre Împărăția cea veșnică u nde cei aleși vă întâmpină cântând:
Bucurați -vă, Nevoitori de nedescris ai Harului;
Bucurați -vă, Pelerini fără traistă pe acest pământ;
Bucurați -vă, Vagabonzi cerești ai Vieții celei Adevărate;
Bucurați -vă, Pribegi mistici pe Calea lui Hristos;
Bucura ți-vă, Pasageri cu destinația Împărăția Cerurilor;
Bucurați -vă, Cerșetori ai Ierusalimului Ceresc;
Bucurați -vă, Sfinților nebuni pentru Hristos care mijlociți pentru sufletele noastre.

Condac 3

Mijlocind pentru nenorocirile oamenilor, când Dumnezeu v -a împlinit rugile fierbinți,
v-ați ascuns sub masca nebuniei recunoștința care i se datora lui Hristos. Pentru smerenia
voastră credincioșii cântă: Aliluia!

Icos 3

Sfinților Isaac, Procopie și Nicolae Kotchanov ați deschis Împărăția Cerurilor în
Rusia. Puterea celui Preaînalt S -a odihnit în tru voi și prin multe semne și minuni
extraordinare . Harul S -a manifestat prin voi căci în taină v -ați împlinit isprăvile, Dumnezeu
dorind ca Slava Sa să se arate prin voi. El ne -a arătat sfințenia voastră, iar noi vă lăudăm așa:
Bucurați -vă, Atleți tainici ai credinței;
Bucurați -vă, Războinici de neînvins ai oratoriei;
Bucurați -vă, Luptători îngerești ai Domnului;

150 Bucurați -vă, Soldați extraordinari ai Sfintei Biserici;
Bucurați -vă, Luptători neobosiți ai Sfântulu i Duh;
Bucurați -vă, Cavaleri nemuritori ai Împărăției Cerului;
Bucurați -vă, Sfinților nebuni pentru Hristos care mijlociți pentru sufletele noastre.

Condac 4
Ați fost pentru cei credincioși luceferi luminoși asemenea felinarelor luminoase de pe
cale, lu minând cu viața voastră inima tenebrelor. Unii chiar au văzut Împărăția Cerurilor prin
ochii voștri. De aceea mulțumim Domnului cântând: Aliluia!

Icos 4
Sfinților Teodor, Maxim, Mihail și Gheorghe ați luptat cu arma celor nebuni. Ați
răbdat în trupurile voastre muritoare și postirea și privegherile și lipsurile. Și nici loc unde să
vă plecați capetele nu aveați. Dar goi fiind în frigul iernii, în inima voastră bătea neîncetat
rugăciunea isihastă și cei aleși ai Cerului vă laudă cântându -vă așa:
Bucurați -vă, Stâlpi de neclintit ai Bisericii;
Bucurați -vă, Analoage vii ale Cărții Înțelepciunii;
Bucurați -vă, Icoane imaculat e ale Compătimirii;
Bucurați -vă, Vitralii care reflectați slava dumnezeirii;
Bucurați -vă, Lumânări aprinse înaintea Celui Veșnic;
Bucurați-vă, Amvoanele de pe pământ ale Celui Inaccesibil;
Bucurați -vă, Sfinților nebuni pentru Hristos care mijlociți pentru sufletele noastre.

Condac 5

Fragili și plăpânzi sub povara acestei lumi, ați adus Vestea cea Bună oamenilor,
propovăduind în fața tuturor Înțelepciunea lui Hristos și arătând care este puterea oamenilor.
Pentru aceasta aducem laudă lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icos 5

Fericiților Ioan, Isidor, Lavrentie și Ioan, voi ați îmbrățișat crucea nebuniei. Oamenii
credincioși, slujitori ai sfintelor taine, au știut să citească în purtările voastre absurde dincolo
de aparența nebuniei. Înaintea goliciunii voastre cucernice, fermecați, vă c ântăm din toată
inima așa:

151 Bucurați -vă, Taine negrăite ale rugăciunii;
Bucurați -vă, Proorocii ascuns e ale Veacului ce va să vină;
Bucurați -vă, Sfinte Daruri subtile ale compasiunii;
Bucurați -vă, Binecuvântări izvorâte din golătate;
Bucurați -vă, Haruri oferite tuturor celor ce plâng;
Bucurați -vă, Minuni întrupate în slăbiciune;
Bucurați -vă, Sfinților nebuni pentru Hristos care mijlociți pentru sufletele noastre.

Condac 6

Întrupând la cel mai înalt nivel virtuțile lui Hristos, ați fost considerați săraci cu duhul
de către lume. Dacă viața voastră nu a valorat nimic în ochii oamenilor a fost pentru a dobândi
Împărăția Cerurilor, unde strigați împreună cu cei aleși ai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6

Sfinților Nebuni Vasile, Nicolae, Ioan și Ivan ați avut mereu privirea ațintită spre
Ultimul Scop. Prin viețuirea voastră ați izgonit minciuna, împlinind p e pământ Fericirile. Și
supraviețuind în haina de rob , L-ați onorat pe Stăpânul nostru Hristos prin sfințirea sufletelor
voastre curate. Cinstind exemplul vostru sfânt noi vă spunem așa:
Bucurați -vă, Slugi binecredincioase ale Bisericii;
Bucurați -vă, Slu jitori ai Liturghiei aproapelui;
Bucurați -vă, Prizonieri ai imensei Iubiri dumnezeiești;
Bucurați -vă, Captivi ai lui Hristos dezlipiți de lumea aceasta;
Bucurați -vă, Deținuți neprețuiți ai Sfântului Duh;
Bucurați -vă, Robi ai Celui care ne eliberează;
Bucurați -vă, Sfinților nebuni pentru Hristos care mijlociți pentru sufletele noastre.

Condac 7

Înaintea voastră ne înstrăinăm de lume și universul care ne înconjoară se risipește ,
descoperind ochilor noștri minunile lui Hristos pe care le dezvăluiți pri n actele voastre de
nebunie și dăm slavă Bunului Dumnezeu cântând: Aliluia!

152 Icos 7

Sfinților Ciprian, Procopie, Maxim și Andrei ați ales să trăiți dumnezeiește pe pământ.
Așa cum lutul se modelează în mâinile olarului, v -ați încredințat viața în mâini le
Mântuitorului. Creatorul a șlefuit sufletul vostru curat transf ormându -vă pe toți în vase alese
și în corturi ale Sfântului Duh. Admirând această minune, cântăm așa:
Bucurați -vă, Piscuri inaccesibile ale nevoinței;
Bucurați -vă, Adâncimi de nepătruns a le smereniei;
Bucurați -vă, Scară care duceți până la Hristos;
Bucurați -vă, Corăbii care nu cunoașteți patimile trecătoare;
Bucurați -vă, Stele care reflectați puritatea Raiului;
Bucurați -vă, Zori pământești ai dimineților cerești;
Bucurați -vă, Sfințilo r nebuni pentru Hristos care mijlociți pentru sufletele noastre.

Condac 8

Îngerii din ceruri s -au uimit văzând curățenia vieții voastre și Sfânta Fecioară vi s -a
arătat adesea pentru a vă întări pe calea nevoinței și pentru a cânta împreună cu voi Fiul ui său
iubit: Aliluia!

Icos 8

Sfinților și Preafericiților Simon, Terentie și Pașa ați părăsit lumea urmând lui Hristos.
Zi și noapte fără încetare, mânați de forța rugăciunii, ați viețuit aici pe pământ fără a vă
desprinde de Ceruri, aplecați către apr oapele cu milă. Voi ați făcut vizibilă milostivirea Celui
Care S -a făcut om pentru a noastră mântuire. Cu recunoștință vă cântăm așa:
Bucurați -vă, Oaze de nădejde ale Sfintei Treimi;
Bucurați -vă, Susținători de neclintit ai credincioșilor;
Bucurați -vă, Încredințări ale binefacerilor viitoare;
Bucurați -vă, Mărturii demne de mucenici;
Bucurați -vă, Locașuri ale dulc ei Mângâieri;
Bucurați -vă, Sfinte Chei ale Raiului veșnic;
Bucurați -vă, Sfinților nebuni pentru Hristos care mijlociți pentru sufletele noa stre.

153 Condac 9

Prin asemănarea voastră cu Păstorul cel smerit și cu acceptarea tuturor încercărilor , ați
reînnoit în voi icoana lui Hristos și așa arătați Calea Împărătească a Mântuitorului,
psalmodiind în fiece clipă a vieții voastre: Aliluia!

Icos 9

Fericiților Maxim, Fotie, Denis, Sava vitejește v -ați nevoit în Sfântul Munte. Ritorii
rămân muți ca peștii în fața marii enigme a nebuniei voastre. În țelepciunea lor lumească nu
poate să cuprindă taina cea din veac ascunsă prin care dându -ți viața prim ești Cerul , unde
cetele celor aleși vă cântă:
Bucurați -vă, Câmpii pe care încolțesc recoltele Mântuitorului;
Bucurați -vă, Sfinte Table ale Legii;
Bucurați -vă, Grădini în care înfloresc toate virtuțile;
Bucurați -vă, Corturi tainice ale dragostei cerești ;
Bucurați -vă, Semințe roditoare ale Înțelepciunii;
Bucurați -vă, Izvoare vii ale smereniei;
Bucurați -vă, Sfinților nebuni pentru Hristos care mijlociți pentru sufletele noastre.

Condac 10

Sfinților nebuni pentru Hristos, semne nemaipomenite ale milos tivirii, nicio cântare nu
poate să vă laude îndeajuns, iar măreția faptelor voastre de milostenie alungă solzii orbirii
lumești de pe ochii noștri când înălțăm împreună cu toți locuitorii din Ceruri: Aliluia!

Icos 10

Preafericită Pelaghia, Pasha, Natali a, Parascheva și Maria, Sarovul a fost Raiul vostru.
În voi și -au găsit alinarea cei năpăstuiți și cei greu încercați în viață. Cei care gândeau că locul
lor în lume îi va izbăvi de pedeapsa lui Dumnezeu, au găsit în voi cenzori nemiloși. Lăudăm
corectitud inea voastră și cântăm așa:
Bucurați -vă, Bijuterii aurite ale coroanei Regelui;
Bucurați -vă, Cufere fragile ale darurilor lui Hristos;
Bucurați -vă, Podoabe ale sfintei ascultări;

154 Bucurați -vă, Diademele poruncilor lui Hristos;
Bucurați -vă, Comori care abundați de binecuvântări;
Bucurați -vă, Ferestre ale Bunătății nepieritoare;
Bucurați -vă, Sfinților nebuni pentru Hristos care mijlociți pentru sufletele noastre.

Condac 11

Sfinților nebuni pentru Hristos, voi sunteți templele vii, canalele vizibile ale Harului
nevăzut, căci Domnul prin îndrăznețele voastre nevoințe și prin existența deplasată în
aparență, readuce acasă pe credincioșii care strigă: Aliluia!

Icos 11

Sfântă Xenia și voi toate sfintele fericite ați atins vârful Scării cele sfinte. Jertfă de
ardere de tot adusă în fața ochilor celui Nemuritor ați fost, torță în întuneric, o flacără arzând
la focul rugăciunii . Și viețile voastre, purificate de șapte ori pe Altarul Celui Preaînalt au adus
bună mireasmă. Pentru aceasta în ceruri sunteți lăuda te așa:
Bucurați -vă, Cupe care răspândiți Dragostea dumnezeiască;
Bucurați -vă, Fântâni în care se înnoiește credința;
Bucurați -vă, pârâiașe smerite prin care curge tandrețea;
Bucurați -vă, Potire pline de rugăciune;
Bucurați -vă, Stânci duhovnicești din care izvorăște Harul;
Bucurați -vă, Cascade care tresaltă de bucurie;
Bucurați -vă, Sfinților nebuni pentru Hristos care mijlociți pentru sufletele noastre.

Condac 12

Plini de zdrențe sau goi, călugări, clerici sau simpli credincioși, ați fost adevăratu l
popor al lui Dumnezeu și nebunia a fost pentru voi puntea cea sigură care duce de la Fiul la
Tatăl prin Sfântul Duh în Biserica Triumfătoare , în care poporul cântă: Aliluia!

Icos 12

Sfinte Ioane Tămăduitorule și toți nebunii pentru Hristos, viața voas tră a manifestat
Darurile Sfântului Duh. Veți rămâne pentru totdeauna în mâna Mântuitorului. În nebunie, care

155 este înțelepciune pentru Hristos, a fost nevoie să plecați din lumea aceasta pentru a revela
umbra lui Dumnezeu care se îmbrăca cu acțiunile voast re, și Lumina Sa cea neapusă peste
viețile voastre. În fața acestui mister inefabil cântăm așa:
Bucurați -vă, Miresme ale jertfei duhovnicești;
Bucurați -vă, Mijlocitori desăvârșiți pe lângă Judecătorul;
Bucurați -vă, Înțelepciune și Bucurie a Sfintei Cruc i;
Bucurați -vă, Buzele lui Hristos care anunțați Pacea;
Bucurați -vă, Alimente cerești pentru sufletele noastre;
Bucurați -vă, Minuni înnointoare ale Domnului;
Bucurați -vă, Sfinților nebuni pentru Hristos care mijlociți pentru sufletele noastre.

Condac 1 3

Pelerini cunoscuți și necunoscuți ai isihiei, voi ați deschis Ușa cea strâmtă a Împărăției
Cerurilor! O, Sfinților Nebuni pentru Hristos , binecuvântați între toți sfinții, voi ați luptat
lupta cea bună a lui Dumnezeu. Eliberându -vă trupurile de conving erile acestui veac, l -ați
încununat cu Soarele Celălalt! Unindu -ne glasurile cu voi cântăm împreună: Aliluia! Aliluia!
Aliluia!
(Acest condac se citește de trei ori.)
Se repetă Icosul 1 și Condacul 1.

Rugăciune către toți Sfinții Fericiți Nebuni pentru H ristos

O, preafericiților nebuni întru Hristos, Perle de sfințenie ale Bisericii lui Hristos, care
ați pășit pe pământul celor vii pentru a ne mărturisi despre dragostea voastră cea nemăsurată
pentru Adevăr!
Din Egipt, Isidora, Serapion și Visarion, voi ați deschis lunga învățătură a celor care
au reamintit lumii exigența cea fierbinte a Sfintei Evanghelii.
Fie ca prin sfintele voastre rugăciuni, Hristos să ne întărească în a fi credincioși
învățăturilor Sale dătătoare de viață!
Sfinte Simeon și Toma d in Siria, Sfinte Andrei din Constantinopol, voi ne -ați arătat
prin viețuirea voastră încredințarea totală în milostivirea cea iubitoare a Domnului.
Fie ca prin sfintele voastre rugăciuni, Hristos să ne întărească în a fi credincioși
învățăturilor Sale dăt ătoare de viață!

156 În pământul Rusiei, Isaac Zăvorâtul, Procopie din Oustioug, Nicolae Kotchanov și
Teodor din Novgorod, marile voastre nevoințe au mărturisit că singura bogăție adevărată a
oamenilor este în Ceruri.
Fie ca prin sfintele voastre rugăciuni, Hristos să ne întărească în a fi credincioși
învățăturilor Sale dătătoare de viață!
Sfinților Mihail din Klopska, Ioan din Oustioug, Isidor din Rostov, Lavrentie din
Kalouga și Ioan Borovitchi, voi ați purtat jugul cel ușor al Stăpânului Hristos sub acope rirea
extraordinară a nebuniei voastre.
Fie ca prin sfintele voastre rugăciuni, Hristos să ne întărească în a fi credincioși
învățăturilor Sale dătătoare de viață!
Sfinților Vasile cel Fericit, Nicolae Salos, Ioan cel Milostiv, Ivan din Moscova, voi ați
dezbrăcat omul cel vechi de zdrențele lumești pentru a intra încă de aici de pe pământ în
Împărația lui Dumnezeu.
Fie ca prin sfintele voastre rugăciuni, Hristos să ne întărească în a fi credincioși
învățăturilor Sale dătătoare de viață!
Sfinților Cipria n din Souzdal, Procopie de Vyatka, Maxim și Andrei din Totma și
Simeon Yourievets, voi ați fost întruparea vie a Fericirilor Domnului.
Fie ca prin sfintele voastre rugăciuni, Hristos să ne întărească în a fi credincioși
învățăturilor Sale dătătoare de via ță!
Sfintelor și preafericitelor Pelaghia Ivanovna, Natalia, Parascheva, Pasha și Maria, voi
sunteți la Diveevo copiii înțelepți ai Sfântului Serafim de Sarov, care învățați ascultarea.
Fie ca prin sfintele voastre rugăciuni, Hristos să ne întărească în a fi credincioși
învățăturilor Sale dătătoare de viață!
Sfântă și preafericită Xenia din Sankt Petersburg și toate sfintele nebune pentru
Hristos, voi ați întruchipat înțelepciunea cea adevărată prin faptele voastre cele neînțelese de
lume, dar înțelese de Dumnezeu.
Fie ca prin sfintele voastre rugăciuni, Hristos să ne întărească în a fi credincioși
învățăturilor Sale dătătoare de viață!
Sfinților Maxim, Fotie, Denis, Sava și toți sfinții nebuni întru Hristos din Sfântul
Munte Athos, voi ați fost în Sfântul Munte grădinarii binecredincioși ai Preacuratei Maici a
Domnului.
Fie ca prin sfintele voastre rugăciuni, Hristos să ne întărească în a fi credincioși
învățăturilor Sale dătătoare de viață!
Sfinte Ioan Maximovici și toți sfinții cei nebuni pentru Hristos d in Cer și de pe
pământ, voi ați reamintit lumii uimite că noi toți trebuie să ne arătăm nebuni pentru

157 Dumnezeu , Care pentru noi S-a coborât până la firea cea muritoare pentru a ne oferi
nemurirea.
Fie ca prin sfintele voastre rugăciuni, Hristos să ne întăr ească în a fi credincioși
învățăturilor Sale dătătoare de viață!
Sfinților și preafericiților nebuni pentru Hristos păziți -ne de căldiceala duhovnicească.
Feriți -ne de falsa înțelepciune a lumii acesteia care ne face să privim nevoința ca pe o
inutilitate și ne ține adesea într -o indiferență mediocră. Aprindeți în noi dorința arzătoare de a
ne lua crucea și de a urma cu îndrăzneală modelul sfânt al vieților voastre închinate lui
Dumnezeu.
Fie ca prin sfintele voastre rugăciuni, Hristos să ne întărească în a fi credincioși
învățăturilor Sale dătătoare de viață!

158 CONCLUZII

Privind de -a lungul istoriei, realitatea noastră arată ca un strigăt amplificat de
nenumărate ori. Un str igăt de nep utință. Vremurile pr orocite de Sfântul Antonie, vremurile
nebuniei în m asă se resimt din plin. Nebunia reclamată de psalmistul își regăsește locul în
imaginea omului contemporan. Omul departe de a nega existența lui Dumnezeu își
construiește o societate lipsită de Dumnezeu. O societate care se dorește a fi lipsită și de acele
glasuri care strigă în pustie , pentru că deranjează.
Această societate autonomă și antropocentrică nu este rezultatul unei explozii
spontane, ci un proces îndelung întreprins de -a lungul zecilor de ani care a dus la crearea
lumii noi, lume lipsită de singurul nou sub Soare , și anume Hristos cel Înviat.
Acesta este rolul sfinților, acela de a -l aduce pe Hristos într -o lume care se depărtează
tot mai mult de Dumnezeu. Prețul deranjului lor a fost batjocura, bătaia, scuipările, și chiar
martiriul. Acest pre ț a fost plătit alături de Hristos, Care prin Jertfa Sa pe Cruce a arătat
adevărata nebunie a lumii. Mișcați de dragostea nebună a lui Dumnezeu pentru lume, îmbătați
de harul Duhului Sfânt – viața lor fiind o continuă Cincizecime – toți sfinții au fost, în tr-o
anumită măsură, nebuni pentru Hristos.
Cazul special al celor care au purtat numele de saloi, s-a arătat prin faptul că au fost
neînțeleși de oameni, deoarece erau diferiți prin modul extraordinar de viață. Pentru acest
lucru au fost catalogați drep t nebuni. Deviza lor a fost una categorică: „Fie suntem nebuni
pentru lume din pricina lui Hristos, fie suntem nebuni pentru Hristos din pricina lumii.‖562
Saloi , echivalentul rusesc jurodivye , au fost cei care au purtat masca nebuniei , deși perfect
raționali, din dragoste pentru Hr istos pentru a -i aduce pe semenii lor la Hristos. A aduce pe
cineva la Hristos înseamnă a-L aduce pe Duhul Sfânt în sufletul aceluia, lucru care este
posibil doar căpătând despătimirea. Glasul lor se făcea resimțit ca au apel la curățirea de
patimi, ca dob ândind astfel ne pătimirea , omul să poată gusta din bucuria lui Hristos.
Asumarea nebuniei nu a însemnat doar purtarea lor extraordinară prin care un întreg
set de valori sociale era răsturnat, după modelul scripturistic prezentat de Sfântul Apostol
Pavel, ci a însemnat o viață dusă ca cea a unui adevărat scrântit, lucru care provoca sminteală
în rândul celorlalți. Scopul a fost acela al dobândirii deplinei libertăți de exprimare, lucru
foarte bine evidențiat prin exemplul măscăriciului de la curtea regelui .
De-a lungul prezentării, se observă că această libertate de exprimare a fost influențată
foarte mult de mentalitatea societății. Cel mai grăitor exemplu este dat de apariția spitalelor de

562 Sfântul Nicolae Velimirovici, Dicționarul vieții veșnice …, p. 308.

159 nebuni, care în epoca comunismului a fost soluția primă – după lu ngi bătăi și torturi – a
stopării acestei forme de nebunie sfântă.
Viețile celor patruzeci și doi de sfinți descrise în studiul hagiografic, cât și enumerarea
a încă patruzeci de nume de sfinți care au pășit pe această cale, descoperă foarte clar faptul că
această formă de asceză nu se raportează exclusiv la o anumită categorie de oameni, ci
înglobează toate categoriile sociale: bărbați sau femei, tineri sau bătrâni, monahi sau laici,
familiști sau celibi, săraci sau bogați, clerici sau simpli credincioși . În ciuda acestei mari
diversități sociale, ceata sfinților nebuni pentru Hristos este una mică în comparație cu
imensitatea oștilor cerești. Acest lucru îl regăsim foarte bine punctat în viața sfântului Vasile
cel Tânăr, care afirmă că Ierusalimul Ceresc va numără un număr foarte mic de sfinți care s –
au nevoit îmbrăcând haina nebuniei pentru Hristos, acestora acordându -li-se o cinstire aparte.
Motivul existenței unui număr foarte mic de sfinți nebuni pentru Hristos se înțelege
citind cerințele pe care tr ebuie să le îndeplinească nebunul pentru Hristos, cât și viețile lor
care descoperă greutatea acestui mijloc de dobândire a Împărăției Cerești. De aceea, urmarea
acestei căi dumnezeiești nu este rezultatul unei încrederi orbești în propriile forțe, ci răsp unsul
dat chemării lui Dumnezeu în asumarea acestei nevoințe.
Discernerea acestor realități, a orbirii sufletești și a chemării lui Dumnezeu, este
rezultatul sălășluirii Duhului Sfânt în sufletul acestor sfinții și identificarea cu iubirea nebună
a lui Hr istos. Viețile lor descoperă foarte bine realitatea interioară marcată de o asceză ieșită
din ordinea firescului asumată în totalitate, asceză ce devine un adevăr mod de viață.
Ajungând la nepătimire, aceștia au dobândit darurile Duhului Sfânt. Dar viața lor arată
că nebunia pe care au asumat -o ascunde taine mult mai adânci, sensul acesteia fiind „să te faci
nebun și să te lași batjocorit de oameni de nimic, după ce ai cunoscut harul lui Dumnezeu și
te-ai învrednicit de darurile Lui.‖563
Pentru acești sfinți , nebuneasca purtare era pravila lor cea de zi cu zi, dar în același
timp, darurile primite de la Dumnezeu erau parte a acestei firești – dar neobișnuite în ochii
oamenilor – purtări pe care o aveau. În acest sens, p entru ei, darul străvederii nu era ceva
extraordinar, ci ceva ordinar, fără a devalorizau nicicând acest dar, ci -l revelau la adevărata lui
valoare dumnezeiască prin grija pe care o purtau față de aproapele și prin neobosita lor grijă
de a dobândi smerenia – ei, adevărate icoane ale smereniei! E i erau virtutea în adevărata ei
lucrare, erau întruchipare a virtuții! Nu mai lucrau virtutea, ci harul Duhului Sfânt lucra prin
ei.
Acest mod de viață unic în contextul spiritualității creștine s -a făcut remarcat în
lumina comparaților. Raportul dintre i mpactul filosofilor greci în societate și cel al sfinților

563 Savatie Baștovoi, Nebunul… , p. 84;

160 nebuni pentru Hristos, îi arătă pe cei din urmă adevărații filosofi, însă fără a diminua
importanța celor dintâi în contextul istoric. Prin acei filosofi, Dumnezeu a pregătit lumea
pentru primirea realității profunde a creștinismului.
Unică s -a arătat această cale și în raport cu omul simplu sau cu omul lipsit de carte,
precum și în raport cu non -conformismul prințului lui Dostoievski. Viețile lor sunt adevărate
izvoare de smerenie, icoane ale smer enie lui Hristos.
Unicitatea vieții lor este dată tocmai de scopul urmărit. Pentru a se dedica întru totul
viețuirii duhovnicești au părăsit cele lumești, trăind în lume pentru oameni. Trăiau cu
Dumnezeu în lume, pentru a aduce lumea la Dumnezeu. Nebunia lor vădită era întreținută de
rugăciunea pentru semeni, noapte de noapte. Milostenia lor nu era simplă dare de mână, ci se
dovedea o adevărată artă a nebunului. De asemenea, nepătimirea la care au ajuns era în mod
continuu întreținută printr -o asceză dinco lo de imaginabil, asceză ce s -a dovedit a fi o
adevărată artă. Căratul pietrelor, lanțurile pe piele, somnul pe podeaua umedă, gerul
năprasnic, arșița ce topește, vestimentația nefirească, și multe altele se dovedeau a fi mișcări
ale unei minți sclipitoare și înduhovnicite. Omorârea trupului viza domnia Împăratului peste
supuși i săi. Adică a rațiunii peste simțuri. A imprimării duhovnicești a trupului.
Toată asceza lor, asceza nebuniei, era modul lor de viață. Așa trăiau ei, trăiau pentru
Hristos. Cei împă timiți îi vedeau cu ochi pătimași, îi vedeau beți și desfrânați, nebuni și
ghicitori, demonizați și vrăjitori, însă cei curați cu inima vedeau în acești nebuni, sfinți cu
adevărat beți, dar îmbătați de Duhul Sfânt Care lucra în ei prin darul nepătimirii și al
tămăduirilor, al înțelepciunii și discernământului, al străvederii și citirii inimilor. Deși existau
și aceștia, curați la inimă, sfinții interziceau descoperirea faptelor minunate lumii întregi, lucru
care ascundea un sens cu mult mai profund al lucră rii lor. Ei nu doreau a se propovădui pe
sine, ci pe Hristos.
Lucrarea lor cea de zi cu zi prin care aduceau pe oameni la Hristos, suportarea celor
mai mari umilințe și îndurarea martirică a torturilor, au transpus lupta lor din viața pământesc
în plan du hovnicesc, luptă care s -a dus nu împotriva lumii, ci împotriva duhurilor răutății.
Văzând în tot omul acea licărire dumnezeiască, căutau a -l scoate din mrejele diavolești. Nu
doar că s -au arătat plini de izbândă, ci într -atâta putere au dobândit de la Duhu l Sfânt, încât
dracii se temeau de ei, și fugeau din pricina marii îndrăzneli pe care acești sfinți o aveau.
Grabnici izgonitor i ai diavolilor care strigau deznădăjduiți că nimeni nu i -a rănit
precum aceștia, au fost doar pentru că s -au înarmat cu armele dreptății și cu platoșă tare. Sabia
Duhului Sfânt, Care este Numele lui Hristos, au purtat -o continuu, puterea ei izvorând din
atotputernicia Preasfintei Treimi. Puterea iubirii dumnezeiești dărâma idolii iubitori de putere.

161 Sfinții lui Hristos se întărea u pe măsură ce se deschideau lucrării Duhului în inimile lor, iar
această deschidere, această ieșire din sine, presupune smerenia.
Smerenia a fost fundamentul întregii lor lucrări. Nepătimirea au dobândit -o ca unii ce
s-au deschis prin asceză și împlinir ea poruncilor, lucrării curățitoare a Duhului. Lepădându -se
de cele lumești ca niște adevărați monahi și împlinind porunca iubirii aproapelui, lupta lor
căuta adâncul smereniei.
Acesta este sensul vieții lor. Adâncindu -se în smerenie, înălțau pe oameni la Hristos.
Ținând mintea în iad, trăiau învierea lui Hristos cea aducătoare de bucurie. În acest fel se
înțelege și extazul pe care îl aveau, stările de contemplație dumnezeiască, participarea efectivă
la realitatea Împărăției Cerești.
Acesta este adâncul smerenie: să devii nebun cu deplină știință564.
Toate aceste aspecte au fost întărite de exemplul vieților sfinților nebuni pentru
Hristos, vieți abordate în cadrul studiului hagiografic. Studiul a întărit cuvintele transpuse în
partea introductivă a lucrări i prin modele vii, unice în spiritualitatea creștină.
Studiul hagiografic suprinde realitatea nebuniei pentru Hristos însușită de oameni aleși
de Dumnezeu încă din primele secole ale creștinismului. Astfel că secolul al IV -lea regăsește
deja asumată aceast ă grea asceză de către Sfinții Ammona Egipteanul și Isidora din
mănăstirea Tabenisioților.
În urma realizării acestui studiu, cel mai pregnant ecou l -a dat spiritualitatea rusească
care numără cei mai mulți sfinți pentru Hristos. „ Până în secolul XVIII, în Rusia au fost
sanctifica ți peste 35 de sfin ți nebuni întru Hristos ‖565. Acest lucru a fost rezultatul asumării
modelelor sfinților nebuni pentru Hristos ai primelor secole, cu precădere a Sfinților Simeon
din Emesa și Andrei din Constantinopol. Spiritualit atea athonită, grecească, georgiană,
orientală se fac resimțite prin exemplele grăitoare a acestor sfinți.
Un caz aparte este consemnat în spiritualitatea românească, caz surprins în partea de
final a studiului hagiografic. În urma celor prezentate în acel subcapitol, se remarcă faptul că
nebunia întru Hristos este prezentă și în spațiul autohton prin viețile unui mic număr de
nevoitori, lucru ce necesită abordarea serioasă a subiectului dat fiind faptul că în calendar nu
se găsesc canonizați niciun sfânt n ebun pentru Hristos din spațiul românesc.
Importanța sfinților pentru Hristos este grăitoare în Biserica Ortodoxă, lucru ce a făcut
ca Duminica a 10 -a după Rusalii să fie dedicată prăznuirii lor. Deși au fost mulți care au căzut

564 În acest sens trebuie amintit exemplul grăitor al creștinilor din epoca primară, care confruntându -se cu
presiunile romanilor, își desfășurau cultul în catacombe. Părintele Cleopa amintește acest lucru în Povestiri
pentru copii , vol. 7, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 30, faptul că „Atunci au început să foloseasc ă toaca. (…)
Un creștin se prefăcea nebun toată viața (…) Cel nebun lega o scândură de gât și trecea pe drum și bătea semnele
slujbelor.‖
565 Cătălina Velculescu, Nebuni întru Hristos… , p. 25.

162 în mreaja orbirii sufleteșt i, imitând nebunia cea sfântă, dar lipsindu -le sfințenia, Biserica
Ortodoxă nu s -a dezis de sfinții săi , căci Duhul a fost Cel Care i -a descoperit pe aceștia prin
minunile care s -au lucrat după trecerea lor la Domnul.
Acești mijlocitori înaintea lui Dumnez eu încă de pe când erau în viață, își continuă
lucrarea lor cea dumnezeiască, aducând pe mulți la dreapta credință și întărind nădejdile celor
deznădăjduiți. De aceea, cheamă la împreună -rugăciune, ca Duhul Care a lucrat prin ei să facă
roditor harul Botez ului în inimile credincioșilor și să sădească în minte modele lor de jertfă,
de renunțare, de milostenie, de dragoste față de aproapele și față de Dumnezeu.
Astăzi, nebunia lor este grăitoare. Nebunia pentru Hristos a zilelor noastre este dată de
viața de sfințenie. Sfințenia este starea normală a omului pe care o dobândește în Biserică.
Această nebuniei a sfințeniei trebuie asumată de orice creștin prin mărturisire, rugăci une,
asceză și paza poruncilor, făcând astfel simțită prezența lui Hristos în mijlocu l lupilor care
atacă turma.
Această nebunie trebuie asumată de fiecare creștin pentru că doar pe chipul sfinților
strălucește Lumina Ta, Hristoase Dumnezeule .

163 BIBLIOGRAFIE

A. IZVOARE

1. BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ, tipărită sub îndrumarea și cu purtare a de grijă
a Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea
Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1994
2. BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ, ediție jubiliară a Sfânt ului Sinod, versiune
diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania,
Arhiepiscopul Clujului, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 2001.
3. ***, Fericita Pelaghia, ucenica Sfântului Serafim de Sarov , trad. din lb. rusă de
Gheorghiță Ciocioi, Sophia, București, 2011.
4. ***, Patericul ce cuprinde în sine cuvinte folositoare ale sfinților bătrâni , reed. de
Arhiep. Alba Iuliei, Alba Iulia, 1997, ed. electronică.
5. ***, Preacuvioasa Dositeia de la Kitaev , trad. Gheorghița Ciocioi, Ed. Sophia,
București.
6. ***, Proloagele , vol. I și II, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991.
7. ***, Sfânta Xenia cea smerită și nebună pentru Hristos , trad. Elena Călin, Egumenița,
Galați.
8. ***, Sfântul Gavriil Georgi anul, cel nebun întru Hristos (1929 -1995). Viața. Mărturii.
Învățături. Minuni , Ed. Iona, București, 2015.
9. ***, Viața și minunile fericitei nevoitoare și clarvăzătoare Eufrosina cea nebună
pentru Hristos , trad. Cristea Florentina, Ed. Egumenița, Galați
10. ***, Viața Sfântului și de Dumnezeu purtătorului părinte Andrei cel nebun pentru
Hristos , trad. din lb. engleză de Constantin Fădur, versiune electronică.
11. ***, Viețile Sfinților , vol. II și III., Malovăț, Ed. Parohiei Malovăț, 2012.
12. BĂLAN, Ioanichie arhi mandr itul, Patericul românesc , Ed. Mânăstirea Sihăstria, 2005.
13. CASIAN ROMANUL, Despre cele opt gânduri ale răutății , în Filocalia , vol. I, trad.
pr. stavr. dr. Dumitru Stăniloae, Inst. de arte grafice „Dacia Traiană‖ S.A., Sibiu,
1947.
14. DAMASCHIN Arhimandrit, Noul Mucenic Alexei din Elnaț, cel nebun întru
dragostea lui Hristos, Doxologia, Iași, 2014.

164 15. DIADOH AL FOTICEII, Cuvânt ascetic în 100 capete , în Filocalia , vol. I, trad. pr.
stavr. dr. Dumitru Stăniloae, Inst. de arte grafice „Dacia Traiană‖ S.A., Sibiu, 19 47.
16. EVAGRIUS SCHOLASTICUS, Ecclesiastical History (AD431 -594), translated by E.
Walford, Paternoster Row, London, 1846.
17. IOAN SCĂRARUL, Scara dumnezeiescului urcuș , în Filocalia , vol. IX, EIBMBOR,
București, 2013.
18. ISAAC S IRUL , Cuvinte despre sfintele nevoin țe, trad., introd. și note de Pr. Prof. Dr.
Dumitru Stăniloae, în Filocalia , vol. 10, Ed. EIBMBOR, București, 1981.
19. ISIHIE SINAITUL, Către Teodul , în Filocalia , vol. 4, Tip. Arhidiecezană, Sibiu,
1948.
20. JOHN OF EPHESUS, Lives of the Eastern Saints , trad. E. W. Brooks, în R. Graffin –
F. Nau, Patrologia Orientalis , tomus XIX, Paris, 1926.
21. LAERTIOS, Diogenes, Despre viețile și doctrinele filosofilor , Iași, Polirom, 2001.
22. MAXIM MĂRTURISITORUL, Capete despre dragoste în Filocalia , vol. II, ed.
electronică, Apolog eticum, 2005.
23. IDEM , Capete teologice (gnostice) în Filocalia , vol. II, ed. electronică, Apologeticum,
2005.
24. MOSHU, Ioan, Limonariu sau livada duhovnicească , Ep. Ort. Rom. Alba Iulia, 1991.
25. NIL Ascetul, Cuvânt ascetic în Filocalia , vol. I, trad. pr. stavr. dr. Dumitru Stăniloae,
Inst. de arte grafice „Dacia Traiană‖ S.A., Sibiu, 1947.
26. PALADIE, Istoria lausiacă (Lavsaicon) , trad., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru
Stăniloae, EIBMBOR, 2007.
27. RUFUS, Jean, évêque de Maïouma, Plérophories în R. Graffin – F. Nau, Patrologia
Orientalis , tome VIII, Editions Brepols, Turnhout, 1982.
28. SFÂNTUL FILOTHEI KOKKINOS, Viața Sfântului Sava Vatopedinul ,
Evanghelismos, București, 2011.
29. , SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI , Proloagele de la Ohrida , vol. 1, Ed. Cartea
Ortodoxă, Alex andria, 2005.
30. SIMEON NOUL TEOLOG, Cele 225 de capete teologice și practice , în Filocalia ,
vol. 6, EIBMO, București, 1977.
31. IDEM, Cateheze , Deisis, Sibiu, 2003.
32. TSAMIS, G. Dimitrios, Patericul sinait , Deisis, Sibiu, 2010.
33. ZNOSKO Vladimir, Viața Sfântului Teo fil cel nebun pentru Hristos , Bunavestire,
Galați, 2002.

165 B. DICȚIONARE

1. INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ „IORGU IOVAN – ALEXANDRU ROSETTI‖
AL ACADEMIEI ROMÂNE, Dicționarul explicative al limbii române , Univers
Enciclopedic, București, 1998.
2. SFÂNTUL NICOLAE VELI MIROVICI, Dicționarul vieții veșnice , Ed. Egumenița,
Galați, 2014.

C. CĂRȚI ȘI STUDII

1. ANTONIE, Ieromonahul, File de pateric din Împărăția monahilor – Sfântul Munte
Athos , Ed. Christiana, bucurești, 2008.
2. BAȘTOVOI, Savatie, În căutarea aproapelui pierdut , Ed. Marineasa, Timișoara,
2002.
3. IDEM, Nebunul , Cathisma, București, 2009.
4. BĂBUȚ, Gheorghe diacon, Pelerinul român , Ed. Pelerinul rom ân, Oradea, 2010.
5. BENEA, Vlad, Viețile sfinților ortodocși din Apus – Sfinții Insulelor Britanice , Ed.
Renașterea, Cluj -Napoca, 2006.
6. BERGER, Albercht, Holly fools in Modern Greece , în Abstracts , The Holy fools
Symposium, Munich, 2015.
7. BIRZACHE, Alina G., The Holly in European Cinema , Routledge, New York, 2016.
8. CHIRA, Vasile, Istoria filosofiei presocratice în 492 de capete , Ed. Univ. „Lucian
Blaga‖, Sibiu, 2007.
9. IDEM, Lecții de filosofie , Ed. Univ. ‖Lucian Blaga‖, Sibiu, 2012.
10. CLEOPA, Ilie arhimandrit, Povestiri pentru copii , vol. 7, Ed. Mănăstirea Sihăstria,
2011 .
11. COLLIANDER, Tito , Calea asceților , Humanitas, București, 2003.
12. CONSTANTINOU Stavroula, Holy Actors and Actresses Fools and Cross -Dressers
as Protagonists of Saint’s Lives , în ***, The Ashgate Research Companion to
Byzantine Hagiography , editată de P rof. Stephanos Efthymiadis, vol. 2, Ashgate,
Farnham, 2014.
13. COX, Harv ey, The feast of fools: A Theological Essay on Festivity and Fantasy ,
Harvard University Press, Cambridge, 1969.
14. DANIIL SKETIOTUL, Avva, Povestirile Avvei Daniil , Ed. Grădina Maicii Domnului,
Tesalonic, 1988.

166 15. DOROBANȚU, Nil Ieroschimonahul, Ieroschimonahul Nil Dorobanțu, „nebun pentru
Hristos” și flacără vie a monahismului secolului XX , ediție îngrijită de pr. Ionel
Dumitru Adam, Ed. Babel, Bacău, 2015.
16. DOSTOIEVSKI, F. M., Idiotul , Polirom, Iași, 2011.
17. DUMITRIU, Anton, Eseuri , Ed. Eminescu, 1986.
18. ELIADE, Mi rcea, Istoria credințelor și ideilor religioase , vol. 1, Polirom, 2011.
19. EVDOKIMOV Michel, Pelerini ruși și vagabonzi mistici , Ed. Pandora -M, Târgoviște,
1999.
20. EVDOKIMOV, Paul, Iubirea nebună a lui Hristos , Ed. Anastasia, ed. electronică.
21. FOULCAULT, Michel, Istoria nebuniei în epoca clasică , Humanitas, București, 1996
22. GORAÏNOFF, Irina, Les fols en Christ , Desclee de Brouwer, Paris, 1983.
23. ILARION Monahul, Bătrânul Irodion Kapsaliotul cel nebun pentru Hristos, prietenul
de taină a Cuviosului Paisie Aghioritul , Ed. Sf. Siluan, Slatina, 2010.
24. IONESCU Răzvan, Când sfinții mergeau la teatru. Ecouri dintr -un altfel de Bizanț ,
Ed. Curtea Veche, București, 2007.
25. IOSIF Gheron, Mărturii din viața monahală , Ed. Bizantină, București, 1996.
26. IDEM, Mărturii din viața monahal ă, partea a doua, Ed. Bizantină, București, 1996.
27. IOSIF Monahul, Bătrânul Iosif Sihastrul , Mân. Izvorul Mureșului, 1998.
28. IUSTIN de la Celie, Cuvinte despre veșnicie , Ed. Egumenița, Galați, 2013.
29. KORNARAKIS, K. Ioannis , Tarso the fool in Christ, Athos Publi cations, 2007.
30. IDEM, Tarso cea nebună pentru Hristos , Ed. Egumenița, 2008, Galați.
31. LARCHET, J. C., Învățătura Părintelui Serghie , Ed. Sophia, București, 2007.
32. IDEM, Dumnezeu este Iubire. Mărturia Sf. Siluan Athonitul , Ed. Sophia, București.
33. IDEM, Terapeuti ca bolilor mintale , Ed. Sophia, București, 2008.
34. MAKARIOS SIMONOPETRITUL, Ierom., Triodul explicat. Mistagogia timpului
liturgic , Deisis, Sibiu, 2008.
35. MAKRIS, A. Dionisie, Iannis cel nebun pentru Hristos , Ed. Evanghelismos,
București, 2010.
36. MÂNĂSTIREA PARA KLITU, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos , Ed.
Evanghelismos, București, 2005 .
37. MLADIN, Nicolae Mitrop., „Hristos – viața noastră”. Asceza și mistica paulină ,
Deisis, Sibiu, 2012.
38. PAISIE Aghioritul, Părinți Aghioriți , Ed. Evanghelismos, București, 2004 .
39. PLĂMĂDEALĂ, Antonie, Tradiție și libertate în spiritualitatea ortodoxă , Ed.
Reîntregirea, Alba Iulia, 2004.

167 40. PUHALO, Lev, NOVAKSHONOFF, Vasili, Vie des Fols -en-Christ folie du monde et
sagesse de Dieu , trad. Claude Lopez -Ginisty, Editions du Désert, 2008.
41. SELAFIIL, Părintele, Dragostea care nu cade niciodată , Ed. Marineasa, Timișoara,
2001.
42. STĂNILOAE, D. Pr. Prof. Dr., Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. 1, EIBMBOR,
București, 1996.
43. IDEM, Teologie Dogmatică Ortodoxă , vol. 3, EIBMBOR, București, 1997.
44. IDEM, Sfânta Treime sau la început a fost iubirea , EIBMO, București, 2012.
45. STEWART, Elizabeth -Anne, Jesus the Holly Fool , Sheed&Ward, Franklin,
Wisconsin, 1999.
46. IDEM, Iisus Hristos și restaurarea omului. Opere complete , vol. 4, Basilica,
IBMBOR, București, 2013.
47. SFÂNTUL IGNATIE BRIANCIANINOV, Despre înșelare , Schitul românesc Lacu,
Sf. Munte Athos, 1999.
48. SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI, Gânduri despre Bine și Rău , Predania,
București, 2009.
49. SULLIVAN, Denis F., TALBOT Alice -Mary, MCGRATH Stamatina, T he Life of
Saint Basil the Younger, Dumbarton Oaks Studies XLV, Dumbarton Oaks Research
Library and Collection, Washington, D.C.
50. TOMA, Bogdan Adrian, Sofiștii ca precursori ai eticii, epistemologiei și filosofiei
limbajului Școala sofistică și moștenirea ei în filosofia oc cidentală (rezumat) , format
electronic.
51. VELCULESCU, Cătălina, Nebuni întru Hristos. Viața Sfântului Andrei Salos în vechi
manuscrise și tipărituri românești , București, Ed. Paideia, 2007.
52. ZIZIOULAS, Ioannis, Ființa eclesială , Ed. Bizantină, București, 1996 .

D. ARTICOLE DE REVISTĂ

1. DASCĂLU, Vicențiu, Neculai cel nebun întru Hristos în Lumea Credinței , nr. 1
(138), ianuarie 2015.
2. FELMY, K.C., Sofia – Înțelepciunea lui Dumnezeu , în Revista Teologică , trad. de
Asist. Dr. Ciprian Iulian Toroczkai, nr.3/2012.
3. GORDON, Octavian, „Recenzii – Cătălina Velculescu, Nebuni întru Hristos. Viața
Sfântului Andrei Salos în vechi manuscrise și tipărituri românești, București, Ed.

168 Paideia, 2007” , în Studii Teologice, seria a III -a, anul IV, nr. 1, ianuarie -martie 2008,
Bucure ști.
4. HAGIU, Radu, Cuviosul Gavriil Ivireanul – mărturisitor și nebun pentru Hristos , în
Familia Ortodoxă , noiembrie , nr. 11 (82) /2015.
5. SILUAN, mitropolit al Italiei, Cum să ne facem nebuni pentru Hristos? , în revista
Familia ortodoxă , noiembrie , nr. 11(82) /2015.
6. STREZA, Ciprian Conf. dr., „A fi și a trăi în Hristos: de la prezența tainică
(μσζΤικω) la experierea harului baptismal prin lucrarea poruncilor ( ἐνεργῶς) – o
viziune filocalică”, în Revista Teologică , nr.4/2011, Ed. Andreiană, Sibiu.

E. SITOGRAFIE

1. http://acvila30.ro/10 -octombrie -pomenirea -cuviosului -andrei -din-totma -cel-nebun –
pentru -hristos/
2. http://acvila30.ro/28 -februarie -sfantul -nicolae -cel-nebun -pentru -hristos -din-pskov –
rusia/
3. http://csf.md/nebunia -intru -hristos -partea -ii/
4. http://csf.md/nebunia -intru -hristos -partea -ii/
5. http://lacasuriortodoxe.over -blog.com/article -34475249.html
6. http://lacasuriortodoxe.over -blog.com/article -34783354.html
7. http://mirelasova.over -blog.com/article -35265906.html
8. http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/occidentali_convertiti_la_ortodoxie/kallistos_ware
.htm#_ftn14
9. http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/occidentali_convertiti_la_ortodoxie/kallistos_ware
.htm#_ftn14
10. http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmai/05 -14-
sf_isidor_cel_nebun_pentru_hristos.html
11. http://publishing .cdlib.org/ucpressebooks/view?docId=ft6k4007sx&chunk.id=ch4&to
c.depth=1&toc.id=ch4&brand=ucpress
12. http://radiorenasterea.ro/sfintii -nebuni -intru -hristos -si-sf-nicolae -din-pskov/
13. http://revistateologica.ro/vechi/articol.php?r=74&a=4495
14. http://revistateologica.ro/vechi/art icol.php?r=74&a=4495
15. http://ro.orthodoxwiki.org/Lista_sfin%C8%9Bilor_bulgari
16. http://ro.orthodoxwiki.org/Nebun_pentru_Hr istos
17. http://tineriortodocsi.webs.com/Sfinti/sfnicolaepelegrinul.html

169 18. http://www.calendar -ortodox.ro /luna/ianuarie/ianuarie24.htm
19. http://www.calendar -ortodox.ro/luna/iulie/iulie21.htm
20. http://www.crestinortodox.ro/cateheze -audio/sfantul -ioan-la-ustiug -nebun -pentru –
hristos -141502.html
21. http://www.crestinortodox.ro/editoriale/batjocorirea -lumii-70219.html
22. http://www.crestinortodox.ro/religie -filosofie/perioada -cosmologica/sofistica –
71727.html
23. http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfanta -pelaghia -nebuna -pentru -hristos -la-
manastirea -diveevo -124938.html
24. http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul -teofil -nebun -pentru -hristos -137622.html
25. http://www.cuvantul -ortodox.ro/2015/11/02/cuviosul -gavriil -georgianul -un-nebun –
pentru -hristos -al-vremurilor -noastre -dusmanul -poporului -calcat -in-picioare -si-urat-de-
multimea -idolatra -2-noiembrie -20-de-ani-de-la-adormire/
26. http://www.doxologia.ro/biblioteca/vietile -parintilor/marcu -nebunul
27. http://www.doxologia.ro/cuvinte -cheie/sfantul -procopie -cel-nebun -pentru -hristos
28. http://www.doxologia.ro/hramul -sfintei -cuvioase -parascheva/documentar/kitaev –
manastirea -sfantului -teofil -cel-nebun -pentru
29. http://www.doxologia.ro /viata -bisericii/documentar/soborul -sfintilor -din-vladimir
30. http://www.familiaortodoxa.ro/2010/02/20/iannis -cel-nebun -pentru -hristos/
31. http://www.familiaortodoxa.ro/2010/12/17/arhimandritul -gavriil -ivireanul –
marturisitor -al-credintei -si-nebun -pentru -hristos/
32. http://www.formula -as.ro/2013/1058/enigme -16/nebuni -intru -hristos -16123
33. http://www.lumeacredintei.com/marii -duhovnici -ai-neamului/fericitul -ioan-puterea –
iubirii -lui-hristos/
34. http://www.lumeacredintei.com/marii -duhovnici -ai-neamului/fericitul -ioan-puterea –
iubirii -lui-hristos/
35. http://www.manastiriortodoxe.ro/index.php?a=md&id=25 5
36. http://www.miriamturism.ro/kolipanovo -rusia -cautand -o-pe-cuvioasa -eufrosina -cea-
nebuna -pentru -hristos/
37. http://www.ortodoxiatinerilor.ro/carti/18606 -iannins -cel-nebun -pentru -hristos
38. http://www.paradoxplace.com/Perspectives/Sicily%20&%20S%20Italy/Puglia/Trani/
Cattedrale/Trani%20Cattedrale.htm
39. http://www.pemptousia.ro/2014/02/cuviosul -gavriil -georgianul -cel-nebun -pentru –
hristos -in-vizita -la-sinagoga -la-geamie -si-la-baptisti/
40. http://www.rasunetul.ro/vasile -cel-nebun -pentru -hristos

170 41. http://www.resurse -ortodoxe.ro/cuviosul -simeon -cel-nebun -pentru -hristos -si-sfantul –
ioan-pustnicul_l1758_p0. html
42. http://www.resurse -ortodoxe.ro/sfantul -isidor -cel-nebun -pentru -hristos_l1657_p0.html
43. http://www.romanialibera.ro/aldine/history/parintele -ioan-de-kronstadt –nebun -intru –
hristos -si-ecumenist -97086
44. http://www.sfant.ro/sfinti -romani/pustnicul -gherasim -cel-nebun -pentru -hristos -2.html
45. http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default /files/attachments/2016/02/sinaxar_noiembri
e.pdf
46. http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_ianuarie.
pdf
47. http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_aprilie.p
df
48. http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_octombri
e.pdf
49. http://www.sihast riaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_februarie
.pdf
50. http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinax ar_martie.p
df
51. http://www.sihastriaputnei.ro/sites/default/files/attachments/2016/02/sinaxar_decembr
ie.pdf
52. http://www.stjohndc.org/Russian/saints/SaintsE/e_0204.htm
53. http://www.vietile -sfintilor.ro/vieti/ianuarie/01 -13-cv_maxim_cavso calivitul.html
54. http://www.vietile -sfintilor.ro/vieti/iulie/07 -08-sf-si-dreptul_procopie.html
55. http://www.vietile -sfintilor.ro/vieti/iulie/07 -08-sf-si-dreptul_procopie.html
56. http://www.vietile -sfintilor.ro/vieti/mai/05 -14-sf_isidor_cel_ne bun.html
57. http://www.zf.ro/ziarul -de-duminica/spiritualia -fascinatia -nebunilor -intru -hristos –
5385373/
58. http://www.ziare.com/cultura/istoria -culturii -si-civilizatiei/diogene -lectiile -filozofului –
cersetor -i-documentar -1154865
59. http://ziarullumina.ro/nebunii -pentru -hristos -sau-lepadarea -de-sine-pana -la-capat –
89549.html
60. http://ziarullumina.ro/teofil -de-la-kitaev -sfantul -neinteles -si-nedorit -de-oameni –
54193.html
61. http://ziarullumina.ro/viata -sfanta -sub-chipul -nebuniei -41536.html
62. https://dexonline.ro/definitie/discerne

171 63. https://parohiatrani.wordpress.com/despre -noi/
64. https://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/08/02/sfantul -vasile -cel-nebun -pentru –
hristos -din-moscova -rusia -2-august/
65. https://sfintisiicoane.wordpress.com/category/sfinti -nebuni -pentru -hristos/
66. https://simplyxpress.wordpress.com/2010/01/02/sfintele -de-la-diveevo/
67. https://trandafirescu.wordpress.com/2009/09/03/ioan -cel-nebun -pentru -hristos -un-
sfant -contemporan -1/
68. https://www.youtube.com/watch?v=4xRI1ONwxZ4
69. https://www.youtube.com/watch?v=6 -j9F0Cnx6Y
70. https://www.youtu be.com/watch?v=yqBaE1p -ZgA

172 CURRICULUM VITAE

EDUCAȚIE ȘI
FORMARE

2012 – 2016

2008 – 2012
2004 – 2008
2000 – 2004
Universitatea „Lucian Blaga‖ S ibiu – Facultatea de Teologie
„Andrei Șaguna‖ Sibiu
Colegiul Național „Octavian Goga‖, Sibiu
Gimnaziul – Colegiul Pedagogic „Andrei Șaguna‖ Sibiu
Școala Primară – Colegiul Pedagogic „Andrei Șaguna‖ Sibiu

Limba maternă Română

Alte limbi străine
cunoscute ÎNȚELEGERE VORBIRE SCRIERE
Ascultare Citire Participare la
conversație Discurs oral
Engleză B1 B2 B2 B2 B1

Niveluri: A 1/2: Utilizator elementar – B1/2: Utilizator independent – C1/2: Utilizator experimentat
Cadrul european comu n de referință pentru limbi străine

Competențe de comunicare ▪ capacitate de argumentare și întreținere a dialogului în dezbateri și sesiuni de
comunicare constructive, datorată și participării la diferite concursuri și
simpozi oane.
▪ spirit competitiv, conștiințiozitate, ingeniozitate și receptivitate.
INFORMAȚII
PERSONALE NICOLAE -TOMA POSA
Str. 9 Mai, nr. 2 , 550201 , Sibiu, România
nicu4922@yahoo.ro
COMPETENȚE PERSONALE
Competențe organizaționale ▪ lucru în echipă și coordonarea anumite activități.

Competențe informatice ▪ utilizator avansat al instrumentelor Microsoft Office™ .
Alte competențe ▪ pasionat de lectură, teologie și de muzică bisericească, artă și științe.
Franceză B2 B2 B2 B2 B2

A2 B1 A2 A2 A2

STUDIILE PENTRU CA RE
SE CANDIDEAZĂ LICENȚ Ă

173