Pr. Lect. Univ. Dr. Emilian -Iustinian ROMAN [612115]

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI
FACULTATEA DE TEOLOGI E ORTODOXĂ „DUMITRU STĂNILOAE ”
SPECIALIZARE A: „MISIUNE ȘI SLUJIRE PASTORALĂ ”

DESPRE CONSISTORIILE BISERICEȘTI ÎN
BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC :
Pr. Lect. Univ. Dr. Emilian -Iustinian ROMAN

CANDIDAT: [anonimizat]
2019

2
Cuprins

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 3
I. EVOLUȚIA INSTANȚELOR DISCIPLINARE ALE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE ÎN
EPOCA MODERNĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 6
1.1 TRIBUNALELE BISERICEȘTI ÎNAINTE DE UNIREA PRINCIPATELOR ……………………. 6
1.2. REFORMELE LUI C UZA ȘI IMPORTANȚA LOR ÎN DEZVOLTAREA INSTANȚELOR
DE JUDECATĂ ALE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE ………………………….. …………………….. 9
1.3. REGULAMENTE DE DISCIPLINĂ DIN A DO UA JUMĂTATE A SECOLULUI XIX ….. 16
II. UNIFICAREA BISERICEASCĂ ȘI EFECTELE EI ASUPRA ORGANIZĂRII INSTANȚELOR
DE JUDECATĂ ALE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE ………………………….. ………………………. 28
2.1. PROIECTE ȘI INIȚIATIVE ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 28
2.2. EFECTELE UNIFIC ĂRII BISERICEȘTI ÎN PLAN DISCIPLINAR ………………………….. ….. 33
III. ÎNNOIRI ÎN ORGANIZAREA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE. REGULAMENTUL
INSTANȚELOR DISCIPLINARE DIN ANUL 1926 ………………………….. ………………………….. …… 40
3.1 REGULAMENTUL INSTANȚELOR DISCIPLINARE ALE BISERICII ORTODOXE
ROMÂNE ÎN ANUL 1926 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 42
3.2. ANSAMBLU DE MĂSURI. OPERAȚIONALITATE ………………………….. …………………….. 45
3.3. AUTORITĂȚILE CANONICE DISCIPLINARE ȘI INSTANȚELE DE JUDECATĂ
BISERICEASCĂ. COMPONENȚĂ ȘI COMPETENȚĂ ………………………….. ……………………….. 50
3.4. CONTESTAR EA HOTĂRÂRILOR AUTORITĂȚILOR CANONICE DISCIPLINARE ȘI
ALE INSTANȚELOR DE JUDECATĂ BISERICEASCĂ ………………………….. …………………….. 54
IV. INSTANȚELE DE JUDECATĂ ALE BIS ERICII ORTODOXE ROMÂNE ÎN TIMPUL
REGIMULUI COMUNIST ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 64
4.1. REGULAMENTUL INSTANȚELOR DISCIPLINARE DIN ANUL 1949 ……………………… 64
4.2. PRECEPTE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 65
V. INSTANȚELE DE JUDECATĂ DUPĂ 1989 ………………………….. ………………………….. …………. 70
5.1. REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ AL INSTANȚELOR DISCIPLINARE ȘI DE
JUDECATĂ ALE BISERI CII ORTODOXE ROMÂNE DIN ANUL 2003. ………………………….. . 70
5.2. NOUL REGULAMENT AL AUTORITĂȚILOR CANONICE DISCIPLINARE ȘI AL
INSTANȚELOR DE JUDECATĂ ALE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE DIN ANUL 2015. 76
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 80
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 81
CURRICULUM VITAE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 87
DECLARAȚIE PRIVIND ORIGINALITATEA CONȚINUTULUI LUCRĂRII DE DISERTAȚIE 90

3
INTRODUCERE

Istoria mântuirii a fost marcată încă de la început de tema justiției divine . Vechiul
Testament evocă numeroase episoad e în care dreptatea divină judecă și pedepsește păcatul
omului: Adam este izgonit din Grădina Edenului în urma păcatului neascultării (Facere 3) ;
Cain, nu scapă de blestem după ce săvârșește crima asupra fratelui său (Facere 4) ; în vremea
lui Noe, Dumnezeu potopește pământul întreg cu apă pentru a -i risipi pe păcătoși (Facere 7) ;
Sodoma și Gomora sunt făcute scrum ca urmare a păcătoșeniei locuitorilor lor (Facere 19) , iar
exemplele pot continua. O chestiune este esențială în procesul pe care omul îl poartă cu
Dumnzeu: pocăința. Regele David deși păcătuiește de moarte înaintea lui Dumnzez eu, este
iertat, pentru că se pocăiește (II Regi 11 -12).
Astfel de exemple , în care pocăința schimbă sentința finală, întâlnim cu precădere în Noul
Testament. Fiul pierdut, venindu -și în fire, se întoarce la casa tatălui său cerându -i iertare.
Părintele îl iartă și î i redă cinstea pe care o pierduse ( Luca 15, 11 -32), Vameșul Zaheu primește
iertarea de la Domnul Hristos, după ce ia hotărârea de părăsi fărădelegile pe care le săvârșea în
mod obișnuit și de a pune început faptelor bune (Luca 19, 1 -10), tâlha rul câștigă mântuirea în
urma pocăinței pe care o face în ultima clipă a vieții sale (Luca 23, 39 -43), ș. a.
Biserica a su rprins foarte bine această rânduială a lucrurilor atunci când a așezat în perioada
Triodului, mai întâi Duminica Fiului Risipitor (exemplul pocăinței și al iertării), iar imediat
după ea, Duminica Înfricoșatei Judecăți, arătând că există un timp al pocăințe i și un timp al
judecatei. Bunătatea și dreptatea sunt două atribute ale Dumnezeiri i, dar ele nu merg împreună.
Dreptatea este precedată de bunătate.
În Biserică, încă de la început, manifestarea justiției divine se face prin uneltele lui
Dumnezeu, prin ce i pe care Dumnezeu i -a lăsat iconomi și miniștri ai tainelor Sale. În
comunitățile primare, atribuțiile judiciare erau aplicate de către episcop . Episcopul intervenea
în aplanarea tulburărilor din comunitățile creștine, drept pentru care Constituțiile Apos tolice
care îl recomandă pe episcop ca instanță, îl responsabilizează cu anumite calități: „Judecă, deci,
episcope, cu putere ca Dumnezeu, primește însă pe cei care se pocăiesc, căci Dumnezeu este
al milei. Mustră pe cei păcătoși, dojenește pe cei care nu se întorc, mângâie pe cei care sunt
statornici în cele bune, primește pe cei ce se pocăiesc, căci Domnul Dumnezeu cu jurământ a
făgăduit că va da iertare celor ce se pocăiesc de cele ce au greșit”1. Aceleași Constituții

1 Pr. Ioan Mihălcescu, Matei Pîslaru, G. N. Nițu, Scrierile Părinților Apostolici împreună cu Așezămintele și
Canoanele apostolice, traduse din original, 1927 , Constituțiile Apostolice. Cartea a II -a, cap. VI, Vol. II, p. 24.

4
Apostolice dau dreptul de participar e la judecată preoților și diaconilor, formând astfel instanța
prezbiterială, căreia îi este dată expresie numai în consonanță cu cea episcopală2. Această
realitate este confirmată de către can. 58 apostolic, care spune că „ prezbiterul nepurtând grijă
de popor… să se afurisească, iar persistând în neglijență și lenevire să se caterisească”3, dar
mai ales de can. 39 apostolic, care precizează că „ prezbiterii și diaconii nu pot să facă nimic
fără învoirea episcopului”4.
Spre sfârșitul secolului al III -lea, începutul celui de -al IV -lea, s -au format primele instanțe
propriu -zise, influențate de Dreptul roman. Odată cu dezvoltarea cultului, activitatea
instanțelor s -a extins și astfel au apărut instanțele judecătorești bisericești. După secolul al IV –
lea, s -au constituit instanțele mitropolitane, potrivit canoanelor 4, 5 și 6 ale Sinodului I
Ecumenic.
Lucrarea de față , numită Despre Consistoriile bisericești în Biserica Ortodoxă Română,
este o încercare de a arăta în ce fel Biserica noastră , începând cu epoca modernă, a încercat și
a reușit să încadreze instituțional și să aplice principiul dreptății, luând măsurile disciplinare
potrivite cu scopul de a -i îndrepta pe cei care greșesc, de a -i ridica pe cei căzuți, de a -i ierta pe
cei care se pocăiesc și de a menține pacea și unitatea comunităților ecleziale.
Lucrarea se compune din cinci capitole, fiecare dintre el e conțin ând mai multe subcapitole.
Capitolele I și II expun lapidar contextul istoric în care au apărut primele instanțe și
regulamente de discip lină și judecată bisericească din B iserica Ortodoxă Română , iar
următoarele capitole prezintă organizarea consistoriilor și conținutul legislativ al acestora,
precum și evoluția lor.
În capitolul I observăm cum s chimbările petrecute în viața politică, socială, economică și
culturală din secolul al XIX -lea, ce au condus la modernizarea statului român, au influențat
foarte mult viața Bisericii Ortodoxe Române, determinând prefaceri structurale și o serie de
reforme absolut necesare în acele vremuri .
În ca pitolul al II -lea se prezintă cât de important a fost procesul de unificare a Bisericii
Ortodoxe Române în conturarea autorităților canonice disciplinare și de judecată eclezială și se
expune conținutul Regulamentului pentru numirea, înaintarea și disciplina funcționarului
bisericesc , regulament elaborat și aprobat de Congresul Național Bisericesc în anul 1932.

2 Casian RUȘEȚ , Instanțele disciplinare în Biserica Ortodoxă Română – privire de ansamblu , în „Altarul
Banatului”, Nr. 10 -12, octombrie -decembrie 2013, Editura Arhiepiscopiei Timișoarei, p. 84.
3 Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. N ote și comentarii , ediția a III -a îmbunătățită, îngrijită
de Dr. Sorin Joantă, Tipărită cu binecuvântarea ÎPS ANTONIE, Mitropolitul Ardealului, Crișanei și
Maramureșului, Sibiu, 2005, p. 40.
4 Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, p. 32.

5
Capitolul al III -lea expune conținutul primului Regulament de procedură al instanțelor
disciplinare și judecătorești ale Bisericii Ortodoxe Române , sancționat prin decret regal în anul
1926 care reprezintă un important salt în devenirea istorică a Bisericii Naționale. Acesta are în
vedere pe toți membrii clreului, călugării, cântăreții și paraclisierii care se vor face vinovați de
abateri disc iplinare.
Schimbarea regimului politic din 1947 a impus noi principii în organizarea Bisericii
Ortodoxe Române, iar pentru aceasta s -a procedat la adoptarea unor noi legi de organizare a
Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, în capitolul IV am încercat să sur prind care sunt noutățile
apărute în noua organizare a Bisericii, față de legea de organizare din 1926.
În sfârșit, capitolul V aduce în atenție principalele modificări regulamentare adoptate de
hotărârile Sfântului Sinod de după 1989.
Într-o lume în care valorile sunt răsturnate, în care marginea ia locul centrului și în care
libertatea este înțeleasă de fiecare în felul său, se așteaptă ca măcar în Biserică lucrurile să -și
păstreze decența și buna -cuviința. Din nefericire, chiar și aici intervin căderi al e oamenilor, și
de aceea evocarea și păstrarea disciplinei nu este un capriciu al Bisericii, ci o necesitate
obligatorie.

6
I. EVOLUȚIA INSTANȚELOR DISCIPLINARE ALE BISERIC II ORTODOX E
ROMÂN E ÎN EPOCA MODERNĂ

1.1 TRIBUNALELE BISERICEȘTI ÎNAINTE DE UNIREA PRINCIPATELOR

În spațiul românesc , până la începutul secolului al XIX -lea n -au existat instanțe
bisericești prevăzute prin legi. Controversele, neînțelegerile și vinovățiile de orice natură ale
clericilor au depins de instanțele bisericești până în 1865, când a apărut Codul Civil al lui Cuza
Vodă, potrivit căruia orânduielile nebisericești ale clericilor sunt trecute pe seama instanțelor
civile5.
Clericii erau judecați până în veacul al XIX -lea de episcopi, iar în cazuri mai grave de
mitropolit, uneo ri în sinod. Judecata se făcea după legiuirile cunoscute la noi sub numele de
Pravile și după normele canonice bisericești6. Părintele Dumitru Stăniloae, sintetizând
învățătura Bisericii răsăritene despre episcop, consideră că episcopul este reprezentantul deplin
al lui Hristos, Arhiereul unic și unificator7. Fiecare episcop este capul unei Biserici locale,
capul plinătății lui Hristos8. Hristos îl investește pe acesta nu numai cu harisma și cu
răspunderea săvârșirii Sfintelor Taine care pot fi săvârșite de orice preot, ci și a Tainei
Hirotoniei, pentru ca toți preoții să -și aibă preoția prin acesta și să stea sub ascultarea lui. Dacă
Hristos face prin sfințire pe un preot organ și chip văzut al Său în săvârșirea celorlalte Taine,
pe episcop îl face organ și chip văzut al Său și în sfințirea organelor văzute prin care săvârșește
celelalte Taine9.
Despre o instanță în sens propriu nu se po ate vorbi până la începutul veacului al XIX –
lea. La anul 1803 este pomenit dicasteriu mitropolitan, care a judecat un proces soluționându –
l prin caterisirea preotului inculpat10. Între anii 1808 -1810 au fost organizate în Moldova și în
Muntenia două dicaste rii, prin stăruința exarhului sinodului rus, Gavril Bănulescu Bodoni.
Acestea erau formate din patru arhimandriți sau protopopi și cinci grefieri, judecând pe clerici

5 Casian RUȘEȚ , „Regulamentele disciplinare în Statutele pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe
Române” , în volumul Statutul actual al Bisericii Ortodoxe Române. Tradiție și înnoire , Editura Presa
Universitară Clujeană, Caransebeș, 2016, p. 4 23.
6 Mihuț MIRON , „Instanțele judiciare în Bisericile Ortodoxe”, în Studii Teologice , an MCMLXVI (1966), nr. 9 –
10, p. 584 -610.
7 Dumitru STĂNILOAE , Teologia Dogmatică Ortodoxă , ediția a II -a, vol. III, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Biserici i Ortodoxe Române, București, 1997, p. 101.
8 Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântarea 2, 99 , PG 35, col. 501, apud Dumitru STĂNILOAE , Teologia Dogmatică… ,
p. 101.
9 Pr. Lect. Dr. Gabriel -Viorel GÂRDAN , „Instituția episcopatului în lumina legislației bisericeșt i din secolul al
XIX-lea”, în Studia Universitatis, Babeș -Bolyai, Theologia Orthodoxă , anul LV, 2010, nr. 2, pp. 85 -108.
10 Mircea PĂCURARIU , „Dicasteria și Consistoriul Mitropoliei Ungrovlahiei”, în Biserica Ortodoxă Română ,
MCMLIX (1959), nr. 7 -10, p. 968 .

7
și mireni pentru probleme de natură civilă11. Judecata acestora se făcea sub supravegherea
mitropolitului, care aproba orice hotărâre.
În Evul Mediu, în Țările Române ierarhii erau aleși de către Soborul Țării care era
alcătuit din episcopi, egumeni și boieri. În aceste condiții, părerea domnitorului era hotărâtoare
cu privire la soarta aleger ilor. Abia după alegerea propriu -zisă avea loc alegerea canonică sau
ipopsifierea de către un sobor episcopesc care îndeplinea o procedură formală, practic de
confirmare a celui ales în așa fel încât să fie respectat principiul strict canonic potrivit căru ia
arhiereul se alege de către arhierei12. Această tradiție a participării laicilor din Soborul Țării la
alegerea arhiereilor a fost păstrată și în timpul regimului Regulamentelor Organice. Atunci
soborul a fost înlocuit de adunările obștești obișnuite care erau foruri legislative ale țării.
Regu lamentele prevedeau anumite criterii pentru candidații eligibili, și anume: să fie clerici
pământeni, să fi dat dovadă de o evlavie pilduitoare, de cunoștințe teologice și a lte vrednicii
dovedite. Îndată după alegere, urma pecetluirea de către Domn și îns căunarea potrivit
canoanelor bisericești13. Mitropolitul putea fi ales dintre episcopii titulari și era confirmat de
Patriarhia de Constantinopol.
Regulamentul Organic aduce noi reforme în chestiunea instanțelor bisericești, cărora le
rămân în seamă doar c hestiunile bisericești, cele civile trecând în seama instanțelor civile14. În
anul 1840, Obșteasca Adunare a Țării Românești a aprobat o nouă lege bisericească, în virtutea
căreia au apărut două instanțe distincte: dicasteriul și consistoriul. Consistoriul se ocupa de
chestiunile stării civile, iar dicasteriul cu disciplina clerului15.
După anul 1865, dicasteriul a fost înlocuit cu sinodul eparhial, iar sinodul general în 31
decembrie 1865 a elaborat Regulament pentru lucrările sinodului eparhial în materie de
disciplină bisericească16.
În aceleași regulamente era prevăzută și situația în care un ierarh putea să -și piardă
scaunul. Aceste regulamente privitoare la judecarea episcopilor difereau în cele două regiuni,
în Moldova procedura judecății fiind preciz ată mai clar; astfel, pentru abateri duhovnicești,
ierarhii puteau fi judecați de 12 arhierei și 12 mari boieri aleși de Adunarea Obștească, însă

11 Mircea PĂCURARIU , „Dicasteria și COnsistoriul Mitropoliei Ungrovlahiei…..”, p. 970 -971.
12 Paul BRUSANOWSKI , Stat și Biserică în vechea Românie (1821 -1825), Editura Presa Universitară, Cluj –
Napoca, 2010, p.13 -14.
13 Regulamentul Organic al Valahiei (ROV), C VIII articolul 359.
14 Casian RUȘEȚ , „Regulamentele disciplinare în Statutele pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe
Române”, în volumul Statutul actual al Bisericii Ortodoxe Române. Tradiție și înnoire, Editura Presa
Universitară Cl ujeană, Caransebeș, 2016, p. 424.
15 Casian RUȘEȚ , „Instanțele disciplinare în Biserica Ortodoxă Română – privier de ansamblu”, în Altarul
Banatului , Nr. 10 -12, octombrie -decembrie, 2013, Editura Arhiepiscopiei Timișoarei, p. 86.
16 Mircea PĂCURARIU , Dicasteria și COnsistoriul Mitropoliei Ungrovlahiei…, p. 975.

8
fără prezența episcopilor și a mitropolitului. De precizat că din cei 12 boieri, niciunul nu avea
voie să fie rudă sau dușman al arhiereului judecat. Sentința era votată nominal de membrii
comisiei, iar în cazul în care acuzatul se găsea vinovat se trimitea sentința de caterisire
patriarhului de Constantinopol. În cazul în care acuzația se dovedea ca fiind neînte meiată,
reclamantul își pierdea rangul dacă era boier sau era pedepsit după pravile , dacă era cleric17.
Pe lângă atribuțiile legate de actul de reprezentare în forurile legislative ale
principatelor, (mitropolitul deținea rolul de președinte al Adunării Ob ștești Obișnuite) ierarhii
aveau datoria să supravegheze evidența corectă a actelor de stare civilă (sub controlul
Departamentului trebilor dinlăuntru – un fel de minister de interne)18.
În egală măsură ierarhii au deținut și prerogative largi judecătorești. Mitropoliile și
eparhiile sufragane dețineau din secolele anterioare consistorii și dicasterii, recunoscute de
Regulamentele Organice. În acestea își desfășurau activitatea preoți, arh imandriți, protopopi și
alți demnitari bisericești desemnați de către ierarh. Dicasteriile conduse de vicar (sau locțiitorul
episcopului) judecau probleme disciplinare și matrimoniale în timp ce consistoriul judeca
procese bisericești de natură confesional ă. În ambele cazuri decizia devenea validă numai după
aprobarea de către episcop. Bineînțeles că mitropolia era cea mai înaltă instanță judecătorească
bisericească. În existența consistoriilor și discasteriilor ca instanțe de judecată pentru procese
cu car acter bisericesc și -au găsit rezolvarea diferendele dintre clerici, diferendele cu privire la
averea bisericească, dar și acele diferende referitoare la familie și persoane individuale.
Sentințe au fost menționate deopotrivă din cauze civile și penale.
Mitropolitul avea dependență totală asupra litigiilor bisericești, toate sentințele civile și
penale emise de el fiind îneplinite de clerici sau de slujbași laici. Independența sa se manifesta
și prin faptul că nu avea obligația să raporteze Domnului sentinț a dată. Odată cu Decretul
Organic emis de Cuza, dicasteriile eparhiale cu atribuții de rezolvare a problemelor
matrimoniale vor fi desființate și preluate de tribunalele civile.
Am făcut aceste precizări, pe care le vom completa și contura, pentru a da cu rs și
raționament istoric cauzelor administrative și canonice care au determinat izbucnirea crizei
bisericești. Ultimele alegeri înainte de izbucnirea luptei pentru canonicitate din 1865 s -au
desfășurat în Țara Românească în anul 1850 ( 14 -15 septembrie) ș i în anul 1851 (10februarie)
în Moldova.

17 Regulamentul Organic al Moldovei (ROM), capitolul IX, articolul 411.
18 ROV articolul 115; ROM articolul 139; Ion ȚUȚUIANU , Statutul și Biserica românească în epoca premodernă.
Studiu juridic, Bacău, 2003, p. 72 -73.

9
1.2. REFORMELE LUI CUZA ȘI IMPORTANȚA LOR ÎN DEZVOLTAREA
INSTANȚELOR DE JUDECATĂ ALE BISERIC II ORTODOX E ROMÂN E

După anul 1862, după unirea politică a principatelor, Cuza intenționa să desăvârșească
și unirea bis ericească și să asigure deopotrivă Bisericii statutul de Biserică autocefală. Așa se
face că la sfârșitul anului 1863 Cuza face cunoscut unul din proiectele referitoare la Biserică
și anume: Legea pentru unirea Bisericii Române, care până astăzi, prin organizațiunea
ierarhiei sale este în stare de separatism. Au fost dezbătute mai multe proiecte de legi pentru
unificare, Ministerul Cultelor solicitând tuturor eparhiilor să se pronunțe cu un suport de
proiect pentru reorganizarea Bisericii Române. Deși controversele au fost multe, presa vremii
ilustrând pe larg cele legate de acest proiect, în final s -a acceptat unanim o propunere cu privire
la noua organizare, respectiv Biserica Ortodoxă din Principatele Unite Române cu reședința în
București. De aici ș i până la dezbaterile pentru autocefalie a mai trecut un singur an. Probabil
că dorința arzătoare a lui Cuza de a obține repede autocefalia Bisericii prin poziție fermă a făcut
ca Patriarhia Ecumenică să -și manifeste nemulțumirea amenințând cu ruperea comu niunii.
Cu toate aceste împotriviri, Decretul organic a fost promulgat în 6 decembrie 1864.
Decretul conținea 26 de articole, grupate în cinci caitole. Primul articol al decretului exprima
autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, adică independența sa în ceea ce pr ivește organizarea
și administrarea. Articolul 2 prevedea unificarea Bisericii Ortodoxe din cele două fost
principate românești prin înființarea unui Sinod central și a mai multor Sinoade eparhiale , iar
articolul 3 menționa unitatea dogmatică a Bisericii R omâne cu Biserica Ecumenică de la
Constantinopol19.
Odată cu acesta au mai fost aprobate două regulamente: Regulamentul pentru alegerea
membrilor sinodului general al Bisericii Române și Regulamentul interior al Sinodului
General. La 12 februarie 1865 s -a mai votat împreună cu Decretul Organic , Legea pentru
numirea de mitropolit și episcopi eparhioți în România20. Decretul Organic exprima
autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, unificarea Bisericii Ortodoxe din cele două principate
românești și unitatea dogma tică a Bisericii Române cu Biserica Ecumenică de la
Constantinopol. În același decret se prevedea componența sinodul ui general și a sinodului
eparhial precum și atribuțiile acestora. Spre exemplu, sinodului general îi erau atribuite pe
lângă competențe leg islative și administrative și competențe în materie de judecată
bisericească. Cu privire la aceasta din urmă, competența sinodului general era judecarea

19 Pr. Lect. Dr. Gabriel -Viorel GÂRDAN , Instituția episcopatului în lumina legislației bisericești… , p.97.
20 Paul BRUSANOWSKI , Stat și Biserică… , p. 69 -70.

10
conflictelor dintre episcopii eparhioți și mitropoliți și apelul în ultima instanță a clerului în
privi nța disciplinei bisericești21.
Reformele legislative ale lui Cuza în problema bisericească erau canonice, inovative,
însă se dorea a fi aplicate fără o expertiză responsabilă ce se cerea a fi făcută la timp. Acesta
este motivul pentru care odată cu înființarea Episcopiei Dunării de Jos prin decretul din 17
noiembrie 1864, când prin articolul 2 domnitorul numește în funcția de episcop -locotenent pe
arhiereul Melchisedec Ștefănescu fără să fie invocată o hotărâre a Sfântului Sinod în acest sens,
o hotă râre care nu exista. Mai mult, episcopul Melchisedec va fi numit eparhiot de către Domn
fără ca Sfântul Sinod să se fi pronunțat în vreun fel. Acesta este contextul apariției legii pentru
numirea de episcopi și mitropoliți votată de Cameră la 20 ianuarie 1 865, respectiv la 12
februarie de către Senat și sancționată de către Alexandru Ioan Cuza la 11 mai 1865.22
Prevederile acestei legi au creat rumoare atât în rândul clerului intern, dar mai ales în
relațiile cu Biserica Ecum enică de la Constantinopol, pent ru că împotriva tuturor canoanelor
Bisericilor răsăritene a fost introdusă numirea conducătorilor bisericești de către conducătorii
lumești, eludându -se astfel prevederea canonică de alegere a capilor bisericești. Întrucât
aproape toate eparhiile erau cond use de locotenenți de episcop, imediat după promulgarea legii,
ministerul de resort a supus Consiliului de miniștri propun erea de numire a unor ierarhi pentru
eparhiile vacante. În aceeași zi, Consiliu de miniștri a aprobat propunerea înaintată, Cuza
întărind numirile prin Decretul nr. 670/10 mai 1865. Pe lângă argumentul principiului canonic
enunțat mai sus a intervenit și un precedent periculos, respectiv o persoană din cele numite în
funcția de episcop nu era încă hirotonită întru arhiereu. În consecință , aplicarea acestei legi a
consfințit în țară două categorii de chiriarhi: cei care fuseseră aleși conform canoanelor și
obiceiurilor țării și cei numiți și investiți după noua lege , socotiți de unii teologi drept
necanonici. Decretul conținea 26 de artico le, grupate în cinci capitole. Primul articol al
decretului exprima autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, adică independența sa în ceea ce
privește organizarea și administrarea. Articolul 2 prevedea unificarea Bisericii Ortodoxe din
cele două foste princi pate românești prin înființarea unui Sinod Central și a mai multor Sinoade
Eparhiale , iar articolul 3 menționa unitatea dogmatică a Bisericii Române cu Biserica
Ecumenică de la Constantinopol23.
Acesta a fost debutul disputelor din viața Bisericii româneșt i, doi dintre ierarhii celor
două mitropolii extracarpatice fiind considerați canonici (mitropolitul Nifon la București și

21 Casian RUȘEȚ , Instanțele de judecată ale Patriarhiei Române… , p.29.
22 Ibidem .
23 Ibidem , p. 30.

11
episcopul Calinic de la Râmnic), iar ceilalți 6 arhierei titulari numiți de către Domn locotenenți,
apoi episcopii eparhioți prin dec ret, fiind considerați necanonici . Ierarhii numiți de Cuza:
Melchisedec Ștefănescu, Dionise Romano, Calinic Miclescu, Iosif Gheorghian au spijinit
politica bisericească a domnitorului. De cealaltă parte s -au situat frații Neofit și Filaret Scriban,
Iosif Bobulescu, Ioanichie Evantia24, cărora li s -au mai alăturat preoți și chiar laici, precum
Scarlat Rosetti, conducătorul ziarului Ecclesia, transformat în tribună a canoniștilor , adică a
celor care cereau păstrarea canoanelor și alegerea episcopilor, nu numi rea lor de către
domnitor25.
La cele două fracțiuni s -au adăugat susținători din rândul clericilor și chiar al laicilor.
La această dispută s -a afiliat și Patriarhia Ecumenică nemulțumită mai întâi pentru
secularizarea averilor m ănăstirilor închinate, iar apoi datorită proclamării unilaterale a
autocefaliei Bisericii românești. Bineînțeles că la aceste nemultțumiri s -a adăugat și cea legată
de alegerea și judecata arhiereilor26.
S-a încercat un dialog între patriarhul ecumenic și Alexandru Ioan Cuza, precu m și între
patriarh și cei doi mitropoliți, însă acestea au fost sortite eșecului. Delegatul patriarhului de la
Constantinopol, primit inițial cu ostilitate de oficialitățile din România a fost expulzat din țară
pentru că la transmiterea scrisorilor, patri arhul nu s -a rezumat la mustrarea mitropoliților, ci le –
a cerut episcopilor sprijin împotriva domnitorului. De remarcat că, deși contextul a fost
deosebit de încordat, cei doi mitropoliți au apărat autocefalia Bisericii românești27.
La sinodul patriarhal din 8 octombrie 1865 , Patriarhul Ecumenic a condamnat legislația
românească drept necanonică și s -ar părea că intenționa să anatematizeze Biserica românească.
Abdicarea lui Cuza de la 11 februarie 1866 l -a determinat pe patriarh să -și modereze atitudinea,
mai precis să rupă legăturile numai cu episcopii necanonici. Găsindu -se în această situație
episcopii necanonici, se confruntau cu o dilemă, și anume beneficiau de sprijinul guvernului
dacă acceptau numirea prin decret, putând să -și exercite misiunea arhie rească, însă intrau în
conflict cu Patriarhia Ecumenică. În schimb, dacă din motive de canonicitate respingeau
numirea prin decret, nu mai aveau parte de sprijinul autorităților civile, rămâneau izolați, dar
păstrau comuniunea cu Patriarhia Ecumenică28.

24 Constantin DRĂGUȘIN , „Legile bisericești ale lui Cuza Vodă și lupta pentru canonicitate” , în Studii Teologice ,
an IX, 1957, nr. 1 -2, p. 96.
25 Pr. Lect. Dr. Gabriel -Viorel GÂRDAN , Instituția episcopatului în lumina … , p. 100.
26 Casian RUȘEȚ , Instanțele de judecată … , p. 30.
27 Casian RUȘEȚ , Instanțele de judecată … , p. 31.
28 Pr. Lect. Dr. Gabriel -Viorel GÂRDAN , Instituția episcopatului în lumina legislației bisericești … , p. 101.

12
În conflictul dintre canoniști și episcopii necanonici, mitropolitul primat Nifon s -a
retras din dispută, adoptând o poziție imparțială. În articolele publicate în presa vremii de către
necanonici, canoniștii erau înfruntați cu argumentul că episcopii din tr ecutul Bisericii
transilvănene erau aleși nu doar de către episcopi, ci și de clerul inferior, de laici, sau chiar de
reprezentanți ai autorităților statale. Nicio inițiativă de argumentare nu a fost trecută cu vederea
de susținătorii canoniști, care ar ătau că orice numire se făcea în baza unei alegeri, confirmarea
fiind apanajul autorității de stat. Tot acest amestec profund al statului în puterea spirituală a
făcut ca puterea civilă să dezvolte un rost suprem în destinul Bisericii. Niciun argument, fie că
vorbim de Biserica transilvăneană sau de regimul instaurat de Petru cel Mare în Biserica Rusiei,
nu s-a considerat a fi unul necanonic, întrucât în ambele cazuri se menținea legătura cu
Patriarhia Ecumenică29.
În cuvântarea sa, episcopul Neofit Scriban protesta față de loviturile pe care statul civil
le aplica canoanelor și învățăturilor Bisericii, motivând că nici legile Împăratului Justinian față
de Biserică, nici Vasilicalele, nici Codul lui Caragea, nici Reg ulamentele Organice nu au fost
potrivnice s fintelor canoane și raporturilor dintre Stat și Biserică, așa cum este decretul lui
Cuza, exprimându -și în final nădejdea că noua orânduire politică va readuce canonicitatea în
Biserică și Stat30.
De la polemicile din presă s -a trecut la dispută deschisă între persoane, mai precis între
Scribani și mitropolitul Calinic Miclescu al Moldovei. Lupta pentru canonicate a cunoscut un
apogeu nefericit atunci când mitropolitul Calinic Miclescu a fost rănit după patru focur i de
armă îndreptate asupra lui de către profesorul de la Seminar, arhimandritul Clement Nicolau,
adept înfierat al canoniștilor. Situația creată deja a intrat în discuțiile sinodului general de la
sesiunea din 1867. Printr -o comisie mixtă, formată din nou ă membri, sinodul a declarat că nu
este anticanonic întrucât: a. Episcopii și mitropoliții meniți să analizeze neînțelegerile între
membriii clerului făceau parte din sinod; b. Sinodul se întrunea în timpul prevăzut de canoane;
c. Episcopii se puteau întru ni și în cazuri de necesitate, deși sesiunea era fixată ordinar o dată
la doi ani; d. Cercetarea pricinilor se făcea după Can. 61 Cartagina; e. Episcopii români activau
potrivit Can. 40 Laodicea; f. Conform Canonunul 84 Cartagina, arhiereul care refuza să ia
parte la sinod putea fi sancționat până la excluderea sa din episcopat; g. Sinodul era canonic
pentru că reprezenta adunarea episcopilor țării lângă mitropolitul președinte, conform
Nomocanonului lui Fotie; h. Conform aceluiași canon sinodul era convoc at de Domnul țării; i.

29 Casian RUȘEȚ , Instanțele de judecată … , p. 31.
30 Neofit SCRIBAN , Resturnare ultimelor rătăciri a apărătorilor episcopatului necanonic și a nelegiuirilor făcute
Bisericii românești, București, 1867, p. 43.

13
Întrucât mitropolitul președinte ținea legătura cu Guvernul, conform Canonului 93, 94
Cartagina, sinodul era canonic31. Pentru că mitropolitul Nifon nu participase la sinod a reproșat
că măsurile s -au adoptat fără ca el să fie înștiin țat, atrăgând atenția deopotrivă asupra poziției
Patriarhiei Ecumenice.
În mod concret, prin măsurile adoptate de Alexandru Ioan Cuza și colaboratorii săi,
Biserica Ortodoxă a devenit de facto o Biserică de stat. Prin Legea pentru numirea de
mitropoliți ș i episcopi eparhioți în România (11 mai 1865), se hotăra numirea episcopilor direct
de către domn, încălcându -se, cel puțin formal, în mod grav canoanele32.
Prin Legea secularizării ce transforma preoții în lefegii ai statului, Cuza reducea
Biserica la rol ul unui simplu departament, care se ocupa cu administrarea nevoilor religioase
ale populației. Căsătoria civilă, desființarea școlilor patronate de biserică, reducerea drastică a
implicării sociale a Bisericii prin preluarea asistenței sociale de către sta t, au constribuit și ele
la scăderea rolului Bisericii. Scopurile lui Cuza, dincolo de mult trâmbițata modernizare, au
fost cât se poate de politice, anume transformarea Bisericii Ortodoxe din Principate într -o
instituție slujitoare a interesului național, exprimat și confiscat în cazul nostru exclusiv de stat.
Secularizarea averilor bisericești, motivată mai ales din punct de vedere economic, a vrut și să
curețe Biserica noastră de străini, aceasta urmând să devină nu numai a românilor.
Secularizarea s -a dorit a fi dublată cu ceea ce se va obține de facto abia în 1885, anume
autoce falia, care devine noțiunea centrală a eclesiologiei Bisericii Ortodoxe din Vechiul Regat.
Independența politică, care se dorea a fi obținută pentru noul stat, trebuia să aibă dre pt pandant
independența din punct de vedere canonic față de Patriarhia Constantinopolului, privită
exclusiv ca un pion politic în mâinile sultanului. Cuza nu a fost original în acest sens, el urmând
o tendință care se regăsește și înainte și după el în pol itica popoarelor balcanice33. Controlul
riguros impus Bisericii, care va merge până la numirea de către domn a episcopilor, a fost
considerat de istorici abuz nejustificat, care nu arăta altceva decât profunda neîncredere în
corpul bisericesc, acesta trebu ind, chipurile, reformat prin intervenția salvatoare a puterii
politice.
Conflictele au debutat prin opoziția categorică a mai multor ierarhi față de legea din
1865, pe motivul evident de n ecanonicitate, fiind sprijiniți în demersurile lor de Patriarhia

31 Stelian IZVORANU , „Sinoadele de usb regimul lui Cuza Vodă. Importanța lor pentru viața bisericească”, în
Biserica Ortodoxă Română , an LXXVIII, nr. 7 -9, 1960, p. 677.
32 Niculae ȘERBĂNESCU , „150 de ani de la nașterea domnitorului Alexandru Ioan Cuza”, în Biserica Ortodoxă
Română , anul LXXXVIII (1970), nr. 3 -4, pp. 351 -407; Constantin DRĂGUȘIN , „Legile bisericeș ti ale lui Cuza
Vodă și lupta pentru canonicitate”, în Studii Teologice”, an IX, (1957), nr. 1 -2. Pp. 86 -103.
33 Claudiu COTAN , Ortodoxia și mișcările de emancipare națională din sud -estul Europei în secolul al XIX -lea,
Ed. Bizantină, București, 2004, p. 42 4.

14
Ecumenică , dar și de marele ierarh ardelean Andrei Șaguna, aflat atunci la apogeu. Abia în
decembrie 1872, prin noua Lege canonică a Bisericii Ortodoxe Române, se preciza că episcopii
sunt aleși de membrii Sinodului, alături de toți deputații și senatorii o rtodocși în funcție. Cercul
celor eligibili era extrem de restrâns: episcopii erau aleși din rândul arhiereilor titulari (opt la
număr), iar mitropoliții din cei șase episcopi34.
În acest context istoric, politic și religios, pe lângă cele cuprinse în legi le și
regulamentele speciale bisericești, s -au mai prevăzut și prin unele legi civile, diferite dispoziții
pentru biserică, culte și cler. Aceste dispoziții se găsesc în Constituție, în legile pentru
învățământ, în legile pentru organizarea Dobrogei, în le gile pentru reglementarea proprietății
rurale, în codul civil, în codul penal, în legea contabilității35.
După înlăturarea lui Cuza de la domnie, guvernul provizoriu și -a asumat reluarea
chestiunilor bisericești, iar principele Carol, prin scrisori de mijl ocire cu Patriarhia Ecumenică,
a încercat să aducă pacea în Biserică și împăcarea cu Biserica mamă. Intențiile sale au fost
împărtășite de cei doi mitropoliți, car e la rândul lor au trimis scrisori de mijlocire a unei
împăcări cu Patriarhia Ecumenică. Pe lângă toate acestea, însuși principele Carol , cu ocazia
primei sale vizite la Poarta Otomană, a făcut o vizită patriarhului ecumenic în octombrie 1866.
În anul următor a fost întocmit un nou proiect de lege organică a Bisericii românești,
trimis de Carol doi ani mai târziu, în secret, patriarhului Grigorie al VI -lea, solicitând acestuia
să-și expună părerea asupra proiectului. Bineînțeles, patriarhul a stipulat clar că mitropolitul
trebuie ales după datina țării, că Domnul va cere de la patriarhie recunoaș terea în funcție, că
mitropolitul recunoscut îl va pomeni la liturghie, iar mirul va fi luat de la Constantinopol36.
Lupta pentru canonicitate a luat sfârșit după adoptarea noii legi în decembrie 1872 ( Legea
sinodală sau privind alegerea mitropoliților și e piscopilor eparhioți și constituirea Sfântului
Sinod ) prin care episcopatul urma să fie ales iar toți episcopii în funcție numiți de Cuza și
considerați necanonici au fost recunoscuți.
Legea sinodală a consfințit o organizare pe principii diferite a Biser icii din vechiul regat
în comparație cu mitropolia ardeleană. Biserica Ortodoxă din România nu a beneficiat de o
constituție bisericească consfințită printr -un statut de organizare, însă au existat o serie de legi
privitoare la Biserică emise de parlament, regulamente bisericești emise de Sfântul Sinod și
aprobate de Guvern, toate urmând a intra în vigoare prin sanc țiune domnească/regală. Această

34 Mircea PĂCURARIU , Istoria B isericii Ortodoxe Române pentru Institutele Teologice , Editura Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă, ed. a II -a, București, 1992 -1994, pp. 121 -123.
35 Mircea PĂCURARIU , Istoria B isericii Ortodoxe Române …, p. 123.
36 Mircea PĂCURARIU , Istoria BIsericii Ortodoxe Române …, p. 123.

15
lege a fost biruință în ce privește lupta pentru canonicitate, dar în alcătuirea statutului modern
s-a constatat ulterior a fi insuficientă, sumară, cu prerogative firav menționate37.
La modul propriu Consistoriile Eparhiale au apărut în Biserica Ortodoxă Română doar
în anul 1872 în Legea pentru alegerea mitropoliților și episcopilor eparhioți . Identificăm și
prima instanță apelativă, în același an, ca fiind Sfântul Sinod. Această prevedere a fost stabilită
tot prin Legea sinodală din 1872. Prin aceasta s -a constituit Sfântul Sinod, cea mai înaltă
autoritate în Biserica Ortodoxă Română. Era alcătuit din mitropolitul primat ca președinte, din
mitropolitul Moldovei, cu sufraganii lor, episcopii de Râmnic, Buzău, Argeș și respectiv
Roman, Huși și Dunărea de Jos – înființată în 1864 – și câte un arhiereu -vicar la fiecare
eparhie38.
Principiile fundamentale pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române din Vechiul
Regat au fost stabilite prin articolul 21 din Constituția Principatelor unite, contit uție votată și
promulgată în anul 1866. Potrivit constituției, religia ortodoxă a Răsăritului reprezenta religia
dominantă a Statului Român. Totodată, orice problemă de natură spirituală, canonică și
disciplinară a Bisericii, era reglementată de o singură autoritate sinodală centrală, conform unei
legi speciale.
Cu privire la instanțele de disciplină, în articolul constituțional mai sus amintit și
conform Jurisprudenței, recursurile la Curtea de Casa ție și Justiție de la tribunalele bisericești
nu au fost admise, decât atunci când ele erau atacate pentru exces de putere și necompetență.
Totodată, delictele spirituale sunt în competența Sinodului, neavând cădere a fi judecate de
Curtea de Casație. Mitropoliții și episcopii nu erau responsabili înaintea Curți i de Casație decât
pentru delictul de drept comun. În același timp s -a considerat inadmisibil recursul în Casație,
înaintat de un arhiereu, împotriva unei hotărâri emise de Sfântul Sinod prin care se iau măsuri
disciplinare pentru abateri de la datoriile b isericești39. În acest fel, hotărârile Sinodului date în
materie religioasă au fost considerate prin lege ca fiind definitive, chiar dacă ating legile
fundamentale ale societății civile.

37 Casian RUȘEȚ , Instanțele de judecată … , pp. 33-34.
38 Casian RUȘEȚ , Instanțele de judecată … , p. 3 4.
39 Casian RUȘEȚ , Instanțele de judecată … , p. 3 5,

16
1.3. REGULAMENTE DE DISCIPLINĂ DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI X IX

Tot ceea ce a fost prezentat până acum este preambului unei alte crize prin care Biserica
din vechiul regat avea să treacă începând cu anul 1909, când ministrul liberal al cultelor, Spiru
Haret, a introdus în Senat inițiativa legislativă de modificare a le gii sinodale din 1872.
Inițiatorul de lege opinează că pentru revigorarea clerului în special și Bisericii în general este
nevoie de o completare responsabilă a legii sinodale. Această completare trebuie să aibă în
vedere apropierea clerului inferior față de clerul superior și implicit responsabilizarea preoților
în conducerea Bisercii. Nu mai puțin, prin această apropiere considera că se poate contribui la
îmbunătățirea calității culturale și educaționale a clerului, precum și la diminuarea abuzurilor
inerente ale episcopilor40. Astfel, ministrul liberal al Cultelor a vizat introducerea unui nou
organism central alături de Sfântul Sinod, denumit Consistoriul Superior Bisericesc41. Acest
organism era format din ierarhii Sfântului Sinod la care se adăugau membr i din rândul p reoțimii
numiți pe bază de competență la propunerea ministerului. Aceștia participau și la exercițiul de
alegere a ierarhilor, precum și la judecarea recursurilor depuse de cler la Sfântul Sinod. Legea
a dobândit această formă datorită altor acte normative apărute anterior, cum ar fi legea asupra
clerului mirean și a seminariilor din 1893 (modificată în 1896, 1900, 1906), legea casei
Bisericii apărută în 190242.
Vom expune în cele ce urmează câteva regulamente din a doua jumătate a secolului a l
XIX-lea, care se referă la biserică, culte, cler, școli, învățământ religios, bunuri bisericești,
epitropii parohiale și administrații religioase.
Regulament pentru cazuri de afurisenii și anateme s-a votat de Sfântul Sinod în ședința
din 20 mai 1910 și a fost sancționat cu Decretul Regal nr. 2075 din 14 iunie 1910, publicat în
Monitorul Oficial nr. 63 din 22 iunie 1910. Alcătuit numai din șapte articole, prevederile
acestui regulament sunt ferme, î n sensul că prin articolul 1 nimenea din toate treptele clerului
din Biserica Autocefală Ortodoxă Română a României nu va putea aplica această extremă
măsură de blestem bisericesc fără autorizație înaltă43, respectiv cu autorizarea Sfântului Sinod
la propun erea chiriarhului. Numai dacă sinodul nu va găsi alt mijloc de îndreptare și întoarcere
a celui anatematizat sau afurisit se va aplica una din aceste pedepse sub rezerva posibilității
reprimirii în cazul în care va dovedi pocăință deplină.

40 Spiru C. HARET , Criza bisericească , Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, București, 1912, p. 6.
41 „Biserica Ortodoxă Română”, an XXXIII, 1909 -1910, p . 208 -217.
42 „Biserica Ortodoxă Română”, an XXV, 1902, p. 1032 -1038.
43 Regulamentul pentru disciplină bisericească, publicat în Colecțiune de Legiuiri Bisericești și Școlare , Ghe. C.
Costescu, Institutul de Arte grafice C. Sfetea, București, 1916, p. 74.

17
Deopotrivă, se prevede în articolul 4 că orice cleric care va afurisi sau anatematiza
ierarhia bisericească se face vinovat de caterisire. Un aspect cu totul inedit este reprezentat de
faptul că în acest regulament se menționează că este fără regulă prescrisă, adică abat erile nu
cad sub incidența prescripției.
Regulamentul pentru disciplina bisericească a fost sancționat prin Decretul Regal nr.
1183 din 7 iunie 1873 și publicat în Monitorul Oficial nr. 130 din 19 iunie 1873 și cuprinde 7
capitole. Potrivit prevederilor regulamentare judecarea clerului se face exclusiv de eparhiot și
Consistoriu. Articolul 2 prevede că autoritatea eparhială este o instanță bisericească, în care,
sub nemijlocita priveghere a episcopului eparhiot se concentrează administrația și judecata
spirituală a fiecărei eparhii. Peste hotarele eparhiei, nu poate a se întinde autoritatea
episcopului eparhiot, conform canoanelor sfintelor sinoade. Can. Apost. 35, II; 2, III; 8, VI;
2044. Se deducea așadar că autoritatea episcopului eparhiot a fost bine re glementată, iar
autoritatea eparhială s -a organizat potrivit canoanelor. Deopotrivă, se evidențiază în mod apăsat
implicarea episcopului, adesea decizională, în judecarea clerului. Toate adresele erau redactate
pe numele episcopului eparhiot, doar episcopu l recomanda cazul de consultare sau de judecată
a clerului. Personalul deservent instanțelor disciplinare, potrivit art. 5 din același regulament
era asigurat de cancelaria episcopală. Instanțele disciplinare ocupau 50 de procente din
cancelaria episcopal ă, dacă ținem cont de faptul că întreaga cancelarie se împărțea în două
secțiuni (administrativă și judiciară). Acestea erau sub coordonarea directorului de cancelarie,
care se făcea responsabil de exactitatea și întârzierea lor45.
Rolul pregnant al chiria rhului în exercitarea atribuțiilor de judecată se evidențiază prin
faptul că acesta din urmă aplică hotărârile de judecată, toți membrii cancelariei erau aleși de
eparhiot și recomandați spre angajare ministrului cultelor. Potrivit articolului 10 din cap. I,
bazele administrării judecății eparhiale sunt: Legea lui Dumnezeu, cuprinsă în Sfânta
Scriptură; Canoanele Sfinților Apostoli, ale Sfintelor Sinoade Ecumenice și locale, ale Sfinților
Părinți și ale altor așezăminte bisericești; Regulamentele Sfântului Sinod; Legile civile ale
țării, care au în obiect latura eclesiastică46.
Sfera judecății eparhiale este cuprinsă în capitolul V, articolul 48 și se referă la
persoanele care cad sub influența judecății eparhiale, respectiv preoți, diaconi, cântăreți, citeț i,
paraclisieri și monahi. Abaterile sunt acelea cu privire la cultul divin și îndatoririle bisericești,

44 Regulamentul pentru disciplină bisericească… , p. 289.
45 Casian RUȘEȚ , Instanțele de judecată … , p. 3 8.
46 Regulamentul pentru disciplină bisericească… , p. 290.

18
de conduită, de ceartă între personalul clerical și persoanele deservente clerului, de abateri de
la îndatoriri (situații reclamate de terțe persoane) și în caz de încălcare a legilor țării.
Observarea delictelor cade în atenția protopopului prin raportul oricărui membru al
clerului, prin reclamațiile credincioșilor sau ale autorităților civile, precum și „după știrile ce
au putut ajunge la Episcopul ep arhiot pe orice cale”47. În același timp, în perioada cercetării
unui delict grav, în funcție de hotărârea chiriarhului, clericul era sau nu suspendat până la
disculparea sa.
Măsurile de penalizare pentru clerul care cădea sub incidența judecății bisericești erau
graduale și se împărțeau în 8 categorii, potrivit capitolului VII, articolul 52, respectiv:
observație, dojană aspră, canonisire cu metanii, canonisirea provizorie la reședința arhierescă,
luarea gradului onorific, depărtarea de la biserica unde a slujit și înlocuirea cu altul, op rirea
provizori e de la serviciu, lipsirea de treapta ierarhică superioară și lipsirea totală de serviciul
lor.
Toate pedepsele de mai sus era u aplicate de către chiriarh și urmărite în mod constant
de acesta, prin implicarea directă a eparhiotului. Un aspect inedit îl constituie faptul că orice
slujitor care se suspenda provizoriu își primea doar jumătate din salariu, cealaltă jumătate
cuvenind u-se preotului slujitor înlocuitor. Un accent aparte era pus pe respectarea serviciului
divin și cuviința păstrată cu privire la aceasta. Dintre pedepsele amintite, mai aparte, observăm
implicarea ierarhului prin acceptarea ca reședința eparhială să găzdui ască pe canonisit, precum
și posibilitatea ca eparhiotul să micșoreze pedeapsa sau să dispună de aplicarea sancțiunii cu
privire la rangurile onorifice ecleziale. Nicio pedeapsă bisericească de disciplină nu se adresa
altor instanțe de judecată, decât numa i Sfântul Sinod.
Regulamentul pentru buna conduită a clerului a fost sancționat cu Decretul Regal nr.
1797 din 9 iunie 1884 și publicat în Monitorul Oficial nr. 55 din 13 iunie 1884 cu modificările
aduse prin Decretul Regal publicat în monitorul Oficial nr. 86 din 17 iulie 189348.
În preambului celor 25 de articole ce alcătuiesc regulamentul de conduită sunt notate
nu mai puțin de 15 canoane explicate ale celor șapte sinoade ecumenice și locale care
reglementează buna conduită a clerului în general. Deopo trivă, canoanele amintite sunt
argumentate prin temeiuri scripturistice, în special din epistolele pauline și epistola
sobornicească a Sfântului Apostol Petru. Astfel, acest text de regulament se remarcă fiind

47 Regulamentul pentru disciplină bisericească… , p. 290.
48 Regulamentul pentru disciplină bisericească… , p. 304

19
singurul din setul de regulamente ale vremii, care conține o argumentație biblică și canonică
susținută, orientată exclusiv spre clerici.
În cele ce urmează trebuie să evidențiem câteva particularități. În articolul 2 se face
referire la atitudinea Bisericii față de mituiți și mituitori în treburile bisericești, care după ce
vor cădea sub cercetarea canoanelor și vor fi sancționați de intituțiile bisericești sunt inevitabil
supuși judecății civile. Prin articolul 5 se reglementează declarația candidatului înainte de
hirotonie în biserică „înaintea lui Dumnezeu, a episcopului și adunării creștinilor49. Se pare că
această declarație este prima formă unitară aprobată de Sfântul Sinod și reglementată prin acest
regulament la nivelul într egii Biserici Autocefale Române care a fost agreată și de autoritățile
civile.
Reglementări ferme sunt și cele cu privire la posibilitatea clericilor de a lua în posesie
și administra averi străine cu excepția everilor „orfanicești” (art. 7). Tot în legătură cu statutul
persoanelor bisericești se interzice prin regulament oc uparea de funcții civile sau militare și de
a se implica în activități potrivnice vocației preoțești. Ținându -se la statutul moral al clerului,
sunt prevăzute articole care le interzic acestora de a avea în casele lor conviețuitoare alte
persoane de sex feminin decât mamă, soră, mătușă sau rude apropiate. În acord cu acestea, prin
articolul 13 se statornicește statutul pr eoților sau diaconilor văduvi, în conformitate cu canonul
3 al Sinodului I Ecumenic și al declarației de hirotonie. Acestora li se acord ă dreptul de
retragere în mănăstire unde puteau fi tratați cu un statut conform meritelor lor, iar dacă se
distingeau prin zel pastoral, moralitate exemplară și prin cercetare teologică puteau accede la
posturi bisericești din centrele eparhiale și chiar p ropuși la treapta arhieriei. Prin articolul 15 și
următoarele se pune în vedere datoria clerului față de trebuințele religioase ale credincioșilor
fără întrerupere decât în cazuri speciale cu derogare de la protopop sau chiriarh. În egală măsură
se aminteș te că mijloacele de întreținere ale clerului sunt reglementate prin legi și dispoziții
guvernamentale, iar preoților nu le este îngăduit să pretindă plată de la credincioși pentru
serviciile religioase având totuși dreptul „să se mulțumească numai cu ceea ce bunăvoința și
putința creștinilor i -ar îndemna de bunăvoie pentru asemenea servicii”50.
Cinci articole sunt destinate conduitei cinului monahal atât cu privire la viața conformă
cu canoanele bisericești cât și cu privire la obiceiul netolerat de practic are a cerșetoriei prin
sate și orașe. Deopotrivă se reglementează ca niciun stareț să nu recomande pentru tunderea în
monahism persoane sub vârsta de 40 de ani conform canonului 14 a Sinodului VI ecumenic.

49 Regulamentul pentru disciplină bisericească… , p. 306.
50 Regulamentul pentru disciplină bisericească… , p. 308.

20
În încheierea acestui regulament se cerea chiriar hilor punerea în aplicare în toate unitățile
bisericești și se menționează ca toți candidații la preoție să se aleagă dintre elevii ce au săvârșit
cursul numai în seminarul eparhiei unde candidatul voiește să primească parohie, pentru ca atât
persoana, cât și trecutul lor „să poată fi cunoscute autorității eparhiale și a se înlătura
escrocheriile și imposturile. Excepții se pot face numai când candidatul de preoție va înfățișa
recomandație de la episcopul eparhiei, în al cărui seminar candidatul aspirant va fi săvârșit
cursul seminarial, fie de gradul I, fie de al II -lea. Acea recomandație să c uprindă asigurare a
episcopului despre bunele calități intelectuale și morale ale candidatului recomandat precum și
despre vrednicia lui de a fi ridicat la treapta preo ției și despre autenticitatea atestatului său”51.
Deși nu se menționează în regulament această practică, este conformă cu canoanele Sfântului
Vasile cel Mare care fac referire la numele bun al candidatului la treapta preoției.
Regulamentul pentru disciplin a monahală a fost sancționat prin Decretul Regal nr.
1184 din 7 iunie 1873 și publicat în Monitorul Oficial nr. 130 din 19 iunie 1873. Acest
regulament cuprinde 9 capitole, structurate în 113 articole52.
Acest regulament, structurat pe subcapitole, cuprind e toate aspectele vieții monahale,
referitoare la primirea în monahism, alegerea conducătorului oficiului mănăstiresc, alegerea
membrilor consistoriului spiritual și atribuțiile acestuia, administrația economică a
mănăstirilor, ocupația monahilor, despre o spitalitate, despre infirmieri sau bolnițe, despre
biblioteca mănăstirilor, precum și dispozițiuni generale. Între toate acestea, trebuie reținută
acrivia prin care s -a alcătuit regulamentul pentru disciplina monahală, care nu cuprinde doar
aspectele disci plinare, ci mai ales aspectele de funcționare.
Un loc aparte este atribuit deprinderii monahului și rolul său în biserică, atât
instituțional, dar mai ale s spiritual. Și în aceste cazuri, cinul monahal beneficiază de rigorile
carateristice acestei viețuir i. Pe lângă programul monahal stabilit prin canoane și rânduieli,
monahii de la începutul secolului al XIX -lea, beneficiau de sprijin de funcționare din partea
Statului, prin buget alocat mănăstirilor, dar și prin salarizarea personalului monahal. Și în ac est
caz, prevederile regulamentului acordă o responsabilitate aparte chiriarhilor, pentru a urmări
desfășurarea vieții monahale, iar pentru primirea în monahism era necesară aprobarea Sfântului
Sinod, la propunerea ierarhului eparhiot.
Cu privire la insta nțele de judecată monahală, acestea nu sunt multiple, ci se rezumă la
Consiliul Spiritual al mănăstirii, format din duhovnicii mănăstirilor și prezidat de superior.

51 Regulamentul pentru disciplină bisericească… , p. 309.
52 Regulamentul pentru disciplină bisericească… , p. 328.

21
Toate situațiile disciplinare se notau în fișa personală a fiecărui monah, sub luare de pro ces-
verbal. Fișă care se prezenta anual ierarhului spre luare la cunoștință și păstrare în arhiva
personală. Abaterile se constatau de către Consiliul Superior și în funcție de natura gravității
lor se pedepseau în cadrul mănăstirii sau de către ierarh în urma raporturilor cuvenite.
Pedepsele aplicate în cadrul mănăstirii erau, în ordinea gravității, următoarele: la întâia
abatere, sfătuiri duhovnicești și dojana în particular; la recidivă, observația publică în trapeza
mănăstirii și trimiterea penitentulu i în Consiliul Spiritual al mănăstirii. La rândul său, consiliul
avea căderea să aplice următoarele pedepse: punerea la metanii în biserică în timpul oficiului
divin public; oprirea porției de la trapeză cu excepția pâinii, pe timpul unei zile sau a mai
multora; oprirea rației de bani pentru îmbrăcăminte și depunerea acestora în casa de economii
a mănăstirii; trimiterea la ascultări inferioare; trimiterea pentru un timp la unul din schiturile
dependente de mănăstire sau în urma rapo rtărilor către chiriarh , unde va considera acesta.
Pedeapsa maximă pentru monahi era stabilită prin regulament ca fiind excluderea din
monahism. Acesta se făcea fie de către chiriarh direct, atunci când constata direct sau prin
cancelaria episcopală, fie în urma raportărilor C onsiliilor Spirituale ale mănăstirilor. Pedeapsa
maximă atrăgea după sine interzicerea purtării costumului călugăresc, cazul se aducea la
cunoștința guvernului și se publica în Monitorul Oficial, pentru cunoștința tuturor.
Regulamentul de procedură în ma terii de judecată bisericească a fost sancționat prin
Decretul Regal nr. 1188 și publicat în Monitorul Oficial nr. 130 din 19 iunie 187353. Acest
regulament a fost sancționat și modificat prin Regulamentul Consistoriilor Eparhiale (ce va fi
prezentat ulteri or). Regulamentul de procedură este un real punct de plecare , după
regulamentul de disciplină bisericească, pentru formarea regulamentului final al Consistoriilor
Eparhiale.
Deși se regăsește în regulamentul consistoriilor eparhiale modificat și completa t în anul
1906, regulamentul de procedură în materie de judecată bisericească din anul 1873 reprezintă
un pionerat în materie de aplicare coerentă, con cludentă și unitară a normelor și canoanelor
bisericești. Până la acel moment procedura de judecată se re glementa numai prin intermediul
pravilelor al căror conținut se simțea aplicat deficitar și neunitar la nivelul Bisericii din cele
două principate.

53 Regulamentul pentru disciplina bisericească… , p. 368.

22
Regulamentul Consistoriilor Eparhiale a fost sancționat prin Decretul Regal publicat
în Monitorul Oficial n r. 13 din 15 aprilie 1894, modificat și completat prin Regulamentul
pentru punerea în aplicare a legii clerului mirean și seminariilor din 25 februarie 190654.
Acesta este regulamentul după care vor funcționa Consistoriile Eparhiale din Vechiul
Regat până la unificarea bisericească din 1920, fiind cele mai bune norme legislative bisericești
care în ace astă perioadă reglementează canonic și juridic situațiile disciplinare din eparhiile
Vechiului Regat. Fiind alcătuit din 10 capitole și 93 de articole, regu lamentul consistoriilor
eparhiale este practic completarea și sancționarea regulamentelor de disciplină bisericească și
de procedură în materii de judecată bisericească. În acesta sunt prevăzute sub formă de alineate
motivele chemării în judecată a persoanel or bisericești și abaterile acestora, sancționate de
regulament55.
Identificăm în acest regulament intervenția Statului, prin Ministerul Cultelor și al
Instrucțiunii, care prin statut primesc cădere pentru instrumentarea problemelor disciplinare
bisericeș ti. În aceste condiții, în regulamentul consistoriilor sunt menționați defensorii
ecleziali, care angajați ai ministerului cultelor, aveau îndatorirea prin mandat să instrumenteze
reclamațiile aduse la cunoștința instituției pe care o reprezentau. Toate ce rcetările se făceau la
fața locului prin luare de proces -verbal și întocmirea unui raport de înaintare către chiriarh,
respectiv ministru, spre a se înainta consistoriilor eparhiale56.
Trimiterea în judecată se făcea exclusiv prin decizia chiriarhului, care în prealabil
cerceta rechizitoriul întocmit sau rapoartele de înștiințare și procesele verbale sosite prin filiera
ministerului, respectiv a defensorilor ecleziastici. Consistoriul Eparhial era format din trei
clerici, numi ți de chiriarh, dintre care cel mai în vârstă era numit președinte. Ședințele
Consistoriilor, prin regulament se desfășurau doar în reședința eparhială, între orele 12.00 a.m
și 5.00 p.m. Ședințele de judecată nu erau publice și se desfășurau în orice zi, cu excepția zilelor
de dumin ică și sărbătoare. Observatorul din partea chiri arhului era directorul cancelariei
eparhiale, iar la ședințele de judecată, pe lângă membrii consistoriilor aveau drept de participare
și defensorii ecleziastici, în afară de persoanele în cauză.
Modalitatea de citare a pârâților sau martorilor era stabilită prin regulament, cum de
altfel și textul de citare sau termenul, care nu trebuia să depășească o lună. Toate acestea se
făceau sub luare de dovadă în scris. Totodată au fost reglementate acorda rea termenelor de

54 Regulamentul pentru disciplina bisericească… , p. 372.
55 Casian RUȘEȚ , „Regulamentele di sciplinare în Statutele pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe
Române”, în volumul Statutul actual al Bisericii Ortodoxe Române. Tradiție și înnoire , Editura Presa
Universitară Clujeană, Caransebeș, 2016, p. 427.
56 Casian RUȘEȚ , „Regulamente le disciplinare în Statutele…”, p. 423.

23
judecată și amânările. Fiecare din cele două părți avea dreptul de a vorbi de două ori.
Reclamantul având ultimul cuvânt. În cazul în care președintele considera de cuviință, se
acorda dreptul la mai multe luări de cuvânt. Apărarea se put ea face verbal sau scris, iar
mărturiile erau luate în considerare de la persoane ce respectau conduita morală, fiind sprijinite
de jurământul rostit de biserică, după textul prevăzut de regulament, cu mâna dreaptă pe
evanghelie și cruce. Martorii puteau f i propuși de către părți sau citați de instanță, în cazul
refuzului fiind amendați cu sume de până la 200 de lei. Deopotrivă, rudele celor implicați în
judecată nu puteau fi considerate martori în instanțe. Martorii erau primiți pe rând în sala de
judecată și interogați, iar în cazul în care se contraziceau, erau puși spre confruntare.
În urma judecării, completul înainta chiriarhului spre aprobare procesul -verbal care
conținea datele părților din procesul aflat pe rol, obiectul cererii și conluziile părți lor, rezumatul
actelor -probă și în încheiere opinia completului, motivată de canoanele Sfinților Părinți și legile
țării. Pedepsele ce puteau fi aplicate de către consistoriu erau: observație, dojană aspră,
canonisirea provizorie la reședința arhierească, luarea gradului onorific, depărtarea de la
biserica unde a slujit și înlocuirea cu altul, oprirea provizorie de la serviciu, depărtarea de
serviciu a servitorilor bisericești și depunerea din treaptă ierarhică a sfinților slujitori. În egală
măsură era reg lementată situația salariilor, direct proporțional cu măsura sancțiunii. Clericul
cercetat era suspendat din funcția de slujire, fără a fi suspendat salariul, respectiv până la
emiterea deciziei finale a co nsistoriului. Totodată, an umite pedepse se puteau pronunța și de
chiriarh pe cale disciplinară, fără constatarea consistoriului, abaterile fiind evidente, cum ar fi
crima, săvârșirea serviciului în afara biser icii în stare de ebrietate , nerespectarea casei lui
Dumnezeu și Sfintelor ei odoare57.
În cele ce urmează prezentăm prevederile Legii Consisto riului Spiritual Central, sub
denumirea oficială de Regulamentul de procedură asupra apelului preoților și diaconilor la
Sfântul Sinod în caz de caterisire și pentru judecarea membrilor aleși ai Consistoriului
Superior Bisericesc. Această formă a fost votată de Sfântul Sinod în ședința din 28 octombrie
1910 și sancționat prin Decretul Regal nr. 3521 din 2 decembrie 1910. Ulterior, legea a fost
sancționată prin Decretul Regal nr. 4046 din 18 decembrie 1911, abrogâ ndu-se articolele
privitoare la competența de judecată a Consistoriului Superior Bisericesc și la judecata
membrilor aleși din acest consistoriu. Acest regulament cuprinde trei capitole, structurate în 71
de articole.

57 Casian RUȘEȚ , „Regulamentele disciplinare în Statutele…”, p. 428.

24
Fiecare cleric , căruia i s -a aplicat pedeapsa caterisirii, beneficia de dreptul la apel,
potrivit prevederilor statutare, respectiv, termenul, condițiile grafice de redactare a petiției de
apel și sentința aplicată de Consistoriul Eparhial. Toate acestea erau trimise Președintelui
Sfântului S inod, care le distribuia spre studiere și acceptare în comisisa de apel a Sfântului
Sinod. În urma referatului de acceptare, raportul era repartizat comisiei, care după ce -l analiza
propunea plenului sinodului și președintelui său admiterea sau respingerea apelului.
Cu privire la Regulamentul de judecare a membrilor aleși ai Consistoriului Superior
Bisericesc , acesta a fost abrogat, la un an de la intrarea în vigoare, întrucât s -a constatat că
membrii clerici ai consistoriului nu trebuie supuși unei legi speciale de judecată, care prevedea
cheltuiala de personal și timp, precum și comisii speciale, toate aceste a aducând atingere
statutului clerical obișnuit în comparație cu membrii consistoriilor. Deși a fost abrogat la scurt
timp după intrarea în vigoare, se constată faptul că a fost întemeiat în urma identificării
anumitor situații imorale și neconforme cu conduita bisericească a membrilor aleși în ace astă
demnitate. Pentru judecarea membrilor aleși, se prevedea instituirea unui tribunal compus din
membri i comisiei de judecată a consistoriului superior bisericesc sub președenția unuia din cei
trei membri ai comisiei. Procedura în materie de judecată prevedea ca la un proces chiriarhul
să fie reprezentat prin revizorul eparhiei sale și ministerul prin defen sorul bisericesc. Hotărârea
pronunțată avea drept de apel înaintarea Consistoriului Superior bisericesc care se înainta
președintelui Sfântului Sinod care urma aceeași cale procedurală ca în cazul preoților și
diaconilor judecați de consistoriile spiritual e, însă chemarea în judecată sub președenția
membrului desemnat. Întrucât Ministerul Cultelor avea căderea de a sesiza chiriarhului cu
privire la activitatea unui membru ales și implicit trimiterea lui în judec ată, putem presupune
că și în aceste cazuri pu teau fi abuzuri ale puterii civile. Datorită faptului că în această perioadă
de criză bisericească prin implicarea perpetuă a puterii civile în treburile bisericești, membrii
consistoriului superior deveneau personaje cheie în activitatea forurilor de jude cată bisericești.
În atare situație, nu de puține ori acestea deveneau unelte de excludere ale unor clerici declarați
sau considerați indezirabili.
Așadar, în anul 1909 se înființa , prin lege, Consistoriul Superior Bisericesc, cu atribuții
care până atun ci fuseseră doar de competența Sfântului Sinod. Potrivit acestei legi, noul
organism urma să fie compus, pe lângă cei 17 episcopi, membri în Sfântul Sinod, din doi preoți
profesori la Seminar respectiv, Facultatea de Teologie, doi stareți ieromonahi precum și din alți
17 clerici numiți din toate eparhiile.
Cum era de presupus, în desemnarea ultimilor , Ministerul Cultelor și Instrucțiunii
Publice avea ultimul cuvânt. Sub pretextul democratizării, se iniția astfel un amestec politic la

25
nivelul conducerii bis ericești, lucru care contravenea tuturor dogmelor și canoanelor. În plus,
pe lângă faptul că acest Consistoriu căpăta dreptul de a decide în toate problemele materiale și
administrative, ceea ce însemna o restrângere a autorității Sfântului Sinod, toate ac tele emise
trebuiau să fie semnate și de ministru.
Propunerea legislativă avea girul liberalilor și în fapt se motiva pe dorin ța de
democratizare a Bisericii, mai precis de accesul la conducere și a clericilor, dascălilor de
teologie și monahilor cu pregă tire superioară, pe care o pot pune la îndemâna instituției
ecleziale. În concepția ministrului, singura modalitate ca poporul să se afle în legătură
indisolubilă cu Biserica lui, era ca acest popor și prin alți reprezentanți, în afara episcopilor să
participe la conducerea destinului bisericesc. Clerul a fost dintotdeauna legătura între popor și
puterea civilă, în accepțiunea sa, drept pentru care era îndreptățit să cunoască și să participe
activ la diriguirea problemelor de natură bisericească58. În fapt, solicitările impuse în legea
amintită generează un conflict politic, care pune în adversitate Partidul Național Liberal condus
de Dimitrie Sturza, reprezentat în acest caz prin ministrul cultelor Spiru Haret și Partidul
Conservator, reprezentat de Petru P. Carp, prin reprezentantul său Constantin Arion, Ministrul
Cultelor în guvernul conservator, instalat la putere în 1910.
Acest conflict este evident din afirmațiile liberalului Spiru Haret. Potrivit prezentărilor
sale, Statul se află în separa ție de Biser ică, însă nu în mod deplin. Desigur că nu înțelege prin
implicarea Statutului acea implicare a Legii Organice a lui Cuza, însă Biserica își găsește un
sprijin fidel în autoritatea Statului. În teoria sa, ministrul liberal susține că amendează și
îmbunătățe ște prin această nouă lege, legea sinodală din 1872, fără ca prin aceasta să se afecteze
instituția episcopatului, ci să se creeze o legătură între sinod și tot restul clerului, de care era
izolat „ca un arbore despărțit de rădăcinile prin care îi vine via ța”59. „Ar fi nedrept să se spună
că sinodul a fost cauza vreunei scăderi a Bisericii, este însă cert că, redus la un rol mai mult
onorific, la rezolvarea câtorva chestiuni curente de disciplină și de administrație și mai ales
lipsit de contact cu clerul prin care să se stabilească un curent de viață organică în întreaga
Biserică, el nu putea să dea mai mult decât ceea ce a dat”60.
Nicolae Iorga, atât în interpelările din Senat, dar și cu prilejul redactării unor articole,
surprinde dimensiunea conflictulu i, dar mai ales pericolul exploatării de către clasa politică a
chestiunii bisericești. Acesta vedea profund incompatibilă amestecarea Statului în afacerile

58 Spiru HARET , Criza bisericească , Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, București, 1912, p. 7.
59 Spiru HARET , Criza bisericească… , p. 13.
60 Spiru HARET , Criza bisericească… , p. 13.

26
bisericești, considerând că osârdia ministrului Haret este dusă la extrem61. În egală măsură se
reiterează concepția potrivit căreia reglările de opinii între partide nu se fac prin Biserică, fiind
cunoscută prin experiența anilor că acest tip de reglări este dăunătoare Bisericii și societății
civile62. În escalada conflictului, Nicolae Iorga îl considera vinovat pe ministrul Spiru Haret,
pe care nu ezita să -l cinstească cu apelativul de autorul legii antisinodale63. Prin abordarea
politicianismului românesc, se considera de către marele istoric că s -a pus în locul episcopilor
chipuri de idoli cu cârjă și m itră64. Aceasta era și radiografia cristică a ochiului de istoric asupra
stării la care, prin influența exagerată a politicului o dobândise ierarhia românească. Se mergea
până într -acolo încât s -a afirmat că în eparhiile lor nu mai este Biserica lui Dumneze u, ci
Biserica ministrului de Culte65.
Într-o redactare fidelă a opiniei sale, Nicolae Iorga, în ședința de la 24 aprilie 1910 a
adunării Partidului Naționalist Democrat, face o expunere asupra chestiunii bisericești. Prin
această critică face cunoscută in sistența politicianismului de a confisca libertatea și demnitatea
Bisericii. Pe de altă parte, prin această interpelare reia ideea susținută în discursul din Senat , și
anume că legea Consistoriului Superior Bisericesc este antisinodală, iar dacă prin istor ia
recentă i s -a confiscat Bisericii averea, statutul, urmează ca prin această lege să i se mai confiște
și demnitatea sinodală66.
În continuarea dezaprobărilor față de inițiativa legislativă a lui Spiru Haret, Iorga nu se
sfiește să facă o asemănare între reformele legislative bisericești a lui Cuza, care au dus la
lupta pentru canonicitate și criza generată de Legea Consistoriului Bisericesc. Deopotrivă el nu
aderă la teoria plasată de ministrul Haret conform căreia și Biserica României trebuie să se
alinieze la exigențele constituționale bisericești din Biserica Rusiei, Greciei sau Serbiei și nici
chiar la cele ale Bisericii din Transilvania67. Toate acestea le motivează prin faptul că în fiecare
din exemplele enumerate există un specific, o cutumă na țională și particulară, care nu coincide
cu situația Bisericii din România.
Cu toate aceste frământări, care au lăsat în umbra istoriei denumirea de criză
bisericească , momentul s -a constituit și ca un test al maturității pe care instituția Bisericii avea
să-l treacă abia după anul 1920, la unificarea bisericească, dar mai ales la adoptarea Legii și a

61 Nicolae IORGA , Tulburările bisericești și politicianismul. O cuvântare și articole. Tipografia Neamul
Românesc , Vălenii de Munte, 1911, p. 96.
62 Nicolae IORGA , Tulbur[rile biserice;ti ;I politicianismul… , p. 97.
63 Nicolae IORGA , Tulbur[rile biserice;ti ;I politicianismul… , p. 100.
64 Nicolae IORGA , Tulbur[rile biserice;ti ;I politicianismul… , p. 102.
65 Nicolae IORGA , Tulbur[rile biserice;ti ;I politicianismul… , p. 104.
66Nicolae IORGA , Tulbur[rile biserice;ti ;I poli ticianismul… , p. 126 -128.
67 Nicolae IORGA , Tulbur[rile biserice;ti ;I politicianismul… , p. 20 -21.

27
statutului din anul 1925. Consistoriile spirituale eparhiale aveau să funcționeze și să deprindă
în timp toate rigorile canonice în materie de disciplină bis ericească. În anul 1909 avea să se
constituie primul Consistoriu Superior Bisericesc, primele ședințe fiind convocate chiar de
mitropolitul primat Atanasie Mironescu. Deși a avut multe contestații și a provocat multă
tulburare, putem afirma că această criz ă bisericească a fost un pedagog al adoptării noului statut
din 1905, care a adoptat prevederile Statutului Organic din Transilvania, prin care s -a deschis
accesul, în limita canoanelor, a mirenilor în ocârmuirea destinelor administrative din Biserică.

28
II. UNIFICAREA BISERICEASCĂ ȘI EFECTELE EI ASUPRA ORGANIZĂRII
INSTANȚELOR DE JUDECATĂ ALE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

2.1. PROIECTE ȘI INIȚIATIVE

Revoluția cu caracter național -social din 1821, care a dus la crearea statului român
modern, a deschis o epocă nouă și pentru Biserica Ortodoxă Română. Regulamentele Organice
au pregătit în primă fază, unificarea organizației Bisericii din Țara Românească și Moldova. În
ianuarie 1859 a avut loc o primă etapă a procesului de unificare politică românească, prin unire a
Moldovei cu Țara Românească, sub conducerea unui singur domn, Alexandru Ioan Cuza
(1859 -1866). La 3 decembrie 1864, printr -un decret semnat de acesta, s -a proclamat autocefalia
sau independența Bisericii din noul stat și constituirea unui Sinod general a l acestei Biserici,
măsură absolut necesară pentru realizarea unificării bisericești. În același scop, la 11 ianuarie
1865, s -a acordat mitropolitului Nifon al Ungrovlahiei titlul de mitropolit primat.
În anul 1872, s -a elaborat Legea Organică, prin care s -a constituit Sfântul Sinod, cea
mai înaltă autoritate în Biserica Ortodoxă Română.
După proclamarea independenței de stat a României (9 mai 1877), au u rmat noi tratative
cu Patriarhia, în vederea recunoașterii autocefaliei, care era un act pur formal, căc i Biserica
româneasscă s -a bucurat și până și până atunci de o situație specială, în comparație cu alte
Biserici ortodoxe, de o autocefalie relativă față de Patriarhia Ecumenică. Abia la 25 aprilie
1885, patriarhul ecumenic Ioachim IV a dat obișnuitul tomo s pentru recunoașterea autocefaliei
Bisericii Ortodoxe Române.
Biserica românească din Bucovina a fost ridicată la treapta de Mitropolie în 1873,
autoritățile habsburgice împiedicând orice legătură a ei cu celelalte eparhii românești.
Provinciile românești , din cauza contextelor politico -istorice, au avut direcții diferite de
evoluție, după cum și Biserica Ortodoxă, care trebuia să -și adapteze existența în funcție de
factorii momentani, dar și de un minim acord cu canoanele.
Biserica Ortodoxă din Transilvan ia a fost cârmuită, în această perioadă, de marele
ierarh Andrei Șaguna, un aromân. El a dat noua organizare a mitropoliei, prin cunoscutul Statut
Organic din 1868, după care s -a condus Biserica din Transilvania până după 1918 și ale cărui
principii au sta t la baza legiuirilor bisericești ulterioare din întreaga Biserică Ortodoxă din
România întregită. Două sunt principiile de bază ale acestui Statut: autonomia (față de stat) și
participarea laic ilor (în proporție de 2/3 alături de clerici la conducerea vie ții bisericești la toate

29
nivelele ei: Adunarea parohială și Consiliul parohial, Adunarea și Consiliul eparhial și
Congresul Național Bisericesc – pentru întreaga Mitropolie68.
Până la Marea Unire de la 1918, credincioșii ortodocși români au fost „divizați î n patru
unități bisericești distincte”69, fiecare având un anume specific care făcea diferența: „Bisericile
românești ortodoxe în situația de azi sunt patru la număr: în Regat, la noi, în Basarabia și
Bucovina, avându -și fiecare organizația sa particulară m ult-puțin deosebitoare. Cei mai
deosebiți suntem noi, cu constituția noastră singulară democratică, ce ne -am făurito în
împrejurări speciale70.
Mai mult, Scrisoarea irenică a Sfântulu i Sinod către Bisericile Ortodoxe surori p rin
care se comunică ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie – redactată la
12 martie 1925 și semnată de patriarhul Miron Cristea – consemnează încă un aspect important
de care trebui ținut seama în proiectul de unificare bisericească; „Cu excepția Arhiepiscopiei
Basarabiei, care făcea parte din Biserica rusească, acele două mitropolii mai sus amintite, acea
a Ardealului și cea a Bucovinei, au intrat în unitatea română ca Biserică Autocefală. Reunirea
lor într -o singură organizație bisericească, de caracter național d ă acestei organizații o
importanță deosebită ce trebuie învederată în noua ordine a Bisericii Ortodoxe Române, altfel
decât până acum71.
Unificarea Bisericii a luat o amploare așa de mare, încât a devenit preocupare și a
Guvernului, a Parlamentului și nu î n ultimul rând a presei bisericești și laice. Evident că într –
un asemenea cerc lărgit de idei unificatoare, procesul s -a prelungi t până la Legea și Statutul
Bisericii Ortodoxe Române din 1925.
Profesorul de Drept Bisericesc de la Facultatea de Teologie din Cernăuți, Valeriu Șesan,
recunoscut ca un mare canonist, ce face parte din categoria persoane distinse din cler a întocmit
împreună cu Ștefan Saghin și Romul Cândea un Proiect de unificare a organizației Bisericești
din România Întregită72. Alcătuirea aceasta are XIX capitole:
I. Sfântul Sinod
II. Sinodul Mitropolitan
III. Alegerea mitropoliților, episcopilor epar hioți și arhiereilor titulari:

68 Casian RUȘEȚ , „Biserica Ortodoxă Română după Marea Unire din 1918. Unificarea bisericească și aportul
canoniștilor bănățeni”, în volumul Taină și mărturisir e, Editura Presa Universitară Clujeană, 2013, p. 502.
69 Paul BRUSANOWSKI , Autonomia și constituționalismul în dezbaterile privind unificarea Bisericii Ortodoxe
Române (1919 -1925 ), Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, 2007, p. 13.
70 Gheorghe CIUHANDU , Împreunarea Bisericilor Ortodoxe Române de pe teritoriul României Mari într -o
Singură Biserică și raportul acestei Biserici cu Statul , Arad, 1919, p. 9.
71 Tit Simedria, Patriarhia ROmânească. Acte și documente , București, 1925, p. 122.
72 Valerian ȘESAN , Proiectul de unificare a organizației Bisericești Autocefale Ortodoxe din România Întregită ,
Cernăuți, 1920.

30
a) Alegerea episcopilor eparhioți
b) Alegerea arhiereilor titulari
c) Alegerea mitropoliților
d) Alegerea Mitropolitului -Primat
IV. Consist oriul Superior
V. Congresele eparhiale mitropolitane sau episcopale
VI. Consistoriile eparhiale mitropolitane sau episcopale
a) Agendele rezervate chiriarhului, adică mitropolitului sau episcopului
eparhiot
b) Agendele ședințelor plenare consistoriale
c) Senatul epitropesc pentru administrarea averii bisericești eparhiale și
Senatul Disciplinar pentru chestiunile disciplinare
d) Alegerea consilierilor consistoriali definitivi
e) Organizarea clerului catedralei mitropolitane sau episcopale
f) Problema unificării bi sericești a fost dezbătută și de către organele colegiale
de conducere bisericească
VII. Congresele eparhiale preoțești
VIII. Mănăstirile
IX. Protopresbiteratul județean
X. Scaunul Protopresbiteral
XI. Parohia
XII. Revizorii e clesiastici
XIII. Defensorii eclesiastici
XIV. Instanțele ierarhice
XV. Căsătoria și divorțul
XVI. Instituțiuni bisericești care trebuie înființate sau perfecționate
a) Serviciul misionar intern
b) Institutul Biblic Ortodox
c) Organe de publicitate
d) Muzee bisericești
e) Biblioteci bisericești
f) Instituții caritative
g) Învățământul religios
h) Preoți militari

31
i) Oficiul statistic bisericesc
j) Case preoțești
XVII. Asigurarea mijloacelor materiale trebuincioase Bisericii
XVIII. Pregătirea clerului
XIX. Rolul femeii în viața bisericească
Pentru ușurarea actului conducător, pe lângă fiecare mitropolit sau episcop ar trebui să
funcționeze un Consistoriu Eparhial permanent ca for consultativ al chiriarhului în afacerile
legislative și disciplinare bisericești, după modelul Consistoriului Eparhial din Bucovina . Dacă
între mitropolit și membrii consistoriului există disensiuni insu rmontabile, acesta se va adresa
în chestiunile strict bisericești, Sinodului Mitropolitan, iar celelalte cazuri le aduce la cunoștință
Ministerului Cultelor. Fi ind un organ consultativ, Consistoriul Eparhial nu este un corp juridic
de sine stătător, care a r putea să se opună categoric chiriarhului de a lua o decizie, dar nici nu
se supune orbește vlădicii fără drept de inițiativă73. În câmpul disciplinar, mitropolitul este
îndrituit în „măsurarea puterii disciplinare în afară de tribunalul bisericesc discipl inar, prin
învățături, admonieri și mustrări orale și în scris față de clerici și mireni”74. Mitropolitul are
prerogativa de a reduce pedeapsa unui cleric dictată de Consistoriul Eparhial75.
Consistoriul Eparhial are două senate: Epitropesc și Disciplinar. Senatul Disciplinar se
compune din: președinte (protecditul consistorial), ecditul eparhial (avocatul) și un cleric ales
ad-hoc de plenul consistorial pentru fiecar caz disciplinar concret76.
Protopresbiterul județean are și competența judecătorească, în s ensul că, „cercetează
cazurile disciplinare ale preoților și ale cantorilor așișdere și tulburările religioase între mireni
și raportează Scaunului Protopresbiteral; însă în caz de urgență, protopresbiterul are dreptul de
a lua măsuri disciplinare provizor ii raportând imediat chiriarhului său ”77.
Scaunul Protopresbiteral este un for bisericesc folositor pentru aplanarea unor certuri
locale între clerici sau între clerici și parohieni78. Toate hotărârile Scaunului Presbiteral care se
adună cel puțin o dată în lună trebuie din oficiu așternute în scris – până în 8 zile – chiriarhului
și Consistoriului Eparhial spre aprobare79.
Chestiunile bisericești care au a trece prin toate instanțele ierarhice spre a primi o
rezolvare definitivă se împart în patru grupe: d ogmatice, legislative, administrative și

73 Valerian ȘESAN , Proiectul de unificare… , p. 24.
74 Valerian ȘESAN , Proiectul de unificare… , p. 26.
75 Valerian ȘESAN , Proiectul de unificare… , p. 27.
76 Valerian ȘESAN , Proiectul de unificare… , p. 35.
77 Valerian ȘESAN , Proiectul de unificare… , p. 40.
78 Valerian ȘESAN , Proiectul de unificare… , p. 41.
79 Valerian ȘESAN , Proiectul de unificare… , p. 42.

32
disciplinare80. Cazurile disciplinare bisericești – adică de primă linie: abateri de la datoriile
chemării și serviciului de la buna conduită, de la legile Statului – trebuie instituite în spiritul
canoanelor existen te de următoarele instanțe ierarhice (clerul inferior):
a. Instanța primă (măsură limitată) Scaunul Protopresbiteral;
b. Pima instanță în toate cazurile și a doua instanță pentru Scaunul Protopresbiteral:
chiriarhul eparhio t împreună cu Consistoriul Eparhial;
c. A doua sau în unele cazuri a treia instanță: Sinodul Mitropolitan;
d. Ultima instanță mai ales pentru cazurile de caterisire sau alte pedepse grele: Sfântul
Sinod.
Mitropoliții, episcopii eparhioți și episcopii titulari au ca primă instanță în chestiuni
discipl inare -bisericești, Sinodul Mitropolitan, iar a doua și ultima instanță, Sfântul Sinod.
Sfântul Sinod este unica instanță judecătorească a Mitropolitului Primat81.
Concluzionând pe marginile acestui Proiect, nu putem spune decât că este o propunere
care supo rtă orice augmentare competentă.
Elie Miron Cristea și -a expus viziunea sa asupra unificării bisericești în lucrarea sa cu
titlul sugestiv „Principii fundamentale pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române în
România Întregită”82, prezentată la întrunirea Constituantei din septembrie 1920. Cele 18 părți
constitutive ale acestei opere pragmatice au ca idei directoare autonomia bisericească,
principiul constituțional și participarea sau incluziunea mirenilor în organismele conduce rii
bisericești.
Mitropolitu l-Primat are intenția de a simplifica unele „complicații în formarea unei
corporațiuni bisericești”83, în scopul bunei funcționări a Bisericii ca organism viu. Așadar,
protopopiatul ca organ judecătoresc de prim ă instanță, va înființa un „mic consiliu preoțesc
format din 5 preoți, aleși de preoțimea din județ și aprobați de chiriarh, care să judece litigiile
dintre preoți”84. Rezoluțiile date de prima instanță puteau fi contestate la Cosistoriul Spiritual
al Eparhiei, care să fie considerată a II -a insta nță de judecată bisericescă. Sfântul Sinod va
reprezenta instanța supremă de judecată a Bisericii Ortodoxe Române.

80 Valerian ȘESAN , Proiectul de unificare… , p. 49.
81 Valerian ȘESAN , Proiectul de unificare… , p. 50 -51.
82 Silviu GALEȘ , „Miron Cristea și opera de unificare și realizare a reformei religioase. Legea și Statutul de
Organizare al Bisericii Ortodoxe Române”, în Biserica Ortodoxă Română , seria a IV -a, anul I, nr . 3, 2010, p.
238.
83 Miron CRISTEA , Principii fundamentale pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române în România Întregită ,
București, 1920, p. 22.
84 Miron CRISTEA , Principii fundamentale… , p. 18.

33
Concepția lui Miron Cristea asupra organizării și funcționării Bisericii era una
autoritaristă față de democratismul lui Andrei Șaguna : „Biserica nu este o instituție
democratică. Ea se bazează pe o autoritate superioară, pe piatra cea din capul unghiului, pe
Hristos. Principiul hristocrației stă la baza Bisericii Ortodoxe. A -l abandona înseamnă nu
numai a depăși temelia ortodoxismului, d ar și a lipsi , în aceste zile de generală anarhie , Biserica
de autoritatea atât de necesară a orice organism cu cap. Deci, principiul ierarhic într -o Biserică
ierarhică trebuie susținut pe toată linia, având parohul, protopopul, episcopul sau mitropolitul
nu numai datorințele, dar și drepturile sale ierarhice, canonice. În noua organizare, autoritatea
ierarhică trebuie întărită astfel, precum în toate Bisericile ierarhice. Parohul în parohie,
protopopul în protopopiat trebuie să fie președintele de drept al corporațiunilor bisericești din
parohie, din protopopiat etc. Hotărârile mai importante ale corporațiunilor bisericești ar trebui
să nu aibă valoare de drept, până când nu se aprobă de chiriarh; iar hotărârile corporațiunilor
bisericești supreme trebuie s ă fie ratificate de Sfântul Sinod Episcopesc”85.
Absolutismul ierarhic preconizat de Miron Cristea era validat de încredințarea că
„poporul nostru nu e pregătit pentru asemenea drepturi”86.

2.2. EFECTELE UNIFICĂRII BISERICEȘTI ÎN PLAN DISCIPLINAR

Congre sul Național Bisericesc a elaborat și a aprobat în sesiunea octombrie 1932,
„Regulamentul pentru numirea, înaintarea și disciplina funcționarului bisericesc”87. Acest act
normativ are 7 părți și la sfârșit Dispoziții diverse .
Disciplina funcționarilor și co misiilor de disciplină88
– Funcționarii publici bisericești vor putea fi pedepsiți disciplinar în cazul în care nu
execută îndatoririle de serviciu sau când se abat de la vreuna din obligațiile ce le
sunt impuse prin Regulament.
– Pedepsele disciplinare sunt u rmătoarele:
1. Mustrarea verbală sau scrisă.
2. Mustrarea cu pierderea salariului pe cel mult 15 zile.
3. Ștergerea din tabloul de înaintări.

85 Miron CRISTEA , Principii fundamentale… , pp. 20 -21.
86 Miron CRISTEA , Principii fundamentale… , p. 21.
87 Congresul Național Bisericesc, sesiunea octombrie 1932, Dezbateri. Rapoarte oficiale, regulamente și acte
privind situația Bisericii Ortodoxe Române în anii 1929 -1932, Tipografia Cărților Bisericești, Bucur ești, 1933,
p. 50.
88 Regulament pentru numirea, înaintarea și disciplina funcționarului bisericesc , București, 1933, art 39 -76.

34
4. Mutarea pe cale disciplinară.
5. Excluderea din serviciu pe timp de cel mult 6 l uni cu pierderea salariului.
6. Disponibilizarea.
7. Destituirea din serviciu.
Ordinea enumerării pedepselor disciplinare nu indică și ordinea aplicării lor. Timpul
cât funcționarul este exclus din serviciu nu contează la vechime, pierderea parțială a salariului
se face în beneficiul Fondului General Biseri cesc.
– Funcționarul pedepsit cu punerea în disponibilitate nu poate fi reprimit decât după
doi ani de la data disponibilizării și în clasa cea mai mică a gradului ce l -a avut.
Funcționarul pedepsit cu destituirea nu va mai putea ocupa niciodată vreo funcție
la vreo administrație sau instituție bisericească. Numele funcționarului pedepsit cu
punerea în disponibilitate sau destituirea se va comnunica după rămânerea
definitivă a hotărârii condamnatoare Consisliului Central Bisericesc pentru a fi
comunicat tutur or eparhiilor.
– Pedepsele disciplinare se aplică de către Patriarh în calitate de președinte al
Sfântului Sinod și al Consiliului Central Bisericesc, pentru admini strațiile centrale
și de către episcop pentru admnistrațiile eparhiale. Pedepsele de la 1 și 2 (articolul
40) din Regulament se aplică direct de către șefii supremi ai administrației unde
funcționarul vinovat face serviciul, ele putâ nd fi aplicate și funcționarilor cl erici
hirotoniți, precum și consilierilor referenț i centrali sau eparhiali. Aceste pedepse nu
pot fi aplicate însă mai mult decât de două ori pe an. Celelalte pedepse se aplică
numai după luarea avizului conform al comisiei respective de disciplină.
– Orice pedeapsă disciplinară aplicată unui funcționar se va trece în foaia lui
calificată . Funcționarul care a suferit una din pedepsele de la nr. 1, 2 și 3, prevăzute
în articolul 40 din Regulament și care după aplicarea pedepsei a mai funcționat 5
ani fără să mai fi suferit vreo pedeapsă, are dreptul să ceară ștergerea pedepselor
din foaia c alificativă.
– Nu sunt considerate ca pedepse disciplinare observațiile simple făcute de către șefii
serviciilor respective cu privire la modul de executare a îndatoririlor și a lucrărilor.
– Abaterile și delictele disciplinare prevăzute în acest Regulament vo r fi judecate și
pedepsite de către o comisie compusă din doi membri ai Del egației Permanente a
Consiliului Central Bisericesc și un f uncționar superior din Cancelaria Sfântului
Sinod sau a Consiliului Central Bisericesc delegat de către Patriarh pe un ter men de
3 ani. Patriarhul des emnează și președintele, la eparhii, abaterile și delictele

35
disciplinare Consistoriului Eparhial, un consilier referent, secretarul eparhial sau
cel mai înalt în grad dintre funcționarii cancelariei numiți pe timp de 3 ani de că tre
episcopul eparhiot.
– Fiecare din membrii comisiilor vor avea și câte un membru supleant delegat deo dată
și pe aceiași durată ca și membrii titulari ai comisiei.
– Serviciul de secretar va fi îndeplinit de un funcționar desemnat de către Patriarh
pentru Co misia Centrală și de către episcop pentru Comisia Eparhială.
– Șeful superior al administrației bisericești, adică Patriarhul – pentru administrația
centrală bisericească – sau episcopul, pentru administrația bisericească eparhială,
fiind sesizați printr -o reclamație scrisă și timbrată în regulă sau printr -un raport
oficial al autorității religioase asupra abaterilor sau delictelor disciplinare prevăzute
la articolul 3 și 4 din Regulament săvârșite de vreun funcționar din administrația
bisericească, va ordon a o anchetă prealabilă care se va face de către un delegat al
Patriarhului, respectiv al episcopului, anume însărcinat cu aceasta.
– Delegatul va asculta pe funcționarul învinuit și martorii invocați, întocmind un
proces -verbal, luând și declarațiile martori lor în scris.
– După terminarea cercetăr ilor, procesul -verbal încheiat în cauză, cu toate piesele
anexă și cu un raport special întocmit de către delegatul mandatat cu ancheta, se va
înainta chiriarhului respectiv, care a ordonat ancheta.
– În raportul său, de legatul anchetator își va consemna opinia sa, potrivit impresiei de
la cercetare, asupra vinovăției celui reclamat.
– Dacă din actele de cercetare, chiriarhul respectiv socotește că persoana în cauză este
vinovată, va trimite comisiei de disciplină dosarul s pre judecare.
– Odată afacerea trimisă în judecată nu se mai poate opri , ci rămâne în pronunțare.
– Președintele comisiei, îndată ce primește dosarul respectiv de la chiriarh, dispune
citarea funcționarului reclamat și martorilor, fixând ora, ziua și locul und e se va ține
judecata. Tot președintele va invita pe membrii comisiei de judecată și pe delegatul
acuzator la ședință.
– Funcționarul în contra căruia s -a deschis ac țiune disciplinară va fi citat de către
președinte și grefier. Această citație se înmânează p rin serviciul din care face parte
cu cel puțin 15 zile libere înaintea termenului fixat pentru judecată.
– Dovada de înmânare a citației sau lipirea ei la domiciliul celui în cauză, semnată de
doi martori, se va atașa la dosar.

36
– Termenul de judecată nu poate fi mai mult de 60 de zile, socotit de la trimiterea în
judecată.
– Dacă comisia de disciplină ar fi hotărât o cercetare suplimentară, atunci termenul
va curge după terminarea acestei cercetări și după prezentarea actelor respective
președintelui comisiei.
– Funcționarul învinuit sau apărătorul său are drept să ia cunoștință de dosarul care
cuprinde actele referitoare la judecarea sa înainte de înfățișare.
– Judecata funcționarului se face de către comisia de disciplină în ședință secretă care
se întrunește la r eședința eparhială sau patriarhală în localul, ziua și ora anunțate în
citație.
– Ședințele vor fi prezidate de către președintele comisiei de disciplină care va
conduce dezbaterile și se va îngriji de buna rânduială, chemând la ordine pe cei
necuviincioși s au luându -le cuvântul, iar în cazuri mai grave, excluzându -i din
ședință.
– La ședință vor lua parte afară de comisia de disciplină: funcționarul învinuit,
acuzatorul desemnat de chiriarh, secretarul care va îndeplini sarcina de grefier și
apărătorul dacă es te desemnat de vinovat.
– Funcționarul învinuit se va apăra singur verbal sau printr -un memoriu scris, sau
printr -un avocat desemnat de el, cu condiția ca acesta din urmă să fie de confesiune
ortodoxă.
– Apărătorul are dreptul a lua parte la dezbaterile proces ului de la început până la
sfârșit.
– Dacă în dosarul cauzei nu există dovadă că funcționarul a fost citat în regulă și el
se prevalează de această lipsă de procedură, comisisa va amâna judecarea
procesului, fixând un nou termen, care nu va fi mai lung decât cu cel mult 15 zile
de la ultimul termen. În caz de amânări, termenul nou se dă în cunoștința celor
prezenți.
– În cazul când interesul serviciului sau al cercetărilor o cere, funcționarul învinuit
poate fi suspendat de către chiriarh, cu condiția ca în ter men de 30 de zile de la
suspendare să fie trimis înaintea comisiei, care este obligată să judece în cel mult
două luni. Nerespectarea acestor termene atrage după sine desființarea de
suspendare.
– Comisia disciplinară, primid actul de trimitere împreună cu d osarul cauzei și
ascultând pe funcționarul însărcinat cu susținerea acuzării, hotărăște dacă:

37
a. Trebuie închisă fereastra;
b. Sunt necesare noi cercetări;
c. Trebuie dat curs acuzației;
A. În primul caz va restitui actele arătând că socotește că trebuie închisă afacerea, vina
funcționarului chiar dacă ar fi dovedită necomportând vreuna din pedepsele
prevăzute la articolul 40.
B. În cazul al doilea, comisia de disciplină va restitui dosarul, cerând să se facă noi
cercetări și indicând părțile care au nevoie să fie co mpletate. Actele noii cercetări
se vor depune serviciului respectiv, care le va remite mai întâi funcționarului
însărcinat cu acuzarea pentru a prezenta eventual propuneri, iar în urmă le
înaintează comisiei disciplinare.
C. Dacă comisia hotărăște să se dea c urs acuzației pe temeiul actului de trimitere la
afacerea de judecată.
– Procedura în ziua judecării
Se citește actul de trimitere în judecată;
Se ascultă inculpatul, se cercetează actele și mărturiile din dosar și la urmă se dă
cuvântul funcționarului acuza tor;
Apărarea va avea cuvântul cel din urmă.
– Decizia comisiei de judecată se dă motivată și cu majoritate de voturi. Părerea
minorității va fi de asemenea motivată. Decizia se dă numai pe baza celor constatate
în ședință. În ea se va arăta exact dacă funcț ionarul este vinovat sau nu și în primul
caz ce pedeapsă i se aplică.
– Președintele comisiei va depune la serviciul personal decizia originală și toate actele
în termen de 5 zile de la pronunțare.
– Deciziile comisiei disciplinare sunt obligatorii pentru auto ritatea pe lângă care
funcționează. Ele sunt definitive și obligatorii după aprobarea chiriarhului.
– Când se dă o decizie de achitare, funcționarul învinuit este scos de drept de sub
urmărire.
– Deciziile comisiilor disciplinare se execută de către servicul respectiv al autorității
din care face parte funcționarul.
– Dacă posterior executării unei decizii se constată că toate sau o parte din actele sau
mărturiile pe care s -a bazat comisia, au fost false, funcționarul condamnat va cere
șefului autorității din care a făcut parte revizuirea procesului său. Comisia
disciplinară va fi imediat sesizată pentru a stabili de urgență asupra unei asemenea

38
cereri. Dacă va fi nevoie, se va reface întâi instrucți unea în totul sau în parte. În
cazul în care cererea de revizuire a fost admisă și funcționarul repus a fost achitat,
pedeapsa se va șterge din foaia calificativă, iar funcționarul va fi pus în toate
drepturile avute anterior sentinței condamnatoare.
– Suspe ndarea din serviciu este obligatorie – fără avizul comisiei disciplinare – când
în contra unui funcționar în serviciu s -a deschis acțiune publică pe baza ordonanței
judecătorului de instrucție pentru crime sau unul din delictele de fals, furt,
înșelăciune, atentate în contra bunelor moravuri, mituire, delapidare de banii
publici, percepere de taxe ilegale, rupere de sigiliu, sustragere, ascundere sa u
desființarea de acte aflate în arhivă sau de poziție publică și instigare la grevă. Când
funcționarul este a chitat, cazul va fi adus înaintea comisiei de disciplină, care se va
pronunța dacă funcționarul poate sau nu fi reprimit în serviciu, iar când a fost
condamnat definitiv, sus pendarea provizorie se transformă de drept în destituire.
– Când un funcționar a com is un fapt grav, care ar îndreptăți o pedeapsă penală, șeful
autorității va sesiza Parchetul. În acest caz, urmărirea disciplinară se suspendă până
la darea ordonanței judecătorului de instrucție. Instanțele judecătorești sunt obligate
să comunice administ rațiilor respective orice acțiune penală s -ar începe contra unui
funcționar public, iar la terminarea instrucțiunii sau procesului, vor comunica
administrațiilor piesele mai importante din dosar.
Congresul Național Bisericesc a votat acest Regulament în șe dința din 16 octombrie
1932 (președinte, Miron Cristea și consili r referent Constantin Dron).
La ședința ordinară a Congresului Național Bisericesc din 14 octombrie 1935 s -a
distribuit membrilor un Proiect de modificare a legii și Statutului de organizare a Bisericii
Ortodoxe Române din 192589. Consiliul Central Bisericesc în ședința sa din 7 iunie 1932 –
sesizat de adresa nr. 477 din 1932 a Sfântului Sinod – a înființat o comisie care să studieze
chestiunea unor schimbări în Legea și Statutul pentru organi zarea Bisericii Ortodoxe Române,
deoarece au venit propuneri de modificare din partea eparhiilor Bucovinei, Hotinului și
Constanței, dar și de la Asociația Clerului Ortodox din România90. Printre altele este
menționată și reducerea instanțelor disciplinare la două în loc de trei, cum era până atunci și
recrutarea personalului judecătoresc prin numire, nu prin alegere91.

89 Valerian ȘESAN , Modificarea Legii și Statutului pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române , Tiparul
„Glasul Bucovinei”, Cer năuți, 1936, p. 3.
90 Valerian ȘESAN , Modificarea Legii și Statutului… , Cernăuți, 1936, p. 3.
91 Valerian ȘESAN , Modificarea Legii și Statutului… , Cernăuți, 1936, p. 4.

39
Canonistul Valerian Șesan de la Facultatea de Teologie din Cernăuți pleda, cu
argumente canonice și istorice, că „o chestiune principială es ențială este reducerea instanțelor
disciplinare bisericești la două în loc de trei”92. În Biserica din timpul celor 7 Sinoade
Ecumenice, au existat numai două instanțe în chestiuni disciplinare atât ale clericilor inferiori
până la prezbiteri, cât și ale episcopilor (can. 9, sin VI Ec.). Canonul 37 apostolic precizează
iarăși numai două instanțe pentru clerici, atât în chestiuni disciplinare, cât și administrative :
episcopul cu Prezbiterul său, care are vot consultativ și Sinodul Mitropolitan93.
Consistori ile Spirituale nu există în Patriarhiile de Constantinopol, Alexandria,
Antiohia și Ierusalim94, ele fiind instituite doar în unele Biserici Autocefale noi.

92 Valerian ȘESAN , Modificarea Legii și Statutului… , Cernăuți, 1936, p. 15.
93 Valerian ȘESAN, Modificarea Legii și Statutului… , Cernăuți, 1936, p. 15.
94 Valerian ȘESAN , Modificarea Legii și Statutului… , Cernăuți, 1936, p. 17.

40
III. ÎNNOIRI ÎN ORGANIZAREA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE.
REGULAMENTUL INSTANȚELOR DISCIPLINARE D IN ANUL 1926

„Statul român încă dintru începuturile sale moderne, inspirându -se din legile
fundamentale ale statelor europene, a căutat să respecte și să garanteze drepturile și libertățile
cetățenilor săi statuând ca principii în constituțiile sale mode rne anumite prerogative.
Drepturile consacrate între constituțiile noastre sunt drepturi publice, libertăți civile sau
libertăți politice”95.
Biserica trebuie să judece la rece raportul cu Statul, deoarece din această relație pot
exista și avantaje, dar și compromisuri. Fiecare moment istoric a necesitat o anume sinapsă
între Stat și Biserică. În secolul al IV -lea, prin împăratul Constantin cel Mare, Biserica era
avantajată de o existență armonică cu Statul – „simfonia bizantină a lui Eusebiu de Cezareea”96
– însă față de aceasta erau și disonanțe (Ambrozie al Milanului)97, voci care cereau o delimitare
clară a puterii seculare de cea bisericească98.
Dominația Statutului asupra Bisericii în chestiuni dogmatice conduce inevitabil la
războaie între cele două entități – Maxim Mărturisitorul, „spiritul cel mai universal al secolului
al VII -lea”99, a plătit cu exilul poziția dârză la eterodoxie. Statul Ro mânesc sub diferitele sale
înfățișări – voievodate, cnezate, principate – a avut o politică bisericească respectuasă față de
instituția divină100.
După Unirea Moldovei cu Țara Românească în 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza
a dus o politică de sincronizar e cu țările Europei moderne, impunând noului Stat o organizare
administrativă, economică și juridică, care să consolideze statutul de Stat liber și independent.
Trecând peste secularizarea averilor bisericești, Cuza a emis Decretul Organic din 3 decembrie
1864 (Monitorul Oficial, nr. 273, 6 decembrie 1864, pp. 1297 -1298), care prevedea în art. 1 că
„Biserica Ortodoxă Română este și rămâne independentă de orice aut oritate străină în tot ce
privește organizare și disciplina”; iar la art. 2 se prevedea formarea unui Sinod general al

95 Ioan COSMA , „Regimul constituționalal cultelor în România(1866 -1938)”, în Altarul Reîntregirii , serie nouă,
anul XIII, nr. 2, 2008, p. 199.
96 Marius TELEA , „Simfonia bizantină între triumfalismul Eusebian și moderația ambroziană”, în Altarul
Reîntregirii , serie nouă, anul XII, nr. 1, 2007, pp. 101 -130.
97 Marius TELEA , „Simfonia bizantină…”, pp. 101 -130.
98 Ion DUMITRU -SNAG OV, Relațiile Stat -Biserică , Editura Gnosis, București, 1996, p. 76;
99 Remus FERARU , „Relațiile dintre Biserică și Stat în viziunea Sfântului Maxim Mărturisitorul”, în Analele
Universității de Vest , seria Teologie, Timișoara, 2014, pp. 27 -42.
100 Jaroslav PELIKAN , Tradiția Creștină. O istorie a dezvoltării doctrine, vol II, traducerea și notele de Nicolae
Buga, Editura Polirom, Iași, 2005, p.

41
bisericii Române în atribuțiile căruia intrau chestiuni legislative, administrative și judecătorești,
prezidat de mitropolitul Ungro -Vlah iei, care din 1865 a primit titlul de primat al României.
Odată cu promulgarea Constituției de către principele Carol I, la data de 30 iunie 1866,
Biserica Ortodoxă Română dobândește o importanță constituțională, stipulându -se la art. 21,
alin. 4 că „rămân e neatârnată de orice chiriarhie străină, păstrându -și însă unitatea cu Biserica
Ecumenică a Răsăritului în privința dogmelor. La fel, autocefalia a fost inclusă și în Legea
organică pentru alegerea mitropoliților și a episcopilor eparhioți, cum și a cons tituirii Sfântului
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, votată de Camera Deputaților și Senat la 4/11 decembrie
1872”101.
Politicul nu are consecvența ideologica a Bisericii, fapt ce a determinat ca în Constituția
din anul 1923 să intervină niște schimbări ca re au dus la o răsturnare radicală a raporturilor
Statului cu Biserica, deși ea a garantat autonomia cultelor religioase din România și era
considerată cea mai democratică constituție a României. La presiunea reprezentanților Bisericii
Greco -Catolice, Bise ricii Ortodoxe Române nu i se mai recunoștea atributul de Biserică
națională, ci doar de Biserică dominantă.102
Biserica Ortodoxă Română nu avea o alternativă de a supraviețui în statul modern
constituțional decât ținând seama de prevederile constituționale ale acestei entități politice.
Nicio lege sau un statut bisericesc nu ar putea fi pre -constitu țional sau anticonstituțional.
În organizarea și conducerea oricărei Biserici Ortodoxe locale „înnoirile sunt un
fenomen curent întrucât aplicarea principiilor ca nonice fundamentale ale Ortodoxiei se face în
fiecare vreme și în fiecare țară sau parte a lumii adaptându -se realităților care se schimbă și de
care trebuie să se țină seama și în materie de legislație bisericească”103.
Biserica Ortodoxă Română, la fel ca c elelalte Biserici Ortodoxe surori, indiferent de
împrejurarea istorică – potrivnică sau favorabilă – și-a afirmat autonomia și autocefalia104, așa
cum apare în textul canonului 34 apostolic105 și totodată, după scurgerea vremii, s -a pliat și
după exigențele co nstituționalismului liberal, făcând saltul de la pravilă (fără să o abandoneze)
la constituție.

101 Ioan MATEIU , Politica bisericească a Statului Românesc , Sibiu, 1931, pp. 8 -9.
102 Enciclopedia României , vol. 1, Bu curești, 1938, p. 421.
103 Jambul KSHUTASHVILI , „Statutul Bisericii Ortodoxe Georgiene. Studiu Canonic”, în Studii Teologice , seria a
III-a, anul III, nr. 1, 2007, p. 64.
104 Cfr. Biserica în Misiune – Patriarhia Română la ceas aniversar. 120 de ani de autocef alie (1885 -2005) 80
de ani de patriarhat (1925 -2005), Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, București, 2005.
105 Constantin RUS, „Canonul 34 apostolic și implicațiile sale canonice”, în Ortodoxia , seria a II -a, anul V, nr. 2,
2013, p p. 68 -82.

42
Legea și Statutul pentru Organizarea Bisericii Ortodoxe Române din 1925106, prin
conciziunea textuală, reprezintă, fără îndoială , încă o treaptă în devenirea istorică a Bisericii
Ortodoxe Române.

3.1 REGULAMENTUL INSTANȚELOR DISCIPLINARE ALE BISERICII ORTODOXE
ROMÂNE ÎN ANUL 1926

Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române a fost sancționată prin Decretul
Regal nr. 1402 din 4 mai 1925 și publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 6 mai 1925107.
Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române numește la art. 16 instanțele
disciplinare și de judecată pentru clerici în chestiunile curat bisericești:
1. Consistoriul Spiritual Eparh ial la fiecare eparhie ca primă instanță. Eparhiile pot
trimite anumite chestiuni mărunte la judecătoria protopopiatului.
2. Consistoriul Spiritual Mitropolitan , ca instanță de apel, pe lângă cele 3 Mitropolii
istorice: la București – pentru Mitropolia Ungrov lahiei, la Iași – pentru Mitropolia
Moldovei, a Bucovinei și a Basarabiei și la Sibiu – pentru Mitropolia Ardealului.
3. Consoistoriul Spiritual Central de pe lângă Sfântul Sinod, ca instanță de recurs și
pentru asigurarea unității de jurisprudență. Recursuri le privitoare la chestiunile
dogmatice sunt exclusiv de competența Sfântului Sinod108
Articolele 17 și 18 completează: „Hotărârile instanțelor judecătorești bisericești se
execută prin organele Bisericii. La cererea autorităților bisericești, organele puterii executive
vor da tot concursul lor, pentru aducerea la împlinire a acestor hotărâri; Mitropoliții, episcopii
și arhiereii, pentru abaterile bisericești vor fi judecați ca primă și ultimă instanță de către Sfântul
Sinod, iar pentru delicte ordinare și politice se vor judeca de către Înalta Curte de Casație ”.
Afacerile disciplinare și judecătorești, venite de la consistoriile spirituale mitropolitane,
sunt supuse judecății Consistoriului Spiritual Central, ca instanță de recurs, care asigură
unitatea jurisprudenței. Acest înalt organ judecătoresc al Bisericii se compune din 5 preoți cu
pregătire superioară teologică și eventual juridică, câte unul din fiecare mitropolie (Art. 19).
Membrii se numesc după propunerile respectivelor mitropolii, de către Sf ântul Sinod, pe

106 Dorel Viorel CHERCIU , „Legea și Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române”, în Analele
Universității de Vest , 7 seria Teologie, vol. XIII, 2007, pp. 103 -111.
107 Paul BRUSANOWSKI , Autonomie și constitușionalism în dezbaterile privind unificarea Bisericii Ortodoxe
Române (1919 -1925), Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, 2007, p. 34.
108 Casian RUȘEȚ , „Prima Lege a Cultelor din România -aaspecte regulamentare, canonice și de disciplină
bisericească”, în Altarul Banatului , nr. 10 -12 oc tombrie -decembrie 2015, Editura Arhiepiscopiei TImișoarei, p.
29.

43
termen de 6 ani. Ei pot fi numiți din nou.pe lângă cei 5 membri ordinari, vor fi numiți și 5
membri supleanți (art. 20). Procedura de judecată va fi cea stabilită prin regulamentul pentru
instanțele judecătorești bisericești întocmit de Sfâ ntul Sinod.
La fiecare eparhie va funcționa un Consistoriu Spiritual pentru judecarea abaterilor de
natură bisericească săvârșite de membrii clerului de mir și celălalt personal bisericesc. El se
compune din trei preoți, doctori sau licențiați în teologie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă
care au cunoștințe speciale canonice și juridice (Art. 150). Membrii vor fi aleși de Adunarea
Eparhială cu aprobarea prealabilă a episcopului, pe o durată de 6 ani. Ei pot fi real eși (Art.
151). Sentințele se dau cu dr ept de recurs și fără drept de opoziție. Procesura de judecată va fi
cea stabilită de regulamentul special pentru instanțele judec ătorești bisericești, întocmit de
Sfântul Sinod (art. 152).
Pe lângă cele trei mitropolii istorice, funcționează câte un Cons istoriu Spiritual
Mitropolitan, ca instanță de apel și anume: la București, pentru Mitropolia Ungro -Vlahiei, la
Iași, pentru Mitro polia Moldovei, a Bucovinei și a Basarabiei și la Sibiu, pentru Mitropolia
Ardealului. Fiecare eparhie are câte un delegat în acest consistoriu, ales de adunarea eparhială,
cu aprobarea episcopului, pe o durată de 6 ani. Procedura de judecat va fi cea stabilită prin
regulamentul special pentru instanțele judecătorești bisericești, întocmit de către Sfântul Sinod
(Art. 158).
„Reg ulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și judecătore ști ale Bisericii
Ortodoxe Române”109 a fost votat în sesiunea Sfântului Sinod din iunie 1926, sancționat prin
Decretul Regal nr. 4160 din 29 decembrie 1926 și publicat în Monitorul Oficial nr. 290/30
decembrie 1926. Cele 11 capitole ale sale au în vedere „t oți membrii clerului, călugării,
cântăreții și paraclisierii cari se vor face vinovați de vreuna din cinele enumerate la art. 2 și
3”110.
Ca abateri disciplinare, regulamentul enumeră:111
a) Neglijen ța sau neascultarea în îndeplinirea datoriilor;
b) Incorectitudini săvârșite în afaceri oficiale;
c) Fapte mai puțin grave, săvârșite contra ordinii și bunei cuviințe;
d) Căutarea de certuri și provocare de neînțelegeri în sânul Bisericii sau impunerea cu sila
a plății serviciilor religioase;

109„ Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și judecătorești ale Bisericii Ortodoxe Române”, în
Chiru C. Costescu, Legi, Regulamente. Canoane, Statute, Decizii, Jurisprudențe, e tc., București, 1931, pp. 495 –
547.
110 „Regulamentul de procedură…, Art. 1.
111 „Regulamentul de procedură…”, Art. 2, lit. a, b, c, d, e, f, g.

44
e) Executarea înainte de a dobândi aprobarea organelor superioare a celor hotărâte ce
trebuiesc să fie în prealabil aprobate de autoritățile superioare;
f) Săvârșirea celor sfinte într -o altă parohie sau biserică, fără aprobarea chir iarhului sau
fără consimțământul preotului locului;
g) Părăsirea parohiei fie ca locuință, fie ca serviciu, șederea mai multă vreme afară din
parohie, fără voia și fără știrea episcopului respectiv;
Delictele disciplinare sunt înșiruite în categoria B:112
a) Săvârșirea, cu de la sine putere, a lucrărilor sfinte de un preot depus legal pentru un
delict;
b) Părăsirea, cu de la sine putere, a locului său de serviciu și îndeplinirea serviciilor
preoțești în altă parohie, fără știrea și consimțământul autorității bise ricești competente;
c) Neglijarea ritualului prescris la săvâr șirea lucrărilor sfinte;
d) Violarea secretului mărturisirii;
e) Administrarea incorectă a bunurilor bisericești, însușirea sau întrebuințarea lor în alte
scopuri;
f) Îndeletnicirea cu afaceri nepotrivite c hemării preoțești și neglijarea sau neascultarea
întru împlinirea datoriilor;
g) Neglijarea îmbrăcămintei încât să nu mai corespundă caracterului preoțesc și
regulamentelor în vigoare;
h) Înalta trădare;
i) Conjurațiunea în contra autorității legale;
j) Sperjurul;
k) Sacrilegiul sau ierosilia;
l) Blasfemia;
m) Calomnierea și acuzarea neîntemeiată de fapte necinstite față de orice cleric, față de
căpeteniile și superiorii Bisericii, precum și față de corporațiunile, instituțiile și
organele bisericești, precum și participarea l a adunări și consfătuiri publice unde
biserica, autoritățile ei și fețele bisericești sunt atacate și vaza lor știrbită;
n) Adulterul;
o) Beția;
p) Jocul de noroc;
q) Apostazia;

112 „Regulamentul de procedură…”, Art. 3.

45
r) Erezia;
s) Schisma;
t) Simonia;
u) Furtul;
v) Camăta;
w) Bătaia;
x) Uciderea;
y) Ținerea de cârciumi;
z) Condamnarea definitivă de către instanțele judecătorești ale Statului, pentru orice alte
crime și delicte, constatate și pedepsite de către instanțele judec ătorești;
aa) Neglijarea, neîndeplinirea îndatoririlor impuse de Statutul de organizare și funcționare
și de Regulamentele lui de aplicare, precum și de toate ordinele și dispozițiile
autorităților bisericești.

3.2. ANSAMBLU DE MĂSURI. OPERAȚIONALITATE

Consistoriile Spirituale aplică persoanelor supuse judecății lor, după gravitatea cazului,
următoarele pedepse vremelnice113:
a. Sfatul și dojana duhovnicească;
b. Degradarea vinovatului de rangurile bisericești și onorifice ce le posedă;
c. Amendarea până la 15 % din salariul și accesoriile dintr -un an;
d. Pierderea oficiului de paroh sau preot ajutător pe timp limitat sau definitiv;
e. Întârzierea gradației pe un timp determinat;
f. Oprirea totală de la săvârșirea lucrărilor sfinte pe un timp anumit cu reținerea salariului;
g. Canonisirea la sfintele mănăstiri sau la catedrala episcopală până la o lună de fiecare
dată;
h. Transfera rea;

Regulamentul prevede și pedepse definitive114
a. Pierderea pentru totdeauna a dreptului de a fi ridicat la un grad ierarhic superior;
b. Depunerea sau pierdere a dreptului pentru totdeauna de a săvâ rși vreo lucrare sacră, fără
pierderea calității de preot, cu putința de a fi întrebuințat în administrația bisericească;

113 „Regulamentul de procedură…”, Art.4, lit a -h.
114 „Regulamentul de procedură…”, Art. 4, 11 lit. a, b, c.

46
c. Caterisirea.
Există foarte multe abateri -delicte fiecare cu câte o pedeapsă115:
– Apostazia este lepădarea credinței creștine și îmbrățișarea unei confesiuni religioase
necreștine. Pentru clerici vin a aceasta se pedepsește cu caterisirea.
– Dacă lepădarea de credință s -a făcut sub silă fizică, iar clericul a arătat pocăință
adâncă, se va opri pentru totdeauna de la săvârșirea lucrărilor sfinte, dar își va păstra
demnitatea de cleric;
– Vina de apostazie s e constată, fie din mărturisirea publică, fie din mărturisirea
privată făcută de cel lepădat de credință, prin viu grai sau în scris;
– Ateismul se constată și se pedepsește ca și apostazia;
– Erezia este respingerea intenționată și îndărătnică a unei dogme f ixate de biserică
sau împrăștierea unei dogme eretice reprobată de biserică;
– Vina de erezie se constată în același mod ca și cea de apostazie;
– Dacă vreun cleric se face vinovat de erezie, pentru prima dată va fi chemat și sfătuit
de către chiriarh asupra g reșelii în care a căzut;
– Dacă cel învinuit va recunoaște greșeala și se va căi arătând că a căzut în erezie fără
știință și fără intenție, va fi iertat, dându -i însă un canon de pocăință după chibzuința
chiriarhului;
– Dacă cel învinuit însă nu va recunoaște greșeala și va persista în erezie, se va
pedepsi pentru prima dată cu oprirea de la săvârșirea celor sfinte și trimiterea lui
spre pocăință la episcopie sau la mănăstire pe un timp de la 15 zile până la 3 luni;
dacă cel învinovățit va arăta pocăință, se v a ierta, însă va fi mutat în altă parohie
depărtată. Dacă însă nu va arăta pocăință și va persista în erezie, se va caterisi;
– Schisma este despărțirea de Biserică din cauza înțelegirii deosebite a unor obiecte
de mai puțină importanță ale învățăturii Biser icii sau a unor chestiuni uș or de
împăcat; de asemen ea se consideră tot schismă și refuzul de ascultare de autoritatea
bisericească legală;
– Dacă unul din cei ce se numără în cler cu de la sine voie ar introduce schimbări și
inovații în cultul și ritualul b isericesc, pentru prima dată și dacă va recunoaște că
faptul a provenit din neștiință sau greșeală se va dojeni aspru. Dacă a doua oară va
cădea în aceeași greșeală se va opri de la slujirea celor sfinte pe un timp determinat

115 „Regulamentul de procedură…”, Art. 5 -54.

47
și va fi trimis la episcopie s au la o mănăstire cu canon de pocăință. Dacă vinovatul
și după aceasta persistă în rătăcire, se va caterisi;
– Neascultarea de autorități se consideră când o persoană din cele supuse jurisdicției
bisericești ar refuza executarea ord inelor primite sau refuza supunerea și ascultarea
autorităților superioare bisericești sau prin cuvinte sau sc rieri, sau în alt mod ar
batjocori actele de autoritate și legale îndeplinite de autoritățile bisericești;
– Neascultarea de autorități, după gravitatea faptei și conduita de până atunci a
vinovatului, se pedepsește cu pedeapsa dojanei, până la pedeapsa depunerii;
– Săvârșirea cu de la sine putere a lucră rilor sfinte de un preot sau diacon depus pe
cale legală pentru vreun delict, se va considera ca nes upunere la canoane și le gi și
se va pedepsi ca atare. În niciun caz pedeapsa ce se va da nu va fi mai mică decât
pedeapsa anterioară;
– Niciun preot sau diacon nu poate săvârși cele sfinte într -o altă parohie, decât în care
este legal așezat, fără încuviințarea canonică și legală celor în drept. Dacă vreun
preot sau vreun diacon ar săvârși cele sfinte într -o parohie str ăină, fără înștiințarea
parohului respectiv, se va pedepsi cu minimum pedeapsa dojanei și maximum
pedeapsa transferării;
– Niciun episcop nu poate primi un cleric dintr -o altă eparhie străină, fără carte
canonică, eliberată de episcopul eparhiei din care a plecat. Dacă vreun preot sau un
diacon ar săvârși cele sfinte în altă eparhie fără încuviințarea chiriarhului, se
consideră ca neascultare față de autorități și s e va pedepsi ca atare;
– În cartea canonică se va arăta precis purtarea de până atunci a solicitatorului. Lipsa
acestei precizări face fără efect cartea canonică. Eliberarea cărții canonice produ ce
vacanța postului avut;
– Nu se va putea elibera cartea canonic ă a unui cleric trimis în judecata instanțelor
judecătorești, până ce cauza pentru care a fost trimis nu s -a stins printr -o sentință
definitivă. Nerespectarea acestei dispoziții atrage după sine nulitatea cărții canonice
și a tuturor actelo r ce vor decurge din cartea canonică;
– Monahilor nu li se eliberează carte canonică. Trecerea lor dintr -o mănăstire într -alta
în cuprinsul aceleiași eparhii sau în două eparhii diferite se face pe cale de
corespondență oficială între chiriarhii respectivi;
– Administrarea Sf intelor Taine a Mărturisirii și Sfânta Împărtășanie în caz de boală
într-o parohie străină nu cad sub pedeapsă;

48
– Preotul care ar pretinde plată pentru Sfintele Taine a Mărturisirii sau a Sfintei
Împărtășanii, va fi considerat pedepsit cu canonisirea la mănăstire sau la episcopie,
până la o lună;
– Săvârșirea serviciului divin într -un paraclis particular fără știrea și consimțământul
episcopului se va pedepsi ca neascultare de autorități;
– Violarea secretului mărturisirii se pedepsește cu depunerea;
– Niciun cleric nu va oficia Taina Căsătoriei a doua oară persoanelor divorțate numai
de instanțele civile, dacă nu vor face proba că acele persoane au obținut desfacerea
primei căsătorii religioase din parte autorităților bisericești;
– Clericul carea ar oficia o as tfel de căsătorie se sancționează cu transferarea, iar
căsătoria bisericească se va declara nulă;
– În toate cazurile or i de câte ori se va aplica pedeapsa transferării, să se aibă în vedere
că transferarea fiind dată ca pedeapsă, parohia ce i se va da celui pedepsit, în niciun
caz nu va fi o parohie mai bună decât cea de la care a fost transferat;
– Organele îndreptățite a aplica pedepsele sunt: chiriarhul și consistoriile spirituale
de judecată;
Instanțele disciplinare și judecătorești bisericești prevăzute î n regulament sunt
următoarele116:
1. Consistoriul Spiritual de la fiecare eparhie ca primă instanță de jude cată;
2. Consistoriul Spiritual Mitropolitan – care funcționează ca instanță de apel pe lângă
cele trei Mitropolii istorice: La București, Iași și Sibiu;
3. Consistoriul Spiritual Central, care funcționează pe lângă Sfântul Sinod atât ca
instanță de recurs, cât și pentru asigurarea unității de jurisprudență.
Pe lângă fiecare protopopie se va putea înființa câte o judecătorie de pace protopopească
cu corespondență , care are sarcinile:
a. De a aplana și de a judeca neînțelegerile ivite în sânul per sonalului bisericesc cu
privire la taxele de epitrahil, la neînțelegerile dintre parohieni și preoții lor locali,
precum și la micșorarea veniturilor legale preoțești din par tea comunităților
parohiale sau a credincioșilor;
b. De a judeca în primă instanță personalul inferior bisericesc, adică pe cântăreți și pe
paraclisieri. Aceștia au dreptul de apel la Consistoriul Spiritual Eparhial numai în
cazurile de destituire;

116 „Regulamentul de procedură…”, Art. 59 -60.

49
c. De a dezba te chestiunile bisericești și disciplinare preoțești pe care Consistoriul
Spiritual Eparhial i le încredințează prin chiriarhul respectiv și cu aprobarea
acestuia.
Judecătoria protopopească117:
– În conformitate cu articolul 70 din Statut se înființează după trebuință câte o
judecătorie la fiecare protopopiat.
– Aceste judecătorii vor funcționa cu trei preoți sub președenția unuia dintre ei numit
de chiriarh;
– Membrii judecătoriei protopopești se vor numi pe o perioadă de 6 ani de către
chiriarh luându -se avizul protopopului. La expirarea mandatului, ei pot fi numiți din
nou.
– În competența acestor judecăți intră:
a. A aplana și eventual a hotărî diferendele ivite în sânul personalului Bisericii cu
privire la taxele de epitrahil, la neînțelegerile dintre parohieni și preoții lor locali,
precum și la micșorarea veniturilor legale preoțești din partea comunităților
parohiale sau a credincioșilor;
b. A judeca în primă instanță personalul inferior bisericesc, adică pe cântăreți și pe
paraclisieri. Aceștia au dreptul de apel l a Consi storiul Spiritual Eparhial numai în
cazurile de destituire;
c. A dezbate chestiunile bisericești și disciplinare preoțești pe care Consistoriul
Spiritual Eparhial i le încredințează prin chiriarhul respectiv și cu aprobarea
acestuia;
d. Chestiunile de alt ă natură decât cele indicate aici nu cad în competența acestui for
și, în caz că i se vor adresa, el le va înainta chiriarhului.
– Toate hotărârile date de judecătoria protopopească se vor trimite chiriarhului
respectiv pentru aprobare;
– Cine reclamă la proto popiat trebuie să facă dovada reclamației. Nicio reclamație
fără dovezi nu va fi primită.
– Judecarea pricinilor trebuie făcută de acest for în timpul cel mai scurt posibil, iar
hotărârea se va pronunța cel mai târziu în trei zile de la judecată.

117 „Regulamentul de procedură…”, Art. 61 -68.

50
– Dacă vreunul dintre membrii judecători se va vădi de părtinire sau rea credință va
fi revocat și în locul său ca fi un altul numit. După împrejurări, chiriarhul va putea
trimite pe vinovat la judecata Consistoriului Spiritual Eparhial.

3.3. AUTORITĂȚILE CANONI CE DISCIPLINARE ȘI INSTANȚELE DE JUDECATĂ
BISERICEASCĂ. COMPONENȚĂ ȘI COMPETENȚĂ

Vom prezenta în cele ce urmează componența și competențele Consistoriul ui Spiritual
Eparhial118:
– Se va compune din trei membri titulari și din doi membri supleanți, toți preoț i
doctori sau licențiați în teologie de la o facultate de teologie ortodoxă și cei asimilați
conform art. 35 din statut, având cunoștințe canonice – de preferință și juridice – cu
o vechime de cel puțin 5 ani în preoție, as istați de un grefier;
– Membrii se aleg de Adunarea Eparhială pe timp de 6 ani și se aprobă de către
episcop. Ei pot fi realeși, dacă și -au demonstrat competența.
– Sentințele date de un Consistoriu ai cărui membri nu întrunesc condițiile prevăzute
în articolele 69 și 70 din prezentul regulam ent sunt nule de drept.
– Niciun preot care a suferit vreo condamnare judecătorească nu va putea fi ales
membru în Consistoriul Spiritual Eparhial. De asemenea, dacă membrul, în timpul
exercitării funcției în care este ales, suferă vreo condamnare judecătore ască, pierde
dreptul de a mai rămâne în consistoriu.
– Afară de incapabilitățile stabilite de art. 173 din statut, nu mai pot fi aleși în
consistoriu preoții care îndeplinesc vreo însărcinare administrativă bisericească,
cum nici membrii consistoriului spiri tual mitropolitan.
– Locul membrului revocat conform art. 72, va fi ocupat până la o nouă alegere de
unul dintre membrii supleanți desemnat de președintele consistoriului. Alegerea
noului membru se va face numai pentru restul timpului până la împlinirea
termenului de 6 ani rămas pentru ceilalți membri.
– Membrii Consistoriului Spiritual Eparhial sunt retribuiți cu o diurnă lunară ce se va
stabili de Sfântul Sinod în înțelegere cu Ministerul Cultelor. Membrii supleanți se
bucură întru totul de drepturile membril or titulari pentru timpul ce suplinesc în

118 „Regulamentul de procedură…”, Art. 69 -76.

51
Consistoriu. Pentru toți membrii care nu locuiesc în orașul de reședință, se vor
acorda cheltuieli de transport cînd vor fi chemați la judecată.
– Însărcinarea de membru în Consistoriul Spiritual Eparhial nu intră în prevederile
Legii cumulului de funcții.

Procedura în materie de judecată bisericească :
 Consistoriul Spiritual Eparhial119
– Ori de câte ori vreunul din membrii clerului de mir cade într -una din vinele
prevăzute la art. 2 și 3 din acest regulament, se va trimite în judecata Consistoriului
Spiritual Eparhial;
– Acțiunea împotriva membrilor cl erului se va introduce în Consistoriu pe
următoarele căi:
a. Prin plângeri timbrate, sub pedeapsa de nulitate, care se vor adresa chiriarhului
împotriva lor, de oricine are dreptul de a petiționa anchetele, însă de delegatul
chiriarhului mai înainte de a se trimite Consistoriului;
b. Prin rapoarte de inspecție ale organelor administrative bisericești , care prin natura lor
fac dovadă certă, până la înscrierea în fals;
c. Prin însuși inculpatul care cere să se justifice de cu lpa de care este învinuit.
– Reclamațiile trebuie să cuprindă localitatea de unde vine pâra, numele, prenumele,
domiciliul reclamantului sau ale reclamaților dacă sunt mai mulți, ale reclamantului
și ale martorilor propuși cu indicarea felului vinei, al datei săvârșirii ei și a
condițiilor în care s -a petrecut, precum și cu toate piesele care s -ar putea folosi de
reclamant ca doveditoare.
– Reclamațiile care nu vor îndeplini condițiile art. 78 și 79 se returnează spre
completare.
– Cazurile prevăzute la art. 78 alin. B, se trimit în judecată din oficiu de către
chiriarhul respectiv, iar președintele consistoriului, fără altă formalitate, le va trece
în registrul de judecată în cel mult 10 zile.
– Pentru cazurile prevăzute la art. 78 alin c., președintele consistoriului, primind
cererea, fixează termenul și trimite citații părților și martorilor;
– Pentru celelalte reclamații prevăzute la art. 78 , chiriarhul, primind reclamațiile, le
trimite organului în drept spre anchetare.

119 „Regulamentul de proced ură…”, Art. 77 -131.

52
– Abaterile socotite grave de chiriarh, atrag după sine, chiar din momentul ac ționării
în consistoriu, suspendarea inculpatului cu reținerea salariului, până la pronunțarea
sentinței de consistoriu, cu accelerarea însă a judecării procesului pentru toate
cazurile de această natură.
– Întârzierea în împlinirea procedurii în darea sentințelor cad sub supravegherea
secțiunii administrative bisericești, care propune chiriarhului pedepsirea celor
vinovați de astfel de întârzieri.
– Anchetele se fac în localitatea unde domiciliază părțile și într -un loc dinainte ales
de delegatul însărcinat cu ancheta;
– Cu cel puțin 15 zile de deplasarea în localitatea unde se va f ace ancheta, delegatul
învestit cu aceasta va vesti părților ziua, ora și locul unde se va face ancheta,
cerându -le să se prezinte cu toate dovezile. Părții învinuite i se vor trimite
întotdeauna în rezumat punctele de acuzare cuprinse în reclamația împotriva sa;
– Vestirea părților și a martorilor, dacă în cauză este preotul ajutător, diaconul sau
unul din person alul inferior se va face prin parohul local. Dacă însă reclamantul este
însuși parohul, vestirea lui, a martorilor și a reclamatului se va face prin parohul
celei mai apropiate parohii;
– Înștiințarea părților se va face prin luare de dovadă scrisă de la păr ți și de la martori.
În caz că vreuna din părți ar refuza să semneze de primire, nu ar fi absentă din
localitate, vestirea se va preda întocmindu -se un proces -verbal. Prezența părților
litigiate și a martorilor la anchetă fac dovada împlinirii procedurii d e citare.

În ziua fixată pentru cercetare:
a. Se vor introduce înăuntrul localului unde se desfășoară ancheta numai părțile. Afară de
anchetator poate fi eventual secretarul său, reclamantul și reclamatul;
b. Se va da citire reclamației în auzul celor de față;
c. Este întrebat reclamantul dacă își recunoaște plângerea și, în caz afirmativ, dacă o mai
susține;
d. Dacă obiectul reclamației nu -i de natură gravă, părțile vor fi sfătuite să se împace;
e. În caz de nereușită se va întreba pârâtul ce are de spus în descărcare. Depoziția proprie
e suficientă;
f. Se va cere reclamantului să producă dovezile deținute în susținerea acuzației;
– Reclamantul este dator să facă proba celor afirmate. Probele se fac cu martori și cu
acte scrise și autentice. Învinuirile nedovedite cu martori sau cu acte scrise și

53
autentice cad asupra reclamantului, care se pedepsește cu înlăturarea din Biserică
și din însărcinările bisericești, după socotința consistoriului și a chiriarhului;
– Partea reclamată se va prezenta în persoană și nu va avea nimic de probat cu martori
și cu alte dovezi. Propria sa mărturisire va fi considerată ca adevărată până la proba
contrarie și nu este nevoie să fie susținută de dovezi și de alte mărturii.
– Imediat după confruntarea acestora se introduc martorii, câte unul pe rând. Îndată
după ce un martor și -a făcut depoziția, va fi ținut înăuntru locului de anchetă până
se audiază toți martorii.
– Depozițiile martorilor se fac sub prestare de jurământ pe Sfânta Cruce și Sfânta
Evanghelie.
– Înainte de a -și face depoziția, fiecărui martor i se va atrage atenția să spună adevărul
și să nu ascundă nimic, căci mărturia o va întări cu jurământ;
– Fiecare martor va fi întrebat mai întâi să declare:
a. Care este numele și prenumele;
b. Vârsta;
c. Religia;
d. Ocupația;
e. Dacă este înrudit cu vreuna din păr ți;
f. Dacă este în dușmănie sau în proces cu una din părți;
g. Dacă a primit ceva să nu spună adevărul, dacă da cum, sau prin cine;
h. Dacă nu l -a învățat careva cum să mărturisească .
– Mărturia martorului va fi doar orală;
– Delegatul chiriarhal îi va aminti martorul ui înainte de mărturie: „ia aminte că
Dumnezeu care știe toate – martor de jurământul ce se face – dacă nu spui adevărul
te va pedepsi. Asemenea să cunoști că și legea omenească pedepsește pe cel vădit a
fi martor mincinos”.
– Martorul va depune jurământul după depoziție; cu mâna pe Sfânta Cruce va rosti
după delegatul chiriarhal:„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, eu jur
înaintea Atotputernicului Dumnezeu, Care știe toate și să mă leg cu cuget curat că
am mărturisit adevărul, fără ură nici pătimire pentru vreuna dintre părți, spunând
numai ceea ce am văzut și știu. Așa să -mi ajute Dumnezeu!”
– Fiecare martor e obligat ca, după depunerea jurământului, să semneze foaia de
jurământ ce a prestat. Dacă nu știe să scrie jurământul, va fi semnat ca m artor prin
punerea degetului și certificat de delegatul chiriarhal.

54
– Nu pot fi aduși ca martori decît acele persoane care întrunesc condițiile de
moralitate cerute de canoane și de legile civile.
– Aprecierea calității martorilor este lăsată la latitudinea co nsistoriului, care va
asculta, în caz de îndoială, pe reprezentanții acuzării și ai apărării.
– Respingerea unui martor va fi motivată și motivele se vor trece în procesul -verbal
al anchetei.
– Lipsa jurământului din dosarul anchetei anulează depoziția martoru lui respectiv;
– După ascultarea părților și a martorilor , se va întocmi un proces -verbal în care se
vor trece depozițiile părților și ale martorilor. În depozițiile martorilor se vor trece
toate întrebările indicate la art. 90 și mențiunea că a jurat potriv it art. 99.
– Martorii vor putea fi din nou într ebați or i de câte ori va fi nevoie în urma ascultării
altor martori.
– Părțile, ca și delegații, pot pune martorilor orice întrebare. Părțile înainte de a pune
întrebarea, vor trebui să ceară îngăduire de la dele gat.
– În cursul depoziției martorului, nimeni nu are voie să îl întrerupă.
– Dacă acuzatorul ar voi să mai propună și alți martori dec ât cei indicați de el în
reclamație, aceasta nu i se va îngădui decât sub condiția de a -i fi anunțat delegatului
cu cel puțin 8 zile înainte de data cercetării. Martorii noi propuși pentru data
anchetei după termenul de 8 zile nu se iau în considerare, însă pot fi citați în fața
Consistoriului, dacă se va deferi cauza judecății.
– Depunerile părții în litigiu, cum și obiecțiunile ce se vor ridica privitor la martori și
mărturiile lor se pot face și în scris, dacă părțile știu carte , și depune la dosarul
anchetei .

3.4. CONTESTAREA HOTĂRÂRILOR AUTORITĂȚILOR CANONICE DISCIPLINARE
ȘI ALE INSTANȚELOR DE JUDECATĂ BISERICEASCĂ

Consistor iul Spiritual Mitropolitan – instanța de apel120:
– Pe lângă cele trei mitropolii istorice funcționează câte un Consistoriu S piritual
Mitropolitan ca instanță de apel, și anume la București – pentru Mitropolia Ungro –
Vlahiei, la Iași – pentru Mitropolia Moldovei, a Bucovinei și a Basarabiei și la Sibiu
– pentru Mitropolia Ardealului.

120 „Regulamentul de procedură…”, Art. 229 -234.

55
– Consistoriul Spiritual Mitropolitan se compune la București – din 5 membri ordinari
și 5 membri supleanți; la Iași – din 8 membri ordinari și 8 membri supleanți; la Sibiu
– din 5 membri ordinari și 5 membri supleanți.
– Atât membrii ordinari, cât și cei supleanți sunt delegați în Consistoriul Spiritual
Mitropolitan, câte unul pentru fiecare adunare eparhială a episcopiilor care compun
circumscripția jurisdicțională a Consistoriu lui Spiritual Mitropolitan, cu aprobarea
chiriarhului, pe o durată de 6 ani.
– Spre a fi ales membru în Consistoriul Spiritual Mitropolitan se cer aceleași condiții
ca și membrilor Consistoriului Spiritual Eparhial, bucurându -se de aceleași drepturi
și îndat oriri ca aceia.
– Președintele Consistoriului Spiritual Mitropolitan se numește de către mitropolit,
pe toată durata mandatului, dintre membrii delegați.
– Ședințele Consistoriului Spiritual Mitropolitan se țin cu majoritatea absolută a
membrilor. Hotărârile s e iau cu majoritatea membrilor prezenți.
– În ca zaurile de caterisire, Consistoriul Spiritual Mitropolitan judecă cu totalitatea
membrilor și sentința se pronunță cu majoritate absolută.

Competența Consistoriului Spiritual Mitropolitan121:
– Consistoriul Spirit ual Mitropolitan judecă în a doua instanță toate apelurile venite
de la consistoriile spirituale eparhiale din circumscripția sa jurisdicțională.
– Ca instanță de apel, are competența să se extindă cu privire la fondul cauzei și asupra
formalităților de proc edură pentru apelurile intrate spre judecată.
– Împotriva sentinței dată de prima instanță cu drept de apel, acest drept îl pot exercita
atât părțile, cât și acuzarea.
– Apelul se declară la președintele Consistoriului Spiritual Mitropolitan, la a cărui
sentin ță se apelează.
– Termenul de apel este de cel mult 30 de zile de la data comunicării sentinței
Consistoriului Spiritual Eparhial. Apelul intrat după acest termen se respinge.
– Apelul va fi semnat de apelant.
– Cererea de apel va cuprinde: numele, prenumele, profesia și domiciliul apelantului
și al părților cu care a fost în judecată, precum și motivele de apel. Ea va fi timbrată
cu timbru legal și redactată în termeni cuviincioși. Apelul redactat în termeni

121 „Regulamentul de procedură…”, Art. 242 -252.

56
necu viincioși se respinge. La cererea de apel se va anexa și o copie legalizată a
hotărârii sau a dispozit ivului hotărârii apelate. Dacă apelantul dorește a se folosi și
de alte acte, afară de cele depuse în dosarul din prima instanță, va trebui să le depună
odată cu cererea de apel în care se face mențiune despre aceasta.
– Președintele Consistoriului Spiritual Mitropolitan, primind apelul, îl înscrie în
registrul de judecată în termenul de cel mult 10 zile și hotărăște data de înfățișare a
părților, emițând ci tațiile.
– În apel nu se face nicio cerere nouă, care nu s -a făcut la prima instanță, afară de
cereri care servesc ca mijloace de apărare la cauza apelată.
– În apel nu se va putea schimba nici cauza, nici obiectul pricinei și nici calitățile
părților.
– Pierde rea termenului de apel atrage după sine definitivarea sentinței.

Consistoriul Spiritual Mitropolitan – Procedură122:
– Dacă cauza apelată nu pare judecătorilor destul de bine instruită în prima instanță,
ei vor putea să întregească toate lipsurile constatate .
– Sentința Consistoriului Spiritual Mitropolitan se extinde atât asupra formelor de
procedură, cât și asupra fondului. Ea poate să confirme sau să modifice în total sau
în parte hotărârea.
– Hotărârile Consistoriului Spiritual Mitropolitan se dau cu drept de recurs. În caz de
caterisire, pentru abateri de la doctrină și ritual, recursul se îndreaptă direct către
Sfântul Sinod.
– Recursul trebuie făcut în timp de 30 de zile de la primirea sentinței.
– Convocarea Consistoriului Spiritual Mitropolitan se face în scri s de către președinte
iar membrii sunt datori să se conformeze. Încălcarea acestei dispoziții, cu excepția
forței majore, atrage pentru prima oară pierderea onorariului, pentru ziua
convocării, iar pentru a doua oară, pe lângă pierderea onorariului poate a trage și
pedepse disciplinare din partea comisiei disciplinare căreia i se va adresa
președintele.

122 „Regulamentul de procedură…”, Art. 253 -258.

57
Ședințele Consistoriului Spiritual Mitropolitan123:
– Ședințele Consistoriului Spiritual Mitropolitan se vor deschide la ora 12.00 și
durează până la ora 18.00 . Neprezentarea membrilor la ora legală și la lucrările
consistoriului constituie un act de lipsă de la datorie. Este permis judecătorilor,
pentru terminarea unui proces început în orele legale, să rânduiască o ședință de
noapte , care însă nu se va putea p relungi după miezul nopții. Ședințele
Consistoriului Spiritual Mitropolitan nu sunt publice și la ele nu pot participa decât
părțile împricinate, martorii și apărătorii.
– Când Consistoriul Spiritual Mitropolitan va cere părților să depună concluzii scrise,
acestea trebuiesc depuse la grefă, cel puțin cu o zi înainte de termenul fixat pentru
pronunțarea deciziei. Grefierul este obligat să le dateze și să le vizeze. Odată depuse
aceste concluzii, nu mai pot fi retrase. Se poate însă depune un supliment de
concluzii înăuntrul termenului fixat.
– Toate actele depuse de părți în instanță vor trebui să fie vizate de președintele
ședinței chiar în ziua depunerii acestora.
– Membrii Consistoriului Spiritual Mitropolitan sunt datori a nu lăsa prin atitudinea
lor a se înțelege opiniile ce ar avea în procesul aflat în curs, sub sancțiunea de la art.
229.
– Fiecare Cosistoriu Spiritual Mitropolitan va avea un grefier, de preferință cleric, cu
mai multe ajutoare, dintre care unul, cel puțin, care va îndeplini funcția de
registrator și arhivar. Atât grefierul cât și ajutoarele sale vor trebui să îndeplinească
condițiile cerute de statutul funcționarilor publici și se vor bucura de aceleași
drepturi ca și aceștia.

Consistoriul Spiritual Central124:
– Pentru afacerile disciplinare și judecătorești venite de la consistoriile spirituale
mitropolitane funcționează ca instanță de recurs și pentru asigurarea unității
jurisprudenței Consistoriul Spiritual Central, compus din 5 preoți cu o vechime de
cel puțin 10 ani de preoție, cu pregăti re teologică superioară și eventual juridică, și
anume, câte unul din fiecare mitropolie.

123 „Regulamentul de procedură…”, Art. 259 -263.
124 „Regulamentul de procedură…”, Art. 264 -288.

58
– Membrii se vor numi de către Sfîntul Sinod, după propunerea mitropoliilor
respective, pe termen de 6 ani. Ei pot fi numiți din nou. Pe lângă cei 5 membri
ordinari, vo r fi numiți în același mod și în aceleași condiții și termeni, 5 membri
supleanți.
– Unul dintre membrii ordinari este desemnat președinte de către patriarh.
– Consistoriul Spiritual Central are în competența sa toate afacerile disciplinare și
judecătorești, v enite pe cale de recurs de la consistoriile spirituale mitropolitane.
– Consistoriul Spiritual Central are spre deliberare și hotărâre orice acțiune venită pe
cale de recurs asupra căreia celelalte instanțe judecătorești bisericești prezintă
diversitate în h otărârile lor, relative la pricini de Drept Canonic și legi bisericești.
Hotărârile luate vor servi ca norme juridice pentru întreaga Biserică și judecătorii
care nu vor ține seama de ele, vor fi trimiși înaintea Consiliului de disciplină.
– Părțile nemulțum ite de hotărârea Consistoriului Spiritual Mitropolitan împreună cu
acuzarea pot face recurs la Consistoriul Spiritual Central în timp de 30 de zile de la
primirea sentinței. Nerespectarea acestui termen atrage după sine pierderea
dreptului de recurs și hot ărârea Consistoriului Spiritual Mitropolitan rămâne
definitivă.
– Cererea de recurs se va prezenta de cel interesat președintelui Consistoriului
Mitropolitan a cărui sentință o atacă cu recurs, acesta o va înainta cu dosarul
respectiv, președintelui Consist oriului Spiritual Central.
– Cererea de recurs va fi însoțită de o copie legalizată de pe hotărârea atacată.
– Recursul trebuie să fie motivat prin petiția de recurs depusă în termen de
președintele Consistoriului Spiritual Mitropolitan. În ea trebuie să se ar ate motivele
de recurs, textul de lege ori principiul de drept canonic ce s -a încălcat.
– Nu intră în competența Consistoriului Spiritual Central hotărârile de caterisire
privitoare la apostazie, erezie și schismă, care sunt exclusiv de competența Sfântului
Sinod.
– Președintele fixează termenul de judecare a recursului și deleagă un membru spre a
face raport, care va fi o oglindă adevărată a celor săvârșite în instanța atacată, fără
a consemna părerea personală a raportului.
– Ședințele nu sunt publice.
– Părțile pot fi asistate de apărători.

59
– Un delegat al Sfântului Sinod va face oficiul de acuzator. La expirarea termenului
se poate reînnoi delegația pe încă 6 ani. El se bucură de aceleași drepturi și îndatoriri
ca și membrii ordinari.
– Dacă recursul este făcut în t ermen, atunci se judecă în ziua fixată în care
președintele Consistoriului Spiritual Central a înștiințat părțile și are la dosar
dovezile de primire.
– În cazul în care dovezile lipsesc, recu rsul se amână pentru alt termen. Prezența
părților în instanță înl ocuiește lipsa dovezilor.
– Dacă este cazul a se judeca recursul, președintele invită pe raportor a citi raportul,
apoi dă cuvântul fiecărei părți și, la final, membrului delegat cu oficiul de acuzator.
– Atunci când autoritatea bisericească a făcut recurs, părțile vorbesc la urmă.
– Încheindu -se dezbaterile, consistoriul se retrage în camera de deliberare unde
președintele adună voturile, începând cu membrul cel mai tânăr, apoi hotărârea se
scrie și subscrie de membri, iar președintele, revenind în sală, o cit ește în auzul
tuturor.
– Hotărârea Consistoriului Spiritual Central este definitivă. Ea nu se ocupă de fondul
chestiunii, ci numai din aplicarea exactă a Sfintelor Canoane, legi și regulamente
bisericești la vina în chestiune.
– Hotărârile vor cuprinde întâmpi nările părților, concluziile acuzatorului, motivele și
dispozitivul.
– Dacă hotărârea Consistoriului Spiritual Mitropolitan a fost casată , se trimite sau
instanței de mai înainte sau la alt Consistoriu Spiritual Mitropolitan spre o
rejudecare.
– Dacă și aces t organ de judecată dă aceeași sancțiune, ea rămâne definitivă.
– Instanța la care se trimite din nou cauza, este datoare a ține seama de punctele de
drept stabilite de către Consistoriul Spiritual Central. În caz de neurmare, judecătorii
vor fi trimiși spre judecată la Consiliul Disciplinar.
– Până la înființarea Consiliului Disciplinar, Consistoriul Spiritual Central, în
completul său, împreună cu supleanții, va judeca vinovățiile membrilor
Consistoriilor Spirituale Eparhiale și Mitropolitane, precum și ale p ropriilor
membri, dar numai acelea ce se referă la îndeplinirea însărcinării ce au ca judecători.
În toate aceste cazuri, Consistoriul Spiritual Central va lucra ca instanță de formă.
Hotărârile sunt neatacabile.

60
– Dacă un membru lipsește la trei ședințe con secutiv fără justificare, se consideră
demisionat.

Cancelaria Consistoriului central125:
– Consistoriul Spiritual Central va avea o cancelarie condusă de președinte.
– Cancelaria va avea un grefier, copiști – după necesitate și arhivar.
– Drepturile și îndatoririle acestor funcționari sunt cele prevăzute de Statutul
funcționarilor.

Recursul la Sfântul Sinod126:
– Numai în c azul c ând Consistoriul Spiritual Mitropolitan a menținut pedeapsa
caterisirii pronunțată de Consistoriul Spiritual Eparhial contra unui diacon sau preot
și numai în cazurile prevăzute de art. 273 din acest regulament, condamnatul va
putea face recurs la Sfântul Sinod.
– Recursul se va face în termen de 30 de zile de la primirea hotărârii consistoriului
respectiv.
– Condamnatul va face petiție adresată președintelui Sfântului Sinod – patriarhul –
lângă care va alătura și o copie de pe hotărârea consistoriului.
– Preotul sau diaconul condamnat la caterisire este drept suspendat din serviciu și nu
primește leafă, chair dacă a înaintat recurs. Președ intele Sfântului Sinod, primind
petiția în recurs.
– Președintele Sfîntului Sinod. Luând cunoștință de recurs, va ord ona să se
înregistreze dându -i-se recurentului dovada de primire, în care se va consemna ziua
primirii recursului.
– Sfântul Sinod, luând cunoștință de recurs, îl va putea admite dacă va constata că
procedura nu a fost corect îndeplinită sau că legile și regulamentele nu au fost bine
aplicate, ori că s -a comis exces de putere.
– Odată recursul admis, Sfântul Sinod va dispune ca situația să se judece de un alt
Consistoriu Mitropolitan apelativ. Hotărârea acestuia va fi definitivă și executorie,
după aprobarea de către chiriarhul respectiv.

125 „Reg ulamentul de procedură…”, Art. 289 -291.
126 „Regulamentul de procedură…”, Art. 292 -303.

61
– Sfântul Sinod în niciun caz nu va putea judeca chestiunea de formă sau să anuleze
vreo hotărâre de cateris ire, fără trimiterea în judecata Consistoriului Spiritual
Mitropolitan.
– Sfântul Sinod, trimițând cazul după admiterea recursului în judecarea altui
Consistoriu Mitropolitan, va înainta acestuia, prin chiriarhul respectiv, dosarul cu
actele cazului. Adresa de înaintare a dosarului va cuprinde și motivele pentru care
Sfântul Sinod a casat cu trimiterea hotărârii.
– Consistoriul Spiritual Mitropolitan care va primi să rejudece cazul va urma
procedura stabilită prin acest regulament.
– Hotărârea acestuia va fi comu nicată de către chiriarhul locului, președitelui
Sfântului Sinod, care la rândul său o va comunica chiriarhului respectiv.
– Condamnarea definitivă a unui diacon sau preot la caterisire va fi comunicată
organului în drept pentru suprimarea salariului.

Reviz uirea sentințelor instanțelor judecătorești bisericești127:
– Orice sentință dată la instanțele bisericești de judecată rămâne definitivă, capătă
puterea lucrului judecat și asupra obiectului care a dat naștere procesului între
aceleași persoane și în fața ac elorași instanțe; o înnoire a procesului nu se mai poate
face nici în parte, nici în totalul cauzei.
– Când un cleric va fi fost condamnat de una din instanțele de judecată bisericească
printr -o sentință rămasă definit ivă, la depunerea din treaptă, caterisir e și afurisanie,
din pricină că actele de care s -ar fi putut servi în apărare au dispărut și nu le -a mai
putut produce la termenul fixat , pierzând pentru aceasta cauza, iar după ce a fost
condamnat a intrat din nou în posesia acelor acte, executarea decizi ei se va
suspenda, chiar și când recursul pentru casarea pedepsei ar fi fost respins sau chiar
dacă, în lipsă de vreun recurs, decizia va fi dobândit autoritatea nerevocabilă.
Patriarhul, ca președinte al Sfântului Sinod, fie din oficiu, fie după cererea o rganului
de acuzare de la Consistoriul Spiritual Central, fie după reclamația condamnatului,
va însărcina organul de acuzare al Consistoriului Spiritual Central să sesizeze
Consistoriul Spiritual Central. Aceasta după ce va verifica că într -adevăr actele
produse ulterior de condamnat i -au fost sustrase cu intenția de a nu se putea folosi
de ele și de a rămâne condamnat. Va casa decizia și va trimite pe acuzat înaintea

127 „Regulamentul de procedură…”, Art. 304 -308.

62
unui alt Consistoriu Spiritual Mitropolitan, altul decât cel care a pronunțat decizia
casată, unde chestiunea va fi pusă din nou în dezbateri.
– Când unul sau mai mulți martori s -au dovedit de autoritatea legală că au depus
mincinos în procesul de condamnare la depunerea din treaptă, caterisire și afurisenie
a vreunui cleric, executarea condamnării se va suspenda, chiar dacă Consistoriul
Spiritual Central sau Sfântul Sinod ar fi respins recursul celui condamnat și cazul
se va judeca din nou. Dacă martorii vor fi după aceasta condamnați ca martori
mincinoși în contra acuzatului, președintele Sfântului Sinod, din oficiu sau după
cererea organului de acuzare al Consistoriului Spiritual Central sau după reclamația
clericului condamnat prin cea dintâi decizie, va mandata organul de acuzare și
Consistoriul Spiritual Central, verificând sentința consistoriului în urma căruia s -a
produs acțiunea de sperjur, o va amâna, dacă s -au dovedit mincinoase mărturiile
produse contra clericului condamnat. Dacă însă cei acuzați ca martori mincinoși
sunt achitați, suspendarea deciz iei condamnatoare va înceta de drept și
condamnarea se va executa.
– Procedura și urmărirea pentru mărturie mincinoasă se urmează de cei în drept în
fața tribunalelor civile. Sentința acestora e valabilă în fața Consistoriului Spiritual
Central.
– În caz de re vizuire a unei condamnări pentru cauzele indicate la art. 305, dacă
condamnatul va fi murit, Consistoriul S piritual Central va numi un curator care va
exercita drepturile condamnatului. Dacă în urma acestei noi proceduri se va
descoperi că condamnarea a fo st pronunțată pe nedrept, noua decizie a
consistoriului va reabilita prestigiul celui condamnat.

Prescripțiile128:
– Toate abaterile arătate în art. 2 din acest regulament se prescriu în termen de trei ani
de la făptuirea lor, iar toate delictele arătate în a rt. 3 din acest regulament se prescriu
în termen de 5 ani de la comitere. Se exceptează de la această regulă vina de erezie,
apostazie și schismă.

128 „Regulamentul de procedură…”, Art. 300 -310.

63
Instanțele judecătorești pentru monahi129:
– Pentru judecarea simplilor monahi și monahii, precum și a ierodiaconilor și a
ieromonahilor va exista în fiecare mănăstire și schit cu o obște de la 12 membri în
sus, un sobor de judecată, format din trei monahi sau monahii, din loc prezidat de
stareț, la care vor veni spre judecată și monahii și monahiile de la mănăstirile și
schiturile cele mai apropiate care nu au obște legală pentru judecarea la vatră.
– Pentru judecarea atareților, starețelor și arhimandriților va exista un juriu central de
judecată în fiecare eparhie compus din cel puțin trei stareți în activitate sau
arhimandriți numiți de chiriarh sub președinția unuia dintre ei, numit tot de chiriarh.
– Chiriarhul respectiv aprobă sau respinge motivat sentințele pronunțate de ambele
instanțe și pronunț ă tot motivat pedeapsa pe care el o va considera potrivită cu vina.

Dispoziții finale130:
– Fiecare ședință a consistoriilor spirituale eparhiale, mitropolitane, centrale, se va
deschide prin rostirea rugăciunii „Împărate Ceresc…” de către președinte și se va
închide cu rugăciunea „Tatăl nostru”.
– Acest regulament intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial.
– Toate dispozițiile regulamentare anterioare sunt și rămân abrogate.
– Procesele începute sub vechile regulamente și aflate în curs de judec ată la punerea
în aplicare a prezentului regulament se vor continua și stinge conform prevederilor
regulamentelor sub care au început.
– Ministrul Secretar de Stat al Departamentului Cultelor și Artelor este mandatat cu
aducerea la îndeplinire a dispozițiilo r prezentului decret.

Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și judecătorești ale Bisericii
Ortodoxe Române a avut aprobarea Regelui Ferdinand și a ministrului Cultelor și Artelor,
Vasile Goldiș, și a devenit operant în viața Bisericească O rtodoxă din România.

129 „Regulamentul de procedură…”, Art. 311 -313.
130 „Regulamentul de procedură…”, Art. 314 -317.

64
IV. INSTANȚELE DE JUDECATĂ ALE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE ÎN TIMPUL
REGIMULUI COMUNIST

Transformările revoluționare, politice, economice și culturale care s -au produs după 23
august 1944 în viața poporului român au determinat în mod firesc o serie de transformări și de
schimbări în sectorul religios. Acestea s -au produs în viața tuturor cultelor, dar s -au materializat
în viața cultului ortodox, cult concretizat organizatoric în Biserica Ortodoxă Română131.
Constatându -se o altă realitat e istorică și socială, s -au impus noi principii în organizarea
Bisericii Ortodoxe Române, pentru aceasta s -a procedat la adoptarea unor noi legi de
organizare a Bisericii Ortodoxe Române.

4.1. REGULAMENTUL INSTANȚELOR DISCIPLINARE DIN ANUL 1949

Cu privi re la justiția bisericească, se remarcă o reorganizare prin fixarea a 3 instanțe
disciplinare și de judecată pentru abaterile clerului de mir și ale cântăreților. Astfel, se
diminuează completele de judecată de la 5 la 3 instanțe (cf. Art 145). Acestea sun t: Consistoriul
Disciplinar Protopopesc , Consistoriul Eparhial și Consistoriul central Bisericesc fără a se mai
pomeni de consistoriile mitropolitane și de consistoriul superior. Cu atât mai mult, judecata
instanțelor împăciuitoare nu își mai găsește locul în noul statut132.
Ca instanță de recurs a fost desemnat Consistoriul Central Bisericesc, pentru hotărârile
Consistoriilor Eparhiale, cu excepția acelora prin care s -a aplicat pedeapsa caterisirii (cf. Art.
151) și Sfântul Sinod, pentru acestea din urmă (art. 10 și 152), amândouă instanțele de recurs
au fost desemnate ca fiind instanțe de fond. Argumentele acestor mutații organizatorice în cazul
instanțelor bisericești au fost de natură subiectivă, motivându -se că împrumutarea
terminologiei laice și chiar a regulamentelor laice în principiul eclezial a adus grave și
dăunătoare confuzii intituțiilor judecătorești ecleziale. S -a considerat cu totul neștiințifică
împărțirea arbitrară, labilă și echivocă a infracțiunilor în: crime, delicte și contravenții,
împărțire specifică dreptului burghez și proprie scopurilor burgheze de clasă133.

131 Casian RUȘEȚ , „Instanțele disciplinare în Biserica ortodoxă Română – privire de ansamblu”, în Altarul
Banatului , nr. 10 -12, octombrie -decembrie 2013, Editura Arhiepiscopiei Timișoarei, p. 87.
132 Casian RUȘEȚ , „Instanțele disciplinare…”, p. 88.
133 Pr. Prof. Liviu Stan, „Statutul Bisericii Ortodoxe Române”, în Studii teologice”, anul 1949, nr 7 -8,
noiembrie -decembrie , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, p. 656.

65
Prin articolul 158 din statut se stabilește că atât constituirea, cât și competența organelor
organelor disciplinare și procedurale de judecată urmau să fie determinate printr -un regulament
special, întocmit de Sfântul Sinod și aprobat de Înaltul Prezidiu al Marii Adunări Naționale134.
Noul regulament de procedură a intrat în vigoare pe data publicării în buletinul ofic ial
al Patriarhiei Române, nr. 1 din ianuarie 1950135.

4.2. PRECEPTE

Articolul 1, în care se arată competența Regulamen tului, este completat față de vechiul
regulament, prin cuvintele : „indiferent de ocupațiile ce îndeplinesc ca preoți și călugări în
R.P.R. și în Biserica Ortodoxă Română, în țară și peste hotare ”136.
Pentru delictele prevăzute în art. 3: furtul, camăta, bătaia, omorul, conjurația împotriva
autorităților legale și condamnarea definitivă de către instanțele judecătorești pentru orice alte
crime și delicte, se face precizarea cerută de principiul juridic al independenței acțiunii
disciplinare. Aceste delicte sunt infracțiuni care se urmăresc și se sancționează în conformitate
cu prevederile Codului penal și după procedura stabilită în Codul de procedură penală, dar ele
constituie și infracțiuni disciplinare, sancționate de Sfintele Canoane.
În art. 3 din noul Regulament de procedură, delictele disciplinare menționa te și
prevăzute la literele: ț, u, v, w, x, și y, sunt separate de celelalte prin alineatul următor: „De
asemenea, se consideră delicte disciplinare și faptele constatate și pedepsite de către instanțele
judecătorești, fapte urmând a fi sancționate și pe cale bisericească, luându -se ca temei
procedura și sentințele aplicate”137.
Art. 4 este completat: „Chiriarhul și instanțele de judecată bisericească aplică
persoanelor supuse judecății, după gravitatea cazului, în conformitate cu dispozițiunile
canonice și ale prezentului Regulament, următoarele pedepse…”138, dorind să întărească
prevederile conform cărora sancționarea nu se face numai de Consistorii, ci și de Chiriarhul
respectiv . Instanța stabilește pe baza canoanelor, în conformitate cu regulam entul de procedură,
gradul de vinovăție, în timp ce chiriarhul pune în aplicare sentința.

134 Pr. Gheorghe I. SOARE , „Legislația bisericească”, în Biserica Ortodoxă Română , anul LXIX, nr. 3 -6, martie –
iunie 1951, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, p. 187.
135 Pr. Gheorghe I. SOARE , „Legislația bisericească”…, p. 187.
136 Legiuirile Bisericii Ortodox e Române sub Înalt Prea Sfințitul Patriarh Justinian 1948 -1953 , Editura
Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1953, p. 53.
137 Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române… , p. 55.
138 Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române…, p. 55.

66
Prevederile dispozițiilor introduse în noul „Regulament de procedură a instanțelor
disciplinare și de judecată bisericească” pot fi rezumate după cum urmează:
1. Din punc t de vedere al organizării:
a. Constituirea și funcționarea Constitoriilor Disciplinare Protopopești, numai pe
lângă protopopiate de județ (art. 54).
b. Introducerea unui membru cântăreț în Consistoriul Disciplinar Protopopesc,
care participă atunci când în cauz ă de judecată este un cântăreț (art. 55).
c. Desființarea Consistoriului Mitropolitan, ca instanță de apel și desființarea
apelului, rămânând singura cale de atac împotriva sentinței date, recursul (art.
53).
d. Introducerea unui for de judecată central pentru m onahi, Consistoriul Central
Monahal (art. 246).
e. Selectarea membrilor Consistoriului central Bisericesc prin alegerea lor de către
Adunarea Națională Bisericească (art. 205) și îndeplinirea rolului de acuzator în
fața acestei instanțe de către inspectorul g eneral bisericesc – din Administrația
Patriarhală (art. 186).
f. Fixarea locurilor pentru apăr ătorii bisericești și a condițiilor speciale de
selectare și examinare pentru ocuparea locurilor (art. 189 -192).
2. Din punct de vedere al competenței:
a. Judecarea și san cționarea clericilor de mir și monahilor de peste hotare (art. 1).
b. Precizarea delictelor disciplinare care pot fi pedepsite și către instanțele
judecătorești civile și penale (art. 3 alin II).
c. Lărgirea competenței Consistoriului Disciplinar Protopopesc (a rt. 55) și
introducerea oficiului de acuzator în fața acestei instanțe în persoana
Protopopului locului (art. 186)
d. Judecarea unor infracțiuni în primă și ultimă instanță, prin aplicarea sentințelor
definitive și executorii, după aprobarea lor de către Chir iarh (art. 55, 67, 177, ,
183).
e. Introducerea recursului nu numai pentru vicii de formă, ci și pentru judecarea
din nou a fondului procesului (art. 218).
f. Clasificarea deciziilor date de Consistoriului Central Bisericesc în decizii de
respingere a recursului , decizii de casare a hotărârii cu trimitere și fără trimitere
(art. 223).

67
3. Din punct de vedere al modului de sancționare:
a. Aplicarea gradată a sancțiunilor disciplinare pentru clericii condamnați de
instanțele civile și penale, judecați și de forurile bisericești (art. 29).
b. Sancționarea clericilor divorțați fără motive canonice de divorț și aplicarea de
pedepse și soției vinovate (art. 38).
c. Sancționarea clericului care n -a potrivit Sfintele Taine și celor care nu se
împărtățesc când slujesc Sf. Liturghi e (art. 39).
d. Interzicerea preoților de a primi la oficierea cununiei, ca nași , persoane
neortodoxe (art. 47);
e. Lărgirea dreptului de sancționare al chiriarhului (art. 50).
f. Suspendarea, chiar din momentul ordonării anchetei, în cazuri grave și de lărgire
a acestei măsuri de suspendare și pentru cei sancționați de prima instanță, cu
pedepsele grave prevăzute la art. 4, par. B lit. b, c, d și e (art. 74).
4. Din punct de vedere al procedurii:
a. Introducerea acțiunii disciplinare prin sesizarea de către autoritățile Statului și
de Oficiu (art. 68)
b. Obligația pentru reclamant, de a îndeplini condițiile prescrise de canoane pentru
a reclama personalul clerical (art. 68 lit. a).
c. Înmânarea citațiilor cu 3 zile libere înainte de data fixată pentru anchetă (art.
78).
d. Audier ea, la anchetă, numai a martorilor propuși de reclamant (art. 83).
e. Primirea la audiere a informatorilor (art. 85).
f. Interzicerea de a audia ca martori verii primari (art. 147).
g. Administrarea întrebărilor puse martorilor mai întâi din partea celui care i -a
propus și, după aceea, din partea adversă (art. 95).
h. Acordarea unui singur termen pentru fiecare parte, de la prima prezentare în fața
consistoriului (art. 166).
i. Obligația pentru acuzator de a pune concluzii scrise, pe lângă susținerea orală
(art. 187).
j. Introducerea unui nou motiv de recuzare pentru un judecător, care a fost
apărător într -un proces la instanța inferioară (art. 200)
k. Reducerea termenului de recurs , de la 30 de zile, la 15 zile de la data primirii
sentinței (art. 55, 177, 181).

68
l. Adresarea recursului direct la Sfântul Sinod, pentru toate cazurile de caterisire
(art. 181).
m. Lărgirea termenului de prescripție pentru delictele în formă continuă și ștergerea
prescripției pentru omor și recăsătorire (art. 243).
Justiția bisericească s -a reorganiza t fixându -se trei instanțe disciplinare și de judecată
pentru abaterile clerului de mir și ale cântăreților. Aceste instanțe sunt (art. 145 din Statut):
Consistoriul Disciplinar Proptopopesc, Consistoriul Eparhial și Consistoriul Central
Bisericesc.
Insta nțele de recurs erau: Consistoriul Central Bisericesc, pentru hotărârile
Consistoriului Eparhial, cu excepția acelora prin care s -a aplicat pedeapsa caterisirii (Art. 151
din Statut), și Sfântul Sinod pentru acestea din urmă (art. 10 și 125 din Statut). Am ândouă
aceste instanțe de recurs au fost introduse ca instanțe de fond. Această reorganizare a instanțelor
disciplinare și judecată bisericească aveau ca scop „simplificarea și accelerarea judecății
bisericești, din calea căreia a fost eliminată vechea instanță de apel a Consistoriului
Mitropolitan, instanță a cărei funcționare în trecut n -a servit argumente decât pentru
desființarea ei”139.
Cât privește împărțirea în instanțe disciplinare și de judecată, s -a considerat că această
împărțire a fost adoptată din justiția burgheză și că ea nu este potrivită pentru Biserică, fiindcă
în Biserică toate instanțele sunt în fond instanțe diciplinare, iar hotărârile lor sunt, de asemenea,
de natură dis ciplinară, chiar dacă li se zice altfel și chiar dacă aparențele îi îndreptățesc pe unii
să susțină contrariul. „În orice caz, adoptarea acestei împărțiri a instanțelor după exemplul
justiției burgheze de clasă, nu a fost de bun augur nici în trecut pentru justiția Bisericească”140.
Apariția Statutului Bisericii Ortodoxe Române și implicit al Regulamentului disciplinar
din anul 1949 a fost o reacție firească în noul context în care Biserica urma s ă-și desfășoare
activitatea. Nu se putea ca fostul regulament disciplinar să rămână în vigoare așa cum a fost
adoptat în 1926, deși cadrul general al acestuia a rămas în vigoare. Conștient de dimensiunea
schimbărilor intervenite în țară, patriarhul Justinian Marina a simțit necesitatea adaptării
constituției biserice ști la noile realități.
Legitimitatea noului regulament este întărită de faptul că textul său a fost menținut și
după căderea regimului comunist prin mai multe amendamente și modificări adoptate de

139 Pr. Prof. Liviu STAN, „Justiția bisericească”, în Studii Teologice , nr. 7 -8. Editura Institutului Biblic și de
Misiune Ortodoxă, București, 1949, p. 655.
140 Pr. Prof. Liviu STAN, „Justiția bisericească”…, p.656.

69
Sfântul Sinod pentru a răspunde nevoilor pastorale și noi lor prevederi constituționale și legale
(hot. Sf. Sinod 3505/15 iulie 1998, 972.4 martie 2003, 4768/28 noiembrie 2007)141.

141 Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al inst anțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe
Române , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2015, p. 7.

70
V. INSTANȚELE DE JUDECATĂ DUPĂ 1989

5.1. REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ AL INSTANȚELOR DISCIPLINARE ȘI DE
JUDECATĂ ALE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE DIN ANUL 2003.

În Biserica Ortodoxă Română, potrivit „Statutului pentru organizarea și funcționarea
Bisericii” și a „Regulamentului de procedură al Instanțelor de judecată”, organismele
disciplinare și de judecată pentru clericii de mir, preoți, d iaconi și cântăreți, în chestiunile pur
bisericești sunt: Consistoriul Disciplinar Protopopesc și Consistoriul Eparhial, iar organismele
de recurs sunt: Sinodul Mitropolitan, pentru cazurile de depunere din treaptă și Sfântul Sinod,
pentru cazurile de cate risire. Aceste instanțe funcționează în baza reglementării legale din
sfintele canoane, a Statutului de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române (art.
145-158, cu modoficările ulterioare), a Regulamentului pentru organizarea vieții monahale
(art. 122 -133). Instanțele disciplinare și de judecată pentru monahi se numesc „consilii de
disciplină” și funcționează în baza Regulamentului pentru organizarea vieții monahale142.
Instanța de judecată pentru ierarhi este Sfântul Sinod.
În legislația Biseric ii Ortodoxe Române, potrivit regulamentului de procedură încă din
anul 1926 s -a păstrat în uz linia tradițională, prin care infracțiunile au fost împărțite în abateri
și delicte. În fond, scopul acestei împărțiri are în vedere menținerea rânduielii biseric ești și
păstrarea disciplinei proprii Bisericii143. Orice abatere care se săvârșește de către un membru
al Bisericii îmbracă întâi o calificare religios -morală și abia apoi o calificare juridică. Datorită
acestui fapt, toate abaterile, pe care le săvârșește vreun membru al Bisericii, sunt socotite în
esența lor păcate.
Regulamentul de procedură a l instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii
Ortodoxe Române din anul 2003 păstrează în linii mari principiile vechiului regulament de
procedură, cu adnotarea unor amendamente menite să creeze o stabilitate, dar în același timp
să întinerească principiile, în contextul nou al schimbărilor sociale și politice pe care le
întâmpina Patriarhia Română.
Abordăm în cele ce urmează principalele modificări regu lamentare adoptate prin
hotărârile Sfântului Sinod.

142 Regulamentul pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrative și disciplinară a
mănăstirilor , tipărit cu binecu vântarea Înalt Prea Sfințitului Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Editura
Trinitas, Iași, 1998, p. 1 -47.
143 Pr. Dr. Nicolae -Coriolan DURĂ, Exercitarea puterii judecătorești în Biserică. Abaterile și delictele
bisericești , Editura Reîntregirea, Alb a Iulia, 2014, p. 24.

71
La fel ca în Regulamentul din 1950, s -a păstrat categorisirea infracțiunilor în abateri,
prevăzute la art. 2 și delicte, prevăzute la art. 3. Delictele făptuite de clerici și mireni pot fi
împărțite în fe lul următor: împotriva credinței, împotriva lucrurilor sfinte, contra persoanei
proprii sau a aproapelui, contra societății și împotriva îndatoririlor bisericești.
Doar clericii pot săvârși delicte în legătură cu exercitarea puterii învățătorești,
executarea puterii sfințitoare și puterii conducătoare.
Sunt considerate abateri și sancționate ca atare:
– Neglijența sau neascultarea în îndeplinirea datoriilor bisericești;
– Căutarea de certuri și provocare de neînțelegeri în sânul Bisericii sau impunerea cu
sila a plății serviciilor religioase;
– Executarea înainte de a dobândi aprobarea organelor superioare a celor hotărâte ce
trebuiesc să fie în prealabil aprobate de autoritățile superioare;
– Săvârșirea celor sfinte într -o altă parohie sau biserică, fără ap robarea Chiriarhului
sau fără consimțământul preotului locului;
– Părăsirea parohiei fie ca locuință, fie ca serviciu, șederea mai multă vreme afară din
parohie, fără voia și fără știrea episcopului respectiv;
– Incorectitudini săvârșite în afaceri oficiale;
– Fapte mai puțin grave, săvârșite contra ordinii și bunei cuviințe144.
Delictele ce pot fi săvârșite numai de clerici de împart în trei categorii după cum am
menționat mai sus:
a. Delicte în legătură cu exercitarea puterii învățătorești:
– Săvârșirea de acte de pro povăduire a credinței în afara unității în care clericul are
competența să -și săvârșească lucrarea preoțească;
– Refuzul de a propovădui dreapta credință145;
b. Delicte în legătură cu exercitarea puterii sfințitoare:
– Săvârșirea de acte sfinte împotriva rânduielil or prescrise pentru acestea sau refuzul
de a le săvârși146;
– Divulgarea secretului mărturisirii;
– Hirotonia unui episcop, preot și diacon pentru a doua oară în aceeași treaptă;

144„Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române” , în
Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române – extras , editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București , 2003, art. 2, p. 57.
145 Can. 58 ap.
146 Can. 20 I ec.

72
– Săvârșirea cu de la sine putere a lucrărilor sfinte de către un preot depus pe cale
legală pentru un delict;
– Neglijarea altor îndatoriri cu caracter sacerdotal.
c. Delicte în legătură cu exercitarea puterii conducătoare:
– Îndeletnicirea cu treburi incompatibile cu starea preoțească;
– Neglijarea îmbrăcămintei preoțești;
– Nechivernisirea averii bisericești sau întrebuințarea ei pentru scopurile sale.
În Regulamentul de procedură, la art. 3 sunt considerate ca d elicte disciplinare și
pedepsite ca atare:
– Săvârșirea, cu de la sine putere, a lucrărilor sfinte de un preot sau diacon suspendat
sau depu s legal;
– Neglijarea ritualului prescris la săvârșirea lucrărilor sfinte;
– Violarea secretului mărturisirii;
– Îndeletnicirea cu afaceri nepotrivite chemării preoțești;
– Sperjurul;
– Sacrilegiul;
– Blasfemia;
– Calomnierea și acuzarea neîntemeiată de fapte necinstite față de orice cleric, față de
căpeteniile și superiorii Bisericii, precum și față de corporațiunile, instituțiile și
organele bisericești;
– Adulterul;
– Beția;
– Desfrânarea;
– Jocul de noroc;
– Apostazia;
– Erezia;
– Schisma;
– Simonia;
– Neglijarea, neîndeplinirea îndat oririlor impuse de Statutul de organizare și
funcționare și de Regulamentele lui de aplicare, precum și de toate ordinele și
dispozițiile autorităților bisericești;
– Administrarea incorectă a bunurilor bisericești, însușirea sau întrebuințarea lor în
alte s copuri;
– Furtul;

73
– Camăta;
– Bătaia;
– Uciderea;
– Conjurațiunea împotriva autorităților legale și trădarea Statului;
– Condamnarea definitivă de către instanțele judecătorești ale Statului pentru orice
alte crime și delicte, constatate și pedepsite de către instanțele judecătorești147
În cadrul art. 3 din regulament s -a procedat la eliminarea literei x din vechiul
regulament și renumerotarea literelor. Astfel, nu se mai considera delict conjurațiunea
împotriva autorităților legale și trădarea intereselor R.P.R. Această prevedere a fost modificată
prin Hot. Sfântului Sinod nr 972/4 martie 2003148.
Abaterile sau delictele săvârșite de monahi se împart în abateri de gradul I și abateri de
gradul II .
Sunt considerate abateri de gradul 1 și pedepsite ca atare:
– Neluarea în seamă și nesupunerea l a împlinirea datoriilor călugărești;
– Neregulile în treburile oficiale ale mănăstirii;
– Faptele săvârșite împotriva ordinii și a bunei cuviințe monahale ca: neparticiparea
la slujbele de zi și de noapte, adunări neîngăduite pentru mâncare, băutură sau vorbă
deșartă, cârtirea pentru orice, defăimarea, sudalma, povățuirea de rău a celor slabi,
fuga de ascultare, nepăsuirea, lovirea, neîngrijirea îmbrăcămintei, neprimirea
mustrării în duh de dragoste;
– Provocarea la neînțelegeri, de certuri, de vrajbă uneltire î mpotriva autorităților;
– Împlinirea fără blagoslovenie a faptelor ce trebuiau mai întâi aprobate de stareț sau
stareță149.
Sunt considerate abateri de gradul II și pedepsite conform art. 452 din Regulamentul de
procedură al instanțelor disciplinare și de jude cată ale Bisericii Ortodoxe Române:
– Neascultarea față de dispozițiile Chiriarhului locului;
– Săvârșirea celor sfinte în afară de mănăstire, fără învoirea starețului și fără
consimțământul preoților locali, precum și săvârșirea cununiilor religioase în
mănăs tire, fără aprobarea Chiriarhului locului;

147 „Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române” , în
Legiuirile…, p. 58.
148 „Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române” , în
Legiuirile…, p. 59.
149„Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române” , în
Legiuirile…, art. 128, pp. 132 -133.

74
– Părăsirea mănăstirii și șederea afară din mănăstire, fără aprobarea Chiriarhului
locului;
– Condamnarea de către instanțele penale pentru delicte prin sentință rămasă
definitivă;
– Administrarea necinstită a averii mă năstirii;
– Furtul și înstrăinarea bunurilor de obște;
– Calomnia și acuzarea neîntemeiată de fapte necinstite a căpeteniilor și
conducătorilor bisericești, precum și participarea la adunări, unde Biserica,
autoritățile ei și fețele bisericești sunt atacate și demnitatea lor știrbită;
– Beția;
– Bătaia;
– Jocul de noroc;
– Neglijarea celor sfinte;
– Batjocorirea celor sfinte sau ierosilia;
– Desfrânarea, homosexualitatea ori alte păcate împotriva firii;
– Omorul;
– Simonia;
– Schisma;
– Erezia;
– Apostazia;
– Călcarea secretului mărturisirii;
– Nesocotirea ritualului prescris la săvârșirea lucrărilor sfinte;
– Însușirea, preacticarea și propovăduirea unor învățături greșite, străine de duhul
Ortodoxiei, precum a practicilor orientale150;
Pe lângă cele menționate mai sus, Regulamentul de procedură prevede între art. 5 și 48
alte reglementări specifice pentru fiecare abatere ce ar putea fi constatată și sancționată în
consecință.
O noutate reglementată în noul Regulament de procedură, se referă la organismele
disciplinare și de judecată pe ntru clericii de mir, preoți, diaconi și cântăreți, în chestiuni pur
bisericești. Astfel, prin hotărârea Sfântului Sinod cu nr. 3505 din 15 iulie 1998, s -au stabilit
următoarele organisme disciplinare:

150 „Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române” , în
Legiuirile…, art.128, p. 133.

75
1. Consistoriul disciplinar protopopesc;
2. Consistoriul Epa rhial.
Organismele de recurs:
1. Sinodul Mitropolitan, pentru cazurile de depunere din treaptă;
2. Sfântul Sinod, pentru cazurile de caterisire.

Consistoriul Disciplinar Protopopesc își desfășoară acivitatea pe lângă fiecare
protopopiat. Acesta are un președinte și trei membri , dintre care doi membri clerici, numiți pe
termen de 4 ani, de către Chiriarh, dintre preoții cu examenul de promovare, din categoria I, cu
cunoștințe canonice , și un cântăreț. În cazurile în care se judecă chestiuni privitoare numai la
preoți, membrul cântăreț nu participă151.
În competența Consistoriului disciplinar protopopesc intră următoarele cauze:
– Aplanarea și, eventual, judecarea conflictelor ivite între p ersonalul bisericesc cu
privire la împărțirea ofrandelor și veniturilor epitrahilului;
– Aplanarea și, eventual, judecarea neînțelegerilor dintre credincioși și personalul
clerical, în legătură cu plata serviciilor religioase sau refuzul serviciului religios ,
precum și a conflictelor de ordin personal în legătură cu funcțiunea bisericească
dintre credincioși și personalul clerical152.
Consistoriul Eparhial funcionează la fiecare Eparhie conform noului regulament, fiind
format din trei membri titulari și doi sup leanți. Membrii sunt toți preoți cu examenul de
promovare, din categoria I, doctori sau licențiați în teologie, având cunoștințe canonice și
juridice. Ei se aleg de Adunarea Eparhială, pe termen de 4 ani și se aprobă de chiriarh, putând
fi realeși. Președi ntele Consistoriului se numește de Chiriarh, dintre membrii titulari ai acestuia.
Consistoriul va avea un grefier, numit de Chiriarh, la propunerea președintelui.
Per ansamblu, Regulamentul Instanțelor de judecată din Biserica Ortodoxă Română,
publicat în anul 2003, păstrează în mare măsură principiile regulamentului de procedură din
1950 .

151 „Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române” , în
Legiuirile…, art. 55, p. 68.
152 „Regulamentul de procedură al instanțelor di sciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române” , în
Legiuirile…, art. 55, p. 68.

76
5.2. NOUL REGULAMENT AL AUTORITĂȚILOR CANONICE DISCIPLINARE ȘI AL
INSTANȚELOR DE JUDECATĂ A LE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE DIN ANUL
2015.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința de lucru din 5 -6 februarie 2015,
a analizat și aprobat noul regulament cu titlul Regulamentul autorităților canonice disciplinare
și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române , care cuprinde 179 de articole,
organi zate în 6 capitole, precizând că acesta intră în vigoare din data de 06 februarie 2015153.
Regulamentul prezent este întocmit pe baza Statutului pentru organizarea și
funcționarea Bisericii Ortodoxe Române , aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Rom âne și recunoscut de Guvernul României prin Hotărârea de Guvern nr. 53 din 16 ianuarie
2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2008154.
Tradiția sinodală românească referitoare la autoritățile canonice disciplinare și la
instanțele de judecată bisericească se vede a fi păstrată de noul Regulament, care reușește să
aducă și anumite completări și preciză ri de ordin practic privitoare la respectarea disciplinei
canonice în Biserica Ortodoxă Română. În felul acesta, red actarea noului Regulament s -a bazat
pe doctrina canonică ortodoxă, accentuându -se în special principiile canonice fundamentale
pentru organizarea și funcționarea bisericii155, după cum urmează:
– apărarea învățăturii de credință și a unității Bisericii;
– autoritatea ierarhică și coresponsabilitatea sinodală;
– autonomia eparhială și păstrarea comuniunii eclesiale;
– acrivia și iconomia;
– libertatea și responsabilitatea membrilor Bisericii față de Stat;
– respectarea prevederilor canonice, statutare și regula mentare, a hotărârilor
autorităților canonice bisericești de către slujitorii Bisericii;
– aflarea adevărului și garantarea dreptului de apărare;
– îndreptarea persoanelor vinovate și recuperarea prejudiciilor cauzate.
Persoanele cărora li se aplică preveder ile noului Regulament sunt clericii, monahii și
mirenii de la unitățile bisericești și din administrația bisericească din România și din afara
granițelor țării, din învățământul teologic preuniversitar și universitar, profesorii de religie,
clericii din in stituțiile publice sau private, clericii și monahii pensionați, studenții de la

153 Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe
Române, Patriarhia Română, Editura Basilica, București, 2015, p. 9.
154 Regulamentul autorităților canonice disciplinare… , p. 5.
155 Regulamentul autorităților canonice disciplinare… , p. 9.

77
facultățile de teologie ortodoxă și absolvenții de teologie ortodoxă, precum și cei care activează
din încredințarea și cu binecuvântarea autorităților canonice bisericești.
Regulamentul de procedură al instanțelor diciplinare și de judecată din Biserica
Ortodoxă Română din anul 1950 împărțea în două categorii actele de indisciplină, anume în
abateri și delicte. Noul Regulament folosește doar termenul de abatere, motivul princi pal fiind
acela că, în România, termenul de delict a fost folosit din 1865 și până în 1969 în Codul Penal
și a căpătat astfel o valoare de termen tehnic pentru dreptul penal al Statului. Prin urmare, cel
mai potrivit termen este cel de abatere, care indică acțiunea de a se abate de la regulile credinței
și vieții Bisericii156.
Prin urmare, „se consideră abatere încălcarea de către creștinii ortodocși, indiferent de
funcția sau postul ocupat, a Sfintelor Canoane, a Statutului pentru organizarea și funcționarea
Bisericii Ortodoxe Române și a regulamentelor de aplicare a acestuia, a hotărârilor Sfântului
Sinod, precum și a ordinelor și dispozițiilor autorităților bisericești ”157. De-a lungul timpului,
abaterile bisericești au fost împărțite în diferite categorii după criterii diverse (fond, intenție,
săvârșitor, etc.), însă cea mai clară și folosită clasificare a fost cea bazată pe conținutul acestora.
În acest sens, potrivit noului Regulament, abaterile sunt clasificate în 4 categorii, și
anume : abateri dogmatice (doctrinare), abateri morale, abateri pastoral -liturgice și abateri
administrative. Pentru persoanele care săvârșesc abateri, în noul Regulament este prevăzut un
mod de sancționare gradual, începând de la dojana arhierească verbală sau scrisă și ajungând
până la excomunicare în cazurile grave. În acest fel autoritatea bisericească încearcă să îndrepte
și să recupereze spiritual respectiva persoană, în vederea reintegrării acesteia în comuniunea
cu Mântuitorul Hrisots și cu Biserica Sa. „Orizontul general a l noului Regulament este
menținerea și promovarea legăturii dintre libertate și responsabilitate în Biserică, având ca scop
mântuirea oamenilor prin comuniunea acestora cu Dumnezeu și cu semenii lor”158(cf. Evrei
13, 17).
Pentru judecarea abaterilor, în noul Regulament, au fost prevăzute intanțe de judecată
bisericească, având competențe specifice, diferențiate pentru fiecare nivel de autoritate:
De judecare de fond:
– Consistoriul Protopopesc;
– Consistoriul Eparhial;
– Consistoriul Eparhial Monahal;

156 Regulamentul autorităților canonice disciplinare… , p. 10.
157 Regulamentul autorităților canonice disciplinare… , p. 10.
158 Regulamentul autorităților canonice disciplinare… , p. 11.

78
De judecare î n apel:
– Consistoriul Mitropolitan ;
– Consistoriul Mitropolitan Monahal ;
De judecare în recurs:
– Consistoriul Superior Bisericesc ;
– Consistoriul Superior Bisericesc Monahal.
Deciziile acestora devin executorii în urma aprobării lor de către autoritățile canonice
disciplinare (episcopul sau sinodul de episcopi). După aprobare, hotărârile instanțelor
superioare de judecată bisericească au caracter obligatoriu în toate eparhiile Bisericii Ortodoxe
Române și au valabilitate în ortodoxia canonică universală. În situația în care o astfel de
hotărâre nu este aplicată în eparhia din care provine clericul sancționat, chiriarhul are datoria
de a prezenta, în scris, motivele acestui refuz , în fața Sinodului Mitropolitan, pentru cazuri de
destituire din slujirea clericală (depunerea din treaptă), și în fața Sfântului Sinod pentru cazuri
de caterisire. Pentru fiecare caz în parte, Sinodul Mitropolitan sau Sfântul Sinod stabilește
modul pract ic de aplicare a hotărârii intanței de judecată bisericească, pentru a restabili ordinea
canonică și a promova misiunea Bisericii în societate159. Astfel, ierarhii, individual sau reuniți
în sinod, ca părinți arhipăstori, trebuie să vegheze la mântuirea celo r pe care -i păstoresc, având
datoria sfântă de a -i învăța pe cei neștiutori, de a -i îndrepta pe cei care greșesc, de a -i ridica pe
cei căzuți și de a -i ierta pe cei care se pocăiesc (cf. Fp. 20, 28; In 20, 23).
Se remarcă reapariția în cadrul instanțelor d isciplinare a Consistoriului Superior
Bisericesc. După ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie în anul 1925, a
fost promulgată și Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române împreună cu Statutul
anexat. În Statutul pentru organi zarea Bisericii Ortodoxe Române din anul 1925 era prevăzut
și Consistoriul Spiritual Central, pe lângă Sfântul Sinod, ca instanță de recurs și pentru
asigurarea unității de jurisprudență, pentru afacerile disciplinare și judecătorești venite de la
consist oriile spirituale mitropolitane (art. 19). În Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe
Române din anul 1948, era prevăzut Consistoriul Central Bisericesc ca organism de recurs
pentru hotărârile consistoriilor eparhiale, cu excepția celor prin care s -a aplicat pedeapsa
caterisirii (art. 150 -151).
În anul 1998, Sfântul Sinod al bisericii Ortodoxe Române a hotărât încetarea activității
Consistoriului Central Bisericesc și constituirea Sinodului Mitropolitan ca instanță de recurs.
Prin urmare, în Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române din anul 2008,

159 Regulamentul autorităților canonice disciplinare… , p. 11.

79
Consistoriul Mitropolitan a fost prevăzut ca instanță de judecată a recursurilor admise, în
principiu, de Sinodul mitropolitan sau de Sfântul Sinod (art. 153).
Consistoriul Superior Bisericesc in strumentează recursurile la deciziile de caterisire ale
Consistoriului Mitropolitan din cadrul Patriarhie Române. În felul acesta, Consistoriul Superior
Bisericesc redevine cea mai înaltă instanță disciplinară și de judecată pentru clerul de mir sau
monaha l, care judecă recursurile hotărârilor de caterisire pronunțate de un consistoriu eparhial
și menținute de un consistoriu mitropolitan. Hotărârile Consistoriului Superior Bisericesc,
privind recursurile împotriva pedepsei caterisirii sunt definitive și ire vocabile, după aprobarea
lor de către Sfântul Sinod, potrivit art. 155.
Totodată, noul Regulament menționează că hotărârile instanțelor bisericești de
judecată, la toate nivelurile, nu pot fi contestate în fața instanțelor civile de judecată, acestea
din u rmă având un alt domeniu de competență.

80
CONCLUZII

Expresia paulină din I Corinteni, capitolul 12, versetul 27 „voi sunteți Trupul lui Hristos și
mădulare fiecare în parte” arată că adunarea creștinilor – ecclesia – nu este o adunare
dezorganizată, ci din contra, se organizează asemenea trupului uman, care este alcătuit din
felurite membre si organe așezate în mod armonios, fiecare cu funcția și rolul său, deservind
sănătatea și viața întregului organism uman.
Prima instanță disciplinară a fost episcopa tul. În cadrul acesteia, episcopul îndeplinea
funcția de judecător, iar preoții și diaconii participau la judecată.
În Biserica Ortodoxă Română, nu se poate vorbi până la începutul veacului al XIX -lea,
despre o instanță de judecată bisericească propriu -zisă. Judecata se făcea după pravile și după
canoane. Spre sfârșit de secol XIX au apărut primele consistorii din Biserica Ortodoxă Română,
mai exact în anul 1872.
Primul Regulament de procedură al instanțelor disciplinare și judecătorești ale Bisericii
Ortod oxe Române a fost discutat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 26 -30 iunie 1926 și
a fost aprobat de Sfântul Sinod, în ședința sa de lucru din 2 iulie 1926. Textul Regulamentului
aprobat în 1926 a fost recunoscut prin Decretul Regal nr. 4160 din 29 decembrie 1926 și
publicat în Monitorul Oficial nr. 290 din 30 decembrie 1926.
După instaurarea regimului comunist în România, Sfântul Sinod, în ședința sa de lucru din
8 iunie 1949, a aprobat un nou Regulament de procedură al instanțelor disciplinare și d e
judecată ale Bisericii Ortodoxe Române . Textul Regulamentului aprobat în 1949 a fost
recunoscut prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale din 12 ianuarie 1950.
După căderea regimului comunist în anul 1989, Regulamentul aprobat în 1949 a fost de
mai multe ori modificat și amendat de Sfântul Sinod pentru a putea răspunde nevoilor pastorale
și noilor precederi constitușionale și legale.
În cele din urmă, se poate desprinde concluzia că, în Patriarhia Română, există o tradiție
sinodală în ceea ce pri vește consistoriile bisericești, pe baza analizei celor două texte ale
Regulamentului, cel din 1926 și cel din 1949, precum și textelor modificate după 1990.

81
BIBLIOGRAFIE

I. IZVOARE

1. BIBLIA sau Sfânta Scriptură , tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura
Institutului Biblic șide Misiune Ortodoxă, București, 2013.
2. Congresul Național Bisericesc, sesiunea octombrie 1932, Dezbateri. Rapoarte oficiale,
regulamente și act e privind situația Bisericii Ortodoxe Române în anii 1929 -1932,
Tipografia Cărților Bisericești, București, 1933.
3. Enciclopedia României , vol. 1, București, 1938;
4. Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române sub Înalt Prea Sfințitul Patriarh Justinian 1948 –
1953 , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1953 .
5. Regulamentul pentru disciplină bisericească, publicat în Colecțiune de Legiuiri
Bisericești și Școlare , Ghe. C. Costescu, Institutul de Arte grafice C. Sfetea, București,
1916 .
6. „Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și judecătorești ale Bisericii
Ortodoxe Române”, în Chiru C. Costescu, Legi, Regulamente. Canoane, Statute,
Decizii, Jurisprudențe, etc., București, 1931 .
7. Regulamentul pentru organizarea vieții monahal e și funcționarea administrative și
disciplinară a mănăstirilor , tipărit cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Daniel,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Editura Trinitas, Iași, 1998 .
8. „Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecat ă ale Bisericii
Ortodoxe Române” , în Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române – extras , editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003 .
9. Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale
Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia Română, Editura Basilica, București, 2015 .

II. LUCRĂRI DE SPECIALITATE

10. Biserica în Misiune – Patriarhia Română la ceas aniversar. 120 de ani de autocefalie
(1885 -2005) 80 de ani de patriarhat (1925 -2005), Institutul Biblic și de Misiune al
Bisericii ortodoxe Române, București, 2005 .

82
11. BRUSANOWSKI , Paul,
Stat și Biserică în vechea Românie (1821 -1825), Editura Presa Universitară,
Cluj-Napoca, 2010 .
12. BRUSANOWSKI , Paul,
Autonomia și constituționalismul în dezbaterile privind unificarea Bisericii
Ortodoxe Române (1919 -1925 ), Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca,
2007 .
13. CIUHANDU , Gheorghe,
Împreunarea Bisericilor Ortodoxe Române de pe teritoriul României Mari într –
o Singură Biserică și raportul acestei Biserici cu Statul , Arad, 1919 .
14. COTAN , Claudiu,
Ortodoxia și mișcările de emancipare națională din sud -estul Europei în secolul
al XIX -lea, Ed. Bizantină, București, 2004 .
15. CRISTEA , Miron,
Principii fundamentale pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române în
România Întregită , București, 1920 .
16. DURĂ, Pr. Dr. Nicolae -Coriolan,
Exercitarea puterii judecătorești în Biserică. Abaterile și delictele bisericești ,
Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014 .
17. FLOCA , Arhidiacon Profesor Dr. Ioan,
Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii , ediția a III -a îmbunătățită,
îngrijită de Dr. Sorin Joantă, Tipărită cu binecuvântarea ÎPS ANTONIE,
Mitropolitul Ardealului, Crișanei și Maramureșului, Sibiu, 2005 .
18. HARET , Spiru C.,
Criza bisericească , Institutul de Arte Grafice Carol Gobl , București, 1912 .
19. IORGA , Nicolae,
Tulburările bisericești și politicianismul. O cuvântare și articole. Tipografia
Neamul Românesc , Vălenii de Munte, 1911.
20. MATEIU , Ioan,
Politica bisericească a Statului Românesc , Sibiu, 1931 .
21. MIHĂLCESCU , Pr. Ioan; PÎSLARU , Matei; NIȚU, G. N.,
Scrierile Părinților Apostolici îmoreună cu Așezămintele și Canoanele
apostolice, traduse din original, 1927, Constituțiile Apostolice. Cartea a II -a,
cap. VI, Vol. II .

83
22. MILAȘ, Nicodim,
Dreptul bisericesc oriental , traducere d e Dimitrie Cornilescu și Vasile Radu,
București, 1915 .
23. PĂCURARIU , Mircea,
Istoria BIsericii Ortodoxe Române pentru Institutele Teologice , Editura
Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, ed. a II -a, București, 1992 -1994 .
24. PELIKAN , Jaroslav,
Tradiția Cr eștină. O istorie a dezvoltării doctrine , vol II, traducerea și notele de
Nicolae Buga, Editura Polirom, Iași, 2005 .
25. RUȘEȚ , Casian,
Instanțele de judecată ale Patriarhiei Romnâne în secolul al XX -lea. Studiu
canonic , Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2018 .
26. SCRIBAN , Neofit,
Resturnare ultimelor rătăciri a apărătorilor episcopatului necanonic și a
nelegiuirilor făcute Bisericii românești, București, 1867 .
27. SIMEDRIA , Tit,
Patriarhia Românească. Acte și documente , București, 1925.
28. SNAGOV , Ion Dumitru ,
Relațiile Stat -Biserică , Editura Gnosis, București, 1996 .
29. SOARE , Diacon Gheorghe I.,
Forma de conducere în Biserica creștină în primele trei veacuri, teză de
doctorat, București, 1938 .
30. STĂNILOAE , Preot profesor dr. Dumitru,
Teologia Dogmatică Ortodoxă , ediția a II -a, vol. III, Editura Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997 .
31. ȘESAN , Valerian,
Proiectul de unificare a organizației Bisericești Autocefale Ortodoxe din
România Întregită , Cernăuți, 1 920.
32. ȚUȚUIANU , Ion,
Statutul și Biserica românească în epoca premodernă. Studiu juridic, Bacău,
2003 .
33. ȘESAN , Valerian,
Modificarea Legii și Statutului pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române ,
Tiparul „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 1936.

84
III. STUDII ȘI AR TICOLE

34. CHERCIU , Dorel Viorel,
„Legea și Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române”, în Analele
Universității de Vest , 7 seria Teologie, vol. XIII, 2007 .
35. COSMA , Ioan,
„Regimul constituționalal cultelor în România(1866 -1938)”, în Altarul
Reîntregirii , serie nouă, anul XIII, nr. 2, 2008.
36. CRONȚ , Gheorghe,
Clerici în serviciul justiției , în „Biserica Ortodoxă Română”, LVI (1938), nr.
11-12, partea a II -a
37. DRĂGUȘIN , Constantin,
„Legile bisericești ale lui Cuza Vodă și lupta pentru canonicitat e”, în Studii
Teologice”, an IX, (1957), nr. 1 -2.
38. GALEȘ , Silviu,
„Miron Cristea și opera de unificare și realizare a reformei religioase. Legea și
Statutul de Organizare al Bisericii Ortodoxe Române”, în Biserica Ortodoxă
Română , seria a IV -a, anul I, nr. 3, 2010.
39. GÂRDAN , Pr. Lect. Dr. Gabriel -Viorel,
„Instituția episcopatului în lumina legislației bisericești din secolul al XIX -lea”,
în Studia Universitatis, Babeș -Bolyai, Theologia Orthodoxă , anul LV, 2010, nr.
2.
40. FERARU , Remus,
„Relațiile dintre Biserică și Stat în viziunea Sfântului Maxim Mărturisitorul”, în
Analele Universității de Vest , seria Teologie, Timișoara, 2014.

41. IZVORANU , Stelian,
„Sinoadele de usb regimul lui Cuza Vodă. Importanța lor pentru viața
bisericească”, în Biserica Ortodoxă Română , an LXXVIII, nr. 7 -9, 1960 .
42. KSHUTASHVILI , Jambul,
„Statutul Bisericii ortodoxe Georgiene. Studiu Canonic”, în Studii Teologice ,
seria a III -a, anul III, nr. 1, 2007 .
43. MIRON , Mihuț,

85
„Instanțele judiciare în Bisericile Ortodoxe”, în Studii Teologice , an
MCMLXVI (1966), nr. 9 -10.
44. PĂCURARIU , Mircea,
„Dicasteria și Consistoriul Mitropoliei Ungrovlahiei”, în Biserica Ortodoxă
Română , MCMLIX (1959), nr. 7 -10.
45. RUS, Constantin,
„Canonul 34 apostolic și implicațiile sale canonice”, în Ortod oxia, seria a II -a,
anul V, nr. 2, 2013.
46. RUȘEȚ , Casian,
Instanțele disciplinare în Biserica Ortodoxă Română – privire de ansamblu , în
„Altarul Banatului”, Nr. 10 -12, octombrie -decembrie 2013, Editura
Arhiepiscopiei Timișoarei .
47. RUȘEȚ , Casian,
„Regulamentele disciplinare în Statutele pentru organizarea și funcționarea
Bisericii Ortodoxe Române” , în volumul Statutul actual al Bisericii Ortodoxe
Române. Tradiție și înnoire , Editura Presa Universitară Clujeană, Caransebeș,
2016 .
48. RUȘEȚ , Casian,
„Biserica Ortodoxă Română după Marea Unire din 1918. Unificarea
bisericească și aportul canoniștilor bănățeni”, în volumul Taină și mărturisire ,
Editura Presa Universitară Clujeană, 2013 .
49. RUȘEȚ , Casian,
„Prima Lege a Cultelor din România -aaspecte regulamentare, canonice și de
disciplină bisericească”, în Altarul Banatului , nr. 10 -12 octombrie -decembrie
2015, Editura Arhiepiscopiei Timișoarei .
50. SOARE , Pr. Gheorghe I.,
„Legislația bisericească”, în Biseric a Ortodoxă Română , anul LXIX, nr. 3 -6,
martie -iunie 1951, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București .
51. STAN, Pr. Prof. Liviu,
„Statutul Bisericii Ortodoxe Române”, în Studii teologice”, anul 1949, nr 7 -8,
noiembrie -decembrie , Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București.
52. STAN, Pr. Prof. Liviu,

86
„Justiția bisericească”, în Studii Teologice , nr. 7 -8. Editura Institutului Biblic și
de Misiune Ortodoxă, București, 1949.
53. ȘERBĂNESCU , Niculae,
„150 de ani de la nașterea domn itorului Alexandru Ioan Cuza”, în Biserica
Ortodoxă Română , anul LXXXVIII (1970), nr. 3 -4.
54. TELEA , Marius,
„Simfonia bizantină între triumfalismul Eusebian și moderația ambroziană”, în
Altarul Reîntregirii , serie nouă, anul XII, nr. 1, 2007.

87
CURRICULUM V ITAE

INFORMAȚII
PERSONALE Daniel Burduja

Hatman Șendrea Nr. 11, 700613 Iași (România)
0751731470
danielburduja@ymail.com
Yahoo! Messenger (YIM) danielburduja@ymail.com
Sexul Masculin | Data nașterii 10/01/1994 | Naționalitatea română

EDUCAȚIE ȘI
FORMARE
01/10/2017 –Prezent Student – Master
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae ” – Masteratul de
Misiune și slujire pastorală, Iași (România)
01/10/2013 –08/07/2017 Diplomă de Licență – Teologie Pastorală
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae ”, Iași (România)
14/09/2009 –15/06/2013 Diplomă de bacalaureat
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. V asile cel Mare ”, Iași
(România)
Competențe generale:
▪ limba română, istorie, geografie, studiul biblic al V echiului Testamen t,
studiul biblic al Noului Testament, dogmatică, liturgică, istoria
Bisericii Universale, istoria Bisericii Ortodoxe Române, istoria
religiilor, limba latină, limba greacă veche, limba franceză, limba
engleză, spiritual itate, morală, muzică.
15/09/2009 –31/05/2013 Certificat de Calificare Profesională
Seminarul Teologic Ortodox „Sf. V asile cel Mare ”, Iași (România)

88

Competențe profesionale:
▪ practică profesională ( cunoașterea corectă a învățăturii de
credință, aplicarea învățăturii de credință în viața practică,
fundamentarea biblică a învățăturii de credință, oficierea corectă
a cultului divin, exprimarea practică în cultul divin a învățăturii
de credință, capacitatea de a predica și învăța cuvântul lui
Dumneze u, organizarea de activități filantropice).
EXPERIENȚA
PROFESIONALĂ
08/02/2019 –Prezent Admin
Fundația World Vision România, Iași (România)
01/05/2018 –Prezent Cântăreț bisericesc
Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Arhiepiscopia Iașilor – Paraclisul
„Sf. Nicolae Domnesc ”, Iași (România)
COMPETENȚE
PERSONALE
Limba(i) maternă(e) Limba română

Limbile străine ÎNȚELEGERE VORBIRE SCRIERE
Ascultare Citire Participare la
conversație Discurs oral
Limba franceză B1 B2 B2 B2 B2
Limba engleză B2 B2 B2 B2 B1
Limba greacă veche A2 A2 A2 A2 B1
Limba latină A1 A2 A1 A1 A2
Niveluri: A1 și A2: Utilizator elementar – B1 și B2: Utilizator
independent – C1 și C2: Utilizator experimentat
Cadrul european comun de referință pentru limbi străine
Competențe de
comunicare – Abilități de comunicare dobândite în urma participării la numero ase
ședințe ale Consiliului Școlar si Județean al Elevilor;
– Abilități de exprimare orală dobândite la workshopul de public
speaking susținut de Lect. Univ. Constantin Iulian Damian și în urma
predicării constante în cadrul slujbelor bisericești;
– Compet ențe de consiliere dobândite în urma participării la workshopul

89

„Consiliere Premaritală Creștin -Ortodoxă", susținut de diac. Stephen
Holley, în zilele de 9 și 16 decembrie 2016, la Iași.
Competențe
organizaționale/manag
eriale ▪ Bune abilități de organizare deprinse în urma poziției de supervisor
(Team leader) în cadrul departamentului de cleaning – Cedar Point
Amusement Park Ohio S.U.A
▪ Competențe de organizare dobândite ca președinte al Consiliului
Școlar al elevilor – Seminarul Teologic Ortodox „Sf. V asile cel
Mare ” – Iași:
– reprezentarea elevilor în relația cu personalul didactic
și admnistrativ;
– supervizarea și responsabilitatea cu privire la
activitățile elevilor;
– moderarea ședințelor b iroului executiv al Consiliului
Școlar al Elevilor.
Competențele digitale AUTOEV ALUARE
Procesare
a
informați
ei Comunic
are Creare de
conținut Securitat
e Rezol
varea
de
proble
me
Utilizator
experimentat Utilizator
experimentat Utilizator
experimentat Utilizator
experimentat Utilizator
experiment
at
Competențele digitale – Grilă de auto -evaluare

90
Avizat,
Îndrumător Lucrare de Disertație
Pr. Lect. Univ. Dr. Emilian -Iustinian Roman
Data _____________ Semnătura ___________________

DECLARAȚIE PRIVIND ORIGINALITATEA CONȚINUTULUI LUCRĂRII DE
DISERTAȚIE

Subsemnatul Daniel Burduja , domiciliul în localitatea Sascut, Com. Sascut , Jud. Bacău,
Str. Poștei, nr. 696, sc. D, ap. 28, născut la data de 1 0. 01. 1994, identificat prin CNP
1940 110371702 , absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de
Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, specializarea „Misiune și slu jire pastorală” , promoția
2017 -2019, declar pe propria răspundere, cunoscând consecințele falsului în declarații în sensul
art. 326 din Noul Cod Penal și dispozițiile Legii Educației Naționale nr. 1/2011 art. 143 al. 4 și
5 referitoare la plagiat, că lucra rea de disertație cu titlul: Despre Consistoriile bisericești în
Biserica Ortodoxă Român ă, elaborată sub îndrumarea Pr. Lect. Univ. Dr. Emilian -Iustinian
Roman , pe care urmează să o susțin în fața comisiei este originală, îmi aparține și îmi asum
conținutul său în întregime.
De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de disertație să fie verificată prin
orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea
conținutului său într -o bază de date în a cest scop.
Am luat la cunoștință despre faptul că este interzisă comercializarea de lucrări științifice
în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență,
de diplomă sau de disertație și în acest sens, declar pe proprie răspundere că lucrarea de față nu
a fost copiată ci reprezintă rodul cercetării pe care am întreprins -o.

Dată azi, ………………………………. Semnătură student ……………………………..