Pr. lect. univ. dr. Borca Vasile [309322]

Coordonatori:

Pr. lect. univ. dr. Borca Vasile

Prof. [anonimizat]. Mureșan Sanda

Prof. [anonimizat]:

Prof. dr. Bejan-Krizsanovszki Izabella

Coperta:

Prof. [anonimizat]:

Prof. [anonimizat]. Bobb Laura

PREAMBUL

PROF. DR. I. BEJAN-KRIZSANOVSZKI

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 [anonimizat], [anonimizat], orice strădanie de a redescoperi, de a recalibra dialogul dintre om și divinitate este salutară. Această intenție transpare din paginile care urmează.

Biblia a fost dintotdeauna o [anonimizat], personaje, simboluri, recuzită, limbaj. [anonimizat] e de netăgăduit. E de ajuns să ne gândim la încadrarea sa în literatura ebraică veche sau la virtuțile literare ale Cântării Cântărilor.

Referindu-[anonimizat] a contribuit la formarea și la dezvoltarea limbii și a literaturii române ([anonimizat], fiind Carte românească de învățătură a Mitropolitului Varlaam). Rolul generator de literatură al Bibliei poate fi lesne urmărit de-a lungul secolelor. [anonimizat], bogăția ideatică a versetelor biblice i-[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], pe Ștefan Augustin Doinaș și pe Ioan Alexandru. Un loc aparte în galeria poeților români creștini îl ocupă Tudor Arghezi, a [anonimizat]-o [anonimizat] a insului, drama umană a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], între certitudine și incertitudine.

Hrănindu-[anonimizat] o nouă perspectivă asupra alterității. [anonimizat], [anonimizat] – preoți, elevi, dascăli –, hotărâți să fructifice puterea taumaturgică a artei. Într-o [anonimizat] –, [anonimizat], nu poate decât să ne bucure. [anonimizat], [anonimizat] – reprezintă, simbolic, același fundamental gest: îngenunchere în fața misterului dumnezeiesc.

„LĂSAȚI COPIII SĂ VINĂ LA MINE!”

Noiembrie 2016

Proiectul „LĂSAȚI COPIII SĂ VINĂ LA MINE!” a [anonimizat]-[anonimizat].

În cadrul proiectului s-au desfășurat un număr de 5 activități care au vizat: [anonimizat], încheierea acordurilor de parteneriat; Pregătirea materialelor: invitație, [anonimizat], depunerea solicitărilor de finanțare și sprijin în acordarea gratuită a locației Biserica ”Sf. Prooroc Ilie”; [anonimizat] a invitației de participare; Pregătirea grupurilor; Festivalul propriu-zis; Evaluarea proiectului; Diseminarea proiectului.

Grupul țintă a fost format din 58 de elevi din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 18 Baia Mare și de la unități partenere.

Beneficiari direcți: toți copiii participanți.

Beneficiari indirecți: spectatorii, părinții copiilor participanți, biserica, invitații, comunitatea locală în ansamblul ei, cei care vor citi articolele din presă.

Rezultatele obținute în urma derulării proiectului sunt: creșterea interesului copiilor și părinților pentru participarea la programul liturgic și catehetic; creșterea experienței în evoluția scenică live a copiilor; legarea și consolidarea de noi prietenii între copii și părinți și cadre didactice; progres pe plan profesional al profesorilor instructori.

Impactul este sesizabil prin creșterea interesului copiilor pentru cântecul religios tradițional și regional, pentru participarea la orele de religie și la liturghiile din zilele de duminică și sărbători sau cu orice altă ocazie; creșterea experienței copiilor privind spectacolele live; legarea și consolidarea de prietenii între copii; progres pe plan profesional al profesorilor coordonatori.

Buget total– 500 lei reprezentând: 300 lei fonduri destinate agapei– obținute din donații ale partenerilor. Transportul a fost suportat de unitățile partenere participante, iar logistica, birotica, materiale de promovare + diplome – de Școala Gimnazială Nr. 18 Baia Mare – 200 lei.

Participanți: Școala Gimnazială „G. Coșbuc” Sighetu Marmației, prof. Duruttya Marta – 15 elevi; Palatul Copiilor Baia Mare – Structura Târgu Lăpuș, prof. Gherman Ana Maria – 12 elevi; Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Baia Mare, prof. Conț Laura – 11 elevi; Liceul Tehnologic „Ioachim Pop” Ileanda, prof. Voicu Ioana – 8 elevi; Școala Gimnazială Nr.18 Baia Mare, prof. Mureșan Sanda – 12 elevi.

Mediatizarea activităților a fost asigurată atât de prezența la festival a reprezentanților din media locală, cât și de prezentarea acestora pe site-uri cu caracter educațional.

Pornind de la impactul activităților asupra beneficiarilor, ne propunem ca activitate de sustenabilitate a prezentului proiect înscrierea acestuia în CAERI /CAEN 2017.

INVESTIȚIA EDUCAȚIONALĂ CEA MAI NOBILĂ, CEA MAI ÎNȚELEAPTĂ, INVESTIȚIA PRIN EXCELENȚĂ

PR. LECT. UNIV. DR. VASILE BORCA

O cugetare veche orientală, ce pune în valoare inteligența scrutătoare a omului, glăsuiește și îndeamnă cam așa: „Dacă gândul omului țintește până la un an, să semene grâu; dacă bate la o depărtare de 10 ani, să sădească un pom; dacă e capabil să străbată timpul până la o sută de ani, atunci să educe un popor. Semănând grâu, vei recolta odată; sădind un pom, vei recolta de zece ori; educând un popor, vei culege roade sute de ani… ”.

Se acordă astăzi multă atenție și se pune accent pe invetițiile și proiectele pe plan material din partea corporațiilor, firmelor, marilor instituții și chiar a familiilor.

Să nu uităm că omul, atât ca persoană, cât și ca societate, nu se reduce doar la trup, la partea materială, la mânuirea tehnicii și a civilizației, ci el are și un compartiment mai aparte, mai sensibil, mai delicat, mai nobil, în constituția dihotomică a ființei sale, are și un suflet. De aceea se cade, se cuvine, ca și pentru acesta să investim.

Cea mai înțeleaptă investiție a omului contemporan este investiția spirituală, religios-morală, relația lui corectă (nu una deviată) cu Dumnezeu, cu Stăpânul Universului, punerea vieții lui întru sens, întru rost.

Iată de ce Biserica, ca mesageră a lui Hristos în lume, prin reprezentanții ei, are datoria și responsabilitatea să amintească tuturor acest fapt de această investiție capitală pentru fiecare dintre noi: copii, tineri și vârstnici, deoarece cu toții avem în permanență de învățat, întrucât miraculoasa zestre a cunoașterii este inepuizabilă și numai racordați mereu la ea suntem cu adevărat beneficiarii trăirii la modul uman și a pregustării fericirii.

„Tradițiile milenare a omeniei românești, ale dragostei creștine, care toate le rabdă și acoperă, le îndură și nădăjduie, în spiritul căruia am devenit prin vremi, aici în Carpați, un popor domol, blând și împăcat, plin de bucurii tainice, mulțumindu-ne cu puțin înafară, pentru că uriașa moștenire ne-o socoteam din cea lăuntrică, spirituală, toate acestea sunt averea noastră cea mai de preț și se cuvine să intrăm cu bucurie în posesia și moștenirea ei din generația în generație”.

Astăzi, unii părinți și bunici au o grijă exagerată pentru a le asigura copiilor condiții materiale la cel mai înalt standard posibil. Îi supraalimentează și îndoapă cu toată combinația savantă a vitaminelor, tremură cu gândul că ar putea contacta un microb, uitând că aceștia nu vor trăi într-o lume sterilizată. Oare câți investesc și în partea spirituală, sufletească, pentru că fundamentul esențial al formării copilului rămâne latura morală cu pilonul ei religios. Dacă acest element fundamental al religiei nu se introduce de la început, omul în devenire „riscă să nu cunoască niciodată farmecul și binefacerile religiei. Dacă nu plouă primăvara, degeaba va ploua mai târziu. De aceea, cei ce lipsesc copiii de religie fac o crimă față de viitorul lor de oameni pe această lume și de mântuire pentru lumea transcendentă: a nu face educație religiosă copilului este identic cu a proceda la infirmizarea sufletului, înseamnă a amputa ființa umană de ceea ce are mai de preț!”.

Sacrul sau religiosul este un element costitutiv al ființei umane. În structura noastră ființială există imprimat simțul sacrului sau religiosul așa precum există atracția filială față de părinți, simțul matern și patern, simțul conservării speciei, al perpetuării și apărării vieții.

Savanții americani au descoperit că o zonă a creierului nostru este înzestrată și direcționată spre religios sau relației cu Divinitatea. Așadar, numai activând toate compartimentele ființei umane, toate simțămintele ei și menținându-le în funcțiune, putem asigura un echilibru și armonie ființei noastre, persoanei umane în capacitatea ei maximă de conectare și manifestare în relație cu toate compartimentele existenței, în plenitudinea ei. Așa după cum, din punct de vedere fizic, biologic, suntem preocupați să avem un corp sănătos, armonios, frumos și atrăgător, tot așa și din punct de vedere spiritual să nu neglijăm latura sau componenta sacrului, pentru că riscăm să rămânem cu sechele, cu dizabilități psihice. Este de dorit cu toții să avem o armonie, o pace și liniște sufletească, să fim racordați la bucuria și fericirea relației cu Divinul. „Legătura cu cerul este cea mai puternică și îți modelează ființa”.

Valorile religioase, încorporate în conștiința umană, nu subjugă ființa, ci, dimpotrivă, o eliberează de corsaje false, nu răpesc libertatea, ci, dimpotrivă, o cultivă, întrucât, îngrădind accesul spre religie, pui bariere și îngrădești dreptul de a cunoaște și de a fi liber, cu adevărat. De aceea, eliminând valorile religioase din educația copiilor, comitem adevărate dezastre la adresa persoanei umane, precum și a societății, pentru că cine n-are religie, n-are nici familie, nici patrie, întrucât religia este oxigenul familiei. Așadar, îngrădind dreptul la educația religioasă condamnăm acei copii sau tineri la infirmitate spirituală sau analfabetism religios sau la o existență decentrată axiologic.

Prin urmare, valorile religioase sunt valorile prin excelență. „Religia este principala formă a plenitudinii omeniei, e forma coborîrii spiritului în om și a înălțării omului către spirit”. De aceea, cea mai nobilă, cea mai înțeleaptă și mai sigură investiție educațională, asigurată și ferită de inflație, de criza economică, financiară sau de altă natură este investiția relațională cu Divinitatea, conectarea noastră, a copiilor noștri cu sacrul, cu religiosul autentic sau repunerea noastră firească în compania sacrului. „De la școală, de la educație, se așteaptă caractere, nu simpli negustori de marfă științifică”, pentru că, așa cum afirma Onisifor Ghibu, „este de preferat analfabetul din creierul munților, decăzuților alfabeți ai orașelor noastre; mai bine să avem analfabeți cinstiți decât știutori de carte imorali”. Așadar „caracterul nu se poate forma fără principiile morale creștine cum nu poate crește planta fără căldura soarelui și fără ploaie”.

Educația religioasă asigură și deschide o vastă perspectivă, dă sens vieții și-i deschide acesteia o direcție ce depășește imediatul, relativul, pământescul, transpunând-o în dimensiunea transcendentului sau eternității.

Copiii sunt un fragment de paradis, în glasul lor e coborît întreg cerul pe pământ. Dostoievski spunea că dacă a rămas ceva în lumea noastră care să amintească de frumusețile raiului primordial, e frăgezimea frunzelor de primăvară, e ciripitul păsărelelor și sunt ochii puri ai copiilor noștri. Zâmbetul unui copil este în stare să îmblânzească până și fiarele cele mai crude, mai sălbatice. De aceea și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca cel mai mare pedagog al omenirii, își îndreaptă atenția și remarcă mirificul, puritatea și sensibilitatea autentică a pruncilor atunci când rostește: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca acestora este împărăția cerurilor” (Mt. 19, 14) sau o altă remarcă în același context: „De nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor” (Mt. 18, 3). Această caracteristică esențială a copilului, adică incoruptibilitatea, face ca el să fie „marmura cea mai bună”, cea mai prețioasă în care avem datoria și responsabilitatea să dăltuim lumina adevărului, a cinstei, demnității și onestității. În acest context este de mare importanță afirmația Sfântului Apostol Pavel: „Nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i întru învățătura și dreptatea Domnului” (Ef. 6, 4), iar Sfântul Ioan Gură de Aur face o remarcă educațională de mare valoare: „Cum se va deprinde copilul de mic, așa va rămâne și când se va face mare; ca și copacul pe care, de-l va îndrepta cineva când e mlădiță, rămâne drept; iar de-l va lasă strâmb, când se va întări nu se va mai îndrepta, ci se va frânge”.

Iată un deziderat măreț, nobil, o investiție educațională înțeleaptă, o investiție prin excelență, de o înaltă responsabilitate, ce ne stă în fața noastră, a tuturor, îndeosebi: părinți, cadre didactice, responsabili de viitorul generațiilor de azi și de mâine. Iată de ce sunt atât de lăudabile toate acțiunile ce se întreprind în acest sens.

Bibliografie

1. ALBU Remus Dragoș, mrd., „Lecția” orei de religie sau despre „oferta” sa educațională, în rev. „Ortodoxia”, nr. 1-2/2006.

2. ALEXANDRU Ioan, Buna creștere, în rubrica File de carnet din ziarul „România liberă”, nr. 11.102 din 08.07.1980.

3. IDEM, Educația în școală, în rubrica File de carnet din „România liberă”, nr. 12.224, din 20.02.1984.

4. BĂNCILĂ Vasile, Inițierea religioasă a copilului, Ed. Anastasia, 1996.

5. CĂLUGĂR Dumitru, pr. dr., Catehetica, Ed. I.B.M.O., București, 1976, p. 93.

6. COMAN Vasile, ep. dr., Religie și caracter, Oradea, 1992.

7. CUCOȘ Constantin, prof. univ. dr., Educația pentru libertate, în rev. „Ortodoxia maramureșeană”, anul XIII, nr. 13, 2008, p. 13-14.

8. IDEM, Educația religioasă: repere teoretice și metodine, Iași, Ed. Polirom, 1999.

9. ELIADE Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, vol. 1, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1981.

10. FELEA Ilarion, Religia culturii, Arad, 1994.

11. GHIBU Onisifor, Pe baricadele vieții, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1981.

12. GRIGORESCU Ioan, Mondo umano, în ziarul „Pentru socialism”, nr. 7837, din 09.01.1981.

13. MUNTEANU Adrian, „Legătura cu cerul este cea mai puternică…”, interviu realizat de Daniela Șontică, în suplimentul „Lumina literară și artistică”, p. 1 și 3, din săptămânalul „Lumina de Duminică”, anul XIII, nr. 2, din 15.01.2017.

14. RIES Julien, Sacrul în istoria religioasă a omenirii, Iași, Ed. Polirom, 2000;

COPILUL – FRAGMENT DE PARADIS

PR. LECT. UNIV. DR. VASILE BORCA

Măreția, plenitudinea, grația, puritatea și mirificul din ființa copilului sunt parcă decupate din transcendent, din lumea angelică și sunt proiectate ca repere ale incoruptibilității și plenitudinii primordiale, aspecte aproape inefabile exprimării și manifestării noastre erodate și transbordate în relativitatea atinsă de pecatibilitate. Transpunând imaginația în lumea îngerilor, cred că nu ne abatem prea mult dacă o punem în relație sau analogie cu cea a pruncilor nevinovați.

E fascinant când privești în ochii unui copil, fața lui, făptura lui proporțională, perfectă, până în cele mai mici detalii. E miric zâmbetul unui copil, gânguritul lui, privirea lui fermecătoare, mișcările lui, interesul pentru cei și cele se întâmplă în jurul lui.

De-a dreptul impresionat și fascinat în fața acestui miracol cu care Bunul Dumnezeu a înzestrat omul în devenire, chipul măririi Lui celei inefabile, nu putem decât să exclamăm în ton cu psalmistul și cu imnograful creștin de la botez: „Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale” (Ps. 138, 14; slavoslovie din cadrul slujbei Sfântului Botez).

DESPRE VERB, DE LA UN NEVREDNIC CITIRE

PROF. DR. I. BEJAN-KRIZSANOVSZKI IZABELLA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

„Lăsați copiii să vină la Mine!” Vocabule cunoscute, deseori folosite, deseori golite de orice conținut. Un citat a cărui capacitate mobilizatoare e neîndoielnică. Motto preferat al manifestărilor/activităților/proiectelor de diverse tipuri și din varii domenii. Slogan omniprezent, a cărui substanță pălește în dizarmonia existențială ce definește începutul mileniului al treilea. Baghetă magică de la care avem așteptări miraculoase: să transforme, să rezolve, să găsească, să îmbuneze, să determine etc. Îndemn biblic ce reclamă acord deplin. Rugăminte hristică la care răspunsul nu poate fi altul decât obediența creștinească. Nimic mai simplu. Nimic mai fals. Tălmăcite și răstălmăcite, aparent atât de clare, vorbele lui Iisus ascund, ca de obicei, profunzimi (ne)bănuite. „Adrisantul” lor: adultul. Cel care, în virtutea unor factori de tot soiul, reale sau iluzorii (etate, experiență, interes, ideologie, context, capabilitate, psihologie ș. a.), se crede îndreptățit să le confere – voit sau nu – un sens ori altul, să le uziteze emfatic, logoreic, epatant sau aplicat, motivat, cumpătat. Din nefericire, e prea puțin dornic, prea inconsecvent, prea laș, prea influențabil, prea comod să le transpună în fapte.

Departe de a ne erija în formatori de opinie, nu ne propunem decât să așternem pe hârtie câteva gânduri legate de versetul din incipit. Convinși că multitudinea perspectivelor facilitează înțelegerea oricărui lucru/fapt/fenomen, ne-am îndreptat atenția asupra a trei secvențe, pe care vom încerca să le plasăm în contextul relației specifice dascăl-învățăcel.

Vocația educatorului – apostolatul lumesc – ar trebui să fie dublată, în lumina apelului divin citat, de misiunea de a insufla educabilului – nu doar prin ceea ce denumim, tehnic, „conținuturi”, ci mai cu seamă prin fapte, comportamente, atitudini – dorința de a-și apropria valorile creștine. Dar asumarea rolului de călăuză validă în procesul apropierii de transcendent nu trebuie să eclipseze ținta, exprimată pronominal, „la Mine”. Mijlocul, oricât de important sau veridic, nu trebuie supraestimat, nici confundat cu finalitatea, căci rosturile grave i se dezvăluie fiecăruia în parte.

Verbul „să vină” poftește limpede la acțiune, pas izvorât din decizie personală. Nu pasivitatea, delăsarea, neglijența vor avea câștig de cauză, ci implicarea, mobilizarea, participarea. Hotărârea urmată de înfăptuire asigură energia necesară în parcurgerea anevoiosului drum al desăvârșirii individuale. Exemplul personal al celui care stă – din fericire, din ce în ce mai puțin – la catedră e decisiv (și în această privință), căci tot ceea ce spune, ceea ce face, ceea ce este e absorbit cu nesaț – conștient sau inconștient – mai ales la vârste fragede, contribuind la formarea unor personalități sănătoase sau, dimpotrivă, găunoase.

În sfârșit, „copiii” trebuie văzuți nu doar în ipostazele fățișe, atât de bine cunoscute – eminenți, isteți, creativi, sufletiști, politicoși sau leneși, neglijenți, lăudăroși, bătăuși, insolenți (ambele liste pot fi completate cu zeci de adjective) –, ci și în posturile mai subtile, nu o dată greu de surprins. Ei sunt cei de la care un preceptor bun învață în permanență; ei sunt frați întru legea creștinească; ei constituie puntea dintre sacru și profan, conexiunea dintre o lume pervertită de mii de păcate și o lume a esențelor.

În încheierea acestor considerații, fie-ne permis să pledăm cauza copilului din noi – uneori atât de (pre)vizibil, alteori așa de tăinuit, dar întotdeauna prezent. Luminos datorită victoriilor, a bucuriilor, a speranțelor sau umbrit de eșecuri, tristeți sau deziluzii, el există, licărește vlăguit sau răzbate năvalnic, tresare atins de un gest mărunt, de un zâmbet sincer, de o vorbă potrivită. Lesne palpabil sau greu de abordat, întotdeauna accesibil printr-o riguroasă introspecție, copilul din noi tânjește – și el – spre Lumină.

Copii ai aceluiași Tată Ceresc, mentori și discipoli pot deopotrivă să redea strălucirea tripticului „copiii” – „să vină” – „la Mine” înnobilându-i semnificațiile, să reconfigureze tâlcul stihului prin mutarea accentului (La Mine să lăsați copiii să vină!), să adauge știutului mesaj pandantul Lăsați-Mă să vin la copii! dar, mai presus de toate, să trăiască Verbul. Cu mințile deschise și cu sufletele smerite. Cu iubire. Doar astfel talanții maeștrilor nu vor fi irosiți, iar semințele ucenicilor vor rodi însutit. Numai așa vor deveni neprețuita, inconfundabila, vitala sare a pământului.

ÎNVĂȚĂTOR

PROF. MUREȘAN SANDA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

Învățător – învățătoare – cuvânt sfânt cu puternică încărcătură spirituală și energie și cu mare responsabilitate.

Învățător – Rabin – Iisus Hristos, Adevăratul Învățător al omenirii.

Învățător – învățătoare – profesor – singura profesie care are o denumirte sacră pentru că misiunea noastră este de a-i lăsa pe copii în Hristos și pe Hristos în copii de la boetz.

Misiunea noastră, preoți, învățători, profesori este de a semăna sămânță bună în solul fertil și pur al sufletului de copil, sămânță care la maturitate să facă rod bogat încărcat cu iubire.

Sămânța semănată de noi este cuvântul, care încărcat cu iubire și înțelepciune poate clădi pe sfințenia copilului îndumnezeirea lui manifestată prin iubire, în adevăr, cu credință, în pace și armonie.

Suntem urmașii unui popor de neam ales care s-a născut cu credința nemuririi sufletului, cu o puternică și curată iubire manifestată față de întreaga creație a lui Dumnezeu.

Vă chemăm să privim în noi și să ne gândim dacă merităm cu adevărat apelativul Domnului Iisus Hristos: „Învățătorule,” dacă nu merităm, să căutăm a ne transforma pentru că:

„Oricine va primi în numele Meu pe unul din acești prunci, pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește pe Mine, Îl primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Marcu 9,37)

„Lăsați pruncii să vină la Mine și nu-i opriți că a unora ca acestora este Împărăția Cerurilor.” (Matei 19,14,15)

Mare este răspunderea celor ce opresc copiii de la Iisus: „Mai bine i-ar fi legat de grumaz o piatră de moară și l-ar fi aruncat în mare decât să smintească pe unul din aceștia mai mici.” (Luca, 17,2)

Să alegem bine și să nu ne smintim că smintiți am fost destul și în minciună (întuneric).

CE PUTEM FACE?

Să începem cu noi „învățătorii” și să încercăm a vedea:

câtă asemănare după chip (Adevăr) avem cu Creatorul;

cât mai avem din haina Lui Hristos (Iubirea) în care ne-am botezat;

cât dar prin Duhul Sfânt (Manifestarea Iubirii în Adevăr) ne-a rămas.

Dacă nu suntem asemenea copiilor (iubitori, iertători, sinceri, modești) nu avem ce căuta în fața lor pentru că îi murdărim, îi batjocorim și îi smintim prin pretenții fără acoperire și semănând neghină în loc de grâu, vom culege tot neghină.

Copiii hiperactivi au o anumită încărcătură negativă (harababura din familie). Cei care-i avem în grijă (clasă, parohie) îi avem pentru că împreună cu ei trebuie să găsim calea unii prin alții.

CUM PUTEM FACE?

rugăciunea zilnică de dimineață cu întregul grup de copii, cu exerciții repetate și fără descurajare în unirea minții cu inima (golim mintea de gânduri, ne concentrăm asupra iubirii și ne rugăm) aducând slavă Tatălui Ceresc în Sfânta Treime și mulțumire pentru ziua binecuvântată, rugându-ne pentru luminarea sufletului și minții, rugându-ne unii pentru alții;

lectură, audiții: povești creștine, învățături și evenimente din viețile sfinților;

desen tematic;

excursii în natură cu conștientizarea iubirii manifestate în Creație;

pelerinaje cu mai puțin aspect turistic-arhitectural și mai multă trăire și simțire, recunoștință pentru cei care s-au rugat și se roagă pentru strămoși dar și pentru urmași; același lucru să-l facem și noi;

prezența la liturghii, cunoașterea principalelor momente cu semnificația lor pentru a se realiza comuniunea cu Sfânta Treime;

prezența preoților în școli și clase pentru rugăciuni speciale și pentru întărirea credinței;

exploatarea oricărei situații educaționale apărute în orice moment și în orice loc în care suntem cu copiii pentru a orienta faptele și întâmplările spre iubire și adevăr;

Feed-back-ul va fi sănătatea trupului, minții, sufletului cu influență categorică asupra familiei, nucleul societății.

Să lăsăm sufletul să hotărască la această chemare pe care v-o adresăm, iar mintea și trupul să ne ajute la a face fapte bune bine gândite din iubire.

Nu te feri de rău!

Fă bine pur și simplu!

Nu căuta minciuna,

Trăiește în ADEVĂR!

Nu suspecta întunericul!

Fii convins de LUMINĂ!

Atât afirmația cât și negația crează după intensitatea emoției!

Trăiești cu emoția bucuriei, creezi fericirea!

DOMENIUL CREAȚIE LITERARĂ

POEZIE PATRIOTICĂ

ÎNTÂI DECEMBRIE

TODERAN ANDREI LAURENȚIU

COORDONATOR PROF.CÎRSTEA MARIAN

ȘCOALA GIMNAZIALĂ PORORU OLT

La-Întâi Decembrie

E Marea noastră sărbătoare!

Să nu uităm, sărbătorim

Unirea noastră, a tuturor

Românilor, ce glăsuim

In grai de doină și de dor.

La- Întâi Decembrie auzim

În suflet limpedea și clara

Strigare-a unui neam întreg:

„Noi vrem să ne unim cu Țara!”

„Noi vrem să ne unim cu Țara!”

Aduce-n iarnă primăvara,

Iar iarna oropsirii noastre

Se stinse-n, fine, de sub astre.

La Alba Iulia, români,

Din vatra noastră din Ardeal

Strigau “Trăiască România!”

Si cântece străvechi române,

Răsunau.

MIHAI VITEAZUL

STRATULAT ELVIRA

COORDONATOR PROF. DRĂCEA ANCA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ MORUNGLAV OLT

Alba Iulia așteaptă

Pe Mihai Viteaz în poartă,

Ce-a luptat cu vitejie

Cu turcii în câmpie.

La Neajlov în apă sălcie

Sinan Pașa luptă în agonie.

Și pe turci i-a pus pe fugă

Peste Dunărea cea lungă.

La Alba românii așteaptă

Unirea să o facă,

Vis demult dorit

Un vis mare împlinit.

Din dorința de unire

Mihai luptă cu-ndârjire,

Dar după un an

Viața o pierde chiar în lan.

UNU’AL LUI NINGĂU

TUDOR PAULA DENISA

COORDONATOR PROF. MIHAI ILONA MĂDĂLINA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ POBORU OLT

De pe văi și de pe creste

Cad greoi, sub ochi tocmit,

Fulgi și nori ce-aduc de veste

Că brumar s-a ofilit.

Și din sat se-aud și pașii

Ce străbunii i-au pășit

Când cu oastea lor pornită

România au unit.

Altă oaste, doar mai mică

Cugeta și se-ndrepta

Cu drapelul făr’ de frică

Ce-n hotare flutura.

Și din zori până-n amiază

Hora mare au încins

Ca-n suflete să fie vază

Țara lor de neurnit.

FLOAREA ROMÂNIEI

SAMOILĂ TEODORA

COORDONATOR PROF. MORARU NICOLETA

LICEUL TEORETIC „IOAN PASCU” CODLEA

A fost cândva, demult

Pe-acest pământ

Un buchet frumos și mare

Cu flori de măr și flori de soare.

Albine și furnici îl îngrijeau

Iar fluturii în jurul lui dansau

Și libelulele jucăușe

Îl apărau de căpușe.

Dar viespile cuceritoare

Peste-a lor buchet au dat năvală

Polenul florilor vrând să-l fure

Dar fluturii și-au apărat a lor țară.

Însă roiul de viespi e mare

Mult curaj și răutate are

Iar gâzele de răni străpunse,

Au fost luate ca supuse.

Acum buchetul ne dă iarăși nectar,

Iar albinele și fluturii vin iar,

Să adune din nou polenul cel sfânt

Și să-l îngroape-n pământ.

Ele vor să-l pună la adăpost

Dar nu, n-are nici un rost…

Albine, fluturi și furnici

S-au hotărât să țină post.

Iar din a lor credință

Și sacrificiu mare

A luat naștere încă o floare,

Iar buchetul e mai mare.

Românie dulce, scumpă

Frumoasă, bogată, sfântă

Al nostru sacrificiu te-a salvat,

Al nostru țăran sărac!

POEZIE CREȘTIN ORTODOXĂ

POVESTEA UNUI SOARE

SAMOILĂ IOANA

COORDONATOR PROF. RĂTAN MAGDALENA

LICEUL TEORETIC „IOAN PASCU” CODLEA

Această poezie este închinată vieții Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul

Au fost odată…și-ncă sunt

Piloni ai acestui pământ

Doi aștri ce-și doreau un sfânt…

Într-o zi, dintr-a lor iubire mare,

Se născu un preadulce soare…

Lumina-i era caldă și graiul înțelept:

O nouă rază în neamul creștinesc…

Odorul le fu drag, dar fericirea scurtă,

Căci năvăli din sud întunecime multă;

Valuri nalte și funebre prins-au între mreje

Steaua cea blândă, punându-i cătușe de-ntuneric…

Pe obrazul sărutat și mângâiat de astre

Acum se-nlănțuiesc scuipări și palme…

Și brațe fine ce nu știau să doară

Se-mpreunează a rugăciune-n lumea fără formă…

Trecură ani și lacrimi și stele căzătoare;

Universul creștea fără margini, iar el învăța să zboare…

Într-o zi, pentru măiestria arătată încă din copilărie,

El fu lăsat să plece din întunecime…

Găsi Cuvântul de-nceput pe care-L puse-n fașă de lumină,

Apoi Îl zugrăvi rând pe rând, în slove, pe bolta senină…

Puteau să Îl citească mulți…și sori și constelații,

Iar el nu obosea defel, răspândind lumina printre aștri.

Pentru a sa iubire, el fu dus departe de-a noastră Românie…

Și soarele cel sfânt, soarele cel blând,

Fu înecat mișelește-n ale apelor adânc

De cei ce nu vedeau a lui strălucire

Crezând c-au să-l îngroape pentru veșnicie.

Copile, iată cerul, e viu și înstelat…și încărcat de sfinți…

Vezi soarele acela cu flori încununat?

E unul din ai tăi părinți ce vrea să-ți facă-n dar cuvântul luminat…

Veniți, copii, veniți! Cerul e senin, e viu și înste

CRĂCIUNUL – ZI DE POVESTE

BUDACĂ AURELIA ANDREEA

COORDONATOR PROF. NEACȘA CLAUDYA MARIA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ GĂNEASA OLT

În ziua de Crăciun,

Știm cu toții de acum

Că Domnul cel bun s-a născut

Într-un mic staul sfânt.

Într-un staul de oi

El a venit printre noi

Alături de Curata,

De Preanevinovata

Mama sa, Maria

Păstrându-și fecioria

Când pe cer strălucea

Cu putere steaua….

Ce lumii vestea.

Lumea bucura,

Că pe timp geros,

S-a născut Hristos!

BUCURIE!

MARIA NOEMIA SAMSON

COORDONATOR PROF. LUMINIȚA SAVIN

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 13 BRAȘOV

Și din Sfânta cea Treime,

Din lumina de la Tine,

Chiar din Rai, ca o minune,

Am venit și noi pe lume!

Și din dragostea-Ți cea multă,

Ne-ai dat dar de bucurie

Chiar pe Maica Ta cea Sfântă,

Cu iubirea-I grijulie.

În a inimioarei clasă,

Te poftim să stai mereu,

Să ne dai mereu povață,

Și la bine, și la greu…

Iar profesorilor dragi,

Dă-le Doamne, fericire,

Că ei sunt ca niște magi,

Ce ne-oferă doar iubire.

Doamne, Domnul nostru scump,

Îți aducem mulțumire!

Și de-aici, de pe pământ,

Îți vom da și noi iubire!

DOAMNE!

SMEU TUDOR

COORDONATOR PROF. LUMINIȚA SAVIN

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 13 BRAȘOV

Noi mulți suntem, Tu Unul ești

Și ești în fiecare.

Iubirea Ta la toți se-mparte

La toți egal cu împăcare.

Tu ierți pe orice păcătos

Care adânc se tânguiește

Și-i dai din nou puterea toată

Să fie iar lumină tare.

Noi mulțumim prin rugăciune

Așa cum am cerut

Și liniște primim în suflet

Exact cum doar am vrut.

În una, singură Biserică

De păcate ne spălăm

Ajutați de preot doar pe care

Nu vom putea să-l credem rău.

La scoală trebuie să fim

Prietenoși și cuviincioși,

Să-i respectam pe toți și-apoi

Să învățăm ce acum nu știm.

Noi te rugăm pe cei săraci,

Să îi conduci la școală.

Și cei ce sunt foarte bolnavi

Să-i scapi de boală-amară.

Școala pe noi ne-nvată

Creștini buni să fim mereu,

Căci așa sufletul în viață

Va primi doar bucurii.

Noi învățăm doar cât putem

Diferiți fiind fiecare,

Iar atunci când nu mai vrem

Să ne ajuți cu consolare.

Noi Te iubim și Tu pe noi

Și toți în împăcare. Amin.

COLINDĂTORII

ARDELEANU LARISA-MARIA

COORDONATOR PROF. ZAHARIA CARMEN-MIHAELA

COLEGIUL TEHNIC „ION BORCEA” BUHUȘI BACĂU

Azi, în satul înghețat,

Suflete-n porți au cântat,

Cu glasuri parcă de sus:

Gazdă, S-a născut Iisus!

Urătorii-au povestit

Nașterea Celui cinstit

Într-o iesle-a boilor

În lumina îngerilor.

Ochi ce umezi strălucesc,

Acum ție îți vestesc.

Frigul glasul le ucide.

Vino, gazdă, și deschide!

Hai, grabește-te, gazdă!

Deschide și dă-te pe brazdă,

Dară nu cu mâna goală!

Pune-le ceva în poală!

RUGĂ

PROF. TĂMAȘ IULIA

SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ,,SF. IOSIF MARTURISITORUL”

Măicuță Preacurată,

Mă-nchin la chipul tău;

L-au zugrăvit maeștrii

Cum aș fi vrut și eu.

Duioasă ți-e privirea

Cu care-ți adormi pruncul,

Nemărginită grija

Cu care-i înfăși trupul.

Întoarce-ți maică ochii

Spre noi, poporul tău,

Ascultă-ne chemarea,

Ferește-ne de rău!

Căci noi suntem nevolnici

Și mici, neputincioși,

Împresurați de ură

Și răi și păcătoși.

Îți cerem Maică Sfântă

De noi să te înduri,

Redă-ne iar speranța,

Iubirea, fă-ne puri!

Cu ruga ta, Preasfântă,

Ajută ruga noastră

Ca să primim de-a pururi

Și mila cea cerească.

AMINTIRE

PROF. MUREȘAN SANDA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

Sunt prinț de neam dac.

Sprinten mă-ntrec cu cerbi carpatini,

Cu ochii-mi ageri

Vipera o alung,

Dau mâna cu urșii cei bruni.

Păstrăvii, iuțelii mâinii,

Mi se supun,

Iar șoimii în zbor

Mi-arată vânatul.

Vântul mi-aduce miros de dușman,

Iar codrul în brațele lui mă cuprinde;

Scut și armă este

Când nu recunoaște

Vibrație de dac.

Murmur și șoapte se fac auzite

Precum că dușmani fără Dumnezeu

Vor să cunoască secretul

Sufletului meu.

Bătrânii la sfat se adună

și hotărăsc

Să mă facă solie

La Tatăl ceresc și Pământesc

Zamolxe.

Douăsprezece fecioare

În haine strălucitoare

Se învârt în cerc

În jurul meu

și glasul lor se-ngână

Cu al copacilor,

Cu al codrilor,

Cu al izvoarelor,

Cu al florilor,

Cu al păsărilor

În descântecul nunții,

În descântecul morții.

Sânziene împletesc

și capul îmi împodobesc.

Cu viața de după moarte

Mă voi cununa,

Lui Zamolxe sufletu-n dar

I-l voi da,

Cu mesajul iubirii de țară,

Cu rugămintea fraților și surorilor,

De a veni în ajutor

La tot ce este țara dacilor.

Pe altarul jertfei,

Cei patru înțelepți

Din cele patru colțuri

Cu mâinile întinse

Scriu mesajul credinței

În sufletul meu.

Focul sanctuarului

Se unește cu focul sufletului meu.

Cu focul iubirii și credinței

Ce-l caută pe Dumnezeu.

Poporul dac, în Legea Iubirii,

Cere cerului și iubirea dușmanului.

Cu fiecare neam

În pace să trăiască

În limitele spațiale să viețuiască.

Sufletul meu așteaptă plecarea,

Dar mintea își scapă ochii

În gura morții

și trupul mă doare.

M-apucă îndoiala:

„- Oare nu e prea mult?”

Dar nu mai e timp

și legea străbună

Îmi face sufletul solie,

Mintea îndoiala

și trupul țărână.

Umil și umilit

În față la Zamolxe

Mă înfățișez:

Îndurare, Tată,

Dar parcă nu-mi prea aduc aminte

Solia ce-am avut!

Citește tu în mine

Mesajul ce-l port

și voia Ta să fie

În neamul meu de tot!

LEGĂMÂNTUL

PROF. MUREȘAN SANDA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

Bobul de grâu din pământ s-a întrebat:

Cine sunt…!?

Inimioara lui mică

A pornit să bată cu putere în ritmul vieții

Și s-a umplut de bucurie.

Bucuria creștea, bobul creștea, până când

A pleznit, normal, de fericire și

I-au crescut piciorușe cu care

A început să pipăie viața;

Apoi i-au crescut mânuțe cu care

A pipăit lumina, iubirea, căldura…

Cu această experiență a existenței încărcate de fericire

A crescut să atingă marginile Universului

Cu care a făcut legământul vieții veșnice:

Pâinea cea de toate zilele!

De atunci, bobul de grâu

Își duce misiunea pe calea existenței!

UITAREA – (LA COZIA)

PROF. MUREȘAN SANDA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

Oltule, ce curgi la vale,

Ce se vede-n suspinele tale?

Deschide bine ochiul, trecătorule,

Și-ai s-auzi simfonii astrale:

Buciumele se vaietă cu jale,

Anunță dușmani ce dau năvală călare,

Vin cu gând să ne omoare.

Codru-și cheamă copiii- n cărare,

Înghite bătrâni și femei în apărare;

Stânci se prăvale la vale

Nimicind dușmanii ca pe fiare.

Călugării cer în rugăciuni îndurare

De la Dumnezeu Tatăl cel Mare.

Fecioara plăpândă cu părul pe spate,

Privind de pe stâncă departe,

Ca jertfă curată este lovită de moarte;

Se lasă ca fulgul în apele învolburate

Pecetluind o scenă de groază, de soarte;

Sufletu-nțelege jertfa și duce păcate

Limpezind pentru vremuri uitate

Destinul unei țări zbuciumate.

TAINA

PROF. MUREȘAN SANDA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

Din căsuța rămasă în pământ,

Cu o minusculă frunzuliță,

Ai spart solul înghețat.

De frigul zăpezii nu ți-a păsat,

Firavul trupșor s-a înălțat

Ca un copil ocrotit de părinți:

Frunza mamă și frunza tată.

Ai crescut și nu te-ai mândrit

Cu albul petalelor tale.

Smerit și umil, capul ți l-ai plecat…

În fața cui?

Pe cine vestești?

Te rog, spune-mi taina ta!

ACCEPTARE, IERTARE, IUBIRE

PROF. MUREȘAN SANDA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

Timpuri după timpuri,

Pace, sufletul meu te cheamă!

Am întâlnit neacceptări

Care m-au împins pe cărări

Cu spini si mărăcini;

Cu venin m-am încărcat,

De iertare m-am îndepărtat,

Rătăcit și bolnav sufletu-mi

Cu ura s-a încărcat.

Lutul mă doare

Și caut ajutoare…

Cine să m-audă

Închis în văgăună?

Din adânc

Scrâșnete se aud…

Mă sperie nevăzutul

Și auzitul

Și țâșnesc cu disperare…

Departe în zare

Minuscul scrie ACCEPTARE!

Trecutul se deschide

Și-mi spune IERTARE!

Prezentul se bucură

Și-mi șoptește IUBIRE!

E LUMINA!

RUGAMINTE 2

PROF. MUREȘAN SANDA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

Domnul și Dumnezeul meu,

Mă rog Ție și-Ți cer de toate

De parcă nu mi-ai fi dat nimic

Când mâinile Tale m-au modelat;

Din SUFLAREA TA

Mi-ai dat lumina,

Din IUBIREA TA

Mi-ai dat bucuria,

Din ÎNȚELEPCIUNEA TA

Mi-ai dat alegerea

Să rămân în TINE

Sau să aleg neascultarea.

Și pentru că am ales uitarea,

Caut bezmetică în noapte cărarea…

Și caut și iar mă ridic

Și-mi pierd răbdarea…

Doamne cât de departe

Mintea-mi bolnavă Te caută!

Se uita afară

Unde-i viața deșartă

În iluzii pierdută,

Prin văi adancite

De-atâta încăpățânare

Cu care sapă clipă de clipă

Nirvana, speranța pierdută.

Ce să-ți mai cer Ție, Tată,

Când vistieria am golit-o toată?

Trimite-mi un fulger să-mi ardă

Noaptea-ntunecată

Să văd a mă ridica

Încă o dată!

MATEMATICA DIVINĂ

PROF. MUREȘAN SANDA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

În Verticala Ta, Doamne,

Ai unit cerul cu pământul,

Spiritul cu materia,

Nevăzutul cu văzutul

Și ai venit la noi

Întrupându-Te

Ca să ne înalți la Tine

Spiritualizându-ne.

Verticala a pătruns în orizontală

Și conștiența a prins viață:

De la zero la minus infinit

Am conștientizat umbra;

De la zero la plus infinit

Am conștientizat Lumina;

Muncindu-ne am șters limitele umbrei

Și a crescut Lumina…

Doamne, prin Crucea Ta

Am primit Mântuirea.

MATRICEA

PROF. MUREȘAN SANDA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

Caut cu ardoare

Matricea sufletului meu;

O văd ca-ntr-un vis

În Mâinile Tatălui.

Darul conștienței faptelor

Aducătoare de moarte

Îmi arată căderile

În noroaie

Murdărindu-mi, rupându-mi

Haina părintească

Cu sânge, cu suferință, cu trădare

Cu minciună…

Și, Doamne,

Darurile Sfântului Tău Duh

Le-am călcat în picioare,

Cu talanții ce mi-au fost dați

Am vărsat sânge nevinovat,

Am creat teroare

În Viața și Armonia

În care m-ai așezat.

Acum, ca fiul tău risipitor,

Îți cer iertare

Și darul curățării si al spălării…

Și mai presus de toate

O nouă haină

Asemenea celei dintâi

Aidoma matricei din mâinile tale.

VICTORIA MINȚII

PROF. MUREȘAN SANDA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

Mintea liberă

Plutește pe o mare

Albastră și calmă ;

Soarele o scaldă

Cu purificatoare raze

Dătătoare de viață …

E o armonie deplină !

Încet, se adună rechinii

Cu speranța devorării prăzii…

Liniștea îi dezarmează

Și intră în vibrația fericirii

Devenind inofensivi;

Se joacă și sar fericiți,

Contagios de fericiți!

Mintea și-a învins dușmanii

Doar stând și bucurându-se de ei !

BARCA

PROF. MUREȘAN SANDA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

Barca a naufragiat,

Cârmaciul e copleșit,

Pasagerii își cer dreptul

La viață,

La adevăr …

S-au săturat de minciună…

Ce vină are barca

Când pe valuri înspumate

Întâlnește alte bărci

Cu cârmaci mincinoși ?

Se lovesc unele de altele…

Se sparg…

Țăndări se alege de tot,

Scânduri și iluzii,

Falsuri și minciuni !

Sărman cârmaci !

Al deșertăciunii ești

Când nici propria barcă

N-o iubești !

RESPIRAȚIA

PROF. MUREȘAN SANDA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

Viața este respirația lui Dumnezeu !!!

Bobul de grâu pus in pământ

Respiră și dă pâinea…

Este respirația lui Dumnezeu ?

Rădăcina din pământ

Respiră și se înalță sub forma hranei…

Este respirația lui Dumnezeu ?

Copilul din burta mamei

Respiră…

Este respirația lui Dumnezeu ?

Omul bun, omul rău

Respiră…

Este respirația lui Dumnezeu?

Pământul

Nu mai respiră

A făcut viroză și tușește foc…

Înghite oamenii care l-au răcit

Pentru că…

Au uitat să respire…

POEZIE DESPRE NATURĂ

ARIPI TĂIATE ALE IERNII

STĂNICĂ FLORINEL

COORDONATOR PROF. CÎRSTEA LILI MĂDĂLINA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „N.COCULESCU” SCORNICEȘTI OLT

Crâmpeie mieroase curgeau din zare,

Căci marea de-ametist împletită în stele,

Lăcrima și-și lăsa să cadă prin piele

Aripi tăiate ale iernii amare.

Peste deal, falnicul crai din răsărit,

Trezea codrul cel desfrunzit

Și-l ungea cu aurita chemare

Lăsând iarna-n disperare.

În câmpie omătul cânta

Îmbrățișând fulgii de nea

Ce cădeau tăcuți printre raze

Vălul de marmură să așeze.

Și tot dansau lin, cuprinzând cerul

Zăpadă și soare, trăiau efemerul

Căci ziua stătea să înece natura

Iar iernii îi murea furtuna.

VACANȚA…

BOTGROS MARINA ALINA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ LELEASCA OLT

COORDONATOR PROF. MOȚOI NICULINA

A venit zăpada

Vine și vacanța

Împreună cu familia

Mergem cu sania.

Noi așteptăm cadouri

De preferabil dulciuri

Se acceptă o jucărie

Ce ne dă bucurie.

Acum afară ninge

Pe toți eu îi adun

Noi afară stăm

Și ne bucurăm.

Zăpadă primim

Și toți mulțumim

Domnului prea bunul

Că ne-a dat belșugul.

NATURĂ, MIRACOL AL VIEȚII !

RUSU RALUCA LARISA

COORDONATOR PRPF. NEACȘA CLAUDYA MARIA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ GĂNEASA OLT

Ascultă, omule, bine!

Natura-i ființă, ca și tine !

Fără respect față de ea,

I se „ofilește” inima…

Este ca un tablou de zori,

Cu peisaje minunate…

Oare, Doamne, de unde scoate

Atâtea frumuseți de-ți dau fiori ?

Cu prețuire fașă de ea,

Să-i protejăm „inima”!

Să o ajutăm am vrea,

Să-i dăruim liniștea !

Nu-i face rău pe-acest Pământ

Și spune-ți mereu în gând:

„Vreau să văd apele curgând

Animăluțele alergând,

Păsările-n cer zburând,

Vântul blând alin suflând…

NATURĂ, DRAGĂ PRIETENĂ !

SINDILĂ LARISA ISABELA ȘTEFANIA

COORDONATOR PROF. NEACȘA CLAUDYA MARIA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ GĂNEASA OLT

Natura-i sănătatea noastră,

E tot ce ne dorim !

Natura ne este însăși viața,

Și ca pe viață s-o iubim !

Natura-i aerul și câmpul,

Natura-i cerul înstelat,

Natura-i dorul nostru sacru

De tot ce-n suflet e-adunat…..

În fața ta, Mare Natură,

Cu toți noi astăzi ne-nclinăm

Și o chemare către lume

Înc-o speranță noi lăsăm….

Oameni, auziți-ne glasul!

Lăsați natura să trăiască!

Oameni buni, opriți dezastrul,

O lume curată să se nască !

TE IUBIM, NATURĂ !

BUDACĂ AURELIA ANDREEA

COORDONATOR PROF. NEACȘA CLAUDYA MARIA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ GĂNEASA OLT

Când la școală am plecat,

Peste deșeuri am dat…

Pământul e plin de apă,

Parcă s-a umplut deodată……

De apă și minerale

Și reziduuri naturale…

În drumul meu am văzut

Un pom căzut la pământ

Am dorit să îl susțin,

Să îl ocrotesc puțin !

Rădăcinile-i sunt smulse

Și crenguțele-i sunt rupte

Rând pe rând copaci frumoși

Se vor pierde rămuroși….

Din inconștiența noastră

Fiind o mare pedeapsă !

Pentru noi și cei ce vin,

Pentru marele lor chin….

Dacă nu-nvățăm acum

Să facem un lucru bun :

Pet-urile colectate,

Hârtiile selectate,

Bateriile-aruncate

La firme specializate !

NATURA

ARDELEAN LUMINIȚA-SECRETAR

COLEGIUL TEHNIC “TRANSILVANIA” BAIA MARE

O scriu poeții-n versuri, rime lungi,

Pastel i se mai spune literar,

Neputincioși copiii o desenează-n văi și lunci,

Dar cei maturi o ocrotesc atât de rar.

Ce o mai fi? și despre cine se vorbește?

Nimic mai simplu, este EA

O floare, pom, izvor ce setea-ți potolește

Într-un cuvânt laconic e NATURA.

Păcat c-avem un singur cer și-un soare,

Ce-aprinde licări de lumină în privire,

Că poate deveneam cu sufletul mai mare

Simțeam sub talpă a ierbii înverzire.

Sunt zeci de lecții și de scopuri

Vorbim necontenit cu voce tare

Că nu mai sunt gunoaie ca potopuri,

De sticle, plastic substanțe otrăvitoare.

La școli copiii toți se-nvață

Că ea-i natura mamă pentru noi

Și-n lanurile pline de verdeață

Noi ne simțim a basmelor eroi.

De-ar fi natura să vorbească

Cred c-ar spune gândul ei,

N-ar cere mult, decât să mai trăiască,

Încă un pic, toți copilașii săi.

Acele mici privighetori și pițigoi,

Izvorul sa se-audă-n depărtare,

Să mai trăiască fară de gunoi,

PLANETA noastră, copilul cel mai mare.

Nu trebuie doar să vorbim,

Despre natură ca despre o floare

Dar trebuie la timp s-o ocrotim,

Să nu fim arși și nimiciți sub soare.

PRIMĂVARA

COSMA SMARANDA-SECRETAR

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

Căldură, soare și binețe

Vestească roua-n diminețe

În stoluri păsări călătoare

Sosit-au iar în nalta zare

Azi merii au albe diademe

Cireși parcă poartă steme

În floare-s piersicii și prunii

În codru înverzesc alunii

Sosit-a clipa Învierii

Și ziua are dulceața mierii

Cu vin e ridicat pocalul

Lumină să avem tot anul.

SECȚIUNEA POVESTIRE

POVESTIRE PATRIOTICĂ

DRUMUL CĂTRE ADEVĂR

SUCIU IONUȚ

COORDINATOR PROF. TĂMAȘ IULIA

SEMINARUL TEOLOGIC ,,SF. IOSIF MĂRTURISITORUL”

,,Un astfel de popor conștient nu mai poate fi robul altui popor, și este o impunătoare demnitate în drumul acesta lung și greu ce-l fac pe jos pentru ca să fie martori la dezrobirea lui. Mergem pe jos, pe sus, în văzduh, în gând și acolo vom fi toți, toți într-o suflare, țărani și cărturari, să strigăm într-un singur glas și o dorință, să știe lumea întreagă că nu mai vrem, nu mai putem fi iobagi”.

Acesta a fost drumul parcurs de oamenii care au fost trimiși la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Acesta a fost gândul tuturor românilor de atunci: să înceteze robia, să înceteze nedreptatea ca românii să fie considerați ,,tolerați,, în țara lor. Impresionante sunt mărturiile transmise prin viu grai de către cei care au fost martori, dar și dovezile scrise, care spun că în locul istoric al primei uniri politice a țărilor române înfăptuite de Mihai Viteazul, acolo unde Horea, Cloșca și Crișan au devenit martiri ai acestui neam, unde Avram Iancu a fost întemnițat, români din toate colțurile Transilvaniei își vor manifesta dorința și voința de a se uni Transilvania cu vechea Românie.

Ce mă impresionează la acest fragment din ziarul acelor vremuri este simplitatea cuvintelor și pregnanța lor: un popor trebuie să fie conștient, iar consecința acestei stări este demnitatea. Un drum lung, pe jos sau în trenurile supraaglomerate din acele zile când miile de soli soseau din toate comunele și satele veneau spre inima țării, în prag de iarnă, pentru a-și striga dorința de unire a tuturor românilor într-un singur stat. Străzile din Alba Iulia răsunau de cântecele patriotice Deșteaptă-te, române!, Pe-al nostru steag e scris unire, sau La arme, gândul de Unire a fost drapat de steaguri tricolore, hainele de sărbătoare și portul național a fost expresia bucuriei și solemnității voinței neamului atât pentru țăran, cât și pentru cărturar, atât pentru femeile cât și pentru bărbații veniți, atât pentru muncitori, cât și pentru studenți, toți defilând în marea piață a orașului.

Cele două biserici românești aveau să binecuvânteze prin Te Deumuri solemne importanța acelei zile înscrise cu litere de aur în istoria neamului, pentru că episcopul Aradului Ioan Papp a rostit cuvântul: ,, Cel ce a înviat din morți a înviat azi și neamul românesc”, iar documentele spun că plângeau clericii, plângeau și cei ce asistau la slujbă.

Faptele acelei zile au decurs firesc, și totuși într-o ordine bine stabilită, evenimentele au fost consemnate și legiferate de notari, deputați, arhierei, membri ai Consiliului Național Român, toți exprimând dorința unui neam care prea mult a suferit, prea mult a așteptat să fie stăpân în țara lui.

Impresionat de paginile de istorie care vorbesc despre 1 Decembrie 1918, rămân fascinat de voința acestui popor în momente decisive pentru parcursul său, rămân mișcat de capacitatea de sacrificiu a acestui popor credincios, nu de puține ori martir, elocvent prin demnitatea și nobilimea spiritului său.

POVESTIRE CU TÂLC CREȘTIN ORTODOXĂ

UN OM FERICIT

FĂT BIANCA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 18 BAIA MARE

COORDONATOR PROF. FĂT MARIANA

Cu mulți ani în urmă, într-o pădure veșnic înverzită, trăia un bătrân înțelept ce își făcuse o căsuță din lemn pe crengile unui pom frumos mirositor.

El era cunoscut în tot Egiptul, drept un om ce deținea secretul fericirii veșnice și pentru acest lucru mulți oameni îl invidiau.

Într-o zi, plimbându-se prin pădure, un copilaș ajunge la casa lui. Bătrânul, când îl zări, tare îl îndrăgi și îl invită în casa lui. Copilul foarte curios, știind ce se spune despre bătrânelul simpatic pe la toate colțurile străzilor, îl întrebă:

– Domnule, dacă te-aș ruga frumos, m-ai învăța și pe mine secretul fericirii? Înțeleptul nu a putut rezista inocenței copilului și i-a zis:

– Te voi învăța tot ce știu cu condiția ca tu la rândul tău, când vei fi mare, să spui copiilor tăi!

– Așa voi face, îți promit! îi răspunse încântat copilul.

– Pentru a fi fericit toată viața, secretul este să ții cont de următoarele sfaturi :

Dumnezeu există, te iubește și va fi tot timpul alături de tine! Pentru a-i simți prezența, nu trebuie să lași loc în mintea și în inima ta, invidiei pentru alte persoane, nu trebuie să faci rău nimănui și nu trebuie să iei niciodată ce nu este al tău!

Iubește-te pe tine însuți! În fiecare dimineață și seara înainte de culcare, spune: “sunt sănătos, sunt fericit, sunt deștept, sunt iubitor, sunt frumos și am parte de tot ce îmi doresc“!

Trezește-te în fiecare dimineață zâmbind și încearcă să aduci o bucurie celor din jurul tău – o vorbă frumoasă, o mângâiere, o floare – fără să ceri ceva în schimb!

Gândește-te numai la lucruri frumoase, pentru că ele se vor îndeplini!

După ce înțeleptul îi prezintă în ce constă secretul fericirii, copilul merse către casă hotărât ca din acel moment să facă și el întocmai cum îl învăță bătrânul!

MĂNĂSTIREA ROHIȚA – POARTĂ SPRE CER

KRAIȚAR ALEXANDRA

COORDONATOR PROF. CUDRICI GEORGETA

COLEGIUL TEHNIC UCECOM „SPIRU HARET” BAIA MARE

Se spune că nici o faptă nu rămâne nepedepsită. Mulți oameni nu cred până ce nu trăiesc un moment care îi marchează pentru totdeauna.

Așa este și istoria Mănăstirii Rohița, mănăstire ridicată într-un loc mirific, unde omul parcă se contopește cu natura.

Părăsești orașul, apoi încet – încet, lași în urmă drumul străjuit de case, din ce în ce mai rare, și ajungi între dealuri, pe niște meleaguri unde îti simți sufletul ușurat de orice necaz, de orice problemă.

Mănăstirea Rohița a renăscut din propria cenușă. A avut o istorie tristă, zbuciumată. Legenda spune că aici, pe aceste meleaguri, oameni răi, din sat, în anii 1760-1762 ar fi pus foc mănăstirii în timp ce călugării umblau prin țară după ajutoare. Altă variantă ar fi că trupele generalului Bucov ar fi fost cele care au ars lăcașul sfânt. Sătenii ar fi jefuit tot ce se putea jefui, iar la intoarcere călugării ar fi pus blestem peste sat să ardă de șapte ori, să fie inundat de șapte ori și să nu aibă stejari in lăcașul său.

Motivul distrugerii mănăstirii, se spune că ar fi fost faptul că cei trei călugări care slujeau acolo, i-ar fi învățat pe copii să scrie și să citească românește și tot acolo ar fi fost locul unde creștinii din zonă se intâlneau și se adunau la rugăciune.

Mănăstirea Rohița cu hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” a fost reînființată în anul 1993, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” construită pe temelie de piatră de preotul Emil Man și credincioșii satului Boiereni, pentru a repara greșala făcută de strămoșii lor.

Și acum, aici, pășești cu sfiala copilului ce vede pentru întâia oară lăcașul care parcă te cheamă și te indeamnă să pășești aici, unde cunoști liniștea, unde ruga îți dă speranță și-ți întărește credința. Unde fiecare treaptă pe care o urci spre clopotniță te face să te simți mai aproape de cer, cu sufletul ușurat, renăscut.

Călugării te primesc cu drag și ospitalitate, anii în care satul a ars de trei ori, apoi a fost inundat de alte două ori, au trecut. Stejarii au reînceput să apară, rar ce-i drept, iar credincioșii se adună din ce în ce mai mulți, aidoma stejarilor, drepți, neclintiți și demni în credință.

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului amintește an de an, la 1 octombrie, de minunea săvârșită de Preacurata Fecioară Maria și de ruga ei către Fiul Său: „Împărate ceresc, primește pe tot omul cel ce Te slăvește pe Tine și cheamă în tot locul prea sfânt numele Tău; și unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfințește, și preamărește pe cei ce te preamăresc pe Tine, și pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta . Primește-le toate rugăciunile și făgăduințele și-i izbăvește din toate nevoile și răutățile.” Iar rugăciunile sunt ascultate și credința este răsplătită.

DUMNEZEU ESTE ÎN OAMENI

TORONILĂ PETRONELA-NICOLETA

COORDONATOR PROF. ZAHARIA CARMEN-MIHAELA

COLEGIUL TEHNIC „ION BORCEA” BUHUȘI BACĂU

Iar vine Crăciunul!… Orașul e plin de luminițe, moși, globuri și cântece englezești. Iar începe goana după cadouri prin supermarketuri și filmele cu temă. O să fie iar ,,Singur acasă” ? Cred că astea țin de tradiție!?!… Sunt gândurile micuței Maria în pauza publicitară de la TV. În ciuda vârstei fragede (8 ani) și a firii liniștite, era o mică filosoafă. Dar oare bunica ce făcea de Crăciun când era mică? Că mi-a zis că n-a avut televizor! Câți moși erau pe vremea ei că anul ăsta sunt mai mulți decât acum cațiva ani când venea doar unul acasă la noi? La televizor, e clar, sunt în toată lumea. E o invazie! trecu prin mintea Mariei. Închide televizorul și merge în camera bunicii.

Bunica citește în pat dintr-o cărțulie minusculă la lumina unei lămpi moderne. Maria se strecoară lângă ea și își trage plapuma până la năsuc.

– Buni, Moș Crăciun e adevărat?

– Draga mea, spuse bunica zâmbind, lumea s-a mai schimbat și…

– Buni, ce făceai de Crăciun când erai ca mine?

– Când eram de vârsta ta, nu aveam posibilitățile de acum. Cu mult timp înainte de sărbători făceam decorațiunile pentru brad. În loc de globuri puneam nuci învelite în hârtie colorată, puneam fructe… improvizam.

– Nu se găseau decorațiuni de cumpărat? Ba da, însă erau scumpe. Puneam sub brad coșuri cu fructe, colaci, cozonaci…

– Atunci se mergea cu colinda?

– Da, ne organizam într-o grupă mai mare de băieți și fete, ne luam clopoțeii și buhaiul și mergeam din casă în casă vestind oamenilor nașterea lui Iisus. Era foarte frumos!… Ne îmbrăcam în costum național, nu mergeam oricum. Oamenii ne primeau cu bucurie și ne dădeau colacei. Acum se dau bani, dar cine nu-i are nu primește colindători. Mergeam cu steaua, cu ursul, cu capra… Acum tradițiile s-au mai pierdut…

– Da buni, așa e! Știi ce cred? Cred că moș Crăciun e doar o poveste. Tu l-ai văzut pe moș? Intră pe horn? zise micuța ironic.

– Noi simțeam altceva de Crăciun. Era o bucurie care liniștea orice vrajbă. Îl simțeai pe Iisus lângă tine. Făceai daruri și primeai daruri. Nu așteptam pe moș Crăciun. De sărbători se adunau toți la masă și eram fericiți de Nășterea Domnului Iisus Hristos. Acum toți sunt plecați în țări străine… Trimit daruri … ,,de moș Crăciun”. Povestea cu moșul e pentru câțiva anișori, apoi copiii încep să gândească și își dau seama, așa cum ți-ai tat și tu seama.

– Când ai avut cel mai frumos Crăciun, buni?

– Eram mică, aveam vreo 10 anișori. Am plecat la colindat. Mama era acasă, încă mai făcea colaci. Nu se știe cum, a căzut a lumânare aprinsă pe dușumeaua de lemn uscat. Când m-am întors, casa era în flăcări. Tata a salvat-o pe mama, dar casa noastră s-a făcut scrum. Nu a ars și credința noastră. Ne-am rugat la Dumnezeu să ne ajute.

– Păi ce e așa de frumos?! Că a ars casa și ați stat în frig?! spuse micuța cu ochi mari de uimire.

– Maria, ceea ce a urmat imediat a fost ceva care a înlocuit toată pierderea. Ajutorul Domnului a venit imediat. Iar noi am înțeles asta și casa sufletului nostru a fost mai frumoasă. Niște vecini miloși ne-au primit să stăm la ei până la primăvară. Nu mai aveam speranță că ne vom construi altă casă, dar ne rugam la Dumnezeu să ne ajute să trecem cu bine peste toate, să rezistăm.

– Ați făcut altă casă?

– Imediat nu. Era iarnă, frig și nici nu aveam bani. Dar Dumnezeu a mai făcut o minune… Oameni cu suflet și frică de Dumnezeu au strâns mână de la mână și ne-au dat lemne, mobila, chiar și bani și, încetul cu încetul, ne-am ridicat o căsuță. Tata a cultivat pământul și a scos bănuți frumoși pe cereale și ne-am descurcat.

– Ce frumos din partea lor!

– Da! Ca niște îngeri trimiși de Dumnezeu… În primăvară am făcut căsuța. L-au ajutat pe tata și câțiva bărbați din sat. Ani buni ne-am tot minunat de bunătatea oamenilor. Se mai necăjesc ei unii pe alții, dar când se întâmplă ceva toți își înmoaie inimile și se gândesc la darul Domnului și sar în ajutor cu bucurie. Și Dumnezeu nu ni L-a dăruit doar pe Mântuitorul nostru. El ne-a dat și bucuria de a ști că ai ajutat, că ai dăruit și tu ceva… Dumnezeu lucrează în lume prin oameni…

– Buni, vreau și eu să ajut!

– Asta va fi o altă poveste! A ta! Dumnezeu te va ajuta!

ÎNTÂLNIRE TAINICĂ

PROF. MUREȘAN SANDA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

Era o zi rece de toamnă. Trecuse de ora 14 când Maria, o adolescentă de vreo 14 anișori se ducea spre casă. Terminase orele și avea de gând să cumpere o pâine pentru cină când va fi toată familia la masă.

Ca din senin, în dreptul magazinului alimentar de pe Bulevardul Decebal, îi apare în față un om. Omul era de vârsta doamnei cu care se contopea. Afară ploua, iar el plângea. Din ochii mari albaștri încă superbi și luminoși curgeau lacrimi de durere… Era îmbrăcat mai mult în zdrențe, trăgea după el niște ghete rupte și fără șireturi. Dezolant, tulburător, tainic!

S-a oprit înaintea Mariei cu mâna întinsă, gestul cerșetorului… Un gând fulgerător a țintuit-o locului: omul acela cerșea, dar ea … de câte ori nu cerea Tatălui Ceresc atâtea și atâtea … S-a dezmeticit spunându-și: „Toți cerșim!”. Îi venea să-l ia în brațe… simțind cum o inundă o iubire pe care n-o mai simțise. Era un fel de extaz și fără să vrea l-a privit în ochi: erau mai frumoși și mai albaștri ca cerul senin de vară, din ei țâșnea o iubire puternică, o forță. Au fost clipe de trăire necunoscută, neînțeleasă.

Toată starea s-a risipit repede și ca un firesc l-a luat pe om de mână și au intrat în magazin.

Bani se gândea să nu-i dea, poate îi ia cineva, pentru că se întâmplă și așa: unii cerșesc, alții profită.

Se gândea ce să-i cumpere pe lângă pâine. I-a cumpărat la repezeală ceva de mâncat, a rugat-o pe vînzătoare să-l lase în magazin până mănâncă și s-a apropiat de om să-i ofere mâncarea.

Omul a luat pâinea, a ridicat-o la cer deasupra capului, plângând a sărutat-o și a spus: „Pâine!”, apoi liniștit a început să mănânce.

Maria a avut același sentiment tainic, puternic, iubire, bucurie. A crezut că se simte bine că a făcut o faptă bună și a plecat iarăși în stradă, iarăși în programul zilnic…

După cină, în camera ei și-a adus aminte de om. I-au revenit aceleași emoții tainice, iubire, bucurie. A apărut prima întrebare: „De ce?”, apoi „Cine a fost acesta?”. A adormit fără răspuns.

A doua zi, a treia zi și-n următoarele l-a căutat pe om la aceeași oră, în același loc. Totul a rămas o amintire și o mare frământare.

Oare în acel om plângea Iisus Hristos?

Oare și-n mine și-n tine plânge Iisus Hristos?

Oare toți suntem cerșetori cu haina ruptă și dor de Hristos?

Oare suntem măcar ca fiul cel pierdut?

IUBIREA DE APROAPE

ROZS TUNDE-ADMINISTRATOR

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 18 BAIA MARE

Măsura iubirii pentru cineva este măsura sacrificiului pe care ești in stare să-l faci pentru el.

Cuvântul „aproape” are valența de cel ce este în apropierea noastră, dar și de cel ce are aceeași structură ca și noi. „Aproapele” în creștinism este omul în deplinătatea sa, și cea mai mare minune a creștinismului, după Învierea lui Hristos, este putința iubirii celui de lângă noi.

Aproapele nostru este orice om, fără nici o deosebire de limbă, de neam sau de lege. Chiar și dușmanul nostru este aproapele nostru. Iubirea de aproape ne arată că toți suntem chemați de Creator la același țel: desăvârșirea, având ca model pe Dumnezeu Cel desăvârșit. Iubirea desăvârșită este mai importantă decât desăvârșirea materială sau decât cea intelectuală, căci la ea am fost chemați în mod liber, prin orice faptă a lui Hristos. Atenție așadar la cuvintele Mântuitorului Hristos: nu a spus să iubim lumea, să iubim cele ale lumii de vreme ce locuim în această lume, ci ne-a invitat la iubire arătată pentru aproape.

Din iubirea lui Dumnezeu urmează în chip firesc iubirea aproapelui. Cel ce iubește pe Dumnezeu iubește și chipul Lui. Dar aproapele nostru este chipul lui Dumnezeu. Așa a zis Dumnezeu când l-a creat pe om „Să facem om după chipul și asemănarea noastră”. Prin urmare cine iubește pe Dumnezeu, iubește și pe aproapele său. „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Mt. 22, 39). Numai așa vom putea iubi curat, având ca model nu omul căzut în păcat, ci pe Dumnezeu – Omul, persoana lipsită de păcat.

Trăim într-o lume în care schimbul de culturi, religii atinge cote neîntâlnite de-a – lungul istoriei, o societate în care ne confrutăm din ce în ce mai mult cu oamenii de alte religii. Se caută ca omul să fie deplin globalizat și toată viața umană să fie axată pe economic sau pe producție și consum. Omul să fie golit de orice conștiință, sens, religie sau transcendență. Și totuși suntem „invadați” de o cultură religioasă fundamentalistă, în care atașamentul pentru propria credință este extrem de mare. Până și goana după profit au devenit religii; credința în Hristos trebuie să afirme răspicat și fără teamă realitatea Crucii și a Învierii, iar în locurile unde gândul la moarte a fost înlocuit cu frica de moarte, creștinii trebuie să învețe să-L urmeze pe Capul Bisericii, Hristos, care a murit pentru oameni și a înviat din morți pentru veșnicia lor.

Viitorul creștinismului este în mâinile lui Dumnezeu. Biserica lui Hristos „nici porțile iadului nu o vor birui”. Faptul că religia creștină și-a dublat numărul de aderenți în ultimul secol, și acesta prin valorile fundamentale ale Evangheliei lui Hristos: iubire, milostivire, iertare, înviere arată că umanitatea se deșteaptă din negurile îndoctrinării, ale sclaviei și ale radicalismului. Religia este o problemă care ține exclusiv de dorul inimii și al minții de a se uni cu Creatorul tuturor.

Aproapele în religie

Cuvântul „aproape” are valența de cel ce este în apropierea noastră, dar și de cel ce are aceeași structură ca și noi. „Aproapele” în creștinism este omul în deplinătatea sa, și cea mai mare minune a creștinismului. După Învierea lui Hristos, acest termen a dat naștere unui nou concept: iubirea celui de lângă noi.

Iubirea față de aproape este formulată de Mântuitor în cuvintele: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”(Mt. 22, 39). Cu toate acestea oamenii tind să se raporteze greșit la propria persoană, deci sunt incapabili să aibă o relație sănătoasă cu aproapele. De aceea Iisus Hristos le-a dat oamenilor o porunca nouă: „Poruncă nouă dau vouă, să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu.” (Ioan 13, 34; 15, 12). Astfel putem să iubim curat, raportându-ne la Dumnezeu-Omul, lipsit de păcat și nu la omul căzut în păcat.

Asăzi trăim într-o lume în care schimbul de culturi și religie atinge cote nemaîntâlnite de-a lungul istoriei. Se urmărește globalizarea în totalitate, iar viața umană este axată pe componenta economică, pe producție și consum. Omul trebuie să fie golit de orice conștiință, sens, sau religie.

Cu toate acestea lumea a fost împânzită de diverse religii, fiecare cu specificul ei. Atunci când Dumnezeu a creat lumea, l-a făcut pe Adam din pământ, iar din coasta lui a făurit-o pe Eva, dovedind astfel că niciun om nu este superior celuilalt. Prin prisma acestui fapt fiecare persoană are dreptul la o religie, căci asta reprezintă comuniunea noastră cu Dumnezeu. Suntem diferiți dar avem aceleași drepturi si libertăți, de aceea trebuie să ne respectăm reciproc și să ne iubim aproapele.

Măsura iubirii pentru cineva este măsura sacrificiului pe care ești în stare să-l faci pentru el.

PLEDOARIE PENTRU O PROFESIE ALEASĂ

HOLCZLI AURELIA-BIBLIOTECAR

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 18 BAIA MARE

„Educația este cel mai frumos dar pe care-l poate dobândi omul”!

În educație se întâmplă acea fuziune, pătrundere unică, în care bogăția sufletească a profesorului trece în rezervorul intelectual și moral al elevului. Unul dă, altul primește, unul cizelează, lustruiește, desăvârșește, altul, dându-și seama că nu este precum trebuie să fie, primește cu bunăvoință acțiunea intenționată care tinde la modelarea sa. Să fim șlefuitorii diamantelor spirituale, artiștii care sculptează în ceea mai valoroasă marmură – sufletul copilului, chipul viu al lui Dumnezeu. Să fim părinții sufletești a celor ce așteaptă de la noi izvorul de lumină. Invocatori ai lui Dumnezeu, cooperatori ai lui Hristos, colaboratori ai părinților, ai bisericii și ai societății în transformare, noi trebuie să simțim că suntem model desăvârșit, că urmând chemarea asemenea apostolilor, am primit talantul semănătorului, avem acele calități intelectuale și morale care ne desăvârșesc și pe care le vom întregi prin meditație, rugăciune, lectură și creștere spirituală continuă. Să fim pioși, să știm totul, să învățăm mereu, să avem zel și să iubim sincer, iată ce se cere pentru a fi buni educatori spirituali. Fără acestea, adevărurile religioase nu vor pătrunde, nu vor da roade. Simțind flacăra iubirii și a credinței, avem datoria de a transmite în mintea și sufletul copiilor tot ce e mai bun, tot ce e adevărat, să ne transpunem, să ne dăruim inima întreagă, timpul nostru pentru a putea avea roadele necesare – satisfacția profesională. Citez pe Diderot: „Cea mai prețioasă moștenire este aceea de a învăța copiii și a-i face fericiți”. Într-adevăr e cea mai prețioasă moștenire pentru că Dumnezeu când a voit să se arate lumii, dintre diferitele vârste omenești pe care le-ar fi putut lua, a preferat vârsta copilăriei, vârsta când puritatea, delicatețea, sinceritatea impresionează asemenea îngerilor, au calități nealterate.

Iisus, iubind copiii i-a dat ca model de desăvârșire celor vârstnici și nouă prin cuvintele: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți pe ei, că a unora ca acestora este împărăția cerului”. Cugetând asupra acestor cuvinte putem spune că sufletul omului din fire e creștin, iar datoria noastră a profesorului este aceea de a împodobi cu adevărată învățătură și iubire, altarul sufletului de copil. Dar, oare servind noi ca model de educație pentru copii, putem servi și ca modele de virtute creștină, noi cei ce am încetat de a mai fi copii. Aici conștiința fiecăruia răspunde și desăvârșit ca model poate fi numai acela care împlinind porunca lui Iisus de a fi asemenea copiilor, și-a păstrat copilăria sufletească, educația fiind aici opera inimii calde și a rațiunii luminate de Sfânta Scriptură. Asemenea Sf. Pavel, noi trebuie să deschidem inimi, să aducem mângâiere, să statornicim legături care să treacă dincolo de porțile școlii, în viață. Să urmărim efectul educației și învățăturilor noastre (rugăciunea, practicarea virtuțiilor, formarea conștiinței creștine, reflecții pioase asupra adevărurilor învățate) pentru societatea de mâine. Toate acestea trebuie să ne formeze personalitatea, care prin viața noastră, prin exemplul viu, vom învăța mai elocvent, mai afectiv, mai pătrunzător uneori decât prin lecțiile noastre. Copiii vor începe mai întâi a face, apoi a învăța. Iisus să ne fie modelul în toate, în stăpânire, în răbdare, în dragoste până la jertfă, în exactitate, durere și bucurie, modestie, sărăcie și moarte, să fim cei care ne-am zidit casa pe piatră, să fim cei care semânând să fim siguri că vom putea culege roadele.

Într-un petec de grădină, aruncăm sămânța plantei și ne interesăm de florile ce ies – și să rămânem reci la înflorirea sufletească a elevilor noștri? Nu, nu vom rămâne, pentru că dintre multele profesii pe care ni le-am fi putut alege, noi ne-am ales-o pe cea mai frumoasă posibilă dar și cea mai grea ce necesită o mare răspundere morală – profesia educației spirituale – aleasă în urma unei chemări ce am simțit-o fiecare și care a trecut prin filtrul conștiinței. Am fost chemați, să educăm, să ne dăruim, să ținem și să transmitem făclia credinței aprinsă de veacuri, să răspundem cu simțămintele ce ne stăpânesc sufletul și atunci când Dumnezeu vorbește copiilor prin noi, atunci și mereu să fim mai umili în a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru marele dar pe care ni l-a dar, cu iubire, cu responsabilitate și parafrazându-l pe Traian Dorz, să medităm:

„Mai este la sfârșit, o judecată,

Cumplita judecată de apoi:

Ce trebuie pe drept să-și ia răsplată,

Cum a lucrat oricare dintre noi.

Avem elevi și-i învățăm ce vrem,

Avem o turmă-n grijă și veghere

Și-ntreaga lor răspundere avem.

De-aceea, pentru tot ce facem,

La marea judecată de apoi:

Cu ochi uimiți, oricare o să vază,

Cât rău sau bine a-nceput cu noi”.

SUPRANATURAL SAU ENIGMĂ?

ROZS TUNDE-ADMINISTRATOR

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 18 BAIA MARE

De-a lungul timpului curiozitatea lumii a dat naștere unor întrebări ce nu își au răspunsul nici astăzi. Universul, așa cum îl știm noi, un tot unitar lipsit de limitele temporale și spațiale, este gazda unor mistere și fenomene supranaturale ce stârnesc numeroase ipoteze și teorii.

Supranaturalul desemnează un ansamblu de fenomene care nu își găsesc explicații în sfera rațiunii , și care par a fi în afara naturii, a lumii percepute prin simțuri. Adesea termenul este asociat cu divinitatea întrucât însuși conceptul de religie se referă la acele moduri de gândire, sentimente și acțiuni care au legătură cu supranaturalul. În acest context, conceptul se împletește cu sacrul. Sacrul reprezintă extraordinarul, misteriosul sau chiar pericolul potențial, ceva ce iese din cotidian.

În context literar, întâlnim noțiunea de supranatural în opera literară ̋ La țigănci ̏ de M. Eliade, unde se sugerează o hierofanie (loc de manifestare a sacrului în profan), deci apariția supranaturalului, caracterizată prin aspațialitate și atemporalitate. O altă caracteristică a acestui concept este lipsa unei explicații logice.

S-a constatat că din cele mai vechi timpuri mintea omenească are o predilecție spre elaborarea unor credințe în supranatural. Faptul că strămoșii noștri nu au avut resursele necesare pentru a cunoaște lumea așa cum o facem noi astăzi, i-a determinat să pună faptele desfășurate pe seama unei entități cu puteri miraculoase.

Astăzi în context social și cultural întâlnim supranaturalul la Mănăstirea Prislop, renumită pentru încărcătura energetică și minunile săvârșite în urma vizitării ei.

Enigma reprezintă un fenomen greu de înțeles, nelămurit, învăluit în mister, căruia se încearcă să i se găsească o explicație aflată în limitele logicii. Lumea a fost împânzită de o mulțime de enigme precum: De unde vine apa?, Ce se întâmplă în Triunghiul Bermudelor? Sau Cum s-a format Luna?. Fiecare dinre aceste enigme nasc cercetări ce se întind pe parcursul unor ani și care au ca rezultat diferite supoziții, însă niciun rezultat concret.

Condiția omului pe Pământ este de a se întreba și de a-și satisface setea de cunoaștere, însă atunci când enigmele și supranaturalul intervin este nevoie de mai mult de o simplă nevoie de a știi pentru a merge până la capăt. Cele doua concepte influențează viața socială a indivizilor, întrucât fără să ne dăm seama ele fac parte din realitatea socială.

EDUCAȚIA-FACTOR SPECIAL AL DEZVOLTĂRII PSIHOINDIVIDUALE

PROF. MOȚOI NICULINA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMUNA LELEASCA

Ca în fiecare an și anul acesta vine Crăciunul…

Copiii ,,visează” fiecare la Moș Nicolae, Moș Crăciun , vacanța de iarnă ce bate la ușă și bineînțeles la darurile pe care le vor găsi în ghetele curate sau sub brăduț. În aceste momente de maximă visare și bucurie doar un copil stă și privește, ascultă iar atunci când toți colegii termină de spus ce așteptări au el îi întreabă: ,,Anul acesta ne vom întâlni cu ocazia acestor sărbători la biserică unde Domnul Iisus Hristos ne așteaptă în fiecare zi la Sfânta Liturghie? O liniște neașteptată ia locul zumzetului de copil, liniștea aceasta spunea foarte mult dar copilul înțelese imediat situația și continuă: ,,Și eu aștept sărbătoarea ,,Sfântul Nicolae”, Sărbătoarea ,,Nașterea Domnului” și toate celelalte sărbători pentru că toate aceste sărbători aduc multă liniște și bucurie în familia mea iar pentru că eu sunt un copil cuminte ,, Bătrânul Crăciun ” și „Sfântul Nicolae” nu uită să treacă pe la casa mea în nici un an. Se întâmplă adesea să primesc în ghetuțe și o nuielușă care este foarte frumoasă dar care este semn că nu mereu am avut getuțele curate și nu întodeauna am învățat atât cât eu aș fi putut iar eu promit că voi face tot ceea ce fac și ceea ce trebuie să fac cât de bine voi putea de acum înainte”.

Nu peste mult timp ne „trezim în Ajunul Crăciunului ” iar de la bunica știu că în casa fiecărui om trebuie să fie o crenguță de brad frumos împodobită care să placă ochiului și cetina de brad să fie parfumul casei curate în așteptarea Crăciunului, numai că, la două case de casa mea stă bătrâna care nu poate să meargă împreună cu mine așa cum se întâmpla când eu eram de–o șchioapă pe deal să adunăm ramuri de brad pentru a împodobi casele. Nu pot da uitării povața primită în copilărie și fără a sta prea mult pe gânduri fug de urc dealul, adun crenguțe de brad, conuri și toate cele necesare create și dăruite de natură și cu gândul bun încep să creez și să împodobesc două coronițe ,una pentru casa mea iar cealaltă pentru casa bunei mele prietene din copilărie.

Ajuns la prietena mea și dăruindu-i împreună cu darul pregătit gândurile, amintirile, mulțumirile și urările de bine m-am întors acasă cu o bucurie ce nu poate fi explicată în cuvinte, ci doar trăită în urma unei fapte bune ce aduce întodeauna mulțumire tuturor.

POVESTIRE DESPRE OM ȘI NATURĂ

POVESTEA DIN SPATELE GRATIILOR

MUREȘAN ALEXANDRU

COORDONATOR PROF. TĂMAȘ IULIA

SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ,,SF. IOSIF MĂRTURISITORUL” BAIA MARE

M-au impresionat întotdeauna poveștile adevărate, dar toate poveștile au în ele un sâmbure de adevăr, chiar și poveștile copilăriei, de exemplu ,,Scufița roșie” cu lupul cel rău. Din păcate, sunt și povești triste, povești la care nu avem acces decât în anumite momente din viață.

Astfel de povești am auzit când am fost în vizită la Penitenciar în cadrul programului ,,Școala altfel”.

Am auzit povestea lui Alex. Era căsătorit și avea o fetiță. Viața lui se împărțea seara în cluburi cu prietenii. Într-o noapte l-a enervat ,,unul”, cum se exprimase el, iar Alex care făcuse box de performanță nu a mai ținut cont de nimic, până când polițiștii chemați au reușit să-l oprească. Era prea târziu: salvarea îl ducea deja pe băiatul care avea buza făcută praf, arcada stângă îi sângera, iar umărul drept îi era probabil dislocat. Și-a revenit mai târziu, în arest. A urmat procesul, sentința și, în cele din urmă, penitenciarul.

Vorbele lui Alex se aud clar în camera strâmtă în care toți vizitatorii, profesori și elevi formăm un semicerc.

Alex nu are cine știe ce școli, lucrează la atelierul de tâmplărie al peniteniciarului, pentru a avea dreptul la mai multe vizite, și pentru a-i putea trimite dulciuri, Lăcrămioarei – fiica lui. Totul e suportabil, pentru Alex, în afară de lipsa fetiței. Amintirea ei îi creează o stare de apăsare, ca și cum sufletul lui nu ar mai putea să respire aerul de acolo, iar timpul este infinit. Știe că Violeta, soția lui, îl așteaptă, deși uneori are îndoieli, gândindu-se că e frumoasă, și că ar putea oricând să se gândească la un divorț. Cine ar rămâne cu un condamnat, despre care bâtrânii de pe scară își șoptesc ,, E de treabă, dar ce folos, a făcut pușcărie!” sau mamele își trag copiii spunându-le prevenitor: ,,Ai grijă, e periculos, a făcut pușcărie!”. Totuși, el știe că îi leagă fetița, deși copilul nu va putea la nesfârșit să suplinească lipsa lui de stăpânire.

Gândurile lui Alex fură întrerupte de întrebarea unei eleve: ,,Peste câteva luni veți ieși de aici, cu siguranță, la un moment dat cineva vă va scoate din sărite, fata făcu o pauză, alegându-și cuvintele cu oarecare greutate, apoi continuă, veți face la fel, o să-i dați…?” Alex a plecat capul ușor într-o parte, nereușind să dea un răspuns. Nu a negat, nici nu a spus că da.

M-am întrebat atunci ce răspuns așteptam, noi toți: elevi și profesori, că nu o să mai facă, sau că nu merită să cazi în cursa asta. În ce cursă ? Nimeni nu-i întinsese nici o cursă, nici măcar băiatul, care cuprins de aburii alcoolului nu-și văzu de casă după o zi de muncă, de ce nu alesese să meargă la un concert de colinde, că tot se apropiau sărbătorile de iarnă? Un proverb latinesc spune că cea mai mare putere e să te stăpânești pe tine însuți. Alex nu a reușit, oare a doua oară va reuși?

A fost una dintre poveștile triste pe care le-am auzit atunci. O poveste despre lipsa stăpânirii de sine, despre felul în care facem alegeri în viață: în loc să alegem frumusețea și gingășia alegem brutalitatea, în loc să preferăm simplitatea familiei preferăm hazardul și periculosul, în loc să alegem liniștea de acasă, alegem zăbrelele și tăcerea grea a orelor de singurătate.

COPĂCELUL

STATIVĂ ANA MARIA

COORDONATOR PROF. OCTAVIA JORA

CLUBUL COPIILOR ODOBEȘTI

A fost odată ca niciodată un mic copăcel izolat într-o pădure întunecată. Acesta se chinuia în fiecare zi să primească câteva raze de la soare ca să supraviețuiască. Dar pentru apă, din păcate, se lupta și mai mult, deoarece el era mic și arborii care-l înconjurau erau foarte mari, cu rădăcini multe și groase. De aceea ei absorbeau și ultima picătură de apă.

Toamna și iarna au trecut greu. Dar când a venit primăvara, ceva s-a schimbat: o pasăre și-a făcut cuib pe o crenguță de-a lui și în câteva zile au apărut puii.

Pasărea a observat tristețea copăcelului și a îndrăznit să-l întrebe :

– De ce ești necăjit?

– Cum să nu fiu – replică acesta – dacă zi de zi mă chinuiesc pentru o rază de soare de aproape că-mi iese sufletul din pământ, iar pentru apă aproape că-mi dau duhul.

– Îmi pare foarte rău. Aș dori să te ajut.

– Da, dar cum? întrebă neîncrezător copăcelul.

Pasărea stătu puțin pe gânduri apoi zise:

– Ei bine, pot să-ți aduc și ție apă în cioc în timp ce îmi hrănesc puii.

– E foarte bine! Poate aceste picături mă vor ajuta să cresc și voi avea parte de mai multă lumină de la soare.

– Da, așa va fi.

– Mulțumesc pentru ajutor!

– Cu plăcere. Acum o să trec la fapte. Te rog, cât sunt plecată ai tu grijă de puișorii mei?

– Desigur. Măcar atât să fac și eu pentru tine.

Pasărea a plecat, iar copăcelul a rămas foarte entuziasmat. Ea a reușit astfel să-l ajute.

Zilele treceau, și copăcelul, din fericire, s-a înălțat. Și tot crescând, ceilalți arbori rămâneau uimiți că cel mai mic copăcel ajunsese cel mai înalt și mai puternic arbore din pădure .

De atunci, copăcelul și pasărea viețuiesc fericiți în pace și voie bună.

ÎNTRE TRECUT ȘI VIITOR

MAN MIHAI, MAN MARIA, TOTH ERIKA,

POP BOGDAN, MIKLOȘ MĂDĂLINA, JISA BIANCA

COORDONATOR PROF. CLAUDIA CRĂCIUN

PALATUL COPIILOR BAIA MARE

Și dacă viitorul a trecut deja… Și a și devenit prezent.

Stăteam liniștită, întinsă în patul meu, uitându-mă la micul ecran al TV. Afară, întuneric beznă. Încet, încet ațipesc și așa a început visul. Se făcea că eu, Erika și prietenii mei: Bogdan, Mădălina, Maria și Mihai, pe o aripă de fluture pătrundem într-un muzeu cu mașinării ciudate.

Într-un colț am găsit un cub care lucea în culorile curcubeului. Pe laturi erau urmele unor mâini de om. Bogdan, curios din fire, s-a cățărat pe cub și a constatat că palmele lui se potrivesc perfect în amprente. Noi ceilalți, am căutat și am descoperit că fiecăruia i se potrivește o amprentă de pe cub. Când l-am atins toți, s-a deschis un portal care ne-a absorbit înăuntrul lui. Am ajuns într-o pădure. Ne uitam, neștiutori și confuzi la „scheletele” unor copaci care existaseră odată.

– Cuvântul pădure provine din cuvântul latinesc ”palus, paludis”, ceea ce înseamnă teren acoperit cu arbori. Din cele mai vechi timpuri, pădurile au fost sursă de lemn pentru construirea caselor sau pentru arcuri, ziduri de apărare. În vremuri străvechi, oamenii se ascundeau în inima pădurii fugind de invadatorii barbari. Acum, tăierea pădurilor înseamnă defrișare.

Bogdan a exclamat:

– Ce-i aia defrișare?

Mădălina cea sfătoasă, i-a explicat neștiutorului:

– A defrișa egal a îndepărta total vegetația lemnoasă forestieră de pe o anumită suprafață, fără a fi urmată de regenerarea acesteia, incluzând scoaterea și îndepărtarea cioatelor arborilor și arbuștilor, cu schimbarea destinației terenului.

Bufnița a continuat povestea:

– Adevarat ai zis, copilă. Pădurea este privită doar ca o sursă de materie primă, ceea ce ignoră celelalte roluri ale pădurii. Vegetația pădurii reține praful, eliberează oxigen și ajută la reglarea climei, adică ajută la formarea ploilor.

Eu, tristă, am șoptit:

– Și noi care mai avem păduri și nu le prețuim.

Bufnita, luându-și zborul, ne-a strigat:

– Luați-o spre vest și veți vedea că se poate și mai rău.

Mergând spre vest, în calea noastră, ce eram deja înspăimântați de cele trăite în pădurea fantomatică, din spatele unui copac, au sărit doi lupi. Lupul cel bătrân ne-a întrebat:

– Voi mâncați hoituri? Altfel pe aici veți rămâne cam flămânzi.

Lupișorul tânăr a spus:

– Mai rar vânat proaspăt. Odată, în copilărie am mâncat și eu o găină.

Mihai a replicat:

– Noi mâncăm de la supermarket. Dar aici nu sunt oameni?

– Ba da, sunt! Dar puțini și foarte departe de aceste locuri, a răspuns lupul.

Maria a exprimat dorința tuturor:

-Vreau acasă!

Am pornit spre oraș cu lupii după noi. Am mers și am mers și am mers cale de o zi, până am zărit orașul. În orașul acela erau o mulțime de case urâte și neîngrijite, iar străzile erau murdare. Nici unul dintre oamenii întâlniți nu răspundeau la saluturi sau întrebările noastre și nu aveau nici o reacție, păreau niște morți vii. În colțul unei străzi un băiețel plângea citind dintr-o carte mare, groasă. Unul dintre noi s-a apropiat de băiețel și l-a întrebat de ce plânge. Acesta ne-a explicat ce minunat și înverzit era MARAMUREȘUL în 2016.

Mihai l-a întrebat: – De ce tocmai în 2016?.

Băiețelul cel trist și blond a răspuns: – Citesc un referat scris de străbunicul meu, Man Mihai pe când era elev la Școala Nr. 18 Baia Mare.

Mihai l-a rugat: – Citește-ni-l și nouă.

Referat: "Eu trăiesc într-un județ din Transilvania, locul numit odată „dincolo de păduri”. Atunci totul era pădure. Judeșul se numește Maramureș și are o suprafață de 6.304 km2, iar suprafața împădurită este de 2.893 km2 ceea ce înseamnă 45,9% din suprafața județului. Suprafața defrișată ilegal în Maramureș, în timp de 4 ani, 2012-2016, este de de pădure (la o analiză realizată în 2016).

De ce defrișează oamenii pădurea? Oamenii vor lemn, mult lemn (pentru foc, pentru a se încălzi). Oamenii vor teren agricol, mult teren agricol pentru hrană.

Eu sunt membru al Asociației Cercetașii Munților. În cadrul acestei asociații facem expediții cu scopul de a învăța să conviețuim cu natura. Fac parte din această asociație de 3 ani, timp în care am învățat foarte multe. În expedițiile și în taberele la care am participat am colindat multe păduri și am văzut locuri frumoase, dar toate au nevoie de protecție. Am vizitat zone din județul nostru, dar și din alte județe.

În județul Maramureș există obiective turistice incredibile chiar în mijlocul pădurii, cum ar fi: Piatra Șoimului, Piatra Virgină, Stațiunea Izvoare, Creasta Cocoșului, Piatra Bulzului și Lacul Albastru."

Cu toții am înțeles instantaneu că nu e vis, că am sărit în viitor 100 ani sau poate mai mult. Ne-am luat rămas bun de la băiețelul blond si am plecat tot spre vest.

Tăcuți, continuându-ne drumul, fiecare din noi se gândea cum ar putea schimba viitorul în bine. Mai puțin Bogdan: "- Mi-e foame!!!!!!" Apoi, toată lumea în cor: "Și mie!!!" Știam sigur că nu avem bani, deci trebuia să cerem mâncare. Dar cui? Chiar atunci am simțit un miros de pâine abia scoasă din cuptor. Mădălina s-a oferit să încerce să obțină măcar 2 pâini. Ea a bătut încetișor la ușă, dar n-a răspuns nimeni. Fiind moartă de foame, Mădă a deschis ușa casei și a intrat. Pâinile erau pe masă. A luat rapid două și a ieșit în fugă. Toată trupa am urmat-o. Ne-am oprit doar la marginea orașului. Am mâncat în liniște.

– Pâinea asta nu are gustul celei de acasă! a mârâit Bogdan.

– Are gust de zmeură. Mie îmi place, am replicat eu.

– Este ciudată! a zis și Mihai. S-ar putea ca grâul din care este facută să fie modificat genetic, adică au luat o genă sau mai multe de la zmeură și le-au integrat în ADN-ul grâului.

– Măi copii, cred că la ăștia cireașa are gust de dovleac, dovlecii cresc în știuleți, puii sunt cât un porc! a exclamat Maria

– Vreau înapoi acasă! am zis eu aproape plângând.

– Și eu! Și mai vreau să rămână toate așa cum sunt ACUM în PREZENTUL nostru! a exclamat Mădălina.

– Sunt de acord cu voi. Vreau să lupt pentru a schimba viitorul în bine, astfel încât strănepoții noștri să nu trăiască într-o lume ciudată, a adăugat Maria.

Am pornit iar la drum. Drumul a fost lung, am trecut un deal înalt, am ajuns la un fir de apă și am urcat pe el spre izvor. În față ne-a apărut un lac cu apa la fel de poluată ca și pârâul pe care am urcat. Eram disperați. Ne era sete. Maria a făcut turul lacului și s-a întoars cu concluziile:

– Cred că am ajuns la ceea ce in prezentul nostru este ÎNCĂ Lacul Albastru.

– Ei na, ce de geografie știu unii! a comentat Bogdan.

– Păi, să vă explic: În jur se află multe peșteri, ca dimensiuni corespunde, adică: 0,5 ha suprafață, formă circulară, de la un mal la altul are cam 50m, iar adâncimea să presupunem 4m, iar dacă vreți să observați, în stânga voastră se află un panou prăbușit acoperit de frunze, dar pe care se mai poate citi: Lacul Albastru – înotul interzis!

Sărind din creangă în creangă, s-a ivit o veveriță cu coada stufoasă. Un pic cam speriată, dar s-a apropiat totuși de noi.

Mădălina a întrebat-o:

– Cum te cheamă?

– Mă numesc Lolo și fac parte din Regatul Pădurii, precum fac parte și alte animale blânde ca mine.

– Mai sunt și alte animale!? am întrebat eu.

– Da! Acest regat a fost înființat de o Zână pe care o chemă Bianca.

Lolo ne-a povestit cu a luat naștere Regatul Pădurii și multe despre Zâna Bianca, o zână foarte frumoasă, cu un suflet cald și care iubește animalele.

– Nouă ne este cumplit de sete, am zis eu.

– Zâna noastră cea bună vă poate ajuta. Haideți! ne-a chemat Lolo.

Lolo ne-a condus la Regatul Pădurii. Acolo totul era atat de minunat, viu colorat, proaspăt, sănătos, plin de viață. Copacii erau înfloriți și peste tot erau animale, unele mai mici sau chiar foarte mici, altele mai mari. În mijlocul regatului se afla un lac superb care strălucea sub lumina soarelui, iar la suprafața lacului pluteau nuferi albi.

– Cum de este atât de frumos aici? a întrebat Bogdan plin de mirare.

Dintr-o dată din lac a ieșit zâna care era cu adevărat foarte frumoasă, precum ne-a spus Lolo.

Avea părul castaniu, ochii albaștri și rochia ca azurul cerului.

– Aici nimic nu poluează, mai exact nu sunt oameni, ne-a răspuns Zâna

– Putem bea din apa Lacului? a întrebat Mădălina.

– Desigur! a spus Zâna și imediat Lolo ne-a adus o tavă cu pahare de cristal pline cu apă.

Zâna cea bună, Bianca, ne-a șoptit cu drag:

– Ei copii, e timpul să vă întoarceți acasă.

– Cum? am întrebat cu toții.

Bagheta magică a Zânei a facut să apară cubul multicolor pe malul lacului. Ne-am potrivit mâinile în amprente și … M-am trezit… pe la ora 6.

Aveam un sentiment puternic de frică. La micul dejun, într-o clipită, ochii mi se făcură mari și luminoși, iar un zâmbet larg exprima venirea unei idei bune, cel puțin după părerea mamei, ca încheiere a peripețiilor trăite împreună cu prietenii mei în vis.

Cum am ajuns la școală, le-am împărtășit visul, iar apoi idea ce-mi venise. Toți au fost uimiți, dar și puțin amuzați de cele povestite. Ne-am hotărât să facem ceva în privința conservării mediului. Maria și Mădălina vor scrie povestea din vis care, apoi, se va publica în revista școlii. Bianca și Bogdan vor crea un afiș care va fi pus în fiecare clasă din școală. Îi vom ruga pe părinți să duca afișul și revista și la locul lor de muncă.

Ce va face Mihai? Va realiza un reportaj despre pădurile din apropierea orașului.

Dar eu? Îi voi ajuta pe toți prietenii mei și, în plus, voi planta măcar un copac… în locul unuia dintre cei de jos.

Dar TU? Ce vei face TU pentru pădure?

Mulțumim pentru informații și imagini:

www.cjmaramures.ro, www.riscograma.ro, www.pushtimea.ro, www.zigzagprinromania.com, www.volvoab.com, www.peteava.ro, www.observatordebacau.ro

PRIETENIE DE-O IARNĂ

MIKLOȘ MĂDĂLINA

COORDONATOR PROF. CIOBANU CORINA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

A fost odată o familie foarte săracă care avea o fetiță de opt anișori.Era atât de frumoasă și drăgălașă încât soarele când o vedea, strălucea mai tare. Pe fetiță o chema Eva.

Trăiau la marginea satului, într-o căsuță mică, aproape de pădure.

A venit iarna, iar Eva și părinții săi nu mai aveau lemne pentru foc.Fiindcă gerul era atât de năprasnic,părinții ei au plecat în pădure după lemne.Eva a rămas acasă cu pisicuța ei.

Din nefericire,în pădure a căzut un lemn mare peste ei și au murit amândoi.Eva a rămas singură pe lume și neajutorată.Unui vecin i s-a făcut milă de ea și i-a dat câțiva bănuți.Lihnită de foame,s-a gândit să meargă în sat să-și cumpere o pâine.Bucuroasă a ieșit din casă și a plecat spre sat.A cumpărat o pâine și fericită s-a îndreptat spre casă.

Ca din senin, în spatele ei au apărut doi vlăjgani care i-au luat pâinea și au fugărit-o până în pădure. Ca să scape de ei, Eva s-a ascuns în adâncul pădurii. A început să plângă în hohote de ți se rupea sufletul, dar nimeni n-o auzea, ba mai mult, n-a mai găsit drumul spre casă.

După un timp, s-a liniștit și văzând că nu mai găsește drumul, s-a gândit să facă un omuleț de zăpadă ca să nu fie singură. I-a pus la gât fularul ei cel roșu, șepcuța ei cea mov și i-a dat numele de „Șepcuță”. Ca să uite de frig și foame, a început să povestească cu el.

Într-o zi, Crăiasa Zăpezii a trecut pe acolo și l-a transformat pe Șepcuță într-un om de zăpadă adevărat, el a devenit cel mai bun prieten al Evei și vorbeau la nesfârșit până Eva adormea.

Eva a rugat-o pe Crăiasă să o transforme și pe ea în om de zăpadă. Ea văzând că Eva este orfană și nu are pe nimeni cine să aibă grijă de ea, i-a îndeplinit rugămintea și a transformat-o în om de zăpadă. Acum erau la fel amândoi și petreceau tot timpul împreună, pălăvrăgeau până într-o zi când afară a sosit o adiere caldă de vânt. Se apropia primăvara. Soarele a început să încălzească mai tare, iar Eva și Șepcuță s-au privit în ochi și și-au dat seama că nu mai au mult timp de petrecut împreună, au început să se topească. Și-au luat rămas bun și și-au promis că la iarna viitoare se vor reîntâlni.

În locul unde s-au topit a rămas o inimioară de cristal pe care erau scrise numele lor: Eva și Șepcuță.

ECHILIBRU SI FRUMUSEȚE

PROF. LUNG LENKA

ȘCOALA GIMNAZIALA NR.1 HOROATU CRASNEI SĂLAJ

„Luați-vă rucsacul în spinare si noroc! Întoarceți-vă îmbujorați, mai tari, mai voinici, împrieteniți bine cu natura, cu oamenii, cu lanurile, cu holdele, cu florile….inima voastră va fi atunci mai multumită si mai vie.”

Tudor Arghezi

Omul, oricât s-ar îndeparta de natură, nu se poate desprinde de ea, pentru că legătura este permanentă și se regăseste în tot ce facem zi de zi. Activitățile în natură sunt dintre cele mai atractive, plăcute și utile activități de recreere si odihnă activă. Ele pot înfrumuseța sfârșitul de săptămână, vacanțele, etc. În timpul liber fugim în natură, la izvor și aer curat, la soare, iarba verde si liniște, fugind de aerul îmbâcsit de zgomotul de lângă noi. Contactul direct cu frumusețile inepuizabile ale naturii, cu creațiile artistice, folclorice, cu observarea oamenilor în acțiune, a relațiilor dintre ei, declanșează sentimente puternice și produc oamenilor impresii de neuitat, momente deosebit de valoroase în formarea noastră.

Frumusețile și bogățiile naturale , cât și cele create de om, ne cheamă să le vedem , să le cunoștem, să le admirăm, pentru a ne îmbogăți mintea, a ne umple inima de bucurie si mulțumire. Dincolo de util omul a creat „frumosul”, preluat din natură, din cunoștințele tehnice și de arhitectură și trecut prin ființa creatorului care i-a dat viață. Când ne gândim la viață, ne gândim implicit și la natură, pentru ca ea este cea care l-a hrănit pe om, l-a adăpostit și l-a ajutat să străbată toate vicisitudinile timpului. Cu toții vrem să trăim mai bine, mai frumos și mai echilibrat, visând la o lume mai bună, preocupată de a fi, nu de a avea, o lume responsabilă de propria existență, în care fiecare știe că prin propria contribuție, schimbare, poate genera transformări uriașe. Tot mai mulți oameni ar trebui să înțeleagă, că nu putem supraviețui doar folosind, nu putem doar acumula fără să oferim, nu putem trăi nepăsători și nici singuri, ci trebuie sa învățăm să facem din viață o „artă”, în care ne exprimăm cu emoție viziunea, pentru a crea o lume mai bună, mai frumoasă și mai sănătoasă.

Natura ne așteaptă încă generoasă, dar omul este singura ființă care-și distruge mediul de viață.

Dreptul la un mediu curat este pentru toate ființele, dar există indivizi și entități care îl încalcă fie pentru profit murdar, fie din nepăsare. Incă din copilărie omul trebuie să învețe să ocrotească natura, ocrotirea începând cu muscata din fereastră, cu canarul sau pisica, cu cățelul sau pasărea în care să nu ochim cu praștia ci să-i oferim câteva fărâmituri de pâine. Nu mila de viețuitoare, ci respectul este necesar unei adevarate prietenii cu natura, și pentru a deveni apărătorii ei.

Trebuie să ne formăm o găndire ecologică atât de necesară pentru „sănătatea” planetei, gândire care ne ajută să gândim, nu doar ca cetațeni ai unei țări, ci și ca locuitori ai acestei planete. Ne-am obișnuit să luăm tot de la natură, fără a vedea că tot ce e în jurul nostru e de fapt, un miracol de care trebuie să avem grijă. Poate ar trebui să ne punem mai multe întrebări, despre originea lumii vii, despre tot ce ne înconjoară, ca să putem prețui ce s-a realizat în mii de ani și care se distruge pe zi ce trece. Dar se pune problema ce vom lăsa noi generațiilor viitoare? Ne pasă de acest lucru? Sau ne rezumăm la timpul prezent, la a face acum, a trăi cât mai bine acum, a utiliza ce ne oferă natura acum, fără să ne gândim la implicațiile activităților atroce asupra mediului. Consecințele practicilor iresponsabile s-au acumulat treptat, ajungându-se, cu deosebire în ultimele decenii, la conturarea unor previzibile dezastre ecologice.

Respectul față de natură, fată de mediul în care ne ducem viața de zi cu zi, trebuie să vina din partea fiecaruia, din constiința noastră a tuturor. Cei care fac cel mai mult rău mediului înconjurator suntem tot noi, oamenii. Ne-am direcționat spre a fi stăpânii planetei, uitând că natura este cea care condiționează existența. Când o să fim conștienți că această relație om-mediu nu este una de dominare, în care dominator ar fi omul, atunci lucrurile s-ar schimba în bine. Omul, cel care a învățat să stăpânească natura, trebuie să învețe și să se autostăpânească, să fie doar prieten cu natura, nu și dușmanul acesteia pentru că natura este darul suprem pe care ființa umană l-a primit vreodată. Chiar dacă aparent trăim în mijlocul unor surse de stres și poluare la care tot noi am contribuit să existe, sunt convinsă că există încă oameni , care pot vedea lucrurile acestea și altfel, aducând prin această atitudine o rază de speranță pentru un viitor cu adevărat curat și fericit. Prea adesea uităm să învățăm a trăi frumos, dar avem atata nevoie de echilibru și de frumusețe. In viață, dacă-ți schimbi concepția despre anumite lucruri, atunci și viitorul va arăta schimbat față de felul în care majoritatea îl văd.

Natura este ca o carte deschisă, ea te cheamă, ea îți procură cu mici mijloace tot ceea ce vei avea nevoie mai tarziu. Nu închide niciodata aceasta carte minunată.

„E toamnă, e foșnet, e somn… Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plânset, e gol… Și-i frig, și burează." George Bacovia

TOAMNA

POP AURICA-CONTABIL

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

Toamna rumenă cu flori roșcate în păr, a sosit de câtva timp. E anotimpul recoltei și al abundenței, e anotimpul ploilor și al copacilor care plâng în ritmul căderii frunzelor, e anotimpul poeziilor rostite în șoaptă, e un moment de sărbătoare și reuniune e… toamna vieții.

Zilele sunt mai scurte, iar nopțile devin din ce în ce mai lungi și reci, suflate cu argint de lună. Zâmbetul bun, al bătrânului soare, se vede pe chipul palid, mai rar.

Școlarii s-au întors la școală. Țăranii ies pe câmp și adună roadele pământului. Este o bucurie să vezi adânca plecăciune a pomilor bogați de roade! Soarele a adunat zahăr în merele roșii ca focul și galbene ca aurul. Aracii poartă ranițe de struguri în spinare. Ce bun va fi mustul! Aerul e plin de de miresme adormitoare, de must și de viață, ce te îndeamnă la meloncolie și visare.

Berzele au plecat, iar celelalte păsări călătoare se pregătesc de plecare. Pe firul de telegraf s-a așezat, ca niște mărgele pe ață, șirul ultimelor rândunele.

Mestecenii și arțarii s-au acoperit cu galben de lămâie. Câte o frunză se desprinde de pe creangă și cade pe iarba încă verde. În curând copacii vor primi veșmântul de aramă pentru că, fiecare toamnă picură pete ruginii peste pământ. E un peisaj pestriț de frunze colorate. Este anotimpul în care natura se transformă în cel mai talentat pictor. E ca o vrajă a toamnei care scoate din joben lumina din frunze și cele mai minunate nuanțe.

„Toamna este o a doua primăvară, când fiecare frunză, e o floare.”(Albert Camus)

De câteva zile o adiere rece, înfioară crengile copacilor, cerul s-a îmbrăcat în nori cenușii și picături mari și reci coboară pe pământ. Sunt lacrimile sfârșitului de octombrie. Gâze plăpânde, amorțite de frig, caută adăpost sub stratul de frunze uscate.

Toamna cu-a ei alba frunte

Si cu galbenii conduri

A lasat argint pe munte

Și rugina pe paduri.” (George Toparceanu)

În curând un covor albicios va acoperi iarba poienilor și va înspăimânta plantele. E semnul că toamna e pe sfârșite.

Îți mulțumim, toamnă, pentru atâtea frumuseți și bogății!

„Primăvara trece și ne aduce în minte puritatea noastră. Vara trece și ne amintește de a noastră exuberanță. Toamna trece și ne aduce aminte de respectul pe care îl datorăm. Iarna trece și ne amintește de perseverența noastră.” (Yoko Ono)

BRĂDULEȚ

SABĂU AURICA – CONTABIL

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT „FLOARE DE COLȚ”

BAIA MARE

Toată vara Brăduleț a stat lângă părinții lui și privea de la înălțime cum zburdă animalele prin pădure și cum la poalele muntelui alergau ca furnicile, în oraș oamenii și mașinile. Seara își întindea vârful spre cer să ajungă la stele, tare mult își dorea să se împodobească cu o stea, dar în fiecare seară tatăl său Bradul stingea luminile și el nu apuca să ajungă la stele. Își dorea atât de mul să-i sclipească între ramuri cel puțin o stea, chiar dacă ar ascunde-o să nu o vadă nimeni. Bradul și Brădulița, părinții lui știau de această dorință și uneori se îngrijorau, alte ori nu o luau în seamă. Dar se zice să te ferească Dumnezeu de ceea ce îți dorești, că uneori te poate duce la pierzanie, cam așa a pățit și Brăduleț.

A sosit și toamna și oricât i-a spălat ramurile cu ploile ei nu a reușit să-i scuture frunzele căci doar era puternic ca părinții lui, și cum să nu fie când aerul la înălțime e curat, iar apa de la munte care îi hrănea rădăcinile era sănătoasă.

O liniște s-a așezat peste toată pădurea, că doar venise iarna și acum Brăduleț era îmbrăcat în mantie albă de zăpadă, care la lumină strălucea frumos. Strălucea mantia și strălucirea ei îl ducea pe Brăduleț cu gândul la stelele pe care nu înceta să și le dorească atârnate de ramurile sale și cănd îți dorești ceva atunci numai asta ai în gând.

În oraș oamenii se pregăteau să sărbătorească Crăcinul și mii de becuri străluceau să vestească bucuria oamenilor. Ce se gândi Brăduleț, fiind mic și nepriceput că stelele din cer au coborât pe pământ să-i bucure pe oameni și atunci i-a venit ideea că acolo jos în oraș ar găsi mai repede stele decât să aștepte ani să crească până îi va junge vârful la bolta cerului.

Așa se face că în una din zile câțiva oameni au ajuns până la tulpina, lui se uita la ei mirat, nu mai văzuse oameni până atunci, multe întrebări îi năpădiră sufletul: cum au ajuns oameni până în vârful muntelui, ce căutau ei acolo, cum ar putae să le ceară să-i aducă o stea.

Oamenii au scos o secure și au început să-i lovească tulpina.

– Pau! Pau! Pau! sriga Brăduleț, dar oameni nu se opreau și nici milă nu aveau de durerea lui, ei se gândeau doar la copiii lor, să fie fericiți. Nu se gândeau și la părinții lui Brăduleț care sufereau enorm știind ce urmează să se întâmple și că nu îl vor mai vedea niciodată pe puiul lor de brad. Toată pădurea vuia de necazul lor, Brăduleț nu mai avea timp să se gândească la durerea lui căci oameni i-au tăiat tulpina lăsându-i rădăcina în locul unde se născuse și pe el luându-l pentru totdeauna de lângă părinți, abia acum își dădu seama ce se întătâmplă și nu vroia să se despartă de părinți, de aceea când oameni îl trăgeau după ei la vale, el își întindea ramurile cu putere încerând să se agațe de ceva să nu-l poată duce oamenii cu ei.

Iată-l acum pe Brăduleț pe balcon legat fedeleș uitându-se la becurile care străluceau în jurul lui și căutând din priviri locul unde s-a născut sperând să-și mai vadă părinții cel puțin încă o dată.

E seara de Crăciun și acum surpriză mare, se spune că în seara de Crăciun se îndeplinesc dorințele. Brăduleț e băgat în casă așezat pe un suport la loc de frunte în cea mai frumoasă și curată cameră și copiii în jurul lui, ce dragi îi sunt și ce veseli sunt copiii. Se înveselește și el, copiii râd mult și colindă colinde duioase, iar el le ascultă fermeca,t nu a mai auzit niciodată așa ceva. Și ce vede, i se oprește respirația, multe globuri, bomboane și becuri pun copiii și părinții lor pe crenguțele lui. Ce frumos trebuie să arăt! Se gândea el.

– Unu, doi, trei, și …

Și s-au aprins luminile și licăresc .Stelele sunt acum între crenguțele lui, are multe stele între crenguțe ce bucuros este și-a împlinit visul și ce frică i-a fost de oameni și ce rău l-a durut când l-au tăiat din pădure, dar s-a meritat, acum e fericit nici un rege nu are atâtea stele ca el. Un singur regret are, că nu-l pot vedea părinții lui Bradul și Brădulița, să-l vadă ce frumos este și ce măreț, dar mai ales ce fericit este, ar fi de zece ori mai fericit dacă ar fi și părinți lui cu el.

Vin colindătorii și toți îl admiră, uită de toate și e cel mai fericit, se bucură de bucuria copiilor care și-au găsit cadourile la poalele lui și e atât de fericit.

Una, două, trei, o săptămână trec zilele "ce se întâmplă? de ce îmi cad frunzele? m-am îmbolnăvit tocmai acum când sunt mai fericit?" Și tot mai tare se scutură acele, nimeni nu se mai uită la el, a sosit ziua când trebuie să se despartă de stelele lui dragi și simte cum i se frânge inima.

– Mami, nu vreau să desfacem bradul, spune Anamaria.

– Da ce vrei să facem cu el? nu veizi că se scutură și face mizerie și acum au trecut și sărbătorile.

– Mami, nu vreau e bradul meu și nu vreau să-l aruncăm, nu e corect!

– Înțelege că asta a fost soarta lui.

– Și ce acuma trebuie să moară? Nu te las să arunci bradul meu, nu pot să-l las singur, ești rea!

Brăduleț nu mai e acum în camera cea frumoasă, e pe holul blocului fără frunze și nimeni nu vrea să-l mai vadă, doar Anamaria îi înțelege durerea și nu vrea să se despartă de el. Grele-i sunt și amare lacrmile la Brăduleț, acum și-a înțeles părinții și de ce nu erau ei de acord cu visul lui de a ajunge la stele, dar e prea târziu, putea să fie la fel pe vârful muntelui alături de cei dragi, semeț, și să nu sufere atâta pentru câteva zile de bucurie, își dădea sema că totul a fost doar o amăgire că "stelele" lui nu au fost veritabile, ci doar nițte becuri, totul e amăgire și trebuie să știi să te bucuri de ce ai. Acum o avea pe fetița asta, da are nume, o cheamă Anamaria și cu ea are noroc, că altfel ar fi fost băgat pe foc și ars, dar până când va mai avea noroc?

– A cui e bradul acesta? întrebă un vecin.

– Al nostru, trebuie să-l aruncăm, dar nu se poate despărți fata de el.

– Mi-l dați mie?

– Nu, lăsați, că o să-l aruncă, îmi cer scuze că l-am ținut aici, știu că nu arată frumos și deranjază.

– Nu vecină, e păcat să-l aruncați, dați-mi-l mie că mi-ar prinde bine la grădină pe deal, să-l pun la roșii.

– Cu plăcere, vecine că și mie îmi era milă să-l arunc.

A plâns rău Anamaria după Brăduleț, dar într-o zi de vară vecinul a invitat-o pe deal la grădină să-l vadă pe Brăduleț și să–l aducă acasă dacă vrea.

Nu l-a mai recunoscut, mare bucurie a avut fetița cănd a văzut că tulpina bradului ținea la soare o tufă de roșii, și a mânca și ea roșii de pe acea tufă, și drept răsplată pentru fapta ei bună vecinul i-a dat voie să culeagă singură roșiile de pe tufă.

De atunci Anamaria nu și-a mai dorit niciodată brad natural de Crăciun, ci doar ecologic și la toți prieteni ei le-a spus povestea lui Brăduleț șă știe să nu mai folosească brazi adevărați numai artificiali, că cei adevărați suferă tare rău.

Iar Brăduleț în fiecare vară se întâlnește cu Anamaria, care culege roșii de pe tufa lui și stă pe deal cu privire la locul unde i-a rămas rădăcina și așteaptă ca tatăl său să stingă seara lumina, în felul lui e fericit și asta datorită acelei fetițe cu inima bună care l-a slvat de la moarte dându-i o altă șansă.

UN ALTFEL DE BASM

PROF. CLAUDIA CRĂCIUN

PALATUL COPIILOR BAIA MARE

Încă din poveștile bunicii, fiecare dintre noi ne-am întâlnit cu pădurea. Ea, pădurea era acolo un loc misterios, cu ființe fantastice, bune sau rele, cu palate tainice, izvoare, iazuri, luminișuri, văi..

Am crescut și am început să denumim elementele naturii, să le clasificăm, să observăm asemănări și deosebiri între arbori, între animalele pădurii. Vraja copilăriei dispărea și biologia, prin ramurile ei: botanica, zoologia, ecologia, dendrologia, silvicultura punea în loc cunoaștere. Iată ce-am aflat.

Istoricul pădurii din România și date statistice

Datorită poziției geografice a României, flora și fauna prezintă influențe asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud și componente continental europene dinspre nord-vest astfel încât pădurile de la noi sunt variate și conțin specii diferite de plante și animale.

După 23 august 1944 măsurile de protecție a naturii s-au bazat pe eforturile instituționale făcute înainte de război de oameni de știință de renume cum au fost Alexandru Borza sau Emil Racoviță.

În 1972 numărul ariilor protejate a crescut la 190 de obiective adică aproape . Aceste arii protejate prin lege nu au fost susținute și practic, în teren, cu un număr suficient de pădurari. Suprafața protejată reprezenta în 1972 doar 0,0042% din pământul țării, procent foarte mic raportat la diversitatea mare de specii și habitate existentă în România. Astfel, s-au făcut proiecte pentru stabilirea altor arii protejate mari și au fost create parcurile naționale (Apuseni, Călimani, Ceahlău, Bucegi, Piatra Craiului, Cozia, Valea Cernei, Cheile Bicazului, Rodna), de asemenea a urmat o perioadă în care s-au înființat un număr mare de arii protejate cu suprafață mai mică denumite rezervații naturale.

În codul silvic sunt considerate păduri și sunt cuprinse în fondul forestier național terenurile acoperite cu vegetație forestieră cu o suprafață mai mare de . Pădurile, terenurile destinate împăduririi, iazurile, albiile pâraielor, precum și terenurile neproductive incluse în amenajările silvice în condițiile legii constituie indiferent de proprietar fondul forestier național.

Există vegetație cu aspect de pădure situată în afara fondului forestier național și anume:

a) vegetația forestieră de pe pășunile împădurite;

b) perdelele forestiere de protecție a terenurilor agricole;
c) plantațiile forestiere de pe terenurile degradate;
d) plantațiile forestiere și arborii din zonele de protecție a lucrărilor hidrotehnice și de îmbunătățiri funciare, precum și cei situați de-a lungul cursurilor de apă și al canalelor de irigație;
e) perdelele forestiere de protecție și arborii situați de-a lungul căilor de comunicație din extravilan;
f) zonele verzi din jurul orașelor, comunelor, altele decât cele cuprinse în fondul forestier, parcurile din intravilan cu specii forestiere exotice, precum și jnepenișurile din zona alpină;
g) parcurile dendrologice, altele decât cele cuprinse în fondul forestier național.

Și am mai aflat de ce avem nevoie de păduri, adică …

Funcțiile pădurii

Pădurea este foarte importantă pentru om, pentru viața planetei prin funcțiile sale:

1. sursă de oxigen prin fotosinteza realizată de plante

2. sursă de material lemnos pentru: construcții, mobilă, combustibil, hârtie, instrumente muzicale, ambarcațiuni, dispozitive sportive,…

3. sursă de fructe de pădure și plante medicinale pentru nevoile omului și furaje pentru animale

4. reglează regimul precipitațiilor

5. oferă loc de viață și sursă de hrană pentru numeroase specii animale

6. sursă de vânat (vulpe, porc mistreț, etc.)

7. fixează și stabilizează solul

8. oferă loc de odihnă și recreere pentru om și sursă de inspirație pentru scriitori, compozitori, pictori, etc.

Am descoperit cum depind unele de altele plantele și animalele pădurii…

Lanțurile trofice

Frunza de stejar (Quercus robur) este hrană pentru omida procesionară a stejarului (Thaumatopoea processionea).

Stejarul suferă, pierde câteva frunze, dar de cele mai multe ori le pierde pe cele mai mici, mai bolnave sau, așa cum am văzut în parc, omida nu mănâncă toată frunza, o parte rămâne verde și face în continuare fotosinteză. Omida, mai departe, este mâncată de ciocănitoare (Dendrocopus sp), iar aceasta poate fi

vânată de vânturelul roșu (Falco tinnunculus).

Tot frunza de stejar poate fi atacată de o altă insectă, de larva omidei păroase a stejarului (Lymantria dispar), Lymantria dispar care la rândul ei este hrană pentru vânătorul de omizi (Calosoma sycophantha), tot o insectă.

Calosoma sycophantha Sitarul (Scolopax rusticola), o pasăre, atacă și se hrănește cu Calosoma sycophantha, iar omul poate vâna și chiar consuma carnea de sitar.

Am aflat că pădurea poate suferi, poate fi distrusă, poate dispărea…

Efectele activităților umane

1. despăduriri, tăierea tuturor arborilor indiferent de vârstă, înălțime, stare de sănătate, încât terenul rămâne doar cu cioturile

2. incendii de pădure, accidentale de la focurile aprinse în zone neamenajate sau foc pus de oameni răuvoitori.

3. apariția deșeurilor și acumularea lor în mediul montan, mai ales în etajele ocupate de păduri; deșeurile se datorează turismului neorganizat, necivilizației oamenilor, lipsei pubelelor și spațiilor de colectare, dar și lipsei firmelor de salubritate care să transporte deșeurile la gropi de gunoi;

4. apariția și acumularea reziduurilor de la centrele de prelucrarea lemnului și de la mine;

5. inundarea unor văi, viiturile distrugând flora și fauna de pe maluri, din zona de luncă, schimbând uneori cursul apei, ceea ce afectează și pădurea din vecinătate;

6. vânătoarea excesivă o animalelor sau în afara sezonului permis sau a speciilor ocrotite;

7. tăierea arborilor sau arbuștilor ocrotiți.

Dar, am descoperit că o putem proteja, noi oamenii putem păstra pădurile pentru noi înșine și pentru generațiile viitoare…

Ocrotirea pădurii

În sprijinul protecției pădurilor vine Constituția Romaniei prin art. 134:

– refacerea și ocrotirea mediului înconjurător precum și menținerea echilibrului ecologic .

– exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național .

Noul Cod Penal protejează pădurile prin art. 401. Defrișarea vegetației lemnoase din afara fondului forestier situată pe terenuri cu pante foarte mari sau la limita superioară de altitudine a vegetației forestiere, dacă faptele au fost de natură să pună în pericol viața sau sănătatea umană, animalele (fauna) sau vegetația (flora) se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile amendă.

Pădurile proprietate publică aparținând comunelor, orașelor și municipiilor, precum și cele proprietate privată se administrează de către proprietari prin organizații silvice proprii autorizate asemănătoare cu cele ale statului. Pentru gospodărirea pădurilor prin structuri silvice proprii deținătorii menționați mai sus angajează personal de specialitate autorizat prin lege.

Proprietarii pădurilor, vegetației forestiere din afara fondului forestier național au mai multe obligații :

– să mențină suprafața împădurită a vegetației forestiere din afara fondului forestier

– să exploateze masa lemnoasă numai în limita posibilității pădurilor, fiecare proprietar să poată să taie atâta lemn cât poate pădurea să refacă, fără să se distrugă

– să mențină biodiversitatea pădurilor și echilibrul ecologic, adică este important ca într-o pădure să fie cât mai multe specii de plante ierboase pe solul pădurii, arbori, arbuști, licheni, mușchi, ciuperci, insecte, păsări, reptile, mamifere, pentru că dacă o specie suferă sau dispare, încet, încet, vor suferi și altele, vor dispărea și acestea vor provoca dispariția altor specii și tot așa mai departe…

– să respecte regimul silvic pentru împădurirea suprafețelor exploatate, adică acolo unde s-au făcut tăieri aprobate, proprietarul este obligat să planteze puieți, dar care să fie de calitate, obținuți din semințe bune, sănătoase și produși în pepiniere; există pepiniere special create pentru astfel de puieți (lângă orașul nostru, Baia Mare, se află Pepiniera Valea Borcutului, unde am fost în vizită în toamna trecută și unde am văzut pepiniera de pe Valea Borcutului puieți de molid,de pin, de stejar de diferite vârste care așteptau să fie cumpărați și plantați); din puieții de pe valea Borcutului vor crește păduri cum sunt cele de mai jos…

– să asigure aplicarea măsurilor speciale de conservare pentru pădurile cu funcții deosebite de protecție, adică pădurile care împiedică răspândirea poluanților, praf, pulberi, gaze pe arii foarte mari în jurul uzinelor și fabricilor poluante, acești copaci se numesc "perdele verzi" și rețin cantități imense de elemente poluante, care astfel nu mai ajung în aerul pe care oamenii îl respiră, în apa pe care o beau… Proprietarii legali de teren sunt obligați să întrețină și să extindă perdelele și aliniamentele de protecție, spațiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru îmbunătățirea capacității de regenerare a atmosferei, protecția fonică și eoliană.

Tăierea, distrugerea sau scoaterea din rădăcini fără drept de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național sau din vegetația forestieră situată pe terenuri în afara acestuia de către proprietari sau alte persoane se pedepsește cu închisoare: – de la 6 luni la 4 ani SAU

– pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani SAU

– pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani în funcție de valoarea materialului tăiat raportat la prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior (pe picior, adică arbore netăiat, viu).

La nivel local, județean și al primăriilor se vor realiza planurile de management și se vor forma administrații (structuri de management) pentru trei arii protejate: Parcul National Retezat, Parcul Natural Bucegi-Piatra Craiului (obținut prin însumarea a două zone care în mod obișnuit erau nominalizate distinct ca două parcuri naționale), Rezervația de Zimbri Vânători-Neamț (creată pentru reintroducerea zimbrului în stare de libertate), aceste trei zone urmând să devină modele și pentru alte arii protejate. Acest proiect a fost demarat la sfârșitul anului 1999.

Deci în prezent, pentru ariile protejate din România se oferă o nouă șansă pentru a rezolva atât de com-plexele probleme legate de ariile protejate cum ar fi: o evaluare corectă a capitalului natural al țării, constituirea unei rețele de arii protejate care să acopere întreaga varietate a ecosistemelor din țară, administrarea eficientă a ariilor protejate pe baza unor planuri de management și prin intermediul unor administrații ale ariilor protejate .

Protejând pădurea poveștile viitorului nu vor începe cu: "Au fost odată păduri, locuri minunate cu plante mari, înalte, cum azi nu mai sunt, dragi copii….", ci vor începe ca și pentru noi cu "Era odată, într-o pădure, o zână, o prințesă, o vulpe fermecată…" și toți copiii vor ști ce este o pădure pentru că o vor vedea în jurul orașului sau satului lor, în excursii, de pe geamul mașinii sau al trenului în călătoriile făcute.

Să nu lăsăm pădurea să devină o amintire, o poză învechită într-un „album de familie” al planetei…

BIOMIMETISMUL – TEHNOLOGIA INSPIRATĂ DIN NATURĂ

BOBB LAURA- ADMINISTRATOR REȚEA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

Natura creează operele sale cu o eficiență maximă. Originalitate, caracter neobișnuit, precizie impecabilă și economia resurselor cu care natura își rezolvă problemele, pur și simplu, nu poate să nu provoace admirație și dorință într-o anumită măsură să copiem aceste substanțe și procese uimitoare. Știința care se ocupă de astfel de copiere este numită biomimetica.

Conceptul de biomimetism făcut celebru în 1997 de Janine Benyus susține că oamenii trebuie să facă un efort conștient pentru a se inspira din geniul naturii. Conceptul de biomimetism este format din două cuvinte grecești, bios – însemnând viață și mimesis, adică "a imita".

Principalul argument în favoarea biomimetismului este acela că natura a rezolvat deja multe din problemele cu care se confruntă oamenii. Identificarea unei soluții mai bune decât cea care a rezultat în urma evoluției de-a lungul a miliarde de ani pare un obiectiv nerealist.

Din ce în ce mai multe persoane sunt convinse că biomimetismul constituie una din metodele care vor asigura un viitor mai bun, în care produsele vor fi mai eficiente în a-și atinge scopul, folosind mai puțină energie electrică și dăunând mai puțin mediului înconjurător.

Natura a reprezentat o sursă de inspirație pentru inventatori, artiști, poeți și arhitecți de-a lungul timpului. De la arhitecții egipteni, care s-au inspirat din frunzele plantelor de lotus și din structura palmierilor pentru a crea coloanele clădirilor și până la Antoni Gaudí, care considera că "originalitatea înseamnă întoarcerea la origini", mediul înconjurător a fost muza a nenumărați creatori. Gaudí considera că natura este opera perfectă a lui Dumnezeu, el inspirându-se din creația divină în toate elementele ce formează templul. Coloanele din interior, spre exemplu, au fost proiectate să semene cu trunchiuri de copaci, care să-i dea vizitatorului senzația că se află într-o pădure.

Una dintre cele mai cunoscute invenții ale secolului al XX-lea, «ariciul» Velcro folosit la numeroase obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte și nu numai, a fost inspirată tot de mediul natural. Ideea acestei invenții i-a venit lui George de Mestral în urma unei plimbări alături de câinele său. Când a ajuns acasă, el a descoperit că semințele unui scaiete se agățaseră de blana câinelui și de pantalonii săi. Intrigat, a studiat la microscop mecanismul de prindere al plantei și a realizat că acesta ar putea fi copiat și pus în aplicare și de către oameni.

Până de curând, majoritatea substanțelor și materialelor folosite pentru conceperea produselor erau analizate doar din perspectiva costului și a performanței, impactul asupra mediului înconjurător nefiind luat în calcul. Astfel se explică o serie de probleme de mediu și de sănătate apărute în ultimele zeci de ani, de la folosirea azbestului în pereții clădirilor, a vopselelor pe bază de plumb în case și școli sau a bisfenolului A în sticlele de plastic și în biberoanele destinate bebelușilor.

Astăzi, companiile încearcă o schimbare, luând în calcul impactul asupra sănătății umane și a mediului încă din faza de producție. Pentru produse prietenoase cu mediul, inventatorii se inspiră din natură. Un exemplu este oferit de Kaichang Li, cercetător la Universitatea din Oregon care a inventat un adeziv din soia, conceput pentru a înlocui la lipirea placajelor substanțele adezive pe bază de formaldehidă, o substanță cancerigenă. Omul de știință a reușit să conceapă prin imitarea naturii acest adeziv ce nu are efecte secundare asupra sănătății umane.

Un alt exemplu de biomimetism îl constituie agricultura verticală, considerată o soluție pentru provocările secolului al XXI-lea. În cadrul acestui tip de agricultură, plantele ar fi crescute într-un zgârie-nori conceput special pentru a obține cât mai multă lumină solară. Astfel, ferma verticală ar imita natura, formând un ecosistem funcțional în care apa folosită ar fi captată prin dezumidificare și refolosită, iar deșeurile ar fi reciclate.

De asemenea, terenurile folosite acum pentru agricultură ar avea timp să se refacă, nemaifiind afectate de pesticide și îngrășăminte.

Principalul susținător al fermelor verticale este Dickson Despommier, profesor la Universitatea Columbia, care susține că „natura a făcut deja totul în locul nostru, noi nu trebuie decât să o observăm”.

Inspirându-se din natură, proiectanții trenurilor au reușit să obțină o folosire mai eficientă a curentului electric folosind sloganul „Cea mai bună soluție pentru a proteja natura este să o imităm”. Și inginerii japonezi au apelat la natură pentru proiectarea trenurilor de înaltă viteză, concepând locomotiva acestora pentru a semăna cu ciocul unei păsări.

Natura, sursă de inspirație pentru drone și roboți

Dacă dronele folosite astăzi sunt de dimensiuni mari, cercetătorii americane au conceput prototipuri de aeronave minuscule, de dimensiunile unor păsări sau ale unor insecte. Pentru acestea au copiat mecanismul de zbor al păsărilor-colibri, al moliilor și a altor viețuitoare.

Biomimetismul este un nou mod de vizualizare și evaluare a naturii. Începe o epocă bazată nu pe ceea ce putem extrage din lumea naturală, ci pe ceea ce putem învăța de la ea.

GEOMETRIA SACRĂ

PROF. COSMA CORNELIA SIMONA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.18 BAIA MARE

În trecut, oamenii erau mai ancorați în timpul prezent și trăiau în armonie cu mediul înconjurător. În schimb, astăzi avem tot mai puține legături cu natura și planeta. Înțelepciunea străveche, care a fost adesea transmisă prin intermediul povestirilor și a tradițiilor, se pare că a fost dată uitării sau s-a pierdut de-a lungul timpului. Înțelegerea importanței diferitelor forme geometrice și modele găsite oriunde în natură face parte din acea înțelepciune străveche care a fost oarecum uitată. Cu toate schimbările care au loc  pe Pământ în acest moment, unele dintre aceste informații sunt în curs de regenerare și readucere la viață.

Știința străveche a Geometriei Sacre poate avea o influență pozitivă asupra vieții noastre. Cele mai vechi culturi, inclusiv creștine, hinduse, grecești și egiptene au recunoscut că există variate forme sau modele geometrice care se repetă în natură. De asemenea, au descoperit că există o corelație sau legătură între diferitele elemente de pe pământ și cer. Aceste legături sau modele frecvente, cunoscute sub numele de Geometrie Sacră, au fost considerate de către culturile antice a fi răspândite în întreg Universul.

Totodată, este cunoscut că aceste tipare repetitive sunt elementele constitutive care au stat la baza formării Universului. La urma urmei, o sămânță conține toate substanțele necesare pentru a deveni un copac puternic, indiferent de dimensiunile acestuia. O singură celulă conține toate elementele întregului corp, iar pământul și cerul sunt reflecții ale celuilalt. Această idee, reprezentată de citatul „Precum în cer, așa și pe pământ”, cuprinde toate conceptele tradiției antice.

Știința modernă a dovedit faptul că aceste modele sunt, de fapt, formele moleculare care stau la baza apariției vieții în Univers. Aceste forme sau tipare erau universale și controlau modul în care lumea se reproducea. Aceste legi universale erau absolute și statice, nu se schimbau sau modificau în timp sau spațiu,  fapt demonstrat de numărul mare de culturi din întreaga lume care a recunoscut sacralitatea acestor modele și figuri geometrice specifice.

Modelele și legile naturale pot fi împărțite într-o varietate de reprezentări specifice. Asta poate include numere, formule matematice și chiar simboluri geografice specifice. Întrucât simbolurile fac parte din sfera vizuală, pot fi ușor de identificat prin intermediul arhitecturii istorice, artei și designului. Folosirea acestor simboluri, toate având la bază matematica, a făcut posibilă realizarea unor construcții incredibil de detaliate și precise care încă stârnesc admirația oamenilor.

Modelele repetitive din natură au devenit modele ale Geometriei Sacre. Infinita și uimitoarea lor putere simboliza continuitatea vieții de la naștere până la moarte și dincolo de ea. Repetarea și folosirea acestor modele în cadrul construcțiilor, artei și designului  le-a pus în valoare și le-a dat o însemnătate aparte.

Floarea Vieții

Ilustrată ca o floare frumos echilibrată și proporționată, această formă geometrică este recunoscută ca un simbol în numeroase culturi din întreaga lume. Ea este formată din 13 sfere separate care se interconectează pentru a crea un model unic. În cadrul variatelor figuri geometrice realizate de către cele 13 sfere sunt reprezentate mai multe legi geometrice și matematice care sunt folosite și  astăzi. Ca simbol, Floarea Vieții reprezintă întregul Univers, precum și celelalte componente ale sale care lucrează împreună în armonie. Ea este venerată pentru capacitatea sa de a permite oamenilor să se conecteze cu sinele lor spiritual, precum și de a promova vindecarea.

Cubul lui Metatron

Prin conectarea centrului fiecărui cerc format de către Floarea Vieții se formează o altă formă Geometrică Sacră cunoscută sub numele de Cubul lui Metatron. Acesta conține, de asemenea, forme solide perfecte, care sunt și ele sacre. Cubul lui Metatron are o istorie destul de lungă în lumea artei și arhitecturii și poate fi văzut în unele dintre cele mai vechi orașe și clădiri din lume. Se consideră că acest cub deține toate legile și modelele posibile ale creației și realității. Purtarea Cubului lui Metatron vă va oferi pace interioară și spiritualitate.

Corpuri solide perfecte

Există cinci forme diferite considerate a fi corpuri solide perfecte: cubul, tetraedru, icosaedru, dodecaedru și octaedru. Acestea sunt formele cu toate moleculele și structurile moleculare posibile. Sunt poligoane congruente cu același număr de fețe care se unesc în toate punctele. Cu această combinație unică, toate părțile, punctele și unghiurile sunt identice, fapt pentru care aceste forme sunt considerate sfinte sau sacre în numeroase religii și culturi din întreaga lume.

Cochilia melcului

Simpla cochilie a melcului este de fapt uimitoare prin proporțiile sale matematice. Ea este reprezentarea fizică a numărului PHI, cunoscut și sub numele de Raportul de Aur. PHI, care este egal cu 1.6180339 … este un număr unic, în sensul că nu are o soluție artimetică și se duce până la infinit, fără să se repete. Acest număr este găsit, de asemenea, în cadrul scheletului uman, a florii-soarelui și, desigur, în cochilia melcului. Artiști celebri precum Kandinsky și Leonardo Da Vinci au folosit Raportul de Aur în creațiile lor artistice. Cercetările ulterioare au arătat faptul că oamenii preferă să se uite la o creație vizuală, obiecte fizice sau diferite reprezentări care sunt realizate conform Raportului de Aur. Cochilia melcului, cu frumusețea sa și perfecțiunea matematică, a fost creat pentru a permite privitorului să se concentreze asupra frumuseții și armoniei găsite în cadrul naturii.

Alte Forme Geometrice Sacre

Constiinta lui Hristos

Mai există și alte forme geometrice care sunt considerate sacre și influente. Aceste forme includ Conștiința lui Hristos și Merkaba. Forma Conștiinței lui Hristos are puterea de a vindeca, de a da forță și putere, echilibru și o sănătate bună. Merkaba oferă, de asemenea, capacitatea de a vindeca dar acționează și ca un scut de protecție. Peste tot în lume există numeroase forme și modele Geometrice Sacre. Ar fi ideal să purtăm bijuterii care conțin modele ale Geometriei Sacre pentru a atrage armonia, vindecarea, echilibru, dragoste, unitate, unicitate și frumusețe.

Merkaba

Prin descoperirea mai multor informații despre Geometria Sacră și înțelepciunea antică este o modalitate eficientă de a ne reconecta cu lumea din jurul vostru. Cu toții vom începe să observăm  construcția de bază a clădirilor și perfecțiunea lor aplicată în religie, artă, practici spirituale și în interacțiunile cu cei din jurul nostru. Prin intermediul lor avem acces la legile naturale care au fost și încă sunt universale în lumea în care trăim.

Geometria Sacră este o modalitate de a vindeca , de a pune în valoare frumosul din artă, arhitectură și design în viața noastră într-un mod pozitiv și echilibrat.

DOMENIUL ARTĂ PLASTICĂ

DESEN PATRIOTIC VOIEVOZI ROMÂNI

DESEN CREȘTIN HRISTOS ÎN SUFLET DE COPIL

DESEN DESPRE OM ȘI NATURĂ S.O.S. NATURA!