Pr. Conf. Univ. Dr. POP OVIDIU-HOREA [308106]

UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-[anonimizat]:

Pr. Conf. Univ. Dr. [anonimizat]: [anonimizat]

2018

UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-[anonimizat] – PARTENER ÎN EDUCAȚIA MICULUI CREȘTIN ÎN ALTERNATIVA EDUCAȚIONALĂ STEP BY STEP

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Pr. Conf. Univ. Dr. [anonimizat]: [anonimizat]

2018

Cuprins

Introducere

Vremurile de nestatornicie în care ne aflăm dau o cruntă lovitură celei mai străvechi și sfinte instituții sociale lăsată de Dumnezeu: familia. Fie că e [anonimizat], [anonimizat], de sărăcia care-i [anonimizat].

George Neamțu citându-i pe Hartman și Laird aduce în actualitate o definire uimitoare a familiei, susținând că: „o familie devine familie când doi sau mai mulți indivizi decid că ei formează o [anonimizat], ei dezvoltă o [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat]”.1 [anonimizat] „familia este întemeiată pe cea mai trainică dimensiune a

Universului, care nu piere niciodată: aceasta este dragostea. [anonimizat]”2. Este loc și pentru soți și pentru copii. [anonimizat], nu-l mai poate odihni pe celălalt și nu mai primește pruncii ca pe un dar al Cerului.

„Istoria omenirii începe cu instituirea familiei de către Dumnezeu în rai prin aducereea la existență a primilor oameni Adam și Eva. În teologia ortodoxă omul este văzut ca o [anonimizat] a [anonimizat] o celulă vie a [anonimizat]. Dacă privim spre momentul întemeierii celor două instituții constatăm că familia a fost rânduită

înaintea constituirea Bisericii. [anonimizat] a omului, ea este prima formă de viață în care se cultivă calitatea omului de ființă socială. În familie omul învață ce înseamnă comuniunea reală

bazată pe dăruirea unuia față de celălalt. [anonimizat], începe să se stingă și să se destrame viața.

1George Neamțu (coordonator), [anonimizat], Iași, 2003, p. 669

2[anonimizat], București, Editura Eminescu, 1985, p. 93

oglindă istoria atâtor popoare și civilizații care au dispărut tocmai pentru că familia s-a

[anonimizat]”3.

Motivația alegerii temei

Așadar am ales să tratez această temă deoarece acolo unde familia nu își mai îndeplinește scopul ei începe să se stingă și să se destrame viața. [anonimizat], dar o familia întemeiată pe un fundament inadecvat aduce pe zi ce trece și societatea în care trăim într-o cădere liberă. Viața morală lasă de dorit, datorită libertății prost înțelese am ajuns ca totul în jur să fie un bun de consum. Este foarte important cuvântul pe care l-a rostit Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care trage un semnal de alarmă asupra stării de criză profundă prin care trece familia creștină: „astăzi familia naturală, tradițională se află în criză, în mutație spre un viitor confuz și incert, în toată Europa, astfel încât criza familiei este percepută ca simptom al crizei occidentale, o criză a societății contemporane însăși”4. Pe bună dreptate consider că este crucial de evidențiat care este rolul adevărat al familiei creștine în societatea contemporană.

3Dumitru A. Vanca, Familie, filantropie și etică socială – Referatele simpozionului teologic internațional organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia (6-9 mai 2011), vol. II, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2011, pp. 752-753

4Edmond Popa, Provocări la adresa familiei creștine azi – teză de doctorat, Editura Episcopiei Giurgiului, Giurgiu, p. 21, apud Preafericitul Părinte DANIEL – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Lumina casei de piatră, Familia creștină – speranța României”, în Ziarul Lumina, nr. 27 (141)/2008, p.3

I.Familia – delimitări conceptuale

I.1 Familia spirituală

„Prin binecuvântarea oamenilor drepți cetatea merge înainte, iar prin gura celor nelegiuți ajunge ruină”5.

Sfântul Ioan Gură de Aur și Inocențiu de Odesa spuneau că: „Așa cum Tatăl cu Fiul și cu Duhul Sfânt în ființa Sfintei Treimi, aceste trei persoane unite și neamestecate alcătuiau familia duhovnicească a cerului”6, cum spune psalmistul David: „cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și cu duhul gurii Lui toată puterea lor”7, înțelegem că Dumnezeu ceea ce a creat, a creat Duh și în cuvânt. „Apoi, iarăși, într-un vers frumos al psalmistului David, spune, «mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit»8. Care sunt mâinile lui Dumnezeu? Fiul și

Duhul Sfânt”9.

În volumul Despre familia ortodoxă găsim afirmația că „aceeași legătură de rudenie era și în Adam. Tatăl a îndeplinit rolul de mamă și a născut pe Fiu din sânurile Sale mai

înainte de toți vecii, așa cum «numai Duhul Sfânt știe»10. Nouă atât ne consemnează Scriptura. Cine vrea să se suie mai sus decât Dumnezeu pățește cum a pățit Lucifer, cade în neant, cade în neștiință și necunoașterea Scripturii, pentru că adânci sunt tainele Scripturii.

Spune așa: «Cercetați Scripturile»11 să aveți viață veșnică dar aveți grijă să nu vă rătaciți neștiind Scripturile!”12

Atunci când Adam este creat de Dumnezeu, după cum găsim în cartea Facerii: „Și a făcut la început Dumnezeu pe Adam om și femeie”13. Părintele Calistrat explică: „Cum i-a făcut om și femeie? Femeia dormea în coasta lui Adam așa cum a dormit Biserica în coasta lui Hristos, ca să fie clar. Adam a adormit și a scos viața din coastă pentru că așa spune, Adam cel dintâi a fost cu suflet viu și «a suflat asupra lui suflarea de viață».14

5 Solomon 11, 11

6Grația Lungu Constantinescu, Despre familia Ortodoxă – dialoguri cu părintele Calistrat Chifan, Editura

Haritina, Iași, 2011, p. 9

Psalm 32, 6

Deci el a beneficiat din plin de înțelepciunea și puterea Duhului Sfânt, harul și harismele fără de măsură, de aceea spune că sufletul, la ieșirea din trup, are înțelepciunea adamică înainte de cădere”15.

„Fecioara Maria a născut pe Fiul fără de tată fiind tot o familie. De ce o familie? Pentru că Fecioara Maria era mireasa Tatălui din cer. Deci aceeași familie duhovnicească a fost Adam și Eva”16.

„În starea paradisiacă, familia a cunoscut cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Colaborarea, respectul și buna înțelegere domneau deplin și plenar la prima familie. Dar omul căzând în păcatul neascultării, se zdruncină echilibrul sufletesc și de aici decurg o serie de repercursiuni și asupra vieții primei familii. Dacă până la un moment dat cei doi trăiau într-o egalitate și armonie deplină, după căderea lor din har, Domnul Dumnezeu spune: «Atrasă vei fi de bărbatul tău și el te va stăpâni»17, iar soția este așezată într-o stare de oarecare dependență față de bărbat, situație de care soțul va abuza, dând naștere la această antagonie între bărbat și femeie care, în decursul istoriei, a luat diferite forme manifestându-se fie în societăți matriarhale, fie în societăți patriarhale”18.

Deci Adam și Eva sunt familia tainică care nu aveau nici o legătură de rudenie, iar familia duhovnicească a cerului este Sfânta Treime.

Psalm 118, 73

Grația Lungu Constantinescu, op. cit., p. 9

Cf. I Corinteni 2, 9-10

Ioan 5, 39

Grația Lungu Constantinescu, op.cit., p. 9

Facerea 1, 27; 5, 1-2

Facerea 2, 7

Grația Lungu Constantinescu, op.cit., p. 10

Idem

Facere 3, 16

Dumitru A. Vanca

I.2 Conceptul de familie ca și instituție socială

De la bun început cred că este esențial să definesc familia și tot ce stă la baza ei.

Datorită faptului că fiecare dintre noi are o familie, vrea să-și întemeieze o familie – de altfel puțini sunt cei care nu își doresc o familie, și care nu doresc, în adâncul ființei lor spre acest lucru tind chiar dacă nu recunosc pe moment; Dumnezeu a sădit acest lucru în om și Sfânta

Treime fiind o familie – familia duhovnicească a cerului (Sfântul Ioan Gură de Aur), creând omul, l-a creat pentru familie.

Trăim într-o lume aflată într-o continuă schimbare, ce întâmpină mari dificultăți și căreia adesea pare că nu-i aparținem. Ne place sau nu, toți trebuie să ne împăcăm cu diversitatea de oportunități și riscuri pe care-l conține o astfel de lume. Nicăieri nu este mai valabilă această observație decât în viața noastră personală și emoțională.

În viața noastră personală avem de-a face cu „relații”. Când cineva ne întreabă: „Cum mai merge relația?”, se referă de obicei la o relație sexuală. Dar suntem din ce în ce mai preocupați de relațiile cu părinții, cu prietenii și cu alții. Termenul „relație”, aplicat vieții personale, a început să fie folosit pe scară largă abia acum vreo 20-30 de ani, la fel ca și ideea de-a avea nevoie de „intimitate” și „legături” în viața personală.

Faptul că mulți dintre noi, fie că ne împotrivim sau nu acestor schimbări, ne preocupă în prezent și este reprezentativ pentru transformările profunde care ne-au afectat viața personală și emoțională de decenii. O relație este ceva activ – trebuie să o întreții. Ea depinde, de cucerirea încrederii celeilalte persoane pentru a se menține în timp. Majoritatea tipurilor de relații sexuale au devenit astfel, în prezent asemeni căsătoriei.

Astăzi, putem înțelege ceea ce se petrece în viața noastră intimă doar dacă știm câte ceva despre felul în care trăiau înaintașii noștrii.

În Tratatul de dreptul familiei al academicianului Ion P. Filipescu găsim o definire a familiei ca fenomen social: „Familia este o formă de relații sociale dintre oamenii legați între ei prin căsătorie sau rudenie. Din familie fac parte soții, părinții și copiii, precum și uneori, alte persoane între care există relații de rudenie. Și soții singuri – fără copii – formează o familie”19.

Din Dicționarul explicativ online (m-am gândit că Internetul unde găsim și regăsim toate informațiile ar trebui citat) aflăm următoare explicație a cuvântului „FAMÍLIE s. f. 1. formă istorică de comunitate umană, grup de oameni legați prin consangvinitate și înrudire;

19 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All, București, 1996, p. 1

(spec.) grup social având la bază căsătoria, alcătuit din soți și copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un strămoș comun; neam, descendență. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau în aceeași casă sub autoritatea unui „pater familias”, șef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strâns unit, legat prin interese și idealuri comune. 3. ~ lexicală = serie de cuvinte înrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la același cuvânt de bază. ◊ grup de limbi cu trăsături comune care provin din aceeași limbă inițială. 4. diviziune a ordinului, mai mare decât genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinații chimice cu trăsături comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactivă = ansamblul format dintr-un element radioactiv inițial și din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrări succesive. 6. (mat.) mulțime de drepte, curbe sau suprafețe care au o caracteristică intrinsecă comună, ecuațiile lor conținând un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. Familie)”20.

Analizând doar aceste două definiții e de înțeles că trebuie clarificate câteva aspecte cu privire la rudenie, căsătorie, dar și desprindem faptul că familia nu e întâlnită numai la oameni ci și la necuvântătoare și volens-nolens ne putem gândi că totuși Cineva a orânduit familia de la bun început. Dar cine este Acest Cineva? Nădăjduiesc că impreună vom descoperi că nimic nu e întâmplător și că o Putere mai presus de mințile noastre a orânduit toate.

Coordonatorul Tratatului de sociologie generală Dumitru Otovescu dă mai multe definiții familiei aparținând mai multor sociologi renumiți. Dar totuși ce este sociologia și cine este sociologul? Este o întrebare care necesită un răspuns elocvent, din moment ce găsim „din perspectivă sociologică, familia poate fi privită ca formă specifică de comunitate umană – desemnează «grupul de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, ce se caracterizează prin comunitate de viață, de sentimente, aspirații și interese», apărând astfel ca o realitate socială distinctă, ca un grup natural și social fundamental, caracteristic tuturor societăților, în care se manifestă multiple relații, fundamentale fiind cele de căsătorie și rudenie”21.

Același Otovescu definește sociologia ca fiind „o modalitate specifică de cunoaștere sistematică și unitară a societății omenești…

http://dexonline.ro/definitie/familie

Dumitru Otovescu (coord.), Tratat de sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2010, p. 838

studiind metodic faptele, fenomenele, schimbările și procesele sociale, grupurile și colectivitățile de oameni, comportamentul acestora, relațiile interrumane și instituțiile, din punct de vedere al ansamblului social… iar sub aspect etimologic este știința societății ori a societăților, a colectivităților sau grupărilor sociale asociindu-se cuvântului latin socius (soț, asociat, tovarăș) și a cuvântului grecesc logos (teorie, știință, idee, studiu)”22. Deducem de aici răspunsul la întrebarea mai sus menționată și anume faptul că sociologul este un om de știință ce studiază metodic relațiile dintre oameni. Sociologul studiază relația dintre oameni, acea relație despre care am spus că este ceva activ și care trebuie întreținută și celelate relații dintre oameni bineînțeles. Acum că am arătat ce este sociologia, am înțeles cine este sociologul, revenim la prima definiție dată de Dreptul familiei, pentru ca mai târziu – după cum am afirmat – să definim și căsătoria și rudenia care au legătură cu familia.

Totuși mă gândesc că și dreptul familiei trebui definit, iar academicianul Ion P.

Filipescu îl definește astfel: „dreptul familiei reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile personale și patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopție și raporturile asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, în scopul ocrotirii și întăririi familiei”23. Iar căsătoria este „uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată potrivit dispozițiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, și reglementată de normele imperative ale legii”24, pe când rudenia care am înțeles din definițiile date familiei că izvorăște din constituirea unei familii, se poate defini astfel:„rudenia firească”25 „este legătura de sânge și, prin reglementarea legală, legătura dintre două sau mai multe persoane care coboară unele din altele, au un autor comun, cum sunt de exemplu, frații între ei, verii primari între ei… întemeindu-se pe faptul nașterii…. putând fi în linie dreaptă (legătura de la părinte la copil…: tatăl, fiul, nepotul de fiu) și în linie colaterală (frații între ei și verii primari între ei) dar și ascendentă și descendentă (plecând de la copil spre părinți, bunici respectiv de la părinți spre copil, nepot de fiu)”26. Maria Voinea afirmă că „familia este unicul grup social reproducător și, în același timp, formă de menținere a continuității culturale prin transmiterea de către urmași a limbii, obiceiurilor, modelelor de conduită, valorilor spirituale.

Ibidem, p. 62

Ion P. Filipescu, op. cit., p. 7

Ibidem, p, 14

Dispoziții privitoare la rudenie există în Codul familiei (art. 45 și 46) și Codul civil (art. 660-663). Între cele două feluri de dispoziții nu există diferență de conținut

Ion P. Filipescu, op.cit., pp. 275-276

Împreună cu moștenirea culturală transmisă în procesul socializării, familia conferă copiilor săi o anumită poziție socială; din momentul nașterii copilul pătrunde în lumea socială și în lumea culturală care este lumea familiei. Tot ea este cea care asigură cadrul afectiv în care fiecare membru își satisface nevoile emoționale, trăirile intime, nevoia de destăinuire a unor împliniri sau insatisfacții apărute pe diverse planuri, oferind prin specificul ei sentimentul siguranței. De aceea, familia a avut o poziție excepțională în structura socială și un sens unic ca grup social”.27

Fiind nucleul social elementar, celula care unește pe soți și pe descendenții acestora, familia este, în același timp, unicul grup social caracterizat prin determinări naturale și biologice, singurul în care legăturile de dragoste și rudenie capătă o importanță primordială.

Pentru Rose Vincent, familia este „un grup înzestrat cu caracteristici proprii, cu anumite obiceiuri, care respectă anumite tradiții chiar inconștient, care aplică anumite reguli de educație, într-un cuvânt, care creează o atmosferă”28.

Ov. Bădina și F. Mahler consideră familia ca fiind „un grup social, realizat prin căsătorie, cuprinzând oameni care trăiesc împreună, cu o gospodărie casnică comună, sunt legați prin anumite relații natural – biologice, psihologice și juridice”.29

Probabil cea mai faimoasă și mai răspândită definiție a familiei este cea a lui Murdock30. Aceasta a exercitat o influență puternică asupra sociologiei familiei. El definește familia ca:

„Grup social caracterizat printr-o locuință comună, cooperare economică și reproducere. Include adulți de ambele sexe, cel puțin doi dintre aceștia întreținând relații sexuale aprobate social, și unul sau mai mulți copii, proprii sau adoptați.”

O reformulare modernă a acestei definiții clasice funcționale a familiei este cea dată de Rose Laub Coser31:„familia este un grup, ce manifestă următoarele atribute organizaționale: își are originea în căsătorie; constă în soț, soție și copii născuți din căsătoria lor, deși alte rude își pot găsi un loc aproape de grupul nucleu, iar grupul e unit prin drepturi și obligații morale, legale,economice, religioase și sociale (inclusiv drepturi și restricții sexuale, precum și sentimente valorizate social, cum sunt: dragostea, atracția, respectul față de părinți și admirația).

M., Voinea – Familia și evoluția sa istorică, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978, p. 9

R., Vincent – Cunoașterea copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972, p. 179

Bădina,Ov., Mahler, F., – Funcții și tendințe ale familiei contemporane, editura Politică, București,1970, p. 36

Murdock, George Peter, – Social Structure, New York, Crown Publishers, 1996

Coser, Rose Laub, – The Family: Its Structure and Functiotis, New York: St'Martin's Press, 1974,

I.3 Prima familie

După ce „a făcut Dumnezeu cerul și pământul”32, la sfărșit ca o încununare a creației, „luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie”33, „pentru că era necesar să fie pregătită întâi împărăția și apoi să intre în ea împăratul ei”34.

Dacă celelalte ființe au fost create fără o intervenție specială a lui Dumnezeu, ci doar printr-un simplu „să fie”35, când a fost adus la viață omul, atunci Dumnezeu a participat, nu doar a poruncit, ci mai mult a suflat „suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie”.

„Datorită faptului că «omul este nu numai din țărână ci și prin suflarea lui Dumnezeu

în trupul făcut din această țărână» înseamnă că omul, «are o poziție specială nu numai față de natura din care este luat trupul său ci și în raport cu Dumnezeu»36. Sfântul Grigore de Nazianz spune: «în calitate de pământ sunt legat de viața de jos, dar fiind și o părticică dumnezeiască, eu port în mine dorința vieții viitoare»37. Omul «va vrea prin această relație specială a sufletului cu Dumnezeu la viața viitoare, împreună cu trupul său și cu pământul cu care stă în legătură»38.

Ce putem să înțelegem de aici? Ne dăm seama că „omul este ultima și cea mai de seamă dintre creaturile pământești”39. Putem conchide, după cum găsim scris că Dumnezeu l-a micșorat pe om cu puțin față de îngeri. Până și regretatul părinte Arsenie Papacioc mărturisea, că de ar fi cu putință ca Dumnezeu să îl mai creeze încă o dată pe el, alegerea ar fi ca să trăiască tot o viață de om și nu de înger. Părintele profesor Ioan G. Coman spunea că „după îngeri, omul este «cea mai desăvârșită cratură a întregului univers», fiind «singura oglindă reală a lui Dumnezeu pe pământ»40.

Facere 1,1

Facere 2, 7-8

34George Stan, Familia creștină – așezământ dumnezeiesc și temelie a vieții de obște, Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, f.a., p. 9, apud Ioan G. Coman, Frumusețile iubirii de oameni în spiritualitatea patristică, Timișoara,

1998, p. 383

Facere, cap. 1

36George Stan, op. Cit., p. 10, apud Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogatică Ortodoxă, București,

1978, vol. I, p. 389

Idem, ibidem

Idem, ibidem

George Stan, op. Cit., p. 10

Idem, apud Ioan G. Coman, Probleme de filosofie și literatură patristică, București, 1995, p. 40

Omul este «cea mai mare podoabă a lumii, o perlă cu care nimic din ce există în univers nu se poate compara… Omul este domn peste toate, stăpânește peste toate, se bucură de toate, poruncește creaturii, se ostenește pentru Dumnezeu, este sălaș și templu al lui Dumnezeu»41, și aș mai putea adăuga eu, că nu își înțelege menirea, nu își cunoaște adevărata valoare. Reamintindu-l tot pe părintele Arsenie Papacioc: „O, omule, de-ai ști tu cât poți? Ai deveni chiar dumnezeu!, după har, cum spune despre acest aspect Sfântul Vasile cel Mare că „omul este o făptură care a primit poruncă să devină Dumnezeu”42.

„Și a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse și l-a pus în grădina cea din

Eden, ca s-o lucreze și s-o păzească. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă și a zis: «Din toți pomii din rai poți să mânănci, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mânânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit»43. Referatul biblic arată că

Dumnezeu i-a dăruit totul omului, dar i-a pus și o condiție pe care trebuia să o respecte, pentru ca fericirea să fie veșnică, spunându-i la modul concret anume că în ziua în care va mânca din pomul oprit negreșit va muri. Cu Dumnezeu nu te poți tocmi. Cu Lucifer nu a stat să trateze Dumnezeu, ci mai mult acela și-a ales soarta, căci putea foarte bine să râmână statornic în credință precum Arhanghelul Mihail. A fost nevoie doar de un gând prin care a dorit să fie mai presus decât Ziditorul său, și imediat ca un fulger a căzut din cer împreună cu

îngerii care i s-au alăturat. Însă pe noi, Creatorul ne-a făcut chipul Lui, tocmai pentru a putea lua locul îngerilor care au căzut, „plini-va căderi, zdrobi-va capetele multora”44, „Chema-va cerul de sus și pământul de jos să aleagă pe aleșii săi”45. De aceea de la bun început Satana a fost invidios pe om, pentru că Dumnezeu îl crease după chipul Său și cu putința de a ajunge la asemănarea cu El și cu scopul de a înlocui pe Lucifer și ceata lui căzută din cer. Și toate acesta Dumnezeu le-a făcut ca un tată iubitor care are grijă de fii săi.

„Și a zis Domnul Dumnezeu: «Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el»46… Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; și dacă a adormit, a luat una din coastele lui și a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a

făcut-o Domnul Dumnezeu femeie și a adus-o la Adam”47.

41Idem, pp. 41-42

42Stoica Georgeta, Note de curs – Fundamentele biblice și patristice ale doctrinei sociale în Biserica Ortodoxă Română, p. 6, apud Paul Evdokimov, Femeia și mântuirea lumii, Editura Christiana, București, 1995, p. 51

Facere 2, 16-17

Psalm 109, 2

Psalm 49, 5

Facere 2, 18

Facere 2, 21-22

Părintele Calistrat aduce în discuție spusele lui Inocențiu de Odesa care explică: Atât omul cât și femeia au fost creați integri din punct de vedere biologic, anatomic, dar și cu puterile sufletești mai presus de putere, adică întăriți în har pentru că de asta mâncau din pomul vieții, încât aveau măsura să discute și să stea la sfat cu Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare taină că a văzut omul că nu

e bine să fie singur pe pământ”48.

Odată ce a creat femeia din coasta lui Adam, Dumnezeu a instituit și prima familie, familie monogamă, nu altfel, nu bărbat cu bărbat, nu femeie cu femeie. Iar Adam a zis: „Iată aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său”49 și continuă mai departe Sfânta Scriptură expunându-ne cuvintele:

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup”50.

Marele nostru dogmatist Dumitru Stăniloae susține că „făcând pe om ca bărbat și ca femeie «Dumnezeu însuși i-a împreunat, prin faptul că fiecare devine omul întreg în unirea cu celălalt», întrucât «cel care se unește cu o femeie se completează atât de total cu ea încât alcătuiesc o unitate. Bărbatul a devenit omul întreg prin această femeie și viceversa»51 sau mai concret, referitor la afirmațiile anterioare, opinia mea este: că fiecare om își caută cum se zice „jumătatea”, pentru ca împreună cu ea să alcătuiască întregul, după cum și un părinte susține: „Această unitate, pe care și-a găsit-o fiecare, nu se poate dezintegra și reface cu alt partener, deoarece căsătoria avea de la început atributele unității și indisolubilității”52.

Această unitate „nu este atât o unitate organică, fiziologică, ci o unitate prin iubire”53. Dar odată ce primii oameni au căzut în păcatul neascultării, găsim în Sfânta Scriptură că „l-a scos

Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul din care fusese luat”54.

Grația Lungu Constantinescu, Despre familia ortodoxă, Editura Haritina, Iași, 2011, pp. 10-11

Facere 2, 23

Facere 2, 24

51George Stan, op. Cit., p. 16, apud Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, București, 1997, vol. III, p.123

52Idem, apud Tache Sterea, Îndrumător pentru pregătirea candidaților la Dogmatică, în vederea susținerii examenului de admitere în Facultățile de Teologie Ortodoxă, Curtea de Argeș, 1997, p. 167

George Stan, op. Cit., p. 20

Facere 3, 23

Așadar s-ar putea zice că singuri ne-am ales soarta, pentru că diavolul nu i-a obligat pe protopărinții noștri să încalce porunca dată de Ziditor și tot la fel nici pe noi nu ne poate obliga să-i facem voia, ci doar ne poate îndemna spre rău, dar noi suntem cei ce alegem ce facem cu viața noastră: dorim o viață cu Dumnezeu sau una fără El, totul depinde de noi, de opțiunea noastră, cum bine reiese din fragmentul următor: După ce satana cutremură cerul și pământul, vine la Dumnezeu și spune: „nu am aflat sub cer pe pământ, cât am cutreierat tăria, om ca robul Tău Iov. Dacă tu i-ai îngrădit toate cu harul, cum să mă ating eu de el? Iar bunul Dumnezeu a zis: „Ridic harul de la el, atinge-te, dar de sufletul lui să nu te atingi”55. Deci înțelegem din fragment că de toate se poate atinge vrăjmașul mântuirii noastre numai de sufletul nostru nu poate, pentru că Dumnezeu nu îl lasă. Atunci când suntem în ispite, necazuri, boli, iar viața ni se pare un calvar, toate sunt date cu un rost, spre îndreptarea noastră, spre apropierea de Dumnezeu, precum un tată își dojenește copiii atunci când greșesc. Și nu îi ceartă fără motiv, nu i-a obligat nimeni să greșească, alegerea a fost a lor. Avem voința, liberul-arbitru, putința de a alege între bine și rău. În familie principalul rol al părinților este acela de a-i învăța pe copiii lor să facă diferența între ce e bine și ce e rău. Mama încă de mici fiind, ne sădește în suflet credința în Dumnezeu, tocmai de aceea este foarte bine și în același timp necesar ca ambii părinții să acorde o bună educație copiilor, încă din primele zile de viață. Iar noi, copiii, trebuie să îi respectăm, ajutăm, să ne rugăm pentru ei, căci datorită lor suntem astazi oameni în toată firea iar Însuși Dumnezeu ne-a poruncit:

„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca sâ îți fie bine și trăiești mulți ani pe pământ.” Nu mai rețin unde exact am citit, dar aceasta este singura poruncă cu făgăduință: „să îți fie ție bine și să trăiești mulți ani pe pământ.” Restul poruncilor sună precum niște interdicții sau sfaturi.

Iar „binecuvântările părinților întăresc casele fiilor.”

Dacă Dumnezeu a creat toate bune, neamul omenesc a căzut în păcat iar răul a pătruns în creație, mai ales în cel ce este încununara creației, omul. Însă Dumnezeu, spune părintele Arsenie Papacioc: „ne-a dat mai mult decât ne-a luat Adam, Dumnezeu ne dă împărăția”, El stă cu mâna întinsă și vrea să ne ajute, dar noi vrem să fim oameni independenți, moderni.

Iov 1, 7-12

I.4 Familia în antichitate

În antichitate, familia desemna, după Fustel de Coulanges56, grupul de oameni adunați

în jurul vetrei sau în jurul mormintelor neamului.

Vechii greci cunoșteau patru nivele de rudenie: fratria, clanul aristocratic, rudenia și locuința.

Fratria și clanul grupau familiile care își revendicau înrudire comună și drepturi erditare comune iar rudeniile includeau legăturile de sânge până la verii de gradul II. Acesta era cadrul în care era posibilă moștenirea.

Familia romană era o unitate economică integrată unui sistem de rudenie patriliniar, condus de unul sau mai mulți șefi, în care ereditatea masculină avea întâietate.

Nivele organizării familiale erau reprezentate de gentes, curii, triburi. Ginta era forma lărgită a familiei antice, care avea un cult particular, sărbători religioase deosebite de ale altor familii, au altar propriu și mormânt pentru străbuni. Membrii săi puteau prelua, unii de la alții, moștenirile, la fel ca în rudenia greacă. Solidaritatea între membrii ginților se baza pe responsabilitatea comună și pe supunerea față de un șef, pater familias, care cumula funcțiile de magistrat, preot al cultului familial și comandant. La greci, conducătorul grupului de rudenie se numea arhonte.

Termenul de familie, deși va începe să fie folosit în accepțiunea actuală mult mai târziu, în epoca medievală, derivă din cuvântul latin famulus, care denumea servitorii, cei care slujeau în casă. La romani tremenul familia a cunoscut mai multe sensuri disticte și prin extindere a ajuns să denumească un grup de persoane aflate sub ascultarea unui conducător, precum și totalitatea bunurilor de care acesta putea dispune.

În Antichitate, relația conjugală păstreză un rang secundar. Căsătoria este instrumentul prin care se realizează legătura între ascendenți și descendenți și nu are decât importanța derivată din slujirea acestui scop. Femeia era considerată o natura inferioară celei a bărbatului și in căsătorie trebuia să se supuna autorității soțului.

Familia antică, în care primordială era legătura de ascendență, cultivă cu precădere relatia cu morții neamului, cu familia de dincolo. Spiritele părinților morți deveneau semidivinități protectoare sau, dimpotrivă răzbunătoare, în funcție de devotamentul cu care urmașii în viață le respectau sau neglijau cultul.

56 Coulanges, F, Cetatea antică, vol. vol I, II, Editura Meridiane, București, 1984

Pe lângă membrii naturali ai familiei, în familia antică mai intrau trei categorii: sclavii, liberții și clienții.

În Antichitate și spre începuturile Evului Mediu, până la definitivarea influenței creștine în privința impunerii nucleului conjugal ca bază a familiei, descendența sau filiația era cea care extindea granițele familiale. În cadrul familiilor extinse, familia patriarhală ocupă un loc distinct și aceasta acordă cea mai mare importanță antecesorilor nu succesorilor. În cadrul acestor familii, definitorie este exercitarea autoritătii tradiționale a tatălui asupra tuturor membrilor din cadrul grupului de rudenie. Întemeietorii, cei care au inaugurat o filiație nobilă, sunt cei în jurul cărora se articulează familia patriarhală.

În cadrul unui simpozion teologic internațional despre „Familie, filantropie și etică socială”, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia se remarcau următoarele aspecte privind familia din antichitate: „Din antichitate avem știri îndeosebi cu privire la familia aristocrată. Nu avem decât informații precare despre familia omului de rând. Oricum, din aceste informații rezultă cu claritate poziția inferioară a femeii față de bărbat”57.

Drept concluzie a unuia din referatele prezentate la acest simpozion, cu referire la situația căsătoriei în antichitate găsim: „Într-o «expunere istorică a ideilor despre căsătorie» la filosofii antici, Clement Alexandrinul scria că «… Platon orânduiește căsătoria dintre bunurile din afară; ea asigură nemurirea neamului nostru,… Democrit respinge căsătoria din pricină că aduce cu ea multe neplăceri și distracții, care te îndepărtează de la treburile de neapărată trebuință… Se rânduiește alături de el și Epicur, și toți cei care pun binele în plăcere, în liniște neîntreruptă și în lipsa durerii. După filosofii stoici, căsătoria și nașterea de copii sunt un lucru indiferent; după filosofii peripateticieni, căsătoria este un bine. Pe scurt – scria Clement Alexandrinul – toți aceștia… au fost robii plăcerilor, unii folosindu-se de concubine, alții de curtezene, iar cei mai mulți de băieți”58

57Dumitru A. Vanca, op. cit., pp. 549-550, apud R. Geiger, Die Stellung der geschiedenen Frau in der Umwelt des Newen Testamentes, în „Die Frau im Urchristentum”, Freibourg-Basel-Wien, Ed. Herder, f. a., pp. 135-136, apud Leon Dură, Familia în lumina Noului Testament, în „Studii Teologice”(în continuare ST), anul LV, nr. 1-2, ianuarie-iunie, 2003, nota 4, p. 93

58 Ibidem, p. 550, apud Clement Alexandrinul, Scrieri, partea a II-a. Stromatele, II, 138, 2-6, traducere de

Dumitru Fecioru, în col. „Părinți și Scriitori Bisericești”(în continuare PSB), vol 5, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Biserici Ortodoxe Române(în continuare IBMBOR), 1983, p. 182

I.5. Familia modernă și contemporană

Revoluția industrială a marcat sfârșitul familiei patriarhale, extinse, iar statul a limitat controlul familiei sau al Bisericii asupra individului, pentru a-și consolida propria influență statul urmărește încurajarea tipului familiei conjugale și limitarea oricărei forme de autoritate paternă.

Trecerea de la familia extinsă la cea nucleară se definitivează în urma mișcării inițiate de iluminiști, care considerând rațiunea umană ca instanță supremă, deschid drumul afirmării autonomiei individului în lume. Interesele și trebuințele guvernează epoca modernă, iar familia iși pierde din importanță și ajunge să nu mai ofere individului nici un rol sau statut sigur, capabil să-i asigure identitatea. Rolurile și statutele tradiționale se descompun sau se inversează. Individul nu se mai legitimează în societate prin prestigiul dat de apartenența sa familială ci prin competența profesională, economică sau socială pe care o poate susține.

Căsătoria este un domeniu supus secularizării, care, începând cu anul 1792, trebuie să aibă loc în prezența unui înalt funcționar municipal pentru a fi legală. Copilul devine centrul familiei, el fiind obiectul unei investiții nu numai afective, dar și economice, educative și existențiale, garanția singurei supraviețuiri posibile.

Revoluția sexuală a urmat îndeaproape revoluția industrială iar sexualitatea este promovată. Sexul este natură, iar natura este bună. Singurele justificări ale menținerii familiei mai pot fi oferite în vremea noastră de înclinațiile naturale: instinctul sexual, instinctul de reproducere, înclinațiile afective, regăsirea echilibrului psihic și fizic.

Spațiul privat, care, în Evul Mediu european, însemna spatiul familial în opoziție cu cel social, larg, în epoca modernă are în centrul său individul, unic și irepetabil, original și singur.

Conform lui Georg Simmel59, specificul individual de existență și acțiune al personalității – ceea ce el numea „individualitate” – crește proporțional cu extinderea mediului social al individului, adică cu cât dimensiunea grupului este mai mare cu atât personalitatea individului este mai bine precizată. Simmel consideră că deși libertatea individuală se reduce cu cât grupul căruia îi suntem integrați este mai mic, individualitatea este mai bine definită în aceste cazuri. Grupurile mici, spre deosebire de cele numeroase, sunt ele însele individualizate, distincte, cu personalitate proprie.

59 Simmel, G, – Sociologie. Etudes sur les formes de la socialization, Presses Universitaires de France, Paris, 1999, pag. 694

Astfel, dacă grupul căruia aparținem crește, individualitatea noastră are mai mult spațiu de dezvoltare, însă ca elemente ale acestui ansamblu, vom avea mai puțină specificitate.

Este important să precizăm că diferențierea membrilor unei colectivități ea însăși slab diferențiate este una superficială, nu una reală. Există o depersonalizare a indivizilor marilor grupuri, o imprecizie a definirii lor care îi face pe specialiști să vorbească despre „atomizarea” marilor societăți. În acest context Simmel remarcă faptul că familia pare să ofere cel mai mult spațiu deplinei afirmări a personalității. Familia este adăpostul din care individul își poate extrage siguranța de a nu se pierde în colectivitățile largi, și, totodată, grupul care îl integrează cel mai bine.

Sociologia modernă tinde însă să privească familia ca pe o comunitate tiranică, opusă drepturilor și libertăților indivizilor.

„Lumea contemporană este confruntată de două concepții „teologice” diferite. Prima este specifică majorității lumii creștine și este cunoscută sub numele de deism, fiindcă elimină pe Dumnezeu din creație și Îl închide într-o transcendență inaccesibilă, iar cea de-a doua este specifică religiilor orientale, hinduism sau budism, care confundă în chip panteist Divinitatea cu creația”60.

„Deismul a subminat bazele spiritualității creștine, orientând omul mai mult către valorile materiale decât spre cele spirituale, cât și panteismul care împiedică omul să acționeze pentru transformarea naturii, fiindcă natura se confundă cu Divinitatea și are caracter sacru, opunându-se progresului”61.

„Dintre toți factorii care au contribuit la resemnificarea conceptului de căsătorie, la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea, banii rămân, fără îndoială, unul dintre subiectele cele mai spinoase din viața multor cupluri sau a multor tineri, aflați încă în formare, care nu dețin o independență economică suficientă, pentru a-și pune problema

întemeierii unei familii. Resemnându-se, astfel, în fața absenței banilor și devenind, într-un fel, tovarăși de suferință, deci „concubini”. Cercetările au indicat o accentuare a valorii legată de independență (de exemplu: celibatul, concubinajul), în detrimentul căsătoriei tradiționale și al întemeierii unei familii”62.

60Edmond Nicolae Popa, Op. cit., p. 203, apud G. K. Wiecke, Christian Education in a Secular Society, Fortress Press, Mineapolis, 1970, pp. 49-50

Idem, apud Dumitru Popescu, Teologie și Cultură, Editura IBMBOR, București, 1993, p. 77

Idem, apud Dorin Zarioiu, Patimile și purificarea omului prin virtuți, în G.B., nr. 9-12/2004, p. 109

Societații moderne eu cred că îi este caracteristic bunul de consum. O societate consumistă, unde totul poate fi cumpărat și este cumpărat. Cu ce? Cu bani. Logic. Rezultatul lipsei banilor? Neîncrederea în ziua de mâine. De ce? Pentru că ne punem încrederea în noi și

nu în Dumnezeu. Cum să funcționeze o societate care are în centrul ei ca celulă de bază o familie, plus încă una și încă una și tot așa în care principalul scop este asigurarea unui cât mai bun loc de muncă, cu un salariu cât mai mare, o mașină cât mai scumpă, hainele cele mai scumpe, toate lucrurile care nu aduc mulțumire ci plăcere. Bineînțeles iubirea falsă creată și provocată prin bombardarea instinctului de reproducere prin Revoluția sexuală anterior citată, sunt considerentele care au adus tânărul în situația în care vede familia ca ceva de modă veche. Democrația postdecembristă, instaurată la noi în țară, a adus cu ea și toate ideile și curentele din străinătate care lovesc direct în instituția familiei, prin ea în societate și bineînțeles în poporul român. Cum poate supraviețui o familie dacă nu este întemeiată pe iubirea dintre cei doi parteneri, pe încrederea acordată unul altuia?

Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre sfinții care au scris enorm despre instituția familiei „identifică trei scopuri esențiale ale întemeierii unei familii:

Temperarea pornirilor trupești spre senzualitate și sexualitate, prin împlinirea lor în cadrul căsniciei și prin respectarea unei discipline conjugale;

Înmulțirea neamului omenesc prin nașterea de copii;

Dobândirea sfințeniei, prin împreuna-lucrare a soților și ajutorul reciproc în

dificila operă de dobândire a mântuirii”63.

Societatea secularizată modernă sau mai bine zis omul modern și autonom îl elimină pe Dumnezeu din viața lui, considerând că se descurcă singur. Astfel familia modernă are drept criterii de întemeiere următoarele: „compatibilitate sexuală; fuga de singurătate, nevoia unui suflet confident, a unui prieten; dorința de siguranță financiară, fuga de constrângerile parentale; dorința de a fi important pentru cineva, de a conta pentru cineva, care apoi să îl ș i aprecieze și încurajeze”64.

63Ioan C. Teșu, Familia contemporană între ideal și criză, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 146, apud Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, s.l., s.a., p. 364

64 Idem, apud Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de psihologie a cuplului, Casa de editură și presă Șansa S.R.L., Bucurețti, 1996, p. 84

În privința fundamentelor întemeierii unei familii de tip modern Iolanda și Nicolae

Mitrofan „sintetizează factorii care țin legat un cuplu în șase reguli ale speranței de stabilitate a familiei, ce trebuie respectate de ambii parteneri:

Să fie sinceri, deschiși, corecți și demni de încredere;

Șă-și împartă în mod echitabil sarcinile și răspunderile ce revin relației;

Să fie prieten cu celălalt și să-i ofere suport, empatie și simpatie, când este necesar;

Să comunice cu partenerul;

Să ofere afecțiune și satisfacție sexuală partenerului;

Să se ofere voluntar în a-și ajuta partenerul”65.

Se observă câteva diferențe importante între fundamentele date de Sfântul Ioan Gură de Aur în formarea unei familii – care până la urmă a trăit într-o societate care avea aceleași probleme ca și a noastră, dar consideră drept scopuri ale întemeierii familiei criterii care îl au pe Dumnezeu luat în considerare și cele date de pshihologi ai cuplului: opinia mea este că primul scop al formării unei familii dat de Sfântul Ioan reprezintă și soluția unor probleme actuale ale familiei cu privire la „satisfacția sexuală partenerului” – dat drept factor care ține legat un cuplu de către pshologii în domeniu. Se mai observă faptul că la primul se întâlnește termenul de căsnicie, sinonim căsătoriei, iar modernismul atribuie cuvântul cuplu sau relație. Un alt aspect foarte important, Sfântul Ioan Gură de Aur menționează doar în „trei reguli” și liantul iubirii într-o familie și anume copiii, pe când din cele șase reguli, copiii lipsesc. Atunci întrebarea care ne-o putem adresa este: Nu cumva societatea modernă consideră că sunt destui oameni pe pâmânt, și fiecare trebuie să trăiască într-un egoism? Dacă noi avem mamă și tată, adică părinți, noi nu trebuie să fim la rândul nostru părinți? Dar omul modern este autonom, uită chiar și de părinți naturali, palpabili, pe care i-a cunoscut, ce să mai zicem de Tatăl Nostru din ceruri?

„Apoi, ar trebui noi, românii, să deschidem ochii și să privim la alții care fac câte 7, 8, 10 și 12 copii. Ne vor înlocui societatea noastră și ne vom trezi prizonierii propriilor noastre patimi în propria țară, adică nu se va degenera neamul în mod apocaliptic, prin apocalipsă sau pecetea lui 666, ci ni se va degenera neamul pentru păcatele noastre și nu vor mai fi urmași care să ducă mai departe moștenirea și tradiția românească. Deci ne vom autodistruge ca nație. Pentru că în momentul în care se naște un singur prunc, prin fenomenele sociale, fizice, mecanice și științifice, vor mai muri o parte dintre aceștia, că

65 Ibidem, p. 1

Bobocii toamna se numără după proverbul popular. Și atunci dacă în familie este un singur copil, și acela suportă un accident sau o nenorocire, familia respectivă se autodesființează, odată cu ea se autodesființează și moștenitorii, descendeții.

Să știți că tineretul de la revoluție încoace, este mai responsabil decât noi cei care am prins revoluția la 20, 23, 25 de ani, tocmai noi nu am fost responsabili, generația de mijloc, tocmai noi suntem cei care astăzi avem 50-60 de ani și chiar trăind epoca aceasta comunist

în plină glorie și frica de sărăcie, de întuneric, de frig, de foame. Am uneltit asupra acestui fenomen, zămislirea de prunci”66.

Analizând această mărturie a părintelui Calistrat Chifan, nu putem să nu ne oprim asupra faptului că numărul locuitorilor țării noastre a scăzut considerabil și este într-o continuă scădere tocmai datorită acestui fapt dar și a fenomenului de migrație. Și toate acestea se întâmplă nu neapărat din cauza lipsei banilor, ci a mentalității create. Susținera acestei afirmații o regăsim și în citatul de mai jos: „De altfel dacă ar avea cineva să contabilizeze numărul total și real al copiilor avortați ai României postdecembriste sau postrevoluționară în clinicile publice și private, nu ne-ar mira defel dacă am constata că acesta depășește detașat numărul «eroilor martiri, din toate timpurile și din toate locurile căzuți pe toate câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru libertatea, unitatea și demnitatea neamului nostru», așa cum sunt pomeniți cei care s-au jertfit pentru Neam și pentru Țară de-a lungul istoriei, încă din zorii ei. Oricum, nu există nici o altă perioadă din istoria României de război sau de pace, de catastrofe sau calamități naturale, ori de boli incurabile și epidemii, în care numărul pierderilor de vieți omenești să îl depășească pe cel

înregistrat din 1990 încoace, așadar în vremuri de pace exterioară, nu și lăuntrică, și de libertate socială, însă prost înțeleasă”67

Însă părintele Calistrat ne redă și o perspectivă pozitivă a acestei perioade, pentru că în viață trebuie să vedem și lucrurile bune nu numai pe cele rele. Dacă am vedea doar partea goală a paharului și nu am remarca și partea plină atunci am fi mereu nemulțumiți cum tindem noi oamenii să fim, mărturisesc din proprie experiență că nemulțumitului i se ia darul.

Părintele Calistrat continuă mărturisirea sa din vasta experiență acumulată de-a lungul vieții:

„Iată că tineretul nostru după 20 de ani de la revoluție a început să aibă câte 2, 3, 4, chiar am întâlnit și 5 copii și m-a bucurat lucrul acesta și spun eu că este rodul pastorației, este rodul

66Grația Lungu Constantinescu, op.cit., p. 164

67Ioan C. Teșu, op. cit, pp. 328-329, apud Corneliu Rada și Monica Tarcea, Viața sexuală și familia în mediul urban românesc, Studiu Rada-Tarcea, Institutul European, Iași, 2010, p. 268

duhovnicilor, este rodul moralității, este rodul conștiinței, este rodul conștientizării primejdiei care vine. Constat că tineretul a conștientizat prin toate aceste mijloace pe care le avem, și mass-media și pastorația, cărțile religioase, că avortul, dar și alte metode trebuie stopate”68.

Pentru a pune accentul pe rolul esențial al familiei creștine în societatea modernă, – de altfel acest rol pe care îl consider fundamental, m-a determinat să mă opresc asupra acestui subiect de maximă importanță pentru noi tinerii și nu numai -, unul din marii duhovnici ai

țării noastre Părintele Paisie Olaru spunea: „Știe oare mama creștină ce datorie are și cât este

de greu, că va da socoteală pentru fiecare prunc în parte? Dacă o mamă creștină a născut un copil bun și l-a educat frumos și a ajuns om mare, spune așa, cui i s-a dat mult, mult i se cere, va fi trasă la răspundere, cum din acel om a putut face asemenea lucru și ceilați, unde sunt, care puteau să fie tot la fel?… iar același părinte adaugă: Eu nu am lăudat niciodată nici pe mama cu copii puțini, nici pe mama cu copii mulți, dragi mi-au fost amândouă, dar cel

mai mult am lăudat mama cu copii educați și bine crescuți în frica și certarea

Domnului. Dacă mama și-a crescut copilul în frica lui Dumnezeu, atunci m-am bucurat pentru ea. Iar dacă nu, osânda ei a fost și mai mare, cu fiecare prunc născut nu a făcut decât să-și mai adauge un cumul de pedeapsă de la Dumnezeu, că de fapt, ea ce a făcut? A înmulțit răul în lume. Pentru ce să naști 6 delincvenți, 7 delincvenți, 8 fumători, 9 bețivi, 10 cerșetori?”69.

Cu toate că acest mare duhovnic este mai pragmatic totuși este extrem de realist, tocmai din acest motiv am ținut să precizez opinia sfinției sale, căci pe lângă pragmatismul și realismul afirmațiilor reliefează faptul că unul din cele mai importante roluri ale părinților este acela de a acorda cea mai bună educație copiilor de care sunt răspunzători și în aceasta viață și în cealaltă.

Așadar „ce este un copil la casa omului? Este oglinda lui de viitor. Când doi tineri își doresc un prunc și se roagă la Dumnezeu să li-l dea, și se căsătoresc, cu ce scop? Ca să-l educe frumos, ca să-l crească frumos, să le fie omul de mâine”70.

68 Grația Lungu Constantinescu, op.cit., p. 165, Ibidem, p. 14

Ibidem. p. 166

Ibidem, p. 167

II. Funcțiile familiei

II .1 Funcțiile familiei – considerații generale

Specificitatea familiei în raport cu alte grupuri sociale este evidențiată prin complexitatea funcțiilor îndeplinite de ea de-a lungul istoriei, prin rolul ei decisiv pentru indivizi și pentru societate. De-a lungul timpului, acestea s-au manifestat în mod diferit, având nuanțe proprii și intensități distincte.

Familia este o instituție universală, întâlnită pretutindeni și îndeplinind aceleași funcții principale: transmiterea moștenerii biologice și culturale, asigurarea protecției materiale si emoționale pentru descendenți, formarea unui climat de dezvoltare a personalității tuturor membrilor ei.

Diverși autori au încercat să stabilească și să realizeze o clasificare a funcțiilor familiilor.

Astfel, George Peter Murdock (1967), considera că familia permite realizarea a patru funcții fundamentale pentru viața socială umană: „sexuală, economică, reproductivă și educațională”71.

Fără realizarea funcției sexuale și reproductive societatea s-ar stinge, fără realizarea funcției economice societatea ar înceta, iar fără realizarea funcției culturale, cultura ar dispărea.

„W.F. Ogburn apreciază că în societățile tradiționale familia îndeplinea funcțiile de: reproducere, economică, educațională, recreațională, religioasă și social-psihologică”72.

Pentru T. Parsons „funcțiile fundamentale și exclusive ale familiei sunt cea de socializare primară a descendenților cu scopul integrării corespunzătoare a acestora în societate și cea de asigurare a securității emoționale a adulților”73.

Jacques Sabran sugerează următorul model:

Funcții fizice, în care include: funcția de reproducere, economică și funcția de

protecție;

Funcții culturale, care vizează dimensiunile afective și sociale concretizate în

funcție de educație și în cea de asigurare a bunăstării fiecărui membru al familiei.

Dumitru Otovescu, op. cit., p. 841

Idem

Idem

T. Herseni aprecia că familia, ca instituție socială organizată și sancționată prin reguli cuprinse în obiceiuri, norme, legi, are mai ales două funcții: creșterea copiilor și completarea social-economică a soților pentru a forma împreună o unitate socială eficientă74.

Cornelia Dimitriu menționează o complexitate de funcții de bază ale familiei printre care cele cu caracter biologic, juridic, economic, cultural și educativ75.

Funcția economică deține locul central în constelația celorlate funcții. Ea se refera la asigurarea bazei materiale necesare satisfacerii trebuințelor de bază a tuturor membrilor familiei. Atâta timp cât familia reușește acest lucru, ea se poate concentra mai mult asupra realizării celorlalte funcții. În caz contrar, se pune în pericol, nu numai realizarea acestora, ci însăși existența familiei ca instituție socială.

Societatea modernă a structurat funcția economică a familiei, a diminuat latura ei productivă, păstrând unitatea de consum, a oferit un conținut și direcții de acțiune noi.

Funcția economică influențează și potențează celelalte funcții, contribuind la solidaritatea și intimitatea cuplului, la socializarea descendenților, la protecția și siguranța indivizilor.

Funcția biologică. Aceasta funcție presupune abordarea urmatoarelor dimensiuni:

Funcția sexuală;

Funcția reproductivă sau demografică;

Funcția igienico-sanitară a familiei.

Funcția sexuală se referă la satisfacerea necesitatilor sexuale ale partenerilor și asigurarea unor relații sexuale normale.

Sexualitatea a devenit în societatea modernă unul din factorii ce condiționează existența, dezvoltarea sau destrămarea unui cuplu sau a unei familii.

Funcția reproductivă – se referă la procreerea copiilor; mai este cunoscută și ca funcție demografică a familiei.

Pentru aprecierea funcționalității demografice a familiei este importantă cunoașterea comportamentului reproductiv al familiilor precum și a factorilor care-l determină.

Funcția igienico-sanitară se referă la sarcina familiei de a asigura membrilor săi o stare de dezvoltare biologică normală si și o stare de sănătate fizică și mentală adecvată.

Funcția de solidaritate.

Herseni, T. – Prolegomene la teoria sociologică, Editura Științifică, București, 1969

Dimitriu, C. – Le dați copiilor totul, dar le cereți destul?, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975

Familia reprezintă un univers inconfundabil de care se leagă strâns: nașterea, creșterea, formarea și dezvoltarea personalității individului, mediul în care învață să articuleze sunetele, să codifice primele semne și simboluri ale vieții. Familia este mediul socio-afectiv unic în care copilul se pregătește pentru confruntarea cu viața, cu munca, cu greutățile și obstacolele inerente ascensiunii sale, oaza de liniște, bucurie, confort și securitate în raport cu trepidațiile societății.

Una din funcțiile fundamentale exercitate de familie, cea de solidaritate, asigură unitatea, coeziunea, trăirea grupului. Solidaritatea este o funcție complexă ce antrenează toate momentele vieții familiale și pe toți membrii acesteia. Ea asigură unitatea, intimitatea, coeziunea, stabilitatea, securitatea emoțională, protecția și încrederea grupului familial.

Condiția de bază a coeziunii familiei, a realizării sudurii ei interne – după expresia lui

J. Szczepanski76– o constituie convergența acțiunii tuturor membrilor grupului în realizarea unui scop comun și anume desfășurarea normală, armonioasă a vieții grupului.

Asigurând succesul căsniciei, această funcție este fundamentală din cel puțin 3 motive și anume:

asigură indivizilor securitate emoțională, încredere, sprijin, protecție și posibilitatea dezvoltării armonioase a personalității;

orice dereglare în această funcție duce la subminarea unității grupului, antrenează perturbări în celelalte funcții, reprezintă un indiciu al începutului dezagregării familiei,

solidaritatea familială este o funcție complexă ce antrenează, practic, toate momentele

vieții cuplului și, de asemenea, pe toți membrii.

Solidaritatea familială nu este un dat, ea se construiește, se perfecționează în procesul firesc al vieții de familie prin ajustările reciproce ale partenerilor, printr-o serie de concesii, dar și prin concentrarea eforturilor spre realizarea unui scop comun, a unor aspirații și idealuri comune.

„Într-o familie solidaritatea poate fi analizată pe cele trei niveluri existente: nivelul relației conjugale, nivelul relației parentale, nivelul relației fraternale, plecând de la ideea că manifestarea solidarității în fiecare nivel implică o familie coezivă, echilibrată, armonioasă și funcțională” 77.

Szczpanski, J. – Copilul și familia, editura Didactică și Pedagogică, București, 1973

Mitofan, I, Ciuperca, C., – Incursiune in psihosociologia și psihosexologia familiei, editura Press Mihaela S. R.L, București,1998

Solidaritatea familială presupune și solidaritatea între generații sub aspectul relațiilor dintre adulți și părinții lor deveniți bătrâni, în special în situația în care alcătuiesc un menaj comun, precum și preocuparea față de bolnavi și infirmi existenți în familie.

În general, unitatea, coeziunea familială poate fi erodată, subminată prin diferențe mari între aspirațiile și ambițiile partenerilor, prin nepotrivire de caracter, prin imposibilitatea adaptării sentimentale sau sexuale ca și printr-o serie de dificultăți de ordin economic.

Funcția socializatoare și educativă. „Socializarea reprezintă procesul social fundamental prin care orice societate își proiectează, reproduce și realizează prin conduitele adecvate ale membrilor săi modelul normativ și cultural”78.

„Socializarea este un proces de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, concepțiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup, în vederea formării, adaptării și integrării sociale a unei persoane”79.

Sociologul J. Szczepanski definea socializarea drept „acea parte a influenței mediului care determină individul să participe la viața socială, îl învață să înțeleagă cultura, îl face capabil să îndeplinească anumite roluri sociale”80.

Familia, reprezentând nucleul de bază al societății în care acționează relațiile interumane, sociale și civice la nivel de microgrup social, în mod firesc contribuie la socializarea membrilor ei (copiilor îndeosebi), dezvoltând relații de întelegere, de cooperare, respect și ajutor reciproc, de rezolvare în comun a o serie de trebuințe materiale, spirituale, sociale etc.

Dumitru Otovescu, op. cit., p. 844

Zamfir, C., Vlăsceanu, L. Coordonatori,- Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993

Szczepanski, J. – Noțiuni elementare de sociologie, Editura Științifică, București, 1972, p. 245

II. 2Funcția educativă – funcție fundamentală pentru societatea de azi

Familia este prima și cea mai continuă lume socială pentru sugar si copil. În familie se stabilesc primele și cele mai durabile relații intime. Capacitatea comunicativă prin învățarea limbii, are loc inițial în familie. Tot în familie copilul face parte cu elementele cheie ale culturii. Familia asigură identitatea socială inițială a copilului în raport cu rasa, religia, clasa socială și genul. Șansele generale în viață, sănătatea, longevitatea, gradul de educație și tipul de ocupație sunt puternic influențate de familia în care copilul se naște.

Funcția educativă a familiei nu se limitează doar la socializarea primară ci vizează creșterea, educarea și formarea copiilor până la intrarea lor în etapa vieții sociale independente, precum și autoeducația permanentă a părinților și educarea reciprocă a acestora precum și o anumită influență educativă a copiilor asupra părinților.

Creșterea și educarea copiilor reprezintă îndatoriri și responsabilități deosebit de importante ale familiei, oricare ar fi dificultățile economice sau de altă natură.

Mediul educogen familial are influențe deosebit de puternice asupra formării personalității copilului, a comportamentului lui, care își mențin forța educativă uneori toată viața.

Părinții au rolul de a asigura copilului condiții pentru dezvoltarea sa emoțională, formarea și integrarea în viața socială.

În cadrul familiei are loc modelarea personalității copilului, trecerea de la un comportament normativ (reglat din exterior) la un comportament normal (bazat pe autoreglare și autonomie morală). Familia, fiind un mediu afectiv și protector, asigură copiilor securitate, îngrijire, subzistență și sprijin material și moral.

Familia reprezintă primul grup cu care copiii au contact continuu și primul context în care se manifestă modelele socializării.

Copilul are nevoie de o familie, dar nu de orice familie, ci de una completă, în deplinătatea exercitării funcțiunilor sale recunoscute de societate.

Maria Voinea consideră că familia își exercită funcția educativă în mod optim, în raport cu cerințele societății, în cazul în care respectă cel puțin următoarele condiții:81

Climatul psiho-afectiv din cadrul familiei, relațiile directe dintre partenerii cuplului conjugal, ca și între aceștia și copii, sunt de așa natură încât să contribuie la dezvoltarea unei personalități armonioase a copilului.

81 Voinea, M., Psihosociologia familiei, Editura Universității București, 1996

Familia acționează în mod conștient sistematic, preocupându-se de dezvoltarea culturii generale a copilului, de pregătirea sa profesională, urmând dezvoltarea unor aptitudini generale care ulterior pot fi perfecționate, de organizarea timpului liber și petrecerea sa de către copil, în condiții cât mai plăcute și utile.

Familia realizează o socializare „concordantă” a propriilor copii, urmărind formarea lor în conformitate cu normele și valorile fundamentale ale societății, cu cerințele de bază ale acesteia.

Sarcinile educogene ale familiei sunt multiple și complexe. Ele presupun o acțiune conștientă și consecventă a ambilor părinți și, de asemenea, orientarea acțiunilor educaționale la specificul personalității copilului. Putem aprecia că funcția socializatoare are un caracter intențional, urmărind formarea personalității copilului, inducere de comportamente dezirabile, integrarea lui în viața socială.

Procesul de socializare desfășurat pe întreaga durată de viață a individului oferă acestuia șansa formării sale sociale, dobândirii echilibrului emoțional, menținerii integrității personalității, integrării sale în viața socială.

După ce am prezentat funcțiile familiei, așa cum am precizat ne vom opri asupra funcției educative în mod special.

„Problematica educației a devenit în ultimele secole tot mai mult una de importanță globală, odată cu progresul tot mai accentuat al cunoașterii umane. Educația a încetat astfel să mai reprezinte exclusiv suportul unei convingeri bazate pe coordonate religios-morale, în și pentru comunitate, devenind șansa și condiția depășirii poziției sociale, mai ales pentru oamenii simpli din mediul rural. Secolul XX a adus din acest punct de vedere o accentuare a nevoii de educație, pe fondul unei cereri de specializare tot mai înaltă și al urbanizării accentuate a populației. Începutul de secol XXI arată că succesul pe linia instruirii școlare este evident…În epoca indusrială… nu s-a accentuat nevoia unei educații integrate familie școală, care să ofere un suport puternic în plan emoțional copilului ce se pregătea să părăsească familia de tip tradițional, formată din 3-4 generații, spre a intra aproape singur în arena socială, deoarece învățământul încă beneficia de moștenirea unei educații autoasumate de familie, mai ales de familia creștină, care oferea la momentul respectiv structura religios-morală, premisă și model pentru o viitoare dezvoltare dezirabilă”82.

După Dumitru Radu creștinismul a înțeles educația ca fiind: „o funcție exclusiv umană și de natură pur spirituală. Ca acțiune, eduația pornește de la o persoană, se îndreaptă

82Dumitru A. Vanca, op.cit., p. 515-516

spre alta și spre multe altele sau mai exact spre formarea altei persoane. Puterea ei se întemeiază numai pe latura spirituală din om , care constituie, de fapt, proprietatea exclusivă a omului și premiza demnității acestuia”83.

Jan Amos Comenius susține că „de vârsta și educația copilăriei depinde întreaga viață, totul este pierdut dacă acum spiritul nu este pregătit pentru tot în viață”84.

„O primă preocupare privind educația în cadrul familiei trebuie să fie legată, îm opinia marelui pedagog ceh, de formarea sentimentului religios”85. „Părintele pedagogiei moderne consideră că misiunea de educator al copiilor este încredințată de Creator fiecărui părinte”86.

„Educația în familie reprezintă ansamblul de influențe exercitate în cadrul familiei, asupra copiilor în vederea formării lor pentru viață. Obiectivele educației în familie sunt dezvoltarea fizică și educarea din punct de vedere intelectual, spiritual, moral, religios, estetic, civil, etc.”87, iar pentru a realiza o bună educație în familie, părinții trebuie să stabilească metode eficiente de comunicare cu copii lor, deoarece „comunicarea în familie reprezintă una din principalele experiențe educative ale copiilor iar modul în care părinții comunică între ei și cu copiii determină educația și unele caracteristici specifice ale acesteia care se conturează ca stil de comunicare și totodată ca stil educativ. Acestea influențează formarea stilului cognitiv și a stilului afectiv specifice unei personalități.88

Tocmai din acest motiv Nina Stănescu afirmă în teza de doctorat Misiunea socială a

Bisericii Ortodoxe Române, că potrivit „moralei creștine familia este considerată ca fiind prima și cea mai mică celulă a organismului social, și că geneza familiei o reprezintă natura socială a persoanei umane și voința divină exprimată în crearea omului.

83Ibidem, p. 517

84Ibidem, p. 522, apud J. A. Comenius, Didactica Magna, trad. Iosif Antohi, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1970, p. 43

85Idem, apud J. A. Comenius, Pampaedia, trad. Iosif Antohi, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1977,

86Ibidem, p. 523, textele citate îl plasează pe pedagogul și teologul ceh pe o linie apropiată de cea a Sfântului Ioan Gură de Aur, atunci când afirmă faptul că „pe părinte nu-l face părinte naștera pruncului, ci osteneala pe care o depune ca să-l învețe pe prunc tot ceea ce este bun și folositor pentru sufletul lui”(Sfântul Ioan Gură de

Aur, Despre creșterea copiilor, trad. Vasile Ionescu, în „Mărgăritarele lumii”, nr.1, București, 1936, p.1)

87Nina Stănescu, Misiunea socială a Bisericii Ortodoxe române, Editura Beladi, Craiova, 2011, p. 184, apud Mitrofan I., Mitrofan, N., Familia de la A…..la Z. Mic dicționar al vieții de familie, Editura Științifică, București,

1991, pp. 127-128

88Idem, apud Coordonatori Negreanu Elisabeta, Ionescu Mihaela, Educația în familie. Repere și practici actuale,

Editura Cartea Universitară, București, 2006, p. 63

Familia constituie așadar primul cadru social de care fiecare om are nevoie pentru a

trăi iar prin propria organizare oferă garanții de moralitate, este cea dintâi școală care pregătește copilul pentru viața socială și îl inițiază în necesitatea îndeplinirii datoriilor și în

disciplinarea voinței, insuflându-i simțul ordinii și al ierarhiei.”89

Eu consider familia locul unde am învățat tot ce e mai bun. Aici am învățat să vorbesc, să fac primii pași, aici am învățat să diferențiez binele de rău. Eu susțin că principalul rol educativ al părinților este acela de a-și învăța copiii să facă diferența între ce e bine și ce e rău. Numai că educația dată diferă de la un copil la altul, tocmai pentru că nici un om nu este identic. Fiecare persoană este un mic univers, este unic. Într-adevăr moștenim trăsături bune sau rele de la părinți, bunici sau chiar mai sus pe linia genetică, dar depinde foarte mult de cum suntem educați, și nu în ultimul rând și de ce vrem noi de la viață. În această privință voi reda o povestioară:

„Două femei s-au dus la o creșă să ia doi copii. Fiecare și-a luat o fetiță. Sfântul care a văzut minunea știa cine sunt femeile: una era foarte credincioasă, una era foarte desfrânată. Și a zis așa: Doamne, de ce ai rânduit treaba aceasta, una să fie bună și una să fie rea? Cu ce e vinovată fetița care a picat la desfrânată iar cealaltă a picat la femeia credincioasă? Atunci se arată îngerul Domnului și îi spune așa: Cea care este desfrânată a luat-o ca să o învețe desfrânarea, dar caracterul copilului pe care l-a luat nu va fi biruit de patimile ei, ci va avea cu totul altă înclinație, pentru că părinții ei au abandonat-o credincioși fiind, dar neavând cu ce să o hrănească. Această fetiță atât de mult va suferi din pricina practicilor mamei că va alege calea cea dreaptă, iar mama vâzând lucrul pe care l-a făcut fata, bătrână fiind și neajutorată, se va duce după ea și se va mântui.

Cealaltă pe care a luat-o fata credincioasă, este un caracter rău, dar fiind mama credincioasă, atâta umilință o cuprinde pe fată pentru că a crescut-o și a educat-o încât va urma modelul mamei, pentru că ea, dacă ar fi fost la altcineva, ar fi fost o fată desfrânată. Dar ea câzând unei credincioase în primire, ea o va aduce pe calea cea bună. Și zice, ceea ce ție la prima vedere îți pare că ai văzut rău, este bine. Vă dați seama de lucrare? Deci este ceva care nu ține de noi”90. Reiese în mod evident din acestă frumoasă pildă că depinde foarte mult educația primită dar depinde și ce părinți avem: credincioși sau necredincioși.

Nina Stănescu, op. cit., p. 184

Grația Lungu Constantinescu, op. cit., p. 219

Sunt oameni care au crescut într-o familie unde au primit o educație din care Dumnezeu a lipsit, o educație atee. Dar mai târziu, pe parcursul vieții, nu înseamnă că acel om va rămâne convins despre inexistența lui Dumnezeu întreaga viață. Este foarte posibil ca însuși Dumnezeu să intervină și să se facă cunoscut acelui om, dar depinde de fiecare dacă vrea să îl cunoască.

Este greu pentru că omul modern refuză ajutorul lui Dumnezeu tocmai pentru faptul că vrea să fie autonom, și existența Lui este ceva de domeniul science fiction. La câte filme rulează la TV și câte scenarii sunt și se inventează despre Dumnezeu? Omului modern îi este greu să creadă și dacă ar vedea și ar pipăi precum Apostolul Toma.

„Prin intermediul educației religioase omul își găsește sensul vieții, modul de a exista și perspectivele care depășesc imediatul faptic. De aceea educația în spirit religios a tinerilor este o problemă de îmbogățire și continuitate spirituală la nivel individual sau social”91,

Foarte apropiată ca înțeles de această întâmplare anterior redată este afirmația susținută de Sfântul Ioan Gură de Aur, unul din cei trei mari ierarhi cinstiți de Biserica noastră Ortodoxă, cu o vastă amprentă lăsată asupra Ortodoxiei: „Sufletul copilului este asemănat cu o pânză albă, care, odată vopsită, își va păstra culoarea și tonul până la sfârșit, indiferent de eforturile de a o schimba sau repicta. Dacă de la început culorile au fost bine și armonios alese, adică

dacă au fost bine zugrăvite în sufletul său virtuțile creștine, acestea se vor păstra până la sfârșitul vieții sale. Dacă, dimpotrivă, în sufletul său au crescut spinii păcatelor înlocuirea sau schimbarea lor cu fapte bune se face cu anevoie. Din acest motiv, Sfântul Ioan adresează părinților următorul îndemn: «Așa cum îi vedem pe pictori făcându-și tablourile și statuile cu multă luare-aminte, tot așa să ne îngrijim și de aceste minunate statui care sunt copii. Căci pictorii, punându-și în fiecare zi tabloul înaintea lor, întind culorile cum se cuvine. Iar sculptorii în piatră fac și ei același lucru, îndepărtând ce e de prisos și adăugând ce lipsește. Așa și voi, ca niște făcători de statui, să aveți spre aceasta toată zăbava, făcând statui minunate lui Dumnezeu; suprimați ce e de prisos și adăugați ce lipsește; și priviți la ele în în fiecare zi să vedeți ce înzestrare prisositoare au din fire, ca să o sporiți, și ce deficiență din fire, ca să o suprimați”92.

91Nina Stănescu, op. cit., p. 192

92Ioan C. Teșu, op. cit., pp. 205-206, apud Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre cum se cade să-și crească părinții copii, în volumul Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, traducere, introducere, indici și note de D. Fecioru, în colecția „Părinși și scriitori bisericești”, vol.23, Editura Institului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 109

„Lucrările de psihologie a educației vorbesc despre unele trebuințe esențiale unei dezvoltări armonioase a copiilor. În primul rând, ei simt nevoia de a se ști iubiți de către părinții lor, nu doar în momentele fericite și de succes din viața lor,ci mai ales în clipele de șovăială, de încercare și eșec.

Ei doresc, de asemenea, o comunicare eficientă cu părinții lor, prin care șă fie înțeleși, acceptați și educați. Doresc, în același timp, să petreacă mai mult cu părinții, să fie prețuiți și respectați de către acețtia ca niște daruri și izvoare de bucurie în familie în familia lor. Iar ca o încununare a tuturor aceste trebuințe firești și dacă acestea sunt împlinite, dacă au alături de părinți și de întreaga familie sentimentul că au fost doriți și sunt iubiți și ocrotiți, ceea ce le oferă încredere în puterile proprii, simt nevoia de a-și descoperi un sens înalt în viață”93.

Toate aceste așteptări ale copilului sunt legate de iubirea și încrederea pe care o dorește din partea părinților. Atunci când se simt iubiți și sprijiniți ei își dezvoltă încrederea în propria persoană, obținând performanțe intelectuale și morale. Aceasta arată, că iubirea și încrederea din partea părinților constituie cheia unei educații înalte și ale cărei efecte nu se restrâng la viața și lumea aceasta, ci vizează mai ales dobândirea mântuirii – fericirea veșnică.

«dacă îți iubești copilul, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, arat-o prin educația ce i-o dai»”94.

Copilul trebuie încurajat să spună adevărul, învățat să se roage, și să se închine de mic, să vadă că părinții se roagă, să meargă la biserică, la Sfânta Liturghie cu părinții, să fie împărtășit foarte des, să i se explice de ce este bine să se roage lui Dumnezeu în fiecare zi și nu numai o dată pe zi, ci cât mai des, dar în special dimineața și seara și inainte și după mesele principale ale zilei.

Copilul trebuie să știe ce are voie să facă, de aceea el trebuie învățat și încurajat să comunice cu părinții lui, indiferent ce i s-a întâmplat, iar aceștia vor trebui să îl înțeleagă și să-i explice unde a greșit. Părinții nu trebuie să-i dea copilului tot ceea ce-și dorește acesta, ci doar ceea ce cred ei că e necesar și când se poate, pentru că dacă îi fac acestuia toate placurile, întotdeauna copilul devine obraznic, lipsit de rescpect, dezordonat, lăudăros și chiar de nestăpânit. El poate pleca de acasă fără să spună, gândindu-se că nimeni nu-l va certa și poate să se împrietenească cu alți copii care nu sunt credincioși și să o ia pe căi greșite, începând să bea, să fumeze și chiar să fure sau să se drogheze.

93Ibidem, p. 206, apud Ross Campbell, Educația prin iubire, traducere de Irina-Margareta Nistor, Curtea Veche,

București, 2001, p. 11

94 Ibidem, pp. 206-207, Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre creșterea copiilor, în vol. cit., pp. 399-400

Se pune întrebarea: cine este răspunzător dacă un copil lovește cu o piatră alt copil, să presupunem că lasă și urme grave? Părinții sunt direct răspunzători, indiferent unde se întâmplă certuri între copii și chiar scene violente, părinții sunt cei vinovați.

Tatăl este cel care trebuie să fie mai autoritar într-o familie, să explice clar copilului ce are de făcut și că mama trebuie ajutată în treburile gospodărești cât de puțin, măcar cu ordinea în interiorul casei.

Dacă mama este ocupată cu menajul casei și nu are timp să supravegheze sau să educe copilul, acestea ar trebui făcute de tată, iar dacă este ocupat cu serviciul, de bunicii copilului sau de o altă persoană apropiată poate chiar un frate, dacă copilul are.

Frații trebuie să se iubească și să se ajute între ei la lecții, la cumpărături, poate chiar să mânânce, să se joace împreună, de ce nu, să-l și educe, dacă e mai mare și știe deja ce l-a

învățat mama pe el, când era mai mic.

Mama câteodată are tendința să ascundă soțului ce rău a făcut copilul în ziua respectivă, dar nu este corect. Ea trebuie să-l facă să-șă iubească copilul și să-l determine să nu-l pedepsească aspru pentru orice greșeală ci doar dacă a făcut ceva mai grav, adică: a mințit, a furat, a vorbit urât, s-a bătut cu cineva, a întârziat și nu a venit la timp acasă sau nu și-a scris temele sau a vorbit de rău pe cei mai mari, profesori, vecini, preoți sau orice persoană.

Părinții sunt cei care răspund de faptele copiilor și de comportamentul lor, de ceea ce vor ajunge ei când vor fi mari.

Foarte interesant este următorul exemplu dat de o persoană trecută prin viață, care povestește cum a fost educat el când era mic de către bunici:

„Ce era da, era da și ce era nu – nu. Mânâncă că te plesnesc, culcă-te că te plesnesc, treci la școală că te plesnesc, treci la treabă că te plesnesc. Nu m-a plesnit niciodată dar vorba aceasta nu a lipsit din gură și știam că nu-i de glumă. Acesta era cuvântul. Chiar bătrâna mea avea o vorbă tare frumoasă: Amuș îți scap una de-ți scapără ochii, îți fac capul ca clopotul. Asta era vorba ei. Și zic: Gata, gata, fac cum spui, fac așa cum ceri. Treci și mânâncă sau treci și te culcă sau treci și învață sau treci la școală. Adică nu erau explicații filosofice dar nu am luat o palmă de la ea, o dată măcar, să spun, uite mi-a dat un bobârnac sau o jordie sau un pumn sau peste cap măcar, nici vorbă. Atâta făcea cu degetul, asta era arma cea mai periculoasă. Când deja făcea din deget, era supărată. Sau mai folosea câteodată formula: Am să stau de vorbă cu tat-tu și era suficient”95.

Părintele Ioan C. Teșu în cartea sa Familia contemporană, între ideal și criză afirmă următoarele: „observațiile celor care cunosc bine sufletul uman și în mod special sufletul și preocupările tinerilor au constatat că, din familie, adolescentul primește un bagaj de conoștințe, idei, trăiri, convingeri, credințe… În momentul în care pășesc în societate, în coletivitate, când intră într-un anturaj, cei mai mulți dintre tineri trăiesc o dedublare a propriei persoane și identități… În funcție de insistența cu care au fost cultivate de către părinți valorile morale în viața lor, dar și de rezistența lor, copiii trăiesc o luptă interioară, manifestată afară sub forma unei duplicități. Au un comportament dual. Cu părinții, evitând a se certa și întârziind un iminent conflict, caută să «pozeze» încă a fi copii cuminți și buni; cu anturajul, părând a face concesii tot mai mari, pentru a nu fi izolați, marginalizați și ironizați și integrându-se tot mai mult în el”96.

Într-adevăr aceata este realitatea societății contemporane, pentru a te integra într-un grup – care de cele mai multe ori nu poate fi considerat grup de prieteni, căci prieteni sunt cei care îți vor binele -, de cele mai multe ori trebuie să începi să te asemeni lor. Dacă ei fumează cu toții, zici în gândul tău că încerc și eu o dată să văd cum e și așa te iei de fumat. Tot așa funcționează și celelate „ocupații” ale anturajului cum ar fi drogurile, băutura, violența etc. Dar cel mai mult eu am observat că se cultivă imaginea personalității., cu cât ești mai „șmecher” mai bine făcut, mai bine îmbrăcat, telefon de ultimă generație, ești în centrul atenției. Mulți copii datorită faptului că părinții nu le acordă atenția necesară caută să o câștige de la alții prin nenumărate metode. Putem spune pe bună dreptate că „marginalizarea tinerilor aflați în plină criză adolescentină produce ca urmare a inabordării serioase a problematicii specifice vârstei de către adulți, și a ignorării noului statut adolescentin. Ceea ce se poate remarca pregnant este faptul că « lipsa afecțiunii părinților față de proprii copii dă naștere la devieri de comportament, ca forme de protest pentru lipsa ei.”97

„Dacă în perioada copilăriei, viața pruncului se desfășoară în mod deosebit în familie și are în centrul ei valorile și reperele, modelul și exempul oferit de aceasta, pe măsură ce

copilul crește, cercul relațiilor și al cunoștințelor se lărgește, la acesta adâungându-se treptat prieteni, colegi, cunoscuți, care, treptat, caută să îi înlocuiască pe cei dintâi și să le ia locul.

95 Grația Lungu Constantinescu, op. cit., p. 203

96Ioan C. Teșu, op. cit., pp. 211-212

97Adrian Ibiș, Influența agenților de socializare asupra comportamentelor predelincvente ale elevilor, Editura Pansofia, București, 2001, p. 21, apud Dumitrescu I., Adolescenții – lumea lor spirituală și educativă, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1980, p. 91

Or, copilul trebuie ajutat să realizeze și să valorizeze faptul că, spre deosebire de prieteniile, de cele mai multe ori conjuncturale și trecătoare, cu tineri sau persoane de o vârstă și cu preocupări apropiate, părinții, frații, familia trebuie să rămână cei mai buni și apropiați prieteni, care stau alături de noi nu doar în momentele de bucurie, ci mai ales de încercare, în situații în care mulți dintre cei crezuți prieteni buni ne părăsesc, lăsându-ne pradă singurătății și tristeții”98.

Părintele Caslistrat Chifan un preot cu o vastă experiență în cartea intitulată Familia

Ortodoxă dă o explicație consider eu extrem de reală despre cauza principală pentru care familia contemporană a ajuns într-o situație de criză morală profundă: „Vedeți, noi am slăbit prin modernitatea lucrurilor făcute. Noi nu am slăbit în credință. Credința s-a șubrezit și a căzut pe un plan inferior pentru că am dezvoltat noi prea mult planul exterior…Am trecut de la educația morală și creștină, adică educația de cultivare a unui bărbat în demnitate sau de a-l cultiva în vitejie în bărbăție, în putere, am trecut la o educație de tip, ca să spun așa, de gen catifea, în care copilului nu trebuie să-i lipsească absolut nimic, nu are absolut nici o obligație, nu are absolut nici o datorie… Adică noi creștem artificial, suntem artificializați.

În totalitatea familiilor existente studiile psihologice identifică din perspectiva principiilor și a stilului educațional folosit de părinți următoarele tipuri generale: „exigent, autoritar, permisiv, neimplicat (neangajat sau neglijent). Părinții exigenți impun reguli clare pentru copiii lor, argumentându-le acestora criteriile folosite în actul formativ, recompensele pe care le vor primi, în cazul îndeplinirii așteptărilor, și pedepselor pentru neascultare. Cei autoritare exercită un control sever asupra copiilor, iar relația lor, care este unilaterală, în sensul că părinții sunt cei care dictează și hotărăsc, iar copiii sunt obligați să le îndeplinească exigențele, se bazează mai ales pe aspecte punitive, coercitive, pe amenințări și pedepse. Părinții permisivi sunt afectuoși, oferind copiilor libertate, uneori mult prea largă și, din acest caz, rezultatele comportamentului atât al părinților, cât și al copiilor, nu obțin efectele pe care le-ar fi dorit. Stilul neimplicat sau neangajat echivalează cu lipsă de interes din partea părinților, lipsă de cunoaștere a copiilor și a specificului temperamentului și particularităților de vârstă ale acestora, iar rezultatetele obținute sunt dintre cele mai slabe”99.

Sfântul Ioan Gură de Aur a manifestat un interes deosebit pentru familie, conștientizând rolul foarte important pe care acesta îl are în dezvoltarea unei societăți cât mai morale și pașnice. Foarte mult a scris despre educația copilului în familie, tocmai pentru că a realizat că fără „bagajul” educațional pe care îl primește în familie, tânărul la intrarea în „jungla” acestei vieți este neajutorat. Dacă în multe familii părinții se străduiesc să-și educe cât mai bine cu putință odraslele, nu înseamnă că valorile fixate de părinți sunt și cele care sunt necesare adaptării tumultoasei societăți contemporane. De cele mai multe ori tânărului îi este extrem de greu să reziste tentațiilor care îl pândesc la tot pasul.

Tot ce întâlnește în societate se opune valorilor pe care le are. Are loc o luptă lăuntrică în încercarea de a deosebi binele de rău. Numai cu educația primită și fără o participare la viața Bisericii, prin alegerea unui duhovnic iscusit, prin mărturisirea cât mai deasă a păcatelor și încercarea de a pune început bun, și unirea cu Hristos prin Taina Sfintei Euharistii, nu poți supraviețui acestei societăți. Nu neapărat că mori trupește – cu toate că și aceasta se va întâmpla fiind o lege a firii – , ci mori sufletește. Un om mort sufletește este cel care nu îl are pe Dumnezeu în inima lui. Dacă nu îl ai pe Dumnezeu ca Tată și nu îi respecți simplele porunci pe care le-a lăsat pentru binele nostru, cazi într-o prăpastie din care tot El te poate scoate dacă tu vei tânji după acest lucru refăcându-ți viața în condițiile impuse de Dumnezeu, căci toate le-a făcut bune foarte, dar noi în neștiința sau mândria în egocentrismul în care trăim, ne autodistrugem și mai distrugem și pe alții.

Dar pentru a da o notă pozitivă acestui capitol și nu una negativă concluzia este că dacă părinții pot lăsa ceva cu adevărat folositor copiilor lor, sunt două lucruri cu adevărat folositoare: zestrea credinței și a educației.

„Pentru toate aceste eforturi și jertfe ale părinților, copiii sunt datori să le arate dragoste, respect și recunoștință. Model sublim în această privință ne este Însuși Mântuitorul Hristos, Care, răstignit fiind pe Cruce, a încredințat-o pe mama Sa ucenicului iubit – Ioan.

Copiii trebuie să îi prefere pe părinți în locul oricărei persoane, să îi asculte și să îi cinstească, să îi ajute și să îi mângâie sufletește, pentru că «ei ne-au dat viață, ne-au înălțat și au suferit pentru noi multe greutăți și osteneli»100.

98Ioan C. Teșu, op. cit., p. 215

99Ibidem, p. 219

100 Ibidem, p. 212, apud Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentar la Evanghelia de la Ioan. Omilia LXXXV, 2, în vol. cit., p. 450

II.3 Părinții, parteneri veritabili în educația copilului în Alternativa Educațională Step by Step

Step by Step este o metodă alternativă de educație a copiilor de la naștere până în adolescență bazată pe datele psihologiei stiințifice a dezvoltării copilului și care are la bază pricipii bine stabilite.

În locul unei relații inegale educator – copil, alternativa Step by Step consideră copilul ca pe o persoană demnă de respect, unică, și caută să-i asigure o continuitate individuală în dezvoltare, precum și practici de dezvoltare adecvate, specifice lui. Cooperarea și colaborarea au drept scop verificarea demersurilor și experiențelor individuale de descoperire a lumii și valorizarea lor.Step by Step caută să se asigure că orice copil achiziționează și dezvoltă aptitudini fizice, cognitive, emoționale, etico-morale, artistice, teoretice, sociale și practice pentru a participa la o societate democratică, deschisă.

Predarea este orientată în funcție de necesitățile copilului. Învățarea se produce prin descoperire individuală, acceptându-se și încurajându-se moduri personale de-a înainta în formarea deprinderilor și în cunoaștere (exemple: scrisul cu mâna stângă, moduri individuale

de exprimare și cunoaștere, încurajarea experimentelor de descoperire, etc.)

Învățarea se face în ritmul propriu al copilului. Comparând sistemul de lucru tradițional cu producția pe o banda rulantă, fiecare copil este obligat să lucreze în viteza impusă de bandă. Ea poate corespunde vitezei de lucru a unora, dar poate fi prea rapidă pentru unii, ori prea lentă și plictisitoare pentru alții, mai iuți. În plus, fiecare din executanți va trebui să facă doar o acțiune limitată și standardizată, neputând inventa, învăța sau înțelege în stil propriu. Când e vorba de viteza de dezvoltare a copiilor este esențială respectarea stadiului individual al dezvoltării fiecarui copil al atenției de care e capabil fiecare copil pentru achiziția corectă, și înțelegerea completă a sarcinilor și a modalitaților de rezolvare a lor. În alternativa Step by Step individualizarea este facilitată și de organizarea clasei pe centre de activitate. Step by Step îl încurajează pe copil să învețe a învăța, și a înțelege. În caz contrar cei mai mulți copii vor renunța să înțeleagă o acțiune impusă, acceptând doar să o reproducă. Organizarea clasei Step by Step este un element esențial în individualizarea educației. Aici copiii învață în Centre de activitate. Acestea sunt zone delimitate ale clasei, dotate cu material didactic specific unei activități, în care un număr mic de copii se confruntă, individual sau în grup, cu sarcini adecvate nivelului lor de dezvoltare. O clasă conține obligatoriu: un Centru de citire, un Centru de scriere, un Centru de știință, un Centru de matematică, un Centru de artă și un Centru de construcții. Odată cu introducerea clasei pregătitoare în cadrul învățământului primar, au apărut și centre noi de activitate: Centrul numit joc de rol și Centrul de comunicare iar centrul de matematică a devenit Centrul de Matematică și explorarea mediului.

Ce aduce această organizare? În primul rând învățătorul nu mai stă față în față cu copilul – poziție de confruntare, inegală, ci umăr la umăr – poziție de colaborare, egală, în care învățătorul, sugerează, și întărește motivația pozitivă de descoperire a copilului, consolidându-i demersul mintal propriu. În plus, în Centrele de activitate se realizează colaborarea și comunicarea cu colegii în realizarea unor sarcini comune, sămânța lucrului în proiecte colective de mai târziu. Dacă procesele individualizate se desfașoară pe Centre de activitate împărtășirea și confruntarea nu lipsesc. Există în clase un spațiu de întâlnire, pentru comunicare în grup, fără spații sau bănci rigide, aranjare care facilitează coeziunea membrilor grupului. Aici e locul împărtășirii experiențelor, al planificării activităților la începutul zilei, al evaluării sarcinilor, al concluziilor și al stabilirii în comun a regulilor și responsabilitaților. Există aici un “Scaun al Autorului” pe care fiecare copil devine personajul principal, locul de unde își prezintă ideile, rezultatele și se supune confruntării cu ceilalți, observațiilor și sugestiilor lor critice.

Step by Step consideră părinții ca primii învățători ai copilului, parte din procesul de învățământ. Părinții sunt invitați să participe efectiv la clasă, la procesul de educație, bineînțeles sub auspiciile unei colaborări cu învățătorul. Prezența unui părinte în clasă este un fapt firesc, nici festiv, nici perturbator. Poziția “umăr la umăr” a educatorului cu copilul în centrele de activitate facilitează această participare. Lecțiile tematice unde un părinte poate aduce mai viu elemente din sfera lui de activitate îl pot transforma în personaj principal în educație. În comunicarea cu educatorul în clasă, se nuanțează specificul în dezvoltare al fiecărui copil, se găsesc modalitați de cultivare a unor abilități în familie pentru a completa sau suplimenta procesul educativ. Aceasta comunicare duce la reducerea presiunilor conflictuale asupra copilului, dându-i o mai mare libertate în dezvoltare. Comunicarea copilului cu adulții devine mai ușoară, el se exprimă mai liber devenind astfel mai transparent pentru părinți.

În multe școli și grădinițe Step by Step există o sală a părinților, în care aceștia își împărtășesc experiențele de părinți. Comunicarea și legătura socială sporește integrarea familiei și a copilului în comunitate.

101Catalano, H. Alternativele educaționale – Fundamentări teoretice, Ed. Karuna, Bistrița, 2008

102Catalano, H., Bocoș, M., Mihai, E., Step by Step, un brand de succes, Ed. Karuna, Bistrița, 2008

II. 4 Misiunea Liceului Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu” Oradea

Societatea noastră are nevoie, acum poate mai mult decât oricând, de o schimbare profundă în plan moral, profesional și organizatoric.

Școala noastră va crea mediul necesar promovării unor valori morale esențiale: corectitudinea, altruismul, încrederea și credința. Pentru a deveni o instituție de învățământ capabilă să ofere performanță va promova actul didactic de calitate, formarea continuă a cadrelor didactice, educarea tinerilor în spiritul moralei creștine, asumarea responsabilităților în toate acțiunile întreprinse, implicarea părinților în acțiunile școlii, modernizarea bazei materiale și implicarea în activități care să exprime interesele comunității.

Absolvenții școlii noastre trebuie să devină tinerii responsabili ai comunității de mâine, buni specialiști ancorați în învățătura creștină.

Liceul Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu” din Oradea va crea premisele unei educații performante, spre îndeplinirea dezideratului educației tinerilor prin dezvoltare intelectuală și creștere spirituală, la standarde europene, într-un sistem descentralizat.

III. Proiect de cercetare„FAMILIA CREȘTINĂ – PARTENER ÎN EDUCAȚIA MICULUI CREȘTIN ÎN ALTERNATIVA EDUCAȚIONALĂ STEP BY STEP”

JUSTIFICAREA PROIECTULUI

Nevoia de a identifica rolul familiei creștine în societatea contemporană;

Nevoia de a identifica nivelul de educație în familia creștină contemporană;

Interesul de a găsi modalități de creștere a nivelului de educației atât în cadrul familiei cât și al societății;

Necesitatea de a identifica rolul Bisericii în dezvoltarea tinerilor și în educarea lor.

SCOPUL CERCETĂRII

Evidențierea principalului rol pe care îl are Biserica, dar mai ales familia creștină în societatea actuală.

OBIECTIVELE CERCETĂRII

Identificarea valorilor și principiilor pe care se întemeiază familia creștină .

Identificarea rolului familiei și Bisericii creștine în societatea contemporană .

Identificarea factorilor care modelează caracterul și personalitatea copiilor în famile și în afara ei .

OPERAȚIONALIZAREA CONCEPTELOR

George Neamțu citându-i pe Hartman și Laird aduce în actualitate o definire uimitoare a familiei, susținând că: „o familie devine familie când doi sau mai mulți indivizi decid că ei formează o familie și asta înseamnă că, în momentul respectiv pe care îl trăiesc împreună, ei dezvoltă o intimitate în care își împărtășesc nevoile emoționale de apropiere, de a trăi într-un spațiu numit de ei căminul lor și în care se definesc roluri și sarcini necesare pentru a satisface nevoile biologice, sociale și psihologice ale indivizilor implicați.”103 Vorbind la modul ideal, vom spune că „familia este întemeiată pe cea mai trainică dimensiune a Universului, care nu piere niciodată: aceasta este dragostea. Iar dragostea adevărată începe cu jertfa de sine, pentru că numai unde stăpânește spiritul jertfei de sine este loc larg de viețuire pentru celălalt”104.

103George Neamțu (coordonator), Op. cit., p. 669

104Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, București, Editura Eminescu, 1985, p. 93

Cuvântul educație este de origine latină, derivă din substantivul educatio, care înseamnă creștere, hrănire, cultivare, îndrumare. Conținutul acestui concept a înregistrat de-a lungul timpului o evoluție contradictorie. Pentru unii autori esența educației se reduce la dirijarea dezvoltării copilului, iar pentru alții la adaptarea copilului unor condiții de mediu. Prin urmare primii autori plasează izvorul educației în copil, subordonând-o astfel nevoilor, aspirațiilor și sentimentelor acestuia, în timp ce ceilalți consideră că izvorul educației se află

în societate.

Astfel, în lucrarea sa Didactica Magna I. A. Komensky consideră că la naștere copilul este înzestrat de către natură numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”105.

În concepția autorului omul „nu poate deveni om decât dacă este educat”.106

John Locke, pedagog englez consideră educația sub forma unei relații interpersonale de supraveghere și intervenție ce se stabilește între educator și copil.

În reflecțiie sale filozoful german I. Kant aprecia că educația contribuie la valorificarea naturii umane în folosul societății.

Sociologul francez Emil Durkheim107, considera că „educația este acțiunea exercitată de generațiile adulte asupra celor care nu sunt încă coapte pentru viața socială. Ea are ca obiectiv să provoace și să dezvolte în copil un număr oarecare de stări fizice, intelectuale și morale, pe care le reclamă de la el atât societatea politică în intregul ei, cât și mediul special căruia îi este cu deosebire destinat”.

Emil Durkheim reliefa, dintr-un început, funcția socială a educației și locul ei central precum și dublu generator (producerea personalității și producerea societății) în procesul socializării. O altă optică asupra educației este impusă de teoria generală a acțiunii, educația apărând astfel ca o activitate de conducere destinată formării și dezvoltării personalității umane, în concordanță cu anumite finalități, formulate și stabilite în prealabil.

105Komensky, J.A, – Didactica Magna, Editura de stat Didactică șî Pedagogică, 1958, p.12

106idem 49, p. 34

107Durkheim, Emile – Educație si sociologie, Bucuresti, Editura Didactică și Pedagogică, 1980.

„Educația este o activitate socială complexă care se realizează printr-un lanț nesfârșit de acțiuni exercitate în mod conștient, sistematic și organizat, în fiecare moment de către un subiect – individual sau colectiv – acționând asupra unui obiect – individual sau colectiv, în vederea transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă și creatoare, corespunzătoare atât condițiilor istorico-sociale prezente și de perspectivă, cât și potențialului său biopsihic individual.”108

Educația poate fi definită ca un proces neîntrerupt de producere și actualizare a sinelui – înțeles ca unitate tensionată și proteică a unei componente reproductive (eu social) și a alteia creatoare (eu individual). Acest proces are ca finalitate atât socializarea cât și individualizarea, atât identificarea cât și diferențierea subiectului și presupune interacțiune, cunoaștere, comunicare, sisteme simbolice, culturale, etc.109

Fiind un dascăl, la clasele primare, de la Liceul Greco-Catolic,,Iuliu Maniu” Oradea, în Alternativa Step By Step, m-am gândit că e necesar să scot în evidență și rolul pe care îl are școala în educația copilului.

Școala are un rol esențial în pregătirea tinerilor pentru viață. O școală responsabilă trebuie să respecte o serie de condiții și criterii. În primul rând trebuie să gândim că este răspunzătoare educațional și civic, pentru ceea ce produce în și pentru societate. În al doilea rând o astfel de școală, „dă seama” de rezultatele produse, cu alte cuvinte este capabilă să-și recunoască, să-și planifice și să-și evalueze resursele în termeni de scopuri și rezultate. Pentru a deveni responsabilă, ea trebuie să respecte o serie de condiții și criterii, să-și revizuiască scopurile, atitudinile, să-și evalueze periodic rezultatele.

Școala este o „organizație care învață”, dar nu e totdeauna și un loc al învățării: școlile rezistente la noutate și la schimbare, nu sunt cu siguranță un astfel de loc, organizațiile care învață sunt flexibile, adaptabile, inovatoare și responsabile.

Cel mai mare dușman al învățării organizaționale este incapacitatea de a ieși din propriul sistem de gândire, dintr-un cerc vicios de practici, de experiențe și de reguli, pe care organizația ajunge să le considere imuabile.

108Nicola, I., – Tratat de pedagogie școlară, Editura Didactică și Pedagogică, R.A. Bucuresti, 1996

109Stanciulescu, E., – Teorii sociologice contemporane. Producția sinelui și construcția sociologiei, Editura Polirom, Iasi, 1996

Rolul profesorului rămâne mereu în prim plan în opera de formare a personalității elevilor. Cu toate că a sporit și influența altor factori în procesul educației, profesorul își păstrează numeroase prerogative în acest domeniu. El rămâne principalul modelator al personalității elevilor, începând de la imprimarea unei conduite externe, până la formularea aspirațiilor și idealurilor lor de viață.

Efectele activității și personalității profesorului au făcut obiectul unor cercetări de pedagogie, psihologie pedagogică și de sociologia educației, urmărindu-se ridicarea eficienței activității pedagogice în general și a profesorului în special. Sporirea funcției profesorului de confident, consilier, transmițător al valorilor culturale, a lărgit câmpul de activitate și a accentuat interdependențele.

Principalele direcții de cercetare științifică privind rolul profesorului, au fost:

Personalitatea sa;

Rolul și funcțiile sale;

Comunicarea și relațiile cu elevii;

Pregătirea și perfecționarea;

Profesorul trebuie să se integreze, să coopereze cu clasa, să motiveze , să fie un sprijin atunci când elevii dovedesc spontaneitate, inițiativă și afirmare;

Profesorul integrat încurajează, pune întrebări, stimulează participarea, sprijină și folosește ideile elevilor, unele decizii le ia împreună cu elevii;

În timpul predării – învățării – evaluării, profesorul ,, instruiește”, conduce interacțiunile în clasă, modul de înțelegere și învățare prin indicații, atenționări, demonstrații, asigurarea condițiilor, oferirea punctelor de sprijin aprobări și dezaprobări, stimulări, completări, reactualizări, exemplificări, explicații, comentarii etc.

Profesorul are rolul cel mai interactiv în clasă: creează un climat adecvat, inițiază, orientează, solicită, antrenează, exemplifică, critică;

Profesorul structurează, organizează forma și conținutul activității în clasă, modul de desfășurare a interacțiunilor, dar poate și delega responsabilități elevilor în rezolvarea unor decizii, sarcini;

Trebuie să solicite elevii la dialoguri, să comenteze răspunsurile împreună cu ei, răspunsurile negative fiind corectate în sens stimulativ, cu antrenarea grupului;

E greu să definești un profesor ,,bun". Chiar și părinții au păreri diferite, uneori contradictorii. Unii spun că pregătirea în specialitate e factorul determinant, alți părinți pun pe primul plan ,,capacitatea de a se face înțeleși- dragostea de meserie”, chiar dacă tot cunoștințele acumulate permit reușita la un examen. Este interesantă remarca unora, la categoria de cadre preferate de copii: profesori cu experiență, deoarece cei tineri ,,nu sunt înțeleși”. Profesorul debutant uneori e izolat de colegi sau de comunitate. Un profesor bun folosește cunoștințele nu doar de la disciplina respectivă, ci măcar din aria curriculară respectivă. Trebuie de asemenea ca profesorul să fie pregătit să și primească feed-back, nu numai să ofere. Un rol important îl are managerul.

Un sistem de management de succes poate asigura multe beneficii organizației pe care o deservește. Oricum, un manager poate depune eforturi foarte mari pentru a realiza acest lucru, dar cu toate acestea va putea ajunge și la rezultate dezamăgitoare. Periodic, el trebuie să se întoarcă și să examineze sistemul, să verifice și să vadă dacă beneficiile au apărut în organizația sa. Dacă aceste beneficii nu au apărut, sistemul trebuie examinat pentru a determina unde trebuie concentrate modificările din program și construite noi componente.

A avea un management de calitate înseamnă a avea și cadre didactice de calitate cu care să lucrezi. Cei tineri trebuie îndrumați, nu marginalizați. Analizând activitatea la școala noastră, unde rezultatele sunt deosebite, atât la profesorii tineri, cât și la cei cu experiență, am extras aspectele pozitive și negative.

Aspecte pozitive constatate:

Cadre didactice calificate, cu o bogată experiență și cu renume în oraș;

Disponibilități pentru dezvoltarea profesională;

Profilul moral al cadrelor didactice și al echipei manageriale, absența conflictelor, disciplina muncii;

Colaborarea permanentă între învățători, diriginți, între colectivele metodice;

Acționează pentru păstrarea imaginii pozitive a școlii în comunitatea locală;

Organizează activități extracurriculare diversificate și interesante care stârnesc interesul elevilor și părinților;

Aspecte negative-sunt puține

Crește numărul cadrelor didactice cu norma didactică în mai multe școli din cauza diminuării numărului de elevi;

Un profesor de calitate poate fi la orice vârstă, dacă este dăruit meseriei, dacă îmbină perfecționarea cu autoperfecționarea, dacă știe să respecte elevul, iar colectivul în care se află contează enorm.

IPOTEZELE CERCETĂRII

Deși Biserica oferă diferite modalități de atragere a tinerilor pe calea credinței, tinerii nu frecventează slujbele religioase nici alte activități cu caracter moral-religios .

Datorită faptului că societatea oferă tinerilor diferite „modele” de urmat care influențează negativ tinerii, Biserica nu mai este în centrul atenției tinerilor și bineînțeles nici valorile pe care este întemeiată ea.

Deși părinții sunt principali furnizori de baze educative, economice, spirituale copiii nu dau dovadă de educație în societate .

METODOLOGIA CERCETĂRII

Metode de cercetare:

Anchetă prin chestionar adresat părinților, ce vizează culegerea de informații privind rolul familiei și Bisericii în formarea concepției de familie creștină pentru tinerii societății de azi.

În cadrul investigării s-a urmărit mai ales evidențierea rolului educativ al familiei, școlii și Bisericii .

Instrumente de cercetare

chestionare cu întrebări deschise

chestionare cu întrebări închise

Eșantionare cu precizie

Eșantionul cuprinde 10 familii care frecventează slujbele unei anumite biserici, indiferent de cult.

Populația țintă

Familii care și-au înscris copiii la Liceul Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu” Oradea, alegând astfel Alternativa Educațională Step By Step, clasele primare.

CALENDARUL PROIECTULUI

Februarie: documentare bibliografică, prelucrarea materialelor bibliografie pentru fundamentarea cercetării, elaborarea proiectului de cercetare;

Februarie: elaborarea instrumentelor de investigație (chestionare);

Martie: aplicarea instrumentelor de cercetare;

Aprilie: prelucrarea datelor colectate prin aplicarea instrumentelor de cercetare

Aprilie: elaborarea studiului final, prezentarea rezultatelor și concluziilor cercetării;

PRODUSUL CERCETĂRII:

Raportul de cercetare: „Familia creștină și rolul ei în societatea contemporană”

BENEFICIARI

Episcopia, conducerea școlii, Inspectoratul școlar;

Alte persoane interesate (părinți și tineri).

VALORIFICAREA CERCETĂRII:

Diseminarea informației în cadrul unor întâlniri și discuții formale și informale cu reprezentanții Liceului Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu”.

Dezbateri în cadrul unor Întâlniri cu părinții, Lectoratelor cu părinții sau în cadrul Comisiilor metodice, Consiliilor Profesorale.

DATELE ȘI REZULTATELE CERCETĂRII

Cercetarea s-a realizat prin administrarea chestionarelor unui eșantion de 10 familii cu o activă viață religioasă privind evidențierea rolului primordial al familiei în structura oricărei societăți. În urma cercetării s-au obținut o serie de date pe care le vom analiza. La început vom analiza eșantionul după repartiția pe vârstă și sexe.

STRUCTURA EȘANTIONULUI ÎN FUNCȚIEI DE VÂRSTĂ ESTE CUPRINS ÎNTRE 38-51 ANI

STRUCTURA EȘANTIONULUI ÎN FUNCȚIE DE SEX:

Feminin: 80%

Masculin: 20%

Structura eșantionului în funcție de sex

20%

80%

1. Care credeți că este cel dintâi lucru care stă la baza întemeierii familiei creștine?

Dragostea Credința Învățătura Sfintei Scripturi Prietenia

15%

15% 47%

23%

La această întrebare cei chestionați au răspuns în proporție egală de 15 % că prietenia și Învățătura Sfintei Scripturi stau la baza întemeierii familiei creștine, în timp ce 23% au ales credința drept fundament al familiei, iar 47% consideră dragostea sentimentul cel mai important, pe care se întemeiază o familie.

2.Ce rol are familia creștină în societatea modernă?

Educativ- Social- Biologic-Tradițional

36% 35%

12% 17%

12 % dintre respondenții acestei întrebări, susțin că familia are rol biologic, 17% social, iar 35% respectiv 36% dintre ei au ales rolul educativ și pe cel tradițional. Cu certitudine familiei îi rămâne caracterul tradițional și rolul educativ în societatea contemporană, funcția educativă a familiei fiind și una dintre cele mai importante contribuții pe care le aduce familia societății actuale.

3. Credeți că este mai importantă instituția căsătoriei în societatea actuală?

Da Nu

10%

90%

Acest item pune în evidență impotranța căsătoriei. În proporție de 10% răspunsurile au fost negative motivând inutilitatea căsătoriei raportată numărului de divorțuri existente, iar 90% o consideră extrem de importantă, afirmând că fară ea societatea chiar s-ar putea animaliza.

4. Considerați că există o conexiune între familie și școală?

Da

100%

La întrebarea numărul 4, în proporție de 100% s-a răspuns că „Da” există o conexiune între familie și școală, având în vedere că ambele instituții sunt răspunzătoare de educația copilului, prima formându-i pe întregul parcurs al vieții, iar a doua pe o anumită perioadă.

5. Biserica are vreun rol în formarea ideii de familie pentru tânărul de azi?

Bineînțeles Puțin Deloc

9%

9%

82%

La acest item, respondenții au răspuns în proporție egală de 9% că biserica are un rol foarte mic în formarea ideei de familie și chiar în unele cazuri biserica nu participă deloc în formarea acestei idei printre tineri. În proporție de 82% respondenții consideră Biserica drept un simbol al întemeierii familiei, deoarece însuși Dumnezeu a întemeiat prima familie în Rai, și a binecuvântat instituția căsătoriei la Nunta din Cana Galileii.

6. Cine considerați că stă la baza educației tânărului într-o familie creștină?

1

10%

10%

50%

30%

În proporție de 50% părinții sunt cei care oferă educație tinerilor în familie, un procent de 30% bunicii apoi în procente egale de 10% frații, respectiv verii, unchii și mătușile. Astfel la baza educației tânărului stau părinții, pe ei subclasându-i bunicii iar pe ei rudele.

7. Având în vedere proverbul: "Spune-mi cu cine te însoțești ca să îți spun cine ești!", ce influență credeți că are grupul de prieteni asupra deciziilor de viață luate de tânăr?

20%

80%

20% din eșantionul chestionat susțin faptul că grupul de prieteni are o influență pozitivă, la polul opus cu un procent de 80% situându-se cei care remarcă influența negativă a grupului asupra tânărului care de cele mai multe ori se conformează ideilor și ambianței nocive a acestuia.

8.Alegeți factorii care după părerea dumneavoastră determină tinerii să nu participe la orele școlare:

1. Financiari

2. Familiali

3. Lipsa educației de bază

4. Influența grupului de perieteni

La întrebarea numărul 8, un procent de 10% au bifat factorii financiari drept cauză a absenteismului școlar, 20% i-au ales pe cei familiali în timp ce 25% consideră lipsa educației dobândită în familie ca principal motiv; iar majoritatea, adică 45% dintre ei atribuie culpa cercului de prieteni.

9. „ Cum ar trebui să participe părinții la educația copiilor? Dar Biserica?”

Acestei întrebări consider a-i fi ineficient graficul, deoarece nu poate exprima realist răspunsurile primite. Astfel, le voi enumera în cele ce urmează, pe cele mai concludente:

Părinții au obligația să-și îndrepte copiii pe calea Bisericii;

Părinții ar trebui să-și supravegheze copiii și să-i educe;

Este necesară implicarea activă a părinților susținută de sentimentul dragostei;

Organizarea de cateheze destinate tinerilor de către Biserică;

Un respondent a sugerat și o mai bună implicare a profesorilor;

10. Afectează creșterea copilului faptul că părinții majoritatea timpului sunt la serviciu?

Cu siguranță da; Da Nu

10%

10%

80%

La acest item într-un procent egal de câte 10%, unii au răspuns afirmativ, iar alții negativ, susținând sau nu perturbarea creșterii copilului datorată timpului petrecut de către părinți muncind. Dar majoritatea de 80% dintre respondenți sunt convinși de afectarea creșterii copilului din motivul mai sus menționat.

11. Considerați că părinții sunt încă modelul de viață pe care copiii îl urmează în societatea actuală?

Da Oarecum

50% 50%

Scopul acestei întrebări a fost evidențierea părerii eșantionului chestionat în privința modelului de viață pe care copiii îl urmează în societatea contemporană. Astfel în proporții egale de 50%, unii sunt de părere că părinții sunt în continuare modelul copiilor iar alții sunt îndoielnici în această privință.

12. Cum credeți că o familie creștină întemeiată după Învățătura Bisericii suportă lipsa tot mai acută a banilor, umilințele inerente și lipsa locurilor de muncă?

7% 7%

29% 57%

Cu răbdare și înțelepciune Au nădejdea că Dumnezeu nu te lasă niciodată

Nu banul primează Cu disperare

Dintre cei chestionați 7% au afirmat faptul că familia creștină acceptă cu disperare această situație, în aceeași proporție de 7% au afirmat faptul că nu primează banii în familie ci alte valori precum dragostea, nădejdea și credința în Dumnezeu. 28% au susținut că familia poate trece peste această situație cu multă răbdare și înțelepciune, aceste valori fiind esențiale într-o familie, iar cei mai mulți în proporție de 57% au afirmat că nădejdea în Dumnezeu este una importantă în ceea ce privește situațiile neplăcute în viața de zi cu zi.

13. După părerea dumneavoastră cât sunt de interesați tinerii de actul religios?

Puțin Mult

20%

80%

Respondenților acestei întrebări li s-a cerut opinia privind interesul acordat tinerilor actului religios. Astfel 20% dintre ei au răspuns că tinerii sunt mult interesați de cultul religios în timp ce 80% susțin că tineretul nu prea este interesat. Aceste păreri reflectă realitatea în care trăim, o societate tot mai secularizată, unde omul crede numai în el și că poate face totul de unul singur.

14. Sunteți de părere că școala poate oferi o bună mediere între familie, elevi și biserică?

Da Nu

30%

70%

La această ultimă întrebare am vrut să aflăm dacă eșantionul ales pentru cercetare este de acord sau nu cu faptul că școala poate fi un bun mediator între familie, elevi și biserică. 30% dintre sunt de părere că școala nu poate oferi o legătură eficientă între familie și biserică iar restul, respectiv un procent de 70% și-au exprimat punctul de vedere că Biserica poate fi cunoscută prin intermediul școlii, care va aduce mai aproape familiile și elevii prin activitățile și programele propuse

IV. Concluzii și recomandări în urma raportului de cercetare

„În lumea creștină locul tainei este și sursa puterii acestei lumi căci atâta vreme cât altarele vor săvârși Sfânta Liturghie, Taina Euharistică va lucra întru întărirea credincioșilor, fără primejdia ca cineva, cândva să pună stăpânire pe Taina Euharistică prin care se propagă minunea vindecătoare de moarte a jertfei lui Dumnezeu; aceasta va mântui pe tot omul, sărac și bogat deopotrivă, după puterea credinței și a iubirii sale, nicidecum după aceea a averii ori a poziției sale. Prin urmare, singurul grup ale cărui taine sau secrete nu compun o verigă vulnerabilă pentru trăinicia și succesul vieții veșnice – este grupul religios de credincioși. Înlăuntrul lui se poate apăra de orice risc marca cea mai secretă a grupurilor omenești care este aceea a identității, adică a numelui colectiv. Apartenența la o biserică și deci împărtășirea tainelor păzite de altarul bisericilor este metoda cea mai sigură de conservare a identității unui popor. Credința unui popor și gruparea lui în jurul altarelor sale este singura garanție a identității pentru vremuri de criză și teroare a istoriei”108.

Familiei îi rămâne fundamental caracterul tradițional și rolul educativ în societatea contemporană, funcția educativă a familiei fiind și una dintre cele mai importante contribuții pe care le aduce familia societății actuale. Reiese în mod categoric că dragostea este sentimentul cel mai important, pe care se întemeiază o familie iar Biserica reprezintă un simbol al întemeierii familiei, deoarece însuși Dumnezeu a întemeiat prima familie în Rai, și a binecuvântat instituția căsătoriei la Nunta din Cana Galileii.

În privința existenței unei conexiune între familie și școală, având în vedere că ambele instituții sunt răspunzătoare de educația copilului, prima formându-i pe întregul parcurs al vieții, iar a doua pe o anumită perioadă, putem afirma pe bună dreptate că acestea două se condiționează una pe alta. Despre căsătorie din cercetarea efectuată reiese susținerea majorității celor chestionați, răspunsurile lor indicând-o drept extrem de importantă și susținând totodată că fară ea societatea chiar s-ar putea animaliza.

La baza educației tânărului stau părinții, pe ei subclasându-i bunicii, iar pe aceștia din urmă rudele. Grupul de prieteni are o influență pozitivă într-o foarte mică măsură asupra tânărului care de cele mai multe ori se conformează ideilor și ambianței nocive a acestuia, dar sunt și păreri care susțin că depinde foarte mult de grupul unde se integrează în ultimă

108Stănescu Nina, Op. cit., p. 268 apud Bădescu Ilie, Sociologie noologică – Ordinea Spirituală a Societății,

Editura Mica Valahie, București, 2007, p. 517

instanță adolescentul.

În privința educației acordate copiilor de către părinți și a participării Bisericii la acest fenomen răspunsurile sunt concludente:

Părinții au obligația să-și îndrepte copiii pe calea Bisericii;

Părinții ar trebui să-și supravegheze copiii și să-i educe;

Este necesară implicarea activă a părinților susținută de sentimentul dragostei;

Organizarea de cateheze destinate tinerilor de către Biserică;

Un respondent a sugerat și o mai bună implicare a profesorilor;

Educația copiilor este foarte mult afectată de lipsa timpului acordat de părinți copiilor, din cauza programului îndelungat destinat serviciului.

Modelul de viață pe care copiii îl urmează în societatea contemporană, nu mai este în totalitate cel al părinților, acest aspect fiind susținut de jumătate dintre familiile chestionate.

Putem afirma, sprijiniți fiind de cercetarea efectuată că familiile pot trece peste situațiile neplăcute create de actuala criză și de lipsa tot mai acută a banilor, cu multă răbdare și înțelepciune – valori esențiale într-o familie – iar nădejdea în Dumnezeu ese cea mai importantă în depășirea greutăților vieții de zi cu zi.

Despre interesul acordat tinerilor actului religios putem concluziona că o mică parte mai prezintă interes pentru actul de cult al Bisericii. Aceasta este imaginea realității în care trăim, o societate tot mai secularizată, unde omul crede numai în el și că poate face totul de unul singur.

În dezvoltarea unei educații autentice pentru viață este esențială cultivarea unei legături statornice și a unei cooperări rodnice între Biserică, Familie și Școală, precum și valorificarea contribuțiilor specifice acestora.

În contextul actual, marcat de tendințe ideologice individualiste și secularizante care erodează valorile consacrate ale familiei tradiționale, este cu atât mai necesară această conlucrare benefică între instituții fundamentale. Mai precis, în societatea de consum din zilele noastre, marcată tot mai mult de o mentalitate care orientează copiii, adolescenții și tinerii spre senzaționalul artificial și profitul material, este esențială cultivarea unei educații credibile axată pe luminile călăuzitoare ale vieții, atât la nivel personal, cât și la nivel comunitar. Aceste lumini sunt: credința în Dumnezeu și valoarea unică și eternă a persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu – Izvorul vieții veșnice, iubirea generoasă a omului ca bază a comuniunii umane în familie și în societate, cultivarea creativității pentru îmbogățirea tezaurului peren al umanității și cultivarea responsabilității pentru natură ca dar al lui Dumnezeu oferit generațiilor umane prezente și viitoare.

Eu consider că prin educația religioasă este evidențiată complementaritatea dintre spiritualitate și știință, dintre credință și cultură, reliefându-se și dimensiunea formativă a acesteia, nu doar informativă. Educația religioasă oferă un orizont spiritual cuprinzător sau integrator, un liant care relaționează și integrează cunoștințele de la celelalte discipline, spre a forma împreună un reper spiritual luminos și edificator pentru viață, trăită în comuniune de iubire și coresponsabilitate pentru binele comun.

Omul secularizat a pierdut practica rugăciunii ca izvor de bucurie și de iubire statornică în familie, în prietenie și în societate. El se hrănește adesea cu iluzia că sufletul omului poate fi umplut cu lucruri materiale limitate și cu senzații efemere, sufocând astfel dorința acestuia de viață și iubire eternă.

Predarea religiei în școală are valențe educaționale profunde, prin rolul ei formativ în viața copiilor și a tinerilor, demonstrat și de studiile educaționale și sociologice în domeniu. Ora de religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate și de orientare, întrucât propune modele viabile de bunătate, sfințenie și conviețuire umană.

Pentru Biserică și Societate, Familia are un rol esențial în stabilirea reperelor valorice ale copiilor. Influența familiei este mult mai importantă decât decizia unui aparat instituțional, birocratic și impersonal. Familia creștină reprezintă spațiul intim cel mai de preț pentru cultivarea iubirii conjugale, a iubirii părintești, a iubirii filiale și a iubirii frățești. Lipsa de iubire și comuniune în familie duce la înstrăinarea între membrii acesteia, la violență conjugală, la violență domestică, la divorț, care au efecte dramatice pentru copii, la abandonul școlar, la alcoolism și la alte rele.

De aceea, Liceul Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu” Oradea, alături de Episcopia Greco-Catolică, dorește să refacă legătura copiilor cu parohia, cu o comunitate vie, mărturisitoare și rugătoare, care prețuiește Familia și Școala. Prin aceste proiecte, Biserica noastră se străduiește să-i integreze pe copii în comunități care se întemeiază pe cultura iubirii fraterne și a solidarității practice.

În mod special, Biserica este preocupată de prevenirea abandonului școlar în familiile sărace sau în familiile în care părinții sunt plecați la muncă în străinătate.

În fața crizei economice actuale cu efecte negative pentru Familie și Școală, Biserica îi cheamă pe părinți, învățători și profesori la o conlucrare permanentă, în spiritul comuniunii fraterne și al solidarității practice, ca educația copiilor să devină o preocupare comună majoră.

Prin parteneriatele dintre parohie și școală, parohiile sunt chemate să ajute cât mai mult copiii săraci să învețe carte, pentru viață, unind credința cu știința și cuvântul înțelept cu fapta cea bună.

În contextul înscrierii elevilor la ora de religie, am avut bucuria să constatăm cooperarea efectivă între Familie, Biserică și Școală pentru susținerea unei educații integrale și benefice pentru viață. Promovarea educației religioase, care include deopotrivă formarea de repere spirituale pentru viață și a unei culturi religioase, constituie un act de mărturisire a identității profunde a sufletului familiei românești și a Tradiției învățământului românesc.

În cadrul demersului referitor la înscrierea elevilor la ora de religie și al dezbaterilor generate cu această ocazie, am apreciat manifestarea conștiinței misionare și mărturisitoare a părinților și a multor intelectuali români credincioși. În acest fel a fost valorificată vocația Bisericii de a uni în coresponsabilitate și cooperare persoane de profesii și talente diferite, pentru binele poporului român.

Programele propuse în cadrul Liceului Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu”, la nivel de clase primare în Alternativa Educațională Step by Step pentru întărirea parteneriatului școală- familie – biserică:

Lectoratele cu părinții, care se desfășoară lunar, având de fiecare dată teme diferite:

Întâlnirile cu părinții în cadrul diferitelor Momente artistice organizate la nivel de clasă sau școală:

Întâlnirea Eparhială a copiilor Greco-Catolici, organizat anual este o altă activitate care îi solicită pe părinții elevilor noștri să participe ca o familie la toate activitățile propuse :

Prima Spovadă și Împărtășania solemnă, care este o activitate desfășurată la nivelul claselor a III-a, cu o lungă pregătire în prealabil. Această pregătire implică cadrele didactice, elevii, preoții îndrumători și familiile:

Participarea la Sfânta Liturghie este o tradiție în școala noastră, astfel elevii, în fiecare vineri susțin Liturghia Copiilor:

Diferite pelerinaje care invită atât elevii, cât și familiile lor:

Diferite colecte de alimente/ îmbrăcăminte pentru nevoiași este o altă activitate prin care Biserica încurajează familiile la participare activă și îi sensibilizează pentru diferite cauze nobile:

Participarea la ,,Marșul iubirii”:

,,Colindul Moșilor” unde peste 400 de elevi, însoțiți de cadrele didactice și familii, cutreieră orașul pentru a duce mai departe vestea:

Sărbătorirea a 25 de ani de la reînființarea Liceului ,,Greco-Catolic” Oradea, 20 de ani de Alternativă Step By Step și 100 de ani de la Marea Unire:

V. BIBLIOGRAFIE

Alexandru, Ioan, Iubirea de Patrie, București, Editura Eminescu, 1985

Bădina, Ov., Mahler, F., – Funcții și tendințe ale familiei contemporane, editura

Politică, București, 1970

Biblia, editată de Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008

Catalano, H. Alternativele educaționale – Fundamentări teoretice, Ed. Karuna, Bistrița, 2008

Catalano, H., Bocoș, M., Mihai, E., Step by Step, un brand de succes, Ed. Karuna, Bistrița, 2008

Constantinescu, L, Grația Despre familia Ortodoxă – dialoguri cu părintele

Calistrat Chifan, editura Haritina, Iași, 2011

Coser, Rose Laub, – The Family: Its Structure and Functiotis, New York: St'Martin's Press, 1974

Coulanges, F, Cetatea antică, vol. vol I, II, Editura Meridiane, București, 1984

Damean, Doru, Claudiu , Consilierea, asistența și medierea social-religioasă a persoanelor dependente de droguri, Editura Didactică și Pedagogică, R. A.,

București, 2012

Idem, Dreptul Familiei – note de curs pentru studenții anului II, Universitatea

„Ovidius” – Constanța, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Secția: Teologie Socială, Constanța, 2013

Dimitriu, C. – Le dați copiilor totul, dar le cereți destul?, Editura Didactică și Pedagogică, București

Durkheim, Emile – Educație si sociologie, Bucuresti, Editura Didactică și Pedagogică, 1980

Filipescu, Ion, P., Tratat de dreptul familiei, Editura All, București, 1996

Herseni, T. – Prolegomene la teoria sociologică, Editura Științifică, București, 1969

Ibiș, Adrian, Influența agenților de socializare asupra comportamentelor predelincvente ale elevilor, Editura Pansofia, București, 2001

Komensky, J.A, – Didactica Magna, Editura de stat Didactică șî Pedagogică, 1958

Idem, – Copilul și familia, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973

M., Voinea – Familia și evoluția sa istorică, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978

Mitofan, I, Ciuperca, C., – Incursiune in psihosociologia și psihosexologia familiei, Editura Press Mihaela S. R.L, București, 1998

Murdock, George Peter, – Social Structure, New York, Crown Publishers, 1996

Neamțu, George (coordonator), Tratat de Asistență Socială, Editura Polirom, Iași,

2003

Nicola, I., Tratat de pedagogie școlară, Editura Didactică și Pedagogică, R.A.

Bucuresti, 1996

Otovescu, Dumitru (coordonator.), Tratat de sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2010

Popa, Edmond, Nicolae, Provocări la adresa familiei creștine azi – teză de doctorat, Editura Episcopiei Giurgiului, Giurgiu

Nicodim Măndiță, Oglinda Duhovnicească – vol. 3, Editura Agapis, București, 2008

R., Vincent – Cunoașterea copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972

Rus, Mihaela, Stănescu, Nina(coordonatori.), Reeducarea poporului romând și efectele sale la copii, tineri și bătrâni – comunicare studențească(Constanța, 3 Decembrie 2012 , Editura Vasiliana ’98, Iași, 2013

Simmel, G, – Sociologie. Etudes sur les formes de la socialization, Presses Universitaires de France, Paris, 1999

Stan, George, Familia creștină – așezământ dumnezeiesc și temelie a vieții de obște,

Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, f.a.

Stanciulescu, E., Teorii sociologice contemporane. Producția sinelui și construcția sociologiei, Editura Polirom, Iasi, 1996

Stănescu, Nina, Misiunea socială a Bisericii Ortodoxe române, editura Beladi, Craiova, 2011

Stoica, Georgeta, Note de curs – Fundamentele biblice și patristice ale doctrinei sociale în Biserica Ortodoxă Română

Szczepanski, J. – Noțiuni elementare de sociologie, Editura Științifică, București,

1972

Teșu, Ioan, C., Familia contemporană între ideal și criză, Editura Doxologia, Iași,

2011

Vanca, A., Dumitru, Familie, filantropie și etică socială – Referatele simpozionului teologic internațional organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1

Decembrie 1918” Alba Iulia (6-9 mai 2011), vol. II, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2011

Voinea, M., Psihosociologia familiei, Editura Universității București, 1996

Zamfir, C., Vlăsceanu, L. Coordonatori,- Dicționar de sociologie, Editura Babel,

București, 1993

Surse electronice:

http://dexonline.ro/definitie/famili

VI. ANEXE

,,FAMILIA CREȘTINĂ – PARTENER ÎN EDUCAȚIA MICULUI CREȘTIN ÎN ALTERNATIVA EDUCAȚIONALĂ STEP BY STEP”

Anexa 1 CHESTIONAR – pentru părinți109

Sexul și vârsta dumneavoastră:

Feminin

Masculin Vârsta:……………..

Care credeți că este cel dintâi lucru care stă la baza întemeierii familiei creștine?

Dragostea

Credința

Învățătura Sfintei Scripturi

Prietenia

Ce rol are familia creștină în societatea modernă?

Educativ

Social

Biologic

Tradițional

Credeți că este mai importantă instituția căsătoriei în societatea actuală? Da / nu

……………………………………………………………………………………………………………………………………

Considerați că există o conexiune între familie și școală?

Da

Nu

Nu știu

5.Biserica are vreun rol în formarea ideii de familie pentru tânărul de azi?

Bineînțeles

Puțin

Deloc

109Vă rugăm să încercuiți doar răspunsul care vă interesează

6.Cine considerați că stă la baza educației tânărului într-o familie creștină?

Părinții

Bunicii

Frații

7.Având în vedere proverbul „Spune-mi cu cine te însoțești ca să îți spun cine ești” ce

influență credeți că are grupul de prieteni asupra deciziilor de viață luate de tânăr?

…………………………………………………………………………………………………………………………………..

……………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………

Alegeți factorii care după părerea dumneavoastră determină tinerii să nu participe la orele școlare?

Financiari

Familiali

Lipsa educației de bază

Influența grupului de prieteni

9. Cum ar trebui să participe părinții la educația copiilor? Dar Biserica?

…………………………………………………………………………………………………………………………………..

……………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………….

10. Afecteză creșterea copilului faptul că părinții majoritatea timpului sunt la serviciu?

Cu siguranță, da

Da

Nu

11.Considerați că părinții sunt încă modelul de viață pe care copiii îl urmează în societatea actuală?

Da

Nu

Oarecum

12.Supraviețuirea familiei înseamnă un trai decent ce trebuie asigurat membrilor familiei. Luând în considerarea actuala criză economică ( și nu numai) din țară și din lume, cum credeți că suportă o familie creștină întemeiată după învățătura Bisericii, lipsa tot mai acută a banilor, și mai ales a locurilor de muncă?

Cu disperare

Nu banul primează

Au nădejdea că Dumnezeu nu te lasă niciodată

Cu răbdare și înțelepciune

După părerea dumneavoastră, cât sunt de interesați tinerii de actul religios?

Puțin

Mult

14.Sunteți de părere că școala poate oferi o bună mediere între familie, elevi și biserică?

……………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………………………………………..

……………………………………………………………………………………………………………………………………

Vă mulțumesc!

Anexa 2

Data: 10.03.2018

Clasa: pregătitoare

Școala Liceul Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu” Oradea

Ȋnvățătoare: Gaspar Eva Monika

Aria curriculară: Consiliere și orientare

Disciplina: Dezvoltare personală

Unitatea de ȋnvățare: “Salutare primăvară!”

Subiectul lecției: “Familia mea”

Forma de realizare: activitate integrată

Tipul activității: predare- învățare

Durata: 50 min. (35 minute activitate propriu-zisă și 15 minute activități în completare);

Competențe specifice:

DP 2.3 Explorarea caracteristcilor ființelor și obiectelor preferate și a interacțiunii simple cu acestea;

2.1 Recunoașterea emoțiilor de bază în situații simple, familiare;

CLR 2.2 Transmiterea unor informații referitoare la sine și la universul apropiat, prin mesaje scurte;

AVAP 2.2 Exprimarea ideilor și trăirilor personale, în aplicații simple, specifice artelor vizuale;

Obiective operaționale :

O1- Să enumere membrii familiei din care face parte;

O2- Să precizeze activitățile specifice fiecărui membru al familiei;

O3- Să menționeze drepturile și îndatoririle fiecărui membu al familiei;

O4- Să descrie cum sunt sărbătorite cele mai importante evenimente din cadrul familiei;

O5- Să deseneze în chenar familia ;

Strategii didactice:

Metode și procedee: conversația, jocul didactic, metoda „cercurilor concentrice”, explicația, exercițiul

Mijloace de învățământ: planșă, fișe de lucru, jetoane, creioane colorate, cântec „ Familia mea”, laptop;

Forme de organizare: frontal, individual, pe grupe, în perechi.

Evaluare: formativă, prin observarea comportamentului elevilor și analiza produselor activității; aprecieri verbale

Bibliografie:

– MECTS- Programa școlară pentru disciplina Dezvoltare personală aprobată prin ordin al ministrului Nr. 3418/19.03.2013;

– Ghidul cadrului didactic- clasa pregătitoare, Editura Delta Cart, 2013;

– www.didactic.ro

Anexa 1

FIȘĂ DE LUCRU