Pr. Conf. Univ. Dr. Florin Dobrei [302451]

UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” DIN REȘIȚA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Pr. Conf. Univ. Dr. Florin Dobrei

Absolvent: [anonimizat]

2016

UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” DIN REȘIȚA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE

Programul de studii : Teologie Ortodoxă Didactică

Semnătura coordonatorului științific

„Foaia diecezană”-publicație de cultură și spiritualitate în Episcopia Caransebeșului

Coordonator științific:

Pr. conf. Univ. Dr. Florin Dobrei

Absolvent: [anonimizat]

2016

UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” REȘIȚA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE

DEPARTAMENTUL DE TEOLOGIE ȘI ȘTIINȚE SOCIALE

Declarație de asumare a răspunderii

Subsemnatul/a AMALIA MARIA BORCHESCU absolventă a Facultății de ȘTIINȚE SOCIALE din Universitatea “Eftimie Murgu” [anonimizat], [anonimizat], proiectare și redactare. [anonimizat], conform normelor de citare a surselor.

[anonimizat]-am obținut sunt adevărate.

Înțeleg că falsificarea datelor și a informațiilor analizate în lucrare constituie fraudă și este sancționată conform regulamentelor în vigoare. [anonimizat].7 și Art.9 (licență/diplomă)/20(master) din Metodologia de organizare și desfășurare a examenelor de finalizare a studiilor de licență și master la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița promoțiile 2016.

Data: Semnătura:

…………………………… …………………………….

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………………………………5

Capitolul I-[anonimizat]………………………..7 1.1 Repere istorice Episcopia Caransebeșului…………………………………….7

[anonimizat]…………………………9

Activitatea politică și culturală a lui Ioan Popasu…………………………..13

Capitolul II Apariția „Foii diecezane”…………………………………………………….24 2.1 Istoricul apariției „Foii diecezane”………………………………………………24 2.2 Etapele „Foii diecezane” – 1886-1918 – 1918-1948 – 1995 astazi…………………………………………26

Capitolul III Redactorii de ieri și de azi……………………………………………….29

Capitolul IV Structura „Foii diecezane”………………………………………………..35 4.1 Rubrici……………………………………………………………………………35 4.2 Tematică ………………………………………………………………………..39 4.3 Colaboratori…………………………………………………………………….45 4.4 Importanța „Foii diecezane” pentru cultură și spiritualitate….49

Concluzii……………………………………………………………………………………………….54

Anexe…………………………………………………………………………………………………….56

Bibliografie…………………………………………………………………………………………….69

INTRODUCERE

Lucrarea intitulată „Foaia diecezană – publicație de cultură și spiritualitate în Episcopia Caransebeșului” reprezintă un studiu asupra Foii diecezane începând cu primul număr și până astăzi, fiind una dintre cele mai importante publicații bănățene, având un rol bine definit în viața locuitorilor din această zonă a țării.

Ca în orice muncă de cercetare, mai întâi am căutat sursele de informație, relevante pentru tema abordată: atât surse clasice (bibliografice și arhivistice), cât și surse inedite (însemnări, fotografii).

În primul capitol, „Ioan Popasu-îndrumător al culturii bănățene”, este prezentat în primul rând, istoricul Episcopiei Caransebeșului. Formarea teologică a lui Ioan Popasu este următorul punct tratat, iar apoi este descrisă activitatea politică și culturală, dar și contribuția pe care a avut-o Ioan Popasu în apariția primului organ publicistic de cultură din Episcopia Caransebeșului.

Cel de-al doilea capitol, intitulat „Apariția Foii diecezane” descrie cadrul istoric al apariției Foii diecezane, dar și cele trei perioade ale existenței sale. Prima perioadă se întinde de-a lungul a 32 de ani, adică din anul 1886 și până în anul 1918, a doua etapă se desfășoară de-a lungul anilor 1918-1948, iar cea de-a treia perioadă începe în martie 1995, imediat după reactivarea Episcopiei Caransebeșului (1994), și până astăzi.

Capitolul al treilea este reprezentat de redactorii „Foii diecezane”, fără de care apariția acesteia nu ar fi fost posibilă. Redactorilor le este dedicat un întreg capitol, pentru a evidenția importanța și contribuția acestora la continuitatea Foii. Ioan Bartolomei, Ion Ionașiu, Petru Barbu, Cornel Corneanu, sunt doar câțiva dintre redactorii descriși în al treilea capitol.

„Structura Foii diecezane” este subiectul dezbătut în capitolul al patrulea al lucrării, fiind vorba despre rubricile, tematica și colaboratorii publicației dar și despre importanța acesteia pentru cultură și spiritualitate.

De-a lungul timpului, în publicația „Foaia diecezană” s-au scris nu doar articole despre evenimentele din eparhie, ci și foarte multe articole cu fond național, Biserica fiind cel mai important factor al emancipării poporului. O categorie aparte de articole sunt cele cu referire la preoții eparhiei și la activitatea lor pastorală și misionară. S-au publicat și articole informative despre dinamica vieții bisericești din Banatul Montan (parohii vacante, numiri de preoți). Pentru că reflectă și activitatea de educație a tinerilor, în paginile revistei se întâlnesc și problematici didactice, articole cu caracter pedagogic teoretic și planuri de lecții din diferite discipline de învățământ. Datorită vechimii și conținutului ei, teologii și istoricii consideră „Foaia Diecezană” una dintre cele mai importante publicații religioase din spațiul românesc.

Finalul lucrării cuprinde pe de o parte, concluziile cercetării, iar pe de altă parte, o serie de anexe alcătuite din copii ale unor numere din fiecare perioadă a apariției Foii diecezane și fotografii care reprezintă momente importante din viața periodicului diecezan, dar și din Episcopia Caransebeșului, acestea ilustrând și întregi conținutul științific al studiului.

Capitolul I- Ioan Popasu, îndrumător al culturii bănățene

Repere istorice Episcopia Caransebeșului

Majoritatea istoricilor sunt de părere că introducerea creștinismului în Banat a avut loc după ocuparea Daciei de către armata romană condusă de împăratul Traian și transformarea ei în provincie a Imperiului roman. În acest sens există numeroase mărturii arheologice descoperite în Banat, numit atunci Dacia Malvensis sau Dacia Ripensis, semnificative fiind urmele paleocreștine de la Morisena, Orșova, Cenad și Tibiscum datând din secolul al IV-lea. În timp, Banatul va înregistra forme de viață bisericească deosebit de complexe, de la parohii și mănăstiri până la episcopii și mitropolii, toate „răsăritene”, dată fiind influența Bizanțului deosebit de puternică în această zonă, mărturie fiind mănăstirile „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Morisena ctitorită de voievodul Ahtum (1002) sau „Sfântul Gheorghe” de la Maidan întemeiată de Cenad, urmașul lui Ahtum (1028). Așezat, în trecut, între Orient și Occident, neamul românesc din Banat a trăit ororile războaielor, fiind de multe ori teatrul unor scene de luptă. Ocupația otomană și prozelitismul apusean, cărora li s-a adăugat ocupația habsburgică cu consecințe nefaste, au creat și Bisericii multe greutăți. Cu toate acestea, după anul 1232 va lua ființă episcopia din Mehadia dependentă de mitropolia Severinului și respectiv episcopia Timișoarei, după 1557. Ulterior apare o episcopie și la Caransebeș în anul 1720, împărțindu-și însă sediul cu Vârșețul. Lipsa ierarhiei superioare proprii va fi suplinită prin atașarea fie de episcopii transilvăneni fie de cei ai Râmnicului, fapt ce va demonstra apartenența la același neam și la aceeași lege a locuitorilor de aici. Cu toate că unii ierarhi care au păstorit în Banat purtau numele de „mitropolit” (ex. Nifon la 1613, Iosif cel Nou de la Partoș la 1650), abia în anul 1720 mitropolitul Moise Petrovici al Belgradului reușește să obțină din partea habsburgilor recunoașterea jurisdicțiilor asupra eparhiilor din Banat, mutând sediul mitropoliei la Timișoara. Se știe că la Marea Adunare de pe „Câmpia Libertății” din Lugoj ținută între 15/27 iunie 1848, tribunul Eftimie Murgu va înscrie printre revendicările românilor și recunoașterea „obișnuitului lor mitropolit” de la Timișoara. Începând cu anul 1865 eparhia Caransebeșului va funcționa independent prin desprinderea de Vârșeț, de ea depinzând de acum parohiile din jumătatea sudică a Banatului, partea de nord aflându-se sub jurisdicția episcopiei Aradului. Cele două centre vor răspunde noilor cerințe prin contribuția la formarea noilor preoți în „institutele teologice” pe care le aveau în subordine, înființarea de tipografii la care se vor publica cărți religioase, reviste oficiale, precum și literatură românească, zidirea de biserici, întemeierea de parohii și mănăstiri, educația credincioșilor, etc. Biserica ortodoxă română din Banat va ajunge la dezvoltarea pe care și-o dorea mult mai târziu, odată cu reînființarea episcopiei din Timișoara (1939), dar mai ales prin ridicarea ei la rangul de arhiepiscopie și totodată crearea Mitropoliei Banatului la data de 3 iulie 1947. Primul mitropolit al Banatului, dr. Vasile Lăzărescu, va fi întronizat la 26 octombrie același an. Noua mitropolie avea ca sufragane Arhiepiscopia Timișoarei și Episcopia Caransebeșului (Anexa 1). Din nefericire însă, acea perioadă a fost marcată de încercările regimului comunist ateu care dorea prin orice mijloace consolidarea ideologiei sale. Unul din mijloace era lichidarea religiei prin persecutarea tuturor Bisericilor și comunităților religioase. În aceste condiții dramatice Episcopia Caransebeșului a fost desființată fiind contopită cu cea a Timișoarei sub titulatura “Arhiepiscopia Timișoarei și Caransebeșului”. Episcopia Aradului se va afilia la Mitropolia Banatului pentru a nu rămâne aceasta cu o singură eparhie sufragană. Schimbările profunde de după Decembrie 1989 impuneau ca o reparație reactivarea celei de a treia eparhii a Mitropoliei Banatului, eveniment realizat în anul 1994 odată cu instalarea nou alesului ierarh al Caransebeșului, episcopul Emilian Birdaș. De câțiva ani Mitropolia Banatului a fost îmbogățită prin înființarea a încă două episcopii sufragane peste hotare: Episcopia ortodoxă română din Ungaria (Gyula) în anul 1999, menită să satisfacă trebuințele spirituale ale românilor ortodocși din această țară și Episcopia ortodoxă română a Vârșețului (Serbia și Muntenegru), în anul 2001. În anul 2009, sub înțeleapta cârmuire a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a înființat Episcopia Devei și Hunedoarei, ca sufragană a Mitropoliei Banatului. În același an, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Episcopia Daciei Felix cu reședința la Vârșeț – Serbia și Episcopia Gyulei cu reședința la Gyula – Ungaria să treacă din jurisdicția Mitropoliei Banatului în jurisdicția directă a Patriarhiei Române. Actualmente, Mitropolia Banatului funcționează cu trei eparhii: Arhiepiscopia Timișoarei, Arhiepiscopia Aradului și Episcopia Caransebeșului.

1.2 Ioan Popasu- anii copilăriei și formarea teologică

Ioan Popasu, cel care avea să devină un slujitor al Bisericii Ortodoxe din Transilvania și Banat, s-a născut la Brașov. În anul 1808, la data de 20 decembrie, într-o familie cu tradiție ortodoxă românească. Având un talent pentru învățătură, Ioan Popasu urmează școala primară și gimnaziul la Brașov și la Sibiu. Datorită sprijinului material acordat de familie, Ioan Popasu a urmat cursurile liceului romano-catolic din Cluj, fiind elev la secția de filozofie. Mediul familial își va pune pecetea asupra opțiunilor tânărului Ioan Popasu, sprijinindu-l pe acesta și la finalizarea cursurilor din cadrul Facultății de Teologie a Universității din Viena. În anul 1836, Ioan Popasu părăsește băncile școlii din Viena, stăpânind la perfecție câteva limbi străine și având o cultură vastă. Cunoștințele acumulate și bine stăpânite, precum și personalitatea sa, l-au determinat pe episcopul Vasile Moga din Sibiu să îl numească pe tânărul absolvent Ioan Popasu, secretar episcopal. Acesta fiind foarte ambițios, nu s-a mulțumit doar cu funcția de secretar, și, forțând mâna destinului, dar și a episcopului, Ioan Popasu este hirotonit în anul 1837, în luna martie diacon, urmând ca peste câteva zile să fie hirotonit preot paroh al Bisericii Sfântul Nicolae din Brașov. Preluându-și atribuțiile de preot, Ioan Popasu va păstori în Brașov cu o aleasă competență și autoritate. Aici, el a luat câteva măsuri pentru reorganizarea parohiei, a avut o activitate permanentă și un comportament exemplar. Acestea sunt doar o parte din faptele care au dus la alegerea sa ca protopop al tractului al doilea, în luna mai a anului 1837, iar în iunie, a fost numit protopop al tractului întâi. În funcția de protopop al Brașovului, Ioan Popasu a avut o frumoasă activitate culturală. Profesorul Dr Ioan Lupaș spune într-o broșură a sa că „meritele neobositului protopop Ioan Popasu par a nu fi fost de ajuns prețuite; fără stăruința și entuziasmul lui, gloriosul liceu ortodox român din Brașov nu și-ar fi putut deschide înainte cu 83 de ani porțile, pentru a frânge pâinea învățăturii românești atâtor serii de elevi, din care au răsărit cei mai de valoare creatori ai științei, culturii și artei românești, de amândouă laturile Carpaților.

În momentul declanșării revoluției din 1848, situația politică națională, socială și religioasă a românilor din teritoriile de la vest de Carpați a devenit insuportabilă. Desfășurarea evenimentelor revoluționare a adus în fruntea revoluției române din Transilvania și Banat, personalități precum: Andrei Șaguna, Avram Iancu, Eftimie Murgu și alții. Lângă cei menționați, a fost alături și Ioan Popasu, protopopul Brașovului având un rol important și anume, acela de secretar al Marii Adunări de la Blaj. Ioan Popasu a conlucrat cu revoluționarii români în luptă, adesea storcătoare de sudori crunte, pentru scoaterea națiunii române din umbra morții, în care au aruncat-o legislațiunile barbare ale trecutului și în cea pentru reînvierea străvechei mitropolii ortodoxe române.

Datorită aptitudinilor sale, Ioan Popasu este ales de către revoluționarii români transilvăneni ca fiind cel care prezintă împăratului cererile și dorințele românilor transilvăneni și bănățeni, atât în cauze naționale, cât și bisericești. Între 30 mai 1848 și 10 ianuarie 1850 a făcut parte din toate delegațiile și a colaborat la redactarea tuturor memorialelor prezentate împăraților. La conturarea personalității incontestabile a marelui protopop Ioan Popasu, aduc o contribuție faptele sale de realizare a ideilor pașoptiste și funcția lui de secretar al Adunării de la Blaj. Prestigiul mitropolitului a cunoscut o binemeritată creștere datorită activităților sale atât pe plan cultural, cât și politic.

În urma sinodului de la Carloviț din 1864, împăratul Francisc Iosif I a declarat despărțirea ierarhică a bisericii ortodoxe române de biserica sârbească și instituirea unei noi mitropolii române, aflată la egalitate cu cea sârbească. Noua mitropolie ortodoxă română a Transilvaniei, încredințată spre păstorire lui Andrei Șaguna, avea în componența sa, pe lângă episcopia Ardealului și episcopia Aradului, episcopia Caransebeșului, cu protopopiatele Caransebeș, Mehadia, Lugoj, Făget, Vărădia, Jebel, Vârșeț, Palanca, Panciova, Ciacova.

Andrei Șaguna și Procopiu Ivacicovici, făcând parte din sinodul episcopesc al Transilvaniei, l-au ales pe Ioan Popasu ca Episcop al Caransebeșului la 6 martie 1865. Alegerea acestora a fost acceptată de împăratul Austriei Francisc Iosif I, iar acesta îl confirmă pe Ioan Popasu ca episcop al Caransebeșului. Prin decretul imperial din 6 iulie 1865, s-a constituit Episcopia Caransebeșului, fiind numit arhimandritul Ioan Popasu, pentru integritatea vieții sale, pentru credința sa, pentru fidelitatea și bunele lui năravuri probate, pentru celelalte virtuți prin care s-a făcut demn de această slujbă.

Ioan Popasu și-a ocupat scaunul de episcop al Caransebeșului la data de 20 august 1865 (Anexa 2). Perioada dintre 20 august 1865 și 17 februarie 1889, constituie pentru Ioan Popasu anii realizării marilor sale proiecte care nu s-au redus doar la restaurarea și consolidarea Episcopiei Caransebeșului. Acești ani au fost dedicați creării și afirmării unor instituții de învățământ și cultură durabile. Sunt anii de maximă înflorire culturală a Caransebeșului și întregului Banat ortodox.

După moartea lui Andrei Șaguna, în 1873, în locul acestuia va fi ales episcopul Aradului, Procopiu Ivacicovici. În anul 1874, cel din urmă va fi ales ca mitropolit și patriarh al Bisericii sârbești. Tot în acest an, au loc alegeri pentru scaunul mitropolitan de la Sibiu, candidații fiind Nicolae Popea și Ioan Popasu. La data de 27 octombrie 1874, sinodul îl va alege pe Ioan Popasu ca mitropolit, însă această alegere nu este validată de guvernul din Budapesta, care îl refuză din funcția de mitropolit datorită activității sale din timpul revoluției din 1848-1849. Chiar dacă acest episod din viața ierarhului l-a afectat, putem spune că el nu a cedat în fața greutăților. Episcopul Ioan Popasu a fost unul dintre cei mai mari bărbați ai neamului nostru din era redeșteptării noastre naționale și unul dintre cei mai mari episcopi ai bisericii noastre străbune. Iubirea învăpăiată către neamul său, alipirea neclătită către biserica noastră dreptmăritoare, inima adâncă și simțitoare, mișcată de suferințele poporului său, voința tare îndreptată spre fapte bune, sunt trăsăturile generale ale acestei nobile figuri. Este imposibil să expunem tot ceea ce Ioan Popasu a făcut pentru școală, terenul principal al activității sale. Numai entuziasmul infinit pentru cultură poate explica perseverența cu care a lucrat până la moarte pentru școală.

În anul 1889, episcopul Ioan Popasu s-a îmbolnăvit de pneumonie, boală care s-a agravat în timpul slujbelor la care a trebuit să participe. Episcopul nu a rezistat bolii și, într-o zi de duminică, 5/17 februarie 1889, inima sa a încetat să mai bată. Ioan Popasu a fost înmormântat în biserica” Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș, în fața Sfântului Altar pe care l-a slujit cu atâta dăruire. (Anexa 3)

1.3 Activitatea politică și culturală a episcopului Ioan Popasu

Pe plan politic, Ioan Popasu a avut o activitate vastă și o mare contribuție în scrierea istoriei românilor. Activitatea sa se dovedește în timpul evenimentelor revoluționare desfășurate între anii 1848-1849.

În luna mai, la Blaj și respectiv luna iunie la Lugoj, în anul 1848, au avut loc adunări care au culminat cu cereri de ordin politic, național, administrativ și religios. Prin acestea, se dorea dezvoltarea viitoare a poporului român, egalitatea în drepturi a românilor cu celelalte naționalități în sens politic, dar și recăpătarea drepturilor avute până în anul 1700 de către Biserica strămoșească, în special restaurarea mitropoliei proprii și crearea unor episcopii ortodoxe. Ioan Popasu a fost ales secretar al Marii Adunări de la Blaj, fapt pentru care putem spune că Ioan Popasu a conlucrat cu revoluționarii români. Revoluționarii români îl numesc pe Ioan Popasu în delagații, ca fiind cel care prezintă împăratului și demnitarilor imperiali dezideratele românilor transilvăneni și bănățeni, astfel făcând parte din toate delegațiile și colaborând la redactarea tuturor memorialelor între 30 mai 1848- 10 ianuarie 1850.

Așadar, a primit însărcinarea să prezinte împăratului Ferdinand I, petiția națiunii române din Transilvania, redactată în 15-16 mai 1848 prin care se cereau următoarele: independența politică a națiunii române, independența bisericilor române și reînființarea vechii mitropolii române, desființarea iobăgiei, libertate industrială și comercială. Aceste cereri, aprobate și aplicate, ar fi acordat statutul de egalitate al românilor cu cel al maghiarilor și sașilor din Transilvania. Împăratul Ferdinand I a răspuns delegației spunând că toate dorințele vor fi satisfăcute prin unirea Transilvaniei cu Ungaria. Delegația solicită o nouă audiență și redactează o nouă petiție care nu este semnată de Ioan Popasu, și care este prezentată împăratului la 23 iunie, de această dată fără ca Ioan Popasu să facă parte din delegație.

Tot în anul 1848, Ioan Popasu primește din partea Prefecturii române din Brașov, sarcina de a participa la adunarea poporului român din Dârste pentru organizarea gloatelor. La data de 25 februarie Ioan Popasu împreună cu Andrei Șaguna, se află din nou la Olmȕtz pentru a prezenta noului împărat Francisc Iosif I dezideratele politice ale românilor. Încorporarea Transilvaniei la Ungaria îi determină pe români să își pună tot mai mult speranța în noul împărat.

Ioan Popasu participă la Lugoj la consfătuiri politico-naționale, în data de 27 iunie 1848. Trecerea prin Banat și discuțiile avute aici, îl determină pe Ioan Popasu să se alăture delegației care a cerut la 20 iulie 1849, ca în scaunul de episcop al Vârșețului, să fie numit un român bănățean, care ar fi dus la” împiedicarea ingerinței sârbești în afacerile bisericii române”.

Ioan Popasu este, împreuna cu Petru Mocioni, Ioan Dobran, Petru Cermena, Constantin Ponuțiu și Teodor Șerb, autorul memorialului depus guvernului imperial la data de 24 octombrie 1849, prin care se cerea despărțirea ierarhică de biserica sârbească. Românii bănățeni și transilvăneni vor redacta la 10 ianuarie 1850 un nou memoriu către guvernul imperial în care mai mult decât în oricare alt act petiționar se dezlănțuie tragismul poporului român aflat între mila împărătească și emfaza grofilor maghiari. În urma emiterii diplomei de la data de 20 octombrie 1860 prin care se abandonează sistemul absolutist de guvernare, se refac speranțele românilor de a avea propria autonomie și o biserică independentă. Ca urmare a acestei diplome, Ioan Popasu a convocat la 18 noiembrie 1860 la Brașov o consfătuire prin care se cerea convocarea congresului politic al națiunii române din provincie. Congresul proiectat cu ocazia conferinței de la Brașov, a avut loc la Sibiu în 13 ianuarie 1861. Plângerile congresului au fost aduse monarhului la 1 iulie 1861 de o delegație din care a făcut parte și Ioan Popasu. Acceptând în 1837 să devină paroh celib, în anul 1863 Ioan Popasu a intrat în clerul monahal, apoi a fost înaintat la demnitatea de arhimandrit. Acest post i-a conferit dreptul de a fi ales în senatul imperial de la Viena. Odată realizată autonomia Transilvaniei în cadrul imperiului habsburgic, lupta trebuia continuată pentru realizarea despărțirii ierarhice de biserica ortodoxă sârbă și restaurarea vechii mitropolii transilvănene. Pentru aceasta, Andrei Șaguna, a găsit în Ioan Popasu un aliat de nădejde. Ioan Popasu a acționat alături de Andrei Șaguna pentru reînființarea mitropoliei ortodoxe române transilvănene. Despărțirea de biserica sârbească s-a înfăptuit la data de 9 octombrie 1873/8 decembrie 1876, contravenind canoanelor bisericești. Ioan Popasu a militat pentru o mitropolie ortodoxă română a Transilvaniei. La 24 decembrie e declarată de către Francisc Iosif I despărțirea ierarhică de biserica sârbească și instituirea unei noi mitropolii române.

Ca protopop al Brașovului Ioan Popasu a dezvoltat o frumoasă activitate culturală. Ioan Popasu are cel mai mare merit în istoria vieții culturale a Transilvaniei. Nemulțumit de starea vechii școli din Șchei, Ioan Popasu o reorganizează numind noi dascăli, reușind astfel că în 27 februarie 1844 vechea școală să primească calitatea de școală normalicească, echivalentă cu școala gimnazială. Visul său era acela de a înființa un gimnaziu pentru români, și în acest scop a reușit să obțină dreptul de a forma o comisie de cercetare al cărui președinte era, și să alcătuiască astfel primul proiect pentru noul institut școlar. Profesorul Dr. Ioan Lupaș spune într-o broșură a sa că „meritele neobositului protopop Ioan Popasu par a nu fi fost de ajuns prețuite; fără stăruința și entuziasmul lui, gloriosul liceu ortodox român din Brașov nu și-ar fi putut deschide porțile, pentru a frânge pâinea învățăturii românești atâtor de elevi, din care au răsărit cei mai de valoare creatori ai științei, culturii și artei românești de amândouă laturile Carpaților”.

La plecarea din Brașov în august 1865, către noua sa provincie Caransebeș, Ioan Popasu lăsase în urmă un gimnaziu românesc și școli care au fost reorganizate și dotate cu cele necesare, astfel încât să poată fi comparate cu școli ale altor popoare care vedeau cu ochi mai buni rolul învățământului. Fiind un reprezentant de seamă al evenimentelor pașoptiste, Ioan Popasu a încercat să înființeze o serie de societăți culturale și de educație națională.

Institutul (Anexa 4)

Prima dintre faptele culturale ale lui Ioan Popasu în domeniul învățământului a fost transferarea de la Vârșeț la Caransebeș a secției românești a școlii clericale ce funcționa în acel oraș. Mutarea secției românești teologice în Caransebeș a fost hotărâtă la sinodul episcopesc din 16 august 1865. Această școală clericală de la Vârșeț, primea ca elevi și absolvenții a patru clase primare în vârstă de cel puțin 18 ani. Ioan Popasu a făcut pregătirile pentru organizarea institutului elaborând o circulară care dezvăluia condițiile de admitere în institutul teologic. Ținând cont de faptul că parohiile erau foarte sărace, se primeau pe an doar trei-patru tineri care au făcut cel puțin patru clase primare. Deoarece institutul teologic urma să funcționeze începând cu 1 noiembrie 1865 în orașul Caransebeș, deci pe baza regimentului de graniță nr. 3 româno-bănățean, se impunea aprobarea Ministerului de război din Viena, aprobare care a fost dată la 19 octombrie 1865. Ușile institutului teologic vor fi deschise la 10 noiembrie 1865 și Ioan Popasu va ține o lecție de pastorală. Conducerea institutului i-a fost asumată lui Ioan Popasu până în 1870, când a încredințat-o lui Filaret Musta. Ordinea interioară era stabilită și călăuzită prin norme pe care Ioan Popasu le-a elaborat la 26 septembrie 1865. Ioan Popasu participă la toate ședințele profesorale. În lipsa unui internat, studenții seminariști locuiau în oraș. Sarcina de a verifica condițiile de cazare a studenților le revenea profesorilor. Disciplina și prezența la cursuri primeau o atenție deosebită, iar abaterea de la acestea era pedepsită. „Climatul din institutul teologic era propice unor discuții pe teme care priveau limbajul presei românești, discuții declanșate de profesori precum: Vasile Goldiș, Iuliu Olariu, Iosif Bălan și deasupra tuturor Gherasim Sârb”. Examenele de la sfârșitul anului se pregăteau cu exigență la institutul teologic. Studenții aveau de răspuns nu doar în fața comisiei în fruntea căruia era Ioan Popasu, dar și în fața unor personalități.

Apărarea școlilor confesionale

Cele mai mari realizări le-a avut episcopul Ioan Popasu în domeniul școlar. Pe raza episcopiei Caransebeșului, în anul 1871 existau 219 școli primare cu 226 învățători. În anii următori, numărul școlilor confesionale nu se va modifica esențial, iar meritul este al Bisericii și al învățătorilor confesionali. Ioan Popasu va intra într-o nouă etapă de apărare a învățământului primar confesional din Banat. Ioan Popasu trage un semnal de alarmă asupra pericolului maghiarizării poporului român prin intermediul sistemului de învățământ. Ioan Popasu cere protopopilor să contribuie la numirea în senatele școlare a persoanelor reprezentative, preoți sau mireni, urmărind prin acest demers să asigure catehizarea permanentă a elevilor români și cunoașterea de către aceștia a limbii române scrise.

Sub oblăduirea lui Ioan Popasu și cu indicațiile date de arhitectul Cuzman Cioloca, în anul 1853 s-au ridicat mai multe școli și biserici. Pentru a determina o mai bună îngrijire a localurilor de școală, la 8 aprilie 1872, consistoriul diecezan din Caransebeș a hotărât ca la școlile prevăzute cu locuință, să locuiască învățătorii. Încercarea de a se da o lovitură învățământului confesional este arătată de Ioan Popasu într-o circulară din septembrie 1869, prin care se cerea apărarea caracterului confesional al școlilor existente. Între anii 1869-1879, episcopul Ioan Popasu și cei care slujeau Biserica și școala românească au avut de înfruntat ofensiva autorităților care urmăreau transformarea școlilor confesionale în școli comunale.

Conferințele învățătorești introduse de Ioan Popasu

După anul 1812, când s-a înființat preparandia din Arad, apar primii învățători calificați. O primă variantă de pregătire profesională suplimentară au constituit-o cursurile practice organizate la preparandia din Arad de către episcopul sârb Emilian Kengelaț. Aceeași activitatea a avut-o și Andrei Șaguna în Transilvania, pentru școlile ortodoxe organizând cursuri practice care îi perfecționau pe cei mai pricepuți dintre învățători. Diferența dintre cele două preparandii era organizarea conferințelor pe grupe mici de învățători din Transilvania. După venirea lui Ioan Popasu ca episcop al Caransebeșului, prin circulară din 4 aprilie 1866, anunță toate protopopiatele că s-a hotărât desființarea cursurilor practice, acestea fiind înlocuite de conferințele învățătorești. Ioan Popasu, prin „instrucțiuni pentru comisari școlari și învățători din dieceza Caransebeșului”, precizează principiile care călăuzesc raporturile dintre școala și biserica ortodoxă română.

Instrucțiunile emise de Ioan Popasu, cereau multă exigență față de învățătorii și de comisarii școlari. Ioan Popasu ne dezvăluie prin faptele sale și prin participarea sa activă în timp, grija și atenția sa deosebită acordate acestei forme de învățământ și anume, a conferințelor învățătorești. Însă Ioan Popasu nu se oprește la aceste conferințe învățătorești și dorește axarea lor doar asupra unei singure materii, începând cu gramatica limbii române. Aceste conferințe învățătorești au avut o contribuție substanțială în ceea ce privește progresul învățământului primar românesc din Banat.

Societatea de lectură

Promovarea și cultivarea limbii române, apelul permanent la tradiție, port și obiceiuri vor deveni obiective ale societăților culturale. Aceste societăți au începu să apară după revoluția din 1848, fiind o mișcare de redeșteptare a românilor prin instituții create de ei înșiși. În mod firesc, a apărut și la Caransebeș o astfel de societate culturală a clericilor români de la institutul teologic creată în anul 1868. După crearea institutului pedagogic diecezan din 1876, era nevoie ca și studenții pedagogi să fie introduși în societatea culturală. Această necesitate a fost rezolvată în anul 1888, când, pe lângă studenții teologi erau cuprinși și studenții de la pedagogie. Astfel, s-au creat două secții, una clericală și una pedagogică, însă ședințele publice erau comune. Unul dintre obiectivele importante ale societății de lectură, care după moartea lui Ioan Popasu a preluat numele acestuia, era crearea unei biblioteci cu predominantă românească. Datorită lui Ioan Popasu, biblioteca era abonată la revista romanescă Convorbiri literare, și deținea cărți precum: Istoria românilor sub Mihai Voievod Viteazul de Nicolae Bălcescu, Rănile națiunii de Iosif Vulcan și Memorialul conferinței naționale din 1881. Periodicele Biserica ortodoxă, Candela, Biserica și școala, Tribuna, Gazeta Transilvaniei, Amicul familiei și Foaia diecezană, erau oferite gratuit bibliotecii din partea redacțiilor publicațiilor. Prima creație a elevilor de la societatea de lectură este revista Progresul. Această revistă reflectă preocupările literare și istorice ale elevilor. Progresul a fost singura publicație românească care a apărut la Caransebeș până în anul 1886. Primul act de cultură, permanent întreținut de această prestigioasă societate culturală formată din elevii celor două instituții de învățământ caransebeșean, create de Ioan Popasu, a întreținut ca o flacără vie demnitatea.

Reuniunea învățătorilor români

Prioritatea Banatului în domeniul învățământului este confirmată și de crearea Asociației cultivatoare a învățătorilor de școli naționale române din Regimentul româno-bănățean pentru înființarea și susținerea unei biblioteci în Caransebeș, asociație înființată în anul 1865. În 1870, această asociație se închide, însă puțina ei activitate ne îngăduia să subliniem că a fost prima de acest gen, înființată în întreg spațiul locuit de români, care a acordat o mare atenție ajutorării membrilor săi. Dorința învățătorilor din dieceza Caransebeșului de a avea propria asociație profesională, se va împlini la data de 17 iulie 1869, când după mai multe discuții, s-a acordat aprobarea de funcționare a reuniunii învățătorilor români de la școlile capitale și elementare poporale din dieceza Caransebeșului. Episcopul Ioan Popasu a participat activ și în cadrul acestei reuniuni, având o contribuție deosebită. Un moment foarte important în activitatea reuniunii l-a constituit adunarea generală de la Reșița. Cu această ocazie, s-au dezbătut noile statute ale reuniunii care aduceau o modificare: crearea de despărțăminte, pentru a impulsiona activitatea reuniunii. Pe toată perioada existenței reuniunii, obiectivul rămâne tot acela de pregătire profesională a învățătorilor, mărturisit și încurajat de Ioan Popasu. Membrii reuniunii, în cea mai mare parte învățători, nu s-au limitat numai la desfășurarea unor activități strict profesionale și de culturalizare. Ei au fost în vâltoarea luptelor politice din 1918. Sunt fapte care vorbesc singure de amploarea mișcării culturale românești din Banat, susținută de învățătorii și de membrii asociației culturale create de Ioan Popasu.

Institutul pedagogic diecezan (Anexa 5)

La Caransebeș exista o prestigioasă tradiție pedagogică: Școala de dăscălie a lui Efrem Zăcan și Ștefan Herce, Școala gramaticească și cursurile preparandiale. În anul 1876, și-a deschis porțile institutul pedagogic datorită episcopului Ioan Popasu, care a creat condițiile necesare acestui institut. Între anii 1877-1881, la institutul pedagogic diecezan au funcționat doar 4 profesori, numărul lor crescând în anii următori până la 7 profesori. Ioan Popasu în calitate de director al acestui institut, s-a preocupat de crearea condițiilor foarte bune pentru a nu pune în pericol existența școlii care era sub atenția inspectorilor școlari. Datorită școlii teologice și pedagogice, orașul Caransebeș a aparținut elitei învățământului românesc, meritele aparținându-i în totalitate episcopului Ioan Popasu care a avut talentul de a distinge valorile și a le modela după propriul său mod de gândire, impunând o atmosferă de lucru inegalabilă.

Întemeierea tipografiei (Anexa 6)

Prima tipografie românească din Banat a fost întemeiată la Reșița de tipograful Simion Pocrean. Demersul tipografic al acestuia și nevoia de a întări legăturile spirituale cu toate localitățile eparhiei, îl conving pe Ioan Popasu să înființeze pe lângă episcopia caransebeșeană o tipografie modernă. Necesitatea de a avea o tipografie pentru dieceză era permanent resimțită, dorința era puternică, dar posibilitățile practice au trebuit acumulate treptat. Operațiunile pregătitoare în vederea întemeierii noului așezământ cultural au avut două coordonate: realizarea spațiilor corespunzătoare și obținerea materialului aferent tipografiei și librăriei. Odată cu găsirea spațiului necesar înființării tipografiei, s-a început achiziționarea materialelor necesare, dar și căutarea personalului care urma să lucreze în această instituție.

Inaugurarea tipografiei diecezane a avut loc la data de 2/14 decembrie 1885, când Ioan Popasu scoate prima tipăritură, o circulară distribuită întregii eparhii pentru a anunța marele eveniment care a avut loc. Din momentul inaugurării tipografiei, au fost multe evenimente importante în cadrul acestei instituții, însă cel din data de 5/17 ianuarie 1866 când este tipărit primul număr al revistei” Foaia diecezană” rămâne neîntrecut. Activitatea tipografiei se desfășoară de-a lungul a șase decenii, de la 14 decembrie 1885 până la 1 mai 1949, când îi este schimbată denumirea în Tipografia arhidiecezană. În tipografia diecezană, este prestată o continuă activitate de organizare internă, făcându-se reguli noi și instituindu-se atribuții profesionale.

Librăria diecezană (Anexa 7)

În concepția inițială a episcopului Ioan Popasu, alături de tipografie, noul stabiliment diecezan va avea în componența sa și o unitatea de librărie, ambele lucrând în tandem. La 25 februarie/9 martie 1866 se inaugurează această librărie românească, care în timp, va avea o faimă neîntrecută în întreg Banatul. Librăria dispunea de cărți cu preponderență în limba română, dar și în limba germană și limba maghiară. Cea mai mare cantitate de cărți venea din București, Iași, Craiova. Prin intermediul acestei unități culturale, se făcea aprovizionarea cu cărți în special la unitățile de învățământ. În urma tipografiei și a librăriei diecezane, în urma celor două mine de aur, după cum le numea episcopul Ioan Popasu, rămâne Cartea Românească scrisă cu migală de cei care au așezat pietre de temelie veșnică edificiului cultural național.

Capitolul II Apariția publicației „Foaia diecezană”

2.1 Istoricul apariției „Foii diecezane”

Introducerea în imperiul habsburgic a noii forme de conducere statală, dualismul, conform căruia Transilvania făcea parte din noul stat maghiar, a redus posibilitatea populației românești de a-și cuceri pe plan politic revendicările ei legitime. În timp ce românii din imperiul austro-ungar erau supuși unui regim discriminatoriu, în exteriorul arcului carpatic românii își cucereau independența de stat la 1877. România va înregistra o mare realizare prin obținerea independenței de stat. Sfârșitul secolului XIX, indică o accentuare a sentimentelor naționale în Transilvania. Activitatea politică românească continuă să se desfășoare, chiar dacă era supusă restricțiilor și represiunilor. Fruntașii bănățeni și ardeleni au depus eforturi pentru realizarea unificării ei. În anul 1881, este înființat Partidul Național Român, care va orienta activitatea politică până în anul 1905, când tactica este schimbată. Astfel, se trece la o politică activă și pe plan parlamentar, pentru apărarea individualității politice a poporului român și a drepturilor cetățenești. În acțiunea de emancipare națională și realizare a unității naționale românești, cultura devine o armă de luptă de primă importanță. Cultura era o minunată cale de contact neîntrerupt între români. Preocupările culturale ale românilor se adaptează nevoii de emancipare națională. Scriitorul sau redactorul unui organ de presă se remarcă că un adevărat conducător spiritual. Însemnătatea culturii crește spre sfârșitul secolului XIX și mulți dintre cărturarii români trecând Carpații, găsesc în statul național liber, condiții mai bune de afirmare iar scrierile lor îmbogățesc patrimoniul cultural român. La luptă pentru supraviețuirea culturii române și conservarea valorilor acesteia, își aduce și Biserica contribuția sa, având un rol important. Biserica a fost prezentă și a garantat prin slujitorii ei, marile încercări din istoria neamului, aducându-și darul ei pentru clădirea libertății românești. Datorită unor conjuncturi istorice, Biserica ortodoxă română din Transilvania și Banat, timp de un secol, a fost sub tutela Bisericii sârbești, până în anul 1864, când, prin edict imperial, Biserica română se emancipează și redevine de sine stătătoare. Se restaurează Mitropolia Ardealului și cele două episcopii sufragane: a Aradului și a Caransebeșului. După redobândirea autonomiei depline, se simte ca fiind neapărat necesară desfășurarea aici a unui amplu proces de reorganizare, de reconstrucție a întregului organism diecezan pe toate coordonatele sale structurale, deoarece toate acestea au ajuns într-o stare de acută degradare. Având la bază Statutul organic conceput de mitropolitul Andrei Șaguna și întocmindu-și propriile reguli, Ioan Popasu, în funcția de episcop al Caransebeșului, restructurează dieceza pe protopopiate și parohii, pune în practică un inteligent program de reînchegare și folosire mai eficientă a averii materiale și financiare care a fost răvășită prin recuperarea drepturile cuvenite de la fosta tutelă. Astfel, se vor cumpăra și înălța noi edificii eparhiale, se vor restaura sau zidi noi biserici, se va organiza învățământul confesional, se vor înființa o serie de fonduri și fundații prin bunăvoința unor oameni generoși. Pentru perfecționarea diecezei, spre a fi cât mai eficientă în împlinirea cerințelor date de realitate, Ioan Popasu solicită și obține în anul 1870 aprobarea oficială a autorităților de stat pentru organizarea anuală a întrunirilor sinodale. Cu toate acestea, Ioan Popasu simțea mereu o acută nevoie de înființare a unei tipografii și a unei librării proprii. În decembrie 1885 și respectiv februarie 1886, cele două mine de aur ale lui Ioan Popasu și-au început activitatea. În vederea realizării acestor două deziderate, tipografia și librăria, episcopul s-a preocupat permanent de atragerea, formarea și perfecționarea în dieceză a unei elite culturale românești care să contribuie la întreținerea activității editoriale și tipografice. Foaia diecezană își face intrarea în cultura națională în momentul când publicistica românească se afirma destul de puternic, îmbogățind patrimoniul spiritual cu o diversitate de specii ale genului. Momentul inaugural al oficiosului caransebeșean, 5/17 ianuarie 1886 (Anexa 8), este evocat peste vreme de unul dintre membrii fondatori, prin pana iscusită a dr. Cornel Corneanu: „Fericitul arhiereu Filaret Musta îmi istorisea marea bucurie ce a simțit-o în momentul ieșirii din teascurile tiparniței diecezane a celui dintâi număr al „Foii diecezane”, nemuritorul episcop restaurator, Ioan Popasu. În acea sâmbătă seara, din preajma Botezului Domnului al anului 1886, el invitase la reședința episcopală pe toți demnitarii ecleziastici și pe funcționarii și pe profesorii săi. Când Ioan Bartolomeiu apăru cu primul exemplar, uralele nesfârșite cutremurară istorica reședință. Iar vlădica, cel nins de bătrânețe și griji, cu lacrimi în ochi se înălță și începu să citească cu glas tare coloană după coloană și nu se opri până nu termină toate paginile… căzând în genunchi, mulțumi Domnului că l-a ajutat să desăvârșească și acest deziderat al său și îmbrățișă apoi pe toți colaboratorii săi”

Etapele „Foii diecezane”

Așa cum s-a afirmat cu prilejul aniversării a 50 de ani de la apariție, în 1935, Foaia diecezană a fost un opaiț al românismului pe timpul dominației austro-ungare. Paginile ei au constituit câmpul de întâlnire al tuturor intelectualilor bănățeni, stându-le la dispoziție tuturor, fie că erau teologi, istorici, filologi sau folcloriști. După ce, în 2/14 decembrie 1885, are loc inaugurarea tipografiei diecezane – când se scoate de sub teascuri prima tipăritură, o circulară datată cu 30 noiembrie și adresată clerului, dascălilor și creștinilor din întreaga dieceză, ce va fi difuzată în întreaga eparhie , în 5/17 ianuarie 1886 iese de sub lumina tiparului primul număr al revistei „Foaia Diecezană” care va ilustra în paginile sale spațiul bisericesc, cultural și istoric al Banatului de munte. Este prima publicație românească din Caransebeș, care-și propune să fie un câmp potrivit de întâlnire, care să poată mijloci schimbarea împrumutată a vederilor în chestiunile ce privesc progresul diecezei noastre. Pe firul existenței publicației „Foaia Diecezană” se pot distinge trei etape. Prima etapă, se întinde din 1886 și până la ultimul număr din anul 1918, fiind și cea mai complexă, cu o tematică variată, într-un context istoric impus de statul dualist austro-ungar. Cea de-a doua etapă durează de la începutul anului 1919 și până în 1949 (Anexa 9), când, prin desființarea Episcopiei Caransebeșului, ea dispare din peisajul nostru bisericesc și cultural până în 1995, când se reia publicarea „Foii Diecezane”, începând cu luna martie. În această etapă, deși nu mai are conținutul tematic complex din perioadă anterioară (1886-1918), predominând tematica religioasă, „Foaia Diecezană” constituie un izvor documentar util atât pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române, cât și pentru reliefarea vieții culturale și spirituale a societății românești din perioada interbelică. În cadrul „Foii Diecezane”, în 1949 n-au apărut decât 3 numere (1-2, 3-5 și 6-8), căci denumirea i se schimbă, devenind „Foaia Arhidiecezană” (Anexa 10). Acest fapt s-a datorat Decretului prezidențial nr. 133/1949, publicat în Monitorul Oficial nr.30/5 februarie 1949, prin care s-a confirmat noua organizare canonică administrativă a Bisericii Ortodoxe Române și anume, Episcopia Caransebeșului s-a contopit cu Arhiepiscopia Timișorii, formând Arhiepiscopia Timișorii și Caransebeșului. De aceea, Consistoriul arhiepiscopesc solicită ca organul oficial al noii formațiuni administrative să fie același, dar cu titlul de „Foaia Arhidiecezană”, apărând sub această denumire până în 1950, când se întemeiază revista Mitropolia Banatului ca organ oficial ce se va tipări la Timișoara. „Foaia Arhidiecezană” are doar formatul „Foii Diecezane”, căci studiile și materialele ce i-au dat viață, contur și consistență lipsesc cu desăvârșire. În anul 1994, odată cu reactivarea Episcopiei Caransebeșului, s-a simțit nevoia unei publicații oficiale proprii. Astfel că, la inițiativa consilierului cultural dr. Ionel Popescu și a prof. Petru Călin, cu binecuvântarea P. S. Episcop Emilian Birdaș și cu strădania dr. Vasile Petrică în funcția de redactor responsabil, se reia publicarea "Foii Diecezane" în serie nouă, începând cu luna martie 1995(Anexa 11), acesta fiind începutul celei de-a treia etape a apariției „Foii diecezane”. Publicația s-a lansat la Reșița, în cadrul manifestărilor „7 zile – 7 arte”, în sala de spectacole a Casei de Cultură, de față fiind episcopul Emilian Birdaș, primarul Reșiței Mircea Popă, și mulți oameni de cultură, preoți și membrii ai corului seminarului, care au oferit un program de muzică corală bisericească și laică. În această a treia etapă din viața gazetei se preiau forma și structura din etapa precedentă, dar începând cu nr. 11 (33) din anul 1997 se adaptează formatul, coperta și conținutul la specificul unei reviste, cu extinderea perimetrului tematic în afara eparhiei. Prin această ultimă variantă, s-a dorit ca publicația să primească o ținută științifică.

Capitolul III Redactorii de ieri și de azi

„Foaia diecezană” a fost un capitol important și benefic pentru istoria Episcopiei Caransebeșului, constituind o serioasă și tainică verigă între Eparhie și parohiile sufragane. La temelia ei au stat redactorii care i-au dat viață și i-au impus direcția acesteia. Munca unui redactor de ziar, sau ziarist este aceea de a informa publicul despre evenimentele din diferite domenii cu ajutorul știrilor media. Redactorii „Foii diecezane” au fost personalități de frunte ale Eparhiei Caransebeșului, profesori de teologie cunoscuți și apreciați în toată țara pentru valoroasele lucrări publicate, oameni de cultură cu studii de drept și de filologie care au făcut din ea un săptămânal căutat, citit și iubit, un străjer neadormit al credinței strămoșești și tot așa străjer al românismului siluit.

Redactorii publicației „Foaia diecezană” (Anexa 12)

Ioan Bartolomei a fost primul redactor al periodicului diecezan. El a condus „Foaia diecezană” în trei etape: de la numărul 1 din 5/17 ianuarie 1886 până la numărul 23 din 8/20 iunie 1886, de la nr. 29 din 20 iulie 1886/1 august 1886 și până la anul III, nr. 20 din 15/27 mai 1888, iar a treia etapă a fost de la anul III, nr. 25 până la anul IV, nr.40, 8/20 octombrie 1889. În timpul conducerii sale la „Foaia diecezană”, se observă o deosebită calitate, un stil concis, varietate de subiecte, colaboratori de marcă din lumea teologilor și intelectualilor.

Iuon Ionașiu a deținut funcția de asesor consistorial și referent școlar. A preluat de la Ioan Bartolomei „Foaia diecezană” și a redactat-o de la anul IV, nr.41, 15/27 octombrie 1889 până la anul VII, nr.13, 29 martie/10 aprilie 1892. A mers pe linia predecesorului său, în ceea ce privește conținutul și aspectul „Foii diecezane”.

Prot. Dr. Petru Barbu a redactat „Foaia diecezană” din anul VII, nr.14, 5/17 aprilie 1892, până la anul XXIII, nr.19, aprilie 1908. A fost o proeminentă personalitate bănățeană care a slujit cu rar devotament cauza bisericii și a școlii, remarcându-se printr-o prestigioasă activitate publicistică, colaborând cu multe reviste și cotidiene. A fost director de bancă, finanțist și membru în diverse societăți culturale. Plecarea lui Petru Barbu de la conducerea „Foii diecezane” s-a datorat unor cauze politice.

Arhim. Director dr. Iosif Iuliu Olariu a condus redacția publicației „Foaia diecezană” de la 11 mai 1908 până în 10/23septembrie 1917. Face parte din rândul marilor personalități ale învățământului teologic românesc din Banat care, pe lângă activitatea didactică, a îmbogățit patrimoniul cercetării cu valoroase studii de specialitate. Fiind o persoană extrem de riguroasă, și-a lăsat amprenta muncii sale asupra „Foii diecezane”. Pe lângă articole și studii de substanță, el s-a remarcat prin publicarea îndrumărilor tipiconale extrem de interesante pentru stranele bisericilor. Osteneală lui Iosif Olariu s-a întins pe parcursul a 9 ani, și poate ar fi continuat până la moarte, dar plecarea sa de la Caransebeș la Academia teologică de la Arad a întrerupt această contribuție la Foaia diecezană.

Dr. Cornel Corneanu – o personalitate care a ocupat un loc cu totul excepțional în peisajul bisericesc, cultural, național și politic al Banatului, este cel care preia redacția „Foii diecezane” începând cu data de 30 septembrie 1917 până la 28 septembrie 1919. A fost un vestit teolog și om de cultură, a avut un rol important la Marea Unire din 1918. A mers pe linia înaintașilor săi la redacție, păstrând același conținut. Redacționalele lui se recunosc cu ușurință, în special pentru faptul că sunt de o reală actualitate. Anul 1919 a reprezentat pentru Cornel Corneanu anul schimbării vieții lui, deoarece acesta devine un important demnitar având funcția de prefect și apoi vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Prof. Dr. Vasile Loichiță devine cel de al șaselea redactor și preia conducerea periodicului diecezan din 5 octombrie 1919 până în 4 decembrie 1921. Teolog de mare profunzime, profesor de dogmatică la Facultatea de Teologie din Cernăuți unde devine și decan, Vasile Loichiță face revista tot mai interesantă prin diversitatea ei culturală. Odată cu încetarea activității lui Vasile Loichiță la „Foaia diecezană”, nu mai este trecut numele redactorului în revistă, însă dr. Cornel Cornean, într-un articol scris cu ocazia împlinirii a 50 de ani de existență a „Foii diecezane”, precizează că episcopul Iosif Traian Bădescu s-a ocupat de redactarea revistei până la nr.10 din 1923.

Romulus Ancușa este cel care preia „Foaia diecezană” din 18 martie 1923 până la 9 octombrie 1927. Având o mare disponibilitate pentru administrație, întrucât fusese și subdirector în Ministerul Instrucției și Cultelor la București, unde a câștigat o vastă experiență, Ancușa merge pe linia înaintașilor săi, editând revista cu multă conștiinciozitate, astfel încât „Foaia diecezană” devine tot mai atractivă și necesară în peisajul intelectual al Banatului.

Nicolae Cornean primește încredințarea conducerii „Foii diecezane” începând din 16 octombrie 1927 și o editează până în 30 iulie 1944. Consacrat îndeosebi prin inegalabila lucrare Monografia Eparhiei Caransebeșului, Nicolae Cornean este o prezență vie în istoria și cultura Banatului. În nr. 31 din 30 iulie 1944, ultimul număr pe care îl editează, scrie un răscolitor rămas bun, unde evocă cei aproape 17 ani pe care i-a consacrat publicației caransebeșene. Plecarea lui din fruntea revistei „Foaia diecezană” se datorează stabilirii sale la Episcopia Timișoarei.

Pr. dr. Marcu Bănescu a condus „Foaia diecezană” ca interimar, de la nr.32 din 1944 până la nr.48 al aceluiași an. Scriitor bisericesc, și profesor de Teologie și referent la Episcopia Caransebeșului, a coordonat revista diecezană, menținând „Foaia diecezană” la un nivel înalt.

Pr. Ilie Câmpeanu – profesor la seminarul Teologic din Caransebeș, a fost angajat al Episcopiei Caransebeșului din 1938, și i s-a încredințat redacția „Foii diecezane” din 1944 până în 1948, fiind cel de-al zecelea redactor.

Pr. Virgil Țurcan este redactor la „Foaia diecezană” în anul 1948, fiind în același timp și profesor la Academia teologică din Caransebeș. Și-a onorat misiunea de a fi un tenace martor al istoriei și totodată un făuritor conștient de istorie colectivă, înscriindu-se cu majuscule la un loc de seamă în anualele publicisticii românești. Și prestația lui Virgil Țurcan a fost un fel de interimat.

Pr. prof. Zeno Munteanu rămânând la sfârșitul anului 1948 singurul dintre slujitorii Academiei teologice, i s-a oferit provizoriu funcția de consilier cultural la Episcopia Caransebeșului, care era aproape desființată. În cadrul acestei funcții, i se încredințează și redactarea „Foii diecezane”. Primul număr sub conducerea sa apare la data de 9 ianuarie 1949. În acest an, nu au apărut decât trei numere, deoarece denumirea i se schimbă și devine „Foaia Arhidiecezană”, explicația acestui fapt fiind dată în noul număr inaugural, unde citim: „Ținând seama de vechimea revistei Foaia diecezană, care împlinește cu demnitate 64 de ani de existență-în tot acest răstimp fiind o vatră de lumină, o tribună a ortodoxismului, Consiliul nostru arhiepiscopesc a solicitat, iar Onor. Minister al Artelor și Informațiilor cu adresa nr.769/949 a aprobat apariția revistei Foaia arhidiecezană ca organ oficial al Arhiepiscopiei Timișoarii-Caransebeșului”.

Prot. Conf. Dr. Vasile Petrică a ocupat funcția de protopop al Reșiței timp de 32 de ani, între 1975 și 2007. În anul 1996 devine lector la Facultatea de Teologie – din cadrul Universității „Eftimie Murgu “din Reșița, iar nouă ani mai târziu ajunge conferențiar. În toți acești ani, Vasile Petrică a scris cărți despre teologice și istorie bisericească, și a fost colaborator la mai multe reviste de profil. A fost redactor al „Foii diecezane” din anul 1995, fiind prezent aici până în anul 1997.

Pr. Ioan Petraș- absolvent al studiilor teologice la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, în anul 1979 fiind hirotonit preot. Anul 1996 îl aduce în funcția de consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, iar din anul1998 până în 2000 este redactor-șef al revistei „Foaia diecezană”.

Pr. Liviu Anghel, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, în data de 12 ianuarie 2003 este hirotonit întru preot și preia redacția „Foii diecezane” începând cu anul 2003 până în 2005.

Daniel Aron Alic – preot, profesor de Teologie. Născut la 9 noiembrie 1974 în localitatea Hunedoara. Studii: Liceul teoretic Ghelari (1989-1993), Facultatea de Teologie din Arad (1993-1997), Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu (1997-1998), studii de doctorat la Universitatea din Timișoara absolvite în anul 2012. În ceea ce privește activitatea profesională, pr. Alic a fost profesor la Liceul Teoretic Ghelari (1997-1999), secretar eparhial la Episcopia Caransebeșului (1999-2004), lector universitar la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, Secția de Teologie din Caransebeș (2003-prezent). Din anul 2006 ocupă funcția de consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, dar și funcția de redactor – șef al „Foii diecezane”. A publicat numeroase studii de istorie bisericească în reviste din țară și străinătate. Din anul 2009, alături de Pr. Alic, la conducerea revistei „Foaia diecezană”, este și Pr. Alin Câmpean. Toți acești redactori ai publicației „Foaia diecezană” au avut misiunea de a fi martori ai istoriei, fiind în același timp și făuritori ai istoriei colective. Cunoscând atât urcușurile cât și coborâșurile, periodicul eparhial „Foaia diecezană” a rămas un model al toleranței și interacțiunii intelectuale, care a contribuit la emanciparea culturală, spirituală și politică a societății.

Capitolul IV Structura „Foii diecezane”

4.1 Rubrici

Săptămânalul a fost conceput, așa cum am mai spus, ca „un câmp de întâlnire care să poată mijloci schimbarea împrumutată a vederilor în chestiunile ce privesc progresul diecezei, afirmându-se ca un loc de întâlnire și comunicare intelectuală”.

Apărută în format în octavo, având dimensiunile de 30,5 x 22,5 cm, „Foaia diecezană” era formată din 8 pagini. Exemplarele păstrate în Biblioteca Episcopiei Caransebeșului, dezvăluie calitatea hârtiei și a cernelii tipografice folosite la tipărirea „Foii diecezane”, ambele fiind achiziționate de la prestigioasele firme vieneze Neusiedler Actien-Gesellschaft și F. Wuste. Redactorii gazetei eparhiale, deși erau preocupați mai mult de substanța mesajului decât de aspectul estetic, au reușit o performanță demnă de remarcat din acest punct de vedere. Textul era dispus pe două coloane, așezate simetric pe pagină, astfel încât cititorul să rămână cu o imagine plăcută. Accesibilitatea la rândurile scrise în gazetă este facilitată prin faptul că limbajul folosit de cei care scriau articolele, nu depășea limitele cotidianului general al presei.

Ioan Bartolomei, mâna dreaptă a episcopului Ioan Popasu, a fost cel căruia i s-a încredințat pentru prima dată conducerea „Foii diecezane”. El adunat în jurul său scriitori din cele mai diverse profiluri intelectuale, cum ar fi: profesori de la cele două instituții de învățământ diecezan (Institutul teologic și Institutul pedagogic din Caransebeș), preoți, învățători, medici și avocați, care, prin scrisul lor, completau spectrul problematicilor societăților din acea vreme.

„Cultura preoților”, „Acte și documente din trecutul Episcopiei Caransebeșului”, „Higiena pruncului sugătoriu”, „Despre musică”, „Prelegere practică din fisică”, „Despre concubinate”, „Fenomenele vulcanismului”, sunt câteva dintre titlurile articolelor publicate în primul an de existență al periodicului „Foaia diecezană”. Alături de aceste materiale de fond, sunt prezente și rubricile permanente: varietăți, concurs, bibliografie și rubrica Preasfințitului.

„Varietăți” este rubrica în care sunt cuprinse date despre sărbători, hirotoniri de preoți, numiri de învățători confesionali, actualități din viața bisericească ecumenică, aspecte din viața politică a țării, informații referitoare la armată, apariții editoriale, mersul trenurilor, calendarul anual. „Onomastica Maiastății Sale, Francisc Iosif I”, „Serbarea Botezului Domnului în Sibiu”, „Programa festivităților pentru episcopul Nicolae Popea” sunt câteva titluri ale articolelor întâlnite la rubrica „Varietăți”.

Posturile vacante pentru preoți, învățători, cântăreți dar și cerințele pentru ocuparea acestora se regăseau la rubrica „Concurs”. Tot în această rubrică se pot vedea invitații pentru concursuri la diferite materii studiate la cele două Institute, precum și concursuri pentru primirea unor burse. Articolele din rubrica descrisă erau publicate de către membrii consiliul eparhial, membrii consistoriului, comitetele parohiale și profesorii de la catedrele Institutelor teologic și pedagogic. „Concurs pentru un stipendiu de 700 coroane” și „Concurs pentru postul de învățător” sunt doar două din multitudinea de concursuri prezente în paginile „Foii diecezane”. După cum se poate observa din aceste două exemple, această rubrică era destinată unui public larg.

„Bibliografie” este denumirea unei alte rubrici aflată printre rândurile „Foii diecezane”. Aici se putea vedea prezentarea unei cărți, cărțile noi apărute la librăriile din țară și prețul acestora, dar mai ales cărțile publicate și puse în vânzare de tipografia diecezană. Câteva titluri din această rubrică sunt: „Catechismul religiunei ortodoxe – răsăritene”, „Enciclopedia Română”, „Carte didactică aprobată”, „Curs practic de economie”, „Culegere de cântări bisericești”. Spre deosebire de celelalte rubrici prezentate mai sus, „Varietăți” și „Concurs”, „Bibliografia” nu este abordată în fiecare număr al apariției „Foii diecezane”, spațiul acordat acesteia fiind ocupat în mare parte de „Varietăți”.

„Teologie și spiritualitate” este rubrica rezervată publicațiilor legate de învățăturile bisericii și dreapta credință, dar se regăsesc aici și scrieri ale episcopilor și protopopilor, și nu numai, pe teme religioase precum predici și scrisori. De-a lungul timpului, în rândurile acestei rubrici s-a scris despre Învierea Lui Iisus Hristos, Nașterea Domnului, Minunile săvârșite de Mântuitorul, Sfinții Apostoli, Ortodoxie și altele. Predicile transmise în general de episcop sau protopop în Ajunul Sărbătorilor Mari, erau cuvinte de învățătură destinate să amintească de importanța și cinstirea sărbătorilor, de păstrarea și transmiterea tradițiilor din zona Banatului, scopul acestora fiind acela de a apropia cititorii de atmosfera plăcută a sărbătorilor respective.

O altă rubrică pe care o găsim în paginile „Foii diecezane”, este rubrica „Oficialităților”. Aici se publicau documente oficiale, circulare, tratate încheiate, legi noi ale țării, dar și ale episcopiei. Aceasta nu era o rubrică permanentă, ea apărea doar atunci când era necesară transmiterea unor informații care trebuiau să ajungă în întreaga episcopie. „Petițiunea din anul 1849 în privința episcopiei Vîrșețului”, „Răspunsul domnului deputat Vincențiu Babeș la cuvântarea Preasfințitului Episcop Nicolae Popea ținută la deschiderea sinodului eparhial de la Duminica Sf. Ap. Toma”, „Către oficiile parohiale din eparhia ortodoxă română a Caransebeșului”, sunt câteva exemple ale titlurilor care se regăsesc la rubrica de „Oficialități”.

„Publicitate” este o rubrică prezentă în mai toate numerele periodicului diecezan. Aici se făceau anunțuri publicitare la diverse produse pentru îngrijirea personală, produse pentru curățenie, piese de mobilier, instrumente muzicale, cereale, și multe altele. „Pentru agrășitori, făină de Vallonea”, „Piano forte, bine conservat, frumos, se vinde ieftin”, „Numele Singer pentru mașinile de cusut” – sunt anunțuri care fac referire la cele de trebuință ale oamenilor oferind o mână de ajutor celor interesați de comerț.

În ce-a de-a doua etapă a apariției „Foii diecezane”, se sesizează câteva schimbări. Începând cu anul 1919 intră în paginile publicației o nouă rubrică, intitulată „Știri”, aceasta înlocuind „Varietățile”. Aici puteau fi găsite articole legate despre evenimentele din țară și din străinătate care au avut loc sau urmează să se desfășoare, știri privind vizitele care urmează a fi făcute de către episcop, informații legate de mai multe domenii cum ar fi: teologie, educație, științe, economie, medicină. Câteva exemple din articolele publicate în această rubrică sunt: „Noile tarife poștale”, „Hirotonire”, „Deces”, și „P.S. Sa, Episcopul”. „Bibliografie” și „Publicitate” sunt rubricile care apar din ce în e mai rar, iar apoi sunt eliminate din paginile publicației. „Concurs” și „Oficialități” vor rămâne neschimbate, ocupând în continuare un loc important în „Foaia diecezană”. Dacă până în anul 1918, numărul paginilor era egal cu 8 în cea mai mare măsură, începutul celei de-a două etape vine cu o schimbare și din acest punct de vedere, numărul paginilor fiind variabil, numărând chiar și 12 pagini. Reactivarea Episcopiei Caransebeșului (1994) aduce cu sine schimbări mari în ceea ce privește cea de-a treia etapă a apariției periodicului diecezan. Revista va avea un aspect schimbat, alte rubrici și altă tematică.

4.2 Tematică

Apărând de mai bine de un secol și un sfert, de 130 de ani mai exact, acest săptămânal încorporează în coloanele sale un imens material documentar din numeroase și variate domenii ale vieții societății românești din Banat și nu numai, cuprinzând în special teritoriul istoric al Eparhiei Caransebeșului. Materialul publicistic conținut de „Foaia diecezană” pe toată traiectoria de existență a constituit și constituie în sine, un câmp întins de analiză autonomă sub diferite unghiuri de abordare, pe diverse structuri tematice.

Răsfoind paginile îngălbenite de vreme ale acestei publicații, rămânem impresionați de mulțimea și varietatea materialelor publicate, și mai ales, de cele dedicate preoților, învățătorilor, bisericilor și școlilor. În periodicul diecezan, găsim articole legate de educația morală a societății, tratarea unor probleme de ordin pedagogic, importanța conferințelor învățătorești, precum și date legate despre evenimente culturale și artistice. Totodată, în „Foaia diecezană” este și un spațiu rezervat publicării unor articole de istorie, monografii ale localităților aparținătoare Episcopiei Caransebeșului, biografii de personalități, recenzii, varietăți și reclame. Când este vorba despre temele dezbătute în paginile „Foii diecezane”, nu ne putem rezuma doar la o anumită categorie tematică. Acest lucru se datorează faptului că de-a lungul celor 130 de ani de la apariție, „Foaia diecezană”, a fost o publicație care se adresa tuturor categoriilor sociale, articolele regăsite într-însa fiind necesar să corespundă cerințelor și necesităților oamenilor. De aceea, tematica „Foii diecezane” este foarte variată. Fiind redactată, editată, tipărită și difuzată de Episcopia Caransebeșului, este de la sine înțeles că o coordonată importantă a conținutului acestui săptămânal o constituie problematica religioasă. Fiind o temă cu foarte multe articole și materiale, din aceasta s-au format patru sub-teme și anume: „Teologie”, „Biserică”, „Preot”, „Administrație bisericească”. În ramura care aparține „Teologiei” se găsesc: Doctrine (curente), Scurte abordări doctrinare, Dezbateri biblice, Sărbători din calendarul ortodox, Articole hristologice, Nume de sfinți, Posturi și alte sărbători, Tipiconale, Pastorale și Predici. „Doxologia sau Te-Deum”, „Budismul”, „Frații Domnului”, „Era creștină-dionisiană”, „Sărbătoare Sabatului la iudeii de astăzi” sunt unele dintre titlurile articolelor care se încadrează în articolele doctrinare. „Aducerea moaștelor Sf. Ioan Gură de Aur la Constantinopol”, „Sfântul Ierarh Nicolae”, „Cuvioasa Paraschiva” sunt titluri preluate din secțiunea Nume de Sfinți .

Secțiunea „Biserică” prezintă articole împărțite astfel: Generalități și istorie bisericească, Organizare bisericească, Regulamente, Circulare, Întruniri, Rapoarte. Această ramură se adresa în special preoților și celor din domeniul bisericesc pentru a li se comunica anumite informații. „Lectoratul și subdiaconicatul în Biserica dreptcredincioasă”, „Încreștinarea rușilor”, „Consistoriul diecezan, Publicațiune oficioasă” sunt articole regăsite la numerele din anul 1888 al periodicului diecezan. „Preotul”, este o rubrică a publicației care, la fel ca și „Biserică”, se adresează preoților. Ea cuprinde: Generalități („Preotul ca factor social”, „Liturghia darurilor mai înainte sfințite” sunt două articole apărute în anul 1907), Concursuri (conținea articole pentru ocuparea posturilor vacante din parohiile aparținătoare Episcopiei Caransebeșului) și Investituri arhierești („Hirotonirea noului episcop-Nicolae Popea”, „Întărirea Miropolitului nostru Ioan Mețianu”).

„Administrație bisericescă” este temă care face referire la zidiri, reparații, sfințiri, inaugurări, donații și evidențe bisericești, știri și anunțuri publicitare. Prin publicarea articolelor cu titlul și conținutul specifice acestei problematici, oamenii erau informați despre toți banii strânși din donații de către Episcopie, dar și despre lucrările bisericești care se făceau din acești bani. Știrile și anunțurile cu temă religioasă anunțau cititorii despre rugile din satele Banatului Montan, despre obiectele bisericești cumpărate de episcopie, întâlniri cu foștii elevi ai seminarului, și altele care se încadrau aici.

Foarte mulți dintre colaboratorii publicației proveneau din domeniul învățământului. Prin urmare, „Învățământul” este următoarea tematică principală abordată în paginile periodicului „Foaia diecezană”. Articolele care sunt caracteristice ale acestei teme, sunt împărțite pe două categorii: Învățământ și Educație morală. Aici se regăsesc regulamente școlare, statute privind pensionarea cadrelor didactice, circulare, studii despre organizarea școlară, abordări pedagogice, activitatea didactică, bilanțuri, examene, rezultate, concursuri, numire pe posturile libere, date despre personalitatea învățătorilor, informații despre reuniunile învățătorilor din dieceza Caransebeșului, organizarea reuniunilor precum și deciziile și rapoartele întocmite de acestea, burse, licitații pentru repararea sau modernizarea școlilor, anunțuri și principii de viață. Prin articolele care țineau de învățământ, conducerea „Foii diecezane” dorea informarea cititorilor despre toate lucrările și activitățile desfășurate în școli, iar prin articolele de educație morală se prezentau principii și norme de viață pentru formarea personalității.

Pentru că „Foaia diecezană” este numită „periodic de cultură și spiritualitate în Episcopia Caransebeșului”, se cuvine ca și „Cultura” să fie o tematică prezentă în această publicație. În această tematică erau cuprinse generalități despre cultură („Omul și cultura”, „Popularizarea trecutului nostru popular și cultural”, „Reorganizarea corurilor din Banat”), instituții de cultură („Academia Română”, „Fondul bibliotecii”, „Instituțiile noastre culturale”), asociații și evenimente culturale (articole despre „ASTRA”, „Înființarea Asociațiunilor…”, „Agendă”).

„Istoria” este și ea una dintre tematicile „Foii diecezane”. Această tematică cuprinde: „Studii și articole” (Când s-a întemeiat orașul Caransebeș și ce știm din trecutul său?, Magistratul orașului Caransebeș, Cuvântare despre război), „Personalități” (Colonelul Ioan Humița, Elogiul ep. Nicolae Popea la 80 de ani, Dezvelirea portretului marelui Andrei Șaguna) și „Acte/Documente” (Petiția din anul 1849 în privința episcopiei Vârșețului, Hotărârea Marii adunări naționale de la Alba-Iulia, 1 dec. 1918). Istoria poate fi definită ca o colecție de scrieri în care sunt consemnate evenimentele din trecut. Ea este o sursă de informații pentru cei care vor să învețe despre oamenii care au trăit în veacurile trecute, este cea care dă identitate unui popor, și de aceea este foarte importantă prezența ei în paginile „Foii diecezane”.

Poezii, texte literare, proză, datini, bibliografii, sunt subteme ale tematicii legate de „Literatură”. Poezii scrise de autori precum Vasile Alecsandri, George Coșbuc sau Mircea Eliade puteau fi citite în „Foaia diecezană”. Visul poetului, Biata mamă, Cioplitorul, sunt proze regăsite tot în același periodic. Bibliografiile sunt cărți recomandate pentru citit, recenzii ale unor cărți, sau chiar unele capitole care erau mai reprezentative pentru o anumită carte. Alte tematici dezbătute în paginile periodicului diecezan sunt: „Lingvistică” cu articole despre gramatica limbii române, „Filosofie/Psihologie” cu articole despre conștiință, intelect și simbolistică, „Drept/Justiție/Administrație publică” cu articole privind legile și constituția țării, „Arte” cu scrieri despre muzică și desen, „Medicină” care era privitoare la prevenirea și tratarea unor boli, „Agronomie” care presupunea publicarea articolelor cu sfaturi despre îngrijirea pământului și a animalelor, „Economie” cu articole despre bănci, licitații și magazine noi deschise și „Geografie” cu articole despre vulcani, stele și forme de relief. Publicația periodică „Foaia diecezană” este o sursă indispensabilă de informare și formare. Aceasta este o componentă valoroasă implicată mereu în ilustrarea și dezvoltarea diverselor domenii ale existenței sociale, politice, economice, culturale și spirituale. Tematica diversă prezentată mai sus a fost respectată de toți redactorii până în anul 1949, când s-a încetat publicarea „Foii diecezane”. După reactivarea Episcopiei Caransebeșului în anul 1994 a reînceput publicarea revistei „Foii diecezane”, însă de această dată cu o tematică preponderent religioasă, publicându-se articole, studii de caz și informații bisericești. În anul 2006, la venirea noului episcop Lucian Mic în fruntea Episcopiei, „Foaia diecezană” primește din nou câteva modificări. Coperțile revistei sunt compuse din imagini reprezentative pentru Episcopia Caransebeșului, în mijlocul acesteia găsim câte un poster cu PS Lucian alături de credincioșii și preoții prezenți la evenimentele desfășurate în eparhie, iar ultimele pagini sunt alcătuite din agenda ierarhului și evenimente la care acesta va participa. Uitându-ne în urmă la formatul acestei publicații, realizăm marile schimbări făcute și la aspectul revistei. Aceasta are coperțile și filele din hârtie lucioasă de bună calitate, un scris foarte ușor pentru citit, având aproximativ 20 de pagini.

4.3 Colaboratori

Episcopii, începând cu Ioan Popasu, s-au preocupat de-a lungul anilor de formarea și atragerea în perimetrul de activitate al episcopiei, a unei elite intelectuale și teologice care să contribuie la bunul mers al diecezei. La data apariției „Foii diecezane” și mai apoi, după cum rezultă din paginile publicației, s-au dovedit apte în realizarea acestui deziderat o serie de personalități din Banat și de pe alte meleaguri, din cele mai felurite domenii, nume cu rezonanță în sfera specialității lor, de aleasă erudiție, unele cu perfecționări în universități europene și legitimate cu titluri științifice. Amintind despre colaboratorii de seamă ai periodicului „Foaia diecezană”, putem spune despre aceștia că erau reprezentanți din domenii diverse, cu funcții precum: academicieni, profesori, învățători, preoți, protopopi, doctori, publiciști și slujitori la catedrele institutului teologic caransebeșean.

Babeș Vincențiu – a fost avocat,  profesor, ziarist și  om politic român din Banat, unul din membrii fondatori ai Academiei Române. Părinții săi au avut gândul de a-l face preot. După sfârșirea cursurilor primare Vincențiu a frecventat liceul cu predare în limba germană întâi în Timișoara, apoi în Szeged, unde a luat bacalaureatul în 1841. După acea a urmat cursurile de teologie la Carloviț și la Seminarul din Arad. Pe când se apropia de devenirea sa ca preot, Vincențiu Babeș renunță la această cale și se îndreaptă către studiul dreptului, pentru care se înscrie la Facultatea de Drept din Budapesta. A fost colaborator al „Foii diecezane” publicând articole în mai multe numere din anii 1890,1892,1895. Dr. Iosif Traian Bădescu – un fiu al Banatului nostru mult iubit, prin încrederea soborului nostru urcă istoricele trepte ale vlădicilor de Caransebeș. O fire meditativă cu grijă răbdurie a prevederilor de viitor, înfrățită potrivit cu o gândire disciplinată și o logică sănătoasă, sunt însușiri, care ne îndreptățesc să prevedem în viitoarea muncă a noului și primului episcop bănățean așezat în scaunul marilor săi înaintași vlădici de Caransebeș, o rodnică arhierie. A fost episcop al Caransebeșului din anul 1920 până în anul 1933, fiind unul dintre colaboratorii de seamă ai „Foii diecezane” în 1890,1894,1895. Petru Barbu – profesor de teologie. Născut în 7 mai 1864 la Lugoj, decedat la 7 martie 1941, în București. A făcut studiile gimnaziale la Lugoj, Beiuș, Blaj, Brașov absolvindu-le în 1884, iar studiile superioare le-a făcut la Facultatea de Teologie din Cernăuți, cu doctoratul obținut în 1891, studii de specializare în Pedagogie la Universitățile din Graz și Berlin. A colaborat la „Foaia diecezană” în anii 1888,1892,1893,1895. Herendeșcianu Biro – preot ortodox român, a colaborat la „Foaia diecezană” cu numeroase articole de spiritualitate. Herendeșcianu a colaborat la periodicul diecezan în anii 1886,1888,1889,1891,1892,1894 și 1895. Crăiniceanu Gheorghe- năsut în anul 1853 și decedat în 1926, a fost un colaborator al „Foii diecezane”, publicând articole în rubrica „Varietăți” începând cu anul 1887 și până în anul 1891. Dragalina Patriciu s-a născut în 1849 la Borlova, Caraș-Severin și a decedat în noiembrie 1917 la Caransebeș. A fost profesor, pedagog, membru al partidului național român din Banat, consacrat în istoriografia bănățeană ca autor al lucrării Din Istoria Banatului Severin. Absolvent al Facultății de Filosofie din Viena și al Institutului Geografic din Gotha, a obținut un post la Institutul teologic din Caransebeș în anul 1876. A fost colaborator al „Foii diecezane” în anii 1886,1887,1889,1890,1891 și 1892. Leo Mureșan s-a născut în anul 1846 la Sângeorz și a decedat în 1894 la Năsăud. A fost medic și scriitor; a colaborat cu articole despre igienă în „Foaia diecezană”, fiind colaborator al acesteia începând cu anul 1886 și până în 1894. Ștefan Velovan s-a născut la 22 septembrie 1852, în comună Rusca Montană din județul Caransebeș, tatăl său fiind preotul paroh al comunei. Între anii 1860-1872 urmează Școala primară românească la Rusca și Școala superioară „Oberschule” la Timișoara. Tot la Timișoara a urmat și cursul secundar, după care, obținând o bursă de la Fundația „Gojdu”, se înscrie la Universitatea din Viena, unde, timp de trei ani, studiază filosofia și științele naturale. Pleacă la Gotha pentru specializare în pedagogie. În 1877, i se încredințează catedra de pedagogie de la Școala Normală din Caransebeș. Puțin mai târziu este numit director onorific al acestei școli. A fost colaborator al gazetei „Foaia diecezană” din 1886 până în 1892. Protopopul Andrei Ghidiu, un ardelean împământenit în Banat, a desfășurat o prolifică activitate în toate domeniile ce i-au fost accesibile. După studii strălucite în țară și străinătate, susținute cu ajutorul mitropolitului Șaguna, urmează la Caransebeș pe apropiatul marelui mitropolit, episcopul Ioan Popasu. A fost profesor la Institutului Teologic Diecezan din Caransebeș, protopop al Oraviței (1883-1888) și protopop al Caransebeșului (1888-1937). Longevitatea în funcția de protopop, pe care a ocupat-o vreme de cincizeci și patru de ani, s-a datorat calităților sale deosebite de administrator și chivernisitor, de luptător și învingător, de învățător și părinte. Între anii 1888 și 1894, a fost un important colaborator al „Foii diecezane”. Ilie Curescu -militar, ofițer, fondator al Reuniunii Române de Cântări și Muzică din Caransebeș și membru în consiliul parohial în anul 1967, a fost colaborator la „Foaia diecezană” între anii 1889 și 1895. Enea Hodoș –  născut la 31 decembrie 1858 în Roșia Montană și decedat la 25 iulie 1945 în Sibiu, a fost un folclorist român, membru corespondent al Academiei Române din 1904. Prin activitatea sa de cercetător și culegător al creațiilor populare, Enea Hodoș a adus o însemnată contribuție la dezvoltarea folcloristicii române, urmând cultul înaintașilor pentru literatura populară. A fost interesat cu precădere de creațiile populare din Banat, deși în unele povești se întrevăd ocupațiile locuitorilor din localitatea sa de baștină. A fost colaborator al „Foii diecezane” din 1891 până în 1895. Ioan Marcu s-a născut în 25 Ianuarie 1848 în comună Satumic lângă Lugoj. A studiat clasele primare la liceul inferior în orașul Lugoj, iar școala normală de 2 ani cum era atunci, la Arad. Încă înainte de a termina cursul preparandial i s-a propus postul de învățător la școala ortodoxă română din Beiuș, ca unui preparand eminent ce era, ca să-și poată continua clasele liceale mai departe. Punândui-se însă alte piedeci în cale a rămas ca să-și termine cursurile la Arad și după terminarea cursului preparandial merge ca învățător la școala ortodoxă română din Bocșa-Montană. Acesta a fost și colaborator la „Foaia diecezană” din anul 1886 până în anul 1895. Filaret Musta – s-a născut în 20 martie 1839, la Văliug, Caraș-Severin ca fiu de preot. A studiat la Beiuș, Dreptul la Debrețin, Institutul Teologic din Caransebeș și la Universitatea din Leipzig. În anul școlar 1870-1871 a fost numit profesor, iar apoi diriginte al Institutului Teologic, funcție pe care a deținut-o până la 1 septembrie 1888. A fost hirotonit diacon la 21 noiembrie 1871, de către episcopul Ioan Popasu, iar la 16 aprilie 1872 a fost hirotesit întru protodiacon. Doi ani mai târziu, în data de 9 mai 1874 este hirotonit preot de sărbătoarea Înălțării Domnului. În anii 1886,1887,1888,1889,1890,1892,1893 și 1894 a colaborat cu articole scrise la „Foaia diecezană”. Coste Dorina- născută la 22 ianuarie 1971, absolventă a Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu este profesoară de religie a Liceului Teretic „Traian Doda”, și un însemnat colaborator al la revista „Foaia diecezană”. Începând cu anul 2002, a publicat articole în periodicul diecezan în fiecare an, până astăzi. P.S. Lucian Mic – Născut la 9 septembrie 1970, în municipiul Arad, județul Arad, a urmat cursurile seminarului teologic Ioan Popasu din Caransebeș, în 1996 fiind absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, iar în anul 2013 obține titulatura de doctor în Teologie. În 2006 este urcat pe scaunul episcopal din Caransebeș, având o activitate vastă în domeniul bisericesc, cultural, economic, misionar și filantropic. Începând cu anul 2006 și până astăzi, P.S. Lucian este un colaborator și un susținător al „Foii diecezane”, publicând foarte multe articole. Aceștia sunt doar câțiva dintre numeroșii colaboratori ai „Foii diecezane”. Sunt cei mai însemnați, care au avut o activitate publicistică continuă de-a lungul anilor (Anexa 13).

4.4 Importanța „Foii diecezane” pentru cultură și spiritualitate

Deși avea rol de organ eparhial, această revistă de-a lungul timpului s-a dovedit a avea deschidere și spre alte orizonturi. „Foaia diecezană” a dorit să lărgească viziunea cititorilor prin paginile sale. În acest sens au apărut note, articole, studii, eseuri culturale și spirituale. Prin implicarea „Foii diecezane” la dezvăluirea istoriei românilor, prin publicarea articolelor despre tradiții și datini populare, precum și a problemelor legate de învățământ, gazeta diecezană a avut un rol important în ceea ce privește cultura romanescă. „Foaia diecezană” a reprezentat pentru cititori mijlocul de informație despre evenimentele din toate sferele vieții. Datinile reprezintă un aspect cultural principal în numeroase pagini din „Foaia diecezană”. Astfel exemplificăm un „serial” prezentat în 5 numere (13,14,16,19,34) din anul 1890, care aparține învățătorului Sofronie Liuba și este intitulat „datini și credințe poporale despre Frații sau Fârtații de cruce”. Aici aflăm despre datinile poporului nostru, despre iubirea frățească, despre tezaurul și folclorul românilor de pe acest pământ. Despre folclor și literatura românească ne vorbește Enea Hodoș, având articole publicate pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, în „Foile diecezane”, ca de exemplu „Cântece poporale din Bănat și Poezii poporale” prin care prezintă aspect fonetice ale graiului țăranului din Banat. Autorul N. Sulica semnalează în articolul din „Datinile de Crăciun” o clasificare legată de obiceiurile și datinile marii sărbători a Nașterii Domnului. Tot legat de colindă este și articolul „Colinda. Originea și însemnătatea ei astronomică și calendaristică”, având ca autor pe Simeon Mangiuca, care, prin studiul său a arătat că românii au păstrat vechea mitologie greco-romană și încearcă să explice și să identifice toate sărbătorile, datinile, descântecele și poveștile poporului român. Pe lângă aceste studii făcute pe tradițiile poporului, „Foaia diecezană” redă și texte de literatură populară. Trebuie remarcată preocuparea românilor bănățeni de a descoperi interpretarea și valorificarea literaturii populare prin publicarea cercetărilor în presa timpului în care o contribuție pentru sporirea tezaurului literaturii o are și „Foaia diecezană”. În primul număr al gazetei caransebeșene, din 5/17 ianuarie 1886 se precizează că „va cuprinde și o parte menită studiului științific și literar” și că între „materiile ce se vor prerândi (prezență) în partea literară se va da loc și cestiunilor privitoare la istoria, limba și literatura română”. Marele istoric I.D. Suciu în lucrarea sa intitulată „Documente privitoare la istoria mitropoliei Banatului” aprecia faptul că în paginile „Foii diecezane” s-au publicat încă de la apariție cele mai multe documente cu referire la istoria Bisericii strămoșești din Banat, istoria învățământului românesc din această provincie și istorie națională, remarcând pe cei care s-au înclinat asupra izvoarelor documentare și anume pe: Andrei Ghidiu, Emilian Micu, Dimitrie Iona, Gheorghe Joandrea, și Dimitrie Cioloca. Publicarea vechilor documente în „Foaia diecezană” au stabilit atât istoria națională cât și cea a Banatului, acestea fiind clasificate în trei categorii: documente privitoare la istoria românilor, documente din istoria Bisericii strămoșești și documente privitoare la învățământul românesc din Banat. Documentele privitoare la istoria românilor, inclusiv a românilor bănățeni fac referire la originea, tradiția și autenticitatea poporului român din zona Banatului. Printre acestea se regăsesc documente care clasifică numărul locuitorilor, numărul caselor și al localităților bănățene. Documentele privitoare la istoria Bisericii strămoșești amintesc despre documente create înainte de înființarea Episcopiei Caransebeșului din anul 1865, documente din viața și activitatea lui Ioan Popasu, precum și documente cu referire la anumite parohii din Banat. Documentele privitoare la învățământul românesc din Banat demonstrează importanța și rolul acestuia, prin documente cu privire la înființarea unor școli și internate pentru elevii celor două institute caransebeșene și documente care erau adresate învățătorilor cu privire la buna funcționare a învățământului. Vedem astfel că în „Foaia diecezană” cultura ocupă un spațiu destul de însemnat, depășind „granițele de informare” ale Episcopiei Caransebeșului și a dezbaterilor problemelor de actualitate de pe raza eparhiei. Studiile cu caracter istoric însoțite adese ori de documente au crescut valoarea publicației atât pentru contemporani cât și pentru cei din zilele noastre. Articolele din zone culturală erau importante pentru cititori deoarece prin acestea, se păstrau și se transmiteau culturile, valorile și tradițiile din zona Banatului. În publicația „Foaia diecezană” un capitol important îl reprezintă spiritualitatea, și de aceea numele periodicului diecezan este „Foaia diecezană-publicație de cultură și spiritualitate în Episcopia Caransebeșului”. Spiritualitatea este procesul prin care creștinul înaintează pe drumul desăvârșirii în Hristos prin curățirea de patimi și prin dobândirea virtuților. Pentru că „Foaia diecezană” este un periodic de spiritualitate, în cuprinsul acesteia se regăsesc multe articole care îl îmbogățeau pe cititor spiritual. În articolul „Binefacerile rugăciunii” scris de C. Rudăneanu, este explicată rugăciunea, felurile rugăciunii, importanța rugăciunii precum și urmările benefice ale acesteia. În alte articole se vorbește despre viețile sfinților, care erau un exemplu bun și demn de urmat pentru desăvârșirea vieții creștinești. În mai multe articole cu tematică spirituală, este prezentată viața și activitatea Mântuitorului Iisus Hristos, explicându-se prin aceste articole sensul vieții. Regăsim de altfel în paginile „Foii diecezane” articole în care au fost publicate Predici folositoare pentru formarea spiritual a cititorilor. Pentru întărirea, păstrarea și transmiterea credințe ortodoxe, în publicația diecezană au fost publicate și articole care descriau și explicau celelalte religii ale lumii, cum ar fi „Islamul în Asia”. Numeroasele articole cu tematică spirituală au îmbogățit de-a lungul timpului paginile publicației, cât și inimile cititorilor. Prin această revistă eparhială, biserica a reușit să transmită cuvântul lui Dumnezeu, făcându-l accesibil fiecărui om de pe meleagurile Bănățene. În decursul apariției sale, „Foaia diecezană” s-a situat printre publicațiile de factură religioasă îndeplinind rolul de organ de presă al Episcopiei Caransebeșului. De aceea, conținutul său a fost dominant religios, domeniul care a înfățișat, pe de o parte aspect teoretice, spiritual, teologice, iar pe de altă parte, laturi ale activității de organizare și administrare bisericească. Articolele cu tematică spiritual – religioasă au fost semnate de autori locali, teologi care îndeplineau funcții eparhiale, parohiale sau de profesori de religie la Academia Teologică din Caransebeș, arareori fiind reproduce texte și din alte publicații. Rolul unui asemenea material publicistic era acela de a menține ridicat nivelul profesional în activitatea pastorală, dar și de a contribui la propagarea în rândul cititorilor a învățăturii Bisericii Ortodoxe. În ansamblu, nivelul științific teologic al abordărilor teoretice se situează la un nivel calitativ mediu, cele mai multe din această categorie având un rol mai mult de popularizare și mai puțin de natura cercetării spre relevarea unor aspect inedite. Din punct de vedere tematic, aspectele spiritual-religioase îmbracă o varietate de lături ale științelor teologice, cele mai frecvențe fiind din perimetrul teologiei sistematice cu dese reveniri de natură apologetic și de misionarism, dar și în sensul explicării universului biblic, al învățăturilor evanghelice. Tot în domeniul tematicii spiritual- religioase se situează materialul publicistic referitor la învățământul teologic și de predare a religiei în școală, atât sub raport cantitativ, cât și calitativ, fiind evidentă perseverența cu care acest organ eparhial se ocupă justificat, de educația religios-morală a societății. În globalitatea sa, „Foaia diecezană” oferă o bogată imagine a dinamicii vieții bisericești din Eparhia Caransebeșului, cu conectarea la viața bisericească națională, în relație cu fenomenele ce o stimulează. Aspectele de natură culturală, se situează în plan secund, acestea fiind relevate din perspective religioasă, având tangență cu Biserica. Activitățile asociaților, societăților, reuniunilor culturale și profesionale, ca și cele din învățământ, manifestările dedicate unor evenimente importante în plan local ori național sunt dovezi ale sentimentului patriotic și istoric.

Concluzii

Studiul monografic asupra „Foii diecezane”se justifică prin necesitatea elaborării unei lucrări științifice care să pună în valoare rolul istoric și cultural-religios al unei publicații reprezentative pentru zona Mitropoliei Banatului. Demersul nostru a urmărit realizarea unei prezentări complexe a acestei publicații caransebeșene, încercând să surpindă aspectele relevante ale evoluției sale în diferite epoci istorice, atât din punct de vedere tematic, structural, editorial, cât și din perspectiva impactului asupra cititorilor săi. Dealtfel, una din trăsăturile definitorii ale acestei publicații estesusținerea învățăturii creștine ortodoxe și răspândirea acesteia prin cuvântul scris. Folosind o diversitate a surselor de informare, lucrarea „Foaia diecezană-publicație de cultură și spiritualitate în Episcopia Caransebeșului” și-a propus prezentareatipăriturii dintr-o dublă perspectivă: ca publicație religioasă, respectiv cultural-spirituală. Nădejdea și credința puternică în Dumnezeu au constituit suportul „rezistenței”publicației în fața vitregiilor trecutului. Acestor „arme” de izbândă în raport cu încercările timpurilor, se adaugă un alt element, deosebit de prezent în istoria Banatului, și anume predilecția bănățenilor pentru presa scrisă. Acesta se reflectă în specificul culturii de masă, care iradiază orizontal, motiv pentru care numărul știutorilor de carte este semnificativ în comparație cu alte zone ale spațiului românesc. Indiscutabil ființarea publicației bănățene este asociată numelui episcopului Caransebeșului, Ioan Popasu, inițiatorul și susținătorul acesteia în perioada de debut(1886-1889). După moartea episcopului Popasu, succesorul său, episcopul Filaret Musta, continuă activitatea tipografică la Caransebeș, susținând apariția Foii diecezane, în condițiile regimului dualist austro-ungar și al politicii de maghiarizare forțată, declanșată de autoritățile maghiare. De altfel, rolul preponderent în prima etapă a apariție, este cel de apărătoral ființei naționale românești în lupta acesteia cu politica de mahiarizare forțată a românilor din Transilvania. După 1918, în perioada interbelică, în condițiile desăvârșirii unitații naționale și a împlinirii luptei de emancipare națională a românilor din Transilvania și Banat, tematica articolelor din Foaia diecezană sunt de acum orientate preponderent spre subiecte din perimetrul cultural-religios . Acest parcurs firesc al publicației a fost obturat odată cu acapararea totală a puterii în stat și instaurarea regimului comunist în România, la începutul anului 1948. Incompatibilitateanoului regim cu ideologia ateisto-comunistă face ca după o scurtă reorganizare editorială(1948-1950), Foaia diecezană redenumită Foaia Arhidiecezană dispare din indexul publicațiilor Republicii Populare Române. Doar cădrea regimului comunist, în decebmrei 1989, asigură cadrul optim pentru renașterea la Caransebeș a Foii diecezane. În zilele noastre, „Foaia diecezană” a redevenit o publicație emblematică, nu doar pentru Episcopia Caransebeșului, dar și pentru Mitropolia Banatului. Mai mult, astzi publicația aceasta contribuie la transmiterea moștenirii culturale, religioase a neamului noastru.

Anexa 1

Episcopia Caransebeșului

2

Anexa 2

Episcopul Ioan Popasu

Anexa 3

Mormântul lui Ioan Popasu

Anexa 4

Institutul teologic

Anexa 5

Institutul pedagogic

Anexa 6

Interiorul Tipografiei diecezane (1911)

Anexa 7

Tipografia și librăria diecezană

Anexa 8

Primul număr al revistei „Foaia diecezană”

Anexa 9

Ultimul număr din cea de-a doua etapă de apariție a revistei „Foaia diecezană”

Anexa 10

Primul număr al revistei „Foaia Arhidiecezană”

Anexa 11

Număr din a treia etapă a apariției „Foii diecezane”

Anexa 12

Redactorii publicației „Foaia diecezană”

Ioan Bartolomei (1886 – 1889)

Iuon Ionașiu (1889 – 1892)

Petru Barbu (1892 -1908)

Iosif Iuliu Olariu (1908 – 1917)

Cornel Corneanu (1917-1919)

Vasile Loichiță (1919-1921)

Romulus Ancușa (1921-1927)

Nicolae Cornean (1927-1944)

Marcu Bănescu (1944)

Ilie Câmpeanu (1944-1948)

Virgil Țurcan (1948)

Zeno Munteanu (1948-1949)

Vasile Petrica (1995-1997)

Ioan Petraș (1998-2000)

Liviu Anghel (2003-2005)

Daniel Aron Alic (2006-2016)

Alin Câmpean ( 2009-2016)

Anexa 13

Colaboratori la „Foaia diecezană”

Babeș Vincențiu 1890,1892,1895

Dr. Iosif Traian Bădescu 1890,1894,1895

Petru Barbu 1888,1892,1893,1895

Herendeșcianu Biro 1886,1888,1889,1891,1892,1894,1895

Crăiniceanu Gheorghe 1887-1889,1891

Drăgălina Patriciu 18861887,1889-1892

Leo Mureșan 1886-1894

Ștefan Velovan 1886-1892

Andrei Ghidiu 1888- 1892,1894

Ilie Curescu 1889-1891,1895

Enea Hodoș 1891-1895

loan Marcu 1886- 1895

Filaret Musta 1886-1894

Coste Dorina 2002-2016

P.S. Lucian 2006-2016

Bibliografie

Cărți de autor:

2006,Un crâmpei de istorie: ”Foaia diecezană” 120 de ani, editura TIM, Reșița;

Brătescu,Constantin,anul 1995, Episcopul Ioan Popasu și cultura bănățeană,Timișoara,editura Mitropoliei Banatului;

Călin, Petru,anul 1996, Tiparul românesc diecezan din Caransebeș 1885-1918, vol.I, Reșița, editura Banatica;

Drd. Berezovschi, Tamara, anul 2002, Privire diacronică asupra colecției revistei bisericești Foaia Diecesană (1886-1950), București, editura Abir;

Ghidiu,Andrei și Bălan,Iosif, anul 1909, Monografia orașului Caransebeș, Caransebeș;

Iliescu,Ion, anul 1999, O istorie deschisă a presei române:1575-1925, Timișoara, editura Mirton;

Jurma Gheorghe, Vasile Petrica, anul 2000, Istorie și artă bisericească,Reșița, editura Timpul;

Mâțu,Ioan et. al.Corici,Marciana, Corici, Mironică,anul. 1999, Foaia deicezană Caransebeș (1886-1918) aspecte socio-culturale, Timișoara, editura Helicon;

Pr.prof.dr. Stăniloaie, Dumitru, anul 1992, Spiritualitate ortodoxă. Ascetică și mistică, EIBM, București.

Prot. Conf. Dr. Vasile Petrica, Institutul teologic diecezan ortodox român Caransebeș, 1865-1927, editura Episcopiei Caransebeșului

Suciu,I, D, Constantinescu,Radu,anul 1980, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, Timișoara, editura Mitropoliei Banatului;

Suciu,I,D., anul 1940, Literatura bănățeană de la început până la unire (1582-1918), Timișoara, editura Regionalei bănățene Astra.

Articole în reviste:

Corneanu,Cornel,anul 1944, Episcopul Ioan Popasu, în Altarul Banatului, Caransebeș, an I, nr. 11-12 noiembrie-decembrie;

Corneanu, Cornel,anul 1946, Episcopul Ioan Popasu, în Altarul Banatului, anIII, nr. 7-8, iulie-august, p.173;

Foaia diecezană, articole din anii 1886-2016.

Publicații electronice de pe Internet:

2009, Petru Barbu,disponibil pe http://www.crestinortodox.ro/dictionarul-teologilor-romani/petru-barbu-84608.html, accesat la data de 26.05.2016;

Biserica Română Ortodoxă din Viena , disponibil pe http://www.rumkirche.at/ j/ro/parohia/consiliul, accesat la data de 26.05.2016;

Cornel Ungureanu,Ioan Petraș, disponibil pe http://www.ioanpetras.ro/ accesat la data de 26.05.2016;

2009,Comemorarea Arhiereul Filaret Musta – pildă a răbdării și statorniciei, după 170 de ani, disponibil pe http://www.episcopiacaransebesului.ro/ arhiva-stire.php?readmore=838, accesat la data de 26.05.2016;

2006, Constantin Brătescu, Protoprezbiterul Andrei Ghidiu (1849-1937). Între Biserică și Neam, Editura Dalami, Caransebeș, 2006, disponibil pe http://www .episcopiacaransebesului.ro/arhiva-stire.php?readmore=31, accesat la data de 25.05.2016;

Despre Ștefan Velovan,disponibil pe http://cnstefanvelovan. licee.edu.ro/ despre _stefan_velovan.html, acesat la data de 26.05.2016;

Enea Hodoș, disponibil pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Enea_Hodo%C8%99, accesat la data de 26.05.2016;

„Foaia diecezană”-125 de ani de existență, disponibil pe http://ziarullumina.ro/foaia-diecezana-125-de-ani-de-existenta-4443.html la data de 10.05.2016;

Ion Turnea,2006, Și-au scris eternitatea în fapte, disponibil pe http://www.7-zile.com/2014/02/06/si-au-scris-eternitatea-fapte/ , accesat la data de 26.05.2016;

Istoric al vieții religioase din Banat, disponibil pe:http://mitropolia-banatului.ro/scurt-istoric-al-vietii-religioase-din-banat/ , la data de 14.04.2016;

Istoricul Episcopiei Caransebeșului, disponibil pe: http://www.episcopia caransebesului.ro/pagini/istoricul-episcopiei-caransebesului.php , la data de 15.04.2016;

Patriciu Dragalina, disponibil pe http:// enciclopediaromaniei .ro / wiki/ Patriciu_Dragalina accesat la data de 26.05.2016;

2009, Petru Barbu,disponibil pe http://www.crestinortodox.ro/dictionarul-teologilor-romani/petru-barbu-84608.html, accesat la data de 26.05.2016;

Preasfințitul Lucian Mic, disponibil pe http://www.episcopiacaransebesului.ro/ pagini/prea-sfintitul-lucian-mic.php, accesat la data de 31.05.2016;

Preotul Vasile Petrica scoate la lumina trecutul, disponibil pe http://www.caon.ro/preotul-vasile-petrica-scoate-la-lumina-trecutul/1517724 accesat la data de 26.05.2016;

Vincențiu Babeș, disponibil pe https://ro.wikipedia.org/wiki/ Vincen%C8 %9BiuBabe%C8%99, accesat la data de 29.05.2016.

Anexe

Anexa 1 – Episcopia Caransebeșului

Anexa 2 – Episcopul Ioan Popasu

Anexa 3 – Mormântul Episcopului Ioan Popasu

Anexa 4 – Institutul Teologic

Anexa 5 – Institutul Pedagogic

Anexa 6 – Tipografia diecezană

Anexa 7 – Librăria diecezană

Anexa 8 – Primul număr „Foaia diecezană”

Anexa 9 – Număr din a doua etapă de apariție a „Foii diecezane”

Anexa 10 – „Foaia Arhidiecezană”

Anexa 11 – Număr din a treia etapă a apariției „Foii diecezane”

Anexa 12 – Redactori

Anexa 13 – Colaboratori