Pr. Conf. univ. d r. Paul Adrian – Gheorghe [618082]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ -NAPOCA
CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE
FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE, TEOLOGIE, ARTE
Specializarea: TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

Lucrare de Licență

Coordonator științific:
Pr. Conf. univ. d r. Paul Adrian – Gheorghe
Absolvent: [anonimizat]
2020

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ -NAPOCA
CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE
FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE, TEOLOGIE, ARTE
Specializarea: TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

Cinstirea Sfintei Cruci în Ortodoxie
-lucrare de licență-

Coordonator științific:
Pr. Conf. univ. d r. Paul Adrian -Gheorghe
Absolvent: [anonimizat]
2020

Cuprins

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 1
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 3
PREFIGURĂRILE SFINTEI CRUCI ÎN VECHIUL TESTAMENT ………… 3
1. Altarul de jertă și sfânta cruce ………………………….. ………………………. 7
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 13
SFÂNTA CRUCE ÎN LUMINA NOULUI TESTAMENT ………………………. 13
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. 19
SFÂNTA CRUCE ÎN PRACTICA ȘI ÎNVĂȚĂTURA ORTODOXĂ ……… 19
1. Înțelesul duhovnicesc al Crucii ………………………….. ……………………. 20
2. Sfânta Cruce – altarul de jertfă al Mântuitorului Hristos …………. 23
3. Crucea, semnul Fiului Omului ………………………….. …………………….. 27
CAPITOLUL IV ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 36
ASPECTE NOI ALE CINSTIRII SFINTEI CRUCI ÎN LUMEA
CONTEMPORANĂ ………………………….. ………………………….. …………………………. 36
CAPITOLUL V ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 41
CRUCEA ÎN VIAȚA ȘI PRACTICA BISERICII ORTO DOXE …………….. 41
1. Cinstirea Crucii în cultul particular sau personal …………………….. 45
2. Cinstirea Crucii în cultul liturgic ………………………….. ………………… 46
3. Cinstirea Crucii în cărțile de cult ………………………….. ………………… 47
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 51
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. 53
CURRICULUM VITAE ………………………….. ………………………….. ……………….. 57

1
INTRODUCERE
Îndemnat fiind de aflarea a cât mai multe lucruri despre cruce, tratez acest
subiect în cadrul cursurilor de teologie ortodoxă la nivel licență, începând de la
prefigurările în Vechiul Testament și până la cinstirea ei astăzi, așa cum o
regăsim în Biserica Ortodoxă. Lucrarea de față cuprinde cinci capitole, pe care
le prezint pe rând: Prefigurările Sfintei Cruci în Vechiul Testament, semnul și
semnificația Crucii în lumea simbolurilor creștine, învățătura creștină despre
Sfânta Cruce și cinstirea ei, Sfânta Cruce în lumina sfintelor canoane bisericești
și noi aspecte ale cinstirii Sfintei Cruci astăzi (de la exagerarea cultului crucii,
la denaturarea cinstirii ei).
Termenul „ cruce ” provine din grecescul stavros, și de la latinescul
crux, având sensul primar de stâlp sau bârnă verticală, iar sensul secundar este
acela de stâlp folosit ca instrument de pedeapsă și execuție. În Noul Testament
este folosit în acest ultim sens. Ca și substantiv, apare de 28 de ori, iar ca verb
de 46 de ori. În Vechiul Testament n u a avut loc crucificarea infractorilor vii.
Execuția se făcea prin omorâre cu pietre. Totuși, trupurile moarte erau uneori
atârnate pe lemn ca un avertisment (Deuteronom 21, 22 -23; Iosua 10, 26), iar
un asemenea trup era considerat blestemat (Ga lateni 3, 13) și trebuia coborât
de pe lemn și îngropat înainte d e lăsarea nopții (Ioan 19, 31)1.
Dicționar ul Explicativ al Limbii Române definește cuvântul cruce
astfel: „Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase
așezate perpendicular și simetric una peste alta și constituind simbolul
credinței creștine2.

1 Dicționar biblic, Editura Cartea Creștină, Oradea, 1995, p. 316;
2 Dicționarul Explicativ al Limbii Române , Editura Academiei Republicii Socialiste
România, București, 1975, p. 98;

2 Crucea, în evlavia ortodoxă e semnul și arma asupra morții, precum și
asupra diavolului. „Doamne armă împotriva diavolului, Crucea Ta ne -ai dat –
o nouă; căci se cutremură diavolii și n u pot suferi puterea ei…”, așa cântă
Biserica la săvârșirea Sfântului Maslu. Ea este așezată de către creștini pe
turlele bisericilor, în casele lor, la răspântiile drumurilor, o poartă la gât, dar
mai ales, creștinul o cinstește însemnându -se cu ea, Cruce a fiind cel mai scurt
rezumat posibil, ce desfășoară în fața ochilor minții omenești întreaga istorie a
mântuirii noastre.
Unul din motivele care m -au făcut să -mi aleg această temă la lucrarea de
licență este că mi -am dat seama de importanța extraordinară pe care o are
Sfânta Cruce în istoria mântuirii neamului omenesc. Un alt fapt care m -a făcut
să-mi aleg această temă este că majoritatea creștinilor nu știu să cinstească
semnul Sfintei Cruci așa cum se cuvine. Aceasta și din cauza puternicei
influențe a sectelor, iar pe de altă parte, foarte mulți creștini ortodocși spun că
nimeni nu le -a explicat cum se cinstește semnul Sfintei Cruci și de ce.
Așadar, prin această lucrare, am încercat să -mi îmbogățesc cunoștințele
referitoare la Sfânta Cruce , mai ales că unul din marile semne care vor vesti a
doua venire a Domnului și Mântuitorului nostru lisus Hristos pentru Judecata
obștească va fi și arătarea pe cer a Sfintei și de Viață făcătoarei Cruci. Ea se va
arăta pe norii cerului, adusă de îngerii l ui Dumnezeu, cu mare și negrăită slavă,
a cărei strălucire va întrece de mii de ori lumina soarelui. Această arătare a
semnului Fiului Omului, adică a Sfintei Cruci, va aduce mare și nespusă
bucurie tuturor binecredincioșilor creștini, care au cinstit -o și s-au închinat ei,
altarul cel sfințit cu sângele lui Hristos, însă mare spaimă și cutremur va aduce
peste cei răi și necredincioși care n -au cinstit semnul Fiului Omului, adică
Sfânta Cruce. După semnul Sfintei Cruci, care va fi pe frunțile celor drepți, vor
cunoaște îngerii pe cei aleși ca să -i adune, după mărturia Apostolului „întru
întâmpinarea Domnului în văzduh”. După acest semn va cunoașe Păstorul oile
Sale cuvântătoare, Voievodul va cunoaște pe ostașii Săi, Judecătorul pe drepții
Săi, Părintele pe fiii Săi.

3
CAPITOLUL I
PREFIGURĂRILE SFINTEI CRUCI
ÎN VECHIUL TESTAMENT
În lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții, Sfânta Cruce are menirea
de a deschide omului drumul spre cunoașter ea adevărată a lui Dumnezeu, de a
lumina mintea și a determina voința lui spre viața veșnică și de a -i redescoperi
și restabili pe deplin sensul pozitiv al creației. Prin ocările și chinurile îndurate
pe Golgota, Mântuitorul ne -a arătat că suferința și moa rtea nu sunt ultimul
moment al existenței umane. Atât suferința cât și moartea sunt roadele păcatului
și ele pot fi învinse prin credința fermă în puterea Sfintei Cruci, care ne ajută
să biruim necazurile în această lume și, în același timp, să putem trece în viața
eternă și nesfârșită în Dumnezeu3.
În Biserica Ortodoxă venerarea Sfintei Cruci nu se reduce numai la
cinstirea lemnului pe care a fost răstignit Fiul lui Dumnezeu, ci ea include și o
semnificație teologică adâncă a acesteia în actul mântuirii o mului. Astfel Sfânta
Cruce este considerată instrumentul prin care Hristos a dat morții un alt sfârșit,
în sensul că aceasta nu pune capăt vieții omului, ci îi dă posibilitatea de a trece
în nemurire, adevăr care a fost prefigurat în diferite chipuri în pe rioada
Vechiului Testament.
Rolul pozitiv al lemnului în viața omului, ca o prefigurare a puterii
binefăcătoare a Sfintei Cruci, se desprinde din viața patriarhului Iacob care în
Mesopotamia și -a ales nuiele verzi de plop, de migdal și de paltin, pentru c a

3 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Crucea și reînnoirea creației în învățătura ortodoxă , în
revista „Mitropolia Moldovei și Sucevei” , nr. 7 -8/1976, p. 469;

4 vitele sale să se înmulțească (Facere 30, 37 -42)4 sau când în Egipt „Israel s -a
închinat la vârful toiagului său” (Facere 47, 31). Sceptrul patriarhului evreu
simbolizează puterea și demnitatea și totodată el prefigurează Sfânta Cruce,
sceptrul cel înfr icoșat al împărăției lui Hristos care ajută pe cei credincioși să
ajungă pe treptele cele mai înalte ale sfințeniei5.
De asemenea, între Sfânta Cruce și învierea Domnului există o strânsă
legătură, căci în moarte „se cuprinde virtual învierea Lui și în în vierea Lui
continuă să fie prezentă puterea biruitoare de moarte a Crucii. Nu s -a ajuns la
înviere fără Cruce” 6.
În reprezentarea Sfintei Cruci, întâlnim următoarele reprezentări:
– Crucea simplă (crux acuta sau crux simplex);
– Crucea în formă de T (crux comissa sau crucea Sfântului Antonie);
– Crucea în formă de X (crux decussata sau crucea Sfântului Andrei);
– Crucea în formă de + (crux immissa, capitata sau crux Christi)7.
Dar orice formă vor fi avut crucile și orice poziție va fi avut cel răstignit
pe cruce, toate provocau o moarte lentă și chinuitoare.
Înțelesul adânc și cuprinzător al Sfintei Cruci stă într -o relație firească cu
textele vechitestamentare în care aflăm elemente ce reprezintă simbolic,
metaforic sau tipic sensul acesteia în lumina Noului Testament. Prezența Sfintei
Cruci în scrierile aghiografilor Vechiului Testament este sesizată sub diferite
tipuri sau simboale, care scot în evidență semnificația ei în Noul Testament sau
„preistoria istoriei lui Hristos”8.

4 Sfântul Justin Martirul și Filozoful, Dialogul cu iudeul Trifon , trad. de Pr. Olimp Căciulă,
în colecția „Părinți și Scriitori Bisericești”, nr. 2, Editura Institutului Biblic și de Mis iune
al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980, p. 195;
5 Pr. Dr. Ioan Mircea, Prefigurările Crucii în Vechiul Testament și semnificația lor în
tradiția cultică creștină, în revista „Studii Teologice”, nr. 3-4/1969, p. 191;
6 Pr. Prof. Dumitru Stăniloa e, Crucea în teologia și cultul Bisericii ortodoxe , în revista
„Ortodoxia” , nr. 3/1975, p. 406;
7 Drd. Ierom. Mircea Modest Zamfir, Temeiuri biblice și patristice pentru cinstirea Sfintei
Cruci, în revista „Ortodoxia” , nr. 2/1982, p. 256;
8 Pr. Prof. Dr. N icolae Neaga, Ontologia Crucii în Vechiul Testament , în revista
„Mitropolia Banatului” , nr. 4 -6/1974, p. 212;

5 Prefigurările S fintei Cruci în Vechiul Testament sunt puse în contextul
mântuirii omenirii în zilele venirii lui Mesia. Așadar, mesianitatea Vechiului
Testament include pe lângă prezicerile despre activitatea minunată a lui lisus
Hristos și mențiuni clare despre patimile și moartea pe Cruce a Domnului (Isaia
3, 3). în Vechiul Testament prefigurările Sfintei Cruci se profilează chiar din
epoca paradisiacă și ele continuă în diferite feluri în toată perioada
vechitestarnentară ca simbol al restructurării vieții spirituale a omenirii9.
Demnitatea și totodată el prefigurează Sfânta Cruce, sceptrul cel înfricoșat
al împărăției lui Hristos, care ajută pe cei credincioși să ajungă pe treptele cele
mai înalte ale Sfințeniei. Ca o prefigurare a Sfintei Cruci este considerată și
scara, sprijinită pe pământ și cu vârful său atingea cerul, pe care Dumnezeu a
descoperit -o în vis la Betel, patriarhului lacob (Facere 28, 12)10.
Cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care definesc Sfânta Cruce ca putere a
lui Dumnezeu (I Cori nteni 1, 18) au strânsă legătură cu textele
vechitestamentare în care acesteia i se scoate în evidență puterea miraculoasă a
elementului său material. Puterea lui Dumnezeu se face văzută în fața fiilor lui
Israel prin Moise al cărui toiag de lemn are propr ietăți neobișnuite, deoarece el
se poate transforma în șarpe (Ieșire 4, 3) și desparte Marea Roșie în două ca să
treacă conaționalii săi prin mijlocul ei ca pe uscat și să scape de robia egipteană
(Ieșire 14, 16)11.
Puterea dumnezeiască a Sfintei Cruci se face vizibilă și atunci când
conducătorul israelițiior, prin pustiul Sur, a fost înștiințat de Dumnezeu să ia
un lemn și să -i arunce în apa izvorului de la Mara, ca să fie îndulcită, întrucât
așa cum ne arată și denumirea locului de „mara” (amară), aceasta nu era
potabilă deoarece avea un gust amar (Ieșire 15, 25). Această transformare a

9 Arhim. Dr. Iustin I. Suciu, Ermineutica biblică , Editura Autorului, Arad, 1933, pp. 62 –
63;
10 Pr. Prof. Dr. Nicolae Neaga, art. cit., p. 215;
11 Pr. Prof. Constantin Galeriu, Învățătura creștină despre Sfânta Cruce, în revista
„Ortodoxia” , nr. 3/1978, p. 506;

6 apei amare într -o apă dulce se referă la lucrarea viitoare a Sfintei Cruci, care va
înlătura toate necazurile ce se vor abate asupra lumii12.
Salvarea vieții prin puterea m iraculoasă a lemnului s -a înregistrat în istoria
lui Israel și în momentul când el se afla în pustiul Sin, iar Moise, la îndemnul
Domnului13, a luat toiagul pe care -l avusese în țara „înainte neroditoare, acum
a înflorit Lemnul Crucii, spre putere și spre întărire” (Catavasia a III -a)14.
Cu un sens asemănător noțiunea de „toiag” este prezentă și în cartea
profetului Isaia pentru a vesti originea lui Hristos din ridicarea lui Iesei (Isaia
11, 10). În tălmăcirea exegeților acest text mesianic se referă la Sfâ nta Cruce,
care după răstignirea Fiului lui Dumnezeu a devenit pentru omenire un adevărat
steag al libertății și fericirii veșnice15.
O altă dovada sigură a prefigurării Sfintei Cruci în Vechiul Testament o
avem atunci când, în drum spre Țara Făgăduinței, Moise a înălțat șarpele de
aramă pe un stâlp de lemn, pentru ca tot cel ce era mușcat de șerpi veninoși să
fie salvat numai dacă privea către el (Numeri 21, 4 -8). Confirmarea acestui
adevăr se desprinde din convorbirea Mântuitorului cu Nicodim, căruia i -a
prevestit mai înainte hotărârea divină de a fi răstgnit pe Sfânta Cruce însuși Fiul
lui Dumnezeu (loan 3, 14)16.
Așadar, textul vechitestamentar își are împlinirea în răspunsul dat de
Mântuitorul învățatului iudeu, chipul șarpelui prefigurând în chip deose bit pe
lisus Hristos de pe Golgota. După Sfântul Ambrozie al Milanului, asemănarea
dintre șarpele de aramă și lisus Hristos constă în faptul că primul distruge otrava
care ridica viața pământească, iar cel de al doilea zdrobește puterea diavolului

12 Diac. Asist. Emilian Cornițescu, Prefigurări ale Sfintei Cruci în Vechiul Testament , în
revista „Ortodoxia” , nr. 2/1982, p. 246;
13 Ibidem , p. 247;
14 Mineiul lunii septembrie , Ziua a paisprezecea – Înălțarea Sfintei Cruci, Editura
Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1973, p. 179;
15 Diac. Asist. Emilian Cornițescu, art. cit., p. 247;
16 Ibidem , p. 248;

7 asupra s ufletului17. Adevărul biblic despre preînchipuirea Sfintei Cruci prin
înălțarea șarpelui de aramă în pustie feste reflectat și în cultul ortodox, în
special în cântările Triodului din săptămâna a V -a din Postul Mare și în ziua
înălțării Sfintei Cruci (Irmo s 2, Cântarea a 9 -a)18.

1. Altarul de jertă și sfânta cruce
Prefigurarea Sfintei Cruci prin altarele de jertfă consemnate în Vechiul
Testament este destul de evidentă și clară, dacă avem în vedere necesitatea și
importanța lor în păstrarea legăturii cu Dumnezeu. După cum în Vechiul
Testament nu exista jertfă fără altar (Facere 4, 4), tot așa și în Noul Testament
nu se poate separa Sfânta Cruce de jertfa Mântuitorului. Din asemănarea dintre
altarul de jertfă și Sfânta Cruce, ca instrument al jertfei mântu itoare, se poate
desprinde și faptul că acestea, fiind sfințite, au menirea de a curați pe om, de
aceea el le cinstește ca pe niște obiecte sfinte, așa după cum ne învață
Mântuitorul (Matei 23, 19) și cum propovăduiește Sfântul apostol Pavel (I
Corinteni 1 , 17-18; Galateni 6, 14; Evrei 9, 28)19. Însă această asemănare nu
merge până la identitatea dintre ele, căci sacrificiile poruncite de Legea
mozaică n -au putut șterge păcatul strămoșesc, ca jertfa Mântuitorului (Evrei 9,
26), ci ele au sfințit numai trupu l (Evrei 9, 13)20.
Pentru ascultarea față de Dumnezeu patriarhului Avraam i s -a proorocit
înmulțirea neamului său ca „stelele cerului și nisipul mării” (Facere 22, 16 –
18), fapta sa prefigurând jertfa Mântuitorului Hristos21.
Această prefigurare este evidentă deoarece Isaac este tipul Mântuitorului
Hristos, lemnele pe care tatăl său i le -a pus pe umeri preînchipuind purtarea

17 Ibidem, p. 248 ;
18 Triodul, Vineri în săptămâna a V -a din Postul Mare, Tipografia Cărților Bisericești,
București, 1930, p. 400;
19 Prot. Dr. P. Deheleanu, Manual de sectologie , Tipografia Diecezană, Arad, 1948, p. 202;
20 Diac. Asist. Emilian Cornițescu, art. cit., p. 249;
21 Ibidem , p. 250;

8 Sfintei Cruci de către Mântuitorul lisus Hristos pe drumul spre Golgota, iar
altarul de jertfă, ca și ma terialul pentru întreținerea focului, tipul Sfintei Cruci22.
Erau înfățișate Domnului ca să nu aibă vreo defecțiune corporală și apoi li se
transmiteau păcatele poporului prin punerea mâinilor celor bătrâni peste ele.
Imperfecțiunea acestor sacrificii a fo st înlăturată de jertfa Mântuitorului pe
Sfânta Cruce prin care s -a restabilit adevărata legătură a omului cu Dumnezeu
și s-a îndumnezeit firea omenească23. Povara păcatelor care trece asupra
animalelor ce trebuiau sacrificate a fost luată de Mântuitorul H ristos prin
botezul primit de la Sfântul loan, încât în momentul răstignirii pe cruce a
devenit rob al Domnului (Ebed Iahve, Isaia 42, 1 -7; 49, 4 -9; 50, 4 -9; 52, 13;
53, 12) din cauza păcatului strămoșesc și a celorlalte păcate personale ale
oamenilor, împ ovărat de aceste păcate, Mântuitorul este disprețuit de lume, El
îndură toate patimile, deoarece pe altarul Sfintei Cruci va arde zapisul greșelilor
și va împăca prin sângele Crucii pe cele din cer și pe cele de pe pământ.
Ruga și rezista să țină în poziți e orizontală brațele sale, sunt dovada
incontestabilă a puterii Sfintei Cruci descoperită în Vechiul Testament, în acest
spirit se pronunță și Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, care socotea că isbânda
fiilor lui Israel se datora faptului că în fruntea luptei se afla numele lui lisus, iar
Moise făcea semnul Sfintei Cruci24.
Prefigurarea Sfintei Cruci prin ridicarea mâinilor lui Moise a fost
acceptată de tradiția creștină și îndeosebi ea este reflectată în cântările
religioase închinate cinstirii Sfintei Cruci, în care este inclusă și lauda semnului
crucii făcut de proorocul Iona în pântecele peștelui cel mare din care a ieșit
nevătămat după trei zile (Iona 2, 1) (Irmos 2, Cântarea 1)25. De asemenea este
pomenit și numele proorocului Daniel, deoarece a ieș it nevătămat din groapa

22 Pr. Dr. Ioan Mircea, art. cit. , p. 184;
23 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă – vol. III , Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1978, pp. 129 -131;
24 Sfântul Justin Martirul și Filozoful, op. cit., p. 201;
25 Mineiul lunii septembrie , op. cit., p. 178;

9 cu lei (Daniel 6, 10 -16), fiindcă la vreme de restriște nu și -a pierdut credința în
Dumnezeu și mâinile sale și le -a ridicat în chipul Crucii (Catavasia a 8 -a din
Duminica a III -a din Postul Mare)26.
Din exemplele de mai sus reiese faptul că multe din personajele biblice și –
au ridicat mâinile atunci când implorau ajutorul lui Dumnezeu, și practica lor a
intrat în tradiția creștină, deoarece fiecare creștin își face semnul Sfintei Cruci
ori de câte ori se roagă. Practica ridicării mâi nilor în timpul rugăciunii se
desprinde și din cartea Psalmilor. Astfel psalmistul, în timpul rugăciunii,
exclama: „întins -am către Tine mâinile mele” (Psalmi 87, 10; 142, 6); sau: „să
se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, ridicarea mâinilor mele,
jertfă de seară” (Psalmi 140, 2)27.
În același sens, al prefigurării Sfintei Cruci, mai notăm că profetul
lezechiel a primit porunca de la Dumnezeu, să pună semnul Crucii pe frunțile
celor ce plâng în cetatea Ierusalimului din cauza nelegiuirilor cel or păcătoși,
pentru ca să nu fie pedepsiți laolaltă cu cei angajează în rugăciune nu numai
sufletul ci și trupul, în care sălășluiește ca într -un templu Sfântul Duh, precum
ne învață și Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 6, 20)28.
În acest fel întreaga cre ație se sfințește prin Cruce, care este cel mai
important simbol al iubirii lui Dumnezeu -Tatăl față de noi. Iar pătrunderea
semnificației Sfintei Cruci ca temelie a mântuirii constituie țelul fundamental
al teologiei creștine, ținând seama că Biserica, în închinarea la Sfânta Cruce,
cinstește: Crucea în cadrul Sfatului cel mai înainte de veci; Crucea pe care a
fost săvârșit actul mântuirii lumii și Crucea eshatologică, semn al celei de a
doua veniri a Domnului29.
Taina Crucii este strâns legată cu taina Bis ericii existente din veci, pentru
care a fost creată întreaga lume; de aceea Sfinții Părinți socotesc Crucea, cu

26 Diac. Asist. Emilian Cornițescu, art. cit., p. 253;
27 Ibidem ;
28 Ibidem, p. 254;
29 Ibidem;

10 cele patru brațe ale sale, ca prototip a tot ce este creat, înțelegând că Biserica
este întemeiată pe Cruce, este păzită de Cruce, încât însăși conștiința creștină
poate fi socotită „stavrocentrică”30. Înțelepciunea revelată a Vechiului
Testament sublinia îndeosebi semnificația mântuitoare a Crucii, ajutând
recunoașterea Celui răstignit în texte ca Isaia 53 și Psalmul 21. Astfel, Apostolii
au înț eles corect evenimentele istorice la care fuseseră martori oculari și părtași,
analizându -le în lumina proorocirilor vechitestamentare (Fapte 3, 18).
Sfinții Părinți, credincioși Tradiției apostolice, căutând să descopere
sensul soteriologic al proorociril or vechitestamentare, au ajuns la înțelegerea
că, așa cum puterile morții au intrat în om în urma mâncării din „pomul
cunoștinței”, tot așa și viața veșnică trebuia să pătrundă în lumea creată prin
„pomul vieții” devenit „cinstita Cruce”, în care sunt unit e „pomul vieții” și
„Crucea de pe Golgota”, care datorită firii divino -umane a Bisericii nu numai
închipuie și înfățișează.
Mai târziu această formă monogramică a Crucii a fost tăiată vertical prin
punctul de intersecțe al brațelor literei „X” de litera gr ecească T (tau), litera
inițială a numelui lisus. Astfel cele șase brațe, ca șase raze, ar desemna cele
șase zile ale creației sau pot simboliza procesele de extindere a puterii creatoare
a lui Dumnezeu, ca și procesele de întoarcere a lumii către centrul ei spiritual.
Crucea cu șase brațe este așadar cel mai înalt simbol al unității Crucii cu numele
Fiului lui Dumnezeu, semn prin care Dumnezeu a sfințit legile cosmosului
(Galateni 1, 20), Crucea semnificând purificarea, luminarea și transfigurarea
materiei și garanție a veacului viitor, fiind limpede imprimată în ritmurile
evoluției cosmice. Și așa cum Crucea cosmică sfințește universul creat, tot așa
și Biserica prin tainele sale sfințește elementele pământești, prin semnul Crucii.
Spre jumătatea veacului al IV -lea, încep să se impună formele propriu –
zise ale Crucii cu patru brațe, forma monogramică a Crucii ajungând pe însuși

30 Vladimir Ivanov , Semnul și semnificația Crucii, în revista „Mitropolia Banatului” , nr.
10-12/1974, p. 591;

11 Mântuitorul. Astfel sarcofagul (datat de la anul 350 și aflat în Muzeul
Vaticanului) este împodobit cu reprezentarea Patimilor: în c entru se află Crucea
cu patru brațe. Sub brațele orizontale sunt înfățișați doi ostași, iar pe fiecare din
brațele orizontale, la întretăierea lor cu brațele verticale, este așezată câte o
pasăre; cele două păsări susțin cununa de biruință, în centrul căre ia se află
monograma numelui Mântuitorului.
În legătură cu aceste înfățișări ale Crucii de viață făcătoare, s -a impus
necesitatea precizării formei pe care a avut -o Crucea de pe Golgota. Ca unealtă,
de execuție în vremea romanilor, Crucea avea forma litere i „T”, așa cum era
înțeleasă a fi forma Crucii în Vechiul Testament (Iezechiel 9, 4)31 și în epoca
postapostolică cel inferior de o scândură scurtă așezată oblic (unghi de 45 de
grade pornind din stânga jos spre dreapta), formând astfel încă o cruce. Crucea
cu opt brațe este răspândită mai ales în Biserica Ortodoxă Rusă.
Cea dintâi mărturie despre închinarea la Crucea cu răstignirea se întâlnește
la sfârșitul veacului al VI -lea. Pentru a evita însă reprezentarea naturalistă a
faptului răstignirii, icon ografii creștini au recurs la redarea sensului spiritual
răstignirii de pe Golgota, prin zugrăvirea trupului Mântuitorului de câteva ori
mai mare decât trupurile celor doi tâlhari. Această atitudine realistă față de
lumea spirituală, cunoscută încă vechilo r egipteni, constituie baza idealismului
în artă și a fost însușită și aplicată în arta creștină. O dată cu aceasta Sfinții
Părinți au accentuat „caracterul triumfal” al răstignirii: Crucea, din semn al
morții devine semn al biruinței asupra morții și al căii ce duce la rai.
De aceea arta creștină străduindu -se să redea această nouă semnificație
Crucii, a folosit aurul și pietrele prețioase, pentru a înfățișa Crucea ca începui
strălucitor al transfigurării lumii, ca „Pom al nemuririi”, ca luminător al
cuno așterii lui Dumnezeu. Așa se explică de ce până în veacul al IX -lea
Mântuitorul era înfățișat nu numai viu ci și biruitor.
Abia din veacul al X -lea Mântuitorul este înfățișat mort, însă răstignirea
Lui este unită cu învierea Lui, reprezentată prin coborâre a la iad, pentru „a

31 Pr. Dr. Ioan Mircea, art. cit., p. 195;

12 dezlega pe cei ferecați din veac?”. Iar înfățișarea, în scena coborârii
Mântuitorului la iad, a lui Adam cel pământesc și a lui Adam cel ceresc a
exercitat o influiență esențială asupra iconografiei Crucii, prin înfățișarea sub
Crucea î nfiptă în de Aur ne asigură că „nici un duh necurat nu va îndrăzni să
se apropie de noi, văzând pe fața noastră armele care hau doborât, această
sabie sclipitoare a cărei lovitura de moarte a primit -o”. Creștinii primelor
veacuri au săvârșit minuni în nume le lui Iisus Hristos și au alungat duhurile
necurate cu puterea crucii, însemnându -și „fruntea cu semnul crucii…, înainte
și în timpul treburilor, intrând și ieșind, îmbrăcându -se, înainte de somn, în
toate lucrările…”.
Crucea este izvorul luminii nepi eritoare, izvorul îndumnezeirii și, pentru
aceasta, în monografia și iconografia creștină, Crucea este comparată cu chipul
Maicii Domnului, cea prin care ni s -a dăruit Lumina dumnezeiască, Lumina
care pătrunde în sufletul credinciosului îngenunchiat înaint ea Crucii, făcând din
sufletul acestuia templu al Sfântului Duh prin puterea Crucii, „Pomul vieții"”.
Mărturie a acestei înțelegeri ortodoxe stă întreaga slujbă a înălțării Sfintei
Cruci, din care se vede limpede că puterea Crucii duce la îndumnezeirea
credinciosului.
Într-adevăr, îndumnezeirea omului este sensul tuturor Sfintelor Taine și
de aceea la temelia tuturor acțiunilor cultice stă Crucea. Sfinții slujitori primesc
puterea de a săvârși Sfintele Taine în momentul hirotoniei lor prin punerea
mâinilor, când arhiereul, prin întreitul semn al Crucii cheamă Sfânta Treime să
facă „să coboare cu prisosință harul Sfântului Duh asupra celui sfințit”. Iar
biserica nou zidită se transformă în Templu al Duhului Sfânt numai după ce
Sfânta Masă și pereții ei sunt u nși în chipul Crucii cu Sfântul Mir.
În sfârșit, preotul liturghisitor face cu Sfântul Agneț un întreit semn al
Crucii în cel mai de seamă moment al Euharistiei: cel dintâi semn al Crucii îl
face când ridicând întregul Sfânt Agneț îl sfințește.

13
CAPITOLUL II
SFÂNTA CRUCE ÎN LUMINA NOULUI TESTAMENT
După cum am văzut, Sfânta Cruce are diferite prefigurări, în viziunea
Sfintei Scripturi, dar și a Sfinților Părinți. Astfel, pentru început am discutat
despre Sfânta Cruce în Vechiul Testament, urmând ca în acest capitol să
discutăm despre Sfânta Cruce în cuprinsul Noului Testament. De această dată,
Sfânta Cruce este ridicată la alt nivel, devenind o taină, un mister, dar și o
lucrare nedespărțită de cea a Mântuitorului. Astefl, Sfânta Cruce are mai multe
semnificații: materiale, morale, teologice, eshatologice ș.a.
Comentatorii scripturistici spun următoarele: „Crucea se ridică deci la
hotarul dintre cele două iconomii a Vechiului Testament și a Noului
Testament” și între două lumi: închinători ai Crucii și „vrăjmași ai Crucii”32.
În cadrul Noului Testament, înțelesul Sfintei Cruci nu este unul istoric, ci
unul Hristologic. Scriitori Noului Testament, în expunerea evenimentelor sunt
preocupați de semnificația soteriologică, cosmică și eternă a morții și Învierii
lui Iisus Hristos, p e Cruce. Termenul Cruce , din punct de vedere al teologiei,
este folosit cu sensul de a descrie Evanghelia mântuirii, arătând că Mântuitorul
„a murit pentru păcatele noastre” . În acest sens, Sfântul Pavel spune că
„propovăduirea Evangheliei” este „cuvântul Crucii” (I Corinteni 1, 17).
Noul Testament prezintă mai detaliat decât Vechiul Testament, învățătura
despre Sfânta Cruce. Crucea este prezentată ca un altarul divin real și istoric al
creștinismului, altar pe care Hristos S -a adus, „o dată jertfă, ca să r idice

32 Pr. Dr. Ioan Mircea, Crucea Domnului, Taina și Slava Lui , în revista „Ortodoxia” , nr.
2/1982, p. 198;

14 păcatele multora” (Evrei 9, 28). Crucea este „puterea lui Dumnezeu” (I
Corinteni 1, 18), pentru cei care vrând să se mântuiască, trebuie să și creadă.
Sfântul Apostol Pavel menționează putera divină a Crucii, lăudându -se cu
slăbiciunile omenești, în necazuri și strămtorări (Galateni 6, 14). Astfel,
„pecetea divină” ce se găsește pe fața dreptcredinciosului, este pecetea prin
care scapă și au scăpat de vrăjmașii văzuți și de cei nevăzuți.
Crucea apare ca semn al Fiului Omului la a doua venire. Chiar Do mnul
Iisus le spune ucenicilor despre timpul celei de -a doua veniri a Lui, dar și despre
sfârșitul Lumii acesteia (Matei 24, 3) că între semnele ce vor fi pe cer, semnul
Fiului Omului (Matei 23, 30) va fi Sfânta Cruce33. Dacă în Vechiul Testament,
Sfânta C ruce apare ca un „semn profetic” , în Noul Testament capătă o nouă
dimensiune, cu noi semnificații. Tainele și lucrurile Sfintei Cruci, fiind
împletite cu personalitatea Domnului Hristos, cu viața, activitatea și lucrarea
Lui mântuitoare, Crucea primește în Noul Testament, precum am mai zis, noi
semnificații: materială, spirituală, teologică, soteriologică, eclesiologică și
eshatologică.
Sfânta Cruce, în Noul Testament are mai multe prefigurări, precum altar
de jertfă. Un bun motiv pentru care cinstim Sfânta Cruce este faptul că ea
simbolizează jertfelnicul lui Hristos, el aducându -Se pe Sine Însuși jertfă pentru
păcatele noastre (Evrei 9, 28)34. În Vechiul Testament exista un altar stropit cu
sângele animalelor jertfite lui Dumnezeu, sfințindu -i pe cei care se ating de el,
aici atingându -se de Cruce se va sfinții deplin, fiind puterea celui ce a fost
jertfit, cel care a stropit altarul sfânt cu Însuși Sângele Său, având ca mărturie
temeinică textul din întâia Epistolă a Sfântului Ioan, care zice că „… sângele
lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu ne curățește pe noi de orice păcat” (I Ioan 1, 7), iar

33 Petru Damaschin, Învățături duhovnicești , în colecția „Filocalia” , vol. 5, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1976, p. 187;
34 Pr. Prof. Nicolae Petrescu , Dreapta învățătură despre cinstirea Sfintei Cruci , în revista
„Ortodoxia” , Nr. 1 -2/1995, p. 106;

15 dacă sângele Mântuitorului ne curățeste de orice păcat, atunci înseamnă că a
sfințit și Sfânta Cruce35.
Chiar Mântuitorul ne lasă cuvânt la Evanghelistul Matei, zicând: „…dacă
iți vei aduce darul tău la altar…lasă darul tau acolo, înaitea altarului…”
(Matei 5, 23 -24); dar și următoarele: „iar cel care se va jura pe altar…” (Matei
23, 18 -20). Cinstind Sfânta Cruce ca pe un altar, altar pe care S -a jertfit pentru
mântuir ea noastră, vom fi pe drumul ce ne duce la Împărăția lui Dumnezeu36.
Crucea semnifică jertfelnicul lui Hristos, loc unde El a fost Jertfă
sângeroasă, fiind adusă de Arhiereu „pentru toți, spre iertarea păcatelor”.
Astfel, jertfa sângeroasă de pe cruce este până la sfârșitul veacurilor, în
Biserică, în cadrul Sfintei Liturghii, ca jerfă nesângeroasă37.
Prin Sfânta Cruce suntem mijlocitori ai măririi lui Hristos. Prin acesasta,
Apostolul Pavel spune la Filipeni 2, 8 -9 că „…S-a smerit pe Sine ascultător
făcându -Se până la moarte și, încă moarte pe cruce. Pentru aceea si Dumnezeu
L-a preaînălțat și I -a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume…” ,
arătându -ne cum Hristos a fost preaînălțat în urma morții de pe Cruce. Prin
Cruce Hristos a intrat întru mărirea Sa după cum ni se relatează la Luca 24, 26:
„Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea și să intre în mărirea Sa?”
și tot prin Cruce Hristos s -a preamărit, conform textului de la Ioan 17, 1:
„Acestea a grăit Iisus și ridicând ochii Săi spre cer, a zis: Părinte, a venit
ceasul! Preamărește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preamărescă”38.
Cu ajutorul Sfintei Cruci reușim să ne câștigăm mântuirea, astfel, precum
spune și Evanghelistul Ioan, că Sfânta Cruce este mijloc prin care am deprins
mântuire a: „Și Eu când voi fi înalțat de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine.
Iar aceastea zicea, arătând cu ce moarte avea să moară” (Ioan 12, 32 -33); sau
Apostolul Petru: „El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru

35 Pr. Roman Nemeș, Cinstirea Sfintei Cruci , în revista „Ortodoxia” , nr. 2/1982, p. 267;
36 Ibidem, pp. 267 -268;
37 Pr. Prof. Nicolae Petrescu, art. cit., pp. 106 -107;
38 Pr. Roman Nemeș , art. cit., p. 268;

16 ca noi, murind față de pă cate, să viețuim dreptății. Cu rănile Lui v -ați
vindecat” (I Petru 2, 24)39.
Puterea Sfintei Cruci înlătură vrăjmășia omenească dintre oameni.
Apostolul Pavel spune că: „…în El a binevoit Dumnezeu să sălășluiască toată
plinirea. Și printr -Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie
cele din ceruri, făcând pace pr in El, prin sângele Crucii Sale” (Coloseni 1, 19 –
20). În acest sens, cinstind Crucea, credincioșii sunt obligați să trăiască în
pacce, depărtând vrăjmășia dintre ei40.
Trebuie amintit faptul că Crucea este pecetea lui Dumnezeu, deoarece prin
însemnarea ei (Crucea) cu litrea T, prefigurează pe cei aleși, cei care au menirea
să fie feriți de pierzare, asemenea vedeniei profetuluii Iezechiel (Iezechiel 9, 4 –
6)41, vedenie asemănătoare cu cea din Apocalipsa Sfântului Ioan, când prin
litera T, face semn al Cruci i (Apocalipsa 7, 2 -3; 9, 4)42.
Crucea semnifică pecetea lui Dumnezeu prin Taina Sfântului Mir,
deoarece am primt darurile Duhului Sfânt. Împlinirea Tainei Botezului este
întregită de Taina Mirungerii, fiind o taină noiă, precum descoperit o taină
nouă, ta ina Crucii lui Hristos. În cadrul Tainei Mirungerii nu primim orice dar,
ci un dar care este Duhul vieții și al sfințeniei. De aceea spune că Sfânta Cruce
este pecetea lui Dumnezeu . Însuși formula din cadrul Mirungerii este „Pecetea
darului Duhului Sfânt” , fiind rostită în timp ce slujitorul (preotul sau episcopul)
îl unge pe cel nou botezat cu Sfântul și Marele Mir, în semnul Sfintei și de Viață
Făcătoarei Cruci. Sfântul Apostol Pavel ne lasă următorul îndemn: „Să nu
întristați Duhul cel Sfânt al lui Dumne zeu întru care ați fost pecetluiți pentru
ziua răscumpărării” (Efeseni 4, 30); De aici înțelegem că prezența Duhului s –

39 Ibidem;
40 Drd. Ioan Cîrstoiu, Crucea și Învierea Domnului în lumina Noului Testament , în revista
„Studii Teologice”, nr. 5-6/1985, pp. 355 -363;
41 Pr. Prof. Nicolae Petrescu, art. cit., p. 107;
42 Pr. Roman Nemeș , art. cit., p. 268;

17 a imprimat cu o urmă în suflet, iar această urmă nu poate fi decât semnul
Crucii43.
Sfânta Cruce mai are și următorul atribut, semn al biruinței lui Hristos.
Precum am mai zis, acest semn va apărea pe cer înaintea celei de -a doua veniri
a Domnului, conform textului din Evanghelie: „Atunci se va arata pe cer
semnul Fiului Omului…” (Matei 2 4, 30). Semnul Fiului Omului nu poate fi
altul, decât Sfânta Cruce prin care a biruit pe diavol și moartea44.
Sfântul Apostol Pavel vorbind despre Sfânta Cruce spune: „Căci cuvântul
Crucii, pentru cei care pier, este nebunie; iar pentru noi cei care ne mân tuim
este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18), iar în alt loc: „ Iar mie să nu -mi
fie a mă lăuda fără numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care
lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume” (Galateni 6, 14).
Tot Pavel spune com unității evreiești că: „Cu ochii ațintiți asupra lui
Iisus, începătorul și plinitorul credinței, care pentru bucuria pusă înainte -I, a
suferit crucea, n -a ținut seama de ocara ei…” (Evrei 12, 2) . Aici apare o
nedumerire legată de ocara crucii , unii biblișt i întrebându -se dacă crucea este
blestemată, confruntându -se cu textul din Vechiul Testament, care zice că:
„…blestemat este tot cel spânzurat pe lemn” (Deuteronom 21, 22). Însuși Pavel
ne și răspunde la aceasta când le scrie galatenilor, zicând că „Hris tos ne -a
răscumpărat din blestemul legii, făcându -se pentru noi blestem; pentru că scris
este: blestemat este tot cel spânzurat pe lemn” (Galateni 3, 13). Fiind răstignit
Hristos pe Cruce, El a sfințit -o cu scump sângele Său, făcând din ocara crucii,
binec uvântare.
Dacă în Vechiul Testament, altarul sfințea jertfa, în Noul Testament, Iisus
Hristos, fiind jertfă, a sfințit altarul Crucii. Conform motivației date celor din
Filippii de Pavel, Sfânta Cruce este cinstită pentru a nu fi vrăjmași ai lui

43 Pr. Conf. Ilie Moldovan, Sensu l închinării creștinului în semnul Sfintei Cruci , în revista
„Ortodoxia”, nr. 2/1982, p. 225;
44 Pr. Prof. Constantin Galeriu, Înțelesurile Sfintei Cruci , în revista „Ortodoxia”, nr.
2/1982, p. 190;

18 Hristos: „Căci mulți, despre care v -am vorbit adeseori, iar acum vă spun și
plângând, se poartă ca dușmani ai crucii lui Hristos. Sfârșitul acestora este
pieirea” (Filipeni 3, 18 -19)45.
În Noul Testament, Crucea devine altarul de jertfă pe care Mântuitorul S –
a jert fit pentru răscumpărarea neamului omenesc, fiind și mijlocitoarea
preamăririi lui Hristos, dar și mijlocire prin care s -a înlăturat vrăjmășia dintre
oameni și împăcarea lor cu Dumnezeu, este semnul biruinței lui Hristos asupra
morții și semnul Fiului Omulu i, care se va arăta pe cer la a doua venire a
Domnului, este pecetea lui Dumnezeu asupra celor meniți să scape de la
pierzanie.
Concluzionând, vrednicia de cinstire a Crucii este rezultată și din
cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Mie însă să n u-mi fie a mă lăuda
fără numai în Crucea Domnului…” (Galateni 6, 14)46.
Hristos s -a supus morții pe cruce după propria voie, pentru păcatele
noastre: „jertfa Sa este ispășitoare, adică eficace pentru noi, numai dacă, în
același timp noi recunoaștem că El este neînviat pentru jertfa Sa și
recunoaștem că suferă pe dreptate, din cauza păcatelor noastre. Această
recunoaștere este condiția de a primi răscumpărarea dată prin Cruce”47.

45 Pr. Roman Nemeș , art. cit., p. 269;
46 Pr. Dr. Ioan Mircea, Crucea Domnului, Taina și Slava Lui , în revista „Ortodoxia” , nr.
2/1982, pp. 210 -211;
47 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Credința pe care o mărturisim , Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, p. 86;

19
CAPITOLUL III
SFÂNTA CRUCE ÎN PRACTICA ȘI ÎNVĂȚĂTURA
ORTODOXĂ
Mărturia cea mai simplă și cea mai profundă, totodată, a creștinismului
dreptmăritor unește credința în Prea Sfânta Treime cu Crucea. Făcând semnul
cinstitei Cruci, rostim în același timp: În numele Tatălui și al Fiului și al
Sfântului Duh, și cuprinsă în acest act de cult, întreaga teologie. Credința în
Prea Sfânta Treime „de viață făcătoare și începătoare de lumină” și credința
în Cruce, în jertfa Crucii, al cărei sfârșit este învierea, iată esența crezului
creștin.
Cinstirea icoanelor, moaștelor, obiectelor sfinte, s -a făcut diferit; Sfânta
Cruce, însă, a fost cinstită de către toți și pretutindeni dintru început, Sinodul
al Vll -lea ecumenic (787) doar hotărăște generalizarea cultului48.
Pentru noi, ortodocșii români, cinstirea Crucii capătă și o a ltă
semnificație de ordin ființial și sentimental, fiindcă în părțile noastre, după
tradiție și în părțile Dunării, în localitatea Dervent, s -ar fi arătat pe cer, lui
Constantin cel Mare, semnul Crucii, în anul 312. Sfânta împărăteasă Elena, din
neamul str ămoșilor noștri, descoperea Crucea reală, altarul de jertfă al
Domnului Hristos și o înalță cu cinstire49.
Crucea răstignirii este cinstită de către toți creștinii, fiindcă ea este cu
adevărat altar de jertfă al lui Hristos pentru mântuirea noastră. Ea est e cumpăna
între vechi și nou, balanța între adevărata pe Fiul, care pe toate le săvârșește;

48 Diac. Conf. P. I. David, Cinstirea Sfintei și de viață făcătoarei Cruci în Biserica
Ortodoxă, în revista „Ortodoxia” , nr. 2/1982, p. 230;
49 Pr. Ioan Zăgrean, Praznicul Înățării Sfintei Cruci, în ziarul „Telegraful Român” , din
data de 15 septembrie, nr. 35 -36/1972, p. 1;

20 chemăm pe Duhul Sfânt, care pe toate le plinește, iată imaginea Crucii pe chipul
nostru. Având semnul Sfintei Cruci, avem imaginea și înțelegerea Sfintei
Treimi: Nă dejdea -Tatăl, Scăparea -Fiul, Acoperământul -Duhul Sfânt (I Timotei
3, 16). Sfânta Cruce nu este o fantezie sau o creație a unor oameni, ci este un
mijloc ales de Dumnezeu pentru începutul mântuirii noastre, deci este o
descoperire a lui Dumnezeu. Sfânta Cru ce este un obiect absolut indispensabil
lucrării lui Dumnezeu și mântuirii noastre. Așa cum sufletul se mântuiește
numai prin trup, tot astfel, jertfa sângeroasă și unică a Mântuitorului a fost pe
altarul Crucii (Fapte 22, 28); deci, obiectul absolut neces ar mântuirii noastre,
începutul văzut al Bisericii lui Dumnezeu este Sfânta Cruce.
Creștinul dreptmăritor vede și cinstește în Sfânta Cruce, deodată: jertfa
Fiului lui Dumnezeu „Care S -a făcut Om pentru noi oamenii și pentru a
noastră mântuire…”; lemnul Crucii pe care S -a răstignit Domnul, deci altarul
Său de jertfă; semnul Crucii, semn al „Fiului Omului” și al creștinului în
același timp, cu care însemnându -ne ca și cu o pecete, arătăm participarea
noastră la jertfa sfințitoare a lui Hristos.
Păstrând cu sfințenie acest întreg „dreptar ai cuvintelor sănătoase” cum
învăța Sfântul Pavel (II Timotei 1, 33 ), în cele ce urmează vor fi expuse fiecare
din cele trei înțelesuri ale Sfintei Cruci: și cel duhovnicesc și cel de altar și cel
de semn dumnezeiesc. Orto doxia este și trebuie să fie întru totul: și dreapta
credință și plinătate a credinței; unitate a întregii credințe50.

1. Înțelesul duhovnicesc al C rucii
Crucea este iubire, mai profund, este iubire dumnezeiască față de noi, iar
între Cruce și iubirea dumne zeiască este o adâncă legătură.
Aici, în extrema umilire și suferință a Crucii s -a descoperit negrăita

50 Pr. Prof. Constantin Galeriu , Înțelesurile Sfintei Cruci, în revista „Ortodoxia” , nr.
2/1982, p. 181;

21 iubire și slavă a Fiului lui Dumnezeu devenit Om. S -a descoperit acea iubire
care iubește și pe Cruce sau până la Cruce și se roagă pentru iertarea, mânt uirea
și a acelora care -L răstignesc. Cunoșteau și cei vechi iubirea, așa cum o
cunoaștem și mulți dintre noi. Era, însă, vorba de iubirea -dorință, iubire care -și
caută o împlinire dincolo de sine, în altul și, poartă prin aceasta, în ea, și ceva
egoism, p entru sine. Păcatul nu e numai aici în rădăcina lui. Pentru aceea lisus
le-a spus ucenicilor: „Așa să vă iubiți unii pe alții, cum v -am iubit Eu pe voi!”
(Ioan 15, 12)51.
Fiul este trimis de Tatăl să descopere această iubire dumnezeiască, care
este dăruire de sine pentru împlinirea, pentru salvarea celuilalt, care e numai
slujire: „Fiul Omului, spune Iisus, n -a venit să I se slujească, ci ca să slujească
EL și să -Și dea viața răscumpărare pentru mulți” (Matei 20, 28).
Aceasta e calitatea dumnezeiască, nouă, a iubirii Lui și pe care o
descoperă Crucea. Această slujire prin Cruce a Domnului este mântuitoare.
Sfântul Apostol Petru spune: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe
lemn” (I Petru 2, 24). Fiul este trimis la „ai Săi din lume pe care i -a iubit până
la capăt” (Ioan 8, 1)52.
Deci, iubirea până la extrem, până la Cruce. Aceasta este esența jertfei,
a Crucii Domnului și rațiunea ei de a fi în același timp. După cum se știe,
aceasta, în simplitatea duhului, în plânsul și suspinul față de suferințele
semenilor, în blândețe, în foame de dreptate și adevăr, în mila și curăția inimii,
în slujirea păcii și acceptarea suferinței pentru alții, în acceptarea Crucii.
Bucuria Lui este bucuria de a prăznui Pastile cu ucenicii (Luca 22, 15), de a -i
împărtăși cu T rupul și Sângele Lui jertfit; este bucuria învierii cu care le
întâmpină pe mironosițe în dimineața pascală când le spune: „Bucurați -vă…”
(Matei 28, 9), bucurie a Crucii, a învierii. Către această bucurie tinde întreg
cursul vieții Sale; către acest mome nt suprem, moment pe care El îl numește

51 Ibidem., pp. 181 -182;
52 Ibidem., p. 182;

22 „ceasul Meu”. E ceasul care înseamnă deodată părtinire și preamărire:
„Părinte a venit ceasul I Preamărește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te
preamărească…” (Ioan 17, 1)53.
Ca și întreaga viață a Domnului, la acest ceas suprem, toate Persoanele
dumnezeiești ale Prea Sfintei Treimi sunt de față, iau parte: „Nu sunt singur”
zice Iisus (Ioan 16, 32), la mântuirea supremă: „Iubirea Tatălui care
răstignește, iubirea Fiului răstign it și iubirea Sfântului Duh care triumfă în
puterea de neînvins a Crucii”, cum tâlcuiește un ierarh ortodox. Tatăl este
reazemul fundamental al Crucii; „Părinte, în mâinile Tale încredințez Duhul
Meu”, Fiul este jertfa; Duhul, Porumbelul care rămâne mereu peste Fiul, este
pacea Crucii lui Hristos și puterea Învierii. Crucea descoperă astfel iubirea
Treimii în manifestarea ei concretă, în plinătatea și în întâlnirea ei decisivă cu
păcatul54. Viețuirea noastră în Hristos înseamnă să acceptăm, dar să nu
provoc ăm suferința. Aceasta cere însă curaj. Biserica ne însuflețește astfel în
această direcție: „Cu înțelepciune împodobindu -ne viața și cu gândirea păzind
credința, să agonisim obiceiurile dreptății. Ca dreptcredincioșilor creștini
asupra celui potrivnic dăru iește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău”.
Poezia evlaviei traduce prin imagini esența teologiei Crucii, că Hristos a
iscălit prin sânge actul iertării noastre și „prin trestia Crucii sângerându -Ți
degetele cu vopsele roșii, Te -ai milostit a iscăli pen tru noi, ca un împărat, cele
ce sunt de iertat”. În alte cântări, Hristos, ca împărat, are ca sceptru Sfânta
Cruce, cu care ne apără de păcat și surpă puterea diavolului. Biserica este
comparată cu un alt rai, iar Crucea cu pomul vieții, purtătoarea rodulu i
nemuririi: „Alt rai n -a cunoscut Biserica, ca și cel mai dinainte, având lemn
purtător de viață Crucea Ta, Doamne, din care prin atingere luăm nemuriră”.
Prin proslăvirea Crucii, noi proslăvim mântuirea din blestemul legii și
învierea lui Hristos și a no astră. „Crucii Tale mă închin, Doamne, iubitorule

53 Ibidem., p. 184;
54 Ibidem. ;

23 de oameni, prin care m -am izbăvit”. Crucea simbolizează redresarea firii și
demnității creștinilor: „Prin înălțimea Crucii, împreună ai înălțat firea
omenească și din dumnezeiasca Ta coastă bogăție de mântu ire ai izvorât,
Mântuitorule, celor ce se închină cu credință preacuratelor Tale Patimi”.
Creștinii venerează în Sfânta Cruce harul prin care se biruie păcatul și
moartea: „Cu crucea Ta ai șters blestemul pomului, cu îngroparea Ta ai
omorât stăpâna morții și cu scularea Ta ai luminat neamul omenesc”. Crucea
face legătura între cer și pământ, este sceptrul cu care Hristos conduce
împărăția Sa actuală și viitoare: „Prin Crucea Ta, Hristoase, îngerii și oamenii
s-au făcut o turmă și o Biserică; cerul și pământ ul se bucură, Doamne, slavă
Ție”. Forța unitivă a Crucii este descrisă în multe locuri, spațial, prin cele patru
laturi.

2. Sfânta C ruce – altarul de jertfă al Mântuitorului Hristos
Potrivit Sfintei Scripturi, Crucea este altarul pe care S -a jertfit Fiul lui
Dumnezeu „pentru a noastră mântuire”. Cel ce este deodată Arhiereu și jertfă,
și-a pregătit și altarul Său pe care prăznuiește Paștile Noului Legământ.
„Paștile nostru, Hristos a fost jertfit pentru noi” zice Sfântul Apostol Pavel (I
Corinteni 5, 7)55.
Iar această jertfă se săvârșea tocmai în timpul când la templu se
sacrificau mieii pascali ai Legii vechi. În acel moment lua ființă noua jertfă, cea
a Noului Testament, și, pe un nou altar, după cum ne explică și ne învață același
Apostol când spune: „Ave m Altar de la care nu au dreptul să mănânce cei ce
slujesc cortului” (Evrei 13, 10). Altar nou pentru ca Iisus să sfințească poporul
cu Sângele Său, „a pătimit afară din poartă”. Pentru care și îndeamnă iarăși
Sfântul Apostol Pavel: „Să ieșim dar la El, af ară din tabără, luând asupra
noastră ocara Lui” (Evrei 13, 13). Luând, deci purtând „ocara Lui” , adică

55 Ibidem., p. 186;

24 Crucea lui, întrucât El, Iisus „începătorul și plinitorul credinței, care pentru
bucuria pusă înainte -I, a învierii, a suferit crucea, n -a ținut seama de ocara ei
și a șezut de -a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12, 20)56.
Toate aceste mărturii arată, fără umbră de îndoială, că cinstind Crucea,
aducem cinstire altarului de jertfă al Mântuitorului nostru și, îi aducem această
cinstire sfântă, luând aminte la înseși cuvintele Mântuitorului Care spune că
„Cel ce jură pe altar, se jură pe el și pe toate câte sunt deasupra lui” (Matei
23, 20). Mai ales în taina Crucii, altarul este legat inseparabil de jertfă, iar
cinstirea adusă cinstirea ei, cum spune: „Când Mă voi înălța de pe pământ pe
mulți îi voi trage la Mine. Iar aceasta o zicea arătând cu ce moarte avea să
moară” (Ioan 20, 18)57.
Și apoi, cum să nu iubim și să cinstim Crucea când însuși Mântuitorul a
iubit-o și după cum am arătat mai înainte, de bună voie S -a jertfit pe ea pentru
mântuirea noastră. După ce El ne -a răscumpă rat prin Cruce, nu S -a lepădat de
ea, ci a făcut din Cruce „semnul” Lui. Mântuitorul ne spune lămurit că: „Atunci
se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toate neamurile
pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu puter e și cu
slavă multă” (Matei 24, 30). Deci în ziua răscumpărării Crucea, iar în ziua
judecății, iarăși Crucea58.
Domnul a venit prima dată să ne mântuie prin Cruce; Domnul va veni a
doua oară să ne judece în fața Crucii. Dacă Mântuitorul nu S -a despărțit de
Cruce, de ce să ne despărțim noi? Dacă Domnul a făcut din „Cruce” semnul
Lui, nu -i firesc ca și cei ce cred în El, să -și facă din Cruce „semnul” lor? Dacă
Domnul nu S -a rușinat de Cruce, atunci nici credincioșii Lui nu se vor rușina
de ea. Sfântul Apostol Pavel spune că cine s -a botezat în Hristos, s -a și îmbrăcat
în Hristos (Galateni 3, 27). Aceasta înseamnă că am primit și „semnul Lui”.

56 Ibidem. ;
57 Ibidem., pp. 186 -187;
58 Ibidem., p. 190;

25 Noi ne numim creștini după numele „Hristos”, după numele Lui; i -am primit
învățătura Lui, ne îmbrăcăm în El prin botez, ne împărtășim cu trupul și sângele
Lui: Atunci de ce să nu primim și semnul Lui? Nu se poate să primim toate ale
Domnului, iar de „semnul” Lui să ne lepădăm58.
Cei care spun că Sfânta Cruce e idol, Un simplu lemn, sau alte metode
de denaturare, nu sunt ma i înțelepți decât israelitenii de altădată și vor păți ca
și „L-a preaînălțat și I -a dăruit Lui nume care, e mai presus de orice nume; ca
întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor
pământești și al celor de dedesubt” (Filipeni 2, 6 -10). În legătură cu acest text,
Sfântul Iustin Martirul vorbește de „robia Crucii” și de „taina Crucii”.
Hristos, zice el, a slujit până la robia Crucii, pentru diferiți și feluriți oameni de
tot felul, dobândindu -i pe ei prin sânge și prin ta ina Crucii59.
Crucea este ea însăși o taină neînțeleasă, participând la împlinirea marii
taine a voii lui Dumnezeu și la întărirea și ridicarea firii umane, până la
îndumnezeirea și slăvirea ei60. „În Răsărit, Crucea a fost concepută ca prilej
de întărire a firii sau a spiritului în ea, nu ca simplă satisfacție a lui Dumnezeu
pentru jignirea arătată Lui de oameni (…). Fiul lui Dumnezeu S~a smerit și S –
a coborât la noi pentru ca să întărească și să îndumnezeiască firea noastră.
Chenoza Fiului lui Dumnezeu, deși e pătimire, are în același timp un efect
îndumnezeitor asupra firii, dar nu fără colaborarea ei. Tocmai în aceasta stă
rostul chenozei: în a da putință participării directe a Fiului lui Dumnezeu la
întărirea firii umane, ca să o facă mediu activ al i ubirii dumnezeiești, prin
manifestarea de putere și prin suportarea și depășirea patimile”61.
Fără Cruce, n -ar fi fost posibilă suportarea patimilor și ridicarea firii
umane și a îndumnezeirii ei, nici împlinirea „tainei voii lui Dumnezeu”

59 Pr. Ioan Mircea , Crucea Domnului, Taina și slava lui, în revista „Ortodoxia”, nr.
2/1982, pp. 205 -206;
60 Ibidem., p. 206;
61 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă – vol. II , Editura
Institutului Bibl ic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1978, pp. 70 -71;

26 (Efeseni 1, 9). După Sfântul Maxim „chenoza nu înseamnă o cădere de fapt a
lui Dumnezeu din dumnezeirea Sa, ci o faptă a bunătății Sale și un mod de
manifestare a puterii Sale, pentru a întări firea omenească din lăuntrul ei”62.
Căci „chenoza lui Dumnezeu”, zice Sfântul Isaia, înțelesul duhovnicesc al
Crucii apare puternic, luminos, îndeosebi la profetul Isaia car e descrie patimile
și ispășirea Domnului pentru păcatele noastre, în accente și imagini atât de vii,
ca și când s -ar afla în fața Crucii…, „El a luat asupră -și durerile noastre și cu
suferințele noastre S -a împovărat… A fost străpuns pentru păcatele no astre….,
pedepsit pentru mântuirea noastră. Și prin rănile Lui toți ne am vindecat”63.
Cinstind Crucea, creștinul adevărat nu poate cădea în greșeala de care s –
au făcut vinovați cei din legea veche, întrucât pentru el Crucea este crucea lui
Hristos pe ca re S-a înălțat pentru a birui păcatul și moartea. Gândind, privind,
rugându -ne în fața Crucii, privim cu ochii duhovnicești pe Hristos Cel jertfit pe
ea. Noi nu ne putem închipui pe Hristos fără Cruce și nici Crucea fără Hristos.
Prin ea noi ne închinăm Lu i, căci Hristos și Crucea Sa sunt nedespărțiți.
O privire de ansamblu ne arată că Sfintele Evanghelii care dau o mărturie
despre nașterea Domnului și chiar despre momente ale copilăriei Lui, despre
cuvintele și faptele Lui, nu acordă, totuși, nici unui fap t atâta spațiu și atâta
analiză, cât acordă răstignirii, morții și învierii, deși acestea se desfășoară în
intervalul a doar câtorva zile. Dar evenimentele răstignirii și învierii reprezintă
acea culme în care o viață dedicată în întregime Tatălui și sluji rii omului se
condensează permanent și progresiv ca într -o finalitate. Este punctul de
maximă dăruire și primire pe care Domnul îl numește; „Ceasul Meu”,
momentul crucial, în propriul înțeles al cuvântului.
Se poate spune că în perspectiva Sfintei Evanghel ii, toate aspectele vieții
mântuitoare a Domnului, în varietatea și bogăția lor, sunt operă a jertfei Sale
unice; se integrează, se susțin, se finalizează.

62 Pr. Ioan Mircea , art. cit., p. 206;
63 Ibidem. ;

27
3. Crucea, semnul Fiului Omului
Jertfă și altar de jertfă, Crucea este în același timp „semnul lui Hri stos”
și al creștinismului. Este, după Sfânta Scriptură, „Semnul Fiului Omului”.
„Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului”, spune însuși Mântuitorul
(Matei 24, 30)64.
Biserica a văzut în acest semn Crucea Domnului. Către această
înțelegere ne conduc mărturisirile Sfintei Scripturi. În unitatea luminoasă a
mărturisirilor Sfintei Scripturi, Crucea se arată drept „Semnul Fiului Omului”,
semnul vieții, al iubirii, al slujirii Lui, a strălucirii și a puterii Lui creatoare, căci
„în puterea Crucii”, a jert fei, stă tăria creației și a înnoirii ei.
Tâlcuind împreună cuvintele profetice ale Domnului: „Soarele se va
întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea. Și atunci se va
arăta pe cer semnul Fiului Omului” (Matei 24, 29 -30). Sfântul loan Gură de
Aur observă cu adâncă pătrundere, spunând: „Vezi cât de mare este puterea
semnului Crucii? Crucea este mai strălucitoare și decât soarele și decât luna…
Și să nu te minunezi că Domnul vine purtând Crucea I după cum a făcut cu
Toma, arătându -i sem nul cuielor și rănilor…, tot astfel și atunci va arăta rănile
și Crucea, ca să arate că Acesta a fost Cel răstignit”65.
Crucea este, deci, semnul identității lui Hristos după care îl recunoaștem.
Este semnul „Tainei lui Hristos, cum spune Sfântul Pavel, căci, „El este
puterea care unește cu Sine atât pe cele de sus cu cele de jos, cât și pe cele
dintr -o parte cu cele din ce alaltă parte”, spunând în epistola către Efeseni,
atunci când vorbește parcă de cele patru direcții ale crucii: „lărgime, lungime,
adâncime și înălțime” (Efeseni 3, 18) .
Toate faptele Lui sunt numai semne ale iubirii, iar nouă El ne cere, o dată

64 Pr. Prof. Constantin Galeriu, art. cit., p. 190;
65 Ibidem., p. 191;

28 cu credința, dragoste și putere spirituală convertite de înțelegere; ne cere să
citim spiritual, prin semne, adevărul eliberator. De aceea Sfântul Apostol Pavel,
care a fost conver tit tot printr -un semn, printr -o intervenție extraordinară,
chemarea de pe drumul Damascului, va mărturisi cu toată convingerea că mai
mare decât toate minunile rămâne dragostea (I Corinteni 13, 13).
Și toate aceste semne se concentrează într -un focar de m aximă
incandescență a dragostei: Crucea. Toate, începând cu primul, schimbarea apei
în vin la Cana Galileii și încheind cu Cina cea de Taină, o anunță, o pregătesc.
Crucea e marele semn. Crucea, „sminteală pentru iudei și nebunie pentru elini”
(I Corinteni 1, 23) „e revelația supremă a înțelepciunii divine” întrucât e
drumul unic spre înviere și spre o „umanitate înnoită, recapitulată în El”.
Crucea revelează în esență „Taina lui Hristos”.
La cererile repetate ale iudeilor de a le da semne revelatoare ale m isiunii
și puterii Sale, Domnul nu le oferă decât pe acelea care irnpun.prin cea mai
sugestivă forță, transparența Crucii: semnul Templului și semnul lui Iona.
„Stricați Templul acesta și în trei zile îl voi zidi”, îl voi re crea. „Le
vorbea despre Templul Trupului Său”, adăuga ca un comentar Evanghelistul
(Ioan 2, 19 -22) și, „Neam rău și adulter căuta semn, dar alt semn nu i se va da,
decât numai semnul profetului lona: că precum lona a fost trei zile și trei nopți
în pântecele chitului, așa va fi și Fiul Omului trei zile și trei nopți în sânul
pământului” (Matei 12, 39 -40). Semne care mutau privirea, prin cruce, pe alt
plan de existență: timpul ei, și când o termină; la ieșirea din casă, la plecarea în
călătorie, ca și la întoarcere; la începutul ca și la sfârșitul lucrului; înainte de
culcare, pentru a ne încredința grijii lui Dumnezeu, și la trezirea din somn, spre
a ne agonisi binecuvântarea Lui, în toată ziua; când ne așezăm sau ne ridicăm
de la masă; la vreme de mâhnire, primejdie sau gânduri rele. Și în atâtea
împrejurări, așa cum făceau cei dintâi creștini, după cum ne dă mărturie
scriitorul bisericesc Tertulian (160 -240) care spune: „înainte și în timpul
treburilor, intrând și ieșind, îmbrăcându -ne, înainte de somn, în toate lucrurile

29 noastre, la fie care pas și la fiecare faptă, noi ne însemnăm cu semnul Sfintei
Cruci”66.
În chipul Crucii preotul binecuvintează credincioșii, cu aceasta începe
săvârșirea Sfintelor Taine, sfințește darurile aduse la Altar, ca și apa, holdele,
zidirea totală. Și tot Cruc ea stă pe Altar, ea însăși fiind Altar, precum și
deasupra Sfintelor Lăcașuri, cele mai multe fiind zidite în forma ei. Crucea se
zugrăvește pe sfintele vase, pe odăjdii, pe cărțile de cult; se vede ridicată la
unele răspântii de drumuri, se așează la căpă tâiul celor adormiți întru nădejdea
învierii și a vieții de veci. Cuprinde astfel întreg orizontul vieții noastre, este
semnul, prin definiție, al creștinului dreptcredincios și aceasta pentru că,
esențial, e semnul iubirii.
Scopul vieții creștine este înd umnezeirea, dar pentru ca viața noastră să –
și atingă scopul,noi trebuie să imităm un chip tainic, viața pământească a
Mântuitorului70 Sfânta Cruce este semnul hotărârii noastre de a trece tainic prin
câte a trecut lisus. Cel ce se însemnează pe sine cu chi pul Crucii mărturisește
prin acest lucru că el vrea să fie un discipol adevărat al Mântuitorului. El
urmează cuvintele însemnându -ne cu semnul Sfintei Cruci, adeverim
cunoașterea puterii crucii, care ne ocrotește împotriva bântuielilor
necuratului67, ca și împotriva multor rele sufletești și trupești.
Crucea nu este un obiect de cult, prin ea însăși, ci prin puterea Duhului
Sfânt și prin lucrarea Lui, care -i este comunicată prin stropirea și sfințirea cu
apă sfințită.
Ea poate fi un simplu obiect decorativ sau ornamental, dacă devine
organism bisericesc prin sfințirea Bisericii. La stropirea cu agheasmă, preotul
zice: „Se binecuvintează și se sfințește semnul acestei Sfinte Cruci, cu harul
Preasfântului Duh, prin stropirea cu această apă sfințită, în numele Tatălui și

66 Ibidem., p. 192;
67 Sfântul Chiril al Ierusalimului , Cateheza XIII, p. 115; apud. Sfântul Ioan Damaschinul,
Dogmatica, trad. de Pr. D. Fecioru, Editura Librăriei Teologice, București, 1938, p. 256;

30 al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”. Apoi se cântă troparul: „Crucii Tale ne
închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea, Ta o lăudăm și o slăvinim”68.
În felul acesta, prin Sfânta Cruce lucrează uniunea Sfintei Treimi și
numai așa este un organ sfinț itor. La laudele din ziua înălțării Sfintei Cruci, este
pusă în lumină puterea sfințitoare a Crucii: „O prea slăvită minune I lățimea și
lungimea crucii cu a cerului se aseamănă, căci cu dumnezeiescul dar sfințește
toate…”. Ea reprezintă, deci, cerul și harul care se coboară veșnic asupra
Bisericii, Crucii și umanității, într -o lucrare eternă de sfințire: „Crucea Ta cea
cu patru părți înălțându -se astăzi, Hristoase Dumnezeul nostru, cele patru
margini ale lumii sfințește…”69.
Hristos pe cruce, Fiul lui Dumnezeu spânzurat, sunt taine înfricoșătoare,
pe care mintea și inima de mamă nu le pricepe dar știe să le plângă. „O
preaslăvită minune; O, taină nouă! O, înfricoșată rânduială, a zis Fecioara,
dacă Te -a văzut răstignit” ; simte surparea distanței, a despărțirii de Dumnezeu,
provocată de păcat și împăcarea prin Cel ce „ne-a împăcat prin Cruce”
(Efeseni 2 , 16); simte credinciosul cu nădejde vie că în el însuși, începând
de la botez, de la „nașterea iui cea din apă și din duh” și prin voia statornică
de a crucifica păcatul, egocentrismul, acesta se biruie: „Cei ce sunt ai lui
Hristos Iisus și -au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele”
(Galateni 5, 24) și se simte totdeauna întărit, păzit de cel rău prin acest semn,
după cum cântă Biserica: „Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai
dat nouă”; se simte tot mai mult părtaș Duhului Crucii lui Hristos, înnoirii prin
ea ca o arvună a învierii și, îndemnat să iubească și el cu iubirea lui Hristos, în
chipul Lui și, înălțâ ndu-se către Dumnezeu și dăruindu -se, îmbrățișând pe
semeni așa cum îmbrățișează brațele Crucii70.

68 Molitfelnicul , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortod oxe Române,
București, 2002, pp. 667 -668;
69 Mineiul lunii septembrie , op. cit., p. 187;
70 Pr. Prof. Constantin Galeriu , Înțelesurile Sfintei Cruci, în revista „Ortodoxia” , nr.
2/1982, p. 195;

31 Toate aceste daruri și puteri le simte venind din partea Crucii lui Hristos
care o sfințește pe a noastră, așa cum se și roagă Biserica la sfințirea chipului
crucii: „Caută cu milostenie Doamne spre acest semn al crucii pe care
credincioșii robii Tăi, din osârdie și din credința cea tare și dragostea cea către
Tine, au făcut -o spre însemnarea biruinței Fiului Tău … Binecuvinteaz -o și o
sfințește pe ea, și o umple de puterea și binecuvântarea lemnului aceluia pe
care a fost pironit Prea Sfântul Trup al Domnului nostru lisus Hristos, Unul –
Născut, Fiul Tău, prin care puterea diavolului s -a călcat și noi pământenii
slobozenie am dobândit și vieții ne -am învrednic it”71.
Cuvintele: „Prin acest semn vei învinge”. Această arătare reală a
semnului biruinței, l -a determinat pe Constantin să ia apărarea creștinilor.
Maxențiu este înfrânt în bătălia ce s -a dat la Pons Milvius (Podul Vulturului)
pe Tibru, iar Constantin de cretează libertatea creștinilor prin Edictul de la
Milan din anul 31372.
Această libertate poate fi considerată tot ca o biruință a Crucii. De acum
se interzice în imperiu pedeapsa cu răstignirea, se introduce jurământul pe
Cruce, apare semnul biruinței pe steagurile creștine.
După Sinodul I ecumenic din anul 325 când se reface pacea în Biserică
și se alcătuiește Mărturisirea de credință, în articolul IV se spune: „Și S -a
răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat, a pătimit și S -a îngropat și a înviat
a treia zi”, Sfinții Părinți rezumă rostul jertfei Mântuitorului ca început al
mântuirii noastre și împăcarea omului cu Dumnezeu73.
Crucea Mântuitorului n -a putut rămâne ascunsă multă vreme pentru că
Pronia divină a făcut ca Sfânta Elena, mama împăratului Constantin, cinstitoare
a Crucii și inițiatoare de fapte deosebite pentru Biserica lui Hristos, și -a luat
responsabilitatea de a căuta crucea. După multe privegheri la mormântul

71 Ibidem. ;
72 Pr. Ioan Zăgrean, art. cit. ;
73 Diacon P. I. David, Călăuza creștină , Editura Episcopieie Argeșului, Curtea de Argeș,
1994, p. 311;

32 Domnului și la Peștera Nașterii lui Hristos, împreună cu Macarie episcopul
Ierusalimului, Sfânta Elena a început săpăturile în împrejurimile Golgotei.
Munca nu a fost zadarnică; cele trei cruci au fost găsite, iar pentru a afla care
fusese crucea pe care a fost răstignit Hristos, s -a adus un mort și s -a atins de
una .dintre acestea , iar mortul a înviat, împărăteasa Elena, episcopul Macarie și
mulți credincioși au înălțat. Noi ca și creștini avem datoria sfântă de a păstra și
mărturisi că „ce am găsit a rămas în Bisericile cele necorupte din obiceiul
nemeșteșugit” (Canonul 91 al Sfân tului Vasile cel Mare)74, căci cele vechi
dintre dogme sunt venerabile oarecum, având venerație în urma vechimii de o
anumită bătrânețe adâncă75.
Tradiția canonică apostolică ne adeverește că, cel care pune în practică
învățătura Apostolilor, nu va cădea în nici o erezie76, iar cei care declară că
respectă cuvântul Bibliei și tradiția Bisericii primare, dar nu cinstesc Sfânta
Cruce, dau dovadă că s -au îndepărtat de învățătura Apostolilor și s -au întinat
de erezie .
Părinții Bisericii au condamnat înt otdeauna pe cei care introduc inovații
împotriva Scripturilor și canoanelor bisericești. în acest sens, canonul 21 al
sinodului de la Gangra ne spune: „Scriem aceasta neatacând pe cei ce voiesc
a se nevoi în Biserica lui Dumnezeu după Scripturi, ci pe cei ce invocă pretextul
nevoinței lor spre mândrie, ridicându -se împotriva celor ce viețuiesc mai cu
simplicitate, introduc inovațiuni contra Scripturii și a bisericeștilor
canoane”77.
După mărturisirea canonistului Zonara, cinstim Sfânta Cruce „…cu
gândul aducându -ne aminte de binefacerile aduse de Hristos prin Cruce; cu

74 Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Editura Polsib, Sibiu,
1992, p. 396;
75 Ibidem. ;
76 Pr. Asist. Dr. Nicolae Dură, Crucea în lumina tradiției dogmatice, canonice și liturgice
a Bisericii Ortodoxe Răsăritene , în revista „Ortodoxia” , nr. 2/1982, p. 312;
77 Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 204;

33 cuvântul, această cinstire o manifestăm… mărturisind darurile care ne -au
mântuit”. Pentru Zonara, cinstirea Cruci i este, deci, condiționată de actul
răscumpărător săvârșit pe Golgota și, nu de valoarea în sine a obiectului, pentru
că prin Domnul nostru și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos
spânzurat pe Cruce, noi ne mântuim și din robia păcatului ne eliber ăm. De
aceea „călcarea celor ce umblă să se batjocorească semnul biruinței noastre.
Deci, hotărâm să se afurisească cei ce de acum înainte fac semnul crucii pe
podele”78.
Canonul prezent recomandă să se dea cinstea cuvenită acestui semn.
Sfânta Cruce s -ar despoia de cinste de către noi, dacă s -ar desemna și s -ar pune
în astfel de locuri care nu corespund importanței ei divine și, astfel, ar fi expusă
să fie necinstită chiar și numai din întâmplare. După cuvintele lui Zonara din
comentariul la acest canon, p e timpul sinodului acestuia se întâmpla ca unii,
poate sub imboldul dorinței de a arăta față de cruce cinstea cea mai mare,
desemnau semnul crucii în toate locurile, chiar și pe padimenteîe caselor. Prin
aceasta din urmă se întâmpla că, firește, umblau pes te Sfânta Cruce și o
ștergeau cu picioarele. împotriva acestei incorectitudini s -a dat acest canon
trulan, care dispune ca imediat să se șteargă desenele crucii care se găsesc pe
padimenteîe caselor, ca nu cumva prin călcarea cu picioarele peste Sfânta Cru ce
să se comită insulta79.
Părinții Bisericii au interzis așadar să se „sculpteze sau să se însemneze
semnul crucii pe teren, pe piatră sau marmură”. Balsamon face însă o
precizare în legătură cu dreptul de a putea fi înălțate cruci de către cel care
doreș te la răspântii de drumuri, pentru că, spune el, pe acestea avem datoria să
le cinstim și să le sărutăm. Această interdicție s -a făcut și de către legiuirile
împăraților creștini, întrucât facerea semnului Crucii pe podele sau diferite
terenuri a fost cons iderat un act de impietate adus semnului mântuirii noastre.

78 Pr. Asist. Dr. Nicolae Dură, art. cit., p. 313;
79 Ibidem., p. 314;

34 într-adevăr, împărații Teodosie cel Mare (379 -395) și Justinian (527 -565) cerea
ca părticelele pâinii euharistice să fie așezate pe Sfântul Disc în formă de Cruce.
Prin așezarea părticelelor pâini i euharistice pe Sfântul Disc în formă de cruce,
se dădea expresia vădită cinstirii crucii de pe Golgota pe care s -a adus fertfa
supremă80.
Sfânta Cruce s -a bucurat de o cinstire, într -o formă relativă, și din partea
unor iconoclaști. Sinodul iconoclast în trunit de împăratul Constantin Copronim
în palatul Hiera, lângă Constantinopol, în anul 753, a interzis distrugerea
crucifixelor sub pretextul distrugerii picturilor în biserici81.
Aflăm din cărțile Caroline redactate în jurul anului 790, „că nu trebuie
în nici un caz comparate icoanele cu crucea lui Hristos, cu Sfânta Scriptură,
cu vasele Sfinte, cu moaștele și cu veșmintele sfinților. Toate aceste obiecte
sunt venerate în occident, potrivit unei tradiții vechi, dar icoanele nu sunt”82.
Reforma și exponenț ii ei de ieri și de astăzi, ne mărturisește un teolog
anglican, afirmă că „oriunde s -au aflat crucifixe și cruci au fost rupte în bucăți
iar pietrele de altar distruse …” deoarece „reformatorii au gândit … că Biserica
Romei căzuse nu numai în exagarate superstiții… dar și în idolatrie”. De-a
lungul timpului episcopul Romei a revendicat crucea purtată de Hristos ca izvor
al puterii exclusive. Sinodul Bisericii Romano -Catolice de la Lateran (1215) a
precizat că episcopii Scaunelor apostolice de la Constantinopol, Alexandria,
Antiohia și Ierusalim „…pot purta crucea, pe pieptul lor, oriunde în afară de
Roma și în locurile în care papa sau legații săi vor fi prezenți”83.
În legătur ă cu obiceiul însemnării crucii cu trei degete ale mâinii, Sfântul
Vasile cel Mare, în canonul 91 din Pidalion spune: „închipuirea Cinstitei
Cruci, creștinii cei vechi, după altă închipuire a manei o făcea. Adică cu
singure degetele cele două a mâinii, cu cel din mijloc, și cucei arătătoriu,

80 Ibidem., pp. 314 -315;
81 Ibidem., p. 316;
82 Ibidem.;
83 Ibidem., p. 317;

35 precum zice cuviosul Petru Damaschin, iar obiceiul cel de acum…a creștinilor
este a uni cele două degete cu cel mare împreună, și cu aceste trei ce
însemnează Sfânta Treime, să închipuiască crucea…”84, prin practică
îndelungată a fost statornicit și a dobândit putere de lege.
Potrivit tradiției liturgice a Bisericii Ortodoxe Răsăritene, orice cruce
dobândește tăria lemnului binecuvântat dacă e sfințită prin stropirea cu apă
sfințită în numele Sfintei Treimi85.
Legat de normele canonice, în ce privește construirea unei biserici noi,
canonul 31 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul arată că la temelia bisericilor
noi se așează o cruce, iar înfigerea acesteia o poate face și preotul cu învoiala
episcopului86.
Păstrători a i tradiției scrise a Bisericii Ortodoxe, Părinții Bisericii noastre
povățuiau pe dreptmăritorii creștini, pe la anul 1640, în privința cinstirii Sfintei
Icoane și a Sfintei Cruci, următoarele: „iară de te va întreba cineva ce iai,
grăiește lui: iau toată t ocmeala bisericii; cele scrise și cele nescrise le cuprinz
și mă închin cinstitelor icoane ce e cu trup de om cuvântul lui Dumnezeu,
blagoslovitul dumnezeire!… barem că -L văz pre Aceia ce S -a arătat du trup…
închinându -mă lemnului cinstitei Cruci, pent ru ce că fu legat] trupul lui
Dumnezeu spre dânsui, și a tot chipui ce e de viața, crucea…”.

84 Pidalion sau Cârma Bisericii Ortodoxe , Mănăstirea Neamț, 1844, p. 551;
85 Ibidem.;
86 Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 459;

36
CAPITOLUL IV
ASPECTE NOI ALE CINSTIRII SFINTEI CRUCI
ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ
Nu socotesc utile discuțiile contradictorii cu aceia cărora lumea le dă
îndeobște numele de „sectanți”, cu frații noștri de altă credință, adică. Este
fiecare liber a crede ce vrea, să meargă pe calea pe care -l poartă inima și -l
îndeamnă conștiința, urmând, firește, a purta răspundere a alegerii făcute.
Învățătura lui Hristos pe aceste două entități se întemeiază: pe libertatea
deplină a insului, pe întreaga lui răspundere în ziua Judecății celei mari. Sunt
însă două evlavii de care cu adâncă părere de rău constatăm că stau departe
frații noștri de altă credință, lipsindu -se astfel de două mari și minunate
consolări și săvârșind totodată, două imense greșeli. Aceste două evlavii sunt:
cinstirea Sfintei Cruci și cinstirea Maicii Domnului.
Despre Cruce se afirma sub o formă sau alta, că a fost un simplu mijloc
de tortură și ucidere, pe care ce rost ar avea să -l proslăvim și să -l venerăm? La
ce bun să ne închinăm unor obiecte, unelte de chinuire și executare a
crirninalilor, folosite de romani și de iudei? Ba ni se dă de înțeles că semnul
Crucii și Crucea însăși sunt cu adevărat profanări ale cultului creștin. Crucea,
prin urmare, e înlăturată din casele de rugăciune și din viața spirituală a fraților
de altă credință. Rezumă, ne recapitulează, ne reprezintă grafic și cardinal, ne
expune în d ubla, paradoxala, perpendiculara, fundamentala noastră solemnă și
derizorie situație de făptură care deopotrivă ține de lume și de cer.
Scoaterea lemnului Crucii din locașurile de cult creștin, evitarea facerii
semnului Sfintei Cruci, tăcerea în jurul jert fei supreme, sunt toi atâtea dovezi
de nerecunoștința flagrantă, de ipocrizie istorică și de complexă (psiho –

37 patologică) voință de a uita finalitatea vieții pământești a lui Hristos, Care
neânceîat și în cele mai diverse prilejuri S -a referit la moartea de care avea să
aibă parte.
A ne lepăda de Cruce – chiar fără intenții rele și hulitoare -înseamnă a nu
cunoaște misiunea pământească a lui Hristos, voința Sa de a Se identifica
soartei omenești, de a o cunoaște în forma sa cea mai neprefăcută.
Pe Cruce s -au unit Dumnezeirea și omenirea, indisolubil, și s -a pecetluit
îndumnezeirea făpturii. „Așezând Crucea la loc de cinste în Biserică și în casă,
purtând -o sub chip de cruciuliță pe trup sau în veșmintele noastre, ne afirmăm,
de fapt, co -dumnezeirea, aducem pr inos de cunoaștere condiției omenești care
nu este decât vrerea de teandrie”87.
Dacă Biserica Ortodoxă a fost fidelă hotărârii Sinoadelor ecumenice,
aceasta s -a datorat și faptului că ea a fost Biserica Cincizecimii care a transmis
de la ea moștenire, până astăzi, cultul. După despărțirea Bisericii, apusenii au
diminuat cultul Crucii și din această cauză, pe lângă Reformă, s -a ivit în
protestantism un curent al separării crucii, o teologie a crucii. Protestanții au
simțit nevoia jertfei, nu a amintirii sau a simbolului ei.
Hristos este Mesia, „judecătorii” L -au condamnat la moarte după propria
Sa mărturie: „S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 19, 7) și, deci, a
primit pedeapsa pentru sinceritate, nu pentru fapte rele. Crucea este cinstită
tocmai pen tru nevinovăția lui Hristos, Mântuitorul nostru. Crucile celor doi
tâlhari erau obiecte de blestem deoarece vinovații meritau pedeapsa. Or, pe
Crucea Domnului s -a vărsat, pentru viața noastră, sânge nevinovat.
Din instrument de batjocură și pedeapsă, cruce a a devenit obiect de
cinstire în cultul creștin. Se spune uneori că, Crucea este vrăjmașă a lui Hristos,
dar dimpotrivă, Crucea nu poate fi vrăjmașa lui Hristos, căci așa cum ne spune
textul Sfintei Scripturi, Mântuitorul a venit ca: „Să-i împace cu Dumne zeu pe

87 Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2006, p. 293;

38 amândoi, într -un singur trup, prin Cruce, omorând prin ea vrăjmășia” (Efeseni
2, 16).
Se mai afirmă de către unele culte că mișcarea mâinilor și a corpului,
deranjează pe cei ce sunt ai Domnului în rugăciune: „n-avem nevoie de slujirea
mâinilor omen ești” (Fapte 17, 24), ci noi „ne închinăm în duh și adevăr”
(Ioan 4, 23 -24). Împotriva acestora, putem spune că dacă cerurile mărturisesc
despre slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui vestește tăria (Psalmi 19, 1),
cu atât mai mult gesturile dovedesc e vlavie, bună -cuviință, lucrare spre slava
Ziditorului.
Gesturile care însoțesc semnul Crucii, „mișcările mâinii” sau plecăciuni,
ne amintesc de Calea Crucii, via dolorosa, pe care a mers Domnul purtând
Crucea pentru păcatele omenirii. Gesturile nu sunt săv ârșite pentru închinarea
la cruce, ci pentru urmarea Domnului, peniru trezirea sufletului la lumina
cunoștinței de Dumnezeu .
Părinții Bisericii au dorit să se predice și „să se facă în Biserică toate
cele predanisite de dumnezeieștile Scripturi și de preda mia apostolească” și,
au condamnat întotdeauna „pe cei ce introduc inovații împotriva Scripturilor
și canoanelor bisericești”. După afirmația unui canonist apusean, canonul 73
trulan este „cruci veneratronem statutum”. într-adevăr în baza dispoziției
acestui canon, Părinții întruniți în anul 692 au hotărât ca să dăm „cinstea
cuvenită Sfintei Cruci”, întrucât mântuindu -ne „de căderea cea veche”, ea s-a
arătat „nouă mântuire și făcătoare de viață”. Această cinstire trebuie dată „și
cu gândul, și cu cuvântul, și cu simțirea”, deci, cu întreaga noastră ființă88.
Așa după cum prevede și textul canonului 73 trulan, Sfintei Cruci trebuie
să-i aducem un cult de venerare și nu de adorare „…cu gândul și cu cuvântul
și cu simțirea , dându -i închinăciune…” . După tâlcuitorii Pidalionului,
venerarea adusă Sfintei Cruci, cu gândul, se face prin aducere aminte, „…de

88 Pr. Asist. Dr. Nicolae Dură, art. cit., p. 313;

39 câte bunătăți printr -fnsa ne -am norocit…și cu cuvântul, povățuind aceasta și
la alții și, mulțumind lui Hristos Celui ce S-a răstignit pe ea, iar cu simțire,
sărutând -o, cinstind -o ori unde o vom vedea…”89.
Fiind semnul „biruinței noastre”, adică al mântuirii noastre, Părinții
sinodului trulan au poruncit ca „semnele crucii făcute de unii pe podele să se
șteargă cu tot ul, ca nu cumva prin călcarea celor ce umblau să se
batjocorească semnul,biruinței noastre”. Balsamon face însă precizarea că
Sfintele Cruci pot „…să fie înălțate, de cel care dorește, la răspântii, pe
drumurile publice”. Pe acestea avem datoria să „…l e cinstim și să le
sărutării”90.
De-a lungul secolelor, crucea purtată de Hristos a fost revendicată fără
temei dogmatic, canonic sau cultic, de episcopul Romei, ca izvor al puterii
exclusive. în Biserica Romano -Catolică, unii clerici, care s -au bucurat de
dreptul de a purta crucea, ca semn distinctiv, au abuzat de prerogativele
onorifice oferite de aceasta.
În Biserica Romano -Catolică, purtarea crucii a fost identificată, în unele
epoci ale istoriei sale, și cu ascultarea necondiționată față de scaunul Rom ei.
Codul canonic al Bisericii Romano -Catolice, în vigoare, prevede ca la
tribunalele bisericești să existe și „Crucifix imago”, iar abații și prelații să
poarte ca semn distinctiv „crucem -pectoralem”91.
Viața liturgică și sacramentală a Bisericii Ortodoxe Răsăritene nu se
poate concepe fără cruce și icoană, pentru că prin prezența acestora se
mărturisește credința în Hristos Cel întrupat și jertfii pe Golgota. Crucea și
icoana rememorează, deci, creștinului iconomia divină a mântuirii sale. Crucea
este pre zentă la săvârșirea tuturor celor șapte Taine ale Bisericii. Orice
rugăciune ortodoxă este însoțită de semnul Sfintei Cruci, după rânduiala

89 Ibidem., p. 314;
90 Ibidem.;
91 Ibidem., p. 318;

40 stabilită de predania apostolică, care prevede ca „…la fiecare pas și la fiecare
faptă…” să ne însemnăm „cu semn ul Sfintei Cruci”92.
Teologia crucii aduce în actualitate importanța și obligația păstrării și
respectării tradiției dogmatice, canonice și cultice a Bisericii Răsăritene,
evidențiind totodată și abaterile doctrinare ale unor conjuncții.

92 Ibidem., p. 318;

41
CAPITOLUL V
CRUCEA ÎN VIAȚA ȘI PRACTICA BISERICII ORTODOXE

Cinstirea Sfintei Cruci în cadrul ortodoxismului nu este lipsită și de lauda
Învierii, deoarece însuși cântarea specifică la sărbătorile închinate Sfintei
Cruci, ne arată aceasta: „Crucii Tale n e închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea
Ta o lăudăm și o mărim”93. În altă ordine de idei, Sfânta Cruce ne descoperă
starea de păcat a lumii, dar și responsabilitatea omului de a organiza infernul
lumii și a acestui veac.
Mai sus am menționat un imn prin care creștinii cinstesc Sfânta Cruce.
Acest imn se cântă în cadrul Sfintei Liturghii de două ori pe an, în locul
trisaghionului „Sfinte Dumnezeule…” . Acest imn este un fragment din
Mărturisirea de credință a dreptcredinci oșilor, fiind și un îndemn al Bisericii
Ortodoxe, de a cinsti și a ne închina Sfintei Cruci. Cântarea aceasta, în
momentul de meditație, ne face să desprindem două învățături, una despre
„universalitatea cinstirii sfintei Cruci în Biserica creștinină și, p rin aceasta
comuniunea și fraternitatea credincioșilor” și a doua despre „unitatea
nedespărțită” dintre Cruce și Înviere, făcând corelația dintre cinstirea Sfintei
Cruci și preaslăvirea Învierii Domnului94.
Prin folosirea a două verbe predicative la număr ul plural, persoana I, „ne
închinăm” și „mărim” , din textul imnului de mai sus, deducem că cinstirea
Sfintei Cruci se face asemenea minunii Învierii Domnului, prin închinare,

93 Catavasierul sau Octoihul Mic , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 2002, p. 77;
94 Pr. Prof. Nicolae Petrescu, op. cit., p. 102;

42 realizându -se o mărturisire a întregii Biserici, precum spune și articolul 9 al
Simbolului de Credință, „una, sfântă, sobornicească și apostolească” . Cei care
încearcă să denatureze semnificația acestor patru atribute ale Bisericii,
nesocotesc și porunca dreptei învățături, care spune să avem „un Domn, o
credință și un botez” (Efeseni 4, 5). Odată ce am învățat cinstirea Crucii, prin
închinare și cântarea acestuia, primim învățătură și despre preaslăvirea Învierii
din morți a Domnului Hristos: „și sfântă Învierea Ta mărim”. Dacă
Mântuitorul nu ar fi murit și ar fi Înviat de pe lemnul Cr ucii, aceasta nu era și
sfântă , ci era doar un simplu obiect greco -roman. Sfânta Tradiție are o
multitudine de mărturii și învățături prin care ne arată că cinstirea Sfintei Cruci
se face alături de cinstirea Sfintei Învieri. Astfel, apelăm la două exemple :
primul este Sedelna Învierii de la glasul 5, „Crucea Domnului să o lăudăm,
sfântă îngroparea, cu cântări să o cinstim și Învierea Lui să o preamărim” 95 ;
și cel de -al doilea este un cuvânt al Sfântului Sofronie, patriarhul Ierusalimului
(550-638), care spune: „«O, strălucire a Învierii, o, închinare luminată a
crucii! Acestea ne sunt cele două semne de biruință ale mântuirii… Așadar,
cunoscând puterea tainică a învierii și a crucii, cunoscând cât de mare bine
ne-au făcut ele, cunoscând și legăturile de apropiere față de Dumnezeu,
legături pe careni le -au făcut acestea, să sărbătorim Învierea și Crucea, frumos
și cu credință, așa cum voiesc ele să fie cinstite»”96.
Crucea, ca și obiect, este formată din două brațe așezate de -a curmezișul,
făcând referire în cele mai multe cazuri la răstignirea Mântuitroului. Sfânta
Cruce este în permanență pe Sfânta Masă, în Biserică, preotul binecuvântând
cu ea, credincioșii, în cadrul Sfintei Liturghii, dar și la celelalte slujbe
bisericești, precum sfințirea apei, bote zul, cununia, înmormântarea ș.a..
Părintele Braniște spune următorul lucru: „Ea simbolizează pe de o parte
renunțarea și lepădarea de sine a creștinului, cum a spus Mântuitorul: «Cel ce

95 Catavasierul sau Octoihul Mic , op. cit., p. 146;
96 Pr. Prof. Nicolae Petrescu, op. cit., pp. 102 -103;

43 voiește să vină după mine, să se lepede de sine, să -și ia Crucea sa și să-Mi
urmeze Mie» (Matei 16, 24); pe de altă parte ea este stindardul de luptă cu
care câștigăm biruința împotriva duhului rău precum cântă Biserica:
«Doamne, armă asupra diavolului, crucea Ta o ai dat nouă; că se scutură și
se cutremură, nesuferind a cău ta spre puterea ei…»”97.
În timpul persecuțiilor, pentru a se cunoaște între ei, creștinii aveau două
metode: semnul Sfintei Cruci și chipul peștelui, care -l simbolizează pe Iisus. În
a doua jumătate a secolului I, Sfânta Cruce era cinstită în cultul par ticular, după
care a devenit cinstită și în cadrul Bisericii. În acest context, Biserica Ortodoxă
a rânduit două mari sărbători în cinstea Crucii: Înălțarea Sfintei Cruci (14
septembrie) și Duminica Sfintei Cruci (a treia din Postul Mare).
Sărbătoarea din 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci, își are originea din
timpul domniei lui Constantin cel Mare. Bazele acestei sărbători în creștinism
este marcată de două evenimente: pe timpul Împăratului Constantin a fost găsit
Lemnul Sfintei Cruci și pe timpul lu i Heraclie I (610 -641), Crucea a fost
readusă din Persia. Sărbătoarea Sfintei Cruci a luat naștere odată cu aflarea ei.
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este și cea mai veche, dar și cea mai
importantă sărbătoare. După ce Împărăteasa Elena, mama lui Con stantin, a aflat
Sfânta Cruce, și precum spune tradiția, că aflând cele trei cruci, din pricina că
erau identice și nu au putut afla care a fost Crucea Domnului, au atins una dintre
cele trei de un mort și acesta a înviat. Cei care se aflau de față la aces t eveniment
au înțeles minunea și au văzut descoperirea Crucii Mântuitorului. În urma
acestui eveniment, Împărăteasa Elena, alături de episcopul Macarie al
Ierusalimului, în fața a unui mare mulțimi de credincioși, au înălțat Sfânta
Cruce în anul 335, în z iua de 14 septembrie98.
Legat de al doilea eveniment, cel din timpul împăratului Heraclie, trebuie

97 Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica teoretică , Editura Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002, pp. 113 -114;
98 Diac. Conf. P. I. David, Cinstirea Sfitei și de v iață făcătoarei Cruci în Biserica
Ortodoxă , în revista „Ortodoxia”, nr. 2/1982, p. 235;

44 să menționăm faptul că pe timpul lui Justinian, s -a ridicat o biserică la
Ierusalim, având hramul Sfânta Cruce. Împăratul a adus aici Sfânta Cruce,
moment d in care ne -a rămas și frumosul imn, „Crucii Tale ne închinăm,
Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta, o lăudăm și o mărim!” . La o sută de ani de la
acest eveniment, Ierusalimul a fost asediat de perși, iar Sfânta Cruce a fost luată
și dusă în Orient. Astfel, în ac este condiții, împăratul Heraclie, în urma unei
bătălii cu aceștia, reușește să readucă la Ierusalim Crucea Domnului, urmând a
fi înălțată din nou, tot pe 14 septembrie 630, de către patriarhul Zaharia99.
Biserica Ortodoxă a rânduit ca de Înălțarea Sfintei Cruci să fie zi de post,
deoarece prin ea ne aducem aminte de Patimile Mântuitorului. Duminica a treia
a Postului Mare, numită și Duminica Crucii are dată schimbătoare, fiind
încadrată tot timpul în timp de post. Această serbare a Crucii este a doua ca
importanță, ea fiind instituită la Constantinopol, în urma Sinodului al VII -lea
Ecumenic. Astfel, dacă la primele 6 sinoade s -au dezbătut probleme dogmatice
și canonice pentru întreaga creștinătate, Sinodul al VII -lea s-a ocupat de noua
problemă, lupta împotriva sfintelor icoane. Cu această ocazie, s -a consfințit și
cultul Bisericii. În acest caz, Crucea reprezintă icoana jertfei Mântuitorului
Hristos, primind de acuma și atributul care arată că este „dătăto are de viață” ,
deoarece prin moartea pe Cruce a lui Hristos, am dobândit raiul cel pierdut,
devenind dinnou fii ai lui Dumnezeu. Sfânta Cruce, reprezentată în iconografie,
este icoana jertfei Mântuitorului, semn al Fiului omului, dar și semn al înnoirii
noastre în Hristos100.
În epoca patristică, Sfânta Cruce a constituit un echilibru, ea fiind legată
de adevărul dumnezeirii lui Hristos, adică Învierea Sa. În viziunea Sfântului
Ioan Damaschinul, laturile Crucii simbolizează dimensiunile universului prin
care Fiul lui Dumnezeu îl cheamă la Tatăl pe omul cel rătăcit. Crucea este
asemănată cu o scară tainică ce duce la Pronia lui Dumnezeu, având capătul în

99 Ibidem., pp. 235 -236;
100 Ibidem., p. 236;

45 ceruri, laturile fiind pămânutl, iar baza este în Edenul cel pierdut. Simbolul
morții pământești, al perico lului, dar și jertfa fără de prihană a lui Hristos, este
craniul primului om, adică Adam, ca și oasele în crucea andreiană. Semnul
Sfintei Cruci este preluat de Asociația Internațională a Crucii Roșii, asociație
ce se ocupă cu alinarea suferințelor și ajut or medical. De asemenea trebuie să
remarcăm faptul că multe state au pe drapelul național și semnul Sfintei Cruci,
state precum: Elveția, Grecia, Isalnda, Suedia, Norvegia și Finlanda. Unele
state au pe drapel Crucea Domnului pe fondul crucii Sfântului And rei, ca de
exemplu: Marea Britanie, Scoția, Australia, Noua Zeelandă ș.a101.
În cadrul Bisericii, Sfânta Cruce este întălnită atât în rugăciunea
particulară, cât și în rugăciunea publică, la slujbele bisericești. O să încercăm
să discutăm despre Sfânta Cr uce cinstită de fiecare credincios în particular.

1. Cinstirea Crucii în cultul particular sau personal
Cinstirea Sfintei Cruci în cultul particular al fiecărui creștin în parte, cât
și în cultul public -liturgic al Bisericii s -a manifestat din cele mai vechi timpuri,
prin numeroase forme, cum ar fi: însemnarea cu semnul Crucii, invocarea
Crucii în diverse împrejurări, venerarea Lemnului Sfintei Cruci în locașurile
care adăpostesc relicve cu lemnul sfânt al Crucii, pelerinaje la Locurile Sfinte
unde au fo st depuse aceste relicve, zidirea de biserici închinate Sfintei Cruci,
așezarea ei pe turlele bisericilor, pe mormintele creștinilor, în casele
credincioșilor, la răspântii de drumuri și însemnarea cu ea a locurilor unde s -au
întâmplat fapte memorabile. To ate acestea arată într -un mod mai elocvent decât
orice altă exprimare, prețuirea și evlavia pe care au manifestat -o și o manifestă
creștinii, din cele mai vechi timpuri față de Sfânta Cruce.
Despre Cruce în cadrul cultului, în Sfânta Scriptură avem argumen te care
nu pot fi schimbate, prezentând motivul pentru care ne închinăm ei. Astfel,

101 Ibidem., p. 241;

46 „Crucea este steagul creștinătății, căci pe ea S -a răstignit Domnul Iisus, așa cum
a fost simbolizat de șarpele de aramă (Numeri 24, 5 -9; Ioan 3, 14 -16). Ea este
semnul Fiu lui Omului și al Bisericii Sale (Matei 24, 30). Ea este altarul
răscumpărării neamului omenesc din robia păcatului strămoșesc (Efeseni 2, 14 –
16; Evrei 7, 25; 10, 11 -12; Coloseni 2, 14). Ea întruchipează suferința pe care
trebuie s -o rabde un adevărat creșt in, care se devotează să slujească Domnului
(Matei 10, 38; 16, 24; Luca 9, 23; Galateni 6, 14). Pentru noi, însă, Crucea este
pecetea lui Hristos Dumnezeu și icoana vieții noastre (Galateni 3, 1; Apocslipsa
7, 2-5; 14, 1)102.
Încă de la Învierea Mântuitoru lui, Sfintei Cruci i s -a acordat un cult
religios, ca oricăror alte relicve care aminteau de jertfa Lui mântuitoare, iar
semnului Sfintei Cruci un cult particular deosebit. Începând cu prima jumătate
a secolului IV, cinstirea Sfintei Cruci începe să se man ifeste cu o amploare
deosebită în cultul public, ocupând un loc de seamă în cultul oficial al Bisericii.

2. Cinstirea Crucii în cultul liturgic
În cultul liturgic al Bisericii, cinstirea Sfintei Cruci a intrat, la 13
septembrie 335, cu ocazia sfințirii „Bise ricii Sfântului Mormânt” de la
Ierusalim, unde a fost expusă spre vedere miilor de pelerini care veneau s -o
vadă, s -o atingă și să i se închine. Această expunerea și venerare liturgică,
publică și solemnă a Sfântului Lemn al Crucii avea loc, la început, nu mai de
două ori pe an: la 13 septembrie și în Vinerea Patimilor.
Din pricina numărului mare de pelerini ce veneau la Locurile Sfinte,
treptat, cinstirea liturgică a Sfintei Cruci a început a se practică în ultimele trei
zile ale Săptămânii Patimilor: Joi, Vineri și Sâmbătă. Undeva prin secolele VII –
VIII, ceremonia liturgică a Sfintei Cruci din Vinerea Patimilor, a fost utilizată

102 Pr. Lect. Nechita Runcan, Creștinismul în primele trei veacuri – Compendiu istoric ,
Editura Europolis, C onstanța, 1997, p. 107;

47 și în Apus, dar și în orient. În timp ce Sfinții Părinții se aflau în lupta de apărare
a icoanelor, Sfânta Cruce a rămas la loc de cinste și chiar au fost momente de
exacerbare a cinstirii ei, ca în cazul sectei stavrolaților, după cum menționează
istoricul Nichifor Calist. Doctrina exactă a Bisericii în ce privește cultul Sfintei
Cruci este stabilită la Sinodul VII ecumenic de la Ni ceea în anul 787 cu ocazia
reintroducerii oficiale a cultului icoanelor, când se precizează că: „…cinstirea
dată icoanelor trebuie să fie egală cu cea dată Sfintei Evanghelii și Sfintei
Cruci”103.
După încheierea perioadei de furie iconoclastă, cinstirea Sf intei Cruci ia
un mare avânt, mai ales în cultul Bizantin, în care apar noi slujbe speciale
alcătuite în cinstea și spre lauda ei în completarea celor vechi și totodată apar
canoane, condace, stihuri, tropare și alte rugăciuni, care sunt încadrate treptat
în rânduiala diferitelor slujbe sfinte din cărțile ortodoxe: Acatistul Sfintei Cruci,
Cântările din Octoih pentru cele două zile ale săptămânii, Miercurea și Vinerea,
închinate cinstirii deosebite a Sfintei Cruci și a Patimilor.

3. Cinstirea Crucii în cărțil e de cult
Cinstirea Sfintei Cruci o regăsim și în cărțile de cult, ca de exemplu:
Liturghier, Moliftelnic, Panihidă ; dar și în cadrul Acastistelor în cinstea Sfintei
Cruci.
În Liturghier avem o rânduiala a slujbei la scoaterea Sfintei Cruci în
ziua de 14 s eptembrie, la Înălțarea Sfintei Cruci104. Spre sfârșitul doxologiei de
la Utrenie, preotul cădește Sfânta Cruce așezată pe un disc pe Sfânta Masă, iar
când se cântă „ Sfinte Dumnezeule ….” și clopotele sună, preotul ia discul cu
Sfânta Cruce și ținându -l în dreptul frunții, ocolește pe după Sfânta Masă și iese

103 Pr. Nicolae Chifăr, Istoria creștinismului, Vol. II , Editura Trinitas a Mitropoliei
Moldovei și Bucovinei, Iași, 2000, p. 285;
104 Liturghierul , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 2012, pp. 427 -429;

48 din altar pe ușa dinspre miazănoapte mergând înaintea lui diaconul, sau în lipsa
lui paraclisierul, cu o lumânare aprinsă. Ajuns în mijlocul Bisericii, preotul
zice: „ Înțelepciune! Drepți! ”. Strana înc epe să cânte troparul Crucii ,
„Mântuiește, Doamne, poporul Tău…” , în acest timp preotul așează discul cu
Sfânta Cruce pe analog și o cădește cruciș, apoi luând discul cu Sfânta Cruce
cu ambele mâini îl ridică la frunte, și stând înaintea analogului, cu fața la răsărit
zice următoarea ectenie specială: „Miluiește -ne pe noi, Dumnezeule…”. Se zice
de 100 de ori „Doamne miluiește” , în timp ce preotul se pleacă încet cu Sfânta
Cruce până la pământ și din nou se ridică încet. Se spune de 500 de ori
„Doamne miluiește” preotul făcând aceleași gesturi ca și mai înainte.
Preotu l pune discul cu Sfânta Cruce pe analog și se cântă de 3 ori
„Crucii Tale…” , în timp ce preotul face metanii înaintea Sfintei Cruci, o sărută,
face din nou metanie și plecându -se spre dreapta și stânga, intră în Sfântul
Altar, iar credincioșii din Biseri că, vin pe rând și se închină ca și preotul,
sărutând Sfânta Cruce, în timp ce la strană se cântă cele rânduite din „Minei” .
Terminându -se închinarea și sărutarea Sfintei Cruci, preotul vine în fața
analogului, se închină din nou și luând Sfânta Cruce, o d uce și o pune pe
tetrapod (iconostas), unde rămâne până la Odovania sărbătorii (21 septembrie).
Asemenea se face și în Duminca a III -a a Sfântului și Marelui Post, și în ziua
de 1 august.
În Molitfelnic întâlnim rânduiala care se face la punerea temeliei
Bisericii și la înfigerea Crucii105.
În rânduiala acestei slujbe se face precizarea că nimeni nu poate să pună
temelie de Biserică, fie de piatră, fie de lemn, decât numai episcopul sau cu
binecuvântarea lui un protopop ori un preot, pe care va voi să -l trim ită. Dacă se
va zidi Biserica din piatră se sapă șanțuri la locul unde va fi temelia și se
pregătește piatră și tencuială și pe o piatră patrunghiulară se desenează ori se

105 Moliftelnic, Editura Institului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 2002, pp. 603 -620;

49 sapă o cruce, iar sub cruce (dacă va voi episcopul) se pregătește un loc pentru
pune rea Sfintelor Moaște. Se așează inscripția cu numele praznicului sau
Sfântului căruia i se închină biserica, cu precizarea moaștelor ce se află aici și
a datei, acestea închinate în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Se pregătește o Cruce mar e de lemn și locul în care să se înfigă acea
cruce, adică o groapă unde are să se înfigă prestolul. Dacă biserica va fi de
lemn, atunci nu se fac șanțuri, ci numai o groapă sub peretele altarului dinspre
răsărit pentru punerea pietrei patrunghiulare și alt a pentru punerea Crucii, la
locul unde va fi prestolul.
După ce s -au pregătit toate acestea, ierarhul, locțiitorul se îmbracă în
toate veșmintele arhierești, respectiv cele preoțești în biserica cea mai apropiată
de locul unde se pune temelia, și iese cu t ot clerul, doi câte doi, diaconul
mergând înainte cu cădelnița, iar preoții cu cruci. Sosind la loc pun Sfânta
Evanghelie și Sfânta Cruce pe masă și luând proestosul, cădelnița și cădind
masa în chipul crucii de 3 ori zice diaconul: „ Binecuvintează, părint e!”.
Se citesc rugăciunile începătoare, diaconul zice ectenia mare. Se cântă
apoi după caz, troparul praznicului. Se duce și se pun pe masă două vase, unul
cu apă curată, altul cu untdelemn. Mai târziu, proestosul luând crucea, o afundă
în apă cruciș, cântând troparul: „ Mântuiește, Doamne, poporul Tău…”. Acest
tropar se cântă de 3 ori. După citirea altei rugăciuni proestosul, luând apă
sfințită, stropește cu ea locul unde are să fie înfiptă Crucea zicând o rugăciune
către Mântuitorul. Preoții, împreună cu proestosul luând Crucea, o înfig la locul
pregătit, cântând un alt tropar. Protosul, cu fața la răsărit, înaintea Crucii înfipte,
citește o rugăciune către Dumnezeu Tatăl.
În Panihidă sau Moliftelnic, întâlnim rânduiala binecuvântării și
sfințirii crucii ce se așează la mormânt.
Față de rânduiala care se face la punerea temeliei Bisericii și la înfigerea
crucii, aceasta este mai puțin complexă și mai scurtă. Crucea este binecuvântată
și citită la cimitir, de către preot. Pe ea se înscriu numel e celui adormit, ziua,

50 luna și anul când a trecut la cele veșnice106.
În cadrul imnelor creștin -ortodoxe, cunoscute sunt și Acatistul Sfintei
Treimi, Acatistul Maicii Domnului , dar și cel închinat Sfintei Cruci. Acesta este
alcătuit din 13 condace și 12 ico ase, fiecare icos terminându -se astfel: „Bucură –
te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor”. În acatist se descoperă puterea
Crucii, minunile pe care le înfăptuiește asupra creștinilor ce o venerează. În
laudele aduse ei este numită: „ușa tainelor”, „spri jinirea sărmanilor”,
„păzitoare a creștinilor”, „odor vestitor al Cuvântului”, „izbăvirea vechiului
blestem”, „stingătoarea focului rătăcirii” etc.107.

106 Panihida, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 2006, pp. 171 -173;
107 Acatistier , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1982, pp. 113 -125;

51
CONCLUZII
Acum, când cu ajutorul Bunului Dumnezeu am reușit să închei această
lucrare, se pot trage câteva concluzii mai importante.
Crucea Mântuitorului Hristos a fost profețită în Vechiul Testament
„Steag peste popoare” (Isaia 53, 10); prefigurată de șarpele de aramă (Numeri
21, 9), confirmată de lisus Hristos (Ioan III, 14) și, semn distinctiv a l Fiului
Omului în eshatologie (Matei 24, 30). Datorită venerării ei, încă din Vechiul
Testament, s -a alcătuit în cinstea ei un Acatist special și au fost rânduite
sărbători: Duminica a III -a din Postul Mare, numită a Crucii și în ziua de 14
septembrie cân d se prăznuiește Înălțarea Sfintei Cruci. Tot din această cauză
Biserica dintru început, a socotit îndreptățită rânduirea unui cult în cinstea
Crucii, așezând -o la loc de cinste pe masa Sfântului Altar, ca odinioară toiagul
lui Aaron care a odrăslit și car e se păstra între obiectele sfinte, alături de tablele
Legii și de vasul de mană, în Chivotul Legii în Sfânta Sfintelor, umbrite de
„heruvimii slavei” (Evrei 9, 4 -5).
Crucea a fost aleasă ca altar de jertfă, pentru păcatele noastre (Evrei 9,
28), semn dis tinctiv și pecete a lui Dumnezeu (Iezechiel 9, 4 -6) și slujitorilor
Săi (Apocalipsa 7, 2 -3; 9, 4); semnul biruinței și învierii (Matei 24, 30).
Crucea a fost cinstită și respectată de către Sfinții Apostoli „….pentru
noi, care suntem pe calea mântuirii,e ste puterea lui Dumnezeu…” (I Corinteni
1, 18), este lauda sfântă (Galateni 4, 14), este dracilor pieire. Poporul nostru,
prin Cruce, condamnă pe satana spunând: ucigă -l toaca, ucigă -l crucea.
Sfânta Cruce a constituit semnul echilibrului în epoca patris tică și de ea
a fost legat totdeauna adevărul dumnezeirii lui Hristos, învierea Sa din morți.
Sfinții Părinți au remarcat faptul că încă cu mult înainte de răstignirea
Mântuitorului semnul crucii era socotit ca semn izbăvitor, un semn al mântuirii.

52 Aceasta ar lămuri de asemenea ușurința cu care a intrat în uzul Bisericii
Ortodoxe obiceiul de a binecuvânta și de a se însemna credincioșii cu semnul
Sfintei Cruci: ungând pe prunci la Botez și la Mirungere, ca și la Sfântul Maslu
cu untdelemn sfințit sau cu Sfâ ntul Mir.
După Sfântul loan Damaschinul, laturile crucii sunt dimensiunile
universului prin care Fiul cheamă la Tatăl pe omul rătăcit. Crucea este scara
tainică a Proniei lui Dumnezeu. Capătul ei este cerul, laturile ei pământul, iar
baza ei se află în Ede nul pierdut. Craniul primului om , ca și oasele în cruce
andreiană, sunt simbolul morții
Poate că această lucrare va aduce o întărire în credință, răspuns la unele
întrebări, clarificare la unele îndoieli. Acum când neamul nostru se află la o
mare răscruce , când după zeci de ani de ateism și materialism suntem invadați
de secte, de curente și de credințe păgâne, care pot să zdruncine pe mulți,
clintindu -i de la dreapta credință, cunoașterea ortodoxiei în Domnul nostru lisus
Hristos este un imperativ,prima c ondiție pentru redresarea noastră.
Nădăjduim și ne rugăm pentru ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Sale.
Pentru credința strămoșilor noștri, pentru jertfa atâtor martiri care de -a lungul
secolelor au îmbibat acest pământ cu sângele lor, poate nu se va înde părta de la
noi harul dumnezeiesc.
Prin puterea Lui, nădăjduim că adevărata credință în lisus Hristos –
Dumnezeu întrupat – și în Biserica Sa dreptmăritoare, se va adânci din nou și
se va trezi neamul nostru la adevărata sa viață, viața în Adevăr, în „Drep tate,
pace și bucurie în Duhui Sfânt”.
În Biserica creștină cei ce se însemnează cu semnul Sfintei Cruci se
însemnează cu numele lui Hristos și al Sfintei Treimi.

53
BIBLIOGRAFIE
I. Izvoare:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură , tipărită sub îndrumarea și cu purtarea
de grijă a Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2018.
2. Acatistier , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1982.
3. Catavasierul sau Octoihul Mic , Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002.
4. DAMASCHIN, Petru, Învățături duhovnicești , în colecția
„Filocalia” , vol. 5, Editu ra Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1976.
5. IOAN Damaschinul, Sfântul, Dogmatica, trad. de Pr. D. Fecioru,
Editura Librăriei Teologice, București, 1938.
6. JUSTIN Martirul și Filozoful, Sfântul , Dialogul cu iudeul
Trifo n, trad. de Pr. Olimp Căciulă, în colecția „Părinți și Scriitori Bisericești”,
nr. 2, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1980.
7. Liturghierul , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Rom âne, București, 2012.
8. Mineiul lunii septembrie , Ziua a paisprezecea – Înălțarea Sfintei
Cruci, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1973.
9. Moliftelnic, Editura Institului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București , 2002.

54 10. Panihida, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 2006.
11. Triodul, Vineri în săptămâna a V -a din Postul Mare, Tipografia
Cărților Bisericești, București, 1930.

II. Manuale, dicționare, enciclopedii:

1. BRANIȘTE, Pr. Prof. Dr. Ene , Liturgica teoretică , Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,
2002.
2. DEHELEANU, Prot. Dr. Petru , Manual de sectologie ,
Tipografia Diecezană, Arad, 1948.
3. Dicționar biblic , Editura Cartea Creștină, Oradea, 1995.
4. Dicționarul Explicativ al Limbii Române , Editura Academiei
Republicii Socialiste România, București, 1975.
5. FLOCA, Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N., Canoanele Bisericii
Ortodoxe, Editura Polsib, Sibiu, 1992.
6. Pidalion sau Cârma Bisericii Ortodoxe , Mănăstirea Neamț, 1844.
7. STĂNILOAE, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologia dogmatică
ortodoxă – vol. II , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1978.
8. IDEM. , Teologia dogmatică ortod oxă – vol. III , Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,
1978.
9. SUCIU, Arhim. Dr. Iustin I. , Ermineutica biblică , Editura
Autorului, Arad, 1933.

55 III. Cărți:

1. BRIA, Pr. Prof. Dr. Ion , Credința pe care o mărturisim , Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,
1987.
2. CHIFĂR, Pr. Nicolae , Istoria creștinismului, Vol. II , Editura
Trinitas a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2000.
3. DAVID Diacon Petre I. , Călăuza creș tină, Editura Episcopieie
Argeșului, Curtea de Argeș, 1994.
4. RUNCAN, Pr. Lect. Nechita Runcan , Creștinismul în primele
trei veacuri – Compendiu istoric , Editura Europolis, Constanța, 1997.
5. STEINHARDT, Nicolae , Dăruind vei dobândi , Editura
Mănăstirii Rohia, Rohia, 2006.

IV. Studii și articole:

1. CÎRSTOIU, Drd. Ioan , Crucea și Învierea Domnului în lumina
Noului Testament , în revista „Studii Teologice”, nr. 5-6/1985.
2. CORNIȚESCU, Diac. Asist. Emilian , Prefigurări ale Sfintei
Cruci în Vechiul Testa ment , în revista „Ortodoxia” , nr. 2/1982.
3. DAVID, Diac. Conf. Petre I., Cinstirea Sfintei și de viață
făcătoarei Cruci în Biserica Ortodoxă, în revista „Ortodoxia” , nr. 2/1982.
4. DURĂ, Pr. Asist. Dr. Nicolae , Crucea în lumina tradiției
dogmatice, canonice și liturgice a Bisericii Ortodoxe Răsăritene , în revista
„Ortodoxia” , nr. 2/1982.
5. GALERIU, Pr. Prof. Constantin , Înțelesurile Sfintei Cruci , în
revista „Ortodoxia”, nr. 2/1982.
6. IDEM., Învățătura creștină despre Sfânta Cruce, în revista
„Ortodoxia” , nr. 3/1978.

56 7. IVANOV, Vladimir , Semnul și semnificația Crucii, în revista
„Mitropolia Banatului” , nr. 10 -12/1974.
8. MIRCEA, Pr. Dr. Ioan , Crucea Domnului, Taina și Slava Lui , în
revista „Ortodoxia” , nr. 2/1982.
9. IDEM. , Prefigurările Crucii în Vechiul Testament și semnificația
lor în tradiția cultică creștină, în revista „Studii Teologice”, nr. 3-4/1969.
10. MOLDOVAN, Pr. Conf. Ilie , Sensul închinării creștinului în
semnul Sfintei Cruci , în revista „Ortodoxia”, nr. 2/1982.
11. NEAGA, Pr. Prof. Dr. Nicolae , Ontologia Crucii în Vechiul
Testament , în revista „Mitropolia Banatului” , nr. 4 -6/1974.
12. NEMEȘ, Pr. Roman , Cinstirea Sfintei Cruci , în revista
„Ortodoxia” , nr. 2/1982.
13. PETRESCU, Pr. Prof. Nicolae , Dreapta învățătură despre
cinstirea Sfintei Cruci , în revista „Ortodoxia” , Nr. 1 -2/1995.
14. STĂNILOAE, Pr. Prof. Dumitru , Crucea în teologia și cultul
Bisericii ortodoxe , în revista „Ortodoxia” , nr. 3/1975.
15. IDEM., Crucea și reînnoirea creației în învățătura ortodoxă , în
revista „Mitropoli a Moldovei și Sucevei” , nr. 7 -8/1976.
16. ZAMFIR, Drd. Ierom. Mircea Modest, Temeiuri biblice și
patristice pentru cinstirea Sfintei Cruci, în revista „Ortodoxia” , nr. 2/1982.
17. ZĂGREAN, Pr. Ioan , Praznicul Înățării Sfintei Cruci, în ziarul
„Telegraful Român” , din data de 15 septembrie, nr. 35 -36/1972.

57 CURRICULUM VITAE

INFORMAȚII PERSONALE Ștefan Bora

Str. Iapa, Nr. 15/A, 435500 Sighetu Marmației (România)
0745490157
fane_poltransp@yahoo.com
Sexul Masculin | Data nașterii 06/01/1974 | Naționalitatea română

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ
2003–Prezent Șef-Biroul Județean de Poliție Transporturi Maramureș
Secția Regională de Poliție Transporturi Cluj -Napoca
Tipul sau sectorul de activitate Management și Poliție Judiciară – Specialitatea Poliție
Transporturi
2000–2003 Ofițer specialist și Șef la Postul de Poliție TF Baia Mare
Inspectoratul de Poliție și Transporturi Cluj
Tipul sau sectorul de activitate Management și Poliție Judiciară – Specialitatea Poliție
Transporturi
1996–1999 Ajutor Șef de Post – Postul de Poliție TF Sighetu Marmației
Inspectoratul de Poliție Transporturi Cluj
Tipul sau sectorul de activitate Poliție Judiciară – Specialitatea Poliție Transporturi
EDUCAȚIE ȘI FORMARE
2010–2011 Diplomă de Absolvire Nivelul 7 CEC
Universitatea Tehnică din Cluj -Napoca, Centrul Universitar Nord, Baia Mare
(România)
Achiziții Publice Verzi
2005–2009 Diplomă de Licență Nivelul 6 CEC
Universitatea "Spiru Haret" București/Facultatea de Drept, București (România)
Știinte Juridice
2007–2008 Diplomă de Absolvire Nivelul 7 CEC
Universitatea "Vasile Goldiș" Arad, Facultatea de Drept, Arad (România)
Drept administrativ și statutul funcționarului public
2004–2005 Diplomă de Absolvire Nivelul 7 CEC

58

Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" București – Centrul Studii Post –
universitare, București (România)
Management
2001–2002 Diplomă de Absolvire Nivelul 7 CEC
Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", București (România)
Relații Internaționale
1995–1996 Diplomă de Absolvire Nivelul 5 CEC
Școala de Subofițeri de Poliție "Nicolae Golescu", Slatina (România)
Poliție Judiciară/Specialitatea Poliției Transporturi
1993–1999 Diplomă de Licență Nivelul 6 CEC
Universitatea Dimitrie Cantemir – Facultatea de Management, Turistic și Comercial,
Cluj-Napoca (România)
Științe Economice/Economist
1988–1992 Diplomă de Bacalaureat Nivelul 4 CEC
Grup Școlar Transporturi Căi Ferate, Cluj -Napoca (România)
Transporturi Feroviare
COMPETENȚE PERSONALE
Limba(i) maternă(e) română

Limbile străine ÎNȚELEGERE VORBIRE SCRIERE
Ascultare Citire Participare la
conversație Discurs oral
engleză B1 A2 A2 A2 A2
Niveluri: A1 și A2: Utilizator elementar – B1 și B2: Utilizator independent – C1 și C2: Utilizator experimentat
Cadrul european comun de referință pentru limbi străine – Grila de auto -evaluare
Competențele digitale AUTOEVALUARE
Procesarea
informației Comunicare Creare de
conținut Securitate Rezolvarea
de probleme
Utilizator
independent Utilizator
experimentat Utilizator
independent Utilizator
elementar Utilizator
elementar
Competențele digitale – Grilă de auto -evaluare

59

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE

Subsemnatul BORA ȘTEFAN , absolvent al Facultății de LITERE
din Universit atea Tehnică din Cluj -Napoca, Centrul Universitar din Baia Mare,
promoția 2019 -2020 , programul de studii TEOLOGIE ORTODOXĂ
PASTORALĂ , declar pe propria răspundere că am redactat lucrarea de
finalizare a studiilor de licență cu respectarea regulilor de autor, co nform
actelor normative în vigoare (Legea nr.329/2006).
Pentru eliminarea acuzațiilot de plagiat:
– am executa lucrarea personal, nu am copiat -o și nu am cumpărat –
o, fie în întregime, fie partial;
– textele din surse românești, precum și cele traduse din alte limbi
au fost prelucrate și sintetizate, rezultând un text original;
– în cazul utilizării unor fraze citate exact, au fost indicate sursele
bibliografice corespunzătoare, imediat după frazele respective.

Am luat la cunoștiință că existența unor părți nereferențiate sau întocmite
de alte persoane poate conduce la anularea diplomei de licență.

Data 02.07.2020

Semnătura,