Pr. Conf. Univ. D r. Alexandru BUZALIC [616743]

UNIVERSITATEA „BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE TEOLOGIE GRECO -CATOLICĂ
DEPARTAMENTUL ORADEA

TEOLOGI AI MILOSTIVIRII ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ

Coordonator științific:
Pr. Conf. Univ. D r. Alexandru BUZALIC

Absolvent: [anonimizat]
2017

2

Cuprins

Indice de sigle și abrevieri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 4
1. Cărțile biblice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 4
2. Abrevieri t ehnice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 4
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 6
I.Milostivirea – concept fundamental al vieții creștine ………………………….. ………………………….. ………………………… 8
I.1 Actualitatea temei milostivirii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 8
I.1.1 Apelul la milostivire ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 8
I.1.2 Problema neglijării aspectului de milostivire ………………………….. ………………………….. ……………………… 10
I.1.3 Căi noi către milostivire ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 11
I.2 Concepția vetero -testamentară ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 13
I.2.1 Limbajul Biblic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 13
I.2.2 Revelarea numelui lui Dumnezeu ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 15
I.2.3 Ev anghelia lui Isus despre Tatăl milostiv și mesajul acesteia ………………………….. ………………………….. … 18
I.2.4 Dreptatea și milostivirea lui Dumnezeu ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 20
I.3 Viziunea Sfântului Toma din Aquino asupra milostivirii ………………………….. ………………………….. ……………. 22
I.3.1 Despre îndurare. Generalități. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 22
I.3.2 Îndurarea umană ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 24
I.3.3 Despre milostenie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 26
II.Papa Ioan Paul al II -lea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 28
II.1 Tânăr, seminarist și cleric ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 28
II.1.1 Copilăria și adolescența ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 28
II.1.2 Seminarist, Preot și Episcop al Romei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 29
II.1.3 Urmările pontificatului său ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 31
II.2 Promotor al milostivirii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 33
II.2.1 Călătorii și dialoguri interreligioase ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 33
II.2.2 Promotor al păcii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 34
II.2.3 Aspectul politic și social ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 36
II.3 Scrieri și discursuri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 37
II.3.1 Dives in misericordia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 37
II.3.2 Papa Ioan Paul al II -lea și Sfânta Faustina Kowalska ………………………….. ………………………….. …………. 43
III. De la Papa Benedict al XVI -lea la Papa Francisc ………………………….. ………………………….. ………………………… 49
III.1 Papa Benedict al XVI -lea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 49
III.1.1 Copilăria și adolescența ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 49
III.1.2 Seminarist, Preot, Episcop ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 49
III.1.3 Pontificatul și cele ce au urmat după ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 50

3
III.2 Teologia lui J. Ratzinger ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 51
III.2.1 Dialogul interreligios ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 51
III.2.2 Caritas in veritate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 54
III.3 Papa Francisc ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 57
III.3.1 Biografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 57
III.3.2 Papa Francisc. Milostivire și Compasiune ………………………….. ………………………….. ………………………. 60
III.3.3 Un papă al milostivirii și al umilinței ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 61
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 66
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 68

4

Indice de sigle și abrevieri

1. Cărțile biblice

Gen Cartea Genezei
Ex Cartea Exodului
Dt Cartea Deuteronomului
Ios Cartea lui Iosue
1Sam Cartea întâi a lui Samuel
Is Cartea lui Isaia
Os Cartea lui Osea
Ps Cartea Psalmilor
Prov Cartea Proverbelor
Mt Evanghelia după Matei
Mc Evanghelia după Marcu
Lc Evanghelia după Luca
In Evanghelia după Ioan
Rom Scrisoarea către Romani
1Cor Scrisoarea întâia către Corinteni
2Cor Scrisoarea a doua către Corinteni
Gal Scrisoarea către Galateni
Ef Scrisoarea către Efeseni
Fil Scrisoarea către Filipeni
Col Scrisoarea către Coloseni
Tit Scrisoarea către Tit
Iac Scrisoarea lui Iacob
1Pt Scrisoarea întâia a lui Petru

2. Abrevieri tehnice

cap. capitol
Cf. confer
Ed. Editura

5
etc. și celălalte
ID același autor
Idem același loc
p. pagina
pp. paginile
sec. secolul
ș.a. și alții
ș.u. și următoarele
trad. traducere
v. versetul
vol. volumul
vv. versete

6
Introducere

Omul milostiv își face bine sufletului său, pe când cel fără milă își chinuie trupul său
(Prov 11,17). Pornind de la faptul că milostivirea este o trăsătură caracteristică pe care
Dumnezeu o așteaptă de la slujitorii Săi, lucrarea de față iși propune să expună principalele
aspecte ale milostivirii , dar și figurile unor mari promotori ai acesteia. Conținutul lucrării
prezintă, în primul rând, a ctualitatea milostivirii , fundamentele acesteia în scrierile Vechiului
Testament, mesajul lui Hristos despre milostivire , iar mai apoi concepția tomistă asupra îndurării;
se va observa astfel faptul că milostivirea este un concept fundamental al vieții cre știne.
Mai apoi, se face trecerea la figurile proeminente ale promovării milostivirii, începând cu
Sfântul Papă Ioan Paul al II -lea, alături de care vom face o incursiune în timp, observând
aspectele biografice, modul în care el a promovat milostivirea p rin călătoriile și dialogurile sale,
iar nu în ultimul rând, ne vom opri asupra scrierilor și discursurilor Suveranului Pontif.
Următorul teolog al milostivirii pe care îl vom aborda este Papa Emerit Benedict al XVI –
lea, la care, asemenea predecesorului s ău, vom începe cu un istoric al vieții și activității sale,
după care vom trece la teologia acestuia, unde vom aborda în special enciclica Caritas in
Veritate .
Ultimul, dar nu cel din urmă, este actualul Papă Francisc, care încă de la începutul
mandatului său s -a dovedit a fi un apostol și un teolog al milostivirii; la acesta vom discuta
despre partea biografică, dar în special vom aprofunda imaginea milostivirii și a compasiunii
conform teologiei Sanctității Sale.
Atunci când vorbim de milostivire, nu este vorba doar despre consecințele etice și social –
comunitare; este vorba, în primul rând, de mesajul despre Dumnezeu și milostivirea Sa, și abia în
al doilea rând despre porunca ce reiese din aceasta pentru om și comportamentul său.
Iubirea condiționează dreptatea; dreptatea slujește dragostea: moartea și învierea lui
Hristos au provocat moartea la moarte. În felul acesta, crucea lui Hristos, pe care Fiul,
consubstanțial cu Tatăl, aduce dreptatea deplină lui Dumnezeu, este de asemenea o revelație
radicală a milei sau, mai degrabă, a iubirii care contrazice ceea ce constituie chiar rădăcina răului
în istoria omenirii: împotriva păcatului și a morții. Crucea este o atingere veșnică a iubirii asupra
rănilor cele mai dureroase ale omului.

7
Umilința scade mândri a de a se împăca cu cealaltă persoană și cu Dumnezeu. Umilința
poate fi văzută fizic în simplele gesturi și îmbrăcămintea unui om . Mila ne permite să deschidem
ușa inimilor noastre și să ne apropiem de cei singuri și marginalizați, recunoscând pe cei care au
nevoie și găsind cuvintele potrivite pentru a le mângâia.
Milostivirea și compasiunea sunt o natură a omului. Este de fapt puterea în Hristos care
ne determină să o trăim sau să fim o icoană a acesteia. Prin urmare, vedem cât de mare este mila
și compas iunea lui Dumnezeu. În mod evident, vedem acest lucru prin Isus. Acum, este o
provocare pentru noi să mergem cu spiritul lui Hristos în spiritul nostru și să fim plini de milă și
compasiune față de săraci, orfani, bolnavi, cei fără adăpost, cei nevoiași și față de care sunt
victime ale calamităților.
Milostivirea nu poate fi manifestată la demnitatea ei completă, la dimensiunea ei naturală,
fără referință la Dumnezeu, iar acest lucru nu doar la nivel de concept ci ca și cale de viață.
Conciliul Vatican al I I-lea a afirmat faptul că revelația în care omenirea a fost inclusă, prin și în
Biserică, are ca efect apropierea de Tatăl și de iubirea Lui . Există o legătură între misiunea
Bisericii centrată pe om și misiunea Bisericii centrată pe Dumnezeu, legătură ce s-a manifestat
de-a lungul istoriei ca dualitate.
Biserica este o realitate care nu este închisă în sine însăși, ci deschisă permanent
dinamicii misionare și ecumenice, pentru că este trimisă în lume să vestească și să dea mărturie,
să actualizeze și să ră spândească misterul de comuniune ce o constituie: să adune toate și să -i
adune pe toți în Hristos ; să fie pentru toți sacrament de unitate nedespărțită1.
Obiectivele propuse pentru această lucrare sunt: evidențierea impactului pe care exemplul
personal îl are asupra societății creștine și nu numai, a profundarea aspectelor divine și umane ale
milostivirii și consolidarea poziției ecleziastice asupra temei milostivirii .
Lucrarea se încadrează în domeniul teologic magisterial, reliefând în special învățătura
ultimilor trei papi cu privire la aspectul milostivirii divine și umane. Menționez că acest subiect
abordat este relativ nou, iar momentul în care apare, la o scurtă perioadă după încheierea Anului
Jubiliar al Milostivirii 2016, îl face să fie de actualitat e. Metodologia folosită este cea conformă
Universității Babeș -Bolyai .

1 Congregația pentru Doctrina Credinței, Scrisoare către Episcopii Bisericii Catolice privind unele aspecte ale
Bisericii înțeleasă drept comuniune (Communionis notio) , AAS 85, 1993, p.840 în Papa Ioan Paul al II -lea,
Enciclice – Ut Unum Sint , Ed. ARCB, București, 2008, p.699.

8
I.Milostivirea – concept fundamental al vieții creștine

I.1 Actualitatea temei milostivirii

I.1.1 Apelul la milostivire

Secolul XX , ce tocmai a trecut, a lăsat în urma sa o imagine a războiului, o imagine
amenințătoare, terifiantă, iar secolul ce a început nu pare a fi diferit dacă aruncăm o privire la
cele întâmplate în New York pe data de 11 septembrie 2001. Vorbim despre terorism,
înfometare, trafic de persoane, milioane de refugiați, iar pe lângă toate acestea mai sunt și
catastrofele natural e ce se manifestă sub forma cutremurelor, inundațiilor, secetelor și nu numai
acestea. În fața acestor situații e foarte greu să mai vorbești d espre un Dumnezeu atotputernic,
care e în același timp și drept și milostiv. Mulți se întreabă unde a fost sau unde este El în astfel
de momente de suferință, și de ce nu intervine?
Cel mai puternic argument împotriva lui Dumnezeu se pare că este suferinț a nedreaptă.
După cum spunea și Georg Buchner, suferința nevinovată a devenit o stâncă a ateismului;
singura scuză a lui Dumnezeu ar fi, conform lui Stendhal, faptul că El nici nu există. Să nu uităm
că le este foarte greu să vorbească despre Dumnezeu sau despre milostivirea Lui, chiar și acelora
care cred în El, uneori pierzându -se în întunecata noapte a credinței unde foarte mulți rămân fără
cuvinte. Fiodor Dostoievski, scrie în romanul său Frații Karamazov că în fața unui copil, pe care
un moșier l -a lăsat să fie sfâșiat în fața mamei sale de către o haită format din câinii săi, o astfel
de nedreptate și strigătoare la cer a unui copil nu poate fi compensată de niciun fel de armonie
viitoare. Din acest motiv, și -ar da înapoi biletul său de intrare în cer. Romano Guardini, un om
profund religios, dar și melancolic, pe patul morții sale a spus că la judecata de pe urmă nu se va
lăsa doar întrebat, ci va pune și el întrebări2.
Toate acestea enumerate mai sus, pot fi considerate semnele timpului , și printre c ei care
le-au recunoscut cu claritate se află și Papa Ioan al XXIII -lea, care mai era numit și Papa Buono.
Acesta, în jurnalul său, scrisese deja diferite reflecții și meditații asupra milostivirii lui
Dumnezeu. El citează Psamul 89,2: Misericordias Domini in aeternum cantabo , și spune că

2 Cf. Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine,
Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 12.

9
nenorocirile noastre sunt pentru el tronul milostivirii divine3. Tot acesta, în discursul de pregătire
a deschiderii celui de al doilea Conciliu din Vatican, spunea că Biserica a făcut față erorilor din
toate timpurile. Adesea ea a mai și condamnat, uneori cu mare exigență. Astăzi, dimpotrivă,
Mireasa lui Hristos dorește mai degrabă să folosească mijloacele de mântuire ale milostivirii
decât să ridice arma severității4, prin aceste cuvinte punând accentul cu adevărat pe milostivire,
pe care o asocia cu adevărul, acestea două intrând pe lista obiectivelor pastorale ale conciliului și
a Bisericii Catolice.
Un alt promotor al milostivirii a fost Ioan Paul al II -lea, care a dus mai departe și a
aprofundat ceea ce a propus Ioan al XXIII -lea. Dacă primului i -au venit în minte toate acestea
stând la birou și meditând sau rugându -se, Papei Ioan Paul al II -lea venea din contextul în care
trăise pe p ielea lui suferințele timpului, el chiar crescând în apropierea localității Auschwitz.
Acesta trecuse prin cele două războaie mondiale, dar și prin atrocitățile suferite de țara sa,
Polonia, rămânând marcat de toate câte s -au întâmplat. Astfel a făcut din mesajul milostivirii
tema prin cipal a lungului său pontificat.
Dives in misericordia (1980), cea de -a doua enciclică de -a sa, era deja dedicată temei
milostivirii. În această enciclică, Papa amintea de faptul că dreptatea singură nu ajunge; pentru că
summa iustitia poate fi și summa iniuria . Prima canonizare a noului mileniu a avut loc la 30
aprilie 2000, zi în care Papa Ioan Paul al II -lea a declarat -o sfântă pe sora poloneză și mistică
Faustina Kowalska ( † 1938). Această soră simplă a arătat tocmai sensul milostivirii lui
Dumnezeu din Biblie, ca fiind cel mai important și mai înalt dintre atributele lui Dumnezeu, și a
prezentat -o ca fiind desăvârșirea divină prin excelență5.
Următorul dintre papi, Benedic t al XVI -lea, și -a asumat dorința predecesorului său, aceea
de a vorbi, răspândi și de a fi apostol al milostivirii, ca o obligație, acesta continuând pe aceeași
linie, prima enciclică Deus caritas est vorbind deja despre milostivire; la fel și următoarea,
Caritas in veritate , dar și multe alte scrieri. La scrierile și importanța Papei Ioan Paul al II -lea
precum și a Papei Benedict al XVI -lea vom reveni mai târziu.

3 Cf. Ioan al XXIII -lea, Il giornale dell’anima e altri scritti di pieta, Ed. San Paolo, Milano, 1989, p. 452, în Card.
Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine, Ed. Sapientia, Iași,
2015, p. 19.
4 Ibidem.
5 Faustina Kowalska, Mic Jurnal. Milostivirea lui Dumnezeu în sufletul meu, Ed. ARCB, 2015, în Card. Walter
Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine, Ed.Sapientia, Iași, 2015,
p.21.

10
I.1.2 Problema neglijării aspectului de milostivire

Vorbind despre milostivire ca temă a se colului XXI , chiar dacă a fost tratată de -a lungul
veacurilor, înțelegem că aceasta trebuie abordată într -un mod nou, inedit, un mod care să aibă la
bază Sfânta Scriptură. Cum spuneam, chiar dacă a fost tratată în diverse scrieri, milostivirea
apare mai în toate lexicoanele și manualele de teologie dogmatică undeva la margine, iar asta în
cel mai bun caz. În aceste manuale , milostivirea e tratată ca un atribut al lui Dumnezeu, ea
nefiind prezentată la adevărata sa valoare; nu este deci considerată decisivă pentru teologia
sistematică. În manualele mai recente lispește masiv, iar acolo unde apare, apare doar în plan
secund. Acest lucru nu poate fi considerat altfel decât catastrofal și dezamăgitor.
Apare astfel necesitatea unei noi reflectări asupra atributelor lui Dumnezeu, pentru ca
milosti virii să -i revină locul cuvenit; mesajul milostivirii trebuie să fie auzit până la marginile
pământului. Acest aspect al milostivirii a fost absent în reflecțiile teologice o bună perioadă de
timp, iar acest lucru a dus la degradarea și la pierderea adevăratei semnificații; lipsindu -i astfel
un profil clar, a devenit doar un concept la nivel pastoral, la o spiritualitate de nivel redus. O
astfel de pseudo -milostivire nu scoate în evidență exigența drep tății, ci mai degrabă îi
subminează valoarea. Evanghelia ne învață despre îndreptățirea păcătosului, dar nu și a
păcatului; din acest motiv noi trebuie să -i iubim pe păcătoși, dar să urâm păcatul6.
Punctul metafizic tradițional de plecare în cadrul doctrinei despre Du mnezeu a adus cu
sine o altă problemă pentru discursul despre milostivirea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu este
Ființa însăși, din această absolută Perfecțiune -a-Ființei rezultă absoluta Perfecțiune -a-Ființei lui
Dumnezeu, care, întrucât suferința trebuie înțe leasă ca o lipsă, cuprinde în sine incapacitatea lui
Dumnezeu de a suferi ( apateia ). Astfel dogmatica a întâmpinat dificultăți în a vorbi despre un
Dumnezeu plin de compasiune. Aceasta trebuia să excludă faptul că Dumnezeu suferă ( pati) într –
un sens pasiv cu creatura sa; putea să vorbească despre compasiune și milostivire numai în
sensul activ, și anume, că Dumnezeu se opune suferinței creaturii Sale și -i vine în ajutor. Dar
poate oare un Dumnezeu apatic, să fie cu adevărat simpatic?7
Din punct de vedere p astoral, lucrul acesta era catastrofal. Oamenilor li s -a implementat o
imagine a unui Dumnezeu abstract, departe de situația lor personală. Dumnezeu devenea astfel

6 Cf. Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine,
Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 26.
7 Ibidem.

11
străin de om, iar mulți au suferit din această cauză și au ajuns indiferenți sau chiar mai r ău.
Apărea și o a doua problemă; cum putea fi compatibilă dreptatea lui Dumnezeu cu milostivirea și
cu faptul că El îl iartă pe cel păcătos? Răspunsul a fost: Dumnezeu este îndurător cu cei care se
căiesc, dar îi pedepsește pe cei care nu se convertesc. Acest răspuns a deveni t evident atunci când
dreptatea privind răsplata și pedeapsa este recunoscută ca un punct de vedere supraordonat,
căruia milostivirea îi este subordonată, cum s -ar spune ca o cale a dreptății răsplății și pedepsei8.
Unul dintre cei c are a încercat să răspundă la întrebarea cum obțin eu un Dumnezeu
milostiv , a fost Martin Luther. Raportul dintre dreptate și milostivire a devenit astfel o problemă
esențială a teologiei. Martin Luther credea că dreptatea lui Dumnezeu, în sensul biblic, n u este
dreptatea lui Dumnezeu care pedepsește ci una care îndreptățește, și prin aceasta este milostivirea
Sa. Problema a fost depășită în secolul XX când s -a recunoscut de către ambele părți, cea
catolică și cea luterană, faptul că dreptatea lui Dumnezeu este milostivirea Sa. S -au pus astfel
bazele unui nou discurs despre Dumnezeu care eliberează și îndreptățește9. Milostivirea trebuie
înțeleasă ca fiind propria dreptate a lui Dumnezeu și drept sfințenia Sa, fără a se cădea într -o
banalizare a imaginii lui Dumnezeu, ce ar fi considerat doar un amic binevoitor, sfințenia Sa
nefiind luată în considerare. Este totuși corect să arătăm imaginea unui Dumnezeu simpatic, însă
cu mare precauție pentru a nu denatura sau ideologiza imaginea lui Dumnezeu; Iată de ce e
necesară readucerea în discuția a temei milostivirii.

I.1.3 Căi noi către milostivire

Urletul după milostivire nu s -a stins, ba din contră el este astăzi mai puternic decât până
acum. Chiar dacă noțiunile de milostivire și compasiune par a fi dispărute, convingerile și
atitudinile corespunzătoare lor încă există. Cu toate că trăim într -o lume individualistă, poporul
nu tace și doarme atunci când apar noi politici de e xterminare național -socialistă. Catastrofele
naturale și cele legate de foamete aduc cu e le mereu un val impresionant de compasiune și ajutor.
Nu trebuie să uităm disponibilitatea de ajutorare ce se află în familie, vecini, comunitate și nu
numai, care din păcate, la nivel public este mai puțin recunoscută. Iată deci că milostivirea și
compasi unea nu sunt cu totul străine sau pierdute.

8 Ibidem.
9 Ibidem.

12
Compasiunea, sau empatia (înțelegerea empatică), au devenit în cadrul psihologiei și
psihoterapiei moderne, în pedagogie, sociologie și pastorală o nouă și importantă paradigmă. O
condiție de bază pentru dialog urile culturale ar fi ca fiecare popor să se transpună în lumea
sentimentelor, gândurilor și a vieții culturale a unui alt popor, iar asta pentru a se ajunge la
cooperare și la politici care să urmărească și să slujească pacea.
Se dorește instaurarea drep tății perfecte, dar Biblia știe că această dreptate perfectă nu e
posibilă în această lume. De aceea, în Biblie, în fața raporturilor irecuperabile de dreptate se
vorbește despre speranța escatologică în dreptatea lui Dumnezeu. Așadar Biblia depășește
strigătul după drep tate cu chemarea la milostivire; milostivirea este văzută ca dreptate a lui
Dumnezeu. Ea este inima mesajului biblic. Vechiul Testament vorbește despre faptul că
Dumnezeu este un Dumnezeu îndurător și milo stiv (Ex 36,6; Ps 86, 15), iar N oul Testament îl
numește Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri (2Cor 1,3)10.
Termenul de compassion nu trebuie înțeles doar ca un comportament compasional, ci în
cuvântul compassion trebuie să se audă și passion , deci și atitudinea pasională în fața raporturilor
de nedreptate strigătoare la c er care persi stă în această lume; la fel trebuie ascultat și strigătul
după dreptate .
Iată că, atunci când vorbim de milostivire, nu este vorba doar despre consecințele etice și
social -comunitare al e acestei a; Este vorba, în primul rând, de mesajul despre Dumnezeu și
milostivirea Sa, și abia în al doilea rând despre porunca ce reiese din aceasta pentru om și
comportamentul său. Într-un mod sau altul, fiecare religie ridică întrebarea privind de unde și de
ce în legătură cu suferința și cu sensul îndurării suferinței; acestea pun problema mântuirii de
suferință și purtarea ei și se întreabă cum trebuie să ne comportăm cu suferința și durerea,
precum și de unde să ne luăm tăria pentru a le depăși11.
Astfel , compasiunea nu este doar o experiență a suferinței și a durerii prezentului, ci și o
temă corespunzătoare unei experiențe umane universale; se observă deci necesitatea alegerii
compasiunii și a milostivirii ca punct de plecare pentru teologie. Despre Dumn ezeu, ca realitate

10 Ibidem.
11 Cf. P. Hunermann, A.T. Khoury, Warum leiden? Die Antwort der Weltrereligionen , Freiburg , 1987 în Card.
Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine, Ed.Sapientia, Iași,
2015, p. 38.

13
care hotărâște totul, nu se poate vorbi în categorii particulare, ci numai cu ajutorul categoriilor
universale; doar acestea corespund întrebării referitoare la Dumnezeu .12

I.2 Concepția vetero -testamentară

I.2.1 Limbajul Biblic

Creștinismul nu este, cum considera F. Nietzsche, un platonism pentru popor13. El preia
mult din tradiția omenirii, dar și critică lucrul acesta, precizează multe altele și le aprofundează.
Deci Biserica nu doar repeta ce s -a spus în legătură cu compasiunea , ba chiar mai mult, mesajul
biblic lansează un nou termen milostivire , ce are semnificația sa specifică.
Mult răspândita idee cum că Dumnezeul Vechiului Testament ar fi un Dumnezeu
răzbunător și mânios, iar cel al Noului Testament unul binevoitor și îndu rător, e alimentată de
anumite pasaje cum ar fi acela în care se vorbește despre uciderea și exilarea populație păgâne
din orașe întregi la porunca lui Dumnezeu (Dt 7,21 -24; 9,3; Ios 6,21; 8,1 -29; 1Sam 15); adeseori
se face referință și la Psalmii de blest em (mai ales Ps 58; 83; 109)14. Totuși, modul acesta de a
vedea lucrurile nu corespunde procesului critic de transformare treptată a ideii despre Dumnezeu
din cadrul însuși al Vechiului Testament precum și în dezvoltarea internă a Vechiului Testament
spre N oul Testament. În cele din urmă, este același Dumnezeu pe care îl mărturisesc ambele
testamente.
Este interesant că Vechiul Testament, pentru cuvântul compasiune sau milostivire ,
cunoaște expresia rachamim . Cuvântul acesta este derivat din rechem care înseamnă pântece ;
acest cuvânt se poate referi și la măruntaiele omului. Acestea sunt considerate atât în Vechiul
Testament cât și în Noul Testament, ca loc al sentimentelor. În Noul Testament exprimă
măruntaiele ( splagxna ) milostivirea care vine din inimă15. La fel se găsește oiktirmos ca expresie
pentru emoție, afectare dureroasă, compasiune și disponibilitate de ajutor. Este important faptul
că eleos , care inițial exprima un afect emoțional, dar care ulterior a fost folosit adesea pentru

12 Cf. Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine,
Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 37.
13 Cf. F. Nietzsche, Dincolo de Bine și de Rău.Prolog la o filozofie a viitorului , Ed. Teora, București, 1998, p. 1.
14 Cf. Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine,
Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 69.
15 Cf. H. Koster, Art. Splagxna , în ThWNT 7, p.553, în Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental
al evangheliei – o cheie a vieții creștine, Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 70.

14
traducerea cuvântului ebraic hesed , respectiv pentru hen, ceea ce a devenit decisiv în special
pentru desemnarea milostivirii16.
Milostivirea însă poate fi înțeleasă doar atunci când se ține cont de de conceptul biblic al
inimii ( leb, lebab, kardia ). Din punct de ved ere biblic, inima desemnează nu doar un organ
omenesc foarte important pentru viață; din punct de vedere antropologic, desemnează mijlocul
sau centrul omului, locul sentimentelor, precum și a capacității de judecată. În Biblie,
compasiunea nu e considerată slăbiciune și moliciune lipsită de bărbăție care să nu fie demnă de
un erou adevărat; însuși Hristos este plin de milă față de popor (Mc 3,5), față de văduva din Nain
(Lc 7,13), în fața morții prietenului său Lazăr (In 11,38) și nu numai. Așadar, potrivit Bibliei,
omului îi este permis să -și arate sentimentele, afecțiunea, bucuria și tristețea sa; el se poate
plânge și înainte lui Dumnezeu și nu trebuie să se rușineze de lacrimile sale17.
Tot Biblia face un pas mai departe și vorbește despre inimă din punct de vedere teologic.
Ea spune că Dumnezeu își alege oamenii după inima Sa (1Sam 13,14); ea vorbește despre inima
lui Dumnezeu care este îngrijorat pentru om și pentru păcatul său (Gen 6,6), și despre faptul că el
își conduce poporul său cu o inimă curată ( Ps 78,72)18. Punctul culminant se găsește la profetul
Osea. El vorbește despre faptul că inima lui Dumnezeu se întoarce, iar compasiunea Lui
(măruntaiele ) se încălzește (Os 11,8). Dumnezeu este cuprins de o iubire pasionată față de om19.
Cea mai importantă e xpresie pentru înțelegerea milostivirii este hesed , care înseamnă
favoare nemeritată, prietenie, laudă, dar și harul și milostivirea lui Dumnezeu20. Prin urmare,
hesed merge dincolo de de simpla afecțiune și de tristețea față de nevoile omului și desemnează o
apropiere liberă, plină de harul lui Dumnezeu față de om. Vorbim aici despre un concept de
relație care exprimă nu numai o acțiune aparte, ci și o acțiune de durată21; aplicat lui Dumnezeu,
el exprimă un dar ce e mai presus de orice raport reciproc de fi delitate, un dar neașteptat și
nemeritat al harului lui Dumnezeu, care depășește toate așteptările și toate categoriile omenești.

16 Cf. H. Koster, Art. Oiktipo , în ThWNT 5, 162, în Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al
evangheliei – o cheie a vieții creștine, Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 70.
17 Cf. Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine,
Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 71.
18 Ibidem.
19 Ibidem.
20 Cf. R. Bultmann, Art. Eleos , în ThWNT 2, p 474, în Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental
al evangheliei – o cheie a vieții creștine, Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 72.
21 Cf. W. Zimmerli, Art. Xaris , în ThWNT 9, 366, în Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al
evangheliei – o cheie a vieții creștine, Ed.Sap ientia, Iași, 2015, p. 72.

15
Deoarece faptul că Dumnezeu se preocupă de situația auto -provocată, plină de nevoi a omului, că
El vede mizeria unui om sărac și suferind, că îi ascultă plângerea, că se apleacă și se înjosește, că
El coboară spre om în necazurile sale, și că, în ciuda tuturor infidelităților și greșelilor omenești,
îl acceptă din nou, și cu toate că ar fi meritat o pedeapsă dreaptă, îl iartă și îi oferă o nouă șansă;
toate acestea depășesc obișnuita experiență și așteptare umană, toate acestea trec dincolo de
închipuirea și gândirea umană, trec dincolo de comportamentul uman. În mesajul despre hesed
al lui Dumnezeu se vede ceva din misterul Lui care este ascuns gândirii omenești, despre care
noi putem avea știință și cunoaștere doar prin Revelația lui Dumnezeu.

I.2.2 Revelarea numelui lui Dumnezeu

Revelarea expresă a milostivirii e legată în Vechiul Testament de Revelația fundamentală
a lui Dumnezeu în cadrul exodului și a eliberării Israelului din Egipt și cu revelația Sa pe
muntele Sinai, respectiv pe Horeb. Evenimentul se desfășoară în momentul în care Israel se afla
într-o situație fără ieșire. Poporul era asuprit în Egipt printr -o muncă silnică de sclavi; Moise a
trebuit să fugă de poliția egipteană ce -l urmărea. În rugul arzător de pe muntele Horeb, i se
descoperă Dumnezeul lui Avra am, al lui Isaac și al lui Iacov . Revelația de la Horeb se leagă
așadar, de începutul istoriei mântuirii od ată cu Avraam. În ambele cazuri, Dumnezeu se
descoperă ca unul care cheamă și conduce. Dumnezeu este un Dumnezeu al istoriei. Cu toate
acestea, în timp ce această istorie cu Avraam era deschisă spre toată omenirea și spre toate
popoarele, acum este vorba d e istoria poporului său, de poporul lui Israel22.
Dumnezeu este un Dumnezeu care vede suferința poporului Său și care ascultă strigătul său: Am
văzut necazul poporului meu care este în Egipt și am auzit strigătele lor din cauza asupritorilor.
Îi cunosc dure rea. Am coborât ca să -l scot din mâna egiptenilor (Ex 3,7). Dumnezeu nu este un
Dumnezeu mort sau surd, el este un Dumnezeu viu, care se preocupă de mizeria oamenilor, care
vorbește, acționează și intervine, care eliberează și mântuiește. Formula YHWH , Eu sunt Domnul
Dumnezeul tău care te -am scos din țara Egiptului, din casa sclaviei devine o mărturisire
fundamentală de credință a Vechiului Testament (Ex 20,2; Dt 5,6; Ps 81,1)23.

Moise vede rugul care arde, dar totuși nu se consumă; își acoperă fața de team ă
respectuoasă; nu -i este permis să se apropie de eveniment; trebuie să -și scoată încălțămintea

22 Cf. Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine,
Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 76.
23 Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine,
Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 76.

16
pentru că acela este un loc sfânt. În momentul în care Moise îl întreabă pe Dumnezeu în privința
numelui Său, i se răspunde: Eu sunt cel ce sunt (Ex 3,14). Septuaginta, traducerea greacă a
Vechiului Testament, interpreta revelarea numelui în sensul filosofiei eleniste și traducea Eu sunt
cel care sunt . Această traducere a făcut istorie și a marcat gândirea teologică pentru o bună
perioadă de timp. Pe baza acestei traduceri, există convingerea că lucrul cel mai înalt în gândire,
ființa, și lucrul cel mai înalt în ale credinței, Dumnezeu, corespund reciproc; se vede deci o
confirmare a faptului că gândirea și credința nu se află în contradicție, ci c orespund. Această
interpretare se găsește deja în primul secol după Hristos , la filosoful iudeo -creștin Filon. Totuși,
deja Tertulian se întreba: Ce are de -a face Ierusalimul cu Atena? Înainte de toate, Blaise Pascal,
în renumitul său Memorial (1654), în u rma unei experiențe mistice, a făcut diferența dintre
Dumnezeul filosofilor și Dumnezeul lui Avraam , al lui Isaac și al lui Iacov24.
Științele biblice moderne atrag atenția asupra faptului că ființa nu e o măreție statică ci
una dinamică, iar acestea pornin d de la gândirea ebraică; în gândirea și lumea ebraică ființa era o
existență concretă, eficace și foarte activă. Potrivit tot acestei gândiri, revelearea numelui
înseamnă promisiunea Sa: Eu sunt, Eu sunt aici . Eu sunt la voi și cu voi în suferința și pe d rumul
vostru. Eu aud și ascult strigarea și plângerea voastră. În mod corespunzător, revelarea numelu i
este nemijlocit legată de confirmarea alianței lui Dumnezeu cu părinții și cu formula Alianței
devenită ulterior clasică: Vă voi lua ca popor al meu, voi fi pentru voi Dumnezeu (Ex 6,7).
Dumnezeu face astfel cunoscut prin revelarea numelui său tot ce este mai interior în El: Ființa lui
Dumnezeu este Ființa -pentru -poporul -Său, Ființa lui Dumnezeu ca Pro -existență este misterul
minunat al Ființei Sale. Pe ac easta poate Israel să se bazeze în credința sa25.
Chiar dacă termenul de îndurare nu apare încă, ceea ce înseamnă acesta este indicat la
nivelul numelui revelat, în revelarea de pe Sinai. Dumnezeu tocmai ce scosese poporul din casa
sclaviei, din Egipt, și poporul tocmai ce primise cele două table ce conțineau cele Zece porunci.
Cu toat e acestea, chiar dacă de abia fusese încheiată alianța aceasta a fost ruptă din nou. Poporul
ales a devenit repede infidel, a decăzut, și i -a urmat din nou pe zeii străini și s -au închinat
vițelului de aur. Dumnezeu s -a mâniat, iar Moise a sfărâmat tablele alianței la picioarele

24 Cf. Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine,
Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 78.
25 Ibidem.

17
muntelui ca un semn că alianța a fost întreruptă (Ex 32). Abia ce s -a început, iar totul părea deja
terminat și dispărut26.
Dar totuși Moise a intervenit ca mijlocitor și -i amintește lui Dumnezeu de promisiunea
Sa; îl roagă pentru har și îndurare: Lasă -mă să văd fața Ta . Se ajunge astfel la o a doua revelare a
numelui. La întâlnire, Domnul îi spune lui Moise: Mă îndur de cine v reau să mă îndur (hen) și
am milă de cine vreau să am milă (rachamim) (Ex 33,19). Îndurarea de aici nu se înțelege ca o
apropiere lipsită de distanță de tip camaradaresc, ci mult mai mult ca expresie a suveranității
absolute a lui Dumnezeu și a libertății sale ireductibile. Iahve nu intră în nicio schemă, nici chiar
în cea a dreptății retributive; cu milostivirea Sa, el corespunde numai sieși însuși și numelui Său
descoperit lui Moise; astfel îi poruncește lui Moise să cioplească noile table ale Legii. În c iuda
infidelității și încăpățânării poporului, El nu -l lasă pe acesta să cadă și să rămână singur; El
înnoiește alianța Sa; îi dă poporului o nouă șansă și face lucrul acesta în deplină libertate și har
cu totul curat.
Într-un final, într -o altă dimineață se ajunge la o a treia descoperire a numelui. Prin
prezența Sa în acel nor, Dumnezeu se coboară la Moise și -i spune: Iahve este un Dumnezeu plin
de îndurare (rachum) și milostiv (henun), încet la mânie, plin de bunătate (hesed) și de adevăr
(emet) (Ex 34,6 ). În această a treia revelare a numelui, îndurarea nu e doar expresie a
suveranității și libertății lui Dumnezeu, ci și expresie a fidelității Sale. În milostivirea Sa,
Dumnezeu este fidel față de sine însuși și de poporul Său. Această formulă a devenit Credo-ul
Vechiului Testament27.
Acest Credo nu e rezultatul unei gândirii ulterioare omenești și, cu atât mai puțin, provine
dintr -o viziune mistică. Lui Moise i se spune fără echivoc: Nu vei putea să vezi fața, căci nu
poate omul să mă vadă și să rămână viu” . Moise nu poate vedea direct gloria lui Dumnezeu, el
poate să vadă doar din spate, atunci când Domnul trece pe lângă el. Îl recunoaște doar a
posteriori , adică mai târziu, doar dup ă trecerea Sa și doar pe baza cuvântului și invocarea
numelui Său. Așadar, afirmația decisivă despre Ființa binevoitoare și milostivă a lui Dumnezeu
nu e o afirmație speculativă și nici rezultatul unei experiențe mistice, ci o mărturisire de credință
pe ba za autorevelării istorice a lui Dumnezeu. În istorie, Dumnezeu descoperă oamenilor Ființa

26 Ibidem.
27 Ibidem.

18
Sa tainică. Despre aceasta nu se poate vorbi speculativ, ci narativ. În sensul acesta, această
formulă este auto -definirea sintetică veterotestamentară a lui Dumnezeu milostiv.

I.2.3 Evanghelia lui Isus despre Tatăl milostiv și mesajul acesteia

Evanghelistul Marcu la începutul Evangheliei despre Isus Hristos , Fiul lui Dumnezeu,
sintetizează noutatea emoționantă și întregul Evangheliei prin următorul verset: S-a împli nit
timpul și s -a apropiat împărăția lui Dumnezeu . Timpul împlinit este o idee răspândită în
apocaliptica iudaică timpurie; Isus o preia și merge dincolo de ea. Odată cu venirea Lui a sosit
începutul unei noi ere, o eră promisă și așteptată. Acești zori ai împărăției lui Dumnezeu se
verifică în minunile de vindecare a bolnavilor de tot felul și izgonirea demonilor, adică a forțelor
care fac rău vieții oamenilor28.
La Luca acest lucru apare mai clar și mai direct. Isus este prezentat în sinagoga din
Nazaret într -o zi de sâmbătă. Acolo Isus citește din Cartea profetului Isaia următoarele: M-a
trimis să duc săracilor vestea cea bună… să vestesc un an de bunăvoință a Domnului. Astăzi s -a
împlinit Scriptura aceasta pe care ați ascultat -o cu urechile voastre (Lc 4,18 -21). Iată că și Luca
leagă lucrarea de persoana lui Isus29.
În Evanghelia după Matei se află o afirmație similară. La întrebare ucenicilor lui Ioan
adresată lui Isus, dacă El e cel care trebuie să vină, Isus le răspunde cu o trimitere la Isaia 61,1 :
Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați și surzii aud, morții învie, iar săracilor li se
aduce vestea cea bună . Pentru Matei lucrările lui Isus simt fapt ele vindecătoare și ajutătoare ale
milostivirii. Apropierea față de cei neajutorați și de cei săraci, este în acest caz, mesajul central al
trimiterii mesianice a lui Isus. Mântuitorul leagă din nou această lucrare de persoana Sa: Și
fericit este cel care nu se scandalizează de mine (Mt 11,5)30.
Ceea ce spun cei trei sinoptici este deja exprimat în în prima fericire a Predicii de pe
Munte: Fericiți cei săraci în spirit (Mt 5,3; cf. Lc 6,20). Prin sintagma cei săraci nu se face
referire doar la cei săraci din punct de vedere economic și social, ci și la toți cu inima zdrobită,
lipsiți de curaj și dezamăgiți, la toți cei care stau în fața lui Dumnezeu ca niște cerșetori. Pentru
toți aceștia Isus spune: Veniți la mine t oți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă. Luați

28 Ibidem.
29 Ibidem.
30 Ibidem.

19
asupra voastră jugul meu și învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi
odihnă pentru sufletele voastre (Mt 11,28ș.u.).
Isus, pe lângă faptul că a proclamat vestea despre m ilostivirea Tatălui, a și trait -o; ce
vestea, trăia. Îl vedem cuprins de milă atunci când îl întâlnește pe un lepros (Mc 1,41) sau atunci
când întâmpină durerea unei mame care l -a pierdut pe unicul său fiu (Lc 7,13). Își arată mila față
de mulți bolnavi, d e mulțimea înfometată, dar îi este milă și de cei care sunt ca niște oi fără
păstor (Mc 6,34)31. La mormântul bunului Său prieten Lazăr, se tulbură în suflet și plânge (In
11,35 -38). În discursul des pre judecata finală îl vedem identificându -se cu săracii, flămânzii,
suferinzii și cu cei persecutați (Mt 25,31 -46). Iarăși observăm că îi întâmpină mereu pe cei care
strigă Ai milă de mine , respectiv Ai milă de noi (Mt 9,27; Mc 10,47ș.u.). Chiar pe cruce îl iartă pe
tâlharul care s -a căit și s -a rugat pentru cei care l -au răstignit pe cruce (Lc 23,34 -43)32.
Noutatea mesajului milostivirii adus de către Isus este universalitatea milostivirii. În
împărăția cerească este loc pentru toți, nimeni nu este exclus. Dumnezeu și -a retras mânia pentru
totdeauna și a creat sp ațiu iubirii și milostivirii Sale33. Hristos vine cu un mod inedit în a vedea
lucrurile; păcătoșii devin destinatarii Evangheliei, pentru că ei sunt cei săraci în spirit. Chiar Isus
se dovedește a fi prieten și a mânca alături de vameși, farisei și cărturari . În casa fariseului
Simon, Isus își arată îndurarea față de o prostituată cunoscută în oraș (Lc 7, 36 -50), iar ceva
asemănător se întâmpla și în casa lui Zaheu, în casa căruia Isus intră (Lc 19,1 -10). În momentul
în care fariseii se scandalizează Isus le răspunde: Nu cei sănătoși au nevoie de med ic, ci bolnavii;
nu am venit să -i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la convertire (Lc 5,31 -32; cf . Lc 19,10).
Le povestește și parabola vameșului și a fariseului care merg împreună la templu pentru a se
ruga; nu fariseul, care se lăuda cu faptele sale bune, se întoarce acasă îndreptățit, ci vameșul, cel
care-și bate pieptul și se roagă: Dumnezeule, îndură -te de mine păcătosul (Lc 18,9 -14)34.
Isus Hristos , în mesajul Său, vorbește mai mereu despre Dumnezeu în calitatea Sa de
Tată; observăm expresia de ad resare către Dumnezeu Tatăl Abba, Tată (Mc 14,36). Nu trebuie să
uităm rugăciunea domnească, Tatăl Nostru , pe care Isus a lăsat -o la rugămintea ucenicilor Săi, și
care este rugăciunea cea mai răspândită și cunoscută. Aceasta exprimă miezul cel mai profund al

31 Ibidem.
32 Ibidem.
33 U. Wilckens, Theologie des Neun Testaments, II/1, Neukirchen, 2007, pp. 190 -195, în Card. Walter Kasper,
Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine, Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 103.
34 Cf. Card. Walt er Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine,
Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 103

20
modului în care îl înțelegem pe Dumnezeu, precum și relația noastră cu Dumnezeu. Ea reflectă
relația noastră directă cu un Tu dumnezeiesc, care ne cunoaște, ne aude, ne poartă de grijă și ne
iubește. Tatăl din ceruri nu este departe de noi; el este Tată l cerului și a pământului, iar noi
putem simți mâna Lui de Tată, și ne simțim protejați de către El. Astfel nu trăim într -un cosmos
infinit, lipsit de sentimente, lipsit de afecțiunea unui tată; deci, nu suntem produsul hazardului
sau al unei evoluții fără sens și scop.
Evanghelistul Luca precizează și mai bine mesajul lui Isus. Acolo unde Matei vorbește de
desăvârșirea lui Dumnezeu (Mt 5,48), el vorbește despre milostivirea lui Dumnezeu (Lc 6,36). În
felul acesta, pentru Luca, milostivirea e ste desăvârșir ea Ființei divine . Dumnezeu nu condamnă,
ci iartă, dăruiește într -o măsură bună, plină, scuturată, generoasă. Putem spune deci că
milostivirea lui Dumnezeu este supra -poporțională; ea întrece orice măsură35.

I.2.4 Dreptatea și milostivirea lui Dumnezeu

Ceea ce a spus Isus prin cuvintele Sale, dar și prin activitatea Sa, se găsește reflectat la
Sfântul Pavel. Crucea este cea care stă în centrul predicării apostolului; teologia lui Pavel este o
teologie a Crucii. Însă această e mereu alăturată învierii lui Isus. Fără înviere, crucea lui Hristos
ar fi fost doar sigilarea eșecului Său. Însă datorită învierii Sale, aceasta a devenit semn al
victoriei (1Cor 15,54) și fundament al credinței, fără de care ar fi rămas fără sens. Tocmai de
aceea Biserica în primele secole a prezentat crucea ca simbol al victoriei și ca pe un trofeu
împodobit cu nestemate. Este un semn al victoriei care ne spune că iubirea învinge ura și că viața
biruiește moartea și totodată că la sfârșit milostivirea triumfă asupra judecății (Iac 2 ,13)36.
În scrisorile lui Pavel se regăsește mereu formula: Isus a murit pentru noi . Prin aceasta
Pavel vrea să spună că Isus a luat asupra Sa exigența și blestemul păcatului și a legii, conform
cărora păcătosul își merită moartea. Tot Pavel precizează că Isus care era nevinovat, a împlinit de
bunăvoie în locul nostru și în favoarea noastră exigența dreptății (Rom 8,3; Gal 3,13)37.
Acest mod de a înțelege moartea și învierea lui Hristos este pentru Pavel fundamental în
privința înțelegerii dreptății lui Dumn ezeu. Conform logicii omenești, dreptatea ar fi însemnat

35 Cf. C.H. Dodd, The parables of the Kingdom , Glasgow, 1978, în Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept
fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine, Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 105.
36 Cf. F. Mussner, Der Jakobusbrief , Freiburg, 1964, p. 126 în Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept
fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine, Ed.Sapientia, Iaș i, 2015, p. 118.
37 Cf. Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine,
Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 119.

21
pentru păcătoși condamnarea la moarte. Însă iată că dreptatea înseamnă achitarea în vederea
vieții. Nu asistăm la desfințarea Legii, ba din contră, Hristos a îndeplinit cerința dreptății și a
Legii p entru noi și în locul nostru. Rezultă deci că dreptatea lui Dumnezeu nu e o dreptate care
condamnă și pedeps ește, ci o dreptate care îndreptățește; ea ne justifică în fața lui Dumnezeu din
pură îndurare, fără meritul nostru, ba chiar contrar meritelor noas tre. Aceasta ne este oferită nu
pe baza faptelor noastre ci pe motivul credinței (Rom 1,17; 3,21 -28; Gal 2,16;3,11). Pentru
oameni este o dreptate care -l îndreptățește pe om și -l face drept. Crucea deci ne aduce speranță.
Nu poate să nu fie amintit aici Ma rtin Luther căruia i se atribuie marea descoperire, ce
constă în faptul că dreptatea lui Dumnezeu nu e o dreptate care pedepsește, ci una care -l
îndreptățește pe cel păcătos. Dar trebuie precizat și faptul că acest aspect se întrevede deja la
Sfântul Augus tin38, dar și la Bernard de Clairvaux. Slavă Domnului, astăzi luteranii și catolicii
pot da mărturie împreună despre dreptatea milostivă a lui Dumnezeu.
Teologia crucii se găsește în mod desăvârșit în vechea imagine a lui Hristos din
Scrisoarea către Filip eni (Fil 2,6 -11). Acolo se găsește ideea umilirii de sine a lui Dumnezeu.
Pavel vorbește despre înjosirea de sine kenosis a celui care avea firea unui sclav. Hristos , prin
această slujire în care s -a înjosit de bunăvoie și a fost ascultător până la moartea pe cruce. Iată că
Dumnezeu nu l -a lăsat totuși în moarte, ci l -a înălțat și l -a rânduit ca nou stăpân al lumilor. Prin
aceasta, slujirea Sa de sclav în locul nostru a devenit noua lege a lumii. S -a realizat o schimbare
de domnie; a apărut o nouă situație a lumii. Imnul din Scrisoarea către Coloseni preia această
idee: El este începutul, primul năcut dintre cei morți… .Pentru că în El i -a plăcut lui Dumnezeu
să facă să locuiască în toată plinătatea și prin El să reconcilieze toate pentru sine, făcând pace
prin sângele crucii Sale, fie între cele de pe pământ, fie între cele din ceruri (Col 1,18 -20)39.
În umilirea de sine a celui care era în firea lui Dumnezeu este dusă la sfârșit o idee care
ne-a întâmpinat deja în Vechiul Testament: Dumnezeu se retrage El însuși pentru a face loc
milostivirii Sale și astfel vieții. Această idee e radicalizată în Noul Testament: Dumnezeu merge
chiar împotriva Lui însuși, ia moartea asupra Lui și se supune puterilor morții. Dumnezeu însuși

38 Cf. Augustin de Hippona, De spiritu et litera , 9, 15, în Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept
fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine, Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 120.
39 Cf. Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine,
Ed.Sapientia, Iași, 2015, p. 123.

22
a murit40. Totuși Dumnezeu, care este nemuritor, nu poate fi reținut de moarte. Pe cruce deci,
moartea s -a distrus pe sine. De aceea moartea lui Isus pe cruce este moartea morții și biruința
vieții. Tot Pavel spune: Moartea a fost înghițită de victorie. Unde este, moarte, victoria ta? Unde
este, moarte, ghimpele tău? (1Cor 15,54).
Așadar, pe cruce, milostivirea lui Dumnezeu și, deci, viața a adus pentru totdeauna
victoria. Dumnezeu era Acela care, prin Hristos , a împăcat lumea cu sine. Dumnezeu este
Dumnezeul milostivirii (2Cor 1,3) care este bogat în îndurare. Prin îndurarea Sa am fost
răscumpărați din moarte și renăscuți la o speranță vie (1Pt 1,3; Tit 3,5). În orice situație a vieții
ne-am afla, suntem primiți, ținuți și iubiți de către Dumnezeu41.
A crede în iubire și a face din ea simbolu l și suma înțelegerii existenței are consecințe pe
termen lung; iubirea se dovedește pe sine în milostivire, iar ea poate și trebuie să devină
fundamentul unei noi culturi a vieții noastre, a Biseric ii, a comunității și societății42.

I.3 Viziunea Sfântului Toma din Aquino asupra milostivirii

I.3.1 Despre îndurare. Generalități.

Pentru a vorbi despre îndurare, trebuie mai întâi să discutăm despre iubire . Este necesar a
plasa iubirea în Dumnezeu. Prima mișcare a voinței și a oricărei potențe apetitive este iubirea;
așadar toate celălalte presupun iubirea ca o primă rădăcină43. Pornind de la faptul că în
Dumnezeu este voință, rezultă că e necesar a plasa în el iubirea. Actul iubirii se îndreaptă însă
spre două lucruri, adică spre binele pe care cineva îl vrea cuiva, dar și spre cel căruia îi vrea
binele. Astfel a iubi pe cineva înseamnă practic, a -i vrea binele. Vorbim despre două aspecte ale
iubirii, primul fiind iubirea de sine care are o putere unificatoare , iar al doilea iubirea față de
altul, iubire care aduce alături44.
A iubi înseamnă, după cum am văzut mai sus, a vrea cuiva binele. Dumnezeu are grijă la
fel de toate nu fiindcă grija Lui ar împărți tuturor bunuri egale, ci fiindcă le administrează pe
toate cu egală înțelepciune și bunătate. Totuși, trebuie spus că Dumnezeu le iubește mai mult pe

40 Cf. E. Jungel, Gott als Geheimnis der Welt. Zur Begrundung der Theologie des Gekreuzigten im Streit zwischen
Theismus und Atheismus , Tubingen, 1977,83 -13 în Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al
evangheliei – o cheie a vieții creștine, Ed.Sapienti a, Iași, 2015, p. 124.
41 Ibidem.
42 Ibidem.
43 Cf. Toma din Aquino, Summa Theologica I , Ed. Polirom, Iași, 2009, Q.20, 1.
44 Ibidem.

23
cele mai bune . Din faptul că există cele mai bune , înțelegem că Dumnezeu vrea un bine mai
mare pentru ele. Ajungem astfel la dreptatea lui Dumnezeu.
Înainte de a vorbi despre dreptatea lui Dumnezeu, trebuie să înțelegem că există două
tipuri de dreptăți. Prima care constă în reciproca dare și primire, un proces de genul vânzare –
cumpărare, care este numită de către Aristotel în Etica nicomahică , dreptate reciprocă45; aceasta
nu îi este specifică lui Dum nezeu, fiindcă, așa cum este scris în Epistola către Romani : Cine i -a
da mai înaintea Lui, așa încât să i se plătească înapoi? (Rom 11,35). O altă dreptate constă în
distribuire și se numește dreptate distributivă : conform acesteia, administratorul oferă fiecăruia
după demnitatea sa. Dionisie spune: adevărata dreptate a lui Dumnezeu trebuie văzută în aceea
că le -a împărțit tuturor celor proprii, după demnitatea fiecăruia dintre existente, și că păstrează
natura fiecăruia în propria stare și putere46.
Ajunge m iată și la adevăr, la adevărul lui Dumnezeu. Adevărul constă în adecvarea
dintre lucru și intelect; mai exact când lucrurile sunt măsura și regula intelectului, adevărul
constă în faptul că intelectul se adecvează lucrului ; când însă intelectul este măsu ra și regula
lucrurilor, adevărul constă în faptul că lucrurile se adecvează intelectului. Așadar, dreptatea lui
Dumnezeu, care instituie în lucruri ordinea conformă cu rațiunea înțelepciunii Sale, care este
Legea Sa, se numește adevăr ; tocmai de aceea put em vorbi despre adevărul dreptății47.
Mila trebuie și ea atribuită lui Dumnezeu, iar asta în cel mai înalt grad, și aceasta potrivit
efectului și nu potrivit manifestării afectului. Milostiv este acela care are o inimă miloasă, fiindcă
este mișcat de nenoro cirea altuia prin tristețe ca de nenorocirea proprie; rezultă deci că lucrează
pentru alungarea nenorocirii altuia ca și cum aceasta ar fi a lui; acesta este efectul milei.
Înțelegem prin nenorocire un defect, Dumnezeu alungând nenorocirea celuilalt; defe ctele se
înlătură doar prin perfecțiunea unei anumite bunătăți, iar Dumnezeu este primul izvor al
bunătății48. Mila nu anulează dreptatea ci este o anume plenitudine a dreptății. De aceea apare în
Iacob 2,13: mila este mai presus de judecată .
În Psalmul 24,10 se afirmă că toate căile lui Dumnezeu sunt milă și adevăr . În toate
acțiunile lui Dumnezeu se găsește deci milostivirea și adevărul. Deci nenorocirea se opune

45 Aristotel, Etica nicomahică , V, 4, 1131b 25 în Toma din Aquino, Summa Theologica I , Ed. Polirom, Iași, 2009,
Q.21, 1.
46 Dionisie, Despre numele divine , VIII,7 în Toma din Aquino, Summa Theologica I , Ed. Polirom, Iași, 2009,
Q.21, 1.
47 Cf. Toma din Aquino, Summa Theologica I , Ed. Polirom, Iași, 2009, Q.21, 2.
48 Ibidem.

24
fericirii . Și totuși , vedem că până și condamnarea celor respinși este plină de milă, desi gur
neștergând complet culpa, ci doar ușurând -o. Referitor la Magdalena, în Luca 7,47 ni se spune
că: i s-au iertat multele păcate, fiindcă mult a iubit .
Observăm că Dumnezeu acționează cu milă, desigur nu lucrând împotriva dreptății, ci
săvârșind ceea ce depășește dreptatea, acționând cu generozitate; la fel face și cel care iartă
ofensa care i s -a adus. Căci cine iartă ceva, într -o anume măsură dăruiește, de unde și Apostolul
în Efeseni 4,32 numește iertarea dăruire : dăruiți unul altuia, așa cum Hristos v-a dăruit vouă .
Rezultă din aceasta că mila nu anulează dreptatea, ci este o anume plenitudine a dreptății49.
Referitor la faptul că mulți drepți sunt chinuiți în această lumea, iar asta ar părea nedrept,
și nu ar corespunde cu dreptatea și mila lui Dumne zeu, Toma din Aquino spune că și în faptul că
cei drepți sunt pedepsiți în lume se vădesc dreptatea și mila, în măsura în care, prin chinurile de
acest fel, unele păcate mai ușoare sunt curățate în ei și sunt ridicați mai repede de la simțirea
celor pământ ești la Dumnezeu50. La fel spunea și Grigore cel Mare: relele ce ne împresoară în
această lume ne silesc să mergem la Dumnezeu51.

I.3.2 Îndurarea umană

Referitor la întrebarea despre rău ca motiv propriu pentru milă, Toma din Aquino, atunci
când răspunde, face referire la Augustin, care în Despre cetatea lui Dumnezeu , IX, că mila este
compasiunea din inima noastră pentru nenorocirea altuia, compasiune prin care, pe bună
dreptate, dacă putem, ne străduim să îi venim în ajutor52. Această compasiune se numește
mizericordia deoarece cineva are inima atinsă de nenorocirea altuia. Cum s -a mai spus,
nenorocirea se opune fericirii. Însă este strâns legată de condiția fericirii, cum spune tot
Augustin: fericit cel ce are tot ce vrea, și nu vrea nimic rău53. Și deci, ți ne de nenorocire faptul
că omul alege sau nu să îndure. În acest fel, am putea spune că răul este un motiv pentru milă.
Aristotel spune că mila este un fel de tristețe provocată de un rău vizibil, capabil să
distrugă sau să îndurereze54. Și tot acesta, în același loc, spunea că acele rele sunt demne de milă

49 Ibidem.
50 Toma din Aquino, Summa Theologica I , Ed. Polirom, Iași, 2009, Q.21, 4.
51 Grigore cel Mare, Comentarii morale la Iov , XXVI, 13 în Toma din Aquino, Summa Theologica I , Ed. Polirom,
Iași, 2009, Q.21, 4.
52 Augustin, Despre cetatea lui Dumnezeu , IX,5 în Toma din Aquino, Summa Theologica III , Ed. Polirom, Iași,
2016, Q.30, 1.
53 Augustin, Despre Treime , XIII,5 în Toma din Aquino, Summa Theologica III , Ed. Polirom, Iași, 2016, Q.30, 1.
54 Aristotel, Retorica , II, 8, 1385b 13, în Toma din Aquino, Summa Theologica III , Ed. Polirom, Iași, 2016, Q.30, 1.

25
a căror cauză este soarta, de exemplu acolo unde se întâmplă ceva rău, însă se așteapta un lucru
bun. Totuși sunt cu atât mai nenorocite cu cât sunt împotriva voinței, de exemplu atunci când
cineva care mereu urmărește binele, dar i se întâmplă un lucru rău. Și tot Aristotel spune că mila
este față de relele pe care cineva le îndură pe nedrept55. Nu trebuie uitat faptul că, precum din
speranță și amintirea celor bune se naște încântarea, tot așa din speran ță și amintirea celor rele, se
naște tristețea. Și de aceea semnele rele îndeamnă spre compătimire.
De asemenea, se pune problema dacă defectul celui ce se milostivește este motiv de milă.
De vreme ce mila este compasiunea față de nenorocirea altuia, se întâmplă să simtă cineva milă
din același motiv din care îl doare nenorocirea celuilalt. Însă datorită faptului că tristețea și
durerea sunt pentru răul propriu, pe atât se întristează cinev a pentru nenorocirea celuilalt pe cât îi
percepe nenorocirea ca fiind a sa. Acest lucru se întâmplă în două feluri. Mai întâi prin
comuniunea afectivă care ia naștere prin iubire; cel ce își iubește aproapele ca pe sine însuși,
consideră probleme aproapelu i ca fiind probleme proprii și de aceea suferă pentru și alături de el.
În Epistola către Romani 12,15 e scris: a se bucura cu cei ce se bucură, a plânge cu cei ce plâng .
Al doilea mod e cel care se întâmplă prin unire reală, deoarece răul unora este atât de aproape
încât trece de la ei la noi. De aceea oamenii simt milă față de cei cu care au legături și se
aseamănă, fiindcă așa își dau seama că ar putea să îndure și ei înșiși asemenea lucruri56. Astfel,
întotdeauna defectul constituie o rațiune a milei, fi e în măsura în care socotește cineva că
defectul altuia este al său, fie din cauza posibilității de a păț i lucruri asemănătoare57.
S-a pus mult timp problema virtuozității milei, mai exact dacă aceasta este o virtute. Așa
cum s -a mai spus, mila înseamnă du rerea pentru nenorocirea celuilat. Dar această durere poate
denumi, într -un fel mișcarea apetitului senzitiv și prin aceasta, mila este pasiune, nu virtute. În alt
fel poate denumi mișcarea apetitului intelectiv, după care îi poate displăcea cuiva răul alt uia. Dar
această mișcare poate fi formată prin rațiune și prin aceasta poate fi formată mișcarea apetitului
inferior. Augustin spune că această mișcare a sufletului, adică mila, slujește rațiunii când mila
este oferită astfel încât să se respecte dreptatea, fie că se acordă celui sărac, fie că i se iartă

55 Ibidem.
56 Aristotel, Retorica , II, 8, 1385b 16 în Toma din Aquino, Summa Theologica III , Ed. Pol irom, Iași, 2016, Q.30, 2.
57 Cf. Toma din Aquino, Summa Theologica III , Ed. Polirom, Iași, 2016, Q.30, 2 .

26
celui care se căiește58. Și deoarece rațiunea virtuții omenești constă în faptul că mișcarea
sufletului este reglementată prin rațiune, rezultă faptul că mila este o virtute59.
O altă problemă ridicată a fost cea legată de importanța milei ca virtute. S -a pus
întrebarea dacă aceasta, mila, este cea mai mare virtute. Învățătorul Îngeresc răspunde la această
întrebare spunând că trebuie mai întâi precizat faptul că virtutea poate fi mare în două f eluri: prin
sine, iar apoi în raport cu cel care o deține. Prin natura ei mila este cea mai mare virtute. Ține de
milă să se verse asupra indivizilor, și să împlinească lipsurile acestora, iar acesta este punctul
maxim al superiorității. Privitor însă la c el care o deține, mila nu este cea mai mare, ci Acela care
o deține este cel mai mare. De aceea e important pentru cel care este supus cuiva care este mai
presus de el, să -i fie aproape și mai exact să fie unit cu superiorul său60. Deci, în ceea ce privește
omul, care îl are ca superior pe Dumnezeu, caritatea, prin care e unită cu Acesta, este mai
importantă decât mila, prin care se împlinește lipsa semenilor61. Dar dintre toate virtuțile care
privesc aproapele, mila este cea mai importantă, după cum este acț iune a Celui puternic , căci ține
de cel superior și mai puternic să împlinească lipsa celui inferior, în măsura în care acela se află
într-o asemenea situație62.

I.3.3 Despre milostenie

Referitor la milostenie vom trata doar câteva dintre problemele pe care le -a tratat și
doctorul angelic . Prima problemă se axează pe milostenie ca act al carității, mai exact dubiile în
privința acestui lucru. Pentru a înțelege, trebuie spus că actele exte rioare se raportează la acea
virtute căreia îi aparține motivul de a îndeplini un act de acest fel. Totuși, motivul pentru a face
milostenie este acela de a veni în sprijinul nevoii aceluia care o îndură. Este evident deci că
milostenia este un act al mile i, iar acest lucru se vede până și din cuvântul însuși, căci în greacă
derivă de la milă, iar în latină este miseratio . Așadar, fiindcă mila este efectul carității, a face
milostenie este act al carității, prin intermediul milei63.

58 Augustin, Despre cetatea lui Dumnezeu , IX, 5 în Toma din Aquino, Summa Theologica III , Ed. Polirom, Iași,
2016, Q.30, 3.
59 Cf. Toma din Aquino, Summa Theologica III , Ed. Polirom, Iași, 2016, Q.30, 3.
60 Toma din Aquino, Summa Theologica III , Ed. Poliro m, Iași, 2016, Q.30, 3.
61 Ibidem.
62 Ibidem.
63 Cf. Toma din Aquino, Summa Theologica, III, Ed. Polirom, Iași, 2016, Q.32,1.

27
La întrebarea despre cara cterul de poruncă al milosteniei, Toma din Aquino, pleacă de la
premiza iubirii aproapelui, aceasta fiind o poruncă necesară. El spune că dacă iubirea aproapelui
este cuprinsă într -o poruncă, este necesar să cadă sub o poruncă toate cele fără de care iubir ea
aproapelui nu poate fi menținută64. Dar trebuie să nu rămânem blocați doar la nivelul cuvintelor
pentru că, este scris în 1Ioan 3,18: să nu iubim cu vorba sau cu limba, ci cu fapta și adevărul .
Dar faptul că poruncile sunt date cu privire la actele virtuților, este necesar ca darul milosteniei
să cadă sub o poruncă, după cum actul ține de necesitatea virtuții, adică îl impune o rațiune
dreaptă. Totuși, nu e posibil ca unul singur să vină în ajutorul tuturor celor care au nevoie, nu
orice nevoie oblig ă la o poruncă, ci doar aceea fără de care cel care suferă o nevoie nu poate fi
ajutat. În privința aceasta, Ambrozie spune: hrănește -l pe cel ce moarte de foame. Dacă nu l -ai
hrănit, l -ai ucis65. Iată deci că a face milostenie din ce îți prisosește este cu prins într -o poruncă,
precum și a face milostenie celui aflat într -o nevoie extremă. Însă, a face milostenie este cuprins
într-un sfat, așa cum se dau sfaturi și în privința oricărui bine mai important66.
Măsura cu și în care trebuie făcută milostenia a rep rezentat și ea o întrebare la care s -a
încercat și s -a reușit în a răspunde. În primul rând trebuie luată în considerare odată din partea
celui care oferă, iar mai apoi a celui care primește. Este lăudabil a oferi în mod abundent, și
reamintim aici pasajul de la Luca 21, 3 -4, unde Isus a lăudat -o pe văduva care, din ceea ce îi
lipsea, a dat tot ce avea pentru traiul ei . În alt sens, abundența aceasta nu trebuie să devină
exces, fiind mai lăudabil a fi darnic cu mai mulți nevoiași.

64 Toma din Aquino, Summa Theologica, III, Ed. Polirom, Iași, 2016, Q.32,5.
65 Ambrozie, Predici , 81 în Toma din Aquino, Summa Theologica, III, Ed. Polirom, Iași, 2016, Q.32,5.
66 Cf. Toma din Aquino, Summa Theologica, III, Ed. Polirom, Iași, 2016, Q.32,5.

28
II.Papa Ioan Paul al II-lea

II.1 Tânăr, seminarist și cleric

II.1.1 Copilăria și adolescența

La 18 mai 1920, în localitatea Wadowice, oraș aflat la 50 de kilometri de Cracovia, vine
pe lume Karol Wojtyla, cel care urma să devină primul papă de origine slavă din istorie. La
vârsta de numai nouă ani acesta o pierde pe mama sa, care la 13 aprilie 1929 se stinge din viață.
Karol, la vârsta de zece ani, îi dedică mamei sale următoarele versuri:
Din al tău alb mormânt
În care de atâția ani ai fost închisă
Spre cer parcă ceva a zvâcnit
Ceva precum moartea cea neînțeleasă.

Deasupra albului tău mormânt
O Mamă, iubire mereu trează
primește a fiului rugă:
Domnul să te aibă în pază.67

La trei ani de la moartea mamei sale, o epidemie de scarlatină îi răpește fratele, pe
Edmund Wojtyla, în vârsta de doar 26 de ani și care era medic secundar în Bielska. Moartea
mamei mi s -a întipărit puternic în memorie, dar poate și mai răscolitoare a fos t cea a fratelui
meu, din cauza circumstanțelor dramatice în care a survenit și pentru că eram deja mai matur68.
Orfan de mamă este ajutat de tatăl său, un ofițer în retragere, cu care avea o relație apropiată.
Se mută împreună cu tatăl sau în Cracovia unde începe și studiile la Universitatea Jaggellone, dar
datorită izbucnirii războiului cariera acestuia intră în impas. Naziștii au închis universitatea în
1939, iar tânărul Karol a trebuit să lucreze într -o carieră de piatră (1940 -1944), iar apoi în fabrica
de produse chimice Solvay, pentru a -și asigura traiul și pentru a evita să fie deportat în
Germania.

67 N. Mareș, Ioan Paul al II -lea, Papă pentru mileniul al III -lea, Ed. M.N. Colosseum, București, 2001, p. 20, în
Karo l Wojtyla, Poeme , p. 7.
68 N. Mareș, Ioan Paul al II -lea, Papă pentru mileniul al III -lea, Ed. M.N. Colosseum, București, 2001, p. 20, în A.
Frossard, Dialogue , p.15.

29
II.1.2 Seminarist, Preot și Episcop al Romei

În 1942, realizând de vocația sa la preoție, urmează în clandestinitate seminarul din
Cracovia, unde la conducere se afla Cardinalul Adam Sapieha, Arhiepiscop de Cracovia.
Totodată, Karol Wojtyla s -a aflat printre inițiatorii Teatrului rapsodic , și acesta fiind clandestin.
După sfârșitul celui de -al doilea război mondial își continuă studiile la seminarul major din
Cracovia, și la Facultatea de Teologie la Universitatea Jagiellonă. Primește hirontonirea întru
preoție de la Arhiepiscopul Sapieha, în Cracovi a, pe data de 1 noiembrie 1946.
La scurt timp după ce devine preot, Cardinalul Sapieha îl trimite la Roma, unde va învăța
și va fi supravegheat de către dominicanul de naționalitate franceză Garrigou -Lagrange. Își dă
doctoratul în teologie în anul 1948, cu o teză axată pe credință în lucrările Sf. Ioan al Crucii. În
anul 1948 se întoarce în Polonia unde devine vicar în diferite parohii din jurul Cracoviei și chiar
din Cracovia însăși, dar și capelan al universității. Totul până în anul 1951, când își reia s tudiile
de teologie și de filozofie. În anul 1953 susține teza despre evaluarea posibilității fondării unei
etici catolice pe baza sistemului etic al lui Max Scheler , la Universitatea Catolică din Lublin.
Devine profesor de teologie etică socială și de mor ală la seminarul major din Cracovia, dar și în
Lublin la Facultatea de Teologie .
Pe 4 iulie 1958 Papa Pius al XII -lea îl numește Episcop auxiliar de Cracovia și titular de
Ombi, consacrat pe 28 septembrie 1958 în Catedrala Wawel din Cracovia, de către
Arhiepiscopul Eugeniusz Baziak. La 13 ianuarie 1964 este numit Arhiepiscop de Cracovia de
către Papa Paul al VI -lea, care -l și creează Cardinal pe data 26 iunie 1967, cu titlul de S. Cesareo
in Palatino. Pe lângă faptul că a participat la Conciliul Vatican II (1962 -1965), unde a și adus o
contribuție importantă la redactarea constituției Gaudium et spes , Cardinalul Karol a participat
de asemenea la toate adunările avute de Sinodului Episcopilor69.
E ales Papă la Conclavul din data de 16 octombrie 1978, numele a les fiind Ioan Paul al
II-lea. La 22 octombrie, își inaugurează solemn ministerul petrin ca fiind al 263 -lea succesor al
Sfântului Apostolul Petru. Pontificatul său, unul dintre cele mai longevive din istoria Bisericii
Catolice, durează aproape 27 de ani. Ghidat de preocuparea sa pastorală pentru toate Bisericile și
de un simț al deschiderii, carității și milostivirii față de întreaga omenire, Papa Wojtyla își
exercită ministerul primit cu un spirit misionar neobosit, chiar dedicându -și toate energiile. A

69 Cf. Radu Capan, Papa Ioan Paul al II -lea: o scurtă biografie în pragul canonizării lui , http://www.catholica.ro ,
23.04.2017, http://lumea.catholica.ro/2014/04/papa -ioan-paul-al-ii-lea-o-scurta -biografie -in-pragul -canonizarii -lui.

30
reușit să facă 104 vizite pastorale în afara Italiei și 146 în Italia. Ca Episcop al Romei a vizitat
317 din cele 333 de parohii.
A avut un număr record de întâlniri în comparație cu oricare dintre predecesorii săi. Mai
mult de 17.600.000 de pelerini ce au participat la audiențele sale generale ce se desfășurau
miercurea (aproximativ 1.160), și bineînțeles milioanele de credincioși veniți la diferite
ceremonii, dar și cei întâlniți în vizitele sale pastorale făcute în Italia și în afara țării. Trebuie
amin tite și numeroasele personalități guvernamentale și nu numai ce l -au întâlnit în aproximativ
38 de vizite oficiale, 738 de audiențe, dar și întâlniri cu președinți de state și 246 de audiențe cu
prim miniștri. Dragostea lui specială pentru cei tineri l -a determinat să înființeze Zilele Mondiale
ale Tineretului, 19 la număr în timpul mandatului său, au adunat la un loc milioane de tineri din
toate părțile lumii. De asemenea, interesul pentru familii a fost exprimat în Întâlnirile Mondiale
ale Familiilor, înc epute în anul 1994. Papa Ioan Paul al II -lea a avut un mare succes în dialogul
cu evreii și cu reprezentanți ai altor religii, el însuși învitându -i de mai multe ori la întâlniri de
rugăciune pentru pace, în special în Assisi70.
Sub îndrumarea sa, Biserica s-a pregătit pentru al treilea mileniu și alături de acesta a
celebrat Jubileul Anului 2000, conform instrucțiunilor date de acesta în scrisoarea sa apostolică
Tertio Millennio adveniente . Biserica înfruntând apoi epoca nouă, primind instrucțiunile scrise în
scrisoarea apostolică Novo Millennio ineunte , în care propunea creștinilor calea de urmat. Cu
Anul Marian , Anul Euharistic și Anul Răscumpărării, a promovat înnoirea spirituală a
comunității ecleziale. A oferit un impuls semnificativ canonizărilor și b eatificărilor, concentrat
fiind pe nenumărate exemple de sfințenie pe care le promova ca exemple pentru oamenii lumii
moderne. A celebrat un număr de 147 beatificări în care au fost proclamați 1.338 de Fericiți.
Totodată. 51 de canonizări pentru 482 de s finți, declarând -o pe Sf. Tereza a Pruncului Isus
Doctor al Bisericii. A extins în mod considerabil Colegiul Cardinalilor, creând 231 de Cardinali
în nouă Consistorii. De asemenea a convocat șase întâlniri ale Colegiului Cardinalilor. A
organizat 15 adunăr i ale Sinodului Episcopilor, șase adunări generale ordinare o adunare
generală extraordinară și opt adunări.
Cele mai importante documente ale sale includ 14 enciclice, 15 exortații apostolice, 11
constituții apostolice și 45 scrisori apostolice. A promulgat Catehismul Bisericii Catolice; de
asemenea a modificat Codurile de Drept Canonic răsăritean, respectiv apu sean; a creat noi

70 Ibidem.

31
instituții și a reorganizat Curia Romană. Cu titlu privat a publicat cinci cărți: Trecând pragul
speranței (octombrie 1994), Dar și mister, la a 50 -a aniversare a hirotonirii mele ca preot
(noiembrie 1996), Tripticul roman cu meditații po etice (martie 2003), Ridicați -vă, să mergem
(mai 2004) și Memorie și identitate (februarie 2005)71.
La lumina călăuzitoare a lui Hristos înviat, pe data de 2 aprilie 2005, la ora 9:37, în timp
ce ziua de sâmbătă se apropia de sfârșit și Ziua Domnului deja î ncepuse, în Octava Paștilor și,
coincidență sau nu, în Duminica Milostivirii Divine, iubitul Păstor al Bisericii, Papa Ioan Paul al
II-lea, și -a luat adio de la această această lume și s -a dus la Tatăl. Din acea seară până pe data de
8 aprilie, data funera liilor, peste trei milioane de pelerini au venit la Roma în Piața San Pietro
pentru a -i aduce un ultim omagiu acestui mult iubit Papă.
În testamentul său, a scris: ‘Când, în ziua de 16 octombrie 1978, Conclavul Cardinalilor
l-a ales pe Papa Ioan Paul al I I-lea, Primatul Poloniei, Cardinalul Stefan Wyszynski, mi -a spus:
Misiunea noului Papă va fi să introducă Biserica în al treilea mileniu’. Și adăuga: ‘Doresc încă
o dată să exprim recunoștință Duhului Sfânt pentru marele dar al Conciliului Vatican II, căru ia
împreună cu întreaga Biserică – și mai ales cu întregul episcopat – mă simt îndatorat. Sunt
convins că încă mult timp va fi dat noilor generații să ia din bogățiile pe care acest Conciliu din
secolul al XX -lea ni le -a dăruit. Ca Episcop care am particip at la Conciliu de la prima până la
ultima zi, doresc să încredințez acest mare patrimoniu tuturor celor care sunt sau vor fi în viitor
chemați să -l pună în practică. Cât mă privește, îi mulțumesc veșnicului Păstor care mi -a permis
să slujesc această cauză foarte mare în decursul tuturor anilor pontificatului meu’. Și care este
această ‘cauză’? Este aceeași pe care Papa Ioan Paul al II -lea a enunțat -o la prima Liturghie
solemnă în Piața San Pietro, cu memorabilele cuvinte: ‘Nu vă temeți! Deschideți, ba mai m ult,
deschideți larg porțile lui Hristos !’ Ceea ce nou -alesul Papă le cerea tuturor el însuși a făcut cel
dintâi: a deschis lui Hristos societatea, cultura, sistemele politice și economice, inversând cu
forța unui gigant – forță care îi venea de la Dumnezeu – un val care putea să pară ireversibil72.

II.1.3 Urmările pontificatului său

Pe lângă faptul că Papa Ioan Paul al II -lea a fost un om complex, spiritual și moral,
aspecte pe care le confirmă diferite acțiuni precum faptul că a cerut o schimbare în și pentru
combaterea sărăciei din lume, insistarea asupra faptului că metodele de contracepție nu sunt
morale deci de neacceptat, mai apoi faptul că a spus că vrea să îmbunătățească statutul femeilor
și a susținut că aspirația naturală a femeii trebuie să fie să devină mamă.

71 Cf. Sfântul Ioan Paul al II -lea (Karol Wojtyła) , http://www.sfin ticatolici.ro, 23.04.2017
http://www.sfinticatolici.ro/ioan -paul-al-ii-lea-karol -wojtyla/1/.
72 Papa Ioan Paul al II -lea, Testamentul Papei Ioan Paul al II -lea, http://www.magisteriu.ro , 23.04.2017,
http://www.magisteriu.ro/testamentul -papei -ioan-paul-al-ii-lea-2005/.

32
El critică cu diferite ocazii liberalismul pe care -l vede punând stăpânire pe lumea
încojurătoare. Legat de homosexuali , acesta s -a comportat cu milă, dar nu a fost de acord cu
aceștia, fapt care a dus la nemulțumirea susținătorilor drepturilor acestei minorități sexuale.
Cu toate că fizic a devenit din ce în ce mai bolnav, călătoriile sale au continuat, el
mergând în Cuba , Nigeria, fostele republici iugoslave și chiar și în Țara Sfântă, încercând și
reușind să vorbească fiecărui stat despre cum și de ce să -și rezolve problemele sale, fie ele
pastorale sau politice. În anul 2002, Karol Wojtyla face o ultimă vizită emoționa ntă și
cutremurătoare în Polonia, țara sa natală, zburând deasupra locului nașterii sale, Wadowice, și
vizitând mormintele părinților săi și a fratelui sau, morminte ce se află la Cracovia. Cu miile s -au
adunat polonezii pentru a -l vedea pe cel pe care ei îl considerau deja un sfânt în viață și care,
după parerea lor, a fost unul dintre principalii pioni care au ajutat la eliberarea de comunism.
Deși predica Evanghelia lui Hristos și nu Democrația, prezența lui de spirit și ieșirile sale
în lume au constit uit mereu un pericol pentru regimurile de tip dictatorial. La început de
pontificat, Sfântul Scaun avea relații diplomatice cu 84 de state. Până în 2003, datorită Papei
Ioan Paul al II -lea numărul a fost crescut la 172 de state. În același timp, rolul Vati canului a
crescut, el participând acum ca membru deplin sau ca observator în diverse organizații
internaționale și regionale.
Un episode captivant din viața sa, s -a petrecut pe data 13 mai 1981, când în timp ce se
pregătea să îi salute pe credincioșii adun ați în Piața Sfântului Petru, a fost victima unui atentat
dus la capăt de Mehmet Ali Ağca, care a tras din apropiere cu un pistol. Acel glonț a fost aproape
să-l coste viața pe Papa Ioan Paul a II -lea, tot el afirmând despre accident: o mână a tras cu
glonțul, alta i -a modificat traiectoria , făcând referire la Fecioara Maria, pentru care Papa Ioan
Paul al II -lea avea o devoțiune special și pe care o venera în mod deosebit. În timpul vizitei sale
din 1983, papa l -a iertat în mod public pe agresorul turc.
A fost cel mai iubit papă al Bisericii Catolice, dovadă fiind miile de oameni strânși în
Piața San Pietro din Vatican în momentele de dinaintea morții sale, oameni ce aplaudau minute
în șir în momentul în care sufletul Papei Ioan Paul al II -lea a părăsit corp ul pământesc73.

73 Cf. Cel mai iubit suveran pontif din istorie, Papa Ioan Paul al II -lea, http://www.timpul.md/ , 29.04.2017
http://www.timpul.md/articol/cel -mai-iubit-suveran -pontif -din-istorie -papa -ioan-paul-al-ii-lea-37912.html.

33
II.2 Promotor al milostivirii

II.2.1 Călătorii și dialoguri interreligioase

Papa Ioan Paul al II -lea a fost un lider neobosit. În primii șase ani ai pontificatului său, el
a vizitat Polonia, Mexicul, Irlanda, Turcia, Statele Unite, Zairul, Congo, Kenya, Burkina Faso,
Coasta de Fildeș, Franța, Brazilia, Germania Federală, Pakistanul, Insulele Filipine, Guam,
Nigeria, Binin, Gabon, Guineea Ecuatorială, Portugalia, Marea Britania, Argentina, Chile,
Spania, Costa Rica, Nicaragua, Panama, El Salvador, Guatemala, Honduras, Belize, Haiti,
Austria, Coreea, Canada și Africa de Sud74.
Străbătea foarte des globul, preferând să se adreseze poporului în mod direct și personal,
fie persoane catolice fie acatolice sau de orice confesiune. Milioane de oameni veneau să îl
urmărească, să -I asculte predicile. Acestea, fie ele spuse în contextul unei lumi a treia, fie lumii
întâi, se centra mereu pe faptul că împărăția lui Dumnezeu este împărăția dreptății și că
activitatea misionară din lumea întreagă tre buie să meargă de la un individ la altul, cu condiția ca
oamenilor să nu le fie răpită demnitatea. Prezența sa în cele mai nevoiașe colțuri ale lumii aducea
o licărire de speranță pentru cei ce trăiau în cele mai aspre condiții. Pentru mulți, intervenția
Papei Ioan Paul al II -lea, a fost prima mărturisire semnificativă a demnității lor de ființe umane.
Pentru prima dată, condițiile lor de trai au fost dezvăluite lumii întregi.
Lacrimile Papei apărute atunci când se întâlnea cu ei, reușeau parcă să îndepărteze măcar
pentru moment orice durere, orice disperare. Pentru el, dimensiunea planetară a papalității a
îmsemnat foarte mult. A fost ajutat și de către mass -media, care amplifica orice gest sau orice
frază. Ajunsese să -i apară discursurile în presa globală în număr mai mare decât discursurile
președintelui Statelor Unite. Obiectivele sale nu se limitau doar la creștinătate; el era decis să
prezinte lumii întregi o agendă bazată pe principii morale și doctrinare despre care credea că
izvorau de la Ce l de Sus75.
Actele liturgice celebrate de către Papa Ioan Paul al II -lea semănau cu un adevărat
spectacol. Multe dintre acestea arătau ca momente în care lumea îi aducea un omagiu copleșitor;
acesta văzând pericolul profanării religiosului, a înțeles că toate acestea sunt o oportunitate de
comunicare, el purtând spre exemplu orice fel de pălărie pe care o primea de la lume.

74 Cf. Carl Bernstein, Marco Politi, Sanctitatea Sa , Ed. Papyrus, Oradea, 1999, p. 420.
75 Ibidem. P. 422

34
II.2.2 Promotor al păcii

Cum am văzut mai sus, tema dialogului între religii a fost în prim -plan în timpul
pontificatului său. A urma calea dia logului cu toți cei care cred în Dumnezeu și se preocupă a -și
orienta propria viață în perspectiva transcendenței, a fost misiunea sa în numeroasele călătoriile
avute. Una dintre aceste călătorii a fost în Maroc, în august 1985, la invitația regelui Hassan al II-
lea. Această vizită a decurs foarte bine, Papa fiind primit cu o neașteptată căldură de către
populația musulmană. El spunea atunci că în general, creștinii și musulmanii nu s -au înțeles și
uneori, în trecut, s -au combătut în polemici și războaie. C redea că Dumnezeu invită la
schimbarea vechilor obișnuințe. Îndemna la stimă reciprocă în săvârșirea faptelor bune pe calea
lui Dumnezeu. A făcut mereu distincția între Islamul religios și fundamentalismul islamic , pe
ultimul dintre acestea condamnându -l în mod constant.
La călătoria ce a facut -o în India în anul 1986 el spunea că în lumea de azi există exigența
ca toate religiile să colaboreze pentru cauza umanității și să o facă în optica naturii spirituale a
omului. Trebuie să devină un prilej de colabo rare între credincioșii de toate nivelurile această
nevoie de înfăptui și de a apăra drepturile omului76. Această colaborare trebuie să -și asume și
lupta pentru eliminarea foametei, sărăciei, ignoranței, persecuției, discriminării și oricărei forme
de sclav ie a sufletului omenesc; și bineînțeles să se adune pentru pace.
Pe 13 aprilie 1986, Papa Ioan Paul al II -lea a intrat în sinagoga din Roma pentru a -l
întâlni și a -l îmbrățișa pe Rabinul Șef al comunității evreiești din Italia, Elio Toaff. Era pentru
prim a dată când Episcopul Romei intra într -un templu ebraic; cu ocazia acelei întâlniri, Papa i -a
numit pe evrei frați mai mari77. Totodată a întărit cuvântul de toleranță și chemare la iubire
fraternă adresat de Biserica Romei, reamintind că Biserica deplânge prin decretul Nostra aetate
ura, persecuțiile și toate manifestațiile de antisemitism îndreptate împotriva evreilor din oric e
timp, și de către oricine78.
În cartea sa, Persoană și act , Karol Wojtyla a încercat să creeze o filosofie totală asupra
persoanei umane în care interlocutorii erau cititorii. El sublinia printre altele și aspectul de
comunitate de și a persoanelor. Aceas ta este o caracteristică definitorie a statului de persoană.
Chiar Dumnezeu spune în Geneză 2,18 că nu este bine ca omul să fie singur . Starea omului,
înainte de apariția Evei, Papa Ioan Paul al II -lea o numește solitudine originară , și o definește ca

76 Cf. Franco Ranaldi, Ioan Paul al II -lea și Jubileul anului 2000 , Ed. Paralela 45, P itești, 1999, p. 77.
77 Ibidem.
78 Ibidem.

35
fiind calitatea celor care pot spune eu. Primul remediu pentru singurătatea bărbatului au fost
animalele, pe care acesta trebuia să le numească după bunul plac. Vedem deci că acesta se
deosebește de animale, el fiind o creatură cu totul diferită. Și totuși omului nu i s -a găsit un
ajutor pe măsura lui (Gen 2,20), iar asta datorită faptului că omul are un plan de existență față de
animale.
Acel somn adânc în care a fost cufundat Adam, este pentru Ioan Paul al II -lea, mai mult
decât un somn, ci mai degrabă o în toarcere specifică la neființă, în așa fel încât omul, prin
inițiativa creatoare Divină, să poată să renască din acel moment în dualitatea sa, ca bărbat și
femeie. Imediat după, bărbatul recunoaște în femeie un ajutor asemeni sieși , și vede că poate
intera cționa cu aceasta într -un mod unic și special, mod în care nu a mai acționat cu nimeni până
atunci. Unitatea originară , cum numește Papa recunoașterea posibilității de comunicare dintre
bărbat și femeie, dar subliniază și aspectul de subiectivitate a celor doi. Pentru acesta, communio
reprezintă mai mult decât comunitate , indicând și faptul de a exista ca persoană lângă o persoană.
Vedem deci că acest Papă a reflectat mult timp asupra conceptului de unitate, iar acest
lucru s -a văzut în importanța pe care a cesta o oferea familiei și bineînțeles păcii din familie. Ca
fundament al păcii el considera iubirea principala bază a acesteia. Iubirea fiind un ciclu de
dăruire de sine între persoane, trebuie să stea la baza familiei și a societății. Găsim scris în 1Ioan
4,8 faptul că Dumnezeu este iubire, iar de aici putem trage concluzia că Sfânta Treime reprezintă
eterna și infinita dăruire a Tatălui prin Fiul și în Spiritul Sfânt. Înțelegem de asemenea, că așa
cum oamenii sunt făcuți după chipul și asemănarea lui Dum nezeu, așa și prin căsătorie, bărbatul
și femeia, se apropie cel mai mult de iubirea din interiorul Sfintei Treimi, deoarece în căsătorie,
aceștia doi, realizează intenția Tatălui de a deveni un singur trup , devenind unul pentru altul
dăruirea totală de si ne.
În enciclica sa, Ut Unum Sint , acesta abordează tema ecumenismului propus de Biserica
Catolică. Acesta reamintește faptul că Biserica Catolică își întemeiează pe planul lui Dumnezeu
întreaga activitate ecumenică, mai exact aceea de a -i aduna pe toți în unitate. Biserica este o
realitate care nu este închisă în sine însăși, ci deschisă permanent dinamicii misionare și
ecumenice, pentru că este trimisă în lume să vestească și să dea mărturie, să actualizeze și să

36
răspândească misterul de comuniune ce o co nstituie: să adune toate și să -i adune pe toți în
Hristos ; să fie pentru toți sacrament de unitate nedespărțită79.
Evanghelia după Ioan prezintă un Isus al unității, motiv de unitate pentru ucenicii Săi:
Isus avea să moară pentru popor, și nu numai pentru el, ci pentru a -i aduna laolaltă pe toți fiii
lui Dumnezeu care sunt risipiți (In 11,51 -52). De asemenea, relatarea din Scrisoarea către
Efeseni 2,14-16 explică faptul că Hristos a dărâmat zidul despărțitor prin crucea prin care a
nimicit ura , unind din nou ceea ce era dezbinat80.
Toate aceste însușiri ce cheamă la unitate și la pace, și asta pentru a se desăvârși. Biserica
Catolică crede că la evenimentul Rusaliilor Dumnezeu a manifestat deja Biserica în realitatea ei
eshatologică. Ecumenismul dorește cre șterea comunității dintre creștini și nu numai, care tinde
spre comuniunea deplină în adevăr, iubire și pace81.

II.2.3 Aspectul politic și social

Papa Ioan Paul al II -lea a abordat imaginea lumii contemporane în special în enciclica
Solicitudo Rei Sociali s. Acesta se arăta îngrijorat de faptul că milioane de oameni sunt lipsiți de
orice speranță, milioane de persoane, bărbați și femei, copii și bătrâni, suferă sub povara
insuportabilă a mizeriei. În fața acestor drame de mizerie și de lipsuri, spune Ioan P aul al II -lea,
însuși Isus ne interpelează82.
Un prim punct negativ ar fi relația dintre Nordul dezvoltat și Sudul subdezvoltat. Totuși
acest termen este doar orientativ, căci nu se poate uita faptul că granițele între bogăție și sărăcie
se întâlnesc mai î n toate parțile de pe glob. Dar așa cum există inegalități sociale, sărăcie, mizerie
în țările bine dezvoltate, tot așa în țările mai puțin dezvoltate se găsesc manifestări egoiste, foarte
scandaloase83.
Dacă aruncăm o privire asupra diverselor categorii, c um ar fi: producția și distribuirea
alimentelor, curățenia, sănătatea, condițiile de lucru și în general condițiile de trai, vom observa o
imagine descurajantă a lumii, lume privită în sine, dar și ca loc de relație între popoare. Biserica,

79 Congregația pentru Doctrina Credinței, Scrisoare către Episcopii Bisericii Catolice privind unele aspecte ale
Bisericii înțeleasă drept comuniune (Communionis notio) , AAS 85, 1993, p.840 în Papa Ioan Paul al II -lea,
Enciclice – Ut Unum Sint , Ed. ARCB, București, 2008, p.699.
80 Cf. Papa Ioan Paul al II -lea, Enciclice – Ut Unum Sint , Ed. ARCB, București, 2008, p.702.
81 Cf. Papa Ioan Paul al II -lea, Enciclice – Ut Unum Sint, Ed. ARCB, București, 2008, p.704.
82 Cf. Papa Ioan Paul al II -lea, Enciclice – Solicitudo Rei Socialis , Ed. ARCB, București, 2008, p.318.
83 Ibidem.

37
spune tot el, c are este sacrament, adică semn și instrument al unității întregului neam omenesc84,
nu poate să rămână indiferentă.
Totuși, indicatorilor economici ai subdezvoltării li se adaugă și alți factori la fel de
negativi, și care produc un sentiment de îngrijorar e. Printre aceștia enumerăm analfabetismul,
dificultatea sau imposibilitatea de a studia, diverse forme de sclavagism, fie el economic sau nu,
oprimarea socială, politică sau chiar religioasă și nu în ultimul rând discriminările de orice tip85.
Rezumând, su bdezvoltarea din zilele noastre nu vine doar pe filieră economică ci și culturală,
politică, uneori fiind pur și simplu umană86.
Sublinia Suveranul Potif, monopolul conducerii nu trebuie arogat sau îndreptat către o
grupare de oameni sau către un partid, s-ar ajunge așa la nimicirea caracterului de societate87.
II.3 Scrieri și discursuri

II.3.1 Dives in misericordia

Enciclica Dives in misericordia , are ca principală temă milostivirea. Plecând de la textul
evanghelic după Ioan, cine mă vede pe Mine, îl vede pe Tatăl (In 14,9), Papa Ioan Paul al II -lea,
propune ca prim punct de meditație revelarea milostivirii . Spune el, Dumnezeu cel bogat în
îndurare (Ef 2,4) este acela pe care Isus Chrisos ni l -a revelat ca Tată: Însă Dumnezeu, fiind
bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne -a iubit, pe când noi eram morți din cauza
greșelilor noastre (Ef 2,4 -5).
Milostivirea nu poate fi manifestată la demnitatea ei completă, la dimensiunea ei naturală,
fără referință la Dumnezeu, iar acest lucru nu doar la ni vel de concept ci ca și cale de viață.
Conciliul Vatican al II -lea a afirmat faptul că revelația în care omenirea a fost inclusă prin și în
Biserică, această urmând a se apropia de Tatăl și de iubirea Lui. Există o legătură între misiunea
Bisericii centrat ă pe om și misiunea Bisericii centrată pe Dumnezeu, legătură ce s -a manifestat
de-a lungul istoriei ca dualitate. A sosit vremea, susține Papa Ioan Paul al II -lea, să aprofundăm
legăturile noastre către Hristos printr -o mai matură referință la Tatăl și la iubirea Lui88.

84 Lumen Gentium , 1, în Papa Ioan Paul al II -lea, Enciclice – Solicitudo Rei Socialis , Ed. ARCB, Bucureș ti, 2008,
p.320.
85 Cf. Papa Ioan Paul al II -lea, Enciclice – Solicitudo Rei Socialis , Ed. ARCB, București, 2008, p.320.
86 Ibidem.
87 Ibidem.
88 Cf. Papa Ioan Paul al II -lea, Enciclice – Dives in misericordia , Ed. ARCB, București, 2008, p. 64.

38
Suveranul Pontif dezbate, de asemenea, și conceptul de milostivire în Vechiul Testament.
La rădăcina convingerii că iubirea lui Dumnezeu față de poporul Său este ca și dragostea unui
soț, stă experiența personală a poporului ales, relatată în Exod: Domnul a văzut necazul
poporului Său care era redus la sclavie; a auzit strigătul, a știut suferințele și a decis să -l
elibereze. În acest act al lui Dumnezeu, de mântuire și de salvare, profetul a perceput dragostea și
compasiunea Acestuia. Tocmai acesta e motivul pentru care fiecare dintre cei aleși și -au întărit
credința în Dumnezeu și în milostivirea Lui, milostivire ce poate fi învocată ori de câte ori e
nevoie. Contextul social al milei apare ca o corelație a experienței interioare a indivizilo r ce se
află într -o stare de rătăcire sau care suportă orice tip de suferință sau nenorocire. Dumnezeu însă
îi dezvăluie lui Moise că este un Dumnezeu îndurător, binevoitor, încet la mânie, pline de milă și
de fidelitate (Ex 34,6)89.
Dumnezeu le spune oamen ilor din Vechiul Legământ să implore iertarea Lui , iar această
afirmație este o poruncă. Milostivirea însă nu se referă doar la noțiunea de Dumnezeu ci este
ceva ce caracteriază viața întregului popor al lui Israel; mila este conținutul intimității lor cu
Dumnezeu, conținutul dialogului lor cu El. Vechiu l Testament proclamă îndurarea în mai multe
feluri, în funcție de diferitele contexte care converg spre adevărul fundamental al bogăției în milă
a lui Dumnezeu. Într -adevăr, mila și adevărul s -au întâmpinat, dreptatea și pacea s -au sărutat90.
Dragostea cond iționează justiția, iar justiția servește dragostea: primatul și superioritatea iubirii
în relație cu justiția, sunt descoperite tocmai prin milostivire.
În misterul creației reflectăm la acțiunea divină a lui Dumnezeu și ne dăm seama că nu
avem nimic fără Dumnezeu. Aici, în acest mister, se află o profunzime care dezvăluie relația
dintre Dumnezeu și ființele umane din lume, și anume între dreptatea și îndurarea în Dumnezeu:
dreptatea înseamnă mântuirea (aleșilor Săi) îndeplinită de Domnul și mila Lui prin Hristos ; cu
iubire veșnică te -am iubit și de aceea mi -am întins spre tine bunăvoința (Ier 31,3); și de s -ar muta
munții din loc și s -ar clătina dealurile, iubirea mea nu se va depărta de tine și legământul tău de
pace nu se va clătina (Is 54,10). Aceasta es te întreaga familie umană91.
Atunci când vorbește despre parabola fiului risipitor , Ioan Paul al II -lea prezintă faptul
că fiul ajunge la un sentiment profund de demnitatea pierdută tocmai pentru că doar mai apoi a
înțeles cu adevărat relația sa cu tatăl să u și valoarea acesteia. Norma sa de justiție care indica

89 Ibidem, p.70.
90 Ibidem.
91 Ibidem.

39
faptul că ar putea să aibă un trai mai decent de viață ca angajat al tatălui său decât ca lucrător
prin locuri străine, este luată prin surprindere de către iubirea tatălui, care prin mila sa îi redă
statutul anterior, acela de fiu al său. Fidelitatea tatălui față de propria sa descendență este
exprimată nu numai prin primirea imediată, ci și în bucuria tumultoasă care izbucnește în el în
momentul revederii fiului său92.
Ebraicul hesed este de obicei, tradus ca har sau bunătate iubitoare , dar uneori și ca milă
sau dragoste . În timp ce hesed evidențiază fidelitatea față de sine, rahamim , chiar în rădăcina sa,
denotă iubirea unei mame ( rehem reprezintă uterul mamei). De la acea legătură profundă și
origi nală, de la acea unitate, care o leagă pe mamă de copilul ei, izvorăște o iubire specială.
Această iubire este complet gratu ită, nemeritată, dar este o necesitate interioară, o exigență a
inimii. Dar tatăl vede că a fost salvat un bun fundamental, mai exac t binele umanității fiului,
demnitatea fiului. Ceea ce a fost risipit a fost găsit într -un sens mai mare și restaurat. Chiar fiul
se întoarce să restaureze și să cunoască adevărul despre sine însuși.
Milostivirea, așa cum a prezentat -o Hristos în această parabolă, are forma interioară a
iubirii pe care Noul Testament o numește agape . Această iubire este capabilă să ajungă la fiecare
fiu risipitor, la fiecare mizerie umană și mai ales la orice formă de mizerie morală și la orice
păcat. Realitatea este că re lația de milă se bazează pe experiența comună a binelui care este
omul, pe experiența demnității proprii. Această experiență face ca fiul risipitor să înceapă să se
vadă pe sine însuși, și să analizeze acțiunile sale din optica adevărului complet; această viziune
în adevăr este o formă autentică de smerenie. Pe de altă parte, aceasta este motivul pentru care
fiul devine un bun deosebit pentru tatăl său: tatăl vede atât de clar binele obținut datorită unei
radiații misterioase de adevăr și dragoste, încât pa re să uite tot răul pe care fiul l -a comis93.
Cel care a făcut binele și vindecarea supremă oferea milostivirea în timp ce își începea
pasiunea, și totuși nu este cruțat, iar noi prin rănile sale suntem vindecați . Karol Wojtyla pune un
mare accent asupra misterului pascal în contextul milostivirii. Dumnezeu, așa cum L -a
descoperit Hristos , nu rămâne pur și simplu strâns legat de lume ca și Creator și de sursa supremă
de existență. El este și Tatăl: El este legat de om, pe care El l -a chemat la existență în lumea
vizibilă, printr -o legătură mai intimă decât cea a creației. Este dragostea care nu doar creează

92 Ibidem, p. 74.
93 Ibidem, p. 75.

40
binele, ci și participă la viața lui Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt. Căci cel ce iubește
dorește să se dea singur94.
Credința în Fiul răstignit înseamnă a vedea pe Tatăl , înseamnă a crede că dragostea este
prezentă în lume și că această iubire este mai puternică decât orice fel de rău în care sunt
implicați indivizii, omenirea sau lumea. Crezând în această iubire înseamnă să crezi în îndurare.
Căci mila este o dimensiune indispensabilă a dragostei; este al doilea nume al dragostei și, în
același timp, modul în care dragostea este descoperită și efectuată în raport cu realitatea răului
care este în lume, afectând și înconjurând omul, infiltrându -se chiar și în inima lui și care e
capabilă să -l facă să piară în Gheenă (Mt 10,28)95.
Iubirea condiționează dreptatea; dreptatea slujește dragostea: moartea și învierea lui
Hristos au provocat moartea la moarte. În felul acesta, crucea lui Hristos , pe care Fi ul,
consubstanțial cu Tatăl, aduce dreptatea deplină lui Dumnezeu, este de asemenea o revelație
radicală a milei sau, mai degrabă, a iubirii care contrazice ceea ce constituie chiar rădăcina răului
în istoria omenirii: împotriva păcatului și a morții. Cruc ea este o atingere veșnică a iubirii asupra
rănilor cele mai dureroase ale omului.
Crucea ne face să înțelegem că rădăcinile profunde ale răului sunt fixate în păcat și deci
în moarte; prin cruce, puterea tuturor relelor rele este depășită. Crucea devine u n semn
eshatologic: este ceea ce atrage toate sufletele spre destinul lor final. Numai în împlinirea finală
(eshatologică) și în reînnoirea finală a lumii iubirea va învinge, în toți cei aleși, cele mai adânci
surse ale răului, iubirea fiind ca fruct plin de maturitate, ca împărăție a vieții și a sfințeniei și a
nemuririi glorioase96. În dimineața de Paști cripta păcatului și a morții este golită. În învierea Lui,
Hristos ne-a descoperit Dumnezeul iubirii milostive, tocmai pentru că a acceptat crucea ca și c ale
de înviere.
Un punct de reper pentru Ioan Paul al II -lea, pe tot parcursul vieții sale, a fost Maica
Domnului. Acesta o aduce în discuție și în enciclica Dives in misericordia. Acesta reia profeția
Mariei: Îndurarea Lui este din generație în generație (Lc 1,50). Din acest moment, toate
generațiile succesive au fost marcate cu semnul crucii și al învierii, astfel sigilate cu revelația
primită dintr -o absolută milostivire: misterul pascal al lui Hristos97.

94 Ibidem, p. 80.
95 Ibidem, p. 81.
96 Ibidem, p. 82.
97 Ibidem, p. 84.

41
Nimeni nu a experimentat, în aceeași măsură ca Mama Celui răstignit, misterul crucii,
întâlnirea copleșitoare a justiției transcendente divine cu dragostea: acel sărut dat de îndurăre
dreptății. Nimeni nu a primit în inimă, la fel de mult ca și Maria, acel mister, acea dimensiune cu
adevărat divină a r ăscumpărării pe Calvar, prin moartea Fiului, împreună cu sacrificiul inimii
sale materne, împreună cu definitivul său fiat. Maria ca mama Celui răstignit și înălțat merită
îndurarea pe care Fiul ei a obținut -o pe cruce. Ea a stat la picioarele crucii și pr in împărtășirea ei
unică, în misiunea sa mesianică, a fost chemată într -un mod special pentru a aduce aproape de
oameni pe Cel care a venit și s -a descoperit din iubire: dragostea care își găsește cea mai
concretă expresie cu referire la cei care suferă, c ei săraci, cei lipsiți de libertatea lor, orbi,
oprimați și păcătoși, așa cum Hristos a vorbit despre ei în cuvintele profeției lui Isaia, mai întâi în
sinagoga din Nazaret și apoi ca răspuns la întrebarea ucenicilor lui Ioan Botezătorul98.
Inima milostivă a iubirii materne a Mariei continuă să fie dezvăluită pe tot parcursul
istoriei Bisericii și a omenirii. Dragostea ei ca mamă este una dintre marile mistere care dau viață
creștinismului, un mister intim legat de misterul Întrupării. Și, prin caritatea ei maternă și
mijlocirea totodată, ea continuă să obțină pentru noi harurile mântuirii veșnice99.
Vedem astfel realitatea convertirii: lucrarea iubirii și prezența milostivirii în lumea
umană; milostivirea se manifestă în aspectul său adevărat și corect atunci când se promovează și
se valorizează binele în toate formele sale, în fața răului existent în lume și în om; milostivirea
atrage binele. Înțelegem în acest fel că îndurarea constituie conținutul fundamental al mesajului
mesianic al lui Hristos și puterea constitutivă a misiunii Sale.

Dezechilibrele de care suferă lumea de astăzi sunt, de fapt, legate de un dezechilibru mai
fundamental, înrădăcinat în inima omului. Într -adevăr, în însuși interiorul ființei omului mai
multe elemente se luptă între ele. Pe de o parte, în calitate de creatură, își experimentează în
nenumărate feluri limitele, iar pe de altă parte se simte nelimitat în dorințele sale și chemat la o
viață superioară. Solicitat de multe atracții, el este necontenit constrâns să aleagă și să renu nțe
la unele dintre ele. Mai mult, slab și păcătos adesea face ceea ce nu vrea și ceea ce ar vrea să
facă nu face. De aceea, este divizat înlăuntrul său și de aici se nasc atâtea și atât de mari
dezbinări în societate100.

98 Ibidem, p. 85.
99 Ibidem, p. 86.
100 Conciliul Vatican al II -lea, Gaudium et spes , 10, http://w ww.magisteriu.ro , 18.06.2017,
http://www.magisteriu.ro/gaudium -et-spes-1965.

42
Referitor la ceea ce spune articolul 10 din Gaudium et spes , Papa Ioan Paul al II -lea se
întreabă ce este omul și în ce scop sunt toate aceste realizări grandioase care totuși nu au reușit
să scape lumea de suferință, de rău și de moarte?101.
Una dintre probleme este supremația lucrurilor asupra persoanelor; marile inegalități ale
bogăției materiale se intensifică pe măsură ce progresul și puterea politică se dezvoltă tot mai
mult. În acest fel tulburările morale cresc. Această neliniște apare și se fac încercări de a scăpa
prin mijloace te mporale: tehnologie, bani și eficacitate politică. Dar neliniștea pentru viitor este
legată de existența noastră în această lume102.
Un simț global de justiție a cuprins lumea modernă în toate tipurile de relații: indivizi,
grupuri sociale, clase politice ș i lumi. Acest fapt arată că există un caracter etic al tensiunilor și al
luptelor globale. Biserica a împărtășit întotdeauna aceeași dorință fundamentală pentru justiția
socială, iar multe documente ale Bisericii din secolul al XIX -lea reflectă acest lucru . Cu toate
acestea,există denaturări în cadrul programelor destinate să aducă dreptatea. Aceste forțe
negative se manifestă în moduri multiple sub egida justiției103. În numele unei presupuse dreptăți
(spre exemplu justiția istorică sau justiția de clasă), a proapele sau vecinul este uneori distrus,
ucis, privat de libertate sau înlăturat de la drepturile fundamentale ale omului. Experiența
trecutului și a timpului nostru demonstrează nu numai că justiția nu este suficientă, ci că poate
duce chiar la negarea ș i distrugerea ei înșiși, dacă acea putere mai adâncă, care este dragostea, nu
are voie să modeleze viața umană în diferitele ei dimensiuni104.
Pe măsură ce culturile contemporane pun în valoare valorile fundamentale, relațiile
umane se pierd. Cultura modern ă este o manifestare a unui etos care a plasat relațiile funcționale
în locul iubirii desăvârșite. Desacralizarea se transformă în dezumanizare. Se uită faptul că
moralitatea creștină este un anumit bine pentru întreaga omenire105.
Atunci când vorbește desp re milostivirea lui Dumnezeu în misiunea Bisericii, Karol
Wojtyla spune că Biserica trebuie să continue să proclame misterul milei, descoperit în mod
suprem în Isus Hristos . Misterul Său este sursa unei vieți diferite de viața care poate fi construită
de om. În acest mister putem construi o lume mai dreaptă, atunci când înțelegem corect că
justiția este scopul milostivirii. Biserica păstrează autenticitatea iertării prin păstrarea sursei sale:

101 Papa Ioan Paul al II -lea, Enciclice – Dives in misericordia , Ed. ARCB, București, 2008, p. 86.
102 Ibidem.
103 Ibidem, p. 88.
104 Ibidem, p. 89.
105 Ibidem, p. 90.

43
misterul milei lui Dumnezeu Însuși așa cum a fost descoperit în Isus Hristos . Biserica a vorbit în
multe sfere de -a lungul secolelor și în tot acest timp nu a încetat niciodată să experimenteze în
apostolatul său, continuarea (Is 12,3). Prin sărăcia ei evanghelică ea este martoră la lucrările
mărețe ale Domnului său u n Dumnezeu bogat în milostivire106.
Suveranul Pontif amintește că Biserica însăși trebuie mereu să cheme la milostivire. Legea
a venit și ea ca să se înmulțească greșeala, dar unde s -a înmulțit păcatul, s -a revărsat cu
prisosință harul pentru ca, după cum pă catul a domnit prin moarte, la fel harul să domnească
prin justificarea ce duce la viața veșnică prin Isus Cristos, Domnul nostru. (Rom 5,20).
Oricât de puternică ar fi rezistența istoriei umane, indiferent cât de marcată este
diversitatea civilizației con temporane, indiferent de cât de mare este negarea lui Dumnezeu în
lumea umană, cu atât mai mare trebuie să fie apropierea Bisericii față de acel mister care, ascuns
de secole în Dumnezeu, a fost împărtășit cu adevărat omului, în timp, prin Isus Hristos107.

II.3.2 Papa Ioan Paul al II -lea și Sfânta Faustina Kowalska

Sora Faustina Kowalska a fost o călugăriță poloneză care a propagat devotamentul față de
Îndurarea Divină, sub forma unei devoțiuni cunoscute sub numele de Coronița Divinei Îndurări .
Interesul Pa pei Ioan Paul al II -lea pentru Divina Îndurare se întoarce la zilele din tinerețe din
Cracovia, când Karol Wojtyla a fost un martor ocular al atâtor rele și suferințăeîn timpul celui
de-al doilea război mondial în Polonia ocupată. El a fost martor la întâl nirile multor oameni care
au fost trimiși în lagărele de concentrare și la munca de sclavi. În orașul său natal Wadowice, el
avea mulți prieteni evrei care urmau să moară mai târziu în Holocaust. În acea perioadă de
teroare și frică, Karol Wojtyla a decis să intre în seminarul clandestin al Cardinalului Sapieha din
Cracovia. El a experimentat nevoia de milă a lui Dumnezeu și nevoia omenirii de a fi milostivi
unul cu celălalt. În seminar, el a întâlnit un alt seminarist, Andrew Deskur (care mai târziu a
deve nit Cardinal), care la introdus pe Karol mesajului Divinei Îndurări, așa cum a fost revelat
misticei Faustina Kowalska, care a murit la vârsta de 33 de ani în 1938108.
La începutul pontificatului său în 1981, Papa Ioan Paul al II -lea a scris enciclica pe car e
am abordat -o mai sus, dedicată Îndurării Divine, Dives in Misericordia, ilustrând că inima

106 Ibidem, p.98.
107 Ibidem, p.100.
108 Cf. Thomas Rosica, St. Faustina Kowalska and St. John Paul II: Patron Saints of World Youth Day 2016 in
Krakow , http://www.saltandlighttv.org , 20.06.2017, http://saltandlighttv.org/blogfeed/getpost.php?id=71093.

44
misiunii lui Isus Hristos a fost să dezvăluie dragostea milostivă a Tatălui. În 1993, când Papa
Ioan Paul al II -lea la beatificat -o pe Faustina Kowalska, a declara t în predică: Misiunea ei
continuă și dă roade uimitoare. Este cu adevărat minunat cum devotamentul ei față de Isus
milostiv se răspândește în lumea noastră contemporană și câștigă atâtea inimi umane!109. Patru
ani mai târziu, în 1997, Sfântul Părinte a vizitat mormântul lui Faustina din Lagiewniki, Polonia,
și a predicat cuvinte puternice: Nu are nevoie omul decât de milostivirea divină . De aici a reieșit
milostivirea pe care Hristos Însuși a ales să o transmită generației noastre prin intermediul
Faustinei110.
În jubileul anului 2000, Papa Ioan Paul al II -lea a canonizat -o pe Faustina, făcând -o
prima sfântă canonizată al noului mileniu, și a stabilit Duminica Îndurării Divine ca titlu special
pentru a dou a duminică a Paștelui pentru Biserica universală. Papa Ioan Paul al II -lea a vorbit
aceste cuvinte în predica sa: Isus își arată mâinile apostolilor. El indică rănile pasiunii, în
special rana din inima Lui, izvorul din care curge marele val de milostenie turnat pe omenire111.
Un an mai târziu, în predica din Duminica Milostivirii, din anul 2001, Papa a spus
mesajul de milă încredințat Sfintei Faustina: Răspunsul potrivit și incisiv pe care Dumnezeu a
vrut să -l ofere întrebărilor și așteptărilor ființelor uma ne în vremea noastră, marcate de tragedii
teribile este Divina Îndurare! Acesta este darul de Paști pe care Biserica îl primește de la
Hristos înviat și care este oferit omenirii la începutul celui de -al treilea mileniu112.
Din nou, în Lagiewniki, Polonia în 2002, la sfințirea noului Altar al Divinei Milostiviri,
Sfântul Părinte a consacrat întreaga lume Divinei Îndurări, spunând: Eu fac asta cu dorința
arzătoare ca solia iubirii milostive a lui Dumnezeu, proclamată aici prin Sf. Faustina, pot fi
făcute cunos cute tuturor popoarelor pământului și își vor umple inima cu nădejde113.
La rugăciunea Regina Caeli din 23 aprilie 2006, Papa Benedict al XVI -lea a spus:
Misterul iubirii milostive a lui Dumnezeu a fost în centrul pontificatului veneratului meu

109 Cf. Ioan Paul al II -lea, Omilia de Duminică 18 aprile 1993 , https://w2.vatican.va , 20.06.2017,
https://w2.vatican.va/content/john -paul-ii/it/homilies/1993/documents/hf_jp -ii_hom_19930418_beatificaz.html .
110 Cf. Thomas Rosica, St. F austina Kowalska and St. John Paul II: Patron Saints of World Youth Day 2016 in
Krakow , http://www.saltandlighttv.org , 20.06.2017, http://saltandlighttv.or g/blogfeed/getpost.php?id=71093.
111 Ibidem.
112 Ioan Paul al II-lea, Predica Duminicii Milostivirii Divine, 22 aprilie 2001, https://w2.vatican.va/ , 20.06.2017,
https://w2.vatican.va/content/john -paul-ii/en/homilies/2001/documents/hf_jp -ii_hom_20010422_divina –
misericordia.html .
113 Ioan P aul al II -lea, Predica la dedicarea Altarului Divinei Milostiviri, 17 august 2002, https://w2.vatican.va/ ,
20.06.2017, https://w2.vatican.va/content/john -paul-ii/en/homilies/2002/documents/hf_jp -ii_hom_20020817_shrine –
divine -mercy.html .

45
predecesor114. Acum acea Providență a dorit ca în acest an, Duminica, la trei ani după ce a fost
beatificat pe aceeași sărbătoare, Papa Ioan Paul al II -lea, marele apostol și ambasador al Îndurării
Divine, va fi proclamat sfânt.
Trebuie să ne întrebăm: ce este nou în ac est mesaj al Milostivirii Divine? De ce Papa Ioan
Paul al II -lea insistă atât de mult asupra acestui aspect al iubirii lui Dumnezeu în timpul nostru?
Nu este aceasta aceeași devoțiune ca cea a Inimii Sacre a lui Isus? Milostivirea este o virtute
creștină i mportantă, mult diferită de justiție și merit. Recunoscând durerea reală a rănii și
rațiunea pentru justificarea pedepsei, milostivirea are o abordare diferită în redresarea
prejudiciului. Milostivirea se străduiește să schimbe radical starea și sufletul f ăptuitorului pentru
a rezista la rău, adesea dezvăluind dragostea și frumusețea adevărată. Dacă se aplică o pedeapsă,
ea trebuie să fie pentru mântuire, nu pentru răzbunare. Acesta este un lucru negativ în zilele
noastre ce are un mesaj foarte complex, da r milostivirea este singura modalitate dacă dorim să
mergem mai departe și să fim preocupați de lumea de azi; doar dacă dorim însă cu adevărat să
fim sare și lumină într -o cultură care a pierdut aroma Evangheliei și a lumii lui Hristos115.
În cazul în care u ra și setea de răzbunare domină, în cazul în care războiul aduce suferința
și moartea nevinovatului, abuzul distruge nenumărate vieți nevinovate, este nevoie de harul
milosteniei pentru a se regla mintea și inima omului și a aduce vindecare și pace. Ori de câte ori
lipsesc respectul pentru viața umană și demnitatea, este nevoie de iubirea milostivă a lui
Dumnezeu, în a cărei lumină vedem valoarea inexprimabilă a fiecărei ființe umane. Milostivirea
este necesară pentru a ne asigura că orice nedreptate din lu me va sfârși. Mesajul milei este că
Dumnezeu ne iubește pe toți, indiferent cât de mari sunt păcatele noastre. Îndurarea lui
Dumnezeu este mai mare decât păcatele noastre, deci trebuie să -L chemăm cu încredere, să
primim mila Lui și să lăsăm să curgă prin noi în alții. În esență, mila înseamnă înțelegerea
slăbiciunii, și a capacității de a ierta116.
De-a lungul slujirii sale preoțești și episcopale, și mai ales în timpul întregului Pontificat,
Papa Ioan Paul al II -lea a predicat mila lui Dumnezeu, a scris des pre ea și mai ales a trăit -o. El a
oferit iertare omului care era destinat să -l omoare în Piața San Pietro. Papa care a fost martor la

114 Benedict al XVI -lea, Regina Caeli , 23 aprilie 2006, http://w2.vatican.va/,20.06.2017 ,
http://w2.vatican.va/content/benedict -xvi/en/angelus/2006/documents/hf_ben -xvi_reg_20060423.html .
115 Cf. Thomas Ros ica, St. Faustina Kowalska and St. John Paul II: Patron Saints of World Youth Day 2016 in
Krakow , http://www.saltandlighttv.org , 20.06.2017, http://saltandlighttv.org/blogfeed/getpost.php?id=71093 , (trad.
proprie) .
116 Ibidem.

46
scandalul diviziunilor dintre creștini și la atrocitățile împotriva poporului evreu, a făcut tot ce era
în puterea lui de a vindeca rănile provocate de conflictele istorice dintre catolici și alte biserici
creștine și mai ales cu poporul evreu117.
Sfântului Ioan Paul al II -lea a vorbit la Liturghia finală a Zilelor Mondiale a Tineretului
desfășurate la Downsview Park din Toron to, la 28 iulie 2002. Cuvinte spuse atunci țin să se
concentreze asupra importanței și necesității milostivirii în Biserica de astăzi. El spunea: În
momente dificile din viața bisericii, urmărirea sfințeniei devine și mai urgentă. Și sfințenia nu
este o pr oblemă a vârstei; este o chestiune de a trăi în Spiritul Sfânt; …nu lăsați această
speranță să moară! Țineți cu viața de ea! Nu suntem suma slăbiciunilor și eșecurilor noastre;
noi suntem suma dragostei Tatălui pentru noi și capacitatea noastră reală de a deveni chipul
Fiului Său118.
Deși nu s -au întâlnit niciodată pe pământ, chiar dacă au fost ambii în Cracovia timp de
două luni în același timp, ceea ce i -a alăturat a fost ceva mai profund și mai puternic: prin
legăturile spirituale, sensibilitatea la mist erul Îndurării divine și umane, stilul vieții și slujirea în
același spirit și mesaj al Îndurării, transmis de Isus în anii 1930. Sora Faustina a transcris totul cu
credincioșie în Jurnalul ei. Isus ia spus: Fii în pace, fiica mea. Această lucrare de milă este a
mea; Nu este nimic din și de la voi în ea. Mă bucură faptul că împliniți cu credincioșie ceea ce v –
am poruncit să faceți, fără a adăuga sau a lua un singur cuvânt119. La rândul său, Sfântul Părinte
Ioan Paul al II -lea, ca Papă, a arătat lumii, împreun ă cu viața sorei Faustina, darul lui Dumnezeu
pentru vremurile noastre și transmis pentru cel de -al treilea mileniu al credinței120.
Karol Wojtyla a început să descopere acest mesaj al milostivirii deja în timpul celui de -al
doilea război mondial, când, în c alitate de lucrător al fabricii Solvay, a vizitat capela
Congregației Surorilor Fecioarei Milostive din Cracovia -Lagiewniki, unde aveau o imagine a
lui Isus Milostiv. După primirea ordinelor sfinte, Karol Wojtyla a sărbătorit aici devoțiunea față
de Milo stivirea Divină, începută de consilierul spiritual al Sorei Faustina, Fr. Jozef Andrasz SJ.
Apoi, el s -a familiarizat cu solia Apostolului Milostivirii Divine. Convins de nevoia de a

117 Ibidem.
118 Cf. Ioan Paul al II -lea, Predică la Liturghia finală a Zilelor Mondiale a Tineretului desfășurate în Toronto , 28
iulie 2002, https://w2.vatican.va/ , 20.06.2017, https://w2.vatican.va/content/john -paul-
ii/en/homilies/2002/documents/hf_jp -ii_hom_20020728_xvii -wyd.html .
119 Faustina Kowalska, Mic jurnal. Milostivirea lui Dum nezeu în sufletul meu , în Elżbieta Siepak, John Paul II and
Worship of the Divine Mercy , http://www.pope2016.com/ 20.06.2017,
http://www.pope2016.com/en/faith/mercy/news,449121,john -paul-ii-and-worship -of-the-divine -mercy.html .
120 Cf. Elżbieta Siepak, John Paul II and Worship of the Divine Mercy , http://www.pope2016.com/ 20.06.2017,
http://www.pope2016.com/en/faith/m ercy/news,449121,john -paul-ii-and-worship -of-the-divine -mercy.html .

47
împărtăși acest dar cu lumea și de a se asigura că notificarea Sfântului Scaun care interzice
răspândirea închinării la Îndurarea Divină în formele transmise de sora Faustina a fost ridicată, el
a început procedura menită să o ridice spre slavă altarelor. Capela, unde rămășițele pământești
ale Faustinei Kowalsk au fost mutate î n 1968, a fost înscrisă pe o listă a altarelor din Dieceza de
Cracovia121.
În acea zi, în pragul Jubileului anului 2000, Sfântul Părinte a oferit lumii acest mesaj
pentru cel de -al treilea mileniu, astfel încât oamenii să poată recunoaște chipul adevărat al lui
Dumnezeu și chipul adevărat al omului, astfel încât să lumineze căile omenești și să fie o sursă
de speranță. Acesta este un mesaj despre valoarea oricărei ființe umane, despre încrederea în
Dumnezeu și despre imitarea Lui în mila noastră față de ceila lți. Potrivit lui Ioan Paul al II -lea,
Milostivirea Divină ar trebui să inspire astăzi omenirea, care este în fața crizei semnificației
vieții, a provocărilor celor mai diverse nevoi și, mai ales, a datoriei de a apăra demnitatea
fiecărei persoane umane122.
În timpul canonizării Sf. Faustina, Sfântul Părinte Ioan Paul al II -lea a înființat pentru
întreaga Biserică prima duminică după Paște ca Duminica Îndurării Divine și astfel a îndeplinit
dorința lui Hristos transmisă Faustinei: Sărbătoarea Milostivirii a i zvorât din adâncul meu și din
sensibilitatea Mea. Este dorința Mea ca aceasta să fie sărbătorită solemn în prima duminică
după Paști. Omenirea nu va avea pace până când nu se va întoarce la izvorul milostivirii
mele123.
Beatificarea și canonizarea Sf. Faustina, pelerinajele papale la Lagiewniki, sărbătorile
anuale ale Praznicului Milostivirii, memorialul liturgic al Sfintei Faustina și numeroase alte
evenimente din lucrarea lui Ioan Paul al II -lea ca ocpuant al Scaunului Petrin a oferit
oportunitatea de a arăta Milostivirea Divină prin viața Sfintei Faustina și darul mesajelor de
milostivire primite. Acest lucru este confirmat și de ziua morții sale și de data beatificării sale.
Încredințând întreaga lume milostivirii divine, Ioan Paul al II -lea a recuno scut că dorea ca
acest mesaj al dragostei milostive a lui Dumnezeu, proclamat prin Sfânta Faustina, să fie făcut
cunoscut tuturor popoarelor pământului și mai dorea ca acesta să umple inima cu speranță.
Această scânteie trebuie să fie aprinsă de harul lui Dumnezeu. Acest foc de mila trebuie să fie

121 Ibidem.
122 Ibidem.
123 Cf. Faustina Kowalska, Mic jurnal. Milostivirea lui Dumnezeu în sufletul meu , în Elżbieta Siepak, John Paul II
and Worship of the Divine Mercy , http://www.pope2016.com/ , 20.06.2017,
http://www.pope2016.com/en/faith/mercy/news,449121,john -paul-ii-and-worship -of-the-divine -mercy.html .

48
transmis lumii. În mila lui Dumnezeu, lumea va găsi pace și omenirea va găsi fericirea, spunea
Papa, care a și a cerut în mod repetat creștinilor: Fie ca voi să fiți martori ai milostivirii! Fie ca
voi să fiți apo stoli ai Îndurării Divine124.
El a cerut o nouă imaginație a milei respectând demnitatea umană în spiritul iubirii
autentice. A venit ceasul când mesajul Îndurării Divine este capabil să umple inimile cu speranță
și să devină scânteia unei noi civilizații, c ivilizația iubirii125.

124 Ibidem.
125 Ibidem.

49
III. De la Papa Benedict al XVI -lea la Papa Francisc

III.1 Papa Benedict al XVI -lea

III.1.1 Copilăria și adolescența

Născut în Germania în localitatea Marktl am Inn din regiunea Bavaria pe data de 16
aprilie 1927, Joseph Ratzinger, devine cel mai tânăr membru al familie sale, familie în care va
crește pe timpul reparațiilor primului război mondial, mai exact în timpul în care nazismul reușea
să devină din ce în ce mai puternic. Este și el înrolat mai apoi în Tineretul Hitlerist , dar asta
datorită faptului că acest lucru devenise obligatoriu în anul 1941. Tatăl său a fost polițist în timp
ce mama sa a fost bucătăreasă. Fam ilia lui se muta frecvent din sat în sat în regiunea rurală a
Bavariei, o regiune romano -catolică a acesteia. Tatăl său a fost un combatant al nazismului, iar
Joseph ca răspuns pentru nazism a ales să se înroleze în Biserica Romano -Catolică deoarece
aceast a era o cetate a adevărului și a neprihănirii împotriva tărâmului ateismului și a
înșelăciunii126.

III.1.2 Seminarist, Preot, Episcop

Intră în seminar în anul 1939, dar nereușind să evite realitățile vremii, se înrolează, forțat
fiind, în Tineretul Hitlerist . Alături de câțiva colegi seminariști de -ai lui, este rectrutat de servicul
de apărare aerian. Când baza aeriană fusese atacată, el nu a putut fi acolo deoarece o infecție la
un deget la ținut departe de lecțiile de tragere. După un an petrecut l a baza aeriană este transferat
la serviciul militar regular. A văzut cu ochii săi evrei maghiari ce erau trimiși la lagărele de
concentrare, iar mai apoi la moarte127. Este trimis acasă, dar este rechemat înainte însă de luna
aprilie a anului 1945, an ce a î nsemnat ieșirea completă din serviciul militar. El a fost capturat de
către soldații americani și ținut ca și prizonier de război pentru câteva luni.
Se reîntoarce în seminar la Universitatea din Munchen în toamna anului 1945, iar în anul
1951 este hirot onit preot. Doi ani mai târziu își ia doctoratul la aceeași universitate. Devine
profesor la Colegiul Freising în 1958, predând Dogmatică și Teologie Fundamentală. Este numit

126 Cf. Pope Benedict XVI Biography , 27.04.2017, https:// www. biography.com ,
http://www.biography.com/people/pope -benedict -xvi-15045109 , (trad. proprie) .
127 Ibide m.

50
mai apoi profesor la Universitatea din Bonn în anul 1959, urmând ca mai apoi, în perioada 1963 –
1966, să se mute la Unversitatea din Munster, pe urmă ajungând să predea Teologie Dogmatică
la Universitatea din Tubingen. Se reîntoarce într -un final în Bavaria, mai exact la Universitatea
din Regensburg.
La Conciliul Vatican al II -lea a se rvit ca teolog expert Cardinalului Joseph Frings din
Koln, el fiind văzut ca un reformator pe vremea aceea. În 1972 ajută la fondarea revistei
Communio , revistă ce a devenit una dintre cele mai importante din presa catolică.
În luna martie a anului 1977 e ste numit Arhiepiscop de Munchen și Freising, iar la trei
luni distanță e numit cardinal de către Papa Paul al VI -lea. Papa Ioan Paul al II -lea îl pune ca
prefect la Congregația pentru Doctrina Credinței . Anul 1998 vine cu numirea sa ca Vice -Decan
al Coleg iului Cardinalilor , urmând ca în 2002 să fie ales Decan. Joseph Ratzinger a apărat și a
reafirmat doctrina, vorbind inclusiv despre subiecte sensibile cum ar fi nașterea controlată,
homosexualitatea sau despre dialogul inter -religios128.

III.1.3 Pontificat ul și cele ce au urmat după

Este ales Papă la 19 aprilie 2005, după moartea Papei Ioan Paul al II -lea, a cărui funeralii
el însuși le -a celebrat. În 2008 face prima vizită ca papă în Statele Unite unde vorbește împotriva
abuzului de copii, iar în același an se adresează primului forum Catolic -Musulman. Anul 2010
aduce în prim -plan scandalul abuzurilor de copii. Papa Benedict se adresează într -una dintre
scrisorile sale pastorale, preoților din Irlanda în special, pe care îi mustrează pentru o organizare
și o conducere eșuată a bisericii locale. Un lucru lăudabil este că a reușit atât ca prefect al
Congregației pentru Doctrina Credinței cât mai ales ca papă, să trateze aceste probleme cu
înțelepciune și fermitate.
În februarie 2013, la vârsta de 85 de ani, Papa Benedict al XVI -lea își anunța retragerea
ce avea să aibă loc pe data de 28 februarie același an, devenind primul papă ce după multe secole
trecute, demisionează, ultimul care făcuse acest lucru fiind Papa Grigore al XII -lea, în anul
1415129. Conform nu meroaselor rapoarte de presă, decizia sa s -a bazat pe vârsta înaintată și
slăbiciunea psihică și mentală. Pe data de 28 februarie, după cum anunțase, a fost transportat de
către un elicopter de la Vatican la reședința papală de vară, la Castelul Gandolfo u nde a rămas

128 Ibidem.
129 Cf. Papal renunciation, https://en.wikipedia.org/
27.04.2017, https://en.wikipedia.org/wiki/Papal_renunciation#List_of_papal_renunciations .

51
până când renovările de la conventul Mater Ecclesiae au fost terminate, după terminarea
lucrărilor el mutându -se acolo. Un lucru surprinzătoar a fost faptul că printre ultimele fapte pe
care le -au făcut ca papă, s -a numărat și postarea de pe pa gina sa de Twitter unde a mulțumit
pentru toată dragostea și suportul, îndemnând poporul să -l pună mereu pe Hristos în centru vieții.
După renunțarea sa, i s -a acordat titlul de Papă Emerit.
De când este Papă Emerit, nu a mai activat în nicio funcție administrativă și a ieșit foarte
rar în public. Însă pe data de 8 decembrie 2015, a participat alături de Papa Francisc la
deschiderea porților jubiliare cu ocazia începerii noului an declarat ca fiind Anul Milostivirii .
Papa Benedict al XVI -lea a fost cel de -al optulea papă german. Acesta pe durata
pontificatului său a făcut 24 de călătorii apostolice prima fiind chiar la Koln în Germania, cu
ocazia Zilelor Mondiale ale Tineretului. A făcut de as emenea, 30 de vizite apostolice pe teritoriul
Italiei.
Joseph Ratzinger va rămâne în istorie ca fiind un papă ce a fost în mare parte liber,
prieten bun al rațiunii și al teologiei, dar care uneori, din păcate, nu a fost înțeles. El a fost numit
de către cotidianul Die Welt , pe bună dreptate, ca fiind un Mozart al teologiei130.

III.2 Teologia lui J. Ratzinger

III.2.1 Dialogul interreligios

Papa Benedict al XVI -lea a fost deschis dialogului cu adepții altor religii și a căutat să
îmbunătățească relațiile cu ei în cadrul pontificatului său. El a fost convins că un dialog care este
sincer și respectuos între religii și culturi este crucial pentru viitorul familiei umane131. În prima
sa omilie ca Papă, la 20 aprilie 2005, a spus că Biserica dorește să se angajeze într -un dialog
deschis și sincer cu adepții altor religii, pentru a căuta adevăratul bine al fiecărei persoane și al
societății în ansamblu. La 25 aprilie 2005, a doua zi după instalarea sa ca Papă, el s -a întâlnit cu
cei 70 de reprezentanți c reștini, 7 delegați musulmani și 17 reprezentanți budiști care au
participat la instalarea sa. Reprezentanții evrei au ratat întâlnirea, deoarece a avut loc în timp ce

130Cf. Rodica Binder, Un bun manager sau un Mozart al teologiei?, http://www.dw.com, 29.04.2017,
http://www.dw.com/ro/un -bun-manager -sau-un-mozart -al-teologiei/a -2625789
131 Cf. Benedict al XVI -lea, Insegnamenti di Benedetto XVI , Vol. 8 part 1, Vatican , Editrice Vaticana, 2013, p. 558
(trad. proprie).

52
ei celebrau Paștele. În această întâlnire a promis că pontificatul său va fi marcat de u n dialog
autentic și sincer, construit pe respectul pentru demnitatea fiecărei persoane umane132.
În promovarea dialogului interreligios, Papa Benedict al XVI -lea a fost puternic
influențat de teologia Conciliului Vatican II, care a pus un accent deosebit p e importanța
dialogului și a cooperării cu adepții altor religii. El a considerat declarația Nostra Aetate a
Vaticanului II drept magna charta a dialogului interreligios și a afirmat că acest document a
inaugurat un nou sezon de dialog și solidaritate spir ituală între creștini și urmașii altor mari
religii133. El a fost, de asemenea, inspirat să promoveze dialogul interreligios prin învățăturile și
exemplul Papei Paul al VI -lea și într -un mod deosebit de către Papa Ioan Paul al II -lea,
predecesorul său imedia t.
Papa Benedict al XVI -lea a considerat declarația Nostra aetate numărul 4 a Conciliului
Vatican II ca fiind cel mai important factor responsabil pentru promovarea dialogului dintre
Biserica Romano -Catolică și evrei în ultima vreme. Aceasta a oferit o ba ză solidă pentru dialog
și a evidențiat în mod clar principiile care guvernează abordarea Bisericii față de relațiile creștin –
evreiești134. La 14 februarie 2013, adresându -se clerului din Dieceza de Roma, Papa remarca
faptul că Nostra aetate a deschis o nouă era a dialogului cu evreii. La 15 septembrie 2005, Papa
Benedict al XVI -lea, adresându -se Rabinilor Șefi ai Israelului la vizita lor la Roma, a afirmat că
procesul de construire a relațiilor religioase mai profunde dintre catolici și evrei a primit un nou
impuls și energie de la Nostra Aetate135.
La 26 octombrie 2005, Papa, în mesajul său către Cardinalul Walter Kasper, președintele
Comisiei pentru relații religioase cu evreii, a afirmat că Nostra Aetate a deschis o nouă eră a
dialogului teologic dintre popo rul evreu și Biserica Catolică. El a adăugat, de asemenea, că
Nostra Aetate a fost ocazia unei mai mari înțelegeri reciproce și a respectului, cooperării și
prieteniei dintre catolici și evrei și, de asemenea, le -a provocat să recunoască rădăcinile lor
spirituale comune și să aprecieze moștenirea lor bogată de credință. La 17 aprilie 2008, Papa, în
mesajul său adresat poporului evreu cu ocazia sărbătorii lui Pesah (Paște), a reiterat faptul că, de
la Vatican al II -lea, relațiile catolico -evreiești s -au schi mbat fundamental în ultimii patruzeci de

132 Ibidem.
133 Ibidem , p.486.
134 Ibidem, p.236.
135 Ibidem, p.717.

53
ani. Consecința tuturor acestor lucruri este că angajamentul Bisericii Catolice de a dialoga cu
evreii a devenit irevocabil și ireversibil136.
Dialogul cu lumea musulmană a fost intensificat în cei opt ani ai papalității lui Papa
Benedict al XVI -lea și a produs multe fructe. A creat încredere între comunitățile catolice și
musulmane și a condus la cooperare, în special în domeniul asistenței uman itare și al consolidării
păcii. Deși nu ignora diferențele dintre cele două religii și neînțelegerile ocazionale dintre
comunitatea musulmană și Papa Benedict al XVI -lea, Papa a fost convins convins că
musulmanii și creștinii au multe lucruri în comun car e ar trebui să fie un stimulent pentru ei să se
implice în dialog. La 25 aprilie 2005, la scurt timp după instalarea sa ca Papă, el și -a exprimat
mulțumirile deosebite delegaților musulmani și a spus: Sunt deosebit de recunoscător pentru
prezența în mijloc ul nostru a membrilor comunității musulmane și îmi exprim aprecierea pentru
creșterea dialogului dintre musulmani și creștini, atât la nivel local cât și internațional137.
Papa Benedict al XVI -lea a știut bine că situația lumii islamice diferă considerabil de la o
țară la alta. Există națiuni în care islamul este tolerant și unde relația dintre creștini și musulmani
este bună. În astfel de țări schimbarea religiei este posibilă, iar copiii unui tată musulman pot fi
creștini. Dar există probleme, mai ales în cazul în care Islamul este o monocultură. El spune că
aici dialogul cu acei musulmani dispuși să dialogheze trebuie intensificat și să rămână în relație,
ceea ce poate duce la o schimbare de mentalitate.
Joseph Ratzinger, în învățăturile sale despre dialo gul interreligios, a subliniat în repetate
rânduri ceea ce a considerat ca fiind elementele importante ale dialogului creștin -musulman.
Unele dintre ele sunt: promovarea dialogului vieții, mărturia comună a lui Dumnezeu,
promovarea cunoașterii reciproce, î nțelegerea și respectul, respectarea demnității umane,
drepturile fundamentale, libertatea religioasă, drepturile grupurilor religioase minoritare, evitarea
violenței motivate religios, intoleranța, Promovarea păcii, relația corectă dintre credință și
rațiune, principiul reciprocității, distincția dintre sfera religioasă și sfera politică etc138.
De asemenea, Papa Benedict al XVI -lea a apreciat budismul și a încurajat dialogul dintre
Biserica Catolică și budiști. În Verbum Domini a vorbit despre respectul Bi sericii pentru religiile
antice și tradițiile spirituale ale diferitelor continente, deoarece acestea conțin valori care pot

136 Ibidem, p. 285.
137 Ibidem, p.29.
138 Ibidem.

54
duce la o înțelegere mai bună între indivizi și popoare, referindu -se la valorile budiste ale
respectului pentru viață, contemplați e, tăcere și simplitate139.
Se poate spune că, în comparație cu spațiul și timpul pe care Papa Benedict al XVI -lea le –
a dedicat dialogului cu iudaismul și islamul, interesul său pentru dialogul cu hinduismul, care
este a treia mare religie mondială în virtut ea numărului de adepți ai lui, a fost limitat. Dialogul
său a constat, în cea mai mare parte, la referințe sporadice la acesta în discursurile și scrierile
sale. În contextul ratei în creștere a violenței împotriva minorității creștine din India și Nepal,
două țări cu populație majoritară hindusă, dialogul cu hinduismul nu poate fi subminat140.
În concluzie, Pontificatul Papei Benedict al XVI -lea a lăsat o contribuție durabilă
dialogului interreligios prin aducerea în el a carismei sale personale ca teolog d e mare strălucire
și înțelegere. Chiar prin papalitatea sa, el a manifestat un angajament autentic față de dialogul
interreligios, deși stilul și accentul său s -au deosebit de cele ale predecesorilor săi. Vicisitudinile
angajamentului său în dialog, marcat e de controverse, atât în interiorul, cât și în afara Bisericii,
arată că drumul dialogului interreligios nu este întotdeauna neted sau o călătorie previzibilă.
Papa Benedict al XVI -lea a fost un căutător înflăcărat după adevăr, un avocat puternic al
unei credințe religioase bazate pe rațiune, un campion al libertății religioase pentru toți, în special
pentru grupurile minoritare din țările în care există o monocultură religioasă. El a arătat de
asemenea importanța combinării dialogului intercultural cu d ialogul interreligios pentru
producerea fructelor durabile în societate și pentru dezvoltarea umană. În cele din urmă, Papa
Benedict al XVI -lea ar putea să apară ca Papa care a consolidat dialogul cu iudaismul și l -a dus
pe înălțimi, dar cel care a intrat în lumea islamică cu îndrăzneală pentru a dialoga, cu sinceritate,
ambiguitățile și contradicțiile și a stimulat din punct de vedere intelectual mulți cercetători
musulmani să înceapă o călătorie de autocritică serioasă. În acest sens, Papa Benedict al XVI -lea
a făcut un mare serviciu atât Islamului, cât și întregii omeniri.

III.2.2 Caritas in veritate

În ajunul promulgării enciclicii Caritas i n Veritate , Papa Benedict a ținut o predică pentru
a marca sfârșitul anului Paulin. Există o declarație în acea omilie în care, exprimă inima

139 Cf. Benedict al XVI -lea, Verbum Domini, http://w2.vatican.va/ , 21.06.2017,
http://w2.vatican.va/content/benedict -xvi/en/apost_exhortations/documents/hf_ben -xvi_exh_20100930_verbum –
domini.html , (trad. pr oprie).
140 Cf. Benedict al XVI -lea, Insegnamenti di Benedetto XVI , Vol. 8 part 1, Vatican , Editrice Vaticana, 2013, p. 758
(trad. proprie).

55
spirituală a acestei enciclice. El spunea că lumea nu poate fi reînnoită fără oameni noi. Doar
dacă există oameni noi, va ex ista și o lume nouă, o lume reînnoită și mai bună. La început este
reînnoirea ființei umane Numai dacă noi devenim noi, lumea devine nouă141. Aceasta este
rezonanță a ceea ce a spus chiar la începutul Pontificatului său în predica pe care a dat -o cu
ocazia i naugurării sale. Apoi, comentând pe scurt tema mediului, care, după tema dezvoltării,
este următoarea temă a enciclicii Caritas i n Veritate , Sfântul Părinte a remarcat că deșerturile
externe din lume sunt în creștere deoarece deșerturile interne au devenit atât de vaste142. Sensul
acestor două afirmații este clar. Soluția pentru problemele sociale, cum ar fi dezvoltarea și
mediul, nu se pune atât într -o reformă structurală a societății, cât și într -o reformă morală și
spirituală.
În Caritas in Veritate , când el ia în considerare relația dintre problemele sociale și
sănătatea morală și spirituală a societății, face două conexiuni importante. Mai întâi, există
legătura dintre moralitatea personală și cea socială și, în al doilea rând, există legătura dintre
credința în Dumnezeu și preocuparea pentru omenire.
Pentru Benedict, moralitatea socială nu poate fi despărțită de moralitatea personală,
deoarece o societate care promovează lipsa de auto -control în chestiuni personale, cum ar fi
sexualitatea, mâncarea, băutu ra și consumul personal, nu poate dezvolta fibrele morale necesare
pentru rezolvarea problemelor sociale; de exemplu, problema mediului143. Pentru Benedict,
mediul este o întrebare morală fundamentală. Omul trebuie să aibă curaj și control de sine pentru
a confrunta dificultățile, dar trebuie și să -și tempereze înclinația de a lua mai mult decât cota sa
de bunuri din această lume.
Tot în Caritas in Veritate , Benedict acordă o atenție deosebită legăturii dintre problemele
de viață și problemele sociale. Când v iața unui copil nenăscut nu este respectată în pântecele
mamei sale, este improbabil ca viața umană să fie respectată de cei săraci, deoarece atât cei
nenăscuți, cât și cei săraci reprezintă cea mai slabă categorie din lume. Mai mult, dacă principala
solid aritate poate fi subminat, acea solidaritate a mamei și a copilului, ea nu poate spera să

141 Benedict al XVI -lea, Predică la Vesperele pentru sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel , 28.06.2009,
http://w2.vatican.va/ , 21.06.2017, http://w2.vatican.va/content/benedict -xvi/en/homilies/2009/documents/hf_ben –
xvi_hom_20090628_chius -anno -paolino.html .
142 Cf. Benedict al XVI -lea, Predică la inaugurarea Pontificatului , 24.04.2005, http://w2.vatican.va/ , 21.06.2017,
http://w2.vatican.va/content/benedict -xvi/en/homilies/2005/documents/hf_ben -xvi_hom_20050424_inizio –
pontificato.ht ml.
143 Cf. Benedict al XVI -lea, Caritas in Veritate , 51, http://www.magisteriu.ro/ , 21.06.2017,
http://www.magisteriu.ro/caritas -in-veritate -2009/ .

56
înflorească la scară globală. Ceva similar este valabil și pentru mediul înconjurător. Dacă viața
omului nu este respectată în starea cea mai vulnerabilă, ce motivați e poate dura pentru a păstra
creaturi mai mici? În altă parte, Benedict subliniază că o mentalitate împotriva vieții este departe
de a fi salvatorul mediului, așa cum se afirmă uneori, deoarece încurajează o prioritate a
supraviețuirii și, prin urmare, pro movează o perspectivă consumatoare asupra vieții care este cea
mai dăunătoare pentru mediul inconjurator144.
Explicând legătura dintre credința în Dumnezeu și respectul pentru ceea ce este uman,
Benedict se plânge de excluderea lui Dumnezeu din viața publică , deoarece, subliniază el, fără
Dumnezeu, omul nici nu știe ce cale să meargă și nici nu înțelege cine este el145. În epoca
modernă, oamenii au încercat adesea să găsească demnitatea umană în emanciparea de la
Dumnezeu, ca și cum relația omului cu Dumnezeu a redus omul la statutul de sclav. Învățătura
socială se opune ferm acestui punct de vedere al realității. Omul este mare doar pentru că
Dumnezeu este mai mare. Când omul respinge adevărul creației sale în imaginea lui Dumnezeu,
care este piatra de bază ant ropologică a învățăturii sociale, el îndepărtează paravanul împotriva
tuturor tendințelor de a reduce omul la nivelul altor animale sau, mai rău, la o combinație dintre
un om politic și o mașină economică146.
În plus, credința în Dumnezeu și relația lui spec ială cu omenirea reprezintă, de asemenea,
o protecție împotriva reducerii omului la simplă materie. Benedict notează tendința de a privi
omul într -o manieră pur materialistă, care este accentuată datorită controlului pe care omul l -a
dobândit în ultimii a ni asupra originilor vieții umane. Acest lucru, susține el, poate stimula o
înțelegere materialistă și mecanică a vieții umane147 și, prin urmare, o degradare a omului. Un
pericol al acestei mentalități materialiste, Benedict explică, este că în timp ce săracii lumii
continuă să bată pe la ușile bogaților, lumea bogăției riscă să nu mai audă acele bătăi, datorită
unei conștiințe care nu mai poate distinge ceea ce este omul148.
Implicația a ceea ce spune Benedict al XVI -lea despre legătura dintre tenorul moral și
spiritual al societății și reforma socială este că schimbările structurale ale societății vor fi inutile
dacă nu vor fi însoțite, sau mai bine precedate, de reînnoirea morală și spirituală. Analizând
căderea comunismului, pentru care exis tă multe motive, a subliniat faptul că cea mai importantă

144 Ibidem, 51.
145 Ibidem, 8.
146 Ibidem.
147 Ibidem, 75.
148 Ibidem.

57
este o eroare fundamentală a materialismului. Materialismul, a subliniat el, nu neapărat neagă
realitățile spirituale, deoarece poate recunoaște lucruri precum sacrificiul de sine, patriotismul și
colapsul. Greșeala lui însă este aceea că pune spiritualul pe cel de -al doilea loc. El crede că prin
schimbarea structurilor sociale, adesea prin forță, se poate crea un om nou: prezumția că se poate
construi omul perfect și societatea perfectă cu formule s tructurale este nucleul real al
materialismului modern și acest nucleu s -a dovedit a fi o eroare149. Învățătura socială catolică, în
schimb, pune spiritualul în fața materialului. Virtuțile sociale ale solidarității, adevărului, justiției
și carității trebui e revitalizate în inimile cetățenilor, pentru ca schimbările structurale trebuie să
fie eficiente: prima dată oameni noi, apoi o lume nouă.

III.3 Papa Francisc

III.3.1 Biografie

Papa Francisc avea 76 de ani când a fost ales pe 13 martie 2013, în cadrul celui de -al
cincilea buletin de vot al conclavului din 2013. La acea vreme, fostul cardinal Jorge Mario
Bergoglio, S.J., a fost Arhiepiscop de Buenos Aires, precum și Ordinar pentru credincioșii
răsăriteni orientali din Argentina, cărora le lipsea un episc op al propriului rit. Pe lângă limba sa
nativă spaniola, el vorbește și italiană, germană, franceză, și engleză.
El s-a născut la 17 decembrie 1936, în Buenos Aires, Argentina, dintr -o familie de
imigranți italieni. Tatăl său Mario a fost un contabil angajat de către căile ferate, în timp ce
mama sa, Regina Sivori, a fost dedicată educării și creșterii celor cinci copii. Tânărul Jorge a
absolvit ca tehnician chimist, dar mai târziu și -a urmat vocația și a intrat în Seminarul Diecezan
al Villa Devoto di n Buenos Aires.
La 11 martie 1958, el a intrat în noviciatul Societății lui Isus (iezuiții) și s -a mutat pentru
a studia în Chile. După ce și -a terminat studiile în domeniul științelor umaniste, Jorge s -a întors
în Argentina în 1963 pentru a absolvi facult atea de filosofie de la Colegio San Jose din San
Miguel de Tucuman. Din 1964 până în 1965, a predat literatură și psihologie la Colegiul
Inmaculada din Santa Fe, iar în 1966 a predat la Colegio de San Jose.
Viitorul Papă a fost hirotonit preot iezuit, la v ârsta de 33 de ani, pe 13 decembrie 1969.
Părintele Jorge s -a transferat în Spania pentru a -și continua pregătirea la Universitatea din Alcalá

149 Ibidem, 85.

58
de Henares150. Întorcându -se în Argentina, tânărul preot a fost superiorul novicilor de la Villa
Barilari, San Migu el, a fost profesor la Facultatea de Teologie din San Miguel, consultant al
Provinciei Societății lui Isus și Rector al Colegiului Maximo al Facultății de Filosofie și
Teologie151.
Din 1973 până în 1979, el a fost Provincial al iezuiților din Argentina. Apoi a revenit la
academie, slujind din nou în funcția de rector al Colegiului de San Jose, precum și preot paroh în
San Miguel din 1980 până în 1986. În martie 1986, părintele Jorge pleacă la studii în Germania
pentru a -și termina teza de doctorat înainte de a se întoarce în Argentina ca părinte spiritual și
confesor la Colegiul Salvador din Buenos Aires, dar și la biserica iezuită din Cordoba152.
Când Cardinalul Antonio Quarracino și -a exprimat dorința ca părintele Jorge să fie un
colaborator apropiat în Buenos Aires, Papa Ioan Paul al II -lea l-a numit pe Episcop titular de
Auca și Auxiliar de Buenos Aires. La 27 iunie 1992, el a fost hirotonit episcop și a adoptat
motto -ul episcopal, Miserando atque eligendo , ceea ce înseamnă și l-a văzut pe acesta prin
ochii milostivirii și l -a ales pe el. A fost numit Vicar Episcopal din districtul Flores și, în
decembrie 1993, a fost numit de asemenea Vicar General al Arhiepiscopiei. Episcopul Bergoglio
a fost făcut Arhiepiscop Coadjutor de Buenos Aires la 3 iunie 1997. Mai târziu, în acel an, a
participat la Adunarea Specială a Sinodului Episcopilor Americani din 1997153.
Cardinalul Quarracino a murit la scurt timp după aceea, la 28 februarie 1998, iar
episcopul Bergoglio i -a succedat ca arhiepiscop, ca primat al Argentinei, și ordinar pentru
credincioșii răsăriteni orientali din Argentina, care nu aveau episcop de rit propriu. El a fost creat
și proclamat Cardinal de către Ioan Paul al II -lea în consistoriul din 21 februarie 2001 și a fost
numit titular la biserica Sfântului Robert Bellarmine154.
În octombrie 2001, Cardinalul Bergoglio a slujit ca general adjunct Relator la Sinod
pentru Episcopul: slujitor al Evangheliei lui Isus Hristos pentru speranța lumii , și a prezentat
raportul. Cardinalul Bergoglio a fost ales Președinte al Conferinței Episcopale din Argentina în
2005, post pe care l -a refuzat cu trei ani mai devreme, și a fost reales la un al doilea mandat de

150 Cf. Biography of Pope Francis , http://adw.org/ ,
22.06.2017, http://adw.org/wp -content/uploads/2014/02/13Papacy -Pope -Francis -Biography.pdf .
151 Ibidem.
152 Ibidem.
153 Ibidem.
154 Ibidem.

59
trei ani în 2008. Între timp, a participat la Conclavul din 2005 în care Cardinalul Joseph
Ratzinger a fost ales P apa Benedict al XVI -lea155.
Luând îndemnul de la Papa Benedict și de la Papa Ioan Paul al II -lea, Cardinalul
Bergoglio a promovat evanghelizarea și a contribuit la elaborarea documentului final privind
revitalizarea credinței în America Latină, adoptat la Co nferința Aparecida din 2007. În calitate de
Arhiepiscop de Buenos Aires, el a conceput un proiect misionar axat pe comuniune și
evanghelizare. Avea patru obiective principale: comunități deschise și frățești; un laic informat
care să joace un rol de conduc ere; evanghelizarea adresată fiecărui locuitor al orașului; și
asistență pentru săraci și bolnavi156.
Cardinalul Bergoglio a fost numit în diverse birouri la Vatican, inclusiv în cadrul
Congregației pentru Cultul Divin și Disciplinei Sacramentele , a Congrega ției pentru Cler , a
Congregației pentru Instituții de Viață Consacrată și a Societăților de Viață Apostolică , a
Consiliului Pontifical pentru Familie și Comisia Pontificală pentru America Latină157.
Alegerea lui Jorge Mario Bergoglio ca Pontif marchează un moment istoric; era pentru
prima dată când un iezuit devena Papă. El este și primul papă non -european ales de la Sfântul
Papă Grigorie al III -lea din Siria în 731, primul Papă din Lumea Nouă vreodată, și primul de
când Papa Lando (913 -914) nu a împărtășit un nume cu un papă anterior. Deoarece nu a existat
nici un Francisc al II -lea, protocolul este acela că nu este numit Papa Francisc I, ci pur și simplu
Papa Francisc158.
După alegerea sa, a fost dezvăluit că a ales numele de Francisc deoarece l -a avut în min te
pe Sfântul Francisc de Assisi, dar și pentru că au fost și alți mari sfinți cu acest nume, inclusiv
Francisc Xavier și Francisc de Sales. Francisc de Assisi este cunoscut pentru eforturile sale de a
răspândi credința și de a revitaliza Biserica.
Papa Francisc a devenit cunoscut pentru umilința personală și pentru un stil de viață
simplu. Înainte de alegerile sale papale, el locuia într -un apartament mic, mai degrabă decât în
reședința episcopului. El a renunțat la limuzina cu șofer în favoarea transpor tului public și de
obicei își gătea propriile mese159.

155 Ibidem.
156 Ibidem.
157 Ibidem.
158 Ibidem.
159 Ibidem.

60
III.3.2 Papa Francisc. Milostivire și Compasiune

Chiar și astăzi Devoțiunea la Milostivirea Divină continuă într -un mod remarcabil prin
intermediul Papei Francisc. De la alegerea sa, vedem ce fel de pe rsoană este și ceea ce îl conduce
în propovăduirea sa. Îndurarea lui Dumnezeu se află în centrul slujirii sale. Papa Francisc
întotdeauna predică mila, dar mai important, el o practică. El arată tuturor, într -un mod foarte
tangibil, capacitatea nesfârșită de milostivire și iertare a lui Dumnezeu160.
El arată puterea mila, mai ales celor slabi și săraci. Atât de des îl vedem să ajungă la cei
defavorizați și să le arate compasiune, iar asta nu numai cu cuvintele. Este foarte semnificativ
faptul că la scurt timp de la inaugurarea sa, le -a spus colegilor săi preoți la o întâlnire la Roma
că:
Nu suntem aici pentru a face un exercițiu spiritual pentru începutul Postului, ci mai
degrabă pentru a asculta vocea Spiritului care vorbește pentru toți cei din Biserică în acest timp,
care este într -adevăr timpul milei. Astăzi, uităm totul prea ușor, inclusiv învățătura Bisericii!
Acest lucru este în parte inevitabil, dar nu trebuie să uităm conținutul important, marile intuiții și
ceea ce a fost trimis oamenilor lui Dumneze u. Iar mila divină se numără printre acestea. … Este
de datoria noastră ca slujitori ai Bisericii să ținem acest mesaj viu, mai presus de toate în
predicare și în gesturile noastre, în semne și în alegeri pastorale, cum ar fi decizia de a restabili
prior itatea Sacramentului de Reconciliere și în același timp lucrările de milostenie161.

Papa Francisc i -a sfătuit pe colegii săi preoți să se gândească la reacțiile lui Isus când a
întâlnit oameni care sufereau și a subliniat compasiunea pe care le -a arătat -o. El a spus că preoții
ar trebui să fie mișcați de suferința altora și să încerce să le vindece rănile emoționale sau
spirituale. El le -a întrebat dacă au devenit preoți sterili care și -au pierdut lacrimile sau dacă încă
mai au compasiune pentru suferința oamenilor din parohia lor. Le -a spus:

Sunt mulți oameni care sunt răniți de problem e materiale, de scandaluri, chiar și în
Biserică, oameni răniți de iluziile lumii. Noi, preoții, trebuie să fim acolo, aproape de acești
oameni. Milostivirea înseamnă, mai presus de toate, îngrijirea rănilor. Atunci când o persoană
este vătămată, acesta es te ajutorul imediat de care au nevoie, nu analizele; îngrijirea specială
poate fi făcută mai apoi, dar mai întâi trebuie să tindem la rănile deschise. Știi care sunt rănile
enoriașilor tăi? Ești aproape de ei?162

160 Cf. Adrian Farrelly, Pope Francis – Mercy and Compassion , http://www.divinemercy.org/ , 22.06.2017,
http://www.divinemercy.org/index.php/ele ments -of-divine -mercy/feast -of-mercy/228 -pope -francis -mercy -and-
compassion.html (traducere proprie?).
161 Papa Francisc, Message of Pope Francis to participants in a conference sponsored by the Vicariate of Rome
entitled "The lay christian's mission in the city, 07.03.2009, http://w2.vatican.va/ , 22.06.2017,
http://w2.vatican.va/content/francesco/en/messages/pont -messages/2014/documents/papa –
francesco_20140307_messaggio -convegno -laici.html (traducere proprie?).
162 Ibidem.

61
Evident, preotul din parohie se află într -o situație unică pentru a putea ajuta pe cei care
suferă, dar asta nu înseamnă că noi, nu avem nici o responsabilitate să -i ajutăm pe alții. Cu toții
cunoaștem oameni care vor cere ajutor rapid și vor dispărea imediat când este nevoie de ajutor.
Dar noi tre buie să conducem pe cale și să fim un exemplu strălucitor al puterii milostivirii pentru
a vindeca rănile, a ierta greșelile și a aduce armonie în familiile și comunitățile noastre. Nu este
ușor să dezvoltăm acest aspect al sufletului nostru, mai ales pent ru că avem și rănile noastre. Dar
este ceea ce se așteaptă de la noi ca adepți ai Milostivirii Divine și ca și creștini163.

III.3.3 Un papă al milostivirii și al umilinței

După demisia Papei Emerit Benedict al XVI -lea, cardinalii trebuiau să aleagă dintre ei un
nou papă, pentru întreaga lume, ca succesor al său. Este greu ca un cardinal să devină succesorul
său pentru că ar fi în cea mai înaltă poziție de autoritate a Biseri cii Catolice, în același timp
vicarul lui Hristos pe Pământ, succesorul Sfântului Petru; și ca șef al unui stat este o mare
responsabilitate față de alegătorii săi. Benedict al XVI -lea a demisionat cu umilință din cauza
vârstei înaintate. Mai apoi, Spiritu l Sfânt, într -adevăr,a inspirat Colegiul Cardinalilor , pentru a -l
alege pe Francisc Papă, un papă milostiv, plin de compasiune și umilință, un papă al poporului !
De aceea, aceste caracteristici ale noului Papă duc la următoarele întrebări pentru a reflect a: Cum
putem, în spiritul Papei Francisc, să devenim, de asemenea, o icoană a mărturiei creștine de milă
și compasiune? Și a vorbi despre umilință și despre Papa Benedict al XVI -lea alături de
Francisc, sunt oare două lucruri diferite? Și ce este umilința ? Cum o putem exercita în viața
noastră?164
Papa Francisc însuși este martor al unei icoane a unui creștin credincios în milă și
compasiune. Înainte de a fi ales ca Papă, a fost îmbrățișat de un cardinal care i -a spus să nu -i uite
pe cei săraci, potrivit po vestirii sale. Această afirmație a acelui cardinal marchează destinul
cardinalului Jorge Mario Bergoglio ca succesor al Sfântului Petru în această generație. El însuși,
chiar înainte ca acel cardinal să -i spună acea declarație, practica mila și compasiunea prin
simplitatea sa până când a devenit Papă. El era și este în solidaritate cu cei săraci cărora le

163 Ibidem.
164Cf. Tomas Alberto M. Mangibin Jr, Francis: The Pope of Mercy, Compassion and Hu mility , 26.01.2015, în
Vocation Discernment.

62
împărtășește mila și compasiunea lui Hristos . Nu numai pentru că este hirotonit, ci pentru că este
creștin catolic și om165.
Milostivirea și compasiunea sunt o natură a omului pe care ne -a manifestat -o Papa
Francisc. Este de fapt puterea spiritului său în Hristos care îl determină să o trăiască sau să fie o
icoană a acesteia. Prin urmare, el ne arată cât de mare este mila și c ompasiunea lui Dumnezeu. În
mod evident, îl vedem prin Isus. Acum, este o provocare pentru noi să mergem cu spiritul lui
Francisc în spiritul nostru și să fim plini de milă și compasiune față de săraci, orfani, bolnavi, cei
fără adăpost, cei care mor, cei nevoiași și victimele calamităților. El ne -a dovedit că practică milă
și compasiune. A mers în Filipine nu pentru a spune supraviețuitorilor din Yolanda o prelegere,
ci a mers mai degrabă la Tacloban City pentru a fi cu ei. Nu era acolo în timpul taifunulu i
Yolanda, dar a mers cu victimele cu inima tăcută166.
A ajuns în orașul Tacloban nu să împărtășească versete biblice, ci să le inspire și să le
reamintească că Isus, Domnul nostru, nu i -a abandonat niciodată în mijlocul suferinței lor. El a
spus că Isus a e xperimentat și ceea ce ei au experimentat și că nu sunt singuri. Le -a reamintit
filipinezilor să -și ia crucea și să fie împreună cu Isus. Este greu să fii o icoană a creștinului
credincios și un martor al milei și al compasiunii. Pe de altă parte, Papa Fra ncisc crede că
milostivarea și compasiunea față de semenii sunt ceea ce lumea are nevoie și nu numai lecția
obiectivă biblică. Ca și creștin catolic, este o chemare a datoriei de a fi milostiv și de a fi plini de
compasiune față de colegii noștri creștini , în special de cei care au nevoie167.
Prin urmare, putem fi o icoană a unei mărturii creștine credincioase de milă și de
compasiune prin spiritul Papei Francisc în Hristos prin mersul cu cei săraci, orfani, bolnavi, fără
adăpost, morți, nevoiași și victime ale calamităților; a merge cu inima noastră tăcută. Hristos i-a
spus Sfântului Francisc de Assisi: Reconstruiți -mi Biserica , iar astăzi Papa renovează Biserica
Catolică prin virtutea îndurării și a compasiunii pe care Domnul ne -a învățat -o. Mai mult, ne
reconstruiește pentru ca noi să ne amintim de frații și surorile noastre care suferă în mijlocul
sărăciei și calamităților care au nevoie și de prezența noastră în inimile lor, precum și de
rugăciunea noastră ca și aceea ce a făcut -o Papa Francisc în orașu l Tacloban cu umilință168.

165 Ibidem.
166 Ibidem.
167 Ibidem.
168 Ibidem.

63
Umilința scade mândria de a se împăca cu cealaltă persoană și cu Dumnezeu. Umilința
poate fi văzută fizic în simplele gesturi și îmbrăcăminte ale unui om. Papa Francisc, era un om
simplu chiar înainte de a fi Arhiepiscop de Buenos Aires. El nu locuia în palatul Arhiepiscopului,
ci a locuit într -un apartament simplu. Își gătea singur mâncarea. El refuza să fie condus de
șoferul său, mai degrabă dorind să întâlnească pe Hristos printre pasageri. În timp ce se afla în
autobuz, unii din tre pasageri cereau să se mărturisească lui. El mergea pe străzile din Argentina
pentru a întâlni oameni acolo. Aceste simple acte ale unui cardinal l -au determinat să fie succesor
al Sfântului Petru. Acum, el este Papă, și putem vedea aceeași simplitatea și umilința a lui169.
Umilința, pentru Papa Francisc, nu este numai în sensul fizic al unei persoane, ci mai
degrabă este însoțită de caritate, rugăciune, iertare, milă și compasiune. Iertarea viciului sau
greșelilor altora implică uitarea vinei sau greșelii cuiva. Aplicarea umilinței depinde de fiecare în
parte!170 Putem avea modalități diferite de a o aplica în viața noastră. Unii vor face lucrări de
caritate, vor fi voluntari în distribuirea bunurilor și vor fi de ajutor victimelor unei calamități și
tragedi i. Unii ar dona orice pot oferi celor săraci. Unii ar intra în seminar și vor aspira să fie un
preot bun și umil într -o zi. Unii ar prefera rugăciunea sinceră pentru victimele sărăciei și
calamităților și vor alege să fie cu ei. Unii ar merge în spitale pe ntru a vizita bolnavii, deși sunt
legați de pacienți. Unii ar desfășura programe de informare în zonele izolate din lume. Aceste
fapte sunt umilință, așa cum ne -ar sublinia Papa Francisc. Aceste moduri de a trăi umilința în
viețile noastre este să dăm sper anță celor fără speranță. Prin urmare, Papa dă speranță celor fără
speranță171.
Pe de altă parte, Papa Emerit Benedict al XVI -lea are o lecție diferită pe care ne -a
învățat -o. El ne -a învățat să ne echilibrăm credința cu rațiunea. Este drept pentru că unul nu este
liber în credința lui dacă nu -și înțelege credința. Acum, Papa Francisc ne arată să luăm ceea ce
am văzut și auzit și să transmitem în lume. Aceasta înseamnă că el practică ceea ce predică și
predă oamenilor. Desigur, chiar Papa Benedict al XVI -lea și fiecare membru al clerului trebuie
să facă așa cum face Papa Francisc. Prin urmare, trebuie să practicăm ceea ce spunem; este cel
mai simplu mod de a face umilință în viața noastră. Mai mult, să o practicăm în același timp cu
umilința.

169 Ibidem.
170 Ibidem.
171 Ibidem.

64
O altă modalitat e de a practica umilința în viața noastră, spune Papa Francisc, este să
înveți cum să primești. Ei bine, este ușor pentru unii să dea, pentru că au multe mijloace de a da.
Cu toate acestea, unul este chemat să primească ceva de la alții, deși are destule m ijloace. Nu
este doar o chestiune materială, ci și o iubire172. Dacă putem fi o icoană a unei mărturii creștine
de milostivire și de compasiune prin spiritul Papei Francisc în Hristos prin mersul cu cei săraci,
orfani, bolnavi, fără adăpost, prin vizite la m ormintele celor morți, de asemenea, vizitele la cei
nevoiași și victime ale calamităților cu inima plină de îndurare, atunci practicăm umilința în
viețile noastre, așa cum pune accentul Papa Francisc173. Prin urmare, aceasta implică acțiunile
noastre pentru a fi o imagine a unui creștin care este credincios lui Dumnezeu174. În plus,
indiferent de globalizare, ne confruntăm cu o provocare de a fi credincioși lui Dumnezeu,
asemenea Papei Francisc, și la fel primei comunități creștine.
În Duminica Milostivirii, Pa pa Francisc a spus că îndurarea este esențială pentru a trăi
viața creștină, pentru că nu numai că ne permite să ne înțelegem pe noi înșine și pe Dumnezeu
mai bine, dar, de asemenea, ne cere să recunoaștem și să îi ajutăm pe cei care au nevoie.
Să nu uităm niciodată că această milă este piatra de temelie a vieții de credință și o
modalitate concretă prin care vom fi vizibili la învierea lui Isus175, a spus Papa la 23 aprilie.
Înțelepciunea, a spus el, este înțeleasă ca o adevărată conștiință a Misterului pe c are Biserica -l
trăiește, în special în timpul perioadei pascale.
Nu numai că înțelepciunea este înțeleasă în diferite moduri, cum ar fi prin simțuri, intuiție
și rațiune, dar putem deveni conștienți de ea printr -un act de milă pe care noi îl experimentăm
personal, a spus el, adăugând că aceasta deschide ușa minții și așa înțelegem mai bine misterul
lui Dumnezeu și a existenței noastre personale . Ne face să înțelegem că violența, resentimentele
și răzbunarea nu au nici un sens, iar prima victimă este cea car e trăiește aceste sentimente,
pentru că o privează de demnitatea ei176, a spus el .
În plus, mila ne permite să deschidem ușa inimilor noastre și să ne apropiem de cei
singuri și marginalizați, recunoscând pe cei care au nevoie și găsind cuvintele potrivite pentru a
le mângâia. Milostivirea încălzește inima și o face sensibilă la nevoile fraților noștri cu

172 Ibidem.
173 Ibidem
174 Ibidem.
175 Cf. Papa Francisc, Extraordinary Jubilee of Mercy , 23.04.2016, http://w2.vatican.va/ , 22.06.2017,
http://w2.vatican.va/content/francesco/en/homilies/2016/documents/papa -franc esco_20160403_omelia -giubileo –
divina -misericordia.html .
176 Ibidem.

65
împărtășirea și participarea177, a spus Francisc, explicând că, în cele din urmă, mila îi face pe
toți să fie instrumente de justiție, reconciliere și pace178.
În urma jubileului Milostivirii Divine , ne invită să luăm cu putere harul care vine de la
mila lui Dumnezeu , observând că în Evanghelia lui Ioan, Isus apare ucenicilor Săi în camera de
sus, și le oferă mesajul: Așa cum Tatăl mi -a trimis, așa că și eu vă t rimit . După ce a spus aceasta,
Isus le încredințează apoi o sarcină specială, spunându -le primiți Spiritul Sfânt , cărora veți ierta
păcatele, le vor fi iertate; și cărora le veți ține vor fi ținute (In 20, 22 -23).
Aceasta este semnificația milei care ne e ste prezentată în ziua Învierii lui Isus ca iertare
a păcatelor , a spus Papa Francisc, explicând că Hristos Înviat i -a dat Bisericii sale ca o primă
sarcină aceeași misiune de a duce vestea concretă a iertării și milostivirii lui Dumnezeu179.

177 Ibidem.
178 Ibidem.
179 Ibidem.

66
Concluzii

Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunțe la sine, să -și ia crucea și să mă urmeze
(Mc 8,34). Urmarea lui Hristos include și faptul de a ne face sluji tori aproapelui, asemenea Lui;
Aceasta este una dintre condițiile sine qua non pentru a fi numit și recunoscut ca ucenic al lui
Hristos. Această spiritualitate ce constă în a interveni pentru alții, a te pune în locul lor, în
situația actuală a unei lumi secularizate, ar putea să trezească orientarea interioară a multor
comunități ș i să devină un îndrumător spiritual pentru azi și pentru mâine. În acest fel, iubirea de
aproapele, scoate în evidență o temă ce nu trebuie uitată.
Mesajul despre milostivirea lui Dumnezeu traversează întreg Vechiul Testament.
Dumnezeu își potolește mereu mânia Sa cea dreaptă și sfântă și îi arată poporului Său infidel
milostivirea Sa, în ciuda infidelității acestuia, pentru a -i oferi o nouă șansă de convertire. El este
apărătorul și protectorul celor săraci și neîndreptățiți. Înainte de toate, Psalmii sunt
contraargumentul decisiv împotriva părerii care spune că Dumnezeul Vechiului Testament ar fi
un Dumnezeu gelos, al răzbunării și al mâniei. Dumnezeul Vechiului Testament este mai de
grabă îndurător și plin de dragoste, El este îndelung răbdător și plin d e îndurare (Ps 145,8;
103,8; 116,5).
Milostivirea nu poate fi manifestată la demnitatea ei completă, la dimensiunea ei naturală,
fără referință la Dumnezeu, iar acest lucru nu doar la nivel de concept ci ca și cale de viață.
Conciliul Vatican al II -lea a a firmat faptul că revelația în care omenirea a fost inclusă , prin și în
Biserică, are ca efect apropierea de Tatăl și de iubirea Lui . Există o legătură între misiunea
Bisericii centrată pe om și misiunea Bisericii centrată pe Dumnezeu, legătură ce s -a manif estat
de-a lungul istoriei ca dualitate.
O altă modalitate de a pr actica umilința în viața noastră , este să înveți cum să primești. Ei
bine, este ușor pentru unii să dea, pentru că au multe mijloace de a da. Cu toate acestea, unul este
chemat să primească ceva de la alții .
Biserica trebuie să predice îndurarea lui Dumnezeu, ea trebuie să -i ofere omului
îndurarea lui Dumnezeu în sacramentul pocăinței, iar Biserica în imaginea sa concretă și în
întreaga sa viață, inclusiv în drepturile și în legile ei, să o facă să iasă la iveală și să fie împlinită .

67
Moralitatea socială nu poate fi despărțită de moralitatea personală, deoarece o societate
care promovează lipsa de a uto-control în chestiuni personale, cum ar fi sexualitatea, mâncarea,
băutura și consumul personal, nu poate dezvolta fibrele morale necesare pentru rezolvarea
problemelor sociale; de exemplu, problema mediului. Omul trebuie să aibă curaj și control de
sine pentru a confrunta dificultățile, dar trebuie și să -și tempereze înclinația de a lua mai mult
decât i se cuvine.
Evident, preotul din parohie se află într -o situație deosebită în a-i putea ajuta pe cei care
suferă, dar asta nu înseamnă că noi, nu avem nici o responsabilitate să -i ajutăm pe alții. Noi
trebuie să conducem pe cale și să fim un exemplu strălucitor al puterii milostivirii pentru a
vindeca rănile, a ierta greșelile și a adu ce armonie în familiile și comunitățile noastre. Nu este
ușor să dezvoltăm acest aspect al sufletului nostru, mai ales pentru că avem și rănile noastre. Dar
este ceea ce se așteaptă de la noi ca adepți ai Milostivirii Divine și ca și creștini .
În concluzie , a crede în iubire și a face din ea simbolul și suma înțelegerii existenței
noastre are consecințe pe termen lung, consecințe chiar răscolitoare pentru imaginea noastră
despre Dumnezeu, pentru propria noastră înțelegere, pentru practica vieții noastre, pe ntru
practica eclezială și pentru atitudinea noastră față de lume. Iubirea care se dovedește pe sine în
milostivire, poate și trebuie să devină fundamentul unei noi culturi a vieții noastre, a Bisericii și a
societății. A crede într -o astfel de iubire înse amnă a crede în milostivire.

68
Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Sapientia, Iași, 2013 ;
2. Summa Theologica I , Ed. Polirom, Iași, 2009 ;
3. Summa Theologica III , Ed. Polirom, Iași, 2016 .
4. Benedict al XVI -lea, Caritas in Veritate , 51, Ed. Presa Bună, Iași 2009.
5. Papa Ioan Paul al II -lea, Testamentul Papei Ioan Paul al II -lea,
http://www.magisteriu.ro ,23.04.2017, http://www.magisteriu.ro/testamentul -papei -ioan-
paul-al-ii-lea-2005 .
6. Papa Ioan Paul al II -lea,Enciclice – Solicitudo Rei Socialis , Ed. ARCB, București, 2008.
7. Papa Ioan Paul al II -lea, Enciclice – Dives in misericordia , Ed. ARCB, București, 2008.
8. Conciliu l Vatican al II -lea, Gaudium et spes , 10, http://www.magisteriu.ro , 18.06.2017,
http://www.magisteriu.ro/gaudium -et-spes-1965
9. Ioan Paul al II -lea, Omilia de Duminică 18 aprile 1993 , https://w2.vatican.va ,
20.06.2017, https://w2.vatican.va/content/john -paul-ii/it/homilies/1993/documents/hf_jp –
ii_hom_19930418_beatificaz.html .
10. Ioan Paul al II -lea, Predica Duminicii Milostivirii Divine, 22 aprilie 2001,
https://w2.vatican.va/ , 20.06.2017, https://w2.vatican.va/content/john -paul-
ii/en/homilies/2001/documents/hf_jp -ii_hom_20010422_divina -misericordia.html .
11. Ioan Paul al II-lea, Predica la dedicarea Altarului Divinei Milostiviri, 17 august 2002,
https://w2.vatican.va/ , 20.06.2017, https://w2.vatican.va/content/john -paul-
ii/en/homilies/2002/documents/hf_jp -ii_hom_20020817_shrine -divine -mercy.html .

69
12. Benedict al XVI -lea, Regina Caeli , 23 aprilie 2006, http://w2.vatican.va/,20.06.2017 ,
http://w2.vatican.va/content/benedict -xvi/en/angelus/2006/documents/hf_ben –
xvi_reg_20060423.html .
13. Ioan Paul al II-lea, Predică la Liturghia finală a Zilelor Mondiale a Tineretului
desfășurate în Toronto , 28 iulie 2002, https://w2.vatican.va/ ,
20.06.2017, https://w2.vatican.va/content/johnpaulii/en/homilies/2002/documents/hf_jp –
ii_hom_20020728_xvii -wyd.html .
14. Pope Benedict XVI Biography , 27.04.2017, https:// www. biography.com ,
http://www.biography.com/people/pope -benedict -xvi-15045109 .
15. Benedict al XVI -lea, Insegnamenti di Benedetto XVI , Vol. 8 part 1, Vatican, Editrice
Vaticana, 2013.
16. Benedict al XVI -lea, Verbum Domini, http://w2.vatican.va/ , 21.06.2017,
http://w2.vatican.va/content/benedict -xvi/en/apost_exhortations/documents/hf_ben –
xvi_exh_20100930_verbum -domini.html .
17. Benedict al XVI -lea, Predică la Vesperele pentru sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel ,
28.06.2009, http://w2.vatican.va/ , 21.06.2017,
http://w2.vatican.va/content/benedictxvi/en/homilies/2009/documents/hf_ben –
xvi_hom_20090628_chius -anno -paolino.html .
18. Benedict al XVI-lea, Predică la inaugurarea Pontificatului , 24.04.2005,
http://w2.vatican.va/ , 21.06.2017, http://w2.vatican.va/content/benedict –
xvi/en/homilies/2005/documents/hf_ben -xvi_hom_20050424_inizio -pontificato.html .
19. Papa Francisc, Message of Pope Francis to participants in a conference sponsored by the
Vicariate of Rome entitled "The lay christi an's mission in

70
thecity ,07.03.2009, http://w2.vatican.va/ ,22.06.2017, http://w2.vatican.va/content/francesc
o/en/messages/pontmessages/2014/documents/papafrancesco_20140307_messaggio –
convegno -laici.html .
20. Papa Francisc, Extraordinary Jubilee of Mercy , 23.04.2016,
http://w2.vatican.va/ ,22.06. 2017, http://w2.vatican.va/content/francesco/en/homilies/2016/
documents/papa -francesco_20160403_omelia -giubileo -divina -misericordia.html .
21. Card. Walter Kasper, Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a
vieții creștine, Ed.Sapientia, Iași, 2015
22. N. Mareș, Ioan Paul al II -lea, Papă pentru mileniul al III -lea, Ed. M.N. Colosseum,
București, 2001
23. Radu Capan, Papa Ioan Paul al II -lea: o scurtă biografie în pragul canonizării lui ,
http://www.catholica.ro , 23.04.2017, http://lumea.catholica.ro/2014/04/papa -ioan-paul-al-
ii-lea-o-scurta -biografie -in-pragul -canonizar ii-lui.
24. Sfântul Ioan Paul al II -lea (Karol Wojtyła) , http://www.sfinticatolici.ro, 23.04.2017
http://www.sfinticatolici.ro/ioan -paul-al-ii-lea-karol -wojtyla/1/.
25. Cel mai iubit suveran pontif din istorie, Papa Ioan Paul al II -lea, http://www.timpul.md/ ,
29.04.2017, http://www.timpul.md/articol/cel -mai-iubit-suveran -pontif -din-istorie -papa –
ioan-paul-al-ii-lea-37912.html.
26. Carl Bernstein, Marco Politi, Sanctitatea Sa , Ed. Papyrus, Oradea, 1999.
27. Franco Ranaldi, Ioan Paul al II-lea și Jubileul anului 2000 , Ed. Paralela 45, Pitești,
1999.

71
28. Thomas Rosica, St. Faustina Kowalska and St. John Paul II: Patron Saints of World
Youth Day 2016 in Krakow , http://www.saltandlighttv.org , 20.06. 2017,
http://saltandlighttv.org/blogfeed/getpost.php?id=71093.
29. Thomas Rosica, St. Faustina Kowalska and St. John Paul II: Patron Saints of World
Youth Day 2016 in Krakow , http://www.saltandlighttv.org , 20.06.201 7,
http://saltandlighttv.org/blogfeed/getpost.php?id=71093 .
30. Faustina Kowalska, Mic jurnal. Milostivirea lui Dumnezeu în sufletul meu , în Elżbieta
Siepak, John Paul II and Worship of the Divine Mercy , http://www.pope2016.com/
20.06.2017, http://www.pope2016.com/en/faith/mercy/news,449121,john -paul-ii-and-
worship -of-the-divine -mercy.html
31. Elżbieta Siepak, John Paul II and Worship of the Divine Mercy ,
http://www.pope2016.com/ 20.06.2017,
http://www.pope2016.com/en/faith/mercy/news,449121,john -paul-ii-and-worship -of-the-
divine -mercy.html
32. Papal renunciation, https://en.wikipedia.org/ 27.04.2017,
https://en.wikipedia.org/wiki/Papal_renunciation#List_of_pap al_renunciations
33. Rodica Binder, Un bun manager sau un Mozart al teologiei?, http://www.dw.com,
29.04.2017, http://www.dw.com/ro/un -bun-manager -sau-un-mozart -al-teologie i/a-
2625789
34. Biography of Pope Francis , http://adw.org/ , 22.06.2017, http://adw.org/wp –
content/uploads/2014/02/13Papacy -Pope -Francis -Biography.pdf .
35. Tomas Alberto M. Mangibin Jr, Francis: The Pope of Mercy, Compassion and Humility ,
26.01.2015, în Vocation Discernment.

72
36. Adrian Farrelly, Pope Francis – Mercy and Compassion ,
http://www.divinemercy.org/ ,22.06.2017, http://www.divinemercy.org/index.php/elemen t
s-of-divine -mercy/feast -of-mercy/228 -pope -francis -mercy -and-compassion.html .