Pozitionarea Romaniei In Contextul Programelor de Cooperare Teritoriala Europeana din Regiunea Marii Negre
CUPRINS
Acronime și abrevieri………………………………………………………………………………………………….4
Introducere………………………………………………………………………………………………………………10
Capitolul 1. Regiunea Mării Negre în contexul internațional actual……………………………24
1.1.Regiunea Mării Negre…………………………………………………………………………………….26
1.2. Securitate și stabilitate în Regiunea Mării Negre……………………………………………….29
1.2.1. Riscuri și provocări de securitate……………………………………………………30
1.2.2. Fragilitatea statelor din regiunea Mării Negre…………………………………..33
1.2.3. Conflictele „înghețate”………………………………………………………………….34
1.2.4. Dependeța energetică și diversificarea surselor………………………………..36
1.3. Poziții ale actorilor regionali și internaționali………………………………………………….38
1.3.1. Pozițiile statelor din bazinul Mării Negre………………………………………..39
1.3.2. Pozițiile organizațiilor din regiunea Mării Negre………………………………42
1.3.3. Interesele NATO la Marea Neagră………………………………………………….45
1.3.4. SUA – cel mai recent jucător la Marea Neagră…………………………………46
1.3.5. China – posibil viitor actor în regiunea Mării Negre…………………………46
Capitolul 2. Europenizarea regiunii Mării Negre……………………………………………………….48
2.1. Cooperarea cu organizații regionale. Relația OCEMN-UE……………………………..49
2.2. Modele de sinergii de cooperare în regiunea Mării Negre……………………………….53
2.2.1. Modelul CEPS……………………………………………………………………………..53
2.2.2. Modelul „Sinergia Mării Negre”…………………………………………………….56
2.3. Roport privind o abordare de politică regională pentru Marea Neagră………………59
2.4. Cauzele energetice de europenizare a regiunii Mării Negre…………………………….61
2.5. Instrumentele financiare ale UE pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre…………64
Capitolul 3. Cooperarea teritorială ca strategie a Uniunii Europene pentru dezvoltarea regiunilor………………………………………………………………………………………………………………….71
3.1. Forme de cooperare teritorială…………………………………………………………………….75
3.1.1. Cooperarea transfrontalieră……………………………………………………………75
3.1.1.1. Prezentare………………………………………………………………………75
3.1.1.2. Exemplu de proiect realizat prin cooperare transfrontalieră…..78
3.1.1.3.Cooperarea transfrontalieră în viitor……………………………………80
3.1.2. Cooperarea transnațională……………………………………………………………..80
3.1.2.1. Prezentare………………………………………………………………………81
3.1.2.2. Exemplu de proiect realizat prin cooperare transnațională…….82
3.1.3. Cooperarea interregională……………………………………………………………..83
3.1.3.1. Prezentare………………………………………………………………………84
3.1.3.2. Exemplu de proiect de cooperare interregională………………….84
3.2. Cadrul legal de promovare a cooperării teritoriale………………………………………….86
Capitolul 4. Inițiative de cooperare la Marea Neagră…………………………………………………89
4.1. Programe de cooperare teritorială realizate în regiunea Mării Negre………………..90
4.1.1. Proiecte bazate pe cooperarea transfrontalieră din regiunea Mării Negre…………………………………………………………………………………………………..90
4.1.2. Proiecte bazate pe cooperarea transnațională din regiunea Mării Negre…………………………………………………………………………………………………..94
4.1.3. Alte exemple de inițiative în regiunea Mării Negre…………………………..97
4.1.4. Parteneriate………………………………………………………………………………….99
4.2. Acțiuni ale României în regiunea Mării Negre…………………………………………….102
Capitolul 5. Propunere pentru crearea unui Program românesc de cooperare teritorială în regiunea Mării Negre: „Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu”……………………………………………………………………………………………………………………110
Concluzii………………………………………………………………………………………………………………..126
A ) Analiza SWOT pentru regiunea Mării Negre………………………………………….126
B ) Sugestii de acțiuni viitoare pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre………….129
C ) Dezvoltarea prin cooperare teritorială…………………………………………………….132
Anexe……………………………………………………………………………………………………………………..134
Anexa 1- Cadrul instituțional al Obiectivului de Cooperare Teritorială Europeană.134
Anexa 2- Calendar privind participarea României în cadrul programelor de cooperare teritorială europeană 2007-2013…………………………………………………………………………………136
Anexa 3- Participarea țărilor din regiunea Mării Negre în organizații internaționale și regionale………………………………………………………………………………………………………………….138
Anexa 4- Hartă regiune Marea Neagră……………………………………………………………..139
Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………….140
Acronime și abrevieri
ADT – Analiza Diagnostică Transfrontalieră
ADR – Agenția de Dezvoltare Regională
ADAF – Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Feminin
AEBR – Asociația Regiunilor de Graniță Europene (Association of European Border Regions)
ANEIR – Asociația Națională a Exportatorilor și Importatorilor din România
ANP – Asociația Națională a Patronatelor
APC – Acorduri de Parteneriat și Cooperare
ARD – Agenția Regională de Dezvoltare
BCUM – Bază de cercetare pentru utilizatori multipli
BEI – Banca Europeană de Investiții
BENELUX – Uniune economică a Belgiei, Olandei și Luxemburgului, inițial statuată ca uniune vamală
BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
BPOL/BGS – Poliția federală germană
BLACKSEAFOR – Grupul de Cooperare Navală la Marea Neagră (Black Sea Naval Cooperation Task Group)
BMN – Bazinul Mării Negre
BOOMMOLUK – proiect UE în cadrul căruia 50 de vameși moldoveni și ucraineni vor beneficia de instruire și deplasări în țările UE pentru implementarea practicilor europene de trecere a frontierei, iar la punctele de trecere a hotarelor moldo-ucrainene vor fi instalate sisteme informaționale
BSCA – Asociația guvernatorilor și primarilor capitalelor de la Marea Neagră (The Black Sea Capitals’ Governors and Mayors Association)
BSECAO – Observatorul Economic pentru Marea Neagră și Asia Centrală (Black Sea and Central Asia Economic Outlook)
BSCF – Forumul Gărzilor de Coastă ale Mării Negre (Black Sea Coast Forum)
BSEP – Programul de Mediu al Mării Negre
BSERP – Programul de refacere a mediului Mării Negre 2002-2004 și 2004-2007 (Black Sea Environmental Recovery Project) – continuare a Proiectului GEF /UNDP 1993-1996
BSR – Regiunea Mării Negre (Black Sea Region)
CADSES – Spațiul central-european, adriatic, danubian și sud-est european (Central, Adriatic, Danubian and South-Eastern European Space), ce include 13 regiuni din 18 țări membre
CAFA – Coaliția asociațiilor femeilor de afaceri
CBC – Cooperarea transfrontalieră (Cross Border Cooperation)
CCIR – Camera de Comerț și Industrie a României
CDC – Comunitatea Opțiunii Democratice (Community of Democratic Choice)
CEFTA – Acordul Central European de Liber Schimb (Central European Free Trade Agreement)
CEMAT – Conferința ministerială europeană pentru amenajarea teritoriului (The European Spatial Planning Ministerial Conference )
CEMN – Cooperarea Economică la Marea Neagră (Black Sea Economic Cooperation – BSEC)
Centrul SECI – Centrul Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru Combaterea Infracționalității Transfrontaliere (Southeast European Cooperative Initiative Regional Center for Combating Trans-Border Crime) de la București
CEPS – Centrul pentru Studii de Politică Europeană (Centre for European Policy Studies) de la Bruxelles
CIBC – Clubul de Afaceri al Integrării Caspice (Caspian Integration Bussiness Club)
CMN – Comisia Mării Negre
CMPCSEE – Consiliul de Planificare a Urgențelor Civil-Militare în Sud-Estul Europei (Civil-Military Emergency Planning Council in Southeastern Europe)
CSI – Inițiativa de Securitate a Containerului
CTE – Cooperarea Teritorială Europeană
DABLAS – Grupul de lucru Dunăre-Marea Neagră (Danube-Black Sea Task Force)
DADL – Direcția Apelor Dobrogea-Litoral Constanța
DM 2000 – Drumul Mătăsii 2000
EBRC – Comitetul Regiunilor Graniței de Est (East Border Regions Committee)
EEA – Agenția Europeană a Mediului (European Environmental Agency)
EECAC – Europa de Est, Caucazul și Asia Centrală (Eastern Europe, Caucasus and Central Asia)
ECE DG – Directoratul General de Mediu al Comisiei Europene (European Commission’s Environment Directorate-General)
EEIG – Gruparea Europeană de Interes Economic (European Economic Interest Grouping)
EMSA – Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (European Maritime Safety Agency)
EOMMEX – Organizația pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii din Grecia
ESM – Evaluarea Strategică de Mediu
ESPON 2013 – Rețeaua Europeană de Observare a Amenajării Teritoriului (European Spatial Planning Observation Network), program prin care se realizează statistici privind dezvoltarea și coeziunea teritorială a spațiului european
EUBAM – Misiunea Uniunii Europene de asistență la frontiera moldo-ucraineană
EuDA – Asociația Europeană de Dragaj
EUREGIO – program UE de cooperare regională transfrontalieră (European Region).
EuropeAid – Oficiul de Cooperare EuropeAid al Comisiei Europene (EuropeAid Co-operation Office)
Europol – organizația care se ocupă de aplicarea legii în cadrul UE și care operează cu informații referitoare la criminalitate (European Police Office)
FC – Fondul de Coeziune
FEDR (EFDR) – Fondul European pentru Dezvoltare Regională (European Fund for Regional Development)
FES – Fondul European Social
FMN – Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat
GECT – Gruparea europeană pentru cooperare teritorială (European Grouping for Territorial Cooperation – EGTC)
GEF – Fondul Global de Mediu
GIRMIFS – Grupul Interministerial Român pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat
GMFUS – German Marshall Fund of the United States
GOOS – Sistemul Global de Observare a Oceanelor (Global Ocean Observing System)
GUUAM – Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaidjan și Moldova
HELCOM – Comisia Helsinki (Helsinki Commission); acționează pentru protejarea mediului marin din Marea Baltică împotriva tuturor surselotarea regiunii Mării Negre………….129
C ) Dezvoltarea prin cooperare teritorială…………………………………………………….132
Anexe……………………………………………………………………………………………………………………..134
Anexa 1- Cadrul instituțional al Obiectivului de Cooperare Teritorială Europeană.134
Anexa 2- Calendar privind participarea României în cadrul programelor de cooperare teritorială europeană 2007-2013…………………………………………………………………………………136
Anexa 3- Participarea țărilor din regiunea Mării Negre în organizații internaționale și regionale………………………………………………………………………………………………………………….138
Anexa 4- Hartă regiune Marea Neagră……………………………………………………………..139
Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………….140
Acronime și abrevieri
ADT – Analiza Diagnostică Transfrontalieră
ADR – Agenția de Dezvoltare Regională
ADAF – Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Feminin
AEBR – Asociația Regiunilor de Graniță Europene (Association of European Border Regions)
ANEIR – Asociația Națională a Exportatorilor și Importatorilor din România
ANP – Asociația Națională a Patronatelor
APC – Acorduri de Parteneriat și Cooperare
ARD – Agenția Regională de Dezvoltare
BCUM – Bază de cercetare pentru utilizatori multipli
BEI – Banca Europeană de Investiții
BENELUX – Uniune economică a Belgiei, Olandei și Luxemburgului, inițial statuată ca uniune vamală
BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
BPOL/BGS – Poliția federală germană
BLACKSEAFOR – Grupul de Cooperare Navală la Marea Neagră (Black Sea Naval Cooperation Task Group)
BMN – Bazinul Mării Negre
BOOMMOLUK – proiect UE în cadrul căruia 50 de vameși moldoveni și ucraineni vor beneficia de instruire și deplasări în țările UE pentru implementarea practicilor europene de trecere a frontierei, iar la punctele de trecere a hotarelor moldo-ucrainene vor fi instalate sisteme informaționale
BSCA – Asociația guvernatorilor și primarilor capitalelor de la Marea Neagră (The Black Sea Capitals’ Governors and Mayors Association)
BSECAO – Observatorul Economic pentru Marea Neagră și Asia Centrală (Black Sea and Central Asia Economic Outlook)
BSCF – Forumul Gărzilor de Coastă ale Mării Negre (Black Sea Coast Forum)
BSEP – Programul de Mediu al Mării Negre
BSERP – Programul de refacere a mediului Mării Negre 2002-2004 și 2004-2007 (Black Sea Environmental Recovery Project) – continuare a Proiectului GEF /UNDP 1993-1996
BSR – Regiunea Mării Negre (Black Sea Region)
CADSES – Spațiul central-european, adriatic, danubian și sud-est european (Central, Adriatic, Danubian and South-Eastern European Space), ce include 13 regiuni din 18 țări membre
CAFA – Coaliția asociațiilor femeilor de afaceri
CBC – Cooperarea transfrontalieră (Cross Border Cooperation)
CCIR – Camera de Comerț și Industrie a României
CDC – Comunitatea Opțiunii Democratice (Community of Democratic Choice)
CEFTA – Acordul Central European de Liber Schimb (Central European Free Trade Agreement)
CEMAT – Conferința ministerială europeană pentru amenajarea teritoriului (The European Spatial Planning Ministerial Conference )
CEMN – Cooperarea Economică la Marea Neagră (Black Sea Economic Cooperation – BSEC)
Centrul SECI – Centrul Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru Combaterea Infracționalității Transfrontaliere (Southeast European Cooperative Initiative Regional Center for Combating Trans-Border Crime) de la București
CEPS – Centrul pentru Studii de Politică Europeană (Centre for European Policy Studies) de la Bruxelles
CIBC – Clubul de Afaceri al Integrării Caspice (Caspian Integration Bussiness Club)
CMN – Comisia Mării Negre
CMPCSEE – Consiliul de Planificare a Urgențelor Civil-Militare în Sud-Estul Europei (Civil-Military Emergency Planning Council in Southeastern Europe)
CSI – Inițiativa de Securitate a Containerului
CTE – Cooperarea Teritorială Europeană
DABLAS – Grupul de lucru Dunăre-Marea Neagră (Danube-Black Sea Task Force)
DADL – Direcția Apelor Dobrogea-Litoral Constanța
DM 2000 – Drumul Mătăsii 2000
EBRC – Comitetul Regiunilor Graniței de Est (East Border Regions Committee)
EEA – Agenția Europeană a Mediului (European Environmental Agency)
EECAC – Europa de Est, Caucazul și Asia Centrală (Eastern Europe, Caucasus and Central Asia)
ECE DG – Directoratul General de Mediu al Comisiei Europene (European Commission’s Environment Directorate-General)
EEIG – Gruparea Europeană de Interes Economic (European Economic Interest Grouping)
EMSA – Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (European Maritime Safety Agency)
EOMMEX – Organizația pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii din Grecia
ESM – Evaluarea Strategică de Mediu
ESPON 2013 – Rețeaua Europeană de Observare a Amenajării Teritoriului (European Spatial Planning Observation Network), program prin care se realizează statistici privind dezvoltarea și coeziunea teritorială a spațiului european
EUBAM – Misiunea Uniunii Europene de asistență la frontiera moldo-ucraineană
EuDA – Asociația Europeană de Dragaj
EUREGIO – program UE de cooperare regională transfrontalieră (European Region).
EuropeAid – Oficiul de Cooperare EuropeAid al Comisiei Europene (EuropeAid Co-operation Office)
Europol – organizația care se ocupă de aplicarea legii în cadrul UE și care operează cu informații referitoare la criminalitate (European Police Office)
FC – Fondul de Coeziune
FEDR (EFDR) – Fondul European pentru Dezvoltare Regională (European Fund for Regional Development)
FES – Fondul European Social
FMN – Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat
GECT – Gruparea europeană pentru cooperare teritorială (European Grouping for Territorial Cooperation – EGTC)
GEF – Fondul Global de Mediu
GIRMIFS – Grupul Interministerial Român pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat
GMFUS – German Marshall Fund of the United States
GOOS – Sistemul Global de Observare a Oceanelor (Global Ocean Observing System)
GUUAM – Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaidjan și Moldova
HELCOM – Comisia Helsinki (Helsinki Commission); acționează pentru protejarea mediului marin din Marea Baltică împotriva tuturor surselor de poluare prin cooperarea interguvernamentală a Danemarcei, Estoniei, Comunității Europene, Finlandei, Germaniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, Rusiei și Suediei.
ICPDR – Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (International Convention for Protection of the Danube River)
IEVP– Instrumentul European pentru Vecinătate și Parteneriat (European Neighbourghood and Partnership Instrument- ENPI)
ISD – Investiții Străine Directe (Foreign Direct Investments – FDI)
IFI – Instituții Financiare Internaționale
IMM – Întreprinderi mici și mijlocii (Small and Medium Enterprises – SME)
IMO – Organizația Internațională Maritimă (International Maritime Organization)
INFOTAG – Agenție de știri din Republica Moldova
INTERREG – program de cooperare interregională; programul INTERREG IVC este parte a obiectivului Cooperării Europene Teritoriale pentru politicile Fondurilor Structurale pentru perioada 2007-2013
INTERACT II – program finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională
ISPS Code – Codul Internațional al Securității Navale și al Facilităților Portuare
IUEA – Inițiativa Uniunii Europene pentru Apă
IUU – Pescuitul ilegal, nereglementat și neraportat (Illegal, Unregulated and Unreported Fishing)
JRC – Centru comun de cercetare (Joint Research Center)
KOSGEB – Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii din
Turcia
MAE – Ministerul Afacerilor Externe al României
MATRA – Program de granturi al Guvernului Olandei
MDR – Ministerul Dezvoltării Regionale al României
MIRA – Ministerul de Interne și al Reformei Administrative al României
MMDD – Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile al României
NATO – Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (North Atlantic Treaty Organisation)
OCEMN – Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (Black Sea Economic Cooperation Organization – BSECO)
ODDE-GUAM – Organizația pentru Dezvoltare Democratică și Economică – GUAM (Organization for Democracy and Economic Development – GUAM – ODED-GUAM)
OG – Ordonanța Guvernului (România)
OUG – Ordonanța de Urgență a Guvernului (România)
OIM – Organizația Internațională pentru Migrație
ONG – Organizație neguvernamentală
OSCE – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
OMC – Organizația Mondială a Comerțului (World Trade Organization – WTO)
ONU – Organizația Națiunilor Unite
PAMINA – program de cooperare transfrontalieră franco-germană
PESA – Politica Europeană de Securitate și Apărare (European Security and Defence Policy – ESDP)
PEV – Politica Europeană de Vecinătate (European Neighbourhood Policy – ENP)
PIB – Produsul Intern Brut (Gross Domestic Product – GDP)
PHARE – Program UE de asistență financiară (Poland and Hungary Aid for Reconstruction)
POCBMN – Programul Operațional Comun pentru Bazinul Mării Negre pentru perioada 2007-2013 (Black Sea Basin Joint Operational Programme 2007-2013)
POS – Program Operațional Sectorial
PNUD – Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (United Nations Development Programme – UNDP)
PSAMN – Planul Strategic de Acțiune pentru Marea Neagră
REMN – Regiunea Extinsă a Mării Negre
RCMP – Planul de Management al Bazinului Dunării (River Catchment Management Plan of the Danube River)
RMN – Regiunea Mării Negre
SAPARD – program UE de asistență financiară pentru agricultură și dezvoltare rurală (Strategic Action Plan for Agriculture and Rural Development)
SCOMAR – Sistemul Complex de Supraveghere, Observare și Control al Traficului la Marea Neagră
SEE – Program de Coeziune Teritorială pentru Europa de Sud-Est
TACIS – Program de Asistență Tehnică pentru Comunitatea Statelor Independente (Technical Aid to the Commonwealth of Independent States)
TAKO -Transnistria, Abhazia, Nagorno-Karabagh și Osetia de Sud
TDA – Analiza de Diagnostic Transfrontalier (Transboundary Diagnostic Analysis)
TEN-T – Rețeaua Tran-Europeană de Transport (Trans European Network – Transport)
UE – Uniunea Europeană
UE-15 – Uniunea Europeană cu 15 membri
UE-25 – Uniunea Europeană cu 25 membri
UNBCCE – Uniunea Confederațiilor Antreprenoriale ale Mării Negre și Mării Caspice
UNCLOS – Convenția Națiunilor Unite pentru Legea Mării (United Nations Convention of the Law of The Seas)
UNESCO – Organizația Națiunilor Unite pentru Educație și Știință
URBACT – Program UE de cooperare în domeniul urbanismului
USAID – Asistența Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (United States Assistance for International Development)
ZPP – Zone de Protecție pentru Pescuit (Fisheries Protection Zones – FPZ)
WWF – World Wildlife Fund
Introducere
Regiunea Mării Negre a devenit o arie deosebit de importantă pentru Europa și Uniunea Europeană în ultimii ani, mai ales după ce au fost evidențiate oportunitățile și amenințările din această zonă. Importanța strategică a bazinului Mării Negre pentru UE este clar exprimată prin intermediul politicii de cooperare adresate Mării Negre, politică ce are ca obiectiv crearea unui spațiu comun de securitate, democrație și prosperitate. Cooperarea regională mobilizează spre dialog și acțiune comună statele din regiune, ce se caracterizează atât prin diversitate, dar și printr-un potențial enorm. În consecință, pentru Uniunea Europeană o responsabilitate urgentă de asumat constă în exercitarea unui rol de promotor activ al cooperării teritoriale în zona Mării Negre.
Motivația alegerii temei. Gradul de noutate al temei
Lucrarea de față își propune să abordeze o temă actuală și de mare însemnătate atât pentru UE, dar și pentru România, țară membră UE, vecină cu Marea Neagră, care aparține acestei regiuni și care este direct vizată de politicile implementate aici. Uniunea și-a intensificat rolul în bazinul Mării Negre mai ales după aderarea României și Bulgariei, țări prin intermediul cărora UE are frontieră externă în regiune. Nu numai proximitatea reprezintă în acest caz un factor de acțiune, ci și legăturile pe care UE le are cu toate cele zece state din regiune. Astfel că: trei țări sunt state membre ale UE – Grecia, România și Bulgaria; o țară este candidată la integrarea în UE – Turcia; cinci țări sunt acoperite de Politica Europeană de Vecinătate (PEV), fără a li se oferi însă perspectiva certă și un calendar al accederii în Uniune – Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia și Azerbaidjan; iar o țară cheie beneficiază de un parteneriat strategic cu UE – Federația Rusă. Astfel că, UE are relații contractuale de un tip sau altul cu toate țările regiunii.
În consecință, contextul actual determină o implicare majoră a Uniunii în regiune. Problemele ce apar, și pe care aceasta lucrare și le-a propus să le prezinte și să le analizeze se referă nu la dorința de acțiune a UE în regiune, ci la modalitatea în care aceasta intervine. Se dorește dezvoltarea regiunii prin intermediul programelor de cooperare teritorială, metodă folosită de UE și pentru alte zone. Problema constă însă în dificultatea cu care regiunile reușesc să se cupleze. Slăbiciunile cooperării regionale constau în lipsa de experiență a actorilor regionali în ceea ce privește asocierea și dezvoltarea prin cooperare și în lipsa de fonduri. În acest sens UE trebuie să intervină și să învețe părțile implicate să coopereze prin programe și proiecte pentru a dezvolta regiunea și să le ofere, totodată, sprijin financiar pentru realizarea acestor scopuri.
Actorii regionali nu știu cum să interacționeze mai ales pentru că până să intervină UE, nu a existat un cadru juridic de reglementare a cooperării. Prin înființarea GECT (Gruparea Europeană pentru Cooperare Teritorială), UE a oferit o bază juridică pentru cooperare, ce a dus la apariția unor legi interne, care acum le permite statelor din regiune să acționeze în parametrii legali. Deci aceste legi interne au rolul de a înlesni juridic cooperarea.
Lucrarea a fost realizată în contextul în care România, prin poziționarea sa, trebuie să dea dovadă de inițiativă, să arate că a înțeles complexitatea problemelor din regiune, că valorifică potențialul ideii de cooperare teritorială și că își cunoaște rolul în calitate de stat ce formează frontiera externă a UE.
Succesul unor proiecte de dezvoltare sustenabilă încheiate recent arată că trăsăturile esențiale prin care se remarcă o comunitate cu potențial inovator sunt recunoașterea și conștientizarea în comun a unor nevoi sau provocări, relativ urgente; pre-existența sau apariția unor structuri instituționale locale flexibile, capabile să adapteze și să susțină mecanismele participative multi-stakeholders; reușita de a găsi soluții prin care să se realizeze conlucrarea între tradițiile și practicile locale relevante și tehnologiile generatoare de inovații; și existența la nivelul comunităților locale a unui leadership puternic, dublat de un spirit de pionierat suficient de pronunțat. Concluzionând cele de mai sus, se poate constata că la nivelul Regiunii Mării Negre este nevoie de accelerarea dezvoltării proceselor participative.
Regiunea Mării Negre are nevoie să-și construiască bazele pentru un viitor economic viabil, durabil și ambiental atractiv. Concretizarea acestui deziderat impune ca problematica mediului natural să fie tratată unitar pe întreg Bazinul Mării Negre, astfel încât proiectele regionale specifice să producă sinergii, generând un impact pozitiv, semnificativ și durabil. Pentru aceasta sunt necesare: armonizarea programelor regionale – atât în stadiul concepției cât și în acela al implementării, formarea și alocarea performantă a resurselor pentru implementarea în timp util a programelor regionale de mediu și asigurarea unei eficiențe maxime de costuri a proiectelor derulate la nivel regional.
Experiența internațională arată că unul dintre factorii cheie de succes pentru dezvoltarea sustenabilă îl constituie efortul depus pentru creșterea potențialului inovator al comunităților – formarea de comunități inovativ-sustenabile. Această condiție cheie se poate realiza numai dacă se asigură o participare coerentă a deținătorilor de interese în toate fazele de realizare a programelor regionale: de la aceea a inițiativei și până la aceea a „lecțiilor învățate”. În consecință, pentru accelerarea proceselor regionale de formare și creștere a potențialului inovator al comunităților, este critică inițierea unui proces de comunicare timpurie, orientat către consultarea îndeajuns de largă a deținătorilor de interese și focalizat pe declanșarea exercițiului multi-stakeholder participativ. Acest proces de comunicare este inițiat prin intermediul proiectului de licență de față care își propune a fi un punct de plecare pentru rezolvarea problemei dezvoltării regiunii Mării Negre.
Obiectivele generale ale lucrării
UE a propus ca soluție pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre cooperarea teritorială înlesnită printr-un sistem complex de programe și proiecte regionale.
Mai întâi aceată teză prezintă situația pe care a întâlnit-o UE atunci când a venit în această regiune. Contextul geopolitic al Mării Negre îi influențează capacitatea de dezvoltare și de aceea se cere mai întâi o analiză a situației curente: care sunt avantajele și dezavantajele zonei, ce oportunități există aici, dar mai ales care îi sunt amenințările. Orice propunere de proiect regional trebuie să aibă în vedere aceste trăsături. Altfel, nerecunoașterea acestora, sau refuzul de a aceepta unele obstacole regionale (precum traficul de droguri, arme, persoane, crimanalitatea, terorismul, conflictele înghețate) afectează atât calitatea proiectelor, cât și rezultatele lor. Tocmai de aceea concluzia prezentată în cadrul acestei lucrări este aceea că ideea de cooperare teritorială nu se poate realiza dacă actorii implicați, cei care dețin interese în zonă (stakeholderii) nu sunt puși față în față, în cadrul unor întâlniri regionale în care să se discute toate aspectele regiunii. Și în acest sens, lucrarea prezintă „Proiectul românesc” ca un exemplu de exercițiu participativ în care sunt angrenați actorii direct implicați în vederea dezvoltării ințiativelor în regiune. Proiectul propune dezvoltarea unui parteneriat deschis pentru mediu în regiunea Mării Negre, plecând de la premisa că în domeniul mediului este cel mai ușor să capeți consens.
Metodologie
Pentru a pune în valoare ideile prezentate în cadrul acestei lucrări a fost utilizată o gamă variată de surse (ce se regăsesc în bibliografia acestei teze). Mai mult decât atât, gradul ridicat de actualitate al temei alese a premis culegerea informațiilor atât din comentariile zilei ale presei cât și din unele Hotărâri de Guvern adoptate pe parcursul documentării. Instrumentele folosite au fost multiple. Astfel că pe lângă documentele UE cu privire la tema de față, pe lângă cărțile și studiile consultate ce abordează problema Mării Negre, informații importante au fost culese din presa scrisă sau on-line, discursuri, din cadrul unor emisiuni televizate și din evenimente precum Summit-ul NATO de la București (2-4 aprilie 2008) sau cel mai mare târg de de soluții pentru mediul înconjurător, IFAT(5-9 mai 2008), organizat la Munchen, în Germania. De asemenea, o relevanță deosebităa avut-o participarea la realizarea „Programului românesc” de cooperare teritorială în regiunea Mării Negre în carul Grupulului pentru Promovarea Inițiativelor de Mediu, format din CoEvolve, Grupul Ecologic pentru Colaborare și Centrul de Cercetări Complexe. Rezultatul a fost conceperea proiectului „Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu” menit să declanșeze la nivel regional un prim ciclu de exerciții multi-stakeholder participative prin care să accelereze semnificativ fundamentarea, inițierea, dezvoltarea conceptuală și adoptarea unui Program Cadru de „Parteneriat Deschis pentru Mediu în Regiunea Mării Negre” .
Prezentarea lucrării
În primul capitol este analizată regiunea Mării Negre din mai multe puncte de vedere. Astfel că, alături de prezentarea punctelor forte și a dezavantajelor zonei, sunt înfățișate riscurile dar și oportunitățile din bazinul Mării Negre. Sunt avute în vedere atât poziția geostrategică a regiunii cât și actorii interesați de dezvoltarea acesteia.
Regiunea Mării Negre, fiind o zonă geografică inedită, bogată în resurse naturale și cu o poziție strategică deosebită, se conturează ca un punct cheie pentru viitorul Europei Extinse. Ea are o importanță strategică majoră fiind deopotrivă o rută de tranzit pentru resursele energetice, dar și o zonă caracterizată de riscuri, provocări, de conflicte „înghețate” și de terorism. Astăzi, Marea Neagră este inclusă în procesul de democratizare și realizare a stabilității în Europa, prin eliminarea moștenirii Războiului Rece, proces început în Europa Centrală (Marea Baltică și Europa de Sud-Est). Dacă negocierile de aderare cu Turcia vor progresa, o zonă a Mării Negre prosperă și sigură poate fi un avantaj uriaș mai ales în contextul politicii de vecinătate a UE. Cooperarea în bazinul Mării Negre este de asemenea necesară pentru îndeplinirea obiectivului Uniunii Europene de a elimina dependența energetică față de un singur actor, Federația Rusă.
Bazinul Mării Negre reprezintă intersecția a patru axe geopolitice distincte și cu o mare importanță strategică. Prima dintre ele este legată de domeniul energiei și cuprinde Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Mediterană. Forțele concurente acestor locuri sunt Rusia, Statele Unite și Uniunea Europeană. A doua axă este reprezentată de Drumul Mătăsii (Axa Est-Vest). Ea permite apropierea Chinei de Marea Neagră și a fost instituționalizată prin Organizația de Cooperare de la Shanghai. A treia axă, leagă sudul de nord , adică Marea Baltică de Marea Neagră și este importantă pentru transferul de democrație și pentru exemplul de bune practici pe care Vestul îl oferă. Această axă reprezintă oportunitatea UE de a-și promova interesele, strategiile și programele de cooperare în zona Mării Negre. A patra axă importantă geopolitic este coridorul Rhin- Dunăre- Marea Neagră pentru că leagă Vestul Europei de Estul Europei și se poate constitui într-un important sistem de transportare a apei.
Amenințările la adresa securițății regiunii Mării Negre, precum și potențialul energetic al acesteia au determinat mai multe organizații să se implice în zonă, abordând mai mult sau mai puțin eficient provocările și oporunitățile de aici. Pentru a obține rezultate pozitive în urma extinderii lor în zonă, NATO și UE au găsit ca soluție ideea de cooperare regională care urmează să elimine riscurile și să fructifice punctele forte ale regiunii.
Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) reprezintă cel mai inclusiv cadru de colaborare al regiunii, reunind pe lângă cele șase state riverane și alte șapte ce au legătură într-un fel sau altul cu Marea Neagră: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Grecia, Moldova, Muntenegru și Serbia. Alte 13 state au statutul de observatori, 7 dintre ele fiind membre UE: Austria, Cehia, Franța, Germania, Italia, Polonia, Slovacia, iar celelalte 6 în relații cu UE: Belarus, Croația, Egipt, Israel, Tunisia, SUA. Mai mult decât atât, au căpătat statutul de observatori și unele organizații precum: Conferința Cartei Energiei, Comisia pentru Protecția Mării Negre împotriva Poluării și Clubul Internațional al Mării Negre. Faptul că are un număr mare de membri și că este puternic instituționalizată a dus la cosiderarea OCEMN ca cea mai însemnată formă de organizare din regiunea Mării Negre. Comisia Uniunii Europene consideră că aceasta ar putea contribui la dezvoltarea zonei prin multitudinea actorilor implicați și prin faptul că Rusia și Turcia sunt membri fondatori.
NATO a intrat în regiunea Mării Negre prin intermediul acțiunii antiteroriste Active Endeavour. După atacurile de la 11 septembrie 2001, Rusia a participat la această operațiune a NATO, deși este împotriva prezenței permenente a flotei NATO în bazinul Mării Negre, considerând-o că intensifică tensiunile de aici. Prin conceptul de Apărare împotriva terorismului (2002) NATO își manifestă interesul în regiunea Mării Negre și dorința de a contribui la stabilitatea și securitatea zonei.
SUA are multe intenții în regiunea Mării Negre, cea mai curajoasă fiind aceea de a susține democratizarea țărilor din această zonă. Pe de altă parte, angajamentul pe care Statele Unite și-l asumă în bazinul Mării Negre poate fi văzut ca parte a vastei sale politici externe care se concentrează pe interesul național, mai ales că după 11 septembrie lupta împotriva proliferarea armelor de distrugere în masă se află în centrul agendei sale politice. De aceea, regiunea Mării Negre este un domeniu atrăgător de acțiune pentru SUA prin apropierea de Iran, Irak și Afganistan. Un al doilea motiv pentru care aceasta este prezentă în regiune este securitatea energetică, SUA conștientizând rolul de punte de legătură pe care Marea Neagră îl are în transportul gazlui și petrolului din Caucaz în Europa. Și, de asemenea, prezența sa aici îi consolidează supremația în rândul ordinii internaționale și contrabalansează influența altor puteri în regiune.
În capitolul al doilea este prezentat separat un actor ce intenționează să aibă cel mai important rol în regiune. Este vorba despre Uniunea Europeană prin proiectele de dezvoltare regională. Proiectele ințiate în bazinul Mării Negre, fondurile alocate precum și interacțiunea cu ceilalți actori arată însemnătatea acțiunilor Uniunii pentru statele riverane.
Pentru transformarea regiunii Mării Negre într-un spațiu comun de securitate, democrație și prosperitate aceasta are nevoie de o prezență constantă și o intervenție cât mai amplă a Uniunii Europene în zonă. Acțiunile acesteia ar trebui să fie caracterizate prin coerență și fermitate și să fie orientate spre obținerea unor rezultate palpabile. UE ar trebui să se ocupe de mobilizarea tuturor instrumentelor financiare relevante, cooperarea intensificată cu alte instituții și organizații din regiune, și, nu în ultimul rând, monitorizarea acțiunilor pentru a asigura continuitatea și eficiența inițiativelor sale.
Interacțiunea dintre UE și OCEMN duce la formarea unui cadru promițător ce poate contribui la crearea unei relații regionale de viitor pentru dezvoltarea regiunii. Există domenii prioritare unde efortul celor două ar trebui să se unească pentru niște rezultate observabile. Este vorba despre interconectarea infrastructurii de transport în regiune, intensificarea securității energetice și a mediului, combaterea tuturor formelor de crimă organizată, terorism, prevenirea dezastrelor naturale sau produse de către om, reînnoirea tehnologiilor informaționale și de comunicare în zonă pentru a facilitarea deplasării persoanelor dintr-o țară în alta. OCEMN poate folosi experiența UE în promovarea cooperării regionale prin crearea unor centre industriale, de universități și de cercetare.
Centrul pentru Studii de Politică Europeană (Centre for European Policy Studies – CEPS- Bruxelles) a realizat, în iunie 2006, un studiu în care a prezentat un model prin care UE ar putea să acționeze în regiunea Mării Negre. Acesta se intitulează O sinergie pentru cooperarea regională a Mării Negre: Orientări pentru o inițiativă a UE și prezintă modul în care UE ar putea realiza o sinergie a inițiativelor regionale ce există deja în bezinul Mării Negre. Cercetarea observă că, deși Uniunea s-a angajat să dezvolte regiunea prin mai multe tipuri de instrumente, ea nu are o aborare strategică. Analiștii CEPS sugerează că o inițiativă a UE în regiunea Mării Negre ar trebui să se concentreze pe promovarea unei sinergii cuprinzătoare între deținătorii de interese în zonă. Sectoarele pe care aceasta ar trebui să se axeze sunt mediu, transport, energie, securitate internă și promovarea democrației, adică sectoare cu caracter adevărat regional.
Sinergia Mării Negre- O nouă inițiativă regională de cooperare reprezintă strategia Uniunii pentru a dezvolta regiunea Mării Negre ce vine în completarea relațiilor pe care UE le are cu statele din zonă. Comisia Europeană dorește ca prin intermediul Sinergiei Mării Negre să ofere un cadru flexibil pentru a asigura o mai mare coerență și o mai bună orientare a politicilor ce se adresează zonei. Aceasta trebuie să completeze politicile existente, să ofere o mai mare vizibilitate zonei și să contribuie la antrenarea actualului proces de cooperare regională printr-un dialog intensificat, menit să crească încrederea între statele în cauză.
Comisia pentru afaceri externe din Parlamentul Europea a lansat pe 20 decembrie 2007 un Raport privind o abordare de politică regională pentru Marea Neagră, ce a fost supus la vot și aprobat pe 17 ianuarie 2008. Raportul are ca temă cooperarea la Marea Neagră și recunoaște, oficial dimensiunea estică a Uniunii Europene, egală ca importanță cu dimensiunea nordică și cea sudică sau euro-mediteraneeană. Potrivit raportului, cooperarea în zona Mării Negre ar trebui să implice, ca parteneri egali, UE, țările partenere în Politica europeană de vecinătate și Turcia ca țară candidată. Și, deși Rusia nu s-a arătat niciodată interesată de acest proiect, ea este menționată ca partener.
Se estimează că în 2030 UE va importa gaz și petrol din Rusia, Orientul Mijlociu și Africa de Nord în proporție de 70% din necesarul său, context în care regiunea Mării Negre devine o arie de tranzit crucială pentru mai mult de jumătate din importurile de energie ale UE. Comisia Europeană este preocupată de consolidarea noii politici energetice europene. Aceasta din urmă vizează trei obiective fundamentale: securitaea surselor de energie, sustenabilitatea și competitivitatea. Marea Neagră reprezintă o zonă de tranzit deosebit de importantă pentru Uniunea Europeană, în condițiile în care aproape jumătate din importurile de energie ale Europei urmează să traverseze regiune în anii ce vin.
Din punct de vedere al instrumentelor financiare ale UE, trebuie menționat faptul că din 2007 a intrat în vigoare reforma acestora. Numărul instrumentelor a fost redus și au fost create noi instrumente. Reforma viza asigurarea flexibilității de finanțare și vizibilității. În consecință, în 2007 au fost lansate noi Programe-Cadru de Finanțare pentru perioada 2007-2013. Aceste inovări se aplică și finanțării programelor pentru Marea Neagră. La întâlnirea de la Kiev a miniștrilor de externe a statelor membre UE și a celor din regiunea Mării Negre din 14 februarie 2008, s-a decis ca UE să acorde pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre 1,7 miliarde Euro anual. UE va aloca în plus zonei și 700 milioane de Euro din fondul special pentru investiții. Fondurile vor fi îndreptate către proiecte regionale, în special de securitate colectivă, finanțarea resurselor de apă și fonduri pentru lupta împotriva terorismului. Banii alocați reginii vor proveni din aceleași fonduri destinate politicilor de vecinătate, cum ar fi sumele prevăzute pentru Turcia sau pentru România ori Bulgaria.
Strategia Uniunii Europene pentru dezvoltarea regiunilor este reprezentată de cooperarea teritorială. Aceasta din urmă este prezentată în capitolul al treilea al lucrării, prin cele trei forme ale sale: cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională. Pentru fiecare tip în parte este descris și un program al UE ca model. În partea de final a capitolului este expusă forma legală prin care se realizează cooperarea teritorială. Este vorba despre GECT, Gruparea europeană pentru cooperare teritorială.
Uniunea Europeană sprijină cooperarea între statele membre și între acestea și țările vecine, precum și întărirea relațiilor politice, economice și sociale, pe baza unui set comun de valori. Politica de Coeziune urmărește să consolideze coeziunea economică și socială a Uniunii Europene extinse pentru promovarea dezvoltării durabile, armonioase și echilibrate a Comunității. Scopul Politicii de Coeziune este acela de a sprijini procesul de reducere a decalajelor dintre regiunile și statele membre mai dezvoltae a UE și cele mai puțin dezvoltate. Implementarea Politicii de Coeziune este realizată prin intermediul a trei obiective: Convergență, Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă și Cooperarea Teritorială Europeană. Aceasta din urmă vizează consolidarea cooperării transfrontaliere prin inițiative comune locale și regionale, consolidarea cooperării transnaționale prin acțiuni care facilitează dezvoltarea teritorială integrată conform priorităților Comunității Europene, precum și consolidarea cooperării interregionale și a schimbului de experiență.
În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România are acces la Instrumentele Structurale alocate pentru Cooperarea Teritorială Europeană (CTE) prin intermediul programelor de cooperare teritorială ale Uniunii Europene, finanțate prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Instrumentul de Pre-Aderare și Instrumentul European pentru Vecinătate și Parteneriat. Rata de co-finanțare pentru programele finanțate din FEDR și IPA este: 85% din fonduri comunitare și 15% din fonduri naționale, iar pentru programele finanțate din ENPI: 90% din fonduri comunitare și 10% din fonduri naționale. În România, programele CTE pentru 2007-2013 sunt gestionate în prezent de Ministerul Dezvoltării Regionale, prin intermediul Direcției Cooperare Teritorială cu statele membre UE. Acestea sunt în număr de 11, împărțite în două categorii:
Programe de cooperare la granițele interne ale UE: Programul de Cooperare Transfrontalieră România- Bulgaria; Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria- România; Programul de Cooperare Transnațională Sud-Estul Europei; Programul de Cooperare Interregională INTERREG IVC; Programul pentru rețeaua de dezvoltare urbană URBACT II (program de cooperare între orașele din statele membre UE); Programul de Cooperare Interregională INTERACT II (program de instruire a structurilor implicate în gestionarea și implementarea programelor operaționale aferente CTE); Programul de Cooperare Interregională ESPON 2013 (program prin care se realizează statistici privind dezvoltarea și coeziunea teritorială a spațiului european).
Programe de cooperare la granițele externe ale UE: Programul de cooperare IPA CBC România- Serbia; Programul de cooperare ENPI CBC în Bazinul Mării Negre; Programul de cooperare ENPI CBC România- Ucraina- Republica Moldova; Programul de cooperare ENPI CBC Ungaria – Slovacia – România- Ucraina.
Cooperarea teritorială cuprinde trei forme: cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională. În conceptul de „cooperare transfrontalieră” sunt incluse acele programe prin care sunt finanțate proiecte de accesibilitate, mediu, dezvoltare economică și socială și care presupun cel puțin doi beneficari de o parte și de alta a graniței. În privința granițelor externe ale UE, trebuie să existe cel puțin un beneficar dintr-un stat membru și altul dintr-un stat ne-membru.
Cooperarea transnațională urmărește să obțină mai multă eficiență în dezvoltarea regională, prin schimb de informații și de experiență, precum și prin lucrul în rețea pe întregul spațiu al Uniunii Europene, sau între Uniunea Europeană și alte state sau macro arii. Ea are ca obiectiv principal finanțarea de acțiuni și dezvoltarea de rețele care să ducă la dezvoltare teritorială integrată in domenii precum: inovația, mediul, accesibilitatea si dezvoltarea urbană. Sunt finanțate proiecte pilot și proiecte soft între parteneri din minim trei state partenere în program, din care minim un stat membru.
Cooperarea interregională se realizează între regiuni din orice stat membru al UE. Ea reprezintă cooperarea între autoritățile publice pe probleme de interes comun, prin transferul de experiență și bune practici între regiunile Uniunii Europene, prin constituirea de rețele între orașele UE, precum și între cercetătorii UE.
Gruparea europeană pentru cooperare teritorială (GECT) a fost creată în scopul depășirii dificultăților întâmpinate de statele membre în domeniul cooperării teritoriale, ca parte a procesului de reformă pentru perioada 2007-2013. Ea urmărește să faciliteze și să promoveze cooperarea transfrontalieră, transnațională și/sau interregională, între membrii săi, în perspectiva consolidării coeziunii economice și sociale. Prin înființarea acestei Grupări s-a dorit de fapt crearea unor instituții cu personalitate juridică care să realizeze contractele de cooperare (mai ales interregionale) între autoritățile țărilor riverane. Gruparea europeană pentru cooperare teritorială (GECT) este unică deoarece ea impulsionează agregarea autorităților diverselor state membre, fără a fi nevoie ca, în prealabil, să fie semnat un acord internațional ratificat de parlament. Cu toate acestea, statele membre trebuie să-și declare acordul privind participarea potențialilor membri în teritoriile respective.
În ceea ce privește cooperarea la Marea Neagră, există înițiative de cooperare teritoriale specifice înițiate atât de UE, cât și de alți actori cointeresați. Aceste programe au fost prezentate în capitolul al patrulea. La final sunt expuse și acțiunile regionale ale României, pentru a putea trage o concluzie despre ce ar trebui să mai facă România în vederea contribuirii corespunzătoare pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre. Concluzia este expusă în capitolul al cincilea, în care este prezentată o sugestie de acțiune pentru țara noastră sub forma unui „Program românesc”.
Programul Operațional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre este unul dintre cele trei programe de cooperare într-un bazin maritim elaborate în cadrul Documentului Strategic ENPI CBC și unul cu o complexitate însemnată. Obiectivul general al programului îl reprezintă realizarea unui parteneriat regional mai puternic și a unei cooperări regionale mai puternice. Pentru aceasta, scopul programului este de a contribui la atingerea obiectivului său cheie mai larg: „o dezvoltare economică și socială durabilă și mai puternică a regiunilor din bazinul Mării Negre.”
Proiectul canalului Marea Caspică-Marea Neagră urmează să faciliteze comerțul între Asia Centrală și piețele internaționale. Canalul ar urma să devină un coridor maritim major de export prin Rusia pentru întreaga Asie Centrală, fiind mai scurt cu 1.000 de kilometri decât ruta utilizată la momentul actual pentru transportul bunurilor, prin rețeaua de canale rusești Volga-Don. Astfel, statele de la Marea Caspică ar dobândi mai multe facilități, ai ales că bazinul acestei mări este în prezent unul dintre principalele centre de exploatare și comercializare a petrolului și gazelor naturale.
Planul Strategic de Acțiune pentru Marea Neagră (PSAMN) este o fază a procesului care tinde spre realizarea unei dezvoltări durabile în regiunea Mării Negre. De aceea el a identificat un număr de 59 de acțiuni politice (schimbări la nivelul politicilor de mediu), și asociat acestora, aranjamente instituționale și mecanisme de finanțare pentru realizarea lor. Obiectivele sale generale includ asigurarea unui mediu sănătos pentru populația din regiunea Mării Negre, atât în zone urbane, cât și în cele rurale, obținerea unui ecosistem marin divers din punct de vedere biologic, care să conțina populații naturale variabile și viabile de organisme superioare, inclusiv mamifere marine și sturioni, și care să susțină mijloace de trai rezultate din activități durabile cum ar fi pescuitul, acvacultura și turismul în toate țările Mării Negre.
Principala inițiativă de cooperare în bazinul Mării Negre a României este reprezentată de Organizația Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN). Din acest punct de vedere, România consideră că această organizație va putea întări cooperarea regională dacă va reuși să eficientizeze procesele de cooperare existente și dacă ea însăși se va reforma și eficientiza. Ca organizație, aceasta poate propune proiecte concrete, având avantajul existenței celor 17 grupuri de lucru care acoperă sectoare de mare interes pentru Uniunea Europeană. Beneficiind de un asemenea sistem complex de analiză, ea poate genera suficientă cunoaștere și o analiză complexă privind dezvoltarea regiunii. În tot acest proces de producere, se poate folosi ca bază „Sinergia Mării Negre” a UE; în acest fel grupurile vor interacționa între ele, dezvoltând proiecte comune pe care le vor prioritiza.
În iunie 2006, Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat a fost lansat la summit-ul de la București. Declarația adoptată de delegațiile șefilor de stat și de guvern din Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Ucraina și Turcia indică drept zone principale pentru consolidarea cooperării viitoare: favorizarea unei sinergii și a unei agende comună, promovarea bunei guvernări, consolidarea toleranței, dezvoltarea durabilă, protecția mediului și pregătirea pentru situații de urgență. Forumul nu are menirea de a înființa o nouă structură, ci de a întări cooperarea orientată spre soluționarea problemelor și obținerea de rezultate în regiune. Valoarea sa adăugată provine din axarea pe implicarea, alături de actorii guvernamentali și inter-guvernamentali, a unei game mai largi de actori interesați precum societatea civilă, mediul de afaceri, mediul academic și mass-media în promovarea parteneriatelor și rețelelor regionale. Prin lansarea Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat, România se pronunță pentru accelerarea dezvoltării proceselor participative la nivelul regiunii extinse Mării Negre. Acest forum reprezintă o platformă regională menită să ofere cadrul pentru amplificarea interacțiunilor multidimensionale între toate categoriile de actori la nivel regional.
Regiunea Mării Negre are nevoie să-și construiască bazele pentru un viitor economic viabil, durabil și ambiental atractiv. Concretizarea acestui deziderat impune ca problematica mediului natural să fie tratată unitar pe întreg Bazinul Mării Negre, astfel încât proiectele regionale specifice să producă sinergii, generând un impact pozitiv, semnificativ și durabil. Experiența internațională arată că unul dintre factorii cheie de succes pentru dezvoltarea sustenabilă îl constituie efortul depus pentru creșterea potențialului inovator al comunităților – formarea de comunități inovativ-sustenabile. Această condiție cheie se poate realiza numai dacă se asigură o participare coerentă a deținătorilor de interese în toate fazele de realizare a programelor regionale: de la aceea a inițiativei și până la aceea a „lecțiilor învățate”. În consecință, pentru accelerarea proceselor regionale de formare și creștere a potențialului inovator al comunităților, este critică inițierea unui proces de comunicare timpurie, orientat către consultarea îndeajuns de largă a deținătorilor de interese și focalizat pe declanșarea exercițiului multi-stakeholder participativ.
Concluzionând cele de mai sus, se poate constata că la nivelul Regiunii Mării Negre este nevoie de accelerarea dezvoltării proceselor participative. Premizele pentru declanșarea unui asemenea proces de accelerare au fost deja create prin lansarea Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat, ca platformă regională menită să ofere cadrul pentru amplificarea interacțiunilor multidimensionale între toate categoriile de actori ai dezvoltării regionale.
În acest context, Grupul pentru Promovarea Inițiativelor de Mediu, format din CoEvolve, Grupul Ecologic pentru Colaborare și Centrul de Cercetări Complexe, a conceput proiectul „Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu” menit să declanșeze la nivel regional un prim ciclu de exerciții multi-stakeholder participative prin care să accelereze semnificativ fundamentarea, inițierea, dezvoltarea conceptuală și adoptarea unui Program Cadru de „Parteneriat Deschis pentru Mediu în Regiunea Mării Negre”.
Acest tip de proiect a fost conceput pe domeiul mediului întrucât se consideră că în acest aici se ajunge cel mai bine și mai repede la consens. Un alt motiv este acela că, numai printr-o abordare unitară a problemei mediului se poate obține sinergia proiectelor regionale specifice din bazinul Mării Negre. Exersând față în față cu proiecte inițiate în acest domeniu, multi-stakeholderii vor învăța cum să aplice conceptul de cooperare teritorială, pe care îl vor extinde ulterior și alte alte domenii de interes major.
În parte de final a lucrării au fost trasate câteva concluzii privind situația din regiunea Mării Negre, expuse sub forma unei analize SWOT. Acesteia din urmă i s-au adăgat cîteva sugestii de acțiuni viitoare pentru dezvoltarea regiunii, toate în contextul importanței pe care o deține cooperarea teritorială pentru progresul unei regiuni.
Cu toate că s-a demonstrat faptul că prin cooperare teritorială o anumită regiune vizată poate prospera, se poate dezvolta astfel încât să de vină competitivă, la început, programele de acest fel întâmpină mai multe dificultăți de la crearea și până la implementarea lor. În primul rând toate tipurile de cooperare nu au putut funcționa până nu a apărut GECT, adică până nu s-a creat baza juridică a acestora, care ulterior să determine apariția unor legi interne în statele membre. GECT este suportul desfășurări proiectelor prin fondurile structurale, el înlesnește juridic cooperarea.
În al doilea rând, o altă problemă este aceea că regiunile nu știu încă să coopereze. De aceea ele trebuie să învețe să se dezvolte prin cooperare teritorială de la experții din UE , din experiețele anterioare ale UE, dintr-o bază juridică oferită de GECT, dar mai ales problemele trebuie dezbătute la comun, actorii cointeresați trebuie să găsească soluții comune, în urm identificării problemelor speciale pe care regiunea lor le are. Pentru aceasta, țările direct implicate în rezolvarea problemelor unei regiuni trebuie să aibă întâlniri față în față care să se desfășoare pe domenii, între deținătorii de interese, și aceștia din urmă să decidă modul în care ar trebui să se implice.
Capitolul 1. Regiunea Mării Negre în contexul internațional actual
Regiunea Mării Negre se află la intersecția dintre Europa, Asia Centrală și Orientul Mijlociu, fapt care de-a lungul timpului i-a conturat numeroase legături istorice și culturale de mare însemnătate și cu un înalt grad de diversitate. Toate evenimentele semnificative ce au conturat caracterul geopolitic al aceste regiuni au fost influențate de contextul unei evoluții geopolitice globale. Acestea din urmă se referă la extinderea zonei Euro-Atlantice spre Asia Centrală, extindere insuficientă pentru a îngloba sub aripa UE și NATO popoare și națiuni care și-ar dori să aparțină acestora. Cu toate acestea, la nivel internațional se dorește creșterea democrației, dezvoltarea și europenizarea Estului Europei prin încercarea formării unei regiuni a țărilor din jurul Mării Negre, încurajându-le astfel să adopte o politică unitară.
Regiunea Mării Negre, fiind o zonă geografică inedită, bogată în resurse naturale și cu o poziție strategică deosebită, se conturează ca un punct cheie pentru viitorul Europei Extinse. Ea are o importanță strategică majoră fiind deopotrivă o rută de tranzit pentru resursele energetice, dar și o zonă caracterizată de riscuri, provocări, de conflicte „înghețate” și de terorism. Astăzi, Marea Neagră este inclusă în procesul de democratizare și realizare a stabilității în Europa, prin eliminarea moștenirii Războiului Rece, proces început în Europa Centrală (Marea Baltică și Europa de Sud-Est). Includerea Mării Negre în cadrul acestor transformări s-a petrecut recent și a fost determinată de momentul 11 septembrie 2001, atunci când Occidentul a „redescoperit” această zonă, împingând-o „de la periferie către centrul atenției occidentale”. Astfel, Marea Neagră a reintrat în fluxul transformărilor regionale si internaționale, conturându-se ca zonă distinctă care, deși diversificată, deține condițiiile necesare transformării sale într-o entitate democrată si stabilă.
Regiunea Mării Negre este reprezentată de eterogenitate politică și culturală, de o moștenire bipolară, de interese diferite ale actorilor regionali și nonregionali ce sunt implicați într-o diversitate de politici externe. Ea se află sub competența diferitelor instituții internaționale și aranjamente de securitate precum OSCE, EU și NATO. Țările acestei regiuni au fost mai mereu neprivilegiate din punct de vedere al securității, democrației și prosperității. De aceea s-au confruntat cu probleme privind crearea sau consolidarea statului, rezolvarea conflictelor, democratizare, prosperitate economică si securitate energetică. Dar sfârșitul bipolarității și diminuarea diferențelor ideologice între Est și Vest a deschis noi oportunități pentru statele din această zonă, de aceea se poate concluziona faptul că Regiunea Mării Negre reprezintă una dintre cele mai provocatoare din Europa în acest moment.
Regiunea Mării Negre
Crearea unei regiuni se referă la formarea unor grupuri interstatale în relație cu o zonă. Regiunea presupune un număr limitat de state legate între ele de o relație geografică și de un grad de interdependență mutuală. De aceea, formarea unei regiuni reprezintă un concept politic ce înglobează existența unei identități specifice și este legat de realitățile ordinii globale și regionale.
Ideea formării unei regiuni în Marea Neagră apare concret conturată în perioada de după Războiul Rece, ca răspuns la era bipolară care a afectat ordinea lumii. Conceptul de Regiune Extinsă a Mării Negre apare pentru prima dată într-un studiu al cercetătorilor Ronald D. Asmus și Bruce P. Jackson din 2004. El a apărut din nevoia adaptării conceptelor de lucru la noile realități din sistemul relațiilor internaționale. Mai ales după evenimentele de la 11 septembrie 2001 s-a creat necesitatea redefinirii regiunilor ce corespund mediului de securitate internaționala. Astfel că realizarea unui nou regionalism poate fi atribuit unor factori precum sfârșitul Războiului Rece, ce a dus la dezvoltarea unor noi atitudini față de cooperarea internațională și descentralizarea sistemului internațional. Alți factori relevanți sunt reprezentați de procesul de modificare a economiei globale prin sporirea cooperării economice pe bază de regiune ( în acest caz UE reprezintă un bun model) și de răspândirea democrației în fostele țări sovietice.
Conceptul actual al UE prin care se definește Regiunea Mării Negre se suprapune peste cel al NATO prin care se definește Regiunea Extinsă a Mării Negre. El înglobează 10 state dintre care 6 sunt riverane: Bulgaria, România, Ucraina, Federația Rusă, Georgia și Turcia, și 4 state care sunt istoric, geografic și cultural în strânsă legătură cu acestă arie: Armenia, Azerbaidjan, Republica Moldova și Grecia.
Din punct de vedere geografic conceptul definit de UE se identifică cu cel al NATO privind definirea Regiunii Mării Negre. Ceea ce le separă însă este înțelesul intern și modul de abordare. Astfel că pentru NATO regiunea este privită ca un concept de tip „pod/barieră”, fiind atât o punte către Marea Caspică, bogată în energie, cât și un obstacol în calea amenințărilor transnaționale. Pentru UE regiunea reprezintă o zonă de implementare a Politicii Europene de Vecinătate (PEV). Aceasta din urmă are ca scop crearea unor relații stabile și de prietenie cu vecinii Uniunii, prin intermediul căreia UE să-și transmită principiile, valorile și modurile sale de guvernare. Fiind vecină cu această regiune dominată de instabilitate și sărăcie, Uniunea urmărește să exporte „bunurile” sale către periferia UE lărgite.
În acest moment toate evenimentele din Regiunea Mării Negre sunt determinate de înaintarea . În acest context dinamic al evoluției geopoliticii recente, termenul de „frontieră” înglobează rezulatele unei expansiuni istorice, ale unui popor, sau imperiu, sau unei civilizatii. Frontiera are un aspectic dinamic fiind caracterizată de procese spirituale sau instituționale; în schimb „granița” este statică, stabilită în urma înaintării unei frontiere, deci înaintarea unei frontiere se fixează pe o graniță. Însă dinamica procesului de înaintare a frontierei nu este stopată sau suspendată. Frontiera se mișcă intr-un spațiu al său care emite pretenții de includere în interiorul unei granițe. Un asemenea spațiu de frontieră este și Regiunea Mării Negre. Ea este dominată de înaintarea frontierei euro-atlantice și de consecințele generate de înaintarea și fixarea graniței artificiale pe Prut. Deci Marea Neagră este un spațiu de frontieră euro-atlantic. Ea trebuie privită într-un context dinamic al evoluțiilor intereselor din această regiune ce influențează direct caracteristicile geopolitice din această zonă.
Dorința UE de a implementa politicile sale în bazinul Mării Negre devine cu atât mai provocatoare cu cât acesta are un important rol geostrategic, geopolitc si geoeconomic, reprezentând legătura unei importante axe ce leagă Marea Mediterană de Marea Neagră și de Marea Caspică. Regiunea devine esențială din punct de vedere economic ca piață de desfacere a mărfurilor din UE, dar și ca zonă de tranzit a petrolului și gazului natural din Asia Centrală și Orientul Mijlociu. Ea capătă importanță și prin legătura culturală pe care o crează, aflându-se la intersecția culturilor și civilizațiilor ortodoxă, islamică și occidentală. Cu toate acestea, Regiunea Mării Negre reprezintă numeroase amenințări pentru populația numeroasă ce o alcătuiește fiind o arie de trafic ilicit, crimă organizată și terorism, dar și un punct de operații militare, de reconstrucție în Afganistan, Irak, Iran. Însă toate aceste oportunități și riscuri prezente în această arie sunt posibile datorită înaintării spre est a frontierei euro-atlantice, fapt ce a structurat spațiul geopolitic pe două axe strategice și economice de mare însemnătate: axa Nord-Sud (Rusia-Armenia-Iran) și axa Est-Vest (de unde vin resursele energetice din Marea Caspică și trec prin Caucaz și Marea Neagră).
Regiunea Mării Negre, deși a cunoscut în 2008 o creștere de 8%, aceasta din urmă este inegală, predominând în țările exportatoare de petrol și gaz. De asemenea, din cauza corupției din zonă și a fraudei, mediul nu este unul favorabil investițiilor și dezvoltării sectorului privat. Mai mult decât atât, conflictele înghețate nerezolvate, problemele de mediu, migrația ilegală și criminalitatea organizată accentuează necesitatea creării unui mediu instituțional stabil care să permită dezvoltarea, prosperitatea și stabilitatea în zonă. Pentru toate acestea UE s-a implicat încercând să implementeze mecanismele proprii pentru definirea Regiunii Mării Negre și pentru creșterea prosperității în această arie. Resursele sunt mobilizate mai ușor în cadrul unui grup decât pentru fiecare în parte; acțiunile eficiente se împărtășesc mult mai rapid și mai bine de la zonele dezvoltate ale regiunii către cele mai puțin avansate.
Formarea unei regiuni prin gruparea mai multor țări nu poate avea loc în orice condiții. Criteriul politic poate fi câteodată insuficient. De obicei dificultățile întâmpinate se referă la riscul de a impune un model din exterior ce cu greu poate fi controlat, sau avansarea discrepanțelor între țările ce formează regiunea, sau lipsa lor de implicare atât timp cât alți actori externi se luptă pentru dezvoltarea regiunii. În cazul Mării Negre, trecutul acestei zone îndepărtează ideea formării unei regiuni aici, întrucât conflictele au predominat în detrimentul cooperării. Profesorul Școlii Naționale de Ștudii Politice și Administrative, Cornel Codiță, consideră că un plan de formare a unei regiuni a Mării Negre în care să existe cooperare economică ce ulterior să ducă la dezvoltare este un mit pentru că „realitatea este cu totul alta. Actorii din zona Mării Negre sunt din categorii extrem de diferite care nu stau cu ușurință la aceeași masă și nici nu au o mare dorință de a comunica. Este o regiune cu actori cu mari discrepanțe în statutul politic.”
Cu toate acestea, astăzi bazinul Mării Negre este văzut ca o regiune atât de către actorii locali cât și de către cei internaționali. Interesele realizării coperării în această zonă sunt prea mari pentru ca ea să nu beneficieze de atenția vecinilor săi. Analiza felului în care s-au aplicat până acum diverse politici în zonă, precum și a viitoarelor intenții reprezintă scopul acestei lucrări ce ia în discuție toate eforturile instituționalizate de dezvoltare a regiunii.
Securitate și stabilitate în Regiunea Mării Negre
Regiunea Mării Negre se află în vecinătatea Uniunii Europene, NATO și Rusia, dar totodată este și o punte de legătură cu Asia Centrală și Orientul Mijlociu. De aceea această zonă are o deosebită semnificație geopolitică și obținerea stabilității în zonă este esențială pentru menținerea securității internaționale.
Bazinul Mării Negre reprezintă intersecția a patru axe geopolitice distincte și cu o mare importanță strategică. Prima dintre ele este legată de domeniul energiei și cuprinde Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Mediterană. Forțele concurente acestor locuri sunt Rusia, Statele Unite și Uniunea Europeană. A doua axă este reprezentată de Drumul Mătăsii (Axa Est-Vest). Ea permite apropierea Chinei de Marea Neagră și a fost instituționalizată prin Organizația de Cooperare de la Shanghai. A treia axă, leagă sudul de nord , adică Marea Baltică de Marea Neagră și este importantă pentru transferul de democrație și pentru exemplul de bune practici pe care Vestul îl oferă. Această axă reprezintă oportunitatea UE de a-și promova interesele, strategiile și programele de cooperare în zona Mării Negre. A patra axă importantă geopolitic este coridorul Rhin- Dunăre- Marea Neagră pentru că leagă Vestul Europei de Estul Europei și se poate constitui într-un important sistem de transportare a apei.
Evoluțiile politice internaționale din ultimii ani au sporit atenția Uniunii Europene în privința legăturii dintre securitatea europeană și Regiunea Mării Negre. Învecinându-se direct cu această arie, ea este direct amenințată de problemele de securitate de aici și de aceea în prezent UE întreține relații contractuale cu toate țările regiunii. Astfel că: trei țări din regiune, Grecia, România și Bulgaria, sunt membre ale UE; Turcia este candidată la integrarea în UE, Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia și Azerbaidjan fac parte din Politica Europeană de Vecinătate (PEV) și Federația Rusă beneficiază de un parteneriat strategic cu UE. Toate acestea fac ca implicarea activă a UE să fie inevitabilă, însă ea trebuie să fie adecvată așteptărilor țărilor din zonă și să depășească riscurile de aici, profitând de oportunitățile multiple pe care regiunea le deține. Un răspuns corespunzător problemelor regionale ar putea contribui la stabilitatea și securitatea din Europa.
Riscuri și provocări de securitate
Deși regiunea Mării Negre are o poziție strategică deosebită și este bogată în resurse naturale ea prezintă multe provocări și riscuri pentru actorii regionali și internaționali. Cu toate că a înregistrat progrese în ultimii ani, disparitățile economice și calitatea guvernării sunt dificultăți cu care se confruntă statele din zonă, alături de conflictele înghețate nerezolvate, problemele de mediu, cele privind migrația ilegală și criminalitatea organizată. În prezent, statele din regiune depind de asistența economică din vestul Europei în procesul lor de transformare socio-economică. Individual acestea nu ar reuși deocamdată deoarece aici predomină mentalitățile moștenite de la fostul URSS, democrațiile slabe, corupția, legătura unor politicieni locali cu rețelele de crimă organizată, precum și traficul uman, de droguri și de arme.
Migrația în masă reprezintă o altă problemă cu care se confruntă statele din bazinul Mării Negre. Migratorii vin dinspre Asia și africa către Uniune Europeană. Acestei situații i se mai adaugă vecinătate cu regiuni instabile și tensionate precum Asia Centrală, Caucazul și Balcanii de Vest. Dar problemele Regiunii nu se datorează numai factorilor externi. Ele sunt generate de țările ce o alcătuiesc în mare măsură prin relațiile de neîncredere reciprocă între unele dintre acestea precum Grecia și Turcia, dar și prin accentuarea tendințelor naționaliste și antioccidentale ale Turciei, existența presiunilor islamice și a conflictelor înghețate. O altă problemă o reprezintă intenția Rusiei de a se impune în plan regional și internațional, în contextul dependenței energetice, a existenței sărăciei, a subdezvoltării economice și a ineficienței administrative în statele regiunii.
Cu toate acestea, o soluție de a interveni în zonă și de a o face mai transpareantă și mai deschisă transformărilor prezintă riscuri din mai multe puncte de vedere. În primul rând astfel de transformări sporesc numărul de imigranți ilegali din Asia și Africa, ce găsesc prielnic momentul pentru a traversa regiunea și ajunge în Uniunea Europeană. Ucraina și Republica Moldova sunt două țări vulnerabile în acest sens. Apoi, un alt factor de risc prilejuit de deschiderea regiunii este crima organizată și traficul de ființe umane, de droguri și de arme. Acestea din urmă amenință securitatea și stabilitatea zonei și presupun o acțiune organizată între grupările teroriste și mafiile active din regiune. Spațiul ex-sovietic este cunoscut ca unul dominat de trafic cu arme mici și usoare, echipament militar și muniție. Ele sunt transportate prin porturile de la Marea Neagră, pentru că traficanții le consideră rute mai sigure decât cele terestre. Lor li se mai adaugă traficul de stupefiante, mai ales că s-a dezvoltat piața de producție și de consum a drogurilor.
Istoric, Marea Neagră a cunoscut riscuri ce astăzi s-au accentuat, și deși se prezintă sub o altă formă, ele sunt fenomene deosebit de grave. Este vorba de pirateria maritimă care este pusă în mișcare de rețelele de crimă organizată și se află în interdependență cu grupările teroriste. Pirații moderni sunt mult mai periculoși decât cei clasici pentru că nu urmăresc doar câștigul economic; ei acționează ghidați de ideologii extremiste, au la dispoziție mijloace sofisticate și urmăresc o agendă politică radicală. Astfel că, pirații sunt și teroriști totodată și amenință piața energetică, atacând transporturile maritime de gaz și petrol.
În general, vulnerabilitățile regiunii Mării Negre sunt cele specifice statelor aflate în tranziția de la totalitarism la democrație, având rădăcini adânci în istoria acestora și fiind cu atât mai greu de depășit. Cea mai mare vulnerabilitate pe care regiunea o prezintă este determinată de existența diferențelor culturale, politice și economice între țările de aici. Ele se aseamănă însă în privința regimului comunist care a dominat în mai toate țările regiunii, regim care a lăsat în urmă tranziții dificile de suportat. Astfel a fost atacată și economia, declinul acesteia din urmă influențând calitatea vieții. Multe dintre țările din bazinul Mării Negre ezită în a alege o cale euro-atlantică din cauza varietății etnice, culturale și religioase ce induce ambiguitate la nivel socio-politic. Deși analizele economice demonstrează că, cel puțin în partea de est a zonei Mării Negre, calitatea vieții locuitorilor este cu mult sub nivelul atins în timpul existenței Uniunii Sovietice, Rusia reprezintă principala amenințare la securitatea regională. Ea dorește să-și mențină hegemonia susținând enclavele secesioniste, folosind sabotajul și violența paramilitară, precum și dependența țărilor din regiune de resursele energetice ale sale.
Problema securității regiunii Mării Negre este formată atât din factorii externi și interni mai sus prezentați, cât și din probleme specifice, aplicate în situația actuală a statelor din această zonă. Ele se încadrează în domeniul statelor fragile, sunt înconjurate de conflicte „înghețate”, gata în orice moment să se declanșeze, iar problema energiei este specifică bazinului Mării Negre, interesele fiind nu numai la nivel local, ci și din partea actorilor internaționali. Aceste aspecte specifice pe care le prezintă regiunea în contextul asigurării securității și menținerii stabilității în zonă sunt tratate individual în subcapitolele următoare.
1.2.2. Fragilitatea statelor din Regiunea Mării Negre
Statele din Regiunea Mării Negre sunt considerate de către analiștii politici ca fiind fragile. Ele sunt supuse unor riscuri de securitate precum terorism, proliferarea armelor de distrugere în masă, crimă organizată și conflicte violente. Agenda de securitate europeană și cea internațională au în centrul atenției lor analiza acestor state pentru că ele pot duce la un dezechilibru profund. Fragilitatea se referă, în cazul unui stat, la incapabilitatea acestuia, sau refuzul de a-și exercita controlul asupra teritoriului său, de a garanta securitatea cetățenilor săi, de a implementa instituții eficace garantând astfel participarea politică și domnia legii și de a furniza bunuri publice precum educație, sănătate, structuri statale necesare creșterii economice.
Un exemplu de stat fragil sunt Republica Moldova și statele Cucaziene. Ele se caracterizează prin guvernări slabe sau autocrate, sărăcie extremă și prezența conflictelor înghețate precum Transnistria și Nagorno-Karabah. De asemenea, în aceste zone este amenințată integritatea teritorială la care se adaugă implementarea statului de drept prin mecanisme inadecvate ce permite dezvoltarea corupției și a crimei organiate. Pot apărea și cazuri extreme precum Degestanul și Ingușeția, în care islamismul radical a luat amploare, generând astfel terorismul motivat religios. Republica Moldova este caracterizată de lipsa unei legături potrivite între stat și cetățeni, ceea ce a dus la o emigrare masivă. Astfel că,
din 3,58 milioane de locuitori, 600 de mii sunt în afara granițelor. Emigranții moldoveni au avantajul că sunt la granița Uniunii, proximitatea influențându-le în acest caz plecările. Conform datelor oferite de Banca Mondială, 38,2% din PIB-ul Republicii Moldova a fost asigurat de către moldovenii plecați din țară, aceștia trimițând acasă importante sume de bani. Această situație a plasat Moldova pe primul loc în topul primelor 10 țări recipiendare de remiteri pe plan mondial. Migranții moldoveni recurg la astfel de soluții întrucât țara lor duce lipsă de un climat de afaceri și investițional potrivit. De asemenea, statul nu se implică în rezolvarea acestei probleme, migrația cu scop de muncă fiind principalul motiv al cetățenilor. Corupția s-a dezvoltat astfel în domeniul migrației: statul refuzând să intervină în managementul situației, aceasta din urmă ajunge să fie rezolvată de către firme private care solicită taxe ilegale celor care vor să lucreze în străinătate. Sumele de bani care ajung de la diasporă în țară sunt rar folosite pentru a investi în afaceri în Republica Moldova. Ele sunt cheltuite pe consum, educație, precum și pe emigrarea altor membri din familiile moldovenești.
Toate aceste date prezentate caracterizează de fapt caracterul unui stat fragil, cum este cazul Republicii Moldova. Relația dintre cetățeni și stat este atât de redusă încât se poate ajunge la situația extremă în care să se submineze însăși bazele statalității moldovenești. Stabilitatea socială și politică din statele regiunii Mării Negre este amenințată de prezența unei situații în care structurile democratice sunt neconsolidate iar dezvoltarea economică este absentă. Astfel, problemele corupției și a crimei organizate se mențin, iar transformarea politică și economică necesară asigurării securității naționale rămîne incompletă și ineficientă. Statele din Balcanii de Vest reprezintă un exemplu din care se poate concluziona faptul că nu este suficientă doar o acțiune externă din partea actorilor internaționali pentru a rezolva problemele locale, ci este necesară și voința venită din interiorul statelor din Regiunea Marea Neagră pentru ca acestea să-și depășească riscurile de securitate. Însă caracterul lor fragil îngreunează acest proces de stabilizare și dezvoltare a regiunii.
1.2.3. Conflictele „înghețate”
Regiunea Mării Negre deține un important potențial conflictual prin existența conflictelor înghețate din zonă. Acestea au rămas de mult timp nesoluționate și au un mare potențial de reaprindere.
Conflictul din Transnistria este înghețat din 2004, când s-au sistat negocierile. Astăzi există multe tensiuni între acest teritoriu și Moldova. Aceasta din urmă este dispusă să acorde o autonomie mai largă Transnistriei, dar această din urmă să fie inclusă în granițele actuale ale Moldovei. Chișinăul consideră ca factori decisivi în procesul de democratizare a regiunii transnistriene și rezolvarea a conflictului implicarea comunității internaționale și retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Moldovei, în timp ce Transnistria dorește obținerea independenței economice și administrative.
Nagorno-Karabah este un alt conflict înghețat din regiunea Mării Negre, situat pe teritoriul Republicii Azerbaidjan și care afectează relațiile acesteia din urmă cu Armenia. Conflictele armate armeano-azere au durat aici din 1990 până în 1994. Acest conflict este foarte greu de soluționat fiind unul interstatal. În anul 1991 Nagorno-Karabah s-a autoproclamat republică, și-a declarat independența, ceea ce a condus la declanșarea conflictelor.
Oseția de Sud este un conflict înghețat din interiorul Georgiei, dar se prezintă relativ ca unul mai linisțtit decât celelalte conflicte, perspectiva unui război fiind destul de îndepărtată. Mișcarea de secesiune a pornit în 1990-1991 când mii de georgieni au fost omorâți sau strămutați.
Conflictul din Abkhazia se desfășoară tot pe teritoriul Georgiei, regiunea fiind în prezent o republică autonomă aflată între Țărmul Mării Negre și vestul Munților Caucaz. Mișcarea secesionistă din această zonă, alături de cea din Oseția de Sud, reprezintă cam 18% din teritoriul Georgiei, pe care aceasta din urmă nu-l poate controla.
Conflictul din Cecenia este cel mai grav conflict înghețat al regiunii Mării Negre, el prilejuind dezvoltarea terorismului și totodată poate deveni un puternic factor destabilizator pentru întreg Caucazul. Cecenia și-a proclamat independența față de Rusia în 1990-1991. De atunci gherilele cecene, la origine musulmane, s-au luptat permanent pentru obținerea puterii în zonă, în ciuda eforturilor Rusiei de a prelua administrația zonei. Când în cele din urmă alegerile au permis Rusiei să se instaleze la administrația regiunii, cecenii a ales o metodă teroristă de luptă: au incendiat două avioane civile rusești și au omorât mulți copii într-o școală din Rusia. În aceste circumstanțe scopul Moscovei este de a-și menține integritatea teritorială și de a-și păstra controlul asupra conductei de gaz ce îi aparține, dar care traversează Cecenia.
1.2.4. Dependența energetică și diversificarea surselor
Regiune Mării Negre are un rol strategic deosebit în ceea ce privește capacitatea ei de a fi o punte de legătură în transportul resurselor energetice eurasiatice către Uniunea Europeană. Domeniul energetic este acel sector ce cuprinde și Marea Neagră și unde UE se implică cel mai vizibil și mai intens. Acest fapt se datorează dependenței europenilor de importurile de gaz și petrol din Rusia, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Se estimează că în 2030 UE va importa din aceste zone 70% din necesarul său, context în care regiunea Mării Negre devine o arie de tranzit crucială pentru mai mult de jumătate din importurile de energie ale UE. Problema importurilor de energie stă atât în dependența față de Federația Rusă cât și în amenințările teroriste din Orientul Mijlociu și în cererile mare de resurse energetice ale Chinei și Indiei. În această situație, UE este pusă în situația diversificării surselor aprovizionării cu energie. Petrolul și gazele naturale din zona Mării Caspice și a Asiei Centrale urmează a fi aduse în Occident prin veriga de legătură Marea Neagră.
Uniunea Europeană a înțeles târziu amenințările aduse de lipsa surselor de aprovizionare cu energie, în vreme ce SUA s-a implicat din timp pentru a rezolva această problemă. Abia în ultimii ani UE s-a mobilizat pentru a dezvolta o strategie energetică externă în care să pună accent pe diferite coridoare de transport care să includă statele din Regiunea Mării Negre. Mult așteptata adoptare a Cărții Verzi a Energiei (8 martie 2006) completează foarte puțin rolul Regiunii Mării Negre în cadrul strategiei energetice a Uniunii. O logică centrată pe soluționarea problemelor energetice viitoare ar trebui să se axeze pe diversificarea rutelor de tranzit a gazului și petrolului pe lângă cele dominate de Rusia. În acest sens, la nivel de regiune a Mării Negre UE trebuie să susțină tehnic, diplomatic și financiar implementarea proiectelor de tranzit ce urmăresc diversificarea.
O altă acțiune în acest domeniu a UE a fost raportul O politică energetică pentru Europa, adoptat la 10 ianuarie 2007 ce își propune ca obiectiv reducerea cu 20% a gazelor cu efect de seră până în anul 2020. În completarea acestui țel vin liniile directoare ale noilor politici energetice europene. De asemenea, Marea Neagră se transformă încet, încet într-o rută comercială ce leagă Europa de sursele de energie din Caucaz și din Asia.
În cazul transportului de petrol există o rută importantă ce traversează Azerbaidjanul și Kazakhstanul. Un proiect important îl reprezintă extensia conductei de petrol Odessa-Brodi prin Polonia către Vest și prin Kazakhstan către Est. Un alt proiect ce merită atenție este conducta de petrol Constanța- Adriatică pentru care s-a semnat un acord de implementare în februarie 2006. Conducta Baku- Tbilisi – Cezhan, ce transportă petrol din Azerbaidjan prin Georgia și Turcia către Marea Mediterană a fost inaugurată oficial la 25 mai 2005. Ulterior, conductei i s-au proiectat diverse extensii ce ar urma să transporte petrolul și gazul natural din Kazakhstan și Turkmenistan. În pivința transportului de gaz, UE susține proiectul conductei Nabucco, ce presupune transportul gazului din Marea Caspică prin Turcia, Bulgaria, România, pentru a ajunge în Austria și implicit în alte țări din centrul Europei. Important este și gazoductul Baku- Tbilisi- Erzerum, dar și conducta de gaz Blue Stream inaugurată în noiembrie 2005, ce presupune transportul de gaz dinspre Rusia către Turcia.
Pentru a asigura independența statelor membre UE în privința energiei, trebuie să se dezvolte alternative pentru conductele ce există în prezent și care presupun dependența față de Rusia. Regiunea Mării Negre devine astfel importantă în realizarea securității energetice a Europei. UE trebuie nu numai să intensifice cooperarea cu țările furnizoare de energie, ci și cu cele de tranzit, aflate în estul Europei. Potențialul semnificativ de diversificare a aprovizionării cu energie pe care statele din regiunea Mării Negre îl au măresc importanța strategică a acesteia și sporesc valoarea în fața Uniunii. Aceasta din urmă și-a propus să realizeze un dialog privind securitatea energetică între producătorii de energie, țările de tranzit și consumatorii, prin care să promoveze armonizarea actelor cu putere de lege într-un cadru clar, transparent și nediscriminatoriu. O soluție ce diminuează parțial problema energiei și pe care UE o propune este concentrarea statelor membre asupra surselor de energie alternative, precum și asupra economiei de energie.
În concluzie, intenția Uniunii Europene este de a găsi conducte ce pot fi întrebuințate pe termen lung și care sunt direct conectate producătorilor din Asia Centrală, evitând orice interacțiune cu Rusia. Întrucît energia nu mai este o simplă marfă și unele state precum Rusia o pot folosi pentru a crea presiuni politice în statele ce depind de resursele ei, accentul UE trebuie pus pe încurajarea investițiilor de impact în domeniul diversificării surselor de energie. Prin poziția strategică pe care o are, regine Mării Negre a devenit o miză majoră a competiției globale pentru energie. Atât țările exportatoare, cât și cele importatoare și cele de tranzit trebuie să găsească un numitor comun de colaborare prin intermediul liberului schimb, adoptând modalități transparente și legale și evitându-se situațiile de monopol.
Poziții ale actorilor regionali și internaționali
Regiunea Mării Negre reprezintă nu numai o zonă ce unește diferite axe geostrategice, ci și una de suprapunere a diverșilor actori internaționali și regionali. Partea occidentală, reprezentată de comunitatea euro-atlantică (NATO și UE) se intersectează cu cea a Comunități Statelor Independente (CSI), aflată sub influența Rusiei. Politic, geografic și strategic situația pare a fi echilibrată în acest moment întrucât dintre cele șase state riverane, trei sunt membre NATO și trei membre CSI. Astfel că, pe de o parte, România, Bulgaria și Turcia sunt membre NATO, România și Bulgaria sunt și membre UE iar Turcia candidată la integrarea în UE, iar pe de altă parte Federația Rusă, Ucraina și Georgia, membre CSI, dintre care Georgia retrasă în februarie 2006 din Consiliul Miniștrilor Apărării ai CSI și cu aspirații de integrare în NATO și UE , iar Ucraina intrată în Spațiul Economic Comun de sub egida Rusiei, dar care își propune ca obiective intrarea în UE și NATO.
Actorii influenți în bazinul Mării Negre sunt atât cele zece state incluse în regiunea extinsă a Mării Negre, dar și organizațiile regionale și internaționale. Este vorba despre intențiile UE, ale NATO, ale OCEMN, ale GUUAM, ale BLACKSEAFOR, ale SECI și CMPCSEE, dar mai există ca actor extern SUA și ca posibil viitor actor interesat de regiune: China. Deși fiecare entitate în parte își manifestă punctul de vedere și interesul propriu în zonă, diferențele privind stadiile diferite de dezvoltare (de exemplu dintre țările occidentale din bazinul Mării Negre și cele orientale), crează nevoia unei cooperări mai intense și mai focalizate între acestea, mai ales că regiunea duce lipsa unei reale identități prin care să se definească. Tocmai de aceea actorii au înțeles că își pot dezvolta mult mai bine interesele organizat, în cadrul unor parteneriate și rețele regionale.
1.3.1. Pozițiile statelor din bazinul Mării Negre
România și Bulgaria, în multe privințe au un trecut și un prezent comun. Ambele sunt membre NATO și UE, ambele au fost sateliți ai URSS și membre ale Pactului de la Varșovia în timpul Războiului Rece. Din 1990 s-au dezvoltat și democratizat în aceeași direcție. Acum ele reprezintă frontiera estică a comunității euro-atlantice și sunt incluse pe axele comerciale și energetice care traversează Marea Neagră. Rolul lor acum este și de barieră față de problemele de securitate regiune, ele reprezentând o zonă tampon față de Estul instabil și prosperitatea din Vest. Cu toate acestea însă, în domeniul raportării față de cel mai mare furnizor de energie pentru UE, Rusia, ele se comportă diferit. De multe ori România a transmit mesaje cu tentă anti-rusească, în timp ce Bulgaria a fost mai prudentă în afirmații.
Astfel că s-a ajuns ca în prezent, în privința securității energetice, România să dețină doar un singur proiect, modest: oleoductul Constanța-Trieste. Bulgaria a făcut în așa fel încât e susținută și de occidentali și de ruși, ea însușindu-și importantul proiect de oleoduct Burgas-Alexandroupolis. În privința conductei „Progress” ce leagă Rusia de Turcia, aici atât România cât și Bulgaria sunt implicate, traseul acesteia fiind prin Sud-Estul României și al Bulgariei. Un alt exemplu asemănător este proiectul „Nabucco” ce va traversa Bulgaria, România și Ungaria, înainte de a ajunge în Austria.
În privința poziționării față de regiunea Mării Negre, România s-a dovedit a fi mult mai activă. Implicarea României în această zonă a fost o problemă mereu inclusă în agendele liderilor politici, astfel că în iunie 2006 ea a lansat prima sesiune a Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat (FMN). Oportunitatea pe care România o are la Marea Neagră se referă la adoptarea unei poziții prin care să fie de partea puterilor occidentale, protejându-se de amenințarea vecinătății cu o zonă ce prezintă multe riscuri.Cu toate acestea, România nu se poate relaxa și izola total în privința politicii externe pe care o formulează în regiunea Mării Negre, fără a ține cont și de poziția jucătorului important Rusia. De exemplu conflictul transnistrian îngriorează prin apropierea și iminența sa, fapt pentru care România acuză Rusia de susținerea regimului separatist din Moldova. În schimb, un element pozitiv și stabilizator perceput de români e prezența NATO și SUA în regiune, ca soluție pentru ameliorarea tendinței Rusiei de a deveni lider zonal.
Bulgaria și-a exprimat poziția și interesele cu privire la regiunea Mării Negre în Strategia Bulgară de Politică Externă 2001-2005. Direcțiile acesteia vizau dezvoltarea relațiilor dintre Bulgaria și Federeația Rusă, dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Moldova și Ucraina și intensificarea dialogului cu republicile caucaziene. Fiind mai puțin dinamică în regiune decât România, Bulgaria acceptă această pasivitate datorită afinităților istorice cu Rusia și prezenței unei minorități turce pe teritoriul său. Această atitudine se pare să fi fost constructivă, în prezent Bulgaria având relații foarte bune atât cu Rusia, cât și cu țările euro-atlatice.
Turcia se poate raporta la regiunea Mării Negre ca un lider, situație conturată mai ales după sfârșitul Războiului Rece. Însă este al doilea actor important în regiune după Rusia. Deși ambele se concurează pentru putere și influență în bazinul Mării Negre, ele tind să coopereze pentru a păstra la distanță actorii vestici ce s-ar putea impune în zonă. Turcia are o relație specială cu SUA și este văzută ca un pivot al NATO. De asemenea, ea a știut să-și consolideze relațiile economice și politice cu Rusia, în ciuda conflictelor avute de-a lungul timpului cu aceasta. Astăzi, Turcia importă 70% din consumul său de gaz din Rusia. Din 2005 a devenit un candidat oficial pentru integrarea în UE, ceea ce a determina-o să acorde o mare importanță relației cu Bruxelles-ul. Geostategic, Turcia are un mare rol în orice strategie de politică europeană la Marea Neagră. Ea coordonează proviziile de apă ale Orientului Mijlociu (Iran, Irak, Siria), precum și strâmtorile Bosfor și Dardanele ce leagă Marea Neagră de Marea Mediterană prin Marea Egee.
Turcia este un teritoriu important pentru transportul resurselor energetice din Marea Caspică către Europa. Conducta Baku- Tbilissi- Ceyhan a fost deschisă în mai 2005 cu ajutorul contribuțiilor UE și reprezintă o alternativă pentru resursele Rusiei. Iar împreună cu cea de-a doua conductă Baku-Tbilissi-Erzutum, Turcia completează teritoriul energetic Est-Vest, aducând zona Mării Caspice mai aproape de UE. Cu toate acestea, atitudinea ezitantă a UE față de integrarea Turciei, o îndepărtează pe aceasta, exact în momentul când euro-atlanticii au nevoie de cât mai diversificate surse de energie venite dinspre regiunea Mării Negre și care să evite Rusia. Pe plan intern țara se confruntă cu probleme precum naționalism, euroscepticism și antiamericanism, ceea ce îi fac mai dificil rolul de punte de legătură în regiunea Mării Negre pentru vestul Europei.
Rusia este cel mai important actor în regiunea Mării Negre și totodată o sursă de instabilitate. Ea acționează față de această zonă prin două metode: cea defensivă, prin care rezistă tuturor schimbărilor venite din vest și cea activă prin care transformă resursele de energie într-o armă împotriva țărilor dependente din est și vest. Pentru a se afirma în regiune, Rusia se folosește de slăbiciunile economice și politice ale fostelor țări sovietice Georgia, Moldova, Ucraina, precum și de resursele de petrol și gaz. Prin intermediul Gazprom ea reușește să-ți domine vecinii, folosind energia nu ca un serviciu pe care îl vinde ci ca pe o armă politică.
În privința atitudinii față de conflictele înghețate din regiune, Rusia nu a contribuit niciodată la rezolvarea acestora. Ba chiar a făcut tot posibilul să le prelungească, încurajând republicile separatiste și slăbind astfel forța Moldovei și a Georgiei. Strategia Rusiei în regiunea Mării Negre este de a putea avea influență directă asupra fostului spațiu sovietic. Față de prezența permanentă a flotei NATO în bazinul Mării Negre, Moscova este total împotrivă, considerțnd că acest fapt amplifică tensiunile și disconsideră statele din zonă, pe care Rusia le consideră capabile să-și asigure singure securitatea la Marea Neagră.
Ucraina este unul dintre actorii din Regiunea Mării Negre puternic influențat de trecutul legat de URSS. Acest fapt o pune în dificultatea de a alege între Est și Vest, având multe ezitări la nivelul politicii externe. Aflându-se la intersecția a trei arii geopolitice ( euro-atlantică, euro-asiatică și islamică), ea permanent s-a balansat politic și economic între forțele din zonă, sau le-a ales simultan pe ambele.
În prezent Ucraina participă în Comunitatea Statelor Independente, a aderat la Parteneriatul NATO pentru Pace, are un rol în interiorul GUAM și este beneficiară a Politicii Europene de Vecinătate din 2005. Cu toate acestea, este puternic dependentă de Rusia, rămânând un pivot al acesteia în Regiune.
Georgia este preocupată de reobținerea suveranității asupra întregului său teritoriu și dintre toate statele riverane ea prezintă cele mai importante riscuri de securitate. Abkhazia și Oseția de Sud reprezintă zone amenințate de terorism și unde se practică traficul ilegal. Dar Georgia nu-și poate rezolva problemele interne fără intervenția Rusiei, care a fost tot timpul ambiguă. Deși pe de o parte Moscova a declarat că susține consolidarea statului Georgian, pe de altă parte s-a arătat dispusă integrării Osețieide Sud în Federația Rusă. Pentru a rezolva această problemă, Georgia speră să primească recunoaștere din Vest, de la NATO, UE, SUA. Până la rezolvarea conflictelor, ea rămâne o țară instabilă. De exemplu, în noiembrie 2007 președintele țării a declarat stare de urgență pentru 15 zile pe întreg teritoriul pe care-l conduce, ceea ce a accentuat și mai mult aprecierile conform cărăra Georgia este o regiune instabilă și nesigură.
1.3.2. Pozițiile organizațiilor din regiunea Mării Negre
Amenințările la adresa securițății regiunii Mării Negre, precum și potențialul energetic al acesteia au determinat mai multe organizații să se implice în zonă, abordând mai mult sau mai puțin eficient provocările și oporunitățile de aici. Pentru a obține rezultate pozitive în urma extinderii lor în zonă, NATO și UE au găsit ca soluție ideea de cooperare regională care urmează să elimine riscurile și să fructifice punctele forte ale regiunii.
Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) reprezintă cel mai inclusiv cadru de colaborare al regiunii, reunind pe lângă cele șase state riverane și alte șapte ce au legătură într-un fel sau altul cu Marea Neagră: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Grecia, Moldova, Muntenegru și Serbia. Alte 13 state au statutul de observatori, 7 dintre ele fiind membre UE: Austria, Cehia, Franța, Germania, Italia, Polonia, Slovacia, iar celelalte 6 în relații cu UE: Belarus, Croația, Egipt, Israel, Tunisia, SUA. Mai mult decât atât, au căpătat statutul de observatori și unele organizații precum: Conferința Cartei Energiei, Comisia pentru Protecția Mării Negre împotriva Poluării și Clubul Internațional al Mării Negre. Faptul că are un număr mare de membri și că este puternic instituționalizată a dus la cosiderarea OCEMN ca cea mai însemnată formă de organizare din regiunea Mării Negre. Comisia Uniunii Europene consideră că aceasta ar putea contribui la dezvoltarea zonei prin multitudinea actorilor implicați și prin faptul că Rusia și Turcia sunt membri fondatori. Dacă la început obiectivul OCEMN a fost unul economic, realitățile geopolitice și instabilitatea din zonă i-au redefinit obiectivele, acestea din urmă punând accent și pe crearea securității și stabilității în regiunea Mării Negre. Astfel că în 1998 a înființat un grup de lucru pentru combaterea crimei organizate și managementul dezastrelor naturale, în 2002 s-a preocupat de controlul frontierelor, managementul crizelor și contraterorismul, iar în 2004 a creat o rețea de ofițeri de legătură între ministerele de interne ale statelor membre. În ciuda acestor realizări, noul rol pe care OCEMN și-l asumă întâmpină câteva obstacole: fiecare stat are propriile lui preocupări în materie de securitate și strategiile naționale de securitate ale țărilor regiunii nu corespund întotdeauna; OCEMN se poate exprima doar la nivel regional, marile puteri din Vest cu posibilități credibile de apărare nu sunt membre; statele ce alcătuiesc OCEMN sunt foarte diversificate politic și aparțin unor organizații diferite, ceea ce îi fac coordonarea mai dificilă; OCEMN nu beneficiază de un angajament puternic al membrilor săi, care nu o văd ca o soluție pentru a-și atinge interesele; tendința de a ocoli problemele economice delicate și excesiva birocratizare.
Pentru regiunea Mării Negre OCEMN este foarte importantă, mai ales în colaborare cu UE, care are resursele necesare implicării în proiecte regionale. Legătura dintre acestea ar îmbunătăți dialogul regional și ar contribui la realizarea unei sinergii în zonă, asemănătoare celei propuse de UE.
Comunitatea Operațiunii Democratice (COD) a fost înființată la Kiev în 2005 de către președintele Georgiei și cel al Ucrainei. COD a creat un cadru de cooperare ce se extinde peste regiunea Mării Negre și cuprinde Georgia, Ucraina, Lituania, Letonia, Estonia, România, Moldova, Sloveni și Macedonia. Scopurile acestei grupări includ cooperarea, democratizarea și soluționarea conflictelor înghețate. Ea a fost concepută ca o alternativă la Comunitatea Statelor Independente și pentru a contrabalansa influența Rusiei în zonă.
GUUAM este o grupare ce reunește țările Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Aerbaidjan și Moldova. Ea a trecut prin două modificări: prima în 2005 când s-a retras Uzbekistanul, rămânând la formula de GUAM, și a doua în 2006 când a devenit o organizație internațională, denumindu-se Organizația pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM (ODDE-GUAM). Scopurile sale sunt crearea unei zone de liber schimb, participarea la proiecte în domeniile energiei, transportului și securității. O realizare a GUAM în domeniul securității o reprezintă crearea Centrului Virtual GUAM pentru combaterea terorismului, criminalității organizate, traficului ilicit de droguri și altor tipuri de infracțiuni grave.
Grupul de Cooperare Navală la Marea Neagră (BLACKSEAFOR) a fost lansat în aprilie 2001 de Turcia, cu scopul de a îmbunătăți nivelul militar al integrării și cooperarea în regiunea Mării Negre. Fiind o inițiativă navală ce aparține Bulgariei, Georgiei, României, Rusiei, Turciei și Ucrainei, ea presupune operațiuni navale de salvare, asistență umanitară, deminare, protecția mediului și asistență vapoarelor civile. În martie 2005, BLACKSEAFOR și-a extins obiectivele cu lupta împotriva terorismului și a proliferării armelor de distrugere în masă.
Centrul de Informare și Coordonare al Frontierei Mării Negre este o ințiativă ce aparține celor 6 state riverane și are sediul la Burgas, în Bulgaria. Acesta se ocupă cu schimbul de informații în legătură cu activitățile ilegale din regiunea Mării Negre, precum și privind protecția frontierelor maritime. Lipsa de conectare cu Centrul Regional pentru Combaterea Infracționalității Transfrontaliere îl dezavantajează.
Centrul Regional SECI (South-East European Cooperation Initiative – Inițiativa de Cooperare în Europa de Sud-Est) pentru Combaterea Infracționalității Transfrontaliere are sediul la București, iar mai multe state din regiunea Mării Negre au statut de membru sau de observator. Fiind un centru cu experiență, în anul 2006 a reușit să aibă cu 30% mai multe cereri de asistență și informații schimbate, în total furnizând peste 10.000 de mesaje pe parcursul colaborării. Centrul se ocupă și de investigații în scopul eficientizării activității de combatere a organizațiilor criminale în domenii precum traficul de droguri, traficul de ființe umane, migrația ilegală, infracțioalitate financiară, contrabandă cu țigări. SECI întreține relații de colaborare cu Secretariatul General al Consiliului UE, EUROPOL și Comisia Europeană și urmărește să creeze o nouă convenție SECI, ceea ce avansează organizația în sfera sa de acțiune.
Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat este o inițiativă ce aparține României, lansată în iunie 2006 la București. Comisia Europeană o apreciază ca fiind extrem de folositoare la nivel neguvernamental și la nivelul societății civile, pentru că își propune să rezolve problemele strategice din regiune eliminând blocajele organizațiilor de aici.
1.3.3. Interesele NATO la Marea Neagră
NATO a intrat în regiunea Mării Negre prin intermediul acțiunii antiteroriste Active Endeavour. După atacurile de la 11 septembrie 2001, Rusia a participat la această operațiune a NATO, deși este împotriva prezenței permenente a flotei NATO în bazinul Mării Negre, considerând-o că intensifică tensiunile de aici. Atlantizarea regiunii va disconsidera capacitatea statelor riverane de a-și asigura prin forțe proprii securitatea. În ciuda punctului de vedere pe care-l are, Moscova nu poate ridica nici un fel de pretenții. În privința statelor riverane, Georgia și Ucraina susțin NATO, iar România, Bulgaria și Turcia sunt membre.
Prin conceptul de Apărare împotriva terorismului (2002) NATO își manifestă interesul în regiunea Mării Negre și dorința de a contribui la stabilitatea și securitatea zonei. Cu toate acestea însă, și Turcia, deși membră NATO, nu susține prezența NATO în regiune, acuzând de o prea mare militarizare a bazinului. Dar, prin politica de deschidere pe care o practică, precum și prin relațiile pe care le întreține cu țările aspirante la statutul de membru, NATO sugerează faptul că granițele sale se vor extinde mai departe de România și Bulgaria în regiune.
1.3.4. SUA – cel mai recent jucător la Marea Neagră
SUA are multe intenții în regiunea Mării Negre, cea mai curajoasă fiind aceea de a susține democratizarea țărilor din această zonă. Angajamentul este influențat și de faptul că după 11 septembrie lupta împotriva proliferarea armelor de distrugere în masă se află în centrul agendei sale politice. De aceea, regiunea Mării Negre este un domeniu atrăgător de acțiune pentru SUA prin apropierea de Iran, Irak și Afganistan. Un al doilea motiv pentru care aceasta este prezentă în regiune este securitatea energetică, SUA conștientizând rolul de punte de legătură pe care Marea Neagră îl are în transportul gazlui și petrolului din Caucaz în Europa. Și, de asemenea, prezența sa aici îi consolidează supremația în rândul ordinii internaționale și contrabalansează influența altor puteri în regiune.
1.3.5. China- posibil viitor actor în regiunea Mării Negre
Apariția unui nou actor în regiune ar influența politicile economice, externe și de securitate ale zonei. China a început să fie un jucător în locuri îndepărtate pentru sine precum Africa și Orientul Mijlociu, întrucât este mânată de nevoile energetice și interesele comerciale. Chiar și în zona Mării Mediterane și Africii de Nord investițiile și comerțul chinezesc joacă un rol important. De exemplu, în Algeria și în Tunisia, China a investit în energie, textile și porturi. Cumpărăturile de energie și investițiile energetice ale acestei țări au fost de multe ori consolitdate de legăturile politice și de securitate, inclusiv transferul de arme. Din punct de vedere al activismului pe care-l manifestă, China ar putea în orice moment să devină un actor important pe scena Mării Negre.
O multitudine de actori cu caracteristici diferite sunt interesați de regiunea Mării Negre. În primul rând statele ce o alcătuiesc, vizate direct de securitatea zonei, dar și alte state din exterior precum SUA, care deja iși face simțită prezența aici, și China care are putea deveni interesată de resursele energetice ale zonei. Pe lângă state, organizațiile regionale și internaționale au intervenit, cu scopul de a dezvolta și asigura zona (unele grupări regionale în acest sens au și fost create), sau având intenții personale de ordin economic și geopolitic.
UE are cele mai mărețe planuri în regiunea Mării Negre, mai ales că se învecinează direct cu aceasta. Scopurile sale sunt atât de ordin economic, privind resursele de energie de aici, cât și politice, zona fiind amenințată de multe conflicte înghețate. Planurile de acțiune ale Uniunii sunt multiple și complexe, de aceea capitolul următor se va ocupa de prezentarea și analiza lor.
Capitolul 2. Europenizarea regiunii Mării Negre
Pentru transformarea regiunii Mării Negre într-un spațiu comun de securitate, democrație și prosperitate aceasta are nevoie de o prezență constantă și o intervenție cât mai amplă a Uniunii Europene în zonă. Acest lucru se datorează situației actuale în care cele mai puternice state din regiune sunt și cele mai puțin europenizate, iar cele care sunt membre ale Uniunii (statele riverane România și Bulgaria) au puține resurse, chiar și pentru a-și susține propria integrare.
Obiectivele pe care UE și le-a creat față de această regiune acoperă atât interesul realizării stabilității zonei care se află la granița sa, precum și interesul față de resursele energetice pe care regiunea le poate furniza. În acest sens, Uniunea abordează bazinul Mării Negre prin intermediul unei politici europene de cooperare regională pentru care încearcă să găsească cele mai bune modalități de implemetare și consolidare astfel să-și atingă obiectivele. Uniunea Europeană trebuie să acționeze coerent și ferm, iar acțiunile sale să fie orientate către obținerea unor rezultate palpabile. Numai așa ea poate să-și atingă scopurile, depășind obstacolele zonale. De aceea aceasta trebuie să își mobilizeze toate instrumentele financiare relevante, să coopereze intens cu alte instituții și organizații din regiune și să poată monitoriza acțiunile sale pentru a asigura continuitate și eficiența lor.
Regiunea Mării Negre are o importanță strategică petru securitatea și diversificarea energetică a UE și de aceea zona este abordată cât mai cuprinzător, mai ales că riscurile multiple ale ei nu pot fi ignorate în realizarea unor obiective concrete pe care UE și le-a propus.
2.1 Cooperarea cu organizații regionale. Relația OCEMN-UE
Interacțiunea dintre UE și OCEMN duce la formarea unui cadru promițător ce poate contribui la crearea unei relații regionale de viitor pentru dezvoltarea regiunii. Există domenii prioritare unde efortul celor două ar trebui să se unească pentru niște rezultate observabile. Este vorba despre interconectarea infrastructurii de transport în regiune, intensificarea securității energetice și a mediului, combaterea tuturor formelor de crimă organizată, terorism, prevenirea dezastrelor naturale sau produse de către om, reînnoirea tehnologiilor informaționale și de comunicare în zonă pentru a facilitarea deplasării persoanelor dintr-o țară în alta. OCEMN poate folosi experiența UE în promovarea cooperării regionale prin crearea unor centre industriale, de universități și de cercetare. Ea sugerează dezvoltarea unor grupuri comune speciale, pregătite pentru a implementa corespunzător proiectele. De asemenea, mai sunt necesare lansarea unor discuții la un nivel specific experților pentru a identifica modalitățile de cooperare în domenii de interes comun.
Dorința de cooperare între cei doi actori regionali, în vederea dezvoltării unei relații potrivite pentru rezolvarea problemelor din bazinul Mării Negre, s-a manifestat pentru prima dată pe 25 octombrie 1996 la Moscova, la Declarația Summitului Șefilor de Stat și de Guvernământ a Statelor Membre OCEMN. În anul următor Comisia Europeană, în urma evaluării potențialului regiunii, a identificat domenii concrete pentru o interacțiune constructivă între UE și OCEMN (Doc. COM (97) 597 Final, Brussels, 14 November 1997). Aceasta din urmă a răspuns pe 30 aprilie 1999 print-o Platformă pentru cooperare între OCEMN și UE.
Aceste prime încercări de colaborare dintre cele două entități nu s-au concretizat în niște rezultate vizibile în anii ce au urmat. În schimb, ele s-au reapropiat la Bruxelles, în aprilie 2005, cu ocazia întâlnirii speciale a Comitetului Înalților Funcționari ai OCEMN cu reprezentanți ai instituțiilor UE și ai statelor membre și odată cu decizia Consiliului Miniștrilor Afacerilor Externe al OCEMN (Komotini, 23 aprilie 2005) de a înființa un Grup ad-hoc de Experți însărcinat cu redactarea unui document de lucru privitor la interacțiunea OCEMN-UE. La exact un an de la derularea celei dintâi (11 aprilie 2006), s-a desfășurat la Bruxelles a doua întâlnire a Comitetului Înalților Oficiali ai OCEMN cu reprezentanți ai instituțiilor UE și ai statelor membre. Unterior, secretarul general al Secretariatului Permanent Internațional al OCEMN a prezentat, la 29 mai 2006, așteptările OCEMN față de UE. A urmat, la finele anului 2006, Comunicarea Comisiei Europene asupra consolidării Politicii Europene de Vecinătate ce menționa posibilitatea unor contacte mai strânse cu OCEMN, incluzînd statutul de observator, și anunța intenția de a elabora o comunicare specială dedicată consolidării dialogului în regiunea Mării Negre în cursul anului 2007.
Astăzi, documentul oficial al OCEMN prezentat Uniunii Europene se intitulează Interacțiunea OCEMN-UE: Abordarea OCEMN. El a fost adoptat de către Comitetul Înalților Funcționari ai OCEMN la Istanbul pe 17 ianuarie 2007 și sintetiează progresul realizat de OCEMN în domeniul cooperării regionale, precum și viziunea țărilor regiunii Mării Negre asupra modului în care se poate institui colaborarea între cele două organizații.
Noua realitate instituită după aderarea României și Bulgariei, prin care granițele UE se întind până la Marea Neagră, face ca aceasta să ia măsuri clare cu privire la regiune, dar sfatul OCEMN este acela de a păstra moștenirea pozitivă a țărilor de aici în măsura în carea ea aduce beneficii membrilor OCEMN. În acest sens, Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră se oferă să asigure legătura necesară. De asemenea, OCEMN este recunoscută ca având o deosebită capacitate de a concepe soluții inovative pentru acomodarea intereselor specifice ale țărilor membre, în condițiile diversității statutelor și aspirațiilor lor în raport cu UE. Primul pas către constituirea unei dimensiuni regionale a UE în regiunea extinsă a Mării Negre care să poată gestiona toate politicile UE în zonă ar fi: adaptarea precedentelor politici regioale ale UE (Parteneriatul Mediteranean și Dimensiunea Nordică) și a implicării acesteia în alte inițiative regionale în Nordul și Centrul Europei, acestea adaptate la nevoile și posibilitățile din regiune. De asemenea, UE trebuie să fie atentă să nu genereze conflicte în Europa după extinerea frontierelor externe în bazinul Mării Negre, odată cu accederea Bulgariei și României.
Există mai multe sectoare unde apropierea dintre OCEMN și UE poate îmbunătăți situația din regiune Mării Negre, dar prioritare trebuie să rămână dezvoltarea sinergiilor și implementarea proiectelor economice în format regional. Prin intermediul acestora, ce se află in concordanță cu stilul de lucru, prioritățile și obiectivele UE, se vor obține niște efecte concrete pentru prosperitatea și dezvoltarea democratică a țărilor membre OCEMN în următoarele domenii: infrastructură (inclusiv transporturi, energie, telecomunicații), comerț și activități economice (inclusiv cooperare transfrontalieră, pentru facilitarea comerțului și a investițiilor), protecția mediului și dezvoltarea sustenabilă, combaterea crimei organizate, furnizarea asistenței de urgență, știință și tehnologie, sectoarele instituționale și sociale.
Suportul financiar este esențial pentru implementarea efectivă a proiectelor rezultate din interacțiunea OCEMN-UE. De aceea trebuie prevăzute soluții practice de co-finanțare a diferitelor proiecte ce includ statele membre OCEMN, programele Uniunii Europene, precum și instituțiile financiare internaționale (exemplu: Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare). O soluție o reprezintă Instrumentul European pentru Vecinătate și Parteneriat, ce a devenit o sursă centrală de finanțare a UE în regiunea Mării Negre, mai ales că el se axează pe cooperarea regională și transfrontalieră. O altă sursă importantă o reprezintă Instrumentul de Asistență în Preaderare ce dorește să susțină țările candidate sau posibile viitoare candidate la integrarea în UE și care sunt membre OCEMN. Interacțiunea dintre UE și OCEMN își propune să obțină rezultate și prin coordonarea cu alte programe și proiecte pe care UE le folosește și care au relevanță în regiunea Mării Negre. Acestea sunt DABLAS, INOGATE și TRACECA, dar și Comisia de Protecție a Mării Negre împotriva Poluării.
Pentru ca UE să aibă o abordare regională complexă în regiune este necesar ca aceste instrumente, precum și alte surse financiare ce pot fi întrebuințate, să fie coordonate pentru a obține un efect maxim în scopul realizării integrării economice a țărilor din bazinul Mării Negre. Un moment important ce a dus la apropierea dintre cele două entități a fost la Summitul de la Istanbul al OCEMN când Comisia Europeană a primit statulul de observator pe lângă OCEMN. Pe viitor, pentru o mai bună cooperare a celor două organizații, și alte entități ar trebui luate în calcul. Astfel, segmente ale societății civile în parteneriatul OCEMN-UE pot aduce rezultate pozitive. Același lucru se poate întâmpla și în cazul organizațiilor nonguvernamentale din regiune. Ele pot fi încurajate să intervină în spațiul european și să-și facă cunoscute nevoile regionale, dar și oportunitățile, în scopul schimbului de experiență și a bunelor practici. De asemenea, alți actori importanți pot fi cei de la nivel subregional: autoritățile locale, muncipalitățile, porturile. Aceștia pot arăta, practic, efectele benefice ale interacțiunii dintre OCEMN și UE. Pe lângă ei, statele membre ale UE, ce sunt observatori în cadrul OCEMN (Austira, Cehia, Franța, Germania, Italia, Polonia, Slovacia) pot asigura un input pozitiv ca părți interesate în interacțiunea dintre cele două organizații. Aceste rezultate se pot obține printr-o implicare activă în sarcinile organelor OCEMN și prin implementarea proiectelor regionale prioritare.
2.2. Modele de sinergii de cooperare în regiunea Mării Negre
2.2.1 Modelul CEPS
Centrul pentru Studii de Politică Europeană (Centre for European Policy Studies – CEPS- Bruxelles) a realizat, în iunie 2006, un studiu în care a prezentat un model prin care UE ar putea să acționeze în regiunea Mării Negre. Acesta se intitulează O sinergie pentru cooperarea regională a Mării Negre: Orientări pentru o inițiativă a UE și prezintă modul în care UE ar putea realiza o sinergie a inițiativelor regionale ce există deja în bezinul Mării Negre. Cercetarea observă că, deși Uniunea s-a angajat să dezvolte regiunea prin mai multe tipuri de instrumente, ea nu are o aborare strategică. Aceasta s-ar putea construi analizând modele anterioare ale UE de promovare a regionalismului, și anume: modelul „din afară-înăuntru” (outside-in) și modelul „dinăuntru-înafară” (inside-out).
Parteneriatul Euro-Mediteraneean (Procesul Barcelona) și Pactul de Stabilitate în Sud-Estul Europei sunt două exemple de modele „din afară-înăuntru”. Deși cazurile prezintă mai multe diferențe, ceea ce le aseamănă este atât lipsa unui mecanism regional pre-existent, cât și faptul că în ambele cazuri UE a fost motorul cooperării regionale, cel care a măsurat, a definit și a prioritizat cooperarea în aceste zone. Prin faptul că a plasat regiunea în centrul agendei europene, UE și-a obligat statele membre să-i acorde atenție. Acest model însă întâmpină mai multe dificultăți. Printre acestea se numără faptul că există un control regional limitat asupra agendei și a modului de derulare al procesului de cooperare și faptul că centralizarea excesivă a determinat țările cărora procesul li se adresează să se transforme în niște actori pasivi.
Când UE a devenit interesată de regiuni precum Marea Baltică și Marea Barents, a întâlnit aici practici deja stabilite de cooperare regională ce funcționau deja la nivel non-guvernamental, al afacerilor și sub-național, precum și la nivelul cooperării interguvernamentale. Deci UE nu a intervenit pe un teren virgin, ci s-a suprapus peste o rețea complexă de instituții și practici de cooperare regională. Aici UE a aplicat modelul „dinăuntru-înafară”, ce astăzi este caracteristic Dimensiunii Nordice, o inițiativă lansată de Finlanda și adoptată de UE în 2000. Însă și acest model are avantajele și dezavantajele lui. Aspectele pozitive se referă la faptul că UE a avut suficient timp pentru a-și defini rolul în regiune. Punctele slabe exprimă faptul că existența unor actori regionali instituționalizați, cu propriile lor agende și obiective, a complicat promovarea de către UE a agendei și obiectivelor proprii, făcând adeseori dificilă coordonarea activităților UE cu cele ale factorilor locali.
În cazul intervenției UE în regiunea Mării Negre, analiștii CEPS consideră că aceasta poate învăța din slabiciunile și calitățile celorlalte experiențe regionale în care s-a implicat, astfel încât să genereze o inițiativă UE în bazinul Mării Negre viabilă și de succes. Aceasta ar consta în promovarea „controlului comun” al UE și al actorilor regionali, precum și a altor factori importanți cu interes asupra procesului de cooperare din regiune. Inițiativa ar trebui să aibă grijă să nu îndepărteze actorii regionali și a altor entități cu interese în zonă (precum s-a întâmplat în Pactulul de Stabilitate și Procesul Barcelona), în cazul în care aceasta s-ar impune din exterior. De asemenea, ea ar trebui să evite cazurile în care s-ar focaliza excesiv pe o țară, sau ar lipsi finanțarea, sau ar exista o suprapunere de activități ce nu ar fi bine coordonate (cum este cazul Dimensiunii Nordice). Ceea ce ar trebui însă sa urmărească inițiativa se referă la comasarea și coordonarea eforturilor comunității internaționale și la urmărirea promovării dialogului și a edificării încrederii la nivel regional.
Analiștii CEPS sugerează că o inițiativă a UE în regiunea Mării Negre ar trebui să se concentreze pe promovarea unei sinergii cuprinzătoare între deținătorii de interese în zonă. Sectoarele pe care aceasta ar trebui să se axeze sunt mediu, transport, energie, securitate internă și promovarea democrației, adică sectoare cu caracter adevărat regional. Modalitatea de colaborare pentru fiecare în parte ar fi parteneriatul, ca mecanism de coordonare între un factor motrice (inițiativa regională cu cea mai mare relevanță ca experiență și acoperire geografică) și un număr de parteneri principali (state, organizații internaționale, instituții financiare internaționale, think tank-uri, ONG-uri, consorții private).
Centrul pentru Studii de Politică Europeană a împărțit sectoarele în două categorii. Prima cuprinde sectoarele cu caracter mai pronunțat tehnic (mediu, transport, energie), aici primul cuvânt urmând să-l aibă Comisia Europeană, prin înglobarea mai eficientă a inițiativelor deja existente precum DABLAS, Procesul Baku, TRACECA și INOGATE. A doua categorie cuprinde sectoarele cu caracter mai pronunțat politic precum securitate internă și instituții democratice, acestea urmând să fie conduse de inițiativele locale precum OCEMN și Comunitate Opțiunii Democratice. Rezultatul acestei categorizări ar fi crearea unei structuri cu geometrie variabilă în care rolurile coordonatoare în plan sectorial ar reveni ințiativei DABLAS (mediu), Procesului Baku(energie și transporturi), OCEMN (securitate internă) și Comunității Opțiunii Democratice (democrație). Coordonarea de ansamblu a celor cinci parteneriate ar reveni Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat, inițiat în București pe 5 iunie 2006.
Ca modalități de finanțare, s-ar crea niște Fonduri de Sprijin specifice colectate de la finanțările obținute de membrii fiecărui parteneriat, la care o contribuție importantă ar avea-o și Instrumentul European de Parteneriat și Vecinătate. Aceste Fonduri de Sprijin ar fi capabile să ofere mijloacele financiare necesare implementării unui Plan Trienal de Acțiune al Mării Negre. Este important de specificat faptul că Instrumentul European de Parteneriat și Vecinătate va finanța atât acțiunile din interiorul Uniunii, cât și pe cele din exteriorul ei, facilitând astfel acest mecanism multilateral ce include statele membre ale Uniunii Europene, cele canditate și cele de tipul trei, care nu sunt încă candidate.
Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat ar avea rolul de a interconecta cele cinci parteneriate, fără de care ele ar rămâne fără nici un scop strategic. Acesta din urmă nu ar trebui să fie furnizat doar de UE, ci ar trebui să reflecte deținerea în comun și angajamentul politic al țărilor din regiunea Mării Negre, a actorilor guvernamentali și non-guvernamentali, ce sunt implicați în diferite activități de realizare a sinergiilor.
Acest model european pentru rezvoltarea regiunii Mării Negre propus de CEPS este reprezentat în tabelul de mai jos:
Sursa: Fabrizio Tassinari, A Synergy for Black Sea Regional Cooperation, Centre for European Policy Studies, Policy Brief No.105, June 2006, p.12. Tabelul este tradus și adaptat.
2.2.2 Modelul „Sinergia Mării Negre”
Sinergia Mării Negre- O nouă inițiativă regională de cooperare a fost Comunicată de către Comisia Europeană către Consiliul UE și către Parlamentul European la data de 11 aprilie 2007. Ea a fost supusă aprobării statelor membre în cursul președinției germane a forului comunitar, ce s-a încheiat la 1 iulie 2007. Documentul reprezintă strategia Uniunii pentru a dezvolta regiunea Mării Negre ce vine în completarea relațiilor pe care UE le are cu statele din zonă. Este vorba de strategia de pre-aderare a Turciei, de Politica Europeană de Vecinătate (PEV- pentru Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia și Azerbaidjan) și de parteneriatul strategic cu Rusia.
Sinergia Mării Negre impulsionează cooperarea în regiunea Mării Negre dar și între aceasta și UE. Deși se focalizează pe nivelul regional, ea cuprinde și multe elemente inter-regionale, mai ales pentru cooperarea cu Asia Centrală. Un alt aspect pozitiv se referă la faptul că Sinergia ia în considerare și alte programe de cooperare regională dezvoltate de organizații internaționale sau de țări terțe din zonă. Ca exemplu este adus Pactul de Stabilitate pentru consolidarea profilului regiunii dunărene, prin dotarea cu elemente politice și economice foarte clar definite.
Comisia Europeană dorește ca prin intermediul Sinergiei Mării Negre să ofere un cadru flexibil pentru a asigura o mai mare coerență și o mai bună orientare a politicilor ce se adresează zonei. Aceasta trebuie să completeze politicile existente, să ofere o mai mare vizibilitate zonei și să contribuie la antrenarea actualului proces de cooperare regională printr-un dialog intensificat, menit să crească încrederea între statele în cauză. Un accent deosebit, pentru a realiza toate acestea, se pune pe cooperarea transfrontalieră, adică pe extinderea sferei de acțiune dincolo de regiunea Mării Negre. De aceea activitățile Sinergiei sunt legate de regiunile învecinate precum Marea Caspică, Asia Centrală și Europa de Sud-Est.
Sinergia Mării Negre cuprinde în partea de început o analiză a regiunii în care se subliniază că aceasta reprezintă o zonă de tranzit pentru mărfurile asiatice, pentru fluxurile de energie și traseele de transport, aflându-se la intersecția unor importante axe geostrategice. Cu toate acestea, Comisia Europeană subliniază riscurile pe care regiunea le înglobează precum conflictele înghețate, migrația ilegală, crima organizată și problemele de mediu. De aceea soluția pentru a putea continua reformele democratice și economice începute aici și pentru a susține dezvoltarea zonei este axarea pe anumite domenii pe care Comisia le consideră prioritare: democrație, respectarea drepturilor omului și buna guvernare; gestionarea circulației și ameliorarea securității; conflictele „înghețate”; energie; transporturi; mediu; politica maritimă; pescuit; comerț; rețele de cercetare și educație; știință și tehnologie; ocuparea forței de muncă și afaceri sociale; dezvoltarea regională. Acestea sunt domenii pe care UE deja le-a abordat în regiune și pe care le susține ca dezvoltare.
Semnificativă este sublinierea pe care Comisia Europeană o face referitor la rolul deosebit de important pe care îl au cooperarea transfrontalieră, actorii locali și societatea civilă în implementarea obiectivelor regionale ale UE. Pentru a îi ajuta pe aceștia, Uniunea a înființat un program de cooperare transfrontalieră pentru Marea Neagră în cadrul Instrumentului European de Vecinătate și Parteneriat. Acest program se axează pe sprijinirea societății civile și pe cooperarea la nivel local în regiunile de coastă ale Mării Negre. Programul va fi gestionat în cadrul regiunii, partenerii fiind egal responsabili pentru punerea sa în aplicare. El facilitează consolidarea contactelor între orașele și comunitățile, universitățile, operatorii culturali și organizațiile societății civile din regiunea Mării Negre, inclusiv organizațiile consumatorilor. Există planuri pentru realizarea unor noi programe care să înlesnească acțiunile maritime și de coastă care favorizează crearea de legături și cooperarea de-a lungul coastei de vest a Mării Negre. Ele se vor realiza între Bulgaria și România (finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională) și între Bulgaria și Turcia (finanțate din Instrumentul de Asistență pentru Preaderare).
Sinergia Mării Negre urmărește, de asemenea și consolidarea PEV, prin crearea unei dimensiuni tematice a PEV, prin elaborarea progresivă de acorduri de liber schimb, prin facilitarea de investiții pentru vecinătate, prin eliminarea obstacolelor pentru călătoriile efectuate în scopuri legitime și prin realizarea unui nou program de burse din cadrul secțiunii de cooperare externă a programului Erasmus Mundus care să înlesnească cooperarea între universități.
Trebuie avute în vedere și celelalte inițiative ce aparțin organizațiilor regionale. În acest sens, Sinergia Mării Negre își propune să intensifice colaborarea UE cu OCEMN. prin organizarea la început a unor reuniuni între înalți funcționari ai celor două organizații iar, ulterior, a unor întâlniri ministeriale periodice la care să participe țările membre UE și OCEMN. Din același punct de vedere, dat fiind accentul pus pe parteneriatele și rețelele regionale, Comisia Europeană consideră că Forumul Mării Negre ar putea fi folositor mai ales la nivelul non-guvernamental, al societății civile.
Orice intenție de dezvoltare a unei regiuni trebuie să fie însoțită și de un suport financiar. În acest sens, Comisia este dispusă să coopereze aplicând principiul general al cofinanțării. Sprijinul financiar al Comunității ar putea fi acordat în cadrul programelor naționale, regionale și transfrontaliere ale Instrumentului European de Vecinătate și Parteneriat (IEVP), precum și în cadrul altor instrumente de asistență externă, iar pentru statele membre ale UE în cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională. În domeniul financiar, UE poate învăța din experiența acumulată în cadrul parteneriatelor încheiate în cadrul Dimensiunii Nordice, astfel încât să ofere noi posibilități de finanțare, care să includă crearea de mecanisme de finanțare comună. Acestea s-ar alătura activităților Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare, ale Băncii Europene de Investiții, precum și ale Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, implicate deja în regiune.
Prezența UE în regiunea Marea Neagră oferă o șansă reală țărilor de aici să se dezvolte corespunzător. Însă este nevoie de acțiuni consecvente, pe termen lung, care să permită valorificarea pe deplin a resurselor de aici și care să aducă o mai mare stabilitate și prosperitate în regiune. O mai mare implicare a UE în cooperarea regională la Marea Neagră contribuie la atingerea acestui obiectiv. Tocmai de aceea Sinergia Mării Negre este în atenția UE și acum, programul fiind continuat sub diferite forme. Astfel că pe 14 februarie 2008 a avut loc la Kiev o reuniune a miniștrilor de externe a statelor membre UE și a celor din regiunea Mării Negre în care a fost aprobată o Declarație comună (20 februarie 2008) cu privire la continuarea procesului de dezvoltare a regiunii, inițiat prin Sinergia Mării Negre.
Concluziile desprinse în urma acestei întâlniri se fereră la necesitatea dezvoltării cooperării în regiune și între regiune și întreaga Uniune Europeană. Acest fapt va putea produce rezultate concrete în mai multe domenii de interes. Printre acestea sunt incluse dezvoltarea și interconectarea rețelelor de transport, energie și de comunicare, ce vor răspunde comerțului în creștere, traficului, căilor de informație, precum și nevoilor de tranzit. Ministerele au decis să promoveze dialogul privind procedurile energetice, dialogul dintre țările de tranzit și cele consumatoare, pentru a asigura un acces corect la resursele și piețele energetice, asigurând totodată securitatea energetică și dezvoltarea durabilă a mediului. Țările din regiunea Mării Negre și UE și-au propus să dezvolte activități ce se extind dincolo de regiune. Ele vor întări cooperarea în domeniile migrației, instituirii legii și lupei împotriva crimei organizate, acest lucru realizându-se prin aranjamentele de cooperare deja existente, asigurându-le valoare adăugată și evitând duplicarea lor. De asemenea, pentru facilitatrea mobilității în scopul promovării relațiilor economice și comerciale ministerele și-au propus să creeze un sistem de vize care să ușureze deplasările.
Toate aceste concluzii exprimate de miniștrii de externe la Kiev au rolul de a întări Sinergia Mării Negre, precum și de a oferi soluții concrete prin care ea să fie pusă în aplicare.
2.3 Raport privind o abordare de politică regională pentru Marea Neagră
Comisia pentru afaceri externe din Parlamentul Europea a lansat pe 20 decembrie 2007 un Raport privind o abordare de politică regională pentru Marea Neagră, ce a fost supus la vot și aprobat pe 17 ianuarie 2008. Raportul are ca temă cooperarea la Marea Neagră și recunoaște, oficial dimensiunea estică a Uniunii Europene, egală ca importanță cu dimensiunea nordică și cea sudică sau euro-mediteraneeană. Potrivit raportului, cooperarea în zona Mării Negre ar trebui să implice, ca parteneri egali, UE, țările partenere în Politica europeană de vecinătate și Turcia ca țară candidată. Și, deși Rusia nu s-a arătat niciodată interesată de acest proiect, ea este menționată ca partener. Odată cu strategia, Parlamentul European aprobă și dublarea fondurilor disponibile în cadrul Instrumentului european de vecinătate și parteneriat, fonduri destinate finanțării proiectelor transfrontaliere. Se solicită ca principiile care guvernează fondurile structurale, în special parteneriatul, durabilitatea, eficiența, nediscriminarea și descentralizarea, să fie aplicate în cazul utilizării acestor resurse financiare.
Raportul a fost elaborat datorită importanței strategice pe care Marea Neagră o are pentru Uniunea Europeană având în vedere că în regiune sunt 3 state membre ale UE: România, Bulgaria, Grecia, o țară candidată: Turcia și parteneri din cadrul politicii de vecinătate a UE: Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.
Poziția geografică și contextul geopolitic sunt de asemenea variabile importante în dezbaterea actuală asupra inițiativelor în zona Mării Negre, având în vedere că aceasta se situează la intersecția Europei cu Asia Centrală și Orientul Mijlociu, zone relaționate cultural și cu potențial economic și comercial ridicat. În plus, dacă negocierile de aderare cu Turcia vor progresa, o zonă a Mării Negre prosperă și sigură poate fi un avantaj uriaș mai ales în contextul politicii de vecinătate a UE. Cooperarea în bazinul Mării Negre este de asemenea necesară pentru îndeplinirea obiectivului Uniunii Europene de a elimina dependența energetică față de un singur actor, Federația Rusă.
În materie de securitate, raportul prevede că UE trebuie să își ia un angajament mai consistent în vederea rezolvării conflictelor nesoluționate din regiune, fiind un promotor al înțelegerii, al dialogului și al unui climat de încredere în regiune. În același timp, se insistă asupra adoptării unor măsuri care să răspundă provocărilor reprezentate de criminalitatea transfrontalieră, traficul ilicit și migrația ilegală. Pentru aceasta, sugerează raportul, este nevoie de un climat mai flexibil al vizelor si a unor parteneriate de mobilitate între țările incluse în politica de vecinătate.
În ceea ce privește promovarea democrației și a stabilității politice raportul accentuează că o abordare de politică regională pentru Marea Neagră nu se poate limita la cooperarea economică, ci ar trebui să aibă în vedere crearea unui spațiu caracterizat printr-o democrație durabilă, bună guvernare și existența statului de drept.
În domeniul energiei, raportul subliniază importanța Mării Negre ca zonă esențială pentru diversificarea și siguranța aprovizionării energetice a Uniunii. Totodată, se reafirmă importanța creării de noi infrastructuri pentru transportul resurselor energetice: coridorul energetic trans-caspic/trans-pontic și conductele Nabucco, Constanța-Trieste și AMBO, precum și proiectele INOGATE și TRACECA, menite să conecteze regiunea Mării Negre cu aceea a Mării Caspice.
Din punct de vedere al transportului, raportul prevede importanța Dunării ca una din principalele axe de transport ce leagă Uniunea Europeană de bazinul Mării Negre. Raportul ia act și de planul de construire a unei autostrăzi în jurul Mării Negre. Dezvoltarea durabilă a Dunării și a principalelor porturi la Marea Neagră este o prioritate pentru dezvoltarea întregii regiuni.În materie de mediu, raportul atrage atenția asupra poluării necontrolate și a accidentelor ecologice care afectează Marea Neagră și Delta Dunării cerând o mai bună aplicare a acordurilor internaționale care reglementează problemele de mediu în regiune și evaluări detaliate ale impactului asupra habitatelor din regiune. În ceea ce privește cooperarea comercială și economică, raportul insistă asupra luării de măsuri pentru diminuarea corupției și fraudei și pentru îmbunătățirea climatului de investiții. În același timp, el propune crearea unei zone de liber schimb în regiune, în conformitate cu principiile Organizației Mondiale a Comerțului pentru a menține și încuraja creșterea economică. De asemenea, raportul vede ca necesară cooperarea în materie de educație, cercetare și îmbunătățirea dialogului intercultural.
Din punct de vedere instituțional, raportul recunoaște Comisiei rolul de a elabora planuri de acțiune detaliate pentru domeniile prioritare, precum și de a conduce evaluări ale implementării diverselor măsuri. În acest context, România, Bulgaria și Grecia, ca state membre ale UE din regiunea Mării Negre, pot și ar trebui să aibă un rol conducător.
De asemenea raportul consideră binevenită întărirea diferitelor organizații și inițiative regionale, cum ar fi Organizația pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat și Organizația pentru Democrație și Dezvoltare Economică GUAM. Obținerea recentă a statutului de observator la OCEMN de către Comisie este, din acest punct de vedere, o realizare importantă.
2.4 Cauzele energetice de europenizare a regiunii Mării Negre
Se estimează că în 2030 UE va importa gaz și petrol din Rusia, Orientul Mijlociu și Africa de Nord în proporție de 70% din necesarul său, context în care regiunea Mării Negre devine o arie de tranzit crucială pentru mai mult de jumătate din importurile de energie ale UE. Comisia Europeană este preocupată de consolidarea noii politici energetice europene. Aceasta din urmă vizează trei obiective fundamentale: securitaea surselor de energie, sustenabilitatea și competitivitatea. Marea Neagră reprezintă o zonă de tranzit deosebit de importantă pentru Uniunea Europeană, în condițiile în care aproape jumătate din importurile de energie ale Europei urmează să traverseze regiunea în anii ce vin.
În octombrie 2005 a fost semnat Tratatul Comunității Energetice (Energy Community Treaty), ce a intrat în vigoare în iulie 2006. El urmărește crearea unei comunități energetice care să includă Albania, Bulgaria, Croația, România, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia și Herzegovina, provincia separatistă Kosovo și UE. Turcia era inițial cuprinsă în tratat, dar ulterior s-a retras. Acest document presupune ca semnatarii să adopte legislația UE în materie de energie.
Deși UE urmărește reducerea emisiilor de gaz, conform calculelor actuale, până în 2030 acestea vor crește cu 5%. Acest fapt se datorează unor politici ale energiei și de transport care în prezent nu sunt foarte eficiente. Tocmai de aceea UE consideră că în prezent este momentul ca să intervină utilizând toate variantele care îi stau la dispoziție, iar regiunea Mării Negre reprezintă o investiție profitabilă pentru viitorul energetic al Uniunii.
Politica energetică comună propusă de UE urmărește investirea în rezolvarea problemelor ce țin de schimbările climatice, dependența UE de importurile de gaz și petrol, crearea de locuri de muncă și aprovizionarea sigură cu o energie pe care să și-o permită țările consumatoare.
În regiunea Mării Negre se află vecini ai Uniunii foarte importanți pentru politica enegetică a acesteia, ei reprezentând ori țări de tranzit, ori țări furnizoare. Tocmai de aceea UE urmărește să-și intensifice cât mai mult cooperarea cu aceștia.
Rusia reprezintă deja un partener strategic pentru UE în domeniul energiei. Relațiile dintre acestea privind energia se caracterizează prin interdependență în sensul că Rușia și-a revenit economic prin veniturile obținute prin vânzarea de energie către UE. Pentru aceasta din urmă prețul rezonabil al energiei oferit de Rusia a reprezentat un factor important pentru dezvoltarea continuă și bunăstarea statelor membre UE. S-a creat astfel o situație de tipul câștig-câștig („win-win”), în care ambele părți beneficiază în urma interacțiunii lor și de acea se urmărește de către ambele părți ca această situație să continue. Cadrul legal de comunicare este bazat pe principiile Cartei Energiei, pentru a asigura stabilitate și predictibilitate relației energetice dintre UE și Rusia. În acest fel se crează o încredere reciprocă, precum și beneficii mutuale privind securitate, investițiile și eficiența din domeniul energetic. Se realizează astfel un teren comun predictibil în ceea ce privește investițiile în sectorul energetic, deschiderea și transparența pieței energetice, accesul nediscriminator la rețelele de transport, inclusiv cele de tranzit, convergența politicilor și legislației în domeniul energetic, asigurarea securității rețelelor energetice, a standardelor de mediu și a eficienței energetice, prin reducerea consumului resurselor neregenerabile de energie și promovarea utilizării în mai mare măsură a resurselor regenerabile.
Cooperarea cu Ucraina a fost consolidată în ultimul timp de către UE, recunoscându-i acesteia rolul cheie pe care îl joacă ca țară de tranzit pentru hidrocarburile rusești către consumatorii europeni. Instrumentul pentru implementarea obiectivelor energetice ale Planului de Acțiune bilateral îl reprezintă memorandumul de înțelegere în domeniul energiei (Memorandum of Understanding on Energy), semnat în decembrie 2005. Pe termen mediu, UE urmărește integrarea pieței energetice a Ucrainei cu cea a UE.
O altă țară cu care UE întreține bune relații de colaborare în domeniul energetic este Moldova, unde urmărește să-și armonizeze strategiile energetice cu aceasta, pentru o posibilă integrare a Moldovei în Tratatul Comunității Energetice. Noul terminal petrolier de la Giurgiulești, construit de către olandezi, este de natură a elibera Moldova de complexul țării fără ieșire la mare și a deveni un concurent serios pentru porturile ucrainene. Un alt memorandum de înțelegere în domeniul energiei a fost semnat și cu Azerbaidjanul. UE vizează aducerea resurselor energetice azere, în special a gazului natural, pe piețele europene, prin gazoductul Nabucco și interconexiunea de gaz Turcia-Grecia-Italia.
Un partener cheie pentru sectorul energetic al UE este Kazakhstanul, prin participarea acestuia din urmă alături de UE, SUA și Federația Rusă, la dezvoltarea unui coridor energetic de tranzit strategic trans-caspic-Marea Neagră și consolidarea actualului sistem de transport al gazului din Asia Centrală către UE prin Rusia.
La summitul ministerial de la Baku din noiembrie 2004 a fost lansată o inițiativă importantă în cadrul acținilor dezvoltate de UE în domeniul energetic. Ea presupune dezvoltarea unor piețe subregionale de energie în Estul Europei, Caucaz și Asia Centrală. Inițiativa reunește majoritatea țărilor bazinului Mării Caspice, Asiei Centrale și Caucazului, precum și Ucraina, Moldova și Belarus și își propune promovarea convergenței acestor piețe energetice cu cea a Uniunii Europene, în vederea creării, pe termen mediu, a unei case comune a energiei UE-Marea Neagră-Marea Caspică.
Interacțiunea cu organizații din regiune Mării Negre este, de asemenea, foarte importantă pentru viitorul energetic al UE. De aceea, OCEMN joacă un rol important în acest sens prin posiblitatea diversificării surselor de energie, a interconectării sistemelor energetice și sincronizării strategiilor energetice naționale. Acestea reprezintă priorități ale statelor membre ale Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră. În septembrie 2006 a avut loc la Soci o reuniune a miniștrilor energiei din țările membre OCEMN în care s-a decis urgentarea extinderii sistemelor de transport de energie în zona eurasiatică, inclusiv prin sincronizarea rețelelor de transport ale UE cu cele din spațiul ex-sovietic, concomitent cu armonizarea strategiilor pentru asigurarea stabilității economice regionale și globale.
Concluziile ce rezultă din analiza relațiilor dezvoltate de UE cu țările din regiunea Mării Negre evidențiază rolul activ pe care UE l-a avut în ultima perioadă, acest fapt datorându-se conștientizării necesității asigurării unui cadru favorabil dezvoltării resurselor de aprovizinare cu energie. Uniunea Europeană, prin vocea Benitei Ferrero-Waldner, exprimă faptul că secolul XXI presupune crearea unui cadru nou energetic în care să poată funcționa o lume globală interdependetă mai mare. Acest lucru presupune cooperarea între actorii globali pentru asigurarea securității energetice și condiții economice stabile. În acest mod se poate acționa corect împotriva schimbărilor climatice.
2.5 Instrumentele financiare ale UE pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre
În Comunicarea Comisiei Europene din 11 aprilie 2007 "Sinergia Mării Negre – o nouă inițiativă de cooperare regională", capitolul 7 "Sprijin Financiar" precizează modalitățile de finanțare a acțiunilor și programelor UE în regiunea Mării Negre. În ceea ce ține de instrumentele financiare ale UE, trebuie menționat faptul că din 2007 a intrat în vigoare reforma acestora. Numărul instrumentelor a fost redus și au fost create noi instrumente. Reforma viza asigurarea flexibilității de finanțare și vizibilității. În consecință, în 2007 au fost lansate noi Programe-Cadru de Finanțare pentru perioada 2007-2013. Aceste inovări se aplică și finanțării programelor pentru Marea Neagră.
Instrumentele financiare principale au un caracter geografic în ceea ce privește regiunea Mării Negre. În acest sens, cooperarea la Marea Neagră se finanțează prin 3 instrumente financiare:
Fondurile Structurale (și mai ales Fondul European pentru Dezvoltare Regională – FEDR (European Regional Development Fund)), destinate statelor membre ale UE;
Instrumentul de Pre-Aderare (IPA – Instrument for Preaccession Assistance) în cazul Turciei;
Instrumentul European pentru Vecinătate și Parteneriat- IEVP (ENPI – European Neighbourhood and Partnership Instrument), aplicat statelor ce fac parte din Politica Europeană de Vecinatate (PEV), dar și Rusiei (în pofida faptului că aceasta nu face parte din PEV).
În cadrul tuturor celor trei instrumente, o atenție deosebită se acordă Programelor de Cooperare Transfrontalieră (CBC – Cross-Border Cooperation). În acest caz se aplică frecvent co-finanțarea prin diverse instrumente. În afară de aceste instrumente, există și instrumente tematice sau sectoriale, ce se aplică inclusiv țărilor din Regiunea Mării Negre. Printre cele mai cunsocute sunt: Instrumentul European pentru Democrație și Drepturile Omului (EIDHR – European Instrument for Democracy and Human Rights) și programele de cooperare în domeniul educației și învățământului.
Fondurile structurale sunt destinate statelor membre ale UE, dar sunt activate și în calitate de instrumente suplimentare de finanțare a acțiunilor pe plan extern.
Există 3 fonduri principale:
Fondul European pentru Dezvoltare Regională –FEDR (EFDR – European Fund for Regional Development), ce vizează reducerea disparităților regionale pe teritoriul Uniunii Europene.
Fondul European Social, care finanțează proiecte în domeniul muncii și integrării sociale.
Fondul de Coeziune, care acoperă domeniile mediului ambiant și al rețelelor de transport trans-europene.
În 2006, a fost lansat un nou instrument "Gruparea Europeană pentru Cooperarea Teritorială" (GECT), care are ca scop facilitarea cooperării transfrontaliere, transnaționale și interregionale între autoritățile locale și regionale.
Bugetul total al fondurilor structurale pentru perioada 2007-2013 constituie 308.041 miliarde Euro. Fiecare stat membru elaborează un Cadru Strategic Național de Referință, care trebuie să fie în concordanță cu orientările Comisiei Europene. Pentru aceeași perioadă, au fost definite trei obiective noi de finanțare: Obiectivul 1 – Convergența, destinat accelerării convergenței economice pentru cele mai puțin dezvoltate regiuni și țări ale UE; Obiectivul 2 – Competitivitate regională și muncă; Obiectivul 3 – Cooperare Teritorială, care va fi o continuare a inițiativelor INTERREG și va fi finanțat prin FEDR (7,75 miliarde Euro). El va promova cooperarea între regiunile europene, precum și elaborarea soluțiilor comune pentru domenii precum dezvoltarea rurală și de coastă, economie, mediu.
Pentru Romania, două exemple interesante pot fi ilustrate: Programul Operațional Regional (POR) și Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria. POR este dezvoltat în cadrul obiectivului „Convergență”, cofinanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) si a fost aprobat de către Comisia Europeană în iulie 2007 pentru perioada 2007-2013. Bugetul total al programului este de aproximativ 4,38 miliarde de euro, iar sprijinul financiar acordat de Comunitate se ridică la 3,7 miliarde de euro (aproximativ 19% din totalul fondurilor europene investite în România în cadrul politicii de coeziune 2007-2013). Obiectivul general constă în sprijinirea dezvoltării economice, sociale, echilibrate teritorial și durabile a regiunilor din România, ținând seama de nevoile și resursele specifice ale acestora și punând accentul pe polii urbani de creștere, pe îmbunătățirea mediului de afaceri și a infrastructurii de bază. Regiunile României, în special cele mai puțin dezvoltate, ar putea deveni zone mai atractive în ceea ce privește locuirea, interesul turistic, investițiile și piața forței de muncă. Acest obiectiv va fi atins prin alocarea diferențiată a fondurilor pentru fiecare regiune, în funcție de nivelul de dezvoltare a acestora și în strânsă coordonare cu acțiunile puse în aplicare în cadrul altor programe operaționale. Această strategie va acorda prioritate regiunilor mai puțin dezvoltate și, în același timp, se va acorda o atenție specială sprijinirii polilor urbani de creștere, care pot contribui la dezvoltarea policentrică a României.
Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria pentru perioada 2007-2013 va fi co-finanțat prin FEDR (în cadrul obiectivului de Cooperare Teritorială) și din resurse publice și private. El are ca scop dezvoltarea durabilă a regiunilor aflate la frontiera comună, separate prin graniță, dar caracterizate prin aceleași trăsături. Este pentru prima dată când cooperarea transfrontalieră între România și Bulgaria tratează frontiera dintre cele două țări drept una internă Uniunii Europene, în urma aderării României și Bulgariei la aceasta în 2007. În consecință, este pentru prima dată când această cooperare poate beneficia pe deplin și regulat de fondurile FEDR.
Fondurile IPA sunt utilizate pentru proiectele în care este implicată Turcia și are ca scop implementarea strategiei de aderare a Turciei la UE. La fel ca și FEDR, IPA finanțează doar parțial programele de cooperare regională la Marea Neagră, principala sursă de finanțare fiind Instrumentul European pentru Vecinătate și Parteneriat. Pentru proiectele legate de Marea Neagră, cel mai important component al IPA este cel de Cooperare Transfrontalieră. Pentru perioada 2007-2013, prin acest component sunt finanțate două tipuri de programe financiare: de cooperare transfrontalieră bilaterală (între Turcia și statele membre ale UE, deci respectiv cu Bulgaria și Grecia) și programe de cooperare multilaterală ("multi-country programmes"), inclusiv și cea regională în zona Mării Negre.
Au fost definite trei priorități ale acestui Program de Cooperare Transfrontalieră: proiecte mici de infrastructură (mediu, transport, trecerea frontierei, turism) pentru ameliorarea potențialului economic al regiunilor frontaliere; asistență tehnică pentru dezvoltarea spatțiului, economiei și politicii de mediu (inclusiv gestionarea fluviilor); consolidarea relațiilor socio-culturale între diverse regiuni, aflate la frontieră. În acest cadru, se vor finanța și proiectele de consolidare a relațiilor interumane prin metoda grant-urilor. Cifrele pentru alocările IPA în vederea dezvoltării cooperării transfrontaliere bilaterale (în milioane Euro, perioada 2007-2009):
Programe CBC Fonduri IPA 2007 Fonduri IPA 2008 Fonduri IPA 2009
Turcia – Bulgaria 1.099 1.878 2.048
Turcia – Grecia 1.836 3.135 3.420
Pentru programele de cooperare transfrontalieră multilaterală, sunt prevăzute următoarele cifre de finanțare din cadrul IPA:
2007: 3.449 milioane Euro
2008: 3.518 milioane Euro
2009: 3.588 milioane Euro
Aceste programe multilaterale conțin trei axe: Cooperarea multilaterală în regiunea Mării Negre, Cooperarea Multilaterală în regiunea Mării Mediterane și Programele Transnaționale (cu statele membre ale UE și co-finanțate cu FEDR). Din întregul component de Cooperare Transfrontalieră, cooperării multilaterale la Marea Neagră îi vor reveni 9-11%. În afară de Programul de Cooperare Transfrontalieră, IPA prevede și finanțarea proiectelor de dezvoltare regională în trei domenii prioritare: mediu, transport, competitivitate regională.
Instrumentul European pentru Vecinătate și Parteneriat (IEPV) este instrumentul financiar cel mai important pentru finanțarea cooperării regionale la Marea Neagră, căci în cadrul său a fost creat un program separat pentru Marea Neagră (Programul Operațional Comun pentru Bazinul Mării Negre pentru perioada 2007-2013- Black Sea Basin Joint Operational Programme 2007-2013). IEPV este, în consecință și sursa principală de finanțare al acestui Program, iar FEDR și IPA sunt utilizate ca surse suplimentare, de co-finanțare.
IEVP a fost lansat în 2007, odată cu implementarea reformei instrumentelor finaciare ale UE și a înlocuit programele TACIS și MEDA, care erau utilizate înainte. Obiectivul său constă în promovarea dezvoltării durabile și conformarea la standardele UE a țărilor din Politica de Vecinătate, precum și a Rusiei. Programele sale sunt decise de comun acord cu guvernele acestor țări și se bazează pe Planurile de Acțiuni bilaterale. Pentru perioada 2007-2013, sunt prevăzute 12 miliarde Euro de finanțare, ce reprezintă o majorare de 32 % de finanțare pentru aceste țări. În afară de programele de cooperare bilaterală cu UE, un component al IEPV îl constituie Programele Multilaterale ('Multi-Country') (827 milioane Euro pentru perioada 2007-2010), care este împărțit în trei părți: Programe Interregionale, Programe Regionale – Dimensiunea Sud și Programe Regionale Dimensiunea -Est (223 milioane Euro pentru perioada 2007-2010).
Un alt element esențial al IEPV este Programul său de Cooperare Transfrontalieră, ce vizează intensificarea contactelor transfrontaliere și a cooperării între autoritățile locale și regionale, precum și între societățile civile. Pentru perioada 2007-2013, pentru acest program sunt prevăzuți 1,8 miliarde euro. În cazul României, acest program înlocuiește programele transfrontaliere bilaterale România – Moldova și România – Ucraina. În cadrul acestui program de cooperare transfrontalieră a fost creat și lansat Programul Operațional Comun pentru Bazinul Mării Negre (Black Sea JOP – Black Sea Joint Operational Programme). Scopul său constă într-o dezvoltare economică și socială durabilă și mai puternică a regiunii Mării Negre.Toate cele 10 țări din regiunea Mării Negre participă în acest program. Aceste state trebuie să participe la co-finanțarea proiectelor din acest cadru la nivel de minimum 10%. Bugetul prevăzut pentru 2007-2013 este de 18.863.479 Euro ( fără a lua în considerare fondurile IPA pentru Turcia).
Programul Operațional Comun pentru Bazinul Mării Negre stabilește trei obiective: dezvoltarea economică și socială în regiunile de frontieră; cooperarea în vederea abordării comune a provocărilor comune; promovarea cooperării la nivel local și contactelor interumane. Pentru realizarea acestor obiective, au fost stabilite trei priorități-cheie: dezvoltarea parteneriatelor transfrontaliere de dezvoltare economică și socială, în baza resurselor comune; partajarea resurselor și competențelor pentru asigurarea protecției mediului și conservării acestuia; dezvoltarea rețelelor de educație și cultură în vederea creării unui spațiu cultural comun în regiunea Mării Negre.
Printre instrumentele tematice se numără Instrumentul European pentru Democrație și Drepturile Omului (EIDHR) și Cooperarea în Domeniul Educației și Învățământului. EIDHR este un instrument de promovare a drepturilor omului și democrației în întreaga lume. El oferă posibilitatea cooperării directe cu societatea civilă, fără a fi nevoie de acordul guvernelor- parteneri pentru lansarea vreunui proiect.
Acesta are cinci obiective tematice pentru perioada 2007-2008, iar unele de ele presupun și proiecte de cooperare regională sau transnațională. Cooperarea în Domeniul Educației și Învățământului cuprinde mai multe programe printre care:
Cel de-al Șapte-lea Program – Cadru pentru Știință, Tehnologie și Dezvoltare pentru perioada 2007-2013, ce vizează consolidarea cooperării în domeniul cercetării. El a înregistrat o dublare a resurselor alocate, în comprație cu cel de-al Șase-lea Program – Cadru, care l-a precedat.
Programul TEMPUS (Trans-European Mobility Scheme for University Studies) vizează modernizarea învățământului superior în țările partenere din lume și cooperarea acestora cu UE în acest domeniu, precum și conformarea voluntară la standardele UE. În ianuarie 2008 a fost lansat programul TEMPUS IV.
Programul ERASMUS este un program de cooperare și mobilitate în domeniul învățământului superior și se focalizează pe schimbul de studenți (inclusiv la nivel de masterat și doctorat) între instituțiile UE și țările terțe.
La întâlnirea de la Kiev a miniștrilor de externe a statelor membre UE și a celor din regiunea Mării Negre din 14 februarie 2008, s-a decis ca UE să acorde pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre 1,7 miliarde Euro anual. UE va aloca în plus zonei și 700 milioane de Euro din fondul special pentru investiții. Fondurile vor fi îndreptate către proiecte regionale, în special de securitate colectivă, finanțarea resurselor de apă și fonduri pentru lupta împotriva terorismului.
Capitolul 3. Cooperarea teritorială ca strategie a Uniunii Europene pentru dezvoltarea regiunilor
Uniunea Europeană sprijină cooperarea între statele membre și între acestea și țările vecine, precum și întărirea relațiilor politice, economice și sociale, pe baza unui set comun de valori. Politica de Coeziune urmărește să consolideze coeziunea economică și socială a Uniunii Europene extinse pentru promovarea dezvoltării durabile, armonioase și echilibrate a Comunității. Scopul Politicii de Coeziune este acela de a sprijini procesul de reducere a decalajelor dintre regiunile și statele membre mai dezvoltae a UE și cele mai puțin dezvoltate. Implementarea Politicii de Coeziune este realizată prin intermediul a trei obiective: Convergență, Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă și Cooperarea Teritorială Europeană. Aceasta din urmă vizează consolidarea cooperării transfrontaliere prin inițiative comune locale și regionale, consolidarea cooperării transnaționale prin acțiuni care facilitează dezvoltarea teritorială integrată conform priorităților Comunității Europene, precum și consolidarea cooperării interregionale și a schimbului de experiență.
Cooperarea teritorială presupune inițierea și desfășurarea unor activități comune legate de politicile de dezvoltare pentru teritorii ce aparțin administrativ unor jurisdicții diferite. Cooperarea teritorială este importantă mai ales în jurul granițelor naționale, dar este relevantă și pentru unitățile administrative ale aceleiași țări. Scopul acestei cooperări este să faciliteze integrarea teritorială și să promoveze forme mai competitive și mai durabile de dezvoltare teritorială decât cele ce ar fi rezultat din politicile de dezvoltare individuale și fragmentate, fără cooperare. Cooperarea teritorială între autoritățile naționale, regionale și locale reprezintă un important element de integrare europeană. Ea are ca scop contracararea impactului negativ al frontierelor naționale asupra dezvoltării teritoriale.
Există mai multe tipuri de programe ce intră sub incidența cooperării teritoriale. Principiile de implementare a acestora presupun: cooperarea între statele participante în programe ( toate proiectele trebuie să se realizeze în comun); competitivitatea deschisă ( prin licitații de propuneri de proiecte comune); selecția proiectelor de către Comitetele de Selecție ( alcătuite din reprezentați ai tuturor statelor participante la program).
În general, beneficiarii eligibili ai acestor programe sunt autoritățile publice locale și regionale, ONG-uri, universități și institute de cercetare din zona de graniță (pentru programele de cooperare transfrontalieră) și de la nivelul întregului teritoriu (pentru programele de cooperare transnațională și interregională).
Strategiile de cooperare teritorială se pot împărți pe mai multe criterii. Astfel că există inițiative grupate în funcție de dimensiunea teritoriilor asupra cărora se răsfrânge cooperarea astfel: între regiuni de graniță învecinate, ce au ca scop crearea de centre transfrontaliere economice și sociale cu programe strategice de integrare (cooperarea transfrontalieră); inițiative ce urmăresc să obțină mai multă eficiență în dezvoltarea regională, prin schimb de informații și de experiență, precum și prin lucrul în retea pe întregul spațiu al Uniunii Europene, sau între Uniunea Europeană și alte state sau macro arii (cooperarea transnațională); între autorități naționale, regionale și locale – ce au ca scop crearea de grupuri de regiuni europene (de exemplu, regiuni din 2 sau mai multe țări europene) pentru a promova o mai bună integrare a teritoriilor respective în Uniunea Europeană (cooperarea interregională). Motivațiile care stau la baza începerii unui proiect de cooperare sunt legate de existența similaritudinilor între regiuni (ele urmărind să se dezvolte simultan în aceeași direcție), existența diferențelor între regiuni ( se dorește ăn acest caz o echilibrare a lor prin chimb de experiență) și existența oportunităților favorabile dezvoltării și prosperității.
Informația, know-how-ul, forța de muncă, întreprinzătorii, instruirea, produsele proprii care pot fi vândute pe teritoriul partenerului, precum și acordurile comerciale cu părți terțe reprezintă obiective ce determină succesul unui proiect de cooperare. În urma implementării acestor proiecte rezultă și o serie de beneficii indirecte precum promovarea de sinergii și economii de scară; favorizarea înțelegerii culturale de către parteneri și a modalității de implicare mai profundă în tratarea problemelor locale; îmbunătățirea cunoștințelor lingvistice; creșterea reputației instituțiilor locale; sporirea posibilităților pentru dezvoltarea unor viitoare proiecte și relații.
Activitatea de cooperare se întâlnește în cazul în care se dorește realizarea unui anumit proiect, deseori reglementat de acorduri de parteneriat, în cazul unor proiecte sectoriale (de exemplu în domeniul formării profesionale, sau culturii, sau agriculturii), dar și în cazul proiectelor dezvoltate între două sau mai multe regiuni, sau sectoare cu diferite tipuri de deținători de interese (instituții, asociații). De asemenea, partenerii unui proiect influențează foarte mult modul de cooperare dintre ei. Astfel că există proiecte desfășurate numai între instituții (caz întâlnit foarte frecvent), sau între organizații internaționale (precum UNESCO sau Crucea Roșie), sau în relație cu instituțiile Uniunii Europene (UE propune diferite acțiuni pentru care se crează reprezentanțe), sau proiecte ce ajută la dezvoltarea relațiilor internaționale prin participări în cadrul unor asociații și rețele internaționale.
În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România are acces la Instrumentele Structurale alocate pentru Cooperarea Teritorială Europeană (CTE) prin intermediul programelor de cooperare teritorială ale Uniunii Europene, finanțate prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Instrumentul de Pre-Aderare și Instrumentul European pentru Vecinătate și Parteneriat. Rata de co-finanțare pentru programele finanțate din FEDR și IPA este: 85% din fonduri comunitare și 15% din fonduri naționale, iar pentru programele finanțate din ENPI: 90% din fonduri comunitare și 10% din fonduri naționale. În România, programele CTE pentru 2007-2013 sunt gestionate în prezent de Ministerul Dezvoltării Regionale, prin intermediul Direcției Cooperare Teritorială cu statele membre UE. Acestea sunt în număr de 11, împărțite în două categorii:
Programe de cooperare la granițele interne ale UE:
Programul de Cooperare Transfrontalieră România- Bulgaria;
Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria- România;
Programul de Cooperare Transnațională Sud-Estul Europei;
Programul de Cooperare Interregională INTERREG IVC;
Programul pentru rețeaua de dezvoltare urbană URBACT II (program de cooperare între orașele din statele membre UE);
Programul de Cooperare Interregională INTERACT II (program de instruire a structurilor implicate în gestionarea și implementarea programelor operaționale aferente CTE);
Programul de Cooperare Interregională ESPON 2013 (program prin care se realizează statistici privind dezvoltarea și coeziunea teritorială a spațiului european).
Programe de cooperare la granițele externe ale UE:
Programul de cooperare IPA CBC România- Serbia;
Programul de cooperare ENPI CBC în Bazinul Mării Negre;
Programul de cooperare ENPI CBC România- Ucraina- Republica Moldova;
Programul de cooperare ENPI CBC Ungaria – Slovacia – România- Ucraina.
3.1. Forme de cooperare teritorială
3.1.1.Cooperarea transfrontalieră
În conceptul de „cooperare transfrontalieră” sunt incluse acele programe prin care sunt finanțate proiecte de accesibilitate, mediu, dezvoltare economică și socială și care presupun cel puțin doi beneficari de o parte și de alta a graniței. În privința granițelor externe ale UE, trebuie să existe cel puțin un beneficar dintr-un stat membru și altul dintr-un stat ne-membru.
3.1.1.1. Prezentare
În Uniunea Europeană 32% din populație, ce ocupă peste 40% din teritoriul UE, este răspândită în zone de graniță. Tocmai de aceea multe dintre acțiunile Uniunii și o mare parte din fondurile ei prevăd dezvoltarea acestor zone. Mai mult decât atât, frontierele unui stat sunt foarte importante din punct de vedere politic, mai ales prin modul în care ele au fost create: prin războaie, invazii, constrângeri sau democratic. De aceea frontierele au un caracter dinamic, ele de-a lungul istoriei modificându-se permanent. Chiar în ceea ce privește frontierele externe ale UE, orice extindere presupune mutarea lor. Pe lângă caracterul dinamic, există și un dublu rol al acestora: de barieră și de punte de legătură. De exemplu, pentru regiunea Mării Negre, ce reprezintă o parte din frontiera de est a UE, ea este atât o arteră de legătură între Uniune și Asia Centrală, dar și o barieră pentru migrația ilegală, traficul de droguri și cel uman. Cel puțin așa își propune UE să transforme aceasă regiune. În același mod Uniunea abordează și celelalte regiuni ale sale, în funcție de necesitățile acestora.
Astfel a luat naștere cooperarea transfrontalieră. Prima definiție a acesteia datează din 1997: „Cooperarea transfrontalieră reprezintă colaborarea directă între regiuni învecinate de-a lungul graniței, în toate domeniile, dintre autoritățile locale și regionale, implicând toți actorii”. Ea vizează toate tipurile de activități ale comunităților locale și regionale, incluzând aici dezvoltarea economică, amenajarea teritoriului, urbanism, turism și recreere, instruiri, transport, protecția mediului. De asemenea, include și zonele de tip Euroregini, unde sunt incluse mai mult de două țări, cum ar fi de exemplu Triunghiul Rinului Superior. Astfel, cooperarea transfrontalieră implică:
îmbunătățirea infrastructurii fizice (de transport, a rețelelor și serviciilor de informare și comunicare, realizarea interconexiunii sistemelor energetice, de apă și reciclarea deșeurilor);
îmbunătățirea relațiilor economice între regiunile învecinate pentru a susține dezvoltarea economică a zonei (dezvoltarea cooperării în domeniile IMM, turism și comerțul de graniță, promovarea integrării piețelor locale ale forței de muncă);
realizarea coeziunii sociale și culturale între comunitățile și cetățenii de pe ambele părți ale graniței (dezvoltarea utilizării în comun a infrastructurii din domeniile sănătate, cultură și educație);
gestionarea amenințărilor provenite din factorii de mediu (prevenirea inundațiilor, alunecărilor de teren, eroziunii solului, realizarea unor sisteme de avertizare și control a riscurilor naturale și tehnologice).
Cooperarea transfrontalieră este inclusă și tratată cu o deosebită importanță și de către politica de dezvoltare spațială a țărilor membre ale Consiliului Europei și Uniunii Europene. Aceată politică presupune organizarea deliberată a relației dintre om și mediul său în regiunile de graniță și transfrontaliere. Dezvoltarea spațială include principiile de bază ale durabilității și dezvoltării spațiale, precum și instrumentele pentru realizarea acestora în regiunile sau țările aflate de ambele părți ale graniței. Ea a fost dezvoltată și analizată în mai multe documente și acțiuni internaționale precum Carta Europeană de Dezvoltare Regională (European Regional Development Charter), Planul European de Dezvoltare Spațială (European Spatial Development Plan) și Conferința Ministerială Europeană pentru Amenajarea Teritoriului (The European Spatial Planning Ministerial Conference – CEMAT). Aceasta din urmă a publicat “Strategia de planificare regională europeană” care a reprezentat prima strategie concretă pentru cooperarea transfrontalieră în Europa și care a fost aplicată până in anul 1980. Au urmat apoi mai multe tratate care au pus bazele cooperării transfrontaliere între autorități regionale, cum ar fi Convenția BENELUX (semnată în 1986, produce efecte din 1991), Tratatul Transfrontalier Germania-Olanda (semnat în 1991, produce efecte din 1993), Acordul de la Viena între Italia și Austria (semnat în ianuarie 1993, produce efecte din 1995) și Acordul de la Roma (semnat în noiembrie 1993, produce efecte din 1994), Acordul Karlsruhe care reglementează cooperarea transfrontalieră dintre Franța, Germania, Luxemburg și Elveția (semnat în 1996, produce efecte din 1997), Tratatul de la Bayonne dintre Franța și Spania (semnat în 1995, produce efecte din 1997).
Cooperarea transfrontalieră a apărut atât dintr-o necesitate a UE, dar și prin dorința oamenilor conviețuiesc în regiunile de graniță învecinate. Ei își manifestă voința de a coopera și, prin urmare, aduc o contribuție valoroasă promovării păcii, libertății, securității și drepturilor omului.
Din punct de vedere politic, cooperarea transfrontalieră contribuie la accelerarea integrării europene, dezvoltarea încrederii dintre națiuni, la cunoașterea lor reciprocă,la creșterea coeziunii economice și sociale, la implementarea principiului subsidiarității, realizarea de parteneriate și dezvoltarea cooperării dintre națiuni. Cooperarea tranfrontalieră ajută, prin intermediul programelor anuale, la asigurarea cofinanțării regionale pe termen lung. Din punct de vedere instituțional, ea mobilizează cetățenii, grupările politice și sociale, organizațiile locale, autoritățile, făcându-i să conlucreze eficient, în ciuda faptului că există structuri și domenii diferite și că ei trebuie să administreze în comun fondurile primite. De aceea, partenerii regionali și locali au un rol foarte important, succesul programelor și proiectelor depinzând de implicarea acestora. Cooperarea transfrontalieră ajută și la consolidarea autorităților regionale prin participarea actorilor economici sau sociali precum camera decomerț, uniuni patronale, agenții de turism, organizații ecologice, instituții culturale și sociale. Astfel se crează mai multe locuri de muncă și se armonizează calificările profesionale de o parte și de alta a graniței, ceea ce ulterior sporește mobilitatea. Din punct de vedere socio-cultural, acest tip de cooperare participă la diseminarea informației cu privire la starea economică, geografică, socială, culturală și istorică a regiunii. Prin transferul de informații se ajunge la posibilitatea cunoașterii limbii țării vecine, ceea ce întărește și mai mult relația dintre națiunile implicate într-un proiect. Se ajunge astfel la situația în care cooperarea transfrontalieră ajută la dezvoltarea unei regiuni.
Instrumentul legal folosit în proiectele de cooperare ale Uniunii Europene este Gruparea de Interes Economică Europeană (European Economic Interest Grouping – EEIG). Aceasta este dechisă firmelor și organizațiilor publice și se axează pe cooperarea economică. Ea a fost mai mult utilizată pentru cooperarea transfrontalieră (și interregională), și nu pentru cea transfrontalieră, considerându-se că instituțiile publice nu au dreptul, în mod normal, sa transfere competențe și responsabilități unor organizații de tipul EEIG, ale căror obiective sunt bine precizate, pe întreaga perioadă a existenței lor, de la bun început.
În privința Sudului și Vestului Europei, din 1989 UE a aplicat o strategie prin interediul programului INTERREG care s-a intitulat Strategia și planul de dezvoltare transfrontalieră. Ca reacție, autoritățile locale din zonele de frontieră au creat structuri transfrontaliere la nivel regional acolo unde acestea nu existaseră până atunci. Aceste entități noi înființate au urmat modelul euroregiunilor și al altor structuri similare, propunându-și obiective și strategii pe termen lung.
Cooperarea tranfontalieră a început să fie instituționalizată odată cu EUREGIO, ce reprezintă prima strucutră transfrontalieră adevărată, aflată pe granița Olanda-Germania, apărută în 1958. Aceasta a luat naștere într-un moment în care anumite regiuni de graniță mai dinamice au decis să caute împreună soluții practice la problemele comune, acționând după legi private sau publice. În 1970, tot pe aceeași graniță cu EUREGIO au mai apărut euroregiunile Rhein-Waal, Maas-Rhein, Rhein Maas-Nord și Ems-Dollart. Acestea au demonstra interesul în creștere față de o astfel de cooperare ce în timp a dus la dezvoltarea unor arii importante aflate la granițele interne și externe ale UE. S-a ajuns la situația în care astăzi, mai multe inițiative s-au unit, pentru o mai bună colaborare, cum ar fi de exemplu Forumul Gărzilor de Coastă ale Mării Negre (Black Sea Coast Forum – BSCF) ce reunește Serviciile Gărzii de Coată din Bulgaria, Georgia, România, Turcia și Ucraina.
3.1.1.2. Exemplu de proiect realizat prin cooperare transfrontalieră
Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013
Acest program este derulat prin fonduri europene PHARE și are un buget unic pentru cele douăm state membre, pe șapte ani, de 262 milioane Euro, dintre care 218 milioane Euro provin de la UE și 44 milioane Euro sunt proveniți din cofinanțare națională.
Obiectivul strtegic general al programului este de a reuni oamenii, comunitățile și economiile din zona frontierei româno-bulgare în vederea participării la dezvoltarea în comun a ariei de cooperare transfrontalieră, prin utilizarea durabilă, în comun, a resurselor și avantajelor umane, naturale și de mediu.
Regiunile situate la granița dintre cele două țări care sunt eligibile pentru acest proiect sunt: 7 județe din România: Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași și Constanța; și 9 districte din Bulgaria: Vidin, Vratsa, Montana, Veliko Tarnovo, Pleven, Ruse, Dobrich, Silistra și Razgrad.
Sursă hartă: http://www.infocooperare.ro/program.aspx?id=5
Proiectele care au șanse să beneficieze de fondurile acestui program trebuie să e axeze pe patru axe prioritare:
Accesibilitatea ce presupune: îmbunătățirea facilităților de transport transfrontalier terestru și fluvial; Dezvoltarea rețelelor și a serviciilor de informare și comunicații în zona transfrontalieră;
Mediul ce presupune: dezvoltarea sistemelor comune de management pentru protecția mediului; dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor comune de prevenire a dezastrelor naturale sau a celor tehnologice, inclusiv a serviciilor comune de intervenție în caz de urgență.
Dezvoltarea econoică și socială ce presupune: sprijinirea cooperării transfrontaliere în mediul de afaceri și promovarea unei imagini și identități regionale;
Asistență tehnică
3.1.1.3. Cooperarea transfrontalieră în viitor
Proiectele de cooperarea transfrontalieră în care este implicată România sunt în mare parte legate de vecinătatea cu Bulgaria. Cel mai important factor natural pe care cele două țări îl au în comun și pe care doresc să-l pună în eviență este Dunărea. Unul din obiectivele vizate în contextul cooperării transfrontaliere între România și Bulgaria va fi plasat pe Dunăre, a cărei importanță ca și coridor pan-european pentru tranzitul de mărfuri dintre Europa Centrală, Europa de Vest, Marea Neagră, regiunea Caucaziană, Asia Centrală și Orientul Mijlociu și Extremul Orient, a fost reconfirmată de Comisia Dunării prin înființarea Coridorului VII și de Guvernul României, prin aprecierea importanței coridorului pentru planul de modernizare a sistemului de semnalizare și a amenajărilor hidrotehnice, a asigurării adâncimii minime de navigație în punctele critice pe toată perioada anului și a întreținerii infrastructurii portuare (baraje, piloni, bazine și zone portuare).
În acest sens este absolut necesară crearea podului peste Dunăre în sudul regiunii. Inexistența lui îngreunează traficul de frontieră, prin cele două puncte vamale cu Bulgaria (Calafat – Vidin și Bechet – Oreahovo), tranzitul făcându-se exclusiv cu bacul (în medie, tranzitul fluvial durează 2-3 ore), ceea ce creează mari întârzieri și dificultăți operatorilor de transport de mărfuri și turiștilor. Regiunile, pentru a coopera cât mai ușor și pentru a se dezvolta în aceeași direcție urmărită în cadrul unui program de cooperare transfrontalieră trebuie, în primul rând, să asigure o infrastructură cât mai bună în vederea realizării unei comunicări facile.
3.1.2. Cooperarea transnațională
Cooperarea transnațională urmărește să obțină mai multă eficiență în dezvoltarea regională, prin schimb de informații și de experiență, precum și prin lucrul în rețea pe întregul spațiu al Uniunii Europene, sau între Uniunea Europeană și alte state sau macro-arii. Ea are ca obiectiv principal finanțarea de acțiuni și dezvoltarea de rețele care să ducă la dezvoltare teritorială integrată in domenii precum: inovația, mediul, accesibilitatea si dezvoltarea urbană. Sunt finanțate proiecte pilot și proiecte soft între parteneri din minim trei state partenere în program, din care minim un stat membru.
3.1.2.1. Prezentare
În prezent există suprafețe teritoriale transfrontaliere mari precum Arcul Atlantic, Regiunea Mării Baltice, Regiunile Vest-Mediteraneene, Regiunea Mării Negre, Spațiul CADSES (cuprinde spțiul central-european, adriatic, dunărean și sud-est european). România face parte din spațiul Dunăre-Balcani (CADSES sud), alături de state precum Austria, Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Grecia și unele regiuni din Italia și Slovacia. Acestui spațiu i-a fost alocat un program substanțial de finanțare pentru ameliorarea efectelor generate, mai ales, de o dezvoltare spațială dezechilibrată de-a lungul granițelor externe ale UE.
Proiectele dezvoltate prin intermediul cooperării transnaționale abordează probleme strategice precum zonele metopolitane, promovarea economiei maritime a regiunilor costiere, îmbunătățirea generală a accesibilității la resurse și infrastructuri, punerea în valoare a patrimoniului natural și cultural. Temele mari incluse în acest tip de cooperare sunt managementul apei (în special fluviul Dunărea), siguranța maritimă (Marea Neagră), prevenirea inundațiilor, cercetare-dezvoltare, inovare, infrastructuri de mediu și transport, rețele IMM (Marea Neagră).
Cooperarea, mai ales pe axa Dunăre- Marea Neagră, se naște din rațiuni economice, apa fiind o resursă și un suport de viață pentru țările riverane. Interesele comerciale pe care le dețin acestea din urmă le-a determinat să formeze prin cooperare, pe de o parte Comitetul de Lucru al Țărilor din Spațiul Dunărean (Arge Donauländer), iar, pe de altă parte, Programul de Mediu pentru Spațiul Dunărean, care este cea mai recentă direcție de cooperare multilaterală. În 1996 a fost elaborat Planul Strategic de Acțiune, iar în 1998 a fost incheiată Convenția Dunării, pentru implementarea acestuia. Această Convenție a fost semnată de toate guvernele țărilor dunărene participante. De asemenea, Acordul de Liber Schimb Central European (CEFTA) reprezintă un alt model de integrare economică între țările din spațiul Dunărean ce are ca scop liberalizarea comerțului, prin eliminarea regimului discriminatoriu în domeniul comerțului între state. Acest fapt se petrece înainte de pregătirea generală a unui stat de a adera la UE.
3.1.2.2. Exemplu de proiect realizat prin cooperare transnațională
Programul de Cooperare Transnațională Sud-Estul Europei
Acest program de cooperare are ca obiectiv general crearea de parteneriate transnaționale, în domenii de importanță strategică, în scopul îmbunătățirii procesului de integrare teritorială, economică și socială și al sprijinirii coeziunii, stabilității și competitivității. Aria de cooperare cuprinsă în acest program include trei state membre vechi: Austria, Grecia și Italia (Regiunile: Lombardia, Bolzano / Bozen, Trento, Veneto, Friuli-Venezia-Giulia, Emilia Romagna, Umbria, Marche, Abruzzo, Molise, Puglia, Basilicata), cinci state membre noi: Bulgaria, Ungaria, România, Slovenia, Slovacia, un stat candidat: Croația, un stat cu statut de candidat cu care nu au fost demarate negocierile: Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, patru state potențial candidate: Albania, Bosnia, Muntenegru și Serbia și două state cu care UE are relații speciale: Moldova și Ucraina (Oblasturile: Cjermovestka, Ivano-Frankiviska, Zakarpat-ska, Odessa).
Sursa de preluare a imaginii: www.infocooperare.ro .
Bugetul total al programului, unic pentru opt state membre, în cei șapte ani de programare, este de 245,111.97 milioane Euro. Din aceștia, 206,691.645 reprezintă finanțarea FEDR și 38,420.329 cofinanțare națională. Ca axe prioritare, programul urmărește:
sprijinirea inovării și antreprenoriatului prin: dezvoltarea rețelelor tehnologice și de inovare în domenii specifice, dezvoltarea unui mediu propice antreprenoriatului inovativ, îmbunătățirea condițiilor cadru și deschiderea drumului către inovare;
îmbunătățirea accesibilității prin: îmbunătățirea coordonării in promovarea, planificarea și intervenția în domeniul rețelelor primare și secundare de transport, dezvoltarea strategiilor de diminuare a „diviziunii digitale”, îmbunătățirea condițiilor cadru pentru platformele multimodale;
protecția și imbunătățirea mediului înconjurător prin: îmbunătățirea managementului integrat al apelor și prevenirea riscurilor de inundații, îmbunătățirea prevenirii riscurilor de tehnologice și de mediu, promovarea cooperării în domeniul managementului resurselor naturale și al ariilor protejate și promovarea energiei regenerabile și eficientizarea resurselor;
dezvoltarea sinergiilor transnaționale ale zonelor cu potențial prin: abordarea problemelor ce afectează zonele metropolitane și sistemele regionale de așezări, promovarea unui tipar echilibrat al zonelor cu potențial în ceea ce privește accesibilitatea și atractivitatea acestora și promovarea utilizării patrimoniului cultural pentru dezvoltare;
asistență tehnică pentru implementarea programului și creșterea capacității.
3.1.3. Cooperarea interregională
Acest tip de cooperare se realizează între regiuni din orice stat membru al UE. Ea reprezintă cooperarea între autoritățile publice pe probleme de interes comun, prin transferul de experiență și bune practici între regiunile Uniunii Europene, prin constituirea de rețele între orașele UE, precum și între cercetătorii UE.
3.1.3.1 Prezentare
Cooperarea interregională se realizează între autoritățile publice (autorități regionale sau locale, dar nu exclusiv) pe probleme de interes comun, prin transferul de experiență și bune practici între regiunile Uniunii Europene (în cadrul programului INTERREG IVC), prin constituirea de rețele între orașele UE (în cadrul Programului URBACT II), precum și între cercetătorii UE (în cadrul Programului ESPON 2013).
Deși proiectele de cooperare interregională sunt de natură soft (studii, schimb de experiență), ele au o deosebită valoare prin valorificarea cunoștințelor astfel dobândite în pregătirea unor proiecte de investiții în cadrului obiectivului Convergență. Fiind de natură tematică, cooperarea interregională poate cuprinde transferuri de know-how și experiență referitoare la dezvoltarea urbană, modernizarea serviciilor publice, incluziune socială, antreprenoriat, îmbunătățiri comune de tehnici și metodologii care să contribuie la dezvoltarea regiunilor sau întreprinderilor, promovarea turismului pe distanțe mari, efectuarea de studii și colectarea de date în domenii de interes comun.
Cooperarea interregională are loc între regiuni ale diferitelor țări, uneori aflate la depărtare unele de altele, în general fără continuitate teritorială. Pot fi create programe și proiecte cu orice regiuni din Uniunea Europeană, cu condiția ca beneficiarii sa fie din trei regiuni localizate în trei state membre sau din trei țări, din care cel puțin două sunt state membre. Cooperarea interregională poate avea loc și între regiuni ale aceleiași țări, cu sau fără continuitate teritorială.
3.1.3.2 Exemplu de proiect de cooperare interregională
Programul de Cooperare Interregională ESPON 2013. Rețeaua europeană de observare privind dezvoltarea și coeziunea teritorială
Programul ESPON 2013 este un program operațional de cooperare teritorială europeană interregională, care furnizează informații și statistici privind dezvoltarea și coeziunea teritorială a spațiului european și care se realizează în cadrul unei rețele europene a organismelor de cercetare și a actorilor relevanți implicați în dezvoltarea teritorială. Activitățile din acest program sunt finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Obiectivului de Cooperare Teritorială Europeană al Politicii UE de Coeziune.
Ca arie de acoperire, progragum cuprinde întreg teritoriul UE (27 state membre), patru state partenere cu drepturi depline, cu statut special: Norvegia, Elveția, Islanda și Liechtenstein, statele candidate la aderarea la UE vor fi considerate partenere în funcție de interesul exprimat, alte țări vecine ale UE care își exprimă oficial interesul de a participa în program.
Sursă imagine:
www.espon.eu
Scopul programului este reprezentat de: consolidarea comunității știintifice europene din domeniul dezvoltării teritoriale, prin interconectarea, în rețea, a nucleelor de cercetare științifică de pe continent; finanțarea producerii de cunoștiințe științifice, informații și statistici comparabile, necesare monitorizării structurii și dinamicii spațiale pe continentul european; evidențierea potențialului teritorial care poate susține competitivitatea regiunilor în procesul de dezvoltare.
Bugetul programului este unic pentru 27 state membre, pentru 7 ani (statele partenere care nu sunt membre UE participă cu buget propriu, suplimentar, în valoare totală de aproximativ 1,7 milioane Euro) și reprezintă 45,4 milioane Euro: 34 milioane Euro din FEDR și 11,4 milioane euro cofinanțări naționale.
Acțiunile eligibile, care constituie obiectul proiectelor, sunt (în principal): cercetări, studii integrate, analize tematice și scenarii despre condițiile-cadru ale dezvoltării regiunilor și teritoriilor mai largi, studii de prognoză și de tendințe, elaborarea și monitorizarea unor indicatori, elaborarea de statistici și informații comparabile la nivel european, construirea de baze de date la nivel european, legarea în rețea și realizarea de instrumente științifice destinate utilizării de către factorii de decizie în politica de dezvoltare regională.
Prin ESPON, UE urmărește:
diagnosticarea pricipalelor tendințe teritoriale la nivelul UE, precum și a potențialelor și dezechilibrelor din teritoriul European;
analizarea impactului politicilor UE și a influenței acestora asupra teritoriului și a coeziunii;
cartografierea principalelor structuri teritoriale europene și a diversității regionale în cadrul unei palete largi de teme importante pentru dezvoltarea regiunilor și a unităților teritoriale mai mari;
analiza integrată, intersectorială și elaborarea de scenarii teritoriale asigurând o perspectivă europeană asupra regiunilor și a unităților teritoriale mai mari și asupra oportunităților acestora de dezvoltare;
elaborarea de indicatori și tipologii în sprijinul monitorizării și stabilirii priorităților europene în vederea unui extins teritoriu european echilibrat și policentric;
ESPON 2013 este un proiect de oportunitate de dezvoltare a cooperării ce facilitează dezvoltarea cunoașterii și mai ales anticiparea. Este necasar, în cadrul proiectelor Uniunii Europene, să existe nu numai un “feedback”, un răspuns al eficienței implementării unui program, ci si un “feedforward”, adică o anticipare a consecințelor pe care un proiect ce se intenționează a fi aplicat le poate genera. În acest mod UE va putea acționa strategic pentru regiunile pe care dorește să le dezvolte. Totodată, prin tipurile diversificate de cooperare teritorială pe care Uniunea le pune la dispoziție, demonstrează că privește complex teritoriile sale, acoperind o sferă largă de domenii ce sunt abordate prin anticipare, prin comparație sau prin programe specifice.
3.2. Cadrul legal de promovare a cooperării teritoriale
Gruparea europeană pentru cooperare teritorială (GECT) a fost creată în scopul depășirii dificultăților întâmpinate de statele membre în domeniul cooperării teritoriale, ca parte a procesului de reformă pentru perioada 2007-2013. Pe data de 5 iulie 2006 a fost aprobat Regulamentul numărul 1082 care stabilește cadrul legislativ comunitar necesar înființării unei structuri cu personalitate juridică (art.1 alin.3), denumită Gruparea europeană pentru cooperare teritorială (GECT); aceasta are misiunea „de a facilita și de a promova cooperarea transfrontalieră, transnațională și/sau interregională, denumită în continuare „cooperare teritorială”, între membrii săi, în perspectiva consolidării coeziunii economice și sociale” (art.1 alin.2).
Prin înființarea acestei Grupări s-a dorit de fapt crearea unor instituții cu personalitate juridică care să realizeze contractele de cooperare (mai ales interregionale) între autoritățile țărilor riverane. Gruparea europeană pentru cooperare teritorială (GECT) este unică deoarece ea impulsionează agregarea autorităților diverselor state membre, fără a fi nevoie ca, în prealabil, să fie semnat un acord internațional ratificat de parlament. Cu toate acestea, statele membre trebuie să-și declare acordul privind participarea potențialilor membri în teritoriile respective. Regula care se aplică pentru interpretarea și aplicarea Convenției este aceea a statului în care își va avea sediul central GECT. Spre deosebire de structurile care au guvernat acest gen de cooperare până în anul 2007, GECT este acum o entitate legală și are autoritate și toate obligațiile aferente acesteia. Poate vinde și cumpăra bunuri și poate angaja personal.
Printre obiectivele GECT se numără simplificarea procesului de cooperare teritorială la granițele statelor membre, prin oferirea unui cadru clar și coerent pentru intervențiile la nivel local, regional și național și preîntâmpinarea barierelor de ordin constituțional, legal și financiar. Membrii GECT sunt exclusiv din interiorul UE, și aceștia pot fi: statul; autoritățile regionale; autoritățile locale; organismele de drept public; asociațiile celor de mai sus. Rolul acestora este de a asigura managementului și implementarea programelor de cooperare teritorială, sau a proiectelor cofinanțate de către Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FES) și/sau prin Fondul de Coeziune, dar pot realiza și alte acțiuni specifice de cooperare teritorială între membrii lor, cu sau fără contribuția financiară comunitară (art. 7 alin.3).
Regulamentul a intrat în vigoare la data de 1 august 2007, urmând apoi ca statele membre să adopte dispozițiile corespunzătoare pentru a garanta aplicarea efectivă a reglamentului în teritoriu lor. În data de 12 noiembrie 2007, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență privind Gruparea europeană de cooperare teritorială (GECT), care creează cadrul legal național pentru aplicarea Regulamentului nr. 1082 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006. Prin adoptarea Ordonanței de Urgență privind Gruparea europeană de cooperare teritorială, România și-a îndeplinit obligația de a iniția/adopta măsurile legislative sau administrative fără de care aplicarea directă a Regulamentului 1082/2006 pe teritoriul țării noastre nu ar fi posibilă. În baza prevederilor actului normativ național, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor reprezintă Autoritatea de Notificare pentru Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială (GECT), având atribuții legate de gestionarea dosarelor GECT.
În privința bugetului, GECT stabilește anual unul, care trebuie adoptat de adunarea constituită din reprezentanții membrilor săi și care trebuie să cuprindă în special o componentă cu privire la funcționare și, după caz, o componentă operațională. Astfel GECT este responsabil pentru datoriile proprii, indiferent de natura lor. În măsura în care activele unui GECT sunt insuficiente pentru onorarea angajamentelor, membrii săi sunt responsabili pentru datoriile acestuia din urmă, indiferent de natura lor, partea fiecărui membru fiind stabilită proporțional cu contribuția sa, cu excepția cazului în care dreptul intern în baza căruia este înființat membru respectiv exclude sau limitează responsabilitatea acestuia. Modalitățile contribuțiilor sunt stabilite prin statut. În cazul în care responsabilitatea a cel puțin un membru al GECT este limitată din cauza legislației în baza căreia acesta este înființat, ceilalți membri își pot limita, de asemenea, responsabilitatea lor în statut.
În cazul în care un GECT îndeplinește o atribuție care contravine dispozițiilor unui stat membru cu privire la ordinea publică, securitatea publică, sănătatea publică sau moralitatea
publică sau contrară interesului public al unui stat membru, un organism competent al acestui
stat membru poate interzice activitatea pe teritoriul său sau poate solicita ca membrii care au
fost constituiți în conformitate cu legislația sa să se retragă din GECT, cu condiția ca acesta
din urmă să înceteze activitatea în cauză. Asemenea interdicții nu constituie un mijloc de a restrânge în mod arbitrar sau deghizat cooperarea teritorială între membrii GECT. O autoritate judiciară poate reexamina decizia organismului competent.
Capitolul 4. Inițiative de cooperare la Marea Neagră
4.1. Programe de cooperare teritorială realizate în regiunea Mării Negre
4.1.1. Proiecte bazate pe cooperarea transfrontalieră din regiunea Mării Negre
A) Programul Operațional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre 2007-2013
Programul Operațional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre este unul dintre cele trei programe de cooperare într-un bazin maritim elaborate în cadrul Documentului Strategic ENPI CBC și unul cu o complexitate însemnată.
Aria eligibilă din bazinul Mării Negre ocupă un teritoriu de 834,719 km2 și include o populație de 74,2 milioane de locuitori. Sunt implicate 10 state, unele dintre ele cu întreg teritoriul național (Armenia, Azerbaidjan, Moldova și Georgia), altele numai cu regiunile din vecinătatea bazinului (Bulgaria, Grecia, România, Rusia, Turcia și Ucraina). Printre cele 10 state se găsesc patru (Grecia, Armenia, Azerbaidjan și Moldova) care nu au ieșire la Marea Neagră, dar care sunt conectate cu bazinul Mării Negre, din punct de vedere istoric, economic, cultural, social și al mediului. Celelalte șase state (Bulgaria, România, Rusia, Turcia, Georgia și Ucraina) au ieșire directă la Marea Neagră. Cele 10 state formeză regiune extinsă a Mării Negre.
Sursă imagine: http://www.blacksea-cbc.net/index.php?page=HOME_RO
În conformitate cu Documentul Strategic ENPI CBC, responsabilitatea comună a procesului, bazată pe conștientizarea valorilor și intereselor comune, este esențială. UE nu încearcă să impună priorități sau condiții partenerilor săi. Din această cauză a fost promovat parteneriatul pentru programare, în care au fost implicate toate statele, iar Comisia Europeană a acordat sprijin prin intermediul proiectelor de Asistență Tehnică (AT), atât pentru statele membre UE, cât și pentru statele partenere în program. A fost promovată o participare comună și egală a fiecărui stat partener atât la procesul de programare, cât și în ceea ce privește arhitectura instituțională a implementării programului.
Cele 10 state participante la Programul Operațional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre au organizat consultări în regiunile eligibile, implicând autoritățile locale și centrale, actorii interesați și potențialii beneficiari. În perioada cuprinsă între octombrie 2006 și februarie 2007 aceste consultări au condus la identificarea principalelor puncte tari și puncte slabe, și de asemenea a celor mai relevante oportunități și amenințări din aria eligibilă. În același timp, obiectivele Documentului Strategic ENPI CBC au fost avute în vedere, în comparație cu alte obiective și priorități identificate de actorii regionali, conducând la formularea obiectivelor și priorităților Programului Operațional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre.
Obiectivul general al programului îl reprezintă realizarea unui parteneriat regional mai puternic și a unei cooperări regionale mai puternice. Pentru aceasta, scopul programului este de a contribui la atingerea obiectivului său cheie mai larg: „o dezvoltare economică și socială durabilă și mai puternică a regiunilor din bazinul Mării Negre.”
În cadrul programului sunt formulate trei obiective specifice: Obiectivul 1: Promovarea dezvoltării economice și sociale în regiunile din bazinul Mării Negre; Obiectivul 2: Cooperarea în vederea abordării provocărilor comune; Obiectivul 3: Promovarea cooperării locale de la om la om. Fiecărui obiectiv îi sunt asociate o prioritate și un număr de măsuri corespunzătoare. În cadrul fiecărei măsuri, sunt formulate un număr de activități indicative.
A1.Obiectivul 1: Promovarea dezvoltării economice și sociale în regiunile din bazinul Mării Negre; Prioritatea 1: Asistență transfrontalieră acordată parteneriatului pentru dezvoltare economică pe baza resurselor comune. Măsuri: Acțiuni integrate pentru promovarea dezvoltării locale; Crearea de rețele turistice pentru integrarea și promovarea inițiativelor de dezvoltare a turismului; Crearea capacității administrative pentru politicile de dezvoltare locală și regională.
A2. Obiectivul 2: Cooperarea în vederea abordării provocărilor comune. Prioritatea 2: Interconectarea resurselor și competențelor în vederea valorificării și protecției mediului. Măsuri: Abordarea provocărilor comune din domeniul protecției mediului privind sistemul hidrografic din regiune (marin și râuri); Promovarea cercetării și inovării în domeniul valorificării și protecției mediului pentru zonele naturale protejate; Promovarea inovării în gestionarea deșeurilor solide și a sistemelor de gospodărire a apelor uzate.
A3.Obiectivul 3: Promovarea cooperării locale de la om la om. Prioritatea 3: Inițiative culturale și educaționale pentru instituirea unui mediu cultural comun în cadrul bazinului. Măsuri: Promovarea creării de rețele și a schimburilor culturale în cadrul comunităților din bazinul Mării Negre; Promovarea interconectării și dezvoltării instituțiilor de învățământ.
Programul este finanțat prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și Parteneriat (ENPI). Instrumentul pentru Asistență de Pre-aderare (IPA) finanțează participarea Turciei la acest program, ca stat candidat care desfășoară negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Programul are alocate de la bugetul comunitar 17 milioane de euro (la care se adaugă cofinanțare 10%) și este destinat cooperării consiliilor județene, prefecturilor, primăriilor, agențiilor de mediu, camerelor de comerț, ONG-urilor, universităților și institutelor de cercetare ale unor regiuni de dezvoltare din România, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, Rusia, Turcia și Ucraina. El reprezintă însă doar circa o zecime din bugetul pentru cooperare în bazinul Mării Mediterane, care, cu cele 173 milioane de euro, acoperă 19 țări.
B) Proiectul ”Conferințe la Marea Neagră” (RO/BG)
Proiectul a fost derulat în perioada 22 noiembrie 1999 – 22 august 2000 și finanțat prin programul Phare CREDO, un program de cooperare transfrontalieră. El a fost propus și derulat de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, ca și coordonator, Municipalitatea Shabla, Bulgaria, partener principal în proiect și Camera de Comerț și Industrie Dobrich, Bulgaria, partener asociat.
Acțiunea și-a propus să contribuie la dezvoltarea și promovarea turismului de afaceri de pe litoralul Mării Negre, regiunile Constanța, România și Dobrici, Bulgaria, considerat un important instrument pentru atragerea unui segment al pieței care ar permite extinderea sezonului turistic. Proiectul a urmărit să amelioreze lipsa de experiență și cunoștințe din acest domeniu și să ajute la ridicarea standardelor generale ale serviciilor turistice, prin transferul bunelor practici și a experienței vest-europene. Grupul țintă al proiectului a fost format din firmele și instituțiile care pot fi implicate în organizarea de conferințe, simpozioane, seminarii și alte evenimente de afaceri.
Proiectul s-a concentrat asupra următoarelor acțiuni importante: instruirea actorilor locali implicați în organizarea de conferințe, simpozioane, seminarii, participarea la târguri, în două sesiuni de curs, susținute de un expert britanic; lansarea de activități promoționale în sprijinul turismului de afaceri, prin editarea de broșuri și organizarea unui târg de turism pentru regiunile celor doi parteneri de proiect: Constanta, România și Dobrici, Bulgaria.
C) Euroregiunea Dunărea de Jos
Euroregiunile sunt zone incluse în proiectele de cooperare transfrontalieră și urmăresc dezvoltarea infrastructurii în regiunile de graniță, întărirea conexiunilor locale, accesul la asistența internatională pentru nevoile locale și crearea premiselor pentru cooperare.
Regiunea dunăreană cuprinde trei Euroregiuni în regiunea de graniță care asigură structurile necesare cooperării transfrontaliere de-a lungul întregii granițe comune, în condițiile Politicii Europene de Vecinătate și cu repectarea principiilor europene ale cooperării transfrontaliere. Cele trei Euroregiuni sunt: Euroregiunea Dunărea 21 în partea de nord-vest a Bulgariei și în cea de sud-vest a României, incluzând regiunile bulgărești Vidin, Montana și Vrața și orașul românesc Calafat ; Euroregiunea Dunărea de Jos în partea de nord-est a Bulgariei și cea de sud-est a României, incluzând regiunile bulgărești Dobrici și Silistra și județele românești Constanța, Călărași și Ialomița; Euroregiunea Dunărea de Sud include primăriile Svistov din Bulgaria și Zimnicea în Romania, precum și zona dintre Vidin și Calafat în vest și Ruse / Giurgiu în zona centrală a graniței.
În Euroregiunea Dunărea de Jos au fost alcătuite comitete de cooperare ce promovează domenile posibile ale cooperării dintre cele două regiuni și Camere de Comerț. Camerele de Comerț din Constanța și Dobrici au relații traditionale de cooperare, incluzând misiuni economice și parteneriate de afaceri pe diferite sectoare de interes comun, precum și derularea a numeroase proiecte CBC finanțate de programele Phare CREDO și Phare CBC.
D) Caspian Integration Bussiness Club
Caspian Integration Business Club este o organizație mare și dinamică, în plină dezvoltare ce reunește 500 de companii din 30 de țări din lume ce își desfășoară activitatea în regiunea Mării Caspice și a Mării Negre. Ea a fost înfințată în iunie 2002 sub susținerea companiilor de gaz și petrol regionale. Obiectivul principal al organizației este de a crea la nivel informațional condițiile dezvoltării unui program preocupat de problemele economice, politice, enegerice, legate de vămi, de taxe, de protecția mediului..Sub patronajul președintelui executiv al CIBC (Caspian Integration Bussiness Club) a fost înființat unui club al petroliștilor, în cadrul căruia companii din Kazahstan și Azerbaidjan vor putea dezbate proiecte și încheia parteneriate pentru consolidarea cooperării între cele două state vecine Mării Caspice.
4.1.2. Proiecte bazate pe cooperarea transnațională din regiunea Mării Negre
A) Proiectul canalului Marea Caspică-Marea Neagră
Președintele rus Vladimir Putin, a prezenta, la Teheran, proiectul pentru crearea unui canal de legătură între Marea Caspică și Marea Neagră. Acesta ar urma să faciliteze comerțul între Asia Centrală și piețele internaționale. Canalul ar urma să devină un coridor maritim major de export prin Rusia pentru întreaga Asie Centrală, fiind mai scurt cu 1.000 de kilometri decât ruta utilizată la momentul actual pentru transportul bunurilor, prin rețeaua de canale rusești Volga-Don. Astfel, statele de la Marea Caspică ar dobândi mai multe facilități, ai ales că bazinul acestei mări este în prezent unul dintre principalele centre de exploatare și comercializare a petrolului și gazelor naturale.
B) Activități de cooperare ale Comisiei pentru Protecția Mării Negre Împotriva Poluării
Comisia pentru protecția Mării Negre împotriva poluării, numită simplu Comisia Mării Negre, are ca scopuri limitarea surselor depoluare de origine terestră, dezvoltarea durabilă și planificarea de contingență.
Acest organism se ocupă cu aplicarea Convenției de la București pentru Protecția Mării Negre Împotriva Poluării, semnată de cele șase state riverane: Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina în 1992. Comisia Mării Negre asigură cadrul regional vital pentru cooperarea în acțiunile privind reducerea poluării în Marea Neagră. La 31 octombrie 1996, țările riverane au semnat Planul Strategic de Acțiune pentru Reabilitarea și Protecția Mării Negre, plan care definește măsurile politice, acțiunile și programele cerute pentru realizarea obiectivelor de mediu ale Convenției. Acest Plan ia în considerare faptul că, pentru a reduce impactul poluării asupra cosistemului marin, trebuie să se acționeze în mod colectiv, împreună cu toate țările costiere.
Comisia Mării Negre cooperează cu mai multe organizații și instituții academice cu scopuri și activități care vizează abordarea ecosistemică a Mării Negre atât sub raportul evitării poluării cu nutrienți și cu substanțe chimice periculoase, cât și sub raportul conservării biodiversității. Ea cooperează cu IMO, EMSA, HELCOM și EuDA pentru dezvoltarea și implementarea Strategiei Mării Negre în ceea ce privește facilitățile portuare de preluare a deșeurilor provenite de la nave, consolidarea capacității de a detecta descărcările ilegale de motorină și de a face față accidentelor medii și majore care conduc la poluarea mării cu hidrocarburi, dezvoltarea rețelei de schimburi de date AIS pentru creșterea siguranței navigației.
Convenției de la București privind Protecția Mării Negre împotriva Poluării a depus eforturi considerabile pentru a regenera Marea Neagră. Mai mult decât atât, a fost subliniată în repetate rânduri de către Comisia Mării Negre, intenția acesteia de a identifica amenințări precum intrările în mare de substanțe toxice și deșeuri radioactive, poluarea cu petrol, poluarea difuză atât de la surse marine cât și de pe uscat.
C) Programul de Acțiune NAIADES
Un alt program ce implementează PEV și politica de extindere a axelor prioritare ale TEN-T la țările din vecinătate este Programul de acțiune NAIADES, desprins din politica maritimă integrată a UE, pentru promovarea transportului pe apele interioare.Asemanător cu el este și Programul MARCO POLO II (2007 – 2013).
Programul, planificat pentru perioada 2006-2013, vizează cinci domenii strategice: îmbunătățirea condițiilor de piață, modernizarea flotei, dezvoltarea capitalului uman, consolidarea imaginii și modificarea infrastructurii. Programul se adresează tuturor părților interesate din sectorul transportului pe căile navigabile interioare, Uniunii Europene și instituțiilor sale, precum și statelor membre.
Programul MARCO POLO II va continua să promoveze trecerea de la transportul rutier de marfă la alte moduri de transport. Regulamentul aduce ca noutate posibilitatea ca mai multe solicitări de dimensiuni reduse să poată fi grupate într-una singură, permițând, astfel, întreprinderilor mici să coopereze pentru prezentarea unei solicitări.
Viitorul program al unui fond de inovare ar trebui să se adreseze, în principal, transportatorilor și operatorilor de transport pe căi navigabile interioare. În vederea stimulării inovării și a accelerării introducerii unor concepte și tehnici noi, acesta ar putea defini măsuri de finanțare eligibile care ar încuraja sectorul să creeze noi servicii comerciale și de transport în sectorul transportului pe căi navigabile interioare, să modernizeze flota în vederea îmbunătățirii standardelor de siguranță, eficiență și de protecție a mediului ale navelor, să impulsioneze capitalul uman prin măsuri de formare și educare, precum și să consolideze imaginea sectorului prin acțiuni corespunzătoare în materie de relații publice. Programul s-ar putea derula în perioada 2009-2013. În paralel, sprijinul financiar pentru serviciile de navigație interioară ar putea fi în continuare disponibil în temeiul programului MARCO POLO, pentru îmbunătățirea infrastructurii în temeiul rețelelor TEN-T și al politicii de coeziune, precum și pentru cercetare în temeiul programuluicadru pentru cercetare și dezvoltare tehnologică (CDT).
Promovarea bunei guvernări și a respectării legii în regiunea Mării Negre reprezintă și activitățior unor organzații precum FMN, GUAM-ODED, CDC, acestea avaând caracter local, dar și a unor forme de cooperare derulate de National Endowment for Democracy (NED), Eurasia Foundation (EF), Fundația pentru o Societate Deschisă (Open Society Foundation), USAID și state membre UE precum Germania, Marea Britanie, Olanda, Suedia și Danemarca.Acestora li se mai adaugă Asociația guvernatorilor și primarilor capitalelor de la Marea Neagră (The Black Sea Capitals’ Governors and Mayors Association), care a fost creată la inițiativa PABSEC.
4.1.3. Alte exemple de inițiative în regiunea Mării Negre
A) Planul Strategic de Acțiune pentru Marea Neagră (PSAMN)
Planul Strategic de Acțiune este o fază a procesului care tinde spre realizarea unei dezvoltări durabile în regiunea Mării Negre. De aceea el a identificat un număr de 59 de acțiuni politice (schimbări la nivelul politicilor de mediu), și asociat acestora, aranjamente instituționale și mecanisme de finanțare pentru realizarea lor. Obiectivele sale generale includ asigurarea unui mediu sănătos pentru populația din regiunea Mării Negre, atât în zone urbane, cât și în cele rurale, obținerea unui ecosistem marin divers din punct de vedere biologic, care să conțina populații naturale variabile și viabile de organisme superioare, inclusiv mamifere marine și sturioni, și care să susțină mijloace de trai rezultate din activități durabile cum ar fi pescuitul, acvacultura și turismul în toate țările Mării Negre.
PSAMN și anexa sa tehnică, Analiza Diagnostică Transfrontieră au argumentat nevoia acțiunii comune la scara întregului bazin hidrografic. Comisia Mării Negre a constituit mecanismul instituțional dedicat implementării PSAMN la nivel regional. Acesta a putut întări cooperarea și a câștigat mai multă responsabilitate în regiune, prin înființarea Secretariatul Permanent al Comisiei în octombrie 2000.
B) Consiliul Europei
Consiliul Europei are trei inițiative de cooperare în regiunea Mării Negre ce vor merge în paralel cu Programul Operațional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre.Prima se referă la inițiativa pentru înființarea Euroregiunii Marea Neagră, ce a fost lansată la Conferința Internațională pentru Cooperare interregională din martie 2006 de la Constanța, România. Obiectivul inițiativei Euroregiunii este acela de a consolida cooperarea regională pentru a proteja resursele naturale, pentru întărirea coeziunii sociale prin proiecte comune și pentru a oferi o platformă pentru cooperare și schimburi culturale. Inițiativa implică toate țările care participă la Programul Operațional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre; de aceea necesitatea și potențialul pentru complementaritatea acțiunilor sunt ridicate. Potențialul pentru sinergie cu activitățile programului este reflectat de domeniile de cooperare alese pentru Euroregiunea Marii Negre, care au priorități asemănătoare.
A doua inițiativă, cea de la Kiev, se referă la crearea unui program regional de cooperare culturală între Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova și Ucraina care a început în decembrie 2006. Scopul său este de a promova dialogul, dezvoltarea democratică și respectul pentru diversitatea culturală prin acțiuni în domeniul patrimoniului cultural și natural.
O ultimă acțiune se referă la proiectul intitulat Crearea Capitalului Cultural, ce susține diversitatea și creativitatea culturală prin dezvoltarea instrumentelor politice și de management în zonele de turism cultural și a antreprenoriatului. Statele participante includ Bulgaria, Rusia, Ucraina și recent Grecia și Azerbaidjan, în timp ce și Turcia a arătat un interes deosebit. Sinergia cu aceasta inițiativă poate fi susținută la nivel de proiect în cadrul impactului culturii asupra turismului și dezvoltării economice locale.
C) Programul de Promovare a Investițiilor și Comerțului în zona Mării Negre
Acest program este finanțat de Programul de Dezvoltare al Națiunilor Unite (UNDP), împreună cu Grecia și Turcia, pe o perioadă de trei ani din ianuarie 2007. El are ca scop extinderea comerțului intra-regional și a investițiilor. Acest program ar putea genera sinergii relevante mai ales în ceea ce privește dezvoltarea locală, unde promovarea unui mediu de afaceri favorabil pentru investiții în inițiativele publice și private este unul dintre domeniile cheie.
Beneficiarii programului vor fi întreprinderile mici și mijlocii, dar o atenție specială va fi acordată întreprinderilor conduse de tineri antreprenori sau femei. Programul va fi implementat în cooperare cu camera locală de comerț și organizații de suport al afacerilor. Organizațiile naționale de afaceri în fiecare din țările CEMN vor primi rolul de punct de contact național pentru implementarea activităților PICMN. Potrivit PNUD, succesul acestui program va depinde în mod special de implicarea activă a comunității de afaceri din toate țările membre CEMN.
În același timp, PICRMN va asigura oportunitatea de a dezvolta capacitatea instituțiilor de suport de afaceri în regiune de a profita de comerțul și oportunități pentru comerț sub-regional și de expansiune în mod permanent și sustenabil. Programul de Promovare a Investițiilor și Comerțului din Regiunea Mării Negre este co-finanțat de Ministerul Afacerilor Externe din Turcia, Ministerul Economiei și Finanțelor din Grecia, PNUD și CEMN. Este primul program co-finanțat de Guvernele Turciei și Greciei sub auspiciile PNUD-ului și este de asemenea primul proiect între PNUD și CEMN.
D) Fondul Mării Negre pentru Cooperare Regională
Acest fond a fost creat în iunie 2006 de către German Marshall Fund al Statelor Unite (GMF). Scopul lui este de a promova cooperarea regională și buna guvernanță, în regiunea extinsă a Mării Negre. Printre obiectivele sale se numără recâștigarea încrederii în instituțiile pblice, afirmarea valorii participării cetățenești în procesul democratic, întărirea unui set critic de instituții ce corespund legăturii între stat și societate și promovarea legăturilor regionale și transfrontaliere în sectoarele publice, private și nonprofit.
În acest sens, se vor acorda granturi pentru promovarea consolidării democrației și dezvoltării societății civile în regiunea Mării Negre. Granturile vor fi alocate prin două programe: Participare Civică și Cooperare Transfrontalieră. Cel din urmă va sprijini colaborarea sub-națională și transfrontalieră între guverne, ONG-uri, inițiative civice și alte instituții care lucrează pentru a îmbunătăți înțelegerea, stabilitatea și cooperarea în regiune.
Fondul este finanțat printr-un parteneriat public-privat în valoare de 20 milioane de dolari și va opera din București pe o perioadă de 10 ani. Se consideră că rezultatele sale vor consta în crearea oportunității dezvoltării unei societăți civile active și a unei identități naționale, ce va apropia țările din regiunea extinsă a Mării Negre între ele, dar și de comunitatea transatlantică.
4.1.4. Parteneriate
Parteneriatele reprezintă o altă expresie a cooperării ce s-a inițiat în regiunea Mării Negre cu scopul de a dezvolta țările de aici. Există sufficient de multe exemnple de acest gen, ce au rezisat și s-au promovat în timp, ceea ce le transformă într-o forță concretă și sigură de cooperare pentru dezvoltarea regiunii.
A) Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Feminin (ADAF)
ADAF fost înființată în anul 2001 la inițiativa unui grup de femei manager din cadrul Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIRB), Romexpo și Centrul Român de Afaceri "Marea Neagră", societăți subordonate CCIRB.
Printre obiectivele ADAF se numără sprijinirea activității antreprenoriale feminine, sprijinirea antreprenoriatului feminin în ramurile tradiționale și pentru utilizarea muncii la domiciliu, participarea la proiecte naționale și internaționale de dezvoltare, participarea la politici de dezvoltare a antreprenoriatului feminin și a egalității de șanse la nivel național și internațional sub egida Uniunii Europene și a Organizației Națiunilor Unite, sprijinirea participării femeilor la politicile vizând dezvoltarea societății informaționale și a comerțului electronic, găzduirea WINNER Help Desk Romania (program ONU pentru dezvoltarea antreprenoriatului feminin), integrarea femeilor din rândul minorităților și al categoriilor defavorizate în activități antreprenoriale și atragerea de parteneriate cu organizații similare din țară și străinătate, precum și cu instituții publice, în vederea dezvoltării antreprenoriatului feminin.
ADAF s-a constituit în urma unei analize a necesităților antreprenoriatului feminin, a unei evaluări a barierelor identificate în cadrul mediului de afaceri, întreprinse la nivelul întregii țări prin birouri ale membrelor Parlamentului din teritoriu, prin contactul direct dintre reprezentantele sistemului cameral din România și femeile de afaceri membre ale CCIR, prin sondajele efectuate în cursul manifestărilor expoziționale în rândul participantelor din comunitatea de afaceri, prin analiza problemelor identificate de întreprinzătoare la evenimentele organizate de Centrul Român de Afaceri Marea Neagră și în comparație permanentă cu stadiul internațional al acestui sector de populație. ADAF este membru fondator al CAFA – Coaliția asociațiilor femeilor de afaceri.
B)Centrul Balcanic pentru Cooperare între Intreprinderi Micii și Mijlocii
Inițiativa cooperării balcanice în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) a aparținut României, prin Agenția Natională pentru Privatizare, organizatoarea primei reuniuni la nivel de experți în domeniu, din țări balcanice, la București, în noiembrie 1991. Au urmat alte trei reuniuni similare la Salonic (martie 1992), Istanbul (iunie 1992) și Varna (octombrie 1992). Pe parcursul negocierilor s-a pus un accent deosebit pe crearea unui Centru Balcanic pentru Cooperare între Întreprinderi Mici și Mijlocii. Inițial au existat trei propuneri pentru sediu și anume: București, Salonic și Istanbul.
La 21 octombrie 1992, la Varna, s-a semnat Înțelegerea de Constituire a Centrului Balcanic pentru Cooperare între Întreprinderi Mici și Mijlocii, de către reprezentanți ai organizațiilor guvernamentale care elaborează politici și programe de stimulare a sectorului IMM din Albania, Bulgaria, Grecia, România și Turcia. Documentul a fost aprobat de Guvernul României prin HG nr. 237/1993. Înțelegerea de Constituire prevede următoarele:
Înființarea Centrului Balcanic pentru Cooperare între Întreprinderi Mici și Mijlocii ca organizație internațională non-profit, cu un Secretariat Permanent la București și două filiale la Salonic și Istanbul;
Punerea în aplicare de către Centru a unor politici și strategii comune pentru stimularea cooperării între întreprinderile mici și mijlocii din zonă;
Posibilitatea de aderare a organizațiilor similare din țările învecinate care doresc să devină membre;
Convocarea anuală a Adunării Generale (organismul de conducere a Centrului, format din șefii organizațiilor implicate în politica de susținere și dezvoltare a IMM) în sesiuni găzduite prin rotație de țările membre.
Centrul este un organism operațional, consultativ, reprezentativ al organizațiilor care elaborează și pun în aplicare politici de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii din fiecare țară membră. Centrul reprezintă o experiență unică în domeniu, fiind primul organism de acest gen creat pe plan internațional. Adunarea Generală decide asupra resurselor financiare, care pot proveni din subscripții anuale ale țărilor membre, donații, acumulări de rezerve și alte surse.
Secretariatul îndeplinește sarcini stabilite prin decizii ale Adunării Generale.
La prima sesiune a Adunării Generale, delegațiile României și Turciei au propus extinderea Centrului Balcanic în zona Mării Negre. Propunerea a primit sprijinul unanim al membrilor fondatori. Drept urmare, organizațiile guvernamentale însărcinate cu politica privind sectorul IMM din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, Rusia și Ucraina au fost invitate să se alăture organizațiilor fondatoare din țările balcanice, în scopul extinderii cooperării IMM din regiunea Balcanilor la cea a regiunii Mării Negre.
La 21 martie 1994, EOMMEX (Organizatia pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii din Grecia) a inaugurat filiala de la Salonic a Centrului și, în 1996, KOSGEB (Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Turcia) a deschis o altă filială a Centrului la Istanbul.
Principalele activități ale Centrului Balcanic și Secretariatului sunt: crearea fișierelor bazei de date (profil de firme, evenimente, parteneri, informații utile, rapoarte etc.) și actualizarea lor; crearea unei baze de date cu oferte de afaceri din țările membre; actualizarea datelor și distribuirea informațiilor în țările membre prin intermediul organizațiilor membre și al filialelor, al camerelor de comerț și industrie, al centrelor de consultanță și de afaceri, al asociațiilor IMM; editarea revistelor pentru întreprinderile private mici și mijlocii Jurnal ARD și Jurnal ANP (în limba română), distribuite către IMM prin asociațiile acestora, prin centre de consultanță și afaceri, prin camere de comert și industrie (1995-1996); editarea și publicarea revistelor Reform and SMEs development în Romania (Reforma și dezvoltarea IMM în România) și Reform in Romania (Reforma în România), în limba engleză (1997); elaborarea de rapoarte, studii, și sinteze, propuneri legislative privind sectorul IMM; organizarea de cursuri/seminarii și participarea unor firme mici și mijlocii la târguri în Grecia, în colaborare cu EOMMEX – Grecia; consultanță pentru IMM; sprijin pentru găsirea unor parteneri de afaceri.
4.2. Acțiuni ale României în regiunea Mării Negre
Principala inițiativă de cooperare în bazinul Mării Negre este reprezentată de Organizația Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN). Din acest punct de vedere, România consideră că această organizație va putea întări cooperarea regională dacă va reuși să eficientizeze procesele de cooperare existente și dacă ea însăși se va reforma și eficientiza. Ca organizație, aceasta poate propune proiecte concrete, având avantajul existenței celor 17 grupuri de lucru care acoperă sectoare de mare interes pentru Uniunea Europeană. Beneficiind de un asemenea sistem complex de analiză, ea poate genera suficientă cunoaștere și o analiză complexă privind dezvoltarea regiunii. În tot acest proces de producere, se poate folosi ca bază „Sinergia Mării Negre” a UE; în acest fel grupurile vor interacționa între ele, dezvoltând proiecte comune pe care le vor prioritiza.
UE dorește inclusiv pentru regiunea Mării Negre un „comerț liber absolut”, noțiune prea generală pentru a putea fi aplicată într-un program ce tratează amănunțit toate problemele. De aceea, Uniunea ar trebui să expună mult mai limpede cerințele sale, pentru ca partenerii săi și inițiatorii de proiecte să poată iniția programe fezabile și măsurabile capabile să abordeze dificultățile din regiunea Mării Negre.
Măsurarea rezultatelor este iar o provocare pentru finanțatorul UE, mai ales în domenii precum investițiile, și de aceea această activitate ar trebui coordonată de UE și susținută prin colaborarea cu Instituțiile Financiare Internaționale și partenerii Mării Negre. Aceștia din urmă trebuie să fie capabili să transpună obiectivele generale în proiecte concrete. Tot legat de domeniul investițiilor, UE a inițiat o monitorizare a acestui mediu în zonă împreună cu UNDP. Aici, în privința investițiilor, cel care ar trebui să se pronunțe cel mai bine în privința dezvoltării este sectorul privat și de aceea părerea acestuia va trebui să se regăsească în propunerile și recomandările OCEMN. Dar pentru ca acestea din urmă să fie cât mai eficiente, trebuie îmbunătățite canalele și mecanismele de transfer ale lor, pentru ca la nivel național politicile economice să fie constituite corect. În acest sens, OCEMN ar putea organiza conferințe interparlamentare cu membrii săi pentru a facilita diseminarea celor mai bune practici și armonizarea standardelor tehnice de cele ale UE, dar și pentru a diminua barierele ce țin de procedurile vamale.
Pentru că efectele schimbărilor climate au putut fi foarte bine observate în regiunea Mării Negre, Ministerul Afacerilor Externe din România a propus înființarea unui Centru Privind Schimbările Regionale, care să aibă un caracter universitar, personal internațional și dotări c echipamente performante.
Este important de precizat faptul că de la 1 ianuarie 2008 România a preluat președinția componentei Inițiativei Uniunii Europene pentru Apă (IUEA) – European Union Water Initiative din Europa de Est, Caucazul și Asia Centrală (Eastern Europe, Caucasus and Central Asia – EECAC) care vizează promovarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului pentru alimentarea cu apă și pentru sanitație, prin managementul integrat al resurselor. Inițativa se bazează pe stabilirea unor dialoguri naționale privind problemele de gospodărire a apelor, reformele subsecvente guvernamentale în țările implicate, urmate de faza investițională cu capital de la IFI și surse private. Dialogurile naționale pe chestiunea apei au fost deja declanșate în Armenia și Moldova și noi dialoguri sunt în pregătire în Ucraina, Georgia și țările Asiei Centrale. Acestea vor conștientiza foarte mult nevoia de a avea proiecte și planuri de acțiune comune în regiune. DABLAS va fi în măsură să joace aici un rol extrem de important în faza financiară de implementare a reformei. Ar trebui să fie asimilate, totodată, sistemele de identificare a scurgerilor de petrol pe care le utilizează cu succes țările baltice (HELCOM) ca și EMSA (European Maritime Safety Agency) și JRC (Joint Research Center).
Un rol esențial în regiune îl are Centrul Regional pentru Combaterea Infracționalității Transfrontaliere (Centrul SECI) de la București, el reprezentând un un important contributor la securitatea statelor din Sud-Estul Europei și este considerat instrumentul adecvat pentru transferul de experiență și bune practici în regiune. SECI are ca scop lupta împotriva criminalității și din acest punct de vedere se cuvine menționat faptul că Centrul SECI a oferit asistență și expertiză pentru înființarea Centrului Virtual GUAM pentru combaterea terorismului, criminalității organizate, traficului ilicit de droguri și altor tipuri de infracțiuni grave. Pentru ca reziltatele sale să fie pe măsura intențiilor, se dorește conectarea sa și cooperarea sa permanentă cu Centrul de Informare și Coordonare al Frontierei Mării Negre de la Burgas, Bulgaria.
Bulgaria, Grecia și România, ca state membre ale Uniunii Europene, beneficiază de un sistem comun de planificare a programelor de dezvoltare (în majoritatea lor finanțate prin Fondurile Structurale ale UE) care vor fi de asemenea implementate în regiunile eligibile pentru ENPI CBC. Fiecare dintre țările menționate mai sus a elaborat un Cadru Național Strategic de Referință (CNSR). În plus, au fost elaborate Programe Operaționale Regionale și Programe Operaționale Sectoriale. Prin urmare, o parte considerabilă a bugetului este prevăzută în aceste țări pentru anii 2007-2013 pentru promovarea dezvoltării economice și a coeziunii sociale. Acest lucru ar trebui să aibă un impact asupra regiunilor de coastă eligibile, îmbunătățind în mod particular competitivitatea acestora și situația mediului. Experiența acumulată prin intermediul acestor programe ar putea fi diseminată în bazinul Mării Negre prin intermediul proiectelor de cooperare transfrontalieră.
Bulgaria, Grecia, România și Turcia, participă la programele de cooperare transfrontalieră finanțate din FEDR și IPA, în timp ce Republica Moldova și Ucraina cooperează la nivel transfrontalier cu România sub egida ENPI. Această cooperare va continua în noua perioadă de programare (a se vedea tabelul de la sfârșitul acestui capitol). Pentru a evita riscul suprapunerii celor două programe, trilateral și bilateral, cu Programul Operațional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre, acesta din urmă se va concentra în principal pe acele priorități identificate de toate statele participante în program pentru întreg bazinul Mării Negre. În etapa de selectare a proiectelor și înainte de semnarea contractelor de grant, Autoritatea Comună de Management va face schimb de informații cu instituțiile omoloage din celelalte programe, cu scopul de a verifica dacă activitățile propuse nu sunt deja finanțate sau propuse a fi finanțate în cadrul altui program de cooperare transfrontalieră.
Odată cu aderarea la UE, România, ca stat membru, are obligația de a oferi asistență tehnică țărilor care au nevoie să-și adopte standarde cât mai apropiate de cele ale UE. Domeniile în care s-ar putea implica România în raport cu statele riverane ale Marii Negre sunt: transferul de expertiză în domeniile afacerilor europene, al educației (burse, stagii de formare, etc.), și al asistenței pentru dezvoltare. Din acest ultim punct de vedere, se cuvine menționat faptul că România urmează să aibă două dintre statele din zonă ca destinatare prioritare ale asistenței pentru dezvoltare, în valoare de 0,11 din PIB în anul 2007 și 0,58 % din PIB în următorii ani, până în 2013.
În iunie 2006, Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat a fost lansat la summit-ul de la București. Declarația adoptată de delegațiile șefilor de stat și de guvern din Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Ucraina și Turcia indică drept zone principale pentru consolidarea cooperării viitoare: favorizarea unei sinergii și a unei agende comună, promovarea bunei guvernări, consolidarea toleranței, dezvoltarea durabilă, protecția mediului și pregătirea pentru situații de urgență. Forumul nu are menirea de a înființa o nouă structură, ci de a întări cooperarea orientată spre soluționarea problemelor și obținerea de rezultate în regiune. Valoarea sa adăugată provine din axarea pe implicarea, alături de actorii guvernamentali și inter-guvernamentali, a unei game mai largi de actori interesați precum societatea civilă, mediul de afaceri, mediul academic și mass-media în promovarea parteneriatelor și rețelelor regionale.
Prin lansarea Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat, România se pronunță pentru accelerarea dezvoltării proceselor participative la nivelul regiunii extinse Mării Negre. Acest forum reprezintă o platformă regională menită să ofere cadrul pentru amplificarea interacțiunilor multidimensionale între toate categoriile de actori la nivel regional.
Declarația Comună a Forumului reprezintă angajamentul politic pentru declanșarea exercițiilor participative a deținătorile de interese din zonă din regiune.Ea angajează guvernele semnatare să constituie un cadru operațional minimal, bazat în principal pe rețele și parteneriate, destinat înlesnirii cooperării regionale și inițiativelor provenite, atât din interacțiunea interguvernamentală, cât și prin intermediul parteneriatelor public-private și din expertiza academică interdisciplinară. De asemenea, ea angrenează guvernele semnatare pentru a da viață cadrului operațional, a reprezentanților partenerilor interesați, organizațiilor și inițiativelor regionale și sub-regionale în vederea facilitării creșterii interacțiunilor între deținătorii de interese din regiune, guvernamentali și neguvernamentali. O altă preocupare a Declarației Comune a Forumului este aceea de a lansa inițiative, inclusiv la nivelul unei singure țări semnatare, deschizând astfel posibilitatea inițierii de proiecte specializate pe domenii variate și la diferite scări regionale, indiferent dacă inițiatorii aparțin sectorului guvernamental sau celui neguvernamental.
România va continua susținerea Forumului ca un format de dialog și interacțiune, complementar structurilor existente,întrucât consideră că acest Forum poate fi susținut de o gamă extinsă de actori (state, organizații internaționale și regionale, ONG-uri, sectorul privat). De asemenea, România încurajează schimbul de experiență privind cooperarea între Dimensiune UE a Mării Negre și alte inițiative regionale ce vizează vecinătatea Uniunii Europene – Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Parteneriatul Euro-Mediteraneean (Procesul Barcelona) și Dimensiunea Nordică – pentru a identifica lecțiile care pot fi însușite și a oferi surse de inspirație pentru proiectele ce urmează a fi derulate în cadrul său.
Pe lângă poziționarea față de instituțiile din regiune, România a încercat ca după aderarea la UE, din punct de vedere legislativ, să adopte toate măsurile ce pot conribui la dezvoltarea unei regiuni. De exemplu, de la 1 ianuarie 2007, conform legislației aplicabile în Comunitate, țara noastră oferă operatorilor de transport feroviar străini și grupurilor internaționale care dețin o licență într-un stat membru al Uniunii Europene, dreptul de acces, în condiții echitabile, pe infrastructura feroviară din România, în scopul exploatării oricărui tip de serviciu de transport feroviar de marfă (2005). În acest mod se dorește participarea deplină la liberalizarea pieței, văzută ca mod de facilitare a oricărei zonă ce unmează a se dezvolta prin cooperare teritorială.
Dar orice acțiune de acest gen poare avea și consecințe negative și de aceea România trebuie să fie capabilă să le preîntâmpine. Managementul migrației reprezintă una din provocările majore cu care se confruntă ea la frontierele sale estice, adică litoralul Mării Negre. România trebuie să se concentreze asupra întăririi capacității de gestiune a migrației prin gestionarea fluxurilor migratorii în acord cu necesitățile pieței muncii, cu lupta împotriva migrației ilegale, cu integrarea socială a migranților și cooperarea cu țările din care provin majoritatea migranților. Soluțiile țării noastre trebuie să se încadreze în politicile UE față de această problemă și în cadrul politicilor internaționale, regionale și naționale, soluții care nu trebuie să scape din vedere un fapt de o importanță covârșitoare: dreptul de liberă circulație al persoanelor.
Astfel că, România, ca țară inclusă în rețelele transnaționale ale crimei organizate și țară de tranzit și, într-o mai mică măsură, de destinație pentru migranții proveniți din Asia (cei mai mulți) și Africa (o parte din ei), este chemată să își aducă contribuția la o mai bună gestionare a frontierelor UE, inclusiv prin aplicarea Abordării Globale a Migrației țărilor PEV partenere cu care România se învecinează nemijlocit – Ucraina și Republica Moldova. Iar aceasta cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, ca urmare a integrării României în Uniunea Europeană se preconizează o creștere a fluxurilor migratorii din zona afro-asiatică și a țărilor ex-sovietice, în special din Republica Moldova, Georgia, Azerbaidjan și Kazahstan iar, pe de altă parte, aderarea României și Bulgariei la Uniunea Europeană a avut drept consecință includerea celor două țări pe ruta est-mediteraneană, având drept țări de tranzit și destinație cheie Ciprul și Malta.
Pentru a contribui la reducerea migrației ilegale a cetățenilor români, s-a asigurat cadrul legal necesar pentru emiterea și eliberarea pașapoartelor cu indicatori biometrici încorporați. Aceasta s-a realizat prin OG nr. 5/2006 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, document prin care s-au pus bazele implementării Regulamentului CE nr. 2252/2004 pentru emiterea pașapoartelor cu date biometrice încorporate.
Pentru a evita tranzitarea unui număr mare de state dar și pentru a identifica soluțiile care le vor permite ulterior intrarea în spațiul UE, imigranții ilegali au solicitat adesea statutul de refugiat în România. Cu toate acestea, solicitările de azil în România au cunoscut un trend descendent: în anul 2004 numărul cetățenilor străini solicitanți ai statutului de refugiat a fost 544, în 2005 a înregistrat un total de 485, pentru ca în 2006 să fie înregistrate doar 381 de solicitări de azil.
Măsurile concrete prin care România contribuie la implementarea standardelor UE privitoare la migrație și azil în regiunea Mării Negre sunt cuprinse în Strategia Națională Privind Migrația precum și în Programul Tematic al UE de cooperare cu țări terțe în domeniul azilului și migrației, ambele adoptate la sfârșitul anului 2006. De asemenea, o altă acțiune importantă a României a fost organizarea în comun cu Bulgaria și în cooperare cu FRONTEX, a unor acțiuni de patrulare în bazinul Mării Negre cu scopul prevenirii migrației ilegale.
Alți pași importanți realizați în plan legislativ și instituțional se referă la elaboarea și implementarea Planului Național de Acțiune pentru Prevenirea Traficului de Persoane 2006-2007 și Strategia Națională Antitrafic 2006-2010, prin care se acționează pe toate cele trei paliere ale luptei împotriva traficului de ființe umane: prevenire, combatere și asistență pentru victimele traficului. Nu în ultimul rând trebuie menționat faptul că s-a înființat Agenția Națională de Prevenire a Traficului de Persoane și Monitorizare a Asistenței Acordate Victimelor Traficului de Persoane, care are în structura sa și opt compartimente regionale, se află în subordinea Ministerului Administrației și Internelor și are ca scop coordonarea și evaluarea activităților de prevenire a traficului de persoane și monitorizarea asistenței acordate victimelor acestuia.
Modernizarea infrastructurii la punctele de trecere ale frontierei a fost în atenția României în ultimii ani și această problemă a fost abordată pe mai multe planuri. Astfel, în martie 2005 s-a transmis Comisiei Europene Planul Multi-anual de Investiții, ce face referire la infrastructura și echipamentele destinate controlului și supravegherii frontierei.O altă acțiune în acest domeniu a fost Programul de Realizare și Implementare a Sistemului Integrat de Supraveghere a Frontierei. Acest document prevede calendarul de implementare a întregului contract și a fazei curente a acestuia. De asemenea, la 27 ianuarie 2006 a fost finalizată Strategia Poliției de Frontieră privind supravegherea și controlul frontierei maritime, pentru perioada 2006-2009. De asemenea, a fost elaborată Concepția de supraveghere a traficului naval și monitorizare a navelor suspecte pe Dunărea Interioară, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Dunărea de Jos și Marea Neagră. Ea se implementează în prezent între porturile: Galati – Tulcea – Sulina – Constanța – Constanța Sud – Mangalia – Midia – Cernavodă – Călărași – Brăila.
Implementarea Sistemului Integrat de Control și Supraveghere la Marea Neagră este în plină implementare. S-a desfășurat procedura de achiziție prin fișa PHARE 2003 pentru faza I a proiectului SCOMAR (Sistemul Complex de Supraveghere, Observare și Control al Traficului la Marea Neagră) ce vizează realizarea infrastructurii de comunicatii voce – date de-a lungul coastei Mării Negre. Atât raportul de evaluare, cât și contractul aferent acestui proiect au fost aprobate în 2006 de către Delegația Comisiei Europene la București. Concomitent, a fost elaborat caietul de sarcini și termenii de referință pentru contractarea fazei a doua de implementare a proiectului SCOMAR – Asistența Tehnică – prin fișa PHARE 2004.
Inplicarea majoră a României în diverse forrme de cooperare ce intenționează să dezvolte regiunea Mării Negre demonstrează faptul că acest membru al UE și-a luat rolul în serios. Ea a înțeles că prin poziția sa, Marea Neagră este un conector de importanță deosebită al comunității euro-atlantice (în calitate de furnizor de securitate și consumator de energie) la arealul strategic Orientul Mijlociu – Marea Caspică – Asia Centrală (în calitate de furnizor de energie și consumator de securitate).
Strategia de Securitate Națională a României definește trei elemente interconecte ce direcționează acțiunile pe care țara noastră le desfășoară în regiunea Mării Negre. Este vorba de asumarea sarcinii de a contribui la edificarea unui climat de securitate și cooperare în zona Mării Negre, sprijinul activ pentru elaborarea unei strategii euro-atlantice pentru regiunea Mării Negre, ca și lansarea. Există ciar și un capitol special destinat acestei probleme, capitolul VI intitulat „România – vector dinamic al securității și prosperității în regiunea Mării Negre”.
Capitolul 5. Propunere pentru crearea unui program românesc de cooperare teritorială în regiunea Mării Negre: „Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu”
Regiunea Mării Negre are nevoie să-și construiască bazele pentru un viitor economic viabil, durabil și ambiental atractiv. Concretizarea acestui deziderat impune ca problematica mediului natural să fie tratată unitar pe întreg Bazinul Mării Negre, astfel încât proiectele regionale specifice să producă sinergii, generând un impact pozitiv, semnificativ și durabil.
Pentru aceasta sunt necesare:
armonizarea programelor regionale – atât în stadiul concepției cât și în acela al implementării,
formarea și alocarea performantă a resurselor pentru implementarea în timp util a programelor regionale de mediu
asigurarea unei eficiențe maxime de costuri a proiectelor derulate la nivel regional.
Experiența internațională arată că unul dintre factorii cheie de succes pentru dezvoltarea sustenabilă îl constituie efortul depus pentru creșterea potențialului inovator al comunităților – formarea de comunități inovativ-sustenabile. Această condiție cheie se poate realiza numai dacă se asigură o participare coerentă a deținătorilor de interese în toate fazele de realizare a programelor regionale: de la aceea a inițiativei și până la aceea a „lecțiilor învățate”. În consecință, pentru accelerarea proceselor regionale de formare și creștere a potențialului inovator al comunităților, este critică inițierea unui proces de comunicare timpurie, orientat către consultarea îndeajuns de largă a deținătorilor de interese și focalizat pe declanșarea exercițiului multi-stakeholder participativ.
Aceleași lecții învățate din succesul unor proiecte de dezvoltare sustenabilă încheiate recent arată că trăsăturile esențiale prin care se remarcă o comunitate cu potențial inovator sunt:
recunoașterea și conștientizarea în comun a unor nevoi sau provocări, relativ urgente;
pre-existența sau apariția unor structuri instituționale locale flexibile, capabile să adapteze și să susțină mecanismele participative multi-stakeholders ;
reușita de a găsi soluții prin care să se realizeze conlucrarea între tradițiile și practicile locale relevante și tehnologiile generatoare de inovații;
existența la nivelul comunităților locale a unui leadership puternic, dublat de un spirit de pionierat suficient de pronunțat.
Concluzionând cele de mai sus, se poate constata că la nivelul Regiunii Mării Negre este nevoie de accelerarea dezvoltării proceselor participative. Premizele pentru declanșarea unui asemenea proces de accelerare au fost deja create prin lansarea Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat, ca platformă regională menită să ofere cadrul pentru amplificarea interacțiunilor multidimensionale între toate categoriile de actori ai dezvoltării regionale. Declarația Comună a Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat, adoptată de șefii de state și reprezentanții guvernelor: Armeniei, Azerbajanului, Bulgariei, Georgiei, Greciei, Moldovei, Turciei și Ucrainei, reprezintă angajamentul politic pentru declanșarea exercițiilor participative multi-stakeholder în regiune.
În acest sens, declarația stipulează și angajează explicit guvernele semnatare pentru:
constituirea unui cadru operațional minimal, bazat în principal pe rețele și parteneriate, destinat înlesnirii cooperării regionale și inițiativelor provenite, atât din interacțiunea interguvernamentală, cât și prin intermediul parteneriatelor public-private și din expertiza academică interdisciplinară,
angrenarea, pentru a da viață cadrului operațional, a reprezentanților partenerilor interesați, organizațiilor și inițiativelor regionale și sub-regionale în vederea facilitării creșterii interacțiunilor între deținătorii de interese din regiune, guvernamentali și neguvernamentali,
lansarea de inițiative, inclusiv de la nivelul unei singure țări dintre cele semnatare,
deschizând astfel posibilitatea inițierii de proiecte specializate de diferite scări regionale și pe domenii variate de interes specific indiferent daca inițiatorii aparțin polului guvernamental sau celui neguvernamental.
În acest context, Grupul pentru Promovarea Inițiativelor de Mediu, format din CoEvolve, Grupul Ecologic pentru Colaborare și Centrul de Cercetări Complexe, a conceput proiectul „Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu” menit să declanșeze la nivel regional un prim ciclu de exerciții multi-stakeholder participative prin care să accelereze semnificativ fundamentarea, inițierea, dezvoltarea conceptuală și adoptarea unui Program Cadru de „Parteneriat Deschis pentru Mediu în Regiunea Mării Negre” dezvoltat pe trei axe principale:
amplificarea la nivel regional a comunicării multidimensionale centrate pe problematica mediului și a dezvoltării sustenabile prin declanșarea și rafinarea exercițiului participativ la nivelul comunităților de deținători de interese locale și regionale specifice, cu scopul de a crea comunități inovativ-sustenabile.
amplificarea colaborării centrate pe problematica integrării politicilor de mediu cu politicile sectoriale de dezvoltare economică de la nivelul regiunii;
amplificarea comunicării multidimensionale focalizate pe identificarea celor mai eficace căi de răspuns regional la provocările globale de mediu, și anume: schimbările climatice, deșetificarea și pierderea de biodiversitate.
Acest tip de proiect a fost conceput pe domeiul mediului întrucât se consideră că în acest aici se ajunge cel mai bine și mai repede la consens. Un alt motiv este acela că, numai printr-o abordare unitară a problemei mediului se poate obține sinergia proiectelor regionale specifice din bazinul Mării Negre. Exersând față în față cu proiecte inițiate în acest domeniu, multi-stakeholderii vor învăța cum să aplice conceptul de cooperare teritorială, pe care îl vor extinde ulterior și alte alte domenii de interes major.
Proiectul „Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu” are ca scop adoptarea de către stakeholderii regionali a inițiativei de Program Cadru: „Parteneriat Deschis pentru Mediu în Regiunea Mării Negre” și implicarea prin intermediul unui exercițiu participativ a acestora la dezvoltarea acestei inițiative. În vederea instituirii printr-un program cadru regional a procesului de dezvoltare a unui parteneriat deschis pentru mediu în regiunea Mării Negre, se impune parcurgerea unei etape inițiale de lansare a programului la nivel național, regional și internațional. Practic, acest proiect va constitui totodată și primul pas făcut pentru atingerea obiectivelor specifice a Programului Cadru.
Proiectul va fi implementat în trei faze de realizare urmărind logica angrenării participative a experților, decidenților și deținătorilor de interese la nivel național și regional:
Faza 1 – Angrenarea participativă a deținătorilor de interese români.
Prezentarea inițiativei și angrenarea participativă a deținătorilor de interese din România, în cadrul unei mese rotunde organizate la București.
Faza 2 – Angrenarea participativă a experților și decidenților politici din regiune.
Prezentarea inițiativei rafinate în urma discuțiilor cu participanții la masa rotundă, și discutarea acesteia cu decidenți și experți intraregionali – angrenarea participativă a acestora în vederea promovării inițiativei la nivel extraregional și dezvoltării, în cadrul unui seminar la nivel de decidenți și experți organizat în România la BUCUREȘTI.
Diseminarea rezultatelor seminarului internațional in țările din regiune .
Faza 3 – Angrenarea participativă a deținătorilor de interese din regiune, a actorilor și partenerilor cheie internaționali – diseminarea și promovarea la nivel internațional.
Realizarea unei campanii de promovare internaționale, prin evenimente, premergătoare organizării „Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu” – pregătirea tehnică a stakeholde-rilor locali pentru participarea la workshop-urile din cadrul „Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu”.
Instituirea „Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu” ca linie de dezvoltare a „FMNDP”, printr-o reuniune organizată în România la Constanța.
Definitivarea conceptului de Program Cadru pe baza consultărilor și acumulărilor realizate prin angrenarea participativă realizată în cadrul atelierelor de lucru ale reuniunii.
Implementarea secțiunii de mediu a site-ului www.blackseaforum.org.
Organizarea de evenimente de diseminare și promovarea internațională a rezultatelor seminarului internațional.
Pentru realizarea fiecărei faze a proiectului sunt necesare mai multe tipuri de activități care vor fi desfășurate ca linii de activitate distincte și care vor fi coordonate prin activitatea de management general de proiect:
Activități executive: activități de management executiv, secretariat și operative;
Activități expert: activități de concepție, proiectare și elaborare de: conținuturi; metodologii de consultare și dezbatere; conținuturi de popularizare a unor noțiuni, concepte și teme de specialitate; strategii de comunicare publică; și de elaborare a sintezelor și dezvoltărilor conceptuale post-dezbatere;
Activități PR: activități de relaționare cu mass-media și de implementare a strategiei de comunicare publică;
Activități Producție Eveniment: activități de organizare, asigurare logistică și de producție de eveniment
Pentru fiecare fază a proiectului și pentru fiecare obiectiv în parte există activități specifice care se prezintă conform tabelelor următoare:
FAZA 1 – O.1. Angrenarea participativă a deținătorilor de interese români.
FAZA 2 – O.2. Angrenarea participativă a experților și decidenților politici din regiune – seminar la nivel de decidenți și experți organizat în România la BUCUREȘTI.
FAZA 2 – O.3. Angrenarea participativă a experților și decidenților politici din regiune – diseminarea rezultatelor seminarului internațional în țările din regiune
FAZA 3 – O.4. Angrenarea participativă a deținătorilor de interese din regiune, a actorilor și partenerilor cheie internaționali – campanie de promovare la nivel internațional – pregătirea tehnică a stakeholde-rilor locali din tarile din Regiunea Marii Negre pentru participarea la workshop-urile din cadrul „Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu”.
FAZA 3 – O.5. Angrenarea participativă a deținătorilor de interese din regiune, a actorilor și partenerilor cheie internaționali – Organizarea „Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu”
FAZA 3 – O.6. Angrenarea participativă a deținătorilor de interese din regiune, a actorilor și partenerilor cheie internaționali – Definitivarea conceptului de Program Cadru pe baza consultărilor și acumulărilor realizate prin angrenarea participativă realizată în cadrul atelierelor de lucru a reuniunii.
FAZA 3 – O.7. Angrenarea participativă a deținătorilor de interese din regiune, a actorilor și partenerilor cheie internaționali – Implementarea secțiunii de mediu a site-ului www.blackseaforum.org.
FAZA 3 – O.8. Angrenarea participativă a deținătorilor de interese din regiune, a actorilor și partenerilor cheie internaționali – Organizarea de evenimente de diseminare și promovare internațională.
Acestea reprezintă toate elementele necesare demarării procesului de negociere pentru cofinanțare, inclusiv liniile de buget, estimat pentru întregul proiect la 1,5 milioane Euro.
Obiectivul central al proiectului îl reprezintă crearea cadrului și condițiilor de bază pentru creșterea la nivelul regiunii a capabilității de comunicare interculturală și multidimensională cu impact pozitiv asupra managementului mediului natural. Acestuia i se substituie altele trei, numite subobiective:
Crearea cadrului de angrenare participativă intraregională;
Crearea „Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu” ca principal cadru de promovare a abordării participative a programelor de mediu și de angrenare participativă intraregională.
Constituirea unui nucleu colaborativ regional pentru promovarea comunicării interculturale și a spiritului participativ în domeniul mediului.
Adoptarea planurilor de acțiuni pentru accelerarea/catalizarea formării capabilității de comunicare interculturală și multidimensională.
Crearea cadrului de conlucrare coerentă între regiune și actorii extraregionali;
Adoptarea agendei de dialog de către experții și decidenții de la nivel național și regional și lărgirea dialogului prin implicarea unor categorii largi de stakeholderi.
Adoptarea metodologiei de desfășurare a dialogului și consultării deținătorilor de interese și a metodologiei de consemnare și raportare a rezultatelor.
Stabilirea în comun a țintelor critice de comunicare post-lansare și a canalelor de comunicare specifică utilizabile sau critic de creat.
Crearea cadrului de comunicare și conlucrare între inițiativele și proiectele cu impact de mediu și regional.
Instituirea unui think-tank de politici de mediu în Regiunea Mării Negre.
Lansarea unui „târg regional de inițiative și proiecte de mediu”.
Dezvoltarea unei infrastructuri regionale specializate destinată menținerii comunicării operative între deținătorii de interese, implementatorii de proiecte și publicul regional.
Așa cum se poate observa, proiectul instituirii „Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu” va putea avea un impact decisiv pe toate cele 9 subobiective, aceasta depinzând numai de fixarea tematicilor mesei rotunde, seminarului internațional și atelierelor Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu.
La încheiera proiectului se așteaptă un anumit grad de realizare a obiectivelor. Acesta este prezentat în tabelul de mai jos:
Așa se prezintă, de la inițiativă și până la rezultate proiectul „Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu”. El este conceput ca o acțiune prin care România să demonstreze comunității euro-atlantice că:
Are inițiativă;
A înțeles complexitatea problemelor din regiunea Mării Negre;
A înțeles conceptul de cooperare teritorială;
Își cunoaște rolul pe care îl are în calitate de stat ce formează frontiera externă a UE;
Este capabilă de un proiect sustenabil și care corespunde realităților geo-politice ale regiunii.
Aceste eforturi pe care România încearcă să le facă sunt determinate se triplul statut al său în sfera securității și apărării – de frontieră estică a NATO și Uniunii Europene și viitoare țară-gazdă a unor baze militare americane – implică asumarea unor responsabilități sporite în ceea ce privește asigurarea stabilității și securității și democratizarea țărilor din regiunea extinsă a Mării Negre, Orientul Mijlociu extins și Balcanii Vestici. Conturarea aliniamentelor unei prezențe mai marcante în aceste arii de interes geopolitic prioritar pentru România, formularea unui punct de vedere românesc asupra geopoliticii regionale și raporturilor geopolitice pe plan mondial s-ar putea face de o manieră mult mai coerentă și sistematică prin intermediul unui astfel de proiect al „Forumului Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu”.
Concluzii
Analiza SWOT pentru regiunea Mării Negre
Inițiativele programeler și proiectelor europene ce au fost prezentate în capitolele anterioare, pot fi folosite ca repere pentru constituierea unei analize SWOT care să exprime foarte precis situația cooperării teritoriale în regiunea Mării Negre.
O analiză SWOT reprezintă un instrument prin care pot fi identificate punctele tari („S”), punctele slabe („W”), oportunitățile („O”) și amenințările („T”) pe care, în cazul de față, regiunea Mării Negre le prezintă. Punctele tari și cele slabe sunt atribute interne, pe caâd oportunitățile și amenințările vin din exterior, de la mediu. Toate cele atru trasături pot fi în schimb modificate, ameliorate, îmbunătățite sau chiar eliminate odată ce ele sunt identificate corespunzător și tratate sub forma unei strategii.
În urma realizării unei astfel de analize se opține un cadru ce poate reprezenta premisa unei modalități de acțiune în viitor. Această modalitate, în contextul precizat, trebuie să urmărească doi pași:
după realizarea cadrului, trebuie observate posibilitățile prin care se pot menține punctele tari, felul în care se poate investi în acestea, apoi trebuie remediate punctele slabe, schimbate sau stopate, apoi prioritizate și optimizate oportunitățile și conturate și minimizate amenințările.
Crearea unei matrice SWOT care să prezinte patru tipuri de strategii: strategia puncte forte- oportunități, strategia puncte slabe- oprtunități, strategia puncte forte- amenințări, strategia puncte slabe- amenințări. Strategia puncte forte- oportunități se referă la felul în care sunt folosite punctele forte pentru a profita de oportunități. Strategia puncte slabe- oprtunități se referă la felul în care sunt depășite punctele slabe prin folosirea oportunităților. Strategia puncte forte- amenințări îndeamnă la utilizarea atuurilor pentru a reduce amenințările. Iar strategia puncte slabe- amenințări urmăreștre reducerea defectelor și evitarea amenințărilor mediului extern.
În cazul regiunii Mării Negre, o analiză SWOT se prezintă astfel:
Această analiză relevă cele mai predominante trăsături ale regiunii, atât ce țin de caracteristicile interne ale ei, cât și de mediul extern, dar care îi influențează direct evoluția. Programele și proiectele prezentate în acestă lucrare încearcă, sectorial sau per ansamblu, să se raporteze atât la tabelul de mai sus, cât și la strategiile de combinare a elementelor din tabel ce aparțin matricei SWOT. Există programe punctuale ce abordează de exemplu problema transportului energiei, cum este Inițiativa BAKU. Dar există și programe complexe ce încearcă să rezolve matricea SWOT mai sus prezentată, cum ar fi de exemplu Sinergia Mării Negre.Aceasta din urmă identifică trăsăturile zonei și apoi oferă soluții combinateprin care se folosește de o calitate pentru a depăși o amenințare sau evidențiază un defect pentru a vedea prin ce oportunități poate fi el diminuat.
Cu toate acestea, se observă că cele mai ample și mai complexe abordări sunt cele din cadrul cooperării teritoriale. UE cunoaște acest fapt, mai ales din experiențele anterioare și de aceea încurajează prin finanțare programele de acest tip.
Sugestii de acțiuni viitoare pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre
Programele și proiectele prezentate acoperă multe dintre domeniile asupra cărora trebuie să se intervină pentru a aduce prosperitate în regiune. Cu toate acestea, mai sunt elemente ce nu au fost incluse sau abordate suficient de bine. Pentru ele există cîteva sugestii prezentate în rândurile următoare.
Există o inițiativă ce poate fi privită ca o recomandare oferită de Dan Manoleli și Adrian Pop și care este prezentată de aceștia în Spre o strategie europeană în bazinul Mării Negre. Cooperarea teritorială. Ea se referă la înființarea unui Institut de Geopolitică Regională la București. Ea este definită ca o structură de cercetare specializată, care să ofere expertiza necesară fundamentării deciziilor de politică externă și de securitate în planul monitorizării permanente, studierii sistematice și înțelegerii adecvate a evoluțiilor geopolitice extrem de dinamice din regiunea extinsă a Mării Negre. De asemenea, aceasta este concepută ca o structură academică, dar cu un pronunțat caracter pragmatic, cu profil interdisciplinar și orientare regională, subsumată priorităților europene și euro-atlantice în regiunea extinsă a Mării Negre. Funcționând sub forma unui institut de cercetare, ea ar urma să aibă o dublă subordonare – Academia Română și Parlamentul României.
Acest institut cu profil geopolitic regional explicit ar reprezenta astfel un element coagulator al eforturilor de susținere, în plan academic, a noii politicii externe pro-active a României în regiunea Mării Negre. El ar putea lua inițiativa creării unui consorțiu de centre și institute de cercetare cu profil geopolitic în regiunea extinsă a Mării Negre, care s-ar putea transforma într-un factor de lobby în favoarea promovării strategiei europene în regiune.
Toate aceste programe mai sus prezentate arată, pe de o parte, necesitatea implicării României în dezvoltarea regiunii Mării Negre, dar totodată și oportunitatea pe care aceasta o are de a se afirma pe plan internațional și implicit de a dezvolta o parte dintr-un teritoriu care îi aparține. Însă o asfel de abordare trebuie să fie foarte complexă, în sensul că ea trebuie să reunsească ai multe domenii. De aceea România ar trebui să se implice mai mult în promovarea dialogului Uniunii Europene cu vecinii și în dezvoltarea programelor TRACECA și INOGATE și Inițiativei BAKU. Ca stat membru, ea poate apela la instrumentele UE pentru a aduce beneficii economice statelor din zonă nemembre prin Acorduri de Liber Schimb, Preferințe Comerciale Autonome și alte stimulente.
Mai mult decât atât, România și Bulgaria sunt obligate, ca membre UE, să asigure asistență din bugetul național de asistență tehnică. De aceea, aceste două state pot trensfera expertiza de care dispun în domeniul afacerilor europene către statele riverane terțe din regiunea Mării Negre, utilizând întreaga gamă a instrumentelor puse la dispoziție de UE, inclusiv twinning-ul.
Turismul în regiunea Mării Negre a început să se dezvolte, el prezentând interes pentru călătorii altor țări din UE. De aceea, România ar trebui să investească în acest domeniu și să-l dezvolte cu eleente precum yachting, scufundări, situri istorice și arheologice, a căror atractivitate ar putea fi de mare capacitate pentru turiștii străini. De asemenea, conflictele înghețate ar trebui avute în vedere și de aceea România ar putea să utilizeze triplul său statut de țară membră a NATO și a UE și țară gazdă a trupelor militare americane pentru menținerea problematicii Transnistriei pe agenda de politică externă și de securitate a principalilor actori ai vieții politice internaționale și să sprijine obiectivul strategic al implicării decisive a UE și SUA, ca membri cu drepturi depline, în mecanismul de mediere al conflictului.
Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat a creat cadrul necesar purtării dialogului actorilor din zonă. România ar trebui să continue și să promoveze capacitarea societății civile și agenților economici de a elabora Cartea Albă și Cartea Albastră a Mediului Mării Negre. Inițiativele UE în domeniul societății civile în regiunea Mării Negre, ar trebui să acorde o atenție aparte rolului parlamentelor din regiune, autorităților locale, îndeosebi primarilor și euroregiunilor, și să stimuleze cooperarea la nivelul tineretului, crucială pentru dezvoltarea bunei guvernări în regiune. Cu cât vor exista mai multe inițiative care implică lideri ai tineretului din regiune, prin Centrul European de Tineret și prin cel de la Budapesta, cu atât mai repede se vor înregistra realizări în acest domeniu.
Există multe provocări ale regiunii în materie de securitate. Conflictele nesoluționate ce persistă în regiunea Mării Negre reprezintă o provocare majoră la adresa stabilității și dezvoltării durabile a regiunii, precum și un obstacol important în procesul de încurajare a cooperării regionale. De aceea se sugerează o implicare mai activă și mai cuprinzătoare a UE în actualele eforturi de soluționare a conflictelor în cauză, în conformitate cu dreptul internațional și cu principiile integrității teritoriale, și un angajament mai consistent din partea UE în gestionarea conflictelor și în operațiunile de menținere a păcii; consideră că UE joacă un rol esențial în dezvoltarea unei culturi a înțelegerii, a dialogului și a instaurării unui climat de încredere în regiune.
O altă sugestie de acțiune în regiunea Mării Negre se referă la promovarea stabilității politice și a democrației efective. O nouă abordare de politică regională pentru Marea Neagră nu se poate limita la cooperarea economică, ci ar trebui să aibă în vedere crearea unui spațiu caracterizat printr-o democrație durabilă, bună guvernare și existența statului de drept. Astfel este subliniată importanța reformelor politice și a reformei justiției, precum și a aplicării efective a angajamentelor asumate. Un alt aspect important este încurajarea respectării drepturilor omului, a democrației și a libertăților fundamentale, ce reprezintă o componentă principală a politicii externe a UE. De asemenea, este necesară integrarea acestor valori atât în cadrul relațiilor bilaterale, cât și al abordării regionale, indiferent de gradul de disponibilitate al guvernelor partenere. UE ar trebui să abordeze aspectele de cooperare regională în aceste domenii, în cadrul dialogurilor privind drepturile omului și în consultările cu țările din regiunea Mării Negre, precum și în cadrul forurilor multilaterale; iar Comisia ar trebui să utilizeze pe deplin Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului, precum și Sinergia Mării Negre, în vederea promovării cooperării regionale între societățile civile.
În domeniul energiei, una dintre sugestii se referă la efectuarea de evaluări de impact social și ecologic, în vederea unei analize a impactului produs de construirea unor astfel de noi infrastructuri de tranzit. Aceasta deoarece se consideră că Sinergia Mării Negre constituie un cadru adecvat pentru promovarea reformelor de piață în regiune, în scopul de a crea piețe de energie competitive, previzibile și transparente. De asemenea, coerența regională poate fi îmbunătățită semnificativ prin inițiative de întărire a legăturilor fizice dintre toate țările din jurul Mării Negre. Cooperarea în domeniul transporturilor și al mediului nu ar trebui să se limiteze la aspectele legate de energie, ci ar trebui să ofere o abordare cuprinzătoare, care să aibă în vedere necesitățile regiunii. În acest sens, o soluție ar fi planul de construire a unei autostrăzi în jurul Mării Negre, mai ales în contextul importanței Mării Negre și a Dunării ca rute strategice de transport în regiune.
În privința domeniului economic, se observă o creștere economică inegală, dar puternică, în întreaga regiune, însă această creștere este mai susținută în țările exportatoare de petrol și gaze. De asemenea, sectorul privat este foarte fragil în multe dintre țările regiunii și de aceea devine importantă realizarea unui spațiu de oportunități economice și prosperitate în regiunea Mării Negre, în favoarea cetățenilor și a partenerilor comerciali. Totodată, este necesară îmbunătățirea climatului de investiții, atât în favoarea companiilor locale, cât și a celor internaționale, îndeosebi prin intensificarea luptei împotriva corupției și a fraudei, și a promovării reformelor la nivelul economiei de piață destinate creșterii competitivității și atractivității economice, creând economii diversificate și favorizând creșterea economică durabilă, precum și dreptatea și coerența socială. Trebuie încurajată armonizarea și adoptarea unor măsuri suplimentare de liberalizare și susține crearea unei zone de liber schimb, în conformitate cu principiile OMC. UE, ca partener economic de bază al țărilor din regiunea Mării Negre, îi revine astfel un rol de conducere în promovarea obiectivelor amintite și în încurajarea luării de măsuri necesare în regiune.
Se sugerează dezvoltarea unei cooperări în regiunea Mării Negre și la nivel neguvernamental. În acest sens, Comisia ar putea să sprijine elaborarea unei platforme ONG pentru Marea Neagră, în scopul creării unui cadru de schimburi între societățile civile din regiune, care să mărească gradul de sensibilizare față de problemele comune și să contribuie la punerea în aplicare și monitorizarea politicilor UE pentru regiune.
Dezvoltarea prin cooperare teritorială
Așa cum au fost descrise în capitolele anterioare, există mai multe programe ce includ cooperarea teritorială în regiunea Mării Negre, inițiate de UE și a cărei membră este și România. Cu toate că s-a demonstrat faptul că prin cooperare teritorială o anumită regiune vizată poate prospera, se poate dezvolta astfel încât să de vină competitivă, la început, programele de acest fel întâmpină mai multe dificultăți de la crearea și până la implementarea lor.
În primul rând toate tipurile de cooperare nu au putut funcționa până nu a apărut GECT, adică până nu s-a creat baza juridică a acestora, care ulterior să determine apariția unor legi interne în statele membre. GECT este suportul desfășurări proiectelor prin fondurile structurale, el înlesnește juridic cooperarea.
În al doilea rând, o altă problemă este aceea că regiunile nu știu încă să coopereze. De aceea ele trebuie să învețe să se dezvolte prin cooperare teritorială de la experții din UE , din experiețele anterioare ale UE, dintr-o bază juridică oferită de GECT, dar mai ales problemele trebuie dezbătute la comun, actorii cointeresați trebuie să găsească soluții comune, în urm identificării problemelor speciale pe care regiunea lor le are. Pentru aceasta, țările direct implicate în rezolvarea problemelor unei regiuni trebuie să aibă întâlniri față în față care să se desfășoare pe domenii, între deținătorii de interese, și aceștia din urmă să decidă modul în care ar trebui să se implice.
Proiectul „Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu” prezentat ca soluție în lucrarea de față tocmai acest lucru își propune să realizeze: o cooperare reușită inițiată de România pentru regiunea Mării Negre, o cooperare în care să se aducă stakeholderii față în față și aceștia să decidă problemele lor și să decidă asupra intereselor pe care le au. Cooperarea teritorială nu se poate realiza decât dacă și cei mai mici deținători de interese se reunesc pentru a se cunoaște și a decide în comun.
Proiectul „Forumul Mării Negre pentru Dialog și Parteneriat de Mediu” facilitează întâlnirilie regionale cu toți actorii. El se adresează domeniului mediului din două motive: reprezintă un domeniu de mare interes pentru regiunea Mării Negre pentru că prezintă multe amenințări și, totodată oportunități, și în al doilea rând, pentru că în acest domeniu se capătă cel mai ușor consens, deoarece interesele coincid, sau se aseamănă de cele mai multe ori.
Anexe
Anexa 1
Cadrul instituțional al Obiectivului de Cooperare Teritorială Europeană
Anexa 2
Calendar privind participarea României în cadrul programelor de cooperare teritorială europeană 2007-2013
Anexa 3
Participarea țărilor din regiunea Mării Negre în organizații internaționale și regionale
M- stat membru
C- stat candidat la integrare
PEV- stat inclus în Politica Europeană de Vecinătate
PS- partenerit strategic
EAPC- Euro-Atlantic Partnership Council, Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic
OBS- stat observator
Anexa 4
Hartă regiune Marea Neagră
BIBLIOGRAFIE:
Cărți și studii:
Adams, Terrz D., et al., Europe’s Black Sea Dimension, Centre for European Policy Studies – Brussels, International Centre for Black Sea Studies – Athens, 2002.
Alexandrova-Arbatova, Nadia, Regional Cooperation in the Black Sea Area in the Context of EU-Russia Relations, Xenophon Paper no.5, International Centre for Black Sea Studies, April 2008.
Asmus, Ronald D., Jackson, Bruce P., The Black Sea and the Frontiers of Freedom. Towards a new Euro-Atlantic strategy, Hoover Institution, Policy Review No. 125 , June & July 2004.
Aydin, Mustafa, Europe's next shore: the Black Sea region, Institute for Security Studies, Occasional Paper no.53, June 2004.
Aydin, Mustafa, Regional Cooperation in the Black Sea and the Role of Institutions, Perceptions, Autumn 2005.
Bărbulescu, Iordan Gheorghe, UE – De la economic la politic, Editura Tritonic, București, 2005.
Bărbulescu, Iordan Gheorghe, UE – Politicile Extinderii, Editura Tritonic, București, 2006.
Black Sea Monitor, Issue No.3, International Centre for Black Sea Studies, March 2007.
Black Sea Monitor, Issue No.4, International Centre for Black Sea Studies, June 2007.
Black Sea Monitor, Issue No.5, International Centre for Black Sea Studies, July 2007.
Black Sea Monitor, Issue No.6, International Centre for Black Sea Studies, December 2007.
Black Sea Monitor, Issue No.7, International Centre for Black Sea Studies, April 2008.
Celac, Sergiu, The European Union and Maritime Issues in the Black Sea Area, International Centre for Black Sea Studies, Policy Brief no. 3, December 2006.
Cohen, Ariel, Irwin, Conway, “U.S. Strategy in the Black Sea Region”, Backgrounder No. 1990, December 12, 2006.
Cornell, Svante E., et al., The Wider Black Sea Region: An emerging Hub in European Security, Silk Road Paper, December 2006,
http://www.silkroadstudies.org/new/docs/Silkroadpapers/0612Blacksea_P.pdf .
Dungaciu, Dan, Geopolitică și securitate la Marea Neagră- Opțiunile strategice ale României și Moldovei, în Moldova pe calea democrației și stabilității. Din spațiul post-sovietic în lumea valorilor democratice, Cartier, Chișinău, 2005.
Dungaciu, Dan, Moldova ante portas, Editura Tritonic, București, 2005.
Ecobescu, Nicolae, BSEC AT FIFTEEN: Enhancing Effectiveness through Better Performance and Meaningful Institutional Reform, International Centre for Black Sea Studies, Policy Brief no. 2, September 2006.
Emerson, Michael, et al., The Reluctant Debutante: The European Union as Promoter of Democracy in its Neighbourhood, CEPS Working Documents No. 223, 1 July 2005.
Emerson, Michael, Making sense of Sarkozy’s Union for the Mediterranean, Centre for European Policy Studies, Policy Brief No.155, March 2008.
Emerson, Michael, The Black Sea as Epicentre of the Aftershocks of the EU’s Earthquake, Centre for European Policy Studies, Policy Brief No.79, July 2005
Hatto, Ronald, Tomescu, Odette, The EU and the Wider Black Sea Region: Challenges and Policy Oprtions, Garnet Policy Brief, Number 5, January 2008.
Kempe, Iris, Klotzle, Kurt, The Balkans and the Black Sea Region: Problems, Potentials, and Policy Options, CAP Policy Analysis 2/2006, April 2006.
Lesser, Ian O., Global Trends, Regional Consequences: Wider Strategic Influences on the Black Sea, Xenophon Paper no.4, International Centre for Black Sea Studies, November 2007.
Manoli, Panagiota, Reflecting on the BSEC: Achievements, Limitations and the Way Forward, International Centre for Black Sea Studies, Policy Brief no. 1, July 2006.
Mungiu Pippidi, Alina, Dilemele Mării Negre, Societatea Academică Română: Raport asupra guvernării numărul 20, iunie 2006.
Naval, Ion, “Regiunea Mării Negre din perspective diplomației hidrocarburilor”, în Moldova pe calea democrației și stabilității. Din spațiul post-sovietic în lumea valorilor democratice, Cartier, Chișinău, 2005.
Pop, Adrian (coordonator), et al., România și Republica Moldova- între Politica Europeană de Vecinătate și perspectiva extinderii Uniunii Europene, Studii de impact III, Institutul European din România, 2005.
Pop, Adrian, et al., România și Republica Moldova -între Politica Europeană de Vecinătate și perspectivele extinderii Uniunii Europene, Institutul European din România, București, 2006, www.ier.ro/PAIS/PAIS3/RO/ST.5_RO_Final.PDF .
Pop, Adrian, NATO and the European Union: Cooperation and security, NATO Review, summer 2007, http://www.nato.int/docu/review/2007/issue2/english/art6.html .
Pop, Adrian (coordonator), Manoleli, Dan, Spre o strategie europeană în bazinul Mării Negre. Cooperarea teritorială, Proiect SPOS 2007 – Studii de strategie și politici, Studiul numărul 4, Institutul European din România, București, Decembrie 2007.
Pop, Adrian, Direcții de evoluție a Politicii Europene de Vecinătate (PEV)- Viziune normativă din perspectiva intereselor României. Studiul reprezintă concluzii desprinse din studiul Adrian Pop, et al., România și Republica Moldova – între Politica Europeană de Vecinătate și perspectiva extinderii Uniunii Europene, Institutul European din România, Studii de impact III, Studiul nr. 5, București, 2006, disponibil online la http://www.ier.ro/PAIS/PAIS3/RO/ST.5_RO_Final.PDF.
Pop, Adrian, „Provocări și oportunități în regiunea Mării Negre”, în Securitate și stabilitate în bazinul Mării Negre, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2005, http://cssas.unap.ro/ro/pdf_carti/securitate_stabilitate_bazinul_marii_negre2005.pdf .
Roberts, John, Energy Cooperation Among the BSEC Member States, Xenophon Paper no.3, International Centre for Black Sea Studies, October 2007.
Rumer, Eugene B., Simon, Jeffrey, Toward a Euro-Atlantic Strategy for the Black Sea Region, Institute for National Strategic Studies Occasional Paper 3, National Defense University Press, Washington, D.C., April 2006.
Safaryan,Styopa, et al., Unfolding the Black Sea Economic Cooperation.Views From the Region, Xenophon Paper no.2, International Centre for Black Sea Studies, July 2007.
Stinga, Aurelian, European Security in the Wider Black Sea Area, U.S. Army War College Strategy Research Project, 12 March 2007.
Stribis, Ioannis, Decision-making in the BSEC.A Creative Cartography of Governance, Xenophon Paper no.1, International Centre for Black Sea Studies, July 2006.
Tassinari, Fabrizio, A Synergy for Black Sea Regional Cooperation, Centre for European Policy Studies, Policy Brief No.105, June 2006.
Tsoukalis, Loukas, Ce fel de Europă?, traducerea: Lena Călinoiu, Editura BIC ALL, București, 2005.
Wallace, Helen, Wallace William și Pollack, Mark A., Elaborarea Politicilor în Uniunea Europeană, coordonator de proiect din partea Institutului European din România: prof. univ. dr. Gabriela Drăgan; traducerea: Filip Gâdiuță; consultant științific pentru ediția în limba română: Isabela Atanasiu; Institutul European din România, București, 2005.
Documente:
A Strong European Neighbourhood Policy, Communication from the Commission, COM(2007)774 final, Brussels, 5 December 2007, http://ec.europa.eu/world/enp/pdf/com07_774_en.pdf .
An Energy Policy for Europe, Memo, European Commission, Directorate-General for Energy and Transport, January 2007,
http://ec.europa.eu/energy/energy_policy/doc/2007_03_02_energy_leaflet_en.pdf .
Black Sea Synergy – A New Regional Cooperation Initiative, Communication from the Commission to the Council and the European Parliament, COM(2007)160 final, Brussels, 14 April 2007 .
European Instrument for Democracy and Human Rights (EIDHR) Strategy Paper 2007 – 2010, http://ec.europa.eu/europeaid/where/worldwide/eidhr/documents/eidhr-strategy-paper-2007_en.pdf.
Ghidul cooperării transfrontaliere, proiect finanțat de UE prin programul PHARE CBC România-Bulgaria, 2005, http://www.eurodobrogea.ro/Documents/CD-RO/Docs/PDF/GuideFull.pdf .
Implementation of the European Neighbourhood Policy in 2007, Communication from the Commission to the Parliament and the Council, COM(2008)164, 3 April 2008.
Implementing Rules of the CBC Programmes Financed Within the Framework of the Legal Basis ENPI – DRAFT, CBC Implementing Rules – DRAFT, 28 April 2006,
http://www.blackseaforum.org/Docs/2007_Rules_CBC.pdf .
O nouă abordare a politicii regionale pentru zona Mării Negre, Parlamentul European, Rezoluție P6_TA-PROV(2008)0017, 17 ianuarie 2008,
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P6-TA-2008-0017+0+DOC+XML+V0//RO .
Plan Strategic de Acțiune pentru Reabilitarea și Protecția Mării Negre, Conferința miniștrilor mediului din țările riverane Mării Negre, Istanbul, Turcia, 30-31octombrie, 1996.
Primul raport de activitate privind punerea în aplicare a programului de acțiune NAIADES pentru promovarea transportului pe căile navigabile interioare, Comunicare a Comisiei, COM(2007) 770, Bruxelles, 5 decembrie 2007.
Raport privind o abordare de politică regională pentru Marea Neagră (2007/2101(INI)), Comisia pentru Afaceri Externe din cadrul Parlamentului European, Raportoare: Roberta Alma Anăstase, 20 decembrie 2007.
Regional Center for Combating Transborder Crime – SECI Center Bucharest, Annual Report 2006, Bucharest, May 2007.
Regulation (EC) No 1082/2006 of the European Parliament and of the Council of 5 July 2006 on a European grouping of territorial cooperation (EGTC), http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/regulation/pdf/2007/gect/ce_1082(2006)_en.pdf .
Strategia de Securitate Națională a României. România Europeană, România Euro-Atlantică: pentru o viață mai bună, într-o țară mai sigură, democratică și prosperă, București, 2006, http://www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf .
Strengthening the European Neighbourhood Policy, Communication from the Commission to the Council, COM(2006) 726 final, Brussels, 4 December 2006.
The European Neighbourhood and Partnership Instrument. Crossborder Cooperation – ENPI-CBC –How to prepare programmes, DRAFT, The Black Sea Forum, 2007,
http://www.blackseaforum.org/Docs/2007_CBC_guideline.pdf .
The European Neighbourhood Policy – How the EU is making a difference in partner countries, MEMO/07/548, Brussels, 5 December 2007.
The World Bank Migration and Remittances Factbook (2007), Migration and Remittances in Moldova, http://siteresources.worldbank.org/INTPROSPECTS/Resources/334934-[anonimizat]/Moldova.pdf .
Discursuri:
Băsescu, Traian, Președintele României, discurs în cadrul conferinței "Black Sea Trust for Regional Cooperation", Departamentul de Comunicare Publică a Administrației Presidențiale, 23 Octombrie 2007,
http://www.roembus.org/gov_agenda/MAE/2007/October/23oct_ro.htm .
Black Sea Synergy Ministerial Meeting, Kiev, 14 February 2008, http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=SPEECH/08/77&format=HTML&aged=0&language=EN&guiLanguage=en .
Borbely, Laszlo, Minister of Development, Public Works and Housing, Romania, Intervention to the European Neighbourhood Policy Conference: „Working Together. Strengthening the European Neighbourhood Policy” , 3 September 2007, Brussels, Belgium, http://ec.europa.eu/world/enp/pdf/conference2007/enp_conference_romania_en.pdf .
Ferrero-Waldner, Benita, European Commissioner for External Relations and European Neighbourhood Policy, „Black Sea Synergy: the EU’s approach to the Black Sea Region”.
Ferrero-Waldner, Benita, European Commissioner for External Relations and European Neighbourhood Policy, „The European Neighbourhood Policy and Black Sea Synergy – new opportunities for Bulgaria”, Public Lecture, Aula Maxima, Sofia University Sofia, Bulgaria 17 September 2007,
http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=SPEECH/07/538&format=HTML&aged=0&language=EN&guiLanguage=en .
Ferrero-Waldner, Benita, Opening Address to the conference „Towards an EU External Energy Policy to Assure a High Level of Supply Security”, Brussels, 20 November 2006,
http://www.europa-eu-un.org/articles/en/article_6500_en.htm .
Prodi, Romano, “A Wider Europe – A Proximity Policy as the key to stability”, în Peace, Security and Stability – International Dialogue and the Role of the EU, Sixth ECSA-World Conference, Jean Monnet Project, Brussels, 5-6 December 2002, SPEECH-02-619, http://www.europa.eu.int/comm/external_relations/news/prodi/sp02_619.htm .
Articole de presă:
Al treilea an de Război Rece la Marea Neagră, publicat pe site-ul Asociației Civic Media, 6 ianuarie 2008,
http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=597&Itemid=1 .
Băsescu: Marea Neagră e importantă pentru securitatea energetică a Europei, publicat pe site-ul Euractiv (http://www.euractiv.ro/), 12 octombrie 2007.
Băsescu nu acceptă energia ca instrument de presiune politică, iar Putin, scoate România de pe harta resurselor rusești, publicat pe site-ul Euractiv (http://www.euractiv.ro/), 25 iunie 2007.
Damian, George, Cum poate piede România la Marea Neagră, în Ziua, 18 ianuarie 2008.
Damian, George, Marea Neagră a ajuns la Bruxelles, în Ziua, 17 ianuarie 2008.
Dezastrul ecologic din Marea Neagră va lăsa urme cel putin 10 ani, publicat pe site-ul Euractiv (http://www.euractiv.ro/), 14 noiembrie 2007.
European Parliament debates EU-Russia relations ahead of summit, European Parliament, Infopress page, 24 October 2007,
http://www.europarl.europa.eu/news/expert/infopress_page/030-12159-344-12-50-903-20071023IPR12113-10-12-2007-2007-false/default_en.htm .
Marea Neagră – lupta pentru resurse energetice, publicat pe site-ul Euractiv (http://www.euractiv.ro/), 23 iulie 2007.
MEPs speak out in favour of more regional cooperation in the Black Sea region and the South Caucasus, European Parliament, Infopress page, 17 January 2008,
http://www.europarl.europa.eu/news/expert/infopress_page/030-18599-014-01-03-903-20080115IPR18588-14-01-2008-2008-false/default_en.htm .
O inițiativă a României a devenit o prioritate a Uniunii Europene, publicat pe site-ul Euractiv (http://www.euractiv.ro/), 25 iunie 2007 .
Oleoductul Constanța-Trieste va fi dublat de un gazoduct, publicat pe site-ul Euractiv (http://www.euractiv.ro/), 8 martie 2006 .
Popescu, Oana, Vin banii americani pentru Marea Neagră, în Cotidianul, 24 octombrie 2007.
Promovarea în UE a regiunii Mării Negre – șansa afirmării României, publicat pe site-ul Euractiv (http://www.euractiv.ro/), 2 iunie 2006.
Regiunea Mării Negre are un nou rol de securitate, publicat pe site-ul Euractiv (http://www.euractiv.ro/), 9 noiembrie 2006.
România – în contextul geopolitic și economic al Mării Negre, publicat pe site-ul Euractiv (http://www.euractiv.ro/), 24 iulie 2007.
România cere oficial o politică UE pentru Marea Neagră, publicat pe site-ul Euractiv (http://www.euractiv.ro/), 24 ianuarie 2007.
România nu este pe harta priorităților de transport ale UE, publicat pe site-ul Euractiv (http://www.euractiv.ro/), 23 noiembrie 2007.
Sergentu, Octavian, Marea Neagră – între exportul democrației și " Lacul Rusesc ", apărut pe site-ul Presa (www.presa.md ), 26 martie 2008,
http://www.presa.md/content.php?goto=news&do=show_news&category_id=10&news_id=7140 .
Toadea, Maria, „Sinergia la Marea Neagră”: prima inițiativă băsesciană care primește girul Parlamentului European, în Gândul, 18 ianuarie 2008.
UE va aloca 1,7 miliarde de euro anual pentru zona Mării Negre, publicat pe site-ul Euractiv (http://www.euractiv.ro/), 15 februarie 2008.
Agenții de presă:
BBC (România), http://www.bbc.co.uk/romanian/ .
Mediafax (România), www.mediafax.ro.
News In (România), http://www.newsin.ro/ .
Site-uri:
Association of European Border Regions, http://www.aebr.net/ .
Birou Regional de Cooperare Tranfrontalieră (BRCT), www.calarasicbc.ro .
Black Sea Cross Border Cooperation, http://www.blacksea-cbc.net .
Black Sea Economic Cooperation (BSEC) – http://www.bsec-organization.org/ .
Black Sea Euroregion, www.bser.eu.
Black Sea Forum for Dialogue and Partnership, http://www.blackseaforum.org/ .
Black Sea Naval Cooperation Task Group (BlackSeaFor)- http://www.blackseafor.org.
Black Sea NGO Network – http://www.bseanetwork.org/index.html .
Black Sea Regional Energy Centre – http://www.bsrec.bg/newbsrec/firstpage.html .
Black Sea Trade and Development Bank (BSTDB)- http://www.bstdb.gr .
Caspian Integration Bussiness Club, http://www.cibcgroup.com/index_en.shtml .
Centre for European Policy Studies – http://www.ceps.be.
Cooperation Ireland, http://www.cooperationireland.org/ .
ESPON 2013, http://www.espon.eu/ .
European Commision, Education and Training, http://ec.europa.eu/education/index_en.html .
European Commission, Regional Policy – Inforegio, http://ec.europa.eu/regional_policy/country/gateway/index_en.cfm.
European Economic Interest Grouping , http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/l26015.htm .
Fonduri Structurale, http://www.fondurile-structurale.ro/ .
Infoeuropa, http://www.infoeuropa.ro/jsp/page.jsp .
International Centre for Black Sea Studies (ICBSS)- http://www.icbss.org/ .
International Maritime Organization, http://www.imo.org .
Interstate Oil and Gas Transmission to Europe (INOGATE)- http://www.inogate.org .
Ministerul Dezvoltării , lucrărilor publice și locuințelor – www.mie.ro .
Politica Europeană de vecinătate – European Heighbourhood Policy – http://ec.europa.eu/world/enp/index_en.htm .
Southeast European Cooperative Initiative Regional Center for Combating Trans-Border Crime (SECI Center), http://www.secicenter.org/.
Technical Aid to the Commonwealth of Independent States (TACIS) – http://ec.europa.eu/external_relations/ceeca/tacis/index.htm .
The Organization for Security and Co-operation in Europe- http://www.osce.org/ .
Transport Corridor Europe Caucasus Asia (TRACECA)- http://www.traceca.org .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Pozitionarea Romaniei In Contextul Programelor de Cooperare Teritoriala Europeana din Regiunea Marii Negre (ID: 105863)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.