Pozitia Romaniei In Procesul Aderarii la Moneda Euro

Cuprins

Introducere:……………………………………………………………………………..pag.2

Capitolul I: Uniunea Europeană si moneda Euro

1.1.Uniunea Europeană……………………………………………………………………………….pag 3-4

1.2.Scurt istoric al monedei Euro………………………………………………………. ………….pag 4-8

Capitolul II:Avantaje si costuri ale introducerii monedei euro in România

2.1.Principalele avantaje ale adoptarii monedei Euro……………………………pag 9-13

2.2.Principalele dezavantaje ale adoptarii euro………………………………………….pag 13-14

2.3. Riscuri ale adoptarii euro……………………………………………………..pag.15-20

Capitolul III: Pozitia Romaniei in procesul aderarii la moneda euro

3.1 Viziunea Băncii Centrale Europene VS Viziunea Băncilor Centrale Nationale…..pag 21-27

3.2 Pozitia României din perspectiva BNR…………………………………………………………pag 27-30

3.3 Politica monetara Europeană………………………………………………………………………….pag 31-34

Concluzii…………………………………………………………………………………………………………..pag 35-36

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………… pag 37

Introducere

Ȋn această lucrare am analizat care sunt avantajele si dezavantajele pe care România le poate avea in momentul introducerii euro, ca monedă natională

Ȋn primul capitol am realizat o scurtă prezentare a Uniunii Europene incă de la anul infiinntarii sale.Odata cu aderarea României la 1 ianuarie 2007, UE a devenit un partener politic si economic foarte important al tării noastre.

Al doilea capitol cuprinde o analiză in ceea ce priveste avantajele si costurile pe care România le poate avea in momentul adoptării ca moneda unica euro, moment care nu este foarte departe , deoarece această aderare la zona euro poate avea loc oricand daca România indeplineste anumite criteria impuse de UE

Ultimul capitol al lucrării este unul de analiză a poziției pe care se situează diverse state membreale Uniunii Europene, dar care nu au adoptat încă moneda Euro cat si in particular a României din punctual de vedere al Bancii Nationale

Capitolul I

Uniunea Europeană și moneda Euro

În acest capitol este prezentat istoricul Uniunii Europene și cel al monedei Euro

Uniunea Europeană

Așadar putem spune faptul că Uniunea Europeană este un parteneriat economic și politic unic în lume, care reunește 28 de țări europene și acoperă aproape tot continentul.

UE a fost creată în perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. În această primă etapă, s-a pus accent pe consolidarea cooperării economice: așadar țările implicate în schimburi comerciale devin interdependente din punct de vedere economic și astfel se evită riscul izbucnirii unui nou conflict. La mijlocul anului 1958 a fost creată Comunitatea Economică Europeană (CEE), care, inițial, a avut ca scop intensificarea cooperării economice între șase țări: Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Ȋn perioada următoare a urmat crearea unei piețe unice de mari proporții, care continuă să se dezvolte către valorificarea întregului său potențial.

Ceea ce începuse ca o uniune strict economică a devenit treptat o entitate cu activități în nenumărate domenii, de la ajutor pentru dezvoltare, până la politica de mediu. Această schimbare a fost reflectată de modificarea, în 1993, a numelui Comunității Economice Europene (CEE), care a devenit Uniunea Europeană (UE).

Uniunea Europeană este întemeiată pe statul de drept. Toate acțiunile pe care le întreprinde se bazează pe tratate, asupra cărora au convenit toate statele membre, de comun acord, în mod voluntar și democratic. Aceste acorduri sunt obligatorii din punct de vedere juridic și stabilesc obiectivele UE în domeniile sale de activitate.

În cei 50 ani de existența au avut loc șapte valuri de aderare:

1973: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie

1981: Grecia

1986: Spania și Portugalia

1995: Austria, Finlanda și Suedia

2004: Republica Ceha, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria; Bulgaria si România in 2007.

2007: România și Bulgaria

2013: Croația

De aproximativ jumătate de secol, continentul european se bucură de pace, stabilitate și prosperitate. Populația să trăiește la standarde ridicate și beneficiază de o monedă europeană comună, euro.

Au dispărut controalele la frontierele dintre statele membre ale UE, cetățenii pot circula liber pe aproape tot continentul și le este mult mai ușor să trăiască și să muncească în UE.

Piața unică sau „internă” este principalul motor economic al UE, facilitând libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor. Un alt obiectiv-cheie este dezvoltarea acestei resurse majore, pentru a le permite europenilor să se bucure din plin de avantajele sale.În opinia mea aderarea României la UE a fost un necesar atât pentru economia tării cât și în vederea relațiilor geopolitice

1.2 Scurt istoric al monezii EURO

Ȋn continuare este prezentată moneda euro de la începutul său până în prezent

Ȋn septembrie 1929, omul politic german Gustav Stresemann întreabă Societatea Națiunilor: „Unde sunt moneda europeană și timbrul european de care avem nevoie?”. Șase săptămâni mai târziu, la 25 octombrie 1929, Bursa de la New York trăiește „vinerea neagră”: începe criză economică mondială. Aceasta duce la grave perturbări economice în întreaga lume, la închiderea întreprinderilor și la un nivel al șomajului fără precedent.

Statele reacționează în fața crizei adoptând politica „beggar thy neighbor” (adu-ți vecinul la sapă de lemn): adoptă măsuri deflaționiste pentru a crește competitivitatea exporturilor proprii și introduc bariere tarifare pentru produsele importate din alte țări. Această politică a avut drept rezultat agravarea crizei economice. Chiar dacă, în acel moment, ea s-a dovedit profitabilă pentru statele care au aplicat-o, pe termen lung a avut grave consecințe economice: inflație, scăderea cererii, creșterea șomajului și încetinirea schimburilor comerciale la nivel mondial.

Am luat în vedere 1944, an în care cel de Al Doilea Război Mondial făcea încă ravagii în Europa, la Bretton Woods, în Statele Unite, a avut loc o conferință privind refacerea relațiilor financiare și monetare la nivel mondial. Au participatlanegocieri peste 40 de țări, care, la 22 iulie 1944 au semnat acordurile de la Bretton Woods. Aceste acorduri conțin dispoziții și

Proceduri de guvernare a economiei mondiale: înființează Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare [„BIRD”, care în momentul actual este o componentă a Băncii Mondiale (EN) (ES) (FR)] și Fondul Monetar Internațional (EN) (ES) (FR). În plus, acordurile de la Bretton Woods pun în aplicare sistemul monetar al etalonului aur. Acesta prevede cursuri de schimb stabile bazate pe prețul aurului, care devine etalonul de referință. Dolarul american era singurul la acea vreme convertibil în aur, iar celelalte monede se indexau la rândul lor în funcție de acesta.

După cel de Al Doilea Război Mondial au avut loc schimbări foarte mari. Experiențele războiului a semnalat o trezire a conștiinței: cooperarea internațională este crucială pentru a se evita alte suferințe. De aceea, în 1945 se înființează Organizația Națiunilor Unite (ONU) (EN) (ES) (FR). Pe continentul european, piatra de temelie a ceea ce va deveni ulterior Uniunea Europeană este așezată prin intermediul a trei tratate care reunesc șase state semnatare (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos):

Primul este Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), care a fost semnat la data de 18 aprilie 1951;

Alte două tratate, și anume Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (CEE) și Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (EURATOM), au fost semnate în martie 1957 la Roma.

Noii observatorii ai Uniunii Monetare văd moneda EURO ca pe un proiect economic, insă euro este un proiect cât se poate de politic, fiind împiedicat să se realizeze timp de mai mulți ani. Euro a constituit un pas esențial în direcția obiectivului final al integrării politice “foarte restrânse “, subliniat pentru prima dată în Tratatul de la Roma, din anul 1958, iar limbajul tratatelor semnate ulterior arată cu claritate că introducerea euro se bazează pe mai mult decât simplul calcul al avantajelor și dezavantajelor economice.

Fostul cancelar german, Helmut Kohl și unul dintre cei mai frecvenți susținători ai Uniunii Monetare, consideră că avantajele economice ale euro au o natură secundară, subliniind în schimb că: “Experiențele amare încercate în acest secol, războaie și dictaturi, ne-au învățat că proiectul unificării reprezintă cea mai bună asigurare împotriva unei renașteri a egoismului național, șovinismului și a conflictelor violente”.

Există și alte motivații politice:

– Pentru Irlanda euro reprezintă o modalitate prin care ar putea fi estompată imaginea ei de prelungire a Angliei;

– Italia nu dorește să devină un pariu politic;

– Franța dorește cu disperare să reducă influența asupra ei a deciziilor luate de Germania în domeniul politicii monetare.

Fiecare națiune din Uniunea Europeană vede un anumit set de avantaje și riscuri.

Ȋn aprilie 1989 este prezentat un raport care propune consolidarea realizării UEM în trei etape. Raportul subliniază în principal necesitatea unei mai bune coordonări a politicilor economice, introducerii unor norme care să reglementeze deficitele bugetare naționale și a înființării unei Instituții noi, în totalitate independente, căreia să îi fie încredințată politica monetară a Uniunii: Banca Centrală Europeană (BCE).

Pe baza raportului Delors, Consiliul European de la Madrid, din iunie 1989, decide punerea în aplicare a primei etape a UEM: liberalizarea completă a mișcărilor de capitaluri până la 1 iulie 1990.

În decembrie 1989, Consiliul European de la Strasbourg solicită convocarea unei conferințe interguvernamentale pentru a identifica modificările care trebuie aduse tratatului în vederea realizării UEM. Lucrările acestei conferințe interguvernamentale au dus la Tratatul privind Uniunea Europeană, aprobat în mod oficial de șefii de stat și de guvern cu ocazia Consiliului European de la Maastricht, din decembrie 1991, și semnat la 7 februarie 1992.

Tratatul cuprindea următoarele etape:

1) prima etapă 1990-1993 a presupus adoptarea de măsuri pentru liberalizarea mișcării capitalurilor și punerea bazelor unei politici de convergență în materie de stabilitate a prețurilor și gestiune sănătoasă a finanțelor publice.

2) etapa a doua: 1994-1998 a fost caracterizată prin înființarea unor instituții premergătoare Băncii Centrale Europene. Astfel a fost creat Institutul Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt cu scopul de a întări cooperarea între băncile centrale și de a asigura coordonarea politicilor monetare. În cadrul IME a fost înființat un Comitet Monetar care a supravegheat situația monetară și financiară a țărilor membre.

3) a 3-a etapa a început de la 1 ianuarie 1999. Institutul Monetar European a fost desfintat și transformat în Banca Centrală Europeană

Admiterea statelor la cea de a 3-a etapa a fost condiționată de îndeplinirea unor criterii de convergență astfel:

– Rata inflației să nu depășească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media ratei inflația celor mai bune 3 țări ale UE cu cele mai stabile prețuri.

– Deficitul bugetar să nu depășească 3% din PIB-ul fiecărei țări

– Datoria publică a țării respective să nu depășească 60% din PIB-ul acesteia

– Rata dobânzii nu trebuie să fie mai mare de două puncte procentuale față de media pe termen lung a primelor trei state performanțe în acest domeniu. Statele care au îndeplinit cerințele impuse au fost: Germania, Franța, Italia, Belgia. Spania, Austria, Portugalia, Finlanda, Irlanda, Luxemburg.

Conform unui protocol anexat la Tratatul de la Maastricht Marea Britanie beneficiază de clauză de opțiune conform căreia poate trece la cea de a treia etapă atunci când considera că e cazul.

Cazul Danemarcei este special întrucât în iunie 1992, prin referendumul organizat, populația și-a exprimat dezacordul cu privire la acest tratat. În urma refuzului Consiliul European a luat act de neparticiparea acestei țări. În prezent, 17 state membre din cele 27 au finalizat cea de a treia etapă a UEM și au adoptat prin urmare moneda euro ca monedă unică.

În acest moment statele membre participante la euro sunt Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania. Aceste țări sunt numite frecvent „Zona euro” sau „Euroland”. Andorra, Monaco, San Marino și Vatican folosesc de asemenea moneda euro, deși nu sunt în mod oficial membri euro, și nici membri ai UE. (Au folosit înainte monede proprii care însă au fost înlocuite prin euro.) Dintre acestea, Monaco, San Marino și Vatican și-au creat propriile monede, cu propriile simboluri statale pe revers. Andorra folosește monede franceze și spaniole, de vreme ce au folosit francul francez și peseta spaniolă drept monede ale sale. Aceste țări folosesc euroul datorită unor înțelegeri cu statele membre UE (Italia în cazul principatului San Marino și al orașului Vatican, precum și Franța în cazul principatului Monaco), aprobate de către Consiliul Uniunii Europene.

Muntenegru și Kosovo, care au folosit drept monedă marca germană, au adoptat de asemenea moneda euro, deși, spre deosebire de cele trei state de mai sus, nu au intrat în nicio înțelegere legală explicită cu UE care să le permită acest lucru.

Alte locuri în care se folosește moneda euro sunt Departamentele Franceze de peste mări: Guiana Franceză, Réunion, Sfântul Pierre și Miquelon, Guadeloupe, Martinica, Sfântul Bartolomeu, Sfântul Martin, Mayotte, și insule nelocuite Clipperton și Teritoriile Australe și Antarctice Franceze; Regiunile autonome portugheze Azore și Madeira precum și Insulele Canare (care țin de Spania).

Țările care au avut moneda națională fixă în raport cu marca germană, de exemplu Bulgaria și Estonia, și-au fixat și ele ratele de schimb în raport cu euro.

De la 2 februarie 2002, litasul lituanian (LTL) a intrat în ERM II, rata de schimb fiindu-i fixată în raport cu euro în locul dolarului american.

Suedia a decis în 1997 să nu se alăture zonei euro, așa că nu a făcut niciun efort spre a îndeplini criteriul necesar, de a avea o rată stabilă de schimb. Suedia a făcut un referendum pe tema monedei unice europene la 14 septembrie 2003, participanții votând împotriva adoptării euro, cu 56,1 % voturi contra și numai 41,8 % voturi pentru. Această decizie a fost luată pentru o perioadă de minimum cinci ani.

În Danemarca un referendum pe tema aderării la euro a avut loc la 28 septembrie 2000, rezultând un procent de 53,2 % împotriva aderării.

În iunie 2010 cererea Estoniei de a adopta euro în mod oficial a fost aprobată, astfel încât la 1 ianuarie 2011 Estonia a devenit a 17-a țară participantă la Zona euro.

Asadar euro a devenit de-a lungul anilor cea mai utilizata monedă din lume alaturi de USD, in Europa procentul său d e utilizare in prezent fiind de 80%

CAPITOLUL II

AVANTAJE SI COSTURI ALE INTRODUCERII MONEDEI EURO IN ROMÂNIA

În acest capitol am prezentat care sunt avantajele și costurile pe care România le poate avea în momentul adoptării euro ca moneda națională

2.1 Principalele avantaje ale adoptării monedei EURO

În primul subcapitol sunt prezentate avantajele pe care moneda Euro le are pentru cele 17 state care au adoptat Euro pana în prezent

O monedă unică europeană, în primul rând are puterea de a surmonta fragmentarea actuală a pieței interne și de a-și întării poziția în fața concurenței internaționale. De asemenea asigură o mai mare transparență a costurilor și prețurilor, care devin comparabile în toată comunitatea, dând un nou impuls concurente

Pe de altă parte moneda unică prezintă o serie de avantaje și pentru turiști, vizitatori sau oameni de afaceri deoarece nu suportă costurile de tranzacție pe care le fac de fiecare dată prin schimbul de devize. De exemplu un cetățean care vizitează un stat membru UE și schimbă de fiecare dată monedă, pierde circa 45% din valoarea banilor săi, datorită costurilor de tranzacție sau schimburilor de devize repetate.

Pentru întreprinderi, o monedă economic unică presupune cheltuieli de acoperire a riscului de schimb, cheltuieli pe care le fac pentru a se proteja de fluctuațiile monetare. Întreprinderile ce realizează tranzacții comerciale în mai multe state membre pot înlătura astfel costurile administrative legate de schimburile valutare, inclusiv risipă de timp.

Așadar principalele avantaje sunt:

1) Riscul ratei de schimb- în mediul internațional al afacerilor, deciziile luate astăzi sunt adesea afectate negativ de viitoarele modificări ale ratelor de schimb. De exemplu: dacă compania germană BMW dorește să investească 100 milioane de dolari pentru a-și spori echipa de vânzări din Franța, estimarea pe care ea o face în ceea ce privește profitabilitatea investiției se învârte în jurul ratei de schimb estimate între marca germană și francul francez. Dacă după

Efectuarea investiției francul francez se va deprecia puternic, atunci vânzările companiei BMW în Franța (care sunt colectate în franci) se vor transforma dintr-o dată în mai puține mărci pentru compania – mama din München, făcând astfel ca investiția să fie mai puțin atractivă sau chiar neprofitabilă.

Ȋn opinia mea putem spune că cu cât sunt mai imprevizibile ratele de schimb, cu atât sunt mai riscante investițiile străine și sunt șanse mică ca aceste companii să obțină o creștere pe piețele externe. Iar datorită faptului că euro înlocuiește monedele naționale (de genul francului sau a mărcii), riscul legat de rață de schimb dintre monedele participante este eliminat complet, ceea ce reprezintă un avantaj pentru investițiile internaționale în Zona Euro.

Acest risc este un potențial neplăcut pentru orice consumator, producător sau investitor care astăzi ia o decizie economică ce implică o plată sau furnizarea unui bun sau a unui serviciu la o dată ulterioară.

2) Costurile tranzacțiilor – Turiștii care își planificau excursii în Europa înainte de introducerea monedei euro s-au confruntat cu inconveniențele și costurile mai multor monede, fiecare dintre acestea fiind recunoscută de un mic segment geografic din Uniunea Europeană și fiecare putând fi schimbată numai prin intermediul băncilor, al caselor de schimb valutar, al birourilor de turism și al companiilor de cărți de credit în schimbul unor taxe. Aceste taxe se prezentau sub forma unor comisioane fixe, precum și sub forma diferențelor dintre prețurile de cumpărare și prețurile de vânzare pentru orice monedă data.

Printr-un studiu al Comisiei Europene s-a estimat că înainte de introducerea euro, întreprinderile din Europa au convertit anual 7,7 trilioane de dolari dintr-o deviză a Uniunii Europene într-alta, plătind 12,8 miliarde dolari drept cheltuieli de conversie, adică 0,4 procente din Produsul Intern Brut al Uniunii Europene. Aceste costuri sunt făcute în special pentru companiile din țările mici, care au piețe de schimb lipsite de lichiditate și sisteme bancare nesofisticate.

3) Transparența prețurilor – O monedă unică arată cu claritate diferențele de preț dintre bunurile, serviciile și salariile din țări diferite, îmbunătățind astfel competiția dintre piețe. În absența euro, consumatorii din zona monedei unice au descoperit că este dificil și oarecum obositor să compare prețurile computerelor, uneltelor, materialelor de construcții, automobilelor, serviciilor de consultanță sau ale furnizorilor generali de dincolo de frontierele naționale.

Unii observatori pretind că euro va elimina diferențele de preț de pe continent pentru produsele și serviciile identice: “O sticlă de Coca Cola în Belgia va trebui să coste tot atâta cât în Franța “, însă aceste afirmații sunt total incorecte. Prețurile sunt stabilite ca urmare a interacțiunii complexe dintre ofertă, cerere și reglementări, într-o largă varietate de medii competitive

.

Prin introducerea unei monede unice nu se presupune eliminarea diferențelor de preț din Zona Euro, așa cum nici dolarul american nu stabilește același preț pentru o cutie de Cola în statele americane.

Alte avantaje euro sunt:

– Dispariția riscurilor cu privire la schimburile monedei intereuropeana și reducerea cheltuielilor aferente tranzacțiilor;

– Din ce în ce mai multe politici de cont vor fi înlocuite cu politici monetare BCE după modelul Bundesbank. Astfel, se produce o sporire a credibilității, importantă pentru consecințele sale în menținerea sistematică a stabilității prețurilor, respectiv a capacității de luptă împotriva inflației;

– Ridicarea euro la rangul de monedă mondială, deviză cheie care să concureze puternic dolarul american;

– Apariția euro ca valută puternică și relativ stabilă va relansa Europa în competiția mondială cu SUA și Japonia prin reașezarea sferelor de influența valutară pe piața mondială;

– Inducerea unei mari stabilități pe piețele financiare, reducerea volatilității, orientarea acestor piețe către un comportament macroeconomic al limitelor strânse ale deficitului bugetar;

– Reunirea în euro a trei dintre cele mai importante valute ca volum al fluxurilor financiare creează premisele creșterii numărului țărilor aflate pe orbita economică europeană;

– Intrarea euro în jocul valutar creează condițiile reducerii diferențelor considerabile dintre imaginea reflectată de cursurile valutare și datele economice fundamentale, diferențe care pot duce la declanșarea unor crize financiare și comerciale de amploare;

– Eliminarea ineficienței politicilor monetare naționale necoordonate;

– Expansiunea piețelor financiare – companiile au la îndemână facilități de finanțare mai mari, orientându-și profiturile spre acționariat, stabilirea monedei unice atrage o serie de fluxuri investiționale semnificative;

– Reducerea costurilor de tranzacție;

– Funcționarea optimă a Pieței Comune: este evident că marea piață europeană ar fi afectată de riscurile valutare implicate de instabilitatea cursurilor de schimb; cea mai bună garanție împotriva instabilității cursurilor de schimb valutar este însăși dispariția monedelor europene și înlocuirea acestora cu moneda unică;

– Stabilitatea prețurilor, ca urmare a uniformizării condițiilor monetare;

– Stimularea comerțului și a producției, pe de o parte prin eliminarea costurilor legate de utilizarea unor monede diferite, iar pe de altă parte, prin eliminarea costurilor implicate de asigurarea riscurilor valutare;

– Dispariția decalajelor între gradul de dezvoltare economică a diverselor țări participante;

– Eliminarea restricțiilor exercitate de situația balanței de plăți, așa cum se manifestă acestea în mod clasic: presiune asupra cursurilor de schimb și evaluarea rezervelor valutare; sau tocmai aceste restricții sunt cele care împiedică creșterea economică mai rapidă a unor regiuni, creștere necesară pentru alinierea la nivel comunitar a veniturilor formate în regiunile respective;

– Reducerea ratelor dobânzilor – anumite țări, pentru atragerea de capitaluri străine, adaugă dobânzilor o rată de primă de risc în vederea acoperirii riscului de depreciere. Prin introducerea monedei unice, prima de risc nu se mai justifică, dobânzile reducându-se având o medie mai scăzută și o stabilitate mai mare prin reducerea volatilității fața de țările din alte zone ale lumii;

– Simplificarea comparării prețurilor fiind exprimate în aceeași unitate de măsură – euro – compararea prețurilor acelorași produse din diverse țări devine mai simplă și facilă nefiind necesare calcule și utilizarea cursurilor de schimb. Simplificarea comparării prețurilor înseamnă și o mai bună informare a consumatorilor, respectiv o stimulare și a concurenței în cadrul UE;

– Eliminarea costurilor de convertibilitate – utilizarea aceleași monede elimină comisioanele și costurile de tranzacție pentru toate categoriile de clienți: persoane juridice ori persoane fizice, reduceri ale costurilor de tranzacționare care pentru bănci înseamnă pierderi

– Pentru persoanele juridice – tranzacțiile internaționale sunt supuse riscului valutar dintre moneda contractului și cea națională. În vederea eliminării riscului, se poate apela la diverse tehnici de acoperire care presupun comisioane, costuri. Prin stabilirea prețului contractelor internaționale în propria monedă (euro), dispar costurile de convertibilitate, de tranzacție, de acoperire la termen;

– Pentru persoanele fizice – persoanele fizice dintr-o țară U.E. care călătoreau în altă țară din U.E. trebuiau să plătească comisioane pentru schimbul valutar pentru procurarea monedei țării vizitate; având aceeași monedă valabilă în toate celelalte țări ale zonei euro, comisioanele de schimb valutar dispar. Costurile de convertire a unei monede în alta nu sunt de neglijat, acestea fiind estimate anual la circa 0,4% din PIB-ul comunitar;

– Consolidarea statutului de monedă internațională – apariția euro ca monedă puternică și relativ stabilă va relansa Europa în competiția mondială cu ceilalți doi poli de putere – SUA și Japonia – o Europă mai bine plasată pentru a negocia cu celelalte țări soluții convenabile în domeniul monetar internațional;

– Eliminarea atacurilor speculative, cu implicații benefice ale reducerii dobânzilor

– Expansiunea piețelor financiare, stabilitatea monedei unice asigurând atragerea de fluxuri investiționale semnificative.

Integrarea pieței monetare și financiare va determina crestereaeconomica pe termen mediu și lung a statelor din zona Euro. Pentru companii și populație în general, introducerea Euro înseamnă economie de timp și bani pentru realizarea tranzacțiilor valutare curente.

Moneda euro a redus inflația la un nivel scăzut și stabil. În anii ’70 și ’80, în multe state membre s-au înregistrat rate ale inflației foarte ridicate, care au depășit în unele cazuri 20 %. Inflația a scăzut pe măsură ce statele au început să se pregătească pentru introducerea monedei euro și, de la introducerea acesteia, rata inflației în zona euro a rămas, în general, în jur de 2 %. Acest avantaj este considerat cel mai important deoarece o inflație scăzută și stabilă este în avantajul tuturor.

Așadar avantajele monedei euro sunt benefice în plan economic pentru țările respective dar odată cu avantajele vin și dezavantajele care sunt prezentate în următorul subcapitol

2.2 Principalele dezavantaje ale adoptării EURO

În acest subcapitol sunt prezentate dezavantajele adoptării Euro.

În opinia mea orice monedă indiferent că este Euro, Dolar odată cu adoptarea ei acel stat își asumă și riscuri pentru că nimeni nu poate știi evoluția în viitor a monedei de aceea trebuiesc luate toate măsurile de precauție

Un prim dezavantaj este cel al costurilor ridicate de conversie, de trecere de la monede naționale la moneda unică. Acestea se referă la costuri de fabricație a bancnotelor și a monedelor noi, costuri pentru ajustarea sistemelor de contabilitate, pentru informarea și pregătirea publicului, costuri cu programe informatice, cu asigurarea bazei tehnico materiale, alte costuri:

– Pierderea de ajustare prin cursul de schimb:

Cursul de schimb a reprezentat pentru multe țări o ancoră, un instrument de ajustare a șocurilor asimetrice din economie mai ales în absența mobilității factorilor de producție.

– Pierderea independenței politicii monetare:

Politica monetară a Zonei Euro este definită și implementată de BCE, prin urmare, țările membre pierd acest atribut ce ține de suveranitatea națională. Oricum, în situația creșterii

Interdependențelor dintre economii, independența politicii monetare a unei țări este diminuată de măsurile luate de o altă țară cu care are relații dependente.

– Diminuarea independenței politicii bugetare:

Potrivit criteriilor de la Maastricht, țările care vor să adere la Zona Euro sau care sunt deja membre ale acesteia sunt obligate să promoveze politici bugetare restrictive care pot conduce la scăderea creșterii economice și a locurilor de muncă, la dificultăți de finanțare a deficitelor balanței de plăți.

– Centralizarea puterii – euro pare a fi un nou pretext pentru centralizarea puterii, a diferențelor prerogative la nivel comunitar, ceea ce conduce la alterarea suveranității naționale a statelor membre cu toate consecințele care decurg de aici;

– Absența unor organisme de control în materie de politică monetară și fiscal:

Relevantă în acest sens este absența unei trezorerii europene care să preia datoriile statelor membre. Crearea unui astfel de organism ar însemna o și mai mare diminuare a suveranității naționale;

– Amenințarea deflaționista:

Respectarea planului BCE și al Comisiei de realizare în spațiul euro a unei inflații reduse s-ar putea produce un șoc deflaționist puternic cu efecte negative resimțite deplin pe piața muncii dacă acest proces este "scăpat" de sub control;

– Lipsa de coerența și de instrumente a euro de a face fața unor situații de criză

Autoritățile comunitare par a fi luat prea puțin în calcul modalitățile de gestionare în cadrul UEM al unor situații de criză de natură financiară sau ale economiei reale. În cadrul unor crize severe s-ar putea ca anumite țări să iasă din sistem, situație pentru care, de asemenea nu sunt prevăzute nici un fel de proceduri.

Din prezentarea dezavantajelor de mai sus rezultă faptul că o țară înainte să adopte moneda euro trebuie să se asigure că poate face fața unor eventuale dezavantaje care ar putea pune în pericol economia țării și buna funcționare a statului

2.3 Riscuri ale adoptării EURO

Rapoartele publice și private consacrate EURO au făcut referire la „colapsul complet al teamă de EURO” și „haosul monedei” continua să apară în paginile revistelor financiare.

La Banca Centrală Europeană, acolo unde copiile Tratatului din 1992 asupra Uniunii Europene sunt purtate pe coridoare precum niște biblii personale, un colaps complet al EURO reprezintă „o imposibilitate legală”. Acest lucru se întâmpla deoarece nimic din zecile de pagini din aceste tratate nu afirma nimic despre vreo formă de retragere din uniunea monetară. Pur și simplu nu există nici un cadru sau vreo recunoaștere legală a unui asemenea eveniment: nici un fel de articole speciale, clauze referitoare la eliminare, circumstanțe atenuante sau cerințe de retragere. Dar este o naivitate să afirmi că un colaps total al EURO nu ar fi posibil doar pentru că acesta nu este specificat din punct de vedere legal.

Există două riscuri majore care ar putea submina sau chiar distruge succesul EURO. Acestea sunt:

Șocurile economice

Șocurile economice sunt schimbări neașteptate în mediul macroeconomic al unei țări sau al unei regiuni care distrug balanța delicată a producției, consumului, investițiilor, cheltuielilor guvernamentale și comerțului. Cel mai amenințător tip de șoc economic pentru zona monedei unice este cunoscut ca un șoc asimetric, numit astfel deoarece aceste șocuri afectează țările în mod diferit. Ele pot fi cauzate de scăderi sau creșteri drastice ale cererii pentru bunuri primare și servicii într-o anumită țară. De exemplu, atunci când cererea de produse forestiere scade, situația economică a Finlandei se deteriorează mult mai drastic și mai repede decât cea a Austriei, Franței, deoarece produsele forestiere reprezintă un procent enorm din PIB-ul Finlandei.

Înainte de introducerea EURO, țările din zona EURO puteau să manevreze șocurile asimetrice în trei moduri: ajustarea ratelor dobânzii, intervenția asupra ratei de schimb și ajustarea fiscală. EURO face însă că ajustările independente ale ratelor dobânzilor să fie imposibile, deoarece băncile naționale centrale din zona EURO au predat autoritatea în domeniul politicii monetare Băncii Centrale Europene din Frankfurt începând cu data de 1 ianuarie 1999. Acum există un singur set de rate pe termen scurt ale dobânzilor pentru toți participanții la

EURO. Prin urmare, cu excepția cazurilor în care șocurile economice lovesc toate țările participante și cu o intensitate aproximativ egală, ajustările ratelor dobânzilor nu pot fi folosite pentru rezolvarea șocurilor economice.

Unii economiști afirma că în urma unui șoc economic puternic, oamenii și-ar putea pierde încrederea în EURO. George Soros a afirmat de exemplu că EURO va suporta în cele din urmă cea mai mare parte a frustrărilor europenilor datorate șomajului, deoarece muncitorii din economii diferite ar acuza noua monedă pentru necazurile lor.

Uniunea Europeană este mai puțin capabilă decât Statele Unite să își revină de pe urma șocurilor economice în primul rând din cauza absenței unui sistem de transfer fiscal. Pe scurt, guvernul unic central din Statele Unite este capabil să transfere sume enorme între statele sale. În schimb, în Uniunea Europeană lipsește un sistem internațional eficient de transfer fiscal. În zona EURO, majoritatea impozitelor sunt plătite guvernelor naționale și locale. Aceasta lașă Comisiei Europene din Bruxelles un buget anual de numai 2.5% din cel controlat de guvernele naționale sau 1.27% din PIB-ul Uniunii Europene. Și, oricum, aproximativ jumătate din acest buget este consacrat exclusiv politicii din domeniul agriculturii.

Discordia politică

Mai există un al doilea risc continuu major pentru uniunea monetară, în afară de cel presupus de șocurile economice. Acest al doilea risc provine din faptul că integrarea politică europeană este încă în faza de început. Lipsa unui „guvern federal european” unificat și puternic determina a doua amenințare semnificativă pentru EURO, în afara problemelor de transfer fiscal abia menționate. Prima este aceea că guvernele membre pot deveni risipitoare din punct de vedere financiar, punând prin urmare în pericol viabilitatea unei monede unice. Cheltuielile zilnice ale celor 11 participanți la prima rundă nu sunt controlate direct de nicio autoritate unică. Prin urmare, națiunile neserioase pot depăși deficitele bugetare anuale precizate în Pactul de stabilitate și creștere fără a anunța, pot refuza să își plătească amenzile stabilite și pot deveni „outsideri” politici pentru restul Uniunii. În acest mod, țările stabile din punct de vedere financiar pot fi afectate de împrumuturile excesive ale celorlalte țări.

În esență, eliminarea prerogativelor statelor membre de a conduce în mod independent politicile monetare individuale trebuie suplinită, la nivel național, printr-o flexibilizare a mecanismelor de ajustare a salariilor și a altor costuri, pe fondul unor politici fiscale prudente. De aceea, persistenta unor disfuncționalități la nivelul politicilor fiscale, structurale și salariale ale statelor individuale poate explica de ce ultima fază a Uniunii Economice și Monetare nu a dat rezultatele scontate.

Astfel, deși s-au înregistrat progrese substanțiale în reducerea deficitelor bugetelor statelor membre, în unele țări deficitele bugetare se mențin la niveluri apropiate de 3% din PIB,

Care nu permit ajustările necesare în condiții economice nefavorabile, cu efecte nefaste vizibile în ultimul timp.

Pe de altă parte, avantaje fiscale și sociale creează rigidități pe piețele muncii, cu consecințe negative asupra gradului de ocupare, dar și asupra productivității. Cu toate că de la introducerea monedei unice, în Zona Euro s-au creat aproape 16 milioane de noi locuri de muncă, această performanță a contribuit, într-o oarecare măsură, la încetinirea creșterii productivității muncii, factor esențial pentru o creștere economică sănătoasă.

Productivitatea, care continua să explice în bună măsură diferențele de creștere economică intre Statele Unite și Europa, va continua să rămână „călcâiul lui Ahile” al economiei europene, fiind necesare progrese semnificative pe linia stimulării inovației, dar și a investițiilor în capitalul uman și real. De asemenea, politicile structurale trebuie să își îmbunătățească rolul jucat în integrarea piețelor, care ar conferi flexibilitatea necesară pentru a îmbunătăți rezistenta la șocuri. Toate aceste provocări sunt cu atât mai mari cu cât Uniunea Europeană trebuie să facă fața efectelor globalizării, care pune presiuni din partea țărilor emergente asupra înlocuirii unor sectoare economice în care statele membre nu mai sunt competitive, creșterii explozive a prețurilor la energie și alimente, precum și tendințelor de îmbătrânire a populației. Așa cum se poate observa, drumul euro nu este încă o cale netedă: Uniunea Europeană are de implementat, în continuare, o agendă substanțială de reforme economice și politice pentru a se putea bucura pe deplin de roadele adoptării monedei unice.

Având ocazia să se alăture Zonei Euro după mai bine de un deceniu „de rodare” a monedei unice, zece state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, vor avea ocazia să învețe din itinerariul parcurs până acum. Pentru aceasta, măsurile de reformă economică vor trebui întreprinse de timpuriu, pentru a securiza atingerea unui nivel de convergentă reală sustenabilă pe termen lung, fară de care drumul euro ar putea fi relativ accidentat.

Realizând această analiză din punctul de vedere al sistemului bancar, putem spune că un prim dezavantaj ar fi faptul că prin introducerea monedei unice, băncile comerciale pierd veniturile provenite din serviciile de schimb valutar oferit populației.

Cu toate acestea, în anul introducerii monedei unice numai sistemul bancar din 3 state membre, respectiv Germania, Finlanda și Luxemburg, au resimțit efecte negative asupra nivelului venitului brut provenit din activitățile financiare reprezentat de nivelul scăzut al veniturilor din dobânzi.

Trebuie precizat faptul că după adoptarea monedei euro, nivelul creditelor bancare a crescut mai repede decât nivelul depozitelor.

În anul 2008, Banca Centrală a Slovaciei realizase o analiză efectelor generate de introducerea monedei euro în mai multe state, după cum urmează:

Figura 1. Efectele introducerii monezii euro Sursa:Eurostat

Efectele introducerii monedei unice au fost analizate având în vedere evoluția a doi indicatori și anume raportul vânzărilor din comerțul exterior în PIB, respectiv creșterea investițiilor în titlurile de valoare, practic evoluția pieței de capital.

În ceea ce privește statele din vechiul bloc comunist, 5 dintre acestea au aderat deja la Zona Euro sau sunt în curs de aderare la Zona Euro, iar aici ne referim concret la Slovenia care a aderat în anul 2007, Slovacia în 2009, Estonia în 2011, Letonia la începutul lui 2014 și Lituania de la începutul acestui an , mai exact 1 ianuarie 2015

Problema se pune însă raportat la celelalte state membre fostului bloc comunist,printre care se numără și România.

Tabel nr 1

Sursa: Comisia Europeana

Potrivit declarațiilor guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, faptul că cele 5 țări din fostul bloc comunist, ce fac parte din Zona Euro sunt de dimensiuni mici, nu este întâmplător.

Suprafețele reduse ale statelor respective sunt definitorii, întrucât intrarea într-un anumit bloc monetar nu presupune numai un anumit nivel de dezvoltare ci și o anumită omogenitate economiei, a societății, care este mai greu de atins într-un stat de dimensiuni mai mari, într-o economie mai mare. Astfel, potrivit studiilor realizate de instituțiile Vest-Europene, dacă am lua în considerare numai zona orașului București și împrejurimile, respectiv județul Ilfov, aceasta are un grad de dezvoltare comparabil cu zona Lisabonei sau chiar zona Berlinului. Deci, această zonă s-ar putea integra foarte repede în Zona Euro, însă nu toate regiunile României s-ar integra la fel de ușor, de pildă zonele mai puțin dezvoltate precum zona Nord-Est sau cea de Sud-Vest.

Așadar aderând la Zona Euro, deși nu suntem destul de bine pregătiți, pot rezulta mai multe dezavantaje decât beneficii, cum s-a întâmplat și în cazul Greciei. Astfel se explică faptul că niciuna dintre cele 5 țări nu au stabilit încă dată ținta pentru aderarea la Zona Euro.

Astfel, analizând acești indicatori constatăm că într-adevăr aderarea la Zona Euro din punctul de vedere al criteriilor nominale de convergență nu este o problemă, majoritatea țărilor din fostul bloc comunist, și aici este inclusă și România au îndeplinit sau vor îndeplinii în cel mai scurt timp aceste condiții, adică sunt foarte aproape de valorile prevăzute în Tratatul de la Maastricht.

Prin urmare trebuie văzut de unde această atitudine de expectativă a acestor tari, de ce niciuna nu dorește momentan să intre în Zona Euro, ce presupune momentul prielnic pe care aceste țări îl așteaptă. În ultima vreme, avantajele adoptării monedei unice au devenit mai puțin evidente comparativ cu costurile care sunt tot mai vizibile. Apartenența unui stat nu mai implica in mod automat reducerea costurilor de finanțare, care reprezenta principalul avantaj al monedei unice, prin eliminarea riscului valutar. Cel mai elocvent exemplu este situația Greciei, care nu s-a mai putut împrumuta de pe piețele internaționale, iar România și Cehia din contră, mai ales dacă ne referim la faptul că pentru România costul de împrumut a ajuns mai scăzut decât cel pentru Italia, tara membră a Zonei Euro. Atunci apare imediat întrebarea „De ce

să ader la Zona Euro?”, „Ce beneficii îmi aduce?”. Astfel, este de remarcat și faptul ca moneda unică a început să piardă teren, tot mai mulți fiind de părere că adoptarea monedei Euro nu aduce unui stat numai avantajele sperate ci din contră dupa cum rezultă din graficul urmator

Figura 2.Popularitatea monedei Euro – ponderea respondenților care cred că moneda euro are consecințe benefice pentru țară

Sursa:Eurobarometru Falsh-Introducerea monedei euro in noile state membre

Așadar, un proces de integrare este un proces complicat ce necesită timp.

Pe de altă parte, s-a constatat că țările Europei Centrale și de Est cu regim de curs flotant, printre care și România, au rezistat mai bine perioadei de criză, iar cel mai bun exemplu în acest sens este Polonia care nu a „cunoscut” recesiunea. Practic cursul de schimb flotant permite intervenția BNR pe piață pentru stabilizarea situației economice la un moment dat, pe când în situația unui curs de schimb fix nu mai există aceeași flexibilitate.Nu trebuie omis și faptul că în perioada de criză au apărut costuri ocazionate de criza datoriilor suverane și instituirea mecanismelor de rezoluție, iar aceste cheltuieli au fost achitate din contribuția statelor membre Zonei Euro, inclusiv cele care au aderat de curând.Având în vedere contextul dat, se pune problema dacă mai este motivant pentru alte state să-și dorească să adere la Zona Euro sau dacă sunt suficiente criteriile de laMaastricht.

CAPITOLUL III

POZIȚIA ROMÂNIEI ÎN PROCESUL ADERĂRII LA MONEDA EURO

Acest capitol are ca scop analizarea poziției pe care se situează diverse state member ale Uniunii Europene, dar care nu au adoptat încă moneda Euro. Dintre aceste state amintim în primul rând România, Bulgaria, Cehia, Ungaria și Polonia.

3.1. Viziunea Băncii Centrale Europene VS Viziunea Băncilor Centrale Naționale

1. România

În prezent, dacă ne focalizam atenția asupra criteriilor de convergență nominală ce trebuie îndeplinite de toate statele ce vor să adere la Zona Euro, constatăm faptul că singurul criteriu ce încă nu este îndeplinit de România vizează creșterea prețurilor.Astfel, graficul următor are rolul de a reliefa poziția statelor analizate:

Figura3.Indicele armonizat al preturilor bunurilor de consum

Sursa:Eurostat,BNR

Potrivit previzionărilor realizate, BCE, consideră evoluția viitoare a IAPC în cazu lRomâniei ca fiind favorabilă, însă atrage atenția asupra faptului că trebuie luate în considerare și „dinamica prețurilor materiilor prime și ale prețurilor administrate, în cazul celor din urmă, în special pe termen mediu.” Privind în perspectivă, faptul că PIB/locuitor și nivelu lprețurilor sunt încă semnificativ reduse în România comparativ cu zona Euro este posibil ca acești doi factori să Influențeze negativ evoluția inflației în următoarea perioadă.De asemenea, în perioada de referință, România nu a participat la mecanismul de curs de schimb ERM ÎI. Cursul de schimb al leului raportat la euro a prezentat un grad de volatilitate relativ ridicat, deși comparativ cu alte state, în medie volatilitatea a fost mai redusă. Atât deficitul bugetar, cât și gradul de îndatorare s-au situat în intervalul stabilit; deasemenea și ratele dobânzilor pe termen lung s-au situat la un nivel inferior punctului de maxim stabilit.

Din punctul de vedere al Băncii Centrale Europene, „Legislația României nu îndeplinește toate cerințele referitoare la independența băncii centrale. România este stat membru al Ue care face obiectul unei derogări și, în consecință, trebuie să respecte toate cerințele de adaptare prevăzute în Tratat.”

În concluzie România mai are nevoie să depășească un singur obstacol până la adoptarea monedei unice moment care este foarte aproape potrivit specialiștilor

2. Bulgaria

În perioada de referință, nivelul IAPC în cazul Bulgariei și-a situat sub nivelul valorii de referință corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor. Privind evoluția IAPC în ultimii 10 ani, constatăm faptul că, în cazul Bulgariei, inflația anuală măsurată prin indicele prețurilor bunurilor de consum a avut caracter volatil, înregistrând valori situate între 2,3% și 12%. Intervalul de variație poate fi explicat prin ajustările prețurilor administrate și ale accizelor, în special la tutun, evoluția prețurilor materiilor prime, însă trebuie luat în calcul și un alt factor, respective creșterea economică robustă manifestată de economia bulgară în ultima perioadă. Cu toate că nivelul inflației este situate sub nivelul de referință, “exista preocupări cu privire la sustenabilitatea convergentei inflației.”

În ceea ce privește nivelul deficitului bugetar și respective nivelul gradului de îndatorare, Bulgaria se situează în intervalul stabilit prin Tratatul de la Maastricht.

În perioada de referință de 2 ani, leva bulgărească nu a participat la mecanismul cursului de schimb ERM ÎI. Ratele dobânzilor pe termen lung, sunt situate la un nivel ce corespunde criteriilor de convergență nominală din Tratatul la Maastricht. În cazul tuturor statelor studiate cursul de schimb se încadrează în marjele stabilite, după cum reiese din graficul următor.

Figura 4. Situatia cursului de schimb

Sursa:Eurostat,BNR

Din perspectiva, BCE considera că Bulgaria desi indepliniste toate criteriile de convergentă nominală, trebuie să implementeze strategii de care sa asigure stabilitate macroeconomică si respectiv stabilitatea durabilă a preturilor.

Prin urmare, “legislația bulgară nu îndeplinește toate cerințele privind independenta băncii centrale, interdicția de finanțare monetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem. Bulgaria este stat membru al UE care face obiectul unei derogări și, în consecință,trebuie să respecte toate cerințele de adaptare prevăzute în articolul 131 din Tratat.”

Pe de altă parte, din perspectiva autorităților de supraveghere bulgăre, poziția adoptată cu privire la adoptarea monedei euro, este una de espectativa: „Dacă mă angajez pe calea aderării, nu știu cu exactitate în ce mă implic, așa că vom adopta pur și simplu o atitudine de expectativă”.

(Simeon Djankov, ministru de finanțe în perioada iulie 2009 – martie 2013, Washington, februarie 2013)

3. Republica Cehă

În Republica Cehă, în perioada de referință rata medie anuală a inflației s-a situat sub nivelul de referință. Analiza retrospectiva pe o perioadă mai îndelungată indică faptul că inflația anuală măsurată prin IAPC a avut în general un trend descrescător, dar chiar și atunci când creșterea prețurilor bunurilor de consum a urmat un trend crescător, acesta nu a înregistrat fluctuații foarte ridicate. După perioada de criza prin care a trecut, Cehia a început treptat să își redreseze economia, îndeosebi prin exporturi. La fel ca și în celelalte 2 state, România și Bulgaria, creșterea remunerării pe salariat a rămas superioară dinamicii productivității muncii.

Prognozele realizate de BCE indică faptul că în perioada următoare inflația va urma un trend descrescător. Din punctul de vedere al deficitului bugetar respectiv al gradului de îndatorare, în prezent Cehia nu întâmpină situații nefavorabile, adică valorile acestor 2 indicatori se situează în parametrii normali.

Întocmai cu celelalte state, Republica Cehă în perioada de referință nu a participat la mecanismul de curs de schimb ERM ÎI. Însă, în ceea ce privește volatilitatea cursului de schimb, aceasta se situează în intervalul stabilit, iar potrivit previziunilor Băncii Naționale a Republicii Cehe, nici în perioada următoare nu se vor înregistra fluctuații ridicate.

Potrivit concluziilor expuse în „Raportul de Convergență” publicat de către BCE în mai 2012, Republica Ceha necesita printre altele menținerea unei politici monetare orientată spre îmbunătățirea cadrului fiscal intern, aplicarea unor măsuri de consolidare fiscală, prin implementarea unor noi măsuri și în plus menținerea unei politici prudențe în privința cheltuielilor pe termen mediu.

În concluzie, ca și în cazul celorlalte 2 state, “legislația cehă nu îndeplinește toate cerințele privind independența băncii centrale, interdicția de finanțare monetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem. Cehia este stat membru al UE care face obiectul unei derogări și, în consecință, trebuie să respecte toate cerințele de adaptare prevăzute în articolul 131 din Tratat.”

Totodată, din perspectiva Guvernatorului Băncii Naționale Cehe atitudinea cu privire la adoptarea monedei unice este de expectativă, mai ales având în vedere neajunsurile generate de perioada de criză. Astfel declarația Guvernatorului Băncii Naționale Cehe este următoarea: „Chiar dacă în urma alegerilor se formează o coaliție favorabilă unei intrări rapide în zona euro, opinia mea este că cererea oficială de aderare nu va fi depusă mai devreme de anul 2016.” (Miroslav Singer, Guvernatorul Băncii Naționale a Republicii Cehe, Bloomberg, mai 2013).

4. Ungaria

În anul 2013, nivelul IAPC a fost inferior valorii de referință, doar că din perspectiva autorităților europene, riscurile în sensul creșterii inflației în perioada următoare s-ar referi la majori neașteptate ale prețurilor materiilor prime.

În ceea ce privește nivelul datoriei publice nivelul acesteia corespunde criteriilor de convergență nominală, iar gradul de îndatorare se încadrează în parametrii normali.De asemenea, în prezent cursul de schimb se încadrează în marjele de fluctuație de± 15%, iar ratele dobânzilor pe termen lung încă se situează ușor deasupra valorii de referință. Așadar, în opinii reprezentanților Băncii Centrale Europene, „Ungaria necesită, o politică monetară orientată spre stabilitate, inclusiv un cadru instituțional stabil care să mențină încrederea pieței în independența deplină a băncii centrale.”

Din perspectiva autorităților de conducere ale Ungariei, situație este expusă astfel: „Ungaria nu va pune pe tapet problema adoptării monedei unice înainte de sfârșitul acestui deceniu […] Îndeplinirea de către Ungaria a criteriilor de aderare la zona euro este un proces îndelungat”. (Mihály Vargă, ministrul economiei, aprilie 2013); „Ungaria nu se poate gândi serios la intrarea în zona euro până când nivelul mediu de dezvoltare economică nu atinge 90% din cel al statelor din Zona Euro.” (Viktor Orbán, prim-ministru, aprilie 2013)

5. Polonia

Potrivit rezultatelor furnizate, constatam că Polonia îndeplinește toate criteriile de aderare la moneda unică, astfel că în cazul de fata nivelul indicelui prețurilor bunurilor de consum se situează sub nivelul de referință.

Deficitul bugetar și respectiv datoria publică a fost deja ajustat, astfel ca deficitul bugetar a înregistrat astfel valori sub nivelul stabilit respectiv de 3% din PIB.Cursul de schimb se încadrează în intervalul stabilit, iar nivelul ratelor de dobândă pe termen lung sunt situate sub nivelul de referință.

În graficul următor este prezentată evoluția ratelor de dobândă pe termen lung:

Figura 5: Pozitia ratelor de dobanda pe termen lung in prezent

Sursa:Eurostat

Asadar, privind din perspectiva îndeplinirii criteriilor de convergență nominală, Polonia poate opta să adere la Zona Euro oricând. Perspectiva BCE, în momentul publicării„Raportului de convergență” era următoarea: „Legislația Poloniei nu îndeplinește toate cerințele privind independența băncii centrale, confidențialitatea, interdicția de finanțare monetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem.”, însă între timp Polonia și-a îmbunătățit indicatorii.

Trebuie analizată, însă și perspectiva Consiliului de Politica Monetară al Băncii naționale a Poloniei: „În opinia Consiliului, intrarea Poloniei în ERM II și ulterior în zona euro ar trebui avută în vedere după depășirea crizei financiare cu care se confruntă țările din zona euro și după finalizarea cadrului instituțional al acesteia, în condiții care să permită maximizarea beneficiilor asociate integrării în zonă monetară și totodată reducerea la minimum a costurilor aferente”. (Consiliul de Politică Monetară al Băncii Naționale a Poloniei, Orientările politicii monetare pentru anul 2014, septembrie 2013)

Prin urmare, putem conchide subliniind faptul că dacă ne-am rezuma strict la criteriile de convergență nominală prevăzute în Tratatul de la Maastricht, dintre cele 5 țări ce au aparținut fostului bloc comunist, 4 dintre acestea îndeplinesc condițiile de aderare la zona Euro, însă opinia organismelor de supraveghere financiară din fiecare stat, în speță Băncile Centrale Naționale, adopta o atitudine de expectativă având în vedere costurile generate de adoptarea monedei euro și care au ieșit la iveală în special în perioada de criză economică.

3.2 Poziția României din perspectiva BNR

În ultimii ani România a realizat progrese semnificative în sensul îndeplinirii criteriilor de convergență. Astfel, în prezent, doar rata inflației depășește încă valoarea de referință a criteriului de la Maastricht, însă conform previzionărilor realizate de BNR, în cursul anului 2015 va fi îndeplinit și acest criteriu. Pe de altă parte, în cadrul tabloului de bord, PIIN rămâne singurul indicator ce depășește parametrii stabiliți, însă corecția acestuia este în mod inevitabil, rezultatul unui proces de durată nu doar în cazul României cât și în situația celorlalte 5 țări ce au aparținut blocului comunist, după cum reiese din tabelul următor. (Țin să precizez faptul că PIIN reprezintă poziția investițională internațională netă, adică câte capitaluri din exterior apar și s-a stabilit că acestea să nu depășească 35% din PIB.)

Tabel 2: Tabloul de bord aferent procedurii privind dezechilibrele macroeconomice

Sursa: Eurostat, INS, BNR

Potrivit analizei realizate în subcapitolul anterior, dacă ne oprim însă asupra criteriilor de convergență nominală, România se situează pe o poziție mult mai bună dacă ne raportăm la valorile înregistrate în trecut, astfel că într-o perioadă cât mai scurtă ar putea adera la Zona Euro. Este totuși bine să nu ne raportăm numai la îndeplinirea criteriilor de convergență nominală, ci ar fi bine să analizăm imaginea de ansamblu a economiei României înainte de a lua decizia de a adera sau nu și de asemenea această decizie nu trebuie țină cont de ambițiile politice. După cum am precizat și anterior, în prezent, singurul indicator care nu este în conformitate cu criteriile de convergență nominală este IAPC, însă potrivit previziunilor BNR în cel mai scurt timp, undeva prin luna mai 2016 acest indicator se va încadra în intervalul d ereferință.

Situația economică a ultimilor ani a demonstrat că accentul cade nu atât pe îndeplinirea criteriilor nominale, cât pe elementele ce condiționează succesul economic în interiorul Zonei Euro. Altfel spus, „Este România pregătită să intre în Zona Euro, lăsând de o parte criteriile de convergență nominală?”. Or, intrând în Zona Euro, nu cumva ni se un șablon ce nu ne va mai dă libertate, lejeritate de decizie, astfel încât nu vom putea accentua creșterea economică; oare vom adopta criza ce a fost specifică statelor membreZonei Euro, ne vom împrumuta mai scump așa cum s-a întâmplat în cazul Spaniei sau al Italiei?

Până acum s-a spus că îndeplinind criteriile de convergență nominală, poți intra în Zona Euro și apoi mecanismele pieței vor contribui la optimizarea creșterii economice anoului stat membru al Zonei Euro. Or, acest fapt nu s-a întâmplat, mai ales dacă privim asupra țărilor din Sud, respectiv Grecia, Italia, Spania, Portugalia despre care s-ar putea spune că au avut chiar de suferit. Decizia și respectiv momentul aderării la Zona Euro trebuie bine calculată, nu trebuie să fie doar o ambiție, mai ales ținând cont de faptul că „obținerea și apoi păstrarea competitivității, a stabilității financiare și a echilibrului fiscal condiționează convergenta nominală și reală în perioada premergătoare întării în Zona Euro, dar și fructificarea avantajelor uniunii monetare ulterior aderării.”

Așadar, îndeplinirea criteriilor de convergență nominală este o condiție necesară, dar nu și suficientă, iar necesitatea atingerii unui grad relativ ridicat a PIB/locuitor, criteriului de convergență reală, în perioadă anterioară intrării în Zona Euro, a devenit evidenta. Din nou este reliefata importanta omogenității unui stat, respectiv existența unor decalaje de proporții între o zonă și alta a aceluiași stat. Pentru că tot am făcut referire la competitivitate, puteam lua exemplul unui stat Vest european, membru al Zonei Euro, unde prețurile în euro sunt cam tot aceleași cu prețurile în lei, în România. De exemplu, dacă în Franța o pâine costă 1 euro, iar în România costă 1 leu, în momentul în care România va deveni membră a Zonei Euro, prețurile treptat se vor alinia, adică și în România o pâine va costa 1 euro care înseamnă 4,5 lei și nu 1 leu. Dacă privim și asupra gradului de omogenizare, am constatat că, conform studiilor Vest-Europene, zona București și respectiv Ilfov se vor alinia ușor, problema se pune ce vor face celelalte orașe, zone mai slab dezvoltate ale României. În plus, forțarea unei adoptări rapide a monedei euro s-a dovedit periculoasă.

Am luat exemplul Greciei, care gândindu-se strict la beneficiile aduse de adoptarea monede Euro și aici ne referim în special la faptul că Grecia este un stat în care turismul este foarte bine dezvoltat iar moneda euro ar fi favorizat încă o dată turismul și nu numai, a forțat adoptarea monedei unice, iar rezultatele sunt deja bine cunoscute. Este important ca reformele necesare să fie făcute înainte de aderarea la Zona Euro, pentru că există mai multă flexibilitate, iar obiectivul aderării la euro, ar putea fi folosit mai degrabă pentru a pune la punct într-un mod eficient economia statului și nu pentru a obține statutul de stat membru al Zonei Euro.

Și pentru că după cum am spus criteriile de convergență nominală s-au dovedit insuficiențe a apărut Tabloul de bord, respectiv o imagine de ansamblu asupra procedurii privind dezechilibrele macroeconomice.

Prin urmare, trebuie spus faptul că ideea adoptării monedei unice nu este abandonată însă abordarea acesteia este mai prudentă și mai cuprinzătoare. România este mai aproape că oricând de îndeplinirea criteriilor de convergență nominală de la Maastricht, însă a devenit evident faptul

Că îndeplinirea acestora nu este suficientă. Acum rezolvarea problemelor economice interne înainte de aderarea la Zona Euro este o condiție esențială pentru succesul procesului de extindere a Zonei Euro, doar astfel noile state membre tot crea beneficii atât pentru ele însăși cât și pentru ansamblul Uniunii Monetare. În ceea ce privește criteriile de convergență reală, în România:

PIB/locuitor al României reprezenta cca. 49% din nivelul mediu al UE în 2012, față de:

68% în Estonia în anul adoptării euro (2011);

62% în 2012 în cazul Letoniei (care a adoptat euro în 2014).

Pentru că nivelul PIB/locuitor să ajungă la circa 60% din media UE, ar fi necesari:

10 ani cu un diferențial de creștere economică de 2 puncte procentuale pe an în favoarea României;

7 ani cu un diferențial de 3 puncte procentuale pe an;

5 ani cu un diferențial de 4 puncte procentuale pe an.

După toate datele, putem spune cu precizarea: criteriile de convergență nominală sunt necesare însă nu suficiente și înainte de a lua o decizie clară în sensul aderării la Zona Euro, trebuie foarte bine analizate beneficiile în paralel cu dezavantajele create și mai întâi de toate trebuie asigurată o stabilitate economică de durată.

3.3 Politica monetară Europeană

În acest subcapitol am prezentat politica monetară a Uniunii Europene. BCE și băncile centrale naționale din toate statele membre formează Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). Obiectivul principal al SEBC este menținerea stabilității prețurilor. Pentru a îndeplini acest obiectiv, Consiliul guvernatorilor BCE își întemeiază deciziile pe o strategie de politică monetară ce se bazează pe doi piloni și le pune în aplicare prin intermediul măsurilor de politică monetară standard și neconvenționale. Principalele instrumente ale politicii monetare standard sunt operațiunile de piață monetară, facilitățile permanente și constituirea unor rezerve minime. Drept răspuns la criza financiară, BCE și-a modificat strategia de comunicare, oferind orientări cu privire la evoluția politicii BCE privind ratele de schimb, care depinde de perspectiva stabilității prețurilor, adoptând și o serie de măsuri de politică monetară neconvenționale. Printre aceste măsuri se află și cumpărarea de active și obligațiuni de stat pe piața secundară, scopul fiind menținerea stabilității prețurilor și asigurarea eficacității mecanismului de transmisie a politicii monetare.

SEBC își propune în primul rând o stabilitate a prețurilor. De asemenea, SEBC sprijină politicile economice generale ale Uniunii, pentru a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii.

Aceasta acționează în conformitate cu principiile unei economii de piață deschise în care concurența este liberă, promovând o alocare eficientă a resurselor.

Încă de la început, BCE publică buletine lunare care conțin o analiză detaliată a situației economice și perspectivele privind evoluția prețurilor. În ianuarie 2015, Buletinul lunar a fost înlocuit printr-un Buletin economic, de concepție nouă, care, având în vederea trecerea în ianuarie 2015 la un interval de șase săptămâni între reuniunile de politică monetară ale Consiliului guvernatorilor, va fi publicat la două săptămâni după fiecare reuniune de politică monetară. La 19 februarie 2015, BCE a publicat pentru prima dată un raport privind reuniunea de politică monetară a Consiliului guvernatorilor, aliniindu-se astfel la politica de comunicare a altor bănci centrale importante. BCE prezintă Parlamentului European un raport anual privind activitatea SEBC și politica monetară din anul precedent și din anul în curs.

În Consiliul guvernatorilor se aplica principiul „un membru, un vot”. Însă conform tratatelor privind UE, de îndată ce numărul țărilor a căror monedă este euro depășește 18, votul din cadrul Consiliului guvernatorilor BCE trebuie să se bazeze pe un sistem de rotație. Această condiție a fost îndeplinită la 1 ianuarie 2015, când Lituania a adoptat moneda euro. Sistemul de rotație se impune pentru a se putea asigura eficacitatea procesului decizional din cadrul BCE chiar și atunci când numărul participanților crește. Guvernatorii primelor cinci țări din zona euro (clasate în funcție de dimensiunea economiilor lor și a sectoarelor lor financiare) dețin în comun patru drepturi de vot. Toți ceilalți (în prezent 14) dețin în comun 11 drepturi de vot. Guvernatorii folosesc pe rând drepturile de vot, pe perioade de o lună. Membrii Comitetului executiv al BCE au drepturi de vot permanente.

La 13 octombrie 1998, Consiliul guvernatorilor BCE a convenit asupra elementelor principale ale strategiei sale de politică monetară și anume:

definiție cantitativă a stabilității prețurilor

un rol important pentru monitorizarea creșterii masei monetare, identificate printr-o valoare monetară agregată

o evaluare a perspectivelor evoluției prețurilor pe baza unei serii ample de indicatori. BCE a optat pentru o strategie monetară bazată pe doi piloni (pilonul 1: analiza economică, pilonul 2: analiza monetară), al căror rol a fost definit din nou, în mod precis, în cadrul revizuirii strategiei monetare, la 8 mai 2003.

Stabilitatea prețurilor se definește că asigurarea pe termen mediu a unei rate a inflației [creșterea de la un an la altul a indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) în zona euro] de aproape 2%.

Primul pilon al strategiei de politică monetară a BCE este reprezentat de analiza economică. Aceasta se axează în special pe evaluarea evoluțiilor economice și financiare actuale și a riscurilor la adresa stabilității prețurilor pe care aceste evoluții le presupun pe termen scurt și mediu. Printre variabilele economice și financiare care fac obiectul acestei analize se numără, de exemplu: evoluția producției totale, cererea globală și componentele ei, politica bugetară, condițiile de pe piața de capital și piața muncii, un spectru larg de indicatori ai prețurilor și costurilor, evoluția cursului de schimb valutar, a economiei în ansamblu și a balanței de plăți, piețele financiare și bilanțurile diferitelor sectoare din zona euro.

Analiza monetară constituie cel de-al doilea pilon al strategiei de politică monetară a BCE. Aceasta se bazează pe relația dintre creșterea masei monetare și inflația pe termen mediu și lung și exploatează faptul că tendințele monetare determină tendințele inflaționiste.

Prin stabilirea dobânzilor la care băncile comerciale pot obține fonduri de la băncile centrale, Consiliul guvernatorilor BCE acționează în mod indirect asupra ratelor dobânzilor din întreaga economie a zonei euro, în special asupra dobânzilor pentru împrumuturile acordate de băncile comerciale și asupra celor pentru depozitele de economii. Pentru punerea în aplicare a politicii sale monetare, BCE are la dispoziție o serie de instrumente.

Operațiunile de piață monetară joacă un rol important în influențarea dobânzilor, gestionarea situației lichidităților de pe piață și semnalarea orientării politicii monetare prin patru categorii de operațiuni:

Operațiunile principale de refinanțare — acestea sunt tranzacții reversibile, periodice, efectuate în vederea furnizării de lichidități cu o frecvență săptămânală, având o scadență de două săptămâni, care pun la dispoziția sistemului bancar o mare parte a lichidităților. Rata minimă oferită pentru operațiunile principale de refinanțare este una dintre principalele rate ale dobânzii stabilite de BCE. Aceasta se situează între rata facilității de depozit și rata facilității de creditare marginală. Nivelul acestor trei rate principale indică orientarea politicii monetare în zona euro.

Operațiuni de refinanțare pe termen lung — acestea sunt tranzacții reversibile în vederea furnizării de lichidități, efectuate cu o frecvență lunară și având o scadență de trei luni. Ele reprezintă doar o parte mică din volumul total al refinanțărilor și nu au ca scop emiterea de semnale în atenția pieței.

Operațiunile de ajustare — obiectivul acestor operațiuni ad-hoc este de a reacționa la fluctuațiile neașteptate ale lichidității de pe piață, în special pentru atenuarea efectelor acestora asupra dobânzilor.

Operațiuni structurale — aceste operațiuni au drept scop principal adaptarea permanentă a poziției structurale a Eurosistemului față de sectorul financiar.

Facilitățile permanente acordă sau absorb lichidități cu scadență overnight, iar EONIA (rata medie a dobânzii overnight) măsoară rata efectivă a dobânzii de pe piața interbancară overnight în euro. Eurosistemul pune la dispoziția instituțiilor de credit două facilități permanente: facilitatea de creditare marginală, care permite obținerea de lichidități overnight de la banca centrală în schimbul unor active eligibile în cantitate suficientă (dobânda aferentă acestei facilități reprezintă limita superioară a dobânzii pentru piața overnight) și facilitatea de depozit, care permite efectuarea de depozite overnight la banca centrală (dobânda aferentă acestei facilități reprezintă limita inferioară a dobânzii pentru piața overnight). Ambele rate ale dobânzii au ca obiectiv să asigure buna funcționare a pieței monetare atunci când cererea și oferta de fonduri ating niveluri ridicate.

BCE poate impune instituțiilor de credit stabilite în statele membre obligația de a constitui rezerve minime la BCE și la băncile centrale naționale. Rezervele minime se constituie pentru a stabiliza dobânzile pe termen scurt de pe piață și a crea (sau spori) un deficit structural de lichidități în sistemul bancar față de Eurosistem, ceea ce facilitează controlul ratelor de pe piața monetară prin alocarea periodică de lichidități. Consiliul guvernatorilor adoptă normele privind metodele de calcul și determinarea rezervelor minime obligatorii.

Începând din iulie 2013, Consiliul guvernatorilor BCE pune la dispoziție orientări prospective cu privire la evoluția politicii ratelor dobânzilor a BCE în funcție de perspectiva stabilității prețurilor. Publicarea acestor orientări a reprezentat o schimbare substanțială în practica BCE de a-și comunica politica monetară. Aceasta presupune nu numai comunicarea modului în care Consiliul guvernatorilor BCE apreciază condițiile economice curente și riscul existent pentru stabilitatea prețurilor pe termen mediu, ci și a modului în care această apreciere poate influența orientarea politicii sale monetare în viitor.

În ultimii ani, BCE a adoptat o serie de măsuri de politică monetară neconvenționale. În 2009 și 2011, BCE a lansat două programe de achiziționare de obligațiuni garantate (CBPP, care s-a încheiat în iunie 2010, și CBPP2, care s-a încheiat în octombrie 2012). În perioada 10 mai 2010 – februarie 2012, BCE a întreprins intervenții pe piața creditelor în cadrul programului privind piețele titlurilor de valoare (SMP), care s-a încheiat în septembrie 2012. În august 2012, BCE a anunțat posibilitatea efectuării pe piețele secundare de obligațiuni de stat a unor operațiuni de piața monetară (OMT) directe, pentru a asigura transmisia adecvată a politicii monetare și a menține caracterul unic al politicii sale monetare. În iulie 2014, BCE a anunțat o serie de operațiuni specifice de refinanțare pe termen lung (TLTRO) cu scopul de a stimula acordarea de credite bancare sectorului privat nefinanciar din zona euro, cu excepția împrumuturilor acordate gospodăriilor pentru achiziția unei locuințe, vizând o perioadă de doi ani. În septembrie 2014, BCE a anunțat două programe de achiziții noi, și anume programul de achiziționare de titluri de valoare garantate cu active (ABSPP) și cel de-al treilea program de

achiziționare de obligațiuni garantate (CBPP3), cu scopul de a îmbunătăți transmisia politicii monetare, a sprijini acordarea de credite economiei din zona euro și, drept rezultat, a asigura o orientare mai suplă a politicii monetare. La 9 martie 2015, Eurosistemul a inițiat cumpărarea, pe piețele secundare, în cadrul programului de cumpărare a activelor din sectorul public (PSPP), de obligațiuni emise de guvernele din zona euro și de anumite agenții și instituții internaționale sau supranaționale situate în zona euro. Toate împreună, ABSPP, CBPP3 și PSPP constituie programul extins de achiziționare de active (EAPP), care va efectua achiziții în valoare de 60 de miliarde EUR lunar. Aceste programe urmează să se desfășoare până la sfârșitul lui septembrie 2016 sau până când Consiliul guvernatorilor va constata o ajustare durabilă a evoluției inflației, coerentă cu obiectivul său de menținere a ratei inflației aproape de 2% pe termen mediu.

Concluzii

Așadar, având în vedere analiza realizată pot spune că într-adevăr adoptarea monedei unice determina avantaje pentru orice stat membru a Zonei Euro, avantaje ce decurg în principal din eliminarea riscului de schimb valutar.

În perioada premergătoare crizei economico-financiara, toate statele se grăbeau să adopte moneda unică pentru a beneficia de avantajele generate, însă o dată cu instituirea crizei în statele europene au început treptat să iasă la iveală și costurile determinate de moneda euro.

Astfel, au apărut noi costuri ocazionate de criza datoriilor suverane și instituirea mecanismelor de rezoluție. În plus a fost și exemplul unor state membre Zonei Euro, precum Italia care s-a împrumutat mai scump decât România sau Cehia.

Cu cât au devenit mai evidente costurile generate de adoptarea monedei unice, cu atât statele membre Uniunii Europene, dar care nu fac parte din Zona Euro, au devenit mai reticente cu privire la acest subiect și au decis să adopte o atitudine de expectativă.

Prin urmare, înainte de a lua decizia de a adopta moneda unică, trebuie să te asiguri că economia statului este destul de stabilă încât o dată intrat în Zona Euro, șansele de a redresa economia unui stat scad, întrucât există mai puține mijloace de intervenție a Băncii Naționale în economie, iar intrarea în Zona Euro presupune adoptarea unei strategii șablon care nu îți permite prea multă flexibilitate. S-a demonstrat și faptul că ideea potrivit căreia o dată intrat în Zona Euro, toate celelalte state vor contribui la sprijinirea statului nou intrat; solidaritatea la nivelul Zonei Euro este deja pusă la încercare, existând riscul să se deterioreze și mai puternic în situația în care noi state privite ca fiind insuficient pregătite ar adera la Zona Euro.

Chiar dacă România își dorește să adere la moneda euro acest lucru nu va garanta faptul că investitorii vor privi mai mult spre țara noastră sau ca Pi b-ul tarii va crește semnificativ de la un an la altul.În plus România mai are de îndeplinit anumite criterii impuse de Uniunea Europeană. Dacă ne uitam la Grecia care în acest moment se afla în imposibilitatea de a își plăti datoriile și foarte aproape de a declara falimentul, România trebuie să fie foarte atentă la posibilele riscuri la care se poate expune.

Înainte ca un stat membru să poată adopta moneda euro, acesta trebuie să îndeplinească anumite criterii economice și juridice. Criteriile de convergență economică au rolul de a garanta că economia unui stat membru este suficient de bine pregătită pentru adoptarea monedei unice și că se poate integra cu ușurință în regimul monetar al zonei euro. Convergența juridică cere ca legislația națională, în special cea referitoare la banca centrală națională și la emisiile monetare, să fie compatibilă cu dispozițiile tratatului.

Înlocuirea unei monede naționale cu moneda euro este o operațiune complexă, care necesită numeroase pregătiri de ordin practic – de exemplu trebuie să se ofere garanții că moneda națională este retrasă rapid, că prețurile mărfurilor sunt corect convertite și prezentate și că populația este bine informată. Toate aceste pregătiri se bazează pe un anumit „scenariu de trecere la moneda unică” , adoptat de statul candidat la zona euro. O experiență semnificativă s-a câștigat odată cu lansarea monedei euro, experiență de care beneficiază astăzi țările candidate la zona euro. Comisia Europeană, în mod special, oferă ajutor considerabil și consiliere țărilor candidate la zona euro.

Unele state care nu fac parte din zona euro sunt deja membre ale Mecanismului de schimb valutar (ERM II). ERM II este un sistem menit să contribuie la evitarea fluctuațiilor excesive ale ratelor de schimb dintre monedele participante și moneda euro, care ar putea perturba stabilitatea economică a pieței unice. Participarea la acest mecanism este voluntară, ea reprezintă însă unul din criteriile de convergență – țările candidate la zona euro trebuie să participe la ERM II, fără tensiuni majore, cu cel puțin doi ani înainte de a îndeplini criteriile necesare pentru adoptarea monedei unice.

Avantajele adoptarii monedei euro ar fi scaderea dobanzilor la nivelul european, disparitia variatiilor de curs si usurinta de calatorie in alte tari europene. Ca dezavantaje, avem cresterea preturilor si mai ales faptul ca Romania nu va mai avea politica de dobanzi si de curs valutar.

Toate tările europene din afara zonei euro au amânat deocamdata trecerea la moneda unică. Majoritatea se tem că daca sunt insuficient pregatite când adopta euro riscă sa ajungă in situatia Greciei.

Cu cât au devenit mai evidente costurile generate de adoptarea monedei unice, cu atât statele membre Uniunii Europene, dar care nu fac parte din Zona Euro, au devenit mai reticente cu privire la acest subiect și au decis să adopte o atitudine de expectativă.

Bibliografie

Dardac, N., Barbu, T., “Moneda”, Ed. ASE, București, 2009 „Disertația guvernatorului BNR”, M. Isărescu, la decernarea Dr.Honoris.Causa. al Universității București – https://www.youtube.com/watch?v=unUh9TA3ks&feature=youtu.be

Chabot Christian,EURO- Monedă Europeană, Editura Teora, București, 2000

’.Nicolae Dardac, .Teodora VASCU,’’ Moneda si credit disponibil la http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=98&idb

Di Tella, R., Mac Culloch, R., “Happiness, Contentment, and Other Emotions for Central Banks” http://www.bostonfed.org/economic/conf/BehavioralPolicy2007/chapter6.pdf „Financial Market inflation expectations – march 2014”, Czech National Bank, http://www.cnb.cz/miranda2/export/sites/www.cnb.cz/en/financial_markets/inflation_ex pectations_ft/inflation_expectations_ft_2014/A_inflocek_03_2014.pdf

Gilovich, T., Griffin D., Kahneman, D., “Heuristics and Biases”, Cambridge University Press, 2002 http://www.google.ro/books?hl=ro&lr=&id=FfTVDYzrCoC&oi=fnd&pg=PR11&dq=Availability+Heuristics+bias\&ots=_03GDrggeM&sig=Q4hEk00QwQAqtXYJWkCj4aPnSBw&redir_esc=y#v=onepage&q=Availability%20Heuristics%20bias\&f=false

“Pacific- Basin Finance Journal”, sept 2003, http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0927538X03000489

“Raport de convergenț ă – mai 2012” http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/conrep/cr201205ro.pdf

„The impact of the euro introduction on banking sector”, Part I, National Bank of Slovakia -http://www.nbs.sk/_img/Documents/BIATEC/BIA07_08/7_1.pdf

„The impact of the euro introduction on banking sector”, Part II, National Bank of Slovakia -http://www.nbs.sk/_img/Documents/BIATEC/BIA08_08/8_6.pdf

„The international role of the euro”, European Central Bank, 2013 http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/other/eurointernationalrole201307en.pdf?f4c76471697141917926e0f0011372ee

“Tratatul de la Maastricht”

http://www.ecb.europa.eu/ecb/orga/escb/html/convergence-criteria.ro.html#price

http://adaptive-attitudes.behaviouralfinance.net/

http://www.bnro.ro/Discursul-domnului-Academician-Mugur-Isarescu-10613.aspx

http://www.bnro.ro/Prezentari-si-interviuri–1332.aspx

http://ionelaveronica-tanasie.blogspot.ro/2011_01_01_archive.html