Pozitia Procesuala Si Rolul Procurorului In Procesul Penaldocx

=== Pozitia procesuala si rolul procurorului in procesul penal ===

UNIVERSITATEA CRESTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR” BUCURESTI

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE SI ADMINISTRATIVE

Programul de studii: DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

Pozitia procesuala si rolul procurorului in procesul penal

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:

Conf. Univ. Dr. Marius Eugen RADU

ABSOLVENT:

Alexandru Gabriel BORDEI

Bucuresti

– 2 0 15 –

CAPITOLUL 1 : ORGANIZAREA MINISTERULUI PUBLIC

SECȚIUNEA 1: Scurt Istoric

Activitatea judecatoreasca in acest spatiu carpato-danubiano-pontic a aparut si a evoluat impreuna cu organizarea statala. In prima faza aceasta activitate nu avea un caracter distinct si nu era efectuata de persoane specializate ci se realiza impreuna cu toate activitatile statului.

Prima oara s-a mentionat despre Organizarea Judiciara in 1831 cand s-a precizat aceasta insitutie in Regulamentul Organic al Valahiei, ulterior in Moldova dupa aproximativ 31 de ani s-a adoptat o lege prin care s-a insituit Ministerul Public(26.3.1862).

Prin Legea de organizare judiciară din 9 iulie 1865, Ministerul Public a fost organizat după principiile stabilite în Franța, țara de origine a instituției. Conform acestei legi, procurorii erau organizați în parchete pe lângă instanțele judecătorești, cu misiunea de a reprezenta societatea, de a supraveghea respectarea legilor în activitatea judiciară și executarea hotărârilor. Ulterior, au fost adoptate o serie de legi de organizare judecătorească, fără a aduce schimbări substanțiale în funcțiile și principiile de organizare ale ministerului public, ci doar unele modificări privind structura parchetelor și statutul procurorilor

In aceasta perioada Ministerul Public era format din procurori care detineau calitatea de magistrate.

La 1 decembrie 1918 dupa marea unire au aparut la nivel statal si pentru uniformizarea legistaliei romane o nou preocupare mejora pentru organizarea ministerului public, astfel la 24 iunie 1924 a aparut prima lege referitoare la structura ministerului, insa competentele acestora erau precizate in Codul de procedura penala.

Descoperirea infractiunilor refenea ofiterilor de politie judiciara. Acestia strangeau probele referitoare la infractiunile savarsite de autor si daca socoteau ca sunt intrunite elementele unei infractiuni, inaintau dosarul procurorului, care se ocupa de procedura urmaririi infractorului. In anumite cazur, pe care le gasea mai complicate, procurorul inainta cauza respective unui judecator de instructive, care proceda la o ancheta numita instructie. Dupa efectuarea urmaririi sau, dupa caz, a anchetei, procurorul putea sesiza instant de judecata.

După 1945, România a intrat într-o etapă nouă a istoriei sale, când, treptat, în organizarea judecătorească apar influențe sovietice.

Prin Decretul nr. 2 din 22 aprilie 1948 privind organizarea și funcționarea Parchetului s-a stabilit că „Parchetul supraveghează respectarea legilor penale, atât de către funcționarii publici, cât și de ceilalți cetățeni”. Principala sarcină era vegherea la urmărirea și pedepsirea crimelor împotriva ordinii și libertății democratice a intereselor economice, independenței naționale și suveranității statului român.

Parchetul funcționa sub conducerea ministrului justiției. Procurorii se bucurau de stabilitate.

Procurorul general era numit de către Prezidiul Marii Adunări Naționale, la propunerea Guvernului, după recomandarea ministrului justiției.

Legea nr. 6/1952 pentru înființarea și organizarea Procuraturii elimina din textele legislative sintagma „Minister Public” înlocuind-o cu termenul „procuror” iar Parchetul este numit Procuratura.

Noua instituție astfel creată era un organ independent, subordonat exclusiv organului suprem al puterii de stat și Consiliului de Miniștri. Procurorul general era numit de Marea Adunare Națională. Procuratura exercita activitatea de supraveghere și asigurare a respectării legii, apără drepturile și interesele legale ale cetățenilor.

A fost înființată Procuratura Generală ca aparat central de conducere a tuturor unităților de procuratură formată din 8 direcții și 3 servicii.

Odată cu adoptarea Legii nr. 60/1968 pentru organizarea și funcționarea Procuraturii, a Codului penal și a Codului de procedură penală, România devine prima țară din Europa centrală și de Est care reintroduce în legislație principii procesual penale europene, eliminând influențele sovietice.

Legea prevedea dreptul procurorului de a da dispoziții obligatorii și de a lua măsuri cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală, precum și de a încuviința, autoriza, confirma sau infirma actele și măsurile procesuale ale organului de urmărire penală.

Se consacra dreptul procurorului de a efectua orice act de urmărire în orice cauză și obligativitatea efectuării urmăririi în cazurile prevăzute de lege.

Atribuțiile organelor procuraturii se exercitau numai în baza legii și a dispozițiilor organelor ierarhic superioare.

Procurorul ierarhic superior putea să îndeplinească oricare din atribuțiile procurorilor din subordine sau să suspende ori să anuleze dispozițiile acestora.

În decembrie 1991 a fost adoptată noua Constituție a României, cu modificările și completările efectuate în 2003, care reflectă schimbările democratice produse în țară în decembrie 1989 și consacră o serie de principii noi în ceea ce privește activitatea judecătorească.

La 1 iulie 1993 a intrat în vigoare Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, care, în conformitate cu prevederile constituționale, reintroducea termenul de „minister public", punând bazele organizării și funcționării noii instituții.

S-a recunoscut calitatea de magistrat procurorului și dreptul acestuia la stabilitate în funcție.

Prin această lege a fost eliminată din competența procurorului atribuția de supraveghere generală, păstrându-i-se numai atribuțiile judiciare.

În urma modificării din 1996, a fost eliminată denumirea de Parchet General și a fost instituită funcția de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel.

Ulterior revizuirii Constituției prin Legea nr. 429 din 13 octombrie 2003, au fost adoptate Legea nr. 303 din 28 mai 2004 privind statutul magistraților (denumire modificată în 2005 prin înlocuirea termenului „magistrați” cu „judecători și procurori”) și Legea nr. 304 din 28 mai 2004 privind organizarea judiciară, care au înlocuit Legea nr. 92/1992, armonizând legislația română cu cea europeană, în procesul de pregătire a integrării României în Uniunea Europeană.

S-a statuat independența procurorului în soluțiile pe care le dispune, iar cariera magistratului a trecut în competența Consiliului Superior al Magistraturii, au fost reglementate noile structuri specializate de combatere a corupției și crimei organizate.

SECȚIUNEA 2: Principiile in conformitate cu care isi desfasoara activitatea Ministerul public

Conform art. 131 Constitutia Romaniei referitoare la Statutul procurorilor, al.(1) Procurorii isi desfasoara acctivitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei.

Principiul legalității impune procurorilor pe de o parte, respectarea strictă a regulilor de competență și luarea oricărei măsuri procesuale în desfășurarea activităților procedurale cu respectarea strictă a legii iar pe de altă parte impune respectarea acelui corolar al principiului legalității care obligă pe procuror să îndeplinească din oficiu orice act necesar desfășurării procesului penal, dacă legea nu dispune altfel.

Principiul legalității este principiul și cel mai important dintre principiile care stau la baza activității organelor judiciare și chiar dacă nu vom insista asupra sa fiind dezvoltat în toate manualele și cursurile trebuie să subliniem importanța sa în activitatea Ministerului Public.

Domeniul actiunii procurorului il constituie actiunea publica pentru stabilirea oridinii juridice in cazurile in care legea este incalcata. Tipurile de incarare a legii si gravitatea actelor de incakcare prezinta intr-o diversitate, practice, infinita de cazuri. In care cazuri impune sa intervina procurorul si prin ce mijloace? Numai in cazurile penale ? in toate? Poate intervene si in incalcarile administrative disciplinare, civile? In cazurile penale, procurorul va face intotdeauna nemijlocit, instrucita, va proceda in toate cazurile la luarea unor masuri restrictive de drepturi sau de libertate? Si asa mai departe. Doua sunt optiunile care se pot concepe in formularea raspunsului la asemenea intrabari : oportunitatea, adica lasarea actiunii la libera alegere a rocirorului, sau legalitatea, adica prescrierea prin lege a cazurilor in care procurorul este obligat sa actiuneze si a modului de actiune a procurorului.

In aceste sisteme, activitatea procurorului este guverntata de principiul legalitatii, sensul ca ori de cate ori sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru a actiona in vederea protejarii unui interes public, procurorul trebuie sa actioneze, in modul si prin mijloacele prescrise de lege.

Nu este mai putin adevarat ca aplicarea rigida a acestui principiu, in loc sa asigure realizarea justtiei egale pentru toti, poate conduce la injustite. Exista riscul ca, depasiti de numarul cauzelor avand ca obiect infractiuni cu pericol social redus procurorii sa nu mai paota actiona cu eficienta datorita impotriva infractiunilor de mare aplitudine si de percol.

Principiul imparțialității este aproape la fel de important ca cel al legalității pentru că respectarea sa condiționează gradul de încredere al cetățeanului în justiție.

Procurorul, ca și judecătorul, trebuie să fie un organ imparțial așa cum rezultă din prevederile art. 202 din Codul de procedură penală: ”Organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare aflării adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele și în vederea justei soluționări a acesteia, atât în favoarea cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului”.

Când imparțialitatea procurorului poate fi știrbită, legea a prevăzut posibilitatea preluării cauzelor la organele ierarhic superioare.

Principiul imparțialității impune procurorului o conduită atentă și echilibrată în raport cu părțile dar și cu publicul, cu presa, cu autoritățile publice.

Controlul ierarhic este al treilea principiu constituțional al organizării și funcționării Ministerului Public, al treilea pilon ce stă la baza activității procurorului. Acest principiu rezultă din organizarea ierarhică a parchetelor și obligă la un control al activității judiciare diferit de cel desfășurat la instanțe.

Nerespectarea acestui principiu în ultimii ani, determinată de dorința de a nu încălca independența procurorilor, este cauza scăderii accentuate a calității actelor de urmărire penală.

Controlul ierarhic nu afectează independența procurorilor care pot dispune soluțiile pe care le consideră legale, cu consecința că soluțiile pot fi infirmate de procurorul ierarhic superior când sunt apreciate ca nelegale.

Subodonarea ierarhica se analizeaza pe doua planuri si anume, planul raporturilor membrilor Ministerului Public cu ministrul justitiei si pe cel al raporturilor dintre magistratii Ministerului public.

In sistemul judiciar al celor mai multe state europene, seful Ministerului Public este ministrul justitiei. Existenta acestei legaturi ierarhice ii determina pe unii autori sa considere ca Ministerul Public face parte din puterea executiva.

Ministerul Justitiei are numai atributii de ordin administrativ asupra Ministerului public, nici una dintre aceste adributii nu implica o subordonare a procurorilor in sensul propiu al acestei notiuni. Ministerul justitiei nefiind magistrat nu le poate da procurorilor dispoztitii direct, ci prin intermediul Procurorului general.

In virtutea organizarii ierarhice dispozitiile procurorului ierarhic superior, date in conformitate cu legea si in scris, sunt obligatorii pentru procurorii in subordine. Procurorul ierarhic superior poate sa indeplineasca oricare dintre atributiile procurorilor in subordine si sa suspende ori sa infirme actele si dispozitiile acestora, daca sunt contrare legii.

SECTIUNEA 3: Organizarea ministerului public

3. 1. Parchetul de pe langa ICCJ

Potrivit prevederilor art.70 din legea pentru organizarea judiciara, parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Coordoneaza activitatea parchetelor din subordine.

Este condus de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ajutat de un primadjunct, un adjunct, ajutat de 3 consilieri

In relatiile cu celelelalte autoritati publice si cu orice persoane juridice sau fizice, din tara sau din strainatate, Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie reprezinta Ministerul Public.

Aceasta exercita, direct sau prin procurori anume desemnati, controlul asupra tuturor parchetelor.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie desemneaza, dintre procurorii acestui parchet, pe procurorii care participa la sedintele Curtii Constitutionale, in cazurile prevazute de lege.

3. 2. Directia de Investigare a Infactiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT)

In cadrul aceluiasi parchet, functioneaza Directia de Investigare a Infactiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, ca structura specializata in combaterea criminalitatii organizate si terorismului.

Pentru a fi numiti in cadrul acestei Directii, procurorii trebuie sa aiba o buna ppregatire profesionala, o conduit morala si ireprosabila, o vechime de cel putin 6 ani in functia de procuror si sa fi fost declarati admisi in urma interviului organizat de moisia constituita in acest scop.

Procurorii numiti in cadrul directiei respective pot fi revocati prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, in cazul exercitarii necorespunzatoare a atributiilor specific functiei sau in cazul aplicarii unei sanctiuni disciplinare.

Procurorul general evalueaza, anual, rezultatele obtinute de procuroii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.

3. 3. Direcția Națională Anticorupție (DNA)

Direcția Națională Anticorupție este specializată în combaterea infracțiunilor de corupție, potrivit legii, își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României și funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Direcția Națională Anticorupție se organizează ca structură autonomă în cadrul Ministerului Public și este coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Direcția Națională Anticorupție își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, este independentă în raport cu instanțele judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice, exercitându-și atribuțiile numai în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia.

Direcția Națională Anticorupție este condusă de un procuror șef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ajutat de 2 adjuncți, asimilați adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În activitatea sa, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție este ajutat de 2 consilieri, asimilați consilierilor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În cadrul Direcției Naționale Anticorupție funcționează colegiul de conducere, care hotărăște asupra problemelor generale de conducere ale acestui parchet. Colegiul de conducere al Direcției Naționale Anticorupție este constituit din procurorul șef, unul dintre adjuncții acestuia și 5 procurori aleși în adunarea generală a procurorilor.

Adunarea generală a procurorilor Direcției Naționale Anticorupție se convoacă de către procurorul șef al acestei direcții, anual sau ori de câte ori este necesar.

În exercitarea atribuțiilor ce-i revin, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție emite ordine cu caracter intern.

Direcția Națională Anticorupție se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii.

Pentru a fi numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui interviu organizat de comisia constituită în acest scop. Interviul constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacității de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea, a rezistenței la stres, precum și altor calități specifice.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție evaluează, anual, rezultatele obținute de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Procurorii numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pot fi revocați prin ordin al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare

3. 4. Parchetele de pe langa Curtea de Apel, Tribunal, Tribunalul Militar si Judecatorie

Exista parchete pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori și familie și judecătorie funcționează un parchet. Parchetele au sediul în localitățile în care își au sediul instanțele pe lângă care funcționează și au aceeași circumscripție cu acestea.

Parchetele de pe lângă curțile de apel și tribunale au în structură secții, în cadrul cărora pot funcționa servicii și birouri. Parchetele de pe lângă curțile de apel au în structură și câte o secție pentru minori și familie.

Birourile, serviciile ori alte compartimente de specialitate din cadrul parchetelor se stabilesc de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu avizul ministrului justiției.

În localitățile unde funcționează sediile secundare ale tribunalelor și judecătoriilor se înființează sedii secundare ale parchetelor, cu activitate permanentă, având aceeași circumscripție cu sediile secundare ale instanțelor pe lângă care funcționează.

Parchetele de pe lângă curțile de apel sunt conduse de procurori generali iar parchetele de pe lângă tribunale, tribunale pentru minori și familie și judecătorii sunt conduse de prim-procurori.

Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel și prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale exercită și atribuții de coordonare și control al administrării parchetului unde funcționează, precum și al parchetelor din circumscripție. În funcție de volumul de activitate, la parchetele de pe lângă curțile de apel și tribunale, procurorul general sau, după caz, prim-procurorul poate fi ajutat de 1 – 2 adjuncți, iar la parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori și familie și judecătorii, prim-procurorul poate fi ajutat de un adjunct. La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, procurorul general sau, după caz, prim-procurorul poate fi ajutat de 1 – 3 adjuncți.

Secțiile, serviciile și birourile parchetelor de pe lângă instanțe sunt conduse de procurori șefi. Conducătorul fiecărui parchet repartizează procurorii pe secții, servicii și birouri, în funcție de pregătirea, specializarea și aptitudinile acestora. În cadrul parchetelor funcționează colegii de conducere, care avizează problemele generale de conducere ale parchetelor.

Colegiile de conducere ale parchetelor de pe lângă curți de apel, tribunale, tribunale pentru minori și familie și judecătorii au în componență procurori care dețin funcții de nivelul celor prevăzute la art. 49 alin. (2) pentru colegiile de conducere ale instanțelor.

3. 5. Organizarea Parchetelor Militare

Pe lângă fiecare instanță militară funcționează un parchet militar. Pe lângă Curtea Militară de Apel București funcționează Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, iar pe lângă tribunalele militare funcționează parchetele militare de pe lângă tribunalele militare.

Parchetele militare sunt conduse de un prim-procuror militar ajutat de un prim-procuror militar adjunct. Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel București este condus de un procuror general militar, ajutat de un procuror general militar adjunct.

Parchetele militare efectuează urmărirea penală în cauzele privind fapte penale comise de militari români dislocați pe teritoriul altor state, în cadrul unor forțe multinaționale, în condițiile în care, potrivit unei convenții internaționale, pe teritoriul statului primitor poate fi exercitată jurisdicția română. Procurorii militari participă la ședințele de judecată ce se desfășoară potrivit art. 57 legea nr.304/2004.

În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcției Naționale Anticorupție funcționează secții sau servicii de combatere a infracțiunilor săvârșite de militari care au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu.

Pentru prevenirea și combaterea criminalității, precum și pentru stabilirea cauzelor care generează sau favorizează criminalitatea în rândul militarilor și salariaților civili ai structurilor militarizate, parchetele militare și secțiile prevăzute în alin. (1) organizează și desfășoară, conform competenței, activități comune ale procurorilor militari cu organe din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, precum și din cadrul altor structuri militare, pe bază de protocoale.

SECTIUNEA 4: Atributiile Ministerului Public

Ministerul Public își exercită atribuțiile în temeiul legii și este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorii își exercită funcțiile în conformitate cu legea, respectă și protejează demnitatea umană și apără drepturile persoanei. Parchetele sunt independente în relațiile cu instanțele judecătorești, precum și cu celelalte autorități publice.

Ministerul Public exercită, prin procurori, următoarele atribuții:

a) efectuează urmărirea penală în cazurile și în condițiile prevăzute de lege și participă, potrivit legii, la soluționarea conflictelor prin mijloace alternative;

b) conduce și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, conduce și controlează activitatea altor organe de cercetare penală;

c) sesizează instanțele judecătorești pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii;

d) exercită acțiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege;

e) participă, în condițiile legii, la ședințele de judecată;

f) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile prevăzute de lege;

g) apără drepturile și interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție, ale dispăruților și ale altor persoane, în condițiile legii;

h) acționează pentru prevenirea și combaterea criminalității, sub coordonarea ministrului justiției, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului;

i) studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează și prezintă ministrului justiției propuneri în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației în domeniu;

j) verifică respectarea legii la locurile de deținere preventivă;

k) exercită orice alte atribuții prevăzute de lege.

Dispozițiile procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. În soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor și procurorilor, intervenția procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluției.

Soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale.

Lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute altui procuror în următoarele situații:

a) suspendarea sau încetarea calității de procuror, potrivit legii;

b) în absența sa, dacă există cauze obiective care justifică urgența și care împiedică rechemarea sa;

c) lăsarea cauzei în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile.

Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor și procurorilor, măsura dispusă, potrivit alin. (4), de procurorul ierarhic superior. Procurorii din fiecare parchet sunt subordonați conducătorului parchetului respectiv.

Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeași circumscripție. Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnați.

Organele de poliție judiciară își desfășoară activitatea de cercetare penală, în mod nemijlocit, sub conducerea și supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire dispozițiile acestuia.

Serviciile și organele specializate în culegerea, prelucrarea și arhivarea informațiilor au obligația de a pune, de îndată, la dispoziția parchetului competent, la sediul acestuia, toate datele și toate informațiile, neprelucrate, deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor.

Procurorul participă la ședințele de judecată, în condițiile legii, și are rol activ în aflarea adevărului. Procurorul este liber să prezinte în instanță concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauză. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii intervenția procurorului ierarhic superior, pentru influențarea în orice formă a concluziilor. În procesele penale, la ședința de judecată participă procurorul care a efectuat sau a supravegheat urmărirea penală ori alt procuror desemnat de conducătorul parchetului.

Procurorul exercită, în condițiile legii, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pe care le consideră netemeinice și nelegale.

Ministrul justiției, când consideră necesar, din proprie inițiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnați de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, ori de ministrul justiției.

Controlul constă în verificarea eficienței manageriale, a modului în care procurorii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu și în care se desfășoară raporturile de serviciu cu justițiabilii și cu celelalte persoane implicate în lucrările de competența parchetelor. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale și soluțiile adoptate.

Ministrul justiției poate să ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție informări asupra activității parchetelor și să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea și combaterea eficientă a criminalității.

SECTIUNEA 5. Corpul magistratilor – Procurori

Pentru inceput trebuie sa definim conceptia de magistrat, aceasta fiind reglementata in art.1 din legea nr.303/2004 si anume „Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor”

Cuvantul magistrat provine din latina si anume ‘magister’ care se referea la o functie de conducator, maestru sau invatator.

In anul 2005 termenul de magistrat este inlocuit de sintagma’’judecatori sau procurori’’, deoarece, s-a pus problema daca procurorul este sau nu magistrat.

Este adevarat ca cele doua functii, respective de judecator sau procuror, nu se desfasoara sub imperiul acelorasi reguli, aici referindu-ma la faptul ca judecatorii sunt independendeți și inamovibili pe cand procurorii sunt supusi controlului sau subordonării ierarhice, insa trebuie sa intelegem ca ,orice procuror, nu reprezinta interesesele organului ierarhic superior ci conform Constitutiei „reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor”

Spre ddeosebire dde statutul judecatorilor, in art. 132 din Constitutie este reglementat statutul procurorilor, aratandu-se ca acestia isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controrului ierarhic, sub autorizarea Ministerului Justitiei. Conofrm art. 3 alin. 1 din legea nr. 303/2004, republicata, procurorii numiti de Presedintele Romaniei se bucura de stabilitate si sunt independent, in conditiile legii. Observam diferentele legale esentiale inserate in dispozitiile introductive ale legii nr. 303/2004, constand, in principal, in aceea ca judecatorii se bucura de inamobilitate, in vreme cce procuroriii numiti de Presedintele tarii beneficiaza de stabilitate, in conditiile legii.

Ca si functia de judecator, functia de procuror este incompatibila ci orice alta functie publica sau private, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior.

Teza că procurorii sunt agenți ai puterii executive, deoarece își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției, este, contrară literei și spiritului Constituției României. Constituția stabilește, într-adevăr, că procurorii își desfășoară activitatea „sub autoritatea ministrului justiției”, dispoziție care, în contextul celorlalte precizări conținute de art. 131 și 132, nu semnifică însă un raport de subordonare, ci o relație administrativă, organizatorică, similară cu aceea existentă între ministrul justiției și instanțele judecătorești.

Dispozițiile date de ministrul justiției procurorilor nu sunt măsuri decizionale, de rezultat, întrucât, chiar acționând din dispoziția ministrului, procurorul nu este obligat să ajungă la rezultatul cerut sau dorit de acesta, ci își păstrează întreaga independență de a da soluția pe care o consideră temeinică și legală, adică bazată pe adevăr și pe ordinea normativă în vigoare. Pe de altă parte, legea prevede expres că ministrul justiției nu poate da procurorului dispoziții să oprească urmărirea penală legal deschisă (art. 34 alin. 5 din Legea nr. 92/1992, republicată).

De asemenea, ministrul justiției nefiind organ superior ierarhic, el nu poate suspenda, infirma sau modifica actele și dispozițiile procurorilor. În sistemul nostru judiciar ierarhia din sânul Ministerului Public nu-l implică așadar și pe ministrul justiției. El are atribuții de administrare a sistemului, iar nu de dirijare a exercitării atribuțiilor procurorului care rămâne, în relația sa cu ministrul justiției, sub protecția principiilor legalității și imparțialității”.

SECȚIUNEA 6: Admiterea in magistratura si Dobandirea calitatii de procuror

In legislatia noastra, dobandirea calitatii de procuror este reglementata de Legea nr. 303/2004 in doua modalitati principale si doua secundare. Principalele doua modalitati sunt:

– dobandirea calitatii prin concurs la INM. Persoana admisa dobandeste calitatea de auditor de justitie si apoi pe cea de procuror;

– dobandirea calitatii prin concurs cu posibilitatea numirii directe in functie;

In vechea reglementare exista si posibilitatea dobandirii calitatii de procuror, pe cale exceptionala, fara concurs.

Cele doua modalitati subsidiare se refera la magistratul asistent cu sau fara concurs.

Admiterea in magistratura se face prin concurs pe baza competentei profesionale a aptitudinilor si a bunei reputatii. Admiterea la INM se face cu respectarea principiilor transparentei, egalitatii si numai pe baza de concurs.

La concurs se poate inscrie persoana care indeplineste urmatoarele conditii:

– are cetatenia romana, domiciliul in Romania si capacitate de exercitiu deplina;

– este licentiata in drept;

– nu are antecedente penale sau cazier fiscal;

– cunoaste limba romana;

– este apta din punct de vedere medical si psihologic.

Concursul este reglementat de Regulamentul privind concursul de admitere si examenul de absolvire a INM, adoptat prin Hotararea CSM nr. 439/2006, modificata prin Hotararea 144/2008, nr. 475/2007 si 538/2008.

Concursul consta in doua etape. Prima presupune verificarea cunostintelor prin examen de tip grila. A doua etapa presupune doua trepte: un test grila privind verificarea rationamentului logic si a doua un interviu. Candidatii admisi dobandesc calitatea de auditori de justitie.

Institutul se finalizeaza cu un examen de absolvire, in urma caruia se dobandeste calitatea de procuror stagiar.Calitatea de procuror definitiv de dobandeste in urma examenului de capacitate. Examenul de capacitate se organizeaza anual, consta intr-o proba scrisa si una orala. Media generala trebuie sa fie 7.

In termeni de 30 de zile de la promovarea examenului CSM propune Presedintelui Romaniei numirea in functie.

Admiterea directa in magistratura pe baza de concurs: Pot fi numiti in magistratura pe baza de concurs persoanele care au indeplinit functia de procuror si care si-au incetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridica asimilat magistratilor, avocatii, notarii, asistentii judiciari, consilierii juridici, persoanele care au indeplinit functii de specialitate juridica in cadrul Parlamentului, administratiei prezidentiale, Guvernului, Curtii Constitutionale, Avocatului poporului, Curtii de Conturi, Consiliului Administrativ, cadre didactice din invatamantul juridic superior acreditat, cu o vechime in specialitate de cel putin 5 ani, precum si magistrati asistenti cu o vechime de 5 ani care si-au incetat activitatea din motive neimputabile.

Concursul este reglementat de Hotararea CSM nr. 152/2006 modificata prin Hotararea nr. 80/2007 si 123/2007. Consta intr-o proba scrisa teoretica (fundamentele constitutionale ale statului, jurisprudenta CEDO si drept comunitar) si practica (institutii de baza din dreptul civil, penal, drept procesual, organizare judiciara si Codul deontologic).Numirea candidatilor admisi se face de Presedintele Romaniei care poate refuza o singura data numirea. Magistratul admis va urma un curs la INM.

Dobandirea calitatii de magistrat fara concurs, in reglementarea art. 33 din Legea nr. 303/2004, anterioara anului 2008, persoanele care au indeplinit functia de sau procuror minim 10 ani si care au incetat activitatea din motive neimputabile puteau fi numite, fara concurs, in functia de procuror. De asemenea, magistratii asistenti cu o vechime de cel putin 10 ani, precum si avocatii cu o vechime in profesie de cel putin 10 ani puteau fi numiti fara concurs in functia de magistrati, insa numai la judecatorii si parchetele de pe langa acestea.

Persoanele mentionate mai sus care indeplineau conditiile prin cumularea vechimei in functia de judecator/ procuror/ avocat puteau fi numite in magistratura fara concurs la instanta sau parchetul unde au functionat, cu exceptia I.C.C.J.

Prin O.U.G. nr. 46/2008 dispozitiile art. 33 alin. 5-10 au fost abrogate.

Modalitati atipice de dobandirea calitatii de magistrat

– dobandirea functiei de magistrat civil de catre magistratul militar

– dobandirea functiei de judecator de catre procuror si invers

– dobandirea calitatii de magistrat de catre judecatorii Curtii Constitutionale care la data numirii la Curtea Constitutionala aveau functia de judecator sau procuror.

SECȚIUNEA 7: Statutul Procurorului

7. 1. Procurorul stagiar

Judecătorii stagiari și procurorii stagiari sunt numiți în funcție de către Consiliul

Superior al Magistraturii, pe baza mediei generale, obținută prin însumarea celor trei medii de

la sfârșitul fiecărui an de studiu și de la examenul de absolvire a Institutului Național al

Magistraturii. Perioada cuprinsă între promovarea examenului de absolvire și numirea de către Consiliul Superior al Magistraturii în funcția de judecător sau procuror stagiar, precum și perioada în care o persoană a avut calitatea de judecător sau procuror stagiar, dacă a promovat examenul de capacitate, constituie vechime în funcția de judecător sau procuror.

Judecătorii stagiari și procurorii stagiari pot fi numiți în funcție numai la judecătorii sau,

după caz, la parchetele de pe lângă acestea. Judecătorii stagiari se bucură de stabilitate.

Durata stagiului este de 1 an.

În perioada stagiului, judecătorii și procurorii sunt obligați să continue formarea

profesională, sub coordonarea unui judecător sau procuror anume desemnat de președintele

judecătoriei sau, după caz, de prim-procurorul parchetului de pe lângă această instanță.

Conducerea instanțelor și a parchetelor este obligată să asigure toate condițiile pentru

buna desfășurare a stagiului.

Procurorii stagiari au dreptul să pună concluzii în instanță, să efectueze și să semneze

acte procedurale, sub coordonarea unui procuror care se bucură de stabilitate.

Soluțiile procurorilor stagiari sunt contrasemnate de procurorii care îi coordonează.

Judecătorul sau procurorul care răspunde de coordonarea judecătorilor stagiari sau, după

caz, a procurorilor stagiari întocmește trimestrial un referat de evaluare individuală privind

însușirea cunoștințelor practice specifice activității de judecător sau de procuror.

În vederea prezentării la examenul de capacitate, ultimul referat de evaluare individuală

cuprinde avizul consultativ al președintelui curții de apel sau al procurorului general al

parchetului de pe lângă aceasta.

După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii și procurorii stagiari sunt obligați să se prezinte la examenul de capacitate. În cazul în care judecătorul stagiar sau procurorul stagiar este respins la examenul de capacitate, el este obligat să se prezinte la sesiunea următoare.

Lipsa nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea candidatului la două

sesiuni atrage pierderea calității de judecător stagiar sau de procuror stagiar. În această

situație, judecătorul sau procurorul stagiar este obligat să restituie bursa de auditor de justiție

și cheltuielile de școlarizare efectuate pentru formarea sa profesională.

Persoana care, din motive justificate, nu s-a prezentat la examenul de capacitate poate

susține acest examen dacă de la încheierea stagiului până la data fixată pentru examen nu au

trecut mai mult de 2 ani.

După trecerea termenului de 2 ani, persoanele în cauză sunt obligate să efectueze din

nou stagiul, potrivit legii. Examenul de capacitate al judecătorilor stagiari și al procurorilor stagiari se organizează anual de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii.

La examenul de capacitate participă judecătorii stagiari și procurorii stagiari, precum și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii, Ministerului Public și al Ministerului Justiției.

Data, locul și modul de desfășurare a examenului de capacitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, precum și pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cea a Institutului Național al Magistraturii și se comunică instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, cu cel puțin 90 de zile înainte de data stabilită pentru examenul de capacitate.

Cererile de înscriere la examenul de capacitate, însoțite de referatele de evaluare și de

celelalte acte necesare potrivit Regulamentului privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari și al procurorilor stagiari, se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 60 de zile de la publicarea datei examenului.

Comisia pentru examenul de capacitate al judecătorilor și comisia pentru soluționarea

contestațiilor sunt alcătuite din judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, judecători de la curțile de apel și formatori din Institutul Național al Magistraturii, numiți prin hotărâre a

Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii.

Comisia pentru examenul de capacitate al procurorilor și comisia pentru soluționarea

contestațiilor sunt alcătuite din procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, procurori de la parchetele de pe lângă curțile de apel și formatori din Institutul

Național al Magistraturii, numiți prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la

propunerea Institutului Național al Magistraturii.

Examenul de capacitate constă în verificarea cunoștințelor teoretice și practice prin

probe scrise și orale.

Probele cu caracter teoretic au ca obiect fundamentele constituționale ale statului de

drept, instituțiile de bază ale dreptului, organizarea judiciară și Codul deontologic al judecă-

torilor și procurorilor. La susținerea probelor orale participă cel puțin 3 membri ai comisiilor.

Probele cu caracter practic constau în soluționarea de spețe și întocmirea de acte

judiciare, distincte pentru judecători și procurori, în funcție de specificul activității acestora.

Rezultatele examenului de capacitate se înscriu în tabelul de clasificare a candidaților,

care se afișează la sediul Institutului Național al Magistraturii și se publică pe pagina de

Internet a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cea a Institutului Național al Magistraturii.

Contestațiile pentru examenul de capacitate cu privire la probele scrise se trimit la

Institutul Național al Magistraturii, în termen de 72 de ore de la afișarea rezultatelor, de către

candidați, curțile de apel sau parchetele de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în

termen de 3 zile. Decizia comisiei de soluționare a contestațiilor este irevocabilă. Notarea la probele orale este definitivă.

După întocmirea tabelului de clasificare a candidaților, Consiliul Superior al

Magistraturii validează examenul de capacitate, în prima ședință care urmează afișării

rezultatelor.

Consiliul Superior al Magistraturii poate invalida, în tot sau în parte, examenul de

capacitate în cazurile în care constată că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege sau

de regulament privind organizarea examenului sau că există dovada săvârșirii unor fraude.

După validarea examenului de capacitate, lista tuturor posturilor vacante de la

judecătorii și parchetele de pe lângă aceste instanțe se publică de îndată, separat pentru

judecători și procurori, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și se afișează la

sediile instanțelor și parchetelor, prin grija Consiliului Superior al Magistraturii.

Candidații declarați admiși la examenul de capacitate au dreptul, în ordinea mediilor, să- și aleagă posturile, în termen de 15 zile libere de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

Candidatului care nu și-a exercitat dreptul de alegere a postului i se propune, din oficiu, un post de către Consiliul Superior al Magistraturii. Refuzul de a accepta propunerea este considerat demisie.

La medii egale are prioritate la alegerea postului, în următoarea ordine, candidatul care funcționează la instanța sau parchetul pentru care a optat ori cel care are o vechime mai mare în magistratură.

Repartizarea pe posturi se afișează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, al

instanțelor și al parchetelor, se comunică persoanelor interesate și se publică pe pagina de

Internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

În circumscripțiile instanțelor și parchetelor unde o minoritate națională are o pondere de cel puțin 50% din numărul locuitorilor, la medii egale, au prioritate candidații cunoscători ai limbii acelei minorități.

7. 2. Numirea procurorului

Procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiți de

Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Propunerile de numire se fac în cel mult 30 de zile de la data validării examenului de capacitate.

Președintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor și procurorilor.

Refuzul motivat se comunică de îndată Consiliului Superior al Magistraturii. În situația în care Consiliul Superior al Magistraturii susține propunerea inițială, are

obligația să motiveze opțiunea și să o comunice de îndată Președintelui României.

În perioada dintre data validării examenului de capacitate și data intrării în vigoare a

actului de numire de către Președintele României, procurorii care au promovat

examenul de capacitate primesc salariul corespunzător funcției imediat superioare celei de

judecător sau procuror stagiar.

Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplinește condițiile

prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, după dobândirea calității de ofițer activ în

cadrul Ministerului Apărării Naționale. Verificările pentru chemarea în cadrele active ale armatei, cu privire la persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi numită judecător sau procuror militar, se fac de structura abilitată din Ministerul Apărării, care asigură managementul funcțiilor militare la nivelul instanțelor și parchetelor militare.

Înainte de a începe să-și exercite funcția, procurorii depun următorul

jurământ: "Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr drepturile și libertățile

fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuțiile cu onoare, conștiință și fără părtinire. Așa să-mi ajute Dumnezeu!" Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinței religioase a procurorilor și este facultativă.

Refuzul depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcție.

Jurământul se depune în ședință solemnă, în fața judecătorilor instanței sau, după caz, a

procurorilor parchetului la care a fost numit procurorul, după citirea actului de numire.

Depunerea jurământului se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează de

conducătorul instanței sau, după caz, al parchetului și de 2 dintre procurorii

prezenți, precum și de cel care a depus jurământul. Depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau al promovării procurorului în altă funcție.

7. 3. Promovarea in functie a Procurorului

Promovarea procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel

național, în limita posturilor vacante existente la tribunale și curți de apel sau, după caz, la

parchete.

Concursul pentru promovarea procurorilor se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al

Magistraturii. Comisia pentru promovarea judecătorilor este alcătuită din judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, judecători de la curțile de apel și formatori din Institutul Național al Magistraturii, numiți prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii.

Comisia pentru promovarea procurorilor este alcătuită din procurori de la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurori de la parchetele de pe lângă curțile de

apel și formatori din Institutul Național al Magistraturii, numiți prin hotărâre a Consiliului

Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii.

Pot participa la concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare

procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost

sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc următoarele condiții minime de vechime:

a) 5 ani vechime în funcția de procuror, pentru promovarea în funcțiile de

judecător de tribunal sau tribunal specializat și procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau

la parchetul de pe lângă tribunalul specializat;

b) 6 ani vechime în funcția de procuror, pentru promovarea în funcțiile de

judecător de curte de apel și procuror la parchetul de pe lângă aceasta;

c) 8 ani vechime în funcția de procuror, pentru promovarea în funcția de

procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Concursul de promovare constă în probe scrise, cu caracter teoretic și practic.

Probele constau în:

a) în funcție de specializare, una dintre următoarele materii: drept civil, drept penal,

drept comercial, drept administrativ, drept financiar și fiscal, dreptul muncii, dreptul familiei,

drept internațional privat;

b) jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și jurisprudența Curții Constituționale;

c) jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții de Justiție

a Comunităților Europene;

d) procedura civilă sau procedura penală, în funcție de specializarea procurorului.

Procedura de desfășurare a concursului, inclusiv modalitatea de contestare a rezultatelor este prevăzută în Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a procurorilor. În termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea rezultatelor, Consiliul Superior al Magistraturii dispune, prin hotărâre, promovarea și procurorilor declarați admiși

7. 4. Delegarea, detasarea si transferal procurorului

Delegarea judecătorilor se poate face pe o perioadă de cel mult 6 luni și poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, cel mult încă 6 luni.

În interesul serviciului, procurorii pot fi delegați, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcții de conducere, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadă de cel mult 6 luni.

Delegarea procurorilor poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, cel mult încă 6 luni. În interesul serviciului, magistrații-asistenți pot fi delegați, cu acordul scris al acestora, în funcțiile de prim-magistrat-asistent sau magistrat-asistent-șef de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe o perioadă de cel mult 6 luni. Delegarea magistraților-asistenți poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, cel mult încă 6 luni. Pe perioada delegării, magistrații-asistenți beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția în care sunt delegați.

Pe perioada delegării procurorii beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția în care sunt delegați. Când salariul și celelalte drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care este delegat procurorul sunt inferioare, acesta își păstrează indemnizația de încadrare lunară și celelalte drepturi bănești.

Conform art 58 Consiliul Superior al Magistraturii dispune detașarea procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanțe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Justiției sau la unitățile subordonate acestuia ori la alte autorități publice, în orice funcții, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituții, precum și la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale.

Durata detașării este cuprinsă între 6 luni și 3 ani. Detașarea se prelungește o singură dată, pentru o durată de până la 3 ani.

În perioada detașării, procurorii își păstrează calitatea de procuror și beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detașat. Când salariul și celelalte drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care este detașat procurorul sunt inferioare, acesta își păstrează indemnizația de încadrare lunară și celelalte drepturi bănești. Procurorii și personalul asimilat acestora, detașați în străinătate pentru acțiuni în interesul serviciului, beneficiază de drepturi și au obligațiile stabilite prin normele speciale ale instituției la care sunt detașați.

În lipsa normelor speciale, personalul detașat în străinătate beneficiază de următoarele drepturi:

a) indemnizația de încadrare lunară, la care se adaugă sporurile cu caracter permanent prevăzute de lege pentru funcția deținută anterior detașării;

b) decontarea costului transportului între locul de domiciliu și locul detașării, la începutul și la sfârșitul perioadei de detașare, precum și pentru efectuarea concediului de odihnă în țară;

c) decontarea chiriei, în limita plafonului stabilit anual, potrivit limitei bugetului alocat în acest scop, prin legea bugetului de stat, prin ordin comun al ministrului justiției, al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui înaltei Curți de Casație și Justiție, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție;

d) diurnă, în cuantumul prevăzut de lege pentru deplasarea în străinătate a secretarilor de stat.

Personalul detașat în străinătate nu poate beneficia în țară de aceleași drepturi acordate de instituția unde este detașat. Perioada detașării constituie vechime în funcția de procuror.După încetarea detașării, procurorul revine în funcția deținută anterior.

Textul legal a fost modificat in anul 2007 deoarece era criticabil sub doua aspecte.

In primul rand, conceptual, legiuitorul confunda notiunea de ,,detasare,, semnificand mutarea magistratului l ao alta institutie, cu cea de numire intr-o functie publica (,, in orice functie, imclusiv cele de demnitate publica,,) Dertasarae se disune de la o unitate la o alta unitate. Faptul ca, ulterior detasarii, magistratul este numit la acea untate pe o alta functie, este insa cu totul altceva.

Consiliul Superior al Magistraturii, de exemplu, nu poate detasa un magistrat la o anume institutie, pe o functie anume, pentru ca nu are acea competenta. In practica au existat numeroase situatii in care magistratul dedasat in cadrul institutiei, pe o functie de exercutie sa fie promovat in timpul detasarii pe o functie de conducere, fara a fi necesar un aviz sau o noua decizie a celui care a dispus detasarea.

In al doilea rand, singtamna,, in orice functii,, era in contradictie cu dispozitiile legale privind incompatibilitatile magistratilor prevazute de art. 5-10 din lege si va trebui supusa unor conditionari in sensul ca functia in care magistratul va fi ,,detasat,, sa nu fie dintre cele ce cnstituie incompatibilitati pentru functia de procuror.

Transferul procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.

In acceptiunea generala a termenului, a transfera insemana ,, a muta cu serviciu de la o institutie la alta, fara desfacerea contractului de munca( cu acordul sau la cererea salariatului),,.

Definit si in literatura de specialitate drept,, concesiune definitiva a contractului de munca,, sau ,, modalitate de modificare a contractului individual de munca pe calea cesiunii definitive a acestuia in sensul ca prin transfer salariatul devine incadrat in munca la un alt angajator,, transferul a fost conceput si normat, in legile ce au guvernat cariera magistratului, in aceasi sens al unei mutari definitivem cu deosebirea majora decurgand din inexistenta, in concret, a unui ,, contract de unca,, asupra caruia sa se dispuna prin ,cesiune,,.

ca si institutie aplicabila magistratului, transferul nu a fost niciodata definit in legile ce au conturat in timp statutul procurorului, dar a fost inclus ca si notiune, chiar prima lege de organizare judecatoreasca din Romania din anul 1864 (arrt. 177), cpmfpr, caruia ,,judecatorii inamovibili nu se potu stramuta de la un locu la altul… fara consimtamantul lor.

7. 5. Formarea profesionala continua si evaluarea periodica a procurorilor

Formarea profesională continuă a procurorilor constituie garanția independenței și imparțialității în exercitarea funcției.

Formarea profesională continuă trebuie să țină seama de dinamica procesului legislativ și constă, în principal, în cunoașterea și aprofundarea legislației interne, a documentelor europene și internaționale la care România este parte, a jurisprudenței instanțelor judecătorești și a Curții Constituționale, a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Comunităților Europene, a dreptului comparat, a normelor deontologice, în abordarea multidisciplinară a instituțiilor cu caracter de noutate, precum și în cunoașterea și aprofundarea unor limbi străine și operarea pe calculator.

Responsabilitatea pentru formarea profesională continuă a procurorilor revine Institutului Național al Magistraturii, conducătorilor instanțelor sau parchetelor la care aceștia își desfășoară activitatea, precum și fiecărui procuror, prin pregătire individuală.

Procurorii participă, cel puțin o dată la 3 ani, la programe de formare

profesională continuă organizate de Institutul Național al Magistraturii, de instituții de

învățământ superior din țară sau din străinătate ori la alte forme de perfecționare profesională.

Procurorii au obligația de a urma în cadrul programelor de formare

profesională continuă un curs intensiv pentru învățarea sau aprofundarea unei limbi străine și

un curs intensiv pentru inițierea sau aprofundarea cunoștințelor de operare pe calculator

organizate de Institutul Național al Magistraturii sau de instanțele judecătorești sau parchete,

de instituții de învățământ superior din țară sau din străinătate, precum și de alte instituții de

specialitate.

Formarea profesională continuă a procurorilor se realizează ținând seama de necesitatea specializării lor.

În cadrul fiecărei curți de apel și în cadrul fiecărui parchet de pe lângă curtea de apel se organizează periodic activități de formare profesională continuă, constând în consultări,

dezbateri, seminarii, sesiuni sau mese rotunde, cu participarea Institutului Național al

Magistraturii. Tematica acestora se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii.

Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competență profesională și de performanță

procurorii sunt supuși la fiecare 3 ani unei evaluări privind eficiența, calitatea

activității și integritatea, obligația de formare profesională continuă și absolvirea unor cursuri

de specializare, iar în cazul procurorilor numiți în funcții de conducere, și

modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale.

Prima evaluare a procurorilor se face la 2 ani de la numirea în funcție.

Evaluarea se face de comisii constituite prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, separat pentru procurori, formate din președintele instanței sau, după caz, conducătorul parchetului, secției sau direcției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau Parchetului Național Anticorupție, precum și din 2 procurori desemnați de colegiul de conducere.

Din comisiile pentru evaluarea procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Parchetului Național Anticorupție fac parte și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și,

respectiv, procurorul general al Parchetului Național Anticorupție care răspund direct de

performanțele acestor structuri.

Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor se aprobă prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. Prin raportul de evaluare a activității profesionale a procurorului, se poate acorda unul dintre calificativele: "foarte bine", "bine", "satisfăcător" sau "nesatisfăcător". Procurorii nemulțumiți de calificativul acordat pot face contestație la secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicare.

În soluționarea contestației, secțiile Consiliului Superior al Magistraturii pot cere

conducătorului instanței sau parchetului orice informații pe care le consideră necesare, iar

citarea procurorului pentru a fi audiat este obligatorie.

Hotărârile secțiilor pot fi atacate la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță de judecată, sunt

definitive și irevocabile.

Procurorii care primesc calificativul "nesatisfăcător" sunt obligați să

urmeze pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni cursuri speciale organizate de Institutul

Național al Magistraturii. Judecătorii și procurorii care primesc calificativul "satisfăcător" în urma a două evaluări consecutive sunt obligați să urmeze pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni cursuri speciale organizate de Institutul Național al Magistraturii.

Procurorul care primește în urma a două evaluări consecutive

calificativul "nesatisfăcător" sau care nu a promovat examenul este eliberat din funcție pentru

incapacitate profesională de către Președintele României, la propunerea Consiliului Superior

al Magistraturii.

7. 6. Incetarea functiei si suspendarea functiei

Procurorul este suspendat din funcție în următoarele cazuri: a) când a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa prin ordonanță sau rechizitoriu; b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-și exercite funcția în mod corespunzător. c) când a fost sancționat disciplinar. Suspendarea din funcție a procurorilor se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii. În perioada suspendării din funcție, procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură.

Procurorii sunt eliberați din funcție în următoarele cazuri:

a) demisie;

b) pensionare, potrivit legii;

c) transfer într-o altă funcție, în condițiile legii;

d) incapacitate profesională;

e) ca sancțiune disciplinară;

f) condamnarea definitivă a procurorului pentru o infracțiune;

Eliberarea din funcție a procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Eliberarea din funcție a procurorilor stagiari se face de Consiliul Superior al Magistraturii.

7. 8. Drepturile si obligatiile procurorului

Pentru activitatea desfășurată, magistrații au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege.

Drepturile salariale ale magistratului nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea magistraților se stabilește prin lege specială.

Salarizarea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție se stabilește prin legea privind indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.

Magistratul care consideră că independența și imparțialitatea îi sunt afectate în orice mod prin acte de imixtiune în activitatea judiciară sau de influențare a evoluției sale profesionale se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a dispune măsurile necesare, conform legii.

Informațiile de interes public referitoare la activitatea judiciară a magistraților, care intră sub incidența Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, se pot solicita numai prin intermediul birourilor de informații și relații publice din cadrul instanțelor și parchetelor sau prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Conform legii privind statutul magistraților nr. 303/2004, Art. 75. procurorii sunt liberi să se asocieze sau să adere la organizații profesionale locale, naționale sau internaționale, în scopul apărării intereselor lor profesionale, precum și la cele prevăzute de art. 10 alin. (3).Este interzis organizațiilor profesionale ale magistraților să constituie sau să adere la alte asociații decât cele profesionale.

Conform legii privind statutul magistraților nr. 303/2004, Art. 76, alin. (1) Magistrații în funcție sau pensionari au dreptul de a li se asigura măsuri speciale de protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor. Măsurile speciale de protecție, condițiile și modul de realizare a acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiției și a Ministerului Administrației și Internelor.

Magistrații beneficiază de asigurare pentru risc profesional, realizată din fondurile bugetare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Ministerului Justiției sau, după caz, ale Ministerului Public, pentru viață, sănătate și bunuri, în limita veniturilor pentru anii lucrați în aceste funcții, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate.La eliberarea din funcție, asigurarea încetează.

Procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare. Au dreptul la concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea la cursuri sau alte forme de specializare organizate în țară sau în străinătate, pentru pregătirea și susținerea examenului de capacitate și de doctorat, precum și la concedii fără plată, potrivit Regulamentului privind concediile magistraților; concedii medicale și la alte concedii, în conformitate cu legislația în vigoare.

Procurorii au dreptul la atribuirea locuințelor de serviciu, iar după 10 ani de vechime în magistratură le pot cumpăra.

Procurorii beneficiază anual de 6 călătorii în țară dus-întors, gratuite, la transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval și aerian sau de decontarea a 7,5 litri combustibil la suta de kilometri pentru 6 călătorii în țară dus-întors, în cazul în care deplasarea se efectuează cu autoturismul.

Pentru merite deosebite în activitate, respectarea îndatoririlor prevăzute de lege și vechime îndelungată în magistratură ca procuror, magistrații în activitate, care au obținut numai calificative de foarte bine în ultimii 10 ani, pot fi distinși cu Diploma Meritul

Procurorii sunt obligați să rezolve lucrările în termenele stabilite și să soluționeze cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora.

Sunt obligați să desfășoare activitatea judiciară în mod independent, dând dovadă de o conduită imparțială și să respecte secretul profesional.

Procurorii sunt obligați să aibă, în timpul ședințelor de judecată, ținuta vestimentară corespunzătoare instanței la care funcționează. Ținuta vestimentară se stabilește prin hotărâre a Guvernului și se asigură în mod gratuit.

Sunt obligați să prezinte, în condițiile și la termenele prevăzute de lege, declarația de avere și declarația de interese.

7. 9. Raspunderea procurorilor

In sistemul nostru de drept distingem 3 tipuri de raspundere a procurorilor si anume: raspundere penala, raspundere civila, si raspundere disciplinara.

7. 9. 1. Răspundere penală Art. 95 din legea nr. 303/2004: Judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți pot fi percheziționați, reținuți sau arestați preventiv numai cu încuviințarea secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii. În caz de infracțiune flagrantă, judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți pot fi reținuți și supuși percheziției potrivit legii, CSM fiind informat de îndată de organul care a dispus reținerea sau percheziția.

Conform art. 62-63 din legea nr. 303/2004: procurorul este suspendat din când a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa prin ordonanță sau rechizitoriu; În perioada suspendării din funcție, judecătorului și procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură. Dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal față de judecător sau procuror, suspendarea din funcție încetează, iar acesta este repus în situația anterioară, i se plătesc drepturile bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcție și i se recunoaște vechimea în magistratură pentru această perioadă. Procurorii sunt eliberați din funcție în caz de condamnarea definitivă a judecătorului sau procurorului pentru o infracțiune.

7. 9. 2. Răspunderea disciplinară Art. 98 din Legea 303/2004. Judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției. (2) Răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor militari poate fi angajată numai potrivit dispozițiilor prezentei legi.

Conform art. 99 din legea nr 303/2004 constituie abateri disciplinare:

încălcarea prevederilor legale referitoare la declarațiile de avere, declarațiile de interese, incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii;

intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii, precum și imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;

desfășurarea de activități publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuțiilor de serviciu;

nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter; e) nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor;

refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părțile din proces;

refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;

exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credință sau din gravă neglijență, dacă fapta nu constituie infracțiune;

efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile;

absențele nemotivate de la serviciu, în mod repetat;

atitudinea nedemnă în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, avocați, experți, martori sau justițiabili;

neîndeplinirea obligației privind transferarea normei de bază la instanța sau parchetul la care funcționează;

nerespectarea dispozițiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor;

participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiții pentru care nu este asigurată transparența fondurilor în condițiile legii.

Sancțiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor și procurorilor, proporțional cu gravitatea abaterilor, sunt: a) avertismentul; b) diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni; c) mutarea disciplinară pentru o perioadă de la o lună la 3 luni la o instanță sau la un parchet, situate în circumscripția aceleiași curți de apel ori în circumscripția aceluiași parchet de pe lângă aceasta; d) excluderea din magistratură.

Sancțiunile disciplinare se aplică de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice. Art. 65 din legea nr. 303/2004: Judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în caz ca sancțiune disciplinară.

Sub aspectul răspunderii disciplinare, la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nu s-au înregistrat acțiuni disciplinare cu referire la activitatea grefierilor, fiind însă finalizată acțiunea disciplinară exercitată în cursul anului 2013, privind activitatea unui grefier, în sensul că doamna I.C. prin sentința civilă nr. 442 din 08.12.2014 pronunțată de Curte de Apel Bacău în dosarul nr. 1318/103/2014, a menținut sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 85 alin. 1 lit. a din Legea nr. 567/2004 (avertisment).

De asemenea, un număr de doi procurori au fost sancționați disciplinar, în mod repetat. Astfel:

– prin hotărârea nr. 2P din data de 08.01.2014 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. 7/P/2013, cu unanimitate, s-a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva procurorului B.M.V. și, în baza art. 100 lit. d din Legea nr.303/2004, s-a aplicat acestuia sancțiunea disciplinară constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prev. de art. 99 lit. m și t din același act normativ;

– prin hotărârea nr. 7P din data de 07.07.2014 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. 3/P/2014, cu unanimitate, s-a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva procurorilor B.M.V. și O.D. și, în baza art. 100 lit. e din Legea nr.303/2004, s-a aplicat procurorului B.M.V. sancțiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prev. de art. 99 lit. i, j, m, s și t din același act normativ; totodată, în baza art. 100 lit. d din Legea nr. 303/2004, s-a aplicat procurorului O.D. sancțiunea disciplinară constând în suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. t din același act normativ;

– prin hotărârea nr. 12P din data de 26.11.2014 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. 10/P/2014, cu unanimitate, s-a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva procurorilor B.M.V. și O.D. și, în baza art. 100 lit. e din Legea nr.303/2004, s-a aplicat procurorului B.M.V. sancțiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prev. de art. 99 lit. m și t din același act normativ; totodată, în baza art. 100 lit. e din Legea nr. 303/2004, s-a aplicat procurorului O.D. sancțiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. t din același act normativ.

În prezent, dosarele se află în calea de atac a recursului, la Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători (dosarele nr.3474/1/2014 – cu termen la 23.02.2015 și nr. 450/1/2015 – în procedură de filtru).

7. 9. 3. Răspunderea administrativă Art. 39 din Legea nr. 303/2004: Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competență profesională și de performanță judecătorii și procurorii sunt supuși la fiecare 3 ani unei evaluări privind eficiența, calitatea activității și integritatea, obligația de formare profesională continuă și absolvirea unor cursuri de specializare, iar în cazul judecătorilor și procurorilor numiți în funcții de conducere, și modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale. Prima evaluare a judecătorilor și procurorilor se face la 2 ani de la numirea în funcție. Art. 41 Judecătorii și procurorii care primesc calificativul „nesatisfăcător” sunt obligați să urmeze pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni cursuri speciale organizate de INM. Judecătorii și procurorii care primesc calificativul „satisfăcător” în urma a două evaluări consecutive sunt obligați să urmeze pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni cursuri speciale organizate de INM. Art. 62. din Legea nr. 303/2004: Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-și exercite funcția în mod corespunzător. În perioada suspendării din funcție, judecătorului și procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură. Art. 65 din legea nr. 303/2004: Judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în caz de incapacitate profesională.

7. 9. 4. Răspunderea civilă: Art 52 Constituție: Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență. Art. 96 din Legea nr. 303/2004: Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea judecătorilor și procurorilor care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență. Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale sunt stabilite de NCpp. Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară. Nu este îndreptățită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârșirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.

Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin MFP. După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile, statul se poate îndrepta cu o acțiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credință sau gravă neglijență, a săvârșit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii. Termenul de prescripție a dreptului la acțiune în toate cazurile prevăzute de prezentul articol este de un an.

7. 10. Etica profesionala a procurorilor.

Procurorul intotdeauna și in orice circumstanțe trebuie:

a) să mențină in permanență onoarea și demnitatea profesiei lui, să respecte,

protejeze și susțină demnitatea umană și drepturile omului;

b) să se comporte intotdeauna profesional, in conformitate cu legea, normele

și etica profesiei lui;

c) să exercite atribuțiile just, imparțial, consecvent și prompt;

d) să exercite in permanență inalte standarde de integritate și responsabilitate;

e) să depună orice efort pentru a fi perceput ca fiind consecvent independent

și imparțial;

f) in toate cazurile să protejeze dreptul persoanei acuzate la un proces

echitabil și, in special, să se asigure că probele favorabile acuzatului sunt

prezentate in conformitate cu legea sau cerințele unui proces echitabil;

g) să conștientizeze faptul că acționează in numele societății și in interes

public;

h) să mențină echilibrul dintre interesul general al societății și interesele și

drepturile fiecărui cetățean;

i) să exercite funcțiile in baza evaluării personale a faptelor și in conformitate

cu legea, liber de orice influență neavenită;

j) să fie bine informat, instruit și in pas cu evoluțiile juridice și sociale;

k) să-și onoreze obligațiunile de serviciu fără teamă, favoritism sau prejudecăți;

l) să fie liber de influența intereselor individuale sau colective și in afara

presiunilor publice sau din partea mijloacelor de informare in masă;

m)să respecte dreptul tuturor persoanelor la egalitate in fața legii și să se

abțină de la discriminarea altor persoane pe motiv de sex, rasă, culoare, limbă,

religie, convingere politică, orientare sexuală, origine națională sau socială,

apartenență la o minoritate națională, avere, naționalitate, sănătate, handicap sau

orice alt motiv;

n) să respecte confidențialitatea profesională;

o) să țină cont de viziunile, interesele legitime, viața privată și preocupările

persoanelor pe care le intälnește in procesul de exercitare a funcției;

p) să trateze cu respect și amabilitate instanțele de judecată, organele poliției

și alte autorități publice, precum și membrii profesiei juridice;

q) să acorde asistență procurorilor și autorităților publice din alte jurisdicții in

conformitate cu legea și in vederea promovării maxime a cooperării

internaționale;

r) să nu admită ca interesele financiare sau personale ale sale sau ale familiei

sale, relațiile sociale sau de altă natură să influențeze negativ conduita in calitate

sa de procuror, in special, acesta se va abține de a acționa in calitate de procuror

public in cazurile in care el, familia lui sau partenerii de afaceri au un interes

personal, de asociat, privat sau financiar.

CAPITOLUL 2 : ACTIVITATEA PROCURORULUI PE PARCURSUL URMARIRII PENALE – PRIMA FAZĂ A PROCESULUI PENAL

SECȚIUNEA 1: Aspecte generale privind urmarirea penala

Urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existent infractiunilor, la indentificarea persoanelor care au savarsit o infractiune si la stabilirea raspunderii penale a acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa dispuna trimiterea in judecata.

Alaturi de activitatile specific care tin de latura penala, organelle de urmarire penala trebuie sa se intereseze si de problemele legate de latura civila a cauzei penale, atunci cand actiunea civila se porneste si se exercita din oficiu, precum si atunci cand incadrarea juridical a faptei se poate realiza numai tinandu-se seama de intrinderea prejudiciului cauzat prin infractiune.

Precedura din cursul urmaririi penale este nepublica.

Caracterul nepublic al fazei de urmarire penala este dat, in contradictie cu judecarea cauzei, de imposibilitateta cunoasterii lucrarilor de ancheta de catre orice cetatean; urmarirea penala nu se desfasoara cu usile deschise; acest fapt nu exclude insa, posibilitatea pe care o au organelle de urmarire penala de a informa opinia publica in legatura cu derularea anumitor cause penale; evident, conditiile concrete in care se va produce informarea despre derularea unei anumite afaceri judiciare de interes public vor fi determinate de caracterul operativ al urmaririi penale, element essential al aflarii adevarului la timp si in mod complet.

In cursul urmaririi penale organelle judiciare dispun asupra actelor sau masurilor procesuale prin diferite acte procesuale.

Astfel, organelle de cercetare penala dispun, prin ordonanta, asupra actelor si masurilor procesuale si formuleaza propuneri prin referat, iar procurorul dispune supra actelor sau masurilor procesuale si solutioneaza cauza prin ordonanta, daca legea nu prevede altfel.

Ordonanta trebuie sa curprinda, potrivit art286 c. pr. Pen:

Denumirea parchetului si data emiterii;

Numele, prenumele si calitatea celui care o intocmeste;

Fapta care face obiectul urmaririi penale, incadrarea juridical a acesteia si, dupa caz, datele privitarea la persoana suspectului sau inculpatului;

Obiectul actului sau masuriii procesuale ori, dupa caz, tipul solutiei, precum si motivele de fapt si de drept ale acestora;

Date referitoare la masurile asiguratorii, masurile de siguranta cu character medical si masurile preventive luate in cursul urmaririi;

Alte mentiuni prevazute de lege;

Semnatura celui care a intocmit-o.

Cand legea prevede ca un act sau o masura procesuala trebuie sa fie incuviintata, autorizata sau confirmata, un exemplar al actului ramane intotdeauna la procuror.

Daca procurorul sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati, judecatul de ccamera preliminara ori alte autoritai prevazute de lege, in vederea solutionarii propunerilor ori cererilor formulate in cursul urmaririi penale, atunci este obligat potrivit legii sa inainteze copii numerotate si ertificate de grefa parchetului de de pe actele dosarului ori numai de pe acele care au legatura cu cererea sau propunerea formulate. Organul de urmarire penala pastraza originalul actelor, in vederea continuarii urmaririi penale.

SECȚIUNEA 2: Comptenta procurorului in efectuarea urmaririi penale

Competenta este capacitatea (aptitudinea recunoscuta de lege unui organ de urmarire penala sau unei instante judecatoresti de a urmari, respective a judeca si solution o anumita cauza penala.

Sunt 5 categorii de competenta:

Competenta functionala determina categoriile de activitati pe care le poate desfasura un anumit organ judiciar in cadrul competentei sale generale.

Competenta materiala constituie criteriul prin care se stabileste care dintre organelle judiciare de grade diferite poate solution anumite categorii de cauze penale.

Competenta teritoriala reprezinta criteriul prin care se determina organul judiciar competent sa solutioneze o cauza penala dintre organelle judiciare de acelasi grad, in functie de anumite limite teritoriale.

Competenta personala este determinate de calitatea sau starea faptuitorului prevazuta de lege la un anumit moment.

Competenta speciala este competenta unica si exclusive pe care o au anumite organe judiciare de a rezolva cauze penala privind infractiuni ce aduc atingere unei anumite sfere de relatii sociale.

Conform art.58, al. 1 ,, Organul de urmarire penala este dator sa isi verifice competenta imediat dupa sesizare’’, al. 2 ,,Daca procurorul constata ca nu este competent sa efectueze sau sa supravegheze urmarirea penala, dispune de indata, prin ordonanta, declinarea de competenta si trimite cauza procurorului competent’’, al.3 ,,Daca organul de cercetare penala constata ca nu este competent sa efectueze urmarirea penala, trimite de indata cauza procuroruluicare exercita supravegherea, in vederea sesizarii organului competent’’

Extinderea competentei teritoriale se produce atunci cand anumite acte de urmarire penala trebuie sa fie effectuate in afara razei teritoriale in care se face urmarirea, procurorul sau , sa le efectueze el insusi ori procurorul poate dispune efectuarea lor prin comisie rogatorie sau prin delegare, acest lucru fiind posibil conform art.59 al.1 NCPP. In cuprinsul aceleasi localitati, procurorul sau organul de cercetare penala, dupa za, efectueaza toate actele de urmarire, chiar daca unele dintre acestea trebuie indeplinite in afara razei sale teritoriale.

In cazurile urgente, procurorul, dupa caz, este obligat sa efectueze actele de urmarire penala care nu sufera amanare, chiar daca acestea privesc o cauza care nu este de competenta acestuia. Lucrarile effectuate in astfel de cazuri se trimit, de indata, procurorului competent ( art.60 NCPP).

Conform art. 63 al. 4 NCPP Conflictul de competență dintre 2 sau mai mulți procurori se rezolvă de către procurorul ierarhic superior comun acestora. Când conflictul se ivește între două sau mai multe organe de cercetare penală, competența se stabilește de către procurorul care exercită supravegherea activității de cercetare penală a acestor organe. În cazul în care procurorul nu exercită supravegherea activității tuturor organelor de cercetare penală între care s-a ivit conflictul, competența se stabilește de către prim-procurorul parchetului în circumscripția căruia se află organele de cercetare penală.

Privind incompatibilitatea procurorului, art. 56, al. 1 NCPP ne precizeaza faptul ca dispozitiile regasite in art. 64 alin. 1, lit. a)-d) și f) NCPP se aplică si acestuia, acestea fiind urmatoarele :

a fost reprezentant sau avocat al unei părți ori al unui subiect procesual principal, chiar și în altă cauză;

este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situație dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal cu una dintre părți, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora;

a fost expert sau martor, în cauză;

este tutore sau curator al unei părți sau al unui subiect procesual principal;

există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată.

Dispozițiile art. 64 alin. 2 NCPP (Nu pot face parte din același complet de judecată judecătorii care sunt soți, rude sau afini între ei, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situație dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal.) se aplică procurorului, când cauza de incompatibilitate există între el sau între vreunul dintre ei și judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau unul dintre membrii completului de judecată.

Procurorul care a participat ca judecător într-o cauză nu poate, în aceeași cauză, să exercite funcția de urmărire penala sau să pună concluzii la judecarea acelei cauze în prima instanță și în căile de atac.

SECȚIUNEA 3: Punerea in miscare si Exercitarea actiunii penale

Momenul punerii in miscare a actiunii penale ii succeed momentul exercitarii ei. Prin exercitarea actiunii penale se intelege sustinerea ei in vederea realizarii tragerii la raspunderea penala a inculpatului.

In esenta, exercitarea actiunii penlae consta in realizarea activitatilor ce tin de efectuarea probatiunii in cauza penala, luarea anumitor masuri proccesuale, formarea de cereri, ridicarea de exeptii etc.

Conform art. 14 alin 3, actiunea penala se poate exercita in tot cursul procesului penal, in conditiile legii. Apreciem ca textul mentionat trebuie interpretat restrictive, deoarece, asa cum am mentionat anterior, actiunea penala nu se poate exercita in faza punerii in executare a hotararii judecatoresti, pentru motivul ca, odata pronuntata hotararea de condamnare, actiunea penala se stinge.

Consideram necesara o asexecutaremenea precizare deoarece, procesul penal cuprinde si faza punerii in executare a hotararilor judecatoresti penale.

Sarcina exercitarii actiunii penale revine, in principiu, subiectilor active ai acesteia.

Astfel, procurorul are sarcina de a exercita actiunea penala atat pe parcursul fazei de urmarire penala, cat si in cursul fazei de judecata. Acest atribut rezulta din art. 7 unde este reglementata obligativitatea punerii in miscare si a exercitarii actiunii penale de catre procuuror, dar si din reglementarea expresa a art. 55 alin. 3 lit. C

De asemenea, desii nu exista o consacrare expresa a acestei competente, si organelle care efectueaza cercetarea penala au sarcina sa exercite actiunea penala, desigur numai pe parcursul fazei de urmarire penala.

Conform art. 32 alin. 1, partile sunt subiectii procesuali care exercita sau impotriva carora se exercita o actiune judiciara. Acesta defefinitie legala, coraborata cu textile legale invocate mai sus, ar putea conduce la concluzia ca persoana vatamata nu poate participa la exercitarea actiunii penale. Cu toate acestea, avand in vedere ca exercitarea actiunii penale se realizeaza prin acte de dispozitie care sustin aceasta actiune( ordonanta de extindere a urmaririi penale, rechizitoriul etc.) si prin cereri de probatiune, ridicarea de exceptii, toate avand rorul de a dinamiza desfasurarea actiunii penale,, apreciem ca persoana vatamata, desi nu este parte in procesul penal, participa la exercitarea actiunii penale. In acest sens, apreciem ca orice demers de natura sa consolideze mijlocul legal prin care o persoan urmeaza sa fie trasa la raspundere penala se inscribe in spatial semantic al exercitiului actiunii penale.

In faza de judecata, actiunea penala se exercita, in principal, de catre procuror, persoana vatamata avand, de asemenea, posibiliatea de a sestine exercitiul actiunii.

Subiectii inreptatiti sa exercite actiunea pot, in anumite conditii, sa renunte la acest drept. Astfel, procurorul, in cazurile si in conditiile prevazute expres de lege, poate renunta l exercitarea actiunii penale daca, in raport cu elementele concrete ale cauze, nu exista un interes public in realizarea obiectului acesteia. Avem in vedere dispozitiile art. 318, unde este reglementata procedura renuntarii la urmarire penala, atunci cand, in raport cu continutul faptei, cu modul si mijloacele de savarsire, cu scopul urmarit si cu imprejurarile concrete de savarsire, cu urmarile produse sau care s-ar fi putut produce prin savarsirea infractiunii, precum si cu persoana suspectului sau a inculpatului, procurorul constata ca nu exista un interes public in urmarirea acesteia. De asemenea, procurorul poate pune concluzii de absolvire de raspundere penala in cazul in care constata, cu ocazia cercetarii judecatoresti, ca invinuirea nu este confirmata, punand concluzii de achitare sau de incetare a procesului penal cand a intervenit vreuna dintre clauzele prevazute in art. 16 [ art.363 alin. 4]. Naceasta posibiliate conferita prin lege procurorul nu anihileaza caracterul indisponibil al actiunii penale, constituind numai o renuntare la exercitareaacesteia, instant avand obligatia sa pronunte Solutia ce se impune indifferent de concluziile procurorului.

Persoana vatamata, avand dreptul, in anumite situatii, sa dispuna de actiunea penala, paote implicit sa renunte la exercitarea ei, rastragandu-si plangerea prealabila sau impacandu-se cu faptuitorul.

SECȚIUNEA 4: Actele Procurorului in cursul Urmaririi Penale

Între alte caracteristici esențiale ale fazei procesuale, în care se exercită funcția judiciară de urmărire penală, este și aceea că urmărirea penală se desfășoară preponderent scris[16], astfel că aplicarea și realizarea corectă, precum și respectarea condițiilor de formă și fond ale actelor de procedură realizate capătă semnificații importante, din perspectiva respectării principiului dreptului la apărare, ale drepturilor avocatului, suspectului și inculpatului, a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente, a principiului obținerii legale a probelor, a exercitării controlului ierarhic și/ sau a celui judiciar și tocmai pentru a asigura acuratețea procesului penal.

Strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată, se realizează prin actele de procedură efectuate în faza de urmărire penală, care, potrivit unei opinii exprimate în doctrină, sunt acte procedurale, adică acte de cercetare penală ce constau în procedeele probatorii prin care se obțin mijloacele de probă, acte procesuale, adică acte de urmărire penală, ce sunt acte constitutive ale procesului penal și documente procedurale, adică rezoluțiile și ordonanțele, emise de către procuror.

Potrivit prevederilor noului C. proc. pen., procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și soluționează cauza prin ordonanță, dacă legea nu prevede altfel.

În ce privește actul de procedură efectuat în faza de urmărire penală, care constituie act procedural, Codul de procedură penală nu face vreo referire la actul sau documentul scris (instrumentul probatoriu) în care se obiectivează, astfel, că înscrisurile în care se consemnează efectuarea acestora ori executarea, aducerea la îndeplinire a actelor și măsurilor procesuale, încuviințarea probelor de către organele judiciare, procesele verbale în care se consemnează cele dispuse prin actele procesuale, cererile organelor judiciare sau ale părților, care se deosebesc atât de actele procesuale, cât și de cele procedurale, deoarece nu influențează în niciun fel desfășurarea procesului penal, ci constată doar modul de desfășurare al acestuia, constituie documente procedurale, prin care se confirmă existența actelor procesuale sau procedurale.

Ordonanțele emise de procuror ca înscrisuri cu valoare autentică, ce îmbracă forma scrisă – cerută ad validitatem ori cu valoare de instrumentum – trebuie să cuprindă obligatoriu mai multe mențiuni, după cum urmează: a) denumirea parchetului și data emiterii; b) numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește; c) fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia și, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului; d) obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluției, precum și motivele de fapt și de drept ale acestora; e) date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranță cu caracter medical și măsurile preventive luate în cursul urmăririi; f) alte mențiuni prevăzute de lege; g) semnătura celui care a întocmit-o.

SECȚIUNEA 5: Punerea in miscare a actiunii penale de catre procuror

Actiunea penala constituie mijlocul juridic prin intermediul caruia se deduce in fata organelor judiciare raportul conglictual de drept penal, in vederea dinamizarii procesului penal si a realizarii scopului sau. Comiterea faptei penale genereaza un conflict de drept penal intre societate sic el care a comis infractiunea, conflict care trebuie adus in fata organelor judiciare pentru solutionare.

Fata de celelalte actiuni in justitie, actiunea penala, de principiu, functioneaza sub imperiul oficialitatii, conflicul de drept penal fiind adus in mod obligatoriu pentru solutionare organelor judiciare, iar actiunea penala este conditia necesara pentru ca instantele sa poata exercita competentele in materie jurisdictionala.

Conform Art. 7 NCPP Procurorul este obligat sa puna in miscare si sa exercite actiunea penala din oficiu atunci cand exista probe din care rezulta savarsirea unei infractiuni si nu exista vreo cauza legala de impidicare. In cazurile prevazute expres de lege, procurorul pune in miscare si exercita actiunea penala dupa introducerea plangerii prealabile a persoanei vatamate sau dupa obtinerea autorizarii ori sesizarii organului competent sau dupa plinirea unei alte conditii prevazute de lege.

Actiunea penala are ca obiecct tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savarsit infractiuni. Actiunea penala se pune in miscare prin actul de inculpare prevazut de lege. (ordonanta procurorului). Actiunea penala se poate exercita in tot cursul procesului penal.

Subiectii actiunii penale nu pot fi altii decat subiectii raportului juridic de conflict, acestia avand asadar un dublu subiect, cu precizarea ca subiectul active al actiunii penale devine subiect pasiv iar subiectul pasiv al actiunii penale devine subiect active al infractiunii savarsite.

Subiectul pasiv al actiunii penale nu va fi insa niciodata titular al actiunii penale, cu toate ca uneori, actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, insa acesta, persoana vatamata, are doar dreptul de a decide daca pune in miscare sau isi retrage actiunea penala, desi, chiar si in aceste cazuri, subiectii actiunii penale sunt si subectii raportului juridic procesual penal, si anume statul ca subecct active si autorul infractiunii ca subject pasiv al actiunii.

Punerea in miscare a actiunii penale este un act procesual diferit de inceperea urmaririi penale. Inceperea urmaririi penale marcheaza declansarea procesului penal si este dispusa de organul de urmarire penala printr-un act procesual prevazut de lege.

Cu toate ca actiunea penala poate fi pusa in miscare chiar din momentul declansarii procesului penal, practice, acest moment se situeaza pe parcursul sau chiar la terminarea urmaririi penale cand sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru concretizarea acestei activitati procesuale.

Punerea in miscare a actiunii penale are character in personam si este conditionata de cunoasterea anterioara a identitatii faptuitorului. De altfel, actiul de punere in miscare a actiunii penale trebuie sa cuprinda si date cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care este invinuit si incadrarea juridical a acesteia.

Deosebit de punerea in miscare a actiunii penale, inceperea urmaririi penale are efecte in rem si se desfasoara in legatura cu faptele sesizate. Declansarea procesului penal prin acest act procesual se face, in primul rand, pentru crearea cadrului procesual necesar lamuririlor legate de comiterea faptei penale, cu implicatii in ceea ce priveste realizarea competentelor organelor judiciare, exerccitarea dreptului la aparare, precum si a drepturilor si a obligatiilor partilor.

Procurorul se pronunta asupra punerii in miscare a actiunii penale dupa examinarea dosarului. Examinarea in concret consta in aprecierea probelor administrate, iar daca propunerea este dundamentata, procuroul pune in miscare actiunea penala prin ordonanta.

Exista situatii insa cand actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar daca a fost pusa in miscare nu mai poate fi exercitata, aceste situatii sunt precizate expres de Noul Cod de Procedura Penala in art.16 si anume:

fapta nu există;

fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege;

nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea;

există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;

lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;

a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;

a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii;

există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

există autoritate de lucru judecat;

a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În cazurile prevăzute la lit. e) și j), acțiunea penală poate fi pusă în mișcare ulterior, în condițiile prevăzute de lege.

In art. 16 alin. (1) lit. a) NCPP, intr-o formulare identica cu cea din vechiul cod se prevede ca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare sau exercitata atunci cand fapta nu exista. Codul are in vedere inexistenta unei fapte in materialitatea ei.

S-a statuat in practica judiciara ca primirea de foloase, dar nu pentru a determina un functionar sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu, ci intr-un scop licit, constituie temeiul pentru achitare din lipsa unui element constitutiv al infractiunii, iar nu pentru ca fapta nu exista, deoarece fapta constand in primirea de foloase exista in materialitatea ei, dar nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii.

In ceea ce priveste lit b) au fost reunite intr-o singura cauza care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale cazurile prevazute in art. 10 alin. 1 lit b) si d) CPP 1968, care determina inaptitudinea functionala a actiuniii penale prin lipsa temeiului de drept al acesteia. Astfel , singtagma ,, fapta nu este prevazuta de legea penala’’ va cuprinde, pe langa faptele care pot constitui contraventii sau abateri disciplinare, si pe cele care ar fi putut constitui infractiuni , insa le lipseste unul dintre elementele constitutive, cu exceptia elementelor ce tin de latura subiectiva a infractiunii, care sunt acoperite de sintagma ,, nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege’’. Aceasta modificare are o relevanta practica, in sensul ca va fi incident acest caz nu doar in situatia dezincriminarii in abstracto a unei fapte prevazute de legea penala, ci si in cazul dezincriminarii in concreto a acesteia, respectiv atunci cand fapta continua sa fie incriminata ca infractiune, insa a fost restransa sfera de incidenta a infractiunii, astfel incat fapta concreta savarsita de o persoana nu se mai incadreaza in texul de lege ( nu mai este intrunita trasatura tipicitatii)

Fosta cauza de la art. 10 alin. 1 lit. c CPP 1968 a fost reformulata, in loc de ,,fapta nu a fost savarsita de invinuit sau inculpat’’ fiind prevazut ca ,, nu exista probe ca o persoana a savarsit infractiunea’’ ( sintagma flosita in NCPP). In felul acesta, se accepta posibilitatea existentei anumitor probe in acuzarea suspectului sau inculpatului, insa ele sa nu fie convingatoare, ceea ce atrage incidenta cauzei de impiedicare a exercitarii actiunii penale in discutie. Noua formulare raspunde mai bine necesitatii existentei unui za de stingere a actiunii penale care sa corespunda principiului fundamental de drept precesual in dubie pro reo. Din punct de vedere practic, incidenta art. 10 alin. 1 lit. c CPP1968 ar fi trebuit sa atraga automat reluarea urmaririi penale pentru indentificarea autorului infractiunii, desi de cele mai multe ori cauza ramane in nelucrare pana la prescrierea raspunderii penale, pentru ca adevaratul motiv al stingerii actiunii penale este inexistenta probelor suficiente pentru dovedirea vinovatiei persoanei cercetate.

În concordantă cu dispozijiile noului Cod penal, care a Impărtit cauzele care înlătură caracterul penal al faptei în cauze justificative și cauze de neimputabilitate, art. 16 alin. (1) lit. d) NCPP prevede că actiunea penală nu poate fi pusă in mișcare sau exercitată atunci când există o cauză justificativă sau de neimputabilitate.

Includerea institutiilor grupate sub denumirea de cauze justificative în titlul referitor la infracțiune conduce la evitarea oricăror confuzii fată de alte institutii/cauze operante în materie juridico-penală, cum sunt cauzele care înlătură răspunderea penală sau cauzele de nepedepsire (în prezenta cărora infractiunea există, cu toate trăsăturile prevăzute de art. 15 NCP, însă este înlăturată doar institutia fundamentală subsecventă — răspunderea penală — sau infractorul este apărat de pedeapsă).

Sunt cauze justificative generale: legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligatii, consimtământul persoanei vătămate. În afară de acestea, mai există și cauze justificative speciale, prevăzute în Partea specială a noului Cod penal [art. 201 alin. (6), art. 272 alin. (2), art. 302 alin. (5)]. Cauzele de neimputabili¬tate generale sunt: constrângerea fizică, constrângerea morală, excesul neimputabil, mi¬noritatea făptuitorului, iresponsabilitatea, intoxicatia, eroarea, cazul fortuit. Codul penal prevede și cauze de neimputabilitate speciale [art. 290 alin. (2)].

Diferenta dintre cauzele justificative și cauzele de neimputabilitate constă în aceea că primele nu atrag un caracter ilicit al faptei, aceasta fiind permisă de ordinea juridică, în timp ce, în cazul ultimelor, fapta rămâne una ilicită, însă nu este imputabilă făptuitorului. De aici decurg toate celelalte diferente: cauzele justificative produc efecte in rem, în timp ce cauzele de neimputabilitate (cu exceptia cazului fortuit) produc efecte in personam; primele se răsfrâng asupra tuturor participantilor, pe când cele din urmă doar asupra persoanei căreia nu îi este imputabilă infractiunea; când sunt incidente cauzele justifica-tive, nu poate fi atrasă nicio formă de răspundere juridică (penală, civilă, administrativă, disciplinară etc.), pe când incidenta cauzelor de neimputabilitate poate atrage alte forme de răspundere decât cea penală.

Începând de la art. 16 alin. (1) lit. e) NCPP (lipseste plângerea prealabilă, autori-zarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesaro-pentru punerea în miscare a acțiunii penale), sunt reglementate cazurile care impiedică punerea in mișcare sau exercitarea acțiunii penale determinate de lipsa de obiect al actiunii penale.

Lipsa plângerii prealabile nu impiedică punerea în mișcare a acțiunli penale din ofi-ciu, chiar și după expirarea termenului de introducere a acesteia, in cazul in care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitatea de exercițiu restrânsă ori o persoană juridică ce este reprezentată de făptuitor [art. 157 alin. (4) NCP] sau în cazul in care persoana vătămată a decedat ori persoana juridică a fost lichidată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii [art. 157 alin. (5) NCP]. Tardivitatea plângerii prealabile echivalează însă cu lipsa acesteia.

Autorizarea prealabilă a organului competent este necesară în cazul infracțiunilor săvârșite de persoane care indeplinesc anumite funcții (senatori, deputați, judecătorii Curții Constituționale).

Sesizarea organu/ui competent, în baza căreia procurorul pune în mișcare acțiunea penală, constituie o condiție specială pentru a se ajunge la trimiterea în judecată a militarilor pentru săvârșirea anumitor infracțiuni. Ca natură juridică, sesizările speciale nu trebuie confundate cu plângerea prealabilă, pentru că, spre deosebire de aceasta, sesizarea, odată făcută, este irevocabilă.

În art. 16 alin. (1) lit. f) NCPP se prevede că este împiedicată punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale atunci când a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectulul ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspeăului ori in-culpatului persoană juridică.

În acest caz, este vorba de amnistia antecondamnatorie, iar nu de cea postcondam-natorie. De asemenea, este vorba de prescripția răspunderii penale, iar nu de prescriptia executării pedepsei. Legea prevede o serie de infractiuni imprescriptibile, pentru care nu se poate dispune încetarea procesului penal pentru prescriptia răspunderii penale (omor, omor calificat, infracțiunile intenționate care au avut ca urmare moartea victimei infracțiunile de genocid, contra umanității și de război)

Articolul 16 alin. (1) lit. g) NCPP reglementează cazul constând în retragerea plângerii prealabile, în situația infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înl ătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condițiile legii.

Regula nu este aplicabilă în cazul lipsei plângerii prealabile, deoarece art. 157 alin. (2) NCP instituie principiul indivizibilității active a plângerii prealabile, astfel încât fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la săvârșirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire la una dintre acestea.

Pe de altă parte, în doctrină s-a susținut că prin cerința ca retragerea plângerii prealabile să fie totală se ințelege, de regulă, că retragerea plângerii prealabile Inlătură atât răspunderea penală, cât și pe aceea civilă. Din analiza comparativă cu instituția împăcării reiese clar că nici în legea nouă nu există, cu referire la retragerea plângerii prealabile, o dispoziție expresă care să consacre, alături de înlăturarea răspunderii penale, și inlăturarea răspunderii civile, deci stingerea acțiunii civile.

Articolul 16 alin. (1) lit. h) NCPP prevede că, atunci când există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, nu poate fi pusa în mișcare sau exercitată acțiunea penală.

Cazurile de nepedepsire, spre deosebire de cauzele justificative sau de neimputabilitate, nu inlatura existenta infractiunii, ci doar plicarea unei pedepse. Din diferite raiuni de politica penala, legiuitorul considera ca este de preferat ca infractorului sa nu ii se plice o pedeapsa, in cazurile expres prevazute de lege. Astfel de cauze de pedepsire sunt cele prevazute in art. 34 NCP, constand in desistarea sau impiedicarea producerii rezultatului, sau in art. 51 NCP, constand in impiedicarea savarsirii infractiunii de catre participant. Alte cauze de neimputabilitate sunt reglementate in Partea speciala a noului Cod penal ( art. 220 ain. 5, art.269 alin 3, art. 270 alin. 3, art. 273 alin. 3)

Este apărat de pedeapsă făptuitorul care împiedică în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei, consumarea acesteia; efectul se produce atâta vreme cât infractiunea nu s-a consumat, săvârsirea faptei aflându-se în faza tentativei; restituirea bunurilor furate, după un oarecare timp de la consumarea infracțiunii, nu poate fi asimilată acestei cauze de nepedepsire. Articolul 16 alin. (1) lit. j) NCPP reglementează un caz nou de împiedicare a punerii în mișcare sau de exercitare a acțiunii penale, constând în intervenirea unui transfer de proceduri cu un stat, potrivit legii.

Condițiile transferului de proceduri sunt reglementate în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată"

SECȚIUNEA 6: Supravegherea exercitata de procuror in activitatea fazei de urmarire penala

Procurorul supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, astfel ca orice infracțiune să fie descoperită și orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie trasă la răspundere penală, acesta fiind un atribut exclusive alt acestuia.

De asemenea, procurorul exercită supravegherea activității organelor de cercetare penală astfel ca niciun suspect sau inculpat să nu fie reținut decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

Conform art.300 NCPP, procurorul, în exercitarea atribuției de a conduce și supraveghea activitatea organelor de cercetare penală, veghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale. Organele de cercetare penală sunt obligate după sesizare să îl informeze pe procuror despre activitățile pe care le efectuează sau urmează să le efectueze.

În exercitarea atribuției de a conduce activitatea de urmărire penală, procurorul ia măsurile necesare sau dă dispoziții organelor de cercetare penală care iau aceste măsuri.

Procurorul poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penală sau să îl efectueze personal.

În exercitarea atribuției de supraveghere a activității de urmărire penală, procurorul poate să ceară spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penală, care este obligat să îl trimită de îndată, cu toate actele, materialele și datele privitoare la fapta care formează obiectul cercetării. Procurorul poate reține orice cauză în vederea efectuării urmăririi penale.

Procurorul poate să dispună, după necesitate, ca într-o cauză urmărirea penală să fie efectuată de un alt organ de cercetare decât cel sesizat. Preluarea unei cauze de către un organ de cercetare penală ierarhic superior se dispune de procurorul de la parchetul care exercită supravegherea urmăririi penale în acea cauză, pe baza propunerii motivate a organului de cercetare penală care preia cauza.

In doctrina sunt precizate patru modalitati principale de exercitare a supravegherii procurorului: Verificarea cauzelor aflate in curs de cercetare penala; Autorizare, confirmarea, incuviintarea si infirmarea actelor sau masurilor rocesuale de catre procuror; Participarea directa a procurorului la efectuarea unor acte de cercetare penala; Trecerea cauzelor de la un organ la altul.

SECȚIUNEA 7: Suspendarea urmaririi penale de catre reprezentantul ministerului public

Inca de la inceperea urmaririi penale, cel cercetat are dreptul sa participle sau sa fie incunostintat de efectuarea unor acte de urmarire penale. In unele cazuri, efectuarea acestora nu este posibilia fara prezenta inculpatului sau suspectului.

În cazul când se constată printr-o expertiză medico-legală că suspectul sau inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să ia parte la procesul penal, organul de cercetare penală înaintează procurorului propunerile sale împreună cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmăririi penale.

Suspendarea urmăririi penale se dispune și în situația în care există un impediment legal temporar pentru punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană, acesta se dispune și pe perioada desfășurării procedurii de mediere, potrivit legii (Art.312 NCPP).

După suspendarea urmăririi penale, procurorul restituie dosarul cauzei organului de cercetare penală ori poate dispune preluarea sa. Ordonanța de suspendare a urmăririi penale se comunică părților și subiecților procesuali principali.

În timpul cât urmărirea este suspendată, organele de cercetare penală continuă să efectueze toate actele a căror îndeplinire nu este împiedicată de situația suspectului sau inculpatului, cu respectarea dreptului la apărare al părților sau subiecților procesuali. La reluarea urmăririi penale, actele efectuate în timpul suspendării pot fi refăcute, dacă este posibil, la cererea suspectului sau inculpatului.

Organul de cercetare penală este obligat să verifice periodic, dar nu mai târziu de 3 luni de la data dispunerii suspendării, dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea urmăririi penale.

Suspendarea urmaririi penale isi gaseste justificarea si in necesitatea suspendarii prescriptiei raspunderii penale, prescriptive care ar putea opera daca procesul penal ar fi tergiversate fara interventia institutiei suspendarii urmaririi penale

Pe timpul suspendarii urmaririi, partea civila poate sa paraseasca procesul penal si sa introduca o actiune in fata instantei civile, cu posibilitatea revenirii la instant penala, in caz de realuare a urmarii penale suspendate.

SECȚIUNEA 8: Rolul procurorului in stramutarea cauzelor penale

Procurorul poate cere stramutarea printr-o cerere care se depune la instanta de unde se solicita stramutarea si trebuie sa cuprinda indicarea temeiului de stramutare, precum si motivarea in fapt si in drept . La cerere se anexeaza inscrisurile pe care aceasta se intemeiaza.

In cerere se face mentiune daca inculpatul este supus unei masuri preventive.

Cererea se inainteaza de indata Inaltei Curti de Casatie si Justitie impreuna cu inscrisurile anexate.

Inalta Curte de Casatie si Justitie poate solicita informatii de la presedintele instantei de unde se solicita stramutarea sau de la presedintele instantei ierarhic superioare celei la care se afla cauza a carei stramutare se cere, comunicandu-i, totodata, termenul fixat pentru judecarea cererii de stramutare . Cand Inalta Curte de Casatie si Justitie este instanta ierarhic superioara, informatiile se cer presedintelui curtii de apel la care se afla cauza a carei stramutare se cere.

In cazul respingerii cererii de stramutare, in aceeasi cauza nu mai poate fi formulata o noua cerere pentru aceleasi motive. Introducerea unei cereri de stramutare nu suspenda judecarea cauzei.

Conform art. 73 alin. 1 solutionarea cererii de stramutare se face in sedinta publica, cu participarea procurorului, in cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii.

Presedintele instantei ierarhic superioare celei la care se afla cauza ia masuri pentru incunostintarea partilor despre introducerea cererii de stramutare, despre termenul fixat pentru solutionarea acesteia, cu mentiunea ca partile pot trimite memorii si se pot prezenta la termenul fixat pentru solutionarea cererii.

Neprezentarea partilor nu impiedica solutionarea cererii. In cazul in care inculpatul se afla in stare de arest preventiv sau arest la domiciliu, Inalta Curte de Casatie si Justitie poate dispune aducerea acestuia la judecarea stramutarii, in cazul in care apreciaza ca prezenta sa este necesara pentru solutionarea cererii.

Inalta Curte de Casatie si Justitie acorda cuvantul partii care a formulat cererea de stramutare, celorlalte parti prezente, precum si procurorului. Daca procurorul a formulat cererea, acestuia i se acorda primul cuvantul.

SECȚIUNEA 9 : Activitatea procurorului in strangerea si administrarea probelor si mijloacelor de proba

Noul cod de Procedura Penala defineste probele ca fiindorice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei si care contribuie la aflarea adevarului in procesul penal.

In material probelor, notiunile care dau continut institutiei sunt probele si mijloacele de proba. Astfel, legiuitorul impune obligatia organelor judiciare de a afla adevarul, lamurind aspectele necesare solutionarii cauzei numai pe baza de probe.

Plecand de la reglementarea prevazuta de lege, se constata o stransa legatura intre probe si mijloace de proba. Pe de o parte, informatiile rezultate in urma examinarii probelor ajung la organelle judiciare prin intermediul mijloacelor de proba, iar acestea pot fi invocate numai in cazul existentei probelor. Probatiunea consta in activitatile procesuale si procedural prin care organelle judiciare, partile si alte personae implicate in procesul penal stabilesc, prin mijloaceprevazute de lege , elemente de fapt necesare pentru constatarea faptelor si imprejurarilor ce formeaza obiectul probatiunii.

Administrarea probelor reprezinta activitatea prin care sunt stranse sau aduse in fata organului judiciar probele legale, pertinente, concludente si utile pentru stabilirea faptelor si imprejurarilor a caror existent sau inexistenta trebuie constatata in vederea aflarii adevarului in cauza.

In cursul urmaririi penale, organul de urmarire penala strange si administreaza probe atat in favoare, cat si in defavoare suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.

In cursul judecatii, instant administreaza probe la cererea procuroului, a persoanei vatamate sau a partilor si, in mod subsidiary, din oficiu, atunci cand considera necesar pentru formarea convingerii sale; potrivt art. 374 alin.5-19 NCPP instant intreaba procurorul, partile si persoana vatamata daca propun administrarea de probe. In cazul in care se propun pobe, trebuie sa se arate faptele si imprejurarile ce urmeaza a fi devedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se afla acceste mijloace, iar in ceea ce priveste martorii si expertii, indentitatea si adresa acestora. Probele administrate in cursul urmaririi penale si necontestate dde catre parti nu se readministreza in cursul cerccetarii judecatoresti. Acestea sunt puse in dezbaterea contradictorie a partilor si sunt avute in vedere de instanta la deliberare. Totusi, probele administrate in cursul urmaririi penale si necontestate de catre parti pot fi administrate din oficiu de catre instant, daca apreciaza ca este necesar pentru aflarea adebarului si justa solutionare a cauzei. Procurorul, persoana vatamata si partile pot cere administrarea de probe noi si in cursul cercetarii judecatoresti. Instanta poate dispune din oficiu administrarea de probe necesare pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.

Cererea privitoare la administrarea unor probe formulate in cursul urmaririi penale sau in cursul judecatii se admite ori se respinge, motivate, de catre organuele judiciare, avandu-se in vedere urmatoarele criteria: legalitatea, pertinenta, concludenta sau utilitatea probei.

Legalitatea presupune ca probele sa fie prevazute de lege, sau sa nu fie interzise de lege.

Pertinenta este acea insusire a unei probe de a servi la dovedirea unor fapte si imprejurari privind cauza aflata in faza de urmarire penala sau de judecata.

Concludenta este aceea insusire a unei probe pertinente de a contribui la aflarea adevarului intr-o cauza penala, probele concludente sunt si probe pertinente, reciproca nefiind valabila, contraprobele sunt, de asemenea, probe concludente, urmarind sa se dovedeasca pprin intermediul lor inexactitatea unor probe deja administrate. In situatia in care exista probe de vinovatie, suspectul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie, deci sa ceara contrapobele.

Utilitatea este aceea conditie ce trebuie sa fie satisfacuta de o proba pentru a fi incuviintata administrarea ei, utilitatea probei presupune ca administrarea ei este necesara pentru solutionarea cauzei, orice proba utila este si concludenta, reciproca nefiind valabila.

Aprecierea legalitaii, pertinentei, concludentei si a utilitatii probei se realizeaza la momentul incuviintarii acesteia de catre organul de urmarire penala ori de instant de judecata.

Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când:

proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză;

se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă;

proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu;

proba este imposibil de obținut;

cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită;

administrarea probei este contrară legii.

Este interzis organelor judiciare penale sau altor personae care actioneaza pentru acestea sa provoace o persoana sa savarseasca ori sa continuie savarsirea unei fapte penale, in scopul obtinerii unei probe.

In absenta unei definitii credem ca ar putea fi considerate ca obtinute in mod illegal acele mijloace de proba care au fost obtinute nu numai printr-un act care a fost expres interzis de lege, ci si printr-un act care este ireconciliabil cu regulile substantiale ale procedurii penale sau cu principiile generale de drept.

Probelle obtinute prin tortura, precum si probele derivate din acestea nu pot fi folosite, potrivit art. 102 NCPP, in cadrul procesului penal.

Probelle obtinute in mod nelegal nu pot fi folosite in procesul penal.

Nulitatea actului prin care s-a dispuns sau autorizat administrarea unei probe ori prin care acesta a fost administrate determina excluderea probei.

Probele derivate se exclude daca au fost obtinute in mod direct din probele obtinute in mod nelegal si nu puteau fi obtinute in alt mod.

Potrivit legislatiei belgiene, probele sunt ilegale nu doar daca sunt obtinute printr-o actiune interzisa explicit de conventiile international, cum este cazul torturii, dar si in situatia in care sunt incalcate prevederile specific cuprinse in Noul cod de procedura penala sau alte legi; ilegalitatea probelor priveste metoda de obtiner, circumstantelir prin care au fost obtinute, modul de prezentare in fata instantei.

Pe de alta parte, in S.U.A., art. 402 din Federal rules of evidence prevede faptul ca toate probele sunt admisibile, cu exceptia celor care sunt interzise de Constitutie, de legile adoptate de Congres, precum si de regulile impuse de Curtea Suprema a S.U.A.; astfel, legislatia Americana prevedde o serie de restrictii privind utilizarea probelor in urmatoarele situatii: refuzul de acordare a vizei, documentele militare, procedura falimentului, interceptarea neautorizata a sistemelor de telecomunicatii, demonstrarea caracterului unei persoane.

9. 1. Declaratiile martorilor si ale partilor

În cursul procesului penal, în condițiile prevăzute de lege, pot fi audiate următoarele persoane:

inculpatul;

partea civilă;

partea responsabilă civilmente;

martorii;

experții.

Conform NCPP art.105, Ori de câte ori persoana audiată nu înțelege, nu vorbește sau nu se exprimă bine în limba română, audierea se face prin interpret. Interpretul poate fi desemnat de organele judiciare sau ales de părți ori persoana vătămată, dintre interpreții autorizați, potrivit legii.

În mod excepțional, în situația în care se impune luarea urgentă a unei măsuri procesuale sau dacă nu se poate asigura un interpret autorizat, audierea poate avea loc în prezența oricărei persoane care poate comunica cu cel ascultat, organul judiciar având însă obligația de a relua audierea prin interpret imediat ce aceasta este posibilă.

Dacă persoana audiată este surdă, mută sau surdo-mută, audierea se face cu participarea unei persoane care are capacitatea de a comunica prin limbajul special. În această situație comunicarea se poate face și în scris.

În cazuri excepționale, dacă nu este prezentă o persoană autorizată care poate comunica prin limbajul special, iar comunicarea nu se poate realiza în scris, audierea persoanelor prevăzute la art. 105, alin. (3) se va face cu ajutorul oricărei persoane care are aptitudini de comunicare, dispozițiile art. 105, alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.

Potrivit art.106 NCPP dacă, în timpul audierii unei persoane, aceasta prezintă semne vizibile de oboseală excesivă sau simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori psihică de a participa la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultării și, dacă este cazul, ia măsuri pentru ca persoana să fie consultată de un medic.

Persoana aflată în detenție poate fi audiată la locul de deținere prin videoconferință, în cazuri excepționale și dacă organul judiciar apreciază că aceasta nu aduce atingere bunei desfășurări a procesului ori drepturilor și intereselor părților.

In mod practic, nu exista cauza penala in care, la aflarea devarului, sa nu-si aduca o contributie esentiala declaratiile martorilor, fapt ce a determinat pe unii autori sa atribuie probei testimonial in procesul penal caracterul de proba fireasca, inevitabila, de instrument necesar de cunoastere a imprejurarilor savarsirii infractiunilor.

In dorinda de a sublinia importanta acestui mijloc de proba unii autori au denumit martorii ca fiind <<ochii si urechile justitiei>>

Conform art. 114 NCPP poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.

Orice persoană citată în calitate de martor are următoarele obligații:

de a se prezenta în fața organului judiciar care a citat-o la locul, ziua și ora arătate în citație;

de a depune jurământ sau declarație solemnă în fața instanței;

de a spune adevărul.

Calitatea de martor are întâietate față de calitatea de expert sau de avocat, de mediator ori de reprezentant al uneia dintre părți sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele și împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi această calitate.

Pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62 NCPP.

Orice persoană poate fi citată și audiată în calitate de martor, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali.

Persoanele care se află într-o situație ce pune la îndoială, în mod rezonabil, capacitatea de a fi martor pot fi audiate doar atunci când organul judiciar constată că persoana este capabilă să relateze în mod conștient fapte și împrejurări de fapt conforme cu realitatea.

Pentru a decide cu privire la capacitatea unei persoane de a fi martor, organul judiciar dispune, la cerere sau din oficiu, orice examinare necesară, prin mijloacele prevăzute de lege.

Partile sunt subiectii procesuali care exercita sau impotriva carora se exercita o actiune judiciara. Partile din procesul penal sunt:

Inculpatul

Partea civilia

Partea responsabila civilmente

Pentru ca o persoana sa fie parte in procesul penal trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

Sa aiba capacitate procesuala;

Sa aiba calitate procesuala active sau pasiva;

Sa aiba un interes

Sa aiba un drept actual

In privinta audierii suspectului sau inculpatului, la începutul primei audieri, organul judiciar adresează întrebări suspectului sau inculpatului cu privire la nume, prenume, poreclă, data și locul nașterii, codul numeric personal, numele și prenumele părinților, cetățenia, starea civilă, situația militară, studiile, profesia ori ocupația, locul de muncă, domiciliul și adresa unde locuiește efectiv și adresa la care dorește să îi fie comunicate actele de procedură, antecedentele penale sau dacă împotriva sa se desfășoară un alt proces penal, dacă solicită un interpret în cazul în care nu vorbește sau nu înțelege limba română ori nu se poate exprima, precum și cu privire la orice alte date pentru stabilirea situației sale personale.

Întrebările prevăzute anterior se repetă la audierile ulterioare doar atunci când organul judiciar consideră necesar.

Organul judiciar comunică suspectului sau inculpatului calitatea în care este audiat, fapta prevăzută de legea penală pentru săvârșirea căreia este suspectat sau pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică a acesteia.

Suspectului sau inculpatului i se aduc la cunoștință drepturile prevăzute la art. 83, precum și următoarele obligații:

obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă;

obligația de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, citațiile și orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile și se consideră că le-a luat la cunoștință.

În cursul urmăririi penale, înainte de prima audiere a suspectului sau inculpatului, i se aduc la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute la art. 108, alin. (2). Aceste drepturi și obligații i se comunică și în scris, sub semnătură, iar în cazul în care nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal.

Organul judiciar trebuie să aducă la cunoștința inculpatului posibilitatea încheierii, în cursul urmăririi penale, a unui acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției, iar în cursul judecății posibilitatea de a beneficia de reducerea pedepsei prevăzute de lege, ca urmare a recunoașterii învinuirii.

După îndeplinirea dispozițiilor mentionate mai sus, suspectul sau inculpatul este lăsat să declare tot ceea ce dorește referitor la fapta prevăzută de legea penală care i-a fost comunicată, după care i se pot pune întrebări.

Suspectul sau inculpatul are dreptul să se consulte cu avocatul atât înainte, cât și în cursul audierii, iar organul judiciar, când consideră necesar, poate permite acestuia să utilizeze însemnări și notițe proprii. În cursul audierii, suspectul sau inculpatul își poate exercita dreptul la tăcere cu privire la oricare dintre faptele ori împrejurările despre care este întrebat.

Declarațiile suspectului sau inculpatului se consemnează în scris. În declarație se consemnează întrebările adresate pe parcursul ascultării, menționându-se cine le-a formulat, și se menționează de fiecare dată ora începerii și ora încheierii ascultării.

Dacă este de acord cu conținutul declarației scrise, suspectul sau inculpatul o semnează. Dacă suspectul sau inculpatul are de făcut completări, rectificări ori precizări, acestea sunt indicate în finalul declarației, fiind urmate de semnătura suspectului sau a inculpatului. Când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuză să semneze, organul judiciar consemnează acest lucru în declarația scrisă.

Declarația scrisă este semnată și de organul de urmărire penală care a procedat la audierea suspectului sau a inculpatului, de judecătorul de drepturi și libertăți ori de președintele completului de judecată și de grefier, de avocatul suspectului, inculpatului, al persoanei vătămate, părții civile sau părții responsabile civilmente, dacă aceștia au fost prezenți, precum și de interpret când declarația a fost luată printr-un interpret.

În cursul urmăririi penale, audierea suspectului sau inculpatului se înregistrează cu mijloace tehnice audio sau audiovideo. Atunci când înregistrarea nu este posibilă, acest lucru se consemnează în declarația suspectului sau inculpatului, cu indicarea concretă a motivului pentru care înregistrarea nu a fost posibilă.

Potrivit art. 111 NCPP, la inceputul primei audieri, organul judiciar adreseaza persoanei vatamate intrebari prevazute la art. 107 NCPP, care se aplica in mod corespunzator.

Persoanei vatamate I se aduc la cunostina urmatoarele drepturi si obligatii:

dreptul de a fi asistată de avocat, iar în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;

dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;

dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, în condițiile prevăzute de lege;

dreptul de a fi încunoștințată cu privire la desfășurarea procedurii, dreptul de a formula plângere prealabilă, precum și dreptul de a se constitui parte civilă;

obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare;

obligația de a comunica orice schimbare de adresă;

În cursul urmăririi penale, audierea persoanei vătămate se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci când organul de urmărire penală consideră necesar sau atunci când persoana vătămată a solicitat aceasta în mod expres, iar înregistrarea este posibilă.

Persoanei vătămate i se aduce la cunoștință cu ocazia primei audieri faptul că, în cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, aceasta poate să fie informată cu privire la punerea acestuia în libertate în orice mod.

Audierea părții civile și a părții responsabile civilmente se face potrivit dispozițiilor art. 111 alin. (1), (3) și (4), care se aplică în mod corespunzător. Părții civile, precum și părții responsabile civilmente li se aduc la cunoștință următoarele drepturi:

dreptul de a fi asistate de avocat, iar în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a li se desemna un avocat din oficiu;

dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege;

dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii în legătură cu soluționarea laturii civile a cauzei, în condițiile prevăzute de lege.

Avand in vedere ca partile sunt interesate in cauza, paloarea probatorie a declaratiilor acestora este aceasi ca si a declaratiiei inculpatului, respective fac dovada in masura in care se coroboreaza cu ansamblul probelor existente in cauza.

Din aceleasi considerente ascultarea partilor nu poate avea loc sub prestarea de juramant.

9. 2. Inscrisurile si mijloacele materiale de proba

Inscrisul este actul unilateral sau conventional care emana de la una sua mai multe persoane fizice sau juridice de drept public( inclusive organelle judiciare) sau de drept privat ori care apartin acestor persoane.

Inscrisurile pot fi:

oficiale= cand emana de la o unitate publica sau care apartine unei asemnea unitati, sunt inscrisuri oficiale atat originalul inscrisului, cat si copiile legalizate ale acestuia;

sub semnatura privata= cand inscrisul semnat este apt sa produca consecinte juridice in mediul privat( intre particulari)

Înscrisurile pot servi ca mijloace de probă, dacă, din conținutul lor, rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului.

Procesul-verbal ce cuprinde constatările personale ale organului de urmărire penală sau ale instanței de judecată este mijloc de probă. Procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) NCPP constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală și nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal.

Procesul-verbal este un inscris intocmit de organelle judiciare, prin care acestea constata ex propriis sensibus fapte sau imprejurari ce pot contribui la aflarea adevarului in procesul penal( de pilda procesul-verbal de cerccetare la fata locului) ori atesta indeplinirea unor acte procesuale ( de explu procesul-verbal de aducere la cunostinta a drepturilor)

Procesul-verbal cuprinde:

numele, prenumele și calitatea celui care îl încheie;

locul unde este încheiat;

data la care s-a încheiat procesul-verbal;

data și ora la care a început și s-a sfârșit activitatea consemnată în procesul-verbal;

numele, prenumele, codul numeric personal și adresa persoanelor ce au fost prezente la întocmirea procesului-verbal, cu menționarea calității acestora;

descrierea amănunțită a celor constatate, precum și a măsurilor luate;

numele, prenumele, codul numeric personal și adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecțiile și explicațiile acestora;

mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.

Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de cel care îl încheie, precum și de persoanele precizate in art. 199, lit. e) și g). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se face mențiune despre aceasta, precum și despre motivele imposibilității ori refuzului de a semna.

Mijloacele materiale de proba sunt definite ca fiind obiectele care contin(de pilda, corpul persoanei care a suferit leziuni traumatice in urma violentelor exercitate asupra sa) sau poarta o urma a faptei savarsite ( de exemplu, obiectele ppe care s-au descoperit urme biologice ale infractorului), precum si orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevarului ( de exemplu, facturile false gasite la sediul unei societati comerciale si inregistrate fictive in contabilitate)

Corpurile delicate sunt, de asemenea, mijloace material de proba; acestea sunt obiecte care:

Au fost folosite sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea unei infractiuni ( de exemplu, chei mincinoase, instrumente folosite pentru producerea de precursori de droguri, calculatoare folosite pentru falsificarea de banknote etc.)

Sunt produsul infractiunii [de pilda, inscrisurile falsificate ( acestea vor fi utilizate numai drept corpuri delicate, iar nu ca inscrisuri), bunurile sustrase ca urmare a savarsirii infractiunii de furt etc.]

La cererea organului de urmarire penala sau a instantei de judecata, orce persoana care detine un mijloc material de proba este obligat sa-l prezinte.

Mijloacele material de proba pot fi ridicate cu ocazia efectuarii unei cercetari la fata locului, perchezitii, ori prin procedeul porbatoriu al ridicarii silite etc.

Din punct de vedere procesual mijloacele material de proba pot reflecta si in procesul-verbal de constatare care se incheie in urma efectuarii procedeului probatoriu prin care au fost ridicate.

9. 3. Inregistrarea audio sau video

Procurorul poate autoriza, pe o durată de maximum 48 de ore, măsurile de supraveghere tehnică atunci când:

a) există urgență, iar obținerea mandatului de supraveghere tehnică în condițiile art. 140 ar conduce la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranța persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora; și

b) sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 139 alin. (1) și (2) si anume : există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art.139 alin. (2) (Supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracțiunilor contra securității naționale prevăzute de Codul penal și de legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de droguri, de trafic de arme, de trafic de persoane, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede ori alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, contra patrimoniului, de șantaj, de viol, de lipsire de libertate, de evaziune fiscală, în cazul infracțiunilor de corupție și al infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracțiunilor care se săvârșesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicații electronice ori în cazul altor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare); măsura să fie proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor ori a probelor ce urmează a fi obținute sau gravitatea infracțiunii;.

Ordonanța procurorului prin care se autorizează măsura de supraveghere tehnică trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art. 140 alin. (5). Procurorul are obligația de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanța, în vederea confirmării măsurii, înaintând totodată un proces-verbal de redare rezumativă a activităților de supraveghere tehnică efectuate și dosarul cauzei.

În cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la art.141, alin. (1), confirmă în termen de 24 de ore măsura dispusă de procuror, prin încheiere, pronunțată în camera de consiliu, fără citarea părților.

Cu privire la datele informatice identificate prin accesul la un sistem informatic, procurorul poate dispune, prin ordonanță:

realizarea și conservarea unei copii a acestor date informatice;

suprimarea accesării sau îndepărtarea acestor date informatice din sistemul informatic.

Copiile se realizează cu mijloace tehnice și proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informațiilor conținute de acestea.

În cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu au fost respectate condițiile prevăzute la art. 141, alin. (1), infirmă măsura luată de către procuror și dispune distrugerea probelor obținute în temeiul acesteia. Procurorul distruge probele astfel obținute și întocmește un proces-verbal în acest sens.

Odată cu cererea de confirmare a măsurii sau separat, procurorul poate solicita judecătorului de drepturi și libertăți luarea măsurii supravegherii tehnice în condițiile art. 140. Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra măsurilor dispuse de procuror nu este supusă căilor de atac.

Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției ori de alte organe specializate ale statului.

Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare sunt obligați să colaboreze cu organele de urmărire penală, cu autoritățile prevăzute la art. 142, alin. (1), în limitele competențelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică.

Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere au obligația să păstreze secretul operațiunii efectuate, sub sancțiunea legii penale.

Procurorul are obligația de a înceta imediat supravegherea tehnică înainte de expirarea duratei mandatului dacă nu mai există temeiurile care au justificat măsura, informând de îndată despre aceasta judecătorul care a emis mandatul.

Datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite și în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2).

Datele rezultate din măsurile de supraveghere care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, dacă nu sunt folosite în alte cauze penale potrivit art. 142, alin. (5), se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, cu asigurarea confidențialității. Din oficiu sau la solicitarea părților, judecătorul ori completul învestit poate solicita datele sigilate dacă există noi probe din care rezultă că totuși o parte dintre acestea privesc fapta ce formează obiectul cercetării. După un an de la soluționarea definitivă a cauzei, acestea sunt distruse de către procuror, care întocmește un proces-verbal în acest sens.

Conform art. 142’ alin. 1-4 orice persoană autorizată care realizează activități de supraveghere tehnică, în baza prezentei legi, are posibilitatea de a asigura semnarea electronică a datelor rezultate din activitățile de supraveghere tehnică, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.

Orice persoană autorizată care transmite date rezultate din activitățile de supraveghere tehnică, în baza prezentei legi, are posibilitatea să semneze datele transmise, utilizând și o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat și care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate, aceasta asumându-și astfel responsabilitatea în ceea ce privește integritatea datelor transmise.

Orice persoană autorizată care primește date rezultate din activitățile de supraveghere tehnică, în baza prezentei legi, are posibilitatea să verifice integritatea datelor primite și să certifice această integritate prin semnarea datelor, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat și care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate.

Fiecare persoană care certifică datele sub semnătură electronică răspunde potrivit legii pentru securitatea și integritatea acestor date.

9. 4. Procedeele de descoperire si de ridicare a inscrisurilor

9. 4. 1. Ridicarea de obiecte si inscrisuri

Este posbil ca anumite obiecte sau inscrisuri ce pot servi ca mijloace de proba in procesul penal sa se gaseasca in posesia unor persoane fizice sau juridical, in cazul in care organelle judiciare trebuie sa le ridice pentru folosirea lor la rezolvarea cauzelor penale.

Actul procedural al ridicarii de obiecte sau inscrisuri este o activitate care se deosebeste de perchezitie prin aceea ca presupune cunoastearea atat a inscrisurilor sau a obiectelor care au legatura cu cauza penala, cat si a locului unde acestea se gasesc.

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată are obligația să ridice obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.

În cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte și să le predea, sub luare de dovadă.

De asemenea, în condițiile mentionate mai sus, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune ca:

orice persoană fizică sau juridică de pe teritoriul României să comunice anumite date informatice aflate în posesia sau sub controlul său, care sunt stocate într-un sistem informatic ori pe un suport de stocare a datelor informatice;

orice furnizor de rețele publice de comunicații electronice sau furnizor de servicii de comunicații electronice destinate publicului să comunice anumite date referitoare la abonați, utilizatori și la serviciile prestate, aflate în posesia sau sub controlul său, altele decât conținutul comunicațiilor și decât cele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. j) NCPP.

Ordonanța organului de urmărire penală sau încheierea instanței trebuie să cuprindă: numele și semnătura persoanei care a dispus predarea, numele persoanei ce este obligată să predea obiectul, înscrisul ori datele informatice, descrierea obiectului, înscrisului sau a datelor informatice ce trebuie predate, precum și data și locul unde trebuie să fie predate.

Dacă organul de urmărire penală sau instanța de judecată apreciază că și o copie a unui înscris sau a datelor informatice poate servi ca mijloc de probă, reține numai copia.

Dacă obiectul, înscrisul sau datele informatice au caracter secret ori confidențial, prezentarea sau predarea se face în condiții care să asigure păstrarea secretului ori a confidențialității.

Dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire penală, prin ordonanță, sau instanța de judecată, prin încheiere, dispune ridicarea silită. În cursul judecății dispoziția de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică procurorului, care ia măsuri de aducere la îndeplinire, prin organul de cercetare penală.

9. 4. 2. Perchezitia

Conform Noului Cod de procedura penala, perchezitia poate fi domiciliară, corporală, informatică sau a unui vehicul. Aceasta se efectuează cu respectarea demnității, fără a constitui ingerință disproporțională în viața privată.

Percheziția domiciliară ori a bunurilor aflate în domiciliu poate fi dispusă dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană ori la deținerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracțiune și se presupune că percheziția poate conduce la descoperirea și strângerea probelor cu privire la această infracțiune, la conservarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului.

Prin domiciliu se înțelege o locuință sau orice spațiu delimitat în orice mod ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică.

Considerand inovabilitatea domicilului, noua Constitutie, in art. 27 pct. 1 arata ca: ,, Domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate patrude sau ramane in domiciliul ori resedinta unei persoane fara invoirea acesteia’’. In anumite situatii, prevazute expres de lege, se poate patrunde in domiciliul ori in resedinta unei persoane chiar fara invoirea acesteia( art.27 pct.2 din Constitutie)

Art.8 par.1 din Constitutie stipuleaza ca: ,, orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale’’.

Perchezitia poate contribui la rezolvarea cauzelor penale prin obiectele si inscrisurile pe care le poate da la iveala si care pot avea relevanta in eluchidarea unor aspect ale cauzei penale.

Practca a demostrat ca prin intermediul perchezitiei pot fi descoperite probe care sa ajute decisive la solutionarea temeinica si legala a cauzei penale. Obiectele si inscrisurile descoperite si ridicate in urma unei perchezitii pot avea o relevanta deosebita in stabilirea adevarului judiciar, aceasta cstitutind uneori singurele indicia concrete referitoare la imprejurarile in care a fost comisa fapta.

Percheziția domiciliară poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În cursul judecății, percheziția se dispune, din oficiu sau la cererea procurorului, de către instanța învestită cu judecarea cauzei.

Cererea formulată de procuror trebuie să cuprindă:

descrierea locului unde urmează a se efectua percheziția, iar dacă sunt suspiciuni rezonabile privind existența sau posibilitatea transferării probelor, datelor sau persoanelor căutate în locuri învecinate, descrierea acestor locuri;

indicarea probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni sau cu privire la deținerea obiectelor ori înscrisurilor ce au legătură cu o infracțiune;

indicarea infracțiunii, a probelor sau a datelor din care rezultă că în locul în care se solicită efectuarea percheziției se află suspectul ori inculpatul sau pot fi descoperite probe cu privire la săvârșirea infracțiunii ori urme ale săvârșirii infracțiunii;

numele, prenumele și, dacă este necesar, descrierea suspectului sau inculpatului despre care se bănuiește că se află în locul unde se efectuează percheziția, precum și indicarea urmelor săvârșirii infracțiunii ori a altor obiecte despre care se presupune că există în locul ce urmează a fi percheziționat.

În cazul în care, în timpul efectuării percheziției, se constată că au fost transferate probe, date sau că persoanele căutate s-au ascuns în locuri învecinate, mandatul de percheziție este valabil, în condițiile legii, și pentru aceste locuri. Continuarea efectuării percheziției în această situație se încuviințează de către procuror. Procurorul înaintează cererea împreună cu dosarul cauzei judecătorului de drepturi și libertăți.

Cererea prin care se solicită încuviințarea efectuării percheziției domiciliare se soluționează, în termen de 24 de ore, în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie.

Judecătorul dispune, prin încheiere, admiterea cererii, atunci când este întemeiată, și încuviințarea efectuării percheziției și emite de îndată mandatul de percheziție. Întocmirea minutei este obligatorie.

Încheierea instanței și mandatul de percheziție trebuie să cuprindă:

denumirea instanței;

data, ora și locul emiterii;

numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis mandatul de percheziție;

perioada pentru care s-a emis mandatul, care nu poate depăși 15 zile;

scopul pentru care a fost emis;

descrierea locului unde urmează a se efectua percheziția sau, dacă este cazul, și a locurilor învecinate acestuia;

numele sau denumirea persoanei la domiciliul, reședința ori sediul căreia se efectuează percheziția, dacă este cunoscută;

numele făptuitorului, suspectului sau inculpatului, dacă este cunoscut;

descrierea făptuitorului, suspectului sau inculpatului despre care se bănuiește că se află în locul unde se efectuează percheziția, indicarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau a altor obiecte despre care se presupune că există în locul ce urmează a fi percheziționat;

mențiunea că mandatul de percheziție poate fi folosit o singură dată;

semnătura judecătorului și ștampila instanței.

În cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 157, dispune, prin încheiere, respingerea cererii de efectuare a percheziției domiciliare. Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra cererii de încuviințare a efectuării percheziției domiciliare nu este supusă căilor de atac.

O nouă cerere de efectuare a unei percheziții domiciliare în același loc poate fi formulată dacă au apărut ori s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, necunoscute la momentul soluționării cererii anterioare de către judecător.

În cursul judecății, din oficiu sau la cererea procurorului, instanța de judecată poate dispune efectuarea unei percheziții în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă a inculpatului, precum și în cazul în care există suspiciuni rezonabile că în locul unde se solicită efectuarea percheziției există mijloace materiale de probă ce au legătură cu infracțiunea ce face obiectul cauzei.

9.4.3. Cercetarea la fata locului

Cercetarea la fața locului se dispune de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecății de către instanța de judecată, atunci când este necesară constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea adevărului, precum și ori de câte ori există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate interzice persoanelor care se află ori care vin la locul unde se efectuează cercetarea să comunice între ele sau cu alte persoane.

Cercetarea la fata locului se inscribe printer activitatile ce contribuie in mod substantial la realizarea scopului procesului penal. In acceptiunea legii procesual penale, cercetarea la fata locului consitutie un procedeu probatoriu care serveste la administrarea sau aflarea unor mijloace de proba. Dar, cu tot caracterul asa-zis auxiliary, acestei activitati I se atribuie o semnificatie deosebita deoarece, in multe cazuri, de ea depinde direct aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, inclusive cu privire la persoana faptuitorului.

Importanta acestei activitati rezita in faptul ca organul de urmarire penala percepe nemijlocit imprejurarile in care a actionat faptuitorul, obiectele folosite sau atinse de acesta, putandu-se obtine probe deosebit de pretioase in cauza. Ea reprezinta conditia de baza pentru solutionarea cu success a unor cause penale, intrucat in marea majoritate a infractiunilor, rezultate obtinute cu acest prilej constituie punctual de plecare si determina directiile in care se vor desfasura, ulterior, cercetarile. Alteori, cercetarea la fata locului reprezinta singura modalitate de obtinere a probelor in prima faza a cercetarilor.

9. 4. 4. Reconstituirea

Reconstituirea a fost reglementata de legislatia noastra procesual penala din necesitatea largirii posibilitatilor de aflare a adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei si statuarii prin lege a unui procedeu cu character probator folosit frecvent in activitatea organelor judiciare.

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, dacă găsește necesar pentru verificarea și precizarea unor date sau probe administrate ori pentru a stabili împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru soluționarea cauzei, poate să procedeze la reconstituirea, în întregime sau în parte, a modului și a condițiilor în care s-a comis fapta. Acestea procedează la reconstituirea activităților sau a situațiilor, având în vedere împrejurările în care fapta a avut loc, pe baza probelor administrate. În cazul în care declarațiile martorilor, ale părților sau ale subiecților procesuali principali cu privire la activitățile sau situațiile ce trebuie reconstituite sunt diferite, reconstituirea trebuie efectuată separat pentru fiecare variantă a desfășurării faptei descrise de aceștia.

Când suspectul sau inculpatul se află în vreuna din situațiile prevăzute la art. 90, reconstituirea se face în prezența acestuia, asistat de apărător. Atunci când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuză să participe la reconstituire, aceasta se efectuează cu participarea altei persoane.

Reconstituirea trebuie să fie efectuată astfel încât să nu fie încălcată legea sau ordinea publică, să nu fie adusă atingere moralei publice și să nu fie pusă în pericol viața sau sănătatea persoanelor.

Despre efectuarea cercetării la fața locului sau a reconstituirii se încheie un proces-verbal, care trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 199, următoarele:

indicarea ordonanței sau a încheierii prin care s-a dispus măsura;

numele, prenumele persoanelor prezente și calitatea în care acestea participă;

numele și prenumele suspectului sau inculpatului, dacă este cazul;

descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie și pe cât posibil cu dimensiunile respective. În cazul reconstituirii se consemnează amănunțit și desfășurarea reconstituirii.

În toate cazurile se pot face schițe, desene sau fotografii ori alte asemenea lucrări, care se anexează la procesul-verbal. Activitatea desfășurată și constatările expertului se consemnează în procesul-verbal.

Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de către cel care îl încheie și de către persoanele care au participat la cercetare sau reconstituire. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze procesul-verbal, se face mențiune despre aceasta, precum și despre motivele imposibilității sau refuzului de a semna.

SECȚIUNEA 10: Cauzele de incetare a Urmarii penale dispuze de procuror

După examinarea sesizării, când constată că au fost strânse probele necesare potrivit dispozițiilor art. 285 NCPP, procurorul, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, soluționează cauza prin ordonanță, dispunând:

clasarea, când nu exercită acțiunea penală ori, după caz, stinge acțiunea penală exercitată, întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1);

renunțarea la urmărirea penală, când nu există interes public în urmărirea penală a inculpatului.

Procurorul întocmește o singură ordonanță chiar dacă lucrările dosarului privesc mai multe fapte ori mai mulți suspecți sau inculpați și chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite.

10. 1. Clasarea

Clasarea se dispune când:

nu se poate începe urmărirea penală, întrucât nu sunt întrunite condițiile de fond și formă esențiale ale sesizării;

există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1):

fapta nu există (nu exista elementul material propriu-zis);

fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege (lipsește temeiul său de drept, fapta nefiind prevăzuta de legea penală);

nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea;

există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;

lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;

a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;

a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii;

există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

există autoritate de lucru judecat ( Nicio persoana nu paote fi urmarita sau judecata pentru aceasi infractiune, aceasta litera a art. 16 garanteaza principiul ne bis in idem);

a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Astfel, inexistența faptei care formează obiectul acțiunii (art. 16 alin. 1 lit. a C.p.p.), inexistența probelor că fapta ar fi fost comisă de suspect sau inculpat (art. 16 alin. lit. c C.p.p.), precum și incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate (art. 16 alin. 1 lit. d C.p.p.) duc la stingerea acțiunii penale în condiții similare prevederilor art. 10 alin. 1 lit. a, c si e C.p.p. (1969).

În privința temeiului de drept al acțiunii penale, legiuitorul s-a limitat să împiedice punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale exclusiv în cazul în care fapta nu este prevăzută de legea penală, ori nu a fost săvârșită cu vinovația prevazută de lege (art. 16 alin. 1 lit. b C.p.p.).

Ordonanța de clasare cuprinde mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum și dispoziții privind:

ridicarea sau menținerea măsurilor asigurătorii; aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției;

restituirea bunurilor ridicate sau a cauțiunii;

sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale;

sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desființare totală sau parțială a unui înscris;

sesizarea instanței competente potrivit dispozițiilor legii speciale în materia sănătății mintale, în vederea dispunerii internării nevoluntare;

cheltuielile judiciare.

Dacă în cursul urmăririi penale s-a luat una dintre măsurile de siguranță prevăzute de lege, se va face mențiune despre aceasta. În ordonanță se va face mențiune și cu privire la încetarea de drept a măsurii preventive dispuse în cauză.

Menționarea motivelor de fapt și de drept este obligatorie numai dacă procurorul nu își însușește argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală ori dacă în cursul urmăririi penale suspectului i-a fost adusă la cunoștință această calitate

10. 2. Renuntarea la urmarirea penala

În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală când, în raport cu conținutul faptei, cu modul și mijloacele de săvârșire, cu scopul urmărit și cu împrejurările concrete de săvârșire, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia.

Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere și persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii și eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii.

Procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să îndeplinească una sau mai multe dintre următoarele obligații:

să înlăture consecințele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia;

să ceară public scuze persoanei vătămate;

să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă;

să frecventeze un program de consiliere.

În cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul să îndeplinească obligațiile prevăzute la alin. (3), stabilește prin ordonanță termenul până la care acestea urmează a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligații asumate prin acord de mediere încheiat cu partea civilă și care curge de la comunicarea ordonanței.

În cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor, procurorul revocă ordonanța. Sarcina de a face dovada îndeplinirii obligațiilor sau prezentarea motivelor de neîndeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului. O nouă renunțare la urmărirea penală în aceeași cauză nu mai este posibilă.

10. 3. Restituirea

Procurorul sesizat cu propunerea de clasare de către organul de cercetare penală, atunci când constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a dispune clasarea sau când dispune clasarea parțial și disjunge cauza conform art. 46 NCPP, restituie dosarul organului de cercetare penală.

În situația în care procurorul constată că urmărirea penală nu este completă sau că nu a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale, restituie cauza organului care a efectuat urmărirea penală în vederea completării sau refacerii urmăririi penale sau trimite cauza la alt organ de cercetare penală potrivit dispozițiilor art. 302 NCPP.

Atunci când completarea sau refacerea urmăririi penale este necesară numai cu privire la unele fapte sau la unii inculpați, iar disjungerea nu este posibilă, procurorul dispune restituirea sau trimiterea întregii cauze la organul de cercetare penală.

Ordonanța de restituire sau de trimitere cuprinde, pe lângă mențiunile prevazute la art. 286 alin. (2) NCPP, indicarea actelor de urmărire penală ce trebuie efectuate ori refăcute, a faptelor sau împrejurărilor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă ce urmează a fi administrate.

SECȚIUNEA 11: Efectuarea Urmaririi Penale de catre procuror

Conform art 56. Alin. 3 Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror:

a) în cazul infracțiunilor pentru care competența de judecată în primă instanță aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel;

b) în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 188-191, art. 257,art. 276,art. 277,art. 279,art. 280-283 și art. 289-294 din Codul penal;

c) în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție depășită, care au avut ca urmare moartea unei persoane;

d) în cazul infracțiunilor pentru care competența de a efectua urmărirea penală aparține Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau Direcției Naționale Anticorupție;

e) în alte cazuri prevăzute de lege.

Din continutul art. 56 alin. 3 putem distinge doua forme de competenta in efectuarea urmaririi penale de catre procuror, si anume competenta materiala si competenta functionala. Prin intermediul competentei material determinate in mod concret se stabilesc anumite infractiuni pentru care urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror, avand in vedere, in special, gravitatea acestora (omor, omor calificat, ultraj, tortura, etc. ). De asemenea, in ceea ce priveste efectuarea urmaririi penale in cazul infractiunilor pentru care judecata in prima instant are loc la ICCJ sau la curtea de apel, competenta procurorului se stabileste avand in vedere calitateae persoanei acuzate de savarsirea infractiunii( paralamentar, membru al Guvernului, membru al Consiliului Superior al Magistraturii etc.)

Putem concluziona ca in determinarea competentei procurorului in ceea ce priveste efectuarea urmarii penale legiuitorul a apelat la o forma mixta de competenta, realizata ca urmare a intrepatrunderii competentei material si a competentei personale.

Potrivit art. 324 alin. 3, in cazurile in care procurrul efectueaza urmarirea penala, poate delega, prin ordonanta, organelor de cercetare penala efectuarea unor acte de urmarire penala.

In practica instantelor de judecata, cu referire lla competenta procurorului de efectuare a urmaririi penale, s-a considerat ca actele de cercetare penala effectuate de catre procurorul din cadrul unui parchet inferiorsunt legale, in baza argumentului a fortiori, conform caruia, daca se poate delega delega dreptul de a efectua anumite acte de cercetare penala unui organ de cercetare al politiei, cu atat mai mult se poate dispune o asemenea delegare in sarcina unui procuror dintr-un parchet inferior.

Posibiliatea delegarii efectuarii unor acte de urmarire penala limitata prin dispozitiile art. 324 alin. 4, unde se arata ca punerea in miscare a actiunii penale, luarea sau propunerea masurilor restrictive de drepturi si libertati, incuviintarea de probatorii ori dispunerea celorlalte acte sau masuri procesuale nu pot forma obiectul delegarii.

In lege [art. 56 alin. 6] se precizeaza ca este competent sa efectueze urmarirea penala procurorul de la parchetul corespunzator instantei care, potrivit legii, judeca in prima instant cauza, cu exceptia cazurilor in care legea prevede altfel.

Cand legea prevede ca urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror, nu trebuie inteles ca urmarirea penala trebuie efectuata in intregime de catre acesta, exista posibilitatea ca, in asemenea cauze, organelle de cercetare sa efectueze anumite acte, dar, in orice caz, marea majoritate a actelor ce intra in continutul urmariii penale trebuie effectuate de catre procuror.

SECȚIUNEA 12: Atributiile procurorului in luare, mentinerea, incetarea de drept, revocarea si inlocuirea masurilor preventive.

In vederea garantarii libertatii persoanei, legislatia noastra prevede ca masurile preventive se iau, de regula, de catre judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau de instant de judecata si procuror, singura masura pe care o pot lua organelle de cercetare penala fiind retinerea pe cel mmult 24 de ore.

Astfel, potrivit art 203 alin 1, masura retinerii poate fi luata fata de suspect sau inculpate de catre organul de cercetare penala sau de catre procuror, numai in cursul umaririi penale. Atul prin care se dispune liuare masurii retinerii este ordonanta. In ceea ce prveste punerea in executare a masurii retinerii, organul de urmarire penale va intocmi o adresa catre administratia locului de detinere unde suspectul sau inculpatul va executa masura preventive.

Controlul judiciar si controlul judiciar pe cautiune se pot dispune fata de inculpate, de catre procuror sau juddecatorul de drepturi si libertati, in cusul fazei de urmarire penala, de catre judecatorul de camera preliminara in procedura de camera preliminara si de catre instant de judecata in cursul judecatii. Actul prin care procurorul dispune luarea masurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauztiune este ordonanta.Aceasta masura preventive se dispune de judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instant de judecata prin incheiere motivata.

Pentru punerea in executare a masurii preventive, organul judiciar va sesiza, printr-o adresa, elaborate conform art. 82 din legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a masurilor educative si a altor masuri neprivative de libertate dispuse de organelle judiciare in cursul procesului penal, institutiile abilitate sa supravegheze respectarea obligatiilor impuse inculpatului.

Masurile preventive ale arestului la domiciliu si arestarii se dispun fata de inculpate de catre judecatorul de drepturi si libertati, in cursul fazei de urmarire penala, de catre judecatorul de camera preliminara, in procedura de camera preliminara, si de catre instanta de judecata, in cursul judecatii. Actul procesual prin care se dispun aceste masuri preventive este incheiere motivata. In ceea ce priveste executarea masurii arestarii preventive, organul judciar competent va emite si un mandate de arestare.

In ceea ce priveste continutul actului prin care se dispune luarea unei masuri preventive, actuala reglementare nu mai contine prevederi exprese din care sa rezulte elementele commune care trebuie sa se regaseasca in cuprinsul actului procesual. In condii, cuprinsul actului prin care se dispune luarea unei masuri preventive va fi detaliat in pragraful destinat analizei masurilor preventive in special.

Incetarea de drept a masurilor de preventive este un obstacol legal impotriva mentinerii acestora. Asadar, ori de cate ori legea prevede ca masura preventive inceteaza de drept, organul judiciar este obligat sa dispuna desfiintarea masurii.

Cazurile in care masurile preventive inceteaza de drept sunt prevazute in art. 241, fiind clasificate in cazurile de incetare generale, aplicabile tuturor masurilor preventive, si cazuri specific numai arestarii preventive si arestului la domiciliu.

In timp ce incetarea de drept a masurilor preventive este un obstacol legal in calea mentinerii acestora, revocarea masurilor de preventive este un act procesual a carui oportunitate o apreciaza organelle judiciare.

In lumina dispizitiilor art. 242 alin.1, revocarea masurilor de preventive se infatiseaza ca un act procesual prin care organle judicare competente dispun desfiintarea masurii preventive, atunci cand au incetat temeiurile care au determinat-o au aparut imprejurari noi din care rezulta nelegalitatea masurii. Intr-o formulare usor diferita, observam ca revocarea masurilor preventive se dispune in acelasi regim procesual ca si in reglementarea anterioara.

Revocarea masurilor de preventive se paote face la cerere sau din oficiu. In cazul revocarii masurii retinerii sau a arestarii preventive, se va dispune, concomitant, punerea in libertate a suspectului sau inculpatului, daca acesta nu este arestat in alta cauza.

Masurile de preventive, ca asuri procesuale, au character provizoriu si sunt luate in functie de naumite imprejurari concrete legate de cauza penala si de persoana faptuitorului.

Este posibil ca pe parcursul desfasurarii procesului penal sa intervina elemente care impugn inlocuirea masurii preventive luate intial cu o alta masura preventive. In acest sens, in NCPP, a fost realizata distinctia intre inlocuirea masurii preventive cu o masura preventive mai usoara sau cu o masura preventive mai grea.

Astfel, potrivit art. 242 alin 2, masura preventive se inlocuieste, din oficiu sau la cere, cu o masura preventive mai usoara, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, sau cu o masura preventive mai grea.

Inlocuirea masurii preventive in cursul urmaririi penale se va dispune de judecatorul de drepturi si libertati, din oficiu, ca urmare a sesizarii procurorului sau in urma unei cereri a inculpatului.

SECȚIUNEA 13: Intocmirea si Trimiterea rechizitorului spre Camera Preliminara

După sesizarea instanței prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară.

Copia certificată a rechizitoriului și, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deținere ori, după caz, la adresa unde locuiește sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, aducându-i-se totodată la cunoștință obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător și termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

În cazurile prevăzute de art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu și stabilește, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) și (3), judecătorul de cameră preliminară comunică cererile și excepțiile formulate de către inculpat ori excepțiile ridicate din oficiu parchetului, care poate răspunde în scris, în termen de 10 zile de la comunicare.

In cazul in care, dupa verificarea lucrarilor de urmarire penala, procurorul constata ca sunt indeplinite conditiile pentru trimiterrea in judecata, actul procesual prin care se dispune aceasta solutie este rechizitoriul. Potrivit art.329 alin 1, recizitoriul constituei actul de sesizare a instantei de judecata, prin care procurorul cere acesteia sa aplice legea inculpatului.

Un element de noutate in ceea ce priveste semnificatia rechizitoriului, comparative cu reglementarea procesulal penala anterioara, il constituie faptul ca actiunea penala nu se mai poate pune in miscare prin rechizitoriu, ceea ce conduce la concluzia ca rechizitoriul are ca finalitate numai sesizarea instantei de judecata, nu si inculparea faptuitorului.

Avand in vedere important ape care o reprezinta rechizitoriul ca act de sesizare a instantei, legea a acordat o atentie deosebita continutului si formei acestuia. In acest sens, in art. 328 alin. 1 se arata ca rechizitoriul trebuie sa se limiteze la fapta si persoana pentru care s-a efectuat urmarirea penala si trebuie sa cuprinda in mod corespunzator, pe langa mentiunile prevazute la art. 286 alin. 2, date privitoare la fapta retinuta in sarcina inculpatului si incadrarea juridical a acesteia, probele si mijloacele de proba, cheltuielile judiciare, propunerea de luare, mentinere, revocare sau inlocuire a unei masuri preventive ori a unei masuri asiguratorii, propunerea de luare a unei masuri de siguranta cu caraccter medical, dispozitia de trimitere in judecata, precum si alte mentiuni necesare pentru solutionarea cauzei. In aceasta ultima categorie, amintim, de exemplu, numele si prenumele persoanelor care trebuie citate in instant, cu indicarea calitatii lor in process, si locul unde urmeaza a fi citate.

Rechizitoriul fiind actul de sesizare a instantei, trebuie sa indeplineascaa anumite conditii de ccare depinde insasi sesizarea legala a acesteia. Astfel, conform art. 328 alin. 1, rechizitoriul este verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau , dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, iar cand a gost intocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Cand a fost intocmit de procuror de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, rechizitoriul este verificat de procurorul-sef de sectie, iar cand a fost intocmit de acesta, verificarea se face de catre procurorul general al acestui parchet. In cauzele cu arestati, verificarea se face de urgenta si inainte de expirarea duratei arestarii preventive.

Asadar, sesizarea insntei de judecata are loc numai dupa ce rechizitoriul a fost ferificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei de catre procurorul ierarhic superior celui care l-a intocmit. Suplimentar, prin dispozitiile noului Cod de procedura penala s-a conferit judeccatorului de camera preliminara atributul unei verificari a actului de sesizare, inainte de inceperea judecatii. Astfel, conform art. 54 lit. a, judecatorul de camera preliminara verifica legalitatea trimiterii in judecata dispusa de procuror. In acest sens, in cazul in care sunt constatate neregularitati ale actului de sesizare, dosarul se restituie parchetului care a emis rechizitoriul, urmand ca procurorul competent, in termen de 5 zile de la comunicare, sa remedieze neregularitatile invocate sis a comunice daca mentine dispozitia de trimitere in judecata sau solicita restituirea cauzei.

Notam si faptul ca judecatorul de camera preliminara are posibilitatea de a restitui cauza la parchet daca neregularitatea constatata in rechizitoriu nu a fost remediate in termenul de 5 zile mentionat mai sus. De asemenea, pentru ca dosarul sa fie restituit la procuror, mai este necesar sa se constate si faptul ca neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirarii obiectului sau limitelor judecatii.

Rechizitoriul, ulterior indeplinirii procedurii de verificare sub aspectul legalutatii si temeiniciei de catre procurorul ierarhic superior, va fi inaintat instantei competente sa judece cauza pe fond, in vederea desfasurarii procedurii de camera preliminara. Actul de sesizare a instantei va fi insotit de dosarul cauzei si de un numar necesar de copii certificate ale rechizitorului, pentru a fi communicate inculpatilor.

Notam si faptul ca in comunicarea rechizitoriului catre inculpat sunt curpinse lemente de noutate rezultate din traspunerea in actuala legislatie procesual penala a prevederilor Directivei Parlamentuluui European si a Consiliului Uniunii Europene 2010/64/UE privind dreptul la interpretare si traducere in cadrul procedurilor penale.

Astfel, in art. 329 alin. 3 se arata ca in situatia in care inculpatul nu cunoaste limba romana, se vor lua masuri pentru traducerea autorizata a rechizitorului, aceasta urmand a fi ataata dosarului cauzei, in vederea comunicarii inculpatului de catre judecatorul de camera preliminara.

Aceasta norma procesual penala are in vedere prevederile art. 3 din Direcctiva 2010/64/UE, in conformitate cu care,,1 Statele member se asigura ca persoanele suspectate sau acuzate, care nu inteleg limba in care se desfasoara procedurile penale respective, li se furnizeaza intr-un interval rezonabil de timp traducerea scrisa a tuturor documentelor esentiale pentru a se garanta faptul ca respectivele persoane pot sa isi exercite dreptul la aparare si pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor. 2 Documentele esentiale include orice decizie de privare de libertate a unei persoane, orice rechizitoriu sau act de inculpare si orice hotarare judecatoreasca’’.

Cand nu exista traducatori autoriziati, traducerea rechizitoriului se face de o persoana care poate comunica cu inculpatul. Aceasta dispozitie se infatiseaza ca o exceptie de la prevederile cu carcter de principiu ale art. 12 alin. 4 unde se arata ca in cadrul procedurilor judiciare se folosesc interpreti autorizati, potrivit legii.

In ipoteza in care inculpatul este cetatean roman apartinand unei minoritati nationale, acesta poate solicita sa ii fie comunicata o traducere a rechizitoriului in limba materna.

SECȚIUNEA 14 : Solutionarea de catre procuror a palngerilor impotriva actelor si masurilor de urmarire penala ale organelor de urmarire penala.

14. 1. Consideratii generale

Orice persoana poate face plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala, daca prin acestea s-a adus o vatamare intereselor sale legitime.

Prin vatamarea intereselor legitime ale unei persoane trebuie sa se inteleaga atingerea in mod injust a situatiei sale personale sau material prin incalcarea dispozitiilor legale.

Introducerea plangerii nu suspenda aducerea la indeplinire a masurii sau a actului care formeaza obiectul plangerii.

Prin plangere nu trebuie sa se urmareasca exclusive desfiintarea ordonantei si trimiterea in judecata a inculpatului, ci repararea oricarei vatamari aduse, indifferent de calitatea persoanei.

Cand plangerea a fost depusa la organul de cercetare penala, acesta este obligat ca in termen de 48 de ore de la primirea ei sa o inainteze procurorului impreuna cu explicatiile sale, atunci cand acestea sunt neccesare.

Procurorul este obligat sa resolve plangerea in termen de cel mult 20 de zile de la primire si sa comunice de indata persoanei care a facut plangerea un exemplar al ordonantei.

Pentru exercitarea unei plangeri impotriva actelor si masurilor de urmarire penala trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii:

dosarul cauzei sa se afla in faza de urmarire penala sau la sfarsitul acestei faze;

plangerea sa fie indreptata impotriva masurilor si actelor de urmarire penala;

masurile si actele de urmarire penala atacate sa fi couzat o vatamare intereselor legitime ale unei persoane.

14. 2. Plangerea contra actelor procurolului

Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al parchetului.

În cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ale procurorului șef de secție al parchetului ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.

În cazul soluțiilor de clasare ori de renunțare la urmărire, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluția.

Interpretand dispozitiile art.339 si art.340 din Noul cod de procedura penala sub aspectul neturii juridice a termenelor, Inalta Curte de Casatie si Justie a statuat ca acestea sunt termene de decadere.

Ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior și se comunică persoanei care a făcut plângerea și celorlalte persoane interesate.

Procedura insitutia pentru atacarea dispozitiilor de neuramrire sau de netrimitere in judecata este formata din doua etape, si anume o prima etapa a introducerii plangerii la procurorul ierarhic superior celui care a efetuat urmarirea penala prin netrimiterea in judecata si o a doua etapa, eventuala, a declansarii controlului judecatoresc, prin introducerea plangerii la judecatorul de camera preliminara compentent.

Solutiile de clasare ori de renuntare la urmarire pot fi atacate cu plangere la procurorul competent in termen de 20 de zile de la comunicare copiei actului prin care s-a dispus Solutia. Procurorul ierarhic superor are obligatia de a rezolva plangerea in cel mult 20 de zile de la primire. In functie de intervalul de timp in care plangerea este rezolvata si e natura solutiei, in art. 340 au fost prevazute doua ipoteze distincte in ceea ce priveste determinarea termenului de sesizare a judecatorului de camera preliminare.

Este evident ca in cazul unei solutii de admitere a palngerii de catre procurorul ierarhic superior nu se mai pune problema necesitatii controlului judecatoresc.

CAPITOLUL 3 : ACTIVITATEA PROCURORULUI IN CAMERA PRELIMINARADE

SECTIUNEA 1: Cererea procurorului catre judecatorul de camera preliminara asupra luarii, mentinerii sau incetarii mosurilor preventive.

Judecătorul de cameră preliminară se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menținerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.

În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 207 NCPP.

Procurorul are obligatia sesizarii judecatorului de camera preliminara cu cel putin 5 zile inainte de expirarea masurii arestarii preventive/arestului la domiciliu luate sau prelungite in cursul urmaririi penale; judecatorul de camera preliminara verifica in termen de 3 zile de la inregistrarea dosarului legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive/arestului la domiciliu, inainte de expirarea duratei acesteia; ulterior, pe parcursul procedurii de camera preliminara judecatorul are obligatia de a verifica periodic, dar nu mai tarziu de 30 de zile daca subzista temeiurile care au determinat luarea masurii arestularii preventive sau a masurii arestului la domiciliu, sub sanctiunea incetarii de drept a masurii preventive, verificarea legalitatii si temeiniciei masurii arestarii preventive/arestului la domiciliu se face in camera de consiliu, cu participarea procurorului si citarea inculpatului, in prezenta inculpatului arestat preventive cu exceptia situatiei in care acesta este internat in spital si din cauza starii sanatatii nu poate fi adus in fata judecatorului de camera preliminara sau cand din cauza de forta majora ori stare de necessitate, deplasarea sa nu este posibila asistenta juridical este obligatory in cauzrile de art. 90 NCPP.

In cazul in care fata de inculpate s-a dispus masura controlului judiciar, respective cea ca controlului judiciar pe cautiune, judecatorul de camera preliminara are obligatia de a verifica si legalitatea si temeinicia acestor masuri daca ee sunt in fiinta in momentul sesizarii; verificarea legalitatii si temeiniciei masurii controlului judiciar respective controlului judiciar pe cautiune se face in camera de consiliu, cu participarea procurorului si cu citarea inculpatului; asistenta juridical este obligatory in cazurile prevazute de art.90 NCPP.

In cazul in care judecatorul de camera preliminara a dispus prin incheiere definitive inceprea judecatii in ipoteza in care nu s-au formulat cereri si exceptii de catre inculpate ori judecatorul de camera preliminara nu a invocate din oficiu exceptii, acesta se pronunta cu privire la legalitatea si temeinicia arestarii preventive sau a arestului la domiciliu in exercitarea functiei de judecata.

SECTIUNEA 2: Rolul procurorului in procedura redeschiderii urmăririi penale

În procedura confirmării redeschiderii urmăririi penale, adoptată pentru a se realiza conformitatea instituției reluării urmăririi penale în cazul redeschiderii (anume atunci când se infirmă ordonanța de clasare de către procurorul ierarhic superior sau când se revocă ordonanța de clasare/de renunțare la urmărirea penală de către procuror), cu jurisprudența C.E.D.O. în interpretarea art. 6 parag. 1 din Convenție (în special cauza Stoianova și Nedelcu c. României din 4 august 2005), a fost reglementat un termen de cel mult 3 zile de la emiterea ordonanței, sub sancțiunea nulității, în care redeschiderea urmăririi penale poate fi supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară.

Natura juridică a termenului este esențială pentru a stabili efectele depășirii acestuia. Apreciez că este un termen legal imperativ, nu de recomandare, care atrage nulitatea relativă, în condițiile art. 268 alin. (3) din C. proc. pen.

În general, nerespectarea termenelor legale imperative atrage decăderea care operează de drept, fără a fi necesară vreo cerere în acest sens, prin intermediul nulității absolute. Însă art. 335 alin. (4) din C. proc. pen. nu reprezintă o aplicație particulară a art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., întrucât spre deosebire de acest text legal, sesizarea privind redeschiderea urmăririi penale nu urmărește exercitarea unui drept procesual, ci instituie o obligație a procurorului (singurul caz în care decăderea operează pentru actele efectuate de organele judiciare cu depășirea termenelor legale imperative este când s-a introdus calea de atac de către procuror cu depășirea termenului – de exemplu, apelul).

Art. 268 alin. (3) din C. proc. pen. este aplicabil, deoarece vizează consecințele nerespectării tuturor termenelor procesuale (fiind regula generală), cu excepția termenului legal imperativ instituit pentru exercitarea unui drept procesual și a termenului pentru care poate fi luată o măsură preventivă (când intervine încetarea de drept). Astfel, nerespectarea termenelor legale imperative de către organele judiciare atrage aplicabilitatea dispozițiilor privind nulitățile, în concret, regimul juridic al nulităților relative, deoarece ipoteza reglementată de art. 268 alin (3) din C. proc. pen. nu se regăsește printre cazurile de nulitate absolută de la art. 281 alin. (1) din C. proc. pen.

Interesant este faptul că pentru nerespectarea termenului de 3 zile de către procuror, legiuitorul a reglementat, ca sancțiune, unul dintre rarele cazuri de nulitate relativă expresă. Această abordare vădește intenția de a sustrage acest caz de nulitate de la regimul nulităților relative reglementat de art. 282 alin. (1) din C. proc. pen., persoana interesată putând să o invoce fără a fi necesară dovedirea unei vătămări, întrucât pentru nulitățile relative exprese vătămarea drepturilor părții/subiectului procesual principal se presupune până la proba contrară. Singura problemă este cum ar putea suspectul/inculpatul să invoce nulitatea relativă, respectiv cum ar putea procurorul să facă dovada lipsei vătămării, în contextul în care sesizarea este soluționată fără participarea lor.

Întrucât procedura confirmării redeschiderii urmăririi penale se desfășoară în camera de consiliu, fără participarea procurorului, a suspectului/inculpatului sau a altor persoane, practic singurul care poate invoca nulitatea relativă este judecătorul de cameră preliminară.

Procedura reglementată de art. 549 ind. 1 din C. proc. pen., nu ridică probleme speciale de aplicare, însă prezintă o serie de necorelări sau omisiuni ale textelor legale. Astfel, deși, în denumirea marginală a capitolului IX și al art. 549 ind. 1 din C. proc. pen. se indică „procedura de confiscare sau desființare a unui înscris în cazul clasării”, încă din cuprinsul primului alineat reiese că aceasta se aplică în două ipoteze: atunci când procurorul a dispus clasarea, respectiv când a dispus renunțarea la urmărirea penală.

Alineatul (5) nu specifică felul ședinței în etapa contestației și prevede că aceasta se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei sesizate ori, când instanța sesizată este Î.C.C.J., de către completul competent potrivit legii. Având în vedere că soluționarea contestației are loc fără participarea procurorului și a persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, ședința nu se poate desfășura decât în camera de consiliu. Se îndepărtează de orice rațiune soluționarea cauzei în ședință publică fără ca persoanele interesate sau procurorul să poată participa.

Deoarece toate contestațiile prevăzute de cod împotriva hotărârilor judecătorului de cameră preliminară sunt soluționate de către un judecător de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară sau, în cazul contestațiilor de competența Î.C.C.J., de un complet format din 2 judecători de cameră preliminară (art. 54 alin. (1 ind 1) și art. 31 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004), prin noțiunea instanța ierarhic superioară celei sesizate nu se poate înțelege, prin raportare la normele de organizare judiciară indicate, decât judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară celei sesizate.

SECTIUNEA 3: Analiza efectuata de catre procuror in legaura cu mentinearea despozitiei de trimitere in judecata sau de solicitare a restituirii cauzei.

Cu privire la o problemă procedurală existentă sub ”umbrela” VCPP, legiuitorul NCPP a preluat soluția majoritară din VCPP conform căreia, judecătorul se va pronunța asupra neregularităților actului de sesizare prin observarea dispozițiilor intrinseci (sancționarea cu nulitatea absolută sau relativă a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii conform art. 280-282 NCPP, excluderea unora sau mai multor probe administrate) și extrinseci (de exemplu, lipsa semnăturii celui care l-a întocmit) ale acestuia, recte art. 328 și conexe din NCPP ce reglementează cerințele legale pe care rechizitoriul trebuie să le îndeplinească.

Astfel, judecătorul îi va comunica deficiențele actului de sesizare procurorului, iar acesta are un termen de 5 zile de la comunicare, termen în care va analiza dacă va menține dispoziția de trimitere în judecată sau va solicita restituirea cauzei. Așa cum s-a precizat, remedierea neregularităților intrinseci este o procedură ce necesită o durată de timp mai îndelungată, ceea ce înseamnă că termenul de 5 zile instituit de art. 345 alin. (3) NCPP pentru procuror se aplică în sensul că în acest termen procurorul doar va constata neregularitățile intrinseci și va comunica cel mai probabil judecătorului de cameră preliminară că solicită restituirea cauzei.

Cu toate acestea, se poate desprinde concluzia că judecătorul de cameră preliminară se va pronunța asupra restituirii cauzei la parchet, dacă procurorul nu a remediat deficiențele constatate de judecător în termenul de 5 zile, numai atunci când neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății conform art. 346 alin. 3 lit. a precum și când se observă alte neregularități procedurale flagrante, iar nu pentru orice deficiențe.

O interpretare a acestei dispoziții trebuie făcută totuși coroborat cu litera c) de la același articol, unde judecătorul este obligat să restituie cauza la parchet atunci când procurorul nu răspunde (subl. ns.) în termenul de 5 zile prevăzut de art. 345 alin. (3). Așadar, la o primă vedere ar părea că dispozițiile ar fi contrare, însă ele se coroborează prin faptul că ipoteza de la litera a) are în vedere faptul că procurorul răspunde în termenul de 5 zile, dar nu remediază deficiențele puse în vedere de judecător, spre exemplu, prin menținerea lor. Pe când litera c) are în vedere ipoteza în care procurorul nu răspunde în niciun fel cu privire la dispozițiile judecătorului de cameră preliminară. Soluția de a trimite în mod obligatoriu cauza la parchet în această situație este firească întrucât judecătorul de cameră preliminară nu cunoaște atitudinea procurorului cu privire la deficiențele constatate. De asemenea, această soluție poate fi și privită ca o sancțiune a pasivității procurorului de caz.

Considerăm că dezbaterile ce pot lua naștere cu privire la această instituție sunt departe de a fi epuizate. Cu toate acestea, trebuie salutată inovația adusă de procedura de cameră preliminară, prin asigurarea unui ”filtru” de specialitate a sesizării instanței, prin conținutul dispozițiilor care reglementează această fază procesuală și prin soluțiile care pot fi dispuse.

Astfel sunt prevăzute criteriile în baza cărora se va stabili dacă procedura din faza urmăririi penale a avut un caracter legal și temeinic pentru a se putea proceda la judecarea în fond ori dacă se va opta pentru sancționarea actelor nelegal întocmite și refacerea acestora, deziderat urmărit în consonanță cu respectarea dreptului inculpatului la un proces echitabil.

CAPITOLUL 4 : ACTIVITATEA PROCURORULUI IN FAZA DE JUDECATA

SECȚIUNEA 1: JUDECATA IN PRIMA INSTANTA

Particularitatile pe care le are judecata cauzelor penale fata de urmarirea penala, si anume publicitatea, oralitatea si contradictorialitatea, presupun prezenta atat a organelor judiciare( instant si procurorul), cat si a partilor si a persoanelor care pot ajuta la normala rezolvare a conflictului penal dedus spre solutionare instantei de judecata.

Instanta de judecata este subiectul official dominant in aceasta faza a procesului penal, fara prezenta acestui organ judiciar neputandu-se concepe infaptuirea judecatii.

In privinta participarii procurorului, partilor si a altor persoane( martori, aparatori, experti, interpreti) urmeaza sa observam ca, in anumite conditii, prezenta lor este absolut necesara, dar uneori, judecata se poate desfasura si in lipsa unora dintre acestia.

Participarea procuroului la judeccata este obligatorie, indifferent de instana care este sesizata cu judecarea cauzei( judecatorie, tribunal, curte de ape, Inalta Curte de Casatie si Justitie), nereprezentand importanta modalitatea de sesizare, obiectul cauzei, cuantumul pedepsei prevazut de lege pentru infractiunea pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului, ori daca exista sau nu persoane private de libertate in cauza.

Procurorul trebuie sa participle atat la solutionarea laturii penale, cat si la solutionarea laturii civile, chiar si in situatia in care instant a dispus disjungerea solutionarii celor doua laturi ale procesului penal, iar actiunea civila se solutioneaza separate de cea penala.

In desfasurarea cercetarii judecatoresti si a dezbaterilor, procurorul exercita rolul sau active in vederea aflarii adevarului si a respectarii dispizitiilor legale; astfel, procurorul formuleaza cereri, ridica exceptiii si pune concluzii; cererile si concluziile procurorului trebuie sa fie motivate.

Procurorul este lliber sa prezinte concluziile pe care le considera intemeiate, potrivit legii, tinand seama de probele administrate; cand cercetarea judecatoareasca nu confirma invinuirea sau cand a intervenit vruna din cauzele de incetare a procesului penal prevazute in art. 16 NCPP, procurorul pune, dupa ca, concluzii de achitare a inculpatului sau de incetare a procesului penal.

Nerespectarea dispozitiilor privind participarea obligatorie a procurorului la sedintele de judecata este sanctionata cu nulitate absoluta, in cazul in care chiar hotararea judecatorului a fost pronuntata intr-o cauza in care judecata s-a desfasurat in lipsa procurorului, instant dde control judiciar urmeaza a dispune admiterea apelului, desfiintarii hotararii astfel prinuntate si trimiterea cauzei spre rejudecare, desfasurarea judecatii in lipsa procurorului constituie totodata si un caz de contestatie in anulare prevazut de art. 426 lit e) NCPP.

Din prevederile referitoare la participarea procurorului rezulta ca, potrivt legii, nu este sufiecient numai prezenta procurorului, ci aceasta este obligat sa puna concluzii, aratand si ordinea in care, in cursul dezbaterilor, presedintele completului de judecata trebuie sa dea cuvantul. Prin urmare, intr-o corecta aplicare a legii, situatia in care procurorul, desii present in instant la termenul cand s-a dezbatut cauza, nu a pus concluzii este echivalent cu neparticiparea procurorului la judecata, fapt ce conduce la nuliatetea absoluta a hotararii ( I.C.C.J., sectia penala, decizia nr. 2683/2005, www.legalis.ro)

Cand se constata inainte de terminarea cercetarii judecatoresti, ca in cauza supusa judecatii s-a efectuat cerectarea pen. de un alt organ decat cel competent, instanta se desesizeaza si restituie cauza procurorului.

Cauza nu se restituie atunci cand constatarea are loc dupa incetarea dezbaterilor sau cand instanta, in urma cercetarii judecatoresti, schimba incadrarea juridica a faptrei intr-o alta infractiune pentru care cercetare penala ar fi revenit alui organ de cercetare.

Instanta se desesizeaza si restituie cauza procurorului pentru refacerea UP in cazul nerespectarii dispozitiilor privitoare la competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, sesizarea instantei, prezenta invinuitului sau a inculpatului si asistarea acestuia de catre aparator.

In cazurile in care dispune restituirea, instanta se pronunta si asupra masurilor preventive, asiguratorii si de siguranta. Impotriva hotararii de desesizare se poate face recurs de catre procuror sau si de orice persoana ale carei interese au fost vatamate prin hotarare, in 3 zile de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare pentru cei lipsa. Dosarul se trimite procurorului imediat dupa ramanerea definitiva a hotararii la prima instanta sau in cel mult 3 zile de la pronuntare.

Restituirea poate fi ceruta de oricare dintre parti, de instanta sin oficiu, de procuror. Instanta se va pronunta dioar dupa ascultarea participantilorla proces. In caz ca admite cererea va pronunta o sentinta, deoarece se dezinvesteste prin restituire de solutionarea cauzei fara a judeca fondul cauzei. Prin exceptie instanta va fi obligata sa se pronunte si asupra altor aspecte:masuri preventive, asiguratorii, de siguranta. Hotararea e susceptibila de a fi atacata in 30 de zile de la pronuntare / comunicare. Dosarul este trimis imediat procurorului dupa ramanerea definitiva a hotararii sau in cel mult 3 zile de la pronuntarea hotaririi instantei de recurs. Instanta este bligata sa-si motiveze hotararea de dispunere a restituirii cauzei, trebuie sa specific obligatoriu actele de UP ce trebuie refacute.

Efectele hotararii:

– instanta este desesizata

– procurorul redevine conducatorul procesului penal.

– procurorul este obligat sa respecte indicatiile instantei prin sentinta penala de restituire. Indicatiile sunt obligatorii pentru procuror din mometul ramanerii definitive a hotararii.

SECȚIUNEA 2 : CAILE ORDINARE DE ATACT

2.1 Procuror ca titular al apelului

Procurorul poate formula apel cu privire la latura penala si civila a cauzei.

Poate declara apel procurorul din cadrul parchetului de pe langa instnta care a pronuntat sentinta penala; in cazul in care rechizitoriul a fost emis de un parchet ierarhic superior celui de pe langa instant care a pronuntat sentinta penala, si acest parchet poate declara cale de atac impotriva hotararii;

Apelul poate fi declarant atat in favoarea, cat si in defavoarea partilor.

Chiar daca procurorul de sedinta a pus concluzii de achitare sau incetare a procesului penal, parchetul poate aprecia ca se impune atacarea sentintei pronuntate pentru motive de nelegalitate sau netemeinicie.

Sub aspectul laturii civile procurorul poate declara apel chiar daca partea civila sau responsabila civilmente nu a atacat sentinta penala.

Daca judecata sa desfasurat in absenta procurorului, prezenta acestuia fiind obligatory potrivit legii la judecata in prima instant in toate cazurile, reprezentantul Ministerului Public va putea formula apel, prin care sa invoce acest motiv de nulitate absoluta.

2.2 Momentul de la care curge termenul de apel pentru procuror

Apelul poate fi declarant in termen de 10 zile( termen procedural legal imperative) care curge de la data comunicarii in mod legal a copiei minutei sentintei penale atat pentru procuror, cat si pentru persoana vatamata si parti.

Nu prezinta importanta daca persona vatamata sau partile au foost sau nu prezente la dezbateri sau la pronuntare, daca au fost reprezentate sau nu de avocet ales sau din oficiu, daca sunt minore sau majore, ori daca sunt private sau nu de libertate.

In situatia in care din dovada de primire si procesul-verbal de predare a copiei de pe minuta sentintei nu rezulta ca acesta a fost inmanata destinatarului actului sua unei dintre persoanele prevazute in art 261 NCPP sic a agentul procedural ar fi facut vreo mentiune cu privire la imposibiliatea comunicarii actului, termenul de apel nu incepe sa curga de la data intocmirii dovezii de primire si a procesului-verbal de predare, deoarece copia de pe minuta a fost comunicata in mod nelegal.

Ipoteza in care comunicarea minutei nu s-a facut in mod legal este asimilata comunicarii si inmanarea unei exemplar al mandatului de executare a pedepsei inchisorii, caz in care termenul de declarare a apelului curge de la momentul puneriii in executare a amandatului de executare.

Eliberarea, la cerere, a unei copii de pe minuta sentintei nu are nicun effect asupra termenului de apel, daca instant nu a procedat in mod legal la comunicarea acesteia.

Daca prin instant nu a procedat la monicarea in mod legal a minutei sentintei, insa dupa redactarea hotararii aceasta a fost comunicata in mod legal, termenul de apel curge de la data comunicarii hotararii motivate, cu exceptia situatiei in care intre timp hotararea nu a fost pusa in executare cand calea de atacat va curge de la momentul punerii in executare a mandatului de executare.

SECȚIUNEA 3: CAILE EXTRAORDINARE DE ATAC

3.1 Contestatia in anulare

Contestatia in anulare este o cale extraordinara de atac ce are o natura judica mixta de retractare si anulare, este o cale de atac de drept, intrucat determina o reexaminare doar a chetiunilor de drept, fara a repune in discutie aspect de fapt.

Cazurile de exercitare a contestatiei in anulare sunt limitative stabilite de codul de procedura penala, deci nu poate fi retinute de instant si alte cazuri.

Impotriva hotararilor penale definitive se poate face contestatie in anulare in urmatoarele cazuri:

cand judecata in apel a avut loc fara citarea legala a unei parti sau cand, desi legal citata, a fost in imosibilitate de a se prezenta si de a instiinta instant despre aceasta imposibilitate.

Cand inculpatul a fost condamnat, desi existau probe cu privire la o cauza de incetare a procesului penal.

Cand hotararea a fost pronuntata de alt complet decat cel care a aluat parte la dezbaterea pe fond a procesului.

Cand instanta nu a fost compusa potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.

Cand judecata a avut loc fara participarea procurorului sau a inculpatului, cand aceasta era obligatory, potrivit legii.

Cand judecata a avut loc in lipsa avocatului, cand asistenta juridical a inculpatului era obligatory, potrivit legii.

Cand sedinta de judecata nu a fost publica, in afara de cazurile cand legea prevede altfel.

Cand instanta nu a procedat la audierea inculpatului present, daca audierea era legal posibila.

Cand impotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotarari definitive pentru aceeasi fapta.

Contestatia in anulare poate fi formulate prin cerere scrisa personal sau prin reprezentant legal sau mandatar cu procura speciala, de catre:

partile care au avut calitatea de appellant sau intimat, in cazurile prevazute de art. 426 lit.a) NCPP

inculpate sau de procuror in cazurile prevazute de art.426 lit. b), e), f), h), si i) NCPP

persoana vatamata, parti sau procuror in cazurile prevazute de art. 426 lit. c),d), lit. e) tezaI, lit. g) NCPP

Termenul de formulare a contestatiei in anulare:

in termen de 10 zile de la data cand persoana impotriva careia se face executarea a luat la cunostinta de hotararea a carei anulare se cere

in termne de 10 zile de la data comunicarii hotararii pentru persoanele impotriva carora nu se face executare ( de pilda, procurorul sau persoana vatamata)

oricand, in cazul contestatiei in anulare prin care se invoca art. 426 lit. b) NCPP

Poate fi atacata la randul ei si o hotarare pronuntata in contestatia in anulare pentru motivul prevazut la art 426 lit. D, daca instanta solutioneza contestatia printr-o sentinta se poate exercita apelul. Decizia pronuntata in apel poate sa fie atacata cu recurs.

3.2 Recursul in casatie

Procurorul poate ataca cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casație:

a) hotărârile pronunțate după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de evizuire;

b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;

c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor și a reabilitării;

d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării;

e) soluțiile pronunțate cu privire la infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

f) soluțiile pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii;

g) hotărârile pronunțate ca urmare a admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției.

Recursul în casație exercitat de procuror împotriva hotărârilor prin care s-a dispus achitarea inculpatului nu poate avea ca scop obținerea condamnării acestuia de către instanța de recurs în casație.

Recursul în casație poate fi introdus de procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Pot formula cerere de recurs în casație:

a) procurorul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă;

b) inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal;

c) partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă.

Inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente pot formula cerere de recurs în casație numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, procurorul își pot retrage recursul în casație declarat. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de recurs.

Reprezentanții legali pot retrage recursul în casație cu respectarea, în ceea ce privește latura civilă, a condițiilor prevăzute de legea civilă. Inculpatul minor nu poate retrage recursul în casație declarat personal sau de reprezentantul său legal.

Recursul în casație declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.

Decizia instanței de apel prin care a fost respins apelul nu poate fi atacată cu recurs în casație de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras.

3.3 Revizuirea

Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Când o hotărâre privește mai multe infracțiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori.

Conform art.453 Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Procurorul, din oficiu, sau la sesizarea persoanei vatamate ori a oricarei alte persoane interesate, poate cere revizuirea.

In cazul in care revizuirea este intemeiata pe o incalcare a Conventiei europene sau a Protocoalelor aditionale la acesta pot cere revizuirea:

a)partea din cauza in care a fost incalcat dreptul garantat de conventie si care a avut calitatea de reclamant in cauza in care a fost pronuntata decizia Curtii Europene;

b)membrii de familie ai condamnatului in cauza in care a fost incalcat dreptul garantat de Conventie si care a avut calitatea de reclamant in cauza in care a fost prinuntata decizia Curtii Europene, chiar si dupa moartea acestuia, numai daca cererea este formulate in favoarea condamnatului;

c)de catre procuror.

Cererea de revizuire se adresează instanței care a judecat cauza în prima instanță.

Cererea se formulează în scris și trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.

La cerere se vor alătura copii de pe înscrisurile de care cel ce a formulat cererea de revizuire înțelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele se vor alătura în traducere efectuată de un traducător autorizat.

Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori după moartea condamnatului, cu excepția cazului prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f), când cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui față de care s-a încetat procesul penal se poate face în termen de 3 luni, care curge:

în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b)-d), când nu sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când faptele sau împrejurările au fost cunoscute de persoana care face cererea sau de la data când aceasta a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;

în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b)-d), dacă sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când hotărârea a fost cunoscută de persoana care face cererea, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii penale;

în cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. e), de la data când hotărârile ce nu se conciliază au fost cunoscute de persoana care face cererea.

Dispozițiile Art. 457 alin. (2) se aplică și în cazul când procurorul se sesizează din oficiu.

Revizuirea în defavoarea inculpatului nu se poate face când a intervenit o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal.

3. 4. Recursul in interesul legii

Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.

Cererea trebuie să cuprindă soluțiile diferite date problemei de drept și motivarea acestora, jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curții de Justiție a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum și soluția ce se propune a fi pronunțată în recursul în interesul legii.

Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoțită, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătorești definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești.

Asupra cererii de recurs în interesul legii completul Înaltei Curți de Casație și Justiție se pronunță prin decizie.

Decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese; se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare și se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

CAPITOLUL 5: PUNEREA IN EXECUTAREA A HOTARARII JUDECATORESTI

SECȚIUNEA 1: Cereri si sesizari ale Procurorului adresate instantei in legatura cu executarea hotararii penale

Conform Codului de procedura penala si legilor special privind executarea, procurorul devine subiect in cadrul diferitelor procedure jurisdictionale desfasurate pe parcurul exercutarii propiu-zise a pedepsei. In acest sens, mentionam participarea obligatorie a procuroului :

1) Înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii se dispune, la cererea procurorului

2) Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații:

a) concursul de infracțiuni;

b) recidiva;

c) pluralitatea intermediară;

d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

Instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

3) Liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Când instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare de un an și curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestație la tribunalul în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare.

4) Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi amânată în următoarele cazuri:

a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situație, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată;

b) când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea.

În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), amânarea executării pedepsei nu poate fi dispusă dacă cel condamnat și-a provocat singur starea de boală, prin refuzul tratamentului medical, al intervenției chirurgicale, prin acțiuni de autoagresiune sau prin alte acțiuni vătămătoare, sau în situația în care se sustrage efectuării expertizei medico-legale.

Cererea de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi făcută de procuror și de condamnat. Cererea poate fi retrasă de persoana care a formulat-o.

SECȚIUNEA 2: Participarea procurorului la procedurile judiciare avand ca obiect executarea hotararii penale

Participarea procurorului la procedurile din categoria enumerate este obligatorie. Obligativitatea participarii procurorului este subliniata prin cerinta impusa instantei de a asculta concluziile procurorului in urmatoarele cazuri :

in procedura de inlocuire a tratamentului medical

in cazul inlocuirii sau incetarii internarii medicale

in cazul revocarii masurilor de siguranta

In practica instantelor se recunoaste dreptul procuroului de a introduce contestatia la executare. Citez in acest sens decizia nr. 1607 din 16.III.1971 a Tribunalului Supre, Sectia penala( publicata in Revista Romana de drept nr. 12/1971, pag. 54) in care, retinandu-se ca ‘’sesizarea facuta de procuratura pentru revocarea gratierii conditionate are caracterul unei contestatii la executare’’, se admite implicit ca procurorul poate sesiza instant cu contestatia la executare.

Ca si in celelalte procedure jurisdictionale la care participa, in cazurile avand ca obiect solutionarea problemelor aparute in executarea hotararilor penale, procurorul este liber sa puna concluzii pe care le considera intemeiate, potrivit legii.

Mi se pare util sa subliniez ca, in procedurile executionale, procurorul nu mai apare ca titular al actiunii penale, acest rol terminandu-se o data cu solutionarea prin hotararea definitica a actiunii penale intentate impotriva persoanei care a acomis o fapta prevazuta de legea penala. Rolul procurorului in procedura executionala este, prin excelenta, Acela de organ al legii, de magistrat insarcitat sa contribuie sis a vegheze la respectarea legii in activitatea judiciara.

Concluzii:

In activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără drepturile și libertățile cetățenilor, precum si ordinea de drept. Acesta își exercită atribuțiile prin procurori si este organizat in parchete de pe langă curțile judecatoresti dar si pachete specializate precum DNA si DIICOT, acestea desfăsurandu-și activitatea conform principiilor legalității, al imparțialității si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției, are un rol esential in procesul penal deoarece participa direct in toate fazele procesuale precum faza de urmarire penala, faza camerei preliminare, faza judecatii chiar si in faza executarii hotararii judecatoresti.

Procurorul are numeroase atributii, acesta efectuează urmărirea penală în cazurile și în condițiile prevăzute de lege și participă, potrivit legii, la soluționarea conflictelor prin mijloace alternative, conduce și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, conduce și controlează activitatea altor organe de cercetare penală, sesizează instanțele judecătorești pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii, exercită acțiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege, participă, în condițiile legii, la ședințele de judecată; exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile prevăzute de lege, apără drepturile și interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție, ale dispăruților și ale altor persoane, în condițiile legii, acționează pentru prevenirea și combaterea criminalității, sub coordonarea ministrului justiției, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului, studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează și prezintă ministrului justiției propuneri în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației în domeniu; verifică respectarea legii la locurile de deținere preventive, si orice alte atribuții prevăzute de lege.

In prima faza a procesului penal si anume urmarire penală, cel mai important rol îi revine procurorului, deoarece acesta este titularul acțiunii penale, reprezentând interesele generale ale societații si apararea drepturilor tuturor persoanelor implicate în proces, nu doar a persoanei vatamate ci si a suspectului sau inculpatului dupa caz,

Procurorul efectueaza urmărirea penala in cazurile și condițiile prevăzute de lege, conduce și supraveghează activitații de cercetare penală a poliției judiciare în condițiile legii, conducerea și controlul activitații altor ogane de cercetare penală, sesizarea instanțelor pentru judecarea cauzelor penale prin rechizitoriu, etc. Competenta Procurorul este limitata si se imparte in 5 categorii, acestea fiind: competența functională, competența materială, competența teritorială, competența personală si competența specială.

Ministerul public prin reprezentantul sau procurorul, are sarcina de a exercita acțiunea penală atât pe parcursul fazei de urmarire penală, cat si in cursul fazei de judecată. Acest atribut rezultă din art. 7 NCPP unde este reglementată obligativitatea punerii in mișcare și a exercitării acțiunii penale de către procuror, dar și din reglementarea expresă a art. 55 alin. 3 lit. C NCPP.

Strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată, se realizează prin actele de procedură efectuate în faza de urmărire penală, care, potrivit unei opinii exprimate în doctrină, sunt acte procedurale, adică acte de cercetare penală ce constau în procedeele probatorii prin care se obțin mijloacele de probă, acte procesuale, adică acte de urmărire penală, ce sunt acte constitutive ale procesului penal și documente procedurale, adică rezoluțiile și ordonanțele, emise de către procuror.

Procurorul este obligat să puna în mișcare și să exercite acțiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă savârșirea unei infracțiuni si nu există vreo cauză legala de împedicare. În cazurile prevăzute expres de lege, procurorul pune în mișcare și exercită acțiunea penală dupa introducerea plângerii prealabile a persoanei vătămate sau după obținerea autorizării ori sesizării organului competent sau după implinirea unei alte condiții prevăzute de lege.

După examinarea sesizării, când constată că au fost strânse probele necesare procurorul, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, soluționează cauza prin ordonanță.

Pe tot parcusul procesului, procurorul trebuie să se adreseze atât judecătorului de drepturi si libertăți( în faza de urmarire penală), judecătorului de cameră preliminară( în faza de cameră preliminară, din punctul meu de vedere aceasta fiind o faza distincta) cat și judecătorului caruia i s-a repartizat cauza spre judecare in faza de judecată pentru luarea, menținerea, înlocuirea sau încetarea măsurilor preventive și a celor accesorii.

Procurorul trebuie să participle atât la soluționarea laturii penale, cât și la soluționarea laturii civile, chiar și în situația în care instanța a dispus disjungerea soluționării celor doua laturi ale procesului penal, iar acțiunea civila se soluționeaza separat de cea penală.

În desfâsurarea cercetarii judecătorești și a dezbaterilor, procurorul exercită rolul sau activ în vederea aflării adevărului și a respectării dispizițiilor legale, astfel, procurorul formulează cereri, ridică excepții și pune concluzii, cererile și concluziile procurorului trebuie să fie motivate.

Procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le considera întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate, cand cercetarea judecatoarească nu confirmă învinuirea sau când a intervenit vruna din cauzele de încetare a procesului penal prevăzute în art. 16, procurorul pune, după caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal.

Poate declara apel procurorul din cadrul parchetului de pe langa instanta care a pronuntat sentinta penala; in cazul in care rechizitoriul a fost emis de un parchet ierarhic superior celui de pe langa instant care a pronuntat sentinta penala, si acest parchet poate declara cale de atac impotriva hotararii. Apelul poate fi declarant atat in favoarea, cat si in defavoarea partilor. Procurorul poate ataca cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor si poate formula recurs in interesul legii daca este cazul si in conditiile expres prevazute de lege. De asemenea procurorul poate cere revizuirea.

Trebuie sa mentionam si faptul ca procurorul este ogligat sa participe si in punerea in executare a hotararilor judecatoresti, spre exemplu: inlocuirea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii se dispune, la cererea procurorului, pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: concursul de infracțiuni, recidiva, pluralitatea intermediară, acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

In procedura de inlocuire a tratamentului medical, in cazul inlocuirii sau incetarii internarii medicale si in cazul revocarii masurilor de siguranta, obligativitatea participarii procurorului este subliniata prin cerinta impusa instantei de a asculta concluziile procurorului.

Bibliografie :

1. Nicolae Cochinescu, Totul despre MINISTERUL PUBLIC, Bucuresti, Editura Lumina Lex, 2000,

2. Prof. Univ. dr. Florea Magureanu, Lector univ.drd. George Magureanu Poptean, Organizarea Sistemului Judiciar, Editia a VI-a revazuta si adaugita, Ed Universul Juridic, Bucuresti, 2009

3. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedura penala: in lumina noului cod de procedura penala, Editia a 2-a, revizuita, Bucuresti, Universul Juridic, 2015,

4. Ion Popa, Tratat privind profesia de magistrat in Romania, Bucuresti, Editura universul juridic, 2007

5. Marius Eugen Radu, Drept procesual penal Partea Speciala, Editura Unversitara, Bucuresti, 2014

6. Prof. univ. dr. Anastasiu Crisu, Drept procesual penal, Sinteze de semina, teste grila, spete, Bucurest, editura Hamangiu, 2013,

7. Prof. Univ. Dr. Anastasiu Crisu, Drept procesual penal, editia a 4-a, revizuita si actualizata pana la data de 30 iunie 2013,Bucuresti, Editura Hamangiu, 2013,

8. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedura penala: in lumina noului Cod de procedura penala, Editia a 2-a, revizuita, Bucuresti, Universul juridic, 2015

9. Ion Neagu, Tratat de procedura penala Partea generala, Bucuresti, Editura Universul Juridic, 2008

10. Conf. Univ. Dr. Cosmin petronel AMZA, Tudor Amza, Drept procesual penal partea generala, Calarasi, Editura Unversitara ‚,Carol Davila’’ Bucuresti, 2013

11. David, Bogdan, Drept procesual penal: partea generala, partea speciala: curs universitar, Bucuresti, Editura Pro Universitaria, 2013

12. Mihail Udroiu, Procedura penala: partea generala; Noul Cod de procedura penala, Bucuresti, Editura C.H. Beck, 2014

13. Marius Eugen Radu, Drept procesual penal: partea generala, Bucuresti, Editura Universitara, 2014

14. Conf. univ. dr. Alexandru Pintea, Drept procesual penal partea generala, editie revazuta si adaugita cu toate modificarile aduse legii procesual penale pana la 01.01.2007, Editura Sitech, Craiova, 2007

15. Prof. Univ. Dr. Adrian Stefan Tulbure, Lector univ. Dr. Angela Maria Tatu, Tratat de drept procesual penal, Editia a II-a, revizutita si adaugita, Bucuresti, Editura All Beck, 2003

16. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedura penala: in lumina noului Cod de procedura penala, Bucuresi, Editura Universul Juridic, 2014-2015, Volumul 2: Partea speciala

17. Mihail Udroiu, Procedura penala.Partea speciala Noul cod de procedura penala, Bcucuresti, Rditura C.H. Beck, 2014,

18. Ion Neagu, Tratat de procedura penala Partea speciala, Editia a II-a revazuta si adaugita, Bucuresti, Editura Universul juridic, 2010

19. Eugen Rusu, Procuror General adjunct, Președintele grupului de lucru, Proiect C O D U L de etică al procurorului

20. Noul cod de procedura penala comentat, Nicolae Volonciu,Andreea Simona Uzlau, Raluca Morosanu, Victor Vaduva, Daniel Atasiei, Cristinel Ghigheci, Corina Voicu, Georgiana Tudor, Teodor-Viorel Gheorghe, Catalin Mihai Chirita, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2014

21. Ion Bacan, Curs de Drept procesual penal II, http://file.ucdc.ro/cursuri/D_3_N39_Drept_procesual_penal_II_Bacan_Ioan.pdf, accesat la data de 3 noiembrie 2015,

22. Florin Negoita, Istoria Statului si Dreptului Romanesc, Bucuresti, Editura Universitara, 2008

23. Noul Cod de Procedură Penală actualizat prin: Lege nr. 255/2013 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 515/2013;

24. Procurorul este magistrate.- jud. Cristi DANILEȚ membru CSM (http://www.juridice.ro/257272/procurorul-este-magistrat.html, vizitat la 28 octombrie 2015)

25. Oficial, Partea I nr. 827 din 13/09/2005

26. Legea nr.303/2004 statutul judecătorilor și procurorilor actualizată prin: Legea 300/2011 – pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și pentru modificarea art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară din 23 decembrie 2011, Monitorul Oficial 925/2011; OUG 59/2009 – pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii din 27 mai 2009, Monitorul Oficial 439/2009)

27. Leagea nr.304/2004 – Organizare Judiciara- din 28/06/2004. Republicat in Monitorul

28. Constitutia Romaniei Constituție a României a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991, a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de revizuire a Constituției României, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003, lege intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României.

29. MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PELÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – PROIECT privind exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție și procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție – PROCUROR CONSTANTIN SIMA BUCUREȘTI, 2012

30. I.C.C.J., -Sectiile unite- Decizia nr.15 din 6 aprilie 2009 pronuntata in recurs in interesul legii, www.scj.ro.

31. Sentința civilă nr. 442 din 08.12.2014 pronunțată de Curte de Apel Bacău în dosarul nr. 1318/103/2014,

32. Hotărârea nr. 7P din data de 07.07.2014 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. 3/P/2014,

33. Hotărârea nr. 12P din data de 26.11.2014 a Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. 10/P/2014,

34. Proiect POSDRU/90/2.1/S/64176 „Studenți practicieni – studenți activi și integrați” CONSILIERE ȘI ORIENTARE ÎN CARIERĂ. CUM AJUNGI MAGISTRAT (PROCUROR/JUDECĂTOR)!

35. www.mpublic.ro/istoric.htm, vizitat la 26. Octombrie 2015

36. https://en.wiktionary.org/wiki/magister

37. http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/DOBANDIREA-CALITATII-DE-MAGIST23852.php, vizitat la data de 12 neiembrie 2015.

38. http://www.juridice.ro/360132/despre-actele-de-procedura-in-procesul-penal-procedeul-probator-al-predarii-de-obiecte-inscrisuri-sau-date-informatice-dispunerea-de-catre-procuror-si-efectuarea-acestui-procedeu-probator.html, vizitat astazi la 16 noiembrie 2015.

39. http://pcabacau.mpublic.ro/presa/2015/RAPORT_BILANT_2014.pdf, pagina 41-43., vizionat astazi 12 martie 2016.