Pozitia Judetului Harghita In Cadrul Regiunii Centru

Pozitia judetului Harghita in cadrul Regiunii Centru

Cuprins

Caracteristici generale

1.1 Pozitia geografica, invecinarea, suprafata si structura judetului

Judetul Harghita este situat in partea centrala a Carpatilor Orientali si in partea

estica a Podisului Transilvaniei si in partea nord-estica a Regiunii Centru.

Pozitia geografica a judetului Harghita este definita prin urmatoarele coordonate geografice:

– latitudine nordica 46°10’ si latitudine sudica 47°20’;

– longitudine estica 24°50’ si longitudine vestica 26°20’.

Se invecineaza cu judetele Suceava la nord, Neamt si Bacau la est, Covasna si Brasov la sud si Mures la vest.

Suprafata judetului este de 6639 km2 (2,8 % din suprafata totala a tarii), fiind al 13-lea judet din tara ca si marime.

Din punct de vedere administrativ-teritorial, cuprinde 5 orase : Baile Tusnad, Balan, Borsec, Cristuru Secuiesc si Vlahita si 4 municipii : Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Toplita (resedinta de judet este Miercurea Ciuc ), 58 de comune si 235 de sate.

Relieful

Relieful intalnit pe teritoriul judetului Harghita este caracterizat de diversitate si complexitate, astfel este prezenta atat zona de munte, cat si cea de deal si depresiune, cel mai mare procent fiind ocupat de zona montana (aproximativ 60 % din suprafata totala a judetului). In partea vestica a judetului muntii sunt de origine vulcanica: Calimani (cu inaltimi mari, varful Pietrosu-2102 metri), Gurghiu (varful Prisca-1777 metri) si Harghitei, iar in partea estica a judetului, zona inalta este formata din muntii de origine tectonica: Giurgeu, Hasmas, Ciuc si Budac. Dealurile Odorheiului si dealurile Tarnavei Mici formeaza zona de deal, o zona mai joasa in comparatie cu cea montana (inaltimi medii de aproximativ 800 metri). Aceasta face legatura cu zona depresionara cu inaltimi cuprinse intre 400-800 metri, formata la randul ei din depresiunile: Ciuc, Giurgeu si Casin.

Clima

Clima prezinta diferentieri importante in functie de inaltime, vale, depresiune, curenti, dar , in principal se remarca doua tipuri:

clima continental moderata in dealurile subcarpatice, unde verile sunt calde si bogate in precipitatii, iar iernile friguroase si uneori sunt viscole. Temperatura medie vara, luna iulie este de 18 grade, iar a iernii, luna ianuarie este de -5,5 grade.

clima montana specifica zonelor inalte in care verile sunt scurte, racoroase si bogate in precipitatii, iar iernile geroase, viscolite si cu un strat de zapada gros si stabil o perioada indelugata. Media temperaturilor este de 10 grade vara si -8 grade iarna.

Depresiunea Ciuc si Gheorgheni se individualizeaza din punct de vedere climateric datorita faptului ca aici se constata un topoclimat specific, caracterizat prin frecvente mari si persistente indelungate ale inversiunilor termice nocturne si de iarna. Ca urmare a acestor fenomene, depresiunile respective se situeaza printre regiunile cele mai reci din tara, atat in perioada verii cat si a iarnii.

Valorile temperaturii medii anuale sunt cuprinse intre 1-4 0C in regiunile muntoase de peste

1400 m, intre 4-6 0C pe platoul vulcanic si in depresiunile intramontane si intre 6-8 0C in zona de

dealuri.

Amplitudinea termica inregistrata pe o perioada de peste 50 de ani atinge valoarea de 74,50C,

evidentiind o pronuntata nuanta de continentalitate a conditiilor climatice.

Inghetul se produce in depresiunile intramontane pe timp de peste 160 zile anual, apare foarte frecvent iarna, dar se produce si primavara si toamna.

Durata de stralucire a soarelui este intre 1400-1500 ore anual.

Reteaua hidrografica

Pe suprafata judetului Harghita s-a dezvoltat o bogata retea hidrografica, lacuri si mlastini si

s-au acumulat importante rezerve de ape subterane.

Lungimea totala a retelei hidrografice codificate a judetului este cca. 2.600 km.

Reteaua hidrografica a judetului se compune din trei bazine principale : Muresul spre vest (cu afluentii Tarnava Mare si Tarnava Mica), Oltul spe sud (cu afluentii Homorodul Mae si Homorodul Mic), Bistrita si Trotusul spre est. In judet se afla unicul lac de origine vulcanica din tara, Lacul Sfanta Ana – situat in craterul volcanic Ciomatu, la altitudinea de 950 m. In muntii Giurgeului se afla cel mai mare lac de baraj natural din tara, Lacul Rosu cu o suprafata de 12,6 ha si adancime de pana a 10,5 m. In muntii Calimani se afla Lacul Iezeru de origine glacial cu o suprafata de 1300 m2.

In judet exista peste 2000 de izvoare de ape minerale.

Apele minerale carbogazoase au reprezentat baza industriei de imbuteliere (Borsec, Tusnad, Bilbor). SC Romaqua Group S.A. Borsec, in prezent, este societatea comerciala cea mai importanta din tara din aceasta ramura. Valorificarea apei minerale prin imbuteliere a atras si investitori straini.

Resursele de ape subterane, acumulate in mod deosebit in subsolul depresiunilor intramontane (Ciuc, Gheorgheni, Toplita, Bilbor, Borsec) au o importanta deosebita in aprovizionarea populatiei cu apa potabila si partial industriala din puturi sapate si forate in mediul urban si rural. Astfel, aproximativ 70 % din necesarul de apa potabila a populatiei este asigurata din resurse subterane de apa.

1.5 Resursele naturale

Resursele naturale reprezinta capitalul natural, o componenta esentiala a bogatiei judetului.

Resurse naturale de materii prime neregenerabile

Rezervele de combustibili sunt reprezentate prin:

– lignitul, cantonat in depozitele sedimentare ale depresiunilor Bilbor si Borsec. Rezervele

sunt limitate, iar singura exploatare de la Borsec este de importanta locala;

– gazele naturale sunt cantonate in structurile geologice ale Depresiunii Transilvaniei, situate in partea de sud-vest a judetului. Punctele de exploatare sunt conectate la reteaua nationala de transport si distributie.

In judet gazele naturale sunt utilizate pentru producerea energiei termice intr-un numar de 5 orase si 10 comune cu tendinta de crestere. Aceasta resursa valoroasa nu are utilizare industriala in judetul Harghita;

– zacamintele de turba, cantonate in depresiunile Ciucului, Giurgeului, Borsecului si Bilborului, reprezinta rezerve importante nevalorificate. Datorita calitatii turbei, ea ar putea fi folosita in balneoterapie si in horticultura. In urma lucrarilor de desecare, zacamintele de turba sunt afectate anual prin ardere a unor suprafete insemnate in Depresiunile Ciucului si Giurgeului, contribuind la poluarea atmosferei in aceste zone;

Zacamintele de minereuri sunt cantonate in formatiunile cristaline epimetamorfice. Din

zacamintele de la Balan s-au exploatat minereuri cuprifere cu continut scazut de cupru. Tehnologiile de extractie si de prelucrare in multe cazuri au avut ca efect deteriorarea conditiilor de mediu.

Rezervele de substante nemetalifere (sare, dolomita, roci caolinitice, argile, sienite) si de roci

utile (andezite) sunt disponibile pe termen lung, reprezentand un potential valoros pentru dezvoltarea economica.

Resurse naturale regenerabile

Resursa de apa este una din bogatiile vitale pentru dezvoltarea economica si sociala.

Desi judetul Harghita are o retea hidrografica bogata, resursele potentiale de apa utilizabile nu au fost inca evaluate. Potentialul apelor de suprafata este utilizat mai cu seama pentru asigurarea alimentarii centralizate cu apa potabila a unor asezari urbane (Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Toplita, Balan etc.), rurale (Praid, Ciumani, Joseni, etc.) si a necesarului de apa pentru unitati industriale.

1.6. Populatia si structura acesteia

Cu o populatie totala de 322896 locuitori in 2014, judetul Harghita se situeaza pe pozitia 32 in randul celor 41 judete ale Romaniei. Densitatea populatiei este scazuta (46,8 locuitori/km2), sub cea inregistrata la nivel national sau regional.

Unitate masura : Numar persoane

Sursa : Institutul National de Statistica

Evolutia structurii pe grupe de varsta pune in evidenta un accentuat proces de imbatranire demografica, ponderea varstnicilor fiind foarte ridicata.

Din punct de vedere al structurii populatiei pe sexe, se observa ca predominat este sxul feminin atat in mediul rural cat si in ce urban.

*date provizorii

Sursa : Institutul National de Statistica

Rata de urbanizare la nivelul judetului Harghita era in 2010 de 43,7%, fiind cea mai scazuta rata din Regiunea Centru. Reteaua localitatilor urbane cuprinde 4 municipii si 5 orase. Dintre acestea, doua municipii au o populatie cuprinsa intre 30000 si 50000 locuitori, trei localitati au intre 10000 și 20000 locuitori, iar patru orase au sub 10000 locuitori (cu 1603 locuitori orasul Baile Tusnad este cea mai mica localitate urbana din Romania).

Sursa : Institutul National de Statistica

Similar Posts