Pozitia Dominanta Si Abuzul de Pozitie Dominanta

§ Bibliografie…………………………………………………………………………….19

§ I. Partea teoretică

Capitolul 1

1 Noțiunea de poziție dominantă

Poziției dominantă este o creație a jurisprudenței comunitare, preluată și asimilată de legea romană, având ca reper central dominația ca stare de fapt. O întreprindere are o poziție dominantă, când puterea sa economică îi permite să opereze pe piață fără să țină cont de reacția concurenților săi, a consumatorilor intermediari și finali. Înțelegem așadar că poziția dominantă este situația în care una sau mai multe firme dispun de o putere economică, ce poate obstrucționa concurența pe piața pe care acționează, poziția lor permițând acțiuni în disprețul legilor concurenței, al interesului clienților și al consumatorilor. Uneori poziția dominantă este determinată și de conjunctura pieței prin absența unor competitori, slaba putere economică a concurenților, controlul resurselor, exploatarea tehnologiei, rețele puternice de distribuție.

Noțiunea de poziție dominantă a fost definită de Curtea Europeană de Justiție ca fiind “o poziție de putere economică pe care o are o firmă, fapt care îi permite să împiedice menținerea unui mediu concurențial pe piața relevantă și, în acest fel, să se comporte, într-o măsură apreciabilă, independent de concurenții și clienții săi”.

În consecință, pentru a determina dacă o firmă se găsește într-o poziție dominantă, este necesar ca (i) să se identifice piața relevantă (piața produsului și piața geografică) și (ii) să se evalueze puterea de piață a firmei respective. Este evident că, autoritatea de concurență va încerca întotdeauna să definească piața relevantă într-un mod cât mai restrâns posibil, în vreme ce firmele implicate vor încerca să impună o abordare cât mai largă, astfel încât poziția lor pe piața astfel definită să fie cât mai slabă posibil. Puterea de piață derivă din analiza mai multor indicatori, nici unul dintre ei determinant însă; cel mai relevant este totuși cota de piață a firmei în cauză.

Cu toate acestea, deținerea unei poziții dominante nu este condamnată, aceasta fiind chiar rezultatul eficienței activității desfășurate de o întreprindere. Dacă întreprinderea își folosește puterea pentru a înăbuși concurența, aceasta este o practică anticoncurențială, calificată abuz. Ca urmare, abuzurile poziției dominante sunt condamnate de Tratatul C.E. și legislațiile naționale ale statelor membre, în România existând Legea concurenței nr.21/1996.

Normele de drept intern referitoare la abuzul de poziție dominantă sunt de dublă inspirație – comunitară și franceză. Sancționarea comportamentelor abuzive constituie una din cheile de reglare atât a mecanismelor economice ale pieței, cât și a acțiunii universale a principiilor echității și bunei-credințe.

1.2 Coordonatele juridico-economice ale dominației. Piața relevantă.

Reglementarea română vizează sancționarea utilizării abuzive a avantajului rezultat din inegalitatea raportului de forțe, în ambele sale forme de manifestare: abuzul de poziție dominantă și abuzul de dependență economică.

Art. 6, din Legea concurenței nr. 21/1996 interzice folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante deținute de către unul sau mai mulți agenți economici pe piața românească ori pe o parte substanțială a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurențiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activității economice ori prejudicierea consumatorilor. Se observă că legea română nu sancționează dominația unei întreprinderi, aceasta fiind în sine licită, întrucât dominația unei piețe nu conduce în mod necesar la practici nocive.

Condiția-premisă este delimitarea pieței relevante.Identificarea situației de dominație presupune mai întâi delimitarea precisă a pieței pe care ea se exercită și abia apoi determinarea precisă a faptului de a domina, dominația putându-se manifesta în grade variabile de intensitate.Astfel, piața relevantă este definită ca fiind un instrument de identificare și de stabilire a limitelor în care se exercită concurența dintre întreprinderi fiind fundamentală pentru toate domeniile acoperite de legislația în domeniul concurenței. Scopul definirii pieței relevante este acela de a identifica produsele și concurenții existenți ai întreprinderilor în cauză, concurenți care sunt capabili să constrângă comportamentul respectivelor întreprinderi și să le împiedice să acționeze independent de presiunile unei concurențe efective. Îndeosebi în cazurile de posibil abuz de poziție dominantă, este necesar ca piața relevantă să fie riguros și precis definită, aceasta fiind așadar o precondiție pentru orice analiză a unui presupus comportament anticoncurențial, deoarece, înaintea constatării unui abuz de poziție dominantă este necesar să se stabilească existența unei poziții dominante pe o piață dată, ceea ce presupune că o asemenea piață a fost deja definită.

Spațiul virtual al ciocnirii rivalităților dintre competitori și al întâlnirii acestora cu așteptările consumatorilor, în același timp, spațiu geografic concret al înfruntării dintre ofertă și cerere, dar și meta-spațiu în care toți actorii economici – producători, distribuitori, consumatori – sunt de fapt parteneri în realizarea aceluiași proiect, piața pertinentă are o semnificație aparte în identificarea și sancționarea abuzurilor de poziție de dominație. Atât din perspectiva sectorială, cât și din perspectiva geografică, piața relevantă se analizează potrivit criteriilor cunoscute. Specifică identificării acestei practici anticoncurențiale este determinarea „părții substanțiale a pieței românești” ca arie posibilă de manifestare a dominației economice.

Potrivit art. 2, alin. (2) din Regulamentul din 16 aprilie 2004 pentru aplicarea prevederillor art.5 si art.6 din Legea concurenței nr.21/1996, această noțiune desemnează acea parte din teritoriul României care reprezintă piața relevantă afectată de comportamentul agentului economic care abuzează de poziția dominantă, atunci când aceasta are sau ar putea avea consecințe semnificative pentru economia României în ansamblu.

În continuare menționăm că poziția dominantă se împarte în poziție dominantă exclusivă și în poziție dominantă colectivă.

Poziția dominată exclusivă este dată de dominația obținută de un singur agent economic.Dominația individuală aparține unui agent economic aflat, de regulă, în situație de monopol – natural, administrativ sau legal. De asemenea, dreptul concurenței nu face nicio deosebire în funcție de statutul privat sau public al operatorului aflat în poziție dominantă.

Poziția dominantă colectivă presupune existența mai multor agenți economici. Indiciul existenței unei co-posesii de poziție dominantă îl constituie faptul că, din punct de vedere economic, întreprinderile respective se prezintă sau acționează împreună pe o piață pertinentă ca o entitate colectivă ori au posibilitatea de a adopta aceeași linie de conduită concurențială. Acești „mai mulți” agenți economici deținători, împreună, de poziție dominantă, fie sunt constiuiți într-o antantă, fie reprezintă un monopol sau un oligopol.

*Oligopolul este o formă a concurenței imperfecte în care există un număr limitat de producători, care dețin o parte importantă din piața unui produs și reușesc să influențeze formarea prețului în scopul maximizării profitului.De fapt, această definiție privește oligopolul de ofertă.În afară de acesta mai există și oligopolul cererii numit și oligopson, când un număr redus de cumpărători pot cumpăra bunul sau serviciul produs de un număr mai mare de ofertanți.

1.3 Criteriile de apreciere a dominației.

Studiul practicii probează că nu există un criteriu absolut pentru determinarea poziției dominante după cum nu există nici macăr o listă exhaustivă cu asemenea criterii. Dominația este o stare e fapt, a cărei apreciere se face contextual.

Dintre criteriile determinării stării de dominație, mai simplu și, de cele mai multe ori, mai pertinent, este criteriul statistic, al părților de piață. Însă, se pot lua în considerare și combina și alți factori, pe care propunem să îi clasificăm după următoarele criterii: cele interne privind întreprinderea: stabilitatea ciclurilor sale economice datorită certitudinii privind sursele de aprovizionare și piețele de desfacere, independența datorată drepturilor de proprietate industrială, imaginea produselor sale, capacitățile de producție, rentabilitatea și avansul tehnologic, puterea financiară sau comercială a întreprinderii în mod nemijlocit sau prin intermediul altor întreprinderi care o controlează, deținerea unor infrastructuri, instalații, sau a unor sisteme de distribuție; într-un cuvânt mijloacele esențiale, care-i conferă supremație; și criterii externe privind structura pieței, între care, în primul rând, concurența potențială, în funcție de gradul de deschidere a pieței: dacă barierele la intrarea pe piață sunt slabe, pătrunderea unor noi concurenți devine posibilă (costuri de investiție mici, un nivel ridicat al inovației), iar puterea întreprinderii devine vulnerabilă („contestabilă”); invers, când se constată prezența unor dispozitive care limitează intrarea pe piață, se poate deduce probabilitatea supremației întreprinderii în cauză. Din aceeași serie de factori fac parte monopolurile, indiferent de tipul acestora.

Ca urmare, o întreprindere care deține o poziție dominantă poate să abuzeze de aceasta pentru a-și crește veniturile și pentru a-și consolida poziția pe piață, atât prin slăbirea sau eliminarea concurenților, cât și prin interzicerea accesului pe piață a unor noi competitori. Aceasta ar putea desfășura acțiuni prejudiciabile pentru alți operatori ai pieței, prin practicarea unor prețuri mari de vânzare sau de cumpărare sau prin acordarea unor avantaje discriminatorii anumitor clienți, pentru a le controla acțiunile.

Capitolul 2

2.1 Definiția și criteriile generale ale abuzului de poziție dominantă

Principiul libertății comerțului și industriei reprezintă o premisă esențială pentru participarea neîngrădită la schimburile internaționale de mărfuri și servicii. Însă, libertatea exercitării comerțului este limitată de interdicția de a folosi mijloace ilegale. Concurența sau competiția în vederea atragerii clientelei trebuie să se bazeze pe capacitatea, aptitudinile și resursele proprii. În această materie, abuzul de drept apare ca un abuz de libertatea de concurență, exercițiul unui drept fiind exercitat în mod abuziv, avându-se în vedere, exclusiv sau în principal, o altă finalitate decât cea urmărita de legiuitor prin edictarea normelor legale. Altfel fiind spus, se deturnează scopul urmărit de legiuitor, dreptul fiind exercitat cu depășirea limitelor sale intrinseci. Așa cum s-a reținut în doctrină, „libertatea de concurență are o funcție socială și exercitarea ei trebuie să se facă în conformitate cu scopul instituției”.

Abuzul de poziție dominantă poate fi definit ca fiind conduita unei întreprinderi aflate într-o poziție dominantă, – indiferent de atitudinea sa subiectivă – de natură să prejudicieze interesele consumatorilor și să împiedice realizarea în condiții normale a competiției pe piața relevantă.Astfel cum reiese din însăși definiția dată abuzului de poziție dominantă, prin efectuarea unor anumite activități se aduce atingere intereselor consumatorilor ori se prejudiciaza interesele acestora. Pentru a ne afla în situația unui astfel de abuz este necesar ca practicile abuzive ale operatorului economic care se află într-o poziție dominantă să aibă ca obiect sau să poate avea ca efect, nu doar afectarea comerțutlui ci și prejudicierea consumatorilor.

Pentru identificarea exercițiului abuziv al poziției dominante, trebuie avute în vedere, în principal, următoarele criterii:

conduita operatorului economic vizează eliminarea unuia sau a unora dintre concurenți, sau chiar a întregii concurențe, ori este suspectibilă de a avea un asemenea efect;

prin aceasta conduită, întreprinderea profită de poziția sa dominantă pentru a-și procura, în detrimentul altor concurenți sau al consumatorilor, un avantaj pe care nu l-ar fi obținut dacă s-ar fi conformat practicilor legale; se consideră că avantajul este anormal, nefiresc dacă riscurile pe care le suportă agentul economic sunt disproportionat de mici în raport cu beneficiile dobândite.

2.2 Formele abuzului de poziție dominantă

Formele abuzului de poziție dominantă sunt enumerate în articolul 102 (ex-art.82), din Tratatul CE. Enumerarea aceasta nu este limitativă și datorită acestui lucru jurisprudența instanțelor europene, precum și doctrina au putut adăuga acestor forme legale și alte forme sub care se poate exprima abuzul de poziție dominantă.Astfel: Este incompatibilă cu piața internă și interzisă, în măsura în care poate afecta comerțul dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziții dominante deținute pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia. Aceste practici abuzive pot consta în special în:

(a) Impunerea, direct sau indirect a a prețurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiții inechitabile de tranzacționare;

După cum am afirmat ceva mai devreme, această formă a abuzului de poziție este prevăzută de Tratatul CE în articolul 102.În ceea ce privește prețurile inechitabile, doctrina și jurisprudența consideră că se pot prezenta sub mai multe forme și anume: prețuri prea ridicate, prețuri excesiv de scăzute și prețuri anormal de scăzute.

– Prețuri prea ridicate. Stabilirea prețurilor este guvernată de principiul libertății astfel încât întreprinderea deținătoare a poziției dominante are libertatea de a-și stabili propriile prețuri în avantajul ei, de a impune condiții drastice partenerilor de afaceri sau consumatorilor și de a ignora constrângerile pieței. Cu toate acestea, o întreprindere dominantă este supusă întotdeauna constrângerilor juridice și economice, fiind împiedicată să stabilească în mod abuziv prețurile și condițiile de vânzare.Important de precizat este faptul că prețul conține alături de prețul de cost și un beneficiu dar problema se pune în momentul în care acest beneficiu depășește limita rezonabilului. În concluzie, întreprinderea care se află pe o poziție dominantă, nu va putea pune un adaos excesiv la prețul de cost, folosindu-se de poziția sa în cadrul pieței, deoarece fixarea unor prețuri prea mari ar însemna o manifestare a abuzului din partea acestei întreprinderi.

În ceea ce privește noțiunea de preț abuziv, se consideră într-o opinie că acesta se definește prin disproporția manifestată între acest preț și valoarea bunului sau serviciului concret avut în vedere.

– Prețuri excesiv de scăzute. Prețul stabilit care este excesiv de scăzut se numește preț predator sau de ruinare.Acest preț este considerat abuziv atât de normele dreptului european al concurenței, cât și de legislațiile naționale din statele membre, fiind considerat acel preț care are ca efect excluderea de pe piață a unui operator. Jurisprudența instanțelor europene a prohibit acest preț predator.

În situația în care întâlnim un preț inferior celui de cost, înseamnă că se urmărește fie creșterea cifrei de afaceri, fie majorarea părții de piață deținută de întreprinderea în cauză și ne aflăm în prezența unui preț predator.

– Prețuri anormal de scăzute. În anumite condiții, prețuri situate deasupra costurilor de producție pot fi totuși considerate ca abuzive dacă sunt anormal de scăzute, iar nivelul lor este astfel stabilit încât concurenții sunt în imposibilitate de a le face față, și practicarea lor la acest nivel se face în scopul excluderii acestora de pe piață.

Dreptul european al concurenței și legile naționale ale statelor membre sancționează

astfel de prețuri dacă nu au legătură cu costurile reale ale serviciului, și dacă sunt discriminatorii.

În concluzie, această formă de abuz de poziție dominantă se caracterizează prin impunerea prețurile ce constituie prin ea însăși o condiție comercială defavorabilă asupra concurenței.

(b) Limitarea producției, comercializării sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul consumatorilor

De cele mai multe ori, aceastea se realizează prin limitările impuse furnizorilor sau cumpărătorilor de către întreprinderea care are o poziție dominantă. Această formă a abuzului de poziție dominantă nu implică și limitarea investițiilor. Interpretându-se această dispoziție normativă a doctrinei s-a accentuat că limitarea comercializării făcută de către întreprinderea dominantă cu scopul eliminării de pe piață a unor concurenți este o modalitate de practică abuzivă. Au un asemenea caracter orice refuz direct sau indirect de vânzare ce poate rezulta chiar și din refuzul de reînnoire al contractului sau denunțarea unui contract care duce la un refuz de aprovizionare. Astfel de comportamente exclud accesul competitorilor pe piață. În ipoteza în care asemenea comportament provine de la întreprinderea dominantă este calificat drept abuz.

CJCE a stabilit că este abuz de poziție dominantă în conformitate cu articolul 102, punctul b din Tratatul CE, limitarea de către întreprinderea dominantă a partenerilor agreați la simplul rol de aprovizionatori ai pieței locale, interzicându- le revânzarea produsului către alți angrosiști și permințându-le contacte doar cu detailiștii de pe piață. În speță, clauza de interdicție a revânzării de fructe în stare verde înscrisă în condițiile generale de vânzare de către United Brands Company îi viza pe angrosiști care cumpărau banane pentru a le revinde după ce procesau coacerea lor în instalațiile speciale existente în depozitele lor. Curtea a considerat ca fiind abuzivă această clauză întrucât limita producția, comerțul și dezvoltarea tehnică în defavoarea consumatorilor.

Prin efectul acestei clauze se restrângea dreptul angrosiștilor de profil de a revinde bananele cumpărate de la United Brands Company la alți angrosiști oblingându-i ca revânzarea să o facă doar către detailiști.

(c) Aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurential

Această formă a abuzului de poziție dominantă se concretizează în discriminarea practicată de întreprinderea aflată în poziție dominantă prin care sunt avantajați anumiți cumpărători sau furnizori. O astfel de discriminare se poate înfățișa sub formele: (1) refuzul de vânzare sau de prestări de servicii către anumiți competitori și (2) acordarea unora dintre parteneri rabaturi sau de alte facilități comerciale.

Consiliul Concurenței, a definit conținutul sintagmelor utilizate de lege. Astfel, condițiile inegale presupun practicarea, fără o justificare obiectivă, de către agentul economic ce deține o poziție dominantă, a unor tratamente diferențiate față de partenerii săi comerciali. Sintagma prestații echivalente definește existența unor parteneri deși obligați diferit, obligațiile asumate de aceștia sunt de aceeași natură, rezultatul constituindu-l crearea unui dezavantaj în poziția deținută pe piață de unii dintre acești parteneri în comparație cu poziția deținută de alții.

(d) Condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte

Este forma de abuz incriminată și analizată în doctrină ca ipoteză de interzicere a ”contractelor cuplate” sau legate. Raportată la normele pieței, vânzarea de acest gen este deci compatibilă atât cu exigențele clienților, cât și cu exigențele pieței. Totuși, când această vânzare emană de la o întreprindere dominantă, poate avea caracter abuziv, putând fi deci calificată ca fiind abuzivă.

2.3 Monopolul

Monopolul este o consecințã a dominației exclusive a unor agenți economici. Acesta genereazã efecte în rândul consumatorilor în ceea ce privește prețurile și calitatea mãrfurilor. Astfel, într-o piațã monopolistã clienții ajung sã plãteascã pe un produs de calitate inferioarã un preț mult mai mare decât valoarea realã a mãrfii.

Un alt efect al monopolismului este acela al destabilizãrii funcționalitãții relațiilor economice de piațã, dictând condițiile economice ale operațiunilor comerciale, anihileazã posibilitatea negocierilor libere a schimbului de valori materiale.

La 5 decembrie 1980, Adunarea Generalã a Organizației Națiunilor Unite a adoptat “Codul de conduitã asupra practicilor comerciale restrictive” având ca scop creșterea eficienței comerțului international și a progresului social în țãrile în curs de dezvoltare, țel realizat prin nepermiterea practicilor comerciale restrictive de a împiedica obținerea avantajelor tãrilor în curs de dezvoltare.

În ceea ce privește reglemetãrile naționale actuale, actele normative de bazã sunt reprezentate de Legea concurenței nr. 21/1996 și Legea monopolului nr. 31/1996, cãrora li se alãturã și reglementãrile Convențiilor multilaterale semnate de România, cum ar fi : Acordul cu statele Asociației Europene a Liberului Schimb și a aranjamentelor agricole bilaterale încheiat la Geneva la 10 decembrie 1992 și ratificat prin Legea nr. 19 din 16 aprilie 1993, Acordul European încheiat la Bruxelles între România și Comunitãțile Europene, ratificat prin Legea nr. 20 din 6 aprilie 1993, Acordul interimar privind comerțul și aspectele legate de comerțul dintre România și Comunitatea Economicã Europeanã și Comunitatea Europeanã a Cãrbunelui, ratificat prin Legea nr. 16 din 29 martie 1993.

Conform legislației, este cunoscută noțiunea de monopol natural care este caracteristic situației în care o activitate de producție sau servicii nu se poate realiza cu eficiențã normalã din cauza necesitãții unei tehnologii specifice sau a unor investiții de capital ce implicã costuri ridicate.De asemenea, legislația românã cunoaște și noțiunea de monopol de stat, Legea nr 31/1996 considerând cã prin monopol de stat se întelege dreptul statului de a stabili regimul de acces al agenților economici cu capital de stat și privat, inclusiv producãtori individuali.

Potrivit art. 2 din Legea 31/1996, constituie monopol de stat urmãtoarele tipuri de activitãți :

fabricarea și comercializarea armamentului, munițiilor și explozibililor;

producerea și comercializarea stupefiantelor și a medicamentelor care conțin substanțe stupefiante;

extracția, producerea și prelucrarea în scopuri industriale a metalelor prețioase și a pietrelor prețioase;

producerea și emisiunea de mãrci poștale și timbre fiscale;

fabricarea și importul, în vederea comercializãrii în condiții de calitate, a alcoolului și a bãuturilor spirtoase distilate;

fabricarea și importul, în vederea comercializãrii în condiții de calitate, a produselor din tutun și a hârtiei pentru țigarete;

organizarea și exploatarea sistemelor de joc cu mizã, directe sau disimulate;

organizarea și exploatarea pronosticurilor sportive.

Nu reprezintã monopol de stat fabricarea bãuturilor alcoolice în gospodãriile personale pentru consum propriu.

Administrarea monopolurilor de stat în țara noastrã se face de cãtre Ministerul Finanțelor, iar controlul respectãrii regimului legal al activitãților din domeniul monopolului de stat se exercitã de cãtre organele de specialitate ale Ministerului Finanțelor. În vederea exercitãrii controlului, ministerele de resort și, dupã caz, autoritãțile publice interesate vor comunica, la solicitarea Ministerului Finanțelor, lista cu specialiștii agreați pentru activitãțile ce intrã în sfera monopolului de stat.

Capitolul 3

3.1 Regimul sancționator

Întregul sistem de sancțiuni civile, administrative și penale, analizat în materia antantelor se regăsește și în ceea ce privește răspunderea pentru abuz de poziție dominantă.

Potrivit art. 52 din Legea 21/1996 sunt nule de drept orice înțelegeri sau decizii interzise prin art.5 și 6 din prezenta lege, precum și art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, respectiv orice angajamente, convenții ori clauze contractuale raportându-se la o practică anticoncurențială, precum și orice acte ce încalcă prevederile art.8 din prezenta lege.

Consiliul Concurenței va putea, după epuizarea procedurilor prevăzute, să decidă încetarea practicilor anticoncurențiale constatate, să impună parților condiții speciale și alte obligații, să aplice agenților economici amenzi. Astfel, conform art.55: Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancționării următoarele fapte, săvârșite cu intenție sau din neglijență de întreprinderi sau asociații de întreprinderi: a) încălcarea prevederilor art. 5 și 6 din prezenta lege, precum și a prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Individualizarea sancțiunii se face, potrivit art. 57 din lege, în funcție de gravitatea, durata faptei și a consecințelor sale asupra concurenței, cu luarea în considerare a cifrei de afaceri și a cotei de piață a contravenientului.

De asemenea, art. 59 prevede : Consiliul Concurenței poate obliga, prin decizie, întreprinderile sau asociațiile de întreprinderi la plata unor amenzi cominatorii, în sumă de până la 5% din cifra de afaceri zilnică medie din anul financiar anterior sancționării, pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data stabilită prin decizie, pentru a le determina: a) să înceteze o încălcare a prevederilor art. 5 și 6 din prezenta lege, precum și a prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și să respecte măsurile dispuse prin decizia de constatare a încălcării;

Contravențiile prevăzute în prezenta lege se constată și se sancționează de către Consiliul Concurenței în plen, comisii sau prin inspectorii de concurență situație reglementată în art.60.

§ II. Partea practică

1.Jurisprudență internă

În anul 2006, Consiliul Concurenței a decis, în urma finalizării unei investigații, sancționarea Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă – « CFR Marfă » SA cu amendă contravenționălă în valoare de peste 7 milioane de Euro, pentru încălcarea Legii concurenței.

Investigația a avut ca obiect verificarea posibilelor practici anticoncurențiale săvârșite de CFR Marfă în relația cu operatorii de transport feroviar cu capital privat, practici susceptibile să distorsioneze mediul concurențial în acest sector. Pornind de la nevoia asigurării siguranței circulației si a securității transportului pe cale ferată, plenul Consiliului Concurenței a reținut în sarcina CFR Marfă abuzul de poziție dominantă pentru două servicii, respectiv remizarea locomotivelor și odihna personalului, servicii a căror prestare este legată de depourile de locomotive aflate în patrimoniul societății.

Prejudiciile create operatorilor feroviari privați prin comportamentul CFR Marfă sunt de natură economică, cu efecte asupra tarifelor de transport de pe piața transportului feroviar de marfă. Prin practicarea unor tarife diferențiate față de operatorii privați, mult mai mari decât pentru societățile desprinse din fosta SNCFR, aceștia din urmă, concurenți ai societății CFR Marfă, sunt dezavantajați pe piață și determinați să concureze mai puțin agresiv.

2. Jurisprudență Europeană

*Google vs. Bottin Cartographes

Google, condamnată pentru abuz de poziție dominantă de către un tribunal francez fiindcă serviciul Maps este gratuit și afectează concurența.

 Un tribunal comercial din Paris a condamnat Google în anul 2012 pentru abuz de poziție dominantă după ce o companie de servicii de cartografiere s-a plâns că serviciul Google Maps afectează concurența de pe piață, prin faptul că este gratuit pentru majoritatea companiilor. Firma Bottin Cartographes spune că decizia este una istorică și reprezintă o dovadă că practicile Google în domeniul hărților sunt abuzive, informează AFP.
Tribunalul a condamnat Google să plătească 500.000 euro daune companiei Bottin plus o amendă de 15.000 euro.

Cei de la Google au spus că vor face apel și au adâugat că o aplicație gratuită și de foarte bună calitate este benefică pentru toți internauții și pentru toți proprietarii de site-uri.Cei de la Google mai spun că în domeniu există o concurență reală.

Cei de la Bottin s-au arătat entuziasmați că "după o bătălie de doi ani" s-a luat "o decizie fără precedent" de condamnare atât a Google Inc, cât și a Google France. Aceștia au mai afirmat că tribunalul a constatat faptul că practicile Google în domeniul hărților online sunt abuzive și pun piedici concurenței. Compania Bottin furnizează servicii asemănătoare cu cele din Google Maps, însă contra-cost.

** Piața software. Abuzul sub forma limitării dezvoltării tehnice în dezavantajul consumatorilor. Cazul Microsoft Corporation c. Comisiei, 2008

La momentul actual, piața software, este una din piețele care indică o probabilitate ridicată ca firmele cu putere de piață să abuzeze de poziția lor dominantă. Ritmul foarte rapid de dezvoltare a industriei IT are implicații importante pentru aplicarea reglementărilor comunitare privind protecția concurenței, iar procedurile juridice și administrative par să fie greoaie și chiar ineficiente în stoparea și sancționarea comportamentului abuziv al unei companii cu poziție dominantă pe piață. În acest sens, relevant este Cazul Companiei Microsoft, pe care îl voi ilustra în cele ce urmează.

În fapt, apreciind că, Microsoft Corporation abuza de poziția dominantă pe care o avea cu produsele sale Windows pe piața sistemelor de operare, deoarece nu oferea informațiile care ar fi permis ca anumite produse software pentru operarea computerelor în rețea, să interopereze în totalitate cu Windows, compania concurentă Sun Mycrosystems depune în decembrie 1998 o plângere la Comisia Europeană în acest sens. Investigația realizată timp de 5 ani de către Comisia Europeană în cazul companiei Microsoft Corporation, pe piața sistemelor de operare pentru computerele personale, s-a încheiat cu decizia adoptată de Comisie în 24 martie 2004.

Decizia antitrust a Comisiei, susținută în unanimitate de experții în domeniul concurenței din țările UE, a impus sancțiuni dure din partea companiei Microsoft, care continuă să dețină de mulți ani o poziție de cvasimonopol cu familia sa de sisteme de operare Windows, ce echipează 95% din computerele personale utilizate în lume.

În drept s-a apreciat că, Microsoft Corporation a încălcat dispozițiile privind concurența stipulate în Art. 82 al TUE, abuzând de poziția sa pe piața sistemelor de operare pentru computere personale, cu scopul de a se extinde pe piețele adiacente și de a atrage clienții firmelor concurente. Abuzul de poziție dominantă al firmei Microsoftare două componente:

1. refuzul de a oferi firmelor concurente informațiile necesare pentru a asigura interoperabilitatea dintre sistemul de operare Windows pentru computere personale și sistemele de operare utilizate pentru computerele din rețelele centrale (work group servers – WGS), care nu operează în sistemul Windows, restricționând astfel concurența pe piața sistemelor de operare.

Astfel, investigația a evidențiat faptul că abuzul companiei Microsoft, de a refuza să ofere firmelor concurente informații de interfață care le-ar fi permis să dezvolte produse compatibile cu sistemul Windows pentru computere personale și astfel să concureze în condiții echitabile pe piața sistemelor de operare pentru WGS, făcea parte dintr-o strategie mai amplă, menită se elimine concurenții de pe piață. Cei mai mulți clienți au declarat că acest comportament a influențat în mod decisiv opțiunea lor în favoarea produselor server furnizate de Microsoft. Studiile de piață comandate de Comisie au condus la concluzia că s-a creat o relație directă între avantajul creat companiei prin restricționarea interoperabilității și creșterea cotelor deținute pe piață. Menținerea dominanței Microsoft s-a datorat efectelor de rețea legate de aplicațiile pentru sistemele de operare Windows, care nu sunt compatibile cu alte sisteme de operare.

2. includerea produsului Windows Media Player (WMP), pentru care există concurență pe piață, în sistemul de operare Windows instalat pe computerele personale.

Concluziile investigației privind efectele legării WMP cu sistemul de operare Windows a evidențiat reducerea artificială a stimulentelor pentru companiile care operează în sectorul media (domeniul muzicii, filmului etc.), precum și pentru companiile producătoare de software și furnizorii de produse media, pentru dezvoltarea ofertei de produse media player concurente. Ca atare, comportamentul Microsoft a avut drept consecință reducerea semnificativă a concurenței pe piața produselor media player.

Avantajul deținut de Microsoft pe piața produselor media player i-ar fi permis să controleze piețele adiacente din sectorul multimedia – digital, cum sunt tehnologiile de codare, produsele software pentru difuzarea de muzică pe Internet și managementul legislației specifice acestui domeniu. Dezavantajul rezultat pentru produsele concurente (care nu era legat de prețuri sau calitate), ca urmare a restricționării concurenței pe această piață, a avut în final ca efect reducerea opțiunilor consumatorilor.

Astfel, s-a stabilit că, Microsoft Corporation a comis un abuz de poziție dominantă, limitând progresul în ceea ce privește tehnica în domeniu, precum și concurența pe piața software în ceea ce privește sistemele de operare, precum și produsele media player.

*** Criterii de apreciere ale poziției dominante. Cauza British Airways c. Comisia Europeană, 17 decembrie, 2003

British Airways (BA), cea mai mare companie aeriană din Marea Britanie, a încheiat acorduri cu agențiile de voiaj acreditate în Marea Britanie de către Asociația Internațională de Transport Aerian în vederea vânzării de bilete de avion. În baza acestor acorduri, agenții primeau un comision de bază pentru biletele BA vândute și beneficiau și de alte facilități financiare complementare cum erau de exemplu: primele de rezultat calculate în funcție de creșterea vânzărilor de bilete.

Virgin Atlantic Airways, o companie concurentă, a depus o plângere împotriva acestor acorduri la Comisia Europeană. În urma unei anchete conduse de către Comisie, BA a adoptat un nou sistem de prime de rezultat aplicabil din 1998. Astfel, în afara comisionului, fiecare agent putea obține și alte comisioane suplimentare (unele aplicabile nu numai câștigurilor suplimentare realizate, ci și vânzărilor totale de bilete BA pentru perioada de referință). Compania Virgin Atlantic Airways a depus o nouă plângere la Comisie împotriva acestui nou sistem de recompense financiare.

Sistemul de recompensare dorea să ducă la creșterea fidelității față de marca “British Airways” ,care se termina prin închiderea altor piețe ale serviciilor de transport aerian oferite de agențiile de voiaj pentru concurenții BA și să descurajeze intențiile acestor agenții de a-și oferi serviciile altor linii aeriene.

Astfel, prin decizia din 14 iulie 1999, Comisia a considerat că acordurile și sistemele de recompensă financiară inițiate de BA încalcă prevederile art.82 din TCE, ce reglementează abuzul de poziție dominantă, și a dispus amendarea acestei companii cu 6,8 mil Euro. În opinia Comisiei, sistemul primelor de rezultat are ca efect incitarea agenților de a menține sau a crește vânzările de bilete BA, în dauna companiilor concurente. BA a introdus recurs împotriva acestei decizii în fața Tribunalului de Primă Instanță.

Tribunalul a considerat că pentru a stabili dacă BA a avut sau nu o poziție dominantă, Comisia a reținut corect piața britanică a serviciilor de distribuție a biletelor de avion, servicii prestate de agențiile de voiaj. Agențiile de voiaj constituie într-adevăr un canal de distribuție

indispensabil pentru companiile aeriene și constituie astfel o piață distinctă (piață sectorială) Deci BA deține poziția dominantă pe această piață în calitatea sa de beneficiar al serviciilor de distribuție a biletelor sale de către agențiile de voiaj.

Criteriile în funcție de care Tribunalul a apreciat că BA deține o poziție dominantă sunt: numărul locurilor oferite, numărul zborurilor sale, numărul de bilete vândute de agenții britanici și numărul pasagerilor transportați.

În ceea ce privește abuzul de poziție dominantă, Tribunalul a apreciat că aplicarea unor condiții inegale față de partenerii săi comerciali pentru prestarea unor servicii echivalente poate fi numită exploatare abuzivă a unei poziții dominante. Astfel, în cazul sistemului primelor de rezultat, Tribunalul a considerat că agenții britanici ar fi putut aplica comisioane diferite pentru aceeași sumă, volumul vânzărilor de bilete fiind diferit de la o agenție la alta (iar comisionul aplicându-se la volumul de vânzări). Pe de altă parte tribunalul a remarcat faptul că acel sistem de prime de rezultat avea ca efect restrângerea libertății agențiilor britanice de a furniza servicii companiilor aeriene concurente BA.

În consecință concluzia Comisiei a fost corectă, BA abuzând de poziția dominantă pe care o deținea pe piața britanică a serviciilor prestate de agențiile de voiaj.

Sistemul implementat a fost o adevărată barieră în calea liniilor aeriene concurente, împiedicându-le accesul pe piață. Deoarece agențiile favorizau linia aeriană care plătea cel mai mare comision, consumatorilor li se ofereau întotdeauna bilete pentru British Airways, chiar dacă serviciile oferite de liniile aeriene concurente erau mai avantajoase.

**** Abuzul de poziție dominantă pe piața de distribuție a înghețatei

Ca rezultat al unei reclamații făcute de firma Mars, Comisia Europeană a descoperit că firma Unilever abuzase de poziția sa dominantă. Astfel, Unilever furniza congelatoare distribuitorilor din Irlanda complet gratuit, cu condiția ca aceștia să depoziteze în ele  numai produse Unilever. În consecință, consumatorii irlandezi aveau o posibilitate extrem de restrânsă de a alege între diverse sortimente de înghețată. Comisia Europeana a considerat această cerință de folosire exclusivă drept un abuz al firmei Unilever, care a profitat de poziția sa dominantă pe piață.

Bibliografie:

Crăciun Nicolae, suport de curs – Dreptul European al Concurenței, Universitatea „Petre Andrei” din Iași, 2014

Aurelia Cotuțiu, Georgeta Valeria Sabău , Drept român și comunitar al concurenței, editura C.H.Beck, București, 2008

Emilia Mihai, Dreptul Concurenței, editura All Beck, București, 2004

Yolanda Eminescu, Concurența neleală, Editura Lumina Lex, București, 1995

Costin, Călin M., Dreptul european al concurenței. European Law of Competition, Ed. Juridică, 2008