Povestirile Mijloc de Imbogatire a Vocabularului la Prescolari

LUCRARE DE LICENTA

POVESTIRILE MIJLOC DE ÎMBOGĂȚIRE A VOCABULARULUI LA

PRESCOLARI

CUPRINS

INTRODUCERE

Motivația alegerii temei

CAPITOLUL I

Limbajul și procesul instructiv educativ

1.1. Definirea limbajuluii 

1.2. Dezvoltarea limbajului la copii

Perceperea și înțelegerea vorbirii-rolul educatorului

Diferențe individuale în comportamentul lingvistic al copiilor

Rolul limbajului în dezvoltarea cognitivă

CAPITOLUL II

Vocabularul

2.1.Conceptul de vocabular

2.2 .Particularitățile de utilizare a vocabularului la copiii de vârstă preșcolară

2.3.Structuri lexicale comune la copiii de vârstă preșcolară

CAPITOLUL III

3.1. Imbogatirea vocabularului copiilor prin povestiri

3.2.. Modalități îmbogătire a vocabularului prin povestiri

3.3. Identificarea tipurilor de greșeli:pronunție, sens, plasare în context, utilizarea corectă, cauze, soluții.

CAPITOLUL IV

4.1. Ipoteza cercetării

4.2. Tematica cercetării

4.3. Conținut

CAPITOLUL V

5.1. Experimentul

5.2. Evaluarea

CONCLUZII

BIBLOGRAFIE

ANEXE

Motivatia alegeri temei

Aceasta lucrare aduce in plin plan importanta vocabularului. Mi-am propus sa evidentiez în aceasta lucrare necesitatea îmbogatirii vocabularului prin povestirile de tip prescolar, progresele realizate de copii în acest sens si – implicit – în însusirea notiunilor, toate acestea reflectate în formarea si evolutia personalitatii copilului.

Vârsta prescolară este o etapă hotărâtoare în stimularea corecta a vorbirii. Acum se produc modificări cantitative și calitative care vizează însușirea pronunției corecte, constituirea lexicului de bază, apariția limbajului interior, diversificarea formelor de comunicare, intensificarea funcțiilor cognitive ale limbajului, asimilarea în practica curenta a structurii gramaticale.

Dezvoltarea comunicării orale vizează, pe lângă cultivarea unor deprinderi de vorbire corectă și însusirea unor reguli necesare comunicării în context social, în relații de cooperare, cultivandu-se exprimarea corectă. În întregul proces de cultivare a vorbirii preșcolarilor, atât prin activități specifice, cât și prin toate celelalte, se urmarește realizarea obiectivelor prevazute de programa sub aspect fonetic, lexical, îmbogățirea vocabularului cu: substantive, adjective, pronume, numerale cardinale, verbe.

Atenția deosebita se acorda expresivitațtii vorbirii, efectându-se exerciții de exprimare orală, o metodă foarte bună o constituie povestirile , redarea conținuturilor, descrierea unor personaje, imitarea duc la o dezvoltare consistenta a vocabularului.

În procesul instructiv-educativ, limbajul reprezinta un mijloc de comunicare, dar și instrument de cunoastere, deoarece prin intermediul lui se transmit cunoștinte și se lărgește orizontul copiilor cu noi reprezentări. Formându-i înca de la vârsta preșcolară capacitatea de a comunica cu cei din jur, capacitatea de a-și exprima în mod inteligibil gândurile ideile, impresiile, copilul își formeaza o baza pentru activitatea școlara și pentru viața socială de mai tarziu. Prin limbaj, copilul transmite propriile sale nevoi, cerinte, elaborează și comunică propriile gânduri, își manifesta bucuriile și supărările și își organizeaza activitățile sale.

Copiii, trebuie să dobîndească încă de la vârstă fragedă preșcolară, capaciatatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima gândurile ideile, impresiile, trebuințele, bucuriile si tristețile. Toate acestea vor constitui o bază în activitatea școlară și în viața socială.

Din activitatea și expeiența dobîndită de-a lungul anilor de practică, am constata în învățământul preșcolar studiul lexical merită o atenție mult mai mare decât i se acordă în momentul de față din mai multe motive: bogăția unei limbi este dată în primul rând de bogăția și de varietatea vocabularului ei, schimbările care au loc în societate precum și spectaculoasele progrese ale științei contemporane se reflectă în primul rând și nemijlocit în vocabular considerat ca fiind compartimentul limbii cel mai labil și mai deschis influiențelor din afară.

CAPITOLUL I

LIMBAJUL ȘI PROCESUL INSTRUCTIV –EDUCATIV

1.1..Definirea limbajului

Limbajului a dobîndit în ansamblul preocupărilor științifice –o pondere însemnată, în definirea lui ca instrument de comunicare interumană. A aparut la începutul secolului a semioticii –știință generală despre semne, dar mai ales grație dezvoltării structuralismului pentru care a construit atît baza de pornire cît și un domeniu preferat de aplicație, limbajul constituie obiect pentru științele (lingvistică, semiotică, fonetică, etc.), iar psihologia limbajului vizează în special integrarea ,,comportamentelor verbale” în ansamblul structurii personalității.

Definirea limbajului in mod curent este ca instrument de comunicare interumană. Semiotica i-a oferit definiția cea mai generală a limbajului, acesta fiind ,,un sistem de semne mânuite dupa anumite reguli în vederea fixării, prelucrării și transmiterii de informații”

Cele trei tipuri de reguli care guverneaza sistemul de semne sunt:

Reguli sintactice-relațiile dintre semne

Reguli semantice- relația dintre semne și semnificațiile lor

Reguli pragmatice-stabilesc reguli de utilizare a semnelor de catre agenții în comportamentul lingvistic (exemplu :regulile de folosire a pronumelui “eu,,)

Această definire a limbajului este valabilă atât pentru limbajele naturale (formate în procesul comunicării sociale ), cât și pentru limbajele artificiale (construite de om, în procesul cunoasterii științifice.

Unii autori, fac distincție între limbă –fenomen social de comunicare prin mijloace lingvistice (fonetice,lexicale și gramaticale) și limbaj-mecanism psihic individual, constituit autogenetic (din punct de vedere al transformarilor individului), de utitlizare a limbii. În lucrare voi folosi temenul de limbaj în ambele sensuri, în funcție de context.

Din punct de vedere psihologic, limbajul face parte dintr-o clasă mult mai vastă de fenomene, conduite simbolice, alaturi de gesturi, mimică, arte figurative, etc. La baza acestor fenomene, deci inclusiv a limbajului, se afla capacitatea individului de a utiliza semene, simboluri, adică semnificații ca înlocuitori ai obiectelor (semnificațiilor) și de a opera cu acestia în plan mintal. Combinațiile, analizele și sintezele la acest nivel dobândesc noi dimensiuni, unele fenomene de acest fel exercitându-se în abesnța obiectelor de cunoscut ceea ce face să se realizeze saltul de la real la posibil.

Prin asimilarea limbii, activitatea omului capătă un conținut specific, limbajul verbal, restructurează întreaga activitate psihică a omului. În acest sens au fost întreprinse o serie de cercetări care abordează din perspectivă psihologică propriu-zisă procesul de achiziționarea limbajului de catre copil, pe de o parte, locul limbajului în cadrul sistemului general al psihicului uman, relațiile dintre limbaj și celelalte fenomene psihice, pe de altă parte, atât în timpul funcționării lor la un moment dat, cât și pe parcursul constituirii lor.

În perioada preșcolară, se dezvolta caracteristici importante și se realizeaza progrese în activitatea psihica, datorită conștientizării ca atare a procesului învățării, intens solicitat, care este obligatorie și gratuită, învățarea devine tipul fundamental de activitate care va solicita intens intelectul și are loc un proces gradat de achiziții de cunoștințe prevazute în programe, astfel, copilului, i se va organiza și dezvolta strategii de învățare, i se va conștientiza rolul atenției și repetiției, îsi va forma deprinderi. Învățarea tinde tot mai mult să ocupe un loc major în viata de fiecare zi a copilului. Aceasta condiție nouă își modifică existența și actionează profund asupra personalității copilului. Ele se constituie în efecte directe asupra dezvoltarii psihice, dar la rândul lor sunt secondate de efecte ale vieții.

Funcția de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalti oameni este limbajul, functie complexa care presupune o indisolubila conlucrare a celorlalte funcții, în special a celor intelectuale și motorii. Întelegerea cuvintelor impune o percepție clara și antrenează memoria semantică, imaginile și gândirea, iar rostirea sau scrisul implică priceperi motorii foarte complexe, o conduită atentă și voluntară. În limbaj sunt prezente și stările afective, influentând vorbirea și transmitându-se celorlalti. Limbajul este mai degraba o activitate, decât o functie, o unealta cu care noi actionam nu asupra lucrurilor, ci asupra oamenilor, iar limba din acest este o realitate supraindividuală, ea existând în afara oamenilor, consacrată în obiecte materiale cum sunt dictionarele, gramaticile, cărtile.

Apărut în cadrul comunității umane din nevoia de comunicare, de transmitere a gândurilor, sentimentelor, ideilor și experienței de viață, limba este învelișul material al gândirii. Se află în strânsă interdependență cu dezvoltarea gândirii: stimulează dezvoltarea gândirii și arată nivelul și calitățile acesteia. Fiind principalul mijloc de comunicare interumană, limbajul este în același timp și factor de dezvoltare spirituală și de progres social. Prin urmare, limbajul are un rol determinant în dezvoltarea personalității umane.

Limbajul este proprieteatea cea mai importantă si totodată unică a constiinței umane. Momentul asimilării limbii constituie o cotitură decisivă în dezvoltarea copilului.

Pe langă funcția primordială, de asigurare a comunicării între indivizi, limbajul joacă un rol mediator în dezvoltarea și desfășurarea altor funcții psihice, atât de conștiente cât și inconștiente.

Procesul limbajului are la bază mecanisme nervoase reflexe, el începe cu stimularea neuronilor aferenți (motori) sub influența impulsurilor aferente (auditive, vizuale, kinestezice, tactile, etc.), la nivelul scoarței cerebrale. Neuronii verbo-motorii stimulați trimit impulsuri spre musculatura organelor verbale, care realizează respirația, fonația și articulația suntetelor verbale. Controlul și reglarea mișcărilor complexă se realizează pe baza informațiilor primite de la centrii nervoși corticali, care sunt analizate și determină modul de acțiune al individului.

Incă de la vârsta preșcolară copiii trebuie să dobândească capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima cât mai corect și inteligibil ideile, gândurile și impresiile.

Prin intermediul limbajului se realizează transmiterea cunoștințelor, lărgirea orizontului copiilor preșcolari. Deci, limbajul poate fi analizat atât ca mijloc de comunicare, cât și ca mijloc de cunoaștere.

Copilul, prin însușirea limbii, are la dispoziție mijlocul prin care poate realiza comunicarea cu cei din jur, poate ajunge la cunoașterea concretă a realității obiective, ajutasnd la formarea și dezvoltarea personalității acestuia.

Limbajul este un mijloc de creație, de afirmare de sine, de adaptare și de facilitare a relațiilor sociale. Evoluția personalității umane, este strâns legat de limbaj, pe care o exprimă din punct de verede al stilului, al nivelului de cultură și al sociala. Incă de la vârsta preșcolară dobandim capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima în mod inteligibil gândurile, ideile, impresiile, copilul își formează o bază pentru activitatea școlară și pentru viața socială de mai târziu. Dezvoltarea limbajului se află în relație de inter-dependență alături de celelalte caracteristici psihice ale individului, astfel influențând în mare măsura, formarea personalității acestuia.

1.2. Dezvoltarea limbajului la copii

Respectare și cunoașterea a particulariltăților dezvoltării copilului de vârstă preșcolară, constituie o cerință importantă în alegerea conținutului și mijloacelor pentru formarea și dezvoltarea limbajului la preșcolari, dezvoltarea psihică prezintă aspecte de continuitate, dar și discontinuitate, schimbări și chiar de contradicții.

Comunicarea între copii de grădiniță precum și între aceștia și oameni, în general, se realizează treptat din cea mai fragedă vârstă, în familie, creșă, lareșcolară dobandim capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima în mod inteligibil gândurile, ideile, impresiile, copilul își formează o bază pentru activitatea școlară și pentru viața socială de mai târziu. Dezvoltarea limbajului se află în relație de inter-dependență alături de celelalte caracteristici psihice ale individului, astfel influențând în mare măsura, formarea personalității acestuia.

1.2. Dezvoltarea limbajului la copii

Respectare și cunoașterea a particulariltăților dezvoltării copilului de vârstă preșcolară, constituie o cerință importantă în alegerea conținutului și mijloacelor pentru formarea și dezvoltarea limbajului la preșcolari, dezvoltarea psihică prezintă aspecte de continuitate, dar și discontinuitate, schimbări și chiar de contradicții.

Comunicarea între copii de grădiniță precum și între aceștia și oameni, în general, se realizează treptat din cea mai fragedă vârstă, în familie, creșă, la inceput fară îndrumare metodică sau științifică.

La grădiniță, sub influența cerințelor procesului de invățământ la care participă copilul, are loc o asimilare rapidă a diferitelor aspecte ale limbii, dezvoltându-se astfel forme noi ale limbajului. Aici copilul vorbește mai mult cu alți copii despre ce a văzut, a auzit, a făcut sau a gândit. În acest fel orice copil trece la limbajul situativ (specific vârstei preșcolare) la limbajul contextual (de comunicare cu rol preponderent față de primul), iar pe masură ce copilu explorează lumea înconjurătoare, el depașește tot mai mult limitele experinței, desprinzându-se de momentul prezentului.

Trei secvențe de dezvoltare legate intre ele pentru învățarea limbajului sunt n :

Dezvoltarea cognitivă- capacitatea copilului de a recunoaște, idenifica, discrimina și manipula trăsăturile și procesele lumii din juru său.

Dezvoltarea capacității de a discrimina și de a întelege vorbirea pe care o aude de la cei din apropiere.

Dezvoltarea abilității de a produce sunete și succesiuni de sunete ale vorbirii care corespund tot mai mult structurilor vorbirii adulțior.

Ultima dintre ele depinde de a doua și ambele, cel puțin în parte de prima.

Până în prezent sunt cunoscute multe din informațiile referitoare la dezvoltarea răspunsurilor verbale ale copiilor, se cunoaște ceva mai puțin despre dezvoltarea capacității sale de a percepe și de a interpreta vorbirea și mai puțin despre dezvoltarea sa cognitivă în primii ani.

La copii adevărata dezvoltare a limbajului începe atunci când acestia încetează să mai gângurească și încep să învete primele cuvinte. Chiar înainte de sfârșitul perioadei gânguritului, copiii încep să deosebească formele vorbirii (accent, intonație, sentimente și dorințe ale adulților, etc).Procesele prin care un copil învață fonologia, vocabularul și gramatica limbii sale este destul de lung și anevoios, deși progresul s-ar parea rapid, este mult de învățat, iar aspectele dezvoltării avansează simultan și sunt intercorelate.

Printr-un proces de diferențiere treptată copilul învață fenomenele limbii, cuvintele având numai o asemănare aproximativă cu limba adultului. La această vârstă, copilul are un sistem fonemic propriu deși este slab dezvoltat.

Perceperea și înțelegerea vorbirii-rolul educatorului

Pe parcursul anilor petrecuti de copil în grădiniță, sub influența cerințelor procesului de învățământ, au loc o serie de fenomene care permit asimilarea destul de rapidă a diferitelor aspecte ale limbii, a fenomenelor și funcțiilor limbajului. La grădiniță, copilul vorbește mai mult cu alți copii despre ceea ce a văzut, a auzit, a făcut sau a gândit, procesele psihice senzoriale ale copilului (senzațiile, percepțiile, reprezentările) în interacțiunea lor, contribuie la formarea și dezvoltarea proceselor cognitive superioare (limbajul, găndirea, memoria, imaginația), în functie de o serie de factori (etapă în care se afla preșcolarul, gradul de dezvoltare, nivelul cunoștințelor dobândite până la această dată în familie etc.)

Îcerceperea și înțelegerea vorbirii, dezvoltarea acesteia, învățarea corectă a limbajului precum și formarea deprinderilor, priceperilor și obisnuințelor sunt preocupări permanente în activitatea noastră, a educatoarelor, iar experiența dobîndită, până în prezent precum și formula de perfecționare a cunoștințelor, au contribuit la folosirea modalităților specific dezvoltării vorbirii, la individualizarea activităților respective, deoarece fiecare preșcolar are trăsături specifice, fiind un individ unic în felul său.

În grădiniță, copiii dobândesc un bagaj de cunoștințe, iar vorbirea devine mai bogată, mai clară și mai corectă.Toate acestea, împreună cu celelate forme și metode de educație duc la dezvoltarea gândirii, la formarea deprinderilor necesare preșcolarului și desigur la un comportament adecvat cerințelor etapei în care se află copilul.

În continuare vom analiza modul cum copilul percepe și înțelege vorbirea la vârsta de 3 ani. După studiile clasice a lui Wallon și Piaget, prima maturitate, de la trei ani, care ar trebui să marcheze intrarea în grădiniță, constituie punctul de plecare al rezultatelor acestei lente, construcții, a lumii externe ce caracterizează primii ani. Observând cu atenție comportamentul copiilor în diverse situații, în urma analizei vorbirii (care e în formare și conține puține cuvinte la această vârstă) se poate afirma ca la trei ani copilul identifică obiecte le și ființele din jurul său. La grădiniță, el recunoaște destul de repede mobilierul, obiectele de uz personal, figurile și este sensibil la modificările survenite în colectivul din care face parte.Unele observații facute de copil ne surprind și ne fac să constatăm că pentru el nu toate lucrurile sunt atât de bine definite, identificate, cum ar părea la prima vedere, ele putând să se întrepatrundă, să se metamorfozeze intre ele. Aceste fenomene, denumite de psihologi sincretism, sunt uneori greu de sesizat, însă experiența și cunoștințele dobândite, fac posibilă percepția lor și canalizarea eforturilor spre înfăptuirea obiectivelor didactice propuse pentru activitatea respectivă. Prin antrenarea copilului intr-o conversatie, pe o anumită tematică, se poate analiza stadiul percepției al obiectului sau fenomenului respectiv, dar se realizează și o experiență benefică dezvoltării vorbirii.Astfel, atunci când copiii povestesc, ei încearcă să reționeze și astfel sunt antrenate procesele cognitive care duc la gândire, memorare și imaginație, etc.

Formele primitive ale percepției incep să se ordoneze și să fie mai clare datorită observației. Percepția devine un proces subordonat gândirii, intențiilor, cunoașterii.

Preșcolarul percepe obiectele în mod afectiv și le leaga de situații concrete. Cand vorbește despre un obiect da amanunte care nu țin neaparat de percepția lui directă. Astfel despre o mașinuta poate spune că este mare, roșie, are telecomandă care nu mai funcționează de cand a rupt butonul verde dupa ce i-a adus-o bunicul.

Percepțiile spațiale îi permit să evalueze forma și volumul obiectelor. Limbajul de încadrare în spațiu începe să fie mai des folosit. La 3 ani copilul dă informații despre lungime și grosime, la 4 ani percepe verticala sus-jos, la 5 ani distanța (aproape, departe), la 6 ani folosește poziționarea (stanga-dreapta).

Schemele spațiale se largesc, copilul cunoaște, recunoaște și descrie interiorul și exteriorul casei, gradiniței, magazinului etc. Spațiile largi, departate, cele care nu intra în perceperea directă sunt confuze. Într-o localitate vecina copilul te poate întreba în ce tara suntem? , iar la o distanță de sute de kilometri de casa i se pare normal să-ți spuna Hai până acasă să luăm cățelul.

Percepțiile temporale cunosc o evoluție semnificativă. Copilul începe să verbalizeze succesiunea și durata unor evenimente. Diferite cuvinte din vocabularul care exprima timpul sunt folosite cu mai multa precizie. Totuși noțiuni de azi-mâine, saptămâna viitoare- anul trecut îi sunt înca neclare. În exprimarile preșcolarului mic pot să apara construcții de tipul Am fost maine, O să vină ieri. Preșcolarul mijlociu începe să sesizeze trecutul apropiat, iar cel mare folosește cu mai puține erori timpurile verbelor. La vârsta preșcolară se dezvoltă noi forme de percepție cum este observația cu scop, organizată și planificată, rolul major aparținând grădiniței prin activitățile sale specializate. Ne aflăm în momentul în care limbajul, transformă haosul senzațiior intr-un cosmos de obiecte (Delacroix). Aceasta însemnă să observăm cât este de important să apară cuvîntul chiar în momentul în care copilul desăvârșește percepția.

Treptat, în cadrul jocului, mai ales al jocurilor didactice, se realizează trecerea de la percepția spontană, neorganizata la percepția organizată, intenționată, orientată spre un scop care este observația, un rol important deținându-l activitatea, limbajul, experiență anterioară.

Se organizează și se perfecționează și unele forme complexe ale percepției: percepția spațiului, a timpului, a mișcării. Astfel, reflectarea însușirilor spațiale ale obiectelor precum: mărimea, forma, relieful, poziția spațială etc., implica interacțiunea mai multor modalități senzoriale vizuală, tactila, chinestezica etc., iar detașarea însușirilor semnificative este facilitata și de dirijarea și întărirea verbală. Treptat, copilul poate percepe succesiunea în timp a unor evenimente și durata desfășurării lor, un rol important avându-l acțiunile practice, jocurile organizate, programul activităților instructiv-educative din grădiniță.

Sensibilitatea auditivă
Auzul fonematic se dezvolta mai ales în procesul comunicării verbale și în procesul de învățare a unor cântece sau poezii. Dacă până la această vârstă copii au ascultat mai ales cântecele alese de părinți, acum ei își manifesta preferințele pentru anumite cântece sau ritmuri, pe care chiar reușesc să le fredoneze. Acest fapt se datorează dezvoltării auzului musical care devine din ce în ce mai dezvoltat. De asemenea se îmbunătățește și abilitatea de a recunoaște unele obiecte, fenomene sau evenimente numai după sunetele pe care la produc (mașina, tunet, tramvai etc).

Formarea percepțiilor nu se realizează numai prin exerciții speciale. Pe parcursul întregii zile, ea profită de întreaga educație generală ce se oferă copilului. Cu cât copilul, lucrează mai mult în grădiniță, cu atât face lucruri, care au realitatea lor proprie. Pe de altă parte, îmbogățirea vocabularului și mai ales, progresele în sintaxă, îi permit copilului să-și clarifice percepții care ar fi putut rămâne, în alte condiții, confuze, neesențiale.

La grădiniță, copilul, deși participă la activitățile organizate împreună cu ceilalți copii, își dezvoltă percepția de sine în raport cu percepția celor din jur. Preșcolarul își dă seama că aparține grupului celor mici, sau celor mari, când se recunoaște ca un copil cuminte sau ștrengar (deoarece așa spune uneori educatoare) și aceasta este realitatea.

Percepția se îmbogățește și se încarcă de satisfacție prin toate succesele copilului. Educatoarea, trebuie să aibă grijă de cei ce rămân în urmă, astfel încât aceștia să nu-și piardă încrederea în forțele proprii.

Ea trebuie să-i încurajeze, să corecteze defectele de vorbire, limbaj, comportament, atitudine fată de colegi, etc. și să armonizeze relațiile existente în perioada parcursă de preșcolari în grădiniță.

Diferențe individuale în comportamentul lingvistic al copiilor

Între membrii unei comunități, există diferențe în modul de a folosi, de a înțelege limba. Aceste diferențe, pot fi puse în evidență, atât în activitățile curente desfășurate cu preșcolarii, cât și prin testele adecvate nivelului de pregătire al microgrupului respectiv.

Analiza factorială, cuprinde informații despre dimensiunile fundamentale, prin care diferă indivizii.Ea constituie un procedeu pentru studierea intercorelațiilor de mărimi care se aplică la eșantioane representative de oamnei, obiecte, în scopul identificării modurilor fundamentale prin care aceste persoane sau obiecte diferă. Fiecare din aceste moduri poate fi denumit dimensiune factor. Combinând rezultatele unui număr de studii, există următoarele tipuri de dimensiuni, mai mult sau mai puțin independente în domeniul comportamentului lingvistic.

Cunoașterea verbal a vocabularului și a structurii limbii materne, constituie un factor de punere în evidență, diferențele ce există între diferite categorii de oameni, dar și între oameni ai aceleași categorii.Această dimensiune se masoară aproximativ prin următoarele tipuri de teste :

De vocabular (cunoașterea sensurilor cuvintelor, în special rare sau abstracte)

De cunoaștere a gramaticii corecte (adică acceptate social)

De ortografie (în măsura în care implică un vocabular mai dificil)

Teste de completare a unor fraze, în care se constată modul cum răspunsurile respective sau nu, sunt în acord cu cele ale majorității vorbitorilor. Cunoștințele verbale se corelează cu varietatea, extinderea și bogăția cuvintelor și conceptelor individului.

Abilități de judecată abstractă care pun în evidență aspectele prin care oamenii diferă profund în a face,, judecăți” fie concrete sau abstracte.

Fluența ideațională, reprezintă ușurința individului de a face apel cât mai mult ideii referitoare la o anumită temă sau un anumit subiect, numărul ideilor diferite contând mai mult decât calitatea lor. Un test tipic pentru această abilitate este cel care le cere subiecților sa însemneze cât mai repede ,,lucrurile rotunde” care le vin în minte într-un timp cât mai scurt.

Fluența cuvintelor, este asemănătoare cu cea ideațională, dar privește abilitatea de a gândi la cuvinte cu anumite caracteristici formale. Exemplu, începerea cuvintelor cu o anumită literă (sunet). Ea pare să depindă în mare parte de cunoașterea fonem-grafem și de aceea o putem numi ,,abilitate de codare fonemică” adică abilitatea de a coda ceea ce se aude într-o formă care poate fi înmagazinată în memorie și folosită apoi mai târziu.

Fluența de exprimare, reprezintă ușurința cu care individul formează odei și le transpune în cuvinte și construcții gramaticale acceptabile. Poate fi testată în diferite moduri:

Exemplu: putem cere unui individ să conceapă un număr mare de expresii pentru a arăta insușirile de bază ale unui obiect.

Sensibilitatea gramaticală, se referă la abilitatea de a recunoaște funcțiile claselor de forme și ale construcțiilor de a îndeplini sarcini care necesită posibilitatea de a percepe funcțiile.

Facilitatea de denumire, constituie modul de a răspunde rapid cu numele lucrurilor, formelor, culorilor etc., atunci când se prezintă diferite obiecte, într-o succesiune rapidă.

Abilitatea de exprimare orală reprezintă capacitatea individului de a vorbi eficient și coerent în diferie situații.

Abilitatea articulatorie, se referă la diferențele individuale în ceea ce privește viteza cu care sunetele și enunțurile verbale sunt sau nu articulate.

Fiecare din factorii comportamentului lingvistic prezentați mai sus, au o importanță practică mare în educație, în selecția indivizilor pentru diferite activități, în corelarea necesitătilor din grupa respectivă în armonizarea relațiilor dinre membrii colectivitătii la care ne referim. Cunoașterea verbală și abilitățile de judecată se dovedesc a fi avantajoase în munca intelectuală, comparativ cu ceilalți factori.

Ce se poate spune despre cauzalitatea sau etiologia diferențelor individuale din activitatea de învațare?

Din datele și analizele existente în domeniul activităților preșcolare referitoare la dificultățile deosebite pe care le are un procentaj mic de copii, în special baieții, la începutul citirii sau scrierii și mai târziu la alte activități intelectuale, chiar daca acești copii sunt inteligenți.

Acest sindrom se numește inabilitate lingvistică specifică și se caraterizează prin dificultatea de codare și stocare a informașiei auzite și legarea ei de simboluri vizuale. Poate avea o legătură strânsă cu factorul de fluență verbală.

Diferențele individuale în abilitățile verbale, pot fi aribuite în cea mai mare parte, influențelor mediului posibilității diferite de învățare a comportamentului lingvistic ți condițiile diferite de trezire și întărire motivațională. Exemplu: diferențele individuale în factorul ,,de cunoaștere verbală’’sunt evident legate de statutul socio-economic, de durata școlarității, de ocupațiile parinților și alete variabile care indirect, masoară șansele și motivația de învățare a limbii, de formare și perfectionare a limbajului. Dezvoltarea completă a deprinderilor de limbă maternă, deși baza se pune în primii ani de viață, cere întreaga perioadă a copilăriei și adoleșcenței, iar achiziționarea vocabularului este un proces care continuuă într-o oarecare măsură chiar și la vârste înaintate.

Limbajul în întârzierea mentală

În primii ani de viață unii copii sunt lenți în învățarea vorbirii. Această întărziere poate avea multiple cauze. Uneori întârzierile se asociază cu un model de creștere în care dezvoltarea motorie depașește dezvoltarea mentală, alteori este psihogeneică, adică rezultatul dificultăților emoționale sau al succesiuni defectuase în învățare. Copilul poate fi înapoiat mental și datorită unor defect organice sau constituționale ale sisemului nervos.

O anumită dezvoltare lingvistică deficitară sau restrână constituie una dintre cele mai generale caracteristici ale întârzierii mentale. Există debuturi întârziate, dar și plafoane destul de coborâte în dezvoltarea limbajului. Un copil cu un coeficient de inteligență de 50 ,se va ridica, în medie numai până la o vârstă mentală de 7-8 ani. Folosirea limbajului la un astfel de copil, se restrânge la propoziții relativ simple și un vocabular de câteva sute de cuvinte.

Există totuși o categorie de copii,,înapoiați mental, educabili”, care pot fi învățați să scrie și să citească până la un nivel situat undeva intre clasa a IIIa și a VII-a. Coeficiențele intelectuale ale acestor copii variază între 50 si 75, însă aceștia au dificultăți considerabile de limbaj, atât sub aspect motor, cât și conceptual. Defectele de vorbire de frecvențe și greu de remediat.

Rolul limbajului în dezvoltarea cognitivă

Dezvoltarea cognitivă implică modificările care au loc în ceea ce privește percepția, învățarea, memoria, raționamentul și limbajul. Funcționarea cognitivă este în mod obișnuit însoțită de operații metacognitive (reflecție asupra gândirii) prin care se reglează învățarea și performanță. Este posibil ca un copil să învețe un răspuns lingvistic fără un concept de bază, el poate învăța pur și simplu să rostească un cuvânt fară să îl înțeleagă, sau îl poate folosi într-un context nepotrivit. Dar învățarea folosirii unui cuvânt în mod semnificativ, implică dobândirea de către copil a conceptului care stă la baza răspunsului lingvistic. O caracteristică a unei limbi, care poate fi folosită în comunicarea generală, este că furnizează cuvinte sau forme lingvistice suficiente pentru a le cataloga sau a descrie toate (sau aproape toate ) experiențele (sau clasele experiențiale) care se ivesc în cale celui care folosește acea limbă. Desigur limbile diferă ca marime a vocabularului, depinzând în primul rând de gradul de civilizație care îi stă la bază, dar vocabularele nucleu adică cele ale vorbirii cotidiene și cele folosite în general în scrierea a tuturor limbilor, sunt aproximativ de același ordin, de mărime și prezintă un grad surprinzător de corespondențe, adică vorbitorii limbilor lumii sunt de acord, în mare parte, asupra conceptelor pe care le-au găsit convenabile să le simbolizeze prin cuvinte. Una din strategiile psihologilor, în studiul dezvoltării mentale a copiilor, este ca să-i plaseze pe aceștia, într-o situație nouă, chiar dacă experimentatorul (educatoarea) vorbește în termeni generali spunând o ,,să învățăm un joc nou” și va evita intenționat să spună la ce se referă experimentul sau ce reguli trebuie urmate. Avantajul acestui procedeu, este că permite educatoarei să studieze viteza și precizia cu care poate copilul intui și urma regulile sau principiile experimentului.

Este interesant a urmării daca copiii, ar putea învăța principiile numai prin instrucțiuni verbale. Nu există deocamdată informații adunate sistematic referitoare la vârsta la care copiii pot învăța problema dublei alternative numai prin instrucțiuni verbale.

Pare evident faptul că dacă un copil a învățat verbal un concept, în cursul dezvoltării sale normale, el va avea șanse mai mari să rezolve cu succes orice situație problematică, în care acest concept este central, chiar daca nu se realizează explicit. Această concluzie este susținută de un număr de experimente realizate de C.C.SPIKER, I.R.GERJOUY, W.O.SHEPARD, care au testat un grup de copii între 3 si 5 ani și i-au împărțit în trei grupe: cei care pot spune ceva cu, marime mijlocie (ca mod de a descrie elementul mijlociu al unei serii de trei stimuli) și cei care nu pot acest lucru.

Această capacitate s-a dovedit a fi puternic corelată cu performanța copilului la un experiment de realizare conceptuală, în care este necesar să se aleagă stimulul de marime mijlocie din trei seturi de trei stimuli, la care mărimile absolute ale acestora variau (când marimea absolută a stimulilor de marime mijlocie a rămas constantă, învățarea anterioară a conceptului de marime mijlocie, s-a dovedit irelevantă, deoarece copiii puteau să învețe să răspundă la marimea absolută a stimulului critic). Trebuie remarcat faptul că perioada de învățare a experimentului a fost prea scurtă pentru a permite învățarea conceptului în cazul copiilor care nu și l-au însușit înainte. Învățarea unui concept de o asemenea complexitate este un fapt care necesită o durata mai mare de timp, care depinde de o diversitate de alte învățări, făcute explicit, înainte de a fi predate într-un cadru experimental. Când există lucruri asemănătoare, capacitatea noastră de discriminare ale acestor lucruri nu se alterează, însă atunci când trebuie să detectăm o diferență mică între doi stimuli (exemplu: culoarea, forma, gustul, dimensiuni senzoriale, etc.) este necesară o selecție a personalului respectiv. Dar numele speciale pe care le învață pentru culori, îi ajută într-un anumit fel: ele, facilitează comunicarea și sporesc posibilitățile și capacitățile omului de a recunoaște și identifica anumite nuanțe din memorie. Avantajul cuvintelor în diverse tipuri de sarcini în care impresiile percepute trebuie să fie înmagazinate și memorate intr-un mod oarecare a fost demonstrat în numeroase experimente.

Potențialul superior al cuvântului ca purtător al impresiei senzoriale, se dovedește și atunci când se montează un experiment, în așa fel încât, să se acorde o cantitate egală de atenție stimulilor în timpul învățării inițiale. Într-un experiment făcut de K.H.Kurtz și C.I.Hovland, primul grup de copii a fost pus să încercuiască pe foaia de hârtie cuvintele care corespund unei serii de obiecte care li se arătau, în timp ce alt grup a încercuit deja imaginile ce li se arătau. După o săptămână, primul grup de copii, a reușit să-și reamintească sau să recunoască obiectele ce le-au fost prezentate, cu mai multă ușurință.

În diversele experimente s-a arătat clar, că există posibilitatea de a modifica învățarea subiecților prin schimbarea înțelesului cuvintelor și a altor răspunsuri verbale. Dacă la două obiecte (stimuli) diferite, li se atribuie de către experimentator același nume, la cele două obiecte se va răspunde mai curând în același mod, decât dacă obiectelor li s-ar fi dat nume diferite. Dacă unele cuvinte atribuite stimulilor pot modifica răspunsurile, la acei stimuli, este posibil ca individul să fie indus în eroare de aceste etichete sau cel puțin să i se modifice răspunsurile.

Un alt expreiment se referă la subiecții care au fost puși să reproducă imaginile prezentate într-un timp scurt.În momentul prezentării,acestea au fost influențate de etichete verbale atribuite imaginilor. De exemplu imaginea O-O, tinde să fie reprodusă O O, dacă a fost etichetată ochelari, în timp ce ar fi reprodusă O==O dacă a fost etichetată drept halteră. Rezultatul că etichetele verbale prezentate de experimentator, tind să canalizeze funcția stimulului din imagine în direcția conceptului reprezentat de aceste etichete. Trebuie să observăm că folosirea etichetelor verbale, implică faptul că acestea se referă la concept, astfel imaginea este percepută ca aparținând unei clase de experiențe similare, denumite de acest concept. O etichetă verbală nu este deosebit de utilă când nu se referă direct la o clasă de experiențe bine învățată. Exemplu, încercarea de a învăța caracteristicile principale ale unor obiecte, precum și recunoașterea lor prin atribuirea de silabe fără sens, nu a reușit. Alte experimente, demonstrează că stimulii pot deveni distincții numai dacă li se atașează unele răspunsuri verbale. Atunci când o identificare verbală se atașează la un stimul, răspunsurile implicite la această identificare, sporesc discriminarea totală a stimulului fată de alți stimuli.

Copiii diferă prin gradul în care observă și se preocupă de diverse feluri de atribuite ce caracterizează lucrurile, fenomenele sau procesele. Această diferențiere a tendinței răspunsului, se realizează prin învățare, dar există dovezi că limba are un rol important în activitatea de însușire a cunoștințelor, de memorare a lor și de formare a unui limbaj adecvat. Efectul limbajului constă deci, în faptul că diferențele dintre stimuli apar mai evidente, mai consistente, decât ar fi fără acestea.

Rolul important al mediatorilor verbali, în comportament, este bine dovedit la copii. În primii ani răspunsurile copilului tind să fie directe cu mediul. Pe măsură ce copilul dobândește concepte pe care poate să le rețină si la care poate să răspundă intern, el este in măsură să reacționeze mediului intr-un mod indirect, mai puțin spontan. Unii psihologi au crezut că trecerea de la comportamentul direct la cel mediat, are loc la o anumită etapă, probabil cam atunci când copilul începe să-și consolideze folosirea limbajului. Totuși această schimbare, constituie un proces treptat, fiecre proces specific se învață mai mult sau mai puțin odată pentru totdeauna, dar conceptele diferă mult ca dificultate și ca timp necesar pentru a fi învățate. De aici rezultă faptul, că și la vârsta la care copilul este apt să învețe, diferă.

Un alt efect al dezvoltării mediatoarilor verbali constă în ameliorarea posibilităților individului de a enunța și testa ipoteze. Această tendință este strâns corelată cu întreaga dezvoltare mentală.

O probă interesantă pentru aceasta s-a obținut dintr-un experiment în care s-a arătat faptul că există copii cu C.I. ridicat care au avut mai puțin succes decât copiii cu C.I. mediu, la rezolvarea unor anumite feluri de probleme în care erau prezentați mai mulți copii relevanți. Aparent copiii, cu un C.I. ridicat au fost puțin stimulați cu construirea și testarea ipotezelor respective, în comparație cu copiii ce aveau un C.I.mediu, pentru care stimuli respectivi au fost esențiali și au prezentat interes în procesul de învățare, analiză și activitate practică.

CAPITOLUL II

VOCABULARUL

2.1. Conceptul de vocabular

Vocabularul este constituit din totalitatea cuvintelor unei limbi, formând un ansamblu, un stistem in care cuvintele se află in anumite relații și in care sunt ordonate în funcție de mai mulți factori. Vocabularul limbii noastre cuprinde aproximativ 120000 de cuvinte.

După frecvența cuvintelor și valoarea lor de întrebuințare vocabularul se împarete in:

a.Vocabularul fundamental, numit si vocabularul de baza

b.Masa vocabularului, numit impropriu restul vocabularului

a. Vocabularul fundamental conține aproximativ 1000-1500 din numărul total al cuvintelor din limbă(cca 120.000); aproximativ 60% din cuvintele vocabularului fundamental sunt de origine latina restul de 40% fiind de alte origini. Cuvintele din vocabularul fundamental au următoarele caracteristici: -sunt cunoscute si folosite de toți vorbitorii

-au cea mai mare frecvență in vorbire

-au cea mai mare stabilitate

-au mare capacitate de compunere și derivare

În vocabularul fundamental intră și următoarele categorii de cuvinte:

-cuvinte ce denumesc obiecte

-cuvinte ce denumesc părți ale corpului omenesc

-cuvinte ce denumesc ființe

-unele părti de vorbire cum sunt articolele, pronumele, prepozițiile, conjuncțiile, numerele până la zece, verbele auxiliare si cele neregulate.

b.Masa vocabularului cuprinde circa 90% din totalul cuvintelor limbii si are in alcătuire:

– arhaisme;

– regionalisme;

– elemente de jargon și de argou;

– neologisme;

– termeni tehnici și științifici.

1. Arhaismele sunt cuvinte, expresii, fonetisme, forme gramaticale și construcții sintactice care au dispărut din limba ori au încetat a mai fi uzuale și sunt de mai multe feluri:arhaisme lexicale ,arhaisme fonetice, arhaisme gramaticale

2. Regionalismele sunt cuvintele provenite dintr-o anumită regiune a tarii.

3. Elementele de argou sunt cuvinte sau expresii, folosite de unele grupuri sociale restrânse, cu scopul de a nu fi înțeleși.

4. Elementele de jargon: sunt cuvinte sau expresii din alte limbi.

5. Neologismele sunt cuvinte împrumutate recent din alte limbi.

6. Limbajul științific cuprinde cuvinte și expresii folosite în diferite domenii ale științei.

7. Limbajul tehnic cuprinde cuvinte și expresii specifice unui domeniu al tehnicii.

2.2.. Particularități de utilizare a vocabularului la copiii de vârstă preșcolară

Pshihologi au relevat că în dezvoltarea lexicului, ca și în însușirea structurii gramaticale a limbii, alte domenii ale vieții psihice a copilului există mari diferențe individuale, conform cercetărilor efectuate, care depind în primul rând de condițiile de viață și de educație.

Trăsătură definitorie a personalității copilului este vocabularul astfel că sensul cuvintelor și propozițiilor folosite de copii la această vârstă depinde în mare măsură de împrejurările concrete putând fi precizat numai în situația cunoscută de cei care participă la dialog.

Complicarea și lărgirea raporturilor dintre copii și realitatea înconjurătoare are loc la vârstă preșcolară. Conținutul comunicării copilului, formele devin ample și mai variate în relația cu ceilalți. Fiecare individ își formează un vocabular propriu în condițiile vieții sociale, copiii însușinduși vocabularul pe baza imitării modelelor de vorbire ale celor care se ocupă de creșterea și educarea lor în general, ale celor cu care ei intră în relații.

Condițiile normale de viață și educația pe baza datelor statistice avute în vedere și obtinute de diferiți autori, ne formează o imagine generală aproximativă despre îmbogățirea fondului lexical la copii de vârstă preșcolară.

,,Bogăția vocabularului preșcolarului este relativ mare (700-800 cuvinte la 3 ani, 1000 cuvinte la 4 ani, 1500-2000 cuvinte la 5-6 ani)”.

Relativitatea, acestor cifre scot în evidență faptul că în condițiile normale de educație în perioada preșcolară copilul își însușește în esență lexicul de bază al limbii materne. Admitând că, în condițiile unei dezvoltări normale, la vârsta de 3 ani un copil stăpânește un vocabular care îi dă posibilitatea să comunice cu cei din jur, să exprime dorințe, sentimente, manifestări de voință, perioada preșcolarității, îmbogățește cu aproximativ 4000 de cuvinte la 7 ani vocabularul copilului.

Dezvoltarea cantitativă și calitativă a vocabularului precum și studierea sa prezintă dificultați deosebite în primul rând datorită variațiilor individuale, prezintă interes și examinarea analitică a fondului lexical stabilit pe diferiți copii de A. Decondres, care în vocabularul unor copii preșcolari a realizat repartiția cuvintelor pe diferite categorii gramaticale. Un copil de 5 ani cuprinde în vocabularul său 1199 de substantive, 399 de verbe, 141 adjective și 123 de alte cuvinte.

Limbajul este preponderent situativ, copilul recurge mai mult la cuvinte cu un conținut concret, cel mai adesea, legat direct de realitatea imediată, în vorbirea copilului preșcolar predominând substantivele și verbele, adjective care arată însușiri perceptibile vizual, auditiv, tactil, și mai puține pronume și numerale, substantivele ocupând primul loc trebuie să subliniăm faptul că verbele au o mare importanță funcțională fiind frecvent utilizate în vorbirea copilului.

Copiii asimilează sensul cuvintelor odată cu însușirea acestora. Pe masură ce orizontul de cunoaștere al copilului se lărgește, se îmbogățește și vocabularul acestuia cu noi cuvinte necesare exprimării noilor cunoștinte. Nu o singură dată, copiii adoptă un cuvânt cu un sens atribuit de ei, altul decât cel general acceptat, și-l folosesc adesea pentru că le place cuvântul, nu pentru ca îi știu semnifcația.

La sfârșitul perioadei preșcolare copilul stăpânește formele gramaticale de bază ale limbii și în general, le folosește corect în vorbirea sa conform cu observațiile și cercetările psihologice care arată că în condițiile de viață și de educație corespunzătoare dezvoltarea limbajului copilului însușirea structurii gramaticale a limbii române reprezintă o problemă de cea mai mare importanță. Vocabularul cât și structura gramaticală sunt însușite de copii în mod practic în procesul viu al comunicării, ascultând vorbirea celor din jur și fiind corectat de către adult decât atunci când face greșeli în vorbire.

Acumularea experienței verbale duce treptat la formarea așa numitului simț al limbii, care îi determină pe copii să elaboreze forme gramaticale regulate, fără să cunoască norme sau reguli sub influența mediului social în care trăiesc.

O trăsătură caracteristică copilului preșcolar este, sensibilitatea față de formele gramaticale, deși limba nu este pentru el încă un obiect de studiu. Când observă o greșeală în vorbirea altor copii pe baza acestui simț al limbii ajung să folosească tot mai curent formele gramaticale și chiar să intervină. Auzind pe un copil de 3 ani spunând “Cale mâncă repede”, un alt copil de 5 ani îl corectează: Nu se spune așa, trebuie să spui – Care mănâncă repede – dar, întrebat de ce nu spune așa, copilul nu poate să justifice altfel, decât afirmând că așa nu e bine, nu se spune așa.

O altă particularitate a vârstei preșcolare este invenția lexicală și ea se bazează pe formarea unui stereotip al mecanismului derivării. Cuvintele noi (care nu există în limbă) sunt inventate de copii prin adăugarea la rădăcinile unor cuvinte cunoscute a diferitelor sufixe, prefixe și terminații, înlocuiri de sunete care dobândesc în practica vorbirii o relativă independență.

Firească în dezvoltarea limbajului este oarecum etapa născocirii cuvintelor un indiciu neîndoielnic al creșterii capacității de generalizare a scoarței cerebrale.Datoria noastră, în calitate de educatori și părinți este să corectăm cu calm fenomenul creării cuvintelor, dar sistematic aceste greșeli săvârșite de copii (cu atât mai mult erorile de pronunțare) spre a se evita fixarea unei vorbiri incorecte, defectuoase.

Copilul trebuie pregătit și stimulat prin toate activitățile de educare a limbajului, îndeosebi prin jocuri didactice cu sufixe și prefixe pentru dezvoltarea creativității lexicale, dar derivările deformate se cer corectate cu tact, însușirea cuvintelor din vorbirea părinților, bunicilor și adulților cu care intră zilnic în contact, preluarea de la copii cu care se joacă, pe teren organizat sau pe stradă, tentează la folosirea expresiilor argotice, chiar vulgare. Educatoarea trebuie să-i ajute, să le înlăture din vorbire, dezvăluindu-le frumusețea limbii materne române și obișnuindu-i să utilizeze termeni civilizați, evitând regionalismele sau anumite forme regionale, care au rolul și farmecul lor, dar treptat conducândui să adopte formele limbii române literare.

Folosirea diminutivelor, este o particularitate a vocabularului preșcolarilor determinată și de universul miniatural în care trăiesc (păpușică, ursuleț, cubuleț) și de vorbirea oamenilor maturi care vor să-i alinte, să-i ademenească cu ciorbiță, ciorăpei, plimbărică, dar abuzul deformândule vorbirea și imaginea asupra lumii înconjurătoare chiar dacă diminutivele dau vorbirii copiilor un farmec aparte.

Procesul instructiv-educativ din gradiniță îndeosebi, prin activitățile specifice de cultivare a limbajului perfecționează vorbirea copiilor sub aspect fonetic, lărgește sfera vocabularului activ și pasiv și consolidează formele cerute gramatical.

Ce se înțelege prin îmbogățirea vocabularului ce înseamnăi?,îmbogățirea vocabularului înseamnă a mări vocabularul unei persoane cu cuvinte noi întâlnite; a adăuga cuvinte noi pe care să le însușească activ).

La preșcolari, îmbogățirea vocabularului, trebuie să constituie un obiectiv constant, care se va asocia din ce în ce mai strâns cu principiul educației permanente, al pregătirii copiilor pentru învățarea continuă, sarcină importantă a dezvoltării vorbirii fiind asigurarea înțelegerii semanticii cuvintelor, astfel să înțeleagă unitatea de conținut transmisă cunoascând sensurile cuvintelor.

Perceperea cuvintelor, care nu sunt altceva decât simboluri, permite copilului să-și aducă aminte de acțiunile prilejuite cu ocazia observării jocurilor simultan cu contemplarea vie formând precizia în exprimare și dând imaginilor coloritul lor cerut, corespunzător realității.

Vocabularul trebuie înțeles nu ca o memorare mecanică a unui număr mare de cuvinte, ci prin îmbogățirea și înțelegerea semnificației cuvintelor care se va adânci treptat, însușirea corectă a limbii române fiind o condiție a însușirii tuturor cunoștintelor care fac din individ un membru folositor societății, condiție a însușirii culturii generale.

Principala formă de organizare a procesului de îmbogățire și activizare a vocabularului rămâne activitatea frontală pe categorii de activități.

Activitățile desfășurate pe sectoare: creație, bibliotecă, știință, artă, construcții, activități ludice – pe arii de stimulare contribuie în mare măsură la îmbogățirea vocabularului.

Jocurile distractive și activitățile liber creative constituie, de asemenea, tot atâtea prilejuri de învățare și exersare a cuvintelor noi.

Fiecare din categoriile de activități enumerate constituie un potențial prilej de îmbogățire a vocabularului activ al copiilor. Educatoarea trebuie să se preocupe de îmbogățirea vocabularului copiilor, sarcină ce se realizează de fapt, în toate activitățile din grădiniță, nu numai în cele de educație a limbajului.

Domeniul limbă și comunicare

Poveștile, basmele, poeziile oferă posibilitatea familiarizării copiilor preșcolari cu polisemia, omonimia, sinonimia, antonimia. Povestea despre fata babei și fata moșneagului arată copiilor opoziția de sens, harnic-leneș, bun-rău, frumos-urât. Totodată, poveștile și poeziile trebuie să dezvăluie copilului, pe cale intuitivă, frumusețea și armonia limbii române, sonoritatea plăcută a cuvintelor.

Ascultând povești și basme, copiii întâlnesc noi expresii care, odată cunoscute, devin un bun al lor. Pe calea poveștilor spuse de educatoare pătrund în limbajului copiilor forme de exprimare atât ale limbii literare culte, cât și cele populare, pătrund expresii deosebite, sugestive, copiii familiarizându-se cu formele specifice poveștilor, cu diverse structuri gramaticale, astfel vocabularul îmbogăținduse simțitor, activizând vorbirea dezvoltânduse sub toate aspectele.

Convorbirea este cea mai complexă și completă activitate de educare a limbajului copiilor la vârstă preșcolară, obligândui pe copii să folosească adecvat cuvintele, să-și controleze vocabularul, să caute cuvintele potrivite, sensuri ale cuvintelor pentru a-și exprima cât mai fidel și într-o formă corectă gândurile, trăirile, fiind mijlocul cel mai eficient de activizare a vocabularului, deoarece copii trebuie să exprime cuvinte – noțiuni adecvate, într-o formă gramaticală corectă.

Jocul didactic un alt mijloc de instruire și educare a copiilor, la îmbogățirea vocabularului copiilor preșcolari contribuie jocul didactic cu diferite adjective: însușiri privind culoarea (mov, rosu, galben, portocaliu), pe raporturi dimensionale (mare, mică), însușiri gestative (dulce, acru), olfactive, termice,la îmbogățirea lexicului, sub aspectul achiziționării de noi cuvinte, al consolidării și activizării lor. Se pot organiza diferite jocuri care pot să opereze cu diferite antonime, omonime, sinonime, eficiente fiind și cele prin care se urmărește îmbogățirea vocabularului cu numerale cardinale și ordinare, numeralele distributive, cuvinte care denumesc acțiuni (verbe). Nu trebuie neglijate jocurile care contribuie cu adverbe referitoare la locul unde se petrece acțiunea, la timpul când se desfășoară și la modul cum acestea se realizează.

Poeziile contribuie în mare măsură la îmbogățirea vocabularului copiilor, care prin modelul oferit de limbajul poetic devine mai bogat. Poeziile despre natură îmbogățesc limbajul copiilor prin cuvinte care denumesc și arată aspecte și însușiri ale anotimpurilor, redau imaginea naturii prin culoare, ritm, mișcare. Prin intermediul versurilor învățate în mod conștient, copii își îmbogățesc vocabularul cu cuvinte frumoase ce n-ar trebui să lipsească din comunicarea obișnuită. Copiii învață să dea vorbirii lor mai mult farmec.

Domeniul știință (cunoașterea mediului și matematică)

Acesta oferă copiilor material pentru îmbogățirea vocabularului, pentru precizarea sensului unui cuvânt, posibilitatea de a-și comunica impresiile și conoștințele, prin observării, când copilul percepe obiectul și este pus în situația de a-l denumi, precizândui locul și rolul în viața omului și astfel să-și actualizeze sau să achiziționeze și să pronunțe substantive, adjective, adverbe. Aceste părți de vorbire în funcție de inventivitatea educatoarei se pot folosi și cu sens figurat. Se pot face anumite explicații referitoare la aspectul unei flori, codița frunzei sau dimensiunea unei petale, recurgând la sinonime ca: grațios, îngust, fin, delicat. Cuvintele pot căpăta semnificații noi pe baza unei comparații subînțelese.Se face apel și la substantive, verbe, adverbe, din fondul pasiv sau înregistrate ca noi achiziții, formularea propoziții care reflectă realități concrete și care trebuie să fie cât mai ample și mai frumoase. De exemplu: semnificația noțiunii de mijloc de locomoție a fost explicată copiilor astfel: obiectele care ajută omul să se deplaseze dintr-un loc în altul se numesc mijloace de locomoție. Această definiție servește pentru toată viața. Dacă vor întâlni alte obiecte care vor servi la deplasarea omului, ei le vor clasifica în categoria mijloacelor de locomoție.

În activitățile matematice, copiii își îmbogățesc vocabularul cu termeni (cuvinte) specifici activităților matematice: mulțime, forme geometrice, compunerea și descompunerea numerelor, șir crescător și descrescător, număr, cifră. Limbajul prematematic folosit trebuie să fie adecvat, accesibil înțelegerii copiilor.

Domeniul estetic și creativ (activitatea muzicală și activitatea plastică)

Copiii pot să gândească și să se exprime artistico-plastic prin linii și culori, îmbogățindu-și astfel posibilitățile de comunicare, folosind atât limbajul plastic, cât și pe cel verbal, îmbogăținduși vocabularului cu termeni noi, specifici sferei artistico-plastice, integrânduși noile cuvinte în vocabularul activ. De exemplu: acuarele, planșetă, dactilo-pictură, modelaj, pictură, culori reci, culori calde, etc. În aprecierea lucrărilor proprii sau ale colegilor, copiii își formează un discernământ artistic, apelează la limbajul specific, însușit pe parcursul anilor de grădiniță. Limbajul specific activităților artistico-plastice este pus în evidență în momentul motivării sau al evaluării temei respective.

Într-o mai mică măsură contribuie și activitățile muzicale la îmbogățirea vocabularului,copiii fiind interesați de achiziționarea unor cuvinte noi cum ar fi: sunet, instrument muzical, trambulină, trianglu, pian, vioară, chitară, strofă, text, joc muzical, ritm, etc. Este necesar să contribuim prin activitățile de educație muzicală la îmbogățirea vocabularului copiilor pentru a oferi prilejul preșcolarilor să-și dovedească bogăția limbajului în diferite situații.

Domeniul om și societate (activitatea practică și ediucația morală)

Prin intermediul activităților manuale (practice) copiii își îmbogățesc vocabularul cu cuvinte care se întipăresc ușor în minte. La sfârșitul unei activități practice când educatoarea îi întreabă – Copii, ce am făcut astăzi? aceștia răspund: am tăiat, am lipit, am șnuruit, am festonat, am bobinat, etc. De asemenea, noțiunile care denumesc materialele și instrumentele necesare activităților practice constituie un prilej de îmbogățire a vocabularului copiilor acestia fiind puși în situația de a utiliza termeni specifici activităților manuale.

De asemenea în cadrul activităților de educație morala ei își îmbogățesc limbajul cu termeni specifici educatiei ecologice,sanitare sau rutiere, acest domeniu dezvoltând aceste subramuri precum și cea religioasă.

Domeniul psiho-motor (educație fizică)

Copiii receptează comenzile educatoarei în timpul activității și astfel își însușesc cuvinte și expresii specifice educației fizice care ulterior intră în vocabularul activ al copiilor (de exemplu: inspirăm, expirăm, pe loc repaus).

O altă cale eficientă prin care copilul își îmbogățește vocabularul, sunt jocurile liber-creative cu condiția ca aceștia să aibă un material adecvat, să fie la îndemâna lor,contribuind într-o mare măsură la formarea, dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului copilului sub aspect lexical, fonetic și gramatical. Pe măsura ce copilul se joacă cu obiectele și descoperă sensuri și relații noi dezvoltarea limbajului se intensifică. Studiile au constatat existența unor relații pozitive între limbaj și joc. În concluzie, vocabularul se îmbogățește mai repede în jocurile copiilor. Toate activitățile din învățământul preșcolar contribuie la dezvoltarea proceselor de cunoaștere, la consolidarea anumitor deprinderi și implicit, la îmbogățirea și activizarea vocabularului, la optimizarea comunicării.

2.3.Structuri lexicale comune la vârsta preșcolară

Vocabularul copilului se îmbogățește de la 700-800 de cuvinte la vârsta de 3 ani până la aproximativ 4000 de cuvinte la 7 ani., copilul își însușește lexicul de bază al limbii române, fiind apt să comunice cu cei din jur, recurge mai mult la cuvinte cu conținut concret, cel mai adesea, legat direct de realitatea imediată. De aceea, în vorbirea copilului preșcolar predomină substantivele și verbele, adjectivele care arată însușiri perceptibile vizual, auditiv, tactil, și mai puține pronume și numerale care, în esență sunt substituienți de nume și a căror semnificație e mai greu de înțeles. Cel mai adesea vocabularul copiilor de vârstă preșcolară cuprinde: substantive comune, substantive proprii, adjective, numerale cardinale și ordinale, verbe, adverbe, prepoziții, conjuncții.

Legătura permanentă în procesul însușirii diferitelor cuvinte va fi asigurată între acestea și obiecte, ființe, acțiuni, fenomene, persoane, copiii fiind deprinși să le folosească în vorbirea curentă, în exprimarea impresiilor personale,cel mai adesea întâlnind substantive comune. Exemplu de substantive comune fregvent folosite: mamă, tată, soră, frate, bunic, pâine, carne, lapte, brânză, apă, măr, banană, masă, scaun, etc. copii denumesc în sens larg obiecte cu care vin în contact direct acasă și la grădiniță.De asemenea copii folosesc și substantive proprii care denumesc numele lor (Alexia, Luca, Matei, Tudor, Maria), al fraților, al părinților, nume ale unor orașe din țară, numele țării.

Folosirea diferitelor adjective este constatată de asemenea în lexicul copiilor preșcolari, accentul căzând pe însușiri privind culoarea (roșu, galben, verde, albastru, alb, negru), pe raporturi dimensionale (mare, mică), pe însușiri gustative (dulce, acru), olfactive, pe calități morale (leneș, harnic, mincinos).

Copii preșcolari folosesc pronumele personal (eu, tu, el, ea), pronumele de politețe (dumneavoastră), dar în sens mai restrâns. Exemplu: ,,Tu mi-ai dat bomboana”. Numeralele cardinale, cât și cele ordinale (unu, doi, trei, primul, al doilea, al treilea). În joc, copilul verbalizează acțiunea (Eu îți dau o minge, două cuburi, sau: Îți dau prima minge, al doiea cub).

Accentul cade pe acțiunile copilului atunci când folosește verbele: în familie, la grădiniță, pe stradă, pe acțiunile adultului și ale animalelor cunoscute. (pisica miaună, pisica bea lapte, pisica prinde un șoricel sau Eu mă joc; Eu voi fi aviator) exemplu din vorbirea copiilor, dar și adverbe referitoare la locul unde se petrece acțiunea, la timpul când se desfășoară, acestea fiind achiziții ale propriului vocabular.

Copilul stăpânește formele gramaticale și în general, le folosește corect în vorbirea sa la sfârșitul perioadei preșcolare. Vocabularul și structura gramaticală sunt însușite de copii în mod practic în procesul viu al comunicării ascultând vorbirea celor din jur.

În general, preșcolarii reușesc să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate; alcătuiesc propoziții în care să folosească substantive în cazul genitiv (Coșul este al Scufiței Roșii); folosesc substantive la numărul singular și plural; folosesc corect verbele cunoscute la timpul prezent, imperfect – eu mâncam, perfect compus – eu am mâncat și la viitor; alcătuiesc corect propoziții și fraze folosind acordul între părțile principale și secundare ale propoziției (acordul dintre subiect și predicat, acordul dintre adjectiv și substantiv, acordul dintre subiect și atribut, acordul dintre predicat și complement), realizează acordul logic al subiectului cu predicatul. (Băiatul se joacă.); acordul dintre substantiv și adjectiv (Cana are culoarea roșie.)

Sunt însă și preșcolari care nu fac acordul adjectivului cu substantivul în gen și număr, dar pronunță corect substantivele la singular și plural (floare – flori, om – oameni, caiet – caiete, etc.), precum și folosirea corectă a substantivul în cazul genitiv, la alții însă am constatat lacune în vorbire. Exemplu din vorbirea copiilor: Morcovul este hrana iepurașului. Preșcolarii își însușesc în mod organizat regulile gramaticale și întreaga bogăție semantică și stilistică.

CAPITOLUL III

Imbogatirea vocabularului copiilor prin povestiri

Cu toți stim importanța povestirilor in viata copilului, ele ajuta la lărgirea orizontului, dezvoltarea memoriei, imaginației, a gândirii si atenției. Datorită povestirilor vocabularul se dezvoltă sub toate aspectele sale.

Folosirea povestiri in grădinița sub forma de activitate organizată ocupă un rol foarte important. Prin povestiri se poate dezvolta intelectul copilului, la formarea vocabularului, fiind un model de vorbire inchegată, expresivă și corectă povestirile ii stimulează la rândul lor pe copii să povestească contribuind la dezvoltarea morală a acestora prin sentimente ce le simt alături de personajele lor favorite,eroii povestiri.

Povestirile ajută și la deprinderea intelectală de a asculta și întelege când i se vorbește. Cu ajutorul povestirilor, copii sunt stimulați spre acțiuni și jocuri, copii imitând personajele preferate din poveste, contribuind astfel si la consolidarea colectivului de copii. Pentru a atinge aceste sarcini, povestirile trebuiesc alese cu mare grijă de catre educatoare, ele trebuie să corespundă fiecărei vârste, pentru ințelegerea lor. Pentru copii de 5-6 ani(grupa mare) se vor alege povestiri ce familiarizeaza copii cu anumite trăiri afective, cu diferite moduri de viață. Povestirile trebuie alese din timp de către educatoare pentru a se putea atinge sarcina propusă, trebuie sa se cunoască foarte bine textul, trebuie sa creeze condiți bune pentru ascultare.

Educatoarea trebuie sa fie un foarte bun povestitor, să simtă trăirile povestirilor și să le iubesacă pentru a putea tramsmite la rândul ei trăirile personajelor. Foarte important este tonul, vocea și mimica, acestea fiind mijloacele cele mai insemnate pentru educatoare. Educatoarea modelându-și vocea poate imita o voce copilarească cum este cea a iezilor, vocea groasă a lupului dar și vocea caldă si plină de dragoste a mamei, oferind expresivitate povestiri.

Pentru expunerea povestirilor educatoarea poate folosi anumite mijloace intuitive cum ar fi: siluetele, machetele, diafilmul, ilustratii colorate.

În procesul ascultării unei povestiri, este antrenată întreaga activitate psihică a copilului. Prin povestiri, se pătrunde în limbajul copilului cu formele de exprimare ale limbii familiale sau populare cât și ale celei literare. Încă de la vârsta preșcolară, copiii au capacitatea și deprinderea de a-și exprima cu ușurință dorințele, gândurile, impresiile și de a reda în mod inteligibil, cursiv și logic o poveste, un basm, o întâmplare sau un fapt trăit, auzit de alții sau imaginat de ei

3.2. Modalități îmbogătire a vocabularului prin povestiri

Predarea povestilor la preșcolari se realizează în funcție de particularitățile pe care le prezintă aceștia în procesul de învățare și în special memoria acestora. Pornind de la considerentul că întreaga activitate psihică, de la procesele cele mai simple, până la cele mai complexe, se bazează în mare măsură pe memorie, educatoarea trebuie să urmărească în cadru activităților, reținera cuvintelor necunoscute, explicarea lor pe înțelesul copiilor și formarea deprinderilor necesare pentru aprofundarea lor. Copilului, i se adresează întrebări legate de imagini, să le denumească, să le enumere etc. De exemplu, copilul privește imaginea care reprezintă o gradina și denumeșe obiectele folosite la gradinarit,plante,animale etc. Astfel se poate preda povestea in versuri: Ridichea uriasa

Încă din antichitate Aristotel le recomanda ca mijloacele îmnsemnate și potrivite primei copilării pentru că plac și nu obosesc. Prin conținutul lor povestirile furnizează cunoștințe în cele mai variate aspecte de viață și domeniile de activitate, îi familiarizează cu natura înconjurătoare, exemple: Scufița Roșie, Iedul cu trei capre, Amintiri din copilarie

3.3. Identificarea tipurilor de greșeli: pronunție ,sens, plasare în context, utilizarea corectă, cauze și soluții

Instrumentul corect de comunicare interumană este limbajul. Gradul de stăpânire și de folosire a limbii este o trăsătură definitorie a personalității pentru orice om.

Perioada preșcolarității este propice pentru perfecționarea limbajului sub toate laturile sale: fonetic, lexico-semantic și gramatical. Astfel, preșcolarul de 6-7 ani, pronunță corect toate sunetele limbii materne, le cunoaște sensul și formează propoziții – fraze corecte din punct de vedere gramatical. Are o exprimare relativ expresivă, capabilă să redea idei și sentimente pe care dorește să le transmită.

În grupa mică se face trecerea treptat de la limbajul situativ la limbajul contextual, folosind corect expunerea monologală (relatări, povești, povestiri). Iar de la 4 ani începe să se structureze limbajul interior.

Având în vedere particularitățile vorbirii copiilor preșcolari este necesar să ne oprim la cele 3 aspecte: pronunție, cuvinte (lexic) și exprimare gramaticală.

La vârsta preșcolară, limbajul cunoaște cele mai profunde schimbări, în strânsă corelație cu exersarea și cu perfecționarea capacității articulatorii. Datorită particularităților aparatului fonator ale cărui componente sunt insuficient exersate pentru vorbire, pronunția copiilor este deficitară. În jurul vârstei de 3 ani vorbirea copilului se caracterizează printr-o pronunție inegală a sunetelor limbii materne. Copii pronunță, în general, cu ușurință cuvintele cu o structură vocalică sau preponderent vocalică, dar întâmpină greutăți în cazul consoanelor și mai ales, al grupurilor consonatice. Mulți copii nu diferențiază bine consoanele lichide (l, r), consoanele constrictive (s, z, ș, j) și pe cele semioclusive (ce, ci, t).

Până în jurul vârstei de 5 ani, greșelile de pronunție sunt considerate firești, fiind determinate de adaptarea treptată a aparatului fonator la exigențele emisiei verbale, de perfecționarea continuă a posibilităților de diferențiere auditivă.

Un studiu mai atent al vorbirii și comunicării la copii în timpul activităților din grădiniță, în conversația cu adulții și între ei, sau al producțiilor artistice verbale la serbările cu părinții, evidențiază un evantai de forme, privind abaterile de la pronunția normală, a ritmului și fluienței vorbirii.

Dislalii, greșelile de pronunție constau în alterarea sunetelor, substituirea, inversarea sau omisiunea acestora. Dintre cazurile de substituire, mai frecvente la vârsta preșcolară mică, se înregistrează:

s si z înlocuite cu t și d – (tanie – sanie); (tăpun – săpun)

ș și j înlocuite su s si z -(sase – șase); (zucărie – jucărie)

ce și ci înlocuite cu țe și ți (țerculeț – cerculeț); (ține – cine)

Consoanele lichide sunt fie omise, fie înlocuite (lață, rață).

Din două sau mai multe consoane alăturate, preșcolarul pronunță, de obicei, numai una: (schie – scrie); (chion – creion).

Uneori sunt omise silabele neaccentuate, mai ales în cuvinte polisemantice: (fafie – farfurie).

Sunt frecvente formulele de inversiune, când ordinea firească a formelor este modificată:

roșie – orșie

bulitenie – butelie

hazăr – zahăr

Dificultățile de pronunție constau în omiterea, înlocuirea, denaturarea sau inversarea sunetelor mai greu de pronunțat. Este cunoscut din literatura de specialitate și din observația practică faptul că sunetul r, în general, apare mai târziu în vorbire. Unii preșcolari spun ață în loc de rață, oată, în loc de roată, tei în loc de trei.

Când inlocuieste sunetului r cu alte sunete se face în intenția de a marca sunetul deficient prin altul pe care îl poate pronunța, cu sonoritate oarecum asemănătoare. Sunetul r poate fi înlocuit cu următoarele sunete: i, u, v, l, putând spune: ioșu, uoșu, voșu, loșu.

La vârstă preșcolară ,se întâlnește totuși, dificultăți de pronunțare a sunetelor C și G. Sunetul C este înlocuit cu sunetul T (toloș în loc de cocoș). Aceeași situație este și în cazul sunetului G, care poate fi înlocuit cu D. (dăină în loc de găină).

Exemplu concret întâlnit: Dăina fațe totdat.

Sunetul F poate fi înlocuit cu sunetele p, t, s: seleastă în loc de fereastră.

Se întâmplă uneori, mai ales la preșcolarii din grupa mică și chiar mijlocie, ca, din cauza unei deficiențe minore de auz, vocala neaccentuată să fie omisă. Astfel, în loc de cădea jos unii copii spun cadă zos, sau bau apă în loc de beau apă. Omiterea sau inversiunea de silabe este întâlnită: molocotivă în loc locomotivă; motobil în loc de automobil; motochetă în loc de motocicletă.

Datoria educatorului este să corecteze cu calm și sistematic aceste greșeli de pronunție săvârșite de copii spre a evita fixarea unei vorbiri incorecte defectuoase.

Întrebarea este dacă aceste greșeli de pronunție pot fi corectate în cadrul grădiniței. Răspunsul este da, fără îndoială. E foarte necesar acest lucru. Primele măsuri de educare a aparatului fonotor constau în desfășurarea unor exerciții simple, de imitare a unor sunete și fenomene din natură, onomatopee: mersul calului în galop (clo, cli, clo), șuieratul trenului (u, u, u), tunetul (bum, bum), bate vântul (vâj – vâj).

De asemenea, se pot desfășura cu copiii diferite exerciții – joc, exercițiile limitându-se doar la pronunțarea izolată a unor consoane care permit exagerarea articulării: Șarpele sâsâie (sss), E frig (brr), Oprim calul (prr), Albina bâzâie (bzz).

Se pot dezvolta exerciții pentru dezvoltarea auzului fonematic într-o mulțime de varietate pentru copiii ce nu pot pronunța corect anumite sunete, având în vedere greșeli care constau în înlocuirea sunetelor, omiterea unor sunete și inversarea ordinii sunetelor. Se pot folosi în acest sens exerciții de pronunțare a unor serii de silabe pentru consolidarea consoanelor primare

(p – h – t – d):

pa – pe – pi – po – pu; pap – pep – pip – pop – pup

jocuri de cuvinte: tac – dac – pac – bac ; tată – dadă – pată – bâtă

În vederea corectării silabei diferențierii consoanelor surde de cele sonore se pot folosi cuvinte paronime: parcă – barcă; toamnă – doamnă, trepte – drepte. Asemenea exerciții constituie un mijloc foarte eficient de dezvoltare a acuității auditive.

Exercițiile – poezii contribuie și ele la corectarea anumitor deficiențe de pronunție la copii. Acestea trebuie repetate, dar și din ce în ce mai repede.

Ursu-leț și Ursu-Fleț Dar de ce plângi Ursu-Fleț?

Cei doi urși cu părul creț Eu n-am prins decât un rac!

Vor să prindă pește-n lac (rac-lac)

Azi, de ziua mamei mele Crizaneme mari și prune (mere – mele)

Desenez un coș cu mere, Și-apoi struguri și alune

Aceste exerciții pot contribui la educarea pronunției corecte, la corectarea celor mai fregvente greșeli de pronunțare.

Multă atenție trebuie să se acorde și procesului de însușire și dezvoltare a semnificației cuvintelor. La 3-4 ani confuziile în denumirea termenilor, inexactitățile, impreciziunile în determinarea semnificației cuvintelor sunt destul de frecvente, se întâmplă adesea ca preșcolarii să memoreze și să folosească cuvinte al căror sens le scapă complet. De exemplu, un copil relata: Macul este roșu și în el are niște bobocei negri. Fiind întrebat ce se înțelege prin bobocei, a răspuns: niște punctulițe negre. Se mai întâmplă și astfel: copilul folosește aparent corect unele cuvinte, dar la o analiză mai atentă se constată că îi este străină semnificația acestora. De exemplu, un copil de 5 ani a știut să precizeze că broaștele trăiesc în lac. Întrebat fiind ce este lacul, a răspuns: o curte cu nisip. Și la 5-6 ani, se mai constată folosirea într-un context nepotrivit a unui cuvânt auzit recent. Sunt mai multe cuvinte care produc o mare impresie asupra copiilor, fie prin sensul pe care îl bănuiesc, fie prin noutatea sau chiar aspectul sonor care este găsit atrăgător, fapt pentru care le memorează repede și le folosesc, înainte de a le ști sensul adevărat.

Astfel de goluri, de insuficiențe în vorbirea copiilor se evidențiază mai ales în discuțiile lor libere cu educatoarea, în povestiri sau repovestiri.

Căile care pot fi folosite în grădiniță pentru prevenirea acestor goluri sunt următoarele: însușirea unor cuvinte noi în procesul observării directe a lucrurilor, ființelor, aspectelor de viață; explicarea pe cale verbală a unor cuvinte al căror sens este mai puțin cunoscut copiilor; însoțirea unui cuvânt nou cu unul sinonim, cunoscut; folosirea cuvintelor în diferite contexte pentru înțelegerea cât mai deplină a sensului lor.

Un prim semnal al necunoașterii sensului unor cuvinte îl poate constitui pronunțarea greșită a acestora, nerespectarea structurii sonore. În povestiri, educatoarea transmite cunoștințe noi, necunoscute lor. Cuvintele noi trebuie explicate pe loc, pe măsură ce se utilizează. Înțelegerea tuturor cuvintelor trebuie verificată ulterior.

O altă cale pentru însușirea corectă a semnificației cuvintelor o formează folosirea acestora în contexte variate. Aspectul lexico-semantic și gramatical este uneori deficitar, mai ales din cauza comunicării insuficiente cu adulții, precum și a unei slabe influențe educative din unele familii. Astfel, sunt unii copii cu un lexic sărac și folosit uneori neadecvat, sau alții care se exprimă greșit gramatical, chiar și la 4-5 ani. (Să mănâncă cu noi în loc de să mănânce cu noi, sau să se culcă în loc de să se culce). Asemenea greșeli se corectează mult mai ușor în cadrul unei comunicări corecte și nu pun probleme decât în cazul unor deficiențe psihice.

O dată cu însușirea cuvintelor, copiii asimileaza și sensul acestora, pe care și-l nuanțează sub îndrumarea familiei și a educatoarei. Nu o singură dată, copiii adoptă un cuvânt cu un sens atribuit de ei, altul decât cel general acceptat și-l folosesc adesea pentru că le place cuvântul, nu pentru că îi știu semnificația. Sub influența mediului social în care trăiesc, copii elaborează forme gramaticale regulate, fără să cunoască norme sau reguli. Un copil spune: uite o stelă, pentru că e o formă mai apropiată fonetic de pluralul stele.

Se poate observa în vorbirea copiilor tendința de a disocia formele verbale omofone de singular – plural (copilul se joacă, aleargă, cântă – copii se joc, alearg, cânt), de a da forme regulate unor verbe neregulate (suntem, sunteai), care nu trebuie reprimate, ci corectate cu grijă.

La corectarea sensului unui cuvânt jocurile didactice contribuie din plin, sarcină deosebit de importantă la această vârstă a marilor acumulări. Se pot organiza diferite jocuri care pot să opereze cu diferite antonime, știut fiind că preșcolarul își precizează mai ușor sensurile cuvintelor pe care le diferențiază prin contrast. De exemplu în jocul didactic Cum este?, copilul poate fi solicitat să aleagă un jeton, să denumească obiectul din imagine (coș gol), iar copilul care are imaginea cu un coș plin să-l așeze lângă coșul gol. Copii pot formula propoziții: Mama aduce de la piață un coș plin cu legume.; Coșul gol este ușor. În continuare se poate propune copiilor să găsească alte cuvinte cu sens opus: pâine caldă – pâine rece, cer senin – cer înnorat, drum lung – drum scurt, subțire – gros, mare – mic.

Pentru a se preciza sensului unor cuvinte-omonime, se pot desfășura diferite jocuri cum ar fi: La televizor (se denumesc obiectele expuse și se alcătuiesc propoziții cu ele: toc, broască, cățel, ochi, etc.).

Tot prin intermediul jocului didactic se poate realiza precizarea sensului unor cuvinte sinonime prin expunerea unor povești despre anumite animale cunoscute, prin observarea directă în care să folosească în fraze succesive diferite sinonime (vulpe hoață, șireată, vicleană, precizând sensul: lipsit de sinceritate).

Aptitudinea pentru școală presupune ca limbajul copilului să prezinte un nivel crescut încât să-i permită să-și exprime corect gândurile, dorințele, intențiile, să verbalizeze adecvat ceea ce vrea, să comunice. Să posede un limbaj corect din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical. Deci, copilul apt pentru școală trebuie să stăpânească limbajul, ca instrument de informare, de comunicare și exprimare.

CAPITOLUL IV

4.1. Ipoteza cercetării

Dacă îmbogățirea vocabularului preșcolarilor se realizează prin explicarea și însușirea conștientă a semnificației cuvintelor nou întâlnite de către aceștia în activitățile din grădiniță atunci se poate realiza optimizarea comunicării verbale dintre copii și cei din jurul lor acesta fiind unul din lucrurile pe care mi-am propus să-l demonstrez. Astfel prin povestiri se poate demonstra o îmbogățire substanțială vocabularui.

Mi-am structurat activitatea după următoarele cerințe:

a)Respectarea caracteristicilor limbajului – la această vârstă decurgând din însuși caracterul concret – situativ al gândirii.

Această cerință presupune că nici o activitate în care se urmărește îmbogățirea vocabularului nu poate fi desfășurată în absența unui material concret – intuitiv. Indiferent de partea de vorbire ce o reprezintă, de rolul ei semantic, un simplu cuvânt, o simplă expresie sau figură de stil se fac cunoscute și înțelese cu ajutorul materialului didactic.

b)Însușirea conștientă și activă a cunoștințelor pentru ca ele să poată deveni adevărate instrumente de comunicare, de exprimare a ideilor atât în planul limbajului exterior cât și a celui interior.

Reperezintă necesitatea ca fiecare cuvânt să fie mai întâi înțeles. Învățarea mecanică a unor cuvinte nu va da nici un fel de roade, impunându-se deci folosirea acelor metode și procedee ce vor conduce spre însușirea conștientă a cuvintelor, implicând totodată atitudinea activ-participativă a copilului preșcolar în fața noului, astfel trebuie stimulată la copil tendința de a sesiza cuvinte necuoscute și de a întreba care le este semnificația, de a încerca să o descopere cu ajutorul materialului și făcând apel la experiența lui de viață, la cunoștințele dobândite anterior.

c) Supunerea cuvintelor unui proces de repetare, de fixare a cestor condiții și contexte variate pentru ca acestea să îmbogățească vocabularul activ al copilului.

Aceasta reflectă atitudinea educatoarei, care trebuie să pună cât mai des copilul în situația de a se exprima și mai ales de a întrebuința cuvinte noi, din acest unghi fiecare activitate reprezentând un prilej de învățare a noi cuvinte, dar și de exersare și fixare a cuvintelor noi.

4.2. Tematica cercetării

Mi-am propus să realizez o cercetare de tip constatativ-ameliorativ desfășurată pe parcursul unui an, pe o grupă de 20 de copii în vârstă de 5-6 ani de la Grădinița cu program prelungit Nr 12 Alba Iulia. Pentru a susține cele de până acum, prin cercetarea de tip constatativ am urmărit cunoașterea și descrierea modului în care activitățile de tip preșcolar contribuie la îmbogățirea vocabularului.

4.3.Conținut

Sub aspect lexical cercetarea de tip constativ- ameliorativ a permis îmbogățirea vocabularului activ și pasiv al copiilor cu:

-substantive comune care exprimă noțiuni cu un grad mai mare de generalizare (despre obiecte, ființe, fenomene ale naturii, categorii sociale), trăsături de caracter, norme de comportare, sentimente, relații umane.

-substantive proprii care denumesc ființe, nume de localități, importante nume cu caracter geografic, nume al unor obiective socio-economice cunoscute de copii, al unor evenimente importante, al unor eroi ai neamului nostru.

– adjective care exprimă însușiri referitoare la formă (rotundă, ovală, pătrată, triunghiulară, dreptunghiulară), mărime (mare, mijlocie, mic), dimensiune (lung, lat, scurt, îngust), ordinea obiectelor și o ființelor (primul, ultimul), culori și nuanțe (roșu, galben, albastru, verde, negru, alb, maro, ), trăsături pozitive și negative de caracter (curajos, cinstit, bun, leneș, rău, egoist)

-numerale cardinale (unu-zece) și ordinale (primul … al zecelea, ultimul)

-verbe care exprimă acțiuni efectuate de copii în grădiniță, efecte ale unor fenomene ale naturii (vântul suflă, fulgii de zăpadă cad, plutesc în aer)

-adverbe și locuțiuni adverbiale care exprimă: stări sufletești (vesel-trist), trăsături pozitive și negative de caracter (bun, rău, curajos, fricos, harnic, leneș), poziții ale obiectelor în spațiu (aproape, departe, deasupra, dedesupt, stânga, dreapta, înainte, înapoi), timpul când se petrece acțiunea (devreme, târizu, azi, mâine, poimâine)

-prepoziții simple și dezvoltate (pe, sub, despre, de pe, la)

-conjuncții și locuțiuni conjuncționale (dacă, deși, pentru că, să)

Povestirea este o metodă, cu pondere ridicată în activitățile din gradiniță, ca variantă a expunerii, povestirile educatoarei, constituind o eficientă modalitate, de îmbogățire a vocabularului, iar povestirile copiilor, un mijloc de eficient, de activizare a vocabularului.

Prin poveștile spuse de adulți, pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare atât ale limbii falimiale, cât și ale celei literare. Copilul își poate însuși astfel expresii precise, uneori poetice, epitete artistice, formule stereotipe specifice stilului, povești și odată cu acestea forme flexionare sau grupuri sintactice care, în măsura în care sunt corecte în limbajul adultului, dezvozvoltă vorbirea corectă a copilului și îi transmite diverse mijloace stilistice din vorbirea adultului.

Copiii ascultând povești sau basme, întâlnesc noi și noi expresii care, odată cunoscute, devin un bun al lor. Ei memorează, cuvintele, cu care încep și se termină basmele, cât și expresiile, care se repetă în basme și astfel limba literară și populară cu expresiile ei, proprii intră, în limbajul curent al copiilor. Povestirile educatoarei, constituie metodele de exprimare verbală, cursivă, coerentă pentru copii.

În activitatea de povestire, cu tema Scufița Roșie de Ch. Perrault copiii și-au îmbogățit vocabularul, cu cuvintele: zăpușală, șiret, zglobie, sforăia de se cutremurau pereții, pentru a ușura procesul, explicării și însușirii, cuvintelor noi, acestea au fost cunoscute de către copii, în zilele anterioare, în cadrul jocurilor și activităților alese, conștientizarea lor, fiind ușurată și de materialul, intuitiv, folosit.

În activitatea de povestirea Coliba iepurașului realizată, în etapa, activităților complementare, am folosit următoarele materiale: o machetă, a colibei unui iepuraș, iar căsuța de gheață a vulpii realizată din plastic și expandat, clasa, așa pregătită le-a captat atenția și le-a menținut interesul pe parcursul povestirii. Pe măsură, ce expuneam conținutul poveștii, celelalte personaje (jucării din clasă) au prins viață, acționând fiecare conform, rolului atribuit de text, prezența, fiecărui personaj și acțiunea fiecăruia, au permis copiilor, să trăiască din plin acțiunea, poveștii și în același timp să-și exerseze vorbirea.

Copiii, memorează, cu plăcere formulele, cu care încep și se termină basmele, de cele mai multe ori, îi fascinează, prin elementele pline de umor, pe care le cuprind: De când scria musca pe perete, Mai mincinos cine nu crede, ele fiind, mult mai accesibile vârstei preșcolare, datorită construcției pe baza prozei, ritmate și a versurilor Și unde n-am încălecat pe o căpșună și v-am spus o mare și gogonată minciună.

Formulele concepute, pe baza descrierii naturii, nerenunțându-se, la ceea ce este specific basmului, nu pot fi memorate, de către copii. Ele, produc însă un efect deosebit, asupra acestora, prin frumusețea limbii folosite.

Cică într-o iarnă pe când zăpada cădea din înaltul nemărginit al cerului, în fulgi mari și pufoși, o împărăteasă sta într-un jilț și cosea ângă o fereastră cu pervazul negru de abnos.

Textul, nu rămâne, însă nevalorificat, datorită bogăției de cuvinte, cu care copilul își lărgește, fondul lexical: jilț, pervaz, abanos, precum și frumuseții construcției înaltul nemărginit al cerului.

Nici formulele, care nu au nimic specifice basmului nu sunt, lipsite de frumusețe, artistică:

Era nespus de frumos la țară! Era vară! Secara se întinde galbenă ca aurul, ovăzul era verde. În livezile înflorite fânul fusese adunat în căpițe. În jurul lanurilor și al livezilor se întindeau păduri mari, la umbra cărora se ascundeau lanuri adânci.”

Cu ajutorul meu, copiii, au înțeles, frumusețea limbii și șirul epitetelor: secară galbenă, ovăz verde, livezi înflorite, păduri mari, lacuri adânci, au înțeles sensul comparației secara galbenă ca aurul epitetul nespus de frumos înlocuiește forma de superlativ absolut dând frumusețe nebănuită textului, toate acestea, pentru îmbogățirea și nuanțarea vocabularului copiilor.

Ion Creangă, oferă literaturii noastre, numeroase scrieri, care sunt în totalitate, accesibile copiilor având, o adevărată plăcere, pentru efectele sonore, ale cuvintelor (gogâlț, mânca lupul sarmale), plăcere, care îl obligă, pe cel mic, să imite, folosind aceeași sonoritate, care dă frumusețe vorbirii.

Moșneagul fiind un gură cască … se uita în coarnele(babei); fata babei se alinta cum se alintă cioara-n laț; lupul se gândea să pupe iezii și de aceea trăgeau cu urechea, iar cruzimea îndeamna să facă mai mult în ciuda caprei.

Basmul, cuprinde nenumărate și variate, forme de exprimare, care pot fi înțelese, de către copii, în exprimarea lor ulterioară.

Ceea ce, receptează, cu ușurință copiii, din scrieri sunt numeroasele părți dialogate:

Fată frumoasă și harnică, fie-ți milă de mine și mă îngrijește, că ți-oi prinde și eu bine vr-odată.

-Da! Cum nu! (zise fata babei) mi-oi feșteli eu mânuțele tăticuții și a mămicuții. Multe slugi ați avut ca mine!

Zicătorile, fac scrierile, lui, mai vii, mai antrenante: Sunt cinci degete la mână și nu seamănpă unul cu altul, fuga-i rușinoasă, dar sănătoasă.

Din exemplele date reiese, rolul deosebit, pe care îl au povestirile educatoarei, în îmbogățirea vocabularului, copiilor.

Povestirile copiilor, fie după ilustrații, fie cu început dat, sau după modelul educatoarei sunt o metodă, tot atât de eficientă, pentru îmbogățirea vocabularului.

Unii copii, nu pot, expune cu ușurință, povești sau, întâmplări din viața lor, de aici, reiese necesitatea deprinderii copiilor, să povestească logic, încă de la vârsta preșcolară. Stimularea, imaginației creatoare, a copiilor, în planul verbal, am realizat-o, prin planificarea, unei serii de povestiri abordate, într-o manieră, care să permită manifestarea propriilor aprecieri și atitudini ale copiilor, față de personaje și faptele lor.

Povestirile, create de copii exersează capacitatea, de a imagina, o situație originală, într-o situație conflictuală, de a verbaliza, independent, interesează însă, nu valoarea povestirii, ca valoare literară, cât mai ales, acțiunea de compunere, de creație verbală, proprie copilului, care să conducă, la capacitatea, de a realiza independent, o povestire.

Printr-un antrenament permanent, am urmărit, să-i deprind pe copii, să povestească într-o succsiune logică, ceea ce, au văzut sau au auzit, să compună și să expună povești scurte despre ceea ce văd, într-un șir de ilustrații, sau într-un singur tablou, să constituie povestiri, al căror început este dat de mine, valorificând experiența personală, jocurile, munca, impresiile și întâmplările din viața lor, să se desprindă, de model, să povestească curgător, logic, folosind un vocabular adecvat.

În desfășurarea activității, cu tema O întâmplare din viața mea am plasat acțiunea, într-o stațiune de munte, redând unele aspecte, dintr-o vacanță. Majoritatea copiilor, își petrec vacanța la mare, sau la munte și în felul acesta, reușesc, să-si amintească câte o întâmplare și să o povestească, cu multă imaginație colegilor. Povestirile lor, au imitat modelul, ținând seama, de locul unde, au fost în vacanță, dar fiecare și-a adus aportul său, de originalitate valorificând impresiile personale. Copiii, au fost an

unțați, să asculte povestea, mea, după modelul căreia, să alcătuiască și ei o poveste diferită în care să folosească dialogul și să dea nume, personajelor.

Modelul prezentat, a fost înregistrat, cu ajutorul casetofonului.

Într-o zi de vară doi frați (un băiat și o fetiță) au plecat la plimbare în pădure. În pădure s-au jucat, au cules ciuperci, au întâlnit mai multe viețiutoare printre care un pui de căprioară bolnav. Copiii s-au gândit să facă o faptă bună și au luat puiul de căprioară la ei acasă. Puiul de căprioară s-a făcut bine, a crescut mare și, mulțumită copiilor s-a putut întoarce în pădure.

Au povestit, mai mulți copii.

Marin Boar, povestește: Într-o iarnă geroasă, mergeam la grădiniță. Pe drum ,am găsit un cățeluș, înghețat de frig. Am, rugat-o pe bunica, să-l luăm acasă. Mi-a, dat voie și ne-am întors, cu cățelușul, acasă. L-am încălzit și i-am dat lapte să bea. I-am dat numele Puffy. A doua zi, am povestit, colegilor și doamnei educatoare, întâmplarea. Câțiva prieteni, au venit la mine, să-l vadă . Dacă ,nu-l salvam eu, ce ar fi făcut bietul Puffy?

Prin ascultarea povestirilor, reproducerea și crearea lor, copilul preșcolar are prilejul, să-și însușească expresii frumoase, artistice, îmbinarea armoniasă a cuvintelor, precum și diferitele figuri de stil, care duc implicit la formarea deprinderii, de a vorbi expresiv, astfel am antrenat, un mare număr, de copii, în realizarea unor povestiri scurte, în care să-și exerseze capacitatea, de a imagina o situație posibilă, de mediul apropiat, de a se exprima corect, expresiv, cursiv, de a găsi soluții originale, în situații conflictuale, de a verbaliza independent, de a reda, starea psihică a personajelor, dialogul dintre personaje, fiecare copil, căutând o variantă plauzibilă, în expresivitatea verbală, presupunând, manifestarea, unei largi spontaneități.

Povestirea, a constituit și o metodă eficientă, în îmbogățirea și activizarea vocabularului, cu sinonime, omonime și antonime. Copiii, asimilează, aceste cuvinte, în măsura în care, explicarea acestora este justă, dar și apropiată, gradului lor de înțelegere. Din cele expuse, ne putem da seama de marea valoare a povestirilor, de importanța, pe care acestea o au în dezvoltarea vocabularului copilului, de vârstă preșcolară. Sensul sinonimelor, omonimelor și antonimelor este mai greu de sesizat dar cu ajutorul povestirilor am reușit sa ii familiarizez, pe copii cu ele, cu ajutorul povestirilor.

În cele ce urmează voi exemplifica câteva din exercițiile de vorbire și jocurile pregătitoare, povestirilor, care operează cu antonime: adjectivale, adverbiale, verbale, știut fiind că preșcolarul, își precizează mai ușor, sensul cuvintelor, pe care le diferențiază, prin contrast.

Antonime adjectivale.

Era odată un moșneag și o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei se alinta cum se alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului era însă frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Pentru a reține, trăsăturile de caracter, ale fetei babei sau moșneagului, din poveste am folosit antonimele: (slută – frumoasă, leneșă – harnică, țâfnoasă – ascultătoare, rea – bună), datorită, folosirii în text, a cuvintelor cu sens opus copiii, și-au îmbogățit vocabularul, cu aceste antonime adjectivale.

La fel, am procedat și cu sublinierea trăsăturilor de caracter, a iezilor. Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare și cel mijlociu dau prin băț de obarnici și leneși ce erau, iar cel mic era harnic și cuminte.

Antonime adverbiale

Am organizat, înaintea povestirii Lebedele de H. C. Andersen jocul Când și cum? pentru îmbogățirii vocabularului, cu antonime adverbiale, pe care copiii, le vor întâlni. Am pregătit, un set de întrebări, în al căror răspuns, să fie cuprinse adverbe antonime (de timp și mod).

Exemplu:Când veniți voi la grădiniță? (dimineața)/Când vă culcați? (seara)

Cum este apa la mare? (sărată)/Cum sunt căpșunile? (dulci)

Crăiasa s-a dus de dimineață în odaia ei, a luat trei broaște, le-a sărutat și i-a spus uneia dintre ele: …Noi – a zis fratele cel mai mare suntem liberi numai atât cât stă soarele pe cer, îndată ce soarele apune, ne căpătăm iarăși înfățișarea omenească. De aceea trebuie să avem grijă ca seara, la apusul soarelui, să avem pământ sub picioare, fiindcă dacă ne apucă noaptea deasupra apei, cădem în chip de oameni în apă și ne înecăm.

Antonime substantivale

Pentru, însușirea antonimelor substantivale, am organizat jocul Anotimpurile. În desfășurarea jocului, am îmbrăcat, două păpuși: una ca iarna, alta ca vara. Apoi s-au prezentat: Eu sunt iarna./Dar eu cine sunt? (vara)

Mie îmi place frigul.Dar mie ce îmi place? (căldura)

Prin acest joc li s-a înlesnit, copiilor însușirea antominelor substantivale, pe care le-am întâlnit, în povestirea Ciuboțelele ogorului de Călin Gruia.

Am fugit, am tot fugit prin pădure, pe ogoare, peste dealuri, hăt în zare! Ogorul se subția și gâfâia. Iepurele tot mai spinten se făcea.Trecu toamna, trecu iarna, veni primăvara, apoi veni și vara și fuga lor tot numai contenea.

Antonimele verbale

Familiarizarea, copiilor, cu antonimele verbale, s-a realizat în cadrul teatrului de păpuși, prezentând, copiilor păpușile Moțonel și Mirunica.

Acestea, au spus copiilor, că au venit să se joace cu ei un joc în care, să folosească cuvinte, opuse:

Moțonel: urât, răutăcios, gălăgios, neasultător

Mirunica:frumoasă,darnică,tăcută, ascultătoare

Asemenea, antonime verbale, am întâlnit și în povestea, Sarea în bucate de Petre Ispirescu: Cea mare îi spunea că-l iubește ca mierea, cea mijlocie ca zahărul, iar cea mică fără pic de lingușire îi mărturisii că-l iubește ca sarea în bucate, și zâmbi cu dragoste, lăsând ochii în jos, rușinată că fusese și ea băgată în seamă.

Împăratul, tatăl fetelor, se încruntă plin de supărare și o alungă de acasă pe fata cea mică.

Omonimele

În povestirea, Iedul cu trei capre de O. P. Iași, am folosit omonimul capră.

Pregătitor, am folosit jocul Televizorul în care am, distribuit copiilor, câte două, trei imagini, ce reprezentau obiecte diferite dar nu, se numesc la fel (omonime). Aceleași imagini, dar mai mari, le-am avut și eu, expunând pe rând câte o imagine, într-un ecran, improvizat cerând copiilor, să numească obiectul cu voce tare, să spună la ce-l folosim și să alcătuiască cu el o propoziție.

Exemplu: 3 imagini: o capră – animal/o capră – de tăiat lemne/Copii sărind capra.

La povestea Țup, Țup, am folosit același joc dar imaginile, au fost:un toc de scris/un toc de ochelari/un toc de ușă

Cum să nu fiu supărat, sughița Țup-Țup într-un târziu. Am avut și e un toc mic-mititel, cioplit din os, la un capăt ros, pe care l-am pierdut fugind de un dulău mare și rău.

Sinonime substantivale

Pentru a familiariza cu sinonimele copiii, le-am arătat, o imagine reprezentând o scenă de iarnă, cu multă zăpadă. Am intuit-o liber și am descris-o, pentru a ajunge la cuvântul zăpadă. Apoi, am întrebat copiii, dacă nu știu și alte cuvinte, care înseamnă tot zăpadă. Neștiind, am reprezentat eu aceleași propoziții, dar înlocuind cuvântul zăpadă cu sinonimele nea, omăt. Pentru a le ține minte, i-am învățat câteva versuri:

Hei, zăpadă, omăt sau nea,

Noi ne dam cu sania,

Dar și oameni construim,

Și nici gând să ne oprim”.

Sinonimele, sunt folosite și în povestea, Albă ca zăpada și cei șapte piticide Frații Grimm. A fost odată o împărăteasă și într-o iarnă, pe când neaua cădea din înaltul cerului, cu fulgi mari și pufoși, crăiasa sta într-un jilț și cosea ângă o fereastră cu pervazul negru ca abanosul. Și cum cosea ea așa, aruncându-si din când în când privirea la ninsoarea ce se cernea de sus, se înțepă cu acul în deget și trei picături de sânge căzură în omăt.

Sinonimele adjectivale

Ascultând povestea, Harap-Alb de Ion Creangă, am folosit pentru caracterizarea lui, Flămânzilă, sinonimele adjectivale lacom și mâncăcios, pe care le-am utilizat anterior poveștii, în jocul Cum este? În expunerea poveștii am cerut copiilor să înlocuiască anumite cuvinte, preizândule că cele două cuvinte, lacom și mâncăcios au același înțeles.

Și mergând ei o bucată înainte, Harap-Alb vede o minunăție și mai mare; o namilă de om mânca brazdele de pe urma a douăzeci și patru de pluguri și tot atunci striga în gura mare că crapă de foame. Era Flămânzilă, foamete, sac fără fund de nu-l mai sătura nici pământul

Sinonimele verbale

Sinonimele verbale, au fost exemplificate prin pregătitrea jocului, Ce-i facem?. Am utilizat imagini cu animale, care datorită acțiunilor lor, trebuiau alungate. După prezentarea imaginilor am pus întrebarea: „Ce trebuie să facem?” la care copiii, au răspuns:

vulpe la cotețul de găini…………… să gonim vulpea să nu mănânce găinile

un lup la stână de oi………………… să alungăm lupul de la stână

iepurașul care rodea varza în grădină…………..să îndepărtăm iepurașul de la varză

În povestea, Punguța cu doi bani de Ion Creangă copiii, au realizat o serie sinonimică după modelul învățat anterior.

Moșneagul, pofticios și hapsân se ia după gura babei și, de ciudă prinde iute și degrabă cocșul și-i dă o bătaie bună zicând:

-Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea, ca să numai strici mâncarea degeaba.

Activitățile de povestire care nu au fost precedate de exerciții pregătitoare, au fost, desfășurate prin explicarea cuvintele noi, fără, a întrerupe povestea.

Exemplu, făcând portretul fetei babei.

Fata babei era slută (urâtă), leneșă (căreia nu-i plăcea să muncească), țâfnoasă (supărăcioasă) și rea la inimă.

Explicarea cuvintelor, are un rol important în îmbogățirea vocabularului și activizarea lui, determinândui pe copii, să folosească, în exprimarea lor pe lângă, părțile de propoziție și alte cuvinte, care dau coloratură, expresivitate și dinamism acțiunii prezentate. Cu toate acestea exercițiul este metoda eficientă pe care, am utilizat-o, pentru activizare și sistematizarea, vocabularului copilului, exersarea unor forme verbale, de exprimare a ideilor stimularea, dorinței copilului de a vorbi, spontaneitatea expresiei, situațiile de stimulare a vocabularului create în cadrul exercițiilor, punându-i pe copii, să acționeze, să intuiască și să verbalizeze.

Am urmărit, în mod deosebit, activizarea și sistematizarea vocabularului, pronunțarea corectă, a sunetelor și diferențierea lor, exactitatea exprimării, modificarea cunvintelor, în formularea propozițiilor, înțelegerea sensului, unor cuvinte și expresii.

Activitatea copilului în timpul exercițiilor, este motivată de plăcerea de a vorbi despre obiecte și situații, care îi sunt familiare, din viața de zi cu zi: jucării, copii, tablouri din natură, care îl impresionează, personajde îndrăgite din literatura pentru copii, astfel se dezvoltă vorbirea expresivă, prin utilizarea unor expresii artistice, din operele literare, se descriu imagini, pe baza operațiilor de analiză, sinteză, comparație, de înțelegere a situațiilor, reprezentate în desen, sunt stimulate operații ale gândirii, pentru soluționarea unor situații problematizate reprezentate în desen.

Voi prezenta, în continuare, câteva modele, de teste, pe care le-am folosit, în timpul studiului efectuat, exerciții.

Metoda testelor

Determinarea, nivelului limbajului și comunicării, la copiii, luați în studiu, obiective:

dezvoltarea capacității de diferențiere perceptivă, a cuvintelor ca unități lexicale

stimulare operațiilor de analiză și sinteză silabică, a cuvintelor

verificarea volumului și gradului de înțelegere, a noțiunilor

însușirea unor structuri morfo-sintactice, pe calea exercițiului

Am aplicat următoarele probe:

Test pentru determinarea limbajului.

Test pentru determinarea volumului vocabularului.

Test pentru verificarea exprimării corecte în propoziții.

Probe relevante pentru cercetare:

Test pentru determinarea limbajului, axat pe efectuarea operațiilor de analiză și sinteză silabică a cuvintelor.

Scop: Verificarea capacității de a efectua operații de analiză și sinteză silabică a cuvintelor.

Item 1: Denumește obiectul din imagine și apoi bate din palme pentru fiecare deschidere a gurii în pronunția cuvântului.

Item 2: Găsiți cuvinte care se pronunță printr-o singură deschizătură a gurii. Exemplu: cai, bloc, măr, lac, rac.

Item 3: Ascultă cu atenție următoarele cuvinte: apă, ață, casă, carte, ramă, mamă, tata; desparte în silabe, alege atâtea bețișoare câte silabe are cuvântul și spune locul fiecărei silabe în cuvânt.

Item 4: Denumește obiectele care sunt desenate pe fișă, desparte cuvintele în silabe și desenează tot atâtea liniuțe câte silabe are fiecare cuvânt.

Item 5: Găsiți cuvinte formate din trei și patru silabe.

Interpretarea rezultatelor:

Am constatat, că cele mai slabe rezultate, le-au înregistrat copiii, în determinarea numărului și compoziției silabice, în cazul cuvintelor, cu trei-patru silabe.

Măsuri: am sugerat educatoarei a continuat munca, în activități frontale și individuale, pentru perfecționarea discernământului, auditiv în sesizarea sunetelor, în ansamblul cuvintelor, despărțirea cuvintelor, în silabe.

Test pentru determinarea volumului vocabularului cu substantive comune

Obiective: – verificarea vocabularului copiilor referitor la substantive comune

– verificarea deprinderilor de exprimare corectă în propoziții și fraze

Materialul necesar: intuitiv fișe de muncă independentă cu diferite obiecte reprezentate în imagini.

Item 1: Numiți fiecare obiect ilustrat de pe fișă.

Item 2: Alcătuiți câte o propoziție cu fiecare cuvânt ce denumește imaginea.

Timp de lucru: 10 minute.

Punctaj: 1 punct (Item 1)

2 puncte pentru formularea unor propoziții simple (Item 2)

3 puncte pentru formularea unor propoziții dezvoltate(Item 2)

Rezultate:

Item 1 – La fondul principal de cuvinte ce denumesc substantive comune au răspuns corect 19 copii (95%), obținându-se 19 puncte.

Item 2 – 15 copii din 20, reprezentând 75%, au formulat propoziții simple, iar 5 copii (25%) au alcătuit propoziții dezvoltate, acumulând 15 puncte.

Măsuri: Copiii care nu au realizat sarcinile au fost puși în activitățile de repovestire, convorbiri și jocuri didacticte de către educatoare.

Test pentru determinarea volumului vocabularului referitor la antonime

Obiective: – verificarea capacității de a utiliza adjective antonime

– verificarea deprinderii de exprimare orală corectă în propoziții

Timp de lucru: 10 minute.

Material: Pe un disc A vor fi desenate obiecte și ființe cu diferite însușiri (mare, înalt, slab, vesel, bătrân), iar pe discul B opusul acestor noțiuni (mic, scund, gras, trist, tânăr).

Item 1: Alege o imagine, spune ce însușiri are și găsește pe celălalt disc imaginea care are o însușire opusă.

Item 2: Numește un obiect din imagine și alcătuiește o propoziție cu cuvântul ce denumește imaginea.

Punctaj: 1 punct.

Rezultate: Din 20 de copii – 16 copii au obținut câte 16 puncte (80%) – au numit corect însușirile obiectelor și ființelor, precum și opusul acestor adjective

3 copii (15%) au numit numai însușirile obiectelor și ființelor de pe primul disc, fără să numească și opusul lor

1 copil (5%) nu a realizat obiectul testului.

Măsuri: Pentru copiii care nu au realizat sarcinile, a fost organizat de catre educatoare activități diferențiate.

(Colorează copacii mari, Desenează fumul de la cesele mici, Taie cu o linie băiatul cel mare, Încercuiește băiatul scund)

Test pentru verificarea exprimării corecte în propoziții.

Le voi arăta copiilor ,personaje din povești. Copiii, vor trebui, să recunoască, din ce poveste fac parte personajele și să povestească un fragment din povestea respectivă, respectând, succseciunea logică, a ideilor fără abateri, de la subiect.

Material: Fișe pe care sunt desenate personaje din Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă și Iepurele și ariciul de C. Paleakova.

Aplicare: Se lucrează individual. Se va cere subiectului, să recunoască personajele, povestea, din care fac parte și apoi să povestească un fragment din povestea preferată.

Reuzultate:

Din cei 20 copii testați – 20 (100%) au recunoscut personajele

– 12 copii (60%) au povestit corect, utilizând cuvinte și expresii din poveștile respective

– 8 copii (40%) au lacune în cunoștințe

Măsuri: Pentru cei 8 copii au fost organizat activități individuale ca către educatoare constând în exerciții pentru stimularea formulării de propoziții, înlănțuirea logică a ideilor fie prin imagini, fie prin siluete jucării.

Jocul didactic – folosit atât ca metodă, cât și ca procedeu, constituie un mijloc activ, de activizare și îmbogățire, a vocabularului și realizeată o concordanță, perfectă între procesul de cunoaștere, procesul de învățare și atmosfera de joc.

Organizând, acest joc didactic cu copiii, am verificat gradul, în care aceștia și-au însușit unitatea de conținut predată, cum au înțeles cuvintele și expresiile noi, cum le folosesc în vorbire, gradul de înțelegere, a unor noțiuni: bunătate, hărnicie, înțelepciune, cinste, lașitate.

Jocul didactic Al cui este?, cere copiilor să recunoască personajele, din basmele cunoscute și obiectele care le aparțin, alcătuind propoziții în care să folosească substantive în cazul genitiv, să transforme propozițiile simple în propoziții dezvoltate, în care să folosească cuvintele noi. (slută, leneșă. etc)

Obiective operaționale:

O1 – să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate cu substantive pe baza materialui intuitiv

O2 – să caracterizeze personajele și să recunoască obiectele prezentate în imagini precum și basmul din care fac parte

O3 – să găsească noțiuni morale opuse sugerate de conținutul basmelor sau trăsăturile de caracter ale eroilor din basme

O4 – să selecteze obiectele năzdrăvane întâlnite în basm dintre alte obiecte

Sarcina didactică:

Denumirea corectă a substantivelor în cazul genitiv, recunoașterea personajelor din basme și a obiectelor care le aparțin.

Elemente de joc: mânuirea obiectelor, ghicirea, aplauze.

Regulile jocului:

Copilul chemat la masa educatorului alege o imagine (un jeton) cu un obiect cunoscut din basme și îl prezintă grupei. Educatoarea pune întrebarea: Al cui este?

Răspunsul va fi dat printr-o propoziție: Coșul este al Scufiței Roșii.

Material didactic: jetoane cu obiecte și personaje din basmele cunoscute, fișe individuale de evaluare.

Metode și procedee: explicația, demonstrația, problematizarea, povestirea.

Forme de organizare: frontal și în grup.

Forme de evaluare: continuă, orală, acțională.

Desfășurarea jocului:

Copilul alege un jeton pe care este desenat un coș, denumește obiectul și este întrebat:

Al cui este coșul?

Coșul este al Scufiței Roșii.

Ce poveste îți amintește acest personaj?

Varianta I:

I se cere copilului să dezvolte propoziția simplă:

Cosul este al Scufiței Roșii. (propoziție simplă)

Coșul mic și roșu este al Scufiței Roșii. (propoziție dezvoltată)

Varianta II:

Voi citi propoziții din care lipsesc cuvinte, să vedem dacă puteți ghici cuvântul care lipsește.

Material verbal utilizat:

Fata moșneagului era harnică, fata babei era … (leneșă).

Fata moșneagului era frumoasă, fata babei era … (slută).

Harap-Alb era cinstit, Spânul era … (viclean).

Prâslea era curajos, frații lui erau … (fricoși).

Albă ca Zăpada era bună, regina era … (rea).

Forme de evaluare: sumativă.

Item 1: Încercuiește obiectele întâlnite în basme.

Item 2: Numește basmul din care fac parte fiecare din aceste obiecte.

Item 3: Ce personaje din basm folosesc aceste obiecte?

Punctaj:

Item 1 – 1 punct pentru fiecare obiect încercuit

Item 2 – 1 punct pentru fiecare basm recunoscut

Item 3 – 1 punct pentru fiecare personaj numit

Rezultate: Item 1 – 20copii au rezolvat sarcina corect.

Item 2 – 19 copii au recunoscut fiecare basm.

Item 3 – 18 copii au numit corect personajele.

Pentru cei trei copii care nu au realizat sarcinile itemilor 2 și 3 am propus educatoarei să organizez activități compensatorii pentru fixarea și consolidarea acestor cunoștințe.

Prin acest joc am urmărit: precizarea sensului cuvintelor, îmbogățirea vocabularului.

CAPITOLUL V

5.1. Experimentul

Experimentul este considerat cea mai importantă metodă de cercetare, având posibilitatea de a ne furniza date precise și obiective. Înțelegem prin experiment provocarea unui fenomen psihic, în condiții bine determinate, cu scopul de a găsi sau verifica o ipoteză.

Reușita experimentului depinde în mod esențial de valoarea ipotezei și ingeniozitatea montajului experimental, aceasta implică uneori utilizarea mai multor grupe de subiecți, pentru a putea disocia o anume variabilă, în același timp, e foarte importantă calitatea observațiilor. În experiment există două observații: cea inițială și cea finală (efectuată în timpul desfășurării experimentului). Comparația dintre ele ne permite să tragem concluzii.

Aplicarea experimentului, culegerea datelor, evaluarea

Determinarea performanțelor minimale ale copiilor de grupă mare(Grădinita cu program prelungit Nr:12 Alba Iulia) la activitatea de educare a limbajului, au fost determinate prin următoarele probe, relevante pentru studiul efectuat sunt rezultatele obținute la educația limbajului:

Instrumente de comunicare:

Probă pentru determinarea coerenței vorbirii, a capacității imaginative

ITEM 1: Prezentarea copilului câte o imagine și se cere să povestească ce vede.

Materialul didactic: 3 imagini cu diferite peisaje,acțiuni,obiecte

Timp de lucru: 7 minute.

Notare: se va acorda câte un punct pentru:

capacitatea imaginativă; (1 punct)

coerența exprimării; (1 punct)

corectitudinea formării propozițiilor; (1 punct)

Instrument de expresie

ITEM 2: Am urmărit în proba anterioară expresivitatea exprimării pentru care am acordat 2 puncte.

Instrument de cunoaștere

Probă care indică nivelului de dezvoltare a limbajului.

Înțelegerea unor cuvinte familiare (după R. Zazzo).

ITEM 3: Voi pune câteva întrebări cerute, caută să răspunzi cât mai bine.

Întrebări:

a) Ce este un cal? f) Ce este o mână l?

b) Ce este o furculiță? g) Ce este ploaia?

c) Ce este un scaun? h) Ce este o masă?

d) Ce este găina? i) Ce este măru?

e) Ce este o păpușă? j) Ce este morcovul?

Notare: Se acordă 0,5 puncte pentru fiecare răspuns corect.

Proba rezolvată – 5 puncte.

ITEM 3 – 5 puncte.

Material didactic: jetoane.

TIMP DE LUCRU – 15 minute

REZULTATE OBȚINUTE;

INTERPRETARE, REZULTATE, SOLUȚIE PEDAGOGICĂ

Grupa valorică A: (10p) – 7 copii – 35%

Grupa valorică B: (9p) – 5 copii – 25%

Grupa valorică C: (8p, 7p) – 8 copii – 40%

Probe pentru determinarea performanțelor minimale

EDUCAȚIA LIMBAJULUI-Obiective:

Determinarea nivelului de exprimare a copiilor; utitilizarea cuvintelor în propoziții potrivit sensului lor.Determinarea cunoștințelor referitoare la mediul apropiat copiilor; denumirea corectă a cuvintelor integratoare (mobilă, jucării).

ITEM 1 – Descrie obiectele din desen.

ITEM 2 – Spune care dintre acestea sunt jucării si caresunt obiecte de mobilă.

MATERIAL DIDACTIC: fișe de evaluare individuale.

NOTARE: ITEM 1 – 3 puncte. ITEM 2 – 3 puncte.

TIMP DE LUCRU: 8 minute.

REZULTATE OBȚINUTE; ÎNREGISTRAREA REZULTATELOR

INTERPRETARE, REZULTATE, SOLUȚIE PEDAGOGICĂ

Grupa valorică A: 14 copii – 6 puncte – 70%

Grupa valorică B: 4 copii – 5 puncte – 20%

Grupa valorică C: 2 copii – 3 puncte – 10%

5.2. Evaluarea

Evaluarea este activitatea comună a educatoarei și a preșcolarului în cadrul căreia se închide circuitul predare-învățare.

Procesele de evaluare însoțesc permanent activitatea de învățare și sunt menite să conducă la îmbunătățirea acesteia. Evaluarea vizează atât rezultatele activității pedagogice, cât și strategia aplicată, fiind implicată în întreaga desfășurare a activității pedagogice. Evaluarea este o componentă esențială a procesului didactic. După Ausubel, ea este punctul final dintr-o succseiune de evenimente.

PROBĂ DE EVALUARE – CHESTIONAR Evaluarea finală – educarea limbajului.

Aspecte fonetice: propoziția, cuvântul, silaba, sunetul.

Teme propuse: Jocuri didactice:

Cine spune mai multe cuvinte?

Cine știe câștigă!

Cu ce sunet începe cuvântul?

Jocul silabelor

La televizor (omonime)

Jocuri-exerciții: Întrebare și răspuns (antonime)

Cum este?(sinonime)

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

După parcurgerea tematicii propuse toți copii vor fi capabili:

să formeze cât mai multe cuvinte cu o silabă dată

să formuleze propoziții cu un cuvânt dat

să denumească sunetul cu care începe un cuvânt (sunetul inițial)

să despartă cuvinte în silabe

să formeze cuvinte cu un sunet dat

să denumească sunetul cu care se termină un cuvânt (sunetul final)

să opereze cu antonime, omonime, sinonime

Metode și procedee de evaluare a gradului de realizare a obiectivelor

ITEM 1 – formează două cuvinte cu silaba dată . . . . 1punct

ITEM 2 –.formulează o propoziție cu un cuvânt dat și numără cuvintele . . . . . . . . . . . 1 punct

ITEM 3 – găsește omonimul cuvântului dat. . . . . . . . . . . . . . . 1 punct

ITEM 4 – găsește antonimul cuvântului dat. . . . . . . . . . . . . . 1 punct

ITEM 5 – găsește sinonimul cuvântului dat . . . . . . . . . . . . . . . .1 punct

PROBĂ DE EVALUARE – SET DE FIȘE INDIVIDUALE

ITEM 6 – desparte cuvintele reprezentate în întregime, în silabe și desenează pe etichete tot atâtea liniuțe câte silabe are cuvântul ( 1punct)

ITEM 7 – încercuiește cuvintele care încep cu același sunet . (1 punct)

ITEM 8 – desenează pe tichetă tot atâtea liniuțe câte sunete are cuvântul reprezentat în imagine (2 puncte)

PUNCTAJ MAXIM: 9 puncte; TIMP DE LUCRU: 15 minute.

REZULTATELE PROBEI DE EVALUARE

INTERPRETARE, REZULTATE

Nr. copii testați: 20. Realizat: 90,55.

Grupa valorică A – 9 puncte – 10 copii – 50%

Grupa valorică B – 8 puncte – 5 copii – 25%

Grupa valorică C – 7,6 puncte – 5 copii – 25%

REZULTATE: 90,55%, REUȘITĂ TOTALĂ

Interpretarea rezultatelor

În urma probei de evaluare aplicată am constatat că, procentul de realizare a fost peste 90,55%, ceea ce înseamnă că majoritatea copiilor și-au însușit unitățile de conținut transmise.

Cei 20 de copii care au participat la această testare au realizat itemii probelor în procent de 90,55%, demonstrând că pot formula corect propoziții cu un cuvânt dat, pot formula cuvinte cu un sunet dat, despart corect în silabe și operează cu antonime, omonime și sinonime.

Un număr mic de copii a întâmpinat greutăți în găsirea antonimelor, omonimelor și a sinonimelor. Majoritatea au dovedit rapiditate în gândire, viteză de reacție la răspuns, antrenând operațiile gândirii în rezolvarea probelor. Există un număr mic de copii care se exprimă mai greu în propoziții, aceștia sunt și mai emotivi, dar prezentând și superficialitate în rezolvarea itemilor.

Concluzii

În prezenta lucrare am încercat sa demonstrez pe bazele științifice psihopedagogice, fundamentarea experienței dobandite pe parcursul anilor de practica în realizarea obiectivelor fundamentale ale activităților instructiv educative din grădiniță privind imbogățirea vocabularului preșcolarilor prin povestiri.

Consider că scopul pe care l-am urmărit a fost atins dacă am izbutit să trezesc interesul copiilor pentru exercițiile de vorbire, interes care este unul din primele condiții ale reușitei.

Deoarece una dintre preocupările de bază ale eduatoarei este reflectarea asupra importanței expresivității orale și a mijloacelor de a o îmbunățății permanent în funcție de treptele de vârstă.

În acestă lucrare am incercat să indic, prin reflexii și exemple, condițiile de succes ale unei astfel de inteprinderi educative pe care o știu anevoioasă și care trebuie să înceapa de îndată ce copilul poate vorbii, deci oata cu intrarea în grădiniță.

Omul are nevoie să comunice cu semenii săi, foarte devreme, în pragul vârstei de 3 ani, copilul fiind un om în această privință, formarea unui vocabular bogat pentru a facilita exprimarea constituie unul din aspectele cunoașterii triadei, adică acel moment al procesului cognitiv în care obsrvațiile prelucrate în gândire (înțelese), capătă expresie inteligibilă în cuvânt.

Unul din aspectele cuprinse în această lucrare pe baza cercetării efectuate este cunoașterea exprimată prin înțelegere, observare și verbalizare.

Observația, gândirea, exprimarea se formează și se dezvoltă în cadrul unui proces instructiv-educativ de durată, din care face parte, în mod implicit, îmbogățirea vocabularului preșcolarilor prin povestiri. Acest proces se identifică cu însuși procesul cunoașterii, procesul instructiv-educativ desfășurat de-a lungul preșcolarității, motivația fiind implicarea dezvoltării vocabularului în practica însușirii tuturor disciplinelor prevăzute în planul de învățământ.

Am căutat să demonstrez cu exemple din activitatea pedagogică rolul pe care îl are educația limbajului la dezvoltarea personalității copiilor preșcolari, cât și metoda povestirilor ce poate stimula îmbogățirea vocabularului, deprinzându-i pe copii să observe, să gândească, să argumenteze și să se exprime corect, logic.

Pentru reușita activităților ce vizează îmbogățirea vocabularului trebuie ținută seama de următorii factori pe care îi gasi descriși și indicați în laboratoarele preșcolare editate pana la ora actuala:

Nivelul dezvoltării fizice;

Nivelul dezvoltării intelectuale;

Dezvoltarea socio-afectivă

Nivelul dezvoltării psihologice

Nivelul dezvoltării limbajului

Disponibilitatea ludică

Ipoteza cercetării exprimă și validează eficiența povestirilor în îmbogățirea vocabularului și contribuția acesteia la realizarea unei comunicări verbale optime între copii și cei din jurul lor după cum am demonstrat prin concluziile și datele cuprinse pe parcursul lucrării.

BIBILIOGRAFIE

Andraud A.- Cum să facem exercițiile de vorbire în grădinița de copii. E.D.P.1980

Balint M -Metodica activităților de educare a limbajului în învățmântul prșcolar Didactica limbii și literaturii române ,Iași, Polirom,2008.

Barbu H., Popescu E., Șerban F. – Exprimarea coretă la vârstă preșcolară, Slatina, Ed.Didactic Pres,2007

Crețu R.Z. Evaluarea personalității, Modele alternative, Polirom, Iași 2005

Crețu T, Psihologia educației, Editura Credis, București 2004

D. Ausubel , Fl. Robinson – “Învățarea în școală”, E.D.P., București 1981

Damșa, I., Toma-Damșa, M., Ivănuș, Z -Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii și în clasa I, Drăgan Nicola, Ioan Nicola –Cercetarea psiho-pedagogică, Editura Tipouner, Târgu Mureș, 1993

Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București, 1996

Golu Pantelimon, Zlate Mielu, Verza Emil – Psihologia copilului, Manual pentru clasa a XI-a, școli normale, E.D.P., București, 1993

Jinga Ioan, Negreț Ion – Învățarea eficientă, Editis, București, 1994

Mitu Florica, Antonovici Ștefania, -Metodica activităților de educare a limbajului în invățămânul preșcolar. Ed2-a rev. Buc. Humanitas Educațional 2005

Munteanu, A. Psihologia dezvoltării umane, Ed. Polirom, Iași 2006

Răduț, Angelica, Contribuția jocurilor didactice și a diverselor exerciții la dezvoltarea limbajului și a comunicării orale, Slatina, Ed.Didactic Pres, 2009

Slama-Cazacu Tatiana – Relațiile dintre grădiniță și limbaj în ontogeneză, Ed.Sincron București 1991

Slama Cazacu Tatiana – Probleme ale dezvoltării limbii române ca limbă maternă în grădinițe și clasele primare în culegerea metodică, București, 1975

Schiopu Ursula – Psihologia copilului – Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1994

Verza Emil, Șchiopu Ursula – Psihologia vârstelor, E.D.P., București, 1981

Voiculescu Elisabeta – Pedagogie preșcolara -Editura Aramis -2003

Zlate, M, -Fundamentele psihologiei, ProHumanitate, București 2000

http://universulspiritual. t165-experimentul/online.ro

ANEXA NR. 1

Proiect de activitate

Grupa: mare

Obiectul:educarea limbajului și a comunicării orale

Subiectul : Recunoști povestea ? (Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă)

Tema :lectură dupa imagini

Obiectiv fundamental: reconstituirea poveștii prin “lecturarea” unor imagini care ilustrează momentele principale ale subiectului narațiunii

Obiective operationale:

-să recunoască titlul poveștii (și autorul)dupa prima imagine prezentată;

-să prezinte momentele acțiunii , în funcție de derularea imaginilor;

-să utilizeze expresii (accesibile varstei lor ) din textul lui Creangă;

-să integreze imaginea prezentată la un moment dat, în succesiunea logica a momentelor poveștii;

-să asocieze o propoziție spusă de educatoare (sau unul dintre colegi ), privitoare la un moment al poveștii, cu imaginea corespunzatoare;

-să dezaprobe faptele și conduita personajului negative (vulpea);

-să-și exprime compasiunea față de urs, dar și dezaprobarea față de el, pentru că a crezut în vulpe, despre care se știe ca este vicleană;

-să compare situația în care se afla ursul păcălit, cu o situație neplacută în care s-a aflat un cunoscut sau chiar unul dintre preșcolari, din cauza credulității.

Tipul de activitate: de evaluare.

Metode și procedee folosite : observația, conversația, povestirea.

Resurse materiale : imagini care să ilustreze momentele principale ale poveștii, aparat audio cu muzica de fond.

Durata activitatii : 30-35 min.

Pregatirea activitatii: pentru crearea unei atmosfere plăcute și intime, potriviă unei repovestiri dupa narațiunea lui Creangă, copiii se vor așeza în semicerc pe pernuțe, nu pe scăunele, ca de obicei. Imaginile prezentate vor fi pictate de mana educatoarei (inainte cu doua-trei zile, pentru a fi noi pentru copii), respectand toate cerințele unui material reușit: de marime , culoare, forma, cât mai aproape de realitate.

Desfășurarea activității

ANEXA NR. 2

PROIECT DE ACTIVITATE DIDACTICA

GRUPA :mare

CATEGORIA ACTIVITĂȚII: Educarea limbajului

TEMA ACTIVITĂȚII: Fata babei și fata moșneagului, de Ion Creangă

MIJLOC DE REALIZARE: povestirea educatoarei

TIPUL ACTIVITĂȚII: dobândirea de cunoștințe

SCOPUL ACTIVITĂȚII: cunoașterea unor caracteristici ale personajelor din poveste pe baza înțelegerii conținutului acesteia, formarea unor trăsături de caracter: dreptate, bunătate,hărnicie; dezvoltarea capacității de a audia un text, reținând ideile principale;

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1-să extragă ideile principale din poveste;

O2-să identifice personajele principale, descriindu-le pe scurt ;

O3-să sublinieze comportamentul acestora, indicând situații de dreptate și nedreptate, de adevăr și minciună, de bunătate și răutate ;

STRATEGII DIDACTICE:

METODE ȘI PROCEDEE:expunerea, explicația, conversația, povestirea, brainstormingul;

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: imagini din poveste, siluete ale personajelor,măști, machetă;

FORME DE ORGANIZARE: individual, pe grupuri mici, frontal;

DURATA :25-30 minute

EVALUAREA : continuă,prin observarea comportamentului copiilor,analiza răspunsurilor;

finală, prin aprecieri asupra realizării obiectivelor;

DEMERSUL DIDACTIC

ANEXA Nr. 3

Recunoaste povestea

Răspuns: Fata babei si fata moșneagului

Răspuns: Scufița roșie

Răspuns: Capra cu trei iezi

Alba ca zăpada

ANEXA NR.4

FIȘĂ MODEL

Desparte cuvintele reprezentate în întregime, în silabe și desenează pe etichete tot atâtea liniuțe câte silabe are cuvântul

Desenează pe tichetă tot atâtea liniuțe câte sunete are cuvântul reprezentat în imagine

Încercuiește cuvintele (imaginile) care încep cu același sunet

BIBILIOGRAFIE

Andraud A.- Cum să facem exercițiile de vorbire în grădinița de copii. E.D.P.1980

Balint M -Metodica activităților de educare a limbajului în învățmântul prșcolar Didactica limbii și literaturii române ,Iași, Polirom,2008.

Barbu H., Popescu E., Șerban F. – Exprimarea coretă la vârstă preșcolară, Slatina, Ed.Didactic Pres,2007

Crețu R.Z. Evaluarea personalității, Modele alternative, Polirom, Iași 2005

Crețu T, Psihologia educației, Editura Credis, București 2004

D. Ausubel , Fl. Robinson – “Învățarea în școală”, E.D.P., București 1981

Damșa, I., Toma-Damșa, M., Ivănuș, Z -Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii și în clasa I, Drăgan Nicola, Ioan Nicola –Cercetarea psiho-pedagogică, Editura Tipouner, Târgu Mureș, 1993

Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București, 1996

Golu Pantelimon, Zlate Mielu, Verza Emil – Psihologia copilului, Manual pentru clasa a XI-a, școli normale, E.D.P., București, 1993

Jinga Ioan, Negreț Ion – Învățarea eficientă, Editis, București, 1994

Mitu Florica, Antonovici Ștefania, -Metodica activităților de educare a limbajului în invățămânul preșcolar. Ed2-a rev. Buc. Humanitas Educațional 2005

Munteanu, A. Psihologia dezvoltării umane, Ed. Polirom, Iași 2006

Răduț, Angelica, Contribuția jocurilor didactice și a diverselor exerciții la dezvoltarea limbajului și a comunicării orale, Slatina, Ed.Didactic Pres, 2009

Slama-Cazacu Tatiana – Relațiile dintre grădiniță și limbaj în ontogeneză, Ed.Sincron București 1991

Slama Cazacu Tatiana – Probleme ale dezvoltării limbii române ca limbă maternă în grădinițe și clasele primare în culegerea metodică, București, 1975

Schiopu Ursula – Psihologia copilului – Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1994

Verza Emil, Șchiopu Ursula – Psihologia vârstelor, E.D.P., București, 1981

Voiculescu Elisabeta – Pedagogie preșcolara -Editura Aramis -2003

Zlate, M, -Fundamentele psihologiei, ProHumanitate, București 2000

http://universulspiritual. t165-experimentul/online.ro

ANEXA NR. 1

Proiect de activitate

Grupa: mare

Obiectul:educarea limbajului și a comunicării orale

Subiectul : Recunoști povestea ? (Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă)

Tema :lectură dupa imagini

Obiectiv fundamental: reconstituirea poveștii prin “lecturarea” unor imagini care ilustrează momentele principale ale subiectului narațiunii

Obiective operationale:

-să recunoască titlul poveștii (și autorul)dupa prima imagine prezentată;

-să prezinte momentele acțiunii , în funcție de derularea imaginilor;

-să utilizeze expresii (accesibile varstei lor ) din textul lui Creangă;

-să integreze imaginea prezentată la un moment dat, în succesiunea logica a momentelor poveștii;

-să asocieze o propoziție spusă de educatoare (sau unul dintre colegi ), privitoare la un moment al poveștii, cu imaginea corespunzatoare;

-să dezaprobe faptele și conduita personajului negative (vulpea);

-să-și exprime compasiunea față de urs, dar și dezaprobarea față de el, pentru că a crezut în vulpe, despre care se știe ca este vicleană;

-să compare situația în care se afla ursul păcălit, cu o situație neplacută în care s-a aflat un cunoscut sau chiar unul dintre preșcolari, din cauza credulității.

Tipul de activitate: de evaluare.

Metode și procedee folosite : observația, conversația, povestirea.

Resurse materiale : imagini care să ilustreze momentele principale ale poveștii, aparat audio cu muzica de fond.

Durata activitatii : 30-35 min.

Pregatirea activitatii: pentru crearea unei atmosfere plăcute și intime, potriviă unei repovestiri dupa narațiunea lui Creangă, copiii se vor așeza în semicerc pe pernuțe, nu pe scăunele, ca de obicei. Imaginile prezentate vor fi pictate de mana educatoarei (inainte cu doua-trei zile, pentru a fi noi pentru copii), respectand toate cerințele unui material reușit: de marime , culoare, forma, cât mai aproape de realitate.

Desfășurarea activității

ANEXA NR. 2

PROIECT DE ACTIVITATE DIDACTICA

GRUPA :mare

CATEGORIA ACTIVITĂȚII: Educarea limbajului

TEMA ACTIVITĂȚII: Fata babei și fata moșneagului, de Ion Creangă

MIJLOC DE REALIZARE: povestirea educatoarei

TIPUL ACTIVITĂȚII: dobândirea de cunoștințe

SCOPUL ACTIVITĂȚII: cunoașterea unor caracteristici ale personajelor din poveste pe baza înțelegerii conținutului acesteia, formarea unor trăsături de caracter: dreptate, bunătate,hărnicie; dezvoltarea capacității de a audia un text, reținând ideile principale;

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1-să extragă ideile principale din poveste;

O2-să identifice personajele principale, descriindu-le pe scurt ;

O3-să sublinieze comportamentul acestora, indicând situații de dreptate și nedreptate, de adevăr și minciună, de bunătate și răutate ;

STRATEGII DIDACTICE:

METODE ȘI PROCEDEE:expunerea, explicația, conversația, povestirea, brainstormingul;

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: imagini din poveste, siluete ale personajelor,măști, machetă;

FORME DE ORGANIZARE: individual, pe grupuri mici, frontal;

DURATA :25-30 minute

EVALUAREA : continuă,prin observarea comportamentului copiilor,analiza răspunsurilor;

finală, prin aprecieri asupra realizării obiectivelor;

DEMERSUL DIDACTIC

ANEXA Nr. 3

Recunoaste povestea

Răspuns: Fata babei si fata moșneagului

Răspuns: Scufița roșie

Răspuns: Capra cu trei iezi

Alba ca zăpada

ANEXA NR.4

FIȘĂ MODEL

Desparte cuvintele reprezentate în întregime, în silabe și desenează pe etichete tot atâtea liniuțe câte silabe are cuvântul

Desenează pe tichetă tot atâtea liniuțe câte sunete are cuvântul reprezentat în imagine

Încercuiește cuvintele (imaginile) care încep cu același sunet