Povestirea -metodă de dezvoltare a capacității preșcolarilor de a comunica corect [601396]

POVESTIREA
METODĂ DE DEZVOLTARE A CAPACITĂȚII
PREȘCOLARILOR DE A COMUNICA CORECT

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
LECT . UNIV. DR. STAN RUXANDRA

ABSOLVENT Ă
JOIȚA BIANCA -MAGDALENA

PITE ȘTI
2018

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 1
CAPITOLUL 1. ISTORIA PEDAGOGIEI. APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA
PEDAGOGIEI CA ȘTIINȚ Ă ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 2
CAPITOLUL 2. COMUNIC AREA ………………………….. ………………………….. …………………… 7
SECȚIUNEA 1. NOȚIUNI GENERALE DESP RE COMUNICARE ………………………….. ………………. 8
SECȚIUNEA 2. LIMBAJUL ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 9
SECȚIUNEA 3. COMUNICAREA EMPATICĂ ………………………….. ………………………….. ……….. 12
SECȚIUNEA 4. COMUNICAREA SINERGICĂ ………………………….. ………………………….. ………. 12
SECȚIUNEA 5. COMUNICAREA INTERPERS ONALĂ ………………………….. ………………………… 13
SECȚIUNEA 6. COMUNICAREA DIDACTICĂ ………………………….. ………………………….. ………. 13
CAPITOLUL 3. METODEL E DE PREDARE -ÎNVĂȚARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂ NTUL
PREȘCOLAR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 15
SECȚIUNEA 1. EXPLICAȚIA ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 17
SECȚIUNEA 2. DEMONSTRAȚIA ………………………….. ………………………….. ……………………… 18
SECȚIUNEA 3. CONVERSAȚIA ………………………….. ………………………….. ………………………… 19
SECȚIUNEA 4. POVESTIREA ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 20
SECȚIUNEA 5. COMPETENȚA DE COMUNIC ARE A PREȘCOLARULUI ………………………….. … 23
SECȚIUNEA 6. INDICATORI AI COMUNIC ATIVITĂ ȚII ………………………….. ……………………… 23
SECȚIUNEA 7. EDUCAREA LIMBAJULUI Î N ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘC OLAR . ROLUL
LIMBAJULUI ÎN DEZVOL TAREA GENERALĂ A COP IILOR PREȘCOLARI ………………………….. …. 24
SECȚIUNEA 9. PARTICULARITĂȚILE DEZ VOLTĂRII VORBIRII LA COPILUL DE VÂRSTĂ
PREȘCOLARĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 25
SECȚIUNEA 10. ROLUL EDUCATOAREI ÎN EDUCAREA VORBIRII CO RECTE LA PREȘCOLARI
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 26
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 40
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 41

1 INTRODUCERE
Principala metoda de formare și informare a omului o reprezintă limbajul.
În timpul grădiniței se pun bazele pe ntru dezvoltarea viitorul elev. Un preșcolar cunoaște
aproximativ 1500 de cuvinte, astfel are nevoie de ajutor din partea familiei și a cadrului didactic
pentru a asimila și pentru a își însușii limba română.
În cadrul grădinițelor, povestirea este folosit ă ca metodă de predare -învățare. Această
metodă este una dintre cele mai eficiente, doarece este una distractivă, care îi antrenează pe copii.
Prin intermediul acestei metode preșcolarii ajung să își însușească expresii poetice, forme stilistice
și se fami liarizează cu structura limbii române, astfel își dezvoltă gândirea și modul de vorbire.
Activitățile de povestire exersează vorbirea copiilor, îî ajută să dobândească deprinderea
de a povesti, aceasta ajutând la obținerea unor șanse mai mari de exprimare corectă și coerentă.
Fiecare poveste joacă un rol important în dezvoltarea preșcolarilor. Din fiecare poveste
preșcolarii învață cuvinte noi, învață cum să depășească și să se comporte în anumite situații.
Fiecare poveste contribuie la formarea personal ității preșcolarilor, toate poveștile conțin
cel puțin câte un mesaj din care viitori elevi au ce învăța, de exemplu din povestea „Scufița Roșie”
învață care sunt consecințele neascultării; din poveste „Ursul păcălit de vulpe”, „Punguța cu doi
bani”, învaț ă că minciuna, lăcomia, viclenia, nu sunt exemple de urmat; frumusețea prieteniei o
învață din povestea „Ridichea uriașă”, dragostea și grija părinților față de copii le învață din
povestea „Lebedele”, iar din povestea „Cei trei purceluși” învață ce înseam nă modestia și hărnicia.

2 CAPITOLUL 1 . ISTORIA PEDAGOGIEI. APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA
PEDAGOGIEI CA ȘTIINȚĂ

Știința este o formă a conștiinței sociale, care include atât activitatea desfășurată în
vederea obținerii unor cunoștințe noi, cât și rezultatul acestei activități -totalitatea cunoștințelor
științifice care constituie în ansamblul lor tabloul științific al lumii1.
Scopul oricărei științe este de a descrie, de a explica și de a prognoza procesele și
fenomenele realității, care formează obiectul 3 e i de cercetare pe baza legilor ce le descoperă,
reflectarea teoretică a realității. Criteriul veridicității științei este practica – o formă specifică de
activitate umană. Odată cu dezvoltarea societății, cu îmbogățirea culturii și civilizației, s -au
const ituit și au evaluat și științele. În Antichitate toate criteriile cunoașterii umane erau cuprinse
într-o singură știință – Filosofia. Ca urmare a maturizării practicii social -istorice și a lărgirii
orizontului cunoașterii umane, din corpul inițial al filos ofiei s -au desprins succesiv diferite științe
(cunoscute sub denumirea de științe particulare)2.
În prima etapă, cea mai lungă cu întindere în timp, s -au constituit științe independente
separate prin frontiere mai mult sau mai puțin distincte și chiar fix e. Specializarea și diversificarea
științelor particulare a fost rezultatul unui proces de diviziune: din vastul domeniu al filosofiei
fiecare disciplină științifică s -a născut prin circumscierea preocupărilor asupra unui domeniu
limitat. De asemenea, util izarea, cu precădere a metodei metafizice ca metodă generală de
cunoaștere a realității, caracterizată prin abordarea obiectelor și proceselor în mod izolat, a dus la
constituirea unor științe separate, independente, fără legătura între ele. La aceasta au contribuit și
condițiile social -istorice care au favorizat sau chiar au impus apariția unor anumite științe.
Într-o a doua etapă, de dată mai recentă, s -a produs diversificarea științelor printr -un
proces de integrare sau interdisciplinaritate care a cond us la apariția disciplinelor de graniță
(geofizică, biofizică, biochimie, lingvistica, matematica etc.)3. Se accentuează tot mai mult
caracterul interdisciplinar al cercetării în toate domeniile. În momentul în care cercetarea nu se
mai limitează la descri erea fenomenelor într -un anumit domeniu, considerate izolat, la explicarea
fenomenelor și a legităților acestora se depășesc în mod forțat frontierele observabilului, deoarece
orice cauzalitate depinde de necesitatea unor deducții și structuri operaționale ireductivile la simpla
constatare. Frontierele între discipline tind să dispară, căci structurile sunt sau comune, sau solidare
unele cu altele. Cercetările interdisciplinare au condus la apariția unei discipline de amplă sinteză

1 Stupacenco, Lidia, Pedagogie (I). Bazele generale ale pedagogiei. Curs universitar , Bălți, 2006, pp. 2 -3,
lucrare disponibilă și în format electronic la următoarele adrese online, accesate în data de 30.05.2018,
https://www.moodle.md/moot2015/pluginfile.php/1753/mod_resource/content/1/…/bazele%20pedagogie%20stupac
enco.pdf , http://tinread.usarb.md:8888/tinread/fulltext/stupacenco/pedag_baz_gen_pedag.pdf .
2 Idem, p. 3.
3 Sion, Grațiela, 200 7, Psihologia vârstelor , Ed. România de mâine ,București, 2007, p p. 15-20.

3 teoretică (teoria informa ției sau informatica, praxiologia sau teoria acțiunii efic iente, știința
conducerii ș.a.)1.
Știința nu există în mod abstract, ea este rezultatul activității de cercetare, totalitatea
enunțurilor verificate și demonstrate ca adevărate. Pe fonul dezvoltării generale a științelor în
condițiile social -istorice date, s -au dezvoltat și s -au constituit și științele educației. Omul este o
ființă complexă, bio -psiho -socială2. De aceea, de problematica și destinul lui se ocupă o mulțime
de științe: biologice, psihol ogice, economice, sociale, politice, culturale etc., fiecare studiind – ul
dintr -un anumit punct de vedere.
Știința care se ocupă în mod expres de formarea personalității omului prin educație este
Pedagogia. Educația constituie obiectul de studiu al pedag ogiei, abordabil din perspectiva
dimensiunii sale funcțional -structurale. Analiza educației, la nivel funcțional -structural presupune
raportarea la trei repere metodologice: un reper metodologic de ordin social, care privește educația,
în mod special, ca p rodus; un reper metodologic de ordin psihologic, care privește educația, în
mod special ca proces; un reper metodologic integrator, de ordin psihosocial, care privește
educația, în mod special, ca activitate cu o acțiune specifică.
Educația ca produs a ap ărut în zorii comunității umane. Se spune că aproximativ cu trei
milioane ani în urmă din lumea animală s -a desprins o ramură a hominoizilor, care prezintă forma
inițială a strămoșului omului din care s -a format mai apoi omul contemporan3.
Este evident fa ptul că despre caracterul educației copiilor din acea perioadă istorică nu
știm nimic. Se poate presupune că caracterul educației de atunci nu se deosebește cu mult de ceea
ce se poate observa astăzi la maimuțe. Pot fi menționate condițional etapele antrop ogenezei: de la
1,5 mln până la 300 -200 mii ani în urmă -epoca arhantropilor și de la 300 -200 mii ani până la 45 –
35 mii ani -epoca paleontropilor.
În regiunea Euro -asiatică oamenii primitivi au apărut în epoca paleolitică timpurie: 700
mii ani în urmă (Crim ea, Caucazul, Asia Mijlocie, mai târziu Transnistria și Siberia). Paleontropii
perfecționau mijloacele de confecționare a uneltelor, perfecționau vânătoarea, erau preocupați de
activitatea gospodărească în grup. Se îmbunătățeau condițiile de viață. Apăreau și se dezvoltau
așezări stabile, se dezvoltau condiții favorabile pentru majorarea numărului copiilor.
Apare educația. Experiența empirică a educației, dezvoltă necesitatea de a păstra și
perfecționa educația. Copii erau tot mai mult încadrați în activit atea de muncă, în cadrul căreia
avea loc formarea lor. Copii participau în: menținerea focului, pregătirea hranei, culesul
pomușoarelor, pescuitul. Toate acestea influențau direct la educarea lor.

1 Stupacenco, Lidia, op. cit. , p. 4.
2 Vrășmaș, Ecaterina, 2000, Psihologia copilului , Ed. Didactică și pedagogică, București, 2000, pp. 13 -18.
3 Ibidem.

4 Etapele următoare de dezvoltare a educației depind în mare măsură de condițiile
climaterice. În perioada paleoliticului mediu (100 mii ani până la era noastră) un ghețar puternic a
acoperit teritoriul Euroasiei. Condițiile extremale au impus oamenii primitivi să -și construiască
locuințe, să folosească focul, să c onfecționeze unelte de muncă, să prelucreze piatra. S -a schimbat
caracterul vânătoarei: oamenii vânau în grup fiare mari. Educația avea menirea de a forma omul,
care lupta pentru existență1.
Cu 45 -35 mii ani în urmă se formează homo sapiens (omul cu rațiu ne). Schimbările care
au loc provoacă tendința de a forma comunități după modalitatea de îndeletniciri: vânători, pescari,
apoi agricultori și mai târziu crescători de animale. Epoca istorică care a început cu 35 mii ani în
urmă, s -a finisat prin anul 5000 p.e. noastră -epoca secolului de piatră -neolitul. În aceea perioadă
au fost pusă bazele unei noi structuri organizaționale -matriarhatul. Se evidențiază căile de rudenie
pe linia mamei. Apare noi relații sociale, femeia influențează mult educația copiilor. (Despre
aceasta ne vorbesc multe lucruri descoperite de către arheologi). Educația nu se organiza în mod
special. Cu educația se ocupau membrii bătrâni ai comunității. Materialele arheologice arată că
tânăra generație era inclusă în viața cotidiană a comun ității și participă activ la toate manifestările
din cadrul comunității2.
Către vârsta de 10 -12 ani adolescenții însușeau priceperi și deprinderi elementare vitale.
La 13 ani de rând cu adulții se încadrau în diverse activități. Copiilor li se transmitea experiența
activității gospodărești, prin participarea la diverse ritualuri3.
Se utilizau în ritualuri jucării -amulete, confecționate din diverse materiale. Jucăriile –
amulete reprezentau tehnica vânatului, tehnica prelucrării pământului. Are loc transmite rea
experienței de viață de la o generație la alta. Mai târziu, când se formează familia monogamă,
educația își extinde conținutul (dezvoltarea fizică și dezvoltarea spirituală).
Fetițele erau crescute de către mamă, băieții de către bărbați (rudele mamei ). Se
evidențiază așa numita “inițiere” – este vorba despre grupe de copii (adolescenți) care prin ritualuri
realizează trecerea adolescenților dintr -o categorie de vârstă în alta. Astfel apar primele instituții,
care aveau drept scop organizarea educației .
Schimbările ce au loc în mijloacele de producere au influențat procesul de trecere de la
utilizarea uneltelor de piatră la producerea uneltelor din cupru, apoi din bronz și pe urmă din fier.
Pe teritoriul ce se extindea de la Nipru până la Altai trăiau crescători de animale, pe teritoriul
Caucazului, Asiei Mijlocii, Moldovei și Ucrainei – agricultori, în Siberia în raioanele cu păduri

1 Tomșa, Gheorghe, Oprescu, Nicolae, Bazele toretice ale psihopedagogiei preșcolare , Ed. V&I Integral
București, 2007, pp. 20 -25.
2 Stupacenco, Lidia, op. cit. , p. 4.
3 Ibidem.

5 vânători. Se formau grupuri, care se ocupau cu o anumită formă de activitate: agricultură, olărit,
prelucrarea metalelor ș.a. Între diverse grupuri se făcea schimb de obiecte, se negocia1.
În epoca neolitică (8 – 6000 ani p.e.n.) apare scrisul -pictograma (din latină -desenat cu
culori și din greacă -a scrie). Semnele desenate ale scrisului pictografic transmiteau informații 5
integre, care nu erau divizate în cuvinte. Se dezvolta așa numita frazeografia (scrisul prin
intermediul tablourilor). Se scria pe coaja de mesteacăn, piele, bambuc. Începe pregătirea viitorilor
conducători de oști, vraci, șamani.
Laconia cu capitala Spar ta și Atica -cu capitala Atena. În aceste două state sau constituit
două sisteme de educație: Educația Spartană și Educația Ateniană.
Laconia reprezenta un stat agrar cu pământuri fertile. Un stat care avea nevoie de
ostașiapărătorii statului. În Sparta s -a creat un ideal deosebit al educației: armonios dezvoltat din
punct de vedere fizic, cu un spirit puternic, însă în esență necărturar. Educarea cetățeanului se afla
în mâinile statului, adică toată responsabilitatea față de formarea generației în creștere era pe
umerii statului2.
După cum scria Plutarh în opera sa “Licury”, apărătorii st atului se formau de mici. Nou –
născutul era examinat de către conducători. Copiii, care se nășteau bolnăvicioși erau aruncați în
prăpastie, iar cei sănătoși, care arătau bi ne se creșteau de către dădace. Dădacele aveau grijă de
copii până la 1 an (1,5 ani). Copiii nu erau înfășați, făceau mișcări libere, se alăptau, nu erau lăsați
să plângă3.
În Atena democratică copii până la 7 ani se educau în familie. La vârsta de 7 ani c opilul
mergea la școală. Până la 7 ani educația copilului o făcea un sclav, numit pedagog. În traducere
pedagogul reprezenta “conducerea cu creșterea copilului”. Încetul cu încetul dintr -un sclav
obișnuit s -a format pedagogul -persoana care ajută copilului să învețe. Instituțiile de învățământ
ateniene se numeau “dudascalioane”. Ele erau pentru bogați. Erau cu plată. Educația musistă
acoperea toate sferele culturii care se socotea că este tutelată de către muze (după mitologia greacă –
fiicele zeiței Mnemosina . Ele tutelau: poezia, muzica, dansul, știința și arta în întregime).
Primele încercări de a lămuri fenomenul educației le întâlnim la marii filozofi: Heraclit,
Democrit, Socrate, Platon, Aristotel (sec.VI -V p.e.n.) – în lucrările sale elaborează idei: fi ecare
om este apt de a învăța, de a cunoaște adevărul și de a se perfecționa. Omul posedă
două unelte ale cunoașterii: senzațiile și rațiunea. Prin organele de simț omul vine
în contact cu lumea înconjurătoare și își formează capacitatea de a gândi.

1 Verzea Emil, 2000, Psihologia vârstelor , Ed. Prohumanitas, București, 2000, pp. 45 -49.
2 Stupacenco, Lidia, op. cit. , pp. 5 -8.
3 Ibidem.

6 Democ rit1 (anii 470/460 p.e.n.) – gânditor enciclopedic – fondatorul ideii materialiste
despre om și lume. A elaborat bazele teoriei cunoașterii, spunând că există cunoștințe raționale și
8 cunoștințe senzoriale. Democrit primul a formulat ideea despre educați a în corespundere cu
natura copilului.
Socrate2 (469-399 î.Hr.) Socrate a susținut o intensă pledoarie pentru deplina dreptate
morală, premisa necesară pentru manifestarea gândirii și a demersului sau
paideic. A pus mai presus ca orice perfectarea calit ăților umane. Obținerea
virtuții este scopul interogației sale filozofice. Dar, pentru a deveni virtuoși,
trebuie să cunoaștem binele. Binele sălăsluește în om și urmează a fi cunoscut.
De aici invitația permanentă la cunoașterea de sine.
Platon3 (427-347 î.Hr.) La Platon, educația este
asimilată cu însuși procesul dialectic, adică demersului științific sau filozofic ca
proces de formare și orientare a ființei către cunoașterea științifică, în sensul antic
al termenului. A cunoaște și a învăța sunt două fa țete ale aceluiași proces de
eliberare care conduce la înțelepciune.
Aristotel4 (384-322 î.Hr.) Aristotel este prototipul profesorului. Este
adeptul dezvoltării progresive a naturii umane. Celor trei trepte ale dezvoltării
“sufletului” (corporalitate, sensibilitate, inteligibilitate) le sunt necesare tratamente
diferite, realizate pr ogresiv prin exerciții și studii compatibile cu puterea
particulară de absorbție.
Marcus Fabius Quintilianus5 (35-95 î -Hr.) Lucrarea “Institutio
oratoria” – 12 capitole – tratat de retorică. I capitol – un tratat de pedagogie
generală. Scopul educației -formarea unui bun orator. Primele impresii
dobândite de copil îl vor influența pentru toată viața -despre experiența

1 Democritos (în greaca veche Δημόκριτος, Democ ritos; n. anii 460 î.e.n., Abdera, Grecia – d. anii 360
î.e.n.) a fost un filosof grec presocratic. Mai multe informații la următoarea adresă online, accesată în data de
30.05.2018: https://ro.wikipedia.org/wiki/Democrit .
2 Socrate (greacă: Σωκράτης Sōkrátēs; n. cca. 470 î.Hr. – d. 7 mai 399 î.Hr.) a fost un filosof din Grecia
antică. Mai multe informații la următoarea adresă online, accesată în data de 30.05.2018:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Socrate.
3 Platon (în greacă: Πλάτων; Plátōn; n. cca. 427 î.Hr. — d. cca. 347 î.Hr.) a fost un filozof al Greciei antice
și fondatorul Academiei din Atena. Este considerat figura pivotantă pentru dezvoltarea filosofiei, în special a tradiției
Occidentale. Spre deosebire de ceilalți filosofi contemporani ai săi, întreaga operă a lui Platon se presupune că a
supraviețuit intactă pentru mai bine de 2500 de ani. Mai multe informații la următoarea adresă online, accesată în data
de 30.05.2018: https://ro.wikipedia.org/wiki/Platon.
4 Aristotel (în greacă: Αριστοτέλης, Aristoteles) (n. 384 î.Hr. – d. 7 martie 322 î.Hr .) a fost unul din cei mai
importanți filozofi ai Greciei Antice, clasic al filozofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii peripatetice.
Mai multe informații la următoarea adresă online, accesată în data de 30.05.2018:
https://ro.wikipedia. org/wiki/Aristotel.
5 Marcus Fabius Quintilianus sau Quintilian (n. 35 – d. 100) a fost un retor și pedagog roman, fiind, alături
de Cicero, unul dintre renumiții oratori și scriitori latini. Originar din Peninsula Iberică (Hispania), a studiat la Roma,

7 personală a copilului. Studiile trebuie începute la momentul potrivit – 7 ani. Deprinderea scrisului,
cititului, socotitului se formează la șc oală.
Deci, în antichitate sunt făcute încercări de a supune analizei fenomenul social educația
și de a determina educația ca proces, orientat spre formarea personalității umane.
La sfârșitul secolului V societatea feudală încetează să existe și începe o n ouă epocă
numită Evul Mediu. Apar și se dezvoltă relații feudale susținute de creștenism. Evul Mediu
reprezintă o epocă istorică mare mai mult de 12 secole. Evul Mediu de regulă este împărțit în trei
perioade: V -X evul mediu timpuriu; XV -XIII – evul mediu dezvoltat; XIV -XVI epoca Renașterii.
Se caracterizează Evul Mediu prin apariția și dezvoltarea învățământului, legată de apariția și
dezvoltarea culturii bisericești1.
La începutul sec.VII pe teritoriul Irlandei și Britaniei, datorită activismului călugăr ilor au
fost deschise primele școli bisericești. Se deschideau pe lângă mănăstiri, datorită faptului că acolo
s-au păstrat manuscrise, care serveau ca manuale. Conținutul învățământului se baza pe lucrările
lui Augustin. Lucrările prevedeau cunoștințe laic e-limbi străine, istoria, dialectica, retorica, bazele
matematicii. Programa era atât pentru școlile “mirești” cât și pentru cele interne, care pregăteau
călugări. Se acorda multă atenție educației morale. Instruirea se făcea la diverse niveluri: elementar
(cititul, scrisul, socotitul, cântul) – 5 ani; nivel mediu -trivium (gramatica, latina, retorica și
dialectica); nivelul superior -cvadrium (aritmetica, geometria, astronomia, muzica). Cartea
principală era Cas oslovul -învățarea pe de rost . A u apărut manual e și indicații metodice (Prisițian,
Donat).
Iată deci că pedagogia are o istorie demnă de a fi analizată și care ar putea face cu ușurință
onectul unui studiu aprofundat, cum ar fi un doctorat în această materie. Având în vedere
amploarea pre zentei lucrări , mă voi rezuma în prezentarea is toriului la cele arătate mai sus, având
convingerea că din acest succint studiu se poate trage o concluzie clară în privința evoluției
ulterioare în materie .

CAPITOLUL 2. COMUNICAREA

devenind profesor de retorică și avocat. I s -a încredințat educația nepoților împăratului Vespasian. Mai multe
informații la următoarea adresă online, accesată în data de 30.05.2018: https://ro.wikipedia.org/wiki/Quintilian.
1 Stupacenco, Lidia , op. cit., pp . 14-15.

8
SECȚIUNEA 1. Noțiuni generale despre comunicare

Comunicarea interpersonală începe încă din perioada intrauterină.
Comunicarea între oameni este un proces bidirecțional care implică particip area a cel puțin
două persoane. Comunicarea presupune transmiterea unui mesaj și rec epționarea/înțelegerea
acestuia m esajul poate fi transmis prin limbaj v erbal, nonverbal și paraverbal l imbajul corpului
este un element esențial în ciclul comunicării c uvintele al căror sens nu este înțe les sunt inutile în
comunicare b una comunicare implic ă mai multe etape. Eșecul procesul ui de comunicare survine
atunci c ând unul din participanții la conversație întâmpină dificultăți la una din aceste etape.
Pentru ca o comunicare să poată avea loc, este nevoie de o persoană cu care să comunicăm,
de un cod comun și de un s ubiect (o temă) de conversație. Comunicarea este un proces de schimb
de influențe, energie, informații. Suportul comunicării este mesajul care se transmite de la un
emițător către un receptor.
Comunicarea reprezintă schimbul de mesaje între cel puțin două persoane, din care una
emite (exprimă) o informație, iar cealaltă o recepționează (înțelege), cu condiția ca ambii parteneri
să cunoască codul (să vorbească aceeași limbă).
Mesajele pot fi verbale (adică orale, scrise și citite) sau nonverb ale, (adică exprimate prin
semne, gesturi, desene), sau paraverbale (ton, volum, dicție, ritm, accente, pauze etc.).
Instrumentul comunicării este limba.
„Limbajul corpului“ reprezintă, de asemenea, o parte importantă a comunicării. Prin
„limbajul corpului “ numim mesajele transmise prin expresia feței, poziția corpului, contactul
vizual, gesturi etc.
O bună comunicare presupune combinarea armonioasă a limbajului verbal cu cel nonverbal
și cu aspecte paraverbale. Prin comunicare ne exprimăm gândurile, sentim entele, dorințele,
intenț iile, experiențele trăite etc. Primim informații și oferim informații. Din dinamica acestor
schimburi, prin învățare, omul se c onstruiește pe sine ca personalitate.

9 Capacitatea de a comunica reprezintă o premisă a procesului de con struire a relațiilor
interpersonale și de integrare socială. Comunicarea începe încă din perioada intrauterină, se
continuă cu primul Țipăt al nou -născutului și răspunsul mamei, și se dezvoltă în procesul de
interacțiune cu lumea înconjurătoare.
Mulți oame ni consideră procesul comunicării ca fiind un proces simplu, deoarece la
majoritatea persoanelor el decurge ușor.
Dacă ne gândim totuși ce anume reprezintă comunicarea, vom fi surprinși de cât de
complex este acest proces în realitate…așadar, să facem cu noștință cu aceste etape, începând cu
recepționarea unui mesaj și sfârșind cu aăspunsul la acest mesaj.1
Comunicarea reprezintă una dintre cele mai importante acțiuni pe care omul le desfășoară
pe parcursul vieții. Pe tot parcursul vieții, cele mai multe o re le petrecem comunicând, fie ca este
vorba despre o comunicare activă sau pasivă; verbală sau nonverbală, o bună parte din viața noastră
o petrecem comunicând.

SECȚIUNEA 2. Limbajul

Oamenii comunică cu ajutorul limbii.
Limba este formată din semne/simboluri, care, împreună, formează un cod cu ajutorul

1Gid pentru părinți, educatori și alte persoane implicate în lucrul cu copii care au dificultăți de comunicare ,
publicat de unicef, lucrare disponibilă și în format electronic la următoarea a dresă online, accesată în data de
31.05.2018 , http://www .unicef.ro/wp -content/uploads/Unicef_Sa -comunicam -cu-placere_pt -site.pdf
55%38%7%Sales
Nonverbal Paraverbal Verbal

10 Căruia se transmit și se recepționează mesajele. Aceste simboluri pot fi verbale sau
nonverbale.
Limbajul implică înțelegerea și exprimarea.
Când comunicăm, folosim o combinație a tuturor acestor tipuri de limbaj, dar, de obicei,
folosim unul din ele într -o mai mare măsură decât altele. Limbajul oral, datorită eficienței sale
crescute, este cel mai des folosit, celelalte tipuri de limbaj jucând un rol complementar. Nu toți
oamenii pot însă să comu nice prin limbaj oral, de aceea trebuie să reținem că se poate comunica
prin toate tipurile de limbaj.
Pentru a putea folosi fiecare din aceste tipuri de limbaj, avem nevoie de anumite
instrumente: vorbirea folosește buzele, limba, palatul moale, laringele și plămânii; scrisul și cititul
presupun coordonare vizuo -manuală și mișcări motorii; limbajul semnelor/gesturilor utilizează
mâna, palma, precum și întregul corp; limbajul desenelor implică controlul vizual și manual și
exprimarea grafică.
Aceste instrum ente, în parte, nu sunt suficiente pentru comunicare; cele mai importante
instrumente de care avem nevoie sunt înțelegerea și capacitatea de a învăța.1
Comunicarea verbală poartă un rol fundamental în organizarea și structurarea societății.
Instrumentul in dispensabil pentru a putea fi realizată comunicarea verbala este cuvântul, acesta
poate fi rostit sau scris, ca mai apoi si fie verbalizat, însă trebuie să existe. Pentru ca două entități
să se poată înțelege, ambele trebuie să vorbească aceeași limbă.
Există avantaje ale comunicării verbale, însă există și dezavantaje. Ca avantaje putem
enumera: sunt diferite moduri în care se poate realiza: în limbaj oral, scris sau intern; conținutul
transmis poate fi unul complex; pune în evidență creativitatea umană, d ar și capacitatea de gândire.
Așa cum există avantaje, exista și dezavantaje, ca de exemplu: are nevoie de mijloace
nonverbale pentru a avea expresivitate; transmiterea și receptarea mesajului se produc mai încet,
uneori este mai ușor să faci un gest pentr u a fi înțeles.
Comunicarea nonverbală, la fel ca și cea verbală, poartă un rol fundamental în organizarea
și structura societății. Dacă pentru comunicarea verbală avem nevoie de cuvinte, pentru
comunicarea nonverbală sunt suficiente gesturile. Această com unicare face referire directă la
limbajul trupului și reprezintă 55% din mesajul transmis.
Așa cum în comunicarea verbală există avantaje și dezavantaje, așa și în comunicarea
nonverbală exista avantaje și dezavantaje.

1 Gid pentru părinți, educatori și alte persoane implicate în lucrul cu copii care au dificultăți de
comunicare , publicat de unicef, lucrare disponibilă și în format electronic la urm ătoarea a dresă online, accesată în
data de 31.05.2018 , http://www.unicef.ro/wp -content/uploads/Unicef_Sa -comunicam -cu-placere_pt -site.pdf

11 Unul dintre cele mai importante avant aje îl reprezintă expresivitatea, intonația poate sugera
mesaje diferite ale aceluiași cuvânt, așa cum spunea și G.Bernard Shaw, există 1000 de modalități
de a spune DA, așa cum exista 100 de feluri de a spune NU; completează comunicarea cu o
componentă af ectivă și o facilitează.
Comunicarea verbală și nonverbală sunt strâns legate una de alta, așa cum am amintit ca
dezavantaj la comunicarea verbală că nu se poate realiza fără comunicarea nonverbală, așa putem
aminti si la cea din urmă că nu se poate realiz a fară comunicarea verbală, pe lângă acest dezavantaj,
trebuie să avem mare grijă la gesticulație, deoarece există posibilitatea ca gesturile să fie în exces,
iar reacția interlocut orului să fie una de respingere.
Comunicarea paraverbală este un nivel mai profund de comunicare și operează cu aspecte
și forme ale comunicării verbale și nonverbale.
La acest nivel, accentul cade, în principal: nu pe ceea ce este spus, ci pe cum este spus; nu
pe simpla receptare a mesajului și a formelor de comunicare adiacent e, ci pe analiza acestora din
urmă și pe integrarea lor în mesajul propriu -zis.
Este reprezentată de modul concret în care vorbim (forța sau volumul, ritmul și fluența,
înălțimea sau tonalitatea vocii, modul de articulare a cuvintelor). Elementele paraverbale însoțesc
limbajul, permițând nuanțarea, întărirea, sublinierea ideilor, a cuvintelor.
Volumul vocal – trebuie să fie adaptat diferitelor momente ale discursului (se vorbește mai
tare la început și la sfârșit, pentru a sublinia obiectivele și co ncluziile), trebuie adaptat ambianței
(o sală mai mică sau mai mare, liniște sau gălăgie);
Ritmul vorbirii – trebuie să fie variat, pentru „a sparge” monotonia; se vorbește rar când se
subliniază ideile principale, dar ritmul crește la pasajele de tranziți e, la pasajele descriptive și la
cele familiare elevilor; se recomandă evitarea vorbirii „împiedicate”, a bâlbâielilor, a ruperilor de
ritm prea dese; unele pauze au rolul de a pregăti elevii pentru o idee importantă, de a capta atenția;
Tonalitatea – trebuie să fie adecvată situației; se ridică tonul pentru a sublinia ideile
esențiale sau pentru a calma atmosfera dintr -un grup de elevi gălăgioși; tonul ascuțit este considerat
agresiv;
Articularea cuvintelor – trebuie să fie clară, corectă, trebuie să se ev ite folosirea excesivă a
limbajului de specialitate („pedanteria”), înghițirea unor silabe sau cuvinte.
Intonația – este reprezentată de modulația vocii, de ridicarea și coborârea tonului, în timpul
vorbirii, pentru nuanțarea sau accentuarea unei idei, a u nui cuvânt etc.
Accentul – reprezintă forța, intensitatea cu care sunt pronunțate anumite cuvinte din
propoziție; modificarea accentului de pe un cuvânt pe altul, într -o propoziție, poate determina
semnificații diferite ale aceleiași propoziții/fraze

12 SEC ȚIUNEA 3 . Comunicarea empatică

Principiul unei comunicări interpersonale eficiente este comunicarea empatică: „încearcă
mai întâi să înțelegi, apoi să fii înțeles.” Aceasta presupune însă o profundă mutație paradigmatică,
deoarece suntem înclinați, în mod firesc, să vrem inversul: noi să fim înțeleși mai întâi. Oamenii,
în general, nu ascultă cu intenția de a înțelege, ci cu intenția de a replica.
Vor să fie înțeleși, dar nu înțeleg niciodată cu adevărat ce se întâmplă înăuntrul altei ființe
umane și, din acest motiv, conversațiile devin niște monologuri colective.
Putem să „ascultăm” pe cel care vorbește pe unul dintre cele patru nivele: să -l ignorăm
(neascultându -l de fapt), să ne prefacem că -l ascultăm, putem asculta selectiv (auzind doar
fragmentar ce n e spune), putem asculta cu atenție (concentrându -ne energia pe cuvintele rostite).
Însă forma cea mai elevată a ascultării, cel de -al cincilea nivel, este ascultarea empatică. Aceasta
presupune mult mai mult decât a înregistra, a reflecta sau chiar a înțel ege cuvintele rostite. Când
ascultăm empatic, ascultăm cu ochii și cu inima, ascultăm percepând sentimente, semnificații,
ascultăm limbajul comportamental. Percepem, simțim, intuim.(S.R.Covey, p.222)1

SECȚIUNEA 4 . Comunicarea sinergică

Sinergia este cea mai elevată activitate a vieții, esența conducerii centrate pe principii,
esența educației bazate pe principii. Are efect catalizator și unificator și descătușează neașteptate
potențialități creatoare. A comunica sinergic înseamnă a ne deschide – intelectu al și afectiv – fără
rețineri, unor noi posibilități, unor noi alternative și opțiuni. Când ne angajăm într -o comunicare
sinergică, nu suntem siguri cum vor decurge lucrurile, însă suntem animați de o siguranță interioară
și un spirit de aventură care ne da u încrederea că totul va lua o întorsătură favorabilă.
Abordarea sinergică reprezintă un test atât pentru profesor, cât și pentru învățăcei –
dovedește în ce măsură sunt, sau nu, deschiși față de principiul conform căruia întregul este mai
mult decât suma p ărților lui. Sinergia se instalează când un grup face în mod spontan și tacit un
acord colectiv în care sunt abandonate vechile scenarii în favoarea altora, noi.
Deschiderea și calitatea comunicării prilejuită de sinergie este deosebit de stimulantă.
De di feritele nivele ale comunicării este legată încrederea: a) nivelul defensiv, când
comunicarea este lipsită de eficiență, produce motive de apărare și dominare; b) nivelul respectuos,
când comunicarea este politicoasă, dar nu empatică, nu dă ocazia posibili tăților creative de a se

1 Antonela, MAZÂLU, Rolul metodelor interactive de grup în dezvoltarea vorbirii la preșcolarii de nivel I
(4-5 ani), lucrare disponibilă și în format electronic la următoarele adrese online, accesate în data de 31.05.2018,
http://timtim -timy.ro/sites/all/themes/timtimtimy/pdf/Simpozion_2015 -2016/metodica/63.pdf , p4

13 manifesta; c) nivelul sinergic, când comunicarea bazată pe încredere reciprocă oferă soluții mult
mai bune decât cele propuse inițial. (S.R. Covey, p.249)1

SECȚIUNEA 5. Comunicarea interpersonală

Comunicarea este forma fundamenta lă de interacțiune psihosocială. În comunicare,
interacțiunea și influența își află mecanismul mediator, instrumentul lor de realizare, prin care
relațiile umane există și se dezvoltă. Ea include toate simbolurile spiritului, expresia feței,
atitudinile, g esturile, tonul vocii, cuvintele; scrierile, imprimările, imaginile; calea ferată,
telegraful, telefonul și toate realizările tehnico -informatice.
Fiind în același timp relație, informație, acțiune, tranzacție, comunicarea umană presupune
o taxonomie cu o diversitate de criterii. Comunicarea umană implică prezența a trei elemente
succesive: intenția comunicării (scopul); mijloacele psiho -sociale (modalitățile); efectele
comunicării (modificările de comportament). Fenomenul este însă circular, deoarece efec tul
comunicării se întoarce asupra situației inițiale, care a determinat procesul, stimulând indivizii la
noi comunicări. (Psihopedagogie preșcolară și școlară, p.254)2

SECȚIUNEA 6. Comunicarea didactică

Elementele comunicării didactice sunt: emiterea m esajului didactic de către profesor sau
de o altă sursă de informație, de la o anumită distanță; canalul prin care se transmite mesajul;
receptarea mesajului de către elevi; stocarea și prelucrarea lui în scopul luării deciziilor
(formularea răspunsurilor de către elev, a corectărilor sau a completărilor de către profesor).
Expresivitatea comunicarii didactice este influentata de tinuta fizica, expresivitatea fetei,
gesturi, stralucirea privirii, contactul vizual. Elementele limbajului nonverbal prelungesc
semnificatia cuvintelor. De exemplu, un profesor care intra în clasa si se aseaza la catedra sau se
lipeste de tabla si ramâne acolo toata ora, îsi diminueaza mult din forta discursului. Limbajul
nonverbal are semnificatii la fel de profunde ca si cel ve rbal.
Scopul comunicarii didactice este acela de a forma convingeri prin organizarea activitatii
didactice si alegerea acelor procedee favorabile formarii convingerilor privind toate domeniile
cognitiei si practicii umane. Atunci când formarea de convinge ri nu este posibila, se apeleaza la

1 Antonela, MAZÂLU, Rolul metodelor interactive de grup în dezvoltarea vorbirii la preșcolarii de nivel I
(4-5 ani), lucrare disponibilă și în format electronic la următoarele adrese online, accesate în data de 31.05.2018,
http://timtim -timy.ro/sites/all/themes/timtimtimy/pdf/Simpozion_2015 -2016/metodica/63.pd f, p4
2 Antonela, MAZÂLU, Rolul metodelor interactive de grup în dezvoltarea vorbirii la preșcolarii de nivel I
(4-5 ani), lucrare disponibilă și în format electronic la următoarele adrese online, accesate în data de 31.05.2018,
http://timtim -timy.ro/sites/all/themes/timtimtimy/pdf/Simpozion_2015 -2016/metodica/63.pdf , p5

14 persuadare, prin care întelegem influentarea persoanei mai mult decât prin formare de convingeri,
prin argumentare, dar si prin vizarea afectivitatii, de exemplu atunci cât apelam la flatare pentru a
convinge mai usor. Persuasiunea însoteste convingerea atingând atât ratiunea cât si sentimentele.
Comunicarea didactică are mai multe caracteristici, care o deosebesc de alte forme ale
comunicării interumane: se desfășoară între doi sau mai mulți agenți: profesor și elevi, având ca
scop comun instruirea acestora, folosind comunicarea verbală, scrisă, non-verbală , paraverbală și
vizuală, dar mai ales forma combinată; mesajul didactic este conceput, selecționat, organizat și
structurat logic de către profesor, pe baza unor obiective didactice precise, prevăzute în programele
școlare; stilul didactic al co municării este determinat de concepția didactică a profesorului și de
structura lui psihică; mesajul didactic (repertoriul) are o dimensiune explicativ – demonstrativă și
este transmis elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltării intelectuale a acestora și
nivelului de cunoștințe pentni a fi înțeles de elevi;
In cadrul interactiunii profesor -elev, comunicarea psihopedagogica indeplinește mai multe
funcții: funcția informativă, de transmitere a mesajului didactic și educativ; funcția formativă, de
stimulare a gândirii și a imaginației la elevi; funcția educativă, de transmitere a influențelor
educaționale, de coeziune și afirmare a grupurilor școlare; funcția de evaluare și reglare a
procesului de predare – învățare; funcția de rezolvare a proble melor educaționale și a conflictelor
școlare.
Pentru o comunicare didactică eficientă sunt necesare următoarele: sa asculti, adica sa tii
cont de parerea si interesele celorlalti; sa observi adica sa te intereseze ceea ce se întâmpla în
cadrul situatiei de comunicare si sa întelegi starea receptorilor; sa analizezi si sa cunosti situatia
receptorilor; sa te exprimi adica sa -ti expui punctele de vedere si sentimentele vis -a-vis de obiectul
comunicarii; sa controlezi adica sa urmaresti calitatea si eficien ta comunicarii.1
Competenta comunicationala pentru profesor presupune achizitii de cunostinte si a bilitati
din mai multe domenii: cunoasterea influentei contextului comunicational asupra continutului si
formei comunicarii, precum si adaptarea comportam entului de comunicare la acesta; cunoasterea
regulilor comunicationale si a impactului comunicarii paraverbale si nonverbale în cadrul
comunicarii didactice; cunoasterea psihologiei umane si scolare, abilitate de relationare cu elevii;
cunoasterea cultur ii interlocutorilor, deoarece limbajul nonverbal difera de la o cultura la alta, iar
ceea ce este considerat eficient în comunicare pentru o cultura poate fi ineficient pentru o alta.
În mediul educațional, comunicarea nu are alte caracteristici decât com unicarea general –
umană, doar că ea este infuențată în forme, mijloace și conținut de scopurile specifice acestui

1Comunicarea didactică , lucrare disponibilă în format electronic la următoarele ad rese online, accesate în
data de 30.05.2018 , forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=2460836 .

15 domeniu de activitate. Deși preponderent instrumentală (cu intenția unui efect lainterlocutor),
comunicarea didactică nu încetează a fi, în ac elași timp, consumatorie (fără intenția unui asemenea
efect) deoarece actul transmisiei școlare nu se realizează în mod mecanicist, ci pe fondul unui
climat interuman care conține și reproduce toate datele relaționării interpersonale.
Pornind de la defini ții diverse asupra comunicării didactice, Luminița Iacob (1994, p.238)
realizează o serie de sublinieri care se dovedesc deosebit de utile în acest context:
a) actul comunicării este văzut ca o unitate a informației cu dimensiunea relațională, aceasta
din urmă fiind purtătoare de semnificații, contextualizând informația;
b) perspectiva telegrafică asupra comunicăriieste înlocuită de modelul interactiv, care
analizează actul comunicativ ca o relație de schimb între parteneri care au fiecare simultan, un
statut dublu – emițător și receptor;
c) analiza exclusivă a informațiilor codificate prin cuvânt și, implicit, concentrarea pe
mesajele verbale pierd tot mai mult teren în fața cercetării diversității codurilor uitilizate (cuvânt,
sunet, gest, imagine, cinetică , proximitate) și a acceptării multicanalității comunicării (vizual,
auditiv, tactil, olfactiv);
d) comunicarea, ca formă de interacțiune, presupune câștigarea și activarea competenței
comunicative, care este deopotrivă aptitudinală și dobândită. A fi prof esor înseamnă nu numai a
poseda cunoștințe de specialitate, dar și capacitatea de a le transpune și traduce didactic, adică de
a ști ce, cât, cum, când, în ce fel, cu ce, cui oferi.
Comunicarea didactică înglobează și acele fluxuri informaționale, intenți onate sau nu ,
verbale ori nonverbale, profilând un univers de discurs pluridirecțional, multicanal și polisemantic.
(C. Cucoș, p.333)1

CAPITOLUL 3 . METODELE DE PREDARE -ÎNVĂȚARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL
PREȘCOLAR

În grădiniță, ca și în la celelalte niveluri ale învățământului, metodele de învățare fac parte
din activitatea comuna a personalului didactic si a copiilor educați.
În afara de eficiența limitată, concretizată la un moment dat în dobândirea anumitor scopuri
si de economia de timp si de mijloace necesare educației, metodele sunt importante si pentru ca
vor genera atitudini pozitive fata de propria educație, fata de educația organizata, sistematica, in

1 Antonela, Mazâlu, Rolul metodelor interactive de grup în dezvoltarea vorbirii la preșcolarii de nivel I (4 –
5 ani), lucrare disponibilă și în format electronic la următoarele adrese online, accesate în data de 31.05.2018,
http://timtim -timy.ro/sites/all/themes/timt imtimy/pdf/Simpozion_2015 -2016/metodica/63.pdf , p. 5.

16 general, precum si pentru ca vor iniția un stil cognitiv dominant, mai mult sau mai puțin productiv,
mai mult sau mai puțin aducător de rezultate și satisfacții, ceea ce constituie aporturi formative
majore.
Metoda: termenul derivă etimologic din cuvintele grecești metha (către, spre ) și odos (
cale, drum ). Astfel, în didactica, termenul ar putea avea sensu l de drum care conduce la atingerea
obiectivelor educaționale, cale parcursa de profesor pentru a le înlesni elevilor descoperirea unor
instrumente de lucru proprii. George Vaideanu amintea câteva trăsături ale metodei și anume: este
selecționată de cadrul didactic și aplicată în lecții și activități extrașcolare; se folosește sub formă
de variante sau procedee în funcție de nivelul, interesele sau trebuintele elevilor, având ca scop
asimilarea temeinica a cunoștințelor; aduce o mai bună cooperare cu elevii .
Pentru aplicarea în practica a cunoștințelor tehnice acumulate de educatoare, o importanță
deosebita o constituie cunoașterea metodelor și tehnicilor pe care le aplica sau utilizeaza pentru
educarea copilului și realizarea procesului instructiv -educativ .
Aceasta este una dintre cele trei accepțiuni dominante, celelalte doua referindu -se la un
curent pedagogic care încearcă să promoveze anumite finalități educative ( de exemplu, metodele
tradiționale sau metodele active ) si un tip de activitate ce permit e anumite achiziții si dezvolta
anumite capacități ( metoda proiectelor, învățarea programată ).
Metodele nu au valoare fixă, ci capătă valoare prin eficienta cu care conduc activitatea
subiectului spre un obiectiv, în condiții date.. Procesul de educatie fiind foarte divers, necesită, în
ansamblul său, metode diferite, fiecare utilă în anumite situații, singura sau în asociație, și
nepotrivită în alte situații. Pentru obiective restrânse, punctuale și în condiții date, este de obicei
mai utilă o anumită me todă. Pentru obiective complexe se apelează la strategii didactice, adică la
ansambluri in care metode diferite își completează reciproc efectele și constituie un demers coerent
de educare.1
Conform datelor psihologiei și pedagogiei, strategiile cele mai e ficiente de învățare au ca
metode centrale metodele active care solicita cel mai mult descoperirea noilor cunoștințe de către
copilul însuși. Aceste metode le vor subordona, deci, pe toate celelalte în procesul de învățământ.
Toate aceste modalități de int ervenție ale metodelor în evoluția copilului constituie în argumente
în favoarea alegerii cu discernământ a metodelor de educație. Dirijarea foarte riguroasa a întregii
activități a acestuia este un exces, este dăunătoare. Activitatea independentă a copilu lui devine tot
mai productivă, inclusiv prin adoptarea de metode adecvate, dar copilul nu poate învăța singur tot
ce poate si este necesar să învețe. Trebuie deci stabilit raportul just între metodele educative,

1 Sava, Marinela, Metodele de predare -învățare în învățământul preșcolar și metodica activităților de
educare a limbajului , pp. 1-3, lucrare disponibilă și în format electronic la următoarele adrese online, accesate în data
de 31.05.2018, forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=1979404 .

17 dirijate, si cele ale activității educative independente. Educatoarea va dirija pe copiii prin metode
adecvate pentru înțelegerea a ceea ce este foarte important si dificil pentru ei în cunoaștere, în
momentul respectiv. În rest, dirijismul si activitatea independentă a copilului se vor îmbina în
proporții considerate utile atât de educatoare, cât și de copil.
În învățământul preșcolar se folosesc variante simple, în curs de constituire ale tuturor
metodelor folosite în procesul de învățământ în general: observația spontana, observația dirijata
de ad ult, observația după un plan simplu, algoritmic, învățat deja; demonstrația; modelarea;
experiența dirijata; lucrarea practica; proiectul doar in forme simple si dirijate; explicația, ca
argumentare si raționament logic, ca descriere caracterizare, definiț ie, narațiune; conversația
euristica si de verificare; activitatea cu cartea; exercițiul dirijat si independent. Prin toate metodele
se urmărește eficiența în cunoaștere, participarea activa, creatoare a copilului, întreținerea
curiozității și a plăcerii d e a cunoaște și însușirea metodelor folosite dirijat pentru a fi preluate si
independent.
Pentru a alege metodele potrivite într -o anumita situație de învățare, cadrul didactic trebuie
sa țină seamă de factorii obiectivi și de factorii subiectivi. Factorii obiectivi se referă la obiectivele
educației si la logica internă a științei din cadrul căreia sunt selectate informațiile transmise.
Factorii subiectivi se refera la contextul uman și social, personalitatea profesorului, psihologia
elevilor și a colectiv ului de elevi.
Metodele pedagogice derivă din metodele de cercetare sau științifice, dar între ele există o
deosebire esențială. În timp ce metodele de cercetare ajuta la descoperirea propriu -zisa a
cunoștințelor, la producerea si elaborarea lor într -o for ma științifică, metodele pedagogice ajuta la
prezentarea si transmiterea acestor cunoștințe si ajuta elevii sa le redescopere ca pe adevăruri noi,
deși ele sunt deja parte integranta a experienței umane.1

SECȚIUNEA 1 . Explicația

Explicația este metoda ex punerii, în care predomina argumentarea rationala.
Explicatia ca metoda de lucru își gaseste larga sfera de aplicatie în gradinita,
deoareceînsoteste întreg procesul instructiv -educativ, completând cu succes celelate metode de
lucru. Astfel,în cadrul activ itatilor frontale dirijate, cât si a celorlalte activitati desfasurate pe
parcursul zilei,explicatia înlesneste însusirea cunoștințelor, întelegerea si completarea lor cu
ajutorul educatoarei.

1 Sava, Marinela, Metodele de predare -învățare în învățământul preșcolar și meto dica activităților de
educare a limbajului , lucrare disponibilă și în format electronic la următoarele adrese online, accesate în data de
31.05.2018, https://www.scribd.com/doc/55461315/Metode -de-Predare -Invatare -in-Invatamantul -Prescolar -Si-
Metodica -Activit -de-Ed.

18 Explicatia completeaza în mod automat demonstratia si își are c a teren direct dedesfasurare
activitatile de observare, lecturi dupa imagini, activitatile matematice. Explicatiacontribuie, de
asemenea, la crearea premiselor însusirii unor deprinderi tehnice de lucru si a unor modalitati de
actiune (de exemplu la activi tatile de desen, modelaj, aplicatii, confectii, educatiefizica, educatie
muzicala, etc.).
Reusita acestor activitati depinde de corectitudinea cu care a fost aplicata explicatia.
Prinexplicatie educatoarea reuseste sa concentreze atentia copiilor spre aspe ctul dorit, dar
contribuie si lacunoasterea cauzelor obiectului în studiu.
Mai dificile par a fi explicatiile referitoare la obiecte sau fenomene pe care copiii nu le
percep în momentul respectiv. În aceasta situatie, educatoarea apeleaza la reprezentarile
formateanterior sau foloseste anumite texte literare, versuri, povestiri, povesti, tablouri, ilustratii,
diverse piese muzicale, care sunt în concordanta cu tema explicatiei si constituie punct de sprijin
pentrunoile cunoștințe.
Exemplu: cântecul "Unu -i soarele pe cer", copiii finalizeaza cântecul prin
repetareanumarului 1 -5 pe degetele mici ale mâinii.1

SECȚIUNEA 2 . Demonstrația

Demonstrația didactică se evidențiază prin prezentarea unor obiecte, fenomene, care vor
ușura înțelegerea altor fenomene mai complexe. Noțiunea de demonstrare cere după sine, noțiunea
de arătare, de prezentare, a unor procese sau acțiuni naturale sau nenaturale, pentru o înțelegere
mai bună a elevilor a unor legi, proprietăți, constante, și care sunt elemente de bază a cunoașter ii.
Demonstrația are ca fundament un cadru concret, fie el: natural, simbolic sau artificial. Pe
baza acestuia, se deduc constatări și interpretări. Demonstrația, este un suport al cunoașterii pe cale
deductivă: prin concretizare și materealizare și induct ivă: prin concepții și deprinderi.
Există diverse tipuri de demonstrații, în dependență de materealul avut la dispoziție:
– pe viu: experimente de laborator, demonstrația unor comportamente;
– figurativă: prin intermediul reprezentărilor grafice;
– cu ajutorul desenului;
– cu ajutorul modelelor: fizice, grafice;
– cu ajutorul imaginilor audiovizuale: proiecții statice sau dinamice;
– prin exemple.

1 Metode specifice învățământului preșcolar (grupa pregătitoare) , lucrare disponibilă și în format
electronic la urm ătoarele adrese online, accesate în data de 01.06.2018,
https://www.scribd.com/doc/84935238/Metode -Specifice -Invatamantului -Prescolar .

19 Demonstrația are un caracter ilustrativ, iar ca finalitate – reproducerea unor acțiuni, sau
învățarea unor cunoștințe noi pe bază de suport intuitiv.
Observarea didactică include urmărirea atentă a unor obiecte și fenomene, ce au loc. Acest
tip de observare poate avea loc: sistematic – prin îndrumarea profesorului sau independent – prin
propria dorință. Acestea au va țel descoperirea cunoștințelor despre realitatea din jur, și al
completării unor informații deja existente în baza de cunoștințe.
Observația are un caracter euristic, și scopul ei este de a trezi participarea, receptivitatea elevilor
față de ceea ce se întîmplă în mediul înconjurător. Observațiile pot fi de 2 tipuri: de lungă sau de
scurtă durată. Prin observații se ating următoarele obiective: explicarea, descrierea, interpretarea
unor fenomene.
Observațiile văzute vor fi exprimate și explicate, mai tîrziu, de elevi, prin diferite
reprezentări: grafice, referate, desene, grafice.
Prin acest tip de observare și prin formele care au loc în acest proces, sunt dezvoltate și alte calități,
ca: răbdarea, consecvența, imaginația, perseverența, perspicacitat ea.1

SECȚIUNEA 3. Conversația

Stă în firea omului nevoia interioară de a întreține un larg schimb de informații șiidei, de
impresii și de opinii, de a se exterioriza în comunicarea cu ceilalți, ceea ceconstituie un bun prilej
de stabilire a unor relații socio -afective, de înțelegere reciprocă șide cooperare. Este de presupus
că cei care iau parte la un dialog au ce să învețe unii de laalții, că acestea se desfășoară în
perspectivă unei căutări comune, a abordării unor probleme ale colectivității, ale exi stenței
individuale, cotidiene. Spre deosebire de aceastăînclinație firească a omului de a conversa, de a
purta discuții cu alți, dialogul școlar are cutotul alte semnificații, îndeplinește alte funcții
reprezentând altceva decât un simplu schimbde experie nțe consacrat diverselor scopuri și
interese.În învățământ, dialogul este în întregime subordonat realizării unor sarcini didacticeși
educative, este axat pe procesul de învățare și dezvoltare a personalității. Că structurăspecifică,
elaborată, de predare/ învățare, metodă conversației bine condusă, anagajeaza unsistem determinat
de interacțiuni verbale profesor -elevi.
Conversația didactică prezintă următoarele forme (în consonanță cu momentele
principaleale lecției): – conversația euristica destinată însușir ii unor cunoștințe noi; – conversația de
reactualizare folosită pentru a improspăta memoria elevilor și pentru afacilita trecerea la predarea
noilor cunoștințe; – conversația de fixare pentru consolidarea cunoștințelor și sistematizarea

1 Metodă de predare: Demonstrația și observarea didactică , lucrare disponibilă și în format electronic la
următoarele adrese online, accesate în data de 01.06 .2018 , http://www.educativ.info/licee/met3.html

20 acestora; – conversați a de verificare utilizată în momentul verificării orale acunoștințelor.Dacă se
ia drept criteriu funcția didactică pe care o poate îndepliniconversația, atunci distingem
următoarele variante: – conversația de comunicare; – conversația de repetare și sistemat izare; –
conversația de fixare și consolidare; – conversația de verificare și apreciere; – conversația
introductivă; – conversația finală.Desigur, conversația poate luă formă discuțiilor individuale sau
adiscuțiilor colective (dezbaterile). În orice situație, însă, importante sunt relația profesor -elev și
elev-elev. Pentru a fi autentic, dialogul didactic (asta este, de fapt,conversația) trebuie: – să ofere
elevilor libertate de inițiativă și de exprimare; – să solicite inteligență productivă, spontaneitatea și
curiozitatea elevilor; – să asigure participarea efectivă a elevilor la toate fazele
elaborăriicunoștințelor; – să solicite operațiile mintale de bază (analiză, sinteză,
comparația,generalizarea, abstractizarea etc.);1

SECȚIUNEA 4. Povestirea

”Este imposibi l ca elevii sa invete ceva cat timp gandurile lor sunt robite si tulburate de
vreo patima. Intretineti -i deci intr -o stare de spirit placuta, daca vreti sa va primeasca
invataturile. Este tot atat de imposibil sa imprimi un caracter frumos si armonios intr -un suflet
care tremura, pe cat este de greu sa tragi linii frumoase si drepte pe o hartie care se misca .” (John
Locke -“Som e Thoughts Concerning Education ).
Povestirea didactică reprezintă nararea unor fapte/întâmplări așa cum s -au petrecut ele, fără
expli carea cauzelor. Sunt doar relatate faptele sau descrise întâmplările.
Povestirea este o metodă de învățământ ce poate fi folosită cu foarte mare succes în
învățământul preșcolar și care constă în expunerea orală, vie, plastică, sub formă de narațiune sau
descriere prin intermediul căreia sunt înfățișate fapte, evenimente, întâmplări îndepărtate în spațiu
și timp, fenomene ale naturii etc. pe care copiii nu le pot cunoaște altfel. Scopul folosirii acestei
metode constă în asigurarea unui bagaj de imagini int uitive, reprezentări care pot ajuta la anumite
generalizări. Faptele, întâmplările alese în acest sens trebuie să fie edificatoare, cu profunde
semnificații, iar limbajul expresiv să contribuie la trezirea de emoții, sentimente, să le dezvolte
imaginația, creativitatea.

1 Coșarbă, Damaris , Metoda conversației , lucrare disponibilă și în format electronic la următoarele adrese
online, accesate în data de 01.06 .2018 , https://www.scribd.com/doc/90517425/metoda -conversatiei

21 Multe dintre temerile pe care le avem cu privire la inovație izvorăsc din credința că nu
suntem născuți pentru a deveni creativi, că nu avem materialul genetic necesar procesului de
creație sau că nu suntem suficient de inteligenți pentru a crea ceva nou si util1.
Atât studiile de psihologia creativității, cât și viața unor mari gânditori ne -au demonstrat
faptul ca factorul principal al creativității nu îl reprezintă inteligența sau cultura generală vastă, ci
imaginația și trăsăturile non-intelectuale ale personalității: interesul epistemiologic, curiozitatea,
pasiunea, voința, hotărârea, determinarea, motivația, înclinația, încrederea etc.
Copilul este creatorul propriilor imagini. Efortul lui de a -și imagina și înțelege acțiunea
poves tirii nu poate fi conceput în -afara unei gimnastici imense a memoriei, gândirii, voinței și a
limbajului. Corespunzând setei nepotolite de cunoaștere a copilului aflat la vârsta “de ce“ -urilor,
literatura pentru copii este ușor asimilată, oferind exemple p ozitive demne de urmat,dar și
condamnând pe cei ce sunt purtătorii trăsăturilor negative de voință și caracter .
Activitatea de povestire are valențe informative și formative. Copiii asimilează diverse
informații, dar în același timp prin povestiri, poveșt i și basme li se satisface nevoia de cunoaștere
și afectivitate, se stimulează imaginația și se constituie cadrul optim de exersare a capacității de
comunicare. Astfel, povestirea dezvoltă următoarele procese psihice:
– limbajul – ca mijloc fundamental de receptare și comunicare ;
– gândirea logică – datorită succesiunii evenimentelor din povestire ;
– memoria voluntară – prin reținerea desfășurării evenimentelor și expunerea lor pe baza
unor procedee și mijloace specifice (pe baza întrebărilor formulate de educatoare, pe baza unor
planșe sau ilustrații etc.)
– atenția – prin memorarea numelor personajelor, a unor elemente ce apar în povești a
succesiunii întâmplărilor, a unor expresii sau versuri reprezentative .
– imaginația – prin crearea unor imagini noi pe baza prelucrării reprezentărilor și a
experienței cognitive2.
Povestirea este o metodă de învățământ ce poate fi folosită cu foarte mare succes în
învățământul preșcolar și care constă în expunerea orală, vie, plastică, sub formă de narațiune sau
descr iere prin intermediul căreia sunt înfățișate fapte, evenimente, întâmplări îndepărtate în spațiu
și timp, fenomene ale naturii etc. pe care copiii nu le pot cunoaște altfel. Scopul folosirii acestei
metode constă în asigurarea unui bagaj de imagini intuiti ve, reprezentări care pot ajuta la anumite
generalizări. Faptele, întâmplările alese în acest sens trebuie să fie edificatoare, cu profunde

1 Mihaela, Rizescu, Povestirea și rolul ei în dezvoltarea creativi tății preșcolarilor , Târgu Mureș, pp. 1 -5,
lucrare disponibilă și online la următoarea adresă accesată în data de 02.06.2018:
http://ccdmures.ro/cmsmadesimple/pdf/rizescu.pdf.
2 Ibidem.

22 semnificații, iar limbajul expresiv să contribuie la trezirea de emoții, sentimente, să le dezvolte
imaginația, crea tivitatea1.
Prin ascultarea poveștilor, și mai ales prin reproducerea lor copii au prilejul să cunoască
unele expresii ale limbii literare, îmbogățindu -și lexicul și căpătând posibilități de exprimare mai
nuanțată și mai colorată. Valoarea estetică a poves tirilor este cu atât mai mare cu cât reflectă și
exprimă frumusețea morală a oamenilor, cu cât pune mai clar în fața copiilor un ideal concret și
precis spre care ei să tindă. Povestirile influențează în mod indirect și estetica comportării copiilor,
contr ibuie la lărgirea orizontului de cunoaștere prin multitudinea de aspecte din ambianța
înconjurătoare la care face apel. În procesul ascultării unei povestiri este antrenată în mare măsură
activitatea psihică a copilului. Copilul urmărește cu atenție datele povestirii, memorează, compară,
analizează diferite situații, stabilește pe plan mintal unele relații fapte, însușiri ale personajelor .
Astfel, este antrenată și gândirea copilului, devenind capabil de a înțelege faptele, gândurile și
sentimentele person ajelor2.
Povestirile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului preșcolarilor,
permițându -le astfel să se exprime cu ușurință, atât în relație cu ceilalți copii, dar și cu adulții.
Aceste povestiri solicită imaginația creatoare, gândirea, limbaj ul și realizează trecerea de la o etapă
stereotipă, la o etapă care permiterea găsirea de soluții pentru aceeași temă. Ei sunt puși astfel în
situația de a realiza o povestioară, de a exprima într -o succesiune logică fapte și întâmplări și de a
găsi forma de prezentare adecvată .
Activitățile în care copiii compun și expun într -o manieră relativă și personală, întâmplări,
aspecte sau fapte legate de viață, de preocupările sau cunoștințele lor constituie povestirile create
de copii. Ei sunt puși în situația de a închega o narațiune simplă, de a expune faptele într -o
înlănțuire logică și de a găsi formule de exprimare adecvate .
Paul Hazard, polemizând cu adulții neînțelegători a universul specific copilului, a spus :
“ Ce departe se afla împărăția copiilor! E i au bogăția a tot ceea ce încă nu posedă, bogăția minunilor
unui posibil. A imagina nu este pentru ei doar primă plăcere; reprezintă și semnul libertății lor; e
elanul lor vital … . Ei își proiectează visele pe nori; și fără griji, fără interes, fără po veri, ei se joacă
și sunt fericiți .“
Toate aceste lucruri vin să justifice concluzia că acești ani ai fanteziei, ai poveștilor,
trebuie valorificați maximal în perioada vârstei preșcolare. Copiii trăiesc cu adevărat întâmplările
din povești, se identific ă cu personajele, iar datoria noastră este aceea de a le da aripi să zboare în
depărtări, să le clădim palate de azur în grădini fermecate în care se plimbă zânele cele bune sub
clarul lunii.

1 Mihaela, Rizescu , op.cit. , pp. 1 -5.
2 Ibidem.

23 SECȚIUNEA 5. Competența de comunicare a preșcolarului

Metodicil e de dezvoltare a vorbirii amintesc despre necesitatea îmbunătățirii
comportamentului social al copilului, prin optimizarea capacităților de relaționare cu semenii.
În cadrul acestor relații, un rol hotărâtor revine disponibilităților comunicative.
Actul comunicării presupune un proces mult mai complex decât cel al vorbirii, motiv
pentru care educarea capacităților comunicative este distinctă de educarea capacităților de vorbire
și ulterioară dezvoltării acestora.
Capacitățile de comunicare sunt puse în e vidență întotdeauna într -un context relațional
în care partenerii își schimbă rolurile între ei.
Schema celei mai simple relații de comunicare poate fi redată în felul următor:
E↔R: C eea ce înseamnă că cei doi parteneri:
Emițătorul de mesaje/ educ atorul și Receptotul de mesaje/ copilul preșcolar se află în
raporturi dinamice, fiecare devenind pe rând când emițător, când receptor.
Buna înțelegere a acestor raporturi este esențială pentru elaborarea unei bune strategii
educative pe latura dezvoltării capacităților comunicative.
Pentru dezvoltarea capacităților lor comunicative, copiii trebuie aduși în situația de a
reflecta asupra relației cu interlocutorul1.

SECȚIUNEA 6. Indicatori ai comunicativității

Atunci când copilul este integrat într -o activ itate colectivă, pot fi identificați o serie de
indicatori ai comunicativității, prin observarea comportamentului copilului: vorbirea: fluentă,
clară, coerentă; capacități de relaționare: inițiativa relaționării, calitățile de ascultător, atitudinea
intero gativă; atitudinea față de interlocutor: toleranță/ îngăduință, dominarea, supunerea;
atitudinea față de relația de comunicare: disponibilitatea de a comunica, blocaje, dificultăți de
comunicare.
Pentru ameliorarea comportamentului comunicativ al copilului , o educatoare competentă
va trebui să știe că atitudinea de interlocutor se învață și că, în linii generale, ea presupune: a ști
cum să asculți; a asculta până la capăt; a arăta interes față de tema de discuție propusă; a arăta
interes față de punctul de vedere al celuilalt; a ține seama de punctul de vedere al celuilalt.

1Antoanela, Mazâlu, Rolul metodelor interactive de grup în dezvoltarea vo rbirii la preșcolarii de nivel I
(4-5 ani) apud L. Ezechil, M. Paisi – Lăzărescu – "Laborator preșcolar" – ghid metodologic , Ed. a II -a revizuită, V&I
Integral, București, 2002, pp. 22 -30, lucrare disponib ilă și online la următoarea adresă, accesată în data de 02.06.2018:
http://timtim -timy.ro/sites/all/themes/timtimtimy/pdf/Simpozion_2015 -2016/metodica/63.pdf .

24 Se înțelege că preșcolarul nu poate dobândi o asemenea maturitate, dar comportamentul
lui într -o relație de comunicare poate fi orientat/ dirijat/ conștientizat pentru a prefera un asemen ea
mod de a interacționa1.

SECȚIUNEA 7. Educarea limbajului în învățământul preșcolar . Rolul limbajului în
dezvoltarea generală a copiilor preșcolari

Copilul folosește vorbirea în fiecare zi, în fiecare clipă a vieții sale pentru elaborarea și
comunicarea propriilor gânduri, pentru formularea cerințelor, trebuințelor, a bucuriilor și
necazurilor, în organizarea vieții și activității lui.
Însușindu -și limba, copilul dobândește mijlocul prin care poate realiza comunicarea cu
cei din jur în forme superioare, poate ajunge la cunoașterea tot mai deplină a realității obiective.
Imposibilitatea de a comunica prin limbaj ar produce o stagnare în dezvoltarea personalității
copilului, ar modifica relațiile lui cu oamenii, cu realitatea înconjurătoare, l -ar singulariza și
împiedica în mare măsură să participe la o activitate sau alta, dacă nu s -ar organiza o muncă
instructiv – educativă specială.
În procesul instructiv – educativ, prin intermediul limbajului se realizează transmiterea
cunoștințelor, lărgirea orizontului cu noi reprezentări. În consecință, limbajul poate fi privit din
două puncte de vedere – pe de o parte ca mijloc de comunicare și pe de altă parte ca mijloc de
cunoaștere.
Pe măsură ce își însușește vorbirea, copilul poate fi educat mai ușor. Prin intermediul
cuvântului, de exemplu, se contribuie la educarea lui intelectuală. Cuvântul – sub formă de
întrebare sau adresare directă, face pe copil să gândească, să analizeze, să compare, să clasifice, să
tragă concluzii, să se ridice la generalizar e.. Punând mereu în fața copilului probleme ce se cer
rezolvate, prin cuvânt îl învățăm să se străduiască mintal, să găsească un răspuns. În acest mod se
contribuie la dezvoltarea concomitentă a gândirii și limbajului, la creșterea capacităților de
cunoașt ere, la lărgirea sferei de cunoștințe, la dezvoltarea vocabularului, la mărirea posibilităților
de exprimare, etc.
Exprimarea dorințelor, a rugăminților, a recunoștinței, formularea regulilor de purtare,
încurajarea faptelor bune și condamnarea faptelor n egative prin intermediul cuvântului
influențează profilul moral al copilulu ,i formează atitudinea pozitivă a acestuia față de tot ceea ce
îl înconjoară. Vorbirea constituie, deci, un instrument de bază în formarea trăsăturilor morale ale
copiilor noștri, un mijloc de educație morală.

1 Antoanela, Mazâlu, op.cit., apud L. Ezechil, M. Paisi – Lăzărescu, pp. 10 -20.

25 Cu ajutorul cuvântului, educatoarea contribuie și la educația estetică a copilului.
Dezvăluindu -i prin cuvinte frumosul din natură, viață și societate, educatoarea învață pe copii să
vadă frumosul, să -l înțeleagă, să -l iubeas că și să -l folosească în viața de toate zilele.
Prin urmare, folosind limba ca un mijloc puternic de educație intelectuală, morală și
estetică, educatoarea realizează instruirea și educarea copiilor – le dezvoltă vorbirea, necesară în
procesul de comunicar e și de cunoaștere a vieții înconjurătoare și, în același timp, le perfecționează
exprimarea, corectându -le pronunția, le îmbogățește vocabularul și îi ajută să -și însușească în mod
practic structura gramaticală a limbii1.

SECȚIUNEA 9. Particularitățile dezvoltării vorbirii la copilul de vârstă preșcolară

Cunoașterea și respectarea particularităților dezvoltării copilului de vârstă preșcolară
constituie o cerință de bază în alegerea conținutului și mijloacelor corespunzătoare pentru
dezvoltarea vorbirii.
La vârsta preșcolară se observă o dezvoltare intensă a sensibilității tuturor analizatorilor.
În măsura în care percepția devine mai cuprinzătoare, mai exactă și mai variată și reprezentările
copiilor sunt mai precise, mai clare, mai bogate în conținut. D ezvoltarea capacității de a opera cu
reprezentările mărește treptat capacitatea de a opera cu noțiunile, care la această vârstă au, de
asemenea, un conținut concret. Gândirea operează cu materialul furnizat direct de senzații,
percepții, reprezentări.
Concomitent cu dezvoltarea intensă a percepțiilor, a reprezentărilor și a gândirii, în cursul
preșcolarității se manifestă și alte procese psihice de cunoaștere ca memoria și imaginația care se
diferențiază și se constituie ca procese psihice de sine stătă toare.
Toate aceste transformări sunt legate de dezvoltarea limbajului copiilor care înregistreză
modificări calitative și cantitative însemnate. Astfel, limbajul copiilor se perfecționează în timpul
preșcolarității sub aspectul fonetic. Ei își însușesc pâ nă la 4 -5 ani toate sunetele limbii materne,
reușind să pronunțe corect cuvintele și grupurile de cuvinte. La vârsta preșcolară mică se mai
întâlnesc unele deficiențe în pronunțare cum sunt: înlocuirea sunetelor mai dificile cu latele mai
ușoare (r cu l, ș cu s, j cu z, etc.), inversiunea sunetelor, omisiunea unor sunete.
Dezvoltarea limbajului are loc și sub aspect lexical, înregistrându -se modificări atât în
ceea ce privește creșterea numărului de cuvinte cât și în ceea ce privește înțelegerea semnificați ei
acestora.

1 Antoanela, Mazâl u, op.cit., apud . E. Varzari, M. Taiban, V. Manasia, E. Gheorghian – "Cunoașterea
mediului înconjurător si dezvoltarea vorbirii" – Manual pentru liceele pedagogice de educatoare, E.D.P., București, pp.
12-15.

26 În ceea ce privește structura gramaticală a vorbirii copiilor preșcolari se observă trecerea
la forme din ce în ce mai complexe și mai corecte. Copiii preșcolari pot să folosească cuvintele în
combinații variate fie în propoziții simple sau de zvoltate, fie în fraze. Caracteristic vârstei
preșcolare este faptul că limbajul mai păstrează caracterul situativ dar că pe măsura îmbogățirii
experienței de viață, a activității de comunicare cu adultul, a însușirii structurii gramaticale, apare
și se de zvoltă limbajul – comunicare, limbajul contextual. Datorită dezvoltării limbajului
contextual, se înregistreză următoarele progrese în dezvoltarea psihică a copilului: se intensifică
funcția intelectuală a limbajului; apar elemente de planificare a activită ții pe plan mintal; cuvântul
reglează întrega activitate a copiilor.
În ceea ce privește expresivitatea vorbirii, copiii dispun de posibilități pentru nuanțarea
exprimării (gestul, mimica, intonația). Totuși se mai întâlnesc situații ca: intensificarea
nejustificată a sunetului, prelungirea unor sunete, redarea cântată a textului auzit sau insuficienta
accentuare a sunetelor în cadrul unui cuvânt.
În concluzie, vârsta preșcolară este o etapă de intensă dezvoltare a limbajului, ceea ce
impune alegerea unui c onținut bine dozat și folosirea unor mijloace de eficiență mare pentru ca
acest proces firesc să se dezvolte optim1.

SECȚIUNEA 10. Rolul educatoarei în educarea vorbirii corecte la preșcolari

Copiii își însușesc progresiv limba și tehnica vorbirii pe ba za imitării modelelor de vorbire
ale celor care se ocupă de creșterea și educația lor și, în general, ale celor cu care ei intră în relații.
Procesul însușirii limbii și al tehincii vorbirii nu decurge însă atât de simplu. Imitarea nu
este și nici nu poat e fi perfectă la această vârstă.
Întrucât preșcolarii își petrec o bună parte din timp la grădiniță, educatoarei îi revine un
rol deosebit în educarea vorbirii corecte a acestora. Ea trebuie să îndrepte consecvent și competent
greșelile de vorbire observa te la copii și paralel să folosească cele mai corespunzătoare mijloace
și metode pentru dezvoltarea lexicului lor și pentru stimularea procesului de însușire a sensului
exact al cuvintelor. În concordanță cu specificul și evoluția limbajului preșcolarilor , caracterizat
prin imperfecțiuni pe latura fonetică, semantică, gramaticală, educarea vorbirii corecte nu trebuie
să se restrângă doar la îndreptarea pronunției ori la greșelile de natură gramaticală, ci trebuiesa
aibă în vedere perfecționarea limbajului în toate aspectele sale.
Educarea unei vorbiri corecte este o cerință de prim ordin în grădiniță. O vorbire corectă
înlesnește comunicarea – funcție principală a limbajului – face posibilă transmiterea exactă a ideilor.
Având o pronunție perfectă, educatoare a oferă permanent modele exemplare de urmat.

1 Antoanela, Mazâlu, op.cit., apud . E. Varzari, M. Taiban, V. Manasia, E. Gheorghian, p. 12.

27 Puterea exemplului pozitiv este deosebit de mare pentru preșcolari, cărora le este atât de
specific spiritul de imitație. De aceea, exemplul educatoarei constituie una dintre modalitățile
principale de influența re pozitivă a vorbirii copiilor.
Aceeași grijă care se manifectă în direcția educării vorbirii corecte, bazată pe cunoașterea
particularităților de dezvoltare a limbajului legate de vârstă, trebuie avută în vedere și în legătură
cu eventualele tulburări de limbaj. În acest sens este necesar ca educatoarea să cunoască formele
de manifestare ale acestor tulburări, precum și măsurile speciale ce trebuie luate pentru înlăturarea
lor.
Pentru ca grădinița să contribuie în mod organizat și sistematic la corectarea greșelilor de
vorbire ale copiilor, este necesar ca educatoarea să le cunoască în prealabil, așa cum se manifestă
ele la copiii din grupa cu care lucrează. Această cunoaștere trebuie să se realizeze încă din primele
săptămâni de grădiniță, pentru ca pe ba za datelor obținute să se poată preconiza măsurile,
mijloacele și modalitățile de tratament1.
Metodele care pot fi folosite pentru cercetarea copiilor din punct de vedere al gradului de
dezvoltare a vorbirii sunt: observația, convorbirea (individuală cu co piii și cu părinții). Prin
observație vom înțelege urmărirea atentă a copilului sub aspectul vorbirii (în timp ce se joacă sau
întreprinde diferite activități împreună cu colegii săi, sau în timpul activităților obligatorii) și
reținerea tuturor informații lor care ne interesează pe latura coractării ei2. Pentru ca însemnările să
fie cât mai precise, este necesar ca preșcolarii să fie urmăriți pe rând, eșalonându -i în funcție de
numărul lor pe un interval mai mare de timp.
Informațiile culese pe baza observa ției vor trebui să oglindească: dacă preșcolarul are sau
nu dezvoltată vorbirea la nivelul vârstei sale; dacă are sau nu o pronunție corectă; dacă se constată
o anumită labilitate (alternarea pronunției corecte a unor sunete cu pronunțarea lor incorectă); dacă
apar greșeli gramaticale și care sunt ele, precum și alte deficiențe de vorbire ca:vorbirea neclară
printre dinți, bâlbâiala, vorbirea repezită sau neobișnuit de tărăgănată, o nuanță anormală a vocii,
etc.
Toate informațiile obținute pe calea observaț iei vor fi verificate și îmbogățite prin
intermediul convorbirii individuale. Aceasta va fi astfel condusă încât educatoarea să poată obține
elementele de care are nevoie.
Datele observației și ale convorbirii individuale vor fi coroborate cu cele din fami lie.
Din convorbirile cu părinții asupra copilului lor, educatoarea va căuta să obțină o serie de
informații asupra cărora a reflectat dinainte în raport cu deficiențele de vorbire semnalate la copil.

1 Ibidem.
2 Antoanela, Mazâlu, op.cit., apud . E. Varzari, M. Taiban, V. Manasia, E. Gheorghian, p. 14.

28 După parcurgerea acestor etape educatoarea poate trece la prelucrarea tuturor datelor în
caietul de observații al grupei, unde a rezervat din timp un spațiu special pentru dezvoltarea
vorbirii.
Cu ajutorul caietului de observații, educatoarea își poate da seama, încă de la începutul
anului școlar, de nivelul g rupei cu care lucrează – sub raportul dezvoltării vorbirii – de toate
problemele speciale care trebuie să -i stea în atenție.
Pe baza însemnărilor făcute, educatoarea își poate întocmi caracterizările copiilor pentru
școală, atrăgând atenția învățătoarei, atu nci când este cazul, asupra dificultăților sau tulburărilor
de vorbire prezente încă la unii copii.
Datele privitoare la dezvoltarea vorbirii pot servi educatoarei în mare măsură și la
întocmirea unor materiale științifice necesare la consiliile pedagogice, la cercurile pedagogice, la
ședințele cu părinții și în comunicările științifice1.
CAPITOLUL 4. CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ

Tema : „Povestirea -metodă de dezvoltare a capacității preșcolarilor de a comunica corect”
Ideea : Stabilirea unor relații între povestirea ca metoda didactică și dezvoltarea limbajului
preșcolarilor și observarea efectelor privind influența metodei în dezvoltarea comunicării
preșcolarilor.
Ipoteza : Se presupune că povestirea ca metodă didactică poartă un rol important în
dezv oltarea comunicării preșcolarilor.
Obiective le cercetării :
O1 – Cunoașterea influenței metodei povestirii asup ra rezultatelor obținute de pres colari;

Variabilele cercetării:
– rezultatele școlare ( ridicate/ scăzute)
Ipoteza de lucru :
În proiectul desfășurat imi doresc să accentuez importanța rolului pe care îl au
povestirile în dezvoltarea vocabularului preșcolarilor.
Pentru a ajunge la rezultatele dorite trebuie să urmăm mai mulți pași. Conținutul
poveștilor este unul foarte important, însă dezv oltarea limbajului preșcolarilor nu depinde numai
de acesta, ci și de felul în care se câștigă atenția,de vocea naturală, blândă a educatoarei, de măsura
în care e completat aspectul semantic al cuvintelor și îmbinărilor noi prin intonație, gesturi, de
felul în care sunt puși elevii în situația de a utiliza cuvintele și expresiile în enunțuri personale,
reproducând episoade sau chiar toată povestea.
Pentru a ajunge la rezultatele dorite, în cadrul activităților de povestire, am încercat
să creez o atmosfer ă relaxantă, astfel preșcolarii să nu se plictisească și să își folosească resursele

1 Antoanela, Mazâlu, op.cit., apud . E. Varzari, M. Taiban, V. Manasia, E. Gheorghian, p. 15 -17.

29 psihice la maxim.
METODOLOGIA CERCETĂRII:
Pentru a studia influența metodei povestirii la vârste timpurii am apreciat ca fiind potrivită
folosirea următoarelor metode:
Metode de colectarea datelor cercetării (constatative) -drumuri ce trebuie parcurse pentru
a aduna date, fapte și imagini care sprijină organizarea unui răspuns la problema în studiu.
Metode de măsurare a datelor obținute:
-metoda ordonării
-metoda comparării produselor activității
Metode de evaluare:
-numărare(raport și procent)
-scările de evaluare(probe și teste)
-dasificare(bareme pentru itemi)
Metode de prezentare și prelucrare statistică:
-tabel de rezultate -reprezentări grafice
Am u rmărit pronunția și vocabularul pe care îl posedă fiecare preșcolar din cadrul grupei
la care îmi desfășor cercetarea.
Este important să urmăresc în continuare dezvoltarea limbajului preșcolarilor, astfel încat
la final să pt să observ performanțele obținu te.
În timpul observației am remarcat faptul că un copil din grupă întâlnea dificultăți în a
pronunța sunetul „R”, acesta fiind înlocuit cu sunetul „L”, însă după mai multe exerciții de vorbire,
această deficiență a fost îndepărtată.
Descrierea lotului de subiecți:
– 23 de preșcolari – mediul urban

Nr.
crt. Lotul de
subiecți Nr. subiecți Gen
Vârstă Masculin Feminin

1.
Preșcolari
23
8
15
4-5 ani

30

0246810121416
Fete Băieți
15 8
012345678910
4 ani 5 ani
BĂIEȚI 5 3
FETE 5 10Vârste

31

012345678910
Foarte bună 6
Bună 10
Satisfăcătoare 5
Rea 2Starea materială
01234567
Fete Băieți
Foarte bună 5 1
Bună 7 3
Satisfăcătoare 3 2
Rea 2Starea materială
Fete/Băieți

32

Evaluare inițială
Pentu a vedea nivelul la care se află preșcolarii, dar și pentru a vedea ce am de făcut în
continuare și cum trebuie să îmi gestionez activitățile, am considerat că este bine să încem cu o
evaluare inițială, astfel la sfârșitul cercetării vo putea face și o comparație intre evaluarea inițială
și cea finală.

012345678
Organizat 8
Dezorganizat 6
Plecați 8
Cetru de plasament 1Statut familial
00,511,522,533,544,55
Fete Băieți
Organizat 5 3
Dezorganizat 4 2
Plecați 5 3
Centru de plasament 1Statut familial
Fete/Băieți

33

34

35

36

37

38

39

40

CONCLUZII

41

BIBLIOGRAFIE
I. LUCRĂRI CU CARACTER DE SPECIALITATE ȘI GENERAL
1. 1.Sion, Grațiela ; 2007, ”Psihologia vârstelor”, Edit. România de mâine,București,
2. 2.Tomșa, Gheorghe; Oprescu, Nicolae; -”Bazele toretice ale psihopedagogiei
preșcolare”, București ; 2007 Editura V&I Integral
3. 3.Verzea Emil , 2000, ”Psi hologia vârstelor”, Ed. Prohumanitas, București,
4. 4.Vrășmaș, Ecaterina , 2000, ” Psihologia copilului”, Edit. Didactică și pedagogică,
București.
5. Filozofia greacă până la Platon /sub red. Lui Panu Ion – vol.II, partea I, – București,
1984
6. 2. Platon. Republica . Opere, vol.V. – București, 1986 (traducere de Andrei Cornea).
7. 3. Aristotel. Politica. – București, 1996
8. 4. Marcus Fabius Quintilianus. Arta oratorică. – București, Editura Minevra, 1974
9. 5. Francois Rabelais. Gargantua și Pantagruel. – București, 1962
10. 6. Thomas Morus. Utopia. – București, 1956
11. 7. Tommaso Campanella. Cetatea soarelui. – București, 1959

42 12. 8. Comenius I.A. Didactica Magna. – București, 1970
13. 9. Comenius I.A. Pampaedia. – București, 1977
14. 10. Cousinet Roger. Educația nouă. – București, 1978
15. 11. De wey John. Democrație și educație. – București, 1972
16. 12. Dewey John. Crezul meu pedagogic. Apud Stanciu Ion Gh.Nicolescu.
Antologia pedagogiei americane contemporane. – București, 1971
17. 13. Dewey John. Trei scrieri despre educație. – București, 1977
18. 14. Durk hein Emil. Educație și sociologie. – București, 1980
19. 15. Freinet Celestin. Le journal scolaire. – Cannes, 1967
20. 16. Key Ellen. Secolul copilului. – București, 1978
21. 17. Montessori Maria. Descoperirea copilului. – București, 1977.
22. 18. Pestalozzi J.H. Cum își învață Gertruda copii. – București, 1977
23. 19. Locke John. Câteva cugetări asupra educației. – București, 1971.
24. 20. Rousseau J.J. Emil, sau despre educație. – București, 1973.
25. Bărsănescu Ștefan. Unitatea pedagogiei ca știință. București, 1996
26. 2. Berger Gasto n. Omul modern și educația sa. București, 1973
27. 3. Bernștein Basil. Studii de sociologie a educației. București, 1979
28. 4. Bîrzea Cezar. Arta și știința educației. București, 1995
29. 5. Bonte Pierre, Izard Michel. Dicționar de entonologie și de antropologie. Iaș i,
1999
30. 6. Calin Marin. Teoria educației. Fundamentarea epistemologică și metodologică a
acțiunii educative. București, 1996
31. 7. Cucoș Constantin. Pedagogie. Iași, 1996
32. 8. Claparede Eduard. Educația funcțională. București, 1978
33. 9. De Landsheere Viviane. L’e ducation et la formation. Paris, 1992
34. 10. Cousinet Roger. Educația nouă. București, 1978
35. 11. Dewey John. Fundamente pentru o știință a educației. București, 1992
36. 12. Dicționar de pedagogie. Editura Didactică și Pedagogică. – București, 1979,
pag.141, 142
37. 13. Rebaut Olivier. Filozofia educației. București, 1976
38. 14. Salade Dumitru. Dimensiuni ale educației. București, 1998
39. 15. Nicola Ioan. Tratat de pedagogie școlară. București, 1996
40. 16. Borderie Rene. Lexique de l’education. Paris, 1998
II. ARTICOLE DIN REVISTE DE SPECIALITATE
III. SURSE VIRTUALE

43 41. https://dokumen.tips/documents/bjb55cf92aa550346f57b988242.html
42. https://documents.tips/documents/universitatea -din-craiova -lucrare -grad-il.html
43. https://socidoc.us/download/metodele -de-predare -ebook -pdf
44. https://kidoc.tips/download -pdf-metodele -de-predare.html
45. https://socidoc.us/download/metode -dlc-pt-titularizare -faine -ebook -pdf
46. http://sandicatanase.blogspot.com/p/metodele -de-predare -invatare -in.html
47. https://cyd.ro/comunicarea -didactica -2/
48. https://docslid e.us/documents/155cf9866550346d03397667a.html
49. https://dokumen.tips/documents/comunicarea -verbala -5649b0cc5059a.html
50. https://vdocuments.mx/tema -i-56e81d2486c94.html
51. https://vdocuments.site/documents/comunicarea -verbala -5649b0cc5059a.html
52. https://docslide.fr /documents/12comunicareadidactica.html
53. https://vdocuments.site/curs -6-pedagogie.html
54. https://docslide.net/documents/portofoliu -la-didactica -generala.html
55. https://docslide.net/documents/curs -6-pedagogie.html
56. https://docgo.net/metode -dlc-pt-titularizare -faine-doc
57. https://nopdf.site/download -pdf-bariere -in-comunicarea -didactica -si-educationala –
referat -final.html
58. http://www.rasfoiesc.com/educatie/didactica/gradinita/POVESTIRI -PENTRU –
COPII -COORDON12.php
59. https://vdocuments.site/metoda -explicatieidocx.html
60. https:/ /pedagogie101.wordpress.com/instruire/comment -page -15/
61. https://updoc.tips/download/free -pdf-ebook -metoda -explicatiei -docx
62. https://zalodoc.com/download -pdf-metoda -de-predaredocx.html
63. https://dokumen.tips/documents/importanta -comunicarii -didactice -in-predare .html
64. https://socidoc.us/download/metode -active4 -doc-ebook -pdf
65. https://biblioteca.regielive.ro/referate/pedagogie/comunicarea -181811.html
66. https://documents.tips/documents/teme -pentru -examenul -de-licenta.html
67. https://kidoc.tips/download -pdf-comunicarea -paraverbala.html
68. https://myslide.es/documents/didactica -suport -de-curs-2012.html
69. https://vdocuments.site/documents/demonstrat -i-a.html
70. http://www.tribunainvatamantului.ro/optimizarea -comunicarii -dintre -cadrul –
didactic -si-elevul -cu-dizabilitati -senzoriale -sisau -fizice -exemple -de-bune -practici -2/
71. https://vdocuments.site/istoria -pedagogiei -55c815fd16004.html
72. https://dokumen.tips/documents/ca pitolul -i-5608f57bd9092.html

44 73. https://dokumen.tips/documents/stiluri -de-comunicare -56794c1c7dc28.html
74. https://vdocuments.site/documents/pedag -baz-gen-pedag.html
75. http://tinread.usarb.md:8888/tinread/fulltext/stupacenco/pedag_baz_gen_pedag.pd
76. http://www.timtim -timy.ro/sites/all/themes/timtimtimy/pdf/Simpozion_2015 –
2016/metodica/63….
77. http://www.tribunainvatamantului.ro/optimizarea -comunicarii -dintre -cadrul –
didactic -si-elev…
78. https://prezi.com/uiwt_ijhlon1/metode -moderne -de-predare -invatare -evaluare/
79. http://www.educativ.info/licee/met3.html
80. https://biblioteca.regielive.ro/referate/psihopedagogie/comunicarea -didactica -in-
metodica -…
81. http://infocarlibaba.blogspot.com/p/romanismul -bucovinei -considerente.html
82. http://www.timtim -timy.ro/sites/all/themes/timtimtimy/pdf/Simpozion_2015 –
2016/metodica/63….
83. https://vdocuments.site/docum ents/pedag -baz-gen-pedag.html
84. http://tinread.usarb.md:8888/tinread/fulltext/stupacenco/pedag_baz_gen_pedag.pd
f

IV. SURSE LEGISLATIVE
V. ALTE SURSE