Povestire orală după imagini, Cei trei purceluși, după Serghei Mihailov [305909]

UNIVERSITATEA “AUREL VLAICU” [anonimizat]: MASTERAT PEDAGOGIE INTERACTIVĂ

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC

Lect. univ. dr. Sonia IGNAT

ABSOLVENT: [anonimizat]

2018

UNIVERSITATEA “AUREL VLAICU” [anonimizat]: MASTERAT PEDAGOGIE INTERACTIVĂ

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ

ROLUL METODELOR INTERACTIVE

ÎN STIMULAREA

INTERESULUI PENTRU CITIT

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC

Lect. univ. dr. Sonia IGNAT

ABSOLVENT: [anonimizat]

2018

CUPRINS

Introducere ……………………………………………………………………………………..6

Capitolul 1. Importanța lecturii în viața micului școlar ……………………………………..7

Capitolul 2. [anonimizat] ………………………………………….13

2.1. Metodele interactive …………………………………………….……………………….14

2.2. Metodele interactive utilizate ăn stimularea interesului pentru citit ……………….16

Capitolul 3. Integrarea metodelor interactive în lecțiile de comunicare în limba română..20

Concluzii ……………………………………………………………………………………….36

Bibliografie …………………………………………………………………………………….37

Anexe ……………………………………………………………………………………………38

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat].

Noi, [anonimizat] a le veni în ajutor.

[anonimizat], [anonimizat], să pună întrebări de câte ori consideră necesar. Astfel, s-au căutat diverse metode prin care să se țină pasul cu noile tendințe.

Utilizarea în cadrul lecțiilor a metodelor interactive răspunde cu succes acestor așteptări. Astfel, [anonimizat].

[anonimizat], scrisului și socotitului. [anonimizat].

[anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], desigur, să citească cu mai multă plăcere.

[anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] „dascălii izvorâtori de lumină” (L. Blaga), al cultivării bucuriei și nevoii de a citi cât mai mult pentru a gândi frumos și înțelept. [anonimizat], stimularea neobosită a [anonimizat], este de o [anonimizat] a trăsăturilor umane definitorii.

Cap. 1 Importanța lecturii în viața micului școlar

Există autori străini care susțin că „în societatea modernă este tot mai greu să crești copii sănătoși din punct de vedere emoțional” [anonimizat], „dezvoltarea intelectuală timpurie a copiilor ar trebui să aibă loc acasă”. (Chapman Gary, Campbell Ross, Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, Curtea Veche, București, 2011). Mulți părinți urmăresc doar principala preocupare a copilului, respectiv joaca și socotesc că învățătura poate să înceapă abia de la școală, însă elevilor primelor clase le place la nebunie să învețe prin citit, prin descoperirea literelor, cuvintelor și propozițiilor scrise în folosul lor.

Cu toate acestea, școala de azi rămâne factorul esențial al educării morale și intelectuale a elevilor mici, alături de părinții responsabili, chiar dacă are loc un proces evident de modernizare a sistemului de învățământ și a metodelor didactice, ce reclamă tot mai mult interacțiunea dintre maestru și discipol.

Interesul pentru citit trebuie cultivat neobosit, odată cu stârnirea curiozității copiilor pentru tainele ce se regăsesc în paginile cărților, deoarece ulterior, în drumul lor prin viață, volumul și calitatea lecturilor parcurse va putea face diferența între indivizii ce relaționează. Când vorbim despre reușite, despre cariere de succes ori despre personalități marcante în orice domeniu, dincolo de un sentiment firesc de admirație, avem reprezentarea unor uriașe acumulări, prin lectură, a titularilor și intuim sădirea râvnei pentru citit încă din primele clase de către dascălii îndrumători ai fiecăruia.

La vârsta lor vor înțelege că lectura nu înseamnă numai literatură, numai nuvele sau povestioare, ci și descifrarea primelor noțiuni și necunoscute din matematică ori descoperirea mai multor curiozități din istorie, geografie și muzică.

Esențial este ca elevii să înțeleagă că cititul este fundamental pentru dezvoltarea lor și să asocieze acest demers în plan psihologic cu un sentiment pozitiv și o experiență plăcută ori de câte ori sunt iscoditori.

Iată de ce, în realizarea acestui înălțător obiectiv didactic, un rol extrem de important îl au metodele interactive, de cointeresare și antrenare a elevilor mici în parcurgerea de texte variate și interesante, de natură să le stimuleze interesul pentru citit.

Or, înainte de cercetarea abilităților individuale ale elevilor, a disponibilităților spre lectură captivantă, opinăm că se impune o autoevaluare a cadrelor didactice chemate să o înfăptuiască, o introspecție care să contureze nivelul de cunoștințe și deprinderi didactice, dar mai ales calitățile psiho-pedagogice ale dascălului și dorința sinceră, nesimulată, de a se angaja în creșterea performanței copiilor. Fără o implicare reală, constantă și responsabilă a învățătorului în motivarea elevilor pentru citit și acumulare pozitivă, copiii de 6-8 ani cu o sensibilitate aparte, vor percepe ezitările și nesiguranța dascălului din fața lor și vor manifesta, în consecință, dezinteres ori teamă de cunoaștere și noi deprinderi.

De aceea, doar după încredințarea cadrului didactic că este pregătit pentru o atare activitate pedagogică și campanie în folosul elevilor, pot fi abordate diversele tipuri și metode interactive pentru stimularea interesului acestora pentru citit.

Așa cum se susține unanim în lucrările de psihologie dedicate studiului comportamentului copiilor între 6 și 11 ani, stimularea pozitivă a laturii afective, emotive a personalității lor, constituie principala modalitate de antrenare în programul școlar prin diferitele tipuri și genuri de metode interactive aplicabile. Ab initio, selectarea metodelor eficiente abordate trebuie să țină seama de tipurile de personalitate ale copiilor aflați în primele clase, de sensibilitatea și interesul lor, cât și de mediul social din care provin (familii organizate, deschidere spre cunoaștere, forme de religie diferite, etc.)

Odată cu cunoașterea cât mai atentă a nevoilor și aspirațiilor elevilor, cu examinarea potențialului lor, învățătorul poate opta mai ușor pentru metodele interactive indicate, pentru cadrul/mediul fizic în care se vor aplica și, totodată, pentru maniera potrivită de transmitere a mesajului dorit, fie personală, fie mijlocită de colaboratori aleși.

Pornind de la percepția, uneori personificată, a elevilor mici despre cărți și tainele din paginile lor, pot fi selectate multiple activități/acțiuni ori momente inspirate, cu un real impact emoțional asupra imaginației și sensibilității lor firești.

Nu numai bibliotecii, ca ”gazdă a cărților lumii” îi revine un rol important în mijlocirea legăturii esențiale dintre elev și citit, ci și învățătorului, corpului profesoral și familiei fiecăruia dintre copii.

Ca atare, dascălul preocupat de dezvoltarea interesului pentru citit la elevii săi, ar putea opta pentru mai multe titluri sugestive, atrăgătoare și chiar provocatoare ale tematicilor sale propuse precum ”Cartea copiilor” , ”Cartea copilăriei mele” , ”Cea mai iubită carte” , dar și altele: ”Dacă citesc voi fi îndrăgit de ceilalți” sau ”Cititul este bogăția oamenilor” și ”Cele mai frumoase cărți sunt pentru noi” .

În același spirit și din perspectiva binomului carte-lectură, recurg la cartea cu dublă valență, când o carte de interes pentru copii se acordă ca recompensă pentru citirea unui text indicat de învățător și când cartea devine instrumentul/argumentul evidențierii elevilor ce au citit-o cel mai repede ori cel mai frumos. Pentru ambele situații recomand invitarea unora dintre copii să lectureze cu voce tare pasaje ale cărților în fața celorlalți, pe de o parte pentru a-i motiva în expresivitate și cutezanță, iar pe de alta, pentru a-i provoca la o citire corectă și neafectată de trac emoțional.

Tot pentru a trezi interesul elevilor în lecturarea unor cărți trebuie încurajată inițiativa de a-i determina să realizeze o anumită lucrare ori piesă dorită doar urmărind pașii indicați în cartea tehnică, spre exemplu, băieții ar putea realiza macheta unui tanc, avion, iar fetele casa păpușilor numai după citirea atentă, uneori succesivă (în episoade) și rapidă a conținutului documentației publicate.

Consider însă că, dintre metodele deosebit de eficiente de cointeresare a copiilor spre citit, cele active și directe, care presupun participarea lor afectivă la acest proces sunt preferate și eficiente în egală măsură, fără a presupune în toate cazurile mijloace și costuri suplimentare.

Bunăoară, inițiativa interpretării unui basm/nuvelă/scenetă de către elevi, nu numai cu ocazia unor serbări, ci și în cadrul orelor de lectură, a lecțiilor deschise, prin atribuirea inspirată a rolurilor principale către cei se s-au evidențiat în lecturarea atentă a textului, îi va stimula întotdeauna să citească cât mai mult și să-și dorească să fie selectați. Ei nu vor cerceta doar paragraful propriului rol, ci și intervențiile și replicile celorlalte personaje, pe care le vor cunoaște și anticipa la punerea în scenă a operei alese. Spre pildă, interpretarea incitantă a unor personaje ca Mowgli, Shere, Khan, Bageera sau Baloo presupune cu necesitate lecturarea întregii cărți a superbei povești „Cartea junglei” de către toți elevii clasei, fie ei eroi principali, fie alți participanți la minunata aventură, iar acest efort s-ar regăsi și la activități similare ulterioare. Băieții se pot identifica cu personaje eroice dragi precum Robin Hood, Winnetou, Superman ori cei trei muschetari, iar fetele cu Alba ca Zăpada, Cuore, Cenușăreasa sau Hanna Montana.

Prin repetarea acestei metode, elevii se vor pregăti încă din debutul perioadei de lucru și vor recurge la lecturarea liberă, neimpusă a unor texte socotite atractive, pentru a nu ezita să semnaleze învățătorului că știu bine povestea, dar mai cu seamă că merită să interpreteze un anumit personaj dorit.

Mai mult, cred că, cel puțin în cazul opțiunii pentru astfel de metodă, ar fi deosebit de utilă și implicarea activă a părinților fiecărui elev prin explicarea tematicii, a contribuției de adus și a rezultatului pozitiv așteptat.

În acest fel și dascălul antrenat în alte activități de gen ar putea delega din responsabilitatea aplecării către citit a copiilor către cei ce își petrec cel mai mult timp cu ei, îi cunosc foarte bine și îi încurajează permanent ca să le confirme așteptările.

Însă nu numai o carte dorită poate constitui o recompensă a elevilor merituoși, ci și alte lucruri frumoase, fascinante pentru imaginația lor ori gesturi sensibile, izvorâte din efortul lor atent susținut de dascăl de a citi sistematic sub îndemnul „Am citit și am câștigat !”. Astfel, cei ce citesc mai mult decât textul propus de învățător sau într-un timp mai scurt, se pot bucura, pe lângă evidențierea lor în fața clasei sau cu ocazia ședințelor cu părinții, și de desemnarea de a participa la tabere, excursii ori spectacole pentru copii bine realizate, în măsură să le stimuleze eforturile ulterioare și să le consolideze încrederea în ei. Am constatat că astfel de factori motivanți sunt deosebit de eficienți în activitatea desfășurată cu elevii, în condițiile în care de așteptatele daruri poate beneficia oricare copil ambițios și nu numai cei premiați sau cu performanțe superioare.

Pe de altă parte, elevilor le poate fi potențat interesul pentru citit și fără o implicare personală în lecturarea cu voce tare sau în interpretarea unor personaje din lumea adecvată vârstei lor. Ne putem referi aici la participarea întregii clase la activitățile tematice, organizate de către învățător în sala de clasă sau în alt cadru anume pregătit, când, fie propriul învățător, fie actori invitați ori alți colaboratori vor putea citi expresiv și emoționant texte bine alese, cu un impact psihologic semnificativ. O atare experiență le poate stârni o curiozitate reală, conjugată cu o autentică emoție estetică a actului artistic la care sunt părtași și vor înțelege mai ușor că, doar citind mereu, vor avea acces la cât mai multe momente de acest gen.

Așa cum în trecut ascultam fascinați teatrul radiofonic, astăzi copii vibrează în special în spațiul esențialmente vizual, al trăirii și acumulării directe prin experiențele derulate în fața lor și, de aceea, astfel de încercări ale oamenilor calificați le vor stimula setea de cunoaștere și interesul pentru citit.

În același spectru, al stimulării interesului pentru citit al copiilor din primele clase, mai ales prin motivarea lor de ordin afectiv și participarea nemijlocită la acest proces, țin să semnalez câteva activități pe care le-am considerat utile, inedite și cu o eficiență ridicată.

„Sistemul prieteniei” este un concept elaborat și dezvoltat de psihologia modernă americană, cu precădere cea militară și se traduce prin preocuparea atentă a autorităților americane de a recruta în cel de-al doilea război mondial mai mulți tineri din aceeași localitate, care se cunoșteau și manifestau afinități reciproce. Efortul era explicat prin determinarea sporită pe câmpul de luptă a camarazilor reuniți după acest principiu, în considerarea relațiilor preexistente între ei, a sentimentelor comune și a grijii permanente pe care și-o poartă unul altuia.

Extrapolând doar sintagma definitorie a metodei și fundamentul afectiv care o justifică, cred că un schimb de cărți frumoase între colegii dintr-o clasă, cu condiția lecturării obligatorii și a împărtășirii conținuturilor poate constitui „sistemul prieteniei” în mediul școlar, cu consecințe pozitive directe și asupra psihologiei individului și a unității de grup. Astfel, învățătorul ce și-ar propune aplicarea unei astfel de metode ar urma să desemneze inspirat tot câte doi elevi, în funcție de relaționarea lor la clasă, pentru a-și dărui reciproc câte o carte dorită, după ce, în prealabil, o vor citi. La primirea cărților, fiecare va fi stimulat să citească, la rândul său, noua carte și apoi să îi împărtășească celuilalt povestirea. Va putea fi premiat atât copilul care a dăruit cea mai frumoasă carte colegului său, demonstrând în acest fel că i-a păsat de el și l-a respectat, cât și elevul care a povestit cel mai captivant, în fața clasei, subiectul cărții primite.

O altă activitate propusă s-ar putea intitula „Echipa câștigătoare” și ar presupune tot un grad înalt de implicare intelectivă și emoțională a elevilor constituiți în echipe. Învățătorul poate organiza colectivul clasei în grupe de câte 3-4 elevi și fiecărei echipe să-i indice câte o temă de interes, adecvată vârstei. Subiectul ar urma să fie împărțit elevilor din echipă spre analiză și, în acest fel, fiecare copil va trebui să citească fragmentul ales pentru a-l putea apoi prezenta și a lupta pentru echipa sa. Apoi, fie învățătorul, fie un juriu ales tot dintre elevi, va putea premia echipa câștigătoare în funcție de abordarea subiectului indicat și de bogăția textelor lecturate.

La acest gen de motivare pedagogică s-au obținut de cele mai multe ori rezultate spectaculoase și metoda a fost îndrăgită de copiii ce au încercat sentimente relativ noi, precum responsabilitatea, altruismul și competiția.

Pornind de la bucuria și aplecarea copiilor către excursii sau alt tip de ieșiri în grup, se poate realiza activitatea „Excursii pentru învingători”, ce poate fi adoptată atât la primele clase, cât și la clasele superioare. Elevii sunt invitați de către dascălul lor la dezbatere pentru alegerea unor destinații ori trasee preferate, pentru care ar fi obligatorie documentarea fiecăruia prin lectură propusă sau liberă. Se recomandă copiilor să-și consulte și părinții în legătură cu obiectivul ales, în așa fel încât textele lecturate de ei și prezentate apoi clasei să fie cât mai atrăgătoare și incitante. Va putea fi premiat cu ocuparea primelor locuri în autocar elevul care va avea cea mai frumoasă prezentare a destinației de călătorie propusă.

Nu în ultimul rând, propun ca activitate de stimulare efectivă a interesului pentru citit la elevii mici „Cartea veche”.

Această acțiune presupune descoperirea de către copiii însoțiți de îndrumătorul lor a anticariatului, ca instituție și „casă a cărții vechi”, prin vizite pregătite din vreme, cu sugerarea specificului locației și a unei nuanțe de mister conferită de diversitatea și vechimea cărților existente. Se recomandă și un dialog prealabil al dascălului cu anticarul pentru reușita vizitei, după cum trebuie aleasă cu grijă ora din zi când copiii vor fi extrem de receptivi.

La fața locului, învățătorul poate opta între lecturarea la prima vedere a unor texte vechi, interesante, de către elevi desemnați și cumpărarea de către fiecare copil a cărții care i-a atras atenția în mod deosebit sau care i-a plăcut ca prezentare. Și în cazul acestei metode ar putea fi evidențiați elevii cu cel mai mare interes în descoperirea cărții vechi precum și cei care au citit cel mai expresiv ori și-au cumpărat câte o carte interesantă. Alături de bibliotecă și anticariatul poate constitui un reper în gândirea școlarului mic, mai ales dacă și vizita a fost o întâmplare reușită, astfel încât elevul să dobândească încredere în aceste temple ale culturii și să nu ezite să revină.

Cum în ultimii ani noțiunea de carte a devenit un concept complex, cu o arie vastă de apreciere și interpretare, nu pledez pentru interzicerea lecturii din tabletele/cărțile electronice, mai ales în cazul operelor scurte, ci încurajez folosirea acestei tehnici cu precădere în textele cu dialoguri, când copiii devin personajele cărții, se transpun în rolurile alese și participă activ la ore.

Esențială în toate eforturile noastre în această direcție este perseverența, continua îmbogățire a metodelor interactive folosite în relația cu copii și, nu în ultimul rând, dragostea presărată în fiecare gest pentru ei, cu încredințarea sădită în anii de experiență la catedră că „Labor omnia vincit improbus” – „Munca stăruitoare învinge orice!”.

Cap. 2 Metodele de învățământ – etimologie

Etimologic, „termenul metodă provine din limba greacă (metha = spre; odos= cale) și desemnează o cale eficientă de urmat pentru atingerea anumitor scopuri. Prin metodă de învățământ se înțelege, așadar, o modalitate comună de acțiune a cadrului didactic și a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice.” (Moldoveanu Mihaela, Curs „Metodele de învățământ”, Cerghit Ioan, „Metode de învățământ”, ediția a III-a, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București 1997)

Aceste metode, folosite cu pricepere și tact la clasă, asigură atingerea rezultatului scontat., ajutând elevii “să devină coparticipanți la propria lor instruire și educare.” (Miron Ionescu, Chiș Vasile, „Strategii de predare-învățare”, Editura Științifică, București, 1992)

2.1. Metodele interactive

„Metodele interactive sunt modalități moderne de stimulare a învățarii și dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experiențe, de cunoștințe. Interactivitatea presupune o învățare prin comunicare, prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii și argumente, creează situații de învățare centrate pe disponibilitatea și dorința de cooperare a elevilor, pe implicarea lor directă și activă, pe influența reciprocă din interiorul microgrupurilor și interacțiunea socială a membrilor unui grup.” (Miron Ionescu, Chiș Vasile, „Strategii de predare-învățare”, Editura Științifică, București, 1992)

Pentru a putea utiliza la clasă acest tip de metode, dascălul trebuie să însumeze anumite calități: creativitate, receptivitate la nou, dorință continuă de autoperfecționare.

„În cadrul învățării interactiv-creative, elevul descoperă, inferează, imaginează, construiește și redefinește sensurile, filtrându-le prin prisma propriei personalități și solicitând procesele psihice superioare de gândire și creație.” (http://forum.portal.edu.ro-metodeleinteractivedepredare, Consultat la 23 septembrie 2017)

Elevul care însușește cunoștințele în mod activ, este capabil să-ți reorganizeze permanent noțiunile, reușind să dobândească autonomie în propria lor formare. Cu cât se implică mai mult și mai activ în învățare, cu atât acesta devine mai eficientă.

„Instruirea interactivă, asociată tipului superior de învățare școlară interactivă și creativă, implică conjugarea eforturilor ambilor agenți educaționali (profesorul – elevii/studenții) în construirea cunoașterii. Relația profesor-elev/student se redimensionează. Educatul își asumă rolul de subiect, de agent al propriei formări, iar profesorul este ghidul său în demersurile întreprinse. Este dezirabil ca învățarea interactivă să determine, pe lângă implicarea activă a elevilor și studenților, și plăcerea de a descoperi și de a învăța prin dezvoltatea inițiativelor personale. Acest fapt poate crea sentimentele pozitive – de încredere în propriul potențial, de dorință de cunoaștere, de împlinire, motivând activitățile de cunoaștere viitoare.” Elevul trebuie să poată și să vrea acest lucru. E necesar să găsescă soluții optime și eficiente pentru rezolvarea problemelor ivite. (http://forum.portal.edu.ro-metodeleinteractivedepredare , Consultat la 23 septembrie 2017)

În zilele noastre, un învățământ de calitate este acela care permite elevului să ia inițiativă, să fie spontan, iar profesorul devine doar un coparticipant în cadrul procesului instructiv-educativ.

Copiii creativi prezintă prezintă următoarele caracteristici, după cum sunt prezentate în literatura de specialitate:

„Curiozitate investigatoare, întrebări profunde…………………………….66%

Originalitate în gândire și acțiune, soluții neobișnuite…………………58%

Independență, individualism, plin de sine………………………………….38%

Nonconformist……………………………………………………………………….28%

Vede rapid corelațiile și face ușor conexiuni………………………………17%

Plin de idei, fluență verbală sau conversațională ……………………….14%

Experimentator, încearcă idei noi, produse noi…………………………..14%

Flexibilitatea ideilor și a gândirii ……………………………………………..12%

Persistent, perseverent……………………………………………………………12%

Construiește, reconstruiește…………………………………………………….12%

Preferă complexitatea, se ocupă cu mai multeidei în acelăși timp…12%

Preocupat permanent de ceva………………………………………………….10%”

(Oprea Crenguța, „Programul de formare – Metode interactive de predare, învățare, evaluare”, Suport de curs acreditat prin O.M.E.C.T.S. Nr. 4306/01.06.2012, Editor: Inspectoratul Școlar al Județelui Teleorman, 2012)

2.2. Metodele interactive utilizate în stimularea interesului pentru citit

În acestă lucrare încerc să subliniez importanța utilizării metodelor interactive în cadrul procesului instructiv-educativ. Astfel, fiind învățătoare la clasa a II-a, am folosit în cadrul orelor de comunicare în limba română, în scopul îmbunătățirii interesului pentru citit, următoarele metode:

Scaunul povestitorului;

Dramatizarea;

Proiectul;

Jurnalul dublu;

Rețeaua de discuții;

Turul galeriei.

Scaunul povestitorului este o metodă utilizată pentru încurajarea elevilor de a vorbi în fața unui public, în cazul nostru, în fața colegilor de clasă. „Copilul care stă pe scaun are cuvântul să spună orice, toți îl ascultă, este momentul în care are voce. Cei mici sunt încurajați să își spună punctul de vedere, dar în același timp să îi asculte și să îi respecte pe cei care vorbesc.” (https://www.facebook.com/GradinitaStepbyStepSibiu/posts)

Elevii au avut sarcina de a citi, în prealabil, un text, al cărui conținut îl vor prezenta, pe scurt, în fața colegilor, astfel încât să le stârnească interesul de a citi și ei cartea respectivă.

Ei vor sta, așa cum reiese din denumirea metodei, pe scaunul de la catedră, așezat în fața clasei.

Copiii vor pune întrebări despre personaje, despre firul narativ, dar nu vor afla deznodământul. Vor fi premiați elevii care vor reuși să-i facă pe cât mai mulți colegi să citească povestea/cartea respectivă.

Acestă metodă se poate utiliza și la textele parcurse cu toti elevii, în acest caz, elevului așezat în fața clasei revenindu-i sarcina de a răspunde la toate întrebările legate de text, adresate de colegi, pentru a se verifica citirea conștientă, respectiv înțelegerea conținutului.

Ca dezavantaje ale utilizării ei ar fi stresul provocat celor emotivi, aflați în fața unui public. Dacă acestă metodă se aplică din primii ani de școală, cei mici se vor obișnui cu rolul de povestitor în fața unui auditoriu și nu vor mai avea astfel de probleme în viitor.

Prin dramatizare, elevii pot deveni mici artiști, punând în scenă secvente din textele studiate, în cadrul orelor de curs sau chiar piese întregi, cu ocazia anumitor festivități.

Prin această metodă se da frâu liber imaginației, se dezvoltă încrederea în forțele proprii și capacitatea de a da o reprezentație în fața unui public.

Textul este studiat în prealabil și prezentat sub forma unei piese de teatru în fața clasei, improvizat pe moment, în cadrul lecțiilor, sau studiat cu atenție și repetat de multe ori, în cazul festivităților.

Acestă metodă ajută la „învățarea modurilor de gândire, trăire și acțiune specifice unui anumit statut, dezvoltarea empatiei și capacității de înțelegere a opiniilor, trăirilor și aspirațiilor altora.” (Cucoș Constantin, „Pedagogie”, Ed. Polirom, București, 2002)

Proiectul este o metodă centrată pe elev, în care acestuia îi revine rolul de a alege forma de prezentare și conținutul personalizat, în funcție de imaginația sa. Reprezintă o abordare integrată a învățării. „Învățarea pe bază de proiecte este un model de instruire care îi implică pe elevi în activități de investigare a unor probleme și au drept rezultat obținerea unor produse autentice.” (https://iteach.ro/pagina/1106)

În cadrul acestora pot fi cuprinse: portofolii, afișe, revista clasei, albume, referate, activități realizate în afara clasei și multe altele.

Pentru realizarea unui proiect, se parcurg mai multe etape:

Anunțarea elevilor și alegerea temei – cel mai bine e să realizam acest aspect printr-un brainstorming, astfel putând cât mai mulți elevi să își exprime opțiunile. Se aleg primele 5-6 teme, de cel mai mare interes. În cadrul orelor de comunicare în limba română, la clasa a II-a, se pot alege anumiți scriitori, anumite personaje care apar în diverse texte (exemplu: vulpea, prințesele, zmeii etc.), anotimpurile , lumea școlii.

Stabilirea grupelor de elevi – se formează grupe a câte 4-5 elevi fiecare, în funcție de interesul pentru tema ce le revine de realizat. Sarcinile în cadrul grupei le vor stabili copiii. Fiecare membru trebuie să aibă o sarcina bine stabilită și să se implice în realizarea ei.

Culegerea de informații – copiii vor aduna informații din toate sursele avute la dispoziție (Internet, cărți, discuții cu adulții)

Realizarea lucrărilor – fiecare elev își va duce la bun sfârșit sarcina primită, apoi vor reuni materialele în ordinea potrivită, pentru a obține lucrarea în forma finală.

Prezentarea lucrărilor – acestea vor fi expuse în fața clasei, elevii care le-au realizat urmând a prezenta materialele existente și a răspunde la întrebările colegilor interesași de anumite aspecte.

Evaluarea lucrărilor – se va realiza atât de către colegi, cât și de către învățător. Prin turul galeriei, elevii vor trece, pe rând, pe la fiecare lucrare, o vor analiza, apoi vor lăsa comentarii scrie pe posterul existent lângă fiecare proiect. Această etapă se va încheia cu autoevaluarea participanților, prilej cu care ne vor împărtăși mulțumiri și nemulțumiri personale și îmbunătățiri pe care le-ar aduce.

Jurnalul dublu este o metodă prin care elevii realizează corelații între conținutul textului parcurs și experiența lor de viață. „Este o metodă care dezvoltă gândirea și reflecția, prin realizarea unor conexiuni în mintea elevilor între textul lecturii și experiența personală dobândită până în acel moment.” (Păcurari Otilia, „Strategii didactice inovative”, EdituraSigma, București, 2003)

Pe o coală de hârtie, împărțită în două coloane, noteză, în partea stângă, un pasaj din text sau un desen care reprezintă respectivul pasaj, în cazul micilor elevi, iar în partea dreaptă scriu păreri personale referitoare la acel pasaj (de ce l-au ales, la ce i-au făcut să se gândească, ce sentimente le-au trezit…).

Informațiile notate vor fi prezentate colegilor.

Rețeaua de discuții este o metodă bazată pe discuții în grup, care facilitează schimbul de păreri. Cadrul didactic lansează o întrebare care admite variante de răspuns pro și contra. După un timp de gândire, elevii se grupează în funcție de răspunsul pe care îl consideră potrivit și fac o listă cu motive pro și contra, în urma căreia se realizează dezbaterea între susținătorii celor două poziții. Membrii fiecărei grupe trebuie să argumenteze alegerea opțiunii, în așa fel, încât să convingă colegii din echipa adversă că au dreptate și să-i determine să se mute în echipa lor. Va căștiga echipa în care se vor muta mai mulți copii.

Ca dezavantaje ar fi că nu participă toți elevii, în mod egal, la activitate și că se pot crea conflicte în cazul în care discuțiile se “încing” prea tare.

Turul galeriei e o metodă de evaluare îndrăgită de micii școlari, care dezvoltă gândirea critică, stimulează creativitatea, dezvoltă capacitatea reflectivă și argumentativă, implicând toți elevii în relializarea ei.

După finalizarea anumitor lucrări, acestea se expun în clasă, elevii urmând să treacă, pe rând și să noteze păreri personale pe un poster afișat lângă fiecare.

În final, lucrările vor fi autoevaluate, în urma observării tuturor celor prezentate, dar și a aprecierilor notate pe postere de către colegi.

Cap. 3. Integrarea metodelor interactive

în lecțiile de comunicare în limba română

Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara

PROIECT DIDACTIC

Povestire orală după imagini, „Cei trei purceluși”, după Serghei Mihailov

~rețeaua de discuții, dramatizarea~

Data: 04.10.2017

Clasa: a II-a A

Profesor învățământ primar: Stana (căsăt. Gherghina) Nicoleta

Disciplina: Comunicare în limba română

Tema: Povestire orală după imagini, „Cei trei purceluși”, după Serghei Mihailov

Tipul lecției: dobândire de cunoștințe

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1. să răspundă corect la întrebări, formulând răspunsuri în propoziție;

O2. să povestescă textul oral, după imagini;

O3. să exprime păreri pro și contra în legătură cu subiectul dat, argumentand alegerea făcută;

O4. să enumere personajele poveștii;

O5. să realizeze o scenetă pe baza întâmplărilor din poveste.

STRATEGII DIDACTICE:

Metode și procedee: conversația, explicația, exercițiul, rețeaua de discuții, dramatizarea

Mijloace de învățământ: imagine cu povestea (puzzle), planșe cu imagini reprezentând momentele principale din povestefișe, rebus, măști

Forme de organizare: frontal, pe grupe

BIBLIOGRAFIE: Șerdean, I., (1982), Metodica predării limbii române la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică, București

Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara

PROIECT DIDACTIC

Povestire orală după imagini, „Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici”, după Frații Grimm

~scaunul povestitorului, dramatizarea~

Data: 18.10.2017

Clasa: a II-a A

Profesor învățământ primar: Stana (căsăt. Gherghina) Nicoleta

Disciplina: Comunicare în limba română

Tema: Povestire orală după imagini, „Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici”, după Frații Grimm

Tipul lecției: formare de priceperi și deprinderi

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1. să povestescă textul oral, după imagini;

O2. să răspundă corect la întrebări, formulând răspunsuri în propoziție;

O4. să enumere personajele poveștii;

O5. să realizeze o scenetă pe baza întâmplărilor din poveste.

STRATEGII DIDACTICE:

Metode și procedee: conversația, explicația, exercițiul, scaunul povestitorului, dramatizarea

Mijloace de învățământ: imagine cu povestea (puzzle), planșe cu imagini reprezentând momentele principale din poveste, fișe, măști

Forme de organizare: frontal, individual

BIBLIOGRAFIE: Șerdean, I., (1982), Metodica predării limbii române la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică, București

Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara

PROIECT DIDACTIC

Povestire orală după imagini, „Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă

~jurnalul dublu, turul galeriei, dramatizarea~

Data: 22.11.2017

Clasa: a II-a A

Profesor învățământ primar: Stana (căsăt. Gherghina) Nicoleta

Disciplina: Comunicare în limba română

Tema: Povestire orală după imagini, „Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă

Tipul lecției: formare de priceperi și deprinderi

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1. să povestescă textul oral, după imagini;

O2. să răspundă corect la întrebări, formulând răspunsuri în propoziție;

O4. să exprime opinii personale referitoare la fragmentul citat din poveste;

O5. să realizeze o scenetă pe baza întâmplărilor desfășurate.

STRATEGII DIDACTICE:

Metode și procedee: conversația, explicația, povestirea, jurnalul dublu, exercițiul, dramatizarea

Mijloace de învățământ: Power Point cu conținutul poveștii, fișă (jurnalul dublu), fișe cu diverse fragmente, măști

Forme de organizare: frontal, individual

BIBLIOGRAFIE: Șerdean, I., (1982), Metodica predării limbii române la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică, București

Concluzii

Am aplicat metodele interactive prezentate în lucrare în cadrul lecțiilor desfășurate și am constatat că elevii au fost interesați, s-au implicat cu plăcere în sarcinile pe care le aveau de rezolvat și și-au dorit integrarea acestora la toate disciplinele.

În cadrul proiectelor didactice au putut fi observate momentele din lecție în care au fost inserate.

Implicarea fiecărui elev în activitățile propuse, valorizarea fiecăruia, colaborarea copiilor în scopul realizării sarcinilor sunt doar câteva dintre aspectele care ne pot face să medităm asupra manierelor în care putem desfășura procesul instructiv-educativ.

Dacă copiii lucrează cu plăcere, dacă rezultatele obținute aduc satisfacții, dacă feedback-ul e cel scontat, consider că aceste metode ar trebui să ocupe o pondere cât mai mare în cadrul activităților desfășurate pe parcursul anului școlar.

Bibliografie

Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, ediția a III-a, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București 1997

Chapman, Gary, Campbell, Ross, Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, Curtea Veche, București, 2011

Cucoș, Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, București, 2002

https://www.facebook.com/GradinitaStepbyStepSibiu/posts, Consultat la 1 decembrie 2017

https://www.scribd.com/document/41455574/Metode-de-invatamant, Consultat la 1 decembrie 2017

http://forum.portal.edu.ro-metodeleinteractivedepredare, Consultat la 23 septembrie 2017

https://iteach.ro/pagina/1106, Consultat la 1 decembrie 2017

Ionescu, Miron, Chiș, Vasile, Strategii de predare-învățare, Editura Științifică, București, 1992

Moldoveanu, Mihaela, Curs Metodele de învățământ, Oprea, Crenguța, Programul de formare – Metode interactive de predare, învățare, evaluare, Suport de curs acreditat prin O.M.E.C.T.S. Nr. 4306/01.06.2012, Editor: Inspectoratul Școlar al Județelui Teleorman, 2012

Păcurari, Otilia, Strategii didactice inovative, EdituraSigma, București, 2003

Anexe

Povestire orală după imagini, „Cei trei purceluși”, după Serghei Mihailov

~rețeaua de discuții, dramatizarea~

Povestire orală după imagini, „Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici”, după Frații Grimm

~scaunul povestitorului, dramatizarea~

Povestire orală după imagini, „Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă

~jurnalul dublu, turul galeriei, dramatizarea~

Proiect „Citește după cei șapte ani de acasă”